Parliamentary debates

Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002

Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.7/2002

You are here::

Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Borbély László.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa. Vă propun să începem şedinţa de intervenţii pentru a avea timp să intervină toţi cei care s-au înscris.

$Damian Brudaşca - aducerea la cunoştinţă a situaţiei Operei române din Cluj Napoca şi a activităţii infracţionale a directorului Operei maghiare din Cluj Napoca;$

Îl invit la microfon pe domnul Brudaşca Damian, se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Domnul Damian Brudaşca:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Ca urmare a unor grave şi frecvente erori, actuala guvernare PSD-UDMR a înregistrat performanţa de a şoca prin indiferenţa manifestată faţă de problemele ridicate de diverse colectivităţi. Un astfel de exemplu îl constituie cazul, deja de notorietate naţională, al Operei române din Cluj Napoca. Personalul artistic al acesteia a fost împins la disperare şi pus în situaţia ca, inclusiv după o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, să nu poată beneficia de drepturile financiare legale ce i se cuvin.

Am mai adus la cunoştinţa opiniei publice şi faptul că personalul acestei prestigioase instituţii cultural-artistice din capitala de suflet a Ardealului are salarii mult inferioare colegilor lor de la Opera maghiară de stat din Cluj Napoca. Nici Ministerul Justiţiei şi nici Ministerul Culturii şi Cultelor, ambele sesizate în repetate rânduri, nu reacţionează pentru respectarea legii, fapt ce i-a adus pe artiştii Operei române din Cluj Napoca în situaţia disperată de a dori să emigreze în bloc. Acest fapt vorbeşte de la sine despre condiţia disperată a artiştilor din România şi subliniază lipsa de reacţie a autorităţilor în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale ce le revin.

Mai mult, este de subliniat faptul că Ministerul Culturii şi Cultelor, în colaborare cu autorităţile de la nivelul judeţului Cluj, au ascuns rezultatele unei anchete, prin care fosta conducere a Operei române din Cluj Napoca a fost acuzată şi dovedită pentru fraudele şi infracţiunile săvârşite în dauna interesului colectivităţii.

Din păcate, aceleaşi autorităţi dovedesc o generozitate şi o largheţe suspecte în cazul Operei maghiare de stat din Cluj Napoca. Nu mă refer doar la faptul că personalul de aici are salarii aproape duble, ci la refuzul de a sancţiona ilegalităţile, abuzurile şi fraudele financiare făcute de conducerea acestei instituţii. După 1990, pe lângă sume importante ce i-au revenit de la bugetul naţional al României, Opera maghiară de stat din Cluj Napoca a beneficiat de un sprijin anual de 5 milioane de forinţi din partea Ministerului Culturii din Budapesta.

De asemenea, multe alte instituţii maghiare au făcut sponsorizări Operei maghiare de stat din Cluj Napoca, pentru ca aceasta să acţioneze conform politicii revizioniste a UDMR şi a Guvernului maghiar. Astfel, toate turneele efectuate în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, precum şi în alte judeţe ale României cu populaţie maghiară au beneficiat şi beneficiază de donaţii mai mult decât generoase din partea puterii de la Budapesta.

Recent, am constatat că în cursul anului 2001 colectivul Operei maghiare din Cluj Napoca a efectuat 9 turnee în Ungaria, din care, deşi instituţie bugetară a statului român, nu a celui maghiar, 3 au fost gratuite, iar pentru celelalte a realizat un beneficiu pentru instituţie de abia de 2.800 de dolari. Din lipsă de fonduri şi de sprijin extern, Opera română din Cluj Napoca a efectuat în această perioadă numai 2 turnee, care s-au soldat totuşi cu un beneficiu pentru instituţie de circa 240 de milioane de lei, la rata de schimb leu/dolar din septembrie 2001.

Din declaraţiile unor membri ai Operei maghiare de stat din Cluj Napoca, rezultă că directorul Simon Gabor nu a achitat integral diurna prevăzută. Mai mult, el şi-a însuşit cea mai mare parte a încasărilor realizate. Este un caz tipic de delapidare de fonduri şi de fraudă, adus la cunoştinţa organelor competente din România, inclusiv a Poliţiei, care, însă, urmare a intervenţiilor unor parlamentari ai UDMR, nu au întreprins absolut nimic spre a le pune capăt.

În afara acestor preocupări, directorul Simon Gabor se comportă abuziv. El a înregistrat la Radio Cluj Napoca două opere, pe care ulterior le-a transpus pe CD-uri, realizate la Budapesta şi difuzate cu însemnele statului maghiar. Încasările nu au fost evidenţiate în contabilitatea operei şi au fost folosite în interes personal de Simon Gabor şi de acoliţii acestuia.

Întrucât Simon Gabor deţine şi cetăţenia maghiară, el manifestă dispreţ faţă de valorile culturii româneşti, faţă de realizările de după 1918, în mod curent, faţă de legile române şi de reprezentanţii statului român.

Cer, prin urmare, primului ministru şi celorlalte organe competente să dispună de urgenţă un control obiectiv asupra activităţii infracţionale a lui Simon Gabor şi să stabilească măsurile legale pentru a-i pune capăt, precum şi atitudinii şovine şi iredentiste pe care acesta o manifestă în mod curent. Nu cred că acordul ruşinos încheiat între UDMR şi PSD prevede sau obligă Guvernul român să rămână indiferent şi să închidă ochii, lăsând nesancţionate abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de infractori de etnie maghiară, ca şi în cazul lui Simon Gabor. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Napoleon Pop - afirmarea necesităţii de a se acorda atenţie situaţiei din sistemul sanitar;

Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop, se pregăteşte domnul Mincu Iulian.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Începerea reformei sanitare în România a fost salutată de toată lumea, în special de cetăţenii beneficiari ai serviciilor medicale, a căror calitate era de aşteptat să crească în noile condiţii de finanţare şi ofertare. Instituţia medicului de familie a dat speranţe şi noi motivaţii profesiei medicale, devenită profesie liberală, iar recrearea acesteia a pus bazele iniţializării unui nou proces real de privatizare în domeniul sănătăţii, pe segmentul medicinii primare. Medicina de familie, ca primă instanţă de asistenţă medicală, acordată populaţiei asigurate ar fi trebuit să devină, conform conceptului reformei sanitare, cea mai importantă verigă în profilaxia bolii.

Deşi acest obiectiv al reformei sanitare este clamat de administratorii sistemului sanitar, respectiv, casele de asigurări, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, direcţiile sanitare, asistăm, în realitate, la o vizibilă încercare de sufocare a funcţionării medicinei primare. Nemulţumirea în domeniu se manifestă la nivelul medicilor de familie, a altor furnizori de servicii, asistente, stagiari, dar, mai ales, al cetăţenilor, a căror nemulţumire este suficient să o citim prin indicatorii oficiali ai morbidităţii.

Principala cale de sufocare a primului pas în reforma sanitară este cea financiară, administratorii de drept ai sistemului sanitar românesc trecând cu mult prea multă uşurinţă pe lângă legislaţia în vigoare privind alocarea de fonduri corespunzătoare asistenţei medicale primare. Constatăm cu uimire voluntarismul în utilizarea fondului de asigurări sociale de sănătate, în contrast cu stricta colectare a acestuia prevăzută de legiuitor şi cu cea mai atentă monitorizare de stat a acestuia, tocmai pentru a se asigura servicii medicale suficiente şi de calitate.

Astfel, execuţia bugetului CNASS ne relevă, ca regulă, nerespectarea cotei procentuale alocate asistenţei medicale primare în anii 2000 şi 2001, aceasta fiind de 8,8%, respectiv 7,2% faţă de nivelul de 14,5-15% prevăzut în actele normative. Conform unor previziuni făcute de specialişti independenţi, această cotă va scădea în anul 2002 la 5,5%, fiind încălcată flagrant definiţia de calcul a fondului pentru asistenţa medicală primară, care spune că în acest calcul se va lua în consideraţie: "cel puţin fondul aprobat în anul precedent, indexat cu coeficientul de inflaţie programat pentru anul în curs".

Tendinţa evidentă de scădere a cotei de formare a fondului pentru asistenţa medicală primară din totalul FNASS se traduce în fapt în diminuarea relativă şi absolută a valorii punctului mediu în cei trei ani analizaţi, în ciuda aplicării unor formule de calcul printre cele mai sofisticate posibile, înţelese de foarte puţini, însă bune de ameţit, în egală măsură, cetăţenii şi medicii de familie.

În încheiere, nu pot să remarc decât următoarele aspecte îngrijorătoare:

- administrarea unuia din cele mai sigure fonduri din punct de vedere al colectării şi a celui mai important fond din punct de vedere al destinaţiei sociale (peste 1,5 miliarde dolari) este potrivnică propriilor raţiuni: reforma sistemului sanitar, privatizarea medicinei, un act medical de calitate, motivarea medicului de familie, investiţia în buna dotare a cabinetului medical cu echipamente de diagnoză etc.;

- cel mai consistent fond social provenit din veniturile certe ale populaţiei: salarii, pensii şi alocaţii este gestionat deficitar, în detrimentul necesarului de servicii medicale primare ale contribuabililor;

- deşi am transferat munca unei categorii de medici într-o profesie liberală, motivarea acesteia scade, în detrimentul calităţii actului medical şi al consolidării acestei elite profesionale în România, tot mai mulţi medici ne părăsesc;

- Existenţa cabinetelor medicale private ale doctorilor de familie, ca rezultat al reformei sanitare, este pusă în pericol nu numai de fluxurile de fonduri insuficiente pentru capita şi servicii, dar şi de nesoluţionarea atribuirii spaţiilor necesare furnizorilor de servicii de medicină primară;

- prin lipsa de fluiditate în alocarea fondurilor, constatăm o creştere nepermisă a dependenţei întregului sistem sanitar de Ministerul Funcţiei Publice, pe de o parte, şi a medicinei primare de spitale, pe de altă parte, creându-se confuzii serioase în ceea ce priveşte cine decide oportunitatea cheltuirii fondurilor şi a demersului de privatizare din sistemul sanitar.

Respectuos mă adresez colegilor parlamentari PSD, de a acorda atenţie situaţiei din sistemul sanitar şi de a sprijini buna aplicare a legislaţiei şi a strategiei de reformă din domeniu. Cred că contribuabilii au nevoie de un sistem sanitar naţional funcţional şi nu de agitaţii sociale în rândurl profesioniştilor din domeniu, recunoscuţi pentru pregătirea oferită de şcoala românească de medicină. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Iulian Mincu - referire la problemele tineretului din ţara noastră;

Îi dau cuvântul domnului deputat Mincu Iulian, se pregăteşte domnul Ionescu Marian.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Într-un raport de sinteză pe anul 2001, publicat la 23 ianuarie 2002, UNICEF face o analiză profundă tineretului din Europa şi Asia Centrală. Printre cei 93 de milioane de tineri cuprinşi între vârstele de 9-17 ani, sunt analizaţi şi tinerii din România.

Ne vom referi la tineretul ţării noastre, la problemele pe care el le ridică, la maturitatea răspunsurilor lui, la viitorul pe care şi-l concepe şi în mod deosebit la analiza dură pe care o fac situaţiei din ţara noastră:

1. Un fapt destul de grav pe care îl remarcăm este trista concluzie la care ajunge raportul, când subliniază dorinţa copiilor de a pleca din România, cât mai departe de această ţară, dorinţă care începe de la vârste din ce în ce mai fragede. Peste 41% dintre copii declară că vor să trăiască în viitor în Europa Occidentală sau Statele Unite ale Americii şi mai puţin de jumătate , 48%, spun că vor rămâne în ţară. Fie că au ajuns singuri la această concluzie, fie că sunt influenţaţi de părerea adulţilor şi, în special, de a părinţilor, un lucru este cert: România nu este ţara care să răspundă cerinţelor lor.

Principala nemulţumire reflectată în părerile tinerei generaţii este lipsa aproape totală de interes a autorităţilor pentru problemele lor, a Guvernului, a ministerului de resort, a autorităţilor, în general. Toţi aceşti factori nu mai inspiră încredere şi speranţă copiilor români. Nemulţumirea lor se îndreaptă în mod deosebit spre şcoală, spre serviciile de asistenţă medicală, spre viaţa socială.

Nu mi-ar fi atras atenţia în mod deosebit acest raport dacă nu ar fi existat un raport UNICEF, care îl precede pe acesta, cu constatări similare şi la fel de serios fundamentate. Astfel, Institutul naţional de ştiinţe şi educaţie român prezenta la şedinţa organizată de UNESCO la Varşovia, între 6 şi 8 februarie 2000, situaţia existentă în România: prezenţa în creştere a abandonului şcolar 0,6% până la 0,8%; creşterea analfabetismului în acea perioadă 788 de mii - analfabetismul peste vârsta de 12 ani reprezentând peste 4%, şi deficienţe grave în învăţământul rural, scăderea sub 1% a absolvenţilor unor universităţi, proveniţi din mediul rural.

Probleme cu serioase teme de întrebare se regăsesc şi într-un studiu efectuat de CURS, în perioada 15-21 iulie 2001, în România, pe un eşantion reprezentativ de tineri între 15 şi 29 de ani, efectuat în 73 de localităţi, inclusiv Bucureştiul, se găseşte o majoritate a tinerilor, peste 56%, care sunt interesaţi să emigreze.

Dorinţa de emigraţie este generată, printre altele de: accesul dificil la formele de învăţământ 45%; imposibilitatea de a întemeia o familie 84%; corupţia din societate 88%; greutatea de a găsi un loc de muncă 85%; şansa aproape imposibilă de a avea o locuinţă proprie 96%.

Pe acest fond psihologic, organele de poliţie comunică recent, la 30 ianuarie 2002, "corupţia", pentru care sunt acuzaţi 364 de profesori şi învăţători, vinovaţi că ar fi beneficiat pe nedrept de indemnizaţia acordată persoanelor din mediul rural, prin declaraţia falsă a domiciliului. S-au verificat 16.357 cadre didactice, pentru a se găsi 364 de "corupţi", din cele 400 de mii de persoane cât funcţionează în învăţământ.

Se poate vorbi azi, în România, de o asemenea problemă? Există 18.806 suplinitori folosiţi în învăţământ,unii dintre ei calificaţi, alţii nu. Dintre aceştia, 12.990 profesează în mediul rural, ei pregătesc copiii din mediul rural. Cei acuzaţi de "corupţie" sunt cei din mediul rural, care au primit între 5 şi 81% din salariul de bază în plus pentru munca pe care au făcut-o. Un prejudiciu total, dacă se calculează, este de circa 500 de milioane de lei, ceea ce reprezintă, în medie, 114 mii de lei/persoană lunar, pentru aceşti oameni, care se duc zi de zi la ţară.

Art. 49 din Legea Statutului personalului didactic, presupus a fi încălcat, este în prezent modificat şi nu mai e valabil şi spune aşa: sporul respectiv se acordă "tuturor cadrelor didactice care activează în mediul rural, indiferent dacă locuiesc sau nu acolo".

Mediatizarea acestor "corupţi" a adus, însă, grave prejudicii învăţământului, acestor oameni hărţuiţi, prost plătiţi şi cărora le datorăm recunoştinţă pentru munca şi sacrificiul pe care le fac toată viaţa lor. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Marian Ionescu - declaraţie intitulată Degradarea economiei româneşti continuă;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ionescu Marian, se pregăteşte domnul Baban Ştefan.

Domnul Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Degradarea economiei româneşti continuă", se intitulează materialul pe care l-am pregătit.

În programul de guvernare 2001-2004 sunt inserate veritabile strategii economice, menite să diminueze şi să stopeze declinul profund din perioada 1996-2000. Întreaga societate civilă, ca, de altfel, şi Partidul România Mare, au constatat că, după mai mult de un an de guvernare pesedistă, declinul economic nu a putut fi stopat, aspect necesar pentru o revigorare mult aşteptată de întregul popor.

Politicile economice adoptate în scopul realizării reformei economice au fost şi sunt impuse cu fermitate de către organismele financiare internaţionale. Conform strategiei Partidului România Mare, rezultatele oricărei reforme economice, indiferent de metodele adoptate, au în vedere în special creşterea nivelului de trai al întregii populaţii şi nu scăderea acestuia.

Se constată continuarea inflaţiei, în valori comparabile cu cea din anii precedenţi, aspect ce generează diminuarea nivelului de trai, prin scăderea drastică a coşului zilnic de subzistenţă. Degradarea economică continuă de la revoluţia din 1989 şi până în prezent a fost nu numai monitorizată, ci încurajată de către guvernatorul Băncii Naţionale, aspect pentru care a fost premiat şi aplaudat în afara ţării cu titlul de "bancherul anului 2001", potrivit revistei "The Banker", aparţinând Grupului "Financial Times".

Obedienţa actualului Guvern de a aplica reforma economică sub diferite variante, importate din alte ţări, a generat multe grade de incompatibilitate practică. Principalele elemente clarificatoare în acest sens sunt:

1. Reformele economice structurale importate nu pot avea efecte benefice, deoarece sunt complet străine atât de specificul economiei româneşti, cât şi de mentalitatea poporului nostru. În foarte multe cazuri, demnitatea şi profesionalismul colectivelor de oameni ai muncii au fost încălcate în mod grosolan de oamenii politici de la putere şi apropiaţii lor, prin diferite politici financiare de privatizare, care au generat apariţia aşa-zişilor "miliardari de carton", aspecte din ce în ce mai mult sesizate de mass-media, dar fără efecte practice.

În emisiunea "Profeţii despre trecut" din 27 ianuarie a.c., domnul Brucan susţinea că îmbogăţirea unor compatrioţi de ai noştri este compatibilă cu specificul îmbogăţirii din orice societate capitalistă, dar a omis, intenţionat, să spună dacă această îmbogăţire are la bază câştigurile reale din muncă în perioada celor 12 ani.

Partidul România Mare apreciază şi încurajează îmbogăţirea prin muncă cinstită şi dezavuează în mod categoric îmbogăţirea clientelei politice, care a strâns averi fabuloase, ce nu puteau fi strânse în sute de ani de muncă. Principala sursă de îmbogăţire o constituie sectorul industrial, prin privatizarea întreprinderilor ce au fost iniţial subevaluate la circa 10% din valoarea lor de referinţă.

Chiar în aceste condiţii de subevaluare şi anulare a datoriilor întreprinderilor către bugetul centralizat al statului, nu s-a constatat o creştere reală economică, aşa cum vehiculează actualul partid de guvernământ. Spre exemplu, după circa 9 luni de la privatizarea Uzinei de utilaj petrolier din Târgovişte cu Grupul Uralmaş din Rusia, actualul patron nu a prezentat comenzi pentru producţia acestei întreprinderi, aşa cum este stipulat în contractul de preluare, şi nici nu a asigurat finanţarea cu circa 1 milion de dolari în scopul relansării producţiei către furnizorii tradiţionali: SNP şi cei din Iraq.

Un alt caz, care este, de altfel, disperat, îl reprezintă Întreprinderea "Steaua Electrică" Fieni, întreprindere privatizată cu circa 3 ani în urmă şi cumpărată de un patron olandez, care a adus numai prejudicii, prin nerespectarea în totalitate a obligaţiilor contractuale stipulate şi asumate faţă de partea română, reprezentată prin fostul FPS, actualul APAPS, care, de altfel, nu se mai implică şi nu are nici o poziţie.

2. Responsabilitatea fostului FPS, actualul APAPS, faţă de greşelile comise în privatizarea unor întreprinderi, fără să se cerceteze amănunţit solvabilitatea şi bonitatea financiară, prestigiul de care se bucură în plan internaţional în profilul de activitate, au condus în cele mai multe cazuri la agravarea situaţiei economice şi nu la astuparea "găurilor negre", aşa cum se vehiculează de actualul Guvern. Comparativ cu activitatea de privatizare din fosta RDG, Guvernul Germaniei a investit sume enorme în privatizare, chiar dacă unele întreprinderi au fost vândute cu 1 marcă, patronul a preluat întreg activul şi pasivul deci, datoriile faţă de bugetul statului; specific în ţara noastră, guvernele post-decembriste şi-au permis să anuleze toate datoriile, prin diferite "inginerii financiare", stipulate prin simple ordonanţe.

Partidul România Mare a salutat iniţiativa privatizării SIDEX Galaţi, dar a atras atenţia asupra faptului că au mai existat şi alte firme interesate de prestigiul în metalurgie, din Franţa şi Statele Unite ale Americii, şi care nu au înregistrat pierderi de sute de milioane de dolari în anul 2000, aşa cum a înregistrat Grupul LMN Holding International, firma preferată de Guvernul nostru. Din mass-media rezultă că acest grup indiano-englez are colaborări cu Firma Bali, condusă de fostul general Stănculescu.

Prin vânzarea celei mai mari întreprinderi, cu un capital de circa 10% din capitalul economic naţional, statul român a investit în ultimii 3 ani circa 350 de milioane de dolari şi a încasat pe ea, pentru privatizare, numai 50 de milioane de dolari. Anularea datoriilor către bugetul statului, de circa 600 de milioane de dolari, generează o susţinere directă din buzunarul fiecărui cetăţean de circa 870 de mii de lei, adică, o sumă echivalentă cu suma plătită tot din buzunarul fiecărui cetăţean după falimentul Băncii BANCOREX cu circa 2 ani în urmă.

Deci, iată, cum falimentul unor bănci şi privatizarea unor întreprinderi aduc prejudicii serioase fiecărui cetăţean. Chiar în aceste condiţii, dezavantajoase pentru fiecare cetăţean al ţării, sumele încasate de APAPS ar trebui să se găsească tot în industrie, prin proiecte de investiţii, retehnologizări, modernizări etc.

Se constată cu indignare şi amărăciune, din ce în ce mai frecvent, disponibilizări masive de personal şi închideri ale întreprinderilor nerentabile, rămase în portofoliul statului. În acest sens, Partidul România Mare solicită organelor abilitate ale statului să se autosesizeze, să analizeze modalităţile de utilizare ale fondului din privatizare şi să informeze clar opinia publică cum au fost acestea utilizate. Compartimentul de urmărire a privatizărilor la nivelul APAPS este subordonat numai acestui organism, motiv întemeiat pentru care Partidul România Mare propune, prin planul său economic, înfiinţarea unei comisii parlamentare, care să analizeze acele privatizări cu probleme deosebite, care generează inevitabil probleme sociale, aspect care ar trebui susţinut şi de către partidul de guvernământ, deoarece este un partid cu doctrină socială, conform titulaturii.

3. Privatizarea unor întreprinderi prin vânzarea de active separate a fost criticată de Partidul România Mare la începutul guvernării actuale a PSD. Astfel, am luat poziţie despre vânzarea din cadrul Combinatului de oţeluri speciale Târgovişte a activului Secţiei de fier vechi de la Titu şi a activului vândut recent: Laminorul de bandă electrotehnică. Din suma încasată, de circa 8 milioane de dolari, combinatul a reuşit să-şi achite sumele datorate la Electrica şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

În condiţiile actuale, de totală neregăsire a sumelor încasate de către APAPS, prin vânzarea întreprinderilor tot în întreprinderi din portofoliul APAPS, Partidul România Mare constată că este mai avantajos economic să se vândă anumite active acolo unde este posibil, deoarece sumele încasate sunt utilizate direct în procesul de producţie propriu şi nu sunt dijmuite ca acum, în alte scopuri. Această judecată a fost impusă de nerespectarea circuitului financiar al sumelor încasate de către APAPS.

Partidul România Mare militează pentru privatizare, dar nu ca un scop în sine, ci pentru creşterea performanţelor economice şi, ca urmare, şi a nivelului de trai, prin folosirea corectă şi transparentă a sumelor încasate de către APAPS. Întreaga clasă politică şi, în special, partidul de guvernământ are datoria morală să desfăşoare acţiuni concrete, de stopare a dezastrului economic la nivel naţional, deoarece bugetul de stat este susţinut în mare parte din industrie, condiţie necesară pentru orice partid politic, deoarece costul economic al corupţiei este imens şi afectează peste 70% din populaţia ţării. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Ştefan Baban - intervenţie cu titlul Republica Moldova, supusă din nou încercărilor istoriei;

Cu rugămintea la cei care urmaează să-şi concentreze puţin intervenţiile, îl invit pe domnul Baban Ştefan, se pregăteşte domnul Leonăchescu Nicolae.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Intervenţia mea de astăzi se numeşte: "Republica Moldova, supusă din nou încercărilor istoriei".

În ultimele zile, situaţia din ţara vecină, Republica Moldova, a devenit din ce în ce mai dramatică şi explozivă. Puterea de la Chişinău încearcă, şi se pare că va reuşi, să distragă atenţia populaţiei aflate în necazuri şi lipsuri prin declanşarea şi perpetuarea unei situaţii limită: introducerea obligativităţii studierii limbii ruse în şcolile din Basarabia încă din ciclul primar.

Ceea ce probabil nu se ştie sau a uitat Guvernul actual al Republicii Moldova este faptul că istoria consemnează existenţa acestui teritoriu cu populaţie vorbitoare de limbă română încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare, în timp ce literatura, prin poezia "Doina" a lui Eminescu, consfinţeşte graniţele României, graniţe care cuprindeau şi acest pământ.

Nu vreau să se creadă că prin aceste afirmaţii doresc să evidenţiez caracterul expansionist, care nici măcar nu există, al României, aşa cum a fost prezentat de Guvernul de la Chişinău, ci să le aduc aminte actualilor politicieni de peste Prut că existenţa Republicii Moldova sau a Basarabiei nu începe cu anul 1940, când ţara a fost înglobată în fosta Uniune Sovietică.

Argumentele puterii de la Chişinău pentru introducerea obligativităţii limbii ruse se referă la existenţa populaţiei rusofone, ca majoritară, conform recensământului din 1989, precum şi la voinţa poporului, având în vedere că au fost propulsaţi la putere la alegerile din anul 2000.

Aceste argumente nu au nici o susţinere, deoarece recensământul din 89 a avut loc în Republica Moldova care era în componenţa fostei Uniuni Sovietice, deci, automat, populaţia era înregistrată ca rusofonă.

Venirea comuniştilor la Putere în anul 2000 nu s-a datorat decât sancţionării fostei puteri pentru lipsurile şi sărăcia în care Republica Moldova trăieşte, comparativ cu perioada cât s-a aflat înglobată în Uniunea Sovietică.

Ceea ce se petrece dincolo de Prut în aceste zile este halucinant. Profesori de aceeaşi naţionalitate dar de etnii diferite moldovenească şi rusofonă, în loc să le inspire elevilor sentimente de pace, prietenie şi fraternitate, au ajuns să nu-şi mai vorbească, să discute în grupuri separate şi să le ceară elevilor să boicoteze cursurile şcolare. Acest fenomen se propagă la o undă de şoc şi asupra elevilor şi părinţilor acestora, dar şi în structurile administraţiilor locale şi teritoriale din Moldova. Dovada concludentă o reprezintă recenta înfiinţare a raioanelor din structura comunistă şi desfiinţarea judeţelor după o perioadă de cel puţin 12 ani de democraţie, ceea ce va duce la un haos administrativ, fapt ce nu va putea fi invocat de Guvernul de la Chişinău decât ca o victorie a politicii sale economice şi sociale faţă de predecesorii săi.

Scoaterea în afara legii a partidului condus de Iurie Roşca reprezintă un act de laşitate a unei majorităţi parlamentare asupra unei minorităţi parlamentare care, în momentul respectiv, lipsea de la acea discuţie, ceea ce ne determină să credem că rapiditatea cu care s-a acţionat se datorează faptului că şi Puterea de la Chişinău, în forul său interior, este convinsă că actul politic respectiv este infantil, nedemn şi neconvingător atât pentru populaţia ţării, cât şi pentru exterior, dovadă că reprezentaţii Uniunii Europene au refuzat să mai monitorizeze această ţară.

Republica Moldova se confruntă de ani buni cu probleme politice, economice şi religioase minore, dar care sunt transformate în conflicte interne care deturnează nemulţumirile şi neajunsurile populaţiei, care îngreunează reforma economică şi care dau naştere, în special, fenemenelor de corupţie, mafie şi răzbunări politice. De aceea, Guvernul României trebuie să ia atitudine faţă de această situaţie, având în vedere că România a fost prima ţară din Europa care a recunoscut independenţa Moldovei şi care a construit un pod de flori, încercând să reînnoade tradiţiile şi legăturile spirituale, economice şi culturale dintre cele două ţări surori.

Indiferent de atitudinea ireverenţioasă a guvernanţilor din Basarabia, indiferent de tonul neprotocolar folosit de diplomaţii regimului comunist de la Chişinău, trebuie ca toţi cetăţenii acestei ţări să fim alături de fraţii noştri, să-i sprijinim în aceste momente de cumpănă ale identităţii naţionale.

În aceste momente grele, când ne sprijinim moral şi material, spiritul frăţesc între cele două popoare de pe cele două maluri ale Prutului trebuie să se facă simţit.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Nicolae Leonăchescu - despre evenimente, fapte de cultură şi contribuţii legate de istoria ceangăilor moldoveni;

Dau cuvântul domnului deputat Leonăchescu Nicolae. Se pregăteşte domnul deputat Sonea Ioan.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În ziua de 2 februarie 2002, la Casa de cultură din Bacău, a avut loc lansarea unei cărţi intitulate "Cleja - Monografie etnografică", scrisă de un ceangău, Anton Coşa, doctor în istorie, originar din satul pe care l-a studiat.

În continuarea festivităţii de lansare a acestei cărţi s-au desfăşurat lucrările simpozionului cu tema: "Romano-catolicii din Moldova între o identitate românescă şi identităţile atribuite".

Acţiunea a fost organizată de Asociaţia romano-catolicilor "Dumitru Mărtinaş" cu sediul în Bacău, în colaborare cu Centrul eclesiastic de documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din Covasna, iar preşedinţii acestor structuri neguvernamentale, Gheorghe Bejan şi respectiv profesorul Ioan Lăcătuşu, merită a fi felicitaţi pentru efortul de organizare încununat cu rezultate notabile.

Am avut onoarea să particip la aceste festivităţi alături de oameni de ştiinţă, cercetători, cadre didactice, ziarişti şi scriitori, personalităţi ale administraţiei publice locale şi centrale şi reprezentanţi de frunte ai Bisericii romano-catolice interesaţi în problema minorităţii religioase a ceangăilor din Moldova.

Un public receptiv la temă provenind din municipiul Bacău, din localităţi locuite de ceangăi, precum şi din alte judeţe a ascultat expunerile specialiştilor care s-au pronunţat pe tema centrală identitatea românească a ceangăilor.

Ne-am adus şi noi contribuţia la succesul acestor dezbateri, comunicând celor interesaţi rezultatele propriilor noastre cercetări privind viaţa şi activitatea inginerului Carol Caracioni-Crăciun, un ceangău din Odorhei. Am elogiat cu acest prilej cartea de referinţă a lui Dumitru Mărtinaş "Originea ceangăilor din Moldova", lucrare care a cunoscut două ediţii şi a fost tradusă şi în limba italiană. Această carte a cunoscut o difuzare largă şi a fost recunoscută drept fundamentală în domeniu.

Am menţionat toate aceste fapte de ştiinţă şi de cultură pentru a saluta în primul rând eforturile intelectualilor ceangăi, care au dreptul să-şi afirme ei înşişi identitatea de români catolici, respingând alegaţiile ignoranţilor de tot soiul care se tot străduie de câţiva ani buni să le atribuie diferite alte identităţi cumană, cabară, peceneagă, turcă, hunică sau maghiară.

Aplecându-se asupra documentelor autentice de arhivă de la Vatican şi de la Episcopia romano-catolică din Iaşi şi studiind atent viaţa, deprinderile şi tezaurul socio-etnocultural ale ceangăilor, cercetătorii ceangăi şi români, precum şi cercetătorii maghiari cinstiţi au confirmat ceea ce afirmă ceangăii de multă vreme: aceştia sunt români catolici.

Ştim astăzi că preotul Peter Zöld a introdus cuvântul "csango- maghiar" în anul 1781, referindu-se la individ, nu la o colectivitate, fără nici o bază reală. Numitul preot maghiar a notat în registrele parohiei sale toate numele româneşti în transcriere maghiară, începând cu acest gest şovin şirul minciunilor şi al agresiunilor la adresa ceangăilor.

Menţionăm toate acestea şi dintr-un al doilea motiv: deputatul UDMR de Bihor Szilagyi Zsolt, în aceeaşi zi de 2 februarie 2002, a rostit la Târgu Mureş un mic discurs prin care a condamnat acţiunea de dizolvare a comunităţii ceangăilor maghiari din Moldova, spunând în final: "Nu mai putem tolera marginalizarea lor. UDMR are datoria clară de a-i proteja." Înţeleg prin această poziţie intenţia, iată, declarată de a-i maghiariza pe ceangăi cu forţa, de a le fabrica o identitate străină lor. Nu am văzut la Bacău nici un cercetător maghiar sau vreun colaborator al activiştilor aflaţi în solda iredentismului maghiar, şi ne-am referit la Gabriel Andreescu şi Smaranda Enache, care să încerce măcar a demonstra ceva contrar celor susţinute de ceangăi.

Se cunosc astăzi toate manevrele cu donaţii second-hand şi cu semnarea unor tabele de primire a acestor ajutoare cărora li s-a anexat o filă la început cu conţinut iredentist. Se cunoaşte sejurul de o jumătate de oră din Cleja al unor aşa-zişi cercetători maghiari care au venit cu concluziile prefabricate. Acţiunile lor murdare care au urmărit scopuri politice iredentiste şi destabilizatoare au fost incriminate de ceangăi.

Mă miră că deputatul UDMR Zsolt Szilagyi nu citeşte studii de specialitate şi se pronunţă în domenii care cer o documentare la zi. Singurul nostru reproş este acela că transformă propria-i necunoaştere în apel politic instigator la dezbinare.

M-ar bucura dacă distinsul nostru coleg ar încheia şirul persoanelor cu numele Zsölt sau Zsolt care deformează realităţile, chinuind oamenii. M-ar bucura dacă ar intra în contemporaneitate renunţând la himere şi fabulaţii medievale.

Când vorbiţi despre ceangăi, întrebaţi-i şi pe ei, domnilor, şi nu le deformaţi opţiunile.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Ioan Sonea - argumentarea istorică a dreptului de proprietate pentru comune din ţinutul Bistriţei şi Năsăudului;

Invit la microfon pe domnul deputat Sonea Ioan. Se pregăteşte doamna Ionescu Mihaela.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onoraţi colegi,

Voi începe prin câteva date istorice.

Organizarea graniţei militare în Transilvania, începând cu 1762, are un caracter aparte, determinat de specificul locului şi epocii. În 1713, conducătorul Bistriţei, care reprezenta patriciatul săsesc, dispune izgonirea tuturor familiilor de români din oraşul Bistriţa şi incendierea caselor, făcându-le recomandarea că, dacă românii vor să fie liberi, să meargă la naţia lor de pe Someş, unde vor găsi destul loc acomodabil pentru ei. Totodată, magistratul bistriţean încalcă dreptul de proprietate al românilor din districtul bistriţean, în 1753-1757 luându-li-se munţii în favoarea unor comune săseşti.

În 1754 se încearcă conscrierea românilor din acea zonă ca iobagi ai oraşului Bistriţa. Românii se revoltă. În acest context, Austria doreşte consolidarea dominaţiei în această provincie, prin crearea de forţe militare în stare să asigure graniţa, să menţină ordinea şi să stăvilească împotrivirea nobililor maghiari care se opuneau puterii centralizatoare şi, nu în ultimul rând, trebuia rezolvată problema religioasă.La Viena, episcopul unit Ioan Micu, călugăr Inocenţiu, demnitar austriac Baron Klein se confruntă cu opoziţia nobililor maghiari care consideră că emanciparea românilor ar determina o luptă pentru eliberare socială. Curtea trimite în 1761 pe generalul Nicolaus Bucov, care împotriva nobililor nu face mare lucru, dar distruge lăcaşuri de cult ortodoxe sau le trece prin forţă la biserica Romei, restabilind ordinea manu militari. Se propune crearea limesului militarizat. Astfel, în aceste condiţii, la 19 mai 1762 s-a anunţat înfiinţarea graniţei militare în Valea Rodnei.

În 1762 se semnează actul de cedare a districtului românesc cu o despăgubire din partea Curţii de la Viena de 12.000 de florini către Bistriţa. Nobilimea maghiară s-a opus cu toată forţa, la fel şi patriciatul săsesc, considerând că înarmarea românilor determină ieşirea localităţilor româneşti de sub conducerea maghiară şi săsească.

Perspectivele graniţei militarizate erau ispititoare pentru români scutirea de impozite, eliberarea de iobăgie, anularea datoriilor către Bistriţa, plata serviciului de întreţinere şi altele.

Neîndeplinirea de către Viena a promisiunilor duce la revolta românilor care, la 1763, refuză depunerea jurământului. Revolta se finalizează prin 19 condamnări la moarte, din care patru sunt executate. Acum este tras pe roată bătrânul Tănase Tudoran de 102 ani, cel care îndemnase la răscoală pe viitorii grăniceri.

Mişcarea a determinat emiterea unei patente în 1764, care stabileşte drepturile grănicerilor şi faptul că sunt liberi. În 1769, Austria, profitând de faptul că Turcia se afla în război cu Rusia, a impus acestora, ca şi celor două ţări româneşti, modificări de frontieră de-a lungul Carpaţilor, mutând mai înainte graniţa şi anexând astfel 54 de munţi care vor fi numiţi "munţi revendicaţi". Aceşti munţi au fost daţi în cea mai mare parte regimentelor de graniţă, dar asupra lor formulau pretenţii şi familii mobiliare maghiare. Nu voi mai vorbi despre modul de organizare, despre activitatea militară şi despre viaţa economică din cele 44 de comune grănicereşti.

Trecând prin momente deosebite, voi ajunge la data de 22 ianuarie 1851, când un rescript de la Viena anunţa desfiinţarea regimentelor. Li se recunoaşte foştilor militari dreptul de proprietate asupra fondurilor create, şi Adunarea reprezentanţilor din 13 martie 1851 de la Năsăud stabileşte ca toate fondurile să fie folosite în comun, pentru susţinerea instituţiilor şi structurilor create. Cu aceasta încep şi acţiunile nobililor şi ale imperialilor de a scoate de sub controlul românesc cele dobândite de grăniceri în timp, în special cele privind pământul, pădurile şi păşunile. Finanţele de la oraşul Bistriţa, precum şi grofii care avuseseră proprietăţi răscumpărate au pretenţii.

În cadrul acţiunii româneşti de menţinere a drepturilor, rolul principal a revenit districtului năsăudean. Acesta şi cel din Făgăraş constituiau singurele jurisdicţii cu administraţie exclusiv românească şi cu o mişcare de emancipare naţională. După zece ani de procese, Diploma din 20 octombrie 1860 ordonă restaurarea autonomiilor comunale, judeţene şi provinciale, acordând o libertate relativă fostelor comune grănicereşti. Procesul năsăudenilor la Viena, condus de Vasile Naşcu, reprezenta în fond lupta românilor din Transilvania.

La 3 aprilie 1861 se comunică posibilitatea înfiinţării districtului autonom al Năsăudului, iar la 27 august se recunosc fondurile grănicereşti ca proprietate de drept şi de fapt. Erau realizate două obiective: relativa independenţă administrativă şi stabilitatea economică a ţinutului.

În 1867 se realizează dualismul austro-ungar, iar Transilvania îşi pierde autonomia. Districtul năsăudean este totuşi menţinut până în 1876, când teritoriul său este înglobat Comitatului Bistriţa-Năsăud.

Chiar dacă, sub aspect administrativ, evoluţia ulterioară se confundă cu a întregii Transilvanii, prin forţa politică, cultural-economică şi prin instituţiile existente, ţinutul năsăudului se va afirma în viaţa românească.

În preajma Memorandumului şi până la Unire, asupra comunelor continuă să se abată noi tentative de desfiinţare a fondurilor şi de deposedare de proprietăţi de către statul maghiar.

După 1918, ia fiinţă societatea silvică "Regna". Pentru ocoalele silvice s-au construit 56 de clădiri, şcoli de pădurari şi ingineri silvici, gatere, cale ferată şi alte obiective economice.

Tentative de destrămare şi lichidare au existat şi după 1950. Nici măcar puterea comunistă nu a putut întru totul aceasta. S-a reuşit, prin ameninţări, îndepărtarea administraţiei, iar proprietăţile au fost considerate fără stăpân şi exploatate de diferite structuri. Pădurile şi păşunile au reprezentat şi reprezintă şi astăzi pentru trăitorii pe aceste meleaguri sursa principală de trai. Cele aparţinând fostelor comune grănicereşti au intrat sub controlul unor structuri de specialitate, iar, sub aspect administrativ-teritorial, s-au aflat când într-un judeţ-regiune, când într-altul, în structuri silvice diverse la Bistriţa, Suceava, Maramureş, Cluj. Important este că se poate dovedi că fostele comune grănicereşti au rămas proprietare asupra unei mari părţi din bunurile pe care le-au creat şi folosit.

Din nenorocire, iată că urgia se abate din nou asupra acestor comune. De data aceasta, îşi dau mâna boierii şi grofii care conduc astăzi România. Vor turciţii noştri, grofişorii şi şcoliţii la Moscova să continue bătălia pierdută cu austriecii la 1769 pe Valea Someşului, a Bârgaielor, Şieului? Vor guvernanţii de astăzi să pedepsească pe urmaşii grănicerilor, pentru că străbunii lor au avut îndrăzneala să înfrunte împăraţi şi nobili?

Cei care astăzi vorbesc în numele Puterii despre protejarea şi crearea proprietăţii, despre dreptul de apărare, dovedesc o făţărnicie demnă de curţile foştilor sultani. Ce altceva poate însemna formularea, citez: "Retrocedarea pădurilor comunale ce provin din păduri grănicereşti se va realiza în cote egale către formele asociative ale foştilor grăniceri şi comunelor pe raza teritorială pe care se află pădurile respective", prin Hotărârea de Guvern nr.1172/2001?

Iată că în România de azi, sub guvernare PSD-UDMR-PUR, orice individ de aiurea are dreptul să-şi redobândească proprietăţi şi bunuri, în orice loc s-ar afla ele în această ţară, fără să fie obligaţi să le împartă cu cineva, dar românilor din judeţul Bistriţa-Năsăud li se ia dreptul de a se bucura de proprietăţile avute în alt judeţ al României, în cazul nostru Suceava. Mai mult, acest lucru se extinde şi asupra relaţiilor dintre comunele judeţului nostru.

Judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a putea intra în proprietatea pădurilor din judeţul vecin, trebuie să cedeze acestuia jumătate din proprietate. O comună din judeţul nostru, pentru a intra în proprietatea pădurii care se află în teritoriul comunei vecine, trebuie să cedeze acesteia jumătate din suprafaţă. Dacă trei comune din judeţul Bistriţa-Năsăud au pădure în teritoriul unei comune sucevene, aceasta devine proprietară peste o suprafaţă cât cele trei comune bistriţene la un loc.

Ne punem întrebarea dacă cei care gândesc aceste moduri de a face dreptate sunt în deplinătatea facultăţilor mintale şi profesionale.

Nu îşi pune nimeni întrebarea de ce nu au fost cerute aceste păduri de cei din judeţul Suceava imediat după 1918, pentru că recunoşteau dreptul de proprietate a comunelor bistreţene şi năsăudene asupra acestor terenuri aflate în judeţele de atunci. Sunt vinovaţi locuitorii comunelor noastre că împărţirile administrative ale României le-au divizat proprietăţile forestiere prin diferite judeţe?

Ceea ce produce acest articol din hotărâre este de fapt o formă de expropriere. Considerăm că este un abuz al Guvernului, o încălcare gravă a unui drept fundamental acela de proprietate.

Trebuie să spunem că acest demers nu este un accident. Este bine ştiut că în judeţul vecin au loc mari tăieri de pădure, că aceia care controlează aceste operaţii sunt oameni care deţin funcţii politice şi administrative.

Cerem constituirea unei comisii de anchetă care să afle cine a iniţiat acest articol din hotărâre şi ale cui interese le reprezintă, chiar cu preţul încălcării Constituţiei.

Ne putem pune întrebarea cine şi pentru cât a introdus o astfel de aberaţie într-un articol, şi cum de a putut trece prin Guvern o astfel de iniţiativă. Ne putem pune întrebarea ce părerea are un ministru de origine din judeţul Bistriţa-Năsăud, despre care credem că ştie câte ceva din istoria sacrificiilor românilor din comunele vecine, cele din care provine şi al cărui tată s-a aflat alături de iniţiatorul Legii nr.1/2000, despre umilinţa la care sunt supuşi din nou de către Guvern, şi cu concursul domniei sale şi a altor aşa-zişi ardeleni, ţăranii români de pe Valea Someşului, a Romei, a Bârgaielor, a Şieului.

Domnilor guvernanţi, faptul că susţinătorilor unguri, cărora le promiteţi şi chiar le satisfaceţi toate doleanţele, scoţând pe români din şcoli şi spitale şi, astăzi-mâine, ca şi la 1713, din oraşe, nu le convine istoria adevărată, o înţelegem şi nu ne surprinde; dar cum să înţelegem că, zicându-vă români, aţi devenit duşmani ai românilor?

Nemulţumirea profundă a oamenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud se acumulează. Mai sperăm că se poate recunoaşte marea nedreptate - abuzul săvârşit prin acest articol, art.65, din hotărâre şi poate fi restabilită dreptatea.

Credem că limitele administrative actuale ale judeţelor şi comunelor, care pot fi modificate în anumite situaţii, nu pot sta în calea dreptului de proprietate, atâta timp cât proprietarii sunt cetăţeni ai României.

După cum rezultă din document, au fost deja validate o parte din suprafeţele cu vegetaţie forestieră deţinute pe teritoriul cadastral al judeţului Suceava. Pentru alte suprafeţe decurg procese.

Considerăm că se puteau găsi soluţii realiste, eventual achitarea obligaţiilor fiscale către administraţia pe teritoriul căreia se află proprietar, dar nicidecum confiscarea unei părţi din aceasta.

Dacă Puterea actuală din România nu va repune în drepturi comunităţile din judeţul Bistriţa Năsăud, chiar dacă nu ne face plăcere, vom recurge la instanţe internaţionale. Şi, ca o încununare a anormalităţii care guvernează astăzi România, această hotărâre care trebuia să reglementeze modul de aplicare a unei legi sau ordonanţe privind proprietatea, după cum rezultă şi din titlu, dar nu vi-l mai citesc pentru că este lung, devine mai puternică decât o lege organică şi, după cum se vede, chiar spune cum se face dreptate în România.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Mihaela Ionescu - intervenţie intitulată Big Brother sau despre supravegherea exagerată;

O invit pe doamna Ionescu Mihaela. Se pregăteşte domnul Moraru Florentin.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi şi colege,

Intervenţia mea de astăzi va fi intitulată "Big Brother sau despre supravegherea exagerată."

Cartea lui George Orwell, "1984", scriere politic-fiction, a devenit astăzi o realitate politică în ţara noastră.

Acum unsprezece ani, românii trebuiau să depună anual la miliţie specimene de scris ale maşinii proprii de scris, spuneau bancuri numai între prietenii verificaţi, se temeau să corespondeze cu prietenii şi neamurile din străinătate de frica interceptării scrisorilor, ba nu-şi puteau permite nici măcar să viziteze Biblioteca franceză sau cea britanică de frica eventualelor reclamaţii la locul de muncă.

Am avut colegi profesori care nu au putut să plece în excursie nici în Bulgaria pentru că fuseseră "turnaţi" că vizionaseră trei filme la Biblioteca americană. Toate acestea, precum şi multe alte încălcări ale drepturilor omului, au dus la declanşarea evenimentelor din Decembrie 1989.

Românul a sperat într-o schimbare, şi-a închipuit că practici asemănătoare celor amintite mai sus vor rămâne de domeniul trecutului; că-l va putea critica pe cel care îl consideră vinovat; că va putea să râdă de gafele lui fără să-i fie teamă de reprimare, că va putea să povestească şi altora despre neroziile şi gogomăniile conducătorilor fără să fie acuzat că transmite "date false" sau "afectează" prestigiul ţării.

Toate acestea se pot întâmpla în ţări cu adevărat democratice, unde ziarele demască zilnic politicieni corupţi, unde posturile televiziunilor îşi pot permite să transmită satire. Mă gândesc la englezi, care au o emisiune numită "Spitting Image", unde se prezintă fotografia celui pe care îl poţi chiar şi scuipa, o emisiune foarte populară care prezintă marionete închipuind pe unii dintre cei mai proeminenţi politicieni în cele mai indiscrete, ridicole şi jenante situaţii.

În cea mai veche şi democratică ţară din lume, Marea Britanie, există serialul de televiziune "House of Cards", adică un joc de cuvinte Parlamentul cartoforilor sau al geambaşilor, care ia în derâdere pe politicienii laşi, aşa numiţii yes-minister, cei care nu îndrăznesc să spună decât "da" superiorilor. Nimeni nu se supără, nimeni nu este arestat pe stradă pentru delictul de opinie, nimănui nu i se violează corespondenţa normală sau electronică, nimeni nu este dat în judecată pentru că a criticat un alt politician sau guvernul.

Rolul Opoziţiei într-o ţară democratică este să critice, nu să ridice osanale Guvernului. Dacă există excese de zel ale Puterii sau ale organelor de coerciţie, acestea trebuie date imediat la iveală şi, după aceea, corectate.

Aşa numitul Big Brother intrusions, adică sisteme de supraveghere exagerată, de tipul celor imaginate în romanul lui Orwell, unde microfoanele erau atârnate şi prin copacii din pădure, iar televiziunea avea un sigur post pe care apărea numai Big Brother, încep să se vadă şi la noi, unde orice critică este considerată delict de opinie, corespondenţa electronică este neprotejată, iar măsurile de supraveghere sunt megalomanice, faţă de pigmeii care trebuie protejaţi.

Până şi parlamentarii sunt ameninţaţi că vor fi supuşi rigorilor legii dacă vor îndrăzni măcar să critice Puterea. De fapt, nu este de mirare pentru noi, cei din România Mare, întrucât noi am fost întotdeauna sub ameninţarea legii atunci când criticam realităţile strâmbe din ţară.

Iată că acum, şi alţi reprezentanţi ai Opoziţiei au început să simtă ceea ce noi suferim de ani de zile: etichetări răuvoitoare, ameninţări cu procese penale, condamnări pentru declaraţii pur politice, izolare mediatică şi altele.

După cum se ştie, preşedintele partidului nostru a fost anchetat de atâtea ori pentru că a îndrăznit să pună întrebări, în loc să fie cercetate situaţiile semnalate.

Astfel de situaţii răsturnate cu dosul în sus s-au întâmplat în ultimile zile, când semnalări critice, în loc să fie investigate, s-au întors împotriva celor presupuşi că ar fi cutezat să le formuleze. Poate cel care critica era un licean bun la calculatoare şi interesat în politică. Poate era un coleg de partid PDSR-ist frustrat că nu poate să-şi exprime opinia într-o adunare de partid. Poate era un serviciu secret care încerca să dea un semnal de alarmă. Putea să fie oricine. Datele problemei au fost însă inversate. În loc să fie cercetată veridicitatea celor semnalate şi cel în cauză anchetat, s-a pornit o adevărată vânătoare pentru depistarea celui care a avut curajul să sesizeze.

Simpla transmiere a unor date critice deja apărute în diverse cotidiene a dus la arestarea operatorului şi la ridicarea în plină stradă a unui fost demnitar al precedentei administraţii. Ba, mai mult, i s-a fabricat şi o biografie care să-l arate ca suspect. Toată lumea a rămas stupefiată de violenţa acestor încălcări ale drepturilor omului. Păcat însă că colegii noştri de Opoziţie, precum şi reprezentanţii societăţii civile nu şi-au dat seama mai devreme de inevitabilitatea acestor posibilităţi şi au privit cu indiferenţă, uneori bagatelizând, alte ori chiar participând la hărţuirea politică la care PRM a fost supus de atâtea ori. Mai mult, partidul nostru a fost ameninţat, şi aceasta timp de doi ani, cu scoaterea în afara legii de către Ministerul Justiţiei condus pe atunci de un coleg actual de Parlament, care nu îşi închipuia că bumerangul se va întoarce şi împotriva celor din tabăra sa.

În prezent, agresivitatea Puterii s-a accentuat şi mai mult împotriva tuturor celor care nu au pact cu PSD-ul. Până când vom mai trăi într-o atmosferă de anti-utopie orwelliană?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Constantin Florentin Moraru - despre românii care au dorit să câştige un salariu european muncind în Spania;

Îl invit pe domnul Moraru Florentin. Urmează domnul Moisoiu.

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vrem să intrăm în Uniunea Europeană ca ţară cu drepturi depline. Avem dreptul să mergem fără vize în spaţiul Schengen. Avem dreptul de a munci, drept consfinţit prin Constituţie, dar suntem prea săraci pentru a fi băgaţi în seamă.

Recentul acord semnat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale din România privitor la trimiterea de forţă de muncă în Spania a demonstrat încă o dată cât de departe ne aflăm de acest deziderat - să fim şi noi, românii, respectaţi.

Este necesar să existe respect pentru forţa de muncă, chiar dacă se ştie că în estul Europei există, la ora actuală, forţă de muncă ieftină.

Românii au vrut şi vor să meargă în Spania pentru a face ceea ce ce ştiu să facă mai bine să muncească; să muncească pentru câteva sute de dolari, oricum mult mai mult decât salariul minim pe care pot să-l primească în ţară.

Au plecat de acasă la preselecţie luând poate ultimii bani pe care îi ţineau pregătiţi pentru nevoile familiale, pentru taxe şi impozite care trebuie plătite la începutul anului, pentru întreţinerea care devine din ce în ce mai împovărătoare, pentru pâine de zi cu zi.

Au mers la preselecţie după ce au străbătut sute de kilometri. Au dormit pe unde au apucat, au aşteptat cu înfrigurare să treacă nopţile lungi de iarnă, ca să vină ziua cea mare şi, poate, au mâncat doar pâine şi slană, sperând că visurile li se vor împlini vor pleca să culeagă căpşuni în Spania. Dar visul lor s-a spulberat. Angajatorii veniţi din Spania să facă preselecţia au hotărât să accepte doar femei, deşi nu existase în prealabil o astfel de clauză în contract. "Acum vor pleca femeile !", au decis ei, urmând ca la următoarele preselecţii să admită şi bărbaţi, pentru că în agricultură este nevoie de rezistenţă fizică, pentru că este nevoie să fii docil, pentru că întotdeauna femeile au câştigat în faţa bărbaţilor atunci când s-a pus problema efectuării unor activităţi migăloase.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii care s-au prezentat la preselecţie s-au întors acasă cu speranţa că, odată şi odată, le va veni şi lor rândul să fie câştigători. Au trecut demni peste umilinţa la care au fost supuşi în aceste zile, au uitat sau poate au vrut să uite că din banii cheltuiţi puteau să-şi întreţină familia câteva zile, poate chiar o săptămână. Ei speră că vor reuşi să plece să muncească într-o ţară europeană ca să poată spune că au câştigat un salariu european şi că au devenit cetăţeni cu drepturi egale ai Europei.

Ei speră, ca şi noi, politicienii, că admiterea în Europa şi în structurile Comunităţii Europene va consfinţi o realitate a secolului XXI: Românii au demnitatea lor şi nimeni, dar absolut nimeni, nu trebuie să uite acest lucru.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Adrian Moisoiu - comentariu pe marginea Protocolului încheiat între PSD şi UDMR;

Îl invit pe domnul Moisoiu.

Se pregăteşte domnul doamna Popa Constanţa.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cartea sa "Politica şi utilizarea simbolurilor", Murray Edelmann scrie: "În mod normal, atingerea unui obiectiv declarat nu numai că nu satisface interesul politic în chestiune, dar conduce la avansarea unor revendicări mai pretenţioase, cu acelaşi conţinut general ca cele satisfăcute. Un grup al cărui obiectiv politic declarat este complet satisfăcut va solicita, în mod previzibil, şi mai multe beneficii asemănătoare cu cele obţinute".

"Protocolul privind colaborarea între Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată Maghiară din România în anul 2002", încheiat la Bucureşti la 29 ianuarie, dovedeşte clar că PSD s-a prezentat la negocierile pentru încheierea acestuia, fie cu oameni care aveau anumite interese materiale şi care riscă să fie taxaţi drept trădători ai intereselor naţionale, fie cu oameni care nu cunoşteau cartea lui Edelmann, fiindcă, dacă ar fi cunscut-o, şi-ar fi dat seama de pericolul la care este expusă Transilvania atât pe plan economic, cât şi pe plan administrativ, educaţional, cultural, într-un cuvânt al regionalizării. Acest lucru reiese din facilităţile pe care le oferă Uniunii Mondiale a Oamenilor de Afaceri Maghiari UMOAM, care are ca scop refacerea unităţii şi privilegiilor naţiunii maghiare din Bazinul carpatic, revizuirea tratatelor de la Paris şi Trianon, precum şi obţinerea autonomiei economice pentru maghiarii din ţările vecine.

În 2002, UMOAM va desfăşura, în Transilvania, un amplu program de sprijinire a societăţilor conduse de maghiari, bazat pe discriminare etnică (solicitanţii trebuie obligatoriu să fie de etnie maghiară, personalul angajat trebuie să fie minimum 95% de etnie maghiară, să aibă parteneri doar din Ungaria, relaţii comerciale cu firme maghiaro-române, să inscripţioneze bilingv.). Cea mai grăitoare este privatizarea S.C "Balneoclimaterica" Sovata. Acest lucru reiese din acordarea UDMR-ului a tot ce acesta a cerut în ultimii ani: şcoli, facultăţi, post de televiziune, bunuri confiscate de comunişti, poliţişti vorbitori de limbă maghiară, acces în zonele de decizie din administraţie.

Pentru toate acestea, în urmă cu 12 ani, au avut loc zeci şi sute de mitinguri, demonstraţii, românii au fost prigoniţi în propria lor ţară şi etichetaţi "valahi împuţiţi", la Tg.Mureş asfaltul a fost înroşit cu sîngele lui Mihăilă Cofar şi al altor sute de români, s-au intentat procese, România a fost supusă la fel de fel de monitorizări şi sancţiuni internaţionale.

Protocolul nu ţine cont de sensibilităţile populaţiei majoritare, ci numai de cele ale minorităţii, generând tensiuni şi convulsii de nedorit. El calcă în picioare charte ale senatelor universitare şi introduce discriminări faţă de populaţia majoritară atunci când impune înfiinţarea unor facultăţi sau stabileşte cifre de şcolarizare separate. "Noi suntem de naţionalitate copii" era o pancartă pe care o purtau elevii mureşeni în 7 februarie 1990 la Tg.Mureş.

Separatismul etnic în învăţământ conduce la izolaţionism, exclusivism, la înveninarea relaţiilor interetnice în viaţa de toate zilele şi nu promovează iubirea şi buna înţelegere între oameni. "A fi maghiar este o stare de nevroză colectivă", citeam undeva. Actuala guvernare nu realizează că, prin acest protocol, induce tocmai o asemenea stare de nevroză şi îi serveşte pe Sabin Gherman, Molnar Gustav, Alexandru Cistelecan şi alţii de teapa lor.

Are România nevoie de medici, farmacişti, sociologi, instrumentişti, sculptori, pictori, economişti, ingineri pregătiţi în limba maghiară? România nu, dar viitoarea Transilvanie, ce se vrea dezlipită de la România şi ataşată Ungariei, da! Să îndrăznească cineva, atunci, să nu cunoască limba maghiară şi va zbura peste Carpaţi, de nu se va vedea!

Domnilor Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Octavian Cozmâncă, doamnă Ecaterina Andronescu, înţelegem că sunteţi mari consumatori ai drogului puterii şi că doriţi să vă menţineţi la guvernare, dar caracterul naţional, suveran, independent, unitar, indivizibil al statului român şi limba română sunt inalienabile.

Protocolul cu UDMR reprezintă, în fapt, un pact cu diavolul! Nu vă daţi seama că revendicările UDMR, îmbrăcate în haina Europei unite, sunt, de fapt, paşi mărunţi spre federalizarea Ţării?! De dragul unor interese politicianiste, îngenunchiaţi o Ţară, iar o Ţară îngenunchiată nu se va bucura de respectul marii comunităţi europene.

Domnule premier Adrian Năstase, aţi apreciat că asigurarea majorităţii parlamentare prin acest protocol nu ar trebui să creeze probleme. Verificaţi starea de spirit a populaţiei, declanşaţi alegeri anticipate şi vă veţi convinge că electoratul este conştient şi se coagulează în jurul unei singure forţe politice care mai poate salva România: Partidul România Mare.

Vă mulţumim pentru serviciul pe care ni-l faceţi, dar preţul este prea mare!

Iată de ce Partidul România Mare dezavuează această nouă trădare a intereselor naţionale şi spune un "nu" hotărât acestui protocol.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Constanţa Popa - o analiză a cauzelor ce determină îngrijorarea pentru viitorul biologic al naţiunii române;

O invit pe doamna Popa Constanţa şi ultimul vorbitor Corneliu Ciontu.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În anul 2001, au fost date publicităţii două rapoarte: Raportul Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Raportul UNICEF pentru 27 de ţări din Europa Centrală, de Est şi Comunitatea Statelor Independente.

Cifrele şi datele prezentate în aceste rapoarte sunt foarte grăitoare şi analizează veniturile, starea de sărăcie şi de sănătate, educaţia, modificările demografice şi starea copiilor aflaţi în sistemul de îngrijire publică din cele 27 de ţări cuprinse în studiu. Conform prognozelor prezentate de aceste două organisme europene, populaţia României va scădea treptat, estimându-se că în anul 2020 vom avea cu 2,9 milioane de locuitori mai puţin, adică sub 20 de milioane de locuitori, iar în anul 2050 populaţia prognozată este de 18,1 milioane de locuitori. Cauzele acestei scăderi de populaţie sunt multiple, o contribuţie importantă reprezentând-o migraţia externă a persoanelor, dar mai ales scăderea natalităţii şi o rată crescută a mortalităţii infantile, precum şi o creştere a bolilor transmisibile. În general, la nivel mondial, cele mai multe decese le cauzează bolile transmisibile, mai mult de 25% din decese, apa insalubră ucide, de asemenea, 12 milioane de locuitori pe an, iar poluarea atmosferei ucide 3 milioane de locuitori ai Terei în fiecare an.

România nu face excepţie de la aceste statistici, ba, dimpotrivă, la unele capitole suntem chiar fruntaşi. Este cazul bolilor cu transmitere sexuală. Ocupăm un neonorant loc în Europa: la sifilis şi gonoree, am depăşit de 10 ori estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru regiunea noastră, în toate rapoartele menţionându-se tendinţele îngrijorătoare privind creşterea numărului de îmbolnăviri cu transmitere sexuală, cel mai îngrijorător fiind faptul că a crescut numărul copiilor cu sifilis congenital, de la 8 cazuri în 1989, la 182 de cazuri în anul 2000 şi tendinţele sunt în creştere.

Dacă facem o sinteză a acestor date statistice, constatăm că România se depopulează, iar viitorul nostru biologic este pus în pericol, prin calitatea unor nou născuţi vii şi este vorba de copii nou născuţi cu sifilis, SIDA şi cu malformaţii, dar şi a celor peste 1 milion de persoane infectate cu glamidia şi care nu vor putea avea copii, chiar dacă îşi vor dori.

Ce avem de făcut? În mod evident, sistemul sanitar să-şi concentreze atenţia asupra educaţiei sexuale şi a reproducerii în România. Rezultatele acestei educaţii apar însă în timp. Durează 10 sau 20 de ani, până când se vor vedea rezultatele.

Preocupaţi de viitorul biologic al naţiunii române şi studiind statisticile în cazul bolilor cu transmitere sexuală, am constatat că aproximativ 50% din cazuri sunt persoane fără ocupaţie, în mod special prostituate şi proxeneţi. A fost argumentul principal pentru care am propus Proiectul de Lege privind controlul bolilor cu transmitere sexuală, prin controlul asupra serviciilor sexuale. Multe alte argumente pledează pentru existenţa unei astfel de legi în România. Sunt şi multe contraargumente invocate, în mod special de Biserică, care acuză imoralitatea unui astfel de proiect. "Prin legalizarea avortului, pornografiei, homosexualităţii şi a prostituţiei, se va întipări o nouă normă morală în fiinţa naţiunii noastre" spune Biserica.

La o primă trecere în revistă a acestor argumente, constatăm că avortul a fost legalizat imediat după 1989 şi consecinţele sunt dramatice pentru depopularea României, homosexualitatea este legală prin abrogarea art.200 din Codul penal, iar bolile sexuale şi prostituţia sunt într-o creştere alarmantă. Care este soluţia dacă nu acceptăm controlul statului asupra serviciilor sexuale? Doar o dezbatere publică, fără prejudecăţi şi fără falsă pudoare, poate găsi răspunsul cel mai bun.

Consider că această problemă, care nu este nici imorală, nici neserioasă, merită atenţia Parlamentului României, pentru că suntem extrem de îngrijoraţi de viitorul bilologic al naţiunii române.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Corneliu Ciontu - solicitarea unei analize obiective a activităţii televiziunii publice.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Sunt convins că întreaga opinie publică este de acord cu faptul că există domenii în care intervenţia publică este necesară şi salutară. Şi într-o lume a informaţiei, atunci când comunicarea devine un factor decisiv al puterii, cred că putem accepta faptul că factorul public ar trebui să reprezintă garantul acelor informaţii obiective care să ne orienteze în realitatea socială.

Fiecare cetăţean are dreptul constituţional, dacă are şi posibilităţi, de a-şi înfiinţa o televiziune sau un ziar care să-i apere punctele de vedere şi interesele. Şi există în România, cu supramăsură, o sumedenie de astfel de instituţii mass-media partinice. Nimic mai legitim decât aceste abordări partinice. Ele sunt expresia libertăţii de opinie, dar, prin punerea lor cap la cap, nu poate rezulta o lume obiectivă, o lume reală.

Iată de ce orice societate are nevoie de o instituţie a cărei funcţie să nu fie nici reprezentarea de interese, nici profitul, ci obiectivitatea însăşi, pentru că o societate nu poate înfăptui nimic corect şi coerent fără a-şi cunoaşte realităţile.

În România, instituţia despre care vorbesc şi care există, de altfel, în orice ţară ar trebui să fie televiziunea publică. Aşa cum ştim, televiziunea naţională nu aduce profit. Dimpotrivă, ea este dusă în spate de contribuabilul român, cu sume exorbitante. Poate că nici o sumă nu este însă înspăimântătoare, atunci când pretinzi, în schimb, adevărul. Totuşi, mi-e teamă că nu adevărul ne este prezentat, ci tot o imagine partinică, tot o reprezentare de interese.

Partidul România Mare este, în urma alegerilor din anul 2000, al doilea partid al ţării. El este delegatul a peste 3 milioane de oameni, oameni ce susţin, şi ei, bugetul Televiziunii Române, deci au şi dreptul să cunoască activitatea reprezentanţilor lor. Nu este nimic politic în această revendicare. Este vorba despre un drept social.

În urmă cu câteva luni, am adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului o plângere în care arătam că dreptul democratic de informare al electoratului PRM este eludat de Televiziunea Română. Nici o schimbare de fond nu a apărut, de atunci. Formal, prin prezenţa lor, jurnaliştii TVR onorează conferinţele noastre de presă. În jurnale, nu apare însă nici o informaţie despre aceste conferinţe, iar atunci când, prin excepţie, apare, sunt ştiri anemice, de câteva secunde.

Atunci când sunt solicitate declaraţii privind activitatea parlamentară sau asupra altor evenimente deosebite, opinia Partidului România Mare este evitată atent, fiind consultaţi, în schimb, reprezentanţii unor partide spectrale. Să fiu bine înţeles: nu cerem o reprezentare paritară, care ar da partidului nostru dreptul la un timp de antenă superior unor partide care, deşi au doar o treime din voturile noastre, se bucură de o atenţie specială. Pretindem doar decenţă.

Consider că Televiziunea Română a răspuns şi răspunde unor comenzi politice şi totul indică spre asta. Nu cred că liderii Televiziunii înţeleg să decidă, de capul lor, cine trebuie sau nu trebuie să apară, încălcând deontologia profesională şi statutul instituţiei. Totul este comandă politică!

Partidul nostru a votat actuala conducere a Televiziunii şi i s-a promis, atunci, obiectivitate. De bună seamă, avem de-a face cu oameni lipsiţi de verticalitate, de la care ne putem aştepta la orice, inclusiv la servilism politic.

Oricum ar sta lucrurile, cer tuturor partidelor parlamentare, de la putere sau din opoziţie, să ia atitudine faţă de această discriminare. Acest tratament aberant ar putea fi întors împotriva oricărui alt partid. Conducerea Televiziunii poate hotărî, oricând, că nu existaţi. Pe urmă, domnilor, e vorba de un principiu democratic şi cred încă în ataşamentul dumneavoastră faţă de principiile democraţiei.

Partidul România Mare este hotărât să acţioneze împotriva acestei stări de fapt. În următoarele săptămâni, jurnalul TVR va fi monitorizat, raportându-ne la evenimentele create de partidul nostru şi de alte partide. Vom avea, astfel, la dispoziţie o analiză de comunicare, adică un instrument ştiinţific şi obiectiv, prin care cele afirmate de mine vor fi demonstrate. Pe baza acestui instrument, vom înainta o nouă plângere către CNA. În plus, atunci când raportul TVR va fi analizat, peste doar o lună, partidul nostru va avea câteva probleme semnificative de prezentat.

O vorbă bună, în acest context, pentru Radio România: există, acolo, domnilor, adevăraţi profesionişti şi acest lucru poate fi demonstrat şi prin faptul că postul naţional de radio rămâne liderul de audienţă în România. În schimb, consilierii de campanie ai Televiziunii Române, căci de profesionişti nu cred că putem vorbi, au transformat această instituţie într-un component marginal al mass-media naţionale, de unde rezultă, domnilor, că există o directă proporţionalitate între adevăr şi audienţă. Adevărul nu poate fi creat în studiouri de televiziune, el există în viaţa de toate zilele, în viaţa reală!

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat.

Urmează dezbateri şi, la ora 11, voturi finale.

Da, poftiţi.

Informare privind demisia din Grupul parlamentar al PRM şi declararea ca independenţi a domnilor deputaţi Vasile Predică şi Pavel Cherescu.

Domnul Vasile Predică:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă numesc Predică Vasile, deputat în Circumscripţia electorală nr.40 Vâlcea.

Cu această ocazie, îmi anunţ demisia din Grupul parlamentar PRM şi luarea mea în evidenţă ca deputat independent.

Vă mulţumesc.

Voci din Grupul PRM:

Motivele!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Se cunosc motivele. (Rumoare în Grupul PRM)

Domnul Pavel Cherescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Subsemnatul Pavel Cherescu, deputat în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor, îmi anunţ demisia din Grupul parlamentar al Partidului România Mare şi mă declar independent.

Vă mulţumesc. (Comentarii în Grupurile PRM şi PSD)

Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permenent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

După pauză, lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Borbély László, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă reluaţi locurile în sală, să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi sunt prezenţi 296, potrivit înregistrărilor care s-au făcut, absenţi fiind 48, din care 20 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă rog să-mi permiteţi, întâi, să prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

1.Proiectul de Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.136/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002.

Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import a unor echipamente pentru protecţia mediului, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002.

Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2001 pentru modificarea alin.2 al art.4 din Legea nr.35/1999 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SNCFR) pentru finanţarea Proiectului de modernizare a căilor ferate, semnat la Luxemburg şi la Bucureşti la 30 iunie 1998, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002.

Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2002 privind finanţarea restanţelor aferente aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de minimum 1 milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002.

Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

5. Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentului la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20 decembrie 1990, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 50/155 din 21 decembrie 1995, primit de la Administraţia prezidenţială.

Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; pentru avize Comisia pentru politică externă; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.