Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.74/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2004
|
Şedinţa a început la ora 8,22. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnii Constantin Niţă şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, oameni vrednici! Începem prima parte a şedinţei cu intervenţiile dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Domnul Petre Posea. Domnul Baban va urma. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi prezenţi, Declaraţia mea politică de astăzi: "Alianţa PNL + PD, mai mult "NU" decât "DA". Spre o mai concretă înţelegere a rândurilor de faţă, cu permisiunea dumneavoastră, îmi voi permite o scurtă aserţiune în preambulul temei ce doresc s-o expun. În scurte cuvinte, vreau să evidenţiez faptul că perioada pe care o traversăm acum, în plan politic, şi până la sfârşitul anului nu este alta decât copia fidelă a jalnicului spectacol electoral oferit acum patru ani, dar din alte perspective, de aceleaşi formaţiuni politice, PNL şi PD. De această dată, lumea este mai uimită, fiindcă stăruie fireasca întrebare sau dilemă: dacă ei n-au reuşit atunci când au fost la putere să se afirme cu politici inteligente, ce doreşte acum acest "hibrid contra narturii", în frunte cu cei doi "cyborgi", Stolojan - Băsescu, care sunt convinşi, în închipuirea lor, că pereche mai potrivită nu există în lume, au în ei ceva extraterestru, în minte şi în trup, dar asta este nesimţirea când este vorba de educaţie, previzibilitatea - caracteristică roboţilor - precum şi săritura reciprocă la beregată, dacă s-ar mai vedea vreodată la putere? Cele relatate sunt în măsură să ne amintească de "chinuita facere" a ciudatei "făcături" PNL + PD, care după o matură chibzuinţă, îndelungi căutări dominate de emoţii, frisoane şi alte trăiri, alianţa dintre liberali şi democraţi a reuşit, în sfârşit, să se înregistreze la tribunal. Noua "creatură" acum concurând în stilul "compus" a fost nevoită să-şi afişeze un blazon, cele de la "individual" fiind deja feştelite, aşa că şi-au adăugat ca semn de recunoaştere, la denumirea iniţială, şi însemnul DA. Pentru a fi eliminată orice confuzie cu alte asemenea "creaturi", a fost pus un punct între cele două litere, ca un fel de barieră. După botez, alianţa s-a înhămat la treabă şi cea mai inteligentă manifestare (în concepţia lor) a fost nominalizarea "scrâşnitorului în colţul gurii", Theodor Stolojan, drept candidat la Preşedinţia României. Imediat a început o ninsoare cu promisiuni şi declaraţii optimiste, nu numai din partea liberalilor, ci şi a acoliţilor lor, au fost puse la punct şi nişte sondaje de opinie colorate în roz, pentru a influenţa opinia alegătorilor nehotărâţi încă. Nu după mult timp, entuziasmul iniţial a început să sufere de astenia de primăvară. După ce la înfiriparea idilei cei doi lideri ai "nou-născutei" alianţe şi-au jurat dragoste eternă, încet, încet au renunţat la sentimente, aşa că vor merge pe liste separate la alegerile locale, dar şi la cele parlamentare şi prezidenţiale, în realitate, dându-şi mâna doar într-o falsă horă a unirii. Ca dovadă, recent, într-o localitate rurală buzoiană, s-a ajuns ca cele două formaţiuni politice să-şi fure una alteia candidaţii, furându-şi, de fapt, singuri "căciula". Poate sunteţi tentaţi să credeţi că mai departe domneşte pacea şi armonia. Nimic mai fals. Din contră, visurile de mărire ale liberalilor şi ale partenerilor lor, declaraţiile că vor cuceri cât mai multe posturi, începând cu primarii, consilierii locali şi până la vârf, rămân învăluite în ireale neguri, atâta timp cât în programele lor electorale există o adevărată secetă de idei. Ca exemplu, să luăm sloganul electoral al Stolojanului, "Împreună pe un drum mai bun", demonstrează că până acum ei s-au preumblat pe arătură. Poate, dacă ar fi completat... "un drum mai bun reparat de fratele Băsescu", ar fi avut mai multă credibilitate în ochii alegătorilor, fiind recunoscută măestria ex-ministrului transporturilor în materie. Dar nu, "Fantomasul" liberal et compania, Nicolăescu, Săpunaru şi alţii, în apariţiile lor de orice fel, ferit-a sfântul să prezinte programe de viitor. Campania lor murdară, denigratoare se rezumă numai la critici dure la adresa PSD. Cu un aer grav, scrâşnind din dinţi şi lipsit de zâmbet, "contabilul nostru" nu ştie decât limba papagalului, repetând la infinit că "România nu mai poate merge înainte cu PSD", că pentru asta pune chezăşie numele său, vezi Doamne ce "garanţie preţioasă pune la bătaie". Că deraiază şi face valuri aiuristice pe scena politică, stau dovadă ameninţările la adresa propriilor filiale, că vor fi destiinţate dacă vor colabora în vreun fel cu PSD-ul. Sărmanul actor al acestui circ electoral, această figură deloc vandabilă electoral nu observă că realităţile vieţii demonstrează că luna de miere dintre cele două partide este tot mai mult dominată de cuvântul NU decât de fantomaticul DA existent în sigla formaţiunii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu. Domnii deputaţi Florin Iordache, Anton Miţaru şi Vasile Miron au depus la Secretariat. Şi domnul Alexandru Stănescu va depune la Secretariat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Autonomia universitară există oare?" Alegerile noilor conduceri din universităţi, începând cu şefii de catedră şi terminând cu rectorii, au generat, în unele instituţii, certuri, acuzaţii, scandaluri, ceea ce a determinat contestarea şi chiar anularea alegerilor ţinute. În alte instituţii, alegerile nici nu s-au ţinut, din lipsă de candidaţi. În conformitate cu Legea învăţământului, alegerile academice se ţin odată la 4 ani şi ar trebui să constituie un eveniment mai mult pentru lumea universitară, de interes public urmând a fi doar rezultatele. Dar, după cum s-a văzut, mediul academic s-a molipsit şi el de lupta politică şi ţigăneala balcanică, etalând la vederea întregii comunităţi problemele specifice, intime şi negative. dacă mai era ceva şi civilizat în România, lupta ascuţită pentru accederea la conducerea universităţilor a demonstrat că şi şcoala superioară românească se scaldă în aceeaşi mocirlă, ca şi întreaga Românie. Faptul se repetă, din 1990, sub motive diverse, dar care au aceeaşi cauză cu toată viaţa economică, politică, socială, culturală din România: perceperea mediului corupt, confuz, marcat de inegalităţi. Punctul de pornire constă în anul 1990, atunci când candidaţii la viaţa universitară respinşi în anul precedent datorită mediilor mici, numărului limitat de locuri, au reclamat democraţia tocmai recent câştigată. Sub presiunea manifestaţiilor de stradă, autorităţile din învăţământ au cedat, au acordat locuri suplimentare, au aprobat redistribuiri de candidaţi. A urmat apoi avalanşa de universităţi particulare, unele deschise fără autorizaţii, rebotezarea unor institute pedagogice drept universităţi, toate acestea pentru a satisface vanităţile unor politicieni locali. Impresia negativă creată de acest circ din învăţământul superior s-a extins pe nedrept şi asupra instituţiilor serioase, indiferent că erau de stat sau particulare. Astfel că interesele obscure şi banii au creat titraţi pe bandă rulantă, care, în practică, au demonstrat că sunt nulităţi absolute, iar poate lucrul cel mai rău pe care l-a putut face a constat în modificarea, la doar câteva zile după adoptare, a Legii învăţământului. Modificarea, după cum s-a văzut în timp, nu a adus nimic constructiv, ba chiar a facilitat obţinerea diplomelor de licenţă de către cei care aveau bani, dar n-aveau timp de studii. Toate aceste evenimente au dus la concluzia, nu tocmai corectă, că studenţii români sunt neserioşi, că vor să dea examene puţine, dar să obţină note mari, că absolvenţii învăţământului superior postdecembrist nu sunt bine pregătiţi profesional, că examenele ca şi cunoştinţele teoretice se cumpără pe bani grei, iar profesorii ştiu asta şi-i încurajează pentru a nu-şi pierde numărul de studenţi şi implicit pentru a nu li se restructura catedra, dar şi pentru că nu dispun de resurse financiare suficiente pentru un trai decent. Confirmarea a venit odată cu scandalul notoriu al diplomelor de licenţă acordate ilegal şi pe căi nu tocmai corecte, ajungându-se ilegal şi pe căi nu tocmai corecte la trista concluzie că, în ziua de azi, o diplomă de absolvire a unui învăţământ superior nu are nici o valoare, astfel încât nu contează unde urmează să studiezi, important este să obţii ce vrei. Lupta pentru accelerarea la o funcţie de conducere în cadrul academic nu a ţinut cont de moralitate sau corectitudine. Eludarea legislaţiei în vigoare, folosirea ca argument legal a autonomiei universitare, utilizarea diferitelor subterfugii au năruit şi mai mult încrederea în mediul academic românesc. Şi asta în condiţiile în care trebuie să recunoaştem că învăţământul superior românesc, indiferent de problemele pe care le are, reuşeşte să fie recunoscut de străinătate ca un producător de foarte buni specialişti care, din păcate, nu doresc să rămână în ţară. Sondajele de opinie situează şcoala superioară românească pe una din cotele înalte ale încrederii cetăţenilor ţării. Cu atât mai mult este de dorit evitarea unor situaţii care să provoace scăderea acestei încrederi, fie în urma unor tentative de "interpretare" proprie a legilor, fie a unor ezitări în aplicarea acestora. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Dumitru Bentu. Domnul Romeo Raicu a depus la Secretariat declaraţia. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnul ministru delegat pentru administraţia publică, domnul Gabriel Oprea, a afirmat: "corupţia, indiferent de anvergură, nu poate fi tolerată, sub nici o formă. Ştim foarte bine că mai există funcţionari care condiţionează de ceva rezolvarea problemelor curente, deşi ei sunt plătiţi de stat, adică de cetăţeni, pentru soluţionarea lor". Domnul ministru însă nu se referă la faptul că mulţi prefecţi, secretari generali ai prefecturilor, alţi funcţionari blochează, în cadrul Comisiilor judeţene de fond funciar, retrocedarea terenurilor agricole. Cazul cel mai concret îl reprezintă modul cum s-a procedat în judeţul Covasna, municipiul Sfântu Gheorghe, cu foştii proprietari de drept care au depus cereri pentru retrocedarea parcelei numită Câmpul de flori de către reprezentanţii prefecturii. Acest teren, cu o suprafaţă de 500 de hectare, a fost transformat, în mod ilegal, în domeniu public. Comisia de delimitare, formată din aşa-numiţi specialişti, care a propus trecerea terenului în domeniul public, înfiinţată prin Ordinul prefectului nr.108/1999, nu a avut nici un temei legal pe baza căruia să se constituie. Constituirea ei nu s-a putut baza nici pe prevederile Hotărârii de Guvern nr.517/1999, art.3 şi 4, nici pe cele ale Ordinului ministrului nr.142/1999 sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.198/1999, art.7, alin.1 şi 2. În plus, nici nu există dovezi că s-a făcut vreo şedinţă şi că s-a întocmit vreun proces-verbal. Ar trebui observat şi faptul că, în aceeaşi zi, 13 decembrie 1999, s-a emis Ordinul prefectului nr.108, prin care se înfiinţa comisia de specialişti. Această comisie cercetează situaţia şi face propunerea de trecere a celor 500 de hectare teren arabil în domeniul public, iar în final Prefectura redactează adresa nr.9671, prin care se înaintează această propunere Ministerului Agriculturii spre soluţionare. Unii angajaţi ai Prefecturii, în adresa nr.9836/20 decembrie 1999, au dezinformat, în mod grav, oficialii Ministerului Agriculturii, susţinând că suprafaţa de 500 de hectare nu face obiectul retrocedării. Cu toate că atât comisia locală din Sfântu Gheorghe, cât şi cetăţenii au solicitat restituirea acestor terenuri agricole din Câmpul Frumos pe vechiul amplasament, conform Legii nr.1/2000, comisia judeţeană a refuzat, în repetate rânduri, aceste solicitări, deşi au recunoscut că terenurile revendicate de aceşti cetăţeni sunt amplasate în Câmpul Frumos. Este straniu cum această comisie judeţeană le oferă, în schimb, proprietarilor terenuri într-o altă parcelă, este vorba de o păşună amplasată pe nişte dealuri şi, în acelaşi timp, declară Ministerului Agriculturii că terenul în discuţie nu este revendicat. În plus, deşi Zoocomp apare în anexa la H.G. nr.1010/1999, ca având doar 561 hectare teren arabil, restul fiind păşune, prefectura solicită, totuşi, trecerea a 500 de hectare, aproape tot terenul arabil din domeniul public, iar Ministerul Agriculturii aprobă. Domnule ministru Gabriel Oprea, cred că situaţia cetăţenilor din Sfântu Gheorghe nu se mai poate tolera. Este inadmisibil ca, atunci când Guvernul Năstase a impus ca o prioritate retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere ilegal confiscate, unii funcţionari din cadrul Prefecturii judeţului Covasna să încalce legea numai pentru a susţine interesul personal al unui om de afaceri. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Bentu. Va urma domnul Ludovic Mardari. Domnul Ioan Timiş a depus la secretariat declaraţia. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se numeşte "Lecţia de suedeză" Săptămâna trecută a vizitat România premierul Suediei, domnul Goran Persson. Cu acest prilej, s-a derulat şi cea de-a patra întâlnire între domnia sa şi primul-ministru român, domnul Adrian Năstase. Comunicatele oficiale au subliniat dorinţa sinceră a celor două state de a colabora pentru combaterea terorismului, a traficului de stupefiante şi de fiinţe umane în baza unui acord interguvernamental, semnat de cei doi şefi de guverne la Palatul Victoria. Nu a ocolit nici domeniul economiei, mediu, infrastructură etc. Dincolo de limbajul diplomatic, în cadrul întâlnirilor înscrise în programul vizitei, s-au distins câteva aprecieri a căror sinceritate nu poate genera nici o urmă de îndoială. Venite din partea unui şef de stat nordic, ele sunt oneste şi călduroase, în acelaşi timp, iar tonul cu care au fost rostite dovedeşte echilibru şi realism. Spunea domnul Goran Persson: "Multe decizii foarte dificile trebuie luate, dar şi aici pot observa aceeaşi conducere îndrăzneaţă dovedită şi cu ocazia reglementării vechilor datorii dintre România şi suedia, care îl caracterizează pe domnul Năstase". "În persoana domnului prim-ministru Năstase, România are un lider modern, în centrul procesului european de luare a deciziilor. Sunt recunoscător că îi sunt prieten". "Uniunea Europeană are nevoie de România şi România are nevoie de Uniunea Europeană". Aceasta este imaginea premierului român în Occident, acolo unde complezenţa nu se substituie obiectivităţii, iar sinceritatea nu este mimată. Lecţia de suedeză a fost predată. Oare câţi dintre cei de pe malurile Dâmboviţei au înţeles-o sau măcar au conspectat-o? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Ludovic Mardari. Va urma domnul Napoleon Pop. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "PSD ar trebui să renunţe şi la actuala denumire". În urmă cu câteva luni, domnul ministru Blănculescu vorbea despre preluarea caselor de odihnă, a vilelor agenţilor economici care au datorii către stat. În acest context, mie mi se pare mult mai importantă preluarea blocurilor de locuinţe aflate în proprietatea agenţilor economici rău platnici, care încearcă să facă rost de bani prin vânzarea aprtamentelor, ameninţând chiriaşii că, dacă nu plătesc imediat sumele cerute, urmează să fie evacuaţi. Constat, în acest sens, o indiferenţă totală din partea Guvernului PSD. Acest aspect reiese din răspunsul primit la ultima interpelare adresată domnului Adrian Năstase, prim-ministrul României. Conţinutul ei este următorul: "În luna martie a.c., am primit în audienţă mai mulţi cetăţeni cu domiciliul în Timişoara, Str.Muzicescu nr.6. Imobilul cu 80 de apartamente, de la adresa menţionată, a fost construit de către Statul Român în anul 1975 şi predat în folosinţă Consiliului Popular al Municipiului Timişoara, prin ICRAL, devenită ulterior Regia Autonomă URBIS. Apartamentele în cauză, deşi au o suprafaţă de aproximativ 30 m.p. fiecare, au fost ocupate de familii numeroase, pe baza unor contracte de închiriere sau a unor ordine de repartiţie. În conformitate cu prevederile Decretului-Lege nr.61/1990 şi a Legii nr.85/1992, aceste apartamente trebuia să fie vândute titularilor de închiriere sau celor cu ordine de repartiţie. Consiliul Judeţean Timiş, prin Decizia nr.923 din 27 iulie 1992, a preferat să vândă întregul imobil Societăţii Comerciale COMTIM CARNEX SA, fără să se gândească la problemele sociale care vor urma. În mod sigur, au fost interese din partea potentaţilor vremii. Ani de-a rândul, cele peste 70 de familii s-au adresat Prefecturii Timiş, Comisiilor de abuzuri din Parlament, Preşedinţiei României, primind acelaşi invariabil răspuns: să-şi rezolve problema spaţiului locativ apelând la noul proprietar. În prezent, Societatea Comercială Comtim Carnex SA se află în lichidare, iar firma care se ocupă de această acţiune a solicitat locatarilor să cumpere apartamentele cu plata imediată, la preţuri cuprinse între 4000 şi 6200 de euro, în caz contrar le vor scoate la licitaţie. Domnule prim-ministru, majoritatea familiilor în cauză, care cuprind aproximativ 200 de persoane, se află în imposibilitatea de a plăti imediat o astfel de sumă şi, ca urmare, riscă să fie evacuate, fără perspectiva de a mai obţine o locuinţă prin închiriere. Primăria Timişoara, cel puţin deocamdată, se află într-o situaţie dezastruoasă în ceea ce priveşte fondul locativ. În consecinţă, vă rog să dispuneţi găsirea unei soluţii legale de rezolvare a problemei relatate". Răspunsul la această interpelare l-am primit, săptămâna trecută, marţi, 11 mai. Se afirmă că apartamentele imobilului în cauză, care aparţine S.C. Comtim SA , societate aflată în lichidare, este necesar să fie vândute pentru ca Agenţia de Valorificare a Activelor Statului să poată recupera o parte din creanţe. "Este foarte probabil ca locatarii să nu dispună de mijloacele materiale de cumpărare a locuinţelor, indiferent de metoda de valorificare a acestora. Modalitatea propusă este cea a vânzării directe către chiriaşi la preţurile rezultate din raportul de evaluare, iar în cazul în care aceştia nu vor putea achita preţul, urmează ca apartamentele să fie vândute la licitaţie publică". Din acest răspuns, reiese foarte clar că actualului Guvern nu-i pasă că zeci de familii vor fi evacuate în stradă. Nu-i pasă că, în 1992, aceşti oameni au fost păcăliţi de instituţiile statului care au încălcat legea, n-au oferit spre cumpărare acele apartamente deplorabile celor care locuiau în ele de zeci de ani de zile, astfel încât să le poată plăti în rate, pe o perioadă mai lungă de timp, aşa cum s-a procedat în cazul numeroşilor foşti chiriaşi din România. După părerea mea, statul ar fi avut posibilitatea să-şi repare greşeala comisă în anul 1992. Ar fi putut să redevină proprietar al imobilului în cauză, în condiţiile lichidării S.C. Comtim SA şi să aplice legea, acum, în anul 2004, dacă n-a făcut-o în 1992. Având în vedere răspunsul primit, mi se pare un nonsens păstrarea sintagmei "social" în denumirea partidului aflat la guvernare. O situaţie asemănătoare este şi în cazul chiriaşilor domiciliaţi în Timişoara, Str.Eneas nr.15A, imobil cu 75 de apartamente care aparţine S.C. Energoconstrucţia SA Timişoara, agent economic cu mari datorii privind asigurările de sănătate. Sunt convins că, la nivel de ţară, sunt numeroase exemple de acest fel şi este absolut necesară o intervenţie rapidă în rezolvarea lor, indiferent dacă partidul aflat la guvernare îşi păstrează sau îşi schimbă iarăşi denumirea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop. Va urma doamna Iulia Pataki. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Patru ani de privaţiuni contra 30 de zile de promisiuni" Poate, mai mult ca oricând, apropierea alegerilor locale şi generale din acest an este un prilej de evocare a originalităţii democraţiei româneşti. Politicienii îşi aduc aminte de cetăţean cu câteva zeci de zile înaintea introducerii buletinului de vot în urnă, după cum cetăţenii observă tot mai mult că, între două cicluri electorale, nu se întâmplă mare lucru pentru ei sau în nici într-un caz ceva bun. De regulă, se întâmplă ceva bun numai pentru cei aflaţi la putere, iar tot ceea ce trebuie să radieze către cetăţean, pentru că democraţia spune că se guvernează pentru ei şi în numele lor, este direcţionat către clientela politică reprezentând o minusculă fracţiune a cetăţenilor. Cu o duminică înainte de lansarea actualei campanii electorale pentru alegerile locale, am fost surprins să văd că brusc s-au găsit banii necesari pentru trasarea benzilor de circulaţie pe stărzile Bucureştiului, că, într-un week-end de odihnă, alei şi străduţe între blocuri, uitate de decenii şi tot de atâta timp necurăţate, erau asfaltate cu sârg, dar şi de mântuială. În general, peste tot încercarea celor aleşi ca pe ultima sută de metri să dea o pojghiţă subţire şi nedurabilă de civilizare a capitalei. Totuşi, este de râs că, într-un sens giratoriu extrem de poluat, lângă Piaţa Sudului, cineva a avut ideea de a pune bănci cu nemiluita, probabil pentru cei cu prescriţie de a inhala praful şi poluarea oraşului într-o zonă de maximă concentrare. Şi toate acestea într-un sens giratoriu, pentru a putea fi văzute ostentativ. În schimb, în cartierele mărginaşe şi ce a lăsat regimul Ceauşescu s-a degradat, în perioada tranziţiei spre europenizare. Acolo arată totul încremenit ca acum 50 de ani. După încă o săptămână, la capetele geografice ale acestor realizări de peste noapte, au apărut afişele cu feţele radiante ale actualilor primari de sector, cu deviza să "continuăm împreună". M-am întrebat ce ar putea fi de continuat. Starea de lucruri jalnică, pentru majoritatea cetăţenilor din capitală, fără apă curentă şi canalizare, cu străzi cel mult pietruite acum 50 de ani şi pline de praf? Amăgirea de o clipă a unei asfaltări spălată de prima ploaie şi distrusă de primul îngheţ? Extinderea asistenţei sociale până la atingerea demnităţii în faţa neputinţei de a-ţi plăti întreţinerea? Să continuăm creşterea numărului cetăţenilor care nu mai vor să vină la vot? Să continuăm ciclicitatea a 4 ani de privaţiuni, cu 60 - 75 de zile la fiecare 4 ani cu promisiuni? Ce se întâmplă astăzi este rezultatul unui proces mai îndelungat, care demonstrează doar tangenţialitatea clasei politice cu cetăţeanul numai la momentele de posibilă remandatare, pentru a continua ceea ce este rău pentru cetăţeni, şi nu contopirea acesteia cu interesele generale ale electoratului. Cetăţeanul comun a fost adus la limita existenţei sale materiale: să-şi permită să mănânce, să poată să-şi cumpere câteva medicamente şi să-şi reducă voluntar accesul la utilităţi. Acest ciclu de 4 ani de privaţiuni contra a 30 de zile de promisiuni l-a adus pe cetăţean în postura de a nu mai putea reacţiona şi chiar de a nu mai fi interesat în idei noi sau de a contribui la o viziune, ceea ce echivalează cu renunţarea la speranţă. Nu cred că sarcina noastră este de a avea cetăţeni dominaţi de apatie. Dar poate şi ei nu înţeleg că, plătind 4 ani impozite, doar în 30 de zile văd că ceva superficial, subţire şi fals sclipitor li se întoarce, iar cât durează pentru ei şi urbe se ştie. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei deputat Iulia Pataki. Va urma domnul Metin Cerchez. Domnii deputaţi Eugen Arnăutu şi Mihai Tudose au depus la Secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se referă la problema eternă a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, mai precis la "Comisia fantomă". mă voi referi la Comisia fantomă din Camera Deputaţilor. Chiar prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.24/18 noiembrie 2003 privind înfiinţarea Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, se amână intrarea în vigoare a acesteia pentru sesiunea care a început în februarie anul acesta. Dar nimic nu s-a întâmplat de atunci. Conducerea Camerei nu a stabilit componenţa Biroului comisiei, practic nefiind posibilă înfiinţarea acesteia. Am mai spus-o şi o repet: este inadmisibilă nepăsarea sau lipsa de voinţă a politicului când este vorba de ceva concret. După o mulţime de acte normative care au drept scop îmbunătăţirea situaţiei femeii în societatea noastră, a promovării drepturilor acesteia, ne împotmolim când se impune înfiinţarea instituţiilor necesare aplicării acestora. Ne aflăm în situaţia ridicolă în care ne lăudăm cu această comisie în faţa instituţiilor europene, ca o realizare, în timp ce aceasta nu există, de fapt. Interesant este faptul că Parlamentul European consideră, prin preşedintele acestuia, domnul Pat Cox, că integrarea problematicii de gen trebuie să constituie o prioritate şi a următorului Legislativ european. Mai mult, s-a înfiinţat Grupul pentru egalitatea de gen la cel mai înalt nivel, având ca membri preşedintele, vicepreşedinţii, reprezentantul Conferinţei preşedinţilor de comisii, precum şi preşedinta Comisiei pentru drepturile femeii din Parlamentul European, menit a asigura implementarea principiului egalităţii de şanse în toate politicile şi programele Uniunii Europene. Avem, deci, o structură europeană care, la prima sa şedinţă din 21 aprilie a.c., şi-a asumat un angajament politic ferm în privinţa promovării egalităţii de gen în toate domeniile sale de activitate, iar Parlamentul României nu este în stare să-şi depăşească limitele politice de mentalitate sau altele. Nu-mi dau seama. Să fiu sinceră, sunt dezamăgită de lipsa de interes a colegilor mei, în special a celor care au depus proiectul de hotărâre de înfiinţare a acestei comisii. M-am aşteptat la o poziţie fermă din partea lor, dar şi a noastră, a tuturor, de a depăşi unele interese şi a ne concentra asupra a ceea ce este important pentru noi toţi: eliminarea discriminării după criteriul de sex şi promovarea drepturilor femeii în societatea românească, prin îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional existent pentru a impune, a integra dimensiunea egalităţii de gen în politicile publice, dar m-am înşelat. Promovarea drepturilor femeii se lasă aşteptată. Astfel, nu-mi rămâne decât să solicit Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, şi v-aş ruga domnule vicepreşedinte să transmiteţi această solicitare, de a pune imediat în aplicare Hotărârea nr.24 din 2003, ori de a propune abrogarea acesteia. Deja a devenit o problemă de credibilitate politică, dar suntem în campania electorală şi cui îi pasă de ce vrem noi femeile. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi sunt în măsură să vă dau o primă informaţie. Ieri am primit solicitarea dumneavoastră la şedinţa de birou şi s-a convenit ca în termen de o săptămână, liderii să se pună de acord asupra configuraţiei conducerii acestui grup. Sperăm ca liderii să o facă. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Metin Cerchez are cuvântul şi va urma doamna Viorica Afrăsinei. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cine mai este român azi în România?" În anul 2001 am iniţiat o propunere legislativă pentru a preîntâmpina un incident diplomatic - ca pe culoarea galbenă a drapelului României să apară stema naţională, astfel încât drapelul românesc să nu mai fie confundat la acea vreme cu drapelul altor două ţări, respectiv Andora şi Ciad. Între timp, acest mic stat, Andora, a luat-o înaintea României şi a pus o stemă pe culoarea galbenă, astfel încât nu mai poate fi confundată cu Ciadul sau cu România. A rămas ca drapelul României să suporte această modificare, pentru că începând din 1989, din clipa în care stema naţională a fost scoasă în acele zile din Decembrie '89, urma un proces legislativ normal, un act juridic, astfel încât să intrăm şi noi în rândul ţărilor moderne. Nu s-a întâmplat acest lucru, chiar m-am întrebat şi în acele zile din decembrie şi ulterior, ce-i deranja pe stema ţării respective, în afară de Republica Socialistă România, apariţia spicelor de grâu, şi iată că nu mai avem spice de grâu, este acea criză a grâului, pădurile de pe stema veche, iată că nu mai avem nici păduri, petrol, şi iată că importăm şi mafia petrolului se vede atât în rafinăriile Rafo Oneşti, cât şi la PETROMIDIA, şi iată că bogăţiile acestea care-i deranjau pe unii au dispărut din România şi de pe stemă. Am spus în acel proiect de lege să fie pusă stema României aşa cum este ea la ora actuală. Mi s-a comunicat..., mi-a fost respins proiectul legislativ, pentru că trebuia, vezi, doamne, schimbată Constituţia României, cu toate că nimeni, absolut nimeni, nici eu, nu îndrăznea să schimbe culorile drapelului românesc, aşa cum este stipulat în art.12 din Constituţie, ele rămâneau: roşu, galben şi albastru, şi nu cum apare în Constituţie: albastru, galben şi roşu. De când ne-am născut şi suntem români, ştim că aceste culori sunt: roşu, galben şi albastru, dar nimeni nu a sesizat sau nimeni nu a vrut să sesizeze acest aspect. Trecând peste acest aspect, când s-a modificat Constituţia, din nou, mi-a fost respins acest amendament şi iată că Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite în urmă cu o lună un protest oficial, pentru ca steagul României să nu mai fie arborat la Organizaţia Naţiunilor Unite. Organizaţia Naţiunilor Unite ne-a trimis un răspuns ca să aibă loc o mediere diplomatică pentru a evita un scandal diplomatic, şi asta însemna ca noi, România, să punem ceva distinct pe acest drapel, iar în cadrul Senatului mi-a fost respins din nou acest proiect, invocându-se, vezi, doamne, din nou aspectele constituţionale ale problemei. şi stau şi mă întreb: în 2001 s-a spus că era lege juridică şi se va schimba când se va schimba şi Constituţia. S-a schimbat Constituţia şi tot aşa am rămas. Şi am făcut o legătură, mă scuzaţi, între ce a apărut ieri în "Evenimentul zilei" şi ce s-a întâmplat aseară în plenul Senatului. Dacă aţi citit "Evenimentul zilei" de ieri, aţi observat că foarte mulţi din conducătorii noştri fac parte din masonerie. Ţinând cont că această masonerie este o organizaţie secretă, ţinând cont că sunt membru al unei Comisii de siguranţă naţională, stau şi mă întreb cum oare într-o ţară care este creştină, membri ai serviciilor secrete, membri ai Guvernului, membri ai întregii conduceri să facă parte din organizaţii secrete, care, la un moment dat, stau şi mă întreb, cui folosesc? Dacă acest popor român este creştin şi ortodox şi crede în Dumnezeu şi în Isus Christos, aşa cum se spune, cum oare aceşti conducători pot spune că Dumnezeu nu există de fapt, că există un mare arhitect şi, făcând parte din această francmasonerie, pot interveni oricând în muşamalizarea unor dosare, pentru că cei care nu ştiu, această Frăţie implică la un moment dat că dacă un membru al Frăţiei păţeşte ceva, ceilalţi sunt obligaţi să intervină, astfel încât fratele respectiv să nu păţească nimic, şi atunci stau şi mă gândesc de ce de 14 ani încoace dosarele cu cei care au jefuit şi jefuiesc România sunt ascunse mereu, iar cei care fură o găină sau un salam de foame sunt mereu pedepsiţi. Este imposibil ca într-o ţară normală, membri ai unor servicii secrete să facă parte din organizaţii al căror caracter este secret. Nu ştiu dacă va folosi imaginii României, dar nu cred că mai există în lume un caz ca o astfel de Frăţie să primească bani publici, bani din impozitele tuturor românilor creştini şi ortodocşi sau de alte confesiuni pentru o anumită, să-i zic, "asociere secretă". şi, la fel, stau şi mă întreb cum din banii noştri publici, din impozite şi taxe suntem nevoiţi să plătim un cămin studenţesc al profesorului Ion Neagu, rector la Universitatea Titulescu, unde şi domnul premier Adrian Năstase este profesor, care scot zeci, sute de mii de dolari, bani personali, iar noi finanţăm activitatea lor. Vezi, doamne, nu-i ajung domnului Ion Neagu sutele de mii de dolari pe care le ia, apărând toţi teroriştii PKK, pe care Turcia, membră NATO, îi urmăreşte şi îi cere pentru extrădare, şi domnul Ion Neagu îi scoate nevinovaţi pe toţi pe bandă rulantă. Acum înţeleg şi eu în 4 ani ăştia de deputăţie că m-am luptat cu morile de vânt, că de fapt mă luptam cu o mafie extrem de puternică care conduce tot în România, degeaba făceam eu interpelări, degeaba făceam întrebări peste întrebări, pentru că răspunsul niciodată nu ar fi fost dat de către membri ai acestei Frăţii în rândul cărora se află şi cel care a devalizat România de sute de milioane de dolari, un terorist PKK, membru al Lojei masonice din România, introdus de Gheorghe Comănescu. Nu ştiu oare cine-i mai poate scăpa pe români, pentru că este clar, cei care ne conduc, făcând parte din Lojă, nu cred în Dumnezeu, ci cred în altceva. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei Viorica Afrăsinei, va urma domnul Gheorghe Dinu. Parlamentarii Minodora Cliveti, Cristian Sandache, Pavel Târpescu, Endre Bereczki, Adrian Ionel, Ştefan Giuglea, Iriza Scarlat, Mircea Costache, Ioan Sonea, Corneliu Ciontu şi Nichifor Cristian au depus la secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea s-a dorit o pledoarie pentru condiţia familiei din societatea românească, având în vedere faptul că ziua de 15 Mai din acest an a marcat cea de a 10-a aniversare a "zilei familiei". Ziua internaţională a familiei este un prilej cu care se promovează conştientizarea problemelor privind familiile, precum şi acţiunile adecvate. Această zi poate deveni un puternic factor mobilizator care să acţioneze pentru familiile din toate ţările care se folosesc de această oportunitate ca să-şi demonstreze sprijinul pentru problemele legate de familie, în funcţie de specificul ţării. În România s-au făcut paşi importanţi în această direcţie şi am în vedere evoluţia societăţii româneşti în ultimii ani şi interesul major al Guvernului Adrian Năstase prin măsurile şi programele realizate prin instituţiile sale. Am considerat, şi este de datoria noastră ca, de la această tribună, să evocăm acest lucru, având în vedere şi paşii importanţi pe care Parlamentul României i-a realizat în această direcţie prin legislaţia elaborată, şi aş aminti aici legislaţia în domeniul egalităţii de şanse, legislaţia în domeniul social, în domeniul violenţei în familie, în domeniul maternităţii. Iată doar câteva din actele normative pe care noi, parlamentarii, le-am elaborat în această direcţie. Familia este nucleul de bază a societăţii. Avem nu doar datoria, dar şi obligaţia morală de a iniţia şi promova măsurile legislative cele mai adecvate, astfel încât rolul familiei şi grija pentru problemele familiei să se regăsească în prim-planul politicii româneşti. Domnule preşedinte de şedinţă, am de asemenea o intervenţie a colegului nostru, domnul deputat Marcu pe care, permiteţi-mi să o predau la doamna stenografă. |
|||||
|
|
Da, de acord. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Gheorghe Dinu, va urma doamna Amalia Bălăşoiu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "De ce nu se vrea reabilitarea căii ferate? Cine suportă pierderile din acest sector?" Modul cum sunt cheltuiţi banii la calea ferată a făcut de mai multe ori obiectul unor anchete de presă şi chiar ale organelor de cercetare penală, inclusiv ale unor organisme ale Uniunii Europene. Recenta ştire difuzată de mass-media privind scutirea de către Guvern a CNCFR S.A., SNT Marfă, SNT Călători, de plata unor uriaşe datorii către bugetul statului, mă fac să reamintesc că am făcut numeroase intervenţii de la tribuna Camerei Deputaţilor, declaraţii politice şi interpelări, asupra modului cum este administrată calea ferată, cum sunt cheltuiţi banii publici din acest sector, inclusiv împrumuturile externe contractate cu garanţia statului român. Spargerea fostei SNCFR şi divizarea ei în peste 40 de entităţi a dus la disiparea slabelor resurse, dar şi a răspunderilor, a creat teren propice pentru risipă şi corupţie. În anii '93-'94, fosta SNCFR a plătit unui consorţiu străin suma de 2 milioane mărci germane la vremea aceea pentru un studiu privind reabilitarea căii ferate. Nimic din acel studiu nu s-a aplicat şi nu-mi pot imagina cum poţi cheltui atâţia bani şi să nu foloseşti nimic de pe urma cheltuirii acestora. Am promovat în anul 2002 proiectul unei Legi a administrării şi exploatării căii ferate prin care propuneam reunirea într-un întreg, sub forma unui holding, a tuturor componentelor administraţiei căii ferate cu capital de stat, aşa cum a mai fost şi cum este şi în prezent în toate ţările europene, ceea ce, în opinia mea, dar nu numai a mea, ar fi dat mai multă coerenţă activităţii feroviare şi ar fi stopat risipa inutilă de resurse, ce are loc în prezent prin costurile administrative exagerate, prin plăţi de TVA şi comisioane bancare pentru decontările între societăţile feroviare, ce au aceeaşi sursă, capitalul de stat, adică banul public. Din păcate, proiectul de lege nu a fost însuşit nu atât de ministrul Mitrea, cât de cei din eşalonul 2 al conducerii Ministerului Transporturilor, menţinuţi pe posturi din vechea guvernare şi care, trimişi la discuţii sau avizare, s-au opus vehement legii, deoarece prin această reunificare a administraţiei feroviare îşi vedeau periclitate interesele proprii. Nu înţeleg nici eu personal şi nici marea masă a personalului feroviar de ce nu se vrea comasarea capitalului de stat la calea ferată? De ce nu se vrea o coordonare unitară a activităţii feroviare, o gestionare mai eficientă a banului public, a infrastructurii şi a patrimoniului feroviar? Cine răspunde de haosul creat la calea ferată, de pierderile uriaşe generate de proasta gestionare a acestui sector? Pierderi care, iată, acum sunt trecute la datoria publică, adică sunt suportate din buzunarul nostru, al tuturor. Domnilor guvernanţi, aş dori ca lângă pierderile pe care recent le-aţi trecut la datoria publică să adăugaţi şi sumele pe care anul acesta le-aţi acordat din bugetul de stat sectorului feroviar şi după ce aţi făcut calculul să vă gândiţi care ar fi modalitatea de rentabilizare a acestui sector de care nu se poate lipsi economia naţională, astfel ca să nu mai fie necesară din timp în timp această operaţiune de ştergere a uriaşelor datorii acumulate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei Amalia Bălăşoiu, va urma domnul Nicolae Leonăchescu, domnul Aurel Daraban a depus la secretariat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Declaraţia politică a mea de astăzi se intitulează "Ziua internaţională a familiei - 15 mai, prilej de reflecţie pentru toţi românii". Data de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală ONU ca Ziua internaţională a familiei, prin Rezoluţia nr.47/237 din 20 septembrie 1993. Această zi reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o ocazie pentru sensibilizarea tuturor românilor cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea prezentă, precum şi pentru a promova iniţiative care vin în sprijinul familiei. Marcarea acestei zile reflectă atât importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiei în prezent, cât şi preocupările acesteia privind situaţia familiei în lume. În România, fenomenul violenţei în familie este, din păcate, o tristă realitate care nu poate fi ignorată. În ceea ce priveşte această problematică, un prim pas făcut, urmare a colaborării dintre Parlament, societatea civilă şi Guvernul României, a fost apariţia Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care defineşte termenul de violenţă în familie, stabileşte ca obiectiv de interes naţional ocrotirea familiei, statuează înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi schiţează obiectivele şi atribuţiile acesteia, lege completată prin Ordonanţa de Guvern nr.95/2003 şi pusă în aplicare prin Hotărârea de Guvern nr.1624/2003. Deoarece Partidul Social Democrat acordă o importanţă deosebită problemelor oamenilor şi, implicit familiei, principiile care ghidează politica familială a actualului Guvern sunt:
Măsurile prevăzute prin Programul de guvernare al actualului Guvern se referă la:
Guvernul a întreprins măsuri în vederea unei relansări a funcţiei economice şi sociale a familiei, măsuri de protecţie socială a şomerilor şi de stimulare a încadrării lor în muncă, măsuri de diversificare şi majorare a sistemului de alocaţii pentru copii; reorganizarea asistenţei pentru cei săraci, prin acordarea de ajutor social şi înfiinţarea şi funcţionarea de cantine sociale, indexarea periodică a veniturilor în raport cu dinamica preţurilor; a iniţiat Programul "Laptele şi cornul", de care beneficiază 1,5 milioane de copii; de asemenea, aproape 1 milion de copii au primit rechizite şcolare la începutul anului şcolar. Acestea sunt doar câteva exemple ale realizărilor Guvernării PSD din ultimii ani, cu impact direct asupra familiei, pentru că social-democraţia reprezintă grija faţă de oameni şi, implicit, faţă de famillie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Leonăchescu, va urma domnul Ştefan Lăpădat. Domnul Tiberiu Sbârcea a depus la secretariat declaraţia. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat auditoriu, În zilele de 12 - 14 mai 2004 s-au desfăşurat, la Varşovia, lucrările Seminarului internaţional cu tema "Instituţiile democratice şi guvernanţa democratică", la care am avut şansa de a participa, alături de colegul nostru Sekely Ervin Zoltan. Seminarul a fost organizat, sub egida OSCE, de către Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi la el au fost prezenţi peste 250 delegaţi din 44 ţări. În cele patru grupe de lucru, precum şi în cele două şedinţe plenare, s-au dezbătut teme fundamentale care frământă lumea contemporană şi pentru care se caută insistent soluţii de progres. Una din concluziile seminarului a fost aceea că "Autonomia neteritorială este o soluţie posibilă dacă nu pune în pericol stabilitatea şi unitatea statului care protejează minorităţile!" Este, deci, un bun câştigat al Uniunii Europene lupta împotriva separaţiilor etnice care duc la secesiune şi instabilitate de genul celor din Transnistria. Din această perspectivă, proiectata lege de înfiinţare a Ţinutului Secuilor reprezintă un eşec previzibil şi fără susţinere europeană. În cadrul celei de a 3-a grupe de lucru, am avut o intervenţie pe tema administraţiei publice locale. Evidenţiind nocivitatea abuzului în stilul de muncă al unor reprezentanţi ai administraţiei publice, care poate genera destabilizare şi terorism, am tras un semnal de alarmă asupra capcanelor în care administraţia publică poate intra în mod ireversibil. Una dintre ele o reprezintă "tendinţa desprinderii de sistem şi de transformare a salariaţilor publici într-o castă privilegiată, imobilă, parazitară, cu atitudini dictatoriale". Această "tendinţă de desprindere de realităţi şi, implicit, de oameni" iese din plin în evidenţă în chinuita campanie electorală pe care factorii puterii o gestionează. Ca exemplu, cităm cazul actualului primar din Calvini, judeţul Buzău, un primitiv al grotelor de unde un anume partid l-a scos şi l-a pus în fruntea comunei. Şi-a bătut un potenţial contracandidat din partea Partidului România Mare la funcţia de primar până s-a convins că nu mai mişcă; doar, printr-o minune, victima n-a decedat şi-şi îngrijeşte acum, prin spitale, rănile şi fracturile provocate de primarul bestie cu chip, dar fără nume de om. Nu este singura victimă a "democratului" primar din Calvini şi este inadmisibilă tăcerea superiorilor săi, care ascunde tragedia acceptării acestor metode primitive. Politizarea excesivă a administraţiei publice locale reprezintă un cancer politic cu efecte catastrofale. Drept urmare a acestei incompatibilităţi promovate până la exacerbare, în viaţa noastră politică, partidele pierd din viteză. Puterea nu urmăreşte consolidarea democraţiei în România, ci eternizarea unei caste rapace şi imorale care-şi bate joc de populaţie. Schimbarea mentalităţii funcţionarilor publici se impune cu necesitate. Actuala campanie electorală şi alegerile locale din luna iunie 2004 reprezintă o şansă de progres pentru România, cu condiţia unei schimbări fundamentale a echipelor din administraţia publică locală şi centrală care şi-au făcut jocurile murdare pe spinarea unei populaţii sărăcite şi debusolate. În sprijinul acestei speranţe, Partidul România Mare îşi prezintă oferta politică şi echipele capabile să-i dea viaţă. Vă mulţumesc! |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat. Va urma domnul Virgil Popescu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică se intitulează "Nimeni nu este mai presus de lege". Potrivit art.7 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, am înaintat din partea Biroului parlamentar adresa cu nr.78 din 29.IV.2004 către Primăria comunei Rogova din judeţul Mehedinţi pentru a primi sprijinul autorităţilor locale, de a asigura un local în scopul întâlnirii cu cetăţenii pentru data de 9 mai 2004. Răspunsul dat intenţionat cu întârziere de către domnul primar, membru al Partidului Social Democrat, Degeratu Constantin, după data de 9 mai, a fost negativ, motivând faptul că localul şcolii care nu funcţionează nu corespunde, cu toate că pe raza comunei sunt şi alte spaţii care aparţin fostului IAS şi nu sunt utilizate. Răspunsul dictatorial, cu formula "legea sunt eu", spune multe despre activitatea dânsului. Nu este exclus ca acest sindrom al autocraţiei să se manifeste în continuare şi la alţi primari din Mehedinţi, având în vedere că 99,99% sunt membri ai Partidului Social Democrat. Prin comparaţie, într-o situaţie paralelă, primarul comunei Gogoşu, Haneş Constantin, ne-a pus la dispoziţie sala de şedinţe a consiliului local, numai că dumnealui este membru al Partidului Democrat. Dar să revenim la domnul primar Degeratu Constantin, care pentru a împiedica adunarea, a trimis o echipă să împrăştie erbicid în spaţiul verde din apropierea Monumentului Eroilor, fără a avertiza prin intermediul unui panou de avertizare "zonă interzisă", exact unde erau instalate băncile pentru cetăţeni. Asemenea mentalitate şi atitudine demonstrează teama acestuia de a-şi pierde tronul de primar. El motivează că ordinul vine de sus. cât de sus vine, numai el ştie. Oricum, sesizarea noastră către prefectură şi consiliul judeţean în legătură cu acest aspect a fost negată - că s-ar fi dat vreun un ordin în acest sens. Domnule ministru de stat şi al administraţiei şi internelor Ioan Rus, vă rog să asiguraţi condiţiile corespunzătoare întâlnirii cu electoratul a tuturor partidelor politice, conform Legii nr.60/1991, cu modificările ulterioare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Virgil Popescu şi ultimul vorbitor domnul Constantin Niculescu. Domnii deputaţi Ion Mocioalcă, Emil Rădulescu şi Eugen Nicolăescu au depus la secretariat; de asemenea, domnul Olteanu Ionel. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Subiectul declaraţiei politice pe care o fac astăzi este "Rătăcirea electorală a Alianţei Dreptate şi Adevăr." Ar fi fost normal ca într-o campanie electorală pentru alegerea autorităţilor publice locale, să asistăm la o confruntare a concepţiilor, programelor şi iniţiativelor prezentate de partidele politice şi de candidaţii acestora. Valoarea programelor prezentate, fezabilitatea şi utilitatea acestora, capacitatea de a rezolva problemele de administraţie urmând să fie cântărite şi apreciate de către electorat, a căror evaluare să se regăsească prin vot. Partidul Social Democrat a iniţiat şi a transpus în practică prin reprezentanţii săi aleşi ca primari şi consilieri locali proiecte importante al căror scop îl constituie ridicarea standardului de urbanism al tuturor localităţilor, pregătirea acestora pentru apartenenţa în condiţii de egalitate la unităţile administrative similare din Uniunea Europeană. Examinând, însă, poziţiile politice adoptate de către unii reprezentanţi ai alianţei PNL-PD, se constată nu numai imposibilitatea acestora de a prezenta programe oportune şi coerente pentru cetăţeni, dar şi faptul că acest lucru nu constituie o preocupare esenţială pentru candidaţii alianţei, mai importantă fiind crearea unei false imagini pentru ţară şi denigrarea democraţiei. Neavând contribuţii constructive, neavând propuneri şi programe utile ridicării condiţiilor de viaţă ale locuitorilor, reprezentanţii acestei temporare asocieri încearcă să deturneze atenţia electoratului prin comentarii generale asupra desfăşurării campaniei electorale: se dau sfaturi şi se emit păreri şi solicitări privind situaţia juridică a celor doi candidaţi ai PSD la primăriile Cluj şi Bucureşti - miniştri deosebit de importanţi ai actualei guvernări - deşi sunt întrunite şi respectate toate condiţiile legale. De unde până acum reprezentanţii Alianţei D.A. criticau procesele de reformă în derulare, acum îşi exprimă îngrijorarea privind încetinirea acestora, datorită absenţei miniştrilor pe perioada campaniei. Într-un mod îngrijorător, unul din liderii Alianţei D.A. şi candidat obişnuit la preşedinţie îşi permite să catalogheze, în mod public, vizita şefului Executivului din Suedia în România şi aprecierile acestuia privind ţara noastră, ca o "greşeală...un gest neuzual şi dezaprobator...o deraiere a primului-ministru suedez"; mai mult, afirmă că aprecierile primului-ministru suedez sunt cauzate de "cadoul de peste 100 de milioane de dolari pentru plata unor arierate vechi care au existat între statul român şi cel suedez". Trecând peste faptul că reprezentantul Alianţei D.A. nu a fost în măsură să rezolve arieratele în cauză pe când el însuşi a fost prim-ministru, trebuie să subliniem, nu numai că ne disociem profund în aprecierea acestor situaţii, dar şi faptul că apreciem ca o totală lipsă de calităţi diplomatice a celor care pot face astfel de afirmaţii, simultan cu un mare deserviciu adus poziţiei ţării noastre în politica internaţională. Recent, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a apreciat că există forţe politice care, prin poziţiile, afirmaţiile şi demersurile pe care le fac, creează un antilobby pentru România. Imediat, purtătorul de cuvânt al PNL şi liderul Grupului parlamentar al PD din Camera Deputaţilor au sărit să aprecieze afirmaţia Preşedintelui României ca fiind lipsită de temei şi ca o implicare în campania electorală. Pentru că vorbesc, dar înţeleg mai puţin, recomandăm celor doi să examineze poziţia propriului lider al Alianţei DA, expusă în cele de mai sus, să evalueze cât este de dezavantajoasă pentru ţara noastră şi să facă efortul de a pricepe că este doar unul din exemplele de antilobby pentru România. Un alt exemplu, pe care sperăm să-l conştientizeze reprezentanţii de frunte ai Alianţei DA, este solicitarea opoziţiei către Uniunea Europeană de monitorizare strictă a procesului electoral, lansând tema fraudării alegerilor cu mult timp înaintea începerii campaniei electorale. Nici aceasta nu este o denigrare a capacităţii ţării noastre de respectare a condiţiilor democratice? Cred că este foarte clar că principalele obiective ale acestei formaţiuni vremelnice pe scena politică românească nu au nimic în comun cu onestitatea, cu fair-playul, cu standardele politice, cu viitorul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Constantin Niculescu. |
|
|||
|
|
"Pericol ecologic în Delta Dunării" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Delta Dunării, unul dintre cele mai importante obiective economice şi turistice din ţara noastră, dar şi un patrimoniu de importanţă mondială, este astăzi serios ameninţat de un pericol ecologic cu influenţe fatale, cauzat de o acţiune pusă în operă de ţara vecină, Ucraina. Este vorba despre un canal navigabil, care va fi amenajat pe traseul unui canal nenavigabil în momentul de faţă, Bâstroe, existent în partea ucraineană a Deltei Dunării, zonă strict protejată, datorită existenţei unei flore şi faune deosebite. Zona despre care este vorba se întinde pe o suprafaţă de peste 40.000 ha şi va fi tăiată în două de un canal navigabil, a cărei execuţie a început în urmă cu câteva zile - mai precis la data de 11 mai a.c. - şi care va transforma un mic canal, cu adâncime de 1,5-2 metri, într-un canal navigabil cu o adâncime de minimum 7 metri şi o lăţime de peste 25-30 de metri. Prin această nouă construcţie se va prelua o mare cantitate de apă din Braţul Chilia, prin aşa-zisa "sorbire", fapt care va conduce la dezechilibrul ecologic puternic al altor zone din Delta Dunării. Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", aflată pe teritoriul României, dar şi Rezervaţia Biosferei "Dunărea", existentă pe teritoriul Ucrainei, vor fi afectate decisiv şi se va provoca un adevărat dezastru ecologic, ca să nu mai vorbim de investiţiile guvernării existente în România, guvernarea Năstase, care a contribuit la amenajarea Deltei Dunării. Cu toate că Ucraina a dat asigurări că se vor demara lucrările doar după ce se va realiza un studiu amănunţit cu privire la impactul ecologic şi la circulaţia apelor în ţinutul de la gurile Dunării, acest fapt nu s-a întâmplat, autorităţile româneşti nefiind anunţate. Ministerul Afacerilor Externe din ţara noastră a intervenit la autorităţile internaţionale şi sperăm că se va adopta o atitudine a acestora, ştiind că Dunărea este supravegheată de acestea. Consider, însă, necesar că în această situaţie se impune şi un protest oficial adresat pe cale diplomatică Ucrainei, pentru a se stopa lucrările începute la data de 11 mai a.c., în prezenţa ministrului transporturilor şi comunicaţiilor din această ţară vecină. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.) |
||||||
|
Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Poate niciodată România nu s-a aflat în istoria ei milenară în faţa unor obiective atât de importante, precum şi integrarea în structurile euro-atlantice. Ţara noastră a făcut şi face eforturi substanţiale pentru a-şi găsi calea spre adevărata democraţie, spre demnitate şi prosperitate. Atunci când şi-a preluat mandatul, Guvernul Adrian Năstase şi-a asumat o misiune extrem de dificilă, dar foarte necesară, atât în plan intern cât şi în plan extern. Progresele realizate în aceşti 4 ani sunt evidente: economia s-a redresat, au fost create noi locuri de muncă, a scăzut inflaţia, am devenit membri ai NATO şi candidăm pentru integrarea în Uniunea Europeană. Evident, marea realizare este faptul că în România s-au creat bazele unei dezvoltări economice sigure şi durabile, cu consecinţe benefice în nivelul de trai pentru viitor. Astăzi, României îi sunt recunoscute toate acestea. Din păcate, asemenea realităţi evidente sunt negate politicianist de anumiţi reprezentanţi ai opoziţiei. Mai mult, unii dintre aceştia au mers până într-acolo încât au criticat programului Guvernului şi la Parlamentul European. Reprezentanţii opoziţiei de astăzi şi ai puterii de acum patru ani dau dovadă de crasă amnezie când sunt întrebaţi de criza gravă în care au lăsat ţara. Alegătorii au găsit de cuviinţă să sancţioneze drastic prestaţia partidelor care au guvernat ineficient, incoerent şi neprofesional ţara. În anul 2000, imediat după alegeri, Guvernul Năstase a întâlnit o Românie săracă, plină de corupţie, de şomaj, cu o imagine externă ştirbită, o ţară incapabilă să se alăture ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană. Au trebuit depuse eforturi mari pentru ca programele Guvernului să fie implementate, iar ţara noastră să se înscrie pe drumul valorilor europene şi nord-atlantice. Cum este şi firesc, toate aceste căutări au avut şi trebuie în continuare să aibă de partea lor perseverenţa, fermitatea, profesionalismul şi, nu în ultimul rând, solidaritatea. Atunci, cum să catalogăm şi cum să înţelegem declaraţiile tendenţioase şi mincinoase făcute de reprezentanţii opoziţiei în Parlamentul european? Cum să catalogăm, ca să dau un singur exemplu, afirmaţia lui Teodor Stolojan, precum că "România se află aproape de un crah european şi Guvernul a implicat România într-o profundă criză europeană"? Să nu uite domnii din opoziţie că, dacă avem anumite probleme în respectarea calendarului de aderare, nu este de vină numai Guvernul Năstase. Cum a înfăptuit reforma în justiţie P.N.L., al cărui reprezentant a condus Ministerul Justiţiei? Nu exista corupţie în România când PNL şi PD se aflau la putere? Sunt întrebări legitime la care opoziţia ar trebui să răspundă cetăţenilor, înainte de a pretinde că astăzi nu s-a făcut nimic în domeniile respective. Ca şi ceilalţi oameni de bună credinţă, consider că lipsa de solidaritate a tuturor forţelor politice faţă de obiectivul strategic cel mai important al României, integrarea în Uniunea Europeană, constituie o mare eroare din partea opoziţiei. Pledoaria mea este pentru ca toate forţele politice să depună eforturi comune, solidare, pentru a atinge acest obiectiv, şi să lăsăm deoparte criticele făţarnice la adresa programului de aderare. Să înţelegem, odată pentru totdeauna, că declaraţiile belicoase în afara graniţelor şi în interiorul lor, pe tema integrării, fac rău întregii naţiuni. |
|
||||
|
Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea: Declaraţie politică: "În focul alegerilor". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Timpul a trecut pe neobservate şi iată-ne ajunşi în campania electorală pentru locale. Nu peste mult timp, respectiv pe data de 6 iunie, vom fi prezenţi în faţa urnelor pentru a ne da votul alegerii primarilor din comune, oraşe şi municipii, a consiliilor acestora, iar pentru nivelul judeţelor a consilierilor judeţeni, în urma cărora va rezulta noua structură de conducere a consiliului judeţean, preşedinţi şi vicepreşedinţi. Noi, alegătorii, pentru a lua o decizie finală, trebuie să avem o bună informare şi cunoaştere asupra candidaţilor în ideea în care aplicarea ştampilei pe buletinul de vot cerută de legea electorală să corespundă cerinţelor, gândurilor şi a ceea ce dorim să se realizeze în viitor. Pentru ca cei aleşi să corespundă aspiraţiilor alegătorului, candidaţii trebuie să dovedească prin programele lor de scurtă şi lungă durată, dovada capacităţii, a cinstei şi corectitudinii, a bunelor intenţii, a profesionalismului, a spiritului de echipă, a integrităţii morale. S-a constatat pe pielea noastră că acolo unde alegătorul a tratat cu indulgenţă, superficialitate şi cu duhul blândeţii propunerile de candidaţi n-a dus la nimic bun, ci, din contră, ne-au făcut rău comunităţii şi întregii societăţi româneşti. Avem obligaţia ca noi, prin votul nostru, să hotărâm încă un mandat de 4 ani, pe cei care să ne conducă şi să ne asigure aspiraţiile noastre de dezvoltare a societăţii româneşti şi integrarea ţării în Uniunea Europeană. Alegătorul trebuie să ţină seama în alegerea pe care o face de una din condiţiile foarte importante în realizarea proiectelor, a realizărilor concrete ale omului gospodar şi harnic - continuitatea. Este obligatoriu necesar să le dăm şansa de a duce la bun sfârşit ceea ce au început conducătorilor cu merite să continue. Dacă facem o analiză a aleşilor de la nivelul ţării, vom constata că asemenea candidaţi îi dă Partidul Social Democrat pentru toate nivelurile pentru care se fac alegeri la 6 iunie 2004 - comune, oraşe, municipii, consilieri locali şi consilieri judeţeni. Prin alegerea celor care sunt şi cei care trebuie să continue ce au început, prin votul nostru vom hotărî cu adevărat ca România - ţara noastră scumpă - să se înscrie cât mai repede în conceptul popoarelor demne ale marii familii europene. Important în realizarea dezideratelor alegătorilor şi a comunităţilor este faptul că toată suflarea îndreptăţită să voteze, să fie prezentă în faţa urnelor şi să-şi exprime poziţia politică. Alege PSD şi împreună mergem pe drumul cel bun. Dumnezeu să ne ajute. |
|
||||
|
"Bâlciul electoral al deşertăciunilor" Campania electorală pentru alegerile locale a început sub auspicii proaste. Politicienii români par să-şi fi pierdut busola decenţei. Asistăm zilnic la o luptă agresivă, în care nimeni nu mai ascultă pe nimeni, în care toţi strigă răspicat şi în care regulile bunului simţ şi-au pierdut conturul. Cetăţenii sunt pur şi simplu asfixiaţi de oferte politice, de promisiuni fără cap şi coadă, de sute de figuri noi care doresc să ia loc la masa îmbelşugată a primăriilor. Eu însumi sunt politician şi vă mărturisesc că mi se pare aproape imposibil să suport ritmul şi tonul acestei campanii. Sunt zeci de partide în România, şi fiecare partid propune liste cu mii de persoane. Având obligaţia firească de a oferi timp de antenă fiecărui candidat, televiziunile trimit dezbaterea politică în ridicol. Problemele serioase, care ne afectează viaţa în mod nemijlocit, sunt expediate în 30 de secunde. Auzim de sute de ori acelaşi tip de discurs: fiecare are soluţii pentru orice problemă, fiecare ştie ce are de făcut. Mizeria din oraşe, traficul rutier sau gropile din drumuri şi-au pierdut caracterul de fapte reale şi grave. Au devenit doar cuvinte lipsite de sens, repetate până la saturaţie. Dialogul electoral nu mai are fond; are numai formă. Nu mai contează ideile, ci posterele, videoclipurile şi costumele candidaţilor. Ca cetăţean care va merge pe 6 iunie la urne sunt debusolat. Pe cine să cred? Cine spune adevărul? Cine minte? Toată lumea condamnă corupţia, inclusiv cei care sunt acuzaţi în fiecare zi de corupţie. Toată lumea condamnă trecutul, inclusiv cei care îl reprezintă. Cei care au condus CDR condamnă CDR. PSD condamnă mafia din PSD. Şi fiecare se condamnă reciproc. Convenţia Democratică din România, numită în acest an Alianţa PNL-PD, susţine că PSD e vinovat pentru dezastrul din România. PSD susţine că, dimpotrivă, doar PNL-PD poartă vina crizei. Oare mai există normalitate în viaţa politică din România? Oare oamenii mai au forţa de a suporta acest bâlci al deşertăciunilor? Partidul România Mare refuză să fie asociat unei astfel de parodii. PRM vorbeşte despre corupţia din România de aproape 14 ani. Partidul România Mare a susţinut că aceasta este principala problemă a ţării noastre înainte ca orice politician român sau european să recunoască existenţa ei. Ni se pare imoral ca oameni şi partide care au participat direct la risipirea avuţiei naţionale după Revoluţia din 1989 să mimeze acum cinstea şi indignarea. E comic şi tragic să-i vezi pe hoţi strigând hoţii. E ca şi cum Al Capone ar elabora un program de luptă împotriva corupţiei. E ca şi cum un criminal în serie ne-ar garanta siguranţa copiilor noştri. Deasupra zgomotului de fond din viaţa politică, Partidul România Mare aşează un argument onest şi substanţial: nu a guvernat încă România. Nu a fost asociat nici cu regimul Constantinescu, nici cu regimul PSD. A refuzat să colaboreze cu incompetenţa şi injustiţia. Şi-a aşteptat cu răbdare rândul. Acolo unde cetăţenii i-au acordat încrederea, aşa cum se întâmplă la Cluj, PRM a administrat corect şi eficient. Acolo unde alegătorii i-au preferat pe alţii, PRM a practicat o opoziţie responsabilă şi fermă. Noi nu căutăm cu disperare puterea. Nu o cerşim şi nu mituim pe nimeni în numele ei. Credem că românii vor şti când e momentul unei guvernări a renaşterii naţionale. Când vine clipa adevăratei schimbări. Partidul România Mare va face o campanie electorală a adevărului. Noi ne permitem fair-play-ul. Neavând de apărat privilegii, nu vom fi nici agresivi, nici omniprezenţi. Vom ataca numai corupţia, indiferent de numele sub care se ascunde ea. Totuşi, în calitate de prim-vicepreşedinte al Partidului România Mare, ofer o mână întinsă adversarilor noştri. Fac un apel sincer la decenţă şi maturitate în campania electorală. Îi rog pe politicieni să respecte măcar preceptele Bibliei. Să nu mintă. Să nu fure. Să-şi iubească aproapele necondiţionat, nu doar pentru o lună. Candidaţii trebuie să-şi tempereze emoţiile şi impulsurile războinice. Primesc deja din ţară semnale despre violenţa acestei campanii. În Moldova, poliţia a bătut nişte tineri care nu făceau altceva decât să lipească afişe conform legii. În Vrancea, organele statului par hotărâte să asigure Partidului Social Democrat un nou mandat. Atenţie! Şi Guvernul este o parte activă în acest proces electoral. Şi el - sau în primul rând el - are obligaţia de a respecta legile şi regulile bunului simţ. Alegerile locale reprezintă o repetiţie decisivă pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. În acest moment, Guvernul României este monitorizat atent de întreaga Europă, după ce, anul trecut, a transformat Referendumul pentru revizuirea Constituţiei într-un carusel al fraudei. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Alegerea candidaţilor Partidului Social Democrat pentru funcţiile de edili a două dintre cele mai mari şi importante oraşe din ţară s-a dovedit a fi una dintre alegerile cele mai inspirate. Mă refer aici la Mircea Geoană, ca şi candidat al PSD pentru ocuparea fotoliului de primar al capitalei şi la Ioan Rus, ca şi candidat al partidului de guvernământ pentru ocuparea funcţiei de primare al Clujului. Este clar că aruncarea celor doi în lupta din campania electorală pentru administraţia locală a însemnat degrevarea lor din funcţiile pe care le ocupau în Guvern. Acest fapt a reprezentat, din partea partidului şi a Guvernului, o dovadă evidentă de putere decizională şi de sacrificiu. Guvernul a rămas fără doi oameni importanţi ca şi funcţie, dar PSD este pe cale să câştige doi primari în două din cele mai importante oraşe ale ţării. Aptitudinile de lideri ale lui Mircea Geoană şi Ioan Rus sunt apreciate la nivel real de către cei care urmează să îi voteze. Puterea lor de convingere, seriozitate şi corectitudinea de care au dat dovadă pe parcursul timpului sunt calităţi care îi caracterizează şi care i-au propulsat pe listele electorale. Acestea sunt şi calităţile care contează foarte mult în alegerea unui primar. De aceea, chiar dacă au fost anunţaţi ca şi candidaţi, în ultima clipă dinaintea alegerilor pentru funcţiile din administraţia publică locală, au câştigat foarte repede simpatia populaţiei. Toate sondajele referitoare la cei doi candidaţi ai PSD-ului la funcţiile de primari ai Capitalei şi respectiv al Clujului arată că sunt în creştere ca şi popularitate şi se situează foarte aproape de preferinţele votanţilor. De aceea, sunt convins că vor câştiga alegerile în cele două oraşe şi vor arăta că experienţa unui guvern extrem de solicitant este de folos şi administraţiei publice locale. Sunt convins, de asemenea, că populaţia va şti să aleagă corect şi că se va gândi la binele comun pentru că suntem sătui de interese personale şi de grup ale celor care tind acum să ocupe funcţii importante ca şi putere decizională, în diferite instituţii ale statului. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Aş dori să mă refer în intervenţia de astăzi la nevoia întăririi capacităţii administrative de implementare a acquis-ului comunitar în domeniul agriculturii şi protecţiei mediului. În strategia guvernamentală, agricultura este considerată ramura prioritară a economiei naţionale. Programul de acţiuni prioritare pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană are în vedere obiective importante pentru perioada următoare, vizând atât racordarea politicii agricole româneşti la Politica Agrară Comună, cât şi dezvoltarea capacităţii instituţionale a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Apelor şi a instituţiilor subordonate acestuia. Siguranţa alimentară constituie una din priorităţile de bază ale României. Se va avea în vedere, în principal, consolidarea cadrului instituţional, respectiv: echiparea laboratoarelor, acreditarea de noi laboratoare pentru testarea calităţii alimentelor, elaborarea de ghiduri pentru procesare şi control, instruirea personalului şi pregătirea administraţiei şi operatorilor din sectorul alimentar pentru asigurarea siguranţei alimentare. În perioada următoare, în vederea continuării şi adâncirii reformei structurale din agricultură, vor fi intensificate eforturile pentru definitivarea procesului de elaborare a titlurilor de proprietate, consolidându-se astfel drepturile de proprietate asupra terenurilor şi crearea unor pieţe funciare funcţionale. Pentru aducerea la îndeplinire a tuturor priorităţilor identificate în domeniul agriculturii este necesară dezvoltarea, în continuare, a capacităţii administrative a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Apelor. Rezultatele procesului de modernizare instituţională sunt deja vizibile, însă Guvernul îşi propune ca agricultura să fie unul dintre motoarele integrării României în Uniunea Europeană şi, de aceea, pentru respectarea calendarului propus, se vor folosi toate măsurile economice şi administrative necesare. |
|
||||
|
Domnul Doina Micşunica Dreţcanu: "Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse" Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să vă reamintesc că în a treia duminică de mai a fiecărui an, mii de comunitari din întreaga lume se reunesc pentru a aprinde lumânări şi candele în memoria celor care au murit de SIDA. Duminică, 16 mai 2004, s-a serbat şi la noi această zi, pe aleea principală din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, comemorându-se cei 3000 de români care nu se mai află printre noi din cauza SIDA. Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse este un program al Consiliului Mondial al Sănătăţi din Washington, celebrat pentru prima oară în 1983, când în lume existau câteva mii de decese datorate acestei maladii. De la debutul epidemiei şi până acum, SIDA a făcut peste 28 de milioane de victime. Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse îşi propune să aducă un omagiu colectiv celor dispăruţi, să transmită un mesaj de încurajare celor afectaţi de infecţia cu HIV şi un semnal de alarmă celor care încă mai pot evita această soartă. România este singura ţară din Europa care are o lege pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, în octombrie 2002, intrând în vigoare Legea nr.584 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV, sau bolnave de SIDA, prin care sunt apărate drepturile acestora. Trebuie să menţionez în acest sens şi participarea României începând cu 2001 la "Iniţiativa globală de accelerare a accesului la tratament pentru toţi pacienţii infectaţi cu HIV" ca pe o realizare importantă în asigurarea accesului tuturor persoanelor infectate de HIV/SIDA la tratament gratuit. Bugetele alocate pentru tratament au cunoscut o creştere a dinamicii din 2001, când bugetul s-a dublat ajungând la 20 de milioane de dolari SUA, atingând cifra de 30 de milioane de dolari USA în 2003. Deşi zi de doliu şi de aducere-aminte, Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse este, totodată, o zi în care e important să înţelegem că numai implicându-ne putem schimba lucrurile. Numai amintindu-ne împreună, putem acţiona împreună! |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, S-a observat, în ultimul timp, o stabilizare reală a situaţiei economice la nivel naţional. Totuşi, au rămas destule probleme care îşi au rădăcinile adânc înfipte în blocajul financiar în care se zbat marile firme. Guvernul condus de premierul Năstase a susţinut şi promovat măsura amnistiei financiare pentru firmele care îndeplinesc anumite criterii. Este vorba de societăţile comerciale care au mari datorii dar care au perspectiva unei reveniri financiare reale în cazul în care primesc un ajutor consistent şi eficient din partea statului. Este precizat faptul că măsuri de acest gen au fost adoptate de Guvernul din ţara noastră în urmă cu peste 50 de ani, atunci când situaţia economică era dezastruoasă şi efectul a fost surprinzător. S-a resimţit atunci o relansare economică reală, s-a demonstrat că ajutorul dat de stat prin amnistia financiară a fost de real folos firmelor care au devenit productive, profitabile şi competitive pe piaţa mondială. În contextul în care măsurile Guvernului Năstase luate acum în privinţa amânării şi chiar ştergerii datoriilor unor firme importante vor fi înţelese corect de cei care beneficiază de ele, sunt convins că economia românească va avea numai de câştigat. Ar fi important de remarcat şi faptul că adversarii politici atacă în van oportunitatea amnistiei financiare pentru că aceasta este una dintre măsurile care va face ca peisajul financiar, economic, ca ţara noastră în general, să arate cu totul altfel peste câţiva ani de zile. Este pentru prima dată când un guvern post-decembrist ia în considerare cu adevărat necesităţile economiei reale de la nivel naţional. Sper că cei care susţin acum că nu este o măsură benefică să poată constata mai târziu că s-au înşelat. Această speranţă se leagă însă, aşa cum am mai spus, de înţelegerea de care vor da dovadă cei care urmează să beneficieze direct de amnistia financiară. Vă mulţumesc pentru încredere. |
|
||||
|
Doamna Doina-Micşunica Dreţcanu: Declaraţie politică: "Minoritatea romă: ce s-a făcut, ce trebuie făcut". În data de 6 mai 2004 a avut loc la Stockholm Seminarul "Minoritatea romă din România: Ce s-a făcut, ce trebuie făcut", organizat de Centrul de Cultură Roma, Centrul Internaţional "Olof Palme" şi Ambasada României în Suedia. Ţin să vă subliniez, stimaţi colegi, că acesta a fost prima manifestare organizată de Centrul de Cultură Romă, instituţie creată de Consiliul local Stockholm în colaborare cu organizaţiile roma din Suedia şi inaugurată în luna februarie a acestui an. Seminarul s-a bucurat de o largă participare din partea instituţiilor guvernamentale suedeze, ai reprezentanţilor Comisiei UE şi ai Parlamentului European din Suedia, organizaţiilor neguvernamentale interesate de situaţia romilor, universităţilor şi institutelor de cercetare interesate şi a reprezentanţilor mass-media. În cadrul dezbaterilor seminarului a fost prezentată o scurtă istorie a comunităţii rome de pe teritoriul României, politica Guvernului român de integrare a minorităţilor şi în special Strategia Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Evaluarea generală a acţiunilor a putut fi făcută numai după 2001, odată cu aplicarea Strategiei Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor, subliniindu-se complexitatea acesteia şi coerenţa planurilor de acţiune pe termen mediu şi lung. La acelaşi nivel, partea suedeză a prezentat, la rândul său, situaţia minorităţii rome în statele membre ale UE, şi în special în Suedia, precum şi politica Guvernului suedez în acest domeniu. La discuţiile generale s-a concluzionat că obiectivele celor două state sunt de a proteja minoritatea romă, de a stimula participarea acesteia la viaţa economică, socială, culturală, educaţională şi politică, de a facilita accesul la procesul de luare a deciziilor publice, de a păstra identitatea culturală şi de a asigura şanse egale pentru atingerea unui standard decent de viaţă. În intervenţia pe care am avut-o în cadrul seminarului am precizat că succesul implementării Strategiei guvernamentale nu depinde numai de Guvern, ci şi de participarea activă a societăţii civile şi a comunităţilor de romi, precum şi a mass-mediei. Integrarea etniei rome este un proces care implică responsabilităţi atât din partea majorităţii cât şi din partea minorităţii. Este, deci, responsabilitatea noastră, a tuturor, indiferent de culoarea politică, de a ne implica activ în procesul de integrare a minorităţilor etnice din România şi a contribui şi din acest punct de vedere la îndeplinirea cerinţelor Uniunii Europene! Vă mulţumesc pentru atenţie! |
|
||||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, România este pe cale să perfecteze un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, fără prea multe comentarii din partea Guvernului şi doar cu câteva reacţii palide din partea patronatelor şi sindicatelor. Documentul reeditează într-o manieră mult mai dură vechile reţete soldate cu răsunătoare eşecuri în ţări ca Argentina sau Rusia, dar pe care Fondul Monetar Internaţional se încăpăţânează să le considere sănătoase pentru economie. Angajamentele asumate de ministrul Mihai Tănăsescu la Washington nu diferă foarte mult de cele din anii 2003, 2002 sau 2001. România este îndemnată "să menţină disciplina fiscală şi salarială", să "accelereze privatizarea în energie şi a întreprinderilor de stat în general" şi să continue cu disponibilizare a zeci de mii de oameni. Fiecare dintre aceste recomandări seci nu ajută "bolnavul" (economia), ci îl ţintuiesc mai abitir la pat. Dacă vor fi aplicate ad-litteram, reţetele Fondului ar putea pune definitiv la pământ şi ceea ce începuse să se mişte în economie. Astfel, dincolo de efectele speciale ale îngheţării salariilor, la care se adaugă cei 20.000 de şomeri planificaţi pentru acest an şi previzibilele scumpiri aduse de privatizarea societăţilor din energie, Fondul a impus Guvernului să limiteze deficitul bugetar la 2,1 la sută şi să elaboreze un nou act normativ care să limiteze drastic piaţa creditelor de consum. Să ne amintim că, în primul an de mandat, premierul Adrian Năstase îşi propune să convingă F.M.I.-ul să fie de acord cu un deficit bugetar de 4,5 la sută, condiţie absolut necesară pentru relansarea investiţiilor în infrastructură. Disputa în jurul acestui subiect a continuat de atunci un an, câştigător fiind - mereu - Fondul Monetar. Subiectul fiscalităţii, cea care ţine în loc economia, este tratat colateral în documentele ce urmează a fi semnate cu F.M.I. Cele două mici referiri la reducerea taxelor (pe salarii şi profit) nu se vor aplica după estimări, acum, când e nevoie, ci în următorii doi ani. De altfel, procentul reducerilor este derizoriu, nu mai mult de 5 - 6 la sută, iar ceea ce se va da cu o mână se va lua cu alte zece, Fondul prevăzând apariţia sau majorarea altor impozite. Cu alte cuvinte, economia va fi sufocată şi pe viitor de chingile dobânzilor şi taxelor mari, fiind lipsită exact de acele instrumente ce-i pot asigura o creştere sănătoasă. Poate că unii funcţionari din Washington n-au aflat că reducerea taxelor e utilizată cu succes şi de noii membri ai Uniunii Europene, care vor astfel nu doar să-şi menţină în viaţă propriile întreprinderi, ci să şi atragă cât mai mulţi investitori străini. Această politică a taxelor mici nu numai că nu e criticată, ci e încurajată de Comisia Europeană, Bruxelles-ul considerând că aceste politici vor încuraja competitivitatea economiei Uniunii Europene. F.M.I., alături de "sora" sa, Banca Mondială, a învăţat, totuşi, ceva din experienţa anilor 1996 - 2000 (din România) sau a crizelor dure pe care le-au provocat în America Latină. Din păcate, nu e vorba de o evoluţie în sens pozitiv, ci de una oarecum perversă, instituţiile amintite în arta de a ascunde sub preş sărăcia şi eventualele conflicte sociale încă înainte ca acestea să izbucnească. Este vorba de acceptarea unor măsuri ce nu aduc soluţii pe termen lung şi mediu, ci doar temperează sau amână deznodămintele: programele de acordare a unor plăţi compensatorii pentru cei disponibilizaţi, ce au "topit" doar în România câteva sute de milioane de dolari, fără a avea efecte "sănătoase" asupra economiei. Sau de generozitatea manifestată de F.M.I. faţă de Bucureşti, prin faptul că a aprobat pentru 2004, fără prea multe comentarii, alocarea celui mai mare "buget social" din ultimii ani - de aproape 9000 de miliarde de lei. Aceşti bani vor ajuta milioane de români să-şi asigure hrana sau să treacă iarna cu bine, dar nici un leu nu va ajuta companiile să trăiască într-un mediu fiscal mai puţin împovărător şi nu va contribui la vreo reducere a şomajului. Deşi ştim foarte bine realităţile lumii în care trăim şi că absenţa unui acord cu F.M.I. închide multe "porţi" pe pieţele financiare este de reproşat menţinerea unor reţete neschimbate de ani de zile, ale căror rezultate întârzie să se vadă. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată: "De prin ograda localelor" În timp ce eforturile interne se concentrează precumpănitor asupra îndeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, asupra încheierii capitolelor de negociere, ultima săptămână aducând în prim plan un important pas în calea aderării României, şi anume, lansarea Strategiei privind reforma administraţiei publice, lupta opoziţiei s-a concentrat şi pe cererea demisionării unor personalităţi importante angajate în acest proces vital pentru România, dar şi în campania pentru alegerile locale. Nici nu a început bine campania electorală, că incriminările la adresa Partidului Social Democrat nu s-au lăsat aşteptate. Liderul Partidului România Mare simte deja că fraudarea, chiar dacă nu s-a produs, sigur va avea loc, şi ca o măsură de protecţie a României şi-a propus introducerea, până la data scrutinului electoral local, a unei moţiuni de cenzură pe tema fraudării alegerilor de către guvernul PSD - un obstacol major în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Un asemenea demers nu putea aparţine decât unui om de factura lui C.V. Tudor, care atacă şi nu lasă loc nici măcar prezumţiei de nevinovăţie, o atitudine specifică torţionarilor comunişti. Este adevărat că jocurile politice legate de campania pentru locale pot afecta procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, dar îl pot afecta tocmai pentru că cei din opoziţie nu îşi văd de acţiunile lor şi încearcă prin diverse atacuri împiedicarea desfăşurării normale a acestui proces. Ultimele mesaje pozitive venite dinspre Uniunea Europeană, promisiunea de a deveni membri deplini ai marii familii europene, nu pot fi întinate de acuzele aduse actualului guvern, ce s-a făcut responsabil cu introducerea României în Uniune. Avantajele unei părţi din opoziţie se concretizează în aceste alegeri, în special pe faptul că nu s-a aflat la guvernare, drept urmare, îşi poate lansa în voie criticile faţă de actuala guvernare, iar această critică a guvernării devine mult mai credibilă decât invocarea ei ca atu electoral. Dar, de la acest punct şi până la criticarea unor lideri europeni pentru atitudini părtinitoare, drumul este prea lung şi pune clar în dezavantaj o terţă entitate, în cazul nostru România (vezi cazul Goran Perssons/ Stolojan). Nu ne rămânem decât să sperăm că interesul naţional va fi totuşi pus mai presus decât meschinăriile din alcovul politic. |
|
||||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: În repetate rânduri am atenţionat asupra agresiunilor la care este supusă democraţia din ţara noastră, din perioadele în care la putere au fost descendenţii PCR, regăsiţi astăzi în PDSR, rebotezat PSD. Din 1990 şi până astăzi s-au făcut paşi importanţi, ca urmare a voinţei societăţii civile şi a cetăţenilor, a unei părţi a clasei politice, dar rezultatele sunt cu mult sub eforturile tuturor celor care cred cu adevărat în valorile democratice. Un capitol distinct îl reprezintă separaţia puterilor în stat, prin care puterile legislativă, judecătorească şi cea executivă sunt respectate de toţi cei care au răspunderi şi responsabilităţi. În aceşti ani s-a observat că justiţia a trecut deseori din stadiul unei adevărate puteri într-o servilă slujitoare a unor interese politice, a comenzilor din partea potentaţilor zilei. Criticile pe această temă au fost atât din interiorul ţării, cât şi din afară, întârzierea integrării europene fiind determinată chiar de politizarea justiţiei. În acest context, recenta declaraţie a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, privind neprezentarea unui raport al activităţii acestei instituţii în faţa Parlamentului, reprezintă una din cele mai nepotrivite poziţii referitoare la democraţie şi la statul de drept. Dacă slujitorul uneia din cele mai importante instituţii de luptă împotriva corupţiei are asemenea atitudini dubioase, dar şi nepermise, înseamnă că situaţia din România este bântuită de anarhie, de nesupunere faţă de lege a primului om pentru care legea ar trebui să fie sfântă. Dacă nu era de acord cu legea după care funcţionează instituţia pe care o conduce, de ce a acceptat această înaltă responsabilitate, de ce nu a refuzat-o, invocând argumentele pe care le prezintă astăzi. Este clar că domnul Ion Amărie face jocuri politice, aruncă idei pe piaţa politică, urmăreşte să ascundă adevărul despre cazurile de corupţie pe care le instrumentează, dar pe care le ştie. împreună cu domnul Ioan Talpeş, se face că este imparţial, dar promovează procurori compromişi, cu activitate contradictorie. Probabil cu cât eşti mai puţin pregătit profesional, cu cât moralitatea este mai îndoielnică, cu cât răspunzi prompt la comenzi politice, cu atât eşti mai bun în acest parchet autointitulat anticorupţie. Forţele oculte ale societăţii sunt dispuse să facă pact cu diavolul pentru a ascunde de ochii lumii matrapazlîcurile corupţilor din PSD şi acoliţilor acestora, a celor care pot fi şantajaţi, mituiţi, manipulaţi. Toate afirmaţiile domnului Ioan Amărie sunt de natură să provoace confuzie, să incite la nerespectarea legii, ceea ce este de neacceptat, iar un asemnea personaj trebuie demis imediat, pentru că nu va avea curajul să-şi prezinte demisia. Oare ce va face ministrul justiţiei şi cum va acţiona preşedintele României la comentariile acestui personaj care nu răspunde decât puterii? |
|
||||
|
La 20 mai 1990, România făcea, după 5 decenii de dictatură, un pas important spre o normalitate politică de tip european, organizând, într-o atmosferă tensionată, dar şi plină de speranţă, alegeri prezidenţiale şi parlamentare libere. Românii, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici cu drept de vot, prezentându-se masiv la urne, demonstrau apartenenţa lor pentru una din valorile fundamentale ale democraţiei: libertatea de opţiune electorală. N-a fost uşor, pentru că anii comunismului transformaseră alegerile într-o formalitate jenantă, care oferea populaţiei doar o competiţie trucată în chip grosolan. De la caricatura jalnică a scrutinului comunist la o campanie electorală extrem de dinamică, în care să fie angrenate forţe politice de toate orientările, progresul era uriaş, orice s-ar spune. Pluripartidismul a însemnat, în contextul respectiv, după opinia mea, instrumentul care descătuşa imensele energii latente ale masei electorale dornice să participe concret la gestionarea vieţii publice. Puzderia de formaţiuni politice ivite la începutul epocii postdecembriste nu era decât consecinţa firească a acestei dorinţe generale de implicare în administrarea deciziilor naţionale. Timpul, cu exigenţele sale implacabile, a operat apoi selecţia naturală de rigoare, făcând ca numeroasele partide neviabile să dispară, altele să se nască, să se dezvolte şi să ocupe prim-planul scenei politice. Aş mai dori să evoc aici şi acum pe toţi oamenii politici remarcabili ai acelei perioade zbuciumate, mulţi din păcate dispăruţi între timp, dar care şi-au zidit o parte din sufletul lor generos la temelia noii Românii. S-au amestecat atunci suspiciunile celor în vârstă cu entuziasmul şi speranţa tinerilor din care am făcut şi eu parte, dar ceea ce rămâne de necontestat este faptul că acela a fost începutul unei evoluţii democratice care se cere perfecţionată. A fost, indiscutabil, o memorabilă pagină de istorie, care a deschis porţile viitorului nostru european. |
|
||||
|
Apelul lansat de P.S.D., la o campanie curată, a fost încă o dată ignorat de către aşa-numita opoziţie democrată. Aflaţi în pragul disperării, avizi după putere şi voturi, candidaţii Coaliţiei pun în aplicare un întreg arsenal de mijloace ilegale care, speră ei, i-ar putea surclasa în opţiunile electoratului. Începând de la afişaje electorale interzise, strângeri de semnături împotriva partidului de guvernământ, în schimbul produselor oferite cetăţenilor, ei atacă furibund candidaţii P.S.D., de pe poziţii vădit şi voit inegale numeric, la diferite talk-show-uri; perseverând în săvârşirea fraudelor, prin prezenţa în emisiuni alături de moderatori aşa-zis "neutri" de la televiziuni devenite "presă de partid" şi care se regăsesc pe deja negociatele liste parlamentare ca viitori candidaţi ai P.N.L., P.D. şi P.U.R., ei îşi desăvârşesc abuzurile prin chiar furtul mărcii înregistrate aparţinând P.S.D. Este un gest ilegal, fără precedent în istoria campaniilor electorale, care reflectă un singur lucru: presupusa teamă de fraudare a alegerilor, exprimată de opoziţie la începutul campaniei, nu era decât anticiparea propriilor ilegalităţi care, iată, aveau să vină! În mod cert, cuvântul de ordine al opoziţiei în această campanie este "ipocrizia"! Ar preferea ca România să fie pusă la zid, admonestată şi criticată pe cât posibil, în speranţa că vor putea smulge câteva voturi, iar Stolojan doar, doar, îşi mai potoleşte din invidia care îl macină atunci când Guvernul Adrian Năstase e apreciat pe plan internaţional. Prezentaţi candidaţi al căror trecut este nedeclarabil drept exponenţi ai dreptăţii, promovaţi o campanie murdară, atât la propriu, cât şi la figurat - mărturie stau chiar îndemnurile electorale ale alianţei DA vopsite pe pereţii blocurilor, sfidând, pur şi simplu, munca unor oameni civilizaţi, cu alte cuvinte, faceţi dovada unui tupeu fără limite! În concluzie, pretinşi candidaţi la alegeri, cum puteţi spera că puteţi conduce în mod eficient o ţară, dacă nu sunteţi capabili nici măcar să promovaţi o campanie curată? |
|
||||
|
Intervenţie cu titlul: "România poate încheia negocierile cu Uniunea Europeană până la sfârşitul anului." "România poate încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârşitul acestui an", a declarat comisarul european Gunter Verheugen, amintind că procesul de extindere a Uniunii Europene va fi "complet" numai în momentul în care România şi Bulgaria vor adera la Uniunea Europeană. S-a amintit ritmul rapid cu care autorităţile române au reacţionat, anunţând că vor încheia în cursul acestui an toate capitolele de negociere, axându-se pe capitolele restante privind reforma justiţiei, a administraţiei, combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea modului de utilizare a fondurilor europene. Se apreciază ca o activitate foarte bună a Guvernului României, Parlamentului României pentru eforturile depuse, asupra calităţii şi rapidităţii condiţiilor impuse în procesul de aderare, până la sfârşitul acestui an. Premierul Adrian Năstase a subliniat implicarea puternică a autorităţilor de la Bucureşti pentru angajamentele luate şi pentru finalizarea negocierilor de aderare, pentru respectarea agendei stabilite la Bruxelles. |
|
||||
|
Organizaţia Judeţeană a PSD, dar şi întreaga opinie publică din judeţ este potopită, în această perioadă de campanie electorală, de o propagandă deşănţată, nu atât pentru propria imagine a opoziţiei în conştiinţa alegătorilor, cât împotriva PSD. Sunt vehiculate acuze contrafăcute şi tendenţioase, ca să nu spunem de-a dreptul minciuni sfruntate. Este clar că se urmăreşte iritarea candidaţilor PSD, pentru a ne forţa să răspundem dur, să se deturneze dezbaterile spre o polemică sterilă. Ei, în special reprezentanţii PNL-PD, pozează artistic în singurii voitori de bine. Ei - politicieni compromişi, la urma urmelor - din eşalonul al doilea al defunctei Convenţii Democrate. Le reamintim acestora, ne permitem să vă reamintim şi dvs. - cetăţeni ai judeţului: PSD a avut nevoie de 3 ani spre a readuce economia pe linie de plutire, după ce ei au păgubit finanţele ţării cu multe miliarde de dolari. Preluând o gestiune catastrofală, o navă eşuată, era absolut necesar ca mai întâi să se pună ordine în haos. Ar fi inutil să reamintim cu ce probleme ne-am confruntat în judeţ: la CSR, Oţelu Roşu, Mocars-Caransebeş, pentru a vă da doar unele exemple. În loc să construim şi să investim pentru o protecţie socială activă, am alocat unora sute, altora zeci de miliarde de lei, pentru angajaţii şi familiile lor, aflaţi într-o situaţie disperată. Cu toate acestea, lent dar sigur, nivelul de trai tinde să se amelioreze. Economia judeţului cunoaşte importante revigorări şi perspective. Marii producători industriali au altfel de probleme: de organizare a producţiei, de calitate şi productivitate, de desfacere, de costuri, probleme fireşti ale oricărui producător. În judeţ, Drumul Naţional 58 este aproape finalizat. Au apărut şi se înmulţesc frumoasele blocuri noi, construite prin ANL la Reşiţa, Oţelu Roşu, Herculane. Se dau în folosinţă numeroase săli noi de sport-în şcolile şi liceele noastre. Toate acestea, dar şi multe - încă - elemente care atestă trecerea spre o atât de aşteptată normalitate, nu le văd doar minţile încremenite în obsesie ale unora. Obsesii pentru jilţuri în primării, nicidecum pentru binele public! Ce seriozitate, ce respect pentru adevăr au, atunci, liderii zisei alianţe "Dreptate şi Adevăr"? Până şi celebrul nostru lider sindical Iancu Muhu, vestit pentru proteste şi atitudine pe drept critică faţă de situaţia în CSR după vechea şi trista privatizare de la început, a devenit membru PSD! Pentru că doar acest partid a dovedit grijă, competenţă şi răspundere pentru soarta combinatului şi, în general, pentru muncitorime - categoria cea mai expusă în faţa sacrificiilor impuse de reformă. S-o spunem pe şleau celor indecişi: doriţi să aveţi 5 guverne în 4 ani? Doriţi aceleaşi interminabile dispute în administraţiile noastre, în care pnl şi pd au interzis deja orice colaborare post-electorală cu consilierii şi primarii PSD? Sau continuăm, pe drumul ferm pe care am pornit, spre integrare europeană şi spre aşteptata viaţă mai bună? Iată argumente care ne determină să afirmăm, ca pe o necesitate logică: CARAŞ-SEVERIN VOTEAZĂ PSD! |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Paşi spre UE" Din punct de vedere formal, România face parte din spaţiul euro-atlantic, iar ultima săptămână a adus cu ea declaraţii îmbucurătoare în ceea ce priveşte destinul României în spaţiul amintit. Este dorinţa mea de a împărtăşi bucuria unei afirmaţii pe care a făcut-o recent comisarul european pentru extindere, Gunter Verheugen. Comisarul european a declarat că "extinderea nu este completă, aderarea României şi Bulgariei în 2007 fiind un obiectiv realist. România şi Bulgaria aparţin acestui val de extindere şi nu altui grup de ţări candidate". Ambasadorul Comisiei Europene susţine măsurile guvernamentale, pentru că aceste sunt nişte măsuri ce-şi vor dovedi cu siguranţă eficienţa. Printre principalele mesaje transmise de Gunter Verheugen, comisarul responsabil pentru extinderea Uniunii, în ceea ce priveşte relaţia cu România, este şi acela prin care salută progresele în ultima vreme şi prin care îşi exprimă opinia conform căreia obiectivul aderării României la Uniunea Europeană în 2007 este unul realist. În opinia sa, dacă secontinuă reformele în acelaşi ritm ridicat imprimat de Guvern este posibilă încheierea tuturor capitolelor în acest an. Este vorba inclusiv de încheierea a patru capitole sub preşedinţia irlandeză. Aşa cum a fost cazul şi celorlaltestate candidate, cele mai dificile capitole de negociere, ce vor fi negociate sub preşedinţia olandeză vor fi capitolele "Justiţie şi Afaceri Interne", "Mediu" şi "Concurenţă". În ceea ce priveşte atitudinea deschisă, pan-europeană, care ar trebui să nu mai ridice semne de întrebare, în ceea ce priveşte credinţele unor lideri de formaţiuni politice, de opinie, precum cea a domnului Stolojan, care a considerat de cuviinţă să considere afirmaţiile premierul suedez Goran Persson drept osanale ridicate premierului Adrian Năstase, această atitudine total nepotrivită, nu face decât să ridice semne de întrebare. |
|
||||
|
"Despre tinerii care nu mai pot fi minţiţi!" Realitatea scrutinelor postdecembriste a dovedit cu prisosinţă că tinerii constituie cea mai dezinteresată categorie socială, cu participarea cea mai redusă la procesul electoral şi acum, într-un nou an electoral, reacţiile şi discuţiile tinerilor se dovedesc a fi mai degrabă de ignorare a votului, a programelor, a candidaţilor. Indiferent de culoarea politică, în asemenea condiţii, apare acerba preocupare de câştigare a tinerilor în scop electoral, ca ţintă a tuturor politicienilor. Acest fapt este surprinzător în condiţiile în care timp de 4 ani preocuparea politicienilor pentru sprijinirea tinerilor a fost aproape de indiferenţă. Politicienii au devenit tot mai conştienţi de realitatea că fiecare tânăr poate aduce un vot în plus, pe măsură ce campania electorală se derulează spre deznodământ. Modalităţile conjuncturale pentru atragerea electoratului tânăr s-au diversificat, punându-se în discuţie acum acte normative de mult proiectate şi care trebuiau de mult adoptate de cei aflaţi la putere. În calitate de parlamentar al Partidului Democrat şi în numele multor tineri din România, doresc să transmit acelor politicieni care s-au perindat vremelnic la putere şi pentru care tinerii reprezintă doar nişte posibile voturi în plus că de această dată nu îi veţi mai păcăli. Celor care, după sloganuri electorale despre viitorul sprijin pe care îl vor acorda tineretului, în schimbul voturilor, au uitat ce au promis tinerilor, trebuie să le spunem: tinerii aceştia s-au ridicat pe propriile picioare, de la începutul tranziţiei postdecembriste şi sunt produsul promisiunilor electorale şi al omisiunilor postelectorale. Ei au învăţat să asculte la limbajul faptelor nu la limba de lemn electorală, care încă mai păcăleşte pe mulţi dintre cei formaţi în perioada ceauşistă. Ei nu mai sunt dintre cei născuţi într-o lume şi nevoţi să se afirme într-o altă lume. Ca urmare, este depăşită concepţia tineretului român debusolat, lipsit de discernământ şi fără ideal. O companie de recuperare a electoratului tânăr, fără considerarea acestor aspecte, nu cred că este posibilă şi nu-şi poate atinge scopul, indiferent de culoarea politică a celor care doresc implicarea acestora în viaţa socială. |
|
||||
|
"Opoziţia confundă anul 2004 cu 1946" Actuala opoziţie parlamentară din România este realmente dominată de obsesia fraudării alegerilor de către PSD. Pe toate canalele posibile şi imposibile, pe toate diapazoanele, cu orice prilej, corifeii şi trâmbiţaşii anti-PSD slobozesc strigătul de spaimă: "Hoţie, alegerile vor fi furate, trucate, mutilate de către pesediştii cei răi!" Se creează astfel un fel de simfonie ad-hoc teribil de caraghioasă, un falset colectiv menit a înduioşa opinia publică, a martiriza sărmana opoziţie ajunsă în ingratul rol de victimă. Prin urmare, PSD devine balaur cu şapte capete, în vreme ce din tăriile cerului, de pe suprafaţa unor norişori, domnii Stolojan, Băsescu ori Vadim se metamorfozează subit în heruvimi bucălaţi, mirosind a ambră, smirnă şi săpun. Ce frumos! Lumea ar trebui să lăcrimeze ca în telenovelele kilometrice cu happy-end garantat şi să se cutremure de indignare împotriva PSD. În realitate, însă, românii sunt suficient de inteligenţi şi de realişti pentru a observa penibilul colectiv în care se complace actuala opoziţie din România. O atitudine infantilă, schematică, superficială, amintind mai curând de 19 noiembrie 1946, şi nu de anul de graţie 2004. Mai maturizaţi-vă un pic, stimaţi colegi din opoziţie! |
|
||||
|
Săptămâna trecută am asistat la un moment solemn: vizita în România a secretarului general al NATO, domnul Jaap de Hoop Scheffer, prilej cu care domnia sa a ţinut un discurs emoţionant, pe care sunt convins că l-aţi apreciat. Integrarea României ca membru cu drepturi depline în NATO reprezintă un succes deplin şi incontestabil al Guvernului Adrian Năstase. Avantajele dobândirii acestui statut sunt multiple şi depăşesc cadrul strict al protecţiei teritoriale. România va participa la un efort susţinut de promovare a stabilităţii şi cooperării în Europa şi are şansa de a deveni o regiune strategică din punct de vedere economic şi politic pentru Alianţa Nord-Atlantică. Efectele aderării la NATO sunt deja vizibile şi în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Credibilitatea obţinută pe plan internaţional face ca România să fie considerată deja un membru de facto al Uniunii Europene. Criteriile de aderare vor fi îndeplinite integral în decursul acestui an şi privim cu încredere spre orizontul 2007, când, la 1 ianuarie, vom fi mândri să arborăm Drapelul Uniunii Europene, alături de Tricolor. Succesele obţinute pe plan internaţional au fost obţinute pe fondul unei stabilităţi în plan economic şi politic. Creşterea economică, dublată de creşterea reală a nivelului de trai sunt nişte realităţi incontestabile ale anului 2004. De asemenea, cred că nu este corect şi nici posibil să uităm situaţia dezastruoasă cu care România s-a confruntat în perioada guvernării anterioare, şi nici greaua moştenire care ne-a fost lăsată. Anul 2004 este un an politic hotărâtor pentru viitorul european al României. Încercările disperate ale opoziţiei de a lansa noi teme pe agenda politică, pentru a încerca minimizarea rezultatelor deosebite obţinute de România în plan extern, vor fi sortite eşecului. De asemenea, negarea acestor performanţe prin introducerea în mass-media a unor raporturi falsificate şi a unor declaraţii mincinoase şi defăimătoare la adresa Guvernului nu vor avea sorţi de izbândă. Electoratul român s-a maturizat mult comparativ cu alegerile precedente, dovadă fiind sancţionarea dură prin excluderea din Parlament a celor incapabili să guverneze. Partidul Social Democrat a decis să continue ceea ce a început în 2000 şi singura modalitate de a continua este câştigarea alegerilor. De aceea, îi invit pe colegii din opoziţie să mai aibă "puţintică" răbdare până când România se va integra în Uniunea Europeană, pentru ca, după acest moment, răbdarea va deveni pentru ei o obişnuinţă. |
|
||||
|
Intervenţia mea de astăzi se referă la: "Strategia în reforma administraţiei publice" La recentul seminar cu prilejul lansării strategiei în reforma administraţiei publice, primul-ministru al României, domnul Adrian Năstase a definit obiectivele privind accelerarea reformei în acest domeniu şi anume: debirocratizarea, descentralizarea şi modernizarea printr-o mai mare eficienţă. Realizarea cu succes a acestor obiective este strâns legată de acţiunile care trebuie să fie întreprinse în privinţa transparenţei, asigurării predictibilităţii şi, de asemenea, a responsabilităţii la nivelul fiecărui segment al administraţiei publice. Acţionând în baza Programului Social Democrat, Guvernul Adrian Năstase a depus eforturi constante pentru desfăşurarea procesului de reformă în administraţia publică prin descentralizarea unor servicii publice, reglementarea unitară şi echitabilă a salarizării funcţionarilor publici, reglementarea instituţiei prefectului, asigurarea pregătirii şi selecţiei funcţionarilor publici, precum şi prin îmbunătăţirea organizării administrativ-teritoriale a României. Procesul de modernizare a infrastructurilor şi a managementului acestora început în anii 2001-2002, a continuat prin adoptarea unor reglementări adecvate privind descentralizarea unor servicii publice în domeniile de apă-canal, iluminat public şi administrarea domeniului public. Ele au fost însoţite de programe de investiţii cu finanţare externă, precum şi prin înfiinţarea Fondului Român de Dezvoltarea Socială destinat îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale locuitorilor satelor sărace şi ale persoanelor aparţinând grupurilor sociale dezavantajate. Realizări importante au fost obţinute, de asemenea, prin revizuirea Statutului funcţionarilor publici având ca obiectiv principal asigurarea unui serviciu public profesionist, responsabil şi imparţial, bazat pe merit, precum şi prin activitatea Institutului Naţional de Administraţie în domeniul formării şi perfecţionării pregătirii profesionale a întregului personal din administraţia publică centrală şi locală. Tot în domeniul modernizării serviciilor publice în ultimii ani s-au depus eforturi deosebite pentru dotarea acestora cu calculatoare electronice şi programe de informatizare. Cu toate eforturile depuse în aceşti ani pentru modernizarea serviciilor publice, în judeţul Gorj putem constata că : există cozi la serviciile publice; mulţi cetăţeni se plâng că sunt purtaţi pe drumuri pentru obţinerea diverselor acte administrative, iar informarea opiniei publice privind prevederile legislaţiei în vigoare este deficitară. Informatizarea serviciilor publice încă nu şi-a adus contribuţia pentru soluţionarea mulţumitoare a acestor probleme, cu toate eforturile financiare efectuate. Premierul Adrian Năstase sublinia că textele legilor adoptate ca şi strategia în reforma administraţiei publice, elaborate în colaborare cu Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Naţiunile Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, etc. sunt deosebite şi de o valoare excepţională. Problema fundamentală constă însă în punerea în aplicare a legilor şi a prevederilor programelor adoptate, precum şi a controlului modului de respectare a prevederilor acestora de către toţi factorii. Ca deputat de Gorj mă simt responsabil să depun un efort sporit pentru urmărirea modului în care se pun în aplicare măsurile din "Strategia în reforma administraţiei publice" şi îndeosebi pentru recrutarea şi pregătirea viitoarelor cadre de funcţionari publici competenţi în judeţul Gorj şi să-mi aduc contribuţia pentru apropierea de cerinţele acquis-ului comunitar în România. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Reforma administraţiei publice, drum către Europa". Administraţia publică din România s-a văzut confruntată în ultimii ani cu schimbări semnificative în ceea ce priveşte cadrul propriu de funcţionare, aşteptările din partea cetăţenilor, atribuţii şi responsabilităţi. Ideea de a reforma, atât de frecvent vehiculată în ultima perioadă, este mult prea des legată de formulări generale, iar procesele de conducere şi organizare sunt prea puţin considerate în ecuaţia reformării sistemului administrativ. Ignorarea necesităţii unei perspective strategice, lipsa unor preocupări consistente referitoare la pregătirea managerială a responsabililor administrativi şi-a pus şi tinde să îşi pună încă amprenta asupra unor instituţii administrative prea puţin bazate pe iniţiativă şi flexibilitate. Principalul obiectiv trebuie să îl constituie pentru toate organismele implementarea reformei administraţiei publice, cea mai importantă sarcină pe care trebuie să o realizeze România în următoarele luni în vederea aderării la Uniunea Europeană, aceasta constând în modernizarea principalelor domenii: funcţiile publice, descentralizarea administrativă şi financiară, întărirea capacităţilor instituţiilor publice de a elabora şi implementa proiecte de dezvoltare. Reforma administraţiei publice nu constă doar în schimbarea legislaţiei, în crearea unui departament nou sau suprimarea altuia. Cea mai importantă parte din această reformă este schimbarea mentalităţilor, a viziunii funcţionarilor publici în ceea ce priveşte rolul lor în societate. Birocraţia existentă în România încurajează mica corupţie, care afectează direct cetăţenii şi oamenii de afaceri. Aceasta este în ochii cetăţenilor cea mai dureroasă formă de corupţie şi, pentru că îi este foarte aproape, cetăţeanul o simte imediat. Ceea ce generează marile probleme, marile întârzieri, nemulţumiri şi daune economiei este proliferarea unei birocraţii opresive care, pentru fiecare cetăţean, agent economic ia forma unor nesfârşite plimbări de la un ghişeu la altul. România trebuie să rupă acest lanţ birocratic, cu efectele sale negative atât asupra economiei, cât şi asupra vieţii sociale, prin măsuri administrative radicale care vor necesita depolitizarea aparatului administrativ şi angajarea unor profesionişti care vor fi preocupaţi de calitatea muncii lor, al căror unic scop este servirea cetăţeanului. În viziunea mea, noul model de funcţionar public trebuie să aibă patru calităţi principale: competenţa, pentru a utiliza diferite instrumente manageriale, profesionalismul, pentru a evalua situaţiile şi a răspunde nevoilor cetăţeanului, responsabilitatea, pentru a aplica politicile publice, şi eficienţa, pentru a folosi în mod optim resursele alocate. În acest moment, în România, o calitate foarte importantă pe care trebuie să o dezvolte funcţionarii publici este transparenţa, să dea încredere în acest nou tip de funcţionari. Toate acestea au pus bazele necesare creării unui cadru pentru funcţionarul public şi funcţia publică prin adoptarea Legii cu privind la Statutul funcţionarilor publici. Adoptarea legii reprezintă un pas important în reforma administraţiei publice din România, dar şi o cerinţă în vederea aderării la Uniunea Europeană. Pentru a repara imaginea mai veche ştiută la Bruxelles, un lucru pe care România trebuie să îl facă este de a pune în aplicare noua lege, deplin şi corect, rapid şi cu hotărâre, adică "să trecem la treabă", aşa cum spunea în esenţă primul-ministru Adrian Năstase cu prilejul lansării "Strategiei în reforma administraţiei publice" (11 mai 2004. Este nevoie de mai mult dinamism şi transparenţă, astfel încât ceea ce a fost denumită "a cincea putere în stat", funcţionarii pubici, care au "viteza lor de croazieră", să se suprapună cu obiectivele şi ritmurile stabilite, lucru ce va fi monitorizat de întreaga Europă. În democraţiile europene, recrutarea funcţionarilor publici imparţiali şi cu o înaltă calificare este unul din rolurile esenţiale ale statului, recrutarea făcându-se pe baza a două principii: principiul egalităţii la acces şi principiul concursului public. Eliminarea tuturor formelor de discriminare în angajarea funcţionarilor publici şi lupta nesfârşită împotriva corupţiei funcţionarilor sunt scopurile fundamentale ale programului privind armonizarea sistemului administraţiei publice din România cu standardele europene. Programul este bun, dar execuţia sa mai lasă de dorit. Obiectivele explicite ale legii este de a reforma administraţia publică din România prin:
Din perspectiva funcţionarilor publici, s-au stabilit normele esenţiale de conduită obligatorie, un mod de comportament care nu a fost până în prezent instituţionalizat sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese şi a utilizării funcţiei pentru propriu interes. Aparatul administrativ are la dispoziţie o colecţie clară de norme de conduită, prin care se cere funcţionarilor publici să asigure un tratament egal al cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalism, imparţialitate şi independenţă, cinste şi corectitudine. Până în prezent, aplicarea Legii funcţionarului public este lentă. O parte a acestei probleme o constituie lipsa unor prevederi suficient de clare care să stabilească sancţiunile, iar, în lipsa unei astfel de clarităţi, motivaţia funcţionarilor publici de a adopta şi aplica profesionalismul, integritatea şi imparţialitatea cerute de lege este deficientă. Se impun de asemenea măsuri care vizează:
Am convingerea că printr-un efort general de aplicare a legilor deja elaborate în acest sens, capitolul de negocieri privind reforma administraţiei publice se va încheia cu succes şi vom putea evolua pe un drum sigur, ce are ca punct terminus anul 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, că avem capacitatea de aplicare a acquis-ului comunitar în România, atât pentru îndeplinirea criteriului politic, economic, precum şi în ceea ce priveşte capacitatea de a face faţă cerinţelor standardelor de funcţionare ale Uniunii Europene. |
|
||||
|
Declaraţie politică cu tema: "Managementul militar de personal prin prisma aderării depline a României la NATO". O primă şi esenţială condiţie impusă ţării noastre de regulile care guvernează Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a fost crearea unei armate care să corespundă standardelor şi obiectivelor de apărare colectivă. Treptat, în spiritul îndeplinirii dezideratului de integrare euroatlantică, au suferit transformări de esenţă atât concepţia generală cu privire la tipul de organizare militară şi principiile fundamentale care orientează sistemul, cât şi legislaţia în domeniu, urmărindu-se ca aplicarea practică a măsurilor adoptate să nu întâmpine dificultăţi în implementare. Schimbarea fundamentală în orientarea militară a reprezentat-o trecerea de la o armată caracterizată printr-un sistem clasic-defensiv bazat pe încorporare obligatorie la o armată profesionistă. Procesul de transformare, declanşat de acceptarea unanimă, prin referendum, a noilor norme constituţionale referitoare la îndeplinirea îndatoririlor militare, decurge în Ministerul Apărării Naţionale armonios dar ferm, în etape de acţiune, urmărindu-se permanent compatibilizarea armatei noastre cu cea a forţelor aliate. După ce dispoziţiile Legii fundamentale au creionat în linii majore dreptul şi îndatorirea corelativă a cetăţenilor de a apăra patria, sarcina reglementării în detaliu a acestui aspect revine legii organice referioare la pregătirea populaţiei pentru apărare. Astfel, din perspectiva aderării României la NATO, instituţia conscripţilor adaptată după model spaniol şi francez nu va mai constitui nici regula şi nici baza armatei române, deoarece, o dată cu trecerea la voluntariat, acest model va fi funcţional, potrivit şi instituit de drept numai în situaţii excepţionale, precum starea de asediu sau urgenţă. Această manieră de gândire militară a fost impusă de contextul istoric şi evoluţia societăţii în ansamblu, care reclamă renunţarea la vechile tipare de organizare militară, în condiţiile în care s-a modificat cadrul general de acţiune a instituţiei armatei. Procesul de restructurare şi modernizare a armatei, având ca punct final instituirea sistemului militar profesionist, compatibil cu cel al statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, a determinat adoptarea acelor măsuri inclusiv de ordin legislativ, menite a forma şi dezvolta o armată modernă, flexibilă, cu capacitate operaţională de acţiune, adaptată cerinţelor de apărare colectivă. În acest sens au fost deja luate măsuri de către Ministerul Apărării Naţionale în vederea înlocuirii instituţiei militarilor în termen şi a întregului său regim juridic cu soldaţi şi gradaţi profesionişti, angajaţi prin contract pe bază de voluntariat. Dacă în prezent drepturile şi obligaţiile acestei categorii profesionale şi accesul şi evoluţia în carieră sunt reglementate prin ordin al ministrului apărării naţionale, în temeiul cadrului normativ specific tipului de armată clasic, de perspectivă se preconizează normarea statutului soldaţilor şi gradaţilor profesionişti printr-un act juridic de nivelul legii, aşa cum prevede chiar Constituţia, atunci când stabileşte că drepturile şi îndatoririle corespunzătoare categoriilor de personal formează obiectul de reglementare al legii. Pentru a răspunde cu competenţă, profesionalism şi devotament misiunilor militare de orice gen, inclusiv a celor de menţinere a păcii, corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti specializaţi în funcţie de nevoile armatei şi opţiunea individuală va constitui fundamentul procesului de transformare a armatei într-o armată interoperabilă cu forţele militare aliate. Prin proiectul legii care reglementează regimul juridic al categoriei de personal menţionate, Ministerul Apărării Naţionale intenţionează să implementeze noi concepte militare, precum şi modelul piramidal privind evoluţia în carieră ori accederea în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii a femeilor în armată, creându-se totodată premisele juridice pentru ca soldaţii şi gradaţii profesionişti să poată fi încadraţi în structuri euroatlantice. În vederea completării cadrului normativ care reglementează personalul armatei, Ministerul Apărării Naţionale elaborează un nou statut al cadrelor militare din armată, adaptat cerinţelor de integrare nord-atlantică. Proiectul de lege este menit a înlocui concepţia anterioară referitoare la mangementul de personal, introducând principii moderne precum cel al transparenţei, egalităţii de şanse în evoluţia în carieră şi al echităţii prin corelarea grad-funcţie. O mai mare atenţie va fi acordată de către instituţia militară personalului propriu şi prin măsuri de reconversie profesională, asistenţă post-carieră, consiliere şi îndrumare, asigurarea drepturilor de cazare, tratament ori a altor înlesniri în interesul acestuia. Având în vedere recenta aliniere a României în rândul statelor membre ale Alianţei de cooperare şi securitate colectivă, apreciez că efortul organismului militar de adaptare a normelor care îi dirijează activitatea, în scopul armonizării, compatibilizării şi integrării depline în sistemul nord-atlantic merită susţinut de către toate instituţiile care au incidenţă în procesul de legiferare iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale. În spiriul acestei idei dar şi pentru a pune în valoare orientarea fermă spre modernizare a armatei române, trebuie ca Guvernul să sprijine cu promptitudine demersurile legislative militare, astfel încât, după dezbaterea şi adoptarea acestora în Parlament, să constituie fundamentul pe care se va clădi noua Armată română standardizată NATO. Astfel de iniţiative merită, pe lângă suportul autorităţilor avizatoare sau implicate în procesul de aprobare ori adoptare, întreaga consideraţie pentru capacitatea de adaptabilitate la schimbare a celei mai stabile instituţii a statului. |
|
||||
|
"Campania electorală a PNL-PD - promisiuni fără acoperire". În campania electorală actuală care precede alegerile din 6 iunie a.c., candidaţii PNL şi PD promit locuitorilor şi cetăţenilor cu care se întâlnesc lucruri imposibil de realizat, fără a aminti că în perioada 1996-2000 au fost la guvernare şi nu au făcut nimic. Oamenii nu trebuie minţiţi şi făcute promisiuni doar-doar vor da votul, pentru că numai printr-o informare corectă şi cinstită se poate câştiga încrederea şi numai aşa credibilitatea în clasa politică va creşte. Candidaţii PNL şi PD, chiar dacă au fost la conducerea anumitor administraţii locale şi nefăcând nimic, dau vina pentru nerealizările lor pe administraţiile judeţene şi naţionale, încercând astfel să convingă populaţia să-i mai voteze încă o dată. Dar oamenii au ajuns la maturitatea necesară şi pot discerne care sunt promisiuni reale şi care sunt minciuni. Reprezentanţii PSD au ce spune şi ce arăta pentru că faptele vorbesc mai mult decât vorbele. Realizările pe care PSD le-a obţinut în cei patru ani de guvernare ne recomandă în faţa cetăţenilor ca pe nişte candidaţi corecţi, credibili şi care îşi respectă cuvântul dat în campanie, iar rezultatele obţinute în 6 iunie 2004 vor fi pe măsura muncii noastre. |
|
||||
|
Declaraţie privind problema construirii de către Ucraina a Canalului Bâstroe. 1. După cum cunoaşteţi, la data de 11 mai 2004, în prezenţa ministrului ucrainean al transporturilor, a guvernatorului Regiunii Odessa, a altor oficiali ucraineni şi a unor reprezentanţi ai mass-media ucraineană, au început în mod oficial lucrările de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră pe braţul Bâstroe din zona ucraineană a Deltei Dunării. Cu acest prilej, ministrul ucrainean al transporturilor a declarat că prima etapă a lucrărilor se va finaliza în luna august 2004, continuarea proiectului urmând să fie pusă în aplicare în toamna anului 2005. Pentru această etapă a proiectului au fost alocate fonduri în valoare de 14,8 milioane de dolari SUA, lucrările fiind executate de firma germană "Josef Mobius Ban Aktiengesellschaft". În prima etapă de construcţie, canalul va avea o lăţime de 85 metri şi o adâncime de 7,65 metri, permiţând accesul unor nave cu un pescaj de până la 5,85 metri, iar în a doua etapă canalul va avea o adâncime de 8,32 metri, o lăţime de 100 metri şi va permite accesul unor nave cu un pescaj de până la 7,2 metri. Conform declaraţiilor ministrului Kirpa, taxele de traversare a navelor prin canalul ucrainean vor fi de trei ori mai mici decât pe canalele navigabile ale României, fapt ce va permite recuperarea cheltuielilor ocazionate de construirea canalului în mai puţin de 9 ani. În opinia ministrului ucrainean al transporturilor, superioritatea concurenţială de bază a noului canal se exprimă prin faptul că, spre deosebire de canalul românesc, circulaţia navelor se va face pe ambele sensuri şi în regim de lucru neîntrerupt. 2. Aplicarea programului ucrainean de canalizare a braţului Bâstroe pe teritoriul Rezervaţiei Biosfera Deltei Dunării fără informarea şi consultarea României, stat potenţial afectat de realizarea lucrărilor respective, contravine mai multor instrumente internaţionale bi şi multilaterale la care cele două state sunt părţi (prezentate în anexă). 3. Mai mult, acţiunile ucrainene încalcă prevederile unor rezoluţii adoptate de către organizaţii internaţionale competente în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Astfel, una din cele mai importante rezoluţii ale cărei prevederi sunt neglijate de Ucraina este documentul adoptat la data de 2 decembrie 2003 de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), organizaţie internaţională care se ocupă cu protecţia mediului în bazinul dunărean, instituită în baza prevederilor Convenţiei de la Sofia din 1994 privind cooperarea pentru protecţia şi dezvoltarea durabilă a fluviului Dunărea. Potrivit acestei rezoluţii, Ucraina ar fi trebuit ca, înainte de începerea construirii canalului Bâstroe, să transmită la ICPDR informaţii privind proiectul de construire a canalului, să evalueze în mod cuprinzător impactul pe care construirea canalului l-ar avea asupra mediului înconjurător din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. 4. Din momentul în care a luat cunoştinţă de punerea în aplicare a proiectului ucrainean de construcţie a canalului Bâstroe, MAE a întreprins o activitate susţinută şi constantă pentru respectarea, de către Ucraina, a prevederilor instrumentelor juridice bi şi multilaterale la care este parte. a) În ziua începerii construcţiei canalului, MAE a transmis un comunicat de presă prin care a luat notă de începerea proiectului ucrainean, a evidenţiat demersurile întreprinse de diplomaţia română în plan bilaterial, a reamintit reacţiile manifestate în ultima perioadă de importante foruri europene şi internaţionale şi a unor organizaţii neguvernamentale care s-au pronunţat pentru stoparea proiectului şi a asigurat opinia publică de faptul că va continua demersurile întreprinse până în prezent pentru conservarea ecosistemelor şi protejarea calităţii apelor din Delta Dunării. b) Printr-o notă verbală transmisă în aceeaşi zi Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, MAE a reiterat părţii ucrainene solicitările transmise prin intermediul a nouă note verbale privind comunicarea de informaţii privind construirea canalului Bâstroe şi organizarea de consultări bilaterale pe această temă şi a reamintit autorităţilor ucrainene prevederile rezoluţiei Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) pentru problema Bâstroe. Menţionăm faptul că, deşi MAE a solicitat părţii ucrainene informaţii prin care să confirme în mod oficial începerea lucărilor, MAE al Ucrainei nu a avut, până în prezent, nici o reacţie. Un demers similar al Împuternicitului Guvernului României pentru aplicarea acordului bilateral interguvernamental privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră adresat omologului său ucrainean la data de 12 mai 2004 a rămas, de asemenea, fără răspuns. c) Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei l-a contactat pe secretarul Comitetului permanent al Convenţiei de la Berna, domnul Eladio-Fernandez Galiano, informându-l în legătură cu începerea lucrărilor de construire a canalului Bâstroe şi solicitându-i să urgenteze includerea pe agenda acestui for european a problemei Bâstroe. Notă. Comitetul a fost sesizat la data de 10 februarie 2004 de către organizaţia neguvernamentală "Forumul Dunărean pentru Mediu", la iniţiativa MAE care i-a pus la dispoziţie un proiect de scrisoare de sesizare. S-a procedat astfel din dorinţa de a nu se crea pe plan internaţional impresia că problema Bâstroe este una bilaterială, respectiv o nouă divergenţă româno-ucraineană, ci o problemă care preocupă în egală măsură organzaţiile internaţionale şi societatea civilă europeană. d) În paralel, MAE a contactat toate organizaţiile neguvernamentale româneşti care activează în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi principala organizaţie care militează pentru protecţia mediului în bazinul dunărean, "Forumul Dunărean pentru Mediu", cărora le-a fost reiterată îngrijorarea şi preocuparea autorităţilor române faţă de începerea construcţiei canalului Bâstroe şi li s-a solicitat ca, prin posibilităţile de care dispun, să întreprindă demersuri pentru sensibilizarea forurilor internaţionale competente şi a opiniei publice româneşti şi internaţionale cu privire la consecinţele deosebit de negative asupra echilibrului ecologic al Deltei Dunării produse de punerea în aplicare a proiectului ucrainean pe braţul Bâstroe al Dunării. e) MAE a transmis instrucţiuni Ambasadei României la Berlin pentru efectuarea unor demersuri în vederea identificării şi obţinerii de date privind firma germană implicată în construirea canalului, contactarea MAE german în vederea prezentării situaţiei grave create prin construirea canalului cu implicarea unei firme germane şi, cu concursul autorităţilor germane, descurajarea antreprenorului german de a continua să se implice într-un proiect cu impact atât de negativ pe plan internaţional care se realizează cu încălcarea de către Ucraina a normelor internaţionale în domeniul protecţiei mediului înconjurător. În acest sens, a fost contactată şi Ambasada Germaniei la Bucureşti căreia i s-a solicitat să intervină pe lângă autorităţile germane. f) Problema canalului Bâstroe a fost ridicată de MAE şi în cadrul unor recente întrevederi cu diplomaţi ucraineni, desfăşurate atât la Bucureşti, unde domnul ambasador Ion Diaconu, secretarul general al MAE l-a primit în audienţă pe domnul Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei în România, cât şi la Kiev, unde ambasadorul României în Ucraina a avut o întrevedere la conducerea MAE ucrainen pentru a solicita explicaţii oficiale în legătură cu proiectul ucrainean. Totodată, consulul general al României la Odesa, în cadrul unui interviu în ziua de 13 mai 2004, la principalul post local de televiziune (cel care a transmis ştiri de la începerea construirii canalului) a prezentat poziţia părţii române privind obligaţia Ucrainei de a informa şi consulta România înainte de începerea proiectului. 5. În acest context, solicităm sprijinul Senatului României pentru susţinerea demersurilor întreprinse de MAE şi de alte instituţii guvernamentale (Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor) în vederea aducerii problemei canalului Bâstroe în atenţia forurilor parlamentare europene, în vederea stopării lucrărilor privind construirea canalului Bâstroe. |
|
||||
|
În zilele de 14 şi 15 mai 2004 a avut loc la Olăneşti - Vâlcea, a IV-a Conferinţă Naţională a Medicilor Veterinari din România, prilej cu care s-a sărbătorit şi Ziua naţională a medicului veterinar. În prezenţa a peste 500 de medici veterinari, timp de două zile s-au dezbătut o serie de probleme profesionale, dar şi probleme sociale. La această mare manifestare, Agenţia veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a fost reprezentată de domnul director general Sorin Mitrea, iar din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor a participat subsemnatul. După două zile de dezbateri, conferinţa a concluzionat că medicii veterinari din România, în general, sunt mulţumiţi de realizările Guvernului Adrian Năstase privind activitatea sanitar veterinară. Atenţia acordată acestui sector de activitate, sumele alocate din bugetul de stat, dotările laboratoarelor naţionale şi judeţene sunt motive de mulţumire. Folosesc acest prilej să-l felicit personal pe domnul Adrian Năstase, primul ministru al României, pentru sprijinul şi atenţia acordată acestui sector de activitate. Felicit şi conducerea Agenţiei veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi nu în ultimul rând felicit forul profesional medical veterinar pentru toate realizările. |
|
||||
|
Intervenţia mea de astăzi are ca temă "Tendinţa opoziţiei de a lansa în campania electorală acuzaţii fără fundament trebuie să fie ferm combătută". Ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile locale. În goana după cucerirea de voturi, reprezentanţii liberali şi democraţi componenţi ai Alianţei D.A. PNL-PD, lansează pentru electorat tot felul de neadevăruri referitoare la politica PSD şi a Guvernului Adrian Năstase. O reflectare a acestui fenomen o constituie şi "Evaluarea guvernului PSD" elaborată de Alianţa D.A. PNL-PD, în care se pedalează , printre altele, pe afirmaţii propagandistice de joasă factură cum sunt :"mediul economic, administrativ, legal şi comportamentul a devenit şi mai ostil investiţiilor străine"; "procesul de privatizare a fost lent"; "impactul privatizării asupra economiei a scăzut " ; "scăderea inflaţiei nu este relevantă", etc. Oare cum se poate afirma cu atâta lipsă de seriozitate că în România există un "mediu ostil investiţiilor străine", când potrivit unor date incontestabile, în anul 2003 , investiţiile directe în economia românească s-au ridicat la o valoare de 1,5 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro), fiind cu 37,6% mai mare faţă de nivelul realizat în anul 2002, iar în trim. I 2004, nivelul investiţiilor străine atrase în România s-au ridicat la 511 milioane dolari (412 milioane euro), cu 25% mai puţin faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut? Evident, această Alianţă caută prin toate mijloacele să găsească nod în papură şi să arunce praf în ochii electoratului în scopul obţinerii unor eventuale voturi bazate pe neadevăruri. Desigur, ţinând seama de scopul urmărit de alianţa liberalo-democrată, acestor partide le vine greu sau pur şi simplu nu vor să formuleze idei care să contribuie la creşterea atragerii de investitori străini, în măsură să completeze amplele demersuri pe plan legislativ şi diplomatic întreprinse de Guvernul Adrian Năstase şi care să contribuie astfel la progresul economic şi social al României. Pentru reprezentanţii opoziţiei pare să fie mai uşor să prolifereze teza "mediului ostil pentru investiţiile străine", deşi realitatea respinge o astfel de teză. Cu privire la teza susţinută de coaliţia liberalo-democrată referitoare la lentoarea şi impactul scăzut al privatizării asupra economiei , autorii suferă, de asemenea, de o amnezie cronică. Ei uită să amintească şi să recunoască că valoarea capitalului social vândut în perioada 2001-2003 a fost de peste 1,7 ori mai mare decât cel vândut în perioada 1999-2000, iar capitalul social privatizat cu investitorii străini în perioada menţionată a fost de 4,4 ori mai mare decât în perioada precedentă. Le reamintim că, în perioada în care au fost la guvernare în legislatura precedentă, ponderea sectorului privat în PIB a bătut pasul pe loc, situându-se în jurul a cca. 61%, iar o mare parte a firmelor private şi îndeosebi I.M.M. a fost lichidată. Declinul sectorului I.M.M. în perioada respectivă nu numai că nu a absorbit disponibilizările de personal din economie, ci dimpotrivă, a produs un număr de peste 200.000 de şomeri. Cu aceeaşi lipsă de obiectivitate coaliţia liberalo-democrată minimalizează rezultatele pozitive obţinute în perioada guvernării social-democrate în domeniul reducerii drastice a inflaţiei. În afară de afirmaţia că scăderea inflaţiei "nu este relevantă", ei pun sub semnul întrebării însăşi datele furnizate de statistica oficială, afirmând că "statistica a luat-o înaintea realităţii", deşi datele elaborate de Institutul Naţional de Statistică sunt transparente, ele fiind analizate permanent de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Pentru Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat este greu, în plină campanie electorală, să recunoască că, în perioada cât s-au aflat la guvernare rata inflaţiei a fost : 151,4% în 1997; 40,6% în 1998; 54,8% în 1999 şi 40,7% în 2000, cu toate consecinţele legate de prăbuşirea puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei. În perioada Guvernului Adrian Năstase rata inflaţiei s-a redus constant: 30,3 în 2001; 17,8%, în 2002; 14,1% în 2003, ceea ce a contribuit la macrostabilizarea economică, relansarea consumului şi a puterii de cumpărare a populaţiei. Există premise favorabile pentru realizarea unei rate a inflaţiei exprimată cu o singură cifră, respectiv de 9%, în primele 4 luni ale anului 2004 rata inflaţiei a fost de 2,8 %. Stimaţi colegi, Ne aflăm în anul în care România este membră a NATO şi îşi va încheia negocierile legate de aderarea la Uniunea Europeană. Aşa cum se poate constata, în discursul politic al Partidului Social Democrat nu se încearcă contrabalansarea atitudinii nihiliste a opoziţie printr-una triumfalistă a partidului aflat la Putere. Dimpotrivă, în analiza activităţii economice şi sociale, partidul nostru îşi dovedeşte capacitatea de autoanaliză critică, recunoscând că, deşi indicatorii economici s-au situat pe un trend ascendent, aceştia nu sunt totuşi la un nivel care să ne mulţumească şi care să antreneze o creştere a nivelului de trai al populaţiei pe care ne-am dori-o mai semnificativă. Fac un apel la reprezentanţii tuturor forţelor politice ca în cadrul campaniei electorale să dea prioritate intereselor economice şi sociale ale României, să vină cu propuneri constructive în acest sens în locul unor afirmaţii fără fundament şi să se pronunţe pentru o confruntare civilizată de idei. |
|
||||
|
"Moment aniversar la Comăneşti, oraş din judeţul Bacău" Sâmbătă 15.05.2004, a avut loc, în oraşul de pe cursul superior al râului Trotuş, festivitatea prilejuită de a 50-a aniversare a liceului din localitate. La festivitate au participat parlamentarii Nicolae Sersea, Vasile Miron, prefectul judeţului Bacău Cătălin Mardare, Inspectoratul general al I.S.J. Bacău Gheorghe Iorga, primarul oraşului Dorinel Miron, foşti şi actuali profesori şi elevi ai liceului. Liceul din Comăneşti a fost înfiinţat în 1954 cu secţie serală, iar din 1960 ca şcoală medie mixtă cursuri de zi. De-a lungul anilor, liceul a dat ţării promoţii de elevi foarte bine pregătite, din rândul absolvenţilor săi provenind nume de prestigiu din diverse domenii de activitate: Ioan Lascăr, Adrian Padoleanu, Gheorghe Bucur, Ionel Aichimoaie, Dumitru Spiridon, Nicolae Ciocan, Vasile Miron, Marilena Niculescu, Mihail Chelom, Dumitru Potoroacă, Dorinel Miron şi mulţi alţii. Prin Hotărârea Consiliului local din 12.05.2004, se acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului domnului Gheorghe Podoleanu, primul director al liceului şi domnului Ioan Lascăr, medic chirurg de renume mondial. De asemeni, tot prin Hotărârea Consiliului local din 12.05.2004, spitalul din Comăneşti se va numi Ioan Lascăr, hotărâre ce va fi înmânată spre aprobare domnului ministru al sănătăţii, Ovidiu Brânzan. Oficialităţile judeţului şi ale oraşului prezente la această festivitate împreună cu medicul Ioan Lascăr au vizitat spitalul din Comăneşti unde s-a redeschis secţia de chirurgie, drept pentru care s-au cheltuit peste 7 miliarde lei, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii şi a fost adusă aparatură de ultimă oră în valoare de peste 25 miliarde lei. La liceul din Comăneşti, devenit, prin ordin al ministrului Alexandru Athanasiu, Colegiul tehnic Dimitrie Ghika, se va construi, printr-un program al Guvernului României, o sală de sport tip A, în vecinătatea colegiului, încă două blocuri pentru tineri prin ANL, iar la Şcoala nr.7 din Comăneşti, tot prin acelaşi program al Guvernului României s-a terminat construcţia unei săli de sport tip B. Lucrările de reabilitare a Şcolii nr.e (Leorda) se află în stadiul final, după care urmează, începând cu luna iulie, lucrările de reabilitare a Şcolii nr.5 (Lăloaia). La ambele şcoli, cheltuielile de reabilitare se fac prin Banca Mondială şi Consiliul local, în valoare de cca 16 miliarde lei, respectiv 20 miliarde lei. Urmează ca, în urma demersurilor efectuate de autorităţile locale la forurile competente şi printr-un proiect de lege pe care-l voi iniţia în Parlamentul României, să se redeschidă Judecătoria Văii Trotuşului cu sediul la Comăneşti. |
|
||||
|
Intervenţia mea de azi se referă la: "Declaraţiile contradictorii ale liderului PNL şi ai opoziţiei cu privire la rezultatele previzibile ale alegerilor locale 2004". În declaraţiile făcute presei, domnul deputat Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, a afirmat că partidul său s-ar mulţumi cu obţinerea a minimum 15% din totalul voturilor pe ţară. Totodată, domnul senator Flutur Gheorghe, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal şi şef de campanie electorală al acestuia pentru alegerile locale pretinde că li se cuvine, ca rezultat previzibil al scrutinului, chiar preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Se cuvine să ne amintim că, la alegerile locale din anul 2000, Partidul Naţional Liberal a obţinut cca 8% din totalul voturilor pe ţară, iar în judeţul Suceava sub 4% " Ar fi spectaculos ca Partidul Naţional Liberal, de această dată să-şi dubleze scorul electoral, ajungând la minimum 15%. Desigur, sunt declaraţii în plină campanie electorală, faţă de care avem mari rezerve. În ce priveşte pretenţia de a conduce un consiliu judeţean şi probabil şi altele pe care le visează liberalii pentru viitor, mi se pare că socoteala de acasă (de la PNL) este mult prea departe de cea din târg (a se citi finalul campaniei şi a scrutinului electoral). |
|
||||
|
Lecţia de istorie: De la Aushwitz la Bruxelles sau de la ororile trecutului spre Europa civilizată a viitorului În această lună, în decurs de numai 2 săptămâni, am avut prilejul să reflectez asupra sensului istoriei naţionale. Am mers mai întâi la Aushwitz, împreună cu un grup de 150 de tineri membri PRM, de deputaţi şi senatori PRM, în frunte cu preşedintele Partidului România Mare, senatorul Corneliu Vadim Tudor, doctor în istorie, scriitor, jurnalist, moralist şi ilustru om de cultură. Ne-am recules în faţa lagărelor morţii, în faţa cutremurătoarelor mărturii ale urmărilor "somnului raţiunii". Am văzut cum arăta umanitatea zdrobită de flagelul intoleranţei, xenofobiei şi necredinţei în Dumnezeu. Lecţia trecutului nu poate fi suplinită de nici unul din paleativele diplomatico-politice ale vremurilor. Unora le este mai uşor să minimalizeze, să bagatelizeze astfel de gesturi decât să se elibereze din chingile prejudecăţilor, rapacităţii şi desfrânării. Fiinţe inferioare, mânate de resorturi primitive, respinse de metafizica meditaţiei universale, târăsc în derizoriu tot ce înalţă şi purifică spiritul, complăcându-se în mrejele înavuţirii prin minciună, fraudă şi promiscuitate. Destinul a făcut ca, imediat după vizita la Aushwitz, să particip la un seminar internaţional organizat la Bruxelles de Biroul TAEX al Comisiei Europene, pe tema dreptului cetăţenilor la petiţionare. Am văzut în câteva zile cum a arătat trecutul Europei şi cum se prefigurează viitorul bătrânului continent. Este reconfortant să constaţi că, pentru majoritatea popoarelor europene, lecţia dramatică a istoriei a rodit încurajator. Noua Europă închide definitiv porţile eventualelor repetări ale ororilor care au dus la periclitarea civilizaţiei şi pierderea a milioane de vieţi omeneşti. Una din pârghiile bunei funcţionări a democraţiei este dreptul cetăţenilor europeni de a se plânge împotriva autorităţilor. În acest scop, se pun bazele consolidării şi generalizării instituţiei Ombudsmanului, modelul scandinav de soluţionare a petiţiilor cetăţenilor, fondat în 1805 în Suedia. În Belgia deja funcţionează Ombudsmanul Federal, precum şi structurile sale din teritoriu, coborând până la Ombudsmanul feroviar care primeşte şi soluţionează nemulţumirile cetăţenilor referitoare la mersul căilor ferate. Am înţeles, din nefericire, cât de departe este societatea românească de aceste standarde ale democraţiei europene. Numai cu un Avocat al Poporului, pasiv, formalist şi ineficient nu avem curând şansa alinierii la modelul modern de funcţionare a statelor membre ale UE. Iată de ce este nevoie, ca de aer, zic eu, la cârma ţării, de o forţă politică capabilă să întroneze legea şi ordinea în Stat. Fără o astfel de autoritate, integrarea noastră formală ne va menţine, cu toate eforturile noastre, tot la periferia lumii civilizate. Cetăţeanul Uniunii Europene este cea mai protejată fiinţă umană din lume, spunea unul dintre lectorii seminarului, Aristotelis Gavriliadis, din Grecia. Banii lui, taxele şi impozitele nu mai merg în arsenale militare, nu mai bombardează aiurea, ei merg spre cetăţean, spre instituţiile menite să-i protejeze viaţa, demnitatea, integritatea, cultura, ştiinţa, drepturile fundamentale şi libertăţile cetăţeneşti. Acelaşi vorbitor a avut curajul şi onestitatea de a ataca dur "comportamentul barbar" al SUA şi al Marii Britanii în Irak, precum şi măsurile de reprimare a islamiştilor în Franţa. S-a înţeles de către toţi participanţii la seminar, reprezentanţi ai ţărilor nou primite în UE şi în curs de aderare (Bulgaria, România, Turcia), că Europa unită, altfel spus refacerea Imperiului Roman, reprezintă cea mai evoluată formă de convieţuire paşnică şi de dezvoltare socială de pe mapamond. Contradicţiile din societatea românească actuală pun, însă, serioase stavile armonizării racilelor noastre cu ideea şi construcţia europeană. |
|
||||
|
"Evenimente probabilistice" Campania electorală pentru alegerile locale este un eveniment care se produce cu o anumită periodicitate - patru ani. Se preupune că după fiecare astfel de eveniment se dobândeşte o anumită experienţă şi înţelepciune, atât de către cei care conduc, vremelnic, poporul , cât şi de către poporul însuşi. Vom căuta să aflăm, printre atâtea momente, ce s-a învăţat de către cei care au misiunea de a organiza alegerile. Legea pentru alegerea structurilor puterii locale a fost elaborată târziu, după negocieri între oameni cu interese atât de diferite încât se poate spune că nu reprezintă interesele electoratului; s-a reuşit să nu se clarifice atâtea lucruri încât iată, în faza de aplicare, legea poate fi interpretată, de fiecare cum îi place; într-o zi nu se cer candidaţilor declaraţii de avere, în ziua următoare sunt necesare; la unele birouri electorale se cer copii după documentele de identitate, la altele nu; prin listă completă se înţelege uneori cea cu numărul de candidaţi prevăzut pentru consiliu iar altădată lista care conţine şi un plus de 25 %, care în prima fază se acceptă prin adaus ca apoi să se considere valabilă lista cu numărul exprimat prin partea întreagă; astăzi se solicită cazier candidaţilor, ca mâine să nu mai fie necesar; declaraţiile date de candidaţi trebuie scrise integral de mână, dar în anumite locuri se admit şi cele prin completare pe formular (în mileniul III când totul se poate face pe calculator, la români se face alfabetizare); declaraţiile trebuie autentificate de notar în anumite locuri, individual, în altele pe bază de liste întocmite de persoane împuternicite; cel mai interesant lucru este că partidul care conduce anticipează toate propunerile BEC, desigur, simplă coincidenţă; schimbarea continuă a regulilor jocului, aflat în desfăşurare, desigur pentru a veni în sprijinul procesului; lipsa totală de autoritate a unor preşedinţi de birouri electorale de circumscripţie, care aveau competenţa să respingă o listă pentru lipsa căciuliţei la ă sau existenţa lui î în loc de â, dar nu puteau face corecturile pe loc, pentru a purta oamenii pe drumuri pentru aceste grave lipsuri etc. Nu suntem împotriva rigorii, ba dimpotrivă, dar pretenţiile de domeniul absurdului au dovedit din plin că totul răspunde unei comenzi clare - cât mai multe obstrucţii pentru partidele din opoziţie. Cu eforturi s-au depus totuşi liste. Acum începea lupta pentru a se descompleta aceste liste prin determinarea unor candidaţi să se retragă, prin diverse metode, cu consecinţe asupra completării birourilor electorale de circumscripţie şi a birourilor secţiilor de votare. Şi că tot veni vorba soţ, soţie,copii-familii întregi-cu rădăcini în primării şi PSD au ajuns în astfel de structuri. Au mai fost captate rude ale candidaţilor de pe listele opoziţiei pentru a putea fi aceştia respinşi de pe liste. Şi câte s-ar mai putea spune despre modul cum s-au pregătit sub aspect administrativ aceste alegeri. Doar că nu s-au dat rezultatele. Sau cine ştie ? Câte astfel de alegeri vor trebui să mai treacă pentru a se organiza clar şi precis, pentru a se cunoaşte cerinţele din vreme, pentru a nu mai fi nevoie să se apeleze la BEC, şi pentru ca BEC să nu fie nevoit să dea dispoziţii contradictorii de la o zi la alta ? După cum merg lucrurile, nu sunt şanse de normalizare a procesului electoral din România. Nu se poate, nu se vrea? Într-un proces normal nu se poate interveni decât prin abuz. Într-un proces întâmplător, intervenţia interesată este provocată şi calificată ca o necesitate. Provizoratul lasă loc intervenţiei pentru perfectibilitate, ceea ce produce impresia de autoritate.Toate au un loc important în procesul de compromitere şi surprindere a adversarului. Se dobândeşte astfel o experienţă în domeniul manipulării. Reacţiile faţă de aceste situaţii au fost destul se slabe până acum. Fiecare s-a descurcat pe loc. Măsuri faţă de cei care au abuzat nu se cunosc. Să fie un semn al renunţării şi abandonării din partea opoziţiei ? Un semn de sfidare de către putere faţă de reacţiile opoziţiei? Poate şi una şi alta. Este semnul că democraţia este în pericol. Sperăm că reacţia hotărâtoare o va avea electoratul. Poate că ştie mai mult decât credem noi, şi poate face mai multe decât lasă să se vadă acum. Adevărata lege este cea a urnelor. |
|
||||
|
|
Vă mulţumesc. Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat. Vă urez o zi după dorinţa dumneavoastră. |
|||||
|
(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari.) |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Începem partea a doua a programului nostru de astăzi. Din totalul de 345 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 264 de deputaţi - în sală sunt mai puţini; vom face prezenţa, probabil, la ora 11,30 -, din care sunt absenţi 81; participă la alte acţiuni parlamentare 13. Vom începe cu constituirea unei comisii de mediere - Comisia de mediere nr.42 la Proiectul de Lege privind pensiile ocupaţionale: Smaranda Dobrescu, Pavel Todoran, Ioan Andrei, Ion Mînzînă, Böndi Gyöngyike, Napoleon Pop, Longher Ghervazen. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Votat. |
|||||
|
|
|
Reluăm ordinea noastră de zi de la pct.14, şi anume Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România. Am dori ca iniţiatorul să spună câteva cuvinte pe scurt, după care, comisia. |
|
|||
|
|
Domnul George Pavelescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Domnule preşedinte, În cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană a fost necesară revederea întregii legislaţii care reglementează profesiile în domeniul medical. În acest context, a fost iniţiat şi acest proiect de lege, care va înlocui Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, cu modificările ulterioare, transpunându-se astfel prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr.16/1993 cu modificările şi completările ulterioare, dând o nouă dimensiune exerciţiului profesiei de medic pe teritoriul României. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România şi stabileşte aria persoanelor care au drept de exercitare a profesiei în România, câmpul de activitate al profesiei, condiţiile de exercitare a profesiei de către naţionalii statelor membre şi îmbunătăţirea organizării Colegiului Medicilor din România, completarea atribuţiilor acestuia, precum şi adoptarea unor anumite cerinţe a răspunderii disciplinare a membrilor săi, fapt ce va conduce la creşterea rolului acestei organizaţii în controlul şi supravegherea profesiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Să vă referiţi şi la celelalte proiecte de lege, pentru că aici sunt încă trei, respectiv Propunerea legislativă privind amendamentul la art.9 alin.4 din Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.9 din Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor. Deci, au fost comasate cele trei propuneri. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Au mai fost două iniţiative legislative, domnule preşedinte, al căror obiect de reglementare a fost preluat în conţinutul acestei noi legi, în sensul că s-a prevăzut ca medicii pensionari, care sunt stabiliţi cu domiciliul în mediul rural, pot desfăşura activitate cu avizul anual al Colegiului Medicilor şi Ministerului Sănătăţii, numai pe baza certificatului de sănătate. Şi celălalt a fost preluat şi nu mai face obiectul discuţiei. |
|||||
|
|
Comisia, v-aş ruga, pe scurt, raportul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, comisia a lucrat în acord deplin cu Ministerul Sănătăţii. Este un proiect care pune în acord acest sector de activitate cu cerinţele integrării în Uniunea Europeană. De asemenea, am avut două iniţiative legislative care au fost incluse şi ele în acest proiect de lege, astfel încât vă rugăm să ne daţi votul dumneavoastră în forma în care v-o prezintă comisia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. La titlul legii, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La titlul Cap.I, dacă sunt probleme? Nu sunt. Votat în unanimitate. La Secţiunea 1-a. Titlul Secţiunii 1-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1 cu lit.a), lit.b), lit.c), lit.d). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.2 alin.1, alin.2 şi alin.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.5 alin.1, alin.2 şi alin.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.6 alin.1, alin.2 şi alin.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, La art.6 am propus un nou alineat, în care am făcut referire la programul de lucru pentru medici, program aprobat de OMS, care este sub egida ONU, şi care este acelaşi program în toată lumea. Deoarece în lege nu este prevăzut acest lucru, am socotit că ar fi mai potrivit să fie în lege, bazându-mă tot pe Codul Muncii, cât şi pe Constituţie. Pe Codul Muncii - art.112 alin.1, în care se spune că pentru anumite meserii şi profesii, programul de lucru poate fi stipulat în lege, precum şi art.11 şi art.20 alin.2 din Constituţie, potrivit prevederilor cărora România este obligată să respecte tratatele şi convenţiile în care este parte. Pe aceste două argumente, vă rog să supuneţi la vot şi aprobarea programului de lucru pentru medici, fiindcă este un program cu totul deosebit, este un program care este respectat în toată lumea şi ţine mai mult timp. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Iniţiatorul? |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Reglementarea timpului de muncă în domeniul medical poate fi făcută prin regulamentul de organizare şi funcţionare al fiecărei instituţii, având în vedere că sunt specialităţi medicale care, prin lege, au norme diferite de timp. Este vorba de oncologie, de patologie, anatomie patologică, radiologie şi imagistică. Pentru aceşti specialişti, timpul de muncă nu este de 7 ore, este de 6 ore. Deci, sunt diversităţi care pot fi reglementate prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Noi susţinem o asemenea reglementare în conţinutul legii. |
|||||
|
|
Comisia, vă rog, punctul de vedere. |
|||||
|
|
Socotim că punctul de vedere al iniţiatorului este corect, întrucât am studiat ulterior. În principiu, se putea trece acest număr de ore, deoarece afilierea noastră la OMS ne dă acest număr de ore, dar este exact situaţia de la Învăţământ, unde concediul cadrelor didactice este reglementat prin normele UNESCO, dar nu apare în legislaţie, în Legea învăţământului. Cu atât mai mult la medici, întrucât sunt ore şi mai puţine decât 7 în care se lucrează. Normal că reglementarea existentă la ora actuală, prin instrucţiunile şi reglementările Ministerului Sănătăţii este mai largă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Da, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Nu se poate trece aşa uşor peste o prevedere a OMS. Cel puţin trebuie menţionat acest aspect - că se respectă prevederea OMS în legătură cu programul de lucru, dacă nu acceptaţi programul care este spus acolo. Nu-i nici o problemă aceasta. Nu-i obligatoriu ca să fie amendamentul meu - programul de 7 ore, care se foloseşte în prezent -, dar eu socotesc, având ţinând seama de prevederile Constituţiei, ca să fie un amendament prin care timpul de lucru să fie respectat conform indicaţiilor OMS. |
|||||
|
|
Eu îmi fac datoria ca să supun votului. Vă rog. |
|||||
|
|
Suntem de acord, împreună cu iniţiatorul, să trecem: "Timpul de muncă este în acord cu normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii". |
|||||
|
|
Vă rog. Domnul Mardari. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Se pare că domnul preşedinte al Comisiei de sănătate a uitat că în Legea spitalelor este prevăzut un program care trebuie respectat, un program de 8 ore pentru fiecare medic. Şi, atunci, dacă acolo este prevăzut aşa ceva, chiar dacă Legea spitalelor încă, după câte am înţeles, nu s-a pus în aplicare, este corect, este normal să fie prevăzut acelaşi lucru şi în acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Dacă atât comisia, cât şi iniţiatorul sunt de acord ca să introducem un nou alineat - alin.4 -, în care se spune că "Timpul de muncă este în conformitate cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii". Corect? Aşa este, domnule ministru? Da. Deci, introducem alin.4 la art.6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Deci, s-a acceptat. Art.7, alin.1 şi alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.8, v-aş ruga să urmăriţi alin.2, pct.1 din raportul comisiei, în care comisia propune modificarea alin.2 al art.8. Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Propunem menţinerea art.8 alin.2 în forma prevăzută de iniţiator. Vă propunem să fie menţinut în forma prevăzută în textul iniţial, întrucât limitarea timpului maxim la 3 luni pe an cumulat, pentru medicii cetăţeni ai altor state aparţinând spaţiului economic european sau Confederaţiei Elveţiene contravine prevederilor Directivei nr.93/16 care precizează o valabilitate de 12 luni de la emiterea documentelor necesare acestei forme de exercitare a profesiei de medic. De altfel, acest termen de 12 luni se regăseşte şi la art.25 alin.2. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia? Sunteţi de acord. Sunt obligat să supun votului dumneavoastră alin.2 al art.8. Cine este pentru varianta iniţiatorului? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Dacă sunt abţineri? Nu sunt. Votat varianta iniţiatorului. Deci, art.8 alin.1 şi alin.2 a fost votat în varianta iniţiatorului. Art.9 alin.1, alin.2 şi alin.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.10 alin.1 şi alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.11. V-aş ruga să urmăriţi pag.4 pct.2 din raportul comisiei, şi anume, la alin.1 comisia propune modificarea acestuia, cu lit.a), lit.b) şi lit.c). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate varianta comisiei; alin.2 şi alin.3 rămân în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta iniţiatorului. Art.12 alin.1 şi alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Secţiunea a 2-a. Titlul Secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.13 şi art.14. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Titlul Secţiunii a 3-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Art.15. V-aş ruga să urmăriţi pag.5 pct.3. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O scurtă intervenţie la ceea ce numim în mod curent acurateţea exprimării. În cuprinsul art.15, există o formulare rezultată prin ligamentare şi care este nonelegantă: "Exercitarea profesiei de medic se face după obţinerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România, pe baza autorizaţiei de liberă practică care se acordă ..." Propun ca soluţie formularea: "...autorizaţiei de liberă practică acordate de Ministerul Sănătăţii ..." şi textul curge în continuare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
De acord? Iniţiatorul? De acord. Facem această rectificare: "acordate de Ministerul Sănătăţii", la alin.1 al art.15. Supun votului dumneavoastră, cu acest amendament, art.15 alin.1, în varianta comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotriviri? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Alin.2, alin.3, alin.4 şi alin.5. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta iniţiatorului. Art.16 alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.4 - varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Dacă se citeşte alin.3 de la art.16, cei care sunt în Comisia de muncă şi protecţie socială îşi dau seama că este un articol ambiguu şi care nu exprimă în totalitate intenţia iniţiatorului, deoarece, prin pensionarea la 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile, ele se regăsesc în Codul Muncii ca pensie anticipată parţială. Sunt convins că iniţiatorul s-a gândit la pensie pentru limită de vârstă. Şi, dacă este pensie pentru limită de vârstă, atunci sunt două posibilităţi: ori după "pensionare" să se spună "pensie pentru limită de vârstă", ori, a doua posibilitate se referă la art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în care se cere obligatoriu un număr de ani de cotizaţie pentru bugetul asigurărilor sociale, respectiv 30, sau 35 de ani - şi, atunci, pensionarea este posibilă la 60, sau la 65 de ani. Deci, aici sunt două posibilităţi: ori se trece după "pensionare" "pentru limită de vârstă", ori se supune la vot amendamentul care este în concordanţă cu art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia? Iniţiatorul? Domnul ministru. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Este exact ceea ce a intuit domnul deputat, dar referirea la "limită de vârstă" este inserată la alin.1: "Medicii au dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 60 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii". Iar la alin.3 s-a avut în vedere tocmai acest lucru, şi anume, "pot fi pensionaţi la împlinirea vârstei de 60 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii", dacă sunt îndeplinite condiţiile de care dumneavoastră vorbeaţi la art.41. Deci, îndeplinesc stadiul de cotizaţie la fondul asigurărilor sociale. |
|||||
|
|
Comisia? Deci, păstraţi varianta din proiectul de lege. Da? Bine. Sunt obligat să supun votului varianta iniţiatorului, aşa cum a fost stabilită şi în comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Trei voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Alin.3 s-a votat în varianta iniţiatorului. Deci, reiau: art.16 alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.4 - în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La alin.5 al art.16, v-aş ruga să urmăriţi pag.6 pct.4 din raport. Comisia propune modificarea acestui alineat. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Alin.6 al art.16. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votat varianta iniţiatorului. La pag.7 din raport, comisia propune ca, la art.16, după alin.6, să se introducă un nou alineat - alin.7. Dacă sunt observaţii la noul alin.7? Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Suntem de acord cu introducerea acestui alineat, dar vă propunem următoarea formulare: "Prin derogare de la prevederile alin.4, medicii de familie stabiliţi în mediul rural îşi pot continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România, pe baza certificatului de sănătate". Formularea pe care v-o propunem rezolvă atât dorinţa unor medici să-şi continue activitatea, cât şi dorinţa noastră de a acoperi cu servicii medicale specializate zona din mediul rural, deficitară în momentul de faţă, şi elimină celelalte documente care sunt obligatorii la obţinerea autorizaţiei de exercitare a profesiei, fiind suficient simplul certificat de sănătate, pe care trebuie să-l prezinte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
De acord, comisia? De acord. Aveţi vreo observaţie? Dumneavoastră nu aţi participat la dezbaterile în comisie? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, După modificarea Legii nr.19/2000 - şi vreau să vă spun că sunt 19 ordonanţe, 19 modificări -, Ordonanţa nr.340 obligă orice pensionar să aibă cerere; deci, orice pensionare se face la cerere. Aici cred că au vrut să spună altceva: la pensionarea anticipată parţială, după lege, nu i se dă voie pensionatului să lucreze, dar se dă acest drept, ca cei din mediul rural să aibă drept de lucru. Cred că ar trebui completat cu sintagma "pentru pensionare cu pensia anticipată parţială". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia nu este de acord. Nici iniţiatorul nu este de acord. Vă supun votului alin.7, în varianta comisiei, cu modificările aduse în plen de către iniţiator. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. Votat cu o abţinere alin.7, în varianta comisiei, cu modificările aduse în plen. Art.17 alin.1, alin.2 şi alin.3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.18 alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Cap.II. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii 1-a a Cap.II. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.19. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.20 alin.1 şi alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.21 alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.22 alin.1, alin.2, alin.3, alin.4 şi alin.5. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.23, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.24, cu alin.1, 2, 3 şi 4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.25, cu alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.26, cu alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.27. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 3-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.28, 29 şi 30. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Capitolului III. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii 1-a a Capitolului III. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.31 cu alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.32 cu alin.1, 2 şi 3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.33, v-aş ruga alin.1 de la lit.a) şi pct.a) până la y). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. La alin. 2 v-aş ruga să urmăriţi pag.8 pct.6. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în varianta comisiei. Art.34. Dacă sunt observaţii? Votat în varianta iniţiatorului. Titlul Secţiunii a 3-a, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.35 cu alin.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.36 cu alin.1, 2 şi 3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.37 cu alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La Secţiunea a 4-a. Titlul Secţiunii a 4-a dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.38. Dacă sunt observaţii de la lit.a) - g)? Nu sunt. Votat în unanimitate. După lit.g), comisia propune introducerea unui nou text la lit.h). Dacă sunt observaţii la lit.h)? Nu sunt. Votate în varianta comisiei. Art.39 de la a) până la n). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.40 de la lit. a) la lit.f). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.41. Dacă sunt observaţii? Vă rog, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La art. 41 se prevede obligativitatea reînnoirii autorizaţiei de liberă practică la 5 ani. Aceasta, făcându-se pe baza cumulării unui număr de credite care se obţin prin efectuarea de cursuri, participări la congrese şi alte activităţi. Eu am cerut introducerea unui alin.3 în care unitatea sanitară din sistemul public în care medicul îşi desfăşoară activitatea de bază este obligată să finanţeze aceste cursuri de pregătire. Îmi susţin acest amendament, având în vedere că acest articol se referă doar la medicii care au salarii de bugetari, medicul din sistemul bugetar, medicul primar are maximum 7 milioane, iar aceste cursuri nu pot să fie plătite, gândindu-ne că aceste cursuri se fac doar în centrele universitare, medicii respectivi trebuie să-şi plătească transportul, cazarea, nu toţi medicii lucrează în centrele universitare. În acest fel creăm o discriminare dintre medicii care sunt în comodat şi cei care au avut neşansa să lucreze în ambulatoriile de spitale şi au salarii fixe. Am încredere că veţi medita asupra acestui amendament şi o să-l cuprindem în lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Iniţiatorul ce părere are? Comisia? Deci sunteţi de acord sau nu cu introducerea alineatului? Nu sunteţi de acord. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, S-au purtat discuţii asupra acestui amendament. În prezent, spitalele au un sistem de finanţare pe caz rezolvat, finanţarea cazurilor rezolvate, costurile pentru actul medical sunt reduse, spitalele nu au această posibilitate. Dacă am introduce în lege o asemenea propunere, sigur că este necesar ca medicii să-şi perfecţioneze pregătirea şi să-şi formeze educaţia continuu, dar, dacă am introduce acum în lege, spitalele nu beneficiază de surse financiare să susţină astfel de cursuri, atunci medicii vor reclama faptul că ei nu pot obţine numărul de credite solicitate de către Colegiul medicilor pentru autorizaţia de liberă practică şi exerciţiul profesiei, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale, din motive imputabile spitalului. Problema poate fi rezolvată de către consiliul de administraţie care e organul conducător al unui spital acum şi care poate prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli în funcţie de încheierea exerciţiului financiar pentru anul următor, o sumă cu această destinaţie. Ar fi o soluţie. Dar în momentul de faţă nu putem să introducem în lege să susţinem o asemenea propunere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului varianta ".. Domnule Mardari, gândiţi cu întârziere. Sunteţi ardelean, după cum se vede. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. După părerea mea, oricare angajator care doreşte să-şi perfecţioneze salariaţii prin participarea acestora la unele cursuri este normal să suporte cheltuielile necesare. Nu văd de ce ar trebui să fie altfel în cazul medicilor. Consider că amendamentul propus de colega noastră este foarte bun şi ar trebui să-l aprobăm. De altfel, legea pe care o dezbatem noi astăzi, va fi valabilă pentru ani de zile şi nu numai pentru perioada imediat următoare care, într-adevăr, se caracterizează printr-o situaţie financiară precară în domeniul medical. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Sunt obligat să supun votului dumneavoastră propunerea comisiei şi, bineînţeles, a iniţiatorului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul dumneavoastră a căzut, deci votată varianta comisiei şi a iniţiatorului art.47 cu alin.1 şi 2. Titlul Secţiunii a 5-a, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.42 alin.1, 2, 3 şi 4 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.43, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.44, alin.1 v-ar ruga să urmăriţi pag.9 pct.8 din raport. Comisia propune modificarea acestui alineat. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2, 3 rămân în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în formularea iniţiatorului. Art.45, 46, 47, 48. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în formularea iniţiatorului. Art.49, 50. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Art.51, alin.1 şi 2, varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Votat în unanimitate. La alin.3, comisia propune modificarea, urmăriţi la pag.10, pct.9 din raport. Dacă sunt observaţii cu propunerea comisiei? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.4 al art.51 rămâne în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.52, 53, 54, 55, 56. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.57, 58, 59, 60, 61, 62, 63. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.64, 65, 66, 67, 68. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Titlul Secţiunii 6. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.69. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.70, alin.1 - varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. La alin.2, urmăriţi pag.10, pct.10 din raport. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3 şi 4 rămân în varianta iniţiatorului. Art.71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Titlul Secţiunii 7. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.79, 80, 81, 82, 83. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Titlul Capitolului IV. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.84, 85, 86, 87, 88. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. După art.88, comisia propune introducerea art.89. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei cu introducerea unui nou text, ca art.89. Art.90, de asemenea, art.89 nemodificat devine art.90, urmăriţi pag.11, pct.12 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.90 devine art.91. Urmăriţi pct.13 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vom supune proiectul de lege votului final de astăzi. |
|||||
|
|
|
Luăm Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului farmaciştilor din România. Din partea iniţiatorului, v-aş ruga să luaţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Şi această iniţiativă legislativă îşi propune să reglementeze o profesie din domeniul medical şi anume aceea de farmacist, o profesie liberală, cu un accentuat caracter privat, prin care se realizează apropierea de prevederile de organizare, funcţionare, definire a profesiei aplicate în ţările Uniunii Europene, prevăzute, de altfel, în directivele sectoriale ale Consiliului Uniunii Europene nr.85/432 şi 85/433. Prezentul proiect de lege va înlocui Legea nr.81/1997 privind exercitarea profesiei de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului farmaciştilor din România. a fost elaborat cu participarea nemijlocită a Colegiului farmaciştilor din România, stabileşte aria persoanelor care au drept de exerciţiu al profesiei de farmacist, câmpul de activitate al profesiei, condiţiile de exercitare a profesiei de farmacist şi asigură totodată creşterea rolului profesional al colegiului în exercitarea şi controlul profesiei. Suntem de acord cu raportul întocmit de comisie, iar parte din amendamentele formulate în anexă vor fi prevăzute în normele tehnice privind organizarea şi funcţionarea colegiului şi exercitarea profesiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Comisia, pe scurt raportul. |
|||||
|
|
Referitor la proiectul de lege privind exercitarea profesiei de farmacist, ideile principale s-au spus de către iniţiator. Aş sublinia faptul că prin acest proiect de lege punem în acord profesia de farmacist, exercitarea ei la noi în ţară cu normele Uniunii Europene şi ca atare, vă rugăm să votaţi raportul comisiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
La dezbateri generale, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. Titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului I. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 1-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.2, 3, 4, 5, 6. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.7, 8. 9. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.10, 11. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 3-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.12, 13, 14. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Capitolului II. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 1-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.15, 16. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.17, 18, 19, 20, 21, 22. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.23, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului III. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 1-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.24, v-aş ruga să urmăriţi la pct.1 din raport, comisia propune modificarea alin.1 al art. 24. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2 rămâne în varianta iniţiatorului. Art.25. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.26, urmăriţi pag.3 pct.2 din raport, comisia propune modificarea alin.e) în primul rând, apoi h) şi k). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. La pct.e), dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Lit.a) până la g) rămâne în varianta comisiei, deci cu excepţia pct. e) care rămâne în varianta comisiei. La lit. h) domnul deputat Leonăchescu are o observaţie. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Textul alin.h) spune în partea lui finală următorul lucru: "stabileşte capacitatea de contractare a farmaciilor aflate în raporturi cu sistemul de asigurări sociale de sănătate". Frazarea aceasta nu spune ce fel de raporturi? Bune, rele, de colaborare, de cooperare, de dispută permanentă, de conflict, deci ar trebui altfel scris sau completat. Aflate în raporturi de colaborare sau, mă rog, de subordonare. Aceasta este o primă observaţie şi-mi permit să formulez o propunere şi pentru alineatul următor ca prezent în raport. Aici se pune aşa: "împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează forme de educaţie continuă...", atenţie - "...şi de ridicare a gradului de competenţă profesională". E cam sofisticat, eu admir intervenţia profesorului Ifrim de înaltă calitate, haideţi să o facem mai explicită această formulare şi propun varianta următoare: "de educaţie continuă şi de perfecţionare profesională a membrilor săi". Este mai direct, mai simplu şi mai operant. Eliminăm deci cuvintele: "ridicarea gradului de competenţă" şi zicem "perfecţionare profesională". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La pct.h), dacă susţineţi varianta propusă sau... |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: "...relaţii contractuale cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate". |
|||||
|
|
"Aflate în relaţii contractuale cu sistemul asigurărilor...", "în raporturi contractuale cu..." poate. |
|||||
|
|
Aş propune în felul următor, domnule preşedinte, la lit.h): "Stabileşte capacitatea de contractare a farmaciilor aflate în raporturi contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate în funcţie de criteriile elaborate de către consiliul naţional..." Adică incidenta aceasta, aşa cum este băgată, îngreunează lecturarea frazei. Deci citesc încă o dată: "Stabileşte capacitatea de contractare a farmaciilor aflate în raporturi contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de criteriile elaborate de către consiliul naţional..." |
|||||
|
|
Corect, cred că toată lumea este de acord, da? Bun."Şi ministerul sănătăţii". Corect. Deci, cine este pentru pct.h), în varianta propusă de comisie cu adăugirile domnului deputat Gaspar. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.i) şi j) mergem pe varianta iniţiatorului, comisia neavând nici un fel de observaţie. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votată varianta iniţiatorului. La pct.k), domnul deputat Leonăchescu a propus modificarea acestuia, dacă cumva sunteţi de acord cu "perfecţionarea profesională" şi nu "ridicarea gradului de competenţă". Comisia? Comisia îşi menţine punctul de vedere. Atunci, sunt obligat să supun votului propunerea comisiei. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei. Lit. l), m), n), o), p), q), r) - varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. La lit.s) urmăriţi, de asemenea, pag.4 al raportului, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.27, 28, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 3-a, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.29, 30, 31. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 4-a dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.32, 33, 34, 35. Dacă sunt observaţii? Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 5-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.36, 37, 38, 39, 40, 41, 42. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 6-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art. 61, 62, 63, 64, 65, 66. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.67, 68, 69, 70. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a 7-a. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.71, 72, 73, 74, 75, 76, 77. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Capitolului IV. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.78, 79, 80, 81, 82, 83,84. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în unanimitate. După art.84 comisia propune introducerea unui nou text care va deveni art.85. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.85 urmăriţi pag.5, pct.4 din raport, devine art.86. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Cu aceasta am parcurs întreg proiectul de lege, îl vom spune votului final de astăzi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea ordinului asistenţilor medicali şi moaşelor din România. Iniţiatorul? |
|
|||
|
|
Domnul George Pavelescu: În cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, România, prin documentul de poziţie elaborat la Capitolul II - libera circulaţie a persoanelor, s-a angajat să transpună prevederile directivelor europene care reglementează formarea în profesia de asistent medical, responsabil cu îngrijirile generale şi în profesia de moaşă, precum şi exerciţiul acestor profesii. Apreciem că îndeplinirea acestui angajament are drept consecinţe modernizarea acestor profesii prin adaptarea la cerinţele europene, permiţând totodată libera circulaţie a specialiştilor naţionali ai statelor membre în România şi din România, introducerea titlului profesional de asistent medical generalist şi respectiv a titlului profesional de moaşă, individualizând astfel cele două profesii, definirea domeniului de activitate în concordanţă cu criteriile europene, listarea titlurilor oficiale de calificare în baza căreia se exercită cele două profesii, formarea în profesia de asistent medical şi în profesia de moaşă prin învăţământul universitar, permiţând acestor categorii de specialişti accesul la studii postuniversitare, la carieră didactică, universitară sau în domeniul cercetării ştiinţifice. Acest proiect de lege completează măsurile deja adoptate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu privire la armonizarea curriculei de pregătire în aceste profesii şi are ca scop prioritar îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate oferite populaţiei. El a fost întocmit cu consultarea largă a ordinului asistenţilor medicali şi s-a ţinut cont de recomandările experţilor Uniunii Europene, prezentate cu ocazia discuţiilor care au avut loc la Bruxelles la data de 6 octombrie 2003. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia, vă rog? |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de asistent medical se înscrie în reglementarea acestei profesii în acord cu normele Uniunii Europene. De asemenea, prin întreg acest proiect se dă un conţinut calitativ superior acestei profesii şi se deschid posibilităţi pentru ridicarea competenţei în cadrul acestei profesii. Vă rog să-l votaţi în forma prezentată de comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şiu eu v ă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului I. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 1-a, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.2, 3 şi 4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.5 v-aş ruga să urmăriţi pct.1 din raport. Comisia propune la alin.d) al art.5, propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Lit.a), b), c), e), f), g), h) rămâne în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.6 şi art.7. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în varianta iniţiatorului. Art.8, v-aş ruga să urmăriţi la pag.3 pct.2 din raport. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Dacă sunt observaţii? Vă rog, eu nu am de unde să ştiu că dumneavoastră veniţi din spate. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Avem rugămintea ca în conţinutul amendamentelor comisiei, expresia "îngrijiri medicale" să fie înlocuită cu "îngrijiri de sănătate". "Asistenţii medicali generalişti sau moaşa desfăşoară activităţi conexe actului medical numai la indicaţia medicului specialist care face îngrijiri de sănătate". |
|||||
|
|
Comisia de acord? Da. Cine este pentru amendamentul comisiei, cu modificarea propusă de iniţiator? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.9, 10. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.11. V-aş ruga să urmăriţi pag.4 pct.3 din raport. La alin.1, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii la alin.1. Nu sunt. Votat varianta comisiei. La alin.2, vă rog, domnule secretar. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La acest art.11 alin.2, textul poate fi îmbunătăţit. Iată, "Activitatea asistenţilor medicali şi a moaşelor se desfăşoară în cadrul echipei medicale sau independent." E perfect. Pentru că ceea ce urmează în continuare este o precizare de ordin secundar inclusă în termenul "activitatea asistenţilor medicali şi a moaşelor". Dacă vrem să facem o precizare, ar trebui să creăm o nouă propoziţie, o altă formulare, în care să spunem: "...independent, în cazul îngrijirilor medicale...", dar am observat că şi la acest termen sunt propuneri de îmbunătăţire. Deci, repet, ar trebui să punem punct după termenul "independent", pentru că ceea ce urmează este de prisos. Iar dacă vrem, repet, să facem o precizare de rangul al doilea, ar trebui să construim o nouă frază sau o nouă propoziţie. Aceeaşi observaţie o formulez şi pentru următorul alineat, 3, în care se precizează "Asistenţii medicali şi moaşele..." etc. "...îşi pot desfăşura activitatea...". Termenul general de "activitate" include şi precizarea particulară finală "pentru îngrijiri medicale", care eu bănuiesc că nu-şi are rostul. Sau dacă o facem, s-o facem în propoziţie separată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia, nu sunteţi de acord. Iniţiatorul? Nu sunteţi de acord. Supun votului varianta comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3 al art.11, dacă sunt observaţii. Comisia, de asemenea, a propus modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.12 alin.1, varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2. Urmăriţi pag.5, pct.4 din raport. Vă rog! |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Domnule preşedinte, Propunem menţinerea alin.2 în forma prezentată de iniţiator. Avem în vedere că "asistentul medical cu studii superioare sau moaşa poate desfăşura activitate în domeniul cercetării în instituţii specifice acestei ramuri". Există şi o recomandare TAEX şi e o prevedere din Directiva Uniunii Europene nr.77/153 şi Directiva nr.80/154. E o normativă pe care noi ne-o însuşim şi dăm posibilitatea personalului cu studii superioare din aceste domenii să lucreze, ca şi celelalte categorii socio-profesionale, în cercetare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia este de acord? Da. Atunci, supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, cu modificarea propusă de domnul secretar de stat. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Votată varianta comisiei, cu adăugirea dată de domnul secretar de stat. Art.13 alin.1, varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2. Vă rog să urmăriţi pag.6, pct.5 din raport. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.14 alin.1, de asemenea, varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.3 rămâne în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.15, 16, 17, 18. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.19 alin.1, 2 şi 3. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Comisia propune după alin.3 la pag.7, pct.7 din raport, introducerea alin.4. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat alin.4, conform propunerii comisiei. Art.20, de asemenea, urmăriţi pag.8, pct.8 din raport. Dacă sunt observaţii. Comisia propune două alineate: 1 şi 2. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.21, 22, 23, 24, 25, 26, 27. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Titlul cap.II. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Titlul secţiunii 1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.28, 29, 30, 31, 32. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Secţiunea a 2-a. Titlul secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.33, 34, 35, 36. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul secţiunii a 3-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.37, 38, 39. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul Cap.III. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii 1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.40. V-aş ruga să urmăriţi pag.9, pct.9 din raport, respectiv alin.1 şi 2. Comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Mulţumesc. Supun atenţiei plenului formularea următoare pentru art.40 alin.1: "Ordinul asistenţilor medicali şi moaşelor din România se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională a asistenţilor medicali şi a moaşelor, nonguvernamentală, de interes public, apolitică, nonprofit, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical şi, respectiv, a profesiei de moaşă, cu drept de liberă practică." |
|||||
|
|
Comisia, de acord? De acord. Art.40 alin.1, varianta comisiei, cu modificarea adusă de către domnul secretar de stat. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.2, varianta comisiei. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Varianta comisiei votată în unanimitate. Alin.3 şi 4 ale art.40 rămân în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.41. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 2-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.42. V-aş ruga să urmăriţi la pag.10, pct.10 din raport, alin.1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctele a), b), c), d), e), f), g), h), i). Varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Lit.j). Comisia propune modificarea acesteia. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii la aceste propuneri. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Lit.k). Varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată în unanimitate. Lit.l). Comisia propune modificarea acesteia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Lit.m), n), o), p), q), r). Varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Alin.2 al art.42. V-aş ruga să urmăriţi la pag.11, pct.11. Comisia propune modificarea alin.2, respectiv punctele a), b), c), d.), e), f). Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul secţiunii a 3-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.43. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 4-a. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.44. Urmăriţi pag.13, pct.12 din raport, respectiv punctele a), b), c), d), e), f), g), h), i). Dacă sunt observaţii. La a), b), c), d), comisia nu a avut propuneri de modificare, textele rămân în varianta iniţiatorului. La pct.e), comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Literele f), g), h), i), comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.45, de asemenea, urmăriţi pag.15, pct.13 din raport. Se propune reformularea alin.1 şi 2. Astfel, punctele a), b), c), d), rămân nemodificate, în varianta iniţiatorului. La pct.e), comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. De asemenea, la lit.f), comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctele reordonate e), f), g), h), i), varianta comisiei. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2, de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Vă rog, domnule secretar de stat. Art.45 alin.2. |
|||||
|
|
Domnul George Pavelescu: Supunem atenţiei plenului Camerei propunerea noastră de a rămâne în forma prezentată de iniţiator. Am în vedere că formularea "şi alte activităţi" este superfluu şi ne putem afla în situaţia în care fiecare asistent sau moaşă poate veni cu fel şi fel de cursuri care să fie luate în calcul la stabilirea numărului de credite. De asemenea, Ordinul asistenţilor medicali şi moaşelor din România este organismul profesional care controlează exercitarea profesiei şi este normal ca formele de educaţie continuă să fie cele care le avizează acesta. |
|||||
|
|
Comisia esrte de acord? De acord. V-aş ruga să facem modificarea respectivă. Supun votului dumneavoastră alin.2 al art.45, în varianta propusă de iniţiator. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt împotriviri, abţineri. Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 5-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.46, 47, 48, 49. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Art.50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul secţiunii a 6-a. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.58, 59, 60, 61. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Titlul cap.IV. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.62. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.63. V-aş ruga să urmăriţi la pag.19, pct.14 din raport. Comisia propune modificarea alin.1 al art.63. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată în unanimitate varianta comisiei. Alin.2 şi 3 rămân în varianta iniţiatorului. Art.64, 65, 66, 67, 68, 69, 70. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în unanimitate. Anexa nr.1. Titlul anexei nr.1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată anexa nr.1 în unanimitate. La pct.15 din raport se propune ca la anexa nr.1, B, pct.1 modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei, anexa nr.1, B. Anexa nr.2. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată în unanimitate. Am parcurs întregul proiect de lege. Îl vom supune votului final de astăzi. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Urmează o serie de legi de respingere. V-aş propune să luăm tot de la Comisia pentru sănătate, proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de ştiinţe medicale. Cine este pentru această propunere? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Aş ruga iniţiatorul să prezinte pe scurt acest proiect de lege. |
|
|||
|
|
Domnul George Pavelescu: Academia de ştiinţe medicale a fost înfiinţată în anul 1934 şi a funcţionat potrivit legii de înfiinţare până în 1948. În urma reformei Academiei Române din 1949, aceasta a fost încorporată ca secţie în Academia Română, iar prin Decretul Consiliului de Stat nr.590/1969 a fost reorganizată ca instituţie de sine stătătoare cu personalitate juridică, aşa cum funcţionează şi astăzi. Organizarea şi funcţionarea actuală a acestei instituţii, în baza actului normativ menţionat şi a Hotărârii Guvernului nr.1758/1969 privind aprobarea statutului Academiei de ştiinţe medicale şi a unor măsuri pentru organizarea şi funcţionarea acestei academii, care nu mai corespund cerinţelor actuale şi strategiilor de asigurare a cercetării ştiinţifice biomedicale şi, implicit, de asigurare a sănătăţii populaţiei. Ca atare, s-a impus elaborarea şi aprobarea unei noi legi de organizare şi funcţionare, racordată la realităţile momentului actual. Iniţiativa Guvernului de realizare a acestei legi care să prevadă organizarea şi funcţionarea acestui for ştiinţific este fundamentată de următoarele argumente. În primul rând, corelarea cadrului normativ cu evoluţia Academiei de ştiinţe medicale de la înfiinţarea ei până în prezent, actualizarea documentelor de organizare şi funcţionare în acord cu statutul celorlalte instituţii din domeniul medical şi al Academiilor de ştiinţe din România, armonizarea cadrului organizatoric cu evoluţia sistemului legislativ general şi specific domeniului cercetării medicale şi farmaceutice, consolidarea prestigiului şi autorităţii ştiinţifice a acestui for, precum şi consacrarea legăturilor tradiţionale între forul de conducere a cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul medical şi al învăţământului superior de profil. Susţinem raportul comisiei, cu modificările care sunt inserate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule profesor, vă rog să prezentaţi raportul pe scurt. |
|||||
|
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionara Academiei de ştiinţe medicale a fost elaborat împreună cu Ministerul Sănătăţii şi este un proiect prin care se reglementează această instituţie care a fost singura desfiinţată de puterea comunistă şi, actualmente, prin această lege, i se dă funcţionalitatea cuvenită. Vă rugăm să votaţi raportul în forma prezentată de comisie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. La dezbateri generale dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Titlul legii. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Cap.I. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1, 2. Dacă sunt observaţii. Comisia n-a avut observaţii. Votate în unanimitate. Art.3. Comisia propune modificarea alin.a). Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.b). Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Rămâne varianta iniţiatorului. Pct.c). Comisia, de asemenea, propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.4. Comisia propune reformularea articolului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.II. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.5. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.6. Comisia propune reformularea acestuia. Alin.1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.a). De asemenea, comisia propune modificarea pct.a) la alin.1. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în varianta comisiei. Pct.b) rămâne în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctele c), d) şi e). De asemenea, comisia propune modificarea acestora. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votată varianta comisiei. Pct.f). Comisia n-a avut modificări. Rămâne varianta iniţiatorului. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Punctele g), h), i) şi j). Comisia propune modificarea acestora. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii. Nu aveţi. Votate în varianta comisiei. Pct.k) rămâne nemodificat prin reformulare şi va cuprinde textul pct.j) în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Prin reformulare, vechea lit.k) devine lit.l). Votată varianta comisiei, dacă sunt observaţii. Nu sunt. La lit.m), de asemenea, comisia a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votată varianta comisiei. La pct.m), comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.n) rămâne nemodificat, în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. La lit.o), comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. La lit.p), nu sunt observaţii din partea comisiei. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votată în unanimitate. Lit.q). Comisia propune modificarea acesteia. Dacă sunt observaţii. Nu aveţi. Votată în varianta comisiei. Lit.r). Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Votat în unanimitate. Alin.2, de asemenea, comisia propune modificarea. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.7. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.8, 9. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în varianta iniţiatorului. Art.10. Comisia propune modificarea alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.11, 12, 13. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.14. Domnul secretar Leonăchescu, vă rog. Rog liderii de grup să anunţe deputaţii să poftească în sală pentru votul final, fiindcă vom face prezenţa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am două observaţii la acest articol 14 şi anume, subiectul "organele de conducere" impune să utilizăm "ale Academiei de ştiinţe medicale", nu "a". Deci, în loc de "a", "ale". A doua observaţie, logica enumerării este de la complex la simplu. "Adunare generală" - a), b) "Consiliu ştiinţific". Şi eu propun c) "Biroul executiv al Consiliului ştiinţific" şi pe locul d) o singură persoană, "preşedintele". Deci, inversarea ultimelor două poziţii şi renumerotarea lor. |
|||||
|
|
Da. Iniţitorul. Vă rog. Sunteţi de acord? De acord. Vă propun să facem modificarea respectvă. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Votată varianta comisiei, cu modificarea făcută de domnul deputat Leonăchescu. Art.15 alin.1 şi 2. Comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.16 alin.a). Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu. Votată varianta comisiei. Pct.b), comisia n-a avut observaţii. Votată varianta iniţiatorului. Pct.c). Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.d). Varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Pct.e). Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.17, 18. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Art.19. Comisia propune reformularea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.20. De asemenea, comisia propune reformularea alin.1 şi 2. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în varianta comisiei. Art.21 alin.1, 2 şi 3. Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. La alin.4, 5, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votate în varianta iniţiatorului. Art.22, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.23, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.24 alin.1. Comisia n-a avut observaţii. Varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu aveţi. Votată varianta comisiei. Art.25 alin.1, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Votată varianta iniţiatorului. La alin.2, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul cap.III. Comisia a modificat acest titlu. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.26 alin.1. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Până la alin.2 cu punctele a)-f) până la g). Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Comisia propune eliminarea pct.g) al alin.2. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3 rămâne nemodificat, comisia neavând propuneri. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Art.27, comisia a propus modiicarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu aveţi. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.IV. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în varianta iniţiatorului. Art.28, 29, comisia n-a avut observaţii. La art.28 dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. La art.29. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La art.29, o mică eroare de redactare. Întreaga sintagmă "Academia de ştiinţe medicale" să beneficieze de majuscule, deci implicit cuvântul "Academia". |
|||||
|
|
Dacă sunt observaţii. De acord? Da. Modificăm art.29 cu varianta propusă de domnul deputat. Dacă sunteţi de acord. Cine este pentru? Mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Unanimitate. Art.30. De asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Am parcurs proiectul de lege. Îl vom supune votului final de astăzi. |
|||||
|
|
|
Mai avem încă un sfert de oră. V-aş propune să luăm încă un proiect de lege şi anume, Proiectul de Lege privind organizarea studiilor universitare. Iniţiatorul, pe scurt, ca să ne încadrăm în timp. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Athanasiu (ministrul educaţiei şi cercetării): Domnule preşedinte de şedinţă, Distinşi colegi parlamentari, Acest proiect de lege vizează racordarea organizării sistemului de studii universitare la ceea ce se numeşte "procesul Bolonia". În esenţă, studiile universitare de licenţă vor fi organizate pe o durată de 3-4 ani, alocându-li-se un minimum de 180 de credite şi un maxim de 240 de credite. Ciclul doi va fi alcătuit din studii de masterat, cu un număr de credite între 120 şi 60, şi studiile doctorale. Prin acest proiect de lege, România pune în practică un angajament asumat în 1999 şi reiterat în 2001 şi 2003, de comparabilizare şi compatibilizare a sistemului studiilor universitare cu cel pe care spaţiul deschis al învăţământului european îl doreşte. Este un proiect important, care va intra în vigoare începând cu anul universitar 2005 - 2006, el realizând practic o facilitare sporită a recunoaşterii şi echivalării diplomelor în contextul Convenţiei de la Lisabona şi, totodată, punând învăţământul românesc, din punct de vedere al organizării studiilor universitare, într-o poziţie bună pe piaţa serviciului de învăţământ european. Aduc mulţumirile mele colegilor din comisie, care s-au aplecat cu multă atenţie şi cu pricepere asupra acestui proiect foarte important pentru învăţământul românesc, aducând o serie de ameliorări textului iniţial, cu care ne exprimăm totalul acord. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia, tot la fel, prezentaţi pe scurt raportul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată cu Proiectul de Lege privind organizarea studiilor universitare, PL - X 228 în 19 aprilie 2004. La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizele primite de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi de la Consiliul Legislativ. Comisia s-a aplecat cu foarte multă atenţie asupra acestui proiect de lege, şi dumneavoastră, astăzi, prezenţi în sală, asistaţi la o cotitură fundamentală în învăţământul superior românesc, percepând faptul că, ceea ce urmează de acum încolo, nu mai este ceea ce a fost de peste 100 de ani. Este evident că, chiar dintre dumneavoastră - cadre didactice - nu cunosc esenţa acestui proiect, nici nu sunt atenţi la ea, şi o s-o simtă în 2005, când o să li se restructureze sub o formă sau alta posturile. Căci, această aliniere, la ceea ce s-a semnat la Bolognia, s-a confirmat la Praga, la Berlin, înseamnă două lucruri: tot învăţământul care este acum de 4 ani, probabil va fi de 3 - 4 ani. Şi la 3 ani sau 4 se va lua licenţa, care va confirma pe piaţa muncii anumite competenţe. 50% din cei care termină 3 ani vor merge apoi la masterat, adică la 5 ani pentru studiile universitare. Inginerii vor face 4 ani, în loc de 5, şi vor lua licenţa, după care vor urma un masterat de 1 an şi jumătate, dar finanţat de la bugetul de stat numai 50%. Urmează al treilea ciclu, care este o propunere a ministrului Athanasiu, însuşită - înţeleg - la Berlin, ca să facă parte din sistemul naţional de învăţământ studiile doctorale. Deci, doctoratul l-am primit toţi până acum - şi unii l-am luat, la unii ni s-a dat - ca o chestiune de excelenţă în domeniu, de consacrare ştiinţifică. Acum, coexistă cele două, dar în principal vom avea şcoală doctorală cu ore de curs, de aplicaţii ş.a.m.d. Este, iarăşi, o schimbare fundamentală. Sunt reticenţe. Comisia şi ministerul au încercat pe cât posibil să angajeze întreg corpul profesoral la această, efectiv, reformă în învăţământul superior, pentru că este posibil ca fiecare universitate să-şi găsească modalitatea proprie de a desfăşura licenţa şi apoi masteratul. De aceea, vă spunem, domnule preşedinte de şedinţă, că încă o dată această prevedere cu 45 de zile, care poate fi dusă la 60, constituie o piedică în a analiza şi a aprofunda anumite proiecte de lege. Comisia, împreună cu ministerul au făcut şi acest lucru, şi vorba celor de la poartă - la ora 1,30 noaptea, când au fost întrebaţi de cineva dacă mai este în această clădire, au spus că mai sunt "cucuvelele de la Învăţământ". Aceste cucuvele zic că au făcut o treabă responsabilă. Şi sperăm că, o dată cu salarizarea profesorilor şi salarizarea şi a celorlalte categorii de conferenţiari, şefi de lucrări, care se va implementa din octombrie sau de la 1 ianuarie, această lege să însemne o nouă calitate, o eficientizare a activităţii în învăţământ, o responsabilizare a tuturor cadrelor didactice. Acestea au fost motivele pentru care noi am dat aviz favorabil şi vă recomandăm astăzi să votaţi această lege, să votaţi conştient că de la 1 octombrie ceva se va schimba esenţial în învăţământul superior românesc. Vă mulţumesc pentru atenţie, şi vă mulţumesc anticipat pentru votul dumneavoastră. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Da, poftiţi vă rog, doamna ministru. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Şi eu cred că ne aflăm în faţa unei legi care aduce modificări profunde în învăţământul superior şi, fără îndoială, nu este numai rodul preocupării noastre, în România, în legătură cu aceste transformări. Suntem într-o perioadă în care învăţământul superior, în Europa, îşi caută noi abordări pentru a se alinia procesului de la Bolognia. Comisia, împreună cu ministerul am căutat să dăm cea mai potrivită formă. Rămân îngrijorările noastre, pentru că responsabilitatea revine în continuare universităţilor, pentru a aşeza în acest cadru al legii conţinutul în aşa fel încât păstrând ce am avut bun, tradiţiile şcolii româneşti, să venim în acest cadru aliniat procesului de la Bolognia. Sigur, am încercat să găsim cea mai potrivită formă, şi pentru această formă vă adresăm invitaţia să daţi votul dumneavoastră. Şi, cu siguranţă, universităţile vor fi cele care în perioada următoare de timp, având această lege, vor aşeza în conţinut noua structură a sistemului de învăţământ superior. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. Titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul Cap.I, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1, dacă sunt observaţii? La alin.1 comisia n-a avut observaţii, dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Alin.2, de asemenea comisia nu a avut observaţii. Votat, în varianta iniţiatorilor. Alin.3 şi 4. Comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii? Nu aveţi. Votate în varianta comisiei. Alin.5. Comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorilor. Art.2. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.3. De asemenea comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu aveţi. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.II. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.4 alin.1. comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Comisia propune un text nou, respectiv alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2 devine alin.3, de asemenea modificat. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3 devine alin.4. Comisia nu a avut observaţii. Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.4 devine alin.5. De asemenea, comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Alin.5 devine alin.6. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.6 devine alin.7, comisia neavând modificări. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Art.5 alin.1 - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2 al art.5 - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu aveţi. Votată varianta comisiei. Alin.3. Aveţi observaţii? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Deci, la alin.3: "Ministerul Educaţiei şi Cercetării actualizează periodic, la propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor, lista domeniilor de specializări de licenţă, ..." şi aici, după virgulă, trebuie pus "care se aprobă prin hotărârea Guvernului". Deci, "care se aprobă prin hotărârea Guvernului". |
|||||
|
|
Iniţiatorul, Comisia de acord, da? De acord cu această observaţie. Votată varianta comisiei. Alin.4 - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Art.6 alin.1 - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2 - de asemenea, comisia propune modificarea. Votată varianta comisiei. Alin.3 - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Alin.4 - comisia propune modificarea acestuia, alin.4 pct.a). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.b) - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Pct.c) - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Pct.d) - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Comisia propune introducerea unui text nou, pct.e). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.5 - de asemenea, comisia propune modificarea punctelor a), b), e). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctele c) şi d) rămân nemodificate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.6 - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.7 alin.1 - comisia nu a avut modificări. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2 - de asemenea comisia nu avut modificări. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Cap.III - titlu. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.8 alin.1 şi 2. Comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3. Comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta iniţiatorului. Alin.4 - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Comisia propune introducerea alin.5 - text nou. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.9 alin.1 - comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată în unanimitate varianta comisiei. Alin.2 devine alin.1. Comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată în unanimitate. Alin.3 devine alin.2. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.4 devine alin.3. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.5 devine alin.4. Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.6 şi 7 se elimină. Dacă sunt observaţii? Comisia a propus eliminarea. Nu sunt. Votată varianta comisiei. De asemenea alin.8, 9 şi 10 - comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.11 devine alin.5. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Comisia propune un text nou, alin.6. Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule deputat Antonescu. |
|||||
|
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Pentru că textul este neclar, şi - mă rog - a fost făcut pe la ora 1,00 noaptea, când eram cam obosiţi, propun următoarea formulare: "Absolvenţii cu diplomă de masterat pot ocupa posturi didactice în învăţământul liceal sau universitar, cu condiţia realizării unei pregătiri psihopedagogice, care să corespundă unui număr de minimum 60 de credite, obţinute în cadrul ciclurilor 1 şi 2. Pentru că altfel se înţelege că vor trebui să obţină 60 de credite în ciclul 2, ceea ce nu este conform cu realitatea. |
|||||
|
|
Iniţiatorul este de acord? Da. Comisia în întregime este de acord? Da. Deci, alin.6, votat în varianta comisiei, cu modificarea propusă în plen. Art.10, alin.1, 2, 3, 4 şi 5 în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Comisia propune, la alin.5, un text nou, respectiv adăugarea lit.d). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.6 - de asemenea, comisia propune modificarea acesteia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.11 alin.1, 2 şi 3 - comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.4 - comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.IV. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.12. Comisia propune modificarea alin.1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Alin.2. Comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Art.13 alin.1 - comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Alin.2 şi 3 - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votat varianta iniţiatorilor. Alin.4 - comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Art.14. Comisia nu a avut modificări. Nu. Votată varianta iniţiatorului. Titlul Cap.V. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.15 alin.1 şi 2. Comisia propune eliminarea acestora. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.3 devine alin.1, în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Alin.4 devine alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.5 devine alin.3. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.VI. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată în unanimitate. Art.16 alin.1. Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Alin.2 - comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Alin.3 devine alin.2. Comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.4 devine alin.3 - text nemodificat. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţiatorului. Art.17 rămâne în varianta iniţiatorului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat. Art.18 alin.1 - comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2 - comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votată varianta iniţiatorului. Alin.3 - comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.19 alin.1 - comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.2 - comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.20 - varianta comisiei. Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La art.20 propun să fie menţinut textul în redactarea dată de Guvern, întrucât - potrivit normelor de tehnică legislativă - în cazul abrogărilor, textele trebuiesc identificate şi determinate în mod expres. Prevederea pe care o propune comisia că "Orice prevedere contrară se abrogă" nu este suficientă pentru cei care ar urma să aplice această lege, pentru că trebuie să cunoască exact care sunt acele reglementări din dispoziţiile actuale care se abrogă în mod expres. De aceea, propun să fie menţinut textul Guvernului. |
|||||
|
|
Sunteţi de acord? Comisia, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule ministru, Este evident că "mai binele" este duşmanul binelui. Ceea ce spune domnul ministru Gaspar este mai bine decât am prevăzut noi, şi este în concordanţă cu tehnica legislativă. Ceea ce nu este în concordanţă, este că textul din stânga avea în vedere articole pe care le-a modificat textul iniţial, cu care a venit Guvernul. Or, prin ceea ce s-a făcut împreună cu ministerul la comisie, s-au afectat mult mai multe texte. Evident că domnul ministru Gaspar are dreptate: să se stea şi să se ia la rând astea. Dar suntem deja în 30 de zile. Când să se stea? Am avut consorţiile universitare, am avut organizarea studiilor, avem Legea învăţământului, avem statutul - toate băgate pe ţeavă în 30 de zile. Avem două variante: să le trimitem în plen aşa, fie ce-o fi; sau, să punem această formă, s-o acceptăm, şi Camera decizională, care este Senatul, să numere ei, bob cu bob, şi să facă pe plac domnului ministru. De aceea, eu v-aş propune să rămânem la formularea comisiei, şi domnul ministru o să aibă grijă, cu corpul domniei sale de experţi, să vadă exact ce se modifică, şi Camera decizională să puncteze exact cum a spus domnul ministru Gaspar. Asta este rugămintea noastră, pentru că altfel nu bat: textul din stânga ce să ...?, care sunt articolele care se abrogă?, cu ceea ce conţine legea. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că proiectul de lege a fost avizat şi de către Consiliul Legislativ. Consiliul Legislativ - ca organ de specialitate consultativ al Parlamentului - are, printre altele, şi această atribuţie cu privire la evidenţa oficială a legislaţiei. Şi cu ocazia aceea, Consiliul Legislativ a făcut nişte referiri la redactarea acestui text, pe care iniţiatorul le-a preluat în legătură cu abrogările. Eu propun, totuşi, să rămână textul Guvernului, urmând ca la Senat, pe parcurs, dacă mai trimitem o dată la Consiliului Legislativ - să mai revadă şi ei acest text - pentru că vă spun, în aplicarea legii va fi foarte dificil pentru cei care vor trebui să lucreze cu acest proiect de lege, dacă nu vor şti care sunt textele ce au fost abrogate din Legea învăţământului. |
|||||
|
|
Domnule ministru ... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem în faţa a două alternative: domnul Stanciu spunea una mai bună decât alta. Evident, una este incompletă: e varianta Guvernului. Şi una este greşită: varianta comisiei. Între o variantă incompletă şi una greşită - ca şi procedură - consider, opinez că trebuie să alegem, deocamdată, varianta incompletă. Deci, susţin propunerea domnului Gaspar. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Eu sunt obligat să supun varianta comisiei la vot, să vedem rezultatul votului. Cine este pentru varianta comisiei? Vă rog să număraţi. 49 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. V-aş ruga linişte. 70 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu aceasta, deci art.20 a fost respins, în varianta comisiei. Vă supun aprobării varianta Guvernului, iniţiatorului. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 113 voturi pentru. Împotrivă? 23 voturi împotrivă. Abţineri? 6 abţineri. Adoptat art.20 în varianta iniţiatorului. Am finalizat proiectul de lege. Domnul deputat Marcu doreşte să facă un protest. Comisia pentru administraţie publică să se pregătească pentru cele două amendamente de ieri, care trebuie ... Domnule deputat Marcu, 30 de secunde, aşa aţi spus. |
|||||
|
|
Vreau să protestez într-un fel, şi sper că mă înţelegeţi: uneori s-ar putea să fi ieşit din rândurile noastre în această situaţie, dar eu tot îmi spun crezul gândirii mele. Protestul meu se referă la următorul lucru: la votul fără cunoştinţă de cauză. Am observat acum că a venit un grup de vreo 4 - 5 oameni de la uşă, şi nici nu ştiau despre ce este vorba, iar în momentul în care au văzut că unii dintre colegii domniilor lor au ridicat mâna, repede au venit fuga, cu mâna ridicată. Este acesta un mod de a ne comporta noi, ca parlamentari? Este o întrebare, dacă vreţi - am zis că şi de la noi sunt - luaţi-o ca o întrebare pur retorică, mai mult pentru presă, dar nu-mi pomeniţi numele dacă vreţi, dar analizaţi-o şi dumneavoastră. Modul în care ne satisfacem noi încrederea dată de electorat în Parlament. Pentru votanţi de profesie, nici nu era nevoie să fim prezenţi. Pur şi simplu, lăsam o hârtie în bancă şi spuneam: "Tot ce zic colegii mei, sunt de acord". Nu este corect! Protestez chiar şi împotriva celor care din rândurile partidului nostru fac acelaşi lucru. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Sunt de acord cu protestul dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Domnul Florescu, cele trei amendamente de ieri la Proiectul de Lege privind Statutul funcţionarilor publici din penitenciare, să vedem care sunt observaţiile ministerului, şi dacă suntem de acord cu acestea. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Ministerul, iniţiatorul a venit cu următoarele formulări: art.76 lit.c): "să se împiedice orice acţiune care presupune discriminare pe temei de etnie, rasă, limbă, naţionalitate, sex, religie, opinie sau alte criterii". Acelaşi articol, lit.j): "să se conformeze dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici, cărora le este subordonat direct". Lit.k): "să respecte întocmai programul de muncă". |
|||||
|
|
Şi citiţi şi art.77. |
|||||
|
|
Asta voiam să fac acum. Deci, art.77, într-o reformulare mai simplă, mai pe scurt un pic: "La data de 29 iunie, când se celebrează Sfinţii Petru şi Pavel, se va sărbători şi Ziua personalului din sistemul administraţiei penitenciare". Fac menţiunea că, comisia noastră este de acord cu formularea, a adoptat de fapt formularea propusă de iniţiator, şi vă rog, deci, domnule preşedinte de şedinţă, să supuneţi spre dezbatere şi adoptare textele prezentate, aşa cum au fost ele expuse aici. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Leonăchescu, vă rog, dacă aveţi observaţii la propunerea textelor făcută; la lit.c), dacă sunt observaţii? |
|||||
|
|
Aceste observaţii au fost formulate de mine, în marea lor majoritate propunerile de îmbunătăţire sunt acceptabile. Eu am două observaţii de făcut şi am să încep de la art. 77, în sens invers, pentru că eu n-am auzit de Sfântul "Pentru"! Am auzit de Sfântul Petru! |
|||||
|
|
O eroare materială. |
|||||
|
|
Ca să mai destindem puţin atmosfera! Dar, în mod serios, textul îmi place, poate fi acceptat şi în varianta aceasta. În ceea ce priveşte alin. c) de la art. 46, eu am formulat două observaţii: prima era să introducem în locul termenului de "temei", termenul de "criteriu" sau "criterii", la plural. În final am regăsit termenul "criterii", dar în text a rămas termenul de "temei". Temei e nespecific enumerării care urmează, criterii da! O a doua observaţie este finalul, pentru că lăsăm deschis domeniul: "sau alte criterii". Deci, nu mai are rost enumerarea anterioară dacă la sfârşit spun că este posibil orice: "pot introduce orice alte criterii". Şi eu am propus să punem punct după ultimul termen enumerat. Acum a apărut o opinie, reorganizarea textului, numerotarea este foarte bună şi între "religie" şi "opinie" să punem "şi". Deci, formularea mea, pe care o susţin şi astăzi: "Discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naţionalitate, sex, religie şi opinie". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Iniţiatorul? Sunteţi de acord cu varianta propusă de domnul Leonăchescu? Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Votat pct. c). La pct. j) dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. Punctul k). Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. La art. 77 dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ori de câte ori printr-o lege s-a instituit o zi în care să fie marcat un anumit eveniment s-a spus foarte clar, foarte precis şi nu s-au introdus şi alte evenimente colaterale, cum se face în textul art. 77. În art. 77 se spune: "La data de 29 iunie, când se celebrează Sfinţii Petru şi Pavel, se va sărbători şi Ziua personalului din sistemul administraţiei penitenciarelor". Textele de lege în astfel de împrejurări spun foarte clar: "Se proclamă ziua de 29 iulie, Ziua Imnului Naţional al României", "Se proclamă Ziua de 8 Decembrie, Ziua Constituţiei României". Şi v-aş propune atunci să spunem şi noi aici: "Se proclamă ziua de 29 iunie, Ziua personalului din sistemul administraţiei penitenciarelor". |
|||||
|
|
Iniţiatorul de acord? De acord. Comisia de acord? De acord. Supun votului dumneavoastră această variantă. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 13 voturi împotrivă. Cu marea majoritate de voturi s-a adoptat varianta domnului deputat Gaspar. Stimaţi colegi, am parcurs şi acest proiect de lege. |
|||||
|
|
|
Trecem la apelul nominal de verificare a cvorumului pentru votul final. |
|
|||
|
|
Aş dori să fac o precizare pentru cei prezenţi: vă rog să nu plecaţi după apelul nominal, pentru că mai urmează unul, atunci când vom da, dacă vom îndeplini cvorumul, votul final pentru Curtea Constituţională. (Rezultatul, după două apeluri nominale). - Abiţei Ludovic - prezent Mai sunt alţi colegi care nu şi-au înregistrat prezenţa? Vă mulţumesc. (Deputaţii care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Trecem la votul final, şi vreau să vă atrag atenţia că după terminarea votului final vom relua apelul pentru votul pentru Curtea Constituţională. De aceea, vă atrag atenţia să rămâneţi în sală pentru a putea vota şi partea a doua. Votul final. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind protecţia animalelor. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 210 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Cererea Preşedintelui României pentru reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor în România. Cine este pentru? 220 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? 48 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de proceduri civilă. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? 195 de voturi pentru. Împotrivă? Un singur vot împotrivă. Abţineri? 38 de abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Cine este pentru? 221 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de psiholog, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? 225 de voturi pentru. Împotrivă? 10 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional. Cine este pentru? 23 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să îmi exprim satisfacţia că, în sfârşit, după şase ani de zile există un act normativ care va permite în această fază dezvoltarea transportului naval, care are în România peste 115 ani de tradiţie, şi profit de ocazie să îl rog pe domnul ministru Gaspar să transmită Guvernului, când va discuta Proiectul de buget pe anul 2005, în mod expres să ţină cont de art.24, de necesitatea prevederii unor fonduri pentru Programul de dezvoltare şi modernizare a flotei, în special a flotei fluviale, deoarece în anul 2007, o dată cu aderarea României, Dunărea devine cale navigabilă internaţională, dar flota română este inaptă din punct de vedere tehnic pentru a naviga pe Dunăre, motiv pentru care există riscul ca să cheltuim milioane de dolari pentru modernizarea şi menţinerea cursului navigabil al Dunării pentru alte flote. Încă odată revin cu această rugăminte pentru că în mod special am susţinut ca acest proiect de lege de aprobare a ordonanţei să intre în discuţie până la sfârşitul acestei sesiuni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2000 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari SUA, semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999. Cine este pentru? 232 de voturi pentru. Împotrivă? 38 de voturi. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia privind cooperarea în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Bucureşti la 12 noiembrie 2003. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt privind cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii, semnat la Bucureşti la 3 decembrie 2003. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptat la Strasbourg la 15 mai 2003. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului de extrădare între România şi Republica Federativă a Braziliei, semnat la Brasilia la 12 august 2003. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Proiect cu caracter organic. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? 40 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România. Lege cu caracter orgnanic. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.9 din Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România. Lege cu caracter organic. Se propune respingerea proiectului de lege, având în vedere că l-am votat înainte pe celălalt. Cine este pentru respingere? Toată lumea. Vă mulţumesc. 231 de voturi pentru respingere. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă privind amendamentul la art.9 alin.4 din Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, republicată, pentru menţinerea în activitate a medicilor de familie stabiliţi în mediul rural de cel puţin 5 ani şi după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere. Lege cu caracter organic. De asemenea, se propune respingerea propunerii legislative. Cine este pentru respingere? Vă rog să votaţi. Toată lumea. 231 de voturi. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 231. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. Lege cu caracter organic. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Proiect votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale. Cine este pentru? Toată lumea. 231 de voturi pentru. Împotrivă? 4 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Proiect votat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind organizarea studiilor universitare. Lege cu caracter oganic. Cine este pentru? 231 de voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Proiect votat. Am închis şedinţa de vot. Trecem la partea a doua a şedinţei de vot. |
|
|||
|
|
|
Procedura de vot este următoarea: pe buletin se taie un nume de pe lista respectivă. Vă rog să faceţi apelul. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Pe listă sunt două nume, nu trei, ca pe vechiul buletin, aşa a hotărât Biroul permanent: să îi reţină pe primii doi, în ordinea votului. Dumneavoastră veţi vota pe unul dintre ei, prin tăierea de pe buletin a numelui unei persoanei. Deci, am rugămintea să reţineţi, pentru cei care eventual nu ar dori să participe până la sfârşitul acestui apel, că se anulează şi primul apel nominal, în cazul în care se înregistrează absenţă la acest apel. Vă rog să votaţi. - Abiţei Ludovic - Prezent Prezenţă definitivă rezultată după citirea de două ori, conform Regulamentului, a apelului nominal. |
|||||
|
|
Rog membrii Biroului permanent să poftească în sala Biroului permanent pentru numărarea voturilor. |
|||||
|
Pauză |
||||||
|
(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
Domnul secretar Mohora are cuvântul pentru a prezenta raportul Comisiei pentru numărarea voturilor. |
||||||
|
|
Proces-verbal privind rezultatul votului exprimat de către deputaţi cu privire la numirea unui judecător la Curtea Constituţională. În urma verificării şi numărării voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art.118 din Regulament, în turul doi de scrutin asupra candidaţilor propuşi în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituţională, în conformitate cu prevederile art.142 şi 143 din Constituţia României şi ale art.7 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au constatat următoarele:
Din verificarea şi numărarea voturilor rezultă următoarele: Numele şi prenumele candidaţilor:
Potrivit art.7 alin.4 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi în baza recomandării Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în calitate de judecător persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi." Ca urmare a faptului că a întrunit 192 de voturi, obţinând astfel majoritatea absolută cerută de lege, minimum 173 de voturi, Camera Deputaţilor numeşte în calitatea de judecător la Curtea Constituţională pe doamna Cojocaru Aspazia. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Felicitări, doamna Cojocaru. |
|||||
|
|
|
Îmi permiteţi ca foarte rapid să vă citesc o notă: În conformitate cu prevederile art.17 alin.2 şi 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
Declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,15. |
|
||||
![]() |



