Sittings of the Chamber of Deputies of August 27, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of August 27, 2003

Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2003 privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor.

Şedinţa a început la ora 9,20.

Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Borbely Laszlo şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 253. Sunt absenţi 91, din care participă la alte acţiuni parlamentare 12.

Cvorumul legal pentru votul final: 173 deputaţi.

Intrăm în ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2003 privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor.

Potrivit art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Vă rugăm să faceţi propunerile pentru timpii de dezbatere.

Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Fiind un proiect de lege cu câteva articole, vă propunem un timp de discuţie de zece minute şi luări de poziţie nu mai lungi de un minut.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Titlul ordonanţei.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Sunt obiecţii? Da. Poftiţi.

Domnul deputat Barbu.

 
 

Domnul Gheorghe Barbu:

Art.1 propune majorarea cu 100% a punctajului pensionarilor.

Vreau să amintesc colegilor că în 31 martie, anul acesta, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a depus un proiect în care am prevăzut o altă formulă de majorare a pensiilor agricultorilor. În accepţiunea noastră, pensia medie a agricultorilor trebuia să fie de un milion de lei, ţinând seama şi de valoarea venitului minim garantat care este acordat cetăţenilor care nu au prestat activităţi şi care nu au venituri.

Făcând o comparaţie între ceea ce statul oferă acestor categorii de cetăţeni şi pensionarii din agricultură care au muncit o viaţă în agricultură, am considerat necesar că ea trebuie să fie, cel puţin pe medie, cu ceva mai mare. Drept urmare, am propus modificarea art.1 alin.1: în loc de sintagma "se majorează cu 100%" să fie "se majorează cu 175%".

Şi tot la art.1 mai am o propunere, un amendament.

Sumele propuse prin proiectul de lege prezentat pentru această majorare sunt estimate la aproximativ 6000 de miliarde, fără să se precizeze nici în nota de fundamentare şi nici de unde provin aceste sume.

 
 

Domnul Aurel Gubandru (din bancă):

Precizaţi dumneavoastră de unde provin până la un milion.

 
 

Domnul Gheorghe Barbu:

Dacă doriţi, voi preciza.

Până una-alta, noi am propus însă ca această diferenţă între punctajul actual sau care va fi la 31 decembrie şi cel care se acordă prin majorare să fie suportată din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru a nu afecta bugetul asigurărilor sociale, care se află de mulţi ani într-un deficit major.

Acestea sunt cele două propuneri pe care vă rog să le supuneţi votului la art.1.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Altcineva?

Doamna Apostolescu.

 
 

Doamna Maria Apostolescu (din sală):

Eu am vrut să fac doar o remarcă pe marginea acestei ordonanţe.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

 
 

Doamna Maria Apostolescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este cunoscută situaţia grea a pensionarilor din ţara noastră, majoritatea trăind la limita de subzistenţă. Nici pensionarii agricoli nu o duc mai bine, cuantumul pensiei lor situându-se între 200 de mii şi 500 de mii.

Prevederile acestei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.67 din 2003, încearcă să îndulcească viaţa amară a celor peste 1600000 de pensionari. Poate va reuşi, aşa cum poate se reuşeşte să se îndulcească un ocean când se adaugă un kilogram de zahăr.

Este bine şi aşa, poate este un început, dar situaţia grea a pensionarilor agricoli se cunoştea şi în urmă cu şase luni, în februarie 2003, când ni s-a respins o iniţiativă legislativă, iniţiativa nr.454 din 2002, privitoare la creşterea cuantumului pensiilor pensionarilor agricoli în raport cu venitul minim garantat, potrivit Legii nr.416/2001.

Această propunere legislativă, bineînţeles, ni s-a respins pe motivul sigur că era de la opoziţie, respectiv de la PRM, dar motivul declarat a fost că nu sunt bani. Bun, nu sunt bani! După jumătate de an, sunt bani! De unde? Din seceta care pârjoleşte ţara sau din numeroasele disponibilizări care se fac în atâtea întreprinderi?

Efortul financiar apreciat de Guvern pentru implementarea acestei ordonanţe este de circa 6000 de miliarde. Poate este mult, poate este puţin, dar eu consider că este binevenită, este un început, repet, şi voi vota pentru această iniţiativă pentru că este o mână întinsă oamenilor, celor mai necăjiţi, dar consider că ea a venit târziu şi poate nu acoperă nici inflaţia care s-a tot derulat de când trebuia să li se mărească, şi consider că şi această ordonanţă se înscrie, ca multe altele, în categoria celor cu propagandă şi iz electoral.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna Paula Ivănescu, după care doamna Smaranda Dobrescu.

Vă reamintesc că suntem totuşi în procedură de urgenţă.

 
 

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Sigur că orice cuvânt spus în plus poate să însemne un argument, şi eu aş dori să fiţi puţin receptivi la ceea ce voi spune eu referitor la situaţia celor care au lucrat în cooperativele agricole de producţie înainte de '89, deci în domeniul agricol, şi care nu au deloc o situaţie de invidiat.

Acum, probabil că ştiţi, iar dacă nu ştiţi vă spun că, în cursul lunii martie, anul acesta, din mediul rural am strâns peste 1800000 de semnături de la cei care aveau o situaţie precară, care nu îşi puteau duce zilele decât de azi pe mâine, care erau nu numai în pragul sărăciei, dar şi cu maladii obţinute din cauza domeniului în care au lucrat, şi aceste semnături ne-au convins pe noi că trebuie făcut ceva repede pentru ca într-un fel să restabilim o echitate pentru aceşti oameni care trăiesc în condiţii de neinvidiat în mediul rural.

De aceea, după cum v-a spus şi colegul meu, am introdus un proiect de lege, şi cred că dacă astăzi Guvernul României şi Parlamentul discută despre situaţia celor pensionaţi din domeniul agriculturii este un lucru foarte bun. Dar, dacă tot facem un lucru, haideţi să îl facem până la capăt ca lumea.

Efortul financiar pe care trebuie să îl facă bugetul asigurărilor sociale, de circa 6000 de miliarde, pentru creşterea preconizată de ordonanţa de Guvern tot nu există. Chiar dacă ni se va spune că vor creşte veniturile la bugetul asigurărilor sociale, trebuie să fim serioşi şi să nu credem acest lucru. Dacă din nou facem un buget al asigurărilor sociale cu deficit înseamnă că vom lăsa alte categorii de pensionari din sistemul public să aştepte cuvenita recalculare şi recorelare a pensiilor pentru nu ştiu câţi ani încolo.

Deci, dacă tot facem acest efort acum, cu toate că nu ştim de unde sunt banii, ei vin de undeva, şi va vedea Guvernul de unde, haideţi să mărim aceste pensii în aşa fel încât pensionarii proveniţi din sistemul lucrului în agricultură să aibă o pensie medie de circa 1000000. Nu este mare lucru. Este destul de puţin pentru viaţa din ziua de astăzi. Dar, dacă facem un efort, haideţi să îl facem ca lumea.

Eu vă voi ruga să votaţi amendamentul propus de mine şi de colegul meu Barbu, în aşa fel încât să rezolvăm cel puţin pentru câţiva ani o problemă, urmând ca de la anul să dăm atenţie celorlalte categorii de pensionari, nu de alta, dar va fi foarte greu să ajungem la un trai decent, dar măcar să le fie un pic mai bine.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Guvernul poate ne spune ceva despre ordonanţă.

 
 

Domnul Ion Giurescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că un lucru bun este că toţi cei din sală, indiferent că sunt de la Putere sau de la Opoziţie, susţin ideea necesităţii apariţiei acestei ordonanţe. Problema este a sumei. Unul dintre antevorbitori spunea că nu ştie de unde se ia suma, dar să se ia ceva mai mare. În momentul de faţă atât se poate lua.

Efortul bugetar este în jur de 7000 de miliarde, iar cu propunerea colegilor de la PD ar mai creşte deficitul cu încă 9000 de miliarde, deci efortul ar fi mai mult decât dublu.

Dacă ar fi bani la ora aceasta, cred că nu am avea nimic împotrivă să ajungem până la 1000000 dacă vreţi.

Deci, noi nu putem pentru anul 2004 să avem decât această creştere.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, vă rog.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Comisia a respins aceste amendamente având în vedere următoarele:

Dublarea pensiei pentru 2004 era un punct al programului de guvernare, care va fi îndeplinit indiferent dacă pentru acest lucru statul sau bugetul de stat va acorda o subvenţie bugetului asigurărilor sociale de stat.

Aceşti 6000 de miliarde sunt prevăzuţi şi vor apărea în structura bugetului asigurărilor sociale de stat fie dacă s-au identificat noi venituri, noi contribuabili sau o mărire a salariului suficientă, fie, cum este mai probabil, sub forma unei subvenţii. Deci, banii există. Dar, dacă ne punem întrebarea că nu ar exista aceşti bani, de ce ar exista de două ori mai mulţi bani pentru mărirea de 175%? Şi de ce să nu fie 200% sau 300% această mărire? În fond, generozitatea noastră poate să nu aibă nici un fel de limite. Dar, dacă noi facem un efort nu de a dubla, ci de a tripla, înseamnă că în acelaşi timp va trebui să retragem subvenţia în agricultură pe hectar. Or nu ştiu dacă această gândire - ca toate subvenţiile statului să se ducă în consum şi nimic pentru dezvoltare şi pentru producţie - este cea mai potrivită. Trebuie să fie o gândire foarte bună, şi acest lucru s-a întâmplat în momentul de faţă prin hotărârea de structurare a bugetului de stat pe anul 2004.

Astfel, în afară de faptul că acest lucru nu este posibil financiar, propunerea colegilor de la Partidul Democrat, care încă nu a fost discutată în comisie, dar care va fi discutată probabil cu o propunere asemănătoare venită tot din partea opoziţiei, nu este o propunere tehnică corectă, urmându-şi cursul ei.

În privinţa amendamentului ridicat de domnul deputat Popescu de la PRM, care a constituit şi subiectul unei propuneri legislative din luna martie, şi anume ca pensia minimă a agricultorilor să fie la nivelul minim garantat, este o abordare incorectă şi nu a fost respinsă de comisie din cauză că provenea de la opoziţie, ci din cauza faptului că venitul minim garantat este un sprijin asistenţial de tip asistenţă socială, ajutor social, şi nu este o indemnizaţie urmare unei contribuţii. Pensia agricultorilor, atât cât s-a contribuit, reprezintă rezultatul unei contribuţii, deci a unei asigurări a celui care a lucrat în cooperativă. Nu putem amesteca prestaţiile de asigurări cu cele de asistenţă socială.

Mai mult, nimeni nu îi opreşte pe agricultorii care în momentul de faţă au un venit total pe familie inferior celui garantat prin Legea nr.416 privind venitul minim garantat pe familie să se califice la acest ajutor şi, în completarea pensiei lui pe care o are, să primească acest ajutor. Deci, abordarea a fost incorectă şi nimic altceva.

Comisia vă propune să adoptaţi forma din ordonanţa de urgenţă a Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Vă rog, domnule preşedinte...

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Moiş, s-a cam epuizat demult timpul pe care l-am votat. Este procedură de urgenţă.

 
 

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

În numele grupului, doresc să spun două fraze.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun. Poftiţi.

(Vociferări din partea domnului deputat Ioan Bivolaru.)

 
 

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule coleg,

Voiam să vă spun că grupul nostru susţine acest proiect de ordonanţă. Dar, dacă nu vă place, asta este o altă problemă.

Doresc să subliniez două lucruri.

Primul: această ordonanţă are un manifest caracter propagandistic. Se apropie alegerile, sunt atâtea probleme în ţară, şi Guvernul încearcă prin această ordonanţă să-şi mai spele puţin blazonul care este destul de pătat şi destul de murdar.

Nu s-a acceptat proiectul de lege iniţiat de către colegii noştri din grupul parlamentar, care era mult mai bun, pentru că nu se agreează o astfel de procedură - să se reglementeze o problemă delicată printr-un proiect de lege iniţiat de către opoziţie.

Trecem peste aceste orgolii şi vom vota ordonanţa de urgenţă pentru că noi punem mai presus de toate interesul acestor amărâţi cărora li se mai dă o picătură de supravieţuire.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum, dacă le-am da numai afişe, am zice că facem propagandă. Dar le dăm şi nişte bani în mod concret.

Vă mulţumesc.

Supun votului amendamentul domnului deputat Barbu şi al doamnei Ivănescu.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 35 de voturi pentru. Insuficient pentru adoptare.

Art.1 în forma din ordonanţă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Un vot contra.

Abţineri? 8 abţineri.

Art.2. Obiecţii?

Vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Barbu:

La art.2 propunem eliminarea formulării "şi nu se beneficiază de alte categorii de pensii stabilite în sistemul asigurărilor sociale de stat".

În principiu, proiectul de lege acordă majorarea pensiilor la aproximativ un milion de cetăţeni, din cei 1600000.

Nu înţelegem care este echitatea între cei care primesc şi cei care nu primesc această majorare, ţinând seama de faptul că, de regulă, cei care au pensii şi din agricultură şi dintr-un alt sistem, din sistemul de stat, au prestat două activităţi - au muncit la instituţia, la societatea comercială sau la întreprinderea unde au fost angajaţi şi au prestat în mod deosebit, la cooperatori, şi norme de muncă în CAP-uri şi şi-au îndeplinit, din acest punct de vedere, partea de cotizare şi de activitate pe care trebuiau să o depună.

Nu credem că acest lucru este corect şi este normal şi, în acest mod, de fapt această majorare se transformă într-un gen de asistenţă sau, dacă vreţi, de protecţie socială pentru un anumit număr de pensionari în defavoarea altora, pe care îi nedreptăţeşte, introducând din nou în sistem categorii diferite de tratament din punct de vedere al legislaţiei.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Mardari.

 
 

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu aş merge mai departe faţă de antevorbitorul meu, şi aş spune că art.2 ar trebui eliminat în întregime.

Conform acestui articol, persoanele care au lucrat şi la întreprinderi de stat, nu numai în cooperativele agricole de producţie, nu beneficiază de majorare pentru activitatea desfăşurată în agricultură. Dacă ţăranul cooperator, la apropierea sorocului pentru obţinerea pensiei, a lucrat trei sau cinci ani în sistemul de stat pentru a obţine nişte bani în urma pensionării, ar însemna ca acum să nu mai beneficieze de majorare dacă 20 de ani a desfăşurat activitate în cooperativa agricolă de producţie.

De asemenea, dacă observaţi, potrivit alin.2, văduvele nu beneficiază de majorarea pensiei pentru activitatea desfăşurată de soţul decedat. Consider că este discriminare de neînţeles. Din această cauză, ar trebui ca art.2 să fie eliminat în întregime.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu vom putea lua în considerare această propunere pentru că nu aţi formulat-o şi nu figurează la "Amendamente respinse".

Supun votului dumneavoastră amendamentul propus de domnul Barbu şi doamna Paula Ivănescu, de eliminare a acelui alineat.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 32. Insuficient pentru adoptare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Art.2.

Voturi contra? 2 voturi contra.

Abţineri? 28.

Adoptat.

Art.3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Supun la vot în integralitate textul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri?

Adoptat în unanimitate, în conformitate cu prevederile regulamentare.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul de procedură penală.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul de procedură penală.

De asemenea, suntem în procedură de urgenţă.

Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Domnul profesor Neagu.

 

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Propun zece minute timp de dezbatere şi două minute pentru fiecare luare de cuvânt.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei.

Sunt obiecţii?

Poftiţi, domnule Boc.

 
 

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi încerca, într-un timp foarte scurt, domnule preşedinte, aici, la titlul ordonanţei, să expun câteva aspecte legate de această ordonanţă de urgenţă. După cum ştiţi, ea a produs multiple dezbateri pe parcursul verii, fiind un subiect atractiv pentru presă şi pentru toată lumea.

Care este baza de pornire a acestei ordonanţe? Parlamentul României a modificat Codul de procedură penală în luna iunie, iar acea modificare a vizat inclusiv articolele care astăzi fac obiectul dezbaterii noastre.

Vreau să menţionez faptul că modificarea Codului de procedură penală s-a făcut atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, în prezenţa iniţiatorului, adică a ministrului justiţiei, şi toate modificările au avut acceptul ministrului justiţiei prezent sau reprezentat la lucrările Comisiei juridice. În Comisia de mediere, aceleaşi lucruri au fost reiterate în prezenţa iniţiatorului, după care textul a intrat în vigoare. Nu au existat dispute în acel moment în comisii sau în comisia de mediere cu privire la acel text.

După intrarea în vigoare, datorită faptului că două instanţe din Bucureşti şi Timişoara au interpretat acel text şi au favorizat, s-a spus, eliberarea din închisoare a unui număr de infractori, s-a considerat că vinovat este un text din Codul de procedură penală - 160 lit. c).

După părerea noastră, şi mă refer aici la Grupul parlamentar al Partidului Democrat, apreciem că modificarea făcută astăzi prin ordonanţa de urgenţă reprezintă un pas înapoi, un regres faţă de textul iniţial, şi, când spun acestea, mă bazez pe următoarele argumente: 1) interpretarea acelui text a fost făcută doar de două instanţe, în sensul eliberării infractorilor din România, în timp ce toate celelalte instanţe au aplicat cu bună-credinţă textul şi acolo unde s-a impus măsura prelungirii arestării în faza de judecată s-a luat această măsură, iar acolo unde nu mai existau probe, indicii, temeiuri noi care să justifice arestarea, evident că persoanele au fost puse în libertate.

De ce reprezintă un pas înapoi decizia noastră de astăzi: în primul rând, decizia a fost luată la cald, fără să se analizeze în profunzime impactul modificării; în al doilea rând, dacă se dorea să se dea o interpretare, se putea face foarte bine pe calea unui recurs în interesul legii, şi nu cu modificarea textului de lege, care reprezintă un pas înapoi. Încă un argument pentru faptul că reprezintă un pas înapoi: practic, dacă am fi acceptat textul din Codul de procedură penală cu care, repet, toţi am fost de acord, indiferent că suntem de la putere sau din opoziţie, ar fi însemnat să punem capăt definitiv practicii abuzive prin care prima dată arestăm şi după aceea căutăm probe. Am fi realizat un pas înainte în materia protecţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în sensul că nimeni nu mai era şi nu mai putea fi menţinut în arest fără ca asupra lui să existe indicii şi probe temeinice de vinovăţie.

S-a spus în textul Codului pe care noi l-am adoptat că numai dacă apar temeiuri noi, arestarea poate fi menţinută în timpul judecăţii. Ce însemna asta? Că, dacă temeiurile care stau la baza arestării au fost avute în vedere, trebuie să se judece pe acele temeiuri. Imediat, dacă apar temeiuri noi, se justifică prelungirea arestării. Dar prin temeiuri noi înţelegem, de exemplu, şi necesitatea unei expertize sau a unei confruntări de martori. Deci, judecătorul avea temei pentru a menţine măsura arestării. Iar dacă coroborăm cu alte articole din Codul de procedură penală, care vorbesc despre rolul activ al instanţei de judecată şi al judecătorului, evident că nimeni nu putea pune în libertate o persoană care reprezenta un pericol social grav pentru societate.

În încheiere, noi considerăm că, astăzi, facem un pas înapoi, că girăm încă o dată sau legitimăm în continuare acea practică de a menţine în continuare în arest persoane care au fost arestate pe temeiuri şubrede, iar dacă acest temei a fost şubred, el este menţinut în continuare până când se vor plictisi judecătorii să tot dea mandate din 30 în 30 de zile sau până când un judecător va avea disponibilitatea să se aplece cu atenţie la acele temeiuri care au stat la baza măsurii iniţiale cu privire la arestare.

Iată toate considerentele pentru care am apreciat că această decizie a fost luată la cald, că ea nu trebuia făcută pe calea unei modificări legislative, ci pe calea unui recurs în interesul legii, dacă se dorea a se face unele precizări suplimentare pentru acele instanţe care au interpretat greşit şi va trebui probabil să mai treacă un interval de timp până când vom ajunge la concluzia că acest text este benefic pentru politica penală din România.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Bolcaş.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mult mai scurt să înfăţişez punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Este vorba de un text de lege care, prin aplicarea sa practică, a făcut foarte mult rău şi acest lucru nu putem să-l contestăm, iar răul nu putem să-l reparăm decât spunând adevărul şi asumându-ne responsabilităţile. Şi, din acest punct de vedere, prima responsabilitate ne revine nouă, tuturor parlamentarilor care am acceptat acest amendament la textul de lege, independent dacă am făcut-o din nebăgare de seamă sau din alte considerente.

Mă alătur acestei responsabilităţi care apasă mai greu pe umerii mei, în calitatea mea de jurist practicant. A doua responsabilitate revine Comisiei juridice care, analizând acest proiect de lege, a acceptat cu uşurinţă, ca să folosesc un termen al culpei penale, amendamentul, fără să anvizajeze consecinţele sale. Şi în această calitate de membru al Comisiei juridice, îmi revine greaua responsabilitate pe care mi-o asum în faţa domniilor voastre. În al treilea rând, responsabilitatea revine iniţiatorilor: domnii deputaţi Valeriu Stoica, Cornel Ştirbeţ şi Emil Boc. Iniţiatorii, iarăşi ca să mă refer la termenii penali ai culpei, trebuiau să anvizajeze consecinţele, dar au sperat cu uşurinţă că acestea nu se vor produce.

În ceea ce-l priveşte pe domnul Boc, care s-a şi referit la situaţia interpretabilă a textului şi din păcate interpretabilă pentru instanţe numai într-un anume sens. Domnia sa a avut un cuvânt care mi-a trezit o anume nostalgie. În anii '58 -'59, am avut un coleg de facultate care a promovat toate examenele rostind numai din citatele Dreptului sovietic al lui Vâşinski. Domnul Boc face acest lucru în faţa domniilor voastre citând numai Consiliul Europei şi legislaţia europeană pe care nu a asimilat-o.

În ceea ce priveşte pe ceilalţi doi iniţiatori nu este momentul să fiu prezumţios, dar este bine să se ştie că şi asupra lor planează o gravă responsabilitate, mai ales în raport de dubiile care planează asupra activităţii legislative a domnului fost ministru Valeriu Stoica, care a reuşit rapid să abroge şi bancruta frauduloasă pentru o perioadă de timp.

O altă responsabilitate revine iniţiatorului, care a tăcut şi nu s-a bătut pentru textul său de lege. Avem stenogramele şi nu avem nici un fel de obiecţie din partea Ministerului Justiţiei şi asta este rău şi o spun public. Şi, în acest context al responsabilităţilor, care sper că înlătură şi toate prezumţiozităţile care s-au făcut public, în raport de acest text de lege greşit, fundamental greşit, tocmai pentru că este foarte interpretabil, vreau ca toate acestea să dispară printr-un singur cuvânt: al asumării demne a responsabilităţii noastre. Suntem parlamentari, reparăm ce am greşit şi acest text reparatoriu, chiar dacă este printr-o ordonanţă de urgenţă, era un text care se impunea, poate pentru prima dată, cu cea mai mare urgenţă.

Vom vota pentru adoptarea textului.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul PRM)

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum nu ştiu dacă trebuie să privim lucrurile în termenii vinovăţiei penale, când vorbim de Parlament, dar probabil că a fost o viziune prea optimistă privind rolul activ al instanţelor. Şi poate ar trebui...

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îi cer iertare domnului preşedinte, are perfectă dreptate şi nu aş vrea să fiu greşit înţeles. Eu am subliniat, cu oarecare maliţiozitate, că folosesc aceste noţiuni care derivă din Penal, dar nu le aplic în faţa Parlamentului. Îndreptarea domniei sale este binevenită şi, evident, îmi cer scuzele de rigoare.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Bădoiu.

 
 

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Susţin întru totul iniţiativa Guvernului de a modifica, mai bine spus de a completa prevederile art.155, alin.1 şi respectiv 160c din Codul de procedură penală recent adoptat, deoarece trebuie să recunoaştem că, din grabă, din neatenţie, atunci când am dezbătut proiectul de lege, în prezenţa iniţiatorului, în frunte cu ministrul de justiţie, ne-am lăsat atraşi de un principiu foarte generos care, de fapt şi la urma urmei, va trebui să-şi găsească aplicarea şi în legislaţia românească. De ce spun că subscriu la acest proiect de modificare a Codului de procedură penală, pentru că, practic, se evită situaţiile în care infractori periculoşi, deşi se fac vinovaţi de astfel de fapte, în contextul actual, pot fi puşi în libertate. De aceea nu sunt de acord, în parte, cu ce a spus domnul Emil Boc, în sensul că instanţele care au fost chemate să aplice legea imediat după adoptarea noului Cod de procedură penală nu au făcut nimic altceva decât s-o aplice în spiritul şi litera ei.

Ca atare, vă rog să fiţi de acord cu raportul Comisiei juridice şi să votaţi cu toţii modificările propuse.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Da, poftiţi, domnule Boc.

 
 

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Dânsul vine în replică!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dânsul este în replică.

Da, poftiţi.

 
 

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Un foarte scurt drept la replică. Vreau doar să menţionez că sunt onorat de faptul că invoc practica şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, o voi face în continuare, cred în această practică, cred că ea reprezintă viitorul şi nu cred în trecut, în invocarea în continuare a unor citate din Vâşinski sau din alţi iluştri mentori ai unui sistem de care ne-am despărţit.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, doamna Jipa şi domnul Olteanu.

Mai există alte luări de cuvânt? Nu. Deci închidem lista aici.

 
 

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Stimaţi colegi,

Pur şi simplu rămân uluită. În loc să ne facem o culpă din ceea ce a reuşit să treacă prin această Comisie juridică, care îndeobşte ştiţi că dă avize şi pentru celelalte comisii, în mare parte, vă spun rămân uluită că aceleaşi persoane care au greşit o dată şi care ar fi trebuit să vină în faţa dumneavoastră, pentru că au greşit aici, au greşit vizavi de instanţe, vizavi de judecătorii care nu aveau nici o vină şi care, dat fiind text de procedură penală, deci Cod de procedură penală, erau puşi în situaţia de a interpreta ad litteram. Deci aceşti oameni au devenit culpabili datorită nouă. Eu, personal, mă simt culpabilă că fac parte din această comisie şi sunt vicepreşedintă a acestei comisii. Pe viitor, nu-mi doresc să mi se mai întâmple un asemenea lucru sub nici o formă, dar ca să vii astăzi aici, după ce toată lumea a încercat să îndrepte această greşeală, să vii aici şi să comentezi, în continuare, că este un lucru deosebit, domnule coleg Boc, pe care l-aţi făcut dumneavoastră şi-l susţineţi în continuare! Este ruşinos, credeţi-mă, chiar dacă nu aţi absolvit Facultatea de drept de foarte mulţi ani şi nu aveţi o zi de practică, domnule Boc, mie îmi este jenă, mie îmi este jenă pentru dumneavoastră, îmi sunteţi coleg, dar să ştiţi că nu sunteţi nici măcar ca pe vremea cealaltă, să fiţi multilateral dezvoltat. Bateţi dumneavoastră nişte felii de Drept, un număr de ani şi după aceea veniţi aici să ne daţi lecţii!

Este regretabil pentru noi, pentru care au trecut nişte ani peste noi şi care, din nebăgare de seamă, să zicem, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar astăzi, în nici un caz, nu mai puteţi susţine asemenea lucruri. Deci noi ne aflăm azi, aici, ca să îndreptăm greşelile care s-au făcut prin amendamentul dumneavoastră, al domnului Ştirbeţ şi al domnului Stoica. Şi vă promit, de azi înainte, că voi fi foarte atentă şi voi cenzura orice amendament pe care-l veţi face. Nu vă acuz de rea atenţie, ci pentru că văd că, şi acum, dumneavoastră susţineţi că drepturile omului sunt deasupra unor lucruri care trebuie să se întâmple normal în ţara asta, în instanţele noastre.

Iar în ceea ce priveşte recursul în interesul legii, ţin să vă spun că nu am văzut, de foarte mulţi ani, vreun recurs în interesul legii care să poată să aducă vreo schimbare sau să creeze o practică unitară. Şi gândiţi-vă mai departe: practica unitară va fi creată de cine, va fi creată de o instituţie nouă juridică care se va înfiinţa şi cu care dumneavoastră doriţi, prin modificările la Constituţie, s-o aduceţi în prim plan. Deci acolo se va crea o practică unitară pentru această ţară, iar a-i acuza pe judecători că în ziua de 1 iulie nu au ştiut ce să facă, s-au aflat în faţa unei situaţii fără precedent este inadmisibil, pentru că au fost disperaţi. Fiecare a făcut ceea ce a crezut de cuviinţă, chiar dacă nu au aplicat, unii dintre ei, legea în litera şi în spiritul ei, să ştiţi că au căutat formule pentru a nu pune în libertate criminali deosebit de periculoşi sau marii traficanţi de droguri, stimate coleg. Dacă dumneavoastră, între drepturile omului şi drepturile acestor personaje, puneţi semnul egal, înseamnă că este foarte grav. Niciodată nu veţi gândi ca un jurist adevărat.

În speranţa că ceilalţi colegi m-au înţeles şi vor vota această ordonanţă de urgenţă care era absolut indispensabilă pentru a regla greşelile pe care le-am făcut noi, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, în această vară, eu vă rog să votaţi ordonanţa care va aduce lucrurile pe făgaşul normal. De fapt ele şi-au intrat pe făgaşul normal, prin însuşi faptul că această ordonanţă a fost publicată în "Monitorul Oficial".

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Olteanu.

 
 

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Iată că suntem în situaţia în care, practic, toţi deputaţii suntem de acord că este o situaţie de urgenţă care motivează adoptarea unui asemenea text pe această cale şi că suntem, în principiu, de acord cu textul propus de Guvern.

Pe de altă parte, aş spune că, de principiu, toţi par să aibă dreptate, mai mult sau mai puţin, în raport de ceea ce s-a întâmplat, de cum a fost posibil. Fără îndoială, sunt de acord cu antevorbitorii mei care au spus că este cazul să ne asumăm răspunderea, şi eu mi-o asum, chiar dacă nu am fost prezent, fiind absent motivat, la lucrările cu prilejul cărora s-a adoptat un asemenea articol. Problema însă rămâne, mi se pare mie, şi aceea este a structurii, a reformei structurii şi competenţei comisiilor parlamentare.

Comisia juridică şi alte 4 comisii fac, practic, o muncă disproporţionată, în raport de alte comisii. Sunt comisii, 4 la număr, care au prea puţin, în raport de ceea ce s-ar putea cere de la acele comisii şi în raport de ceea ce s-ar putea identifica într-o reformă reală a Parlamentului, pentru că nu avem, mi se pare mie, legitimitate suficientă să vorbim de reforma justiţiei, reforma administraţiei ş.a.m.d., câtă vreme nu facem reforma Parlamentului, adică propria noastră reformă. Nu poţi face mult, repede şi bine.

Prin urmare, Comisia juridică, această comisie pe la care, practic, într-un fel sau altul, trec aproape toate iniţiativele legislative, nu putea sau nu poate să evite, uneori, erorile, aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz.

Fără îndoială, nu doresc să mă refer la calificările excesive care au apărut în presă în legătură cu această chestiune, deşi aceste calificări pe care le-am numit excesive sunt, fără îndoială, nedrepte şi acesta cred că este subiectul unei alte dezbateri.

În legătură cu textul propus astăzi de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, eu cred că acest text este bun, el trebuie adoptat în raport de faptul că şi chiar în situaţia în care un text este interpretabil, chiar dacă a fost interpretat, este interpretabil pentru o anumită parte, pentru o anumită minoritate, să spun aşa, a judecătorilor, având în vedere faptul că celelalte instanţe au apreciat corect, eu cred că este de datoria noastră, şi aici mă alătur întru totul domnului Bolcaş, este de datoria noastră să urmărim în permanenţă ca legile specifice unui stat de drept, pe care le adoptăm să fie cunoscute de către destinatarii acestora, să fie corect aplicate de către autorităţile competente şi, fără îndoială, riguros controlate de către judecători.

Aş încheia spunând că judecătorii care au pus în libertate acei inculpaţi, în baza interpretării excesive, aş spune, a textului adoptat de Comisia juridică, nu au ţinut seama de un raţionament fundamental care trebuie să urmărească orice, să stea la baza oricărui raţionament al judecătorului şi care este acela privind punerea în balanţă a interesului public, pe de o parte şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pe de altă parte. Dacă s-ar fi raţionat în acest sens, s-ar fi evitat eroarea de a fi puşi în libertate oameni care nu aveau dreptul să spere a fi puşi în libertate în baza unui asemenea text.

Aceasta ridică însă o altă problemă: la capacitatea justiţiei de a se adapta la rigorile, exigenţele Dreptului European şi de utiliza raţionamentele specifice Curţii Europene a Drepturilor Omului. Şi aici mă disociez evident de antevorbitoarea mea, spunând foarte clar că este de datoria noastră să urmărim aceste raţionamente pe care le cerem judecătorilor, în sensul raţionamentelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru că, şi în legislaţie, avem fără îndoială obligaţia de a viza o armonizare, nu pentru că aşa se cere la Bruxelles sau la Strasbourg, ci pentru că reprezintă convingerea noastră şi mai ales convingerea cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Sunt valori care sunt ale noastre şi, din această perspectivă, credem că putem nu doar să ni le asumăm declarativ, ci şi efectiv în practică, atât în ceea ce priveşte acest aspect, în încheiere, spun că este de datoria noastră să urmărim, noi înşine, acele valori, acele exigenţe pe care le impunem altora.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

A, dumneavoastră? Votasem că nu se mai vorbeşte. Acum pot să dau cuvântul doar la drept la replică şi la procedură.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală):

Procedură.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă e vorba de procedură, poftiţi.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O colegă antevorbitoare a făcut afirmaţia că de vină pentru forma în care a fost adoptat un proiect de lege ar fi iniţiatorii. Vă spun că sunt de vină toţi cei care au fost în sală, în momentul în care s-a votat proiectul respectiv şi probabil şi toţi membrii Comisiei juridice, mult mai mulţi decât cei trei iniţiatori care au analizat şi, la momentul respectiv, au considerat că aşa este bine să aprobe acel text. Deci genul acesta de incriminări cred că, pe lângă faptul că sunt necolegiale, incorecte şi politicianiste, nu fac bine relaţiilor din acest Parlament.

Este o vină colectivă şi această vină colectivă trebuie să şi-o asume fiecare dintre cei care au ridicat mâna, la un moment dat, pentru a vota într-un fel sau în altul un text de lege.

Vă rog foarte mult să nu mai folosiţi acest gen de, hai să spun, dezbateri demagogice de la acest microfon.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu a fost chiar o problemă de procedură, dar...

Domnul deputat Boc.

 
 

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

În legătură cu unele acuzaţii care s-au adus aici, nu o să le mai rostesc numele acelora care au făcut acuzaţii, pentru a nu mai avea drept la replică, pentru a nu prelungi şi a nu transforma Parlamentul în altceva decât este.

Este păcat că această tribună a devenit un loc pentru refulări individuale, pentru refulare şi pentru exprimarea unor frustrări care se văd de la distanţă. Este păcat că, peste unii, anii au trecut degeaba şi nu şi-au pus amprenta modificărilor prezentului. Este păcat că unii au rămas încremeniţi în proiect, parafrazându-l pe Liiceanu, şi nu au capacitatea de a înţelege, în secolul XXI, că drepturile omului reprezintă o adevărată religie şi că soluţia, în secolul XXI, nu o reprezintă împuşcările pe stadioane, ci, dimpotrivă, transformarea drepturilor omului într-o adevărată religie. Este păcat că acest lucru nu se înţelege. Şi voi încheia spunând că textul care era în Codul de procedură penală era un text care ar fi pus capăt definitiv practicii abuzive, de inspiraţie stalinistă, vâşinistă invocată de unii colegi aici, prin care prima dată arestezi şi după aceea cauţi probe.

Prin menţinerea textului în vigoare actual, prin modificarea ordonanţei, lăsăm această portiţă deschisă abuzului, ca oameni nevinovaţi, fără probe de vinovăţie asupra lor, să rămână în arest luni şi luni de zile, fără să fie obligat judecătorul să analizeze dacă există temeiuri noi care să menţină. Dacă nu mai există temeiuri noi, să-l judece, să-l pună în libertate sau să-l condamne. Asta era esenţa mişcării. Dacă nu mai sunt probe, judeci pe probele care sunt şi fie îl pui în libertate, fie îl trimiţi în închisoare, dar, dacă nu mai sunt temeiuri noi, atunci evident că se impunea, prin celeritate, judecarea persoanei în cauză şi o sentinţă judecătorească care după aceea putea fi utilizată în căile de atac.

Rămân la concluzia că ne-am grăbit, că doar situaţia din iulie, când nici Parlamentul nu era în sesiune, nu s-au putut oferi unele dezbateri pe marginea acestui subiect, ne-a determinat să reacţionăm pripit, pentru că textul, repet, era unul care, în viitor, ar fi produs multiple consecinţe pozitive.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum nu pot să nu fac o observaţie. Şi noi, care nu am fost arestaţi, avem nişte drepturi, nu numai cei care sunt arestaţi au drepturi. Şi drepturile noastre, ca oameni, trebuie respectate.

Deci considerăm aceste dezbateri încheiate aici şi continuăm.

Art. I. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Art. II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă mulţumesc.

Textul, în ansamblul său.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? 9 abţineri.

Cu 9 abţineri, acest text a fost adoptat, în condiţii regulamentare.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. (restituit comisiei)

Stimaţi colegi,

Camera Deputaţilor a fost sesizată, la data de 26 august 2003, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2003 privind modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Prin această ordonanţă, a fost abrogată Ordonanţa Guvernului nr.18/2003.

Pe ultimul punct al ordinii de zi pentru actuala sesiune extraordinară, figurează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2003 pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, aflat în reexaminare potrivit art.145, alin.(1) din Constituţie şi a art.124 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Ordonanţa respectivă a rămas fără obiect întrucât a fost abrogată.

Ca urmare, propunem restituirea la comisie a acestui proiect de lege de pe ordinea de zi, pentru a fi examinat o dată cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2003 şi, când se va întocmi raportul, această situaţie se va încheia.

Un alt lucru asupra căruia vreau ca să insist. După cum ştiţi, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, înainte de vacanţa parlamentară, ca unele comisii să lucreze în timpul verii. Şi în perioada aceasta, când am fost convocaţi în sesiune extraordinară, erau planificate, deci aprobate să lucreze nişte comisii. Eu recomand acelor comisii care doresc să lucreze şi au deja aprobat de Biroul permanent, în program, să lucreze în această perioadă, să-şi desfăşoare activitatea, însă, pentru lucrările în plen, având în vedere că am epuizat ordinea de zi, încheiem aici sesiunea extraordinară şi vă mulţumesc pentru prezenţă.

Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:

De asemenea, mă scuzaţi o secundă să vă fac un anunţ tehnic în plen, înainte de a ridica şedinţa. În conformitate cu prevederea art.17, alin.2 şi 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vă informez că s-au depus la Secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul de procedură penală.

Încă o dată, vă mulţumesc pentru participare şi pentru activitatea desfăşurată în cadrul acestei sesiuni şi ne vom întâlni la 1 septembrie, în sesiunea noastră obişnuită.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,00.