Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.61/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2009

81. Supunerea la votul final (amânarea votului final).  

 

- după pauză -

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să vă înregistraţi prezenţa pentru a putea vedea dacă suntem în cvorum.

Şi-au înregistrat prezenţa 156 de parlamentari până în momentul de faţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Radu Moldovan:

Doamna preşedinte,

Din respect pentru colegii noştri care sunt prezenţi aici, în numele Grupului PSD, cer apel nominal. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Márton Árpád şi se pregăteşte domnul secretar Zgonea să facă apelul nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu propun, totuşi, să supuneţi votului această procedură foarte interesantă, care niciodată nu s-a solicitat atunci când exista un cvorum cuantificat prin prezenţa electronică. Deci singura idee pentru care se propune un astfel de apel nominal este distrugerea cvorumului existent.

Ca atare, eu vă rog să supuneţi votului această procedură, de a se face apel nominal când există cvorum... mă rog, este tot o propunere de procedură, ca şi antevorbitorul meu.

O voce din sală:

Nu există articolul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Şi, în această situaţie, care este articolul?

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Bogdan Olteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Regulamentul este cât se poate de clar: solicitarea de apel nominal se face în cazul lipsei cvorumului. Noi avem un cvorum verificat. Mai mult decât atât, prezenţa nominală este înregistrată şi va fi făcută publică, întrucât verificarea prezenţei prin mijloace electronice se face publică şi înregistrează exact persoanele care sunt prezente.

În aceste condiţii, considerăm că apelul nominal nu este regulamentar şi, mai mult decât atât, este doar o procedură dilatorie menită să tragă de timp.

Rugăm, dacă este necesar, mai bine cereţi o pauză de consultări, să spunem lucrurilor pe nume, dacă nu ştiţi cum votăm.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Gelu Vişan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelu Vişan:

Ceea ce a spus domnul Bogdan Olteanu înainte nu este prevăzut niciunde în Regulament. Noi am ţinut cont de propunerea colegului nostru şi Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal solicită apel nominal. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Valeriu Zgonea, vă rog să faceţi apelul nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

- Adomniţei Cristian Mihai
- Albu Gheorghe - prezent
- Alecu Valeriu
- Almăjanu Marin
- Amet Aledin - prezent
- Ana Gheorghe
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu - prezent
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István - prezent
- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai Cristian
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel
- Atanasiu Teodor
- Avram Marian
- Axenie Carmen - prezentă
- Balan Ioan
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - prezent
- Barbu Sulfina
- Barna Maria Eugenia
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian
- Bănicioiu Nicolae
- Bărbulescu Daniel-Ionuţ
- Bejinariu Eugen
- Berci Vasile - prezent
- Béres Ştefan Vasile - prezent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Bobeş Marin
- Bode Lucian Nicolae
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor
- Boldea Mihail
- Borbély László - prezent
- Bordeianu Dan - prezent
- Bostan Emil - prezent
- Bot Octavian - prezent
- Botiş Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru
- Brătianu Matei Radu - prezent
- Brînză William Gabriel
- Buciuta Ştefan - prezent
- Bud Nicolae
- Buda Daniel
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian - prezent
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion
- Burnei Ion - prezent
- Buta Sorin Gheorghe - prezent
- Calimente Mihăiţă
- Canacheu Costică
- Cantaragiu Bogdan
- Cazan Mircea-Vasile - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel
- Cherecheş Cătălin - prezent
- Chircu Doiniţa-Mariana
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Chisăliţă Ioan-Narcis - prezent
- Chiţoiu Daniel
- Chiuariu Tudor-Alexandru
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciobanu Gheorghe
- Ciocan Gheorghe
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan
- Ciuhodaru Tudor - prezent
- Coclici Radu-Eugeniu
- Coroamă Gheorghe
- Covaci Dorel - prezent
- Cristea Victor - prezent
- Cristian Horia
- Croitoru Cătălin
- Damian Ioan - prezent
- Dascălu Constantin - prezent
- Derzsi Ákos - prezent
- Dobre Ciprian Minodor
- Dobre Cristina-Elena - prezentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - prezent
- Donţu Mihai-Aurel - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
- Drăghici Sonia-Maria
- Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
- Dugulescu Marius Cristinel - prezent
- Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Dumitrică George Ionuţ - prezent
- Dumitru Georgică
- Dumitru Ion
- Duşa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei Dolóczki István - prezent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna-Lili - prezentă
- Fenechiu Relu
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Florescu Adrian
- Frunzulică Doru-Claudian
- Fuia Stelian
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor
- Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă
- Geantă Florian-Daniel
- Georgescu Filip
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Tinel
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiţă Cornel
- Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - prezent
- Giurgiu Mircia
- Gliga Vasile Ghiorghe
- Göndör Marius-Sorin
- Gorghiu Alina-Ştefania
- Gospodaru Gabriel-Dan
- Grama Horia
- Grosaru Mircea
- Gurzău Adrian
- Gust-Băloşin Florentin - prezent
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - prezent
- Holdiş Ioan - prezent
- Horj Pavel - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria
- Iacob-Strugaru Stelică
- Ialomiţianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian
- Ibram Iusein - prezent
- Iftime Dragoş-Adrian
- Ignat Miron
- Ionescu George
- Iordache Florin
- Iordache Luminiţa - prezentă
- Iorguş Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel
- Jipa Florina Ruxandra
- Jolţa Nicolae - prezent
- Kelemen Atila Béla-Ladislau
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila - prezent
- Kötö Iosif - prezent
- Lakatos Petru
- Leşe Doru Braşoan - prezent
- Liga Dănuţ
- Longher Ghervazen - prezent
- Lubanovici Mircea - prezent
- Luca Ciprian-Florin
- Lup Mircea Silvestru - prezent
- Lupu Mihai
- Macaleţi Costică
- Manda Iulian Claudiu
- Manolescu Oana
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella
- Martin Eduard-Stelian
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Mazilu Constantin - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Militaru Constantin Severus
- Mircovici Niculae - prezent
- Mitrea Manuela
- Mocanu Adrian - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion
- Moldovan Carmen Ileana
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Morega Dan Ilie
- Motreanu Dan-Ştefan
- Movilă Petru
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Şerban Răzvan
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Neacşu Marian
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius
- Negoiţă Robert Sorin
- Negruţ Clement
- Nica Dan
- Nica Nicolae-Ciprian
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae
- Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana
- Nistor Laurenţiu - prezent
- Niţă Constantin
- Niţu Adrian Henorel - prezent
- Nosa Iuliu
- Novac Cornelia-Brînduşa - prezentă
- Oajdea Daniel Vasile - prezent
- Olar Corneliu
- Olosz Gergely
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Oprişcan Mihai Doru
- Orban Ludovic
- Pál Árpád - prezent
- Palaşcă Viorel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Paleologu Theodor
- Pálfi Mozes Zoltan
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pandele Sorin Andi
- Panţîru Tudor - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Pâslaru Florin-Costin
- Păduraru Nicuşor - prezent
- Păsat Dan
- Păun Nicolae
- Petö Csilla-Mária - prezentă
- Petrescu Cristian
- Petrescu Petre - prezent
- Pieptea Cornel - prezent
- Pirpiliu Ştefan Daniel
- Plăiaşu Gabriel
- Pocora Cristina-Ancuţa
- Ponta Victor-Viorel
- Pop Georgian
- Pop Virgil - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Florian
- Popa Octavian-Marius - prezent
- Popeangă Vasile - prezent
- Popescu Adrian - prezent
- Popescu Cosmin Mihai
- Popescu Dan-Mircea
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
- Popov Duşan - prezent
- Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
- Postolachi Florin - prezent
- Potor Călin - prezent
- Preda Cezar-Florin - prezent
- Prigoană Vasile-Silviu
- Radan Mihai - prezent
- Răţoi Neculai
- Rebenciuc Neculai
- Resmeriţă Cornel-Cristian
- Riviş-Tipei Lucian - prezent
- Rizea Cristian - prezent
- Rogin Marius
- Roman Gheorghe
- Roman Ioan Sorin
- Roşca Lucreţia
- Rusu Valentin - prezent
- Sava Andrei-Valentin - prezent
- Săftoiu Ana Adriana
- Săniuţă Marian-Florian
- Săpunaru Nini
- Sârbu Marian
- Scutaru Adrian George
- Seremi Ştefan
- Seres Denes - prezent
- Socaciu Victor
- Solomon Adrian - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Spînu Teodor-Marius
- Stan Ioan
- Stan Ion
- Stan Nicolae
- Stanciu Anghel
- Stavrositu Maria - prezentă
- Steriu Valeriu-Andrei
- Stoica Mihaela - prezentă
- Stragea Sorin Constantin - prezent
- Stroe Ionuţ-Marian
- Stroe Mihai - prezent
- Stroian Toader - prezent
- Surdu-Soreanu Raul-Victor - prezent
- Surpăţeanu Mihai - prezent
- Surupăceanu Mugurel - prezent
- Şandru Mihaela Ioana - prezentă
- Ştefan Viorel
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştirbu Gigel-Sorinel
- Tabără Valeriu - prezent
- Tabugan Ion - prezent
- Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Teodorescu Horia
- Timiş Ioan - prezent
- Tiţa -Nicolescu Gabriel
- Tîlvăr Angel
- Toader Mircea-Nicu - prezent
- Trăşculescu Alin Silviu
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezentă
- Tuşa Adriana Diana
- Ţaga Claudiu - prezent
- Ţintean Ioan
- Ţîmpău Radu Bogdan
- Ţurcanu Florin
- Ţurea Răzvan
- Udrea Elena Gabriela
- Uioreanu Horea-Dorin - prezent
- Uricec Eugen Constantin
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila
- Varga Lucia-Ana - prezentă
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilică Radu Costin - prezent
- Vişan Gelu - prezent
- Vîlcu Samoil - prezent
- Vladu Iulian - prezent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Mădălin-Ştefan
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinescu-Cotoi Sever
- Vreme Valerian - prezent
- Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent
- Zătreanu Dan-Radu - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
- Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
- Zoicaş Gheorghe - prezent

O iau de la capăt? Mai citesc o dată. Aşa e regulamentul, n-am ce să fac.

- Adomniţei Cristian Mihai
- Alecu Valeriu
- Ana Gheorghe
- Apostolache Mihai Cristian
- Arion Viorel
- Atanasiu Teodor
- Avram Marian
- Balan Ioan
- Barbu Sulfina
- Barna Maria Eugenia
- Bădulescu Adrian
- Bănicioiu Nicolae
- Bărbulescu Daniel-Ionuţ
- Bejinariu Eugen
- Bobeş Marin
- Bode Lucian Nicolae
- Boiangiu Victor
- Boldea Mihail
- Boureanu Cristian Alexandru
- Brînză William Gabriel
- Bud Nicolae
- Buda Daniel
- Burlacu Cristian-Ion
- Calimente Mihăiţă
- Canacheu Costică
- Cantaragiu Bogdan
- Cărare Viorel
- Chircu Doiniţa-Mariana
- Chiţoiu Daniel
- Chiuariu Tudor-Alexandru
- Ciobanu Gheorghe
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
- Coclici Radu-Eugeniu
- Coroamă Gheorghe
- Cristian Horia
- Croitoru Cătălin
- Dobre Ciprian Minodor
- Drăghici Sonia-Maria
- Dumitrescu Cristian-Sorin
- Dumitru Georgică
- Dumitru Ion
- Fenechiu Relu
- Florescu Adrian
- Frunzulică Doru-Claudian
- Fuia Stelian
- Ganţ Ovidiu Victor
- Geantă Florian-Daniel
- Georgescu Filip
- Gheorghe Tinel - prezent
- Ghiţă Cornel
- Giurgiu Mircia
- Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
- Göndör Marius-Sorin
- Gorghiu Alina-Ştefania
- Gospodaru Gabriel-Dan
- Grama Horia
- Grosaru Mircea
- Gurzău Adrian
- Iacob-Strugaru Stelică
- Iancu Iulian
- Iftime Dragoş-Adrian
- Ignat Miron
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin
- Itu Cornel
- Jipa Florina Ruxandra
- Kelemen Atilla Béla-Ladislau
- Lakatos Petru
- Liga Dănuţ
- Luca Ciprian-Florin
- Lupu Mihai
- Macaleţi Costică
- Manda Iulian Claudiu
- Manolescu Oana
- Marinescu Antonella
- Martin Eduard-Stelian
- Militaru Constantin Severus
- Mitrea Manuela
- Moldovan Carmen Ileana
- Morega Dan Ilie
- Motreanu Dan-Ştefan
- Mustea-Şerban Răzvan
- Neacşu Marian
- Neculai Marius
- Negoiţă Robert Sorin
- Negruţ Clement
- Nica Nicolae-Ciprian
- Nicolicea Eugen
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae
- Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana
- Nosa Iuliu
- Olar Corneliu
- Olosz Gergely
- Oprişcan Mihai Doru
- Orban Ludovic
- Pálfi Mozes Zoltan
- Pandele Sorin Andi
- Păsat Dan
- Păun Nicolae
- Pâslaru Florin-Costin
- Petrescu Cristian
- Pirpiliu Ştefan Daniel
- Plăiaşu Gabriel
- Pocora Cristina-Ancuţa
- Pop Georgian
- Popa Florian
- Popescu Cosmin Mihai
- Popescu Dan-Mircea
- Prigoană Vasile-Silviu
- Răţoi Neculai
- Rebenciuc Neculai
- Resmeriţă Cornel-Cristian
- Rogin Marius
- Roman Gheorghe - prezent
- Roman Ioan Sorin
- Roşca Lucreţia
- Săftoiu Ana Adriana
- Săniuţă Marian-Florian
- Săpunaru Nini
- Seremi Ştefan
- Socaciu Victor
- Spînu Teodor-Marius
- Stan Ioan
- Stan Ion
- Stan Nicolae
- Stanciu Anghel
- Steriu Valeriu-Andrei
- Stroe Ionuţ-Marian
- Ştefan Viorel
- Teodorescu Horia
- Tiţa-Nicolescu Gabriel
- Tîlvăr Angel
- Trăşculescu Alin Silviu
- Tuşa Adriana Diana
- Ţintean Ioan
- Ţîmpău Radu Bogdan
- Ţurcanu Florin
- Ţurea Răzvan
- Uricec Eugen Constantin
- Varga Attila
- Voicu Mădălin-Ştefan
- Voinescu-Cotoi Sever

(Prezenţa sau absenţa deputaţilor a fost consemnată în stenogramă corespunzător menţiunii făcute în cursul apelului nominal.)

Doamna preşedinte, avem 178 prezenţi. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

S-a constatat cvorumul, 178 de colegi, aşa cum a anunţat domnul secretar Zgonea, şi-au anunţat prezenţa, aşa cum arată în momentul de faţă, probabil că nu mai suntem atâţia. Drept care, o să vă rog să introduceţi cartelele. (Amuzament.)

Înregistraţi-vă prezenţa ca să putem să începem votarea.

 

Domnul Marton Árpad-Francisc (din sală):

Vă rog să-mi daţi cuvântul pe procedură, doamna preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Suntem în procedură de înregistrare a prezenţei. Imediat după ce încheiem această procedură am să vă dau cuvântul.

Şi-au înregistrat prezenţa 106 deputaţi. Nu putem să constatăm decât că şi-au anunţat prezenţa, după care au plecat din sală o parte bună din colegii noştri. Nu-mi rămâne decât să suspend şedinţa, nu înainte, în schimb, de a-i da cuvântul domnului Marton Arpad pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnul Zgonea mi-a solicitat să citesc articolul din regulament, pe baza căruia eu am spus că putem să trecem la vot. Iar acel art.144 alin.(3) zice astfel: "Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la şedinţe de vot final de către preşedinte, imediat înaintea votării, din propria iniţiativă."

Doamna preşedinte, imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă, a verificat prezenţa cvorumului. Puteţi să constaţi prin stenogramă: solicit verificarea cvorumului cu prezenţa deputaţilor, să introducem cartelele. şi am votat şi s-a constatat că există un cvorum de 183. După care, s-a solicitat reverificarea cvorumului, care nu există în regulament, ci eventual dacă cineva ar fi supus atenţiei dumneavoastră greşeala votului electronic, dar nu a fost o trimitere la această greşeală. După ce s-a constatat şi prin apelul nominal că există cvorumul, s-a mai trecut la a doua reverificare a cvorumului, încă o dată, prin sistemul electronic. E aidoma arbitrului care pune să se tragă lovitura de la 11 metri până când marchează acea echipă care trebuie să câştige meciul. Nu ştiu care a fost această echipă care trebuia să câştige să nu se voteze astăzi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu. Cu aceasta, şedinţa de vot final se suspendă, vă vom comunica data la care ea se reia.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,30.