Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000
![]() |
8. | Dezbateri asupra propunerii legislative privind regimul parcurilor industriale. | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Stimaţi colegi, Trecem la propunerea legislativă privind regimul parcurilor industriale. Invit Comisia pentru industrii şi servicii, al cărei preşedinte, domnul Dan Ioan Popescu, este prezent, să-şi ocupe locul. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Aveţi cuvântul! |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Conceptul de "parc industrial", care părea filosofic, în urma unei experienţe a iniţiatorilor, o experienţă de documentare la invitaţia Parlamentului ungar, ne-a făcut să ne dăm seama că şi noi avem nevoie de pragmatism, aşa cum există, aşa cum s-a implementat în ţările Uniunii Europene. Am transpus ceea ce am perceput în Ungaria şi, respectiv, Austria, în termenii noştri legislativi: am ţinut cont de realităţile economico-financiare şi sociale ale prezentului, dar şi ale viitorului; am primit un aviz favorabil din partea Guvernului şi chiar s-a cerut procedură de urgenţă; am fost sprijiniţi de Consiliul Legislativ, cât şi de reprezentanţii instituţiilor publice implicate, adică: Agenţia Română de Dezvoltare, Departamentul administraţiei publice locale, FPS, Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor, Asociaţia preşedinţilor de consilii judeţene. Mi se pare firesc, cu acceptul dumneavoastră, să reuşim să implementăm în România acest concept, întrucât este nevoie de o politică de dezvoltare regională mai pregnantă, este nevoie să introducem tehnologii, să asigurăm competitivitatea, să promovăm exportul în anumite sectoare industriale şi de servicii specifice. Am să-l rog şi pe colegul meu Antal să intervină, astfel încât dumneavoastră să aveţi, succint, o sinteză a ceea ce am dorit noi să facem şi, cu sprijinul dumneavoastră, încercăm astăzi să promovăm prin această iniţiativă, ca ea să treacă către Senat şi cu rapiditate să poată să fie aplicată. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Poftiţi, domnule deputat! Tot din partea iniţiatorilor. |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Pentru România, este un obiectiv primordial aderarea la Uniunea Europeană, fapt încurajat de decizia summit-ului din decembrie, de la Helsinki, şi cerinţele Uniunii Europene sunt în concordanţă cu interesul naţional, în ceea ce priveşte necesităţile de dinamizare a economiei. Reconversia socio-economică din zonele care se confruntă cu dificultăţi de ordin structural, mai ales în sectoare industriale şi de servicii, a determinat încă în perioada anilor 70-80, în multe ţări din Europa occidentală, lansarea unor noi politici de dezvoltare regională. Şi încurajând iniţiativele tehnologice din zonele industriale în declin, necesar a fi reabilitate, create prin lege, parcurile industriale s-au dezvoltat cu rapiditate, exemplul cel mai mediatizat la vremea respectivă fiind cel din zonele carbonifere din Marea Britanie. Amenajarea acestor parcuri industriale şi legiferarea în acest domeniu a devenit o problemă actuală şi în România. Şi, aşa după cum v-a prezentat şi colegul meu, venind în întâmpinarea acestui deziderat, 4 deputaţi din Comisia pentru industrii şi servicii au iniţiat un act legislativ care să reglementeze amenajarea şi dezvoltarea acestor parcuri industriale. Aceste parcuri industriale sunt concepute ca arii geografice delimitate teritorial, cu infrastructură şi servicii oferite de administratorul parcului industrial, în perimetrul căruia se pot desfăşura, într-un regim favorizant, activităţi investiţionale de producţie sau servicii industriale. Aceste parcuri se constituie pentru stimularea dezvoltării economico-sociale, realizarea transferului tehnologic, atragerea de investiţii şi valorificarea resurselor umane ale zonei. Ca o componentă a iniţiativei de dezvoltare locală, îmbunătăţirea activităţii zonei pentru investiţii este o condiţie sine qua non. Terenurile industriale, activele din ce în ce mai neutilizate, fie din domeniul public, fie din cel privat, inclusiv de la societăţile comerciale cu capital de stat aflate în diferite faze de restructurare, incluse în patrimoniul unui agent economic, respectiv, închiriate sau concesionate, pot constitui infrastructura industrială unde se poate delimita perimetrul parcului. Iniţiatorii, în urma mai multor runde de consfătuiri cu factorii implicaţi, au convenit ca organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care să promoveze instituirea regimului de parc industrial şi să gestioneze resursele necesare dezvoltării acestora, să fie Agenţia Română de Dezvoltare. În concluzie, parcurile industriale reprezintă o nouă structură organizatorică, pentru care statul asigură cadrul general de funcţionare, ajută la realizarea investiţiilor, dar aceste investiţii se bazează pe criterii pur economice, importanţa realizării lor fiind justificată prin următoarele: construcţiile industriale apar într-un cadru organizat într-o localitate; participarea consiliilor locale ca parte activă reduce substanţial riscurile, oferind o siguranţă mai mare investitorilor; pot oferi soluţii eficiente pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin reducerea cheltuielilor legate de infrastructură; administratorul parcului poate oferi consultanţă de specialitate pentru managementul obţinerii diferitelor avize şi autorizaţii, pentru firmele nou înfiinţate; este un mijloc util în dezvoltarea economică a regiunilor defavorizate; se doreşte, totodată, şi introducerea finanţării investiţiilor în domeniul utilităţilor publice, şi cu sprijinul fondurilor structurale redistribuite de Uniunea Europeană. În încheiere, doresc să vă citesc din adresa primită de către Parlamentul României pe data de 20 ianuarie 2000 din partea Ambasadei române de la Washington: "Considerăm că acest demers va reprezenta un argument extrem de oportun şi util în dialogul pe care îl purtăm, atât la nivelul administraţiei americane, cât şi la cel al guvernelor locale. Dorim să vă informăm pe această cale asupra faptului că prin adoptarea respectivei legislaţii estimăm suscitarea interesului din partea unor companii şi recunoscute universităţi americane pentru participarea la dezvoltarea unor astfel de investiţii de infrastructură industrială, ştiinţifică şi tehnologică în diferite zone ale ţării. Menţionăm că un grup de specialişti româno-americani din domeniul tehnologiilor avansate, localizat pe Coasta Pacificului, în vestita Vale a Siliconului, şi-a manifestat deja interesul de a împărtăşi din experienţele acumulate în mediul de afaceri american, în perspectiva atragerii de investiţii în dezvoltarea acestor parcuri industriale." Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă mulţumesc. Rog preşedintele comisiei, domnul deputat Popescu, să prezinte raportul. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, aş vrea să-i felicit pe cei 4 colegi ai noştri din Comisia pentru industrii, care au venit cu această iniţiativă, prezentată pe larg de domnii Antal şi Naidin. În cadrul şedinţelor comisiei noastre, din perioada 17-20 ianuarie 2000, am examinat această propunere legislativă, având în vedere şi avizele favorabile primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Consiliul Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului, şi am hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea favorabilă a acestei propuneri legislative şi trimiterea ei spre dezbatere şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor. Nu aş vrea să mai dezvolt punctul de vedere al comisiei, decât dorinţa noastră ca această propunere legislativă să treacă cât mai repede prin cele două două Camere şi să poată fi pusă în aplicare, pentru că poate reprezenta o nouă condiţie în dezvoltarea industriei româneşti. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Rog liderii grupurilor parlamentare să adune deputaţii pentru ora 11,30, în sală, să nu fie nevoie să mai pierdem timpul cu un apel nominal! Acestea fiind spuse, invit grupurile parlamentare să-şi desemneze oratorii pentru dezbaterile generale, dacă e cazul. Doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale? Nu. Înainte de a intra în dezbaterile pe text, vă anunţ că avem onoarea să participe ca vizitator, la o parte din lucrările noastre, domnul Hans Joachim Fuchstel, deputat al Partidului Creştin-Democrat în Bundestagul german. Să-i spunem bun venit şi un sejur cât mai plăcut în ţara noastră! (Aplauze.) Revenim la dezbaterea propunerii legislative privind regimul parcurilor industriale şi vom lucra pe raportul pregătit de comisia sesizată în fond. Iată că la primul punct din raport avem o modificare, chiar pentru formula introductivă. Supun votului dumneavoastră pct. 1. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Titlul legii. Domnul Gaspar. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să recunosc că nu am avut posibilitatea să studiez legislaţia din alte ţări în asemenea domeniu. Consider că autorii acestei propuneri legislative au făcut-o. Totuşi, mie mi se pare cam inadecvat titlul legii şi, bineînţeles, după aceea, se va opera în conţinutul legii cu aceeaşi noţiune de "parcuri industriale". Vedeţi, în limba română, noţiunea aceasta de "parcuri" are cu totul alte semnificaţii, şi dacă vom citi art. 1 şi vom vedea cum este definit "parcul industrial", mă duce la sugestia că, totuşi, ca mod de exprimare, mi se pare mai potrivit să vorbim despre "regimul zonelor industriale" sau, dacă nu, "regimul platformelor industriale", ele delimitând spaţii înăuntrul cărora îşi desfăşoară activităţile. În tot cazul, "parcu industrial", vă spun, faţă de limba română, nu mi se pare terminologia cea mai potrivită. Putem să-i spunem "zonă specială industrială", putem să-i spunem "platformă industrială", care este mai aproape şi de reglementările pe care în momentul de faţă le avem în vigoare. Probabil, colegii noştri care, aşa cum bănuiesc, s-au documentat, au o motivaţie în legătură cu folosirea acestei sintagme. Este mai mult o întrebare, şi în urma ei, dacă se consideră, să se pună în discuţie şi propunerea pe care am făcut-o eu, legată de denumirea de "zone" sau "platforme industriale". |
|
Da, vă mulţumesc. Iniţiatorii? Comisia? |
|
Domnule preşedinte, Din partea iniţiatorilor, dorim să dăm un răspuns domnului Gaspar. Este o noţiune cosacrată, aşa este utilizată în literatura de specialitate. Este un "parc industrial". De fapt, dacă doriţi, când vorbim de un "parc auto", nu ne gândim la un "parc de agrement". Este ceva asemănător. Sub nici o formă nu se poate introduce aici noţiunea de "zonă" sau "platformă industrială", care este cu totul şi cu totul altceva. Deci vă rugăm să rămână aşa, pentru că noţiunea aşa este consacrată şi cunoscută de toată lumea care operează cu acest concept de parc industrial şi, din cauza aceasta, este binevenit să rămână titlul exact aşa şi în cadrul legislaţiei româneşti. Vă mulţumesc. |
|
Comisia? |
|
Domnule preşedinte, Şi comisia susţine acelaşi punct de vedere. "Zona industrială" este un concept mult prea larg pentru a putea fi aplicat în această situaţie, iar "platforma industrială" este un concept mult prea restrâns, de asemenea, pentru a putea fi aplicat. Datorită faptului că această denumire de "parc industrial" este uzitată în literatura de specialitate, credem şi noi, comisia, că iniţiatorii au dreptate în susţinerea acestui punct de vedere. |
|
Stimaţi colegi, Începem cu textul comisiei. Pct.2 din raport. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Cap.I "Dispoziţii generale", pct.3 din raport. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.4, varianta raportului. Comentarii? Vă rog, domnule deputat. |
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Stimaţi colegi, Am vizitat astfel de parcuri industriale sau tehnologice, cum se numesc în alte ţări, în Grecia, în Portugalia, însă vreau să vă spun că lipseşte ceva din articolul acesta 2. Pentru că, în cadrul parcurilor tehnologice, un domeniu esenţial de activitate îl constituie cercetarea ştiinţifică, eu v-aş ruga să fiţi de acord să introduceţi acolo faptul că " se pot desfăşura numai activităţi investiţionale de producţie, cercetare ştiinţifică sau servicii.", pentru că în toate parcurile acestea, un domeniu esenţial îl au sectoarele de cercetare ştiinţifică, şi cred că aţi văzut şi dumneavoastră acest lucru în ţările respective în care aţi fost. De fapt, mai departe, la alt articol trebuia să spuneţi că se face transfer tehnologic. Dar transferul tehnologic de la ce se face? De la cercetare către industrie. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Varujan Pambuccian are cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Eu v-aş propune să rămână aşa cum este, pentru că parcurile tehnologice sunt cu totul altceva. Este adevărat că în România este necesară o lege pentru parcurile tehnologice şi, din păcate, aici suntem într-un deficit foarte mare. Cred că o asemenea lege ar fi foarte bine să fie promovată cât mai repede, dar ceea ce scrie în această lege, ca şi facilităţi, nu prea se potriveşte cu ce ar fi necesar pentru un parc tehnologic. Un parc tehnologic, şi aici cel mai bun exemplu este India, care are la ora actuală o experienţă extrem de bogată în acest domeniu, un parc tehnologic are nevoie de facilităţi majore ca să îşi poată dezvolta activitatea şi vă voi da un exemplu, ca să lămurim lucrurile. În România se produce foarte mult soft care niciodată nu ajunge să fie taxat pe vreun circuit. Or, trebuie să fim conştienţi că facilităţile care sunt prevăzute în această lege nu vor face niciodată atractiv un parc de tipul acesta pentru tehnologie avansată sau pentru producţie de soft sau lucruri de genul acesta. Este adevărat, şi aici chiar există în pregătire un asemenea proiect de lege, avem nevoie de o lege pentru parcurile tehnologice, dar este cu totul altceva. |
|
Da, vă mulţumesc. Acestea fiind spuse, dăm cuvântul şi iniţiatorului, care insistă pentru text. Aveţi cuvântul. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Noi considerăm că textul este corect aşa cum l-a agreat şi cum îl propune comisia, de fapt. Domnul Pambuccian are dreptate: cercetarea ştiinţifică este oarecum altfel tratată, iar transferul tehnologic este altceva ceea ce se permite să fie dezvoltat în aceste parcuri industriale. Deci, considerăm că textul, aşa cum l-a stabilit comisia, este corect. Vă mulţumesc. |
|
Da. Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, În aceste condiţii, supun votului textul comisiei. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Art.2, alin.1 şi 2, varianta comisiei. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.7 din raport, Cap.II "Cadrul insituţional". Comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.8 din raport. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.9 din raport. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.10. Comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.11. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.12. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Cap.II în întregime. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Intrăm în Cap.III. Pct.13. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.14. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.15. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.16. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.17. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.18. Comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.19 se propune eliminarea. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.20. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.21. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.22. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.23. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.24. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.25. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.26. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.27. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.28. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.29. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Cap.III în ansamblu. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Cap.IV, pct.30 din raport. Poftiţi, vă rog. |
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Susţin, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, eliminarea Cap.IV. După cum ştiţi, de curând, noul Guvern, Guvenul Isărescu, a adoptat o serie de măsuri de relaxare fiscală însoţite, în acelaşi timp, de reducerea facilităţilor multiple care există în economia românească. Trecem peste faptul că prin această lege creăm un nou fond, şi toată lumea se plânge în ziua de astăzi de fiscalitatea exagerată, fiscalitate care este dată în primul rând de cele 24 de fonduri speciale, trecem peste faptul că, în loc să le reducem pe acestea, noi acum înfiinţăm un nou fond, dar acest capitol, care conţine prevederi de genul: "scutirea de la plata taxelor vamale, a TVA-ului, de tot ce există atât la import, cât şi la achiziţii interne" eu cred că nu este de natură să dea o coerenţă activităţii noastre legislative, coroborată cu activitatea Guvernului. Pe de altă parte, vreau să spun că acel punct de vedere dat de către fostul Guvern Radu Vasile trebuia reînnoit şi trebuia să avem şi observaţiile ministrului finanţelor şi observaţiile celorlalţi miniştri care compun actualul cabinet. Din păcate, proiectul de lege şi raportul nu au fost însoţite de o evaluare a actualului cabinet şi, din acest punct de vedere, considerăm că acest capitol de facilităţi este total în afara actualelor prevederi legale pe care Guvernul Isărescu le-a impus prin ordonanţă de urgenţă. De aceea, propun din start eliminarea Cap.IV, cu titlul "Facilităţi". |
|
Domnul deputat Raduly are cuvântul. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Iată că am ajuns la punctul cardinal al acestui proiect de lege şi aş dori să dau următorul răspuns antevorbitorului meu. În primul rând, doresc să-l sfătuiesc să citească mai bine, mai profund textul comisiei, pentru că textul raportului adoptat de comisie nu instituie nici un nou fond special. Comisia a discutat această problemă, comisia crede în principiul unicităţii bugetare, crede că toate fondurile speciale trebuie să fie integrate într-un buget unic şi, drept urmare, nu a creat nici un nou fond. Deşi iniţiatorii au propus aşa ceva, comisia a reformulat textul, astfel încât să înlăture această posibilitate. A doua problemă: din câte se poate vedea, vizavi de facilităţi, comisia a deliberat îndelung şi a redus, dacă se poate spune aşa, facilităţile propuse de iniţiatori în limitele care pot fi, să spunem aşa, integrate în noua viziune fiscală a Guvernului României. Drept urmare, în opinia mea, şi sper că sunt în asentimentul colegilor mei din comisie, acest cap.IV, al facilităţilor, care, încă o dată subliniez, este partea cardinală a acestui proiect de lege, trebuie să fie susţinut de plenul Camerei Deputaţilor aşa cum el a fost votat consensual de toate partidele politice prezente la lucrările Comisiei pentru industrii şi servicii. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Popescu, preşedintele comisiei. |
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că distinsul nostru coleg din partea Partidului Naţional Liberal ne demonstrează încă o dată cum încercăm ca, promovând o nouă lege, să nu facem nimic. Domnia sa vede, probabil, în concepţia liberală, pentru că a vorbit în numele Partidului Naţional Liberal, deci al grupului, în primul rând o subordonare a Parlamentului faţă de Guvern. Deci, dacă Guvernul, în speţă ministrul finanţelor, nu agreează acordarea unor facilităţi într-o anumită perioadă, atunci Parlamentul trebuie să se subordoneze în totalitate. În al doilea rând, aş vrea să-i reamintesc distinsului meu coleg că ministrul finanţelor nu a fost schimbat. Astfel, în momentul în care Comisia pentru industrii şi servicii a primit un aviz favorabil al Guvernului, nu a primit avizul favorabil al domnului Radu Vasile, ci al Guvernului României, din care, din câte îmi reamintesc, făcea parte şi domnul ministru Traian Decebal Remeş, şi cred că participarea domniei sale nu este numai strict decorativă, ci este o participare efectivă de ministru al finanţelor. De altfel, încăpăţânarea deosebită a ministrului finanţelor putem să o vedem în diferitele seriale de televiziune pe care le urmărim în ultima perioadă de timp. În al patrulea rând, stimaţi colegi, nu cred că, în concepţia liberală, dezvoltarea unei economii constă în eliminarea facilităţilor. Atunci, haideţi să propunem, ca şi concepţie liberală, eliminarea tuturor facilităţilor care pot fi acordate într-o economie, şi vom înţelege de ce s-a ales praful de industria românească şi de economia românească în aceşti ani. Aş vrea să-i reamintesc, de asemenea, dinstinsului coleg, că la susţinerea |
|
Distinsul, dar zgârcitul nostru coleg |
|
Aş vrea să-i reamintesc distinsului şi zgârcitului nostru coleg că acelaşi ministru de tristă prezenţă, ca să nu-i spun de tristă amintire, domnul Remeş, a promis în plenul Camerei Deputaţilor, la aprobarea bugetului pe 1999, că va suspenda timp de 6 luni nişte facilităţi. Prin acea suspendare au fost eliminaţi practic toţi investitorii străini din România. Vrem acum să ştergem România de pe harta ţărilor în care se poate face o investiţie, în care se poate crea ceva? Probabil aceasta este concepţia liberală, cu care noi nu putem fi de acord! Deci, în numele comisiei, domnule preşedinte, susţinem menţinerea acestor facilităţi pe care, din păcate, noi le-am mai redus, dar care ar trebui dezvoltate, nu eliminate. |
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul deputat Drăgănescu, pentru o replică. |
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Stimaţi distinşi şi nedistinşi colegi parlamentari, Vreau să vă spun că, indiferent de cine este ministru astăzi şi oricât încercăm să-l jignim de la această tribună, această concepţie privind relaxarea fiscală, însoţită, în acelaşi timp, de anularea unor facilităţi, scutiri, evaziuni, corupţie etc. care au fost generate de altcineva înaintea noastră, nu a aparţinut doar domnului ministru, ci a aparţinut unui întreg grup parlamentar, unei componente a actualei coaliţii. Pe de altă parte, stimaţi colegi, dacă vorbim de facilităţi, dacă vorbim de scutiri, totuşi, actualul Guvern a fost primul care a avut curaj în această ţară să afirme că nu suntem o ţară de handicapaţi care avem nevoie de tot felul de scutiri, de tot felul de exceptări. Dacă dumneavoastră doriţi să menţineţi în continuare această idee că pentru dezvoltare economică şi orice fel de dezvoltare este nevoie să ne comportăm ca nişte , nu mai menţionaz acel epitet, să ne comportăm dând scutiri, facilităţi, atunci vă spun că aceasta nu este o economie liberă de piaţă, nu este o economie concurenţială, ci este o economie dirijată, pe care noi o respingem din start. Dacă doriţi, luaţi şi declaraţia altor colegi din actualul Guvern, care nu aparţin Partidului Naţional Liberal, şi veţi vedea atunci care este răspunsul. Nu de alta, dar veţi vedea în curând cum arată bugetul şi cât de greu se poate crea un buget pe actualul cadru legislativ. Vă mulţumesc. |
|
Da. Mulţumesc distinsului coleg. Stimaţi colegi, S-au conturat opiniile. Domnul Ana Gheorghe, ultimul vorbitor, apoi trecem la vot, începând cu varianta comisiei, fără îndoială. |
|
Domnule preşedinte, Stimate doamne, Stimaţi domni, Este clar că în legislaţia tuturor ţărilor, inclusiv în directivele Comunităţii Economice Europene, s-au admis şi se admit facilităţile sub denumirea de avantaje. Cu alte cuvinte, această modalitate de stimulare a dezvoltării unei ramuri, unei subramuri, în general a economiilor naţionale, capătă un contur de prioritate în toată economia modernă. Capitolul care prevede facilităţi, cărora noi, în limbajul nostru, le spunem "înlesniri fiscale", este necesar, dar aş vrea să rog distinşii noştri colegi iniţiatori şi pe distinşii colegi din comisia care a raportat în fond asupra acestei iniţiative să mediteze dacă în dispoziţiile finale şi poate şi tranzitorii nu este cazul să facem referire la eventualele abrogări ale prevederilor similare din Legea zonelor defavorizate, din Legea zonelor libere şi alte asemenea legi, inclusiv ultima ordonanţă a Guvernului României, Ordonanţa nr.18, care vine cu completări în această materie. Vreau să fac precizarea că nici Ordonanţa nr.18 din anul 2000 şi nici alte reglementări nu au abrogat prevederile pe care, cu voinţa noastră, a Parlamentului, le-am aşezat în Legea zonelor defavorizate. Or, prezenta iniţiativă, pe care o dezbatem, vine să contureze cu mai multă claritate parcul industrial care se aşează tocmai în aceste areale. Vă mulţumesc. |
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi şi distinşi colegi, Trecem la vot. Cap.IV, intitulat "Facilităţi", varianta comisiei. Întâi se supune la vot textul comisiei. Dacă pică, vine textul liberal. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a cerut eliminarea. Comisia se împotriveşte. Cine este pentru eliminare? 24. Insuficient. Textul comisiei. Cine este pentru? Da, mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 10 abţineri. Votat. Pct.31 din raport. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Pct.32. Vă rog. |
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Dacă tot n-am respins capitolul în ansamblul său, atunci haideţi să vedem, din aceste multiple facilităţi pe care le acordăm, care sunt cele mai importante, care sunt cele mai păgubitoare, ca să vedem cu ce putem rămâne. Astfel, dacă la lit.a) a art.12 vorbim chiar de scutiri la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată, despre care vorbim după aceea şi la lit.b) şi c), aş propune ca din acest art. 12 să rămână doar lit.c), e) şi f). De aceea, propun eliminarea de la art.12 a lit.a). |
|
Domnul deputat Raduly. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îl felicit pe antevorbitorul meu pentru activitatea intensă pe care o desfăşoară pentru a se reduce aceste facilităţi care, subliniez, au fost reduse deja de comisie în mod substanţial, şi aş vrea să-i adresez o întrebare, de data aceasta în calitatea dumnealui de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru că, din câte îmi aduc aminte, dânsul, de la acest microfon, în anul fiscal trecut, a susţinut de nenumărate ori ca pentru forţele armate, pentru SRI şi aşa mai departe să avem facilităţi fiscale pentru importuri, tocmai în ceea ce priveşte taxele vamale şi taxa pe valoarea adăugată, şi eu cred că aceste servicii publice, ca să aibă din ce să fie finanţate de la buget, este necesar ca economia să fie relansată prin acest mijloc specific, prin această soluţie specifică care este parcul industrial. În consecinţă, aş vrea să vă spun că nu sunt multe şi nu sunt scutiri substanţiale. Este, pe de o parte, la lit.a), aşa cum se poate vedea, scutire pentru activele imobilizate în investiţii, pentru taxele vamale şi TVA. Pe de altă parte, la lit.b) sunt scutiri pentru materii prime, piese de schimb, dar doar pentru componente utilizate pentru a se imobiliza în active. La lit.c) este, desigur, un punct discutabil este problema scutirii de la impozitul pe profit pe o perioadă de 5 ani, iar la lit.f), pe care colegul cere, din partea liberalilor, să fie eliminată, este o aşa-zisă facilitate care se poate acorda, dar nu o acordă legiuitorul, nu o acordă Parlamentul, ci, pe baza principiului subsidiarităţii, principiu care, în opinia mea, este un principiu fundamental european şi unul particular liberal, lăsăm la latitudinea comunităţilor locale - a consiliilor locale - să acorde sau să refuze acordarea acestei facilităţi. În consecinţă, propun să ne menţinem la textele aşa cum au fost adoptate de comisie, şi eu vă asigur că ele au fost bine drămuite, şi au şi girul tuturor grupurilor parlamentare, subliniez încă o dată, prezente la dezbaterile comisiei care au avut loc în ianuarie. Vă mulţumesc. |
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Barbu Piţigoi. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este posibil ca parcurile despre care vorbim industriale să se refere şi la zone care utilizează echipamente, utilaje în domeniul agriculturii. De aceea, având în vedere politica noastră pentru promovarea agriculturii, coroborată cu prevederile articolului în discuţie, eu vă propun, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să completăm fraza astfel: "scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată a importului de materii prime şi materiale, piese de schimb şi componente care se utilizează pentru construcţia, reparaţia şi întreţinerea obiectivelor în teritoriul parcului, inclusiv utilaje agricole, dacă parcul conţine astfel de echipamente.". |
|
Dacă se aduc va conţine, dacă nu se aduc nu conţin. Domnul deputat Traian Rânja. |
|
Stimaţi colegi, Deci, dacă vorbim de "parcuri industriale", de "parcuri tehnologice", importul de echipamente de înaltă tehnicitate şi, mai ales, favorizarea acestui import prin scutirea de taxe vamale este absolut obligatoriu. De aceea, eu sunt împtriva eliminării acestui paragraf. |
|
Faţă de propunerea domnului Barbu Piţigoi, iniţiatorul, comisia? Domnul deputat Drăgănescu mai cere cuvântul. |
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Pentru a nu se crea o confuzie, deoarece domnul Raduly nu a înţeles bine ce am spus eu, dacă este nevoie am să-i şi traduc, eu propun tocmai să rămână literele c), e) şi f), inclusiv scutirea de la impozit a taxelor locale, ceea ce, într-adevăr, ţine de un principiu liberal, de principiul subsidiarităţii. Deci, cu aceasta eram de acord, şi nu cum aţi crezut dumneavoastră, domnule Raduly.. |
|
Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|
Domnule preşedinte, Eu mă mir de insistenţa colegului nostru, domnul Drăgănescu, care, în primul rând, ne-a decretat că "trebuie să fim o ţară de handicapaţi", dacă vreţi să acordăm nişte facilităţi, după aceea, că principiul liberal este concurenţa liberă... Concurenţa liberă este să oferim nişte condiţii, ca să intre în concurenţă şi agenţii noştri economici, aşa cum s-a acordat peste tot. Deci, rugămintea noastră, domnule preşedinte, este să depăşim aceste discuţii inutile, pe care reprezentantul P.N.L.-ului le face şi să trecem la vot. Sunt facilităţi necesare pentru dezvoltarea unor "parcuri industriale". Dacă nu dorim să creăm aceste "parcuri industriale", să spunem direct. Atunci vom face numai maculatură în Parlamentul României şi nu vom mai susţine nici un fel de investiţie. Deci, v-aş ruga să tratăm cu maximă seriozitate acest proiect de lege, aşa cum toţi colegii parlamentari au făcut-o. Vedeţi? Este un proiect de lege propus de 4 reprezentanţi ai 4 grupuri parlamentare. Deci, consider că şi acest lucru reprezintă un gir vis-a-vis de necesitattea şi seriozitatea acestei legi. |
|
Alte comentarii? Da. Domnul Barbu Piţigoi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere că la art. 12 lit. a) se vorbeşte despre "...scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată a importului pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport" şi, înainte de "alte bunuri amortizabile", să adăugăm şi "unelte şi utilaje agricole". Este mai bine să prevedem aici amendamentul de care vorbeam eu mai înainte, decât la pct. b), unde se vorbeşte numai despre "piese de schimb şi componente". Vă mulţumesc. |
|
Comisia este de acord. Iniţiatorii, de acord. Supun votului dumneavoastră pct. 32 din raport, care va suna astfel: "Scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoare adăugată a importului pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, uneltele şi utilajele agricole, alte bunuri amortizabile necesare efectuării şi derulării de investiţii". Cine este pentru? Majoritate covârşitoare. Împotrivă? Sunt 3 voturi împotrivă. Abţineri? Sunt 4 abţineri. Votat. Punctul 33. Comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Punctul 34. Comentarii? Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Punctul 35. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Punctul 36. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Punctul 37. Domnul Raduly. |
|
Domnule preşedinte, în acest caz doar o adăugire de 3 cuvinte: "...scutirea parţială sau totală de la plata impozitelor şi taxelor locle..." şi textul curge în continuare, tocmai în ideea de a lăsa la latitudinea consiliilor locale măsura în care dânşii doresc să scutească aceste impozite şi taxe locale. Deci, să nu le dăm a) sau b), totul sau nimic, să le dăm posibilitatea ca aceste scutiri să poată fie acordate şi gradual, dacă dânşii vor astfel. Vă mulţumesc. |
|
Da. Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Vă rog, nu părăsiţi sala. Aşteptăm întrunirea cvorumului pentru a vota şi imediat vom da voturile finale. Liderii grupurilor parlamentare sunt rugaţi să aducă deputaţii în sală. Domnul deputat Ana Gheorghe. |
|
Domnul Ana Gheorghe (HD): Orice act institutor de venit, fie la bugetul statului, fie la bugetele locale, are un element precis, şi anume acela al "înlesnirilor". Aici, dacă lăsăm noţiunea de "scutire", că este parţială sau totală, este un element care se circumscrie în "înlesnirea" fiscală. Şi, v-aş ruga să fiţi de acord ca în locul "scutirii" să stabilim în lege "înlesniri de la plata impozitelor şi taxelor locale, pe baza hotărârilor..." şi înlesnirile pot fi: scutiri parţiale, scutiri totale, reduceri, amânări la plată şi aşa mai departe. |
|
Comisia? De acord. Iniţiatorul? De acord. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră pct. 37. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Votat. Punctul 38. Comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Stimaţi colegi, Ne oprim aici cu dezbaterea textului. Domnul Gaspar îmi cere să închid capitolul. Aşa vom face. Punctul 39 din raport. Domnul preşedinte Popescu. |
|
Există o greşeală de dactilografiere: în loc de "facilităţile prevăzute la art. 12", conform noii numerotări, sunt "facilităţile prevăzute la art. 11". |
|
Deci, cu această propunere, pct. 39. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Capitolul IV, integral. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. |


