Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 1999
![]() |
8. | Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. | |||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Trecem la ultima parte a activităţii parlamentare din această după-amiază, prezentarea pe scurt a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. Interpelările, aşa cum cunoaşteţi, se fac în scris, se arată obiectul acestora, fără nici un fel de dezvoltare. Ele se citesc, numai, în şedinţa de astăzi, după care se înregistrează şi se transmit primului-ministru, potrivit procedurii care vă este cunoscută. Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Ionescu, care are de prezentat două interpelări. Aveţi cuvântul, domnule deputat; deci obiectul interpelării. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am să prezint cele două interpelări. Prima interpelare este adresată Ministerului Tineretului şi Sportului. Sala Polivalentă din Craiova, unul din cele mai importante obiective sportive ale municipiului, cu o capacitate de 2.900 de locuri, a funcţionat în perioada 1978 1994, când un incendiu devastator a distrus structura de rezistenţă şi a afectat profund structura perimetrală din beton armat, pe care acesta se rezema. Pentru refacerea acestui obiectiv, Direcţia pentru tineret şi sport a judeţului Dolj, în septembrie 1995, a întocmit un studiu de fezabilitate, acesta stând la baza elaborării temei de proiectare pentru licitaţia de proiectare, în condiţiile Legii nr.10/1991, HG nr.727 şi HG nr.113/1993. În luna iunie 1996, Ministerul Tineretului şi Sportului a avizat studiul de fezabilitate al Sălii Polivalente şi l-a înaintat Comisiei interministeriale, în vederea aprobării şi materializării acestuia, care a avut loc prin HG nr.1177/18 noiembrie 1996, prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Refacere şi modernizare Sala Polivalentă cu 4.000 de locuri". Refacerea Sălii Polivalente a însemnat expertize, studii, proiecte, avize, dezafectare, pregătire pentru reconstrucţie şi începerea construcţiei, prin reutilizarea părţii de structură neafectată de incendiu, efortul fiind susţinut din bugetul de stat. Aceste lucrări de construcţie au început în decembrie 1997, termenul execuţiei fiind de 36 de luni. Stadiul actual al lucrărilor executate este de 11,6 miliarde lei, din care s-au decontat 5,9 miliarde lei. În anul 1999, nu s-au acordat fonduri pentru continuarea lucrărilor, ceea ce duce la oprirea investiţiei şi conservarea lucrărilor la stadiul actual. Domnule ministru, Activitatea sportivă în Craiova, la data actuală, este, oarecum, satisfăcătoare, iar întrecerile sportive organizate la nivel naţional şi internaţional se desfăşoară în alte oraşe, la distanţe de 60 şi 120 km de Craiova. Direcţia pentru tineret şi sport a judeţului Dolj a trimis la dumneavoastră o informare privind situaţia reală a acestui obiectiv şi sumele solicitate pentru anul 1999. Vă rog, domnule ministru, să precizaţi poziţia dumneavoastră faţă de acest obiectiv, având în vedere că judeţul Dolj este un judeţ care a dat ţării multe valori sportive. Să cred că, la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului, nu există interes pentru activitatea sportivă din judeţul Dolj?! Anexat, vă trimit şi materialul întocmit de Direcţia judeţeană a tineretului şi sportului din Dolj, cu soluţiile de rezolvare, existent deja la minister. |
|
A doua interpelare, domnule deputat. |
|
Domnule prim-ministru Radu Vasile, Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori a avut drept scop crearea, funcţionarea şi supravegherea pieţelor de valori mobiliare, cu instituţiile specifice acestor pieţe. Conform acestei legi, s-a înfiinţat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind stipulat că Guvernul României sau, după caz, la dispoziţia acestuia, autorităţile administrative publice locale să atribuie imobilele necesare, ca terenuri şi clădiri, din domeniul public de interes naţional sau local, în 60 de zile de la cerere. După înfiinţare, s-a atribuit un spaţiu provizoriu, situat la etajele 2 şi 3 ale imobilului din Calea Griviţei nr.21, sectorul 1, Bucureşti, imobil ce face parte din patrimoniul Academiei Române, respectiv Institutul de Matematică, clădire unde îşi au sediul un număr mare de asociaţii, organizaţii sindicale, societăţi comerciale. Dacă, la începutul activităţii, spaţiul repartizat era, oarecum, satisfăcător, pe parcurs, atribuţiile Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare au sporit, în mod considerabil, în special cele de supraveghere şi control, crescând corespunzător numărul salariaţilor, precum şi volumul relaţiilor cu cei peste 7.000 de emitenţi, societăţi comerciale, acţionarii acestora, cu investitorii persoane fizice şi juridice, cu organisme interne şi internaţionale, în special din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Canada. Condiţiile în care lucrează Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare sunt total improprii unei instituţii de asemenea anvegură şi vă precizez, domnule prim-ministru, că nu este corect ca discuţiile care au loc cu beneficiarii acesteia să se poarte pe scările de acces de la un etaj la altul, menţionând că înseşi coridoarele de acces din birouri sunt, peste 60%, ocupate cu dulapuri cu arhivă. Este neplăcut, domnule prim-ministru, ca un salariat, atunci când, din lipsă de spaţiu, este obligat să discute, chiar cu un demnitar, pe holul scărilor, în faţa uşilor de ascensor. Cu o situaţie asemănătoare se confruntă şi Bursa de Valori Bucureşti, fapt pentru care ar fi de dorit gruparea tuturor instituţiilor pieţei de capital într-un singur imobil, şi anume: Comisia Naţională de Valori Mobiliare, Bursa de Valori Bucureşti, Rasdaq-ul, Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare, Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare şi Institutul Român de Valori Mobiliare. Imobilul vizat, în acest scop, a fost Magazinul "Junior", situat în Bd.Unirii nr.37, sector 3, Bucureşti, pentru care, în iunie 1997, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern, prin care acest spaţiu era scos din patrimoniul Societăţii Comerciale Bucureşti S.A. şi repartizat, spre administrare, Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, hotărâre care, din păcate, datorită unei situaţii conjuncturale, nu a fost publicată în "Monitorul Oficial", în acest fel nefiind un act normativ. Domnule prim-ministru, Rog a se verifica şi a analiza cele semnalate mai sus şi a da dispoziţiile corespunzătoare, în vederea rezolvării celor solicitate, având în vedere că, atunci când se vrea, se găsesc soluţii şi, aici, mă gândesc la faptul că vor exista spaţii disponibile rezultate din restructurarea Bancorex sau din cele valorificate de AVAB. Domnule prim-ministru, Vă rog să precizaţi poziţia Guvernului României, în legătură cu cele semnalate mai sus. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi, aici, la Secretariatul tehnic, interpelările, ca să le putem remite. Are cuvântul domnul deputat Mihai Nicolescu. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea se adresează domnului ministru Ioan Mureşan şi vizează stadiul lucrărilor agricole de toamnă, pornind de la ideea că acestea se găsesc, la ora actuală, într-un stadiu deosebit de nefavorabil, cu întârzieri majore şi, în astfel de condiţii, într-adevăr, ne îngrijorează faptul că mari suprafeţe de culturi premergătoare pentru culturile de toamnă nu sunt eliberate şi, mai grav, suprafeţe mari nu sunt arate şi pregătite. Deja, în zona a treia de cultură, trebuia să se semene în plin, iar la sfârşitul acestei săptămâni, ar trebui să se înceapă semănatul. Din situaţia operativă rezultă o cantitate de grâu pentru sămânţă, obţinută în acest an, de circa 80.000 de tone, cantitate cu totul insuficientă pentru a realiza o suprafaţă normală de semănat. Pornind de la această stare de lucruri, vă rog să-mi permiteţi să formulez două întrebări, să ridic două probleme, şi anume: ce suprafeţe de grâu, orz, orzoaică se vor semăna, în această toamnă şi cât din acestea au fost arate până la zi şi, al doilea aspect, a doua problemă, cum se preconizează asigurarea seminţelor necesare înfiinţării culturilor pentru speciile amintite, având în vedere faptul că cantitatea de sămânţă certificată, la grâu, este de numai de 80.000 de tone. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi la Secretariatul... Aţi depus? Da, e în ordine. Vă mulţumesc. Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Nicolae Groza. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului ministru Ioan Mureşan de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. În esenţă, interpelarea cuprinde: prin Ordonanţa nr.96/1999 privind modul de finanţare a cheltuielilor pentru întreţinerea efectivelor de cabaline care sunt proprietate publică a statului şi pentru trecerea la turma de bază a cabalinelor necesare împrospătării acesteia, se solicită legiferarea finanţării, prin bugetul de stat, a cheltuielilor pentru producerea, menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii fondului genetic. Aceste cheltuieli reprezintă 60 65% din cheltuielile totale de producţie ale Societăţii Naţionale Cai de Rasă S.A., înfiinţată prin HG nr.637/1998. Dacă bugetul de stat trebuie să subvenţioneze, în proporţie de 60%, activitatea respectivei societăţi pe acţiuni, de ce nu a fost lăsată Regia Autonomă Cai de Rasă? Nu există şi alte interese, pe care eu le consider obscure? Mulţumesc. |
|
Da, vă mulţumesc. Domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Ca să ne putem încadra în timpul afectat pentru expunerea şi prezentarea, pe scurt, a interpelărilor, vă reamintesc că, potrivit Regulamentului, interpelările se prezintă în scris, arătându-se doar obiectul acestora, fără nici o dezvoltare. Dezvoltarea interpelărilor are loc în şedinţa care este consacrată dezbaterilor. Deci sunt 22 de colegi de aici încolo încă şi, de aceea, v-aş ruga ca să prezentaţi, în această şedinţă, doar obiectul, urmând ca, în şedinţa de prezentare şi consacrată dezbaterilor, atunci să aibă loc dezvoltarea. Are cuvântul domnul deputat Haralambie Irimescu. Obiectul interpelării, iar dezvoltarea se va face în şedinţa următoare, consacrată dezbaterii. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată ministrului justiţiei. Pe scurt, aş avea următoarea întrebare, adresată domnului ministru. Este vorba despre o sesizare a domnului Terente din Bacău, prin care era informat că, în septembrie, s-a amânat o plângere penală formulată împotriva unor magistraţi din Bacău. Până la această dată, nu a primit nici un răspuns. Întrebarea este: care este stadiul cercetărilor şi ce măsuri au fost întreprinse în vederea soluţionării plângerii penale, după un an de la înmânare? |
|
Da, vă mulţumesc. Vă rog s-o depuneţi la Secretariatul tehnic. Domnul deputat Vasile Mândroviceanu. Vă rog să poftiţi, domnule deputat. Se pregăteşte doamna deputat Viorica Afrăsinei. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Deci vă rog să ţineţi seama de recomandarea pe care am făcut-o, pentru că dezvoltarea interpelărilor se va face în şedinţa consacrată dezbaterilor. |
|
Sunt întru totul de acord, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează domnului procuror general al României şi se referă la nişte afirmaţii de natură calomnioasă, care au fost făcute la adresa mea şi pe care doresc ca organele competente să le analizeze. Aceasta deoarece, în prezent, sunt sub incidenţa jurământului pe care l-am depus în faţa dumneavoastră, a întregului Parlament, ca membru al Comisiei de Control a Activităţii Serviciului Român de Informaţii, şi, dacă ceea ce s-a spus, la adresa mea, ar fi adevărat, ar însemna că eu nu îmi găsesc locul în această comisie. Şi solicit domnului procuror general să strângă materialele pe care le consideră de cuviinţă, dacă sunt vinovat să fiu exclus din această comisie şi să se ia împotriva mea orice sancţiune prevede legea, iar dacă nu, cei care au făcut afirmaţiile respective să declanşeze, privitor la dumnealor, urmărirea penală şi sancţionarea de rigoare. Mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă mulţumim, domnule deputat. Doamna deputat Viorica Afrăsinei. Se pregăteşte domnul deputat Marian Ianculescu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se adresează domnului prim-ministru şi are ca obiect referiri la datoria pe care o are de la bugetul de stat, din anul anterior şi din acest an, şi anume peste 50 de miliarde de lei, tocmai din neachitarea subvenţiei pentru agentul termic produs şi livrat populaţiei către bugetul local. Această situaţie a determinat o foarte gravă perspectivă pentru perioada de iarnă. Ca urmare, cel puţin 160.000 de persoane vor trebui să suporte rigorile iernii în apartamente neîncălzite, situaţie ce poate genera importante convulsii sociale de masă în judeţul Botoşani. Aşadar, interpelarea mea vine cu întrebarea: ce demersuri s-au făcut, în acest sens, vizavi de toate intervenţiile noastre şi de proiectul de hotărâre promovat de Consiliul judeţean Botoşani. În acest sens, ce are în vedere Guvernul şi primul-ministru în legătură cu datoria şi cu subvenţiile rămase din urmă şi pentru ieşirea din această iarnă? Vă mulţumesc. |
|
Are cuvântul domnul deputat Marian Ianculescu. Se pregăteşte domnul deputat Viorel Burlacu. |
|
Domnule preşedinte, Interpelarea mea se adresează primului-ministru şi se referă la starea precară în care se află sectorul forestier, incluzând, aici, cele trei activităţi: de silvicultură, de exploatare a pădurilor şi prelucrare a lemnului. Pentru stoparea declinului economic, i-aş sugera premierului câteva idei, pentru a lua măsurile de rigoare pentru a stopa acest declin economic. Îmi permit ca, în şedinţa de data viitoare, să dezvolt această interpelare. Vă mulţumesc. |
|
Bine, domnule deputat. Domnul deputat Viorel Burlacu. Se pregăteşte domnul deputat Petre Naidin. |
|
Interpelarea mea, domnule preşedinte de şedinţă, se adresează domnului ministru al justiţiei, Valeriu Stoica, şi se referă la abuzurile de anchetare ale unui procuror din Piatra Neamţ, asupra unor ziarişti. |
|
Da. Vă rog să depuneţi textul. Domnul deputat Petre Naidin. Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban. |
|
Mă adresez Guvernului României, privind clarificarea asocierilor în participare la societăţile cu capital de stat tip IAS, cu referire la judeţul meu şi evidenţierea rezultatelor financiare, după un an de zile de funcţionare, să vedem cât profit a avut statul din această afacere şi câte pierderi au avut societăţile, care s-au asociat sau, dacă vreţi, invers. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi textul. Domnul deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul deputat Anghel Stanciu. |
|
Domnule preşedinte, Prima interpelare se referă la lipsa manualelor şcolare, ediţia 1999, la vânzare, în librării, şi se adresează domnului ministru Andrei Marga şi cea mai grea situaţie o au elevii din clasa a XII-a, care vor trebui să susţină examen de bacalaureat şi de admitere, la anul. A doua interpelare se adresează domnului Traian Băsescu şi este şi o rugăminte, în acelaşi timp, este vorba de drumul de acces între şoseaua principală Botoşani Dorohoi şi comuna Mihai Eminescu. Anul viitor, în ianuarie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui poet şi rugămintea este de a găsi soluţii pentru a repara cei 4 5 km de drum, pentru a putea avea un acces uşor la Memorialul Mihai Eminescu din Ipoteşti şi la lacul cu nuferi. Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi la Secretariatul tehnic. Are cuvântul domnul deputat Radu Mazăre. Se pregăteşte domnul deputat Florea Buga. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului prim-ministru. Pe scurt, doresc să prezint câteva date comparative despre traficul maritim în porturile Constanţa, Mangalia şi Midia: respectiv, în anul 1996, comparativ cu 1999, traficul a scăzut cu 33%, importul cu 35%, exportul cu 24%, iar tranzitul mărfurilor cu 50%. România a exportat, cum ziceam, în 1999, cu 64% mai puţine cereale, îngrăşăminte şi produse chimice cu 92%, iar produse petroliere finite cu 50%. Am putea spune că aceste cifre reprezintă economia unei ţări aflate în stare de război. Doresc să-l întreb pe primul-ministru dacă are în vedere o schimbare de strategie în ceea ce priveşte măsurile economico-financiare, sau are de gând să continue tot aşa. Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi la Secretariatul tehnic interpelarea dumneavoastră. Domnul deputat Florea Buga. Nu este. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Vitcu. Vă rog poftiţi, domnule deputat Vitcu. După dânsul urmează domnul deputat Mihai Drecin. |
|
Interpelarea mea se adresează domnului secretar de stat Cristian Tăbăcaru şi rugam pe domnia sa să precizeze dacă experienţa tristă, din acest an, a Departamentului ce-l coordonează, a determinat iniţiativa de modificare a legislaţiei în vigoare privind finanţarea centrelor de plasament. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Are cuvântul domnul deputat Mihai Drecin. Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Ionescu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea se adresează domnului Radu Sârbu, preşedintele Fondului Proprietăţii de Stat, cât şi domnului Alexandru Athanasiu, ministrul muncii şi protecţiei sociale. Este vorba de felul în care a fost privatizată Societatea comercială "Helios" S.A. din Aleşd, privatizare care a aruncat pe stradă 80 de persoane, iar în cadrul acestei modalităţi foarte curioase, chiar confidenţiale, de privatizare se pare că este amestecat şi domnul Decebal Traian Remeş, ministrul finanţelor. Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Nicolae Ionescu. Se pregăteşte domnul deputat Petru Bejinariu. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului Andrei Pleşu, ministru de externe, domnului director al SIE, Cătălin Harnagea, domnului director al SRI, Costin Georgescu. Obiectul interpelării, pe scurt. Ministrul de externe, celelalte instituţii abilitate ale statului şi cu competenţă în domeniu, deci SRI şi SIE, trebuie să se pronunţe asupra acestei întrebări hamletiene: a fost sau nu spion noul consul general al Ungariei la Cluj-Napoca, domnul Alfoldi Laszlo? Este imperios necesar un răspuns ferm din partea acestora, pentru a se înlătura starea de confuzie, de tensiune, poate artificial creată, între români şi maghiari, între cele două state şi torpilarea voită a relaţiilor româno-maghiare. Domnule preşedinte, mai am o interpelare, pentru domnul ministru Andrei Marga, dacă permiteţi, ... |
|
Da, poftiţi. |
|
În esenţă, conţinutul interpelării... |
|
Obiectul, vă rog, pe scurt. |
|
Da. Aş dori să ştiu care este în prezent, în ultimul ceas, poziţia oficială a MEN faţă de pretenţiile şi acţiunile tot mai insistente şi neavenite ale UDMR-ului, în a înfiinţa şi a organiza institute de învăţământ superior numai cu limba de predare maghiară, cu fonduri primite de la Budapesta, vehiculându-se suma de 2 miliarde de forinţi; de asemenea, unde se preconizează înfiinţarea acestora. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Petru Bejinariu. Se pregăteşte domnul deputat Victor Neagu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O să citesc, numai, formularea interpelării... |
|
Adică obiectul, domnule profesor. |
|
Da. Rugăm Guvernul României să precizeze, pentru depunători, pentru administraţia publică locală şi pentru alţi oameni şi instituţii interesate, dacă se are în vedere ca Bankoop-ul să falimenteze sau să se unească cu altă bancă şi când anume vor fi restituite sumele, măcar cele garantate, depunătorilor la această bancă pentru municipiul şi zona Rădăuţi. Şi a doua interpelare, adresată domnului prim-ministru Radu Vasile. Vă rugăm, domnule prim-ministru, să precizaţi, pentru autorităţile publice locale şi pentru opinia publică, care sunt demersurile pe care le veţi adopta pentru refacerea imaginii Parlamentului României, coborâtă grav şi graţie activităţii Guvernului condus de dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi, în scris. Are cuvântul domnul deputat Victor Neagu. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Interpelarea mea este adresată domnului ministru al agriclturii, Ioan Mureşan, şi se referă la balanţa necesar-consum la următoarele culturi: grâu, porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr şi care sunt măsurile concrete ale valorificării acestor culturi, ştiut fiind faptul că, astăzi, Guvernul României înlesneşte importul la peste 45% din necesarul de produse agroalimentare. Solicităm răspunsul scris şi oral. Vă mulţumesc. |
|
Da, domnule deputat. Vă rog să depuneţi textul interpelării dumneavoastră, pentru a fi remis ministrului. Are cuvântul domnul deputat Ion Munteanu. Se pregăteşte domnul deputat Traian Sabău. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului Ioan Mureşan, ministrul agriculturii. Până se vor privatiza IAS-urile, deci societăţile comerciale, două întrebări: ce măsuri concrete urmează a se lua, în perioada premergătoare privatizării, pentru menţinerea integrităţii patrimoniului acestor societăţi şi, doi, care este politica concretă a Ministerului Agriculturii şi actele normative emise pentru desfăşurarea, în condiţii normale, a campaniei de toamnă, în acest judeţ ştiut fiind că marea lor majoritate sunt blocate financiar. Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Să depuneţi textul. Are cuvântul domnul deputat Traian Sabău. Vă rog poftiţi, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului ministru Romică Tomescu, ministrul mediului, pădurii şi apelor. Ea are obiect stabilitatea barajelor din beton şi alte soluţii constructive, şi anume: modul cum sunt gospodărite şi verificate aparatele de măsură şi control care sunt încorporate în baraje în ultima perioadă. Şi aceasta pentru că ele au un grad mare de uzură, fapt ce poate conduce la date eronate în ceea ce priveşte măsura şi aceasta are ca şi consecinţă posibilitatea avarierii acestora cu nişte dezastre în ceea ce priveşte comunităţile umane. Domnule ministru, vă rog să ne comunicaţi care sunt măsurile pe care le ia ministerul dumneavoastră în legătură cu verificarea acestor aparaturi de măsură şi control. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să depuneţi textul la secretariat. Dacă mai sunt în sală colegi care poate au fost scăpaţi de pe listă. Deci, constat că a fost epuizat şi acest segment din activitatea Camerei Deputaţilor din această după-amiază. Declar închisă şedinţa, urmând ca să ne reîntâlnim mâine, începând de la ora 8.30. Vă mulţumesc. Bună seara! Şedinţa s-a încheiat la ora 19.57. |

