|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Suntem astăzi în faţa unui act normativ de o importanţă majoră, în contextul crizei migranţilor din întreaga Europă, o criză nemaiîntâlnită după cel de-al Doilea Război Mondial, o criză care nu de multe ori a pus pe picior greşit autorităţile din ţările din Uniunea Europeană. Astfel, astăzi se cere modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 şi a Ordonanţei nr. 194/2002 privind domeniul azilului şi regimul străinilor din România. Astfel, principalele modificări pe care le aduce acest proiect legislativ sunt: redefinirea unor termeni ceruţi de legislaţia europeană. Trebuie să amintim aici că acest act normativ reglementează legislaţia românească, adaptează legislaţia românească la legislaţia europeană. Şi anume, e vorba de condiţiile de primire, condiţiile materiale de primire, solicitanţii necesită garanţii procedurale sau de primire speciale. De asemenea, se lărgesc atribuţiile Inspectoratului General pentru Imigrări, în sensul de a putea folosi servicii de specialitate furnizate de interpreţi şi traducători sau să poată solicita efectuarea de expertize medico-legale. De asemenea, sunt multe modificări importante în domeniul materiei azilului. Şi anume, câteva dintre ele: renunţarea implicită la cererea de azil, la momentul de faţă fiind legiferată doar renunţarea explicită, faptul că o cerere de azil nu poate fi respinsă pe motiv că a fost depusă tardiv. De asemenea, obligaţia de atribuire a unui cod numeric personal tuturor celor care solicită protecţie internaţională. Un lucru foarte important este faptul că se alocă resurse financiare suplimentare Inspectoratului General pentru Imigrări, în scopul asigurării managementului spaţiilor închise pentru cazarea acestor solicitanţi de azil, ce cuprinde: amenajarea, dotarea logistică, asigurarea personalului de funcţionare, materiale pentru activitatea specifică. De asemenea, se prevede şi construirea, începând cu anul 2019, a două noi centre de cazare, la Galaţi şi la Rădăuţi, cu o capacitate de 200 de locuri. Având în vedere aceste lucruri, Grupul PSD din Camera Deputaţilor susţine adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.
|