Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.141/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2007

9. Domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, subliniază importanţa vizitei în România a domnului Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European.  

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule presedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Vreau să încep prin a adresa cele mai calde mulţumiri, din partea Parlamentului României, domnului Hans-Gert Pöttering pentru onoarea pe care ne-o face prin vizita Domniei Sale în ţara noastră.

Este momentul să constatăm că prezenţa, astăzi, în Parlamentul României, a domnului Hans-Gert Pöttering transcende valoarea unui simbol. Vizita Domniei Sale marchează începutul unei noi perioade pentru România, pentru fiecare cetăţean român care, în scurt timp, va putea să-si manifeste calitatea de european prin votul pentru alegerile Europarlamentare.

Nu vreau să trec peste acest moment fără a aduce în atenţie faptul că România descoperă acum o nouă faţă a Europei.

La începutul anilor 1990, generaţia mea descoperea bătrânul continent. Până atunci stiam despre Europa din povestile bunicilor, din cărţile care scăpau cenzurii, din relatările norocosilor care puteau trece graniţa.

Acum, actul de identitate este suficient pentru a ne legitima drept cetăţeni europeni, este suficient pentru a ne vizita prietenii germani, italieni, francezi sau spanioli, este suficient pentru a ne permite să concurăm cu ei pe piaţa liberă a muncii. Este momentul ca România să arate responsabilitate şi determinare în calitatea sa de membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Pentru a ne bucura de aceste drepturi trebuie să ne îndeplinim obligaţiile, căci progresul României depinde acum ca întotdeauna de progresul Europei.

Alegerile Europarlamentare din 25 noiembrie 2007 sunt epilogul povestii de succes a aderării noastre. Am beneficiat de sprijin politic, de sprijin financiar şi de sprijin moral din partea Uniunii Europene şi putem afirma acum că succesul aderării României se datorează în egală măsură nouă şi partenerilor nostri europeni.

Parlamentul European este expresia cea mai înaltă a democraţiei europene, model către care tind multe state ale lumii. Tocmai de aceea, şi în România, cred că rolul Parlamentului naţional trebuie întărit în ecuaţia democraţiei interne. Numai în acest fel relaţia noastră cu Parlamentul European va putea fi una corectă în care Parlamentul naţional va putea să ofere o dezbatere şi o expertiză corectă asupra iniţiativelor europene. Pentru ca parteneriatul să fie valabil, partenerii trebuie să fie la fel de puternici. În acest sens salutăm prevederile proiectului Tratatului reformator care vor aduce o întărire a rolului Parlamentelor naţionale din ţările Uniunii Europene, cât şi o întărire a rolului Parlamentului European, singura instituţie comunitară aleasă în mod direct de către cetăţeni.

Sistemul prin care Comisia Europeană consultă Parlamentele naţionale asupra propunerilor sale reprezintă o crestere semnificativă a rolului şi locului Parlamentelor naţionale, ce va avea un impact direct în dezbaterile europene. În cele din urmă, acest fapt va conduce la o mai bună conectare a fiecărui cetăţean european la procesul legislativ comunitar.

Domnule presedinte, toate aceste reforme şi înnoiri ale instituţiilor europene trebuie să contribuie la întărirea forţei comune a popoarelor şi ţărilor noastre, reunite în marea familie europeană.

Până acum România a fost reprezentată în Parlamentul European de colegii nostri senatori şi deputaţi care joacă deja un rol acolo. Ca membri activi în grupurile parlamentare europene şi comisiile de specialitate, europarlamentarii români au demonstrat competenţă şi implicare. Vă asigurăm că şi după 25 noiembrie, România va fi un partener loial deschis şi de încredere pentru Europa, că vom sti să ne achităm cu onoare obligaţiile şi să susţinem politicile economice şi sociale, precum şi ceea ce sperăm că va deveni politică externă şi de securitate comună. Uniunea Europeană are nevoie acum de solidaritate şi coeziune între ţările membre şi instituţiile comune.

Acesta este drumul pe care îl vom urma pentru a evita derapajele şi dizidenţele naţionale de la politicile comune! Acesta este drumul pentru întărirea forţei noastre comune!

Domnule presedinte,

Prezenţa dumneavoastră astăzi ne onorează şi dorim să o marcăm şi avem onoarea să vă înmânăm medalia Camerei deputaţilor. (Aplauze)

 

(Domnul presedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, înmânează medalia domnului Hans-Gert Pöttering, presedintele Parlamentului European).

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Mulţumim încă o dată domnului presedinte Pöttering pentru alocuţiunea rostită astăzi în faţa Camerelor reunite.

Înainte de a încheia sedinţa însă vă rog să mai rămâneţi puţin pe loc. vreau să vă spun câteva lucruri.

Domnule presedinte, încă o dată mulţumirile noastre şi activitate rodnică la Sibiu! (aplauze)

Stimaţi colegi, jumătate de minut vă reţin. Rog membrii Comisiei speciale pentru stabilirea timpilor de antenă să se deplaseze de aici la sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor ca să-si aleagă presedintele, vicepresedintele şi secretarul. Tot acolo se află presedintele Televiziunii Române şi presedintele Radiodifuziunii române.

Separat facem apel la Comisia specială pentru Cod electoral pentru a finaliza raportul la proiectul de lege privind alegerea senatorilor şi deputaţilor, ţinând seama de amendamentele care s-au făcut la Senat.

Vă mulţumesc foarte mult.

Încheiem sedinţa noastă de astăzi.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.55.