Corneliu Ioan Dida
Corneliu Ioan Dida

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2005

7. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului de către deputaţii:  
  7.15 Corneliu Ioan Dida
 
see:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Corneliu Ioan Dida, Grupul parlamentar P.S.D., este în sală.

Vă rog, domnule secretar de stat, să prezentaţi răspunsul la interpelarea domnului deputat, interpelare referitoare la sistarea lucrărilor la Spitalul Clinic de Urgenţă, judeţul Constanţa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 168 B/2005 privind sistarea lucrărilor la proiectul de reparaţii al Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, vă comunicăm următoarele:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este unitate sanitară cu paturi de utilitate publică, cu personalitate juridică, care asigură servicii medicale.

Conform prevederilor art. 35 din Legea spitalelor nr. 270 din 2003, cu modificările şi completările ulterioare, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate pe bază de contracte cu casele de sănătate şi din alte surse, conform legii.

De la bugetul de stat, conform art. 36 alin. 2 lit. e) se finanţează modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale.

În cursul anului 2004, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a beneficiat de alocarea de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii, de 49 miliarde de lei, pentru lucrările de reparaţii capitale, astfel: suma de 1,5 miliarde lei, repartizate din limita creditelor bugetare aprobate la titlul 38 "Transferuri, reparaţii capitale", prin Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507 din 2003, la solicitarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite; suma de 25 miliarde lei, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 48 din 2004, de rectificare a bugetului de stat pe anul 2004, prin nominalizarea în anexa nr. 3/24/06, pagina 5, 25 miliarde de lei, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii capitale la obiectivul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa; suma de 22,5 miliarde de lei, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 690 din 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, în vederea efectuării de reparaţii capitale la obiectivul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În cursul anului 2004, la nivelul judeţului Constanţa au fost repartizate fonduri pentru reparaţii capitale reprezentând 20,5% din totalul fondurilor repartizate la nivelul ţării, din care pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 19,8%.

În vederea întocmirii programului de investiţii şi reparaţii capitale pe anul 2005 s-au solicitat la unităţile sanitare şi direcţiile din structura Ministerului Sănătăţii propuneri în acest sens.

În urma centralizării, la nivelul Direcţiei Generale buget şi achiziţii, a propunerilor pentru anul 2005, suma totală solicitată pentru lucrările de reparaţii capitale a fost de 1.853,7 miliarde lei.

În conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511 din 2004, Ministerului Sănătăţii i-au fost aprobate spre repartizare, la titlul 38, transferuri, reparaţii capitale, credite bugetare, în sumă de 185,7 miliarde lei, reprezentând aproximativ 10% din totalul solicitărilor înregistrate la nivelul ţării.

Cu aprobarea ordonatorului principal de credite pe anul 2005, la nivelul judeţului Constanţa au fost repartizate credite bugetare pentru lucrări de reparaţii capitale în sumă de 9,16 miliarde lei, reprezentând aproximativ 5% din totalul repartizat la nivelul ţării, pentru unităţile sanitare, care în anii precedenţi nu au beneficiat de credite bugetare cu această destinaţie, astfel: Spitalul Municipal Medgidia - 1,36 miliarde lei; Spitalul de ortopedie, traumatologie şi recuperare medicală Eforie Nord - 4 miliarde lei; Spitalul Municipal Mangalia - 1 miliard de lei; Spitalul Clinic de recuperare, medicină fizică şi balneologie Eforie Nord - 2,8 miliarde lei.

În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867 din 2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective, imobilele Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Constanţa, compuse din construcţii şi terenuri aferente se află în administrarea Consiliului judeţean Constanţa.

Conform Legii nr. 99 din 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70 din 2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, la art. 4 se stipulează că preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti asigură sumele necesare pentru cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere, modernizare şi finalizare a unităţilor sanitare publice, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie din bugetele locale.

În funcţie de derularea procesului bugetar, de eventuale majorări ale creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, prin rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, se va avea în vedere şi solicitarea Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Constanţa.

Semnează ministrul sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Dacă tot facem efortul să stăm cu mult peste program, haideţi să ne limităm şi la timpii prevăzuţi în Regulament, de maxim trei minute dezvoltare răspuns şi maxim două minute intervenţie.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ioan Dida:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte, şi tuturor celor de faţă vă cer scuze pentru această scurtă intervenţie.

Mulţumesc, domnule ministru, pentru promptitudinea răspunsului dumneavoastră. Cu regret trebuie să vă spun că nu mă satisface.

Înţeleg că acest proiect care forţamente, având în vedere amploarea sa trebuia să se desfăşoare pe patru ani, în baza unui contract cu un mare grup din Israel, înţeleg, deci, că acest contract urmează să cadă.

Am să spun numai două lucruri, incitat de poziţia extrem de judicioasă, de altfel, a domnului prim-ministru, cu câteva momente mai în urmă. Nu este vorba numai de un proiect local. Este vorba de cel puţin două apecte care vizează politica şi strategia ministerului pe care îl conduceţi.

Primul aspect. În România sunt 350 de spitale. Majoritatea acestor clădiri sunt într-o situaţie destul de precară, atât în ce priveşte clădirea propriu zisă, cât şi instalaţiile, precum şi dotările.

Există, de asemenea, în politica ministerului dumneavoastră, şi aceasta o ştiu din partea domnului Cinteză, chiar de la audierile din decembrie, un punct extrem de important: acreditarea spitalelor. Ce înseamnă acreditarea spitalelor dacă ministerul şi statul care este, practic, proprietarul acestor spitale, în 99% din cazuri nu are încă un program coerent naţional de reparaţii.

Sunt zeci de spitale în ţară cu reparaţii începute sau clădiri începute şi neterminate. Aţi dat 9 miliarde judeţului Constanţa la vreo 5, 6 clădiri care se vor trena ani de zile. Vă dau exemplul Spitalului Fundeni, de 16 ani în reparaţii, Spitalul Municipal, de asemenea. Deci, este vorba de o strategie care, după părerea mea, nu funcţionează cum ar trebui.

Al doilea aspect extrem de important: proiectul de la Constanţa este primul proiect în care s-a angajat un mare grup occidental. Grupul Baran a făcut aeroporturi, autostrăzi, porturi, are cifră de afaceri de zeci de miliarde de euro. Este primul proiect care vine în România pe o formulă de cofinanţare în sistem public privat. 26 de miliarde a dat Consiliul judeţean, ministerul, cum bine aţi menţionat anul trecut, 49. Grupul Baran este angajat prin contract să cofinanţeze cu până la 30%, la cererea părţii române. Contractul a mers bine anul trecut. Pe aceste principii acum cade.

Ce răsunet va avea pe piaţa financiară mondială în lumea în care se învârt tehnicienii şi oamenii de finanţe ai Grupului Baran vă las pe dumneavoastră să judecaţi şi singur.

Sunt foarte dezamăgit! Sunt foarte dezamăgit, mai ales că, din cei 185 de miliarde, pe linie politică ni se promiseseră în decembrie 25 de miliarde pentru prima parte a anului şi în funcţie de cum va merge bugetul, încă 25 de miliarde la rectificare. Judeţul primeşte 9 miliarde, iar Spitalul judeţean nimic.

Vă daţi seama, sunt clauze în contract care vor lovi tare în partea română, lăsând răsunetul pe piaţa mondială financiară şi în lumea partenerilor din Israel.

Îmi pare foarte rău, poate că n-ar fi rău să reevaluaţi situaţia chiar la faţa locului.

Oricum, eu vă mulţumesc şi vă cer scuze pentru ora întârziată şi pentru tonul, cumva, afectat de emoţia acestui tip de răspuns.

Încă o dată mii de mulţumiri, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.