Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.71/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2025

9. Respingerea propunerii de prelungire a programului de lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar AUR propune prelungirea timpului de lucru până la punctul 30 de pe ordinea de zi.

Alegerile au trecut, s-au acumulat foarte multe puncte pe ordinea de zi şi propunem să lucrăm asiduu.

Mulţumesc. (Aplauze. Râsete.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg,

Vă reamintesc că cei din stânga mea, dreapta dumneavoastră, sunt reprezentanţii Guvernului, care, de la ora 17.00, trebuie să dea răspunsuri la întrebări şi interpelări, pe care tot dumneavoastră le-aţi făcut.

Dar, eu sunt un om care respectă Regulamentul şi trebuie să supun prelungirea programului de lucru, cu o singură menţiune - vă rog să-mi menţionaţi dacă sunteţi lider sau vicelider de grup parlamentar. (Vociferări.)

Sunteţi vicelider.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele.

Vot pentru prelungirea programului de lucru.

Vot, vă rog.

O voce din sală:

Sunteţi leneşi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vai de mine, aud un cuvânt care se referă la lene şi-mi aduc aminte că unii au fost în grevă parlamentară şi nu au venit deloc. (Aplauze. Râsete.)

Totuşi, asta cu lenea s-o lăsăm!

Pentru - 79 de voturi, 156 - contra, 5 abţineri.

De la ora 17.00 vor fi răspunsurile la întrebări şi interpelări.