Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2001

Informare cu privire a iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

Şedinţa a început la ora 15,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Ion Mihai Năstase, secretari.

   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 345 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 267. Participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 24 de deputaţi, iar absenţi sunt 78.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisiile permanente.

- Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iniţiată de domnul deputat Ovidiu Cameliu Petrescu.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

    • Propunerea legislativă privind Legea bibliotecilor, iniţiată de domnul deputat Dumitru Bălăeţ.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă privind siguranţa naţională a României, iniţiată de domnul deputat Ovidiu Cameliu Petrescu.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă privind controlul comunităţii de informaţii, iniţiată de domnul deputat Ovidiu Cameliu Petrescu.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului Gardienilor Publici, iniţiată de trei deputaţi PDSR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţii, iniţiată de domnul deputat Constantin Niţă.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2000 privind modificarea Legii nr.83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar şi abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.130/1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor, aprobată prin Legea nr.41/1999, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora raport comun, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau autoritatea administraţiei publice locale este acţionar majoritar, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2001 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr.69/2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar, nr.18/1991, republicată, şi a Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar, nr.18/1991, republicată, şi a Legii nr.169/1997, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2001 privind unele măsuri pentru susţinerea programului de restructurare pe anul 2001 prin garantarea unui credit pentru S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2001 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului, nr.48/1992, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în massă; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2001 privind acordarea, în anul 2001, a unui sprijin direct de 1.000.000 de lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2001 privind constituirea Comisiei de privatizare la Societatea Comercială SIDEX S.A. Galaţi, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2001 pentru completarea art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate, respins de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate, în vederea reexaminării, următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2000 pentru completarea art.5 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate, respins de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Societăţii Comerciale PETROMIDIA S.A. Constanţa, respins de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate, în vederea reexaminării, următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1999 privind înfiinţarea Academiei Române de Aviaţie, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Dacă şi o altă comisie se simte îndreptăţită să analizeze în fond acest proiect de lege, să ne spună în termenul legal de 10 zile.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.57/1999 privind obligativitatea avizării de către Ministerul Tineretului şi Sportului a schimbării destinaţiei sau desfiinţării unor baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, respins de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate, în vederea reexaminării, următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului poporului, iniţiată de domnul deputat Petre Naidin.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2001 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind proiectul pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, semnat la Bucureşti la 8 decembrie 2000, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

Procedură de urgenţă.

- Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr.1 la Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, iniţiată de domnul deputat Puiu Haşotti.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Termenul de depunere a raportului: 17 mai 2001.

- Propunerea legislativă privind reorganizarea grupurilor şcolare, iniţiată de domnii deputaţi Costel Marian Ionescu şi Adrian Moisoiu.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

- Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 aprilie 2001.

 
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

În continuare, vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale pentru următoarele legi:

Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2001 privind exceptarea de la plata accizelor pentru produsele petroliere acordate ca ajutor umanitar Republicii Federale Iugoslavia;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.85/1998 privind plata colaboratorilor externi folosiţi de ministere pentru elaborarea proiectelor de coduri şi a altor acte normative;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2000 privind exceptarea de la plata taxei vamale, a suprataxei şi a t.v.a. pentru obiectivul de investiţii "Incinerator-sistem de ardere şi neutralizare a deşeurilor din municipiul Oradea";

Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.68/1999 privind finanţarea activităţii Direcţiei generale a penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.82/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului nr.247/1997 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă;

Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.69/2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar, nr.18/1991, republicată, şi a Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar, nr.18/1991, republicată, şi ale Legii nr.169/1997;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/1999 privind măsuri pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar, nr.18/1991;

Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.177/2000 pentru completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr.36/1995;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.265/2000 privind desfiinţarea unilaterală a regimului de vize pentru cetăţenii aparţinând statelor membre ale Uniunii Europene;

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.268/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/1998 privind dezvoltarea regională în România;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.296/2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru privatizare şi administrarea participaţiilor statului.

Aprobarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la următoarele proiecte de lege:  

În continuare, vă supunem aprobării constituirea unor comisii de mediere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.204/2000 pentru modificarea art.8 din Legea nr.111/1996 privind desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor nucleare;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.204/2000 pentru modificarea art.8 din Legea nr.111/1996 privind desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor nucleare: Bivolaru Ioan - Grupul parlamentar PDSR (Social Democrat şi Umanist), Vasile Aurelia - Grupul parlamentar al PDSR (Social Democrat şi Umanist), Daraban Aurel - Grupul parlamentar al PDSR (Social Democrat şi Umanist), Buzea Cristian Valeriu - Grupul parlamentar al PRM, Miclea Ioan - Grupul parlamentar al PRM, Ráduly Róbert Kálmán - Grupul parlamentar al UDMR, Savu Vasile Ioan - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nu.

Se abţine cineva? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/1997 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru dezvoltarea şi implementarea programelor de construcţie a zonelor miniere;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/1997 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru dezvoltarea şi implementarea programelor de construcţie a zonelor miniere: Chiriţă Dumitru - Grupul parlamentar al PDSR (Social Democrat şi Umanist), Fâcă Mihail - Grupul parlamentar al PDSR (Social Democrat şi Umanist), Târpescu Pavel - Grupul parlamentar al PDSR (Social Democrat şi Umanist), Palade Doru Dumitru - Grupul parlamentar al PRM, Berceanu Radu Mircea - Grupul parlamentar al PD, Anton Marin - Grupul parlamentar al PNL, Erdei Doloczki Istvan - Grupul parlamentar al UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Loteria Română S.A.;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Loteria Română S.A.: Bar Mihai - Grupul parlamentar al PDSR, Boabeş Dumitru - Grupul parlamentar al PDSR, Gubandru Aurel - Grupul parlamentar al PDSR, Baban Ştefan - Grupul parlamentar al PRM, Creţ Nicoară - Grupul parlamentar al PRM, Cladovan Teodor - Grupul parlamentar al PD, Sali Negiat - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nu.

Se abţine cineva? Nu.

Adoptat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/2000 privind aprobarea efectuării unor cheltuieli din fondul extrabugetar pentru construirea de drumuri forestiere, gestionat de Regia Naţională a Pădurilor;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/2000 privind aprobarea efectuării unor cheltuieli din fondul extrabugetar pentru construirea de drumuri forestiere, gestionat de Regia Naţională a Pădurilor: Bara Radu Liviu - Grupul parlamentar al PDSR, Ţibulcă Alexandru - Grupul parlamentar al PDSR, Zgonea Valeriu Ştefan - Grupul parlamentar al PDSR, Dinu Gheorghe - Grupul parlamentar al PRM, Bucur Mircea - Grupul parlamentar al PRM, Dobre Victor Paul - Grupul parlamentar al PNL, Makkai Grigore - Grupul parlamentar al UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Aprobat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale: Nicolescu Mihail - Grupul parlamentar al PDSR, Neagu Victor - Grupul parlamentar al PDSR, Ianculescu Marian - Grupul parlamentar al PDSR, Ionel Adrian - Grupul parlamentar al PDSR, Sadici Octavian - Grupul parlamentar al PRM, Pereş Alexandru - Grupul parlamentar al PD, Micula Cătălin - Grupul parlamentar al PNL.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Aprobat.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/1999 pentru completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/1999 pentru completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială: Olteanu Ionel - Grupul parlamentar al PDSR, Dumitriu Carmen - Grupul parlamentar al PDSR, Cristea Marin - Grupul parlamentar al PDSR, Hogea Vlad Gabriel - Grupul parlamentar la PRM, Moiş Văsălie - Grupul parlamentar al PRM, Mogoş Ion - Grupul parlamentar al PNL, Székely Ervin-Zoltan - Grupul parlamentar al UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Aprobat.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre referitoare la raportul Comisiei speciale pentru investigarea cauzelor care au produs dezechilibre ecologice majore urmate de pierderi de vieţi omeneşti, generate de ploile torenţiale căzute în unele zone ale ţării (amânarea votului final).  

Stimaţi colegi,

În legislatura trecută a fost constituită o comisie specială pentru investigarea cauzelor care au produs dezechilibre ecologice majore, urmate de pierderi de vieţi omeneşti, generate de ploile torenţiale căzute în unele zone ale ţării şi această comisie şi-a finalizat raportul şi l-a depus. Raportul a fost dezbătut, urmând să se continue cu adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui proiect de hotărâre referitoare la acest raport. Nu toţi membrii acestei comisii mai sunt astăzi parlamentari, dar eu invit pe banca comisiei membrii care sunt la ora actuală deputaţi, pentru a susţine această hotărâre. Vă rog.

Voi începe prin a supune votului dumneavoastră titlul hotărârii.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt.

Cine este pentru titlu? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul a fost adoptat.

Articolul 1.

Dacă la art. 1 sunt propuneri, observaţii? Nu sunt.

Supun aprobării dumneavoastră art. 1, în forma prezentată în proiect.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat art. 1.

Articolul 2.

La art. 2, poftiţi domnule deputat.

   

Domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să observaţi că în cuprinsul acestui articol au fost folosite denumirile vechilor ministere şi, de aceea, am propune actualizarea denumirii acestora: Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Finanţelor Publice şi, de asemenea, o chestiune de redactare, după "să transpună" virgulă şi apoi "de urgenţă", iarăşi virgulă şi textul continuă.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este corect.

Alte observaţii? Nu mai sunt.

Propun votului dumneavoastră art. 2, cu reformularea prezentată de domnul deputat Bejat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 3.

Dacă la art. 3 există observaţii? Nu există.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc.

Adoptat şi art. 3.

Articolul 4.

Dacă la art. 4 sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat art. 4.

Articolul 5. Domnul deputat Bejat.

 
   

Domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propun o reformulare a acestui articol, în sensul că aşa cum a fost făcut este neclar. Eu cred că trebuie urmărit modul în care au fost îndeplinite măsurile prevăzute în raportul comisiei şi în acelaşi timp şi măsurile din programul de la art. 4, deci programul Guvernului. Şi atunci v-aş propune să sune în felul următor: "La un an de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Guvernul va prezenta Camerei Deputaţilor un raport privind modul în care autorităţile prevăzute la art. 2 au adus la îndeplinire măsurile prevăzute în raportul comisiei şi în programul prevăzut la art. 4". Şi în felul acesta totul este în regulă.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Alte observaţii? Nu mai sunt.

Vă propun să votăm art. 5 cu sugestia făcută de domnul deputat Bejat.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu avem voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Articolul 5 a fost adoptat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Să-mi permiteţi un scurt şi plăcut intermezzo protocolar. Ne vizitează Parlamentul o delegaţie formată din doamna Susanne Kastner, membră a Bundestagului, preşedinta Grupului parlamentar de prietenie Germania – România, şi domnul Gernot Erler, membru al Bundestagului şi vicepreşedinte al Fracţiunii Partidului Social Democrat.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Articolul 6.

Dacă la art. 6 sunt observaţii? Domnul deputat Bejat.

 
   

Domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru un mod unitar de exprimare v-aş propune ca la alin. c) să se articuleze "copiile după documentele cerute de Guvern". În felul acesta comisia aceasta "va transmite raportul", la lit. a), b) "stenogramele" şi la c) "copiile după documentele cerute de Guvern". În felul acesta textul devine mai omogen şi mai corect sub aspect gramatical.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Am înţeles.

Alte observaţii?

Domnul deputat Ianculescu.

 
   

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La momentul dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor a acestui raport au rezultat diferite propuneri de îmbunătăţire a lui care se regăsesc în stenogramele de la dezbaterile respective.

De aceea, v-aş ruga ca la pct. a) să adăugăm, în finalul frazei respective, următoarea sintagmă: "îmbunătăţit pe baza propunerilor făcute în plenul Camerei Deputaţilor".

Deci, raportul prezentat în faţa Camerei Deputaţilor a fost una şi au rezultat o serie de propuneri de îmbunătăţire şi atunci raportul trebuie să plece la instituţiile responsabile, corectat, îmbunătăţit cu propunerile respective din cadrul dezbaterilor.

Şi atunci art.6 lit. a) ar suna în felul următor: "Raportul privind investigarea cuazelor care au produs dezechilibre majore, urmate de pierderi de vieţi omeneşti, generate de ploile torenţiale căzute în unele zone ale ţării, îmbunătăţit pe baza propunerilor făcute în plenul Camerei Deputaţilor".

Desigur, pentru a realiza această toaletare a raportului este necesar, nu ştiu dacă este cazul să prezint acum plenului Camerei Deputaţilor, este necesar ca cei doi experţi care au lucrat la raport pe perioada de funcţionare a acestei comisii să fie reîncadraţi pe o perioadă de o lună de zile pentru a umbla pe textul respectiv şi a transmite un text îmbunătăţit, conform dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă sunt şi alte observaţii, vă rog? Nu mai sunt.

Vă supun art. 6, cu cele două completări.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Hotărârea în ansamblul său va fi supusă votului final într-o şedinţă de vot marţea viitoare.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (amânarea votului final).  

Să continuăm cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Comisia să-şi ia locul. Avem reprezentant şi din partea iniţiatorului, nu-i aşa?

Acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor art.100 şi 110 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectate dezbaterii acestui proiect de lege.

Invit biroul comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic sesizate în fond să facă propunerile.

Poftiţi, domnule Oltean.

   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Apreciem că două minute pentru o intervenţie şi 20 minute pentru dezbaterile întregului act normativ sunt suficiente şi supunem atenţiei dumneavoastră aceşti timpi spre aprobare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este de acord cu propunerea? Mulţumesc.

Voturi contra?

Abţineri? Nu sunt.

S-au adoptat aceşti timpi.

Să începem cu titlul legii: Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Mulţumesc.

Adoptat.

Articolul 1.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Articolul 2. Avem o propunere în raport, la pagina 3, pct. 2.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abţineri? Nimeni.

Adoptat.

La art. 3.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abţineri? Nimeni.

Articolul 1, pct. 5, alin. 2. Vedeţi în raport la pagina 3, pct. 3.

Ceva observaţii? Nu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Mulţumesc.

Adoptat.

La pct. 5. Art. 1, punctele 6 şi 7 se abrogă.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Mulţumesc. Adoptat.

Doamna Afrăsinei.

 
   

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am o rugăminte. Dacă din partea Ministerului Mediului este cineva prezent şi dacă am în vedere faptul că în raport sunt modificări destul de mari făcute de comisie, faţă de cele ce erau prevăzute în ordonanţă, dacă sunt puncte divergente între părerea ministerului şi cea a comisiei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul preşedinte al comisiei.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

La dezbaterea în cadrul comisiei, ministerul a fost reprezentat şi ne-am pus de acord asupra tuturor punctelor, de aceea raportul comisiei exprimă, de fapt, şi punctul de vedere al Ministerului Mediului în această privinţă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Articolul 1, pct. 9. Uitaţi-vă la raport, pagina 5, pct. 4 şi la pagina 5, pct. 5.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc.

Adoptat.

Articolul 2. Vă rog să priviţi în raport la pagina 6, pct. 6.

Obiecţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Anexa 2.

Pentru anexa 2, vă rog să vedeţi şi în raport, la pagina 6, pct. 7. Dacă aveţi ceva observaţii, comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Vot final marţi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. Se va dezbate în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art.100 şi 111 din Regulament urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt pe articole, cât şi durata afectată dezbaterii acestui proiect de lege.

Biroul comisiei de apărare, vă rog să faceţi o propunere.

   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunem 2 minute pentru fiecare intervenţie şi 15 minute pentru dezbateri.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Supun această propunere votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă supunem aprobării, în primul rând, titlul acestei ordonanţe.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Articolul unic.

Ceva comentarii? Nu sunt.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Pentru textul ordonanţei, la pct. 1 din raport, la art. 9 se propune un amendament. Veţi observa la lit. e) o modificare.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 9, pct. 2 din raportul comisiei. Art. 9, alin. 1. Veţi observa la lit. o) o modificare.

Dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Poziţia 3 din raport.

Tot la art. 9, lit. s).

Dacă aveţi comentarii, observaţii cu privire la această literă? Nu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 4 din raport.

Articolul 9, lit. p).

Observaţii? Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 5, art. 9, lit. ş).

Observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Poziţia 6 din raport, art. 9, lit. ţ).

Dacă sunt observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 7 din raport.

Aveţi comentarii? Sunt trei litere la care se fac modificări. Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Poziţia 8, art. 14, alin. 2, avem o modificare propusă prin raport.

Observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 9 din raport, art. 36.

Poftiţi, aveţi? La art. 36, poziţia 9 din raport, dacă aveţi sugestii?

 
   

Domnul Dumitru Octavian Mitu (din sală):

Am un amendament!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi la microfon, să vă aud, că nu vă aud de acolo. La 36 suntem.

 
   

Domnul Dumitru Octavian Mitu:

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Articolul 36 sună în forma propusă şi aprobată, de fapt, de către Senat: "Ministerul Apărării Naţionale are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la agenţii economici şi de la oricare altă persoană juridică sau persoană fizică sau de la oricare alte persoane juridice sau persoane fizice date, informaţii ori documente necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Nerespectarea prezentei prevederi legale atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz".

Eu am propus în comisie, propunerea mea nu a trecut, la diferenţă de un vot, să se scoată sintagma "persoane fizice", adică "Ministerul Apărării Naţionale are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la agenţii economici, de la oricare alte persoane juridice date, informaţii, ori documente necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Nerespectarea prezentei prevederi legale atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz".

Mi se pare firesc pentru că noi, totuşi, suntem aleşi de cetăţeni, în slujba cetăţenilor, nu putem să-i împovărăm cu răspunderi suplimentare. Noi discutăm de situaţii în caz de pace şi mi se pare nepotrivit, totuşi, să îi creez, prin lege, cetăţeanului obligativitatea de a da informaţii. Şi aceasta este propunerea mea pe care eu o susţin.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea ministerului, domnul ministru Paşcu. Vrea domnul deputat Marcu Tudor.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi, miniştri şi colegi,

De fapt toţi suntem colegi, vă mulţumesc pentru că îmi daţi posibilitatea să iau cuvântul în urma discuţiilor pe care le-am avut, foarte tensionate şi multe, asupra acestui proiect de lege în Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Eu cel puţin, am aici vreo 4-5 amendamente, domnul Saulea la fel, Răzvan Ionescu la fel. Dacă noi n-am căzut de acord însă asupra acestor amendamente, după părerea mea, unele deosebit de pertinente. În timpul lucrărilor comisiei, n-am mai susţinut nici aici, mi s-a părut că este oarecum inutil, pentru că mergea prea pe bandă toată legea, dar, vă rog să ne credeţi că nici acum nu sunt cu inima curată, pentru că noi n-am adus aceste amendamente decât în scopul unei mai bune funcţionări a Ministerului Apărării Naţionale.

Ceea ce spune domnul Mitu însă este destul de tensionant de discutat. Noi am desfiinţat o structură a Securităţii vechiului regim, care avea aceste atribute: chema la Securitate sau la Procuratură pe oricine dorea şi întreba orice dorea în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor, Ministerului de Interne, uneori altor ministere şi a Securităţii statului. Ne-am ridicat toţi împotriva unui asemenea concept. La Revoluţie, nici un om nu era iubitor de a reînnoi amendamente ale vechii structuri ale Securităţii.

Pe de altă parte, şi Ministerul Apărării are nevoie de nişte informaţii. Există şi nişte structuri în cadrul ministerului de informaţii, de contrainformaţii, care obţin în mod legal, cu legile corespunzătoare, pe care noi le-am votat, astfel de informaţii. Caracterul general pe care-l are acest articol, dă naştere la multe speculaţii. Pe lângă aceea pe care am semnalat-o eu privind o reînnodare a vechilor atribute ale Securităţii, mai apar şi alte semne de întrebare. Închipuţi-vă cum poate ministerul să-şi facă o asemenea activitate. Cheamă un cetăţean unde? La Ministerul Apărării?

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Încercaţi să fiţi mai sintetic, pentru că suntem în procedură de urgenţă.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Da, şi ce dacă!

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Am aprobat prin vot o anumită durată a luării de cuvânt.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

V-am lăsat, cu 7 amendamente, să treacă legea repede. Lăsaţi-ne să votăm aşa cum avem noi conştiinţa. A trecut repede şi am şi acum conştiinţa încărcată că unele au trecut prost.

Vă rog frumos să nu mă mai întrerupeţi!

Al doilea lucru, cum face ministrul, nu ministrul, că nu ajunge dânsul la aceasta, organele din Ministerul Apărării cheamă pe cineva la... unde? la localul ministerului şi îi spune: dacă nu-mi spui ce vreau eu... şi începe şi iluzoriu, pentru că acestea sunt atributele mele şi eu te întreb aşa... şi i le arăţi lui că astea sunt atributele tale, intri sub incidenţa legii. Omul zice: nu vreau să spun, nu sunt delator, nu ai dreptul să mă întrebi, chiar dacă legea aceasta îţi dă dreptate, pentru că eu am altă lege, Constituţia, care îmi garantează nişte drepturi superioare acestei legi şi nu este nevoie să vi le mai spun. Chiar dacă vrem să modificăm Constituţia, aceste drepturi ale cetăţeanului nu vor fi modificate. Aceste drepturi sunt şi impuse a fi respectate de către organismele internaţionale.

Deci, între nevoia de a obţine informaţii necesare ale Ministerului Apărării şi dreptul pe care îl are fiecare cetăţean de a-şi păstra pentru sine, intimitatea sa, relaţiile cu vecinii, relaţiile cu rudele sale, nu este nevoie să vă mai spun, niciunul nu aveţi sub 40 de ani ca să nu ne aducem aminte cum era în vechiul regim. Deci, între aceste două Seyla şi Caribda, cum aş zice, două noţiuni care se contrazic, noi trebuie să găsim o cale de mijloc: ori completăm legea de aşa manieră încât să se delimiteze clar ceea ce Ministerul Apărării doreşte să se informeze de la cetăţeni şi să dezvoltăm, printr-un articol adecvat, aceste delimitări, ori să se elimine sintagma aceasta cu cetăţenii, care contravine oricăror norme de comportament civic atât în societatea noastră, cât şi în societăţile dezvoltate. Între aceste două variante, eu aş înclina, până când există modalitatea de a completa în mod corespunzător, printr-o ordonanţă de urgenţă, dacă vreţi, această propunere pe care v-am făcut-o, să eliminăm sintagma "de la cetăţeni". Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, şi dacă un reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale întreabă un părinte: Unde este feciorul dumitale care nu a venit la încorporare?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală, venind la microfon):

Dacă vrea îi răspunde, dacă nu, nu, şi aici sunteţi într-o gravă eroare – şi aţi făcut şi dreptul.

Iată care este eroarea dumneavoastră. Un părinte, deci, o rudă de gradul I, nu este obligat nici în penal să depună mărturie. Mai treceţi prin legi, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Mai treceţi şi dumneavoastră prin art.50 din Constituţie.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu este corect, nici în penal nu este obligatoriu.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Sigur că da, bine. Poftim, comisia.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi am simţit nevoia de a preciza condiţia în care Ministerul Apărării Naţionale poate solicita şi obţine date de la persoane juridice sau fizice, de aceea am introdus în text la art.36, faptul că "Ministerul Apărării Naţionale are dreptul, numai în îndeplinirea atribuţiunilor sale, să solicite şi să obţină de la autorităţile administraţiei...", mă rog, şi textul curge. În continuare, acest amendament a fost votat de comisie şi vă rog ca şi dumneavoastră să-l susţineţi, considerând că dispoziţia acestei prevederi este necesară şi nu încalcă drepturile şi libertăţile persoanei fizice. Mai mult decât atât credem că această dispoziţie are un caracter preventiv, făcând trimitere la răspunderea juridică prevăzută în alte reglementări legale.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, domnul Ráduly.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Vreau să răspund ceva la fraza aceasta. Vreau să răspund înainte, să nu treacă.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Păi, aşteptaţi să vorbească şi domnul Ráduly, că a cerut cuvântul.

 
   

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte pe scurt, pentru că două minute este durata intervenţiei, aşa cum a fost stabilit de plen.

Pe de o parte, trebuie să spun că suntem câteva persoane care suntem sub 40 de ani, chiar sub 35 de ani, dar este bine să ne aducem totuşi aminte şi întotdeauna şi generaţiile mai tinere decât generaţia noastră este bine să ştie ce a fost şi să ne aducem aminte.

Pe fondul problemei, eu cred că astăzi putem să zicem practic orice, pentru că lipseşte esenţa şi esenţa este ceea ce am dezbătut săptămâna trecută, o să dezbatem probabil încă câteva luni legislaţia privind liberul acces la informaţiile cu caracter public, pe de o parte, care trebuie să fie regulă şi cele două excepţii, secretul de stat, secretul de serviciu sau informaţiile clasificate, cum doriţi, respectiv protecţia datelor personale. Până când nu există această legislaţie care este fondul problemei, în opinia mea, putem să decidem orice, poate să vină iniţiatorul, pe bună dreptate, şi să ne spună că, într-adevăr, trebuie să aibă acces la nişte date cu caracter personal, pentru că trebuie să aibă o evidenţă foarte clară asupra persoanelor care au îndeplinit vârsta recrutării, sunt sau nu sunt studenţi ş.a.m.d., pentru că astăzi sunt o serie de probleme şi trebuie să recunoaştem acestea, dar poate să vină, pe de altă parte, orice cetăţean şi să spună că nu cumva ministerul are prerogative mult prea largi în a solicita anumite informaţii care sunt cu caracter personal şi care îl privesc. Şi nu putem să avem un răspuns ferm. De ce? Pentru că ne lipseşte o verigă.

Eu aş avea, dacă se poate, şi domnul preşedinte de şedinţă permite, totuşi, iniţiatorul, domnul ministru, pe care-l salut în mijlocul nostru, dacă poate să ne spună, să ne exemplifice câteva cazuri în care ministerul condus de dumnealui are nevoie de această prerogativă legală de a solicita date şi informaţii cu privire la persoane fizice şi astfel ne poate convinge asupra utilităţii acestui text.

O voce din sală:

De la persoane...

 
   

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Bineînţeles că "de la persoane", nu despre, corect este "de la persoane fizice" şi atunci poate că ne convinge de esenţa acestui text, acestei sintagme, acestei categorii pe care o dezbatem.

În principiu, o să decid cum votez, după ce domnul ministru ne dă lămuriri în acest sens. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

O jumătate de minut. Vreau întâi să rog pe cei care se prezintă ca reprezentanţi ai comisiilor, să prezinte argumente valabile. Faptul că în răspuns la ce am vorbit eu, cu 3-4 argumente viabile, nu s-a acoperit nici o clipă unul din ele măcar şi se repetă, pur şi simplu, fraza din text, nu este un răspuns corespunzător pentru un membru al comisiei.

Al doilea lucru, vreau să ţineţi cont de faptul că noi urmează să primim încă o dată, să primim, returnată de la Curtea Constituţională, legea pe care am votat-o cu ceva mai largă accepţie decât aceasta, a secretului de stat. Aduceţi-vă aminte ce reacţie a avut mass-media din toată ţara, ba chiar şi diaspora din străinătate. Şi acum ar trebui să revenim la unele articole pe care atunci le-am tratat superficial. Acest articol ilustrează cum nu se poate mai bine exact aceeaşi ingerinţă. Măcar acolo erau nişte organe mai abilitate. Aici, este numai Ministerul Apărării. La urma urmei de ce să nu facă aşa ceva şi Ministerul Economiei Publice, de ce să nu facă Ministerul Finanţelor, de ce să nu facă alt minister, a lui Miron Mitrea, la transporturi? pentru că şi acolo există posibilitatea să deturnezi un tren. Toată lumea are nevoie de astfel de informaţii, dar noi vrem să facem legi corect aplicabile, neatacabile la Curtea Constituţională şi nenegate la organismele internaţionale.

Îmi rezerv încă o dată propunerea de a supune la vot ceea ce am spus, că poate nu s-a reţinut, domnul Răzvan Ionescu nu cred că a fost atent, mi-a citit încă o dată fraza pe care o ştiam noi, nu aveam nevoie să o mai citească o dată.

Deci, rog să se pună, în primul rând, eliminarea cu care cad şi eu de acord, cu toate că propunerea nu este a mea, până când se va găsi o procedură de a completa de aşa manieră dorinţa legitimă a Ministerului Apărării de a intra în posesia unor informaţii necesare pentru atribuţiile sale, repet, printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o completare la această lege. Modul vag în care este pus aici, absolut la general, la capitolul "Generalităţi", eu aş zice la capitolul "Erată", repetat la infinit ca mod de argumentare, nu face să ne câştige votul. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Înainte de a da cuvântul domnului ministru, vă sugerez un lucru: vom avea în continuare nişte ordonanţe de urgenţă. Când preşedintele comisiei sau cineva din biroul comisiei vă propune 2 minute sau 3 minute pentru fiecare articol, cei care doresc să vorbească câte 20 de minute la microfon, să ridice mâna, să fie împotrivă.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Vreţi să retragem legea aceasta că am votat-o prost pe cealaltă? Şi dumneavoastră aţi fost unul care aţi votat prost, că aşa aţi votat. Dacă vreţi să o dăm vraişte şi pe asta, o dăm şi pe asta aşa.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnule ministru, vă rog.

 
   

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aproape că uitasem de ce am venit aici, dar au avut grijă colegii să ne aducă din nou cu picioarele pe pământ. Vreau să vă răspund la ce ne-a solicitat domnul coleg Ráduly. Sunt o multitudine de situaţii în care pot fi puse persoane fizice de la care Ministerul Apărării Naţionale să aibă nevoie de anumite date. Aţi menţionat chiar dumneavoastră această situaţie în care pentru recrut, el este o persoană fizică. Eu trebuie să îi fac fişa şi dacă nu este angajat, nu este nicăieri, este persoană fizică şi normal că trebuie să-l chem şi să-l întreb. Poate să fie un militar care a lucrat în Ministerul Apărării Naţionale, a ajuns la pensie, se face o anchetă, o investigaţie, eu ştiu, am nevoie de nişte date suplimentare, mă duc la el şi el este persoană fizică şi am nevoie de datele acestea. Deci, aici problema este că viaţa îţi oferă posibilitatea aceasta să ceri aceste date.

Problema care se pune însă este, după părerea mea, şi a existat, noi am trecut o altă ordonanţă, cea din 2000, referitoare la minister şi am să vă citez articolul de acolo, şi o să vedeţi unde este diferenţa şi avem şi o soluţionare la această chestiune. Diferenţa este următoarea: pentru modificarea anterioară, din anul 2000, ordonanţa publicată în Monitorul Oficial din 15 iunie 2000, articolul sună în felul următor: "Ministerul Apărării Naţionale are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la agenţii economici şi de la oricare alte persoane juridice şi persoane fizice date, informaţii sau documente necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale". Asta era formularea pe care cu toţii am acceptat-o atunci, da? Unde apare diferenţierea? În momentul de faţă apare o chestiune în plus, respectiv "Nerespectarea prezentei prevederi legale atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz". Eu vă propun să renunţăm la această formulare, pentru că dacă ne păstrăm dreptul să solicităm anumite lucruri şi cetăţeanul respectiv trebuie să-şi păstreze dreptul de a le da sau nu sub, să spunem aşa, sancţiunea sau lipsa de sancţiune a legii. Rămâne ulterior, după aceea, dacă apare o anumită chestiune, ca lucrurile să meargă pe canalele obişnuite, protecţia drepturilor lui să se facă şi de aici să ne lămurim: dacă noi considerăm că, prin această abţinere a lui sau dorinţă de a nu da datele respective, ne prejudiciază, mergem mai departe şi obţinem în justiţie ceea ce se poate obţine pentru orice situaţie de acest gen. Eu cred că în felul acesta dispare această temere pe care, daţi-mi voie să vă spun, o consider deplasată.

Vreau să aduc aminte la cei care fac referire la situaţia existentă dinainte de 89, să le reamintesc că Securitatea nu era Ministerul Apărării Naţionale şi sediul ei nu era în Ministerul Apărării Naţionale, era în altă parte şi, domnule deputat, vreau să vă spun că dumneavoastră aţi lucrat în Ministerul Apărării Naţionale. Deci, sunteţi, ca să spunem aşa, mai în măsură să ştiţi care era diferenţa şi care este diferenţa. Eu vă propun această chestiune şi deci ne menţinem şi noi dreptul pentru că sunt situaţii în care avem nevoie să cerem de la persoane fizice. Persoana fizică este persoană matură şi va judeca ce consecinţe sunt dacă dă sau nu dă date şi vom elimina această a doua parte, respectiv penalizarea pusă în articolul respectiv.

Mai mult decât atâta, vreau să vă spun că dacă mergem într-o asemenea logică, n-am nimica contra, sunteţi, vorba aceea, deplin capabil să exersaţi această logică, însă, după părerea mea, lucrurile merg cam aşa. Dacă există temerea că o anumită activitate poate să degenereze şi să fie transformată în altceva, poate chiar contrariul a ceea ce se urmăreşte prin ea. Ei, nu există o garanţie că lucrul acesta nu se întâmplă dacă anulăm această activitate. Vedeţi ajungem la aceeaşi situaţie în care în presă există reacţii ori de câte ori cineva are o idee să impună o lege a presei. Şi există reacţii. Nu, să nu cumva să punem lege la presă, să nu cumva să restricţionăm presa, pentru că, în felul acesta, se încalcă libertatea la informaţii a cetăţeanului ş.a.m.d.

Este un punct de vedere foarte întemeiat. Iată că el, de 12 ani, este respectat şi funcţionează, unele ziare chiar au în antet "Nimeni nu este mai presus de lege". Eu consider că se poate prelungi de aici, să spună "în afară de noi", pentru că atunci când este vorba de o lege, nu este cazul să ni se impună. Nu discut lucrurile acestea, aşa este situaţia, o respectăm cu toţii, lucrurile nu merg chiar atât de rău cum ne-am fi putut închipui. Dar, încă o dată, fac un apel la dumneavoastră să nu împingem lucrurile într-o judecată forţată, în situaţie artificială. Să dăm totuşi şi anumită bunăvoinţă, să avem şi această bunăvoinţă, să avem şi puţină încredere. Şi repet încă o dată: sediul Securităţii nu era în Ministerul Apărării Naţionale. Vă mulţumesc.

Încă o chestiune. La comisie, domnul preşedinte a introdus o sintagmă care, practic, din punct de vedere juridic, nu ar mai fi trebuit să existe. Cu toate acestea am acceptat să fie introdusă tocmai pentru că ea, dacă vreţi, stipulează foarte clar, restricţionează zona pe care aceste informaţii pot să fie solicitate de Ministerul Apărării Naţionale. De aceea s-a introdus "numai în îndeplinirea atribuţiilor sale", în nici un caz în alte atribuţii, în alte chestiuni, iar cetăţeanul dacă am eliminat această posibilitate de a-l penaliza, cetăţeanul poate să vină să spună: foarte bine, dumneata ai încălcat legea, domnule de la minister, pentru că, practic, aceasta nu este atribuţia dumitale şi ca atare, eu refuz să-ţi dau aceste date.

Deci nu putem să scoatem "persoana fizică" de teamă ca nu cumva să ajungem ca pe vremea Securităţii. Daţi-mi voie să vă spun că nu se poate. În felul acesta, statul român care este succesorul şi se trage din statul existent până în 1989, nu ar mai trebui să aibă nici un serviciu de informaţii, nu ar mai trebui să aibă nici o protecţie, nu ar mai trebui să aibă nici o lege, pentru că cetăţeanul a fost restricţionat înainte şi orice s-ar putea să degenereze într-o asemenea situaţie. Deci nu putem accepta o asemenea logică. De aceea, vă propun să lăsăm textul aşa cum este, inclusiv "cu persoane fizice", şi să eliminăm partea a doua de după punct, respectiv "nerespectarea prezentei prevederi legale atrage răspunderea contravenţională, civilă sau penală, după caz", pentru că există legi şi ne putem ghida după ele în continuare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Deci, domnule deputat Mitu, care aţi făcut propunerea de eliminare iniţială, ce opinie aveţi?

 
   

Domnul Dumitru Octavian Mitu:

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Am făcut propunerea pe care am făcut-o, pentru că eu consider că este datoria noastră ca oameni politici să vedem în viitor şi acum nu vreau să vă ţin aici o teorie a viitorului, dar cu toţii ştim ce însemnează acest inevitabil pe care-l numim "globalizarea". Dacă vorbesc de globalizare, poate nu o să înţelegem repede sau poate eu nu o să mă fac foarte rapid înţeles ce vreau să spun. Avem aici Constituţia României, este Constituţia României. Revin la Constituţie imediat. Avem impozitul pe venitul global. Să vă fac o legătură. Asta face ca România, peste un an, la cum sunt pregătite până acum toate cele de pus la dispoziţia cetăţeanului pentru a-l informa să respecte legea, va face ca în România să trăiască vreo 30% pasibili de pedeapsă, oameni oricând pasibili de pedeapsă, din necunoaşterea legilor. Astăzi, Ministerul Apărării Naţionale este condus cu, spun, onoare şi profesionalism, de către domnul ministru Paşcu, un luminat al nostru şi nu vreau acuma să..., dar mâine nu se ştie cine o să-l conducă. În Constituţia României spune aici: "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Eu insist pentru a scoate ceea ce prevede această lege "obligativitatea", deci, impunerea persoanei fizice de a face ceva, persoană fizică într-o ţară care respectă drepturile omului şi care se preocupă de om, în primul rând, nu poate fi constrânsă de nici o lege la nimic în timp de pace. Şi este ceea ce, de fapt, foarte clar subliniez, în rest toate sunt nuanţe şi eu nu înţeleg de ce se insistă atât pe a avea cineva dreptul să constrângă o persoană fizică la a face ceva în România, atâta timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, o remarcă pot să fac şi eu. Înainte de a vorbi domnul ministru, vreau să vă spun, cu tristeţe pentru dumneavoastră, care aveţi o asemenea opinie, că cetăţenii nu au numai libertăţi într-o ţară şi în toate ţările din lume, au şi nişte obligaţii: obligaţia de a avea fidelitate faţă de ţară, obligaţia de a respecta legile ţării, obligaţia de a plăti impozite, că aţi vorbit de impozitul global, iar dacă vreţi, un exemplu, dumneavoastră aţi sugerat acest exemplu, care deschide o discuţie foarte amplă: când faci declaraţia aceea de venituri, vrei nu vrei, dai foarte multe informaţii despre tine. Şi aceasta se întâmplă şi în America şi pretutindeni, dai informaţii. Eu însumi, apropo de relaţia cu Ministerul Apărării Naţionale, de-a lungul anilor, am fost chemat la Centrul militar şi ofiţerul de acolo m-a întrebat, domnule Petrescu, v-aţi transferat, tot acolo lucraţi? Da, tot acolo lucrez. Am dat o informaţie.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Aia este strict personal.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Puteam să-i spun: domnule, nu vreau să vorbesc cu dumneata. Asta în concepţia dumneavoastră.

Domnul ministru.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Este strict personal şi secret!

 
   

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Mulţumesc.

Două lucruri vreau să spun. Primul lucru este următorul: aşa cum este formulat articolul, să ştiţi că se referă numai la Ministerul Apărării Naţionale, mi se dă dreptul să solicit asemenea informaţii. Ea nu implică în nici un fel, tocmai pentru că am hotărât şi v-am propus să scoatem penalizarea, nici indirect, pentru că exista indirect prin intermediul acestei penalizări, obligaţia omului de a răspunde la el şi am eliminat. Deci, practic, noi discutăm acum dacă Ministerul Apărării Naţionale are sau nu are dreptul de a solicita date de care are nevoie de la cetăţeni. Asta este chestiunea, lăsând libertatea cetăţeanului de a răspunde pozitiv sau negativ şi vă rog să vedeţi articolul, citiţi-l şi vă rog să vedeţi că aceasta este esenţa articolului respectiv.

A doua chestiune pe care am vrut să o spun este următoarea: putem să ne închipuim noi că în ţările democratice spre care vrem să mergem, când Ministerul Apărării are nevoie de nişte date de la cetăţeni, ministerul nu are dreptul să le solicite? Dumneavoastră credeţi că într-un stat democratic există aşa ceva? Haideţi să vedem lucrurile în adevărata lor perspectivă.

Deci este vorba numai de dreptul ministerului de a solicita aceste date în exercitarea atribuţiilor sale. Am eliminat toată această chestiune care se referea la pedeapsă şi în felul acesta nu mai există practic... lăsăm la liberul arbitru al cetăţeanului dacă răspunde sau nu pozitiv la ele. Deci nu există nici un pericol. Dumneavoastră, dacă vreţi să eliminaţi acest lucru, eliminaţi dreptul nostru, al ministerului, de a solicita aceste date de la persoane fizice, numai, repet, în termenii sintagmei "numai în îndeplinirea atribuţiilor".

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Procedură.

Vreau să spun că modalitatea pe care a găsit-o domnul ministru, împreună cu preşedintele comisiei, este bună, în sensul în care există posibilitatea, dreptul Ministerului Apărării să se informeze asupra a ceea ce consideră că este necesar, drept extrem de legitim. Între noi fie vorba, ştiţi ceva? Eu sunt de acord şi cu 7 persoane fizice să întrebe Ministerul Apărării, dar nu poţi. Ce răspunzi când zice cineva: ai încălcat drepturile omului? Deci, ce a găsit domnul ministru este corect. De aceea, eu m-am ridicat pentru procedură, renunţ la acea propunere pe care am făcut-o de a se completa ulterior, printr-o ordonanţă de urgenţă, în sensul în care am spus anterior şi îmbrăţişez soluţia dată de domnul ministru. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Vreau să vă informez că timpul afectat dezbaterii acestei ordonanţe de urgenţă a expirat. În şedinţa de vot de marţea viitoare, ea va fi supusă votului dumneavoastră. Procedură? Poftiţi!

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

În primul rând aţi tratat discriminatoriu grupurile parlamentare, sub aspectul intervenţiilor.

În al doilea rând, în timpii pe care i-aţi alocat, dumneavoastră, de la acest microfon, aţi vorbit în calitate de parlamentar şi nu în calitate de preşedinte. Dumneavoastră trebuia să coborâţi la acest microfon, pentru a vă susţine opiniile personale şi nu în calitate de preşedinte, deci, prin urmare, dumneavoastră aţi încălcat timpii noştri alocaţi prin decizia plenului. Vă rugăm, în consecinţă, să ne oferiţi acest lucru.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Regret cumplit.

 
   

Domnul Emil Boc:

Poftiţi?

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Regret, îmi cer scuze.

 
   

Domnul Emil Boc:

Deci, în acest context, vă rugăm să ne permiteţi pentru a exprima un punct de vedere cu privire la ...

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Aţi făcut un amendament care a fost respins?

 
   

Domnul Emil Boc:

Este vorba de amendamentul care a fost discutat aici...

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Nu, nu, nu, suntem în procedură de urgenţă, aţi făcut un amendament care a fost respins...

 
   

Domnul Emil Boc:

Aşa este, iar grupurile parlamentare, potrivit Regulamentului, au dreptul să se pronunţe cu privire la toate amendamentele existente în conţinutul acestui...

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

... şi respinse.

 
   

Domnul Emil Boc:

... şi respinse şi acceptate.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Dar timpul v-a expirat, timpul care l-aţi aprobat dumneavoastră prin vot.

 
   

Domnul Emil Boc:

Timpul a fost aprobat şi datorită modalităţii de conducere a şedinţei, pentru că această şedinţă nu a fost condusă după timpul pe care l-am stabilit, iar dumneavoastră, cu regret vă spun, aţi făcut aprecieri care ţin de competenţă personală.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Aveţi două minute.

 
   

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, mulţumesc domnule preşedinte.

În primul rând aş vrea să spun cu toată aprecierea, domnul ministru, a căzut într-un sofism simplu.

Dacă dânsul spune că este vorba doar de un drept de a cere o informaţie, în ultimă instanţă această problemă este rezolvată de Legea cu privire la accesul la informaţie de interes public. Dacă este vorba de informaţie de interes public, avem cadrul legal prin care să cerem aceste lucruri.

Ca să fiu foarte clar, eu mă pronunţ pentru eliminarea în întregime a acestui articol, din două motive: în primul rând există, ştiţi bine, şi în legea cu privire la organizarea Ministerului de Interne, o prevedere similară, care ştiţi bine câte controverse a iscat. Deci, a fost Ministerul de Interne, acum este Ministerul Apărării Naţionale, cum spunea colegul nostru, mâine va veni ministrul transporturilor şi aşa mai departe, să includă în legile de organizare prevederi similare. Or, potrivit Constituţiei, art.26 spune foarte clar că autorităţile publice - iar Ministerul Apărării Naţionale face parte din Guvernul României, deci este autoritate public㠖 respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată, şi nu vin cu ingerinţe directe, care să afecteze acest drept consacrat de către Constituţie.

Prin urmare, având în vedere şi precedentul creat de legea cu privire la Ministerul de Interne, credem că aceste date nu pot fi obligatoriu solicitate persoanelor fizice şi, prin urmare, cerem eliminarea acestui articol.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftim, de procedură, da. Dar încheiasem dezbaterile. Două minute.

 
   

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Conform regulamentului, în procedură de urgenţă, din momentul în care s-a terminat timpul alocat dezbaterii, începe o procedură de votare. Nu se dă votul final pe lege. De acord, se va da într-o şedinţă când vom avea cvorumul pentru vot. Dar se votează fiecare amendament care apare în raport – respins sau admis -, deci fiecare amendament, fiecare articol, până când se termină votul întregii legi. Deci, sunteţi obligaţi să treceţi la votarea, fără discuţie, a acestor amendamente.

Mai am însă o problemă tot de procedură. Domnul ministru a amintit de un amendament de eliminare a celei de a doua propoziţii şi vreau să mă luminaţi dacă există vreun astfel de amendament şi, dacă da, să-l supuneţi cu prioritate, deci primul la vot, la discuţia acestui articol.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Supunem la vot acest amendament.

Sunteţi de acord? Că dumneavoastră aţi formulat.

Deci, comisia.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Suntem de acord cu amendamentul propus de domnul ministru, ca art.36 să aibă următoarea formă: "Ministerul Apărării Naţionale are dreptul, numai în îndeplinirea atribuţiilor sale, să solicite şi să obţină de la autorităţile administraţiei publice centralel şi locale, de la agenţii economici şi de la oricare alte persoane juridice sau persoane fizice date, informaţii ori documente".

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Supun eliminarea ultimei părţi din acest articol.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Deci, supunem art.36, în integralitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? 4 voturi.

Abţineri? Două abţineri.

Aprobat.

Dar mai aveam un amendament al domnului Mitu, cu care nici comisia şi nici ministerul nu au fost de acord – scoaterea "persoanelor fizice".

Cine este pentru această eliminare? 15. Insuficient.

Voturi contra? Majoritatea.

Abţineri? 4 abţineri.

Vă mulţumesc.

Ultima poziţie de la pct.10.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Trei abţineri.

Vă mulţumesc.

O să fie supusă votului final marţi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.41/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.41/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.

Iniţiatorul? Aveţi punct de vedere? Doriţi să luaţi cuvântul?

Poftiţi.

   

Domnul Aurel Sorin Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Anterior adoptării Ordonanţei Guvernului nr.41/1999, organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale era reglementată de Legea nr.41/1990.

În toată această perioadă, schimbările intervenite în întreaga societate românească, cât şi schimbul de informaţii între Ministerul Apărării Naţionale şi ministerele din statele membre NATO, în cadrul dialogului intensificat cu structurile de securitate europene şi euroatlantice, au impus perfecţionarea cadrului organizatoric şi funcţional al ministerului.

De asemenea, adoptarea acestei ordonanţe a creat la momentul respectiv un cadru juridic mai cuprinzător şi concret privind controlul democratic asupra forţelor armate.

Ordonanţa nr.41/1999 a fost abrogată în mod expres prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2000.

Ca urmare, suntem de acord cu propunerea de respingere a acestei ordonanţe.

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei? Domnul preşedinte al comisiei.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Şi comisia, domnule preşedinte, este de acord cu respingerea Proiectului de Lege privind Ordonanţa Guvernului nr.41 din 1999.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor, o opinie? Nu sunt.

Deci, propunerea este de respingere.

Supunem la vot această propunere.

Cine este pentru respingerea ordonanţei? Vă mulţumesc.

Cineva contra acestei propuneri? Nu.

Abţineri? Nu.

Vot final – marţi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit prevederilor art.107, alin.3, acest proiect urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Vă rog să ne faceţi propunerile pentru timpii de dezbatere, pentru dezbateri generale.

   

Domnul Răzvan Ionescu:

Propunem un minut pentru fiecare intervenţie şi 10 minute pentru dezbateri.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Grupurile, o opinie? Nu.

Deci, este propunere de respingere.

Supun la vot această propunere de respingere.

Cine este pentru respingerea ordonanţei? Vă mulţumesc.

Cine este contra? Nimeni.

Abţineri? Nu sunt.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind accesul la informaţiile de interes public şi propunerea legislativă privind liberul acces la informaţiile de interes public (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind accesul la informaţiile de interes public şi propunerea legislativă privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Iniţiatorii să ia loc pe banca iniţiatorilor. Comisia sesizată în fond. Domnule preşedinte al comisiei, luaţi loc şi dumneavoastră în banca comisiei.

Din partea iniţiatorilor, cine ia cuvântul?

Dacă avem procedură de urgenţă, trecem la titlu şi articole.

Vă rog să urmăriţi raportul prezentat de comisie.

Timpii? Faceţi o propunere pentru timpi.

   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Noi vă propunem 40 de minute şi cu două minute pentru fiecare articol.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, bine, vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

După ştiinţa mea, noi nu am aprobat nici o procedură de urgenţă la acest proiect. Eu ştiu că în Biroul permanent am dat un termen de două săptămâni. Proiectul guvernamental a fost în procedură de urgenţă; propunerea legislativă a doamnei deputat Mona Muscă nu a fost în procedură de urgenţă.

Da, este o situaţie foarte interesantă.

ce proiect aţi luat de bază? Ca să vedem care este procedura de bază. Raportul este pentru amândouă, înţeleg, însă, procedural, este o situaţie foarte interesantă. Pentru că propunerea legislativă a fost în procedură obişnuită, iar proiectul de lege de la Guvern, în procedură de urgenţă.

În mod normal, când o comisie are două proiecte cu acelaşi obiect, atunci ia de bază unul dintre proiecte şi propunerile celelalte devin un fel de amendamente pentru proiectul de bază. Şi eu încercam să văd care proiect a fost luat ca proiect de bază, ca să determin modalitatea în care facem noi dezbaterea.

Poftiţi.

 
   

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Dacă vă uitaţi în materialul pe care-l aveţi, o să vă daţi seama că este un raport în care am încercat să găsim o modalitate convenabilă pentru ambii iniţiatori, apropiată de varianta cum se lucrează în situaţii de mediere între cele două Camere.

Deci, sunt trei coloane. Pe una dintre coloane este scris textul unei variante, pe cea de a doua coloan㠖 textul altei variante şi este o variantă propusă de comisie la fiecare articol, fiecare titlu, subtitlu de capitol etc. etc.

Deci, se poate uşor lucra, pentru că se poate urmări modalitatea de abordare a acestei legi şi eu cred că s-a reuşit în comisie, lucrând foarte mult, să se găsească un compromis. Şi ar fi bine să mergem pe această variantă de compromis, ca să nu bulversăm activitatea de legiferare în plen.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, eu sunt de acord cu acest lucru, dar dezbaterea în procedură de urgenţă presupune anumite constrângeri. Adică, dacă noi nu finalizăm în termenul pe care dumneavoastră l-aţi propus pentru proiect, înseamnă că trebuie să întrerup dezbaterea şi nu ştiu dacă vă avantajează această soluţie.

Doamna deputat Mona Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Bună ziua, domnule preşedinte! Îmi cer în primul rând scuze pentru ţinută. S-a întâmplat să ajung în halul ăsta aici.

Din punctul meu de vedere – şi am vorbit şi cu domnul ministru Dâncu şi o să vină să spună şi dânsul părerea -, noi suntem, eu, cel puţin, sunt de acord să se discute exact cum s-a discutat la comisie.

Deci, în faţa dumneavoastră aveţi un text care a rezultat din cele două texte plus amendamente ale diferitelor organisme nonguvernamentale şi ale presei, şi acel text vrem să-l supunem dezbaterii.

Vă mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul preşedinte să ne lămurească dacă să dezbatem in procedură de urgenţă, sau nu.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Situaţia la această lege a fost un picuţ mai specială. Legea Guvernului, legea propusă de domnul Dâncu, a venit puţin mai târziu, ea a venit în procedură de urgenţă. Dar noi în comisie, atât doamna Mona Muscă, cât şi domnul ministru, împreună cu noi, am căzut de acord să discutăm cele două proiecte de lege şi să vă propunem o soluţie care a rezultat din discuţiile celor două proiecte.

Din această cauză, am ales soluţia unui paragraf care cuprinde legea domnului Dâncu, un paragraf care cuprinde legea doamnei Mona Muscă şi cea de a treia coloană, care cuprinde soluţia comisiei.

Astfel încât noi vă propunem totuşi să considerăm procedura de urgenţă, având în vedere că ambele propuneri legislative au avut acelaşi termen pentru raport.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule Gheorghiof.

 
   

Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este adevărat, iniţiativa Guvernului a venit în procedură de urgenţă aprobată de către Comitetul ordinii de zi. Iniţiativa doamnei deputat Mona Muscă a avut o procedură normală.

Prin raportul care a fost finalizat de către comisie, există o părere comună a celor doi iniţiatori, dar ceea ce procedura de urgenţă ia grupurilor parlamentare este luarea de poziţie, poziţie politică sau nepolitică, în care fiecare grup parlamentar îşi exprimă printr-un cuvânt de 5 minute, 3minute, poziţia vis-a-vis de acest proiect de lege.

Eu cred că nu pierdem nici un timp, nu pierdem nici urgenţa, dacă cei din grupurile parlamentare câte sunt – 5 sau 6 grupuri parlamentare – trei minute îşi spun părerea cu privire la lege, pentru că de aici apare şi ideea celerităţii, dacă există discuţii contradictorii sau se poate finaliza astăzi întregul proiect de lege care a fost supus dumneavoastră.

Cred că noi aici putem să dăm cuvântul fiecărui grup, dacă consideră că trebuie să ia cuvântul, trei minute să-şi spună părerea pe acest proiect de lege şi pe urmă trecem la dezbateri. Împăcăm şi una şi alta.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul ministru Dâncu.

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Aş reitera propunerea de a se considera procedură de urgenţă şi să luăm în calcul acest text, care este textul comisiei.

Deci noi, iniţiatorii, am considerat, conform regulamentului, că apare o disoluţie a iniţiatorilor şi textul acesta, al treilea text care a apărut din aceste două texte, este un text nou, este un text mult mai bun decât celelalte două particulare. Am lucrat foarte bine o zi întreagă la comisie cu reprezentanţii tuturor partidelor şi cred că ar putea să existe un consens în ceea ce priveşte textul.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Haideţi să facem totuşi o observaţie.

Nu vom găsi, oricât vom căuta în regulament, un articol care să rezolve această formă procedurală.

Pe fond, comasarea proiectelor există. Este reglementată şi lucrul acesta s-a făcut.

Dar, haideţi să ne gândim şi la dezbaterea publică care a avut loc, la dorinţa atât a ministerului, cât şi a doamnei deputat Mona Muscă, ca acest proiect să fie discutat cât mai rapid posibil şi să mergem pe procedura de urgenţă.

Dumneavoastră sunteţi de acord, doamnă Muscă?

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din sală):

Da, cu textul comisiei.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Textul comisiei. Dar rapid? Sau a la longue? Că aceasta este problema.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din sală):

În procedură de urgenţă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

În procedură de urgenţă.

Deci, iniţiatorul de la Guvern deja şi-a manifestat voinţa când a trimis către noi proiectul de lege, doamna Muscă este de acord ca să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Deci, vă rog să mergem cu rapiditate, cu această procedură de urgenţă, pe textul comisiei.

Poftiţi, domnule Boc.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Dacă tot am venit până aici, şi noi susţinem această procedură.

Textul de regulament pe care noi credem că l-am putea aplica este art.66 alin.3, care precizează că în cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de lege şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport cu respectarea prevederilor menţionate.

Prin urmare, dacă coroborăm acest articol cu art.107, care vizează procedura de urgenţă care nu mai poate fi retrasă, odată ce a fost aprobată, acel raport se supune în procedură de urgenţă.

Deci, eu cred că suntem în procedură regulamentară şi putem proceda în consecinţă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun, mergem pe procedura de urgenţă.

Domnul Bejat. Spuneţi, ca procedură.

 
   

Domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat:

Grupul parlamentar al Partidului Democrat este de acord cu modul de a proceda aşa cum au stabilit iniţiatorii şi comisia.

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna Afrăsinei.

 
   

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum discutam puţin mai devreme cu dumneavoastră, nu cred că trebuia să facem atâta caz de luări de poziţie din partea grupurilor parlamentare. Dar, dacă se doreşte lucrul acesta, desigur, conform regulamentului, avem astăzi un proiect de lege în procedură de urgenţă combinat cu o altă iniţiativă legislativă.

Atâta timp cât iniţiativa legislativă a doamnei Mona Muscă s-a încadrat în propunerea Comisiei de dezbatere în procedură de urgenţă, evident că suntem de acord cu toţii să discutăm această iniţiativă în procedură de urgenţă.

Aşadar, nu unul dintre noi trebuie să fie de acord, nu iniţiatorul, ci plenul trebuie să fie de acord cu această procedură de urgenţă şi eu sunt convinsă că suntem cu toţii de acord să discutăm astăzi aşa cum a fost propus timpul de către domnul preşedinte al comisiei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, bine, vă mulţumesc.

Procedură, domnule Tudor? Bine.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Până să spun eu sau colegul meu care este punctul nostru de vedere, aş vrea să întreb ceva.

Noi, în principiu, suntem de acord cu punctul de vedere al comisiei. Dar aici apare o motivare a comisiei: numai în cazul în care există un alt text adoptat de comisie decât cel propus de autor. noi pe care le votăm?

Hai să zic că admitem procedura de urgenţă. Pe care le votăm? Le votăm întâi pe unul şi pe urmă pe celălalt? Şi unde intervine comisia, votăm pe al comisiei? E o procedură care trebuie lămurită.

În general, suntem de acord să fie lămurită o dată şi votată acum, în procedură de urgenţă, cu ambele variante, dar nu înţeleg bine care este procedura în realitate, de a vota.

Suntem de acord în principiu cu al comisiei, dar văd că numai în unele cazuri comisia şi-a spus un punct de vedere. În rest, a rămas autorul. Şi autorul sunt doi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

Domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Teoretic, s-ar putea discuta mult despre această situaţie. Dar practic, dacă se ia coloana a treia punct cu punct, se poate urmări clar, pentru că în coloana a treia, începând cu titlul, până la ultimul articol, alineat, totul apare în forma propusă de comisie.

Deci, se poate urmări. Şi noi vă propunem să discutăm această variantă, împreună, toată comisia, indiferent de apartenenţa politică, toţi iniţiatorii am fost de acord cu această procedură. Şi de aceea eu am propus procedura de urgenţă, pentru că, teoretic, în două-trei locuri sunt amendamente respinse, mai toate amendamentele s-a reuşit să se încorporeze în acest text comun.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna Muscă. Poftiţi.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Ca să lămurim lumea: acolo unde există text nou, este clar pentru toată lumea. Unde-i adoptat unul din textele iniţiale, unul, deci un articol din textele iniţiale, este cu acordul iniţiatorului şi de o parte şi de alta.

Deci, dacă am considerat că un text nu există, un articol nu există în proiectul meu şi există în proiectul domnului ministru, l-am acceptat pe acela, dacă era necesar. Sau invers, unde n-a avut dânsul, sau dacă al dânsului era mai bun, l-am acceptat pe al dânsului, dacă al meu era mai bun, l-a acceptat.

a treia variantă este varianta cu care suntem de acord toţi, începând cu membrii comisiei şi terminând, ca să spun aşa, cu cei doi iniţiatori. Nu este nici o problemă.

Deci, dacă noi suntem toţi de acord cu textul de pe coloana a treia, vă rugăm să fiţi şi dumneavoastră de acord, că atât am pisat la el, că suntem …(Rumoare)

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Capul tabelului este prost conceput şi ne-a indus în eroare.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Ignoraţi capul tabelului şi mergeţi pe varianta a treia.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Văzând şi făcând.

Titlul proiectului.

Pe coloana a treia avem: "Lege privind liberul acces la informaţiile de interes public".

Sunt observaţii? Domnul Ştefan Cazimir.

 
   

Domnul Ştefan Cazimir:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intrând, nu demult, într-o sală a bibliotecii Parlamentului, privirea mi-a fost atrasă de următoarea inscripţie: "Se interzice accesul liber la raft".

Da, aţi auzit bine. "Se interzice accesul liber la raft".

Le-am semnalat bibliotecarelor suavul nonsens al inscripţiei. Bibliotecarele au râs şi au înlăturat-o pe loc.

Vin acum la tema discuţiei noastre. Titlul "Lege privind liberul acces la informaţiile de interes public" îmi aminteşte de inscripţia din bibliotecă.

Trebuie, deci, să ne împrospătăm sensul noţiunii de lege. Legea este un act al autorităţii de stat, care reglementează, ordonă, permite sau interzice. Astfel stând lucrurile, o lege nu poate avea ca obiect liberul acces la informaţiile de interes public, ci doar reglementarea acestui acces.

Titlul adecvat al legii este, aşadar, următorul: "Lege privind accesul la informaţiile de interes public".

Ca o dovadă în acest sens, vă rog să consultaţi art.12, coloana 3, respectiv varianta comisiei, în care se vorbeşte despre excepţiile de la regulă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Doamna deputat Mona Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Apreciez ceea ce a spus colegul nostru şi aşa este un limbaj obişnuit, numai că aici este vorba de un limbaj al legii şi accesul poate fi şi îngrădit, poate fi restricţionat, poate să aibă diferite grade de libertate sau de îngrădire.

Drept urmare, "liberul acces la informaţiile de interes public" este o formulă acceptată nu numai de noi, ci de majoritatea ţărilor care au o asemenea lege.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul preşedinte al comisiei ce părere are?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Noi susţinem propunerea comisiei.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Eu sunt obligat să supun această propunere la vot.

Întâi amendamentul comisiei, după aceea amendamentul dumneavoastră. Dacă era de eliminare, era altceva. Deci vreţi să fie eliminat "liberul"? În sensul acesta aţi făcut amendamentul?

 
   

Domnul Ştefan Cazimir:

Este un amendament de eliminare.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este un amendament... să-l considerăm un amendament de eliminare. Bun.

Deci cine este pentru propunerea domnului deputat Ştefan Cazimir? 9 voturi. Insuficient pentru adoptare.

Vă propun formularea comisiei: "Lege privind liberul acces la informaţiile de interes public".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 3 voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

A fost adoptat.

Denumirea Capitolului I – Dispoziţii generale. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.1. Observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.2 are 3 litere a), b) şi c). Dacă sunt observaţii la vreuna dintre litere? Nu sunt observaţii la nici una.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Capitolul II – titlul. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Secţiunea I – observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.4 are două alineate. Există observaţii la vreunul din alineate? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.5 are mai multe litere. Există vreo observaţie la vreunul din alineate, la vreuna din litere? Nu sunt. Dacă nu sunt, vi-l supun în integralitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

La poz.10 din raport, de la comisie, aş vrea ca să-mi spuneţi, care este exact textul? E pe coloana a doua? Că pe coloana a treia nu văd ceva la art.5. Da.

Domnul deputat Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Deci art.5 al textului propus de comisie este la poz.9 şi are acele litere pe care le vedeţi aici, iar la poz.10 se regăseşte art.6 care începe, de fapt, pe pag. 6 pentru că este o formulare de ...

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Vă mulţumesc. Am înţeles.

Deci, art.6 are mai multe litere, două alineate şi mai multe litere la alin.3. Există vreo obiecţie? Sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru art.6 în integralitate? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.7. Există observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.8. Observaţi că are 5 alineate. Dacă există vreo observaţie la vreunul din alineate? Nu sunt.

Atunci, vi-l supun în integralitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.9. Aici avem două alineate. Există vreo observaţie la vreunul din alineate? Nu sunt.

Dacă nu sunt, atunci supun la vot art.9, în integralitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nimeni.

Abţineri? Nu sunt.

Art.9 a fost adoptat.

Art.10. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.11 are două alineate. Există vreo observaţie la vreunul din alineate? Nu sunt.

Atunci vi-l supun votului, în integralitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.12. Da, poftiţi. Domnul Tudor Marcu are o întrebare, apoi domnul Stefan Cazimir.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc.

Ca să ne putem lămuri, eu, de exemplu, am solicitat să am acces la nişte informaţii dintr-o arhivă care nu este de interes public, nu este de securitatea statului, nici de apărarea naţională, şi peste 25 de ani, sau cât este, 50 de ani, ea se va da publicităţii. Nicăieri nu este prevăzută obligativitatea sau neobligativitatea acelei instituţii de a-mi da acces la informaţiile care sunt depuse într-o bibliotecă, cum să spun, într-o bază de date. Şi care nu sunt secrete, dar nu pot fi scoase pentru că sunt în arhivă şi arhiva are un regim aparte. Această lege nu prevede nimic despre acest caz. V-aş ruga să lămuriţi cumva.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Comisia?

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Dacă citiţi cu atenţie cum e formulată, cum e interpretată informaţia de interes public, se înţelege "orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informaţiei". Deci, teoretic, orice informaţie produsă sau deţinută de aceste autorităţi care nu cade sub incidenţa Legii informaţiilor clasificate, respectiv a viitoarei legi despre datele personale, este publică, de interes public şi aveţi accesul, iar despre ce vorbiţi dumneavoastră este Legea arhivelor care reglementează modul de a avea acces la arhive.

 
   

Domnul Marcu Tudor: (din bancă)

De unde ştiu eu asta?

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Aveţi dreptate, într-adevăr, după ce vom face această lege şi după ce vom legifera cât mai repede şi protecţia datelor personale, atunci va trebui să revedem Legea arhivelor ca să punem cap la cap toate prevederile legale.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Se bat cap în cap, domnule.

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Sunt de acord, dar nu e de domeniul acestei legi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul profesor Ştefan Cazimir.

 
   

Domnul Ştefan Cazimir:

S-ar putea să fie vorba de o simplă greşeală materială. În orice caz, în textul de pe coloana a treia, art.12 alin.1 are următorul enunţ: "Se exceptează de la accesul liber şi neîngrădit al cetăţenilor prevăzut la art.2 următoarele informaţii de interes public…". Şi, întorcându-mă la art.2, nu găsesc nimic de acest fel, găsesc în schimb informaţia pertinentă la art.1, aşa încât presupun că trebuie înlocuită cifra 2 cu cifra 1, pentru că art.1 din coloana a treia sună astfel: "Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul din principiile fundamentale pe care se bazează relaţiile dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României".

Vă rog, domnule preşedinte, să-mi permiteţi şi un accent autocritic legat de faptul că am lucrat pe coloana unu, în ceea ce mă priveşte, făcând anumite observaţii de ordin redacţional, şi n-am mai avut atenţia suficient de distributivă pentru ca să le transfer pe coloana trei. Ca urmare, în varianta deja votată, există un superb pleonasm, un pleonasm de-a dreptul jenant, şi anume: "unul din principiile fundamentale pe care se bazează relaţiile dintre persoane şi autorităţile publice". N-ar mai fi rămas decât să spunem: "unul din principiile fundamentale pe care se bazează temelia relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice..." Dacă nu vi se pare prea greu de realizat, se poate interveni şi acum spunând: "unul din principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice".

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din sală):

De acord.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Pentru prima problemă, sunteţi de acord?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Deci nu mai este fundamentul ca bază. Însă, în ceea ce priveşte situaţia de la art.12, aş ruga un moment de atenţie din partea comisiei şi iniţiatorilor. Într-adevăr, se scrie aici "se exceptează de la accesul liber şi neîngrădit..." şi aici este şi "liber şi neîngrădit..." da, "al cetăţenilor… la art. 2", mă rog e art.1, dar aş vrea ca să vă întreb altceva. Dacă se exceptează de la accesul liber, este limpede că cele care urmează nu mai sunt informaţii de interes public. Informaţiile de interes public, absolut toate, ai acces la ele, or, dacă spunem: informaţii de acces public la care nu ai acces, este foarte ciudat. Deci, în opinia mea, sunt informaţii de interes public la care orice cetăţean are acces, informaţii clasificate sau secrete la care numai unele persoane, în conformitate cu legi hotărâri, instrucţiuni au acces şi informaţii privind viaţa privată care, evident, nici la acelea nu are acces oricine. Mi se pare foarte ciudată această formulare, că dumneavoastră introduceţi ca informaţii de interes public nişte informaţii clasificate.

Poftiţi, o explicaţie în sensul acesta, că asta nu înţeleg...

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Noi am discutat asta în comisie şi am ajuns la o formulare, mi se pare că am ajuns la formularea: "...următoarele categorii de informaţii..." şi cred că obiecţia domnului preşedinte se susţine.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Să spunem "următoarele informaţii" şi să scoatem "de interes public". Dacă sunt de interes public, nu se poate restricţiona accesul.

Poftiţi, doamna Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Toate informaţiile sunt de interes public. Unele, însă, pentru o anumită vreme, într-un anumit moment, pot fi informaţii clasificate. Dar absolut toate informaţiile sunt de interes public, pentru că interesul public primează, dar ele sunt pentru o perioadă clasificate şi unele dintre ele, deci din motive întemeiate.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, de exemplu cifrul de stat al României nu va fi niciodată publicat.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

De asta se spune întotdeauna, sunt informaţii publice cu caracter secret sau informaţii publice la care accesul este absolut liber şi neîngrădit. Aşa e în toată lumea.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Domnule preşedinte,

Eu zic că, într-adevăr, să mergem mai departe, să renunţăm la aceste ultime cuvinte din frază, precum şi la "liber şi". Şi, atunci rămâne doar "accesul neîngrădit", "...se exceptează de la accesul neîngrădit informaţiile:" şi urmează enumerarea pentru că din enumerare oricum rezultă despre ce este vorba.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Cred că este mai logic aşa.

Vă supun spre aprobare această propunere a comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

La lit.a, b, c, d, e, f şi alin.2 sunt observaţii? Nu sunt.

Atunci, permiteţi-mi să vă supun alin.2, în integralitatea sa, la vot.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.13. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.14 are două alineate. Observaţii? Nu sunt.

Vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Şi art.14 a fost adoptat.

Titlul Secţiunii a II-a. Sunt observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.15. Domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

Am un amendament respins, şi anume eliminarea acestui articol pentru că, cel puţin din punctul meu de vedere, este de prisos. Din moment ce orice persoană are garantat dreptul, accesul la informaţie publică este evident că şi persoanele care lucrează în presă au această libertate, deci au accesul la aceste informaţii. Totodată au dreptul constituţional de a-şi exprima părerea prin presă, deci este o legiferare de prisos, adică se înţelege de la sine. Ca atare, am propus ca acest articol să fie eliminat, la fel şi art.16 care iarăşi explică cam acelaşi lucru. dacă eu am dreptul, atunci are şi presa dreptul pentru că prin ea se realizează dreptul meu. Deci sunt două articole pur declarative, fără să existe o normă juridică care trebuie să fie recunoscută de cineva, evident dacă art.15 nu va fi elimint, nu mai intervin la art.16 pentru a solicita această eliminare.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Pe mine m-aţi convins la art.15, la art.16 e mai complicat. Doamna Mona Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Am avut şi în comisie o discuţie pe această temă şi trebuie să recunoaştem că este vorba de o superreglementare. Deci, într-adevăr, este "cu asupra de măsură" - vorba cronicarilor, numai că, am ajuns până la urmă şi eu şi domnul ministru şi chiar restul comisiei de acord că cele mai multe probleme la accesul la informaţie le are presa. Şi, în momentul în care cineva se duce acolo, se duce nu ca persoană, ci ca instituţie de presă. Şi pentru a elimina orice altă confuzie, recunoaştem că am recurs la această superreglementare la care însă ţinem foarte tare pentru că, încă o dată, vă spun – cei care au probleme, în general, nu sunt persoanele care se duc acolo, ci cele care reprezintă presa.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul ministru.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Procedură!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Procedură, dacă e procedură...

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

Am rugămintea, e o lege de foarte mare interes, aşteptată de marea majoritate a oamenilor din ţară şi, în special, de mass-media să nu trecem atât de rapid, noi nu putem să ne exprimăm nici măcar o părere asupra unui cuvânt, că repede trecem la vot. Iată şi nişte greşeli care ţin de cultură, care trec în lege. Uite, oamenii aceia sunt sus acolo, vor râde de noi mâine în ziar. Revin la art.14. Urmăriţi-l puţin şi vedeţi ce greşeli sunt, trecem peste ele aşa, în rapiditatea asta a maşinii de vot ţărăniste de acum 4 ani sau câţi au fost: "Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează..." Dumneavoastră nu ştiţi ce e aceea afectează? Aduc prejudicii. "…în care ţin de capacitatea de exercitare" sau "vizează capacitatea de exercitare", nu afectează... Pentru că este exact sensul negativ al cuvântului. Vă rog încă o dată şi sunt multe astfel de exprimări. Sunt unii oameni care au o uşurinţă mai mare în exprimare, iar alţii care au uşurinţa mai mare de a asculta pe cei care se exprimă mai uşor. Nu mai treceţi aşa de repede peste ele, lăsaţi-ne puţin să judecăm, nu este o grabă uriaşă, aşa ca după aceea să ne facem şi de râs şi sunt multe astfel de... Vă rugăm treceţi puţin mai larg, mai uşor, un timp mai mare peste articole.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu mai revenim, pentru că am votat.

Poftiţi, domnule ministru. O îndreptăm la Senat, dacă consideraţi că reprezentanţii dumneavoastră la Senat o să...

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Aş putea să răspund şi pentru art.14: "afectează" în sensul că într-un fel sau altul impietează capacitatea de a exercita funcţia publică respectivă, deci în sensul acesta. acesta este sensul pe care l-am gândit noi şi o să vedeţi, dacă reflectaţi puţin, este adevărat.

Aş vrea să ajung la Capitolul XV şi XVI, să aduc un argument în plus. Noi am discutat foarte mult în comisie şi în dezbaterea publică pe care am făcut-o, mass-media este o instituţie socială, 90% din opera de informare publică se face prin mass-media. Deci mass-media are nevoie de condiţii speciale de acces. Condiţiile acestea speciale înseamnă a organiza birouri de relaţii cu publicul şi birouri de presă. A ţine conferinţe de presă înseamnă acreditare şi alte lucruri care derivă din acest acces al mass-mediei. Cum spunea şi doamna deputat Mona Muscă, jurnalistul nu se duce la o autoritate sau la o instituţie publică cu buletinul de identitate, el merge în calitate de instituţie socială şi, de aceea, accesul trebuie reglementat în mod special. Zic că este o superreglementare, dar v-aş ruga să acceptaţi acest lucru, pentru că este modern şi ultimele reglementări în materie şi directive chiar ale Comunităţii Europene specifică acest lucru privind accesul mass-mediei la informaţia de ordin public.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul preşedinte al comisiei.

 
   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule deputat, o mică lămurire. Noi discutăm aici în procedură de urgenţă, sigur, asta nu înseamnă a pedala extrem de violent pe fiecare articol, dar vă semnalez că aveţi în comisie câţiva reprezentanţi ai partidului dumneavoastră care au şi dezbătut-o cu foarte mare atenţie, aşa că...

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Dar nu au fost de acord, domnule.

 
   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Nu, au fost de acord.

În orice caz, eroarea pe care aţi semnalat-o dumneavoastră nu e reală. A afecta este un verb cu o semantică foarte clară. În legătură cu cele discutate, personal, eu cred că domnul Marton pe fond are dreptate, în comisie, însă, am ajuns la această concluzie şi, ca atare, vă rog să aprobaţi raportul comisiei.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dar amendamentul domnului Marton este un amendament de eliminare a textului, aşa că sunt obligat să-l supun la vot cu prioritate.

Cine este pentru eliminarea art.15? 3 voturi pentru. Insuficient.

Art.15, în redactarea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Art.15 a fost adoptat.

Art.16. Dacă la art.16 sunt observaţii? Nu sunt.

Îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.17 are două alineate. Observaţii?

Domnul Marton.

 
   

Domnul Márton Árpád - Francisc:

O situaţie asemănătoare, am avut un amendament de eliminare a acestui articol, el având două alineate.

În primul alineat este vorba despre obligativitatea oricărei autorităţi, deci inclusiv a consiliului local al unei comune de a avea periodic, de preferat, lunar, conferinţă de presă. Ceea ce din punctul meu de vedere, este o solicitare cam prea severă, să zic aşa. Oricum, fără sens. Într-adevăr, s-ar putea ca să aibă un interes mare ca un consiliu judeţean să aibă, de obicei, lunar conferinţă de presă, deşi consiliile judeţene au şedinţe trimestriale. Dar, conform acestei legi, poate să aibă conferinţe de presă doar trimestriale. Deci, ca atare, eu am solicitat eliminarea acestui alineat, că dacă a rămas art.16 am un purtător de cuvânt sau un om pe care l-am însărcinat, din moment ce sunt autoritate, am ceva de spus presei, atunci o să ţin o conferinţă de presă. Dacă nu am ceva de spus, n-o să ţin conferinţă de presă, dar dacă presa este interesată de ceea ce fac eu, mă poate întreba, pentru că am legiferat şi această libertate a sa. Ca atare, impun ceva greu de realizat şi în foarte multe locuri de prisos.

Iar alin. 2, vă rog să citiţi, zice astfel: "În cadrul conferinţelor de presă, autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţie de interes public". Trebuie să vă spun că la o întrebare se poate răspunde şi astfel: "Nu sunt însărcinat să răspund la această întrebare..." Şi s-a răspuns. Sau: "Nu cunosc problema". Şi s-a răspuns. Deci ce am obţinut prin introducerea acestui alineat de a avea obligativitatea de a răspunde? Orice purtător de cuvânt, orice persoană va avea abilitatea respectivă de a ocoli orice răspuns direct. Deci, această legiferare iarăşi devine derizorie, pentru că nu se va întâmpla nimic dacă rămâne sau va fi exclus din această lege.

Vă mulţumesc.

Propun eliminarea întregului articol.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Doamna Afrăsinei.

 
   

Doamna Viorica Afrăsinei:

Părerea mea, doamnelor şi domnilor colegi, este că nu trebuie eliminat acest alineat pentru că, dacă am elimina acest alineat, s-ar subînţelege că în cadrul conferinţelor de presă ziariştii nu ar avea dreptul să adreseze orice fel de întrebări celor intervievaţi. Aşadar, considerăm că nu strică ca acest articol să fie stipulat în prezentul proiect de lege astfel încât să fie siguranţa că ziaristul are dreptul să întrebe un lucru cu privire la ceea ce este interesat dacă este de interes public.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Probabil că ar trebui nuanţată oarecum, deoarece consiliu local e acum şi la Gheboaia şi nu ştiu dacă vor năvăli ziariştii acolo.

Poftiţi, vă rog!

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

În primul rând, domnule preşedinte, atrag atenţia asupra unei formulări care din nou este puţin cam şchioapă. "Autorităţile publice au obligaţia de a organiza periodic, de regulă, o dată pe lună." "Periodic" este o formulă care ne permite un fel de liber arbitru, dar acest liber arbitru este anulat de formula următoare: "...de regulă, o dată pe lună". Ori scoatem "de regulă, o dată pe lună", ori scoatem "periodic". Acesta este un aspect.

Al doilea aspect foarte important este cel care se referă la alineatul al doilea: "În cadrul conferinţelor de presă, autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public".

Aş vrea să reţineţi că există situaţii în care autorităţile publice sunt parte în procese în derulare. Ce facem? Pentru că legea ne interzice, Codul penal sau Codul de procedură penală sau civilă ne interzic să oferim informaţii în cazul în care este vorba de procese în derulare. Dacă rămâne asemenea alineat, asta înseamnă că cel care nu dă răspunsuri se poate face vinovat de abuz în serviciu şi poate să devină victima unuia sau altuia dintre reprezentanţii presei care să considere că nu sunt îndeplinite prevederile acestui articol.

Iată de ce datorită formulării care este în suferinţă din punct de vedere al limbii române şi datorită unor aspecte mai puţin clare pe care le conţine, propun eliminarea integrală a acestui articol.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai există o mică problemă, pentru că autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public, dar cred că informaţii de interes public care privesc activitatea lor proprie, nu informaţiile de interes public pe care le-ar deţine altă autoritate publică.

Iniţiatorii. Doamna Mona Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Informaţia publică este definită înainte şi am votat-o deja şi ea se referă la toate informaţiile pe baza cărora funcţionează instituţia sau pe care le manipulează instituţia, le foloseşte, ca să zic aşa. Deci este normal ca la o asemenea conferinţă de presă să se răspundă nu cu "nu comentez, n-am mandat, nu ştiu, nu vreau, nu pot", ci să se răspundă clar la orice întrebare care se referă strict la informaţiile publice pe care le deţine sau pe care le gestionează instituţia respectivă.

În privinţa articolului care se referă la periodicitatea conferinţelor de presă, această periodicitate poate fi o dată pe lună, spune acolo "de regulă o dată pe lună". Dar ea poate fi "o dată la două luni, la trei luni sau o dată pe săptămână". Şi atunci, noi vă rugăm să menţinem "periodic", ceea ce înseamnă că există o obligaţie din partea instituţiilor care funcţionează pe bani publici să ţină aceste conferinţe de presă cu o periodicitate care să fie în raport cu natura activităţii lor şi cu necesităţile respective, şi să lăsăm şi "de regulă o dată pe lună", ca să existe o raportare la... cum să vă spun, la un standard. Deci, o dată pe lună ar fi regula. Spuneaţi de nu ştiu de comună, acolo nu va fi nevoie de o conferinţă de presă pentru simplul fapt că nu există presă în primul rând, nu? Dar există un purtător de cuvânt, o persoană din interiorul primăriei, să spunem, dintr-o comună care informează publicul atunci când este cazul.

Deci, conferinţele de presă se referă strict la situaţiile, la locurile în care există presă şi se poate organiza o conferinţă de presă.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Să punem "de regulă o dată pe lună" în paranteză.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu se pun paranteze într-un text, domnule Marcu. Nu se pun.

Comisia ce opinii are?

 
   

Domnul Tudor Marcu (din sală):

Dacă punem virgulă nu curge corect textul.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

În primul rând că în lege nu se acceptă paranteza. Eu cred că, într-adevăr, formularea creează o anumită posibilitate de suspiciune dar, totuşi, având în vedere că noi am vrut să acordăm celui care organizează această conferinţă de presă posibilitatea să o organizeze într-un timp, pe care şi-l delimitează, dar l-am şi restricţionat "măcar o dată pe lună".

Vă propunem să acceptaţi formula pe care am găsit-o noi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Avem o propunere de eliminare a întregului text pe care trebuie să-l supun votului cu prioritate. După aceea, o să supun votului propunerea de eliminare a cuvântului "periodic" şi, după aceea, supunem textul.

Propunerea de eliminare a întregului text.

Cine este pentru? 13.

 
   

Domnul Tudor Marcu (din sală):

Formularea este nefericită!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Încă o dată vă rog. Cine este pentru eliminare? 21 de voturi pentru eliminare. Nu a întrunit numărul de voturi.

Acum, în alin.1, s-a propus eliminarea cuvântului "periodic", considerat tautologic.

Cine este pentru această eliminare? 2 voturi pentru. Insuficient.

Vă supun votului art.17, în integralitate.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? 10 voturi.

Abţineri? 3 abţineri.

Adoptat.

Art.18 are patru alineate. Observaţii, vă rog! Nu sunt observaţii. Îl supun aprobării.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Pronunţaţi "pentru textul comisiei", să ştie omul ce votează.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

5 voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Art.19. La art.19 avem trei alineate.

Observaţii la vreunul din alineate? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.20. Domnul Márton Árpad.

 
   

Domnul Árpad-Francisc Márton:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Un text de lege este scris ca să oblige pe cineva să facă ceva sau să-l oprească să facă ceva. Teoretic, ceea ce nu apare într-o lege poate fi făcut sau nu este obligatoriu să fie făcut. Ca atare, astfel de lege, un astfel de text, "mijloacele de informare în masă nu au obligaţia de a publica informaţiile furnizate de autorităţile sau instituţiile publice", este de prisos. Singura logică ar avea numai în ipostaza în care aş elimina acest cuvânt "nu" şi aş zice "au obligaţia". Evident că nu solicit asta, deşi, din păcate, de foarte multe ori, lucruri foarte importante nu ajung la public tocmai din cauză că, pur şi simplu, printr-o formă de manipulare, că este şi asta o manipulare, deşi a avut acces la informaţie, a deţinut informaţia respectivă, nici-un organ de presă n-o dă, sau o dă parţial.

Dar nu merg până acolo să obligăm, dar este de prisos să spunem că nu au obligaţia. Ca atare, propun eliminarea acestui articol, că dacă l-am eliminat, nici atunci nu vor avea obligaţia de a publica informaţiile primite.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. O observaţie aş avea şi eu. Să nu se interpreteze cumva că informaţiile furnizate de autorităţile şi instituţiile publice pe care presa nu este obligată să le publice, să nu se încadreze la capitolul acesta şi dreptul la replică, cumva.

Domnul ministru.

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Argumentele pe care le spunea domnul deputat sunt interesante, ne-am confruntat şi noi cu ele. Dar şi în alte legi pe care le-am consultat, legea din Suedia, de exemplu, legea din Ungaria sau din Franţa, există această prevedere şi este legată de faptul că, în practica judiciară, s-a observat că acolo unde, de exemplu, unii jurnalişti cărora li s-a retras acreditarea au contestat... deci s-a ajuns la concluzia că foarte multe instituţii şi autorităţi publice au găsit acesta ca argument pentru a le retrage jurnaliştilor acreditarea. Or, acesta nu este un argument pentru a retrage acreditarea, faptul că au selecţionat. Oricum, jurnaliştii nu pot, chiar dacă este un mod de manipulare, şi aici avea dreptate domnul deputat, chiar dacă este un mod de manipulare selecţia, jurnaliştii nu pot publica toată informaţia pe care o obţin de la autoritatea publică.

Şi atunci, penru a nu exista această posibilitate de a elimina jurnaliştii din conferinţele de presă, este bine să rămână această precizare, chiar dacă pare superfluă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Aveţi o problemă la textul acesta? Da. Poftiţi.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Eu aveam chiar la titlul capitolului III. Dumneavoastră aţi intrat direct la art.21, dar la titlu aş fi avut o observaţie legată de formularea dată chiar de Consiliul Legislativ. Consiliul Legislativ spunea, la un moment dat, cu privire la titlul cap.III, că titlul "Sancţiuni" este inadecvat, deoarece în cuprinsul acestuia nu sunt reglementate sancţiuni aplicabile autorităţilor publice, ci căile de atac împotriva acelor autorităţi sau instituţii care în mod nejustificat refuză furnizarea informaţiilor respective. Şi propunerea Consiliului Legislativ este ca acest cap.III să fie reformulat şi intitulat "Rezolvarea contestaţiilor", în mod corelativ se face referire la contestaţii şi nu la plângeri pe parcursul întregului proiect. Şi că nu sunt sancţiuni în fond adresate autorităţilor publice şi de fapt, aici, în acest capitol, avem de-a face cu modalităţi de rezolvare a contestaţiilor pentru autorităţile care nu conferă şi răspunsurile necesare.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu nu ştiu la ce vă referiţi.

 
   

Domnul Emil Boc:

Nu suntem la capitolul III?

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu. Am trecut de mult de cap.III.

Este textul acela "Mihjloace de informare"...

 
   

Domnul Emil Boc:

A! Deci urmează după aceea. Observaţia mea să fie luată în considerare cu ocazia capitolului următor. Da.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. S-a făcut o propunere de eliminarea art.20.

Cine este pentru eliminare? 16. Insuficient.

Art.20. Cine este pentru?

D. Procedură, domnule Marcu? Da.

 
   

Domnul Tudor Marcu:

Îmi pare rău, dar se poate ca noi 30 şi ceva să fim majoritatea. Nu vedeţi că sala nu mai este în plenitudinea forţelor să voteze? Nu ştiu cum echilibrăm treaba. Unele lucruri sunt pertinente şi pentru 25-30 de oameni şi aceştia sunt majoritatea.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Dar oricum nu putem ca să admitem că un articol sau un amendament este adoptat...

 
   

Domnul Tudor Marcu:

Găsiţi o soluţie. Eu ştiu că se procedează la o şmecherie, o fentă de-a lui Gică Hagi. În cazul în care în sală nu sunt oameni fentăm suficient de mult regulamentul şi nu mai zicem câţi sunt pentru, câţi sunt împotrivă, zicem majoritatea. Dar nu e majoritatea. S-ar putea majoritatea să fie împotrivă şi la "pentru" să fie mai puţini. Asta vreau să spun. Deci, nu mai fentăm, să găsim o soluţie că ne păcălim pe noi înşine. Asistăm degeaba la discuţiile astea.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Poftiţi.

 
   

Domnul Árpad-Francisc Márton:

Domnule preşedinte,

Ca să ieşim din impas, rog toţi colegii să voteze cum doresc şi dumneavoastră să număraţi câte voturi sunt pentru, câte contra, abţineri şi hotărârea majorităţii atunci, conform regulamentului, trebuie să fie acceptată de toată lumea chiar dacă e 2 la 1. Plenul există pentru că nu necesită prezenţa unui număr de deputaţi, chiar cu 3 persoane în sală este cvorum şi se numără câţi sunt pentru, câţi sunt contra şi câţi se abţin.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputat Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Am ajuns la o formulă, dragi colegi şi stimate domnule preşedinte, care cred că împacă lucrurile, şi anume: "...mijloacele de informare în masă nu au obligaţia de a publica informaţiile furnizate de autorităţile publice sau instituţiile publice care nu sunt de natură publică", să spunem. Nu sunt informaţii publice. Şi vă dăm o satisfacţie dacă...

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mă scuzaţi, doamna deputat, dar la o conferinţă de presă oricum nu se comunică informaţii care nu sunt publice. Încercaţi să mulţumiţi toţi colegii, dar nu merge.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Poate găsim o formulare de acceptare...

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule preşedinte al comisiei.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Informaţii care nu sunt de interes public...

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Dacă-mi permiteţi. La acest articol, în principiu, suntem de acord. Doar că în comisie s-a discutat adesea, noi manifestând o grijă deosebită faţă de mass-media, s-a discutat adesea pe cazuri precise, că este foarte posibil, s-a întâmplat să se ridice acreditarea unui ziarist numai pentru că nu a publicat o informaţie pe care a receptat-o la o conferinţă de presă. Şi atunci am căzut de acord că e bine să păstrăm acest articol în această formulare deşi, pe fond, vă repet, suntem de acord că obiecţiunea domnului deputat Marton Arpad, cu care şi dumneavoastră aţi fost de acord, e corectă.

Noi, totuşi, având în vedere experienţa de zi cu zi şi faptul că astfel de lucruri s-au petrecut, vă rugăm să acceptaţi formula la care am ajuns.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Pentru că s-a contestat cvorumul, eu aş supune la vot, din nou, această eliminare şi numărăm voturile pentru, contra şi abţineri şi vedem ce rezultă din lucrul ăsta.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Noi nu am contestat cvorumul...

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru eliminare, vă rog? 19 voturi în favoarea eliminării.

Cine este contra eliminării? 34.

Abţineri? O abţinere.

E clar că n-a trecut propunerea de eliminare.

Cine este pentru art.20? 40.

Au mai intrat în sală. Ia uitaţi cum vin...valuri, valuri!

Voturi contra? 16.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

Cap.III. Aici a fost o obiecţiune din partea domnului deputat Boc să nu-i spunem "Sancţiuni", dar, mă rog, nici cum a propus dânsul...

Da. Iniţiatorii.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

În primul rând, vă aduc aminte că observaţiile Consiliului Legislativ nu sunt obligatorii nici într-un caz.

Doi. Am convenit că este absolut necesar să avem sancţiuni pentru că este vorba de un drept fundamental care dacă nu este respectat aşa cum trebuie, nu ai cum să constrângi instituţiile publice respective decât prin sancţiuni. Şi ţinem foarte mult ca această lege să aibă un capitol de sancţiuni din acest motiv: pentru a obliga să se respecte acest drept constituţional înscris la art.31 din Constituţie – liberul acces la informaţiile de interes public.

Şi atunci, vă rugăm să aveţi înţelegere pentru partea, ca să zic aşa psihologică, a acestui capitol şi a numelui acestui capitol.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Székely.

 
   

Domnul Ervin-Zoltán Székely:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu aş avea o propunere procedurală. Într-adevăr, observaţia Consiliului Legislativ este pertinentă şi justificată pentru că capitolul respectiv nu conţine sancţiuni. Eu, însă, tocmai pornind de la această idee, ca legea să fie funcţională, am propus nişe sancţiuni inclusiv penale în acest capitol, care au fost respinse şi figurează la amendamente respinse şi aş îndrăzni să susţin mai târziu când ajungem după art.21. Şi atunci vă propun ca tranşarea acestei probleme s-o amânăm după votarea art.211 pe care am îndrăznit să propun şi în cazul în care va fi respinsă de către plen, atunci, evident, observaţia domnului Boc este binevenită şi titlul capitolului să-l modificăm. Dacă însă va fi acceptat, atunci nu mai este cazul să modificăm titlul capitolului pentru că legea va conţine sancţiuni.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Comisia ce opinie are? Continuăm în această procedură sau nu?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Noi credem că această lege restituie cetăţeanului un drept fundamental. Faptul că acest drept i-a fost interzis o perioadă extrem de lungă, a făcut ca reflexul lui Pavlov să înceteze. Noi trebuie să reconsiderăm relaţia noastră cu informaţia publică şi dreptul nostru la aceste informaţii, iar lucrul ăsta se realizează inclusiv prin sancţiuni. Noi vă propunem soluţia comisiei.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Dumneavoastră, domnule Boc, veniţi şi reiteraţi denumirea care vreţi s-o daţi acestui capitol?

 
   

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu aveam doar o problemă strict de formă. Sub raport juridic, cei care sunt jurişti probabil ne vor da dreptate, dacă în capitolul respectiv nu sunt prevăzute sancţiuni care pot fi de natură administrativă, fiscală, contravenţională, penală şi aşa mai departe, detaliate, nu putem să punem un titlu consacrat. "Sancţiuni". Toată legea face referire la contestaţii, la plângeri şi, prin urmare, juriştii spun că titlul ar fi mai bine să sune "Rezolvarea contestaţiilor". Repet, aceasta este şi optica Consiliului Legislativ. Dacă dumneavoastră veţi dori să menţinem pentru aspectul formal, pentru aspectul de imagine, de impact, ne putem menţine şi această formulare. Dar strict juridic, formula corectă este "Rezolvarea contestaţiilor".

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dar eu aş vrea să observaţi că la art.22 la alin.2 spune: "Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţii şi poate dispune plata unor daune morale sau patrimoniale". Deci, există posibilitatea acestor sancţiuni, în afară de o răspundere disciplinară, dar, mă rog...

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Iară revin la înţelesul cuvintelor. Unii au un înţeles mai puţin larg, nu vreau să supăr pe nimeni. Când Consiliul Legislativ a propus contestaţia refuzului, contestaţia nu poate fi alăturată de refuz. Eu pot să fac numai o reclamaţie împotriva refuzului. Deci, contestaţia împotriva refuzului nu este un termen corect. Corect ar fi aşa: "Reclamaţiile", sus, "Rezolvarea reclamaţiilor" în loc de "Sancţiuni". Că atâta timp cât nu spun care sunt sancţiunile nu poţi să le definesc, nu pot să le denumesc ca atare. Dar "Rezolvarea reclamaţiilor" mi se pare cel mai corect.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Comisia îşi menţine punctul de vedere, da?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Îl menţinem adăugând faptul că instanţa poate dispune, spune legea, plata unor daune morale sau patrimoniale. Aceasta mi se pare, totuşi, o sancţiune.

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Este modul de rezolvare!

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu este pedeapsă, este rezolvare!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi sancţiunile disciplinare tot sancţiuni sunt, dar le dispune persoana juridică.

Supun titlul Capitolului IV, "Sancţiuni".

Cine este pentru? Mulţumesc.

E cineva împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Art.21 are 3 alineate. Dacă sunt...

Da, poftiţi, vă rog.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Daţi-mi voie să fac întâi o observaţie generală.

Am sentimentul că această parte a legii este pentru captarea bunăvoinţei presei pentru anumite instituţii şi autorităţi. Se creează o discriminare pozitivă vizibilă, asigurându-se numai drepturi şi fără nici un fel de obligaţii în ceea ce priveşte modul şi exactitatea relatării celor transmise în cadrul conferinţelor de presă sau prin alte forme, în presă, putându-se, deci, trage concluzia că presa nu are nici un fel de responsabilitate.

În cazul acestui alin.1, care spune: "Refuzul explicit sau tacit al unei persoane fizice angajată, a unei autorităţi sau instituţii publice de a aplica oricare dintre prevederile prezentei legi constituie o îngrădire a liberului acces la informaţie şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat".

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Se ştie foarte bine că instituţiile publice, de regulă, au servicii de relaţii cu publicul sau, mai nou, şi purtător de cuvânt.

În cazul în care o persoană care lucrează într-un compartiment administrativ este angajat al unei instituţii publice sau lucrează eu ştiu în ce domeniu specific organigramei instituţiei respective nu are acces la informaţie, poate să conducă la o asemenea formulare, inclusiv la abuzul de drept, pentru că, în momentul în care instituţia respectivă are reglementate modalităţile de a intra în contact cu mass-media şi reprezentanţii acesteia, nu putem cere oricărei persoane fizice angajate într-o instituţie publică să devină, cu alte cuvinte, furnizor de informaţie.

Consider că este inutilă această specificare, de vreme ce în articolele anterioare s-a făcut precizarea, la art.16, "pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare se desemnează", deci au obligaţia de a desemna un purtător de cuvânt din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice. Prin urmare, atât acest alineat şi, pe cale de consecinţă, şi celelalte, ar trebui să fie, în totalitatea lor, eliminate, pentru a se asigura posibilitatea instituţiilor publice să-şi desfăşoare activitatea în mod corespunzător.

Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă, în orice moment, orice ziarist se adresează oricărei persoane angajate în instituţia publică. Simplul refuz pentru obligativitatea lor de a-şi rezolva problemele specifice fişei postului, de a furniza relaţii generale sau relaţii specifice domeniului de activitate îl poate pune, pe cel în cauză, în situaţia de a suporta consecinţele acestui articol. În consecinţă, cred că trebuie lăsată la latitudinea reprezentanţilor administraţiei publice, respectiv a serviciilor de informare şi relaţii publice, obligativitatea aceasta de a furniza orice informaţie reprezentanţilor mass-media.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Márton Árpad.

Din partea comisiei sau din partea dumneavoastră?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Scoatem articolul cu purtătorul de cuvânt, pentru că este inutil!

 
   

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dacă acest articol nu rămâne, atunci nu are sens întreaga lege. Dacă măcar obligativitatea, atunci când este clară, nu are, pe cealaltă parte, măcar atât că s-ar putea să fie sancţionat disciplinar, sancţionată persoana care nu se comportă cum prevede legea, atunci, într-adevăr, nu are sens această lege.

Dar dumneavoastră aţi avea dreptate, dacă această lege ar suna altfel, însă, în art.8, există un alin.2 care zice astfel: "În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia publică, urmând ca cererea să-i fie rezolvată în termenele prevăzute la art.7". Adică, dacă vine la mine cineva, funcţionar, eu să nu fiu nepoliticos şi să nu-i răspund deloc, ci să-l îndrum acolo unde trebuie să-şi depună cererea pentru a primi această informaţie. Şi, dacă am făcut atât, m-am conformat legii şi nu mă mai poate trage nimeni la răspundere, însă dacă eu sunt mitocan şi nu răspund deloc, atunci să fiu sancţionat măcar disciplinar. Mi se pare normal.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Se bate cap în cap!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Este un punct de vedere şi, mă rog, mai este şi problema că această sancţiune o dă nu cineva din afară, ci şeful persoanei juridice unde s-a întâmplat acest lucru şi evident că nu există o obligaţie de a sancţiona, ştiu eu, merceologul de la aprovizionare pentru că s-a pus o întrebare la care nu ar fi fost în stare să răspundă decât unul din conducătorii unităţii respective.

Da, spuneţi, domnule Tudor.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Numai câteva cuvinte.

Toţi vrem acelaşi lucru: să fie funcţionarul public pus în situaţia de a fi mai receptiv la cerinţele oamenilor, în special ale ziariştilor. Nu vrem îngrădirea aceasta, numai că se bat cap în cap aceste două articole. Pe de o parte, ei zic că el atrage răspunderea dacă nu doreşte să dea informaţia pe loc, aşa se înţelege din articolul acesta: atrage răspunderea disciplinară. Imediat, ziaristul se duce la director şi îi zice: nu m-a ascultat nu ştiu cine şi nu mi-a dat informaţia, dă-l afară sau ştiu eu ce, că dumneavoastră nu ştiu dacă toţi aveţi relaţii cu presa, dar nu tot ce se scrie în presă, aşa de elegant cum se scrie, apare şi în realitatea discuţiilor dintre presar, cum zicem noi, adică dintre ziarist şi instituţia publică.

Există situaţii foarte tensionante şi dacă omul acela stă cu o coadă de 20 de oameni în faţa lui şi stă să-i explice organigrama unui ziarist, cu toate că el nu are nici o tangenţă cu aceasta, sub sancţiunea că-l pedepseşte directorul, pe de altă parte poate să spună, dar nu aici se prevede, că dacă se prevedea aici era foarte bine: du-te, domnule, la organul specializat! Atunci se bat cap în cap, este un nonsens.

De la bun început, poţi pune acolo: adresaţi-vă instituţiei publice care răspunde de activitatea noastră, adică purtătorului de cuvânt. Numai stă fiecare să dea acolo informaţii. Ori este inutil acest articol, ori celălalt. Este o aberaţie, vă spun încă o dată! Trebuie să-l eliminăm sau să-l completăm astfel încât să nu apară direct responsabilitatea disciplinară, chiar atâta cât ziceţi.

Pentru unii e mai gravă sancţiunea aceasta disciplinară că-l dă afară din servici, decât aceea penală că-i dă 1.000 de lei amendă. Deci ori să spunem că el poate să îndrume pe cel care solicită informaţia către purtătorul de cuvânt sau către instituţia specializată sau compartimentul specializat din instituţia respectivă. În felul acesta, evităm dubiile, nu mai băgăm spaima, sabia lui Damocles la fiecare funcţionar: aoleu, dacă acesta e ziarist, aoleu, dacă acesta e... şi mă întreabă şi... Acela nu mai poate lucra! Deci ori spunem în completare, la o virgulă, pe aici, "cu prevederile prezentei legi, constituie îngrădirea..." sau, mai înainte "angajată..." acum nu pot să-mi dau seama, dar poate comisia găseşte formula prin care să iasă responsabilitatea directă, pe loc a acestui angajat, dacă nu-i dă ziaristului nervos o informaţie, acolo, că el apare..., la miezul nopţii trebuie să dea ştirea.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Noi nu mai putem nici în procedură obişnuită să mai primim amendamente de fond, dar într-o dezbatere care a fost în procedură de urgenţă.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nici nu ştim dacă este urgentă. Nu este urgentă, lucrăm aşa cum este!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Onisei.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Întâi de toate, vă rog să observaţi că este vorba de un angajat al unei autorităţi publice în general şi în contextul proiectului de lege avem distincţii foarte clare între purtătorul de cuvânt şi angajatul unei autorităţi publice care, prin sarcinile de serviciu pe care le are, este obligat să ofere unui cetăţean informaţii care-l interesează. Pot să vă dau o sută de exemple în legătură cu modul cum funcţionează un minister sau o primărie ş.a.m.d.

În al doilea rând, vă rog să observaţi că nu e vorba aici de relaţia specifică, specială între mass-media şi funcţionarul public, ci e vorba de persoană în general şi de dreptul acesteia de acces la informaţia publică, aşadar şi de un cetăţean obişnuit, care vrea să afle sau să-şi ia după rolul agricol o copie a poziţiei lui din rol şi ce hectare de pământ are, dar şi, eventual, de un reprezentant al presei.

De asemenea, vă rog să observaţi că, potrivit alin.2, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decelează, apreciază dacă funcţionarul a făcut-o cu rea intenţie, deci în primul rând dacă avea obligaţia, dacă postului îi impunea obligaţia să dea informaţia publică şi, de asemenea, că există un termen de 30 de zile. Pentru că, tot din contextul legii, avem informaţii publice care se pot oferi imediat şi informaţii publice pentru a căror oferire către beneficiar e nevoie de o anumită documentare.

Prin urmare, eu cred că articolul, aşa cum a fost el votat de către comisie, este clar, este explicit, este temeinic.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Revenim la condica de reclamaţii! Acelaşi lucru se făcea înainte cu condica de reclamaţii.

 
   

Domnul Mircea Octavian-Purceld:

Stimaţi colegi,

La art.16, noi spunem clar: "Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţii de interes public, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a desemna un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul Compartimentelor de informare şi relaţii". Şi venim aici la art.21, şi ne referim: "refuzul explicit sau tacit al unei persoane fizice". Nu putem să acceptăm "o persoană fizică".

Nu orice persoană fizică, din orice instituţie are dreptul să dea informaţii, să intre în relaţii cu presa sau să intre în relaţii cu alte persoane din alte instituţii. Nu se poate! Adică puneţi-vă în situaţia unui consiliu judeţean sau, dacă vreţi, putem să luăm şi un exemplu concret. Vine cineva, se duce la un serviciu şi spune: eu vreau să stau de vorbă, în timpul programului, cu domnul cutare de la direcţia cutare sau de la serviciul cutare. Aşa ceva nu se practică niciunde!

În aceste condiţii, v-aş propune să păstrăm art.21. Probabil că nu o să fie cea mai fericită structurare, dar aş vrea să-i zicem aşa: "Refuzul explicit sau tacit al unei persoane nominalizate la art.16, a unei autorităţi sau instituţii publice de a aplica..." – aceasta poate fi sancţionată: numai persoanele împuternicite să intre în asemenea raporturi, nu orice persoană fizică din orice instituţie.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Portarul sau femeia de serviciu!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna Mona Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Şi eu îi mulţumesc timişoreanului Purceld, prieten vechi din copilărie, numai că îl rog să citească textul integral. Deci: "...al unei persoane fizice, ..." şi urmează: "...angajată a unei autorităţi sau instituţii publice, de a aplica oricare...", aici ar fi trebuit "pentru aplicarea oricărei prevederi din prezenta lege".

 
   

Domnul Mircea Octavian-Purceld (din sală):

"Desemnată să..."

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Este trecut aici: "...angajată a unei autorităţi sau instituţii publice, pentru aplicarea acestei legi". Deci se spune clar. (Domnul deputat Octavian-Mircea Purceld comentează din sală)

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Dragul meu, ascultă-mă ca în copilărie, şi o să mă înţelegi mai bine decât acum: deci "...persoană fizică angajată a unei autorităţi sau instituţii publice, pentru aplicarea prevederilor prezentei legi". Deci este clar că nu e orice funcţionar. Scrie aici clar. (Domnul deputat Octavian Mircea Purceld insistă în continuare)

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. V-ar deranja să scrieţi acolo: "a unei autorităţi publice ce are în atribuţiune aplicarea oricărei prevederi..."

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din loja iniţiatorului):

Este, este!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, dar este puţin cam inexplicit.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din loja iniţiatorului):

"pentru aplicarea prezentei legi".

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

"Pentru" este altceva!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Poftiţi.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Nu vă supăraţi, dar explicaţia de ultimă oră este şi mai surprinzătoare.

Toate persoanele angajate în instituţiile publice ar trebui să ofere informaţii, deci nu sunt numai anumite persoane. Dar eu cred că este o sursă de creare de haos în activitatea instituţiilor publice. Vor fi deranjate, în orice moment, compartimentele sau serviciile unei instituţii publice, pe simplul motiv că este creată această prevedere legală de care se vor prevala pentru a solicita oricui, în orice moment, orice informaţie.

Gândiţi-vă că sunt persoane care nu au pregătirea necesară pentru a face această comunicare cu mass-media. Sunt persoane cu o calificare profesională insuficientă.

Cred că o asemenea prevedere nu este o sursă de reglementare corectă a activităţii instituţiilor publice, ci încă o piedică în desfăşurarea corectă şi eficientă a activităţii lor.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, spuneţi.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Numai pentru formulare.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Pentru formulare.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Formularea e incorectă, aici lumea are dreptate.

Deci: "Refuzul tacit al unei persoane fizice angajată a unei autorităţi sau instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi". Deci "publice..."

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

"publice", fără virgulă!

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

"... pentru aplicarea prevederilor prezentei legi".

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, domnul Székely.

 
   

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

O intervenţie procedurală.

Consider că amendamentul făcut de doamna Mona Muscă este de redactare numai. Trebuie să amintesc că, potrivit Regulamentului, nu se mai pot aduce amendamente de fond la acest text de lege, la această fază a dezbaterii.

Consultând amendamentele respinse, nu există nici unul. Atunci, eu vă rog, domnule preşedinte, să sistaţi discuţiile la acest articol şi să supuneţi la vot textul, cu acest amendament de redactare al doamnei Muscă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia e de acord cu acest amendament de redactare?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Deci tăiată virgula şi pus punct!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, bun.

Domnule ministru, poftiţi.

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Noi am lucrat în comisie şi, lucrând foarte mult, o zi întreagă, se naşte o narcoză de grup, încât nu mai vezi din afară.

Cred că obiecţia pe care o făcea domnul deputat Brudaşca este corectă şi am putea să mergem în sensul următor: "…o persoană fizică angajată a unei autorităţi publice desemnată pentru a aplica prevederile prezentei legi". (Aplauze în Grupul PRM) Şi atunci cred că şi noi suntem de acord cu aceasta.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia este de acord cu o asemenea formulare? Da sau nu?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare (din loja comisiei):

Da.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Atunci, supun la vot acest articol, cu formularea propusă de domnul ministru.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? 3.

Abţineri? 1 abţinere.

Mulţumesc. Adoptat.

Art.22.

Poftiţi, domnule Székely.

 
   

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am un amendament respins, prin care am propus introducerea unui articol nou, art.211.

Mă bazez pe faptul că orice act normativ, orice text de lege trebuie să aibă o împărţire tripartită: expunerea, dispoziţia şi sancţiunea. Fără sancţiuni, această lege nu ar deveni funcţională, pentru că modalităţile prevăzute în art.21 privind repararea prejudiciului cauzat de către autorităţile publice refuzând anumite informaţii de interes public nu sunt îndestulătoare, pentru că ei, în continuare, pot persista în refuzul de a asigura acces la aceste informaţii de interes public şi cei care sunt interesaţi în obţinerea acestor informaţii pot fi ţinuţi departe de aceste informaţii foarte mult timp, pentru că, în continuare, refuzul poate să se perpetueze. De aceea am considerat necesar să introduc două articole noi care să prevadă următoarele.

Deci art.211: "Distrugerea, ascunderea sau sustragerea suportului pe care se găsesc informaţiile de interes public de către un funcţionar public, cu scopul de a împiedica accesul liber la aceasta constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. Distrugerea din culpă a suportului informaţiilor de interes public prevăzut în alin.1, care prezintă o valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă faptele prevăzute în alin.1 şi 2 sunt săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor lui de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu 1 an. Tentativa infracţiunii prevăzută în alin.1 se pedepseşte".

Atunci când am formulat acest amendament, acest articol, am avut în vedere art.242 Cod penal privind sustragerea sau distrugerea de înscrisuri ale căror elemente constitutive sunt foarte asemănătoare, în unele cazuri chiar identice cu acest fapt.

Consider că dacă acolo, în Drept comun, se sancţionează o asemenea faptă cu aceste pedepse, este firesc ca şi în cazul în care aceste informaţii sunt distruse, din intenţie sau din culpă, trebuie să fie pedepsite.

Şi, ca să nu mai revin la microfon a doua oară, aş adăuga că am un alt amendament, tot respins, art.212, un articol nou, cu următorul text: "Fapta funcţionarului public cu atribuţii de relaţii publice care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, refuză să pună la dispoziţia solicitanţilor legali informaţiile de interes public constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

În acest caz am avut în vedere art.246 Cod penal care sancţionează abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât fapta acestui funcţionar întruneşte elemente constitutive ale acestei infracţiuni sau cel puţin elementele sunt foarte asemănătoare acestui fapt.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

V-aţi înscris. Poftiţi.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Vă rog să fiţi atenţi puţin şi să acceptaţi ideea mea: "Hotărârea tribunalului este supusă recursului". Mai jos, însă, spune că "plângerea cât şi apelul". Până la recurs, el poate să facă apel, că niciodată nu se duce nimeni să facă recurs. Face recurs la hotărârea apelului. De aceea corect este : "Hotărârea tribunalului este supusă căilor de atac legale". Pentru că acestea sunt: întâi, la tribunal, face apel şi apoi, la Curtea de apel, face recurs. Cine a făcut aici, nu a fost atent.

Decizia Curţii de apel este de la recurs. El a sărit o treaptă. Ştiţi unde se prevede să sari o treaptă? La senatori şi deputaţi, în cazul în care există o plângere penală şi i s-a ridicat imunitatea, direct se duce la Curtea de apel. Dar aici este problema de căile normale de atac, adică hotărârea tribunalului, apelul care e o cale de atac, hotărârea apelului prin recurs, care e a treia cale de atac. Şi atunci zicem aşa: "Hotărârea tribunalului este supusă căilor de atac legale, decizia tribunalului, Curţii de apel şi..." Nu: "...decizia Curţii de apel după recurs", că, pe urmă, zic iar "apel...".

Ştiţi ce nu se leagă? Zice: "Decizia Curţii de apel", care e recursul şi, pe urmă, zice "plângerea cât şi apelul". Păi vin, după ce am obţinut recursul, fac apel?! Este o brambureală de nedescris aici! "…căilor de atac legale" şi, după aceea, poţi zice: "decizia Curţii de apel este supusă şi irevocabilă", pentru că aceasta abia este decizia recursului Curţii de apel.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, domnul Boc.

 
   

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc.

Cu tot respectul pentru domnul Marcu, eu cred că formula de aici este corectă. În ce sens? Dacă eu l-am înţeles corect.

Instanţa primară la care ne adresăm este o acţiune specifică Contenciosului administrativ, unde instanţa competentă este tribunalul, nu judecătoria. Deci se începe direct la tribunal. Şi în aceste acţiuni nu avem trei grade de jurisdicţie, ci două grade, la fel ca şi la calomnie şi la alte procese.

Prin urmare, se începe la tribunal, hotărârea tribunalului este supusă recursului judecat de către Curtea de apel, iar acolo sentinţa rămâne definitivă.

Deci, după părerea mea, procedura invocată aici este legală cu două căi de atac, şi nu procedura obişnuită cu trei grade de jurisdicţie: judecătorie, tribunal, Curte de apel, pentru că aici se începe direct la tribunal.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din loja iniţiatorului):

Aceasta se referă la ce e mai sus.

 
   

Domnul Emil Boc:

Iar plângerea se referă la cea depusă la tribunal, iar apelul se referă la acela înaintat către Curtea de...

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă (din loja iniţiatorului):

Se referă la ce era înainte!

 
   

Domnul Emil Boc:

Deci, în acest sens, eu cred că, totuşi, procedura este corectă. Judecătoria nu există.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei.

 
   

Domnul Emil Boc:

Sunt două căi de atac. Este specifică, procedură cu celeritate. Pentru celeritate, de exemplu, şi la calomnie, nu avem trei grade, ci două grade de jurisdicţie.

Dar dumneavoastră aveaţi perfectă dreptate, dacă ar fi fost toate cele trei instanţe, dar aceasta a fost soluţia legiuitorului şi aceasta e şi soluţia în plan internaţional, din câte cunosc eu.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Onisei.

Din partea comisiei sau a dumneavoastră?

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Nu mai repet. Absolut de acord cu argumentaţia domnului deputat Boc, pentru că este corect din punct de vedere juridic.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, dar vă rog să vă referiţi din partea comisiei, la propunerea făcută de domnul Székely, amendamentul dânsului, respins.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

În legătură cu amendamentele respinse, sunt două mari probleme.

Prima problemă este aceea că, după părerea comisiei, este un tratament juridic extrem de dur şi este foarte greu, cel puţin în legătură cu aplicarea lui 246 Cod penal. Să vedem, nu-mi dau seama cum se poate aprecia dacă sunt elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, pentru un simplu refuz de a oferi o informaţie publică, pe de o parte, pe de altă parte a introduce, în cadrul acestor două proiecte de lege sau proiectelor de lege, în succesiunea lor, infracţiuni, cred că ne ducem deja în materia legilor organice.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Aceasta nu ar fi o problemă, partea cealaltă a explicaţiei, prima parte rămâne valabilă.

Domnul ministru are ceva de adăugat, în ceea ce priveşte respingerea amendamentelor făcute de domnul Székely?

 
   

Domnul Vasile Dâncu:

Eu cred că sunt formulate destul de exact, cel puţin din punct de vedere formal, însă ar fi vorba de o altă lege, după părerea mea, o lege, nu ştiu, a arhivelor sau a administraţiei publice locale.

Nu cred că informaţia publică este reprezentată doar de înscrisuri şi de suporturi de diferite tipuri. Cred că este o presupoziţie poliţistă aici, care stă în spatele ei, pentru că, de obicei, informaţia publică, informaţia de interes public este o informaţie care se constituie în procesul acesta de relaţie cu publicul. De aceea am prevăzut termene pentru a face rapoarte anuale ş.a.m.d. Deci nu este vorba de înscrisuri oficiale, în primul rând. Nu cred că se referă la aceasta.

Nu sunt jurist, dar cred că nu se susţine.

 
   

Domnul Emil Boc:

Este vorba doar de o corelare lingvistică.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, dar suntem în procedură de urgenţă şi am depăşit timpul.

 
   

Domnul Emil Boc:

Nu este amendament de fond, este doar unul de corelare şi pentru rigoare juridică.

La alin. 1 de la art. 22: "În cazul în care persoana se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, aceasta poate face o plângere la tribunalul în raza teritorială a căreia se află domiciliul sau sediul acesteia." Nu sună bine din punct de vedere juridic şi formula propusă este aceea că: "Persoana vătămată poate face o plângere tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau sediul acesteia." Această observaţie se regăseşte şi în cele făcute de Consiliul Legislativ, aproximativ în această formă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Iniţiatorul şi comisia sunt de acord.

Cine este pentru această corelare? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă supun votului formularea comisiei, urmând ca, dacă aceasta este respinsă, să supunem la vot şi amendamentele domnului Szekely... Da, am înţeles ce vreţi să spuneţi, dar spuneţi.

 
   

Domnul Márton Árpad Francisc:

Nu este un amendament la acest articol, este un articol distinct şi, deci, se votează distinct.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Supun la vot art. 22, în formularea comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? 1 abţinere.

Acum, domnule Szekely, dumneavoastră introduceţi nişte articole noi, nu?

 
   

Domnul Székely Ervin Zoltan:

Eu am propus introducerea a două articole noi: 211 şi 212. Înainte de votarea art. 22, ar fi trebuit să supuneţi la vot aceste propuneri de articole noi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Comisia şi iniţiatorii nu au acceptat această propunere a dumneavoastră, o supun la vot.

Cine este pentru? 5 voturi pentru, insuficiente pentru adoptare.

Cap. IV. Titlul capitolului. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Mu sunt.

Abţineri?. Nu sunt.

Adoptat.

Art. 23. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 24. Sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Îl supunem votului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 25. Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

În şedinţa de vot de marţi, o vom adopta în integralitate.

Domnul preşedinte al comisiei. Poftiţi!

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Doamnelor şi domnilor,

E prima oară când comisia noastră a fost sesizată în fond cu astfel de proiecte de lege, vă mulţumesc pentru votul pe care prespun că îl veţi da soluţiei pe care comisia v-a prezentat-o. Îmi cer scuze pentru inadverdenţele apărute şi chiar pentru erorile gramaticale, voi fi mai atent pe viitor.

Mai mult, v-aş sugera ca atunci când apar legi de o importanţă similară, ca a acesteia, să aveţi amabilitatea de a veni – mai cu seamă că sediul comisiei noastre este foarte aproape de sal㠖 şi de a discuta cu noi. În orice moment, uşa comisiei noastre este deschisă.

Vă mulţumesc încă o dată.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna Muscă, poftiţi.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor, pentru că este un moment important pentru România, este o lege care pune ştampila pe România, că este o ţară democratică, este o lege a transparenţei şi e o lege care trebuia să apară în România de multă vreme, dacă vrem într-adevăr să intrăm în lumea ţărilor civilizate. A fost cerută de Uniunea Europeană, de NATO şi este cerută de esenţa democratică a unei ţări.

Vreau să mulţumesc din tot sufletul celor care ne-au ajutat. Şi aici mă refer în primul rând la organizaţiile nonguvernamentale şi vreau să le numesc: APADOR CH, Societatea academică română, Centrul pentru jurnalism independent – care ne-a oferit şi o expertiză internaţională pentru acest proiect de lege. Vreau să le mulţumesc celor din presă, care ne-au ajutat să ajungem la formulele cele mai bune.

Îi mulţumesc domnului ministru Vasile Dâncu, pentru că: 1) în ritm alert a produs un proiect de lege; 2) că acest proiect de lege a fost bun; 3) că deşi au fost multe piedici, până în momentul în care am ajuns să discutăm cele două proiecte de lege şi am fost mult ţinută de haine, ca să nu ajung la finiş, trebuie să recunosc că, pe ultima sută de metri, am avut o foarte bună colaborare cu domnia sa şi ţin să-i mulţumesc.

Ţin să mulţumesc comisiei, pentru că această lege s-a discutat, de fapt (iarăşi, pe ultima sumă de metri) timp de 12 ore în comisie şi colegii mei nici n-au plecat din comisie, nici n-au obstrucţionat discuţiile în ziua respectivă. Şi mulţumesc comisiei şi preşedintelui comisiei pentru că am ajuns în acest moment.

Domnule preşedinte de şedinţă, vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru că am reuşit să finalizăm, cel puţin până la votul final, acest proiect de lege.

Vă mulţumesc tuturor foarte mult şi mă declar foarte mulţumită pentru acest proiect de lege, demn pentru oricare altă ţară democratică de pe planeta aceasta. Mulţumesc.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii naţionale pentru protecţia copilului şi adopţie (amânarea votului final).  

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii naţionale pentru protecţia copilului şi adopţie.

Potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Trebuie să aprobăm timpii afectaţi pentru articole şi pe ansamblu.

Poftiţi, să faceţi propunerile.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune ca timpul afectat fiecărei intervenţii să nu depăşească 1 minut şi timpul total afectat dezbaterii acestui proiect de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 să nu depăşească 5 minute.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu avem voturi împotrivă.

Abţineri? Nu avem abţineri.

Să supunem în primul rând la vot titlul.

Cine este de acord cu titlul? Mulţumesc.

Contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

A fost adoptat.

Vă rog să trecem la ordonanţă.

Art. 1. Observaţii? Nu sunt observaţii.

Cine este pentru? Considerat votat.

Art. 2. Sunt observaţii, sunt amendamente? Nu sunt. Adoptat.

Art. 3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 5. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 6. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Art. 7. Avem o propunere, dacă sunt observaţii la alin. 3? Nu sunt. Atunci, punem la vot propunerea comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu avem.

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Amendamentele au fost respinse în comisie, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dar putea să ia cuvântul cel care a formulat amendament.

Bine, şi art. 7 este adoptat.

Art. 8. Cel care a făcut amendamentul? Nu îl mai susţine. Adoptat.

Cap. II. Titlul capitolului. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 9. Nu sunt observaţii, nu sunt amendamente. Adoptat.

Art. 10. Ceva observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 11. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 12. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 13. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 14. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 15. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 16. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. III. Vreo observaţie? Nu sunt. Adoptat.

Art. 17. Observaţii? Poftiţi, ia spuneţi! Aţi avut amendament respins?

 
   

Domnul Adrian Mărăcineanu:

Vă mulţumesc. V-aş supune atenţiei formularea doar la pct. a): "Contribuţii obligatorii ale consiliilor locale din a căror rază teritorială provine copilul cu handicap şi cel aflat în dificultate sau persoana majoră." Deci, nu "provin".

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Perfect, bineînţeles că copilul "provine".

Sunteţi de acord, da? Mulţumesc. Adoptat.

Mai aveţi o observaţie de genul acesta?

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Nu vă supăraţi, trebuie să citim cu atenţie textul art. 17.

Deci, "provin", atât copilul cu handicap, cât şi cel aflat în dificultate, este plural, deci sunt doi. Şi, atunci, forma corectă este cea din text, "provin", nu "provine".

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun, atunci lăsăm art. 17 în forma iniţială. Mulţumesc. Adoptat.

Art. 18. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Cap. IV – "Dispoziţii tranzitorii şi finale". Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 19. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 20. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Art. 21. Observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Art. 22. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 23. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 24. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 25. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic al ordonanţei. Sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Votul final, marţi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.77/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective (amânarea votului final).  

Avem următorul proiect, mai uşor, aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 77/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Se propune respingerea.

Vă rog să faceţi nişte propuneri pentru ca, eventual, grupurile parlamentare să poată interveni.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

În privinţa Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 77/2000, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a reexaminat acest proiect de lege şi a înlocuit un raport depus iniţial, în 30 iunie 2000, cu un raport, cel pe care îl supunem dezbaterii plenului, un raport de respingere a acestei ordonanţe. Cu observaţia că prevederile au fost preluate şi introduse ca amendamente la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999.

Repet, propunerea comisiei este de respingere a acestui proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 77/2000. În măsura în care plenul nu va accepta soluţia propusă, timpul pentru intervenţii propus este de 1 minut pentru fiecare intervenţie a colegilor deputaţi şi 5 minute timp final pentru dezbaterea întregii ordonanţe.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Sunt comentarii, luări de poziţie ale grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Vă supun la vot respingerea ordonanţei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Deci, un vot final asupra problemei va avea loc marţi.

Poftiţi!

 
   

Domnul Ioan Bivolaru:

În spiritul noului regulament, trebuie gândită de către Biroul Permanent al Camerei procedura pentru astfel de situaţii. În condiţiile în care comisia înaintează un raport de respingere, este foarte clar că, cel puţin conform regulamentului, ea intră direct pe votul final.

Deci, practic, votul care s-a dat mai înainte cred că nu are nici o reprezentativitate.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Atunci, să avem votul final marţi, care va avea, bineînţeles, efectul decisiv.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/1999, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 185/1999, care este în această situaţie. Poftiţi, domnule preşedinte.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ca şi în cazul raportului anterior, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a reexaminat Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 185/1999 şi vă propune, printr-un raport ce înlocuieşte raportul iniţial, depus în 22 decembrie 1999, respingerea acestei ordonanţe de urgenţă. Cu menţiunea că prevederile ei au fost preluate ca amendamente la aprobarea aceleiaşi Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999.

Deci, repet, supunem propunerea de respingere a ordonanţei. În măsura în care nu este de acord plenul cu această măsură, timpii, fiind vorba de o procedură de urgenţă, propuşi de comisie sunt: 1 minut pentru fiecare intervenţie a colegilor deputaţi; 5 minute timpul integral afectat dezbaterii acestei ordonanţe de urgenţă.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vrea cineva, vreun grup, să se înscrie la dezbateri generale? Nu.

În cazul acesta, amânăm votul final asupra problemei pentru marţi.

Eu doresc să vă mulţumesc pentru colaborare şi suspend şedinţa de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,05.