Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Ion Predescu, secretar al Senatului.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor colegi senatori şi deputaţi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sală!

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Iată, pentru Parlamentul României, pentru România, a sosit ziua cea mare, ziua în care vrerea de peste cincizeci de ani a poporului român, pe care sper că noi o vom exprima astăzi, se va reuni, într-o simbioză fericită şi firească, cu voinţa deja exprimată a popoarelor ce formează statele din Tratatul Nord-Atlantic, care şi-au exprimat voinţa prin Parlamentele lor, voinţă ca România să se reunească în cel mai puternic, cel mai eficient, cel mai democratic for, Tratatul Nord-Atlantic, ce reuneşte alianţa unor state care apără valorile democraţiei, apără pacea şi stabilitatea în lume şi promovează principiile statului de drept.

Este o zi care vine după o lungă aşteptare (Aplauze puternice.) şi de aceea această zi este cu atât mai fericită.

Daţi-mi voie să fi început astfel şedinţa noastră de astăzi, şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe care o declar deschisă, anunţându-vă că din cei 485 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa 454, iată, o prezenţă semnificativă. Lipsesc doar 31 de colegi.

În ordinea de zi, cum aţi înţeles deja, figurează un singur punct, aprobarea Legii de ratificare a Protocolului de aderare a României la NATO.

Dacă sunteţi de acord cu această ordine de zi?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri?

Unanimitate.

Dau cuvântul domnului prim-ministru Adrian Năstase pentru a prezenta proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949.

Domnul Adrian Năstase - prim-ministru al Guvernului României:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Înainte de a vă prezenta gândurile mele privind semnificaţia politică şi istorică a acestui moment, aş dori să vă spun câteva cuvinte despre cei care au un merit de excepţie la succesul pe care îl marcăm astăzi aici: militarii români.

Aş vrea să mă refer la militarii care astăzi se află în cele mai dificile locuri, demonstrând cu profesionalism că aderarea noastră la NATO nu este rezultatul vreunei conjuncturi politice, este o împlinire a unei munci serioase şi pline de curaj.

I-am întâlnit în urmă cu două zile în Irak, la Basra, la Nassiryah şi la Al Hillah, acolo unde România are dislocaţi în prezent 738 de militari în diferite misiuni, un batalion de infanterie, un detaşament de geniu, o companie de poliţie militară, un detaşament de informaţii şi mai mulţi ofiţeri de stat major.

Am fost mândru să fiu alături de ei şi să primesc cuvintele de apreciere ale comandaţilor de divizie britanică şi poloneză şi ale brigăzii italiene.

Mi-am notat câteva dintre aceste aprecieri, am să vă citez câteva dintre ele: "Români au dovedit un înalt grad de interoperabilitate, de excepţie, profesionalism în misiunile de pază şi apărare, la patrulări pe itinerariile cele mai ameninţate, la executarea lucrărilor de geniu privind organizarea locaţiilor în care sunt dislocate comandamentele. Două dintre exploziile de săptămâna trecută au produs mai puţine pagube şi datorită lucrărilor de calitate executate de geniştii români. Românii au capacitatea de a stabili relaţii de comunicare şi conlucrare cu localnicii. În misiunile în care sunt trimişi românii am un mare grad de încredere că ele vor fi o reuşită."

Am încheiat menţionarea acestor referiri, păreri, opinii, dar au fost extrem de multe şi am fost extrem de mândru alături de ceilalţi colegi din delegaţia în care ne-am deplasat în Irak.

Sunt sigur că oricare dintre cei prezenţi astăzi aici aţi fi simţit aceeaşi mândrie pentru aceste cuvinte şi de aceea m-am bucurat să împlinesc acolo, în Irak, decorarea de către preşedintele României cu Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler cu însemne militare a Drapelului de luptă al Batalionului 26 Infanterie "Scorpionii Roşii", unitatea cu cea mai consistentă participare la acţiunile de stabilizare din Irak, dar şi în alte misiuni.

Sunt sigur că în faţa bravilor noştri militari sau poliţişti din Irak, Afganistan, Bosnia sau Kosovo sensul mândriei patriotice îşi întregeşte valoarea şi greutatea sa istorică.

România are în prezent în teatrele de operaţiuni din Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak şi în alte misiuni ale Naţiunilor Unite 1.486 de militari, iar alţi 1.500 de militari se află în pregătire în ţară pentru rotaţia efectivelor.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Nu întâmplător am dorit să încep cu această evocare, pentru că ea demonstrează semnificaţia majoră pe care decizia Parlamentului de astăzi o va avea pentru identitatea şi pentru percepţia României în lume. Mă aflu în faţa dumneavoastră cu convingerea că actul istoric pe care Parlamentul României este chemat să-l consfinţească astăzi este noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate atât de meritată pentru armata română.

Parlamentul României dezbate astăzi proiectul Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, document care atestă că România a trecut definitiv în partea cea bună a istoriei sale. Este un moment pe care l-am aşteptat de mult timp cu toţii, o împlinire la care au contribuit toate forţele politice, guvernările de după 1989, întreaga societate românească.

A venit vremea să fim mai îndrăzneţi atunci când redescoperim vocaţia şi meritele noastre ca naţiune, ca spirit, şi să facem astfel ca an de an, cu fiecare pas spre aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, partenerii noştri să înţeleagă şi să respecte meritele şi ambiţia românilor.

Pentru toate aceste argumente, evenimentul de astăzi se constituie într-un moment solemn. El egalează marile momente ale istoriei noastre naţionale, momente în care fondatorii naţiunii române, apoi marii oameni politici şi democraţi ai secolului trecut au decis, în numele românilor, calea lor spre mai bine şi de fiecare dată decizia lor a fost în numele unui mai bine împreună cu Europa, împreună cu familia în care astăzi Parlamentul decide să alăture, oficial, România.

Rezultatul votului de astăzi al Parlamentului este o împlinire a unei responsabilităţi pe care România şi-a asumat-o în ultimii ani, aceea de a contribui activ la misiunile Alianţei, ca un aliat de facto în spiritul valorilor democratice şi al Tratatului Atlanticului de Nord.

Votul dumneavoastră de astăzi a rămas să consacre trecerea de la statutul de aliat de facto la cel de aliat de iure al Alianţei Nord-Atlantice.

Stimaţi colegi,

Aderarea României la NATO a reprezentat un obiectiv constant al politicii noastre externe începând din 1990. El a întrunit permanent adeziunea majorităţii populaţiei şi sprijinul întregului spectru politic românesc. Consensul naţional faţă de integrarea României în NATO a permis abordarea riguroasă a pregătirii pentru aderare şi susţinere robustă de către populaţia ţării a eforturilor de aderare.

Pe fondul rezultatelor pozitive înregistrate în plan economic şi în planul stabilităţii sociale, în ultimii trei ani a fost posibilă accelerarea ridicării nivelului de compatibilitate a instituţiilor româneşti, a armatei române, a procedurilor de lucru cu cele specifice Alianţei.

Consolidarea bugetului pentru reforma militară a fost însoţită de o planificare riguroasă a obiectivelor şi resurselor disponibile. Acest proces a fost stimulat de creşterea obţinută în perioada 2001-2003, pe baze macroeconomice sănătoase, şi va fi continuată în 2004 şi în anii următori, fiind prognozat un ritm mediu anual de dezvoltare de peste 5%.

Performanţele obţinute în reforma armatei au permis plasarea ţării noastre în avangarda statelor candidate la aderare. În acest moment, în proporţie de peste 85% reforma structurală şi operaţională a armatei este încheiată.

În prezent avem cea mai mare contribuţie militară la NATO dintre statele invitate să adere. Mai mult, profesionalizarea forţelor armate a contribuit la definirea unei interoperabilităţi recunoscute, umane şi de gândire, de concepţie cu Alianţa, cu partenerii din statele membre.

Sunt o serie de repere de prestigiu care au consolidat meritele României de a deveni membră a Alianţei.

Spre exemplu, în 2002, pentru prima oară România a fost capabilă să ofere infrastructura sa pentru rotirea trupelor aliate dislocate în regiune. Forţele americane au fost rotite prin Portul Constanţa.

Tot în 2002 au fost utilizate mijloace proprii pentru dislocarea forţelor în Afganistan, în condiţiile în care nici chiar unele state membre nu dispun de asemenea capacităţi de transport.

Un alt exemplu al modului în care suntem percepuţi de către ceilalţi aliaţi: pot spune că decizia NATO de a desfăşura în România următoarea reuniune informală a miniştrilor apărării din statele membre arată faptul că ni se acordă un rol semnificativ chiar în participarea directă la transformarea Alianţei.

Implicarea noastră în procesele de reconstrucţie şi stabilizare în Afganistan şi Irak a definit noi proiecte de asistenţă, de securitate pentru alte state. Sprijinul pe care am început să-l acordăm în domeniul reformei armatei pentru statele partenere şi candidate să adere la NATO a creat premisele dezvoltării unui nou tip de diplomaţie, a apărării, din care România va deveni donator de asistenţă pentru alte state.

Stimaţi colegi,

Dincolo de rezultatele pe linie militară acumulate în ultimii ani, momentul de astăzi este rezultatul unui proces de acumulări şi de transformări profunde ale societăţii româneşti.

Este rodul unor ani de eforturi realizate cu tenacitate şi răbdare, dublate de reforme interne pe multiple dimensiuni: militară, economică, socială, a consolidării democraţiei şi statului de drept, a luptei împotriva corupţiei, birocraţiei şi mentalităţilor învechite. Este emblema unui efort profund de schimbare a întregii societăţi româneşti, la care Guvernul nostru s-a angajat în anul 2001 şi la care au fost chemate să contribuie forţele democratice ale ţării, societatea civilă, partenerii sociali.

Reuşita de astăzi arată meritele unui pact de stabilitate socială pe care dorim să-l promovăm şi care va conferi o bază solidă de construcţie pe fundamentul interesului naţional.

Tocmai de aceea această reuşită are meritele sale, fiind un bun exemplu care demonstrează forţa consensului politic pe marile teme de politică externă, de interes naţional, în primul rând integrarea europeană şi euroatlantică; demonstrează în acelaşi timp meritele menţinerii acestor mari obiective strategice ale României în afara controverselor şi disputei. Dincolo de politica zilei, de ciclurile electorale, marile repere ale efortului naţional, în interesul României, trebuie să rămână deasupra tuturor intereselor de moment.

Aceasta a fost calea împlinirilor de anvergură, a momentelor de referinţă în istoria modernă a României, iar lecţiile istoriei noastre sunt mult prea importante pentru a nu le pune astăzi în adevărata lor valoare.

O altă lecţie a acestui parcurs este rezultatul obţinut prin temeinicie şi seriozitate în îndeplinirea angajamentelor.

Să nu uităm că pregătirea pentru aderarea la NATO a fost jalonată de planurile naţionale anuale, iar modul metodic de îndeplinire de către Guvern a angajamentelor pe care ni le-am asumat a avut o greutate semnificativă în decizia de la Praga. Aplicarea lor ne demonstrează cât de importantă este continuitatea pentru a duce până la capăt proiectul de modernizare a României. Aceasta este datoria politică pe care ne-am asumat-o.

Aderarea nu este un proces mecanic, bazat pe o simplă îndeplinire a unor criterii minimale. De aceea, în strategia noastră de guvernare, pregătirea pentru aderarea la NATO s-a corelat cu obiectivele privind pregătirea pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Economia, societatea românească au evoluat pentru a putea răspunde exigenţelor acestor procese simultane.

Merită să subliniem astăzi, aici, faptul că pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană şi NATO a însemnat pentru români redescoperirea valorilor noastre europene, a armoniei naţionale şi împăcării cu trecutul, a însemnat o acţiune sistematică de asanare a societăţii româneşti de fapte şi fenomene contrare statului de drept, contrare valorilor umane. Şi reamintesc de intervenţia mea, aici, în Parlament, în aprilie 2002, când am spus clar că planul de acţiune pentru aderarea la NATO înseamnă în acelaşi timp lupta contra discriminării, lupta împotriva corupţiei, acţiunea fermă împotriva practicilor perpetuate în ultimul deceniu în instituţiile de protecţie a copiilor, reforma privind accesul la informaţii clasificate şi îndepărtarea definitivă a umbrelor trecutului.

Toate acestea au contribuit la afirmarea mai vizibilă a demnităţii cetăţenilor români. Par acum repere lipsite de relevanţă, dar ele s-au petrecut în ultimii trei ani. Cred că nu este puţin lucru să reuşim să dăm încredere şi să afirmăm demnitatea românilor. Dacă acum este posibil ca ei să călătorească liber în Occident, este şi aceasta o realizare a demnităţii pe care am reuşit să o redăm în ultimii ani cetăţenilor noştri.

Neîndoielnic, ambiţiile noastre sunt mai mari şi trebuie să fie mai mari, şi ele nu sunt legate strict de un proiect de etapă. Tocmai de aceea am tratat cu toată seriozitatea evaluările pe care NATO le-a făcut pentru cele patru planuri de aderare parcurse până în prezent.

Astfel, aderarea noastră la Alianţa Nord-Atlantică confirmă îndeplinirea criteriilor politice incluse în aceste planuri şi capacitatea României de a susţine dezvoltarea democraţiei, securităţii şi stabilităţii, valori împărtşite în egală măsură şi de Uniunea Europeană.

De aceea, cred că este bine să recunoaştem că aderarea la NATO ne-a ajutat pe toţi să înţelegem mai bine, să ne asumăm atributele şi valorile esenţiale ale familiei euroatlantice, fără de care aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO nu ar fi posibilă.

Doamnelor şi domnilor,

Progresele pe care România le-a făcut în pregătirea deciziei de la Praga şi mai apoi, în pregătirea aderării efective la NATO, sunt convergente cu cele pe care le face în cadrul negocierilor cu Comisia Europeană şi în relaţia noastră cu alte instituţii şi parteneri europeni. De aceea este important, poate, să fac unele precizări privind această convergenţă, pentru că nu ne poate fi indiferentă calitatea inegală a statutului României faţă de cele două repere fundamentale ale familiei europene şi euroatlantice, Uniunea Europeană şi NATO.

Ieri am prezentat preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, comisarului Gunther Verheugen şi preşedintelui Pat Cox lista concisă de acţiuni concrete pe care Guvernul României le va întreprinde până în luna iunie, când este programat Consiliul de Asociere România-Uniunea Europeană. Acest angajament, agreat de reprezentanţii Comisiei, este structurat pe priorităţile de reformă care vor consolida capacitatea României de a încheia negocierile de aderare în cursul anului 2004.

În acest moment putem spune că România şi Comisia Europeană au un plan comun pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi contăm pe interacţiunea continuă cu structurile europene, pe sprijinul şi pe cooperarea lor. Reuşita acestui program în termenul convenit va reprezenta o ancoră solidă pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2007.

Domeniile prioritare sunt: reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, protecţia copilului, reforma administraţiei publice, concurenţa, energia, politica fiscală şi capacitatea administrativă. Fiecare domeniu este însoţit de repere temporare precise. Veţi avea posibilitatea în cursul zilei de astăzi să vedeţi în detaliu acest plan pe care l-am dat publicităţii şi la Bucureşti, nu doar la Bruxelles.

Din această perspectivă, reorganizarea Guvernului va avea ca scop concentrarea mai eficientă pe priorităţi şi o coordonare mai riguroasă a eforturilor pentru pregătirea aderării.

Am avut de îndeplinit un plan similar, concret în cadrul aderării la NATO şi astăzi suntem capabili să constatăm şi putem să vedem că el a reuşit.

Discuţiile avute ieri la Bruxelles, dar şi cele anterioare cu preşedinţia Uniunii Europene, cu alţi parteneri europeni, ne dau încrederea că proiectul nostru naţional de a respecta calendarul aderării este posibil şi este în puterea noastră să-l îndeplinim. Cu mai multă energie, cu mai multă hotărâre pe domeniile critice, cu o mai mare susţinere politică din partea forţelor politice şi a societăţii civile, încheierea negocierilor cu actuala Comisie Europeană este posibilă.

Aderarea la NATO este un îndemn pentru toţi să punem valoarea consensului politic în prima linie a solidarităţii noastre naţionale.

Cred că acest an, complicat pentru politica internă, dar şi pentru Europa, trebuie să însemne pentru România un exemplu de ambiţie şi de succes naţional. Avem ambiţia de a demonstra că pentru noi, ca parte a Europei, aderarea la NATO nu este intrarea într-un labirint, este o parte din drumul precis până la aderarea la Uniunea Europeană. Acesta este un angajament politic esenţial pe care nu îl vom rata.

Reformele duse până la capăt cu rigoare şi hotărâre pentru aderarea la Uniunea Europeană, aceasta va fi cea mai bună politică electorală în acest an.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eforturile noastre de pregătire pentru aderarea la NATO, pe plan intern şi extern, nu s-au încheiat o dată cu dobândirea calităţii de membru al Alianţei.

Summit-ul de la Praga a marcat absolvirea de către România a unei etape de consolidare politică, democratică şi economică. Praga a însemnat însă şi începutul unei noi etape, cu responsabilităţi complexe pentru comunitatea euroatlantică. Aderarea la NATO va aduce României atât beneficii substanţiale, cât şi obligaţii sporite.

Beneficiile sunt indiscutabile, noul statut va însemna prestigiu şi credibilitate pe plan internaţional, acces la decizii politice esenţiale pentru securitatea europeană şi euroatlantică. Garanţiile de securitate primite de România prin aderarea la NATO sunt fără precedent în istoria sa.

Vom beneficia de aceste garanţii în cadrul unei alianţe democratice, la al cărei proces decizional privind inclusiv securitatea României şi a regiunii sale vom participa pe deplin.

Aderarea la NATO înseamnă stabilitate democratică, ca bază esenţială a unei dezvoltări economice durabile.

Un mediu economic sănătos, curăţat de corupţie şi de birocraţie, un climat de stabilitate socială şi de securitate regională vor avea o influenţă decisivă în perceperea României de către mediile politice şi de afaceri din exterior ca o ţară predictibilă şi stabilă. (Aplauze puternice.)

Aderarea presupune costuri ce decurg din obligaţiile României ca stat membru al Alianţei privind alinierea la standardele NATO, dar ele vor fi oricum mai scăzute decât încercarea de a asigura în mod individual securitatea. Astăzi securitatea naţională înseamnă mai mult decât puterea militară sau apărarea, în condiţiile în care principalele ameninţări de securitate sunt generate de triada terorism, regimuri nedemocratice şi proliferarea armelor de distrugere în masă.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile de stat membru al Alianţei şi de a contribui la transformarea acesteia în noul mediu de securitate, România va continua s-şi consolideze noul său profil strategic.

România se află în prezent în situaţia, poate unică în istoria sa, de a-şi consolida statutul de furnizor de stabilitate şi cooperare.

Vom pune astfel în valoare meritele noastre naţionale, voinţa, ambiţia, competenţa şi curajul, prin deschiderile pe care vom continua să le facem în relaţia noastră cu vecinii, cu statele din Balcanii de Vest, cu noua vecinătate estică a Uniunii Europene şi în zona Orientului Mijlociu lărgit.

Vom rămâne activi în lupta împotriva terorismului, inclusiv prin realizarea unei contribuţii de substanţă la stabilizarea şi reconstrucţia Irakului şi Afganistanului.

Vom rămâne ferm angajaţi în consolidarea Parteneriatului pentru Pace, ca instrument de promovare a securităţii şi stabilităţii în spaţiul euroatlantic.

Prin aderarea la NATO vom continua politica de sprijinire a unei relaţii transatlantice puternice. Ca viitor membru al NATO şi al Uniunii Europene, ţara noastră va fi un promotor constant al unei alianţe cu capabilităţi militare sporite şi cu un rol viguros într-o Europă puternică la nivel global.

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi Parlamentul va da răspunsul la invitaţia oficială primită de România de a face parte din amplul proiect de reîntregire a Europei, început în 1997. Prin votul dumneavoastră de astăzi România întoarce definitiv o pagină a istoriei şi îşi consacră noul său statut internaţional.

Vă solicit, stimaţi membri ai Parlamentului României, ca votul dumneavoastră să însemne confirmarea încrederii românilor în puterile lor, în calităţile lor şi în destinul României, ca membră a Uniunii Europene şi a NATO. (Aplauze puternice.)

Îmi exprim încrederea că această decizie ne va încuraja pe toţi, partidele politice, societatea civilă, partenerii de dialog social, întreaga noastră societate, să ne concentrăm în continuare pe atingerea cu succes a ţintelor din parcursul pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze puternice.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

În continuare, domnul senator Sergiu Nicolaescu va prezenta raportul Comisiilor de politică externă din cele două Camere ale Parlamentului şi al Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională.

Aş ruga insistent şi respectuos reprezentanţii presei să ne permită să desfăşurăm în normalitate lucrurile.

Fotoreporterii şi cameramanii rog s-şi păstreze aceleaşi locuri.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule Ion Iliescu, preşedinte al României,

Domnule Adrian Năstase, prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi şi invitaţi,

Este un privilegiu, mărturisesc, pentru mine ca astăzi, 26 februarie 2004, să citesc în faţa Domniilor voastre raportul comun privind proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949.

Potrivit hotărârii Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 10 februarie 2004, Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiile pentru politică externă ale celor două Camere, prin adresele de 10 februarie 2004, au fost sesizate în fond cu proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington 4 aprilie 1949.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege urmează să fie adoptat în conformitate cu art. 149 din Constituţia României, care prevede că aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege dezbătută în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Proiectul de lege a primit avizul favorabil de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. Consiliul Legislativ a avizat, de asemenea, favorabil acest proiect de lege.

La lucrările şedinţei comune au fost prezenţi 61 de senatori şi deputaţi, din totalul de 75 de membri.

În conformitate cu art. 11 din Regulamentul şedinţelor comune, la dezbatere au participat, în calitate de invitaţi, şi domnul Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării naţionale, precum şi domnii Sorin Encuţescu, George Cristian Maior, secretari de stat, Mihai Popescu, şeful Statului Major General, general de brigadă Corneliu Dobriţoiu, locotenent-colonel Constantin Zamfir şi doamna Mihaela Matei, din partea Ministerului Apărării Naţionale, domnul Cristian Diaconescu, secretar de stat, şi doamna Anca Vişan, director general, din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Comisiile sesizate pentru întocmirea raportului comun la acest proiect de lege au luat cunoştinţă de conţinutul Decretului nr. 29 din 27 ianuarie 2004, prin care, la propunerea Guvernului, preşedintele României supune spre aprobare Parlamentului aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 şi art. 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, lege aflată în vigoare la data emiterii decretului menţionat mai sus.

Comisiile au subliniat faptul că aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord reprezintă un moment istoric care marchează materializarea unuia dintre obiectivele fundamentale ale politicii externe şi de securitate a României, obiectiv urmărit în mod constant de toate Guvernele care s-au succedat începând cu 1990 şi sprijinit de marea majoritate a populaţiei ţării.

Acest consens politic şi public pentru aderarea la Alianţă a permis abordarea dinamică a proceselor de pregătire pentru aderare şi parcurgerea cu succes a unui lung şi complex proces de reforme militare şi economice la consolidarea democraţiei şi a statului de drept.

În cadrul dezbaterilor membrii comisiilor au apreciat că prin aderarea la Tratat România dobândeşte, în virtutea art. 5, cele mai solide garanţii de securitate din întreaga sa istorie.

În actualul context de securitate, rolul NATO este în deplină concordanţă cu interesele strategice ale României. Aderarea ţării noastre la Tratat oferă un nou spaţiu de manifestare atât pentru remodelarea şi evoluţia NATO, cât şi pentru prevenirea conflictelor, crizelor şi noilor tipuri de ameninţări.

În calitate de membru cu drepturi depline, România va putea promova pe agenda Alianţei teme menite să servească interesul naţional, contribuind la configurarea politicii NATO în domeniul securităţii internaţionale.

Aderarea României la NATO va asigura cadrul de securitate necesar pentru consolidarea democraţiei şi a instituţiilor sale, pe principiile respectului faţă de cetăţean şi supremaţia legii pentru amplificarea reformei şi a creşterii economice, valorificând potenţialul propriu de dezvoltare durabilă.

Totodată, aderarea României la NATO va impulsiona procesul de integrare a ţării noastre în Uniunea Europeană în 2007.

În conformitate cu art. 149 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 9 şi art. 10 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, membrii comisiilor, cu unanimitate de voturi pentru, au hotărât să supună spre dezbatere şi adoptare în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington în 4 aprilie 1949.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În continuare urmează dezbateri generale pe baza acestui proiect de lege. Potrivit deciziei Birourilor permanente, în cadrul acestei proceduri vor lua cuvântul câte un reprezentant al grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.

Din partea Partidului Social Democrat are cuvântul domnul deputat Ovidiu Petrescu, şeful delegaţiei române în Adunarea Parlamentară NATO.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Petrescu.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Este evident dificil ca să iei cuvântul după ce atât de multe lucruri s-au spus referitor la semnificaţiile acestui proiect de lege. Dar, deşi fiecare orator se va strădui să nu repete ceea ce s-a spus, eu cred că anumite lucruri merită să fie repetate.

Sunt atât de importante pentru ţara noastră, semnificaţia lor este cu totul remarcabilă încât merită să spunem de câte ori avem ocazia că prin acest act de aderare România este o participantă la luarea deciziilor privind securitatea spaţiului euroatlantic. Este un lucru extrem de important să fii participant la luarea unor decizii de importanţă fundamentală. Este, de asemenea, extrem de important să faci parte din cea mai importantă alianţă de securitate a lumii, din cea mai puternică alianţă. Este foarte important să ai garanţii extrem de solide de securitate.

În acest context, relaţiile noastre cu toate ţările membre, cu toţi vecinii noştri, sunt într-un alt context. Ele vor fi mai puternice, mai stabile, România va fi un partener important al tuturor acestor state.

De asemenea, această admitere este o confirmare a faptului că România împărtşeşte valorile democraţiei şi economiei de piaţă. Pentru noi se va crea, de asemenea, şi un context de consolidare a acestor valori.

Nu este lipsit de importanţă că în acest context de credibilitate vom putea să ne desfăşurăm mai bine activitatea externă, vom putea să ne apărăm mai bine interesele naţionale.

Nu lipsit de importanţă este faptul că, deşi pe termen scurt anumite cheltuieli în domeniul apărării vor creşte, pe termen mediu şi lung cheltuielile României pentru apărare nu vor fi atât de mari ca în situaţia în care am fi fost în afara acestei Alianţe.

S-a spus aici, şi sunt sigur că se va spune în continuare, că acest moment este un moment istoric. Şi este foarte adevărat! De multe ori avem tendinţa să fugim de cuvintele care par mari, care par exagerate, dar în această situaţie în nici un caz nu putem considera că evaluarea aceasta, a momentului de aderare ca un moment istoric pentru România, este pe deplin reală.

În anii care au trecut de la Revoluţie, presaţi fiecare dintre noi, atât la nivel executiv, cât şi la nivel legislativ, dar şi fiecare cetăţean în parte, luptând cu anumite probleme pe care realitatea ni le pune în faţă, neglijăm poate faptul că această trecere de la un anumit sistem social-politic la un cu totul alt sistem este un fapt de istorie.

Această hulită clasă politică născută după 1990, practic, creează momente de istorie remarcabile în viaţa societăţii româneşti. Pentru că noi suntem aceia care schimbăm lumea aceasta în care trăim. Şi este un lucru pe care nu trebuie să-l uităm, este un lucru pe care trebuie să îl înţelegem şi să acţionăm întotdeauna responsabil faţă de istorie şi faţă de noi înşine.

Vor fi foarte mulţi care, în stilul nostru obişnuit, uneori vor încerca să minimalizeze acest eveniment. Vor spune că oricum NATO trebuia să se extindă, vor spune că am fost primiţi în Alianţă numai datorită faptului că America a fost atacată la 11 septembrie şi multe alte astfel de argumente.

Nu este adevărat şi vă voi spune că sunt elemente care să demonstreze că România, în afară de faptul că merită să fie primită în Alianţa Nord-Atlantică datorită realizărilor pe care le-am putut obţine până acum şi care evident că vor continua, dar merită şi datorită faptului că trăim într-o lume în profundă schimbare.

De fapt, alianţa în care intrăm nu mai este alianţa în care am cerut să intrăm în 1993. NATO s-a schimbat el însuşi profund şi continuă un proces de schimbare radicală. Dacă în trecut el trebuia, în termenii Războiului Rece, să apere lumea occidentală, acum NATO se deschide foarte mult către întregul spaţiu euroatlantic şi dincolo de acest spaţiu. Este căutarea unor noi atribuţiuni, este vorba de asumarea unor noi responsabilităţi, este vorba de asigurarea stabilităţii şi securităţii nu numai în spaţiul euroatlantic, ci, în general, în lume.

Această nouă înţelegere a determinat şi o modificare a atitudinii Tratatului Nord-Atlantic faţă de extindere.

Pentru că nu întotdeauna a fost importantă în acest proces de extindere capacitatea militară a unui stat sau a altuia. Pentru că sunt admise state cu puţină relevanţă militară unele dintre ele. Nu este cazul României, care are o performanţă deosebită în acest domeniu. Dar esenţială a fost extinderea influenţei politice, extindere care este mult mai importantă decât pregătirea pentru apărarea împotriva unui potenţial inamic, extinderea influenţei valorilor democraţiei şi economiei de piaţă. De aceea, NATO este preocupat foarte puternic de situaţia din spaţiul mediteranean, de situaţia din Orientul Mijlociu, de situaţia din vestul Balcanilor, de situaţia din Caucaz, de situaţia ţărilor din Asia chiar. Veţi vedea schimbări remarcabile care se vor produce în doctrina NATO, în concepţia ei.

Dar aceste schimbări nu trebuie să rămână numai la nivelul Alianţei. Fiind parteneri ai acestei puternice alianţe, noi înşine trebuie să ne schimbăm. Şi nu este vorba de nişte schimbări numai în domeniul economic sau politic.

Este vorba, practic, şi de nişte schimbări profunde în mentalităţile noastre, nu numai ale clasei politice, dar şi ale fiecărui cetăţean în parte. Este vorba de depşirea graniţelor, a unor graniţe nu în sens neapărat geografic, ci a unor bariere şi graniţe psihologice. Pentru că sute şi sute de ani România a gândit că trebuie să îşi apere graniţele ţării. Acum trebuie să gândim că suntem cetăţeni ai Europei, suntem cetăţeni ai lumii şi suntem responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă şi în Europa, şi în lume. Această însumare de responsabilităţi, evident, cu păstrarea identităţii noastre naţionale, evident, cu apărarea intereselor noastre naţionale ne va face cunoscuţi, mult mai cunoscuţi în lume, mult mai credibili în lume.

Dacă ne gândim, orice român, fie că a fost om de ştiinţă, fie că a fost un artist, fie că a fost un sportiv, fie că a fost un politician, este cunoscut şi apreciat de oamenii din Occident, de naţiunile înconjurătoare numai pentru că a participat într-o activitate externă, numai pentru că s-a confruntat cu alte valori. Pentru că fără aceste lucruri oamenii nu ne vor cunoaşte, nu vor înţelege ce înseamnă România, ce poate să însemne România, ce poate ea să dea umanităţii. Această participare, chiar dacă nu este agreată întotdeauna de toată lumea, pentru că mulţi se întreabă ce căutăm noi în anumite locuri ale lumii, în Balcanii de Vest, ce căutăm în Afganistan, ce căutăm în Irak, ei bine, această participare ne face să fim luaţi în considerare de celelalte naţiuni, apreciaţi de celelalte naţiuni, ne face să avem un cuvânt de spus în dezbaterile care privesc securitatea şi politica la nivel european şi mondial.

De aceea este atât de important ca noi să ne extindem participarea în toate domeniile şi, în cazul acesta, participarea la toate activităţile NATO, cum deja am făcut-o, de altfel. România şi-a marcat dintotdeauna această dorinţă de participare, mai ales că încă din iulie 1990 au fost derulate primele contacte cu NATO, iar la Adunarea Atlanticului de Nord, aşa cum se numea la momentul acela Adunarea Parlamentară NATO, participăm din noiembrie 1990, iar din aprilie 1991 avem statut de delegaţie asociată la Adunarea Parlamentară NATO.

Ei, bine, să sperăm că aderarea la NATO va constitui o schimbare majoră de atitudine şi de viziune în ceea ce priveşte atât clasa politică, cât şi cetăţeanul obişnuit. Şi, fără a-mi fi teamă de repetiţie, repet anumite cuvinte care ar putea fi considerate cuvinte mari, dar nu sunt deloc, trăim un moment istoric, acesta în care toate grupurile parlamentare cred că vor vota acest proiect de lege, un moment istoric care este cu totul special şi este bine să ne bucurăm că am avut posibilitatea să-l trăim împreună.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Din partea Grupurilor parlamentare P.R.M., are cuvântul domnul deputat Tudor Marcu.

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Camerelor,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Mai înainte de a-mi începe cuvântul, vă mărturisesc că, nefiind un emotiv din fire, văzând însă şi emoţia domnului Ovidiu Petrescu, evidentă în vocea Domniei sale, explicabilă, de altfel, şi pe mine mă cuprinde o oarecare emoţie datorită acestui moment cu totul deosebit, pe care l-am aşteptat, în ce mă priveşte, de atâta timp şi de care sunt extrem de bucuros. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

Peste câteva zile se vor împlini 55 de ani de la semnarea la Washington, la 4 aprilie 1949, a Tratatului Atlanticului de Nord, o alianţă de ţări independente pentru menţinerea păcii şi apărarea propriei libertăţi.

După schimbările petrecute, mai ales în Europa, după anul 1990, această alianţă şi-a concentrat atenţia în special asupra politicilor de cooperare pentru asigurarea unei securităţi şi stabilităţi de care depinde viitorul Europei.

Această orientare, dar nu numai, a făcut ca aproape toate ţările Europei să dorească aderarea la Tratat, pentru a-şi asigura fiecare dintre ele pacea şi securitatea.

A fost firesc, deci, ca şi ţara noastră s-şi impună ca scop aderarea la Tratat şi în acest fel s-a reliefat rapid orientarea în această direcţie a tuturor curentelor politice, a tuturor partidelor şi formaţiunilor politice care au participat sau nu la guvernare, au fost sau nu parlamentare.

Partidul România Mare a înţeles, încă de la bun început, că, în actuala conjunctură istorică în care se află România, singura soluţie viabilă în destinul ei este aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, concomitent cu eforturile necesare pentru integrarea în structurile Uniunii Europene. Astfel, partidul şi membrii săi au susţinut şi semnat toate documentele necesare, începând chiar cu primul dintre ele, de la Snagov, din anul 1995. Toate punctele de vedere cuprinse în aceste documente au fost susţinute şi mediatizate prin mijloacele de care dispunem, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Am considerat şi considerăm în continuare că scopurile Tratatului, prevăzute în toate cele 14 articole ale sale, corespund, în mod evident, în bună măsură cu necesităţile României în drumul ei spre dezvoltare şi securitate. În mod deosebit aş argumenta următoarele angajamente reieşite din primele 5 articole, astfel.

Daţi-mi voie să enumăr succint pe fiecare dintre ele, să vedeţi argumentele noastre pentru care am aderat fără nici o reţinere la semnarea acestui Tratat.

"Art. 1. Soluţionarea pe cale paşnică a oricărui diferend internaţional în care ar putea fi implicată ţara, astfel încât să nu se aducă atingere păcii şi securităţii internaţionale şi justiţiei." De fapt, asigurarea păcii este un deziderat al ţării noastre în toată existenţa ei milenară.

"Art. 2. Promovarea condiţiilor de asigurare a stabilităţii şi bunăstării, prin eliminarea diferenţelor între politicile economice internaţionale şi încurajarea colaborării economice între toate părţile semnatare." Această prevedere poate asigura garanţia unei cooperări economice între ţara noastră şi ţările aliate cu o economie mai dezvoltată, fără discriminare şi fără impunerea unor condiţii prealabile deosebite şi greu de îndeplinit, aşa cum, poate pe bună dreptate, ni se impun în alte direcţii.

"Art. 3. Ţările semnatare, prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu şi eficace, îşi vor menţine şi dezvolta capacitatea individuală şi pe cea colectivă de a rezista unui atac armat." Este foarte important acest articol, deoarece el ţine de restructurarea armatei şi de înzestrarea ei cu tehnică militară, armament şi muniţie.

România este, într-adevăr, într-o plină restructurare a armatei şi dacă până nu de mult am putut asigura această înzestrare din producţia industriei proprii, care asigura şi fonduri substanţiale economiei naţionale prin exportul excedentului de producţie, în prezent această industrie este aproape desfiinţată, urmând a ne asigura necesarul de înzestrare în noua concepţie din import.

Pentru asigurarea tuturor necesităţilor armatei române, însă, ţara noastră nu va putea face efortul financiar necesar în actualele condiţii economice. În virtutea posibilităţilor oferite însă de acest tratat, acţionând inteligent şi animaţi de bune intenţii, şi nu de dorinţa de îmbogăţire cu orice risc, vom putea atrage interesul investitorilor străini pentru obţinerea tehnologiilor necesare revigorării industriei de apărare, atât pentru înzestrare, cât şi pentru export.

"Art. 5. Ţările membre ale Tratatului vor sprijini un eventual atac armat considerat a fi îndreptat asupra Alianţei, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii tuturor ţărilor semnatare."

În prezent, pentru România, sprijinul necondiţionat este cea mai sigură cale de acţiune în scopul asigurării securităţii necesare dezvoltării economice corespunzătoare unui nivel de trai îndestulător întregului popor, acesta fiind, de fapt, şi scopul politicii Partidului România Mare.

Eforturile de până în prezent, însă, ale celor care au condus România într-o formă sau alta nu au fost decât parţial încununate de succes, acestea fiind umbrite de o imagine internă şi externă nefavorabilă.

Flagelul corupţiei s-a manifestat în toate aspectele sociale, în economie, justiţie, armată, administraţie etc.

Este inutilă o încercare de enumerare a acuzelor de corupţie şi de incompetenţă asupra regimurilor postrevolu ţionare, cel puţin unele dintre ele, deoarece o înşiruire a acestora, chiar şi numai cele recunoscute ca atare de către oficialii organismelor internaţionale care monitorizează ţara noastră, ar consuma timpul afectat tuturor partidelor parlamentare din această şedinţă. Însă Partidul România Mare atrage atenţia în mod serios asupra modului cum s-au folosit fondurile alocate pentru restructurarea şi înzestrarea armatei, care se constituie într-un factor definitoriu pentru îndeplinirea cerinţelor asumate prin semnarea Tratatului.

Până în prezent, fondurile alocate acestui scop, după ce că au fost reduse în comparaţie cu cele alocate de celelalte ţări membre NATO, fapt datorat, bineînţeles, economiei deficitare a ţării noastre, au fost folosite în unele cazuri, necorespunzător. Mă refer aici la unele programe de înzestrare nefundamentate tehnic şi economic, cu costuri foarte mari, unele dintre ele obţinute prin ofertă directă şi fără licitaţie, cu toate că nu era vorba de furnizori unici, deci cu încălcarea legii. Şi vă rog să reţineţi că spun asta cu toată responsabilitatea, deoarece vin din această structură. Au rezultat aparate astfel importate, fabricate, cu licenţă sau modernizate, de slabă factură tehnică, cu performanţe depşite pe plan mondial, necompetitive, cu toate laudele pe care le afişează unii responsabili din armată, care, de altfel, nu conving pe nimeni. Este vorba de aparate din domeniul aviaţiei, telecomunicaţiilor, marinei şi artileriei. Din nefericire, din aceste cauze, unele, de fapt, se traduc şi prin morţi în timpul exercitării serviciului militar.

Pentru anul în curs s-au alocat armatei 2,38% din produsul intern brut, ceea ce înseamnă 1.400.000.000 dolari, iar pentru anii următori sumele alocate anual prin convenţie nu pot coborî sub 2% din produsul intern brut.

Sumele sunt mari. Se iau din celelalte sectoare ale economiei naţionale: din educaţie, din învăţământ, din sănătate, din protecţie socială etc., în mare măsură, şi poporul român le suportă cu greutate. Aceşti bani trebuie folosiţi mai bine şi cu un control mai eficient al Parlamentului şi al organismelor corespunzătoare din Guvern.

Este cazul să o spunem clar chiar cu acest prilej, oarecum festiv, că există corupţie şi în armată, ca şi în toate celelalte sectoare, cu toate eforturile depuse pentru înlăturarea ei, dar nu numai corupţia dovedită în ultimul timp a unor ofiţeri superiori, oricum, descoperită nu de către controalele executate de organismele din cadrul armatei, ci de către Parchetul Naţional Anticorupţie.

În urma votului nostru de astăzi, se poate considera că s-a creat cadrul necesar pentru a putea acţiona în interiorul Alianţei în mod inteligent, fără acte de corupţie sau injustiţie. Mulţi dintre noi sunt loviţi direct de către această injustiţie din ţara noastră, indiferent cum o socotim în relaţiile internaţionale, în propovăduirea politicilor partidelor care guvernează ţara, care sunt, oricum, mai uşor de monitorizat de către celelalte ţări componente decât până acum. Trebuie să profităm de acest mediu internaţional propice dezvoltării economice a ţării noastre, pe fondul unei stabilităţi externe şi asigurării unei siguranţe naţionale în completarea activităţilor din cadrul Uniunii Europene în această direcţie. Credem în dezvoltarea acestor posibilităţi, mai ales că se prefigurează în viitorul apropiat o nouă configuraţie politică în conducerea treburilor ţării, în mare măsură şi prin contribuţia Partidului România Mare. Vom scăpa astfel de una din acuze, anume, de corupţie, promovată într-un fel sau altul de partidele aflate la guvernare în ultimii 14 ani. Vom putea conduce cu specialişti în fiecare domeniu, nu neapărat cu oameni politici, care s-au dovedit în mare măsură incompetenţi şi foarte adesea corupţi, specialişti cărora li se cere dovada de profesionalism, cinste şi patriotism. Din punctul nostru de vedere, preferăm să fim acuzaţi de un exces de justiţie decât de corupţie, fie ea şi cât de mică.

România are în continuare, în paralel, de urmat sarcini pe ambele planuri, în cadrul Tratatului Atlanticului de Nord, pentru îndeplinirea sarcinilor asumate prin aprobarea Legii pentru aderare, dar şi în cadrul Uniunii Europene, pentru finalizarea ultimelor 8 capitole din Planul de integrare. Va trebui să le rezolvăm cât mai corect, cu inteligenţă, profesionalism şi patriotism. De acum încolo vom fi monitorizaţi la sânge şi nu se vor mai permite sincope în politica internă, internaţională şi în guvernarea ţării, acestea ducând instantaneu la îndepărtarea noastră de la ţelurile propuse şi, astfel, la mărirea decalajului, deja în creştere, al României faţă de ţările dezvoltate şi cu o reală democraţie.

Ca un punct de vedere personal, pot afirma, domnilor, cu respectul cuvenit funcţiilor fiecăruia dintre noi, că în cuvântul meu iniţial am fost mult mai critic, iar în unele paragrafe chiar extrem de tăios la adresa unor structuri din viaţa ţării, şi pe bună dreptate, lucruri pe care le cunoaştem cu toţii, inclusiv asupra noastră, a parlamentarilor prezenţi sau neprezenţi astăzi la această fericită adunare, dar nu am vrut să stric tocmai eu momentul deosebit mult aşteptat de către noi toţi al acestei adevărate festivităţi.

Cuvintele domnitorului Petru Rareş, care constituie, de altfel, sloganul Partidului România Mare, dacă-mi este permis, "Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât", îşi găsesc o fericită împlinire astăzi în această memorabilă adunare.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, are cuvântul domnul deputat Cornel Popa.

Domnul Cornel Popa:

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Excelenţele voastre, domnilor ambasadori,

Distinşi invitaţi,

Stimaţi colegi parlamentari,

Doamnelor şi domnilor,

Noi, membrii Parlamentului României, suntem astăzi privilegiaţi. Suntem privilegiaţi, pentru că avem onoarea de a fi actorii unui moment fericit al istoriei ţării noastre, şi au fost mult prea puţine astfel de momente. Atât de rar au reuşit românii s-şi vadă visele împlinite.

În 1990, adică acum doar 14 ani, un astfel de vot în Parlamentul României părea un vis nebunesc.

Pentru România sfăşiată de mineriade, pentru România care nu dădea semne că se va desprinde vreodată cu adevărat de trecutul comunist, NATO reprezenta o altă lume. Pentru că Alianţa Nord-Atlantică nu mai este doar alianţa militară înfiinţată în 1949, în timpul Războiului Rece. NATO este alianţa statelor care împărtşesc valorile democratice şi apără principiile libertăţii individuale şi supremaţia legii. Şi iată că, totuşi, astăzi, 26 februarie 2004, reprezentanţii poporului român, membrii Parlamentului sunt chemaţi să împlinească voinţa cetăţenilor acestei ţări, aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. Pentru că voinţa românilor a fost cea care a întors, în cele din urmă, toate forţele politice ale acestei ţări cu faţa spre Europa.

Într-un moment de împlinire, în momentul înfăptuirii unui vis urmărit din 1993, atunci când România şi-a depus candidatura pentru admiterea în structurile NATO, trebuie să priveşti în urmă cu realism şi obiectivitate.

Pentru a porni cu dreptul pe acest nou drum ce se deschide României, credem că este bine să cunoaştem şi să ne recunoaştem greşelile.

Trebuie să avem puterea să recunoaştem că, poate pentru prima oară în istorie, România a beneficiat de o conjunctură favorabilă şi de punerea în valoare a unor atuuri care nu au depins de noi, clasa politică.

Poziţia geostrategică, războiul împotriva terorismului, schimbarea principiilor strategice ale Alianţei NordAtlantice, nu sunt merite ale guvernelor României. Este meritul românilor că, în toată această perioadă, au rămas consecvenţi în dorinţa lor de a fi parte din familia nordatlantică.

Nu este vina lor că au fost necesari 3 ani conducerii României din perioada 1990-1993 pentru a concepe măcar ideea de a orienta România spre democraţie, spre NATO şi Uniunea Europeană.

Este meritul societăţii civile că a militat în permanenţă pentru a îndrepta România spre valorile şi principiile Alianţei. Nu este vina societăţii civile că, până în 2004, există acţiuni politice la cel mai înalt nivel împotriva valorilor şi principiilor democratice. Aceste acţiuni au îngreunat indiscutabil procesul de aderare NATO.

Este şi meritul liberalilor că au folosit toate pârghiile externe care le-au stat la dispoziţie pentru a susţine cauza României.

Este meritul tuturor partidelor, care, mai devreme sau mai târziu, au urmat acest exemplu, dar nu trebuia să dureze atât de mult.

Avem dreptul să ne felicităm pentru momentele când am ştiut să arătăm celor care acum ne devin aliaţi că România este un partener de nădejde.

Atunci când Guvernul României a avut tăria de a lupta cu opoziţia din acea vreme şi cu cvasimajoritatea opiniei publice, sprijinind acţiunea NATO în Kosovo, am demonstrat ce înseamnă cuvântul României.

Când următorul Guvern a reuşit, în pofida unor convingeri de până atunci, să schimbe opţiunea, întorcându-şi, în fine, faţa spre Vest, am demonstrat că vom fi alături de Alianţă, indiferent de formaţiunea politică aflată la guvernare. Comportamentul României, ca un membru de facto al NATO, a probat în multe ocazii hotărârea românilor de a urma acest drum. Aşa cum au afirmat atât oficialii Alianţei, cât şi analişti prestigioşi, trebuie avut în vedere că aderarea României la NATO s-a bazat, în primul rând, pe considerente strategice şi politice.

România a primit un vot de încredere, care are menirea, în viziunea partenerilor noştri, nu de a răsplăti, ci de a responsabiliza. De aceea, avem datoria de onoare faţă de aliaţii noştri de a pregăti România, de a face faţă noii conjuncturi internaţionale.

Atentatele care au avut loc pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite nu au fost doar o lovitură dată intereselor americane, ci şi naţiunilor care cred în valorile libertăţii, democraţiei şi progresului. În mod firesc, ele au determinat o uriaş acţiune de solidarizare a tuturor celor care împărtşesc aceste valori. Printr-o mişcare politică fără precedent, Statele Unite au reuşit să realizeze o largă coaliţie internaţională, care a declanşat un război necruţător împotriva terorismului. Lupta pentru eradicarea terorismului presupune, însă, o acţiune masivă de reajustare a structurilor interne şi internaţionale, care să ofere securitatea statelor. În această nouă conjunctură, calitatea de membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord pune România în faţa unor provocări extraordinare. Din acest moment, reforma profundă a societăţii româneşti nu mai reprezintă doar un angajament în faţa cetăţenilor români, ci şi o datorie de onoare faţă de partenerii noştri din NATO. Nu ne mai putem juca acum cu spectacole de imagine, cu rapoarte triumfaliste, cu programe pe care Guvernul nu se oboseşte să le respecte. Este în joc imaginea şi, în final, chiar viitorul României.

În plan politic, României nu îi este suficientă doar stabilitatea politică. Ţara noastră trebuie să devină cu adevărat un stat de drept. Ce înseamnă asta? Sunt convins că şi liderii P.S.D. ştiu. Un stat cu o justiţie dreaptă şi independentă, un stat în care să fie respectată şi aplicată legea, un stat în care să nu existe diverse persoane, în general numite baroni, care să se afle deasupra legii. Oficialii NATO au transmis mesaje foarte clare cu privire la necesitatea punerii în practică a unor măsuri care să conducă la o luptă reală, nu mimată, împotriva corupţiei instituţionalizate. De asemenea, sperăm că reprezentanţii P.S.D. vor înţelege şi cererile NATO cu privire la securizarea informaţiilor, la reforma serviciilor secrete, renunţând la interesele şi prieteniile de partid. În plan militar, România trebuie să continue în ritm foarte alert procesul de reformare, de profesionalizare a armatei. Va trebui găsită voinţa politică pentru depşirea diverselor orgolii şi interese care afectează ritmul acestei reforme.

Partidul Naţional Liberal îşi afirmă, încă o dată, convingerea că un pas obligatoriu către profesionalizarea armatei române este şi renunţarea la serviciul militar obligatoriu, iar Ministerul Apărării Naţionale trebuie să înţeleagă acest lucru.

Fie şi dacă avem în vedere doar efortul imens presupus de aducerea armatei române, din punct de vedere al dotării, la nivelul armatelor NATO, reforma economică este esenţială. Investitorii străini de anvergură nu vor veni în ţara noastră doar pentru că am devenit membri ai NATO. Ei cer, în continuare, stabilitate legislativă, un sistem fiscal normal, reducerea birocraţiei şi a corupţiei. Fără o economie de piaţă funcţională, fără investiţii masive, fără o creştere economică reală, care să ducă la creşterea veniturilor bugetare, altfel decât în rapoartele guvernamentale, România nu îşi va putea îndeplini angajamentele şi nu va putea susţine creşterea bugetului destinat apărării.

Pe scurt, toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că România are o foarte mare responsabilitate. Unul dintre cele mai importante obiective din istoria ţării noastre a fost îndeplinit. Pentru prima oară în istorie, securitatea românilor este asigurată. Prin articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, vechile noastre temeri îşi pierd orice temei. Orice atac armat asupra României va presupune un atac armat asupra tuturor statelor membre ale NATO, care, împreună, vor şti s-şi apere pacea şi libertatea. Putem fi mândri că am reuşit să oferim această garanţie copiilor noştri. Nu trebuie să uităm, însă, că în viaţă primeşti atât cât oferi. Toţi românii trebuie să înţeleagă că ne putem bucura din plin de urmările acestui eveniment doar în funcţie de acţiunile noastre.

Să sărbătorim momentul actual gândindu-ne la următorul - integrarea în Uniunea Europeană.

Dacă vom înţelege să nu repetăm greşelile, vom avea prilejul să spunem că am construit, pentru totdeauna, o Românie prosperă, democratică, europeană.

Argumentele de mai sus sunt doar câteva dintre cele care determină Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal din Senat şi Camera Deputaţilor să voteze pentru proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Partidului Democrat, are cuvântul domnul deputat Sorin Frunzăverde.

Domnul Sorin Frunzăverde:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Distins auditoriu,

Într-un interval de timp caracterizat de profunde deveniri politice, economice şi sociale, începând din primăvara anului 1991, politica de aderare a României, cu dimensiunea sa strategică concretă, exprimată prin reforma sistemului militar, a generat fundamentarea noului concept de securitate a ţării, dar şi demersuri diplomatice oportune şi eficiente în actualul context internaţional. Aşa se face că, indiferent de ideologia factorului politic aflat la putere, în mod treptat, politica de apărare a devenit tot mai dinamică şi creativă, adaptabilă la fluiditatea mediului internaţional, marcat de pericole şi situaţii periculoase, extinzându-se conceptual şi geografic spre o abordare multidimensională a securităţii şi apărării României.

Pe aceste temeiuri, în plan extern s-a activat, cu multă credibilitate, de fapt, politica de apărare, strategia de securitate şi instituţia militară devenind promotorii şi factorii principali ai integrării euroatlantice. Valoarea strategică, oportunitatea, claritatea şi consecvenţa politicii noastre de apărare au rezultat din obiectivele asumate integral şi la termenele fixate îndeplinite şi care au vizat restructurarea armatei, planurile de aderare, capacitatea politico-diplomatică şi militară de securitate şi cooperarea cu statele membre NATO. Un moment important a fost constituit semnarea, în 1994, a Parteneriatului pentru Pace. Exemplară a fost colaborarea României, pentru prima dată aliat al Tratatului Atlanticului de Nord în timpul conflictului din Balcani. Între anii 1999 şi 2000, România a derulat primul plan anual de aderare. Efortul naţional făcut de către populaţie, armată şi clasa politică nu a fost zadarnic. Rezultatele pozitive înregistrate în procesele de reformă militară şi integrarea euroatlantică au permis ca numai la trei luni de la tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001, România să se implice major într-un amplu demers politic şi militar, de construcţie şi operaţionalizare a unei coaliţii internaţionale de luptă împotrivă terorismului. În toată această perioadă, comportamentul politico-militar al României a fost de fiecare dată cel al unui membru de facto, dar şi de iure al Alianţei Nord-Atlantice. Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002 ne-a adus, îndreptăţit, statutul de invitat la aderare, ceea ce ne-a obligat să păstrăm acelaşi comportament de aliat, în plan extern, şi să intensificăm programul de aderare în interiorul armatei.

Anul acesta istoria va consemna o realitate unică pentru noi.

România devine membru NATO, eveniment marcat de armata noastră prin prezenţa a circa 2.000 de militari dislocaţi în Peninsula Balcanică, în Afganistan şi în Irak.

În fapt, participarea pentru prima dată la cinci operaţiuni majore în afara graniţelor.

În contextul politicii de apărare comună, în conformitate cu Directiva politico-militară a NATO, apreciem că suntem deja integraţi efectiv în procesele politice şi militare ale Alianţei, ipostază strategică de mult aşteptată, riguros pregătită, realizată cu multe sacrificii, dar binemeritată.

În primăvara acestui an, sistemul militar românesc integrat se află într-un proces structural, cu parametrii clar definiţi. Factorul politic autohton este angajat în realizarea obiectivelor asumate, inclusiv în ceea ce priveşte participarea la transformarea Alianţei, iar România a devenit furnizor de asistenţă de securitate în Europa de Sud-Est, prin politici regionale coerente.

Această nouă ipostază îi conferă României o identitate strategică şi politică distinctă în aranjamentele de securitate regională, zonală şi europeană.

S-a ajuns aici printr-o strategie a utilizării echilibrate în timp a factorilor politici, economici, militari şi sociali.

Acum, noua calitate politico-strategică externă trebuie să genereze o realitate internă la standarde şi valori euroatlantice.

Aderând la Tratatul de la Washington, România primeşte cele mai autentice garanţii de securitate din întreaga sa istorie. În acelaşi timp, România este obligată să acorde asemenea garanţii tuturor celorlalte state NATO, ceea ce reprezintă pentru noi o provocare politico-militară fără precedent. De acum încolo începe greul responsabilităţilor privind respectarea angajamentelor şi înfăptuirea obiectivelor asumate.

În vederea participării la apărarea colectivă, dar şi la prevenirea şi gestionarea crizelor politico-militare, conducerea strategică a României, angajată în structura militară integrată şi în procesul planificării colective a apărării, va trebui să răspundă precis, elaborat şi angajat la perfecţionarea constantă a capacităţilor militare, alocând pentru aceasta resursele necesare.

În acest mod, România va face dovada respectării contribuţiei angajate şi, deopotrivă, a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din statutul de aliat.

Cele mai mari provocări la nivelul deciziei politice decurg din conceptul strategic NATO, completat la Summit-ul de la Praga, din care cităm: "Pentru majoritatea aliaţilor, nevoia de a menţine vechile forţe supradimensionate a fost reevaluată, în sensul reducerii acestora, punându-se accent, în schimb, pe proiectarea unor noi structuri de forţe moderne, mobile şi foarte bine echipate şi dotate, ce pot fi susţinute din punct de vedere al resurselor, care pot acţiona oriunde este nevoie, în afara graniţelor naţionale, precum şi foarte bine pregătite să răspundă la întregul spectru de misiuni şi scenarii anticipate." În consecinţă, România va trebui să facă eforturi susţinute pentru a duce la bun sfârşit procesul intern de revizuire a structurii de forţe, astfel încât să se adapteze uşor la cerinţele angajamentului de la Praga privind capabilităţile, deoarece numai aşa îşi va putea asuma misiuni combatante.

Doamnelor şi domnilor,

România aparţine Europei, geografic, istoric şi prin tradiţia civilizaţiei.

Aderarea la NATO vine să confirme apartenenţa noastră şi la valorile euroatlantice, bazate pe principiile democraţiei, libertăţilor individuale şi statului de drept, aşa cum sunt ele exprimate în preambulul Tratatului de la Washington.

Statutul de membru NATO conferă României garanţii de securitate cum nu a mai avut.

Acum, când mediul de securitate internaţional este caracterizat prin existenţa unor factori majori de instabilitate, de apariţia şi difuziunea unor noi riscuri şi ameninţări, din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord consolidează poziţiile Alianţei în arhitectura de securitate a spaţiului central sud-est european. Nimeni, în plan extern, nu poate contesta această realitate. În acelaşi timp, însă, după ani de sacrificii şi eforturi, românii au de acum dreptul să trăiască într-o societate bazată pe sistemul de valori propriu lumii libere - democraţia, egalitatea în faţa legii, libertatea de opinie, justiţia socială. Nimeni, în plan intern, nu poate contesta această realitate. Nimeni nu mai poate refuza românilor, în ţara lor, dreptul la libertate şi la un trai decent, într-un stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, ce de acum nu poate fi decât de drept.

Partidul Democrat va vota aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare, din România are cuvântul domnul senator Szabó Károly-Ferenc.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Szabó Károly-Ferenc:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

Distinşi membri ai Executivului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Nu este nici o exagerare în enunţul conform căruia acest act, pe care noi îl înfăptuim astăzi, este un moment istoric, moment la care suntem nu numai martori, dar, mai ales, actori efectivi. Faptul că astăzi a devenit posibilă punerea pe ordinea de zi a Parlamentului României a Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord este o piatră de hotar şi o etapă a unui proces care a început în decembrie 1989 şi va continua şi de acum înainte, şi care a căpătat valenţe în planul securităţii regionale prin faptul că Alianţa NordAtlantică a luat cunoştinţă de disponibilitatea şi capacitatea României de a-şi asuma misiuni în aria sa de responsabilitate, în concordanţă cu noile sale îndatoriri, în concordanţă cu noul context de securitate european şi regional, asupra căruia şi-au pus, fără îndoială, amprenta evenimentele din 11 septembrie 2001, pe de o parte.

Pe de altă parte, Alianţa a constatat faptul că România şi-a dovedit disponibilitatea şi capacitatea de a se conforma criteriilor de aderare la NATO. Acest proces a fost îndelung şi în mod aprofundat măsurat, cuantificat şi constatat de către entităţile care compun Alianţa, atât în contextul lor politic, cât şi militar.

Aş vrea să amintesc câteva dintre aceste criterii.

Criteriul economic se referă la instaurarea domniei economiei de piaţă în locul economiei de stat, centralizate. Acesta este un proces care nu este nici pe departe pe cale de a fi terminat şi reprezintă, în continuare, un obiectiv legat de integrarea în Uniunea Europeană.

Criteriul care se referă la statul de drept şi domnia legii este unul dintre cele mai importante, iar îndeplinirea acestui criteriu se află într-un stadiu, să-i spunem aşa, avansat.

Legat de criteriul care se referă la minorităţile naţionale şi abordarea problematicii minorităţilor naţionale în contextul securităţii naţionale şi regionale, trebuie să amintesc aici faptul că organizaţia pe care o reprezint în Parlament şi-a dat concursul efectiv, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, în măsura posibilităţilor pe care le are, pentru ca România, pe de o parte, să corespundă criteriilor şi, pe de altă parte, într-adevăr, efectiv să fie invitată să adere la Alianţă, constatând faptul că în ţara noastră, în domeniul reformei legislative şi constituţionale, s-au făcut paşi importanţi, care pleacă din abordarea problematicii minorităţilor prin prisma securităţii naţionale şi regionale. În cadrul acestui proces, avem de-a face cu crearea unui cadru legal şi constituţional, în care minorităţile să poată deveni un element de amplificare a securităţii, şi nu o sursă de insecuritate.

În sfârşit, un alt criteriu care ţine de exercitarea îndatoririlor Parlamentului este acela al controlului democratic asupra instituţiilor din sfera apărării şi a securităţii. Aş insista asupra acestui aspect, în legătură cu faptul că, dacă vorbim despre controlul democratic, dar cu deosebire insistăm asupra controlului parlamentar, trebuie să spun că mai avem foarte multe de făcut în ceea ce priveşte consistenţa şi eficacitatea acestuia, care trebuie să constituie unul dintre obiectivele noastre de imediată urgenţă. Mă refer în special la faptul că este cazul reglementării problemei accesului la informaţiile clasificate, în ceea ce-i priveşte pe parlamentarii care, prin îndatoririle lor, exercită controlul prin comisiile de specialitate şi la acea chestiune a certificatului de securitate. De asemenea, controlul parlamentar trebuie să se extindă, în opinia mea, şi nu sunt singur în această opinie, şi asupra unor domenii care până acum au fost oarecum departe de focusul pe care Parlamentul, în ţările care s-au conformat acquis-ului NATO o fac, şi anume, chestiunea achiziţiilor. În etapa următoare urmează adoptarea legislaţiei şi adaptarea ei faţă de cerinţele care decurg din calitatea României de membru de iure, nu numai de facto, al Alianţei, şi mă refer la problematica reformei mecanismului militar, la chestiunea reglementării, în spiritul anului 2004, a Legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi, în cadrul acesteia, a problematicii serviciului militar obligatoriu, care trebuie aliniată nu numai prevederilor Constituţiei, dar şi practicii curente din ţările NATO.

Mai insist asupra unor elemente care ţin de activitatea Legislativului în legătură cu acest domeniu şi care privesc reglementări decurgând din folosirea, utilizarea forţelor armate ale României în afara teritoriului naţional şi, respectiv, din prezenţa şi activitatea unor forţe ale Alianţei, deci forţe armate ale altor state pe teritoriul ţării noastre, care implică o anumită flexibilitate legislativă. Îmi permit să afirm aici că legea care se află în dezbaterea Parlamentului, şi a ajuns chiar într-o fază avansată, reglementând utilizarea trupelor române în misiuni în afara graniţei, trebuie să ofere, pe de o parte, celeritatea şi flexibilitatea decurgând din adaptarea la mecanismele decizionale ale NATO şi, în acelaşi timp, să menţină Parlamentul în postura de a adopta decizii majore în această privinţă.

Sunt multe elemente care trebuie spuse în acest context. Eu m-am limitat la acestea şi, în concluzie, vă rog, onoraţi colegi, să luaţi act de intenţia declarată a Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România de a vota favorabil această lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale, are cuvântul domnul deputat Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului României,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Aceasta nu este o zi obişnuită şi, nefiind o zi obişnuită, cred că nu are sens nici să facem bilanţuri, nici să ne facem planuri de viitor.

Aceasta este o zi atât de rară în istoria unei naţiuni, încât eu cred că singurul lucru pe care îl putem face, în mod natural şi cu sinceritate, este să ne bucurăm, să ne bucurăm că lucruri care păreau de neatins atunci când stăteam în bucătărie şi ascultam Radio Europa Liberă se întâmplă astăzi, în această clădire, unde vedem steagul României alături de steagul Alianţei Nord-Atlantice.

Să ne bucurăm că am intrat într-o alianţă a libertăţii şi a normalităţii, într-o zonă a circulaţiei libere, a celei mai avansate tehnologii, într-o zonă a lumii în care fiecare cetăţean poate spera că mâine va fi mai bine decât ieri, cu temei.

Nu este o zi obişnuită, este o zi rară. O zi rară, în care fiecare dintre noi îşi regăseşte gândurile sale, meritele sale, şi când spun fiecare dintre noi nu mă refer la fiecare dintre noi ca oameni politici sau ca profesionişti în diverse domenii, ci mă gândesc la fiecare dintre noi ca cetăţeni ai acestei ţări. Ea nu este un accident al istoriei. Ea este o consecinţă firească a istoriei, şi pentru că este o consecinţă firească a istoriei, cred că tot ceea ce merită cu adevărat să facem astăzi este să ne bucurăm.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Au vorbit reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare. Ştiţi că în Parlamentul României există şi mai mulţi independenţi. Vă rog să fiţi de acord ca, în numele a şase dintre aceştia, care nu sunt afiliaţi pe lângă grupuri parlamentare, să ia cuvântul domnul Cornel Boiangiu, cumulând timpii afectaţi celor şase colegi ai Domniei sale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Boiangiu.

Domnul Cornel Boiangiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului României,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, Şi, nu în ultimul rând, domnule Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, pentru că dumneavoastră, aşa cum s-a spus şi de către antevorbitorii mei, aţi fost reprezentantul cel mai autorizat, şeful diplomaţiei României, în diversele acţiuni pe care armata noastră le-a întreprins şi care s-au soldat cu respect faţă de România, în primul rând, eu aş dori să readuc în memoria prietenilor care ne găsim şi, într-adevăr, avem de ce să fim mândri acum, faptul că ţara noastră, în conjunctura în care ştim că lumina nu vine de la Răsărit, ci ne vin, din nou, pericole de la Răsărit, ştim bine ce se întâmplă acolo, ştim bine ce se întâmplă în Moldova lui Voronin şi ce se întâmplă cu armate rămase pe teritoriile pe care le ştim. Această acţiune a diplomaţiei româneşti, de-a lungul timpului, a fost extraordinară, ne asigură independenţa acestui stat şi să apărăm, măcar, ce ne-a rămas, după cel de-Al Doilea Război Mondial.

De aceea, aş vrea să readuc în memoria dumneavoastră parteneriatul strategic din 1997, când preşedintele Statelor Unite de atunci s-a deplasat la Bucureşti şi s-a încheiat acest parteneriat, să readuc în memoria dumneavoastră ceea ce s-a realizat în 1999 când, aşa cum ştim, s-a dat dreptul de survol, pentru prima dată, într-un moment de cotitură, armatelor NATO şi armatei Statelor Unite pentru a survola teritoriul României, şi, mai mult decât atât, s-a dat ordin să se interzică avioanelor Federaţiei Ruse să ajute pe cei pe care nu trebuia să-i ajute, pentru că îi vedem astăzi în faţa Tribunalului Internaţional, ca şi criminali de război.

Din acest motiv, trebuie să fim mândri cu adevărat că toate aceste forţe au colaborat şi au ajuns la această situaţie, în care România este apărată de prieteni de nădejde, şi să fim bucuroşi cu toţii.

Dumnezeu să ne ajute! (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, am încheiat dezbaterile generale. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, pe textele acestuia.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni?

Supun votului dumneavoastră titlul proiectului de lege.

Cine e pentru? 454 de voturi, adică unanimitatea celor prezenţi.

Dacă sunt, totuşi, voturi pe care nu le-am observat eu, împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Trecem la articolul unic. Dacă la acesta există obiecţiuni? Articolul unic conţine dispoziţia de aderare la tratat. Tratatul îl aveţi anexat legii. Dacă există obiecţiuni?

Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră textul articolului unic.

Cine e pentru? Dacă sunt voturi contra sau abţineri?

Nu.

454 de voturi, unanimitatea celor prezenţi.

Stimate colege şi stimaţi colegi, în conformitate cu art. 149 din Constituţia României, aderarea la Tratatul Nord-Atlantic se face prin votul a două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Cu această precizare, supun votului dumneavoastră legea în ansamblu.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri?

Unanimitatea celor 454 de senatori şi deputaţi. (Aplauze puternice.)

Stimate colege şi stimaţi colegi, voturile şi aplauzele dumneavoastră sunt, cred eu, un semnal semnificativ, şi pentru NATO, dar, cred eu, şi pentru Uniunea Europeană, cu privire la unanimitatea şi dorinţa poporului român de a-şi urma cele două deziderate.

Daţi-mi voie, în încheierea acestei şedinţe, să dau cuvântul preşedintelui României, care va prezenta, cu acest prilej, un mesaj. (Aplauze.)

Domnul Ion Iliescu - preşedintele României:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor membri ai Corpului diplomatic,

Onorată asistenţă,

Am dorit să vin astăzi în faţa dumneavoastră, la finalul votului privind aprobarea Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, pentru a vă transmite felicitările şi aprecierile mele cu prilejul acestui eveniment important, care reprezintă încununarea eforturilor comune ale tuturor forţelor politice şi ale societăţii româneşti în ansamblu, pentru realizarea acestui obiectiv strategic de politică externă a României postrevoluţionare.

Se cuvine să mulţumim tuturor acelora care, prin munca lor, prin angajamentul lor, fără echivoc, în slujba României, a intereselor naţiunii române, au făcut posibilă integrarea ţării într-un sistem de securitate colectivă, care şi-a dovedit, în timp, viabilitatea, eficienţa şi stabilitatea.

Nu voi rosti nici un nume şi nu voi evidenţia meritele personale ale nimănui, deşi sunt mulţi cei care merită acest lucru. Suntem cu toţii în slujba interesului naţional, iar cetăţenii acestei ţări aşteaptă de la noi performanţă, profesionalism şi patriotism.

Voi evidenţia doar modul exemplar în care armata şi-a asumat reformele, care i-au permis s-şi îndeplinească noile misiuni şi să participe la acţiuni complexe în afara graniţelor ţării.

Se cuvine să aducem omagiul nostru celor căzuţi la datorie pe câmpul de onoare, inclusiv în zilele fierbinţi ale Revoluţiei din Decembrie. (Aplauze.)

Ei au plătit cu viaţa pentru asigurarea, afirmarea şi apărarea valorilor democratice, iar jertfa lor ne aminteşte mereu care ne sunt obligaţiile morale, legale şi constituţionale.

Practic, ne aflăm astăzi la capătul unui proces care a permis României să se desprindă definitiv şi irevocabil de acea perioadă, care a însemnat ruperea de evoluţia sa firească, alături de familia naţiunilor membre ale comunităţii euroatlantice.

Acest proces a însemnat, în primul rând, recuperarea valorilor democraţiei, construirea statului de drept şi a structurilor economiei de piaţă, elaborarea unui set de garanţii constituţionale şi a unui cadru legislativ puse în slujba cetăţenilor României.

Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord aduce ţării noastre nu doar solide garanţii de securitate, dar şi noi obligaţii şi responsabilităţi.

În aceşti ani de pregătire a aderării am învăţat cu toţii importanţa solidarităţii şi a concentrării eforturilor întregii naţiuni pentru reuşita proiectului strategic al României, integrarea sa europeană şi euroatlantică.

Cred sincer că am învăţat, în toţi aceşti ani, să preţuim la adevărata sa valoare abordarea consensuală a problemelor care ţin de viitorul României, să lucrăm împreună pentru afirmarea intereselor noastre de securitate, într-o lume în rapidă şi permanentă schimbare.

Nu am fi atins obiectivele propuse fără sprijinul prietenilor şi partenerilor noştri europeni şi americani, cărora le mulţumim şi le suntem recunoscători. Fără ei...(Aplauze.)

... Fără ajutorul lor ne-ar fi fost cu mult mai greu în aceşti ani. Extinderea NATO şi a Uniunii Europene este un exerciţiu de solidaritate între naţiuni, fără precedent în istorie.

Avem astăzi datoria să ne aplecăm cu atenţie asupra istoriei noastre postdecembriste, pentru a înţelege mai bine semnificaţia şi consecinţele deciziilor noastre, pentru a nu mai repeta greşeli şi pentru a nu mai pierde oportunităţi de dezvoltare.

Evenimentul de astăzi este un moment de satisfacţie şi de bucurie, pe care merită să-l trăim cu decenţă şi cu demnitate, cu sentimentul datoriei împlinite.

Totodată, nu trebuie să ne pierdem spiritul de angajare responsabilă în ceea ce avem de făcut în continuare. Trebuie să fim conştienţi că intrăm într-o nouă etapă, care cere eforturi la fel de susţinute, pentru a dovedi că suntem parteneri de nădejde într-o organizaţie care se bazează pe solidaritate şi pe responsabilitate.

Doamnelor şi domnilor, aşa cum am ştiut să lucrăm împreună pentru reuşita aderării la Organizaţia Atlanticului de Nord, trebuie să lucrăm şi pentru succesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Ne aflăm într-un moment critic al procesului de negociere, când trebuie să ne concentrăm atenţia asupra progreselor pe care trebuie să le facem în însuşirea şi aplicarea acquis-ului comunitar.

Am adus modificări necesare Constituţiei ţării. Acum trebuie să introducem rapid toate schimbările cerute de noul cadru constituţional în legislaţie, în structura şi în funcţionarea instituţiilor statului, pentru creşterea eficienţei şi capacităţii lor administrative, pentru compatibilizarea societăţii noastre şi a instituţiilor statului cu acquis-ul comunitar, cu criteriile Uniunii Europene.

Este un an electoral care are dinamica lui în plan politic. Fără a renunţa la spiritul critic firesc, specific democraţiei şi confruntărilor electorale, trebuie să ne gândim la consecinţele şi la costurile folosirii subiectului integrării europene în campania electorală. Este mai profitabil pentru ţară şi pentru partidele politice, dar mai ales pentru cetăţeni, să identificăm problemele, să ierarhizăm priorităţile şi să lucrăm împreună pentru rezolvarea acestora.

Fac un apel la responsabilitate din partea tuturor forţelor politice şi organizaţiilor societăţii civile. Ştim bine care sunt slăbiciunile noastre şi rămânerile în urmă. Să ne concentrăm asupra lor şi să dovedim partenerilor europeni că ştim să răspundem cu promptitudine şi profesionalism observaţiilor lor întemeiate pe fapte, că avem capacitatea de a acţiona cu fermitate şi în spirit de solidaritate pentru rezolvarea problemelor.

Corupţia rămâne o problemă de maximă importanţă în condiţiile actuale, în special din cauza unui răspuns nu întotdeauna ferm şi adecvat al tuturor celor abilitaţi să o combată. Avem suficiente legi, să le aplicăm, indiferent de statutul politic, economic sau social al celor care au încălcat legea. Să-i mobilizăm pe cetăţeni, să-i responsabilizăm, să-i conştientizăm de importanţa atitudinii lor civice.

Avem datoria să rezolvăm, o dată pentru totdeauna, problema copiilor instituţionalizaţi şi a adopţiilor, printr-o lege în spirit european. Este obligaţia acestui Parlament să adopte noua lege din perspectiva asumării responsabilităţii naţiunii române faţă de copiii aflaţi în dificultate.

Revine tot Parlamentului obligaţia de a adopta o soluţie legală care să ofere toate garanţiile necesare unei justiţii nu doar independente politic, ci şi accesibile şi egale pentru toţi cetăţenii României.

Îmi exprim convingerea că vom şti să demonstrăm maturitate, responsabilitate şi devotament, că vom şti să lucrăm împreună pentru binele naţiunii române.

Lumea ne va judeca după faptele noastre şi, în aceste clipe încărcate de profunde semnificaţii, mă adresez cetăţenilor României, solicitându-le să ne sprijine în continuare în eforturile de integrare europeană şi euroatlantică.

Doresc să închei, mulţumind, încă o dată, tuturor celor care au contribuit la succesul integrării noastre în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, tuturor liderilor şi partidelor politice, naţiunii române, cetăţenilor pentru eforturile şi sacrificiile lor.

Vă mulţumesc pentru atenţie! (Aplauze puternice.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte, daţi-mi voie să traduc aceste călduroase aplauze în sincere şi călduroase mulţumiri, pe care vi le adresăm.

Noi o să vă transmitem legea spre promulgare. Nu avem, însă, din mesajul dumneavoastră, nici o îndoială că acest lucru se va petrece. Până atunci, din acest moment, legea se află depusă la secretarii celor două Camere ale Parlamentului.

Înainte de a declara închisă această şedinţă istorică, invit membrii Birourilor permanente ale celor două Camere în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc foarte mult pentru participare! (Aplauze.)

Şedinţa s-a încheiat la ora 11,30.