Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2001
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2001
|
Şedinţa a început la 8,45. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu,Viorel Hrebenciuc, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cu acordul dumneavoastră, putem începe intervenţiile. |
|||||
|
Invit la cuvânt pe domnul Ştefan Păşcuţ. Este? Da. Se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Trag nădejdea că nu mi se va lua în nume de rău revenirea la un subiect care a fost îndelung discutat şi aici şi în mass-media şi despre care se crede, poate, că a fost epuizat. Nu pentru a-l readuce în actualitate mă voi referi la scandalul Harghita-Covasna, ci pentru că, asemenea unui Trabant, a avut un metru lungime şi a lăsat în urmă 10 m de fum. Despre acest fum voi vorbi astăzi, despre ceea de a scăpat primei pagini a ziarelor, deşi poate era de lămurit. Sunt câteva întrebări care, deşi se impun aproape de la sine, parcă nu prezentau analizele dedicate incidentului Harghita Covasna. Cum de a reuşit ministrul de interne, Ioan Rus, sau liderul de partid, Ioan Rus, sau simplul cetăţean, Ioan Rus, pentru că nu-i clar care dintre ei a descoperit această Americă, să se împiedice abia în final de 2001 de un fenomen pe care Partidul România Mare l-a tot expus, în ultimul deceniu, şi anume autonomia de facto a regiunii Harghita-Covasna în întreaga sa anormalitate. În imaginea lăsată în urmă, incidentul declaraţiei de la Cluj a domnului Rus, confirmată de şeful SRI Radu Timofte şi contrazisă total de ministrul funcţiei publice, Octav Cozmâncă, apare destul de neclar şi parcă voit complicat, după cum complexă, dacă nu multiplă, se vede a fi personalitatea celui care a făcut respectivele declaraţii. Cum încap în aceeaşi persoană ministrul, liderul politic, omul de rând, e treaba specialiştilor să stabilească. Noi credem însă că vorbele scăpate la Cluj n-au fost deloc întâmplătoare. Cetăţeanul Ioan Rus nu s-a dus acolo să le spună ardelenilor ceea ce ei, ca şi omul de rând Ioan Rus, prea bine ştiau, decât în nădejdea că va mai dobândi "oarece voturi şi aderenţi" pentru partidul din care omul politic Ioan Rus face parte. Sentimentul naţional care produce PSD-ului jenă şi strâmbături, când este în discuţie naţionalismul altora, e bun drept mijloc de a-şi atrage aderenţi. Ca afirmaţia domnului Ioan Rus, cum că statul român şi-a pierdut sau este pe cale de a-şi pierde autoritatea în Harghita şi Covasna a fost confirmată imediat de domnul Radu Timofte nu poate surprinde. Şeful SRI are la îndemână, până la urmă, resursele informaţionale ale instituţiei, după cum nu poate surprinde nici convingerea fermă a domnului Octav Cozmâncă, şeful prefecţilor, că autoritatea statului român nici vorbă să se fi şifonat, măcar. Putea domnia-sa să zică altfel? Nu, pentru că atunci ar fi trebuit să explice cu ce-şi petrece timpul de lucru prefectul sau prefecţii numiţi de Guvernul PSD. Şi, iarăşi nu, pentru că PSD a format un guvern cu aere de mare câştigător al alegerilor, un guvern care îşi întemeiază acţiunile şi chiar existenţa pe concubinajul parlamentar cu UDMR, entitate capricioasă care nu trebuie plictisită cu asemenea mărunţişuri tendenţioase. De altfel, după ce cu prilejul moţiunilor dezbătute recent, UDMR a arătat PSD-ului pisica lipsei de sprijin parlamentar, în spatele căreia se poate afla orice, până şi alegerile anticipate, urgent s-a trecut la negocieri din care se va obţine o imagine a realităţii corespunzătoare principiului "nu se întâmplă ce se întâmplă, se întâmplă ce spunem noi că se întâmplă". Ce daruri se vor oferi amantei ofuscate sub formă de legi promovate la cererea minorităţii sprijinitoare şi nici nu vrem să ne gândim? În evenimentele ce au urmat declaraţiei de la Cluj, doi miniştri, ori oameni politici, ori simpli cetăţeni, s-au contrazis năpraznic, până la a reieşi din contrazicerea lor că fie cel puţin unul dintre ei minte, fie ambii s-au trezit vorbind fără a cunoaşte subiectul. În vremuri mai demne şi, de aceea rememorate drept glorioase, după asemenea întâmplări s-a lăsat cu dueluri. În vremea noastră s-ar fi cuvenit ca premierul să se, ca să zicem aşa, autosesizeze şi să-i aducă la ordine pe cei doi membri ai echipei sale. Fie să plece unul dintre ei, anume acela care s-ar fi dovedit a nu fi avut dreptate, fie să plece amândoi, pentru că au expus imaginea partidului şi la "jalnică tăvăleală". Nici vorbă de vreo măsură însă! O fi Guvernul scutit de a se supune principiilor care guvernează existenţa şi funcţionarea grupurilor în orice societate? O fi premierul scutit de a se supune principiilor după care se conduce orice colectiv? Sau cu toţii se felicită de a fi reuşit să împace şi lupul, adică să folosească sentimentul naţional pentru a-şi atrage aderenţi, şi capra, adică să nu se strice nici prea, prea, nici foarte, foarte cu UDMR-ul. Cel de-al treilea element al problemei, varza adică, nu intră în discuţie aici, sau nu în mod special, pentru că oricum se regăseşte în mai toate acţiunile Cabinetului Năstase, cu excepţia celor televizate. Ba, mai nou, poate nici a acelora. Mai rămâne doar să remarcăm că după asemenea manieră de a rezolva problemele e foarte greu de stabilit în cine dintre reprezentanţii actualei puteri se poate avea încredere atunci când se exprimă şi în cine nu. Şi ar trebui să spunem, înainte de a cuvânta, pentru a nu fi siliţi ulterior la retractări, în ce calitate spun ceea ce spun, ca să ştim dacă are sens să-i ascultăm. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Codrin Ştefănescu, se pregăteşte domnul Lázsló Borbély. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sistemul feroviar este o piesă esenţială în satisfacerea nevoii de transport a cetăţenilor. Din păcate, acest lucru nu este valabil şi pentru locuitorii din zona Apusenilor, care de şase ani sunt privaţi de principalul mijloc de transport din munţi, celebra Mocăniţa. Într-o lume a progresului tehnic, ce are ca principal scop îmbunătăţirea standardului de viaţă, nu este posibil ca în anumite zone ale ţării să asistăm la o involuţie a ceea ce reprezintă satisfacerea unor nevoi primare, de bază, cum ar fi cele legate de transportul cetăţenilor. Intervenţia nu este întâmplătoare, deoarece starea de fapt la care voi face trimitere poate deveni un precedent de nedorit privitor la bunul mers al sistemului feroviar în mai multe zone ale ţării. Utilizată din 1894 pentru exploatarea şi transportul minereurilor şi a lemnului, iar apoi ca principală cale de transport a locuitorilor moţilor, Mocăniţa este în prezent trasă pe linie moartă pentru a fi vândută ca fier vechi la kilogram. Situaţia este deosebită numai din punct de vedere al simbolulului pe care l-a reprezentat vreme de mai mult de o sută de ani şi din acela al privării locuitorilor din munţi de libertatea de mişcare. Pe lîngă voita nevoie legată de transportul locuitorilor dinzoan Apusenilor se evidenţiează şi avantajul neluat, se pare, de nimeni în considerare până acum, acela al dezvoltării turismului într-o zonă deosebită din punct de vedere al potenţialului pe care îl oferă. Actualmente, ceea ce reprezintă pentru unii o piesă de rezistenţă, indispensabilă pentru satisfacerea unor nevoi esenţiale, de interes public, pentru alţii este o afacere profitabilă, o fărădelege de mai mult 1,5 milioane de dolari. Starea de fapt creată este consecinţa transportării locomotivelor pentru linie îngustă la Turda, nu pentru a fi conservate sau reparate, ci pentru a fi jefuite. Astfel, în loc ca acestea să fie adăpostite în depouri, locomotivele au fost abandonate pe calea ferată pentru a se fura tot ce se putea. Aşa se face că, într-un timp foarte scurt, toate instalaţiile au dispărut, inclusiv anumite porţiuni de cale ferată. Întreaga operaţiune face parte dintr-o strategie machiavelică, bine pusă la punct şi nu este urmarea unui dezinteres, aşa cum s-ar părea. Motivarea este simplă: existenţa celui de-al doilea pas în derularea acţiunii, şi anume invocarea lipsei de locomotive, urmarea logică-Mocăniţa nu mai poate fi repusă în funcţiune. S-a ajuns astfel la concluzia că, o dată ce locomotivele nu mai pot fi înlocuite, întrucât asemenea "boliduri" nu se mai fabrică, liniile de cale ferată ale bătrânei Mocăniţe pot deveni o afacere profitabilă, prin vânzarea de fier vechi. Actuala stare de fapt, consecinţa activităţii fosei guvernări PD, PNŢ, PNL, care a eşuat lamentabil în exercitarea rolului său de conducere, trebuie astăzi îndreptată, prin acţiuni imediate şi categorice. Prin interpelarea pe care am formulat-o Ministerului Transporturilor, am solicitat acordarea unei atenţii deosebite acestui caz pentru a se lua măsurile ce se impun, atât în privinţa renaşterii Măcăniţei, cât şi pentru stoparea îmbogăţirii fără justă cauză a unor neaveniţi, adepţi ai acţiunilor distructive, ruinătoare pentru ţară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Domnul deputat Lázsló Borbély, urmează domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. |
|
|||
|
Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă aduc la cunoştinţă o situaţie neplăcută creată la Târgu Mureş în urma unor declaraţii şi luări de poziţie total inoportune a primarului în legătură cu activitatea Societăţii "AQUASERV - Târgu Mureş" care se ocupă de serviciile de alimentare cu apă şi canalizare a Municipiului Târgu Mureş. Această societate a iniţiat, încă din anul 1993, unele proiecte care să asigure pe de o parte reabilitarea sistemelor de apă şi canalizare, cât şi creşterea calităţii serviciilor prestate. În acest sens, Târgu Mureş a devenit parte a Programului Mudp - I alături de BERD şi în perioada 1995-2000, AQUASERV a efectuat investiţii în valoare de 220 de miliarde de lei. Aceste investiţii au inclus un nou concept şi o nouă abordare managerială. Conştientizând că sursele proprii nu rezolvă disfuncţionalităţile sistemului de alimentare cu apă, AQUASERV - Târgu Mureş a participat la mai multe licitaţii de proiectare şi a obţinut unele finanţări nerambursabile, din care aş specifica 1.100.000 de dolari de Guvernul Olandez, pentru apă potabilă pentru apă uzată 1 milion de dolari tot Guvernul Olandez şi 50 de mii de dolari de la Guvernul Statelor Unite pentru un program eco-lincs. În anul 2000, AQUASERV a depus o documentaţie la Comisia Uniunii Europene pentru a fi inclusă în programul ISPAR. Comisia uniunii a aprobat la Bruxelles o finanţare totală de 28 de milioane de euro din care 21 de milioane nerambursabili. În această situaţie este total inoportună şi de neînţeles atitudinea primarului Târgu Mureşului, Dorin Florea, care, în dezacord cu voinţa consiliului local, a început de la preluarea mandatului o campanie îndreptată împotriva AQUASERV, prin acesta punând în pericol derularea unor programe sau demararea altor credite nerambursabile. Totul a culminat cu ieşirea domnului primar, care excede bunul simţ, la o şedinţă convocată de dânsul când a fost invitată şi conducerea companiei AQUASERV, atunci când l-a văzut pe managerul acestei companii în sală, a cerut ca acesta să părăsească clădirea primăriei, spunând că nu are ce căuta la primărie până când el este primar. Este o atitudine de neconceput într-o democraţie adevărată. Atitudinea primarului Dorin Florea aduce grave prejudicii procesului de modernizare a sistemului de servicii de gospodărire comunală, totodată este în dezacord total cu atitudinea României de a participa la programe comunitare în beneficiul populaţiei în contradicţie şi cu voinţa consiliului local care este organul de decizie al administraţiei publice locale. Solicit Ministerului Administraţiei Publice, Ministerului Integrării Europene şi Prefecturii Mureş cărora le-au fost trimise adrese în acest sens, să-şi exprime poziţia clară şi neechivocă în legătură cu aceste fenomene pentru a nu periclita proiectele care se vor derula în interesul cetăţeanului şi a dezideratelor de integrare europeană a României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Invit la microfon pe domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz şi se pregăteşte domnul deputat Nini Săpunaru. |
|
|||
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Săptămâna trecută a adus poporului român prima recunoaştere concretă a vocaţiei sale europene, dreptul de a călători liber prin Europa, începând cu anul viitor. Chiar dacă sunt doar câteva sute de mii de români, cel mult, care vor avea imediat banii necesari pentru a folosi acest drept, această recunoaştere tot este o bucurie pentru toţi. Din acest moment, românii se pot simţi acasă oriunde, în continentul politic, cultural şi social care se reunifică. Chiar dacă vor mai trece câţiva ani până la completa noastră regăsire, de acum ne putem considera şi europeni şi români. Recunoaştem contribuţia pe care Guvernul o are în atingerea acestui liman politic, dar nu acceptăm faptul că acest succes este al politicii sau al guvernelor. Recunoaşterea este a eforturilor şi contribuţiilor pe care cetăţenii români le-au făcut de-a lungul anilor pentru a se regăsi împreună cu ceilalţi cetăţeni ai Europei. Nu putem accepta ca poporul să fie evocat numai în clipele grele de privaţiuni, de muncă, de renunţare, nu avem dreptul să spunem românilor că partea lor din drumul spre Europa este jalonat numai cu restructurări, cu şomaj, cu sărăcia şcolilor, a spitalelor, a propriilor case, iar partea politicienilor, a guvernelor este presărată cu succese de prestigiu, cu voturi de încredere europene sau internaţionale. Nu avem dreptul să mai spunem românilor: politicienii cu foloasele şi poporul cu ponoasele. Acest moment aparţine poporului român. El a dorit, a sperat şi a muncit pentru această recunoaştere a vocaţiei sale europene pentru această regăsire istorică. Acum primeşte prima dovadă a faptului că sacrificiul consfinţit şi raţional, făcut la un moment dat, se transformă mai târziu în beneficii. Noi, politicienii şi guvernele, am preluat toată această voinţă a sa şi am muncit mai bine sau mai puţin bine pentru materializarea ei. Aşa că, în acest moment, eu felicit poporul român pentru acest început şi mulţumesc pentru efort, pentru voinţă, pentru perseverenţă şi pentru răbdarea sa faţă de cei care administrează treburile publice ale acestei ţări. Datoria noastră este acum să lucrăm astfel, încât în anii care vor veni, cât mai curând milioane de români să aibă resursele materiale necesare pentru a se regăsi oriunde în Europa la ei acasă, împreună cu ceilalţi europeni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Invit la microfon la domnul deputat Nini Săpunaru, se pregăteşte domnul deputat Damian Brudaşcu. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, La sfârşitul lunii noiembrie 2001, Bucureştiul a fost gazda unui eveniment care ilustrează capacitatea Guvernului condus de Adrian Năstase de a masca sub umbrela unor întâlniri protocolare şi a unor declaraţii diplomatice, problemele grave cu care se confruntă unul dintre domeniile principale ale economiei româneşti agricultura. Pe data de 28 noiembrie, la sediul Ministerului Integrării Europene a avut loc prima reuniune a Comitetului de Monitorizare la care au participat reprezentanţii Guvernului, Parlamentului, ai partenerilor sociali, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. Dar, această reuniune a avut loc numai pentru a demonstra aşa zisa democraţie a sistemului politic din România, fără rezultate concrete, din păcate. Înfiinţarea respectivului comitet este urmarea vizitei pe care comisarul european pentru agricultură, Frantz Fischler, a efectuat-o în România. Cu această ocazie, comisaul Fischler a declarat în mod diplomatic: "În întâlnirile mele cu oficialii români am notat nerăbdarea de a face Programul SAPARD operaţional cât mai repede posibil, dar în ultimele 6-8 luni sarcina pregătirii pentru acreditare a fost foarte complexă şi a cerut o exigenţă sporită din punct de vedere tehnic". Din păcate, disponibilitatea instituţiilor comunitare de a consilia România pe dificilul drum al integrării europene, reliefată şi de prelungirea termenului de utilizare a fondurilor Uniunii Europene din 2000 până la sfârşitul anului 2003 nu a fost dublată şi de găsirea unui partener de discuţie care să garanteze eficientizarea aplicării acestui program. Ţinem să atragem atenţia domnilor guvernanţi că în timp ce ţări ca Bulgaria, Lituania şi alte ţări din estul Europei au făcut paşi concreţi privind aplicarea Programului SAPARD, paşi recompensaţi de primirea unor fonduri comunitare, România se zbate încă într-o zonă delimitată de delăsarea funcţionarilor responsabili de acest program. În urma aşa numitului Acord dublu zero şi, potrivit acordurilor deja existente, România poate exporta 89% din produsele sale agricole către Uniunea Europeană cu taxe vamale zero sau reduse. Întrebarea este: Suntem în stare să susţinem acest export? Avem întrunite condiţiile de calitate impuse de Uniunea Europeană? Sunt competitive produsele noastre în condiţiile în care majoritatea produselor agricole europene sunt subvenţionate de la bugetul de stat? Suntem în stare să asigurăm o asemenea subvenţionare când sumele prevăzute la Capitolul "Subvenţii şi prime" din bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sunt mai mici în anul 2002, faţă de 2001? Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundă Guvernul. Comisarul european a mai precizat că dacă vrea să facă faţă condiţiilor, destul de severe, pe care le impune Uniunea, România trebuie să îndeplinească următoarele obiective: să încheie procesul de privatizare în agricultură, să asigure prelucrarea produselor în condiţii de igienă cu respectarea normelor Uniunii Europene, să restructureze forţa de muncă din agricultură, deoarece procentajul populaţiei care lucrează în acest domeniu, la ora actuală, este prea mare, ajungând la 40%. După cum observăm, există o deschidere pentru a rezolva problemele, dar aceasta în natură profund superficial, or, radiografia situaţiei la zi din agricultură demonstrează starea precară în care se găseşte acest sector. În ciuda promisiunilor făcute, ritmul privatizării nu are acoperire în realitate. Subvenţiile sunt şi ele o mare necunoscută pentru producătorii agricoli. Inconsecvenţa ministrului în decizii s-a observat cel mai bine în scandalul iscat de raportările false din teritoriu. Raportul anual de ţară pentru România pe anul 2001 arată că deşi România a făcut progrese în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei comunitare, restructurarea agriculturii este abia la început, iar capacitatea ministerului de a coordona activitatea întregului sector este în continuare slabă. O ţară întreagă aşteaptă Programul SAPARD, mulţi oameni oprindu-şi investiţii în aşteparea banilor veniţi prin derularea acestui program. Dacă aprobarea la timp a bugetului de stat pe anul 2002 a reprezentat o premieră pentru Guvern, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu are prea multe motive de bucurie. Suma de 11.600 de miliarde repartizată Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei este mai mică decât cea alocată de la bugetul pe anul 2001, în termeni reali cu aproape 2000 de miliarde de lei. Acest lucru se întâmplă în momentul intrării în vigoare a Acordului dublu zero anul 2002. Suntem, oare, în stare să suportăm concurenţa produselor agricole comunitare? Este pregătit Guvernul să gestioneze viitoarea criză agricolă din România? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Urmează domnul Damian Brudaşcu şi se pregăteşte domnul deputat Cristian Sandache. Am rugămintea să se concentreze puţin intervenţia, întrucât mai sunt 14 colegi care trebuie să ia cuvântul şi nu aş vrea să intrăm în criză de timp. Poftiţi, domnule. |
|
|||
|
Privită din perspectiva rezultatelor reale, nu a datelor manipulate indecent de inginerii de imagine, Guvernarea Adrian Năstase de un an de zile este un fiasco la aproape toate capitolele: deteriorarea nivelului de trai, creşterea galopantă a preţurilor, cotele ridicate ale inflaţiei, indisciplina economico-financiară, nu sunt doar ilustrări ale acestei stări de fapt, ci chiar efectul erorilor manageriale ale amatorismului cvasigeneralizat al membrilor Cabinetului Năstase. Acum, la încheierea primului an de guvernare, nu există nici un domeniu, dar absolut nici un domeniu în care să se justifice ditirambicul care operează cosmeticienii de sub comanda ministrului Vasile Dâncu. Sărăcia este caracteristica României anului 2001, iar Cabinetul Năstase a accentuat-o şi mai mult prin măsurile neinspirate şi neînţelegerea sensurilor reale ale realităţilor dramatice cu care ne confruntăm. Deşi credem, conştienţi de această stare de fapt, iar dacă ne înşelăm este cu atât mai rău, guvernanţi încearcă să ne îmbete cu apă chioară, supralicitând importanţa obţinerii anulării vizelor şi meritele exclusive ale PSD în acest sens. Nimic mai fals, cum false sunt şi afirmaţiile că eliminând vizele Occidentul a dat un semnal al dragostei ce ar nutri-o faţă de Guvernul Adrian Năstase. Că lucrurile stau cât se poate de prost, în timp ce nerespectarea şi încălcarea legilor este la ordinea zilei, sunt nemulţumirile justificate ale sutelor de mii de oameni din toate domeniile de activitate. Între ei se înscriu şi reprezentanţii teatrului şi scenei lirice. La Cluj-Napoca, angajaţii Operei Române se luptă de aproape un an de zile pentru drepturile lor salariale. În primăvară, opera s-a aflat timp de 17 zile în conflict de muncă, fiind necesară deplasarea ministrului Răzvan Theodorescu pentru a discuta cu greviştii. Numai că, asemenea altor colegi de Guvern, toate promisiunile ministrului Theodorescu s-au dovedit a fi apă de ploaie. În aceste zile la Opera Română din Cluj-Napoca situaţia este din nou tensionată, deşi potrivit unei sentinţe executorii, salariaţii Operei au câştigat procesul civil intentat instituţiei, aceasta fiind obligată să le achite aproape 19 miliarde de lei, reprezentând restanţe din perioada 1999 martie 2001, nici Ministerul Culturii şi Cultelor, nici Consiliul judeţean Cluj n-au mişcat un deget. Angajaţii Operei Române din Cluj-Napoca, a doua mare instituţie de acest fel din România, sunt în continuare umiliţi cu bună ştiinţă de reprezentanţii Guvernului PSD-UDMR. De aproape 3 ani ei nu primesc decât 56% din salariile ce li se cuvin. Menţionez că personalul Operei Române din Cluj-Napoca şi-a câştigat, de foarte mulţi ani, prin talent şi muncă perseverentă un înalt şi binemeritat prestigiu atât în ţară, cât şi peste hotare. Cu toate acestea, Puterea actuală este surdă şi oarbă faţă de doleanţele lor. În plus este de remarcat încă un fapt incalificabil în vreme ce angajaţilor Operei Române nu li se achită salariile negociate şi nu beneficiază de plata restanţelor pe ultimii 3 ani, salariaţii Operei Maghiare din Cluj-Napoca au salarii aproape duble. Ei beneficiază în plus de subvenţii din partea Guvernului de la Budapesta. Ori de câte ori susţin spectacole în secuime, cu caracter vădit propagandistic, de susţinere a idealurilor revizionist-revanşarde ale cercurilor antiromâneşti, angajaţii Operei Maghiare din Cluj-Napoca beneficiază de prime speciale substanţiale. De asemenea, turneele în străinătate ale aceloraşi, graţie inclusiv subvenţiilor primite din partea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, se desfăşoară în condiţii de maxim confort. Punem întrebarea firească şi de bun simţ pentru Guvernul Adrian Năstase: Ce e prioritar? Cultura şi arta romînească sau crearea de privilegii pentru minoritari? Oare vor, într-adevăr, domnul Adrian Năstase şi academicianul Răzvan Teodorescu să rămână în istorie doar pentru indiferenţa şi dispreţul pe care le au de un an de zile, faţă de salariaţii Operei Române din Cluj-Napoca, deci pentru slujitorii artei şi culturii acestei ţări? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Invit pe domnul Cristian Sandache, se pregăteşte domnul Ştefan Lepădat. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Onorată asistenţă, La Iaşi, în ziua de 14 decembrie 1989 era preconizată declanşarea Revoluţiei Române, un grup de oameni curajoşi, crezând, în mod sincer, că libertatea nu se cerşeşte, ci se dobândeşte. Acţiunea a fost însă dejucată de către securitate, astfel încât le-au revenit Timişoarei şi mai apoi Bucureştiului misiunea însângerată de a înfige suliţele în trupul "balaurului roşu". Ieşenii însă au cultivat întotdeauna o anumită frondă faţă de prostia agresivă oficioasă, reflex posibil al mai vechilor tradiţii junimiste. Decembrie înseamnă nu numai sărbătoarea naţională a tuturor românilor, ci şi evocarea martirajului acelor eroi din 1989, mulţi dintre ei anonomi, mulţi dintre ei tineri şi foarte tineri care au trecut stixul cu gândul la libertate şi la venirea judecăţii lui Dumnezeu. Într-un celebru vers al său, Lucian Blaga ne oferă o splendidă şi tragică imagine: "Înaintaşii care au murit timpuriu îşi continuă destinele frânte prin noi, cei care vieţuim, conform calendarului astral, după ei". Fără morţii din decembrie 1989, România de astăzi ar fi fost o utopie. Unii evocă nostalgic aspecte socotite benefice ale defunctului regim comunist. Sunt oameni disperaţi, săraci, bântuiţi de incertitudinile unui viitor pe care îl bănuiesc în ceea ce-i priveşte cu totul sumbru. Să nu-i dispreţuim, ci să încercăm să-i ajutăm. Pe de altă parte, să nu ne evocăm eroii ucişi în plină iarnă, doar la festivităţi. Ei nu au ieşit cu mâinile goale în faţa morţii, nici pentru funcţii, şi nici pentru avantaje materiale. Şirurile de cruci s-au aşternut ca o ninsoare sfântă peste ţărâna din fibra căreia sângele nevinovat nu se zvântase încă. Chipurile lor tinere au pornit în alaiul drepţilor pentru ca noi să putem rosti astăzi, fără teamă, propriile noastre gânduri. Sunt încă multe de făcut. Nici ei dacă ar fi trăit, nu ar fi fost total mulţumiţi. Dar, să nu mai apară tot felul de profeţi mincinoşi care să le ia sacrificiul în derâdere. Am auzit chiar pe câte unii dintre aceia care în decembrie 1989 se ascundeau după perdele, afirmând că eroii noştri ar fi murit ca nişte proşti. Cumplită blasfemie. Atât de repede ne dovedim nimicnicia, atât de repede ne batjocorim tot ceea ce e mai pur şi mai demn! Iertaţi-ne, aşadar, judecaţi-ne de acolo din lumea voastră luminoasă, îndureraţi-vă împreună cu noi despre, încă, rodirea răului în lume, dar nu ne părăsiţi niciodată. Avem nevoie de amintirea pildei voastre, avem nevoie să ştim că eroismul nu sălăşluieşte doar între coperţile cărţilor. De aceea, prin voi credem că România viitorului mai are încă o şansă. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Invit pe domnul deputat Ştefan Lepădat şi se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În municipiul Orşova din judeţul Mehedinţi s-a înfiinţat în anul 1974 de către Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport Complexul Sportiv Naţional, iar în cadrul acestuia Centrul Olimpic de Juniori cu specializare nautică în caiac-canoe şi canotaj. În perioada 1974-2001, sportivii pregătiţi în această bază au reuşit performanţe deosebite, adjudecându-şi 240 de titluri de campioni la canotaj şi 140 la caiac-canoe. La olimpiada de la Sydney Australia 2000, din totalul de 11 titluri, trei medalii de aur sunt obţinute de juniorii Pricop Mitică, Popescu Florin şi Dumitrache Magdalena. În acelaşi an, de la Campionatul mondial din Franţa, orşovenii mai aduc două medalii de aur, una de argint şi una de bronz, la disciplina kaiac-canoe. Succesele sportive continuă. La Campionatul mondial de canotaj de la Wiesburg Germania, câştigându-se trei locuri I şi două locuri II, iar la campionatele naţionale încă 10 titluri la kaiac-canoe şi 21 la canotaj. Rezultatele obţinute plasează Centrul Olimpic de juniori Orşova pe locul al doilea după Centrul de gimnastică Deva. Trei sferturi din loturile olimpice de seniori pentru cluburile Dinamo şi Steaua provin din centrul Orşova. Baza sportivă nautică dispune de 80 de locuri de cazare, din care 24 sunt plătite de Ministerul Tineretului şi Sportului, împreună cu Comitetul Olimpic. În prezent, se antrenează 40 de sportivi, din care 20 sunt selectaţi din ţară, iar 20 provin de la Clubul Sportiv Şcolar al Liceului "Traian Lalescu" din Orşova. Această minunată pepinieră de juniori întâmpină, din an în an, dificultăţi serioase în ceea ce priveşte baza materială sportivă, de cazare şi resursele de hrană. Mobilierul spaţiilor de cazare este învechit (peste 14 ani), bărcile din fibră de sticlă sunt procurate de la second-handul cluburilor Dinamo şi Steaua. Singura întreprindere din ţară care confecţiona ambarcaţiuni, cea de la Reghin, aproape că şi-a încetat activitatea, din lipsă de comenzi, acestea fiind prea scumpe. Pentru hrana unui sportiv se alocă doar 145.000 lei pe zi, faţă de 250.000 lei cât este necesar pentru realizarea de performanţe. Clubul sportiv şcolar "Traian Lalescu" nu dispune de banii necesari pentru a plăti hrana celor 20 de sportivi, fiind dator cu aproape 200.000.000 lei. Numai în anul 2000, Inspectoratul Şcolar judeţean a achitat o restanţă de 290 milioane lei pentru club. În prezent, aceşti copii servesc temporar masa la Cantina săracilor, prin grija Consiliului local şi a primarului municipiului Orşova. Se naşte întrebarea: de ce nu se serveşte hrana la cantina liceului? Astfel, banii alocaţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu ar fi înstrăinaţi şi ar reveni în circuitul intern şcolar şi în intersul învăţământului. De fapt, se constată că, în ultimii ani, participarea cluburilor sportive şcolare la obţinerea de performanţe devine tot mai nesemnificativă, având în vedere standardele naţionale şi europene. În cadrul acestora sunt constituite mai multe catedre, predominând fotbalul şi handbalul, dar rezultatele se observă, la nivel naţional, ca fiind nesatisfăcătoare. Mai nou, Direcţia judeţeană pentru tineret şi sport nu mai acordă autorizaţii de funcţionare pentru cluburile sportive şcolare, motivând neachitarea sumelor de bani de către Inspectoratul şcolar judeţean, bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind auster, menţinerea cluburilor fără o aparatură modernă adecvată, fără resursele necesare asigurării hranei sportivilor de performanţă, nu-şi vor mai avea rostul în viitor şi, în urma unei analize competente a rezultatelor acestora, ar trebui să fie menţinute doar acelea care produc campioni, sau să fie trecute în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportulu, care beneficiază de pe urma medaliaţilor. Este momentul ca cele două ministere să-şi îndrepte atenţia către Centrul olimpic de juniori de la Orşova, în scopul modernizării Bazei sportive şi al asigurării condiţiilor materiale şi de nutriţie la nivelul cerinţelor internaţionale, pentru gloria sportului românesc la cele două discipline, caiac-canoe şi canotaj, în scopul respectării tradiţiei în acest domeniu. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop, se pregăteşte doamna deputat Constanţa Popa. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Recente tensiuni sociale în teritoriu şi Bucureşti readuc în centrul atenţiei domeniul minier a cărui restructurare este departe de a-şi fi atins scopurile, respectiv: redimensionarea optimă, faţă de piaţă şi costuri, a exploatărilor şi producţiei; crearea de locuri de muncă alternative pentru disponibilizaţi; asigurarea de venituri individuale pentru o viaţă decentă a membrilor comunităţilor locale arondate activităţii miniere şi restructurarea sectorului minier în direcţia reechilibrării dezvoltării locale, proces prin care închiderea unor exploatări miniere să se facă paralel cu sprijinirea apariţiei, dezvoltării şi consolidării de noi activităţi economice şi de servicii, eficiente şi cu piaţă de desfacere. Alternanţele la guvernare şi rezultatele obţinute în restructurarea sectorului minier demonstrează că, dincolo de efortul şi resursele materiale relativ semnificative consumate conjunctural de diferite guverne, şi la această dată ne confruntăm cu o lipsă de abordare coerentă şi, mai ales, integrată a domeniului în discuţie. De fiecare dată, sectorul minier parcă a fost scos din contextul general, stimularea restructurării acestuia limitându-se la o izolare relativă şi pe termen scurt a efectelor negative ale acestuia, uitându-se că acesta sectorul minier este numai o verigă într-un lanţ de activităţi mult mai complexe şi conexe. Pe de altă parte, construcţia instituţională făcută special pentru restructurarea sectorului minier şi aici amintim Comisia Centrală Tripartită din ramura Mine-Geologie, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere sau Agenţia Resurselor Minerale alături de structurile administraţiei centrale şi locale partenere, cu atribuţii în domeniu, s-a oprit exact la momentul implementării de proiecte concrete, asistenţa tehnică şi financiară nefiind finalizată corespunzător. Că lucrurile nu funcţionează în folosul beneficiarilor restructurării sectorului minier este dovedit de o nouă tentativă a Centralei Naţionale Confederative a Sindicatelor Miniere din România de a face apel la toate partidele parlamentare, ca o eventuală nouă strategie de restructurare să se bucure de un sprijin politic mai profund, depăşind ciclurile electorale şi conjuncturile de guvernare. Într-adevăr, politica paşilor înainte, alternaţi cu opriri foarte dese din motive electorale şi financiare a adus mari deservicii tranziţiei economiei naţionale, inclusiv restructurării sectorului minier. Salutăm cele două documente elaborate de CNCSMR şi "Strategia de dezvoltare socio-economică a văii Jiului" elaborată de Ministerul Industriei şi Resurselor, însă existenţa lor demonstrează că probleme există în sectorul minier şi că acestea se pot acutiza. Simpla lor negociere şi juxtapunere nu este însă suficientă, aceste lucruri fiind făcute şi în anii anteriori cu rezultatele deficitare cunoscute. Credem că, în prezent, toate părţile care se pot implica au devenit mai înţelepte şi, în acest context, parlamentarii PNL sugerează, inclusiv pornind de la propunerile sindicale, că restructurarea sectorului minier trebuie să urmeze o strategie completă, multianuală, bazată pe obiective, proiecte şi finanţări, care, o dată stabilite, nu mai pot deveni obiect al conjuncturilor de putere şi al manevrării electoratului la momentul alegerilor cu promisiuni deşarte. Solicitarea unui nou acord între sindicate şi partide, peste guvern, vizează tocmai necesitatea manifestării unei noi voinţe politice a tuturor partidelor parlamentare, şi nu numai, cu bătaie lungă, neinfluenţată de alternarea la putere, prin care să se asigure tocmai stabilitatea şi continuitatea acţiunii oricărui executiv de acum încolo, în ducerea la îndeplinire întocmai şi până la capăt, a unei strategii de restructurare a sectorului minier. Un exerciţiu în acest sens din partea specialiştilor parlamentari ai tuturor partidelor se dovedeşte extrem de necesar, iar eu personal mă voi adresa direct comisiilor de specialitate parlamentare pentru ca, fără a mai inventa forme fără conţinut, să definim o politică consistentă cu privire la viitorul sectorului minier, în cadrul strategiei dezvoltării social economice pe termen mediu şi lung al României în curs de implementare. Având un astfel de reper, care dă roade, dar mai ales conştiinţa unui exemplu bun al unei negocieri politice multilaterale, a ne aşeza la masă cu specialiştii confederaţiei naţionale amintite este un gest necesar imediat. Ceea ce va degaja această negociere nu înseamnă că va i poteca pincipiile de politică economică ale unui partid sau altul, dar fixând cu seriozitate obiectivele şi finanţarea unei reale şi benefice restructurări a sectorului minier, vom avea un scop doctrinar cert şi angajant pentru viitorul unor importante categorii socio-profesionale de cetăţeni ai României. Prin forţa lucrurilor, aceştia au fost implicaţi într-un sector de activitate dificil, iar astăzi unii dintre ei sunt nevoiţi să se despartă de minerit, însă cu siguranţa unor alternative certe de a munci şi trăi decent într-o ţară liberă, democratică. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
O invit pe doamna deputat Constanţa Popa şi în aşteptare domnul Radu Ciuceanu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Începând din anul 1900 s-au introdus pe piaţa mondială peste 100.000 de produse chimice. Efectele unora dintre ele asupra sănătăţii nu au fost nici măcar studiate. Produse chimice interzise în ţările bogate sunt încă folosite de ţările sărace. Toate aceste produse interzise sau nu au influenţă asupra stării de sănătate şi a mediului înconjurător. Datorită sărăciei, dar şi a poluării, speranţa medie de viaţă a românilor este cu 14 ani mai mică decât în Uniunea Europeană, iar a bucureştenilor cu aproximativ 4 ani mai mică decât a locuitorilor din restul ţării. Sunt date statistice care pe cetăţeanul de rând, prea ocupat de grija zilei de mâine şi pâinea pe care o pune pe masă, nu îl sensibilizează decât poate, atunci când, îmbolnăvindu-se se constată drept cauză poluarea mediului înconjurător. La nivelul factorilor de decizie, însă, Parlament, Guvern, Preşedinţie, protecţia mediului înconjurător trebuie să ne preocupe atât datorită legăturii strânse între poluare şi starea de sănătate a populaţiei, cât şi ca ţară care aspirăm la integrarea în Uniunea Europeană. România va deschide în anul 2002 procesul de aderare la Uniunea Europeană capitolul privind protecţia mediului înconjurător. Va presupune armonizarea legislaţiei de mediu a României cu aquis-ul comunitar, reducerea poluării dar şi refacerea ecosistemelor naturale. În luna iunie a anului 2001 am propus Biroului permanent al Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii speciale privind protecţia mediului şi reconstrucţia ecologică. Biroul permanent a apreciat preocuparea pentru un domeniu atât de important cum este cel al protecţiei mediului şi reconstrucţiei ecologice, dar a respins iniţiativa pe considerentul că ar rezulta crearea unei noi structuri administrative, necesitând cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care aparatul secretariatului general a fost recent restructurat. Motivele financiare invocate la solicitarea înfiinţării unei comisii speciale de mediu nu se mai justifică, având în vedere faptul că s-au făcut publice economii de câteva zeci de miliarde de lei la capitolul cheltuieli ale bugetului Camerei Deputaţilor. De aceea, ţinând cont că se intenţionează şi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor reiau acum solicitarea înfiinţării unei comisii permanente de mediu şi protecţia mediului, la care adaug şi câteva argumente pe care nu le-am expus până acum. Şi anume, Guvernul României s-a implicat deja în procesul de integrare pe probleme de mediu, prin înfiinţarea, pe bază de Hotărâre de Guvern, a Comitetului interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politici şi strategiile sectoriale la nivel naţional care reuneşte reprezentanţii a 12 ministere, dar şi a gărzii de mediu, ambele cu responsabilităţi în protecţia mediului. Care este răspunsul nostru, al Camerei Deputaţilor, la acest proces de integrare pe probleme de mediu? Cel de-al doilea motiv pe care îl adaug suplimentar este că fiecare minister al Guvernului are o comisie corespunzătoare în Camera Deputaţilor. Ministerul Mediului are ca şi corespondent o subcomisie în cadrul Comisiei de adminisstraţie publică şi amenajarea teritoriului. Şi nu în ultimul rând aş vrea să amintesc colegilor din Camera Deputaţilor că au existat fenomene de poluare accidentală care au fost folosite împotriva intereselor României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, şi mă refer la evenimentele din judeţul Maramureş. Jean Jacques Cousteau spunea că "am împrumutat pământul pentru copiii noştri şi nu avem dreptul să-i dezmoştenim". Este valabil şi pentru noi, românii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Radu Ciuceanu, urmează domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Naţiunile mari şi nu în mod expres cele cu teritorii întinse şi populaţie numeroasă şi-au făcut din cultul eroilor o autentică retrăire a propriilor istorii. Din păcate, poporul nostru, şi mai ales conducătorii săi au uitat deseori cinstea şi demnitatea ce se cuvin acelora care, din iniţiativă proprie sau răspunzând apelului patriei, au consimţit la sacrificii, până la jertfa supremă a vieţii lor. Mă refer la acel jalnic moment şi exemplu de ingratitudine şi crasă umilinţă de care au avut parte veteranii din primul război mondial, când şi-au cerut legitimile drepturi de la guvernanţii de atunci, în Piaţa Palatului Regal, şi când au fost risipiţi cu jeturi de apă, în batjocură, de către pompierii Capitalei. Am avut convingerea că aceste vremuri au apus definitiv! Iată, însă, că astăzi, se înfăptuieşte sub ochii noştri, şi mai ales ai Guvernului, o mare nedreptate către acea categorie numită foşti deţinuţi politici care, în majoritatea cazurilor regretabilele excepţii le cunoaştem sunt puşi în inferioritate faţă de alte categorii. În final, să mi se permită să menţionez că, în fiecare an, numărul autenticilor beneficiari ai Decretului nr. 118/1990, cu completările sale, scade, şi cum este şi firesc, într-o progresie uniform-accelerată şi, nu peste mult timp, existenţa noastră va fi doar o simplă amintire. În consecinţă, vă rog să binevoiţi a analiza cu rigoare şi înţelegere repunerea în drepturi legale a acestei categorii năpăstuite. În sprijinul celor afirmate mai sus alăturăm un tabel explicativ cu propunerile noastre. Raportul între creşterea cumulată a pensiilor de asigurări sociale şi creşterea cumulată a indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 este de 1.0961. Inflaţia cumulată, decembrie 2001 faţă de decembrie 2000, va fi în jur de 30%. Deci, propunem: 1. Anularea diferenţei de 11,63 % dintre indexarea pensiilor de asigurări sociale şi indexarea indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990. 2. Adoptarea unei Hotărâri de Guvern în cursul lunii decembrie 2001, prin care să se majoreze indemnizaţiile acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 cu 9,61% pentru a se elimina diferenţele mai sus menţionate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Invit pe domnul Adrian Moisoiu, se pregăteşte doamna Mona Muscă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Atacurile împotriva României, ca stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, aşa cum prevede art. 1 şi Constituţie, se înteţesc din ce în ce mai mult, şi aceasta ca urmare a politicii mai mult decât păguboasă pe care o duce partidul de guvernământ, Partidul Social Democrat. După ce, în urmă cu câteva zile, cu ocazia Zilei Naţionale a României, comunicatul de la Miercurea Ciuc al senatorului Sogor Csabo, al primarului Celiu Csaba şi al altora a creat o luare de poziţie a întregii ţări, văzându-se că nu se ia nici o măsură împotriva celor care jignesc poporul român, iată că zilele acestea alt udemerist, pe numele lui Molnar Gustav, împreună cu câteva cozi de topor, a înaintat un proiect de regionalizare a ţării intitulat "Memorandum către Parlament pentru construcţia regională a României". Este mai mult decât clar că semnatarii documentului au profitat de deschiderea dezbaterii privind modificarea Constituţiei, prilejuită de aniversarea a 10 ani de la adoptarea acesteia, când, Partidul România Mare, prin cuvântul deputatului Văsălie Moiş, a fost singurul partid care s-a declarat împotrivă. Obrăznicia fără margine a semnatarilor se bazează pe protocolul P.S.D.-U.D.M.R., proaspăt reactualizat, protocol care încă o dată se dovedeşte trădător de ţară. Faptul că acest document a fost transmis tuturor partidelor, cu excepţia Partidului România Mare, este o dovadă a recunoaşterii verticalităţii Partidului România Mare, a respectului de care acesta se bucură, chiar în faţa celor mai obraznici adversari. Cerem tuturor partidelor care au primit memorandumul, în frunte cu Partidul Social Democrat, să se implice cu toată răspunderea în poziţia hotărâtă care, măcar de această dată, trebuie adoptată, împotriva celor care doresc să dezmembreze România şi să li se aplice cele mai drastice pedepse. Repet, de la acest microfon: România nu este de vânzare sau negociere, ea este un stat suveran, independent, unitar, naţional şi indivizibil care se va integra în Uniunea Europeană, ca urmare a demnităţii de care va şti să dea dovadă. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
O invit pe doamna deputat Mona Muscă, se pregăteşte domnul deputat Marian Ionescu. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Două dintre dimensiunile fundamentale ale democraţiei sunt: dreptul de participare şi contestarea publică, adică participarea şi opoziţia. Pentru ca acestea să fie posibile este nevoie de o serie de garanţii instituţionale, printre care libertatea de expresie şi sursele alternative de informare. Democraţia mai presupune, însă, şi un alt principiu, cel al transparenţei. Am subliniat în numeroase rânduri aceste aspecte, dar se impune să revin asupra lor. De aceea, mă voi referi la două chestiuni: prima are în vedere transparenţa şi, implicit, liberul acces la informaţii, iar cea de-a doua libertatea de exprimare şi ideea de participare şi opoziţie. Dacă până de curând nu exista o pârghie legală pentru ca principiul transparenţei să-şi găsească o aplicare concretă, iată că acum avem o lege a liberului acces la informaţii, care pune în practică unul dintre articolele din Declaraţia drepturilor omului şi art. 31 din Constituţia României. Această lege reprezintă un instrument al transparenţei de care dispun cetăţenii, o modalitate de control din partea acestora asupra instituţiilor şi autorităţilor publice. Dreptul la informare se exercită, însă, nu numai prin această lege a transparenţei, ci şi prin intermediul mass-media, care reprezintă terminalul informaţional pentru cetăţean. În acest scop, mass-media, pentru a sluji principiul pluralismului, ar trebui să prezinte atât punctul de vedere al Guvernului, cât şi pe cel al opoziţiei. Probabil că cei aflaţi la putere la ora actuală nu înţeleg acest lucru sau nu vor să-l înţeleagă, de vreme ce fac toate eforturile pentru a acapara mijloacele de informare în masă şi a le alinia politic. Cu o lună în urmă am prezentat rezultatele şocante ale unor monitorizări făcute de organizaţii neguvernamentale. Efectele presiunilor "razelor gama P.D.S.R. asupra anemonelor" din mass-media sunt evidente. Principalele jurnale de ştiri ale celor cinci televiziuni monitorizate: TVR, PRO TV, Antena 1, Prima TV, Tele 7 ABC, timp de trei săptămâni au cumulat aproape opt ore de ştiri ale P.D.S.R., Guvern, partid şi preşedinţie, în timp ce P.N.L. este reprezentat 26 de minute, iar P.D. 20 de minute. De curând, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat publicităţii o monitorizare care urmăreşte reflectarea pluralismului şi echidistanţei politice în emisiunile de ştiri şi în dezbateri. Monitorizarea Consiliului Naţional al Audivizualului se referă la perioada 25 octombrie 7 noiembrie şi arată că situaţia nu s-a schimbat deloc. Dimpotrivă, timpul de difuzare alocat partidelor în emisiunile de ştiri se prezintă astfel: TVR 1 P.D.S.R. 56,8%, P.N.L. 12%, P.D. 6%; Antena 1 P.D.S.R. 74,1%, P.N.L. 1,5%, P.D. 3%; PRO TV P.S.D. 64,2%, P.N.L. 2,7%, P.D. 8,4% şi aşa mai departe. Subiectele în discuţie în această perioadă monitorizată, sunt subiecte de interes public sau subiecte care au în vedere banii publici. Amintesc dintre acestea problemele integrării europene, Legea bugetului, Legea statutului de maghiar, negocierile privind Tratatul dintre România şi Rusia, salarizarea bugetarilor, Statutul funcţionarului public, rolul femeii în politică, problemele romilor, privatizarea în economie, RAFA Oneşti, SIDEX Galaţi, diverse probleme sociale şi aşa mai departe. Pentru toate acestea nu presa este vinovată, ci puterea care, sfidând regulile şi principiile democraţiei, hărţuieşte instituţiile publice de media, prin votul majorităţii parlamentare, instituţiile private de media, prin constrângere economico-financiare, iar Agenţia Naţională de Presă ROMPRES a fost, prin Hotărârea de Guvern 886/2001 subordonată administrativ, financiar şi politic unui minister, respectiv partidului de guvernământ. Rezultatul acestei politici susţinute a Guvernului P.S.D., de subordonare a mass-media este păgubitor atât pentru presă, cât şi pentru cetăţeni. Consecinţa mediatizării excesive a P.D.S.R. şi a limitării pluralismului este scăderea audienţei acestor buletine informative de la 11 13% în primăvară, la 5 6% la ora actuală. Aşa sunt compromise instituţiile de media, aşa se reduce libertatea de exprimare şi dreptul la informare. Este afectat, spuneam, şi dreptul cetăţeanului la informare corectă, la o cunoaştere a tuturor punctelor de vedere. Cu P.D.S.R., actualul P.S.D., a votat o parte din electorat, restul sunt reprezentaţi în Parlament de celelalte partide. Vocea lor, însă, nu mai ajunge la electorat. Având în vedere toate cele exprimate mai sus, în calitate de liberal care apără valorile democratice, solicit Consiliului Naţional al Audivizualului o decizie cu privire la garantarea prezentării de către mijloacele de informare în masă plătite din bani publici, respectiv de către instituţiile publice de media, a poziţiei tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament, indiferent că se află la putere sau în opoziţie, cu precădere în problemele de interes public sau în cele în care sunt în cauză banii publici. O astfel de prevedere nu ar face decât să redea cetăţenilor o parte din ceea ce li se cuvine. Atâta timp cât ei plătesc din banii lor instituţii publice de media, toţi au acelaşi drept de a fi informaţi asupra modului în care sunt reprezentaţi de cei pe care i-au ales, indiferent că se află la putere sau în opoziţie. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. Rog pe cei trei colegi care mai urmează să se refere la esenţialul intervenţiei, deoarece am intrat în criză de timp. |
|||||
|
Are cuvântul domnul deputat Marian Ionescu, se pregăteşte domnul deputat Andrei Chiliman. |
|
|||
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Respectul faţă de legile ţării constituie o condiţie de normalitate pentru intrarea şi aderarea în cadrul Uniunii Europene. În strategia concepută de actualul Guvern, prezentată în programul legislativ al Guvernului România în perioada 2001 2004 nu sunt inserate proiecte legislative prin care să se reglementeze activitatea tineretului. Din declaraţiile liderilor politici rezultă că aşa numitul cadru necesar, prin care tinerii să se integreze mai uşor şi mai eficient în societate are scopul special declarativ şi nu faptic. Politicile pentru asigurarea unui trai decent tineretului sunt nesatisfăcătoare şi nerealizabile, aspect ce generează creşterea îngrijorătoare a corupţiei, infracţionalităţii emigrarea în alte ţări etc. La astfel de probleme se argumentează de către factori responsabili ai puterii că nu există soluţii constructive din partea opoziţiei. Partidul România Mare apreciază că în situaţiile în care a prezentat acele soluţii pertinente şi profesionaliste, bazate pe respectul faţă de lege, acestea au fost ignorate şi trimise în derizoriu de către maşina de vot. În condiţiile actuale de restructurare accentuată a tuturor sectoarelor de activitate şi în special a sectoarelor bugetare, în opinia Partidului România Mare există, totuşi, soluţii cunoscute şi de către guvernanţi care pot asigura o serie de locuri de muncă pentru cei apţi biologic, a căror vârstă este până la cea de pensionare. Astfel, prin aplicarea corespunzătoare şi nediscriminatorie a Legii pensionării, în special în sectoarele bugetare, deoarece există cetăţeni pensionaţi la vârste de până la 50 de ani, iar alţii care au împlinit deja 83 de ani, sunt preferaţi celor tineri sau maturi. În acest sens, exemplul care frizează ridicolul prin încălcarea voită a Statutului cadrelor didactice, Legea nr. 84/1995, art. 129, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin menţinerea pe posturi didactice şi de conducere a profesorilor din cadrul Universităţii "Valahia" Târgovişte, a căror vârstă este cuprinsă între 70 şi 83 de ani, caz unic în învăţământul de stat din ţara noastră, chiar rectorul acestei instituţii are 76 de ani. Deci, în ultimii 11 ani, a funcţionat în afara legii. În acest sens este dovedită şi rapacitatea acestor pensionabili care datorită încadrării preferenţiale cu normă cumul şi chiar plata cu ora, în această instituţie sau în altele, ajung la salarii sfidător de mari, cu mult mai mari decât salariile preşedintelui ţării şi primului-ministru. Acest aspect este de masă, deoarece numărul celor pensionabili şi pensionaţi este de 69 de cadre în Universitatea "Valahia" Târgovişte. Se remarcă aspecte similare cu cele arătate anterior şi în alte sectoare bugetare. Spre exemplu, în multe ministere există consilieri care au au ocupat anterior funcţii de conducere în diferite sectoare de activitate, s-au pensionat cu pensii mult mai mari decât venitul mediu, dar, datorită relaţiilor avute anterior, şi-au asigurat venituri mult mai mari decât cele avute în funcţiile de conducere anterioare, prin angajarea pe posturi de consilier. Partidul România Mare apreciază că s-a creat astfel o discriminare reală între mai multe categorii de pensionari cu statut de angajaţi. Astfel, cei care au avut pensii sub nivelul minim de trai se regăsesc în proporţie de numai circa 12%, iar ceilalţi, cu pensii mari, în proporţie de 88%. Aparţin, de altfel, în special categoriilor de oameni influenţi, apropiaţi clientelei politice. Discriminarea cea mai mare în aceste cazuri se află între cei care au asigurat un anumit nivel de trai, prin pensii, şi cei care nu au nici un venit, deoarece, în multe cazuri, locurile de muncă sunt ocupate de către pensionari, încălcând astfel art. 22 par. 1 din Constituţia României. Angajarea în sectoarele bugetare a personalului pe criterii strict profesionale şi nu clientelare, în mod concret, deoarece există suficiente motive actuale, mediatizate şi de presă, prin încălcarea flagrantă a deontologiei profesionale, în schimbul unor avantaje materiale, constituie un alt argument, susţinut de către Partidul România Mare. Astfel, se subliniază necesitatea analizării celor două aspecte, care generează în principal corupţie şi încălcarea voită a legilor care guvernează în societate, aspecte subliniate şi cerute pentru integrarea în Uniunea Europeană. Partidul România Mare subliniază încă o dată necesitatea aplicării cu stricteţe a întregului arsenal legislativ. O maximă a lui Heraclitus spune: "Poporul trebuie să lupte pentru lege ca pentru un zid de apărare", iar Sofocles arăta: "Nicioadă nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă". Deci, problema respectării cu orice chip a legilor era susţinută încă din timpul Antichităţii, aspect corect stipulat şi în Constituţia României, în cadrul art. 16 par. 2, care precizează: "Nimeni nu este mai presus de lege". Partidul România Mare consideră că pentru intrarea în normalitate este imperios necesar să se respecte cu stricteţe întregul cadru legislativ, iar situaţiile de încălcare flagrantă a legilor, în special din sectorul bugetar şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, să nu se mai perpetueze. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Andrei Chiliman este invitat, se pregăteşte domnul Doru Palade. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Fac această declaraţie politică, legată de situaţia gravă a aprovizionării cu gaze, căldură şi apă caldă a populaţiei, datorită situaţiei absolut de netolerat, care a apărut în ţară ca urmare a unei evidente lipse de responsabilitate din partea unor membri ai Guvernului. Ea este o consecinţă a protestelor unui număr foarte mare de cetăţeni, precum şi ale unor asociaţii de proprietari din toată ţara şi doreşte să atragă atenţia Guvernului şi, în special, primului ministru şi ministrului industriei şi resurselor, asupra situaţiei grave create de proasta aprovizionare cu gaze, căldură şi apă caldă în acest început de iarnă. Dacă iarna trecută nu a oferit Cabinetului Năstase prilejul să-şi arate măsura capacităţii organizatorice în acest domeniu, deoarece problemele fuseseră rezolvate din timp de fostul Guvern, prima iarnă cu adevărat "pesedistă", la propriu şi la figurat, a demonstrat încă o dată că pentru programul guvernamental distanţa de la vorbe la fapte a devenit o prăpastie. Domnul prim-ministru, neîntrecut în a-şi construi profilul de viitor candidat la preşedinţia României, imbatabil la capitolul manipulării şi controlului mass-media în folosul domniei sale, se dovedeşte neputincios în faţa primului val de frig care a lovit ţara. Din nefericire pentru Guvernul PSD, bătrânii şi nou-născuţii morţi de frig ţin acum prima pagină a ziarelor şi nici măcar forţa şi echilibrul PSD nu pot împiedica acest lucru. Sloganul PSD-ului din campania electorală: "Împreună pentru România!" să însemne, oare, că şi domnul prim-ministru şi domnul ministru al industriei şi resurselor suferă, şi ei, de frig, alături de ceilalţi cetăţeni ai ţării, în această iarnă? Ultimul festin propagandistic al PSD, Conferinţa organizaţiei municipale Bucureşti, arăta nişte membri PSD care se încălzeau scandând şi aplaudând mai ceva ca la vechile congrese ale PCR. Probabil, în viitor, membrii PSD vor reuşi să breveteze această nouă metodă de încălzire, prin aplaudarea măreţelor realizări ale conducătorilor iubiţi şi scandarea numelor acestora. Totuşi, este inadmisibil ca cetăţenii să constate că facturile de gaze şi căldură sunt din ce în ce mai mari, în timp ce temperatura din apartamentele lor scade. După ce au dublat preţul gazului metan în vară şi făcut vara, ca să nu se "prindă" cetăţenii, prin actuala scădere a parametrilor gazului livrat preţul este, practic, dublat încă o dată. Scuzele şi justificările nu ţin de cald! Dacă actuala criză de gaze naturale se întâmpla iarna trecută, în mod sigur, de vină ar fi fost Guvernul CDR. N-a fost să fie aşa... Astăzi, trebuie găsit alt vinovat, oricare ar fi el, numai să fie salvată imaginea Guvernului Năstase. Şi s-a găsit vinovatul: vremea, care este "schimbătoare" şi care nu a anunţat din timp Guvernul că a venit iarna şi că trebuie făcute din vreme anumite lucruri, care ţin de prerogative directe ale Guvernului. În aceste condiţii, cerem primului ministru, ministrului industriei şi resurselor să-i demită imediat pe toţi cei responsabili de situaţia creată: directori din ministere, directori de regii ş.a., pentru că este inadmisibilă această situaţie! Şi mai cerem să se treacă imediat la contractarea importurilor de gaze necesare şi la rezolvarea aprovizionării cu gaze, agent termic şi apă caldă a populaţiei României. Iar ca aceste lucruri să fie facturate la valoarea lor reală, nu la valoarea corectată de lipsa de presiune şi la celelalte, care, practic, au mărit de nu ştiu câte ori preţul acestor facilităţi, absolut normale în timpul iernii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Doru Palade. Şi se pregăteşte ultimul vorbitor, domnul Văsălie Moiş. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ideea unei astfel de declaraţii mi-au dat-o nişte tineri analişti politici de la studiourile de televiziune din teritoriu, cu nimic mai prejos decât unii analişti politici, care, mă rog, se cred "analişti politici" pe studiourile centrale şi de care ne-am plictisit, cu apariţia lor pe posturi. Problema în discuţie este: dacă acum 1 an de zile (ni se pare aşa de mult că a trecut de atunci, de la alegeri) ar fi guvernat un Guvern PDSR-PRM, ce s-ar fi întâmplat? Eu am dat răspuns clar şi lipsit de orice ambiguitate: coaliţia ar fi guvernat cel mult 3-4 luni, după care PRM ar fi părăsit Executivul. De ce? Motivul principal îl constituie faptul că PRM nu poate guverna împotriva programului prezentat la alegeri electoratului, aşa cum face acum PSDR-ul, devenit PSD. Electoratul constată că: acordul cu FMI şi Banca Mondială a fost negociat în condiţii inacceptabile, cu consecinţe grave, imediate (vezi derapajul preţurilor la energie şi combustibil, greşeală făcută şi de Guvernul Ciorbea, imediat după instalare); preţul la alimente de bază a avut o evoluţie catastrofală pentru populaţie (creşteri, într-un an, de 85% la ouă, 62% la carne, 68% la zahăr, 66% la ulei, 40% la pâine), fără a se proceda la promisele reduceri de t.v.a. la alimentele de bază; concedieri masive de personal, chiar în zonele calamitate economic (vezi Valea Jiului), cu noi închideri de mine, ceea ce nici nu se pomenea în campania electorală; continuarea exportului de materie primă (buşteni, fier vechi); creşterea aberantă şi scăpată de sub control a importurilor (numai pe primele 10 luni ale anului 2001 s-a calculat un deficit bugetar de 3,1 miliarde de dolari); colaps în sistemul educaţie-sănătate-cercetare ştiinţifică; sprijin insuficient acordat Programului pentru agricultură, din care nu s-au realizat majoritatea obiectivelor principale; lupta pentru eradicarea corupţiei, mafiei, aducerii în justiţie a marilor fraude semnalate de întreaga presă a căpătat o tentă moderată, palidă, ceea ce face ca electoratul să creadă că vechea mafie a bătut palma cu noua mafie, mai bine pregătită; corupţia în justiţie şi poliţie, lăsată de vechea guvernare, nu mai miră pe nimeni, poate doar pe delegaţii Uniunii Europene care ne vizitează ţara; clientelismul politic, manifestat timid de PDSR înainte de 1996 a revenit la cote superioare, demne de un partid care se doreşte european; nu s-a acţionat pentru restabilirea autorităţii statului în judeţele Harghita şi Covasna. Iată numai unele din motivele pentru care PRM nu ar fi putut coabita într-un Guvern PDSR, cu atât mai mult, devenit ulterior PSD-UDMR. Chiar dacă principalele cotidiene şi studiouri de televiziune au fost închiriate de actuala putere, electoratul român nu poate fi prostit, minciuna şi înşelăciunea se văd limpede! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Ultimul vorbitor, domnul deputat Văsălie Moiş. |
|
|||
|
Bănuiesc că pe ziua de astăzi, domnule preşedinte... |
|||||
|
Mă refeream la cei înscrişi la declaraţii politice. |
|||||
|
Cu permisiunea dumneavoastră, o să prezint numai în sinteză materialul, ca să nu plictisesc auditoriul şi pentru a nu "mânca" timpul. Am să-l dau la secretariatul de şedinţă, pentru a fi reprodus în întregime. Declaraţia politică se intitulează: "Pactul Molotov-Ribbentrop este mai actual ca oricând". (Textul integral al declaraţiei, depus la secretariatul de şedinţă) "Preşedintele Ion Iliescu a declarat că Pactul Molotov-Ribbentrop nu mai are nici o valoare şi nici o influenţă, fiind "eliminat" în momentul începerii celui de al II-lea război mondial "şi nu mai constituie o bază juridică a noilor frontiere". De asemenea, a precizat preşedintele: "Pentru noi, a fost Tratatul de la Paris, în 1947, care a consemnat aceste noi frontiere şi, indiferent de ce simţim pe plan afectiv sau cum le vor aborda istoricii, este o realitate juridică pe care, dacă n-o recunoaştem, ne excludem din comuntatea internaţională" Această viziune asupra Pactului Molotov-Ribbentrop nu se bazează pe adevărul istoric, pe principiile dreptului internaţional şi, cu atât mai puţin, pe interesele României. În realitate, Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact Pactul Stalin-Hitler, este mai actual ca oricând şi, de aceea, vom rememora câteva repere. Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi URSS, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat: "PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN 23 august 1939. "Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat: 1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice în teritoriile aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale URSS-ului. În acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele părţi. 2. În cazul unei schimbări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesele ambelor părţi consideră că menţinerea unui stat polonez este de dorit şi modul în care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvată în mod definitiv numai în cursul desfăşurării evenimentelor politice ulterioare. În ambele cazuri, cele două guverne vor rezolva această problemă pe calea unei înţelegeri prieteneşti. 3. Cu privire la Europa Sud-Estică, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de Basarabia. Partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de aceste teritorii. 4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov." Aşa cum se poate observa, important pentru destinul României este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se dă mână liberă lui Stalin să opereze cu carandaşul pe harta Europei de est. Bazându-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului României: "NOTĂ ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940: În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană (??!). Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forţa, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi de Nord a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia. Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia. 2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori, n.n.). Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile URSS şi că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent." Aşadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România şi URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei hărţi care a fost transmisă ulterior. "RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940: Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelenţa Sa domnul Molotov, Preşedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice şi Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenţei Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova. Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între URSS şi România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, şi în sprijinul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic. În consecinţă, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiile cu reprezentanţii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între URSS şi România." Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercând să câştige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o "NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940: Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicaţie a domnului Davidescu, propune: 1. În decurs de 4 zile, începând de la ora 14,00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti. 2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei. 3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă. 4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului. 5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menţionată nu mai târziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei)." În această notă nu se mai discută de frontierele dintre cele două ţări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei de către armata romînă. Prins într-un cleşte şi abandonat de aliaţii tradiţionali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinţe nefaste pentru milioane de români şi va pecetlui soarta ţării pentru următoarea jumătate de secol. "RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940 Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic. Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la pct. 1 şi 2 să fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie. Comisiunea mixtă, instituită la pct. 5, ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români în această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei." Trebuie evidenţiat că în acest răspuns Guvernul României nu recunoaşte nici o frontieră, el se referă în exclusivitate la faptul că "se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic". Rezumând notele utlimative sovietice, rezultă că problema frontierei româno-sovietice a fost enunţată în nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociată şi Guvernul României nu s-a pronunţat cu privire la această chestiune. La data de 12 septembrie 1944, Guvernul român semnează Convenţia de armistiţiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: "Se restabileşte frontiera de stat între URSS şi România, stabilită prin Acordul sovietico-român din 28 iunie 1940." Tratatul de pace încheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 între România şi URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Uniunea Sud-Africană stipulează la art. 1: "Frontierele României, indicate pe harta anexată tratatului de faţă (anexa 1) vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită la art. 2 al tratatului de faţă". Iată, prin urmare, că frontierele actuale ale României sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o notă ultimativă trimisă de către Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul României n-a dat niciodată nici un răspuns. Din nefericire, prin Legea nr. 129/14 iulie 1997, Parlamentul României a ratificat "Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997", prin care se pecetluieşte soarta Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, a judeţelor din Basarabia de Sud şi a Insulei Şerpilor. În loc să profite de dezintegrarea fostei URSS, de proclamarea independenţei Republicii Moldova şi să corecteze cedările teritoriale consemnate în Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947, Guvernul de la Bucureşti s-a comportat în mod iresponsabil, semnând un tratat al ruşinii, pentru care nu are nici o scuză, decât propria incompetenţă. Clauzele Tratatului de la Paris au fost copiate în mod incoştient, fără nici o rezervă, renunţându-se la teritoriile româneşti încorporate fostei urss, dar aflate acum în componenţa Ucrainei. Scuza că teritoriile româneşti se află sub jurisdicţia Ucrainei, dar au fost smulse din trupul ţării de către URSS, nu rezistă, deoarece Tratatul de la Paris, care a legalizat raptul bolşevic, aşa cum am arătat, a fost semnat şi de către Ucraina. Tributari unui limbaj de lemn, devenit proverbial, negociatorii Tratatului cu Ucraina s-au mulţumit să consemneze în preambul: "...condamnând actele injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară, care în trecut au afectat în mod negativ relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainean şi convinse că lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de coopeare dintre cele două popoare, care năzuiesc spre edificarea unei Europe unite...". Slabă consolare pentru milioanele de români deznaţionalizaţi, dezmoşteniţi, deportaţi şi slavizaţi! Arogantă şi ignorantă în acelaşi timp, Puterea de la Bucureşti n-a ţinut cont de "Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră", adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, în care se preciza: "În numele Poporului Român, Parlamentul României condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României". De altfel, la 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat "semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939..., a altor înţelegeri secrete cu Germania" şi a recunoscut că acestea sunt "din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi de valabilitate, din momentul semnării lor", venind "în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe". Şi pentru ca actualii guvernanţi să nu se considere infailibili, vrem să le dăm o mostră de profesionalism în materie de negocieri, Protocolul încheiat între Nicolae Titulescu şi M. Litvinov, la 21 iulie 1936. "PROTOCOLUL ÎNCHEIAT ÎNTRE N. TITULESCU ŞI M. LITVINOV la 21 iulie 1936: 1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca, de exemplu, în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european. 2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din cele două ţări se va face numai când Franţa va fi intrat în acţiune. 3. Guvernul URSS recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea Guvernului Regal al României, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS. 4. La cererea Guvernului Regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, după cum, la cererea Guvernului URSS, trupele trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru. 26 iulie 1936." Această declaraţie politică se doreşte a fi un semnal de alarmă, nicidecum o lecţie de modestie şi de bun simţ, care, poate, ar fi necesară, în actualele condiţii.) |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru atenţie şi răbdare şi vă urez o zi bună în continuare! |
|||||
|
După pauză (În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Tudor Mohora, secretar.) |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi. Şi-au înregistrat prezenţa un număr de 278 de deputaţi, din 345; sunt absenţi 67, participă la alte acţiuni parlamentare 18. Cvorumul legal pentru votul final este de 173 de deputaţi. |
|||||
|
O să încep prin a vă anunţa constituirea unor comisii de mediere: |
|||||
|
1. La Comisia nr. 101 pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite în anul şcolar 2001-2002, sunt propuşi următorii colegi: Marineci Ionel, Miron Vasile, Moldoveanu Petre, Ionescu Costel Marian, Lăpădat Ştefan, Lepşa Sorin Victor, Ionescu Anton. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? În unanimitate. |
|
|||
|
2. Următoarea Comisie de mediere este cea la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv. Sunt propuşi următori colegi: Grigoraş Neculai, Gubandru Aurel, Neamţu Horia Ion, Baban Ştefan, Videanu Adriean, Birtalan Akos şi Sali Negiat. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
|||
|
3. În continuare, vă propun deputaţii pentru Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea Comisiei pentru protecţia copilului. Sunt propuşi următorii: Căşunean Vlad Adrian, Cliveti Minodora, Cristea Marin, Bogea Angela, Hogea Vlad Gabriel, Ştirbeţ Cornel, Szekely Ervin Zoltan. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitate, au fost aprobate comisiile de mediere. |
|
|||
|
În continuare, trecem la Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei. Potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art. 100 şi 111 din regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Rog membrii Comisiei juridice să ia loc la masa prezidiului. Domnul Olteanu, de la Comisia juridică, îl aşteptăm! Pentru propunerea timpilor, îl invităm pe domnul Boc. A venit domnul Olteanu, între timp. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Timpii propuşi de Comisia juridică sunt: 5 minute de fiecare intervenţie, 20 de minute pe ansamblu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Supun votului timpii propuşi de comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Potrivit prevederilor art. 100 din regulament, trecem la dezbaterea proiectului de lege direct pe articole. La art. 1, dacă aveţi observaţii? Nefiind observaţii, îl considerăm admis. Art. 2. Nefiind observaţii, admis. Art. 3. Observaţii? Nefiind, admis. Pct. 4 din raport. Observaţii? Nefiind, admis. Pct. 5? Admis. Pct. 6 din raport? Admis. Pct. 7 din raport? Vă mulţumesc, admis. Pct. 8? Vă mulţumesc, admis. Pct. 9 din raport? Vă mulţumesc, admis. Pct. 10 din raport? Vă mulţumesc, admis. Pct. 11 din raport? Are cuvântul domnul Boc. Revenim puţin la pct. 4 al art. 2.10. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La art. 1.II pct. 10, Grupul parlamentar PD solicită eliminarea acestui punct, care constă în acordarea unor facilităţi şi înlesniri la plată societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi administrarea participaţiilor statului, care se privatizează sau care s-au privatizat. PD apreciază că o asemenea legiferare, prin ordonanţă, nu este permisă, întrucât ar conduce la promovarea unui anumit clientelism politic, iar Parlamentul nu ar avea posibilitatea de a se pronunţa în timp asupra acestor înlesniri şi măsuri, deoarece este cunoscut faptul că aceste ordonanţe vor fi supuse aprobării în luna februarie sau martie, iar efectele vor fi bine produse în acea perioadă de timp. Motiv pentru care solicităm eliminarea acestui punct. Şi, pentru a nu mai interveni şi cu alte ocazii, PD nu va vota acest proiect de lege dacă din conţinutul proiectului nu vor fi eliminate acele prevederi care, pe de o parte, urmăresc să legalizeze o anumită formă de clientelism, aşa cum am menţionat; iar, pe de altă parte, să încalce prevederile constituţionale. În sensul că se va reglementa, în unele domenii, prin ordonanţe simple, în domeniul legilor organice, încălcându-se flagrant art. 114 alin. 1 din Constituţia României. Şi ne referim în special la acele prevederi care intră sub incidenţa legilor organice. Acum, revenind, noi vă solicităm să eliminăm acest punct, pentru a lăsa Parlamentul să se pronunţe asupra acordării acestor facilităţi şi înlesniri la plată, şi nu de a da posibilitatea Guvernului, pe perioada vacanţei parlamentare, să se pronunţe unilateral. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Da. Mulţumesc, domnule Boc. Are cuvântul domnul Zelenco, pentru răspuns. |
|||||
|
Domnul Iacob Zelenco: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Obiectivele Guvernului României în domeniul privatizării societăţilor comerciale constau, în principal, în atragerea unor investitori strategici, pentru a asigura societăţilor comerciale un proprietar capabil de a oferi un management performant, infuzie de capital, tehnologie modernă, investiţii şi acces la pieţele de capital, precum şi maximizarea valorii acţiunilor deţinute de stat. În acest sens, în vederea privatizării unor societăţi comerciale aflate în portofoliul autorităţii, se intenţionează ca, în scopul sporirii atractivităţii acestora în procesul de privatizare, să se acorde unele înlesniri la plată şi facilităţi în ceea ce priveşte datoriile la bugetele de stat şi bugetele asigurărilor sociale. Totodată, se propune acordarea unor facilităţi şi înlesniri la plată şi la societăţile privatizate, deoarece din practica existentă se constată că chiar în Guvernul trecut au fost date astfel de aprobări pe note aprobate de primul-ministru, fără să existe un cadru legal pentru a putea pune în aplicare aceste aprobări. Vreau să fac precizarea că în contractele de privatizare au fost prevăzute clauze care se bazează tocmai pe aceste aprobări date pe fel de fel de note prin care se aprobau astfel de înlesniri la plată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc, domnule Zelenco. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Emil Boc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 41 de voturi pentru, 2 abţineri şi 179 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. Trecem, în continuare, la pct.11 din raport. Dacă sunt observaţii. Domnul Napoleon Pop. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am solicitat scoaterea pct.11 de la art.1 cap.II, pentru că el, aşa cum rezultă şi din votul anterior, practic, s-a regăsit şi la pct.10. Aş spune că la vremea actuală, dacă vrem să căutăm anumite probleme financiare rezultate din contractele de privatizare, mie mi se pare că clauzele din contracte sunt suficiente pentru a depista aceste chestiuni. Cred că reglementări noi nu ar putea să aducă decât confuzii, şi o reglementare ad-hoc, pe baza unei ordonanţe care nu se face prin lege, avem impresia că ar fi o impunere a punctului de vedere al vânzătorului în detrimentul celui care a cumpărat societatea. Mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc. Domnul Zelenco. |
|||||
|
Domnul Iacob Zelenco: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Necesitatea elaborării unor reglementări privind unele probleme financiare rezultate din contracte de privatizare rezultă însăşi din practica pe care o avem, aşa cum, de altfel, este şi titlul acestei reglementări. Ce se constată astăzi: că s-au încheiat circa 14000 de contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, atât cu plată integrală, cât şi cu plata în rate, în funcţie de prevederile legislative existente în vigoare la data semnării contractului. În prezent, din aceste contracte în derulare, numărul lor fiind semnificativ, se înregistrează o restanţă la plată a unor obligaţii în ceea ce priveşte preţul acţiunilor. Din valoarea totală a restanţelor înregistrată la 31 august, peste 600 de miliarde de lei reprezintă penalităţi. Cu toate măsurile întreprinse în sensul recuperării restanţelor, se remarcă o menţinere a volumului penalităţilor la un volum constant. Pentru rezolvarea acestei probleme în ansamblu, se intenţionează ca, prin reglementarea ce va fi dată, să fie scutite penalităţile de plată dacă celelalte plăţi restante, respectiv principalul, ratele şi dobânzile, vor fi achitate până la o anumită dată determinată stabilită prin actul normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră amendamentul Grupului parlamentar al PNL. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 49 de voturi pentru, o abţinere şi 181 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Înainte, am ajuns până la pct.11, dar acum, practic, ne întoarcem înapoi pentru amendamentele Grupului parlamentar al PNL, pentru că domnul Napoleon Pop s-a reîntors la pct.5. Deci mergem direct la pct.12 la care am rămas. Îmi pare rău pentru dumneavoastră, domnule Napoleon Pop. La pct.12 dacă aveţi observaţii. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am solicitat ca la pct.12, art.1 cap.II, ultima parte a textului să se elimine, respectiv "introducerea unor noi tarife de utilizare a drumurilor". |
|||||
|
Domnule Napoleon, noi vorbim de pct.12 din raport, nu de art.12. Vorbim de lucruri diferite. |
|||||
|
Îmi cer scuze. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc. Deci acum suntem la pct.12 din raport, care se referă la art.1 alin.4 Administraţia publică centrală şi locală. Dacă sunt observaţii. Nefiind observaţii, este considerat adoptat. La pct.13, care se referă la art.1 alin.4, sunt observaţii? Domnul Wittstock. |
|||||
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Observ că există o oarecare confuzie, şi cred că nu procedăm prea bine. Raportul conţine doar amendamentele respinse. Eu cred că trebuie să adoptăm punct cu punct din proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de comisia sesizată în fond. Nu consider că procedăm corect votând punctele din raport, amendamentele respinse. Trebuie să votăm punct cu punct din proiectul de lege, şi acolo, apoi, cei care au depus amendamente respinse, îşi pot spune punctul de vedere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Boc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Eu cred că procedăm corect. Potrivit Regulamentului, acolo unde nu există amendamente formulate, nici admise, nici respinse, se consideră aprobate şi, prin urmare, trebuie să discutăm numai acele puncte din raport unde există divergenţe. Deci, în consecinţă, eu cred că suntem pe prevederile Regulamentului şi putem proceda în continuare. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Boc. Mergem mai departe. Suntem la pct.13, care se referă la art.1 alin.4. Dacă sunt observaţii? Nefiind, se consideră adoptat. Pct.14. Domnul deputat Boc. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La pct.14 din raport, care se referă la art.1 alin.4 cap.IV, şi anume aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, Grupul parlamentar al Partidului Democrat solicită eliminarea acestui alineat pentru următorul motiv: o asemenea reglementare prin ordonanţă de urgenţă intră în sferă de reglementare a legii organice, lucru, repet, interzis expres de art.114 alin.1 din Constituţie. Dar să spunem că nu ar fi vorba de o intervenţie în domeniul legii organice. Fiind vorba de un regulament-cadru, dacă este să ne luăm după terminologie, ar însemna că nu am avea nevoie de o lege cadru care să interpreteze o lege a administraţiei publice locale, şi atunci ar trebui să facem aplicarea art.107 din Constituţie care spune că hotărârile se emit în temeiul executării legilor. Deci nu ar fi nevoie de o lege pentru a interpreta o altă lege, adică Legea administraţiei publice locale, şi ar fi suficientă o hotărâre de Guvern pentru a adopta un regulament cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea consiliilor locale şi judeţene. Iată un motiv pentru care nu ar trebui să fie menţionată în legea de abilitare o asemenea competenţă dată Guvernului. Pe de altă parte însă, dacă ne ducem la textul Constituţiei şi, în special, vom avea în vedere art.119 din Constituţia României, vom vedea că la art.119 se reglementează principiile pe baza cărora este organizată şi funcţionează administraţia locală, principiul autonomiei şi cel al descentralizării. La art.120 alin.2 se spune: "Consiliile locale funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi în condiţiile legii." În condiţiile legii sunt alese, potrivit Legii administraţiei publice locale. La fel, art.121 alin.2 spune: "Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii." Deci, este ales şi funcţionează. Deci iată că sunt prevederi care ne trimit la o lege. La ce lege? Care este legea care se referă la organizarea şi funcţionarea consiliilor judeţene? Legea administraţiei publice locale. De unde ştim acest lucru? De la art.72 alin.3 lit.o) din Constituţie, care spune: "Organizarea administraţiei locale este de competenţa legiuitorului organic." Deci, iată că toate aceste legi care reglementează organizarea şi funcţionarea administraţiei locale sunt de competenţa legiuitorului organic. Prin urmare, nu putem acum, pe cale de ordonanţă, să abilităm Guvernul să intervină într-un domeniu care ţine de competenţa legilor organice. Iată, deci, două motive pentru care această prevedere menţinută în textul legii de abilitare este nelegală. Pe de o parte, s-ar putea face prin hotărâre de Guvern, dacă este vorba de o executare a legii, iar, dacă este vorba de o lege, în nici un caz nu o putem avea în vedere, pentru că este o lege organică, şi Constituţia ne interzice în mod expres acest lucru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Boc. Domnul Fleşariu. |
|||||
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Rog să se reţină că este vorba despre o reglementare cadru care nu produce efecte prin ea însăşi. Nimeni nu va lua dreptul consiliilor locale şi consiliilor judeţene de a-şi emite regulamentul propriu de funcţionare. Ceea ce facem noi prin această ordonanţă este stabilirea unui cadru general pe care trebuie să îl cuprindă aceste regulamente, sub aspectul conţinutului regulamentelor, deci a cuprinsului acestora, şi nu o facem din propria noastră iniţiativă, ci o facem datorită faptului că avem foarte multe solicitări din ţară. Avem un dosar întreg prin care autorităţile administraţiei publice locale ne-au solicitat să emitem o asemenea reglementare. Vreau să vă spun că în 1992 s-a emis o hotărâre a Guvernului prin care s-a stabilit un regulament cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, dar la vremea respectivă exista o prevedere în Legea nr.69 care abilita în mod expres Guvernul să emită o asemenea reglementare. Acum, în Legea nr.215 nu mai există o prevedere de abilitare a Guvernului de a emite o asemenea reglementare şi, atunci, sigur că da, ne-am gândit să o facem prin această ordonanţă dată în baza legii de abilitare. Hotărâre de Guvern nu putem da tocmai datorită faptului că nu suntem abilitaţi prin lege să dăm o asemenea hotărâre. Vreau să vă spun că, între timp, reglementările în domeniul administraţiei publice locale au suferit foarte multe modificări, bunăoară Legea nr.215, care schimbă pe fond reglementarea în administraţia publică locală. Impun în mod obligatoriu să se emită noi regulamente. Consiliile locale nu ştiu cum să întocmească aceste regulamente. Repet: ele ne-au cerut să emitem o asemenea reglementare. Ca atare, vă rog să fiţi de acord cu includerea în cuprinsul legii de abilitare a acestei ordonanţe. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Boc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 86 de voturi pentru şi 156 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem la pct.15. Vă rog, domnule Raduly. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Eu aş fi vrut să susţin amendament la pct.12 şi 13, dar am înţeles că de la pct.7, după care a fost cap.II, pct.12, amendamentul Grupului parlamentar al PNL, aţi sărit direct la 14, şi nu am putut să urmăresc. Eu vă întreb dacă pot să susţin amendamentul grupului sau nu pot să îl susţin. |
|||||
|
Mă învinovăţiţi degeaba. |
|||||
|
Nu vă învinovăţesc. Eu vă întreb dacă pot să susţin amendamentul de la nr.12 şi 13 al Grupului parlamentar al UDMR sau nu. |
|||||
|
Acum suntem la pct.15. Ajunsesem la pct.12, ne-am întors pentru domnul Boc la pct.4, apoi la pct.7, după care am revenit la pct.12. |
|||||
|
Atunci, spuneţi-mi că nu pot să susţin, şi nu îl susţin. |
|||||
|
Nu au fost observaţii. Am întrebat, m-am uitat în sală, iar am revenit, iar am întrebat în sală. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Confuzia este de următoarea natură: în opinia mea, acest proiect de lege trebuia dezbătut punct cu punct pe textul iniţial şi, acolo unde erau amendamente, se puteau susţine şi, oricum, la fiecare punct, câte un vorbitor de grup parlamentar putea eventual să ia cuvântul. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa, şi s-a întâmplat altfel. Aceasta nu este vina mea, şi vă recunosc că nu am reuşit să urmăresc exact care este momentul în care trebuie să intervin. Asta este. |
|||||
|
Da. Domnul Boc a răspuns mai înainte la această întrebare. Dacă îmi permiteţi, nu este cazul să revin, domnule Raduly. Aici este tot punctul dumneavoastră. |
|||||
|
Domnule preşedinte, dar eu nu sunt aşa cum este colegul Boc, că nu contează cine susţine amendamentul care vine la rând. Eu ori susţin pct.12 şi 13, ori nu susţin nimic. De asta am întrebat. Deci nu mai susţin. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Cu plăcere. Deci suntem la pct.15, care se referă la art.1 alin.4. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am solicitat eliminarea pct.5, art.1 cap.IV Reglementări, impozite şi taxe locale. Ne întemeiem această solicitare pe faptul că nu credem că, politic, la acest sfârşit şi început de an, mai trebuie să mai scoatem noi reglementări privind impozitele şi taxele locale. În al doilea rând, modificarea Legii finanţelor publice locale trebuie să se facă tot prin lege, pentru evitarea confuziilor şi abuzurilor. Practica modificării legilor prin ordonanţe, instaurată de mai mulţi ani, este nocivă şi contrară spiritului Constituţiei, art.73/3, care stipulează că Executivul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege la Parlament, emiterea de ordonanţe fiind excepţia, şi nu regula. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc şi eu, domnule Napoleo Pop. Domnul Fleşariu. |
|||||
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Vreau să precizez că nu este vorba de o modificare a reglementărilor existente în domeniul impozitelor şi taxelor locale, ci de emiterea unei noi reglementări. Actualmente, impozitele şi taxele locale sunt reglementate prin Legea nr.27 din 1994. Această lege a suferit enorm de multe modificări, aşa încât a devenit un instrument foarte greoi pentru autorităţile administraţiei publice locale. Ca atare, se impune să emitem o nouă reglementare, dar nu numai datorită faptului că a devenit foarte greoi ca instrument juridic, ci şi datorită faptului că, între timp, a fost aprobată şi promulgată, aşa cum am spus, noua lege a administraţiei publice locale care trasează noi sarcini pentru autorităţile administraţiei publice locale, noi competenţe, noi atribuţii şi, de asemenea, acum vreo doi ani de zile a fost aprobată Legea nr.189 privind impozitele şi taxele locale. Noua reglementare trebuie să ţină cont de noile reglementări Legea nr.189 şi Legea nr.215, şi să fie pusă de acord cu acestea. Iată de ce ne-am gândit să facem acest lucru printr-o ordonanţă dată în baza legii de abilitare. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc, domnule Fleşariu. Nefiind alte observaţii la acest punct, supun votului dumneavoastră amendamentul Grupului parlamentar al PNL. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 75 de voturi pentru, o abţinere şi 155 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. Trecem la pct.16 din partea cu amendamentele respinse. Dacă sunt observaţii. Vă mulţumesc. Pct.17. Vă rog, domnule Boc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, La pct.17, Grupul parlamentar al Partidulu Democrat solicită eliminarea prevederii cu privire la reglemetnarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, pe motiv că această reglementare ţine de competenţa legiuitorului organic, şi când spun acest lucru mă refer la art.47 şi 48 din Constituţia României, care reglementează la nivel constituţional dreptul cetăţenilor de petiţionare şi dreptul oricărei persoane vătămate de a se adresa, printr-o cerere, în vederea obţinerii recunoaşterii dreptului, anularea actului şi repararea pagubei respective. Art.48 alin.2 spune: "Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică", cunoscut fiind faptul că este vorba de Legea contenciosului administrativ. În consecinţă, această reglementare intră sub incidenţa prevederilor Legii contenciosului administrativ şi, potrivit art.72 alin.3 lit.j), contenciosul administrativ ţine de domeniul legilor organice. În consecinţă, solicităm eliminarea acestui punct, având în vedere considerentele constituţionale menţionate. Mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc şi eu, domnule Boc. Domnul Fleşariu. Foarte pe scurt, vă rog. |
|||||
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Ceea ce dorim noi să facem nu este de domeniul legilor organice. De altfel, vreau să vă spun că Legea nr.29 privind contenciosul administrativ a fost adoptată şi promulgată înainte de emiterea Constituţiei, dar nu acest lucru este esenţial. Noi nu intrăm în domeniul legilor organice cu ceea ce dorim să facem, iar reglementarea existentă, Legea nr.29 privind contenciosul administrativ, este mult prea generală şi nu ajută absolut cu nimic în rezolvarea petiţiilor adresate de cetăţeni autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale. Acest lucru vrem noi să reglementăm: să stabilim termene concrete de soluţionare, modul de a trimite răspunsurile etc. etc. Deci, repet, nu intră sub nici o formă în categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc, domnule Fleşariu. Alte observaţii dacă sunt. Dacă nu, supun votului dumneavoastră. Cine este pentru amendamentul domnului Boc? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Vă mulţumesc. Cu 77 de voturi pentru, 2 abţineri şi 153 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem la pct.18. Domnul Boc sau domnul Moiş, cum doriţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Este un amendament formulat de către cele două grupuri Grupul parlamentar al PRM şi Grupul parlamentar al PD. |
|||||
|
Aici, la mine, apare Grupul parlamentar al PRM şi domnul deputat Boc. |
|||||
|
Şi domnul deputat, dacă doriţi dumneavoastră. Dar, dacă aveţi textul în faţă, vă explicaţi de ce am dorit amândoi să luăm cuvântul. Grupul parlamentar al PRM solicită eliminarea pct.8 de la art.1-IV, pe considerentul că vânzarea imobilelor proprietate privată a statului, în raport cu alte categorii de imobile, aduce atingere regimului proprietăţii, acesta fiind rezervat domeniului legilor organice. Iar, pe de altă parte, este şi o chestiune de moralitate. Dumneavoastră aţi dat o ordonanţă, prin care aţi dat cui aţi vrut imobilele proprietatea privată a statului şi acum vreţi, prin ordonanţă, să le şi vindeţi. Mi se pare că, din această perspectivă, textul este cel puţin imoral. De ce nu lăsaţi la dispoziţia Parlamentului să soluţioneze problema vânzării acestor imobile? Propunem eliminarea textului. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Boc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat solicită acelaşi lucru, eliminarea acestui text care prevede posibilitatea vânzării imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Simplu spus, acest articol încalcă un principiu constituţional, încalcă un text constituţional, şi anume al egalităţii în faţa legii a tuturor cetăţenilor. În consecinţă, nu putem avea două categorii de cetăţeni în România, unii privilegiaţi şi alţii fără privilegii, şi anume, aşa cum s-a spus aici, a existat şi există în vigoare Ordonanţa nr.81 cu privire la posibilitatea demnitarilor publici şi a acelora care fac parte din cabinetul demnitarului de a închiria locuinţe aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, iar acum, la câteva luni după ce am emis şi am adoptat această ordonanţă, venim cu altă reglementare care scapă cenzurii Parlamentului şi se dă mână liberă Guvernului ca, pe perioada vacanţei parlamentare, nu numai să le închirieze, ci să le şi vândă acelor deţinători cu titlu de chiriaşi. Dincolo de imoralitatea actului, aşa cum s-a menţionat, eu cred că este vorba şi de o problemă de constituţionalitate. Într-un stat de drept, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi nimeni nu este mai presus de lege, în consecinţă, şi aceştia trebuie să intre în ecuaţia economiei de piaţă, la licitaţie şi să cumpere asemenea locuinţe. Iată de ce noi propunem eliminarea unei asemenea prevederi care are o tentă clientelară de satisfacere a unui cerc îngust al puterii şi, în consecinţă, propunem eliminarea ei. De ce? Vom veni în luna martie, când vom discuta o asemenea ordonanţă, imobilele vor fi bine vândute, iar noi ce vom putea face: să constatăm că s-au vândut. Şi, în condiţiile acelea, Parlamentul va fi inofensiv, va fi pus într-o situaţie de a ratifica un act al Guvernului, act care este de departe imoral şi neconstituţional. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Boc. Domnul ministru Şerban Mihăilescu. |
|||||
|
Înţeleg încărcătura emoţională pe care colegii de la PRM şi de la PNL, într-o unitate de nezdruncinat, o dau acestei probleme, însă sunt simple fapte pe care, chiar şi cei de la presă, le-au înţeles până acum. Pragmatic, este vorba de cu totul altceva. Imobilele care sunt în administrarea Protocolului de Stat datează, în proporţie de 95%, de peste 30 40 de ani. 40% din fondul locativ, potrivit unei Ordonanţe din 1994, ar fi trebuit să fie consolidat, având grad seismic ridicat. Doi. Regia Protocolului de Stat a ajuns una din cele mai mari regii din ţară: are peste 3.000 de salariaţi, pentru că avem în administrare tot felul de apartamente situate în blocuri absolut normale, în care locuiesc, de 20 30 de ani, persoane care au ocupat diverse funcţii, în diverse regimuri şi nici unul din regimuri, inclusiv guvernarea din care a făcut parte PNL-ul, că PRM-ul stă totdeauna pe partea ailaltă, nu a reuşit să obţină vreun rezultat. Al doilea argument este că, prin această reglementare, vrem să rezolvăm şi o serie întreagă de probleme legate de imobile mari. Şi m-aş referi, în primul rând, la Casa Presei Libere, care ar urma, pe bază de analiză de preţ, să fie dată în proprietatea celor care o ocupă, la imobilul din Valter Mărăcineanu, imobil cu 6 etaje, unde avem iar sute de angajaţi şi sunt foarte multe fundaţii, în majoritate sunt fundaţiile PNL-ului şi ale PRM-ului, şi am dori să le aibă în administrare, aşa cum prevede legea. Iar pentru cei care au făcut obiectul acestor două ordonanţe, Ordonanţele nr.81 şi 83, nici nu se pune problema vânzării. Pentru cei care sunt, şi vă reamintesc, chiar dacă nu vă face foarte multă plăcere, am reuşit să cazăm 42 de familii evacuate din clădiri şi care stăteau în stradă, în apartamente de la Regie, unde sunt contracte foarte clare de închiriere, pe 2 ani, deci nici un fel de posibilitate de cumpărare. Iar, în legătură cu demnitarii care au fost mutaţi după ianuarie 2001, sunt 32 de cazuri în care intră absolut toţi cei care au solicitat şi stau în provincie, de la Comisia de asigurări, secretarii de stat din partea tuturor partidelor, care au trebuit să fie la Ministerul Informaţiilor Publice, nu este nici un membru al vreunui cabinet al demnitarului, şi rog foarte mult să nu se mai facă aprecieri. Dacă nu cunoaşteţi, veniţi, întrebaţi şi noi vă răspundem civilizat, dar nu înşiraţi, tot timpul, tot felul de neadevăruri care implică anumite chestiuni. În discuţie vor fi circa 200 de apartamente. Pentru liniştea dumneavoastră, nici unul din miniştrii Cabinetului Năstase, în frunte cu primul-ministru, nu va avea această posibilitate. Tot pentru liniştea dumneavoastră, nu se va vinde nici o locuinţă de protocol, dar vă rog frumos, în temeiul atâtor principii pe care le clamaţi, toată ziua, pe la Televiziune, lăsaţi ca, într-o structură închistată de 50 de ani, să se întâmple o reformă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumim, domnule ministru. Domnul Drăgănescu. În ce calitate?! |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Doresc replică, o singură frază. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să vă spun că se pare că, în ultimul timp, colegii noştri din PDSR au o adevărată obsesie la adresa liberalilor. |
|||||
|
Domnul Şerban Mihăilescu (din loja Guvernului): PSD! |
|||||
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Ieri, chiar eram cu o delegaţie din Adunarea Parlamentară NATO, la întâlnire cu domnul premier Năstase, la care era şi distinsul nostru coleg, domnul secretar general al Guvernului, domnul Mihăilescu şi, în loc să vorbim despre NATO şi alte lucruri care privesc ţara, la două trei cuvinte, se amintea de liberali. Iată că această obsesie continuă, şi astăzi, în Parlamentul României şi vreau să-l întreb, aici, pe domnul Mihăilescu, la ce se referă, deoarece am fost secretarul general al PNL-ului şi nu avem absolut nici un spaţiu în Str.Valter Mărăcineanu. Poate este altceva şi domnia sa nu ştie despre ce este vorba şi acuză pe alţii că vorbesc în necunoştinţă de cauză. Nu aş dori să merg mai departe. Aştept răspunsul domnului secretar general. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Moiş. |
|||||
|
Domnule preşedinte, În numele Grupului, doresc să dau următoarea replică reprezentantului Guvernului. Replica domniei sale ne aduce aminte de o poveste celebră, când un măcelar a făcut salam dintr-un elefant şi dintr-un pui şi afişat marfa "salam de pui cu adaus de elefant". Sub masca reîntineririi şi reformei acestui colos închistat, cum spunea domnia sa, se ascund alte intenţii. De ce nu lăsaţi posibilitatea Parlamentului să judece o lege care să reglementeze această problemă? De ce este atât de urgentă rezolvarea chestiunii colosului, cum spunea domnul secretar de stat, când aceasta nu a fost rezolvată timp de 12 ani? De ce vreţi acum, într-o vacanţă, s-o rezolvaţi? Lăsaţi să fie rezolvată printr-o lege, şi nu printr-o ordonanţă care se ia în alte condiţii decât o lege. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Haşotti, vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Lăsând la o parte faptul că sunt de acord cu cele spuse de domnul deputat Moiş, antevorbitorul meu, şi apreciind cu adevărat grija pe care domnul ministru Mihăilescu, pe care-l preţuiesc, o are faţă de Regia Autonomă a Protocolului de Stat, totuşi, o întrebare nu mi-o pot reprima: cum este, totuşi, posibil, având această teribilă grijă faţă de RAAPPS, ca această regie să aibă pe statele sale şi să plătească şoferii pe care-i foloseşte Guvernul? |
|||||
|
Vă mulţumesc. Am trecut de la imobile la şoferi, e corect! Domnul ministru. |
|||||
|
Nici nu ştiu în ce ordine să răspund, aşa sunt de interesante întrebările! Încep cu şoferii. Pentru activitatea şoferilor, plătim o sumă anuală, din buget, către Regie. Regia prestează un serviciu şi noi plătim această sumă. E atât de clar, de nu se poate! Din punct de vedere al urgenţei domnului Moiş, ... Iertaţi-mă, am păstrat, şi eu, o reglementare din vechea guvernare şi pentru asta sunt vinovat?! E singura pe care am păstrat-o! (Răspunde unor comentarii făcute în Grupul PNL) Nici nu le-am luat noi, ni le-aţi dat dumneavoastră. În legătură cu urgenţa, pentru că, de ani de zile, nu s-a putut face nimic, la limită, domnule Moiş, dumneavoastră care sunteţi celebru pentru afacerile cu spaţiile, în zona dumneavoastră, acolo, la limită, am putea face chiar şi o Hotărâre de Guvern, dar, pentru că nu vrem să dăm imaginea că ne ascundem în faţa unei reglementări, vrem să dăm o reglementare foarte clară. De altfel, tot pentru liniştea dumneavoastră, vă anunţăm că, pentru prima dată, absolut toate numele celor care au beneficiat de locuinţe de la Regia Protocolului de Stat în 2001 sunt publicate în "Monitorul Oficial" partea a III-a sau a IV-a, acolo unde se publică actele astea, ca să nu fie nici un fel de lipsă de transparenţă. În legătură cu eventuala vânzare, pentru că acest document încă nu este finalizat de Guvern, vom oferi, absolut în orice moment, orice fel de element de cunoaştere şi de transparenţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule ministru, aveţi şi municipiul Satu Mare, cu probleme locative, ca să înţeleg eu, cu domnul Moiş?! (Amuzament) |
|||||
|
Nu, dar, fiindcă acolo este justiţia care e foarte prezentă, v-aş ruga să lăsăm justiţia să-şi facă treaba până la capăt. (Aplauze, comentarii în Grupul PSD) |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Moiş. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, În Satu Mare, sunt 51 de persoane care se numesc Vasile Moiş. Eu sunt Văsălie Moiş. L-aş invita pe domnul secretar al Guvernului... |
|||||
|
Eu n-am făcut nici o referire la dumneavoastră! |
|||||
|
Ba da, aţi zis că sunt celebru în afacerile cu spaţii. |
|||||
|
A, domnul ministru. Credeam că la mine vă referiţi. |
|||||
|
Nu! (Domnul ministru Şerban Mihăilescu comentează din loja Guvernului) Da, dar dumneavoastră aţi spus că sunt celebru în afacerile cu spaţii în Satu Mare. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că nu am nici un spaţiu, în afară de cel pe care mi l-am construit eu. |
|||||
|
Domnul Şerban Mihăilescu (din loja Guvernului): Acela ca Vatra Românească! |
|||||
|
Ar fi cazul să vă documentaţi, înainte de... Şi ultima observaţie. Sigur, am luat-o în spirit de glumă. Ultima observaţie: dacă dumneavoastră aţi fi apreciat atât de urgent această problemă a Regiei Protocolului de Stat, puteaţi să aduceţi o iniţiativă, o propunere legislativă sau un proiect, dar iată că, de un an de zile, nu aţi adus nici un proiect, l-aţi adus pe acesta de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. Aş fi înţeles această urgenţă, dacă aţi fi depus un proiect de lege în Parlament şi nu ar fi fost luat în discuţie, dar, pentru prima dată, se pune, astăzi, în faţa colegilor mei, această chestiune. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Drăgănescu. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Mai era o întrebare. De fapt, prima întrebare eu am pus-o şi nu am primit încă răspunsul. Aş dori să ne spună domnul secretar general ce se întâmplă în Valter Mărăcineanu. |
|||||
|
Veţi primi răspunsul. |
|||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Dacă nu ştie, atunci să retragă acuzaţiile la adresa noastră! (Rumoare în sală) |
|||||
|
Atunci, vă rog frumos să mă iertaţi. Vă promit că voi da o listă publicităţii, cu fundaţiile domnului Constantinescu, până în 2010, cu fundaţiile PNL-ului, cu contracte până în 2010, care nu se pot vinde şi cu alte fundaţii care au rămas din fosta conducere. Aşa că, vă rog frumos, ciocul mic, pentru că nu aveţi de ce să vă plângeţi astăzi! (Aplauze în Grupul PSD; vociferări în Grupul PNL) |
|||||
|
Domnul Haşotti. |
|||||
|
Doamnelor şi domnilor, Este o regretabilă scăpare a domnului ministru, sunt convins că o regretă. Suntem, de asemenea, convinşi că aici nu suntem în Piaţa Matache Măcelaru, suntem în Parlamentul României. (Comentarii în Grupul PSD) Văd că domnul Florin Georgescu protestează în legătură cu vocabula "cioc". Chiar că nu ştiu de ce, în privinţa domniei sale! |
|||||
|
Domnul Anghel Stanciu (din sală): Se referea la barbă! |
|||||
|
Domnul ministru, care regretă. Vă rog eu. (Agitaţie în sală) |
|||||
|
Îmi cer scuze, într-adevăr, pentru această ieşire, dar, vorbind rar în Parlament, îmi aduc şi eu aminte de 4 ani anteriori. Îmi cer scuze pentru chestia asta. |
|||||
|
Deci aţi remarcat scuzele domnului ministru. Vă rog să le primiţi. Supun votului dumneavoastră... (Comentarii în Grupul PRM) Nu, nu, am depăşit timpul. Vă mulţumesc. ( se adresează domnului deputat Valentin Vasilescu de la PRM, care şi-a exprimat dorinţa de a lua cuvântul) Cine este pentru? Pentru amendamentul propus de Grupul PRM şi domnul deputat Emil Boc. (Rumoare în sală) Vă mulţumesc. Împotrivă? (Agitaţie) |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Procedură! Voci din Grupul PSD: Suntem în timpul votului! |
|||||
|
Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 77 de voturi pentru, 2 abţineri şi 151 împotrivă, (Rumoare în sală), amendamentul a fost respins. Domnul Marcu Tudor. |
|||||
|
Domnilor, vă mulţumesc pentru atenţie. Nu aş fi intervenit, dacă nu asistam la două intervenţii care fac subiectul propunerii mele procedurale. Prima dintre ele se referă la dialogul dintre doi distinşi colegi ai mei, chiar dacă pe unii nu-i mai găseşti la telefon, de când au ajuns miniştri, uitând că la fel făcea şi Convenţia înainte, şi prin care dialog se acuza unul pe altul: dacă tu spui cât fur eu, spun şi eu cât furi tu! Ce căutăm noi în Parlamentul acesta?! Eu nu înţeleg! (Aplauze în Grupul PRM) Al doilea lucru. Aş ruga să nu mai aibă loc dialoguri ca acestea, să apelaţi la raţionamentul şi inteligenţa pe care sunt convins că le aveţi, pentru că ele nu numai că fac o notă proastă Parlamentului, dar sunt o groază de oameni în presă care pot exploata, total nefavorabil, acest fel de fraze absolut necontrolate, pe care le fac membrii Guvernului, unii din membrii Guvernului. Al treilea lucru. Domnule preşedinte de şedinţă, ştiţi foarte bine că nu sunt unul dintre aceia care nu vă preţuiesc, de asemenea, şi pe cei doi din stânga şi din dreapta dumneavoastră, dar îmi aduc aminte că, încă de două ori până acum, am contestat modul în care dumneavoastră înţelegeţi să conduceţi şedinţa, asigurându-vă de doi numărători de voturi, că atâta fac domniile lor, din coaliţia guvernamentală. Vă reamintesc faptul că, înainte, împreună cu PDSR-ul, căzusem la o înţelegere în care Convenţia, întotdeauna, punea unul de la guvernare, unul de la opoziţie. De ce, a treia oară, dumneavoastră apelaţi la acelaşi truc?! Mă îndoiesc că sunt 150 de voturi! Poate sunt mai multe decât ale opoziţiei, dar, ca să nu mai daţi naştere la asemenea supoziţii, la asemenea suspiciuni perfect îndreptăţite, reculegeţi-vă, măcar pentru a treia oară, anulaţi votul acesta, puneţi pe cineva, şi din opoziţie, în Prezidiu şi intraţi în legalitatea pe care, tot noi, am votat-o şi în cutuma parlamentară, de care făcea atâta caz însuşi preşedintele Partidulului Democraţiei Sociale, pe vremea aceea, domnul Adrian Năstase şi cu care eram toţi de acord. Mă fac, întrutotul, ecoul spuselor domniei sale, în acest moment. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Marcu Tudor. Nu aş fi avut nici un fel de problemă, dacă domnul Leonăchescu venea şi nu eram obligat să-l schimb! |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Lăsaţi, că putea altul! |
|||||
|
Vă rog, domnule Chiliman. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Domnul ministru Mihăilescu a făcut o afirmaţie cu "ciocul", cu nu ştiu ce... Pentru că nu suntem într-un târg, cred că ar fi foarte bine ca să publice toate... |
|||||
|
Domnule Chiliman, şi-a cerut scuze, haideţi să nu mai revenim acum! |
|||||
|
... să publice, în "Monitorul Oficial", absolut toate spaţiile închiriate, cui sunt închiriate, pentru că nu cred că aceste închirieri s-au făcut în mod ilegal sau în mod necorespunzător. Nu văd de ce cineva trebuie să se teamă de aceste lucruri. Vă rugăm să le publicaţi, în "Monitorul Oficial", toate spaţiile RAPPS-ului, cui sunt închiriate, la ora actuală şi, în momentul respectiv, lucrurile astea nu vor mai ridica probleme. |
|||||
|
Stimaţi colegi, numai puţin. vă rog, domnule Şerban, 1 minut. |
|||||
|
Vă rog să mă iertaţi. Au fost aici trei afirmaţii de clientelism politic. Nu le-am făcut noi. Pentru bună regulă, deci aţi spus că e clientelism politic, vă ofer două variante, dacă sunteţi de acord. Dau fiecărui grup parlamentar absolut tot ce are. Dacă apreciaţi că, după aceea, trebuie să le publicăm... |
|||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Oficial este cea mai bună soluţie! |
|||||
|
Nici o problemă, le public în Partea IV, dar nu cred că va fi foarte valoros. Am înţeles, dar, repet, discuţia aici a plecat de la acuzaţia de clientelism şi, credeţi-mă, nu noi am făcut clientelism. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Stimaţi colegi, Vă propun să salutăm prezenţa, în mijlocul nostru, a Excelenţei sale, domnul Omer Izgi, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia, care se află în vizită oficială în ţara noastră. (Domnii deputaţi se ridică în picioare şi aplaudă) Domnia sa se află în fruntea unei delegaţii din care mai fac parte domnul Altan Karapasaoglu, doamna Güler Aslan, domnul Edip Ozbaş, domnul Mustafa Eren şi domnul Cemal Ozbilen. Trecem, în continuare, la punctul 19. Dacă aveţi observaţii? Liberalii, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi am propus modificarea art.1, punctul 8, capitolul IV, punctul 8, în sensul eliminării sintagmei "şi pentru vânzarea imobilelor proprietate privată a statului", menţinând formularea "măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietatea publică a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Pe lângă argumentele care s-au adus aici, apreciem că cel mai important argument care se constituie în respingerea sau eliminarea acestui domeniu de reglementare este acela că, în conformitate cu art.72, litera k) din Constituţie, regimul juridic general al proprietăţii se reglementează numai prin lege organică. Or, un act de dispoziţie, cum este vânzarea unor imobile proprietate publică a statului, prin ordonanţe de urgenţă, este foarte clar că afectează această categorie a legilor organice. Argumentele aduse de domnul ministru, referitoare la situaţia actuală a fondului locativ din Administraţia Regiei Protocolului de Stat nu sunt de natură să justifice urgenţa adoptării prin ordonanţă de urgenţă. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Consider că am dezbătut suficient acest subiect. Supun votului dumneavoastră amendamentul Grupului parlamentar PNL. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 55 de voturi pentru şi 162 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem la punctul 20. Dacă aveţi observaţii? Domnul Moiş. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Grupul parlamentar al Partidului România Mare a propus eliminarea punctului 9, pe considerentul că este o modificare a legii prin delegare legislativă, ce, desigur, din punct de vedere constituţional, este inacceptabil. Din nefericire, acest amendament a fost respins de către Comisia juridică. Îl susţinem în plen: eliminarea punctului 9. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Gaspar. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Amendamentul la care s-a referit domnul deputat Moiş şi care este prevăzut în art.1, punctul IV, punctul 9 se referă la prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege. Motivaţia dânsului mi se pare că nu rezistă, întrucât dumneavoastră ştiţi foarte bine că ordonanţele pe care Guvernul le va emite, în baza Legii de abilitare, vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, vor fi adoptate prin lege şi, ca atare, această posibilitate de a prelungi termenele din unele acte normative este pe deplin constituţională. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul Grupului parlamentar al PRM. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 62 de voturi pentru şi 159 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem la punctul 21. Domnul Ráduly Róbert. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, E un amendament pe care, iniţial, nu am fi vrut să-l mai susţinem, pentru că erau altele patru mai importante, dar, pentru că, la acelea, nu am apucat sau nu am putut să luăm cuvântul, mă văd obligat să susţin, în numele Grupului parlamentar UDMR, acest al cincelea amendament. Vă spun, în primul rând, pentru ca să nu creadă nimeni, dintre cei care vor citi stenograma, peste ani, că noi nu am avut amendamente şi am fost întru totul de acord cu acest Proiect de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Acest al cincelea amendament se referă la problema reglementării privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea parcurilor tehnologice şi ştiinţifice şi noi nu facem altceva decât solicităm eliminarea acestui domeniu de la nr.VII. Motivaţia nu este una legată de faptul că acest domeniu ar fi de categoria legilor organice. Noi nu credem că dincolo de a dezbate problema domeniului, dacă este organic sau nu, nu avem voie să dezbatem şi problema oportunităţii unor domenii care au fost propuse de către Guvern spre a fi abilitate de către Parlament. Un coleg din grupul nostru parlamentar, alături de alţi trei colegi, unul din Grupul parlamentar PDSR de la acea vreme au iniţiat împreună proiectul de Lege privind parcurile industriale. Acel proiect de lege, după dezbateri îndelungate, nu de mai multe zile sau mai multe săptămâni, ci de mai multe luni, a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, ulterior fiind adoptat şi de către Senat şi a ajuns lege cam după un an şi jumătate. Credem că, fiind un obiect oarecum similar cu cel al parcurilor industriale, trebuie să mergem pe aceeaşi soluţie, pentru că tema este de aşa natură încât noi toţi cei care suntem şi avem reprezentare în Parlament, ar trebui să ne putem spune punctele de vedere. Drept urmare, aceasta a fost logica pentru care am solicitat ca o temă atât de importantă să fie dezbătută în Parlament anterior intrării ei în vigoare şi nu ulterior. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Róbert Ráduly. Domnul Câmpurean de la Ministerul Învăţământului. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Adrian Câmpurean (secretar de stat, M.E.C): Vă mulţumesc domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În elaborarea proiectului de ordonanţă s-a avut în vedere facilitarea prin dispoziţii permisive a creării unui sistem naţional de parcuri tehnologice cu impact direct asupra sistemului de învăţământ şi a celui de cercetare, precum şi asupra procesului de creare a întreprinderilor mici şi mijlocii inovative şi competitive. De asemenea, s-a avut în vedere crearea unui cadru care să stimuleze atragerea de fonduri de pe piaţa capitalului liber în scopul investirii acestora în aplicarea rezultatelor cercetării. Noi credem că este important să avem cât mai repede un cadru legislativ pentru organizarea acestor parcuri tehnologice, având în vedere importanţa deosebită a transferului tehnologic. Un domeniu de care suferă cercetarea românească şi economia românească în general este aplicarea rezultatelor cercetării. Interesul nostru este să întoarcem cât mai repede la buget contribuţia pe care acesta o aduce cercetării. Deci, vă rugăm să respingeţi amendamentul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Coifan. |
|||||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi susţinem amendamentul propus de UDMR dintr-un motiv foarte simplu. În 1999 a apărut Legea de departajare a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale. În aprilie 2000, consiliile judeţene au depus la Guvern, mai exact la Ministerul Funcţiei Publice, actualul Minister al Administraţiei Publice, listele în care se solicita împărţirea acestui domeniu, pentru ca apoi, prin hotărâri de guvern, să ştie fiecare consiliu judeţean care este domeniul public pe care poate să-l concesioneze şi care este domeniul privat cu care poate să facă alte operaţiuni financiare. Crearea şi existenţa parcurilor industriale este strâns legată de existenţa unor terenuri care să aibă un statut juridic clar. Atâta timp cât nu s-a dat curs acelei legi şi încă nu se ştie exact terenurile ale cui sunt, cred că ideea construcţiei unui parc industrial rămâne o simplă utopie. Ca un exemplu concret, Consiliul judeţean Timiş are 18 hectare cumpărate pentru că nu a primit încă până acum cele 18 hectare care trebuiau să fie în proprietate publică. Prin urmare, credem că această problemă serioasă a parcurilor industriale, a centrelor de transfer tehnologic trebuie să fie tratată nu în vacanţa de iarnă, ci după vacanţa de iarnă cu tot Parlamentul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Anghel Stanciu. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Dacă ar fi să încep cu o glumă, aş spune şi eu că am venit la microfon ca să se scrie în stenogramă că, iată, suntem de acord cu o propunere a UDMR-ului. dar să lăsăm gluma de o parte şi să înţelegem că poziţia unei formaţiuni şi a unui grup nu poate fi numai da sau numai nu, poate fi şi nuanţat. Noi am votat şi propuneri de-ale UDMR-ului atunci când ele aveau substanţă şi al PNL-ului şi ale PD-ului şi ale PSD-ului. Ceea ce se întâmplă acum este o acţiune convergentă de a ne împotrivi, pentru că suntem contra. De mulţi ani ne căznim să rezolvăm cu parcurile tehnologice, cu transferul tehnologic, bani investiţi în cercetare şi care nu se regăsesc pe platforme industriale sau în produse. Putem aştepta evident de la 1 februarie. Sigur, aceasta va însemna 1 mai, Ziua oamenilor muncii, când o să facem acest lucru. Haideţi să acceptăm că în această ordonanţă sunt şi lucruri care nu sunt strict politice, sunt efectiv tehnice, poate de aceea îi şi spune transfer tehnologic. Hai să acceptăm că cei care au fost preşedinţi de consilii judeţene au făcut la timpul respectiv împărţirea patrimoniului public sau privat şi n-au acceptat să vină în Parlament să ne spună de aici că n-au făcut. De aceea, grupul nostru parlamentar, dincolo de împărţirea aceasta a puterii şi opoziţiei, crede că această ordonanţă, pe acest domeniu, este efectiv acum necesară. Nu avem decât să ne aplecăm asupra ei şi să cerem ca, în februarie, să o luăm domnule preşedinte de şedinţă, printre primele în discuţii. Deci, cu promisiunea dumneavoastră, a conducerii Camerei, că această ordonanţă va fi în primul lot spre a o putea corecta, noi vom vota pentru acest punct, deoarece este absolut necesar. Orice întârziere ne duce în zona în care vindem întreprinderile la fier vechi. Ne-am săturat de fierul vechi din 90 şi de pariul cu agricultura. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu, domnule Anghel Stanciu. Domnul Nicolaescu. |
|||||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolaescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere importanţa acestui subiect, Grupul parlamentar PNL vă solicită o pauză de consultări. (Rumoare.) |
|||||
|
Da, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi toţi am votat aici un timp de dezbatere. Vă informez că timpul de dezbatere a expirat de o oră exact. Prin urmare, ori am fost de acord cu acest timp de dezbatere, şi vă rog să votăm acum proiectul de lege, ori nu am fost de acord, dar nu ne-am exprimat şi atunci tot aceeaşi soluţie trebuie acceptată, adică votul, pentru că aşa prevede regulamentul. |
|||||
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.21. Cine este pentru? (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Este un drept regulamentar. De ce nu îl acordaţi? |
|||||
|
Domnul Chiliman. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Este o cutumă parlamentară, indiferent că este procedură de urgenţă sau orice alt fel de procedură, în momentul în care un grup parlamentar, indiferent care este el, cere pauză de consultări, această pauză se dă. Nu vă luaţi după metodele folosite din ce am văzut din anumite documente pe la anumite comisii, în plen, niciodată nu a fost refuzată această chestiune şi cred că nu este normal, nu este în spiritul democratic al acestui Parlament ca această cerere să nu fie acordată. Important este ca dumneavoastră să stabiliţi timpul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc. Stabilesc timpul de 5 minute pentru pauză de consultări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
- după pauză - (După pauză, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
Stimaţi colegi, Vă rog să poftiţi în sala de şedinţe. Pauza de consultare s-a triplat. Rog şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sala de şedinţă. Stimaţi colegi, dacă nu veniţi în sală, voi fi nevoit să fac apelul nominal, pentru că, deocamdată, în sală se află 138 de persoane. Vă rog insistent să poftiţi în sala de şedinţe. O voce din sală: Apel nominal! |
|||||
|
Rog stafful tehnic să aducă tabelul cu deputaţii. domnule secretar Mohora, începeţi apelul nominal, vă rog. |
|||||
|
Domnul Tudor Mohora: |
|||||
|
domnule secretar, sunt deja în sală peste 185 de persoane şi, având în vedere că avem încă şi alte legi, vă propun să întrerupem apelul nominal. Da, poftiţi domnule deputat. |
|||||
|
Domnule preşedinte, cel puţin din punctul meu de vedere, dar vorbesc din punctul de vedere al grupului pe care-l reprezint, este de neînţeles de ce nu se termină întreaga listă după care să anunţaţi câţi sunt prezenţi, cu atât mai mult cu cât, înainte de această pauză se anunţau 155 de voturi pentru, contra, nişte cifre care nu corespundeau realităţilor. Este o discriminare pe care, personal, nu pot să o înţeleg şi rog să se continue lista, să se citească încă o dată absenţii, pentru că nu se poate aşa ceva. Cei care sunt la începutul listei sunt discriminaţi pur şi simplu. Cu atât mai mult cu cât Partidul Social Democrat, în fiecare zi, anunţă în presă că va lua atitudine împotriva parlamentarilor chiulangii. |
|||||
|
Stimate coleg, rostul apelului a fost în primul rând asigurarea cvorumului de lucru, cvorumul fiind asigurat. eu cred că noi suntem adunaţi aici şi aleşi pentru a vota legi, nu pentru a citi la nesfârşit apelul, încât, în calitate de preşedinte de şedinţă, eu am întrerupt apelul şi vă rog să vă luaţi locurile pentru a continua voturile. |
|||||
|
Domnul Puiu Haşotti (din bancă): Nu este normal, citiţi toată lista! |
|||||
|
Stimaţi colegi, vă rog să vă reluaţi locurile în sală şi încercaţi să fiţi prezenţi la şedinţă. |
|||||
|
Domnule preşedinte, puteţi să-mi răspundeţi la o întrebare, dacă aveţi amabilitatea. Ce se întâmplă cu cei care au fost absenţi până la litera m)? (Vociferări.) |
|||||
|
O să vă spun după şedinţă. Deocamdată cred că este mult mai important să aprobăm legi decât să citim catalogul. Deci, v-aş aminti timpul pe care dumneavoastră l-aţi votat pentru dezbaterea acestei legi s-a epuizat şi, în consecinţă, potrivit regulamentului, de aici încolo vom supune votului doar amendamentele care au fost respinse şi, în continuare, legea votului final. la amendamentul 21 cu privire la pct.5, prin care s-a propus eliminarea acestuia. Cine este pentru amendamentul respins de comisie? Vă rog să vă exprimaţi votul. 97 voturi pentru. Împotrivă? (Rumoare.) V-aş ruga să păstraţi liniştea, pentru a putea urmări în deplină ordine lucrările. 140 de voturi împotrivă. Abţineri? Sunt abţineri? Cu 140 de voturi împotrivă şi 97 pentru, amendamentul nr. 21 a fost respins. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte, vă rog, procedură! |
|||||
|
Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul. Mulţumesc şi colegilor mei, cu care, sunt de altfel prieten, pentru că mă ajută să vorbesc cu zâmbetul pe buze. Cred că aţi fost aici la intervenţia mea anterioară şi o repet, încă o dată, pentru că nu vrem să se manifeste ca o obişnuinţă acest stil de lucru al PSD-ului şi UDMR-ului împreună, în situaţiile în care sunt legi pe care dânşii doresc să le treacă cu orice preţ. De ce, dacă a venit profesorul Leonăchescu în sală, de ce nu intraţi în legalitate? Să puneţi un om de la Putere şi unul de la Opoziţie, ca să nu mai daţi posibilitatea ca să contestăm noi, trei rânduri care sunt aici, făcând un număr de 150 de votanţi, şi cinci rânduri de dincolo, făcând pe jumătate? Să fim serioşi! Eu nu-l mai contest pe domnul Mohora, pentru că l-am contestat de două ori şi asta este a treia oară dar contest întregul proces la care dumneavoastră contribuiţi în continuare printr-o numărătoare cel puţin dubioasă, dacă nu suspicioasă, din punctul nostru de vedere, deoarece nu se respectă cutuma asta de care vorbeam, ca în stânga dumneavoastră să fie un membru al Opoziţiei şi în dreapta un udemerist. Vă rog să intraţi în legalitate! Domnul profesor Leonăchescu este acolo. De ce vă feriţi? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule deputat, ca să cred în buna dumneavoastră credinţă, vă rog întâi să vă consultaţi cu domnul secretar Leonăchescu, care a cerut dânsul, din motive care-l privesc |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Este de dimineaţă aici. |
|||||
|
Bun. Acum a venit în sală, îl rog să poftească aici. Dar nu ne mai acuzaţi dumneavoastră de lucruri care vi se impută dumneavoastră. (Rumoare, vociferări) Domnule Leonăchescu, poftiţi aici! Domnul secretar Borbély vă va explica cum a ajuns dânsul aici. (Domnul deputat Marcu Tudor vociferează din sală.) am senzaţia că vă preconstituiţi motive de intervenţii şi de a ne acuza în mod necolegial, absolut necolegial. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu refuz categoric aceste afirmaţii ale colegului nostru, care nu sunt întâmplătoare şi nici nu sunt prima sau a doua intervenţie de acest fel. Deci, refuz categoric. Vreau numai să vă aduc la cunoştinţă, colegul meu din Biroul permanent m-a rugat, pentru că aveam nişte datorii la dânsul, ca în această săptămână să-l înlocuiesc. Deci, eu, de aceea am venit aici şi prezidez ieri, azi şi săptămâna aceasta, pentru că dânsul m-a rugat şi eu cred că este normal să accept dorinţa unui coleg de la Partidul România Mare. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
Domnule Leonăchescu, vă rog frumos să vă reluaţi locul şi aş vrea să-i amintesc distinsului deputat Tudor despre propunerea pe care a făcut-o aici cu privire la onestitate, cu privire la bună-credinţă, la eleganţă. Se pare că a uitat-o. (Domnul secretar Nicolae Leonăchescu îşi ocupă locul în prezidiu.) La amendamentul nr. 22, cu privire la pct. 6, de asemenea s-a propus de către colegii noştri de la PNL eliminarea acestui punct. Cine este pentru propunerea de eliminare a pct. 6 din Capit.VII, art.1? 65 de voturi pentru. Împotrivă? 135 de votru împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 135 de voturi împotrivă, 65 pentru şi o abţinere, amendamentul a fost respins. |
|||||
|
(Rumoare, vociferări) O parte dintre noi |
|||||
|
Poate doriţi să vă cereţi scuze pentru colegul dumneavoastră. |
|||||
|
au votat, în momentul ăsta, cu dumneavoastră. Foarte bine. Dar atunci nu votaseră şi erau 150 şi ceva. Acum, când au votat cu dumneavoastră, sunt 135. Deci, am avut dreptate, domnilor! Iar domnul de la UDMR ar trebui să-şi măsoare cuvintele, când mă acuză pe mine de necorectitudine. Sunt foarte corect şi foarte civilizat în exprimare şi vă mulţumesc pentru că aţi dat ocazia să se demonstreze exact ce am spus eu. |
|||||
|
Stimate coleg, s-a demonstrat în continuare procedeul dumneavoastră, pentru că atunci când a votat Opoziţia, dumneavoastră v-au ieşit 87 de voturi pentru. După ce aţi invocat acel lucru n-aţi votat toţi. Deci, dumneavoastră aţi votat numai 65 pentru amendamentele dumneavoastră, unii n-au votat. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Am vrut să vă demonstrez |
|||||
|
Ca să ne demonstraţi, ce? (Domnul deputat Marcu Tudor vociferează în sală.) Stimate coleg, vă reamintesc amendamentul dumneavoastră la eleganţă şi la corectitudine. Poate mai reflectaţi asupra lui. La amendamentul nr.23, prin care Grupul parlamentar PRM a propus eliminarea acestuia. Cine este pentru? 82 de voturi pentru. Împotrivă? 139 de voturi împotrivă. Abţineri? |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Deci, nu 166! |
|||||
|
Domnule coleg, cred că aveţi o problemă! (Râsete) Cu 139 de voturi împotrivă, 82 pentru, amendamentul a fost respins. La art.2 nu au fost amendamente. Se consideră votat în unanimitate. La art.3 a existat un amendament formulat de Grupul parlamentar PRM. Vă rog să urmăriţi acest amendament şi să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului respins de către comisie. Cine este pentru? 83 de voturi pentru. Împotriva amendamentului? 134 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 83 de voturi pentru, 134 împotrivă şi o abţinere, amendamentul nr.24 a fost respins. Stimaţi colegi, Trecem la votul final. Vreau să vă anunţ că în sală au votat în prezent 83 pentru, 134 împotrivă, unul s-a abţinut. Deci, suntem în sală 218 deputaţi. Supun votului dumneavoastră Legea de abilitare. Vă rog. În timpul votului, domnule deputat! |
|||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Potrivit art.114, alin.ultim din Regulamentul Camerei, preşedintele sau un grup parlamentar propune modalitatea de vot. Partidul Naţional Liberal propune vot nominal. |
|||||
|
Dacă există şi alte propuneri? Doamna deputat Afrăsinei, din partea Grupului PSD. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Grupul parlamentar PSD vă propune vot deschis, prin ridicarea mâinii. Vă mulţumim. |
|||||
|
Supun votului propunerile în ordinea în care s-au făcut. Cine este pentru vot nominal? 82 de voturi pentru vot nominal. Împotrivă? (Rumoare) În legislatura viitoare o să vă pun microfoane la fiecare, pentru a vă exprima elanul. 146 de voturi împotrivă. Abţineri? Deci, cu 146 de voturi împotrivă, 82 Stimate coleg, după câte aţi văzut, suntem în procedură de vot, stimate coleg! |
|||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Nu suntem. Suntem pe procedură, domnule preşedinte. (Microfonul este întrerupt.) Potrivit regulamentului, un proiect de lege, fie şi (Microfonul este întrerupt, din nou.) |
|||||
|
Stimate coleg, vă rog să vă uitaţi acolo, în regulamentul pe care l-aţi invocat, că în timpul votului nu se ia cuvântul. Deci, trebuia să propun la vot a doua propunere. (Domnul deputat Titu-Nicolae Gheorghiof vociferează în sală.) Vă rog frumos, să mă lăsaţi să-mi desfăşor activitatea. (Rumoare, vociferări) A doua procedură de vot propusă a fost vot deschis. Cine este pentru vot deschis? (Rumoare) Liberalii aspiră la unanimităţi trecute. (Rumoare în Grupul parlamentar PNL) 146 pentru vot deschis. Împotrivă? 89 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Deci, cu această procedură, supun Legea de abilitare votului dumneavoastră final. Cine este pentru? (Rumoare, vociferări) Domnule deputat, încă o dată vă spun: eram în procedură de vot! |
|||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Nu eram în procedură de vot. Am înţeles procedura la numire, dar acum, dumneavoastră, trebuie, pe procedură să vă comunic că regulamentul prevede că se respectă ordinea în care este supus la vot. Ordinea este pct.45, după pct.44, pe vot final. Numai Comitetul ordinii de zi poate să modifice această ordine de vot. Deci, cum dumneavoastră n-aţi convocat Comitetul ordinii de zi, urmează să fie la pct.45. |
|||||
|
Stimate coleg, legea aceasta a fost pusă înaintea votului final şi a fost pusă pe ordinea de zi. O lege pusă pe ordinea de zi înseamnă dezbatere şi vot. Domnul Gaspar. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu am participat la şedinţa Comitetului ordinii de zi şi ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile acolo. Comitetul ordinii de zi stabileşte ziua în care se va da votul asupra unei legi, ordinea în care se va da votul asupra unor proiecte de legi care au fost dezbătute. Lucrul acesta s-a făcut pentru legile din săptămâna trecută, care au fost dezbătute şi nu au fost supuse votului. Noi ne găsim în procesul legislativ şi orice proiect de lege, după ce este în dezbatere, se supune votului. Nici o dispoziţie din regulament nu mă trimite la Comitetul ordinii de zi, care să stabilească ziua în care se va da votul asupra unei legi care s-a dezbătut în şedinţa de astăzi. Aşa că, vă rog să supuneţi la vot, domnule preşedinte, legea în ansamblul ei. (Rumoare, vociferări) |
|||||
|
Stimaţi colegi, Eu înţeleg dorinţa dumneavoastră de a nu se vota această lege, dar vă rugăm să avem totuşi eleganţa respectării regulamentului. vă reamintesc că o lege înscrisă pe ordinea de zi este înscrisă pentru a fi dezbătută şi pentru a fi votată. Dacă nu sunt întrunite condiţiile de cvorum, atunci se replanifică pentru vot final. Poftiţi, domnule Duvăz. |
|||||
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Nu o să mă refer la procedura de vot final. Voiam să mă refer doar la comentariile făcute în ceea ce priveşte procedura de intervenţie în timpul votului, pe care le-aţi făcut dumneavoastră, domnule preşedinte. Sunt incorecte. Pentru că "în timpul votului" înseamnă în timpul votării uneia dintre propuneri. Deci, între voturile: cine este pentru, contra, sau se abţine cineva, nu se pot face intervenţii. Şi, dacă nu se pot, domnule preşedinte, cu tot respectul vă spun, nu puteţi face nici dumneavoastră, ceea ce aţi făcut. Deci, v-aş ruga să respectăm cu toţii şi să interpretăm corect regulamentele. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Eu credeam că preşedintele a fost ales ca să modereze discuţiile, nu să tacă. (Rumoare, vociferări) Poftiţi. |
|||||
|
Îmi pare rău, domnule preşedinte. Preşedintele de şedinţă are cu totul alt rol; nu să modereze, că nu suntem la talk-show, suntem în Parlamentul României. Are rol să conducă şedinţa, conform regulamentului. În al doilea rând, atunci când are de făcut un comentariu şi aceasta este o cutumă parlamentară oricine este membru al Parlamentului pofteşte la tribună şi vorbeşte de aici. Acestea sunt cutumele parlamentare şi care denotă un respect între noi şi faptul că atât Biroul permanent, cât şi preşedintele de şedinţă, sau preşedintele Camerei nu conduc pe ceilalţi parlamentari, ci conduc lucrările în spiritul regulamentului. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
Stimate coleg, vă dau perfectă dreptate. Preşedintele conduce dezbaterile şi o face după regulament. atunci când cineva se abate de la regulament şi este în afara regulamentului, am obligaţia, nu dreptul, să-i atrag atenţia. cu aceste precizări, supun votului dumneavoastră Legea de abilitare. Cine este pentru? 147 de voturi pentru. Împotrivă? 84 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Deci, cu 147 de voturi pentru, 84 împotrivă, Legea de abilitare a fost adoptată. |
|||||
|
Domnul Chiliman doreşte să explice votul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor colegi, Am fost mandatat de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal să explic votul nostru împotriva acestui Proiect de Lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. Noi înţelegem necesitarea legiferării de către Guvern în perioada vacanţei parlamentare în anumite domenii de absolută urgenţă şi considerăm justificată şi legală, în temeiul art.144, pct.1 şi 3 din Constituţie, cererea Guvernului de a avea dreptul să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară. În ce domenii, însă, asta-i o altă problemă. Şi cât de larg să fie acest mandat pe care-l dă Parlamentul. Conform Constituţiei, domeniul de abilitare nu se poate referi însă la legi organice. După cum se poate lesne observa, din proiectul acestei Legi de abilitare, cele 8 domenii de activitate şi cele 54 de subdomenii în care se cere abilitarea, sunt foarte generale. Ele permit, prin acest lucru, interpretări şi posibile încălcări ale Constituţiei. S-au mai văzut cazuri de ordonanţe date în această perioadă, care au atins domeniul organicului. Ce să înţelegem printr-o serie de titluri ca "educaţie permanentă", sau "măsuri pentru relansarea reformei sanitare", îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei? Că aceste titluri sunt atât de largi, încât poţi să bagi orice în ele. Pe de altă parte, Guvernul putea lăsa o serie de reglementări într-o serie de domenii foarte sensibile să facă obiectul unor legi, aşa cum este normal, şi nu să fie rezolvate prin ordonanţe. Dau un exemplu, care este sensibil pentru foarte mulţi cetăţeni, cum ar fi modificarea şi completarea reglementărilor privind taxa pe valoarea adăugată, sau reglementările privind datoria publică externă. De ce trebuie neapărat Guvernul acum, în luna asta, să ia nişte măsuri, când putea foarte frumos să ne trimită demult aceste legi, dacă le avea făcute şi dacă erau într-adevăr urgente? În special în privinţa taxei pe valoarea adăugată, unde Guvernul are deja un proiect de lege la Senat putea să continue procedura de acolo, sau, dacă era vorba de o completare, putea să emită acum o ordonanţă de urgenţă şi o dezbăteam în procedură de urgenţă. Sigur că aceste forţări sunt anormale. Coaliţia parlamentară actuală, a PSD-ului cu UDMR-ul, are suficiente voturi pentru a trece orice lege fără probleme. Deci, nu înţelegem de ce este nevoie de această forţare. Sigur că apare acolo un domeniu care ne face să ne gândim la tot felul de întâmplări care au avut loc de curând prin presă şi care au fost arătate de presă. Spre exemplu, stabilirea unor măsuri cu privire la producerea şi comercializarea publicaţiilor pornografice. A fost de curând pomenit un domn ministru Antonescu. Noi credeam că problema este rezolvată. Nu discutăm de măsurile pentru constituirea şi dirijarea fondului locativ de protocol şi pentru vânzarea imobilelor din administrarea Regiei Protocolului de Stat, unde, iarăşi, atinge clar domeniul organicului şi unde ar fi trebuit să fie lăsat Parlamentul să decidă. Grupul nostru a făcut o serie de amendamente şi a propus chiar restrângerea domeniilor de legiferare prin ordonanţe ale Guvernului în această perioadă. Sigur că toate au fost respinse şi lucrul acesta este absolut anormal. Voi aminti, însă, că între 1996 şi 2000, guvernarea CDR-PD-UDMR a fost de nenumărate ori criticată dur de domnii deputaţi Adrian Năstase, vicepreşedinte, în acea perioadă, al Camerei Deputaţilor, de domnul deputat Acsinte Gaspar, cu funcţii în conducerea Biroului permanent al Camerei. Dânşii au promis că dacă vor veni la Putere vor renunţa la utilizarea ordonanţelor de urgenţă şi la legiferarea prin ordonanţe, lăsând acest lucru doar acolo unde efectiv este într-adevăr necesar. Iată, de altminteri, ce spunea domnul Gaspar: "Lucrul care pe mine mă îngrijorează foarte mult este că prin adoptarea acestei legi, prin sfera mare de domenii pentru care se cere abilitarea pentru ca Guvernul să emite ordonanţe, sesiunea primă a anului 1998, care va debuta la 2 februarie, va începe tot cu acest sistem de dezbatere a proiectelor de legi pentru aprobarea ordonanţelor". Asta o spunea în 16 decembrie 1997, la o şedinţă a Camerei, pe care am condus-o eu, atunci. De altminteri, ce spunea domnul Gaspar, lucru care pe mine mă îngrijorează foarte mult, este că: "prin adoptarea acestei legi, prin sfera mare de domenii pentru care se cere abilitarea pentru ca Guvernul să emită ordonanţe, sesiunea primă a anului 1998, care va debuta la 2 februarie, va începe tot cu acest sistem de dezbatere a proiectelor de legi pentru aprobarea ordonanţelor". Asta o spunea în 16 decembrie 1997 la o şedinţă a Camerei pe care am condus-o eu atunci. Sigur că aserţiunea dânsului de atunci era corectă. Era corectă şi noi ne-am însuşit-o în totalitate şi modificăm doar anul. Ea rămâne astăzi mai valabilă ca oricând. Până la acest moment, Guvernul Năstase a emis, conform datelor existente, la Camera Deputaţilor peste 173 de ordonante de urgenţă şi în baza legilor de abilitare 88 de ordonanţe simple. Deci, conform acestui mod de lucru, practic Guvernul Năstase a uitat complet rolul celor două Camere, rolul lor de legiferare şi le confundă tot mai mult cu două legume. Nu vreau să mai reamintesc aici de cererea domnului deputat Florin Georgescu de prin 1998 ca primul ministru să fie de faţă la dezbaterea legii de abilitare a Guvernului, pentru că dispreţul actualilor membri ai Guvernului faţă de Parlament a devenit cronic. Stimaţi colegi, Votând această lege de abilitare, lăsaţi pentru încă un semestru ca ţara să fie guvernată prin ordonanţe, prin ordonanţe simple sau de urgenţă. Va trebui însă să le explicaţi cetăţenilor ţării ce facem noi aici în Parlament, ce mai facem noi aici în Parlament, lăsând rolul de "ce mai facem noi aici în Parlament", lăsând această activitate de legiferare pe mâna Guvernului şi la ce mai este bun Parlamentul dacă ratifică tot timpul numai ce fac alţii? Eu cred că sunt justificări suficiente care să explice de ce noi am votat împotriva acestei legi, atât de largă, şi atât de completă cum aţi vrut-o dumneavoastră astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Doriţi şi dumneavoastră să vă explicaţi votul, domnule coleg? Domnul Moiş, în numele PRM-ului. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Am fost mandatat de către Grupul parlamentar al PRM să explic votul împotrivă. Motivaţia votului nostru are 3 grupe de motive. (Vociferări în banca Grupului parlamentar al PSD.) Pentru dumneavoastră nu vi le citesc, vi le spun oral. Primul dintre motive, este acela că partidul de guvernământ defilează cu discursuri despre democraţie parlamentară, despre separaţia puterilor în stat, dar astăzi a dat dovadă că, de fapt, dispreţuieşte toate aceste principii. Cu alte cuvinte, afară este vopsit gardul, înăuntru este leopardul. Astăzi Parlamentul a dovedit că este o anexă a Executivului. Toate amendamentele propuse de către grupurile parlamentare sau de către deputaţii din Opoziţie au fost respinse. Nici nu se putea altfel, într-o ţară în care primul ministru este şi preşedintele partidului majoritar în Parlament. A doua grupă de motive, este aceea că argumentele reprezentanţilor Guvernului de genul: "ciocul mic" sau ameninţări cu Justiţia sunt sub limita admisă într-un dialog parlamentar şi, de aceea, ne vom limita la un singur răspuns: No comment. A treia grupă de motive, este faptul că Parlamentul dominat de către partidul aflat la guvernare şi-a dat ultimul examen respingând amendamentul de la art.3. Nu se putea o încălcare mai mare a Constituţiei şi a regimului parlamentar decât prin respingerea amendamentului propus de noi la art.3, potrivit căruia Guvernul nu mai poate emite ordonanţe în domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de una dintre Camerele Parlamentului, ori dacă au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond. Nici măcar atât nu s-a lăsat Parlamentului, să termine elaborarea legilor cu care a fost sesizat şi care se găsesc în diferite faze. Acest fapt ne dovedeşte că, de fapt, nu mai există în acest moment nici măcar minima moralia. Pentru aceste considerente am votat împotriva proiectului de lege. |
|||||
|
Domnul deputat Boc, din partea Grupului parlamentar al PD. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Partidul Democrat a votat împotriva proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi a dat un vot pentru reabilitarea Guvernului faţă de textul Constituţiei, pentru a readuce Guvernul pe drumul cel drept în materia respectării Constituţiei. În altă ordine de idei, aţi putut observa astăzi că din cele peste 35 de amendamente depuse de către grupurile parlamentare, nici măcar un amendament nu a fost admis. Lucru care, în fapt, confirmă spusele lui Montesquieu, potrivit cărora oricine deţine Puterea are tendinţa de a abuza de ea şi abuzează de ea, numai că Montesquieu mai spune până când abuzează. Până când o altă putere opreşte puterea. Această putere trebuia să fie Opoziţia. Iată că, astăzi în România nu mai există puterea Opoziţiei să poată face faţă provocărilor de stat, provocărilor totalitare ale partidului de guvernământ. În consecinţă, noi vom recurge la un ultim mod constituţional de a ne apăra şi anume vom solicita totuşi preşedintelui României, în calitate de mediator între puterile statului, să retrimită acest proiect de lege în vederea reexaminării lui de către Parlament. Sperăm ca la Cotroceni să existe o altă înţelegere faţă de fenomenul democratic şi faţă de modul de guvernare al României. Nu aş vrea să mai intru în alte considerente, dar acest proiect de lege, adoptat astăzi, nu face altceva decât să legalizeze clientelismul politic în România şi să-l ridice la rang de lege şi de politică guvernamentală. Şi, un singur mesaj mai putem transmite: "Popor român, dormi liniştit, PSD lucrează pentru tine!" (Aplauze) |
|||||
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Ionel Olteanu, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|||||
|
Stimaţi colegi, O să încerc să fiu cât mai scurt posibil. Sigur că Partidul Social Democrat respectă Opoziţia. Este un fapt, o realitate. Respectăm punctele dumneavoastră de vedere, chiar dacă uneori ne dăm seama că aceste puncte de vedere sunt exprimate de dragul Opoziţiei. Cred că, în primul rând, nu putem acţiona în baza unei prezumţii de vinovăţie, nici noi cu privire la dumneavoastră, nici dumneavoastră cu privire la noi. De aceea, Partidul Social Democrat, Grupul Social Democrat şi Umanist din Camera Deputaţilor a dat votul său favorabil proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, tocmai pentru că avem încredere în Guvernul Adrian Năstase, că este un guvern responsabil şi că dinamismul, dinamica cu care lucrează, cu care ne-a obişnuit să lucreze se află în slujba cetăţeanului. Pe de altă parte, stimaţi colegi, dumneavoastră, cei din Opoziţie, v-aţi obişnuit cu o guvernare incoerentă care a semănat mai pe tot parcursul celor 4 ani cu un adevărat şi continuu scandal. Dacă dumneavoastră nu vreţi să vă obişnuiţi cu o guvernare dinamică, iată, cetăţenii vă contrazic. Sondajele de opinie indică o creştere a popularităţii Guvernului Adrian Năstase. Mai mult pentru a răspunde cu fermitate şi cu claritate aserţiunilor dumneavoastră, referitoare la Montesquieu, vă asigurăm, stimaţi colegi din Opoziţie, că grupul nostru parlamentar nu este doar democrat, ci este şi social democrat. Duce o politică în slujba cetăţeanului. Politica nu se uzează, Puterea nu se uzează decât atunci când se foloseşte prost. Aşa cum aţi dovedit-o dumneavoastră, aţi utilizat-o prost şi cetăţeanul v-a sancţionat. Creşterea popularităţii Guvernului Năstase demonstrează că vom câştiga şi următoarele alegeri. De aceea, am votat pentru abilitarea Guvernului. (Aplauze din partea Grupul parlamentar al PSD.) |
|||||
|
Referirile nu s-au făcut la persoane, ci la partid, dacă cereţi dreptul la replică. (Domnul Andrei Ioan Chiliman şi domnul Puiu Haşotti cer drept la replică). Stimate coleg, hotărâţi-vă atunci, care dintre dumneavoastră? Un minut drept la replică. |
|||||
|
Chiar mai puţin, domnule preşedinte, apropo de aserţiunea distinsului coleg dinainte, în legătură cu câştigarea alegerilor de către un anume partid, vreau să spun că există o vorbă foarte înţeleaptă: "Speranţa este forma normală a delirului!" |
|||||
|
Domnul Ráduly din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu vreau să vă stric atmosfera de festivism în care am început să intrăm înainte de pauză, însă vreau să vă spun doar un lucru. Cred că dacă ne uităm acum în sală, ştiind că avem de votat încă 43 de proiecte de legi, găsim de ce a trebuit Guvernul să fie abilitat să emită ordonanţe. Deci putem să aducem orice argument, de orice natură, însă, din păcate, vedem ce este acum în sală şi nu putem să votăm alte proiecte de legi care sunt importante în opinia mea. De exemplu, proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse şi aşa mai departe. Nu-i mai puţin adevărat că dacă ne uităm în sală, tot aici, unde a fost Guvernul, înainte de vot, şi-a exprimat votul şi a plecat, vedem şi un alt lucru: modul în care este astăzi raportul dintre Guvern şi Parlament. Noi asta suntem, nu suntem altcineva. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Domnul Sassu. |
|||||
|
Îmi pare rău că trebuie să constat încă o dată această modalitate, să zic, clientelară de a pune problema. Am să vă anunţ, poate e bine să ştiţi acest lucru şi poate şi presa e bine să ştie acest lucru, că în acest an Parlamentul Camera Deputaţilor a votat în jur de 1000 de legi şi, cu toate astea, Guvernul continuă să dea ordonanţe, cu toate astea Guvernul continuă să dea ordonanţe de urgenţă şi sfidează ceea ce am convenit la început şi anume că suntem de acord să avem aceste proceduri rapide pentru a epuiza lucrurile care sunt pe ordinea de zi sau care sunt în comisii şi apoi să lucrăm într-un ritm normal, într-o procedură normală şi anume cu proiecte de legi. Eu cred că şi colegul nostru de la UDMR la acest lucru trebuia să se refere, nu la câţi suntem sau la cât nu suntem şi la ceea ce am făcut şi ceea ce Guvernul nu face. Şi despre asta este vorba. Şi, în al doilea rând, aş vrea să spun domnului preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, că ceea ce a spus dânsul nu are nici o legătură cu votul dat pentru abilitarea Guvernului. Dacă vreţi un motiv de respingere, este pentru că abilitarea Guvernului se face, conform Constituţiei şi în spiritul Constituţiei, pentru nişte lucruri care trebuie făcute în această perioadă în care Parlamentul nu lucrează. Foarte puţine lucruri care sunt pe această lege de abilitare întrunesc aceste condiţii. Spuneam mai devreme, poate se ştie despre un cutremur care vine şi de aceea casele acelea stricate trebuie date oamenilor şi Guvernul nu poate să le repare. Dar într-un an de zile puteau să fie date etc., nu vreau să revin la susţinerea legii. Însă repet, abilitarea Guvernului se face în spiritul Constituţiei pentru că ai nişte legi, le ştii, ştii despre ce este vorba şi vii cu ele pentru că ai nevoie de ele în perioada asta, când Parlamentul nu lucrează, nu pentru că avem încredere sau nu avem încredere. Ceea ce aţi spus dumneavoastră nu are legătură cu relaţia dintre Parlament şi Guvern, îmi pare rău. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Stimaţi colegi, După ce m-aţi dojenit că sunt în afara regulamentului, eu vă aduc aminte următoarele lucruri prevăzute de regulament. Aţi cerut câte 2-3 minute pentru explicarea votului. Eu nu comentez nimic din ce aţi spus dumneavoastră pe fond, însă v-aş ruga să vă limitaţi la atât. Aţi comentat şi aţi explicat voturile, daţi-ne voie să trecem mai departe. (Vociferări în sală.) Deci am dat cuvântul fiecărui grup parlamentar să-şi explice votul şi aţi procedat în acest sens. Închidem dezbaterile cu privire la acest aspect şi trecem în continuare. |
|||||
|
Domnule Stanciu, poftiţi. Ce problemă aveţi? |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnule preşedinte al Academiei, Stimaţi colegi, Vin din partea Comisiei de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport cu propunerea ca astăzi să acceptăm ceea ce este de fapt şi regulamentar, pentru că urmează dezbaterea Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române şi întregul birou este prezent, în frunte cu preşedintele Eugen Simion, să dăm şi votul final şi nu să o reprogramăm la sfârşitul voturilor finale. Ca să meargă cursiv şi apoi să intrăm în voturile finale. Aceasta ar fi rugămintea noastră, dacă este posibil, raportul nu conţine nici un fel de amendamente de esenţă, deci este o lege tehnică privind structurarea Academiei, spre a înlătura decretul care era existent. Aceasta ar fi rugămintea noastră, dacă se poate, domnule preşedinte. |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Dacă sunteţi de acord cu această problemă? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Vă mulţumesc. Începem dezbaterea, îmi cer scuze o să-i dau conducerea şedinţei, în continuare, domnului vicepreşedinte Duvăz. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Stimaţi colegi, Domnule preşedinte al Academiei, Să trecem la dezbaterile generale privind Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Dacă din partea grupurilor parlamentare cineva vrea să ia cuvântul? Dacă nu, invităm iniţiatorul. Domnule secretar de stat, vă rog să vă prezentaţi în faţa Camerei. |
|||||
|
Domnul Adrian Câmpurean: Adrian Câmpurean, mă numesc şi sunt secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Vă rog să susţineţi legea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Adrian Câmpureanu: Având în vedere rolul deosebit pe care Academia Română îl constituie ca cel mai înalt for de consacrare ştiinţifică şi culturală, având în vedere importanţa adoptării unui cadru legislativ coerent... |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Scuzaţi-mă, domnule secretar de stat. Stimaţi colegi, vă rugăm să aveţi răbdare câteva minute să ascultaţi prezentarea argumentelor iniţiatorului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Adrian Câmpureanu: Vă rugăm, în concluzie, să aprobaţi legea aşa cum a fost ea adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Vă mulţumim pentru prezentare. Comisia? Opinia comisiei, vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Vă rog să-mi permiteţi să dăm citire raportului pe care comisia l-a întocmit referitor la Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. La întocmirea acestui raport, comisia a avut în vedere şi avizele primite de la următoarele comisii: Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. Iată deci, că raportul s-a fundamentat pe avizele de la comisiile de specialitate, astfel încât să nu avem sub nici o formă puncte care să fie puse sub semnul întrebării. De aceea, consultând toţi colegii noştri din celelalte comisii, noi vă rugăm acum să aprobaţi legea sub forma în care a ieşit de la comisie. Este o modalitate prin care decretul din 1990 va fi înlocuit cu o lege ce structurează cel mai înalt for de consacrare al ţării. Cred că nu avem nici un fel de parti pris aici, nu este vorba de politică, ci este vorba de ştiinţă. Ştiinţa este puţin, mai puţin democrată decât Parlamentul, dar nu putem supune la vot ştiinţa. O să supunem legea care guvernează ştiinţa şi suntem în asentimentul dumneavoastră spre a o vota astăzi. Vă mulţumim pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Vă mulţumim, domnule preşedinte. Revin cu invitaţia dacă din partea grupurilor există la dezbateri generale intenţia de a se spune câteva cuvinte. Dacă nu, trecem la dezbaterea legii, aşa cum ea a fost transmisă de către Senat. Titlul legii. Scuzaţi-mă, vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, V-aş ruga să supuneţi plenului modalitatea prevăzută la art.104, alin.4 din Regulament care prevede următorul lucru. Proiectul de Lege sau propunerea legislativă la care nu s-au făcut amendamente, până la data şedinţei de vot, se supune direct votului final, după prezentarea de către iniţiator a expunerii de motive şi de către comisia sesizată în fond a raportului, precum şi după audierea punctelor de vedere ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare. Această cerinţă a textului este întrunită şi, ca atare, v-aş ruga să supuneţi direct votului proiectul de lege. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Am înţeleg, domnule ministru, o să intrăm în procedura invocată de dumneavoastră, după ce dăm cuvântul domnului Andrei Chiliman. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Grupul nostru parlamentar va vota această lege, pe care o considerăm deosebit de importantă şi pe care o sprijinim aşa cum este ea în forma actuală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Da. Deci avem un punct de vedere al Grupului parlamentar al PNL. Înţeleg că există... Da, vă rog, domnule deputat Mihai Baciu, din partea Partidului Democrat. |
|||||
|
Şi grupul nostru parlamentar va vota această lege şi întrucât se îndeplinesc condiţiile acelui articol, propun să trecem direct, aşa cum a spus domnul ministru Gaspar la votul legii în întregimea ei. |
|||||
|
Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte puncte de vedere din partea grupurilor parlamentare? Dacă nu, stimaţi colegi, în conformitate cu art.104 alin.4 din Regulamentul acestei Camere, această lege, neavând amendamente, am ascultat raportul comisiei şi punctele de vedere ale grupurilor parlamentare, cele care s-au exprimat. Vă rog să vă exprimaţi cu un vot final pe această lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? În unanimitate, această lege a fost votată. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. Şedinţa s-a încheiat la ora 13. |
|||||
![]() |



