Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2005

  Informare cu privire la iniţiativele înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 8,55.

Lucrările au fost conduse de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Petre Popeangă şi Victor-Viorel Ponta, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

îmi permiteţi să încep cu informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie înaintate comisiilor permanente pentru examinare şi întocmirea avizelor sau rapoartelor în termenele stabilite.

La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:

1. Proiectul de Lege privind ratificarea Memorandumului de înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la cadrul general pentru finanţarea acţiunilor comunităţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007, semnat la Bruxelles la 22 octombrie 2004, primit de la guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică externă, precum şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului - 8 martie 2005.

Camera decizională - Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.142/2004 privind modificarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, iniţiată de domnii deputaţi Ioan Oltean, Augustin Zegrean, Daniel Buda, membri ai Grupului parlamentar al PD.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, precum şi Comisia pentru politică externă.

Termen de depunere a raportului - 11 martie 2005.

Cameră decizională - Senatul.

3. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Valea Teilor prin reorganizarea comunei Izvoarele, judeţul Tulcea, iniţiată de domnul senator Daniel Iluşcă, membru al Grupului parlamentar al Alianţei "Dreptate şi Adevăr PNL-PD".

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005.

Cameră decizională - Senatul.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2005 privind creşterile salariale aplicabile magistraţilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2005, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului - 22 martie 2005.

Cameră decizională - Camera Deputaţilor.

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2005 pentru modificarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului - 22 martie 2005.

Cameră decizională - Camera Deputaţilor.

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2005 privind transmiterea cu plată a unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea autorităţii pentru valorificarea activelor statului în domeniul privat al municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului General al municipiului Bucureşti, adoptat de Senat în şedinţa din 24 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului - 22 martie 2005.

Cameră decizională - Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:

În conformitate cu prevederile art.15 alin.2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la Secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  • Legea pentru acceptarea de către România a unor documente reprezentând poziţii comune adoptate în cadrul politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene;
  • Legea pentru ratificarea Protocolului nr.14 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, cu privire la modificarea sistemului de control al Convenţiei, adoptat la Strasbourg la 13 mai 2004;
  • Legea pentru ratificarea Tratatului de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic;
  • Legea pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, cu privire la autorităţile de control şi fluxul transfrontalier al datelor, adoptat la Strasbourg la 18 noiembrie 2001;
  • Legea pentru ratificarea Convenţiei privind Institutul forestier european, adoptată la Joensuu, Finlanda, la 28 august 2003;
  • Legea pentru aderarea României la Tratatul Internaţional privind resursele genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură, adoptat la Roma la 3 noiembrie 2001;
  • Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2004 pentru modificarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.
Video in format Flash/IOS  

Din totalul de 332 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 223. Sunt absenţi 109, din care participă la alte acţiuni parlamentare - 19.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea unor modificări în componenţa unor comisii permanente.

Modificări în componenţa unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor propuse de Grupul parlamentar al PD.

Desemnarea domnului deputat Gheorghe Albu în calitatea de membru al Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale;

Desemnarea domnului deputat Alexandru Mocanu în calitatea de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci;

Trecerea domnului deputat Petre Străchinaru de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă;

Trecerea domnului deputat Radu Lambrino de la Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.

Dacă sunt intervenţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste modificări.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Modificările au fost aprobate în unanimitate.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (rămas pentru votul final).

Datorită faptului că domnul secretar Petre Popeangă a avut amabilitatea să vină să ne sprijine până la venirea colegului nostru, putem intra în ordinea de zi, în sensul dezbaterii proiectelor de lege.

Trecem la pct. 2 de pe ordinea de zi.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. Legea nr. 111/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România.

Potrivit prevederilor art.108 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, sesizată în fond, să ia loc. Şi, conform prevederilor art. 100, 111 şi 112 din Regulament, urmează ca reprezentanţii comisiei să ne facă propuneri privind timpii pentru dezbaterea pe articole şi a legii în totalitate.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat proiectul de lege şi propune pentru dezbatere 3 minute şi câte un minut pentru articole.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Un minut pe articole, 3 minute pe total proiect de lege.

Cine este de acord cu propunerea comisiei? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu avem.

Iniţiatorul? Fiind vorba de un proiect de lege în procedură de urgenţă, vă rog să spuneţi câteva cuvinte.

Iniţiatorul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ene Dinga (ministrul integrării europene):

Domnule preşedinte,

Stimaţi deputaţi,

Bună dimineaţa!

Ministerul Integrării Europene prezintă următoarele argumente pentru propunerea de a vota acest proiect de lege.

În procesul de negociere al Capitolului 21, "Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale", partea română s-a angajat să constituie prin asocierea agenţiilor de dezvoltare regională, birourile regionale pentru cooperare transfrontalieră, până la sfârşitul anului 2004, astfel ca acestea să devină funcţionale până la sfârşitul semestrului I - 2005.

Legislaţia actuală, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, nu asigură cadrul necesar cooperării transfrontaliere prin asocierea agenţiilor de dezvoltare regională înfiinţate în temeiul legii nr. 315/2004.

În acest sens, modificarea pe care v-o propunem se referă la posibilitatea ca birourile regionale să poată gestiona fonduri publice, respectiv fondurile europene, prin asociere cu agenţiile de dezvoltare regională. Acesta este conţinutul proiectului de lege în legătură cu care vă solicităm acordul.

Propunem, în consecinţă, spre adoptare Camerei Deputaţilor acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Duşa:

La şedinţele comisiei au fost prezenţi toţi membrii comisiei şi în unanimitate de voturi au avizat proiectul de lege şi propun plenului Camerei să adopte acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Titlul legii, dacă există intervenţii? Dacă nu sunt, este considerat adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii. Dacă există intervenţii? Nu sunt.

Articolul unic este adoptat în unanimitate.

Articolul unic al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii? Nu sunt. Articolul unic al ordonanţei de urgenţă este adoptat în unanimitate.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole şi se trimite la votul final, marţi la ora 11.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 pentru modificarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (rămas pentru votul final).

Pct. 3 de pe ordinea de zi, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 pentru modificarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să se prezinte şi rog să facă propunerile privind timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia propune timp alocat pentru dezbateri generale 5 minute, iar pentru articole un minut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Deci un minut cu 5 minute. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

În unanimitate, s-au aprobat timpii comisiei.

Iniţiatorul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Constantin Şeitan: (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, preşedintele Casei Naţionale de Pensii)

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2004 privind modificarea legii nr. 346/2002, care se referă la accidente de muncă şi boli profesionale, consfinţeşte introducerea ultimului sistem de acoperire a riscurilor sociale din România în îndeplinirea convenţiilor Biroului Internaţional al Muncii şi al Directivei-Cadru a Uniunii Europene în vederea integrării.

Legea aceasta a intrat în funcţiune din 2002, deci este în vigoare de la începutul lui 2003, ea şi-a făcut numai efectele parţiale, a adunat un fond iniţial pentru startarea sistemului, care se cifrează în cei doi ani de funcţionare la circa 5000 de miliarde, începând de la 1 ianuarie 2005 această lege a intrat în totalitate în funcţiune. Motivul acestei ordonanţe este a debloca anumite categorii de beneficiari care, aşa cum a fost concepută legea, nu beneficiau de aplicarea acestui sistem, dar şi în ideea de a face operativă aplicarea acestui sistem în integrarea lui în Casa naţională de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pentru a corela acest sistem cu sistemul de sănătate, de prestare a serviciilor de sănătate. Adică, e vorba de contractul-cadru care se aplică în sănătate. Aceste modificări au fost făcute în formă tehnică, au fost acceptate de comisie, de Senat, au fost discutate şi în Ministerul Sănătăţii, motiv pentru care Guvernul susţine aprobarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupurile parlamentare dacă vor să intervină? Înţeleg că nu.

Comisia, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Proiectul de Lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 din 17 membri ai comisiei, iar comisia propune admiterea fără modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole.

Titlul legii, dacă există intervenţii? Nu. Este adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii, dacă există intervenţii? Nu.

Articolul unic al legii este adoptat în unanimitate.

Art. I al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii? Nu.

Art. I al ordonanţei de urgenţă este adoptat în unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Legea a fost adoptată pe articole în unanimitate şi o trimitem la votul final, marţi la ora 11.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante (rămas pentru votul final).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante. Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci să ne facă propunerile de timpi.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Biroul comisiei vă propune 5 minute per total, cu un minut pe intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Supun votului dumneavoastră timpii pe care i-a propus comisia. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu avem.

Invit iniţiatorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Liliana Mitre (director, Ministerul Finanţelor Publice):

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin acest act normativ, se propune ca veniturile încasate de toate instituţiile implicate în procesul de privatizare din vânzarea acţiunilor deţinute la unele societăţi comerciale să se utilizeze pe destinaţia aprobată prin hotărâre a Guvernului în funcţie de politica Guvernului pe termen mediu şi lung.

La art. 2 din acest act normativ se prevede ca sumele încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din valorificarea activelor bancare să fie utilizate pentru diminuarea datoriei publice interne.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma dezbaterii, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi valorificarea activelor bancare neperformante, în şedinţa din 17 februarie 2005, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat, care v-a fost deja propusă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Grupurile parlamentare, dacă vor să intervină?

Domnule deputat Bolcaş, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În cadrul unui minut vom spune că nu vom vota această ordonanţă care este total neconstituţională. În Constituţie există un articol special dedicat delegării legislative, care este expres şi limitativ. Ce facem prin această lege? Dăm posibilitatea, abilităm Guvernul să facă ce vrea, independent de voinţa noastră. Aşa ceva este interzis de Constituţie, fiind o formă mascată de delegare legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la dezbaterea legii pe articole.

Titlul legii. Dacă există intervenţii? Nu sunt.

Titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii. Dacă există intervenţii? Nu există.

Articolul unic al legii a fost adoptat în unanimitate.

Art. 1 al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii? Există intervenţii.

Cine este pentru art. 1 al ordonanţei de urgenţă? Voturi pentru, vă rog? Vă rog, număraţi. 130 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri, vă rog. Nu sunt.

Art. 1 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat cu 130 de voturi pentru şi 12 voturi împotrivă.

Art. 2 al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii? Există.

Voturi pentru, vă rog. Suntem aceeaşi situaţie, în mod evident. 130 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu avem.

Art. 2 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat cu 130 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă.

Art. 3 al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii. Există.

Voturi pentru? 132 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 13 voturi împotrivă.

Abţineri, vă rog? Nu sunt.

Cu 132 de voturi pentru şi 13 voturi împotrivă, art. 3 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat.

Art. 4 al ordonanţei de urgenţă, dacă există intervenţii? Există.

Voturi pentru, vă rog. 132 de voturi, în mod evident.

Voturi împotrivă? 13 voturi împotrivă.

Cu 132 de voturi pentru şi 13 voturi împotrivă, art. 4 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat.

Constat că am adoptat legea pe articole, urmează să fie dat votul final marţi, în sesiunea de la ora 11.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2004 pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă, destinate localităţilor izolate din Delta Dunării (rămas pentru votul final).

Pct. 5 de pe ordinea de zi, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2004 pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă, destinate localităţilor izolate din Delta Dunării.

Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, sesizată în fond, să facă propuneri privind timpii alocaţi dezbaterii acestui proiect de lege.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia vă propune 5 minute per total, un minut pe intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc. Unu cu cinci minute.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Propunerea comisiei a fost adoptată.

Iniţiatorul are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Sunt Georgeta Ionescu - secretar de stat.

Prin ordonanţa de urgenţă supusă aprobării s-a prevăzut ca dobânda pentru creditele care se acordă agenţilor economici specializaţi care aprovizionează localităţile din Delta Dunării pentru trimestrele I şi IV ale fiecărui an să fie redusă de la 15% pe an la 5% pe an, diferenţa dintre dobânda bancară şi cea suportată de beneficiarii creditelor respective urmând a fi acoperite din bugetul propriu al judeţului Tulcea.

Precizăm şi faptul că proiectul a fost adoptat fără amendamente, şi desenat la data de 7 februarie 2005. luând în considerare aceste aspecte, precum şi raportul favorabil întocmit de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă adresăm rugămintea de a adopta proiectul de lege, în forma prezentată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Grupurile parlamentare dacă vor să intervină. Nu. Comisia are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2004 pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă, destinate locuinţelor izolate din Delta Dunării, în şedinţa din 16 februarie 2005, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole.

Dacă la titlul legii există intervenţii. Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

Dacă la articolul unic al legii există intervenţii. Nu. Articolul unic al legii a fost adoptat în unanimitate.

Dacă la articolul unic al ordonanţei de urgenţă există intervenţii. Nu. Articolul unic al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat în unanimitate.

Constat că proiectul de lege a fost adoptată pe articole. Îl trimitem la vot final marţi, în sesiunea organizată special în acest scop.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2004 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din Tariful vamal de import al României şi a taxelor vamale aferente acestora (rămas pentru votul final).

Următorul punct pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2004 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din Tariful vamal de import al României şi a taxelor vamale aferente acestora.

Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci sesizate în fond, să facă propunerile privind timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia vă propune cinci minute pentru întreaga lege, un minut pe intervenţie. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Unu cu cinci este propunerea comisiei.

Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? O abţinere.

Cu o abţinere, propunerea comisiei a fost adoptată.

Invit iniţiatorul la microfon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Radu:

Sunt Vasile Radu, subsecretar de stat împuternicit la Ministerul Economiei şi Comerţului, Director general pentru politici comerciale.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa nr. 94/2004 este o expresie a preluării acquis-ului comunitar în domeniul denumirii şi clasificării mărfurilor, România având obligaţia, conform acordului de asociere, să preia anual aceste modificări care intervin în nomenclatura combinată a Uniunii Europene. Susţinem adoptarea ordonanţei de urgenţă, fără modificări.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Grupurile parlamentare dacă au intervenţii. Nu.

Comisia.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2004 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din Tariful vamal de import al României şi a taxelor vamale aferente acestora, în şedinţa din 15 februarie 2005, comisia vă propune supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole.

Titlul legii. Dacă există intervenţii. Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii. Dacă există intervenţii. Nu există. Articolul unic al legii a fost adoptat în unanimitate.

Art.1 al ordonanţei de urgenţă. Dacă există intervenţii. Nu.

Art. 1 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat în unanimitate.

Dacă există intervenţii. Nu. Art. 2 al ordonanţei de urgenţă a fost adoptat în unanimitate.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole. Urmează să fie remis la sesiunea de marţi pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 7 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii (rămas pentru votul final).

Al şaptelea punct pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru completarea art. 7 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii.

Iniţiatorul. Nu este prezent iniţiatorul? Proiectul de lege este un proiect de lege venit de la Guvernul României. Doamna secretar de stat? Guvernul României susţine acest proiect de lege.

Comisia.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 7 din Legea nr. 333/2001, astfel încât Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să fie autorizată să contribuie la completarea fondului pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Naţional de Investiţii.

În urma dezbaterii proiectului de lege pentru completarea art. 7, în şedinţa din 15 februarie 2005, comisia propune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

În cadrul dezbaterilor generale, grupurile parlamentare dacă doresc să ia cuvântul.

Domnul deputat Bolcaş, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mărturisesc că n-aş fi vrut să iau cuvântul, dar este prilejul de a demonstra pe viu, în faţa domniilor voastre, cum se continuă guvernarea Cabinetului Adrian Năstase, în ciuda programului de guvernare a Cabinetului Tăriceanu.

În programul de guvernare a Cabinetului Tăriceanu, se menţionează rezolvarea globală a doleanţelor celor păgubiţi prin încetarea plăţilor la acest fond de investiţii.

De data aceasta, cu veselie, actuala guvernare acceptă cârpeala care s-a făcut şi de guvernarea anterioară. Şi anume, în locul unei despăgubiri globale, s-au acordat, prin lege, numai o serie întreagă de compensaţii, pentru a închide gura, practic, celor mai afectaţi, celor mai amărâţi contribuabili la acest fond de investiţii.

Deci, actuala guvernare demonstrează prin adoptarea unui proiect de lege care să cârpească cârpeala, că nu doreşte să rezolve această problemă a Fondului de Investiţii. Ne rămâne ca sarcină şi vă mulţumim. Ne-o vom îndeplini.

În ceea ce priveşte însă proiectul de lege ca atare, vă rog să constataţi că nici el nu poate să fie primit. Ce se urmăreşte prin aceasta? Un lucru foarte simplu, expunerea de motive este absolut edificatoare şi pentru mine năucitoare: pentru constituirea Fondului de despăgubiri, s-au creat nişte obligaţii financiare în sarcina unor societăţi comerciale. Nu intru în amănunte.

În expunerea de motive se spune: pentru că unele societăţi comerciale nu şi-au îndeplinit această obligaţie, noi nu-i mai executăm, îi iertăm. Şi atunci, preia din alte fonduri această plată pentru constituirea fondului de despăgubiri AVAS-ul. Bun! Şi atunci creăm o inechitate pe piaţa care se vrea concurenţială, care se vrea liberă. Pe unele dintre societăţi pe care le-am executat până acum, le-a mers bine că le-am executat conform obligaţiilor legale, dar altele, şi nu ştim care sunt acestea altele, nu mai sunt executate pe piaţă?!

Proiectul de lege putea să creeze premisele despăgubirilor fondurilor pentru despăgubirile integrale, acordate şi aşa ciuntit, în condiţiile în care AVAS-ul plătitor era autorizat să continue aceste executări. Dar nu prin stingerea unor datorii. Pentru că perpetuăm acest capitalism sălbatic. Cine plăteşte, e bun plătit, cine nu plăteşte, e bun scăpat.

Propunerea mea, în aceste condiţii, este restituirea proiectului de lege la comisie pentru completarea sa în ceea ce priveşte modul în care AVAS-ul va continua executarea societăţilor restante. Este singura soluţie. În caz contrar, vom vota împotriva acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte grupuri parlamentare dacă vor să intervină. Nu.

Am să intervin eu, în numele Grupul parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS  

(Domnul Miron Tudor Mitrea coboară la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Este foarte adevărat că această problemă a Fondului Naţional de Investiţii a creat şi va crea în continuare dificultăţi deosebite. Vreau însă să punem lucrurile aşa cum au fost ele din punct de vedere cronologic: Fondul Naţional de Investiţii s-a dezvoltat în mod spectaculos în perioada 1997-2000, datorită faptului că guvernul din acea perioadă, Guvern P.N.L.-P.D.-UDMR, dacă-mi aduc eu bine aminte, a sprijinit dezvoltarea fondului prin introducerea CEC-ului în întreaga filosofie. Guvernul din care am făcut parte, Guvernul P.S.D., a fost pus în faţa unui Fond Naţional de Investiţii care e falimentat. Şi am căutat soluţii ca să rezolvăm problemele persoanelor cu cele mai mari dificultăţi, aşa cum aţi spus. Deci, am căutat să rezolvăm exact ceea ce domnul deputat Bolcaş a spus, persoanelor care aveau o situaţie financiară deosebită să le găsim soluţii.

De aceea, sprijinim acest proiect de lege şi în acest moment. Este un proiect de lege, care, e adevărat, cârpeşte o situaţie pe care am moştenit-o şi pe care ne-a fost imposibil s-o rezolvăm din alt punct de vedere. S-ar putea ca acum, sigur, cei care au creat-o în perioada 1997-1999, fiind din nou la putere, să găsească o altă soluţie. Sigur, o vom sprijini. (Aplauze în Grupul P.S.D.)

 
Video in format Flash/IOS  

(Domnul Miron Tudor Mitrea revine la prezidiu)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Din partea Grupului parlamentar al P.U.R. Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş spune că ceea ce vedem că se întâmplă astăzi cu Fondul Naţional de Investiţii este simptomatic pentru piaţa de capital românească. Fondul Naţional de Investiţii este doar reflexul unei lipse de transparenţă totale şi a unei lipse de interes faţă de cei mulţi şi faţă de micii investitori.

Mi se pare normal şi firesc ca în lipsa informaţiilor avizate pentru aceşti mici investitori ei să fie astăzi în postura să fie ajutaţi. De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Umanist din România, Social Liberal va sprijini adoptarea acestui proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu nu vreau să comentez prea mult acest act legislativ care, în mod sigur, vrea să facă dreptate pentru o anumită categorie de oameni, care cu bună-credinţă au participat la un fond de investiţii specific oricărei societăţi care intră sau care se găseşte în economia de piaţă.

Pe mine mă surprinde faptul că mereu revenim la anumite perioade, fără să ne aplecăm la elementele de esenţă, de fond. Aşa au trecut nerezolvate problemele Bancorex-ului, ale băncilor. Aşa trece neobservat, în fondul lui, şi Fondul Naţional de Investiţii şi cârpim în continuare. După părerea mea, un astfel de act ar fi trebuit să fie dat în momentul în care s-ar fi încheiat şi procesul doamnei Vlas. Şi de ce nu, de a se fi cunoscut în totalitate ceea ce s-a întâmplat cu Fondul Naţional de Investiţii. Pentru că sunt multe probleme cu care am venit în contact în calitate de parlamentar, cu oameni care au fost implicaţi, inclusiv în manifestările care au urmat căderii Fondului Naţional de Investiţii şi care, practic, au rămas în continuare în umbră.

Repet încă o dată: şi o putere şi alta şi aş spune că alţi factori şi alte structuri ale societăţii româneşti ar fi trebuit să afle mai multe despre ceea ce s-a întâmplat la Fondul Naţional de Investiţii şi nu numai la Fondul Naţional de Investiţii, pentru că nu este singurul loc unde românii au pierdut bani după 1990. Eu cred că undeva, noi, Parlamentul, ascundem sau, prin ceea ce facem acum, nu facem decât să creăm o carapace asupra unor lucruri extrem de urâte care s-au petrecut pe seama românilor creduli, până la urmă.

Sigur, ne regăsim în faţa unui act prin care trebuie să rezolvăm nişte situaţii. Şi le rezolvăm. Dar asta nu înseamnă că am rezolvat pe fond problema Fondului Naţional de Investiţii şi asta nu este chestiunea nici a Puterii din 1997-2000 şi poate că nici a celei din 2000-2004. Este a noastră, a tuturor. Pentru că nu vrem, efectiv, să ne aplecăm şi să rezolvăm problemele de fond pentru societatea românească. Şi acestea sunt furturile din banii cetăţenilor şi din banii statului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, vă mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat. Domnule deputat Calimente, aveţi cuvântul. Grupul parlamentar al P.N.L.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este simplu să aduci acuze altor guvernări. Ţin să vă aduc aminte că acest fond a existat dinainte de 1996, că cei care l-au condus, în proporţie de 99%, erau foşti ofiţeri de securitate şi cred că pe aceştia nu puteţi să-i asociaţi nici cu fostul P.N.Ţ., nici cu P.N.L.-ul şi că a urmat după aia guvernarea P.S.D. care a lăsat în coadă de peşte tot acest aspect, nici până astăzi nu ştim de ce domnul Sorin Ovidiu Vântu a fost scos din acest proces, care este principalul artizan a ceea ce s-a întâmplat în acest Fond de Investiţii. Din contră, avem informaţii atât din presă, cât şi din televiziuni, că personaje importante din P.S.D. sunt prieteni apropiaţi în continuare ai domnului Sorin Ovidiu Vântu.

În ceea ce priveşte partea de despăgubiri, Partidul Naţional Liberal este de acord cu acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte grupuri parlamentare dacă doresc să intervină. Domnul Bolcaş. O ultimă intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Regret cuvântul domnului deputat Tabără care creează o situaţie metafizică. Dacă nu e responsabilă nici o guvernare de până acum de ce s-a întâmplat cu F.N.I.-ul, cine e responsabil? Sicriul lui Mahomed care pluteşte între cer şi pământ? Şi guvernările, şi noi suntem responsabili şi de aceea luăm cuvântul aici. Asta este problema.

Şi problema este foarte simplă: nimeni nu vrea ca oamenii să nu fie despăgubiţi. De altfel, despăgubirile s-au dat. Problema la ora actuală este din ce fonduri se dau aceste despăgubiri. Şi protestul meu a fost în ideea că, în mod indirect, anume societăţi sunt iertate de datorii prin preluarea de către AVAS a obligaţiilor lor.

Dacă adăugăm la acest text de lege un simplu alineat, şi anume, AVAS va continua recuperarea datoriilor pentru acest fond de la societăţile restante, am rezolva problema. Asta este esenţa legii care are această imensă lipsă.

Dăm AVAS-ului o sarcină financiară şi iertăm pe alţii de această sarcină financiară. AVAS-ul are atribuţii şi poate continua executarea. Asta este singura propunere ce am făcut-o. Poate nici nu e nevoie de restituire, dar mă leagă Regulamentul Camerei, nu pot face propuneri de fond.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

În mod cert, domnule deputat, aveţi dreptate. Vă mulţumesc. Nu puteţi face amendamente în fond. Aţi făcut o propunere de restituire a proiectului de lege la comisie. Comisia nu a fost de acord.

Am să supun propunerea dumneavoastră plenului.

Cine este de acord cu propunerea domnului deputat Bolcaş? 8 voturi pentru. Insuficiente, în mod evident.

Titlul legii. Cine are intervenţii la titlul legii? Nu sunt. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

La articolul unic al legii sunt intervenţii? Nu. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru articolul unic al legii? Vă rog număraţi. 137 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? 12 abţineri.

Articolul unic al legii a fost adoptat cu 137 voturi pentru, 12 abţineri. Legea a fost adoptată pe articole, urmează să fie trimisă la sesiunea de voturi finale de marţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici (rămas pentru votul final).

Punctul 8 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130 din 2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici.

Potrivit prevederilor art.108 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit biroul Comisiei pentru industrii şi servicii sesizată în fond, să facă propuneri privind timpii de dezbateri.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte, Stimaţi colegi,

Vă propunem 10 minute, câte 2 minute de fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

2 cu 10 este propunerea comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Timpii propuşi de comisie au fost adoptaţi.

Iniţiatorul are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, a locuinţelor pe care le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor de contracte de închiriere sau pensionarilor care au avut ca ultim loc de muncă la aceşti agenţi economici.

Potrivit proiectului, titularii contractelor de închiriere pot cumpăra doar locuinţa pe care o deţin în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.

Având în vedere că aceşti agenţi economici sunt în proces de reorganizare, restructurare şi privatizare, este necesar ca în cadrul acestui proces să se vândă activele care nu mai concură la realizarea activităţii principale a agenţilor economici, pentru a putea reabilita unele obiective majore, dar şi să se atribuie titularilor contractelor de închiriere locuinţele pe care aceştia le deţin în folosinţă.

Faţă de cele prezentate mai sus, propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 130/2004.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Comisia. Obligatoriu, să luaţi cuvântul conform regulamentului Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă doreşte să reglementeze problema spaţiilor de locuinţe de la agenţii economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului.

Comisia a fost de acord, în general, cu această ordonanţă şi cu prevederile ei, aducând câteva modificări, printre care, în primul rând, în rândul titularilor contractelor de închiriere au fost incluşi alături de pensionarii de la aceste unităţi şi disponibilizaţii care au avut ca ultim loc aceste unităţi care pun în vânzare locurile respective şi s-a introdus, de asemenea, o prevedere legată de posibilitatea înstrăinării într-un termen mai lung a acestor locuinţe cumpărate în rate de la societăţile respective, respectiv, în timp de maxim 10 ani de zile.

Cu acestea zise, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi dezbaterii şi aprobării acest raport.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc. comisiei.

Intrăm în dezbaterea proiectului de lege pe articole. Rog colegii parlamentari să lucrăm împreună pe raportul comisiei, raport foarte bine făcut de comisie. Felicit comisia pentru modul în care a conceput raportul la acest proiect de lege.

Titlul legii. Comisia ne propune să păstrăm titlul propus de către iniţiator.

Intervenţii? Nu sunt.

La articolul unic al legii, comisia ne propune o reformulare. Dacă sunt intervenţii. Dacă nu, supun votului dumneavoastră forma pe care o propune comisia în raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

În unanimitate, s-a adoptat forma propusă de către Comisia de industrii.

Titlul ordonanţei. În raport, comisia ne propune un titlu modificat faţă de forma iniţiatorului.

Cine are intervenţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră forma propusă de Comisia de industrii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu avem voturi.

Abţineri? Nu avem voturi.

În unanimitate, forma propusă de către comisie a fost adoptată.

Art. 1 al ordonanţei. Comisia ne propune o modificare a articolului, aşa cum este prevăzut el în raport. Am să întreb dacă sunt intervenţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră forma propusă de către comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Art. 1, aşa cum a fost modificat de către comisie în raport, a fost adoptat în unanimitate.

Art. 2. Comisia ne propune o modificare. Dacă sunt intervenţii. Nu.

Supun votului dumneavoastră art. 2, în formularea pe care comisia a prezentat-o în raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Art. 2, în formularea pe care a propus-o comisia în raport, a fost adoptată în unanimitate.

Art.2, sigur, la paragraful 1, mă refeream.

Art.2 paragraful 2, se propune forma propusă de iniţiator.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Deci, este considerat adoptat acest art.2 paragraful 2 în unanimitate.

Art.2 în ansamblu cu paragraful 1, aşa cum l-a modificat comisia, şi cu paragraful 2, aşa cum l-a propus iniţiatorul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

Art.3. Comisia ne propune să-l adoptăm în formula pe care a propus-o iniţiatorul.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art.3 a fost adoptat în unanimitate.

Art.4. Comisia ne propune să-l adoptăm în formula iniţiatorului.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art.4 a fost adoptat în unanimitate.

Art.5. Comisia propune modificarea art.5, aşa cum aveţi forma cuprinsă în raport.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Cine este pentru forma comisiei? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

În unanimitate a fost adoptat art.5 în forma propusă de către comisie.

Alin.1 al art.6. Comisia propune ca el să fie modificat aşa cum îl avem în raport, împreună cu alin.2, pe care îl propune şi pe el comisia modificat.

Iniţiatorul are un punct de vedere aici, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Suntem de acord pe fond cu amendamentul formulat de comisie, dar propunem reducerea termenului de la 10 ani la 5 ani, 10 ani părând un termen totuşi exagerat faţă de nevoile reale ale celor care beneficiază de prevederile ordonanţei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia? Deci, cu 5 ani.

Am să supun votului dumneavoastră art.6 alin.1 în forma propusă de către comisie, însă am să citesc forma, pentru că a apărut modificarea iniţiatorului, cu care comisia este de acord, şi anume: "Locuinţele cumpărate cu plata în rate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu pot fi înstrăinate prin acte între vii, timp de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dacă în acest interval preţul a fost achitat integral".

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Supun această formă votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

În unanimitate alin.1 al art.6 a fost adoptat în formula pe care am citit-o.

Alin.2 al art.6. Dacă sunt intervenţii la forma pe care o propune comisia în raport? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.2 în forma din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Alin.2 al art.6 a fost aprobat în unanimitate.

Art. 6 în totalitate îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Art. 6 în forma discutată a fost adoptat, cu paragraful 3, sigur, nemodificat, aşa cum apare în raport.

Art. 7. Comisia propune adoptarea lui nemodificat.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art. 7 a fost adoptat în unanimitate.

Art. 8. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art. 8 a fost adoptat în unanimitate.

Art. 9. Dacă sunt intervenţii la forma prezentată de către iniţiator? Nu sunt.

Art. 9 a fost adoptat în unanimitate.

Art. 10, nemodificat de către comisie.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art. 10 a fost adoptat în unanimitate.

Proiectul de lege a fost adoptat conform votului dumneavoastră pe articole.

Votul final urmează să fie dat marţi, în sesiunea organizată special în acest scop.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2004 referitoare la unele măsuri privind utilizarea profitului Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii (rămas pentru votul final).

Pct. 9 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2004 referitoare la unele măsuri privind utilizarea profitului Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii.

Potrivit prevederilor art.108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Propun, rog comisia, îmi cer scuze, să ne facă propuneri privind timpii de dezbateri.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

6 minute, câte 2 minute de fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

2 cu 6 este propunerea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Timpii propuşi de comisie au fost adoptaţi.

Iniţiatorul are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. a cuprins în strategia proprie de dezvoltare pe termen mediu, 2002-2010, lucrări de investiţii privind realizarea de conducte de transport pentru alimentarea cu gaze naturale a distribuţiilor noi.

Guvernul României a aprobat programul de dezvoltare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale ale unor localităţi pentru perioada mai 2004-noiembrie 2005. Având în vedere volumul mare de finanţare al investiţiilor, în special din surse proprii de finanţare, necesare realizării obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., pe termen mediu 2002-2010, se impune creşterea capitalurilor proprii ale societăţii, destinate realizării acestor obiective.

Faţă de aceasta, se propune ca prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1991, Societatea Naţională "Transgaz" S.A., să poată reţine pe constituirea surselor proprii de finanţare necesare realizării lucrărilor de investiţii, profitul rămas după deducerea sumelor aferente destinaţiilor stabilite de ordonanţă.

Faţă de cele mai sus prezentate, propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2004 referitoare la unele măsuri privind utilizarea profitului Societăţii Naţionale "Transgaz" S.A., pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a analizat această propunere şi a aprobat-o pe fond în forma propusă de către iniţiator, singurele modificări care au fost aduse în acest raport la textele proiectului sunt de natură legislativă, de tehnică legislativă.

În consecinţă, vă propunem să supuneţi aprobării plenului acest raport.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Titlul legii. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Titlul legii este adoptat în unanimitate.

Din nou fac apel către colegii parlamentari, deputaţi, să lucrăm pe raportul comisiei, care este foarte bine făcut de către Comisia pentru industrii şi servicii, şi le mulţumesc din nou pentru faptul că mă ajută în acest mod să conduc mai uşor şedinţa.

Deci, titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii. Comisia propune modificarea, conform textului din raport.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Articolul unic al legii, în formularea comisiei, a fost adoptat.

Titlul ordonanţei de urgenţă rămâne nemodificat, conform propunerii iniţiatorului.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Titlul ordonanţei de urgenţă a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al ordonanţei de urgenţă este modificat de către comisie, conform raportului.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Dacă nu, îl supun, în formularea comisiei, votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art. 1 a fost adoptat în formula propusă de către comisie.

Art. 2 nemodificat, conform formulării iniţiatorului.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Art. 2 a fost adoptat în unanimitate.

Art. 3. Conform formulării Senatului, a fost propus să fie adoptat de către comisie.

Dacă există intervenţii?

Dacă nu, supun art. 3 - în formularea Senatului - votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Cu o abţinere, art. 3 - în formularea Senatului - a fost adoptat.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole.

Îl trimitem la votul final de marţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2004 pentru completarea alin. (1) al art. 79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat (rămas pentru votul final).

Pct. 10 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2004 pentru completarea alin. 1 al art. 79 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Invit Biroul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, sesizată în fond, să ne facă propunerile privind timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia propune 3 minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru dezbaterile pe articole.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Unul cu trei este propunerea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Timpii au fost adoptaţi.

Iniţiatorul are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Completarea propusă prin această Ordonanţă de urgenţă vizează corelarea prevederilor Legii nr. 164/2001 cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin Legea nr. 276/2004, astfel încât şi pensionarii din sistemul militar, ale căror pensii au fost stabilite înainte de data de 1 aprilie 2001, să beneficieze - la cerere - de recalcularea pensiilor prin adăugarea stagiului de cotizare constituit din perioada cursurilor la zi în învăţământul superior.

Luând în considerare aceste aspecte, vă adresăm rugămintea de a adopta proiectul de lege în forma prezentată, însuşită şi de Senat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege, pentru instituirea unui tratament juridic egal al pensionarilor militari cu cei din sistemul public de pensii, având în vedere adoptarea aceleiaşi soluţii pentru recunoaşterea vechimii constituite din perioada cursurilor de zi din învăţământul superior.

La lucrările comisiei au participat 16 din 17 deputaţi.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Comisia propune admiterea fără modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc comisiei.

Intrăm în dezbaterea proiectului de lege pe articole.

Titlul legii. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Titlul legii a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Articolul unic al legii a fost adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Titlul ordonanţei a fost adoptat în unanimitate.

Articolul unic al ordonanţei. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Articolul unic al ordonanţei a fost adoptat în unanimitate.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole.

Îl trimitem la sesiunea de voturi finale de marţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile publice ale sectorului sanitar (adoptarea propunerii de respingere).

Următorul punct pe ordinea de zi: Propunerea legislativă privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile publice ale sectorului sanitar.

Iniţiatorul? Nu mai sunt iniţiatorii, înţeleg, în Cameră.

Senatul a respins.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială are cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare salarizarea şi alte drepturi ale personalului de specialitate medico-sanitar, personalului auxiliar-sanitar, precum şi ale altor categorii de personal încadrat în baza contractului individual de muncă în unităţile sanitare din sectorul bugetar.

Comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative, întrucât este fără obiect, având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, care a intrat în vigoare la 1.01.2005, ordonanţă aflată deja în dezbatere în cadrul Parlamentului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 16 deputaţi din 17.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Propunerea legislativă a fost respinsă şi de către Senat în şedinţa din 9 noiembrie 2004.

În urma dezbaterilor din comisie, aceasta propune respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Deci, comisia propune respingerea propunerii legislative.

Senatul a respins.

Am să supun votului dumneavoastră propunerea comisiei.

Cine este de acord cu respingerea propunerii legislative? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri?

Propunerea legislativă a fost respinsă în unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap în România (adoptarea propunerii de respingere).

Următorul punct, pct. 12 pe ordinea de zi: Propunerea legislativă privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap în România.

Iniţiatorul? Domnul Gheorghiof.

Are cuvântul domnul Gheorghiof, iniţiatorul propunerii.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această iniţiativă legislativă, a mea şi a doamnei ministru Mona Muscă, făcută în legislatura trecută, prin hotărârea care s-a dat, a Senatului României, de respingere, ne-a determinat şi a determinat şi poziţia actualului ministru, doamna Mona Muscă, de a reveni cu o lege completatoare, o lege care de fapt să completeze tot spectrul problemelor persoanelor cu handicap, de fapt noua denumire a acestor persoane nu este aceea de "persoane care au un handicap", şi, pentru o reglementare completă, am considerat necesar să nu mai susţinem această iniţiativă legislativă, urmând ca, prin demersurile pe care le va face Guvernul României vizavi de aceste persoane care au un dezavantaj clar vizavi de noi, ceilalţi, să fie completată toată problematica lor, şi, în viitorul apropiat, discuţia pe care am avut-o chiar în cursul zilei, de dimineaţă, pentru acest motiv am şi întârziat astăzi din atribuţiile..., şi am lăsat atribuţiile mele ca secretar al Camerei, rugând pe domnul deputat, secretar al Biroului permanent, domnul Popeangă, să mă înlocuiască, Guvernul - în viitor - va veni cu o reglementare completă, indubitabilă şi pertinentă pentru cazul acestor persoane. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia, vă rog, luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative din următoarele considerente: propunerea conţine o serie de prevederi care sunt deja reglementate în alte acte normative în vigoare, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicate, articol ce stipulează în mod expres evitarea paralelismului legislativ.

Propunerea cuprinde unele trimiteri la acte normative fără relevanţă în domeniu sau chiar abrogate, cum sunt cele prevăzute la art. 23, ce fac referire la Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

În al treilea rând, adoptarea ar conduce la un efort financiar neevaluat, şi, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nu se pot emite proiecte de acte normative cu implicări asupra bugetului, fără precizarea surselor financiare de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a propunerii legislative.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu un vot împotrivă şi 2 abţineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală (adoptarea propunerii de respingere).

Ultima propunere legislativă pe ordinea de zi de astăzi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală.

Cine este iniţiatorul? Sergiu Nicolaescu.

Comisia, domnul Sergiu Andon.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Pentru această iniţiativă, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul este din categoria legilor organice.

Iniţiator, cum s-a anunţat, a fost domnul Sergiu Nicolaescu.

Guvernul nu şi-a însuşit propunerea legislativă.

Senatul a respins-o în şedinţa din 3 februarie 2005.

În prealabil, existase avizul de principiu al Consiliului legislativ, dat din 14 septembrie 2004; iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - în unanimitate - a hotărât să vă propună respingerea acestei propuneri legislative.

Despre ce este vorba?

S-a propus modificarea Codului de procedură penală, în sensul de a se asimila organelor cu atribuţii de cercetare penală şi anumiţi reprezentanţi ai autorităţii vamale, funcţionari vamali, practic, anume desemnaţi, argumentele iniţiatorului fiind în principal acelea ale realizării unei consonanţe cu prevederile Convenţiei Neapole 2, o convenţie de colaborare între organele vamale ale ţărilor care au aderat la Uniunea Europeană.

Asemănător punctului de vedere al Guvernului, comisia consideră propunerea neoportună pentru următoarele patru argumente.

În primul rând că dublează sub aspectul disciplinei de frontieră şi vamale şi a necesităţilor de cercetare vamală a infracţiunilor din Codul vamal şi infracţiuni aferente, dublează organele Poliţiei de frontieră, care s-au şi specializat în cercetarea penală de această natură, iar problema consonanţei cu cerinţele Convenţiei Neapole 2 nu se pune, pentru că acea convenţie recomandă cooperarea în general, nu nominalizează anumite organe, deci o pot realiza şi organele Poliţiei de frontieră.

Pe de altă parte, este prematură problema pe care ne-o punem, întrucât abia după aderarea la Uniunea Europeană se va pune problema să semnăm Convenţia Neapole 2, şi, în sfârşit, pentru că nu toate statele, nici măcar toate statele care au semnat Convenţia Neapole 2 nu au ratificat această convenţie.

În concluzie, propunerea noastră este de respingere a propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a propunerii legislative.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Propunerea legislativă a fost respinsă în unanimitate.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă mulţumesc pentru modul în care am lucrat astăzi. Am terminat punctele de pe ordinea de zi.

Fac apel la preşedinţii de comisii: săptămâna viitoare să pregătească mai multe materiale pentru plen. Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,16.