Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.92/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2008

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2008 privind autorizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a încheia angajamente legale pentru unele acţiuni prioritare (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 537/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.11. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2008 privind autorizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a încheia angajamente legale pentru unele acţiuni prioritare.

Legea are caracter ordinar.

Proiect adoptat de Senat.

Raport al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de adoptare a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei.

Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mircea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă supusă aprobării vizează adoptarea prin lege a unui cadru normativ menit să asigure finanţarea pentru dotare a structurilor MIRA în vederea îmbunătăţirii serviciilor pentru populaţie şi comunităţi.

Astfel, se solicită finanţarea modernizării tehnologice a bazelor de date existente în cadrul sistemului naţional de evidenţă informatizată a cazierului judiciar pentru a se asigura o cooperare optimă cu sistemul informatic schengen.

De asemenea, se propune asigurarea creşterii capacităţii de intervenţie a unităţilor de aviaţie, în special pentru misiunile SMURD, dar şi altele, precum şi completarea dotării inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă cu autospeciale şi mijloace tehnice din dotare.

Vă rog să adoptaţi prin lege ordonanţa Guvernului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de Lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat domnul Marin Pătuleanu, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi afaceri europene din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei administrative, 26 de deputaţi din totalul de 28 de membri au participat la lucrările comisiei, care a adoptat raportul cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2008 privind autorizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a încheia angajamente legale pentru unele acţiuni prioritare, în şedinţa din 23 septembrie 2008 comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexă.

Prin urmare, Senatul a respins proiectul de lege, comisia noastră a adoptat proiectul de lege cu amendamente şi vi-l supune votului dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole, lucrăm pe Anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Pct.1. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul pleacă la vot final cu propunere de adoptare a ordonanţei.