|
|
PAUZĂ
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog să vă invitaţi colegii în sala de şedinţă. Începem voturile. Vă reamintesc prevederile Legii nr. 41/1994 conform cărora preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune se numeşte de către Parlament, în şedinţă comună, dintre membrii titulari ai Consiliului, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, în urma examinării candidaţilor recomandaţi de membrii titulari ai Consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor de audieri şi de vot prevăzute în art. 19 al Legii nr. 41/1994. Avizul este consultativ. Vă rog, domnule Preda, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, să prezentaţi avizul comun cu privire la desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Televiziune şi proiectul de hotărâre.
|
|
Domnul Radu-Cosmin Preda: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aviz comun privind desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al SRTV Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor s-au întrunit în şedinţă comună, în ziua de 28 martie, pentru audierea candidatului recomandat de către membrii Consiliului de administraţie al SRTV în persoana doamnei Doina Gradea. După audierea candidatului, membrii celor două comisii au avizat favorabil, cu unanimitatea... majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi - 14 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă -, candidatura doamnei Doina Gradea pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului de administraţie al SRTV. În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR, republicată, comisiile permanente de specialitate supun votului plenului Parlamentului această candidatură. Mulţumesc.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor. Nu sunt. Aşa cum am stabilit împreună, votul se va exprima simultan pentru cele două numiri, de la 5 şi 6. Urna albă, urna neagră - pentru votul cu bile şi o urnă în care urmează a fi introduse buletinele de vot. Procedura de vot, ca de obicei. Bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră - vot pentru, bilele puse invers în urne - vot contra, bilele introduse în urna neagră - abţinere. Iar la buletin, "pentru" înseamnă rămas neatins numele înscris pe buletin, "contra" dacă l-aţi tăiat. Începem votul cu Senatul. Vă rog, chestorii. (Discuţii, rumoare, vociferări în sală.) Stimaţi colegi... stimaţi colegi... (Discuţii, rumoare, vociferări în sală.) Vă rog. Este rugămintea colegilor care au o acţiune importantă şi trebuie să plece. Vă rog să înţelegeţi. Data viitoare facem Camera de două ori. (Discuţii în sală.) Vă rog, chestorii.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Dan Carmen Daniela...
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule secretar...
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: ... absentă. Deneş Ioan - absent. Fifor Mihai-Viorel - absent. Ilie Viorel - absent Meleşcanu Teodor-Viorel - absent. Oprea Ştefan-Radu - prezent. Stănescu Paul - absent. Teodorovici Eugen-Orlando - absent. Alexandrescu Vlad-Tudor - prezent.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule secretar, Citiţi vă rog şi miniştrii deputaţi, că sunt câţiva, ca să-i lăsăm să plece.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Graţiela Leocadia Gavrilescu - absentă. Viorel Ştefan - prezent. Ana Birchall - prezentă. Lia Olguţa Vasilescu - absentă. Dănuţ Andruşcă - absent. Anton Anton - absent. Lucian Şova - absent. Rovana Plumb - prezentă. Ioana Bran - prezentă. Natalia-Elena Intotero - prezentă. Andronescu Ecaterina - prezentă. Antal István-Loránt - absent. Arcan Emilia - prezentă. Arcaş Viorel - prezent. Avram Nicolae - prezent. Baciu Gheorghe - absent. Badea Viorel-Riceard - absent. Bădălău Niculae - absent. Bădulescu Dorin-Valeriu - absent. Băsescu Traian - absent. Benea Adrian-Dragoş - prezent. Bodog Florian-Dorel - prezent. Botnariu Emanuel-Gabriel - prezent. Brăiloiu Tit-Liviu - prezent. Breaz Valer-Daniel - prezent.
|
|
Domnul Antal István-Loránt (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Îmi cer scuze, domnule senator. Antal István - prezent. Bulacu Romulus - absent. Butunoi Ionel-Daniel
|
|
Domnul Ionel-Daniel Butunoi (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Prezent. Cadariu Constantin-Daniel - absent.
|
|
Domnul Lucian Romaşcanu (din sală): La Romaşcanu, mă pui prezent, că plec, am votat. Te rog.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Bine. Caracota Iancu - absent. Cazan Mircea-Vasile - prezent.
|
|
Domnul Doru-Adrian Pănescu (din sală): Mă treceţi şi pe mine, că am ajuns... Pănescu. Mulţumesc tare mult.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Pănescu Doru-Adrian - prezent. Cazanciuc Robert-Marius - prezent. Cârciumaru Florin - absent. Chirteş Ioan-Cristian - prezent. Chisăliţă Ioan-Narcis - prezent. Chiţac Vergil - absent. Cîţu Florin-Vasile - absent. Coliban Allen - prezent. Corlăţean Titus - prezent. Costoiu Mihnea-Cosmin - absent. Covaciu Severica-Rodica - absentă. Craioveanu Elena-Lavinia - prezentă. Creţu Gabriela - absentă. Cristina Ioan - absentă Császár Károly Zsolt - prezent. Cseke Attila-Zoltan - prezent. Dănăilă Leon - absent. Derzsi Ákos - absent. Diaconescu Renică - prezent. Diaconu Adrian-Nicolae - absent. Dinică Silvia-Monica - absentă. Dinu Nicoleta-Ramona - absentă. Din sală: Prezentă.
|
|
|
Doamna Nicoleta-Ramona Dinu (din sală): Prezentă.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Scuzaţi-mă, doamna senator! Prezentă, Dinu Nicoleta. Dircă George-Edward - absent. Dogariu Eugen - absent. Dumitrescu Cristian-Sorin - absent. (Intervenţie neinteligibilă a domnului senator Dan Manoliu.) Nu mai ştiu, ajutaţi-mă! Cum? Manoliu. Dumitrescu Iulian - absent. Dunca Marius-Alexandru Din sală: Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Prezent. Fălcoi Nicu - prezent. Federovici Doina-Elena - prezentă. Fejér László-Ődőn Fenechiu Cătălin-Daniel - absent. Fejér - absent. Filipescu Răducu-George Ganea Ion - absent. Ghica Cristian - prezent. Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă. Goţiu Remus Mihai - prezent. Hadârcă Ion - prezent. Ilea Vasile - prezent. Ionaşcu Gabi - absent. Iordache Virginel - prezent. Iriza Scarlat - absent. László Attila - absent. Leş Gabriel-Beniamin - prezent. Lungu Dan - absent. Lungu Vasile-Cristian - absent. Lupu Victorel - prezent. Manda Iulian-Claudiu - prezent. Manoliu Dan - prezent. Marciu Ovidiu-Cristian-Dan - prezent. Marin Gheorghe - prezent. Marin Nicolae
|
|
Domnul Nicolae Marin (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Prezent. Marussi George-Nicolae - prezent. Matei Constantin-Bogdan - prezent. Mazilu Liviu-Lucian - prezent. Mihail Radu-Mihai
|
|
|
Domnul Radu-Mihai Mihail (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Prezent. Mihu Ştefan - prezent. Mirea Siminica - absentă. Moga Nicolae - prezent. Nicoară Marius-Petre - absent. Nicolae Şerban Ajutaţi-mă. Nicolae Şerban? Nicolae Şerban - absent. Niţă Ilie - prezent. Novák Csaba-Zoltán - prezent. Oprea Mario-Ovidiu - prezent. Orţan Ovidiu-Florin Domnule doctor? Absent. Pavel Marian - prezent. Paţurcă Roxana-Natalia - prezentă. Pauliuc Nicoleta - absentă. Pereş Alexandru - absent. Pîrvulescu Eugen - absent. Pop Gheorghe - prezent. Pop Liviu-Marian - prezent. Popa Cornel - absent. Popa Ion - absent. Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton - absent. Preda Radu-Cosmin - prezent. Presadă Florina-Raluca - absentă. Resmeriţă Cornel-Cristian
|
|
Domnul Cornel-Cristian Resmeriţă (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Prezent. Romaşcanu Lucian - prezent. Rotaru Ion - prezent. Ruse Mihai - absent. Salan Viorel - prezent. Savin Emanoil - absent. Din sală: Prezent.
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Scuzaţi-mă! Prezent. Unde este? (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Prezent. Savin Emanoil - prezent. Sbîrnea Liliana - prezentă. Scântei Laura-Iuliana - absentă. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Facem. Sibinescu Ionuţ - absent. Silistru Doina - prezentă. Simionca Ioan - prezent. Smarandache Miron-Alexandru - prezent. Soporan Aurel-Horea - prezent. Stan Ioan - absent. Stângă George-Cătălin - absent. Stocheci Cristina-Mariana - prezentă. Şoptică Costel - absent. Talpoş Ioan-Iustin - absent. Tánczos Barna - absent. Toma Cătălin Dumitru - absent. Toma Vasilică - prezent. Trufin Lucian - prezent. Turos Lóránd - prezent. Ţapu Nazare Eugen - prezent. Ţuţuianu Adrian - prezent. Valeca Şerban-Constantin - absent. Vela Ion Marcel - învoire. Vulpescu Ioan - prezent. Wiener Adrian - absent. Zamfir Daniel-Cătălin - absent. Creţu Gabriela - prezentă. (Discuţii în sală.)
|
|
Domnul Nicu Fălcoi: Domnule secretar Drăghici, luaţi cuvântul, vă rog.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Achiţei Vasile-Cristian - prezent.
|
|
Domnul Nicu Fălcoi: Doi chestori de la Camera Deputaţilor avem?
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Adnagi Slavoliub
|
|
Domnul Nicu Fălcoi: Un moment, domnule secretar! Doi chestori. (Discuţii la prezidiu şi în sală.) Puteţi continua, domnule secretar.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Alexe Costel Ambrus Izabella-Agnes - prezentă. Anastase Roberta Alma Andrei Alexandru-Ioan Andronache Gabriel (Discuţii la microfonul central.) Antal István-János (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Apjok Norbert - prezent. Ardelean Ben-Oni Avram Constantin Axinte Vasile - prezent. Babuş Radu - prezent. Balan Ioan Balint Liviu-Ioan (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Treceţi-vă acolo. Balint? Banias Mircea Marius Barna Ilie Dan Băişanu Ştefan-Alexandru Bălănescu Alexandru Bănicioiu Nicolae Bârlădeanu Dragoş-Petruţ Bejinariu Eugen - prezent. Bende Sándor - prezent. Benedek Zacharie - prezent. Benga Tudor-Vlad Benkő Erika - prezentă. Bica Dănuţ - prezent. Bichineţ Corneliu Biró Rozália-Ibolya Biro Zsolt-Istvan Bîzgan-Gayral Oana-Mioara - prezentă. Boboc Tudoriţa-Rodica - prezentă. Boboc Valentin Gabriel - prezent. Bode Lucian Nicolae Bodea Marius Bogaciu Alexandra-Corina - prezentă. Bogdan Gheorghe-Dănuţ Bontea Vlad Boroianu Aurel-Robert Borza Remus-Adrian Bota Marius Sorin-Ovidiu - prezent. Botez Mihai-Cătălin - prezent. Bozianu Nicoleta-Cătălina Bucura-Oprescu Simona - prezentă. Budăi Marius-Constantin - prezent. Buican Cristian - prezent. Buicu Corneliu-Florin Buicu? Era prezent. Bulai Iulian Bumb Sorin-Ioan Burciu Cristina Calista Mara-Daniela - prezentă. Calotă Florică Ică - prezent. Căciulă Aurel - prezent. Călin Ion - prezent. Căprar Dorel-Gheorghe - prezent. Căruceru Aida-Cristina - prezentă, a votat. Cătăniciu Steluţa-Gustica
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu (din sală): Prezentă.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Prezentă. Cherecheş Florica - prezentă. Cherecheş Viorica - prezentă. Chichirău Cosette-Paula Din sală: Nu e...
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Pai, e cu spatele, dar nu ştie... Chiriac Viorel - prezent. Ciocan Dan Nea Ciocan, unde eşti? Ciofu Tamara-Dorina - prezentă. Ciolacu Ion-Marcel - prezent. Ciuhodaru Tudor - prezent. Cîmpeanu Sorin Mihai Cîtea Vasile - prezent. Cobuz Maricela - prezentă. Cocoş Vasile - prezent. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Te-am pus prezent, măi! Codreanu Constantin Coliu Doru-Petrişor Constantin Daniel Cosma Andreea - prezentă. Cosma Lavinia-Corina Cozmanciuc Corneliu-Mugurel Cristache Cătălin Csép Éva-Andrea Csokany Petronela-Mihaela Csoma Botond - prezent. Cuc Alexandru-Răzvan - prezent. Cucşa Marian-Gheorghe - prezent. Culeafă Mihai Cupă Ion Cupşa Ioan Dan Nicuşor Daniel Dehelean Silviu Dinu Cristina-Elena - prezentă. Dîrzu Ioan - prezent. Dobre Mircea-Titus - prezent. Dobre Victor Paul Dobrică Ionela Viorela - prezentă. Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae - prezent.
|
|
Domnul Csoma Botond (din sală): Csoma Botond sunt ...
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Trece-te, te rog, acolo. Dobrovie Matei-Adrian Dohotaru Adrian-Octavian Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent. Drulă Cătălin Dumitrache Ileana Cristina - prezentă. Dunava Costel Neculai - prezent. Durbacă Eugen (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Am înţeles. Duruş Vlad-Emanuel - prezent. Erdei Dolóczki István - prezent. Farago Petru - prezent. Fădor Angelica - prezentă. Firczak Iulius Marian - prezent. Florea Damian - prezent. Florea Oana-Consuela - prezentă. Floroiu Ionel - prezent. Furic Iarco Furtună Mirela - prezentă. Ganţ Ovidiu Victor - prezent. Gavrilă Camelia - prezentă. Gavriliţă Bianca-Miruna - prezentă, a votat. Găină Mihăiţă - prezent. Georgescu Nicolae - prezent. Gerea Andrei Dominic - prezent. Gheorghe Andrei Daniel Gheorghe Tinel Gheorghiu Bogdan - prezent, a votat. Ghera Giureci-Slobodan Gherman Dumitru Ghilea Găvrilă - deplasare externă. Ghinea Cristian Gilia Claudia - prezentă. Giugea Nicolae Goga Octavian Grosaru Andi-Gabriel - prezent, a votat. Gudu Vasile Halici Nicuşor - prezent. Havrici Emanuel-Iuliu - prezent. Heiuş Lucian-Ovidiu - concediu. Holban Georgeta-Carmen - prezentă. Huncă Mihaela - prezentă. Huţucă Bogdan-Iulian Iancu Iulian - prezent. Iancu Marius-Ionel - prezent. Ibram Iusein Iftimie Neculai Era înăuntru. Ignat Miron Ilişanu Claudiu-Augustin - prezent. Ion Stelian-Cristian - prezent. Ionescu George - prezent. Ioniţă Antoneta Iordache Florin - prezent. Itu Cornel - prezent. Iurişniţi Cristina-Ionela Jivan Luminiţa-Maria Kelemen Hunor - a votat. Korodi Attila - prezent. Kulcsár-Terza József-György Lazăr Sorin - prezent. Leoreanu Laurenţiu-Dan Longher Victoria - prezentă. Lovin Dumitru Lungu Tudoriţa - prezentă. Lupaşcu Costel - prezent. Lupescu Dumitru
|
|
|
Domnul Dumitru Lupescu (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Prezent. Macovei Silviu Nicu Magyar Loránd-Bálint Manole Petre-Florin - prezent. Mareş Mara Marica Petru-Sorin - prezent. Márton Árpád-Francisc - prezent. Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent. Mărgărit Mitică-Marius - prezent. Meiroşu Marilena-Emilia - prezentă. Mihalescul Dumitru - prezent. Mihălcescu Carmen-Ileana - prezentă. Mînzatu Roxana - prezentă. Moagher Laura-Mihaela - prezentă. Mocanu Adrian Mocioalcă Ion - prezent. Mohaci Mihai - prezent. Moldovan Sorin-Dan Moşteanu Liviu-Ionuţ Era prezent. Movilă Petru - absent. Muşoiu Ştefan - prezent. Nasra Gabriel-Horia - prezent. Năsui Claudiu-Iulius-Gavril - prezent. Neagu Nicolae - prezent. Neaţă Eugen - prezent. Nechifor Cătălin-Ioan - a votat. Nicoară Romeo Florin - prezent. Nicolae Andrei - prezent. Nicolicea Eugen - prezent. Nistor Laurenţiu - prezent. Niţă Mihai Niţă Nicu Olar Corneliu Olteanu Daniel Oprea Dumitru
|
|
Domnul Mihai Niţă (din sală): Niţă Mihai.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: OK. Oprişcan Mihai Doru Oros Nechita-Adrian Oteşanu Daniela - prezentă. Palăr Ionel - prezent. Pambuccian Varujan - prezent. Pană Adriana-Doina - prezentă. Paraschiv Rodica - prezentă. Paşcan Emil-Marius Pau Radu-Adrian - prezent. Păle Dănuţ - prezent. Petcu Toma-Florin - prezent. Petrea Gabriel - prezent. Petreţchi Nicolae-Miroslav Petric Octavian - prezent. Pirtea Marilen-Gabriel Pistru-Popa Eusebiu-Manea Pleşoianu Liviu Ioan Adrian - prezent. Podaşcă Gabriela-Maria - prezentă. Ponta Victor-Viorel - absent. Pop Andrei - prezent. Pop Georgian - a votat. Pop Tudor Rareş
|
|
|
Domnul Tudor Rareş Pop (din sală): Prezent, aici, sus.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Prezent. Popa Florin - prezent. Popa Mihai Valentin - prezent. Popa Ştefan-Ovidiu - prezent. Popescu Mariana-Venera Popescu Nicolae-Daniel - prezent. Popescu Pavel Popescu Virgil-Daniel Preda Cezar-Florin - a votat. Predoiu Marian-Cătălin - prezent. Presură Alexandra - prezentă. Prisnel Adrian-Claudiu
|
|
Domnul Adrian-Claudiu Prisnel (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Prezent. Prişcă Răzvan Sorin Prună Cristina-Mădălina - prezentă. Radu Anişoara - prezentă. Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin - prezent. Raeţchi Ovidiu Alexandru Răcuci Claudiu-Vasile Rădulescu Alexandru - prezent. Rădulescu Cătălin-Marian - prezent. Rădulescu Dan-Răzvan - prezent. Răduţ Violeta - prezentă. Rodeanu Bogdan-Ionel
|
|
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): Prezent.
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Prezent. Roman Florin-Claudiu Era în sală. Roman Ioan Sorin - prezent. Romanescu Cristinel Roşca Lucreţia - prezentă. Rotaru Alexandru - prezent. Rotaru Răzvan-Ilie - prezent. Săftoiu Ana Adriana - prezentă. Sămărtinean Cornel-Mircea Schelean-Şomfelean Valeria-Diana Sebestyén Csaba-István (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Imediat. Seidler Cristian-Gabriel - prezent. Sefer Cristian-George - absent. Seres Dénes - a votat. Sighiartău Robert-Ionatan Simion Lucian-Eduard - deplasare externă. Simionca Ionuţ Simonis Alfred-Robert Sitterli Ovidiu-Ioan - prezent. Din sală: Pe mine m-ai pus prezent?
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Da. Socotar Gheorghe-Dinu - prezent. Solomon Adrian - prezent. Spânu Ion Stamatian Vasile-Florin Stan Viorel - prezent. Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel Stancu Florinel - prezent. Stativă Irinel Ioan - prezent. Stănescu Alexandru - prezent. Steriu Valeriu-Andrei - absent. Stoica Bogdan-Alin - absent. Stroe Ionuţ-Marian - deplasare externă. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Da, am zis. Suciu Matei - prezent. Suciu Vasile-Daniel - prezent. Surgent Marius-Gheorghe Szabó Ödön Şarapatin Elvira - prezentă. Şerban Ciprian-Constantin - prezent. Şimon Gheorghe - prezent. Şişcu George Şotcan Theodora - prezentă. Şovăială Constantin Ştefan Corneliu - prezent. Ştefan Ion - prezent. Ştefan Viorel - a fost. Ştefănescu Eliza-Mădălina - prezentă. Ştirbu Gigel-Sorinel - este prezent. Tabugan Ion Tănăsescu Alina-Elena - prezentă. Teiş Alina - prezentă. Terea Ioan - prezent. Tîlvăr Angel - a votat, prezent. Todor Adrian - concediu. Todoran Adrian-Mihăiţă - absent. Toma Ilie - prezent. Tomac Eugen - absent. Trăilă Cristina Tripa Florin-Dan - prezent. Tudor Beatrice - prezentă. Tudose Mihai - prezent. Turcan Raluca Turcescu Robert-Nicolae - absent. Tuşa Adriana Diana - prezentă. Ungureanu Emanuel-Dumitru Ursu Răzvan-Ion - prezent. Varga Glad-Aurel Varga Vasile Vasile Daniel - prezent. Vass Levente - prezent. Văcaru Alin Vasile Velcea Nicolae - prezent. Vexler Silviu - prezent. Vişan George-Gabriel - prezent. Vîlceanu Dan Vîrză Mihăiţă - prezent. Vlad Sergiu Cosmin Vlase Petru Gabriel - prezent. Vlăducă Oana-Silvia - prezentă. Voicu Mihai Alexandru - absent. Vosganian Varujan - prezent, a votat. Vrăjitoru Sorinel-Marian - prezent. Weber Mihai - a votat. Zainea Cornel - prezent. Zamfira Constantin-Cătălin - prezent. Zisopol Dragoş Gabriel - prezent. S-au mai trecut pe listă că au votat: Leoreanu Laurenţiu-Dan, Boboc Tudoriţa, Dobrică Ionela Viorela, Radu Nicolaie-Sebastian, Păle Dănuţ, Popa Florin, Şovăială Constantin, Rotaru Răzvan, Neagu Nicolae, Dobre Mircea, Podaşcă..., Radu Anişoara, Csoma Botond şi Szabó Ödön.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog, membrii Biroului permanent, la sala de Birou permanent pentru numărare şi întocmirea procesului-verbal.
|
|
|
PAUZĂ
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra propunerii de numire dintre membrii titulari a doamnei Gradea Doina în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, au constatat următoarele: - numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 465;
- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 302;
- numărul total de voturi exprimate după cum urmează:
- exprimate: 250;
- voturi pentru: 209;
- voturi contra: 40;
- abţineri: 1.
Ca urmare a faptului că din totalul celor 465 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 302, din care 209 au votat pentru, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea doamnei Gradea Doina în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog, doamna Doina Gradea, la tribună pentru depunerea jurământului. (Intervenţie neinteligibilă a doamnei Doina Gradea.) Aţi depus ca preşedinte? Nu e? Bine. Nu mai depuneţi. Procesul-verbal la SRI.
|