Sittings of the Chamber of Deputies of May 28, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of May 28, 2002

9. Supunerea la votul final:

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
 

Stimaţi colegi,

Vă rog să urmăriţi lista votului final.

 
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Forumului Constituţional; (adoptat).

Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Forumului Constituţional.

Cine este pentru?

Împotrivă?

230 de voturi pentru, 41 împotrivă.

Abţineri?

Cu 230 de voturi pentru, 41 împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat proiectul de hotărâre.

Poftiţi, domnule Moiş.

Doriţi să vă explicaţi votul, bănuiesc.

 

Domnul Văsălie Moiş:

Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc că mi-aţi dat posibilitatea să explic votul împotrivă al Partidului România Mare.

Am fost mandatat de grupul partidului nostru să explic acest vot împotrivă. El se bazează pe trei considerente.

Primul: Partidul România Mare este împotriva modificării Constituţiei. Noi nu ducem lipsă, după părerea noastră, de prevederi constituţionale, ci de seriozitatea aplicării Constituţiei.

Al doilea considerent: Forumul Constituţional este o structură a societăţii civile. Prin urmare, chiar dacă am accepta ideea necesităţii lui, ar trebui să lăsăm societatea civilă să se organizeze. Considerăm că Parlamentul nu trebuia să se amestece în organizarea unor activităţi ale societăţii civile.

În fine, al treilea considerent: aşa cum este gândit Forumul Constituţional, el nu poate funcţiona şi nu poate să-şi realizeze scopul propus. După părerea noastră, el poate fi apreciat, eventual, ca o acţiune propagandistică a unor iniţiatori în criză de idei şi de credibilitate.

Aceasta este raţiunea pentru care am votat împotrivă. (Aplauze în Grupul parlamentar al Partidului România Mare)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Duvăz doreşte să explice votul Partidului Democrat.

 
 

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fără prea multe explicaţii, vreau să mulţumesc tuturor care au avut încredere în acest proiect. Sper să reuşim, împreună, să-l ducem la capăt.

Sunt convins că dialogul cu societatea civilă, cu presa şi, în general, cu instituţiile civile este un lucru pozitiv, iar neîncrederea în acest dialog nu duce la stabilizarea democraţiei.

Vă mulţumesc încă o dată pentru vot.

(Aplauze în Grupul parlamentar al Partidului Democrat)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ionel Olteanu, din partea PSD.

 
 

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a votat pentru acest proiect de hotărâre, considerând că societatea românească are nevoie de mai multă comunicare, are nevoie de o dezbatere profundă, reală, în ceea ce priveşte modernizarea funcţionării instituţiilor statului de drept şi, bineînţeles, în ceea ce priveşte aplicarea legii.

Chestiunea cu privire la revizuirea Constituţiei este înscrisă ca un obiectiv prioritar al Guvernului Adrian Năstase şi, ca atare, acest obiectiv prioritar înţelegem să-l dezbatem împreună cu toţi parlamentarii, împreună cu toată societatea românească. Reprezentanţii ONG-urilor şi ai societăţii civile în general nu puteau, fără îndoială, să lipsească. Este o dezbatere într-un cadru, cred, promiţător, pentru revizuirea Constituţiei, în condiţiile aşteptării cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei; (adoptat).

Domnul Valer Dorneanu:

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2001 - lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor 271 de deputaţi.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

247 de voturi pentru, 24 împotrivă, nici o abţinere.

Domnule deputat, vă rog să explicaţi votul PD-ului.

 

Domnul Mircea Nicu Toader:

Explic votul Grupului parlamentar al Partidului Democrat care a votat împotrivă, cu toate că această ordonanţă se justifică prin adaptarea legislaţiei naţionale privind legislaţia europeană. modul de aplicare a acesteia, după părerea noastră, este incorect, deoarece nu se corelează cu Legea nr.180 privind fondul special al drumurilor care, se ştie, acumulează o serie de fonduri pentru reabilitarea şi întreţinerea drumurilor.

Această Ordonanţă nr.15/2002 vrea să instituie încă un tarif suplimentar, care duce inevitabil la creşterea costurilor de transport. Tariful acesta, denumit "rovinet" în această ordonanţă, în mod cert va duce către utilizatorii de infrastructură la creşterea costurilor şi, implicit, la prestatorii de servicii şi utilizatori.

Din alt punct de vedere, necorelarea acestuia cu fondul special, care ar fi trebuit, în mod clar, să fie redus prin taxa de drum, va duce la acumularea unor fonduri, dacă în fondul special, în Legea nr.118 prevede cum se împart aceste fonduri, fiind distribuite atât la drumurile judeţene, cât şi la drumurile naţionale, prin această ordonanţă, toate aceste sume se colectează la Administraţia Naţională a Drumurilor, iar utilizarea este în mâna acestei administraţii, fără s-o împartă în mod special şi către drumurile judeţene.

În al treilea rând, trebuie stabilit foarte clar că acest tarif de utilizare a infrastructurii este pus la nivelul maxim, la nivelul de utilizare pentru autostrăzi. Ştiţi foarte bine că în România există o singură autostradă şi încă o porţiune foarte mică între Cernavodă şi Constanţa şi ne întrebăm de ce a fost nevoie să se pună un astfel de tarif foarte ridicat pentru utilizarea celui mai înalt grad de drum public.

Din aceste trei motive, Partidul Democrat a votat împotriva acestei ordonanţe. (Aplauze în Grupul parlamentar al Partidului Democrat)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Şi pentru aplauze vă mulţumesc.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor; (adoptat).

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.79/2001; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor 271 colegi prezenţi.

Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale; (adoptat).

Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

265 voturi pentru, 6 abţineri, nici un vot împotrivă.

Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Iaslovăţ, judeţul Suceava; (adoptat).

Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Iaslovăţ, judeţul Suceava; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

270 de voturi pentru şi o abţinere.

Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Ciocăneşti, judeţul Suceava; (adoptat).

Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Ciocăneşti, judeţul Suceava; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

269 de voturi pentru, două abţineri, nici un vot împotrivă.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/2000 privind măsurile de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale în aplicarea reglementărilor din domeniul sănătăţii publice; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.50/2000; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

255 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, 16 abţineri.

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Negreni, judeţul Cluj; (adoptată).

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Negreni, judeţul Cluj; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

270 de voturi pentru, o abţinere, nici un vot împotrivă.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor; (adoptat).

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2001; art.74 alin.2 din Constituţie.

180 de voturi pentru.

Împotrivă? 62 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Unii nu votează.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2002; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 de voturi pentru.

Împotrivă? 47 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2002; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 184 de voturi pentru.

Împotrivă? 47 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 184 de voturi pentru, 47 împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat şi acest proiect.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2002; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 193 de voturi pentru.

Împotrivă? 45 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 193 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 193 de voturi pentru.

Împotrivă? 45 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

193 de voturi pentru, 45 împotrivă, nici o abţinere şi multe voturi neexprimate.

Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; (adoptat).

Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

247 de voturi pentru, 24 împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Cu 247 de voturi pentru, 24 împotrivă, s-a adoptat şi acest proiect.

Proiectul de Lege privind calitatea apei potabile; (adoptat).

Proiectul de Lege privind calitatea apei potabile; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

270 de voturi pentru, o abţinere, nici un vot împotrivă.

Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine; (adoptat).

Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţiile Străine; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt împotrivă.

Abţineri?

186 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, 57 de abţineri.

Domnul Moiş doreşte să explice votul.

 

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte, în numele grupului parlamentar doresc să motivez votul.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Moiş doreşte să explice votul Grupului parlamentar al PRM-ului.

 
 

Domnul Văsălie Moiş:

Vă mulţumesc pentru precizare.

N-aş dori să se interpreteze că Partidul România Mare se opune creării unui cadru instituţional pentru investiţiile străine. De aceea n-am votat împotrivă. Ne-am abţinut, însă, pentru că avem dubii cu privire la funcţionarea acestui organism, pentru trei motive.

Primul dintre ele: noi considerăm că se concentrează în mâna primului-ministru domeniul investiţiilor străine, încălcându-se, astfel, principiul liberei iniţiative. Prin acest act normativ se creează bariere birocratice, în locul unui sistem juridico-economic permisiv. Traseul investiţiilor străine, în loc să fie suplu, se va complica şi mai mult.

Al doilea motiv: instituirea agenţiei va duce, volens nolens, la pesedizarea acestui sector economic de importanţă vitală pentru economia românească. Experienţa o avem din celelalte domenii.

Al treilea motiv: orice structură birocratică este generatoare de corupţie, iar dacă această structură se află în subordinea Guvernului, există riscul corupţiei de stat.

Aşadar, avem dubii cu privire la modul de funcţionare a acestei agenţii, datorită modului defectuos în care a fost conceput actul normativ, motiv pentru care ne-am abţinut.

(Aplauze în Grupul parlamentar al Partidului România Mare)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 74/1995 privind execitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi - 271.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România; (adoptat).

Imi cer scuze.

Stimaţi colegi,

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

269 de voturi pentru, două voturi împotrivă, nici o abţinere.

Propunerea legislativă privind Ordinul Virtutea Maritimă şi Medalia Virtutea Maritimă; (adoptată).

Propunerea legislativă privind Ordinul "Virtutea Maritimă" şi Medalia "Virtutea Maritimă"; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate; 271 de voturi.

Propunerea legislativă privind Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară; (adoptată).

Propunerea legislativă privind Ordinul "Virtutea Militară" şi Medalia "Virtutea Militară"; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi; 271.

Propunerea legislativă privind Ordinul Virtutea Aeronautică şi Medalia Virtutea Aeronautică; (adoptată).

Propunerea legislativă privind Ordinul "Virtutea Aeronautică" şi Medalia "Virtutea Aeronautică"; art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi; 271 de voturi.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii privind vânzarea spaţiilor comerciale, proprietatea privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene, sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local; (adoptată propunerea de respingere).

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale. Comisia propune respingerea.

Cine este pentru respingere?

Stimaţi colegi, n-am înţeles cum a votat România Mare.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

270 de voturi pentru, unul împotrivă, nici o abţinere.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(3) al art.5 din Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice; (adoptată propunerea de respingere).

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.3 al art.5 din Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea fondului special al drumurilor publice.

Se propune resingerea de către comisie.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 15 voturi împotrivă.

Sunt 260 de voturi pentru şi 15 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului; (adoptată propunerea de respingere).

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. De asemenea se propune respingerea.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Sunt 270 de voturi pentru, o abţinere, nici un vot împotrivă.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; (adoptată propunerea de respingere).

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, comisia a propus respingerea acestei propuneri.

Cine este pentru? 260 de voturi pentru.Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind vânzarea spaţiilor comerciale, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local; (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, care se adoptă conform art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 256 pentru, 7 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

sunt 256 voturi pentru, 7 voturi împotrivă, 4 abţineri.

Domnul Boc doreşte să explice votul PD-ului.

Aveţi cuvântul.

 

Domnul Emil Boc:

Partidul Democrat a votat împotriva acestui raport de mediere cu menţiunea că partidul democrat nu este împotriva acestei legi privind vânzarea spaţiilor comerciale, dar este împotriva acestui raport de mediere. Şi uitaţi de ce.

Prin adoptarea acestui raport de mediere, ne aflăm în faţa unei sfidări fără precedent a Constituţiei şi a procedurilor parlamentare. Pentru prima dată în istoria constituţională a României de după 1991 o comisie de mediere îşi permite să medieze ceea ce nu era de mediat. Potrivit Constituţiei, potrivit art.76 din Constituţie, se mediază doar textele aflate în divergenţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La art.5 alin.4 din acest raport de mediere există două texte identice adoptate de Camera Deputaţilor şi de Senat. Se pune întrebarea de ce a fost mediat acest text. Textul spune foarte clar: "În cazul Municipiului Bucureşti, lista spaţiilor supuse vânzării se aprobă de către consiliul general pe sectoare". Uitaţi forma Camera Deputaţilor şi forma Senatului şi apare un text de mediere. La ce? Textul de mediere sună aşa, pentru a înţelege de ce: "În cazul municipiului Bucureşti, lista spaţiilor supuse vânzării se aprobă de către consiliul general pe sectoare la propunerea primarilor acestora". Deci pentru a da o competenţă primarilor PSD partidul de guvernământ sfidează Constituţia, regulamentele, orice, doar pentru a da satisfacţie unor primari de sectoare din Bucureşti. Este un lucru inacceptabil, nemaiîntâlnit în istoria constituţională a României. Fraudă la Constituţie, atac la fundamentele statului de drept, atentat la democraţia parlamentară din România. Sunt puţine aceste cuvinte pentru a exprima ceea ce s-a întâmplat în acest vot dat de către dumneavoastră astăzi.

În consecinţă, Partidul Democrat va utiliza toate căile parlamentare pentru a salva democraţia parlamentară în această ţară. Ne vom adresa "gardianului" Constituţiei pentru a opri ofensiva totalitară a partidului de guvernământ. Este singura instituţie din această ţară care mai poate opri această ofensivă la adresa Constituţiei, aceste atentate la adresa democraţiei parlamentare din România.

În consecinţă, doamnelor şi domnilor, regretăm că în Parlamentul României a apărut a treia cameră. Aceasta a treia cameră este comisia de mediere, care, de dragul satisfacerii unei clientele politice, adoptă texte peste voinţa celor două Camere.

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să întrerupeţi discuţiile, suntem în anul Caragiale, cum ni l-a invocat acum cineva folosind "curat ".." dar, vă rog să vă păstraţi calmul.

 
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor; (adoptat).

Raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi, 271 de voturi.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.183/2000 privind revizuirea Convenţiei (revizuită) asupra protecţiei maternităţii, din 1952, adoptată la cea de-a 88-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, la Geneva, la 15 iunie 2000; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei organizaţiei internaţionale a muncii nr.183/2000 privind revizuirea Convenţiei asupra protecţiei maternităţii din 1952, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Proiectul de Lege pentru aprobarea finanţării repatrierii personalului navigant, debarcat sau aflat la bordul unor nave maritime de transport, achitarea drepturilor restante şi pentru menţinerea în siguranţă a navelor din patrimoniul Companiei de navigaţie maritimă ROMLINE - S.A. Constanţa; (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea finanţării repatrierii personalului navigant, debarcat sau aflat la bordul unor nave maritime de transport, achitarea drepturilor restante şi pentru menţinerea în siguranţă a navelor din patrimoniul Companiei de navigaţie maritimă RomLine Constanţa, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 269 voturi pentru, nici un vot împotrivă, 2 abţineri.

Domnul Sassu vrea să motiveze votul Partidului Democrat.

 

Domnul Alexandru Sassu:

Da. Vă mulţumesc.

Este pentru a doua sau a treia oară, cred, când alocăm sume de bani pentru o situaţie pentru care statul român nu este responsabil.

 
 

Domnul Florin Georgescu:

Vinovat este Băsescu.

 
 

Domnul Alexandru Sassu:

Dinainte, se trage din guvernarea, dacă vreţi, 1992-1996, dar nu asta este important şi nici nu am votat pentru această chestiune, pentru că e problema unor cetăţeni români. Totuşi părerea noastră este că această situaţie care, periodic, se repetă trebuie rezolvată de fond şi nu prin alocarea unor sume. Credem că este necesar ca Guvernul, comisiile de specialitate să discute acest lucru şi să găsească o soluţie astfel încât cei care sunt vinovaţi de astfel de chestiuni să plătească, iar pe de altă parte să nu se mai ajungă ca cetăţeni români să ajungă în situaţia respectivă, destul de neplăcută şi mai ales dureroasă. Am votat pentru, pentru că nu ne putem permite să lăsăm oameni, cetăţeni români în situaţii de tipul acesta, dar repet, credem că e necesar ca să se discute o dată pentru totdeauna o soluţie, astfel încât lucrurile să fie puse în sensul lor.

Vă mulţumesc.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2002 privind instituirea unor interdicţii pentru aleşii locali şi funcţionarii publici; (adoptat).

Domnul Valer Dorneanu:

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2002 privind instituirea unor interdicţii pentru aleşii locali şi funcţionarii publici - art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 269 de voturi pentru, un vot contra, o abţinere s-a votat.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere; (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

Stimaţi colegi, mai sunt doar 5 proiecte, vă rog eu frumos să mai rămâneţi în sală. 5 proiecte mai sunt. Raportul comisiilor de mediere pe care le-am votat astăzi, nu le-aţi comunicat în sală? Nu aţi comunicat?

Stimaţi colegi, sunt rapoartele de mediere de astăzi care, potrivit regulamentului, le-am anunţat eu la votul final astăzi la sfârşitul listei. Deci sunt 5 proiecte, vă rog să aveţi puţină răbdare.

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000 privind constituirea şi utilizarea fondului special pentru produse petroliere, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

3 voturi împotrivă, 268 voturi pentru, nici o abţinere.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agenţiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite; (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agenţiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

5 abţineri, 260 de voturi pentru, nici un vot împotrivă.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc; (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 14 abţineri.

Cu 260 de voturi pentru, 14 abţineri, 1 vot împotrivă s-a aprobat.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru locuinţe, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? 8 abţineri.

Cu 258 de voturi pentru, 8 abţineri, nici un vot împotrivă.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare (adoptat).

Raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 260 de voturi pentru, 10 abţineri, un vot contra a fost adoptat proiectul de lege.

Vă mulţumesc.