Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.115/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2004
|
Şedinţa a început la ora 16,35. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Puiu Haşotti şi Tudor Mohora, secretari. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, daţi-mi voie să declar deschise lucrările plenului Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 273, 71 fiind absenţi, din care 24 participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi, vă voi prezenta o informare cu privire la iniţiativele legislative care au fost înregistrate la Biroul permanent şi care au fost propuse a fi trimise comisiilor permanente, aşa cum va rezulta din informare. V-aş ruga să fiţi atenţi, pentru a comenta eventuala repartizare a acestor iniţiative pe comisiile permanente. 1. Proiectul de lege pentru ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Primului Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004 şi Decizia Consiliului Executiv al Fondului Monetar Internaţional din 7 iulie 2004, a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru perioada 2004 - 2006 precum şi a Memorandumului tehnic de înţelegere, primit de la Guvern. Proiectul a fost trimis Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în fond, iar pentru avize Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. Se aplică procedura de urgenţă. Rog Grupul parlamentar al P.R.M.-ului să-şi aranjeze disputele în linişte. Mulţumesc. 2. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize:Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2004 pentru modificarea alin.1 al art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.90/2003 pentru modificarea Legii nr.141/1997 privind Codul vamal al României şi a art.16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru avize: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 20o4. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, iar pentru avize: Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat, precum şi a Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen de depunere a raportului: 14 septembrie 2004. 6. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 61/2004 pentru modificarea alin.1 al art.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru avize: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 23 septembrie 2004. 7. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2004 privind prorogarea termenului prevăzut la art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare - dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti", adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, iar pentru avize: Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 23 septembrie 2004. 8. Proiectul de lege privind darea unui teren în folosinţa gratuită a Ambasadei Franţei la Bucureşti, adoptat de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond,Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Termen de depunere a raportului: 23 septembrie 2004. 9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii patronatelor nr. 356/2001, iniţiată de doamna deputat Amalia Bălăşoiu, membră a Grupului parlamentar al P.S.D., respinsă de Senat în şedinţa din data de 6 septembrie 2004. A fost repartizată, în fond, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize, Comisiei pentru industrii şi servicii, Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Termen de depunere a raportului: 28 septembrie 2004. Vă rog să-mi permiteţi să vă mai prezint încă o informare de aceeaşi natură, care a fost înregistrată astăzi, completare la cea pe care v-am prezentat-o. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Estonia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale. A fost sesizată Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen pentru depunerea raportului: 20 septembrie 2004. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Federală Democrată Etiopia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale. Comisia pentru buget a fost sesizată în fond, iar pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Canada pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru aviz. Termen pentru depunerea raportului: 20 septembrie 2004. |
|||||
|
|
|
Vă prezint, de asemenea, o notă cu privire la faptul că au fost depuse în depozitul secretarului general al Camerei Deputaţilor următoarele legi, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională.
|
|
|||
|
|
|
Tot o chestiune prealabilă de informare, Scrisoarea preşedintelui României, pe care ne-o adresează, în temeiul Legii nr. 42 din 15 martie 2004, şi prin care ne informează că a aprobat propunerile primului ministru privind participarea României la operaţiunea maritimă Active Endeavour cu o fregată, începând cu data de 1 iulie 2005. |
|
|||
|
|
|
V-aş ruga, de asemenea, să fiţi de acord şi să votaţi propunerile grupurilor parlamentare cu privire la modificarea în componenţa nominală a unor comisii permanente, ca urmare a validării unor noi deputaţi. Sunt următoarele propuneri: Grupul parlamentar al P.S.D. propune desemnarea domnului deputat Aurel Chelbea, în calitate de membru al Comisiei pentru administraţie publică; a domnului deputat Valentin Tiberiu Hossu, tot în Comisia pentru administraţie publică; a doamnei Cornelia Ionescu, în calitate de membru al Comisiei pentru apărare; a domnului Grigore Marcu, în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură; a domnului deputat Vasile Relu Rădulescu, în calitate de membru al Comisiei juridice; a domnului deputat Sebastian Simion, în calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ. Dacă există vreo obiecţiune la acestea? Nu. Grupul parlamentar al P.R.M. propune desemnarea domnului deputat Viorel Ionel ca membru al Comisiei pentru buget; a doamnei deputat Melania Vâlva, membru al Comisiei pentru agricultură, a domnului deputat Alexe Boboc, membru al Comisiei juridice, a domnului deputat Tănase Satnoianu, membru în Comisia economică. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Grupul parlamentar P.N.L. propune desemnarea domnului deputat Vlad Moisescu ca membru al Comisiei pentru politică externă; a domnului deputat Sergiu Tofan, în calitate de membru al Comisiei pentru administraţie publică şi a domnului deputat Vasile Dănilă, în calitate de membru al Comisiei pentru apărare. Dacă sunt obiecţiuni? Nu. Grupul U.D.M.R. propune trecerea domnului deputat Birtalan Akos de la Comisia pentru buget la Comisia pentru industrii, desemnarea domnului deputat Kedves Emeric, în calitate de membru al Comisiei pentru buget; a domnului deputat Sarkady Csaba, în calitate de membru al Comisiei pentru cultură. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Grupul parlamentar P.D. propune trecerea domnului deputat Ioan Onisei de la Comisia pentru cultură la Comisia juridică; a domnului deputat Romeo Raicu de la Comisia pentru abuzuri la Comisia pentru apărare; a domnului deputat Sorin Lepşa de la Comisia pentru învăţământ la Comisia pentru industrii; a domnului deputat Daniel Bogdan, în calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ; a domnului deputat Teodor Crăciun Tuducan ca membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor; a domnului deputat Adrian Gurzău ca membru al Comisiei pentru cultură şi al Comisiei pentru Regulament şi a domnului deputat Iulian Gabriel Bârsan, în calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră toate aceste modificări. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
|
Întreb Comisia pentru administraţie şi cu reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor dacă au căzut de acord la raportul Proiectului de Lege cu privire la statutul aleşilor locali. Aţi convenit? Bun. Vă rog, stimaţi colegi, să luaţi acest raport de mediere, pentru a-l dezbate şi a-l adopta. La pct. 1 este textul Camerei Deputaţilor. Nu sunt dezbateri şi nici vot, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor. Aceeaşi este soluţia şi pentru punctele 2, 3, 4 din raport, fiind vorba de texte în varianta Camerei Deputaţilor. La pct. 5 este textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni la acest text? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La punctele 6 şi 7, textele Camerei Deputaţilor. Nu se dezbat, nu se votează. Punctele 8 şi 9, de asemenea. Punctul 10, varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 11, tot varianta Senatului. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Punctul 12, pentru art. 12 alin. 1, comisia propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Pentru alin. 3, comisia îşi însuşeşte varianta Camerei Deputaţilor, deci nu se dezbate şi nu se votează. De asemenea, la alin. 4, aceeaşi soluţie, varianta Camerei Deputaţilor. La punctele 13 şi 14 din raportul de mediere, variantele Camerei Deputaţilor. La pct. 15, varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Punctul 16, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se dezbate, nu se votează. La pct. 17, aceeaşi soluţie. Varianta Camerei Deputaţilor. La pct. 18, 19 şi 20, variantele Camerei Deputaţilor. Nu se dezbat. La pct. 21 şi 22, variantele Camerei Deputaţilor. Nu se dezbat. La pct. 23, 24, tot variantele Camerei Deputaţilor. La pct. 25, 26, 27, tot variantele Camerei Deputaţilor. Aceeaşi soluţie. La pct. 28 şi 29, aceeaşi soluţie, variantele Camerei Deputaţilor. La pct. 30 este vorba de varianta Camerei Deputaţilor, se dezbate. La pct. 31, la fel, varianta Camerei Deputaţilor. La pct. 32, domnule secretar al comisiei, vă rog să interveniţi, să explicaţi colegilor care este problema care se ridică la pct. 32, cu privire la art. 37, Senat, 25, Camera Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În Comisia de mediere s-a propus eliminarea acestui text. |
|||||
|
|
Domnul deputat Puiu Haşotti. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este vorba despre articolul care încerca să pună stavilă migrării politice. Suntem la sfârşit de legislatură şi cred că acum, chiar cu toţii putem fi de acord că în consiliile locale, în consiliile judeţene, ar trebui să dăm pentru ele un semnal ca migrarea politică să înceteze, pentru că se prevede că în continuare consilierii pot activa ca independenţi şi cel puţin să dăm un semnal politic, că nu încurajăm acest lucru. Sunt două texte, unul al Camerei Deputaţilor, unul al Senatului, care sunt foarte asemănătoare. Ideea este aceeaşi, de a combate migrarea politică şi se prevede în mod expres că un consilier, în situaţia în care părăseşte grupul în care a fost iniţial, să activeze ca independent. În mod cu totul bizar, avem pe coloana a treia următoarea formulare, "text comun în unanimitate", şi apoi, dedesubt, cu litere îngroşate "se elimină". Textul comun nu se elimină. Eu cred că acolo a fost o înţelegere la nivelul Comisiei de mediere şi ulterior este posibil să fi existat o altă înţelegere a acestei realităţi politice, până la urmă. Vă propun să lăsăm formularea care a fost dată de Camera Deputaţilor sau să aflăm care este acel text comun pe care ni l-a propus comisia de mediere. |
|||||
|
|
Domnul preşedinte Oltean, dumneavoastră aţi fost în comisia de mediere? Cine a fost în comisia de mediere? Domnule Florin Iordache, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Din eroare este scris "text comun". Deci, în unanimitate, membrii Comisiei de mediere au hotărât eliminarea acestui text. Textul comun este pentru următorul, pentru art. 37. Domnul preşedinte Ioan Oltean. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Este pentru prima dată când o comisie de mediere aduce o asemenea inovaţie în practica legislativă. Din experienţa pe care o avem şi din normele procedurale, este cunoscut faptul că la nivelul Comisiei de mediere există două posibilităţi: una, de a opta pentru unul din cele două texte, al Camerei Deputaţilor sau al Senatului sau, a doua alternativă, de a constitui un text comun, prin îmbinarea celor două formule existente la îndemâna comisiei de mediere. Încă nu este cunoscut un caz în care comisia de mediere hotărăşte eliminarea celor două texte, şi a textului Senatului, şi a textului Camerei Deputaţilor. De aceea, cred că aici este o scăpare a comisiei sau o depăşire a atribuţiilor şi, în consecinţă, nu putem avea decât varianta, fie Camera Deputaţilor, în plenul ei, să se pronunţe pentru cele două variante, fie să retrimitem comisiei de mediere propunerea, sub aspectul acelui articol care a căzut în scăparea de atenţie a comisiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Coifan. |
|||||
|
|
Domnul Viorel-Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nedorind să reiterez ceea ce a spus domnul Oltean, cred, însă, că putem da un semnal politic major, acum, la sfârşit de mandat. Şi anume, să acceptăm ideea ca atunci când electoratul a votat pe o anumită listă de partid un consilier, trebuie să respectăm această voinţă. Prin urmare, textul propus de Camera Deputaţilor este un text mai bun şi un text care este, în fond, benign, sub aspectul sancţiunilor care ar trebui să se aplice aceluia care a părăsit partidul, pe a căror listă a evoluat. Din această cauză, eu propun ca să reîntoarcem la Comisia de mediere doar acest articol şi să facem un text comun bun, pe care să putem să-l votăm. Este în interesul tuturor acelora care sunt acum aleşi locali şi care încep un nou mandat, să-l înceapă sub auspicii bune şi corecte. |
|||||
|
|
Domnule Sassu, poftiţi. |
|||||
|
|
Nu am să discut acum valabilitatea unuia sau a altuia dintre texte, cel al Camerei Deputaţilor sau cel al Senatului, însă din punct de vedere regulamentar, propunerea comisiei de mediere este foarte clară: este eliminare. Acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori. Îmi pare rău că în acest moment nu sunt şi ceilalţi colegi din comisia de mediere şi să certifice ceea ce au susţinut sau ceea ce au dorit ei, dar textul este eliminare, să se elimine textul. Aceasta ne propune comisia de mediere. Noi avem, aşa cum a spus domnul Oltean mai devreme, avem trei posibilităţi: textul Camerei Deputaţilor, textul Senatului sau să mergem pe textul comun care înseamnă eliminarea. Din punct de vedere tehnic, aceasta este propunerea. Îmi pare rău! |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Ceea ce spune colegul nostru Sassu corespunde practicii de până acum şi prevederilor regulamentare. Eu, însă, aş vrea să vă semnalez că acest text şi această soluţie trebuiau corelate cu prevederile art. 39, unde se spune: "Consilierii nu pot trece de la un grup la altul, chiar dacă au trecut de la un partid la altul şi nu pot forma grupuri în numele unui alt partid". Acest text, 39, rămânând aşa şi nefăcând nici măcar obiectul medierii, pune în discuţie o soluţie a Curţii Constituţionale care, este adevărat, se referea la deputaţi, dar care declara neconstituţională o asemenea prevedere. Şi atunci, eu v-aş propune ca pct. 32 să-l lăsăm de-o parte până mâine, comisia de mediere, împreună cu Comisiile de administraţie publică şi Comisiile juridice de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, să analizeze aceste soluţii corelat şi înainte de votul final să ne spună care o să fie verdictul. Aceasta nu înseamnă că noi nu putem parcurge în continuare celelalte texte ale raportului de mediere. Dacă sunteţi de acord cu aceasta? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctele 33, 34, 35 textele Camerei Deputaţilor. Nu presupun dezbateri şi nici vot. La punctele 36, 37, aceeaşi soluţie. La punctele 38, 39, aceeaşi soluţie. La punctele 40, 41, 42, tot variantele Camerei Deputaţilor. La punctele 43, 44, la fel. La punctele 45, 46, la fel. La punctele 47, 48, 49, la fel. La pct. 50, textul Camerei Deputaţilor; nu presupune dezbateri. La pct. 51 înţeleg că este o observaţie. Mulţumesc. Şi la pct. 51, aceeaşi soluţie. La pct. 52, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni la el? Nu. Votat în unanimitate textul Senatului. La pct. 53, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La punctele 54, 55, variantele Camerei Deputaţilor, nu se dezbat, nu se supun votului. La punctele 56, 57, 58, aceeaşi soluţie. La punctele 59, 60, 61, aceeaşi soluţie. La punctele 62, 63, 64, tot variantele Camerei Deputaţilor. La pct. 65, la fel. La pct. 66, tot varianta Camerei Deputaţilor. La punctele 67, 68, la fel. La punctele 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, care este ultimul punct din mediere, în toate cazurile variantele Camerei Deputaţilor a fost şi, în consecinţă, potrivit regulamentului nostru, nu se mai dezbat, nu se supun votului. Rămânem cu pct. 32 şi cu art. 39 din text, să fie reexaminate de comisiile interesate, inclusiv comisia de mediere şi până mâine, înainte de votul final la raport, să avem un punct de vedere unitar, care să fie şi în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale. |
|||||
|
|
|
Punctul 3 de pe ordinea de zi de azi: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru finanţarea proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă. Comisia de buget să fie pregătită. Din partea iniţiatorului, cine prezintă? Vă rog, prezentaţi proiectul de lege şi vă rog să vă prezentaţi şi dumneavoastră pentru stenogramă. |
|
|||
|
|
Doamna Daniela Gheorghe: Daniela Gheorghe, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice. Prin acest act normativ se ratifică acordul de împrumut dintre România şi B.I.R.D., în valoare de 150 de milioane U.S.D., privind finanţarea proiectului de diminuare a riscurilor, în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă. Totodată, se ratifică şi acordul de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi B.I.R.D., acţionând în calitate de agenţie de implementare a facilităţii globale de mediu, în valoare de 7 milioane U.S.D., privind finanţarea aceluiaşi proiect. Obiectivele proiectului vizează ridicarea nivelului capacităţii de reacţie în situaţii de criză, modernizarea sistemelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, reducerea riscului seismic, reducerea riscului în caz de inundaţii şi în cazul alunecărilor de teren în zonele afectate frecvent de aceste fenomene, precum şi creşterea gradului de siguranţă al digurilor, reducerea riscului în caz de accidente ecologice în bazinul Tisei. Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au întocmit raport de adoptare în forma prezentată de Guvern, iar Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine adoptarea actului normativ în forma rezultată din raport. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul deputat Bleotu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât, cu unanimitate de voturi, supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului a proiectului de lege, în forma adoptată de Guvern. Fac precizarea că această lege este de competenţa decizională a Senatului şi face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. Dacă la titlul acestuia aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Articolul 1, care cuprinde dispoziţia de ratificare a acordului, acord pe care-l aveţi anexat. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 3. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 4. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 5. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final mâine. Proiectul de la pct. 4 se dezbate mâine, la începutul ordinii de zi. |
|||||
|
|
|
La pct. 5: Propunerea legislativă privind reînfiinţarea Comunei Grădina. Aici avem un caz de depăşire a termenului constituţional. Să-l ascultăm pe domnul preşedinte Ioan Oltean. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Această propunere legislativă a fost dezbătută în cadrul Comisiei pentru administraţie publică şi supusă, pe urmă, dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor, unde s-a apreciat că, în temeiul punctului de vedere exprimat de către Guvern, aceasta ar trebui să fie rediscutată. Comisia s-a întrunit săptămâna trecută, a reluat dezbaterile asupra acestei propuneri legislative şi a apreciat că punctul de vedere al Guvernului, care nu susţine această propunere, pe motivaţia că este în lucru un proiect de lege privind înfiinţarea unor comune la nivel naţional, nu este întemeiat, întrucât toate prevederile Legii nr. 351 sunt îndeplinite şi, în consecinţă, nu există elemente fundamentate, care să ducă la respingerea acestei propuneri legislative. De aceea, comisia a hotărât, în unanimitate, să-şi menţină raportul iniţial şi să supună spre adoptare această propunere, în forma în care ea a fost redactată, prin raportul comisiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Numai puţin, domnule preşedinte. Aceasta este propunerea de fond, dar în ceea ce priveşte situaţia constituţională a acestei propuneri? A expirat termenul prevăzut de Constituţie înăuntrul căruia trebuia dezbătut şi adoptat. |
|||||
|
|
Vina nu este a noastră, domnule preşedinte, noi am depus raportul suplimentar săptămâna trecută, deci dacă joi ar fi fost şedinţa normală de lucru sau miercuri, această propunere ar fi fost adoptată în forma în care a pregătit-o comisia. În situaţia aceasta, sigur, având în vedere normele constituţionale, termenul de 45 de zile fiind exprimat, propunerea este adoptată în forma în care a gândit-o iniţiatorul, rămânând ca la Senat, acolo unde urmează să se dezbată, membrii comisiei şi membrii plenului Senatului să o redacteze în forma pe care şi noi am propus-o, poate şi dânşii o vor avea în vedere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Nu avem de făcut dezbateri cu privire la această situaţie, pentru că ea rezultă de drept din prevederea Constituţiei, depăşindu-se termenul de 45 de zile, urmează să constatăm că propunerea a fost adoptată tacit, oricum avem circumstanţa că în orice condiţii comisia ar fi făcut aceeaşi propunere de adoptare. Vom trimite propunerea cu aceste menţiuni Senatului şi se va pronunţa în calitate de Cameră decizională. |
|||||
|
|
|
La pct. 6, proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii şi servicii, domnule preşedinte Antal, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Având în vedere faptul că acest proiect de lege are ca obiect modificarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi este urgent în vederea armonizării depline a legislaţiei româneşti în domeniul concurenţei cu legislaţia comunitară şi finalizării negocierilor României cu Uniunea Europeană în acest domeniu, propun 3 minute pentru dezbateri şi un minut pentru intervenţii, dacă sunt. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri? Dacă e cineva împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului, urmăriţi, vă rog, în paralel raportul şi proiectul. La titlu nu au fost amendamente din partea comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Art.I, preambul. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate în forma Senatului. La art.I pct.1, 2 şi 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votate în unanimitate. La art.II, urmăriţi amendamentul 3. Nu sunt obiecţiuni la amendament. Adoptat. Modificat cuprinsul art.II. La art.III, comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate în formula care ni s-a prezentat în Camera Deputaţilor. vă rog să constataţi că am parcurs acest proiect. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 al Legii concurenţei nr. 21/1996. Comisia pentru industrii şi servicii propune respingerea acestei propuneri. Vă rog să vă motivaţi propunerea, domnule preşedinte Antal. |
|
|||
|
|
Comisia pentru industrii şi servicii a dezbătut această propunere legislativă în prezenţa a 19 deputaţi, din totalul de 24 membri ai comisiei. Această propunere are ca obiect de reglementare modificarea art. 15 din Legea concurenţei care se referă la pragul minim pentru ca operaţiunea de concentrare economică să fie supusă controlului autorităţii de concurenţă. Având în vederea avizul primit din partea Consiliului Legislativ şi avizul negativ al Guvernului care nu susţine această propunere legislativă, membrii comisiei prezenţi la această şedinţă au propus în unanimitate respingerea acestei propuneri legislative, deoarece legislaţia în domeniu este armonizată deja cu acquis-ul comunitar prin legea adoptată în cursul acestui an de către Parlament, aceasta este motivaţia de bază pentru respingere. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Dacă iniţiatorul sau altcineva dintre colegi doreşte să intervină cu privire la această propunere a comisiei. Nu. Vom supune propunerea votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.8, proiectul de Lege privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri. Suntem în procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, domnule deputat Bleotu, să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 30 august 2004 şi, între altele, exprimă faptul că sumele confiscate ca urmare a săvârşirii de infracţiuni la regimul drogurilor şi al precursorilor se constituie sursă de finanţare pentru susţinerea politicii de luptă antidrog şi a celei de menţinere a ordinii publice şi a securităţii prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii legate de droguri şi cele asociate. Comisia a hotărât cu majoritate de voturi, în şedinţa din 2.09.2004, supunerea spre dezbatere şi aprobarea plenului a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Proiectul de lege prezent face parte din categoria legilor ordinare şi propunem ca timpi generali de dezbatere 10 minute, iar pentru fiecare intervenţie 2 minute. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă sunt observaţii la titlu? Votat în unanimitate. Art. 1, 2, 3. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.4 şi 5. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.5 a fost şi ultimul. Vă rog să constataţi că am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.9, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2004 pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Suntem tot în procedură de urgenţă. Domnule preşedinte Antal sau domnule vicepreşedinte Bivolaru al Comisiei pentru industrii şi servicii, propuneţi timpii de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Timpii pe care vi-i propunem se limitează la 2 minute, întreaga perioadă, deoarece ordonanţa are un singur articol. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Dacă e cineva împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni, în formula adoptată de Senat? Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei? Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.I. Votat în unanimitate. Art.II. Votat în unanimitate. Am parcurs textele proiectului de lege, îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.10, proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentului la Acordul de înfiinţare a BERD, semnat la paris la 29 mai 1990. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege. Domnule secretar de stat Bobiş, în numele Guvernului. |
|
|||
|
|
Domnul Teodor Bobiş (secretar de stat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost constituită prin Acordul de înfiinţare semnat la Paris la 29 mai 1990 şi ratificat de România prin Legea nr.24/1990. În temeiul acestui acord, BERD este învestită cu mandatul de a desfăşura operaţiuni în ţările Europei Centrale şi de Est, în conformitate cu prevederile art.1 din Acordul de înfiinţare referitor la scopul şi funcţiunile băncii. În anul 2001, consiliul directorilor băncii a hotărât ca Mongolia, ţară care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi ca şi ţările ce beneficiază de finanţare şi de asistenţă financiară BERD, să fie inclusă în categoria acestora. În acest sens, BERD a elaborat prezentul amendament pe care îl supune ratificării tuturor membrilor şi care va intra în vigoare numai după depunerea instrumentelor de ratificare. Vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Dacă doreşte cineva să intervină în dezbatere? Dau cuvântul domnului Bleotu pentru a prezenta şi raportul comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, În urma examinării proiectului de Lege pentru acceptarea amendamentului la Acordul de înfiinţare a Băncii Europene pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la Paris la 29 mai 1990, adoptat prin Rezoluţia nr.90 a Consiliului guvernatorilor al Băncii Europene pentru reconstrucţie şi dezvoltare din 30 ianuarie 2004, comisia, în şedinţa din 2 septembrie, a hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbatere şi aprobarea plenului a proiectului de lege în forma prezentată de guvern. Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare şi este de competenţa decizională a Senatului. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea textelor acestui proiect de lege. La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de acceptare a amendamentului? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect mâine. |
|||||
|
|
|
La pct. 11, proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între Comunitatea europeană şi România privind participarea României la Programul comunităţii instrument financiar pentru mediu. Rog iniţiatorul să-l prezinte. |
|
|||
|
|
Domnul Ioan Jelev: Domnule preşedinte, Onoraţi deputaţi, Mă numesc Ioan Jelev, sunt secretar de stat la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Vă supun atenţiei proiectul de lege privind ratificarea Memorandumului de înţelegere între Comunitatea europeană şi România privind participarea României la programul comunităţii, instrument financiar pentru mediu sau LIFE, cum mai este cunoscut, semnat la 5, respectiv 18 martie 2003 la Bucureşti şi Bruxelles. Programul LIFE reprezintă un instrument financiar pentru mediu creat în anul 1992, iniţial numai pentru statele membre. Începând cu anul 1998, acest fond a putut să fie accesat şi de către ţările candidate la Uniunea Europeană. Programul LIFE are ca principal scop dezvoltarea şi punerea în practică a politicii şi legislaţiei comunitare care vizează protecţia mediului, conservarea capitalului natural şi dezvoltarea durabilă. El are două componente LIFE-mediu şi LIFE-natura. LIFE-mediu finanţează proiecte specifice protecţiei atmosferei, solului, gestiunea deşeurilor; LIFE-natura finanţează proiecte specifice conservării naturii, habitatelor naturale, florei şi faunei. Până în prezent, au fost aprobate 31 de astfel de proiecte începând din 1998. Prin Memorandumul dintre România şi Comunitatea Europeană semnat în anul 2003 s-a stabilit ca plata contribuţiei României să fie de 1.410.000 euro anual până la data aderării. precizez că din această sumă, 535 de mii de euro sunt finanţaţi prin proiectul PHARE. prin ratificarea acestui memorandum se vor evita fostele disfuncţionalităţi referitoare la plata anuală a contribuţiei datorate diferenţei de curs valutar dintre momentul solicitării plăţii de către Uniunea Europeană şi momentul aprobării acesteia. În consecinţă, vă propunem aprobarea acestui proiect de lege. |
|||||
|
|
Domnule deputat Bleotu, vă rog să prezentaţi raportul comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea să spun în plus că programul LIFE oferă condiţii de participare persoanelor fizice organizaţii şi instituţii din România, iar condiţiile de eligibilitate sunt aceleaşi cu cele solicitate pentru persoane fizice organizaţii şi instituţii din Comunitatea Europeană. În urma examinării proiectului de lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România privind participarea României la Programul Comunităţii instrument financiar pentru mediu, semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 şi la Bruxelles la 18 martie 2003, în şedinţa din 2 septembrie, comisia a hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbatere şi aprobarea plenului a proiectului de lege în forma prezentată de guvern. Fac menţiunea că proiectul prezent de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar competenţa decizională este a Senatului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte dintre dumneavoastră cineva să intervină mai departe? Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de ratificare a memorandumului? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect mâine. |
|||||
|
|
|
La pct. 12, proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor la Acordul european asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională. Comisia pentru industrii şi servicii să se pregătească pentru raport, iar iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Banciu (consilier, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reţeaua internaţională de drumuri E, adoptată şi ulterior extinsă, a fost adoptată în baza Acordului de la Geneva din 1975, Acordul European asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională, prescurtat AGR. România a aderat la textul acordului în 1985, inclusiv la cele 3 anexe care se refereau la reţea, la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească drumurile şi la identificarea şi semnalizarea drumurilor. De-a lungul anilor, acest acord a suferit o serie de modificări cuprinse într-un număr de 9 articole pe care România nu le adoptase încă până la sfârşitul anului 2003. Sigur că cerinţele impuse de transformările destul de ample în domeniul transporturilor rutiere ne-a obligat şi pe noi să ne aliniem la cerinţele prevăzute de noile modificări, astfel încât prin textul de lege pe care vi-l propunem solicităm acceptarea amendamentelor care s-au extins pe plan european, să le adoptăm şi noi şi, în consecinţă, să putem implementa toate prevederile referitoare la construcţia de drumuri, la modul de identificare, la modul de semnalizare în scopul creşterii siguranţei rutiere, a fluidizării traficului, a tuturor normelor de mediu pe care cerinţele europene le impun. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte Antal? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aşa cum aţi fost informaţi, acest proiect de lege este un proiect de lege important pentru ţara noastră, având în vedere faptul că acordul la care se referă a fost modificat şi au fost aprobate la acest acord nouă amendamente. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ şi de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, comisie care a fost sesizată pentru aviz. În raport de obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi dezbaterea acestui proiect de lege s-a făcut în Comisia pentru industrii şi servicii la data de 2 septembrie a.c. La dezbaterea proiectului de lege au participat specialiştii din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să avizeze favorabil proiectul de lege în forma prezentată de guvern. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă mai doreşte cineva să intervină din partea dumneavoastră, stimaţi colegi? Nu. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.1 care cuprinde dispoziţia de acceptare a amendamentelor la acord, acord pe care îl aveţi anexat? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.2. Votat în unanimitate. Art.3. Votat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.13, proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul transportului feroviar. Rog reprezentantul iniţiatorului să-l prezinte şi Comisia pentru industrii şi servicii să se pregătească pentru a prezenta raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Banciu: Dezvoltarea traficului bilateral între România şi Ucraina a impus ca ministerele coordonatoare a activităţii de transport din cele două ţări să ajungă la un acord interguvernamental în domeniul transportului feroviar. S-a urmărit pe de o parte fluidizarea circulaţiei în trafic regional prin derulare regulată şi sigură a traficului feroviar între cele două ţări, cu influenţare directă şi asupra transporturilor combinate, reglementate, pe de altă parte, prin acordurile multilaterale existente. De asemenea, în cadrul acordului s-au făcut referiri şi s-au reglementat proceduri de realizare a traficului feroviar de frontieră, a trecerii frontierei de stat de către personalul serviciilor de căi ferate din cele două ţări, precum şi de soluţionarea litigiilor legate de producerea de daune fie asupra sănătăţii personalului, cetăţenilor, precum şi a daunelor care pot apare asupra bunurilor sau beneficiarilor mărfurilor transportate, ca urmare a unor accidente, avarii sau catastrofe. Acordul dintre Guvernul României şi Cabinetul de miniştri al Ucrainei a fost semnat la Kiev în octombrie 2004 pe baza aprobării acordate în şedinţa de guvern din august 2003. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei, domnul vicepreşedinte Bivolaru va prezenta raportul acesteia. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ţinând seama că între cele două ţări, România şi Ucraina, există patru puncte de trecere pe calea ferată şi anume: Vicşani-Vadul Siret, Valea Vişeului-Berlebaş, Câmpulung la Tisa-Teresva, şi Halmeu-deakovo, prin acord care s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată se reglementează probleme ţinând de: trecerea trenurilor peste frontieră, transbordarea mărfurilor şi a vagoanelor, trecerea frontierei de stat de către personalul căii ferate şi răspunderi pentru eventuale daune şi, de asemenea, soluţionarea de litigii. Comisia a întocmit acest raport exact la forma în care a fost prezentată de către iniţiator. În consecinţă, vă rugăm să supuneţi aprobării în forma prezentată de comisie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Trecem la dezbaterea proiectului. Dacă la titlul acestuia aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de ratificare a acordului, acord pe care îl aveţi anexat. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.14, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2004 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să ne prezinte timpii de dezbatere. Domnul deputat Bleotu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2004 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 6 mai 2004 şi la Paris la 17 mai 2004, la acordul cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 17 august 2001 şi la Bucureşti la 20 august 2001, în şedinţa din 2 septembrie 2004 comisia a hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbatere şi aprobarea plenului a proiectului de lege în forma prezentată de guvern. Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Propunem timpi generali de dezbatere 5 minute şi câte un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate timpii de dezbatere. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Art.unic care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei de urgenţă? Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă? Votat în unanimitate. Preambulul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Art.unic care cuprinde dispoziţia de ratificare a amendamentelor, amendamente pe care le aveţi anexate. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Am parcurs textele proiectului de lege, îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2004 pentru finalizarea privatizării Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic Reşiţa. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia economică? Domnul deputat Bleotu, vă rog să prezentaţi timpii de dezbatere. Pardon, doamna deputat Puwak, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Hildegard-Carola Puwak: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propunem un timp de dezbatere de 5 minut în total şi un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Dacă e cineva împotrivă? Dacă se abţine cineva? În unanimitate s-a adoptat acest timp de dezbatere. Raportul comisiei este favorabil şi propune adoptarea în formula prezentată. În aceste condiţii, vă întreb dacă la titlul proiectului de lege aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei de urgenţă? Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă? Votat în unanimitate. Preambulul ordonanţei. Votat în unanimitate. Art.1 şi 2. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.3. Votat în unanimitate. Art.4. Votat în unanimitate. Art.5. Votat în unanimitate. Art.6. Votat în unanimitate. Art.7. Votat în unanimitate. Art.7. Votat în unanimitate. Art.9, 10, 11, 12, 13, 14. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.15, ultimul. Votat în unanimitate. Vă rog să constataţi că am parcurs şi acest proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Tractorul". Rog iniţiatorul să prezinte proiectul. Nu suntem în procedură de urgenţă. Vă rog, domnule ministru. |
|
|||
|
|
Domnul Victor Dumitriu (vicepreşedinte, AVAS): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin prezentul proiect de ordonanţă, vă supunem aprobării condiţiile în care Guvernul a propus privatizarea unităţii "Tractorul" din Braşov. Credem noi că în corpul ordonanţei am inserat toate informaţiile de natură să vă convingă pentru a aproba acest proiect de ordonanţă, această ordonanţă, de fapt, care constă în privatizarea întreprinderii "Tractorul" din Braşov. Am privatizat această întreprindere cu, zicem noi, o firmă destul de importantă italiană, "Landini". Găsiţi în corpul ordonanţei informaţii în legătură cu facilităţile pe care compania italiană le-a cerut pentru a intra în această unitate mare. Ca atare, vă supunem aprobării prezenta strategie de privatizare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Raportul comisiei economice. Doamna deputat Puwak. |
|||||
|
|
Doamna Hildegard-Carola Puwak: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Tractorul" UTV - S.A. Braşov. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul nr.1136 din 12 august 2003 al Consiliului Legislativ, avizul nr.23/158 din 10.09.2003 al Comisiei pentru industrii şi servicii, avizul nr.427 din 02.09.2003 al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul nr.469 din 27 august 2003 al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi punctul de vedere nr. 2448 din 05.09.2003 al Consiliului Concurenţei. În urma dezbaterii, comisia a hotărât cu 28 de voturi pentru, un vot contra şi nici o abţinere, ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.53/2003 să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor cu amendamentele admise şi respinse prezentate în anexă. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă cineva dintre dumneavoastră doreşte să intervină în dezbaterile generale. Nu. Trecem la dezbaterea textelor acestui proiect. Vă rog să urmăriţi raportul comisiei în paralel cu proiectul. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Semnalez comisiei că acesta nu mai coincide cu raportul, pentru că în articolul unic se prevede aprobarea pur şi simplu a ordonanţei. Vă rog să operaţi modificarea care se impune la cuprinsul articolului unic. "Se aprobă cu următoarele modificări..." La titlul ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.1 şi 2. Votate în unanimitate. La art.3 urmăriţi, vă rog, amendamentul comisiei din anexă. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.3, mai exact, la lit.c). Celelalte litere şi alineate rămân în formularea din ordonanţă. Art.4 şi 5 din ordonanţă. Dacă există obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate în formula din ordonanţă. Art.6, 7 şi 8. Vă rog, doamna Puwak. |
|||||
|
|
Doamna Hildegard-Carola Puwak: Iertaţi-mă că revin, dar avem o greşeală materială în alineatul 4, unde se spune... |
|||||
|
|
4 de unde? |
|||||
|
|
Doamna Hildegard-Carola Puwak: De la art.3. Vin să vă arăt. |
|||||
|
|
Întreb încă o dată dacă la art.6, 7 şi 8, care este şi ultimul, aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate. După art.8, printr-un amendament pe care îl aveţi desfăşurat la pag.4 şi 5, comisia propune introducerea unui text nou, 81, şi aici doamna Puwak are o observaţie. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Hildegard-Carola Puwak: La alin.4 s-a strecurat o greşeală pe care vă rugăm să o corectaţi: "...se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente obligaţiilor bugetare ale societăţii comerciale "Rulmentul" (nu "Tractorul") SA Braşov, datorate şi neachitate la data efectuării schimbului de acţiuni". Deci, în loc de "Tractorul", trebuie menţionat "Rulmentul". |
|||||
|
|
Cu această observaţie, întreb dacă mai există obiecţiuni la art.81. Nefiind obiecţiuni, s-a adoptat textul cu modificarea propusă de către doamna Puwak. Vă rog să constataţi că am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.17, avem Proiectul de Lege privind trecerea unor construcţii şi a terenurilor aferente aflate în administrarea Regiei Naţionale "Romsilva" din domeniul public în domeniul privat şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor şi vânzarea acestora de către Regia Naţională a Pădurilor. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect, iar Comisia pentru agricultură să se pregătească pentru a-şi susţine raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Gheorghe Predilă (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Domnule preşedinte, Prin această ordonanţă de urgenţă nu dorim decât să rezolvăm o problemă care a rămas în urmă faţă de evoluţia situaţiei Regiei "Cai de rasă" care, după cum cunoaştem, a trecut la Regia Naţională a Pădurilor, iar în comuna Balc din judeţul Bihor, unde a fost o herghelie şi unde se creşteau caii de rasă pur sânge englez şi datorită unei epizootii a fost nevoie să fie desfiinţat efectivul, 4 grajduri au rămas în proprietate publică şi deci ele nu pot fi valorificate de Regia Naţională pentru că au rămas în proprietatea Regiei "Cai de rasă" şi se propune prin acest act normativ să treacă din domeniul public în domeniul privat al statului ca să poată să primească o folosinţă. Există o anexă cu cele patru grajduri, cu mărimea lor, cu valorile care le au şi, ca atare, rog plenul Camerei să votăm acest act normativ în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul profesor Nicolescu este? Vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru agricultură. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind trecerea unor construcţii şi a terenurilor aferente aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor "Romsilva", din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor "Romsilva" şi vânzarea acestora de către Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva", transmis cu adresa nr. proiect lege X.399 din 23 iunie 2004 şi înregistrat sub numărul 24/297 din 23.VI.2004. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ nr.852 din 17.V.2004. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 29 de deputaţi, membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu 5 voturi împotrivă şi 4 abţineri, în şedinţa din 18.VIII.2004. În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1. Votat în unanimitate. Art.2. Votat în unanimitate. Art.3. Votat în unanimitate. Anexa. Dacă aveţi obiecţiuni la anexă. Votată în unanimitate. Am parcurs, stimaţi colegi, textele acestui proiect. Am parcurs, am dezbătut şi am votat textele proiectului de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.47/2004. Procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii. Domnul vicepreşedinte Bivolaru, vă rog să vă prezentaţi la datorie! |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru această ordonanţă de urgenţă în dezbatere, vă propunem 5 minute, câte un minut pentru fiecare amendament. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri. Dacă e cineva împotrivă. Nu. Abţineri? Nu. Unanimitate. Trecem, potrivit celor adoptate de dumneavoastră, la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La cuprinsul articolului unic care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Preambulul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate. Am parcurs şi votat textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.19, Proiectul de Lege privind Ordinul "Meritul industrial şi comercial" şi Medalia "Meritul industrial şi comercial". Comisia de decoraţii. Domnul preşedinte Bahrin. Aveţi cuvântul să vă susţineţi proiectul de lege, inclusiv raportul, în dubla calitate a dumneavoastră. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate doamne şi domni deputaţi, Ordinul "Meritul industrial şi comercial" şi Medalia "Meritul industrial şi comercial" instituite prin Legea nr.29/2000 continuă tradiţia de aproximativ un secol privind decoraţiile româneşti pe domenii de activitate. Medalia "Meritul comercial şi industrial" creată în 1912 a stat la baza prezentului model de ordine şi medalie, ce se acorda la acea dată industriaşilor şi comercianţilor care s-au distins în muncă. Prezentul Ordin "Meritul industrial şi comercial" este organizat pe patru grade, iar medalia este organizată pe trei clase. În concluzie, propunem promovarea iniţiativei legislative privind Ordinul "Meritul industrial şi comercial " şi Medalia "Meritul industrial şi comercial" spre dezbatere. Menţionez că este de competenţa aprobării Camerei Deputaţilor. Privind raportul întocmit, amendamentele au fost însuşite de către comisie la observaţiile Consiliului Legislativ. Vreau să fac o singură observaţie, şi anume că s-a strecurat o eroare de dactilografie: respectiv amendamentul 2 devine amendamentul 3, sau amendamentul de la pct.nr.2 devine pct.3, în aşa fel încât, pe cale de consecinţă vor fi două amendamente la lege şi două la regulament. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină în dezbateri. Vă rog să urmăriţi în paralel proiectul de lege adoptat de Senat şi raportul comisiei noastre. Titlul legii. Votat în unanimitate. Art.1 şi 2. Votate în unanimitate, în formularea Senatului. Art.3, 4, 5, 6. Votate în unanimitate. Art.7, 8, 9. Votate în unanimitate. Art.10, 11, 12 şi 13. Votate în unanimitate. Art.14 alin.1, urmăriţi amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat alin.1 de la art.14. Art.14.2. rămâne în formula Senatului, dacă nu aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Art.15, 16 şi 17. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate în formula Senatului. La art.18, urmăriţi vă rog amendamentul 3. Admis amendamentul 3, modificat art.18 în mod corespunzător. Art.19, 20, care este şi ultimul, votate în unanimitate, în formula Senatului. La regulament, anexa 1, urmăriţi vă rog art.1, 2 şi 3. Votate în unanimitate în formula Senatului. Art.4, 5 şi 6. Votate în unanimitate. Art.7, urmăriţi amendamentul 2 de la pag.2 din raport. Admis amendamentul, modificat art.7. Art.8, 9, 10, 11 şi 12. Votate în unanimitate în formula Senatului. La art.13, urmăriţi amendamentul 4 de la pag.3. Admis amendamentul, modificat art.13. Art.14. Votat în unanimitate în formula Senatului. Regulamentul pentru descrierea şi acordarea medaliei. Anexa nr.2. La art.1, votat în forma Senatului. La art.2, urmăriţi amendamentul 5. Admis amendamentul, modificat art.2. Art.3, 4, 5, 6, 7, 8. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului. Art.9, 10, 11 şi 12. Votate în formula Senatului. Anexa 3 cu modelul desenat al Ordinului "Meritul industrial şi comercial". Dacă aveţi obiecţiuni la anexa 3. Nu. Votată în unanimitate în formula Senatului. Anexa 4, cu modelul desenat al Medaliei "Meritul industrial şi comercial". Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Am parcurs textele acestui proiect de lege şi le-am adoptat. Urmează să supunem proiectul votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind semnul onorific "Răsplata muncii în serviciul public". Tot domnul Bahrin. Aveţi cuvântul să prezentaţi acest proiect şi raportul. |
|
|||
|
|
Semnul onorific "Răsplata muncii în serviciul public" continuă în esenţă tradiţia interbelică în domeniu, considerându-se esenţială activitatea funcţionarilor publici, la acea dată denumiţi funcţionari civili, pentru edificarea unei Românii mai moderne. Prin decret regal, în 1931, s-a înfiinţat semnul onorific "Răsplata muncii pentru 25 de ani de activitate în serviciul statului". Modelul din 1931, aşa cum reiese din denumire, a fost păstrat pentru varianta model 2000. Legea nr.29/2000 a reinstituit semnul onorific "Răsplata muncii în serviciul public" pe trei categorii: pentru 20 de ani de activitate, pentru 25 de ani de activitate şi pentru 30 de ani de activitate. În concluzie, propunem promovarea propunerii legislative privind semnul onorific "Răsplata muncii în serviciul public", spre dezbatere. Menţionez faptul că este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi că în raport sunt numai două amendamente, unul însuşit prin observaţiile Consiliului Legislativ şi un amendament al Guvernului. În concluzie, propun timp de dezbatere 10 minute. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină în dezbateri. Nu. Vă rog să urmăriţi în paralel proiectul de lege cu raportul comisiei. La titlul proiectului nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.1, 2, 3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.5, 6, 7, 8 şi 9. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Regulamentul privind descrierea şi acordarea "Semnului onorific". Anexa nr.1. Art.2, 3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate în formula Senatului. La art.5 urmăriţi amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat art.5. Art.6. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în forma Senatului. Art.7. Urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul 2, modificat art.7, mai exact numai la alin.3 şi 4. Art.8. Dacă aveţi obiecţiuni la forma Senatului. Adoptat forma Senatului. Anexa nr.2. Modelul desenat al semnului onorific. Adoptat şi anexa 2 în formula Senatului. Vă rog să constataţi că am parcurs şi acest proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind instituirea Zilei marinei române şi a Zilei aviaţiei române. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect. |
|
|||
|
|
Domnul Gheorghe Matache (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Potrivit tradiţiei, ziua de 15 august, sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Marii este considerată Ziua marinei române, zi aniversară, cu prilejul căreia se organizează manifestări specifice. Întrucât este insuficient ca tradiţia să constituie o bază legală pentru oficierea sa, a fost aprobat prezentul proiect de lege care propune abrogarea Decretului Marii Adunări Naţionale nr.203 din 1960 privind stabilirea Zilei aviaţiei Republicii Populare Române şi a Zilei Marinei Republicii Populare Române şi instituirea unor prevederi care să declare noua zi aniversară. Pentru o reglementare unitară, şi după modelul instituit în marină, este oportun să se legifereze şi Ziua aviaţiei române, ca fiind ziua de 20 iulie care coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Prooroc Ilie Prezbiteanul, patronul forţelor aeriene şi al aviaţiei române, zi unică pentru aviaţia civilă şi militară. Ministerul Apărării Naţionale este de acord cu amendamentele formulate de Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională referitoare la respectarea cronologiei evenimentelor. Din aceste considerente, vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil proiectului de lege privind instituirea Zilei marinei române şi a Zilei aviaţiei române. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea comisiei, distinse coleg, să prezentaţi raportul. |
|||||
|
|
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond în procedură obişnuită cu proiectul de lege privind instituirea Zilei marinei române şi a aviaţiei române. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat cu unanimitate de voturi pentru acest proiect. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă în conformitate cu art.76 alin.2 din Constituţia României. Senatul a aprobat acest proiect de lege. La lucrările comisiei, au fost prezenţi 24 de deputaţi din totalul de 26 ai comisiei. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. La titlul proiectului, urmăriţi, vă rog, amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat titlul. Art.1. Urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul 2, modificat art.1. La art.2, vă rog să observaţi că tot în cadrul amendamentului 2 există o modificare. Admis amendamentul 2 cu privire la ambele articole, 1 şi 2. La art.3 şi 4. Dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut. Nu sunt. Adoptat forma iniţială. Am parcurs şi adoptat textele acestui proiect. Îl vom supune mâine votului final. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind bursele private. Comisia de învăţământ să propună timpii de dezbatere şi suntem în procedură de urgenţă. Comisia de învăţământ. Staful tehnic vă rog sunaţi la Comisia de învăţământ. Domnule Antonescu, prezentaţi dumneavoastră proiectul? Vă rog! Suntem în procedură de urgenţă. Întâi propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Comisia de învăţământ a analizat această lege şi a propus să fie aprobată în forma care a fost propusă de Guvern. Propunem 5 minute pentru dezbateri generale şi 1 minut pentru fiecare articol. |
|||||
|
|
În mod corelat, v-aş ruga să propuneţi şi soluţia cu privire la a doua propunere privind regimul acordării burselor, unde dumneavoastră aţi sugerat respingerea. Ca să nu mai luaţi cuvântul încă o dată. |
|||||
|
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Da. Aprobând această lege, comisia a propus respingerea celorlalte propuneri care au fost pe această temă privind bursele private. |
|||||
|
|
Având acelaşi obiect. Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere. Dacă e cineva împotrivă. Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în formula... Suntem în procedură de urgenţă, nu trebuie să le prezentaţi, domnule ministru! Titlul legii în formula adoptată de Senat. Votat în unanimitate. Art.1 şi 2. Votate în unanimitate. Art.3, 4, 5 şi 6. Votate în unanimitate. La art.7 urmăriţi vă rog amendamentul 1 al comisiei. Admis amendamentul, modificat art.7. La art.8 urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul, modificat art.8. Art. 9 şi 10, care este şi ultimul. Nu sunt obiecţiuni. Votate în forma Senatului. Am parcurs textele proiectului şi le-am adoptat textele acestuia. Vom supune proiectul votului final mâine. Dacă la propunerea de respingere a Propunerii legislative privind regimul acordării burselor sunt intervenţii. Nu. Vom supune deci o dată cu proiectul de lege privind bursele private şi propunerea de respingere a celeilalte propuneri. |
|||||
|
|
|
La pct.23, Propunerea legislativă privind modificarea anexei 2 la Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. Iniţiatorul cine este? Amânăm proiectul. Poftiţi, domnule Marton. Sunteţi coiniţiator. |
|
|||
|
|
Da. Domnule preşedinte, la acest proiect de lege este o mică modificare a adresei unui sediu care s-a întâmplat şi legea trebuie să conţină adresa exactă. Deci, se poate supune votului. |
|||||
|
|
Raportul comisiei. E acelaşi. Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii prealabile. Nu. La titlul legii, stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final mâine. |
|||||
|
|
|
La pct.24, Propunerea legislativă privind Legea arhivelor publice. Am înţeles că Ministerul Administraţiei şi Internelor are o propunere aici, ca o cerere. Dacă nu sunt obiecţiuni... Stimaţi colegi, la ora 18,10 începe transmisia radio a interpelărilor. Deci, dacă socotiţi că în zece minute îl terminăm, de acord. Doriţi să îl luăm? Poftiţi! Şi prezentaţi, dar la ora 18,10 întrerupem discuţiile. Cine este iniţiatorul să-l prezinte? Poftiţi, domnule Marton. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Cu doi colegi am depus un proiect de lege de modificare a Legii arhivelor. Acest proiect de lege a primit un aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, singura argumentare fiind că ea modifică prea mult din legea iniţială şi că ar trebui să se depună un nou proiect de lege pentru că aşa este procedura legislativă. Cu această observaţie fiind de acord, am depus un proiect nou de lege care reglementa situaţia arhivelor publice. De data aceasta, au venit alte observaţii atât din partea Consiliului Legislativ, cât şi din partea Guvernului, problema majoră era că iniţiativa noastră încerca să schimbe întreaga structură a arhivelor naţionale, cu care n-au fost de acord nici cei de la Ministerul Culturii, nici cei de la Arhivele Naţionale şi Consiliul Legislativ a venit cu alte observaţii pertinente, zicem noi. Ca atare, comisia noastră, în consens cu cei trei iniţiatori, a decis să elimine majoritatea propunerilor de modificare din proiectul de lege de modificare, rămânând acest proiect de lege cu câteva articole pentru a pune de acord proiectul Legii arhivelor cu Legea dreptului la informare şi nişte corelări în ceea ce vizează învăţământul şi alte asemenea. Proiectul de lege a devenit foarte suplu, foarte tehnic şi a fost votat în unanimitate de Comisia de cultură care crede, a crezut că e bine că şi în domeniul arhivelor naţionale să primeze interesul public, adică accesul la informaţia din documentele pe care le are această arhivă. Am înţeles, totodată, că anumite elemente din acele articole care au fost aprobate, modificate în anumite situaţii de comisie, se regăsesc într-un proiect de lege care se pregăteşte de Guvern. Ca atare, fiind de importanţă majoră această libertate la accesul de informaţii, am crezut noi că este bine ca aceste elemente, măcar aceste elemente să apară în acest proiect de lege, şi Legea arhivelor naţionale să fie modificată astfel cum vă propune comisia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul secretar Puiu Haşotti doreşte să intervină. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ştim din legislatura trecută că au fost mai multe proiecte de lege privind arhivele naţionale, un subiect deosebit de important, deosebit de interesant. Am înţeles, însă, că sunt o serie de comisii care nu s-au pronunţat sau nu s-au pronunţat în favoarea acestei iniţiative. Pe deasupra, şi Guvernul intenţionează să intervină asupra actualei legi a arhivelor naţionale. Iată, aşadar, câteva motive care mă fac, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să propun retrimiterea la comisie. |
|||||
|
|
Stimate coleg Marton, staţi puţin că poate ascultăm întâi şi punctul de vedere al Guvernul şi să răspundeţi la ambele. |
|||||
|
Este o problemă procedurală. |
||||||
|
|
De acord, poftiţi! |
|||||
|
|
Acest proiect de lege, deci primul proiect a stat mai mult de un an la noi. comisiile care doreau să-şi spună punctul de vedere, aveau timpul destul. Conform regulamentului nostru, dacă aceste comisii nu-şi trimit avizul, atunci comisia care-şi spune punctul de vedere în fond are dreptul să şi o facă după aceste termene. |
|||||
|
|
Domnule ministru, Vă rog să prezentaţi şi punctul de vedere al Guvernului. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Într-adevăr, se discută o propunere foarte interesantă. Precizez de la început că Guvernul nu susţine propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.16/1996 în forma în care a fost formulată iniţial, şi nici raportul Comisiei pentru cultură, deci nici în forma care a rezultat prin introducerea unor amendamente. În fapt, din cele 45 de amendamente la Legea nr.16, formulate de iniţiator în propunerea de modificare, comisia a reţinut 17 amendamente pe care le-a reformulat ca amendamente proprii, menţionând în preambulul raportului că a ţinut cont de avizul Comisiei pentru buget, de cel al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, dar fac precizarea că ambele comisii au dat aviz negativ. Şi, de asemenea, există avizul negativ al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului pentru respingerea iniţiativei. Am să spun în câteva cuvinte de ce Guvernul nu susţine această propunere legislativă. Contrar acestor avize negative, deşi se susţine în raportul comisiei că a ţinut cont de ele, Comisia pentru cultură, cu 10 voturi, a propus aprobarea raportului de către Camera Deputaţilor, al acestei iniţiative legislative, cu amendamente. Pe fond, nu susţinem această iniţiativă legislativă, întrucât aprobarea ei ar conduce la o fărâmiţare, la o risipire a patrimoniului arhivistic naţional, cu riscuri incalculabile asupra integrităţii şi unităţii acestuia. În spiritul legii propuse, s-a omis că patrimoniul arhivistic este o valoare naţională care conţine documente de interes public de maximă generalitate, precum şi documente de interes personal, inclusiv cu valoare juridică, ce pot contribui la un moment dat la o înfăptuire corectă a justiţiei. Şi din acest motiv trebuie asigurată o administrare şi o securitate impecabilă a acestui patrimoniu în ansamblu, precum şi a fiecărui document în parte. În forma prezentată, propusă de comisie, legea nu configurează sfera documentelor protejate, nu clarifică raporturile dintre Arhivele naţionale, în calitate de administrator al patrimoniului arhivistic naţional şi de custode al proprietăţii publice în acest domeniu, şi deţinătorii particulari de documente, nu defineşte cu claritate atribuţiile de îndrumare, asistenţă de specialitate şi control al arhivelor naţionale, nu stabileşte obligaţiile de conservare a documentelor de arhivă pentru societăţile comerciale cu atribuţii în depozitarea şi conservarea de astfel de înscrisuri şi foarte multe alte documente, alte neajunsuri ale legii. Pentru aceste motive, precum şi avându-le în vedere pe cele care sunt menţionate în avizele negative ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ale Comisiei pentru buget, ale Consiliului Legislativ, susţin punctul de vedere iniţial al Guvernului, aşa cum a fost transmis Parlamentului, de a nu accepta această propunere legislativă. Vă informez, şi cu asta am încheiat, că în şedinţa Guvernului din data de 9 septembrie a.c., a fost adoptată o lege nouă, modernă zicem noi, având în vedere toate preocupările în domeniul arhivelor naţionale; deci a fost aprobată o lege nouă, care urmează în aceste zile să fie transmisă Parlamentului şi care să îndrepte toate acele minusuri despre care am vorbit în conţinutul expunerii. Deci, vă rog să nu aprobaţi acest raport. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Deocamdată avem o propunere de procedură: restituirea proiectului la comisie, pentru a fi reexaminat, în funcţie şi de avizul celorlalte comisii şi de punctul de vedere al Guvernului. Cine este pentru această propunere? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Deci nici un vot împotrivă, nici o abţinere. S-a restituit propunerea comisiei. Domnule Marton, vă rog să comentaţi această soluţie. |
|||||
|
|
Trebuie să-mi declar indignarea faţă de această încăpăţânare a Guvernului de a respinge toate iniţiativele legislative, ca pe urmă să depună o iniţiativă legislativă care să conţină exact aceleaşi elemente pe care le-a depus iniţiatorul. Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al P.R.M. (din sală): Vrem dreptul la replică, să explicăm votul. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi de la P.R.M., n-am auzit aici nici un nume concret spus aici care să vă dea dreptul să cereţi replică. Votul se explică la votarea legii. Aici a fost iniţiatorul şi trebuia să-i dau cuvântul. V-aş ruga foarte mult, că intrăm şi în transmisie directă la radio, şi să nu facem incidenţe din acest fel. |
|||||
|
|
|
Înainte de a da cuvântul celor care urmează să răspundă la interpelări, v-am prezentat modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente şi am aprobat aceste modificări. Grupul parlamentar al P.S.D. doreşte să facă o rectificare: domnul deputat Grigore Marcu urmează să fie nominalizat nu la Comisia pentru agricultură, ci la Comisia pentru muncă şi solidaritate socială. Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
|||
|
|
|
Începem partea a doua a şedinţei de astăzi destinată răspunsurilor la interpelări. Rog membrii Biroului să se pregătească. |
|
|||
|
|
|
Primul răspuns care va fi prezentat este cel oferit de domnul Mircea Alexandru domnului deputat Ioan Sonea cu privire la cazul cetăţeanului Daroşi denes din localitatea Sărata-Bistriţa. Poftiţi, domnule ministru! Numai puţin. Domnul Sonea este? Da. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, Urmare a interpelării dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor, prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor să restituie unui cetăţean din localitatea Sărata, judeţul Bistriţa, paşaportul pentru a se deplasa în străinătate în vederea rezolvării unor probleme medicale, vă comunicăm următoarele. Din situaţia expusă în interpelare rezultă că cetăţeanul respectiv a fost depistat în Norvegia, la Oslo, că ar fi comis o infracţiune la Legea circulaţiei, şi, din acest motiv, autorităţile române, în baza comunicării autorităţilor norvegiene i-au retras paşaportul, restrângându-i astfel dreptul la liberă circulaţie. Se mai menţionează în interpelare, şi se probează cu documente, faptul că are un handicap sever, necesitând deplasarea, împreună cu însoţitor, beneficiind astfel şi de indemnizaţie, conform Hotărârii de Guvern nr.610/1990. Situaţia, aşa cum este ea prezentată în interpelare, prezintă aspecte contradictorii. Pe de o parte, cetăţeanul prezintă un certificat de încadrare în Cod de handicap IV, necesitând însoţitor, iar pe de altă parte, este returnat din Norvegia, întrucât a fost depistat comiţând o infracţiune la Legea circulaţiei. Precizăm că din verificările efectuate rezultă că a deţinut până în prezent încă două paşapoarte şi a mai fost returnat anterior din Germania, în anul 2000, şi din Danemarca, în anul 2001, întrucât a fost depistat pe teritoriul statelor respective că practica cerşetoria. Cetăţeanul pentru care se intervine în interpelare face parte din categoria acelor cetăţeni români care, beneficiind de dreptul la liberă circulaţie în statele europene ca urmare a eliminării vizelor de călătorie, se deplasează în diferite ţări unde, comiţând fapte antisociale, compromit demnitatea celorlalţi conaţionali şi creează o atitudine defavorabilă românilor în general. Ultima returnare a cetăţeanului respectiv s-a produs la 5 august 2004, după ce a fost depistat cerşind, împreună cu alţi membri ai familiei sale, la Oslo. Returnarea s-a făcut în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Norvegiei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor. În conformitate cu prevederile art.14 alin.1 lit.e), din Ordonanţa Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor, aprobată prin Legea nr.216/1998, Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei al judeţului Bistriţa-Năsăud i-a suspendat dreptul de folosire a paşaportului pe o perioadă de 3 ani. Mai precizăm că din documentele medicale anexate la interpelare rezultă că suferă de o afecţiune oftalmologică, dar nu se specifică faptul că trebuie să fie operat într-o altă ţară. Dimpotrivă, i se recomandă: "Evitarea eforturilor fizice mari", ceea ce este exclus în cazul efectuării deplasărilor frecvente în ţările nordice ca Danemarca, Norvegia sau Nordul Germaniei. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Domnule deputat Sonea, aveţi vreun comentariu? Mulţumesc. Pentru domnul Miclea, v-aş ruga, domnule ministru, să răspundeţi întrebării cu privire la măsurile legale împotriva profanatorilor Cimitirului evreiesc din comuna Cămăraşu, judeţul Cluj. V-aş ruga să încercaţi să fiţi mai succint, referindu-vă nu numai la numere de înregistrare, ci foarte exact, la răspuns. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: La data de 19 august 2004, postul de poliţie Cămăraşu a fost sesizat cu privire la faptul că pe gardul Cimitirului evreiesc din localitate au fost inscripţionate cu spray tip grafitti mai multe cuvinte cu caracter fascist. Imediat, la faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare constituită la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie al judeţului Cluj, care a constatat că pe plăcile de beton ale gardului, pe latura de nord au fost într-adevăr înscrise cuvinte cu caracter fascist. Cercetările au fost extinse şi în interiorul cimitirului, sub aspectul comiterii unor eventuale profanări de morminte, rezultând că asemenea fapte nu s-au produs. Precizăm că cercetările în acest caz se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Potrivit dispoziţiilor art.7 din ordonanţă, în cazul faptelor de natură penală incriminate prin acest act normativ, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. Colectivul constituit în cauză, în dosarul respectiv, a procedat de îndată la efectuarea de investigaţii complexe, audiind un mare număr de persoane, în vederea obţinerii de date care să conducă la identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală. Din acest colectiv fac parte mai mulţi poliţişti, sub coordonarea unui ofiţer. S-a realizat, totodată, un intens schimb de informaţii cu alte instituţii cu atribuţii pe această linie, în mod deosebit cu Serviciul Român de Informaţii, secţia judeţeană Cluj. Faţă de cele menţionate, apreciem ca fiind nefondate susţinerile potrivit cărora persoane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj ar fi intenţionat muşamalizarea acestui caz. Precizăm că el se află sub supravegherea procurorului. Totodată, având în vedere că verificările menite să conducă la identificarea autorului nu au fost abandonate, organele de poliţie desfăşurând ample acţiuni în acest sens, considerăm că nu suntem - prin atitudinea manifestată în soluţionarea cazului - în situaţia de a cere cuiva scuze publice, aşa cum se solicită în interpelare. Vă mai precizăm că afirmaţiile referitoare la atitudinea poliţiei pentru identificarea persoanelor care au comis aşa-numitul "jaf al secolului", la care se face trimitere în interpelare, sunt afirmaţii neîntemeiate. În cazul respectiv, implicarea poliţiei nu a fost una excesivă, ci au fost întreprinse măsurile necesare pentru prinderea persoanelor care au furat suma de aproape 100 miliarde lei, care reprezintă un prejudiciu imens. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Adrian Moisoiu răspunde domnul Gavril Baican, din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu privire la finalizarea lucrărilor din amenajarea hidroenergetică Răstoliţa, Mureş. Vă rog, domnule ministru, tot aşa succint. |
|
|||
|
|
Domnul Gavril Baican (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind terminarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Răstoliţa, judeţul Mureş, vă comunicăm următoarele. În conformitate cu strategia de dezvoltare a Societăţii Hidroelectrica în perioada 2004 - 2025, aprobată de către Ministerul Economiei şi Comerţului, obiectivul de investiţie "amenajarea hidroenergetică Răstoliţa" este cuprins la categoria obiectivelor hidroenergetice propuse pentru privatizare, finalizarea lucrărilor de investiţii şi punerea în funcţiune a centralei hidroelectrice fiind programată pentru trim.IV.2008. Pentru punerea în funcţiune a centralei hidroenergetice Răstoliţa este necesară asigurarea unui volum de investiţii de circa 85 milioane euro. Menţionăm că în anul 2004 pentru acest obiectiv de investiţii este alocată suma de 225 miliarde lei, alcătuită din venituri cu destinaţie specială de la bugetul de stat - 40 miliarde lei, venituri din surse proprii hidroelectrica - 185 miliarde lei. Sperând că informaţiile furnizate aduc lămuriri necesare referitoare la problemele ridicate de dumneavoastră, vă asigurăm, domnule deputat, de disponibilitatea Ministerului Economiei şi Comerţului de a vă comunica în termen orice alt răspuns ce va fi solicitat de dumneavoastră. |
|||||
|
|
Domnul deputat Moisoiu doreşte să comenteze acest răspuns. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Eu în interpelarea mea v-am pus întrebarea cu o anumită logică, şi anume întrebarea era aşa: "nu consideraţi că de fapt această lucrare reprezintă o gaură neagră?" Aici este partea proastă, pentru că de fapt în fiecare an s-au plătit sume de sute de milioane de lei, pentru ca aceasta să rămână într-o potenţială executare sau finisare a lucrării. În acelaşi timp, lucrarea a început şi nu s-a făcut numai de voie, de plăcerea cuiva, ci dintr-o necesitate, şi iată că trece timpul, ne găsim deja în al patrulea an de când actualul partid de guvernământ, P.S.D.-ul, este la putere şi încă nu s-a făcut nici un pas înainte pentru ca această lucrare să poată să fie terminată. Deci înseamnă, în felul acesta, o blocare a fondurilor statului acolo; în acelaşi timp, faptul că cetăţenii nu beneficiază de ceea ce ar fi trebuit să beneficieze prin faptul că se crea acumularea, prin faptul că se realiza hidrocentrala, deci posibilitatea obţinerii în plus de energie electrică, şi, în acelaşi timp, de regularizare a Mureşului, respectiv a problemelor legate de apă. În acest sens, v-aş ruga, dacă se poate, să-mi daţi explicaţiile cuvenite. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule ministru, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gavril Baican: Sigur că într-un fel aveţi dreptate. Sunt foarte multe obiective, în special baraje şi hidrocentrale începute chiar înainte de '89, care n-au putut fi finalizate. Pentru finalizarea tuturor acestor obiective este nevoie de câteva miliarde de dolari sau de euro. Sigur, s-a făcut o ordine de prioritate a acestor obiective, în funcţie de eficienţa lor economică, şi aceasta este situaţia pentru obiectivul pe care dumneavoastră l-aţi arătat. Aceste obiective au fost scoase pe o listă pentru privatizare. Din păcate, nu au fost interese pentru aceste obiective, pentru că ele solicită investiţii foarte mari, iar recuperarea investiţiilor înseamnă zeci şi zeci de ani. Ceea ce pot să vă spun este că este în atenţia noastră ca acest obiectiv să fie finalizat şi există totuşi un termen rezonabil - 2008 - înseamnă încă 3 ani de zile, timp în care acest obiectiv va fi finalizat, sperăm. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. |
|||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Ştefan Baban care întreabă: "Turismul românesc încotro?", îi va oferi un răspuns domnul Marius Sorin Bota. V-aş ruga, însă, domnule ministru, să nu prezentaţi un program întreg, ci doar să-l sintetizaţi, pentru că, aşa cum v-a pus domnul deputat întrebarea, ar trebui să prezentaţi un întreg raport, un program amplu, de zeci de pagini. |
|
|||
|
|
Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Am să încerc să fac un rezumat. |
|||||
|
|
Vă rog, vorbiţi la microfon, şi faceţi un rezumat al răspunsului pe care vă propun să-l oferiţi şi în scris domnului deputat. |
|||||
|
|
Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota: Sigur că da. Obiectivul strategic general de dezvoltare a turismului pentru anul 2004 şi în perspectivă îl reprezintă crearea unui produs turistic naţional competitiv, la nivelul valorii resurselor turistice de care dispune România şi care să impună acest domeniu ca activitate economică prioritară în cadrul sistemului economic naţional. Programele bugetare pentru dezvoltarea şi promovarea turismului în anul 2004, principalele obiective ale acestora sunt date de programul de promovare, care conţine o creştere cu 10% a veniturilor din turism, şi programul de dezvoltare, care să conducă la creşterea calităţii serviciilor turistice şi asigurarea siguranţei turiştilor. Bugetul M.T.C.T. a fost suplimentat la începutul acestei luni cu încă 60 miliarde lei, pentru promovarea turismului pe pieţe externe şi interne. Strategia de promovare care este susţinută de program, fonduri totale de circa 190 miliarde lei, are ca obiective principale următoarele: consolidarea imaginii României ca destinaţie turistică; promovarea programelor turistice de interes pentru tur-operatori, în funcţie de specificul fiecărei destinaţii; intrarea pe noi pieţe - de exemplu, China; susţinerea turismului intern. Realizarea programului de dezvoltare s-a materializat astfel prin creşterea calităţii serviciilor în turism şi prin asigurarea siguranţei turiştilor în turismul montan, printr-un program derulat şi intitulat "Salvamont". În ce priveşte stimulentele pentru turism, ele sunt de tip legislativ, în sensul realizării cadrului general legal de dezvoltare, autorizare şi control al activităţii turistice, şi de co-finanţare a proiectelor de investiţii în turism, în staţiunile turistice de interes naţional şi local, şi, de asemenea, de sprijinire, prin programele Phare 2005-2007, a 30% din aceste fonduri pentru proiectele de infrastructură regională pentru dezvoltarea turismului. Din aceste fonduri, consiliile judeţene şi locale riverane fluviului Dunărea, prioritar Delta Dunării, şi de pe litoral pot dezvolta o reţea de porturi turistice şi crea infrastructura necesară dezvoltării turismului de croazieră. M.T.C.T. a vizat, de asemenea, circa 250 proiecte de turism rural. Ponderea în produsul intern brut în ultimii trei ani a fost: în 2001 - 2,5; în 2002 - 3,2; în 2003 - 3,5; şi estimăm aproximativ 4 în 2004. Finalizarea procesului de privatizare în anul 2003 a permis aplicarea unei politici în domeniul turismului cu accent pe susţinerea procesului investiţional pentru modernizarea structurii turistice de primire. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Adrian Moisoiu pune o întrebare cu privire la finalizarea lucrărilor la pasajul CFR de legătură Petriş-Petelea. Domnule Marius Sorin Bota, tot dumneavoastră răspundeţi, da? |
|
|||
|
|
Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota: Da, da. |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Marius Sorin Bota: În programul Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului pe anul 2004, cu finanţare de la bugetul de stat, este prevăzut obiectivul de investiţie "eliminare pasaje de nivel pe DN 15, km.96-101, la Periş-Petelea, varianta drum." Documentaţia tehnico-economică prevede execuţia unei variante de drum în lungime de 5,49 km, care elimină intersecţiile la nivel cu cale ferată. Ca urmare a faptului că finanţarea lucrărilor nu a fost asigurată conform graficului de execuţie, anexa la contractul încheiat în 1999, termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat pentru anul 2005. Se vor face demersurile necesare pentru suplimentarea cu circa 12 miliarde lei, a programului aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr.48/2004 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004, în vederea dării în circulaţie a acestui sector de drum în anul 2004. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Moisoiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule secretar de stat, Întrebarea este în felul următor: deci prin proiectul bugetului de stat pentru anul 2005 va fi finalizat acest tronson? Pentru că, de fapt, ceea ce a rămas acolo de făcut, şi nu ştiu dacă cunoaşteţi, eu fiind mureşean, normal că cunosc, efectiv sunt doar câţiva metri liniari de şosea, la un capăt şi la celălalt al acestei şosele. Şi ştiţi foarte bine că de fapt din acest motiv circulaţia este veşnic blocată, şirurile de maşini plus pierderile care se aduc ca atare. |
|||||
|
Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota: Este prevăzut. |
||||||
|
|
Deci este prevăzut. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Ştefan Baban un răspuns al domnului Gavril Baican cu privire la "ştergerea de datorii, promisiune electorală sau eficienţă economică?" |
|
|||
|
|
Domnul Gavril Baican: Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind "ştergerea de datorii, promisiuni electorală sau eficienţă economică?", vă comunicăm următoarele. Ministerul Economiei şi Comerţului are în programul său economic, derivat din cel naţional, preocupări coerente pentru eficientizarea economică a agenţilor economici aflaţi sub autoritatea sau în coordonarea sa. Ramura minieră face parte din capitolul "activităţilor industriale" al domeniului "resurselor minerale energetice şi neenergetice." Componenta energetică reprezentată de agenţii economici care desfăşoară activitate în domeniul extracţiei cărbunelui este cea mai importantă în capitolul economic naţional, ea participând anual cu un potenţial de 35 până la 40% la resursa primară necesară sistemului energetic naţional. Capitolul cărbune parte componentă al cap.14 "energie" din procesul de aderare la Uniunea Europeană este deja aliniat la Regulamentul Comisiei Europene nr.1407/2002 privind ajutorul de stat din industria carboniferă, prin Ordinul nr.192 al Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României nr.736/16.08.2004. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.481/2004, privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, cuprinde procedurile care impun aplicarea imediată a măsurilor de restructurare în vederea redresării economice şi financiare, de trecere ulterioară la primii paşi ai privatizării agenţilor economici din domeniul minier. În art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2004 sunt stipulate capitolele financiare cu titlul de amânare în vederea scutirii la plăţi, cum sunt următoarele: impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor pentru şomaj. Urmare a procesului de restructurare declanşat în anul 1997, au părăsit sectorul un număr de circa 84.000 de persoane, ceea ce a condus la necesitatea opririi activităţii în 162 de unităţi miniere. Procesul a continuat în anii 1998-2003- şi de fapt continuă şi în prezent -, perioadă în care au mai fost disponibilizate peste 30.000 de persoane, fiind oprită activitatea la alte 71 de mine. Oprirea acestor unităţi care, la data respectivă, înregistrau obligaţii restante la impozitele pe salarii, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, a condus, implicit, la acumularea acestora la nivelul companiilor cărora le aparţineau, respectiv în sarcina unităţilor rămase să-şi continue activitatea. Urmare a promovării strategiei industriei miniere pe perioada 2004-2010, în anul 2004, companiile miniere, cu sprijinul Ministerului Economiei şi Comerţului, au elaborat şi implementat un program de restructurare care a asigurat achitarea de către companii a tuturor obligaţiilor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj, fapt ce a făcut posibilă aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.37/2004 şi a Ordinului comun al Ministerului Economiei şi Comerţului nr.550/2004 şi al Ministerului Finanţelor Publice nr.229/2004, publicate în Monitorul Oficial nr.785/2004 care, în fapt, detaliază problemele ridicate în interpelarea dumneavoastră. Ca atare, aşa cum rezultă din cele prezentate anterior, specificăm că datoriile unităţilor din sectorul minier care fac obiectul scutirii prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2004 nu aparţin perioadei de 6 luni a anului 2004, ce reprezintă datoriile agenţilor economici din activitatea minieră din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului acumulate înainte de decembrie 2004, inclusiv a majorărilor şi penalităţilor calculate pentru acestea. Cuantumul sumelor a fost stabilit prin certificate de obligaţii fiscale eliberate de organele fiscale teritoriale competente. Ramura minieră îşi desfăşoară activitatea în baza strategiei industriei miniere pentru perioada 2004-2010, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.615 din 21.IV.2004, publicată în Monitorul Oficial nr.411 din 07.05.2004. Toţi paşii restructurării cuprinşi în strategie sunt urmăriţi şi monitorizaţi de autorităţi profesionale şi de decizie. În ceea ce priveşte Compania Naţională a Lignitului "Oltenia" S.A., începând din 1997, ea nu a mai beneficiat de subvenţii. Este singura unitate din domeniul resurselor primare energetice, care are cheltuieli de sub 1.000 lei/1.000 şi are cea mai mare valoare adăugată brută (pozitivă) din sector, precum şi cea mai mare cifră de afaceri. În prezent, o mare parte a activităţii miniere de exploatare a cărbunelui de la Compania Naţională a Lignitului "Oltenia" S.A., care produce resursa primară energetică - lignitul -, s-a alăturat din punct de vedere structural şi organizatoric la trei centrale, creând cele trei complexe energetice: S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. şi S.C. Complexul Energetic Craiova S.A. Datoriile fostei companii C.N.L. "Oltenia" S.A., aşa cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2004, s-au acumulat în principal ca urmare a neîncasării de la principalul său beneficiar S.C. TERMOELECTRICA S.A., care, la rândul ei, a avut marii săi datornici - ramuri industriale energointensive. Noile structuri - complexele energetice - create, de tipul integrat minerit şi energie electrică, îşi vor îmbunătăţi în mod sigur parametrii de eficienţă, implicit cel al încasărilor de la consumatorii actuali şi de la cei datornici. Sperând că informaţiile furnizate aduc lămuririle necesare referitoare la problemele ridicate de dumneavoastră, vă asigurăm, domnule deputat, de disponibilitatea Ministerului Economiei şi Comerţului de a vă comunica în termen orice alt răspuns solicitat de dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog să-i remiteţi acest răspuns şi în scris. Doriţi să faceţi un comentariu, domnule deputat? Vă rog; un minut - nu de la mine, ci după regulament. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos. Eu, în general, sunt mulţumit, deşi nu am primit un răspuns clar de ce, totuşi, avem un număr de unităţi care sunt mereu abonate la rostogolirea datoriilor. Din cauza aceasta nu avem bani pentru învăţământ. Ştiţi foarte bine că anul şcolar este pe muchie de cuţit, dacă începe sau nu începe, tocmai din cauză că anul şcolar nu poate să înceapă datorită salariilor care sunt la ora aceasta în învăţământul preuniversitar. Nu mai spun de banii necesari pentru sănătate şi aşa mai departe. Este, vorba unui prieten care este privat şi care spune: "domnule, eu mi-am plătit toate datoriile. De ce nu toată lumea îşi plăteşte datoriile vis-a-vis de stat?" Mă aşteptam la nişte răspunsuri mai concrete din partea domnului ministru. Oricum, eu îi mulţumesc şi-i promit că voi reveni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
O scurtă observaţie a domnului ministru cu privire la comentariile dumneavoastră, domnule Baban. |
|||||
|
|
Domnul Gavril Baican: Aş vrea să completez următoarele: sigur, subvenţiile din sectorul minier din anii '90 se ridicau - în jur - la un miliard de dolari pe an. Aceste subvenţii au fost reduse. Există o strategie care este aprobată de Guvernul României, este urmărită, care prevede ca, până în 2007, la 1 decembrie, unităţile miniere, fie sunt eficiente, fie vor fi închise. În acest sens, există programe anuale. Anul acesta, personalul din sectorul respectiv a fost redus cu 8 mii de persoane. Deci, din aproape 200 de mii de persoane, în sector au mai rămas 50 de mii de salariaţi. Anual, bugetul este corectat cu o reducere a subvenţiilor cu 25% la toate capitolele, în aşa fel încât, după 2007, sectorul va trebui să lucreze pe baze de eficienţă economică. Nu se putea, dintr-odată, restructura un sector atât de complex, şi de dimensiunile industriei miniere, în care au lucrat sute de mii pe orizontală, pentru că procesele şi complexitatea socială erau foarte, foarte mari. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
În continuare, doamna Rodica Constantinovici, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, va răspunde domnului deputat Mircea Costache la două întrebări, cu privire la plângerea doamnei Corneanu Ioana, din Buzău, şi a domnului Sârbu Romulus, tot din Buzău. Aveţi cuvântul, doamnă ministru. |
|
|||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, La interpelarea dumneavoastră adresată ministrului justiţiei, referitoare la prezentarea unui caz de imixtiune politică în administrarea actului de justiţie, din investigaţiile noastre, vă comunicăm următoarele. Petiţionara Corneanu Ioana, al cărui memoriu ni l-aţi transmis spre verificare, a purtat mai multe litigii, pornind de la un înscris sub semnătură privată, prin care era consacrată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a unui imobil casă de locuit şi a unei suprafeţe de teren de 1.000 m.p. Acestea au fost soluţionate prin hotărâri irevocabile. Într-unul dintre litigii, acţiunea i-a fost respinsă; celălalt se află în prezent în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării recursului. Aşadar, una dintre cauze este soluţionată în mod irevocabil, şi acţiunea domniei sale a fost respinsă, iar cealaltă se află în curs de soluţionare. Referitor la solicitarea de a uza de prerogativele legale pentru a se face dreptate petentei, domnul ministru al justiţiei reiterează faptul că activitatea de judecată este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, magistraţii sunt independenţi şi se supun doar legii. Prin urmare, domnia sa nu are nici o competenţă legală de a interveni în activitatea instanţelor judecătoreşti şi nici nu poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de acestea. Doar prin exercitarea căilor ordinare şi extraordinare de atac, uzitate de petiţionara la care faceţi trimitere, pentru motivele şi în termenele prevăzute strict şi limitativ de lege, se poate ajunge la reformarea unei hotărâri judecătoreşti. Dacă petenta avea cunoştinţă de aspecte extrajudiciare privind calitatea părţilor, sau alte împrejurări care ar fi putut influenţa în mod negativ cursul judecării cauzei, aceasta avea posibilitatea să invoce dispoziţiile art.37 din Codul de procedură civilă şi să solicite strămutarea judecării cauzelor pentru motive de bănuială legitimă care, potrivit textului menţionat, se pot invoca ori de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor pricinii, calităţii părţilor, ori vrăjmăşiilor locale; or, petenta nu a procedat în acest mod. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Următoarea întrebare se referă la cazul Sârbu Romulus. |
|||||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici: Da. Prin interpelarea înregistrată cu nr.1555, ne-aţi semnalat un caz flagrant, în care proprietarii de drept sunt aruncaţi din propria casă, în urma unor sentinţe ilogice şi abuzive. Din verificările noastre, a rezultat că petiţionarul Sârbu Romulus, de asemenea a purtat mai multe litigii soluţionate prin hotărâri irevocabile, prin care acţiunea i-a fost respinsă. Vă învederăm acelaşi lucru: că activitatea de judecată este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar ministrul justiţiei nu poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate. De asemenea, în materie civilă, ministrul justiţiei nu are abilitatea de a promova nici o cale extraordinară de atac. De altfel, vă învederăm că petentul Sârbu Romulus nici măcar nu a uzat de toate căile de atac pe care i le pune la dispoziţie legea, una dintre hotărâri rămânând definitivă la data de 9 iulie 2004 prin nerecurare. Prin urmare, nerecurarea acestei hotărâri, implicit, presupune că acesta a acceptat tacit autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr.352 din 2004, prin care pierduse. |
|||||
|
|
Domnule deputat, înainte de a vă da cuvântul ca să comentaţi aceste răspunsuri, ca să nu mă obligaţi să vă întrerup, aş vrea să ţineţi seama de unul dintre principalele principii ale statului de drept - separaţia puterilor -, în numele căruia, noi nu putem - noi, Parlamentul, - să comentăm hotărâri judecătoreşti sau să ne referim la modul în care se desfăşoară o judecată în curs. Deci, v-aş ruga să ţineţi cont de acest principiu, ca să nu mă obligaţi să vă întrerup. |
|||||
|
|
Am înţeles, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc pentru lecţia de dirigenţie pe care mi-o ţineţi. Dar dumneavoastră ştiţi foarte bine că la birourile noastre parlamentare, pentru cei care vor să funcţioneze realmente cu uşa deschisă pentru cetăţeni, noi primim tot felul de situaţii şi de sesizări, pe care nu avem calitatea şi n-avem de ce să le respingem, întrucât aceasta este raţiunea de a fi a unui birou parlamentar: să încerce, pe toate căile legale, să soluţioneze problemele cu care cetăţenii se adresează. O parte dintre probleme vă sunt mai agreabile dumneavoastră, altele le sunt altora mai puţin agreabile, dar datoria noastră este de a face tot ceea ce putem pentru a răspunde la solicitările cetăţenilor care ne-au trimis aici. Despre remarcile doamnei ministru secretar de stat, în legătură cu calitatea de independenţi a magistraţilor, este foarte bine, este normal, în toată lumea este aşa, numai să nu fie independenţi de adevăr, pentru că - trebuie să recunoaşteţi şi dumneavoastră - foarte multe situaţii demonstrează că justiţia noastră nu funcţionează la parametrii normali. Şi, atâta vreme cât ajung oamenii la birourile parlamentare şi noi ajungem să interpelăm miniştrii cu situaţii în care oamenii nu-şi găsesc dreptatea în justiţie la instanţele normale, atunci cineva ar trebui să se sesizeze, să-şi ducă la îndeplinire mandatul în cadrul ministerului, de a reforma justiţia, să răspundă într-o mai bună măsură cerinţelor cetăţenilor, ca să nu se mai ajungă cu dosarele şi cu problemele lor la tribuna Parlamentului României. În legătură cu situaţia mai mult comentată, în care doi cetăţeni cumpără de la aceeaşi persoană, ar trebui să se vadă că nu are nici o vină doamna Corneanu că a cumpărat înaintea domnului deputat Anton Marin acelaşi imobil şi aceeaşi suprafaţă de teren şi, acolo unde probele sunt indubitabile, chiar dacă ministerul nu este pus să rezolve cazuri concrete, să-şi adapteze politicile, să-şi folosească atributele legale pentru a optimiza tot cadrul legal şi întreaga funcţionare a justiţiei din România. La fel şi în cazul al doilea, al domnului Sârbu, de la Măgura, care este alungat din propria-i casă, moştenire de la părinţi. Cu toate actele legale în mână, nu-şi găseşte omul dreptatea la nici o instanţă! Şi-i mai reproşăm că n-a ştiut să uzeze de toate instanţele legale, adică de Curtea de la Strasbourg, undeva, pe planeta..., dacă mai este vreo instanţă ... Haideţi să facă fiecare ceva de la nivelul lui şi să nu le mai pasăm, pentru că, de fiecare dată, mi se spune că ăsta nu este atributul nostru, asta nu-i treaba ministerului nostru ... Până una, alta, avem a da socoteală, şi noi şi dumneavoastră - şi nu altora, decât cetăţenilor României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule coleg, nu vreau să fiu dirigintele dumneavoastră, dar, oricum, apropo de dat socoteală, din câte ştiu eu, în nici un stat de drept justiţia nu este obligată să facă rapoarte la Parlament şi nici nu există un stat de drept în care Parlamentul să ceară socoteală, cum spuneţi dumneavoastră, unei instanţe judecătoreşti, despre felul cum a dat o soluţie sau cum administrează justiţia. |
|||||
|
Domnul Ştefan Baban (din sală): Deci, este bine aşa, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
Vă rog să faceţi distincţie, stimaţi colegi, între un comentariu politic, pe care-l puteţi face în biroul dumneavoastră parlamentar sau la tribuna partidelor dumneavoastră, oricum, şi o interpelare care se face în cadrul Constituţiei şi al regulamentului. Şi atât Constituţia, cât şi regulamentul, respectă principiul separaţiei puterilor. Ce ar fi dacă judecătorii, la rândul lor, s-ar apuca să comenteze şi să nege o lege pe care noi o adoptăm? Vă rog, doamnă ministru, dacă mai vreţi să faceţi o precizare la comentariul domnului deputat. |
|||||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici: Apreciem disponibilitatea dumneavoastră de a primi sesizările cetăţenilor. Sigur că preluaţi, ca atare, şi calificativele şi suferinţele lor în sala de judecată, calificativele pe care ei le adresează unei hotărâri judecătoreşti pe care o percep ca nedreaptă. Un singur lucru aş vrea să precizez: sigur că, din acest punct de vedere, s-ar putea să-mi depăşesc oarecum mandatul, că doamna Corneanu a încheiat un înscris sub semnătură privată care nu era de natură să transfere dreptul de proprietare, năştea în sarcina părţilor numai o obligaţie de a face, deci de a încheia actul în forma autentică într-un viitor, bunul rămânând în patrimoniul promitentului vânzător, iar cealaltă persoană a cumpărat cu act autentic, operaţiune care a fost de natură să transfere dreptul de proprietate către acesta. |
|||||
|
|
Să nu intrăm în fondul unor litigii, doamnă ministru. |
|||||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici: Răspunsul scris este ceva mai detaliat. |
|||||
|
|
Vă rog să-i remiteţi şi răspunsurile scrise. |
|||||
|
|
Dacă domnul Merce este prezent? Nu. Vă rog să-i transmiteţi domnului Merce răspunsul scris, doamnă ministru. Cu aceasta, vă rog să-mi permiteţi să declar închisă şedinţa de astăzi. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,50. |
||||||
![]() |



