Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001

8. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr.145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională (adoptată propunerea de respingere).

Domnul Viorel Hrebenciuc:

................................................

Supun atenţiei dumneavoastră propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru ocupare şi formare profesională.

Dau cuvântul doamnei Dobrescu, din partea Comisie pentru muncă şi protecţie socială.

Doamna Smaranda Dobrescu:

În urma reexaminării propunerii legislative mai sus menţionate, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în şedinţa din 19 septembrie anul acesta a hotărât că aceasta nu poate fi acceptată şi propune plenului respingerea, întrucât dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă au fost preluate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 294/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru ocupare şi formare profesională, precum şi a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Drept urmare, propunerea legislativă aflată în dezbatere rămâne fără obiect.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, doamna Dobrescu.

Supun votului Camerei Deputaţilor propunerea de respingere a acestei iniţiative pe care ne-a făcut-o Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

În unanimitate, iniţiativa legislativă a fost respinsă.