Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 30, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.46/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 30, 2010

9. Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 7. Modificări în componenţa nominală a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

Este vorba de un proiect de hotărâre pe care îl avem în faţa noastră în care se solicită de fapt o modificare prin care domnul senator Ioan Ghişe, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, înlocuieşte, în calitate de membru, pe domnul Ovidius Mărcuţianu, senator independent.

Este un proiect de hotărâre, evident, cu data de astăzi, în momentul dezbaterii noastre.

Dacă sunt obiecţii cu privire la această modificare propusă. Nu.

Cine este pentru această hotărâre? Vă rog să votaţi.

Rog şi colegii care sunt în picioare, domnul Onofrei, aveţi o statură care împiedică câmpul vizual, şi domnul Savu, şi domnul Greblă, şi dumneavoastră sunteţi suficienţi de impozanţi. Vă rog să permiteţi celorlalţi să vadă.

Voturi împotrivă? Vă rog să mă ajutaţi cu numărarea acestor voturi, domnule senator David.

37 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu majoritate de voturi, proiectul de hotărâre a fost aprobat şi va fi dus la îndeplinire.

  ................................................
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Am o rugăminte de atenţie: mi-a fost semnalat, din partea unor colegi, că la punctul 7, îmi cer scuze, dar este o mică scăpare tehnică, se pare, la punctul 7 care se referea la componenţa nominală a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, unde am avut modificarea cu domnul senator Ioan Ghişe şi domnul senator Ovidius Mărcuţianu, senator independent, pe care aţi aprobat-o. Era eroare materială, mi-a fost acum adus un proiect de hotărâre actualizat. Mai sunt, practic, unele modificări pe care vreau să le lecturez şi să vă cer, cu scuze, să ne aplecăm şi să încercăm să dăm un vot.

Domnul deputat Emil Radu Moldovan, aparţinând Grupului parlamentar al PSD+PC, vicepreşedinte, înlocuieşte pe domnul Ioan Munteanu, deputat independent, din calitatea de preşedinte; domnul deputat Florian Popa, de asemenea, de la Grupul Alianţei PSD+PC, ca membru, îl înlocuieşte pe domnul vicepreşedinte Moldovan; şi domnul deputat Anghel Stanciu, aparţinând aceluiaşi grup, îl înlocuieşte, în calitatea de membru, pe domnul deputat Florian Popa. Practic, este o rocadă succesivă.

Înţeleg că acest lucru a fost deja convenit cu ceilalţi lideri de grupuri şi vă supun votului completarea punctului 7 cu această modificare.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi.

Împotrivă? 21 voturi împotrivă.

Abţineri? Rog colegii să mă ajute, de asemenea, cu numărarea.

18 abţineri.

Hotărârea a fost modificată şi aprobată în integralitatea sa.

Ne întoarcem la punctul 10 de pe ordinea de zi.

Doamna Ţoghină, după ce am epuizat dezbaterea, dacă doriţi să spuneţi un cuvânt de final nu avem nimic împotrivă.

Vă rog, aveţi cuvântul. Este un gest de curtoazie şi cred că îl vom înţelege ca atare. Au fost aprecieri, practic, unanime, pentru activitatea dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Ţoghină:

Doamna preşedinte,

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Aş dori, în numele Societăţii Române de Radiodifuziune, să vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi acordat astăzi. Prin votul dumneavoastră confirmaţi ceea ce peste 6 milioane de români spun despre Radio România: credibilitate, încredere, corectitudine, eficienţă.

Şi pentru că această promisiune o făceam în faţa dumneavoastră în urmă cu 5 ani de zile, vreau să vă spun că Radio România îşi propune ca şi în viitor să demonstreze că ştie să-şi respecte obligaţiile pe care şi le asumă în calitate de serviciu public.

Personal, pentru că în urmă cu 5 ani de zile, în calitate de jurnalist, intram în această sală şi ieşeam în calitate de preşedinte, director general, al Radio România, doresc să vă mulţumesc pentru încrederea şi şansa acordate.

Vă mulţumesc încă o dată.