Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.164/2003
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2003
|
Şedinţa a început la ora 9,35. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
||||
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschise lucrările şedinţei în plenul Camerei Deputaţilor de astăzi. Din cei 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 272, 73 sunt absenţi, 19 participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a începe dezbaterea Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, care este prima pe ordinea de zi de astăzi, o să vă prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent, care urmează a fi avizate de comisiile permanente menţionate. 1.Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.17 alin.(1) din Legea nr.507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, adoptat de Senat în şedinţa din data de 4 decembrie 2003. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond,Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2.Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, adoptat de Senat în şedinţa din data de 4 decembrie 2003. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: - în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 3.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală, adoptat de Senat în şedinţa din data de 4 decembrie 2003. Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4.Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, iniţiată de domnul deputat Dorel Bahrin (PSD). Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003. 5.Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, din 1 aprilie 2000, cu modificările ulterioare, iniţiată de un număr de 37 deputaţi, membri ai Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003. 6.Propunerea legislativă pentru completarea art.168 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, iniţiată de domnul deputat Gheorghe Dinu, membru al Grupului parlamentar al PRM. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003. 7.Proiectul de Lege privind ratificarea Convenţiei între România şi Regatul Maroc pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti, la 2 iulie 2003, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul. 8.Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 4 aprilie 2003, aferent împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A., primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul. 9.Proiectul de lege pentru aderarea României la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York, la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul. |
||||||
|
Vă mai supun aprobării dumneavoastră constituirea unor comisii de mediere. |
|
||||
|
La Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului de 2 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 hectare, inclusiv, sunt propuşi deputaţii: Mihai Nicolescu, Victor Neagu, Adrian Ionel, Dan Grigore Rasovan, Ludovic Mardari, Alexandru Pereş, Cătălin Micula. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||||
|
A doua comisie vizează proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2002 de modificare şi completare a Legii minelor nr. 61/1998 şi a Legii petrolului nr. 134/1995. Sunt propuşi deputaţii: Ioan Bivolaru, Aurelia Vasile, Mihail Fâcă, Ioan Miclea, Doru Palade, Radu Berceanu, Marin Anton. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||||
|
Ultima comisie de mediere vizează proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Sunt propuşi deputaţii: Liviu Bara, Ion Florescu, Florin Iordache, Gheorghe Dinu, Eugen Lucian Pleşa, Kovacs Csaba-Tiberiu, Petru Mirciov. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||||
|
Începem dezbaterea proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Vă amintesc, suntem în procedură de urgenţă. Domnule preşedinte Neagu, sau domnule Boc, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propun 15 minute şi 2 minute pentru fiecare luare de cuvânt. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni? Domnul Boc. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Noi înţelegem exigenţele procedurii de urgenţă şi, în consecinţă, la titlu o să facem doar câteva scurte aprecieri generale. Nu negăm şi nu contestăm dreptul Guvernului de a solicita abilitarea pentru a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, este un drept constituţional şi, în consecinţă, nu-l putem contesta. Obiecţiile noastre sunt două: una de formă şi una de fond. Pe fond, practic, prin această lege de abilitare, Guvernul doreşte să completeze, în fapt, nişte reglementări scadente, acele reglementări care, în fapt, trebuiau să treacă prin Parlament şi noi dorim să se înţeleagă foarte bine un lucru. Abilitarea nu este o modalitate alternativă de legiferare, alternativă la procedura legislativă obişnuită. Legile, pe fond, trebuie să parcurgă procedura obişnuită parlamentară. Abilitarea vizează o lună de zile şi nişte domenii care ar trebui să fie foarte bine şi precis delimitate, întrucât controlul parlamentar să fie eficient. Din acest punct de vedere, noi apreciem că, practic, Guvernul ne cere aproape un cec în alb, Guvernul, practic, şi-a propus să legifereze în aproape orice domeniu, şi când spun aceasta mă refer la faptul că a inclus în textul legii şase domenii fundamentale, la care se mai adaugă alte 57 de subdomenii. Practic, Guvernul ne cere ca într-o lună să-i dăm permisiunea, să-i dăm de fapt un cec în alb să legifereze în orice domeniu. Or, esenţa acestei instituţii, a delegării legislative este ca ea să fie punctuală pe domenii concrete, specifice, tocmai pentru a menţine controlul parlamentar asupra Guvernului, pentru a păstra funcţia legislativă la Parlament. Potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi, în consecinţă, acest lucru ar trebui să fie respectat. De asemenea, nu dorim să se repete ceea ce s-a întâmplat în iarna trecută prin abilitare, când iarăşi, printr-o lege din aceasta exhaustivă, s-a dat posibilitate Guvernului să emită în foarte multe domenii şi Guvernul Năstase a reuşit o performanţă demnă de invidiat ... |
||||||
|
Distinse coleg, am văzut că şi dumneavoastră aţi votat timpii de dezbatere. |
||||||
|
30 de secunde, 15, am şi redus... într-o singură zi, în 30 ianuarie 2003 a adoptat 35 de ordonanţe simple într-o singură zi. Deci, noi nu credem că trebuie să mai dăm posibilitate Guvernului de a legifera aşa, la grămadă, fără a parcurge iniţial procedura parlamentară obişnuită, pentru că post factum este greu de îndreptat o eroare. Noi dorim să nu se întâmple erori, printr-o procedură legislativă obişnuită. De aceea, pe parcurs, o să solicităm eliminarea din textul Legii de abilitare a unor domenii pe care nu le considerăm eficiente, fiind imprecis precizate şi vag articulate. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Domnul deputat Bolcaş, din partea Grupului P.R.M. |
||||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Din punctul nostru de vedere, legea care este constituţională suferă de un viciu pe care-l numesc constituţional, şi anume: dacă textul art. 115 din Constituţie vorbeşte despre domenii care nu fac obiectul legilor organice şi în care Guvernul poate fi abilitat să emită ordonanţe, noţiunea constituţională de "domeniu" nu este circumscrisă şi este abuziv folosită în cadrul acestei ordonanţe. De altfel, şi din expunerea colegului Boc a rezultat acest amestec între cele şase, şapte domenii enunţate în expunerea de motive, care sunt capitole ale acestei ordonanţe şi, hai să spunem, subdomeniile care în concepţia domniei sale au fost detaliate în cadrul acestui proiect de lege. Ar trebui - şi aceasta este încercarea noastră de eliminare a unor texte din această lege - să circumscriem mai precis modul în care într-un proiect de lege de abilitare se pot indica acele materii, le-aş spune eu, şi domnul preşedinte al Comisiei juridice, adineauri prezent, cred că o să mă înţeleagă, în care se pot emite ordonanţe. Pentru că ne aflăm în prezenţa - şi cu aceasta închei, pentru a nu intra în substanţa dezbaterilor - ne aflăm în prezenţa unor situaţii cum, de exemplu, este vorba de reglementarea unor măsuri financiar contabile, în care Guvernul poate să emită, practic, ordonanţe în absolut tot ce priveşte raporturile financiar contabile, or aceasta nu se poate, evident, decât prin încălcarea atribuţiilor Parlamentului. De aceea ne pronunţăm împotriva acestei legi. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Domnul ministru Gaspar. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur, obiecţiunile care au fost formulate de cei doi colegi aici sunt obiecţiuni care se repetă de fiecare dată când Parlamentul ia în discuţie proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Vreau să răspund la critica cu privire la faptul că domeniile în care urmează să fie emise ordonanţele nu sunt circumscrise foarte concret. În cazul delegării legislative, constituantul a avut în vedere ca să dea posibilitatea Guvernului ca acele reglementări ordinare să poată să fie adoptate pe calea ordonanţelor simple. Domeniile sunt reglementate în mod concret în Constituţie, în cazul ordonanţelor de urgenţă şi în cazul legilor organice. Or, este cunoscut că Guvernul nu poate să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice. Sigur că pentru "domenii" n-ar fi putut să dea o reglementare detaliată. Ceea ce se propune este esenţa reglementării, urmând ca atunci când ordonanţele sunt aduse în faţa Parlamentului, pentru că am prevăzut această posibilitate în proiectul de lege, ca să nu se adopte acestea fără ca ele, totuşi, să fie supuse controlului parlamentar, iar cu prilejul exercitării controlului parlamentar, când se vor dezbate aceste ordonanţe, se va vedea dacă acestea se înscriu sau nu se înscriu în domeniile care au fost menţionate. |
||||||
|
Mulţumesc. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege, începând cu titlul acesteia. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La pct. 1, preambul, stimaţi colegi? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La pct. I? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct. II dacă sunt obiecţiuni? Doamna Angela Bogea, poftiţi. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La pct. II, la Capitolul "Economie şi finanţe publice" Guvernul a considerat că trebuie să emită ordonanţe, într-un cadru foarte lărgit. De aceea, noi considerăm că pct. I "Măsuri privind restructurarea şi redresarea economico-financiară a unor companii naţionale, societăţi naţionale, regii autonome şi societăţi comerciale" trebuie eliminat, pentru că formularea este prea generală. Nu ştim care sunt acele societăţi comerciale, acele regii autonome, acele companii naţionale, pentru că restructurarea şi redresarea economico-financiară a unei astfel de unităţi nu se poate gândi într-o lună de zile. Deci, noi considerăm că în momentul în care Guvernul şi-a propus ca să emită ordonanţe de urgenţă pe acest domeniu, a avut în vedere care sunt acele unităţi şi considerăm că a făcut acest lucru, adică nu le-a nominalizat, în ideea de a nu fi o transparenţă totală în actele pe care le elaborează. De asemenea, considerăm că se impune eliminarea şi a punctului 3: "Reglementarea unor măsuri financiar-contabile". Acum, astăzi, noi adoptăm Codul fiscal, care la rândul lui modifică zeci de legi de natură financiar-contabilă. Deci, la nici două săptămâni după ce se elaborează un Cod fiscal, Guvernul vine cu propunerea de a emite alte ordonanţe de urgenţă pe acelaşi domeniu, deci tot financiar-contabil. De ce nu s-a gândit Guvernul ca acele acte pentru care vrea să emită ordonanţe de urgenţă, nu le-a modificat prin acest Cod fiscal şi să fie făcute de către Parlament? De asemenea, propune eliminarea şi punctului 5: "Proiectul Codului de procedură fiscală". Considerăm că este o lege... |
||||||
|
Distinsă colegă, aveţi un minut de amendament. Dacă luaţi fiecare punct de aici, o să obţineţi şapte minute. Deci, amendamentul a vizat pct. I. Vă rog să vă încadraţi în minutul pe care l-am votat. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Eu vin aşa de rar la acest microfon, eu nici nu pot să vă spun aşa, într-o frază... |
||||||
|
Nu pot face regulament în funcţie de câte ori aţi venit dumneavoastră aici! |
||||||
|
Eu vă înţeleg, dar vreau să-i conving pe colegii mei că avem dreptate că aceste puncte trebuie eliminate. O să încerc să mă încadrez. Punctul XI. Proiectul Codului de procedură fiscală este o lege prea importantă pentru ca să abilităm Guvernul să o rezolve printr-o ordonanţă. "Reglementări privind anumite contracte de garanţie financiară". Care sunt acele contracte? Nu credem că la momentul actual nu ştie Guvernul care sunt dar, repet, tot din cauza lipsei de transparenţă. "Scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe, elemente active din domeniul unităţilor, precum şi a unor mijloace fixe uzate, fizic sau moral, neautorizate". Poate fi vorba şi despre nişte clădiri care pot fi transferate, scoase, date ştim noi cui! Şi mă opresc. Deci, considerăm că aceste puncte trebuie eliminate din acest capitol. |
||||||
|
Mulţumesc. Domnul deputat Boc. |
||||||
|
Domnule preşedinte, La acelaşi pct. II, pe două considerente: unul, caracterul vag al domeniului precizat, şi doi, interferenţa cu domeniul proprietăţii, solicităm eliminarea următoarelor puncte: 21, care vizează trecerea în domeniul public al statului dintr-o administraţie a regiei, într-o altă administraţie, la Societatea naţională de gaze naturale, pct. 28, acelaşi mecanism, şi caracterul imprecis al unor determinări, cum avem: 25 "perfecţionarea cadrului legislativ", formulă prea vagă, sau 23 - "măsuri pentru privatizarea unor societăţi comerciale din portofoliul APAPS-ului aflate în dificultate"; o formulă foarte vagă. Care sunt acestea? De ce? Dacă se realizează prin ordonanţă, practic, noi, atunci când vom discuta în Parlament legea de aprobare a ordonanţei nu mai putem îndrepta nimic. Aceste societăţi sunt transferate, efectul este produs, nu mai putem, practic, îndrepta nimic. De aceea solicităm excluderea lor. Şi nu în ultimul rând, într-o interpretare mai largă, dacă ne gândim că prin noua Constituţie, la art. 115 ordonanţele de urgenţă nu pot interveni în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, dreptul de proprietate este un drept al cetăţeanului şi, în consecinţă, dacă ordonanţele de urgenţă nu pot fi emise în domeniul drepturilor, cu atât mai puţin ordonanţele simple n-ar trebui să poată interveni în domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, pentru că acest aspect vizează un drept al omului, dreptul de proprietate. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Stimaţi colegi, Comisia a tratat unitar amendamentele doamnei Angela Bogea şi al domnului Boc. Vă propun să votăm tot în acelaşi fel. La pct. II, doamna Angela Bogea a propus separat eliminarea pct. I, III, V, VIII şi XI. Supun votului dumneavoastră acest amendament care a fost respins de Comisia juridică. Cine este pentru? 27 voturi pentru eliminare. Împotrivă? 63 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 63 voturi împotrivă şi 27 pentru. Supun votului dumneavoastră, în consecinţă, art. II, în alcătuirea din ordonanţă. Cine este pentru? 63 voturi pentru. Împotrivă? 30 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Punctul II a fost adoptat cu 63 voturi pentru, 30 împotrivă, nici o abţinere. La art. 1, pct. III. Un amendament ... Numai puţin, doamna Bogea, să vedem, că avem întâi un amendament admis al comisiei. |
||||||
|
Amendamentul admis al comisiei este la învăţământ. |
||||||
|
La pct. VII. Dumneavoastră până la punctul... |
||||||
|
Eu spun la pct. III acum, agricultură. Grupul nostru parlamentar a considerat ... |
||||||
|
Numai puţin. Domnule Gaspar? |
||||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Punctul III.5 e admis de comisie. |
||||||
|
Întreb întâi, stimaţi colegi, dacă la pct. III.5 există vreo obiecţiune care este cuprinsă în amendamentul 1 al comisiei? Nu există. Deci, amendamentul 1 a fost admis. Se introduce pct. 5 la domeniul III. Acum aveţi dumneavoastră cuvântul. |
||||||
|
La acest capitol, noi considerăm că pct. 2 trebuie eliminat, deci "constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice", pentru că are un caracter prea general, deci formularea este prea generală, nefiind precizat nici actul normativ supus modificării. |
||||||
|
La pct. 3 mai sunt? Nu. Supun votului dumneavoastră amendamentul doamnei Angela Bogea, cu privire la eliminarea pct. 2 de la pct. III. Cine este pentru? 24 voturi pentru amendament. Împotriva amendamentului doamnei Bogea? 56 voturi împotriva amendamentului. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 56 voturi împotrivă, 24 pentru, nici o abţinere. Supun pct. III votului dumneavoastră, astfel cum este formulat în ordonanţă, plus pct. 5 care a constituit amendament al comisiei. Cine este pentru? 63 voturi pentru. Împotrivă? 27 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Punctul III a fost adoptat cu 63 voturi pentru, 27 împotrivă, nici o abţinere. Punctul IV. Domnul deputat Boc. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Cu titlu de exemplu, pct. 5 de la IV: "Prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege". Noi credem că Guvernul, dacă dorea să solicite acest lucru, trebuia să vină exact cu ce acte normative discutăm, care termene trebuie să fie prelungite, în funcţie de conţinutul lor, şi nu formule din acestea generale, lăsând ca Guvernul, ulterior... Guvernul trebuia să vină cu temele făcute şi să ne spună: "Da, sunt cinci legi unde dorim să se proroge să se prelungească nişte termene". Atunci am fi putut aprecia de la caz la caz dacă se justifică prorogarea sau nu, altfel, aşa, la nivel general, iarăşi reprezintă un cec în alb acordat Guvernului, care nu poate fi acceptat în concepţia noastră, potrivit spiritului Constituţiei. Solicităm eliminarea pct. 5. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Doamna deputat Bogea din partea Grupului P.R.M. |
||||||
|
La acelaşi capitol, noi susţinem, pe lângă ce a spus colegul nostru, Emil Boc, şi eliminarea punctului 4: "Organizarea activităţii de consultanţă juridică în administraţia publică". Considerăm că acest domeniu este de natura unei legi organice şi nu a unei ordonanţe de urgenţă. |
||||||
|
Dar la pct. 1? La pct. 1 aveaţi un amendament. Îl mai susţineţi? |
||||||
|
Da. "Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri pentru înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor". Aşa cum ştim, organizarea Guvernului este stabilită printr-o lege organică şi nu printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa cum scrie la capitolul cu legile organice din Constituţie. |
||||||
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Există două amendamente la pct. IV: unul formulat de doamna Angela Bogea, singură, privind eliminarea pct. 1. Cine este pentru? 29 voturi pentru. Împotrivă? 60 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul doamnei Angela Bogea a fost respins cu 60 voturi împotrivă, 29 pentru, nici o abţinere. Mai există un amendament, comun, de data aceasta, al domnului deputat Boc cu doamna deputat Angela Bogea, care propun eliminarea pct. 4 şi 5 din pct. IV. Cine este pentru? 25 voturi pentru. Împotrivă? 61 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Deci amendamentul domnului Boc şi al doamnei Bogea a fost respins, cu 61 voturi împotrivă, 25 pentru, nici o abţinere. Supun punctul IV votului dumneavoastră, în ansamblu. Cine este pentru? 63 voturi pentru. Împotrivă? 28 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Punctul IV a fost adoptat cu 63 voturi pentru, 28 împotrivă, nici o abţinere. La punctul V. Doamna Angela Bogea. |
||||||
|
Propunem eliminarea punctului 2 - "modificarea şi completarea Legii spitalelor nr.270/2003". Printr-o ordonanţă de urgenţă, nu credem că este nevoie să se modifice o lege organică, mai ales că Legea spitalelor de-abia a fost elaborată de Parlament şi ştiţi foarte bine ce discuţii mari au fost pe această lege. |
||||||
|
Domnul Emil Boc. |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, La punctul V, pct.1, solicităm eliminarea acestui punct care vizează modificarea şi completarea Legii nr.217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu modificările ulterioare. Simplu: înainte de a fi modificată o lege, ea trebuie să fie aplicată şi respectată, cel puţin aşa a jurat un ministru atunci când s-a dus la Palatul Cotroceni, că jură pe Biblie să respecte Constituţia şi legile ţării, deci, înainte de a o modifica, trebuie s-o aplice, ca să vadă dacă ea funcţionează sau nu. A fost şi obiectul unei moţiuni simple, aici, în plenul Parlamentului şi, în consecinţă, noi apreciem că, în primul rând, legea trebuie aplicată şi după aceea, eventual, modificată. Solicităm respingerea acestui punct. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă enunţ o problemă care trebuie să intre în discuţie, şi anume că multe instituţii juridice de drept constituţional trebuie reevaluate, în lumina noului sistem constituţional pe care-l avem la dispoziţie. Astfel: amendamentul doamnei deputat Angela Bogea privind modificarea şi completarea Legii spitalelor, întrucât e vorba de o lege organică categorică, a fost respins, pe ideea că, potrivit unei decizii din 1998 a Curţii constituţionale, acele texte dintr-o lege organică care nu au caracter organic pot să fie modificate şi prin caracter de urgenţă. Această decizie nu subzistă în aplicarea ei. La ora actuală, în sistemul constituţional pe care-l avem ca urmare a modificărilor, domeniul de lege organică este mai bătut în cuie decât înainte şi nu mai putem face o asemenea disociere. Mai mult decât atâta, neadmiţându-se amendamentul, textul trebuia modificat chiar pe ideea respingerii, în sensul că se abilitează Guvernul să modifice şi să completeze numai acele dispoziţii clare. Eu nu pot să-i dau o lege de abilitare care vizează şi dispoziţii de lege organică. Personal - şi cu asta am încheiat - mă declar absolut împotriva fărâmiţării caracterului unei legi, cu dispoziţii de legi organice şi dispoziţii de legi neorganice. O lege, şi cred că actualul sistem constituţional mă susţine, ori este organică, ori este o lege ordinară. Nu se mai poate fărâmiţa un sistem legislativ la nesfârşit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Primul amendament care este la punctul V este cel al doamnei deputat Angela Bogea, care propune eliminarea punctului 2. Cine este pentru? 27 voturi pentru amendamentul doamnei Angela Bogea. Împotrivă? 65 voturi împotriva amendamentului. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins, cu 65 voturi împotriva sa şi 27 pentru, nici o abţinere. Al doilea amendament, al domnului Boc, care vizează eliminarea punctului 1 din punctul V. Cine este pentru eliminarea punctului 1 din punctul V? 29 voturi pentru amendament, deci pentru eliminarea textului de la punctul 1. Împotrivă? 63 voturi împotriva amendamentului. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul domnului Boc a fost respins cu 63 de voturi împotriva amendamentului, 21 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră punctul V, în totalitate, în formularea din Legea de abilitare. Cine este pentru? 63 voturi pentru. Împotrivă? 32 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Punctul V a fost adoptat cu 63 voturi pentru, 32 împotrivă, nici o abţinere. La punctul VI, dacă sunt observaţii? Domnul Boc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Punctele 5 şi 6 de la VI - "acordarea de facilităţi fiscale" şi "compensarea unor datorii ale Companiei Naţionale Căi Ferate către Ministerul Administraţiei şi Internelor". Nu considerăm că Guvernul poate fi abilitat să emită ordonanţe în aceste domenii, de a acorda facilităţi fiscale sau de a compensa datorii, având în vedere precedentele anterioare, când, prin acte normative, la nivelul ordonanţelor de urgenţă sau ordonanţelor simple, s-au dat facilităţi fiscale sau scutiri de la datorii unor clienţi politici sau unor alte firme. Considerăm că aceste lucruri trebuie realizate prin Parlament, într-un regim de transparenţă, şi nu în spatele uşilor capitonate de la Guvern să fie acordate asemenea facilităţi fiscale sau compensare de datorii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Angela Bogea are, şi dumneaei, un amendament cu privire la unul din cele două puncte propuse de domnul Boc. |
|||||
|
|
La pct.6: "compensarea unor datorii ale Companiei Naţionale CFR către Ministerul Administraţiei şi Internelor". Noi considerăm că această reglementare trebuie să fie făcută de către Parlament, şi nu de Guvern, în ideea unei transparenţe totale, în ceea ce priveşte modul cum au fost folosiţi banii, de ce este nevoie de această compensare, şi nu ca o trimitere de la un minister la altul, în spatele uşilor de la Guvern. |
|||||
|
|
Ca să urmăm raportul comisiei, supun întâi votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc, care se referă, primul, la eliminarea punctului 5. E vorba de punctul 8 din raportul comisiei. Cine este pentru amendamentul domnului Boc? 27 voturi pentru amendamentul domnului Boc. Împotrivă? 68 de voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul 8 al domnului deputat Boc a fost respins cu 68 de voturi împotriva amendamentului, 27 pentru, nici o abţinere. La punctul 9, din raportul comisiei, figurează un alt amendament, de data asta comun, al domnului Boc şi al doamnei Angela Bogea: eliminarea punctului 6. Cine este pentru? 31 voturi pentru amendament. Împotrivă? 68 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul doamnei deputat Angela Bogea şi al domnului deputat Boc a fost respins cu 68 de voturi împotriva amendamentului, 31 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră punctul VI în ansamblu, în formularea din proiectului de lege. Cine este pentru? 68 de voturi pentru. Împotrivă? 30 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Punctul VI votat cu 68 de voturi pentru, 30 împotrivă, nici o abţinere. Avem un amendament admis, după punctul VI, se introduce punctul VII. Îl găsiţi la punctul 2 din raport, dar domnul ministru Gaspar doreşte să facă o propunere redacţională. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Noi am fost de acord cu amendamentul propus de doamna deputat Angela Bogea, s-a strecurat însă o eroare de dactilografiere. Este vorba de "dezvoltarea tehnologică", şi nu "dezvoltarea tehnologiei". Deci denumirea, titlul ordonanţei este acesta: "Modificarea şi completarea Ordonanţei nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.324/2003". |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul ministru Palade, din partea Partidului România Mare. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Grupul nostru parlamentar sprijină întrutotul acest amendament şi cu modificarea, sigur că da, normală făcută de domnul ministru Gaspar. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră punctul VII, autorul amendamentului e doamna Bogea, susţinut de către comisie, cu modificarea pe care ne-a sugerat-o domnul ministru Gaspar. Cine este pentru? Sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Vă mulţumesc. La art.2, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.3 din proiectul de lege. Domnul deputat Boc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Solicităm eliminarea acestui punct. Considerentul este simplu: Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi, în consecinţă, acolo unde există, pe agenda Parlamentului, propuneri legislative care sunt în desfăşurare, în sensul că deja rapoartele sunt depuse, nu se poate justifica intervenţia Guvernului, printr-o ordonanţă simplă. Asta ar însemna că Parlamentul face doar încălzire, doar se joacă şi se antrenează la perete, după care vine Guvernul, şterge cu buretele tot ce s-a făcut aici şi decide într-o singură direcţie. Noi credem că respectarea rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare presupune ca Guvernul să nu intervină în acele domenii unde, repet, există rapoarte ale comisiilor de specialitate, există legi care-şi urmează procesul legislativ. Cu alte cuvinte, solicităm Guvernului să nu sfideze Parlamentul, să nu intervină în aceste domenii, pentru că există pe rol aceste mecanisme. Dacă se doreşte adoptarea acestei legi, se poate convoca o sesiune extraordinară, în luna ianuarie, dacă este absolut necesar, imperativ, ca acele rapoarte să le parcurgă plenul, dacă nu, la 1 februarie, procedurile de urgenţă, ele, oricum, pot fi dezbătute. nu se justifică, în acest sens ca Guvernul să vină şi să anuleze, practic, ce a făcut Parlamentul, să dea o viziune proprie întregii munci pe care noi am desfăşurat-o, care, de foarte multe ori, este în contradicţie cu ceea ce noi dezbatem în Parlament, în sensul că ordonanţele diferă de ceea ce rapoartele Parlamentului spun, pentru că Guvernul vine şi spune: "vor fi avute în vedere", deci nu în sensul că se va respecta viziunea Parlamentului din rapoarte. "Vor fi avute în vedere" - asta înseamnă că poate să ţină cont sau să nu ţină cont de ele. Deci să reţinem: nu Guvernul este autoritatea legiuitoare a ţării, ci Parlamentul şi, în consecinţă, acest lucru trebuie să fie respectat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, O să vorbesc în numele doamnei deputat Mitzura Arghezi, al cărei tată spunea, şi ştiţi foarte bine: "una fumăm şi alta spunem". Una am fumat la modificarea Constituţiei, privind întărirea rolului Parlamentului şi alta spunem, acum, prin acest proiect de lege. Nu vreau să reiterez argumentele domnului deputat Boc, dar, în noul sistem constituţional pe care l-aţi impus, s-a creat rolul preempţional al Parlamentului, în elaborarea legilor. În momentul când procedura de elaborare a legilor s-a declanşat, nimeni, nici chiar iniţiatorii lor, nu mai pot să oprească desfăşurarea acestei proceduri. A admite ca Guvernul să emită ordonanţe în condiţiile existenţei procedurii de adoptare a unei legi, înseamnă a admite rolul unei forţe extrinseci Parlamentului, care să-i oprească şi să-i blocheze lucrările, deturnându-le în altă direcţie. Este absolut inadmisibil, absolut neconstituţional! Închei referindu-mă numai la argumentul Comisiei juridice: este evident, s-a lucrat într-o presiune a timpului în mod deosebit, dar argumentul, în sensul că asemenea amendamente au mai fost făcute şi la celelalte proiecte de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi au fost respinse, pentru mine nu este nici un argument juridic şi nici un argument convingător. Evident, precedentul, dacă este o eroare şi începe să devină o eroare comună, nu face nici drept şi nici dreptate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. contest însă afirmaţia dumneavoastră că aţi fi primit un asemenea mandat de la distinsa noastră colegă Mitzura Arghezi, pentru că testamentul distinsului părinte nu cuprindea legea de abilitare. Asta v-o spun sigur. Doar, dacă prin spiritism, aţi primit... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, domnule preşedinte, dar m-am sfiit să vă spun dumneavoastră că am primit acest mandat de la Tudor Arghezi personal, care ne-a lăsat nişte învăţăminte. Vă mulţumesc. Nu vorbesc cu stafiile! |
|||||
|
|
Constat că vă înţelegeţi prin spiritism cu cei trecuţi în lumea veşnică! Supun votului dumneavoastră, pentru că vizează, totuşi, lucruri diferite, întâi amendamentul doamnei Angela Bogea, care propune eliminarea întregului text. Cine este pentru? 30 de voturi pentru amendamentul doamnei Bogea. Împotrivă? 70 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul doamnei Angela Bogea a fost respins cu 70 de voturi împotriva sa şi 30 pentru, nici o abţinere. Amendamentul domnului Boc, de la punctul 11 din raport, vizează practic, reformularea..., vă rog să-i urmăriţi exact textul, art.3. Cine este pentru amendamentul domnului deputat Boc? 31 de voturi pentru amendamentul domnului deputat Boc. Împotrivă? 68 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul domnului Boc a fost respins cu 68 de voturi împotrivă, 31 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră ultimul articol al legii, art.3. Cine este pentru? 68 de voturi pentru. Împotrivă? 25 de voturi împotriva articolului Abţineri? Nu sunt, dar constat, la fiecare punct, că foarte mulţi nu au votat. Art.3 a fost admis cu 68 de voturi pentru, 25 împotrivă, nici o abţinere. Am parcurs, stimaţi colegi, textele Proiectul de Lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. |
|||||
|
|
|
Vom supune votului final acest proiect odată cu următorul pe care-l luăm în dezbatere, Proiectul de Lege privind Codul fiscal, la care trecem în continuare. Doamnă ministru Manolescu, vă rog să prezentaţi proiectul. |
|
|||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Codul fiscal a fost conceput ca o reglementare armonizată cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene şi cu acordurile fiscale internaţionale la care România este parte, asigurând un cadru unitar, stabil, coerent şi clar în materie, care să stimuleze dezvoltarea unei economii de piaţă dinamice, să îmbunătăţească mediul de afaceri, care să stimuleze investiţiile private. Caracterul unitar al reglementărilor fiscale este asigurat prin cumularea acestora într-un singur act normativ care este Codul fiscal, lege organică care reglementează toate impozitele directe, impozitele indirecte, cu excepţia taxelor vamale, care sunt cuprinse într-un cod distinct, precum şi impozitarea nerezidenţilor. Stabilitatea reglementărilor fiscale este dată de faptul că orice modificare şi completare a reglementărilor în domeniul fiscal se poate realiza numai prin modificarea şi completarea prezentului Cod fiscal, cu respectarea cerinţei de predictibilitate. Claritatea reglementărilor, astfel încât să fie asigurată siguranţa în aplicarea legii fiscale este consecinţa unui amplu proces de consultare şi dezbatere publică cu reprezentanţii mediului de afaceri, firmelor de consultanţă în domenii româneşti şi internaţionale, precum şi cu partenerii sociali. Totodată, menţionăm că, pentru prima dată, legislaţia fiscală românească are la bază principii fiscale clare, cum sunt neutralitatea măsurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea fiscală, eficienţa impunerii. Codul fiscal aduce unele măsuri fiscale menite să stimuleze mediul de afaceri, cum sunt: în domeniul impozitului pe profit, s-au asigurat prevederi clare privind deducerea cheltuielilor efectuate de contribuabili, în scopul realizării de venituri impozabile, cu respectarea principiilor Codului de conduită al impozitării companiilor. În plus, pentru a stimula mediul de afaceri, faţă de situaţia actuală, sunt prevăzute deductibilităţi noi pentru cheltuieli cu prime de asigurări private de sănătate, cheltuieli cu schemele facultative de pensii ocupaţionale, cheltuieli cu provizioane pentru creanţe neîncasate, cheltuieli de sponsorizare şi mecenat, în limita a 3 la mie din cifra de afaceri. Tot în sfera facilităţilor acordate, se înscrie şi impunerea cu o cotă de 10%, faţă de cota standard de 25%, a câştigurilor din tranzacţii cu valori mobiliare şi titluri de participare. De asemenea, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele plătite de o persoană juridică română nu vor mai fi impozitate prin reţinere la sursă, dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică română respectivă şi dacă acestea sunt deţinute pe o perioadă de cel puţin 2 ani. Codul fiscal cuprinde o serie de îmbunătăţiri ale sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice, păstrând sistemul de globalizare a veniturilor şi sistemul deducerilor personale, în funcţie de situaţia proprie a contribuabililor şi a persoanelor aflate în întreţinerea acestora, în scopul stimulării dezvoltării unor sectoare de activitate şi a descurajării economiei subterane. În ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale, direcţiile de acţiune privesc creşterea autonomiei locale în ceea ce priveşte administrarea impozitelor legate de proprietate, progresele de descentralizare în administrarea impozitelor pe proprietate de către autorităţile locale sunt dependente de eforturile de realizare a sistemului naţional de cadastru şi de stabilirea valorii de piaţă ca bază a impunerii. Elementele de noutate pentru acest titlu vizează eliminarea sistemului de vize anuale, autorizări sau alte avizări periodice de către autorităţile locale, pentru facilităţile economice ale producătorilor agricoli şi a celorlalte categorii de agenţi economici, ca măsură de eliminare a barierelor administrative în domeniu; obligativitatea plăţii impozitului pe clădiri de către proprietari, şi nu de chiriaşi, întărindu-se astfel principiul aşezării impozitului pe proprietate; introducerea unor scutiri de impozite pe clădiri şi terenuri pentru parcuri industriale şi alte tipuri de parcuri, pentru persoanele cu handicap deosebit de grav, pentru organizaţiile umanitare care asigură funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani. În domeniul taxei pe valoarea adăugată, pe lângă preluarea din calendar a elementelor aferente anului 2004, s-au adus simplificări importante privind întocmirea deconturilor de t.v.a. şi cu privire la ajustarea bazei de impozitare în cazul falimentului beneficiarului, începând cu data declarării falimentului. Importante evoluţii s-au înregistrat în ce priveşte legislaţia în domeniul accizelor, măsurile respective conducând la eliminarea sau diminuarea fenomenului de evaziune fiscală. În final, aş dori să menţionez faptul că pe baza evoluţiilor legislative fiscale, a calendarului de armonizare în continuare cu Directivele Europene, precum şi a acţionării în concordanţă cu cele mai bune practici recunoscute internaţional privind elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor fiscale, România va putea să atragă din ce în ce mai multe investiţii private din surse interne şi internaţionale şi să promoveze dezvoltarea unei economii de piaţă dinamice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci cine prezintă raportul? Domnul preşedinte? Poftiţi domnule preşedinte Florin Georgescu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, întrunită în zilele de luni până miercuri, a elaborat raportul asupra Proiectului de Lege privind Codul fiscal, avându-se în vedere avizele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ, precum şi al Consiliului Economic şi Social. În urma examinării proiectului de lege, în şedinţa din 8 decembrie, comisia a hotărât, cu o abţinere şi un vot contra, elaborarea unui raport cu amendamentele prezentate în anexele 1 şi 2. Au fost respectate prevederile regulamentare legate de desfăşurarea lucrărilor, iar prezentul raport a fost adoptat cu marea majoritate a membrilor comisiei, existând un vot împotriva proiectului de lege şi o abţinere. Nu are rost să intrăm, după părerea mea, acum în alte amănunte tehnice. Pe măsura dezbaterii proiectului de lege, a amendamentelor centralizate, în situaţia celor admise şi situaţia celor respinse, vom putea să explicăm în mod detaliat argumentele, motivaţiile care au stat la baza deciziilor membrilor comisiei. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Distinşi colegi, în Biroul permanent şi în discuţiile pe care le-am avut în Comitetul ordinii de zi, am convenit să nu dezbatem acest proiect în procedură de urgenţă, dată fiind importanţa lui, dar am convenit, de asemenea, ca să asigurăm mai multă fluiditate. Cu această precizare, vă dau cuvântul la dezbateri generale. Dacă cineva doreşte să intervină. Domnul deputat Bolcaş din partea Partidului România Mare. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul primul, poate pentru singura dată când mă bucur de acest lucru, pentru că trebuie să marchez grava nepoliteţe a domnului ministru al finanţelor, Tănăsescu... |
|||||
|
|
Numai puţin. Domnule Bolcaş, am o rugăminte. Eu am dorit să fac o precizare şi am omis să o fac. Domnul ministru este grav bolnav şi depun şi eu mărturie. Am vorbit aseară cu dânsul, are temperatură 400, îşi cere scuze că nu poate veni. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Deci, să marchez grava impoliteţe a doamnei secretar de stat care nu a binevoit să ne prezinte aceste scuze. Protocolar, era obligată să o facă. Am încheiat. Este totuşi un hiatus care s-a produs şi nu putem să-l trecem cu vederea În ceea ce priveşte proiectul Codului fiscal, ne separă o deosebire de concepţie. Acest proiect fiscal a fost gândit ca un conglomerat de legi. S-a încercat, poate meritoriu şi poate trebuia ca să se adune la un loc toate legile fiscalităţii. Într-adevăr, această operaţie de asanare juridică trebuia făcută, pentru că sunt foarte multe, sunt prea diverse şi de multe ori necorelate, dar aceasta nu este un cod. Codul reprezintă nu o sumă de legi, şi dacă vreţi, metaforic, este legea legilor. Codul are un sistem şi o proiecţie care se îndreaptă spre viitor şi implică o anume stabilitate. Codul nostru civil, ca să vă dau numai un exemplu, datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi se aplică foarte bine şi astăzi. Conglomeratului de legi care vi s-a propus nu-i văd o soartă lungă, tocmai pentru că un conglomerat nu are o funcţionalitate, datorită lipsei unei unităţi conceptuale. Sub aceste auspicii, cred că în elaborarea unui cod - şi noi ţinem la această idee de Cod fiscal, pentru că aceasta este cerinţa lumii moderne şi aceasta este cerinţa unei societăţi dinamice, de a avea nişte cadre stabile în care să se desfăşoare - sub aceste auspicii, spun eu, cred că s-a pornit cu stângul în alcătuirea acestui Cod fiscal. Doamna ministru ne spunea aici: ni se asigură o stabilitate întrucât orice fel de modificare în materie de fiscalitate se poate realiza numai prin modificarea acestui cod. Este un sofism, pentru că prin aceasta se asigură instabilitatea codului şi aceasta este demonstrat categoric de un lucru absolut inadmisibil, existând în cuprinsul acestui cod, şi anume trimiterea la ordonanţe de urgenţă, la legi sau alte acte normative, individualizate. Modificarea acestor legi duce implicit la modificarea codului şi asta nu se poate, codul nu trebuie să facă o trimitere la dispoziţiile exprese ale unei legi a cărei perenitate şi a cărei întindere în timp este oricum limitată de dinamica activităţilor sociale. El trebuie să facă trimitere la principii şi la normele care vor fi în vigoare în acea perioadă, ori este a doua greşeală conceptuală pe care noi o sancţionăm, pentru că ne trebuie un cod care să ne ofere o stabilitate şi nu o instabilitate pe care am resimţit-o şi în prezent. Considerăm că în cuprinsul codului s-au tratat necorespunzător o serie întreagă de instituţii ale fiscalităţii un tva care nu este diferenţiat sau nu se poate diferenţia în raport de probleme şi procese sociale mereu în derulare. Se constituie o Comisie fiscală, facem atâtea comitete şi comiţii care practic nu fac nimic la ora actuală, dar mai inutilă decât toate mi se pare această Comisie fiscală. Tranşele de impozitare sunt fixate în raport de evaluări în lei, corect, leul este moneda naţională sau deocamdată mai este moneda naţională, dar aceste evaluări ale tranşelor fiscale sunt supuse şi ele regimului inflaţionist sau deflaţionist care va exista şi, în aceste condiţii, stabilitatea codului stă în stabilitatea leului, ceea ce nu se poate iarăşi conceptual. Sunt folosiţi o serie întreagă de termeni proprii la o manieră absolut amatoricească, se face confuzie între înstrăinare şi formele de înstrăinare şi vă dau numai un exemplu, pentru că vom dezvolta pe parcursul obiecţiunilor pe care le-am formulat şi confuzie care nu este admisibilă unui student la ştiinţe juridice în anul III de facultate şi există un lucru ce l-am remarcat şi la alte legi. Nu gândim cu capetele noastre, traducem şi aceasta este un penibil absolut. Nu a traduce o lege străină, fie din legislaţia sovietică, cum am fost obişnuiţi, fie din legislaţia europeană, cum încercăm acuma să ne obişnuim - şi eu nu m-am obişnuit nici atunci şi nici acum - şi pe deasupra mai traducem şi prost, asta este o mare deficienţă. În aceste condiţii, nu ne miră siluirea limbii române la diverse formulări, dar numai pentru problemele conceptuale pe care le-am enunţat, noi ne pronunţăm împotriva sistemului pe care îl propune acest Cod de fiscalitate care nu răspunde unei situaţii socio-economice a României de astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc stimate coleg. Domnul deputat Nicolaescu din partea Grupului Partidului Naţional Liberal. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Doamnă secretar de stat, Stimaţi colegi, Credem că ne aflăm în faţa unei legi extraordinar de importante pentru întreaga societate românească, şi anume Codul fiscal, ştiind că fiscalitatea, până la urmă, are influenţă asupra tuturora dintre noi, indiferent că suntem persoane fizice sau persoane juridice. Sunt multe de spus pe acest proiect de lege. Am să încerc să spun câteva lucruri care în accepţiunea Partidului Naţional Liberal sunt deosebit de importante. În primul rând, cred că trebuie să remarcăm faptul că acest proiect de lege, acest Cod fiscal, nu aduce nimic nou. El face o adunare a întregii legislaţii fiscale într-o singură carte. În loc să avem probabil 20 de Monitoare Oficiale, vom avea un singur Monitor Oficial. Sigur, toată lumea îşi doreşte să lucreze mai uşor, să lucreze mai simplu, să lucreze după o singură normă şi nu după foarte multe norme. Din păcate, în acest caz, nu se rezolvă această problemă. De asemenea, cred că este la fel de important să spunem că în expunerea de motive se vorbeşte despre o anumită stabilitate, de o anumită predictibilitate a cadrului legislativ din domeniul fiscalităţii. După părerea noastră nu este aşa, este, dacă vreţi, o restrângere a drepturilor contribuabililor, o înăsprire de fapt a acestora şi, mai ales, cred că lucrul cel mai grav este că toţi contribuabilii sunt trataţi ca infractori şi nu ca cei care susţin bugetul de stat, ceea ce cred că nu poate fi acceptat. Din păcate, sunt prea puţine lucruri bune în acest proiect de lege în comparaţie cu cele care sunt negative şi am să încerc să dau câteva exemple ca lucrurile să fie clare. Codul fiscal nu respectă promisiunile electorale ale PSD. Acest Cod fiscal ar fi trebuit astăzi, în ultimul an de guvernare al PSD să aducă în sfârşit, la realizări toate aceste promisiuni şi haideţi să vedem ce spunea Guvernul PSD atunci când a fost învestit: că va reduce impozitul pe profit pentru societăţi comerciale din sectoare industriale cu larg impact asupra dezvoltării procesului de industrializare a materiilor prime autohtone şi vedem în Codul fiscal că acest lucru nu se realizează; că va scuti integral de la plata taxelor vamale şi a taxelor pe valoarea adăugată pentru importul de utilaje şi echipamente, materii prime şi materiale destinate modernizării întreprinderilor mici şi mijlocii. Acest lucru nu se mai realizează. Va revizui tranşele şi cotele de impozitate a veniturilor băneşti ale populaţiei pentru stimularea procesului de muncă în scopul creşterii şi consolidării clasei de mijloc, cât şi în vederea sporirii puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri reduse, îndeosebi în prima etapă de guvernare. Nu se realizează decât prin tranşele de impozit actualizate cu rata inflaţiei. Scutirea de la plata impozitului agricol prevăzut a se aplica începând cu anul 2001 pentru proprietarii de teren arabil sau echivalent arabil până la 10 hectare. S-a scutit până la 1 ianuarie 2004, de la 1 ianuarie 2004 se reintroduce. Aplicarea unei cote reduse cu până la 9% la taxa pe valoarea adăugată pentru pâine şi lapte de consum, energie electrică, gaze naturale, lemne de foc, cărbuni pentru populaţie, ceea ce nu se realizează. Sunt câteva exemple prin care v-am dovedit că de fapt Codul fiscal nu respectă promisiunile electorale ale PSD-ului. Vorbim mai departe de faptul că relaxarea fiscală promisă se transformă de fapt în înăsprirea fiscalităţii şi dăm exemplu impozitul pe profit aferent veniturilor din export care, începând cu 1 ianuarie 2004, ajunge la cota standard de 25%. Mai grav este că şi anumite produse care se comercializau fără taxă pe valoarea adăugată, cum ar fi cărţile, începând cu 1 ianuarie 2004 au 9% taxă pe valoarea adăugată. Cotele de accize se propun a fi la nivel european cu toate că lefurile românilor, veniturile românilor sunt de 15 ori mai mici decât în Uniunea Europeană. Sunt câteva exemple numai şi ar fi cazul să mai spunem despre câteva exemple de natură tehnică, a modului în care se abordează problematica fiscală, şi anume vorbim în continuare de un Cod fiscal care să facă ordine în fiscalitate, care să fie o carte a cărţilor prin care să nu mai existe nici un fel de interpretare arbitrară, prin care contribuabilii să ştie exact ce obligaţii au şi mai ales cum se calculează, când se achită şi ce sancţiuni au. Cu toate acestea, această carte a cărţilor rămâne o carte frumoasă numai, pentru că ea se va îmbogăţi în continuare, cum este practica de astăzi prin norme metodologice elaborate de Guvern, prin hotărâri de guvern, prin instrucţiuni date, prin ordine ale ministrului finanţelor publice. Deci, probabil că normele şi ordinele vor fi mai stufoase decât este acest Cod fiscal, ceea ce am spus că vom face, de fapt nu facem. Din nefericire, ar fi trebuit acest Cod fiscal să fie însoţit de Codul de procedură fiscală, ca să ştim cum se aplică fiecare normă fiscală. Din nefericire, Codul de proceduri fiscale nu a venit împreună cu Codul fiscal şi, ca atare, credem că menţinerea unor ambiguităţi în formularea unor texte care pot da naştere la interpretări şi abuzuri din partea organelor fiscale va fi o practică care va continua. De asemenea, credem că ar fi trebuit măcar acum, în ultimul ceas, în care vedem ce greutăţi au agenţii economici din România, ca plata obligaţiilor şi mai ales a taxei pe valoarea adăugată să se facă la încasare şi nu la facturare. Deseori, sunt agenţi economici care facturează către instituţii publice, deci, către statul român, nu încasează banii, statul fiind generator de arierate, dar agenţii economici sunt obligaţi să-şi plătească atunci când au facturat obligaţiile către bugetul de stat, ceea ce cred că este un tratament discriminatoriu. Nu acceptăm, în numele Partidului Naţional, noi, parlamentarii liberali, nu acceptăm o asemenea abordare nestimulativă fără efecte practice de încurajare a investiţiilor şi, ca atare, parlamentarii liberali nu vor vota proiectul de Cod fiscal. O ultimă problemă, domnule preşedinte, credem că acest proiect de lege a fost greşit încadrat în categoria legilor ordinare, el făcând parte din categoria legilor organice, pentru considerentele constituţionale pe care nu cred că este cazul să le spun în faţa dumneavoastră, decât dacă veţi considera necesar. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Poftiţi domnule deputat, în numele Grupului Partidului Democrat. |
|||||
|
|
Mulţumesc domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Partidul Democrat consideră că Legea privind Codul fiscal este extrem de importantă, poate chiar mai importantă decât recenta lege adoptată, de revizuire a Constituţiei, întrucât aceasta, Legea Codului fiscal, repartizează sarcinile fiscale între membrii societăţii, constituind o problemă esenţială de politică financiar-fiscală şi bugetară în corelaţie cu politica economică şi socială. Filosofia acestei legi presupune o corelare a sistemelor de impunere în cote fixe şi cote procentuale pe baza unor criterii de dimensionare a sarcinilor fiscale. În acest context, o relevanţă semnificativă trebuie să o aibă sistemul de cote şi baremuri de impozitare, precum şi sistemul de deductibilităţi, reduceri şi scutiri. Iată de ce am susţinut că acest proiect de lege nu trebuie adoptat prin procedură de urgenţă. Adoptarea Codului fiscal ar mai fi trebuit să prilejuiască o amplă dezbatere naţională la finalul căreia, analizând toate propunerile, observaţiile şi sugestiile, Parlamentul să poată decide în consecinţă şi, evident, în interesul tuturor. Ne-am aşteptat ca măcar acum, în al patrulea an al guvernării, PSD şi Guvernul Adrian Năstase să-şi respecte, fie şi numai în parte, marile promisiuni privind reducerea poverii fiscale de pe spinarea românilor, promisiuni făcute în toamna anului 2000 şi pe baza cărora a obţinut mandatul de a guverna. Acum, la adoptarea Codului fiscal, era momentul, era poate ultimul moment din acest mandat de guvernare. Vă mai amintiţi ce se spunea atunci? Aplicarea unei cote reduse de t.v.a. diferenţiate între 2 şi 9% la alimentele de bază, la energie electrică, termică, combustibil pentru încălzit, medicamente, transport, articole pentru copii. Diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clădiri şi terenurile aferente acestora, inclusiv, atenţie!, reducerea cu 20% a impozitelor pentru posesorii unei singure locuinţe. De asemenea, reducerea cu 75% a impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plată pe o perioadă de până la 5 ani a impozitului pe profit pentru societăţile din sectoarele industriale şi de producţie, precum şi cele de industrializare a materiilor prime şi materialelor indigene. S-a promis, de asemenea, întărirea disciplinei financiare atât prin stimularea achitării la timp a cuantumului legal a obligaţiilor către buget, cât şi prin sancţionarea fermă a contribuabililor rău platnici. Ce s-a realizat din toate acestea până acum? Nimic, iar de la 1 ianuarie doar reducerea impozitului, a t.v.a.-ului la medicamente. Guvernul PSD, în opinia noastră, nu va onora nici una din aceste promisiuni, pentru că nu poţi acoperi găurile din buget produse de clientela politică şi, în acelaşi timp, şi din acelaşi buget, prin pârghii fiscale, să stimulezi munca şi consumul intern în scopul creşterii clasei de mijloc, reducerii masive a muncii la negru şi a economiei subterane, precum şi să protejezi diverse categorii sociale cu venituri scăzute ori aflate în nevoi. În concluzie, proiectul Legii privind Codul fiscal nu este decât o sumă a tuturor prevederilor actuale în materie, coafate pe ici, pe acolo, şi anume în punctele, din păcate, neesenţiale. În plus, în opinia noastră, aplicarea unitară a Codului fiscal este pusă serios sub semnul întrebării, întrucât sunt prea multe situaţiile în care Ministerul Finanţelor Publice este mandatat să elaboreze binecunoscutele norme metodologice care, ştim cu toţii, de multe ori exced legea şi nu este vorba numai de norme metodologice, mai sunt şi hotărâri de guvern, vor mai fi şi ordine ale Ministerului Finanţelor Publice şi Dumnezeu ştie ce. În concluzie, pentru toate aceste motive, Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota împotriva acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Mocanu. Cine mai doreşte? Domnul deputat Winkler din partea UDMR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este o evidenţă faptul că o lege de complexitatea Codului fiscal ar trebui să constituie subiectul unei analize pentru care nu este acum, probabil, nici cadrul şi nici timpul necesar în această dezbatere generală, în schimb, cu siguranţă, câteva opinii ale Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România se pot preciza în faţa dumneavoastră. Mă refer aici, în primul rând, la faptul că este evident şi din luările de cuvânt dinainte şi din poziţia ministerului că avem în faţă un cod care are un caracter perfectibil, un cod care cu siguranţă că va şi suferi modificări şi o evoluţie care este firească în linia şi în limitele evoluţiei cadrului legal în domeniul de specialitate, dar totuşi are un caracter unificator care este binevenit, este foarte important în linia pe care legislaţia din domeniul financiar-fiscal a avut-o în ultimii 3 ani şi linie care este aceea a unificării, a clarificării, a limpezirii şi a încercării de a crea un cadru, chiar dacă perfectibil, totuşi previzibil pentru evoluţiile bugetare, pentru situaţia economică şi pentru mediul de afaceri. Credem că, în special, în contextul direcţiei către care ne îndreptăm, şi anume aceea ca legea bugetară anuală să nu poată şi să nu se elimine acel obicei prin care legea bugetară anuală aducea modificări legislaţiei financiar-fiscale, ne îndreptăm deci către un complex prin care caracterul de neschimbare a Legii bugetare anuale vizavi de caracterul de stabilitate, conferit de către Codul fiscal pot duce la evoluţii pozitive. Când mă refeream la caracterul de perfectibilitate a Codului fiscal, evident că s-ar putea da exemple din fiecare dintre capitolele, secţiunile Codului, deci, din fiecare tip de impozite sau taxe, m-aş referi totuşi la unul singur dintre acestea, şi anume la capitolul "Impozite şi taxe locale", acolo unde şi făceam aceeaşi observaţie şi cu prilejul dezbaterii Legii bugetare anuale, acolo unde descentralizarea administrativă, proces sprijinit de către UDMR, nu a fost urmat de o descentralizare bugetară şi descentralizare fiscală suficientă. Ne aflăm, deci, în situaţia în care consiliile locale, bugetele locale sunt insuficient finanţate vizavi de caracterul, complexitatea şi numărul sarcinilor pe care le au de îndeplinit şi credem că primul capitol sau prima dintre urgenţele în care va trebui perfecţionată şi îmbunătăţită concepţia guvernamentală vizavi de finanţarea bugetelor locale, va constitui deci un caracter de urgenţă. Trebuie şi pot fi cu uşurinţă evidenţiate elementele pozitive şi noutăţile cu caracter de reformă care sunt conţinute în Codul fiscal, nu este rolul nostru poate, ci este mai degrabă rolul ministerului care şi face aceste evidenţieri, însă aş dori să mă refer la o singură chestiune, şi anume la apariţia unui element pe care UDMR îl propune de mai multă vreme. Am făcut aceste propuneri şi la dezbaterile legilor bugetare din anul 2001 şi 2002, am făcut aceeaşi propunere şi la dezbaterea Legii privind impozitul pe venit şi o regăsim acum în textul Codului fiscal, este vorba de posibilitatea contribuabilului persoană fizică de a aloca un procent din impozitul datorat, impozitul pe venitul global datorat, pentru finanţarea unor asociaţii sau fundaţii, deci, pentru a crea o sferă neguvernamentală, cu adevărat viabilă în România. Coroborat cu schimbarea cadrului de sponsorizare, şi anume cu majorarea limitelor de sponsorizare de către societăţi comerciale de la nivelul de 5 procente din profitul brut la nivelul de 3 miimi din cifra de afaceri, credem că, printre multe alte elemente de evoluţie, acest nou sistem de finanţare, care poate fi instituit pe baza prevederilor din Codul fiscal, aceste două prevederi la care m-am referit, va însemna un pas important în crearea unei societăţi civile, a unui sector neguvernamental cu adevărat competitiv şi cu adevărat care să poată să preia sarcini guvernamentale pe care le poate executa într-un mod mai corespunzător. Pentru toate acestea şi, evident, în speranţa că evoluţiile şi perfecţionările la care ne-am referit vor avea loc cât mai curând cu putinţă, în special în sectorul bugetelor locale, Grupul parlamentar al UDMR va sprijini acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Domnul Florin Georgescu din partea Grupului Partidului Social-Democrat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu voi utiliza foarte mult timp pentru această intervenţie, deşi dacă judecăm lucrurile proporţional ca mărime între partidele care au vorbit până acum şi reprezentativitatea noastră în Parlament, sigur timpul ar trebui să fie mai lung, dar voi concentra, sper eu, cele ce avem de afirmat ca partid, în câteva fraze edificatoare. Se impunea un asemenea act normativ pentru că se doreşte a se crea un cadru de stabilitate, de transparenţă, de claritate şi certitudine în materie fiscală, precum şi de predictibilitate, adică pentru a nu folosi neologisme din acestea mai greu asimilabile, de a crea posibilitatea previziunii în domeniul fiscal pentru oamenii de afaceri, pentru persoanele fizice, pentru toate categoriile de contribuabili. Aceasta este asigurată prin codul fiscal pe care îl discutăm în proiect, deoarece pe de o parte, reuneşte toate reglementările în materie fiscală cu excepţia celor privitoare la taxele vamale care fac obiectul Legii privind tariful vamal, iar pe de altă parte, el va fi detaliat şi va fi explicitat fără a se depăşi cadrul juridic prin care Guvernul este abilitat să acţioneze potrivit acestui cod fiscal, deci normele, instrucţiunile şi aşa mai departe nu vor exceda reglementării legale stabilite prin Codul fiscal, ci se vor încadra în acele limite pe care noi le vom aproba aici. concomitent, deja Guvernul, Ministerul Finanţelor Publice au pregătite aceste materiale, se va adopta, ca efect al aprobării, sperăm noi, după-amiază, a legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, deci în ianuarie se va adopta şi va intra în funcţiune, probabil de la 1 martie Codul de procedură fiscală. Iată un ansamblu coerent de acte normative, cod fiscal, cod de procedură fiscală, instrucţiuni, norme metodologice, ordin al ministrului, acolo unde este cazul, pentru a explicita, a se detalia şi a nu mai apărea confuzii, a nu permite paralelisme, interpretări subiective, abuzuri etc. în materie fiscală. Noi spunem că este un act deosebit de profesionist pentru care s-a muncit mult de către specialiştii Ministerului Finanţelor publice, fapt pentru care doresc şi-i felicităm pe aceştia şi conducerea ministerului, un demers care a beneficiat şi de asistenţă tehnică străină, pentru că noi vrem să ne integrăm în Uniunea Europeană şi să fim compatibili cu legislaţia ţărilor dezvoltate. Este un cod fiscal care este armonizat cu prevederile capitolelor de negociere încheiate în materie de impozitare, de control în relaţia cu Uniunea Europeană, pentru că dorim să ne integrăm acolo şi când luăm cuvântul de la acest microfon sau ne exprimăm în faţa opiniei publice cred că trebuie să fim unitari în discurs şi să nu fim duplicitari. Respectiv, când discutăm la simpozioane despre integrarea în Uniunea Europeană spunem cu toţii că dorim acolo, când discutăm în Parlament sau la diferite emisiuni de specialitate începem să punem accent pe laturi populiste, demagogice şi aşa mai departe ale anumitor aspecte care reprezintă obligaţii ale ţării noastre de a fi aplicate, implementate în legislaţie, pentru a fi compatibili cu reglementările din această entitate prosperă, unde vrem cu toţii să ajungem - Uniunea Europeană. Eu am foarte multă stimă pentru colegii care au vorbit anterior de la partidele din Opoziţie, dar fără a le califica intervenţiile, îmi permit numai câteva referiri pentru a demonta afirmaţiile negative ale domniilor lor, pe care le consider neavenite în raport cu substanţa şi conţinutul acestui proiect de lege. Iată, distinsul domn deputat de la PRM ne spunea că se fac trimiteri la acte normative specifice, invocându-se ordonanţe, legi care după o anumită perioadă de timp se pot, cum este şi normal, unele dintre ele, modifica. Înseamnă că domnia-sa nu a citit raportul comisiei de specialitate privind această lege, care în fiecare dintre aceste cazuri înlocuieşte denumirea şi numărul actului normativ respectiv cu exprimarea generică "potrivit legii", iar unul dintre cei care au susţinut un asemenea amendament este un coleg din Partidul România Mare al domnului deputat Bolcaş, domnul deputat Daniel Ionescu, pe care nu-l văd aici, probabil că aceasta este cauza pentru care domnul Bolcaş a susţinut aici nişte lucruri care sunt deja depăşite ca timp, respectiv lipsa de comunicare din cadrul grupului PRM, unii lucrează la comisie, unii lucrează în plen. ar fi bine să mai luaţi legătura între dumneavoastră, pentru că, iată, numai la pag. 7 la pct.13 - Legea nr.500/2002 şi Ordonanţa de urgenţă nr.45/2003 sunt înlocuite cu exprimarea generică "potrivit legii". Şi aşa se întâmplă în toate articolele conţinute de Codul fiscal. O altă confuzie pe care distinsul domn avocat, jurist Bolcaş o face este aceea că se menţionează tranşele de impozitare a veniturilor globale ale persoanelor fizice în lei şi că leul suferă anumite variaţii în timp, apreciere sau depreciere, ca efect al procesului de inflaţie sau de deflaţie. Tot acolo, în textul legal, se regăseşte o prevedere care împuterniceşte şi chiar obligă Guvernul ca aceste tranşe să fie actualizate semestrial pe baza indicelui preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. S-a spus aici despre traduceri nereuşite, proaste din limbi străine care se regăsesc în proiectul de Lege a Codului fiscal. Noi am examinat cu atenţie, spunem, textul respectiv la comisie şi nu am sesizat asemenea inadvertenţe, nu am primit nici recomandări din partea Comisiei juridice, de unde, probabil că domnul Bolcaş face parte, sau de la alte grupuri parlamentare, ca amendamente. Dacă este cazul, vom discuta punctual asemenea situaţii, pentru că în expunerea dumnealui, domnul deputat nu a oferit nici un exemplu concret, s-a referit generic la aceste aşa-zise inadvertenţe, pe care, repet, dacă le sesizăm, le discutăm împreună. Şi eu sunt tot aşa suporter, alături de colegii din PSD, al exprimării într-o limbă română curată şi foarte inteligibilă pentru toţi utilizatorii acestui act normativ. Colegii de la PNL şi PD au adus în discuţie două mari probleme: pe de o parte, acest Cod fiscal nu ar aduce nimic nou şi mi-ar lua prea mult timp aici, menţiona şi doamna secretar de stat Manolescu Maria care sunt noutăţile aduse în cadrul fiecărei componente a Codului fiscal, în cadrul fiecărui tip de impozit direct sau indirect, deci noutăţile care s-au adus în această materie; şi, pe de altă parte, faptul că nu ne-am fi onorat, în general, prin politica fiscală pe care a promovat-o PSD-ul promisiunile electorale. Nici în primul caz, nici în al doilea domniile lor nu au dreptate. Dumnealor trunchiază adevărul, spun adevărul până la un punct şi după aceea, din motive politicianiste, denaturează realitatea şi susţin lucruri care nu corespund celor înscrise în Codul fiscal, desigur, pentru a capta bunăvoinţa sau simpatia electoratului, dar e bine să o facă prin mijloace deschise şi realiste şi nu prin afirmaţii demagogice, populiste. Se spunea acolo că vom încuraja întreprinderile mici şi mijlocii, consolidarea clasei de mijloc, nuanţarea impozitului pe profitul agenţilor economici. A fost, într-adevăr, o diferenţiere făcută în anul 2000 de către Puterea de dreapta care a condus ţara în modul cum a apreciat populaţia la alegerile din 2000, între 1997 şi 2000 au condus dumnealor, care a stabilit impozitul pe profit la 5% pentru exporturi, 25% pentru ceilalţi agenţi economici. În negocierile cu Uniunea Europeană ni s-a impus şi aşa este funcţional în toate ţările membre, pentru păstrarea unei concurenţe loiale, ca impozitul pe profit să fie neutral, adică să fie situat la aceeaşi cotă pentru toţi agenţii economici, pentru toate activităţile economice şi financiare desfăşurate. Ceea ce am reuşit noi este ca prin Legea privind întreprinderile mici şi mijlocii să se asigure multe facilităţi, inclusiv de taxe vamale, de tva pentru importurile de echipamente în anul 2001, dar nu a mai putut fi menţinută pentru 2002 şi în continuare, datorită restricţiilor Uniunii Europene şi FMI-ului; totuşi multe dintre facilităţile care nu intrau în contradicţie cu aceste reglementări, funcţionează şi astăzi, iar, pe de altă parte, Guvernul Adrian Năstase a introdus pentru categoria aceasta de întreprinderi mici şi mijlocii posibilitatea de a se organiza în microîntreprinderi prin Ordonanţa Guvernului nr. 24 din 2001, microîntreprinderi care au un regim foarte favorabil de impozitare, numai 1,5% din cifra de afaceri, fără a mai necesita determinarea profitului prin metode contabile complicate şi aşa mai departe. Revizuirea cotelor de impozitare a persoanelor fizice s-a făcut indirect prin faptul că s-au acordat şi în anul fiscal 2003, iar în anul 2004 se accentuează şi în continuare deducerile fiscale care se aplică persoanelor fizice. Deci, cotele sunt tot între 18-40%, sunt nişte restricţii care provin din negocierile cu FMI, dar s-a reuşit ca în aceste negocieri să se accepte de către creditorul internaţional o seamă de deduceri, cum ar fi cele pentru pensiile ocupaţionale, pentru asigurările private de sănătate, pentru îmbunătăţirea confortului termic al locuinţelor şi pentru altele, pentru aceste donaţii la organizaţiile neguvernamentale care înseamnă relaxarea fiscală a persoanei fizice, nu pe seama cotei de impozit, ci pe seama modificării bazei de impozitare. Este acelaşi lucru. Ori domnii care au vorbit nu înţeleg, ceea ce nu cred, ori doresc să escamoteze adevărul, ceea ce face parte din discursul demagogic al PNL-ului şi PD-ului. acesta este adevărul şi anume faptul că s-a relaxat fiscal persoana fizică, nu prin cotă, ci prin celălalt element de determinare a impozitului, baza de impozitare. TVA redusă, da, într-adevăr, în programul de guvernare ne-am propus să reducem la o categorie mai largă de bunuri şi servicii, faţă de dumnealor care, în perioada guvernării de dreapta - PNL-PD - au dus-o de la 0%, de la 11% la unele produse, şi au generalizat-o la 19%, inclusiv la energia electrică, termică, gaze, alimente, medicamente şi aşa mai departe, noi am reuşit şi suntem criticaţi de cei care au realizat atunci o uşoară relaxare a producătorilor pe seama consumatorilor, noi suntem acuzaţi, care am relaxat şi producătorii, pentru că gradul de fiscalitate în ultimii 3 ani a scăzut cu 2 puncte procentuale din p.i.b., numai la contribuţiile sociale realizându-se o reducere de circa 12%, de la 61% la 49%. Domnule Nicolăescu, îmi place că notaţi şi vă rog să transmiteţi şi la colegul de la PD, şi la partid aceste lucruri. De la 61% la 49% contribuţiile la fondul de pensii, la fondul de sănătate, la fondul de şomaj, la fondul pentru accidente de muncă. Acestea sunt realităţi care vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri şi concomitent s-a nuanţat din punct de vedere al concordanţei cu doctrina noastră social-democrată tva-ul la unele produse cu real impact social, medicamentele pe de o parte, şi serviciile pentru turism care asigură o mai mare accesibilitate la acestea tuturor categoriilor de populaţie. Noi nu avem grijă de cei din PNL, din PD cu foarte mulţi bani care îşi fac concediile în străinătate, în zonele calde, ci de cei care se duc la pensiunile agricole, la hotelurile de 2 stele din România, cei care trebuie încurajaţi în acest sens şi am făcut acest lucru. Facilităţi pentru investitori, da! Nu am dat facilitatea privind scutirea de impozitare a profitului reinvestit, pentru că este o măsuri discriminatorie, cei care înregistrează pierderi, neavând profit, nu beneficiau de ea, ci s-au acordat facilităţi diferenţiate, nuanţate de care pot beneficia toţi contribuabilii şi anume credit fiscal de 20% la achiziţionarea bunului sau amortizarea accelerată pentru alte categorii de mijloace fixe. Impozitul pe clădiri s-a diferenţiat, într-adevăr, cei care au o singură locuinţă, dacă veţi compara legislaţia actuală cu cea din anii 1999-2000, plătesc în termeni comparabili mai puţin, iar cei care au mai multe locuinţe, pentru a doua, a treia şi aşa mai departe, înregistrează un spor de impozitare. S-a explicat în comisie şi s-a demonstrat cu creionul pe hârtie că acest TVA la cărţi este avantajos pentru cei care se ocupă de editarea lucrărilor respective. Domnii de la PNL şi PD spun numai jumătate de adevăr, că se va aplica o cotă de 9% faţă de zero în prezent, dar, dânşii ori nu ştiu, ceea chiar nu vreau să cred pentru că altfel nu făceau parte din comisia de specialitate, ori nu vor să spună adevărul, ceea ce face parte din comportamentul dumnealor demagogic şi anume: faptul că era 0% în funcţiune la cărţi, cotă de tva, fără drept de deducere. Adică toate cheltuielile cu tva-ul pe care le plăteau agenţii economici care operau în domeniul editării cărţilor rămâneau pe costuri şi nu intrau în acest mecanism de compensare între tva-ul pe care îl încasezi de la client şi tva-ul pe care îl plăteşti la furnizor, compensare care se face în final cu bugetul statului. Iar din această comparaţie 0% fără drept de deducere versus 9% cu drept de deducere s-a demonstrat cu calcule concrete că agenţii economici respectivi ies în câştig. Dumnealor au recunoscut acest lucru între noi, la lucrările comisiei, iar acum, când sunt televiziunile de faţă, sigur, vor să-şi facă campanie electorală în mod gratuit şi imoral, aş spune. La fel cu impozitul pe terenurile agricole. Am spus că nu se impozitează şi dânşii spun nu, se impozitează. Ei, stimaţi colegi, nu se impozitează astăzi terenul agricol, şi de la 1 ianuarie 2004 pentru a se asigura înregistrarea, evidenţa clară a terenurilor, se impozitează terenul agricol cu un leu pe metru pătrat. Nu cu un leu greu, ci cu un leu de astăzi, adică cu 10 mii de lei pe ha. Dacă domnii consideră că aceasta este o măsură antisocială, antidemocratică, îi rugăm să ne spună şi dacă au membri de partid care nu pot face faţă acestei poveri fiscale extraordinare, o să-i ajutăm noi din fondurile psd-ului să plătească 10 mii de lei pentru fiecare ha, acest impozit "foarte apăsător". Am crescut şi plafonul de impozitare a pensiilor, deci, în cazul pensiilor celor care au cuantumuri mai ridicate la acest venit, plafonul a fost majorat cu circa 20%, în aşa fel încât tot mai puţine categorii de pensionari vor intra în sfera celor impozitaţi. S-a vorbit aici despre aplicarea TVA-ului la încasare şi nu la facturare. Iar nu vreau să intru în amănunte, probabil că iar nu se cunoaşte sau nu se vrea să se spună adevărul. acest impozit pe circulaţie, care se aplică la momentul transferului proprietăţii şi ar fi bine ca domnul Nicolaescu să-l întrebe pe domnul Boc, că ştie mai bine cum e cu transferul, cu proprietatea ca termeni juridici, se aplică în mod unitar în momentul respectiv, atunci când primeşti factura şi respectiv o emiţi. Încasarea poate să fie la un moment mult ulterior, ceea ce creează o foarte mare presiune asupra agentului economic care nu poate să-şi deducă ceea ce a plătit deja la furnizori şi a încorporat în produsele expediate. Nu vreau să mai intrăm şi în alte amănunte, noi înţelegem că dumneavoastră sunteţi în campanie electorală, vă dorim succes, dar să ştiţi că noi vom fi prezenţi alături de dumneavoastră ca să nu dezinformaţi prea mult opinia publică, ci să comunicăm cetăţenilor realitatea din ţară, iar în cazul de faţă cu intenţiile bune, cu beneficiile pe care la aduce acest cod fiscal. Şi, nu în ultimul rând, cu aceasta închei, codul fiscal este în consonanţă cu reglementările Uniunii Europene, repet, iar pe de altă parte cu rezultatele recentelor negocieri cu FMI-ul, ceea ce va asigura finanţarea externă a ţării şi îmbunătăţirea credibilităţii de la nivelul Coastei de Fildeş şi al Ecuadorului, unde ne situam în 1999, pe vremea când la putere se afla actuala opoziţie, la nivelul Ungariei, Cehiei şi Poloniei, membre din 2004 ale Uniunii Europene. Aşadar, acest cod fiscal ne aduce şi finanţarea externă pentru consolidarea realizărilor macroeconomice, împliniri care nu sunt contestate de nimeni, respectiv creşterea economică în medie de 5% pe an şi reducerea de 4 ori a inflaţiei în perioada 2001-2004. Aceasta va fi reflectat în mod corespunzător şi în puterea de cumpărare a tuturor cetăţenilor, inclusiv prin această politică fiscală diferenţiată pe care o aplicăm, precum şi prin politica bugetară care intervine cu subvenţii, cum este cazul exporturilor, agriculturii şi în alte domenii prioritare, dar şi în consens cu restricţiile, cu standardele, cu cerinţele acquis-ului comunitar. În concluzie pentru argumentele prezentate şi ca efect al examinării cu toată atenţia a proiectului de lege privind Codul fiscal, care este în concordanţă cu reglementările internaţionale, cu doctrina noastră social-democrată (ar fi fost şi nefiresc să vină PNL-ul şi PD-ul care s-a dus ca doctrină mai la dreapta spre liberali, să vină să voteze un cod care are o filozofie şi o concepţie social-democrată.) deci, având în vedere cele menţionate, grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota cu toată convingerea acest proiect de lege. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze) |
|||||
|
|
Domnul Nicolăescu. |
|||||
|
Şi eu doresc să iau cuvântul, domnule preşedinte. |
||||||
|
|
Aţi avut cuvântul. Drept la replică sau intervenţie? |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Domnule preşedinte, Vă mulţumesc că aţi intuit că vreau un drept la replică şi că mi-aţi acordat cuvântul. Sunt de-a dreptul surprins de modul în care reprezentantul PSD-ului şi-a exprimat punctul de vedere în numele Grupului parlamentar al PSD, pentru că mă aşteptam în discursul dumnealui să se refere la evaluarea pozitivă a Codului fiscal şi nicidecum la critici asupra Opoziţiei. Sunt surprins încă o dată şi constat, de fapt, că social-democraţia promovată se referă la deplasări în străinătate pe bani publici, a se vedea deplasarea în Brazilia sau la nevasta preşedintelui Senatului în India. Eu cred, de asemenea, că PSD nu deţine monopolul adevărului în Parlamentul României şi că a caracteriza orice poziţie a Opoziţiei ca fiind în afara adevărului este departe de orice regulă elementară de parlamentarism şi de democraţie. De asemenea, PSD-ul cred că nu acceptă critica şi manipulează prevederile legale, jonglează cu noţiunile din acest proiect de lege care este Codul fiscal şi cred că aşa cum a pierdut alegerile în 1996, tot pe manipulări şi pe minciună, aşa va pierde alegerile şi în 2004. Şi, ca atare, alianţa PNL-PD este capabilă să propună modificări la legislaţia actuală care să fie în favoarea cetăţeanului şi nu în defavoarea cetăţeanului. Şi o ultimă remarcă. Toţi parlamentarii vor da socoteală până la urmă în faţa electoratului de ceea ce au votat în Parlamentul României. Mă întreb dacă parlamentarii PSD vor putea să spună electoratului că au înăsprit fiscalitatea şi nu că au uşurat-o, aşa cum pretind dumnealor. Pentru că, până la urmă cetăţeanul este cel care simte dacă fiscalitatea este mai mare sau mai mică. Eu cred că fiscalitatea în guvernarea PSD este mai mare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Boc. Tot replică? Nu am auzit numele Boc. Poftiţi. |
|||||
|
|
Eu întotdeauna sunt onorat când domnul ministru Georgescu, pentru care am o apreciere deosebită profesională şi politică, mi-a pronunţat numele şi sunt onorat să-i pot oferi un răspuns. Căutând prin bibliografia de bază a unui politician, chiar dacă eşti din Opoziţie, am găsit un document frumos care spune aşa: "Oferta electorală a PSDR-ului - O guvernare mai bună pentru o viaţă mai bună" şi, din întâmplare, auzindu-l pe domnul ministru am deschis şi eu oferta partidului de guvernământ la Capitolul politicilor fiscale, pentru că astăzi discutăm despre Codul fiscal şi, în consecinţă, mi-am propus să citesc câteva rânduri şi să vedem ce spune aici. Sunt convins că domnul ministru a avut o contribuţie decisivă şi la redactarea acestui document, fiind ministru, sunt convins de acest lucru şi să vedem cum stăm cu chestiunea Politica fiscală, reducerea gradului de fiscalitate. cum? Legiferarea reducerii cu 75% a impozitului pe profit, aferent sumelor reinvestite din profitul net. Se regăseşte în Codul fiscal? Nu. Cine o fi scris? Eliminarea impozitării de 10% a profitului net. Nu se regăseşte. Mai departe: acordarea de scutiri pe perioade de 3-5 ani de la plata impozitului pe profit. Nu se regăseşte. Mai departe: scutirea de impozit a veniturilor persoanelor fizice. Nu se regăseşte. Mai departe: aplicarea unei cote reduse de tva cu 2-9 procente la produsele de bază de strictă necesitate pentru consumul populaţiei - alimente, energie electrică, termică, combustibili de încălzire, medicamente, transport public şi articole pentru copii. Nu se regăseşte, repet, în codul fiscal. Şi atunci întrebarea noastră este: este doar o promisiune sau doar o realitate politică a PDSR-ului. Evident, că-mi veţi putea spune că PDSR-ul a trecut în istorie, dar PSD-ul încă nu. Şi atunci solicităm ca acele promisiuni făcute să se regăsească în Codul fiscal şi, în consecinţă, dumneavoastră să acceptaţi aceste amendamente formulate de noi cu ocazia dezbaterilor la Codul fiscal, pentru a respecta oferta dumneavoastră electorală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Trecem, stimaţi colegi, la dezbaterea pe texte. Stimaţi colegi, ne-am propus un termen de dezbatere, dacă vorbiţi şi între dumneavoastră şi în cruciş, v-aş ruga frumos să-mi permiteţi să începem dezbaterea. Vă rog să urmăriţi în paralel Anexa 1, care cuprinde amendamentele admise ale comisiei, Anexa 2, care cuprinde amendamentele respinse şi proiectul de lege în forma în care a fost adoptat de către Senat. La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Titlul Cap.I. Votat în unanimitate. La art.1 alin.1. Domnul Văsălie Moiş are un amendament pe care îl găsiţi la Anexa 2, amendamentul 1. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Alin.1 de la art.1 propus de către comisie păcătuieşte din cel puţin trei puncte de vedere: primul dintre ele este o chestiune de redundanţă a reglementării. Vă rog să observaţi că ultima parte a alin.1, "de asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice" până la capăt, este prevăzută şi de art.5 alin.1. Şi atunci dacă reluăm o normă juridică în mai multe locuri nu cred că este bine şi, de aceea, trebuie să ne decidem unde rămîne acest text, la alin.1 sau la art.5 alin.1. Este prima observaţie. A doua observaţie: vă rog să observaţi că sintagma "impozite şi taxe" se repetă de trei ori în cadrul acestui alineat. Din punct de vedere al limbii române este cel puţin deranjant, dacă îmi daţi voie să folosesc acest adjectiv. Ultima observaţie: cred că nu este impus de la Bruxelles să folosim dezacorduri în cadrul textelor de lege. Vă rog să observaţi că, în finalul alin.1, "Aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare" este corect şi nu "al". Pentru că se acordă cu aplicarea. Româneşte, corect ar fi, chiar dacă am menţine acest text, "Aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitarea dublei impuneri." Acestea au fost trei observaţii cu privire la alin.1. Am propus, nu pentru a epata sau pentru alte considerente, un alin.1, în amendamentele pe care le aveţi dumneavoastră, care evită aceste trei neajunsuri. Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele care se constituie venituri la bugetul de stat şi la bugetele locale, precizând contribuabilii care trebuie să le plătească, modul de calcul şi de plată, precum şi procedura de modificare a acestora. Acest text din punct de vedere al tehnicii legislative, mi se pare fără nici un fel de fisură, acoperă prevederile din alin.1 şi nu păcătuieşte prin redundanţă, prin dezacorduri şi prin reglementări duble, motiv pentru care susţinem amendamentul aşa cum a fost formulat. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Aveţi motivele pentru care comisia a respins acest lucru. În ceea ce priveşte acordul final, este un lucru de la sine, care se va corecta. |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Nu este de la sine înţeles. |
||||||
|
|
Am spus că la "al" este un lucru de la sine înţeles, pentru că a fost o greşeală. Supun votului dumneavoastră amendamentul 1 din capitolul "Amendamente respinse", amendamentul domnilor Văsălie Moiş şi Lucian Bolcaş. Cine este pentru? 16 voturi pentru. Împotrivă? 64 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Nu sunt abţineri dar mulţi colegi nu votează. Deci amendamentul domnului Moiş este respins cu 64 voturi împotrivă, 16 pentru, nici o abţinere. Repet, cu propunerea de redactare, mai exact de bună articulare a textului final, "a" în loc de "al", a fost de acord toată lumea. La alin.2. Există, de asemenea, un amendament pe care-l aveţi marcat pe prima pagină de la Anexa 2. Aveţi cuvântul, domnule Moiş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, De data aceasta, dacă menţinem textul, înseamnă că suntem repetenţi la capitolul gramatică. Vă rog să observaţi că textul propus: "Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod este cuprins în...". Cadrul cuprinde. Cadrul nu poate fi cuprins în...Este ilogic să formulăm în acest fel textul. De aceea, vă propunem amendamentul pe care-l aveţi la pct.2, "Administrarea impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod se face potrivit legislaţiei privind procedurile fiscale". Este o reformulare, nu modificăm absolut deloc textul, este exact aceeaşi reglementare, dar scrisă corect în limba română. Încă o dată: "cadrul este cuprins..." el este stabilit, nu poate fi cuprins, cadrul cuprinde. |
|||||
|
|
Asta doreşte să propună şi domnul preşedinte. "Cadrul este stabilit prin..." Poftiţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Nu, vreau să remarc auzul foarte bun al domnului deputat. Asta am şi remarcat. Dânsul are dreptate pe fond, ca şi la corectura gramaticală de mai devreme, dar era o greşeală în raport, în proiectul de lege, cum a venit de la Senat, era corect "a dublei impuneri". Nu, nu era nici acolo corect. "Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit în sau prin..." - cum ştiţi dumneavoastră, juriştii - "...legislaţia privind procedurile fiscale". Aceasta este propunerea noastră, a comisiei, şi cred că surprinde şi dorinţa, recomandarea, propunerea din amendamentul domnului deputat Moiş. |
|||||
|
|
Domnule deputat Moiş, sunteţi de acord cu acest lucru? "Este stabilit prin...". Ca să ştiu ce supun la vot. Poate supun votului un amendament comun, al comisiei şi al dumneavoastră... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Ştiţi la fel de bine ca şi mine, sunteţi jurist, este teoria maximin şi minimax. Este o minimă corectură a textului, dar oricum, din punctul meu de vedere, corect ar fi "Administrarea impozitelor şi taxelor reglementate în prezentul cod se face potrivit legislaţiei", pentru că obiectul de reglementare a acestui text este administrarea impozitelor şi taxelor. Nu cadrul legal de reglementare. Aceasta este tema, subiectul "Administrarea impozitelor şi taxelor care sunt reglementate de prezentul cod se face potrivit legislaţiei privind procedurile fiscale". Nu "cadrul de reglementare". Este o exprimare, dacă vreţi dumneavoastră, ocolitoare. Dar oricum... |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul domnului Moiş, în formularea propusă de dânsul. Poftiţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Aici, aş vrea să mai aduc o completare de ordin fiscal, financiar; de data asta, tot respectul faţă de argumentele dumneavoastră juridice, dar vă rog să fiţi receptivi şi la cele de natură economică, financiară şi fiscală ale economiştilor. "Cadrul juridic privind legislaţia" - e un pleonasm. Deci, cadrul juridic al legislaţiei fiscale este mai larg decât pura administrare fiscală. Administrarea fiscală înseamnă stabilirea, urmărirea şi încasarea impozitelor, inclusiv executarea silită şi aşa mai departe. Dar ca să poţi să pui în operă toate aceste etape ale administrării fiscale, ne trebuie un cadru juridic care să reglementeze care sunt tipurile de impozite, să le definească, să le stabilească obiectul, subiectul impunerii, baza de impozitare şi aşa mai departe. Şi, după aceea, intervin elementele de procedură administrativă a punerii în mişcare a legislaţiei fiscale. Aşa încât cadrul legal privind domeniul fiscal, pe de o parte, stabileşte care sunt impozitele, taxele respective şi, pe de altă parte, procedurile de administrare. De aceea, textul Guvernului consider că este mai potrivit, inclusiv cu precizarea din amendamentul pe care vi l-am propus. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, O să supun pe rând votului cele două forme. De acord cu aceasta? |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): De acord cu amendamentul combinat. |
||||||
|
|
Supun atunci votului dumneavoastră alin.2 al art.1, în forma rezultată din cele două amendamente, primul admis şi al doilea respins. "Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislaţia privind procedurile fiscale". Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, am uitat să supun votului alin.1. Am votat doar respingerea amendamentului domnului Vasile Moiş. N-am votat amendamentul comisiei. Cine este pentru amendamentul comisiei cu privire la alin.1? Cine este pentru? 70 de voturi pentru. Împotrivă? 17. Abţineri? O abţinere. Alin.1 al art.1 a fost votat în formula propusă de comisie, cu precizarea din penultimul rând "a convenţiilor de evitarea dublei impuneri". La alin.3, nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea din proiectul de lege adoptat de către Senat. La alin.4, nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formula Senatului. Alin.5. Domnul deputat Moiş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să observaţi că amendamentul acceptat de către comisie la acest alineat era prevăzut şi la "Amendamente respinse" şi pentru corectitudine ar fi trebuit la amendamentele respinse, la pct.3 să nu se fi trecut amendament respins şi până la urmă este un amendament admis. Pentru că aceeaşi propunere am făcut-o şi noi, de eliminare a prevederii exprese - Legea nr.143/1999. Jumătate din amendament a fost admis. Ceea ce vreau să supun atenţiei dumneavoastră este faptul că aici se foloseşte adjectivul pronominal nehotărât "orice": "orice măsură de natură fiscală". Din punct de vedere al tehnicii legislative şi al dreptului, măsurile fiscale care sunt excepţie de la regulă trebuie să fie expres prevăzute de lege. Altfel, ele nu-şi produc efectul. Şi atunci, propunerea noastră constă în aceea de a înlocui adjectivul pronominal nehotărât "orice", cu articolul hotărât "măsurile fiscale". Pentru că aici nu există nici un fel de dubiu că toate măsurile fiscale care constituie ajutor de stat trebuie să fie expres prevăzute de lege. Dacă aceste măsuri nu sunt prevăzute de lege, ele nu operează. Aceasta este raţiunea pentru care am solicitat această înlocuire care, din punct de vedere al înţelegerii şi al aplicării, este foarte importantă. Sunt locuri unde am acceptat ideea adjectivului pronominal nehotărât, dar aici, din punctul nostru de vedere este mai bine să se folosească substantivul articulat "măsurile fiscale", pentru că ele privesc toate măsurile fiscale. |
|||||
|
|
Reprezentantul Guvernului, vă menţineţi textul în formularea Senatului, da? Da. Stimaţi colegi, deci avem două variante pentru alin.5, cea propusă prin amendamentul respins, pentru că pe aceasta o voi supune mai întâi votului, varianta din amendamentul respins al domnului Vasile Moiş. Cine este pentru amendamentul 3 din Anexa 2, cu privire la formularea din alin.5? 19 voturi pentru. Împotrivă? 64 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră textul alin.5 din art.1, în formularea din amendamentul 2 al comisiei. Cine este pentru? 65 voturi pentru. Împotrivă? 19. Abţineri? Nu sunt. Art.1 va avea alcătuirea rezultată din votul exprimat de dumneavoastră, cu amendamente. La art.2. Nu sunt obiecţiuni? Dacă nu sunt obiecţiuni, supun votului dumneavoastră amendamentul 3 al comisiei, care se referă la lit.c), modificarea lit.c). Cine este pentru? Unanimitate. S-a admis amendamentul 3 al comisiei, s-a modificat lit.c) de la art.2. Dacă la celelalte alineate aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate art.2 în formularea din textul Senatului, mai puţin lit.c), care a fost modificată. Titlul Cap.II. Votat în unanimitate. La art.3 dacă aveţi... Doamna Mona Muscă. La care din litere vă referiţi? |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aveam un amendament la 3'. |
|||||
|
|
Nu, suntem la 3 simplu. |
|||||
|
|
Mai aştept. |
|||||
|
|
Vă rog. La art.3 dacă sunt amendamente respinse. Nu. Întreb dacă la amendamentul 4, admis de către comisie, cu privire la 3 lit.a) există obiecţiuni. Nu. Admis amendamentul, modificat 3 lit.a). La 3 lit.b), de asemenea, există un amendament al comisiei, la pct.5. Admis amendamentul, modificat lit.b). La lit.c) aveţi amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni. |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): La lit.b) de la pct.4. |
||||||
|
|
Suntem la art.3, stimate coleg! Susţineţi-vă, vă rog, amendamentul 4, domnule Moiş. |
|||||
|
Eu nu intervin decât acolo unde avem amendamente. |
||||||
|
|
De acord. Poftiţi! |
|||||
|
|
Nu doresc să fac exerciţii de stil, simt nevoia să intervin doar acolo unde sunt probleme de redactare grave sau chestiuni de confuzii. Vă rog să observaţi că în forma propusă, lit.b) "certitudinea impunerii prin cuprinderea de norme juridice clare", corect este "certitudinea impunerii prin stabilirea unor norme juridice clare". Pentru că am fost de acord, la art.1 sau nu mai ştiu la care amendament a fost admis, că normele juridice nu sunt cuprinse, ci ele stabilesc. Este o diferenţă nu numai de nuanţă, ci şi de conţinut. După aceea, în momentul în care se fac enumerările vă rog să observaţi că enumerarea nu este din punct de vedere gramatical corectă şi, de aceea, v-aş propune următoarea formulă a lit.b), care corespunde tuturor cerinţelor şi de redactare, şi de corectitudine gramaticală: "certitudinea impunerii prin stabilirea unor norme juridice clare care să nu dea posibilităţi de interpretări arbitrare cu termene, modalităţi şi obligaţii de plată precise, uşor de calculat de către plătitori, care să le confere acestora posibilitatea unor analize corect şi luarea deciziilor de management financiar ţinând cont de sarcinile fiscale aferente." Pentru că important este omul nu să-şi înţeleagă sarcina fiscală ce-i revine plătitorului, ci să aibă posibilitatea să-şi calculeze el uşor aceste sarcini fiscale şi să ia deciziile în funcţie de calculele pe care şi le face. Aceasta este raţiunea textului, să-i ofere posibilitatea unor analize corect şi luarea unor decizii ţinând cont de aceste analize, pentru că altfel este artă de dragul artei. El îşi înţelege sarcina fiscală, dar şi-o înţelege atunci când i-o stabileşte altcineva şi vine portărelul la poartă, nu este uşor pentru el să şi-o calculeze. Şi, atunci, textul sigur că ar trebui să sufere această modificare şi de fond şi de formă. |
|||||
|
|
Domnule deputat Moiş, în ceea ce priveşte prima parte a amendamentului dumneavoastră "prin cuprinderea" ...dumneavoastră spuneţi "stabilirea", vedeţi că mai există un termen "stabilit" jos. Dacă aţi fi de acord ca, în loc de "cuprinde", să fie "prin elaborarea de norme juridice clare". Şi în continuare textul să curgă totuşi în formularea din amendamentul comisiei, pentru că altminteri se schimbă semnificaţia lucrurilor. De acord? |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): De acord. |
||||||
|
|
Supun votului dumneavoastră lit.b) de la art.3, în formula combinată din amendamentul 5 al comisiei şi din amendamentul 4 al domnului deputat Moiş, în sensul ca: "certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare" şi în continuare textul curge la fel ca în amendamentul comisiei. Cine este pentru această formulă a lit.b) de la alin.3? Mulţumesc. Unanimitate. Sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. La lit.c) dacă sunt amendamente respinse. Dacă la lit.c) există obiecţiuni la amendamentul 6. Nu. Admis amendamentul, modificat lit.c). La lit.d) dacă sunt amendamente respinse. Domnul Moiş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Observ că lit.d) a fost modificată parţial prin amendamentul propus de către comisie, însă noi v-am propune să înlocuim "efecte defavorabile pentru societăţi" sau cum a fost modificată de către comisie, prin "efecte defavorabile pentru plătitori". În materie de finanţe, vă rog să observaţi că există bugetul - statul şi plătitorul, cele două subiecte ale raportului de drept financiar obligaţional. Şi, de aceea, din punctul nostru de vedere, este mai corectă folosirea sintagmei "pentru plătitori", "efecte defavorabile pentru plătitori", pentru că asupra lor se răsfrâng aceste efecte, asupra celor care plătesc, asupra celor care au obligaţia de a plăti sarcinile fiscale. Aceasta este raţiunea amendamentului. |
|||||
|
|
Comisia este împotriva acestei modificări. Ministerul la fel. Supun votului dumneavoastră amendamentul 5 din Anexa nr.2, formulat de domnul Vasile Moiş. Cine este pentru? 19. Împotrivă? 67 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul 7 al comisiei, cu privire la lit.d). Cine este pentru? 67 voturi pentru. Împotrivă? 19. Abţineri? Nu sunt. Art.3 a fost votat în consecinţă în formula rezultată din modificarea literelor a), b), c), d), potrivit votului dumneavoastră. La art.4. Vă rog să interveniţi. Există la pct.6 din amendamentele respinse o propunere cu privire la introducerea după art.3 a unui articol nou. Aveţi cuvântul, doamna Mona Muscă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de un amendament. Îl citesc: "Contribuabilii, persoane fizice sau juridice române sau străine, plătitori de impozit pe profit care nu au arierate la plata impozitului, pot opta pentru direcţionarea a 2% din cuantumul impozitului final pe profit datorat statului român, asociaţiilor şi fundaţiilor nonprofit care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000". În primul rând, aş vrea să spun că mulţumesc aici public domnului ministru Mihai Tănăsescu, doamnei secretar de stat Maria Manolescu, domnului Florin Georgescu, ambasadelor SUA, Germania, Franţa, domnului Jonathan Sheele, delegaţiei Comisiei Europene, pentru asistenţă, şi pentru sprijin în promovarea unui asemenea principiu care se regăseşte în acest amendament. Amendamentul este rezultatul consultărilor şi a cererii organizaţiilor neguvernamentale. El are ca iniţiatori pe domnul Hrebenciuc de la PSD, domnul Boc de la PD, domnul Marko Belo de la UDMR şi subsemnata. Recunosc că am renunţat, după ce am depus amendamentul, dar înainte de a se discuta în comisie, la persoanele juridice. De ce? Pentru că soluţia propusă în Codul fiscal, cu 3 la mie din cifra afacerilor, este mult mai bună decât ce-am propus noi. A rămas în discuţie contribuţia persoanelor, redirecţionarea a 2 % din impozitul direct al persoanelor fizice. Şi aici vreau să vă spun, stimaţi colegi, că apreciez că a acceptat Comisia pentru buget-finanţe şi bănci 1%. Nu pot, însă, să nu pledez în continuare pentru 2%, având în vedere că, în toate ţările care au o asemenea lege sau o au în aplicare sau urmează să o aplice (Ungaria, Slovacia, Cehia, Lituania, Polonia, Rusia), peste tot este vorba de 2%, şi nu de 1%. De ce este necesară finanţarea directă a organizaţiilor neguvernamentale? Pentru că, altfel, există o dependenţă a societăţii civile din România faţă de finanţarea externă şi din perspectiva depresurizării fondurilor europene, o dată cu integrarea în NATO şi Uniunea Europeană. În plus faţă de rezolvarea problemei finanţării mediului asociativ, sistemul prezintă avantaje şi efecte benefice deosebit de importante la nivel social. Sistemul propus constă în finanţarea directă a organizaţiilor non profit din resurse sociale eliberate, completată de încurajarea externalizării unor servicii oferite în prezent de stat. Sistemul finanţării directe este bazat pe încrederea în capacitatea organizaţiilor non profit de a îndeplini în mod performant o serie de funcţii sociale importante. Bazat pe principiile independenţei asociaţiilor non profit şi utilităţii lor sociale, sistemul îşi propune atingerea următoarelor obiective corespunzătoare: asigurarea independenţei 1 - financiare; 2 - politice, a organizaţiilor non profit. De asemenea, se produce implementarea unei pieţe a organizaţiilor non profit şi încurajarea externalizării tuturor serviciilor îndeplinite în prezent de stat care pot fi externalizate. Finanţarea directă din resurse sociale eliberate se face, după cum spuneam, la persoanele fizice, vorbim acum numai despre ele, pentru direcţionarea a 2% din cuantumul impozitului final direct, datorat statului român pentru organizaţiile non profit. Altfel, resurse sociale valoroase, iniţial destinate cheltuirii bugetare mai puţin sau mai mult ineficiente, sunt eliberate şi redirecţionate către activităţile performante ale organizaţiilor non profit. Aceasta înseamnă că o parte din cheltuielile bugetare vor fi eliberate, pentru că acest 2% urmează să realizeze anumite activităţi guvernamentale sau ale administraţiei publice locale, în felul acesta eliberând de sarcini activitatea guvernamentală sau administraţia publică locală. Trebuie să spunem, în acelaşi timp, că responsabilizează atât cetăţeanul, cât şi organizaţiile non profit, creează o piaţă a proiectelor comunitare, şi, în acelaşi timp, sprijină comunitatea prin intervenţia directă a cetăţeanului, a contribuabilului în proiectele comunitare. Este, de fapt, ceea ce se numeşte în general "activitate participativă a cetăţeanului la comunitate". Cu alte cuvinte, se realizează din nou, încetul cu încetul, spiritul comunitar. Cred că, din acest punct de vedere, ar trebui să susţinem 2%, pentru că, până când se va implementa, până când oamenii se vor obişnui cu ideea ca 2% din impozitul lor direct să meargă în proiecte pe care ei le văd cu ochii lor, în proiecte comunitare, va trece destul de multă vreme, şi nu vreau ca, la un moment dat, să revenim ca toate celelalte ţări pe care le-am nominalizat aici, pentru a amenda Codul fiscal cu încă un 1%, aşa cum au ajuns la această concluzie toate ţările citate (Ungaria, Slovacia, Cehia, Lituania, Polonia şi Rusia). Drept urmare, având în vedere că, oricum, acest 2% nu se aplică decât de la anul, având în vedere că, până la urmă, până se obişnuieşte lumea să doneze va mai trece, probabil, ca în Ungaria, încă 3 - 4 ani (în Ungaria după 5 ani s-a ajuns la o participare de 20% dintre persoanele care plătesc impozite directe), vă rog să aveţi înţelepciunea, şi îi rog şi pe cei de la Comisia pentru buget-finanţe şi bănci să aibă înţelepciunea, pentru a nu mai amenda o dată Codul fiscal, să acceptăm de la bun început, aşa cum au făcut toate celelalte ţări, 2%. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Domnul Florin Georgescu, din partea Comisia pentru buget-finanţe şi bănci. Staţi, un pic, doreşte şi domnul Boc să ia cuvântul. Vă rog, încercaţi să vă referiţi direct la argumente, nu la ajutoare colaterale din bibliografia dumneavoastră. |
|||||
|
|
Noi pornim de la premisa că nu ni s-a dat, ni s-a luat, deci, nu pornim de la premisa aceasta; în sensul că noi am cerut 2%, prin amendamentul formulat, şi în înţelepciunea sa, comisia, condusă de distinsul preşedinte, a acceptat 1%. Voi fi foarte scurt, spunând doar trei argumente pentru amendamentul formulat. Funcţionarea unei democraţii presupune existenţa, pe de o parte, a societăţii politice, iar, pe de altă parte, a societăţii civile. Dacă nu există un echilibru, dacă societatea civilă nu este suficient de articulată, atunci există, întotdeauna, riscul abuzurilor din partea societăţii politice, pentru că avertismentul de acum două secole al lui Montesquieu este actual şi în momentul de faţă: "Oricine deţine puterea are tendinţa de a abuza de ea". Societatea civilă are menirea şi posibilitatea, prin structurile ei instituţionale, să se opună puterii, dar pentru a putea funcţiona ea are nevoie, ca să folosesc un termen comun, de infrastructură, în termeni mai precişi, are nevoie de bani. Aceşti bani nu pot veni de la Guvern, sau numai de la Guvern. Există câteva asociaţii, fundaţii recunoscute, de utilitate publică, care primesc şi fonduri guvernamentale. Dar o societate civilă puternică presupune şi autonomie financiară, adică surse financiare care să nu depindă de Guvern. Printr-un asemenea proiect de lege, noi nu dorim altceva decât să dăm posibilitate societăţii civile, prin structurile ei instituţionale, să aibă resursele financiare pentru a asigura echilibrul necesar într-o democraţie, pentru a exista un stat de drept. Din acest punct de vedere, textul pe care noi l-am propus este foarte precis. Cetăţenii pot opta, nu sunt obligaţi. Pot opta ca, din impozitul pe venitul global, pe care trebuie să-l plătească statului, să acorde 2% organizaţiilor nonguvernamentale. Prin aceasta acordă un sprijin direct societăţii civile, prin aceasta chiar oamenii de afaceri vor fi siguri că democraţia se va consolida, pentru că, repet, ea nu poate funcţiona dacă nu există acest echilibru în societate. Din acest punct de vedere, credem că acest amendament, fără alte multe motivaţii, poate constitui, practic, cel mai important Moş-Crăciun dat societăţii civile româneşti, şi că acest amendament, al lui 2%, să se regăsească în proiectul Codului fiscal, pentru a reface măcar o parte din promisiunile neonorate de către PSD prin programul electoral, aşa cum am menţionat mai devreme. Şi sperăm în înţelepciunea dumneavoastră, în sensul acceptării acestui amendament. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mai în glumă, mai în serios, interpretând sfera foarte largă a argumentelor utilizate aici de distinşii antevorbitori din opoziţie, eu înţeleg aceasta prin dorinţa şi convingerea dumnealor că şi următorii 4 ani se vor situa, cum este şi normal, în opoziţie, pentru a face front comun cu societatea civilă, mai bine finanţată, ca să controleze puterea PSD-ului, care va guverna şi în 2005 până în 2008. Deci, de aceea noi am fost de acord, ca să poată să ne controleze mai bine PD-PNL-PRM, să dăm acest 1%, pentru ca organizaţiile non-guvernamentale, împreună cu partidele din opoziţie, să controleze puterea noastră şi în mandatul viitor. Acum, trecând peste această referire de ordin politic, distinsul antevorbitor a prezentat trunchiat adevărul. Zice: "Ni s-a luat". Păi, vi s-a luat din ce n-aveaţi. Deci, astăzi nu se dă nimic. Deci, noi spunem să se dea 1% şi dânşii prezintă electoratului faptul că PSD-ul a luat ceva din ce nu exista. Nu, PSD-ul a dat 1% şi cu dumneavoastră, fără noi, n-aveţi voturile necesare. Comparaţi 1% pe care vi l-am dat cu 2% pe care nu-l regăsiţi în legislaţie. Deci, iarăşi este un sofism din acesta politic, la care dumneavoastră, ca distins jurist, sunteţi expert, la fel şi distinsa doamnă deputat, dar, sigur, mai citim şi noi printre rânduri şi ne dăm seama. Deci, nu s-a luat, ci s-a dat. Suntem de acord să se aprobe acest amendament, dar sub forma prevederilor stabilite în comisie şi la momentul potrivit. Acum nu este momentul potrivit. Discutăm de principiile Codului fiscal. Acolo se vorbeşte despre 1% din impozitul pe profit al persoanelor juridice, este corect, persoanele fizice nu au impozit pe profit, ele au impozit pe venit; este un alt capitol al Codului fiscal. Persoanele juridice, le găsiţi dumneavoastră, stimaţi colegi, că au dreptul de a sponsoriza la art.31, alin.4, din Titlul II "Impozit pe profit". Acolo, 3 şi 30%, nu mai mult, din impozitul datorat reprezintă posibilitatea de a sponsoriza, inclusiv organizaţiile non-guvernamentale ale societăţii civile. La impozitul pe venitul persoanelor fizice, s-a introdus acest amendament, la art.90. Vă rog să notaţi, ca să mai discutăm problemele. Reţinem mulţumirile dumneavoastră şi le apreciem, dar mai discutăm o dată la articolele menţionate de mine, fără mulţumiri atunci, că le-am recepţionat acum şi, repet, le apreciem, la art.90, alineat nou la art.90, alin.2, care introduce această posibilitate, deductibilitate a persoanelor fizice de a acorda donaţii, sponsorizări organizaţiilor non-guvernamentale la instituţii înfiinţate potrivit legii, nu la orice fel de entitate autointitulată ca reprezentând societatea civilă. Deci, pentru persoanele juridice este rezolvat la art.31, alin.4, pentru persoanele fizice se discută la art.90, cu un alineat nou, alin.2. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Boc, a cerut cuvântul pentru un minut doamna Mona Muscă şi o să vă dau şi dumneavoastră tot un minut. Dar, în rest, aţi înţeles că mai putem discuta o dată chestiunea aceasta la articolele indicate. Oricum, nu vă pot da cuvântul înaintea doamnei Mona Muscă. Pentru că este vorba şi de un gest cavaleresc şi de o alianţă. |
|||||
|
|
Ştim, şi o să discutăm la momentul potrivit. Aş vrea doar un lucru să-i spun domnului Florin Georgescu, că aşa este democraţia. Întotdeauna opoziţia şi societatea civilă, inclusiv presa, care intră tot în societatea civilă, controlează (asta este o regulă a democraţiei) puterea. Asta este! Când veţi fi dumneavoastră în opoziţie, împreună cu societatea civilă veţi controla pe cei care vor fi atunci la putere. Asta este regula de bază. Nu ne putem sustrage controlului societăţii civile, nici opoziţia, nici puterea, cu atât mai vârtos când eşti la putere nu te poţi sustrage. Trebuie să fim transparenţi şi obligaţi să ne supunem acestui control. |
|||||
|
|
Domnul Boc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu puteam să las nearticulate reflecţiile domnului ministru Georgescu, cu privire la problema filozofică a puterii şi a raporturilor dintre putere şi societatea civilă, dintre putere şi opoziţie. Sunt convins că domnia sa are înclinaţii filozofice, după cum se poate observa, şi mai puţin fiscale, mai nou. Probabil că Montesquieu are, într-adevăr, o problemă, pentru că nu a reuşit să intuiască, la vremea redactării lucrării "Spiritul legilor" unde a spus de faptul că "oricine deţine puterea are tendinţa de a abuza de ea", probabil că nu a ştiut că peste... |
|||||
|
|
Aţi dezvoltat această temă de mai multe ori, de la Montesquieu... |
|||||
|
|
...câteva secole... - vă rog, trebuie să explicitez pentru domnul ministru - ... va apărea PSD-ul, şi atunci ar fi fost mai bine să se fi gândit că peste secole va apărea un partid, pentru care această sintagmă a lui Montesquieu va fi interpretată că "întotdeauna un partid trebuie să rămână la putere şi ceilalţi trebuie să rămână în opoziţie". Dar există, tot în literatură, o sintagmă care se potriveşte foarte bine PSD-ul, aparţine lordului Acton, şi-l invit pe domnul ministru să mediteze, care spunea: "Puterea corupe, puterea absolută corupe absolut". Poate un element de meditaţie. |
|||||
|
|
Domnul Moiş. Reţin şi propunerea, din sală, a domnului deputat Olteanu de a se sista luările de cuvânt la acest punct. |
|||||
|
|
Văd că sunt nervos, dar abţineţi-vă, pentru că eu fac o singură observaţie. Domnule preşedinte, prezidaţi dumneavoastră sau colegii? |
|||||
|
|
Văd că vă place să intraţi în dialog cu sala, ca să trageţi de timp. Eu vă rog să fiţi exact la subiect. Este totuşi o lege tehnică, şi lăsăm pentru duminică dimineaţă ora de filozofie, pentru că, până atunci, nu vom putea încheia lucrările. Şi atunci putem să discutăm despre filozofia puterii, să ascultăm dizertaţia domnului Boc despre Montesquieu ş.a.m.d. Haideţi să venim, totuşi, la obiect, cum ar spune cineva din clasicii noştri, ai literaturii. |
|||||
|
|
Am cuvântul, am înţeles, acum. Domnule preşedinte, eu nu doresc să mă amestec între vechea putere şi actuala putere. Doresc să fac doar o precizare: domnul ministru Georgescu, pentru care am o consideraţie deosebită, a încurcat operaţiunile. La acest amendament nu este vorba să se dea, ci este vorba să nu se ia. Pentru că PSD-ul sau partidul de guvernământ nu dă, la acest amendament, 1 sau 2%, ci nu ia impozit pe profit, în limita propusă de către colegii noştri, care să rămână la dispoziţia persoanelor juridice non profit. Aşadar, în această speţă, nu se aplică preceptul biblic: "PSD-ul a dat, PSD-ul a luat, fie numele PSD-ului bine lăudat". (Rumoare). |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog insistent, este o lege tehnică şi mă bucur foarte mult că faceţi demonstraţie de cultură politică, de cultură generală, dar haideţi, în folosul nostru, să scoatem această lege cu caracter tehnic cât mai repede, pentru că nu o să mai între în vigoare de la 1 ianuarie. Supun votului dumneavoastră amendamentul dezvoltat aici de domnul deputat Boc, mai exact, întâi, de doamna deputat Mona Muscă, de domnul Boc şi de alţii. Îl supun votului dumneavoastră. Îl găsiţi la pag.3, pct.6. Cine este pentru? Domnule preşedinte Florin Georgescu, eu constat că stimulaţi opoziţia, dar n-o faceţi în timpul votului. 24 voturi pentru. Voturi împotrivă? 61 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nr.6 din capitolul "Amendamente respinse" a fost respins cu 61 voturi împotrivă, 24 voturi pentru, şi nici o abţinere. Trecem la art.4. Dacă la art.4 există observaţii? Nu. Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Domnule Moiş, unde aveţi amendament? Mi-aţi spus, adineauri, că aţi renunţat la amendament. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Am renunţat la primele două amendamente, dar v-aş ruga, totuşi, un pic de atenţie pentru pct.9 de la amendamente. Este vorba de intrarea în vigoare a legii de modificare; nu orice modificare sau completare intră în vigoare, ci legea intră în vigoare. Aşadar, la pct.9 din "Amendamente respinse", vă rog să reflectaţi la următorul text: "Legea de modificare sau de completare a Codului intră în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor adoptării ei". Legea, dacă prevedem un termen de intrare în vigoare, intră la data de ..., nu intră nici cu începere, nici cu sfârşitul, nici cu mijlocul. Ea începe la data de ... Nu modificăm, absolut deloc, sensul. Am renunţat la celelalte două amendamente, dar acest amendament consider că este necesar. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.9, al domnului deputat Vasile Moiş. Aţi văzut, în partea dreaptă a raportului, motivele pentru care comisia a respins acest amendament. Cine este pentru? 14 voturi pentru. Voturi împotrivă? Nu votează nimeni, stimaţi colegi? 59 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 59 voturi împotrivă, 14 voturi pentru. Dacă mai există vreo obiecţiune la art.4, pe care îl supun votului dumneavoastră, în condiţiile în care a fost contestat, în formula de la Senat? Cine este pentru? 59 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 12 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.4 a fost votat în aceste condiţii. La art.5, domnul Moiş. |
|||||
|
|
Domnule coleg, chiar dacă nu vă place, eu respect limba română, aceasta este raţiunea pentru care am făcut amendamentele. Vă rog să observaţi că art.5, alin.1 se suprapune peste art.1, alineatul ultim, ultima parte. Şi, atunci, hotărâţi-vă unde doriţi să menţineţi această normă juridică? Sau dacă vreţi s-o menţineţi în două locuri, este o altă chestiune. Dar nici într-un caz nu putem, din punct de vedere al tehnicii legislative, să avem două norme similare în acelaşi act normativ. |
|||||
|
|
Unde spuneţi dumneavoastră că se mai regăseşte norma aceasta? |
|||||
|
La art.1, ultima parte. |
||||||
|
|
Eu ştiam că articolul este compus din alineate, nu din părţi. La care alineat? |
|||||
|
|
Art.1, pe care l-aţi adjudecat, la alin.1, ultima parte, spune aşa: "De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi al convenţiilor de evitare a dublei impuneri". Iar art.5 alin.1: "Ministerul Finanţelor Publice are atribuţia elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a prezentului Cod". |
|||||
|
|
Domnul Florin Georgescu, în numele comisiei. |
|||||
|
|
Stimate domnule coleg, Dumneavoastră vă pricepeţi mai bine ca mine la economia unei legi. Unde se regăseşte această prevedere, la art.1, probabil că acolo se intitulează subcapitolul "Dispoziţii generale" şi povesteşte, în general, despre economia legii, principiile, coordonatele, pilonii de bază ai acesteia, iar acum, la articolele următoare, începe şi detaliază. Spune: ce sunt normele metodologice? Cine are voie să le emită? Ministerul Finanţelor. Şi, după aceea, spune fiecare dintre aceste acte normative ce sferă de cuprindere are, cine le emite, de ce rang de reglementare ţin ş.a.m.d. Deci, nu este nici o repetare cu art.1, pentru că acolo, de fapt, se spune că "se stabilesc impozitele şi taxele şi se asigură administrarea". Dumneavoastră o să spuneţi, când vorbim de impozitul pe profit, la Titlul II: "domnule, mi-ai mai spus o dată de impozit la art.1. Ia taie-l de acolo!". Nu, aceea este o introducere generală şi după aceea se detaliază prevederile acelui articol, pe care iniţiatorul a încercat să-l formuleze cât mai cuprinzător în materie fiscală, se detaliază pe parcursul legii. Aşa că nu este nimic redundant, nu e paralelism, nu e suprapunere, nu e nimic din punct de vedere al nostru, al economiştilor. Ea are avizul Consiliului Legislativ, aşa încât, domnule preşedinte, vă propun să păstrăm forma iniţiatorului. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.10, formulat de domnul Văsălie Moiş. Aţi ascultat şi argumentele domniei sale şi argumentele preşedintelui de comisie. Cine este pentru? 13 voturi pentru. Voturi împotrivă? 58 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 58 voturi împotrivă, 13 voturi pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră art.5, în formularea ... Mai aveţi un amendament? Poftiţi, domnule Moiş. |
|||||
|
Sunteţi de serviciu, domnule deputat? |
||||||
|
|
Sunt de serviciu, domnule ministru, pentru că nu vreau să vă lăsăm să greşiţi. De data aceasta, vă rog să observaţi că aţi picat în extrema cealaltă. O dată aveţi dublă reglementare pentru Ministerul Finanţelor, care emite, şi la art.l, şi la art.5, norme pentru punerea în aplicare a prezentului Cod; şi la art.5, alin.5, aveţi o normă negativă. În nici un cod nu se trec norme negative: ce nu are dreptul să facă cineva. Pentru că, aici ar trebui să treceţi toate normele morale care interzic gesturi obscene în public şi toate celelalte. Or, art.5 alin.5 este prin excelenţă o normă negativă, care nu are ce căuta aici. Alte instituţii nu au dreptul să elaboreze norme de aplicare a Codului fiscal. Nici Poliţia nu are dreptul, nu are nici instanţa de judecată, foarte multă lume nu are dreptul. Din moment ce am stabilit regula, la articolul pe care l-aţi dublat, că numai Ministerul Finanţelor Publice are această atribuţie, nu mai este necesară o normă negativă precum că toţi ceilalţi nu au dreptul. De aceea, vă propun să eliminăm art.5 alin.5, pentru că avem o reglementare de principiu. |
|||||
|
|
Distins coleg avocat, nu cred că nu aţi întâlnit unele tendinţe ale unor ministere, ca pe teme specifice lor, să nu fie tentate să elaboreze norme pentru ministerul respectiv. Textul este foarte pozitiv, pentru că tocmai vrea să evite acest lucru. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.11, al domnului Moiş. Cine este pentru? 11 voturi pentru. Voturi împotrivă? 57 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 57 voturi împotrivă, 11 voturi pentru şi nici o abţinere. Mai sunt observaţii la art. 5? Nu. Supun votului art. 5 în ansamblu, în formularea Senatului. Cine este pentru? 63 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu. Am adoptat art. 5. La art. 6? Domnul Moiş. Un coleg de-al nostru propunea să vă luaţi un scaun şi să rămâneţi aici, stimate coleg. |
|||||
|
|
Va veni vremea când vom face schimb de scaune, nu vă faceţi probleme, mai repede decât vă aşteptaţi. Nu ziceţi hop până nu săriţi, domnule coleg. Sunteţi cam nervos cu nervii! Poate ar fi bine să vă controlaţi sănătatea! (Răspunde unui domn deputat din sală, de la Partidul Social Democrat.) Domnule preşedinte, La art. 6 se reglementează o instituţie cu care noi nu putem fi de acord în formula în care este prevăzută la art. 6, pentru că este inutilă şi se încarcă această administraţie. Dacă dumneavoastră aveţi nevoie neapărat încă de o sinecură, încă de un post pe care să-l oferiţi cuiva, este o altă chestiune, dar această comisie, din moment ce am stabilit competenţele Ministerului Finanţelor Publice, îl priveşte direct şi personal cum îşi organizează activitatea. Nu este de esenţa codului să reglementăm o comisie în cadrul Ministerului Finanţelor, care să se ocupe de o anumită chestiune. Este o problemă de organizare interioară. Şi, de aceea, din punctul nostru de vedere, o astfel de reglementare nu-şi găseşte locul în Codul fiscal. Propunem eliminarea în întregime a instituţiei Comisiei centrale fiscale. Ministerul poate să-şi înfiinţeze câte comisii doreşte, dar nu prin cod să înfiinţăm această comisie. |
|||||
|
|
Aveţi motivaţia respingerii de către comisie a acestui amendament. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? 11 voturi pentru. Împotrivă? 54 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins cu 54 voturi împotrivă, 11 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră art. 6, în formularea Senatului. Cine este pentru? 54 voturi pentru. Împotrivă? 11 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Titlul Capitolului III. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în forma Senatului. La art. 7 dacă sunt intervenţii? Domnul Văsălie Moiş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să observaţi că renunţăm la amendamentele de la pct. 15, 16. Susţinem doar amendamentul de la pct. 17, al deputatului Daniel Ionescu, din cadrul grupului nostru parlamentar, aşa cum a fost formulat şi motivat. |
|||||
|
|
Vă rog să fiţi atenţi, în afară de faptul că aţi ascultat motivaţia colegului nostru, şi la motivele pentru care comisia a respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul 17, pe care-l găsiţi la pagina 6, din cuprinsul amendamentelor respinse. Cine este pentru? 11 voturi pentru. Împotrivă? 53 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul 17, cu privire la lit. c) de la art. 7 a fost respins cu 53 voturi împotriva amendamentului, 11 pentru, o abţinere. Cu privire la art. 7, vă rugăm să aveţi în vedere amendamentul 8 al comisiei, cu privire la pct. 5 din alin. 1. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul comisiei. Vă rog să urmăriţi, de asemenea, amendamentul 9, care vizează pct. 6 din art. 7. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 9, modificat pct. 6. Dacă la celelalte alineate, litere ... Mai aveţi la art. 7? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Sunt doar observaţii de ordin gramatical. Dacă toate substantivele se pun la genitiv la pct. 21, sigur că atunci când o se perie redactarea acestui Cod fiscal, se va avea grijă de acest lucru. Dacă toate literele încep cu genitivul, trebuie să meargă până la capăt, dacă se începe cu singularul, să se continue cu singularul, dacă se începe cu pluralul, de asemenea să se continue cu pluralul, dacă se începe cu substantivul, ca să fie o unitate de redactare. La toate punctele avem acest tip de observaţii, nu doresc să le reiterez în faţa dumneavoastră, dar o să rog, atunci când se finalizează Codul fiscal, să se ţină cont de aceste observaţii, pentru acurateţea expresiei şi pentru corectitudinea limbii. |
|||||
|
|
Rugăm comisia şi aparatul de specialitate să evite, într-adevăr, asemenea inadvertenţe, pe tot cuprinsul art. 7. Nemaifiind alte obiecţiuni, în urma votării celor două amendamente ale comisiei şi respingerii amendamentului domnului Moiş, supun votului dumneavoastră art. 7, în formularea rezultată. Cine este pentru? 61 voturi pentru. Împotrivă? 10. Abţineri? Nu sunt. Articolul 7 a fost votat în aceste condiţii. La art. 8. Dacă aveţi amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi atunci amendamentul 10 al comisiei. Aveţi amendamente respinse? Vă rog să veniţi în faţă. |
|||||
|
|
Mulţumesc pentru observaţie. |
|||||
|
|
Nu v-am făcut nici o observaţie! |
|||||
|
|
Nu, colegul din prima bancă! |
|||||
|
|
Dumneavoastră nu vorbiţi cu colegii... |
|||||
|
|
L-aţi pus să mă supravegheze! |
|||||
|
|
Vă rog frumos să vă adresaţi preşedintelui şi textului de lege, nu dialogaţi cu sala. |
|||||
|
|
De acord, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
La pct. 38 de la "amendamente respinse", nu schimbăm pe fond redactarea art. 8, dar avem, după cum observaţi, amendamente de redactare. Nu doresc să le reiterez. Comisia ar trebui să se gândească, totuşi, la această formulare, care este mai corectă din punct de vedere gramatical şi care încă o dată - subliniez - nu schimbă deloc sensul normelor cuprinse în aceste texte, dar ele păcătuiesc grav din punct de vedere al topicii limbii române şi din punct de vedere al normelor gramaticale. |
|||||
|
|
La pct. 38 vă referiţi, din "Amendamente respinse", da? Găsiţi amendamentul domnului Moiş la pagina 20, stimaţi colegi. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? 8 voturi pentru amendament. Împotrivă? 54 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 54 voturi împotrivă, 8 pentru, nici o abţinere. La art. 8, vă rog să urmăriţi amendamentul 10 al comisiei, care propune modificarea alin. 2. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul comisiei, modificat alin. 2. Supun votului dumneavoastră art. 8 în ansamblu. Cine este pentru? 53 voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Titlul Capitolului IV. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art. 9 nu sunt obiecţiuni. Nici comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate. Articolul 10. Nu aveţi amendamente respinse. Urmăriţi atunci amendamentul 11 al comisiei. Aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat alin. 2. Textul art. 10 va avea alcătuirea rezultată din modificarea efectuată. Articolul 11. Domnule Moiş, vă rog să vă raportaţi la amendamentul pe care-l aveţi, ca să ne fie mai uşor să vă urmărim intervenţiile. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este vorba de pct. 44 din raport. |
|||||
|
|
Vă ascult. |
|||||
|
|
Vă rog să observaţi că am propus eliminarea în integralitate a acestui text, deoarece ar da naştere la abuzuri grave din partea organelor financiare. Contractul este lege între părţi. După cum observaţi, noi am făcut foarte multe amendamente, pentru că am acordat atenţia cuvenită acestui proiect de lege, Codului fiscal. Nu am făcut amendamente de dragul de a vă bruia pe dumneavoastră sau de a le biciui nervii unora dintre colegii noştri. Ideea pentru care am făcut aceste amendamente a fost aceea ca să scoatem un text de lege corect din punct de vedere românesc şi ... |
|||||
|
|
Stimate coleg, toţi deputaţii fac amendamente în acest scop. Noi pornim de la buna dumneavoastră credinţă. Nu ne mai explicaţi de ce aţi făcut amendamente. Referiţi-vă strict la amendament! |
|||||
|
|
Am făcut această precizare, pentru că se fac tot felul de ... puncte, puncte. Dorim să se elimine acest text, pentru că peste tot în lume contractul este lege între părţi. Vă rog să observaţi că şi în raportul de ţară, ultimul elaborat de către Uniunea Europeană, ni se atrage atenţia, din această perspectivă, că în domeniul economico-financiar noi încă nu am întronat această regulă de bază a unei economii funcţionale, a unei economii democratice, a unei societăţi care funcţionează pe baze democratice, potrivit căreia contractul este lege între părţi. Iar textul propus la art. 11 încalcă acest principiu. De aceea solicităm eliminarea lui. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moiş, amendamentul 44 de la pagina 27. Cine este pentru? 13 voturi pentru. Împotrivă? 52 voturi împotriva amendamentului. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 52 voturi împotrivă, 13 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră art. 11 în ansamblu. Cine este pentru? 53 voturi pentru. Împotrivă? 13 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Admis art. 11. La art. 12 dacă sunt amendamente respinse? Urmăriţi, vă rog, amendamentul 12 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 12, care modifică, practic, art. 12 în ansamblu? Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat în întregime art. 12. Titlul II şi Capitolul I, tot titlul. Nu sunt obiecţiuni. Votate ambele în formularea Senatului. La art. 13 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în formula Senatului. La art. 14. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Senatului. La art. 15 sunt intervenţii? Domnule Moiş, aveţi un amendament la pagina 30, amendamentul 46. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, În textul iniţial sunt scutite doar fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat. În practică, însă, se pot constitui, ca urmare a unui legat, nu numai fundaţii, ci şi asociaţii şi chiar federaţii sau uniuni de fundaţii sau asociaţii. Consider că şi acestea ar trebui să beneficieze de prevederile art. 15 alin. 2 lit. d), întrucât şi acestea nu au un scop lucrativ. De aceea, v-aş propune să completăm textul iniţial al lit. d), cu "asociaţii, federaţii, uniuni de fundaţii şi asociaţii fără scop lucrativ". |
|||||
|
|
La lit. f) mai susţineţi amendamentul? |
|||||
|
|
De asemenea, la lit. f) am văzut că s-a admis de principiu amendamentul propus de către noi, să se înlocuiască toate trimiterile la legi cu precizarea "în condiţiile legii", şi dorim, cu privire la "veniturile obţinute din chirii, venituri obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii rezultate din reconstituirea dreptului de proprietate pentru culte", să se reformuleze textul. Noi considerăm că în formula propusă de către noi, lit. f), este mai corectă din punct de vedere al topicii frazei şi al conţinutului ei. Aceste două litere le susţinem: lit. d) completată şi lit. f), fără să modificăm fondul, reformulată. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Aţi ascultat explicaţiile domnului deputat Moiş. Găsiţi textele amendamentului domniei sale la pct. 46, paginile 30, 31. Vedeţi acolo şi motivele respingerii. Supun votului dumneavoastră amendamentul 46 al domnului Moiş. Cine este pentru? 12 voturi pentru. Împotrivă? 51 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 51 voturi împotrivă, 12 voturi pentru, nici o abţinere. Supun, în aceste condiţii, art. 15... Domnule Naidin, la ce punct sunteţi dumneavoastră? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La poziţia 48, la "respinse", doresc introducerea unui alineat nou, cu următorul text: "Întreprinderiile mici şi mijlocii beneficiază până la data de 31 decembrie 2006 - să respectăm regula prezentată şi corectă privind perioada în care mai avem dreptul de a introduce facilităţi fiscale - de scutirea de la plata impozitului pe profit a cotei părţi din profitul reinvestit şi respectiv scutirea de la plata impozitului pe profit a societăţilor care creează noi locuri de muncă, în primii doi ani de ocupare a acestora de către salariaţi, cu asigurarea creşterii numărului scriptic de angajaţi cu cel puţin 10% faţă de anul precedent". Şi aici am o nedumerire, nu neapărat din partea comisiei, de ce a fost respins din partea ministerului de resort? Pentru că l-am copiat ad-litteram din protocolul încheiat de Comisia de dialog social şi reprezintă poziţia sindicatelor, poziţia patronilor şi respectiv poziţia guvernamentală. Bănuiesc - ministrul de finanţe nu l-a susţinut în comisie, nu-mi dau seama de ce?! În al doilea rând, vreau să evidenţiez, şi tot doamna ministru să-mi răspundă, - citesc aici ce a declarat domnul premier Năstase săptămâna trecută - "Guvernul se gândeşte - se gândea săptămâna trecută - să reintroducă scutirea de impozit pe profitul reinvestit". Este declaraţia dânsului la un simpozion privind regimul parcurilor industriale. Iar, evident, în plan politic, vreau să spun că reprezintă poziţia Partidului Umanist din România, pe care şi-a exprimat-o depunând o declaraţie şi o poziţie de protest, atât Guvernului şi respectiv reprezentantului în Bucureşti al Fondului Monetar Internaţional. Mă opresc aici, aşteptând argumentele, de ce a fost respins, în condiţiile în care reprezintă poziţia guvernamentală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Guvernul îmi face semn că este împotriva amendamentului dumneavoastră. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Supun votului plenului amendamentul domnului deputat Naidin, de la pct. 48. Cine este pentru? 15 voturi pentru. Împotrivă? 44 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 44 voturi împotrivă, 15 pentru, nici o abţinere. Trecem, în consecinţă, la amendamentele pe care le propune comisia la art. 15. Amendamentul 13. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Amendamentul 14. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Supun votului dumneavoastră art. 15 în totalitate, în formula rezultată. Cine este pentru? 46 voturi pentru. Împotrivă? 12. Abţineri? Nu sunt. La art. 16 sunt amendamente respinse? Nu sunt. Nici comisia nu are amendamente. Votat în unanimitate, dacă nu sunt obiecţiuni. Articolul 17. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Senatului. La art. 18. Domnul Moiş. |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Renunţăm la amendament. |
||||||
|
|
Mulţumesc. Urmăriţi, în aceste condiţii, la art. 18, amendamentul 15, al comisiei. Admis amendamentul, modificat textul art. 18. Titlul Capitolului II. Votat în unanimitate. La art. 19 dacă sunt amendamente respinse? Domnul deputat Moiş? |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Am renunţat, ca să vă fac fericit înainte de masă. |
||||||
|
|
Domnul deputat Moiş ne anunţă că renunţă la ele. Mulţumesc. Urmăriţi, vă rog, la art. 19 amendamentul 16. Admis amendamentul, modificat textul art. 19 alin. 1. La celelalte alineate dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Textul art. 19 a fost votat în unanimitate, prin amendarea alin. 1, celelalte texte rămân ca la Senat. Articolul 20. Sunt amendamente respinse? Nu sunt. Votat în unanimitate în formula Senatului. La art. 21 dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. La amendamentul 18 al comisiei, care vizează alin. 2 lit. i)? Admis amendamentul, modificat textul. Amendamentul 19, alin. 2 lit. m). Nu sunt obiecţiuni, votat amendamentul, modificat textul. Amendamentul 20, alin. 2 lit. n). Nu sunt. Votat în unanimitate. Amendamentul 21, cu privire la alin. 2 lit. o). Adoptat amendamentul, modificat textul. Amendamentul 22. Admis amendamentul, modificată lit. p) de la alin. 3. Amendamentul 23. Admis amendamentul, modificată lit. c) de la alin. 3. Amendamentul 24. Admis amendamentul, modificată lit. f). Amendamentul 25, cu privire la lit. l), m), n), litere noi. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introduse aceste litere. Amendamentul 26, la alin. 4 lit. e). Admis amendamentul, modificată lit. e). Amendamentul 27. Admis amendamentul, modificată lit. f) de la alin. 4. Amendamentul 28. Admis amendamentul, modificată lit. g). Amendamentul 29, lit. m) de la alin. 4. Admis amendamentul, modificată această literă. Amendamentul 30. Admis amendamentul, modificată lit. p). Supun votului dumneavoastră art. 21, aşa cum a rezultat din votarea amendamentelor şi din respingerea celorlalte. Cine este pentru? 45 voturi pentru. Împotrivă? Două voturi împotrivă. Abţineri? Patru abţineri. Admis art. 21 cu 45 voturi pentru, două împotrivă, patru abţineri. Articolul 22, amendamente respinse. Domnul deputat Avramescu. |
|||||
|
|
Domnul Constantin-Gheorghe Avramescu: Am un amendament în ceea ce priveşte partea redacţională. N-am prea umblat eu la amendamente de fond, că ştiam că tot vor fi respinse, dar am zis că pentru probleme care privesc partea redacţională, care pot îmbunătăţi legea, să vin totuşi cu un amendament. Se vorbeşte aici, la art. 22 alin. 2, de "zăcăminte naturale". Mă iertaţi, este un pleonasm flagrant, pentru că nu există decât zăcămintele naturale, nici nu pot fi altele. Şi mi-am permis să înlocuiesc: "zăcăminte de substanţe minerale utile", aşa cum în această meserie de geologie şi de minerit se foloseşte în toate cursurile, în toate cărţile, nu o să găsiţi niciodată zăcăminte naturale, că nu poate să fie aşa, ori "zăcăminte de substanţe minerale utile" sau dacă e vorba de o substanţă oarecare "zăcăminte de cărbuni, de minereuri" şi aşa mai departe. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia nu este de acord cu acest amendament, nici Guvernul. Supun votului dumneavoastră amendamentului domnului Avramescu. Cine este pentru? 15 voturi pentru. Împotrivă? 45. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 45 voturi împotrivă, 15 pentru. Distinse coleg, înainte de a vă da cuvântul, vreau să vă corectez asupra adevărului pe care ziceţi că l-aţi spus. V-aş ruga să vă uitaţi în raportul cu amendamentele admise şi veţi găsi foarte multe amendament admise de la Partidul Naţional Liberal, aşa că aserţiunea dumneavoastră că oricum comisia v-ar fi respins de plano, nu se susţine. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Constantin-Gheorghe Avramescu: În fine, nu insist, dar credeţi-mă, tocmai ca să se bucure toată lumea şi să terminăm mai repede legea, nici nu mai intervin la lucruri simple. Vă spun, dacă în meseria aceasta citeşte oricare, meseria aceasta pe care am practicat-o 40 de ani, citeşte treaba aceasta, îl umflă râsul! Dacă nici treaba aceasta nu se acceptă, într-adevăr, este păcat să profit de timpul dumneavoastră de aici şi să mergem mai repede, cel puţin terminăm repede legea. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră art. 22, în formula Senatului. Cine este pentru? Staţi puţin! Exista un amendament al comisiei, amendament admis, la pct. 31. Vizează alin. 1 lit. h). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul 31, modificată lit. h). Cine este pentru art. 22 în formula rezultată? 46 voturi pentru. Împotrivă? 16 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. La art. 23, pentru că l-am anunţat, şi vom lua după aceea pauză. Dacă aveţi obiecţiuni la art. 23? Domnule Moiş, vă rog, nu vă schimbaţi locul, pentru că eu mă uit la locul dumneavoastră şi nu văd nici un amendament şi atunci nu vă dau cuvântul. Aveţi amendamente la 23? |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Dumneavoastră vă uitaţi la mine şi eu mă uitam la ceas! (Arată cu mâna spre ceasul de pe peretele din sala de şedinţă.) |
||||||
|
|
Dar de ce vă întoarceţi înapoi, că aveţi un ceas la mână, să vă uitaţi înainte?! Dacă sunt obiecţiuni cu privire la art. 23? |
|||||
|
Am obiecţiuni cu privire la ceas! |
||||||
|
|
Votat în unanimitate în formularea de la Senat. Suspendăm aici lucrările până la ora 14,00. La ora 14,00 vom începe cu art. 24. Stimaţi colegi, La ora 14,00, nu trecute fix, ci fix, începem lucrările. Rog şi ministerul şi comisia să fie prezenţi. |
|||||
|
|
Domnule Grigoraş, haideţi la pupitru. Stimaţi colegi, Constat că soneria, oricât este ea de insistentă, tot nu vă poate mobiliza. Rog pe toţi colegii de pe culoare să poftească în sală pentru a relua dezbaterile. Transmiteţi această rugăminte şi şefilor grupurilor parlamentare. Sper să mai veniţi în sală, după ce vom începe dezbaterile. La art.24, dacă sunt amendamente respinse care se mai susţin? Domnul Avramescu. |
|||||
|
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: Promisesem că nu mai vin la tribună, ca să meargă mai repede, dar, acum, e vorba de o problemă de fond, textul respectiv este adoptat ca atare, va produce foarte multe încurcături. Este vorba de amortizarea mijloacelor fixe din industria extractivă. Din textul articolului, paragrafului respectiv, aşa cum este, foarte alambicat tratat, rezultă că sunt amortizabile descopertările în carieră şi lucrările de deschidere în subteran. Or, să ştiţi că, în toată industria extractivă, există aceleaşi tipuri de lucrări. |
|||||
|
|
Domnule deputat, ca să putem urmări exact, spuneţi-ne litera, alineatul şi referiţi-vă şi la amendamentul dumneavoastră, ca să-l putem vedea. |
|||||
|
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: Art.24, alin.3, lit.c). |
|||||
|
|
Aveţi un amendament aici? |
|||||
|
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: Da, la respinse. |
|||||
|
|
Care e numerotat cât? |
|||||
|
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: La punctul 64. Să ştiţi că, în toată industria extractivă, lucrurile se tratează la fel: lucrări de cercetare, lucrări de deschidere, lucrări de pregătire, care toate sunt, şi ieri, şi astăzi şi probabil şi mâine, şi în toată lumea, sunt tratate la fel. Eu am spus şi pregătire pentru că, de fapt, descopertarea este o pregătire. În acelaşi timp, există lucrări de deschidere şi la carieră, care, aici, nu sunt puse, iar în subteran nu sunt puse alea de pregătire care apar în cariere şi de asta mi-am permis o redactare mai simplă şi care este pe limba celor care lucrează în acest domeniu şi am spus: "Investiţiile efectuate pentru descoperirea de noi zăcăminte şi rezerve de substanţe minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă". Dacă respingeţi, vă spun: foarte curând, cei din domeniu vor protesta şi va trebui să venim cu o lege de rectificare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Vă aduc, la toţi, aminte că se vorbeşte de la microfon, de la pupitru. Care aveţi vreo intervenţie, vă rog să vă manifestaţi dorinţa şi să veniţi să luaţi cuvântul. (Se adresează doamnei deputat Maria Apostolescu, care a intervenit din sală pentru a-l corecta pe domnul deputat Constantin Gheorghe Avramescu) Domnul vicepreşedinte Grigoraş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ne-am consultat şi cu reprezentanţii iniţiatorului şi suntem de acord cu amendamentul. Doamna Apostolescu Maria, profesor în domeniu. |
|||||
|
|
Nu în domeniu, dar sunt aproape de exploatările miniere şi termenul tehnic corect este "decopertare" - îndepărtarea părţii sterile de deasupra componentului util, minereul. Deci acesta e termenul corect: "decopertare". |
|||||
|
|
în loc de "descoperire", "decopertare". |
|||||
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: Da. |
||||||
|
|
Urmăriţi, stimaţi colegi, amendamentul domnului Avramescu, îmbunătăţit cu înlocuirea cuvântului "descoperire" cu "decopertare". Cine este pentru amendamentul 64, admis şi de reprezentanţii comisiei şi ai ministerului? Domnule Avramescu, staţi puţin. |
|||||
|
|
Domnul Constantin Gheorghe Avramescu: Pe scurt, vreau doar să mulţumesc... |
|||||
|
|
Nu înţeleg. Nu-mi mulţumiţi, că nu am numărat voturile. Împotrivă dacă sunt voturi? Nu. Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Aveţi şi mulţumirea domnului Avramescu. Dacă mai sunt amendamente la art.24? Poftiţi, domnule deputat. Domnul deputat Mocanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Amendamentul meu se referă la alin.4, lit.c) şi e vorba de eliminarea "Fondului comercial" din categoria activelor care nu se amortizează. Aş vrea să vă spun că practica şi standardele internaţionale de contabilitate recunosc şi contabilizează Fondul acesta comercial, care apare atunci când are loc o tranzacţie în care o firmă cumpără o altă firmă. S-a spus, mai devreme, la art.7, domnule preşedinte, când am cerut definirea acestui termen şi s-a respins solicitarea mea, motivându-se că nu ar fi în practica ţărilor din Uniunea Europeană deducerea fiscală a Fondului comercial. Vreau să vă spun că ţări precum Germania, Olanda şi care sunt în Uniunea Europeană, după cum ştim cu toţii, dar şi altele, precum Statele Unite, Ungaria, permit amortizarea cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea acestui Fond fiscal. Acest amendament se propune a fi respins, motivându-se, printre altele, şi că, vezi Doamne, la noi nu ar fi nişte evaluatori şi de asemenea nu ar exista o piaţă de evaluare cumsecade. După părerea noastră, respingerea aceasta nu se susţine şi rugăm să acceptaţi ca Fondul comercial să fie introdus în categoria mijloacelor fixe amortizabile. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Grigoraş, vă rog să vă precizaţi poziţia cu privire la eliminarea Fondului comercial. |
|||||
|
|
ne menţinem punctul de vedere. Motivarea a fost dată şi la capitolul unde a fost definit, unde s-a pus problema definirii acestui Fond comercial şi este motivarea făcută. Într-adevăr, nu se poate face o evaluare a influenţelor amortizării Fondului comercial, la ora actuală. |
|||||
|
|
Aţi ascultat ambele puncte de vedere. Supun votului dumneavoastră amendamentul 65 al domnului deputat Alexandru Mocanu. Cine este pentru? 3 voturi pentru Împotrivă? 48 de voturi împotrivă Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins, cu 48 voturi împotrivă, 3 pentru, 4 abţineri. Dacă mai sunt amendamente la art.24? Nu mai sunt. Este un amendament al comisiei, la punctul 32. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul comisiei, modificat lit.g), alin.4. La amendamentul 33, comisia propune modificarea lit.f) de la alin.11. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat litera respectivă. La 34, comisia propune modificarea lit.g) de la alin.11, precum şi a lit.h), ambele noi introduse. Deci nu e vorba de o modificare, ci e vorba de două litere noi introduse. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, se introduc cele două litere noi. Art.24, alin.17 - urmăriţi amendamentul 35. Admis amendamentul, modificat acest alineat. Supun votului dumneavoastră art.24, aşa cum a rezultat din votarea unor amendamente sau respingerea altora. Cine este pentru? Stimaţi colegi, Eu admit să mai schimbaţi câte o vorbă între dumneavoastră, dar mai fiţi atenţi şi la ceea ce facem aici, la pupitru. Mulţumesc. 48 de voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.24 a fost admis, cu 48 de voturi împotrivă, 3 împotrivă, nici o abţinere. Art.25. Dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Nu sunt nici amendamente admise. Dacă aveţi la textul Senatului obiecţiuni? Admisă forma Senatului. La art.26, nu sunt amendamente, nu sunt obiecţiuni. Admis forma Senatului. Art.27. Doriţi să interveniţi? |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Este vorba de amendamentul 68 de la respinse. |
||||||
|
|
Am întrebat. Nu a susţinut nimeni, am trecut. |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Aţi sărit de la 24 la 26. |
||||||
|
|
Nu am sărit, stimate coleg, am întrebat şi la art.25. 25 s-a votat, la 26 am ajuns. Aveţi obiecţiuni la 26? Poftiţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este vorba de amendamentul 68 de la respinse. Nu citesc textul, eu citesc numai motivaţia mea. Nu este clar de ce recuperarea pierderilor trebuie să se realizeze în următorii 5 ani. Iar motivaţia respingerii: pentru aliniere la practică internaţională. Iertaţi-mă, dar eu nu văd cum, dacă ceva nu este clar, atunci trebuie să ne aliniem la practică internaţională. Este hilar. |
|||||
|
|
Am înţeles nedumerirea dumneavoastră, poate ne-o lămureşte doamna ministru Manolescu. Poftiţi. |
|||||
|
|
Domnul Maria Manolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul acum, cu această ocazie, urmând să clarificăm şi problema profitului reinvestit, pentru că, de fapt, sunt două probleme care se leagă. În condiţiile în care un întreprinzător acceptă să meargă pe varianta de amortizare accelerată, în anul în care face investiţii importante, va avea cheltuieli care pot să-l aducă în situaţia de a avea pierdere. Pierderea respectivă poate să o reporteze şi să fie deductibilă în următorii 5 ani. În anul următor, de asemenea, merge pe politică de investiţii, care poate să însemne cheltuieli până la nivelul profitului, până la nivelul venitului. În condiţiile în care cheltuielile de investiţii sunt mai mari, din nou, dacă ajunge în pierdere, pierderea respectivă poate să fie deductibilă în perioadele următoare. Deci iată că pe această variantă a amortizării accelerate, care este o măsură neutră, aşa cum spuneam înainte, pot să opteze, la această metodă, atât societăţile care au profit, cât şi societăţile care, urmare a programului de investiţii pe anumite perioade de timp, pot să intre în situaţia de a avea pierderi. Deci e o măsură care este socotită neutră. Măsura de recuperare a pierderilor fiscale, pe o perioadă de 5 ani închiderii unui exerciţiu e o măsură care se practică în toate ţările. Deci nu numai în România dăm acest drept agentului economic, ca, în perioadele următoare, ca urmare a unei politici pe care a adoptat-o, să poată să-şi recupereze pierderile. Deci iată că, aici, socotim noi că măsura de a merge pe varianta de amortizare accelerată cu posibilitatea de a face cheltuieli într-un exerciţiu este mai bună decât profitul reinvestit. De ce? Pentru faptul că un agent economic, la un moment dat, poate să nu aibă profit şi, în aceste condiţii, să nu poată să facă nici investiţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Cu aceste explicaţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de către comisie, al domnului Adrian Moisoiu, amendament notat la punctul 68 din Anexa II. Cine este pentru? 14 voturi pentru. Împotrivă? 48 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul respins, cu 48 împotriva amendamentului, 14 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră art.26, în formularea Senatului. Cine este pentru? 49 de voturi pentru. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? 2 abţineri, dar multe voturi neexprimate. La art.27, dacă sunt amendamente respinse care se susţin? Dacă aveţi obiecţiuni la textul Senatului? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Art.28. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat textul în unanimitate, în formula Senatului. La art.29, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Există un amendament propus de comisie, la art.29. Urmăriţi punctul 36 din Anexa 1. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat alin.4 de la art.29. Celelalte alineate rămân în formula Senatului. La titlul cap.III, am omis să vă întreb dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în formula Senatului. La art.30, dacă sunt amendamente respinse care se susţin sau obiecţiuni? Nu. Votat textul Senatului în unanimitate. La art.31, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi amendamentul 37 al comisiei, amendament admis, deci, cu privire la alin.4 al art.31. Nu sunt obiecţiuni, admis amendamentul, modificat alin.3. Prin amendamentul 38, comisia mai propune încă un alineat, la art.31. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul... Vă opuneţi amendamentului comisiei? Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Este o omisiune, în textul alin.5. Textul convenit suna astfel: "În limitele respective, se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul ..." şi textul curge. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 38, cu precizarea făcută de doamna secretar de stat Manolescu. Cine este pentru? Mulţumesc. 48 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt, dar multe voturi neexprimate. La art.32, nu sunt obiecţiuni, adoptat textul Senatului, în unanimitate. Titlul cap.IV. Poftiţi? (Se adresează domnului deputat Adrian Moisoiu) Stimaţi colegi, V-aş ruga... Am o rugăminte. Vreau să vă spun că, în această privinţă, răspunderea revine secretarilor. Ei trebuie să-mi spună dacă sunt obiecţiuni sau nu. Faceţi-i semn colegului dumneavoastră! (Se referă la domnul secretar Nicolae Leonăchescu) Eu mă uit la text, nu la fiecare din sală. (Comentarii în Grupul PSD) Poftiţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Îmi cer scuze şi dau dreptate colegilor din PSD, care spuneau adineauri, când am venit încoace, la tribună, că tot degeaba, dar, cu atât mai mult ... |
|||||
|
|
Nu sunteţi drept, stimate coleg, pentru că aţi văzut că, unui coleg de la dumneavoastră, care credea acelaşi lucru, până acum, i s-a admis pe loc un amendament, deci nu e degeaba. |
|||||
|
|
La art.38, alin.8, lit.a), eu am avut un amendament care nu a fost trecut nici la admise, nici la respinse, la 33, şi anume era, acolo, la punctul 8: "prezentul articol se aplică în cazul proprietăţilor imobiliare sau titlurilor de participare, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii" şi punctul a) "contribuabilul a deţinut proprietatea imobiliară sau titlurile de participare pe o perioadă mai mare de 2 ani". Problema este cam în felul următor, că, prin această prevedere, dacă a deţinut mai mult de 2 ani, eu întreb pe doamna secretar de stat, în felul acesta, nu se limitează tranzacţiile imobiliare? Deci este o frână, din acest punct de vedere, la cei 2 ani. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamnă ministru Manolescu, poftiţi. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Regula este că activele imobilizate, de natura titlurilor de participare, sunt deţinute pe perioade îndelungate de timp. Din acest motiv se şi numesc active imobilizate. Deci noi am dorit să clarificăm, prin textul respectiv că facilitatea, respectiv cota redusă, cota de 10% de impunere, faţă de 25, cota standard, nu se aplică în cazul tranzacţiilor speculative. Am cumpărat acţiuni astăzi şi le vând mâine. Deci se aplică această facilitate numai în cazul deţinerii unor active pe termen lung, cele care se încadrează în acel titlu de active imobilizate. Da? |
|||||
|
|
Aţi auzit explicaţia doamnei ministru. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moisoiu. Cine este pentru? 1 vot pentru Împotrivă? Marea majoritate împotrivă. Deci s-a respins amendamentul domnului Moisoiu. Supun votului dumneavoastră art.33, în formularea Senatului. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 3 abţineri, nici un vot contra. Deci 51 pentru, 3 abţineri, nici un vot contra. Titlul cap.V. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Senatului. Stimaţi colegi, Am trecut la titlul cap.V, dar, după art.33, pe care l-am votat şi nu există nici o problemă cu acest articol, prin amendamentul 40, comisia propune înlocuirea unor termeni pe tot cuprinsul capitolului. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 40. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se vor produce, în toate textele, modificarea termenilor care sunt cuprinşi în amendamentul 40. La art.34, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, amendamentul 41, cu privire la art.34, alin.3. Admis amendamentul, modificat alin.3. La alin.4, de asemenea, comisia propune un amendament, urmăriţi-l la 42. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul 42, modificat alin.4. De asemenea, comisia propune modificarea alin.7, prin amendamentul 43. Admis amendamentul, modificat alin.7. În consecinţă, textul art.34 va avea alcătuirea rezultată din modificarea alineatelor cuprinse în cele 3 amendamente. La art.35, nu sunt amendamente respinse. Urmăriţi amendamentul 44 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat alin.1 de la art.35. Dacă la celelalte două alineate aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate, amândouă, în formularea Senatului. Titlul cap.VI. Admisă formula Senatului, în unanimitate. La art.36, dacă aveţi obiecţiuni sau amendamente respinse? Nu sunt. Adoptat textul în unanimitate, în formula Senatului. Titlul cap.VII. Adoptat în unanimitate. La art.37, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate textul Senatului. La art.38, dacă sunt amendamente respinse? Nu se susţin. Urmăriţi amendamentul 45 cu privire la art.38, alin.2, amendament admis. Nu aveţi obiecţiuni. Admis în unanimitate. Se modifică alin.2. Urmăriţi amendamentul comisiei, 46, vizează alin.12, lit.b). Admis amendamentul, modificată acea literă. Amendamentul 47, care se referă la alin.13 de la art.38. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Admis amendamentul, modificat alin.13. Dacă la celelalte alineate aveţi obiecţiuni? Nu. Votate, celelalte, în unanimitate, în formularea Senatului, textul urmând a avea redactarea rezultată din admiterea acestor amendamente. Titlul cap.I. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate, în formularea Senatului. La art.39, votat în formularea Senatului. Art.40, votat în formularea Senatului. Art.41, votat în formularea Senatului. Art.42. |
|||||
|
Am un amendament respins la poziţia 75. |
||||||
|
|
Vă rog să-l susţineţi. Urmăriţi poziţia 75, din Anexa II. |
|||||
|
|
Amendamentul meu prevedea ca anumite sume reprezentând alocaţia de hrană şi indemnizaţia în valută pentru personalul navigant îmbarcat pe nave maritime şi fluviale trebuie să intre la aceste excepţii. Am discutat în comisie şi au spus că vor fi trecute în norme. Motivaţia respingerii nu este că vor fi trecute în norme, ci că introduce un regim discriminatoriu, ceea ce nu este corect, fiindcă prevede Legea nr.412 drepturile pe care le au navigatorii, de cazare gratuită şi alocaţie de hrană şi, dacă doamna ministru consideră că trebuie să-l prindem aici, dacă nu, se ne confirme că în norme vor fi trecute în mod special. Cel puţin aşa l-am văzut aici. Motivaţia respingerii e cu totul alta decât ceea ce am stabilit în comisie. |
|||||
|
|
Doreşte să intervină şi domnul deputat Moisoiu la acest amendament respins? |
|||||
|
La alt amendament, dar tot la art.42. |
||||||
|
|
Aţi fost mai preventiv şi mai precaut, ca să nu vă omitem. Doamnă ministru Manolescu, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul domnului Nicu Toader. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Da, domnul deputat are dreptate. Noi, la comisie, am convenit că această prevedere este acoperită, prin art.56 alin.4 lit.b), pentru prevederea de la pct.75, şi prin lit.g), pentru prevederea de la pct.76, şi explicitată în norme. Deci, în aceste condiţii, într-adevăr, motivaţia trebuie înlocuită corespunzător. |
|||||
|
|
Mai vă susţineţi amendamentul? |
|||||
|
Domnul Mircea Nicu Toader (din sală): Nu, dacă am convingerea că se trece în norme. |
||||||
|
|
Bun. Dacă există alte obiecţii la art.42? |
|||||
|
Da. |
||||||
|
|
La 42? Vă rog. Domnul Adrian Moisoiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La art.42, se spune că următoarele venituri nu sunt impozabile. La art.42 lit.s) se arată că nu sunt impozabile veniturile obţinute de cei care beneficiază de legile speciale. Singurii dintre cei care beneficiază de legile speciale şi care nu sunt amintiţi în acest alineat sunt persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii în perioada 1950 - 1961, deci conform Legii nr.309/2002. chiar dacă textul de motivare spune că se referă la persoanele care au avut o pierdere, eu cred că motivarea nu este corectă, nu este valabilă, şi anume aceste persoane care au lucrat în mină, de exemplu, deci şi-au satisfăcut stagiul militar în nişte condiţii foarte, foarte grele, nu are rost să le prezentăm în clipa de faţă aici, se pot, foarte bine, compara şi cu celelalte categorii care apar mai sus, între posesorii legilor speciale. De aceea insist pentru ca acest amendament şi această completare la punctul s) să se admită. Cred că, mai degrabă, a fost o scăpare şi aşa o interpretez, ca atare. |
|||||
|
|
Stimate coleg, La ce punct din Anexa II e cuprins amendamentul dumneavoastră? |
|||||
|
|
73, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Doamnă ministru, vă rog să răspundeţi la acest amendament. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Suntem de acord cu respingerea, pentru faptul că sunt impozitate, deci nu sunt scutite astfel de venituri şi pentru alte categorii de persoane care lucrează, şi la această dată, în condiţii grele. Din această cauză, textul respectiv a avut în vedere anumite categorii de persoane persecutate ş.a.m.d. Deci persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciilor muncii au fost considerate că nu se pot încadra în aceeaşi categorie cu cele enumerate mai sus. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Moisoiu insistă în susţinerea amendamentului. Poftiţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, în felul acesta, ajungem să ne contrazicem însăşi cu Legea nr.309, pentru că de ce s-a dat Legea nr.309 acestei categorii de oameni, exact pentru motivul că au lucrat 3 ani de zile, sau 4 ani de zile în condiţii deosebite şi ne găsim într-o situaţie similară cu..., nu ştiu, hai să zicem cu cei persecutaţi pe motive politice, cu cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei în decembrie 1989, deci în atâtea şi în atâtea situaţii, şi cu handicapaţii, sunt exact acelaşi lucru. Singurii care şi-au pierdut averea într-o situaţie de genul ăsta au fost refugiaţii, cei care şi-au schimbat locuinţa în perioada 1940 - 1945. Deci, aşa cum celorlalţi li se acceptă, eu cred că şi această categorie mică de cetăţeni au dreptul la această scutire a venitului impozabil. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi şi în primul rând domnule deputat Adrian Moisoiu, vă rog să acceptaţi un timp de consultări între conducerea ministerului şi doamna Manolescu. Şi revenim la art.42 lit.s) şi o să supunem acest articol după ce vom dezbate şi lit.s). La art.43, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Comisia nu a avut amendamente admise. Votat textul în formularea Senatului. Art.44. Nu sunt obiecţii, nici amendamente admise. Admis textul Senatului. Art.45. Adoptat în unanimitate textul Senatului. Art.46. Votat textul Senatului. Titlul cap.II. Votat textul Senatului. La art.47, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, amendamentele admise ale comisiei. Primul e amendamentul 48, cu privire la art.47 alin.3. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat acest alineat. La celelalte alineate, dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votat textul în formularea Senatului şi cu amendamentul de la alin.3 al comisiei. Art.48. Nu sunt obiecţiuni, nu sunt amendamente. Votat textul Senatului. Art.49. Domnul Adrian Moisoiu. Raportaţi-vă la textul din Anexa II. |
|||||
|
|
Anexa II, domnule preşedinte. Pct.82. Se spune că nu sunt cheltuieli deductibile şi aş fi dorit ca să completăm aceste cheltuieli care nu intră în categoria cheltuielilor deductibile şi cu punctul n): "dacă o activitate independentă a unui contribuabil înregistrează o pierdere datorită calamităţilor naturale, atunci norma de venit aferentă activităţii se reduce, astfel încât să reflecte această pierdere". Este logic, domnule preşedinte, din acest punct de vedere, că omul are o pierdere faţă de cât se stabileşte şi, în cazul ăsta, fără această pierdere va trebui ca să plătească impozit. Deci, chiar dacă se spune că deoarece corecţia normelor de venit include, la alte cauze obiective şi forţa majoră, este chiar o forţă majoră aici, şi, în acest caz, trebuie, de asemenea, să se ţină cont. Ce să faci dacă a venit o furtună sau se cunosc cazurile care s-au întâmplat numai în primăvara sau în toamna trecută. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Mulţumesc. În toate cazurile, legea dă dreptul să se refacă norma, în funcţie de condiţiile concrete ale anului, fie că au fost situaţii de forţă majoră, calamităţi sau alte motive, deci în toate cazurile, pentru faptul că avem prevederea din textul actului normativ că norma respectivă poate fi revizuită, se poate încadra prevederea foarte bine şi în cazul de calamitate. Deci, noi, din această cauză, socotim că avem acoperire pentru cazurile de calamităţi sau forţă majoră în textul legii. |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din bancă): Atunci, în caz de calamitate, omul va beneficia sau nu? |
||||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Beneficiază, da. |
|||||
|
|
Vă mai menţineţi amendamentul? |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din bancă): Dacă este aşa şi nu se mai răzgândeşte cineva pe parcurs, când va interpreta legea, nu mai am nimic de spus. |
||||||
|
|
Mulţumesc. Mai sunt obiecţiuni la art.49? A..., poftiţi domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Amendamentul meu este la art.49 alin.5 şi se referă la posibilitatea deductibilităţii cheltuielilor de sponsorizare şi mecenat într-un procent mai mare prevăzut decât de iniţiator, respectiv o creştere de la 5 la 10%, şi a cheltuielilor sociale de la 2 la 3% din fondul de salarii realizat. Vreau să şi justific argumentul şi eventual să cer explicaţii doamnei ministru Maria Manolescu pentru motivarea respingerii acestui amendament şi doresc, în susţinerea în continuare a amendamentului meu, să spun următorul lucru. Trebuie să recunoaştem că sportul şi cultura românească în general au fost nu numai acum, şi înainte, elementele cu care România a reuşit să iasă mult în afară şi că practic, în ultimii ani, cu atât mai mult din 1989 încoace, pe fondul alocării unor resurse bugetare extrem de modeste pentru cele două domenii, rezultatele în cultura românească pe plan intern, dar mai ales pe plan extern şi mai ales în sportul românesc au fost din ce în ce mai modeste. Am ajuns să ducem dorul marilor performanţe pe care marii artişti români, pe care marii sportivi români le-a obţinut până în'89 şi din păcate, din ce în ce mai puţin în ultimii ani. Amendamentul pe care vi l-am propus este în strictă concordanţă cu ceea ce se întâmplă în multe ţări ale Uniunii Europene. Sunt surprins şi doresc, dacă doamna ministru poate să-mi răspundă, să ştiu ce influenţe financiare semnificative negative bugetului produce acest amendament şi să vă întreb şi să mă întreb, inclusiv să aflu un răspuns clar de la Ministerul Finanţelor, dacă nu cumva Ministerul Finanţelor are o atitudine mult prea îngăduitoare faţă de cei care nu-şi plătesc obligaţiile la stat, şi mă refer la baronii locali, la cei care datorează 8.000 de miliarde, gen Corneliu Iacubov, la bugetul de stat şi, pe de altă parte, devenim extrem de restrictivi atunci când este vorba de a susţine două din elementele importante de propagandă ale României peste hotare: sportul şi cultura românească. Pot aduce argumente în plus şi la majorarea cheltuielilor sociale de la 2 la 3% la fondul de salarii, este o practică care în toate marile companii, în toată lumea, fac ca oamenii, angajaţii să fie extrem de ataşaţi de firmă, de locul de muncă, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă deloc în România. Dacă tot vorbim de racordare la exigenţele din lumea bună, în care vrem să ajungem şi noi, hai să ne aliniem nu numai când este vorba să mărim accizele, să mărim taxele şi impozitele, hai să ne gândim şi la pârghiile prin care putem să susţinem domeniile performante. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la acest amendament, cu argumente suplimentare. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc. Faptul că au fost avute în vedere numai premiile drept consecinţă a unor concursuri europene şi internaţionale, s-a avut în vedere că, dacă vom merge cu premianţii naţionali, noi nu spunem că nu sunt foarte merituoşi, dar ar trebui să avem în vedere toate categoriile de premii, deci, nu numai în sport, trebuie să mergem şi în muzică şi în tot felul de alte activităţi şi cu tot personalul, aşa cum mergem la premiile internaţionale, aţi văzut că nu beneficiază numai premiantul, ci şi tot personalul care participă la obţinerea premiului respectiv. În aceste condiţii, întinderea facilităţii nu poate fi suportată, deci, acestea au fost argumentele care au stat la baza evaluării pe care a făcut-o şi comisia. În ce priveşte creşterea fondul social de la 2 la 3%, trebuie să avem în vedere că anul acesta am realizat o creştere a fondului social de la 1,5 la 2%. Sunt foarte puţine ţări care au acest fond social ca posibilitate de finanţare a unor anumite cheltuieli cu caracter social. Deci, noi am limitat prin Legea bugetului fondul social la 2%, la toate categoriile de societăţi în care statul deţine capital şi capitalul statului este majoritar. în cazul societăţilor cu capital privat, fondul social poate să fie peste 2%, prin Codul fiscal recunoaştem ca deductibilă numai această limită de 2%, dar patronul poate să participe la fondul social cu 4, cu 5 cu 7%, singura problemă că diferenţa între 2% şi suma care o convine nu beneficiază de deductibilitatea fiscală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 80, al domnului Valentin Iliescu. Cine este pentru? 5 voturi pentru. Împotrivă? S-au mai adăugat încă două voturi, deci, 7 voturi pentru. Împotrivă? 49 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Stimaţi colegi, Vă rog din suflet, nu vă pronunţaţi în scară, pentru că după ce spunem un rezultat, vă mai amintiţi câte unul sau altul că nu aţi votat. Cu 49 de voturi împotrivă, 7 pentru, 2 abţineri a fost respins amendamentul 80, cu privire la alin.5 din art.49. La celelalte alineate dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat textul în unanimitate în formularea Senatului, inclusiv alin.5. La art.50 dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votat textul Senatului. Art.51. Nu sunt obiecţiuni, votat textul Senatului. Art.52. Poftiţi. |
|||||
|
|
Este vorba de o propunere pe care am făcut-o privind declaraţia de donaţie deductibilă cu privire la persoanele fizice care pot opta pentru direcţionarea a 2%, iar în urma amendamentului nostru s-a acceptat 1%, din cuantumul impozitului final direct datorat statului român spre organizaţiile non-profit, proiecte comunitare. Noi am propus aici în amendament ca acest lucru să se facă prin declaraţia de donaţie deductibilă. 1 - Contribuabilii vor alătura declaraţiei de venit global încă o fişă nominală, intitulată "Declaraţia de donaţie deductibilă" în care vor preciza anumite informaţii, trec peste ele, 2 - Persoanele care nu sunt obligate să depună declaraţie pe venit global vor preda fişa de mai sus angajatorului sau organului financiar competent, după caz şi 3 - În cazul direcţionării prin organul financiar competent, acesta va efectua transferul în maximum 30 de zile de la primirea declaraţiei, cu amănunte pentru fiecare din aceste puncte. Care este motivarea acestui amendament. Am crezut noi că cele două metode de transfer sunt proiectate să asigure o flexibilitate ridicată mecanismului fiscal, metoda prezentării chitanţei fiscale asigură posibilitatea efectuării de donaţii şi în timpul anului fiscal, nu doar la finele acestuia, ca şi posibilitatea campaniilor de strângere de fonduri de tipul "door to door" - "din uşă în uşă". Metoda transferului de către organul financiar competent asigură comoditatea mecanismului de realizare a donaţiei, eliminând problema indisponibilităţii lichide. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna secretar de stat Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum menţionam înainte, prevederea cu privire la posibilitatea de sponsorizare a persoanei fizice este asigurată prin art.90. Am introdus un alineat nou, 2, care are următorul cuprins: "Contribuabilii care efectuează sponsorizări sau mecenat în vederea susţinerii asociaţiilor şi fundaţiilor non-profit care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 au dreptul să deducă cheltuielile respective din impozitul pe venitul anual datorat până la limita de 1%, inclusiv din valoarea impozitului datorat". De asemenea, pentru persoanele fizice autorizate deci, cei care desfăşoară activităţi independente, avem prevedere la art.40 alin.5 lit.a), şi acolo se prevede că aceştia pot să contribuie, de asemenea, pe calea sponsorizării şi a mecenatului, cu până la 5% din venitul net. În ce priveşte procedura, şi pentru unii şi pentru alţii, am spus, tot la art.90 alin.3, "procedura de aplicare a prevederilor privind acordarea facilităţii fiscale - deci, facilităţile respective - se va stabili prin ordin al ministrului finanţelor publice". De ce? Pentru că, de regulă, în cod nu am cuprins partea de procedură. |
|||||
|
|
Aţi renunţat la amendament să înţeleg? Da, bun. Supun votului dumneavoastră amendamentul 83, al doamnei deputat Mona Muscă. Cine este pentru? |
|||||
|
Domnul Florin Georgescu (din loja comisiei): Doamna a pierdut cheia. |
||||||
|
|
Domnule preşedinte Georgescu, nu ne compromiteţi bugetul de timp. Dumneavoastră administraţi bugetul de bani, deci, bugetul de timp lăsaţi-mi-l mie! Nu îl administraţi dumneavoastră cum doriţi. Împotriva amendamentului doamnei Mona Muscă? 36 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 36 împotrivă şi 16 pentru. Art.51 îl adoptasem deja. La art.52 dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate în formula Senatului. Art.53. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formula Senatului. La art.54 votată formula Senatului. Art.55. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formula Senatului. Stimaţi colegi, Ne întoarcem la art.42. Doamna Manolescu, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul domnului Moisoiu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am înţeles că drepturile pe care le primesc persoanele respective sunt de natura indemnizaţiilor şi în aceste condiţii considerăm că avem posibilitatea ca, pe baza prevederilor cuprinse la art.42 lit.a), unde avem "ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială", să încadrăm şi această categorie de persoane şi să cuprindem textul în norme. Deci, am preluat propunerea şi urmează să încadrăm aceste categorii de persoane la art.42 lit.a). |
|||||
|
|
Domnule deputat Adrian Moisoiu, vă mai susţineţi, în aceste condiţii, amendamentul? Se preia la lit.a). Bun. Mai sunt obiecţiuni la art.42? Aţi avut amendamente admise la 42? Nu. Nefiind obiecţiuni şi nici amendamente admise, art.42 se adoptă în unanimitate în formula Senatului. Revenim la pag.79 din proiect. Titlul capitolului III. Admis în unanimitate. Art.56, dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi atunci amendamentele admise. Primul este la 49. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat alin.4 lit.a) de la art.56. Dacă la acest articol mai sunt alte amendamente sau obiecţiuni? Nu. Votat în formularea Senatului, în care includem însă modificarea lit.a), modificare dedusă din amendamentul 49. La art.57 sunt amendamente respinse? Nu, nici admise, votat textul Senatului. Art.58. Nu sunt obiecţiuni, nici amendamente, adoptat textul Senatului. Art.59. Adoptat textul Senatului. Art.60. Adoptat textul Senatului. Art.61. Nu sunt obiecţiuni, adoptat textul Senatului. Art.62 şi art.63 - nu sunt obiecţiuni, adoptat textele Senatului. Art.64 - adoptat textul Senatului. Cap.IV - titlul. Adoptat textul Senatului. Art.65, 66. Adoptate textele Senatului. Art.67, 68 nu sunt obiecţiuni, adoptate textele Senatului. Titlul cap.V. Adoptat textul Senatului. Art.69. Adoptat textul Senatului. Art.70, 71 nu sunt obiecţiuni. Adoptate textele Senatului. Titlul cap.VI. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat textul Senatului. Art.72 - nu sunt obiecţiuni. Adoptat textul Senatului. Art.73. Domnule deputat Valentin Iliescu, raportaţi-vă la numărul amendamentului dumneavoastră " |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Pun problema unui amendament, nu este formulat de mine dar mă raliez lui, profit de faptul că iniţiatorul lui, domnul deputat Tudor Mohora nu este în sală. Domnia sa făcuse un amendament la venitul impozabil lunar din pensii... |
|||||
|
|
Staţi puţin, că domnul Mohora mi-a spus că nu mai susţine acest amendament, şi atunci nu aveţi cum să-l susţineţi dumneavoastră. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, totuşi o simplă remarcă, dacă nu am dreptul nu o să fac acest lucru, însă doresc să ridic această problemă şi dacă vreţi, tocmai pentru că colegul nostru ridicase o problemă, eu aş spune importantă în amendamentul dumnealui, să o rog totuşi pe doamna ministru să ne dea o explicaţie. În primul rând, eu spun că acest... |
|||||
|
|
Domnule deputat, aveţi dreptul să vă pronunţaţi, dar nu aveţi dreptul să cereţi explicaţii acolo unde titularul amendamentului a renunţat la el. Deci, eu nu am vrut să fiu neelegant cu dumneavoastră, să spun să nu mai vorbiţi, dar spuneţi-vă punctul de vedere. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Voi reveni atunci când voi avea un amendament şi voi spune ce am de spus. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Bun. Domnul deputat Grigoraş, vicepreşedintele comisiei, doreşte să vă răspundă totuşi. Domnule Valentin Iliescu, vicepreşedintele comisiei vă spune că a ajuns la o concluzie mai bună decât a amendamentului. Vă rog. |
|||||
|
|
Comisia, împreună cu iniţiatorul au adoptat o soluţie mai bună, de la 6,4 milioane, nu la 6,5 milioane, cum solicita amendamentul respectiv, ci la 8 milioane s-a ridicat baremul. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Da, exact ca şi Ceauşescu, în decembrie '89, vă mai dăm 100 de lei. Eu vroiam să pun în discuţie o altă problemă şi... (Vociferări, proteste.) |
|||||
|
|
Stimate coleg, am senzaţia că abuzaţi şi de regulament şi de răbdarea noastră. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Nu, este un caz similar şi dacă colegii de la PSD ripostează, este pentru că nu le convine acest lucru. Ceea ce vreau eu să spun este că, este un lucru foarte grav. |
|||||
|
|
Domnule Valentin Iliescu, nu aveţi dreptul la cuvânt. Încă o dată vă spun, nu aveţi dreptul la cuvânt, potrivit Regulamentului, nu aveţi amendament. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Am vrut să pun o întrebare doamnei ministru şi repet, nu m-aţi lăsat să pun... |
|||||
|
|
Nu este amendamentul dumneavoastră. când veţi avea amendamente, vă dau cuvântul cât vreţi să vorbiţi. Iar dacă aveţi nostalgii după cel citat de dumneavoastră, este problema dumneavoastră. Dacă sunt obiecţiuni la 73? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.74. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pardon. Stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să revin. La art.73 există un amendament admis, 50. Aţi văzut că a crescut suma de la 6,4 milioane la 8 milioane. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 50? Admis amendamentul, modificat art.73 în mod corespunzător. La art.74 nu sunt obiecţiuni, votat textul Senatului. Titlul capitolului VII. Nu sunt obiecţiuni, votat textul Senatului. Art.75, 76? Nu sunt obiecţiuni. Votate textele Senatului. Art.77, 78? Nu sunt obiecţiuni. Votate textele Senatului. Titlul cap.VIII. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.79, 80. La 79, domnule Valentin Iliescu, aveţi? |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: De data aceasta, domnule preşedinte, nu îmi puteţi interzice să iau cuvântul. Este vorba de un amendament, 781, cum s-ar spune după art.78, în care am formulat un amendament scris cuvânt cu cuvânt din oferta electorală a PDSR-ului din octombrie 2000, şi amendamentul meu spune exact aşa: "Sunt scutite de la plata impozitului agricol toate familiile cu venitul lunar sub nivelul de două salarii medii nete". Au fost foarte multe articole prin care au fost într-un mod foarte grav încălcate angajamentele asumate în oferta electorală de către PSD. Vă aduc aminte faptul că în oferta electorală se vorbea de o viaţă mai bună pentru pensionari. Iată, aţi introdus dumneavoastră, un partid social-democrat, cum poza mai devreme domnul Florin Georgescu, singurul şi cel mai important din această ţară, un lucru fără precedent în România, ca pensiile să fie impozabile. ne spunea colegul nostru domnul Grigoraş, că nu vor fi impozitate pensiile mai mici de 200 de euro. Păi, se poate trăi cu asemenea pensii? Cum s-ar spune, noi încercăm să ne aliniem la standardele occidentale în materie de fiscalitate, atunci când este vorba să luăm banii de pe oameni, când este vorba de salarii şi de venituri nu facem acest lucru. Voi reveni şi la alte articole cu multe alte amendamente. Repet, aştept de la doamna ministru, sigur, nu ştiu cât de implicată era dânsa în 2000 la alegerile parlamentare de atunci, dacă îşi aduce aminte, regret că nu este aici părintele ofertei electorale a PDSR-ului de atunci, domnul Florin Georgescu. Cert este un lucru, vorba lui Traian Băsescu, sau parafrazând ceea ce spunea Băsescu că "vara nu-i ca iarna", aşa spun şi eu acum, PSD-ul nu mai e ca PDSR-ul. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Aici, două menţiuni aş dori să fac. În primul rând, noi avem pentru zona rurală impozitul pe teren care, aşa cum aţi văzut înainte, este un impozit modic, deci un leu pe metru sau 10 mii pe hectar. În ceea ce priveşte impozitul pe venitul agricol, legătura cu familia nu se poate face datorită faptului că acest impozit este un impozit pe persoană, nu putem efectiv să avem în vedere propunerea respectivă, ţinând seama de modul cum sunt aşezate la această dată impozitele de această natură. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea comisiei, domnul vicepreşedinte Grigoraş. |
|||||
|
|
Explicaţia tehnică a prezentat-o doamna ministru Manolescu, eu aş vrea să spun că din punct de vedere politic nu este nici o diferenţă între oferta electorală pe care a prezentat-o Partidul Social Democrat. În ofertă textele sunt enumerate la modul generic, iar modalitatea concretă de aplicare a prevederilor din oferta electorală se stabileşte tehnic prin legislaţia pe care noi o adoptăm aici. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Iliescu. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Nu pot să-i împrumut domnului Grigoraş broşura aceea, o vom folosi probabil pentru a analiza punct cu punct ce s-a promis şi ce s-a făcut, i-am făcut o copie însă cu capitolul de politică fiscală pe care am scris ce aţi promis în 2000 şi ce aţi realizat din toate acestea. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Valentin Iliescu cu privire la introducerea unui art.781. Cine este pentru? 10 voturi pentru. Împotrivă? 43 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 43 de voturi împotrivă, 10 pentru, nici o abţinere. La art.79 nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în forma Senatului. Art.80. Votat în unanimitate. Art.81 - votat în unanimitate. la art.82 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat textul Senatului. Titlul cap.IX. Votat textul Senatului. La art.83 am înţeles că nu sunt amendamente respinse, nici obiecţiuni. Urmăriţi în schimb amendamentul 51, cu privire la lit.d). Admis amendamentul, modificat lit.d). Întreb din nou, dacă sunt alte obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate textul Senatului, cu excepţia lit.d), care este modificată prin amendamentul 51. La art.84 dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi amendamentul 52. Admis amendamentul, modificat potrivit textului propus de comisie art.84. La art.85 nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul cap.X. Votat în unanimitate. La art.86 dacă sunt amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi amendamentul 53. Admis amendamentul, modificat lit.c). Amendamentul 54. Admis amendamentul, modificat lit.f). Dacă sunt alte obiecţiuni? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră art.86, cu cele două amendamente ale comisiei incluse. Cine este pentru? 47 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. La art.87 nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului în unanimitate. Art.88, nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului în unanimitate. Art.89, nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.90. Doamna Mona Muscă, vă rog să-mi spuneţi amendamentul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Revin asupra subiectului, şi anume: "Persoanele fizice pot opta pentru direcţionarea a 2% - am propus noi - din cuantumul impozitului final direct datorat statului român, spre organizaţiile non-profit". S-a aprobat, prin acest articol, la această poziţie, 1%. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că celelalte ţări care au legi similare pe acest subiect, primele care au început, respectiv Ungaria a avut întâi 1%, a revenit şi a modificat legea şi are la ora actuală 2% - este adevărat că 1% pe care l-au adăugat se duce spre biserici, dar celelalte ţări care au aceeaşi lege au făcut de la bun început cu 2%. Spuneam şi prima dată când am luat cuvântul, că este păcat să punem acum 1% ca, după aceea, să revenim cu amendarea Codului fiscal cu 2%. Vă readuc la cunoştinţă că Ungaria, Slovacia, Cehia, Lituania, Polonia, Rusia, toate au, la ora actuală, aceeaşi lege cu 2%. V-aş mai aduce la cunoştinţă, încă o dată, faptul că toate aceste proiecte comunitare spre care se îndreaptă, la opţiunea contribuabilului, 2% din impozitele lui directe, toate aceste proiecte comunitare degrevează Guvernul, degrevează administraţia publică locală de a le face din banii de la buget. Drept urmare este, într-un fel, o degrevare a bugetului, fără însă să aducă prejudicii bugetului. Pe de altă parte, cred că, în felul acesta, pentru prima dată, contribuabilii văd cu ochii lor ce se întâmplă măcar cu o parte (cu 2% susţinem noi, cu 1% a fost aprobat) din impozitul lor direct, ce se întâmplă cu banii lor, unde se duc ei şi cum se realizează proiectul comunitar cu ajutorul lor. Este vorba de transparenţă, este vorba în acelaşi timp de spiritul comunitare care, iată, pentru prima dată, există o încercare de a remodela spiritul comunitar. Vă mai aduc la cunoştinţă că aceste amendamente sunt ca urmare a unei cercetări de un an de zile, o cercetare care a fost vizată, ca să spun aşa, asistată şi susţinută de ambasadele statelor din Uniunea Europeană, de delegaţia Comisiei Europene în România, de Ambasada S.U.A. şi, ceea ce cred că este foarte important, de peste 200 de organizaţii neguvernamentale, a căror semnătură există în cartea pe care am făcut-o pentru această iniţiativă şi cred că am putea s-o luăm în calcul, aşa cum a fost ea propusă - cu 2%, şi nu cu 1%. Apreciez deschiderea pe care a avut-o Ministerul Finanţelor, şi deschiderea pe care a avut-o Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi poate că vom reuşi, împreună, să facem de la început 2%, ca să nu revenim, pe urmă, pentru a amenda, din nou, Codul fiscal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă amintiţi că acest amendament l-am discutat încă o dată. Acum nu a fost vorba de un amendament nou. Este o discuţie pe marginea art.90; deci, n-am ce să supun votului. O să supun votului art.90. Dacă aveţi alte obiecţiuni la art.90? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, amendamentul nr.55. Comisia propune o reformulare a întregului text al art.90. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni la amendamentul nr.55. Adoptat amendamentul, art.55 se modifică în consecinţă. Titlul Capit.XI. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.91. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.92. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate textul Senatului. Titlul Capit.XII. Votat în unanimitate. Art.93, art.94, art.95. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate, textele Senatului. Art.96. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate textul Senatului. Art.97. Votat în unanimitate textul Senatului. Art.98. Votat în unanimitate. Titlul Capit.XIII. Votat în unanimitate. Art.99. Votat în unanimitate. Capit.XIV. Votat în unanimitate. Art.100. Votat în unanimitate. Art.101, art.102. Poftiţi, domnule deputat Adrian Moisoiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La art.102, şi eu am avut un amendament, acelaşi cu al domnului deputat Tudor Mohora, care este trecut în raport, şi anume: şi eu spun acelaşi lucru, că nu este concret exprimat: "Începând cu data de 1 ianuarie 2005, se va aplica un sistem de impunere a veniturilor persoanelor fizice, potrivit Legii de modificare şi completare a prezentului Cod fiscal". Eu spuneam că nu este concret, domnul Mohora spune că nu este precizat. |
|||||
|
|
Domnule Moisoiu, vă faceţi să-l neîndreptăţesc pe domnul deputat Valentin Iliescu, care a vrut, de asemenea, să susţină un amendament. Domnul Mohora n-a susţinut acest amendament. |
|||||
|
|
Eu îl susţin pe al meu, care a fost depus. |
|||||
|
|
Al dumneavoastră se referă la art.103. |
|||||
|
|
Nu, la art.102, domnule preşedinte. Eu vă arăt cu documentul în mână că se referă şi la art.102 şi la art.103. |
|||||
|
|
Întreb comisia ce s-a întâmplat cu acest amendament al domnului Moisoiu, care nu este trecut în raport? Poftiţi. |
|||||
|
|
Numai atât vreau să adaug aici că, nefiind concret exprimat acest art.102, în acest caz se poate conduce la limitarea evaziunii fiscale şi, pe de altă parte, se pune problema şi altfel: clasa de mijloc nu este dezvoltată, nu se ajută la dezvoltarea clasei de mijloc. La noi în ţară, în clipa de faţă, din contră, clasa de mijloc este o clasă care trece spre pragul de sărăcire. Deci, părerea mea ar fi, şi, aşa cum vedeam şi celălalt amendament, dar care nu se susţine, este treaba dânsului din acest punct de vedere, că ar trebui un pic explicitat acest articol. Şi asta ar fi rugămintea: ca să se explice. Nu de către doamna ministru, ci în textul Codului fiscal. Vă mulţumesc. Şi, totodată, vă anunţ că la art.103 renunţ la amendament. |
|||||
|
|
Comisia. Vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul domnului Moisoiu. |
|||||
|
|
Mai întâi, aş vrea să fac o precizare, pentru că ne-am uitat din nou în lista cu amendamentele venite de la PRM şi există o intenţie de a prezenta acest amendament - în locul unde el trebuia scris nu apare nimic, probabil a fost o greşeală. Dar, discutând pe fond, comisia menţine punctul de vedere iniţial, respingând acest amendament. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Adrian Moisoiu. Cine este pentru? 19 voturi pentru. Împotrivă? 48 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 48 de voturi împotrivă, 19 voturi pentru şi nici o abţinere. Titlul Capit.IV. Votat în unanimitate. Art.103 şi art.104. Votate în unanimitate. Art.105 şi art.106. Domnule Moisoiu, aţi spus că aţi renunţat. |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): La art.104 şi art.107. |
||||||
|
|
La art.104. Poftiţi. Dar, din nou eu nu găsesc amendamentul dumneavoastră. |
|||||
|
|
În aceeaşi exprimare o preiau, pe care a avut-o domnul Grigoraş adineauri. A existat o intenţie în care cele două articole - art.104 şi art.107 - era cazul ca să fie corelate împreună. Pentru că, în timp ce art.104 spune că este cu titlu opţional, în acelaşi timp, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, la art.107, se spune că este de 1,5%. Deci, plecând de la acest aspect, se poate foarte bine, în acest caz, ca la întreprinderi, la microîntreprinderi, cineva să opteze pentru plata impozitului pe profit de 25% şi, în acest caz, el ajunge ca să aibă o activitate nonprofit. Aceasta este ideea de corelare pe care, de fapt, încercam s-o explicitez la pct.10 din amendamentele mele care există la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Referitor la art.104, respectiv la opţiunea pentru a plăti impozitul forfetar de 1,5% la cifra de afaceri, menţionăm că acest drept de opţiune este dat deja prin Legea de aprobare a ordonanţei, începând cu acest an. Deci, nu Codul fiscal introduce opţiunea, ci legea care a aprobat reglementările privind impozitarea microîntreprinderilor. Această solicitare a venit tot din partea mediului de afaceri, pentru că sunt anumite categorii de unităţi pentru care nu este avantajos acest sistem; este impropriu anumitor sectoare de activitate. Şi, în aceste condiţii, chiar este foarte bine că nu este o măsură obligatorie, ci este dreptul de opţiune al agentului economic. |
|||||
|
|
Mai doriţi să interveniţi? Deci, la art.103, domnul Moisoiu şi-as retras amendamentul. Întreb din nou dacă există alte obiecţii? Nu există. Votat în unanimitate. La art.104. Nu există obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.105. Nu există obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.106. Votat în unanimitate. Art.107. Domnule Adrian Moisoiu, v-aţi lămurit cu art.107? Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, v-aţi lămurit cu domnul Moisoiu la art.107? Mai există obiecţiuni la art.107? Nu. Votat în unanimitate. Art.108. Votat în unanimitate în formularea Senatului. Art.109. Votate în unanimitate în formularea Senatului. Art.110 şi art.111. Votate în unanimitate. Art.112. Votat în unanimitate. Titlul V şi titlul Capit.I din Titlul V. Votate în unanimitate în formularea Senatului. Art.113. Votat în unanimitate. Art.114 şi art.115. Votate în unanimitate. Art.116. Votat în unanimitate. Art.117. Votat în unanimitate. Art.118 şi art.119. Votate în unanimitate. Art.120 şi art.121. Votate în unanimitate. Titlul Capit.II. Votat în unanimitate. Art.122. Nu sunt amendamente respinse. Obiecţiuni? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, amendamentul nr.56, care vizează modificarea art.122. Aveţi obiecţiuni la amendament? Nu aveţi. Admis amendamentul nr.56, modificat art.122. La art.123. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Senatului. Art.124. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul VI şi Capit.I la acest titlu. Votate titlurile, în unanimitate, în formula Senatului. Art.125. Votat în unanimitate. Capit.II - titlul. Votat în unanimitate. Art.126. Votat în unanimitate. Titlul Capit.III. Votat în unanimitate. Art.127. Votat în unanimitate. Titlul Capit.IV. Votat în unanimitate. Art.128. Domnul Adrian Moisoiu. Are amendamentul nr.96. Poftiţi. |
|||||
|
|
Completarea pe care am vrut s-o aduc la acest amendament era: "Orice distribuire de bunuri din activele unei societăţi comerciale" - şi aici vine în completare "cu excepţia celor aduse ca aport la capitalul social pentru care, atunci când s-au adus, nu au fost supuse taxei pe valoarea adăugată". Deci, nu este logic. O dată este cu taxa pe valoarea adăugată, o dată este fără taxa pe valoarea adăugată. Din acest motiv am spus ca distribuirea aceasta să se ţină cont de ea. Degeaba se spune despre Directiva a VI-a şi aşa mai departe, în motivarea respingerii. Părerea mea este că este necesară o corelare din acest punct de vedere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Cine răspunde? Iniţiatorul, sau comisia? Doamna ministru Manolescu. Vă rog să vă referiţi la amendamentul nr.96, din Anexa nr.2, al domnului deputat Moisoiu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Noi considerăm că, aşa cum este redactat textul, este chiar şi titlul - "Livrare de bunuri". Deci aportul la capitalul social nu intră în sfera operaţiunilor respective. Noi ne referim aici la tranzacţii şi, în aceste condiţii, formularea din textul codului este corectă şi nu este nevoie să introducem excepţiile cu privire la aport. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.26 al domnului Adrian Moisoiu. Cine este pentru? 20 de voturi pentru. Împotrivă? 46 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Amendament respins cu 46 de voturi împotrivă, 20 de voturi pentru şi 4 abţineri. Supun votului dumneavoastră art.128, în formularea Senatului, având în vedere obiecţiile pe care le-a ridicat domnul Moisoiu. Cine este pentru? 48 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 8 abţineri. 48 de voturi pentru, nici un vot contra, 8 abţineri - adoptat textul art.128. Art.129. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului în unanimitate. Art.130, art.131. Votate în unanimitate textele Senatului. Art.132 şi titlul Capit.V. Votat în unanimitate textul Senatului. Art.133. Votat textul Senatului. Titlul Capit.VI. Votat textul Senatului. Art.134. Votat textul Senatului. Art.135. Votat textul Senatului. Art.136. Votat textul Senatului. Titlul Capit.VII. Votat textul Senatului. Art.137. Votat textul Senatului. Art.138. Domnul Adrian Moisoiu. Amendamentul nr.98. |
|||||
|
|
Da, amendamentul nr.98. Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Doresc numai să spun că este necesar, după părerea noastră, să fie neapărat o clarificare: "Ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul" - şi completarea era: "în urma unei sentinţe definitive". Deci, de-abia atunci, de fapt, acest lucru rezultă. Şi nu văd de ce nu s-ar putea accepta această precizare care vine şi lămureşte toate lucrurile. Vă mulţumesc. Doamna ministru Manolescu. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc. Propunerea făcută de domnul deputat este mai dură decât prevederea din actul normativ, întrucât sentinţa definitivă ar putea să se obţină după nişte ani de zile. Aşa cum este textul actului normativ, declararea falimentului dă dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă creanţei, care nu se mai încasează. Deci, noi apreciem că este mai corect declararea falimentului, decât obţinerea sentinţei definitive. |
|||||
|
|
Vă mai menţineţi amendamentul? Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.98 , de pe Anexa nr.2, al domnului deputat Adrian Moisoiu. Cine este pentru? 24 de voturi pentru. Împotrivă? 52 de voturi împotriva amendamentului. Domnule Drăgănescu, dacă număraţi mai bine decât secretarii numiţi de Biroul permanent, vă rog să veniţi încoace sau, eventual, să contestaţi votul. Poftiţi. |
|||||
|
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, probabil că secretarii numără persoanele care aparţin grupurilor, în sală. Dar acum au fost 10 mâini ridicate. Atrageţi atenţia colegilor care aparţin unor grupuri şi care prezumăm că ar vota într-un fel, cel puţin să ridice mâna. Altfel, ei discută, nu sunt atenţi şi poate ar vota în alt fel decât li s-a comandat la un moment dat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, stimaţi colegi, să participaţi la vot. Dar vreau să explic domnului Drăgănescu că există şi posibilitatea să fie prezenţi în sală, cum fac de multe ori şi liberalii, şi nu votează nici pentru, nici împotrivă şi nici nu se abţin. Deci, amendamentul nr.98 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.138, la care s-au ridicat obiecţiuni. Supun votului dumneavoastră formularea Senatului. Cine este pentru? Vă rog să-i daţi un calculator domnului Drăgănescu, să poată număra şi dânsul concomitent. 52 de voturi pentru. Împotrivă? 26 de voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Vă mulţumesc. Articolul a fost adoptat cu 52 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă şi nici o abţinere. La art.139. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate. Titlul Capit.VIII. Votat în unanimitate. Art.140. Domnul Valentin Iliescu. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să vă prezint amendamentul formulat la art.140 alin.2, legat de cota redusă de TVA A fost, probabil, una dintre marile greşeli ale vechii coaliţii, cea care a condus ţara în perioada '97-2000, că a majorat TVA-ul de la 11% ... |
|||||
|
|
Din care faceţi parte în prezent! |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Îmi permiteţi să-mi prezint amendamentul? |
|||||
|
|
Nu, am vrut să fac precizarea că din care faceţi parte în prezent. Pentru corecta informare a opiniei publice. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Să ştiţi că există şi la dumneavoastră în partid. Aveţi mai mulţi colegi care au fost miniştri: domnul Sassu, domnul Duvăz, domnul Athanasiu, doamna Dobrescu. Aţi uitat de lucrul ăsta? Probabil că o să întăriţi Partidul Social Democrat. Fiindcă m-aţi provocat şi fiindcă voiam să fiu mai ... mai liniştit, o să vă aduc, stimaţi colegi din PSD, de data asta nu mai citesc după pagini trase la xerox, ci exact din acest document, care este oferta politică şi electorală a PSD-ului, ceea ce aţi promis la Capitolul TVA. (Rumoare, vociferări) "Aplicarea unei cote reduse de TVA cu două până la nouă procente, diferenţiat, la produse de bază, de strictă necesitate pentru consumul populaţiei, cu prioritate la alimente, energie electrică, termică şi combustibil de încălzit, medicamente, transport public şi articole pentru copii". M-a întrebat cineva din sală, dacă n-am candidat după această ofertă. Ba, chiar după aceasta. Şi eu, spre deosebire de dumneavoastră, stimaţi colegi, o susţin în continuare. Din acest motiv am amendat textul propus de Guvern, tocmai pentru că dumneavoastră, aşa cum faceţi de o lungă perioadă de timp, aţi uitat de promisiunile făcute. Cum s-ar spune, cu fiecare zi, nu faceţi decât să vă pierdeţi legitimitatea. Amendamentul pe care l-am propus la acest art.140 se referă la introducerea a două cote reduse de TVA: una de 2% şi una de 9%. Amendamentul pe care sunt convins că-l aveţi în faţa face, practic, să pună în operă ceea ce s-a propus în 2000 şi cred că a întrunit votul unui număr foarte mare de alegători. Problema care pe mine mă nemulţumeşte profund şi de la care aştept un răspuns, indiferent că vine din partea Guvernului, sau a partidului aflat la putere, este motivarea respingerii, care spune aşa: "Textul articolului iniţial - deci propunerea venită de la Guvern - este în concordanţă cu reglementările deja negociate în vederea aderării la Uniunea Europeană". Eu, personal, doresc să ştiu, din partea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, ce s-a angajat Guvernul României, prin negociatorul şef, domnul Puşcaş, sau poate prin Ministerul Finanţelor, la acest capitol privind taxa pe valoarea adăugată, urmând ca, după aceea, să revin şi să vedeţi la ce se angajează Guvernul României şi toate aceste lucruri fiind puse pe cârca omului simplu, a omului sărac şi a milioanelor de pensionari, în condiţiile în care în Uniunea Europeană există cote reduse de TVA exact pentru aceste produse. Aştept un răspuns din partea Ministerului Finanţelor. |
|||||
|
|
Ministerul Finanţelor spune că-şi menţine poziţia. Comisia, la fel. Stimate coleg, am întrebat iniţiatorul, dacă doreşte să intervină. Nu doreşte. Îşi menţine punctul de vedere. Am întrebat comisia şi este acelaşi lucru. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Am solicitat să mi se spună, din partea Ministerului Finanţelor, la ce a angajat Guvernul României populaţia acestei ţări, ce cotă redusă de TVA să plătească, pentru ca, după aceea, pe baza unor documente din Uniunea Europeană, să vă prezint cât sunt aceste cote reduse de TVA la produsele pe care eu le-am solicitat. Pentru a face comparaţia dacă nu cumva negociatorii noştri, în incapacitatea lor de a sluji interesele naţionale, nu fac decât să accepte cu extrem de multă uşurinţă, lucruri care sunt neconforme cu promisiunile şi neconforme cu ceea ce aşteaptă oamenii de la acest Guvern şi de la acest Parlament. |
|||||
|
|
Domnule deputat Drăgănescu, poftiţi. |
|||||
|
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Dacă observaţi, în continuare, la foarte multe amendamente respinse se dă la motivaţia respingerii exact acelaşi text, referitor la negocierile făcute de Guvernul României şi la Directiva a VI-a a Consiliului Europei. Deci pentru toate aceste amendamente respinse, noi, de fapt, iniţiatorii acestor amendamente am dori un răspuns din partea Guvernului, pe de o parte, deoarece probabil că nu majoritatea colegilor le cunosc, dar, pe de altă parte, care este problema? România încă nu este membră a Uniunii Europene, orice capitol închis la ora actuală poate fi redeschis prin votul Parlamentului României, la urma urmei nimeni nu ne poate impune ceva dacă Parlamentul României nu este de acord să introducă în legislaţia românească o prevedere sau alta, pînă în 2007 mai este timp, redeschidem capitolul, renegociem şi poate obţinem nişte condiţii mai bune pentru România. Deci, din acest punct de vedere nu ni se pot servi aici prevederi introduse prin Directiva a VI-a, a VII-a sau a nu ştiu câta, deoarece ele încă nu sunt opozabile, dreptului românesc. De aceea, cerem prima dată doar o informare, înainte de a cere redeschiderea capitolului de negociere, o informare din partea Ministerului Finanţelor, ca să ştim despre ce este vorba în următoarele 20-30 de amendamente respinse. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul preşedinte Florin Georgescu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Trebuie să ne menţinem totuşi pe o linie de obiectivitate şi de profesionalism pentru a nu cădea în latura politicianismului pur. Aici, când se face argumentaţia referitoare la motivul respingerii amendamentului, sigur, este un text mai generic, dumneavoastră cred că ştiţi, cei care aţi luat cuvântul înaintea mea pe această temă, faptul că în negocierile privind impozitarea intră şi taxa pe valoarea adăugată, aşa e cum, spune domnul deputat de la PD care văd că este de serviciu după-masă, azi dimineaţă era domnul Boc, dânsul nu mai poate să ia cuvântul acum, că nu e prezent, deşi l-am menţionat. A venit de serviciu după-masă domnul respectiv, pe care îl stimăm foarte mult, pe care nu-l numesc, deşi ştiu cum îl cheamă şi îmi e foarte simpatic, şi vrea să ne ţină de vorbă ca să întârziem. Deci, după ce coaliţia pe care o reprezintă acum dumnealui şi cu domnul de la PNL a dus taxa pe valoarea adăugată de la 0 şi respectiv 9% la 19% la toate produsele acestea pe care dânşii acum ne recomandă să le coborâm taxa pe valoarea adăugată, Partidul Social Democrat a venit şi a făcut două reduceri ale cotei, la medicamente şi serviciile de cazare în turism. Negocierile cu Uniunea Europeană ne dau voie să facem aceste reduceri şi la alte produse, ca să nu dau exemple. Noi am vrea să extindem, ca şi dumneavoastră, gama produselor şi serviciilor care beneficiază de cotă redusă de taxă pe valoarea adăugată, acesta fiind un impozit suportat finalmente de consumator. Nu ne lasă însă constrângerile macroeconomice, negocierile, tot cu Uniunea Europeană, cu FMI, şi dacă dumneavoastră în anul 1999 la sfârşit aţi luat măsura ca la 50 de produse şi servicii să majoraţi tva-ul, noi am luat măsura astăzi să coborâm la două grupe importante de bunuri şi, respectiv, servicii. Sperăm ca în continuare să fim în măsură să acţionăm pe aceeaşi linie şi să lărgim gama produselor şi serviciilor care se bucură de această facilitate. Însă, protecţia socială o realizăm nu numai prin reducerea tva-ului, pentru că dacă reducem tva-ul la bunuri, alimentare, să spunem, creăm un impact bugetar nefavorabil, relativ ridicat, pe care nu avem de unde să-l acoperim financiar pe termen scurt, creşte îndatorarea externă sau, dacă nu avem, creşte rata inflaţiei faţă de program, de acea reducere se bucură şi domnul parlamentar din bancă, şi eu şi cetăţeanul pensionar cu o pensie foarte redusă, ceea ce nu prea este echitabil, pentru că taxa pe valoarea adăugată, spre deosebire de impozitul pe venit, are un caracter regresiv, cu cât ai salariul mai mare, cu atâta plăteşti tva mai mică, pentru că toată lumea plăteşte la alimentara la acelaşi preţ pentru bunul alimentar respectiv, ca să luăm acest exemplu. Or, noi protejăm social grupurile mai vulnerabile dintre cetăţeni, pe calea altor pârghii, cum ar fi alocaţiile de sprijin, ajutoarele pentru încălzire, majorarea pensiilor prin recorelare, dublarea la pensionarii agricoli, familiile cu mulţi copii primesc alocaţii suplimentare, familiile monoparentale, deci surprindem fenomenul de sprijin, de asistenţă socială... |
|||||
|
Domnul Adrian Valentin Iliescu: Treceţi la subiectul de astăzi. |
||||||
|
|
Păi, subiectul este acesta. Că nu avem bani să dăm tva mai ieftin şi dumneavoastră, ci avem bani ca să protejăm, că eu nu am nevoie de protecţie socială, şi cu dumneavoastră, pentru produsele acestea de aici, dar sunt unii care au nevoie, şi pentru a nu crea acest tratament unitar care să asigure beneficii şi celor care nu au nevoie de ele, dăm bani mai mulţi unora care să poată să cumpere produsele cu un tva cât poate să suporte astăzi România - 19% la ele. La anul poate va fi, în 2005, 6%- 5% etc. Nu v-am pronunţat numele, dacă nu aţi înţeles, eu mai mult nu vreau să vă explic, înseamnă că nu doriţi să înţelegeţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Iliescu, nu v-am dat cuvântul şi nici nu am motiv să vi-l dau. Deci aţi vorbit de două ori în susţinerea amendamentului, nu aveţi dreptul la replică, nu v-aţi... V-aş ruga foarte mult să nu încercaţi să tot provocaţi grupul PSD-ului prin ceea ce faceţi. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Valentin Iliescu: Domnule preşedinte, Cu tot respectul pe care vi-l port, inclusiv domnului preşedinte Florin Georgescu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, vreau să fac o subliniere importantă. Nu sunt nici de serviciu, nici nu vreau să provoc pe nimeni, un singur lucru doresc şi ar trebui să-l doriţi şi dumneavoastră. Să discutăm despre un lucru pe care şi eu şi dumneavoastră l-am promis, şi să judecăm, şi prin votul majorităţii să decidem o problemă. Eu am venit aici doar să reamintesc ceea ce s-a promis, astăzi domnul deputat Florin Georgescu mi-a confirmat clar că Guvernul nu poate să-şi onoreze angajamentele asumate prin oferta electorală... şi din acest punct de vedere pentru mine este foarte clar... Iată, dovada cea mai clară că PSD nu-şi poate onora prin Codul fiscal ceea ce şi-a asumat la alegeri. |
|||||
|
|
Stimate coleg, câtă vreme nu aţi început să ridicaţi decibelii... Mă ascultaţi puţin? Domnul Moiş are o problemă de procedură. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Cred că spiritele s-au încins prea tare, noi Grupul parlamentar al PRM nu ne putem pronunţa nici pentru acceptarea amendamentului, nici pentru respingerea lui, de aceea, respectuos, vă rugăm un time out, dumneavoastră fixaţi un termen rezonabil, câte minute doriţi, nu dorim să perturbăm dezbaterea, nici să o întârziem, de aceea aveţi posibilitatea să fixaţi cât doriţi, să ne daţi posibilitatea să ne consultăm, grupurile parlamentare din Opoziţie. PRM-ul doreşte... |
|||||
|
|
Vă rog să vă consultaţi 5 minute în sală. Poftiţi. |
|||||
|
|
Şi cu Ministerul Finanţelor, dacă sunteţi de acord. |
|||||
|
|
Este aici şi Ministerul Finanţelor, vă rog să vă adresaţi celor cu care doriţi să vă consultaţi. Domnule Moiş, domnul Drăgănescu, colegul dumneavoastră, doreşte să se consulte, dumneavoastră fugiţi? Stimaţi colegi, am spus consultarea are loc în sală. Pentru că, de fapt, colegul nostru dorea să dispară, să plece lumea din sală. - după o scurtă pauză - |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, aţi depăşit timpul pentru consultări, vă rog să vă luaţi locurile dumneavoastră. Eram la votul asupra amendamentului domnului Valentin Iliescu, numerotat la pct.100 pag.68. Cine este pentru amendamentul domnului Valentin Iliescu? 18 voturi pentru amendament. Voturi împotrivă? 45 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul domnului Valentin Iliescu a fost respins cu 45 de voturi împotrivă, 18 pentru şi o abţinere. La art.140, dacă mai sunt amendamente? Există un amendament al domnului Boc. |
|||||
|
|
Nu al lui Boc, eu pe al meu îl susţin, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Care? Staţi să-l găsesc. Poftiţi. |
|||||
|
|
La nr.107. Îmi permiteţi, la pct.107? Art.140. Am propus un alineat nou, ştiţi foarte bine că situaţia din România privind natalitatea este o problemă foarte gravă şi cred că una din modalităţile de îmbunătăţire este de a reduce costurile de întreţinere a unui copil, şi propunerea pe care am făcut-o noi este de a micşora preţul, pentru copii de până în vârstă de 3 ani, la lapte praf, la alimente specifice, la scutece de unică folosinţă, la cărucioare şi îmbrăcăminte. Eu nu am să mă refer la necesitatea aprobării acestui amendament, mai ales că domnul Georgescu a spus că vor urma măsuri de acest tip, dar motivaţia că nu există în bugetul din 2004 astfel de prevederi mi se pare fără sens, este o lege care este aprobată, sper eu, după apariţia şi după aprobarea Legii bugetului, şi orice lege care vine după, obligatoriu trebuie să le respecte pe celelalte, să impună celeilalte legi o astfel de respectare, sau ştiţi foarte bine că sunt şi căi de modificare a bugetului. Deci eu susţin foarte mult acest lucru, iar, de asemenea, motivaţia că Directiva VI nu impune acest lucru, vreau să vă spun, şi cred că ştiţi foarte mulţi din colegii mei, că în ţările din Europa de Vest toate aceste preţuri pentru îmbrăcăminte şi obiecte specifice copiilor mici sunt mult mai scăzute decât cele la nivel normal. Vă rog foarte mult să analizaţi şi să votaţi acest amendament. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Toader. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 19 voturi pentru. Voturi împotrivă? 52 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. A fost respins amendamentul. |
|||||
|
|
Următorul la nr.108, dacă ăsta nu a avut succes, poate cel cu locuinţele are succes, mai ales că când a fot la guvernare şi PD şi PNL n-au pus cotă de tva la clădirile executate. Noi am propus, nu pentru toate clădirile şi toate imobilele, ci pentru imobilele cu destinaţie exclusivă pentru locuinţe, este o cerinţă cel puţin la nivelul prezent, când foarte mulţi tineri n-au unde să locuiască, iar modalităţile de obţinere a unei locuinţe sunt foarte greu de accesat la nivelul veniturilor din România. Şi măcar acest lucru, care este cerut nu numai de constructori, ci în primul rând de cei care vor beneficia de astfel de locuinţe, şi solicit ca măcar acest amendament să treacă, cu aceeaşi prevedere în care, motivaţia iarăşi nu are susţinere, fiindcă oricum puteam să negociem în oricare alte condiţii, nu neapărat tot ceea ce spune în directivă. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 108 de la pag.72, Anexa nr.2, al domnului deputat Toader. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 18 voturi pentru. Voturi împotrivă? 52 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendament respins cu 52 voturi împotrivă, 18 pentru, nici o abţinere. Dacă mai sunt amendamente la art.140. Domnul Moisoiu? |
|||||
|
|
Este amendamentul cu nr.106, înregistrat în Anexa nr.2, domnule preşedinte, şi ca şi cel al colegului de adineauri, se referea la o parte, şi anume de reducere a cotei de tva. Domnule preşedinte, Eu am gândit şi cred că şi dumneavoastră sunteţi în asentimentul meu, şi ca ardelean am să exprim treaba, aşa un pic ardeleneşte. Pentru un coltuc de pită, domnule preşedinte, pentru un coltuc de pită, pentru o bucăţică de pâine, domnilor colegi, propunerea este ca să se introducă o literă nouă, lit.g), cu următorul conţinut, "livrări de produse de panificaţie de orice fel". Vedeţi că preţul grâului în clipa de faţă a crescut foarte mult, măcar o compensaţie din acest punct de vedere, şi pentru că pe piaţă deja aţi văzut de la 3500 deja este cu 5 şi cu 6 mii o franzeluţă care se vinde, deci în felul acesta, scăzând cota tva de la 19 la 9%, am putea cât de cât să punem o stavilă inflaţiei. Iar românii în clipa de faţă n-au ce să mănânce, şi singurul lucru la care mai pot să mai îndrăznească să spere din pensiile mici, din salariile mici, din ajutoarele de şomaj pe care le au, ar fi ca să-şi cumpere o bucată de pâine. Deci în acest sens eu fac apel la dumneavoastră şi chiar nominalizez şi pe domnul Florin Georgescu, pentru că nu am de ce să-mi fie frică, pentru că o să vină şi o să spună că este o directivă europeană. O fi ea directivă europeană, dar noi mâncăm pâinea, sau murim de foame, şi atunci, în aceste condiţii, aşa cum s-a mai discutat astăzi aici rugămintea, pentru că o fac şi sub formă de rugăminte, şi nu sub formă de propunere, este ca să admiteţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Susţineţi acest amendament? Poftiţi. |
|||||
|
|
Nu numai că îl susţin, aş dori să întreb pe doamna ministru Manolescu sau pe domnul Georgescu, Directiva VI a Comunităţii Europene există în legislaţia românească aprobată într-un fel, sau trecută într-o formă de lege sau altă modalitate legislativă? Că în toate motivaţiile de respingere se prevede această Directivă VI. Eu nu am văzut nicăieri că există o lege în România unde se spune că această directivă este aprobată prin lege. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu, aţi auzit întrebarea. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Da. Vă mulţumesc. Începând cu 1993, când în România s-a introdus tva, la 1 iulie, am început să asimilăm din această directivă reguli care vizau în primul rând baza de aplicare a tva, pentru că tot discutam înainte de ce să nu aplicăm tva la încasare, nu la facturare, la schimbarea proprietăţii. Deci de la introducerea tva am preluat exact ce prevede directiva, tva este un impozit care se percepe la momentul când se schimbă proprietatea. Nu are importanţă când se încasează bunul, de ce? pentru faptul că nu mai poate să beneficieze persoana respectivă de deducerea tva şi în fiecare an, în tot acest timp, iată, sunt 10 ani de zile, am tot preluat în fiecare an din directivă câte ceva, astfel încât până la data aderării, 2007, când tot ceea ce înseamnă Directiva VI ar trebui să fie preluat în legislaţia naţională, mai avem încă 3 ani de zile, cu un calendar foarte clar, ce trebuie să luăm pentru perioada următoare. Pentru perioada următoare putem să preluăm din directiva respectivă cote reduse la anumite categorii de produse. Acestea sunt unele dintre prevederile pe care, într-adevăr, putem să discutăm. Dar, aşa cum vă spuneam aici este deja o problemă de politică naţională. Este bine să preluăm cotă redusă, de care să beneficieze toată lumea, sau să dăm cotă redusă acolo unde considerăm că vrem să stimulăm un sector de activitate, şi să încasăm tva, astfel încât să susţinem programe sociale. Deci, la întrebarea dacă avem o lege prin care am asimilat Directiva VI, răspundem că da. În toată această perioadă de 10 ani de zile, în fiecare an, prin legislaţie am preluat din Directiva VI elementele care erau necesare în funcţie de perioada pe care am parcurs-o. La această dată, reglementarea care prevede cea mai mare parte din măsurile prevăzute de Directiva VI o reprezintă Legea privind taxa pe valoarea adăugată, nr.345, intrată în vigoare la 1 iunie 2002. Nu înseamnă că înainte de această dată nu am avut elemente din Directiva a VI-a foarte multe deja preluate. |
|||||
|
|
Domnul deputat Toader. |
|||||
|
|
Foarte pe scurt, introducerea tva-ului a înlocuit impozitul pe circulaţia mărfurilor şi sigur că a fost o decizie politică, în conformitate cu prevederile europene. dar ar fi trebuit cu totul altfel motivat. Asta este dorinţa Guvernului, să nu aplicăm reduceri de tva, nu Directiva VI ne impune că trebuie să nu dăm scutire sau să reducem tva-ul la anumite categorii de mărfuri şi produse. Deci mie mi s-a părut şi mi se pare că nu are nici un sens să fie această motivaţie. Asta este dorinţa Guvernului, nu putem să dăm, şi atunci era mult mai clar pentru toată lumea. |
|||||
|
|
Domnul deputat Olteanu. |
|||||
|
|
Îmi cer scuze, domnule preşedinte, am simţit nevoia să iau cuvântul pentru că am impresia că e o confuzie pe undeva. Directiva VI care, de altfel, a fost transpusă prin Legea nr.345/2003 şi prin alte acte normative, de altfel, urmăreşte realizarea unui obiectiv stabilit de Uniunea Europeană prin această directivă. Amintesc colegilor din Opoziţie că, de pildă, de exemplu, e doar un exemplu, în legătură cu obligativitatea plăţii tva de către profesiile libere, mă refer la profesia de avocat, Legea nr.51/1995, s-a aplicat aceeaşi Directivă VI, zic s-a aplicat prost, dar asta este o altă chestiune. Or, guvernarea anterioară din această perspectivă a urmărit să realizeze scopul, rezultatul, obligaţia de rezultat stabilită prin directivă, prin transpunerea ei în anumite norme naţionale. De aceea, cred că a invoca acum că nu s-a negociat sau s-a negociat insuficient, în condiţiile în care de ani de zile, inclusiv dumnealor au încercat să transpună această directivă europeană, desigur, folosind marja de apreciere a oricărui stat care transpune o directivă, pentru că directiva nu este un regulament care presupune, potrivit art.349 din Tratatul asupra Uniunii Europene, obligativitatea aplicării telle quelle, ca atare, a normei europene, ci transpunerea în legislaţia naţională, potrivit aprecierii statului respectiv, cu condiţia să se ajungă la rezultatul dorit de Uniunea Europeană. Deci obligaţiile de rezultat, forma şi mijloacele rămân la aprecierea legiuitorului naţional, or, Legea nr.345 stabileşte această, sau se încadrează sau beneficiază de o asemenea marjă de apreciere. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Moisoiu. V-aş ruga să fie totuşi ultima intervenţie, că aţi intervenit de mai multe ori în susţinerea amendamentului. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, voi fi iarăşi scurt, că nu am fost la nici o intervenţie, nu am vorbit mult. Problema este în felul următor: discutăm despre directive, dar directivele astea au o influenţă directă asupra populaţiei României. Dacă Uniunea Europeană ne livrează nouă directive, noi ce livrăm Uniunii Europene? Oameni costelivi, cadavre? Păi, un pic să judecăm treaba aceasta, am rugat foarte mult, reducerea t.v.a de la 19 la 9% pentru produsele de panificaţie, nu am amintit nici de zahăr, nici de ulei, nici de alte bunuri, nici de carne, să spun aşa, că, la urma urmei, ardeleanul era cu pită şi slană. Nu am zis de slană, numai bucata aia de pâine, ca să poată să o cumpere mai ieftin, deci la asta fac referire şi o rog pe doamna ministru, dacă cumva nu poate să dea un răspuns prompt, pe loc, poate că se mai găseşte o modalitate, după o oră, peste două, că avem de discutat încă 100 de articole, poate se mai poate găsi vreo modalitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Poftiţi. |
||||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Trebuie să avem în vedere că am avut cote reduse pentru produsele alimentare, dar cota redusă de tva la produsele alimentare n-a însemnat reducerea preţului. În acest context, protecţia nu se face prin fiscalitate, deci s-a apreciat că întrucât în România n-am putut să disciplinăm piaţa în aşa fel încât să reducem preţul prin taxe, prin fiscalitate, în aceste condiţii, se menţine cota, cel puţin pentru anul 2004, se menţine cota standard de 19%, protecţia urmând să se facă direcţionat către persoanele care într-adevăr sunt dezavantajate social. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră, cu toate aceste precizări, amendamentul nr.106 al domnului deputat Adrian Moisoiu. Cine este pentru? 20 voturi pentru. Voturi împotrivă? 52 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 52 de voturi împotrivă, 20 pentru şi nici o abţinere. Dacă la art.140, mai există alte amendamente? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră art.140 în formularea Senatului. Cine este pentru? Vă rog să participaţi la vot, stimaţi colegi. 54 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.140 a fost votat cu 54 de voturi pentru, 20 contra şi nici o abţinere. Titlul Capitolului IX. Votat în unanimitate. La art.141 dacă sunt amendamente respinse? Nu. Urmăriţi atunci amendamentul 57 al comisiei, amendament admis, provenind de la domnul Daniel Ionescu. Dacă sunt obiecţiuni? Admis amendamentul 57. Mai există un amendament de la acelaşi deputat, admis de comisie, 58. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat amendamentul, modificat alin.2 lit.a). Amendamentul 59 care se referă la alin.2 pct.6 lit.i). Admis amendamentul, modificat acest text. Art.141, în ansamblu. Cine este pentru? 51 voturi pentru. Împotrivă? 19 voturi împotrivă. Dar întreb totuşi colegii de la P.R.M., în condiţiile în care s-au admis patru amendamente din acest articol, de ce aţi votat împotriva lui, aşa ca să mă amuz?! |
|||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Este o întrebare retorică, domnule preşedinte! Dacă aţi fi membru P.R.M., aţi înţelege. |
||||||
|
|
aţi fost pentru amendamente, dar împotriva articolului?! Nu, este de analizat de către dumneavoastră cum votaţi. Dacă sunt abţineri. Nu sunt. Vă rog să vă prezentaţi domnului Nicolăescu care spunea că nu sunteţi aici. (Domnul preşedinte i se adresează domnului secretar Tudor Mohora) Era îngrijorat domnul Nicolăescu. Art.142. Nu sunt obiecţiuni? Domnul Moisoiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Încă adineauri, înainte de a-mi da cuvântul, mă gândeam când o să am ocazia să vă întreb de ce aţi votat dumneavoastră împotriva t.v.a.-ul la pâine. Mă întorc la art.142, la pct.i) şi j) unde am avut un amendament. "Importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii non profit din străinătate şi din ţară". Şi eu am zis: "...cu excepţia autoturismelor, în condiţiile stabilite prin norme". Şi cred că vă daţi seama de ce am spus asta. N-am zis nici de autoutilitare, nici de maşini de pompieri, de nimic din această gamă. Autoturisme. Pentru că aici a fost bătaia tuturor afacerilor care s-au făcut de diverse organizaţii neguvernamentale. Chiar dacă prevederile sunt în clipa de faţă aşa cum sunt, că iarăşi ne întoarcem la ele, dar totuşi, aici, dacă dorim să facem ceva în ideea aceea de a stârpi corupţia şi de a pune capăt acestor activităţi ilicite, iată că prin codul fiscal, o mică părticică, o mică frână se poate pune. În acest sens, eu vă rog admiterea acestui amendament. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc. Aşa cum se vede, art.142 se referă la importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine şi organisme internaţionale. Condiţia acordării acestor împrumuturi este aceasta: să se cumpere astfel de bunuri indiferent dacă este autoturism, se merge pe ideea că autoturismul este destinat desfăşurării unei activităţi utile. Deci, nu putem să ne abatem de la condiţiile care sunt puse de către donatorii respectivi, deci sunt sume nerambursabile. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Adrian Moisoiu de la pct.114, anexa 2. Cine este pentru? 20 voturi pentru. Împotrivă? 70 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendament respins cu 70 voturi împotrivă, 20 pentru şi o abţinere. Supun votului dumneavoastră art.142 în formularea Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. 70 voturi pentru. Împotrivă? 16 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.142 a fost votat cu 70 voturi pentru, 16 voturi împotrivă, nici o abţinere. Art.143. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Senatului. Cer scuze! La art.143, comisia are un amendament, nr.60. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat lit.n) de la art.143. În consecinţă, art.143 a fost votat în formularea Senatului, mai puţin lit.n) care a fost modificată potrivit amendamentului 60. La art.144, dacă aveţi obiecţiuni sau amendamente respinse. Nu aveţi. Urmăriţi atunci amendamentul 61 al comisiei care vizează modificarea lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul. Modificat lit.b). În consecinţă, art.144 va avea alcătuirea adoptată de Senat, mai puţin lit.b) care va fi modificată potrivit amendamentului 61. Titlul Cap.X. Votat în unanimitate. Art.145. Dacă aveţi amendamente respinse sau obiecţiuni. Nu. Urmăriţi amendamentul 62 care vizează alin.2 de la art.145. Votat amendamentul, modificat alin.2. Restul textului urmând a avea alcătuirea neschimbată. Mai există un amendament admis de comisie nr.63. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Repet, art.145, va avea alcătuirea adoptată de Senat, mai puţin alin.2 care se va modifica potrivit amendamentului 62 şi alin.8 lit.a) care se va modifica potrivit amendamentului 63. La art.146. Domnul deputat Naidin are un amendament respins. Poftiţi! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia 116, amendament respins. Cerusem ca perioada fiscală trimestrială care se aplică prin derogare pentru persoanele impozabile să se aplice şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii. S-a găsit explicaţia de respingere, Directiva a VI-a, pe care în activitatea mea parlamentară am cunoscut-o destul de bine împreună cu domnul vicepreşedinte Grigoraş. în 1999, am încercat să introducem noţiunea ca t.v.a.-ul să se plătească nu la facturare, ci la încasare, şi, tot aşa, iniţiativa a fost respinsă. Şi mai am o experienţă tristă. Legea 134 privind regimul parcurilor industriale, adică Legea nr.134 din 2000, la care iniţiatorii, eu şi colegul Antal Istvan, la invitaţia Comisiei economice a Parlamentului Ungar, am văzut parcurile de la Tatabanya şi Gyor şi am preluat legislaţia. această lege, n-au trecut trei luni de zile, a încercat Guvernul Isărescu să o abroge, n-a reuşit, n-a mai fost timp, a făcut-o următorul guvern. Şi, totuşi, aceasta este calea? Până la 31 decembrie 2006, cu toţii am convenit că mai putem să introducem facilităţi fiscale sau vamale, lucru pe care l-a introdus şi Comisia de dialog social care a studiat Codul fiscal, partea patronală şi partea guvernamentală, o cere şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri, o cere şi Patronatul societăţilor din construcţii, şi, evident, ca reacţie politică, o cere şi Partidul Umanist din România, al cărui membru sunt. E o problemă de reflecţie: dacă putem să creăm până în 31 decembrie 2006 o economie funcţională care să se bazeze pe export şi să reziste unei concurenţe care va fi acerbă. Să reflectăm cu toţii la amendamentul pe care eu l-am depus. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu, vă rog să răspundeţi la acest amendament. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Aşa cum este formulat textul art.146, rezultă că prin derogare, toate categoriile de agenţi economici, fie că sunt microîntreprinderi, fie că sunt societăţi mici şi mijlocii, dacă sunt sub 100.000 de euro, beneficiază de posibilitatea ca decontul să se depună trimestrial. În anul 2004, în anul 2005, vom putea să extindem acest sistem de depunere a decontului şi pentru alte categorii de unităţi. Pentru că acest lucru presupune un proces permanent de acomodare, în primul rând în ce priveşte colectarea veniturilor. În ceea ce priveşte problema taxei pe valoarea adăugată la încasare, vă rugăm foarte mult, deci este prima dată când facem menţiunea: nici o ţară din lume care aplică taxa pe valoarea adăugată, nu aplică t.v.a. la încasare. Este impropriu sistemul de t.v.a la încasare acestui sistem de aşezare a respectivului impozit. Pentru că s-ar pierde dreptul de deducere a t.v.a.-ului la achiziţii. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră, cu aceste precizări, amendamentul 116 al domnului deputat Naidin. Cine este pentru? 28 voturi pentru. Împotrivă? 72 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendament respins cu 72 voturi contra, 28 pentru, o abţinere. Supun votului dumneavoastră art.146, în formularea Senatului. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 73 voturi pentru. Împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptat textul cu 73 voturi, 20 contra. Art.147. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.148. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.149. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Titlul Cap.XI. Urmăriţi amendamentul 64. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat titlul. Art.150-151. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Titlul Cap.XII. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.152. Domnul Drăgănescu. |
|||||
|
|
Domnul OvidiuVirgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Este amendamentul la care mă refeream şi domnul coleg Florin Georgescu m-a criticat fără să ştie că de fapt nu mă refeream la nivelul cotelor de t.v.a, ci la altceva. La sfera de aplicare şi regulile pentru regimul special de scutire. Am un amendament care se referă la posibilitatea ca pentru o microîntreprindere, în cazul în care, după un exerciţiu financiar în care a depăşit acel plafon de scutire, revine sub plafonul de scutire, să poată fi posibil să solicite revenirea la aplicarea regimului special de scutire. Consider că este corect să fie aşa, deoarece ar fi un tratament discriminatoriu al persoanelor juridice, societăţilor comerciale, deoarece din două societăţi care ar realiza un venit sub regimul special de scutire, pentru faptul că una, la un moment dat, a fost peste, nu se mai bucură de aceleaşi facilităţi, de aceeaşi lege de care se bucură celelalte care nu au depăşit la un moment dat plafonul de scutire. Mi se dă aici din nou la motivarea respingerii o motivare pe care eu nu pot s-o accept şi aştept din partea reprezentanţilor ministerului o motivare care să ţină cont de legile românilor şi de legislaţia noastră şi de realitatea economică din România. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc. Aş vrea în primul rând să fac o menţiune: România, pe acel capitol de negociere mult discutat, Cap.X - Impozitarea, referitor la partea de taxe pe valoarea adăugată, are deja la această dată o derogare, în sensul că, faţă de regulile europene, că până la 20.000 de euro unităţile nu sunt plătitoare de t.v.a. sau pot să nu fie plătitoare de t.v.a, la noi, limita este de 50.000 de euro. Dar asta nu înseamnă că la această dată toţi agenţii economici care au cifra de afaceri până la 50.000 de euro nu sunt plătitori de t.v.a. De ce? Pentru faptul că cea mai mare parte din ei au optat să fie plătitori pentru a putea să-şi deducă t.v.a.-ul aferent achiziţiilor. În aceste condiţii, un agent economic care a devenit plătitor de t.v.a. şi doreşte să iasă din sfera plătitorilor de t.v.a, exact problema care se pune, generează atât pentru administraţie, cât şi pentru contribuabilul în sine operaţiuni multiple de regularizare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Drăgănescu. |
|||||
|
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Evident, explicaţia este altceva decât acea sumară trimitere către Directiva a VI-a sau către Direcţia a VI-a, nici nu mai ştiu despre ce e vorba. Dar înainte de a vota dumneavoastră şi pentru a fi în cunoştinţă de cauză, fiindcă aici s-a spus că există chiar o dorinţă din partea unor societăţi comerciale ca lucrurile să rămână aşa, acest amendament l-am făcut împreună cu reprezentanţii Camerelor de comerţ din România care vă solicită, prin mine şi prin alţi colegi, acest lucru, să votaţi acest amendament. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Moisoiu, dumneavoastră aveţi alt amendament. Nu, dar altfel sună.Vreţi să-l unim cu al domnului Drăgănescu? Poftiţi! |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, E foarte interesant că cele două amendamente, amendamentul domnului deputat Drăgănescu şi amendamentul meu, sunt aproximativ la fel. Al domnului deputat Drăgănescu se referă la o persoană, iar al meu se referă la numărul plural, "persoane". aceasta ar fi deosebirea. Aş dori să subliniez aici că, poate pentru doamna ministru, iată că pornind din două laturi ale acestei săli a Parlamentului, doi deputaţi din partide diferite şi luând în discuţie, comentând acest cod fiscal în diverse colţuri ale ţării, au ajuns la aceeaşi concluzie. Nu cumva credeţi că este o treabă foarte importantă şi în aceste condiţii s-ar putea totuşi admite amendamentul respectiv? |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, în aceste condiţii supun votului dumneavoastră ambele amendamente. Cine este pentru? 15 voturi pentru. Împotrivă? 78 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 78 voturi contra, 15 pentru, nici o abţinere. Stimaţi colegi, în aceste condiţii, supun la vot art.152 în alcătuirea votată de către Senat. Cine este pentru? 80 voturi pentru. Împotrivă? 23 voturi contra. Abţineri? Nu sunt. Cu 80 voturi pentru, 23 contra, s-a admis art.152. Titlul Cap.XIII. Urmăriţi amendamentul 65. Admis amendamentul, modificat titlul. La art.153, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în varianta Senatului. Art.154 şi 155. Domnul Adrian Moisoiu. La care interveniţi? La art.154, nefiind alte obiecţiuni, s-a adoptat în formularea Senatului. |
|||||
|
|
Este amendamentul nr.119 din anexa 2, domnule preşedinte. E vorba de factura de lucrări, de factura fiscală care trebuie să se facă şi unde spune să se întocmească până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Domnule preşedinte, eu am cerut aici o derogare de încă 15 zile, adică până la sfârşitul lunii următoare şi cred că acest lucru ar fi posibil pentru un caz particular. E vorba de lucrările de construcţii-montaj care nu pot să fie recepţionate imediat şi oricum. Deci, pentru aceasta, verificările trebuie să se facă mult mai amănunţit. Dacă aţi discutat cu inginerii constructori sau aţi urmărit un pic acest aspect, trebuie să fiţi de acord cu mine că trebuie o perioadă de timp puţin mai lungă. Ce te faci dacă lucrarea se recepţionează în 13, 14 ale lunii sau la sfârşitul lunii, deci este o perioadă de timp foarte scurtă. În această idee, vă rog să admiteţi măcar încă 15 zile, deci până la sfârşitul lunii următoare, să poată să fie întocmită factura. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mai doriţi să interveniţi sau vă menţineţi punctul de vedere, doamna ministru? Vă menţineţi punctul de vedere. Supun votului dumneavoastră amendamentul 119 al domnului Adrian Moisoiu. Cine este pentru? 23 voturi pentru. Împotrivă? 83 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Stimaţi colegi de la liberali, dumneavoastră în fiecare secundă votaţi câte unul. vă trebuie 15 ca să vă adunaţi voturile. Amendamentul domnului Adrian Moisoiu a fost respins cu 83 contra, 23 pentru şi 4 abţineri. Supun votului dumneavoastră art.155 în formularea Senatului. Cine este pentru? 84. Împotrivă? 23 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptat cu 84 voturi pentru şi 23 voturi împotrivă. La art.156. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat textul Senatului. Art.157, 158. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat textele Senatului. Cap.XIV. Dacă sunt obiecţiuni la titlu. Nu sunt. Votat textul Senatului. La art.159. Votat textul Senatului. Art.160. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat textul Senatului. Titlul Cap.XV. Votat textul Senatului. Art.161. Votat textul Senatului. Titlul VII. Vă rog să urmăriţi amendamentul 66. Adoptat amendamentul, modificat titlul Titlului VII. Cap.I. şi Secţiunea 1. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului. La art.162, nu sunt obiecţiuni. Votat în formula Senatului. Art.163 şi 164. Domnul Văsălie Moiş. La care din ele vă referiţi? |
|||||
|
|
Nu sunt probleme de procedură, ci de formulare la amendamentul pe care-l aveţi la pct.121 curent. Domnule preşedinte, nu acceptăm noţiunea de teritoriu. De aceea, vă propun... |
|||||
|
|
Staţi puţin să ne punem de acord, stimate coleg! |
|||||
|
|
Art.164, aţi zis 163 şi 164. |
|||||
|
|
La 164 nu sunt obiecţiuni. Da? |
|||||
|
|
La art.164 sunt. |
|||||
|
|
La art.163 nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.164, poftiţi. |
|||||
|
|
La art.164 textul este următorul: "Produsele menţionate la art.162 sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România. sau la momentul importului lor în acest teritoriu". Păi, nu puteţi confunda România cu un teritoriu! De aceea, vă propunem o reformulare, fie menţinând textul "produsele menţionate la art.162 sunt supuse accizelor în momentul producerii sau în momentul importului în România", sau, formula cealaltă: "Produsele menţionate la art.162 sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România sau în momentul importului lor în ţară". Deci, nici într-un caz nu puteţi confunda România cu un teritoriu sau cu un bantustan. |
|||||
|
|
Doamna ministru? De acord. Deci, şi comisia şi reprezentanta Guvernului sunt de acord cu acest amendament, 121, respins de către comisie. Deci, în loc de "în teritoriu", "în ţară". Restul textului rămâne aşa, ca în amendament, da? |
|||||
|
Domnul Dan Brudaşcu (din sală): Varianta primă era mai bună. |
||||||
|
|
Domnule Grigoraş, vă rog să citiţi colegilor noştri textul pe care-l propun eu votului, rezultat din combinarea textului Senatului cu amendamentul domnului Văsălie Moiş. |
|||||
|
|
Textul care urmează să fie adoptat este următorul: "Produsele menţionate la art.162 sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România, sau la momentul importului lor în ţară". |
|||||
|
|
Corespunde amendamentului domnului Văsălie Moiş. Supun votului dumneavoastră acest amendament, care iniţial a fost respins. Cine este pentru? Mulţumesc. 98 voturi pentru. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 2 abţineri. Consecinţa adoptării acestui amendament, art.164 se va modifica corespunzător. Art.165. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.166. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.167 şi 168. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Titlul Secţiunii a II-a. Votat textul Senatului. Art.169. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.170. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.171. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.172. Dacă sunt amendamente respinse sau obiecţiuni? Nu sunt. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.67, al comisiei. Propune modificarea art.172, alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat alin.1 de la art.172. Restul textului rămâne în formularea Senatului. Art.173. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.174. Votat textul Senatului. Art.175. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Vă rog, doamna ministru! La art.175, doamna ministru Manolescu doreşte să facă o propunere. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Ne cerem scuze, din textul iniţial, cu ocazia preluării, în timp s-a pierdut, de la art.175, alin.2, următorul text: deci, ar trebui să se introducă lit.h), cu următorul cuprins: "benzen, toluen, xilen şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice". Deci, la alin.2, art.175, ar trebui să introducem o lit.h). De asemenea, şi la art.177, acelaşi lucru. |
|||||
|
|
Nu, nu. Deocamdată suntem la art.175. Dacă sunteţi de acord cu introducerea lit.h) la alin.2? Cine este pentru? 80 voturi pentru. Voturi împotrivă? 16 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Alin.2 a fost modificat cu acest scor pe care l-am anunţat, prin introducerea lit.h). Dacă mai sunt obiecţiuni la art.l75? Votat textul Senatului, şi prin introducerea lit.h). Titlul Secţiunii a III-a. Votat în unanimitate. Art.176. iniţiatorul? |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În condiţiile în care am introdus lit.h), la alin.2, art.175, în tabelul de la art.176 se introduce poziţia 16, care va avea acelaşi cuprins: deci, poziţia 16, după "petrol lampant", cu denumirea: "benzen, toluen, xilen şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice, cu acciza 404 euro/to." |
|||||
|
|
Dacă sunt obiecţiuni? Poftiţi, domnule deputat Mocanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Noi, în comisie, am convenit să eliminăm de aici poziţia 15 "petrol lampant", pentru a elimina orice fel de confuzie, care s-ar putea crea, şi să fie înlocuită cu cuvântul "cherosen". Pentru că, ni s-a explicat în comisie că iniţiatorul a gândit când a scris "petrol lampant" că este vorba de combustibil de avion, adică de cherosen. Şi, cum noi ştim foarte bine ceea ce înseamnă petrol lampant, şi care este noţiunea uzitată în PETROM, de exemplu, şi în standardele în materie, petrolul lampant înseamnă gazul. Or, cherosenul este cu totul şi cu totul altceva şi nu se justifică ca, la petrol lampant, să introducem o acciză de 400%. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimate coleg, întreb comisia, ce a votat la pct.15, pentru că eu am văzut aici "petrol lampant", inclusiv "cherosen", iar colegul nostru spune că s-ar fi votat în comisie "cherosen", nu "petrol lampant". Domnule Grigoraş, vă rog să ne spuneţi ce aţi votat şi ce propuneţi. Sau, doamna Manolescu, vă rog să vă pronunţaţi. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Aici avem o problemă: în tariful vamal este cuprins acest produs, cu denumirea de "petrol lampant". În realitate, de fapt, această poziţie cuprinde "benzinele de aviaţie, cherosen şi altele similare". Deci, în condiţiile în care înlocuim poziţia 15 cu această denumire, nu mai avem concordanţă cu tariful vamal. |
|||||
|
|
Vă rog să ne propuneţi denumirea corectă, doamna ministru, pe care să o supun votul. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Să punem denumirea dezvoltată: "benzine de aviaţie, cherosen şi altele", şi o să venim în norme cu precizarea. |
|||||
|
|
Supun art.176 votului dumneavoastră, potrivit amendamentului 68, al comisiei, cu adăugirea pct.16, propuse de doamna ministru, şi la pct.15, cu denumirea pe care v-a propus-o doamna ministru acum. Cine este pentru? Domnule preşedinte Georgescu, suntem în timpul votului. Doamna ministru, citiţi, vă rog, încă o dată, denumirea. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Am propus să înlocuim denumirea de la poziţia 15 "petrol lampant", cu "benzine de aviaţie, cherosen şi altele asemenea". Şi, în norme, vom face legătura între cele două poziţii, aşa cum apar ele şi în tariful vamal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Bun. S-a reţinut. Stimaţi colegi, Domnule preşedinte Georgescu, pot să supun votului? |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Să fac menţiunea: gazul lampant pentru populaţie, nu este supus accizelor, şi acest lucru se regăseşte nominalizat expres în norme, că nu este produs accizabil. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră art.176, în alcătuirea rezultată din amendamentul 68, cu precizarea denumirii exacte de la pct.15, pe care l-a prezentat doamna ministru, şi cu pct.16, pe care l-a propus doamna ministru. Cine este pentru? 102 voturi pentru. Voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? nu sunt. Art.177. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Secţiunea a IV-a. Titlu. Votat textul Senatului. Art.178. Votat textul Senatului. Art.179. Votat textul Senatului. Art.180. Votat textul Senatului. Art.181. Votat textul Senatului. Art.182 şi 183. Votate în formularea Senatului. Art.184, 185. Votate în formularea Senatului. Titlul Secţiunii a V-a. Votat în unanimitate. Art.186 şi 187. Votate în formularea Senatului. Art.188. Textul Senatului. Art.189, 190. Textul Senatului. Art.191, 192. Textul Senatului. Secţiunea a VI-a. Titlu. Votat în unanimitate. Art.193, 194. Votate în unanimitate. Art.195, 196, 197. Votate în unanimitate. Art.198. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a VII-a şi art.199. Votate în unanimitate. Art.200 şi 201. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a VIII-a şi art.202. Votate în unanimitate. Art.203, 204, 205. Votate în unanimitate. Art.206. Votat în unanimitate. Titlul cap.II. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 69. Admis amendamentul, modificat titlul cap.II. Art.207. Votat în unanimitate. Art.208. Dacă aveţi amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, la amendamentul 69, pag.33, alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, alin.4 din art.208, se va modifica în mod corespunzător. Art.208, alin.5. Urmăriţi amendamentul 70. Admis amendamentul, modificat şi alin.5. Art.208, alin.1, 2 şi 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate toate în formularea Senatului, iar alin.4 şi 5 votate în formularea din amendamentele pe care le aveţi la pct.69. Art.209. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul Senatului. Art.210. Votat textul Senatului. Art.211, 212. Votate textele Senatului. Art.213, 214. Votate textele Senatului. Titlul cap.III. Urmăriţi amendamentul 71. Modificat titlul, potrivit acestui amendament. Art.215, alin.1, 2, 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Votate în formularea Senatului. La alin.4, urmăriţi cealaltă parte a amendamentului 71. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat alin.4. La alin.5, dacă aveţi obiecţiuni? Rămâne textul Senatului. Deci, art.215 votat în formularea rezultată din acest amendament. Art.216 şi 217 votate în formularea Senatului. Cap.IV. Dacă aveţi obiecţiuni la titlu? Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Art.218, 219, 220. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului. Titlul V. Votat titlul în unanimitate. Art.221. Votat în unanimitate. Titlul cap.VIII. Urmăriţi amendamentul 72. Votat amendamentul, modificat titlul. La titlul cap.I. Votat şi acesta în formularea Senatului. Art.222, 223, 224. Votate în formularea Senatului. Art.225, 226. Votate în formularea Senatului. Art.226, 227, 228. Votate în formularea Senatului. Art.229. Votat în formularea Senatului. Titlul cap.II. Votat în formularea Senatului. Art.230, 231, 232. Votate în formularea Senatului. Titlul cap.III. Votat în formularea Senatului. Art.233. Vă rog, domnule deputat Gubandru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În cadrul Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, la art.233, alin.2, s-a votat ca, după textul "Cazanele individuale ale producătorilor de ţuică şi rachiuri de fructe", să se introducă "destinate vânzării", deci rachiurile destinate vânzării "vor fi litrate şi vor fi dotate cu vase litrate de organele abilitate, de Biroul Român de Metrologie Legală, precum şi cu mijloace de măsurare legală a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute". Deci, aceasta, pentru ca rachiurile şi ţuica, destinate consumului propriu, să nu fie supuse acestor reguli. Vă mulţumesc. Deci, s-a votat în cadrul comisiei, dar, dintr-o eroare, nu a apărut în amendamentele aprobate. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rugăm să ne spuneţi ce aţi votat în comisie. |
|||||
|
|
Da, a fost o scăpare a noastră, a comisiei. Într-adevăr, amendamentul a fost discutat şi a fost aprobată să se introducă sintagma "destinate vânzării". Deci, numai aceste cazane sunt produse regimului prevăzut la art.233, alin.2. |
|||||
|
|
Întreb, dacă la art.231, alin.1, mai există alte obiecţiuni? Votat în formularea Senatului. La alin.2, supun votului dumneavoastră textul astfel cum vi l-a propus domnul vicepreşedinte Grigoraş şi domnul deputat Gubandru. Cine este pentru? 115 voturi pentru. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 5 abţineri. Textul art.233, alin.2 a fost aprobat cu 115 pentru, nici un vot contra, 3 abţineri. Art.234. Dacă aveţi obiecţiuni sau amendamente respinse? Urmăriţi, atunci, amendamentul 72, al comisiei, care vizează modificarea art.234, alin.7. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. În aceste condiţii, dacă nu sunt obiecţiuni la alte alineate de la art.234? Nu sunt. Textul va avea alcătuirea din formula Senatului, cu modificarea alin.7, propusă prin amendamentul 72. Titlul cap.IV. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Art.235, 236. Votate în formularea Senatului. Titlul cap.V. Votat în formularea Senatului. Art.237. Votat în unanimitate. Art.238. Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Titlul cap.VI. Votat în formularea Senatului. Art.239, 240. Votate în formularea Senatului. Art.241, 242. Votate, în unanimitate, în formularea Senatului. Titlul cap.VII. Votat în unanimitate. Art.243, 244. Votate în unanimitate. Titlul cap.VIII. Votat în unanimitate. Art.245. Votat în unanimitate. Art.246. Dacă aveţi obiecţiuni sau amendamente respinse? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, la amendamentul 73, al comisiei, admis, pag.37, modificare propusă pentru alin.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul. În consecinţă, nefiind alte obiecţiuni, art.246 va avea alcătuirea adoptată de Senat, cu modificarea alin.5, potrivit amendamentului 73. Titlul IX. Votat în unanimitate. Cap.I. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului. Art.247. Dacă aveţi obiecţiuni? Domnul deputat Văsălie Moiş. |
|||||
|
|
Avem un amendament, pe care, văd, comisia şi l-a însuşit, le-a trecut la amendamente admise, dar l-a recopiat la cele respinse. Din moment ce a fost admis de către comisie, retragem amendamentul. |
|||||
|
|
Urmăriţi amendamentul 74, al comisiei, care vă propune modificarea lit.a). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul. În consecinţă, art.247 va avea alcătuirea adoptată de Senat, cu modificarea propusă de comisie, prin amendamentul 75. Art.248. Votat în unanimitate. Titlul cap.II. Votat în unanimitate. Art.249. Dacă sunt amendamente respinse sau obiecţiuni? Nu sunt. Urmăriţi, atunci, amendamentul 75, care vizează alin.4, al art.249. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul şi, în consecinţă, art.249 va avea alcătuirea adoptată de Senat, cu modificarea alin.4. Art.250. Domnul deputat Dinu Gheorghe. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Nu înţelegem de ce clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome a Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat, şi care fac parte, să zicem, din domeniul public al statului, dar şi proprietatea privată a statului, sunt scutite de la impozite şi taxe locale, impozite şi taxe locale care se dirijează către comunitatea locală, şi care comunitate locală are şi ea nevoie pentru programele ei de dezvoltare, pentru programele ei de întreţinere, ar avea nevoie ... De ce, din nou, facem această discriminare între ceea ce, de fapt, datorează statul comunităţii locale, faţă de necăjitul ăla de proprietar de teren, de pârloagă de teren, căruia îi luăm impozit şi îl dirijăm aici. Iată, în acelaşi articol, sunt reţele şi conducte de electricitate, de termoficare, de..., ale ROMTELECOM-ului, care, practic, sunt activităţi private, şi pe care le scutim de impozite şi taxe locale. De ce oare? N-avem nevoie ca unităţile administrativ-teritoriale să beneficieze de nişte venituri la administraţia locală? În motivaţii, că aşa se prevăd lucrurile şi în Uniunea Europeană, le contest, pentru că, în Germania, la Dormunth, de exemplu, 100 milioane de mărci obţine administraţia locală pe seama impozitelor şi taxelor pe elemente ţinând de infrastructură, de la gaz, de la termo, de la telecomunicaţii. Şi, atunci, amendamentul meu a fost să eliminăm aceste lucruri de aici, pentru că şi Protocolul ăsta de stat, regia aceasta care ţine şi administrează statul, să plătească către comunitate impozit. Platforme betonate! De ce or fi fiind ele scutite de impozite şi taxe?! Pe o platformă betonată se poate face garaj, se pot depozita acolo produse ş.a.m.d. De ce bazinele, de exemplu, bazinele pentru depozitare ale firmelor private, le scutesc de impozite şi taxe locale? Eu cred că nu facem reforma în administraţie la modul acesta, în care, iată, chiar activităţi private, le scutim de impozite şi taxe. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi care ţineţi de vorbă pe doamna Manolescu, vă rog să-i permiteţi să răspundă la amendament. Iniţiatorul? Domnule deputat Ciupercă? Doamna ministru Manolescu, vă rog să răspundeţi la amendament. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc. În primul rând, atunci când vorbim de clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, întotdeauna când aceste bunuri sunt destinate activităţilor economice, se datorează impozitelor pe proprietate. În condiţiile în care acestea sunt destinate utilizării de către instituţiile publice, intră în regim de scutire, pentru că ar trebui într-o parte să luăm impozit şi pe de altă parte să dăm bani de la buget. În ceea ce priveşte celelalte categorii de active, şi anume: reţele de telecomunicaţii subterane sau produse canalizări şi reţele de telecomunicaţii subterane şi aeriene, ele şi la această dată sunt scutite, deci intră în regimul de scutire al impozitelor şi taxelor locale. Deci, nu Codul fiscal aduce această noutate în materie de regim fiscal, pentru aceste categorii de bunuri. |
|||||
|
|
Domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
Cu toată deferenţa necesară, stimată doamnă, nu pot fi de acord cu dumneavoastră. Impozitul acesta se datorează către comunitate, nu că luăm de aici şi îl punem în partea cealaltă. Impozitul pe care trebuie să-l dea pe clădiri statul, prin Regia Protocolului de Stat, trebuie să-l dea către comunitatea locală, nu către nu ştiu cine, către bugetul de stat! |
|||||
|
|
Aţi auzit şi argumentele autorului amendamentului şi răspunsul doamnei ministru. Supun votului dumneavoastră amendamentul 127, al domnului deputat Dinu, cu privire la art. 250. Cine este pentru? 14 voturi pentru. Împotrivă? 81 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Amendament respins cu 81 împotrivă, 14 pentru şi 5 abţineri. La art. 250 există şi o propunere de modificare a pct. 7 din 250. Urmăriţi amendamentul 76 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul 76, modificat alin. 1 pct. 7. Mai există încă un amendament la 250, amendamentul 77. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul. Supun votului dumneavoastră, în consecinţă, art. 250 în formularea rezultată. Cine este pentru? 81 voturi pentru. Împotrivă? 19. Abţineri? Nu sunt. La art. 251 nu mai sunt alte amendamente respinse, dar are domnul secretar Leonăchescu o propunere în legătură cu amendamentul propus de comisie, 78. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Poziţia nr. 78 de la "amendamente respinse" utilizează un termen inadecvat, şi anume "nivele". "În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de trei nivele..." - nu se zice "nivele". "nivela", "nivele", singular şi plural, este un instrument de măsurare a orizontalităţii, de stabilire. Se zice: "trei niveluri". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia şi reprezentantul Guvernului îşi însuşesc această propunere. La amendamentul 78, cu propunerea formulată de domnul secretar Leonăchescu, dacă există alte obiecţiuni? Admis amendamentul. Supun votului dumneavoastră, în consecinţă, art. 251 în formularea rezultată. Cine este pentru? 82 voturi pentru. Împotrivă? 10 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Admis art. 251 cu 82 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere. Următorul text, art. 252. |
|||||
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu (din sală): 2511. |
||||||
|
|
La anexa 2 aveţi un amendament propus de domnul deputat Valentin Iliescu, cu privire la introducerea unui nou text după art. 251, 2511. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, ca şi în celelalte intervenţii, eu am vrut să fiu consecvent unei promisiuni făcute în campania din 2000. Spunea textul de atunci cam aşa: "Diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clădiri şi terenurile aferente, inclusiv prin reducerea cu 20% a impozitelor pentru posesorii unei singure locuinţe". Dacă este să judecăm textul şi să vedem ceea ce s-a aprobat până acum, putem constata că P.S.D.-ul, fidel principiului egal în sărăcie, a făcut într-adevăr o diferenţiere între cei care posedă una, două, trei sau mai multe case, şi anume a majorat cu 15, 50, 75 şi 100% impozitul aferent pentru a doua, a treia, a patra şi aşa mai departe, case în afara celei de domiciliu. Însă, a omis un lucru extrem de important care face, de fapt, obiectul amendamentului ce doresc să vi-l propun dumneavoastră, care sună cam aşa şi care este exact teza pe care a enunţat-o P.S.D.-ul în oferta electorală din anul 2000: "Dacă o persoană fizică are în proprietate o singură clădire, utilizată ca locuinţă de domiciliu, impozitul pe clădiri se diminuează cu 20%". Domnule preşedinte, Nu doresc nici un răspuns din partea Guvernului; sunt convins că, aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte situaţii, Guvernul este în incapacitate să-şi onoreze acea promisiune. |
|||||
|
|
Domnule deputat Ciupercă, poftiţi. |
|||||
|
|
Domnul Vasile Silvian Ciupercă: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să-i răspund domnului coleg că există o reală reducere a impozitării clădirilor persoanelor fizice. Uitaţi-vă în tabelul cu valorile impozabile, pe baza căruia se calculează impozitul pe clădiri. El este acelaşi pe care l-au folosit autorităţile locale şi în 2003, nu în 2004, iar Codul fiscal intră în 2005. Deci, în 2005 se vor folosi aceleaşi valori impozabile ca în 2003. Calculând inflaţia de 14% şi de 9% din anul următor, ajungem la o cifră mai mare. Deci, practic, toată fiscalitatea locală este redusă prin utilizarea aceloraşi valori din tabelul de impozitare valabile în 2003. Aceasta este cea mai mare reducere care s-a făcut vreodată în fiscalitatea locală. Vă mulţumesc. Domnul secretar Leonăchescu doreşte, de asemenea, să intervină. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Propunerea domnului inginer Iliescu este foarte atractivă din punctul de vedere al discuţiei generale. Pentru că etalonul impozit pe clădire este nedefinit. Ce înseamnă o clădire în acest caz? Poate să aibă un apartament, două apartamente, 30 de apartamente. Şi, în principiu, ar trebui definită o clădire etalon, formată dintr-un apartament, de exemplu. A doua observaţie. Etaloanele nu se modifică. Dacă e impozit pe clădire, e ca şi cum ai defini metrul. Reduc metrul cu 20%, înseamnă că stabilesc alt etalon. Intrăm într-o discuţie profundă de unităţi de măsură. Nu e pus la punct amendamentul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Nicolaescu. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Să punem adevărul la locul lui. Eu cred că amendamentul colegului Iliescu este corect şi este un amendament care are în vedere onorarea unor promisiuni. Anul 2004 este ultimul an în care P.S.D. mai guvernează şi este anul în care ar trebui să-şi îndeplinească promisiunea electorală din 2000. În această situaţie, noi trebuie să obligăm Guvernul P.S.D. să-şi respecte acest angajament. Dacă nu-l respectă, atunci să spunem populaţiei că nu este capabilă să-l respecte. O problemă. A doua problemă. Mai iese un coleg de la P.S.D. şi spune că este o reducere de fiscalitate extraordinară în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale. Fals! Dacă este o asemenea reducere de fiscalitate locală, atunci de unde se finanţează toate obligaţiile pe care le au comunităţile locale? Dintr-o fiscalitate mai mare, nu mai mică! Cred că amendamentul colegului meu este corect. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 128. Doamna ministru Manolescu, am înţeles că doriţi să interveniţi. Şi-a manifestat reprezentanta ministerului dorinţa de a răspunde, pentru că domnul Valentin Iliescu a insistat să primească un răspuns. |
|||||
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu (din sală): Am cerut să nu primesc răspuns! |
||||||
|
|
Vă rog, doamna Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: În primul rând, aşa cum am arătat când am prezentat acest titlu din Codul fiscal, am arătat că în ceea ce priveşte politica fiscală pe partea de impozite şi taxe locale, am crescut autonomia autorităţilor locale. Reglementările în materie de impozite şi taxe locale au fost stabilite prin Legea nr. 36 care a intrat în vigoare în perioada anterioară şi este rezultatul contribuţiei legislative aduse de către autorităţile locale în domeniu. Deci, tot ceea ce este în Codul fiscal la această dată, în materie de impozite şi taxe locale, avem girul pe toate aceste prevederi ale organismelor în domeniul local, fie că este vorba de federaţii, asociaţii şi toate celelalte organisme care funcţionează pentru acest domeniu de activitate şi sunt deplin mulţumită de evoluţiile legislative pentru acest titlu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Cu aceste precizări şi explicaţii, supun votului dumneavoastră amendamentul 128 al domnului Valentin Iliescu. Cine este pentru? 16 voturi pentru. Împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. Amendamentul a fost respins cu 93 voturi împotrivă, 16 pentru şi 15 abţineri. La art. 252, domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimată doamnă ministru, Cu treaba aceasta cu mai multe case a apărut o babilonie prin administraţia aceasta locală, în sensul că un necăjit de om care are un apartament, de exemplu, în Bucureşti, şi moşteneşte o casă părintească pe la Suceava pe undeva sau pe la Sighetu Marmaţiei, o jumătate sau în întreagă căsuţă bătrânească, trebuie să se deplaseze şi la Suceava, respectiv la Sighetu Marmaţiei, şi să facă acolo o declaraţie de impunere complexă, din aceasta. Nu era mai simplu şi mai omenesc şi mai aproape de omul acesta care, practic, nu are, vedem din zi în zi că traiul lui sărăceşte? Nu era normal ca la unitatea de bază, administrativ teritorială, să depună această cerere, urmând ca administraţia să comunice cu cealaltă administraţie sau cu celelalte administraţii în momentul când deţine mai multe proprietăţi, în aşa fel încât omul acesta să nu fie purtat pe drumuri de pomană? Spun aceasta din experienţă, pentru că anul trecut au venit la mine foarte mulţi cetăţeni şi mi-au plâns la biroul parlamentar: "Domnule, ce fel de babilonie s-a instaurat în ţara aceasta?" Iar amendamentul meu a prevăzut acest lucru, ca la administraţia de bază, unde-şi are domiciliul, să facă această declaraţie complexă, urmând ca administraţia să comunice, prin fax, prin internet, pe unde vrea, cu cealaltă administraţie şi să-i dea banii şi restul de elemente care se pot transmite către cealaltă administraţie. |
|||||
|
|
Doamna ministru, doriţi să daţi explicaţii sau sunteţi împotriva amendamentului? |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Arătam la început că impozitul pe proprietate este în plin proces de perfecţionare, în primul rând prin introducerea cadastrului, în al doilea rând, pe problemele legate de schimb de informaţie exactă, ceea ce propunea domnul deputat. În măsura în care, sperăm că începând cu anul 2004 va fi posibilă legătura informatică pe baza codului numeric personal, între autorităţile fiscale, problema respectivă va putea să fie rezolvată. Sperăm ca acest lucru, într-adevăr, să fie posibil în anul 2004. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Adrian Moisoiu, poftiţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este un non sens ca să se depună în două locuri diferite de aceeaşi persoană această declaraţie. Se poate foarte bine într-un singur loc, cu acelaşi cod numeric personal, cum spune doamna ministru, cu toate datele, pentru că aceleaşi date care se trec în declaraţie pentru prima proprietate, sunt aceleaşi cu cele care se trec şi pentru cea de-a doua proprietate, cu singura menţiune că se arată că este a doua proprietate. Ce mare lucru este să se accepte o nimica toată de treabă, dar care, de fapt, trece peste o treabă birocratică. Nu cred că nu se poate rezolva de către noi o asemenea propunere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului amendamentul 129 al domnului deputat Dinu. Cine este pentru? 34 voturi pentru. Împotrivă? 107 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră art. 252 în formularea Senatului. Cine este pentru? 107 voturi pentru. Împotrivă? 31 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Textul a fost adoptat. La art. 253 dacă sunt obiecţiuni? Votat în formularea Senatului. Articolul 254. Votat în formularea Senatului. Articolul 255. Votat în formularea Senatului. Titlul Capitolului III. Votat în formularea Senatului. La art. 256 dacă aveţi obiecţiuni sau amendamente respinse? Nu aveţi. Urmăriţi atunci amendamentul 79, propus de comisie, care vă prezintă o nouă formulare pentru alin. 4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. În consecinţă, nemaifiind alte obiecţiuni, art. 256 urmează să constatăm că a fost votat în formularea Senatului, cu modificarea alin. 4. Articolul 257. Domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
La art. 257 am propus o formulare mai românească a lit. a), în sensul că textul legii spune aşa: "Terenul aferent unei clădiri pentru suprafaţa de teren care este acoperită de clădiri". Nu era mai româneşte să scrie: "Suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire?" Adică formularea, din punct de vedere al fondului, poate că o fi bun, dar eu vorbesc de formulare, care este mai românească şi mai clară. De asemenea, pentru că tot suntem aici, iar au fost eliminate iazurile, bălţile, care sunt cu peşte, sunt cu activităţi comerciale deosebite, trebuie să le scutim, conform legii acesteia, de la impozitare. Nu mi se pare normal, este imoral să nu dăm comunităţii pe nişte elemente din acestea care prezintă, cel puţin din punct de vedere comercial, profituri. Şi mai am unul tot la acest articol. Dacă s-ar respecta principiul acesta pentru care am văzut că doamna ministru l-a agreat, toate ce ţin de patrimoniul statului să fie scutite de impozit, de ce au fost omise căile ferate? Cumva s-au privatizat căile ferate? Terenurile ocupate de căile ferate publice, terasamentele, zonele de siguranţă nu sunt trecute în rândul elementelor pentru care nu se percepe impozit local. În schimb, căile, autostrăzile, da, căile de navigaţie, da! Ori a fost o omisiune şi când am agăţat-o aici comisia mi-a respins-o, n-am înţeles raţiunea! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru, răspundeţi dumneavoastră sau răspunde domnul vicepreşedinte al comisiei? Poftiţi, doamna ministru. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: În ceea ce priveşte primul amendament: "Modificarea din teren aferent unei clădiri pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire, cu suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire". Considerăm că textul iniţial este mai corect, pentru că se referă întotdeauna la terenul aferent unei clădiri dintr-o suprafaţă. În ce priveşte terenurile care prin natura şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură: noi nu putem să punem impozit pe teren pe un luciu de apă. Domnul deputat ne-a spus că aceste terenuri sunt în general profitabile. Dacă sunt profitabile, înseamnă că sunt în exploatare economică şi cineva plăteşte impozit pe profit pe acestea, dar nu impozit pe teren pe un luciu de apă sau un alt teren care este impropriu să-l putem numi teren. În ceea ce priveşte terenurile ocupate de căile ferate publice şi toate celelalte terasamente, zone de siguranţă a acestora sunt cuprinse distinct ca fiind scutite. |
|||||
|
Domnul Dan Brudaşcu (din sală): Suprafaţa e ocupată, nu e acoperită! |
||||||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 130 al domnului deputat Dinu Gheorghe. Cine este pentru? 31 voturi pentru. Împotrivă? Participaţi, vă rog, la dezbateri şi la vot. 108. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins cu 108 voturi contra, 31 pentru. La art. 257 există un amendament admis de către comisie. Urmăriţi amendamentul 80. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul. Supun votului dumneavoastră, în aceste condiţii, art. 257, cu includerea amendamentului 80. Cine este pentru? 109 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. La art. 258. Domnul deputat Ciupercă. |
|||||
|
|
Domnul Vasile Silvian Ciupercă: Stimaţi colegi, Am o obiecţie. Comisia de administraţie a transmis Comisiei de buget o observaţie în legătură cu acest capitol care se referă la calculul impozitului, fiind vorba şi de impozitul pe terenul intravilan şi de impozitul pe terenul extravilan. Noi am considerat că este necesar să se prevadă la alin. 6 că impozitarea terenului în extravilan se face indiferent de rangul localităţii, categoria de folosinţă şi zona unde este situat. Adăugarea rangului localităţii este necesară, pentru că nu există nici o diferenţiere între terenul extravilan din jurul Municipiului Cluj şi terenul extravilan din jurul unui sat din Suceava sau din Timiş. Nu există relevanţă din punct de vedere al fiscalităţii, pentru a diferenţia după rangul localităţilor impozitarea terenului extravilan. De aceea, cred că sunteţi de acord să se adauge la alin. 6, în afară de rangul localităţii, categoria de folosinţă şi zona unde este situat terenul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru? Comisia? De acord. Supun votului dumneavoastră completarea în acest fel a alin. 6 de la art. 258. Cine este pentru? 118 voturi pentru. Împotrivă? 7 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. S-a adoptat completarea alin. 6. Dacă la celelalte alineate mai există obiecţiuni? Votat textul de la art. 258 în formularea Senatului, cu modificarea de la alin. 6. La art. 259. Domnul deputat Valentin Iliescu. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, am propus un articol 2581, un articol nou. Este, de fapt, o continuare a ceea ce motivam anterior, şi anume că s-a promis diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clădiri şi terenurile aferente acestora, respectiv pentru prima locuinţă, locuinţa de domiciliu, cu 20%. De aceea, am formulat acest articol nou, care sună cam aşa: "Dacă o persoană fizică are în proprietate un singur teren intravilan pe care este construită o clădire utilizată ca locuinţă, impozitul pe teren se diminuează cu 20%". |
|||||
|
|
Doamna ministru, mai doriţi să adăugaţi şi alte argumente în afara celor precizate aici? Comisia îşi păstrează punctul de vedere. Supun votului dumneavoastră amendamentul 131 formulat de domnul Valentin Iliescu. Cine este pentru? 34 voturi pentru. Împotrivă? 111 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins cu 111 voturi contra, 34 pentru, nici o abţinere. La art.259, dacă sunt obiecţiuni sau amendamente respinse? Nu. Votat în unanimitate în formularea Senatului. Art.260. Votat în formularea Senatului. Titlul cap.IV. Votat în formularea Senatului. Art.261. Votat în formularea Senatului. Art.261 a fost votat în unanimitate. La art.262, domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
Sunt scutite de plata de impozit către comunitate mijloacele de transport ale instituţiilor publice. Aşa spune legea. Oare de ce? Instituţiile publice nu strică şi ele drumuri? Instituţiile publice, prin mijloacele de transport, nu trebuie să contribuie, către comunitate, cu bani, mai ales că aceste instituţii publice sunt primele care, în momentul când se croieşte bugetul de stat, sunt primele trecute ca să-şi treacă acolo, vizavi de cheltuieli, veniturile. Şi, atunci, de ce facem această discriminare? De asemenea, mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru serviciul public de pasageri, regim urban sau suburban. Şi astea sunt scutite. Şi iată că au apărut foarte multe firme private care efectuează transport public, fie în interiorul oraşului sau interurbane şi le scutim şi pe astea. Oare de ce? Cumva credem că, dacă le scutim, ele, oricum, transportul public de interes local este subvenţionat de către comunitate, dar iată că o frustrăm pe această comunitate să primească sau să aibă drept la nişte venituri din aceste taxe. De ce facem această discriminare nu pot înţelege. |
|||||
|
|
Comisia îşi păstrează punctul de vedere, pe care îl regăsiţi la 133. Supun votului dumneavoastră amendamentul 133 al domnului deputat Dinu Gheorghe. Cine este pentru? 25 voturi pentru. Împotrivă? 109 voturi contra. Abţineri? 9 abţineri. Amendamentul 133 a fost respins. |
|||||
|
Domnul Florin Georgescu (din loja comisiei): Am un amendament. |
||||||
|
|
La 262? |
|||||
|
Da. |
||||||
|
|
Domnul deputat Florin Georgescu, preşedintele comisiei. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Îmi cer scuze şi vă rog să fiţi de acord cu această excepţie procedurală, pentru că e vorba de un amendament susţinut de colegii de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, prin care se dă, nu se ia. (Domnul deputat Emil Boc intervine din sală) Acum, domnul jurist Boc o să zică că, de fapt, nu se dă ce nu se ia. Adică se dă o scutire de impozit, ca să fim mai clari. Şi îmi cer scuze la colegii din comisie, pentru că, datorită oboselii, s-a omis intervenţia, la momentul oportun. E vorba de art.250, în care impozitul pe clădiri nu se datorează de către următoarele entităţi, scutiri la impozitul pe clădiri, şi să adăugăm la punctul 9, dincolo de parcurile industriale: "clădirile şi construcţiile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii", pentru că e o lege specială care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor entităţi. Şi, după aceea, la art.257, la lit.l), "terenurile, parcurile industriale,", la fel, "ştiinţifice şi tehnologice". Să le adăugăm aceste două sintagme "ştiinţifice şi tehnologice", de fapt, tot sintagmă în două locuri, la scutirea de la impozitul pe teren şi pe clădiri, dacă aţi fi de acord şi, după aia, să continuăm cu art.262, unde am rămas, cu scuzele de rigoare, în numele colegilor de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Înţeleg că propunerile dumneavoastră nu au influenţă asupra art.262. Daţi-mi voie, atunci, să-l supun votului, pentru că eram la amendamente respinse, amendamente admise. Cine este pentru art.262, în formula care a rămas prin respingerea amendamentelor? 110 voturi pentru. Împotrivă? 25 voturi împotrivă. Abţineri? 11 abţineri. Text aprobat cu 110 voturi pentru, 25 contra, 11 abţineri. Stimaţi colegi, Vă tot văd discutând între dumneavoastră. Aveţi nevoie de consultaţii în grupuri sau urmărim dezbaterea în continuare? Reluăm art.250 şi supun votului dumneavoastră introducerea în text a propunerii formulate de preşedintele Comisiei de buget-finanţe. Cine este pentru? 127 voturi pentru. Împotrivă? 14 voturi împotrivă. Abţineri? 7 abţineri. Cu acest scor, s-a introdus, în textul art.250, propunerea domnului preşedinte Florin Georgescu. Am votat introducerea propunerii domnului Florin Georgescu la art.250 şi s-a mai făcut o propunere asemănătoare la art.257. Cine este pentru introducerea propunerii la acest art.257? 127 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 23 de abţineri. Cu 127 de voturi pentru, nici unul contra, 23 de abţineri, s-a introdus propunerea domnului Florin Georgescu, în art.262. Revenim la art.263. Dacă sunt obiecţiuni? Votat textul Senatului. Stimaţi colegi, Aveţi vreo problemă cu textul? Nu. Vă mulţumesc foarte mult. Art.264. Votat textul Senatului. Art.265. Domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
La art.265, este vorba de mijloacele de transport deţinute de un nerezident. E bine textul pe care l-a propus legiuitorul aici, dar ar trebui completat, în final: "proporţional cu lunile aprobate a avea drept de circulaţie". Altminteri, omul are drept de circulaţie 3 luni sau 6 luni şi administraţia îi ia impozit pe tot anul. Cât e de corect? "Proporţional cu lunile aprobate a avea drept de circulaţie". Şi, atunci, este, mi se pare, nediscriminatoriu faţă de, de cetăţeanul român cel puţin. |
|||||
|
|
Comisia sau Guvernul doreşte să mai adauge ceva în afară de motivarea respingerii de la pag.88? Nu. Supun votului dumneavoastră amendamentul 134 al domnului deputat Dinu Gheorghe. Cine este pentru? 33 voturi pentru. Împotrivă? 141 voturi contra. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins cu 141 voturi contra, 33 pentru. Supun votului dumneavoastră, dacă nu mai sunt alte obiecţii, art.265, în formularea Senatului. Cine este pentru? 109 voturi pentru. Împotrivă? 32 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Cu 109 voturi pentru, 32 contra, 5 abţineri, s-a adoptat textul de la art.265. Titlul cap.V. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 81. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat titlul cap.V. La art.266, votat în formularea Senatului. La art.267, dacă sunt amendamente respinse? Domnul Dinu. |
|||||
|
|
La art.267, există aici un tabel care nu sună deloc româneşte. Uitaţi-vă şi dumneavoastră: "peste 150 de metri pătraţi, dar nu peste 250 de metri pătraţi". Ce înţelege un om care mai ştie puţin şi limba română?! Corect era: "între 250 de metri pătraţi şi 500 de metri pătraţi, inclusiv, pentru categoria respectivă" şi, atunci, lucrurile erau clare. Domnul Bolcaş spunea că s-a tradus. De multe ori, s-a tradus chiar prost. |
|||||
|
|
Comisia şi Guvernul sunt de acord cu amendamentul dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul Gheorghe Dinu (din loja comisiei): Dar nu cu traducerea! |
||||||
|
|
Nici cu faptul că "tabelul sună". Deci numai cu textul scris sunt de acord Comisia şi Guvernul. Supun votului dumneavoastră amendamentul 135 al domnului deputat Dinu Gheorghe. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate, s-a adoptat amendamentul, ceea ce e o veste bună pentru votul final. Art.267. Dacă la alte alineate mai aveţi obiecţiuni? Nu mai sunt alte obiecţiuni, mai există un amendament al comisiei. Urmăriţi-l la acelaşi punct 81, care vizează alin.3 de la art.267. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul, modificat alin.3. În consecinţă, art.267 va avea alcătuirea rezultată din modificarea alin.1, potrivit amendamentului domnului Dinu Gheorghe şi modificarea la alin.3, potrivit amendamentului comisiei. La art.268, dacă aveţi observaţii? Poftiţi, doamnă Mona Muscă! Am înţeles că aveţi o observaţie. (Se adresează doamnei deputat Monica Octavia Muscă, care discuta cu alţi domni deputaţi din Grupul PNL) Înseamnă că exclamaţia a fost de admiraţie faţă de acest text! |
|||||
|
Doamna Monica Octavia Muscă (din sală): Da! |
||||||
|
|
Art.268. Nu sunt obiecţii. Admis în formularea Senatului. Art.269. Nu sunt intervenţii. Urmăriţi, în schimb, amendamentul 82. Nu sunt obiecţiuni, admis amendamentul, modificat lit.e). Dacă mai sunt observaţii? Votat textul în formularea Senatului, cu modificarea lit.e), admisă de dumneavoastră prin amendamentul 82. Titlul cap.VI. Urmăriţi amendamentul 83. Admis amendamentul, modificat titlul. La art.270 până la alin.5, dacă aveţi observaţii? Votate în formularea Senatului. La alin.5, urmăriţi amendamentul 83 al comisiei. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat alin.5. În consecinţă, art.270 va avea alcătuirea votată în Senat şi cu modificarea alin.5, propusă prin amendamentul 83. Art.271. Votat în formularea Senatului. Art.272. Votat în formularea Senatului. Titlul cap.VII. Urmăriţi amendamentul 84. De fapt, amendamentul 84 nu modifică titlul ci are un amendament art.274. La art.273, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Deci şi titlul cap.VII şi art.273 votate în formularea Senatului. La art.274, dacă sunt amendamente respinse? Poftiţi, domnule Márton. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Aş avea, şi eu, un amendament de formulare. Vedeţi, la alin.2, avem o lit.a) cu un procent de 2% şi o lit.b) cu un procent de 5%. Lit.b) zice: "în cazul oricărei manifestări artistice" şi la lit.a) sunt enumerate "anumite manifestări artistice", care, evident, se impozitează cu 2%. Pentru ca să nu se creeze confuzie, propun să fie următoarea reformulare: "În cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la lit.a)". |
|||||
|
|
Guvernul e de acord cu această reformulare? Şi comisia? Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Domnul Márton Árpad. Cine este pentru? 120 voturi pentru. 9 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Propunere adoptată cu 120 de voturi pentru, 9 voturi contra, 5 abţineri. La art.274 dacă dumneavoastră nu mai aveţi alte obiecţii, urmăriţi vă rog amendamentul 84 al comisiei cu privire la alin.4, lit.c). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificată it.c). Urmăriţi în continuare amendamentul 84 al comisiei, alin.4, lit.f). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificată lit.f). Supun votului dumneavoastră art.274 în formula rezultată din votarea amendamentelor. Cine este pentru? 120 voturi pentru. Împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Art.275. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Senatului. Art.276 şi 277 - votate în formularea Senatului. Titlul cap.VIII. Votat în unanimitate. Art.278 şi 279 - votate în formularea Senatului. La art.280 dacă aveţi obiecţii sau amendamente respinse? Nu aveţi. Urmăriţi atunci amendamentul 86 de la pag.42 al comisiei care propune modificarea lit.g). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificată lit.g). Art.280 va avea, în consecinţă, alcătuirea formulată de către Senat, cu modificarea lit.g) adoptată de către Cameră. La art.281 - adoptat textul Senatului. Titlul cap.IX - votat în unanimitate. Art.282 - votat în unanimitate, alin.1. La 282 alin.2 urmăriţi amendamentul comisiei, 87. Admis amendamentul, modificat alin.2. La 282 ce problemă mai aveţi, că la la alin.1 nu aţi avut, la alin.2 nu aţi avut şi nu mai sunt alte texte. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: sigur că am o problemă că în raport s-a omis amendamentul respins în comisie ieri, asta este problema şi nu este vina mea că nu s-a întocmit raportul cum trebuie. Ieri, în comisie, la ora 12.32 de minute, ca să fie lucrurile foarte clare, am făcut amendament să se introducă alin.3 la acest capitol, la acest articol cu taxe speciale, şi anume: "taxele speciale sunt datorate de către persoanele fizice sau juridice care au domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, pe raza unităţii administrativ-teritoriale care a instituit taxa respectivă". Acest text a fost în varianta guvernamentală, după care, la Senat a fost scos. Avem motivaţia că acest text a fost scos pentru Radu Mazăre de la Constanţa, pentru că este taxa pe care el a instituit-o, dacă ţineţi bine minte, la Mamaia. Noi nu vrem pentru un om, pentru un partid să nu se considere corect un text legal. De aceea, este nevoie să se introducă acest text pentru a feri de abuzuri pe de o parte şi a nu impozita pe musafirii unui judeţ şi să aduci veniturile respective la cei care locuiesc în acel judeţ, în acel oraş, în acea localitate tocmai pentru că are nişte avantaje naturale. Toată lumea trebuie să fie tratată nediscriminatoriu. Aceasta cred că este problema. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte al Comisiei de buget, domnul deputat Florin Georgescu. |
|||||
|
|
Dumnealor, din opoziţie, când susţin descentralizarea deciziilor la nivel teritorial, când doresc o uniformizare a cadrului de reglementare în raport cu interesele pe care le au într-o zonă sau alta a ţării. Noi nu ne-am referit la "taxa Iliescu de Giurgiu", pe care o plătesc cei care nu trec prin Giurgiu, şi care ies din vamă direct în şoseaua naţională sau la alte oraşe gestionate în mod total ineficient de cei câţiva primari liberali pe care încă îi mai aveţi şi probabil că nu îi veţi mai avea în viitor. Este vorba de o abordare unitară, de autonomizarea deciziei la nivel teritorial şi ştiu mai bine, domnule deputat, autorităţile de acolo ale consiliului judeţean, ale primăriei, consiliului local dacă o anumită taxă are o natură inhibitorie şi blochează accesul turiştilor, cu efecte negative pentru comunitate. ei nu sunt inconştienţi sau ignoranţi să-şi facă rău singuri printr-o decizie care, pe de o parte, aduce X sumă la venit, ca venit la bugetul local şi apoi o sumă mai mare ca influenţă negativă asupra activităţii generale a judeţului, a comunităţii, a oraşului, a municipiului ş.a.m.d. Deci, să lăsăm pe fiecare să judece lucrurile aşa cum cred de cuviinţă în raport cu condiţiile specifice din fiecare localitate şi să nu le mai purtăm de grijă şi nici să nu mai facem asemenea interpretări tendenţioase la adresa unor măsuri sau a altora. Dumneavoastră vedeţi numai partea goală a paharului întotdeauna, vedeţi numai că s-a pus o taxă nu ştiu unde, dar nu vedeţi ce s-a adus în plus ca imagine a unei localităţi, ca flux de turişti, ca ambient plăcut ş.a.m.d. Deci, sigur, fiind poziţii politice diferite, este normal să fim în contradicţie, dar, noi menţinem textul aşa cum a fost trecut prin comisie şi respingem acest amendament ca fiind neavenit şi având încredere în judecata şi în posibilitatea de a discerne în deplină cunoştinţă de cauză a factorilor locali. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră, cu aceste precizări, amendamentul domnului Nicolăescu privind introducerea unui alin.3 la 282. Cine este pentru? 33 de voturi pentru. Împotrivă? 114 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. A fost respins amendamentul, pentru că au fost unele respinse, altele admise. Supun votului dumneavoastră final, din nou, art.282 în alcătuirea rezultată din amendarea amendamentului 2 şi respingerea celorlalte. Cine este pentru? 116 voturi pentru. Împotrivă? 27. Abţineri? 2 abţineri. Adoptat art.282 cu 116 voturi pentru, 27 contra, 2 abţineri. Titlul cap.X. Adoptat în formula Senatului. Art.283. Domnul deputat Damian Brudaşcu. |
|||||
|
|
Îmi cer scuze că îmi încalc angajamentul. Este un limbaj mai aparte în Codul ăsta fiscal, nu aş vrea totuşi să îl citească nepoţii mei şi să zică ce am făcut aici. Domnule preşedinte, La alin.2 este o inexactitate de formulare: "consiliul local sau consiliul judeţean poate institui.." , pentru că este ori unul, ori celălalt, nu "este "ambele" amândouă". |
|||||
|
|
Întreb Comisia de buget dacă îşi însuseşte acest lucru. Este o corectură deci şi o socotim admisă. Dacă mai sunt la 283 alte obiecţiuni? Votat textul Senatului cu această corectură. Titlul capitolului XI. Votat în unanimitate. Rog să se verifice în stenograma dacă art.282 l-am votat sau nu. (Se confirmă, din stenogramă, votarea art.282.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. La 283 nu mai sunt alte obiecţiuni, da? Votat în unanimitate. Titlul cap.XI. Votat în unanimitate. Art.284. Poftiţi domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La art.284 alin.1 este o mică greşeală pe care consider că o putem îndrepta. La acest alineat al art.284 sunt indicate persoanele care beneficiază de scutiri, şi anume: veteranii de război şi beneficiarii Legii nr.118/90, însă s-au omis încă alte două categorii, şi anume: luptătorii în rezistenţa anticomunistă şi persoanele persecutate etnic, pentru care există legi speciale şi care, în mod special, prevăd aceste scutiri. Ar fi două posibilităţi: ori enumerăm aceste legi cu titulatura exactă sau menţionăm la finalul punctului b) adăugăm o sintagmă "precum şi în alte legi speciale". M-am consultat cu cei de la Ministerul Finanţelor şi cu comisia, ar fi de acord, vedem ce soluţie propun dânşii, soluţia mai simplă ar fi dacă am adăuga această sintagmă cum v-am propus şi în alte legi speciale. |
|||||
|
|
Comisia? Eu v-aş propune să nu utilizaţi sintagma "legi speciale", ci "precum şi prin alte legi". Dacă sunteţi de acord cu această adăugire? Deci, "precum şi prin alte legi". Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu 94 voturi pentru şi nici un vot contra, 24 de abţineri s-a adoptat propunerea distinsului nostru coleg. La art.284 dacă mai sunt alte obiecţiuni? Votat în consecinţă textul iniţial al Senatului cu propunerea pe care am votat-o noi la lit.b). Art.285. Votat în unanimitate. Art.286. Votat în unanimitate. Titlul cap.XII. Votat în unanimitate. La art.287 domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Consiliul local sau judeţean, după caz, poate majora anual cu maxim 20 de procente faţă de nivelul stabilit în 2004, în funcţie de condiţiile specifice zonei, orice impozit sau taxă locală. La modul acesta, legea a suferit mai multe, hai să zicem, faze. La început, consiliul local putea să aprobe mărirea sau diminuarea impozitelor cu taxe locale cu până la 50 de procente. A fost într-o perioadă acum vreo 5-7 ani. PDSR-ul când a venit la putere a zis: numai mărire cu până la 50, acum apare cu până la 20. Apanajul consiliilor care vor să mărească impozitul cu 20 de procente este în general la localităţile sărace şi atunci se ajunge la situaţia paradoxală că o localitate săracă are şi o impozitare mai mare şi, drept urmare, cine ar dori să investească sau să se stabilească în localitatea respectivă, va fi şi din acest mod împiedicat să facă, pentru că găseşte acolo impozitare mai mare. Eu am cerut eliminarea şi atunci nu vor mai fi dificultăţi pe această temă. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră propunerea cuprinsă în amendamentul 137 de eliminare a art.287, propunere făcută de domnul Dinu Gheorghe. Cine este pentru? 34 de voturi pentru. Împotrivă? 116 voturi împotrivă. Abţineri? Amendament respins cu 116 voturi contra, 34 pentru, nici o abţinere. Supun votului dumneavoastră... Întâi vă întreb dacă la amendamentul 88 care prevede o reformulare a art.287 aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul în totalitate, dar pentru că a existat o propunere de eliminare a textului, supun votului dumneavoastră art.287 în formularea comisiei din amendamentul 88. Cine este pentru? 116 voturi pentru. Împotrivă? 32 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Admis deci, art.287 cu 116 voturi pentru, 32 contra, nici o abţinere. Art.288. Domnul deputat Dinu. |
|||||
|
|
La art.288, consiliile locale judeţene adoptă decizii cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru un an calendaristic până la 31 mai inclusiv a anului calendaristic precedent. În vechea legislaţie se stabilea: consiliile locale adoptă decizii privind stabilirea de impozite şi taxe până la 30 noiembrie, pentru că, până atunci, Comisia Naţională de Statistică fixa indicele de inflaţie pentru anul respectiv. Cum vor putea, de exemplu, consiliile locale să ia o decizie corectă în 31 mai a anului acesta pentru anul celălalt. Şi atunci amendamentul meu a fost tocmai legat de acest termen ca să-l lăsăm acolo unde a fost şi unde s-a obişnuit lumea cu el, "la 30 noiembrie a anului în curs pentru anul următor". |
|||||
|
|
Doamna ministru, mai adăugaţi ceva la motivaţia respingerii? Nu. Supun votului dumneavoastră stimaţi colegi, amendamentul 138 al domnului deputat Dinu Gheorghe. Cine este pentru? 33 voturi pentru. Împotrivă? 116 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. S-a respins amendamentul cu 116 voturi contra, 33 pentru, nici o abţinere. La art.288 dacă mai sunt alate obiecţii? Nu mai sunt. Supun votului dumneavoastră acest articol în formularea Senatului. Cine este pentru? 117 voturi pentru. Împotrivă? 34 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. art.290 votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni. Art.291. Votat în unanimitate. Art.292. Votat în unanimitate. Art.293. Votat în unanimitate. Titlul cap.XIII. Votat în unanimitate. Art.294. Votat în unanimitate. Art.295. Domnul deputat Ciupercă. Staţi puţin! Înainte de aceasta, la titlul cap.XIV. |
|||||
|
|
Domnul Vasile Silvian Ciupercă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Este o problemă mai complicată, este o obiecţie la alin.6 al acestui articol. Ea este legată de următorul fapt. Întreg capitolul se referă la distribuţia veniturilor din fiscalitatea locală către bugetele locale sau către bugetele judeţene. Alin.6 încalcă un principiu stipulat în Ordonanţa 45, şi anume principiul apartenenţei la prestator a veniturilor pe care le realizează eliberarea unei autorizaţii de construire. Varianta pe care comisia a propus-o, după consultări cu Ministerul de Finanţe şi comisia, este următoarea: taxele locale prevăzute la cap.V din prezentul titlu sunt venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-terioriale. Teza a doua: excepţia pe care o propunem este următoarea - şi ea se regăseşte şi în Ordonanţa 36 - în cazul eliberării autorizaţiilor de construire pentru solicitanţi din mediul rural, unde nu există pe lângă autorităţi birouri de urbanism competente pentru a analiza documentaţiile, acolo există o excepţie; se eliberează certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire de către consiliul judeţean. În acea situaţie se partajează 50% veniturile generate de aceste taxe şi acest lucru este cunoscut de foarte mulţi dintre dumneavoastră. Deci, domnule preşedinte, propun ca alin.6 să sune astfel: "Taxele locale prevăzute la cap.V din prezentul titlu sunt venituri ale bugetelor locale, ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunei şi 50% la bugetul propriu al judeţului". |
|||||
|
|
Domnule deputat Ciupercă, un singur lucru ar trebui să ne spuneţi, la ce amendament al dumneavoastră vă referiţi? Domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rog să vă pronunţaţi. |
|||||
|
|
Îl admitem, domnule preşedinte, ne-am consultat şi cu reprezentantul ministerului, a fost într-adevăr, depus, a fost timpul aşa cum a fost, cu presiunile respective şi îl admitem. |
|||||
|
|
Deci, şi comisia înţeleg şi Guvernul se pronunţă pentru admiterea acestui amendament. Cine este pentru? 124 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt, dar sunt multe voturi neexprimate. S-a admis amendamentul domnului deputat Ciupercă. Vedeţi că mai este un amendament al comisiei, amendamentul 90. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 90? Doamna ministru Manolescu. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Propunem ca textul punctului b) să sune astfel: "Taxele judiciare de timbru prevăzute de lege" (nu "în lege"), pentru că s-ar putea înţelege că taxele sunt prevăzute în prezenta lege, adică în Codul fiscal. |
|||||
|
|
Da, este formularea care este şi la celelalte texte. Este o reparaţie care se impune. Dacă există alte obiecţiuni la amendamentul 90? Nu există. Supun votului dumneavoastră art.295 cu intervenţiile pe care le-aţi votat dumneavoastră. Cine este pentru? 119 voturi pentru. Împotrivă? 24 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.296. Dacă sunt observaţii sau amendamente respinse. Stimaţi colegi, până vine domnul deputat, vă dau două veşti rele. În sală suntem cam puţini, marţi am hotărât ca luni să analizăm absenţele de marţi, dacă va trebui să le analizăm şi pe cele de astăzi, se vor adăuga. Dacă nu veniţi în sală, când terminăm dezbaterile, încep apelul nominal. Rog pe toţi şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală şi îi rog şi pe cei care se află prin comisii, pe la grupuri sau pe culoare, să poftească în sală. Domnul deputat Ciupercă. aveţi cuvântul domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Vasile Silvian Ciupercă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Art.296 stabileşte clar ce se întâmplă în anul 2004 în legătură cu impozitele şi taxele locale fixate şi stabilite de consiliile locale, conform calendarului din Ordonanţa nr.36. însă, pentru a deveni operaţional, impozitul pe terenul extravilan, acela care se impozitează cu 10.000 lei pe hectar, şi pentru a fi mai clar decât este prevăzut în alin.1 şi 2, ce se exceptează şi se amână pentru aplicare pe 2005 şi ce se aplică începând din 2004, propunem în aceeaşi manieră ca alin.3 să sune astfel: "Prevederile art.258 alin.6 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004", iar prevederile art.287, începând cu data de 1 ianuarie 2005, ceea ce se regăseşte şi în actualul text. Precizarea suplimentară stabileşte că impozitarea terenului extravilan este operaţională de la 1 ianuarie 2004. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia este de acord. Guvernul este de acord. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? 120 voturi pentru. Împotrivă? 24 voturi contra. Abţineri? 13 abţineri. Cu 120 voturi pentru, 24 contra, 13 abţineri s-a adoptat propunerea domnului deputat Ciupercă. Supun atenţiei dumneavoastră amendamentul 91 care vizează modificarea alin.2 de la art.296. Dacă sunt obiecţiuni? Dacă nu, se adoptă automat. Nu sunt obiecţiuni, adoptat în unanimitate. Supun votului dumneavoastră art.296 în alcătuirea rezultată din admiterea amendamentului şi a propunerii domnului deputat Ciupercă. Cine este pentru? 125 de voturi pentru. Împotrivă? 24 de voturi împotrivă. Abţineri? 9 abţineri. Cu 125 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 9 abţineri, s-a adoptat art.296. Titlul Cap.X. Poftiţi. Domnul Boc are un amendament. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Voi face referire la pct.125, din cadrul amendamentelor respinse. Avem în faţă un Cod fiscal şi este firesc ca, în acest Cod fiscal, să se regăsească explicit toate impozitele şi taxele care se regăsesc în România. Deşi în Expunerea de motive la acest Cod fiscal se precizează faptul că numai taxele vamale vor rămâne să fie reglementate distinct prin Codul vamal, noi observăm că aceste taxe de timbru care constituie o categorie aparte nu sunt reglementate explicit, ci implicit în Codul fiscal, în sensul că la art.294 sau 295, se face referire la taxele locale că, în cadrul taxelor locale, aceste taxe de timbru sunt avute în vedere. Solicitarea noastră este ca aceste taxe de timbru să constituie un capitol nou şi să vizeze cele patru categorii de norme juridice care reglementează taxele de timbru: Legea nr.146/1997, Ordonanţa nr.12/1998, Ordonanţa nr.31/1995 şi Legea nr.117/1999 - evident, fiecare cu modificările ulterioare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna ministru, vă rog să vă pronunţaţi. |
|||||
|
|
Doamna Maria Manolescu: Întrucât, potrivit legii, Ministerul Justiţiei gestionează acest tip de taxe, prevederile respective din Codul fiscal făcând referire numai la taxele care constituie venit la bugetul local, considerăm că, totuşi, nu s-ar justifica să avem un capitol distinct pentru aceste taxe. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Boc. Cine este pentru? 35 de voturi pentru. Împotrivă? 120 de voturi contra. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul respins - cu 120 de voturi contra, 35 de voturi pentru şi două abţineri. La art.297, dacă există alte intervenţii? Domnul deputat Florin Georgescu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru rigoare juridică, la art.297, în loc de formularea "Prezentul cod se aplică cu începere de la data de 1 ianuarie ...", ceea ce poate să presupună şi termene ulterioare sau eşalonate începând cu 1 ianuarie, vă propunem formularea "Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie ..., cu excepţia cazului în care se prevede alt fel prin codul respectiv", ca să evităm repetările şi eventualele confuzii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră art.297, cu această îmbunătăţire redacţională. Cine este pentru? 127 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 5 abţineri, dar foarte multe voturi neexprimate. Admis, cu acest scor, art.297. Art.298 - care este şi ultimul - conţine enumerarea actelor normative propuse spre abrogare. Cine este pentru? 132 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? 5 abţineri. Adoptat textul art.298, cu acest scor - 132 de voturi pentru, nici un vot contra, 5 abţineri. Am supus votului ultimul articol, deşi n-au fost obiecţii, pentru a verifica cvorumul. Stimaţi colegi, Am epuizat textele proiectului de lege, dar domnul secretar Leonăchescu ne semnalează o inadvertenţă pe care am votat-o şi să fiţi de acord s-o corectăm. Aveţi cuvântul, domnule Leonăchescu. Rog secretarii să pregătească tabelul nominal. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am votat art.267, cu un tabel, în propunerea domnului deputat Dinu Gheorghe. Din varianta "peste 150 m.p., dar nu peste 250 m.p.", s-a adoptat varianta "între 150 m.p. şi 250 m.p. inclusiv" şi la toate categoriile această exprimare lingvistică s-a păstrat, doar că acest "inclusiv" impune ca la cifra următoare, la intervalul următor deschis să se înceapă cu o cifră mai mult. Să vă dau exemplu: a) "până la 150 m.p. inclusiv"; b) "între 150 m.p. şi 250 m.p. inclusiv"; trebuie să începem cu "între 151 m.p. până la 250 m.p. inclusiv", următorul "între 251 m.p. ..." şi aşa mai departe şi vă propun această corecţie la 5 cifre în tabelul respectiv. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia este de acord. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul deputat Leonăchescu. Cine este pentru? Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Am parcurs, stimaţi colegi, toate textele proiectului de lege. Domnul deputat Boc doreşte o intervenţie în numele Grupului parlamentar al PD. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O exigenţă procedurală. Într-adevăr, noi înţelegem faptul că acest Cod fiscal este important pentru România, chiar dacă noi nu-l vom vota, datorită unor prevederi nesatisfăcătoare, dar, pentru a nu arunca nici un fel de umbră asupra legalităţii acestui vot, vă solicităm un apel nominal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră această propunere. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, apel nominal pentru verificarea cvorumului; deci, nu vot nominal - apel nominal pentru verificarea cvorumului. |
|||||
|
|
|
Bun. Nu se mai supune votului, dar, înainte de a începe apelul nominal, daţi-mi voie să prezint o notă cu privire la legile care sunt depuse la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Până atunci, repet apelul făcut şefilor grupurilor parlamentare să-şi invite oamenii în sală.
Îl rog pe domnul secretar Mohora să înceapă apelul şi l-aş ruga pe domnul chestor Lăpuşan să-i noteze pe cei care, după ce-şi aud numele şi spun "prezent", pleacă din sală; numele acestora vor fi adăugate numelor celor absenţi. Vă rog, domnule Mohora. |
|
|||
|
|
|
|||||
|
|
Domnule secretar, V-aş ruga să vă opriţi, pentru că mă semnalează şi domnul chestor şi domnul Leonăchescu că a intrat suficientă lume în sală. |
|||||
|
|
|
Începem votul cu Legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, votată în cursul acestei zile, lege ordinară. Cine este pentru? 175 de voturi pentru. Împotrivă? 33 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Proiectul de Lege privind Codul fiscal. Cine este pentru? 178 de voturi pentru. Împotrivă? 36 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. A fost adoptată legea, cu 178 de voturi pentru, 36 contra. Vă mulţumesc pentru prezenţă. Domnul deputat Nicolăescu vrea să explice votul. |
|
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu vreau decât să mulţumesc colegilor de la Ministerul Finanţelor, care au dat dovadă de profesionalism şi răbdare şi, în acelaşi timp, să spun că dacă dumnealor nu erau, acest Cod fiscal sigur nu apărea dar, din păcate, munca dumnealor a fost tratată altfel decât trebuia de către noi, parlamentarii. Dânşii merită felicitări, noi, nu. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Cam rare asemenea precizări. De aceea, aplauzele pe care i le-aţi adresat domnului Nicolăescu i se cuvin cu desăvârşire. Stimaţi colegi, Având în vedere că legea a fost adoptată astăzi, programul de mâine, anunţat a fi destinat dezbaterilor, se schimbă. Mâine se va lucra în teritoriu. Cu aceasta, închei şedinţa de astăzi. Ne revedem luni. Şedinţa s-a încheiat la ora 19,15. |
|||||
![]() |



