Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.126/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2002
|
Şedinţa a început la ora 8,28. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Ladislau Borbely, secretari. |
|
|||
|
Bună dimineaţa! O zi bună! Începem şedinţa dedicată intervenţiilor deputaţilor. |
|||||
|
Domnul Damian are cuvântul. Urmează domnul Gheorghe Dinu. |
|
|||
|
Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Cenzura a revenit în România". Avertizam chiar de la acest microfon, încă din februarie 2001, că România este în pericol, sub guvernarea PSD, să se confrunte cu revenirea, în contextul restauraţiei partidului unic şi a dictaturii acestuia, a cenzurii, a vânătorii şi tracasării adversarilor politici, a terorii împotriva tuturor celor ce se opun abuzurilor, mafiei şi încălcării sistematice a legii, precum şi cu reabilitarea poliţiei politice. Cele 600 de zile de guvernare PSD, sărbătorite cu fast demn de urmaşii lui Ki Mir Sen, pot înscrie la loc de frunte tocmai aceste realizări ce desfid democraţia şi statul de drept la concurenţă cu sărăcia şi disperarea, mai frecvente ca oricând în viaţa de zi cu zi a românilor. Unul din motivele majore ale revoltei populare din 1989 a constituit-o cenzura împinsă de regimul ceauşist la cote insuportabile, tocmai pentru că se opunea spiritului creator demnităţii şi libertăţii poporului român. Dovedind că este urmaşul şi continuatorul de necontestat al vechiului regim, PSD, în mai puţin de 13 ani de la exprimarea clară şi neechivocă a obţiunii românilor pentru libertate şi democraţie, recurge la cenzură, în speranţa că astfel îşi va elimina opoziţia şi adversarii politici. Prin manevre oneroase şi necistite, PSD, ajutat de coloana a V-a a hungarismului revanşard şi iredentist, a transformat posturile publice de radio şi televiziune în anexe slugarnice ale propriului aparat de propagandă. În fruntea acestor instituţii finanţate din banii publici au fost promovaţi conducători pentru care echidistanţa şi deontologia nu există, iar dispoziţiile de la Cotroceni şi Palatul Victoria sunt onorate necondiţionat. Aceste dispoziţii prevăd difuzarea excesivă şi obsesivă de materiale privind activitatea şi pretinsele realizări ale Guvernului şi ale PSD, declaraţiile interminabile ale lui Adrian Năstase şi ascunderea realităţilor şi adevărului. Te şi întrebi, în aceste condiţii, de ce a mai fost nevoie să fie ucis Ceauşescu? Oricum, în raport cu Adrian Năstase, acesta teroriza populaţia României numai 2 ore, nu 24 de ore pe zi. Tot de la Cotroceni şi Palatul Victoria s-a dispus să se împiedice cu orice preţ şi cu orice ocazie prezenţa în emisiunile de radio şi televiziune atât pe plan central, cât şi local a reprezentanţilor partidelor politice ale Opoziţiei, îndeosebi ai PRM. Mesajul acestora către populaţie şi propriii susţinători trebuie oprit şi interzis. Că libertăţii cuvântului i s-a pus căluşul în regimul Iliescu-Năstase e o realitate. Reacţia primitivă a autorităţilor, demne eventual de Bokassa sau Idiamin şi nicidecum de conducători care vizează intrarea în lumea civilizată, nu ne miră. Surprinzător şi condamnabil este faptul că reprezentanţii Consiliului Europei şi Uniunii Europene, ai altor instituţii democratice occidentale tolerează asemenea manifestări şi le încurajează prin indiferenţa lor. Le reamintim că în felul acesta vor fi socotite şi ele vinovate de poporul român şi de orice naţiune ce se opune totalitarismului şi dictaturii. Ca şi cum alungarea Opoziţiei de la microfonul radioului şi televiziunii n-ar fi fost suficientă, PSD ia acesteia şi dreptul la cuvânt cu prilejul unor manifestări culturale, artistice sau de altă natură. Micii prim-secretari judeţeni sau locali, care n-au dispărut în România, transmit mesaje ditirambice şi agramate şi au comportament de satrapi orientali. Din dispoziţia lui Octav Cozmâncă, a lui Adrian Năstase sau chiar a lui Ion Iliescu, aceştia se comportă ca şi cum asemenea manifestări sunt numai ale lor, iar Opoziţia este cel mult tolerată. Un asemenea comportament incalificabil l-au avut autorităţile PSD şi la Ţebea, unde s-au adunat mii de oameni spre a comemora 130 de ani de la trecerea în nemurire a Craiului munţilor - Avram Iancu. Eroul nostru naţional, luptătorul împotriva împilării şi nedreptăţii n-a putut fi omagiat de nici un alt partid politic în afară de politrucii PSD. Aş dori să întreb pe Günter Verhoiven şi pe baroana Emma Nicholsen dacă doresc să integreze în Europa democrată şi civilizată această Românie în care cenzura şi teroarea politică sunt preocupări majore şi permanente ale actualei puteri. În acelaşi timp, îi întreb pe cei doi euro-demnitari dacă şi cât mai pot tolera şi dacă nu se simt personal vinovaţi că în România, pe lângă această cenzură politică, demnă de cel mai negru regim totalitar, telefoanele şi corespondenţa parlamentarilor Opoziţiei sunt interceptate, aşa cum se întâmplă şi în cazul meu. Adresez acest apel-avertisment tuturor celor ce cred cu adevărat în valorile democraţiei şi-i rog să nu rămână indiferenţi în faţa acestei escaladări periculoase şi accelerate a practicilor de tip dictatorial în România, pentru a evita ca viitorul partener de dialog al Occidentului civilizat şi democrat să reînvie spaţiul concentraţionar pentru exterminarea adversarilor politici. Pentru moment, noi cei din Partidul România Mare, dar şi din alte partide ale Opoziţiei din România mai putem vorbi deschis şi liber doar de la tribunele Parlamentului. Oare pentru cât timp? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da, Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Gheorghe Dinu, se pregăteşte domnul deputat Dumitru Chiriţă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se adresează Guvernului României şi am intitulat: "Economia braşoveană, încotro?" Judeţul Braşov, printre ai cărei reprezentanţi în acest for legislativ mă număr şi eu, se mândrea până nu demult cu una din primele poziţii în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială, în unele ramuri industriale deţinând pionieratul, iar pentru unele produse fiind şi astăzi producător unic. Drumul tranziţiei spre o economie modernă, reală, dinamică, competitivă, deschisă pieţei mondiale care pentru România, în ansamblu, este complicat şi uneori şi îndelungat, a însemnat şi pentru judeţul Braşor mai mult coborâşuri decât suişuri, căutarea drumului spre o economie adevărată a stat, în special, pentru industria braşoveană sub semnul incertitudinii lipsei de coerenţă şi de perspectivă mascate de aşa numitele reformă, politică industrială sau program de restructurare. Pentru a vedea mai clar unde am ajuns după aproape 13 ani de tranziţie, trebuie să vedem de unde am plecat, de la o economie centralizată, cu ramuri preponderent din industria grea, mari consumatoare de energie, de la un nivel tehnic scăzut, dar în acelaşi timp de la una dintre cele mai mici datorii externe din Europa, 0,6 miliarde de dolari, de la o forţă de muncă bine pregătită şi un export în plin avânt pe pieţele devenite tradiţionale, unde produsele româneşti deveniseră recunoscute şi cerute, ajungând, iată, după 13 ani ca producţia industrială a Braşovului să scadă la jumătate, în unele ramuri chiar mai puţin, faţă de cea a anului 1989, nivelul de trai al braşoveanului să scadă în aceeaşi proporţie, iar perspectivele imediate nu lasă să se întrevadă o schimbare substanţială în sens pozitiv. S-au încercat fel de fel de experimente, modulări, divizări, privatizări, reorganizări etc., toate fără nici un rezultat. Producţia nu a crescut, inventarul uzinelor, mutat mereu dintr-o formă de organizare în alta, s-a împuţinat, ca să nu zic că s-a înstrăinat sau, mai dur, furat. Nu s-au făcut retehnologizări, cei care au luat pentru un timp o uzină au încercat să mai stoarcă ce mai era de stors şi nu să investească. Oricare din formele tradiţiei experimentate din industria braşoveană din 90 până în prezent nu a făcut altceva decât să distrugă şi să conducă cu paşi mici şi siguri la dispariţia acesteia. Un alt aspect al tranziţiei braşovene îl constituie şi cel al forţei de muncă care a trecut din faza de euforie, atunci când s-a pensionat sau disponibilizat, la faza în care observă că o duce tot mai greu, unii au încercat mici experimente pe cont propriu, dar cei mai mulţi au eşuat. Liderii sindicatelor din uzinele braşovene, câte au mai rămas, încearcă să sensibilizeze Guvernul PSD despre necesităţile uzinelor braşovene, dar fără rezultat. Recentul raport al Băncii Naţionale a României a dat publicităţii, prin toate mijloacele mass media, făcând o analiză la rece a stării economiei şi evidenţiind rezultatele, sub aşteptări în domeniul privatizării, politica neconcludentă de restructurare, menţinerea arieratelor, factori ce au efectuat în 2001 politica şi performanţele economice, inclusiv cele ale industriei braşovene. Se menţionează în raport faptul că întârzierile la reformele structurale, şi aici le regăsim pe cele două mari din Braşov, "Tractorul" şi "Roman", dar şi unităţile din industria de apărare din judeţ, sunt principalele probleme ale economiei româneşti de după 90 şi nu numai o neîmplinire a anului 2001. Nevoia reformelor structurale adânci este evidenţiată şi imperios necesară în economia românească, fiind esenţiale pentru creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei în România, implicit prin scăderea nivelului tensiunilor sociale. Noi credem că nimeni nu-şi poate imagina creşterea bogăţiei naţionale în afara reformelor structurale, a investiţiilor care determină o creştere rapidă a productivităţii muncii şi a competitivităţii produselor, dar este de neînţeles de ce guvernele de până acum, inclusiv cel actual, nu au făcut aproape nimic în acest domeniu. Industria, în general, mai are încă o poziţie determinantă în economie, o contribuţie hotărâtoare la crearea p.i.b.-ului, i se conferă un rol strategic, negat poate de unii, în relansarea economiei ţării întregi, mai ales de aşa zişii analişti economici sau mai degrabă politici, care n-au trecut în viaţa lor printr-o întreprindere, având în vedere multiplele ei conexiuni pe orizontală, dar, în final, ea determină creşterea economică de care este atâta nevoie. Pentru îndeplinirea acestui rol este necesar ca în ramurile din industria braşoveană, în special la unităţile deja amintite, dar nu numai, să fie înlăturate dezechilibrele structurale şi disfuncţionalităţile existente, ceea ce presupune realizarea unor structuri profunde pe baza unei politici industriale coerente, realiste şi ferm aplicate. Simpla închidere a întreprinderilor sau restrângerea activităţii lor fără a răspunde la întrebările: ce punem în loc, ce facem cu muncitorii disponibilizaţi şi care totuşi au o calificare înaltă, nu înseamnă reformă, nu înseamnă restructurare reală, acceptată de populaţie. Din păcate, problema restructurării marilor întreprinderi din Braşov şi din judeţ nu a fost rezolvată, recurgându-se la paleative care să le menţină la limita supravieţuirii. Mai le dăm ceva bani de la bugetul statului şi mai amânăm boala până la următoarele convulsii sociale. Un ultim exemplu îl constituie cumpărarea de tractoare subvenţionate, dar când oamenii s-au dezmeticit şi au alergat la direcţiile agricole să se înscrie au constatat că s-au terminat fondurile subvenţionate. În opinia noastră, a Partidului România Mare, redresarea industriei braşovene impune luarea următoarelor câtorva măsuri urgente care ar trebui avute în vedere de guvernul aflat la putere: specializarea pe anumite tipuri de produse care sunt sau mai pot fi produse de agenţii economici braşoveni. Acestea pot fi fabricate în mod tradiţional la Braşov - tractoare, autocamioane, mobilă, textile, produse chimice, industrie de apărare - şi care pot fi produse şi în cooperare cu firme străine, exemplul I.C.A Ghimbav, fiind elocvent. Pentru aceste produse trebuie reactivate fostele pieţe de desfacere şi cucerite altele noi, iar societăţile comerciale care le produc să fie stimulate, efectuându-se eventual şi reconversia unor unităţi industriale spre acest profil de fabricaţie. Sugerăm Guvernului României ca ambasadele noastre, cele pe care le plătim cu bani grei de la populaţie, să intervină sau să fie mobilizate în ideea de a putea ajuta industria românească, pentru că alt rol acolo în străinătate, se pare că nu au, decât să consume banul public. Raţionalizarea acestor industrii în care consumurile materiale şi energetice sunt mai mari decât cele de pe plan internaţional - în acest sens se impune reducerea continuă a decalajului tehnologic faţă de ţările dezvoltate, inclusiv cu sprijinirea şi încurajarea cercetării, dezvoltării locale a colectivelor de cercetători şi proiectanţi din marile întreprinderi din institute şi din Universitatea "Transilvania" Braşov (Braşovul avea institute de cercetare, pe lângă Tractorul, care acum este o ruină, este închiriat pentru desfaceri de produse alimentare); politici de stimulare a marilor întreprinderi industriale cu capital de stat, în vederea realizării de fluxuri pozitive de lichidităţi financiare, asigurarea portofoliului de comenzi şi găsirea de noi pieţe de desfacere; programe viabile de reconversie, antrenarea factorului managerial, regândirea organizării Ministerului Industriilor care, la ora actuală, este un colos în care domnul ministru Dan Ioan Popescu nu are timpul material necesar să stea de vorbă cu fiecare şef de departament pe care îl coordonează să stabilească strategia viitoare de dezvoltare a industriei. Toată economia este în mâna unui singur ministru care, practic, nu este un supraom, n-ar avea nici măcar timpul în decurs de 6 luni să stea de vorbă cu şefii pe diversele domenii de activitate; elaborarea unei strategii de către Ministerul Industriei şi Reformei împreună cu Ministerul de Externe, în mod deosebit ambasadele, în vederea recuperării a o parte din pieţele de desfacere pierdute după 1990. În final, aş dori să arăt că un reputat economist spunea că "Restructurarea este o acţiune de distrugere creatoare, deoarece schimbarea structurilor noi determină modificări în echilibrul anterior, dar generează noi posibilităţi creatoare prin introducerea de noi factori de producţie şi de noi produse în care forţa de muncă este superior calificată şi mai bine plătită". Din punctul de vedere al guvernelor noastre de până acum, dar şi al celui actual, nu s-a reţinut din metaforă decât "distrugere creatoare", prima parte de distrugere, practic a doua n-a mai fost folosită. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Am rugămintea ca toţi cei înscrişi să-şi concentreze intervenţiile pentru a da posibilitate ca toţi cei 28 înscrişi să-şi poată prezenta punctul de vedere. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Dumitru Chiriţă, urmează domnul Emil Rădulescu. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intervenţia mea are legătură directă cu modul în care se face reforma şi privatizarea în sectoarele importante ale economiei naţionale, în special în sectoarele petrolier, gazier şi energie electrică. Reforma, restructurarea şi privatizarea sectorului important al economiei româneşti, cum sunt industria petrolulului, gazului şi energiei electrice, reprezintă o piatră de încercare pentru Guvernul Adrian Năstase. Din păcate, aceste acţiuni ale Guvernului sunt îngreunate de faptul că, în anul 1990, fostul ministru al industriei şi comerţului a considerat că prin divizarea sectorului energetic va aduce prosperitate şi bunăstare poporului român. Am condamnat atunci, condamn şi acum, modul în care a fost concepută în special restructurarea în sectorul electro-energetic, întrucât acest mod de reorganizare a adus mari prejudicii intereselor consumatorilor, salariaţilor şi contribuabililor. Atitudinea fostului ministru, domnul Radu Berceanu, şi a Partidului Democrat care au gestionat din punct de vedere politic Ministerul Industriei şi Comerţului prin aşa zisele reforme promovate au transformat industria României în mormane de fiare vechi şi ne-au adus în situaţia în care astăzi suntem obligaţi să plimbăm becul dintr-o cameră în alta. Este inadmisibil că crezi că dacă ai constituit societăţi comerciale distincte în producţia de energie electrică prin separarea producătorilor hidro de cei din termo, ai realizat concurenţa care să fie benefică consumatorului român şi sectorului, în ansamblu. Numai dintr-un aeroplan poţi vedea că într-o cursă la care participă motoreta Mobra şi motocicleta Yamaha este vorba de o adevărată competiţie în care să câştige motoreta Mobra. Norocul nostru, al românilor, a fost că la alegerile generale din 2000 am scăpat de cancerul politic, reprezentat şi de Partidul Democrat, autointitulat - social democrat. În acest timp, la nivel european, socialiştii şi social-democraţii promovează conceptul că accesul la energie reprezintă un drep fundamental al omului şi că intră în responsabilitatea statului ca să fie asigurat şi garantat. Pornind de la aceste considerente, vreau să salut iniţiativa curajoasă a primului ministru, domnul Adrian Năstase, de a promova o politică integrată în domeniul energetic stabilind reorganizarea producătorilor de energie electrică pentru a asigura o concurenţă reală între aceştia, în avantajul consumatorilor, salariaţilor şi contribuabililor. Este de salutat şi faptul că Guvernul Adrian Năstase şi Partidul Social Democrat şi-au propus ca la privatizarea sistemului energetic să se obţină un preţ minim care să se constituie în aport de capital la societăţile respective pentru a asigura o dezvoltare şi performanţă superioară societăţilor similare care au fost privatizate în Europa centrală şi de est. Acţiunile care privesc reforma în domeniul utilităţilor publice de interes general promovate de Guvernul Adrian Năstase şi susţinute de Partidul Social Democrat dovedesc o dată în plus că ne preocupă soarta utilizatorilor, contribuabililor şi salariaţilor din România şi că, prin promovarea acestor acţiuni, confirmăm o dată în plus apartenenţa noastră la social-democraţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Emil Rădulescu şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Mălaimare. |
|
|||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Onorat auditoriu, Să facem aşa un mic bilanţ pe nişte date statistice la realizările onoratului Guvern. Toată lumea râde, cântă şi dansează. Sărăcia s-a extins în toate mediile şi zonele din România. Chiar şi patronii pot fi oameni săraci. În rândul ei, rata sărăciei este aproape de 6%. Aproape jumătate din gospodăriile din mediul urban nu-şi pot achita la timp cheltuielile de întreţinere a locuinţei şi factura la energie. Potrivit rezultatelor unei anchete a Institutului Naţional pentru Statistică, peste 40% din populaţia rurală trăieşte sub pragul sărăciei. Veniturile reale ale gospodăriilor au scăzut în 2001, reprezentând 69% din anul 1995. Peste 3 milioane de pensionari trăiesc cu 1,7 milioane lei lunar, echivalent la 50 de dolari, dar pensiile din România coboară până la mai puţin peste 10 euro, aproximativ 2 milioane de salariaţi, adică jumătate din numărul angajaţilor români, lucrează pentru salariul minim pe economie. În România, alocaţia plătită de stat pentru un copil este doar de 5 euro pe lună, cu mult redusă ca valoare faţă de nivelul din 1989. Acum reprezintă ca valoare o treime din suma alocată din perioada prerevoluţionară şi infinit mai mică decât cea plătită în statele vestice, de aproape 20 de ori. Mai mult de jumătate din populaţia ţării trăieşte la limita de subexistenţă, 12% dintre români trăiesc în sărăcie severă. O treime din populaţie trece printr-o sărăcie relativă. Potrivit clasificării Institutului pentru Calitatea Vieţii, aceasta este o radiografie pe scurt a nivelului de trai din România şi pe acest fundal, Guvernul Năstase a elaborat un program special cu ample promisiuni pentru perioada 2002-2003. Va putea Guvernul să aloce fonduri suficiente pentru a aduce nivelul de trai din România la nivelul statelor din Uniunea Europeană? Greu de crezut. Mai ales că acest document vorbeşte de alocarea de sume, fără a se preciza şi sursa lor în detaliu Ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, a declarat extrem de lapidar: "programul social angajează resursele financiare şi instituţionale disponibile în acest moment, atât la nivel naţional, cât şi local". Însă, aceste resurse sunt alterate de valoarea imensă a creanţelor bugetare de la sfârşitul anului 2001. Peste 120 de mii de miliarde de lei reprezentau datoriile restante către bugetul de stat şi bugetele locale. Gradul de colectare a contribuţiilor sociale curente în 2001 a variat între 77 şi 80% CASS şi şomaj, în timp ce recuperările, datoriile istorice au prezentat doar 7% din sumele încasate. Pe de altă parte, România este mult în urma ţărilor europene în ceea ce priveşte alocare de fonduri publice pentru protecţia socială. Ultimele date publice ilustrează faptul că nivelul cheltuielilor de protecţie socială reprezintă în România 64% din cel al ţărilor membre ale Uniunii Europeane. Chiar cheltuielile sociale totale se află pe un prag mult inferior, cu 20% din p.i.b., faţă de 30-40% în ţări ca Polonia, Ungaria, Cehia. Pentru a ajunge din urmă nivelul de trai al populaţiei Europei de vest, efortul financiar al României este imposibil de susţinut şi prin urmare ar fi o utopie să ne imaginăm că putem atinge prea curând standardele de viaţă din ţările dezvoltate. Câteva milioane de copii vor primi alocaţii mai mari, dar creşterea ce va avea loc anul viitor va fi, în termeni reali, luând în calcul inflaţia prognozată de Guvern, de 15% în 2003, doar de 1%. La fel şi venitul minim garantat de anul viitor sau salariul de bază minim brut care se preconizează că va înregistra o creştere de 1,7%, deci va ajunge la 2,5 milioane de lei, creştere iar de 1%. În aceste condiţii nu vom putea să privim înainte cu optimism, ci mai degrabă să îmbrăţişăm sintagma pesimistului, apelând la statisticile internaţionale care anunţă că în lume una din 7 persoane suferă de sărăcie cronică, iar una din 5 trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Şi, acum trebuie să ne gândim şi de ce PSD-ul vrea întâi alegeri anticipate. Priza la populaţie este din zi în zi mai scăzută, alegătorul nu mai este cel de acum 2 ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Mălaimare şi se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop. |
|
|||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intervenţia mea se adresează colegilor parlamentari şi este intitulată "Împreună pentru edificarea unei strategii culturale româneşti". Cred cu tărie în nevoia edificării unei strategii culturale româneşti, nu una a Ministerului Culturii sau chiar a Guvernului, ci una a României, care să ne permită, în perspectiva unei integrări care va veni, vrem nu vrem, cu serioase accente uniformizatoare, să ne definim ca glas distinct în corul culturilor europene. Resursele de care beneficiem sunt puţine, anii de restricţie aplicaţi culturii, când mai importantă era diminuarea datoriei externe decât conştientizarea hăului care se adâncea în interior, au sărăcit şi uneori pervertit până şi energiile creatoare, iar dezinteresul suveran al unui deceniu de acumulări barbare de capital a desăvârşit imaginea dezolantă a paraginei unui câmp altădată mănos. Investiţia în cultură nu este în aceste momente doar un capitol de buget, ci mai degrabă semnul clar al orgoliului comunităţii căreia îi aparţinem, aflată ea însăşi în faţa unor opţiuni pe termen foarte lung. Dar, dată fiind puţinătatea resurselor, gravitatea situaţiei şi graba cu care viitorul va reînvia cu şansa unor clipe mai bune, investiţia în cultură trebuie să fie inteligentă, suplă şi mai ales în acord cu cele două jaloane precise. Realitatea de la care pornim şi stadiul pe care teoretic îl bănuim a fi necesar de atins. Toate acestea impun ideea unei strategii culturale care să ne permită deopotrivă prezervarea avuţiei naţionale ca element fundamental al oricărui concept educaţional şi stimularea actului creator şi al gustului pentru consum cultural ca semne distincte ale sănătăţii unei naţii. O investiţie de miliarde în restaurarea unui monument, de exemplu, este o irosire de bani, dacă nu se urmăreşte îndeaproape şi valorificarea lui. Cu alte cuvinte, o dată cu investiţia propriu-zisă în actul de restaurare trebuie gândite căile de acces, dotările turistice, hoteliere, care să permită unui număr cât mai mare de oameni să aibă acces la structura culturală reintegrată circuitului, programele de protejare a mediului, includerea monumentului în programele de învăţământ etc. Această relaţie de dependenţă sugerează clar faptul că o astfel de strategie nu poate fi doar a Ministerului Culturii şi Cultelor, ci practic a tuturor ministerelor, a Guvernului, iar un astfel de document ar trebui semnat şi asumat nu doar de Ministerul Culturii, ci şi de fiecare membru al cabinetului. Dar că, fiind vorba de un domeniu atât de sensibil şi de intim legat de dreptul suveran la libera expresie, pentru a se putea elibera de orice orgoliu politicianist, strategia mai trebuie să găsească încuviinţarea a încă două forţe majore: Parlamentul şi Societatea civilă. Proiectat de Ministerul Culturii, care rămâne principalul responsabil a elaborării politicilor culturale, documentul trebuie să fie asumat de Guvern, supus dezbaterii patronate de Parlament care, prin implicarea societăţii civile, ar duce la realizarea unui acord naţional pe termen lung, fapt care ar determina cel puţin o gestionare ştiinţifică a resurselor. Strategia nu poate fi elaborată însă în afara unei radiografii clare, fără echivoc, a realităţii căreia îi suntem martori, iar radiografia nu poate fi făcută numai cu mijloacele de care dispune Ministerul Culturii, căci sunt şi zone asupra cărora el nu are nici o influenţă. Edificarea unor strategii culturale zonale ar putea fi o soluţie, iar acordul semnat de toţi actorii culturali ai fiecărui judeţ ar fi garanţia atât a cheltuirii raţionale a resurselor bugetare existente, cât şi a stimulării prin conştientizarea importanţei actului, atragerii de resurse extrabugetare. La Timişoara, din iniţiativa doamnei Corina Răceanu şi cu acordul tuturor factorilor responsabili din judeţ, s-a elaborat o astfel de strategie. Documentul în sine ne arată că drumul parcurs de întreaga echipă implicată poate fi reiterat peste tot, evident cu alte date, alte priorităţi, alt tip de drămuire a efortului. Stă în puterea noastră, a parlamentarilor, în primul rând, să determinăm realizarea unui astfel de acord în toate judeţele ţării. Ar fi atunci mai simplu şi mult mai ştiinţific să purcedem la edificarea strategiei culturale româneşti, ţinând cont de realitatea decodată, de eforturile cercetării pe care am întreprins-o fiecare în parte şi de vectorul pe care îl determină alinierea României la forţele europene şi mondiale, moderne, civilizate şi democratice. O intuiţie genială îl determina pe Mirce Maliţa să noteze: "Meritul suprem al unei culturi este a lega pe individ de interesele de lungă durată ale mediului său social, de a crea combatanţi pentru supravieţuirea ei". Efortul de edificare a strategiei culturale româneşti ar trebui să ne găsească pregătiţi pentru cooperare şi dispuşi la orice compromis, căci construcţia trebuie să dureze şi nu poate fi nicicum atribuită vreunui creator, oricât de genial ar fi. Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Napoleon Pop, va urma domnul Iuliu Vida. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică are în vedere faptul că partidul de guvernământ prin politica sa, prin modul cum o concepe şi o aplică poate deveni nedemocratică. Vacanţa parlamentară mi-a prilejuit numeroase discuţii directe, individuale şi cu grupuri de cetăţeni, în Bucureşti şi în teritoriu, cu privire la numeroase realităţi pozitive, cel mai adesea negative, ale vieţii cotidiene. Ca parlamentar, în general, şi ca parlamentar în Opoziţie, în special, nu pot să trec cu vederea o anumită stare de spirit care şochează cel puţin din două motive: toată oferta de protecţie socială şi propaganda Guvernului asupra unor rezultate pozitive, cu deosebire la nivel macroeconomic, creştere economică, inflaţie, şomaj, par să îngrijoreze mai mult decât să liniştească pe cetăţean. Cetăţeanul pare pur şi simplu perplex atunci când se încearcă un exerciţiu de cauzalitate prin care să-şi poată explica ceea ce trăieşte, răul constatat fiind considerat ca ceva împotriva căruia nu se mai poate lupta. O astfel de stare de spirit a cetăţeanului simplu, practic, comună la peste două treimi din populaţia ţării nu ne poate lăsa indiferenţi ca exponenţi ai interesului acestora în cel mai important for democratic al ţării, Parlamentul României. Atenţionarea pe care o fac se adresează tuturor parlamentarilor, indiferent de pe ce baricadă politică acţionează, jurământul nostru fiind cel de a servi toţi cetăţenii acestei ţări şi, implicit, România. Ca parlamentar liberal, trebuie însă să subliniez câteva evoluţii care ar trebui să fie stăvilite, în primul rând, de actuala putere până nu va fi prea târziu. Mă refer, în primul rând, la subminarea sistematică a libertăţii şi demnităţii individului ca cetăţean al acestei ţări, politicile sociale şi de protecţie socială evoluând faţă de actuala stare de sărăcie a populaţiei, spre întronarea unei dependenţe individ-stat care depăşeşte deja limitele critice acceptabile într-un sistem democratic. Alunecarea pe o pantă extrem de periculoasă este demonstrată de faptul că această dependenţă depăşeşte cadrul individ-stat şi trece în cel al relaţiei cetăţean-om al puterii. De aici nu mai există decât un pas pentru a ajunge la manipularea socială şi politică, sub imperiul necesităţilor biologice a unei întregi populaţii, în favoarea unei politici omniprezente care-şi doreşte majoritatea covârşitoare. Oare nu este mai normal ca un cetăţean să-şi poată întreţine familia şi casa din propriul lui salariu, simţindu-se liber şi mulţumit să poată să facă faţă cheltuielilor? Oare nu distrugem demnitatea unui cetăţean care munceşte sau care doreşte să muncească pentru a câştiga onorabil, spunându-i în mod repetat că Guvernul îi preia cheltuielile de întreţinerea casei şi, implicit, a familiei? Cât de încrezător mai poate fi un părinte în viitorul odraslei sale care trăieşte într-o ţară liberă şi cum poate să privească în ochii copiilor săi dacă nu poate să le cumpere caietele şi cărţile şi să le ofere şi un pahar de lapte şi un corn din propriul salariu? Oare toate acestea se fac în schimbul a ce? Cât de liber şi de protejat se poate simţi un cetăţean când vede că instituţiile statului sunt aservite discreţionar unor persoane ale puterii? Cât se poate rezista într-o democraţie şantajului de a trece în tabăra puterii dacă vrei să menţii, culmea! o demnitate obţinută prin alegeri libere? Toate aceste procedente cultivate deja printr-o politică sistematică de partid şi de stat sunt total în detrimentul democraţiei interne şi în defavoarea actualei puteri. De o astfel de abordare trebuie să se ferească orice forţă politică ajunsă la putere, întrucât prin ea sunt atacate interesele naţionale fundamentale consfinţite prin Constituţie: drepturile omului la viaţă, muncă şi la un standard acceptabil de viaţă, principiile democraţiei instituţionale, pluripartidismul, libera iniţiativă şi economia de piaţă. Opţiunea euroatlantică, devenită interes naţional, nu poate fi realizată în afara principiilor democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane, economiei de piaţă funcţionale care limitează intervenţia statului la strictul necesar. Cetăţeanul, înainte de a înţelege că darurile puterii provin tot din buzunarele sale adânc golite de o fiscalitate insuportabilă, ca salariat sau întreprinzător este deja captiv şi independent economic de stat iar convertirea lui de către putere devine obişnuinţă. În acest moment de nelinişte şi perplexitate a cetăţeanului simplu, mă adresez şefului Executivului, domnului Adrian Năstase să diferenţieze între responsabilitatea guvernării ţării de o manieră neutră şi tentaţiile unei politizări excesive a actului de guvernare atingând fibra psihică şi biologică a cetăţeanului. Mă adresez, de asemenea, preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, garantul libertăţii şi demnităţii tuturor românilor, că în astfel de momente este aşteptat să intervină în Parlament şi să-şi exprime în numele intereselor tuturor cetăţenilor pe care-i reprezintă şi indiferent de cine este la putere, opinia cu privire la această stare de lucruri şi de spirit, dar, mai ales, asupra cauzelor acestora. Îl asigur că poziţiile sale echidistante politic, însă, pe cât de obiective şi raţionale faţă de cetăţeanul român, expuse de la această tribună în temeiul obligaţiei de cea mai înaltă demnitate în stat, se va bucura de atenţia şi interesul parlamentarilor liberali. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Iuliu Vida. Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban. Insist asupra sintetizării intervenţiilor. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Condiţiile în care funcţionează căminul-spital pentru bătrâni bolnavi cronici din Crasna şi Centrul de integrare prin terapie ocupaţională din Bădăcini, ambele din judeţul Sălaj, au devenit intolerabile în ultimul timp deoarece nu au fost asigurate fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de investiţii demarate în ultimii doi ani. La unitatea din Crasna s-au început lucrările de construcţie a unei clădiri pentru spital cu 80 de locuri, lucrările urmând a fi finanţate de către Decanatul evanghelic BAD SCHWALBACH, Germania, în valoare de 14 miliarde lei şi de către Secretariatul de Stat pentru persoane cu handicap prin intermediul Inspectoratului de stat teritorial pentru persoane cu handicap Sălaj, în valoare de 3 miliarde de lei, conform Acordului încheiat de aceste două instituţii. Până la această dată, partea germană a plătit 7 miliarde lei, la care s-a obligat prin acord, iar partea română nu a alocat suma angajată, fapt pentru care lucrarea a fost oprită. La acest spital, din lipsă de spaţii şi condiţii adecvate, bolnavii cronici sunt cazaţi în condiţii mizerabile. La ora actuală, sunt înghesuiţi în nişte camere mici, într-o clădire construită în urmă cu multe decenii şi care prezintă semne accentuate de degradare. La Bădăcini, situaţia este similară. Lucrările au fost demarate pentru construţia unei noi clădiri cu o capacitate de 14 locuri, valoarea investiţiei totalizează 2 miliarde de lei, din care, pentru suma de 1,4 miliarde de lei s-a angajat partea germană, Decanatul evanghelic din localitatea HOF, Germania, angajament care a fost realizat în totalitate. Totuşi, lucrarea a fost oprită deoarece partea română, adică Secretariatul de stat pentru persoane cu handicap nu a plătit cota ce-i revenea în valoare de 0,6 miliarde de lei. Condiţiile în această unitate sunt foarte grele, lucrările nu mai pot fi amânate. Ca să concluzionăm cele enunţate până acum, bisericile germane dintr-o ţară aflată la sute de km de România au venit cu intenţii sincere caritative şi au donat miliarde de lei pentru sprijinirea concetăţenilor noştri bolnavi cronici, iar instituţiile de stat abilitate, Secretariatul de Stat pentru persoane cu handicap şi Ministerul Finanţelor Publice din România care sunt susţinute din banii publici, nu sunt în măsură să-şi respecte angajamentele asumate, în valoare de 3,6 miliarde de lei, adică mai puţin din jumătate din ceea ce au plătit bisericile germane. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am prezentat aceste cazuri în faţa domniilor voastre deoarece cred că ele reprezintă un fenomen, din păcate, generalizat, care pune într-o lumină deosebit de proastă imaginea internaţională a ţării noastre şi descurajează instituţiile caritative care, astfel, aleg să-şi desfăşoare activitatea în alte ţări unde organele de stat înţeleg să se achite cu bună credinţă de minimele obligaţii asumate. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Cristian Sandache. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Cornul aparent al abundenţei." Laptele şi cornul din programul pentru şcolari, stabilit de Guvern a început să facă valuri mari, devenind o mare reprezentaţie teatrală. Astfel, judeţ după judeţ raportează la câţi elevi trebuie să distribuie alimente gratuite, cum merg licitaţiile pentru desemnarea firmelor furnizoare şi de câte frigidere au nevoie pentru a păstra laptele în condiţii de maximă igienă. Se vorbeşte apoi de strategii de transport al laptelui în zone izolate, de înlocuirea banalului corn cu alt produs de panificaţie şi a laptelui cu iaurt şi se fac de zor calcule pentru ca acestea să fie proaspete, gustoase şi ieftine, nedepăşind suma stabilită de 7.000 de lei. Toate acestea au menirea de a arăta populaţiei României un singur lucru: Guvernul Năstase lucrează de zor, se ocupă de viitorul ţării dând lapte şi cornuri la copii. A devenit în ultimul timp o metodă simplă, dar în acelaşi timp şi eficientă, de a transmite un mesaj mascat poporului. Toate lucrurile bune care se întâmplă în ţara asta se datorează partidului de guvernământ. Şi lucrurile bune sunt acelea pe care oamenii le primesc pe gratis. De aia românii săraci au sau nu au parte de subvenţii la plata întreţinerii, de o cotă de curent ieftină, de abonament social la telefon sau de ceva rechizite şcolare. Această metodă de îmbunătăţirea aparenţei, ca să fie eficientă, presupune disocierea clară de toate lucrurile neplăcute pentru populaţie. Din acest motiv, în România, scumpirile anunţate prin comunicate impersonale se datorează deprecierii leului în raport cu dolarul, cererilor Băncii Mondiale sau situaţiei internaţionale. Din păcate, la o analiză atentă, acordarea în fiecare zi a unui corn şi pahar de lapte elevilor din clasele I-IV nu reprezintă o realizare şi o grijă a actualului guvern, ci o recunoaştere a faptului că părinţii acestor copii o duc atât de rău încât nu mai pot ei înşişi să le cumpere micuţilor cornuri pentru recreaţia mare. În fond, principala sarcină a guvernului nu este să dea securitatea alimentară la mii şi mii de copii săraci, ci să ofere tuturor părinţilor implicit copiilor un trai decent. Operaţiunea laptele şi cornul evidenţiază decât, încă o dată, dacă mai era nevoie, că promisiunile electorale ale anului 2000 ale partidului de guvernământ au rămas doar promisiuni, că nu vor deveni niciodată realizări sau sunt tare departe de a se realiza. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Cristian Sandache şi urmează domnul Eugen Nicolăescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii trebuie, cred, analizate dincolo de aspectul lor strict evenimenţial. Conceptul de terorism capătă în epoca globalizării conotaţii de ordin mental, psihologic şi chiar cultural. M-aş referi cu precădere la terorismul mental, acea stare de spirit foarte apropiată somnului raţiunii, extrem de periculoasă în contextul în care comunităţi întregi se pot afla sub imperiul ei. Fanatismul, sărăcia, totalitarismul, autotarismul exacerbat, cultul personalităţii, obsesiile de tip psoteriologic, respectiv miturile salvatorului, incultura, intoleranţa, toate acestea pot constitui elemente determinante ale terorismului de tip mental. Democraţia autentică este singura capabilă a răpune năluca sângeroasă ivită din partea de umbră a istoriei. România contemporană, parte firească a civilizaţiei, face eforturi remarcabile pentru ca, reinstaurând normalitatea la nivelul structurilor sale, să se poată autoanaliza în oglinda conştiinţei colective a fiilor săi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Eugen Nicolăescu şi se pregăteşte domnul Vasile Mândroviceanu. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolaescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Vreau să fac o declaraţie referitoare la necorelarea politicilor antiinflaţioniste dintre Guvern şi Banca Naţională. Perspectiva evoluţiei indicatorilor macroeconomici pe primele şapte luni ale anului 2002 este în mare măsură alterată de angajamentele guvernamentale într-o serie de programe contradictorii, evident nuanţate de aplicarea Acordului Stand-By cu Fondul Monetar Internaţional. O primă constatare scoate în evidenţă necorelarea programului de reducere a inflaţiei, administrat de Banca Naţională a României, cu cel guvernamental de aplicare în economia reală a aceluiaşi program de stăpânire a procesului inflaţionist. De aceea, spuneam că Banca Naţională a României, prin intervenţiile sale deseori justificate a gestionat suficient de convingător o parte a programului antiinflaţionist, nesusţinut însă de Guvern, care s-a blocat de mai multe ori în relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional, până când s-a angajat mai ferm prin scrisoarea suplimentară ce o va promova reforma economică. Semiechilibrele macroeconomice prezentate în indicatorii statistici nu au fost reprezentative în economia reală, care a gafîit ca o locomotivă cu aburi şi care se străduieşte să înţeleagă discrepanţa dintre intenţii şi fapte. Numai prin intervenţiile Băncii Naţionale s-au putut atenua nereuşitele guvernamentale privind salariile din domeniul bugetar şi sectorului privat al statului, precum şi a eşecurilor referitoare la arierate, la colectarea veniturilor bugetare. Toate modificările din sistemul fiscal operate în prima parte a anului au evidenţiat că sistemul de colectare a impozitelor şi taxelor este încă tributar impozitelor directe, în special impozitului pe venit, iar această structură fiind necesar a fi contracarată de măsuri suplimentare ale băncii centrale. Este de presupus ca anul 2002 să nu fie afectat macroeconomic de inconsistenţa sistemului fiscal pe drumul dezvoltării exporturilor, iar aprecierea monedei naţionale să nu afecteze trendul pozitiv al activităţii de export, cu efect deosebit pe creşterea economică. În aceeaşi ordine de idei, se poate crede că se vor disemina neconcordanţele dintre cursul de schimb şi rata dobânzii active bancae ca urmare a implicării substanţiale a Ministerului Finanţelor Publice pe piaţa financiară. Teoretic, tendinţa de scădere a dobânzilor pasive şi de menţinere a acestora la un nivel acceptabil în raport cu rata inflaţiei, superioară evoluţiei cursului de schimb leu-dolar şi leu-euro poate fi apreciată ca fiind apropiata intrării într-o normalitate relativă. Însă anul 2003 va acumula neajunsurile de ordin conceptual existente în economia românească nerestructurată, cu un mare potenţial de escaladare a pierderilor din sectorul de stat şi implicării bugetului în acoperirea incapacităţii de plată totale sau parţiale a unui segment important al populaţiei pentru facturile aferente întreţinerii lunare. De asemenea, anul acesta, cu toate că se vor mări cheltuielile bugetare pentru o serie de programe care îmbracă aspect social, se pare că există un angajament de menţinere a deficitului bugetar în parametri aprobaţi, ceea ce poate garanta fragilul echilibru macroeconomic. Ca întotdeauna când măsurile vizează numai aspecte generale, dezechilibrele se manifestă în cele particulare, în toate sectoarele de activitate şi, mai ales, în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Economia românească nu este încă o economie de piaţă funcţională, fiind tributară intervenţiilor administrative, poate cel mai important fapt reflectându-se în deteriorarea concurenţei loiale, a competiţiei adevărate. Factorii cei mai gravi în distorsionarea funcţionării pieţei, recunoscuţi prin măsurători, se referă la: corupţia instituţionalizată, distrugătoare a sistemului de afirmare a valorilor pieţei, tratamente preferenţiale nejustificate în sectorul economic cu capital de stat, întârzieri nepermise în privatizare, birocraţie excesivă, impuneri de bariere administrative favorabile unora în detrimentul altora. Evident că aceste elemente sunt de domeniul Executivului care nu a reuşit să le atenueze şi astfel să aducă convergenţa măsurilor economice reale cu cele luate de banca centrală. Din punct de vedere strict economic se poate spune că România nu a găsit drumul pentru corecţiile absolut necesare transformării economiei româneşti dintr-o economie supraponderală într-una suplă, flexibilă la cerinţele pieţei. De aceea, România se confruntă cu un paradox: economia României creşte, are performanţe generale apreciabile, însă oamenii o duc tot mai rău şi percepţia lor este că România merge pe un drum greşit, o a doua problemă de pe agenda cetăţeanului constituind-o sărăcia. Guvernul a fost nevoit, din diverse raţiuni, să acorde ajutoare unor categorii din ce în ce mai largi de populaţie, să utilizeze fonduri bugetare pentru alimentaţia iluzorie a copiilor, să organizeze magazine de tip economat, să se implice în aprovizionarea pieţelor agro-alimentare, să se risipească în acţiuni care aparţin de mecanismele unei economii funcţionale de piaţă. Am speranţa că măsurile de sprijin social au fost conştientizate ca reprezentând o înrăutăţire a nivelului de trai al populaţiei, altfel există suspiciunea de campanie electorală permanentă pe banii bunilor contribuabili. Nepotrivirea dintre ceea ce se spune şi cea ce se face are ca efect o disturbare a politicii economice generale, piaţa dând semnale că antagonismele dintre teorie şi practică sunt reale şi se regăsesc în toate structurile nefuncţionale ale economiei. În perioada analizată se observă că prin creşterea masivă a rezervelor valutare, economiile în valută au bulversat cetăţenii, oarecum conservatori din 1990 încoace, care au renunţat în bună parte la economisirea în valută şi cumpărarea de certificate de trezorerie. Comportamentul românesc s-a manifestat iarăşi atipic şi nu poate fi considerat predictibil până când nu se vor aşeza politicile guvernamentale, pe care le privesc afectate de conjuncturalism intern şi extern. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul Vasile Mândroviceanu. Va urma domnul deputat Ioan Sonea. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Susţinător convins al proprietăţii de stat şi al economiei centralizate, Guvernul P.D.S.R. din perioada 1992-1996 a instituit practica atacării prin recurs în anulare a numeroase decizii definitive ale tribunalelor în procesele prin care proprietarii de drept încercau să-şi redobândească imobilele naţionalizate de regimul comunist. Văzând că în ţară nu mai au nici o şansă să-şi recupereze bunurile, mulţi proprietari s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, până în prezent, a dat câştig de cauză celor deposedaţi în dauna statului român care este bun de plată pentru abuzurile săvârşite de justiţia română. Astfel, în octombrei 1999, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câştig de cauză cetăţeanului Brumărescu, în aprilie 2002, lui Ştefan Anghelescu, în mai 2002 cetăţenilor Vasiliu, Hodoş şi Surpăceanu, actualmente mai având pe rol peste 100 de dosare din România în care s-a aplicat recursul în anulare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către autorităţile române a dreptului la un proces echitabil, a dreptului de acces liber la o instanţă de judecată, a drepturilor de respectare a proprietăţii şi a obligat statul român să plătească sute de mii de euro drept despăgubiri şi să înapoieze proprietăţile. Având în vedere mărimea despăgubirilor stabilite pentru cele cinci dosare judecate până în prezent, dosare care pot fi considerate cazuri pilot ce vor influenţa covârşitor soluţiile celorlalte peste 100 deja existente pe rol, constatăm că procedura juridică de recurs în anulare iniţiată de procurorul general al României în cazurile de retrocedarea proprietăţilor s-a dovedit a fi extrem de costisitoare, deoarece statul român este obligat să-şi asume toate procesele de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi toate consecinţele deciziilor acesteia. Guvernul României trebuie să aducă la cunoştinţa opiniei publice modul de plată şi de recuperare a despăgubirilor. Vor fi ele plătite de la buget, caz în care contribuabilii vor trebui să suporte costul abuzurilor practicate ani în şir de puterea politică social-democrată? Sau ar trebui traşi la răspundere în primul rând cei vinovaţi de luarea deciziilor abuzive. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ioan Sonea. Se pregăteşte domnul deputat Becsek Garda Dezideriu Coloman. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Tema a mai fost abordată de mine şi de alţii dintre dumneavoastră, dar merită. Este vorba de domeniul cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperaţiei de consum. După cum se ştie, Guvernul a propus o ordonanţă de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Normală preocuparea pentru acest domeniu, dar absolut anormale multe dintre prevederile ordonanţei care contravin Legii 109/1996. De ce atâta caz pentru o ordonanţă care poate fi amendată, veţi întreba? Pentru că acest mod de a face ordonanţa probează un principiu al Guvernului, acela de a nu respecta logica elementară şi propriile enunţuri. La baza întregii construcţii legislative stă o contradicţie: în Cap.III, art.1, pct.3 se spune că: "În conformitate cu principiul autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative, acestea nu sunt în relaţii de subordonare faţă de alte instituţii publice sau private şi sunt controlate de către membrii lor. Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv Guvernul, sau atragerea de finanţare din surse externe se face cu asigurarea controlului democratic al membrilor cooperativei şi menţinerea autonomiei societăţii cooperative." La capitolul privind înfiinţarea Consiliului Naţional al Cooperaţiei se spune: "Se înfiinţează Consiliul Naţional al Cooperaţiei ai cărui membri sunt numiţi de către Ministerul i.m.m.-urilor, acesta va avea sediul în Bucureşti şi oficii teritoriale în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, iar bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de Guvern la propunerea aceluiaşi ministru." Se pune întrebarea dacă ultima prevedere nu este în totală contradicţie cu prima. Desigur că este. Se mai poate vorbi de conducere, de principii cu cel al autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative dacă structura de conducere este numită de un ministru, fără măcar un simulacru de alegeri? Ce autonomie este aceea în cae bugetul este aprobat de Guvern la propunerea unui ministru anume. Prin art.88, "...ia fiinţă Comitetul consultativ al C.M.C. format din reprezentanţii administraţiei publice locale şi centrale ai federaţiilor şi uniunilor naţionale CENTROCOOP care au ca scop să se consulte şi să intervină în conflictele dintre cooperative pe calea concilierii şi arbitrajului. Lasă impresia interesului pentru lărgirea participării. În realitate se urmăresc impunerea în sistemul de control al cooperaţiei a structurilor de putere politică alături de reprezentanţi ai cooperaţiei care, apoi să fie la rândul lor, subordonaţi politic, la fel cum s-a întâmplat în mişcarea sindicală din România unde, până la urmă, mulţi lideri sindicali au ajuns oameni politici susţinători tocmai a structurilor de puteri cu care, în mod firesc, trebuiau să lupte, sigur, la modul luptei de principii pentru cauza sindicaliştilor. Pe de altă parte, este vorba de înfiinţarea unei noi structuri pseudojuridice care chiar dacă se cheamă consultativă, poate proceda la arbitraje, adică dictate şi tocmai pentru a ocoli adevărata justiţie. Ce se poate arbitra dacă nu conflictele pe probleme de patrimoniu, proprietate, venituri etc. Este clar că se doreşte o subordonare pur şi p.s.d.-ist - politică a conducerii cooperaţiei. Dar nu numai atât. Prin art.82, se constituie fondul naţional de promovare şi dezvoltare a mişcării cooperatiste din o cotă anuală de 5% din profitul brut al cooperativelor şi o cotă de 20% din veniturile obţinute de cooperaţie din vânzările de active. Dacă mai avem în vedere impozitul către stat de 25% şi t.v.a. de 19%, atunci se constată că sume enorme trec la stat sau la diverse structuri sub diferite forme făcând nerentabilă pentru sine cooperaţia. Este o idee diabolică prin care se încearcă falimentarea acestui sistem pentru ca patrimoniul şi resursele dobândite în 175 de activităţi să poată fi acaparate de structuri mafiopolitice de partid şi de stat care se doresc a fi infiltrate prin această ordonanţă în domeniul cooperaţiei, la fel cum s-a întâmplat cu multe din domeniile şi bunurile acumulate în această ţară de-a lungul timpului. Şi toate acestea poate pentru că "...proprietatea societăţilor cooperative este privată", sum se stipulează la Cap.IV art.52 privind regimul juridic al bunurilor aflate în proprietatea societăţilor cooperative. Toate acestea şi multe altele au determinat ca la 8 august, Consiliul de administraţie al Federalcoop Bistriţa-Năsăud să respingă cele mai multe dintre prevederile acestei ordonanţe. Probabil se vrea o cooperativă a clientelei politice. Niciodată minciuna nu a fost mai adevărată. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Becsek Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul deputat Cornel Boiangiu. |
|
|||
|
Domnul Becsek Garda Dezideriu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul României, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Agriculturii încearcă accelerarea procesului de retrocedare a terenurilor agricole şi a celor cu vegetaţie forestieră. Contrar acestor tendinţe, direcţiile şi ocoalele silvice fac tot posibilul ca să obstrucţioneze acest proces de retrocedare sau ca să impună, contar legii, încheierea unor contracte de administrare cu structurile aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor. Astfel, reprezentanţii Ocolului silvic Câmpulung încearcă tergiversarea nejustificată a validării de către comisiile locale din Câmpulung, Albeştii de Muscel, Bughia de Jos, Lereşti şi Rucăr, interpretând în mod tendenţios greşit documentele depuse pe dramuri, pe autori de către urmaşii obştei moşnenilor câmpulungeni Negru-Vodă. Subunitatea Regiei Naţionale a Pădurilor din zona Muscelului nu recunoaşte documentele referitoare la tabelul cu autorii anexat la sentinţa deciziunea nr.11911, eliberată de către autoritatea judecătorească la data de 3 august din 1944 şi aşezământul din anul 1933 eliberat de către Judecătoria de ocol Muscel, acte autentice eliberate de arhivele din Piteşti, legalizate şi timbrate. Sunt cazuri când la intervenţia ministrului agriculturii, şefii de ocol ar trebui să pună în posesie pe proprietar, ei, însă, fiind sprijiniţi de unii funcţionari din Regia Naţională a Pădurilor, condiţionează retrocedarea pădurilor prin impunerea unor contracte de administrare nefavorabile chiar dacă acestea au înfiinţat structuri proprii. Cazul cel mai elocvent este cel de la Ditrău, unde şefii de ocol din Gheorgheni, Tughe şi Borsec, contrar indicaţiilor domnului ministru Ilie Sârbu, au refuzat să pună în posesie pe cei îndreptăţiţi până când nu au semnat contract de administrare cu direcţia silvică Harghita. Însă ei au refuzat să pedepsească pe pădurarii şi tehnicienii ocoalelor silvice aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor, prinşi cu furtul de masă lemnoasă, cum ar fi cazul domnului Blaga Florin de la Ocolul silvic Borsec. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Cornel Boiangiu. Se pregăteşte domnul Octavian Sadici. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Mâine, 11 septembrie 2002, se împlineşte un an de la semnalul dat lumii întregi că unul dintre cei mai perfizi duşmani, terorismul, poate duce omenirea înapoi cu mii de ani. Cele peste 3000 de victime din statul model şi garant al democraţiei mondiale, Statele Unite ale Americii, au cutremurat pe toţi cei care considerau că, după nazism şi comunism, lumea poate respira uşurată. La 14 septembrie 2001, Uniunea Europeană a ţinut o zi de doliu fără precedent în istoria sa. Preşedintele în exerciţiu de atunci al Uniunii Europene, premierul belgian G. Verhofstadt, afirma: "Suntem cu toţii americani", cei 15 promiţând Statelor Unite ajutor pentru a-i găsi şi pedepsi pe autorii atentatelor. România a reacţionat normal la acest pericol uriaş, solidarizându-se, alături de întreaga lume civilizată, cu Statele Unite, cu familiile şi rudele celor dispăruţi, din care nu puţini au fost americani de origine română. S-au continuat astfel liniile de bază ale politicii României, concretizate prin dreptul de survol dat în 1999 trupelor NATO pentru curmarea crimelor de război comise de regimul Miloşevici, a acţiunilor României în acest sens în Bosnia şi Albania, în alte zone fierbinţi unde democraţia se cerea apărată de lumea civilizată contra crimei. Astăzi soldaţii craioveni, oraş pe care-l reprezint în Parlamentul României şi pe care i-am însoţit la Gjirokaster, în Albania, în 1997 îşi pun în pericol din nou viaţa, alături de soldaţii americani, englezi şi germani, soldaţii altor naţiuni, cărora le este scumpă libertatea şi democraţia, reprezentând cu cinste România. În calitate de deputat independent şi de vicepreşedinte al PNŢ Creştin Democrat, consider că Parlamentul României trebuie să reunească cele două Camere într-o şedinţă solemnă în ziua de 11 septembrie 2002 pentru a dovedi încă o dată lumii că România este împotriva crimei, pentru libertate şi democraţie, alături de marea naţiune americană, acum când din păcate unii încep să oscileze. Dumnezeu să binecuvânteze România şi Statele Unite! |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Octavian Sadici. Va urma domnul deputat Mihai Baciu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Agricultura, ramură de bază a economiei naţionale s-a bucurat de rezultate remarcabile la unul din sectoarele cu cele mai vechi tradiţii, zootehnia. Acest sector, în cea mai mare parte şi în toate vremurile, şi-a păstrat caracterul de activitate de bază a ţăranului român, asigurându-i existenţa. Este important de remarcat faptul că ţăranul român, în mica sa proprietate creşte animale pentru a-şi acoperi necesarul personal şi totodată contribuie într-un procent destul de ridicat la asigurarea pieţei româneşti cu carne şi lapte. Legea bugetului pe 2002 a lăsat ţăranului român să creadă că actualul Guvern a devenit generos, oferindu-i prime stimulative pentru unele produse: carne, lapte, cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, furaje, fructe şi altele. Entuziasmul ţăranului român a fost îngenuncheat de către normele elaborate de către Ministerul Agriculturii, prin acei miniştri secretari de stat care au favorizat clientela lor politică. Menţionez că domnul ex-ministru secretar de stat care a răspuns de problemele zootehniei româneşti a întocmit normele în favoarea marilor procesatori de carne şi lapte, printre aceştia numărându-se şi el. Normele sunt profitabile doar acestora, defavorizând micul producător care valorifică animalele în abatoarele lor şi discriminând în acelaşi timp micile unităţi de tăiere şi procesare, provocând astfel o concurenţă neloială. Cum în judeţul Vaslui nu este atestat nici un abator, ci numai unităţi de tăiere şi procesare dăm posibilitatea acestor samsari să subjuge prin preţuri condiţionate pe ţăranul român, îndeosebi pe cei din judeţul Vaslui, atât de bântuiţi de sărăcie. În aceeaşi situaţie se află şi atribuirea primelor la lapte, fiind condiţionată de înscrierea producătorilor în diferite asociaţii, încălcând drepturile şi libertăţile omului. Aduc din nou în atenţia Guvernului discriminarea vădită între producătorii de lapte de la şes şi cei de la munte, fapt ce-i favorizează pe marii procesatori, cum ar fi firma Dorna. De fapt, diferenţele de prime ajung în buzunarul procesatorului, nu în buzunarul producătorului, prin diminuarea preţului de achiziţie motivat de primă. Şi cum problemele agriculturii ar merge pe făgaşul cel bun, Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor, pentru începerea sesiunii, primeşte în lucru, spre aprobare, de la Guvernul României Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de reţinere a câinilor periculoşi sau agresivi. Ordonanţa de urgenţă este destul de "câinească", împotriva acestei specii canine care prevede exterminarea a patru rase de câini, ce afectează fondul genetic al acesteia. De doi ani de zile cei aflaţi la putere nu au nimic a face decât să se joace de-a primarul Capitalei, câinele şi premierul sau de-a premierul, câinele şi primarul Capitalei, neglijând problemele grele ale agriculturii, cum ar fi seceta prelungită şi inundaţiile. Prin cele prezentate, aduc la cunoştinţa actualei puteri şi a opiniei publice că Guvernul PSD nu se implică ferm în eradicarea artificiilor de corupţie din România. Ca deputat al PRM solicit o angajare fermă actualului Guvern, îndeosebi a Ministerului Agriculturii, în soluţionarea acestor deficienţe care determină crearea unor mari prejudicii şi nemulţumiri în rândul populaţiei României, în special ţăranului român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Am plăcerea să-l invit la microfon pe domnul deputat Mihai Baciu. Urmează domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc în plus pentru amabilitatea dumneavoastră dintotdeauna. Stimaţi colegi, Vă mărturisesc că mă pregătisem iniţial să fac o declaraţie privind starea jalnică a sistemului de sănătate, cu deosebire a câtorva spitale importante din Iaşi care se află - repet - într-o stare jalnică, stare ce se va accentua o dată cu aplicarea noii măsuri a Guvernului privind trecerea acestor spitale pe spinarea bugetelor locale, şi aşa debile şi nenorocite. M-am răzgândit ascultând unele intervenţii de aici din sală, m-am răzgândit pentru că am citit şi presa de astăzi, am citit unele declaraţii ale liderilor PSD în care, iarăşi, sigur, este atacat şi demonizat Partidul Democrat, aşa încât revin asupra declaraţiei pe care vroiam să o fac şi mă voi referi în câteva cuvinte, scurt, aşa cum am eu obiceiul, la câteva chestiuni de politică generală, de poziţie a Partidului Democrat referitoare la unele chestiuni fierbinţi ale actualităţii politice. Se ştie, şi presa a relatat pe larg că pe 30 - 31 august noi, Partidul Democrat, am avut două acţiuni foarte importante: Consiliul Naţional de Coordonare şi Conferinţa Naţională a Partidului Democrat la care au participat oameni foarte mulţi, a fost o manifestare impresionantă de solidaritate, unitate şi de adeziune a membrilor PD din toată ţara la principiile partidului nostru. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc, vreau să fiu foarte scurt şi să spun că în cele două acţiuni importante noi am aprobat câteva chestiuni pe care eu le consider semnificative în spectrul politic românesc din acest moment; este vorba de completarea obiectivului politic al partidului nostru şi, în al doilea rând, de lansare a temelor prioritare pe termen mediu şi lung până în 2004 ale Partidului Democrat, teme care împreună formează un program ce se constituie ca o alternativă reală la actuala guvernare. Mă voi referi doar la primul aspect: completarea obiectivului politic. Dumneavoastră ştiţi foarte bine cum am completat noi obiectivul politic. Noi avem un program: politica oricărui partid politic serios autentic, România puternică, România social democrată. Acest program cuprinde, aşa cum este normal, principiile politice generale, principiile filozofice, inclusiv cele morale care prezidează funcţionarea Partidului Democrat, dar mai cuprinde şi altceva, nişte principii privind relaţiile cu alte partide. Aici am umblat noi şi am spus foarte clar şi am obţinut votul unanim al Consilului Naţional, anume: Partidul Democrat are ca ţintă fundamentală pentru 2004 înlăturarea PSD de la guvernare prin mijloace democratice şi a doua chestiune, noi, Partidul Democrat nu vom face nici un fel de alianţă şi nici un fel de colaborare, nici înainte, nici după alegerile din 2004 cu Partidul Social Democrat. Avem motive multe şi variate, motive temeinice, motive de natură politică, motive de natură morală, motive cunoscute de opinia publică românească în mare parte. Sunt atât de multe aceste motive care sunt tot atâtea tare ale actualului partid de guvernământ, încât, iată, am notat aici câteva pentru că nu le ţin minte nici eu pe de rost cât de multe sunt: corupţia, clientelismul, visul de a fi partid stat, subordonarea justiţiei, administraţiei publice şi nu în ultimul rând sărăcia tot mai accentuată a populaţiei. Nu mai intru în detalii, cunoaşteţi cu toţii aceste tare ale partidului de guvernământ. Dar ceea ce ne-a împins pe noi şi mai ales a determinat acea masă de 6.000 de oameni din Sala Palatului să voteze această propunere a noastră au fost două motive: unul de natură politică şi unul de natură morală. De natură politică, de natură doctrinară: motivul care diferenţiază foarte puternic şi clar Partidul Democrat de Partidul Social Democrat, anume că Partidul Social Democrat iarăşi şi iarăşi încearcă să ducă la spate sau să neglijeze problema proprietăţii. Preşedintele PSD a afirmat textual: "Pentru noi prioritar în acest moment nu este proprietatea, ci munca". Cine spune că munca nu este importantă? Dintotdeauna munca a fost importantă şi orice partid politic serios are cultul muncii şi promovează un asemenea cult, dar pe de altă parte a scoate în faţă exclusiv acest cult al muncii, a crea un mit al muncii în acest moment pentru a ascunde celălalt mit mai important, care este mitul proprietăţii, înseamnă ceea ce vă spuneam, înseamnă deosebirea foarte clară între noi, Partidul Democrat, ca partid social democrat modern, european şi partidul de guvernământ care, ca şi partidele - şi nu vă mai spun care - au ridicat în cer, au ridicat la mare înălţime munca tocmai pentru a distruge proprietatea. Comunismul este exemplul cel mai semnificativ, a lăudat permanent munca tocmai pentru a distruge proprietatea şi ştiţi unde s-a ajuns. Al doilea motiv, de ordin moral care ne-a îndemnat pe noi şi a determinat pe cei 6.000 de oameni să voteze modificarea obiectivului politic este următorul: preşedintele PSD a îndemnat la cruciadă împotriva PD-ului, a îndemnat în mod public la destructurarea organizaţiilor teritoriale ale Partidului Democrat. Cei care sunteţi în sală, eu zic că toţi, dacă nu majoritatea, ştiţi ce înseamnă o cruciadă şi ca să mai dezgheţăm puţin atmosfera, deşi suntem cam puţini aici, noi, toţi, vă amintesc că o cruciadă însemna următorul lucru: Papa de atunci, într-un loc frumos şi însorit, cum ar fi Snagovul la noi, de exemplu, îndemna la luptă împotriva necredincioşilor. Masele mari populare sigur credeau. Se adunau, porneau la luptă, dar în fruntea lor se situau baronii, baronii conduceau masele, îi învingeau pe necredincioşi, după care baronii îşi rupeau câte o feudă: unul devenea rege, unul duce, unul marchiz şi aşa mai departe, iar cei care-i urmau pe baroni în cruciadă la îndemnul patriei rămâneau aceiaşi pricăjiţi, aceiaşi vai de capul lor, ca şi până atunci. Acesta este tipul de cruciadă la care îndeamnă preşedintele PSD, ba chiar am înţeles că a îndemnat şi copiii la cruciadă, a existat în istorie şi o cruciadă a copiilor în care au murit mulţi nevinovaţi sau majoritatea, o cruciadă a copiilor, un îndemn la această cruciadă de tipul şcolii de tineret de la Amara, dacă nu mă înşel. Aşa încât, iată un motiv moral foarte puternic care ne-a îndemnat pe noi să completăm obiectivul politic şi vreau să închei spunându-vă următorul lucru şi acesta este mesajul cel mai important al intervenţiei mele de astăzi. Şi presa şi partidele de opoziţie, dar nu numai ele, şi populaţia, în mare parte, consideră deja Partidul Social Democrat ca un partid al corupţiei, al clientelismului şi aşa mai departe. Noi îl considerăm la fel, dar vreau să dau citire unui citat, să dau citire unui pasaj din documentul care a stat la baza a ceea ce am făcut noi zilele în care ne-am adunat aici la Bucureşti. "Realităţile prezentate mai sus - citesc din acest document, se referă la realităţile care au întemeiat schimbarea obiectului politic, corupţia şi celelate - nu vizează electoratul PSD sau simplii membrii ai acestui partid, oameni care trăiesc la fel de rău ca cei mai mulţi dintre români, oameni pe care nu-i putem suspecta de rea-credinţă. Problema incompatibilităţii noastre cu PSD este legată de structurile de putere politică ale PSD care, atât la nivel central, cât şi la nivel local au devenit adevărate construcţii de tip mafiot care controlează şi dirijează în interes de grup restrâns viaţa economică şi socială a ţării şi a localităţilor". Despre aceasta este vorba, stimaţi colegi, şi dumneavoastră, cei aflători aici în sală, deputaţii PSD care, în mare majoritate veniţi şi vă faceţi cinstit aici datoria, ştiţi foarte bine că, în spatele dumneavoastră, cei pe care partidul i-a numit, nu au fost aleşi de populaţie, aşa-numiţii baroni locali, îşi taie adevărate feude acum, marchează terenul, dumneavoastră când plecaţi de aici unii veţi fi şomeri, iar ei acumulează putere, bogăţie, în numele Partidului Social Democrat, compromiţând partidul dumneavoastră. De aceea, avem temeiul şi politic şi moral să completăm obiectivul nostru politic aşa cum a fost. Şi închei spunându-vă că, din citatul pe care l-am dat, lansez sau adresez un mesaj serios şi sincer majorităţii membrilor PSD din ţară, care nu sunt nici bogaţi, nici baroni, nici corupţi, nici nu fac parte din clientela politică, sunt oameni necăjiţi, sunt oameni care abia o duc de azi pe mâine. Noi nu luptăm împotriva lor, nu luptăm împotriva membrilor şi electoratului Partidul Social Democrat, cel cinstit şi mare, noi luptăm împotriva structurilor de putere ale acestui partid pe care le considerăm, aşa cum v-am spus, ca fiind de tip mafiot, corupte şi aşa mai departe. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit astăzi. Dacă mă aude cineva, suntem foarte puţini, dar să sperăm că voi fi totuşi auzit. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru că ne-aţi mai luminat cu mesajele PD-ului. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Adrian Moisoiu. Se pregăteşte domnul Emil Crişan. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Pledoarie pentru meseria de dascăl". Şcoala românească s-a bucurat şi se bucură, prin rezultatele obţinute de absolvenţii săi, de o deosebită apreciere, statut pe care l-a obţinut datorită muncii pline de abnegaţie a generaţiilor de dascăli. Prin munca de zi cu zi, oră de oră, clipă de clipă, dascălul transmite noi cunoştinţe, instruieşte, conduce, ajută, controlează, stimulează şi nu în ultimul rând educă elevii, îndeplinind importantul rol de formator. Prin fiecare lecţie, prin fiecare intonaţie în glas, prin fiecare gest al său, el îl determină pe elev să înţeleagă importanţa necesităţii însuşirii de noi cunoştinţe, îi dezvoltă dragostea pentru muncă sau îl educă în spiritul iubirii de neam şi de patrie. Nu mi-am propus să ţin o pledoarie prin care să scot în evidenţă importanţa muncii de dascăl, dar am ţinut o dată în plus să subliniez faptul că fără un dascăl deosebit calitatea actului de învăţare, educare are de suferit. Fiecare copil şi în special fiecare fetiţă nu cred să nu se fi jucat la vârste fragede cu păpuşile şi în jocurile lor să se joace de-a şcoala. Atunci când ajung în primele clase primare, îşi aleg ca model de viaţă învăţătoarea sau eventual învăţătorul şi se străduiesc să înveţe tot mai bine, pentru a putea şi ei ca într-o bună zi să devină dascăli sau dăscăliţe. Şi, totuşi, pe măsură ce creşte în vârstă şi se apropie de finalizarea studiilor liceale, aspiraţiile lor se îndepărtează tot mai mult de cele iniţiale. Nu mai vor să mai fie dascăli, educatoare, învăţătoare sau profesori, ci avocat, economist, informatician sau funcţionar bancar. De ce? Fiindcă maturizându-se şi dând piept cu greutăţile vieţii, sunt în stare să aprecieze salariile de mizerie pe care le primesc dascălii şi se îndreaptă spre alte sectoare mai bine retribuite. Alegerea profesiunii este una din problemele de maximă importanţă pentru tineri şi, ca atare, elita liceelor şi colegiilor naţionale, la absolvire, se îndreaptă spre alte profesiuni şi nu spre cele didactice, chiar dacă în suflet vor rămâne dorinţe neîmplinite. Acestea sunt gândurile care ne-au trecut prin minte atunci când, în urma concursului de titularizare în învăţământ din luna iulie 2002, o treime, aproape 9.000 din cei 28.000 de participanţi nu au reuşit să obţină note de minimum 5. Lăsând la o parte faptul că o serie de rezultate proaste se datoresc unor cunoştinţe sumare de metodică şi lipsei de experienţă pedagogică, apreciez că dascălii de note 5 sau mai mici decât aceasta sunt, de fapt, elevii şi studenţii de ieri, de note în jur de 5 şi care nu au avut forţa să se califice pentru alte profesiuni mai bine plătite pe piaţa muncii. Dar, despre cei care nu au avut curajul să se prezinte la examenul de titularizare, fiindcă ştiau exact ce valoare au, despre cei necalificaţi, în formare sau un absolvent mediocru al unui liceu de construcţii sau agricol, ce putem spune?! Mă deranjează măsurile preconizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la început de an şcolar, de a transforma suplinitorii în zilieri, în oameni fără carte de muncă şi fără a se bucura de drepturile pe care le asigură calitatea de angajat şi, ca atare, consider că trebuie să găsim cauza, să punem degetul pe rană. Apreciz că aceasta este o politică salarială păguboasă care se duce, în general, în domeniul bugetar şi în special cu slujitorii şcolii. Regimul comunist nu a înţeles acest lucru, dar nu am explicaţie de ce actualul regim instaurat după 1990, indiferent cine a fost la guvernare, şi condus numai de prim-miniştrii profesori universitari, de ce nu înţelege?! Până când Guvernul şi primul-ministru nu va înţelege că este imperios necesar ca cei mai buni reprezentanţi ai unei promoţii să fie atraşi la catedră şi în acest scop să se ia măsuri concrete, fruntaşii noilor generaţii nu se vor îndrepta spre facultăţi didactice. Numai cu ei la catedră vom putea scoate pe piaţa muncii cetăţeni pregătiţi exemplar profesional, cu înalte calităţi morale. Soluţia stă în mâinile noastre. Luptaţi, doamnă ministru al educaţiei şi cercetării, pentru glisarea grilei de salarizare a învăţământului spre valori care să asigure tuturor slujitorilor şcolii o viaţă decentă şi demnă şi atunci va dispare industria meditaţiilor şi va creşte calitatea actului de învăţare. Grupul parlamentar al Partidului România Mare vă va susţine! La început de an şcolar, de la microfonul Camerei Deputaţilor, adresez tuturor dascălilor urarea de sănătate, putere de muncă, speranţa că măcar de această dată guvernanţii vor înţelege şi vor aprecia greutatea şi importanţa muncii lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Invit următorii vorbitori - mai sunt şase înscrişi - să concentreze mai mult intervenţia. Domnul Emil Crişan, urmează domnul Ştefan Păşcuţ. |
|
|||
|
Stimate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Situaţia şcolilor în Munţii Apuseni, pericol de amplificare a analfabetismului". "Conform unei hotărâri, cel puţin ciudate a Inspectoratului Judeţean Alba, începând cu noul an şcolar 2002 - 2003, ca urmare a promovării unui program de comasare a unor şcoli din judeţ, ciclul gimnazial al Şcolii generale din Satul Buninginea, aparţinător de Comuna Ciuruleasa se vrea a fi desfiinţat, provocând mari nemulţumiri în rândul autorităţilor locale şi mai ales părinţilor. Este strigător la cer să auzim că tocmai aici, în Munţii Apuseni, se admite desfiinţarea unor şcoli, mai ales că distanţele pe care le parcurg elevii sunt incredibil de mari şi situaţia mijloacelor de transport şi a drumurilor este deplorabilă". Consemnează cotidianul "Unirea", ce apare în judeţul Alba. Nu există decât un singur drum şi acesta este neasfaltat spre şcoală, care pe timp de iarnă sau pe timp ploios devine impracticabil. Marea majoritate a copiilor circulă pe poteci de picior, prin păduri şi locuri periculoase, noroaie sau iarna, zăpezi mari, când părinţii pornesc din deal cu boii care trag buşteni prin zăpadă pentru a face cărări. Sunt copii care parcurg 14 Km zilnic pe jos, prin zăpezi sau noroaie şi, dacă şcoala s-ar desfiinţa, distanţa ar creşte cu mai mulţi Km, transportul cu microbuze, cum vehiculează Inspectoratul şcolar judeţean Alba ideea, este demn de o telenovelă, deoarece pe timp de iarnă nu se poate circula pe drumul satului. Vestea desfiinţării şcolii din Buninginea a revoltat părinţii care au înaintat un memoriu la Biroul parlamentar din Abrud, în atenţia subsemnatului, memoriu care a fost trimis cu rugămintea de rezolvare favorabilă, în sensul dorinţei semnatarilor, în număr de 93 de persoane, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, sub numărul de înregistrare 148 din 30.07.2002, fără a primi până la această dată nici un răspuns, fapt care m-a determinat să adresez ieri, 09.09.2002 o interpelare doamnei ministru al educaţiei şi cercetării Ecaterina Andronescu. Memoriul părinţilor devine uneori o sensibilă implorare către cei care hotărăsc soarta învăţământului în judeţul Alba. "De la copilul mic, care nu ştie să citească încă, şi până la cel mai bătrân om din sat, în numele lui Dumnezeu, vă rugăm lăsaţi-ne şcoala, să aibă copiii şi nepoţii noştri unde învăţa. Dacă nimeni nu vrea să audă dorinţa noastră, singura cale este să ţinem copiii acasă, să stea la oi ori la vaci, unde sunt destule şi patru clase, căci oricum sunt destui tineri cu licee şi facultăţi, meseriaşi destoinici care stau şi trudesc la sat pentru a trăi de azi pe mâine. Dacă nimeni nu vrea să ne audă, copiii noştri pot fi trecuţi la rubrica abandon şcolar", îşi încheie cei 93 de semnatari memoriul. Au mai rămas doar cinci zile până la începerea noului an şcolar, perioadă în care Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aduce liniştea în sufletul acestor moţi, răspunzând favorabil intervenţiilor mele în acest sens. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Costel Ionescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Se împlinesc 130 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu. Ca în fiecare an, la început de toamnă, şi anul acesta, la Ţebea s-a organizat sărbătoarea naţională dedicată marelui luptător pentru dreptate şi libertate. Din păcate, această sărbătoare a fost umbrită de câteva gesturi sfidătoare la adresa participanţilor la acest eveniment. Mai întâi a fost comunicatul prefectului de Hunedoara Aurelian Calistru Seraficeanu către partidele politice, prin care acesta interzicea reprezentanţilor partidelor politice să ia cuvântul la această manifestare. În politica lor de acaparare a tot ce există în această ţară, reprezentanţii puterii s-au gândit să acapareze şi această sărbătoare. Au avut voie să ia cuvântul doar reprezentanţii puterii. Nu-i satură, doamne, pe aceşti impostori ajunşi vremelnic la putere? După ce au dat laptele şi cornul pentru elevi, din dorinţa de a-şi arăta neţărmurita mărinimie, acum se luptă să-şi însuşească afacerea pentru ei. După ce au promis rechizite şcolare gratuite pentru copiii săraci, au transformat şi această acţiune într-o afacere profitabilă pentru PSD. Acum şi sărbătoarea dedicată memoriei Crăişorul Munţilor doresc să devină o afacere PSD, deşi la manifestare au participat o serie de parlamentari ai Partidului România Mare din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiş, Cluj şi o mulţime de membri şi simpatizanţi ai Partidului România Mare, deşi au mai participat parlamentari ai altor formaţiuni politice, chiar reprezentanţi ai unor formaţiuni politice care nu fac parte din Parlament, aceştia nu au avut voie să ia cuvântul, pentru că aşa a vrut prefectul PSD de Hunedoara. Un alt moment neplăcut al acestei sărbători a fost modul de-a dreptul jignitor cu care a tratat Guvernul României evenimentul de le Ţebea. Din partea Guvernului a participat doar un secretar de stat care s-a apropiat de microfon şi a îngăimat câteva cuvinte. Oare aceasta merită românii din partea guvernării PSD? Un corn şi un pahar de lapte?! Oare aceasta merită românii din partea guvernării PSD? Ciocu mic şi pumnu-n gură?! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Costel Ionescu, urmează domnul Emil Rus. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică este intitulată "Corupţia şi mafia din pieţele agroalimentare în creştere generează un atentat la siguranţa alimentaţiei populaţiei". Politicile economice adoptate de către toate guvernele post-decembriste au fost gândite şi puse în practică în favoarea clientelei lor politice şi nu a omului de rând, ca simplu contribuabil la bugetul statului. Metodele folosite pentru demolarea economiei reale şi creşterea concomitentă şi continuă a economiei subterane au evidenţiat numeroase acte de corupţie în toate domeniile de activitate. Aceste efecte au condus la sărăcirea populaţiei la cifre aberante, sărăcia ajungând la peste 65% din populaţia ţării, aspect ce pune în pericol siguranţa fiinţei noastre naţionale. Traversăm o perioadă în care România bate recordul la numărul şi mărimea impozitelor, tocmai pentru a contrabalansa efectele economiei subterane. Se poate afirma că trăim în ţara lui "Impozit Vodă", în care toţi perceptorii sunt la modă. În economia reală, colectarea impozitelor datorate de către agenţii economici se face într-o proporţie de circa 70%, pentru că marii datornici ai clientelei politice sunt iertaţi prin diverse inginerii financiare laborioase. Numai cetăţeanul de rând nu este iertat, pentru că guvernanţii au grijă, spre exemplu, să crească preţul de vânzare al combustibililor (astfel, benzina, de la 6.500 de lei/litrul la poarta rafinăriei, ajunge la circa 22.000 de lei/litrul la staţii, prin adăugarea unor numeroase taxe şi accize), să colecteze, de asemenea, impozitele din meditaţiile profesorilor, precum şi din pensii. Strategiile economice în perioada ultimilor 12 ani au avut acelaşi scop: au luat de la majoritatea populaţiei sărace şi au dat celor bogaţi. Se ştie că biotopul României poate asigura hrană pentru o populaţie de peste 70 de milioane de locuitori, faţă de situaţia actuală, în care peste 75% din producţia agroalimentară se importă. România a devenit astfel, în ultimii 12 ani, din producător important de produse agroalimentare, o piaţă de desfacere ce este în continuă creştere. Colectarea taxelor şi impozitelor se face pe baza agenţilor economici, aspect ce s-a constatat, în special, în pieţele agroalimentare. Economia subterană, în creştere vizibilă, se manifestă cu precădere în toate pieţele cu produse agroalimentare, inclusiv din Târgovişte, aspect ce se generalizează şi în pieţele agroalimentare din ţară. Problemele constatate. Astfel, în prezenţa factorilor responsabili din pieţe, s-au evidenţiat următoarele aspecte: 1. Comercianţii produselor agroalimentare sunt producători cu certificate de producători, în baza Hotărârii guvernamentale nr. 661/2001 sau/şi posedă documente de existenţă a unor societăţi comerciale sau asociaţii familiale. Peste 85% dintre comercianţi îşi desfăşoară activitatea pe baza certificatului de producător eliberat de către primării, prin achitarea unei taxe modice, cuprinse între 50 şi 250 de mii de lei pe an. Situaţia ar fi normală, conform documentelor prezentate de administraţia pieţelor, dar din formularul certificatului de producător nu se cunoaşte ce suprafaţă de teren cultivă producătorul, precum şi producţia agricolă estimată. Unii dintre aşa-zişii producători vând continuu un an întreg, poate zeci sau sute de tone de produse agricole ca: varză, castraveţi, ardei, vinete, ceapă, porumb, pepeni sau brazi. În acest context, înseamnă că toţi aşa-zişii producători sunt proprietari de moşii care se întind din zona de câmpie în zona de deal şi chiar în zona de munte. Atunci, se poate concluziona că agricultura este foarte înfloritoare, au apărut adevăraţii moşieri, deci, nu sunt necesare măsuri concrete de sprijinire, prin subvenţionare de la stat, a agriculturii. Situaţia concretă, însă, din pieţele agroalimentare este total diferită de concluzia exprimată anterior. Foarte multe certificate de producător se eliberează pentru diverse persoane care nu pot să dovedească că au suprafeţe de teren arabil cultivate sau dacă au, sunt total insuficiente faţă de cantităţile de zeci de tone de produse pe care le comercializează în pieţe. În acest sens, din punct de vedere juridic, certificatul de producător este nul, rămânând numai calitatea de comerciant, aspect ce trebuie dovedit prin documente corespunzătoare, eliberate de către organele competente ale statului. In acest fel, aşa-numitul producător, practic este comerciant, fără să plătească către bugetul centralizat al statului impozitele cuvenite pentru oricare comerciant, cu atât mai mult cu cât adaosul comercial ajunge până la 70-80%. Din această analiză rezultă clar că organele abilitate ale statului şi, în mod special primăriile, au eliberat certificate de producător fără să cerceteze temeinic situaţiile concrete din teren. Aceste situaţii reprezintă cazuri evidente de corupţie locală şi evaziune fiscală care generează eludarea legilor statului, cu prejudicii imense asupra bugetului şi conduce la favorizarea şi îmbogăţirea rapidă a anumitor cetăţeni pe căi concret ilicite. 2. Al doilea caz îl reprezintă comercianţii încadraţi în asociaţii familiale şi societăţi cu documente de provenienţă, dar suntem rezervaţi în aprecierea cantităţilor de produse agroalimentare trecute în documentele contabile, faţă de cele comercializate pe tarabe. Acest lucru se explică prin faptul că, în general, comercianţii cumpără de la producători produsele agricole în sistem en-gros, în vederea vânzării en-detail, prin măsurare cu ajutorul celui mai vechi cântar care poartă numele de "ochiometru". Produsele agroalimentare se valorifică totuşi en-detail, prin cântărire, operaţiune care se doreşte de către cetăţeanul cumpărător să fie cât mai corectă. 3. Existenţa corupţiei şi a evaziunii fiscale din pieţele agroalimentare se explică şi prin necunoaşterea cadrului legislativ, pe de o parte, de către organele abilitate ale statului, precum şi prin indiferenţa factorilor responsabili de a aplica legile în vigoare. Am constat pe viu, în Târgovişte, spre surprindere, că nu se cunoaşte şi nu se doreşte să se cunoască Legea privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi alimentare în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/8 februarie a.c. În art. 14 din această lege se arată: "Pentru protejarea pieţei interne se stabilesc preţuri-prag prin ordine comune elaborate de Ministerul Agriculturii şi Ministerul de Finanţe". Acest aspect foarte important este complet ignorat de către actualii guvernanţi deoarece aceştia nu sunt interesaţi de scăderea dramatică a nivelului de trai al cetăţenilor României. Partidul România Mare consideră că este absolut necesară respectarea art. 14 deoarece limitează morişca nebună a preţurilor produselor agroalimentare, preţuri care acum se stabilesc haotic, cu mult peste preţul-prag prevăzut de lege şi, bineînţeles, cu mult peste puterea de cumpărare a majorităţii populaţiei. În concluzie, în corpul Legii privind organizarea şi funcţionarea produselor agricole şi alimentare există articole prin care organele abilitate ale statului pot lua măsuri de stopare a preţurilor aberante ale produselor ce ţin de cea mai importantă şi elementară, nevoia de hrană. Ignorarea cu bună ştiinţă de către unii primari, împreună cu comisiile de pe lângă primării, a obligaţiei de verificare la faţa locului a suprafeţelor cultivate de către producători constituie acte clare de corupţie, deosebit de grave, cu impact major, ce conduc la degradarea sănătăţii întregii populaţii. În opinia Partidului România Mare, aceste aspecte, care, de altfel, sunt generale în toate pieţele agroalimentare din România, trebuie analizate atent de către organele abilitate ale statului, cauzele care au generat aceste efecte dezastruoase pentru populaţie şi imediat luate măsuri de intrare în legalitate, în scopul combaterii corupţiei şi evaziunii fiscale de către cei care guvernează ţara şi care atentează astfel asupra fibrei biologice a poporului român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nu avem procedură în timpul declaraţiilor politice, îmi pare foarte rău! Pentru declaraţiile politice nu există asemenea prevedere de procedură parlamentară! Voci din sală: Uitaţi-vă la art. 177, există! |
|||||
|
Vă referiţi la timp, probabil? Avem acceptul conducerii Camerei. |
|||||
|
Poftiţi, domnule Emil Rus. Va urma domnul Raj Tunaru. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doresc să fac o declaraţie politică despre corupţie şi anticorupţie în România. Toată lumea a căzut de acord că în România este corupţie, efectele ei sunt suportate cu mare greutate, mai ales de către cei care au ajuns sub pragul de sărăcie. Existenţa corupţiei o recunoaşte şi Executivul, dar nu dovedeşte că avem corupţi. Legislativul a venit cu acea creaţie, intitulată: "Parchetul Naţional Anticorupţie". Fiinţarea acestuia se lasă mult aşteptată şi "Măria Sa Comisionul" şi "Domniţa Şpagă" îşi trăiesc traiul înconjuraţi de tot felul de programe, care de care mai noi şi mai ilustrate: programe de guvernare, programe de protecţie socială, programe de intrare în structurile euroatlantice şi chiar programe anticorupţie. Realitatea este cea pe care o ştim. Privatizări frauduloase sunt? Sunt! Economie subterană este? Este! Trafic de influenţă? Cât vrei! Clientelism politic? Cu nemiluita! Păi, nu este România "ţara tuturor posibilităţilor"? Este! Afaceri se fac, fireşte, până şi cu manualele şi rechizitele şcolare. Ce să vă mai vorbim de acţiunea "laptele şi cornul"? Ea a fost câştigată, in corpore, de către baronii judeţului, ai domnului Năstase, de parcă ar fi fost pusă la cale în laboratoarele propagandei lui Dâncu, aşa s-a potrivit de bine! "Cornul şi laptele" este o "epocală realizare", trâmbiţată pe orizontală şi pe verticală! Cum şi când şi cui să-i aduci aminte de promisiunile din campania electorală? Unde sunt locurile de muncă, unde sunt salariile decente, unde sunt pensiile mulţumitoare după decenii de muncă, unde sunt şoselele şi autostrăzile, unde sunt miile de apartamente pentru tineri (alţii decât fii baronilor)? E tragic că lumea se bucură de penibile fârâmituri! Dar ce să mai lungim vorba? Toate merg ca pe roate: avem corupţie, dar avem şi anticorupţie, vorba poetului: "Pe pământ avem de toate!" De fapt, între corupţie şi anticorupţie nu este o relaţie antagonică decât pe plan declarativ. Pe planul faptelor, existenţa şi condiţionarea evolutivă a celor două laturi este una armonioasă. Şi dacă toate acestea sunt, ce să mai facă Opoziţia? Fie să se zbată ca peştele pe uscat, fie să respecte îndemnul "complice" al domnului ministru, şi anume: "Ciocul mic, în interesul sănătăţii personale!" Altfel, se ajunge pe gura străinătăţii, a domnului Bruce Jackson, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Tunaru Alexandru Raj şi sper să mă suportaţi şi pe mine, ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi fac din nou datoria faţă de poporul român şi trag din nou semnalul de alarmă, atât pentru dumneavoastră, colegii mei, cât şi pentru guvernanţii acestei ţări, dar, în special, pentru cei care l-au votat pe tri-nebunul, sectantul, evazionistul şi măscărăciul naţional V.C. Tudor. (Vociferări în Grupul parlamentar PRM.) Şi care s-au înşelat amarnic! Iată că ceea ce spuneam eu, din noiembrie 2001, când am divorţat de acest Satana cu chip de om, s-a dovedit şi au fost confirmate aceste voci ale mele de către doi mari diplomaţi americani, în special de domnul Bruce Jackson, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO. Îi mulţumesc din suflet domnului Jackson, eu şi aproximativ 20 de mii de tineri ai Partidului Tineretului, pe care, cu onoare şi drag, îl reprezint. Îi mulţumim pentru curajul, sinceritatea şi seriozitatea politică de care a dat dovadă şi îl asigurăm că în 2004, tineretul din România nu va mai muşca momeala din 2000, întinsă de acest Satana cu chip de om şi nu va mai vota cu extremistul, rasistul, xenofobul, antisemitul şi, nu în ultimul rând, tri-nebunul C.V. Tudor. (Vociferări în rândurile Grupului parlamentar PRM.) Îl asigur pe C.V. Tudor, pe "maiorii" şi toate piticanele, la propriu şi la figurat, că Partidul Tineretului a fost înfiinţat de mine şi de nimeni altcineva, împreună cu alţi aproximativ 20 de mii de tineri din România, majoritatea covârşitoare de 99%, nefăcând politică până în prezent. Acest partid a luat fiinţă tocmai din ideea şi întrebarea retorică pe care şi-o punea domnul preşedinte al Comitetului SUA pentru NATO, domnul Jackson, cum de au putut românii să-l voteze pe acest extremist, xenofob, rasist, sectant şi, nu în ultimul rând, tri-nebun? (Vociferări în Grupul parlamentar PRM.) În 2004, tinerii din România şi diaspora au partidul lor şi vor vota cu ei, pentru ei, şi nu se vor mai lăsa minţiţi şi amăgiţi de acest sectant, care este disperat că odată cu intrarea României în NATO şansele lui de a "pune mâna" pe preşedenţia ţării se reduc la zero. În numele meu şi al celor ce mi-au dat votul lor de încredere, adică, al membrilor Partidului Tinerilor, dar, nu în ultimul rând, al fraţilor, părinţilor şi bunicilor acestor tineri, vă mulţumim că aţi continuat cele spuse de mine de nenumărate ori şi Dumnezeu să vă ajute! (Vociferări ale deputaţilor PRM.) |
|||||
|
Înainte de a-mi prezenta şi eu declaraţia politică, am o solicitare din partea domnului deputat Sever Meşca, să facă un anunţ. Şi, am înţeles, şi a domnului deputat Ilie Neacşu. Vă rog, poftiţi. (În sală, domnul deputat Alexandru Raj Tunaru este interpelat de deputaţi PRM.) |
|||||
|
Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală): Asta nu e nimic, o să vedeţi ce urmează, măi! |
|||||
|
Domnule Raj, vă rog foarte mult, aţi spus ceea ce aţi spus la microfonul Parlamentului, nici nu era cazul să faceţi asemenea afirmaţii, nu încercaţi discuţii în sală! Vă rog frumos, luaţi loc! |
|||||
|
Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală): Nu este posibil ca sub preşedenţia dumneavoastră, astăzi, să fiu înjurat în halul ăsta din sală! În Parlamentului României! Să vă spună colegii de la PSD! |
|||||
|
Nu ştiu dacă e adevărat, dar întrebaţi-vă în primul rând pe dumneavoastră de ce! |
|||||
|
Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală): Mulţumesc. Aveam altă impresie despre dumneavoastră. |
|||||
|
Vă rog, poftiţi, domnule Meşca. |
|
|||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să vă anunţ că, începând de astăzi, sunt membru al Partidului Socialist Român, un partid înfiinţat în 1992 şi reînscris la tribunal în 1996. Începând de astăzi voi reprezenta interesele acestui partid şi voi fi promotorul punctelor de vedere ale acestui partid. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Neacşu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi eu am obligaţia morală şi procedurală să vă informez că independenţa mea politică, care a durat în jur de 6 luni, se sfârşeşte astăzi. Vreau să mulţumesc Grupul parlamentar al PSD, care m-a găzduit în Camera Deputaţilor. Începând de astăzi, reprezint Partidul Socialist Român în Parlamentul României. Sunt convins că vom colabora fructuos în continuare, aşa cum am colaborat şi până acum, şi sunt convins că vom apăra interesele celor care ne-au trimis aici. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Întâmplarea face ca, în situaţia în care, după cum este cunoscut, regulamentar, nu există drept la replică la declaraţii politice. Totuşi, textul meu va da unele răspunsuri la acele afirmaţii, pe care nu vreau să le cataloghez, ale predecesorului. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, În zilele în care Preşedintele Bush încearcă să câştige aliaţi pentru preconizata acţiune militară în Irak, fostul conducător al Misiunii ONU pentru dezarmare în această ţară, Scott Ritter, declară că nu există absolut nici o dovadă care să justifice această acţiune. "Ţara mea este pe punctul de a comite o greşeală istorică!", declară americanul, care şi-a prezentat o demisie de onoare. Acest fapt este extrem de semnificativ pentru o anumită tendinţă a politicii americane actuale. Respingând lecţia solidarităţii internaţionale, care ar fi trebuit desprinsă din tragedia de la 11 septembrie, Statele Unite tind să adoptate o politică din ce în ce mai radicală şi mai puţin atentă la rezervele comunităţii internaţionale. America este statul care a blocat Acordul de la Kyoto, acord vital pentru sănătatea întregii planete. America este statul care refuză jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale şi care refuză să se supună rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. În fine, America este statul care, în acest moment, este dispus să-şi asume o acţiune militară unilaterală în Irak, în ciuda opoziţiei întregii comunităţi internaţionale. Să fiu bine înţeles, partidul în numele căruia vorbesc, Partidul România Mare, este un prieten şi un admirator al poporului american. În acelaşi timp, Partidul România Mare este adeptul unei alianţe strategice cu Statele Unite, în numele interesului naţional. În ciuda acestei apropieri sufleteşti şi politice, nu putem să nu observăm, cu obiectivitate, că există o anumită doză de suficienţă şi de ignoranţă în demersurile externe ale unor politicieni americani. Un exemplu edificator, care priveşte în mod direct România, este recenta declaraţie a preşedintelui Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson. Domnul Jackson a declarat că nu poate înţelege de ce 20% dintre români sprijină Partidul România Mare, sugerând că, in acest fel, citez: "Românii se culcă cu duşmanii Statele Unite!" Ţinând cont de faptul că aceste declaraţii au fost făcute în calitatea sa de persoană publică, Partidul România Mare nu poate decât să-şi exprime consternarea faţă de o asemenea ieşire, atipică pentru uzanţele politicii internaţionale. Ca reprezentant al unui organism NATO, domnul Jackson nu are ce reproşa unui partid care a semnat documentele politice de sprijinire a integrării în Organizaţia Nord-Atlantică şi care s-a declarat în nenumărate rânduri pentru extinderea organizaţiei. Desigur, înţelegem întru totul faptul că domnul Jackson, citez: "Nu înţelege succesul Partidul România Mare!" Şi aceasta, pentru că înţelegerea specificului unei ţări nu poate fi rodul unei vizite de câteva zile, nu poţi sesiza de la Washington neîmplinirile şi suferinţele de un secol ale unei naţiuni, la fel de bine cum nu poţi percepe specificul unei zone atât de delicate precum cea a Balcanilor. Pe lângă faptul că numind Partidul România Mare "extremist", domnul Jackson comite o evidentă eroare, care nu poate fi în nici un fel sprijinită de probe, domnia sa se amestecă vădit în problemele politice ale României, sugerând electoratului român opţiuni dezirabile şi jignind electoratul Partidului România Mare prin metafore îndoielnice. Iată de ce am început prin a remarca poziţia uşor agresivă a Americii în politica externă, pentru că ea nu se referă doar la Partidul România Mare, ci la întreaga comunitate internaţională, în rândul căreia se găsesc aliaţii tradiţionali, precum Berlinul, Parisul, Tokio. Problema esenţială nu este, totuşi, aceasta. În fond, domnul Jackson este un oaspete vremelnic, care ia de bune informaţiile care i se oferă, transformându-se în agent electoral, după cum a demonstrat-o satisfacţia cu care unii reprezentanţi ai partidului de guvernământ au întâmpinat declaraţiile sale. Problema estenţială este disponibilitatea unor adversari politici de a compromite în plan extern imaginea Partidului România Mare, şifonând, în acest fel, însăşi imaginea României. Doamnelor şi domnilor, Am declarat în nenumărate rânduri: Partidul România Mare nu este un partid extremist! Şi nimeni nu este mai în măsură să spună asta, decât noi, membri ai partidului. Totuşi, dacă unii lideri politici, frustraţi de un scor inferior partidului nostru, continuă să agite spectrul extremismului, o fac în mod calomnios şi din motive electorale. Numai că al doilea partid al ţării, principalul partid de opoziţie, face parte din cartea de vizită a României. De aceea, din pricina unor raţiuni electorale, adversarii noştri acceptă murdărirea acestei cărţi de vizită cu neadevăruri! Iată cum se explică ieşirea domnului Bruce Jackson, iată cum se explică mai vechea ieşire a domnului Ellie Wiessel. E drept, domnilor, şi cu aceasta închei, că partidul nostru nu este ca majoritatea adversarilor săi. E drept, partidul nostru nu ar fi dispus să semneze, în selecta companie a Timorului de Vest, un acord respins de întreaga comunitate europeană. E adevărat, partidul nostru nu crede, precum domnul Băsescu, că odată cu integrarea în NATO România nu mai are nevoie de un partid naţional şi, contrar credinţei domnului Băsescu, NATO nu înseamnă transformarea ţării într-un soi de colonie. Cât despre domnul Jackson, domnia sa ar trebui să înveţe, aici, în România, că demnitatea nu înseamnă extremism, iar servilismul nu înseamnă democraţie. Altfel, Guvernul Statele Unite se va trezi în curând înconjurat de un mapamond de extremişti, singurii aliaţi "democraţi", cu ghilimelele de rigoare, fiind Timorul de Vest şi actualul Guvern al României. Vă mulţumesc. Cu aceasta, prima parte a şedinţei s-a încheiat. |
|
|||
|
La secretariatul de şedinţă s-a depus următoarea declaraţie politică: |
|||||
|
În calitate de deputat în judeţul Mureş din parea PRM, protestez public împotriva jafului care se petrece în Justiţia Română, unde unele instanţe dau sentinţe de retrocedări în natură în domeniul locuinţelor fără a face o minimă verificare. Avantajul material îi orbeşte pe aceşti flămânzi devoratori de abuzuri. Grav este că Executivul este indiferent în complicitate, astfel încât, la izbucnirea unor forme de revoltă în viitorul apropiat, să nu facă pe neştiutorul. Violenţa în azvârlirea cetăţenilor nevinovaţi în stradă, în favoarea infractorilor şi impostorilor, va genera violenţă, dar împotriva celor care nu-şi fac datoria şi tolerează jaful. Acuz PSD-ul pentru neimplicare în respectarea corectă a legilor, cu efecte violente în viaţa oamenilor. |
|
|||
|
Lucrările se reiau la ora 10,35. |
|
|||
|
Şedinţa este condusă în continuare de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Ladislau Borbely, secretari. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor de astăzi, cu anunţul că din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 293, sunt absenţi 51, din care 45 participă la alte acţiuni parlamentare. V-aş ruga să luaţi spre analiză Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 177/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români la ieşirea din ţară a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state. Poftiţi, iniţiatorul, vă rog să prezentaţi această propunere. |
|||||
|
Sunt deputatul Karoly Kerekes şi sunt iniţiatorul acestei iniţiative legislative. Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români la ieşirea din ţară a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state, aprobată prin Legea nr. 177/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 258/17 aprilie 2002, s-a prevăzut obligaţia cetăţenilor români de a prezenta la ieşirea din ţară, pe lângă asigurarea medicală, biletul de călătorie dus-întors sau cartea verde a autoturismului, şi o sumă minimă în valută liber-convertibilă sau cărţi de credit pentru conturi în valută, într-un cuantum proporţional cu durata şederii. În ordonanţă s-a prevăzut faptul că Ministerul de Interne va stabili prin ordin cuantumul sumei minime în valută, lucru ce s-a realizat prin Ordinul nr. 177/22.11.2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 759/28 noiembrie 2001. În art. 2 al ordinului s-au prevăzut categoriile de persoane exceptate de la obligaţia de a prezenta suma minimă în valută. Fără îndoială, prin această dispoziţie s-a urmărit repararea unei situaţii inechitabile, create de ordonanţă. Dar ordinul ministrului de interne, fiind un act normativ inferior ordonanţei, dat în aplicarea acesteia, nu poate să reglementeze o situaţie neprevăzută în textul actului normativ de bază. Pentru a intra în legalitate, cu menţinerea dispoziţiilor ce au fost aplicate până în prezent, se propune cuprinderea acestora în textul legii de aprobare a ordonanţei. Potrivit dispoziţiilor ordinului, în categoria persoanelor exceptate de la obligaţia amintită figurează şi cetăţenii care pleacă în străinătate în situaţia îmbolnăvirii sau decesului unei rude stabilite peste hotare. Însă este inechitabil să nu fie exceptate de la această obligaţie şi cetăţenii care efectuează vizite pe bază de invitaţie, cetăţeni cărora gazdele le asigură plata cheltuielilor ocazionate de sejur. Această inechitate se elimină prin această propunere legislativă. Drept urmare, vă rog să fiţi de acord cu această propunere legislativă, bineînţeles, cu îmbunătăţirile propuse de comisie. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea Comisiei juridice, cine prezintă raportul? Domnule Timiş, vă rog pe dumneavoastră. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în conformitate cu prevederile art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a examinat propunerea legislativă şi, în baza avizului dat de Comisia pentru politică externă, avizăm favorabil această propunere legislativă. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Domnule Damian Brudaşca, poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Acest proiect de lege a fost discutat şi în cadrul Comisiei pentru politică externă. Membrii comisiei au dat aviz favorabil, considerând că proiectul legislativ completează un hiatus care a existat în formularea iniţială a acestui proiect de lege şi, în al doilea rând, eliminând un aspect care nu ni se pare corect, respectiv modificarea unei legi printr-un ordin al ministrului de interne. De aceea, comisia a apreciat ca fiind utilă şi necesară adoptarea acestei legi de modificare, în sensul prevăzut de iniţiator. |
|||||
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină. Nu. Trecem la dezbatere proiectului de lege, pe texte. Vă rog să urmăriţi în paralel proiectul şi raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. La titlul legii, vă rog să examinaţi amendamentul de la pct.1, care, paractic, supunându-se rigorilor de tehnică legislativă, îmbunătăţeşte titlul acesteia. Dacă aveţi obiecţiuni la amendament. Nu aveţi. Amendamentul a fost admis, şi se modifică titlul propunerii legislative. La art.I, preambul, vă rog să urmăriţi în primul rând amendamentul de la pct.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul cu privire la preambul a fost adoptat, şi acesta se modifică în mod corespunzător. Art.22. Priviţi preambulul amendamentului de la pct.2, partea dispozitivă. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Amendamentul de la pct.2 cu privire la partea dispozitivă a art.22 a fost adoptat. În ceea ce priveşte curpinsul acestui articol, v-aş ruga să luăm literele pe rând. La lit.a) dacă aveţi obiecţiuni. Urmăriţi în continuare amendamentul de la pct.2 al comisiei. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Lit.b). Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Lit.c). Domnul ministru Gaspar. Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În conformitate cu art.110 din Constituţie, Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere asupra acestei propuneri legislative, cu unele observaţii şi propuneri. Ele au fost preluate în raportul comisiei, însă, la lit.c), textul astfel cum este redat de comisie nu concordă cu propunerea Guvernului, şi v-aş propune să fie pus în discuţie şi adoptat textul de la lit.c) în redactarea Guvernului, adică: "Minorul care se deplasează la rude sau la părintele/părinţii care lucrează ori sunt stabiliţi în statul de destinaţie..." În raportul comisiei se vorbeşte de "Minorul care se deplasează la rude sau la părinţii care lucrează...", or s-ar putea ca unul dintre minori să aibă numai un părinte - fie că celălalt a decedat, fie că s-au despărţit iar, prin hotărâre judecătorească, minorul a fost încredinţat unuia dintre părinţi spre creştere şi educare, şi, ca să nu existe nici un fel de confuzie, v-aş ruga să fie textul "...părintele/părinţii care lucrează ori sunt stabiliţi..." |
|||||
|
Iniţiatorul acceptă această propunere de amendare a amendamentului comisiei. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei reformulat potrivit propunerii domnului ministru Gaspar şi cu acceptul iniţiatorului. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Unanimitate. La lit.d) dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. A fost adoptată în unanimitate în formularea comisiei la amendamentul de la pct.2. Lit.e). Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. La art.II, ultimul, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.3. Nu aveţi. Amendamentul a fost adoptat, şi se modifică art.II în mod corespunzător. Am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final la şedinţa de astăzi. |
|||||
|
Următorul proiect înscris pe ordinea de zi, care a fost amânat de ieri, este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor. Comisia de fond, respectiv Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Domnul preşedinte Pambuccian. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această ordonanţă este o implementare a Directivei nr.21/2002 a Uniunii Europene şi, pentru că o discutăm în această procedură, vă propun ca alocare de timp 20 de minute. Este o ordonanţă tehnică. Oamenii care se ocupă de chestiuni tehnice vorbesc puţin şi la obiect, deci cred că 20 de minute este un timp suficient. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Timp de intervenţii? |
|||||
|
Timpul de intervenţie cred că poate să fie mărginit la un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dacă sunteţi de acord cu această propunere de dezbatere pe timpi. Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă există dorinţa unor precizări prealabile. Nu. Atunci, trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acesteia nu există amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate. Textul articolului unic din proiectul de lege. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Titlul cap.I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.I din ordonanţa de urgenţă vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.5 cu privire la lit.a). Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Amendamentul de la pct.5 cu privire la lit.a) a fost votat şi articolul va avea alcătuirea rezultată din amendament. La lit.b) şi c), comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Lit.b) şi c) de la art.I din ordonanţă au fost adoptate în formularea iniţiatorului. La art.II, până la lit.c), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. La lit.d) urmăriţi amendamentul de la pct.6 al comisiei de la pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Amendamentul cu privire la lit.d) a fost adoptat şi aceasta se va modifica în mod corespunzător. Lit.e). Urmăriţi ultimul amendament de la pct.6, pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. A fost admis amendamentul şi se modifică lit.e) în mod corespunzător. La alin.2 de la art.II, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La art.3, comisia nu are nici un amendament la cele trei alineate. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Art.3 a fost adoptat în formularea iniţiatorului. Titlul cap.II. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în formularea iniţiatorului. La art.4 alin.1, 2 şi 3, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. La art.4 alin.4. urmăriţi amendamentul de la pct.15. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost adoptat şi se modifică alin.4 al art.4 în mod corespunzător. La alin.5 şi 6 ale art.4, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Adoptat în formularea iniţiatorului. Art.5 alin.1 şi 2. Comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.5 alin.3. Urmăriţi amendamentul de la pct.20. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. A fost adoptat amendamentul şi se modifică alin.3 în mod corespunzător. După alin.3, comisia vă propune un alineat nou, alin.4, prin amendamentul de la pct.21. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost adoptat, şi se introduce alineatul. La art.6 alin.1, 2 şi 3, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nici dumneavoastră. A fost adoptat în formularea iniţiatorului. Titlul cap.III. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. La art.7 alin.1 şi 2, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nici dumneavoastră. Votat în formularea iniţiatorului. Art.8 alin.1. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.28, pag.8. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. S-a adoptat amendamentul, şi se modifică alin.1 al art.8. Art.8 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.29. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate, şi se modifică textul în mod corespunzător. La art.8 alin.3, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Adoptat în formularea iniţiatorului. Art.8 alin.4. Urmăriţi amendamentul de la pct.31. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost adoptat, şi se modifică alin.4 corespunzător. Art.8 alin.5. Urmăriţi amendamentul de la pct.32. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost admis şi se modifică alin.5 în mod corespunzător. În consecinţă, art.8 va avea alcătuirea rezultată din votul dumneavoastră. Art.9. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.10 alin.1. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.34. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în formularea comisiei prin amendamentul de la pct.34. Art.10 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.35. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost admis, şi se modifică alin.2. Art.10 alin.3. Urmăriţi amendamentul de la pct.36. Nu aveţi obiecţiuni. Amendamentul a fost votat, şi se modifică alin.3. Art.11 alin.1. Urmăriţi amendamentul de la pct.37. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate, şi se modifică alin.1 în mod corespunzător. Art.11 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.38. Nu aveţi obiecţiuni. A fost votat amendamentul, şi se modifică art.11 alin.2. La art.12 alin.1 şi 2, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.12 alin.3. Urmăriţi amendamentul de la pct.41. Nu aveţi obiecţiuni. A fost admis amendamentul, şi se modifică alin.3 în mod corespunzător. La art.13 alin.1, 2 şi 3, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Poftiţi, domnule deputat. La care alineat aveţi obiecţiuni? |
|||||
|
La alin.1, domnule preşedinte. |
|||||
|
Vă rog. |
|||||
|
Textul, aşa cum este formulat din punct de vedere al conţinutului, este corect. Mi se pare, însă, că ar fi bine ca, din punct de vedere al tehnicii şi corelării legislative, să includem o sintagmă: "conform legii". Pentru că, altfel, cineva care a citit doar acest articol şi câteva articole mai înainte ar crede că singura autoritate care are competenţă în obţinerea unei licenţe pe o frecvenţă este această autoritate, or ştim cu toţii că atât ministerul, cât şi Audiovizualul are competenţe, şi se aplică conform legii acest articol. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Comisia. |
|||||
|
Comisia este de acord, domnule preşedinte. |
|||||
|
Şi iniţiatorul este de acord, de asemenea. Supun votului dumneavoastră art.13 alin.1 cu completarea formulată de domnul deputat şi însuşită de comisie şi de iniţiator. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.13 alin.2 şi 3. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în varianta iniţiatorului.. Art.13 alin.4. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.45. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost admis, şi se modifică alin.4 în mod corespunzător. La art.14 alin.1 dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Alineatul a fost adoptat în formularea iniţiatorului. La art.14 alin.2 vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.47 cu privire la lit.d). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la lit.d). Nu aveţi. A fost adoptat amendamentul, şi se modifică lit.d) în mod corespunzător. Dacă aveţi obiecţiuni la celelalte litere de la alin.2. Nu. Votate în formularea iniţiatorului. La art.15 vă rog să urmăriţi textul. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.16. Urmăriţi raportul. La alin.1, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Alineatul a fost votat în formularea iniţiatorului. Art.16 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.51. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.51. Nu aveţi. Alin.2 al art.16 a fost modificat potrivit amendamentului de la pct.51. După alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.52 al comisiei care propune două noi alineate la art.16. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. A fost admis amendamentul de la pct.52, şi se introduc alin.21 şi 22. La art.16 alin.3, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. La art.16 alin.4 urmăriţi amendamentul de la pct.54. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul a fost adoptat şi se modifică alin.4 în mod corespunzător. La alin.5, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.16 va avea alcătuirea rezultată din votarea amendamentelelor de către dumneavoastră. La art.17 alin.1, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.17 alin.2 Urmăriţi amendamentul de la pct.57 care se referă exclusiv la modificarea lit.e). Dacă aveţi obiecţiuni la amendament. Nu. Amendamentul de la pct.57 a fost admis, şi se modifică lit.e) de la alin.2, potrivit amendamentului. Dacă aveţi obiecţii la celelalte litere ale alin.2. Nu. Votate în formularea iniţiatorului. Art.18 alin.1, 2 şi 3. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.19 alin.1, 2 şi 3. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.20 alin.1, 2, 3 şi 4. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.21, care are un singur alineat. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Titlul cap.IV. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.22. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Art.23 alin.1 şi 2. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.24. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.25. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.26 alin.1 şi 2. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. La art.26 alin.3 urmăriţi amendamentul de la pct.78 cu privire la lit.a). Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. A fost admis amendamentul, şi se modifică alin.3 lit.a) în mod corespunzător. La lit.b) comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Alin.3 lit.b) a fost votat în formularea inţiatorului. Art.26 alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.26 alin.5. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.80. Nu aveţi. A fost admis amendamentul, şi se modifică alin.5 în mod corespunzător. Alin.6 şi 7. Nu aveţi obiecţiuni. Votate în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.26 va avea alcătuirea rezultată din votul dumneavoastră. Art.27 alin.1, 2, 3 şi 4. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votate în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.28. Comisia nu a avut obiecţiuni la cele patru alineate. Dacă aveţi dumneavoastră. Au fost votate în formularea iniţiatorului toate alineatele art.28 în ansamblu. Art.29. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.30. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.93. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Amendamentul de la pct.93 a fost adoptat, şi se modifică art.30 în mod corespunzător. Art.31 alin.1. Urmăriţi amendamentul de la pct.94. Nu aveţi obiecţiuni. Amendamentul a fost admis, şi se modifică art.31 alin.1. Art.31 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.95. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. A fost admis amendamentul de la pct.95, şi se modifică alin.2. Art.31 va avea alcătuirea rezultată din votarea celor două amendamente - amendamentul de la pct.94 şi amendamentul de la pct.95. Titlul cap.V. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Art.32 alin.1, 2, 3 şi 4. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.33 alin.1, 2, 3, 4 şi 5. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Votate în formularea iniţiatorului. Art.34 alin.1. Comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Art.34 alin.1 a fost votat în formularea iniţiatorului. Art.34 alin.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.107. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. A fost admis amendamentul de la pct.107, şi se modifică art.34 alin.2 în mod corespunzător. Art.34 alin.3. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.108. Nu aveţi obiecţiuni. A fost admis în unanimitate amendamentul şi se modifică art.34 alin.3 în mod corespunzător. La art.34 alin.4, comisia nu a avut obiecţiuni. Nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni. Alin.4 a fost votat în formularea iniţiatorului. În consecinţă, art.34 va avea alcătuirea rezultată din votarea celor două amendamente de la alin.2 şi 3. Titlul cap.VI. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Art.35 cu cele trei alineate ale sale. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Articolul a fost votat în formularea iniţiatorului. Art.36. Urmăriţi amendamentul de la pct.114. La alin.1 nu sunt obiecţiuni. Amendamentul de la pct.114 a fost admis şi se modifică art.36 alin.1 corespunzător. La art.36 alin.2 şi 3 dacă aveţi obiecţiuni la formularea iniţiatorului. Nu aveţi. Au fost admise cele două amendamente în formularea iniţiatorului. Art.36 alin.4. Urmăriţi amendamentul de la pct.117. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. A fost admis amendamentul de la pct.117, şi se modifică alin.4 al art.36. După alin.4 al art.36, comisia ne propune un alineat nou prin amendamentul de la pct.118. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul de la pct.118 a fost admis, şi se introduce noul alineat, alin.5, şi, în consecinţă, art.36 va avea alcătuirea rezultată din amendamentul de la pct.114, 117 şi 118. Titlul cap.VII. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Art.37. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Art.38 alin.1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7. La nici unul dintre ele comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Art.38 a fost votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.39 alin.1 şi 2. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.40 alin.1 şi 2. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Admis în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.41 cu cele două alineate. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.42. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.43. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Titlul cap.VIII. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.140. Dacă aveţi obiecţiuni. A fost admis amendamentul de la pct.140, şi se modifică titlul cap.VIII. Art.44 lit.a) şi b). Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Cele două litere au fost adoptate în formularea iniţiatorului. La lit.c) urmăriţi amendamentul de la pct.141, primul de la pag.37. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Amendamentul de la pct.141 cu privire la lit.c) a fost adoptat, şi aceasta se modifică corespunzător. Lit.d) până la lit.i). Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Adoptate în formularea iniţiatorului. Art.45. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.46. La alin.1, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Adoptat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.46 alin.1 pct.1. Dacă există obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. La pct.2 urmăriţi amendamentul de la pct.143, pag.39. Dacă aveţi obiecţiuni la pct.2. Nu. Pct.2 a fost adoptat în unanimitate în varianta comisiei. Pct.3. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Adoptat în formularea iniţiatorului. Urmăriţi pct.4 de la amendamentul de la pct.143. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu a fost admis amendamentul şi se modifică pct.4. Punctele 5 până la 27, Comisia nu a mai avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Adoptate în unanimitate, în formularea iniţiatorului. Alineatul 2 de la articolul 46. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. (Domnul deputat Andrei Ioan vine la prezidiu) S-a înregistrat, totuşi, o obiecţiune la articolul 46, alineatul 1, la punctul 16. |
|||||
|
La punctul 15. |
|||||
|
La punctul 15. Poftiţi. |
|||||
|
Pentru că la articolul 66, lit.c) s-au eliminat excepţiile prevăzute la articolele 5, 6, 7 şi 12, propun ca şi la punctul 15 din alineatul 1 al articolului 46 să se elimine excepţia referitoare la articolele 5, 6, 7 şi 12. |
|||||
|
Domnul Pambuccian. |
|||||
|
Da, este corectă observaţia pe care a făcut-o colegul nostru şi ne-o asumăm. |
|||||
|
Iniţiatorul de asemenea. Deci punctul 15 îl supun votului dumneavoastră, fără finalul "cu excepţia prevederilor articolelor 5, 6, 7 şi 12 din aceeaşi ordonanţă". Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Celelalte puncte rămân cum le-a formulat iniţiatorul. La articolul 46, alineatul 2, întreb din nou dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat alineatul 2 în formularea iniţiatorului. În consecinţă, articolul 46 va avea alcătuirea rezultată din votarea amendamentelor cu privire la punctul 2, cu privire la punctul 4 şi cu privire la punctul 15, restul textelor rămânând în formularea iniţiatorului. Articolul 47, alineatele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 - dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votate în formularea iniţiatorului. Articolul 48. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Titlul capitolului IX. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 49. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 50, alineatele 1, 2, 3, 4 - dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat articolul în formularea iniţiatorului. Titlul capitolului X. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 51. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolele 52 şi 53. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate ambele în formularea iniţiatorului. Articolul 54. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în formularea iniţiatorului. Titlul capitolului XI. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 55, alineatul 1. Nu sunt obiecţiuni. Votat alineatul în formularea iniţiatorului. Articolul 55, alineatul 2. Urmăriţi amendamentul 178. Nu sunt obiecţiuni la amendamentul 178. Alineatul 2 de la articolul 55 se modifică în mod corespunzător. Articolul 55, alineatul 3. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 56. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 57. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 58 până la alineatul 8. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Cele 8 alineate se votează în formularea iniţiatorului. La alineatele 9 şi 10, comisia, de asemenea, nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. În consecinţă, tot articolul 58 rămâne ca în formularea iniţiatorului. Articolul 59. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 60. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Titlul capitolului XII. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 61. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 62. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolul 63. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Articolele 64, 65. Nu sunt obiecţiuni. Votate ambele în formularea iniţiatorului. Articolul 66, lit.a), b) - dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate cele două în formularea iniţiatorului. La lit.c), vă rog să urmăriţi amendamentul 211 de la pag.60. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 211 cu privire la lit.c), care se modifică în mod corespunzător. Lit.d), comisia nu are obiecţiuni, nici dumneavoastră. Votat în formularea iniţiatorului. După lit.d), comisia, prin amendamentul 211, ultimul de la pag.60, propune o literă nou, lit.e). Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul 211 cu privire la lit.e), care completează textul articolului 66. Articolul 67. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în formularea iniţiatorului, până la alineatul 3. Alineatele 1, 2, 3 se votează, deci, în formularea iniţiatorului, în unanimitate. La alineatul 4, dacă aveţi obiecţiuni? Nici aici. Votat în unanimitate. După articolul 67, care s-a votat în formularea iniţiatorului, cu toate cele 4 alineate, comisia, prin amendamentul 216, propune un articol II nou. Vă rog să urmăriţi amendamentul 216. Nu aveţi obiecţiuni. Votat amendamentul în unanimitate. Se introduce articolul II. Vă rog să constataţi că am parcurs întreg proiectul de lege şi ordonanţa. Domnul preşedinte Pambuccian doreşte o scurtă intervenţie, la sfârşitul dezbaterilor şi votării textelor pe articole. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doresc să mulţumesc comisiei, a fost un maraton cu această lege şi toţi colegii s-au mobilizat şi doresc să le mulţumesc pentru foarte marea eficienţă de care au dat dovadă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Fiind o lege tehnică şi apropiindu-se şi ora votului final, prezenţa fiind bună, supun acest proiect votului dumneavoastră în ansamblu, cu precizarea că este vorba de o lege ce se votează în condiţiile articolului 74 alineatul 1 din Constituţie. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor 293 de colegi care şi-au înregistrat votul. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, şi îi mulţumim şi domnului ministru pentru prezenţă. |
|||||
|
Stimaţi colegi, La punctul 14, avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române. Procedură de urgenţă, lege organică. Rog un reprezentant al Comisiei juridice să propună timpii de dezbatere. Un reprezentant al Comisiei juridice să prezinte timpii de dezbatere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.68/2002. Domnul deputat Timiş este omul de sacrificiu al Comisiei juridice. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Timp general de dezbatere 5 minute, 1 minut pe intervenţie. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă doreşte cineva să facă vreo intervenţie prealabilă? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Mergem după textul Senatului. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat titlul legii. Preambulul articolului unic. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Punctul 1 din proiectul de lege astfel cum l-a votat Senatul. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în formularea Senatului. La punctul 2, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în formularea Senatului. Trecem la dezbaterea ordonanţei de urgenţă. Preambulul articolului I. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate, în formularea iniţiatorului. La punctul 1 din ordonanţă, dacă aveţi obiecţiuni împotriva acestuia? Nu. Votat punctul 1 din ordonanţă în formularea Guvernului. La punctul 2 din ordonanţă, vă amintesc că aţi votat punctul 1 din proiectul de lege şi, în consecinţă, alineatul 2 care se introduce, textul, mai exact, care se introduce după alineatul 2 al articolului 18 va avea alcătuirea rezultată din punctul 1 votat de către Senat. La punctul 3 din ordonanţă vă rog să urmăriţi punctul 2 din proiectul de lege cum l-aţi votat şi, în consecinţă, punctul 3 din ordonanţă se va modifica. Punctul 4 privind abrogarea articolului 35. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Punctul 5 din ordonanţă. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate, în formularea din ordonanţă. Articolul II - nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Am parcurs textele acestui proiect de lege şi Ordonanţa de urgenţă nr.68/2000. Este vorba de o lege care se votează în condiţiile articolului 74 alineatul 1 din Constituţie. O supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor 293 de deputaţi care şi-au înregistrat prezenţa. Mai avem până la ora votului final. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2002 privind transmiterea cu plată a unor imobile din domeniul privat al statului şi administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare în proprietatea Regiei Autonome "Monitorul Oficial". Comisia de buget, domnule deputat Grigoraş, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă. |
|
|||
|
În urma examinării Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2002, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei în forma prezentată de iniţiator. Vă propunem, în acest sens, 5 minute timp total, 1 minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă există vreo precizare prealabilă? Nu. Trecem, atunci, la dezbaterea pe articole a proiectului de lege şi a ordonanţei de urgenţă. La titlul proiectului de lege, nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Textul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea iniţiatorului. Punctele 1, 2 şi 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Votate textele ordonanţei. Am parcurs, stimaţi colegi, şi proiectul de lege şi Ordonanţa de urgenţă nr.83/2002. Proiectul de lege urmează să fie supus votului dumneavoastră în condiţiile articolului 74 alineatul 2 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă dacă sunt? Abţineri? Unanimitatea celor 293 de colegi. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Să mai luăm un proiect. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2002 pentru modificarea articolului 45 din Legea asigurărilor sociale de sănătate. Suntem în procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru sănătate să propună timpii de dezbatere. Poftiţi, domnule deputat. |
|
|||
|
Înrucât este vorba despre un articol scurt, propun 3 minute, cu 1 minut pentru intervenţie. |
|||||
|
Dacă sunteţi, stimate colegi, de acord cu această propunere. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă există vreo precizare prealabilă? Nu. Trecem la dezbaterea pe texte a proiectului de lege şi ordonanţei de urgenţă. La titlul proiectului de lege, dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Articolul unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic, care se referă la o singură modificare a lit.a) din articolul 45, Legea 145/1997. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Vă rog să constataţi că am parcurs textele proiectului de lege şi ale ordonanţei de urgenţă. Este vorba de o lege care se votează în condiţiile articolului 74 alineatul 1 din Constituţie. O supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi, 293 de colegi. Doamna Viorica Afrăsinei, din partea Grupului parlamentar Social-Democrat şi Umanist, doreşte să intervină. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Nu vreau decât să adaug un fapt firesc, o apreciere firească asupra acestei legi. Grupul parlamentar PSD a votat această lege şi mulţumeşte colegilor care, alături de noi, au votat această lege. Prin această ordonanţă, de fapt, s-a realizat parteneriatul între sistemul public şi sistemul privat, pe linie de sănătate. Este, trebuie să recunoaştem, realizarea unei adevărate reforme în sănătate în România şi acest lucru poate fi exemplificat prin Centrul de diagnostic şi imagistică din Arad, care, la momentul de faţă, lucrează cu aparatură de ultimă performanţă şi este unic în Europa. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Rog toţi colegii deputaţi să poftească în sală, pentru a începe procedura de vot final asupra listei care vi s-a comunicat, listă care începe cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, lege ce urmează a fi votată în condiţiile articolului 74 alineatului 2 din Constituţie. Cine este pentru? Stimaţi colegi, vă rog insistent să vă luaţi locurile, pentru a putea să numărăm voturile. 176 voturi pentru. Împotrivă? Stimaţi colegi, nu putem avea răbdare nici 20 de minute, cât se votează lista de vot? Vă foiţi ca nişte viespi. (Amuzament) Am făcut referire la faptul că opoziţia se mişcă mai mult! 26 voturi împotrivă. Abţineri? 54 abţineri. Stimaţi colegi, Cu 176 voturi pentru, 26 împotrivă, 54 abţineri proiectul a fost adoptat. Vă rog. Vă rog să explicaţi votul Partidului Naţional Liberal. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă explic de ce PNL-ul a votat împotriva acestei legi. Atât în comisie, cât şi la alte dezbateri, aici, în plen, noi am susţinut că această lege are un iz comunist, egalitarist, în sensul că, prin această lege, se iau bani de la instituţiile particulare, care au un regim financiar propriu şi se dau, aceşti bani, pentru instituţii ale statului. Lucrul acesta nu este în regulă, se încalcă mai multe principii aici, dar, dacă dumneavoastră aţi crezut de cuviinţă să se voteze această lege în această formă, asta este situaţia. Deci ne-am manifestat această opoziţie pentru că este o lege care nu respectă principiul proprietăţii absolut deloc. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Baciu, din partea Partidului Democrat. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, consecvent ca întotdeauna, a votat împotriva acestui proiect de lege şi atunci când a fost discutat pe articole, a votat şi acum. Raţiunea pentru care noi am votat şi azi împotrivă este una simplă şi are la bază câteva motive. Primul motiv: această Ordonanţă nr.174 este anticonstituţională. Nu o spun numai eu, o spun specialiştii, în speţă a spus-o Comisia juridică a Camerei. Comisia juridică a Camerei, într-o argumentare profesionistă, curajoasă, în spiritul adevărului, pentru care o felicit, a trimis Comisiei de învăţământ aviz negativ pentru această ordonanţă, argumentând, repet, în mod laborios şi ştiinţific, caracterul său anticonstituţional. În al doilea rând, această ordonanţă, aşa cum a spus reprezentantul liberalilor aici, ia cu forţa din proprietatea cuiva şi dă la stat. Nu mă miră acest lucru, pentru că PSD-ul, în ultimul timp, în spiritul său mai vechi, afirmă prioritatea altor valori înaintea valorii numite proprietate. Nu este proprietatea prioritară pentru noi, a spus preşedintele PSD, ci munca. Ori de câte ori în istorie, stimaţi colegi, cineva vrea să atace sau să distrugă proprietatea privată inventează un mit al altei valori, în cazul nostru mitul muncii, şi îl bagă în faţă, aşa încât nu mă miră că avem de-a face cu aşa ceva în această ordonanţă. În al treilea rând, textul ordonanţei, aşa cum a ieşit din Comisia de învăţământ şi cum l-aţi votat dumneavoastră, vă garantez că este inaplicabil. Este atât de stufos, atât de multe corectări s-au adus acelei ordonanţe iniţiale, din grija, mă rog, şi din intenţia noastră de a o face acceptabilă, încât, în acest moment, ea este inaplicabilă. În al patrulea rând, este ilegală, pentru că noi, Partidul Democrat, am afirmat şi afirmăm că una din revoluţiile pe care trebuie să le facem în România este respectarea legii şi în primul rând a Constituţiei. Nu respectăm Constituţia, nu avem cum să respectăm şi restul legilor care se supun acesteia. Din acest motiv, Partidul Democrat, Grupul parlamentar anunţă, de pe acuma, că va contesta la Curtea Constituţională acest proiect de lege. Din aceste motive, am şi altele, dar nu o mai lungesc, am votat împotriva acestui proiect de lege, respectiv împotriva Ordonanţei nr.174/2002 a Guvernului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Următorul proiect, Proiectul de Lege privind graţierea şi procedura acordării graţierii, proiect de lege ce urmează să se voteze în condiţiile articolul 74 alineatul 1 din Constituţie. Cine este pentru? 181 voturi pentru. Împotrivă? 70 de voturi împotrivă. Abţineri? 8 abţineri. Cu 181 voturi pentru, 70 împotrivă, 8 abţineri s-a adoptat acest proiect de lege. Domnul deputat Bolcaş din partea PRM-ului. |
|
|||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: O scurtă explicaţie a unui vot împotrivă la un proiect de lege care, aparent, nu ar suscita dezbateri. Am ţinut în mod special să respectăm valoarea şi conţinutul real pe care trebuie să-l aibă un act normativ. Din acest punct de vedere, legea care a fost adoptată astăzi are dispoziţii care reprezintă numai simple definiţii scolastice care se învaţă în anul II la fiecare facultate de drept în ceea ce priveşte esenţa şi condiţiile graţierii. Unul dintre colegii mei spunea: atari dispoziţii sunt demne de popularizat la o şcoală de vară, dar în nici un caz nu pot să fie nişte dispoziţii normative. În al doilea rând, principial, legea este absolut inadmisibilă, pentru că tinde să reglementeze condiţii şi cadre de acordare a graţierii individuale, iar, pe de altă parte, a graţierii colective. Graţierea individuală a fost de când există ea, nu în istoria dreptului, ci în istoria omenirii un act de suverană conştiinţă a conducătorului, independent de modul în care s-a numit el; rege, voievod, preşedinte ş.a.m.d. Nu poţi să reglementezi printr-o lege un act de suverană conştiinţă prin care conducătorul răspunde numai în faţa lui şi a lui Dumnezeu. În al doilea rând, dreptul de acordare a graţierii individuale este un drept al Parlamentului. Putem noi îngrădi pentru parlamentele viitoare stabilirea unor modalităţi şi condiţii de acordare a graţierii pe care teoria şi practica dreptului penal ne-o permit, pe care dinamica vieţii sociale care stă la baza acordării acestor graţieri o impun în mod diversificat în diverse perioade istorice? Categoric nu. Este explicaţia, dacă vreţi, morală şi juridică a votului nostru împotriva acestei legi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
Trecem la următorul proiect, cel de la pct.3 - proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.93/2002 pentru modificarea şi completarea Codului Penal al României, lege ce urmează a fi votată de asemenea, în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Cine este pentru? 256 voturi pentru. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? 13 abţineri. Cu 256 pentru, l vot împotrivă, 13 abţineri s-a adoptat proiectul de lege. Poftiţi, domnule deputat. Se explică şi votul pozitiv. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Cu toate că normal ar fi fost ca Grupul parlamentar al PRM să voteze împotriva acestui proiect de lege, pentru că din punct de vedere juridic el conţine foarte multe imperfecţiuni, am votat totuşi pentru datorită unei raţiuni foarte simple. În acest moment, în ţară, există o adevărată epidemie a îmbolnăvirilor colective din cauza nerespectării regulilor de igienă şi abuzurilor comise de către unii dintre cei care lucrează în reţeaua de alimentaţie publică şi de aceea, interesul public a fost mai presus de raţiuni politice, motiv pentru care am votat cu toate reţinerile noastre în ceea ce priveşte corectitudinea juridică a proiectului de lege, am votat totuşi pentru. Aceasta este raţiunea pe care a trebuit să o explic. |
|||||
|
Pct.5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. Rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să facă încă o dată precizarea cu privire la natura acestei legi. Aş ruga Comisia juridică să se consulte cu cei de la administraţie şi să stabilească... Domnule Boc, cu cine aţi stabilit că ar fi de natură organică? Poftiţi! |
|
|||
|
Domnule preşedinte, din scurta dezbatere şi discuţie pe care am avut-o cu colegii din Comisia juridică, având în vedere faptul că există o decizie a Curţii Constituţionale care spune că atunci când în conţinutul unei legi sau unei ordonanţe se preiau aspecte de competenţa legii organice, iar domeniul administraţiei publice, aşa cum este scris în 72, alin.3 din Constituţie este de competenţa legii organice, orice lege care vine să detalieze prevederi ce ţin de competenţa legii organice au caracter organic. În consecinţă, noi apreciem că acest proiect de lege trebuie să fie supus votului în condiţiile votului necesar pentru aprobarea legilor organice, deci, cu majoritate absolută. |
|||||
|
Nu există o mică disociere între ce spuneţi dumneavoastră acuma şi ce aţi scris în aviz? Stimaţi colegi, pentru a nu intra într-o discuţie acum, în această fază, să luăm în considerare părerea Comisiei juridice şi să supunem acest proiect votului dumneavoastră în condiţiile art.74, alin.1 din Constituţie. Cine este pentru? 196 voturi pentru. Împotrivă? Stimaţi colegi din dreapta, am senzaţia că unii votaţi de două ori; aţi votat întâi pentru şi acuma votaţi împotrivă; mă refer la Grupul Naţional Liberal. 76 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. 196 voturi pentru, 76 voturi împotrivă, 4 abţineri. Domnule Moiş, aveţi vreo dorinţă? Vă rog să v-o exprimaţi în faţa Camerei. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, În numele Grupul parlamentar al PRM dorim să explicăm de ce am votat împotrivă. Noi suntem consecvenţi cu propriile noastre opinii, am votat împotriva Legii administraţiei publice locale, am atacat-o chiar la Curtea Constituţională, datorită faptului că, după părerea noastră, cuprinde numeroase dispoziţii neconstituţionale, şi, consecvenţi deci cu propria noastră atitutine, am votat şi împotriva acestui proiect de lege. Noi îl considerăm stufos, va fi foarte greu de citit pentru administraţia publică locală, darmite de aplicat, cuprinde foarte multe prevederi care n-au nici o tangenţă cu legea, ele pot face obiectul unui curs de specialitate la o facultate, dar nici într-un caz nu poate să constituie materie pentru un proiect de lege. Aceste două categorii de raţiuni ne-au determinat să votăm împotriva proiectului de lege. |
|||||
|
Stimaţi colegi, am sărit peste pct.4 care... Da, domnul deputat Oltean. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi şi mie să exprim de ce Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege. În opinia noastră, prin Ordonanţa 35 se creează o nouă instituţie, instituţia aparatul de lucru al consiliului local, o instituţie care, în opinia noastră, nu-şi are, sub nici o formă, rostul şi eficienţa atâta timp cât Legea 215/2001 stabileşte care sunt atribuţiile aparatului de lucru al primăriei şi acesta este învestit cu atribuţii în ce priveşte şi deservirea consiliului local, noi credem că, crearea unui aparat de lucru al consiliului local, care nu se ştie cui îi este subordonat, care nu se ştie de cine este atribuit şi care sunt atribuţiile exacte, este o instituţie paralelă, inutilă şi care nu face decât să îngreuneze activitatea consiliului local şi să pună în dificultate aparatul de lucru al primăriei. De aceea, Partidul Democrat a votat şi în cadrul dezbaterilor comisiei pentru eliminarea acestei instituţii, ea nu a căzut şi astăzi s-a apreciat că nu poate da decât un vot negativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.83/1998 privind procedura falimentului băncilor, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74, alin.2 din Constituţie, lege ordinară. Cine este pentru? 201 voturi pentru. Împotrivă? 22 împotrivă. Abţineri? 27 abţineri. Cu 201 pentru, 22 împotrivă, 27 abţineri s-a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2001. |
|
|||
|
La pct.6, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare care se votează conform art. 74 alin.2 din Constituţie - lege ordinară. Cine este pentru? 271 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu 271 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere s-a adoptat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.32/2002. |
|
|||
|
Pct.7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 128/2000 pentru stabilirea unor tarife pentru serviciile prestate în regim de urgenţă către populaţie de Ministerul de Interne, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie - lege ordinară. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Cine este pentru? 207 voturi pentru. Împotrivă? 54. Abţineri? 2 abţineri. Cu 207 voturi pentru, 54 împotrivă, 2 abţineri s-a adoptat proiectul de lege. Domnul deputat Moiş doreşte să explice votul împotrivă al PRM-ului. Poftiţi, domnule deputat. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Paradoxal, suntem singurul grup care am votat împotriva acestui proiect de lege pentru o raţiune foarte simplă. Dacă cineva din afară ar avea curiozitatea să lectureze acest proiect de lege, ar ajunge la concluzia că, de fapt, România este un stat poliţienesc. Uitaţi-vă câte activităţi trebuiesc avizate de către Poliţie, practic o serie de activităţi vor sta la dispoziţia organelor de Poliţie, să dea avizul sau să nu dea avizul. Pe de altă parte, cetăţeanul român este supus la o groază de impozite, cu toate că din banii lui se finanţează toate ministerele, inclusiv Ministerul de Interne, este pus şi a doua oară să mai plătească nişte sume destul de piperate pentru tot felul de avize cerute pentru desfăşurarea unor activităţi. Pentru aceste două raţiuni Grupul parlamentar al PRM a votat împotrivă. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Pct.8, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 31/2002 privind serviciile poştale, care se votează conform art. 72 alin.2 din Constituţie. Cine este pentru? 273 voturi pentru. Împotrivă? Nici un vot împotrivă. Abţineri? Cu 273 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere s-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Pct.9, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asupra locaşurilor de cult, cimitirelor şi altor bunuri destinate activităţilor Cultului mozaic, care se adoptă conform art.74 alin.1 din Constituţie. Cine este pentru? 273 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu 273 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere s-a votat proiectul de lege. Domnul Bolcaş vrea să explice votul favorabil al Partidului România Mare. |
|
|||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Desigur, puţin mai bizar a explica un vot favorabil unui proiect de lege care a trecut prin Camera Deputaţilor, dar aş vrea să subliniem că prin votul nostru am încercat să marcăm respectul pe care îl purtăm cultelor religioase, locaşurilor de cult ale tuturor etniilor existente şi, în al doilea rând, respectul pe care îl avem faţă de dreptul de proprietate al acestora şi al tuturor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc, stimate coleg. |
|||||
|
Următorul proiect, cel de la pct.10, Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii 18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74, alin.1 din Constituţie. Cine este pentru? 206 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? 54 abţineri. Cu 206 voturi pentru, nici un vot împotrivă, 54 abţineri s-a votat acest proiect de lege. |
|
|||
|
La pct.11, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 177/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state care se adoptă conform art. 74 alin.l din Constituţie. Cine este pentru? 205 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nici o împotrivire. 54 abţineri. Cu 205 voturi pentru, 54 abţineri şi nici un vot împotrivă s-a adoptat acest proiect de lege care este şi ultimul. |
|
|||
|
Stimaţi colegi, trecem în continuare la parcurgerea proiectelor de acte normative înscrise pe ordinea de zi. (Mai mulţi deputaţi părăsesc sala.) V-aş ruga să nu părăsiţi totuşi sala, poate încercăm să votăm ceea ce dezbatem. (În continuare, conducerea şedinţei este preluată de domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu.) |
|||||
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Trecem la constituirea unei comisii de mediere. Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege privind graţierea şi procedura acordării graţierii: Căşunean Vlad Adrian, Cliveti Minodora, Timiş Ioan - Grupul parlamentar al PSD; Moiş Văsălie - Grupul parlamentar al PRM; Boc Emil - Grupul parlamentar al PD; Ştirbeţ Cornel - Grupul parlamentar al PNL; Székely Erwin Zoltán - Grupul parlamentar al UDMR. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a aprobat Comisia de mediere în această componenţă. Vă rugăm să luaţi loc, ca să continuăm dezbaterea proiectelor de legi, mai avem încă o oră de dezbateri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind controlul bolilor cu transmitere sexuală BTS şi SIDA. Din partea iniţiatorilor cine doreşte să ia cuvântul? Iniţiatorul? Poftiţi. Şi comisia sesizată în fond să ia loc. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În ultimii ani am constatat că în România rata incidenţei îmbolnăvirii cu boli cu transmitere sexuală, îndeosebi sifilis, a tineretului, dar şi a îmbolnăvirii nou-născuţilor, transmiterea sifilisului de la mamă la făt, a crescut foarte mult. Astfel, prevalenţa îmbolnăvirilor cu sifilis şi gonoree la bărbaţii de 15-49 de ani este de zece ori mai mare în România decât estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru regiunea noastră. Una din principalele cauze ale acestei situaţii o reprezintă absenţa unui control continuu şi eficient asupra acestor boli. Având în vedere grija pe care Partidul România Mare o are pentru viitorul biologic al naţiunii române, nu ne este indiferent dacă rata îmbolnăvirilor creşte, dacă creşte mortalitatea şi dacă de la un număr de câteva cazuri în 1989 am ajuns la 231 de cazuri de îmbolnăviri cu sifilis congenital, deci, la nou născuţi. Având în vedere şi armonizarea legislaţiei României cu legislaţia europeană, în perspectiva integrării României în comuniunea statelor din Europa, am considerat necesară această propunere legislativă. Propunerea legislativă a fost discutată în Comisia pentru sănătate şi familie, a primit aviz favorabil, drept pentru care o supunem atenţiei dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
Comisia de sănătate constată cu surprindere că se mai fac în continuare declaraţii politice, deşi ele s-au terminat la ora 9,30. Nu cred că discutăm despre preocupările Partidului România Mare, ci despre un proiect de lege, care, chiar şi aşa, totuşi, este util, întrucât el conţine măsuri privind prevenirea îmbolnăvirilor cu sifilis, clamidia, gonococi, HIV, deci boli grave, cu o prevalenţă mare. Şi în acest context comisia susţine proiectul de lege şi vă propune votarea lui în varianta amendată de comisie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea ministerului? |
|||||
|
Doamna Luminiţa Gheorghiu: Domnule preşedinte, Stimaţi parlamentari, Iniţiativa legislativă a doamnei deputat Popa vine în întâmpinarea unui capitol special privind sănătatea publică. Şi, sigur, este un aspect care trebuie monitorizat şi trebuie măsuri reale, pentru că este vorba de sănătatea unei categorii mari de persoane, în special de femei. Sigur, mulţumim de faptul că recomandările noastre, ale ministerului, au fost preluate de către comisie, în sensul de a fi o lege scurtă, cu câteva articole, urmând ca normele comune emise de Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei Publice să se reglementeze punerea în fapt a acestei propuneri. Vă mulţumim. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dezbateri generale. Domnul profesor Ştefan Cazimir. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt abilitat să vă prezint punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. La întocmirea raportului său, Comisia pentru sănătate şi familie a avut în vedere avizele primite de la Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social. Din păcate, din seria avizelor lipseşte cel al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care, potrivit art.58, poz.11, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ar fi trebuit să avizeze propunerea legislativă sub aspectul constituţionalităţii. Fără a intra în discuţii de fond, este suficient să remarcăm că, în forma ei iniţială, propunerea legislativă prevedea abrogarea art.328 şi art.329 din Codul penal, dar raportul Comisiei pentru sănătate propune eliminarea enunţului menţionat, motivând-o astfel: "aceste prevederi fac obiectul unei alte iniţiative legislative privind modificarea şi completarea Codului penal". Cu alte cuvinte, propunerea legislativă acţionează deschis împotriva Codului penal, încredinţând viitorului sarcina abrogării unor articole. Încălcarea normelor legislative devine astfel evidentă şi gravă. Consemnăm, de asemenea, că propunerea legislativă a fost avizată negativ de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, între altele pentru că "nu există concordanţă între titlul legii, care face vorbire despre controlul bolilor cu transmitere sexuală, şi corpul legii, care reglementează ca profesiune prostituţia". În temeiul celor arătate, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune amânarea dezbaterii, spre a-şi putea întocmi şi depune propriul aviz asupra propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Domnul Buzatu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ne aflăm în faţa unei propuneri legislative care încearcă să ne păcălească ascunzând conţinutul real al acestei propuneri legislative sub un titlu care cred eu că interesează pe toată lumea: propunere legislativă privind controlul bolilor cu transmitere sexuală. În realitate, legea aceasta nu aduce nici un plus de exigenţă în ceea ce priveşte controlul bolilor cu transmitere sexuală ci, dimpotrivă, urmează să legifereze activitatea proprietarilor de bordeluri clandestine în acest moment. Eu nu aş vrea să acuz pe nimeni de rea intenţie, sau de să spunem noi necunoaştere a realităţii pe care o reprezintă prostituţia astăzi în România, dar cred că în dosul acestui act normativ sunt interese foarte mari ale celor care câştigă sume importante din bordelurile clandestine din România, sau din practicarea prostituţiei sub diverse forme în România. Aici, această lege urmează să legifereze într-o anumită măsură, deci, prostituţia şi, bineînţeles, să dea apă la moară proxeneţilor şi celor care realizează venituri, spun, uriaşe, în acest moment, din prostituţie. Eu cred că autorii, aşa cum am spus şi în dezbaterile comisiei, autorii nu cunosc în suficientă măsură consecinţele pe care un asemenea, sau nu au întrevăzut în suficientă măsură consecinţele pe care un asemenea act normativ le poate produce asupra unui număr mare de oameni care sunt incluşi în acest mecanism al prostituţiei. Dacă încercăm să ne documentăm asupra modului în care este văzută astăzi prostituţia în lume, vom vedea că împotriva acestui flagel s-au luat măsuri dintre cele mai drastice, în special în ţările care au fost afectate cel mai mult de consecinţele negative ale practicării prostituţiei. Poate că ar trebui ca distinsul iniţiator să-şi fi intitulat legea în conformitate cu conţinutul acestui act normativ. Poate că ar fi trebuit să ne propună măsuri suplimentare de combatere a flagelului acesta şi, numai în măsura în care anumite lucruri scapă şi nu pot fi circumscrise acestui cadru, să fie legiferată sub, să zicem noi, un titlu care să exprime direct această realitate. Eu sunt un susţinător al propunerii, deocamdată sunt împotriva unei asemenea, în princpiu, sunt împotriva legiferării prostituţiei ca activitate economică, pentru că aceasta urmează, deci. Urmează ca fiinţe umane, să legiferăm ca fiinţe umane să fie folosite pentru obţinerea profitului şi cred că nu este un lucru normal ca noi, Parlamentul României, Camera Deputaţilor, care avem responsabilitatea protejării acestor fiinţe, să votăm acte normative care să contribuie la distrugerea lor. Sunt împotriva legiferării prostituţiei, dar aş accepta şi susţin, pentru moment, propunerea domnului deputat Ştefan Cazimir, de a fi retrimisă comisiei pentru o dezbatere serioasă această propunere legislativă. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Cine mai doreşte? Domnul Valentin Iliescu. Da, dar eu vă atrag atenţia că, de fapt, aceste dezbateri sunt dezbateri generale şi se fac de către reprezentanţii grupurilor parlamentare; un reprezentant de la fiecare grup. Dar, poftiţi. Acum, dacă tot am deschis discuţia asta şi subiectul este destul de incitant, luaţi cuvântul. Poftiţi. |
|||||
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi justific intervenţia la microfonul Camerei de faptul că am depus un amendament la această iniţiativă legislativă. Punctul meu de vedere solicita comisiei respingerea acesteia. Şi vreau să justific acest lucru şi să-mi justific în acest fel intervenţia. Vreau să spun că este un act de imoralitate politică, prin care iniţiatorul, folosindu-se de titulatura proiectului de lege, respectiv, controlul bolilor cu transmitere sexuală, doreşte de fapt cu totul altceva, şi anume legiferarea, organizarea şi funcţionarea activităţii de prostituţie. Este un fapt pe care colegul nostru, domnul senator Ştefan Cazimir îl evoca aici, că este o faptă incriminată de Codul penal şi, iată, noi, astăzi, printr-o iniţiativă care practic, prin titulatura ei, încearcă să ne abată atenţia de la acest subiect extrem de important, face un pas extrem de mare care, cred eu, trebuie justificat şi cântărit cu multă atenţie. Şi vreau să insist asupra acestui aspect spunând următorul lucru: că nicăieri în lume, conform datelor statistice, nu sunt afirmaţiile mele, mă bazez efectiv pe date statistice, legalizarea prostituţiei nu a reprezentat o măsură de combatere şi control al bolilor cu transmitere sexuală, ci, dimpotrivă, a determinat o proliferare a acestora şi, în special, a SIDA. Legalizarea prostituţiei nu va duce la limitarea prostituţiei ilegale şi, implicit, la combaterea şi controlul bolilor cu transmitere sexuală, ba, din contră, dispunând de acoperirea legală, va contribui la creşterea şi consolidarea fenomenului, la combinarea acestuia cu alte fenomene profund nocive, ca: traficul de droguri, traficul de carne vie, spălarea banilor. Este tot un act de imoralitate să pledezi pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, iniţiind acest proiect de lege, ignorând consecinţele dramatice şi iremediabile care afectează sănătatea psihică şi somatică ale tinerelor care se prostituează. Îndrăznesc, deci, domnule preşedinte, să fiu mai radical ca cei doi antevorbitori, domnul deputat Cazimir şi domnul deputat Buzatu, să vă cer să puneţi la vot şi propunerea mea, pe care o menţin, aceea de respingere a acestui proiect de lege. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Brudaşca. Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Mă surprinde duplicitatea unora dintre colegii noştri aparţinând unor partide politice care, cu prilejul dezbaterilor în comisia de specialitate, nu pe stradă, au susţinut în totalitate şi în unanimitate necesitatea adoptării unei asemenea legi, aşa după cum rezultă şi din avizul dat de către Comisia pentru sănătate şi familie, unde se precizează: la dezbaterile propunerii legislative au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art.51 şi art.52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, doamna Luminiţa Gheorghiu, secretar de stat al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, domnul doctor Dan Nicolaiciuc, consilier la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi domnul doctor Ştefan Barta, director general al Direcţiei Generale de asistenţă medicală, programe şi servicii medicale integrate din Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media. La lucrările comisiei, din 22 mai 2002, din totalul de 14 membri au fost prezenţi 13 deputaţi. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate. Doamnelor şi domnilor colegi, Domnule preşedinte de şedinţă, Consider că acest vot în unanimitate al celor prezenţi, inclusiv opiniile exprimate chiar de către reprezentantul Guvernului în cadrul acestei dezbateri subliniază inutilitatea şi chiar imoralitatea intervenţiilor şi declaraţiilor politice ulterioare. Realitatea din România, prezenţa celor 6.500 de copii bolnavi SIDA, subliniază necesitatea imperioasă a găsirii unor instrumente legale care să stopeze proliferarea bolilor cu transmitere sexuală. Declaraţia politică făcută de către antevorbitor, pe motivul că ar fi prezentat un amendament prin care cere anularea acestei propuneri legislative, nu a convins pe nimeni, cel puţin pe mine. Domnia sa nu are pregătirea de specialitate să poată să evidenţieze gravitatea situaţiei în domeniul transmiterii bolilor sexuale. Eu aş dori să atrag atenţia că acest proiect de lege este boicotat de maniera în care este boicotat în momentul de faţă pe palierele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi din iniţiative particulare, numai şi numai pe motivul că această idee a venit unui deputat al Partidului România Mare, care este îngrijorat de proliferarea situaţiei în acest domeniu şi doreşte o formă legală, prin care să se menţină sub control activitatea prostituţiei. Este adevărat, doamnelor şi domnilor, că problema prostituţiei trebuie să preocupe şi actuala guvernare. Poate că are motive în momentul de faţă să-şi trimită emisarii să combată adoptarea unei asemenea legi. Numai prin aceasta ne explicăm virulenţa atacurilor şi inconsistenţa luărilor de poziţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Acum, din partea Grupului parlamentar PD, doamna Paula Ivănescu. |
|||||
|
Văd că interesul a scăzut brusc, interesul colegilor, când se discută despre o problemă vitală a societăţii româneşti. Se pune întrebarea: trăim cu picioarele pe pământ? Vedem care este realitatea? Vedem ce se întâmplă astăzi cu mii şi mii de femei care n-au din ce trăi? Cu mii şi mii de copile care pleacă din casele părinteşti de sărăcie şi de lipsă de educaţie, pentru a-şi câştiga o pâine într-un mod care pare ruşinos când vorbim, aşa, de la tribună, dar care le asigură lor, cel puţin o perioadă, bucata de pâine de care au nevoie. Este vinovată societatea, într-adevăr, că nu oferă alternative, că nu oferă alternativa câştigării printr-o meserie din aceasta obişnuită, că nu oferă cadrul legal pentru susţinerea familiei, creşterea copiilor şi dezvoltarea relaţiilor între bărbaţi şi femei într-un mod legal şi omenesc. Realitatea aceasta este. Multe dintre fetiţele care ajung în pragul adolescenţei, multe dintre tinere n-au decât două alternative, de multe ori: călugăria, ori prostituţia. Aceasta este realitatea. Ne facem că n-o vedem şi ea nu există, sau încercăm să facem puţină curăţenie în acest domeniu, cu toată ruşinea care ne bate obrazul, că am adus nişte fiinţe omeneşti, nişte femei din România în această situaţie. Trebuie să mai ţinem cont şi de traficul de carne vie. Este o problemă care nu preocupă numai structurile specializate ale Ministerului de Interne. Este o problemă care trebuie să ne preocupe pe toţi. Şi atunci, ce avem de făcut? Trebuie să reglementăm şi să controlăm acest efect, acest fenomen cu efectele lui nenorocite care există. Doamna deputat, şi o felicit că a avut curajul, aşa cum am felicitat-o şi pe doamna deputat Mariana Stoica în legislatura trecută, că a avut acelaşi curaj, dar, uite că nu s-a finalizat nimic până în prezent, doamnele deputat se pare că sunt mult mai curajoase în a vedea realitatea aşa cum este şi încearcă să limiteze efectele unui fenomen social, practic, social din România. Este foarte bine să ţinem sub control această nenorocire care, de fapt, este salvarea pentru mii de fiinţe omeneşti, majoritatea femei, majoritatea foarte tinere. Trebuie să ţinem sub control, pentru că atunci societatea va decădea din ce în ce mai rău. Ce este rău în a şti cine practică acest sport naţional, această meserie, în a-i controla din punct de vedere sanitar efectele? Cine este împotrivă ca să nu mai trăiască pe spinarea acestor femei mii şi mii de proxeneţi care o duc ca în rai, exploatând minore, femei tinere şi cele care ajung să trăiască din asemenea "meserie"? Prin această lege nu se va determina înscrierea în nomenclatorul de meserii al României prostituţia. Se controlează acest fenomen. Se controlează efectele nenorocite care au făcut-o celebră pe România în Europa. Bolile transmisibile sexual, şi în mod special, sifilisul, ne-au făcut să ocupăm primul loc în Europa. Ce bine că suntem şi noi o dată primii, nu? Ar spune cineva. Avem atât de multe cazuri de bolnavi de SIDA, copii născuţi cu SIDA din mame purtătoare de SIDA. De ce să nu controlăm? De ce să nu punem la adăpost populaţia. Vrând-nevrând, acestea sunt lucruri omeneşti. Se întâmplă, chiar dacă sunt familii întemeiate, bune, frumoase, care se înţeleg. Deci, de ce să nu punem la adăpost populaţia de asemenea nenorociri? Eu zic că este bine că începem să scoatem vălul de pe nişte lucruri care există şi pe care ne facem că nu le discutăm în public. Este bine să reglementăm şi să controlăm acest domeniu şi cel mai bine ar fi să creăm femeilor din România oportunităţi, alternative şi atunci o să vedeţi că această lege este practic inutilă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă sunt şi alte opinii din partea altor grupuri parlamentare? Dacă nu sunt, eu aş ruga, totuşi, comisia să ne mai dea ceva indicii despre felul cum a lucrat acest proiect, pentru că, dacă dorim să nu legiferăm prostituţia, trebuia respins proiectul, iar, dacă doream să legiferăm prostituţia, pentru că ăsta este efectul principal al acestei legi, combaterea SIDA este o chestiune tangenţială şi care rezultă ca unul din efecte. Dar, dacă doream chestiunea asta nu înţeleg de ce s-au eliminat aproape toate articolele care detaliau modul cum se organizează aceste eros locuri. Eu nu înţeleg şi vă rog să-mi explicaţi. |
|||||
|
În primul rând, o să încerc să răspund la câteva dintre întrebările şi problemele ridicate de domnul preşedinte şi de antevorbitori. În primul rând, vreau să spun că la Comisia de sănătate s-a lucrat ţinând cont de toate avizele primite în termenul regulamentar. Bineînţeles că n-am putut să ţinem cont de cele neprimite. Practic, este vorba de avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Am avut Consiliul Legislativ, am avut CES-ul, am avut Comisia pentru muncă şi protecţie socială, am avut toate celelalte puncte de vedere. Din păcate, n-am putut să folosim punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, dintr-o vină care nu ne este imputabilă. În al doilea rând, vreau să atrag atenţia că raportul pe care noi vi-l prezentăm astăzi în faţa plenului este complet diferit de textul iniţial, propus de către iniţiatoare şi tocmai din cauza aceasta se fac unele confuzii pe care le-am regăsit în textele antevorbitorilor, textul pe care noi îl propunem, pe care Comisia de sănătate l-a votat şi l-a aprobat, de exemplu, exclude complet formele asociative, ceea ce s-a tradus în limbajul antevorbitorului, în posibilitatea apariţiei bordelurilor, a banilor negri din prostituţie şi aşa mai departe. Deci, textul pe care vi-l propune este un text mult purificat, din motivele pe care vi le voi prezenta imediat. În al treilea rând, raportul în forma care vă este supus spre vot, practic nu legiferează prostituţia. El, practic, nici măcar nu dezincriminează art.328 din Codul penal, fiindcă la nivelul Ministerului Justiţiei există o preocupare pentru modificarea Codului penal şi Comisia de sănătate a considerat că nu este cazul, în momentul de faţă, lucrându-se pe Codul penal, ca, printr-o lege specială, să facem noi modificările cuvenite în Codul penal. Practic, proiectul de lege creionează un cadru legislativ de control al bolilor cu transmitere sexuală şi un cadru legal de exercitare a serviciilor sexuale plătite. De ce această formulă, şi a întrebat domnul preşedinte pe bună dreptate, de ce această formulă, practic, prin norme, şi nu prin lege? Deoarece aceasta este, practic, situaţia în majoritatea ţărilor europene. În afara de două state europene, prostituţia este permisă în marea lor majoritate, dar doar două state au o lege propriu-zisă a prostituţiei. Practic, în toate celelalte state, din diverse motive, există cadru legal precizat prin norme, prin hotărâri ale landurilor, cum este în Germania, într-un cadru legislativ mai larg, dar o lege propriu-zisă a prostituţiei nu prea există în nici o ţară europeană, deşi prostituţia este prinsă în toate statele europene şi atunci noi ne-am gândit să nu fim mai ambiţioşi decât ceilalţi colegi din statele vest-europene şi s-o lăsăm într-o formă pe care au lăsat-o şi ei şi care lor li s-a părut acceptabilă. Cam acesta este punctul de vedere al Comisiei de sănătate. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: A solicitat procedură şi domnul Buzatu şi domnul Ştefan Cazimir. |
|||||
|
Mai întâi, în legătură cu textul pe care l-am citit anterior, - subliniez: citit -, el reprezintă punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, încât citarea numelui meu, chiar şi aprobativă, este un lucru care nu mă angajează, deşi nici nu am motive să reproşez ceva cuiva. În momentul în care ne găsim, mă simt obligat să revin asupra chestiunii, pentru că, independent de faptul că Comisia pentru sănătate nu a dispus de avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, acest aviz era obligatoriu. Motivele pentru care el nu a parvenit la timp sau nu a parvenit deloc îmi sunt străine, dar obligativitatea acestui aviz rămâne. Am arătat că se vorbeşte, în textul iniţial al propunerii, de abrogarea a două articole din Codul penal, pentru ca, în textul modificat prin raportul comisiei, acest enunţ să fie eliminat şi să se vorbească despre o posibilă abrogare în viitor a respectivelor articole. Din punctul de vedere al normelor legislative, este un lucru im-po-si-bil. De aceea, revin asupra cererii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ca să-i fie oferită posibilitatea de a-şi formula avizul. Este, de fapt, forma cea mai blândă, pentru că, altminteri, chiar plenul în care ne găsim poate să respingă propunerea, pentru că ea este anticonstituţională şi încalcă normele legislative elementare. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Tot un drept la replică şi o procedură a ridicat aici domnul Buzatu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Las la o parte argumentele, multitudinea de argumente false care au fost aduse aici. În primul rând, am spus că titlul acestei propuneri legislative nu corespunde cu conţinutul ei. Acesta este un element esenţial de procedură. Proiectul de lege se referă la controlul bolilor cu transmitere sexuală. Arătaţi-mi şi mie, în cadrul acestui proiect de lege, distinşi membri ai Comisiei pentru sănătate, unde este vreo măsură privind acest control? Pentru că de la prima pagină şi până la ultima pagină, face referire numai la prestarea serviciilor sexuale? Haideţi, să fim serioşi, că transmiterea acestor boli nu se face numai pe cale sexuală. Sunt multe alte căi prin care se fac. Dar proiectul nu spune nimic. El se referă doar la transmiterea pe cale sexuală, lăsând la o parte chiar şi măsurile concrete în această privinţă, şi pur şi simplu se referă la prestarea serviciilor sexuale. |
|||||
|
Domnul Florin Georgescu (din sală): Şi microfoanele se infectează! |
|||||
|
E posibil, e posibil. Noi, comisia, şi am vorbit şi prima dată şi de această dată în numele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, am transmis un aviz negativ pentru această chestiune, pentru că, argumentele, repet, argumentele care au fost aduse în faţa dumneavoastră sunt eminamente false. Doamna Paula Ivănescu, şi-i citez numele pentru a-i oferi şi dreptul la replică, dacă doreşte, şi ne spune, domnule, trebuie să legiferăm chestiunea aceasta într-un mod favorabil, pentru că fenomenul există. Păi, există şi omoruri, stimaţi colegi, am putea legifera la rigoare, nu-mi place să fac ironii de la microfonul Camerei, că un ucigaş poate să omoare 3-4 oameni fără să suporte rigorile legii, dar dacă depăşeşte numărul acesta, e clar că trebuie să-l pedepsim. Eu cred că această Cameră trebuie să dezbată proiectele de lege într-o manieră mult mai serioasă, decât acelea care se profilează prin argumentele aduse de distinşii colegi de la PRM, susţinători ai acestui proiect de lege, un partid cu veleităţi populare, care se prezintă foarte apropiat de oameni şi care vrea să transforme oamenii în obiecte şi în surse de câştig pentru cei care ţin în momentul acesta bordelurile clandestine. Păi, atunci, spuneţi aşa, stimaţi colegi, de ce nu recunoaşteţi pe faţă, domnule, noi suntem susţinătorii acestei modalităţi de a distruge fiinţele umane. Eu vă propun, domnule preşedinte, pentru că eu cred că aceasta este cea mai bună modalitate de a rezolva această chestiune, să respingem această propunere legislativă, să o supunem la vot şi să o respingem. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimaţi colegi, Am rugămintea să nu politizăm excesiv problema aceasta. Şi în ţările cele mai bogate există prostituţie, nu este neapărat efectul sărăciei, distrugere etc. Problema pe care o am cu această lege este faptul că ea a fost concepută într-un anumit fel şi acum s-au eliminat trei sferturi din ea şi nu va funcţiona de nici un fel, asta este opinia mea profesională. Poftiţi, doamnă iniţiatoare. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi, Cred că dăm dovadă de un mare fariseism. Omorul există, prostituţia există, toate există. Noi nu ne-am propus să legalizăm prostituţia, aşa cum s-a insinuat aici. Nu vă puteţi face că nu vedeţi, însă, şi am date statistice, dacă doriţi vi le ofer, că în România bolile cu transmitere sexuală reprezintă un pericol nu numai pentru noi, pentru generaţia noastră, dar şi pentru generaţia viitoare. Nicăieri în lume nu veţi găsi 231 de copii într-un singur an cu sifilis congenital. Am fost întrebată, este adevărat faţă de proiectul de lege iniţial, deşi noi am urmărit din start doar punerea sub control medical, de ce acest fenomen. De ce? Pentru că din statisticile pe care dumneavoastră aţi avea amabilitatea să le culegeţi de la fiecare judeţ reiese că 50% din cazurile depistate în fiecare clinică de dermato-venerice judeţene, vă repet, minimum 50% sunt persoane fără ocupaţie, în această categorie fiind încadrate, din nefericire, aceste persoane, protituatele, pentru că nu există o rubrică specială, noi incriminând la ora actuală prostituţia, deci nerecunoscând că ea există, dar o vedem peste tot. Am fost acuzaţi pe nedrept, comisia de sănătate şi familie, că este o lege falsă, un titlu şi un conţinut diferit. Nu este aşa. Titlul legii este: "Controlul infecţiilor cu sifilis, clamidia, gonococi şi sifilis". Iar la art.3 forma care a ieşit de la comisie şi la propunerea mea, alin.1 spune foarte clar: "Tratamentul bolilor prevăzute la art.1", adică sifilis, clamidia, gonococi şi SIDA este prescris şi eliberat în sistem gratuit pentru toţi pacienţii". De ce am procedat aşa, doamnelor şi domnilor colegi? Pentru că cei cu venituri îşi pot permite să se trateze, cei fără asigurări medicale însă în România până acum, deci dacă nu a revenit, nici nu se poate trata şi el este cel sau persoana aceasta este cea care contaminează mai departe. Am mers mai departe şi am pus în textul de lege prevenţia pentru a nu mai avea cazuri de sifilis congenital. Şi la alin.2 spunem foarte clar: "Femeile gravide beneficiază, în sistem gratuit, de investigaţii de laborator privind depistarea şi controlul sifilisului şi infecţiei cu HIV". Iată, doamnelor şi domnilor colegi, că este vorba, cred, de o necunoaştere a textului de lege, în primul rând. În al doilea rând, cred că unii dintre antevorbitorii mei au dat dovadă de răutate şi rea credinţă. Nu încerc să vă conving de ceea ce poate dumneavoastră nu simţiţi, dar consultaţi-vă electoratul, vedeţi că bolile transmisibile sunt pe locul 3 în lume la decese. Ia aceste boli transmisibile, pe această cale, sunt o componentă a acestor boli transmisibile la nivel mondial. Deci o atitudine trebuie luată. Nu ştiu dacă am avut curaj sau nu, cum s-a subliniat puţin mai înainte, dar vreau să vă reamintesc că sunt un specialist, sunt biochimist şi lucrez de 20 ani într-un laborator de analize medicale. sunt printre cei care văd acest fenomen din eprubetă, ca să spun aşa. Deci nu am venit din exteriorul unui sistem să mă ocup de o problemă pe care nu o cunosc. Poate că nu am ajuns la cea mai bună formă noi, Comisia pentru sănătate şi familie, dar, aşa cum a subliniat şi doamna ministru, pentru că am colaborat în permanenţă cu Ministerul Sănătăţii, noi am încercat să dăm o formă cât mai restrânsă proiectului de lege... acum este foarte adevărat inspirându-ne şi din legislaţia altor ţări care sunt în Uniunea Europeană, deci vă repet, poate nu este forma cea mai bună, poate fi îmbunătăţită, putea fi îmubunătăţită prin amendamentele pe care dumneavoastră le-aţi fi depus la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Da, o întrebare mică, domnul Valentin Iliescu. |
|||||
|
Domnul Adrian Valentin Iliescu: Domnule preşedinte, Sunt de aproape 6 ani în Parlamentul României şi astăzi pentru prima dată am observat, am văzut, am auzit un coleg parlamentar care practic a interzis sau şi-a exprimat dezamăgirea că alţi oameni care nu au legătură cu acest subiect vin să-şi exprime punctul de la tribuna Parlamentului. Domnule deputat, ce ar fi trebuit să fiu pentru a lua cuvântul? Medic ginecolog, peşte sau client? În calitatea de parlamentar, însă, trebuie să vă spun că nu pot accepta lecţii de morală, şi probabil mulţi dintre colegii noştri, şi să ascultăm aici prelegeri lungi despre fariseism, tocmai de la cei care sunt cu adevărat farisei. Stimaţi colegi, Farisei sunt cei care în urmă cu o săptămână susţineau retragerea acestei iniţiative, este un fapt de notorietate, şi care astăzi au revenit asupra acestui lucru. Farisei sunt cei care vorbesc despre combaterea bolilor cu transmitere sexuală, dar care, repet, în ciuda prevederilor prevăzute în Codul Penal dau definiţia prostituatelor, bordelului... Ce legătură au aceste lucruri cu conduita pe care dumneavoastră doriţi să o impuneţi de la tribuna Parlamentului? Revin, domnule preşedinte, având în vedere propunerile formulate aici de oameni din mai multe comisii, în cel mai nefericit caz să retrimitem propunerea comisiei şi, în mod expres, cred că asta este soluţia cea mai potrivită, să o respingem pentru că, repet, şi susţin acest lucru, forma în care a fost gândită, concepută, susţinută, chiar la Comisia pentru sănătate şi familie. vorbim despre un fenomen de mari dimensiuni în societatea românească şi sunt de acord cu dumneavoastră. Dacă vorbeam despre prostituţie şi despre legalizarea ei, pentru că în momentul de faţă este un fapt încriminat de Codul penal, această discuţie trebuia să aibă loc în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi şi nu la Comisia pentru sănătate şi familie. Repet, domnule preşedinte, şi vă rog în cel mai nefericit caz, amânaţi discuţia de astăzi şi în cel mai fericit, respingeţi-l. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimaţi colegi, Să clarificăm o chestiune pur procedurală. Dacă există un termen de elaborare a raportului la comisia sesizată în fond şi acest termen este depăşit şi în cele mai multe cazuri aceste termene sunt depăşite cu luni şi luni de zile, şi alte comisii care trebuiau să elaboreze avize nu le elaborează, asta nu înseamnă că o propunere se poate bloca sine die. Deci, hai să discutăm lucrurile raţional. Pe de altă parte, eu constat, ca om care a mai văzut ceva legi, că, totuşi, dacă s-a eliminat aproape tot din legea aceasta, nu ştiu cum va funcţiona. Poate comisia pentru sănătate mai revizuie acest raport, dar numai dacă raportorul solicită acest lucru, dacă dumneavoastră cădeţi de acord, şi într-un termen rezonabil comisiile care tot doresc neapărat să de aviz, să dea acest aviz, dar termenul nu poate să fie mai lung de o săptămână după ce legea a stat la comisia sesizată în fond, extrem de mult. Dar, repet, numai dacă dumneavoastră, de la Comisia pentru sănătate şi familie, solicitaţi acest lucru, pentru că de vreme ce eu am aici un raport al comisiei sesizate în fond şi aşa unanimitate de voturi, îmi e greu să spun că în stadiul acesta al procedurii trebuie neapărat să se întoarcă la comisii. Dacă dumneavoastră consideraţi că e bine să-l cereţi, ar fi bine să-l cereţi, pentru că aşa cum se prezintă raportul, repet, nu cred că această lege va funcţiona. Da, au solicitat doamna Afrăsinei şi domnul Anghel Stanciu. Poftiţi. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate doamne şi stimaţi domni colegi, Propunerea legislativă, din punctul meu de vedere şi al majorităţii colegilor, nu reglementează din punct de vedere juridic fenomenul. Aplicarea acestei legi în forma propusă ar putea produce consecinţe incontestabile pentru extinderea fenomenului de prostituţie. Considerăm că ar trebui constituit un colectiv interdisciplinar din sociologi, psihologi, jurişti, medici care să propună o soluţie completă din acest punct de vedere, astfel încât să fie rezolvată şi problematica juridică, dar şi cea socio-psihologică. Aşadar, considerăm că acest proiect de lege dacă, domnule preşedinte, nu se cere a fi retras de comisie pentru îmbunătăţire, noi susţinem repingerea lui în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul Anghel Stanciu, presupun din partea Grupului PRM, nu ca specialist. (Râsete în sală.) |
|||||
|
Domnule preşedinte, Nu mă mai bănuiţi de ceea ce nu mai este posibil. (Râsete în sală.) Domnule preşedinte, Doamna ministru, Stimaţi colegi, Evident că subiectul este foarte interesant şi naşte pasiuni, aşa cum aţi văzut pasiunea distinsului meu coleg care-i acuza pe unii şi pe alţii de fariseism şi aşa mai departe, argumentând că dânsul are 6 ani în această Cameră. Noi îi urăm cât mai mulţi ani în această Cameră, dar nu putem fi de acord nici cu tonul, nici cu acuzaţia, pentru că ne cunoaştem, distinse coleg, de o bună bucată de timp, de când eram naţionalişti amândoi şi mata te făcuşi internaţionalist acum. E drept socialist. De aceea, m-aş limita la atât şi sper să rămânem în relaţii bune, chit că mai trimitem câţiva pe la dumneavoastră şi mai fac câte un partid. În problema în discuţie, domnule preşedinte, este clar că ministerul şi-a dat avizul, Ministerul sănătăţii, este aici de faţă doamna secretar de stat, este clar că au fost consultaţi psihologi, medici. Deci s-au parcurs aceste etape, distinsă colegă, facem şi o comisie interdisciplinară, unii ar putea să solicite şi practică în domeniu. Am spus unii, nu unele. Ca atare, cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face la această oră este să susţinem, aşa cum a sugerat de fapt Comisia pentru sănătate şi familie, să-l retrimitem înapoi, să mai punem ceea ce trebuie ca să găsim o soluţie acestui lucru. Deci Grupul parlamentar al PRM, domnule preşedinte, solicită înţelegerea colegilor de a retrimite proiectul înapoi la comisie şi împreună cu Ministerul Sănătăţii, cu ceilalţi colegi care doresc să armonizeze de aşa natură încât să se simtă bine şi proiectul de lege, să găsim soluţia corespunzătoare. Cred că e cea mai înţeleaptă, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Doamna Afrăsinei. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem absolut de acord cu retrimiterea la comisie, aşa cum am enunţat şi în intervenţia anterioară, îmi bazez cele spuse anterior, şi aş invita pe distinsul nostru coleg, domnul profesor, să vadă şi avizul negativ al Comisiei de muncă şi protecţie socială şi al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi, în baza căreia eu am făcut intervenţia anterioară. Aşadar, suntem de acord cu retrimiterea la comisie pentru îmbunătăţire şi apoi, în funcţie de modul cum va arăta raportul, vom face intervenţiile în consecinţă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Comisia, dacă are să spună ceva? |
|||||
|
Având în vedere pasiunile cauzate de acest proiect de lege, pasiuni care în mod cert nu se vor aplana pe parcursul timpului, ci ele vor creşte, oricum şi din cauza unui viciu de procedură aparent, comisia propune amânarea discuţiile cu o săptămână, timp în care Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi poate să depună raportul, iar Comisia pentru sănătate şi familie va depune eventual un raport supliementar. Este propunerea comisiei de sănătate. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Deci proiectul merge înapoi la comisia de sănătate. Rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să formulele acel aviz la care ţine foarte mult, iar Comisia pentru sănătate şi familie să elaboreze un raport care să facă această lege aplicabilă. Da? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.74/1995 republicată privind exercitarea profesiunii de medic, organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor din România. Dacă din partea iniţiatorului se doreşte a se lua cuvântul? Cine este iniţiator la Legea Colegiului medicilor? Sunt deputaţi din Grupul liberal. Din partea Comisiei pentru sănătate şi familie? |
|
|||
|
Propunerea legislativă care face obiectul actualei discuţii se referă la exercitarea profesiunii de medic, propunând ca medicii care au fost deţinuţi sau internaţi din motive politice să-şi poată desfăşura activitatea profesională la cerere, fără limită de vârstă, fiind un act reparatoriu cu caracter moral şi care contribuie la buna desfăşurare a procesului de democratizare în societatea românească, motiv pentru care comisia avizează favorabil proiectul de lege în varianta prezentată de către comisie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc. Titlul propunerii legislative. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma care a fost modificată de către comisie. Art.1. Sunt obiecţii? Adoptat în forma în care s-a propus de către comisie. Vă rog să vă uitaţi şi la poz.3 din raport. Dacă sunt obiecţii faţă de formularea textului? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei la toate poziţiile din raport. Rămâne ca propunerea legislativă, în ansamblul ei, să fie votată într-o şedinţă specială de vot final. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2002 pentru modificarea art.16 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. Suntem în procedură de urgenţă, rog biroul comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare să-mi facă nişte propuneri pentru timpii de dezbatere şi să motiveze propunerea de respingere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a luat în dezbatere şi avizare în fond Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2002 pentru modificarea art.16 alin.1 din Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. Acest proiect de lege a fost primit de la Senat. În urma dezbaterii, comisia, în unanimitate de voturi, a hotărât ca acest proiect de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma adoptată de Senat. Forma adoptată de Senat vizează respingerea ordonanţei de urgenţă nr.60/2002. Motivarea respingerii este următoarea: prevederile articolelor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60 se refereau la prelungirea termenului de valabilitate pentru înregistrarea noului certificat de înregistrare care să conţină şi codul unic. Întrucât această prevedere a fost inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, republicată în 2002, nu a mai fost nevoie ca această ordonanţă să mai funcţioneze, ea fiind inclusă deja în forma republicată în iunie 2002. Propun ca termen maxim de dezbatere 5 minute şi un minut de intervenţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.unic. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Se va supune votului într-o şedinţă specială de vot. (Domni deputaţi se ridică şi părăsesc sala.) Vă rog să nu mă lăsaţi chiar singur, nu îmi e teamă, dar oricum e bine să fim mai mulţi. |
|||||
|
Propunere legislativă privind înfiinţarea comunei Crizbav judeţul Braşov. Din partea iniţiatorului, vă rog. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Voi foarte scurt. am iniţiat această propunere legislativă de înfiinţarea a comunei Crizbav prin desprindere din comuna Hălchiu, judeţul Braşov. Localitatea Crizbav este aşezată la 24 de km nord-est de municipiul Braşov pe o terasă înaltă din nord-vestul Depresiunii Bârsei, la poalele sudice ale Munţilor Perşani. Zona de dispunere a localităţii Crizbav se învecinează către nord-est cu comuna Măieruş, la est cu Feldioara, la sud-est cu localitatea Satu-Nou, către sud şi sud vest cu Dumbrăviţa. La nord şi nord vest se învecinează cu comunele Veneţia şi Comana. Suprafaţa circumscrisă viitoarei comune Crizbav este de 5216 ha din care teren intravilan 220 ha, repartizat astfel: Crizbav - 150 ha şi Cutuş - 70 ha. Conform evidenţelor serviciilor de evidenţă informatizată a persoanei, în Crizbav şi Cutuş îşi au domiciliul un număr de 2820 de persoane, din care femeile reprezintă circa 52%. Numărul gospodăriilor din Crizbav se ridică la 510 cu 2050 de locuitori, iar Cutuş, 87 cu 770 locuitori. Teritoriul localităţii Crizbav a fost locuit încă din timpul preistorice. În sprijinul acestor afirmaţii, menţionez faptul că în hotarul acestei comune s-au găsit diverse obiecte care se regăsesc în inventarele muzeelor de istorie din Cluj, Braşov şi Sibiu. Numele localităţii a evoluat în timp, nefiind mereu acelaşi. Astfel în anul 1434, o parte din populaţia de origine română migrează şi se stabileşte între Cetatea Braşovului şi Şchei, întemeind o localitate, Cacova Mică, după denumirea localităţii din care plecaseră. În diploma domnitorului ardelean Ştefan Batory, din 30 octombrie 1484, se menţiona numele de Crizbav, la 24 iulie 1500, regele maghiar Vladislav amanetează Braşovului mai multe localităţi printre care şi Crisboc. Actuala denumire provine din limba germană de la cuvântul Crisbac tradus ca Valea Racilor. Din punct de vedere al dotărilor social-culturale, localitatea Crizbav a funcţionat ca sediul administrativ teritorial, în documentele de arhivă fiind atestată o clădire cu destinaţia administrativă denumită Curia construită în anul 1609. De-a lungul timpului, fenomenul educaţional a fost gestionat de către cele două parohii: ortodoxă şi evanghelică-luterană. Prima grădiniţă s-a deschis în anul 1898 şi de atunci a funcţionat fără întrerupere. Primele menţiuni despre existenţa învăţământului sunt din anul 1778. Activităţi economice: în Crizbav funcţionează două gatere, 5 tâmplării, o brutărie, o instalaţie de prelucrare a laptelui şi o moară de măcinat. Accesul în Crizbav se face prin 11 km de drumuri cu îmbrăcăminte asfaltică, de curând modernizate, şi prin 13 km de drumuri neasfaltate. În cadrul celor două localităţi se găsesc 16 km de străzi neasfaltate şi 2 km trotuare betonate. Localităţile Crizbav şi Cutuş sunt racordate la reţelele de alimentare cu energie electrică, apă şi canalizare. De altfel, Crizbavul a fost printre primele localităţi din zona Braşov care şi-au realizat un sistem propriu de alimentare cu apă curentă. Precizez că în conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001, ale Legii nr.3/2000 şi ale Legii nr.351/2001, cetăţenii din comuna Hălghiu judeţul Braşov au fost consultaţi prin referendum organizat în data de 22.07.2001. Din 4323 de cetăţeni cu drept de vot, 2275 s-au pronunţat pentru organizarea comunei Crizbav. Faţă de cele prezentate, vă propun, stimaţi colegi, şi aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Oltean Ioan, preşedintele comisiei. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată cu Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Crizbav. La dezbaterile la nivelul comisiei au fost luate în calcul şi avizele favorabile din partea Consiliului Legislativ şi din partea Guvernului, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de către Legea nr.351 privind reţeaua de localităţi, comisia a apreciat că este întemeiată şi vă supune spre un vot favorabil această propunere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte intervenţie la dezbateri generale? Nu. Atunci trecem la dezbaterea proiectului de lege. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 1. Vă rog să priviţi în raport, este o propunere de modificare. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat art.1. Art.2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de comisie. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie. Art.4. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie. Art.5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie. Am parcurs întregul proiect de lege, la toate poziţiile s-a adoptat varianta propusă de către comisie. Urmează ca propunerea legislativă să fie supusă votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 70/1991 privind alegerile locale. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Olteanu Ion. Nu este domnul Olteanu. Este domnul Boc, vicepreşedintele Comisiei juridice. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia juridică a luat în dezbatere propunerea legislativă în legătură cu modificarea Legii 70/1991 privind alegerile locale. Esenţa acestei propuneri legislative a domnului deputat Sali Negiat este cu privire la instituirea votului obligatoriu în alegerile locale şi exceptarea de la obligaţia exercitării votului a cetăţenilor români aflaţi în străinătate, precum şi sancţionarea cu amendă contravenţională a neexercitării dreptului de vot cu amendă de 500.000 de lei. Poziţia Comisiei juridice este următoarea: avizul nostru formulat în raport este de respingere a acestei propuneri legislative, întrucât ea contravine textului constituţional. În momentul de faţă, potrivit textelor în vigoare din Constituţie, votul are caracter facultativ şi, dacă în urma revizuirii Constituţiei se va decide că este necesar să introducem şi în România votul obligatoriu, aşa cum există în două sau trei ţări din Europa, vom face acest lucru, dar pe actualul cadru constituţional, actuala propunere legislativă este neconstituţională, depăşind cadrul existent şi, în consecinţă, propunem plenului respingerea acestei propuneri. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Iniţiatorul totuşi doreşte să ia cuvântul. Poftiţi! |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am considerat că această iniţiativă este necesară în contextul actual al României, în trecerea României către democraţie. Considerăm că populaţia României nu este încă conştientă de necesitatea actului electoral; pentru responsabilizarea acestui act electoral considerăm că de fapt cei care nu participă la acest act electoral trebuie să aibă reţineri, fiindcă ei probabil în acea perioadă se ocupă de orice altceva şi nu de alegeri. cei care, de fapt, participă şi, de regulă, cam aceiaşi oameni participă la alegeri, nu trebuie să-şi facă nici un fel de probleme. cred că faptul că acest lucru a fost respins îl consider o necunoaştere în profunzime a ceea ce s-ar realiza prin materializarea acestui deziderat şi sperăm ca în viitor acest lucru să se facă şi rezultatele ajungerii la obligativitatea participării la vot vor fi în beneficiul României. Nu întâmplător ţări din Europa, membre ale Uniunii Europene, cum este Luxemburgul, cum este Belgia, cum este Grecia, sunt ceea ce sunt actualmente din punct de vedere politic şi din toate punctele de vedere şi sperăm ca şi România să realizeze beneficiul acestui lucru în viitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc. Domnul Boc mai are de făcut o intervenţie. Poftiţi! |
|||||
|
Nouă ne pare rău că domnul Sali Negiat n-a fost prezent la dezbaterea din comisie pentru a avea acolo în discuţie şi alte argumente. Noi am pornit de la atributele votului conferite de Constituţie, atribute care sună cam aşa: "Votul este universal, egal, direct, secret şi liber exprimat", aşa spune Constituţia. Or, dacă votul este liber exprimat, asta înseamnă per a contrario că nu poate fi obligatoriu. Deci, această barieră constituţională ne opreşte de a merge mai departe cu această propunere legislativă, iar pe de altă parte, o analiză pe care noi am efectuat-o în alte ţări unde votul este obligatoriu şi exemplele menţionate de autor sunt corecte, a demonstrat faptul că votul obligatoriu nu reprezintă o soluţie şi nu îmbunătăţeşte performanţa electorală sub aspectul participării la vot. Participarea la vot se poate întări prin alte mijloace şi nu prin instituirea unei obligativităţi şi impunerea unei amenzi contravenţionale. Imaginaţi-vă ce se întâmplă: în urma scrutinului electoral, o parte din populaţie nu se prezintă la vot. Trebuie ca noua putere care câştigă să aplice această amendă. s-a demonstrat foarte clar, în toate ţările, acolo unde votul este obligatoriu, nu există nici un interes din partea acelora care au câştigat puterea, au câştigat în alegeri să-i sancţioneze pe aceia care nu au venit la vot, pentru că au câştigat probabil tocmai datorită faptului că unii nu s-au prezentat la vot. Deci, nu există nici un stimulent din partea puterii care câştigă alegerile să-i sancţioneze pe aceia care nu participă la vot, iar în ultimă instanţă, dreptul la vot, aşa cum am menţionat, este un drept subiectiv, opţional care se exercită în funcţie de conştiinţă şi nu în funcţie de impunerea unei obligativităţi într-un text de lege. Am spus aceste lucruri pentru că există trei propuneri la rând de instituire a votului obligatoriu în alegerile locale, în alegerile parlamentare şi în alegerile prezidenţiale, pentru a nu mai reveni cu aceste argumente la fiecare proiect în parte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Da. Poftiţi, domnule deputat! |
|||||
|
Eu nu contest aici prevederile Constituţiei, dar vreau să reamintesc domnului Boc faptul că dacă acele ţări menţin în continuare această obligativitate, cred că nu o menţin aşa, de florile mărului şi deci înseamnă că ei sunt convinşi că această obligativitate îşi realizează scopul în continuare în respectivele ţări, chiar pot să vin şi cu un exemplu suplimentar din afara Uniunii Europene. Şi Turcia practică acest lucru, vot obligatoriu şi chiar de sancţionare a celor care nu participă la vot. Mă rog, problemele constituţionale sperăm să se reglementeze în viitor şi ca şi noi să ajungem la această convingere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc. Grupurile parlamentare dacă doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Având în vedere acest lucru, considerăm dezbaterile generale încheiate. Urmează ca propunerea legislativă să fie supusă votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea Legii nr.69/1992 pentru alegerea preşedintelui României. Este exact aceeaşi situaţie aplicabilă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, comisia îşi menţine aceeaşi poziţie. Propunem plenului respingerea proiectului cu argumentele pe care le-am invocat mai înainte. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Iniţiatorul îşi menţine şi dânsul aceeaşi poziţie, firesc, cu aceleaşi argumente pentru că de fapt este aceeaşi situaţie. Grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu. Considerăm dezbaterile generale încheiate. Urmează ca propunerea legislativă să fie supusă votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 68/1992 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, aceeaşi poziţie, fiind vorba de acelaşi obiect. Propunem plenului respingerea proiectului de lege pe acelaşi considerent. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Iniţiatorul îşi menţine şi dânsul poziţia. Grupurile parlamentare doresc să participe. Nu doresc. Dezbateri generale încheiate. Se va supune votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legisaltivă privind completarea şi modificarea Legii partidelor politice. Din partea iniţiatorului dacă doreşte să ia cuvântul. Iniţiatorul nu mai este parlamentar. Din partea Comisiei juridice, domnul deputat Emil Boc. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia juridică propune respingerea acestui proiect de lege având în vedere că foarte multe din ideile enunţate în această propunere legislativă au fost preluate într-un proiect de lege de modificare a Legii partidelor politice, proiect de lege care acum se află în dezbaterea Senatului, fiind trecut deja de Camera Deputaţilor. În consecinţă, fiind lipsit de obiect, vă propunem respingerea acestui proiect de lege. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe. Dezbaterile generale au fost încheiate. Propunerea legislativă se va supune votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii partidelor politice. O altă propunere. Este o propunere a domnului Valeriu Stoica, sau de la Grupul liberal, Valeriu Stoica şi Puiu Haşotti. Dacă iniţiatorii sunt aici şi dacă doresc să ia cuvântul. Nu. Comisia juridică. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, pe aceleaşi considerente, propunem respingerea propunerii legislative, având în vedere că propunerile Partidului Naţional Liberal cu privire la modificarea legislaţiei privind partidele politice au fost preluate în noua lege pe care noi am dezbătut-o în Camera Deputaţilor cu privire la partidele politice. fiind lipsită de obiect această propunere legislativă, propunem plenului respingerea ei. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Grupurile parlamentare dacă doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Considerăm dezbaterile încheiate. Se va supune votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind restabilirea drepturilor de proprietate şi a reparaţiilor pentru daunele cauzate proprietăţii private în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Comisia juridică. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică propune respingerea acestui proiect de lege, întrucât acceptarea lui ar însemna, în fapt, desfiinţarea Legii 10/2001, precum şi a Legii 112/1995 şi având în vedere că foarte multe din dispoziţiile propunerii legislative au caracter neconstituţional, instituind o discriminare nu numai între foştii proprietari, cetăţeni români şi străini, dar şi între cetăţenii români, făcând distincţie între cei cu domiciliul în România şi cei cu domiciliul în străinătate. Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, 9 pentru, 4 împotrivă, respingerea propunerii legislative, fapt pentru care vă solicităm şi dumneavoastră respingerea acesteia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Considerăm dezbaterile generale încheiate. Va fi supusă votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind regimul incompatibilităţilor. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Din partea Comisiei juridice, domnul vicepreşedinte Boc. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia propune respingerea acestei iniţiative legislative formulate de domnul deputat Székely Zoltán, prezent la şedinţa comisiei în care s-a dezbătut această propunere legislativă, având în vedere faptul că în marea lor majoritate, prevederile din această iniţiativă legislativă preiau unele dispoziţii din Constituţie şi din legi speciale în care sunt reglementate incompatibilităţile, creând astfel paralelisme, fapt ce contravine Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât cu 12 voturi respingerea acestei propuneri legislative şi, în consecinţă, vă supunem plenului această propunere de respingere a acestei iniţiative legislative a domnului deputat Szekely. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte participarea la dezbateri. Nu se doreşte. Dezbaterile generale s-au încheiat. Se va supune votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind completarea art.209 din Codul Penal. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Din partea Comisiei juridice, domnul deputat Boc. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia juridică propune respingerea acestei propuneri legislative, întrucât prin obiectul şi conţinutul lor, foarte multe din aceste prevederi sunt incriminate în alte articole din Codul Penal şi, în condiţiile în care în Codul Penal există prevederi pentru incriminarea furtului privind apa potabilă sau menajeră din reţelele de alimentare cu apă, membrii comisiei au hotărât cu 5 voturi pentru admiterea iniţiativei legislative şi 9 voturi pentru respingerea acesteia şi, în consecinţă, vor propune plenului respingerea propunerii legislative pentru prea simplul motiv că obiectul de reglementare este deja legiferat prin alte articole din Codul Penal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Atunci, dezbaterea generală s-a încheiat. Propunerea legislativă se va supune votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/1998 pentru modificarea Legii locuinţei nr.114/1996. Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere şi să motivaţi foarte scurt respingerea. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Cele două comisii de administraţie şi juridică propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei Ordonanţe de urgenţă nr.44/1998 care face obiectul dezbaterii noastre, întrucât există foarte multe paralelisme în acest domeniu şi, potrivit prevederilor Legii nr.24/2000, publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 2002, trebuie evitată instituirea aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative. În consecinţă, cele două comisii, prin raportul comun întocmit, vă supun dumneavoastră respingerea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.44/1998 pentru modificarea Legii locuinţei nr.114/1996. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Dezbaterile generale s-au încheiat. Proiectul va fi supus votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind vânzarea locuinţelor de serviciu personalului militar şi civil din cadrul ministerelor şi instituţiilor publice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi Propunerea legislativă privind vânzarea locuinţelor de serviciu personalului militar şi civil din cadrul ministerelor şi instituţiilor publice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale (80/2002) şi Propunerea legislativă privind vânzarea locuinţelor de serviciu de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în unele situaţii speciale. Dacă din partea iniţiatorului se doreşte a se lua cuvântul. Nu. Din partea comisiei sesizată în fond, domnul deputat Oltean Ioan, preşedintele comisiei. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a luat spre analiză cele două propuneri legislative privind vânzarea locuinţelor de serviciu personalului militar din cadrul ministerelor şi instituţiilor publice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi propunerea legislativă privind vânzarea locuinţelor de serviciu de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În urma dezbaterilor avute, deşi avizul Consiliului Legislativ a fost favorabil, Comisia a apreciat, de altfel, luând în considerare şi punctul de vedere al Guvernului, că aceste propuneri se dovedesc a fi neîntemeiate şi că, de asemenea, nu există condiţiile necesare, obiectiv create, pentru ca aceste spaţii să poată fi puse în vânzare. De aceea, aş solicita şi solicităm plenului respingerea acestei propuneri în conformitate cu raportul întocmit de către comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere. Nu doresc. Considerăm dezbaterile încheiate. Votul final asupra propunerii legislative se va da într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind încheierea contractelor individuale pentru consumul de apă rece, apă caldă menajeră, căldură şi gaz metan din clădirile colective. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Da. Poftiţi! |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunerea legislativă se referă la încheierea de contracte individuale pentru consumurile de apă rece, apă caldă menajeră, căldură şi gaz metan în clădirile colective. La întocmirea acestei iniţiative legislative s-a plecat de la ideea că sumele ce trebuie plătite pentru întreţinerea unui apartament sunt foarte mari, comparativ cu veniturile unei familii. Această realitate cruntă impune ca facturile să evidenţieze consumurile reale. Nici un locatar n-o să mai poată să suporte pierderile pe reţele. Desigur, sunt necesare contoare pentru apă rece, apă caldă menajeră, căldură şi gaz metan. Consiliul Legislativ şi-a dat aviz favorabil. De asemenea, consider eu, jumătate din raportul întocmit de către comisia de specialitate, de administraţie publică este de asemenea favorabil. Există doar o singură obiecţiune referitoare la faptul că majoritatea proprietarilor de apartamente nu au posibilitatea să-şi monteze contoarele necesare. Referitor la acest aspect, vreau să informez comisia că există o hotărâre a Guvernului României nr.348 din 20 iulie 1993 semnată de către domnul prim-ministru din acea vreme, domnul Văcăroiu, conform căreia consumatorii pot - la art.6 se spune acest lucru - "...consumatorii pot solicita montarea contoarilor de apă rece şi energie termică în devans faţă de programul stabilit pe cheltuiala lor, urmând ca aceasta să se deducă din obligaţia de plată a serviciilor prestate de distribuitor." Deci chiar dacă proprietarii apartamentelor vor monta pe cheltuiala proprie aceste contoare, cheltuielile făcute vor putea fi recuperate de la furnizor. Pe de altă parte, vreau să informez că şi Uniunea Europeană recomandă această individualizare a consumurilor. Din aceste motive, aş ruga atât plenul Camerei Deputaţilor, cât şi pe domnul preşedinte să accepte retrimiterea iniţiativei legislative la comisia de specialitate, urmând să ţinem cont de toate aspectele necesare şi, în final, să rezulte o lege într-adevăr aplicabilă şi benefică pentru o bună parte din populaţia ţării. Înclin să cred că veţi manifesta înţelegerea necesară şi noi, Parlamentul, vom reuşi să luăm o atitudine în legătură cu ceea ce se întâmplă în ţară, aţi văzut şi dumneavoastră, atâtea blocuri care sunt debranşate de către furnizori datorită faptului că în cadrul acestora câteva persoane nu sunt în stare să-şi plătească acele cheltuieli de întreţinere. Astfel de fenomene nu se vor mai produce, deoarece factura va veni pentru fiecare proprietar, pentru fiecare locatar în parte, aşa cum se procedează în cazul energiei electrice, precum şi în cazul caselor particulare unde există un contract separat încheiat cu furnizorii. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Nu sunt suficiente motive întemeiate pentru retrimitere. Putem să facem totuşi o concesie numai dacă preşedintele comisiei acceptă această idee, altfel nu pot. Domnul preşedinte Olteanu. Fiindcă nu e vorba de modificarea unui aspect sau altuia. Aici s-a luat o decizie de fond, de respingere. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Procedural, nu există nici un fel de motive, în opinia mea, care să justifice retrimiterea la comisie spre o nouă analiză a propunerii legislative privind încheierea de contracte individuale pentru consumurile de apă rece, apă caldă, apă menajeră. Comisia a analizat cu foarte multă atenţie şi în profunzime această propunere legislativă. Raportul care este întocmit a avut în vedere toate argumentele posibile în vederea susţinerii sau respingerii acestei propuneri. De aceea, noi ne menţinem raportul aşa cum a fost formulat şi solicităm plenului Camerei Deputaţilor să se pronunţe asupra acestuia. Aş vrea să precizeze că în dezbaterea acestei propuneri legislative, comisia a avut în vedere în mod cert şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, dar şi punctul de vedere, de nesusţinere, exprimat de către Guvernul României. De asemenea, au fost aduse o serie de argumente care nu se regăsesc nici în expunerea de motive a iniţiatorului, nici în susţinerea Guvernului: pe lângă o serie de elemente de natură legislativă, de natură juridică, cum ar fi existenţa a numeroase acte normative care creează cadrul juridic necesar pentru instalarea unor asemenea contoare şi contracte individuale, s-a luat în discuţie şi faptul că tehnic există foarte multe blocuri în municipiul Bucureşti şi în alte oraşe, blocuri care sunt construite înainte de 1989, unde sistemele de distribuţie ale instalaţiilor interioare de apă rece, de apă caldă, energie termică şi gaz metan nu asigură condiţiile tehnice necesare pentru montarea unor contoare de apartament. Montarea unor asemenea contoare individuale ar presupune modificări de structură care sunt extrem de costisitoare şi pe care locuitorii sau chiriaşii, sau proprietarii acestor imobile n-ar fi în măsură să le susţină. De asemenea, domnule preşedinte, crearea unei norme imperative privind contorizarea, în opinia noastră, nu este corectă. Nu putem să obligăm un om să-şi instaleze un contor atâta timp cât are şi o altă alternativă care este oferită în mod absolut legal. De aceea, comisia a apreciat că nu există elemente de natură tehnică şi nici de natură juridică care să motiveze adoptarea unei asemenea propuneri legislative şi, în consecinţă, a întocmit un raport negativ şi stăruie în a-l vota în plenul Camerei în această formă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea grupurilor parlamentare. Domnul deputat Pleşa, din partea Grupului P.R.M. |
|||||
|
Mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Este o temă izvorâtă din realitatea vieţii de după 1989. Sunt oameni care vor să ne schimbăm atitudinea, să ne adaptăm noului, dar sunt inconsecvenţi. Ei vor să schimbe numai acolo unde le convine lor. Realitatea este asta: sunt costuri foarte mari la plata acestor furnizori, la plata acestor servicii, costuri care trebuie pe de o parte şi controlate. Adică, dacă cei de la gaze, de la apă au preţuri pentru care nu dau socoteală la nimeni, nimeni, din 1989 până acum, nu i-a întrebat cum şi-au construit preţul pe metru cub, pe kilovat...În schimb, ei şi-au construit sedii extraordinar de luxoase. Şi atunci omul trebuie să se apere într-un fel. S-a văzut că cei care au avut o posibilitate, sau ei direct au avut bani, sau au fost...eu spun...sunt deputat de Mureş şi în locuinţa pe care o ocup acolo am contor şi la apă caldă şi la apă rece şi în felul ăsta mă simt protejat. Ce se întâmplă? Au apărut păreri contrare. Eu nu spun că nu poate fi criticată orice iniţiativă, dar domnule, să vii cu ceva înlocuitor, ceva mai bun. Nu aşa, pur şi simplu, sunt împotrivă pentru că...Pentru că, se spune aici, din punct de vedere tehnic, îmi cer scuze colegului meu de comisie, domnul preşedinte Oltean, dar din punct de vedere tehnic sunt mai îndreptăţit decât domnia sa. Domnia sa de fapt a afirmat un punct de vedere al altora. Eu sunt inginer şi de instalaţii pentru construcţii. Există un termen de funcţionare, un termen care se numeşte "durata normată de serviciu", atât pentru ţevi, cât şi pentru toate materialele de construcţii, şi este tocmai bine ca la locuinţe construite înainte de 1989, o dată cu schimbarea acelor conducte, să se facă şi aceste lucrări. Deci, nu este un motiv neapărat. Faptul că a venit de la Guvern... adică vreau să privim bărbăteşte şi cu raţionament. A venit de la Guvern părerea de respingere. Eu aş vrea să văd cine din Guvern a analizat şi a gândit. Precis un consilier acolo, cine ştie ce probleme avea şi el pe acasă şi a dat-o aşa... Fraţilor! A venit semnalul de la Guvern, iată că toţi membrii P.S.D. din comisia noastră au ridicat mânuţa sus, unii cine ştie pe unde erau cu gândul şi iată cum se respinge munca unor persoane care vor să facă bine. Superficialitatea asta, nepăsarea asta faţă de problemele grave ale populaţiei, acestea m-au revoltat şi m-au făcut să vin să iau cuvântul. Şi, domnule preşedinte, în finalul raportului, vreau să vă citesc ultimele patru rânduri. Se spune "...la lucrările comisiei din 1 iulie 2002 au fost prezenţi 25 de deputaţi din 26 de membri ai comisiei... Deci, superficialitatea aceasta, nepăsarea asta faţă de probleme grave ale populaţiei, acestea m-au revoltat şi m-au făcut să vin şi să iau cuvântul. Şi, domnule preşedinte, în finalul raportului vreau să vă citesc ultimile patru rânduri. Se spune: "La lucrările comisiei din 1 iulie 2002 au fost prezenţi 25 de deputaţi din 26 de membri ai Comisiei de amenajare. Raportul a fost adoptat cu 10 voturi pentru respingere, deci scădem din 25, 10, 6 voturi împotrivă şi 1 abţinere. 10 şi cu 6 şi cu 1 fac 17. Din 25 mai lipsesc 8. Hai să fiu catâr, aşa şi să spun, dacă vreţi şi pentru acest motiv. Vă rog eu şi fac această propunere să fie rediscutată cu mai multă responsabilitate această propunere legislativă, adică să fie returnată la comisie. Acesta este punctul meu de vedere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimate coleg, au votat pentru această propunere numai 6 persoane din 25, în felul acesta se priveşte problema. Deci, procedural nu pot să admit această chestiune. Dacă din partea celorlalte grupuri? Da, poftiţi, din partea Grupului PSD, domnul Buzatu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Au fost prezentate aici, pe de o parte, punctul de vedere al comisiei, pe de altă parte punctul de vedere al unui grup parlamentar. Punctul de vedere al comisiei a fost argumentat cu discutarea în cadrul comisiei de către membrii acesteia şi cu adoptarea printr-un vot majoritar, pentru că atâţia oameni au fost în momentul votului, deci, aceia care au fost consemnaţi în procesul-verbal, iar punctul de vedere al grupului parlamentar este susţinut prin experienţa unui om care are mai multă sau mai puţină dreptate. Eu cred că considerentele invocate aici de preşedintele Comisiei pentru administraţie publică locală care propune respingerea este acela care ar trebui să prevaleze în faţa punctului de vedere, chiar şi în cazul în care acesta este specialist, dar care ilustrează doar o opinie proprie a unui grup sau a unui simplu membru al Camerei Deputaţilor. Noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat suntem de acord cu propunerea pe care comisia care a fost îndreptăţită să facă acest raport ni l-a propus. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, Să ştiţi că procedural eu în mod normal nu trebuie să vă dau cuvântul. Aţi vorbit, puteaţi să vorbiţi chiar o jumătate de oră, să vă expuneţi absolut toate argumentele. Nu vreau să consideraţi că, pentru că sunteţi din opoziţie am ceva împotriva dumneavoastră. Eu vă dau în continuare cuvântul, dar să ştiţi că nu este corect. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Au intervenit unele precizări care consider eu că nu sunt suficient susţinute de către domnul preşedinte al comisiei. După cum aţi văzut, din 26 de membri ai comisiei au votat pentru respingerea acestei iniţiative doar 10. Apoi, vreau doar să scot în evidenţă un aspect. Există o cutumă sau cum vreţi s-o numiţi, conform căreia, la comisiile unde are loc dezbaterea pe fond, iniţiatorul sau iniţiatorii sunt şi ei chemaţi să participe. Am lăsat vorbă la secretariatul comisiei să fiu anunţat când se va dezbate această iniţiativă. Deşi eram în Bucureşti, nu am fost anunţat de către secretariatul comisiei; eu zic că aşa era normal, să particip, aveam o serie de argumente în plus faţă de cele trecute în expunerea de motive. Aş vrea apoi să îi solicit domnului preşedinte al comisiei să dea un singur exemplu de act normativ care se referă la contracte individuale, în cazul clădirilor colective. Bine, eu am studiat aceste acte normative, nu există niciunde o astfel de precizare şi, ca urmare, o astfel de lege pe care noi am propus-o este absolut necesară. Din acest motiv solicit colegilor deputaţi prezenţi în sală să fie de acord cu trimiterea la Comisia de administraţie publică, pentru o mai bună analiză. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, o să repet, dumneavoastră puteţi la infinit, pentru că este normal să vă susţineţi proiectul. Eu vă repet, de asemenea, că nu am motive procedurale ca să trimit această propunere legislativă la comisie. Comisia nu acceptă s-o rediscute, este aici preşedintele comisiei. Pe de altă parte, într-adevăr, eu am făcut observaţia aceasta de foarte multe ori, iniţiatorii propunerilor legislative ar trebui să fie invitaţi în toate cazurile când se dezbate propunerea lor legislativă. Din nefericire, formularea de la art. 52 al Regulamentului nu este imperativă, în sensul că aceste comisii trebuie să discute numai în prezenţa iniţiatorilor. Cred că Regulamentul trebuie modificat, aceasta este şi opinia mea, pentru că se spune: "La şedinţele comisiilor au dreptul să participe deputaţii care au făcut propunerea". Va trebui să se modifice Regulamentul, în opinia mea, în sensul ca obligatoriu să fie invitaţi cei care au formulat propuneri legislative. Dar, repet, nu există suficiente motive procedurale ca să am dreptul să retrimit, mai ales în condiţia în care preşedintele comisiei spune că s-a dezbătut în detaliu şi că nu este de acord. Domnul Oltean şi cu aceasta încheiem dezbaterile. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni, Îngăduiţi-mi doar în câteva cuvinte să dau doar câteva detalii care să fie corect reţinute, atât pentru cei care sunt prezenţi, dar şi pentru procesul-verbal de şedinţă. În primul rând, este necesar să precizez că eu sunt aici raportorul comisiei şi nu sunt Comisia de administraţie publică şi, în această calitate, eu sunt obligat să susţin raportul pe care comisia l-a adoptat cu o majoritate care nu poate fi pusă în discuţie. Că sunt sau nu specialist în ce priveşte domeniul respectiv, este o chestiune care nu poate fi pusă în discuţie aici, pentru că, repet, eu nu vin în calitate de specialist aici, nici de jurist, nici de avocat, profesia mea, ci vin în calitate de raportor al comisiei. Pe de altă parte, în raportul care face obiectul acestei dezbateri se precizează într-o frază care a fost numărul de parlamentari prezenţi la şedinţa respectivă; aşa şi spune: "la lucrările comisiei din data de 1 iulie au fost prezenţi 26 de membri". Şi, mai jos, într-o frază distinctă, se precizează că raportul la această lege a fost adoptat cu un număr de voturi care, însumate, duce la un total de 17 voturi, care raportat la 26 de membri cât are comisia, rezultă clar că a fost un cvorum incontestabil şi o majoritate, de asemenea, incontestabilă. Şi la comisie, ca şi în plen, este cunoscută această plimbare, dacă vreţi, din sala de şedinţe, pe care nu poate nimeni să o stăpânească şi să o blocheze. În ce priveşte absenţa de la susţinere a iniţiatorului, comisia, luând în calcul prevederile, atât ale Regulamentului de funcţionare a Camerei Deputaţilor, cât şi ale Regulamentului comisiei, a apreciat că nu sunt elemente care să ducă în mod obligatoriu la prezenţa iniţiatorului pentru a aduce argumente suplimentare în susţinerea acestei propuneri legislative. De aceea, domnia sa nu a fost invitată la susţinerea acestui proiect. Sigur, n-aş vrea să fiu maliţios, dar colegii domnului deputat, acela care a susţinut, care a avut propunerea, desigur, puteau eventual să-l anunţe sau să solicite în plenul comisiei ca dezbaterea să nu se facă decât, în mod obligatoriu, în prezenţa acestuia şi atunci probabil că la nivelul comisiei s-ar fi luat o altă decizie. Eu, în calitate de raportor nu pot să fac altceva decât să menţin acest raport şi să susţin, domnule preşedinte, dezbaterea lui în plen, aşa cum a fost formulat. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă alte grupuri parlamentare doresc să ia cuvântul. Nu doresc. Dezbaterile generale le-am încheiat aici. Propunerea legislativă va fi supusă votului final într-o şedinţă specială de vot. Dacă plenul se pronunţă pentru eliminarea propunerii acesteia, se va discuta. |
|||||
|
Trecem la propunerea legislativă pentru modificarea art. 25 alin. 3 din Legea 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Această iniţiativă legislativă, care priveşte modificarea Legii nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, vizează uşurarea situaţiei în acest domeniu şi ar da un imbold, un avânt reglementării cât mai corecte în acest domeniu. După cum ştiţi şi dumneavoastră, această lege pe care aş vrea s-o modific este o lege-cadru şi prevede două forme ale asistenţei sociale, şi anume, prestaţiile sociale şi serviciile sociale de asistenţă socială. Din această lege rezultă clar că alocaţiile familiale şi ajutoarele sociale care fac parte din prestaţiile sau din categoria prestaţiilor sociale sunt şi vor fi reglementare întotdeauna prin legi speciale. Faţă de această situaţie, serviciile sociale de asistenţă socială, potrivit art. 25 alin. 3 din legea discutată prevede că organizarea sistemului de asistenţă socială şi acordarea drepturilor serviciilor din cadrul asistenţei sociale vor fi reglementate prin hotărârea de Guvern. Eu aş considera că ar trebui să asigurăm un tratament egal, juridic, între cele două forme de asistenţă socială şi de aceea am propus ca serviciile de asistenţă socială, indiferent că este vorba de servicii de asistenţă socială comunitare sau speciale, să fie reglementate tot prin legi speciale. Aş da un avânt reglementării pentru că, actualmente, nu se întâmplă nimic în domeniul serviciilor de asisteţă socială. Guvernul nu emite nici un proiect de lege, nici o hotărâre de Guvern, deci, ar fi cazul ca şi în acest domeniu să facem ceva, mai ales că formaţiunea noastră politică ia foarte serios acest lucru, chiar în programul nostru am prevăzut reglementarea serviciilor de asistenţă socială comunitară şi, deocamdată, nu putem face nimic, pentru că nu există nici o iniţiativă de hotărâre de Guvern din partea Guvernului. Chiar dacă comisia de specialitate a respins iniţiativa mea, totuşi, aş da un avertisment către Guvern că trebuie făcut ceva în acest domeniu. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, doamna preşedintă Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor alin. 3 al art. 25, în sensul organizării sistemului de servicii şi stabilirii condiţiilor de acordare a acestora, prin lege specială, urmând ca modul de aplicare să se aprobe prin hotărârea Guvernului. Comisia propune plenului respingerea acestei propuneri legislative, întrucât, conform prevederilor art. 7 din lege, coroborat cu prevederile art. 54 din aceeaşi lege, adică Legea nr. 705, realizarea măsurilor de asistenţă socială, respectiv a prestaţiilor şi serviciilor, precum şi finanţarea acestora vor fi reglementate prin legi speciale, adică exact grija distinsului coleg, domnul deputat Kerekes. De asemenea, art. 25 alin. 1 din lege, prevede că Ministerul Muncii stabileşte priorităţile naţionale în ceea ce priveşte serviciile sociale şi iniţiază proiecte de acte normative pentru reglementarea acordării acestora. Prin urmare, legea-cadru privind asistenţa socială, ca lege organică, este permisivă în ceea ce priveşte reglementarea, atât prin legi speciale, cât şi prin hotărâri ale Guvernului, a organizării şi acordării serviciilor sociale. De fapt, acest lucru l-a tratat şi Consiliul legislativ, este o problemă mai mult de tehnică legislativă, prin avizul negativ pe care l-a dat acestei propuneri legislative. Acest lucru nu înseamnă că ne va opri pe noi, comisia, să atenţionăm Ministerul Muncii să elaboreze şi reglementarea privind normele de aplicare ale acestei legi şi să-i rugăm să o facă cu mai multă celeritate. În urma acestei dezbateri, comisia a propus respingerea cu unanimitate de voturi. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte participarea la dezbateri? Poftiţi, domnule Buzatu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupurile parlamentare sunt încă bine reprezentate în această aulă. Eu susţin propunerea făcută prin raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, având în vedere şi atingerea adusă cadrului constituţional prin această propunere. Deci, nu putem lua Guvernului dreptul de a emite hotărâri de Guvern în aplicarea unei legi, în măsura în care acest lucru este prevăzut în Constituţia României. De aceea, Grupul parlamentar al PSD vă propune să respingem această propunere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă alte grupuri doresc să participe la dezbateri? Poftiţi. Din partea PRM, domnul Pleşa. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O singură observaţie. În intervenţia domniei sale, doamna preşedintă a spus că Guvernul va face ceea ce vrea să facă colegul nostru, însă nu a spus că în termen de o zi, o săptămână, 10 luni... Aş vrea, atunci când se garantează pentru ceva şi când respingi iniţiativa unui deputat pe care-l frământă chestia aceasta, să aveţi tăria să spuneţi: "în atâtea luni de zile Guvernul va veni şi...iată că nu mai este nevoie". Atât. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă un Guvern ar rezolva toate problemele ţării şi toată lumea ar fi mulţumită, ar rămâne la conducere 200 de ani şi probabil că n-ar mai fi democraţie. Încheiem dezbaterile generale aici, propunerea legislativă se va supune votului final într-o şedinţă specială de vot. Încheiem şi şedinţa noastră aici. Ne revedem în şedinţă joi. Mâine se va lucra în comisii şi astăzi după-amiază, evident. Şedinţa s-a încheiat la ora 14,05. |
|||||
![]() |



