|
Domnul Boris Volosatîi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Distinşi colegi, Este foarte bine că în Parlamentul României noi comemorăm sau menţionăm un şir întreg de date ale istoriei naţiunii noastre, cât şi personalităţi marcante. Cu dânşii este foarte clar. Ei s-au jertfit, au murit pe prima linie a frontului, au murit în laboratoare, au urcat sau au fost urcaţi pe cruce, s-au mântuit. Ce se întâmplă cu noi? Ce facem noi? De aceea, aş vrea să aduc în atenţia dumneavoastră un eveniment crucial în istoria naţiunii noastre, care s-a întâmplat cu 424 de ani în urmă - prima unire politică a statelor româneşti. După ce, în octombrie 1599, Mihai Viteazul, domnitorul Ţării Româneşti, îl învinge pe Andrei Báthory, un susţinător al forţei otomane, a fost întâmpinat ca Principe în Alba Iulia şi are loc prima etapă a acelei uniri a statelor româneşti. Ulterior, în mai 1600, Mihai Viteazul îl fugăreşte de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, desăvârşind astfel prima unire a ţărilor româneşti. În consecinţă, la 27 mai 1600, Mihai Viteazul emite un hrisov care atestă Unirea, intitulându-se "voievod şi domn a toată Ţara Românească şi al Ardealului şi al Ţării Moldovei". Deşi a fost de scurtă durată această unire, ea a rămas în conştiinţa naţională a românilor ca prima unire a ţărilor româneşti. Şi dacă am pus la început întrebarea "Ce rămâne cu noi?", rămâne să desăvârşim acest ideal al românilor, pentru că şi astăzi o parte sunt în afara ţării şi trebuie, cu toată străduinţa noastră, pentru a-i aduce acasă, pentru a da viaţă nouă lozincii de secole a românilor de pretutindeni: "Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!". Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|