|
|
|
Şedinţa a început la ora 10,50. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Puiu Haşotti, secretar.
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Pentru lucrările de astăzi şi-au înregistrat prezenţa 292 deputaţi. Domnul Ionel Olteanu, preşedintele Comisiei de validare, vă va prezenta rapoartele cu privire la validarea mandatelor unor deputaţi.
|
|
|
|
Domnul Ionel Olteanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Raport privind propunerea de validare a două mandate de deputaţi: Având în vedere vacantarea a două locuri de deputat ca urmare a demisiilor domnilor deputaţi Vasile Mihalachi - PSD şi Dumitru Buzatu - PSD, Circumscripţia electorală nr.39 Vaslui, Comisia de validare a examinat documentele prezentate în vederea validării mandatelor de deputaţi ale supleanţilor Marcu Grigore şi Simion Sebastian în locurile devenite astfel vacante. Supleanţii figurează înscrişi pe listele PSD în alegerile din 2000 la numărul 240, respectiv 239, poziţii prevăzute în Monitorul Oficial nr.624 din 2000. În urma analizei documentelor prezentate, Comisia de validare a constatat că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege privind validarea supleanţilor menţionaţi, aceştia fiind şi în prezent membri ai PSD. Au depus declaraţiile de avere şi de acceptare a mandatelor respective. Comisia propune, în consecinţă, validarea mandatelor de deputat pentru domnii Marcu Grigore şi Simion Sebastian, supleanţi înscrişi pe listele electorale ale Partidului Social Democrat în Circumscripţia electorală nr.39 Vaslui. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Invit pe colegii noştri să depună jurământul. Mai întâi, domnul Marcu Grigore.
|
|
|
|
Domnul Grigore Marcu: (Rosteşte jurământul scris, cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie.) Eu, Grigore Marcu, în calitate de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr.39 Vaslui, "Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!" (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Vă mulţumesc, vă felicităm şi vă dorim succes. Domnul deputat Sebastian Simion.
|
|
|
|
Domnul Sebastian Simion: (Rosteşte jurământul scris cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie.) Eu, Sebastian Simion, în calitate de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr.39 Vaslui, "Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!" (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Vă mulţumesc, vă felicităm şi vă dorim şi dumneavoastră succes. Cu aceasta, încheiem şedinţa noastră de astăzi. Vă doresc activitate fructuoasă în teritoriu şi, pe cât posibil, şi o vacanţă. Rog membrii Biroului permanent şi ai Comitetului ordinii de zi să poftească în sala de şedinţă a Biroului permanent.
|
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11,00.
|
|
| |
|
 |