Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2002

Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

Şedinţa a început la ora 16,45.

Lucrările au fost conduse de domnii Viorel Hrebenciuc şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr 221, sunt absenţi 123, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 23 deputaţi. Cvorumul prevăzut de art.128 din Regulament este întrunit.

În continuare, vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. În conformitate cu prevederile art.17 alin.2 şi 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

-Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2002 privind unele măsuri de ajutor pentru asigurarea condiţiilor minime de subzistenţă a echipajelor ambarcate la bordul unor nave maritime de transport pentru menţinerea în siguranţă a unor nave aflate în patrimoniul Companiei de navigaţie maritimă ROMLINE SA Constanţa, precum şi alocarea unui fond special pentru Şantierul naval Constanţa, în vederea achiziţionării de echipamente individuale de protecţie a muncii.

-Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2002 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare a pieţelor financiare rurale, semnat la Washington D.C. la 30 aprilie 2001.

-Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2002 pentru modificarea unor anexe la Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743/2001 precum şi a unor alte acte normative.

-Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2002 privind acordarea acordarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice, pesticide, seminţe şi material săditor certificate.

-Legea pentru ratificarea Convenţiei între Guvernul român şi Guvernul macedonian pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 12 iunie 2000.

-Legea pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 1998.

-Legea pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 1999.

-Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.31/1995 privind reglementarea regimului de producere, circulaţie şi comercializare a produselor farmaceutice.

-Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.80/1999 privind constituirea Fondului special pentru executarea lucrărilor de consolidare la Palatul de Justiţie din Bucureşti.

-Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale.

-Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv.

-Legea pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 2000.

-Legea pentru ratificarea Convenţiei Europene privind Televiziunea Transfrontieră a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 5 mai 1989, şi acceptarea Protocolului de amendare a Convenţiei Europene privind Televiziunea Transfrontieră a Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg la 1 octombrie 1998.

-Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.61/2001 pentru modificarea şi completarea Legea contabilităţii nr.82/1991.

-Legea privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

-Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.98/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" S.A.

-Legea pentru ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia juridică a serviciilor bazate pe acces condiţionat şi a serviciilor de acces condiţionat, adoptată la Strasbourg la 24 ianuarie 2001.

 
Aprobarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:  

În continuare, voi da citire componenţei unor comisii de mediere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Fâcă Mihail, Miclea Ioan, Palade Doru Dumitru, Albu Gheorghe, Erdei Doloczki Istvan.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere;

În Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.249/2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere sunt propuşi următorii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Sandu Ion Florentin, Buzea Cristian Valeriu, Miclea Ioan, Anton Marin, Manolescu Oana.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor;

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. Sunt propuşi următorii colegi: Marin Gheorghe, Lepădatu Lucia Cornelia, Sersea Nicolae, Mocioi Ion, Bran Vasile, Pop Napoleon, Vida Iuliu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind Taxa pe Valoarea Adăugată;

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite, de către cele două Camere ale Parlamentului, la Proiectul de Lege privind Taxa pe Valoarea Adăugată.

Sunt propuşi următorii colegi: Bar Mihai, Bleotu Vasile, Selagea Constantin, Holtea Iancu, Moisescu George Dumitru, Cladovan Teodor, Nicolaescu Gheorghe Eugen.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut.  

Stimaţi colegi,

Vă supun atenţiei Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.186/2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut.

Supun aprobării dumneavoastră textul propus spre adoptare de Comisia de mediere, şi anume textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2001 privind majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Tarom - S.A., prin conversia în acţiuni a creanţelor unor unităţi de aviaţie civilă.  

În continuare, supun atenţiei dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2001 privind majorarea capitalului social al Societăţii comerciale Compania naţională de transporturi aeriene TAROM SA, prin conversia în acţiuni a creanţelor unor activităţi de aviaţie civilă.

Lucrăm pe textul Comisiei de mediere.

La punctul 1, supun votului dumneavoastră textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate. (Rumoare) 1 vot împotrivă.

La punctul 2, de asemenea, supun aprobării dumneavoastră textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? 1 abţinere.

Împotrivă?

Supun votului de ansamblu raportul Comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? 1 abţinere.

Împotrivă?

Cu 1 abţinere, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat. Vă mulţumesc.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea problemelor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice.  

Supun, în continuare, atenţiei dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice.

Lucrăm pe textul Comisiei de mediere.

La punctul 1, vă supun aprobării textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La punctul 2, de asemenea, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei.  

În continuare, supun atenţiei dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei.

Lucrăm pe textul comisiei.

La punctul 1, vă supun aprobării textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

La punctul 2, de asemenea, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Supun votului raportul Comisiei de mediere, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Contra? Abţineri? Vă mulţumesc.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa balneară şi de recuperare.  

În continuare, supun atenţiei Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară de recuperare.

Vă supun votului, la punctul 1, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La punctul 2, de asemenea, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 3, textul adoptat de Senat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 4, de asemenea, textul adoptat de Senat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 5, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 6, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 7, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 8, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Vă supun votului raportul, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul Legii bibliotecilor.  

Vă supun, în continuare, atenţiei Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii bibliotecilor.

Intervenţii? Domnule Bălăeţ, vă rog.

   

Domnul Mitică Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul Legii bibliotecilor a fost votat în Comisia de mediere, săptămâna trecută, s-au găsit soluţii foarte bune, pentru toate problemele pe care le cuprindea raportul Comisiei de mediere.

Vreau să vă informez că mâna a doua, adică textul în a doua vedere a lui a proiectului iniţial, a fost făcută de către Senat. De aceea, în cuprinsul proiectului de mediere, cele mai multe texte sunt cele care au fost votate de Senat. Nu au fost, însă, situaţii când Comisia de mediere a ales soluţia Camerei Deputaţilor.

Eu îmi exprim încrederea că s-a procedat bine. Ca iniţiator al proiectului consider că s-a făcut tot posibiliul ca să avem o lege bună. De aceea, vă rog foarte mult să fiţi de acord să votăm textele aşa cum au fost ele realizate de către Comisia de mediere.

Mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Bălăeţ.

Lucrăm pe textul Comisiei de mediere.

La punctul 1, supun votului dumneavoastră textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La punctul 2, de asemenea, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 3, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 4, textul Senatului şi text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 5, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 6, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 7, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 8, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 9, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 10, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 11, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 12, textul Senatului, urmat de text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 13, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 14, text varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 15, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 16, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Tot punctul 16, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 17, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 18, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 19, text comun şi o variantă a Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 20, textul Camerei. Nu se mai supune votului.

Punctul 21, textul Camerei, de asemenea, nu-l supunem votului, doar punctele c) şi d), unde e textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 22, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 23, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 24, textul Camerei.

Punctul 25, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 26, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 27, este text comun şi o variantă a Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 28, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 29, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 30, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 31, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 32, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 33, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 34, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 35, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 36, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 37, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 38, text comun şi, de asemenea, text Senat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 39, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 40, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 41, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 42, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 43, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 44, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 45, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 46, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 47, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 48, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 49, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 50, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 51, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 52, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 53, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 54, textul Senatului şi text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 55, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 56, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 57, textul Camerei Deputaţilor.

Punctul 58, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 59, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 60, text comun urmat de textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 61, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 62, textul Senatului şi text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 63, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 64, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Punctul 65, textul Camerei Deputaţilor.

Punctul 66, textul Senatului. Unanimitate.

Punctul 67, textul Senatului. Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul legii, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

Vă rog, domnule Haşotti.

 
   

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că, după maniera în care aţi condus lucrările, până acum, domnul prim-ministru nu va mai spune că Parlamentul nu-şi face datoria şi că lucrează foarte lent.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am înţeles că speech-ul dumneavoastră se referă la Legea bibliotecilor! Vă mulţumesc. (Amuzament)

Depinde ce înţelegeţi prin bibliotecă dumneavoastră, domnule Haşotti! (Comentarii în Grupul PSD)

 
   

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule preşedinte,

Întâmplarea a făcut să cotrobăi prin foarte, foarte multe biblioteci, şi în ţară şi în străinătate. Mi-e teamă că am petrecut mult mai multe ore în biblioteci decât...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Chiar mai mult decât aveaţi nevoie sau cum?!

 
   

Domnul Puiu Haşotti:

Nu am înţeles ce aţi spus.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aţi petrecut mai multe ore decât aveaţi nevoie!

 
   

Domnul Puiu Haşotti:

Nu, niciodată nu este suficient să citeşti. Probabil dumneavoastră aţi petrecut prea puţine.

În orice caz, un om se judecă şi după cantitatea şi calitatea cărţilor citite, nu numai după contul din bancă! (Rumoare în Grupul PSD)

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu am înţeles exact replica dumneavoastră, dar o accept, domnule Haşotti, …în general, corect. (Vociferări în sală)

 
Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.  

Vă supun atenţiei, în continuare, Raportul asupra rezultatelor Comisiei de mediere la soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.

Supun votului dumneavoastră punctul nr.1, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La punctul 2, ... Vă rog, domnule Boc.

A, domnul Boc este împotrivă. (Rumoare în partea dreaptă a sălii) 2 voturi împotrivă, 3, 4, 5, 6. Sunt 6 voturi împotrivă.

Cu 6 voturi împotrivă, a fost trecut punctul 1 al textului Comisiei de mediere.

La punctul 2, textul Camerei Deputaţilor.

Punctul 3, textul Senatului. Cine este pentru?

La textul Camerei? (Se adresează domnului deputat Alexandru Sassu, care a venit la Prezidiu)

Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă?

Nu, la Cameră nu am votat, nu. (Îi răspunde domnului deputat Alexandru Sassu)

2 abţineri. Vă mulţumesc.

La punctul 4, textul Camerei, nu se votează.

Punctul 5, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă? 7 voturi împotrivă. Vă mulţumesc.

La punctul 6, de asemenea, textul Camerei.

Supun votului dumneavoastră raportul, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă? 9, cu domnul Haşotti. Vă mulţumesc. (Amuzament în sală, pentru că domnul deputat Puiu Haşotti pleacă din sală)

Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles, la 2 octombrie 2000.  

Supun analizei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul, Acordul INTERBUS, semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000.

Dacă din partea comisiei doreşte cineva?

Vă rog, domnule Antal.

   

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru avizare şi dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul, mai pe scurt Acordul INTERBUS, semnat de România la Bruxelles, la 2 octombrie 2000.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ şi a fost avizat favorabil, în forma propusă de Guvern, de Comisia pentru politică externă şi de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Acordul privind transportul internaţional ocazionat de călători cu autocarul şi autobuzul a fost semnat de România în conformitate cu prevederile Acordului de asociere dintre România şi Uniunea Europeană referitoare la încheierea unor acorduri speciale de transport în vederea dezvoltării şi liberalizării transporturilor. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost examinat în şedinţa din 24 aprilie 2002 şi la lucrările comisiei au participat specialişti din Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. La lucrările comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul de 26 de deputaţi membrii ai comisiei, iar raportul prezentat în faţa dumneavoastră a fost adoptat în unanimitate de către membrii comisiei prezenţi la lucrări.

În urma dezbaterii, Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumim domnului preşedinte Antal István.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

În unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aderarea României la Convenţia privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990.  

Stimaţi colegi,

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia pentru admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990.

Dacă din partea comisiei doreşte cineva? Domnul Antal.

   

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Convenţia încheiată de Consiliul de Cooperare Vamală în anul 1990 marchează o etapă importantă în eforturile depuse pentru armonizarea şi simplificarea regimurilor vamale.

Convenţia de la Istanbul reuneşte într-un singur instrument toate facilităţile care pot fi acordate în prezent bunurilor introduse cu titlul de admitere temporară. Convenţia stabileşte obligativitatea acceptării carnetelor ATA pentru admiterea temporată în toate cazurile în care este necesară prezentarea unui document vamal sau a unei garanţii care se încasează de autorităţile vamale atunci când bunurile nu au fost scoase din ţară.

Codul vamal şi regulamentul vamal sunt armonizate cu legislaţia vamală în vigoare în Uniunea Europeană. Având în vedere faptul că în ţara noastră au fost create condiţiile tehnice pentru îndeplinirea operativă a formalităţilor de control vamal, angajamentul asumat prin documentul de poziţie complementar pentru capitolul 25 al Uniunii Vamale şi avantajele pe care le prezintă armonizarea procedurilor privind admiterea temporară, propunem aderarea României la Convenţia privind admiterea temporată, inclusiv la anexele acesteia încheiată la Istanbul la data de 26 iulie 1990. După dezbateri s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, în cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii, ca proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia privind admiterea temporară adoptată la Istanbul să fie supusă spre dezbatere şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor în forma prezentată de iniţiator şi am avut şi avizele de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi, la fel, am avut aviz pozitiv din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, iar la dezbateri au participat 20 de deputaţi din totalul de 26 de membri ai comisiei. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Istvan Antál. Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră art.1 al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Art.2 al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Art.3 şi ultimul al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Vă rog, domnule Boc.

 
   

Domnul Emil Boc:

Pe procedură, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, noi am solicita să aveţi amabilitatea ca proiectul de lege de la pct.8, este vorba de raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă 154/2001 privind organizarea şi funcţionarea SIE, să fie trecut la vot final pentru o şedinţă ulterioară, având în vedere faptul că este vorba de o lege organică. Oricum, puteţi observa şi dumneavoastră, nu suntem în cvorumul de şedinţă necesar pentru a putea supune la vot un proiect de lege organică.

În consecinţă, vă rugăm să consideraţi că acest proiect de lege va trebui să fie trimis votului final pentru o şedinţă ulterioară, pentru a satisface condiţiile art.64 din Constituţie. Mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am votat raportul în ansamblu, domnule Boc. Acum, dacă numărăm, aveţi dreptate. Atunci erau toţi. (Râsete în sală.)

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Eu cred că putem îndrepta o eroare, care aţi observat în ce condiţii s-a desfăşurat, pentru a respecta şi Constituţia şi Regulamentul, să considerăm că a fost un vot pe articole, dat până în acest moment, iar votul final trebuie să fie dat în condiţii de constituţionalitate, indiferent despre cine şi despre ce ar fi vorba.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, cu tot respectul care vi-l port, nu putem reveni la votul care l-am dat, vă daţi seama.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, dumneavoastră sunteţi obligat, potrivit regulamentului, să anunţaţi rezultatul votului, dacă au fost cele 173 de voturi pentru un proiect de lege organică.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Au fost fix 179 pentru.

 
   

Domnul Emil Boc:

Nu, dumneavoastră trebuia să anunţaţi...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Le-am numărat, domnule Boc, îmi pare rău, acuma nu pot reveni.

 
   

Domnul Emil Boc:

Da, dar dumneavoastră nu le-aţi anunţat, cele 173 de voturi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am anunţat unanimitate, ce-i drept, aici aveţi dreptate.

 
   

Domnul Emil Boc:

Nu, unanimitate nu a fost, noi am fost împotrivă, dacă vă amintiţi, am fost cu cele 14 voturi...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, două voturi împotrivă. Aveţi dreptate, aici nu vă contrazic.

 
   

Domnul Emil Boc:

14 voturi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deci, au fost 181 prezenţi, 179 voturi pentru, 2 împotrivă.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Noi am fost 14 acolo şi dacă scădeţi din o sută...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dar numai doi, numai doi aţi votat împotrivă.

 
   

Domnul Emil Boc:

Vom fi nevoiţi să consultăm stenograma şi sperăm că nu este nevoie să ajungem la Curtea Constituţională pentru un litigiu care îl putem rezolva mult mai uşor.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi eu cred, nu consider că este un litigiu, domnule Boc, cu tot respectul.

 
   

Domnul Emil Boc:

Nu, este un diferend amical. Mulţumesc.

 
   

Domnul Constantin Niculescu (din bancă):

Măcar în ziua de Paşte, fiţi mai conciliant!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi eu vă mulţumesc. (Rumoare.)

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/1997 privind navigaţia civilă.  

Stimaţi colegi,

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonaţei Guvernului nr.42/1997 privind navigaţia civilă. Dau cuvântul domnului preşedinte Antal István. Vă rog.

   

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Această ordonanţă care datează din 1997 are o istorie puţin mai lungă şi a fost dezbătută de două ori practic în comisie şi în legislatura trecută şi ca urmare a unor amendamente s-a făcut şi o nouă analiză, în urma căreia a apărut acum un raport destul de voluminos şi am rugămintea, domnule preşedinte de şedinţă, ca să încercăm să trecem de acest raport foarte important, pentru că este o lege pur tehnică şi cu această ocazie ţin să mulţumesc tuturor celor care au participat în cadrul lucrărilor comisiei la aceste dezbateri şi au întocmit acest raport.

Deci, primul raport a fost depus încă în 1998, iar acest raport a fost restituit în vederea completării actului normativ şi Ministerul Transporturilor, la vremea respectivă, a transmis unele propuneri de modificare care nu au fost agreate de către Consiliul Legislativ încă din anul 2000, după care, în noua legislatură, în urma unei dezbateri şi în urma materialelor primite din partea ministerului de resort, am agreat foarte multe propuneri şi foarte multe amendamente care, în principiu, au avut în vedere următoarele: reglementările naţionale adoptate în perioada 1997-2001, acordurile şi convenţiile internaţionale în domeniul transporturilor navale la care România a aderat în perioada 1997-2001, în legătură cu siguranţa navigaţiei, salvarea de vieţi omeneşti pe mare, implementarea standardelor internaţionale pentru dotarea cu echipamente a navelor, intervenţia statului în cazul poluării mediului de către nave, instruirea şi brevetarea personalului navigant, asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă la bordul navelor, acte normative ale Comunităţii Europene în legătură cu facilitarea traficului maritim, recomandările experţilor Comunităţii Europene în legătură cu armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară privind transporturile navale. Pentru pregătirea realizării şi dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii, raportorii au avut mai multe întâlniri de lucru cu specialiştii din cadrul ministerului de resort în perioada noiembrie 2001-februarie 2002. Examinarea proiectului de lege propriu-zisă şi întocmirea raportului a avut loc în şedinţele comisiei din 12 şi 13 martie 2002, iar la aceste lucrări ale comisiei au participat specialişti din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei pentru lămurirea aspectelor tehnice şi juridice din cadrul actului normativ.

La lucrările comisiei au fost prezenţi, în momentul întocmirii raportului, 23 de deputatţi din totalul de 26 deputaţi membri ai acestei comisii. Proiectul de lege despre care discutăm astăzi a fost adoptat de Senat încă din legislatura trecută. În urma dezbaterii, Comisia pentru industrii şi servicii propune admiterea, cu modificări, a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în raportul depus pe masa dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, vom lucra pe textul propus de comisie. Am rugămintea să fim foarte atenţi. Da, pentru dezbaterile generale, vă rog.

 
   

Domnul Mircea Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

La dezbateri generale vreau să arăt şi eu importanţa modificării acestei ordonanţe care, într-adevăr, vreo 3 ani de zile s-a lucrat pe acest text şi cred că amendamentele şi discuţiile avute în comisie au avut darul să rezolve multe din problemele neclare ale acestei ordonanţe, pe de o parte, iar, pe de altă parte, au permis ca această ordonanţă să corespundă legislaţiei europene şi, într-adevăr, prin cele ce s-au discutat şi au fost trecute în acest raport, putem spune că pavilionul românesc pentru navele fluviale cel puţin a fost pus pe poziţia lui de drept.

Ceea ce vreau să atrag atenţia şi profit de faptul că sunt şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, în această lege se prevăd condiţiile pentru care se acordă un pavilion român navelor maritime şi fluviale. Dacă la navele fluviale există nişte condiţii care favorizează purtarea acestui pavilion, în parte, pentru navele maritime nu există nici un fel de condiţie favorizantă şi mă uit în programul de guvernare şi în Hotărârea de Guvern nr.32 privind planul de acţiuni pe anul 2002 şi 2003, unde prevede, în mod clar, adaptarea unui program de finanţare externă pentru reconstruirea pe baza iniţiativei private a flotei maritime în şantierele navale româneşti şi acordarea de facilităţi pentru operare sub pavilion de navigaţie românesc.

Dacă nu vom reuşi să creăm nişte condiţii favorabile pentru navele maritime, în special, de a purta pavilion, nu vom avea nici o navă maritimă cu pavilion românesc. mai avem două nave sub pavilion românesc, marea majoritate a navelor cu proprietari români sunt sub pavilion de complezenţă şi dacă nu vom reuşi să creăm aceste facilităţi, cum fac celelalte state, nu vom avea niciodată o navă sub pavilion românesc, cel puţin maritimă. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai doreşte cineva? Dacă nu, o să vă propun să trecem la dezbaterea textului propus de comisie. Vă atrag atenţia că este un text foarte laborios, la care a lucrat comisia, merită felicitări pentru maniera în care a lucrat; are 175 de puncte textul, astfel încât am rugămintea să fiţi atenţi.

La pct.1 sunt observaţii? Vă mulţumesc.

Pct.2? Mulţumesc.

Pct.3? Mulţumesc.

Pct.4? Vă mulţumesc.

Pct.5? Vă mulţumesc.

Pct.6? Vă mulţumesc.

Pct.7? Vă mulţumesc.

Pct.8? Mulţumesc.

Pct.9? Vă rog domnule Brudaşcu.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Pentru că această lege este adoptată de Parlamentul României, aş dori să fie şi într-o limbă română corespunzătoare.

La art.14 aş dori să atrag atenţia comisiei că este vorba de o enumerare şi, în consecinţă, este vorba şi de un acord necesar. Deci, avem aici de-a face cu reglementare, autorizare, coordonare, inspecţie, control, supraveghere şi certificare, toate acestea raportându-se la infrastructurile de transport, mijloacele ş.a.m.d.

Prin urmare, în loc de articolul "a", va trebui să punem articolul "ale", pentru "ale infrastructurilor de transport", "ale mijloacelor de transport naval", "ale activităţilor de transport naval", pentru corectitudine. În rest, apreciez şi eu, aşa cum aţi făcut-o şi dumneavoastră, domnule preşedinte, seriozitatea şi competenţa dovedită în dezbaterea detaliilor acestei legi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc, domnule Brudaşcu. Comisia este de acord cu această observaţie. Cu această observaţie, trecem mai departe. La pct.10 dacă aveţi observaţii?

Pct.11? Domnule Brudaşcu, vă rog.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

La lit.d), pentru a evita cacofonia, propun comisiei să fie de acord cu înlocuirea cuvântului "certifică" cu cuvântul "atestă", astfel, avem cacofonia rezultată din "certifică conformitatea", deci, tot pentru eleganţa exprimării.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Inţiatorul nu este de acord. Certificarea este una, atestarea este alta.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Găsiţi o altă formulă.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Pct.12? Pct.13? Vă mulţumesc. Pct.14? Mulţumesc. Pct.15? Mulţumesc. Pct.16? Vă rog, domnule Brânzan.

 
   

Domnul Ovidiu Brânzan:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la problema proiectului de lege de la pct.16, Comisia de sănătate, împreună cu iniţiatorul, solicită amânarea discutării acestui punct pentru unele probleme, pentru întocmirea unui raport suplimentar, având în vedere unele probleme de corelare legislativă care au apărut ulterior depunerii raportului comisiei.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Este pct.16 de la altă lege, domnule Brânzan, vă rog frumos să luaţi loc.

Pct.17? Vă mulţumesc. Pct.18 dacă aveţi observaţii? Vă mulţumesc. Pct.19? Pct.20? 21? 22? 23? Vă mulţumesc. 24? Vă mulţumesc. 25? Vă mulţumesc. 26? Vă mulţumesc. 27? Vă mulţumesc. 28? Vă mulţumesc. 29? 30? 31? 32? 33? 34? 35? 36? 37? 38? 39? 40? 41? 42? 43? 44? 45? 46? 47? 48? 49? 50? 51? 52? 53? 54? 55? 56? 57? 58? 59? 60? 61? 62? 63? 64? 65? 66? 67? 68? 69? 70? 71? 72? 73? 74? 75? 76? 77? 78? 79? 80? 81? 82? 83? 84? 85? 86? 87? 88? 89? 90? 91? 92? 93? 94? 95? 96? 97? 98? 99? 100? 101? 102? 103? 104? 105? 106? 107? 108? 109? 110? 111? 112? 113? 114? 115? 116? 117? 118? 119? 120? 121? 122? 123? 124? 125? 126? 127? 128? 129? 130? 131? 132? 133? 134? 135? 136? 137? 138? 139? 140? 141? 142? 143? 144? 145? 146? 147? 148? 149? 150? 151? 152? 153? 154? 155? 156? 157? 158? 159? 160? 161? 162? 163? 164? 165? 166? 167? 168? 169? 170? 171? 172? 173? 174? 175? 176? Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră proiectul de leage în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Felicitări comisei pentru munca laborioasă pe care a depus-o.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg, la 6 noiembrie 1997.  

Stimaţi colegi, supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997.

Foarte pe scurt, domnul Olteanu, preşedintele Comisiei juridice.

   

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. (Domnul deputat Boc doreşte să vină la microfon.)

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deocamdată comisia, domnule Boc, vă rog eu frumos.

Domnule Olteanu, aveţi cuvântul.

 
   

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte pe scurt. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a adoptat cu unanimitate de voturi proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997. Convenţia Europeană asupra cetăţeniei a cărei ratificare face obiectul proiectului de lege stabileşte principiile generale în materie, instituind dreptul fiecărei persoane de a avea o cetăţenie şi pe cale de consecinţă, obligaţia evitării cazurilor de apatridie. Un capitol special stabileşte o serie de reguli generale privind dobândirea, pierderea şi redobândirea cetăţeniei.

Ca urmare a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei, spuneam, comisia a adoptat în unanimitate proiectul de lege pe care vi-l supune aprobării dumneavoastră. Mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Dau cuvântul iniţiatorului. Domnul Ivanov.

 
   

Domnul Alexe Costache Ivanov:

În esenţă, expunerea de motive a acestei importante convenţii care vă rugăm să fie, prin votul dumneavoastră, ratificată a fost explicit prezentată de către domnul deputat Ionel Olteanu, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumim, domnule Ivanov. Domnule Boc, aveţi cuvântul.

 
   

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Partidul Democrat susţine şi va vota acest proiect de lege care vizează ratificarea Convenţiei internaţionale privind cetăţenia şi pentru prea simplul motiv că deja, în dreptul românesc, efectele acestei convenţii sunt încă din 1999, când Legea 21/1991 cu privire la cetăţenie a fost modificată pentru a fi eliminate acele cazuri în care cetăţenii români, prin renunţare la cetăţenia română, pot deveni apatrizi în sensul că este obligatoriu la renunţare să faci dovada că ai dobândit o altă cetăţenie sau că sunt dovezi certe, sigure că vei dobândi o altă cetăţenie. Iată deci, un exemplu prin care demonstrăm că această convenţie produce efecte în dreptul intern şi, în consecinţă, Partidul Democrat va susţine ratificarea şi votarea acesteia.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Eram chiar îngrijorat, să ştiţi. Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Art.2. Vă mulţumesc. Unanimitate.

Art.3 şi ultimul al legii. Vă mulţumesc. Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate.

La pct.13, se aşteaptă raport suplimentar de la comisie.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2002 privind modificarea Cap.I din Anexa nr.2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (amânarea votului final)
 

Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2002 privind modificarea Cap.I din Anexa nr.2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică.

Dau cuvântul doamnei Dobrescu, din partea comisiei.

   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege mai sus menţionat are ca obiect de reglementare modificarea Cap.I din Anexa nr.2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000, în sensul majorării coeficienţilor de multiplicare cu valori care să asigure o creştere a salariilor personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar cu 5%.

Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege, întrucât situaţia salarială a personalului din învăţământul preuniversitar justifică necesitatea şi urgenţa reglementării unor creşteri salariale în acest domeniu.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră art.1 al proiectului de lege.

Vă rog.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege - foarte important, de altfel, şi care a fost propus de către Guvernul României şi toată lumea ştie, în urma presiunilor şi a nemulţumirilor tot mai manifeste din sistemul învăţământului preuniversitar- a fost repartizat şi Comisiei de învăţământ, pentru aviz.

Raportul pe fond a fost elaborat de Comisia de muncă, este adevărat; dar Comisia de învăţământ a primit acest proiect pentru aviz. Şi vreau să intervin, tocmai pentru că este vorba de art.1 şi vă rog foarte mult să fiţi atenţi la o chestiune care este extrem de importantă.

Vă amintiţi, o lună şi ceva în urmă, atunci când au început protestele şi mişcările acestea de nemulţumire, întemeiate aceste mişcări din învăţământ, Guvernul a propus, prin vocea ministrului educaţiei naţionale, o creştere de 5%. Marile federaţii sindicale din învăţământ au considerat această creştere ca mai mult o ofensă decât o ofertă. Drept pentru care, în Comisia de învăţământ, când a fost luat în discuţie acest proiect de lege, preşedintele comisiei, domnul Stanciu, a propus, împreună cu alţii dintre noi, următoarea formulare - şi v-o propun şi dumneavoastră, pentru că este ca un amendament la acest proiect de lege; este vorba de următoarea chestiune: - cine are în faţă textul, este invitat insistent, cu tot respectul, să-l urmărească - la art.1, curge textul, aşa cum este în proiectul Guvernului, până la cuvântul "se modifică", după care curge în continuare, în următorul fel: (propunerea noastră, a comisiei) " … se modifică prin creşterea salariului de bază cu 15%. Coeficienţii de multiplicare din Anexa nr.2 vor fi calculaţi în funcţie de această creştere". Comisia de învăţământ a votat în majoritate această propunere. Deci, este vorba de votul comisiei, nu este vorba de o propunere a mea, ca persoană. Nu mai este nevoie de argumentare, să spunem aşa, îndelungată, pentru că ştiţi foarte bine că 5%, creşterea propusă de proiectul Guvernului şi aprobată, sau votată de Comisia de muncă, este complet insuficientă, absolut insuficientă pentru salariul din învăţământul preuniversitar. Sunt salarii de mizerie; 5% nu ţine pasul nici cu inflaţia, nicidecum să mai acopere ceva din necazurile mari ale acestei categorii.

De aceea, vă rog insistent, cu tot respectul, să acceptaţi această propunere, acest amendament al Comisiei de învăţământ, de creştere cu 15%. Iar, ca să nu mai vin la microfon încă o dată, la art.2, sună aşa: "Salariile de bază ale personalului din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, altul decât cel prevăzut la art.1, sunt mai mari cu 15%" - şi nu "cu 5%", cum se spune în hotărâre şi în proiectul Guvernului. Aşa, încât, încă o dată, vă rog să acceptaţi acest vot al Comisiei de învăţământ, sub forma amendamentului - "15%".

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Părerea comisiei, vă rog.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu putem lua în considerare acest amendament, din două motive: unul, formal, a fost depus pe 17 aprilie, iar raportul comisiei de fond a fost depus pe 11 aprilie; şi un motiv de fond, care, de fapt, se traduce prin alte două motivaţii, şi anume: în primul rând, faţă de toţi ceilalţi bugetari, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, în acest an, s-au bucurat de o creştere a salariilor mai mare cu 5 procente. Deci, în loc de 20%, creştere anuală, ceea ce reprezintă o medie a salariilor din 2002 faţă de 2001 de exact 11%, adică jumătate din inflaţie, - cu alte cuvinte, sută la sută din inflaţie -, preuniversitarii obţin o creştere corespunzătoare unei inflaţii de 27 de procente, ceea ce înseamnă o creştere a salariului real.

Dacă toţi ceilalţi bugetari îşi menţin salariul din anul trecut, deci salariul real şi veniturile şi le menţin, preuniversitarii sunt cei care şi le măresc în proporţie de 5%. Poate este mult, poate este puţin, dar aceasta este realitatea.

În al doilea rând, noi nu am putut lua în considerare la comisie şi alte amendamente venite din partea unor colegi de majorare a salariilor cadrelor didactice, întrucât nu ne-au fost indicate surse de finanţare.

Sursele de finanţare precizate, adică încasările obţinute din privatizare şi sumele suplimentare care se pot încasa ca urmare a perfecţionării şi eficientizării sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor, au fost deja avute în vedere la fundamentarea bugetului de stat pe 2002. Şi acest răspus l-a trimis Comisiei de învăţământ şi Guvernul, prin semnătura ministrului finanţelor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Ionescu.

 
   

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă aşteptam ca doamna preşedinte să invoce aici sursele bugetare, pentru faptul că acest aspect este proeminent şi, într-adevăr, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat. În cadrul Comisiei de învăţământ, vreau să vă spun că a fost votat acest 15%, iar sursele bugetare s-au precizat, stimată doamnă ministru. Primo: creşterea de 15% se poate justifica prin faptul că în săptămâna precedentă Parlamentul României a aprobat introducerea tva-ului la construcţii şi clădiri, deci cu circa 19%, sume ce într-adevăr ajung la bugetul statului, şi - secundo - faptul că există, aşa cum a declarat actualul Guvern, o mult mai bună colectare de la populaţie a tuturor impozitelor.

Deci, cred că în programul pe care-l aveţi dumneavoastră, program cu care am fost şi noi de acord - că învăţământul este prioritate naţională -, haideţi să-l aducem acolo unde trebuie, pentru că dumneavoastră invocaţi faptul că nu aţi luat în considerare, dar este normal şi pertinent ca această comisie a dumneavoastră să nu ia în considerare o propunere, în care a fost votat aproape în unanimitate, de către Comisia de învăţământ, creşterea cu 15%?

Dacă venim şi invocăm aici tot felul de creşteri salariale cu câteva procente faţă de inflaţie, stimată doamnă preşedinte, nu ajungem la aceleaşi rezultate. Şi atunci înseamnă că putem uşor să demontăm ceea ce aţi spus dumneavoastră şi să demonstrăm că într-adevăr învăţământul nu reprezintă o prioritate atunci când noi venim şi ne lamentăm; dacă reprezintă prioritate, aceste salarii ale slujitorilor învăţământului să crească, într-adevăr, cu 15%, pentru că se ştie nivelul de subzistenţă. Se ştie şi faptul că o parte din salariile învăţământului preuniversitar au fost văduvite, o parte, vreau să spun, pentru că acea indemnizaţie care se acorda pentru existenţa unor şcoli mai aproape sau mai departe de centru, de maxim 80%, tot datorită amabilităţii unor colegi de-ai noştri, din cadrul Guvernului, a fost micşorată de la 80% la 18%. În judeţul pe care-l reprezint, maximum două şcoli sunt cu 18%, şi acelea în vârf de munte, dintre care numai una primeşte 18%, pentru că cealaltă şcoală are profesori necalificaţi.

Deci, dacă dorim să facem un învăţământ de calitate şi într-adevăr ca aceşti slujitori ai şcolii să fie slujitori cu adevărat şi să facă un învăţământ performant, aşa cum ştim să ne lăudăm şi iată că rezultatele spun, dar cu eforturi extraordinare din partea cadrelor didactice, eu consider că este normal şi pertinent ca să luaţi în considerare aceste hotărâri ale Comisiei de învăţământ.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Ionescu.

Doamna Dobrescu.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Stimaţi colegi,

Chiar dacă Comisia de muncă nu are ca prim obiect de activitate încadrarea în credite bugetare şi în alocaţii bugetare, să presupunem că nu avem această responsabilitate, dar avem responsabilitatea realizării unui echilibru la nivelul salariilor bugetarilor. În anul 2000 s-au mărit salariile din învăţământ; în anul 2001, nu s-au mai mărit. De aceea, era normal să se acorde această creştere. Această creştere, prin încă 5%, care s-au adunat la cei 8% din ianuarie, a ajuns la 13%, ceea ce a situat salariile cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar la nivelul salariaţilor bugetari din sistemul sanitar, din cercetare şi aşa mai departe.

În al doilea rând, dacă acceptam 15% - propunere, care, de altfel, nu ni s-a făcut în timp util -, ar fi însemnat că dezechilibram complet salarizarea preuniversitară faţă de cea universitară. Ar fi ajuns acum ca un profesor gr.I să aibă salariul superior unui profesor universitar.

Deci, daţi-ne voie să fim atenţi şi la echilibrul între diferitele categorii bugetare, în cadrul alocaţiilor bugetare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Aveţi amendamente respinse, domnule profesor? La legea aceasta, domnule profesor, da? Bun.

 
   

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

În momentul în care Comisia de învăţământ a ajuns la concluzia să ceară mărirea salariilor la toţi salariaţii din învăţământul preuniversitar cu 15%, s-a pornit de la câteva concluzii. În primul rând că foarte mulţi tineri părăsesc învăţământul, pentru că sunt plătiţi foarte prost; doi - că s-a suprimat şi a scăzut indemnizaţia din mediul rural; şi, trei - pentru că, în momentul de faţă, sunt 22 de mii de suplinitori, care nu sunt de fapt creaţi pentru învăţământ, şi 12 mii sunt în mediul rural. Deci, există o suferinţă a învăţământului.

În sfârşit, o altă problemă este că acest Guvern a luat ca prioritate dezvoltarea învăţământului şi sprijinirea învăţământului în România. Mărirea cu 5% a salariilor din învăţământul preuniversitar la salariile atât de mici cât sunt, de fapt nu reprezintă decât câteva zeci de mii de lei. Şi atunci, Comisia de învăţământ, în unanimitate, a ajuns la concluzia că există resursele necesare pentru a mări salariile la învăţământul preuniversitar şi pentru a putea să sprijinim pe aceştia să rămână mai departe în învăţământ. Vă dau un exemplu: în Suceava, de exemplu, 350 de posturi sunt suprimate din învăţământ, pentru că nu există cadrele necesare. Şi acest lucru este existent aproape în toate judeţele ţării.

Deci, când o comisie ajunge la o concluzie ca aceasta, înseamnă că are sprijinul moral necesar. Vă cerem ca dumneavoastră să aprobaţi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea Comisiei de muncă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? (Rumoare, vociferări)

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Iertaţi-mă că intervin, dar aici am impresia că se joacă, în clipa de faţă, un orgoliu. Şi anume, orgoliul Comisiei de muncă care doreşte neapărat să-şi impună un anumit punct de vedere. Nu este vorba de Partidul România Mare, sau de Partidul Democrat, sau de nu mai ştiu cine, ci este vorba de o anumită categorie socială, şi anume este vorba de învăţământ. Dumneavoastră şi noi toţi, dragi colegi, cunoaşteţi foarte bine mişcările care au avut loc în acest an în învăţământ, exact din cauză că salariile acestora sunt necorespunzătoare şi în clipa de faţă. O asemenea măsură nu ar face altceva decât să gliseze cu puţin salariile personalului din învăţământ faţă de celelalte categorii sociale.

Deci, rugămintea cu care ne prezentăm în faţa dumneavoastră, nu ca membru al Comisiei de învăţământ, ci de fapt în calitatea noastră pe care o avem, de trimişi aici, în Parlamentul României, deci rugămintea noastră este ca să ţineţi cont şi de părerea Comisiei de învăţământ. Pentru că aşa ar fi normal.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Moisoiu, haideţi că am întrerupt votul acum, vă rog frumos.

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte, ştiţi foarte bine că eu am ridicat mâna puţin mai devreme şi dumneavoastră aţi spus că mai târziu. Păi, mai târziu, ce să fac, dacă v-aţi grăbit la vot.

părerea mea este să nu ţinem cont de nişte orgolii şi să declanşăm din nou mişcările sociale în ţară.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Moisoiu, mişcările sociale încă nu s-au încheiat. Suntem în plină negociere cu sindicatele. Aşa că ceea ce vorbiţi nu-şi are locul aici, încă.

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte, vă rog să reţineţi şi faptul că în învăţământ nu sunt tichetele de masă. Şi asta este o altă treabă care, de asemenea, trebuie luată în consideraţie şi pe care doamna preşedinte Dobrescu nu doreşte să o ia în consideraţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Moisoiu, vă mulţumesc foarte mult. Vă rog să luaţi loc.

Deci, am supus votului dumneavoastră, dar s-a întrerupt: cine este pentru propunerea Comisiei de muncă?

Cine este împotriva propunerii Comisiei de muncă?

Cu 87 de voturi pentru, 30 împotrivă, a fost acceptată propunerea Comisiei de muncă.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră, în continuare, articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Cu 30 de voturi împotrivă şi 87 pentru, a fost aprobat articolul unic.

Supun votului dumneavoastră titlul ordonanţei de urgenţă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Deci, 30 de voturi împotrivă, 87 pentru.

Supun votului dumneavoastră art.1 al ordonanţei de urgenţă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Tot 30.

Art.2 al ordonanţei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Deci, cu 30 de voturi împotrivă şi 87 pentru, a fost aprobat art.2.

Anexa la ordonanţa de urgenţă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Deci, 87 pentru şi 30 împotrivă.

Vă mulţumesc.

transmitem proiectul de lege votului final.

Mai aveţi vreo problemă cumva?

 
Informare privind depunerea moţiunii semnate de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi PD cu tema Corupţia instituţionalizată.  

În conformitate cu art.150 al Regulamentului Camerei Deputaţilor, care precizează dezbaterea moţiunii simple în maxim 6 zile de la înregistrarea acesteia, pentru luni, 13 mai a.c., vom dezbate moţiunea depusă de deputaţii PD şi PNL.

Vă mulţumesc.

Intervenţii ale domnilor deputaţi:  

Trecem la intervenţii.

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

  Nicu Cojocaru - prezentarea unui caz de transfer nejustificat şi ilegal din domeniul instituţiilor meteorologice;

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

La intervenţii, domnul deputat Nicu Cojocaru.

Poftiţi, vă rog.

   

Domnul Nicu Cojocaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fac o intervenţie privind Hotărârea Consiliului Director al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din 18 aprilie a.c., referitoare la mutarea Serviciului Regional de Prognoză a Vremii din Arad la Timişoara.

În atenţia atenţia Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Mă fac ecoul unor cereri ale alegătorilor mei din judeţul Arad, pentru a aduce în atenţia Parlamentului şi Guvernului României transferul unor servicii sau instituţii de interes public din judeţul Arad în judeţul Timiş, transfer nejustificat, întrucât în Arad există condiţii superioare de funcţionare din toate punctele de vedere. Contrar tendinţei europene, sănătoase, de descentralizare a tuturor instituţiilor de interes public, au fost deja transferate de la Arad la Timişoara, începând din 1989, până în prezent, următoarele: Poşta, CFR-ul, Electrica, Informaţiile, ROMTELECOM, Metrologia, iar, mai nou, prin hotărârea amintită a Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, se încearcă a se transfera în oraşul de pe Bega şi Serviciul Regional de Prognoză a Vremii.

Această hotărâre este de-a dreptul paradoxală, dacă ne gândim la faptul că în Timişoara angajaţii stau într-un imobil închiriat de la Regia Naţională a Apelor Române, iar mutarea arădenilor la Timişoara ar presupune achiziţionarea sau închirierea unui alt imobil, pe când la Arad, clădirea în care-şi desfăşoară activitatea este în proprietatea institutului. Mai amintim şi faptul că la Arad funcţionează neîntrerupt, încă din anul 1948 şi numără acum 17 salariaţi, dintre care 7 meteorologi şi 10 tehnicieni, centrul prelucrând datele culese din staţiile meteo de pe teritoriul a cinci judeţe: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Tot ca un paradox, trebuie să mai amintim faptul că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 530 din 31 decembrie 1998, Anexa nr.1, Aradul este centru meteorologic regional, alături de cel de la Cluj, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, iar Timişoara figurează doar ca un serviciu meteorologic aflat în subordinea centrului din Arad. Aşadar, conform hotărârii de Guvern anterior menţionate, aflată în vigoare, Serviciul Meteorologic din Timişoara ar trebui să fie subordonat Centrului din Arad.

În realitate, după ne-a informat domnul Dumitru Benţe, şeful Serviciului din Arad, Aradul a funcţionat şi funcţionează şi acum ca serviciu subordonat Centrului din Timişoara, deci exact invers decât ar fi legal. Ceea ce înseamnă că Institutul Naţional nu respectă de aproape 4 ani de zile Hotărârea Guvernului nr. 530 din 1998, hotărâre care, după cum recunoaşte şi directorul ei, este şi astăzi în vigoare.

Având în vedere elementele prezentate mai sus, ne punem, totuşi, întrebarea: care este explicaţia acestui atât de mult dorit transfer al Serviciului Regional de Prognoză a Vremii? De ce această hotărâre, în mare taină, a Consiliului Director al Institutului Naţional Bucureşti, care defavorizează din nou Aradul? Iată întrebarea-cheie: cum este posibil ca o decizie a conducerii unei instituţii publice să prevaleze faţă de o hotărâre de Guvern, când, în mod normal, ar trebui să se conformeze acesteia?

Dacă ne gândim la faptul că în Centrul Meteo Regional din Timişoara se desfăşoară în prezent exclusiv activităţi administrative, că la Timişoara nu există momentan nici aparatura specifică pentru prognozarea vremii, explicaţia acestui posibil transfer se găseşte în altă parte. Iată despre ce este vorba: în urmă cu câtva timp, cu ajutorul unor fonduri guvernamentale, Institutul Naţional a trecut la implementarea unui program numit SIMIN - de modernizare a centrelor regionale. Simţind că este vorba de bani, vecinii noştri din Timişoara sar din nou la "gâtul" arădenilor, dar, de data aceasta, cu argumente cât se poate de facile, chiar penibile.

Închei intervenţia mea cu rugămintea explicită către Guvernul României, ca Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului să intervină de urgenţă şi cu toată fermitatea la Institutul Naţional, pentru respectarea legii şi anularea deciziei nelegale a conducerii institutului, respectiv ca Filiala INMH din Timişoara să funcţioneze în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 530 din 31 decembrie 1998, în subordinea Centrului Meteorologic Arad, cum s-a întâmplat la Cluj, Sibiu, Craiova, Bacău şi Constanţa, având în vedere atât condiţiile materiale şi aparatura existentă, cât şi personalul calificat din Arad, care prelucrează datele culese din staţiile meteo din Bihor, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi eu vă mulţumesc.

 
  Nicolae Leonăchescu - enumerarea câtorva surprize pe care le oferă Hotărârea de Guvern nr.1206/27 noiembrie 2001;

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

   

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În Monitorul Oficial, partea I, nr.781, din 7 decembrie 2001, s-a publicat Hotărârea Guvernului nr.1206 din 27 noiembrie 2001 pentru aprobarea "Normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr.215/2001". În Hotărârea de Guvern sus-menţionată se anexează, la respectivele norme, tabele cu modul de inscripţionare în limba minorităţii respective a denumirii româneşti a localităţii de referinţă.

Analiza acestor anexe, întocmite pe judeţe, ne pune în faţa unui act legislativ plin de erori, rezultate dintr-o redactare superficială sau, poate, dintr-un pact politic nefericit al actualei puteri. Legea nr.215/2001 prevede ca în localităţile în care cetăţenii unei minorităţi lingvistice au o pondere de peste 20%, să se folosească limba acelei minorităţi în raporturile cu autorităţile publice locale. Ba, mai mult, legea prevede că în respectiva localitate se va asigura inscripţionarea denumirii ei şi în limba minorităţii lingvistice respective. Apariţia inscripţionărilor bilingve primeşte, astfel, cale liberă prin normele elaborate de guvern.

Surpriza oferită de noile denumiri propuse a reflecta punctul de vedere al minoritarilor respectivi este de proporţii. Un număr foarte mare de denumiri repetă numele românesc originar, dar cu caractere chirilice. Nu va fi deci vorba de inscripţii bilingve, ci de inscripţii bialfabet, cu totul în afara prevederilor Legii nr.215/2001! Iată asemenea denumiri: Copăcele, Zorile, Scăiuş, Pojejena, Belobreşca, Divici, Radimna, Baziaş, Zlatiţa, Brăteşti, Remeţi, Ruscova, Sviniţa, Gad, Rudna, Letea, Crişan, Ciumârna, Paltinu, Benia, Boura, Brodina, Mila 23, Jurilovca, Sarichioi, Murighiol, Gorgova, Periprava etc.

Ce facem cu alfabetul latin care, iată, este acceptat încet, încet şi în Japonia şi în China! Este alfabetul oficial în România! La alfabetul chirilic am renunţat încă din secolul al XIX-lea! Are sens o denumire a unei localităţi scrisă în două alfabete? Dacă apare şi solicitarea de alfabet chinez sau arab, ce ne facem? Cred că modelul este absolut inacceptabil, pentru că este aberant. Suntem împotriva inscripţiilor bialfabet!

În anexele respectivelor norme apar lucruri şi mai ciudate. Există localităţi al căror nume este absolut identic în limba română, precum şi în limba minorităţii respective, şi este redat cu caractere latine. Exemplele sunt numeroase şi cităm câteva: Liban, Tuşnad, Ghioroc, Ant, Clocotici, Lelei, Berea, Tibod, Dobra, Cătălina, Irina, Cobor, Rafnic, Vodnic, Osmancea, Hilib, Bita, Zagon, Covasna, Bodoş, Mera, Buza, Bodrog, Runc etc.

În acest caz, repetăm inscripţionarea monolingvistică în acelaşi alfabet? Să constatăm şi faptul că, în toată lumea, onomastica, toponimia şi hidronimia sunt redate în conformitate cu spaţiul lingvistic oficial. Shakespeare se va scrie ca în limba engleză, nu Şecspir, în redarea fonetică românească.

Iată, onorat auditoriu, doar câteva surprize pe care ni le oferă actul legislativ sus-menţionat, unele dintre ele în afara limitelor Legii nr.215/2001.

Elaborarea unor asemenea documente cu adresă directă la patrimoniul nostru cultural, fără avizul instituţiilor profesionale de resort, urmărind numai scopuri politice şi propagandistice, ne costă dureros de mult.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

 
  Puiu Haşotti - comentariu legat de slujba de Înviere organizată la Mangalia de către Arhiepiscopia Tomisului;

Domnul deputat Puiu Haşotti.

   

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Într-o precedentă declaraţie politică arătam că în România normalitatea este un fenomen cotidian. Cum mi se puteau confirma mai bine spusele decât prin aşa numita "Slujbă de Înviere" organizată la Mangalia de Arhiepiscopia Tomisului. Găsesc că o astfel de manifestare nu are nimic de-a face cu reculegerea creştină şi cu miracolul Învierii Domnului. După cum s-a desfăşurat, hai să zicem, "ceremonia", cred că am avut de-a face cu un nefericit amestec dintre o slujbă creştină şi o ambianţă atee.

Ce legătură poate avea învierea lui Hristos cu focurile de artificii? Dar cu formaţiile de muzică hip, rock, metalica sau hip-hop, reculegere creştină cu zeci de mii de decibeli? Înalt Prea Sfântul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, arăta că s-a preferat un astfel de spectacol penibil, pentru că Sfântul Andrei ar fi venit pe mare şi ar fi creştinat pe geto-daci. Şi iată cum un arhiepiscop preferă să spună enoriaşilor neadevăruri şi speculaţii, chiar în săpătmâna patimilor. Nu există nici cel mai nesemnificativ document după care Sfântul Andrei ar fi venit pe mare până la Tomis sau Callatis, apoi Sfântul Andrei a venit în Dobrogea. Sunt şi savanţi care contestă prezenţa Sfântului Andrei în Dobrogea, nu neapărat să-i creştineze doar pe geto-daci, de care este posibil să nici nu fi auzit. Apostolatul Sfântului Andrei şi misiunea sa creştină au fost pentru toţi oamenii din Dobrogea antică, care atunci era populată nu numai de geto-daci.

A spune că Sfântul Andrei a venit pentru a-i creştina doar pe unii, este de-a dreptul neadevărat şi chiar mai grav, necreştin! Şi chiar dacă ar fi venit pe mare până la Tomis şi ar fi intenţiont să le aducă credinţa creştină doar geto-dacilor tot nu s-ar justifica spectacolul cu accente de păgânism de la Mangalia. Să ne aşteptăm că adomnul ministru Dan Matei Agathon să organizeze viitoarea Slujbă de Înviere la Drakula Park? N-ar fi imposibil! Dar ce legătură au toate acestea cu o declaraţie politică? Au, pentru că la Mangalia s-a dorit şi un spectacol politic, pus în scenă de domnul ministru Dan Matei Agathon şi de Înalta Prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, cel mai influent om din organizaţia judeţeană PSD, cu toate că, evident, nu este membru de partid.

Se ştie că Înalt Prea Sfinţia Sa este un foarte apropiat al primului ministru, care, în ultima clipă, a luat înţeleapta hotărâre de a nu participa la aşa zisa slujbă de înviere. L-a trimis însă pe fiul său însoţit de o armată de bodygarzi.

Se ştie că numirea controversatului prefect de Constanţa s-a făcut la insistenţele Înalt Prea Sfântului Teodosie, care nu a putut fi refuzat de domnul prim-ministru, cu toate că PSD Constanţa avansase ale propunri.

Se ştie de către toată lumea că Înalt Prea Sfântul Teodosie îşi exprimă pe faţă preferinţele politice şi chiar face campanie electorală pentru PSD. Şi se mai ştie că numirea Înalt Prea Sfântului Teodosie în fruntea celei mai vechi episcopii din România s-a făcut la marile insistenţe ale domnului prim ministru. Putem spune că PSD se bagă şi în cele sfinte, cu toate că nu are nimic sfânt. Cât priveşte spectacolul necreştin de la Mangalia, din nou spun că Eminescu este actual:

"Cu evlavie de vulpe ca în strane şed pe locuri,

Şi aplaudă frenetic schisme, cântece şi jocuri".

 
  Ştefan Baban - declaraţie cu titlul Munca silnică a fost reinventată în mileniul III;

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ştefan Baban.

   

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Munca silnică a fost reinventată în mileniul III".

Munca în folosul comunităţii, condiţie de bază a acordării venitului minic garantat, reprezintă o formă voalată de exploatare a celor într-adevăr săraci de către administraţiile locale.

Conform Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, acest venit este asigurat de primării prin acordarea unui acord social al cărui cuantum va reprezenta diferenţa între nivelul prevăzut de lege şi venitul net lunar realizat. Pentru ca solicitantul să poată beneficia de acest ajutor, el trebuie să presteze şi 72 de ore de muncă în folosul comunităţii, fără a primi o altă plată pentru aceste ore. Dar, calculele arată foarte clar că statul român câştigă mai mult decât dă, prin asigurarea acestui venit minim.

Raportând cele 72 de ore de muncă, adică 9 zile lucrătoare, conform legii mai sus menţionate, la salariul minim pe economie, 1750000 de lei, rezultă un echivalent în lei de 715 000 lei. În schimb, suma medie a unui beneficiar al ajutorului social abia dacă depăşeşte 300 000 de lei. Practic, plata orelor de muncă în folosul comunităţii reprezintă mai puţin de jumătate din cât ar fi primit respectivul dacă era angajat. Or, prin lege se prevede că ajutorul să fie dat în completarea venitului deja existent până la o sumă minimă. Astfel, indiferent de suma primită în completare pentru a se asigura nivelul lunar al venitului minim garantat, beneficiarii produc mai mult decât echivalentul acestei diferenţe.

Una din prevederile legii venitului minim garantat o reprezintă obligaţia beneficiarului de a se înscrie pe listele de şomaj ale oficiilor locale de muncă, care îi oferă imediat dispoziţiile de repartizare la locuri de muncă şi unităţi care au fost refuzate de luni întregi de celelalte categorii de şomeri. Refuzul de a se prezenta la locul de muncă repartizat sau de a se încadra, duce la eliminarea persoanelor în cauză de pe listele autorităţilor locale privind venitul minim garantat, astfel că rata şomajului scade văzând cu ochii la 10%. Scade doar în scripte, pentru că realitatea este cu totul alta.

Apoi autorităţile locale au inventat o serie de condiţii care mai de care frizând harzardul pentru a se putea beneficia de prevederile Legii nr.416/2002, începând de la evaluarea veniturilor anuale pentru o găină cu tot cu ouă, terminând cu cea a cabalinelor şi cornutelor. În funcţie de această evaluare, subiectivă, desigur, solicitantul poate fi sau nu înscris pe listele de venit minim garantat.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum sesizaţi şi dumneavoastră din cele de mai sus prezentate, pentru a fi cu adevărat sărac şi a beneficia de un ajutor din partea statului trebuie să îndeplineşti o sumedenie de condiţii. Oare nu ar fi mai simplu dacă Guvernul ar găsi o altă posibilitate, pentru ca munca silnică în folosul comunităţii să se transforme în muncă folositoare a celui ce o prestează?

Vă mulţumesc.

 
  Damian Brudaşca - evocarea personalităţii lui Octavian Goga, la 64 de ani de la moartea acestuia.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Damian Brudaşca.

   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La 7 mai 1938, în jurul orei 14,15, se stingea, la Castelul de la Ciucea, poetul naţional Octavian Goga. Moartea lui se datora dispoziţiei criminale date de morganaticul rege Carol al II-lea şefului serviciilor secrete ale României de a-l otrăvi. În felul acesta a înţeles acest rege de tristă amintire să curme o viaţă plină de cutezanţă şi luptă, de dăruire pentru cauza naţională şi de sacrificiu pentru interesele poporului român. Octavian Goga n-a fost un om oarecare. El a înscris pagini nepieritoate în istoria poeziei, dramaturgiei şi publicisticii româneşti. Prin forţa verbului său a încurajat lupta românilor ardeleni pentru făurirea idealului multisecular de unitate naţională, a fost un reazăm soldaţilor români care la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz dădeau o nouă şi uluitoare dovadă a dragostei lor faţă de pământul sfânt al patriei.

Ca ziarist, Octavian Goga a fost deopotrivă observatorul atent, riguros şi critic al vieţii social-politice, cât şi condeierul neînduplecat şi neînfricat angajat cu toată energia şi forţa talentului său, în lupta politică. El n-a putut fi înfrânt sau descurajat de amenzile sau anii grei de temniţă cu care l-au răsplătit autorităţile dualiste, iar mai târziu de linşajul mediatic la care a fost supus. Paginile publicistice semnate de Octavian Goga rămân de aceea un model estetic şi de autentică trăire.

Contemporanii, care l-au numit pe rând "poetul pătimirii noastre" sau "poeta vates" au fost, totodată, nevoiţi să recunoască şi excepţionalul şi greu de egalat talent de orator al lui Octavian Goga. El este, pe drept, situat între marii deţinători ai artei elocinţei ca Delavrancea, Take Ionescu sau Nicolae Titulescu. Nu o dată intervenţiile sale de la tribuna Camerei Deputaţilor, a Academiei Române, la întâlnirile cu tineretul şi studenţii au impresionat prin bogatul conţinut intelectual, cutezanţa abordărilor sau forţa de necontestat a argumentelor.

Octavian Goga a dat strălucire şi discursurilor parlamentare, intervenţiile sale fiind adevărat bijuterii ale genului.

Din momentul în care, în 1899, părăsea ostentativ Liceul maghiar de stat din Sibiu, unde un obscur profesor maghiar profera neadevăruri injurioase la adresa istoriei noastre naţionale, mutându-se la Liceul Andrei Şaguna din Braşov, şi până la neaşteptatul său sfârşit, Octavian Goga a fost un luptător neobosit, un om politic deosebit de activ. El s-a înrolat voluntar în 1916 pentru a lupta cu arma în mână pe câmpurile de bătaie ale primului război mondial. Apoi, prin Rusia revoluţionară, Finlanda şi Scoţia, a ajuns la Paris, unde s-a alăturat celorlalţi patrioţi care acţionau în favoarea idealurilor lor naţionale şi a recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri.

Din 1919 îl găsim în componenţa unor guverne efemere ca ministru al cultelor şi artelor. În 1926 devine ministru de interne în guvernul prezidat de mareşalul Alexandru Averescu, iar în 1937-1938, pentru o scurtă perioadă de timp, este prim-ministru al României. Pofta diabolică de dictatură a lui Carol al II-lea este cauza demiterii, iar ulterior şi a morţii lui Octavian Goga.

Începând cu anul 1938, mai intens după 1944 şi până în prezent, activitatea lui pe scena politică sau cea literară şi publicistică nu s-au bucurat de o prezentare obiectivă, riguros ştiinţifică şi nepărtinitoare.

Iată de ce încă în mintea tulbure a unora, numele lui Goga este mai puţin legat de făurirea statului naţional unitar la 1 Decembrie 1918, fiind în continuare etichetat cu inconştienţă, drept extremist, naţionalist sau şovin.

Sunt foarte puţin cei care cunosc preocupările lui de apropiere prin cultură, în primul rând, dar şi pe plan politic, între români şi maghiari. Ne referim azi doar la Pactul de la Ciucea, semnat la începutul anilor '20, cu reprezentanţii clasei politice maghiare din Ardeal. Octavian Goga era conştient de necesitatea atragerii minorităţii ungureşti spre ţelurile României întregite, chiar şi pentru a evita subminarea ţării din interior.

Cu mult înaintea PSD, Octavian Goga admitea folosirea limbii materne în zonele şi localităţile unde ponderea minorităţii maghiare era de minimum 25% din populaţie. Dacă la aceasta mai adăugăm traducerile strălucite din literatura maghiară sau sprijinul concret şi imediat acordat tuturor instituţiilor de cultură şi spectacole maghiare din Ardeal, avem dovada de netăgăduit a nejustificatei etichete de naţionalist sau şovin cu care mai cochetează unele spirite obtuze.

La 7 mai 1938, deci în urmă cu 64 de ani, a trecut în Pantheonul culturii şi spiritualităţii româneşti şi universale unul dintre cele mai mari spirite ale acestei ţări - Octavian Goga.

Azi, la comemorarea a 64 de ani de la moartea sa, spiritul lui Octavian Goga este la fel de viu şi puternic în conşiinţa şi sufletele ardelenilor, ale tuturor patrioţilor români.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
  Ion Mocioi - referire la modul cum se dezindustrializează un judeţ - Gorjul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ion Mocioi.

   

Domnul Ion Mocioi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În intervenţia mea de astăzi mă voi referi la modul în care se dezindustrializează un judeţ, Gorjul, căruia ni i se prevede o strategie de viitor şi căruia nu-i dăm nici un ajutor, nici printr-o gândire a parlametnarilor săi. Se ştie că Gorjul, în perioada 1968-1989, s-a dezvoltat pe baza punerii în valoare a bogatelor resurse de cărbune energetic, de calcar pentru ciment, de lemn pentru prelucrare şi altele.

În 1989 lucrau în minerit şi în unităţile conexe acestuia din judeţ peste 50 de mii de oameni. Oprindu-ne doar la problema mineritului, reţinem că, în urma disponibilizărilor şi închiderilor de mine, mai lucrează astăzi în judeţ mai puţin de 21 de mii de mineri. În curând, în doi ani, urmează să rămână în a activitate numai 17 mii, apoi circa 8 mii de mineri, în condiţiile în care nu s-a organizat reconversia forţei de muncă şi nu s-au creat alte locuri de muncă.

De asemenea, în celelalte domenii, au fost fărâmiţate unităţile economice şi apoi distruse total, inclusiv colectivele lor de muncă, cum ar fi cel de la Combinatul de Lianţi şi Azbociment, cumpărat de un francez, care i-a redus activitatea la 5%.

Alte unităţi economice au fost distruse în urma privatizării. Şomajul a crescut fabulos şi se păstrează mascat în nişte cifre în care nu mai crede nimeni, cel puţin populaţia din acest judeţ.

Ca urmare, sărăcia în judeţ a devenit cu adevărat lucie, agricultura nu este în măsură să atragă lucrătorii îndepărtaţi de unităţile industriale, pentru că mai toate luncile au fost distruse de mineritul în descopertă. Tinerii sunt în exod spre alte zări. Locurile de muncă sunt doar întâmplătoare, întâmplător create de către unii patroni privatizaţi. Unele localităţi sunt realmente înfometate, exemple fiind oraşul Bumbeşti-Jiu, municipiul Motru, comune ca Mătăsari, Câlnic şi altele. La Motru, dintre 25 de mii de oameni câtă populaţie are acest municipiu, mai lucrează 3 mii, ceilalţi, pur şi simplu, nu au posibilităţi de viaţă.

Politicienii nu se gândesc la modul în care anumite localităţi trebuie readuse la viaţă. Nu dăm o perspectivă localităţilor care se distrug. Timpul care trece este tot mai negru pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii judeţului. E nevoie de reindustrializare a judeţului. Guvernul trebuie să gândească în acest mod, cel puţin pentru acest judeţ, în care mineritul se distruge şi astfel se distruge toată baza existenţei umane în acest judeţ. Cel puţin acum nu trebuie ca minele rămase în producţie să le închidă, cum se vrea. Trebuie stopată, pentru un timp, distrugerea mineritului. Trebuie o grijă deosebită pentru acest judeţ, şi nu numai pentru el, dar l-am luat pe acesta pentru că sunt reprezentantul celor care mi-au dat votul, şi atrag atenţia Guvernului că judeţul se distruge, fără o perspectivă creată printr-o strategie specific destinată.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Intervenţiile pentru astăzi s-au încheiat. Încheiem şi noi aici şedinţa de astăzi.

Mâine vom lucra în comisii.

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.35.