Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,25.

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi dedicată intervenţiilor.

Domnul Dumitru Bentu va fi deschizătorul şi va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se numeşte: "Funcţională".

Raportul Comisiei Europene pentru România, dat publicităţii oficial pe data de 6 octombrie, preciza că România are o economie funcţională de piaţă. Acest ultim raport pe care celebra comisie l-a făcut asupra ţării noastre este ultimul în calitate de ţară candidată.

Este un raport mai bun, şi pe chestiuni sectoriale, şi pe ansamblu, decât cele din perioada 1997-2000, a subliniat premierul Adrian Năstase, respingând ideea lansată de alţii, că evaluarea pozitivă ar fi un cadou acordat României. Orientarea politică nu joacă nici un rol, în contextul în care criteriile de evaluare şi apreciere se bazează pe foarte multe analize concrete şi de detaliu.

În acelaşi cadru, Jonathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, a reafirmat ideea că, dacă totul va decurge conform calendarului stabilit, România va depăşi faza de stat candidat, intrând în cea de viitor stat membru al Uniunii Europene, fază în care Comisia Europeană recurge la un alt tip de analize anuale, cunoscute sub denumirea de "rapoarte de monitorizare".

Alte elemente bine apreciate de raport se referă la situaţia politică stabilă, pachetul celor trei legi pentru asigurarea independenţei magistraţilor, îmbunătăţirea cadrului legislativ în lupta împotriva corupţiei, progrese privind eliminarea infracţiunii de insultă, libertatea religioasă, continuarea procesului de restituire a unor proprietăţi naţionalizate, reforme privind protecţia copiilor, realizarea unor privatizări foarte importante, de tip Petrom şi Distrigaz etc.

Desigur, într-un raport de câteva sute de pagini există şi multe condiţionalităţi şi neîmpliniri, care trebuie rapid remediate. Este şi motivul pentru care Executivul atacă punctele slabe semnalate de raport, axându-se în principal pe reforma în administraţia publică, a justiţiei, reforma managementului finanţelor publice, continuarea privatizării, restructurarea sectorului energetic, a celui minier, modernizarea infrastructurii rutiere, liberalizarea pieţei forţei de muncă, dezvoltarea pieţei de capital etc.

Este, de acum, de notorietate că în 2007 vom face parte din Uniunea Europeană. "Acesta este un mijloc şi nu un scop, capabil să aducă beneficii concrete pentru fiecare român", spunea premierul Adrian Năstase, preşedintele Partidului Social Democrat. Mandatul nostru este: România europeană! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îi dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma domnul Kerekes Karol.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Frauda electorală, legiferată prin hotărâre de Guvern."

Corupţia şi clientelismul politic reprezintă un domeniu în care actualii guvernanţi au dat dovadă de talent, de tenacitate, dar şi de... o tehnică de necrezut! Am să încerc să ilustrez cele declarate prin două hotărâri de guvern de ultimă oră, fiindcă prin hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă se acordă eşalonări, reeşalonări, scutiri de impozite şi taxe membrilor şi camarilei politice a P.S.D., cât şi celor vizaţi pentru a fi atraşi! Între ochiurile unei plase, ale cărei noduri sunt nuclee P.S.D. de interese de tip mafiot, arbitrarul, nepotismul, corupţia şi traficul de influenţă sunt la ele acasă! Cu aceste tehnici, frauda electorală este asigurată!

"Art. 1 - (1) Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004 cu suma de 290.000 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, potrivit anexei care face parte integrală din prezenta hotărâre

(2) Suma prevăzută la alin.(1) se utilizează pentru finanţarea unor cheltuieli curente ale autorităţilor administraţiei publice şi, respectiv, ale instituţiilor publice din subordinea acestora, se scrie în Hotărârea nr. 1537 din 23 septembrie 2004, privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzute în Bugetul de stat pe anul 2004, pentru asigurarea unor cheltuieli curente ale autorităţilor administraţiei publice locale.

În judeţul Mureş sunt 102 unităţi administrativ-teritoriale, din care, în 46, au fost aleşi primari P.S.D., în 37 - U.D.M.R., 7 - independenţi, iar în restul de 12 - ai altor partide (P.N.L., P.N.G., P.R.M., P.D. şi P.N.Ţ.C.D.). Ei bine, conform anexei la care face referire hotărârea, în judeţul Mureş s-au suplimentat cu sume variind între 139 şi 544 milioane lei, în valoare totală de 17.480 milioane lei, 87 de unităţi administrative, adică toate primăriile în care primarii sunt udemerişti, 6 primării cu primari independenţi (mai puţin municipiul Târgu Mureş) şi 44 de primării cu primari pesedişti.

La prima vedere, s-ar părea că este o întâmplare. Dacă dorim însă să aflăm cauza acestei discriminări pe baze politice, întrebându-ne de ce comunele cu primari independenţi au fost "ajutate", şi făcând apel la memoria diverselor întâmplări privind câştigarea concursului pentru funcţia de director de şcoală de către profesori înscrişi în P.S.D., de numirea ca profesori suplinitori a unor persoane membre ale aceluiaşi partid, în dauna unor profesori valoroşi, de blocarea unor dosare de corupţie ale unor primari pesedişti cu "N.U.P." şi altele, constatăm că se încearcă o "cumpărare" a acestora, de a-i obliga să se revanşeze faţă de partidul care i-a înţeles şi i-a ajutat. Şi care ar fi momentul cel mai apropiat şi mai eficient de a "săruta mâna care te mângâie", dacă nu la 28 noiembrie!

V-aţi întrebat cum s-au repartizat microbuze şcolare pentru a merge copiii la şcoală, cum au fost alese localităţile în care s-a construit un "surogat" de săli de sport? Răspunsul îl veţi găsi în acelaşi mod discriminatoriu prin care actualul Guvern caută să câştige capital politic.

V-aţi întrebat vreodată de ce în legislatura trecută şi chiar în asta mulţi primari, ca de exemplu cel din Târnăveni, din Tăureni, din Ibăneşti, din Vânători, din Bahnea şi alţii, au trecut la P.S.D? Vă înşelaţi amarnic crezând că şi-au trădat alegătorii pentru convingeri politice. Ei aveau în primul rând ca scop să-şi rezolve probleme personale, pentru ei sau familie şi nu pentru binele comunităţii!

La 28, noiembrie aceştia, cât şi fiecare primar care va mai rămâne până atunci independent şi nu se va înscrie în P.S.D., va trebui să-şi manifeste recunoştinţa!

De altfel şi "Hotărârea nr. 1533 din 23 septembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2004 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2004, pentru reabilitarea şi consolidarea unor lăcaşuri de cult",prin care se suplimentează bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor cu suma de 11.800 milioanede lei, pentru reabilitarea şi consolidarea clădirilor, lăcaşurilor de cult a 48 de parohii, cu sume între 50 şi 1.000 de milioane de lei, din care 25 aparţinând eparhiei romano-catolice, 16 eparhiei reformate şi 7 eparhiei unitariene, reprezintă "aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie!" Unde, în alt loc decât în bisericile maghiare, se face politică, fiindcă în bisericile româneşti Sfântul Sinod a interzis acest lucru? Deci, preoţii maghiari vor face campanie electorală pentru U.D.M.R. şi pentru Adrian Năstase la preşedinţie!

Observaţi, nu am făcut referiri la modul în care se încearcă să fie păcăliţi pensionarii, la politica de acordare a subvenţiilor pentru ţărani sau la faptul că ajutoarele sociale se vor achita cu câteva zile înainte de alegeri ...

Ce a fost pe vremea C.D.R.-ului, este nimic, liberalii şi ţărăniştii fiind prunci nevinovaţi!

Legea nr.365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003, şi promulgată în 14 septembrie 2004 prevede că fiecare stat elaborează şi aplică politici de prevenire şi combatere a corupţiei. Oare acestea să fie? Oare are România într-adevăr un statut de economie de piaţă funcţională? Cu practici politice discriminatorii, cu fraude electorale va fi greu, dacă nu imposibil, ca în 2007 să accedem în Uniunea Europeană alături de Bulgaria.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit la microfon pe domnul Kerekes Karoly, va urma domnul Longher Ghervasen.

Domnul Kerekes Karoly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Problema învăţământului în limba maghiară a constituit una din problemele sensibile care au generat evenimentele tragice de la Târgu Mureş, din martie 1990.

Începând cu anul 1960, după unificarea şcolilor cu predare în limba română şi a celor cu predare în limba maghiară, numărul directorilor de şcoli de naţionalitate maghiară a scăzut continuu. Dacă la finele anilor '80, în ultimii ani ai regimului dictatorial, mai puteau fi întâlnite sporadic cadre didactice de naţionalitate maghiară în funcţii de directori ai şcolilor generale din municipiul Târgu Mureş, după schimbarea de regim numărul acestora a scăzut dramatic.

Această situaţie este cauzată în primul rând de politica de cadre a Inspectoratului şcolar judeţean Mureş, care a continuat-o, cu seninătate şi consecvenţă, pe cea de dinainte de 1989. În al doilea rând, pedagogii de naţionalitate maghiară nu vor şi nu pot să-şi asume riscul de a fi eliberaţi dintr-o funcţie de conducere ca urmare a unor eventuale atacuri neprincipiale la adresa lor.

Într-un municipiu reşedinţă de judeţ, unde proporţia populaţiilor română şi maghiară sunt sensibil egale, în anul 2004 exista un singur director de şcoală generală de naţionalitate maghiară, post ocupat pe bază de concurs la Şcoala generală nr. 7. Începând cu data de 1 octombrie, chiar şi acest ultim director a fost eliberat din funcţie, de către inspectorul şef al inspectoratului şcolar judeţean, pe motivul reorganizării şi comasării şcolii cu o altă unitate de învăţământ.

Dincolo de caracterul ilegal al măsurii, evenimentul poartă şi o încărcătură politică. În cadrul protocolului pe anul 2003 privind colaborarea dintre organizaţiile judeţene ale PSD şi UDMR, capitolul învăţământ prevede consultarea specialiştilor care reprezintă interesele minorităţilor naţionale în problema reorganizării reţelei unităţilor şcolare. Pe anul 2004, un astfel de protocol nu a mai fost semnat, considerându-se probabil că treburile vor merge bine, "ca unse", şi fără acest document.

Şi ce dă Dumnezeu? Reorganizarea masivă a şcolilor din municipiu are loc exact în anul 2004, când nu s-a încheiat protocol de colaborare la nivel local. Fără protocol, părerea specialiştilor reprezentând interesele minorităţilor naţionale nu mai contează.

Dar problema nu se rezumă la aspectul politic, mai înainte am amintit că măsura este şi ilegală. Pentru tot procesul de reorganizare a reţelei de unităţi şcolare, inspectoratul judeţean şcolar nu a obţinut aprobarea consiliului local, deşi era imperios necesar ca autorităţile locale să încuviinţeze un astfel de plan, în calitate de finanţator al unităţilor şcolare din municipiu. Aşadar, în circumstanţele date, de neîncheiere a protocolului şi de lipsă a aprobării din partea consiliului local, inspectoratul şcolar judeţean l-a putut elibera nestingherit din funcţie şi pe ultimul director de naţionalitate maghiară din municipiu.

Dar chiar este nevoie de un astfel de document politic, pentru ca drepturile unei părţi însemnate a populaţiei târgu-mureşene să fie respectate sau pentru a-i fi aplicate regulile bunului simţ ale convieţuirii?

Ţin să menţionez un lucru, nici măcar o şcoală generală din Târgu Mureş nu poartă numele vreunei personalităţi maghiare transilvănene sau locale, şcolile generale având ca patroni spirituali numai personalităţi române. Ultimul director maghiar din Târgu Mureş a depus eforturi apreciabile pentru ca şcolii generale pe care a condus-o să-i fie atribuit numele unui matematician de renume, de naţionalitate maghiară.

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, de la acest microfon, am semnalat deficienţele aplicării în cazul cetăţenilor de naţionalitate maghiară a unei legi cu caracter reparatoriu. Astăzi, am dorit să vă aduc în atenţie un alt caz, de atitudine neprietenoasă faţă de minoritatea maghiară, manifestat de această dată pe linie de învăţământ.

În aceste condiţii, afirm că singura soluţie de eliminare a unor astfel de manifestări este incontestabil obţinerea autonomiei, inclusiv a celei privind reţeaua şcolară. În condiţiile în care tot mai des sunt semnalate astfel de atitudini ostile, încălcări ale legii şi ale regulilor elementare de convieţuire, sloganul electoral al UDMR: "Dialog pentru autonomie" nu mai este doar un simplul slogan, autonomia minorităţii maghiare a devenit un obiectiv real, o necesitate obiectivă. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Longher Ghervasen, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Longher Ghervazen:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După Zilele culturii polone, ajunse la a şasea ediţie şi desfăşurate la Suceava, în zilele de 10-12 septembrie, comunitatea poloneză din Bucovina a sărbătorit 100 de ani de la consacrarea Bazilicii Minor din Cacica. Evenimentul are deosebite conotaţii în viaţa spirituală a etniei noastre, sărbătoarea centenarului fiind un omagiu adus înaintaşilor noştri, minierilor din Polonia, veniţi să exploateze zăcământul de sare, precum şi preoţilor misionari din Cracovia, care au păstorit 60 de ani în Bucovina.

Uniunea Polonezilor din România, ca şi organizator al festivităţilor, alături de Episcopia de Iaşi şi Parohia romano-catolică din Cacica, s-a implicat în ideea că avem o datorie morală faţă de înaintaşii noştri. Contribuţia noastră a constat în editarea unei cărţi bilingve: "Sanctuarul Marian din Cacica", organizarea unui spectacol folcloric, cu participarea a patru ansambluri din comunităţile noastre, invitarea unui ansamblu din Polonia, urmaşi ai repatriaţilor din Bucovina, organizarea unei întâlniri între oaspeţii din Polonia şi România cu polonezii din localitate.

Festivităţile s-au desfăşurat pe parcursul a două zile: 9-10 octombrie. În prima zi, a avut loc deschiderea oficială, cu un concert de orgă şi un spectacol folcloric, pentru ca duminica să fie dedicată Sfintelor Liturghii. Conform unei vechi tradiţii, în spiritul armoniei ce caracterizează viaţa locuitorilor Cacicăi, numite "Bucovina în miniatură", s-au oficiat liturghiile în limba ucrainiană, germană, polonă, iar în română Slujba Pontificală, concelebrată de către 38 de preoţi din Polonia şi România şi oficiată de Nunţiul Apostolic la Bucureşti.

La festivităţile prilejuite de centenarul acestei biserici, adevărat centru cultural marian din România, au fost prezenţi ambasadorul şi consulul Poloniei la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Manifestările au fost o grăitoare dovadă a faptului că preţuim moştenirea şi bogăţia conferite de multietnicitate, multiculturalitate şi multiconfesionalitate, caracteristice acestui ţinut. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban, va urma domnul Dan Brudaşcu. Domnul Gelil Esergep a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Raportul de ţară - între critici şi speranţe".

Raportul de ţară, dat publicităţii săptămâna trecută de către Comisia Europeană la Bruxelles, a fost, în cea mai mare parte, conform aşteptărilor guvernanţilor şi opiniei publice avizate. România a fost avertizată asupra problemelor pe care le are, dar a primit, în acelaşi timp, cu mari emoţii, şi statutul de economie de piaţă funcţională. Aceasta poate fi considerată cea mai importantă victorie de la începerea negocierilor de preaderare, dar am câştigat o luptă şi nu întreg războiul.

Comisia Europeană a atras atenţia asupra problemelor grave cu care se confruntă România la ora actuală: corupţia, în special în justiţie, administraţia locală, deşi a reuşit în ultima perioadă să pătrundă în toate sectoarele societăţii; libertatea presei, care, din interese politice, ajunge să depindă de sfera acesteia; drepturile omului şi ale minorităţilor, drepturi care nu de multe ori au constituit obiectul nenumăratelor procese pierdute de statul român la CEDO. Asupra tuturor acestora, şi din ţară au fost trase la timpul respectiv nenumărate semnale de alarmă, atât de politicieni, cât şi de societatea civilă.

Dacă actuala guvernare nu a înţeles adevăratul sens al atenţionărilor respective, minimalizând impactul acestor probleme asupra societăţii româneşti, în aceste momente, când Uniunea Europeană ne trage de mânecă şi ne obligă să luăm măsuri ferme, urgente şi eficiente, este cazul să li se acorde toată atenţia, pentru ca ţara noastră să nu mai fie arătată cu degetul, ca fiind naţiunea europeană cu pretenţii la aderare, dar cu tare economice, sociale şi politice.

Tot acest raport de ţară a atras atenţia că administraţia locală este ineficientă, dar, în acelaşi timp, şi o devoratoare de fonduri europene. Deşi se consideră că România are instituţii locale capabile să garanteze democraţia şi statul de drept, capacitatea administrativă a acestora rămâne limitată şi supusă algoritmului politic, algoritm care impune atât migraţia primarilor cât şi acordarea fondurilor financiare autohtone şi europene. Cred că nu mai trebuie să amintesc că după alegerile din 2000, în decursul unui an, peste 20% din primarii aleşi pe listele altor partide au trecut la PSD, pentru că altfel nu reuşeau să obţină fonduri pentru repararea drumurilor, a şcolilor, pentru acordarea ajutoarelor şi a salariilor angajaţilor din primării etc.

Raportul de ţară, ultimul din perioada premergătoare aderării, atrage atenţia cu insistenţă asupra presiunilor politice la care sunt supuşi magistraţii, cel mai elocvent exemplu reprezentându-l schimbarea unor persoane pentru funcţii cheie în sistemul judiciar, urmată apoi de modificările stipulate prin Codul de Procedură Civilă, care afectează calitatea actului judiciar. Şi fiţi siguri că europenii ştiu foarte bine ce se petrece cu justiţia românească, pentru că sunt destule procese pe rol la organisme europene în domeniu.

România mai are de încheiat trei capitole de negociere, foarte dificile, cu Uniunea Europeană. Nu se poate spune că restul, care au fost încheiate, au fost negociate la nivelul dorit şi bine fundamentate, ci, în special, pentru a se respecta graficul trasat în procesul negocierii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Poate de aceea o parte din ţările europene nu sunt de acord ca România să acceadă în Uniune în 2007, pentru că cerinţele de bază privind admiterea, care nu sunt la nivelul standard solicitat, ar pune sub semnul întrebării o serie de valori şi principii ale Uniunii. Şi nu ar fi mare lucru ca la sfârşitul anului 2006 să ni se spună că încă nu a venit momentul să facem parte din marea familie europeană, lucru pe care Comisia Europeană l-a luat deja în calcul, avertizându-ne şi pe noi.

Eate imperios necesar ca ţara noastră să încheie în acest an negocierile, dar mai ales să nu încercăm o încheiere prematură a capitolelor rămase, care, după cum menţionam mai sus, sunt foarte importante, pentru că ar fi puse în pericol şansele de a beneficia de toate facilităţile economice ce decurg din acest proces.

Raportul de ţară are forma unui duş scoţian: când apă rece, adică suntem certaţi pentru ceea ce n-am dus la capăt (ca, de exemplu: deficit ridicat de cont curent, privatizările dezastruoase făcute în ultimii ani, diferenţa fiscală făcută între întreprinderile de stat şi cele private, corupţia şi clientelismul politic), când apă caldă, adică suntem lăudaţi pentru creşterea economică consecutivă, dezvoltarea sistemului bancar, promulgarea unui număr redus de ordonanţe de urgenţă, eficienţa din unele domenii sociale şi economice a activităţii Guvernului etc.

Per ansamblu, trebuie să conştientizăm că sunt multe de făcut în următorii doi ani şi că, indiferent de culoarea politică, trebuie să ţinem pasul cu obiectivele stabilite, pentru a putea adera. În caz contrar, vom avea o surpriză total neplăcută, ca, în anul 2007, Bulgaria, vecina noastră, să facă parte din Uniunea Europeană, în timp ce noi, împărţiţi în tabere politice, şi angrenaţi în lupte inutile, să fim înştiinţaţi că mai avem de aşteptat, pentru că am avut alte preocupări decât cele care erau imperios necesare. Şi nu m-ar mira dacă am reuşi să facem parte din familia Europei odată cu Croaţia, care abia acum a primit O.K.-ul pentru începerea negocierilor la începutul anului viitor, cu Uniunea Europeană.

Avem o şansă istorică şi ar fi bine ca, după mulţi ani de fricţiuni, declaraţii belicoase şi interese diferite, să ne unim, pentru a reuşi să câştigăm locul pe care România îl merită în aceste momente, atât în Europa, cât şi în lume. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dan Brudaşcu, va urma domnul Nicolae Leonăchescu. Domnul Florin Iordache a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ne aducem aminte cu toţii că nu cu mult timp în urmă, în mod frecvent, de la această tribună, domnul Emil Boc, pe atunci deputat al Partidului Democrat, făcea numeroase demonstraţii, cât de dragă îi este democraţia şi cum nu poate domnia sa dormi din cauza posibilelor excese de încălcare a legii de către unii sau de alţii. Iată că, printr-o înşelare a opiniei publice, a electortului clujean, domnul Emil Boc a reuşit să acceadă la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. Numai că, în primele 100 de zile de la preluarea funcţiei de primar al municipiului Cluj-Napoca, acelaşi "super-democrat", altă dată, Emil Boc, preşedinte executiv al Partidului Democrat, a excelat prin încălcarea sistematică şi voită a prevederilor legale.

După ce, în campania electorală, domnul Emil Boc i-a asigurat pe algătorii clujeni că va respecta legea, acum, în fapt, acţionează în dispreţul prevederilor legale. S-a ajuns până acolo încât purtătorul de cuvânt al primăriei să declare, în numele primarului Emil Boc, că: "Trebuie respectat spiritul legii, nu litera sa!"

Mass-media clujeană şi naţională a semnalat deja numeroase încălcări ale prevederilor legale săvârşite de către primarul Emil Boc. Exemplificăm şi cu această ocazie câteva dintre aceste fapte care contravin legii, contravin atât spiritului, cât şi literei acesteia. Astfel: a înfiinţat şi organizat pieţe fără să fie adoptate hotărâri ale consiliului local pentru ele şi fără autoizaţie de funcţionare; a adus modificări pe Bulevardul Eroilor, una din arterele centrale ale muncipiului Cluj-Napoca, fără a avea aprobări legale, fiind dezaprobat de către mass-media şi de către locuitorii municipiului nostru, mai mult decât atât, în acest sens n-a existat hotărâre de consiliu local, nu s-a organizat licitaţie pentru încredinţarea lucrărilor şi nu au fost consultaţi specialiştii, respectiv, domnul Paul Eugen, autorul Monumentului Memorandiştilor, situat în imediata apropiere a locului unde s-au desfăşurat aceste lucrări; a dispus începerea lucrărilor de construcţii în Parcul Ion Luca Caragiale fără a avea avizele şi aprobările legale.

Încă de instalarea în funcţie, una dintre preocupările majore ale domnului Emil Boc a fost aceea de a exercita presiuni asupra unor funcţionari şi cadre de conducere din primărie, pentru a-i determina să-şi dea demisia. În schimb, a angajat fără concurs, pe criterii politice şi clientelare, mai multe persoane în funcţii de conducere în primărie, prin aceasta încălcând Statutul funcţionarului public şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care prevede că după eliberarea unei funcţii de conducere, următorul, până la organizarea concursului, este un angajat din cadrul serviciului sau direcţiei respective; a admis eliberarea mai multor autorizaţii de construire, care au fost semnate ilegal de către alte persoane în locul primarului; a încredinţat lucrări edilitar-gospodăreşti fără licitaţie, în dispreţul legii, al banului public şi al bunului simţ al cetăţenilor.

În perioada 1-3 octombrie a.c., a autorizat, cu încălcarea legii şi a hotărârii consiliului local, desfăşurarea unui bâlci, cu mici, grătare, bere, vin şi manele pe Strada Mihail Kogălniceanu din zona ultracentrală a municipiului Cluj-Napoca, perturbând grav activitatea bisericilor din zonă, a Consulatului Statelor Unite ale Americii, a Universităţii Babeş-Bolyai, a liceelor şi grădiniţelor situate în acest perimetru.

Aceste performanţe în materie de abuz şi încălcare a legii au fost aduse de către grupul de consilieri locali ai Partidului România Mare la cunoştinţa preşedintelui PD printr-o scrisoare deschisă. În loc să ia măsuri, matrozul ce se visează şef al statului a găsit de cuviinţă chiar să încurajeze continuarea abuzurilor de către secundul său..

Avertizăm opinia publică asupra riscului real ca aceste accese abuzive ale lui Emil Boc să anticipeze în fapt conduita celor din Alianţa D.A., în cazul în care electoratul român ar face marea greşeală să le acorde votul la alegerile parlamentare din 28 octombrie a.c. Este un avertisment pe care faptele şi nu vorbele lui Emil Boc ne obligă să-l luăm serios în calcul. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Nicolae Leonăchescu, va urma doamna Leonida Lari.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În zilele de 6, 7 şi 8 octombrie 2004, Universitatea Tehnică a Moldovei a organizat la Chişinău o suită de manifestări cu ocazia împlinirii a patruzeci de ani de existenţă a acestei prestigioase instituţii de învăţământ superior.

La rectoratul Universităţii s-au desfăşurat, cu acest prilej, şi lucrările celui de al III - lea Congres al Reţelei de Universităţi din ţările riverane Mării Negre, a cărui tematică de bază a fost analiza stadiului în care se află Procesul Bologna, de reformare a învăţământului european.

La aceste evenimente universitare majore au participat invitaţi din multe ţări europene, precum şi universitari reprezentativi ai domeniilor socio-umane şi tehnico-ştiinţifice; au fost prezenţi academicieni şi cercetători, dar şi factori de decizie, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului Republicii Moldova.

Academicianul prof. univ. dr. ing. Ion A. Bostan, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei, a patronat cu eleganţă, profesionalism şi discreţie un jubileu definitoriu şi o reuniune care vizează integrarea europeană.

M-am bucurat de statutul de invitat la aceste manifestări şi mi s-a oferit şi microfonul.

Dincolo de lumina reflectoarelor şi a blitzurilor aparatelor de fotografiat, jubileul de la Chişinău prilejuieşte reflecţii şi concluzii demne de consemnat.

Apreciem, în primul rând, faptul că s-a format în Basarabia o intelectualitate tehnică de mare valoare care îşi onorează statutul şi îşi justifică locul câştigat în viaţa Basarabiei.

Universitatea Tehnică a Moldovei are astăzi peste 17.000 de studenţi şi a pregătit, în cele patru decenii de existenţă, peste 57.000 de specialişti.

Aici s-au pregătit peste 900 de doctori în ştiinţe şi doctori habilitaţi şi s-au înregistrat 3.894 brevete de invenţii.

În plan internaţional, Universitatea şi-a extins relaţiile cu structuri similare din Europa şi nu numai, afirmându-se ca un laborator de idei şi soluţii novatoare.

Doamnelor şi domnilor, intelectualitatea tehnică a Moldovei există şi reprezintă o forţă naţională cu mari valenţe de care trebuie să ţinem seama!

În cadrul festivităţilor de la Chişinău, alte două constatări ne-au îndemnat la reflecţie, şi anume:

Primul ministru Vasile Tarlev a declarat, în ziua de 6 octombrie 2004, în faţa unui impresionant auditoriu, că din anul 2002 Republica Moldova se îndreaptă spre Europa şi se va integra în "casa noastră comună, Uniunea Europeană".

Pe aceeaşi linie, doamna Viorelia Moldovan - Bătrânac, adjunct al ministrului învăţământului şi specialistă în reforma acestui sector, a afirmat că s-au înscris în Procesul de la Bologna cu scopul de "apropiere de spaţiul educaţional european".

Este o orientare fermă a politicii din Basarabia spre integrarea europeană cu acţiuni concrete pe mai multe planuri, inclusiv în domeniul învăţământului.

O a doua constatare se referă la faptul că limba română este folosită în Universitate şi la festivităţi fără deformări moldoveniste primitive; la Chişinău, limba română este la ea acasă.

Universitarii basarabeni au un fel aparte de a vorbi despre România: cu căldură şi speranţă.

În discursul lor public, intelectualii din Republica Moldova vorbesc acum despre "colegii lor din Ţară" veniţi de la Chişinău şi despre ajutorul pe care aceştia l-au dat.

Bătălia pentru Unire, care s-a mutat din stradă în şcoli şi amfiteatre, este pe cale de a fi câştigată.

Intelectualitatea tehnică din Basarabia şi-a făcut şi-şi face datoria. Ne va trebui timp şi capacitate de înţelegere pentru ca noi, cei din Ţară, să cunoaştem uriaşul efort, marile sacrificii, incredibilul tribut de sudoare şi sânge cu care colegii noştri au depăşit ororile ocupaţiei bolşevice.

Figura de legendă a lui Sergiu Rădăuţan, primul rector care, în perioada 1964 - 1973, a imprimat caracterul naţional Institutului Politehnic Chişinău, domină istoria acestei instituţii.

În monografia acestei şcoli se poate citi: "Este imposibil de redat calvarul elevilor şi profesorilor din nenorocitul an de studii 1940 - 1941. Regimul devenise obiect de batjocură pentru toţi elevii şi pentru cei care îi învăţau... O adevărată ofensă a fost repetarea impusă a claselor, absolut pentru toţi elevii. De fapt, cu toţii au fost "lăsaţi repetenţi" din capriciul unor funcţionari sovietici mărginiţi şi răutăcioşi ... În anul 1940 rămăseseră pe loc aproape toţi directorii de licee, decizie fatală, căci au nimerit în Gulag, aproape toţi ..."

Depăşind criza identitară, universitarii basarabeni au devenit puternici şi-şi afirmă prin realizări notabile apartenenţa la o puternică şi veche cultură, şi-şi cer locul de onoare în istoria poporului nostru. Li se cuvine pe deplin!

Doamnelor şi domnilor, atenţie!

În Basarabia martirizată de ocupanţi a apărut o intelectualitate de mare calibru care iese la luminile rampei naţionale şi europene cu îndrăzneala celor care-şi cunosc valoarea.

Este cazul să-i acordăm respectul nostru, să-i consemnăm realizările ca parte integrantă a patrimoniului românesc şi să-i omagiem eroii şi sacrificiile.

Fiţi bineveniţi în Ţară, dragi colegi de la Universitatea Tehnică a Moldovei, în Ţara voastră şi a istoriei noastre comune!

Vă îmbrăţişăm şi vă transmitem de aici, din Parlamentul României, sincerele noastre felicitări pentru marile voastre succese şi vă omagiem pentru tenacitatea cu care construiţi speranţa!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul doamnei Leonida Lari. Va urma domnul Laszlo Borbely.

Domnul Petre Posea a depus declaraţia la secretariat.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Fiinţe istorice sau conducători efemeri?!"

Orice neam de pe glob, întru a rămâne în timp şi spaţiu, are nevoie de conducători puternici, cu sprijin divin, cu charismă sau, cum spunea poetul şi filosoful Lucian Blaga, are nevoie de oameni deplini: "Iar omul deplin este prin definiţie fiinţă istorică, ceea ce înseamnă un salt calitativ faţă de omul care trăieşte în orizontul lumii date ca atare." Dacă analizăm conducătorii României de acum şi îi comparăm cu marii noştri voievozi, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, cu alte personalităţi marcante, precum Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu etc., nu e greu de depistat că anume ultimii au fost oameni deplini, fiinţe istorice. Fiece epocă în istoria unui neam vine cu problemele şi aspectele sale. În momentul dat, România parcurge un drum plin de contraste şi controverse. Pe de o parte a intrat sub protecţia NATO, iar pe de alta e atacată în fel şi chip de vecinii ruşi şi de cei ucraineni. Să luăm, de exemplu, problema Transnistriei. Despre Transnistria, acest teritoriu mult disputat, se poate spune că, din vremuri străvechi, aparţinea dacilor. Dacă mai răsfoim file de istorie, lesne aflăm că Dacia se întindea până dincolo de râul Bug, cuprindea şi oraşul Nanu, care acum e preschimbat în Ananiev. Da, uite-aşa, râu după râu, oraş după oraş, slavii se ambiţionează să ajungă la Prut.

Transnistria este a românilor şi după nume, adică ţinutul de dincolo de Nistru, conform etimologiei cuvântului. Cunoaştem bine ţinutul, plin de comune şi sate cu populaţie în întregime românească: din 78 de localităţi peste 56 sunt româneşti.

Dar s-o luăm la modul cronologic, pentru a înţelege tactica şi strategia vecinilor dinspre Est.

În 1924, URSS a format pe partea de est a Nistrului, în Transnistria, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, pregătind timp de aproape două decenii atacul din 1940 asupra României.

Să fim atenţi aici, cum lucrează serviciile secrete ruseşti: pe decenii, cu bătaie lungă. La fel, actualmente, ruşii în tandem cu ucrainenii au făcut canalul Bâstroe, ca să aibă ieşire spre Europa pe apă, căci pe uscat le-a cam stricat cheful NATO, odată cu primirea României în acest organism militar.

Dar să revenim la zona transnistreană, care a creat nenumărate probleme nu numai României sau Republicii Moldova, ci întregii comunităţi internaţionale.

Vorba e că Republica Transnistreană anume de aceea a şi fost formată în 1991, ca să creeze probleme, ea fiind preconizată drept un cap de pod, o platformă a Rusiei către Europa, precum a fost cândva Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, pentru a reţine Basarabia în zona de influenţă rusească, pentru a nu pierde niciodată acest teritoriu, el fiind de importanţă strategică pentru Imperiul Rus, la fel de lacom ca şi cel Sovietic.

Adesea mă întreabă diverşi politicieni, istorici, ziarişti: ce e cu Transnistria aceasta, cărei ţări o fi aparţinând? Păi ce să le spun, decât adevărul: Rusiei n-are cum să-i aparţină, Ucrainei la fel, aparţine Ţării Moldovei de pe vremea lui Ştefan cel Mare, la căsătoria sa cu Maria de Mangop, Transnistria fiind zestrea ei.

Că între 1941-1944 zona transnistreană a fost în administraţia Statului Român e un semn de recunoaştere a apartenenţei sale de România. Dacă luăm lucrurile după numărul de locuitori, apoi în această enclavă sau fortăreaţă rusească populaţia majoritară este românească: 65% români, vreo 35% ruşi, ucraineni şi alte etnii.

Anul curent, 2004, prin mai, un reprezentant al Kremlinului, politologul pre nume S. Belkovski, a încercat marea cu degetul, propunând românilor Unire, dar minus Transnistria. Diplomaţia română a făcut bine că a fost rezervată vis a vis de această propunere. Pentru că ce ar fi însemnat: statutul Transnistriei nici pentru unii istorici nefiind clar, cum poţi să propui drept monedă de schimb pentru Reunificarea Ţării o fâşie de pământ care, de facto, aparţine României, prin moştenire de la Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Câtă mişelnicie politică se cuprinde şi în misiunile aşa-zis pacificatoare ale unor strategi moscoviţi, bine pregătiţi şi instruiţi în laboratoarele KGB-ului, astăzi a Serviciilor Federale Ruseşti: să ne dăruiască, cică, ceea ce este al nostru.

Dacă se prezintă atât de darnici şi buni la inimă, cum se explică faptul că poliţiştii, militarii ruşi au săvârşit presiuni şi chiar operaţiuni militare asupra unor bieţi copii şi profesori din şcolile româneşti din Transnistria, numai de aceea că studiază în limba română şi grafie latină.

Dar ce crede ţarul Putin, ce cred consilierii săi? Că poporul român are memoria scurtă? Că poporul român a uitat ultimatumul barbar din 1940, când România a fost hăicuită în bucăţi, Basarabia cu tot cu Transnistria revenind Rusiei, iar Sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor - Ucrainei, adicătelea un fel de împărţeală ca între şacali.

Actualmente, toţi cotropitorii şi vânduţii din Basarabia şi Transnistria îşi dau cu presupusul despre limbă: română sau moldovenească, de parcă o limbă se face după zone geografice. Vai de capul lor! Dacă ar fi aşa, ar trebui să avem pe teritoriul daco - romanilor, al României, atâtea limbi câte zone sunt; moldovenească, dobrogeană, ardelenească, oltenească etc.

Or, noi, românii, de când suntem ca naţiune pe acest pământ, avem o singură limbă care funcţionează de la Bug până în Banatul Sârbesc - limba română - şi punctum, precum zicea Mihai Eminescu.

Din cauza blândeţei şi nehotărârii românilor, acum şi bulgarii au prins la cheag în ce priveşte obrazul gros: vor să închidă şcolile româneşti din Cadrilater, invocând diverse motive care de care mai deplasate.

Ce ar trebui să facă în asemenea cazuri diplomaţia românească? Să atenţioneze, bineînţeles, forurile internaţionale.

Salutabil este gestul ministrului de externe Mircea Geoană, că s-a deranjat pentru o stâncă, pentru o movilă de pietre, Insula Şerpilor, adresându-se Tribunalului de la Haga. Dar şi mai salutabilă ar fi fost grija celorlalţi miniştri de externe de până la el, Adrian Năstase, Adrian Severin, să se adreseze acestei înalte Curţi internaţionale, în privinţa Basarabiei şi a Bucovinei, care cuprind milioane de români năpăstuiţi, terorizaţi, omorâţi în războaie inegale; la urma urmei, oamenii sunt mai scumpi decât pietrele.

Mioapă, ba şi mai rău, chioară politică fac actualii capi ai statului român. Dar poate e ceva şi mai rău: poate e o trădare a interesului naţional?

Iată şi o temă de meditaţie: de ce nu avem fiinţe istorice la conducerea Ţării, când avem atâţia români charismatici!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Borbely Laszlo. Va urma domnul Ioan Miclea.

Domnul Ion Bozgă a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Borbely Lászlo:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vreau să vă relatez două scurte istorioare din Transilvania.

La noi, ca nicăieri. Avem de toate - şi bune şi rele, lucruri interesante. Totdeauna ne-am priceput să ne vindem marfa.

Iată două mici exemple din cotidianul transilvănean:

Avem un oraş în inima Ardealului cu o populaţie de circa 50% români şi maghiari. Avem şi şcoli. Şcoli româneşti, şcoli mixte şi, dacă ne ajută Cel de Sus, vom avea, în sfârşit, după lupte seculare care au durat circa 15 ani, un ditamai liceu maghiar la anul.

Şi am avut doi directori maghiari la atâta amar de şcoli - mari şi laţi. Acum a mai rămas unul, pentru că ne-am raţionalizat. Şi a fost redus nu la tăcere directorul de etnie maghiară, că aşa-i la noi.

Avem şi denumiri de şcoli în acest oraş, hai să dezvălui misterul, în Târgu Mureş: unul tradiţional - Liceul "Bolyali Farcaş", şi cam atât. În rest, cu toate încercările consilierilor, ale profesorilor de etnie maghiară, nici o şcoală din acest oraş nu a reuşit să primească denumirea după o personalitate de etnie maghiară, că aşa-i la noi.

A doua istorioară.

Mergem spre Europa cu paşi repezi, votăm legi pe bandă rulantă, unele foarte-foarte importante, şi începem să le aplicăm ca la noi.

Am început retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase. Foarte bine, dar, în acelaşi timp, de parcă nu am fi tot noi, aceleaşi primării care au dat toate aprobările fără de care nu se putea emite o decizie se trezesc în avântul lor patriotic şi mai bagă un proces în instanţă, că doar degeaba există lege, şi eu, ca primar, nu mai am ce să caut în acest proces de restituire, dar, totuşi, nu mă las. Şi prefectul ce face la o adică? Îi ţine isonul, că doar este reprezentantul Guvernului în teritoriu şi doar Guvernul a decis restituirea acestor clădiri. Clar ca bună-ziua.

Deci, este vorba de Târgu Mureş, de clădirile retrocedate Bisericii Catolice, şi toate personajele amintite mai sus sunt reale.

Şi, acum, să vedem învăţătura cea din urmă.

Aceste întâmplări povestite cu ironie le găsim la tot pasul în democraţia noastră originală - una spunem, alta facem. Şi, atunci, stau şi mă întreb: nu este justificată, oare, solicitarea unor comunităţi naţionale, recte comunitatea maghiară, să aibă autonomie culturală, cu instituţii, autoguvernare, care să decidă ce este bine şi ce este rău pentru comunitatea respectivă şi să nu fie la cheremul unui funcţionar, inspector, primar sau prefect? Cred că răspunsul este evident, şi de aceea cred cu tărie că pentru toate comunităţile naţionale o astfel de rezolvare este benefică, pentru că în problemele care privesc numai comunitatea respectivă trebuie să decidă numai membrii acelei comunităţi. Astfel vom avea mai puţine istorioare ciudate pe meleagurile noastre şi vom putea convieţui, respectându-ne reciproc, fără a lăsa impresia că se adoptă legi pentru a nu fi aplicate, că se iau decizii fără a ţine cont de cel care este vizat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ioan Miclea. Va urma domnul Emil Rus.

Domnul Ioan Miclea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Holocaustul în Transilvania, o barbarie care nu trebuie uitată".

Toamna anului 1940 a venit peste Ardeal ca o grindină distrugătoare. Hoardele hortyste au năvălit în satele şi oraşele din nordul Ardealului, aidoma strămoşilor lor veniţi de pe malurile Mării Caspice. Nimic nu le-a rezistat. Bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, tot ce vorbea româneşte a fost trecut prin foc şi sabie. Au fost rase de pe suprafaţa pământului satele, au fost distruse lăcaşurile de cult şi cele de învăţământ. Tot ceea ce ar fi putut asigura continuitatea culturii şi civilizaţiei româneşti pe aceste meleaguri a fost distrus.

Furia oarbă şi barbaria năvălitorilor a fost îndreptată în prima fază, după cum arătam, împotriva românilor.

După o scurtă perioadă de "pacificare", în care gura românilor a fost închisă cu ţărână, a urmat perioada de aplicare a politicii fasciste de purificare etnică.

În Ardealul de Nord au început să se construiască ghetouri. În ele au fost adunaţi, cu o brutalitate de neimaginat, peste 250.000 de evrei din teritoriul ocupat, din totalul de 361.000, câţi trăiau pe aceste meleaguri înainte de năvălirea barbarilor hortyşti.

Din aceste ghetouri, evreii au fost transportaţi în condiţiile cunoscute spre lagărele morţii, de unde foarte puţini s-au întors; cel mult câteva zeci.

Partidul România Mare, prin vocea autorizată a preşedintelui său, domnul senator dr. Corneliu Vadim Tudor, a fost primul partid românesc care a declarat public că recunoaşte Holocaustul comis pe pământ românesc atât în teritoriile vremelnic ocupate, cât şi în "vechiul regat".

Crima nu are termen de comparaţie. Ea este cel mai abject lucru pe care fiinţa omenească poate să-l comită. Nu putem spune că cineva a fost omorât mai grav sau mai puţin grav. A lua cuiva viaţa, dar mai ales a oamenilor nevinovaţi, este o vină de neiertat.

Cu toate acestea, îmi permit aici, în faţa dumneavoastră, să declar că ceea ce s-a întâmplat în Ardealul de Nord în perioada ocupaţiei hortyste, prin masacrarea românilor şi a ţiganilor, apoi prin deportarea în lagărele morţii a evreilor, nu-şi are egal nicăieri în Europa. A fost iadul, forţa cea mai neagră şi de nestăvilit a răului.

În ultimii ani, tot mai multe voci responsabile din rândul clasei politice româneşti s-au auzit în acest înalt forum, cerând ca Holocaustul să fie comemorat în ţara noastră cum se cuvine.

Să transformăm, prin gesturi şi fapte nobile, dureroasele amintiri într-un memento pentru posteritate, pentru ca asemenea lucruri comise în Europa anilor 1940-1944 să nu se mai repete niciodată.

Din nou, Partidul România Mare a demonstrat, pe lângă patriotismul manifest al membrilor săi, solidaritate şi comuniune în durere cu fraţii evrei din România şi din întreaga lume, concretizând acest lucru în recunoaşterea faptelor comise în Holocaust, prin declaraţia solemnă a preşedintelui său, domnul senator dr. Corneliu Vadim Tudor, că Holocaustul a existat în România, declaraţie făcută înaintea altora din partea Preşedinţiei sau a Guvernului.

Apoi, acelaşi mare patriot, domnul senator dr. Corneliu Vadim Tudor, a edificat la Braşov un bust al marelui luptător pentru pace care a fost premierul israelian Itzak Rabin şi apoi a făcut o călătorie la Auschwitz, unde, în faţa monumentului victimelor Holocaustului, şi-a cerut iertare poporului evreu pentru eventualele greşeli pe care le-a făcut prin declaraţiile sale politice şi a promis că va lupta fără preget pentru ca odioasele crime de genul celor din Holocaustul european să nu se mai întâmple niciodată.

Permiteţi-mi să pun o întrebare retorică poate: care politician român bătător cu pumnul în piept şi strigător de solidaritate formală cu poporul evreu a mai făcut aşa ceva? Nici unul!

Comunitatea evreiască din România comemorează, începând cu data de 12 octombrie 2004, Holocaustul şi pe cei care au pierit în el. Suntem alături cu trupul şi sufletul, dar mai ales cu conştiinţa noastră de români, de fraţii noştri evrei, pe care îi rugăm să ne permită ca în această perioadă să deplângem moartea năprasnică a prietenilor, vecinilor, rudelor care au pierit în flăcările cuptoarelor lui Hitler.

Noi, cei care ne rugm la acelaşi Dumnezeu la care se roagă şi evreii, Îl rugăm fierbinte pe El să nu mai permită o aşa grozăvie pe pământ ca cea îndruată de evrei în Holocaust.

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să aibă în paza Lui sufletele celor pentru care lagărele morţii au fost mormânt şi iad. Să-i primească acolo sus, lângă El, şi în acest fel să le răsplătească marea lor jertfă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Emil Rus. Va urma domnul Ion Mocioi.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să îmi îngăduiţi în prima parte a declaraţiei mele să răspund la prima povestioară a domnului Borbely, "Aşa este la noi". Aşa a intitulat-o dânsul. Eu îi voi răspunde cu o povestioară "Aşa sunteţi voi".

Eu sunt dintre cei care au făcut parte din prima clasă românească de la Bolyai din Târgu Mureş şi vreau să vă spun că acolo, în liceu, am convieţuit cum nu se poate mai bine cu elevii şi profesorii maghiari. A fost pentru atunci, poate şi pentru astăzi, un model de convieţuire. Acum, lucrurile nu mai stau aşa. Lumea s-a separat datorită presiunilor politice şi intereselor străine. Astăzi, maghiarii se delimitează de comunitatea românească, năzuiesc spre autonomie de toate felurile, numai cu românii nu încape vorbă.

Acum, voi trece la obiectul declaraţiei mele de astăzi.

Această declaraţie politică mi-a fost inspirată şi provocată de o scrisoare deschisă a sindicatului jurnaliştilor din judeţul Bistriţa Năsăud şi, de ce nu aş spune-o direct, şi de situaţia mass-mediei româneşti, care nu se bucură de o libertate deplină în societatea noastră pretinsă declarativ democratică şi cu o economie de piaţă funcţională.

Eu nu ştiu dacă presa într-o ţară cu democraţie evoluată este prima sau a patra putere, dar dau toată dreptatea marelui istoric, scriitor şi om politic Mihail Kogălniceanu care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, vedea rolul presei în dezvoltarea civilizaţiei omeneşti identică cu rolul locomotivei cu aburi în dezvoltarea tehnicii şi tehnologiei de atunci.

Apreciind astfel rolul presei, observăm cu amar că Televiziunea Naţională şi Societatea Naţională de Radio, ca şi televiziunile private sunt tare dependente de regimul Iliescu - Năstase, pe care îl laudă şi îl piaptănă de ţi-este mai mare sila de audio-vizualul românesc.

În cazul posturilor naţionale şi a televiziunilor comerciale, este greu să vorbeşti de echidistanţă, de respectarea legilor şi a deontologiei profesionale pentru că cei din conducere se străduiesc peste măsură să laude Puterea PSD-istă şi pe preşedintele PSD-ului în scopul menţinerii posturilor pe care le ocupă.

Jurnaliştii obişnuiţi care ar dori să înfăptuiască o ziaristică cinstită sunt ameninţaţi fie cu demiterea, fie cu diminuarea salariului pentru că este de unde să aleagă alţi ziarişti şi probabil nu este neapărat ca aceştia să aibă prea multă şcoală şi conştiinţă.

Marile cotidiene combat şi ele conform intereselor pe care le au marii patroni ai acestora şi este uşor de văzut direcţia de atac de pe prima pagină încă, fără să mai cântăreşti cantitatea şi calitatea reclamelor.

Pe plan local, la nivelul judeţelor, municipiilor şi oraşelor, rolul mass-mediei este în general puţin deviant. Totuşi, tendinţele de la centru se fac uşor simţite. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat de scrisoarea deschisă a sindicatului ziariştilor din Bistriţa Năsăud că reclamă salarii decente pentru angajaţii din presă, ceea ce este firesc. Cu un salariu net de 2.500.000 de lei sau de 3.000.000 de lei nu se poate face muncă cinstită: "Este sub demnitatea şi nivelul de supravieţuire a unui jurnalist".

Această luptă sindicală la nivel de protest şi-a găsit replica din partea conducerilor, şi citez din nou: "Ori îţi dai demisia din sindicat, ori te dăm noi afară din serviciu."

Dacă aşa stau lucrurile, atunci ce să mai zicem de comportamentul patronilor în general, care folosesc munca la negru şi care obţin profituri nedemne din exploatarea inumană a forţei de muncă?

Mai are lucrătorul din presă curajul de a dezvălui anormalul, de a prezenta corect situaţia, când patronul în cauză plăteşte reclama la ziarul pe care jurnalistul îl deserveşte?

Sigur, în această situaţie este uşor să racolezi şi să asmuţi pe unii ziarişti mai nevoiaşi fie împotriva unor rivali politici ori împotriva unor autorităţi locale pentru că presa este liberă, nu-i aşa?

De ce nu se acţionează, pentru că se poate, în interesul naţional şi al democraţiei pe toate căile - legislativ, executiv şi în justiţie, pentru ca într-o Românie liberă să avem o presă liberă şi o democraţie care să ne deschidă porţile Europei şi ale lumii?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ion Mocioi.

Dacă domnul Mircea Costache are ceva de spus, va încheia declaraţiile.

Domnul Ion Mocioi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Tema la care mă voi referi este de fapt o întrebare: "Dispare satul românesc tradiţional?"

Am participat la un simpozion pe această temă, organizat într-o localitate gorjeană, la care am aflat o concluzie deloc îmbucurătoare: că satul românesc tradiţional este pe cale de dispariţie. S-au adus motivaţii diverse şi s-au propus soluţii şi, mai ales, o atenţie mai mare din partea guvernelor şi a Parlamentului pentru sprijinirea satului românesc tradiţional.

Politica dusă de Guvernele de după 1989, una de dezinteres faţă de satul românesc tradiţional, a condus, ca urmare, generaţia tânără să părăsească locurile natale pentru visul unei vieţi mai bune în oraşe sau în alte ţări. Tinerii, e adevărat, părăsesc satele noastre, deşi ne-am aşteptat, după 1989, ca ei să revină la sate, după ce termină anumite şcoli, o anumită perfecţionare şi profesionalizare. Au observat că producţia agricolă nu le poate aduce o viaţă normală şi nici posibilitatea pentru prosperitatea familiilor lor tinere.

Este un dezinteres pentru introducerea de apă, gaze, canalizare, deşi se face mare caz pe această direcţie. Este o atitudine, de fapt, de dezinteres din partea instituţiilor locale şi, în primul rând, din partea consiliilor locale şi a primăriilor care se gândesc doar la centrele de comună şi uită satele mai depărtate care, mai ales timp de 6 luni pe an, se luptă cu noroaiele pe tot felul de uliţe nemodernizate. Soluţii s-ar găsi, dar s-a observat că nu există interesul pentru a le aplica. Toţi aşteaptă cu mâna întinsă la fonduri Sapard, Phare şi de altfel, dar acestea, câte au venit, nu sunt suficiente şi nu vor fi niciodată îndeajuns pentru progresul satului românesc. Satele pierd, totodată, aspectele culturale tradiţionale. Sătenii au uitat de hora satului, de întâlniri cu personalităţi ale culturii româneşti, de manifestări specifice pentru adulţi, de Universitatea cultural-ştiinţifică, de căminul cultural, nu mai vorbim de biblioteca locală, care nu a mai primit, în ultimii 10 ani, nici o carte. Cine e de vină pentru această stare? Guvernele, spun sătenii. Ei se simt, sătenii, că sunt doar cei care trebuie să asigure impozite.

Promisiunile politicienilor locali nu au fost acoperite în fapte şi de aceea ei spun că nu mai vor să meargă nici la votare. Pensiile lor sunt foarte mici. În general, ţăranii şi mai ales cei bătrâni, nu au mijloace pentru a face o agricultură performantă. Suprafeţele agricole rămân, de aceea, în mare parte, nefolosite sau sunt ineficiente, după modul în care le lucrează, neavând posibilităţi. Creşterea animalelor nu este profitabilă pentru ei. Viaţa la ţară a devenit tot mai grea. Agricultura, evident, nu este subvenţionată, ca în alte ţări. Parlamentul nu a dat cele mai potrivite legi pentru dezvoltarea satului, spun sătenii, pentru înlăturarea sărăciei de la sate, pentru stimularea vieţii economice a satului românesc, pentru păstrarea tradiţiilor lui. Lipseşte, chiar, o lege a satului românesc.

Iată câteva aspecte care ne atrag atenţia asupra necesităţii unei griji mai mari pentru satul românesc şi mai ales pentru păstrarea satului românesc tradiţional, fără de care intrăm pe o cale a deznaţionalizării.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul Mircea Costache.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Atrag atenţia colegilor mei că nu trebuie să părăsească, nici ei, cei doi auditori, sala, pentru că voi fi foarte scurt.

Urmărind, cum e firesc, cu atenţie reacţiile liderilor politici, mi-a reţinut atenţia un apel al liderilor Alianţei PSD + PUR, domnii Năstase şi Voiculescu, care, la o adunare, din grabă era să zic "la o adunătură", recentă, făceau apeluri la linişte şi chiar promiteau populaţiei României, în prag de alegeri, mai multă linişte. Ei nu vor scandaluri, nu vor zgomot, nu vor gălăgie prea multă, cunoscând, probabil, faptul că au sau amintindu-şi că au cucerit, de vreo trei ori, Cotrocenii cu sloganul "un preşedinte pentru liniştea noastră", considerând că nu ne-au liniştit destul, artizanii liniştii eterne a României fac apeluri de ultimă oră la mai multă linişte. I-am auzit pe domnii în cauză, care nu păreau foarte tineri şi nici foarte liniştiţi, oferind garanţii că, în România, cu ei la cârmă, perpetuu va fi linişte. Ei nu vor scandaluri, prin urmare pe ei îi deranjează huruitul maşinilor din halele industriale pe care, în consecinţă, le-au dezmembrat şi le-au vândut la fier vechi, au luat măsuri din timp, ca promisiunea electorală asigurarea liniştii şi ordinii publice să fie pe deplin realizabilă. Nu-i mai deranjează huruitul maşinilor din industrie, larma schimburilor de noapte nu mai tulbură liniştea oraşului. Mai au puţin şi ne liniştesc de tot. Lipseşte, în acest context, doar trompeta lui Tino Rossi care să cânte "Serenissim" - linişte, dând, totodată, stingerea. Somn uşor, guvernanţi români!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Mircea Purceld a depus la secretariat declaraţia.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică: "Tineretul, un moment al istoriei naţionale!"

Lipsiţi de modele în viaţă, supuşi presiunilor psihologice de tot felul, "impulsionaţi" prin intermediul televiziunilor ce fac apologia violenţei, sexului, drogurilor, având o situaţie familială precară, dominată de sărăcie, îngrijorător de mulţi tineri suferă de tulburări de comportament şi depresii.

Chiar dacă nu există statistici foarte clare în acest domeniu, specialiştii în psihiatrie recunosc faptul că numărul tinerilor cu tulburări de comportament este în creştere, aceasta fiind una din consecinţele sărăciei cu care din păcate se confruntă societatea. Condiţiile de astăzi sunt foarte vitrege pentru tinerii adolescenţi. Fără a fi pregătiţi pentru viaţă, ei au în faţă o varietate de opţiuni în ceea ce priveşte viitorul, fără să poată cunoaşte nici una în profunzime. Deşi li se prezintă mai mult utopic decât realist în ce constă oferta pentru mai multe meserii, tinerii nu ştiu în realitate ce se cere de la ei.

Un alt pericol îl reprezintă falsele modele care glorifică facilitatea câştigării banilor fără muncă, fără pregătire, proliferând în unele cazuri parazitismul social. În ultimii ani aceasta este societatea de consum aflată într-o "eternă" reformă. Aşa a ajuns societatea să-şi pună amprenta asupra adolescenţilor, iar acest lucru se vede foarte clar în numărul mereu crescând al celor care se apucă de droguri, de prostituţie, al cazurilor de agresiune sau al numărului de abandonuri şcolare, tot mai frecvent auzind remarci de genul: "la ce bun să mai învăţ, când unii fără prea multă carte învârt banii cu lopata".

Un alt fenomen foarte important este că adolescentul se simte din ce în ce mai puţin sprijinit de părinţi şi profesori, în sensul că aceştia nu mai au timp să le asculte problemele, să-i îndrume. Poate şi din acest motiv adolescenţii sunt predispuşi la bolile afective printre care şi depresia, care se află pe locul doi în topul tulburărilor psihiatrice cu care sunt depistaţi.

Specialiştii au mai observat că numărul toxicomanilor creşte invers proporţional faţă de vârsta tinerilor, vârsta la care încep să consume drogurile este tot mai scăzută şi din păcate nu sunt depistaţi decât o mică parte dintre ei, respectiv aceia care acceptă să fie internaţi şi să urmeze un tratament.

Dacă nu cad în depresie sau în patima drogurilor, mulţi adolescenţi aleg varianta "paharului". Debutul precoce pentru băuturile tari se produce la un important segment de elevi, în jurul vârsei de 12 ani, acest comportament ducând evident la distrugerea de obiecte sau haine, manifestări violente, furturi de la părinţi, fumat, utilizarea drogurilor sub formă de ţigări fiind de departe cea mai utilizată.

Datele din literatura de specialitate spun că unul din cinci copii şi adolescenţi este diagnosticat cu tulburare emoţională cum ar fi anxietate şi tristeţe, care implicit pot determina abandonul şcolar, precum şi tulburări de conduită.

În contextul celor relatate, consider că problema tineretului trebuie să stea imperios în prim-planul actualităţii nu numai în România. Chiar şi în majoritatea ţărilor europene, noua generaţie se află în dezacord cu restul societăţii, dar ceea ce-i foarte grav este că o parte a acestuia se manifestă violent, la modul vulgar, acultural şi amoral.

Au dreptate sociologii, alţi oameni de ştiinţă alături de medici, când văd în "criza tineretului de astăzi" un conflict de generaţie: noua generaţie vrea să se emancipeze de sub tutela vechii generaţii şi să-şi croiască un destin propriu. Numai că de data aceasta nenumăraţi tineri se ridică împotriva autorităţii înseşi, a familiei, a şcolii, a societăţii civile, a legilor şi normelor de convieţuire civilizate, ceea ce nu mai este normal.

Mai grav, destui tineri nu se mai consideră că fac parte integrantă din naţiune şi caută să-şi descopere vocaţia personală, să-şi rezolve necunoscuta vieţii, desprinsă de neam şi ţară, adică de plasma germinativă, considerându-se un moment al istoriei naţionale, care mâine va deveni trecut.

De aceea, ne revine obligaţia naturală, civică şi morală de a-i îndruma, educa şi forma să gândească şi să acţioneze în funcţie de totalitatea pe care o reprezintă.

Domnul Gelil Eserghep:

"Raportul de ţară al Comisiei Europene - sumbra realitate"

În sfârşit a fost dat publicităţii raportul de ţară al Comisiei Europene, raport care a prezentat situaţia ţării noastre în procesul de aderare la Uniunea Europeană, neajunsurile şi îngrijorările forului european privind progresul făcut de România în ultimul an.

Partidul actual de guvernământ s-a aplaudat pe sine însuşi pentru aprecierile pozitive la adresa ţării noastre, uitând însă să se autocritice pentru semnalele de alarmă trase de Comisia Europeană la adresa României în ceea ce priveşte corupţia generalizată, justiţia încă ineficientă, incapacitatea administrativă şi ameninţările tot mai dese, mai ales în acest an electoral, la adresa libertăţii presei.

Ce a însemnat evaluarea Comisiei Europene? Mult aşteptatul răspuns la întrebarea tuturor - economia României este sau nu este o economie de piaţă funcţională - a fost unul pozitiv. De ce este nevoie de confirmarea Comisiei în ceea ce priveşte acest statut? Asta pentru că nici guvernanţii actuali nu puteau fi siguri de un răspuns cert în ceea ce priveşte evaluarea de către noi înşine a stării economice din România. Ştie oare Comisia Europeană mai bine decât noi care este starea actuală a economiei noastre? Răspunsul ar fi că, dacă am fi avut o economie de piaţă funcţională, n-am fi aşteptat confirmarea acestui statut din partea unei instituţii internaţionale şi externe. Lobby-ul insistent făcut de unii reprezentanţi ai guvernului la Bruxelles înainte de prezentarea raportului a îndulcit doar prezentarea lui, îndepărtându-l de starea de fapt a ţării noastre.

Corupţia generalizată de la noi este o boală deja cronică. În aceşti patru ani de guvernare ai actualului cabinet nu s-a reuşit nimic în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, iar înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie nu a fost decât praf în ochi atât pentru cetăţenii României, cât şi pentru membrii Comisiei Europene. PNA nu are cheia pentru uşile marilor corupţi, deoarece aceştia sunt intangibili şi mult prea sus-puşi. În schimb, în încercarea nevrotică de a-şi justifica penibila activitate, îi pun la zid pe micii găinari, strigându-şi gălăgios "efectiva activitate". Pedepsirea corupţilor este un lucru lăudabil, însă fără a merge mai departe pe filiera marilor corupţi, nu vom putea niciodată spune că boala cronică a României e de domeniul trecutului. Partidul actual de guvernământ nu are resursele necesare sau interesul direct în transformarea PNA într-o instituţie care să-şi merite denumirea.

Justiţia este şi ea tot aşa cum am ştiut-o dintotdeauna. În toţi aceşti ani nu s-a făcut nimic, ba dimpotrivă s-a ajuns la o instituţie a justiţiei subordonată guvernului. Şi aici dreptatea se face tot pe seama micilor infractori, lăsându-i pe cei mari departe de uşile justiţiei.

Incapacitatea administrativă din instituţiile guvernamentale îşi are vechea origine tot în favoritismul, nepotismul şi afilierea la partidul de guvernământ. Afilierea teoretică şi practică la "cauza social-democrată" promite şi garantează mersul bun al lucrurilor în ceea ce priveşte câştigul în scop personal, licitaţii măsluite, contracte grase din banii publici şi bunăstarea simpatizanţilor.

Şi pentru că este un an electoral, iar actualul partid de guvernământ simte cuţitul la os, presa trebuia să fie şi ea controlată. Subordonarea vădită, iar pentru unele publicaţii locale subordonarea forţată faţă de capii locali, transformă presa românească încetul cu încetul într-o presă unilaterală, de partid. Câte publicaţii româneşti îşi pot justifica independenţa politică şi libertatea de expresie? Câte posturi de televiziune sunt echidistante şi prezintă veridic situaţia politică şi economică a ţării? Răspunsul este simplu şi vizibil. Recunoaştem posturile de televiziune după patronii lor, lideri de partide şi nu după independenţa lor politică.

Această realitate sumbră a situaţiei României după 4 ani de guvernare ineficientă şi păguboasă pentru majoritatea cetăţenilor ţării a ieşit prin toţi porii raportului de ţară ai Comisiei Europene, însă liderii guvernului se pare că suferă de o miopie selectivă. Ei au văzut doar puţinul pozitiv, pe hârtie, al succeselor realizate, refuzând să-şi recunoască eşecul total şi incapacitatea de a asigura, conform promisiunilor făcute acum 4 ani, o viaţă mai bună pentru români, eradicarea corupţiei, justiţie nesubordonată şi o dezvoltare economică viabilă a ţării. În schimb, în pragul unui nou ciclu electoral, candidaţii la un nou mandat din felia grasă a tortului guvernamental nu fac decât să vină cu noi promisiuni, aceleaşi ca şi acum 4 ani.

Pentru tot acest eşec al actualei guvernări, singurul lucru logic ce poate fi făcut este îndepărtarea, în urma alegerilor ce urmează, a acestei formaţiuni de pe scena politică şi încheierea unui capitol de proastă guvernare din istoria politică a României. Acest pas ar însemna eliberarea întregii ţări de incapacitate guvernamentală cronică şi o nouă şansă pentru o viaţă mai bună pentru cei ce, fără voia lor, au fost martori incapabili de a decide ce e mai bun pentru ei.

Domnul Iosif Armaş:

Încă de la început vreau să vă reamintesc că, în intervenţia mea din data de 28 septembrie a.c., am menţionat faptul că în această lună România va primi statutul de economie de piaţă funcţională. Previziunea mea s-a adeverit. Miercuri, 6 octombrie a.c., în Raportul anual de ţară publicat la Bruxelles de către Comisia Europeană se arată clar că România îndeplineşte criteriul economiei funcţionale de piaţă, iar viguroasa implementare a programului său de restructurare economică îi va permite să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor de piaţă din Uniunea Europeană.

Prin acest verdict, Comisia Europeană a dat o notă bună economiei de piaţă, evidenţiind, în acelaşi timp, progresele făcute de România, în ultimul an, în toate documentele supuse analizei.

Iată că obiectivele strategice ale Guvernului Năstase, stabilite la începutul mandatului - aderarea la NATO, eliminarea vizelor din Europa pentru cetăţenii noştri, recunoaşterea României ca ţară cu o economie de piaţă pe deplin funcţională - au devenit, astăzi, o realitate.

La obţinerea acestor succese au contribuit, pe lângă Guvernul României, Parlamentul, instituţiile statului şi, nu în ultimul rând, cetăţenii acestei ţări, a întregii clase politice.

Pentru a păşi pe calea sigură a aderării la Uniunea Europeană în anul 2007, România mai are de făcut progrese în anumite domenii menţionate în Raport: perfecţionarea administraţiei publice, adoptarea legilor europene, protejarea libertăţii presei, combaterea corupţiei şi altele.

Urmează o perioadă în care eforturile Guvernului ale instituţiilor statului şi ale parlamentarilor vor fi concentrate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate, astfel încât până la aderare să fie rezolvate toate problemele rămase.

Domnul Raj Alexandru Tunaru:

1. Cer demisia de onoare a preşedintelui României pentru încălcarea Constituţiei, prin amestecul în treburile unui partid politic, participând alături de preşedintele partidului respectiv la supervizarea listelor pentru alegerile generale din 28 noiembrie 2004.

Prin acest act, preşedintele României nu mai respectă neutralitatea funcţiei pe care o ocupă în prezent, acest lucru fiind demonstrat prin flagrant şi nu pe presupunerile mele, ceea ce ne conduce automat şi imperativ la demisia de onoare a acestuia.

În caz contrar, voi iniţia procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, conform articolului 95 alineatele 1 şi 2, chiar dacă timpul până la alegerile prezidenţiale din 28 noiembrie 2004 nu ar mai permite tehnic acest procedeu.

Voi demara procedeul de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, pentru a demonstra că legile şi Constituţia României trebuie respectate de toată lumea, în special de preşedintele ţării.

Eu cred că domnul preşedinte, un om de altfel respectabil şi cu o mare maturitate politică, va analiza avantajele şi dezavantajele ce decurg din această acţiune politică a mea şi susţinută de Partidul Tineretului democrat, al cărui preşedinte sunt şi va alege varianta cea mai bună pentru imaginea sa a partidului al cărui preşedinte urmează să fie, dar şi a României, al cărei preşedinte este în prezent, aceasta fiind una singură: demisia de onoare.

2. Revin asupra declaraţiei mele politice pe care am făcut-o după 3 zile de la scandalul Bivolaru-MISA, în care atrăgeam atenţia la modul cel mai serios că aveam informaţii la acea dată referitoare la implicarea direct sau indirect a unor magistraţi sau copii de magistraţi, demnitari şi alte personalităţi publice în această sectă, numită MISA.

De aceea, acest "om cu chip de Satana", a reuşit timp de 14 ani să facă tot ce a vrut în această ţară, iar autorităţile competente s-au făcut că nu-l observă.

Tot la acea dată, am cerut ca cercetarea acestui nenorocit să se facă cu el în beciul I.G.P.-ului, deoarece aveam semnale clare că vrea să fugă din ţară. Acest lucru chiar s-a întâmplat, dar nici măcar atunci nu a putut fi arestat, fiind eliberat după câteva zeci de ore pe motive de procedură, dar de fapt motivele erau altele, şi anume şantajul acestui bandit asupra membrilor sectei pe care o conducea, care activau în justiţie, parchet, poliţie sau alte instituţii importante ale statului.

Iată că acum s-au demonstrat spusele mele care, la momentul respectiv, nu au fost luate în seamă de cei care trebuiau să se autosesizeze în acest caz. Acum că afirmaţiile mele au fost parţial confirmate prin recunoaşterea unei judecătoare că a făcut şi face parte din MISA, cer cu toată autoritatea pe care mi-o dă Constituţia României, autosesizarea Parchetului General şi a Consiliului Suprem al Magistraturii pentru descoperirea tuturor magistraţilor, demnitarilor şi funcţionarilor de rang înalt, ce sunt implicaţi direct sau indirect (prin copiii sau rudele de gradul I), în această mişcare ilegală de tip sectă şi, în acelaşi timp, începerea demersurilor legale pentru scoaterea sectei MISA şi a altor secte similare în afara legii în procedură de urgenţă.

Cu cât se va face mai repede acest demers, cu atât se vor salva de la "înec" (moral şi spiritual) foarte multe persoane, în special minore care cad victime cu sau fără voia lor acestor secte, în special sectei MISA.

3. Mă adresez domnului Sepp Blatter, în calitatea mea de demnitar al României, dar şi de preşedinte al Partidului Tineretului Democrat, partid care protejează toţi tinerii României, oriunde s-ar afla, cu rugămintea de a interveni imediat în conflictul destul de mediatizat între antrenorul Jose Mourinho şi fotbalistul Adrian Mutu.

În acest conflict, fotbalistul român este jignit, discriminat şi împiedicat să participe la convocarea echipei naţionale a României, motivele antrenorului în acest sens sunt penibile, întemeiate pe minciuni, cum că Adrian Mutu ar fi accidentat.

Atât zecile de mii de spectatori, cât şi milioanele de telespectatori au văzut că Mutu nu este accidentat, fiind de altfel cel mai bun jucător al echipei României în meciul cu Republica Cehia de la Praga.

Minciuni, domnule Mourinho, minciuni care sunt paravan asupra modului discriminatoriu cum vă purtaţi cu Adrian Mutu, care este doar un copil, ce-i drept cam rebel şi cam neascultător câteodată, dar asta nu vă dă dreptul să vă purtaţi cu el ca un "tiran" şi ca un tată vitreg, şi să nu uitaţi, domnule Mourinho, că Mutu nu este singur pe lumea asta şi că părinţii lui adoptivi, pe lângă cei naturali, sunt toţi cei 30 milioane de români din România şi din afara ei, printre care cu onoare mă număr şi eu.

Domnule Blatter, vă rog să interveniţi în acest caz pentru stingerea conflictului ce poate afecta un tânăr fotbalist, care mai are încă multe de făcut pentru fotbalul european.

Domnule Mourinho, vă rog să vă cereţi scuze public lui Adrian Mutu şi poporului român.

Domnul Florin Iordache:

9 octombrie - Ziua Holocaustului în România

La data de 9 octombrie 1941 au început deportările evreilor din Bucovina.

În perioada care a urmat s-a continuat deportarea şi exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria.

Peste 400 000 de evrei de pe teritoriul României şi în special din Basarabia, Bucovina şi Nordul Moldovei au fost ucişi în timpul Holocaustului.

Atrocităţile care au cuprins evreii s-au extins şi în cazul populaţiilor de romi şi alte minorităţi.

Astăzi, 12 octombrie, va fi comemorată pentru prima dată în România - Ziua Holocaustului ca dovadă că românii ştiu să cinstească memoria celor aflaţi în suferinţe.

Domnul Octavian Mircea Purceld:

Primarul Gheorghe Ciuhandu - dictator al Timişoarei.

În Timişoara, primarul Gheorghe Ciuhandru aplică legile după bunul lui plac şi al grupului său de interese.

La un buget anual de peste 100 milioane dolari, oraşul arată din ce înce mai rău, se dărâmă blocurile, cad acoperişurile, ne inundă gunoaiele, actualul centru arată ca şi periferiile de odinioară.

Aşa-zisa strategie de dezvoltare urbanistică a opturat principalele căi de comunicaţie, zone întregi au străzile descopertate, cu lucrări începute şi apoi abandonate. Locuitorii unui cartier întreg "FABRIC" trăiesc într-o mizerie de nedescris, vara praf, în rest noroaie până la genunchi te aşteaptă pe drumul de acasă înspre locul de muncă şi invers, pe o rază de sute de metri, nici un mijloc de transport nu se mai poate apropia de Piaţa Traian, centrul aceluiaşi cartier "FABRIC".

Firmele de construcţii agreate şi care fac parte din grupul său de interese, după ce au încasat sumele cuvenite ca avansuri, au început lucrările pe care apoi imediat le-au abandonat şi de aceea pot afirma că Timişoara arată ca după război. S-a instaurat prostul obicei ca orice lucrare de construcţii, în special drumurile, străzile, liniile de tramvai, să dureze între 5 - 8 ani şi asta pentru a nu se mai putea reconstitui nici un desfăşurător al costurilor ocazionate de respectiva lucrare.

În aceste condiţii, lucrările de construcţii, drumuri, pieţe, linii de tramvai ajung ca la final să înregistreze costuri duble, chiar triple faţă de valoarea iniţială a investiţiei.

La început, am afirmat că domnul Gheorghe Ciuhandu aplică legile în Municipiul Timişoara după bunul lui plac şi acum am să dau şi un exemplu concret.

În conformitate cu prevederile Legii nr.90 din 18 martie 2003, spaţiile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale destinate sediilor partidelor politice pot fi cumpărate de partidele politice care le deţin în chirie.

Art.2 (alin.1) al acestei legi spune: "Partidele politice pot opta pentru închirierea sau cumpărarea spaţiilor destinate sediilor aflate în proprietatea privată a statului său, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale".

Filiala Timiş a Partidului România Mare a solicitat în scris, încă din anul 2003, cumpărarea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Timişoara, Str.Eugeniu de Savoya nr.18, iar în anul 2004 am avut mai multe reveniri pe această temă.

Nimic nu-l poate îndupleca pe patronul municipiului - ilustrul Gheorghe Ciuhandu, să fie de acord cu vânzarea către PRM a acestui spaţiu. Răspunsul este categoric NU!

Nu vrea Gheorghe Ciuhandu să ne vândă spaţiul, nu vrea să aplice legea, în Timişoara sunt aplicate doar legile făcute de către el.

Timişorenii trăiesc astăzi dictatura PNŢCD-istă.

Oare chiar speră acest om că va impune ţării întregi această dictatură? Dacă speră asta, înseamnă că mintea lui a luat-o razna.

Am apelat la prezenta declaraţie politică pentru a face cunoscută ura viscerală de care este cuprins primarul Timişoarei, alias preşedintele PNŢCD la Preşedinţia României, faţă de filiala locală a partidului nostru.

Dă-i, Doamne, Românului mintea de pe urmă!

Domnul Ion Bozgă:

"România are economie de piaţă funcţională"

România continuă să îndeplinească criteriul politic de aderare, pentru că îndeplineşte criteriul de economie de piaţă funcţională, arată concluziile Raportului de ţară al Comisiei Europene, de miercuri, 6 octombrie 2004.

În acest sens, comisarul european pentru extindere, Güenter Verheugen, şi-a exprimat convingerea că România poate să încheie negocierile până la sfârşitul acestui an şi să adere în 2007 la Uniunea Europeană.

În concluziile Raportului de ţară pentru anul 2004, se menţionează că:

- O strategie de reformă în domeniul administraţiei publice a fost lansată în mai 2004, ceea ce reprezintă o bază bună pentru o reformă viitoare, prioritară fiind implementarea acesteia.

- Comisia Europeană a ajuns la concluzia că legislaţia românească anticorupţie este bine dezvoltată, dar capacitatea de a stopa corupţia va depinde de aplicarea efectivă a legii.

- România continuă să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Restituirea terenurilor agricole este aproape încheiată. România a făcut progrese semnificative în adoptarea legislaţiei europene în domeniul agricol, veterinar şi fitosanitar, dar mai trebuie să-şi consolideze capacităţile administrativă şi de control.

Acordă României statutul de economie de piaţă funcţională, apreciind eforturile făcute de autorităţile române de a-şi restructura economia.

- România a făcut progrese în majoritatea capitolelor de negociere şi este pe cale să încheie transpunerea acquis-ului comunitar în legislaţia proprie până la data aderării la Uniunea Europeană.

Eu îmi exprim convingerea că până la sfârşitul anului 2004 România va încheia toate capitolele, astfel ca la 1 ianuarie 2007 România să adere la Uniunea Europeană.

Domnul Corneliu Ciontu:

S-a încheiat şedinţa de astăzi. Vă doresc o zi bună!

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,30.