Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! Începem lucrările de astăzi, domnilor colegi.

Sunt şi astăzi 29 de înscrişi pentru intervenţii.

Domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România este o naţiune de asistaţi".

După 13 ani de tranziţie în care s-a vorbit într-una despre reforme economice şi sociale, menite să reducă uriaşul decalaj între populaţia activă şi cea ocupată, 51% dintre români au ajuns să-şi ducă zilele dintr-o pensie de stat, iar 3 dintre 10 români trăiesc din alocaţiile de stat pentru copii sau din banii proveniţi din concediile de maternitate.

Dacă la această prezentare adăugăm şi faptul că mai mult de peste jumătate din populaţia activă a României lucrează în întreprinderi falimentare, pentru care tot statul plăteşte, avem imaginea clară a ceea ce se întâmplă acum în economia românească.

În aceste condiţii, întrebarea firească pe care ne-o punem cu toţii, şi anume cine întreţine instituţiile statului, sistemul de învăţământ, armata, poliţia, este destul de pertinentă. Răspunsul este foarte simplu. Este la îndemâna tuturor. Sistemul de taxe şi impozite promovat în aşa zisa reformă a economiei de piaţă.

În cadrul acestui sistem, ponderea este deţinută de TVA la care se adaugă impozitul pe profit, taxele şi impozitele adăugate la orice marfă şi serviciu care circulă pe piaţa liberă şi impozitul pe salarii.

În concluzie, analizând această conjunctură, putem spune clar şi răspicat că cel care încurajează nemunca este tocmai statul român. Trăgând linie, se poate spune că mai bine de 10 milioane de români supravieţuiesc, în principal, din venituri redistribuite de stat, pensii şi alocaţii de stat. Astfel că, în situaţia existentă, salarii mici, fiscalitate ridicată pensii de mizerie şi protecţie socială cvasiinexistentă, cetăţeanul român nu mai poate supravieţui cu veniturile obţinute, având două variante: obţinerea celei de-a doua slujbe, lucru mai rar, având în vedere penuria de locuri de muncă din economia românească, aşa cum s-a văzut şi la recentele burse ale locurilor de muncă, sau să solicite înscrierea la cantinele de ajutor social subvenţionate de primării şi la acordarea venitului minim garantat. Marea majoritate a celor aflaţi în dificultăţi financiare apelează la cea de-a doua variantă, astfel încât, în ultima perioadă, cantinele de ajutor social, respectiv primăriile, fac faţă tot mai greu solicitărilor. În cazul unor refuzuri, mai mult sau mai puţin justificate, se apelează la grevă în faţa acestor instituţii. Ceea ce v-am prezentat este realitatea dezolantă, des întâlnită în judeţele slab dezvoltate şi cu o rată a şomajului mai mare decât media pe ţară, aşa că nu ar trebui să mai fie pentru nimeni un semn întrebare părerea reprezentanţilor fundaţiilor şi organizaţiilor non-profit din străinătate care vin fie cu donaţii, fie cu ajutoare pentru asistaţii români. După cum spune un vechi proverb românesc, dacă nu te ajuţi tu, nu te ajută nimeni, aşa şi noi, ne vom transforma într-o naţiune de asistaţi, dacă nu vom întreprinde măsuri cu finalitate pentru eradicarea acestui flagel social.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Codrin Ştefănescu şi se pregăteşte domnul Andrei Chiliman.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Roşia Montana, o adevărată mină de aur, şi, fără a construi figuri de stil, un veritabil izvor de civilizaţie, prezintă, comparativ cu alte zone de exploatare de talie mondială, câteva particularităţi semnificative: prezenţa a circa 4200 de locuitori, frumuseţea nefirească a locurilor, valoarea istorică, atestată de mii de ani, tradiţia.

Referindu-ne la strategia de aderare a României la Uniunea Europeană, nu trebuie ignorat faptul că activitatea minieră din noul mileniu trebuie să supravieţuiască competiţiei economice şi necesităţii de a fi întrutotul compatibilă cu cerinţele de protecţia mediului, muncii şi mai ales de protecţia socială. De aceea, intenţia de a investi aici promovată de Compania "Gold Corporation" mi se pare cu atât mai lăudabilă cu cât societatea mai jos amintită a reţinut câteva aspecte importante: garantarea dreptului de proprietate a locuitorilor din zonă, acordarea despăgubirilor ce decurg din strămutare ca posibilă consecinţă a exploatării miniere, precum şi realizarea unui control riguros al întregii exploatări.

În acest sens, organele administraţiei publice locale, clasa politică judeţeană, indiferent de orientarea politică, compania în cauză, precum şi locuitorii din Roşia Montană, trebuie ca împreună să colaboreze, să găsească soluţiile optime, astfel încât prosperitatea judeţului Alba şi a locuitorilor săi să devină prioritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Andrei Chiliman şi urmează domnul Damian Brudaşca.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Permiteţi-mi întâi să le spun "La mulţi ani" celor care sunt Gheorghe, unul dintre sfinţii importanţi ai noştri.

O să trec la declaraţia politică acum.

Ipocrizia şi ignoranţa îngâmfată a actualilor guvernanţi care, din păcate, conduc România după bunul lor plac, ca şi ultimele evenimente interne publicate de presă mă obligă să fac această declaraţie politică.

Corupţia este un subiect la ordinea zilei, pentru întreaga societate românească şi interesul pentru combaterea ei a depăşit graniţele României, în perspectiva aderării ţării noastre la NATO, încă din acest an. Din păcate, aşteptările noastre de rezultate complete ale actualului Guvern în reducerea corupţiei sunt întrecute de constatările apărării corupţilor până la cel mai înal nivel în stat.

Domnule Adrian Năstase, ca tată a doi băieţi, v-aţi gândit probabil la viitorul lor într-o Românie prosperă, civilizată, democratică şi membră a NATO şi Uniunii Europene.

Ce se va întâmpla însă cu ei dacă, la vârsta majoratului lor ţara va fi guvernată în acelaşi stil mafiot, clientelar şi corupt ca astăzi? Un tânăr procuror a murit suspect, în timp ce ancheta câteva cazuri de corupţie, unul politic, celălalt din branşa sa, cazuri "grele", probabil special repartizate unui tânăr neatins de legăturile de interese mafiote şi având încă o conştiinţă curată. Ce aţi făcut dumneavoastră? Un gest simbolic de compasiune şi solidaritate postumă, însoţindu-l pe ultimul drum. Aţi fi putut preveni însă nenorocirea prin declaraţii publice de sprijin pentru toţi cei care se luptă zi de zi cu corupţia la nivel înalt şi aţi fi avut conştiinţa ceva mai împăcată. Dacă tot vă amestecaţi în afacerile justiţiei, aţi putea servi măcar unor scopuri mai nobile.

Dacă puteţi să învestiţi cu autoritatea dumneavoastră fiecare poliţist din Brigada rutieră în privinţa modului de acordare a amenzilor de circulaţie, de ce nu învestiţi cu aceeaşi autoritate pe tinerii procurori, judecători, comisari, ofiţeri de poliţie, care se confruntă cu anchetarea şi judecarea unor cazuri foarte grave de corupţie, de multe ori cu anchetarea infractorilor din propriul dumneavoastră partid? Aţi putea să mergeţi simbolic alături de tinerii în robă la înfăţişări, în loc să-i conduceţi pe ultimul drum, în loc să-i faceţi scăpaţi pe cei judecaţi, condamnaţi şi chiar închişi de fosta putere sau să reînviaţi dinozaurii din România prerevoluţionară care, până acum, se ascunseseră prin găuri de şarpe sau prin ţările calde, aţi putea să arătaţi măcar străinătăţii că vă debarasaţi de câteva din aceste exemplare care, din păcate, se află în imediata dumneavoastră apropiere.

În loc să înfiinţaţi instituţii peste instituţii, care mai de care mai birocratice, mai stufoase şi mai generatoare de corupţie prin încrengăturile de rudenie sau de tip "familie" mafiotă, poate ar fi mai bine să le desfiinţaţi pe cele ineficiente, să le sporiţi autoritatea şi eficienţa celor care demonstrează capacitatea de a ieşi din această mlaştină care ne împresoară sufocant pe zi ce trece.

Parchetul Naţional Anticorupţie este doar un alt kitch pesedist pe panoplia expoziţională a "realizărilor" pentru Summitul NATO de la Praga şi nimic altceva. Dacă însă credem că aşa vom trece examenele ne înşelăm, nu facem decât să ne furăm singuri căciula, cum s-a întâmplat permanent în ultimii 12 ani.

Domnule prim-ministru, lupta cu corupţia, desigur, că nu este la îndemâna oricui. Un tânăr brav, precum Cristian Panait, a fost dărâmat la propriu şi la figurat de caracatiţa invincibilă; un fost preşedinte a recunoscut că s-a restras, înfrânt fiind de aceeaşi mafie. Sunt convins că în curând va trebui să faceţi o alegere: fie să declanşaţi o adevărată şi eficientă campanie naţională anticorupţie, nu neapărat publică, dar cu rezultate palpabile înainte de toamna acestui an, fie să vă recunoaşteţi înfrânt şi să vă retrageţi.

Ar mai fi o soluţie, dar nu pot crede că este luată în calcul de un bărbat hotărât ca dumneavoastră: pactizarea cu corupţii şi transformarea definitivă a României într-un stat bananier, căci în acest caz bănuiesc că vă gândiţi deja la un cuib mai călduţ pentru tinerii dumneavoastră copii dincolo de Nădlac. Nu cred că juristul Adrian Năstase însă ar accepta să intre în istoria ţării în acest mod.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Damian Brudaşca. Domnul Pavel Târpescu este? Urmează domnul Cristian Sandache.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Astăzi mă voi referi la cine e vinovat de situaţia de la R.A.D.P. Cluj-Napoca.

De mai multă vreme, presa a acordat o mare atenţie problemelor de la R.A.D.P Cluj-Napoca, mai precis eforturilor pe care le face actuala directoare pentru evitarea falimentului. Ca de atâtea ori însă, precizările sunt incomplete şi parţiale, refuzând să pătrundă în esenţa problemei şi să identifice pe cei vinovaţi de această situaţie.

După cum se ştie situaţia de la R.A.D.P. nu este nouă. De ea nu se face vinovată în totalitate actuala conducere. Încă din anul 2000, au existat semnale că la R.A.D.P. lucrurile au luat o întorsătură ce frizează penalul, graţie ingineriilor şi ilegalităţilor săvârşite constant de directorul de atunci al regiei - inginerul Liviu Medrea. Acesta a ajuns să se comporte ca un veritabil vechil, cu sprijinul interesat al PDSR, dar şi al vechi guvernări CDR-UDMR, care îşi fixase ca obiectiv înlăturare din fruntea administraţiei româneşti a capitalei de suflet a Ardealului a domnului Gheorghe Funar.

Toate tentativele făcute de a verifica situaţia contabilă a regiei s-au lovit de opoziţia drastică a inginerului Medrea, speriat că ar putea ieşi la iveală hoţiile sale sistematice. Cu toate acestea, s-a descoperit că în perioada campaniei pentru alegerile locale din primăvara lui 2000 "ministerul Medrea" a angajat cu contracte de prestări servicii aproape 300 de persoane, toţi membri ai PDSR, pe care i-a folosit pentru munca de propagandă în interesul acestui partid. Între sarcinile trasate lor de inginerul Medrea s-au aflat participările la adunările şi mitingurile electorale, scandarea de lozinci pedeseriste, lipirea de afişe şi distribuirea materialelor de propagandă. După cum se vede, toate activităţi specifice programului de activitate al regiei şi în interesul nemijlocit al locuitorilor municipiului. Salariile substanţiale ale acestora au fost achitate din banii regiei, deci ai contribuabililor, nu din fondurile PDSR. După epuizarea fondului de salarii, inginerul Liviu Medrea, cu bărbăţia-i cunoscută, a dat însă vina pe primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru faptul că acesta a refuzat să accepte falsurile făcute în facturile pentru lucrările prestate. Dar Liviu Medrea nu s-a oprit aici, el a plătit sute de milioane de lei ca onorariu unui avocat care îl apăra în calitate de persoană fizică, în procese care nu aveau nimic de-a face cu regia. Generozitatea nababului pedeserist se explica şi prin faptul că respectivul avocat a acceptat pe fiica sa pentru stagiul de practică avocaţială.

Inginerul Medrea a avut grijă de fiica sa şi altfel, angajând-o în regie, iar pentru 3 ore de nepreţuită muncă la Secţia de ecarisaj a plătit-o cu un salariu mai mare decât al unui inginer cu o vechime în muncă de 20 de ani. Pentru a-şi acoperi aranjamentele, inginerul Medrea ajunsese să factureze şi să pretindă municipalităţii să plătească pentru că ar fi acordat câinilor comunitari un tratament princiar, pentru care ar trebui să fie invitat de domnul Băsescu, din care nu lipseau o serie de specialităţi ca: salam, şuncă, brânză topită etc. Asta în timp ce reducea sistematic, cu o satisfacţie sadică numărul locurilor de muncă în cadrul regiei.

N-am vrea să ne referim şi la alte fantezii şi aberaţii ale inginerului Medrea, care au costat zeci de milioane de lei bugetul şi aşa în suferinţă ale regiei pe care a condus-o. În loc să-şi confirme angajamentul pentru lupta împotriva corupţiei şi să permită justiţiei să-şi urmeze cursul, PDSR l-a apărat şi îl apără în continuare cu străşnicie pe Liviu Medrea, asumându-şi în acest fel şi faptele sale de natură penală. Iar pentru merite în lipit de afişe şi propagandă mincinoasă i-a încredinţat ca şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, gestionarea fondurilor bugetare ale judeţului. Rezultatele se văd, se cunosc, se simt.

Recent, un deputat PSD, îngrijorat subit de soarta regiei şi a conducerii ei, sugera ca găurile negre de aici să fie acoperite de consiliul local. Cu alte cuvinte, să se accepte ca banii folosiţi de inginerul Medrea în interes personal şi de partid să fie suportaţi de contribuabilii clujeni. Motivul invocat de acesta este că la nivel naţional se procedează identic cu regiile aflate în impas financiar. Înteresantă optică şi certă expresie a justiţialismului proverbial şi impresionant pesedist!

De remarcat că, dând dovadă de laşitate sau poate recunoscându-şi în ceasul al doisprezecelea vinovăţia, inginerul Medrea, prezent la discuţie, a tăcut tot timpul chitic. Să vedem dacă până la urmă vor tăcea şi primul ministru şi justiţia.

Ca să fie credibilă politica dumneavoastră, domnule prim-ministru, de combatere a corupţiei şi corupţilor sugerăm ca Parchetul Naţional Anticorupţie să-şi înceapă activitatea cu infracţiunile lui Liviu Medrea şi ale altora ca el.

Altfel, nici în acest caz, demersul dumneavoastră, domnule prim-ministru, nu va depăşi faza declaraţiilor frumoase de intenţie, care dau bine la imagine, dar sunt ca apa sfinţită.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Invit la microfon pe domnul Cristian Sandache şi se pregăteşte domnul Vlad Hogea.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Veniţi alături de mine toţi cei mărunţi, toţi cei care se simt excluşi" afirma, duminică noaptea, Jean-Marie Le Pen, liderul Frontului Naţional Francez, unul dintre finaliştii alegerilor prezidenţiale din Franţa.

La o privire superficială am fi tentaţi să nu acordăm o preocupare deosebită unui eveniment ce aparţine, în fapt, vieţii politice interne din hexagon. În aparenţă. În realitate, însă, rezultaltele primului tur ale prezidenţialelor Franţei semnifică efectele pe care le pot avea asupra unui segment al electoratului dintr-o ţară cu solidă tradiţie democratică, eşecurile reale sau imaginare ale politicianismului, o anumită exasperare a celor mai defavorizaţi, în faţa retoricii clasice, vizavi de un discurs atipic, pe alocuri frust şi chiar incitant prin aparenta energie degajată. Dacă adăugăm aici şi faptul, deloc de neglijat, că iniţiatorul acestui tip de discurs nu a exercitat niciodată puterea politică, rezultă că pentru unii oameni, care se simt cu adevărat străini sufleteşte în propria lor ţară, un astfel de comportament politic devine o tentaţie.

Demagog de mare talent, îmbinând ca un predicator straniu spaimele colective cu ideea apărării interesului naţional, liderul extremei drepte franceze este semnificativ ca prezenţă pentru o întreagă galerie de personaje gen Iorg Heider sau Vladimir Jirinovski, ultimul, de altfel, oferindu-se să-l susţină personal pe Le Pen.

Pentru noi, românii, acest rezultat trebuie să ne facă mai atenţi în ceea ce priveşte căile prin care modelul democratic, cu toate articulările sale, este aplicat în planul realităţii româneşti. Corupţia, sărăcia, atitudinea faţă de oameni, prestaţia politicienilor, totul este contabilizat cu ocazia alegerilor, iar anumiţi oameni pe care, în nici un caz, nu trebuie să-i dispreţuim optează pentru unii politicieni care ştiu să le exploateze cu abilitate frustrările. Astfel de exemple se pot întâlni în toate ţările.

Unii cu un soi de populism băşcălios, dând impresie electoratului că fac corp comun cu el, că dispreţuiesc la rândul lor pe îmbogăţiţii de mucava, pe prigonitorii celor săraci. Alţii fac apel la arsenalul neomesianismului politic, la retorica populată din belşug cu teme esenţiale ale mitologiei sau istoriei popoarelor respective. E nevoie însă de soluţii economice, sociale, politice cu adevărat democratice. E nevoie ca pe cei mai săraci şi mai defavorizaţi dintre noi să-i tratăm mereu cu înţelegerea cuvenită şi să nu le jignim demnitatea. Niciodată un grup sau un segment mai larg de oameni nu trebuie culpabilizat sau demonizat pentru o anumită opţiune politică, chiar dacă aceasta nu convine majorităţii.

Democraţia autentică presupune însă cultivarea dialogului şi impunerea acelor modele economico-sociale cu adevărat benefice pentru ca nici un demagog, fie el şi seducător pe alocuri, să nu mai vândă iluzii periculoase celor aflaţi - parafrazându-l pe Emil Cioran -"pe culmile disperării".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Vlad Hogea şi se pregăteşte domnul deputat Wittstock.

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În Iaşi, ca şi în întreaga ţară, de altfel, polarizarea socială a devenit o realitate incontestabilă de care trebuie să ţinem seama atunci când analizăm starea naţiunii române din perspectiva subdezvoltării economice.

Undeva sus, în vârful piramidei bogăţiei, se găsesc cei care prin mijloace adesea ilegale au acumulat averi fabuloase în detrimentul majorităţii populaţiei. De fapt, dacă vrem să fim sinceri până la capăt, trebuie să spunem că schimbarea de sistem din decemrie 1989 a avut ca miză principală transferarea avuţiei naţionale din mâinile tuturor cetăţenilor statului român în ghearele unei minorităţi acaparatoare şi nesătule, care crede că-şi va lua agoniseala şi pe lumea cealaltă când va trece Stixul cu luntrea lui Caron. Nici nu mai ştii cum să domoleşti revolta păgubiţilor şi cum să opreşti din plâns un popor copleşit de durerea umilinţei. Încotro să se mai îndrepte aceşti oameni aduşi în pragul sinuciderii de toate regimurile politice postdecembriste, prea puţin înduioşate de drama colectivă a românismului, dar foarte meticuloase în a-şi satisface pe deplin şi la termen clientela mafiotă.

Cât va mai trage la jug acest neam parcă blestemat să nu se mai ridice niciodată din genunchi? Câte rugăciuni mai trebuie să facem pentru a îndrepta mila cerească şi ajutorul divin asupra urgisitului popor român. Vine o vreme când ne plictisim de tot şi de toate, când ne copleşeşte greaţa şi nimic nu ni se mai pare prea grav. Lăsăm deoparte prudenţa laşă cu care am fost învăţaţi şi rostim adevărul până la capăt. Totul este un joc, un truc monstruos, o capcană de şoareci, în care, naivi cum suntem, vom cădea fără vreo minimă opoziţie. FMI, UE, NATO, CSI, OSCE, iniţialele unor iluzorii integrări care nu vor veni, iar dacă totuşi vor veni vor fi împovărătoare şi tardive. Tragedia naţională e aici în interior, unde nimeni dintre cei care au guvernat în ultimii 12 ani nu a oprit hemoragia economiei româneşti. Demagogia a înlocuit pragmatismul, iar în locul unei clase politice responsabile am avut o clică politică primitivă. Ce dreptate să pretindem când ne judecă bandiţii, ce obiectivitate să le cerem călăilor noştri? Ce bunăvoinţă să aibă faţă de naţiune cei care au fost năimiţi s-o sugrume mai straşnic? Întrebări care îşi află răspunsul în sângele sudoarea şi lacrimile poporului român. Un milion de probleme, o singură soluţie - PRM. Pentru inteligenţa cu care am mers întotdeauna la cercetarea originii răului, pentru dibăcia cu care a ştiut să intuiască sursa primordială a dezastrului. Pentru curajul şi vigoarea cu care a ştiut şi ştie să se opună.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este prilejuită de o aniversare.

Cu 10 ani în urmă, la 21 aprilie 1992, miniştrii de externe de atunci ai României şi Germaniei, Adrian Năstase şi Hans-Dietrich Genscher au semnat la Bucureşti Tratatul dintre cele două state privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. "Acest tratat, arăta recent preşedintele României, Ion Iliescu, cu ocazia vizitei efectuate de preşedintele Germaniei, Johannes Rau, în ţara noastră, a aşezat raporturile româno-germane pe un făgaş modern, de factură cu adevărat europeană, conferindu-le o nouă calitate, aceea de element constitutiv al Europei unite".

În baza celor convenite în acest tratat, relaţiile româno-germane au cunoscut în ultimii 10 ani o ascensiune continuă atât în plan politic, cât şi în privinţa extinderii şi diversificării schimburilor economice sau a celor culturale. De fapt, acest tratat privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa constituie un impresionant inventar al domeniilor cooperării reciproce, un program convingător al intenţiilor de colaborare, având drept ţintă edificarea Casei comune europene. Cooperarea regională, mediul înconjurător, transporturile, colaborarea tehnico-ştiinţifică, moştenirea culturală comună, promovarea tinerei generaţii, turismul, domeniul sanitar, combaterea criminalităţii şi nu în ultimul rând protecţia minorităţilor naţionale constituie doar câteva din sferele de interes comun pentru care Tratatul româno-german, semnat cu 10 ani, în urmă a creat cadrul colaborării dintre cele două state.

În baza dispoziţiilor tratatului, Germania a încurajat consecvent procesul transformărilor democratice din România, sprijinind eforturile ţării noastre de integrare europeană şi euro-atlantică.

O atenţie specială este acordată, în cadrul tratatului, minorităţii germane din România. Încă în preambul, părţile semnatare constată că "minoritatea germană din România a adus şi aduce în continuare o contribuţie valoroasă şi inconfundabilă la viaţa societăţii româneşti şi constituie astfel o punte firească de legătură între cele două popoare". Părţile declară "dorinţa de a păstra viabilă această contribuţie istorică spre binele comun" şi se angajează, în cuprinsul art.16 al tratatului, că "vor conveni programe de măsuri concrete pentru a asigura menţinerea minorităţii germane şi pentru a o sprijini în reorganizarea vieţii ei sociale, culturale şi economice, în noile condiţii din România".

Azi, la 10 ani de la semnarea tratatului de cooperare româno-german, putem constata efectele benefice ale acestuia asupra consolidării structurilor comunitare ale minorităţii germane, puse la grea încercare de emigrarea masivă a etnicilor germani atât în perioada ceauşistă, cât şi în primii doi ani după căderea comunismului în România.

Tratatul dintre România şi Republica Federală Germania, semnat la 21 aprilie 1992, va marca, desigur, în mod decisiv şi benefic şi de acum încolo relaţiile româno-germane. "Pe această bază dorim să intensificăm, în continuare, relaţiile între ţările noastre în toate domeniile şi la toate nivelurile societăţilor noastre" afirma preşedintele Germaniei, Johannes Rau, cu ocazia recentei sale vizite în România. În timp ce ministrul federal de interne, Otto Schily, susţinea de la această tribună a Camerei Deputaţilor, cu câteva zile în urmă, sprijinul Germaniei şi al guvernului federal pentru dezideratele politice de bază ale României - aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Că în România, anormalitatea este cotidiană şi ceva banal este arhicunoscut. În acest context, amintesc că în uriaşa delegaţie care l-a însoţit la Bruxelles pe domnul prim-ministru, şi doar a cărei cazare la hotel a costat aproape 10 mii de euro, nici un sfert nu a participat la întâlnirea de la sediul NATO. Megalomanie ieftină pe banii contribuabililor! Altă anomalie.

Mai avem un secretar de stat în persoana domnului Gheorghe Stan. Unde? La Secretariatul General al Guvernului. Cu ce se ocupă acest domn? Cu investiţiile. Domnul Gheorghe Stan s-a mai ocupat cu investiţiile la fosta Casă a Poporului, actualul Palat al Parlamentului. Frumoasă, firească şi utilă continuitate. Iată că România are de 10 ori mai mulţi secretari de stat decât Olanda şi un p.i.b. de 20 de ori mai mic decât această ţară. Asta apropo de integrare! Ar putea domnul ministru Şerban Mihăilescu să facă "ciocul mare" şi să ne dea explicaţii în legătură cu noul său subaltern? Ar putea, dar fiind stat democrat, n-o va face, mai ales că circulă şi unele zvonuri în legătură cu anumite relaţii dintre... zvonuri, repet, dintre domnul Gheorghe Stan şi fosta poliţie politică.

De la anormalitate la paranoia politică nu e decât un pas. Săptămâna trecută, un important lider PSD a declarat: "Anul 2002 este astral pentru România, comparabil cu anul 1918". Referirea este în legătură cu aderarea României la NATO, care este practic împlinită, nu pentru că acest guvern a făcut mai mult decât celelalte, ci doar pentru că acesta este cursul istoriei. Dacă asemănarea dintre 1918 şi 2002 ar fi fost doar o ofensă adusă generaţiei întregitorilor de neam, poate n-aş fi reacţionat, dar cred că este o ofensă adusă de-a dreptul istoriei naţionale. Brusc am făcut două coloane. Prima cu: Iorga, Maniu, Goldiş, Tache Ionescu, Maiorescu, Titulescu, Goga, Duca, Argetoianu, Averescu, Marghiloman etc. Şi, cea de-a doua cu: Paşcu, Andronescu, Tănăsescu, Mihăilescu, Mitrea, Popescu, Dâncu, Gingăraş etc. Şi, în final, m-am cutremurat. Ar trebui să-l pun pe Adrian Năstase în dreptul lui Ionel Brătianu şi pe Ion Iliescu în dreptul Regelui Ferdinand. Şi încă o dată, Eminescu este atât de actual: "Veacul nostru îl umplură saltimbancii şi nerozii".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Traian Dobre, urmează domnul Octavian Sadici.

Domnul Traian Dobre:

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

De regulă, de la acest microfon şi în special la declaraţiile politice se aduc acuze, se arată nereguli şi mai puţin lucruri bune şi împliniri. Am să încerc să fac excepţie de la regulă, ca şi domnul Puiu Haşotti, să arăt "anormalitatea".

În perioada 15-16 aprilie 2002, la Bruxelles, a avut loc cel de-al 13-lea Comitet Parlamentar Mixt, Uniunea Europeană - România. Delegaţia română a numărat 13 parlamentari din tot spectrul politic. Pe această cale mulţumesc tuturor colegilor, indiferent de culoarea politică, pentru aportul adus, mai puţin colegilor din guvernare de la U.D.M.R.

Din partea Palamentului European au participat nume cunoscute cum ar fi: domnul Souladakis, vicepreşedinte al Parlamentului European; Jo Leinen Konrad, Germania; Prets, Austria şi Comisarul şef pentru integrarea României, domnul Günter Verheugen. De asemenea, au participat miniştrii Puwak şi Puşcaş.

Aş vrea să scot în relief doar câteva din ideile comisarului şef din partea Comisiei Europene, Günter Verheugen. Domnia sa a arătat că drumul României spre Uniunea Europeană este ireversibil, iar în ultimele 15 luni, România a dovedit că este credibilă în ceea ce priveşte cererea ei de aderare. Domnul Verheugen a evocat în egală măsură progresele României în materie de pregătire a integrării şi negocieri, dar şi punctele slabe care trebuie corectate.

"România a făcut progrese pe care mulţi observatori nu le credeau posibile", aducând drept argumente sistemul legislativ românesc şi chestiunea drepturilor omului. A menţionat, de asemenea, progresele României în agricultură şi în mediu, însă a pus în balanţă şi rămânerile în urmă în realizarea reformei, restructurare şi în privatizare, în reforma administrativă şi combaterea corupţiei şi asigurarea independenţei justiţiei.

În privinţa criteriilor politice, s-au realizat progrese importante. Parlamentul României funcţionează din ce în ce mai eficient, preluarea aquis-ului s-a ameliorat. S-au făcut progrese importante prin ameliorarea situaţiei copiilor instituţionalizaţi, există o strategie adoptată în privinţa romilor.

Exprimându-şi satisfacţia pentru reformele realizate şi capacitatea demonstrată a Guvernului României de a-şi respecta obligaţiile, Comisarul Verheugen a subliniat că nu trebuiesc pierdute din vedere următoarele: independenţa principalelor instituţii publice, combaterea corupţiei şi, în mod deosebit, în justiţie, urgentarea ritmului de privatizare, continuarea reformelor, restructurare care trebuie făcută în agricultură, afaceri interne, mediu.

În ce priveşte capacitatea de transpunere a aquis-ului comunitar, România trebuie să facă progrese substanţiale. Şi aici am obţinut două lucruri deosebite: deschiderea tuturor capitolelor de negociere din aquis-ul comunitar decembrie 2002, închiderea acestora în decembrie 2003 sau cel mult ianuarie 2004.

Comisarul Verheugen a arătat că importanţa geostrategică a României a crescut, inclusiv în raport cu ultimele evoluţii din Republica Moldova, iar Uniunea Europeană susţine candidatura României la NATO.

De asemenea, nu poate fi trecut fără a fi menţionat şi reprezentantul Preşedinţiei spaniole în exerciţiu a Uniunii Europene care a subliniat următoarele: România beneficiază de un tratament pe baza propriilor sale merite şi trebuie să acţioneze neîntârziat în următoarele direcţii: îmbunătăţirea capacităţii administrative şi juridice cu sprijinul planului de acţiune pentru întărirea capacităţilor administrative şi judiciare propus de comisie; garantarea independenţei justiţiei, cu afirmarea reformei structurale în economie, continuarea eforturilor în direcţia restructurării agriculturii.

A remarcat cu satisfacţie progresele făcute în domeniul protecţiei copilului, precum şi în implementarea strategiei pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor. A subliniat, de asemenea, capacitatea României de a utiliza corect fondurile de preaderare, criteriu în evaluarea gradului de pregătirea României pentru a fi membră în Uniunea Europeană.

Reprezentanţii Guvernului român, doamna Puwak şi Vasile Puşcaş, negociatorul şef al României, şi-au exprimat satisfacţia pentru aprecierile oficialilor europeni, arătând că Guvernul român a formulat strategii care să contribuie la combaterea corupţiei, subliniind, în acelaşi timp, că mai sunt paşi de făcut pentru a îndeplini recomandările Comisiei europene.

Reuniunea s-a încheiat prin adoptarea recomandărilor adresate de Comitetul Parlamentar Mixt, Guvernului român şi instituţiilor europene, recomandări favorabile României atât pentru integrarea în NATO, cât şi în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Octavian Sadici. Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Fac apel la colegii care urmează să-şi concentreze ideile ca să ne putem încadra în timpul afectat declaraţiilor politice.

Domnul Octavian Sadici:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Agricultura, ca ramură de bază a economiei naţionale, s-a bucurat de rezultate remarcabile de la unul din sectoarele cu cele mai vechi tradiţii, apicultura. Acest domeniu, în cea mai mare parte, şi din toate vremurile, şi-a păstrat caracterul de activitate privată care a dus la înfiinţarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, asociaţie ce face parte din Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Crescătorilor de Albine - APIMONDIA.

Este important de subliniat faptul că aceasta şi-a păstrat întreg patrimoniul iar caracterul de asociaţie profesională şi modul în care îşi desfăşoară activitatea este comparabil cu cel al asociaţiilor profesionale din Uniunea Europeană.

Demn de remarcat este şi faptul că apicultura din România este singura din lume care beneficiază de o lege proprie, aceasta fiind Legea nr.89 din martie 1998 care reglementează drepturile şi îndatoririle apicultorilor faţă de statul român. Asociaţia are statut propriu, recunoscut prin sentinţa civilă nr.5898/1998 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este singura asociaţie de profil recunoscută de Guvernul României care, prin Ministerul Agriculturii, colaborează în domeniul apiculturii. În art.39 din statut se precizează că patrimoniul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, format din bunuri de natura mijloacelor fixe, dat în folosinţă şi administrare filialelor şi societăţilor comerciale judeţene nu poate fi gajat, ipotecat sau grevat pe orice cale decât cu aprobarea Comitetului Executiv al Asociaţiilor Crescătorilor de Albine din România.

Încălcând prevederile acestui articol, Nicula Vasile, fostul secretar tehnic al Filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, a înfiinţat o societate comercială de profil, păstrând numele de firmă, Filiera asociaţiilor crescătorilor de albine din România, şi preluând astfel în mod fraudulos întreg patrimoniul Filialei ACA Bistriţa-Năsăud, ce-i fusese încredinţat spre administrare.

Valoarea actualizată a acestui patrimoniu este de 3.630 milioane lei, sumă reconsiderată în baza ratei inflaţiei comunicate de către Institutul Naţional de Statistică. Fostul salariat al Asociaţiei Crescătorilor de Albine refuză să restituie bunurile adevăratului proprietar, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România.

Menţionez că, deşi sesizate în mai multe rânduri, organele de poliţie şi cele ale Parchetului Bistriţa-Năsăd au refuzat începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a lui Nicula Vasile chiar dacă infracţiunea este în mod evident dovedită.

În calitate de membru al Biroului Executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, m-am deplasat în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde am solicitat sprijinul prefecturii şi direcţiei agricole, pentru a găsi sprijin în vederea intrării în legalitate a activităţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine ce deserveşte şi apicultorii acestui judeţ.

Din partea domnului prefect nu am beneficiat nici măcar de bunăvoinţă, iar direcţia agricolă, prin directorul general, a confirmat gravitatea situaţiei, dar cu multă amabilitate, a lăsat de înţeles că nu se implică în afacerea numitului Nicula Vasile care pare a fi protejatul organelor de poliţie şi justiţie de la nivel judeţean.

Prin cele prezentate, aduc la cunoştinţa actualei puteri şi a opiniei publice că Guvernul Adrian Năstase nu se implică ferm în eradicarea corupţiei din România. Ca deputat al Partidului România Mare, solicit o angajare fermă a justiţiei în soluţionarea actelor de corupţie prin care sunt create mari prejudicii statului de drept şi instituţiilor lui.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Pavel Târpescu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea politică o să mă refer la taxe şi administrarea acestora fără impact economic.

Într-o recentă vizită parlamentară în străinătate, am constatat cu surpindere că la vama Giurgiu, traficul de persoane şi de mărfuri nu numai că este foarte scăzut, dar la nivelul la care se desfăşoară, vama pare pur şi simplu pustie sau părăsită.

La o diferenţă de patru zile şi la ore diferite, pe traficul de persoane am constatat că microbuzul parlamentar a fost singura maşină care a trecut prin formalităţile de frontieră.

Încercând o explicaţie, am identificat câteva aspecte care ar trebui să intereseze guvernul Năstase, mai ales dacă dorim ca România să devină o ţară atractivă măcar pentru tranzitul de mărfuri şi de persoane dacă nu ca destinaţie.

Traficul de persoane a scăzut, în câţiva ani, de la peste 10.000 de persoane pe zi, la ceva peste 100, iar numărul de TIR-uri vămuite de la 200-240 pe zi, la 80-100.

Cauzele se cantonează în birocraţia exagerată întreţinută de numărul impresionant de reprezentanţi ai instituţiilor statului, fiecare făcând un control specific şi separat în puncte fizice diferite, precum şi cele 5-6 taxe care se percep, de asemenea, separat la diferite ghişee. Cum acestea se percep în lei, fiecare ghişeu este dotat şi cu un birou de schimb valutar.

Terminarea conflictului din Iugoslavia a acaparat tot traficul de tranzit dinspre Orient spre Europa Occidentală nu neapărat prin stabilizarea zonei cât mai ales prin organizarea de la vămile proprii, introducerea unui birou unic de percepere cumulată a tuturor taxelor necesare, în valută şi monedă naţionaă, în mod operativ, folosindu-se infrastructură fizică şi administrativă optimă.

În plus, se mai adaugă şi nivelul competitiv al taxelor, substanţial mai mici decât cele impuse de România, în baza principiului că nu nivelul taxelor aduce venituri la buget, ci numărul de contribuabili, care sunt motivaţi să le plătească.

Iată, domnilor, că după ce s-a modernizat Vama Giurgiu, ceea ce impresionează nu este animaţia ci pustietatea, iar ceea ce surprinde nu este orientarea de piaţă care să atragă traficul care, la rândul lui, să contribuie la încasări reale de taxe şi tarife, ci abordarea pur administrativă, de frumoasă vitrină într-un pustiu bine asfaltat şi cu gherete şi clădiri funcţional, chiar moderne, însă locuite doar de reprezentanţii instituţiilor implicate în controlul la trecerea frontierei.

Concluzia este evidentă: neeconomicul ne călăuzeşte în continuare. Avem o listă de taxe şi tarife bine garnisită şi pe cei pregătiţi să le încaseze, dar nu avem clienţi şi, evident, nici încasări la buget.

În onestitatea celor care lucrează în Vama Giurgiu ca funcţionari ai statului, întrebarea cât mai pot fi bugetate acese locuri de muncă este legitimă şi îngrijorătoare, lipsa de încasări devenind şi o problemă a acestora. Ce ar trebui să se întâmple cu cei care manifestă atâta inflexibilitate şi lipsă de orientare de piaţă, dar care periclitează cu bună ştiinţă încasările statului şi chiar nişte locuri de muncă?

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Pavel Târpescu. Urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să prezint în faţa dumneavoastră câteva considerente privind dezvoltarea intreprinderilor mici şi mijlocii ca parte integrantă a unei economii armonioase şi performante, articulate organic procesului de globalizare, care să facă faţă sfidării actualei etape pe care o parcurgem, în perspectiva aderării ţării noastre la structurile europene şi euroatlantice.

Experienţa ţărilor dezvoltate demonstrează rolul IMM-urilor ca fiind un adevărat catalizator al economiei, ajutând în formarea produsului intern brut şi absorbţia forţei de muncă.

În ţara noastră, neglijate de guvernele de dreapta din perioada 1996-2000, în prezent IMM-urile intră în peisajul cotidian definindu-şi clar rolul şi importanţa pentru economia naţională, conturându-şi drumul spre o economie de piaţă din ce în ce mai dinamică şi funcţională dar nu lipsite de unele elemente perturbatoare.

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă actorul principal al dezvoltării economice şi este singurul în regiunile mai puţin dezvoltate, aşa cum este caracterizată zona Moldovei. Numai la nivelul Municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, funcţionează peste 1500 de IMM-uri, unde este concentrată o mare parte a forţei de muncă disponibilizată, multe din acestea cunoscute şi apreciate pe piaţa de profil românesc şi în străinătate, printre care se numără şi Societatea comercială A.C.K. SRL, societate cu 70 de angajaţi care are o structură de producţie diversificată, realizând sisteme de măsurare a debitelor, a energiei termice, a instalaţiei de etalonare, accesorii necesare la instalarea sistemelor de măsurare a debitelor, service pentru aparatura furnizată. Societatea colaborează cu firme de prestigiu, cum sunt: Danfus, Santex, Ericsson, având beneficiari societăţi de prestigiu ca: Petrom, Termoelectrica, S.C. ARLO Slatina, Dero Lever Ploieşti, Letea Bacău, Romgaz Mediaş şi altele.

Cifra de afaceri cunoaşte o curbă ascendentă, ajungând de la 26 de miliarde în 1999, la peste 45 de miliarde în anul 2001.

O altă unitate reprezentativă pentru Municipiul Paşcani este şi S.C.Aden SRL care a asimilat şi a introdus în fabricaţie peste 200 de modele de uşi, ferestre, în două variante constructive: termopan şi clasic, mobilier şcolar, mobilier de uz casnic şi de birou, precum şi elemente de jardinaj.

Societatea are contracte cu beneficiari de anvergură din economia românească şi cu parteneri din Grecia, din Italia. Dacă în 1999 societatea a realizat o producţie de peste 500.000 de euro, pentru anul 2002, se preconizează o producţie de peste 1 milion de euro.

Considerând întreprinderile mici şi mijlocii motorul economiei româneşti, Guvernul Adrian Năstase a conceput o nouă abordare economică pentru dezvoltarea lor şi încurajarea antreprenoriatului pe plan intern şi internaţional pentru găsirea soluţiilor viabile la problemele cu care acestea se confruntă, în spirit programului de guvernare pe perioada 2001-2004.

A fost îmbunătăţit accesul IMM-urilor la finanţare, în special în sectoarele economice prioritare, prin majorarea capitalului social la fondul social de garantare şi creditare, cu 144 de miliarde de lei. Pe această bază, se vor înfiinţa noi întreprinderi mici şi mijlocii, concomitent cu dezvoltarea celor existente, prin îmbunătăţirea dotării tehnice şi tehnologice.

Pentru sensibilizarea mediului de afaceri românesc va fi susţinută reţeaua naţională de centre de consultanţă şi informare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, prin alocarea a peste 260 de mii de euro pentru funcţionarea a 8 centre euroinfo. Sunt în curs de elaborare şi implementare programe de susţinere a participării IMM-urilor la expoziţii şi târguri de specialitate interne şi internaţionale, pentru care vor fi alocate circa 20 de miliarde de lei.

Competenţa este nemiloasă în condiţiile unei economii foarte dinamice, iar supravieţuirea unei societăţi private depinde în mare măsură de capacitatea sa de adaptare. Ea ia forma unui război împotriva propriilor noastre limite.

Întreprinderile mici şi mijlocii din România pot fi şi ele, în unele cazuri sunt deja, acele unităţi de elită care fac primii şi cei mai grei paşi pentru aderarea companiilor româneşti la practicile şi la mediul de afaceri europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Se pregăteşte domnul Eugen Nicolaescu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Duminică, 21 aprilie 2002, în Franţa, s-a produs un adevărat cutremur. În urma desfăşurării primului tur al alegerilor prezidenţiale şi realizând 17,04% din voturi, "Le vieux lion" (Bătrânul Leu) Jean Marie Le Pen, preşedintele Frontului Naţional Francez, s-a calificat pentru a disputa turul doi, cu actualul preşedinte Jacques Chirac, la o distanţă de 2,59%.

Un vot pe cât de surprinzător, pe atât de asemănător cu cel din România din 26 noiembrie 2000, când Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, devansând aproape "toată floarea cea vestită a întregului Apus", s-a calificat alături de Ion Iliescu pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din România.

Şi ca şi la noi, ca la o comandă, cei eliminaţi s-au întrecut să dea declaraţii de susţinere a actualului preşedinte pentru a susţine că poporul francez va respinge orice urmă de extremism. Care extremism, domnilor? Jean Marie Le Pen, în Franţa, este exponentul dreptei, a dreptei care înseamnă economie şi naţionalism. Şi ce este naţionalismul altceva decât scutul care apără Naţia, o mişcare politico-ideologică apărută în Europa la sfârşitul secolului al XIX-lea şi care pune în centrul intereselor sale Naţiunea, considerată entitate politică supremă.

Astăzi, când în întreaga lume se vorbeşte despre globalism, peste o şesime din poporul francez îşi îndreaptă opţiunea către un naţionalist.

Victoria lui Le Pen exprimă speranţa pentru a lupta împotriva criminalităţii, imigraţiei şi a declinului constant al influenţei Franţei pe plan internaţional. În discursul său, Le Pen spunea: "Nu vă fie teamă să visaţi, voi, oamenii de rând, voi cei marginalizaţi, cei care v-aţi săturat de greşelile şi actele de corupţie ale politicienilor din ultimii 20 de ani."

Răspunsul se pare că îl dă următorul citat din unul dintre cei mai mari preşedinţi ai statelor unite, George Fitzgerald Kennedy: "Dacă o societate nu poate ajuta celor mulţi care sunt săraci, nu îi poate salva nici pe cei care sunt bogaţi."

Făcând o paralelă cu România, întreb: ce-ar fi fost România dacă istoria ei nu ar fi fost marcată de existenţa unor naţionalişti ca Tudor Vladimirescu, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Eminescu, Ionel I.C.Brătianu, Nicolae Iorga şi atâţia alţii.

Iată de ce, într-o Ţară în care românii au devenit toleraţi şi îşi pierd identitatea în faţa atacurilor grave de leznaţiune, Partidul România Mare şi-a asumat un rol istoric de a se bate pentru drepturile Poporului, de a nu permite nimănui batjocorirea a tot ce este sacru pentru acest Neam.

Iată motivul pentru care Partidul România Mare se află într-un conflict deschis cu toţi trădătorii de Ţară, cu toţi Komisarii străini care ne batjocoresc şi tratează România ca pe o ţară de second-hand, ca pe o junglă bună de defrişat şi jefuit. Mai rău decât am ajuns, nu are cum să fie.

Asistăm cu indiferenţă la modul în care zi de zi are loc distrugerea deliberată a patrimoniului naţional, cum în special pământul sfânt al Transilvaniei se vinde la străini, la epurarea etnică şi maghiarizarea forţată a judeţelor Harghita şi Covasna, la separarea şcolară a copiilor noştri, în baza unui protocol de trădare naţională între P.S.D. şi U.D.M.R.

Oare unde se elaborează politica internă şi externă a României? La Bucureşti sau la Budapesta, la Tel-Aviv sau la Washington? Unde sunt promisiunile populiste, de a nu fi umiliţi la noi acasă, făgăduite populaţiei în toamna anului 2000 de către P.S.D?

Niciodată şi nicăieri în lume mafiei transnaţionale nu i-a mers cu naţionaliştii care n-au acceptat înstrăinarea pământurilor şi a patrimoniului naţional. Cu ce drept israelienii, americanii, germanii, olandezii ne dau lecţii de toleranţă şi multiculturalism, de spiritualizare a graniţelor, mergând până la desfiinţarea lor, în timp ce ei s-au luptat şi se luptă încă şi astăzi pentru fiecare palmă de pământ pentru însemnele şi simbolurile naţionale proprii?

Partidul România Mare crede şi susţine integrarea României într-o Europă unită, dar într-o Europă a patriilor şi a naţiunilor, în care fiecare să se poată exprima şi aduce partea sa de contribuţie la civilizaţia mondială, crede în dreptul României de a-şi reface vechile hotare.

Noi înţelegem de ce francezii, simţind atacul pe care-l dă mondializarea împotriva naţiunilor, l-au propulsat pe Jean Marie Le Pen în turul al doilea al prezidenţialelor şi-i dorim un sincer succes.

Bonne chance, monsieur Le Pen!

Vive la France!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Eugen Nicolaescu. Se pregăteşte domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolaescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Timp de 12 ani, România şi-a câştigat în plan european şi internaţional, statutul de ţară care respectă cu adevărat drepturile minorităţilor şi care a dovedit că poate fi un adevărat model de convieţuire pentru ţările din zonă.

Dar, iată că în primăvara acestui an, politicieni şi cetăţeni ai României asistăm la o lecţie de convieţuire susţinută de un grup de copii, elevi ai liceului Bolyai Farcas din Târgu-Mureş. Poate că din cauza faptului că pentru nişte adolescenţi, trucurile politice nu par a avea valoare, elevii români din Liceul Farkas nu înţeleg de ce trebuie să părăsească instituţia de învăţământ pentru care au optat atunci când au susţinut examenul de admitere. Şi asta, doar pentru faptul că sunt români, că aparţin majorităţii acestui stat.

Astfel, ne aflăm în faţa unei situaţii paradoxale. Trebuie să apărăm drepturile legitime ale unei majorităţi ce a devenit monedă de troc politic între partidele ce-şi împart puterea în acest moment în România.

Cele 500 de semnături adunate de elevii de la secţia română a deja vestitului liceu din Târgu-Mureş trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru autorităţile de la Bucureşti. Căci, iată cum, în urma unei acţiuni cu pur caracter politic, şi care nu a avut în vedere urmările ce le poate produce, reprezentanţii P.S.D. şi U.D.M.R. au transformat atmosfera liniştită din acest oraş într-una tensionată.

Nici unul dintre aceste partide nu au învăţat nimic din lecţiile propriului trecut. În acest fel, liderii UDMR se dezic practic de la toate principiile şi valorile pe care le susţineau până nu de mult, aducând umbra izolaţionismului într-o comunitate ce învăţase lecţia convieţuirii. Şi acest fapt este cu atât mai grav cu cât acest flagel poate afecta minţile tinere ale unor adolescenţi care doresc doar să-şi construiască viitorul împreună.

Ceea ce este mult mai îngrijorător este reacţia reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale care igonoră cele 500 de semnături spunând că acestea nu reprezintă poziţia şcolii, ci a unui grup de persoane. Astfel, ne lovim din nou de aceeaşi reacţie de ignorare a problemelor reale ale comunităţilor din România, puterea de la Bucureşti fiind mult mai interesată de încheierea de noi protocoale şi convenţii pentru a-şi asigura continuitatea guvernării.

Partidul Naţional Liberal atrage atenţia asupra pericolului pe care-l poate crea atitudinea indiferentă şi tratarea cu superficialitate a unor situaţii tensionate. Un guvern care pretinde a fi european nu poate călca în picioare valori europene fundamentale precum toleranţa, convieţuirea şi dreptul la şanse egale.

Nu putem adopta legi care interzic orice discriminare şi apoi să condiţionăm dreptul de a învăţa în liceul ales de apartenenţa etnică. Este pur şi simplu inacceptabil pentru orice stat democrat. Simpla monitorizare a situaţiei de către autorităţile guvernamentale pare a fi doar o soluţie fără consistenţă care nu pare a aduce nici o rezolvare în plan concret.

Partidul Naţional Liberal cere reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Guvernului asumarea responsabilităţii pentru situaţia creată şi revocarea imediată a măsurilor de segregare etnică de la Târgu-Mureş.

P.N.L. va declanşa procedura de strângere de semnături pentru formarea unei comisii parlamentare de anchetă a situaţiei de la Târgu-Mureş.

Considerăm că toţi parlamentarii trebuie să fim solidari în încercarea de a găsi un răspuns cât mai rapid la problemele cu care se confruntă comunitatea locală şi elevii din acest oraş.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte domnul Mircea Costache.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

În ultimul timp, se aude tot mai des întrebarea "Care este Interesul Naţional al României în procesul de aderare la Uniunea Europeană?!"

Ea este formulată la diverse niveluri, de către diverşi oameni politici şi răspunsurile sunt nuanţate. Dezbaterile pe temele integrării vizează şi formularea unui răspuns adecvat spre a se putea vectoriza eforturile în consecinţă.

Din punctul de vedere al Partidului România Mare, un răspuns corect la această problemă fundamentală se poate da numai dacă se pleacă de la constatarea că analizăm un sistem socio-uman aflat într-un proces accelerat de transformare. Ştim de unde am pornit şi intuim unde dorim să ajungem. Pe ce căi, prin ce metode, cu ce eforturi etc. toate acestea sunt faţete ale concretizării răspunsului la întrebarea: "Care este interesul naţional al nostru?!"

Ştim sigur că, indiferent de momentul istoric al viitorului nostru statut, dorim să fim tot români! Interesul Naţional se enunţă simplu: conservarea identităţii noastre naţionale.

Nimeni nu-şi doreşte ca, la sfârşitul unui proces pe care-l va parcurge România, să constate că, în această ţară, a apărut altceva, că noi nu mai suntem noi. Nici un român nu-şi doreşte ca, de exemplu, să audă numai muzică turcească pe tot cuprinsul ţării!

De aceea, conservarea identităţii este scopul tuturor tranziţiilor noastre; este un răspuns direct la întrebarea pusă pe tema interesului naţional.

Conservarea identităţii se asigură prin respectarea legilor de sistem, a căror acţiune permanentă garantează: stabilitatea, continuitatea şi identitatea. Legile de sistem sunt, în general, legi de conservare şi individualizează un sistem, conferindu-i o pecete de neconfundat.

În limbajul comun, legile de sistem se manifestă pe planuri multiple şi acţiunea lor se exprimă prin ceea ce îndeobşte se numeşte tradiţie. Iată deci, că interesul naţional înseamnă conservarea tradiţiei ca suma legilor de sistem şi asigurarea ei în noile condiţii social-politice. Integrarea în Uniunea Europeană nu înseamnă dezintegrarea României şi reducerea poporului român la o sumă de entităţi zoologice, la un popor hibrid, fără pecete stilistică.

Conservarea identităţii este un proces complex, cu mulţi parametri, printre care: limba română; etno-cultura; spiritualitatea; calendarul cultic; patrimoniul geografic; patrimoniul de pesonalităţi şi de realizări; patrimoniul de idei; sistemul de norme, convenţii şi legi, scrise şi nescrise etc. Pentru fiecare parametru sunt create instituţii specifice care-i asigură acţiunea şi evoluţia.

Nu este cazul să dezvoltăm o idee evidentă. Constatăm însă, că unele răspunsuri la întrebarea formulată pe tema interesului naţional, sunt dezarmant de simpliste. Un fost ministru de externe aprecia că avem mai multe interese naţionale: dezvoltarea economică, asigurarea securităţii naţionale etc. Mă gândeam, în timp ce-şi expunea lecţia, cât de mult a apărat el ca ministru, Insula Şerpilor, ca element al patrimoniului nostru.

Evident, nici un domeniu nu scapă acţiunii factorilor interni şi externi. Ne interesează totul: economia, cultura, securitatea ţării, sănătatea populaţiei, evoluţia demografică, învăţământul şi educaţia, cercetarea ştiinţifică, protecţia mediului, baza de resurse energetice şi de materii prime, folclorul, religia, istoria etc., etc. Indiferent de domeniu, intervenţiile factorilor de conducere şi de administrare trebuie să asigure conservarea identităţii.

Departe de noi gândul de a înţelege prin aceasta încremenirea într-un model trecut, ale cărui resurse ideatice au fost experimentate şi epuizate.

Conservarea identităţii echivalează cu conservarea tradiţiei, nu exclude evoluţiile către progres, ca cele în care ne-am înscris şi pe care ni le dorim. În acelaşi timp, perfecţionarea fiinţei umane impune ca elementele negative ale tradiţiei să intre în crepuscul. Acceptând drept inevitabile mutaţiile din lumea contemporană, sarcina factorilor de putere este de a integra tradiţia în noul peisaj socio-uman şi politic, de a ne regăsi cu identitatea noastră şi în lumea de mâine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi amintesc că, chiar în această sală, în urmă cu un an, domnul Günter Verheugen, înaltul comisar pentru integrare, ne atrăgea atenţia, referitor la starea de lucruri din ţara noastră, că, având un asemenea nivel al corupţiei şi o justiţie subordonată politic, nimeni nu are nevoie de un asemenea partener.

De aceea, mi-am intitulat declaraţia de astăzi: "Infractocraţii în acţiune".

Am impresia, şi uneori chiar certitudinea, că paleativul integrării noastre în rândul ţărilor dezvoltate le-a luat unora minţile, dacă le-ar fi avut vreodată. Mai, mai să crezi că odată ajunşi lângă Germania, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, se şi ia la noi, în mod spontan, ca tusea, microbul organizării sociale, al eficienţei economice, al legalităţii şi disciplinei, al coerenţei şi acurateţei managementului politic şi economic.

Se omite faptul că acele ţări nu ar fi ajuns ce sunt astăzi, dacă nu ar fi fost conduse de oameni fermi, care să imprime societăţilor respective, coeziune, sens, justiţie, cultul valorii, securitate civică, mândrie naţională.

Conducerile, guvernele, personalităţile politice au influenţat valorificarea potenţialului natural şi uman, a conjuncturilor internaţionale, înscriind popoarele lor pe orbita dezvoltării economice şi a progresului social.

Inutil să amintim ce a făcut din Japonia o mare putere economică. Numai resursele naturale, nisipul şi apa? Chiar şi americanii se minunau, cu vreo trei decenii în urmă, de succesele managementului japonez, care eficientiza rapid firme americane falimentare, şi se întrebau într-un documentar cinematografic, care a circulat şi la noi, de ce japonezii pot şi noi nu?

Se vorbea acolo despre "time spirit", mişcarea de invenţii, inovaţii, organizare ergonomică, roboţi industriali, prestigiul firmei, standardul de viaţă al muncitorilor.

Cum credeţi dumneavoastră că poate să aducă propăşirea societăţii româneşti tagma jefuitorilor care calcă în picioare ultimul strop de demnitate a cetăţeanului? În ce constă managementul politic practicat la noi, dacă fiecare guvernare cultivă disoluţia statului, marasmul economic, hoţia generalizată, degringolada socială?

Toată lumea recunoaşte că sărăcia, şomajul, creşterea preţurilor, ineficienţa justiţiei şi ordinii publice, sunt tare ale unei societăţi în derivă, dar nu găseşte nimeni soluţii de redresare.

Când să le găsească, dacă din zori până în noapte o mână de satanişti se gândesc numai la inginerii infernale, la excrocherii fabuloase?

Toţi recunosc faptul că nu se poate nimeni îmbogăţi cinstit peste noapte. Ne-am culcat seara proletari, că aşa a fost sistemul, şi, când ne-am trezit dimineaţă, unii erau deja mari proprietari de fabrici, de rafinării, de hoteluri.

Analizaţi, în câte zeci de ani, în câte decenii devin milionari în dolari, francezi, englezi, americani, germani, alţii cărora vrem să ne alăturăm, şi în câte zile devin unii la noi?!

Principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un om pentru a face parte din structurile de conducere administrativă în ultimii 12 ani, este capacitatea de a fura, de a jefui, de a ţepui.

Dacă nu face dovada eficienţei în a crea fonduri pentru partid, paravanul celor mai mari excrocherii, nu va ajunge niciodată, nici prefect, nici preşedinte de Consiliu judeţean, nici primar, darămite ministru?! Se face pur şi simplu o selecţie artificială, în sensul conservării, perpetuării şi proliferării genei infracţionale a naţiunii.

Dacă până în 1989 maşina comunistă îşi concentra energia pe claxon, acum maşina infracţională preferă, dimpotrivă, tăcerea, omerta sau diversiunea. Şi la umbra nopţii, se chivernisesc unii cu o furie prevestitoare a apocalipsei.

Vreţi să scutiţi poporul de chinuri, de sarabanda scumpirilor, a sinuciderilor şi debusolării? Atunci, nu mai apelaţi la scumpirea accizelor, care duce la scumpirea pâinii săracilor. Puneţi impozit pe hoţie, pe vile, pe proprietăţi dobândite prin fraudă, pontoane în Deltă, automobile de lux, că am ajuns ţara cea mai săracă, cu cele mai multe automobile de lux din lume, nu mai puneţi biruri pe spinarea celor pe care i-aţi adus în sapă de lemn, căci fierul vechi se exportă. Sunt în România oameni care câştigă 500 de milioane, 1 miliard sau mai multe miliarde pe zi, atât de mulţi bani că îşi fac ziare, televiziuni, radiouri, prin care să intoxice şi să manipuleze mulţimea, împotriva propriilor interese.

Publicaţi lista miliardarilor, că poporul are dreptul să-i cunoască, să aprecieze modul cum şi-au făcut averile. Să-i aveţi în vedere şi pe aceia care cumulează, chipurile, în mod legal, concomitent, funcţii precum cele de: demnitar, patron, acţionar, membru în consilii de administraţie, funcţionari de bănci. Noi înţelegem că ei se scoală mai de dimineaţă, dar nici chiar aşa!

În loc să tot măriţi mereu accizele, preţurile la gaze, curent electric, întreţinere, alimente, obiecte caznice, mai bine opriţi jaful în banii publici, pe care îl cunoaşteţi foarte bine.

Care va să zică, nu puteţi scoate banii de la cei ce i-au furat, şi îi puneţi mereu în cârca cetăţeanului! Numai în acest an, contribuabilul român acoperă, prin taxe şi impozite, mii de miliarde furate de la BANCOREX, 4.000 de miliarde de la Banca Agricolă, 1.250 de miliarde de la Compania Română de Petrol. Acesta, da, management! Să măreşti mereu accizele, preţurile, ca să acoperi jaful!

Pretutindeni în lume, se duc războaie pentru petrol, petrolul fiind regele comerţului mondial. Numai la noi prosperă mafioţii, iar Compania Română de Petrol e falimentară. "Gaura" de 1.250 de miliarde de lei de la C.R.P., fiind acoperită prin preluare la datoria publică, pe spatele românilor. Dacă cu petrolul nu faceţi afaceri rentabile, atunci cu ce?! Cu accize, impozite şi taxe poate să guverneze oricine sau nici nu avem nevoie de un guvern. Pretutindeni în lume se duc războaie, am spus, pentru petrol.

În concluzie, vreţi să aveţi bani, să vă ajungă fondurile publice? Furaţi mai puţin!

Parafrazând un celebru senator poet, vom aprecia şi noi că "în ţara lui acciză Vodă, infractocraţii sunt la modă". Dar la modă sunt azi, pe tot continentul european, cum vedeţi, naţionalismul luminat şi justiţiarismul, încât nu pot să nu avertizez: "Domnilor de la Guvern, au şi românii un Le Pen".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna deputat Leonida Lari Iorga. Urmează domnul Ilie Merce.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Am vorbit, nu o dată, că trebuie să fim foarte vigilenţi în relaţia cu Imperiul Rus, revigorat, care nu se lasă de ideea de a folosi teritoriile româneşti pentru a ajunge în Balcani.

La fel am vorbit despre faptul că Tratatul cu Rusia nu trebuie să fie acceptat oricum, ci este cazul să cuprindă şi un articol privind condamnarea Pactului Ribentrop-Molotov şi a protocolului secret la acest pact, de către ambele părţi.

Din păcate, în negocierile ce s-au făcut, partea română nu a reuşit să-şi impună punctul de vedere, obţinându-se doar o anexă tehnică, un soi de declaraţie, care nu are cine ştie ce valoare juridică.

Iată, aşa, umblând cu jumătăţi de măsură, cum ajunge să semnăm documente ce vin împotriva interesului naţional. Şi aceasta, în timp ce fraţii noştri români de peste Prut, luptă pe baricade, unii chiar mor în aceste lupte, şi luptă, să nu uităm cu cine: cu exponenţii imperiului rus colonizator.

Cum vorbirea mea de până acum, în proză, ar suna de parcă, în pustiu, permiteţi-mi să-mi exprim un protest şi în alt gen literar, anume, în versuri, în ce priveşte acest tratat cu Rusia.

Niciodată nu mi-am permis un lux de a vorbi în versuri în vreun Parlament, dar "Sub vişinii în floare/ Ţara e în reflux/ Din lipsă de sentiment /Nu mai simt decât unii/ Ce vin din stihii/ Cum s-a derulat spectacolul mutului figurant./ Dar ce a avut cu nişte copii? De pe ambele părţi ale Prutului/ Nu mai simt decât unii/ Dar foarte puţini/ Ce e cu Basarabia şi Bucovina de Nord/ În Tratatul cu Rusia/ Nişte antiromâni/ Sunt cu hoţii de-acord!/ Ce acord ne-a venit?/Când Ştefan zicea/ Pentru orişice tagmă, a hoţilor/ Ţara aceasta nu e a mea/ Nu e a ta/ E a răstrănepoţilor".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ilie Merce. Se pregăteşte domnul Ştirbeţ Cornel.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia noastră se intitulează: "Cine înjură mai tare PRM, va ajunge preşedinte PNL".

De la acest microfon, a fost rostită o declaraţie politică cu privire la necesitatea încetării dialogului politic cu forţele politice extremiste şi antidemocratice, de pe scena politică românească, din care, la o analiză elementară, rămâne numai cacofonia din titlu, reaua credinţă şi ignoranţa politică desăvârşită a autorilor ei.

După ce a participat la o guvernare catastrofală, în care era interesat numai în satisfacerea intereselor personale ale liderilor săi, PNL a fost readus la statutul unui partid de buzunar care, practic, nu mai contează în politica românească.

Ca orice suferind de nanism, nu poate să-i aibe la pipotă pe cei mari, simţindu-se precum şoricelul care şopteşte elefantului, în timp ce treceau peste un pod: "ce tare tropăim!".

Nu dorim să-i învăţăm pe onorabilii reprezentanţi ai PNL alfabetul politicii, dar dacă ar citi orice discurs al bretenilor, le-ar crăpa obrazul de ruşine, dacă mai au aşa ceva.

Trebuie să ai o mare doză de infantilism politic, pentru a cataloga PRM-ul drept un partid extremist şi antidemocratic, având în vedere prestaţiile acestei formaţiuni politice, precum şi faptul că a fost primul partid care a semnat documente programatice, de aderare a României la structurile europene şi euroatlantice.

Declaraţia politică a PNL, ne duce cu gândul la celebra fabulă a lui La Fontaine, "caleaşca şi musca", în care o muscă bâzâie în urechile cailor care trăgeau la deal o caleaşcă, având impresia că ea face atelajul să meargă, în final, cerând să fie plătită pentru munca ei.

Probabil că PNL va avea pretenţia să fie luat la guvernare, deoarece "refuză orice dialog politic cu PRM-ul, iar autorul declaraţiei politice să fie ales preşedintele PNL. Cine înjură cel mai tare, ajunge preşedinte PNL.

Nu ne putem opri la toate onerismele cuprinse în declaraţia politică. Aceasta ar însemna să o luăm în serios.

Aşadar, apreciem declaraţia politică a PNL, precum fuiorul de fum scos de un trabant, miroase urât, dar se risipeşte repede, aşa, asta ca să fim pe înţelesul autorilor ei.

În ceea ce priveşte refuzul dialogului politic cu PRM, suntem surpinşi, deoarece noi nu am solicitat un astfel de dialog. Partidul nostru dialoghează numai cu partidele politice care au o poziţie bipedă, nu agreează liderii politici fără coloană vertebrală.

Le-am recomanda onorabililor liberali să renunţe la practica denunţurilor de orice fel, cu care au fost obişnuiţi, să ia aminte că societatea românească a evoluat şi să încerce să se adapteze noilor condiţii.

Delaţiunea şi pâra, nu mai sunt căi de afirmare în politică, sau, cum spunea Anton Pann: "Dacă nema putirinţă, ce mai chichireţ gâlceavă".

Trebuie să apreciem faptul că declaraţia politică a liberalilor a avut, totuşi, un merit: ne-a adus aminte de eroul nostru naţional, Bulă, care, iată, n-a murit, ci a intrat în politică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Ştirbeţ Cornel şi ultimul vorbitor, tot un Corneliu, Corneliu Ciontu.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi: "Parchetul naţional anticonstituţie".

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 2002 a Guvernului României, se înfiinţează Parchetul Naţional Anticorupţie, acţiune care este prezentată opiniei publice, dar mai ales organismelor internaţionale, ca o primă măsură concretă de luptă împotriva corupţiei.

Din păcate, însă, şi această măsură poate fi contabilizată, doar la capitolul "Imaginea premierului", care se luptă din răsputeri cu balaurii corupţi, dar în nici un caz nu poate constitui un început real şi eficient de acţiune politică.

Afirmaţia noastră se bazează, în primul rând, pe faptul că această structură se naşte prin încălcarea flagrantă a prevederilor constituţionale, şi, ca urmare, nu are legitimitatea şi credibilitatea necesare pentru a acţiona împotriva propriei identităţi.

Astfel, prin emiterea acestei ordonanţe, se nesocotesc prevederile art. 72 lit. h) şi art. 130 alin. 2 din Constituţie, care prevăd clar că organizarea instanţelor judecătoreşti şi parchetelor se face prin lege organică, şi, în consecinţă, reglementarea prin ordonanţe de urgenţă este neconstituţională.

Motivarea emiterii ordonanţei pe art. 114 alin. 4 din Constituţie, nu este în nici un fel acoperitoare şi nu justifică constituirea unei structuri prin încadrarea la situaţii excepţionale, având în vedere că lupta împotriva corupţiei trebuie dusă de toate instituţiile statului şi îndeosebi de autorităţile judecătoreşti şi ale Ministerului Public, în integralitatea lor.

Încălcarea Constituţiei şi emiterea ordonanţelor de urgenţă de către Guvern, a devenit o practică obişnuită, care face inutilă instituţia Parlamentului României, lăsând fără reacţie chiar şi pe reprezentanţii mass-media.

Guvernul Năstase a depăşit toate recordurile în ce priveşte numărul ordonanţelor de urgenţă, şi nu ar mira pe nimeni, ca în goana după imagine, să modifice curând şi Constituţia României printr-o astfel de ordonanţă, după asigurarea transparenţei şi consultării populare, din minunatele caravane organizate de partidul de guvernământ.

În al doilea rând, aşa cum este concepută organizarea şi funcţionarea instituţiei Parchetului Naţional Anticorupţie, se încalcă cele mai elementare reguli ale managementului unei organizaţii. Această structură este, în acelaşi timp, persoana juridică autonomă şi persoana juridică subordonată procurorului general, statutul procurorilor şi al ofiţerilor de poliţie judiciară nu este clar definit, iar modul de conducere şi control nu este reglementat, făcându-se referire chiar la unele reglementări legale viitoare.

Practic, prin organizarea acestei structuri, nu se realizează altceva decât centralizarea luptei împotriva corupţiei, la nivelul unui număr de 75 de procurori "zmei", care pot reacţiona mai rapid şi mai eficient la comandă politică.

Iată de ce, nu credem că organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional Anticorupţie, va avea vreun efect real în viaţa socială, şi, mai degrabă, credem că s-a creat o structură care să mascheze corupţia la nivelul puterii şi lipsa de eficienţă a instituţiilor statului în combaterea acestui fenomen.

Nu prin înfiinţarea unei noi instituţii se rezolvă problema corupţiei în România, ci prin asigurarea respectării legii de către instituţiile existente, în special de către instanţele judecătoreşti şi parchetele din cadrul Ministerului Public.

Din păcate, actul de justiţie în România a devenit o afacere de partid şi de familie, prin care se reglează anumite dispute politice şi se protejează marea corupţie. Ultimile realizări în acest domeniu, intens mediatizatele cazuri: Temeşan, George Constantin Păunescu, Bivolaru, Motorola şi altele, în care soluţiile date ridică multe semne de întrebare, demonstrează din plin, adevărata voinţă a guvernanţilor.

De asemenea, tragicul eveniment al morţii procurorului Panait, a dezvăluit o serie de aspecte care arată că lupta anticorupţie este dusă numai la nivel declarativ, în anumite direcţii, fără consistenţă şi credibilitate.

După astfel de evenimente juridice, singura măsură credibilă şi firească pentru un nou început, era aceea a demiterii ministrului justiţiei şi procurorului general, şi nu înfiinţarea prin ordonanţe de urgenţă, cu încălcarea Constituţiei, a Parchetului Naţional Anticorupţie.

Suntem convinşi că prin reconstituirea traseului flotei româneşti şi prin alte acţiuni cu ţintă precisă, în care vor fi folosiţi superprocurorii din Parchetul Naţional Anticorupţie, se va consolida actuala stare de fapt a corupţiei în România.

Vă urăm succes, domnule premier. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Marii teoreticieni ai democraţiei contemporane sunt de acord cu o idee fundamentală: condiţia de bază a democraţiei este conflictul politic, iar o democraţie funcţională trebuie să menţină acest conflict de interese în parametri normali.

Astfel, o ţară democratică presupune o serie de ideologii şi de partide concurente. Însă, trecerea acestei concurenţe, dincolo de un prag al firescului şi decenţei, duce la instabilitate şi la o lipsă de încredere a populaţiei faţă de clasa politică.

Într-o România, angajată pe drumul aderării europene şi atlantice, Partidul România Mare a reprezentat şi reprezintă o voce distinctă.

În timp ce restul partidelor semnificative şi-au asumat mesaje şi identităţi similare, aproape conformiste, promiţând aceleaşi minuni şi dezamăgind cu aceleaşi mijloace, partidul nostru a creat o nouă doctrină şi a propagat un mesaj inconfundabil.

Pronunţându-se deschis pentru integrarea în Uniunea Europeană şi în NATO, Partidul România Mare a fost vocea care a cerut ca această integrare să fie făcută cu verticalitate, negociindu-se ferm în interesul naţional.

Totodată, partidul nostru a avut curajul să afirme incoerenţa unora dintre programele fondului monetar internaţional, aflându-se din acest punct de vedere, în concordanţă cu unele aprecieri ale preşedintelui Ion Iliescu.

Din păcate, în momentul în care partidul nostru a devenit în anul 2000 a doua forţă politică a ţării, inamicii noştri, marii învinşi ai ultimilor alegeri, au început să mistifice idei din acest mesaj original al Partidului România Mare, încercând să creeze fantoma unui aşa-zis extremism al partidului nostru.

Am declarat în nenumărate rânduri, că partidul nostru este un partid eminamente democratic, respingând cu argumente evidente aberaţia falsului extremism.

Se pare, însă, că pentru unii, care se consideră mari democraţi, membrii unui partid, nu au dreptul să-şi aleagă singuri doctrina.

Astfel, există oameni politici, care ţin cu orice preţ ca Partidul România Mare să fie un partid extremist.

Un astfel de caz recent îl reprezintă o declaraţie tendenţioasă a domnului Călin Popescu Tăriceanu. Domnul Tăriceanu este plasat în topul eleganţei vestimentare, dar ocupă ultimul loc în ierarhia eleganţei politice.

Într-un moment în care preşedintele Ion Iliescu a conştientizat eroarea nedemocratică a neinvitării PRM la consfătuirile de la Cotroceni, domnul Tăriceanu încearcă să readucă în discuţie izolarea politică a simpatizanţilor Partidul România Mare şi a reprezentanţilor acestora.

Astfel, domnia sa îl ceartă pe domnul Iliescu pentru gestul firesc şi constituţional al acestuia, de a convoca Partidul România Mare la Cotroceni, visând şi incitând la o adevărată blocadă anti - PRM.

Spuneam la început că o ţară democratică, precum cea pe care domnul Tăriceanu pretinde că o doreşte, este acea ţară în care conflictul politic rămâne în sfera normalităţii şi decenţei.

Or, domnul Tăriceanu propune tocmai depăşirea acestei normalităţi, printr-un act de indecenţă şi de vulgaritate politică.

El cere, nici mai mult, nici mai puţin, decât ceea ce visează orice dictator african sau sud-american: izolarea principalului partid de opoziţie.

Prin această idee domnul Tăriceanu demonstrează că dispreţuieşte ideea democratică şi, la fel de grav, că nu cunoaşte logica internă a democraţiei.

Domnia sa, cere scoaterea în afara cadrului politic a peste 3 milioane de oameni, care au, până una alta, dreptul la opinie.

Mai mult, dacă domnul Tăriceanu ar fi cu adevărat interesat de binele ţării şi dacă domnia sa ar crede că Partidul România Mare este unul extremist, atunci el ar trebui să se pronunţe împotriva izolării Partidul România Mare, dat fiind faptul că, aşa cum ştie orice politolog, un partid izolat tinde să-şi radicalizeze mesajul.

În declaraţia sa politică, sau mai bine spus politicianistă, domnul Tăriceanu aduce în sprijinul ideii sale câteva argumente, fie false, fie de-a dreptul hilare.

El vorbeşte despre: "decizia corectă de a nu mai accepta dialogul politic cu persoane care contestă însuşi procesul de integrare euroatlantică".

În primul rând, Partidul România Mare a fost la Cotroceni tocmai pentru a-şi reînnoi acceptul pentru această integrare.

În al doilea rând, şi mai grav, este aberant faptul că tocmai un liberal ajunge să ceară încetarea dialogului cu cei care-şi spun o opinie.

Integrarea euroatlantică nu este sacrosantă. Ea presupune o decizie luată tocmai în urma unei consultări, şi, oricine, chiar dacă nu este cazul PRM, are dreptul să fie împotrivă.

Mai spune domnul Tăriceanu că membrii PRM: "s-au transformat în promotorii cei mai perseverenţi ai unor teze contrare interesului naţional".

Aş vrea să-i amintesc domniei sale faptul că interesul naţional este un concept care nu rătăceşte prea des prin birourile Partidului Liberal. Până când istoria nu confirmă o opţiune, nimeni nu poate spune dacă o alegere a fost sau nu conformă intereselor naţionale. În anul 1914, nimeni nu putea spune dacă adepţii Antantei sau cei ai puterilor centrale, susţineau mai bine, interesele ţării.

În final, ne exprimăm regretul că într-un moment de criză al Partidului Liberal, unii reprezentanţi ai acesteia, nu găsesc alt mod de acţiune politică, decât jignirea simpatizanţilor Partidului România Mare, printr-o propunere de veritabil Apartheit.

Nu mai rămâne decât să aşteptăm momentul, în care domnul Tăriceanu va cere eliminarea copiilor simpatizanţilor Partidului România Mare din liceele în care învaţă copii domnilor liberali. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Partidului România Mare)

Cu aceasta, prima parte a şedinţei a luat sfârşit.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La mijlocul lunii martie, în unele din declaraţiile mele politice, am vorbit despre mafia lemnului din zona Gheorghieni, susţinută de unii funcţionari ai Ministerului Agriculturii şi a Comandamentului Poliţiei Locale, care, în loc să cerceteze hoţia în pădurile amintite, au controlat structurile silvice private. Mă refer la domnii inspectori Mircea Vasile şi Cătălin Tobescu, care în loc să pedepsească pe adevăraţii vinovaţi pentru distrugerea vegetaţiei forestiere din Pădurea Alsóerdo, U.P. nr. 7, l-au sancţionat pe inspectorul teritorial silvic Harghita, numai pentru faptul că el şi-a făcut datoria, împotriva infractorilor.

Însă, ceea ce dezgustă, este faptul că în prezenţa domnilor inspectori, în judeţul Harghita, a avut loc furtul de masă lemnoasă, din noaptea de 14 - 15 martie, din pădurea situată în Staţiunea Lacul Roşu.

Materialul lemnos, după cum rezultă din informaţiile mele, a fost tăiat şi transportat de pe malul Lacului Roşu, iar actele de transport au fost emise pentru material lemnos de pe pârâul Oii, fiind depistat transportul de către organele de poliţie, care au primit sesizări exacte, cu privire la locul de încărcare a materialului lemnos, în aceeaşi noapte s-au marcat cioatele, iar în noaptea respectivă, sau la prima oră ale zilei de vineri, 15 martie, s-a făcut şi actul de punere în valoare pentru zona respectivă, arborii fiind doborâţi de fenomene naturale, din perioada anterioară.

Cum se explică faptul că acest material lemnos era expediat de firma "Apicom"? Cum se explică faptul că nici un buştean din maşină nu avea marcă, iar cioatele, în a doua zi, erau marcate?

Dacă a fost legal acest transport de material lemnos, de ce nu s-a eliberat foaie de transport din partida respectivă? De ce s-au întocmit acte false de pe o partidă situată pe Pârâul Oii? Nu este vorba despre infracţiune silvică de tăiere, de transport al materialului lemnos, de fals şi uz de fals?

Aşteptăm ca acest caz să fie cercetat de către organele de poliţie sau de către cei doi inspectori silvici, care, la aceeaşi vreme, erau prezenţi în judeţul Harghita şi care se pare că au dat ordin pentru muşamalizarea cazului. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Va urma şedinţa de vot final, după o pauză scurtă.

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă luaţi locurile şi să îmi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 180 de colegi, fiind absenţi 164, din care 36 participă la alte lucrări parlamentare.

V-aş ruga, întâi, să aprobăm câteva comisii de mediere:

În primul rând, Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, unde sunt propuşi domnii deputaţi: Smaranda Dobrescu, Dumitru Buzatu, Petre Moldovan, Anghel Stanciu, Nicolae Enescu, Paula Ivănescu, Mihai Radan.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

În Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă sunt propuşi domnii deputaţi: Florescu Ion, Iordache Florin, Miţaru Anton, Dinu Gheorghe, Vasilescu Valentin, Dobre Victor Paul, Toro Tiberiu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Din Comisia de mediere pentru Proiectul de Lege pentru acordarea despăgubirilor în caz de dezastre, calamităţi naturale şi alte catastrofe în agricultură sunt propuşi să facă parte domnii deputaţi: Neagu Victor, Bozgă Ion, Ianculescu Marian, Sbârcea Tiberiu, Pribeanu Gheorghe, Popescu Bejat, Micula Cătălin.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Sunt, în continuare, încă două comisii:

Comisia de mediere pentru Proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare, unde sunt propuşi domnii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Chiriţă Dumitru, Buzea Valeriu, Palade Dumitru, Raduly Robert, Manolescu Oana.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind Statutul poliţistului, unde sunt propuşi domnii: Priboi Ristea, Ana Gheorghe, Popescu Virgil, Bucur Constantin, Săulea Dănuţ, Frunzăverde Sorin, Stroe Radu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Grupului parlamentar UDMR solicită înlocuirea domnului deputat Asztalos Ferenc din Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii Hyperion din Bucureşti cu domnul deputat Vekov Karoly.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Pentru astăzi a fost fixată şedinţa de vot final. I-aş ruga pe cei doi secretari să constate exact care este prezenţa în sală, pentru că nu pare a fi cea consemnată în foile de prezenţă.

Stimaţi colegi,

Din păcate, în sală se află 132 de deputate şi deputaţi. În consecinţă, nu putem continua şedinţa.

Având în vedere că pentru astăzi a fost fixată, după şedinţa de vot final, activitate în comisii, inclusiv în comisii de mediere, v-am ruga, măcar, dacă nu am putut să ţinem şedinţa de vot final, să vă prezentaţi în comisiile permanente şi să luaţi legătura cu colegii dumneavoastră de la Senat, cei care aveţi comisii de mediere, pentru a întocmi cel puţin rapoartele la proiectele de lege respective.

În aceste condiţii, declar închisă şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor.

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,35.