Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 17, 2002

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 17, 2002

8. Scurtă prezentare rostită de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, cu prilejul participării la lucrările Parlamentului a preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Silvio Berlusconi

după pauză

(Domnii parlamentari îl primesc cu aplauze pe preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italia, domnul Silvio Berlusconi.)

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Distinşi oaspeţi,

Avem deosebita onoare şi bucurie de a avea astăzi, ca oaspete de seamă al Parlamentului României, pe Excelenţa sa, domnul Silvio Berlusconi, preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei. (Aplauze puternice.)

Înainte de a-l ruga să prezinte o alocuţiune în faţa dumneavoastră, îmi face plăcere şi sunt onorat să evoc relaţiile excelente care există între Italia şi România, ţări legate de o sinceră prietenie, bazată pe afinităţi de limbă, cultură, aspiraţii comune.

Daţi-mi, de asemenea, voie să evoc sprijinul prietenesc pe care Italia ni-l acordă în ultimul timp, pe drumul realizării dezideratelor noastre de integrare euroatlantică.

Îmi revine plăcuta misiune, cu acest prilej, să vă prezint câteva date din biografia înaltei personalităţi care este invitatul nostru.

Domnul Silvio Berlusconi s-a născut la 29 septembrie 1936, la Milano. A urmat studii juridice, iar în 1962 şi-a început activitatea de antreprenor în construcţii, devenind primul operator italian în domeniul construirii de centre rezidenţiale şi comerciale.

În 1978 a pus bazele Grupului "Fin Invest", iar în 1980 a înfiinţat prima televiziune naţională privată din Italia, Canale 5, căreia aveau să-i urmeze alte posturi naţionale şi locale în Italia, Franţa, Germania şi Spania.

Cu Editura "Montadori" devine, în anii '90, principalul producător italian în domeniul cărţilor şi publicaţiilor periodice.

În 1993 a intrat în politică, fiind fondatorul Mişcării "Fortza Italia", care a realizat, sub conducerea Excelenţei sale, cea mai fulminantă ascensiune politică. După numai un an de zile, a obţinut primul loc la alegerile parlamentare din martie 1994 şi a format, împreună cu Liga Nordului şi Alianţa Naţională, primul Guvern Berlusconi.

Între 1996-2001, oaspetele nostru de astăzi a fost liderul opoziţiei democratice din Italia, pentru ca, după alegerile din 2001, să revină la guvernare în fruntea coaliţiei de centru-dreapta, "Casa Libertăţilor".

Domnule preşedinte al Consiliului de Miniştri, avem onoarea să vă oferim cuvântul pentru a ne prezenta o scurtă alocuţiune în faţa Parlamentului României.

(Aplauze.)