Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.167/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

8. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.
 
see bill no. 433/2005

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Următorul proiect de lege, Proiectul privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.

Tot procedură de urgenţă. O rog pe doamna deputat Aura Vasile să facă propuneri din partea biroului comisiei.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Comisia propune 10 minute pentru dezbateri generale, un minut pentru intervenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Iniţiatorul dacă doreşte să ia cuvântul? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelu Diaconu (subsecretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege pe care îl supunem aprobării dumneavoastră este materializarea unui angajament asumat în procesul de aliniere al legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar. El reprezintă transcrierea fidelă a unei reglementări comunitare aplicabilă în teritoriul vamal al Uniunii Europene. În ceea ce priveşte modificările pe care le conţine aceste proiect de lege care, concomitent, abrogă vechea legislaţie, Legea 202/2000, acestea sunt surprinse în raportul comun al celor două comisii avizatoare, aşa încât nu v-aş reţine atenţia cu prezentarea acestora. V-aş solicita aprobarea a două mici modificări din textul proiectului de lege, sunt două mici erori, probabil, de dactilografiere, şi anume: la art.17 alin.2 - contravenţia exprimată în lei vechi să fie exprimată în lei noi - în loc "de 30 de milioane" - "3000 de RON, până la 10 mii de RONI, faţă de 100 de milioane lei vechi", iar la art.21 alin.1, după titlul legii, să fie adăugată sintagma "cu modificările ulterioare".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, dau cuvântul reprezentantului comisiei.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

În conformitate cu arti.89 şi 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.

La întocmirea prezentului raport, cele două comisii au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ şi Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Prezenta lege înlocuieşte Legea 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, cu modificările şi completările ulterioare, care se abrogă, în scopul înlăturării disfuncţionalităţilor apărute în aplicarea acestei legi.

Astfel, se actualizează terminologia, definiţiile şi unele prevederi procedurale în raport cu legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene, privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, noile soiuri de plante, privind brevetele de invenţie, Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată în 2003.

Astfel, se introduc obligaţiile ce revin autorităţii vamale române, aşa cum sunt stipulate de acordul privind unele aspecte de proprietate intelectuală, legate de comerţ. Se transpun prevederile din Regulamentul 1383/2003 privind acţiunile de control vamal îndreptat împotriva mărfurilor susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală şi măsurile care trebuie luate împotriva mărfurilor care au încălcat mai multe drepturi.

Modificările şi completările operate se referă la dispoziţiile generale din Capitolul I, în care se precizează sfera de aplicabilitate a legii, care se extinde, se preia noua terminologie armonizată cu reglementările Uniunii Europene în definiţii, de exemplu la drepturile de proprietate intelectuală se include drepturile asupra soiurilor de plante, definiţiile în acord cu noul regulament 1383/2003.

Alte modificări se referă la eliminarea taxei pentru procesarea cererii de intervenţie, eliminarea garanţiei depuse de titularii de drepturi de proprietate intelectuală, condiţiile în care se refuză o cerere de intervenţie, termenul de acceptare a cererii de intervenţie, modificarea procedurilor în cazul mărfurilor perisabile, a celor care aduc atingere unui drept asupra desenelor, modelelor industriale, brevetelor de invenţie, brevetelor de soiuri şi altele.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterea proiectului au participat, din partea Guvernului, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Proiectul de Lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 27 septembrie 2005 şi, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar Senatul este prima cameră sesizată.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 13.X.2005, comisiile reunite propun admiterea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vreau să informez plenul că pentru proiectul de lege am avut tabelele de concordanţă şi toţi deputaţii au putut să studieze materialele puse la dispoziţie, fiind prioritate pe C.E.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea pe articole, de fapt începem cu titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Titlul legii este aprobat.

Articolul unic în proiectul de lege, aşa cum a fost aprobat la Senat.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Articolul unic a fost aprobat.

Este o lege ordinară. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege ...

Da, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Iniţiatorul a solicitat două modificări care sunt corecte. La art.17 - "transformarea sumelor de contravenţii din lei vechi în lei noi" şi, de asemenea, la art.21, o inversare în text, privind titlul Legii nr.202, completarea titlului Legii nr.202, după care textul să curgă cu perioada de intervenţie. Deci, suntem de acord cu aceste două modificări propuse de iniţiator, ca să se încheie dezbaterea complet.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri de modificare a textului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului final proiectul de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, acest proiect de lege ordinară a fost aprobat.