Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.161/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002
|
Şedinţa a început la ora 16,30. Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu , secretari. |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor anunţându-vă că, din totalul de 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 251. Sunt absenţi 93, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 48. Vă rog să-mi permiteţi să intrăm în ordinea de zi aprobată şi să vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: 1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 noiembrie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Proiectul de Lege privind aprobaea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 noiembrie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; pentru avize: Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 10 decembrie 2002. 4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.359/2 august 2000, iniţiată de domnul deputat Nicu Spiridon. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 decembrie 2002. 5. Propunerea legislativă privind instituirea registrului de interese ale deputaţilor şi senatorilor, iniţiată de un număr de 3 deputaţi. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termenul de depunere a raportului: 20 decembrie 2002. 6. Propunerea legislativă de modificare şi completare a art.11 alin.1 lit.a) din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.163 din 7 august 1991, iniţiată de un număr de 14 deputaţi - membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 decembrie 2002. 7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.37 al Legii nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, iniţiată de un număr de 6 deputaţi. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 decembrie 2002. 8. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, iniţiată de domnii deputaţi Costache Mircea şi Ioan Sonea. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termenul de depunere a raportului: 20 decembrie 2002. 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2002 pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a organizării şi desfăşurării activităţilor legate de procesul de privatizare derulate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 noiembrie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.152/2002 privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize: Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 noiembrie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2002 privind contractarea unei linii de credit revolving de către Ministerul Finanţelor Publice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 20 noiembrie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. |
|||||
|
În conformitate cu prevederile art.17 alineatele (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea bugetului de stat pe 2003 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003. |
|
|||
|
Voi da citire componenţei unor comisii de mediere: |
|
|||
|
Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind combaterea pornografiei: Bădoiu Cornel, Voicu Mădălin, Nicolicea Eugen, Vasilescu Lia Olguţa, Onisei Ioan, Muscă Monica Octavia, Árpad-Francisc Márton. Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri. Cine este pentru? Mulţumesc. Cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. |
|
|||
|
Deputaţii propuşi pentru Comisia de mediere în vederea soluţionării textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor în Delta Dunării: Dumitriu Carmen, Cristea Marin, Ţibulcă Alexandru, Bogea Angela, Dinu Gheorghe, Boc Emil, Dobre Victor Paul. Cine este de acord cu această componenţă? Cine este pentru? Mulţumesc. E cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. |
|
|||
|
Deputaţii propuşi pentru Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind acceptarea de către România a amendamentelor la Codul internaţional de management pentru exploatarea în siguranţă a navelor şi pentru prevenirea poluării: domnul Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Daraban Aurel, Fâcă Mihail, Buzea Cristian Valeriu, Miclea Ioan, Manolescu Ana. Cine este de acord cu această componenţă? Mulţumesc. Cineva împotrivă? Abţineri? |
|
|||
|
Deputaţii propuşi pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor: Ionescu Răzvan, Popescu Virgil, Stănescu Alexandru Octavian, Saulea Dănuţ, Canacheu Costică, Stroe Radu, Torö Tiberiu. Cine este pentru această componenţă? Mulţumesc. Cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. |
|
|||
|
Modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente: Grupul parlamentar al Partidului România Mare propune desemnarea domnului deputat Iriza Marius în calitatea de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; trecerea domnului deputat Costache Mircea de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. Cine este de acord cu aceste propuneri făcute de P.R.M.? Vă mulţumesc. Cineva împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Trecem la ordinea de zi propriu-zisă. La primul punct avem raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice. De fapt, continuăm dezbaterile pentru acest proiect de lege. Noi ne-am oprit la pct.4, pentru că s-a cerut din partea iniţiatorului o anume explicaţie. Domnul senator Pruteanu înţeleg că este prezent. Dacă domnia sa doreşte, sau cine a solicitat acest lucru să mai reamintească ce anume a solicitat şi apoi îi dăm cuvântul. Poftiţi, domnule deputat! |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, discuţia s-a oprit data trecută având în vedere că distinsul nostru coleg, domnul senator Pruteanu, nu a fost prezent pentru a putea avea o dezbatere parlamentară eficientă cu privire la raportul de mediere privind Proiectul de Lege pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice. Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi în două cuvinte, pentru a înţelege exact fondul dezbaterii, să fac un scurt rezumat a ceea ce noi am dezbătut la acel punct, pentru ca domnul senator Pruteanu să aibă toate argumentele în faţă. Spuneam că suntem în prezenţa unei legi care a trezit o dezbatere largă în societate şi cred că trebuie să abordăm cu responsabilitate, aici, în Parlament, acest subiect. Noi am apreciat că acest proiect de lege nu este oportun pentru România în acest moment din mai multe considerente. Un prim considerent ar fi de natură juridică în sensul că acest proiect de lege poate constitui un exemplu tipic cum nu ar trebui să fie redactată o lege. Şi când spun acest lucru mă refer la faptul că o lege, potrivit legii, trebuie să aibă o expunere de motive extrem de bine fundamentată şi argumentată. Din nefericire, textul propus de domnul senator Pruteanu, pe care îl am în faţă şi vi-l pot prezenta şi dumneavoastră, are unul, două, trei, patru paragrafe şi se rezumă doar la chestiuni afective, emoţionale, fără a se referi nici un moment la implicaţiile practice pe care un asemenea proiect le poate avea. A fost nevoie ca domnul senator Pruteanu să vină în diverse intervenţii publice, să explice la televizor unde, cum se va aplica legea, ce va viza, ce nu va viza. Acest lucru, într-o logică juridică perfectă ar fi trebuit să fie cuprins în expunerea de motive, tocmai pentru a face aşa cum scrie la carte, legi previzibile şi care să aibă un conţinut foarte clar. În al doilea rând, trebuie să menţionăm faptul că, sub aspect juridic, motiv pentru care la noi în Comisia juridică s-a dat un aviz negativ, am observat că în conţinutul legii sunt preluate texte din alte acte normative instituindu-se o premieră legislativă în România, şi anume, ca printr-un proiect de lege, să se instituie obligativitatea respectării prevederilor altor legi. Şi, ca să fiu mai bine înţeles, prin legea distinsului nostru coleg, se propunea...să dau textul exact, ca traducerile diverselor materiale, diverselor elemente care urmează a fi avute în vedere de către public şi mă refer la traducerea etichetelor, a instrucţiunilor şi a altor elemente de specialitate, lucru care sunt cerute, repet, în alte legi încă din 1991 şi mă refer la Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 sau la hotărâri ale Guvernului din 1996 care instituie această obligaţie din legile privind protecţia consumatorului, de traducere a tuturor instrumentelor, a tuturor normelor de utilizare a diferitelor produse. Deci nu era nevoie să avem printr-o lege o impunere nouă de a respecta prevederile unei alte legi. În al treilea rând, limba română nu are nevoie să fie apărată prin lege. O limbă se apără printr-un mecanism intrinsec, propriu şi nu e nevoie de o intervenţie legislativă. Şi, în acest sens, daţi-mi voie să menţionez faptul că... |
|||||
|
Domnule deputat, îmi cer scuze...ştiţi că vă respect foarte mult. Noi suntem la pct.4 şi v-aş ruga să vizaţi acest punct. Noi... declaraţiile generale asupra acestui proiect de lege ştiu că s-au făcut. Nu luăm din nou aceste declaraţii. |
|||||
|
Aşa este, domnule preşedinte. |
|||||
|
Deci, asta este rugămintea mea: încercaţi să sintetizaţi. |
|||||
|
Aşa este, domnule preşedinte, şi am toată aprecierea, numai că nu putem discuta un articol din lege fără să facem referire la ansamblul legii pentru că altfel nu se înţelege nimic. Este o chestiune prea tehnică dacă am scoate-o din context. |
|||||
|
Da. Vă rog! |
|||||
|
De exemplu, domnia sa, domnul senator Pruteanu spunea la un moment dat că proiectul de lege s-ar rezuma doar la spaţiul exclusiv publicitar, la panourile şi pancartele de pe ziduri, la mesajele promoţionale de pe micul ecran. Asta spunea domnia sa, citez "Adevărul" din 26 octombrie 2002. Or, din nefericire, dacă ne uităm în textul legii, proiectul de lege nu se rezumă doar la publicitatea de tip comercial, adică la reclame, aşa cum susţine domnia sa ci, dacă ne uităm în DEX, vom putea observa că sintagma "conţinut direct sau indirect publicitar" înseamnă că aparţine publicităţii şi dacă ne uităm în DEX ce înseamnă publicitate, se spune aşa: "Fapta de a face cunoscut un lucru publicului, difuzarea de informaţii în public, caracterul a ceea ce este public." În consecinţă, domnia sa a redus printr-o interpretare legea doar la reclame. În conţinutul textului însă se referă la orice text scris sau rostit din mass-media şi acesta intră sub incidenţa legii, iar folosirea unor termeni străini care nu se găsesc în dicţionare, poate fi sancţionată conform acestei legi. Iată o primă inadvertenţă majoră a acestei legi care ne va pune în situaţia dificilă a aplicării ei. Să nu mai vorbim de faptul că se instituie, aşa cum s-a spus în viaţa publică, o anumită poliţie a limbii, iar noi nu vom avea acele instanţe abilitate care să stabilească ce termeni au intrat sau nu au intrat deja în limba română. Şi o ultimă explicaţie: fiecare epocă a avut neologismele sale, fie că au fost slavisme, turcisme, grecisme, franţuzisme sau englezisme. Important este că limba are mecanismul ei propriu de apărare şi ea decide ce conservă şi ce păstrează şi ce respinge. În acest sens, cunoscutul lingvist Coşeriu făcea o distincţie fundamentală între faptele de vorbire şi faptele de limbă. Faptele de vorbire sunt acelea care sunt inovaţii de moment care pot pătrunde într-o limbă dar nu suntem siguri că ele vor rămâne, numai cele care devin fapte de limbă după aceea trebuie să fie consacrate în dicţionare. Domnul Pruteanu ne solicită să sancţionăm, să incriminăm faptele de vorbire, un lucru contrar, repet, normelor lingvistice şi apreciate ca atare de către experţi în domeniu. Şi acum să revin la punctul unde ne-am oprit, la pct.4 din raport. Domnia sa ne propunea prin textul art.4 să realizăm o traducere de fapt a instrucţiunilor şi a instrucţiunilor cu privire la produsele comerciale sau altor produse de provenienţă străină. Cu tot respectul, domnule senator, asemenea texte există deja în vigoare şi, în consecinţă, nu se justifică un asemenea text în proiectul legii dumneavoastră. De aceea, propunerea pe care v-o facem este evident să votăm împotriva acestui text care, repet, este dublu incriminat şi noi ştim în drept că nu putem admite dubla incriminare ca acelaşi text să se găsească în două legi diferite şi, din acest motiv, să sancţionăm prin vot eliminarea acestui text. Per ansamblu, ca soluţie legislativă, pornind de la premisa că acest proiect de lege este inoportun, nu se justifică, să procedăm la respingerea textelor de mediere şi, în acest fel, să lăsăm legea în desuetudine şi practic fără varianta de a ajunge în Monitorul Oficial. |
|||||
|
Mulţumesc. Eu aş vrea să fac o precizare: am nevoie neapărat de ajutorul dumneavoastră pentru a-mi realiza acest mandat, în premieră pentru mine, de a conduce lucrări cu dezbaterea unor proiecte. Îmi este foarte neplăcut să intervin şi să întrerup pe vorbitori. Fac o recomandare de mai mare concizie în intervenţii, mai ales că e vorba despre un proiect aflat deja la mediere. Domnul deputat Mălaimare are o problemă de procedură. Îi dau cuvântul. |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Îmi cer îngăduinţa că intervin lungind un pic momentul până când vom putea intra efectiv în lucru. Distinse domnule coleg, vreau să vă declar aici, în faţa colegilor noştri, că-mi asum înfrângerea şi lecţia pe care aţi avut amabilitatea de a mi-o acorda astăzi. Firesc era să iau eu primul cuvântul să reiterez elementele pentru a putea intra în dezbatere, aşa cum este firesc. Îmi asum această înfrângere, vă felicit, semn al unei experienţe şi al unei dibăcii de deputat în faţa căreia mă plec, îmi cer mii de scuze şi îndrăznesc, domnule preşedinte, totuşi, să atrag atenţia că ne aflăm deja în procedură de lucru, că am votat o parte din acest raport al comisiei de mediere şi, cu îngăduinţa dumneavoastră, v-aş ruga să continuăm efortul pe care l-am început. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Vă mulţumesc şi eu. Totuşi îl invit pe domnul senator Pruteanu, are dreptul ca iniţiator să dea câteva răspunsuri, dacă se poate cât mai concis aşa. Vă rog! (Domnul deputat Ştefan Cazimir solicită insistent să ia cuvântul) Am reţinut! Vă dau cuvântul. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate colege deputate, stimaţi colegi deputaţi, Intervenţia domnului deputat Boc, chiar dacă a fost o intervenţie generală şi nu la obiectul discuţiei de astăzi, care este un anume articol din raportul de mediere, un anume pasaj din raportul de mediere, mă obligă şi pe mine să mai fac o dată, mai apăsat, pentru dumneavoastră, pentru conştiinţele dumneavoastră şi pentru a mea, câteva precizări. În primul rând, în legătură cu absenţa de data trecută sau în momentul când s-a discutat, n-am nici o vină, dacă aş fi fost invitat veneam în zece minute, într-un sfert de oră. În al doilea rând, în legătură cu acel vot negativ din Comisia juridică, trebuie să reamintesc colegilor că această lege a primit de două ori votul Consiliului Legislativ, avizul favorabil, vreau să spun, al Consiliului Legislativ, deci un for care ştie bine legi, cel puţin tot atât cât şi Comisia juridică, în care rolul principal l-a jucat cu o maliţie inexplicabilă colegul nostru, domnul deputat Cazimir, şi în al treilea rând, dar poate cel mai important, vreau să vă readuc în memorie faptul că această lege nu interzice nimic, nu interzice nici un cuvânt, este o demagogie fariseică exprimarea celor care vorbesc de interdicţie. Legea aceasta, în miezul ei, în coloana ei vertebrală, vorbeşte de obligativitatea de a vorbi pe înţelesul oamenilor, adică de a dubla textele existente, necesare în limbi străine, cu tălmăcirea, iar unde nu se poate, cu explicitarea în româneşte. Deci nu alungăm nici un cuvânt. Şi vreau să spun în această superbă aulă, încă o dată, foarte apăsat: nu este o iniţiativă originală, poate în 1997, când am avut-o, o fi fost originală, cu excepţia Franţei. Dar la ora actuală, şi vă rog să reţineţi asta, asemenea legi şi cu prevederi mai severe în sensul de exclusivitate, nu străină şi în traducere, ci numai în limba respectivă. Legi de asemenea factură există în ţări absolut respectabile şi civilizate, nu ţări din lumea a treia sau a patra. În Ungaria, promulgată, am data exactă aici, n-am să vă plictisesc, în 2001, ianuarie, exact cu acelaşi conţinut: obligativitatea de a traduce tot; în Polonia, la fel; în Canada, la fel, în Quebec; în Franţa, la fel; în Italia, la fel, există asemenea legi. Oare acele ţări sunt mai înapoiate decât noi? Nu sunt nişte modele pentru noi? Franţa, care a fost sute de ani şi este în continuare o sursă de civilizaţie, un izvor de lumină pentru cultura europeană, pentru manierele, pentru comportamentul european. Franţa a ajuns un fel de...n-am să pronunţ nici un nume de ţară, un fel de ţară de batjocură?! Se vorbea de faptul că acea lege franceză de protecţia limbii franceze, chiar aşa se numeşte, n-ar fi aplicată. Este o minciună! Am aici, în acest dosar pe care l-am adus în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, numai o bucăţică din raportul prezentat Parlamentului francez, raportul parlamentului în legătură cu folosirea limbii franceze de către comisia însărcinată cu această problemă, raport care se dă în fiecare an şi îl găsiţi pe Internet pentru 2002, 2001, 2000 şi aşa mai departe. Raportul pe 2002 conţine nu mai puţin de 119 pagini şi se dă Parlamentului în fiecare an la 15 septembrie, în prezenţa prim-ministrului ţării, ceea ce dovedeşte o atenţie excepţională acordată acestei probleme. Zeflemisesc unii, venind cu banalităţi de lingvistică, ideea de protecţie a limbii. Încă o dată, vă rog respectuos, politicos şi colegial, deschideţi, intraţi pe Internet şi cereţi printr-un motor de căutare oarecare, ideea de protecţie a limbii, în limba engleză, pentru că aşa furnizează acele motoare. Veţi găsi zeci, sute de site-uri intitulate ca atare: protecţia limbii. Se ironiza idea de poliţie a limbii ca şi cum poliţia ar fi un fel de gestapou, ca şi cum poliţia ar fi un fel de Drăghici, Nicolschi; poliţia este o instituţie civilizată care asigură convieţuirea noastră. În Canada, chiar aşa se numesc, în Quebec, chiar aşa se numesc comisarii însărcinaţi cu respectarea legii de protejare a limbii franceze, poliţia limbii. Nicăieri însă în legi nu e vorba de aşa ceva. E vorba de nişte funcţionari provenind din sfera culturală care urmăresc aplicarea în viaţă a prevederilor acestei legi începând cu un avertisment şi continuând apoi cu amenzi suficient de modice. Aşadar, toate consideraţiile generale împotriva acestei legi nu sunt decât un fariseism, un snobism mizerabil, un snobism care se întâlneşte şi la oameni rafinaţi, la oameni cultivaţi. În emisiuni de televiziune, vociferând împotriva acestei legi, oameni cu o bună pregătire culturală luau în zeflemea Franţa pentru motivul că ea a găsit termeni specific francezi pentru denumiri englezeşti. Exemplul cel mai potrivit este software. Software-ul care în franţuzeşte se numeşte logiciel. Ha, ha, ha! Ce comic, ce prostie a făcut Franţa! Franţa n-a făcut decât să facă ceea ce fac limbile în geniul lor: să inventeze cuvinte pentru realităţile lumii. Franţa, în loc să spună driver pe englezeşte, spune pilote pe franţuzeşte, iar Franţa, în loc să spună computer, adică nu vă supăraţi, socotitor, maşină de înmulţit, Franţa spune ordinateur, cuvânt care vine dintr-un pasaj al unui mare filosof francez Malebranche care numea pe Dumnezeu... |
|||||
|
Domnule senator, cu scuzele de rigoare, vă rog mult să...suntem totuşi la un raport de mediere, a fost o excepţie că aţi fost invitat la un raport de mediere. Vă rog! |
|||||
|
Nimeni nu e mai egal decât altul în această lume. Spuneam de pasajul din filosoful francez Malebranche care-l numea pe Dumnezeu le grand ordinateur de l'univers, marele ordinator, sau ordonator al universului. Asta este computerul în lumea de astăzi, un ordonator al universului nostru, fie şi cel intim, dar, mai ales, cel social, politic, cultural, economic, tehnic şi aşa mai departe. Deci, iată, prin hazard denumirea franţuzească este chiar mai potrivită decât cealaltă. În legătură cu articolul respectiv la care s-a referit domnul deputat, el nu ţine decât de omogenitatea acestei legi care tinde să acopere exhaustivitatea problemelor în care ea poate opera, problemelor de limbă, problemelor de prezenţă fizică într-un fel a limbii, şi în nici un caz de structurarea ei sub aspectul vocabularului sau al structurilor interne ale ei. Nici vorbă de aşa ceva! Toate aceste ironii sunt gratuite. Această lege nu interzice nici un cuvânt, nu face nici o recomandare, deşi în această privinţă ar fi multe de spus. Limba de astăzi este mizerabilă şi ordinărească, dar o lege nu poate să rezolve aceste probleme. Iar acel articol este oricum mai exhaustiv decât legile la care a făcut referire domnul deputat Boc şi prevede obligativitatea ca absolut tot ce este pe sau în, pe cutiile, pe produsele respective, înăuntru, în cărţuliile tehnice, în prospectele lor, în instrucţiuni şi aşa mai departe, să fie şi în traducere românească. Asta este. Iar în acel articol există o eroare. Aceea ar fi meritat subliniată, care poate va fi corectată la discutarea raportului de mediere la Senat, spunându-se acolo "produsele de provenienţă străină", ceea ce ar exclude, şi nu văd în interesul cui, produsele de provenienţă românească. Or, intenţia legiuitorului, dacă-mi permiteţi, era "produsele", în general, indiferent că vin de la Calafat sau, ştiu eu, din Paris. Acestea sunt răspunsurile. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Reamintim că ne aflăm în faţa unui raport al comisiilor de mediere. Nu reluăm dezbaterea acestui proiect de lege pe articole. Îi rog pe cei care totuşi s-au înscris, să respecte şi să facă referiri la punctul 4. Procedură, domnul deputat Mălaimare. |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Procedural vorbind, vă rog să-mi permiteţi să-i atrag atenţia domnului senator, colegul nostru, aşa cum ne-am permis cu domnul deputat, că trebuie să ne limităm, să intrăm cu stricteţe în limitele regulamentului şi procedurii noastre. Ca atare, vă reamintesc că s-a votat punctul 3, că ne aflăm la punctul 5. Şi v-aş ruga, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, să intrăm în procedura de lucru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Cazimir. Pe urmă domnul deputat Paul Magheru. |
|||||
|
Dat fiind că s-au folosit numeroase citate din autori străini, mi-aş permite să încep şi eu cu un astfel de citat, pe care îl preiau din Talleyrand: "Niciodată nu ajungem mai departe decât atunci când nu ştim încotro mergem". Enunţul art.4, atât în formularea Camerei Deputaţilor, cât şi în aceea a Comisiei de mediere (text comun), este în chip evident inacceptabil: "Denumirea, instrucţiunile şi alte explicaţii în limbi străine (omit o parte din text) vor fi însoţite de traducerea în limba română, potrivit legislaţiei în vigoare". Cu alte cuvinte, stabilim printr-o nouă lege obligaţia de a ne conforma legilor anterioare! Această veritabilă bizarerie a fost semnalată mai demult, încă prin avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, votat - în unanimitate - la 2 iulie 2002, care atrăgea atenţia că "în acest mod sunt încălcate prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care dispune în mod expres la art.14 alin.1, că în procesul de legiferare trebuie evitată instituirea aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative". Relev, de asemenea, faptul că nici varianta Senatului nu este validă, întrucât ea însăşi, potrivit menţionatului aviz al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, îndreptăţeşte observaţia că proiectul de lege în ansamblu "dublează sau contrazice reglementări aflate deja în vigoare". Astfel stând lucrurile, art.4 trebuie respins, el fiind inacceptabil în oricare din cele trei variante. Problema trebuie transferată unei şedinţe comune a celor două Camere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Magheru. După această intervenţie, vom trece la vot, cu acordul dumneavoastră. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş dori să fiu foarte scurt şi procedural. Fac parte din grupul de deputaţi care, la ultima discuţie a acestui proiect de lege, am propus să fie restituită comisiei, cu speranţa că autorul va renunţa la această lege. Nu s-a întâmplat să fie aşa şi în faţa noastră apare din nou o aberaţie, şi anume: nu există în lume o lege care să reglementeze folosirea unei limbi. Legile de folosire a unei limbi sunt emanate de organismul propriu al unei limbi, ca expresie a fiinţei normale, naturale şi spirituale a unui popor. Nici un parlamentar nu poate emite o lege de folosire a unei limbi. Pentru aceasta, Parlamentul a învestit organe, organisme speciale. Şi în Franţa, şi în toate ţările care au fost invocate aici sunt academiile sau institutele de specialitate, cum este de exemplu în Franţa un institut, sub for academic, de apărare a limbii franceze. Legile, nici măcar acele organisme, acele foruri care reglementează uzul limbii, nici măcar ele nu-şi permit să le numească legi. Deci, nimeni nu poate emite o lege a unui organism viu, cum este limba unui popor. Şi Academia, într-o lege curentă, care a apărut şi pe care am votat-o, şi anume în Legea de organizare şi finanţare a Academiei se prevede clar că Academia, învestită de către Parlament prin lege, deci, învestită de noi, fixează norme, reguli şi recomandări privind folosirea limbii unui popor. Deci, încă o dată, consider că nu este de competenţa Parlamentului. De la început această lege nu trebuia să fi fost înregistrată, această lege nu trebuia să fi trecut; pentru că, încă o dată, un organism viu, normal, natural, lingvistic nu se poate legifera de către un Parlament sau de către organe legislative decât de organismul limbii însăşi, este o aberaţie să treacă prin votul nostru. Aceasta este intervenţia mea şi spun că, încă de la început, s-a greşit că această lege, numită "de folosire a limbii române", nu este compatibilă cu organismul însuşi, de fiinţare şi funcţionare a limbii. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
Da, vă mulţumesc şi eu. Eu care speram să fiu sprijinit în acest mandat de astăzi, dar văd că tot referiri de ordin general se fac despre lege, când deja a fost trecută prin cele două Camere. Procedură, domnul deputat Bolcaş, cu o precizare. |
|||||
|
Domnul Augustin Lucian Bolcaş: Sunt nevoit să fac o precizare în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Punctul de vedere exprimat de domnul deputat Magheru este un punct de vedere personal, pe care noi îl apreciem. Noi ne-am exprimat punctul de vedere, în sensul că este necesar, este actual să se ia o măsură şi prin însăşi caracterul ei de măsură, să fie un avertisment în ceea ce priveşte protejarea folosirii limbii române. Că există imperfecţiuni, că se pot îndrepta aceste imperfecţiuni, că legea n-o să-şi găsească cea mai directă acuitate practică, este posibil, dar ea este necesară într-un moment în care acest organism viu, care este limba română, este în pericol, şi orice organism viu se apără şi trebuie să fie apărat. În ceea ce priveşte textul supus dezbaterii astăzi, ca să nu mă îndepărtez de la subiect, este adevărat că în aparenţă este o repetare de texte. Dar, regret, ne aflăm de data aceasta, din punct de vedere strict juridic, în cadrul unei norme de trimitere, care prin trimiterea pe care o face la legislaţia în vigoare, înlătură tocmai repetarea textelor. Textul este corect juridic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Cu precizarea că membrii Comisiei de mediere ne propun un text comun, votat în unanimitate, vă rog să trecem la vot. Este vorba de punctul 4. Cine este de acord cu propunerea făcută de Comisia de mediere? Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? 24 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Textul a fost adoptat. La punctul 5, dacă sunt probleme? |
|||||
|
Domnul Ştefan Cazimir (din sală): Câte voturi pentru sunt? |
|||||
|
Dacă doriţi ceva, domnule deputat, solicitaţi şi veniţi la microfon. |
|||||
|
Întrucât nu aţi numărat voturile pentru, ci doar voturile contra, vă rog să refaceţi votul şi să număraţi atât voturile pentru, cât şi voturile contra. Mi se pare firesc. |
|||||
|
Domnule deputat, în afara faptului că nu sunteţi vicelider sau lider să solicitaţi acest lucru, scăzând 24 din totalul deputaţilor anunţaţi că participă, a rezultat clar că majoritatea este pentru acest articol. (Aplauze din partea stângă.) |
|||||
|
Este un truc pe care nu cred că cineva îl poate lua în serios. Dumneavoastră aţi prezentat la început numărul celor care şi-au semnat prezenţa, dar între cei care şi-au înregistrat-o prin semnătură şi cei care se află în sală este o diferenţă eclatantă. |
|||||
|
Pentru a nu prelungi lucrurile, o să rog colegii să mai voteze încă o dată pentru, şi o să vedeţi, dacă cu ochiul liber nu se observă, că sunt majoritari, mai şi numărăm, vă facem acest hatâr. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Bolcaş, procedură. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Regret noţiunea de truc, folosită de colegul nostru la adresa colegilor noştri şi pretind să se ceară scuze public. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă.) |
|||||
|
Domnul preşedinte Mălaimare, procedură. |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Riscăm, până la urmă, să avem o şedinţă interesantă. Vă rog să-mi permiteţi să-i mulţumesc domnului Bolcaş pentru intervenţia anterioară şi să-i prezint scuze în acest moment. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
Vă mulţumesc. Deci, cu scuzele de rigoare faţă de dumneavoastră, solicit votul pentru această propunere a Comisiei de mediere. Vă rog să număraţi, ca să ştim şi pentru următoarele. Cine este pentru? Deci, 70 voturi pentru. Voturi împotrivă? 24 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Punctul 5. Sunt probleme? De asemenea, ni se propune un text comun, votat cu 8 voturi pentru, şi 1 vot împotrivă. Cine este pentru acest text propus de Comisia de mediere? Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Emil Boc (din sală): La punctul 5, tocmai l-am votat. |
|||||
|
Nu, nu, punctul 4 l-am votat, că acolo au fost problemele. eu am votat punctul 5 acum. Deci, am votat punctul 4 unde ne-am oprit cu dezbaterile, s-au dat explicaţiile şi " " " Eu mă refer la punctele de pe raport, deci urmărim punctul de pe raport. Acum trecem la punctul 6. Punctul 6 a fost adoptat de Camera Deputaţilor în unanimitate. Deci, nu se supune votului. La lit.d), există un text comun, propus pentru lit.d). Dacă sunt comentarii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră acest text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Tot 22 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. La punctul 7, dacă sunt intervenţii? Da, domnul deputat Boc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Pentru colegii noştri care - în condiţiile în care există un text al Senatului, un text al Camerei şi un text comun - se pune în dezbatere care variantă să treacă şi care variantă să o susţinem sau să nu o susţinem. De aceea am intervenit. Deci, suntem la " " " |
|||||
|
Deci, cu referire directă la punctul 7. |
|||||
|
Suntem la punctul 7 din raportul de mediere, care se referă la art.3 - de la Senat, 6 - de la Cameră, 6 - din textul comun. Cred că, pentru a înţelege acest text, am avea nevoie din partea domnului Pruteanu de câteva precizări, pe care le-am solicitat şi în intervenţia precedentă, dar eu nu am reţinut şi s-ar putea să fi greşit eu, şi nu am reţinut explicaţia. Pe de o parte, aş vrea să menţionez faptul că domnia sa, cu referire la acest text, vorbea de faptul, şi-l citez pe domnul Pruteanu: "Legea vrea să dea mulţimilor de oameni, care nu vorbesc limbi străine, senzaţia că strada a rămas şi a lor, că nu aparţine doar ciocoilor cu viloaie şi BMW-uri, şi snobilor şi fandosiţilor". În aceste condiţii, ne întrebăm de ce ar fi incapabili aceşti oameni să înţeleagă şi să asimileze termeni precum hamburgeri, fast-food, summit, non-stop, de vreme ce au înţeles şi au asimilat cuvinte ca sandwich, speaker, blugi, barman, geacă, pulover, fără să fi avut nici o lege în România care să-i oblige să asimileze sau să nu asimileze aceşti termeni. Iată că limba a avut mecanismul propriu de asimilare sau de respingere a unor termeni. În continuarea acestui text, eu am spus faptul că domnia sa, domnul Pruteanu, spunea în intervenţiile domniei sale că legea se referă exclusiv la spaţiul publicitar, la panourile şi pancardele de pe ziduri, la mesajele promoţionale de pe micul ecran. Însă şi din conţinutul acestui text, şi din conţinutul textului art.2, se referă la "orice informaţie, mesaj cu conţinut direct sau indirect publicitar". Conform textului, termenul "publicitar" nu se rezumă la reclamă sau la ce spuneaţi dumneavoastră, domnule senator, la panouri sau pancarde. Potrivit textului, "publicitar" vine de la termenul publicitate, care înseamnă faptul de a face cunoscut un lucru publicului, difuzarea de informaţii în public, caracterul a ceea ce este public. În consecinţă, termenul din lege este "publicitar", cu sensul său larg, definit de DEX. Deci, în aceste condiţii, dumneavoastră - practic - aţi extins legea, practic, la orice text, aşa cum spune şi textul pe care noi îl avem astăzi în dezbatere. În cazul textelor de interes public, scris în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau difuzate prin mijloace de informare în masă, traduceri, ar trebui să aibă aceleaşi caractere. Deci, vedeţi dumneavoastră, este o contradicţie în ceea ce dumneavoastră spuneţi la emisiunile televizate şi în presă, că legea se aplică doar panourilor publicitare, şi conţinutul legii, care spune cu totul şi cu totul altceva. Noi rămânem la această părere, că ambele texte trebuie să fie respinse, că ele nu se justifică, şi anume că această lege face mai mult rău decât să rezolve o problemă existentă în societatea românească. Iată de ce propunerea noastră să respingem toate textele aflate în faţa dumneavoastră, în raportul de mediere, pentru a elimina aceste inadvertenţe sesizate. |
|||||
|
Eu sper să nu reveniţi la fiecare punct ca să ne spuneţi în final acelaşi lucru, să respingem în totalitate legea. Am dezbătut-o la nivelul Camerei, la nivelul Senatului, iar acum dezbatem raportul Comisiei de mediere. Bun, am reţinut şi referirile " " " |
|||||
|
Domnule preşedinte, vă rog să mă înţelegeţi, nu am făcut o referire la respingerea legii în ansamblu. Acest lucru l-am spus la dezbaterile generale, că suntem pentru votul negativ la această lege, dar noi procedural avem posibilitatea să respingem toate textele propuse: şi textul Camerei, şi textul Senatului, şi textul Comisiei de mediere. Acest lucru l-am cerut cu privire la acest articol 6, aflat în dezbatere. |
|||||
|
Domnul senator Pruteanu. Dar, scurt, vă rog frumos, că prelungim. Nu vreau să fiu acuzat că sunt extremist. Vreau să asigur un cadru democratic de dezbatere. |
|||||
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Şi aşa şi este cadrul pe care îl asiguraţi. Este o dezbatere frumoasă parlamentară. Strict la obiect, la art.6, la care iniţial s-a referit domnul deputat Boc. Acest articol, în varianta comună, în textul comun al Camerei şi Senatului, spune aşa: "În cazul textelor de interes public, scrise în limbi străine etc.), deci "textele de interes public". Iar art.2 defineşte textele de interes public cu sintagma finală "cu caracter direct sau indirect publicitar". Sunt convins că un om cu inteligenţa domnului deputat Boc ştie să facă şi orice om, chiar cu o inteligenţă mijlocie sau spre jos, face diferenţa între textele pur şi simplu şi textele publicitare. De altfel, gazetele sunt obligate ca atunci când publicitatea nu este evidentă, sub forma unor panouri, unor dreptunghiuri separate, ci când este un simplu text oarecare, să conţină indicaţia aceea, un "P" aflat jos, când textul publicitar seamănă cu un articol, dar de fapt este un text de reclamă. Nu văd nici un fel de confuzie posibilă. Domnul Boc a introdus poate voluntar, pentru a complica lucrurile, confuzia între a publica şi a face publicitate. Or, legea este clară: nu confund a publica, deci a aduce la cunoştinţa publicului prin mijloace mediatice (tipar, electronic ş.a.), cu a face publicitate. Legea se referă numai la textele cu caracter direct sau indirect publicitar, nu la textele publicate, deci nu la orice se vorbeşte sau scrie în ziare. Bun, dacă ne puteţi arăta pasajul care a introdus această confuzie, l-am putea înghiţi. Şi vreau să vă mai spun ceva. Încă un singur minut, domnule preşedinte. Impresia aceasta, că oamenii de ştiinţă, lingviştii de mare competenţă ar fi împotrivă - în unanimitate - este falsă. Întâi, că nu este de competenţa lor legea, nici nu se ridică la nivelul lor de competenţă, nu are asemenea probleme. Doi eminenţi specialişti, o mare lingvistă română, Tatiana Slama Cazacu, a publicat în două numere din revista "Luceafărul" un studiu întru totul în sprijinul acestui proiect de lege, precum şi lingvistul Stelian Dumistrăcel de la Universitatea din Iaşi, de asemenea într-un volum despre problemele limbii în contextul globalizării, un studiu de asemenea amplu, de vreo 25 de pagini, aşa încât " " " Acesta a fost un minut suplimentar, domnule deputat, pe care l-am solicitat ca atare. Asta, în legătură cu 6 "texte publicitare". |
|||||
|
Vă mulţumesc. Deci, aici avem un text comun. Da, domnule deputat Boc, v-a citat numele. Este procedural, este corect. |
|||||
|
O iau sub forma dreptului la replică şi vă mulţumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră, domnule preşedinte. Am înţeles totuşi că astăzi domnul Pruteanu retractează ceea ce a declarat public şi repet: Adevărul din 26 octombrie 2002 : "Legea se referă exclusiv la spaţiul publicitar, la panourile şi pancartele de pe ziduri, la mesajele promoţionale de pe micul ecran". Astăzi, dumneavoastră aţi spus altceva, ceea ce rezultă din conţinutul legii, că proiectul de lege nu se rezumă doar la publicitatea de tip comercial, adică la reclame, ci la orice text, de orice natură, cu caracter de informare a publicului. Deci, în acest mod, domnule Pruteanu, am ieşit din cadrul restrâns pe care dumneavoastră aţi încercat să-l impuneţi publicului. Repet, Adevărul este, şi ne poate sta la îndemână, citatul din ziarul "Adevărul". Or, în acest moment, chiar şi dumneavoastră aţi încălcat legea, folosind cuvântul INTERNET sau alte expresii de acest fel, fără să le traduceţi în limba română. Deci, va trebui să plătiţi prima amendă, în baza acestei legi, la ieşirea din sală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de Comisia de mediere. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere. Cine este pentru? Mulţumesc. Mă scuzaţi, mi-a scăpat mie. " " Cer îngăduinţa de rigoare. Deci, la punctul 11, mai este un text. Îmi cer eu scuze. Domnul Cazimir Ionescu, dar fără dezbatere. Poftiţi, domnule deputat Cazimir. |
|||||
|
Mai întâi, pentru stenogramă, vă rog să înregistraţi numele meu sub forma adevărată, Ştefan Cazimir, nu Cazimir Ionescu aşa cum m-a intitulat domnul preşedinte. |
|||||
|
Da, îmi cer scuzele de rigoare. Un miel de Paşti am să vă ofer. |
|||||
|
Vă mulţumesc de pe acum. În art.7, alin.1 se face trimitere la art.1, alin.1, prevăzându-se sancţionarea nerespectării dispoziţiilor de acolo cu amendă de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei. Despre ce este vorba în art.1? Este vorba de faptul că orice text având caracter de interes public trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi - după caz - sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare. Aici este punctul vulnerabil, aş îndrăzni să spun marele punct vulnerabil. De ce? Pentru că există numeroase publicaţii, cel puţin două cotidiane: "Evenimentul Zilei" şi "Naţional", numeroase publicaţii săptămânale, din care citez două sau trei: "Dilema", "România Mare", "22" şi parţial "România Literară", există de asemenea numeroase publicaţii cotidiene sau săptămânale în judeţe, care nu aplică ortografia 93. În această situaţie, se naşte întrebarea: pentru a nu cădea sub incidenţa art.7, alin.1, pentru a nu plăti amenzi între 1.000.000 şi 10.000.000 lei, ar trebui ca toate publicaţiile menţionate să practice două ortografii: în textele nepublicitare să continue să scrie cu ortografia anterioară anului 93 şi numai în cuprinsul textelor cu caracter publicitar să respecte aceste norme. Este evident că aşa ceva nu se va putea întâmpla. Cât priveşte forţa de convingere a acestei ortografii, adoptată în 93, însăşi opinia iniţiatorului legii, domnul George Pruteanu, este o opinie negativă. Domnia sa a publicat, în "România Literară" nr.42 din 23-29 octombrie 2002, un articol foarte documentat, foarte pertinent, pe care l-aş semna cu amândouă mâinile, intitulat: "De ce scriu cu î din i?" "Scriu cu î din i, spune domnul senator Pruteanu, pentru că iniţiativa Academiei din 17 februarie 1993 a fost o eroare ştiinţifică". După care urmează o amplă şi foarte solidă argumentare, ultima frază fiind următoarea: "Din aceste motive ştiinţifice, mi se pare absurd să scriu cu î din a". Sunt în întregime de acord. A fost citată într-un mod, nu suficient de exact, opinia specialiştilor. Sigur că specialiştii sunt numeroşi şi pot avea opinii diferite. Eu voi invoca exclusiv opinia Facultăţii de Litere, aşa cum a fost reprodusă în ziarul "Ziua" din 23 octombrie 2002. titlul articolului: "Facultatea de Litere desfiinţează Legea Pruteanu", cu câteva subtitluri: "Prof.dr. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, îi solicită lui Ion Iliescu, în numele Facultăţii, să nu promulge legea în forma actuală". (De fapt cererea era prematură, pentru că ea încă nu fusese trimisă spre promulgare.) "Mazilu apreciază că Pruteanu ar fi putut să propună o lege de asistenţă şi consultanţă lingvistică pentru cei aflaţi în dificultate. Proiectul a fost construit în dispreţul sau ignorarea principiilor care privesc deopotrivă norma literară, dinamica lexicală, uzul şi tendinţele generale de evoluţie a limbii. Lingviştii susţin în concluzie că, lipsită de bază ştiinţifică, neglijent redactată şi având accente de un autoritarism demn de lumea lui George Orwell, legea senatorului George Pruteanu este o pseudo-soluţie pentru o pseudo-problemă". Asta în legătură cu diversitatea de opinii care există în lumea specialiştilor. În ultimă instanţă, admiţând că, trecând prin toate procedurile, legea va ajunge să fie adoptată, mă îndoiesc că va fi promulgată, pentru că, cel puţin, consilierii juridici ai Preşedintelui se vor izbi de acele inadvertenţe legislative peste care există tendinţa unora dintre noi să treacă prea uşor. Deci, probabil că legea nu va fi promulgată. Iar în cazul în care, împotriva predicţiilor mele, va fi promulgată, ea nu va putea fi aplicată, din motive pe care deja le-am expus. Ar fi regretabil ca Parlamentul să emită o lege având sentimentul, o parte cel puţin din membrii săi, că operează pe un teren nisipos şi că lansează pe piaţă un produs neviabil. |
|||||
|
Mulţumesc domnului deputat Ştefan Cazimir pentru această disertaţie. Domnul deputat Boc, dar scurt. Voci din sală: Treceţi la vot! |
|||||
|
Scurt! |
|||||
|
Îmi pare rău, domnilor colegi, suntem în Parlamentul României şi suntem în faţa unei proceduri parlamentare corecte pe care vă rugăm să o respectaţi ca atare. Acest text de la art. 7 care se află acum în discuţie spune aşa: "Potrivit prevederilor prezentei legi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1 milion la 10 milioane, faptul că se încalcă următorul articol: orice text scris sau vorbit în limba română având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2 trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare". În primul rând, din momentul în care votăm această lege trebuie să avem aici un agent constatator care să aplice imediat amenda de la 1 milion la 10 milioane pentru fiecare greşeală pe care o facem de la acest microfon şi cred că bugetul Parlamentului va fi îmbogăţit substanţial. Al doilea argument, a doua anomalie a acestui text: să corelăm textul de la alin. 1 cu textul de la alin. 3, doamnelor şi domnilor, unde se spune: "În toate cazurile prevăzute la alin. 1 (deci când cineva greşeşte aici un text, pronunţă greşit, face un dezacord, înainte de aplicarea amenzii, înainte de a veni agentul constatator şi a spune 1 milion de lei, 10 milioane) agentul constatator va da contravenienţilor un avertisment scris şi va stabili un termen de intrare în legalitate". Păi, cum se va putea aplica, domnule senator, în cazul textului rostit, un asemenea avertisment. Eu vin şi rostesc termenul, dar agentul constatator ştie că voi greşi şi vine şi îmi lansează un avertisment. Este o anomalie fără precedent. Repet, spune: "În toate cazurile prevăzute, înainte de aplicarea amenzii, agentul constatator va da contravenienţilor un avertisment scris şi va stabili un termen de intrare în legalitate". Păi, în cazul textului rostit cum să mai dea un avertisment, că textul rostit s-a dus, a făcut dezacordul, a plecat pe calea undelor. Când voi mai veni să aplic amenda? Două lucruri dacă adoptăm la acest text, doamnelor şi domnilor, agentul constatator aici şi unul care să stea cu degetul la fiecare frază pe care o vom rosti să spună: "Opa! avertisment!" Deci, este o anomalie fără precedent şi trebuie să fie eliminată din textul legii. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul Lucian Bolcaş. |
|||||
|
Domnul Augustin Lucian Bolcaş: Mai mult decât scurt! În geometrie, pentru a propune un adevăr, se foloseşte metoda reducerii la absurd. În dezbaterile politice şi în cele legislative pe care le purtăm, pentru a propune un neadevăr se foloseşte metoda reducerii la derizoriu. Or, scopurile legii, conţinutul acesteia nu permit derizoriul care a emanat, în primul rând, de la publicaţii ca "Ziua" şi altele asemenea, în aprecierea unui act legislativ şi dacă vreţi a unui act de conştiinţă a Parlamentului României. Textul care este pus în discuţie, pentru că la el mă refer, duce direct la normele academice, ceea ce dovedeşte respectul pentru adevăratul for care cârmuieşte limba română şi tocmai această trimitere face viabilă întreaga lege. Sigur că noi discutăm şi eu pot să fiu în dezacord cu anumite prevederi ale unei legi, pot să le discut în cadrul ştiinţific organizat, dar trebuie să mă supun lor. În aceste condiţii, textul se justifică în formula propusă de Comisia de mediere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Vă rog frumos, dar respectăm minutul, da? Poftiţi. |
|||||
|
Cinci secunde din acest minut le voi consuma pentru a spune că sunt întru totul de acord cu ce a spus domnul deputat Bolcaş. Ajungând la obiectul acestei intervenţii a mele, vreau să spun că regret elogiul pe care, colegial şi prieteneşte, l-am adus inteligenţei domnului Boc, pentru că felul cum şi-o foloseşte o dezminte chiar. Domnia sa a făcut aici un fel de, efectiv, dacă-mi îngăduie expresia aceasta neacademică, un mod de "a face pe prostul". Domnia sa vorbea de amenzi date unui parlamentar, dar textul de lege spune, pentru numele lui Dumnezeu, extrem de clar: un parlamentar nu face publicitate, nu produce texte publicitare, un ziarist în ziar nu produce texte publicitare, ci articole, deci nu este câtuşi de puţin sub incidenţa legii problema aceasta, cum vorbeşte cu sau fără greşeli, cu sau fără termeni străini un parlamentar. Este ori o făţărnicie, ori o prostie să te referi în continuare în stilul acesta de zeflemea de doi bani, în stil derizoriu, cum spunea domnul deputat, la poliţia, la agentul constatator care ar sta cu ochii pe deputatul care săvârşteşte un anacolut, un dezacord şi aşa mai departe. Nu are legătură cu legea! La fel de bizar ar fi să-mi spuneţi că legea aceasta pretinde ca toţi să fim tunşi zero! Nicăieri nu se prevede aşa ceva, este vorba numai de textele cu caracter direct sau indirect publicitar. Felul cum vorbeşte de la tribună, un deputat, un senator, un ministru, felul cum scrie la gazetă, un ministru sau un simplu redactor nu intră sub incidenţa acestei legi, ci sub incidenţa criticii filologice, estetice, stilistice, practicate în organe de specialitate sau sub incidenţa, cum să spun eu, oprobriului opiniei publice, în cazul că scrii neclar, în cazul că foloseşti prea mulţi termeni ".. |
|||||
|
Vă informez că a trecut minutul, domnule senator. |
|||||
|
Asta-i tot! Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Mulţumesc. Voci din sală: La vot! |
|||||
|
Solicitare, drept la replică, nu am ce să fac. Aşa scrie la Regulament, să-l respectăm. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi precizez din start că nu voi apela la apelativele domnului senator pentru a susţine argumente, ci voi veni doar cu texte, cu textul şi cu argumente credibile. Domnule senator, aţi spus, mai înainte, că această lege, contrar cu ceea ce dumneavoastră aţi declarat, nu se aplică numai panourilor publicitare şi reclamelor. Păi, atunci ce înseamnă mesaj conţinut direct sau indirect publicitar, ce înseamnă potrivit DEX-ului publicitar? "care aparţine publicităţii". Ce înseamnă publicitate potrivit DEX-ului? Faptul de a face cunoscut un lucru publicului. Facem cunoscut publicului un lucru când suntem în prezenţa unui microfon în plenul Camerei Deputaţilor, să nu spuneţi că facem cunoscut doar colegilor dumneavoastră, facem publicului, facem mass-mediei cunoscut acest lucru, difuzare de informaţii în public, caracterul a ceea ce este public. Iată, aceasta este accepţiunea din DEX pe care dumneavoastră trebuia să o fi studiat înainte să redactaţi această lege şi nu să daţi interpretări on line - probabil că voi fi sancţionat imediat - la această lege, pe măsură ce ea progresează în procesul legislativ. Este încă o dovadă a faptului că această lege a fost insuficient pregătită şi trebuie să fie respinsă. Iar textul aflat acum în dezbatere trebuie categoric să fie respins pentru a nu crea acele - repet - situaţii hilare, dar prin reducere la absurd vom fi în situaţia în care să plătim acea amendă a agenului constatator pe care îl vom obliga să ne sesizeze într-un fel sau altul. Nu ştiu cum, rămâne de văzut. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră textul Comisiei de mediere. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Mulţumesc. 23. Abţineri? Textul a fost aprobat. Mai avem la poziţia a 12-a încă un text comun. Domnule Boc, dar haideţi, vă rog, foarte pe scurt. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Suntem la ultimul articol, cred, din lege, la penultimul sau oricum la un text foarte important care vizează aplicarea sancţiunilor, cine le aplică. Textul comun propus de Comisia de mediere spune că aceste avertismente, acei agenţi constatatori care trebuie să stea aici şi să ne atragă atenţia când facem dezacorduri, trebuie să fie, fie reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor sau ai direcţiilor pentru cultură, ai Patrimoniului Cultural Naţional Judeţean sau ai Municipiului Bucureşti, împuterniciţii acestora sau ai ministrului cultelor şi culturii sau reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, împuterniciţi, ca atare, de preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului sau în forma existentă la Camera Deputaţilor: "primarii municipiilor, oraşelor, comunelor şi împuterniciţii acestora". Eu vă propun, doamnelor şi domnilor, să rămânem pe varianta cu primarii, că şi aşa le-am luat foarte multe atribuţii, cel puţin aici la Bucureşti la primarul general ca să poată face şi să aplice o lege dreaptă tuturor membrilor Parlamentului. Este singura soluţie pentru a păstra conţinutul acestei legi ca să rămână primarii, să aplice aceste sancţiuni prevăzute de legea pe care noi o votăm astăzi. Deci, ne pronunţăm pentru varianta Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest text comun. Cine este pentru? Împotrivă? 21. Abţineri? 6 abţineri. Vă mulţumesc. Votul final pentru acest raport îl vom da la prima şedinţă de vot final. Vă grăbeaţi să mă prindeţi aici cu o greşeală, dar uite că n-am făcut-o! Sper să nu mai fac alta. |
|||||
|
Trecem la raportul Comisiei de mediere pentru Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare. Sigur, la primul raport era nevoie şi de o pată de culoare, sper că acum nu o să mai avem chiar aşa multe probleme. La pct. 1 avem un text al Senatului. Dacă sunt intervenţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? Nu avem. La pct. 7 din raport, de asemenea, există un text al Senatului, propus de Comisia de mediere. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? Mergem mai departe. La pct. 9 din raport, de asemenea, un text votat în unanimitate de către membrii Comisiei de mediere, varianta Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? La pct. 10, text comun. Probleme? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La pct. 11, textul Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La pct. 15 din raport este un text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? La pct. 16, text Senat, votat în unanimitate de membrii comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? La poziţia 21, de asemenea, propus un text al Senatului şi votat în unanimitate de comisie. Cine este pentru? Mulţumesc. Este vorba de alin. 1 şi 2. Împotrivă? La poziţia 22, text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La poziţia 23, de asemenea, avem a), b), c) şi d) texte ale Senatului. La alin. 1. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La lit. e) un text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La poz. 25, 4 un text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mergem mai departe. La poziţia 28 avem un text al Senatului. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Celelalte poziţii sunt ale Camerei Deputaţilor şi nu le mai supunem votului, că le-am votat o dată. Tot 28, pct. a), text Senat. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? De asemenea, tot textul Senatului, pct. c). Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Punctul f), de asemenea, text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Punctele g), h), de asemenea, text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La pct. 29, de asemenea, avem un text Senat. Cine este pentru? Mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Nu sunt. La pct. 30, text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? De asemenea, un text tot comun la alin. 3. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. La 4, textul Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Poziţia 31, text Senat. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Şi ultimul punct, 34, de asemenea, un text al Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Votul îl vom da la şedinţa următoare de voturi finale. |
|
|||
|
Trecem la raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Până la pct. 7 avem texte aprobate de Camera Deputaţilor, varianta Camerei Deputaţilor. La pct. 7 avem la alin. 2 un text comun. Dacă sunt probleme? Dacă nu, cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? De asemenea, la alin. 3, un text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Text comun la pct. 10. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Sunt adoptate în varianta adoptată de Camera Deputaţilor până la poziţia 45. Text comun. Cine este de acord? Este cineva împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Poziţia 48, alin. 23, text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Şi următorul text, la poziţia 48, adoptat în varianta Senatului. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Numai numerotarea... La pct. 50 un text comun pentru lit. a). Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? La lit. b), de asemenea, un text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Şi la c), tot text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La d) este varianta Senatului. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La poziţia 52, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Text comun la poziţia 55. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Poziţia 58 cu 3, un text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Supunem votului dumneavoastră şi anexele prezentate la acest raport. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Votul îl vom da la prima şedinţă de voturi finale. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2002 pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea nr. 290 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare, dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi Academiei de ştiinţe agricole şi silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti. Toate articolele sunt prezentate în varianta Camerei Deputaţilor, urmează să dăm votul final la prima şedinţă. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale. La fel, toate sunt în varianta Camerei Deputaţilor, urmează să primească votul final la prima şedinţă. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural. La poziţia 1, pentru art. 2 alin. 1 lit. a), text comun. Cine este pentru? Este cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Votul final la următoarea şedinţă de vot final. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2002 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar. Numai varianta Camerei Deputaţilor avem în acest raport. Urmează să primească votul final. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2002 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92 din 1992 pentru organizarea judecătorească. La pct. 2 alin. c) text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? La celelalte puncte, variantele Camerei Deputaţilor, urmează să primească votul final la prima şedinţă. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind protecţia martorilor. Punctul 1, art. 2 lit. a), c), e) şi g), text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La alin. 3, de asemenea, un text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Litera c), text comun, de asemenea. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Litera e), tot text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La pct. 2, text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Tot la pct. 2 lit. d) text comun. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Litera g) tot un text comun. O parte din lit.e), tot text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Litera g). Cine este pentru? Text comun. Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Alineatul 3, de asemenea, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Punctul 4, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Punctul 8, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Urmează să primească votul final. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege cu privire la reglementarea rapoartelor de drept internaţional privat, în domeniul insolvenţei. Poziţia 1, art. 3 lit. h) text comun. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Abţineri? Poziţia 2 art. 3 lit. i), text comun, de asemenea. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Punctul 3, art. 3 lit. j), text comun. Cine este pentru? Abţineri? Împotrivă? Mulţumesc. Poziţia 5, art. 3 lit. l), text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Poziţia 6, art. 3 lit. m), text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Text Senat la poziţia 14. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Poziţia 17, de asemenea, text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Poziţia 18 text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Poziţia 20, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Şi acest raport urmează să primească votul final. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2002 privind reglementarea unor datorii ale societăţilor comerciale aflate în proces de privatizare, reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere aferente serviciilor de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale şi energiei termice. Punctul 4, text comun. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Urmează să primească votul final. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile în proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Punctul 6, text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Punctul 8, text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Şi atât, restul sunt ale Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea şi/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere. Pct. 1. Text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Pct. 2. Text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Pct. 3. Text Senat. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Aici, Senatul a fost mai tare. Având în vedere că am ajuns la orele 18,00, încheiem această primă parte a lucrărilor de astăzi. Vă mulţumesc pentru participare, vă urez o săptămână bună şi tihnită. |
|
|||
|
În legătură cu partea a doua - răspunsurile pentru interpelările formulate de colegii noştri, toate răspunsurile au fost date în scris, deci, nu avem astăzi onoarea să primim vizita nici unui ministru care să răspundă direct, la microfon, unor interpelări de-ale dumneavoastră. Dacă, totuşi, sunt colegi care ţin ca la următoarea întâlnire să primească răspuns oral îi rog să vină la microfon. Domnul Brudaşca. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Eu aş dori să atrag atenţia asupra unei situaţii pe care nu aş dori să o mai întâlnesc în raporturile între Executiv şi Camera Deputaţilor. Noi ridicăm o serie de probleme pe care electoratul le pune, indiferent că este al PRM-ului, PSD-ului sau al altui partid prezent în Parlament, şi dorim, nu răspunsuri neangajante, superficiale şi adesori iresponsabilie, ci soluţii la problemele pe care le ridică electoratul. Insistăm foarte mult ca şi pentru răspunsurile pentru care s-a primit formularea în scris să se prezinte ministerele care au fost solicitate, pentru susţinerea lor şi oral, pentru că acest lucru este în conformitate cu regulamentul şi pentru că noi dorim să ne spunem punctele de vedere în mod calificat, în legătură cu răspnsurile primite şi cu substanţa acestora. Modalitatea care este practicată în ultima vreme de către Executiv subliniază cu prisosinţă lipsa de consideraţie minimă pe care acesta o are pentru deputaţii din Parlamentul României de astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. S-a reţinut această solicitare. Aşa este, a fost o situaţie specială, 2 săptămâni nu am avut şedinţe, dar trebuie reţinută observaţia, pentru că este corectă. Poftiţi, domnule deputat Mircea Toader, vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eu solicit în mod expres ca la cele două interpelări ale mele să vină răspunsul inclusiv oral, deoarece doresc şi un dialog pe problema ridicată. Mai ales că, în ultima perioadă, ceea ce am semnalat eu, referitor la încălcarea unor hotărâri de Guvern, s-a dovedit real (şi cu un exemplu concret) şi am nevoie de răspuns în mod concret, oral, şi de un dialog cu cei doi miniştri. Şi solicit în mod special ca cei doi miniştri să fie la interpelarea următoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, şi rog factorii responsabili să reţină şi această solicitare, ca la următoarea şedinţă să primiţi răspunsurile dorite. Mai doreşte vreun coleg să mai aibă vreo intervenţie pe această temă a pct. 2? Domnul Eugen Pleşa. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eram nerăbdător să am un răspuns la o interpelare pe care am făcut-o cam de o lună de zile. Din diverse motive, ba că au greşit ministerul, ba că nu ştiu ce au făcut, nu l-am primit. Cert este că oamenii sunt aruncaţi în stradă nevinovaţi, în urma unor sentinţe, cum să spun eu, paralele cu legea. Şi am cerut explicaţii Ministerului Justiţiei, nu le-am primit nici până astăzi şi mă interesează foarte mult, pentru că răspunsurile orale sunt şi înregistrate şi cred eu că atârnă mai mult în privinţa responsabilităţii celor care ocupă funcţiile în zona pe care eu o reclam. Deci, încă o dată, doresc să primesc răspuns la ultima interpelare şi, mai ales, vreau un răspuns şi scris de la cei care răspund de asta. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Deci, aceeaşi temă, sunt convins că se va rezolva la şedinţa următoare. Încă o dată, vă mulţumesc, bună seara. Şedinţa s-a încheiat la ora 18,00. |
|||||
![]() |



