Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2002

Intervenţii ale domnilor deputaţi:  

Şedinţa a început la ora 8.32.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

   

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Începem prima parte a şedinţei noastre de astăzi.

 
  Ştefan Baban - declaraţie intitulată Reforma fiscală în spatele uşilor închise; Îl invit pe domnul Ştefan Baban şi urmează domnul Adrian Moisoiu. Este? Nu este. Domnul Iulian Mincu se pregăteşte.
   

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Am intitulat declaraţia de astăzi "Reforma fiscală în spatele uşilor închise". De peste 12 ani, românii trăiesc cu obsesia unei fiscalităţi împovărătoare şi incoerente, România ajungând din acest punct de vedere un poligon de încercare. Instabilitatea taxelor şi a impozitelor, dublată de agresivitatea lor crescândă, botezată "reformă fiscală", plasează această ţară sub aspectul libertăţii economice pe cele mai precare poziţii de pe mapamond.

Forţa de muncă este principalul domeniu care resimte acest haos, supraimpozitarea ei cu până la 80% mai mult decât în alte ţări arată clar lipsa de interes a clasei conducătoare de a face tot posibilul pentru a motiva munca. Toate acestea, obligă angajatul autohton şi chiar cel străin să apeleze pe scară largă la munca la negru, fenomen care, nici într-un caz, nu este stopat prin organele de control existente în această oră.

Promisiunea electorală de reducere a valorii TVA la produse alimentare, medicamente etc., nici măcar nu s-a aflat printre priorităţile actualilor guvernanţi.

Creşterea cu 8 procente a TVA la produsele alimentare, coroborat cu desele scumpiri ale energiei electrice, ale celorlalte utilităţi, au făcut ca această taxă să aibă un singur scop: descurajarea consumului, într-o ţară în care aproape jumătate din populaţie trăieşte în sărăcie.

Concluzia tristă şi amară: fiscalitatea excesivă loveşte şi în standardul de viaţă al cetăţeanului, dar loveşte cu aceeaşi duritate şi în activitatea productivă. La toate acestea, se adaugă o instabilitate cumplită a impozitului pe profit, a grilelor de impozitare, a salariilor sau diferenţierile privind aplicarea politicii taxelor locale.

Aplicarea aşa-zisei reforme fiscale, cel puţin în ultimii 5 ani ai democraţiei româneşti, s-a făcut fără o prealabilă consultare publică, fără o minimă pregătire psihologică, ceea ce a dus la instalarea unei stări de panică, mai ales când au fost anunţate majorări de taxe şi impozite pentru produsele alimentare.

Toată această brambureală care poartă denumirea de reformă fiscală are un singur scop: bugetul de stat. Specialiştii finanţişti ne asigură că presiunea fiscală din ţara noastră se înscrie în media europeană. Oare aşa să fie? Se poate compara o sarcină fiscală de maximum 60% asupra unui venit mediu de 25.000 de dolari, ca în occident, cu o sarcină fiscală de maximum 60% asupra unui venit mediu de maximum 2000 de dolari, aşa cum se câştigă în România? Orice bun matematician îşi dă seama că răspunsul este negativ. Aşa cum este concepută, politica bugetară nu răspunde nici uneia dintre cerinţele sale. Bugetul este întotdeauna prea mic pentru a acoperi nevoile sociale, culturale, de sănătate şi de apărare ale românilor şi este prea agresiv pentru a-şi îndeplini funcţia economică de stimulator al reformei, iar în aceste condiţii, reforma fiscală propovăduită de atâtea guverne nu este decât un şir lung de impozite, taxe sau de mărire a cuantumului acestora pe spinarea contribuabililor. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Iulian Mincu - referire la asistenţa medicală din România anului 2001; Domnul deputat Iulian Mincu şi urmează domnul Vlad Hogea. Poftiţi domnule Mincu.
   

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Mă voi referi astăzi în declaraţia mea politică la asistenţa medicală din România anului 2001. La 10 februarie 2002, Senatul Societăţii Naţionale de Medicină de Familie s-a declarat total nemulţumit de răspunsurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la revendicările sale. Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate propune ca medicii de familie să primească 7% din bugetul asigurărilor de sănătate. Acest buget, spun medicii respectivi, nu oferă condiţiile decât ale desfiinţării bugetului de practică, mai ales acuma când acest buget deja a fost desfiinţat. Funcţionarea cabinetelor înseamnă că este atinsă, ceea ce înseamnă că peste 50% dintre acestea vor da faliment în cel mult două luni de zile.

Asigurarea unei activităţi la randamentul şi calitatea de care are nevoie populaţia nu poate fi realizată decât prin alocarea a 15% din bugetul asigurărilor de sănătate şi majorarea punctului de la 10.000 la 20.000 de lei. În caz contrar, există riscul să nu se mai poată acorda populaţiei bilete de trimitere în spital şi reţetele compensate.

Contractele încheiate cu Casa Naţională de Sănătate vor fi denunţate întrucât, de fapt, cabinetul funcţiona în prezent sub nivelul acordului din 2001. Trebuie ţinut seamă că statutul medicului de familie s-a schimbat complet în ultimii ani. Medicul de familie este un întreprinzător privat, deşi el nu are semnat contractul, continuă să lucreze şi în marea lor majoritate, medicii de familie îşi fac mai departe datoria. Cheltuielile întreţinerii cabinetului însă depăşesc cu mult sumele alocate de Casa de Asigurări. Există în întreaga ţară în activitate, în prezent, 10.500 de medici de familie, dintre care 5.700 lucrează în urban, iar 4.800 în rural.

Medicii de familie nu mai au bani pentru menţinerea în funcţiune a cabinetelor. Dacă Ministerul Sănătăţii nu va înţelege că situaţia lor este gravă, sigur vor ajunge la faliment. Aşa spun medicii de familie din întreaga ţară, dar medicii de familie din Transilvania au hotărât, în unanimitate, pentru a evita falimentul, să intre forţat în concediu de odihnă.

Am ridicat această problemă, pentru că de ea depinde sănătatea populaţiei din ţara noastră. De fapt, într-o lucrare anterioară, am relatat cum deterioarea stării de sănătate a populaţiei din România în perioada de tranziţie are la origină două cauze majore: nivelul de trai al populaţiei şi prin aceasta am subliniat sărăcia existentă în acest moment în România, unde 44% din populaţie trăieşte sub limita de subzistenţă, iar 36% se găseşte la această limită şi, al doilea, eficienţa asistenţei medicale începând de la asistenţa medicală primară a medicului de familie până la asistenţa în spitale, fie ele rurale, fie clinice universitare.

Problema asistenţei medicale pe care o dezbat în faţa dumneavoastră astăzi este o ultimă analiză legată strâns tot de gradul de sărăcie a ţării. Să nu uităm că în anul 2001, taxa de asigurări de sănătate nu şi-a putut onora către furnizorii de medicamente peste 5.000 de miliarde de lei, deşi în Trezoreria statului se găsea un surplus din fondurile de sănătate care aparţinea Casei de Asigurări, de peste 8.000 de miliarde de lei.

Referindu-ne la programul de lucru al medicilor de familie şi mai ales al celor din mediul rural, printre care 4.800 asigură asistenţa medicală pentru 45% din populaţie, ei sunt plătiţi în fond pentru 7 ore de lucru pe zi, dintre care 5 ore în cabinet şi 3 ore pe teren şi aceasta conform normelor de lucru de 5 zile pe săptămână. Restul de 17 ore, în cele 24 de ore ale zilei şi restul de încă două zile, eventualul bolnav nu are asistenţă medicală, conform asigurărilor de sănătate, decât prin cadrele medii care, eventual, locuiesc în mediul rural. În cele mai fericite cazuri sunt şi medici care au locuinţa în comuna în care practică.

În prezent se pun însă multe probleme de sănătate. Deci, pentru populaţia din România, dar mai ales cea din mediul rural, problema este foarte serioasă. O analiză oficială a stării de sănătate din ţara noastră arată că, pe anul 2001, ultimele nouă luni – şi aceasta este statistica oficială a Ministerului Sănătăţii – mortalitatea generală se menţine exact ca în anul 2000, adică 11,2 la mia de locuitori. În 1989, mortalitatea generală era de 10,7 la mia de locuitori, iar natalitatea este în continuă scădere, 10,6 la mia de locuitori în anul 2000 şi 10,0 la mia de locuitori pe ultimele 9 luni ale anului 2001.

Ne situăm sub nivelul ratelor de natalitate şi fertilitate al ţărilor din Europa Occidentală şi Nordică, 1-3 copii la femeia fertilă în România faţă de 1-5 copii la femeia fertilă din Europa Occidentală. Dacă analizăm populaţia pe grupe de vârstă din România în perioada 1989-2000, vom găsi 23,9% din populaţia infantilă între 0 şi 14 ani în 1989, iar în prezent 18,8 la mie. Populaţia între 15 şi 59 de ani era în 1989 de 60,8 la mie şi în prezent de 62,7 la mie, iar populaţia peste 60 de ani era în 1989 de 15,3, iar în prezent de 18,5. Se observă o egalitate care este de rău augur între populaţia 0-14 ani şi 17-65 de ani.

Sporul natural care are o natalitate crescută şi o mortalitate scăzută este de fapt, în momentul de faţă, negativ. Între 0 şi 1 an, noi avem o mortalitate de 18,2 la mia de copii vii în anul 2001, primele 9 luni, faţă de 17,9 la mia de copii vii în anul 2000, cea mai mare mortalitate din Europa. Aceasta duce, bineînţeles, la o scădere a sporului natural de la 5,3 la mie în anul 1989 la 2,5 la mie în anul 1999.

Mortalitatea în România este cea mai crescută prin boli cardiovasculare. Dacă în 1989 era de 617,6 la suta de mii, ea a ajuns în 1995 la 736 la suta de mii, iar în 2001, în primele 9 luni, a ajuns la 737 la suta de mii. Speranţa de viaţă în România este cu 8-10 ani mai mică decât în ţările occidentale.

Un studiu publicat foarte recent de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în care se prognozează situaţia populaţiei de pe Terra pentru anii 2002-2005-2050 ne arată că în anul 1955 existau 2,8 miliarde locuitori, iar în 1999 s-a ajuns la 6 miliarde de locuitori. În 2025, după OMS, pe pământ vor trăi 7,8 miliarde locuitori, iar în 2050 un număr de aproximativ 9 miliarde de locuitori. În acea statistică, OMS-ul publică şi ţările al căror număr de locuitori va scădea. Ne vom referi la România a cărei populaţie va scădea, după OMS, de la 22,6 milioane locuitori în anul 2000 la 20,4 milioane locuitori în 2025 şi la 17,8 milioane locuitori în anul 2050. Aceasta reprezintă o scădere în 2025 de 1,8 milioane şi de 4,6 milioane în 2050. Această scădere este explicată prin scăderea natalităţii şi prin aceasta a copiilor între 0 şi 14 ani şi creşterea populaţiei peste 65 de ani şi, prin aceasta, implicit o mortalitate crescută.

Este bine să menţionăm aici că în România există în prezent 464 de spitale cu 160.389 de paturi, 7,3 paturi la mia de locuitori. În mediul rural există însă numai 93 de spitale foarte prost dotate şi care nu fac faţă asistenţei medicale. Alocaţiile pentru medicamente în România au fost în 2001 de 14 dolari pe persoană, în timp ce în Ungaria, în anul 2000, a fost de 90 de dolari pe persoană, iar în Uniunea Europeană a fost de 220 de dolari pe persoană. Ne punem problema care este densitatea medicilor la numărul de locuitori din România, pentru că se spune că avem insuficienţi medici.

După datele recente, publicate tot de OMS, în anul 2000, şi preluate de publicaţiile oficiale ale Ministerului Sănătăţii, în 2001, România avea în 1970, 118 medici la suta de mii de locuitori, iar în 1998 avea 184 de medici la suta de mii de locuitori, ceea ce reprezintă o creştere de 55,9%. Comparativ, redăm după aceleaşi surse oficiale, datele existente în câteva ţări, luate la întâmplare: în Austria, 165 de medici în 1980, 302 în 1998, o creştere de 83%; în Belgia, 154 în 1970, 395 în 1998, o creştere de 156%; în Bulgaria, 186 de medici în 1970, 345 în 1998 o creştere de 85,5%; în Ungaria, 197 de medici în 1980, 357 în 1998, în creştere de peste 81%.

Aceste date sunt elocvente pentru a sublinia, dacă mai era nevoie, situaţia gravă căreia trebuie să-i facem faţă, pentru ca starea de sănătate a populaţiei din România să se amelioreze în următorii ani şi m-am referit în datele pe care vi le-am prezentat numai la asistenţa medicală şi mai ales la cea legată de asistenţa ambulatorie, în mediul rural şi în mediul urban.

Niciodată nu se pune mai acut decât acum stimularea asistenţei medicale, atât a medicului de familie, cât şi a celui din spitale. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu şi mă văd nevoit, pentru că îmi este neplăcut să întrerup pe cineva, sunt 14 înscrieri la cuvânt şi rog pe cei care urmează să-şi sintetizeze intervenţia, să ne limităm la cele 3, maximum 4 minute.

 
  Vlad-Gabriel Hogea - starea economică a României între declaraţii triumfaliste şi realitate; Domnul Hogea şi se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.
   

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Onorată adunare,

În ciuda declaraţiilor triumfaliste ale puterii de la Bucureşti, partidul de guvernământ pare prea puţin preocupat să dea o lovitură de moarte "caracatiţei mafiote din România". Cât despre integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, nici nu poate fi vorba atâta timp cât decalajul dintre ţara noastră şi statele occidentale puternic industrializate este imens.

Produsul intern brut al economiei româneşti a fost în 2001 de numai 42 de miliarde de dolari, adică 1870 de dolari pe cap de locuitor. Comparativ: Statele Unite ale Americii au un p.i.b. de 10.708 miliarde dolari, adică 37.300 de dolari pe cap de locuitor, Germania are un p.i.b. de 2.128 miliarde dolari, Marea Britanie 1.525 miliarde dolari, iar Franţa 1.472 miliarde de dolari. Mai mult decât atât, România este lanterna roşie a statelor est europene, fiind depăşită de Republica Cehă cu un p.i.b. de 6.510 dolari pe cap de locuitor, Ungaria 6.300 dolari pe cap de locuitor, Polonia 5.200 şi chiar de Rusia, 2.390, şi Bulgaria, 1.960. Este greu de explicat cum va putea statul român să ajungă din urmă celelalte ţări membre UE sau candidate la aderare din moment ce datele concrete, cifrele reci ale statisticii economice contrazic categoric propaganda oficială a Guvernului Năstase. Cu o inflaţie de 26%, România surclasează în acest trist top a ineficienţei şi declinului ţări, precum Republica Ceh㠖 4,3%, Polonia – 5,3%, Bulgaria – 5,8%, Ungaria – 7,1%, Ucraina – 11,1% şi Rusia – 17%.

Preocupaţi mai mult de acoperirea unor găuri negre create prin jefuirea unor societăţi comerciale, odinioară prospere, guvernanţii uită că nu putem intra în rândul ţărilor civilizate numai cu imaginea noastră cosmetizată atâta timp cât la unităţi strategice, precum Societatea comercială Rafo Oneşti, Societatea Naţională Tutunul Românesc, Combinatul Siderurgic Reşiţa se pompeaz㠖 post-privatizare - sume importante de bani, pentru a masca politica marelui jaf. Căderea economiei naţionale nu poate fi stopată. România va rămâne, din păcate, o ţară de mâna a doua, stând mereu la coadă la ghişeu pentru câteva frimituri din preaplinul mai marilor lumii.

Adevărul este pentru PSD un cuvânt uitat în dicţionarele trecutului, pentru că puterea de la Bucureşti se teme, mai mult decât orice, de contactul cu realitatea dură de zi cu zi. În dosul geamurilor fumurii ale limuzinelor guvernamentale, totul este mai gri, iar Europa, acea comunitate din care facem parte şi noi, românii, încă de la etnogeneză, se îndepărtează tot mai mult. Pierdem pe mâna noastră.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Damian Brudaşca - intervenţie cu titlul Fierbe ţara, domnilor guvernanţi!; Domnul Damian Brudaşca, se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop.
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Mi-am intitulat intervenţia de astăzi "Fierbe ţara, domnilor guvernanţi!". La focul nemilos şi cinic al minciunii şi promisiunilor electorale neîndeplinite, după numai un an de guvernare, Cabinetul PSD-UDMR, condus de Adrian Năstase, a reuşit performanţa de neinvidiat de a adânci şi mai mult sărăcia şi mizeria din România. Nu cred că există acum, în plină iarnă, vreun locuitor al acestei ţări, cu excepţia celor care profită din plin de deţinerea pârghiilor puterii, care să nu constate că frigul şi foamea sunt cei doi parametri pe care oricât ar încerca să-i evite nu reuşesc şi aceasta pentru că fie prin măsuri populiste, fie prin jumătăţi de măsură, fie prin acţiuni sinucigaşe, specialiştii puterii acţionează sistematic cu o consecvenţă diabolică, pentru a implementa un program de guvernare care şi-a întors cu obstinaţie faţa de la realităţile crunte ale traiului cotidian.

Am participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu liderii de sindicat din cadrul Blocului Naţional Sindical. Ca de atâtea ori, nici de această dată, parlamentarii partidului de guvernământ, nici deputaţii, nici senatorii, n-au avut curajul de a se prezenta în faţa oamenilor şi a răspunde problemelor ridicate de aceştia.

Constat că o astfel de atitudine nu este deloc întâmplătoare şi reprezintă o constantă a aleşilor puterii care preferă să se ascundă după scuturile jandarmilor şi poliţiştilor, în loc să prevină din faşă izbucnirea nemulţumirilor oamenilor.

Dialogul cu liderii de sindicat din BNS a fost cât se poate de relevant în ceea ce priveşte situaţia disperată în care se găsesc şi cei 19.000 de membri de sindicat din judeţul Cluj, reprezentaţi de aceşti lideri. Am constatat că participanţii la această întâlnire dovedesc o minuţioasă cunoaştere a realităţilor din sectoarele de activitate proprii, că în afara revendicărilor deţin soluţii care, în cazul în care ar fi luate în considerare şi transpuse în fapt, ar contribui la soluţionarea greutăţilor şi problemelor cu care se confruntă. Dintre domeniile pe marginea cărora s-au purtat majoritatea discuţiilor, amintim construcţiile de maşini, transportul urban şi feroviar, construcţii, energie electrică, dar şi probleme care ţin de viaţa curentă, coşul zilnic, tarifele exagerate pentru energia termică, gaz metan, curent electric, telefoane, servicii poştale etc.

Liderii de sindicat au evidenţiat neajunsurile şi greutăţile cu care se confruntă în activitatea curentă, au sesizat aberaţiile unor acte legislative, au subliniat necesitatea unor acţiuni în regim de urgenţă, pentru ca blocajele economice sau efectele unor legi în vigoare să fie eliminate sau reduse până la cote de suportabilitate. Marea majoritate a participanţilor au evidenţiat necesitatea unor modificări la Legea nr.19/2000 în sensul regândirii grupelor de muncă cu condiţii speciale pentru a se evita accidentele şi evenimentele nedorite. N-au scăpat discuţiile, nici semnalele critice în ce priveşte reformele de dragul reformelor în domeniul CFR şi al distribuţiei de energie electrică, unde, prin reducerile sistematice ale celor ce muncesc şi sporirea îngrijorătoare a posturilor de conducere, există în prezent riscul unor grave accidente de muncă, întrucât există un număr redus de persoane care să muncească efectiv în domeniul reparaţiilor şi întreţinerilor.

Reformele de dragul reformelor, începute hei rupist sub vechea guvernare şi continuate la fel de haotic şi în prezent, pot conduce în domeniul transporturilor feroviare, într-un viitor nu prea îndepărtat, nu numai la desfiinţarea de staţii sau de linii, ci chiar la periclitarea siguranţei transportului pe CFR. Fără excepţie, toţi participanţii au scos în evidenţă reducerea drastică a nivelului de trai al populaţiei ca urmare a politicii amatoriste din domeniul preţurilor.

În România condusă de Adrian Năstase şi Ion Iliescu se trăieşte cu salarii de mizerie, din care trebuie achitate costuri astronomice de nivel european. Ca şi cum sărăcia şi lipsurile de toate felurile nu ar fi suficiente, Guvernul PSD-UDMR rămâne indiferent sau chiar încurajează activitatea infracţională, lăsând nepedepsiţi pe marii bandiţi care fraudează economia cu zeci şi sute de milioane de dolari, adâncind şi mai mult prăpastia între sărăcie şi opulenţă.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, prezenţi la întâlnire, au precizat că atât ei, cât şi cei pe care-i reprezintă şi-au pierdut încrederea în partidul de guvernământ, cu atât mai mult cu cât acesta, prin acorduri internaţionale, limitează posibilităţile reale de intervenţie şi de stopare a declinului economic.

Iată de ce au atras atenţia că ne aşteaptă o primăvară fierbinte în care nemulţumirile şi disperarea celor mulţi vor face obiectul unor mişcări greviste şi de protest care să le permită să-şi ducă viaţa de pe o zi pe alta. Un apel disperat a fost adresat Parlamentului României, cerându-i-se să nu se facă părtaş la politica obtuză, lipsită de profunzime şi responsabilitate, a unui Guvern pregătit ca, pentru imagine proprie şi pentru menţinerea cu orice preţ la putere, să sacrifice nu doar interesul naţional, aşa cum o face, ci şi viaţa mizeră de zi cu zi a celor care votându-l au sperat că le va asigura un trai decent.

Iată de ce domnilor, făcându-mă purtătorul de cuvânt al participanţilor la acest dialog, ţin să atrag atenţia puterii PSD-UDMR că ţara fierbe şi că primăvara, o dată cu topirea inerentă a zăpezilor, ar putea să aducă şi evenimente nedorite pentru liniştea şi comoditatea ei. Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Napoleon Pop - abordarea problemei reglementării relaţiilor de muncă; Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop şi urmează domnul Valentin Vasilescu.
   

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Problematica funcţionării normale a economiei de piaţă în România pare să fi făcut în mod voit abstracţie de necesitatea unei noi reglementări a relaţiilor de muncă conforme dezideratelor economiei de piaţă, factorul politic simţind mereu nevoia unei alianţe de tip vechi cu cetăţeanul în calitatea sa de muncitor sau lucrător angajat din cele mai diferite motive. Cele mai evidente dintre acestea au fost reprezentate de asigurarea succesului în alegeri, tentaţia promisiunilor populiste în tradiţia statului paternal omniprezent, principalul regulator în toate şi care poate face totul pentru om şi nu în ultimul rând, grija mai mult sau mai puţin reală pentru modul în care populaţia asimilează reformele de tranziţie.

Nu întâmplător însă, preocuparea politicului pentru rolul populaţiei în succesul reformelor, manifestată prin asigurarea practică a aceluiaşi rol conducător al clasei muncitoare, ca şi în regimul apus, a degenerat rapid în unicul şi cel mai strâns parteneriat între Guvern şi sindicate, brăzdat de numeroase negocieri şi protocoale, tot de atâtea ori rupte. De asemenea, nu în puţine cazuri, lideri sindicali ai "oamenilor muncii", deveniţi salariaţi, au îmbrăţişat cariera politică cu deschiderile spre toate demnităţile, oferta politicului având şi ea tâlcul ei.

În acelaşi timp, baza economică şi socială a noii societăţi româneşti democrate consfinţite prin Constituţie s-a lăsat mult aşteptată, proprietatea privată, capitalul, întreprinzătorul, patronul, formarea clasei mijlocii bucurându-se de o atenţie legislativă şi dialog cu puterea vecină cu uitarea.

Desigur, poate fi vorba de o uitare aparentă, întrucât realităţile demonstrează plonjarea cu mare plăcere şi sârg în afacerile capitaliste, tocmai a celor grijulii de soarta simplilor cetăţeni confruntaţi cu dificultăţile reformelor. Atât reprezentanţii Puterii, cât şi ai unei părţi importante a sindicaliştilor, sunt azi oameni de afaceri - şi nu este nimic rău în acest lucru. Este însă rău faptul că noua clasă a managerilor de societăţi comerciale - fie patroni, fie numiţi de patroni, oricare ar fi ei - vor să menţină, în continuare, iluzia că ei sunt un extract al adunărilor generale ale salariaţilor şi deci nu sunt altceva decât tot nişte sindicalişti, muncitori sau lucrători.

Între timp, însă, creşterea ineficienţei economice, a datoriilor la bugetul de stat şi a debitelor societăţior comerciale - celule economice de piaţă - pe de o parte, şi scăderea puterii de cumpărare a veniturilor salariaţilor în faţa avalanşei scumpirilor, pe de altă parte, îngrijorează pe toată lumea.

Una din multiplele cauze ale acestui marasm economico-social rămâne complacerea în simpla cosmetizare a legislaţiei muncii de tip comunist, în care obligativitatea asigurării unui loc de muncă pe viaţă nu poate avea nimic comun cu valoarea profesională şi motivaţia angajatului în raport cu interesele economice ale angajatorului proprietar al capitalului. Într-o economie de piaţă, raporturile de muncă nu se pot baza decât pe interesele economice ale celor două părţi, independente în decizie, dublate de rolul statului în ceea ce priveşte protecţia socială, raportată la puterea economiei naţionale.

Preocupările pentru rescrierea unui nou cod al muncii s-au multiplicat în ultimul timp, ceea ce demonstrează evidenţa unei întârzieri nepermis de mare într-un domeniu pe cât de sensibil, pe atât de necesar unei dezvoltări economice şi sociale armonioase, singura bază sănătoasă a unei solidarităţi cu efecte concrete şi nu teoretice.

Pornind de la aceste preocupări, în care sunt implicat şi eu, fac apel la o conlucrare imediată a tuturor parlamentarilor în valorificarea celor mai bune idei din proiectele de legi de reglementare a relaţiilor de muncă, o bază a antamării unui dialog constructiv putând fi chiar iniţiativa legislativă a Grupului parlamentar PNL, aflată în circuitul Camerei Deputaţilor.

Vă asigur că efortul făcut pentru această iniţiativă îşi propune să satisfacă interesele a 22 de milioane de cetăţeni care doresc în primul rând o protecţie socială printr-o muncă corect remunerată, pe o piaţă a muncii competitivă.

Definitivarea proiectului propus la nivelul Parlamentului României, cu sprijinul tuturor partenerilor sociali, ar aduce beneficii rapide pentru societatea noastră, în plat atât mental, cât şi comportamental, tocmai pentru a încheia această tranziţie de sistem interminabilă. S-ar pune capăt multor abordări anacronice ale privatizării şi restructurării de tip etatist, s-ar închide robinetele de alimentare a pieţei negre, evaziunii şi corupţiei, o nouă relaţie echilibrată, dar şi responsabilă între capital şi forţa de muncă, între angajator şi angajat, orientată exclusiv spre eficienţă, fiind mai mult decât salutară.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Valentin Vasilescu - solicitarea unor măsuri viabile în privinţa raportului Armagedon I;

Îş invit pe domnul Valentin Vasilescu. Se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu.

   

Domnul Valentin Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La momentul apariţiei raportului Armagedon I, am fost singurul parlamentar care am solicitat cu obstinaţie constituirea unei comisii de anchetă parlamentară care să verifice acuzaţiile aduse de autorii acestui raport.

Într-un interviu publicat de ziarul "Cotidianul" din 8 ianuarie 2002, apreciam: "Raportul se bazează pe o seamă de constatări concrete făcute de ofiţerii şi generalii activi cu atribuţii de control şi îndrumare de la diferite eşaloane din Statul Major General al Armatei. Este posibil ca sesizările făcute în mod repetat de aceşti responsabili din Ministerul Apărării Naţionale să fi fost ignorate de oamenii politici puşi în funcţiile de decizie ale Armatei, fapt ce a determinat apariţia acestui raport pe INTERNET".

Chiar şi în aceste condiţii, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a crezut de cuviinţă să catalogheze raportul drept o diversiune menită să denigreze Armata română, considerându-l o ficţiune chiar mai proastă decât filmul cu acelaşi nume.

Ca şi când asta nu era suficient, au existat voci care au lansat o serie de afirmaţii potrivit cărora raportul ar fi opera unor cercuri ostile din afara graniţelor ţării, care sunt interesate ca România să nu fie admisă în NATO.

Dând curs iniţiativei domnului ministru Ioan Mircea Paşcu, conducerea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ne-a obligat pe noi, membrii comisiei, să audiem un număr de cinci generali M.Ap.N. Audierea a fost mai mult o prelegere susţinută de domnii generali, urmată de răspunsuri la întrebările deputaţilor, din care reieşea scopul vădit denigrator al raportului.

Tot ceea ce ne-a rămas de făcut nouă, în calitate de membri ai comisiei, a fost să-i credem pe cuvânt, întrucât domnii generali n-au adus în sprijinul afirmaţiilor lor nici un document oficial din care să reiasă ceea ce dânşii afirmaseră, anume că imaginea Armatei prezentată în raportul Armagedon I este falsă.

După cum ştiţi, sâmbătătă, 2 februarie 2002, la depozitul M.Ap.N. de la Frânceşti s-a petrecut un eveniment deosebit de grav, soldat cu dezertarea a doi militari în termen, care anterior au rănit grav pe comandantul gărzii şi, ulterior, au omorât doi civili în perimetrul localităţii Băbeni.

Deşi împrejurările în care au fost comise faptele sunt în curs de cercetare, oficialii M.Ap.N. au tras deja anumite concluzii din care reieşea, printre altele, şi că vina producerii acestei tragedii revine, în cea mai mare măsură, cadrului legislativ neadecvat.

Juriştii Statului Major General au afirmat că, anterior producerii acestui eveniment, Ministerul Apărării Naţionale a sesizat că Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare, promulgată în 1996, este depăşită şi, prin urmare, proiectul de modificare a acestei legi este definitivat şi va fi supus votării lui de către Parlament în procedură de urgenţă.

Cu alte cuvinte, conducerea M.Ap.N. apreciază că Parlamentul României este răspunzător, într-o anumită măsură, de ceea ce s-a petrecut chiar în ograda Armatei şi această abordare a problemei mi se pare revoltătoare.

Este inadmisibilă această modalitate prin care factorii de decizie ai Ministerului Apărării Naţionale încearcă să disperseze răspunderea care le revine în totalitate, aruncându-le pe umerii Parlamentului şi altor instituţii pentru ceea ce s-a petrecut în seara zilei de 2 februarie 2002.

În calitate de parlamentar al principalului partid de opoziţie şi totodată membru al Comisiei de apărare, solicit Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să nu admită includerea pe ordinea de zi a proiectului elaborat de Ministerul Apărării Naţionale, de modificare a legii mai sus amintite, până când comisia abilitat㠖 Comisia de apărare – nu va face o anchetă serioasă cu privire la aspectele prezentate în raportul Armagedon I, corelate cu faptele petrecute recent în judeţul Vâlcea.

Solicit acest lucru, întrucât majoritatea măsurilor decise de conducerea M.Ap.N., ca urmare a producerii evenimentului de la Frânceşti, confirmă veridicitatea situaţiei prezentate în raportul Armagedon I. Iniţiativa mea mai are la bază şi dorinţa de a identifica şi remedia, cu acest prilej, şi alte disfuncţionalităţi, dacă ele există şi sunt generate de cadrul legislativ în domeniul militar.

Stimaţi colegi,

Din prevederile Constituţiei reiese clar faptul că rolul Parlamentului este acela de a elabora legi viabile, şi nu acte conjuncturale menite să motiveze absolvirea de orice răspundere a membrilor Executivului în situaţii precum cea la care am făcut referire.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Becsek-Garda Dezideriu Coloman - susţinerea dreptului de retrocedare a bunurilor private din zona Ciuc;

Îl invit pe domnul Becsek-Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul Marian Ionescu.

   

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnul deputat Ioan Sonea, marţea trecută, de la acest microfon, a vorbit despre istoria regimentelor grănicereşti din zona Năsăudului şi a Bistriţei, dar în special despre dreptul de proprietate al acestor comunităţi asupra celor 54 de munţi numiţi şi "munţi revendicaţi după modificările de frontieră din anul 1768 între Imperiul Habsburgic şi cel Otoman".

De asemenea, s-a mai referit la viaţa economică a celor 44 de comune grănicereşti, cărora, la data de 3 aprilie 1861, li s-au recunoscut fondurile grănicereşti ca proprietate de drept şi de fapt, prin care s-a realizat o relativă independenţă administrativă şi stabilitatea economică a ţinutului.

Autonomia acestui ţinut a fost recunoscută atât de autorităţile maghiare din perioada anilor 1867-1918, cât şi de legile româneşti dintre anii 1918-1948.

Istoria regimentelor grănicereşti secuieşti prezintă multe asemănări cu trecutul regimentelor româneşti. În anul 1768, şi ei erau împroprietăriţi cu aşa-numiţi "munţi revendicaţi". După înăbuşirea Revoluţiei din 1848-1849, drepturile lor asupra acestor ţinuturi erau limitate de către Curtea de la Viena. Drepturile lor asupra ţinuturilor pe care le dobândeau în anul 1768 au fost recunoscute în primii ani ai dualismului austro-ungar, în anul 1869, de către Împăratul Franz Iosif. Prin Decretul Imperial, urmaşii grănicerilor secui au devenit proprietari de drept şi de fapt asupra acestor terenuri cunoscute sub denumirea de Bunurile private din Ciuc.

După 1918, autorităţile româneşti nu le-au recunoscut proprietatea şi, prin Decizia Comitetului Agrar, din 16 februrarie 1923, toată averea Bunurilor private din Ciuc a fost confiscată de către Statul Român. De aici, au început contestările, interpelările parlamentare, precum şi intervenţia Ligii Naţiunilor care, în anul 1932, a impus Statului Român recunoaşterea oficială a acestor proprietăţi.

Parlamentul României a votat în acest sens, iar Regele Carol al II-lea, în anul 1934, a promulgat Legea pentru retrocedarea averilor aparţinând Bunurilor private din Ciuc. O lege asemănătoare a semnat şi Regele Mihai la data de 1 iunie 1946 privind recunoaşterea oficială a acestei comunităţi de averi.

La începutul anului 1998 s-au depus cererile pentru retrocedarea pădurilor şi păşunilor aparţinând bunurilor private din Ciuc. Comisiile locale din Bilbor, Corbu, Teuz, Bicaz-Chei şi Bicaz-Ardelean au refuzat să recunoască dreptul de proprietate asupra pădurilor grănicereşti din Ciuc. Tot aşa, comisia judeţeană a respins această solicitare de pus în termen, pe bază legală.

Dacă s-a recunoscut dreptul la retrocedare în cadrul comunităţilor româneşti din Bistriţa-Năsăud şi Caraş-Severin, atunci, conform Constituţiei, acest drept trebuie să se recunoască şi în cazul Bunurilor private din Ciuc.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Costel Marian Ionescu - o prezentare a situaţiei industriei de apărare;

Îl invit pe domnul Marian Ionescu şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu.

   

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Industria de apărare este falimentată cu bună ştiinţă. Având în vedere situaţia din ce în ce mai gravă a industriei de apărare, m-am deplasat, în perioada 22-24 ianuarie a.c., la Întreprinderea Metalurgică Mija, IMUN Moreni şi Automecanica Moreni.

În deplasarea efectuată am avut în vedere următoarele obiective operaţionale: cunoaşterea situaţiei economico-financiare, cunoaşterea gamei de produse ce s-au fabricat şi se fabrică în prezent, situaţia disponibilizărilor în concordanţă cu punerea în aplicare a ordonanţei guvernamentale privind parcuri industriale, starea actuală a capacităţilor de producţie, starea de spirit a membrilor de sindicate etc.

Situaţiile concrete din cele trei mari întreprinderi sunt complet diferite. Spre exemplu, la Întreprinderea Mija, personalul muncitor care a mai rămas nu are siguranţa locului de muncă, aspect ce creează o vădită incapacitate în realizarea unor repere militare, executate de altfel în cantităţi mari şi la un standard calitativ performant, cu mulţi ani în urmă.

Restabilirea unui flux de producţie cunoscut se execută în condiţii din ce în ce mai vitrege atât prin distrugerea parţială a unor utilaje şi instalaţii, cât şi prin plecarea multor specialişti în domeniu, fie la pensie, fie prin disponibilizări.

Datorită imposibilităţii întreţinerii şi conservării activelor, precum şi neglijenţa actului managerial, legată organic de neglijenţa unor guvernanţi faţă de industria de apărare, reluarea acestor fluxuri tehnologice, este necesar pentru aceasta sume mari de bani.

Specific în această întreprindere am găsit unele secţii, cum este Turnătoria de fontă, cu capacitate de circa 10 mii de tone piese pe lună, dotată iniţial cu tehnică de vârf şi care era una dintre cele mai mari şi importante secţii din ROMTEHNICA, într-o stare efectivă de fier vechi, arăta mai rău chiar ca după un dezastru militar. Este inadmisibil să se sustragă dintr-o întreprindere militară, cu ajutorul unor utilaje industriale, inductoarele cuptoarelor electrice cu inducţie de trei tone, confecţionate din ţeavă rectangulară de cupru şi care prezintă o valoare de circa un miliard de lei pe inductor, în acest caz fiind cele două cuptoare, ca şi distrugerea, tot prin furt, a unor utilaje în proporţie de circa 80%. Distrugerile prin furt calificat şi degradările ce au avut loc în ultimii ani, mai ales în întreprinderile de fabricare a armamentului, nu justifică politicile guvernamentale de dezinteres faţă de această industrie. Se ştie că industria de armament este una de elită şi aducătoare a peste 25% din p.i.b.

Din cele 13 dosare instrumentate de poliţie cu ocazia furturilor comise în Mija, verdictul dat de acesta a fost: "autor necunoscut". Deci apreciem că se aplică din ce în ce mai mult legea junglei. Consiliul de conducere al acestei întreprinderi a hotărât ca aceste secţii care sunt complet degradate să fie arondate parcului industrial.

Consideraţiile specialiştilor noştri vizavi de această situaţie se prezintă în următoarele concluzii:

1. secţia de turnătorie-fontă este iremediabil distrusă; singura soluţie este dezafectarea generală pentru tăierea restului de utilaje (de altfel, am constatat acest lucru la faţa locului, unde se dezmembrau şi se tăiau utilajele de la un transportor);

2. trecerea secţiilor distruse în schema unor aşa-zise parcuri industriale înseamnă lipsa competenţelor şi a responsabilităţilor tuturor conducătorilor care au avut şi sarcina păstrării activelor în stare de funcţionare.

O altă întreprindere producătoare de armament, AUTOMECANICA Moreni, unde am întâlnit situaţii diferite, comparative cu cele de la Mija, o situaţie mult mai bună a acestei întreprinderi, am constatat cu surprindere că nu există totuşi nici în această întreprindere o strategie clară privind menţinerea unor capacităţi de producţie. Întreprindere de elită pentru fabricarea de transportoare autoamfibii, a asimilat după 1990 Transportorul 8x8, din care au fost executate 60 de bucăţi în perioada 1994-2000, Camionul 4x4, estimat a fi executat în comandă de circa 10 mii de bucăţi pentru armată, executate numai 232 de bucăţi, după care s-a sistat execuţia. S-a găsit o soluţie de provizorat prin dezmembrarea a 80 de locomotive Diesel, din care care s-a dezmembrat deja 35 de bucăţi. Din cei 1.530 de angajaţi au rămas circa 1.000, care execută în special piese de schimb pentru transportoare şi camioane. Se vehiculează ideea transferului de fabricaţie a transportorului de la Uzina Mecanică Bucureşti, pentru a fi fabricat.

Impactul social este profund şi dureros, deoarece circa 35% din personal a fost disponibilizat.

O notă bună a Întreprinderii AUTOMECANICA Moreni am sesizată în amenajarea unor hale industriale, în scopul transformării lor în parc industrial. În acest sens, maşinile-unelte de aşchiere erau transportate în alte secţii, deoarece se preconiza dotarea halei industriale din parc cu utilaje din industria uşoară textilă.

În Întreprinderea IMUN Moreni (întreprindere mecanică, constructoare de poduri, ex. podul rutier peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, de la Agigea, podul rutier peste Dunăre de la Cernavodă, platforma de foraj marin Sinoe etc.), paleta lucrărilor fiind foarte mare, în această întreprindere prin eforturi proprii are comerţ la nivel de supravieţuire, deoarece din cei 2.100 de angajaţi în 1990 mai sunt circa 750.

În ultima perioadă, datorită unor licitaţii trucate, aspect ce tinde să se generalizeze de altfel în economia noastră, recipientele de tip butelie solicitate de PETROM au fost orientate către alte întreprinderi, cum este de exemplu Întreprinderea Mecanică Vâlcea, care a asimilat de curând aceste butelii, aceste sortimente de producţie.

Producţia întreprinderii a fost în ultimii trei ani de circa 430 de mii de bucăţi, iar în martie 2000 s-a negociat preţul cu PETROM, dar comanda a pornit tot către Vâlcea, pentru execuţia a 30 de mii de bucăţi, iar în 9 aprilie 2000 s-a suplimentat comanda PETROM tot către Vâlcea cu încă 70 de mii de bucăţi.

Blocajul generat de PETROM prin anularea compensărilor cu produse petroliere, produce la nivelul întregii economii sincope ale producţiei şi imposibilitatea derulării unor noi contracte strict necesare pentru viabilitatea întreprinderilor.

Despre aceste aspecte consider că este necesar un efort concertat al tuturor forţelor politice, în special din partidul de guvernământ, pentru efectuarea unui lobby concret la nivelul Ministerului Industriei, în favoarea unei întreprinderi specializate în construcţia recipientelor sub presiune, comparativ cu alte întreprinderi care au un nivel de tehnicitate sub nivelul Întreprinderii IMUN Moreni, cu preţuri, de fapt, comparabile.

În concluzie, am constatat că pentru întreprinderi din industria de apărare nu a existat, de la Revoluţia din 1989 şi până în prezent, o strategie clară, la nivelul ţării noastre, de restructurare şi de păstrare a unor capacităţi de producţie în perfectă stare de funcţionare.

Unul dintre artizanii demolării întreprinderilor din industria de apărare este fostul ministru Victor Babiuc, un cameleon cu diplomă, care probabil în curând va trece în staff-ul domnului Adrian Năstase, probabil într-un post la NATO, în scopul modernizării armatei române. Fostul ministru Babiuc, în perioada când era ministru al apărării, a cheltuit sume imense din bugetul statului pentru importul de armament, încercând să aducă Armata României la standardele impuse de NATO, argumenta dânsul. Astfel, în 1999, domnul Victor Babiuc, împreună cu fostul Preşedinte Emil Constantinescu, au încheiat un contract în Israel cu autoritatea israeliană pentru dezvoltarea armamentului, pentru cumpărarea de armament. Printre produsele militare cumpărate au existat în principal rachete antitanc, produse care, de altfel, se fabricau şi în ţară, chiar în judeţul Dâmboviţa. Clauzele contractuale nu se cunosc nici în prezent.

Partidul România Mare apreciază că nu a existat o strategie privind industria de apărare, aspect ce a generat degradarea voită a acesteia cu consecinţe grave asupra capacităţii de apărare a ţării şi consecinţe sociale dureroase privind subzistenţa personalului muncitor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Mihai Baciu - intervenţie intitulată S.O.S. - Radio Moldova, România;

Îl invit pe domnul deputat Mihai Baciu. Se pregăteşte domnul Radu Ciuceanu.

   

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onoraţi colegi,

Voi intitula intervenţia mea de astăzi "S.O.S. - Radio Moldova, România".

Mai întâi, o chestiune de istorie, foarte scurtă. La 2 noiembrie 1941, aşadar în plin război mondial, de la Iaşi răsuna pentru prima dată în eter "Aici Radio Moldova". Atunci, la inaugurarea noului post de radio, marele profesor şi om de cultură Ion Petrovici, preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune spunea: "Desigur, instalarea acestui post în vechea capitală a Moldovei corespunde unei logici căreia nu putea să i se sustragă nimeni. Iaşul are calitatea naturală de focar înaintat al culturii româneşti în pragul ţinuturilor noastre răsăritene, unde vitregia vremurilor a suflat îndelung şi în rânduri repetate peste flacăra conştiinţei naţionale fără a izbuti să o stingă, dar împiedicând-o să lumineze atât cât ar fi putut. De aici, din locul acesta, ar urma să plece puternicele împrăştieri de raze care să măture umbrele nopţii întârziate peste Prut şi Nistru şi să încorporeze cât mai repede cu putinţă atâtea suflete dezorientate de zbucium şi de alarme în vigoarea organică a sufletului românesc". Aşadar, repet, asta era în noiembrie 1941, în plin război mondial.

I-a fost hărăzit, prin urmare, Iaşului să fie promotor al culturii şi pe undele hertziene. Unii au înţeles cum nu se poate mai bine misiunea noii instituţii, chiar în perioada pe care o numim "de tristă amintire", creând posibilităţi tehnice deosebite ca Radioul din Iaşi să intre în toate casele din zona Moldovei.

Pentru aceasta, în vara anului 1970 a fost dată în funcţie o staţie moderne de transmisie radio de mare putere – 100 KW -, care a preluat frecvenţa de până atunci a postului de Radio Iaşi, respectiv 1053 KHz, frecvenţă pe care o vedeţi mereu pe ecran, când daţi drumul la radio şi prindeţi Iaşul.

Staţia construită de Firma engleză MARCONI la câţiva kilometri de Iaşi dispune de doi piloni autoradianţi şi este capabilă să emită cu putere maximă pe axa nord-sud, pentru a asigura o recepţie stabilă în zona Moldovei atât ziua, cât şi noaptea. Interesant este că postul Radio Moldova, cum se numeşte din nou acum, (începând din noiembrie, de la împlinirea a 60 de ani, s-a revenit la vechea denumire), datorită amplasementului şi puterii staţiei de emisie, poate fi recepţionat seara târziu şi în cursul nopţii, pe o arie mult mai largă, fiind ascultat în diverse zone ale Europei (şi cunoştinţe şi prieteni din Israel mi-au spus că ascultă deseori Radio Iaşi).

Fireşte, o asemenea arie de cuprindere, dar mai ales misiunea nobilă cu care postul Radio Moldova a fost învestit, încă de la începuturile sale, a impus responsabilităţi pe măsură în actul jurnalistic, în desfăşurarea unui program care să corespundă nevoii de cultură, de formare şi informare a publicului, fapt atestat de cartea de vizită a acestei instituţii,

Din păcate, ca orice lucru temeinic făcut, faptul că Radio Moldova este un radio al fiecăruia şi un radio al tuturor, cum sună sloganul postului, acest lucru se pare că supără pe unii. Supără, dezbină, că se aude până departe. Supără că este aşa cum este şi nu altfel. Drept pentru care, unii au găsit de cuviinţă să-i mai taie din elan. Cum anume? Cel mai simplu – să i se ia emiţătorul şi frecvenţa pe care emite de atâţia ani şi în loc să i se dea, prin redistribuire, emiţători situaţi pe ici, pe colo, chipurile, care acoperă la fel de bine zona Moldovei. Din surse sigure ştiu că aceasta este intenţia actualei conduceri a Radiodifuziunii; intenţia, deocamdată nu s-a luat măsura şi, din această cauză, eu trag aici semnalul de alarmă, ca să nu se ia, până la urmă.

Posibil ca această redistribuire să confere postului de Radio Moldova aceeaşi audiţie, deşi este puţin probabil. Profesionişti cu care am stat de vorbă s-au arătat extrem de afectaţi de atitudinea celor de la centru, care nu iau în seamă consecinţele unei astfel de măsuri, pe care eu o consider arbitrară şi generatoare de urmări negative. Un prim aspect se referă la ascultătorul de radio, obişnuit să găsească programul preferat în acelaşi punct al scalei, mai ales că din datele noastre reiese că peste 60% dintre ascultători se află în mediul rural, iar condiţia materială a omului de la ţară este binecunoscută. Ţăranii nu dispun de aparate de recepţie performante, ceea ce şi justifică menţinerea postului de Radio Moldova pe unde medii, pe frecvenţa bine ştiută. O dovadă o constituie şi faptul că în programe se regăsesc cu o pondere însemnată marile probleme ale statului şi ale vieţii rurale în ansamblu. Adaug, sigur, şi celebra emisiune de cîntece la cererea ascultătorilor, cântece populare îndeosebi, de mare rezonanţă această emisiune.

Trecerea, după atâţia ani de funcţionare a Radioului Moldova pe mai multe lungimi de undă, cum se intenţionează, ar crea ascultătorului şi un disconfort psihic, el fiind obligat să se orienteze în funcţie de frecvenţa sau lungimea de undă care este mai accesibilă. Adică mergi cu maşina, eu ştiu, dintr-un judeţ în altul, şi trebuie să întorci mereu butonul, să cauţi din nou Radio Moldova, că pierzi frecvenţa. Ne întrebăm, date fiind informaţiile de care dispunem: cum va fi recepţionat Radio Moldova în partea de sud a judeţului Iaşi şi pe raza judeţului Vaslui? Nemaivorbind de nordul judeţului Galaţi, nemaivorbind de Basarabia, pentru care a fost atunci făcut Radio Iaşi. Între alte raţiuni cea mai puternică în timpul războiului asta era – Basarabia şi zona transnistreană.

În altă ordine de idei, faptul că Radio Moldova a fost şi este pentru românii de dincolo de Prut, cum vă spuneam, puntea de legătură sufletească cu ţara, în condiţiile dispariţiei acestuia se periclitează un bun realizat în timp cu mari eforturi şi aşa mai departe. Cu acest argument, deci, spun că este suficient.

Dacă se invocă costurile mari ale emiţătorului de la Iaşi, este limpede că aceleaşi ar fi şi pentru oricare alt utilizator al acestuia. Dacă se invocă faptul că posturile naţionale, în speţă România Actualităţi, pe care îl iubim cu toţii, fără îndoială, nu se recepţionează bine în zona Moldovei, se pune întrebarea cum s-ar putea recepţiona Radio-Moldova de emiţătoarele care urmează a-i fi puse la dispoziţie, aceleaşi pe care transmite acum chiar România-Actualităţi.

Nu este, de altfel, prima oară când se manifestă asemenea tendinţe după 1990. Remarcăm însă că în condiţiile interimatului în care funcţionează actuala conducere radio, noi vom încerca să punem cât mai repede şi vom solicita Parlamentului să punem cât mai repede capăt acestui interimat, aceasta doreşte să încalce legea cu bună ştiinţă, atentând la personalitatea instituţiilor din teritoriu, conturată cu eforturi de-a lungul anilor.

Mai adaug un singur lucru: se intenţionează, repet, nu s-a luat încă hotărârea, se intenţionează a se da Studioului de radio Moldova emiţătorul de la Botoşani, emiţătorul de la Galbeni, Bacău, şi emiţătorul de capacitate redusă, foarte modestă de la Barboşi-Galaţi. În discuţie, este emiţătorul FM de la Iaşi, pe care se recepţionează actualmente România Actualităţi.

Şi închei cu o ultimă observaţie: ceea ce am spus eu aici este în asentimentul tuturor parlamentarilor din Moldova, indiferent de partid, indiferent de zonă, deci din toate judeţele, pentru că Radio Moldova de ani de zile, în perioada aceasta a noastră democratică, este o tribună foarte importantă de mare impact, foarte utilă tuturor oamenilor politici din această zonă care pot să-şi exprime, atunci când vor şi, sigur, când au posibilitatea, ideile şi dorinţele la acest radio.

Vă mulţumesc şi rog să se facă în aşa fel încât să ajungă ceea am spus la conducerea Radiodifuziunii. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc şi eu. Sper ca apelul parlamentarilor din zona Moldovei să fie auzit de cine trebuie.

 
  Radu Ciuceanu - analiza repercusiunilor negative pe care legalizarea prostituţiei le-ar avea în societatea românească;

Are cuvântul domnul Radu Ciuceanu. Se pregăteşte domnul Raduly Robert Kalman.

   

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule prezident,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Baza expunerii de motive a proiectului de Lege cu privire la legalizarea prostituţiei o constituie afirmaţia că astfel s-ar putea controla bolile cu transmitere sexuală şi SIDA în societatea românească. Nimic mai fals! Studiile arată că în ţările occidentale unde prostituţia este legalizată, acolo unde este, incidenţa bolilor cu transmitere sexuală (BTS) este mult mai mare decât la noi.

Dacă luăm în considerare cazul bolii SIDA, o boală mortală care se propagă cu mare rapiditate în societate, în Europa de Vest şi în America, ponderea bolnavilor este de zece ori, respectiv de douăzeci de ori mai mare decât în România.

Conform datelor OMS din decembrie 2001, dacă luăm ca şi criteriu în cercetarea fenomenului prostituţiei, ponderea bolnavilor de SIDA din rândul populaţiei, vom constata că în Statele Unite rata îmbolnăvirilor cu SIDA este cea mai ridicată, spre exemplu Franţa, Statele Unite, Thailanda, prostituţia este legalizată sau există o puternică industrie a sexului.

Departamentul de epidemiologie biostatică şi medicină a Universităţii din Washington a demonstrat într-o cercetare din anul 2000 că mai mult de 50% din prostituatele aflate sub observaţie s-au infectat cu virusul HIV în primele şase luni de la "înrolare" şi 73% în primul an.

Eroarea promovată cu insistenţă este aceea că prin legalizarea prostituţiei controalele medicale periodice făcute prostituatelor vor conduce la stoparea contaminării cu BTS. În realitate, controalele medicale nu oferă nici o garanţie pentru clienţii bordelurilor atâta timp cât perioada de incubaţie a virusului HIV (care provoacă SIDA) şi a sifilisului este de 4 la 8 săptămâni - păcat că cei care sunt partizanii acestei legalizări nu ştiu aceste lucruri elementare - , timp în care prostituatele nu pot fi depistate ca bolnave dar pot transmite virusul. În mod teoretic, în 24 de ore, o prostituată poate îmbolnăvi până la 30-40 de subiecţi. Deci, chiar după un control medical care constată că prostituata este sănătoasă, primul client venit poate să o contamineze prin virusul HIV, nedepistat la analize, deoarece se află în perioadă de incubaţie.

În al doilea rând, un control la o lună de zile este doar un act convenţional, deoarece în fiecare zi prostituata, având între 10 şi 30 de clienţi, unele chiar mai mulţi, se pot contamina cu o boală sexuală retransmiţând-o ulterior altor bărbaţi care pot întreţine la rândul lor relaţii sexuale.

Aşadar, chiar în condiţiile unor controale medicale ideale făcute de medici incoruptibili, în termenii descrişi de lege, nu există absolut nici o garanţie a faptului că prostituata din bordelurile legalizate nu va contamina clienţii şi, prin aceasta, implicit, populaţia.

Poate statul, prin legalizarea prostituţiei, să-şi asume responsabilitatea de a oferi garanţii privind sănătatea prostituatelor din reţeaua aşa-zisei prostituţii legalizate? Cercetările demonstrează că acest lucru este imposibil, atâta timp cât bolile nu pot fi depistate în perioada de incubaţie a virusului.

Se afirmă în expunerea de motive a proiectului de lege că prevalenţa îmbolnăvirilor pentru sifilis şi gonoree este de de 10 ori mai mare în România decât cea zonală. Acest lucru nu înseamnă că femeile care se prostituează în ţara nostră sunt mai bolnave decât în Occident. Dintr-un studiu realizat în America rezultă că peste 75% din prostituatele aflate sub observaţie contractaseră deja boli cu transmitere sexuală.

Legalizarea prostituţiei nu modifică în nici un fel gradul de îmbolnăvire, deoarece prostituatele nu sunt supuse controlului şi la rândul lor bărbaţii care le frecventează. Legalizarea are şi consecinţe imediate: creşterea numărului de prostituate, precum şi a numărului bărbaţilor care frecventează bordelul (vezi cazul Olandei şi al Franţei) şi prin aceasta la creşterea factorilor de risc în îmbolnăvirea populaţiei.

O prevalenţă atât de mare în îmbolnăvirea cu gonoree şi sifilis în ţara noastră nu se datorează nelegalizării bordelurilor, ci netratării bolilor datorate lipsei de educaţie a celor care se îmbolnăvesc precum şi de ce să n-o spunem, şi a unei asistenţe medicale deficitare.

Chiar dacă în România numărul celor care se îmbolnăvesc prin frecventarea prostituatelor este mai mic decât în alte ţări, ca Franţa sau Germania, boli ca gonoreea şi sifilisul, în condiţiile în care sunt netratate, ajung să contamineze într-o măsură mult mai mare populaţia, ceea ce arată că creşterea îmbolnăvirilor cu sifilis şi gonoree nu poate fi luată drept argument în legalizarea prostituţiei.

În Franţa, de exemplu, unde prostituţia este legalizată, gonoreea a crescut cu 49% în primul semestru al anului 2000, faţă de aceeaşi perioadă a anului 1999, după datele publicate de Institutul "Alfred Fournier" în colaborare cu Institutul de Supraveghere a Stării de Sănătate.

Acelaşi institut a constat pentru anul 2001 o creştere fără precedent a bolii sifilis precum şi o creştere a incidenţei tuturor bolilor cu transmitere sexuală. Dacă s-ar dori cu adevărat stoparea proliferării bolilor cu transmitere sexuală în România ar trebui mai curând subvenţionate programe de educaţie şi de asistenţă medicală a celor bolnavi.

Amplasarea de Eros Locuri (bordeluri) într-o anumită zonă a unui oraş, duce - şi nu mai este nevoie să insistăm – la creşterea explozivă a infracţionalităţii. După mai multe cercetări făcute în diferite state din America, rezultă că după deschiderea unor astfel de "afaceri cu sex", Eros Locuri sau bordeluri, delictele au crescut cu 102%. Anumite delicte ca: vătămare corporală cu premeditare au crescut până la 700%. Toate genurile de insulte, ameninţări au avut o creştere până la 387%, iar prostituţia cu până la 300%. Toate tipurile de jaf, inclusiv dacă e bine să punem accentul şi pe acest lucru, inclusiv furturile de automobile, s-au înmulţit cu 120%. Exemplele, evident că pot continua.

Datele sunt preluate de pe pagina de internet http://www.Women's Network. Alte informaţii de bază, articole şi studii de specialitate referitoare la impactul social şi uman al proliferării prostituţiei şi pornografiei le putem găsi pe multe din studiile care au intrat deja în circulaţie.

După o cercetare mai recentă a Centrului de pe lângă Universitatea Minnesota din SUA, orice tip de infracţiune, aşa cum ne arată recensământul zonal, indică o rată mai mare a infracţiunilor acolo unde piaţa pentru pornografie este admisă legal.

Din acestea rezultă că prezenta, o consider deocamdată iniţiativă legislativă, nu numai că nu protejează societatea de o serie de fapte reprobabile conexe prostituţiei (proxenetism, trafic de minori şi de femei, pedofilie, agresiuni fizice, violuri, evaziune fiscală, consum de droguri) ci o expune unei creşteri a infracţionalităţii de orice fel.

Doamna M.Hughes, coordonatoare în educaţie şi cercetare a "Coaliţiei împotriva traficului de femei", o instituţie onorabilă, observă într-un studiu ce priveşte ţările din Estul Europei că ţările care reglementează legalizarea prostituţiei sprijină traficul de sex şi sex-turismul. De altfel, consultanţii numiţi de Liga Naţiunilor în 1937 pentru investigaţii în privinţa traficului sexual în America, Europa şi Orientul Mijlociu, ajunseseră la concluzia că principalul factor ce determină traficul internaţional de femei din Est îl constituie existenţa caselor de prostituţie autorizate, numite şi bordeluri, care funcţionau deja la nivel naţional în Vest.

Aşadar, încă o dată trebuie să subliniem că legalizarea prostituţiei nu reduce traficul de femei şi copii, ci îl dezvoltă. În privinţa abuzurilor fizice, a violurilor, legalizarea prostituţiei nu constituie o garanţie a scăderii acestora atâta timp cât poliţia este deficitară.

Un studiu realizat în 1996 în cinci ţări din America, Africa, Europa şi Asia arată că, mediind pe toate ţările, 73% din femeile aflate sub observaţie au fost atacate fizic şi 68% au fost ameninţate cu o armă, 62% au fost violate de când au intrat în prostituţie şi 40% au fost constrânse peste voinţa lor să practice pornografia.

Aceeaşi doamnă Hughes arată că, indiferent că este sau nu legalizată prostituţia, violenţa împotriva prostituatelor este la fel de mare. Legalizarea nu face decât să crească numărul prostituatelor şi să dezvolte fenomenul, precum s-a constatat în Olanda, unde legalizarea a dus la creşterea prostituţiei şi a traficului din cadrul său.

Nu am luat în discuţie până acum motivele de ordin moral care ar trebui să ne preocupe când vrem să legalizăm prostituţia. Ar trebui să ne gândim cu toţii că instituţia bordelului se află în opoziţie şi în conflict de interese cu familia, dacă ne mai aducem aminte de ea.

Dezvoltarea bordelurilor înseamnă slăbirea vieţii de familie în societate prin infidelitatea bărbaţilor. Se va putea ajunge astfel la o gravă criză a familiei, precum în ţările în care prostituţia este legalizată sau în care există o importantă industrie a sexului. În Franţa, Olanda şi SUA, spre exemplu, rata divorţurilor este de aproape 70%.

Din cele arătate mai sus, rezultă cu claritate faptul că expunerea de motive a iniţiativei parlamentare pentru legalizarea prostituţiei nu se susţine, ci dimpotrivă se poate afirma că legalizarea prostituţiei duce la agravarea tuturor fenomenelor care o însoţesc: proliferarea bolilor cu transmitere sexuală, violenţă, traficul de minori şi femei, creşterea infracţionilor etc.

Legalizarea prostituţiei nu va duce la controlul acesteia, ci la dezvoltarea ei, precum s-a petrecut în Franţa şi în Olanda. Legalizarea prostituţiei oferă doar o acoperire pentru prostituţia ilegală, cadrul necesar dezvoltării traficului de femei şi a turismului sexual.

Prin turismul sexual, SIDA va prolifera în România ca urmare a importării ei prin turiştii străini şi retransmisă populaţiei prin prostituate. Cei care vor profita cel mai mult de pe urma legalizării prostituţiei vor fi patronii de bordeluri sau afaceriştii din lumea interlopă a afacerilor ilegale. Impozitele câştigate de stat vor fi cu mult mai mici decât impozitele produse de fenomenul infracţional dezvoltat prin legalizarea bordelurilor.

Pentru cei care doresc să se informeze mai mult, le stau la dispoziţie cu un studiu pe care l-a realizat un centru pentru ocrotirea familiei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

 
  Raduly Robert Kalman - apel pentru o reglementare corectă a finanţării recensământului populaţiei din 2002;

Domnul deputat Ráduly Róbert. Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Păşcuţ.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să aduc în atenţia Parlamentului României o problemă legată de organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi a locuinţelor din România în anul 2002. Şi anume o problemă legată de finanţarea acestei activităţi, activitate care este şi în opinia mea absolut necesară şi care trebuie să aibă loc la data stabilită.

Aşa cum bine se ştie, conform precedentului, în 1992, această acţiune a fost finanţată integral de la bugetul central. Conform legislaţiei în vigoare, aceasta este o acţiune de nivel naţional, drept pentru care, şi acum după 10 ani de la recensământul din 1992, în 2002, această acţiune ar fi trebuit să fie finanţată exclusiv şi în totalitate de la bugetul central.

Din nefericire, se pare că nu se va întâmpla aşa. Atunci când am dezbătut cu responsabilitate, în această Cameră, bugetul de stat pe 2002, nu a fost inclusă expres nici o prevedere legată de acest buget, ceea ce lăsa atunci de înţeles că recensământul va fi finanţat din bugetul central. Între timp, Guvernul neavând surse, se pare din acest buget, a emis o reglementare de caracter secundar, nicidecum de nivel de lege, prin care unilateral, fără consultare, şi fără un acord preliminar al autorităţilor locale, i-au obligat pe aceştia să suporte cheltuielile legate de recensământ.

Antevorbitorul meu a vorbit de prostituţie şi a pronunţat cuvântul viol. În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat cu finanţarea recensământului este o violare gravă a principiului autonomiei locale. Dar acest lucru este în sine grav, însă în practica aplicării acestei decizii unilaterale a Guvernului, s-a întâmplat un lucru şi mai grav.

Aşa cum se ştie, săptămâna trecută, a plecat o scrisoare semnată de ministrul administraţiei publice, Octav Cozmâncă, şi de ministrul finanţelor, domnul Mihai Tănăsescu, în care autorităţile administraţiei publice locale, consiliile locale şi judeţene erau obligate ca să regândească bugetul pe anul în curs şi să includă la cheltuieli sumele privind acoperirea cheltuielilor cu această acţiune, cu recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2002. Nemaivorbind în primul rând de nelegalitatea modificării bugetului într-un termen atât de scurt, aşa cum ştim foarte bine, acest lucru nu este permis de reglementările în vigoare, unele consilii locale, în mod firesc, pentru că cel puţin în Legea 215 noi am scris că este autonomie locală în România, au refuzat să introducă în bugetul local pe baza unui ordin venit de sus aceste cheltuieli.

Şi atunci ce s-a întâmplat? A doua zi dimineaţă, după luarea acestei decizii, contul lor la Trezorerie a fost blocat. Fapt fără precedent, după cunoştinţele mele, în cei 12 ani de la evenimentele din decembrie 1989 de când spunem că s-a terminat cu comunismul, s-a terminat cu reflexele comuniste, s-a terminat cu reflexele în care primul-secretar făcea tot ce voia într-un judeţ.

Din păcate, acest lucru s-a întâmplat în 2002, în februarie 2002, în România, după 11 ani de la votarea, adoptarea Constituţiei României şi contrar acesteia şi contrar Legii administraţiei publice locale.

Dacă ar fi fost o altă soluţie, în afară de acest act unilateral, şi recurgerea la şantaj? Cred că da şi cred că tocmai noi, Parlamentul României, în Legea 215/2001, am oferit această soluţie Guvernului, generic vorbind, indiferent de coloratura politică. În art.8, am spus că "autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii."

Aici, dincolo de faptul că noi am prevăzut un parteneriat între autorităţile centrale şi cele locale, acest parteneriat, în accepţiunea noastră, a celor care am votat această lege şi am fost majoritatea în această Cameră, a fost că această colaborare între centru şi autorităţile locale să fie bazată pe înţelegeri, pe decizii pregătite cu consens şi adoptate după aceea. Asta este soluţia de principiu.

Dacă există soluţia practică sau dacă ar fi existat soluţia practică, bineînţeles, aceasta ar fi fost sau ar trebui să fie în continuare o finanţare pe moment, dar pe baza acestei înţelegeri, de la bugetele locale, a cheltuielilor privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor, iar apoi la prima rectificare a bugetului de stat, aceste cheltuieli ar trebui să fie acoperite obligatoriu de la bugetul de stat.

Cred că ceea ce s-a întâmplat nu este legal, nu este nici măcar moral. Majoritatea dintre noi, membri ai Parlamentului şi membri ai Guvernului, suntem creştini, chiar dacă unii dintre noi sunt liber-cugetători. Şi aşa cum cu toţii ştim, una dintre cele zece porunci, de secole, este să nu furi. Cred că este bine să ne gândim dincolo de legalitate, stimaţi colegi, şi la moralitate. Cred că este bine ca fiecare în partidul, în grupul propriu să pună această problemă şi să determinăm Guvernul să revină la calea cea bună, la calea parteneriatului cu autorităţile locale, la calea dialogului, pentru că aşa este corect, asta este singura metodă principial corectă de conlucrare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

 
  Ştefan Păşcuţ - comentariu pe marginea iniţiativei de modificare a Constituţiei;

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Şi ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu.

   

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Aş fi vrut să vorbesc astăzi despre starea sistemului energetic naţional, despre sănătate, despre învăţământ sau apărare. Pentru că din toate aceste domenii vin în ultima vreme numai veşti proaste. Din păcate însă va trebui să vorbesc despre noua iniţiativă a premierului Năstase, modificarea Constituţiei.

De când se află la guvernare, P.S.D.-ul arată semnele din ce în ce mai accentuate ale dorinţei sale de a-şi transforma guvernarea într-un regim totalitar, de la condiţionarea politică a primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, prin acordarea preferenţială a unor sume de la buget, până la promovarea unor proiecte de legi nedemocratice şi antiromâneşti (vezi Legea administraţiei publice locale) şi acum propunerile de modificare a Constituţiei, astfel încât România să devină o republică parlamentară cu un preşedinte decorativ.

Asistăm cu fiecare zi care trece la transformarea P.S.D.-ului într-un partid-stat. Anularea alegerii directe a preşedintelui de către cetăţeni ar fi şi ultimul pas de făcut pentru că ar înlătura ultimul obstacol din calea eternizării P.S.D.-ului la cârma destinelor ţării.

Ce urmăreşte de fapt marele gânditor politic, Adrian Năstase? Urmăreşte să evite confruntarea în viitoarele alegeri prezidenţiale cu lideri carismatici ai unor partide din opoziţie, precum Corneliu Vadim Tudor. Dacă modificarea Constituţiei s-ar petrece, poziţia de la Cotroceni ar deveni neinteresantă de vreme ce din poziţia de conducător al partidului de guvernământ, premierul de acum şi de atunci, Adrian Năstase, ar putea nestingherit să se desfăşoare ca unic lider al partidului-stat. Am avea atunci posibilitatea de a exersa pe un interval de timp oricât de lung guvernarea fără guvernare, care este marca actuală a echipei P.S.D., a Executivului.

Pentru aceste motive, nu pot fi de acord cu propunerea de modificare a Constituţiei, lansată de către premierul Năstase. Constituţia României este încă proaspătă, are abia 10 ani şi ar trebui aplicată şi nu modificată. Numai că în ce priveşte aplicarea legilor şi în ce priveşte orice act de guvernare care nu promit beneficii imediate de imagine, echipa domnului Năstase se îndeamnă mai greu sau deloc.

Vă mulţumesc.

 
  Corneliu Ciontu - demers analitic legat de modificarea Constituţiei, unul dintre puţinele lucruri care merg bine.

Domnul Corneliu Ciontu:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

În contextul european, România este un caz politic mai mult decât fericit. Ea nu cunoaşte extremismul instituţionalizat. Evident, există şi printre români persoane care refuză sistemul politic democratic sau care aprobă politici şi idei extremiste. Dar, din fericire, aceste persoane, probabil puţine şi izolate, nu au o portavoce politică.

Nu există, domnilor, o ţară europeană dezvoltată în care să nu întâlnim un partid comunist sau neofascist ce refuză făţiş sau tacit sistemul democratic, militând pentru transformarea lui. Deşi au o cifră electorală în general mică, aceste partide sunt maligne pentru că exacerbează disfuncţionalităţi sistemice şi pentru că, în caz de criză, reprezintă o ameninţate efectivă la adresa regimului democratic.

Ei bine, printr-un paradox, acest fapt pare a indispune pe unii. În loc să constate sănătatea regimului democratic românesc, aceştia plăsmuiesc extreme şi inamici. Cunoaştem bine mecanismul: inventând inamici, te transformi pe tine însuţi în erou salvator. Numai că în actualul context internaţional această plăsmuire artificială este mai mult decât dăunătoare.

În urmă cu câteva zile, unii lideri politici justificau schimbarea sistemului electoral şi prin ideea că sistemul parlamentar poate bloca accesul la putere al liderilor partidelor extremiste, cum ar fi cazul preşedintelui Partidului România Mare, senatorul Corneliu Vadim Tudor.

Doresc să apelez la luciditatea şi la cultura politică, dacă o au, a acestor lideri. Extremismul presupune o ideologie a violenţei care vizează discriminări sociale, religioase sau etnice şi care-şi propune, ca scop ultim, înlocuirea sistemului democratic cu unul autoritar sau totalitar. Nici urmă de astfel de idei în documentele programatice ale Partidului România Mare, doctrină, statut, program, în discursul senatorului Corneliu Vadim Tudor sau al celorlalţi lideri ai Partidului România Mare. Pamfletul, specie literară, presupune aciditate şi expresie energică. Dar nici măcar în pamfletele senatorului Corneliu Vadim Tudor nu veţi găsi o expresie a ideologiei extremiste.

Şi atunci, ne întrebăm în mod legitim: cui foloseşte această inventare de inamici? Poate doar adversarilor noştri politici în scopuri electorale, căci României nu. Aceşti domni politicieni care, de multe ori, încearcă să se identifice cu imaginea României, demonstrează că nu conştientizează că prin afirmaţiile lor prejudiciază grav statul român.

În contextul luptei internaţionale împotriva terorismului, şi ce este terorismul dacă nu o dimensiune a extremismului, reprezintă o dovadă de iresponsabilitate să afirmi că peste trei milioane de români cu drept de vot, aproximativ un sfert din electorat, se identifică cu un partid extremist. Deci sunt la rândul lor extremişti. Îi invităm pe aceşti politicieni să folosească dicţionarul explicativ al limbii române în care se arată că extremismul este acea atitudine doctrinară a unor curente politice care pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor.

Cine îşi urmăreşte unilateral interesele? Partidul România Mare care apără actuala ordine constituţională sau aceia care propun revizuirea Constituţiei pentru a atinge obiective de partid? Ce demers politic este mai radical decât revizuirea arbitrară a Constituţiei.

Uniunea Europeană şi NATO nu vor accepta în rândurile lor o ţară în care un sfert din populaţie este acuzată de extremism de o parte a propriei clase politice. Mai mult, cum este posibil ca la doar 12 ani de la Revoluţie, unii politicieni să gândească modificarea sistemului politic pentru a bloca creşterea unui partid şi pentru a lua electoratului dreptul de a-şi decide singur soarta.

Domnilor, o spun cu fermitate şi responsabilitate. Acest tip de acţiune politică ce urmăreşte interese personale, partinice, în dauna celor naţionale şi în dauna democraţiei reale, reprezintă un exemplu nefericit de gestionare a soartei României. Nu putem accepta un amatorism politic care ne propune schimbarea regulilor în timpul jocului doar pentru a ajusta ordinea constituţională unor interese de partid. Vrem să modificăm unul dintre puţinele lucruri care merg bine.

Avem o Constituţie europeană modernă, elastică. Să o revizuim doar pentru a asigura P.S.D.-ului o guvernare perpetuă, pentru a ajuta P.N.L.ul să-şi depăşească imposibilitatea cronică de a găsi un lider popular sau pentru a înlesni U.D.M.R.-ului demersul de a schimba caracterul naţional al statului român? Să recunoaştem: toate aceste deziderate exprimă fie mărunte interese de partid, fie reale ameninţări la adresa democraţiei şi a ordinii constituţionale.

Din nefericire, România are alte numeroase probleme, probleme care afectează negativ viaţa de zi cu zi a cetăţenilor acestei ţări. Să le rezolvăm pe acestea şi să nu creăm noi probleme, probleme fictive, doar pentru a le camufla pe cele reale.

Vă mulţumesc.

   

Prima parte a şedinţei de astăzi a luat sfârşit.

 
Aprobarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:  

După pauză

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile dumneavoastră, pentru a putea începe şedinţa.

Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 345 de deputaţi sunt prezenţi un număr de 272, 73 participă la alte acţiuni parlamentare.

Daţi-mi voie, pentru început, să vă supun atenţiei constituirea unor comisii de mediere.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.66/2000 privind organizarea şi înregistrarea profesiei de consiliere în proprietate industrială;

Prima vizează medierea la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi înregistrarea profesiei de consiliere în proprietate industrială. Sunt propuşi colegii noştri: Bivolaru Ioan, Daraban Aurel, Fâcă Mihail - PSD; Buzea Valeriu - PRM, Palade Doru Dumitru - PRM, Anton Marin - PNL, Manolescu Oana - minorităţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţii;

La Comisia de mediere pentru proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţii: Bivolaru Ioan, Daraban Aurel, Fâcă Mihail de la PSD, Miclea Ioan şi Palade Doru Dumitru de la PRM, Albu Gheorghe - PD, Erdei Dolóczki István - UDMR.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.272/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit;

Penultima comisie de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.272/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit. Sunt propuşi: Gubandru Aurel, Neamţu Horia Ioan şi Selagea Constantin - PSD, Holtea Iancu - PRM, Cladovan Teodor - PD, Pop Napoleon - PNL, Sali Negiat - minorităţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivate de libertate.

Comisia de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivate de libertate. Sunt propuşi: Bădoiu Cornel, Căşunean Vlad Adrian, Cliveti Minodora toţi de la PSD, Stoian Mircea şi Palade Doru Dumitru - PRM, Mogoş Ion - PNL; şi Székely Erwin Zoltán - UDMR.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (adoptată propunerea de respingere).  

Până când vom începe şedinţa de vot final, să parcurgem propunerile legislative rămase pe ordinea de zi. Aseară am amânat dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a propus respingerea acestui proiect.

Domnule deputat Buzatu, aveţi cuvântul să susţineţi propunerea de respingere.

   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma examinării acestei propuneri legislative privind completarea Legii nr.189/2000 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945, comisia a hotărât că această propunere nu poate fi acceptată şi a propus respingerea acesteia, datorită faptului că această problematică a fost reglementată atât prin Legea nr.189/2000, cât şi prin Legea nr.118 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945. Comisia îşi menţine această propunere şi rugăm colegii să voteze respingerea acestei propuneri legislative.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă din partea iniţiatorilor sau din partea dumneavoastră doreşte cineva să facă comentarii cu privire la această propunere. Nu.

Supun, în consecinţă, votului dumneavoastră propunerea comisiei, de respingere a acestui proiect de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat propunerea de respingere formulată de către Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile de ocupaţie din Ardealul de Nord în perioada 30 august - 25 octombrie 1944 (adoptată propunerea de respingere).  

punctul 5 – Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor executate din motive etnice de către regimurile de ocupaţie din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 25 octombrie 1944. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, prin domnul deputat Buzatu, vă propune respingerea acestui proiect.

Vă rog, domnule deputat, să susţineţi această propunere.

   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile de ocupaţie din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 25 octombrie 1944 a fost discutată în şedinţa din 13 decembrie. comisia a propus respingerea acestui proiect de lege datorită faptului că această situaţie a fost reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 105 din 1999. Au fost inventariate toate situaţiile, cum spuneam, acordarea unor drepturi şi s-a ajuns la concluzia că Ordonanţa Guvernului nr. 105 este acoperitoare pentru toate acestea. Pentru aceste motive, comisia propune respingerea şi roagă pe colegii noştri să voteze pentru propunerea comisiei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă iniţiatorul sau careva dintre dumneavoastră doreşte să intervină cu privire la această propunere? Nu.

Supun, în aceste condiţii, votului dumneavoastră propunerea comisiei, de respingere a proiectului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Vă rog să număraţi voturile împotrivă. 26 de voturi împotrivă.

Abţineri? În momentul în care v-am dat cuvântul, unde vă aflaţi, stimate coleg? Deşi am întrebat dacă iniţiatorul sau altcineva doreşte să intervină. Bun. Poftiţi atunci, însă vă rog să fiţi atenţi la desfăşurarea lucrărilor ca să nu mă obligaţi să revin în timpul votului la dezbateri.

 
   

Domnul Pavel Cherescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să întreb comisia care adat avizul de respingere dacă a văzut documentele pe care le-am anexat. A ţinut cont de acestea sau nu? (Se consultă cu domnul Buzatu în Banca comisiei sesizate în fond.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, ca să nu mai veniţi încă o dată la microfon, vă rog să vă exprimaţi pe fond cu privire la ceea comisia v-a prezentat. Doriţi să vă mai menţineţi în contradictoriu cu comisia?

 
   

Domnul Pavel Cherescu:

Nu.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Vă mulţumesc.

Reiau, în consecinţă, votul. Am numărat câte voturi sunt împotriva respingerii.

Abţineri? Nu sunt.

Deci sunt 249 voturi pentru, 26 împotrivă, nici o abţinere. s-a respins propunerea legislativă.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state.  

Vă rog să urmăriţi, în continuare, proiectul înscris la pct.15, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinrea de către cetăţenii români la ieşirea din ţară a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia juridică de disciplină şi imunităţi?

Cine este de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi? Poftiţi. O susţineţi dumneavoastră? Vă rog.

   

Domnul Emil Boc:

Domnilor parlamentari,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a analizat în data de 6 februarie 2002 proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001. Având în vedere că suntem în procedură de urgenţă, vă propunem un timp de 8 minute, câte 2 minute pentru fiecare articol.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi s-a adoptat această modalitate de dezbatere.

Vreţi să vă susţineţi şi raportul, domnule deputat? Vă rog.

 
   

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Menţionăm că este vorba de proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state. Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 20 decembrie 2002.

În Camera Deputaţilor, Comisia de politică externă a avizat favorabil acest proiect de lege şi, de asemenea, în cadrul comisiei au fost depuse amendamente de către domnii Kerekeş Karoly şi Emil Boc.

Ca urmare a punctelor de vedere exprimate de către membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi de către reprezentantul Guvernului s-a hotărât cu majoritate de voturi ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor. Amendamentele propuse au fost respinse cu majoritate de voturi. Totodată, membrii comisiei au decis operarea în textul ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unor modificări redacţionale, astfel cum se prezintă în anexa la prezentul raport. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să urmăriţi ordonanţa şi raportul comisiei şi bineînţeles şi cuprinsul legii.

La titlul proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic aş semnala următoarele distinsului nostru coleg Boc. aici aveţi: "Se aprobă ordonanţa fără alte modificări". Din moment ce o să apară modificări în cuprinsul ordonanţei ...

Stimaţi colegi,

Vă propun să votăm art.unic al legii după ce vom vedea dacă adoptăm modificările la ordonanţă. De acord? Vă mulţumesc.

La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

La art.1 alin.1 şi 2 vă rog să urmăriţi modificările redacţionale din raportul comisiei. Aici există şi o greşeală de numerotare, de marcare, mai bine zis, pentru că literele a), b), c), comisia le-a marcat cu literele d) şi f) din greşeală. Este vorba tot de a) b) şi c). Aşa este? Bun.

Cu aceste precizări, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentele redacţionale.

Domnul Gaspar.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partea introductivă care se propune ca amendament este în contradicţie cu normele de tehnică legislativă şi cu practica Consiliului Legislativ. textul propus de Guvern este corect. Vă rog să luaţi toate legile, toate ordonanţele şi o să vedeţi că referirea la temeiul constituţional are formularea din proiectul Guvernului, "în temeiul art.114 alin.4 din Constituţie". Ca atare, propun respingerea acestui text.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Comisia îşi însuşeşte această observaţie redacţională. În consecinţă, supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei care ar urma, prin admiterea observaţiei domnului ministru Gaspar, să se refere doar la cuprinsul art.1 şi, de fapt, sunt câteva... uitaţi-vă la lit.c) final, "... cu durata şederii". Sunt îngroşate intervenţiile comisiei.

Supun, în consecinţă, votului dumneavoastră amendamentul comisiei cu privire la art.1, aşa cum este prezentat şi cum l-a amendat domnul deputat Gaspar.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.2. Aici sunt observaţii? Comisia n-a avut, deci articolul 2 se votează în unanimitate.

urmăriţi, vă rog, amendamentul 2 de pe lista amendamentelor respinse. Care dintre dumneavoastră doreşte să intervină?

 
   

Domnul Kerekes Karoly:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu am propus un articol nou după articolul 2, care cuprinde următorul text: "Prevederile art.1 alin.1 lit.a) (adică cu referire la prezentarea asigurărilor medicale...) nu se aplică în cazul cetăţenilor români care călătoresc în ţările cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale pentru acordarea asistenţei medicale pe bază de reciprocitate în domeniul sănătăţii". Această modificare, acest amendament este în deplină concordanţă cu o altă iniţiativă legislativă a Guvernului, recent aprobată de noi, şi care a trecut la Senat şi poartă titlul: "Lege privind acordarea asistenţei medicale în România cetăţenilor străini în baza acordurilor înţelegerilor, convenţiilor sau protocoalelor internaţionale de reciprocitate în domeniul sănătăţii la care România este parte."

În aceste condiţii, dacă sunt o serie de ţări cu care avem convenţii, acorduri bilaterale pentru acordarea acestei asistenţe medicale, atunci nu văd rostul ca cetăţeanul român, la ieşire din ţară, la punctele de frontieră, să prezinte această asigurare medicală, dacă acest lucru nu-l cerem cetăţenilor străini, care vin din ţările cu care avem această convenţie, acest acord. Acesta este amendamentul meu şi rog plenul să susţină şi să aprobe.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Boc şi apoi domnul general Abraham.

 
   

Domnul Emil Boc:

Amendamentul pe care l-am depus la acest proiect de lege figurează la pct.2 din raport şi se corelează cu amendamentul depus de domnul Kerekeş Karoly.

Care este esenţa? Noi am apreciat, într-adevăr, că este inutil a cere cetăţenilor români care părăsesc ţara o asigurare de sănătate în cazul în care România a încheiat convenţii reciproce de acordare a asistenţei medicale pe bază de reciprocitate cu diferite state. Deci nu are sens să solicităm practic cetăţeanului român să plătească de două ori acelaşi serviciu. O dată România plăteşte pe baza Acordului de reciprocitate, iar în al doilea rând cetăţeanul român să mai aibă nevoie de o asigurare medicală când pleacă în străinătate în acele ţări. Având în vedere acest argument, eu am propus completarea amendamentului domnului deputat Kerekeş Karoly cu următoarea formulă: "Lista ţărilor cu care România a încheiat astfel de acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale este prezentată în anexă şi face parte integrantă din prezenta ordonanţă". Altfel spus, eu am cerut ca Guvernul, cel care are evidenţă oficială a tuturor acordurilor încheiate de România în materie de sănătate pentru acordarea asigurării şi asistenţei medicale în regim de reciprocitate, acele ţări să fie trecute într-o anexă la această ordonanţă, ca cetăţeanul, atunci când doreşte să părăsească ţara, să poată consulta această ordonanţă, să vadă această listă şi să ştie. Dacă plec în Ungaria am sau nu am nevoie, de exemplu, de asigurare medicală, dacă plec în Franţa am sau nu am nevoie. Altfel, cetăţeanul nu are de unde să ştie cu ce ţări România are încheiate asemenea acorduri de reciprocitate în materia asigurărilor medicale pe bază de reciprocitate.

De aceea, am solicitat Guvernului ca aceste ţări cu care România are asemenea acorduri încheiate să facă parte din conţinutul prezentei ordonanţe pentru a asigura o informare corectă şi decentă a cetăţenilor români cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească atunci când părăsesc ţara. Credem că este o măsură care ar veni în sprijinul informării cetăţenilor şi ar corespunde şi standardelor internaţionale în materie de călătorie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, pentru deplina informare a colegilor noştri, poate vă referiţi şi la situaţia includerii pe lista ţărilor care nu sunt ţări europene şi deci nu fac obiectul acestei reglementări şi a acordurilor eventuale pe care le va încheia România ulterior. Cum se raportează la aceste situaţii propunerea dumneavoastră?

 
   

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

După cum puteţi observa, titlul ordonanţei de urgenţă este acesta: "Ordonanţa de urgenţă privind îndeplinrea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state". Deci nu este vorba doar de statele Uniunii Europene, conţinutul ordonanţei vizează şi alte state. De aceea, nu este absolut nici o problemă dacă în conţinutul anexei vor fi trecute şi alte state cu care România are încheiate acorduri de reciprocitate în materia asigurărilor de sănătate, care vor fi încheiate în viitor. Foarte bine, vor fi publicate în Monitorul Oficial şi în permanenţă Ministerul de Interne va aduce la zi această listă a ţărilor cu care România a încheiat acorduri de reciprocitate şi va asigura informarea acorectă a cetăţenilor, nu? Avem un Minister al Informaţiilor Publice, dacă nu cu informarea cetăţenilor, cu ce să se ocupe?

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Damian Brudaşca.

Poftiţi.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, în Comisia de politică externă care şi-a dat avizul în privinţa acestei legi am avut un amendament în ceea ce priveşte alin.2 la primul articol. Din păcate, nu am fost aici la discutare, dacă îmi permiteţi să prezint argumentele pentru care am susţinut...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, nu putem introduce o asemenea practică după ce am votat, v-aş ruga foarte mult să înţelegeţi.

Domnul general Abraham.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vizavi de observaţiile făcute la textul art.21 la amendamentul propus, noi suntem de acord cu acesta, el venind în întâmpinarea măsurilor adoptate de către statul român de a proteja cetăţeanul român şi atunci când se găseşte în străinătate, în situaţii de urgenţă, deoarece este vorba de asistenţa medicală de urgenţă şi, mai mult, este o chestiune care vine în acord cu noile orientări privind integrarea noastră în Comunitatea Europeană. De aceea, suntem de acord cu acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu v-aţi pronunţat cu privire la celălalt amendament al domnului deputat Boc, cu lista.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Da. În legătură cu amendamentul cu lista suntem de acord şi cu acest amendament. Ar trebui, după opinia noastră, completat doar cu un fapt, că şi acordurile celelalte care vor fi încheiate de România să intre în prevederile actului normativ în cauză, să nu fim obligaţi pe parcurs ca să modificăm lista pe baza unor prevederi, aşa cum se adoptă actele normative în prezent la nivelul Parlamentului. Cred că ar trebui introdusă, şi nu am formularea în acest moment, şi posibilitatea ca noile acorduri care se încheie privind asistenţa medicală automat să fie completată lista anexă. Dacă îmi permiteţi, în câteva minute, mă gândesc la formulare.

De asemenea, aş face o observaţie aici, dacă iniţiatorul este de acord, "Lista ţărilor cu care România a încheiat acorduri...," să tăiem cuvântele "astfel de" "...a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă." Deci cuvintele "astfel de" este în plus, după opinia noastră.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, dacă tăiem astfel, atunci trebuie să numim acordurile, deci "acorduri, înţelegeri, convenţii de asistenţă medicală".

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Da, dar implicit referindu-se la o chestiune determinată, în opinia noastră se subînţelege faptul că numai la acordurile privind asistenţa medicală, deoarece textul are o legătură nemijlocită unul cu celălalt.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Încercaţi cu domnul ministru Gaspar să faceţi textul la care v-aţi referit.

Domnule ministru.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Eu sugerez, pentru a rezolva şi ipoteza pe care dumneavoastră aţi învederat-o, ca, totuşi, acestui alineat, cu care sunt de acord, să-i dăm o altă redactare, pentru a menţiona şi actele care sunt prevăzute la alineatul precedent, prevăzute în faţă şi aş spune aşa că: "Prevederile alin.1 se aplică pentru acordurile, înţelegerile, convenţiile sau protocoalele încheiate de România, menţionate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, şi actelor internaţionale ce se vor negocia."

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

V-aş supune atenţiei faptul că, dacă noi adoptăm acest text, lista trebuie deja întocmită.

Imediat o să vă prezinte domnul general Abraham textul îmbunătăţit al amendamentului domnului deputat Boc.

Domnule general, sunteţi gata? Vă rog. Deci, textul dumneavoastră ar fi un fel de alineat nou la amendamentul domnului Kerekes. Poftiţi.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Noi propunem formularea următoare: "Lista ţărilor cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale pentru acordarea asistenţei medicale pe bază de reciprocitate va fi întocmită de Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi va fi publicată în Monitorul Oficial, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Cu aceste observaţii supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Kerekes, de a se introduce un nou articol 21, amendament care este completat şi de amendamentul domnului Boc, reformulat cum v-a propus domnul general Abraham.

Supun votului întregul art. 2, în aceste condiţii. Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere s-a votat aceste două amendamente şi, în consecinţă, în cuprinsul ordonanţei se introduce art. 21, alcătuit din două alineate.

La art. 3 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis în unanimitate.

În aceste condiţii revin la articolul unic al proiectului de lege, cu precizarea că textul, prin consecinţa celor votate de dumneavoastră, va avea următoarea formulare: "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144 din 25 octombrie 2001 privind ... publicată… cu următoarele modificări şi completări:..."

Cine este pentru cuprinsul articolului unic în această reformulare? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Parcurgând textele proiectului de lege şi ale ordonanţei de urgenţă, constatând că este vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi s-a adoptat acest proiect de lege.

Stimaţi colegi,

Ar urma şedinţa de vot final, constat însă că în sală prezenţa este, să-i zic, aproximativă. Aş ruga toţi liderii grupurilor parlamentare să-şi invite în sală colegii pentru a putea parcurge lista proiectelor înscrise la vot final.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2001 pentru modificarea art. 43 alin (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992.  

Până atunci, vă propun să mai luăm un proiect, respectiv cel de la pct.18: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2001 pentru modificarea art. 43 alin. 1 din Legea audiovizualului, nr.48/1992. Suntem în procedură de urgenţă.

Comisia de cultură, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. Rog stafful să cheme şi comisiile care s-au retras pentru a întocmi rapoarte, pentru a dezbate proiecte, să vină în sală.

Domnule Popescu, chemaţi toate comisiile: Comisia juridică, Comisia de apărare, Comisia de politică externă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Noi vă propunem două minute. Este doar o chestiune tehnică şi foarte simplu de rezolvat şi vă propunem să adoptaţi, doamnelor şi domnilor, raportul comisiei noastre aşa cum a fost el redactat. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră propunerea de dezbatere făcută de domnul preşedinte Mihai Mălaimare.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 193/2001? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic? Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic care, de fapt, modifică art. 43 alin. 1 din Legea nr. 48. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Vă rog să constataţi că am parcurs proiectul legii şi ordonanţa de urgenţă. Este vorba de o lege care se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

S-a votat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 193/2001, în condiţiile de cvorum anunţate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 574/2001.  

Următorul. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 574/2001. Tot procedură de urgenţă. Comisia de cultură este rugată să prezinte timpii de dezbatere.

   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Noi vă propunem trei minute, având în vedere că este vorba de modificarea titlului şi a unui articol şi vă rugăm să aprobaţi raportul comisiei noastre, aşa cum a fost el redactat.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu propunerea de dezbatere a comisiei? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă rog să urmăriţi, stimaţi colegi, proiectul de lege şi raportul comisiei.

La titlul proiectului de lege, urmăriţi, vă rog, amendamentul 1 al comisiei. O uşoară precizare cu privire la precizarea articolului din ordonanţă care se modifică.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1, cu privire la titlul legii? Nu aveţi. Admis amendamentul. În consecinţă, titlul legii va fi modificat corespunzător.

La art. I vă rog să urmăriţi amendamentul 2 al comisiei.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi. Admis amendamentul 2 în unanimitate. În consecinţă, art. I va avea alcătuirea rezultată din votul dumneavoastră.

Articolul II dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate.

Constataţi, vă rog, că s-au dezbătut şi votat toate textele acestui proiect de lege. Acesta are un caracter ordinar. În consecinţă, îl supun votului dumneavoastră, în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate s-a adoptat acest proiect.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2001 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2001 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Comisia pentru buget? Domnul deputat Grigoraş.

Aveţi proiectul de la pct. 20, cu Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2001. Aveţi delegaţie permanentă de la domnul preşedinte Florin Georgescu.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2001, a întocmit raport favorabil, propune dezbaterea şi adoptarea cu amendamentul din raport, este o lege ordinară, vă propunem timp total 10 minute, 1 minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă, dacă sunt?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă rog să urmăriţi raportul, în paralel cu textul legii şi a ordonanţei de urgenţă.

La titlul proiectului de lege dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Textul articolului unic al proiectului de lege, semnalez comisiei... Domnule Grigoraş, din moment ce aţi intervenit cu o modificare, se impune, stimaţi colegi, adăugirea "cu următoarea modificare".

Deci, textul articolului unic ar urma să fie formulat astfel: "Se aprobă Ordonanţa nr. ... cu titlu… şi publicată în Monitorul oficial… să nu uitaţi, domnule Grigoraş – cu următoarea modificare: ...".

Cine este pentru acest conţinut al articolului unic? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut.

Votat în unanimitate.

Articolul I, partea introductivă. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate.

La pct. 1 şi 2 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct. 3 vă rog să urmăriţi în raportul comisiei permanente amendamentul nr. 1.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 1? Nu aveţi.

În aceste condiţii, se admite amendamentul şi se modifică pct. 3 din ordonanţă.

Semnalez comisiei faptul că în cuprinsul legii de aprobare va trebui să facă menţiunea: punctul cutare se modifică în felul următor:...

La pct. 4 din ordonanţă dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct. 5. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La pct. 6 şi 7 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct. 8, 9, 10, 11 dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 12, 13? Nu aveţi obiecţiuni.

Votate în unanimitate.

La pct. 14, 15, 16 şi 17 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Articolul II. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. III? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. IV, V şi VI din ordonanţă, VI fiind ultimul, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Parcurgând şi adoptând textele proiectului de lege şi ale ordonanţei de urgenţă, constatând că este vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului final acest proiect de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

 
Supunerea la votul final:  

Stimaţi colegi,

Întrerupem dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi pentru a vă supune lista proiectelor înscrise pentru şedinţa de azi, destinată votului final.

  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului (adoptată).

Prima este propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatului Poporului, lege care urmează să se voteze în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnul deputat Boc vrea să explice votul, probabil.

   

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat a susţinut această propunere legislativă, atât în comisii, precum şi prin votul din plenul Camerei Deputaţilor.

Am votat pentru, întrucât am apreciat că această instituţie, Avocatul Poporului, are nevoie de reguli precise, clare, de adaptare la statusul pe care această instituţie îl are în alte ţări ale Uniunii Europene şi prin acest proiect de lege pe care l-am adoptat astăzi contribuim oarecum la compatibilizarea acestei instituţii cu organismele similiare din ţările Uniunii Europene.

Prin această iniţiativă se asigură întărirea autonomiei şi independenţei Instituţiei Avocatului Poporului, de asemenea, dăm posibilitatea Instituţiei Avocatului Poporului să-şi înfiinţeze, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului birouri teritoriale în teritoriu, pentru a răspunde mai bine nevoilor cu care se confruntă cetăţenii în raporturile cu administraţia publică.

Şi, nu în ultimul rând, am realizat o coordonare a acestei instituţii, a atribuţiilor acestei instituţii cu alte instituţii din sistemul nostru constituţional, şi anume, vom da posibilitatea ca atunci când Curtea Constituţională va fi sesizată cu obiecţii de neconstituţionalitate vizând încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, această instituţie, adică Avocatul Poporului, să fie consultată şi avizul Avocatului Poporului să fie trimis Curţii Constituţionale.

De asemenea, credem noi că este foarte important următorul lucru, şi anume: atunci când această instituţie, Avocatul Poporului, va constata că soluţionarea cererii cu care a fost sesizată este de competenţa autorităţii judecătoreşti, Avocatul Poporului se va putea adresa, după caz, ministrului justiţiei, Ministerului Public sau, după caz, preşedintelui instanţei de judecată, potrivit competenţei acestora, care sunt obligaţi să comunice măsurile luate. Fără a avea de-a face cu o intruziune în sfera puterii judecătoreşti, totuşi, vom putea asigura şi vom putea realiza un anumit control asupra "tergiversărilor" care se exercită de către instanţele judecătoreşti, iar Avocatul Poporului va fi în măsură să dea răspuns cetăţenilor cu privire la aceste tergiversări şi abuzuri care se săvârşesc în instanţele judecătoreşti.

Iată de ce, cred că am dat un vot extrem de pozitiv şi încă o dată reamintim susţinerea noastră pentru acest proiect de lege.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii partidelor politice, nr.27/1996 (adoptat).

La pct. 2 de pe lista votului final, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 27/1996, lege ce urmează să fie votată, de asemenea, în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? 36 voturi împotrivă.

Abţineri?

O voce din sală:

Anunţaţi înainte numărul de voturi pentru.

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Încă o dată vă rog să vă exprimaţi votul, cei care aţi votat pentru proiectul de lege înscris pe lista votului final la pct. 2, privind modificarea unui articol la Legea partidelor politice.

Cine este pentru? 177 voturi pentru, 36 împotrivă.

Abţineri?

Voci din partea stângă a sălii:

Suntem 46!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

48 împotrivă, au mai venit încă...

Abţineri? Nu sunt.

Cu 177 pentru, 48 împotrivă s-a adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii partidelor politice.

Domnul deputat Moiş doreşte să explice votul negativ al Grupului parlamentar PRM. Poftiţi.

 
   

Domnul Văsălie Moiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Două considerente am avut în vedere, Grupului parlamentar al Partidului România Mare, când am votat împotriva acestui proiect de lege organică.

Primul dintre ele. Prin acest proiect de lege se doreşte finanţarea partidelor care nu au reuşit să intre în Parlamentul, datorită faptului că nu au îndeplinit pragul electoral. Unele partide au reuşit să intre în Parlament pe lista comună, dar parlamentarii, odată ajunşi în Camera Deputaţilor, nu au reuşit să facă un grup parlamentar şi, sigur, potrivit Legii partidelor, aceste partide nu au fost finanţate.

Prin acest proiect de lege nu se face altceva decât să se "fenteze" Legea partidelor şi să se finanţeze partide politice care nu au reuşit să îndeplinească pragul electoral. Din punctul nostru de vedere, ni se pare acest proiect de lege cel puţin imoral, să finanţăm partide de buzunar, care n-au reuşit să treacă pragul electoral, dar, iată, prin acest artificiu, ele vor fi finanţate la fel ca partidele mari, care au făcut eforturi de organizare şi materiale, pentru a reuşi să intre în Parlament.

Al doilea motiv pentru care am votat împotrivă este acea prevedere constituţională, de care facem uz după cum avem interesul. Când partidul de guvernământ majoritar are interesul să "trântească" un proiect de lege care presupune cheltuieli bugetare, motivează foarte sec: "Nu aţi indicat sursa de finanţare!" De această dată, la Comisia juridică, unde s-a discutat proiectul de lege, nimeni nu a mai luat în considerare propria obiecţie de motivare şi de indicare a sursei de finanţare, s-a "tras perdeaua" peste această prevedere constituţională şi iată că prin acest proiect de lege se mai împovărează încă o dată bugetul.

Să nu vă miraţi, în aceste condiţii, că Fondul Monetar Internaţional nu agreează politica financiară dusă de către România în acest moment.

Pentru aceste două considerente, Partidul România Mare a votat împotriva proiectului de lege, pe care îl considerăm neconstituţional şi esenţialmente imoral. (Aplauze ale parlamentarilor PRM.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles, domnule coleg.

 
  Propunerea legislativă pentru completarea art. 5 alin. 1 lit (a) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (adoptată).

Propunerea legislativă pentru completarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 271 voturi pentru, 1 împotrivă, nici 1 abţinere, s-a adoptat.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare (adoptat).

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, lege ordinară. O supun votului dumneavoastră în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 1 vot împotrivă şi 2 abţineri, deci, 269 pentru, s-a aprobat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/1999 pentru modificarea Legii bancare nr.58/1998 (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1999 pentru modificarea Legii bancare nr. 58/1998. Supun votului dumneavoastră acest proiect, în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2001 pentru scutirea de la plata obligaţiilor bugetare aferente minelor şi carierelor închise, aflate în conservare (adoptat).

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2001 pentru scutirea de la plata obligaţiilor bugetare aferente minelor şi carierelor închise aflate în conservare. Votăm potrivit art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.160/2001 pentru completarea art. 4 din Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice (adoptat).

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2001 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor. Votăm în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Drumurile publice nu făceau parte dintr-un minister condus de liderul Partidului Democrat, care votează acum împotrivă? O să-l informez pe domnul Băsescu despre cum i-aţi votat proiectul de lege.

   

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Nu se fac comentarii şi nu se vorbeşte în timpul votului, domnule preşedinte!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

27 voturi împotrivă.

Staţi puţin, să numărăm din nou voturile pentru.

Voturi pentru aprobarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2001? 218 voturi pentru.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 218 voturi pentru şi 27 voturi împotrivă s-a adoptat Proiectul de Lege privind aprobraea Ordonanţei de urgenţă nr. 160/2001.

Poftiţi, pentru explicarea votului, reprezentantul Partidului Democrat.

 
   

Domnul Mircea Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă rog să nu mai interveniţi de la tribună privind modul cum ne organizăm noi votul. Am hotărât în grupul parlamentar să votăm împotrivă şi am să justific eu acest lucru.

Această lege privind fondul special al drumurilor, ca intenţie, este foarte bună, o ştie toată lumea, dar modificările aduse prin Legea nr. 264, care modifică modul în care se recuperează taxa de drum, implică foarte multe în economia naţională. După cum ştiţi, chiar de la această tribună, am încercat să arăt, la vremea respectivă, implicaţiile pe care le are recuperarea taxei de drum, în special în agricultură, unde, practic, din cele 2 mii de miliarde, care ar fi trebuit să se recupereze de la taxa de drum, în prezent s-au recuperat numai 30 de miliarde, iar solicitările au fost la nivelul a 600 de miliarde.

Referitor, în mod concret, la Ordonanţa nr. 160, punctul nostru de vedere privind votul negativ pe care l-am dat se datorează în special eliminării esenţei modificării Legii nr. 254, făcută acum aproape un an de zile, prin care se elimina în mod concret posibilitatea recuperării taxei de drum. Mai bine zis, nu pot fi niciodată achiziţionate combustibil şi produse petroliere de la producători direcţi sau importatori, fără a fi inclusă taxa de drum.

Această ordonanţă nr. 160 permite, sub o motivaţie, că poate fi achiziţionat pentru rezerva de stat, dar însuşi din textul acestei ordonanţe se vedere foarte clar că nu se referă la esenţa legii, care înseamnă carburant auto, ci produse petroliere. Or, numai carburantul auto este cel utilizat pe drumuri şi poate fi, într-adevăr, inclus în taxa de drum, produsele petroliere urmează să intre într-un proces de rafinare şi prin această lege se permite, în mod clar, iar obţinerea de rezerva de stat a unor produse petroliere, fără să aibă taxa de drum, ne duce cu gândul că anumite rafinării pot să obţină anumite avantaje. Şi ne întrebăm, care rafinării? Rafinăriile Petromului n-au nici un fel de problemă, fiindcă sunt în comun cu distribuitorul, înseamnă că sunt altele, care sunt private, şi, sigur, una dintre ele este cea mult discutată: Rafo Oneşti.

Acesta este punctul de vedere pe care îl are Partidul Democrat şi pentru care a votat împotriva acestei ordonanţe. Mulţumesc.

 
  Propunerea legislativă privind Legea transportului în regim de taxi (adoptată).

Domnul Valer Dorneanu:

Propunerea legislativă privind Legea transportului în regim de taxi. Lege ce urmează să fie votată în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 2 abţineri şi 270 de voturi împotrivă, s-a adoptat.

  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală (adoptată).

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală ce se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

270 voturi pentru, 2 voturi împotrivă, nici o abţinere.

Explicaţie de vot, domnul deputat Boc, din partea Partidului Democrat.

   

Domnul Emil Boc:

Partidul Democrat a iniţiat şi a votat acest proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 215. Am urmărit, prin acest proiect, două lucruri. În primul rând, să extindem regimul incompatibilităţilor consilierilor locali şi la consilierii judeţeni. Şi, în al doilea rând, am urmărit aplicarea de îndată a regimului incompatibilităţilor pentru toate categoriile de consilieri, fie că sunt judeţeni sau locali.

Victoria este doar pe jumătate. Proiectul a ieşit doar pe jumătate din plenul Parlamentului, în sensul că am reuşit să extindem regimul incompatibilităţilor şi pentru consilierii judeţeni, pentru că era vorba de o scăpare a legii, dar, din nenorocire, nu am reuşit să extindem acest regim al incompatibilităţilor pentru toate categoriile de consilieri, începând cu 2002, şi am amânat, se pare, acest lucru, pentru mai târziu.

Credem că acest lucru trebuie să fie corectat la Senat. Altfel spus, am câştigat o bătălie, dar nu şi războiul. Vreau să fim bine înţeleşi, războiul nu este împotriva PSD-ului, ci este împotriva corupţiei. Şi sperăm că, în acest sens, vom avea aliaţi de partea noastră în Senat, toate grupurile parlamentare, pentru a da un vot împotriva scurgerii banului public din administraţia locală în mâinile unor persoane care se află într-o situaţie de incompatibilitate.

Şi spun acest lucru nu pentru că am avea noi ceva cu PSD-ul, ci vrem să respectăm programul de guvernare propus de către Guvernul PSD. Şi, în acest context, îmi permit doar să-l citez pe premierul Adrian Năstase: "Corupţia înseamnă cumpărare de privilegii false, care afectează drepturile celorlalţi şi care duce în timp la blocarea sistemului." Iată, este vorba de cumpărarea de privilegii false, de a avea în plus un loc într-un consiliu de administraţie, prin care, după aceea, tu să-ţi decizi în consiliul judeţean sau local salariul, contractele ş.a.m.d.

Citez în continuare din discursul premierului Adrian Năstase (şi poate acest lucru ar fi trebuit să fie pus pe frontispiciul Senatului, când se va discuta acest proiect de lege în Senat): "Nu ne aflăm la guvernare pentru a ne servi interesele personale. Nu ne aflăm la guvernare pentru un salariu mai mare, pentru o maşină mai nouă sau pentru un cont mai gras. Nu ne aflăm aici pentru a ne îmbogăţi. Sunt lucruri clare, sunt adevăruri evidente, pe care în mod normal nu ar fi fost nevoie să le reamintim acum. Dar unii dintre noi se pare că nu au înţeles acest lucru."

Noi am înţeles acest lucru, domnule prim-ministru, şi am propus acest proiect de lege şi l-am votat. Se pare că mingea este în terenul dumneavoastră, ar trebui ca la Senat acest proiect de lege să treacă în această formă, dacă aceste cuvinte reprezintă într-adevăr punctul de vedere al partidului de guvernământ. Mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din Grupul parlamentar PD.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Revenim la explicarea votului, la ultima propunere legislativă. Domnul deputat Dobre, din partea Partidului Naţional Liberal.

 
   

Domnul Paul Victor Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Alături de colegii de la PD, şi liberalii consideră că acest proiect de lege pleacă incomplet din Camera Deputaţilor, motivat de faptul că o lege nu poate fi aplicată în trepte, cu atât mai mult cu cât această lege se referă la o structură fundamentală a statului: administraţia publică locală. Există un conflict de interese evidente între calitatea de consilier ales şi aceea de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi de interes local, pentru că nu mai ştim cine pe cine controlează.

De altfel, recenta ordananţă de Guvern prevede că nu poate fi un consilier local membru într-un consiliu de administraţie al unei societăţi care are un contract cu o autoritate publică locală. Or, toate societăţile de interes local au contracte de acest fel, deci, sunteţi, domnilor, în momentul de faţă, într-o divergenţă cu propriul dumneavoastră Guvern. Una a dispus Guvernul prin ordonanţă, alta a votat aici majoritatea parlamentară.

Spre deosebire de colegul meu, domnul Boc, eu nu am nici o speranţă că această lege va fi corectată la Senat. Vă mulţumesc.

 
  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Şieu, judeţul Maramureş (adoptată).

Domnul Valer Dorneanu:

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Şieu, judeţul Maramureş. Lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Legea 10/2001 (adoptată propunerea de respingere).

Ultimul proiect înscris pe lista votului final de azi este Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Comisia a dispus respingerea propunerii. Am dezăbătut ieri această propunere.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Cine este pentru? 216 voturi pentru respingere.

Împotriva respingerii? 44 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 216 pentru şi 44 împotrivă, s-a respins propunerea legislativă.

   

Epuizând lista voturilor finale trecem, la proiectele înscrise pe ordinea de zi. Vă rog să rămâneţi în sală, ca să le putem şi vota! Putem termina şedinţa de astăzi până la ora 13,00, dacă rămâneţi în sală!

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi săli de sport.  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi săli de sport. Procedură de urgenţă.

Domnule deputat Grigoraş, propuneţi, vă rog, timpii de dezbatere.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a decis ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată de Guvern. Este o lege ordinară, propunem 6 minute timp total, 1 minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului. Domnul Damian Brudaşca doreşte să intervină. Poftiţi.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

O chestiune de ordin general, vă rog să-mi permiteţi, vizavi de această propunere legislativă. Eu apreciez că este foarte important să se accelereze activitatea de construcţii de locuinţe pentru tineret şi nu în ultimul rând şi cele care privesc crearea de facilităţi pentru sport.

Constat, însă, că există şi în acest domeniu, ca şi în altele, o duplicitate extraordinară între ceea ce gândeşte Guvernul şi ceea ce ne propune spre a legifera. Am solicitat pe parcursul anului trecut, în mai multe rânduri, finalizarea lucrărilor de construcţie la blocurile de tineret de pe strada Tineretului din Cluj-Napoca şi, totodată, fonduri pentru încheierea lucrărilor de construcţie la sala de sport din Huedin. Constat că, de fiecare dată, oricare dintre ministerele cărora m-am adresat în acest sens a "pasat" responsabilitatea realizării unor asemenea obiective, care se adresează exact aceloraşi categorii ca şi proiectul de lege care ne este supus spre rezolvare.

Eu aş sugera ministerelor de resort ca, înainte de a se lansa în asemenea acţiuni, pur de imagine, să aibă în vedere în primul rând încheierea lucrărilor de construcţii la obiectivele care sunt în momentul de faţă în faze finale. A începe şi a nu mai termina o serie de obiective foarte importante ne aduce aminte de mitul Meşterului Manole, care presupune şi un sacrificiu în vederea realizării acestor obiective.

Prin urmare, ca reprezentant al Partidului România Mare, solicit ministerului de resort şi Ministerului Tineretului şi Sportului să-şi coalizeze acţiunile pentru ca, în primul rând, să se finalizeze ceea ce a început să se construiască şi după aceea să ne lansăm în proiecte, care, cu o politică similară, n-au şanse, dacă se schimbă Guvernul, să fie continuate lucrările. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Deşi sunt vreo 5 intrări şi ieşiri din sală, socotesc că nu sunt suficiente pentru a vă permite să părăsiţi sala atât de curânt. Observ şi următoarea stratagemă: cei din dreapta ies prin stânga, ca să dea impresia că pleacă din sală cei de la putere; cei din stânga ies prin dreapta, ca să dea impresia că opoziţia părăseşte sala. V-aş ruga să aveţi, totuşi, răbdare, să rămânem măcar încă 2 ore în sală, ca să putem parcurge proiectele înscrise pe ordinea de zi.

Voci din Grupul parlamentar al PRM:

Haideţi să facem un apel nominal!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege şi al ordonanţei.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 2 şi 3, care ese ultimul. Nu aveţi obiecţiuni.

Votate în unanimitate.

Este vorba de un proiectul de lege cu caracter ordinar, îl supun votului dumneavoastră final.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unaminitate, s-a votat acest proiect.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.157/2001 privind garantarea unui plasament interbancar.  

Următorul este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.157/2001 privind garantarea unui plasament interbancar.

Comisia pentru buget, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. Domnul deputat Grigoraş.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget propune dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 157/2001 în forma prezentată de Senat. Este o lege ordinară, propunem 5 minute timp total şi 1 minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această repartizare a timpilor de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Cuprinsul celor două articole ale ordonanţe. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Parcurgând proiectul de lege, fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului dumneavoastră acest proiect.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind scutirea de la plata drepturilor de import a bunurilor provenite sau finanţate direct din fonduri nerambursabile N.A.T.O.  

Proiectul de Lege privind scutirea de la plata drepturilor de import a bunurilor provenit sau finanţate direct din fonduri nerambursabile NATO.

Comisia pentru buget, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Să vorbească întâi iniţiatorul, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului, cine este prezent? Vă rog, domnul ministru, prezentaţi-vă, pentru stenogramă şi pentru colegii noştri.

 
   

Domnul Adrian Câmpurean (secretar de stat Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Actele normative adoptate, cele în curs de elaborare şi adoptare, inclusiv Planul naţional de cercetare, dezvoltare, inovare, toate eforturile naţionale, fundamentate prin politica din acest domeniu, vor conduce la importante modificări structurale, de natură a contribui la crearea condiţiilor favorabile integrării comunităţii ştiinţifice şi tehnologice româneşti în sistemul ştiinţific şi tehnologic euroatlantic.

Instrumentul principal de realizare a politicii de cercetare, dezvoltare la nivelul Alianţei îl constituie Programul ştiinţitific NATO. Participarea cercetătorilor români la Programul ştiinţific al NATO va contribui la eficientizarea şi alinierea economiei noastre la nivelul european de competitivitate industrială şi tehnologică şi la promovarea excelenţei în cercetare, în general.

De aceea, este necesar ca facilităţile şi stimulentele care se aplică în ţările partenere să fie prevăzute şi în cadrul legislativ pentru participanţii români, astfel încât aceştia să nu fie defavorizaţi în competiţia cu omologii lor din alte ţări partenere. Deci, vă rugăm să aprobaţi acest proiect de lege. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia pentru buget, vă rog să prezentaţi raportul.

 
   

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege privind scutirea de la plată a drepturilor de import a bunurilor provenite sau finanţate direct din fonduri nerambursabile NATO, a întocmit raport favorabil, propune dezbaterea şi adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată de Guvern. Suntem în prezenţa unei legi ordinare. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină în dezbatere? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Stimaţi colegi,

E frumos marşul acesta triumfal care se aude de la un telefon mobil, dar, poate, îl opriţi, totuşi... Mulţumesc foarte mult.

Art. 1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 2 şi 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Parcurgând textele proiectului de lege, constatând că e vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului dumneavoastră acest proiect.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate s-a adoptat proiect de lege.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 25 alin (1) din Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare.  

Următorul este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut în art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi funcţionării activităţii de cercetare-dezvoltare.

Iniţiatorul, vă rog.

   

Domnul Adrian Câmpuran:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin aprobarea acestui act legislativ se acordă şansa unui număr de aproape 96 de institute şi staţiuni de cercetare din agricultură să se reorganizeze până la 31 martie. Altfel, acestea ar urma să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, având în vedere că reorganizarea lor nu a putut fi realizată, fiind dependentă de modul de aplicare a Legii nr. 169/1997 referitoare la modificarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar şi a Ordonanţei de urgenţă nr. 189/1999.

Deci, vă rugăm să aprobaţi prorogarea până la 31 martie a termenului de aplicare. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule ministru.

Domnule Baciu, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru învăţământ.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest proiect a fost la comisia noastră, la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

În spatele acestui articol unic, destul de sec şi destul de abstract, se ascunde o chestiune foarte importantă care trebuia rezolvată, şi noi am considerat că trebuie să o rezolvăm cât mai repede.

Vreau să vă spun, înainte de a mă referi direct la acest articol unic, la ordonanţa ca atare, că legislaţia actuală în România privind cercetarea-dezvoltarea este foarte stufoas㠖 o mulţime de ordonanţe, o mulţime de legi. Va trebui ca, într-un timp foarte scurt, să ne concentrăm, să depunem eforturi pentru a o simplifica şi o a oferi cercetării româneşti un cadru legislativ adecvat, simplu şi eficient. Deocamdată însă, o mulţime de institute de cercetare-dezvoltare nu pot fi reorganizate pentru că nu s-au aplicat până la capăt legile pământului. Ştiţi ce greu se aplică la noi şi cât durează aplicarea acestor legi importante – legile fondului funciar.

95 de institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare nu se pot reorganiza în acest moment pentru că nu ştiu de ce pământ dispun, pentru că nu este clară încă, nu este dusă până la capăt aplicarea legilor fondului funciar.

Vreau să vă spun că iniţiatorul a venit cu o solicitare modest㠖 a cerut prorogarea, prelungirea acestui termen de restructurare a acestor instituţii până la 31 martie. Eu am fost autorul, şi de aceasta am şi venit la microfon, al amendamentului care prelungeşte acest termen, sau dacă doriţi mai pretenţios, prorogarea aceasta până la 31 decembrie 2002. Este o chestiune foarte importantă, deşi eu mă îndoiesc că, până în 2002, legile fondului funciar se vor aplica până la capăt şi aceste institute vor reuşi să se restructureze. Dar, până una-alta, să le dăm acest respiro până la 31 decembrie şi, dacă va mai fi cazul după aceea, vom mai vedea. De aceea, eu vă rog cu tot respectul să votăm această ordonanţă foarte importantă, deşi, repet, sună sec şi abstract, având un singur articol, dar în spatele ei se ascunde o nevoie mare a cercetării-dezvoltării româneşti.

Vă mulţumesc pentru încrederea acordată.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule Baciu.

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Atunci, trecem al dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Vă rog să le urmăriţi în raport pe acestea şi în paralel cu raportul.

La titlul proiectului de lege, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.1 din raport. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.1. Nu aveţi. Amendamentul de la pct.1 a fost adoptat în unanimitate şi, în consecinţă, articolul unic se modifică în mod corespunzător.

La titlul ordonanţei dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic al ordonanţei, urmăriţi amendamentul de la pct.2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.2. Nu aveţi. A fost adoptat în unanimitate amendamentul de la pct.2 şi, în consecinţă, textul articolului unic al ordonanţei se va modifica în mod corespunzător.

Parcurgând textele acestui proiect de lege calificat favorabil, după cum aţi auzit şi de către comisie şi de către iniţiator, constatând că este vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului dumneavoastră proiectul, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a adoptat acest proiect de lege.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2001 privind majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale Compania naţională de transporturi aeriene - TAROM S.A., prin conversia în acţiuni a creanţelor unor unităţi de aviaţie civilă.  

Următorul, cel de la pct.25, priveşte aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2001 privind majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene TAROM" S.A.

Este procedură de urgenţă. Rog reprezentatul Comisiei pentru industrii şi servicii, pe domnul deputat Raduly, să prezinte timpii de dezbatere.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Datorită faptului că în comisie au fost prezentate numai amendamente de tehnică legislativă, vă propun 10 minute pentru dezbatere în total şi 2 minute de intervenţie. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă doreşte cineva să intervină cu precizări prealabile. Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului.

La titlul proiectului de lege, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votat în unanimitate.

Textul articolului unic din lege. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2. Comisia propune completarea acestuia cu precizarea că aprobarea se face cu modificările pe care le vom dezbate în continuare. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.2. Nu aveţi. Amendamentul de la pct.2 a fost admis şi, în consecinţă, textul articolului unic al legii va fi modificat astfel.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.1 alin.1 dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.4. Nu. Amendamentul de la pct.4 a fost admis şi, în consecinţă, art.1 alin.1 se va modifica corespunzător.

La art.1 alin.2, urmăriţi amendamentul de la pct.5. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, alin.2 se va modifica în mod corespunzător votului dumneavoastră.

La art.2, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.6, care cuprinde o singură precizare tehnologică. Nu aveţi obiecţiuni. Amendamentul de la pct.6 a fost admis şi, în consecinţă, noua redactare a art.2.

Vă rog să constataţi că am parcurs şi proiectul de lege şi textul ordonanţei de urgenţă. Este vorba de o lege cu caracter ordinar. În consecinţă, supun proiectul votului dumneavoastră, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a votat şi acest proiect.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2001 privind unele măsuri de administrare şi gestionare a rezervei de mobilizare.  

Următorul este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2001 privind unele măsuri de administrare şi gestionare a rezervei de mobilizare.

Procedură de urgenţă. Reprezentantul Comisiei pentru industrii şi servicii are cuvântul.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Datorită faptului că la comisie nu a fost prezentat în termenul stabilit nici un amendament, comisia propunându-vă adoptarea proiectului de lege privind aprobarea acestei ordonanţei de urgenţă în forma prezentată de iniţiator, vă propun 5 minute pe total şi un minut de intervenţie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă doreşte cineva să intervină cu vreo precizare prealabilă. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

La titlul proiectului dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Textul articolului unic al proiectului de lege. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.1 şi 2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votate în unanimitate.

Art.3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.5, 6 şi 7, care este ultimul. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Parcurgând textele proiectului de lege şi ale ordonanţei de urgenţă, supun votului dumneavoastră proiectul, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu un vot împotrivă, majoritatea pentru, s-a adoptat acest proiect de lege.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.191/2001 pentru completarea articolului 3 din Ordonanţei Guvernului nr. 126/2000 privind continuarea realizării Unităţii 2 din cadrul obiectivului de investiţii Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5 x 700 Mwe.  

Următorul este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.191/2001 pentru completarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.126/2000 privind continuarea realizării Unităţii nr.2 din cadrul obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă 5x700 Mwe".

Domnule deputat Raduly, aveţi cuvântul, pentru a propune timpii de dezbatere, având în vedere că este procedură de urgenţă.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţinând cont de faptul că la comisia sesizată în fond a fost prezentat un singur amendament de fond, este adevărat, amendament care a fost adoptat şi propus spre adoptare şi plenului Camerei Deputaţilor de către comisie, vă propunem 10 minute în total şi 2 minute de intervenţie. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere. Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Textul articolului unic. Urmăriţi amendamentul de la pct.2 – dispoziţia de aprobare a ordonanţei ar urma să fie completată cu sintagma "cu următoarele modificări, ca urmare a intervenţiilor în cuprinsul ordonanţei".

Domnul deputat Leonăchescu are o propunere de redactare.

Vă rog.

 
   

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea mea de îmbunătăţire a redactării se referă la modul în care scriem unitatea de măsură megawaţi electrici. "w" trebuie scris cu "w" mare, fiindcă se referă la iniţiala unui nume celebru - Watt. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de o precizare redacţională corectă.

Supun votului dumneavoastră cuprinsul articolului unic în formularea comisiei şi cu propunerea domnului deputat Leonăchescu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3 care se referă la scrierea corectă a unităţii pentru putere. Dacă sunteţi de acord cu amendamentul de la pct.3. Mulţumesc. Votat în unanimitate. În consecinţă, în titlu se va face precizarea de rigoare.

Textul articolului unic al ordonanţei. Urmăriţi amendamentul de la pct.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul de la pct.4 a fost votat în unanimitate şi, în consecinţă, textul articolului unic se va modifica aşa cum a propus comisia.

Fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, proiectul îl supun votului dumneavoastră, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.179/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid (adoptată propunerea de respingere).  

Următorul proiect este cel cu privire la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.179/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid.

Comisia pentru industrii şi servicii propune respingerea acestui proiect.

Aveţi cuvântul, domnule Raduly.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Comisia pentru industrii şi servicii propune respingerea acestui proiect de lege pentru că el a devenit inoperant, dat fiind faptul că, la două zile după apariţia acestei ordonanţe, un proiect de lege adoptat de noi a reglementat deja această situaţie. Drept urmare, vă propunem 5 minute pe total şi un minut de intervenţie. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Aş ruga ca iniţiatorul să îşi spună părerea cu privire la propunerea comisiei, aceea de respingere.

 
   

Domnul Romulus Ioan Mouha:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am dezbatătut împreună cu membrii Comisiei pentru industrii şi servicii această ordonanţă. Suntem de acord cu soluţia propusă de comisie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină la dezbateri generale cu privire la această propunere. Nu. În consecinţă, supun propunerea de respingere votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, s-a respins acest proiect de lege.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar (amânarea votului final).  

Următorul proiect este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului sectorului bugetar. Procedură de urgenţă. Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Domnule deputat Buzatu, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru dezbaterea raportului asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului sectorului bugetar, vă propun un timp de dezbatere de 15 minute.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această repartizare a timpilor de dezbatere. Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnul Damian Brudaşca. Poftiţi.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Problema creşterilor salariale este o chestiune cu totul şi cu totul specială în această perioadă, cu atât mai mult cu cât există numeroase semnale ale nemulţumirilor sociale, determinate de discrepanţele între creşterile salariale înregistrate până la această dată şi creşterile preţurilor la diverse servicii sau la diverse mărfuri.

Constat că nici de această dată ministerul de specialitate nu a făcut o corelaţie corectă sau nu a propus Guvernului o corelaţie corectă între situaţia dezastruoasă în care se zbate marea majoritate a cetăţenilor care lucrează în sectorul bugetar, ca de altfel a tuturor cetăţenilor ţării, şi cuantumurile prevăzute pentru creşterile salariale în cursul acestui an.

Primul-ministru, chiar recent, avertiza şi cerea să se facă o corelare în perspectivă sau să se dea explicaţiile necesare pentru ce sau din ce motive creşterile salariale petrecute în cursul anului 2001 au fost cu mult depăşite de creşterile uriaşe de preţuri la o serie de servicii şi materiale de strictă necesitate pentru populaţie.

Deşi apreciez că aceste cuantumuri au fost stabilite în raport cu nişte posibilităţi reale sau concrete de care dispune bugetul naţional, am sentimentul, însă, că, dacă s-ar fi manifestat mai multă preocupare şi mai multă imaginaţie, s-ar fi găsit şi alte resurse financiare pentru ca aceste sporuri salariale să acopere o cât mai mare parte din aceste creşteri uriaşe de preţuri, pentru a nu se diminua şi mai grav puterea de cumpărare a salariului de care beneficiază persoanele din sectorul bugetar.

Eu voi vota acest proiect, pentru că constat, aşa cum, poate, constataţi mulţi dintre dumneavoastră, că acestea sunt posibilităţile în momentul de faţă, dar cer ministerului ca, cel puţin când urmează să se aplice a doua tranşă de creşteri salariale, să încerce să modifice acest cuantum, pentru că şi până la acea dată, sunt convins, deprecierea puterii de cumpărare a salariilor va fi o realitate cu care ne vom confrunta cu toţii.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte un coleg de-al nostru de la PD să intervină.

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cred că antevorbitorul meu nu a văzut raportul, pentru că în raport este un amendament care a modificat, practic, această ordonanţă. Este un amendament care prevede acoperirea în integralitate, prin creşteri salariale, a ratei inflaţiei. Motivaţia acestui lucru poate fi reţinută şi din ceea ce domnul deputat Brudaşca a spus aici.

În esenţă, prin ordonanţă sunt luate în calcul procente care acoperă inflaţia prognozată şi nu sunt luate în calcul procente care eventual să acopere inflaţia realizată. Şi, dacă avem ca exemplu anul 2001, faţă de inflaţia prognozat㠖 o rată de 25%-27%, realizarea este de 32%.

De asemenea, salariile mici şi medii astăzi existente în România nu sunt în măsură să mai acopere factura la întreţinere, la căldură pentru un număr alarmant de cetăţeni. Acest lucru se manifestă în mod pregnant în sectoarele bugetare din învăţământ, din sănătate şi ale funcţionarilor publici. Comparând acest lucru cu alte sectoare ale statului, şi mă refer la regii, societăţi comerciale şi companii naţionale unde, prin contractul colectiv de muncă, se fac negocieri şi, de regulă, se ajunge cel puţin la nivelul inflaţiei, credem că este de înţeles ca o astfel de măsură să se aplice şi în sectorul bugetar, cel care are salariile cele mai mici în acest moment în România. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină. Nu. Atunci, trecem la dezbaterea Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Da.

Domnul deputat Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Permiteţi-mi să sugerez o inversiune în acest titlu, astfel încât forma finală să aibă următorul conţinut: "Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar în anul 2002". Mi se pare că este mai coerentă o asemenea exprimare.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu se poate modifica. Ar trebui să modificăm şi titlul ordonanţei de urgenţă.

Domnule Gaspar, sunteţi de acord cu această propunere? Bun.

Supun votului dumneavoastră nouă titlu propus de domnul Damian Brudaşca şi, în consecinţă, şi titlul ordonanţei de urgenţă ar urma să se modifice.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

În ceea ce priveşte textul articolului unic al proiectului de lege, v-aş ruga să-l putem analiza după ce dezbatem ordonanţa de urgenţă, ca să vedem dacă se modifică sau nu se modifică.

La titlul ordonanţei de urgenţă, este aceeaşi menţiune ca la titlul proiectului de lege – se modifică redacţional în formula pe care am adoptat-o la proiectul de lege.

La art.1 din ordonanţă, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2.

Domnul deputat Buzatu, din partea comisiei.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a adoptat textul în forma pe care o aveţi în raport.

Având în vedere că iniţiatorul nu este de acord cu această modificare, eu vă propun eliminarea formei adoptate de către comisie şi menţinerea textului articolului iniţial aşa cum a fost propus de Guvern. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, aş vrea să fim riguroşi, pentru a nu avea contestaţii ulterioare. Este vorba de propunerea dumneavoastră sau aţi analizat în comisie? Ca să ştie lumea ce votează.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Am menţionat în luarea mea de cuvânt anterioară că forma adoptată de comisie este cea care se află în raport, dar, în numele Grupului parlamentar, vă propun această revenire la articolul iniţial, întrucât nu mai am posibilitatea în acest moment să consult comisia în legătură cu această chestiune. Cei care sunt contra propunerii mele se pot pronunţa, după care se va supune la vot.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Deci practic, dumneavoastră propuneţi respingerea amendamentului şi păstrarea formei iniţiale.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Da, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Eu cred că aici, domnul deputat Buzatu trebuia să prezinte clar punctul de vedere al comisiei.

Punctul de vedere al comisiei este acela de adoptare a acestui amendament, iar, la final, proiectul de lege a fost votat cu 14 voturi pentru şi unul împotrivă. De aici încolo, sigur că dumnealui poate propune în plenul Camerei Deputaţilor ce crede de cuviinţă. Aş vrea însă să o facă în două momente diferite, iar iniţiatorul, dacă doreşte să-şi prezinte punctul de vedere, să o facă dumnealui. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, dumneavoastră sunteţi membru al comisiei? Vă rog să rămâneţi aici. Dumneavoastră, de acum înainte, veţi expune punctele de vedere ale comisiei, şi domnul Buzatu pe ale dumnealui, ca să nu există incompatibilităţi.

Aveţi cuvântul, domnule Buzatu.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

În calitate de vicepreşedinte al comisiei, am precizat la început că amendamentele au fost votate în comisie, deci şi raportul a fost votat, dar, în numele Grupului parlamentar, şi am menţionat acest lucru, vă propun revenirea la articolul iniţial propus de iniţiator. Deci luarea de cuvânt a domnului Barbu, după părerea mea, nu are nici o relevanţă în raport cu propunerea mea.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Acum este foarte explicit. Dumneavoastră susţineţi punctul de vedere al Grupului parlamentar PSD, ca să nu existe o nedumerire.

Din partea iniţiatorului, vă rog să vă precizaţi punctul de vedere şi să îl şi explicaţi.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc.

În primul rând, trebuie ţinut cont de faptul că, de câte ori s-au acordat indexări de-a lungul anilor, acestea s-au făcut raportat la indicele preţului de consum, şi nu la rata inflaţiei. Diferenţe există între indicele preţului de consum şi rata inflaţiei. Putem discuta tehnic aceste două formulări.

În al doilea rând, vreau să spun că indexarea, dacă colegii noştri se uită atent, este dată începând cu 1 ianuarie, deci este dată o parte în avans începând cu 1 ianuarie 2002, iar eu ştiu că pentru orice propunere legislativă care implică afectarea bugetului, cel care face această propunere trebuie să găsească şi sursele de la care se pot lua bani pentru a acoperi anumite creşteri ale bugetului care apar dintr-un proiect de lege.

Deci rugămintea mea este să se păstreze forma Guvernului, şi noi credem că pe acest 22% ne vom încadra şi, oricum, rata inflaţiei anul trecut nu a fost 32%, aşa cum a spus domnul deputat Barbu, ci a fost 29,3%.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Stimaţi colegi,

Potrivit Regulamentului, eu trebuie să supun întâi votului amendamentul comisiei. Dacă acesta va cădea, aşa cum a propus domnul deputat Buzatu, atunci vom supune din nou la vot forma iniţială a textului.

Deci, cine este pentru amendamentul de la pct.2 din raportul comisiei? Vă rog să număraţi voturile. 27 de voturi pentru.

Împotrivă? 77 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Cu 77 de voturi împotrivă, amendamentul comisiei a fost respins.

Supun votului dumneavoastră textul art.1 din ordonanţă în forma prezentată de iniţiator.

Cine este pentru? 77 de voturi pentru.

Împotrivă? 26 de voturi împotriva textului ordonanţei.

La art.2 din ordonanţă, vă rog să urmăriţi amendamentul 3. De fapt, am senzaţia că soluţiile se leagă de art.1.

Bun. Rog pe domnul ministru să-şi expună punctul de vedere.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Restul amendamentelor reprezintă, în fond, acelaşi amendament. Deci, respingând, în primul articol, amendamentul propus de comisie, restul nu mai are rost să se mai voteze. E, efectiv, acelaşi amendament reluat în alte articole.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doreşte cineva să mai intervină?

Domnul deputat Buzatu.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Aş vrea să dau o mică explicaţie colegilor noştri care vor vota, pentru a nu se crede că e o chestiune de ambiţie în ceea ce priveşte menţinerea textului iniţiatorului.

Problema este de mecanism de calcul al acestor creşteri salariale. mecanismul de calcul are la bază creşterea preţurilor de consum, şi nu rata inflaţiei care este un indicator sintetic previzionat. Rata inflaţiei are multiple determinări, deci creşterile salariale se calculează în raport numai cu aceste creşteri ale preţului indicilor de consum. De aceea eu v-aş ruga, în numele Grupului parlamentar, să acceptaţi textul iniţial al ordonanţei şi să respingem amendamentul propus de comisie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

potrivit regulamentului, trebuie să întrebuinţez aceeaşi procedură de vot.

Supun, mai întâi, votului dumneavoastră amendamentul 3 cu privire la alin.2, alin.1 al comisiei.

Cine este pentru? 22 voturi pentru.

Împotrivă? Eu pot să votez?!

Voci din sală:

Da!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc!

77 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 77 voturi împotrivă, 22 pentru şi 1 abţinere, s-a respins amendamentul comisiei.

Supun votului dumneavoastră art.2 din ordonanţă, în forma iniţială.

Cine este pentru? 77 voturi pentru.

Împotrivă? 21 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 77 pentru, 2l împotrivă, s-a adoptat art.2.

La art.3 din ordonanţă, urmăriţi amendamentul 4.

Supun, cu aceleaşi explicaţii, pentru că toate derivă din votul dumneavoastră de la art.1, supun, întâi, votului dumneavoastră amendamentul 5.

Art.3, la amendamentul 4 ne-am oprit.

Cine este pentru amendamentul 4? 22 voturi pentru amendament.

Împotrivă? Tot 77 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 77 împotrivă, 22 pentru, amendamentul 4 a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art.3, în formula iniţiatorului.

Cine este pentru? Mulţumesc. 77 voturi pentru.

Împotrivă? 18 voturi împotriva textului.

Abţineri? Nici o abţinere.

S-a adoptat art.3, în formula iniţiatorului.

La art.4, urmăriţi, vă rog, amendamentul 5, cu explicaţiile pe care le-aţi primit deja.

Supun, întâi, votului amendamentul 5.

Cine este pentru? 22 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să vă exprimaţi votul. 77 voturi.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 77 voturi împotrivă, 22 pentru, amendamentul 5 a căzut.

Supun votului dumneavoastră art.4, în forma iniţiatorului.

Cine este pentru? 77 voturi.

Împotrivă? 22 voturi împotriva textului.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 77 pentru, 22 împotrivă, art.4 a fost votat în varianta iniţiatorului.

La art.5, urmăriţi, vă rog, amendamentul 6.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 6.

Cine este pentru? 22 voturi pentru.

Împotrivă? 77 pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 77 voturi împotrivă, 22 pentru, s-a respins amendamentul 6.

Supun votului dumneavoastră art.5, în formula iniţiatorului.

Cine este pentru? 77 pentru.

Împotrivă? 24 voturi.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 77 pentru, 24 împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat art.5.

În continuare, comisia nu a mai formulat amendamente, încât supun dezbaterii dumneavoastră articolele care au rămas, în formula iniţiatorului.

Dacă la art.6 există obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Art.7, 8 – nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.9, 10 – nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.11 şi 12 – nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.13 – nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Am parcurs proiectul de lege şi ordonanţa de urgenţă, în raport cu voturile contradictorii care s-au exprimat.

Vă propun să supunem votului final acest proiect de lege, la prima şedinţă de vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea articolului 21 alineatul (7) din Legea nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată (amânarea dezbaterii).

 

Următorul proiect. Vă rog să observaţi Proiectul de Lege pentru modificarea art.21 alin.7 din Legea nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului; procedură de urgenţă.

Comisia de muncă, domnule Buzatu, să nu părăsiţi locul faptei!

   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun un timp de dezbatere de 10 minute, pentru acest proiect de lege.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Noi aşteptam un raport suplimentar. A venit? Sau prezentaţi dumneavoastră?

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Comisia nu a avut ocazia să se întâlnească, domnule preşedinte, pentru a elabora acest raport.

Dacă se doreşte retransmiterea la comisie, pentru elaborarea acestui raport suplimentar, eu personal, pentru că nu ştiu dacă ceilalţi colegi sunt de acord, sunt de acord cu acest lucru.

Putem să puneţi această propunere la vot, dacă e cazul.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru că sunt probleme delicate şi nu s-a făcut raportul suplimentar, nu aş vrea să-l punem pe domnul Buzatu într-o situaţie delicată, nu vă propun restituirea, pentru că nici data trecută n-am făcut-o. Amânăm dezbaterea acestui proiect, până la depunerea raportului suplimentar.

De acord? Da. Mulţumesc.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind Statutul poliţistului.  

Următorul proiect: Proiectul de Lege privind Statutul poliţistului. Suntem în procedură de urgenţă.

Domnule preşedinte Răzvan Ionescu, din partea Comisiei pentru apărare, vă rog să propuneţi, deocamdată, timpii de dezbatere.

   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunem dezbateri generale până la pauză şi intervenţii 2 minute.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu v-aş propune să fie nu până la pauză, pentru că, pe urmă, pleacă lumea. Este ultimul proiect pe care-l avem pe listă, în această zi şi v-aş propune să-l finalizăm. De acord? Da. Mulţumesc.

Durata intervenţiilor v-aş ruga s-o propuneţi, în aceste condiţii, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Propun 2 minute.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

2 minute de intervenţie. De acord? Da. Mulţumesc.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului. Vă rugăm să-l urmăriţi.

Dacă doreşte cineva să facă vreo intervenţie prealabilă? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului. Urmăriţi, vă rog, cu foarte mare atenţie raportul comisiei.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.1, vă rog să urmăriţi amendamentul 1.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat amendamentul în unanimitate.

În consecinţă, se va modifica alin.1.

La alin.2, nu au fost obiecţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate.

prin amendamentul 2, comisia ne propune un nou alineat.

Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.1, în ansamblu, cu cele 3 alineate. Mulţumesc. Unanimitate.

La art.2, urmăriţi, vă rog, amendamentul 3.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat amendamentul 3 şi noul alin.1.

Art.2, alin.2. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.2 va avea alcătuirea rezultată din modificarea alin.1.

Art.3. Urmăriţi amendamentul 4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.4. Urmăriţi amendamentul 5. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.5, urmăriţi amendamentul 6. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.6 – nu au fost obiecţiuni la comisie. Dacă aveţi dumneavoastră?

Poftiţi, domnule Toró. Aţi avut amendament?

 
   

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da, am avut un amendament respins la art.5, un alineat suplimentar. Vă rog să verificaţi, la pag.43, la poziţia 5, la amendamente respinse.

Noi am propus un nou alineat, în completarea art.5 aprobat, acum, şi de plenul Camerei Deputaţilor, şi anume acest amendament se referă la executarea unui ordin vădit ilegal dat de un superior şi este în modul următor: "Răspunderea pentru executarea ordinelor vădit ilegale este purtată de executant. Răspunderea pentru executarea ordinelor ilegale este purtată de cel care a dat ordinul".

Deci e clar că aici este vorba de responsabilitate, suntem conştienţi că Poliţia este o instituţie ierarhică, deşi, conform acestui proiect, demilitarizată, dar, totuşi, trebuie să păstreze o anumită operativitate, dar, cu toate acestea, credem că acest amendament completează în mod pozitiv atât spiritul cât şi litera acestei legi.

Propun şi cer colegilor să sprijine această completare, acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Rog pe domnul preşedinte Răzvan Ionescu să se pronunţe cu privire la acest amendament. Pag.43.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

În teoria şi practica răspunderii, s-au purtat o serie de discuţii în legătură cu cu caracterul exonerator de răspundere al ordinelor. Concluziile la care s-a ajuns în teoria şi practica de specialitate şi sunt, în acest sens, o serie de hotărâri judecătoreşti internaţionale, ar fi că legea este deasupra ordinului şi nici un ordin nu poate fi socotit legal dacă este în contradicţie cu prevederile legale.

De aceea cred că textul propus de comisie scuteşte nejustificat pe cel care dă un ordin ilegal, deşi nu este vădit ilegal. De aceea susţinem textul comisiei.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Aţi auzit cele două explicaţii.

Supun votului dumneavoastră amendamentul colegului nostru de la UDMR.

Cine este pentru? 11 voturi pentru.

Împotrivă?

Cu majoritate de voturi, s-a respins acest amendament.

În consecinţă, supun votului dumneavoastră art.6, pentru că s-au făcut comentarii la formula iniţiatorului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La art.7, vă rog să urmăriţi amendamentul 7.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Domnul Răzvan Ionescu.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fac un amendament în nume propriu, nu în numele comisiei. Amendamentul este de eliminare a art.7, care are următorul conţinut: "Statul are obligaţia să asigure poliţiştilor un standard de viaţă conform responsabilităţilor, riscurilor şi importanţei sociale a profesiei de poliţist". Acesta a fost textul iniţial propus de iniţiator şi vedeţi că, la poziţia a 7-a, este şi textul propus de comisie, cu mici modificări.

Susţin eliminarea acestui articol, întrucât este pur declarativ. Potrivit Constituţiei României, statul are obligaţia de a asigura tuturor cetăţenilor un standard de viaţă decent, adecvat responsabilităţilor pe care aceştia le au. Este o chestiune, din punctul meu de vedere, care nu ţine de tehnica legislativă, ca într-un text de lege să fie trecută o asemenea prevedere, mai ales că încălcarea acestui articol nu are şi nu poate avea nici un fel de sancţiune. De aceea cred că aş putea să vă întreb retoric ce se întâmplă dacă, deşi acest articol este păstrat, statul nu poate, din motive economice, să-şi onoreze obligaţiile ce-i revin în asigurarea standardului de viaţă ridicat.

Ce se întâmplă? Se desfiinţează poliţia? Vor chema poliţiştii statul în judecată?! De aceea, vă rog să votaţi eliminarea acestui articol.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi ascultat această propunere.

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Domnul Dan Brudaşca... De fapt, am văzut că şi PRM-ul are un asemenea amendament.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Eu am ascultat argumentele preşedintelui comisiei şi mi le însuşesc întru totul, întrucât apreciez că este foarte greu, dacă nu imposibil, să se verifice care este nivelul decent şi ce măsuri sancţionatorii ar fi împotriva statului, în cazul în care acesta nu şi-ar îndeplini această obligaţie.

În consecinţă, cred că argumentaţia folosită de preşedintele comisiei de specialitate este mai mult decât satisfăcătoare.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul general Abraham.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să precizez faptul că nu suntem de acord cu cele două amendamente. Susţinem punctul de vedere exprimat de comisie şi, de fapt, promovat de către Guvern, prin care a fost stabilită obligaţia statului de a asigura lucrătorilor de poliţie condiţii decente de trai, pentru a nu fi supuşi corupţiei.

De fapt, această măsură este preluată din Codul etic european al poliţistului recent adoptat de către Consiliul Europei şi, sigur, noi am dorit să-i dăm substanţă, subsemnatul făcând parte din comitetul care s-a ocupat de redactarea recomandării Consiliului Europei cu privire la Codul deontologic al poliţistului european. Împreună cu colectivul cu care am lucrat la întocmirea acestui material, am promovat şi în comisie a fost acceptat, în această formă, să fie preluată dispoziţia.

Având în vedere faptul că Poliţia se va transforma într-o instituţie civilă, şi nu militară ca şi acum, vor exista suficiente forme prin care poliţiştii să-şi poată valorifica drepturile, inclusiv într-o perspectivă, credem noi, nu prea îndepărtată, acelea de a declara grevă, aşa cum se întâmplă în toate statele lumii, cu asigurarea serviciilor esenţiale.

Sigur că eu am folosit acest argument pentru a susţine acest punct de vedere. Sunt convins că există numeroase posibilităţi ca poliţiştii să-şi apere acest drept şi, având în vedere şi contextul în care ne desfăşurăm, în prezent, activitatea, dovedeşte că este necesar să existe pârghii prin care statul să fie obligat să asigure condiţii unor oameni care lucrează îndeosebi într-un mediu ostil şi, sigur, în condiţii deosebite faţă de ceilalţi cetăţeni şi prevederea care există, la nivel constituţional, ar fi mai bine obiectivată.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei, domnul Nicolaescu.

Presupun că vrea să se solidarizeze cu preşedintele comisiei, să nu rămână singur.

 
   

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Ovidiu Drăgănescu.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Scuzaţi-mă, vă dau mielul!

 
   

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Sunt vreo 10 miei, deja! E o turmă.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, în comisie, domnul Răzvan Ionescu, care este preşedinte, a susţinut acest lucru. Trebuie să reprezinte, aici, poziţia comisiei, care a votat împotriva acestui amendament, cu toate că Răzvan, colegul nostru, e preşedinte şi să suţinem poziţia comisiei, care doreşte să menţină acest articol în forma prezentată în proiect. Suntem, şi noi, de acord cu cele ce spunea domnul ministru Abraham, faptul că noi cerem, iată, în cadrul campaniei anticorupţie, cerem poliţiştilor să devină tot mai prezenţi în combaterea fenomenului infracţional. De aceea credem că, începând cu această categorie de lucrători ai statului, trebuie să asigurăm un trai decent, pentru a nu fi supuşi tentaţiilor. Mai mult, dacă ţineţi minte, anul trecut, un poliţist timişorean a fost ucis într-o urmărire a unui infractor. Aş dori să vă aduc aminte, de exemplu, hainele care erau pe el erau haine făcute din banii proprii, deoarece nu mai primise banii de haine de nu ştiu când.

De asemenea, sunt o seamă de alte facilităţi care vor dispare, prin trecerea de la un regim militarizat la regim civil a poliţiştilor. De aceea comisia susţine rămânerea articolului în forma prezentată în proiect.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Popescu.

Punctul comisiei sau punct de vedere personal? Punctul de vedere al comisiei?

 
   

Domnul Virgil Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Fiind unul din coautorii amendamentului, am găsit de cuviinţă să-l susţin, şi anume să precizez că a fost formulat, în varianta pe care o aveţi dumneavoastră în materiale, pentru a fi corelat cu art.43 din Constituţie care prevede foarte clar: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". Aceasta pentru că am considerat că exprimarea iniţială "să asigure condiţiile" este foarte imperativă şi se adresează, de fapt, în general, prin Constituţie, tuturor cetăţenilor. Aici ne referim la un sector. Am găsit de cuviinţă să fie: "asigurarea măsurilor de natură…".

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Damian Brudaşca. Lăsaţi, vă rog, să vorbească întâi domnul Răzvan Ionescu.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fac o ultimă intervenţie. S-ar putea să creăm un precedent şi să ne trezim, aici, când discutăm alte legi legate de Statutul judecătorului, pompierului, asistentului medical ş.a.m.d., să fim obligaţi să inserăm, în aceste legi, exact articolul despre care vorbim acum şi să obligăm statul ca, pentru fiecare categorie profesională sau socială, să îl ia în considerare în modul în care o facem astăzi. De aceea, încă o dată, susţin faptul că statul are obligaţia, faţă de toţi cetăţenii, să asigure un trai decent.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Damian Brudaşca. Şi apoi trecem la vot.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

În România, nu ştiu să existe caste. Pe vremuri, era adevărat că militarii constituiau o castă, indiferent că erau militari în Poliţie sau militari în sistemul de apărare.

Prin includerea sau adoptarea unui asemenea articol, înseamnă că noi creăm un precedent, aşa cum s-a mai menţionat, întâmplător astăzi, să avem aceleaşi puncte de vedere, care ne-ar obliga ca, pentru toţi funcţionarii publici, pentru că şi, în ultimă instanţă, şi poliţiştii sunt funcţionari publici şi ei trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, inclusiv în domeniul salarial, ca şi toţi angajaţii cu calitatea de funcţionar public. Deci nu văd de ce să se creeze acest precedent periculos, care să asigure privilegii poliţiştilor, în raport cu celelalte categorii de funcţionari publici.

Este destul de clară prevederea din Constituţie şi nu văd de ce această subliniere i-ar face mai fericiţi, pentru că, cu acest articol sau fără acest articol, în condiţiile în care nu există condiţiile materiale sau resursele economice necesare, statul nu va fi capabil să-şi îndeplinească o asemenea obligaţie asumată prin această lege, iar dacă, totuşi, insistaţi să adoptaţi acest amendament, aş vrea să precizez, în continuare, şi care sunt sancţiunile acordate sau aplicate statului, în cazul în care nu este capabil să asigure prevederile acestui articol modificat, prin amendamentul colegilor menţionat în subsol aici. Deci aceasta este prevederea: Poliţiştii sunt funcţionari publici. Tuturor funcţionarilor publici trebuie să li se asigure acelaşi trai decent, pentru a nu fi tentaţi să facă obiectul acţiunilor de corupţie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Potrivit regulamentului, trebuie să supun, întâi, votului amendamentul de eliminare.

Cine este pentru eliminarea textului? 94 pentru eliminare.

Împotriva eliminării? 5 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 94 voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri, s-a eliminat art.7.

La art.8, care sigur se va renumerota şi nu mai fac această precizare, că tot textul va urma să se renumeroteze la art.8 nu au fost amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Titlul cap.II. Nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate.

Secţiunea I-a, titlul. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.9. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.10, vă rog să urmăriţi amendamentul 10, alin.1 nu sunt obiecţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.10 alin.2, urmăriţi amendamentul 8. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.10 alin.3 şi 4 nu sunt obiecţiuni.

Art.10, total, nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate în formula rezultată din votarea amendamentului 8.

Art.11 alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentele 9 şi 10 cu privire la lit.a) şi b). Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentele 9 şi 10, lit.a) şi b) se vor modifica în mod corespunzător.

Alin.2, urmăriţi amendamentul 11. (Domnul deputat Răzvan Ionescu doreşte să intervină.) La c)? Da, vă rog să vă pronunţaţi. Domnul Răzvan Ionescu. Aveţi dumneavoastră vreun amendament care a fost neînsuşit de comisie? La d)? Nu sunt. La amendamentul 11 cu privire la alin.2, da?

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Amendamentul 11, paragraful 1, lit.c): "să aibă vârsta între 18 şi 25 de ani pentru concursul de admitere, iar pentru încadrarea directă, de cel mult 40 de ani".

Stimaţi colegi, iar fac un amendament în nume propriu, nu în numele comisiei.

Art.11 are următorul text: "La concursul de admitere, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului de Interne şi la încadrarea directă a unor specialişti, are acces orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii speciale: "Una dintre ele est"e să aibă vârsta între 18 şi 25 de ani pentru concursul de admitere, iar pentru încadrarea directă, de cel mult 40 de ani". Vreau să vă spun că discriminarea pe motive de vârstă a accesului la o instituţie de învăţământ care funcţionează pe bani publici este una din cele mai grave încălcări ale Constituţiei. Adoptarea unui asemenea text de lege nu reprezintă altceva decât introducerea pe cale legală a discriminării în privinţa dreptului la educaţie. Astfel, cu privire la concursul de admitere pot apărea situaţii multiple şi variate pe care legea, din păcate, nu le poate intui în acest moment. De exemplu, un agent de poliţie care este încadrat de peste 10 ani în poliţie, aflându-se la vârsta de aproximativ 30-32 de ani, doreşte să-şi completeze pregătirea profesională în instituţiile de învăţământ superior ale Ministerului de Interne. Conform acestei legi, conform acestui paragraf nu are această posibilitate.

Un alt caz este cel al profesiilor rare. Dacă la un moment dat, poliţia are nevoie de un specialist, să dăm de exemplu, în ramura antropologiei, dar acesta are mai mult de 40 de ani, ce se întâmplă, acesta nu poate fi angajat? Situaţii de acest gen sunt nenumărate, de aceea, cred că trebuie înţeles acest articol în sensul în care poliţia va trebui să încurajeze pregătirea preprofesională şi nu să o limiteze. De aceea, vă supun spre aprobare, eliminarea paragrafului c).

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte, vă amintesc că aţi propus ca durata unei intervenţii să fie de 2 minute. Pentru următoarele intervenţii v-aş sugera să vă respectaţi propunerea.

Domnul general Abraham.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să arăt faptul că problema este rezolvată dacă ne uităm la pct.3, zicem: "situaţii excepţionale". Prin ordin al ministrului de interne se poate deroga de la prevederile alin.1, lit.c) şi de la obligativitatea îndeplinirii serviciului militar şi deci, eu merg pe punctul de vedere al comisiei, aşa cum am stabilit şi mi se pare normal, având în vedere faptul că totuşi profesia este una care se desfăşoară în condiţii deosebite. De fapt, aş vrea să arăt aici că poliţistul a fost definit ca un funcţionar public cu statut special, nu unul comun, dat fiind faptul că sunt exigenţe deosebite de ordin fizic, psihic de îndeplinire a profesiei. De aceea am şi făcut un alt statut, că dacă nu, ne raportam simplu la "Statutul funcţionarului public" şi nu mai discutam aici, iar problema pe care o discutăm, eu zic că este rezolvată de această manieră cu care a fost de acord şi comisia, dar dacă o persoană, de tipul celei care a fost arătată aici de domnul preşedinte, doreşte să desfăşoare o activitate, poate să o desfăşoare prin alte forme de colaborare şi legislaţia muncii dă posibilităţi multiple, nu trebuie să fie neapărat cadrul activ al Ministerului de Interne pentru a se pronunţa în situaţii izolate care, ele însele sunt excepţie şi nu o să încadrăm o persoană la 60 de ani sau la 50 de ani care nu mai are posibităţi fizice să-şi desfăşoare activitatea. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

S-a înţeles.

Stimaţi colegi, aţi ascultat şi pledoaria domnului preşedinte Răzvan Ionescu şi răspunsul domnului general. Potrivit Regulamentulului, trebuie să supun întâi votului amendamentul de respingere. Vă rog să urmăriţi lit.c) şi să vă pronunţaţi asupra amendamentului de respingere.

Cine este pentru? 91 de voturi.

Împotriva respingerii? 3 voturi împotriva respingerii.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 91 voturi pentru, 3 împotrivă s-a eliminat lit.c). La lit.d)?!

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

La lit.d), stimaţi colegi, textul este următorul, deci vorbind tot de condiţiile speciale: "să aibă un comportament corespunzător cerinţelor admise şi practicate în societate", introducând aici şi "conduita". Iar consider că este un text de lege pur declarativ, pentru că în realitate nu există criterii de evaluare a comportamentului corespunzător. Vreau să vă aduceţi aminte că la varianta întocmirii dosarelor prealabile concursului sau încadrării, a culegerii de relaţii şi recomandări despre aspirant şi a interpretării subiective a unuia sau altuia dintre evenimente din viaţă, aşa de multe ori s-au făcut greşeli. De aceea, cred că nimeni nu ne poate acorda garanţii că dacă anterior aderării la un sistem, persoana în cauză a avut un comportament corespunzător, acest lucru reprezintă într-adevăr o premisă absolută pentru evoluţia sa ulterioară. Deci, propun eliminarea...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Totuşi, suntem în prezenţa unui statut, unde se creează nişte norme de comportament, se prevăd nişte norme de comportament. Nu este totuşi o normă de comportament aceasta? (Domnul Răzvan Ionescu se consultă la prezidiu cu domnul preşedinte Dorneanu.)

Cine doreşte să se mai pronunţe? Domnul general Abraham.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sigur că dacă vom elimina şi componenta morală, cum s-ar spune, a unei persoane care trebuie să-şi desfăşoare în activitatea unei instituţii ca cea a poliţiei, atunci aş spune eu că ne depărtăm de ceea ce Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, alte organisme care au jalonat de-a lungul timpului activitatea poliţiei să o reglementăm de o manieră strict a noastră. Sigur că nu ne obligă aceste lucruri să o facem, dar cred eu că normele morale fac parte din comportamentul unui om care aplică legea şi care trebuie să devină în societate un reper moral. Dacă această componentă o eliminăm şi o includem că ar putea-o subînţelege cineva, fiind vorba de un cadru special pe care-l creeăm un statut al unui funcţionar public cu statut special, nu am nimic împotrivă şi suntem de acord atunci cu propunerea domnului Răzvan Ionescu.

Eu cred totuşi că va trebui să ne cantonăm în sfera documentelor cu vocaţie internaţională care reglementează foarte clar această problemă. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi domnule Răzvan.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Stimaţi colegi, o ultimă intervenţie. Vreau să nu uităm că societatea îşi schimbă optica şi în funcţie de evoluţia ei şi vreau să vă întreb dacă consideraţi divorţul o atitudine necorespunzătoare. Poate acum câţiva ani era, însă, în momentul de faţă, suntem în măsură să evaluăm altfel toate aceste lucruri. Care va fi atitudinea poliţiei faţă de homosexuali, de exemplu? Are homosexualul un comportament necorespunzător în societate sau nu? Şi eu cred că discuţiile pe această temă pot continua la nesfârşit, de aceea, rămân încă o dată susţinător al faptului că în realitate nu există criterii de evaluare a comportamentului corespunuzător.

Prin urmare, vă solicit eliminarea acestui paragraf.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule coleg, şi apoi domnul general Abraham.

 
   

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Comisia totuşi a hotărât ca amendamentul să fie respins şi articolul să fie votat în forma prezentată în proiect şi aş atrage atenţia asupra responsabilităţii comisiilor care apreciază aceste comportamente ale candidaţilor pentru intrarea în poliţie, mai ales acum în lumina faptelor petrecute în urmă cu două săptămâni dacă nu mă înşel, vizavi de recrutarea în armată a anumitor soldaţi în termen, cât de nociv este pentru societate faptul că această apreciere nu este făcută aşa cum trebuie şi că nu sunt nişte norme foarte clare de admisie în structurile militare.

De aceea, această normă trebuie să fie prezentă în Legea privind statutul poliţistului, statutul care reprezintă regulile de conduită, de comportament şi de funcţionare într-o asemenea activitate şi de aceea comisia, în ansamblul ei, a respins amendamentul domnului Răzvan Ionescu.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Damian Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Existenţa în corpul legii a acestei prevederi cred că este benefică, având în vedere faptul că constatăm în mod frecvent situaţii în care poliţiştii nu devin modelele care ar trebui să fie şi nu devin elementele care ar trebui să asigure societăţii româneşti siguranţa şi să-i asigure cetăţeanului, de asemenea, securitatea personală a sa şi a avutului său.

Este nevoie, totuşi, având în vedere caracterul de statut, deci de cod al acestei legi, să existe o asemenea prevedere, pentru că nu putem admite ca în cadrele poliţiei, inclusiv în poliţia demilitarizată într-un viitor oarecare, să nu existe nişte coordonate care să-i definească cu claritate comportamentul, conduita şi caractearul.

Prin urmare, susţin menţinerea în continuare a acestui punct în corpul legii pe care o dezbatem.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul general Abraham.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să arăt doar faptul că exemplele care au fost date de domnul preşedinte al comisiei pentru a-şi susţine domnia sa punctul de vedere personal, sunt chiar nefericite din următorul motiv. Divorţul este desfăcut din vina unei persoane care este consumatoare de alcool, cu un comportament conflictual, cu un comportament imoral dovedit, în mod evident că nu va putea face parte, după opinia mea, din cadrele de poliţie, dar o persoană din vina căreia s-a desfăcut o căsnicie, spre exemplu, că a avut o afecţiune biologică care nu a putut continua cuplul, nu va fi taxată ca atare şi nu mai pun celelalte probleme care au fost arătate aici. Eu susţin cu tărie că ne depărtăm, apreciez foarte mult spiritul... şi dau ultimul document care a fost adoptat anul trecut, componenta morală trebuie menţinută în acest document. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Procedăm potrivit regulamentulului, supun votului dumneavoastră propunerea domnului Răzvan Ionescu, de eliminare a lit.d), cea cu privire la condiţia unui comportament corespunzător cerinţelor practicate în societate.

Cine este pentru? pentru eliminarea textului? 6 voturi pentru eliminare.

Împotrivă?

Da, marea majoritate a voturilor împotrivă.

La alin.2.

 
   

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte, alin.2 nu se mai impune, întrucât a fost eliminat alin.1, lit.c).

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da, domnul general.

 
   

Domnul Pavel Abraham:

Considerăm că, cu toate că a fost votată lit.c) de maniera aceasta, nu încurcă cu nimic aplicarea întocmai a alineatului de care discutăm acum.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, am senzaţia că astăzi am avut o zi foarte grea şi vă propun să facem pauza care ne-am propus-o, pentru a relua lucrările după ora 14.00.

O voce din sală:

Avem comisii. La ora 14.00 avem comisii.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, în condiţiile în care comisia se împarte în două, la fiecare din amendamente, şi dumneavoastră nu ştiţi ce votaţi, eu am senzaţia că nu putem merge mai departe. Deci, pauză până la ora 14.00, cum s-a adoptat programul de lucru.

 
Informare privind afilierea domnilor deputaţi Pavel Cherescu şi Vasile Predică la Grupul parlamentar al PSD.  

Vreau să vă prezint, totuşi, un comunicat: domnii deputaţi Pavel Cherescu şi Vasile Predică au devenit membri ai Grupului parlamentar PSD, potrivit cererii dumnealor şi acordului liderului acestui grup parlamentar. Vă mulţumesc.

Comitetul ordinii de zi a hotărât ca şedinţa de astăzi să fie până la ora 13.00, iar de la ora 14.00 lucru în comisii.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.10.