Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 29, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.72/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 29, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 29, 2002
![]() |
9. | Dezvoltarea interpelărilor şi primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului. | |||
| ................................................ |
|
Domnul Adrian Moisoiu. Aveţi o interpelare adresată Ministerului Administraţiei Publice. O să primiţi răspunsul în scris, domnule deputat. |
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Eu preferam să-l primesc verbal, domnule preşedinte. În scris va apare şi în Monitorul Oficial. |
|
Domnul deputat Paul Magheru este? Doamna deputat Mona Muscă? Să vedem dacă este cineva din partea Ministerului Administraţiei Publice. O să primiţi răspunsul scris. Şi la următoarea interpelare se solicită amânarea. Domnul deputat Iancu Holtea? Este din partea Ministerului de Interne? Domnule deputat Holtea, o să primiţi răspunsul în scris. Pentru Ministerul Justiţiei, vă rog să vă dezvoltaţi interpelarea. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnilor miniştri: ministrului de interne Ioan Aurel Rus, doamnei Rodica Stănoiu, ministrul justiţiei, şi domnului Adrian Năstase. În ziua de 23 mai 2002, se împlinesc doi ani de la izbucnirea scandalului FNI, timp în care situaţia celor păgubiţi nu s-a rezolvat sub nici un aspect. Comisia parlamentară care anchetează acest caz, în raportul întocmit, a stabilit clar implicarea statului în acest scandal. Solicit ca primul-ministru, ministrul de interne şi ministrul justiţiei să vină în faţa Parlamentului cu un raport conţinând date concrete din care să rezulte implicarea instituţiilor statului şi stadiul anchetei făcute de către ministerele în cauză, iar doamna ministru Rodica Stănoiu să răspundă la întrebarea: de ce şi după achitarea taxei de timbru de către păgubiţi termenele de judecată se prelungesc la nesfârşit? Cum putem vorbi de integrarea în structurile europene şi de eradicarea corupţiei, când la nivelul ministerelor nu se voieşte a se rezolva acest caz care este de notorietate internaţională, prin escrocarea celor 300 de mii de români, prin implicarea CEC-ului, prin contractele de garantare a depunerilor la FNI şi aplicarea siglei CEC alături de acest fond? În cazul nerezolvării acestui scandal de fraudă, patronată de către stat, toţi păgubiţii FNI sunt hotărâţi să aducă la cunoştinţă organismelor internaţionale acest caz, demersuri ce vor fi făcute chiar la Curtea Europeană de la Strasbourg. Vă mulţumesc. |
|
Domnul ministru Alexe Ivanov. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, La interpelarea formulată de dumneavoastră, adresată ministrului justiţiei, referitoare la stadiul anchetei privind Fondul Naţional de Investiţii, şi a dosarelor în curs de judecată, vă comunicăm următoarele: La data de 31 mai 2002 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei Ioana Maria Vlas, pe timp de 30 de zile, începând cu data prezentării acesteia la procuror, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art.215, alin.1, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, şi fals la Legea contabilităţii, prevăzut de art.40 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal. Întrucât inculpata s-a sustras urmăririi penale şi existau informaţii potrivit cărora aceasta a părăsit teritoriul României şi se află în Israel, la 9 iunie 2000, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Europene de extrădare, încheiată la Paris la 31 decembrie 1957, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a transmis Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia relaţii consulare, cererea de extrădare a inculpatei Ioana Maria Vlas, în vederea trimiterii cererii, împreună cu documentele anexate, către autorităţile judiciare competente ale Statului Israel. Deşi s-a emis pe numele Mariei Ioana Vlas un mandat internaţional de arestare prin Interpol, aceasta nu a fost identificată de autorităţile israeliene, pentru a fi încarcerată şi extrădată în România. Procesul penal, în care, alături de alţi inculpaţi, figurează şi inculpata Maria Ioana Vlas, se află în curs de judecată şi formează obiectul dosarului nr.18.518/2000 şi se găseşte pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti. Referitor la aspectul civil al problematicii, vă aducem la cunoştinţă că procesul civil formează obiectul dosarului nr.5.079/2001, aflat pe rolul Secţiei a VI-a comerciale a Tribunalului Bucureşti şi s-a format prin disjungerea cererilor de intervenţie din dosarul nr.60/2001. Dosarul nr.60/2001, care a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de fidejusiune-cauţiune încheiat între CEC şi FNI, soluţionat prin sentinţa civilă nr.3.887 din 11 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti se află în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, înregistrat sub nr.1.714/2001 pentru soluţionarea căii de atac a recursului. În perioada 10 octombrie 2001-20 februarie 2002, dosarul civil nr.5.079/2001 s-a aflat pe rolul Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale privind timbrajul cererilor de intervenţie şi a altor dispoziţii legale privind calitatea procesuală a pârâţilor. Dosarul a fost restituit tribunalului la 22 februarie 2002, excepţiile invocate de către părţi fiind respinse de către Curtea Constituţională. Primul termen de judecată fixat după restituirea dosarului şi repunerea acestuia pe rol a fost la 15 martie 2002, termen de judecată pentru care au fost întocmite un număr de aproximativ 70 de citaţii. Menţionăm că dosarul are în prezent un număr de 30 de volume, cuprinzând aproximativ 300 de pagini pe volum, în total un număr de 9.000 de pagini, alcătuite numai din cererile de intervenţie şi alte cereri formulate de părţi. La termenul de judecată din 15 martie 2002, tribunalul a constatat că nu se poate discuta admiterea în principiu a cererilor de intervenţie în absenţa cererilor reclamanţilor care se vreau ataşate dosarului de fond nr.60/2001 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea recursului, constatând, totodată, lipsa de procedură cu intervenienţii. În aceste condiţii, tribunalul a solicitat Curţii de Apel Bucureşti trimiterea cererii reclamaţilor, iar Curtea a fost în imposibilitatea de a da curs acestei cereri, întrucât dosarul 1714/2001 al Curţii de Apel Bucureşti se află la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate invocate de către părţi. Următorul termen de judecată a fost acordat de tribunal la 12 aprilie 2002. Pentru acest termen au fost lucrate un număr de 212 citaţii, procedura de citare fiind tot incompletă datorită faptului că până la termenul sorocit de instanţă numărul volumelor a crescut prin depunerea altor cereri de intervenţii. După termenul din 12 aprilie 2002, următorul termen fiind stabilit pentru data de 10 mai 2002, au fost depuse noi cereri de intervenţii, cât şi alte cereri, astfel încât numărul volumelor a crescut la peste 30, urmând ca noi intervenienţi să fie citaţi în proces. Din punct de vedere procesual, conform dispoziţiilor art.50 Cod de procedură civilă, cererea de intervenţie în interes propriu se face în prima instanţă şi înainte de închiderea dezbaterilor, astfel încât instanţa nu poate limita momentul depunerii unor atare cereri şi nici nu poate proceda la judecarea celor care au fost deja depuse până când procedura nu va fi legal îndeplinită faţă de toate părţile aflate în proces. Menţionăm că instanţa întâmpină greutăţi faţă de volumul mare de muncă ce trebuie desfăşurat în emiterea citaţiilor, întrucât intervenienţii nu îşi pot desemna un reprezentant în condiţiile art.114 alin.3 Cod procedură civilă, deoarece calitatea părţilor este aceea de intervenienţe în interes propriu, iar aceştia se află răspândiţi pe tot teritoriul ţării, astfel încât procedura de citare trebuie îndeplinită cu fiecare intervenient în parte şi citaţiile trebuie să aibă un timp suficient ca să ajungă la destinatarii care au domiciliul, aşa cum am arătat, în diferite colţuri ale ţării. În ceea ce priveşte însă satisfacerea dispoziţiilor legale privind timbrajul, menţionăm că în Monitorul Oficial eronat se consideră că taxele de timbru au fost achitate deoarece numai o mică parte din cererile de intervenţie depuse au fost timbrate în cuantumul prevăzut de lege, majoritatea cererilor însă sunt depuse fără a avea anexată dovada achitării taxei de timbru. Iar pe de altă parte, mulţi dintre intervenienţi contestă în continuare, din motive personale, obligaţia de a achita taxa de timbru. La dosar au fost depuse, de asemenea, cereri privind scutirea de plată a taxei de timbru care nu sunt înscrisuri doveditoare, astfel încât instanţa nu s-a putut pronunţa pe temeinicia acestora. Alte cereri de intervenţie sunt vădit informe, lipsindu-le şi obiectul şi trimiterile de fapt şi în drept, urmând a li se pune în vedere intervenienţilor să facă cuvenitele precizări. Având în vedere toate aceste aspecte, apreciem că măsurile expuse de către organele de urmărire penală, cât şi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor privind cazul FNI au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea pricinilor, iar în privinţa soluţionării cu celeritate, acest fapt se va produce atunci când toate cerinţele prevăzute în Codul de procedură civilă sau în Codul de procedură penală vor fi satisfăcute. Vă rog să primiţi, domnule deputat, asigurarea întregii mele consideraţii. Semnează doamna Rodica Mihaela Stănoiu - ministrul Justiţiei. |
|
Faceţi un comentariu, domnule deputat? Comunicaţi-i răspunsul scris atunci. Vă mulţumesc. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Înţeleg că s-au adunat foarte mult file la dosar, probabil ca în dosarul lui Giulio Andreotti, unde sunt vreo 120 de mii, dosar care nu se mai poate nici citi, dar studia. Ca membru important al Guvernului, vă rog să precizaţi pentru opinia publică, care probabil ascultă la radio la această oră, ce şanse mai au aceşti oameni de a-şi recupera banii. Dar, vă rog scurt prin da sau nu. |
|
Domnul deputat Octavian Sadici este? Poftiţi, aveţi o interpelare tot Ministerului Justiţiei. Doriţi să mai răspundeţi? Da, poftiţi, domnule ministru, pentru domnul Iancu Holtea. |
|
Domnul Alexe-Costache Ivanov: În legătură cu şansele pe care păgubiţii FNI le au de a îşi recupera paguba pe care au suferit-o, eu sunt în poziţia de a afirma, în modul cel mai sincer, că nu pot face pronosticuri, este o chestiune care este în competenţa instanţei de judecată şi numai judecătorii sunt cei care vor hotărî, în final, care este soluţia. Deci orice anticipare din partea mea, în poziţia în care mă găsesc, este practic fără sens. |
|
Domnul Octavian Sadici. |
|
Interpelarea mea se adresează domnului prim-ministru Adrian Năstase şi doamnei Rodica Stănoiu, ministrul Justiţiei. Obiectul interpelării este însuşirea frauduloasă a patrimoniului Filialei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, de către fostul secretar tehnic al filialei - Nicula Vasile. Nicula Vasile, fostul secretar tehnic al filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, salariat al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România a înfiinţat o societate comercială de profil, păstrând numele de firmă, Filiala Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, şi preluând astfel în mod fraudulos întreg patrimoniul Filialei ACA - Bistriţa-Năsăud, ce i-a fost încredinţat spre administrare. Valoarea actualizată a acestui patrimoniu este de 3.630.000.000 de lei, sumă considerată în baza ratei inflaţiei, comunicată de către Institutul Naţional de Statistică. Fostul salariat al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România refuză să restituie bunurile adevăratului proprietar Asociaţia Crescătorilor de Albine din România. Menţionez că deşi sesizate în mai multe rânduri, organele de poliţie şi cele ale Parchetului Bistriţa-Năsăud au refuzat începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a lui Nicula Vasile, chiar dacă infracţiunea este în mod evident dovedită. Pentru susţinerea celor menţionate în prezenta interpelare am depus dosarul cu întreaga documentaţie şi am rugat, în mod deosebit, să se răspundă ce măsuri se vor lua pentru a veni în sprijinirea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, pentru a-şi recupera patrimoniul ce-i aparţine şi despăgubirile cuvenite pentru perioada în care a fost frustrată de folosinţa proprietăţii. Vă mulţumesc. |
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Ludovic Mardari are de formulat o interpelare Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Vă rog să rpspundeţi, domnule ministru Ivanov, domnului Octavian Sadici. |
|
Domnul Alexe-Costache Ivanov: La interpelarea formulată de dumneavoastră, stimate domnule deputat, adresată ministrului Justiţiei, referitoare la însuşirea frauduloasă a patrimoniului Filialei Judeţene a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România - Bistriţa-Năsăud, de către fostul secretar tehnic al filialei, Nicula Vasile, vă comunicăm că, în urma investigaţiilor pe care le-am efectuat, s-au stabilit următoarele. Din aceste verificări am constatat că plângerile penale formulate de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România împotriva numitului Nicula Vasile au format obiectul dosarului nr.219/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, precum şi al Dosarului nr.1937/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. În ambele dosare, prin rezoluţiile din 11 iunie 1997 şi 8 decembrie 2000, au fost confirmate propunerile organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de Nicula Vasile, constatându-se că acesta nu a săvârşit nici o faptă de natură penală. Din verificările efectuate de organele de poliţie în cele două dosare penale sus menţionate, a rezultat că Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a fost înfiinţată în 1958 având filiale în toate judeţele ţării. Prin Decizia nr.127/29 decembrie 1986 a Comitetului Executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România începând cu data de 1 ianuarie 1987 în funcţia de secretar al Filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a fost angajat prin transfer în interesul serviciului medicul veterinar Nicula Vasile. În temeiul art.3 alin. final din Statutul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România şi în numele Biroului Executiv al Consiliului Naţional al Asociaţiei, în data de 1 martie 1991, preşedintele Eugen Mârza a emis Decizia nr.627, potrivit căreia filialele judeţene au personalitate juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică, în condiţiile economiei de piaţă. În consecinţă, Asociaţia Crescătorilor de Albine, filiala Bistriţa-Năsăud, a dobândit personalitate juridică, preluând apoi şi patrimoniul din judeţ, potrivit hotărârii Adunării generale a apicultorilor din j udeţul Bistriţa-Năsăud care a avut loc la 6 martie 1994. Ulterior, secretarul Nicula Vasile a fost împuternicit de preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Eugen Mârza, prin procura autentificată la 13 decembrie 1996 să reprezinte Asociaţia Naţională pentru constituirea Societăţii Comerciale Apicola Central-Com SRL - Bistriţa. Nicula Vasile a efectuat demersurile legale necesare, astfel că prin sentinţa din 27 ianuarie 1997 a fost autorizată funcţionarea societăţii comerciale menţionate, având ca asociat unic Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Bistriţa-Năsăud. Potrivit statutului, capitalul social subscris şi vărsat este de 500 000 de lei în numerar, iar ca administrator a fost desemnat domnul Nicula Vasile. Din cele expuse, rezultă că atât Asociaţia Crescătorilor de Albine, Filiala Bistriţa-Năsăud, cât şi S.C.Apicola - Central Com. SRL Bistriţa au fost înfiinţate în condiţii legale, prin hotărâri judecătoreşti, iar numitul Nicula Vasile nu a comis nici o faptă de natură penală, astfel că diferendul dintre Asociaţia Crescătorilor de Albine din România şi Asociaţia Crescătorilor de Albine, Filiala Bistriţa Năsăud, privind problema patrimoniului este de natură civilă. Din aceste motive, plângerile formulate de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România împotriva soluţiilor date în dosarele penale au fost respinse prin Ordonanţa primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi a primului procuror de la Parchetul pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Ministerul Justiţiei nu se poate pronunţa asupra problemelor de drept sau cu privire la situaţia de fapt, care rezultă din cauzele reduse judecăţii sau cercetării penale şi, potrivit dispoziţiilor art.18 alin. final din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, în nici o împrejurare verificările efectuate, ministrul Justiţiei nu poate repune în discuţie ceea ce a fost deja judecat. Controlul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate se poate face doar în condiţiile prevăzute de lege, în cazul de faţă, prin plângeri împotriva soluţiilor dispuse în cauză, în temeiul art.278 din Codul de procedură penală. Vă rog să primiţi, domnule deputat, asigurarea întregii mele consideraţii. Semnează doamna Rodica Mihaela Stănoiu - ministrul Justiţiei. |
|
Poftiţi, domnule Sadici, pentru un scurt comentariu. |
|
Vreau să menţionez, în primul rând, că Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este una singură, nu pot să fie două. Personalitate juridică are numai una, este înfiinţată la Bistriţa-Năsăud sub aceeaşi denumire, fapt care contravine legii şi, în mare, nu sunt mulţumit de răspuns şi voi îndruma Asociaţia Crescătorilor de Albine care face parte şi din Federaţia Mondială a Crescătorilor de Albine să se adreseze instanţelor internaţionale pentru a-şi recăpăta proprietatea, proprietate care îi aparţine şi a fost cu capital privat de la înfiinţare şi în perioada comunistă. |
|
Domnul deputat Ludovic Mardari. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mă numesc Mardari Ludovic, sunt deputat de Timiş al Partidului România Mare. Interpelarea mea este adresată domnului Marian Sârbu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale. Obiectul interpelării este următorul: Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 prevede la art.1 următoarele: "Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana cetăţean român care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: c) A fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu". În baza acestei prevederi legale, un număr de aproximativ 250 de cetăţeni români refugiaţi din Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena, având în prezent domiciliul în judeţul Timiş, au înaintat cereri către Direcţia de muncă şi solidaritate socială din Timişoara, în pirmăvara anului 2001. Răspunsul pe care l-au primit în luna mai 2001 a fost nefavorabil. A urmat contestarea lui în justiţie de către aproximativ 150 dintre cei 250 de cetăţeni care au depus cereri la Direcţia muncii a judeţului Timiş, contestare finalizată la Curtea de Apel din Timişoara în octombrie 2001 prin respingerea acţiunii. Nu acelaşi lucru s-a petrecut la Curtea de Apel din Oradea în cazul refugiaţilor care au contestat decizia Direcţiei muncii din judeţul Satu-Mare. După cum se constată, justiţia română diferă de la judeţ la judeţ. În februarie 2002 au apărut Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 în care la art.2 sunt aduse clarificări: "Prin persoana strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domicliul în altă localitate din motive etnice". În această categorie se includ şi persoanele care s-au refugiat, care au fost expulzate. După apariţia acestor norme metodologice, Direcţia muncii din judeţul Timiş recunoaşte drepturile legale ale refugiaţilor din Ardealul de Nord, dar modul în care o face stârneşte nemulţumiri, intenţionând să onoreze cererile depuse din primăvara anului 2001 numai pentru cele aproximativ 100 de persoane care n-au acţionat în judecată. Restul de aproximativ 150, care şi-au căutat dreptatea în justiţie, în cazul lor existând o sentinţă nefavorabilă, sunt sfătuite să-şi depună alte cereri, urmând să beneficiaze de drepturi numai din luna următoare celei înc are s-a făcut noua înregistrare. Ca urmare, vor pierde drepturile cuvenite din primăvara anului trecut când au depus pirma cerere până în prezent. Desigur că această nedreptate poate fi înlăturată prin justiţie, dar, după părerea mea, ar fi o modalitate stresantă şi obositoare pentru refugiaţi care în cea mai mare parte sunt persoane în vârstă. Domnule ministru, având în vedere că sentinţa nefavorabilă dată de Curtea de Apel din Timişoara pentru cei 150 de refugiaţi din Ardealul de Nord, locuitori în prezent ai judeţului Timiş, poate fi inclusă în categoria erorilor judiciare (a se vedea în Normele metodologice şi sentinţa dată de Curtea de Apel din Oradea) vă rog să dispuneţi Direcţiei muncii din judeţul Timiş să onoreze toate cererile de la data primei lor înregistrări. Vă mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule ministru, vă rog să răspundeţi. |
|
Domnul Petre Ciotloş: Domnule preşedinte, Domnule deputat, Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990, publicată în Monitorul Oficial nr.553 din 8 noiembrie 2000, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază şi persoanele cetăţenii români care în perioada regimului instaurat cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. În urma acestei prevederi, persoanele refugiate din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena, nu au putut fi încadrate în această categorie de strămutaţi, fapt pentru care cererile acestora au fost respinse. Acţiunile în justiţie promovate în acest sens, aşa cum s-a întâmplat şi în judeţul Timiş, au fost respinse ca nefondate. Prin Normele pentru aplicarea prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002 publicată în Monitorul Oficial nr.139/22 februarie 2002, la art.2 se defineşte categoria persoanelor strămutate în altă localitate şi anume "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domicliul în altă localitate din motive etnice, precum şi persoanele care s-au refugiat sau au fost expulzate". În urma acestei explicitări aduse de legiuitor prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr.127/2002, situaţia de fapt şi de drept, generată de art.1 din Legea nr.189/2000 este cu totul nouă permiţând, fără echivoc, ca persoanele refugiate din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 să se încadreze în aceste prevederi. Hotârârile judecătoreşti, în cauze de acest fel, rămase definitive, potrivit legislaţiei în vigoare, nu pot fi revizuite de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv casele teritoriale de pensii. Aceste hotărâri ale instanţelor au constatat situaţii de drept şi de fapt de la momentul sesizării persoanei care s-a considerat nedreptăţită în urma respingerii cererii prin care a solicitat beneficiul Legii nr.189/2000. În consecinţă, persoanele în cauză pot cere revizuirea hotărârilor respective numai prin instanţa de judecată, singurul organ abilitat să aprecieze legalitatea măsurilor luate. Faţă de considerentele invocate mai sus, apreciem că aceste persoane se pot adresa printr-o nouă cerere comisiei de aplicare a Legii nr.189/2000 din cadrul Casei de pensii a judeţului Timiş, situaţie în care drepturile se vor acorda conform legii, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Vă mulţumesc. |
|
Da. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Daţi-mi voie să spun că nu sunt mulţumit de răspunsul pe care l-am primit. Domnul secretar de stat nu s-a referit la faptul că cei 100 de refugiaţi din Ardealul de Nord cu domiciliul în judeţul Timiş, care n-au acţionat în judecată, vor beneficia de prevederile legii, vor primi drepturile prevăzute în lege, începând din primăvara anului 2001, iar cei care n-au fost cuminţi, care au acţionat în judecată, nu vor primi decât după ce vor depune o nouă cerere şi abia din luna următoare depunerii cererii vor primi aceste drepturi. Se pare că domnul ministru Marian Sârbu a uitat că ministerul pe care îl conduce are în denumirea sa şi sintagma "solidaritate socială" şi, atunci practic, cei 150 de refugiaţi care locuiesc acum în judeţul Timiş vor fi nevoiţi să acţioneze din nou în judecată şi să-şi caute drepturile. Domnule preşedinte, În altă ordine de idei, profit de faptul că mă aflu la tribună pentru a vă aduce la cunoştinţă că la interpelarea cu nr.323/P prezentată în 19 martie 2002 nu am primit răspuns, deşi a trecut mai bine de o lună. Solicit să se aplice prevederile legale împotriva domnului Octav Cozmâncă, ministrul administraţiei publice. Vă mulţumesc. |
|
Doamna deputat Mona Muscă pentru domnul Viorel Cristea, secretar general la Ministerul Administraţiei Publice. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului ministru al administraţiei publice, Octav Cozmâncă, şi domnului prim ministru, Adrian Năstase, şi vizează încălcarea libertăţii de exprimare şi independenţa presei. Chiar dacă libertatea de exprimare este un principiu şi un drept consfinţit de Constituţia României, chiar dacă există un acord formal cu privire la necesitatea independenţei presei, semnalele cu privire la hărţuirea presei independente sunt tot mai numeroase, iar cel mai recent vine de la Focşani. La data de 30 martie a.c. echipei care a lansat şi a editat timp de 5 ani Monitorul de Vrancea i s-a retras dreptul de utilizare a titlului de către proprietarul acestuia, DRAMIRAL Grup, reprezentat prin controveresatul om de afaceri, Mihai Iacob, implicat în scandalul legat de devalizarea Băncii Române de Scont. În consecinţă, echipa în cauză a început editarea unui alt cotidian, "Ziarul de Vrancea", în timp ce o altă firmă a preluat "Monitorul de Vrancea". Simultan cu aceste evenimente, întreaga conducere a judeţului a declanşat un val de presiuni economice, în justiţie prin forţele de ordine, toate menite a scoate cu totul de pe piaţă "Ziarul de Vrancea". Astfel, a fost ignorată o decizie judecătorească şi, în deplinul dispreţ al legii, o adevărată armată de jandarmi, poliţişti şi funcţionari ai primăriei au ridicat chioşcurile cu redactorii care încercau cu disperare să apere singurele puncte prin care mai puteau să-şi vândă gazeta. În plus, după ce în mare grabă şi pe motivaţii neconvingătoare, Consiliul local Vrancea a anulat contractul de asociere pentru chioşcurile de difuzare amplasate de firma care editează "Ziarul de Vrancea", o altă firmă, aparţinând fiului doamnei Fevronia Stoica, senator PSD de Vrancea, a primit aproape simultan dreptul de a amplasa în Focşani 40 puncte de difuzare. La acestea se adaugă o întreagă serie de abuzuri. Reporterii "Ziarului de Vrancea" au fost înştiinţaţi de mai mulţi şefi de instituţii publice că nu vor mai fi primiţi ca reprezentanţi ai cotidianului şi nu li se vor mai furniza informaţii cu caracter public. Începând cu 1 aprilie 2002, au fost demarate concomitent controale la societatea în cauză, dar nu controalele sunt problema aici, ci utilizarea lor ca armă de presiune politică. Cu o grabă suspectă, pe care am dori s-o vedem mai ales în cazul marilor scandaluri de corupţie din ţară, ofiţerii din poliţia Vrancea au declanşat la 20 aprilie 2002 urmărirea penală împotriva directorului şi redactorului şef al ziarului, pentru folosirea abuzivă a mărcii, deşi la dosarul cauzei există suficiente dovezi care să susţină ilegalitatea măsurii. Analizând cele relatate mai sus, vă rog, domnule ministru, să luaţi act de gravitatea unor astfel de fapte care constituie un atentat la libertatea de exprimare şi la independenţa presei. Având în vedere că în această situaţie sunt implicate persoane din administraţie, fac apel la dumneavoastră în vederea declanşării unei anchete pentru a clarifica lucrurile şi a împiedica intimidarea presei independente. Am solicitat prezenţa cuiva din partea domnului Octav Cozmâncă, preferabil ar fi să fie chiar domnia-sa, dar mulţumesc celui prezent, în numele domniei sale aici, şi am solicitat în acelaşi timp şi răspuns din partea domnului prim-ministru Adrian Năstase. Accentuez că doresc răspunsurile şi în scris şi, bineînţeles, şi oral. Vă mulţumesc. |
|
Domnule ministru Gaspar, cine răspunde din partea Guvernului? Da. Deci, domnul secretar de stat Călin va răspunde la această solicitare a doamnei deputat. |
|
Domnul Ion Călin: Referitor la interpelarea formulată de doamna deputat Mona Muscă, prin care semnealează săvârşirea în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, a unor fapte ce constituie un atentat la libertatea de exprimare şi independenţa presei, precizăm următoarele: Ministerul Administraţiei Publice a luat act de cele semnalate în interpelare şi a solicitat prefectului judeţului Vrancea, în calitatea acestuia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, ca prin corpul de control al acestuia să controleze toate aspectele semnalate şi să ia măsurile legale ce se impun. Concluziile ce se vor desprinde în urma controlului efectuat, vi le vom aduce la cunoştinţă, ulterior, doamna deputat. Cu stimă, semnează ministrul Octav Cozmâncă. |
|
Nu e un răspuns, practic doriţi să comentaţi ceea ce aţi cerut? Poftiţi! Şi vi se răspunde că se declanşează acest control. |
|
Înţeleg că este vorba de un control al primului ministru acolo, rog să se precizeze exact ce fel de control este, pe cine controlează şi dacă dumneavoastră aveţi cunoştinţă de toate cele semnalate de mine, pentru că am semnalat nişte abuzuri şi doream ca răspunsul să se refere şi la aceste abuzuri înainte de a trimite în control pe cineva acolo. Deci, dorinţa mea este să ştiu dacă aţi luat act de aceste abuzuri, dacă le consideraţi sau nu abuzuri, pentru că ele v-au fost semnalate şi sunt nişte acte îndeplinite deja.... |
|
Doamna colegă, nu vă supăraţi, dar aţi cerut să se ducă acolo să efectueze un control, lăsaţi-i să controleze. Îi cereţi deja rezultatul controlului acum, pe loc? |
|
Da, cer un răspuns cu privire la ceea ce am semnalat şi după, aceea, sigură că da, şi rezultatul controlului şi încă o dată pe cine controlează. |
|
Pe cine aţi cerut dumneavoastră. |
|
Domnul Ion Călin: Sigur, eu zic că am fost explicit în răspuns. Conform interpelării dumneavoastră, am analizat toate acuzaţiile care sunt aduse autorităţilor administraţiei publice, precum primărie, consiliu local, şi pentru acestea nu putem să vă confirmăm dacă aceste abuzuri sunt săvârşite în momentul de faţă decât după ce rezultatele controlului vor pune în evidenţă aceste abuzuri. |
|
Doamna Monica Octavia Muscă (din sală): Pe cine controlează? |
|
Domnul Ion Călin: Autorităţile administraţiei publice, primarii şi consiliile locale, exact ceea ce dumneavoastră învinuiţi în această interpelare. Prefectul cunoaştem atribuţiile sale conform Legii 205 a administraţiei publice locale, el verifică legalitatea actelor şi veghează la respectarea legalităţii. El va face parte din echipa de control a Ministerului Administraţiei Publice. |
|
Domnul Ştefan Baban, pentru Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Am rugămintea să încercaţi să fiţi mai sintetic pentru a putea şi ceilalţi colegi să-şi formuleze interpelările şi, mai ales, să primească şi răspunsurile. |
|
Domnule preşedinte, Pot să fiu atât de sintetic încât îl pot lăsa pe trimisul domnului ministru Marian Sârbu să-mi dea răspunsul. |
|
Poftiţi! |
|
Domnul Petre Ciotloş: Domnule preşedinte, Domnule deputat, La interpelarea adresată domnului ministru Marian Sârbu în şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie, formulăm următorul răspuns: Evoluţia din ultimii ani a sistemului asigurărilor sociale de stat din ţara noastră, sistem care a înregistrat an de an deficite din ce în ce mai mari, concomitent cu acumularea unor nemulţumiri ale pensionarilor legate de existenţa unor inechităţi între grupuri de persoane ieşite la pensie în ani diferiţi, inechităţi accentuate o dată cu trecerea timpului, a impus necesitatea introducerii urgente a unor măsuri de reformă în sistemul de pensii din România. Începând cu data de 1 aprilie 2001, au fost puse în practică prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. În cursul anului 2001, urmare a unei analize detaliate a prevederilor legii, precum şi a negocierilor cu sindicatele, au fost promovate o serie de modificări legislative materializate prin Ordonanţa de urgenţă nr.49/2001 şi Ordonanţa de urgenţă nr.107/2001, acte normative care nu modifică principiile pe care s-a bazat iniţial legea, dar care şi-au propus o corelare a legii-cadru cu prevederile programului de guvernare şi respectarea unor angajamente asumate prin acordul social pe anul 2001. Principalele direcţii ale reformei parametrice a sistemului public de pensii introduse prin Legea 19/2000 sunt: - cuprinderea obligatorie în sistemul public a tuturor pesonelor fizice care desfăşoară activităţi aducătoare de venituri sau care, funcţie de un anumit statut, realizează anual venituri mai mari de trei salarii medii brute pe economie; - creşterea traptată a vârstelor standard de pensionare în perioada 2001-2014, pentru bărbaţi, până la 65 de ani şi pentru femei până la 60 de ani, de la 62, respectiv 57 de ani, şi a stagiilor de cotizare minime de la 10 la 15 ani şi complete de la 30 la 35 de ani pentru bărbaţi, respectiv 25 la 30 de ani pentru femei; - introducerea unei noi formule de calcul al pensiei prin luarea în considerare a întregii perioade de contribuţie şi asigurarea unei evidenţe individuale a asiguraţilor; - participarea la plata contribuţiei de asigurări sociale atât a asiguratului, cât şi a angajatorului prin divizarea cotei de asigurări sociale, fapt ce conduce la conştientizarea obligaţiilor faţă de sistem a contribuabililor; - restrângerea locurilor de muncă încadrate în fostele grupe de muncă I şi II prin stabilirea noilor criterii de încadrare în condiţii speciale şi deosebite de muncă; - stabilirea unui plafon până la care se poate achita contribuţia de asigurări sociale la nivelul a trei salarii medii brute pe economie luate în calcul la fundamentarea bugetului; - reactualizarea anuală a valorii pensiilor odată cu aprobarea coeficientului care determină valoarea punctului de pensie stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi indexarea trimestrială a acestora în cursul execuţiei bugetare, cu un coeficient care să acopere în limita posibilităţilor financiare creşterea preţurilor; - recorelarea pensiilor stabilite în baza legislaţiei anterioare, fapt care să permită diminuarea semnificativă a distorsiunilor apărute între pensiile diferitelor categorii de pensionari. În perioada scursă de la intrarea în vigoare a noului sistem de pensii publice a fost aprobată legislaţia suplimentară şi au fost elaborate procedurile de lucru, s-a trecut la constituirea sistemului de înregistrarea şi colectarea contribuţiilor de asigurări sociale, au fost stabilite procedurile de control al modului de constituire şi virare a contribuţiilor de asigurări sociale precum şi cele pentru aplicarea executării silite, s-a creat sistemul informatic interimar care să furnizeze informaţiile necesare şi s-au luat măsuri pentru asigurarea cu echipamente de tehnică de calcul. Îmbunătăţirea situaţiei financiare a bugetului de asigurări sociale de stat reprezintă un obiectiv prioritar al reformei sistemului public de pensii. În acest context, recuperarea datoriilor reprezintă un obiectiv major al activităţilor şi structurilor operaţionale din cadrul sistemului de protecţie socială. Astfel, Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, casele teritoriale de pensii, precum şi departamentele de control al colectării contribuţiilor de asigurări sociale din cadrul direcţiilor judeţene de muncă şi solidaritate socială au întocmit planuri de recuperare a datoriilor contribuabililor faţă de bugetul asigurărilor sociale. Măsurile cuprinse în aceste planuri sunt puse în practică potrivit dispoziţiilor legale privitoare la executarea silită. În vederea creşterii sustenabilităţii sistemului public de pensii, se acţionează în mai multe direcţii între care menţionăm: extinderea obligativităţii participării la sistemul public de pensii asupra tuturor persoanelor care obţin venituri; realizarea programului de recuperare a debitelor la bugetul asigurărilor sociale de stat; realizarea unei evidenţe exacte a asiguraţilor pentru asigurarea unei colectări eficiente a contribuţiilor datorate; aplicarea unor penalizări în cazul întârzierii la plata contribuţiilor datorate; aplicarea unor penalizări în cazul întârzierii la plata contribuţiilor. În decursul primului an de aplicare a prevederilor Legii 19/2000, au fost semnalate unele aspecte care au creat dificultăţi în implementarea unora dintre prevederile legii, implicit în activitatea de colectare a contribuţiilor de asigiurări sociale, între care trebuie menţionată lipsa de atractivitate a sistemului public pentru agricultori, datorită nivelului ridicat al contribuţiei individuale comparativ cu asiguraţii, pe bază de contract individual de muncă; greutăţi în depistarea persoanelo independente, obligate de lege să se asigure; imposabilitatea dovedirii caracterului exclusiv al convenţiilor civile în temeiul cărora un număr apreciabil de persoane realizează venituri pentru care există obligativitatea asigurării; nerespectarea de către unităţile bancare a obligativităţii eliberării salariilor odată cu plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale simultan sub control bancar; întârzierea declanşării unei campanii de informare a publicului care să permită cunoaşterea de către populaţie a avantajelor asigurării la sistemul public de pensii. În vederea îmbunătăţirii nivelului de colectare a contribuţiilor, în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost creată, cu începere de la 1 ianuarie 2002, Direcţia generală de control a contribuţiei de asigurări sociale şi fond pentru plata ajutorului de şomaj, iar în cadrul direcţiilor judeţene de solidaritate socială s-au creat direcţii de control al colectării contribuţiilor. Aspectele menţionate de domnul deputat referitoare la lipsa unei informări corespunzătoare a participanţilor la sistem asupra dispoziţiilor noului cadru legislativ în materie de pensii şi altor drepturi de asigurări sociale sunt în parte reale. Trebuie să subliniem însă că întârzierea nepermis de mare a deciziei politice cu privire la înfiinţarea Casei Naţionale de Pensii, precum şi modificările legislative efectuate ca urmare a dialogului cu partenerii sociali, au constituit factori obiectivi care au determinat, pe de o parte, dificultăţi în definitivarea construcţiei instituţionale necesare implementării eficiente a noului sistem, iar pe de altă parte, întârzierea declanşării campaniei de informare. Campania de informare a publicului, inclusiv a persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în agricultură, cu privire la prevederile Legii nr.19/2000 s-a desfăşurat până în prezent cu dificultate, activitatea Casei Naţionale de Pensii îndreptându-se cu precădere asupra realizării cadrului informatic pentru încasarea contribuţiilor şi plata drepturilor de asigurări sociale şi asupra elaborării normelor de aplicare a legislaţiei în domeniu. Totuşi, specialişti din cadrul Casei Naţionale au participat la diverse emisiuni radio şi t.v., prilej cu care au fost popularizate prevederile legii, inclusiv în ceea ce priveşte categoria asiguraţilor din agricultură. De altfel, potrivit planului de acţiune al Guvernului şi programul de guvernare pe perioada 2001-2004, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are ca prioritate consolidarea încrederii populaţiei şi a agenţilor economici în reforma sistemului public de pensii, prin realizarea unei campanii de informare destinată unor segmente specifice, respectiv angajaţi, agenţi economici, lideri şi formatori de opinie. Din rândul grupurilor ţintă fac parte şi proprietarii şi arendaşii de suprafeţe agricole şi forestiere, persoanele care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi particulare în domeniul forestier, prevăzută de Legea nr.19/2000, precum şi categoria persoanelor care realizează venituri în urma unor activităţi desfăşurate pe cont propriu, liber profesionişti. Faţă de cele de mai sus, şi în scopul îmbunătăţirii gradului de colectarea veniturilor de asiguirări sociale, se au în vedere următoarele măsuri: - crearea unei instituţii unice de colectare a veniturilor. În acest scop, este nevoie de revizuirea întregii legislaţii din domeniu, precum şi de o logistică adecvată noilor sarcini; - analiza posibilităţilor de reducere a numărului de contribuţii sau de instituire a unei contribuţii unice de asigurări sociale. Măsura conduce la scăderea costurilor de administrare ale sistemului, la crearea unei baze unice de date, precum şi la simplificarea obligaţiilor angajatorilor legate de plata contribuţiilor; - înlocuirea convenţiilor civile cu contracte de muncă cu timp parţial; - creşterea numărului de salariaţi care-şi desfăşoară activitatea în compartimentele de control şi executare silită; - o mai bună conlucrare pe plan local între agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, casele judeţene de pensii, direcţiile judeţene ale finanţelor publice, casele de asigurări de sănătate, registrul comerţului pentru depistarea tuturor contribuabililor şi corelarea evidenţelor privind plătitorii de contribuţii. În final, facem precizarea că deşi implementarea noului sistem public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a întâmpinat dificultăţi inerente unui asemenea început, problemele cu care se confruntă în prezent acest sistem se datorează în principal situaţiei economice cu care se confruntă România în perioada de tranziţie. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnul deputat Baban doreşte să ia cuvântul. |
|
O jumătate de minut, domnule preşedinte. Mulţumesc domnului ministru pentru răspuns. După cum vedeţi, s-au luat vreo 20 de minute cu citirea lui. Aşa că vă daţi seama câtă treabă este! Vă mulţumesc. |
|
Pentru doamna ministru Andronescu. Domnul Damian Brudaşca este? Nu este. Domnul Adrian Moisoiu. A primit răspuns. Doana Lia Vasilescu, pentru domnul Predilă. |
|
Domnul Adrian Moisoiu(din sală) : Domnule preşedinte, am ridicat mâna că sunt în sală, nu că am primit răspuns. |
|
Am înţeles că aţi primit răspunsul. Rămâneţi atunci, acum, să vă răspundă. |
|
Vă rog să-mi permiteţi ca şi de această dată să prezint interpelarea tot pe scurt, astfel încît şi colegii mei care au mai rămas în sală să aibă timp să primească răspunsurile la interpelări. M-am adresat ministrului agriculturii şi mă interesează situaţia de la MAT Craiova. Blocajul financiar în care se află MAT Craiova mă determină să insist să rezolvaţi următoarele probleme; achitarea către producătorii de tehnică agricolă a tuturor obligaţiilor restante aferente aplicării Ordinului 97/2001 şi informarea imediată a agricultorilor privind imposibilitatea acordării de alocaţii pentru cumpărarea de tractoare şi maşini agricole în anul curent sau extinderea prevederilor Ordinului nr.117/2002 destinat sprijinirii achiziţionării de instalaţii de irigat şi la tractoare şi la maşini agricole. Vă mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule Predilă. |
|
Domnul Gheorghe Predilă: Domnule preşedinte, Eu vreau să mulţumesc domnişoarei deputat Lia Olguţa Vasilescu pentru aprecierile făcute la adresa Ministerului Agriculturii şi a ministrului agriculturii. Noi înţelegem că am făcut eforturi deosebite şi este menirea noastră să sprijinim producătorii agricoli în dotarea cu tehnică. Este un deziderat al guvernării actuale. Vreau să informez că anul trecut, prin efortul care a fost făcut, din fondul de tehnică de dezvoltare a agriculturii s-au procurat peste 4000 de tractoare cu subvenţie, plătite efectiv, şi s-au mai procurat peste 1000 de tractoare de alţi agricultori din celelalte forme de subvenţii, milionul şi alte aseemenea facilităţi. Dânsa s-a referit la o restanţă de 210,8 miliarde de lei care o avea de primit "Tractorul" Braşov. Ea a fost achitată la toţi furnizorii în data de 25 aprilie, iar pentru MAT Craiova, ordinul de plată a fost şi pentru ei emis pentru 18,8 miliarde de lei care le datoram. Pentru celelalte valori care reprezintă subvenţia restantă la tractoarele care au fost comandate şi achitate, contribuţia de 45%, aşteptând să iasă de la promulgare legea care a modificat Ordonanţa nr.1, art.6 din Legea 268/2001 care permite Ministerului Agriculturii să apeleze la alocaţiile bugetare din bugetul ministerului, să achităm şi celelalte datorii care le avem. De asemenea, aşa cum aţi menţionat, Ordinul 117 vine şi sprijină cu o subvenţie de 70% din cost utilajele de irigat. Măsura a fost luată de conducerea Ministerului Agriculturii şi aprobată de Guvern ca urmare a secetei din această primăvară şi încă a unor zone cu mare deficit de umiditate şi nu putem să nu venim să sprijinim agricultorii pentru că au fost reabilitate 1,1 milioane de teren din cele 3 care au fost amenajate pentru irigat şi erau acoperite aproximativ 600 de mii de hectare în instalaţii pentru irigat. Acestea au fost răspunsurile noastre. Vă informăm că după ce vom achita şi Ordinul 141 şi Ordinul 117, dacă vom mai încasa din privatizări şi din alte surse bani la acest fond, vom reveni la Ordinul 97 din 2001. Pînă atunci, noi am informat producătorii agricoli, inclusiv prin emisiunea "Viaţa satului" din 21 aprilie, că, în momentul de faţă, susţinem cele două destinaţii, respectiv sistemele de irigat cu subvenţia instalaţiilor de irigat şi cele 200 de miliarde pentru procurarea, susţinerea procurării de animale matcă ca să putem să-i sprijinim pe cei care la efectul Ordonanţei 168 vor primi aceste adăposturi. |
|
Mulţumesc. Pentru doamna Ecaterina Andronescu, domnul deputat Adrian Moisoiu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În urmă cu o săptămână, am adresat doamnei ministru Ecaterina Andronescu , interpelare în legătură cu evenimentele de la Colegiul economic din Ploieşti unde a avut loc o intoxicaţie în masă a elevilor care luau masa la internatul colegiului, cu rugămintea de a ne spune care sunt rezultatele anchetei ce trebuia făcută şi s-a promis că va fi declanşată. O rog pe doamna ministru, în acest sens, să-şi expună punctul de vedere. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru grija pe care o purtaţi Liceului economic din Ploieşti. A fost într-adevăr un caz nefericit. Din fericire, totuşi, aş spune, reacţia atât a inspectoratului şcolar, cât şi a autorităţilor locale, a primăriei, a prefecturii, a consiliului judeţean au fost extrem de rapide, în aşa fel încât cei care au fost într-o asemenea situaţie au beneficiat de îngrijirile medicale necesare şi, sigur, s-au luat măsurile pentru a identifica pe cei care se fac vinovaţi, să nu mai fie repetabilă o asemenea situaţie. Sigur, în afară de faptul că directoarea liceului a fost înlocuită din funcţie, acum există o anchetă pe care într-o echipă mixtă o desfăşoară acolo oficiul pentru protecţia consumatorului, direcţia sanitară, inspectoratul de poliţie, în aşa fel încât să identifice cauzele pentru care s-a produs această infecţie cu Salmonella. Controlul asupra alimentelor, asupra materiilor prime din care au fost preparate alimentele, acest control a arătat că ele, toate, erau în termeni legali de valabilitate, ceea ce înseamnă că, pe fluxul tehnologic, o operaţie de spălare, cel mai probabil, nu a fost respectată şi acum, sigur, vinovaţii vor fi sancţionaţi. Acum toţi sunt în afară de orice pericol şi, ca urmare, lucrurile au reintrat în normal, dar ancheta pentru identificarea celor care se fac vinovaţi continuă. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Domnul deputat Moisoiu. |
|
Mulţumesc doamnei ministru pentru răspuns. Aş dori să mai subliniez ceva, că, de fapt, nu port o grijă deosebită Liceului economic din Ploieşti, ci port grijă întregului învăţământ, pentru că de asta sunt în Comisia de învăţământ şi spun cinstit, cu această ocazie, şi pe undeva am să deviez un pic din răspuns, şi elevilor de la Liceul Bolyai din Târgu Mureş, unde una s-a spus, alta s-a făcut şi sper că până la urmă, totuşi, planul de şcolarizare să fie respectat aşa cum a fost prevăzut iniţial şi, respectiv, să nu se renunţe la secţia română de la un liceu. Doamna ministru, vă rog să vă gândiţi că noi, toţi, suntem vremelnici. Nu am spus-o cu rea intenţie... |
|
Stimate coleg, colegi de-ai dumneavoastră de la P.R.M. aşteaptă alte răspunsuri şi dumneavoastră nu v-aţi adresat doamnei ministru cu această întrebare în scris. Poftiţi, totuşi! |
|
Eu v-am mulţumit sincer, n-a fost nici un fel de ironie în legătură cu grija pe care o purtaţi liceului pe care am purtat această discuţie. În legătură cu cazul de la Târgu-Mureş, pe care îl invocaţi aici, eu cred că nu ieşim din cadrul prevăzut de lege. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Mircea Costache pentru Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Doriţi să dezvoltaţi interpelarea sau primiţi răspunsul în scris? |
|
Domnul Mircea Costache (din sală): Ascult răspunsul şi dacă este nevoie o să spun şi cam ce cred despre el. |
|
Domnule Predilă, poftiţi să-i oferiţi răspunsul colegului dumneavoastră. |
|
Domnul Gheorghe Predilă: Domnule preşedinte, Domnul deputat Mircea Costache întreabă Ministerul Agriculturii dacă amenda pe care a primit-o un locuitor din judeţul Buzău putea să fie într-un fel sau altul eliminată, ajutat să nu primească amendă că are o stare materială destul de precară. La ora când a fost sesizat Ministerul Agriculturii, eu vreau să-l informez cu respect pe domnul deputat că noi n-avem ce să facem în situaţia asta pentru că, aşa cum aţi recunoscut şi dumneavoastră, două instanţe au menţinut şi valoarea şi amenda efectiv. Deci n-a renunţat la nimic. Dacă legea 31/2000 prevede că amenda minimă pentru tăierea ilegală a unui arbore este de 10 milioane de lei, nu mai putem să facem nimic. El a sesizat instanţa, a fost nemulţumit, instanţele şi judecătoria şi tribunalul i-au menţinut această amendă. Dumneavoastră spuneţi că se putea face ceva. Dacă pădurarul l-a încadrat la acest articol din lege care n-avea altă bază decât asta să-l încadreze, eu consider că el şi-a făcut datoria. Dumneavoastră ce ne cereţi nouă, într-un fel nu mai putem să facem nimic, o dată că lucrurile sunt consumate, doi, trebuie să respectăm separaţia puterilor în stat şi, mai mult decât atât, aţi văzut câte discuţii, câte sesizări s-au făcut cu jafurile din păduri. Noi n-avem cum să intervenim în asemenea sitiuaţii, pentru că atunci dacă am pune pădurarii în sitiuaţia să renunţe sau să influenţăm când constată asemenea lucruri, sigur că atunci am încuraja jaful şi nu l-am limita sau uşor, uşor, să-l eradicăm. Acesta este răpunsul care vi-l dăm. |
|
Poftiţi, domnule Costache. |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Vreau să fac şi eu o precizare. Sunt într-o oarecare măsură de acord cu cele spuse de domnul ministru secretar de stat, dar trebuie să precizez că nu este vorba de un singur cetăţean. Şi am luat un exemplu mai la îndemână. Eu dădusem exemplu de cetăţean care a prejudiciat patrimoniul ROMSILVA din judeţul Buzău cu 21.500 m.c. de lemn. Nu i s-a întâmplat nimic. Funcţionează ca primar în comună, îi ostracizează pe cetăţeni. Am făcut chiar recent o vizită acolo ieri şi lucrurile nu sunt deloc plăcute. Şi am vrut să dau un exemplu, cât de intransigenţi sunt cei de la direcţia silvică şi de la ocoalale silvice când e vorba de un cetăţean care a slujit 36 de ani şi 8 luni ca pădurar, muncitor silvic, cu drujba, şi care a păcătuit tăind un arbore de pe propria suprafaţă moştenită de la părinţi. Un arbore în diametru de...un fag de 12 centimetri pe care l-a plătit pe loc când i s-a tăiat chitanţă cu 71.800 lei şi pentru care a mai primit o amendă de 10 milioane. Când alţii defrişează codri întregi, ştim unde se duc buştenii României, ştim ale cui sunt gaterele şi cum lucrează, sunt direcţii silvice, ocoale silvice care tac în păpuşoi şi când e vorba de un cetăţean amărât, cu femeia oarbă, cu o situaţie cu totul şi cu totul specială, şi poartă şi azi, neavând ce, hainele de pădurar pe care le-a purtat 36 de ani şi 8 luni, este amendat cu 10 milioane pentru tăierea unui arbore de pe propria proprietate. Mi se pare că cineva încearcă din răsputeri să calce în picioare şi noţiunea de justiţie, şi noţiunea de omenie românească şi de dreaptă judecată. |
|
Domnului deputat Adrian Moisoiu, vă rog să-i răspundeţi în scris pentru că nu mai este. Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc. Noapte bună!
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,10.
|

