Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014
Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014
 |
9. |
Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate "Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă" iniţiată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PDL şi deputaţi neafiliaţi unui grup parlamentar. |
 |
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Subsemnaţii, deputaţi ai Grupului parlamentar ai Partidului Democrat Liberal şi deputaţi neafiliaţi unui grup parlamentar, menţionaţi în anexa la prezenta moţiune, în temeiul art.112 din Constituţia României şi art.160-166 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintăm spre dezbatere şi adoptare prezenta moţiune simplă, intitulată "Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă". Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Numai pe mine mă prindeţi cu moţiunile astea, văd. Poate până la sfârşitul şedinţei o resping, să vedem.
|