Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.158/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2004

  Informare cu privire la participarea unei misiuni de protecţie în Irak.

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Nicolae Leonăchescu, secretar.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă propun să începem şedinţa. v-aş ruga să vă ocupaţi locurile şi să-mi permiteţi să declar deschise lucrările plenului Camerei Deputaţilor cu informarea tradiţională privind cvorumul. Din cei 343 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 272. Sunt absenţi 71, 13 participă la alte acţiuni parlamentare.

Domnul Ruşanu doreşte să facă o intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă informez că la această oră la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Grupul P.S.D. din comisie desfăşoară lucrările în comisii, în care aprobă trei ordonanţe de privatizare, în condiţiile în care astăzi nu avem programate lucrări în comisie, iar nici eu şi nici domnul vicepreşedinte Purceld din partea P.R.M.-ului nu au fost anunţaţi.

Vă rog, domnule preşedinte, să luaţi act că noi considerăm această comisie de astăzi ilegală, iar raportul care se face astăzi acolo, în lipsa noastră şi în situaţia în care nu avem astăzi pe ordinea de zi lucrări în comisie, este nestatutar şi ilegal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

La rândul meu, vă rog să luaţi şi dumneavoastră act de informarea pe care v-o fac, aceea că Biroul permanent şi apoi Comitetul ordinii de zi au aprobat înscrierea pe ordinea de zi a comisiei a acestui proiect şi chiar a invitat-o să depună raportul în cursul zilei de astăzi, pentru a-l putea adopta mâine şi pentru a evita ca săptămâna viitoare să avem şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte,

Cui i-aţi solicitat acest lucru? Că eu şi domnul Purceld am fost amândoi astăzi în Parlament. Cui i-aţi solicitat acest lucru să se desfăşoare lucrări în comisie astăzi? Biroul permanent cui i-a solicitat acest lucru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, nu fac conversaţie cu dumneavoastră aici, deja discuţia devine neregulamentară.

Aţi ridicat o problemă, eu v-am spus ce s-a hotărât în Biroul permanent. Nu aveţi încredere, aveţi stenograma Biroului permanent, vă rog să vă duceţi s-o consultaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Eu pot să întreb în plen dacă Biroul permanent m-a anunţat pe mine, ca preşedinte al comisiei, că s-a hotărât acest lucru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte,

Dacă dumneavoastră vreţi să boicotaţi lucrările acestei comisii...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte,

Vă întreb un lucru şi dumneavoastră spuneţi că vreau să boicotez. Deci, eu sunt în plen, colegii mei de le P.S.D. desfăşoară, şi numai dânşii sunt sus şi desfăşoară lucrările comisiei, şi dumneavoastră spuneţi că am fost anunţat. Şi eu vă întreb: pe cine aţi anunţat dumneavoastră, de faţă cu toţi aici, că eu n-am fost anunţat, domnul vicepreşedinte Purceld nu a fost anunţat. Cine a fost anunţat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doriţi să participaţi la lucrările comisiei, bine, dacă nu doriţi, vă rog să poftiţi în bancă şi să ne lăsaţi să continuăm ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Păi, cum pot să particip dacă nu sunt anunţat? Poate îmi răspundeţi cu un răspuns logic! Dacă nu sunt anunţat, cum să particip?!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Dar de unde ştiaţi că nu sunteţi anunţaţi dacă acum vorbiţi despre chestiunea aceasta? Nu vedeţi că sunteţi uşor umorist?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Păi nu sunt umorist, domnule preşedinte, că am fost sus acolo şi am găsit sala ocupată!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, v-aş ruga frumos să ne permiteţi să ne desfăşurăm lucrările în plen în linişte.

Repet, dacă vreţi să vă duceţi la comisie vă duceţi, dacă nu vreţi, nu vă duceţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Eu v-am pus o întrebare şi nu mi-aţi răspuns. Mă trimiteţi la comisie. Deci, ilegalitatea continuă de la dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Permiteţi-mi, stimaţi colegi, să vă prezint o informare cu privire la o scrisoare pe care preşedintele României ne-o trimite, în temeiul Legii nr. 42 din 15 martie 2004, şi prin care ne informează despre participarea unei misiuni de protecţie în Irak, într-o componenţă de 100 de militari.

Aveţi informarea comunicată, nu fac decât să mă conformez prevederilor Legii nr. 42/15 martie 2004.

 
Video in format Flash/IOS Validarea mandatului de deputat al domnului Gheorghe Augustin Eugen Nadudvary, ales în Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, pe listele UDMR.

Stimaţi colegi,

Suntem rugaţi de Grupul U.D.M.R. să procedăm la validarea unui deputat, în urma demisiei domnului deputat Kovacs Csaba-Tiberiu.

Dau cuvântul doamnei Cliveti, componentă a Comisiei de validare, pentru a prezenta raportul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia de validare a luat cunoştinţă de faptul că începând cu data de 11 noiembrie 2004 a devenit vacant un loc de deputat în Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, ca urmare a demisiei domnului deputat Kovacs Csaba-Tiberiu, aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.

În legătură cu ocuparea locului de deputat devenit vacant, Comisia de validare, procedând, în ziua de 15 noiembrie 2004, la examinarea actelor dosarului în cauză, a constatat următoarele: pe lista supleanţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 627/2000 pentru Uniunea Democrată Maghiară din România, în Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, la nr. curent 38 figurează ca prim supleant care urmează să ocupe locul devenit vacant domnul Gheorghe Augustin Eugen Nadudvary.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat devenit vacant, Comisia de validare propune Camerei Deputaţilor validarea mandatului de deputat al domnului Gheorghe Augustin Eugen Nadudvary, declarat supleant la alegerile din 26 noiembrie 2000, în Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, pe lista U.D.M.R.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu raportul Comisiei de validare?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Îl rog pe domnul deputat să depună jurământul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Augustin Eugen Nadudvary:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris)

Eu, Gheorghe Augustin Eugen Nadudvary, în calitate de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

"Jur credinţă patriei mele România.

Jur să respect Constituţia şi legile ţării.

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.

Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Vă felicit şi vă doresc succes.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut de ajustare programatică - PAL 1) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004 (amânarea votului final).

La pct. 2 de pe ordinea de zi, stimaţi colegi, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi B.I.R.D., semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul.

Doamna ministru Manolescu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin acest act normativ se ratifică primul împrumut de ajustare programatică, în sumă de 123,4 milioane EURO, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004, între România şi B.I.R.D.

Împrumutul se acordă pe o perioadă de 17 ani, din care 5 ani perioadă de graţie, şi o dobândă LIBOR pentru depozitele în EURO la 6 luni, plus o marjă de maximum 0,75%, recalculată periodic.

Împrumutul PAL 1 va fi tras într-o singură tranşă, după ratificarea şi intrarea în vigoare a împrumutului.

Printre măsurile convenite cu B.I.R.D. în cazul acestui program se numără: reforma administraţiei publice, reforma în justiţie, reforma funcţiei publice, îmbunătăţirea elaborării de politici, reforma în managementul finanţelor publice, continuarea proceselor de privatizare, restructurare, lichidare a întreprinderilor de stat, continuarea privatizării B.C.R., privatizarea C.E.C., continuarea reformei în sectoarele energetic şi minerit, restructurarea căilor ferate şi modernizarea administrării autostrăzilor şi drumurilor, îmbunătăţirea mediului de afaceri, liberalizarea pieţei forţei de muncă, dezvoltarea pieţei de capital şi a instituţiilor financiare nebancare.

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au întocmit raport de adoptare în forma prezentată, iar Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al Guvernului, propune şi susţine adoptarea actului normativ în forma rezultată din raport.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Gubandru, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru buget.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Raportul asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut, (primul împrumut de ajustare programatică - PAL 1), dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004, are ca obiect de reglementare ratificarea acestui acord de împrumut.

Împrumutul, aşa cum spuneam, este primul de acest tip, dintr-o serie de trei împrumuturi de ajustare programatică PAL, care are la bază programe pe termen mediu, cuprinzând măsurile concrete pe care partea română se angajează să le întreprindă pentru continuarea reformelor structurale, economice şi sociale.

În urma examinării Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004, în şedinţa din 9 noiembrie 2004, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma prezentată de Guvern.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri?

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Grupul parlamentar al Partidului România Mare apreciază că actualul nivel de îndatorare externă a ţării noastre nu mai permite contractarea unui asemenea împrumut.

De asemenea, obiectivele care sunt urmărite, pe de o parte, programe care nu se regăsesc în finalităţi directe, şi programe privind privatizări B.C.R. sau C.E.C., cu care nu suntem de acord, nu justifică contractarea împrumutului. De aceea vom vota împotrivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Rog Ministerul Finanţelor să răspundă la această intervenţie.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă poate!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Manolescu:

Aş vrea să fac numai menţiunea că măsurile convenite, cea mai mare parte dintre obiectivele acordului au în vedere pregătirea economiei româneşti pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Ce înţelegeţi prin pregătire?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Un minut la răspuns.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îi mulţumesc doamnei ministru pentru lozinca lansată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem, stimaţi colegi, la dezbaterea textelor proiectului de lege.

La titlul acesteia dacă aveţi obiecţiuni?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Votăm împotrivă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este împotriva titlului? 13 voturi împotrivă.

Pentru titlu? 52 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Adoptat titlul.

La art. 1 dacă sunt obiecţiuni?

Supun votului dumneavoastră art. 1.

Cine este pentru? 48 voturi.

Împotrivă? 13.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

Articolul 2. Dacă sunt obiecţiuni?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este pentru? 47 voturi.

V-aş ruga să participaţi cu toţii la vot.

Împotrivă? 14 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Adoptat.

Articolul 3. Obiecţii?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este pentru? 44 voturi pentru.

Împotrivă? 13.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

La art. 4 dacă sunt obiecţiuni?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt obiecţiuni.

Cine este pentru? 45 voturi pentru.

Împotrivă? 14.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat şi art. 4.

Am parcurs textele acestui proiect. Îl vom supune mâine votului final.

La pct. 3 dacă s-a prezentat din partea iniţiatorului?

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului PETROM S.A. Bucureşti (amânarea votului final).

La pct. 4?

Pentru PETROM? Comisia economică este? Comisia economică este în şedinţă, în dezbateri. Amânăm acest proiect ... A, Comisia pentru industrii este la PETROM? Vă rog. Îmi cer scuze, nu m-am uitat cine este comisia de fond. Suntem în procedură de urgenţă.

Domnule Bivolaru, v-aş ruga să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Vă propunem un sfert de oră, pentru fiecare intervenţie două minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu acest timp de dezbatere?

Dacă este cineva împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului. Vă rog să urmăriţi în paralel proiectul şi raportul comisiei.

La titlul proiectului, în forma adoptată de Senat, dacă sunt obiecţiuni?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Avem obiecţiuni.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Există o obiecţiune.

Cine este pentru? 47 voturi pentru.

Împotrivă? 15 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Titlul Capitolului I.

Dacă sunt obiecţiuni

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Sunt!

Procedură, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul la procedură, domnule Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Vă rog să consemnaţi şi procedural şi regulamentar că Partidul România Mare votează împotrivă la fiecare articol. Este mai simplu, nu mai puneţi la vot, suntem atâţia şi nu contestăm numărarea voturilor, dar ţinem să ne exprimăm această poziţie, care să fie consemnată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

O să numărăm voturile la fiecare articol, pentru că altminteri avem probleme.

La art. 1.

Cine este pentru? 48 voturi pentru.

Am înţeles că sunt 14 voturi ale P.R.M.-ului împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

La art. 2 vă rog să urmăriţi amendamentul 1.

Dacă sunt obiecţiuni?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles că sunt.

Cine este pentru amendamentul 1 al comisiei? 48 voturi pentru.

împotrivă 14.

Abţineri? 2 abţineri.

La art. 3.

Cine este pentru? Numai puţin! Până la art. 3 n-am urmărit cu atenţie raportul comisiei.

Prin amendamentul 2 comisia propune un alineat nou. Vă rog să-l urmăriţi, la pagina 3.

Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament? Sunt.

Cine este pentru amendamentul 2? Mulţumesc. 48 voturi pentru, 15 ale P.R.M.-ului împotrivă, că a mai venit cineva...

Abţineri? 3 abţineri.

De asemenea, prin amendamentul 3 comisia propune un alineat nou la art. 15.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Sunt.

Cine este pentru amendamentul 3? Mulţumesc. 48 voturi.

Împotrivă? 15.

Abţineri? 3.

 
Video in format Flash/IOS  

Prin amendamentul 4 comisia propune modificarea art. 18.

Cine este pentru amendamentul 4?

Domnul Antonescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Aşa cum este formulat art. 18, alin. 1 şi 2, spune aşa: "Prin derogare de la dispoziţiile art. 27-30 din Legea nr. 137/2000 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, vânzătorul, adică statul, este autorizat ca pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării, să despăgubească în totalitate societatea, pentru orice pretenţii în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenelor şi condiţiilor prevăzute în angajamentul de despăgubiri privind mediul".

Deci, aceasta înseamnă că 15 ani de acum încolo poate să ceară orice despăgubire cu contaminări reale istorice sau aşa-zis istorice.

Şi dacă mergeţi şi la alin. 2 în continuare, scrie mai mult. Scrie că: "vânzătorul este autorizat ca pe o perioadă de 30 de ani de la data finalizării să despăgubească în totalitate societatea pentru orice pretenţii în legătură cu abandonarea şi scoaterea din funcţiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care aşteaptă să fie abandonate la data finalizării, în conformitate cu termenele şi condiţiile prevăzute în angajamentul de despăgubiri privind mediul".

Eu vă spun că nu înţeleg. Din moment ce societatea aceasta este unică, ea a făcut treburile acestea, o cumpără cineva, trebuie să o cumpere şi cu bune şi cu rele.

Deci, aceasta înseamnă că banii care se încasează pe societate pot fi primiţi prin sumele acestea, aşa-zise pentru contaminări de mediu, înapoi, practic, în proporţie de 60-70%.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi avut vreun amendament, domnule coleg?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Nu, n-am avut amendament, dar am fost plecat şi acum am văzut. Şi dacă am văzut, eu o spun!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Reprezentantul Guvernului îl rog să facă precizările pe care le-a solicitat colegul nostru.

 
Video in format Flash/IOS  

Haideţi, că suntem în procedură de urgenţă şi începe şi şedinţa comună. V-aş ruga să vă grăbiţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Grigorescu (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului):

Răspunderile de mediu, istorice, necunoscute şi necuantificabile, respectiv răspunderea datorită poluării înainte de privatizare. Este vorba de ceea ce nu se cunoaşte în decursul celor 100 de ani în care s-a exploatat petrol în România, în care au fost bombardamente în Ploieşti şi nu se ştie câte dintre rafinăriile din Ploieşti, de exemplu, cât au poluat în 1950? Şi atunci s-a stabilit un cuantum de 50 de milioane de EURO, din privatizare, care să asigure, după ceea ce PETROM-ul va curăţa un anumit teren, să zicem, revendicat de o terţă persoană sau de o autoritate de mediu, după ce curăţă, apoi vine şi decontează dacă există un proces în instanţă câştigat.

În ceea ce priveşte ceea ce s-a cuantificat, sunt prevăzute 178 de milioane de EURO care se referă la programele de conformare, agreate de Agenţia de mediu, după privatizare, pentru evitarea poluării. 178 de milioane nu plăteşte Guvernul, plăteşte societatea!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Pentru că au existat aceste obiecţiuni, supun amendamentul 4 votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 47 voturi pentru.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat amendamentul 4.

Amendamentul 5. Dacă sunt obiecţiuni? Supun votului dumneavoastră amendamentul 5, în funcţie de faptul că P.R.M.-ul a declarat că are, ab initio, obiecţiuni.

Cine este pentru? Mulţumesc. 47 voturi pentru.

Împotrivă? 15 voturi împotrivă.

Abţineri, dacă sunt? O abţinere.

Nu mai sunt, stimaţi colegi, amendamente.

Dacă la celelalte texte ale legii, în forma votată de către Senat, mai există vreo obiecţiune? Nu.

Votate în unanimitate.

 
   

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Am o observaţie, dacă se poate?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vreţi să le punem pe toate celelalte la vot? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Am rugămintea să se consemneze că discutăm o ordonanţă de privatizare care nu are avizul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare la ora aceasta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, sesizată pentru raportul în fond.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Dacă ar fi citit raportul Comisiei pentru industrii şi servicii, este specificat în mod expres că există acest aviz, şi este favorabil. Scrie în raport.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Cu această precizare, vă rog să constataţi că am dezbătut pe articole textele acestui proiect.

V-aş ruga să fiţi de acord să luăm şi proiectul de la punctul 3 al ordinii de zi. A venit iniţiatorul.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare? Nu a venit Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare pentru pct.3. Ba da. Poftiţi, domnule Vida, v-aş ruga să veniţi să propuneţi timpii de dezbatere, pentru că suntem în procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Vida:

Propunem în total 15 minute, şi câte un minut pentru fiecare amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere la acest proiect.

Dacă este cineva împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului. Suntem în faţa unui raport care propune adoptarea în forma adoptată de către Senat.

Domnul Lăpuşan, aveţi o intervenţie? De procedură?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Lăpuşan:

Domnule preşedinte,

Cred că intervenţia mea, dacă îmi permiteţi, poate fi încadrată la intervenţii de procedură. Dacă nu va fi aşa, îmi cer scuze anticipat, dar sper să reuşim să o încadrăm acolo.

Raportul de mediere conţine unele poziţii divergente...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale Roman - S.A. şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale Roman - S.A (amânarea votului final).

Domnul Valer Dorneanu:

Nu. Staţi puţin, vă rog.

Suntem la pct.3 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Lăpuşan:

O lăsăm atunci, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Bine. Vă mulţumesc foarte mult.

Într-adevăr, s-a schimbat ordinea de zi pe care o aveţi dumneavoastră şi de aceea s-a întâmplat această discordanţă.

Trecem la dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A.

La titlul legii dacă sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Noi suntem împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

M-am uitat spre dumneavoastră şi nu am văzut nimic.

Eu v-am spus că nu putem rezolva global o suită de legi.

 
   

Domnul Octavian-Mircea Purceld (din sală):

V-aţi uitat, dar nu aţi întrebat nimic.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

La titlul ordonanţei de urgenţă. Cu legea am terminat. Nu aţi ridicat nici o observaţie. Nu am nimic pe conştiinţă că dumneavoastră nu aţi fost atenţi.

La titlul ordonanţei de urgenţă dacă sunt obiecţiuni. Există obiecţiune.

Cine este pentru titlul ordonanţei de urgenţă? 48 de voturi pentru.

Împotrivă? 14.

Abţineri? Nu sunt.

Art.1. Sunt obiecţiuni la ordonanţa de urgenţă?

 
   

Domnul Octavian-Mircea Purceld (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt.

Cine este pentru? 23 de voturi pe partea dumneavoastră. 46 de voturi pentru.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

La art.2 dacă sunt obiecţiuni.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt obiecţiuni.

Cine este pentru? 46 de voturi.

Împotrivă? 15 voturi.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.3. Înţeleg că sunt obiecţiuni.

Cine este pentru? 46 de voturi.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 15.

Art.4.

Cine este pentru? 47 de voturi.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.5.

Cine este pentru? 47 de voturi pentru.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.6.

Cine este pentru? 47 de voturi pentru.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.7.

Cine este pentru? 46 de voturi pentru.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.8.

Cine este pentru? 47.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.9.

Cine este pentru? 47.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.10.

Cine este pentru? 47.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.11.

Cine este pentru? 47 de voturi pentru.

Împotrivă? 15.

Abţineri? Nu sunt.

Art.12.

Cine este pentru? 47 de voturi.

Împotrivă? 16.

Abţineri? Nu sunt.

Art.13.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 47 de voturi pentru.

Împotrivă? 16.

Abţineri? Nu sunt.

Art.14.

Cine este pentru? 47.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.15.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 48 de voturi pentru.

Împotrivă? 18.

Abţineri? Nu sunt.

Art.16.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 18.

Abţineri? Nu sunt.

Art.17.

Cine este pentru? 47.

Împotrivă? 18.

Abţineri? Nu sunt.

Art.18.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 18.

Abţineri? Nu sunt.

Art.19.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.20.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.21.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.22.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.23.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Art.24.

Cine este pentru? 48.

Împotrivă? 17.

Abţineri? Nu sunt.

Vă rog să constataţi că am parcurs dezbătând şi adoptând textele acestui Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A.

Vom supune proiectul de lege votului final mâine.

 
Video in format Flash/IOS Constituirea comisiei de mediere privind soluţionarea textelor în divergenţă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

Stimaţi colegi,

Înainte de a face pauza necesară pentru începerea şedinţei comune cu Senatul, v-aş ruga să fiţi de acord să adoptăm o comisie de mediere care se referă la soluţionarea textelor în divergenţă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

Sunt propuşi următorii deputaţi: Cornel Bădoiu, Ştefan Cazimir, Marin Cristea, Ion Mogoş, Ioan Onisei, Cornel Ştirbeţ, Szekely Ervin-Zoltan.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Vă mulţumesc.

Începem, peste zece minute, şedinţa comună. Vă rog să nu părăsiţi sala.

   

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,10.