Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2005

  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilit.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Gheorghe Albu şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Deschidem şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din totalul de 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 256; sunt absenţi 75, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 8 deputaţi.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de Comisiile permanente.

La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:

1. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare destinat finanţării proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 26 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în agricultură, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 26 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Sediu între Guvernul României şi Biroul Coordonatorului Special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, semnat la Bucureşti, la 16 iulie 2003, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Termen de depunere a raportului: 26 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

4. Propunerea legislativă privind declararea ca oraş a comunei Chitila, judeţul Ilfov, iniţiată de domnul deputat Gabriel Sorin Zamfir, membru al Grupului parlamentar al P.N.L.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea literei b) a alin. 3 al art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, iniţiată de domnul senator Angel Tîlvăr, membru al Grupului parlamentar al P.S.D.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

6. Propunerea legislativă pentru încheierea unui Memorandum între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind înfrăţirea unităţilor administrativ-teritoriale dintre cele două state, iniţiată de domnii senatori Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Ilie Ilaşcu, membri ai Grupului parlamentar al P.P.R.M.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 aprilie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

În continuare vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi:

  • Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară;
  • Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2005 pentru modificarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv;
  • Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "SIDEX" - S.A. Galaţi;
  • Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "SIDEX" - S.A.Galaţi;
  • Legea privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 66/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi.
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2005 pentru modificarea alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale.  

Trecem la dezbateri: la punctul 2 pe ordinea de zi - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2005 pentru modificarea alin.1 al art. 6 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Modificarea propusă în acest act normativ are în vedere ca începând cu 1 iulie 2005, data denominării monedei naţionale, întocmirea situaţiilor financiare de către persoanele prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82 din 1991, republicată, să se efectueze numai în moneda nouă.

Prin această nouă reglementare s-a eliminat, în fapt, obligaţia întocmirii situaţiilor financiare în moneda veche, considerându-se că informaţiile furnizate în această monedă nu sunt necesare unor analize economico-financiare, pe bază de bilanţ.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a întocmit raport de admitere, cu amendamente, la care Guvernul a achiesat.

Faţă de cele de mai sus, Guvernul propune şi susţine adoptarea actului în forma rezultată din raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, doamna deputat Graţiela Iordache, vicepreşedinta comisiei.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, conform art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, doamna Ilie Doina, din partea Guvernului, doamna Petre Georgeta, din partea Ministerului Finanţelor Publice, doamna Gabriela Anghelache, preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art. 75, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2005 pentru modificarea alin. 1 al art. 6 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, în şedinţa din 22 martie 2005 comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale la proiect? Vă rog. Domnul deputat Nicolăescu, Grupul parlamentar al P.N.L.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Vă mulţumesc.

Aş dori să spun două lucruri. În primul rând că acest proiect de lege este deosebit de important pentru transpunerea în practică a legislaţiei referitoare la denominare şi cred că acest lucru toată lumea îl înţelege şi că, în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, discuţiile au avut loc în mai multe runde şi de aceea cred că toate amendamentele care s-au făcut şi s-au adoptat de către comisie au darul de a aduce claritatea necesară pentru toţi agenţii economici şi pentru populaţie; când vorbesc de populaţie mă refer la cetăţenii care doresc să fie investitori.

Şi al doilea lucru pe care vreau să-l spun se referă la faptul că aplicarea denominării la societăţile pe acţiuni va produce anumite schimbări, anumite modificări în structura capitalului social.

De aceea, insistăm ca acest proiect de lege să treacă foarte repede de Parlament, pentru ca să existe timpul material necesar, ca în cursul lunilor mai şi iunie să se convoace adunările generale extraordinare ale acţionarilor, care au competenţa decizională în ceea ce priveşte eventualele majorări sau micşorări de capital social ca urmare a aplicării denominării monedei.

Ca atare, Grupul parlamentar al P.N.L. susţine acest proiect de lege şi roagă plenul Camerei Deputaţilor să voteze acest proiect de lege, ca el să poată fi promulgat şi să se poată aplica în condiţii corespunzătoare prevederile acestei legi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Cine mai doreşte să ia cuvântul la dezbateri generale din partea grupurilor parlamentare?

Dacă nu, începem cu votul pe articole, pe raport.

La art. 1 este o singură modificare: "anul 2004" cu "2005".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri? Mulţumesc.

S-a aprobat.

Articolul 2 alin. 4.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Aprobat cu unanimitate.

La poziţia 4 este textul nemodificat.

Poziţia 5.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate s-a adoptat.

Poziţia 6, art. 5 rămâne nemodificat.

Propun ca votul să se realizeze mâine, la ora 11,00.

Din câte se vede nu există cvorum. Rog secretarii de şedinţă să facă o verificare. Vă rog frumos să luaţi loc, să se poată număra în sală, să vedem dacă există cvorum.

Cvorum există, sunt 178 de parlamentari.

Vă supun votului Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5 privind denominarea monedei naţionale.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 173 pentru.

Cine este împotrivă? Nimeni.

Abţineri? 2 abţineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Poftiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am înţeles importanţa acestui proiect de lege şi necesitatea adoptării sale urgente, dar nu aş dori ca o cutumă păguboasă să funcţioneze în Cameră, fără ca cineva să nu-şi exprime o opoziţie faţă de perpetuarea ei. Şi anume, ordinea de zi pe care au aprobat-o Biroul permanent şi Comitetul Ordinii de Zi prevede o dată şi o oră fixă pentru votul final, care nu poate să fie modificat de voinţa nimănui.

Am acceptat, repet, adoptarea prin vot final acum, în afara programului, prin consensul nostru, pentru că era vorba de un proiect de lege important. Dar se poate ajunge la soluţia ca atunci când în mod discreţionar preşedintele care conduce şedinţa doreşte să supună la vot, profitând de o anume majoritate constituită în Cameră, un anume proiect de lege, să deroge de la ora şi data fixată pentru votul final.

De asemenea, un astfel de mod de a proceda este păgubos pentru deputaţii care vor să-şi exprime în mod necondiţionat, prin votul lor, punctul de vedere pe care-l au. Îi privează de dreptul de a participa la votul final care nu este la ora şi la data anunţată.

Deci, vă rog să luaţi act de punctul nostru de vedere, este o situaţie de excepţie pe care nu o vom mai permite să se mai perpetueze în continuare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghiof.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi şi colege,

Mulţumesc domnului deputat Bolcaş pentru vehemenţa prin care îşi exprimă punctul de vedere de a nu contribui la crearea de precedente în Camera Deputaţilor.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

De precedente periculoase!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Foarte periculoase! Este adevărat, dar vă rog să vă aduceţi aminte că acest precedent este din legislatura trecută. Nu dau nume cine a condus şedinţa, şi atunci când se punea în discuţie problematica unei legi ordinare se trecea la vot când se constata că există cvorumul ca atare.

De fapt, eu cred că acel preşedinte de şedinţă a avut în vedere prevederea de la art. 104 din Regulamentul nostru, care spune că votul final priveşte ansamblul reglementării, Camera poate hotărî ca votul în final să privească şi părţi.

Deci, de vreme ce există o reglementare asupra votului final, iar în alineatul imediat următor spune: "votul final poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop", nu vreau să acuz nici pe acel preşedinte de şedinţă, care a creat acest precedent, l-a creat ca să se producă o celeritate în Camera Deputaţilor asupra proiectelor de legi şi să nu se îngreuneze şi să aglomereze rolul Camerei Deputaţilor, dar sunt de acord cu dumneavoastră că la o asemenea încărcătură, cum este această ordonanţă, normal era să fie toţi colegii mei prezenţi, pentru că nu vreau să dau citire din articolul pe care îl prezintă Regulamentul Camerei Deputaţilor, care spune că obligativitatea prezenţei şi răspunderea pe prezenţe revine deputatului, conştient că a fost ales să ducă o muncă aici, în Camera Deputaţilor, şi nu în altă parte.

Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere, dar şi noi trebuie să fim conştienţi că activitatea noastră se derulează în plen şi în comisii şi atunci nu putem să dăm posibilitatea prezenţei celor care nu vor să fie prezenţi la lucrările Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am replică un minut!

Nu voi interpreta tălmăcit sau răstălmăcit textele din Regulament. Vreau să spun că dacă se poate fixa o şedinţă specială pentru vot, când aceasta este fixată, aceasta este singura şedinţă de vot admisă.

Dar vreau să spun altceva. Am o constantă şi reală prietenie cu fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, şi consider că este de datoria mea să spun că dânsul a procedat corect. Pentru că, în condiţiile în care nu există vreo opoziţie, cum s-a întâmplat şi astăzi şi n-a existat nici o opoziţie, s-a putut desfăşura votul final. Propria noastră turpitudine, a celor care am fost sau încă mai suntem în opoziţie şi acum, nu poate să ne apere de un gest regulamentar făcut de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Am tot respectul pentru ce a făcut dânsul şi este bine să o afirm şi public.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Să încheiem discuţiile pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2005 pentru abrogarea alin.(2) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor (rămas pentru votul final).  

Urmează Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. 2 al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor.

Comisia, nu este prezentă? Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor? Vă rog să luaţi cuvântul şi pentru timpii acordaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru că este un proiect care a fost modificat substanţial de către Senat, eu v-aş propune un total de 10 minute, din care jumătate din timp să-l acordăm, adică 5 minute, pentru punctele de vedere ale grupurilor parlamentare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Supun aprobării Camerei timpul cerut de comisie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri?

10 minute.

Are cuvântul iniţiatorul şi vă rog să vă şi prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus Baciu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Remus Baciu mă numesc, sunt secretar de stat la Cancelaria primului ministru.

Vreau să arăt că Legea de organizare şi funcţionare a Guvernului prevede faptul că primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului.

Exercitarea de către primul ministru a prerogativei de conducere a Guvernului şi implicit a activităţii instituţiilor din subordinea Guvernului este incompatibilă cu existenţa unor limitări a posibilităţii şefului Executivului de a numi şi elibera din funcţie conducători ai organelor de specialitate subordonate Guvernului, aşa cum este în cazul alin. 2 al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002.

Practic, nu se poate realiza un amestec între avantajele calităţii de funcţionar public şi privilegiile calităţii de demnitar numit pentru acelaşi post din administraţie.

Acestea erau motivele care au stat la baza elaborării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2005.

Trebuie să arăt că, prin votul Senatului, Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă a devenit lege de respingere a ordonanţei de urgenţă.

În aceste circumstanţe, punctul de vedere al Guvernului este cel de susţinere a ordonanţei de urgenţă în forma în care Guvernul a transmis-o Senatului şi de respingere a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul pe discuţii generale, aşa cum v-a propus şi preşedintele comisiei? Dacă nu, dăm cuvântul reprezentantului comisiei raportoare să prezinte raportul.

Vă rog, domnule preşedinte de comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

O să spun un singur lucru legat de acest raport: în comisie a fost adoptată cu majoritate de voturi forma Senatului. Acesta este singurul lucru care cred că are sens să-l spun faţă de acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule deputat Nicolăescu. Discuţie generală sau procedură?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Aţi început dezbaterile generale, pe ele discutăm!

Deci, v-aş propune să luăm în consideraţie atât punctul de vedere al Guvernului, cât şi al preşedintelui Comisiei de tehnologia informaţiei.

La Senat, nu ştim din ce motiv, dar acum nu mai este treaba noastră, noi fiind Cameră decizională, s-a ajuns la concluzia ca ordonanţa de urgenţă să fie trecută prin Senat - şi aşa a trecut - ca lege de respingere a ordonanţei de urgenţă.

Noi considerăm că trebuie, dimpotrivă, să adoptăm ordonanţa de urgenţă, aşa cum a depus-o Guvernul la Parlament şi, ca atare, parlamentarii grupurilor parlamentare P.N.L. şi P.D., aşa cum am discutat, vor vota împotriva respingerii acestei ordonanţe de urgenţă şi pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă. Spun acest lucru, ca lucrurile să fie foarte clare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Bogdan Pascu, Grupul parlamentar al P.U.R.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Pascu:

Şi Grupul parlamentar al Partidului Umanist din România va vota pentru respingerea formei de la Senat şi adoptarea ordonanţei în forma propusă de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnul deputat Nica, Grupul parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Nica:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Cadrul general de reglementare în comunicaţii face parte integrantă din acquis-ul comunitar. La Senat, când a fost adoptată această decizie s-a avut în vedere faptul că, în momentul în care am schimba legislaţia comunitară, legislaţia românească care este pusă de acord cu legislaţia comunitară, acest lucru ar implica redeschiderea negocierilor sau o situaţie tensionată cu Comisia Europeană.

Din acest motiv, în Senat, a fost luată această decizie, iar proiectul de lege a fost transformat în proiect de lege de respingere a respectivei ordonanţe, ceea ce cred că este o decizie înţeleaptă, iar toate semnalele care au venit de la Comisia Europeană au venit să confirme faptul că această decizie este decizia corectă.

Din acest motiv, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru legea de respingere a acestei ordonanţe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi au vă mulţumesc.

Alte înscrieri la cuvânt? Suntem în timp. Nu.

Începem cu titlul: Proiect de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. 2 al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi!

Voci din partea Grupului parlamentar al PSD:

Pentru respingere!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Precizez, e vorba de titlu, da?

69 de voturi pentru.

Împotrivă? 98 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Deci, s-a respins titlul legii.

Articolul unic.

Cine este pentru? 69 de voturi pentru.

Împotrivă? 101 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

S-a respins şi articolul unic.

Vot final mâine, la ora 11,00.

 
     

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu (din sală):

De ce nu se trece la adoptare?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

E lege organică şi mâine, la ora 11,00, este votul.

 
     

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu (din sală):

Noi am cerut doar modificarea titlului, adică, "lege de adoptare", şi să supunem la vot acest lucru.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

La microfon, domnule Nicolăescu!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Intervenţie la microfon, atunci.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolăescu:

Încercam, domnule coleg, să o lămuresc pe doamna preşedintă de o situaţie dificilă în care ne aflăm, şi anume, eu am cerut de la această tribună, cu câteva minute înainte, să se transforme titlul legii, din "lege de respingere", în "lege de adoptare", şi ar trebui supusă la vot această propunere, că n-a fost supusă la vot. S-a votat împotriva legii de respingere şi ar trebui acum să votăm titlul legii, de "lege de adoptare" a ordonanţei. Eu asta am cerut şi asta discutam cu doamna preşedintă, să încercăm această variantă de lucru.

Voci din partea Grupului parlamentar al PSD:

Nu se mai poate! La comisie!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Domnul Nica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Nica:

Domnule deputat,

Aveţi dreptate, dar ar fi trebuit să veniţi la comisie, depuneaţi amendamentul, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi acum aveaţi amendament, pe care să-l susţineţi. Din păcate, nu este pe regulament ceea ce aţi propus dumneavoastră.

 
     

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu (din sală):

Atunci, să trecem la votul final, că este mai simplu!

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Îngăduiţi-mi o procedură, pentru că nu are dreptate.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Pe procedură, liderul Grupului parlamentar al PPRM.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Acum, adevărul este undeva la mijloc, dar este mult mai simplu, deşi rezultatul votului nu este în sensul în care am votat noi. Dar corect este aşa: din moment ce se va respinge prin votul final acest proiect de lege de respingere, înseamnă că ordonanţa este adoptată, este foarte simplu. Nu se poate vota ceea ce nu există, o lege de aprobare.

Nu există nici o lege de aprobare, nu s-a discutat în comisie o lege de aprobare, dacă va cădea această respingere - care, de fapt, a fost un amendament al Senatului -, înseamnă că s-a aprobat legea de aprobare a ordonanţei. Este foarte simplu.

Propunerea noastră este să o lăsaţi pe mâine, la votul final, care va decide soarta ordonanţei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Aşa şi vom face, mâine, la ora 11,00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Propunerii legislative pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală (retrimise comisiei).  

Continuăm cu: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale; Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă preşedintă de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îngăduiţi-mi, mai întâi, o chestiune de procedură. Vă rog să observaţi că raportul ce este supus astăzi spre dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor include trei iniţiative legislative, trei propuneri legislative, printre care se află şi Propunerea legislativă nr. 91/2005, printre ai căror autori, alături de deputaţii Zegrean şi Buda, mă număr şi eu.

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Săptămâna trecută, pe ordinea de zi a Comisiei pentru administraţie publică se număra şi propunerea legislativă despre a cărei denumire am făcut deja vorbire. Am solicitat, la vremea respectivă, în speţă, preşedintelui Comisiei pentru administraţie publică, să amâne dezbaterea pe marginea acestei propuneri legislative, pe motivul că nici eu şi nici unul din ceilalţi doi coautori nu puteam fi prezenţi, din motive absolut obiective, la dezbaterea acestei propuneri legislative. Fără să ţină cont de această solicitare făcută, e adevărat, oral, şi nu în scris, comisia a luat în dezbatere şi a respins această propunere legislativă.

Vreau să precizez că această solicitare a mea era în consens cu solicitarea Guvernului României, care, prin Adresa nr. 1025/11.04, se adresa preşedintelui comisiei, solicitându-i acestuia să amâne dezbaterea acestei propuneri legislative, până când Guvernul va veni cu un punct de vedere scris. Pe aceeaşi linie se poziţionează şi Ministerul Finanţelor Publice, care face precizarea că nu are observaţii legate de această propunere legislativă, dar că ar fi bine să existe un punct de vedere scris al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Neluând în seamă cele trei puncte de vedere, Comisia pentru administraţie publică a luat în dezbatere propunerea respectivă, în absenţa iniţiatorului, şi a hotărât respingerea acesteia. Nu cred, doamnă preşedintă, domnilor colegi, că este posibil ca, cu atâta uşurinţă, o comisie foarte importantă să respingă o propunere legislativă care viza, evident, modificarea unei legi organice, fără a se asigura de existenţa unui punct de vedere scris al Guvernului, pentru a vedea dacă acesta este sau nu în consens cu propunerea respectivă, şi fără a fi prezenţi autori, iniţiatorii, pentru a exprima un punct de vedere şi a explica celor prezenţi care au fost argumentele ce au stat la baza iniţierii acestei propuneri legislative.

Pentru aceste considerente, v-aş ruga, doamnă preşedintă, să dispuneţi retrimiterea acestei propuneri legislative la Comisia pentru administraţie publică, pentru a fi dezbătută cu respectarea prevederilor din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar şi din Regulamentul de şedinţe al Comisiei pentru administraţie publică. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Fiind propunere din partea unui grup parlamentar... Nu este din partea grupului? Nu. Bun.

Atunci, invit preşedintele Comisiei pentru administraţie publică.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Un punct de vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sigur că orice viciu de întocmire a unui raport afectează ceea ce este supus votului şi, în condiţii normale, ar trebui să se procedeze la o astfel de restituire. Spun "în condiţii normale", însă, cineva a inventat şi alţi - cineva au votat fără să ştie ce votează acea "aprobare tacită", care reprezintă o ghilotină pentru noi. Vă rog să constataţi că termenul constituţional de dezbatere este 21.04-30.04-5.05, ceea ce ar însemna ca retrimiterea la comisie să ducă la concluzia adoptării tacite.

În aceste condiţii, dat fiind situaţia creată de acest termen, pe care eu, repet, nu-l agreez, dar trebuie să-l respect, pentru că este constituţional, se pot supune dezbaterii Camerei propunerile legislative, chiar ignorând raportul comisiei. Pentru că este obligatoriu ca să se facă aceste dezbateri la Cameră astăzi. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă simt nevoit să iau cuvântul pentru a corecta o parte din afirmaţiile distinsului deputat Bolcaş, pentru că termenul la care domnia sa făcea referire vizează doar Propunerea legislativă nr. 77, şi nu şi celelalte două propuneri legislative şi, în speţă, Propunerea legislativă nr. 91, al cărei termen constituţional expiră în 31 aprilie.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Nu există 31 aprilie!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

În 30 aprilie, mă iertaţi, domnule Bolcaş.

În consecinţă, această motivaţie nu rezistă, în ce priveşte solicitarea pe care eu am făcut-o plenului Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Comisia, dacă vrea să ia cuvântul? Vă rog, raportul fiind comun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică a luat în discuţie aceste propuneri legislative, pornind de la două articole din regulament. Primul articol, 52, precizează că: "La şedinţele comisiilor au dreptul să participe deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri care stau la baza lucrărilor acestora, precum şi, la cererea preşedintelui comisiei (...)". Cel de al doilea articol care a stat la baza discuţiei în comisia noastră a fost art. 66 alin. 3, care spune: "În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de legi şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare se întocmeşte un singur raport (...)". Pornind de la aceste două articole din regulament, comisia a luat în discuţie cele trei proiecte şi au fost dezbătute şi avizate în fond în procedură obişnuită.

Obiectul de reglementare al acestor propuneri legislative constă în modificarea şi completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Modificările şi completările propuse vizează crearea unei simetrii juridice între alegerea şi eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi a viceprimarilor. De asemenea, se propune păstrarea de către viceprimari a calităţii de consilier pe întreaga durată a mandatului consiliului local. S-a mai urmărit eficientizarea activităţii consiliilor locale şi judeţene, implicarea mai activă a primarului în activitatea şi luarea deciziilor consiliilor locale, precum şi o reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea numărului de consilieri locali şi judeţeni.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestor proiecte, pentru următoarele motive: Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 are caracterul unei legi-cadru de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale, prevederile sale fiind corelate cu cele ale altor acte normative incidente acestui domeniu, cum ar fi - şi dau două exemple - Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale. Modificarea Legii nr. 215/2001 prin promovarea unor iniţiativele legislative parlamentare ce vizează anumite articole ale legii fără a se avea în vedere coroborarea acestora cu a altor legi din acelaşi domeniu este inoportună şi de natură să perturbe aplicarea unitară a legislaţiei privind administraţia publică locală, aşa încât asemenea modificări numai ale unor texte de lege apar ca nejustificate; în măsura în care se impune modificarea Legii nr. 215/2001, atunci este necesară revederea în ansamblu, atât a acestei legi, cât şi a celorlalte legi incidente domeniului administraţiei publice locale, în scopul adoptării, chiar şi sub forma unui cod, a unei legislaţii care să reglementeze în mod unitar acest domeniu de activitate.

Propunerile legislative fac parte din categoria legilor organice, împrumutând această natură de la legea asupra căreia realizează intervenţia legislativă.

La dezbaterea propunerilor legislative a participat ca invitat, în conformitate cu art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Mircea Alexandru, secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

La lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 26 de deputaţi, iar propunerile legislative au fost respinse cu unanimitate de voturi, votând, aşa cum v-aţi dat seama, toţi reprezentanţii tuturor grupurilor partidelor politice din Parlament.

Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, şi a art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, iar în urma dezbaterii comisia propune respingerea propunerilor legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Da, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Pentru una din cele trei propuneri legislative există şi punctul de vedere al Guvernului, care nu susţine un asemenea act normativ, ci vine, de asemenea, cu propunerea că va emite un nou act, care să amendeze întreaga Lege nr. 215 şi toate celelalte acte normative care reglementează activitatea administraţiei publice locale. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnule Pantelimon Manta, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Pantelimon Manta:

Stimaţi colegi,

Chiar dacă domnul deputat Bolcaş a atras atenţia asupra riscului ca, practic, să-şi facă efectul reglementarea legală, prin expirarea termenului în care să putem să abordăm discutarea proiectelor, cred că totuşi merită luată în discuţie şi, probabil, şi aprobată propunerea domnului deputat Oltean, de a se întoarce la comisie. Sunt nişte potenţiale reglementări care pot antama major asupra bunului mers sau răului mers al conducerii administraţiei de la nivelul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale şi nu cred că ne putem permite să tratăm cu multă superficialitate aceste lucruri, aşa încât se impune retrimiterea la comisie.

Este adevărat, în legătură cu prima propunere poate să treacă termenul, poate să treacă şi la cea de a doua, important e că ultima dintre ele se împlineşte pe 5 mai, perioadă în care comisia poate să dezbată foarte la obiect şi amănunţit propunerile, iar celelalte două, care sunt expirate, pot fi valorificate, eventual, pe calea amendamentelor la ultima propunere legislativă, care se încadrează în termenul de 5 mai. Repet, este o discuţie care necesită multă atenţie, multă aplecare asupra textelor şi cred că ar fi oportună şi legală retrimiterea la comisie. Mulţumesc

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnul deputat Ghişe. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Înainte de a trece la vot, doresc să vă sesizez asupra unor aspecte, care, în opinia mea, sunt fundamentale pentru buna funcţionare a administraţiei publice.

Experienţa practică demonstrează că actuala Lege nr. 215/2001 prezintă carenţe, putem să spunem, destul de mari, în ceea ce priveşte principiile şi setul de valori care fundamentează sistemul administraţiei publice locale din România. Există o interferenţă între responsabilităţile pe care diferitele autorităţi le au. Lipseşte o separaţie a puterilor între executivul şi deliberativul local, separaţie bine conturată, care să facă funcţional sistemul. Există disfuncţii în ceea ce priveşte relaţiile de autoritate între responsabilii şefi de instituţii publice ale executivului şi funcţionarii cu care aceştia colaborează.

Şi atunci, vin să spun următorul lucru, pe fondul atâtor disfuncţii pe care actualul sistem instituit prin lege le generează, cea mai bună soluţie, după părerea mea, pe baza unei experienţe de administraţie în funcţii de consilier judeţean, consilier local şi primar la un municipiu, este ca aceste propuneri, în bloc, să fie respinse, să se realizeze o comisie din toate grupurile parlamentare, împreună cu Guvernul, pentru ca modificările care se vor face la Legea administraţiei publice locale să fie modificări care să genereze un sistem coerent, fundamentat pe principii şi valori, şi un sistem care să aibă aplicabilitate în exactitatea actului administrativ. Altfel, există riscul ca, amendând pe porţiuni, în lipsa unei viziuni globale şi larg împărtăşită, bazată pe un sprijin parlamentar şi suport guvernamental, în loc să creăm mai multă coerenţă în sistem, să inducem mai multă confuzie.

De aceea, propunerea mea este ca toate aceste trei proiecte de lege să fie respinse în bloc şi, chiar dacă se mai întârzie cu amendarea lor, să se vină în Parlament, din partea unei comisii a grupurilor parlamentare, împreună cu Comisia pentru administraţie, cu reprezentanţii Guvernului, şi să venim cu un proiect care să răspunde întâi de toate unui comandament al interesului naţional, şi nu unei viziuni segmentare de partid sau doctrinare. Pentru că, până la urmă, în urma alegerilor care au loc din timp în timp pentru conducerile de administraţii locale, se întâmplă că se perindă pe la putere toate partidele politice, şi o astfel de lege, fundamentală pentru sistemul constituţional şi funcţionarea statului român, nu trebuie făcută pe conjuncturi de putere ale unui anume moment. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Oltean.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îngăduiţi-mi, mai întâi, să vă rog să aveţi în vedere că am pus în discuţie o chestiune de natură procedurală, legată de necesitate retrimiterii propunerii legislative de modificare a Legii nr. 215 comisiei de specialitate, fără să intrăm în chestiunile care vizează fondul dezbaterii. Or, până acum, toţi interlocutorii au venit la acest microfon şi s-au referit la fondul problemei puse în discuţie, precedând dezbaterile generale, care ar fi trebuit să urmeze după ce plenul îşi exprimă prin vot poziţia legată de propunerea pe care le-am făcut eu, de a se retrimite comisiei spre dezbatere această propunere legislativă.

Aş vrea să subliniez că art. 66 alin. 3 din Regulamentului Camerei Deputaţilor poate fi interpretat şi discutat şi în sensul în care eu am avut intervenţia, pentru că problematica pusă în discuţie este de natură a fi dezbătută în termeni foarte serioşi şi cu un punct de vedere exprimat de către Guvern.

De aceea, doamnă preşedintă, vă rog să supuneţi spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor propunerea mea de a se restitui această iniţiativă legislativă Comisiei pentru administraţie publică. Şi, pe urmă, să-mi oferiţi posibilitatea să-mi susţin punctul de vedere, dacă plenul Camerei nu va admite această propunere. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Titu Gheorghiof. Domnul deputat Titu Gheorghiof am anunţat! (Pentru că şi domnul Lucian Augustin Bolcaş solicită să ia cuvântul)

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Scuzaţi-mă!

 
     

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof (din sală):

Îi dau voie!

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Am venit mai de departe...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Poftiţi. Domnule Bolcaş, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vreau să am un cuvânt de apreciere pentru susţinerile domnului deputat Ghişe. Într-adevăr, trebuie să înţelegem că Legea nr. 215, care este carta administraţiei publice locale, constituie în primul rând un sistem de principii şi de valori care trebuie să fie coerent. A încerca modificarea pe ici pe colo, şi anume, în părţile esenţiale, nu poate să ducă decât la rezultatele unei cârpeli. Nu poate fi cârpită 215, poate să fie modificată într-un ansamblu care s-a propus a fi avut în vedere.

Vreau să subliniez că ideile domnului deputat Oltean sunt interesante şi merită a fi discutate, dar nu mai putem face acest lucru acum. Iar soluţia normală este să ne pronunţăm asupra acestor proiecte de lege, iar dacă ele nu vor trece la vot, să existe posibilitatea formulării unui alt fel de iniţiative legislative, care să nu aibă principalul viciu pe care îl au aceste toate trei iniţiative, şi anume, modificând Legea nr. 215 nu se mai corelează cu nimic, ceea ce este foarte grav şi ceea ce ar produce haos în administraţie.

Deci, fără să mă pronunţ pe fond, doamnă preşedintă, veţi supune la vot evident această propunere de restituire. Noi ne pronunţăm împotriva restituirii. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi şi colege,

Suntem într-o situaţie foarte delicată: să nu creăm precedente. Pentru că, potrivit art. 98 din Regulamentului Camerei Deputaţilor, atunci când raportul comisiei sesizată în fond este de respingere, se trece direct la vot, după încheierea dezbaterilor generale. Dezbaterile generale fiind încheiate, se trece direct la vot.

Dacă vrem să facem trimitere la o propunere de a se trimite raportul, pentru că nu putem să trimitem o iniţiativă legislativă rupând raportul sau fragmentând raportul, atunci art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor spune în felul următor: dacă la dezbaterea amendamentelor s-au ivit situaţii de natură a modifica pe fond iniţiativa legislativă, sau se creează situaţii conflictuale care ar duce la modificările de fond pe articolul respectiv, se poate solicita retrimiterea la comisie. Dar, în cazul de faţă, este vorba de un raport de respingere.

Nu se poate pune în discuţie problematica amendamentelor, pentru că în raport nu există nici admise, nici respinse.

Nu avem noi, plenul Camerei Deputaţilor, altă soluţie decât să respectăm art. 98 din Regulament. La încheierea dezbaterilor generale se trece la vot.

Întrucât, aşa cum s-a ridicat anterior, de către domnul deputat Bolcaş, situaţia zilei de vot este stabilită de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor mâine la 11,30, acest proiect este trimis pentru mâine, 11,30, în ziua de vot.

Vă mulţumesc. Este singura soluţie.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Dacă se respinge retrimiterea.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc. Ţinând cont că raportul este comun, conform prevederilor art. 98 din Regulament, vom trece la vot mâine, la ora 11,00, şi nu 11,30.

Trecem la proiectul de lege ...

Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Ţin să vă atrag atenţia că am făcut o propunere privind retrimiterea la comisie a acestui raport, pe care vă rog s-o supuneţi la vot. Deci, vă rog foarte mult să reţineţi acest lucru exact. Abia după ce se exprimă Camera asupra acestui vot, vă voi ruga să-mi îngăduiţi să-mi exprim punctul de vedere la dezbateri generale ca şi iniţiator al acestui proiect de lege. Şi după epuizarea dezbaterilor generale puteţi face ceea ce aţi expus mai înainte, să treceţi la votul final pe lista proiectelor de mâine.

Până atunci, vă rog să respectaţi prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Gheorghiof.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Din nou fac apel şi aş ruga să urmăriţi Regulamentul. Regulamentul Camerei Deputaţilor, art. 102 spune în felul următor, că pot cere retrimiterea autorii amendamentelor sau reprezentanţii Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Tot pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă rog, domnule deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Doamnă preşedintă,

Lucrurile sunt simple. Este o propunere de retrimitere la comisie, care trebuie să fie supusă la vot. În condiţiile în care se admite, se admite, în condiţiile în care se respinge urmează cursul Regulamentului, şi anume de a se trimite la vot, pentru că dezbateri generale am avut până acum, slavă Domnului.

Problema este foarte simplă, domnul Gheorghiof are dreptate. Propunerea de retrimitere este neregulamentară pentru că nu se putea discuta pe amendamente şi pe articole e ceva. Că este regulamentară sau nu, tot votului trebuie să fie supusă, aşa că, vă rog să supuneţi la vot propunerea de retrimitere la comisie.

Noi ne vom exprima împotriva acestei retrimiteri şi să procedaţi în consecinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

În numele grupului aţi cerut asta, da? Este în regulă atunci, dacă este în numele grupului parlamentar este în regulă.

Supun la vot retrimiterea la comisie.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 78 voturi pentru.

Împotrivă? 53 împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Se retrimite la comisie.

Voci din partea Grupului parlamentar al PSD: Este bătaie de joc!

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Doamna Daniela Popa:

Trecem la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale.

Conform regulamentului, şedinţa se conduce de preşedintele de şedinţă, asistat de doi secretari.

     

Domnul Constantin Niţă (din bancă):

Procedură, doamna preşedintă!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Da, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Niţă:

Îmi pare foarte rău, dar noi stăm în sală şi nu avem secretar. Vă rog să chemaţi secretarul. Dacă nu aveţi posibilitate, luaţi unul de la opoziţie. Aşa era şi normal: unul de la opoziţie şi unul de la putere. Sunteţi doi de la putere şi nu sunteţi în stare să asiguraţi procedura de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Dacă observaţi, trebuie un secretar din opoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Niţă:

Nu ştiu, chemaţi-i.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Poftiţi, domnule deputat Gheorghiof.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnule deputat, ştiu cum vă cheamă.

Domnule deputat, din greşeală am vrut să salvez astăzi opoziţia. Cu acest motiv am stat acolo, pentru că de la dumneavoastră este cel care lipseşte şi cel care, ştiu, este prins în alegerile pe care le aveţi. Dacă dumneavoastră nu puteţi să înţelegeţi că pentru a nu da un semn că noi vrem să contribuim la disensiunea din sânul dumneavoastră şi eu am fost..., ca să pot să fiu sus, la numărare, atunci, doamna preşedintă, vă rog să atrageţi atenţia unor oameni care cred că, sau cel puţin nu ştiu că inteligenţa nu stă în "mă" şi "ăsta", ci stă în altceva, şi că cea mai bună calitate a prostului este că nu ştie că este prost, dar vorbeşte, de obicei. Atrageţi-le, atenţia cel puţin asupra lui 129, a modului în care se discută în Parlamentul României.

Îl apreciez pe domnul deputat Niţă. Domnule deputat Niţă, am vrut să fiu sus, şi nu mă refeream la dumneavoastră cu ce-am zis înainte, ci am spus doar că am vrut ca să vă dau o mână de ajutor, pentru a trece legile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Domnule deputat Niţă, drept la replică, bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Niţă:

Cred că disensiunile sunt în Coaliţie, pentru că Comisia pentru administraţie publică a cerut una, şi plenul a votat alta, mai ales pe partea dreaptă, iar domnul deputat Ghişe a votat corect, presupun, că a susţinut o idee aici şi presupun a că a votat împotriva a ceea ce au susţinut colegii lui. Deci, în mod firesc, modul în care pune problema domnul Gheorghiof nu este colegial. Eu nu l-am jignit şi nici n-am jignit pe cineva. Cred că ar trebui să vă prezentaţi scuze, domnule. Cine este mai înalt, cine este mai mare, cine este mai mic, cine este mai prost, lăsaţi-i aşa cum sunt, cum i-a dat Dumnezeu, nu faceţi dumneavoastră aprecierea asta.

Mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Eram la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, proiectul de lege se consideră adoptat, potrivit art. 75 alin. 2 din Constituţie, termenul maxim de dezbatere fiind 17 aprilie.

În lipsa secretarului din partea opoziţiei, întrerupem şedinţa. La ora 18,00 reluăm şedinţa cu tronsonul de şedinţă destinat întrebărilor şi interpelărilor.

Vă mulţumesc.

 
     

Pauză 17:42 - 18:03

 
Video in format Flash/IOS Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului de către deputaţii:  

Doamna Daniela Popa:

Bună seara, stimaţi colegi.

Începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Video in format Flash/IOS   Gheorghe Sârb

Răspunsul la interpelarea domnului Gheorghe Sârb, Grupul parlamentar al PSD, referitoare la subvenţia pentru motorină acordată agricultorilor. Răspunde ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, domnul Gheorghe Flutur.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

Vă mulţumesc.

Bună seara, doamnelor şi domnilor deputaţi.

De fapt, eu am mai multe răspunsuri, mai multe interpelări şi întrebări la care am venit să vă răspund. Încep cu cea referitoare la motorină, la interpelarea formulată de domnul deputat Gheorghe Sârb.

Vă informăm, domnule deputat, că în conformitate cu prevederile Directivei nr. 96/2003 privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii în ţările membre ale Uniunii Europene, nivelul minim al accizelor pentru motorina folosită drept carburant pentru maşini a fost de 302 euro/1000 de litri la 1 ianuarie 2004 şi va ajunge la 330 de euro/1000 de litri la 1 ianuarie 2010.

De asemenea, vă precizăm că la art. 8 alin. 2 al Directivei nr. 96/2003, se precizează că statele membre ale Uniunii Europene pot aplica reduceri ale accizei până la nivelul de 21 de euro/1000 de litri pentru motorina folosită drept carburant la maşinile ce efectuează lucrări agricole, horticole sau piscicole şi în silvicultură, precum şi pentru motoarele staţionare din agricultură.

În Documentul de poziţie complementar, la art. 3 Cap. X, "Impozitare", se precizează că pentru motorina folosită drept carburant pentru maşini, ţara noastră a solicitat o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare, respectiv 330 de euro/1000 de litri. Vreau să precizez că acest capitol a fost negociat de guvernarea trecută.

Pe de altă parte, România intenţionează să introducă cota redusă de accizare pentru motorina utilizată drept carburant la maşinile ce efectuează lucrări agricole, horticole sau piscicole şi în silvicultură, precum şi pentru motoarele staţionare din agricultură, cel mai devreme începând cu data de 1 ianuarie 2007, aşa cum de altfel s-a negociat de către reprezentanţii Guvernului anterior, care nu au reuşit să obţină reducerea accizei pentru perioada 2005-2006.

Pornind de la aceste date, puse de acord cu Uniunea Europeană, şi în concordanţă cu nevoile reale ale producătorilor agricoli, Guvernul României a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 141/2005 privind stabilirea nivelului sprijinului acordat producătorilor agricoli în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate pentru anul 2005 şi aprobarea normelor metodologice pentru acordarea, verificarea şi plata sprijinului financiar pentru achiziţionarea de motorină în vederea suportării de stat a unei părţi din valoarea accizei, facilitate de care pot beneficia toţi producătorii agricoli. În acest fel, s-a realizat şi o reparaţie morală pentru cei ce deţin sau exploatează suprafeţe de teren mai mari de 5 ha.

Trebuie să precizăm că reactualizarea accizelor este stabilită printr-un calendar pus de acord cu Uniunea Europeană, aşa că ajutorul de 5.000 de lei pe litru de motorină acordat este bine venit şi, prin efortul bugetar destinat acestui demers, am instituit o formă reală de sprijin pentru această etapă.

Despre modul de livrare a motorinei de către furnizori precizăm că locaţia livrării este un apanaj al acestor societăţi comerciale.

Prin protocoalele încheiate avem garanţia că vor asigura cantităţile necesare de motorină, în funcţie de solicitările producătorilor agricoli.

Considerăm că este necesară cunoaşterea integrală a realităţilor din România, în special a angajamentelor asumate în negocierile cu Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Gheorghe Sârb. Lăsăm atunci răspunsul în scris domnului deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Aurel Rus

Domnule ministru, următorul răspuns la interpelarea domnului deputat Ioan Aurel Rus. Este în sală? Da.

Aveţi cuvântul, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

Domnule deputat,

La interpelarea formulară de dumneavoastră şi înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunicăm următoarele.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2000 privind modificarea şi completarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, nr.103/1996, atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare de către societăţile de vânătoare se realizează după cum urmează: prin atribuire directă către deţinătorii fondurilor de vânătoare de la acel moment pentru 70 % din fondurile de vânătoare folosite de aceştia - art. 12 alin.1 lit. a din legea modificată; prin atribuire, în baza art. 9 din ordonanţă, către asociaţiile de vânătoare care nu deţineau fonduri de vânătoare a unui singur fond de vânătoare din judeţul în care asociaţia îşi avea sediul, din cele care nu au făcut obiectul atribuirii directe; prin licitaţie publică, pentru celelalte fonduri de vânătoare neatribuite prin celelalte proceduri.

Fondul de vânătoare "8 Fiat Romuli" din judeţul Bistriţa Năsăud a fost disponibilizat de Regia Naţională a Pădurilor în cadrul procentului de 30 % impus de Ordonanţa nr. 69/2000, iar la solicitarea Societăţii de vânătoare "Montana Coşbuc" din judeţul Bistriţa Năsăud şi în baza art. 9 din ordonanţă, acest fond de vânătoare a fost atribuit direct acestei asociaţii de vânătoare.

Precizăm că licitaţia publică se organiza conform art. 12 alin.1 lit. c din Legea nr. 103/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2000, doar pentru celelalte fonduri de vânătoare, neatribuite prin primele două proceduri mai sus-prezentate.

În concluzie, atribuirea Fondului de vânătoare "8 Fiat Romuli" s-a făcut conform legii Societăţii de vânătoare "Montana Coşbuc" din judeţul Bistriţa Năsăud, şi nu cetăţeanului Sângeorzan Pavel. Domnul Sângeorzan Pavel este unul din membrii fondatori şi, în acelaşi timp, este şi preşedintele acestei asociaţii de vânătoare. În ceea ce priveşte împuşcarea câinilor ciobanilor menţionăm că, potrivit art. 24 lit. g din Legea nr. 103/1996, republicată, însoţirea turmelor, pe fondurile de vânătoare, de câini fără jujeu, corespunzător normelor stabilite de Ministerul Agriculturii, nevaccinaţi şi în număr mai mare de trei în zona de munte, doi în zona de deal şi unu în zona de câmpie este interzisă, iar potrivit art. 19 alin. 2 din aceeaşi lege, câinii sălbăticiţi sau hoinari se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri.

Dacă acţiunile domnului Sângeorzan, reprezentant al Societăţii de vânătoare "Montana Coşbuc", nu se înscriu în cadrul prevederilor legale mai sus-menţionate, atunci proprietarii acestor câini se pot adresa instanţelor de judecată pentru acordarea de despăgubiri. Ministerul Agriculturii nu are competenţe în acest sens. La minister nu sunt înregistrate sesizări cu privire la împuşcarea acestor câini şi nici cu privire la săvârşirea de către Sângeorzan a unor acte de braconaj.

Referitor la relaţiile de colaborare dintre Societatea "Montana Coşbuc" cu Primăria Romuli şi Primăria Telciu precizăm că Ministerul Agriculturii nu poate interveni decât în situaţia în care asociaţia de vânătoare nu respectă clauzele înscrise în contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare, respectiv nu achită cotă - parte din tariful de gestionare deţinătorului de teren.

Administratorul Societăţii de vânătoare "Montana Coşbuc", domnul Sângeorzan, fără a avea aprobări legale, a demarat în anul 2003 construcţia unei cabane de vânătoare pe raza comunei Romuli, în teren forestier ce aparţinea Direcţiei silvice Bistriţa. Pentru această ocupare de fond forestier - 1192 mp, specialiştii Inspectoratului de regim silvic Bistriţa i-au întocmit proces de infracţiune silvică, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 356/2004 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, procurorul dispunând scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului. Deşi a primit somaţii atât din partea Direcţiei silvice, cu Adresa nr. 6723/22.10.2003, cât şi a Primăriei comunei Romuli, Adresa nr. 932/01.10.2003, de a-şi retrage construcţia şi de a repune terenul în stare iniţială, domnul Sângeorzan a continuat lucrările, actualmente cabana fiind în fază de finalizare.

În privinţa închiderii drumurilor forestiere vă putem da răspunsul cât mai curând posibil, numai după verificarea în teren a celor semnalate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi? Poftiţi! Doriţi să interveniţi? Nu. Mulţumesc mult.

Domnule ministru, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Lucian Augustin Bolcaş

Domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu va da răspuns la interpelarea domnului Lucian Augustin Bolcaş, Grupul parlamentar al PPRM.

Vă rog, domnule prim-ministru, aveţi cuvântul

Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Stimate domnule deputat Bolcaş,

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Referitor la interpelarea domnului Bolcaş cu privire la respectarea prevederilor ce reglementează raporturile Guvernului cu Parlamentul, doresc să precizez următoarele.

Guvernul pe care îl conduc şi-a propus să redea Parlamentului rolul de for de dezbatere politică şi să respecte atribuţiile acestuia, inclusiv cea de control asupra activităţii executivului. În acest sens, eu, personal, am susţinutul amendarea Regulamentului Camerei Deputaţilor pe principiile mai sus enunţate şi am propus chiar instituirea unei noi proceduri prin care primul- ministru să vină în faţa Parlamentului pentru dezbateri pe subiecte de interes naţional.

M-am angajat la învestitură să consolidez statul de drept în România. De 15 ani politicienii vorbesc despre acest subiect dar, când este vorba de acţiune, mulţi dintre ei se orientează după interese minore sau de partid. De aceea, în ultimii ani, Parlamentul - aşa cum aţi observat cu toţii, cei care aţi funcţionat şi în legislaturile anterioare - s-a transformat dintr-o putere a statului de drept într-o anexă la puterea executivă.

Principiul meu este că, atunci când mă angajez să fac ceva, voi face acel lucru şi cred că întreaga clasă politică ar trebui să înveţe că un angajament nu este doar o vorbă în vânt, ca să obţii sprijinul popular la alegeri, ci o obligaţie care trebuie îndeplinită.

Un alt principiu al meu este că, atunci când un om politic preia o funcţie, el îşi duce la îndeplinire atribuţiile sau, dacă nu, pleacă. Acesta este unul din examenele de maturitate pe care trebuie să le trecem după 15 ani de libertate, şi anume, examenul responsabilităţii pentru vorbele pe care le spunem şi pentru funcţiile pe care le preluăm.

Prin urmare, este obligaţia fiecărui membru al Guvernului, ca şi a primului-ministru, de altfel, să vină în faţa legislativului pentru a răspunde interpelărilor şi întrebărilor adresate de parlamentari.

Cum România este condusă acum de primul Guvern post-tranziţie, membrii Cabinetului şi-au onorat această obligaţie. O bună parte din miniştri au fost deja prezenţi personal la tribuna Parlamentului, şi atunci când programul i-a împiedicat să vină personal, şi-au mandatat secretarii de stat.

Ca dovadă a importanţei pe care o acord acestei chestiuni, supraveghez personal modul în care miniştrii vin în Parlament şi vreau să subliniez, domnule deputat, că este un lucru pe care îl discutăm şi îl convenim la fiecare şedinţă de Cabinet, referitor la reprezentarea pe care Cabinetul o are la şedinţele rezervate interpelărilor şi întrebărilor. De aceea, mă văd obligat să vă dau câteva date concrete pe care le puteţi verifica ulterior.

În perioada 1 februarie - 11 aprilie, deci, subliniez: 1 februarie - 11 aprilie, anul curent, la Senat au fost prezenţi: ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale; ministrul apărării naţionale, ministrul justiţiei, ministrul culturii şi cultelor, ministrul finanţelor publice, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul economiei şi comerţului; ministrul sănătăţii, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului. Ei au răspuns la un număr de 32 de întrebări şi interpelări.

La Camera Deputaţilor, în aceeaşi perioadă, au fost prezenţi: ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, ministrul justiţiei, ministrul integrării europene, ministrul educaţiei şi cercetării, ministrul culturii şi cultelor, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului. Aceştia au răspuns la un număr de 18 întrebări şi interpelări.

Situaţia detaliată a prezenţei miniştrilor la şedinţele consacrate răspunsurilor la întrebări şi interpelări din cele două Camere v-o pot pune la dispoziţie.

Doresc să menţionez că au fost situaţii în care miniştrii prezenţi nu au putut susţine răspunsurile, ca urmare a lipsei parlamentarilor de la şedinţe. Consider că dacă parlamentarii doresc ca executivul să respecte legislativul - ceea ce este perfect firesc - ei trebuie să arate acelaşi respect miniştrilor. Dacă parlamentarii care adresează interpelări nu vin la şedinţă să primească răspunsurile miniştrilor, aceasta poate să însemne că nu au fost interesaţi cu adevărat de problemele ridicate, ci au vrut doar să bifeze o activitate parlamentară şi, eventual, să-i dea de lucru unui ministru.

Subliniez că acum dialogul dintre miniştri şi parlamentari este mult mai intens decât în urmă cu patru ani şi mă simt obligat să vă amintesc că, în legislatura trecută, în aceeaşi perioadă, la Senat au venit patru membri ai Guvernului, care au prezentat un număr de opt răspunsuri la întrebări şi interpelări, iar la Camera Deputaţilor opt miniştri au răspuns la nouă întrebări şi interpelări. Diferenţa cred că este apreciabilă.

Este evident, aşadar, că Guvernul pe care-l conduc şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale ce-i revin în relaţia cu Parlamentul, iar prezenţa mea la această tribună, - o prezenţă, aş spune, în premieră în istoria parlamentarismului post-decembrist şi o altă dovadă că am ieşit din tranziţie - este cea mai bună dovadă în acest sens.

În interpelarea dumneavoastră v-aţi referit, în mod expres, la doamna ministru Monica Macovei. Ţin să subliniez că pe 14 februarie 2005, domnia sa s-a întâlnit oficial cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, întâlniri care nu puteau fi amânate. Acesta este motivul pentru care doamna ministru nu a putut participa la şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări la Camera Deputaţilor. Totodată însă, doresc să subliniez că, la acea dată, doamna secretar de stat Catalin Tibadi s-a aflat în plenul Senatului pentru a răspunde la întrebările adresate ministrului justiţiei în conformitate cu art.159 alin. 2 din Regulamentul Senatului. Aşa cum am arătat deja, doamna ministru Monica Macovei s-a prezentat în faţa Camerei Deputaţilor în săptămâna imediat următoare, respectiv în data de 21 februarie 2005.

Stimate domnule deputat,

Apreciez preocuparea dumneavoastră pentru respectarea reglementărilor în raportul legislativ-executiv, precum şi promptitudinea cu care aţi semnalat unele aspecte referitoare la răspunsurile la întrebări încă de la prima şedinţă consacrată acestora. Dar ţin să vă asigur că Guvernul pe care-l conduc nu va aplica niciodată Parlamentului tratamentul de care acesta a "beneficiat" în legislatura trecută din partea fostei puteri.

Toţi membrii Cabinetului vor acţiona astfel încât Parlamentul să-şi recapete rolul central, ca instituţie fundamentală a democraţiei.

Din păcate, constat, cu regret, faptul că instituţia interpelărilor, aşa cum este înţeleasă în democraţiile consolidate este, în unele cazuri, reinterpretată în Parlamentul României şi minimalizată prin însuşi conţinutul interpelărilor. Potrivit art. 163 alin.2 al Camerei Deputaţilor, "Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe.". Subliniez, "în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe". Acelaşi aspect este reiterat şi la art. 167 alin. 1, care se referă la interpelările pentru primul-ministru.

Din nefericire, cea mai mare parte a interpelărilor pe care le-am primit în calitate de prim-ministru nu se referă la politica Guvernului, la strategiile pe care actualul Cabinet intenţionează să le aplice în domenii sensibile ale vieţii politice sau economico-sociale, ci la chestiuni punctuale, de interes particular sau local, la informaţii concrete, pe care diferiţii parlamentari doresc să le obţină.

În mod normal, în conformitate cu prevederile legale, acestea ar trebui să facă obiectul întrebărilor adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice sau solicitărilor de informaţii la care au dreptul deputaţii, potrivit art.155-162, respectiv art. 170-172.

Am ţinut să menţionez acest lucru, nu pentru a fi critic faţă de Parlament, departe de mine această intenţie, ci pentru a veni în completarea sesizării dumneavoastră, în sensul restabilirii unor raporturi corecte şi echitabile între legislativ şi executiv, dar de ambele părţi, în conformitate cu normele legale şi cu principiile democratice. Cred că acest lucru este în interesul tuturor, dar mai ales în interesul cetăţenilor pe care îi reprezentăm aici.

Vă mulţumesc. (Aplauze).

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Am să vă rog să-mi permiteţi o mică completare. Aş fi intenţionat să prezint răspunsurile la mai multe interpelări care mi-au fost adresate de parlamentari, am făcut un răspuns în scris, din păcate nu pot să rămân în continuare la şedinţă în plen, deoarece trebuie să merg la Cotroceni, unde se întâlneşte "celula de criză" pentru ziariştii care sunt ţinuţi ostatici în Irak şi, de aceea, am să o rog pe doamna Georgeta Ionescu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, să prezinte în locul meu răspunsurile la aceste interpelări. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş, liderul Grupului parlamentar al PPRM, dacă doreşte să intervină?

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Doamnă preşedintă,

Domnule prim-ministru,

Vă mulţumesc pentru faptul că aţi venit în faţa Camerei Deputaţilor pentru a răspunde la această interpelare. Aş vrea ca gestul dumneavoastră să fie şi simbolic, dar şi de bun augur pentru toţi membrii cabinetului pe care îl conduceţi.

Mi-a fost greu, vă mărturisesc, să reproşez unui bărbat, în primul rând, şi unui om de ţinută intelectuală faptul că nu se ţine de cuvânt. Dar a trebuit să fac acest reproş public, pentru că în Camera Deputaţilor situaţia a ajuns să scape de sub orice fel de control.

Domnia voastră aţi declarat şi aţi reluat, ceea ce am citat în interpelarea mea, cu privire la respectul pe care actualul Executiv îl va arăta Parlamentului. E un respect constituţional, normal pe care îl aşteptăm şi, dacă ar fi real, l-am aprecia. Numai că situaţia, din care şi domnia voastră aţi citat parţial şi trunchiat, este alta. Şi anume: este adevărat că în faţa Camerei Deputaţilor s-au prezentat până acum în şedinţele de răspunsuri la întrebări şi interpelări un număr de 5 miniştri care au răspuns în total la 13 întrebări şi interpelări. Ceea ce aţi uitat domnia voastră să menţionaţi, că au răspuns la 13 întrebări şi interpelări din totalul de 57 câte le-au fost adresate până în prezent.

Este evident că prezenţa unor secretari de stat care, în nici o accepţiune constituţională sau regulamentară, nu reprezintă un membru al Guvernului, este o atitudine de desconsiderare a Parlamentului, în condiţiile în care nu este însoţită de scuze viabile şi acceptate de Camera Deputaţilor pentru o absenţă motivată.

M-am referit în interpelarea mea la cazul particular, pe care şi domnia voastră l-aţi citat, al doamnei ministru Monica Macovei care, până la urmă, a răspuns la interpelarea pe care am formulat-o, după o amânare solicitată cuviincios şi pe care am acceptat-o. Dar, ceea ce nu am acceptat şi nu voi accepta niciodată, ca la şedinţa la care aceasta a fost convocată, e vorba de 14 februarie 2005 să nu trimită nici măcar un cuvânt de scuze, iar doamna secretar de stat, care putea să-i fie cel mult secretar, să nu găsească o modalitate să-şi scuze şi ea absenţa. Sunt anumite reguli care nu ţin de democraţie, sunt anumite reguli care nu ţin de instituţiile democratice, ci ţin în primul rând de bună cuviinţă.

Prezenta dumneavoastră astăzi aici este pentru mine o garanţie că lucrurile pot să se îndrepte pe un făgaş de normalitate, iar normalitatea, despre care domnia-voastră aţi spus că o reprezintă relaţiile Guvern-Parlament, este una singură. Parlamentul este instituţia fundamentală a democraţiei şi raportul său faţă de guvern este numai de subordonare, pentru că noi îl alegem, noi îl demitem. Nu este vorba de o ameninţare. Este vorba de stabilirea unor raporturi de normalitate care pot să conducă, pe baza dialogului de la această tribună, la evitarea unor situaţii limită ca cele generate de eventuale moţiuni, în care multe probleme ce îşi puteau găsi răspunsuri aici trebuie redezbătute din nou. Poate să fie punctul de plecare al unor idei perene de consolidare a unei guvernări, care nu poate să fie decât în beneficiul României. Sub aceste auspicii, am formulat interpelarea şi am primit răspunsul domniei voastre pentru care vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Conform regulamentului, domnule prim-ministru, puteţi să mai interveniţi, dacă doriţi, timp de 2 minute. Nu.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Munteanu

Doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, Grupul parlamentar al PPRM, este în sală? Nu. În acest caz, domnul Gheorghe Seculici, ministrul de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul economic, va prezenta răspunsul în scris.

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al PSD. Este în sală? Da. Răspunde domnul ministru al agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, domnul Gheorghe Flutur.

Vă rog, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur (ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale):

Vă mulţumesc.

La interpelarea formulată de dumneavoastră, domnule deputat şi înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunicăm următoarele:

Fondurile necesare acoperirii contravalorii tipăririi bonurilor valorice au fost de 63,5 miliarde lei şi s-au asigurat din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe anul 2005, Capitolul 67-01 - Agricultura şi Silvicultura, Titlul - Transferuri. Tipărirea bonurilor valorice s-a realizat şi în conformitate cu prevederile art.5 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2005 de către Compania Imprimeria Naţională S.A.

Din centralizarea datelor primite de la direcţiile agricole a rezultat următoarea structură a bonurilor valorice necesare pentru acoperirea valorii totale a subvenţiilor: bonuri valorice cu valoare nominală de un milion de lei - un număr de 1.180.000 de bucăţi, bonuri cu valoare nominală de 500 mii de lei 3.450.000 de bucăţi, bonuri valorice cu valoare nominală de 25 de mii, 65.500.000 de bucăţi.

Doresc doar o precizare să fac, referitor la numărul de bonuri valorice şi să reamintesc că în anul 2003 s-au tipărit 83 de milioane de bonuri valorice pentru motorină de acest tip, din care doar 10 milioane s-au folosit. În momentul de faţă zac la direcţiile agricole şi vor trebui casate pentru că nu s-a găsit folosinţă la acea dată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi. Dacă doriţi să interveniţi, la microfon, vă rog. Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

În primul rând, vreau să-i mulţumesc pentru răspuns, dar aş vrea să vă spun, domnule ministru, că în data de 15 martie am adresat o interpelare, tot la fel de respectuos, ca şi pe aceasta pe care aţi primit-o, şi nu am primit răspuns nici astăzi şi suntem în 18 aprilie.

Vreau să vă spun că e discutabilă problema celor 65 de miliarde de lei, pentru că, cu siguranţă, s-a greşit mult la numărul mare de bonuri valorice privind valoarea de 25 de mii lei, respectiv cele 65 de milioane de bonuri valorice, cu siguranţă şi suma ar fi fost mai mică dacă ele ar fi fost duse spre cele 500 sau un milion, cum, în mod normal, ele sunt folosite astăzi în agricultură.

Vă mulţumesc oricum foarte mult pentru că mi-aţi dat răspuns la această interpelare şi o aştept şi pe cea din 15.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnule ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

Vă mulţumesc. Verific şi, cu scuzele de rigoare dacă s-a întârziat, eu ştiu că am trimis toate interpelările şi de aceea nu ştiu la minister să fie restanţe. Un răspuns scurt la această problemă: numărul mare de bonuri mici este din cauza fracţionării excesive a terenurilor şi să nu uităm că din calculele pe care le-am făcut au rezultat foarte multe terenuri mici şi, conform legii finanţelor, nu poţi să dai rest, ca să te închizi pe aceste suprafeţe de 0,10 ha 0,15 ha, ştiţi foarte bine, deci practica asta a arătat şi din acest motiv am recurs la această formulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul deputat Mircia Giurgiu. Este în sală.

Vă rog, domnule ministru, răspunsurile la interpelările domnului deputat referitoare la memoriul BNS şi la memoriul Biotera.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

Vă mulţumesc

Domnule deputat, două răspunsuri la cele două interpelări.

Prin Legea nr.190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările şi completările ulterioare au fost acordate o serie de facilităţi societăţilor comerciale cuprinse în anexele 1 şi 3 la Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr.190/2004 a fost modificată de Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004, Legea 507/2004 şi respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2005. Susţinerile Agrostar referitoare la faptul că aplicarea prevederilor Legii nr.190/2004, cu modificările şi completările ulterioare este blocată, deoarece se doreşte abrogarea prevederilor acestei legi, de către Guvernul României, sunt nefondate şi tendenţioase.

Punctul de vedere al Agrostar este infirmat de prevederile Ordonanţei nr. 26/2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante. Conform prevederilor art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2005, societăţile comerciale cuprinse în Anexa nr.1 şi 3 la Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea ADS-ului, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare cumpărare s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr.190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, abrogarea prevederii Legii nr.190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform art.1 din Ordonanţa nr. 26 produce efecte pentru viitor. Astfel încât numai societăţile comerciale cuprinse în Anexele nr. 1 şi 3 la Legea nr.268/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu s-au încheiat până la data intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 26/2005, respectiv 8.04.2005 nu vor beneficia de prevederile Legii nr. 290/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Precizăm că procesul de privatizare al societăţilor comerciale din portofoliul ADS-ului este, în linii generale, finalizat, astfel încât, în acest moment, abrogarea Legii nr.190 nu are un efect dezastruos asupra agriculturii româneşti. Încheierea contractului de arendă nr.1 din 2001 între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. "Trei Brazi" - S.R.L. s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, aspect constatat şi prin nota corpului de control al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.4 317 din 7.03.2005.

Urmare a aspectelor constatate, referitoare la încheierea contractului de arendă nr.1/2001 şi a propunerilor corpului de control al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, consiliul de administraţie al ADS-ului a dispus prin Hotărârea nr.4 din 11.03.2005 demararea procedurii de constatare a nulităţii absolute a acestui contract de arendă a S.C. "Trei Brazi " S.R.L., fiind notificată în acest sens.

În ceea ce priveşte măsurile pe care Agenţia Domeniilor Statului le va lua pentru exploatarea terenului ce s-a aflat iniţial în exploatarea S.C. Insula Mare a Brăilei S.A., precizăm că acest teren va fi concesionat potrivit prevederilor legale în vigoare prin licitaţie internaţională.

Menţionăm că se vor lua toate măsurile necesare pentru ca exploatarea terenurilor de la S.C. Insula Mare a Brăilei S.A. să se realizeze cu respectarea prevederilor legale.

Considerăm că aspectele sociale ridicate de reprezentanţii sindicatelor se vor rezolva prin încheierea unui contract de concesiune.

Vă mulţumesc.

Şi al doilea răspuns, dacă îmi e permis.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Da. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

La interpelarea formulată de dumneavoastră, domnule deputat, şi înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunicăm următoarele.

Referitor la motivele care au determinat Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă la întreruperea finanţării Revistei Biotera, vă comunicăm următoarele: lipsa resurselor bugetare în cadrul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a afectat în aceeaşi măsură şi unităţile aflate în subordinea sa, una dintre aceste instituţii fiind şi Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. Depăşirile bugetare realizate de Agenţia de Consultanţă Agricolă în anul 2004, an de puternice solicitări electorale, s-a concretizat prin depăşiri de aproape 30% a plafoanelor de cheltuieli cu efect asupra activităţilor de bază ale acestei instituţii. Existenţa unui tiraj de circa 8 mii de exemplare pe trimestru, la nivelul unor costuri care nu justifică efortul, arată mai degrabă că această publicaţie se adresa unui cerc restrâns de elitişti şi nicidecum ţăranului român.

Există la această dată suficiente informaţii cu privire la agricultura ecologică şi apar periodic publicaţii pe internet, publicaţii ce pot fi transmise prin grupuri ţintă, împreună cu ultimele date privind legislaţia în domeniu primită de la Uniunea Europeană.

În acest an, Agenţia de Consultanţă Agricolă nu dispune de surse financiare pentru genul de publicaţii la care se face referire, publicaţii a căror oportunitate nu mai poate fi demonstrată în condiţiile avalanşei informaţionale. Agenţia de Consultanţă Agricolă nu consideră şi nu va considera nici de aici înainte că problemele agriculturii ecologice reprezintă o chestiune de monopol sau de exclusivitate a publicaţiei Biotera, această problemă a ecologiei fiind un subiect des întâlnit şi în conţinutul altor publicaţii.

În prezent, activitatea Agenţiei de Consultanţă Agricolă a fost orientată spre o colaborare cu instituţiile de învăţământ superior cercetare şi alte ministere, în vederea elaborării unor fişe tehnice şi tehnologice care să răspundă punctual nevoilor din teritoriu. Necesitatea de reformulare a priorităţilor Agenţiei de Consultanţă Agricolă a impus şi o reorientare corespunzătoare a resurselor financiare către domenii de asistenţă tehnică de specialitate dictată de necesităţile apropiatei integrări în Uniunea Europeană.

Doar o precizare: în ultimii 4 ani, Agenţia de Consultanţă Agricolă a plătit publicitate de stat 128 de miliarde de lei, acest lucru nu poate continua.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, comentarii? Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Doamna preşedintă,

Mulţumesc, domnule ministru.

Două probleme scurte, în ceea ce priveşte Insula Mare a Brăilei, vă rog să aveţi în vedere că orice măsură veţi lua, să aveţi în vedere ţăranii de acolo, sunt peste o mie şi este vorba de viitorul lor. Iar în ceea ce priveşte revista Biotera, aş dori, aşa pe scurt, să ne spuneţi cum aveţi de gând sau cum are de gând ministerul să se implice în agricultura ecologică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Da, puteţi interveni, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Flutur:

Cred că pentru Insula Mare a Brăilei, lucrurile sunt foarte clare, bine ar fi fost să se gândească şi cei care nu au respectat legislaţia atunci când au încheiat sau au dat ok-ul semnări acestor contracte. Avem interesul să curgă procesul de producţie, terenul să fie valorificat şi să existe transparenţă maximă şi ne interesează şi soarta acelor oameni care, în momentul de faţă, au de lucru pentru că procesul de producţie în Insula Mare a Brăilei continuă.

În ceea ce priveşte agricultura Bio şi promovarea ei, suntem absolut de acord că este o prioritate şi vreau să vă spun că în programul nostru de guvernare am prevăzut promovarea produselor bio şi trebuie să începem cu certificarea zonelor şi a acestor produse. Aici noi am prevăzut şi sume în buget, la rectificativ vom cere sume suplimentare, însă din punct de vedere al publicităţii, noi socotim că această publicitate trebuie făcută nu doar într-o anumită direcţie şi consacrată doar anumitor publicaţii, pe de o parte.

Pe de altă parte, Agenţia de Consultanţă Agricolă trebuie să treacă de la faza de simpozion şi noi am făcut o restructurare radicală a Agenţiei de Consultanţă Agricolă, am preluat structurile de la consiliile judeţene şi ceea ce îi aşteaptă pe colegii noştri de la consultanţă este să demareze proiecte în mediul rural, pentru că stăm nu bine în demararea SAPARD-ului dacă dăm jos măsura 2-1 referitoare la drumuri, care înseamnă 82% din SAPARD, toate celelalte măsuri au doar 18%. Şi Agenţia de Consultanţă Agricolă are responsabilitate foarte mare în absorbţia programelor SAPARD în perioada următoare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Niţă

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Constantin Niţă, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, referitoare la autostrada Borş-Braşov, răspunde în numele domnului prim-ministru secretarul de stat Georgeta Ionescu.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră cu privire la autostrada Braşov-Borş facem următoarele precizări: în cadrul Programului de guvernare la Capitolul XVII, politica în domeniul transporturilor lit.b) "Strategia în domeniul infrastructurii rutiere" la pct.2 este prevăzută finalizarea lucrărilor începute pentru Autostrada Bucureşti, Braşov, Tg.Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Borş. La acelaşi capitol se precizează însă şi respectarea angajamentelor de integrare europeană care vizează construcţia autostrăzii Nădlac, Deva, Sibiu Piteşti, Bucureşti, Constanţa pe coridorul IV paneuropean.

Având în vedere că integrarea României în Uniunea Europeană este în interesul naţional, iar cabinetul este ferm hotărât să respecte angajamentele asumate de România în procesul de integrare, ţinem să precizăm că în domeniul infrastructurii de transport a României ca viitor stat membru al Uniunii Europene principala prioritate o constituie Coridorul IV paneuropean. Guvernul nu contestă necesitatea construirii autostrăzii Braşov-Borş, menţionată şi în Programul de guvernare, însă acest proiect poate fi finanţat în funcţie de fondurile care vor rămâne la dispoziţia statului după alocarea sumelor necesare proiectului privind Coridorul IV, paneuropean.

În acest context, amintim faptul că Banca Europeană de Investiţii s-a arătat interesată să finanţeze proiectul de autostradă pe Coridorul IV.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, puteţi interveni?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Niţă:

Doamna preşedintă,

Doamna ministru,

Vreau să vă spun că mă nemulţumeşte profund răspunsul dumneavoastră, pentru că trebuia în campania electorală să spuneţi că nu este prioritară autostrada Braşov-Borş sau Braşov-Bucureşti şi nu s-a spus lucrul acesta, iar colegii mei din Ardeal o să spună că am dreptate eu. Am eu dreptate şi nu aveţi dumneavoastră.

Mai mult decât atât, trecând peste aspectul politic, vreau să vă spun că ambele autostrăzi sunt importante. Şi prioritare pentru această ţară. Dacă dorim să avem o industrie turistică puternică, atunci trebuie să construim autostrăzi. Indiferent care este prioritară sau nu este prioritară. De aceea, cred că dumneavoastră trebuie să ne spuneţi foarte clar când doriţi să vă apucaţi de aceste autostrăzi. Pentru că ne mirăm apoi că o ţară, precum Ungaria, câştigă câteva miliarde de dolari din turism, iar România nu ştiu dacă câştigă un miliard bani, ceea ce mi se pare absolut anormal.

De aceea, cred că trebuie să ne preocupăm cu toţii şi, în special, Guvernul să înceapă o dată să se apuce de autostrăzi. Că unele au probleme, că nu sunt bune licitaţiile, anulaţi-le, faceţi altele bune, dar apucaţi-vă de treabă!

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Comentariu la comentariu.

Vă rog, doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Sunt în asentimentul dumneavoastră că ambele tronsoane de autostradă sunt deosebit de importante şi ţin să vă asigur că face reale eforturi Guvernul pentru a găsi finanţare şi pentru subtronsonul Braşov-Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Adrian Severin, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat? Nu este în sală. Vă rog să transmiteţi răspunsul în scris.

La fel şi pentru doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, Grupul parlamentar al PPRM care nu este în sală. Tot răspunsul în scris.

Domnul Becsek - Garda Dezideriu - Grupul parlamentar al UDMR. Nu este în sală. Tot răspuns în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul Mircia Giurgiu este în sală.

Vă rog, doamna secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră privind respectarea obligaţiilor contractuale asumate de Guvern faţă de cetăţenii comunei Ciurila, precizăm următoarele: respectul faţă de proprietate, ca drept fundamental al oricărui cetăţean, este unul din principiile de bază care ghidează actualul Guvern în activitatea sa. În Programul de guvernare, în cadrul angajamentului Guvernului României, una din opţiunile fundamentale pe care Guvernul le împărtăşeşte şi promovează se referă la garantarea şi dezvoltarea proprietăţii private, restituirea integrală a proprietăţilor abuziv confiscate de regimul comunist, tratamentul egal al proprietăţii.

În aceste condiţii, s-au făcut numeroase demersuri pentru rezolvarea situaţiei pe care aţi semnalat-o şi s-au acordat deja despăgubiri cetăţenilor cărora le-au fost expropriate suprafeţe de teren pentru construcţia autostrăzii Braşov-Borş. Suntem în măsură să vă punem la dispoziţie în anexă un borderou, conform căruia au fost efectuate plăţile, aşa cum a fost furnizat de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Borderoul este ataşat răspunsului scris pe care l-aţi primit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat? Poftiţi, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat, şi mă bucur că, iată, într-un timp destul de scurt, Guvernul a reuşit să plătească pentru cele 34 de familii despăgubirile, familiilor din comuna Ciurila, judeţul Cluj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar al PPRM. Răspunde ministrul justiţiei, doamna Monica Macovei.

Vă rog, doamna ministru.

Domnul deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar PPRM, încălcarea prevederilor legale de către executorul judecătoresc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Macovei:

Stimate domnule deputat,

Răspunsul la interpelarea dumneavoastră este, pe scurt, următorul:

În 2004, creditorul Murgoci v-a adresat un memoriu în cuprinsul căruia arăta între altele că un executor judecătoresc tergiversează executarea silită a creanţei sale împotriva unui debitor anume. e vorba de o speţă concretă.

Ca urmare a acestui demers, au fost efectuate verificări de camere a executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin Colegiul Director al Camerei.

Concluziile verificărilor efectuate în raport de aspectele prezentate în memoriu au fost următoarele: după ce a fost învestit cu executarea silită a titlului executoriu, executorul judecătoresc a procedat conform dispoziţiilor legale, făcând demersurile necesare executării silite şi recuperării creanţei.

În acest scop, a transmis unităţilor bancare o adresă pentru poprirea conturilor bancare de depozit deschise pe numele debitorului, dar, cu toate acestea, creanţa nu a putut fi recuperată întrucât nu s-au găsit conturi şi depozite pe numele debitorului. De asemenea, s-au luat măsuri pentru poprirea pensiei debitorului, pensionat pe caz de boală.

Activitatea de executare silită a continuat cu urmărirea bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorului, respectiv a casei de locuit şi a terenului aferent. Cu toate că s-au stabilit mai multe termene de licitaţie, nu s-au prezentat ofertanţi licitatori şi nici creditorul nu şi-a exprimat voinţa de a prelua bunul imobil în contul creanţei.

Acestea au fost motivele pentru care nu s-a realizat finalmente executarea. Aceste concluzii au fost comunicate atât Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cât şi Direcţiei Inspecţiei Generale din cadrul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, s-a răspuns petentului al cărui memoriu a fost trimis spre verificare Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, de domnul deputat Adrian Moisoiu.

Răspunsul a fost în sensul că deşi executorul judecătoresc a efectuat activităţi procedurale, creditul nu a putut fi recuperat întrucât debitorul nu realizează venituri. Mai mult, deşi s-au efectuat demersurile necesare pentru vânzarea la licitaţie a bunurilor imobile, proprietatea debitorului, nici creditorul şi nici alte persoane n-au manifestat vreun interes pentru aceste bunuri.

Prin urmare, s-au aplicat dispoziţiile art.3715 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia executarea silită încetează dacă nu mai poate fi efectuată sau continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri.

În asemenea cazuri, executorul restituie creditorului titlul executoriu pe care menţionează cauza restituirii şi partea de obligaţie ce a fost executată.

Creditorul poate cere ulterior reluarea executării silite în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită dacă se indică bunuri care pot fi urmărite potrivit legii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamna ministru.

Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamna ministru.

Vă mulţumesc, doamna preşedinte, pentru că mi-aţi dat cuvântul.

Două vorbe, pentru că răspunsul este destul de clar. Dar din el se poate o concluzie şi concluzia este că există o lipsă a legii, doamna ministru. Cred că sunteţi de acord cu mine, pentru că în măsura în care creditorul nu poate să fie executat, în acest caz înseamnă că cineva nu poate să beneficieze de ceea ce ar trebui să beneficieze.

Deci, dacă tot lucrăm în clipa de faţă la o modificare de lege, probabil că ar trebui să vedem ce se întâmplă în aceste situaţii. Pe de o parte. Asta ar fi concluzia la ceea ce aţi spus dumneavoastră adineauri.

Pe de altă parte, informaţiile noastre au fost că, de fapt, acest executor judecătoresc este de rea-credinţă. El a refuzat să se deplaseze la faţa locului, să identifice imobilul despre care este vorba, aşa cum de altfel am şi descris în material, nici măcar publicaţii de vânzare nu a făcut. E normal ca în asemenea condiţii să nu existe cineva amator pentru ca să se poată realiza sumele care sunt în discuţie.

Eu am aici şi o cerere a petentului în legătură cu acest aspect şi o să-mi permiteţi, şi-mi exprim totodată rugămintea să vă dau această cerere dumneavoastră, poate că se va mai putea găsi o cale pentru cazul particular la care ne-am referit, sau punctual, dar trebuie neapărat găsită o cale pentru cazul general.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna ministru, aveţi vreo intervenţie la comentariu? Nu.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Urmează răspunsul dat domnului deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar P.P.R.M. Este în sală. Răspunde doamna Monica Macovei, ministrul justiţiei.

Aveţi cuvântul, doamna ministru!

"Un semnal de alarmă pentru justiţia română!"

Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Macovei:

Stimate domnule deputat,

Interpelarea dumneavoastră se referă la concursul care a avut loc recent pentru ocuparea unor posturi în magistratură, concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi cu privire la informarea parlamentarilor cu privire la strategia anticorupţie şi strategia privind dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane din magistratură.

Pe scurt, răspunsul este următorul: în ceea ce priveşte concursul, acesta a fost organizat în exclusivitate de Consiliul Superior al Magistraturii şi nu de Ministerul Justiţiei. A fost nevoie de acest concurs pentru că numărul mic de magistraţi, de judecători şi de procurori este o problemă şi chiar avem un angajament ca, până la sfârşitul anului 2005, să umplem cele 500 de posturi libere de judecători şi de procurori. Prin urmare, a fost necesar acest concurs.

În ceea ce priveşte procedura de concurs, au existat mai multe memorii şi plângeri ale unor participanţi la concurs care au contestat diverse aspecte de legalitate ale concursului, care însă au fost soluţionate de Consiliul Superior al Magistraturii prin respingere, iar Consiliul Superior al Magistraturii a validat acest examen.

Pot să vă spun că şi Ministerul Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să regândească validarea acestui examen, pentru că existau, în opinia noastră şi a unor concurenţi, probleme legate de organizare, ca, de pildă, lipsa unor documente din bibliografie, dar documente care totuşi au făcut subiectul materiilor de concurs şi, în fine, alte aspecte. Însă şi solicitarea ministrului justiţiei şi solicitarea concurenţilor, candidaţilor care s-au plâns, au fost respinse de Consiliul Superior al Magistraturii.

Următorul concurs urmează a fi organizat în iunie 2005, la solicitarea noastră şi a candidaţilor care au picat la acest concurs. pot să vă spun că, iniţial, Consiliul Superior al Magistraturii stabilise octombrie 2005 ca dată pentru următorul concurs, însă, repet, având în vedere necesitatea ocupării acestor funcţii, plus eventualele nereguli şi suspiciuni cu privire la acest concurs, am insistat pentru organizarea unui concurs cât mai repede posibil şi acesta a fost stabilit pentru iunie 2005.

Pot să vă spun concret că notele mici luate de candidaţi nu au fost la disciplinele de fond, să le spunem aşa, penal, civil, procedură penală, procedură civilă, unde dimpotrivă s-au luat note mari, ci la două alte subiecte, şi anume: organizarea judiciară şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă valoarea acestor note pentru aceste două materii a avut un rol egal cu celelalte patru materii, iar pentru a trece acest concurs, fiecare candidat trebuia să ia minimum 7 la fiecare materie.

Prin urmare, chiar dacă au fost cinci note mari la cinci materii, o notă mică la organizarea judiciară sau jurisprudenţa Curţii Europene a determinat practic neluarea concursului.

În ceea ce priveşte strategia pentru dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane în magistratură, această problematică face parte din strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 şi a planului de acţiune, acestea sunt documente publice adoptate prin hotărâre de guvern şi se află în acest moment pe site-ul Ministerului Justiţiei. Este vorba, în mare, de specializarea judecătorilor şi procurorilor, în principal a judecătorilor care vor intra în secţiile de specialitate, în domeniile comerciale, faliment, familie, minori, iar în ceea ce priveşte procurorii, de specializarea procurorilor care lucrează în domeniul corupţiei şi a crimei organizate.

Am să mă opresc aici. Detalii sunt în răspunsul scris la interpelarea dumneavoastră care va ajunge foarte curând.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, sunteţi mulţumit de răspuns? Interveniţi, da? Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Cu tot respectul, doamna preşedinte, vreau să vă informez că nu sunt mulţumit de răspuns. Mă aşteptam ca doamna ministru împreună cu domnul Dan Lupaşcu, că eu m-am adresat şi dumnealui, să vină aici să ne spună strategia de pregătirea acestor concurenţi pentru a avea o justiţie bună. Este una din puterile statului democrat.

Suntem criticaţi peste tot că justiţia noastră nu este bună. Că e coruptă şi nu ştiu cum. Care este programul managerial a resurselor umane? Cum pregătim aceşti oameni? Aceşti oameni care au venit la concurs aveau 5 ani vechime în activitate, avocaţi, jurişti şi aşa mai departe. Poate că era bine un curs de pregătire. Nu ştiu, asta e treaba dumnealor. Deci, eu sunt total nemulţumit.

Eu n-am întrebat când se va ţine noul concurs. Nu mă interesează. Mă interesează cum ieşim din acest necaz.

Vă mulţumesc. Şi aştept un răspuns care să-mi spună exact cum s-a gândit doamna ministru să pregătească viitoarele cadre, magistraţii care vor lucra în continuare în justiţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian

Urmează următorul răspuns la interpelarea domnului deputat Petru Călian, de la Grupul parlamentar al P.P.R.M.

Răspunde tot doamna ministru al justiţiei, doamna Monica Macovei.

Doamna ministru, aveţi cuvântul. Interpelarea domnului deputat Călian.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Macovei:

Stimate domnule deputat,

Interpelarea dumneavoastră se referă la memoriul domnului Maia Ioan privind declararea unui recurs în interesul legii, pentru aplicarea unitară a legii în cazul respectiv şi în general în ceea ce priveşte practica judiciară din România, cu care sunt de acord cu dumneavoastră, este imprevizibilă, în sensul că în multe situaţii nu este aplicată unitar.

În speţa de faţă, în speţa pe care aţi sesizat-o în interpelare, este vorba însă de soluţii diferite sau chiar contradictorii, dar date în acelaşi proces, în diverse grade de jurisdicţie.

Prin urmare, în acest moment, avem o hotărâre irevocabilă care a desfiinţat hotărârile anterioare, şi chiar dacă acelea erau diferite de ultima hotărâre, un astfel de caz nu impune declararea unui recurs în interesul legii.

Cu toate acestea, la Ministerul Justiţiei se fac verificări pentru a observa şi a constata cum se soluţionează astfel de speţe şi la alte instanţe din ţară şi dacă se constată că există hotărâri irevocabile care oferă soluţii diferite sau opuse pe speţe asemănătoare, atunci, evident, ne vom folosi dreptul de a sesiza, prin procurorul general, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru declararea unui recurs în interesul legii.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna ministru.

Domnul deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Doamna ministru,

Sigur că dacă tot ceea ce dumneavoastră mi-aţi spus astăzi, şi vă mulţumesc pentru că este un răspuns corect, dar trebuie să se transforme şi în fapte, pentru că este o speţă într-adevăr oarecum dificilă, dar sunt convins că, prin bunăvoinţa dumneavoastră, această speţă va putea fi rezolvată, pentru că, în caz contrar, riscă acel cetăţean, efectiv, să fie pe drumuri din propria lui proprietate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Merce

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Ilie Merce, Grupul parlamentar al PPRM. E în sală? Da. Răspunde tot ministrul justiţiei, doamna Monica Macovei.

Doamna ministru, vă aşteptăm la microfon.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Macovei:

Stimate domnule deputat Merce,

O primă interpelare din partea dumneavoastră se referă la strategia Ministerului Justiţiei pentru reintegrarea socială a tinerilor care, după împlinirea vârstei de 18 ani, părăsesc centrele de reeducare.

Pentru asigurarea reintegrării sociale a minorilor internaţi în centrele de reeducare sau aflaţi în unităţi penitenciare pentru executarea unor pedepse cu închisoarea, în anul 2003, la nivelul Ministerului Justiţiei, s-a realizat un protocol de colaborare la nivel naţional între Direcţia de integrare socială şi supraveghere. În prezent, se numeşte Direcţia de protecţia victimelor infracţiunilor şi reintegrare socială şi Direcţia generală a penitenciarelor, care acum se numeşte Administraţia naţională a penitenciarelor.

Unul din elementele componente ale acestui protocol este colaborarea cu cele două instituţii menţionate, astfel încât procesul de reinserţie socială a persoanelor private de libertate să fie unul integrat, adică continuu. Să înceapă încă de când persoana, tânărul este în penitenciar sau în centrul de reeducare, tocmai pentru ca, în momentul în care părăseşte un astfel de loc, să poată fi asigurate măsurile pentru reinserţia socială.

În concret, Ministerul Justiţiei, prin această direcţie, în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, întreprinde acţiuni de mediere între minorii internaţi în centrele de reeducare sau deţinuţi în penitenciare şi familiile lor, atunci când astfel de legături sunt rupte sau comunicarea este foarte slabă.

De asemenea, cu trei luni înainte de punerea în libertate, se desfăşoară activităţi de asistenţă şi reconsiliere, conform particularităţilor socio-psiho-comportamentale ale minorilor delicvenţi, iar cu o lună înainte de momentul punerii în libertate se realizează o evaluare psiho-comportamentală care este trimisă serviciilor de reintegrare socială de pe lângă tribunalul din judeţul unde domiciliază minorul.

În plus, înainte de punerea în libertate, educatorii şi consilierii de reintegrare socială şi supraveghere informează minorii din centrele de reeducare cu privire la posibilitatea de a contacta serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunal, tocmai pentru a fi incluşi în programele de consiliere vocaţională, pentru a ocupa un loc de muncă sau a continua studiile.

De asemenea, se încearcă organizarea unui suport în cadrul comunităţii şi serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunale, încearcă să identifice permanent la nivel local organismele publice private care pot contribui la reintegrarea în societate a minorilor liberaţi din centrele de reeducare.

Vă putem spune că, potrivit datelor deţinute de Ministerul Justiţiei, în cursul anului 2004, serviciile de reintegrare socială şi supraveghere au avut în evidenţă 445 de minori care au solicitat sprijinul acestor servicii.

De asemenea, există un grup la nivel înalt pentru copiii României, din a cărui componenţă fac parte primul-ministru, membri ai cabinetului, reprezentanţi ai organismelor internaţionale implicate în această problematică. O întâlnire a acestui grup a avut loc în luna martie a acestui an şi s-a decis constituirea unui grup interdisciplinar de lucru în care va fi reprezentat şi Ministerul Justiţiei, tocmai cu scopul de a înlesni reintegrarea în comunitate a tinerilor care la împlinirea a 18 ani nu mai beneficiază de protecţie în sistemul rezidenţial sau în centrele pentru copii delincvenţi. Acest grup îşi propune să urmărească evoluţia în societate a tinerilor care fac parte din această categorie.

Mulţumesc.

Şi dacă-mi permiteţi să răspund şi la a doua interpelare tot a domnului deputat Ilie Merce.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă rog, doamna ministru, sigur!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Macovei:

Cea de-a doua interpelare se referă la "abuzul incalificabil al conducerii Consiliului judeţean Satu-Mare, care a dispus ocuparea unui imobil", ceea ce a născut întrebarea din partea dumneavoastră dacă Guvernul României este capabil să întroneze respectarea Constituţiei şi a legilor pe întreg teritoriul ţării.

În ceea ce priveşte abuzul Consiliului judeţean Satu-Mare, ocuparea imobilului din Satu Mare, strada 1 Decembrie 1918, nr.11, şi "de un comando format din funcţionari ai Consiliului judeţean Satu Mare, poliţişti şi jandarmi, în lipsa unui titlu executoriu", am dedus că această acţiune a avut ca punct de pornire acţiunea civilă depusă de Consiliul judeţean Satu Mare la Judecătoria Satu Mare, astfel că pe rolul acestei instanţe, această cauză se află în curs de soluţionare.

Potrivit art.372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, ori al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În situaţia în care activitatea de executare s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale, ori a încălcat drepturile procesuale ale anumitor persoane, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare pot formula contestaţie împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare.

Nerespectarea dispoziţiilor privind executarea silită însăşi sau efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului legal. Prin admiterea contestaţiei la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, precum şi anularea ori încetarea însăşi a executării.

Ministerul Justiţiei şi nici o altă autoritate administrativă a statului nu au competenţa legală de a interveni în procesul de executare silită a unui titlu executoriu şi nici de a da îndrumări sau indicaţii în ceea ce priveşte executarea unei hotărâri judecătoreşti. Acesta este atributul instanţelor judecătoreşti şi al executorilor judecătoreşti.

Din cele prezentate de dumneavoastră, deducem că pe rolul Judecătoriei Satu Mare se află în curs de soluţionare o acţiune civilă de evacuare formulată de Consiliul judeţean Satu Mare. În aceste condiţii, întrucât se află pe rolul judecătoriei o astfel de acţiune, nu avem dreptul să formulăm un punct de vedere asupra acestei problematici, pentru că este vorba de un proces care nu s-a finalizat.

Prin urmare, vă rugăm să apelaţi la mijloacele prevăzute de lege pentru a proceda la o executare legală. Dacă apreciaţi că s-au săvârşit fapte de natură penală, în cursul acestui proces sau al unui act de executare, atunci vă rugăm să vă adresaţi cu o plângere penală organului de cercetare competent.

În ceea ce priveşte a doua întrebare, "dacă Guvernul României este capabil să întroneze respectarea Constituţiei şi a legilor ţării pe întreg teritoriul ţării sau judeţele aflate sub administrarea UDMR au un alt regim juridic", răspunsul este următorul: potrivit dispoziţiilor art.11 lit.m) din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, între atribuţiile Guvernului se află şi aceea de a asigura administrarea proprietăţii publice şi private a statului. Aceste prevederi legale trebuie privite în raport cu cele ale art.53 din Legea nr.90/2001, potrivit cărora miniştrii organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiilor autonomiei locale, instituţiilor publice şi agenţilor economici.

Astfel cum a fost formulată, întrebarea dumneavoastră nu-şi găseşte răspunsul în prevederile Hotărârii de Guvern nr.83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. Prin urmare, răspunsul nostru este în sensul că administrarea teritorială nu intră în competenţa materială a acestui minister.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamna ministru.

Domnule deputat, doriţi să interveniţi? Da. Poftiţi, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Merce:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc şi doamnei ministru pentru efortul făcut. Într-adevăr, am adresat două interpelări la ministrul justiţiei.

La prima interpelare, în ansamblu, răspunsul m-a satisfăcut. Eu am întrebat dacă Ministerul Justiţiei are o strategie privind reinserţia minorilor după ce ies din centrele de reeducare. Dânsa a insistat mai mult pe ceea ce se face în centrele de reeducare. Într-adevăr, ştim cu toţii că sunt o seamă întreagă de organe şi organisme care se ocupă de minori, dar după ce aceşti copii ies din centrul de reeducare, mulţi dintre ei n-au nici un punct de sprijin. Centrul le asigură inclusiv biletul de tren până la destinaţie. Or, acolo nu găseşte pe nimeni, nu are părinţi, nu are rude, nimeni nu se ocupă de aceşti copii. Atunci, se pune problema, totuşi, ce trebuie făcut, că statul investeşte în aceste centre de reeducare fonduri importante, se face treabă. Eu, personal, am vizitat asemenea centre de reeducare, au condiţii corespunzătoare pentru a face şcolarizarea necesară de toate gradele, inclusiv să obţină o calificare profesională în raport de aptitudinile fiecăruia, dar pleacă din centrele de reeducare unii dintre ei care, cum spuneam, nu au nici un punct de sprijin şi dacă nu se ocupă cineva măcar un an de zile să le asigure un acoperiş, să le asigure un loc de muncă, să facă reinserţia socială reală despre care am vorbit, a vorbit şi doamna ministru, aceşti copii redevin clienţii poliţiei, ai instanţelor şi aşa mai departe. Şi, efectiv, statul a făcut nişte eforturi de pomană.

Deci, bine ar fi dacă aceşti copii, după ce ies din penitenciare, nu vreau să mă refer la un timp anume, o perioadă anume, să fie urmăriţi şi să fie sprijiniţi în nişte probleme esenţiale de viaţă.

Cu privire la a doua interpelare, cu abuzurile, doamna ministru nu a menţionat şi instituţiile care au fost supuse de ani întregi la un şir de abuzuri şi ilegalităţi, pentru că este important şi acest lucru. Este vorba de sediul în care se află Filiala PPRM judeţeană Satu-Mare, Fundaţia Holocaustul din Ardealul de Nord - 1940-1945, şi acestea au drept de locaţie acolo, stau cu contract, au fost evacuate, sediile lor au fost sigilate, documentele luate, bunurile tot aşa confiscate, funcţionarii primăriei, funcţionarii Consiliului judeţean împreună cu poliţia, cu jandarmii şi aşa mai departe, fără să existe un document executoriu de evacuare din aceste spaţii.

Abuzurile acestea trenează de ani de zile. S-au făcut sesizări la parchet, la poliţie, la justiţie, nu s-a dat curs acestor sesizări.

Eu speram că acum după ce se schimbă, după ce a venit noua putere la conducere, totuşi se acţionează, se pun lucrurile în legalitate, dar se continuă parcă cu şi mai multă înverşunare, şi lumea a ajuns la disperare, efectiv. Şi se pune întrebarea: ce fac organele abilitate ca să ia măsuri, ca terminăm odată şi-odată cu asemenea abuzuri, cu asemenea ilegalităţi.

În sfârşit, eu sper că esenţa s-a reţinut. Nu trebuie să ne ascundem după deget şi nu trebuie să prezentăm situaţia, că nici eu n-am prezentat-o, altfel decât ea este în realitate. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Nicolae Bănicioiu, Grupul parlamentar al PSD. Nu este în sală. Răspunsul se va da în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Pantelimon Manta

Răspunsul la interpelarea domnului deputat Manta Pantelimon, Grupul parlamentar al PUR, va fi dat de domnul secretar de stat Dumitru Miron, de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Miron (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Interpelarea domnului deputat Pantelimon Manta se referea la o problemă care ne este şi nouă în agenda de preocupări. Dânsul întreba de demersurile pe care le întreprinde Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nu numai ministerul, pentru ca România să fie reprezentată adecvat la Jocurile Mondiale Universitare de la Izmir, din Turcia, din 9-22 august 2005.

În sinteză, vreau să informez, detalii mai multe urmând să fie remise în scris. Domnule deputat, Federaţia Internaţională a sportului universitar organizează în mod frecvent, la intervalul temporal prevăzut, astfel de manifestări, în care şi nouă ne face deosebită plăcere să spunem că s-a acumulat o colecţie impresionantă de medalii şi de reprezentări în timp şi că drapelul României flutură de la momentul deschiderii jocurilor şi până la închiderea lor, făcând o bună propagandă valorilor tineretului românesc.

Din păcate, bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi, implicit, al Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar din România pentru 2005 nu a cuprins fondurile aferente susţinerii financiare a acestei participări. Având în vedere prevederile Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar poate beneficia cu prioritate de alocaţii guvernamentale, vă informăm că întreprindem concertat cu Agenţia Naţională pentru Sport şi Agenţia Naţională pentru tineret o propunere de hotărâre de Guvern pentru ca să se asigure fondurile aferente. Este vorba de 93.000 de dolari, pentru ca reprezentarea noastră să se facă adecvat la această manifestare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Înţeleg că domnul deputat Pantelimon Manta este mulţumit de răspuns.

Domnul secretar de stat Ioan Onisei de la Ministerul Culturii şi Cultelor a transmis în scris răspunsurile la interpelările domnilor deputaţi Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar al PPRM, şi Alexandru Mocanu, Grupul parlamentar al PD.

 
Video in format Flash/IOS   Emil Radu Moldovan

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Emil Radu Moldovan, Grupul parlamentar al PSD.

Răspunde secretarul de stat Ioan Andreica, de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarea Teritoriului.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, MLPAT):

Domnule deputat Emil Radu Moldovan,

Interpelarea dumneavoastră are două întrebări: prima se referă la faptul că se vor sista sau nu lucrările pentru blocurile ANL aflate în construcţie. Şi a doua se referă la chestiuni punctuale din oraşul Năsăud, Beclean şi respectiv municipiul Bistriţa. Răspunsul ministerului nostru este următorul: "Conform Programului de guvernare pe 2005 - 2008, aprobat prin HG nr.24/2004, se prevede continuarea programului de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, atât la Cap.16 "Politica privind amenajarea teritoriului, art.R "Lucrări publice şi locuinţe", cât şi la Cap.21 "Politica privind susţinerea tinerei generaţii" art.F susţinerea familiei tinere.

Acest program vine în sprijinul familiilor tinere, ale căror surse de venituri nu le permite achiziţionarea sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, dar şi pentru a asigura stabilitatea specialiştilor prin crearea unor condiţii de locuit convenabile.

Răspuns la a doua întrebare: la 1.01.2005, se afla în diverse stadii de execuţie, în judeţul Bistriţa-Năsăud, un număr de 354 de apartamente. În programul de finanţare pentru anul 2005 au fost incluse 294, respectiv 276 apartamente în municipiul Bistriţa şi 18 în localitatea Năsăud, acestea având surse de finanţare asigurată, lucrările la cele 60 de apartamente în localitatea Beclean fiind sistate temporar. Deci, 60 sistate din totalul de 354.

Sistarea lucrărilor la unele obiective au fost impusă de insuficienţa sumelor aprobate de la bugetul de stat pentru anul 2005, prin Legea bugetului de stat nr. 511/2004 şi de prevederile Acordului-cadru de împrumut încheiat între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat în 2001, potrivit căruia România şi-a asumat angajamentul de a finaliza până 31.12.2005 toate obiectivele incluse în programul de finanţare aprobat de B.D.C.E.

În prezent, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice negociază un nou împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, aprobarea, contractarea acestui nou credit ale cărui negocieri sunt în fază avansată va permite continuarea lucrărilor la toate obiectivele sistate. Din informaţii, sperăm ca în luna mai să se producă acest lucru pentru negocierea unui nou împrumut cu B.D.C.E. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog să interveniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Radu Moldovan:

Doamnă preşedintă,

Domnule secretar de stat,

Mulţumesc pentru răspuns. Sigur, nu cred că sistarea locuinţelor din Beclean este făcută politic şi pentru că provenim amândoi din acelaşi judeţ, sper să fie continuate locuinţele şi de la Beclean. Este un lucru bun că cele de la Bistriţa continuă.

Cred că actualul Guvern o să înceapă, ştiu eu, pentru că a venit şi primăvara acum, să-şi facă şi programe efective, nu numai lucruri populiste, gen aceste controale şi arestări pe care le fac. Eu cred că controalele trebuie făcute, dar programele nu trebuie oprite în detrimentul acestor controale. Ele se pot face paralel şi cei care au greşit, sigur că vor trebui să plătească pentru greşelile pe care le-au făcut. Dar, cred că a sosit timpul ca cel puţin programele bune începute să fie continuate.

Şi sper, domnule secretar de stat, pentru că vă cunosc foarte bine, ca şi la Beclean să se găsească o soluţie, ca locuinţele care sunt într-un stadiu destul de avansat să poată fi finalizate. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Petru Tărniceru, Grupul parlamentar al PSD nu este în sală. Răspunsul se va da atunci în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Aurel Vlădoiu

Domnul deputat Aurel Vlădoiu, grupul parlamentar al PSD este în sală.

Vă rog, domnule secretar de stat Ioan Andreica, răspunsul la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica:

Domnule deputat Aurel Vlădoiu,

Referitor la interpelarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunicăm următoarele: Programul naţional de aderare a României la Uniunea Europeană prevede la capitolul "Armonizare legislativă", armonizarea cu prevederile Directivei nr.1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 17 iunie 1999, care prevede taxarea vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Această directivă este prevăzută în acquis-ul din domeniul transporturilor la capitolul "Armonizare fiscală".

Totodată, în cazul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, prin documentul de poziţie revizuit pentru cap.IX "Politica în domeniul transporturilor", adoptat în şedinţa Guvernului din 1.03.2001, şi transmis Comisiei Europene pe data de 2.03.2001, România s-a angajat să transpună gradual în legislaţia sa, de asemenea, prevederile Directivei nr.1999/62/CE între anii 2002 şi până în 2008.

Precizăm că pct.2 a) la art.7, Cap.3 al Directivei 1999 prevede că într-un stat membru lipsit de o reţea generalizată de autostrăzi sau de drumuri cu două benzi, având caracteristici similare, plajele şi drepturile de utilizare pot fi percepute pentru utilizarea categoriei de drum cea mai ridicată din punct de vedere tehnic. Astfel, tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România s-a introdus atât pentru vehiculele grele de marfă, cât şi pentru autoturisme, întrucât necesarul de fonduri pentru realizarea infrastructurii de transport rutier este insuficient, acesta neputând fi acoperit numai de la bugetul de stat.

Introducerea acestui tarif reprezintă o aplicare a principiilor conţinute în Cartea albă asupra politicii comune de transport, în special al principiului fundamentat, şi anume: utilizatorul plăteşte pentru ceea ce se foloseşte.

În vederea diminuării impactului asupra utilizatorului infrastructurii de transport rutier, aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se realizează etapizat, începând cu data de 1 iulie 2002 până la 1 ianuarie 2008, conform Anexelor 1 şi 2 ale Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, în sprijinul utilizatorilor români, conform prevederilor art.4 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a propus şi au fost aprobate facilităţi la plata tarifului privind posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale.

Având în vedere cele menţionate mai sus, achitarea acestui tarif de către utilizatorii români pentru alte perioade decât cele prevăzute în actele normative în vigoare, armonizate cu prevederile legislaţiei europene, nu poate fi acceptată. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamnă preşedintă,

Domnule secretar de stat,

Eu am făcut foarte clar această interpelare. M-am referit la apicultori. Vâlcea ocupă locul doi în România privind numărul de familii de albine şi aceşti oameni care merg cu stupii în pastoral, pentru 4 drumuri pe care le fac în decursul unui an, cât merg pe drum naţional, şi merg foarte puţin pe drum naţional, trebuie să dea 900 euro pentru această deplasare.

Şi rugam, poate ministerul găseşte o soluţie, să-i ajutăm puţin pe aceşti apicultori. Asta a fost scurta mea intervenţie. Nu sunt mulţumit de modul în care am primit răspuns. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   George Băeşu, Cristian Dumitrescu

Răspunsul la interpelarea domnilor deputaţi George Băeşu şi Cristian Dumitrescu, Grupul parlamentar al PSD.

Poftiţi, domnule secretar de stat, privind situaţia unor drumuri din judeţul Vrancea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica:

Domnilor deputaţi George Băeşu şi Cristian Dumitrescu,

Referitor la interpretarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.169 A/2005 vă comunicăm următoarele: în anul 2004, o serie de drumuri judeţene aflate în administrarea consiliilor judeţene au trecut prin hotărâre de guvern în categoria drumurilor naţionale şi, implicit, în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, fără ca acestea, la vremea respectivă, să prevadă în bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sumele necesare ca drumurile să poată fi aduse la parametri funcţionali de drumuri naţionale.

În această situaţie se află şi sectoarele de drum judeţean DJ 204H DN2 Dumbrăveni - Dumitreşti - Jitia şi DJ 204H Jitia-Vintileasca, HG nr.1938/2004, respectiv drumul judeţean 204A DN23 Milcovu - Gologanu- Tătăranu - Ciorăşti, drumul judeţean 2002, limită judeţ Buzău-Ciurăşti-Râmniceşti-Măicăneşti, aprobat prin HG nr.2284/2004, care au fost încadrate în categoria funcţională a drumurilor naţionale, fără a se respecta prevederile art.6 alin.1 din Ordonanţa de Guvern nr.43/97 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale care asigură legăturile cu capitala ţării, cu reşedinţele de judeţ, obiectivele de interes naţional între ele, precum şi cu ţările vecine.

În acelaşi timp, precizăm faptul că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a angajat în anul 2004 lucrări fără a avea resurse financiare, respectiv a înregistrat cheltuieli peste prevederile bugetare aprobate, fapt care face ca facturile anului 2004 să fie achitate din bugetul alocat pentru anul 2005.

Cât priveşte asigurarea fondurilor financiare necesare executării lucrărilor pentru încadrarea în categoria funcţională a drumurilor naţionale pentru sectoarele de drum mai sus-menţionate, precizăm că acestea nu au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2005 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

În bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2005, pentru lucrările de întreţinere a drumurilor naţionale, a fost alocat circa 10% din necesarul pentru realizarea acestor lucrări. Pentru acelea de combatere a lunecuşului, înzăpezirii şi de eliminare a efectelor produse de inundaţii pe sectoarele de drum judeţean menţionate, în bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, nu au fost prevăzute fonduri pentru iarna 2004/2005, întrucât acestea nu erau preluate de la Consiliile judeţene, deci nu exista bază legală pentru finanţarea acestor acţiuni.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus, şi în special de faptul că nu au fost respectate prevederile Ordonanţei de Guvern nr.43/97 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, care defineşte categoria de drumuri naţionale, cât şi de lipsa acută a fondurilor financiare necesare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu poate prelua în administrare aceste sectoare de drum judeţean, în vederea realizării unor lucrări de interes naţional. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog, interveniţi. Domnul deputat George Băeşu, că era interpelarea adresată de doi domni deputaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeşu:

Mulţumesc frumos.

Doamnă preşedintă,

Domnule secretar de stat,

vă mulţumesc pentru operativitate, pentru răspuns. Vreau însă să atrag în cel mai respectuos mod atenţia că, potrivit Legii administraţiei publice locale, ne vom afla într-o mare dificultate. Dumneavoastră refuzaţi să le preluaţi, iar consiliul judeţean, prin hotărâre, s-a pronunţat deja privind predarea lor.

Orice hotărâre pe care o va lua Guvernul României privind anularea hotărârilor pe care dumneavoastră le-aţi menţionat, va trebui urmată de o hotărâre a Consiliului judeţean Vrancea privind preluarea acestor drumuri.

Vă atrag atenţia în cel mai respectuos mod că ne vom afla într-o mare dificultate. Eu vin în faţa ministerului pe care îl reprezentaţi, cu rugămintea de a găsi soluţii pentru a prelua aceste drumuri, pentru că ele fac legătura cu alte judeţe, inclusiv cu capitalele reşedinţă de judeţ. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnul deputat Emil Radu Moldovan, Grupul parlamentar al PSD, nu mai este în sală.

Vă rog, domnule secretar de stat, în scris îi transmitem răspunsul.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Merce

Şi mai aveţi un răspuns pentru domnul deputat Ilie Merce, Grupul parlamentar al PPRM, care este aici. Poftiţi!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica:

Domnule deputat Ilie Merce,

Referitor la interpelarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.185 B/2005, vă comunicăm următoarele.

Pe tronsoane de drum care traversează Craiova - Herculane - Caransebeş - Lugoj - Timişoara - Arad - Oradea - Satu-Mare sunt prevăzute a se efectua următoarele lucrări. pentru DN6 Craiova -Herculane - Lugoj - Timişoara se vor executa: plombări gropi 17.500 mp; reabilitări cu finanţări externe rambursabile pentru varianta ocolitoare Craiova, reabilitare Lugoj - Timişoara, varianta ocolitoare Timişoara. Aceste sume sau aceste lucrări au (nu se regăseşte în text, de aceea îmi permit să vă informez) un volum financiar, deci o sumă totală de 4.538 miliarde lei.

DN69 Timişoara - Arad se vor executa plombări gropi 35.000 mp, respectiv 12,2 miliarde lei; DN79 Arad - Oradea se vor executa plombări gropi 17.500 mp şi, respectiv, reciclare 8,6 km, total 20,1 miliarde lei. şi ultima, DN19 Oradea - Satu-Mare se vor executa plombări gropi 61.300 mp, tratamente bituminoase la km.99 plus 300, la 127 plus 800, consolidare pod km.184 plus 874 Certeze şi, respectiv, pasaj denivelat km. 108 plus 746 Moftin, 242,5 miliarde lei, total suma alocată din buget pentru acest an 4.813 miliarde lei.

De asemenea, precizăm faptul că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a angajat în 2004 lucrări fără a avea resurse financiare, respectiv a înregistra cheltuieli peste prevederile bugetare aprobate, fapt care face ca factura anului 2004 să fie achitată din bugetul alocat pentru 2005, ceea ce nu permite să executăm lucrări privind îmbunătăţiri ale stării tehnice a reţelei de drumuri, sigur, altele decât cele precizate.

Menţionăm că Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului face eforturi deosebite în scopul asigurării fondurilor financiare necesare şi din alte surse decât cele bugetare, pentru asigurarea altor condiţii de circulaţie pe drumurile publice. Cu deosebită consideraţie, semnează domnul ministru Dobre.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnule deputat, sunteţi mulţumit de răspuns. Mulţumesc.

Vreau să vă informez că pentru răspunsul la interpelarea domnului deputat Mircea Costache, Grupul parlamentar al PPRM, AVAS-ul solicită amânare.

La fel şi pentru răspunsurile la interpelările domnilor deputaţi Mircea Costache, Grupul parlamentar al PPRM, şi Emil Radu Moldovan, Grupul parlamentar al PSD, din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Domnul deputat Alexandru Mazăre, Grupul parlamentar PSD, nu este în sală. Din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism, vă rog să-i predaţi răspuns în scris, domnul deputat nefiind în sală.

La fel, tot pentru domnul deputat Alexandru Mazăre, tot în scris, din partea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Tot de la Ministerul Mediului, aveţi un răspuns pentru domnul Ilie Merce. Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor):

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor din data de 14.04.2005 nr.182 B/2005, vă comunicăm următoarele: S.C. "ALUM" S.A. - Tulcea a fost pusă în funcţiune în anul 1973, cu profilul său de activitate - producerea aluminei calcinate.

Societatea funcţionează în baza autorizaţiei de mediu nr.6.803/29.11.2004 cu program de conformare, care cuprinde măsuri şi investiţii de protecţie a factorilor de mediu, în valoare de 22 milioane de euro.

Autorizaţia de mediu nr.6.803/29.11.2004 cu program de conformare a fost emisă în baza bilanţului de mediu nivel doi, elaborat de ICIM Bucureşti. Obţinerea aluminei calcinate are la bază procesul BAYER alcalin, care constă în principal din dizolvarea conţinutului de alumină din bauxită, cu leşie fierbinte concentrată şi eliminarea sterilului. Procedeul tehnologic prevede eliminarea sterilului prin operaţii de purificare a soluţiei de aluminat, iar hidroxidul de sodiu purificat este calcinat, rezultând produsul finit.

Din procesul tehnologic, prin extragerea oxidului de aluminiu din bauxită rezultă două componente: componenta utilă (alumina calcinată) şi componenta sterilă şlam (nămol roşu) care, conform HG nr.852/2002, Anexa 2 se încadrează în categoria nămolurilor roşii de la producerea aluminei, nefiind considerat deşeu periculos.

Şlamul roşu este transportat printr-un sistem de conducte la halda de şlam, care este situată la circa 4 km de uzină. Halda are o suprafaţă de 54 ha, capacitate de stocare 9,2 milioane mc. Halda a fost realizată prin bararea unei băi nenaturale, cu baraj din loes, în timp fiind lăsat cu anrocamente, în vederea stabilirii şi înlăturării exfiltraţilor în aval. Halda de şlam face parte integrantă din circuitul tehnologic al uzinei şi serveşte pentru depozitarea şlamului roşu rezultat din procesul de fabricaţie al aluminei. Apa limpezită din haldă este recirculată în uzină.

Pentru respectarea prevederilor legale în domeniul siguranţei barajelor, halda intrând în această categorie, unitatea a întocmit program de etapizare, prin care s-a stabilit luna iulie 2005 ca lună pentru finalizarea documentaţiei de evaluare a stării de siguranţă în exploatarea haldei de şlam şi obţinere a autorizaţiei de funcţionare.

În prezent, halda se află în a treia etapă de supraînălţare, până la cota finală plus 45 m, S.C. "ALUM" S.A. - Tulcea demarând procedura de obţinere a acordului de funcţionare în condiţii de siguranţă, a avizului de gospodărire a apelor şi a acordului de mediu pentru lucrările de supraînălţare la cota finală.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, doriţi să intervenţi? Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Merce:

Eu cunosc din informaţii sigure că la această uzină este o situaţie de un pericol grav, din punct de vedere al poluării mediului. Halda de deşeuri de aluminiu, zidul, deci, este pe cale să cedeze. Acolo sunt depozitate, printre altele, reziduuri de metale grele, cu efecte dezastruoase pentru Delta Dunării şi chiar pentru Marea Neagră; că nici la ora actuală nu există autorizaţie de mediu şi ar fi bine să mai verificaţi; că în 2001 a fost un contract între autorităţile române şi patroni (am spus că acolo este vorba despre o firmă de nu ştiu pe unde, o firmă incertă); din contractul respectiv nu s-a făcut mai nimic, în 2005 trebuia terminat ca să primească autorizaţia respectivă. Deci, problema este următoarea: ca Ministerul Mediului - după părerea mea - (dumneavoastră faceţi ce credeţi, dar ferească Dumnezeu să ne pomenim cu un eveniment major de poluare a mediului în zonă) să facă o deplasare acolo cu specialişti, să vadă efectiv despre ce este vorba. Că dacă ne limităm la a face nişte aprecieri de la distanţă, cu privire la o asemenea problemă, şi nu pătrundem realitatea care există, s-ar putea să avem surprize, ceea ce nu doreşte nimeni.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Mai doriţi să intervenţi, doamnă secretar de stat? Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Aş vrea să precizez că referitor la stabilitatea haldei de deşeuri, în urma bilanţului de mediu nivel doi, nu a reieşit acest pericol, nefiind solicitat de către firma care a întocmit bilanţul de mediu nivel doi, o evaluare de risc.

În ceea ce priveşte investiţiile care trebuie realizate la halta de steril, acestea, aşa cum am precizat, sunt cuprinse în programul de conformare, care este anexă la autorizaţia de mediu şi în care sunt cuprinse toate investiţiile, sumele alocate investiţiilor respective şi termenele de realizare a acestor investiţii.

 
     

Domnul Ilie Merce (din sală):

În 2001, dar în 2005 trebuie date!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia Ana Varga:

Deci, autorizaţia are nr. 6.803 din 29.11.2004, cu program de conformare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna secretar de stat.

În mod normal la ora 19,30 se termina şi şedinţa noastră, dar ţinând cont că pe listă avem 42 de răspunsuri la interpelări şi profitând de prezenţa secretarilor de stat, vă cer un supliment de efort şi să începem cu răspunsurile la interpelări către Ministerul Sănătăţii.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Aurel Rus

Domnul Ioan Aurel Rus, Grupul parlamentar al P.P.R.M. este în sală. Îl rog pe domnul secretar de stat Ervin-Zoltán Székely să dea răspunsul la interpelarea domnului deputat. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Székely Ervin-Zoltán (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Referitor la interpelarea înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.159 B/2005 privind situaţia staţiei de ambulanţă Bistriţa Năsăud, vă comunicăm următoarele: principala problemă a serviciului judeţean de ambulanţă Bistriţa Năsăud o constituie în prezent parcul de autosanitare uzate, care are depăşită norma de funcţionare de 60 de luni, în proporţie de 87%, iar pentru multe autosanitare durata de exploatare depăşeşte 10 ani.

În prezent, parcul auto al serviciului de ambulanţă judeţean Bistriţa Năsăud este compus din 6 ambulanţe tip C, 12 ambulanţe tip B, 4 ambulanţe tip A1.

În ultimii ani s-au primit periodic, prin achiziţii realizate de către Ministerul Sănătăţii, autosanitare cu dotare foarte bună, ARTI, o autosanitară fiind dotată şi cu echipament de descarcerare.

Acest program de dotare a parcului auto va continua până la atingerea standardului necesar de dotare al întregului parc de autosanitare.

Referitor la cele menţionate mai sus, vă informăm că potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 39 din 2005, de repartizare a autosanitarelor achiziţionate prin licitaţie publică, potrivit Hotârârii Guvernului nr. 981 din 2004, privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2004, serviciului de ambulanţă Bistriţa Năsăud i-au fost repartizate trei autosanitare, pe care seriviciul respectiv urmează să le ridice de la Staţia centrală de transport şi ambulanţă aeriană Bucureşti, în săptămâna 18-22 aprilie a.c.

Referitor la numărul de asistenţi medicali şi de conducători auto angajaţi ai serviciului judeţean de ambulanţă Bistriţa Năsăud, încadrarea acestora este realizată în limitele normativului, îmbunătăţit în ultimii ani.

De exemplu, numărul de medici normaţi s-a modificat de la un medic la 100.000 de locuitori, la un medic la 30.000 de locuitori, la staţiile de ambulanţă, astfel că în prezent sunt angajaţi în judeţul Bistriţa Năsăud 10 medici pe salvare, faţă de cei trei permişi de normativul vechi.

Personalul angajat a fost programat eşalonat la cursuri de calificare specifice atribuţiilor din medicina de urgenţă, astfel: medici de medicină generală - curs de competenţă şi asistenţă medicală de urgenţă; asistenţi medicali - curs de perfecţionare pentru susţinerea funcţiilor vitale; conducători auto - curs pentru ambulanţieri.

În ceea ce priveşte modul de organizare şi finanţare a funcţionării serviciilor de urgenţă prespitalicească, programul de guvernare 2005-2008 prevede modificări majore, astfel: acoperirea relativ uniformă a întregului teritoriu cu echipaje paramedicale, instruite în susţinerea funcţiilor vitale, finanţarea activităţilor medicale de urgenţă prespitalicească de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la modificarea art. 1 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 270 din 11.03.2004, menţionăm că acest articol defineşte asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească.

Cu stimă, semnează domnul ministru al sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc. Domnule deputat, doriţi să interveniţi, da? Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Vreau să vă spun că eu mai aveam o întrebare pusă chiar pe finalul interpelării, atunci când mă refeream la serviciul de asistenţă medicală prespitalicească în aşteptare şi solicitam ca aceştia să fie scoşi de sub tutela Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate privind salariile, pentru că acolo este o problemă şi să fie trecuţi direct în bugetul ministerului, pentru că ei sunt într-un serviciu în aşteptare exact ca în armată şi cred că aceasta ar fi în favoarea dumneavoastră. În rest, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Poftiţi, daţi un răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Mulţumesc.

Ministerul analizează această posibilitate propusă de dumneavoastră şi face parte şi din intenţiile noastre ca, într-adevăr, personalul care desfăşoară o muncă similară cu cei de la minister să fie salariaţii Ministerului Sănătăţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Corneliu Ioan Dida

Domnul deputat Corneliu Ioan Dida, Grupul parlamentar P.S.D., este în sală.

Vă rog, domnule secretar de stat, să prezentaţi răspunsul la interpelarea domnului deputat, interpelare referitoare la sistarea lucrărilor la Spitalul Clinic de Urgenţă, judeţul Constanţa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 168 B/2005 privind sistarea lucrărilor la proiectul de reparaţii al Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, vă comunicăm următoarele:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este unitate sanitară cu paturi de utilitate publică, cu personalitate juridică, care asigură servicii medicale.

Conform prevederilor art. 35 din Legea spitalelor nr. 270 din 2003, cu modificările şi completările ulterioare, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate pe bază de contracte cu casele de sănătate şi din alte surse, conform legii.

De la bugetul de stat, conform art. 36 alin. 2 lit. e) se finanţează modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale.

În cursul anului 2004, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a beneficiat de alocarea de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii, de 49 miliarde de lei, pentru lucrările de reparaţii capitale, astfel: suma de 1,5 miliarde lei, repartizate din limita creditelor bugetare aprobate la titlul 38 "Transferuri, reparaţii capitale", prin Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507 din 2003, la solicitarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite; suma de 25 miliarde lei, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 48 din 2004, de rectificare a bugetului de stat pe anul 2004, prin nominalizarea în anexa nr. 3/24/06, pagina 5, 25 miliarde de lei, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii capitale la obiectivul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa; suma de 22,5 miliarde de lei, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 690 din 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, în vederea efectuării de reparaţii capitale la obiectivul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În cursul anului 2004, la nivelul judeţului Constanţa au fost repartizate fonduri pentru reparaţii capitale reprezentând 20,5% din totalul fondurilor repartizate la nivelul ţării, din care pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 19,8%.

În vederea întocmirii programului de investiţii şi reparaţii capitale pe anul 2005 s-au solicitat la unităţile sanitare şi direcţiile din structura Ministerului Sănătăţii propuneri în acest sens.

În urma centralizării, la nivelul Direcţiei Generale buget şi achiziţii, a propunerilor pentru anul 2005, suma totală solicitată pentru lucrările de reparaţii capitale a fost de 1.853,7 miliarde lei.

În conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511 din 2004, Ministerului Sănătăţii i-au fost aprobate spre repartizare, la titlul 38, transferuri, reparaţii capitale, credite bugetare, în sumă de 185,7 miliarde lei, reprezentând aproximativ 10% din totalul solicitărilor înregistrate la nivelul ţării.

Cu aprobarea ordonatorului principal de credite pe anul 2005, la nivelul judeţului Constanţa au fost repartizate credite bugetare pentru lucrări de reparaţii capitale în sumă de 9,16 miliarde lei, reprezentând aproximativ 5% din totalul repartizat la nivelul ţării, pentru unităţile sanitare, care în anii precedenţi nu au beneficiat de credite bugetare cu această destinaţie, astfel: Spitalul Municipal Medgidia - 1,36 miliarde lei; Spitalul de ortopedie, traumatologie şi recuperare medicală Eforie Nord - 4 miliarde lei; Spitalul Municipal Mangalia - 1 miliard de lei; Spitalul Clinic de recuperare, medicină fizică şi balneologie Eforie Nord - 2,8 miliarde lei.

În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867 din 2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective, imobilele Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Constanţa, compuse din construcţii şi terenuri aferente se află în administrarea Consiliului judeţean Constanţa.

Conform Legii nr. 99 din 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70 din 2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, la art. 4 se stipulează că preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti asigură sumele necesare pentru cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere, modernizare şi finalizare a unităţilor sanitare publice, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie din bugetele locale.

În funcţie de derularea procesului bugetar, de eventuale majorări ale creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, prin rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, se va avea în vedere şi solicitarea Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Constanţa.

Semnează ministrul sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Dacă tot facem efortul să stăm cu mult peste program, haideţi să ne limităm şi la timpii prevăzuţi în Regulament, de maxim trei minute dezvoltare răspuns şi maxim două minute intervenţie.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ioan Dida:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte, şi tuturor celor de faţă vă cer scuze pentru această scurtă intervenţie.

Mulţumesc, domnule ministru, pentru promptitudinea răspunsului dumneavoastră. Cu regret trebuie să vă spun că nu mă satisface.

Înţeleg că acest proiect care forţamente, având în vedere amploarea sa trebuia să se desfăşoare pe patru ani, în baza unui contract cu un mare grup din Israel, înţeleg, deci, că acest contract urmează să cadă.

Am să spun numai două lucruri, incitat de poziţia extrem de judicioasă, de altfel, a domnului prim-ministru, cu câteva momente mai în urmă. Nu este vorba numai de un proiect local. Este vorba de cel puţin două apecte care vizează politica şi strategia ministerului pe care îl conduceţi.

Primul aspect. În România sunt 350 de spitale. Majoritatea acestor clădiri sunt într-o situaţie destul de precară, atât în ce priveşte clădirea propriu zisă, cât şi instalaţiile, precum şi dotările.

Există, de asemenea, în politica ministerului dumneavoastră, şi aceasta o ştiu din partea domnului Cinteză, chiar de la audierile din decembrie, un punct extrem de important: acreditarea spitalelor. Ce înseamnă acreditarea spitalelor dacă ministerul şi statul care este, practic, proprietarul acestor spitale, în 99% din cazuri nu are încă un program coerent naţional de reparaţii.

Sunt zeci de spitale în ţară cu reparaţii începute sau clădiri începute şi neterminate. Aţi dat 9 miliarde judeţului Constanţa la vreo 5, 6 clădiri care se vor trena ani de zile. Vă dau exemplul Spitalului Fundeni, de 16 ani în reparaţii, Spitalul Municipal, de asemenea. Deci, este vorba de o strategie care, după părerea mea, nu funcţionează cum ar trebui.

Al doilea aspect extrem de important: proiectul de la Constanţa este primul proiect în care s-a angajat un mare grup occidental. Grupul Baran a făcut aeroporturi, autostrăzi, porturi, are cifră de afaceri de zeci de miliarde de euro. Este primul proiect care vine în România pe o formulă de cofinanţare în sistem public privat. 26 de miliarde a dat Consiliul judeţean, ministerul, cum bine aţi menţionat anul trecut, 49. Grupul Baran este angajat prin contract să cofinanţeze cu până la 30%, la cererea părţii române. Contractul a mers bine anul trecut. Pe aceste principii acum cade.

Ce răsunet va avea pe piaţa financiară mondială în lumea în care se învârt tehnicienii şi oamenii de finanţe ai Grupului Baran vă las pe dumneavoastră să judecaţi şi singur.

Sunt foarte dezamăgit! Sunt foarte dezamăgit, mai ales că, din cei 185 de miliarde, pe linie politică ni se promiseseră în decembrie 25 de miliarde pentru prima parte a anului şi în funcţie de cum va merge bugetul, încă 25 de miliarde la rectificare. Judeţul primeşte 9 miliarde, iar Spitalul judeţean nimic.

Vă daţi seama, sunt clauze în contract care vor lovi tare în partea română, lăsând răsunetul pe piaţa mondială financiară şi în lumea partenerilor din Israel.

Îmi pare foarte rău, poate că n-ar fi rău să reevaluaţi situaţia chiar la faţa locului.

Oricum, eu vă mulţumesc şi vă cer scuze pentru ora întârziată şi pentru tonul, cumva, afectat de emoţia acestui tip de răspuns.

Încă o dată mii de mulţumiri, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Mircea Giurgiu. Răspunde tot domnul secretar de stat Ervin-Zoltán Székely.

Vă aşteptăm la microfon, domnule secretar de stat. Trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Referitor la interpelarea dumneavoastră privind eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite, cu sau fără contribuţie personală în judeţul Cluj, vă comunicăm următoarele: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate monitorizează în permanenţă modul de eliberare a medicamentelor în regim gratuit şi compensat în toate unităţile farmaceutice care au contract cu casele de asigurări la nivel teritorial.

Conform datelor colectate şi actualizate vă putem informa că în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea un număr de 130 de farmacii, în contract cu Casa de Asigurări a judeţului Cluj, din care 24 eliberează medicamente gratuite şi compensate.

Această situaţie a fost generată de faptul că 30 de farmacii şi-au epuizat deja fondul anual şi alte 76 de unităţi farmaceutice şi-au epuizat plafonul pe trimestrul II al anului în curs.

Pentru medicamentele care se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate, de exemplu diabetul, sumele prevăzute sunt alocate separat de sumele destinate medicamentelor prescrise în regim compensat din tratamentul ambulatoriu, iar medicamentele se eliberează prin farmaciile cu circuit închis.

Eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul celor patru boli cronice se face doar prin farmaciile selecţionate, ca urmare a negocierii adaosului comercial, prin majorarea valorii de contract obţinută de aceste farmacii.

Acesta este motivul pentru care se eliberează, în continuare, medicamente pentru cele patru boli cronice.

Aspectele semnalate se află în atenţia conducerii Ministerului Sănătăţii, urmărindu-se identificarea urgentă a modalităţilor de rezolvare, în sensul realizării stabilităţii financiare în sistemul sanitar şi al eliminării divergenţelor stărilor conflictuale şi blocajelor.

În sensul celor menţionate mai sus şi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, a fost elaborată lista cu domeniile comune internaţionale pentru medicamentele de uz uman, de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu şi fără contribuţie personală, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 235 din 2005. La elaborarea acestei liste s-a ţinut seama de criteriile elaborate de către comisia de strategie terapeutică a Ministerului Sănătăţii privind includerea medicamentelor în sistemul de rambursare privind serviciile asigurărilor sociale de sănătate.

Modificarea în regim de urgenţă a sistemului de compensare a medicamentelor a fost impusă de necesitatea echilibrării din punct de vedere financiar a sistemului sanitar.

În legătură cu nemulţumirile privitoare la noul sistem de compensare a medicamentelor menţionăm că ministerul are în vedere simplificarea acestuia, fiind elaborat un plan în acest sens. În plus, demararea în maximum două luni a programului de licitaţii ar putea determina o scădere a preţului medicamentelor în farmacii.

Semnează ministrul sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Problema cu care se confruntau bolnavii din judeţul Cluj în ceea ce priveşte eliberarea medicamentelor gratuite şi compensate, acum două săptămâni şi săptămâna trecută încă nu era rezolvată. Aşa că vă rog să aveţi în vedere rezolvarea acestei probleme foarte grave cu care se confruntă bolnavii din judeţul Cluj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Urmează răspunsurile din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Răspusul la interpelarea domnului deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar al P.P.R.M. Răspunde secretarul de stat Cătălin Ionel Dănilă.

Poftiţi, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei):

Răspunsul la interpelarea adresată domnului Gheorghe Barbu de către domnul deputat Ştefan Baban, referitoare la aplicarea legii de către organele de control ale ministerului, avem de formulat următorul răspuns: în data de 6 aprilie 2005, inspectorii de muncă din cadrul inspectoratului teritorial de muncă Botoşani a efectuat un control de fond la S.C. Rapsodia Conf S.A. Botoşani, în limitele de competenţă stabilite de Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii, republicată, şi Hotărârea Guvernului nr. 767/1999.

În urma controlului efectuat s-a întocmit procesul-verbal de control şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Societatea îşi desfăşoară activitatea cu 883 de salariaţi, din care 694 sunt femei, astfel: 880 de salariaţi au normă întreagă şi 3 sunt încadraţi cu contracte individuale de muncă cu timp parţial, înregistrate la I.T.M. Botoşani.

Din documentele prezentate de angajator s-a constatat că în cazul salariatului Glas Alexandru, cu vârsta sub 18 ani, angajat din data de 07.10.2004, angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la regimul de muncă al minorilor, în sensul că în perioada 1 ianuarie 2005 - 27 ianuarie 2005, conform foii colective de prezenţă, acesta a fost pontat cu câte 8 ore lucrate şi 8 ore suplimentare efectuate în ziua de sâmbătă, 22 ianuarie 2005, fapt ce contravine art. 109 din Codul Muncii.

Prin urmare, fapta angajatorului de a încadra în muncă minori cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor s-a sancţionat în cazul de faţă cu avertisment conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

De asemenea, în cazul salariatului Bălăceanu Alexandru, cu vârsta sub 18 ani, s-a constatat că acesta era angajat din data de 1 martie 2005, cu toate că din documentele de evidenţă zilnică aferente lunii februarie 2005 reiese faptul că presta activitate în cadrul societăţii din 7 februarie 2005.

Faţă de cele prezentate, fapta angajatorului de a primi în muncă persoane pentru care nu au fost întocmite contracte individuale de muncă s-a sancţionat în cazul de faţă cu amendă contravenţională de 20 de milioane de lei, în baza art. 276 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii.

Referitor la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează, precizăm: din verificarea foilor colective de prezenţă s-a constatat, prin sondaj, că în data de 1 Decembrie 2004, Zi Naţională, salariaţii societăţii au desfăşurat activitate, fiind prezenţi la programul normal de lucru, încălcându-se astfel prevederile art. 134 din Codul Muncii, faptă pentru care societatea a fost sancţionată contravenţional, conform art. 276 alin. 1 lit. f) din Codul Muncii, cu amendă în valoare de 50 de milioane.

Constatări referitoare la programul de lucru: activitatea este ţinută într-un singur schimb, programul normal de lucru desfăşurându-se zilnic între orele 6,00 şi 14,30, de luni până vineri, iar în cele două zile de sâmbătă, pe lună, între orele 7,00 şi 15,00, duminica fiind zi de repaus. Personalul TESA lucrează de luni până vineri, câte 8 ore pe zi.

Am să încerc să scurtez un pic răspunsul, îl veţi primi în scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Chiar vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

S-a constatat că pentru doamna Iosub Ana, fostă salariată a societăţii, nu s-au achitat cele 58 de ore de muncă suplimentare efectuate în perioada 1 decembrie 2004 - 15 martie 2005, prestate în zilele de sâmbătă. La verificarea statelor de plată din perioada 1 aprilie 2002 şi 31 decembrie 2004 s-a constatat că salariata Cosmiuc Ursache Sanda a acumulat un număr de 640 de ore, evidenţiate în rubrica "învoiri", fără ca în dosarul personal al acestei salariate să se regăsească documente justificative.

Salariile de bază sunt stabilite cu respectarea prevederilor Hotărârilor de Guvern nr. 2.346 din 2004.

Aş sări iarăşi peste nişte amănunte. Trebuie menţionat că angajatorul a fost sancţionat cu avertisment în temeiul art. 5 alin. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 130/1999, cu modificările şi completările ulterioare, privind obligativitatea de a prezenta lunar dovezile din care să rezulte plata contribuţiilor sociale, faptă care constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 14 din Legea nr. 130/1999.

Faţă de cele prezentate s-au dispus în sarcina angajatorului următoarele măsuri obligatorii, cu termene concrete de îndeplinire: clarificarea situaţiilor celor 18 salariaţi care se află în faza de cercetare disciplinară, nominalizaţi în anexa III a procesului-verbal de constatare, urmând ca angajatorul să depună la I.T.M. Botoşani documentaţia necesară, respectând prevederile legislaţiei în vigoare; angajatorul se angajează să respecte cu stricteţe prevederile legale referitoare la regimul de lucru al salariaţilor minori; completarea registrelor generale de evidenţă a salariaţilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 247 din 2003; desemnarea de către angajator a unei persoane care să efectueze operaţiunile de înscriere în aceste registre, pentru că nu aveau pe cineva care să completeze registrele generale de evidenţă a salariaţilor; angajatorul va înregistra obligatoriu numărul de ore în care salariaţii prestează activitate conform realităţii şi va supune această evidenţă controlului inspecţiei muncii; va respecta cu stricteţe prevederile art. 134 din Codul Muncii referitoare la sărbătorile legale.

În cazul doamnei Iosub Ana, fostă salariată a societăţii, angajatorul va efectua plata drepturilor băneşti pentru munca suplimentară prestată în perioada 1 decembrie 2004 - 15 martie 2005 în beneficiul societăţii, precum şi pentru concediile de odihnă aferente anilor 2003 - 2004, acordate, dar neefectuate şi totodată va prezenta I.T.M. dovada achitării către beneficiar a acestor sume de bani; angajatorul va respecta dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu privire la plata indemnizaţiilor restante pentru incapacitate temporară de muncă pentru toţi salariaţii aflaţi în această situaţie.

Faţă de cele prezentate mai sus, considerăm că reprezentanţii instituţiei au efectuat controlul în limitele de competenţe stabilite de Legea nr. 108/1999 şi, de asemenea, au stabilit şi aplicat în mod corect contravenţiile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, dacă aveţi comentarii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Îmi pare rău că este timpul foarte înaintat, doamnă preşedintă, dar am să abuzez o jumătate de minut.

Cu tot respectul, domnule secretar de stat, sigur că există lege, sigur că ea trebuie aplicată în spiritul şi litera ei. Din păcate, la I.T.M. Botoşani (şi eu voi cere totuşi în continuare o anchetă asupra activităţii acestui inspectorat teritorial de muncă), pentru că eu, de fapt, nu v-am reclamat ceea ce au făcut cei de la Rapsodia Conf, eu v-am spus că este o stare de lucruri negativă la acest inspectorat teritorial de muncă.

Vreau numai să fac două precizări, doamnă preşedintă, ca să vedeţi cum se aplică legea în România. Una, că au lucrat pe 1 Decembrie, într-adevăr, dar li s-a dat drumul la oameni, pe o înţelegere scrisă, pe care am şi depus-o la dosar, la domnul secretar de stat, o are la dumnealui (în seara asta, e adevărat), de pe 19 decembrie până pe10 ianuarie, să stea acasă, să-şi facă Sfintele Sărbători, pentru o zi! în înţelegerea celor două părţi: sindicate şi patronat. Iar a doua chestiune, cu tânărul acela de 17 ani care a fost admis la muncă, este vorba de o familie de 8 persoane. Probabil că dumneavoastră ştiţi, doamnă preşedintă, foarte bine că Botoşaniul este un judeţ sărac, cu locuri de muncă relativ puţine, dacă nu chiar foarte puţine, că industria confecţiilor în lohn este, în cea mai mare parte cea care absoarbe forţa de muncă din municipiul Botoşani. Deci, e vorba de o familie de 8 persoane, cum vă spuneam: mama, tata şi încă 6 copii. Din aceste 8 persoane, 5 persoane îşi câştigă existenţa, în frunte cu mama, la această întreprindere, iar cel mai mic, prâslea, care are 17 ani, nu întâmplător era băgat la lucru, fiindcă, altfel, din ce-mi spunea şi mie, că a fost în audienţă la mine mama copilului: "Doarme acasă, dacă nu-l iau cu mine odată, împreună cu ceilalţi!"

Dar, mă rog, aşa ştim noi să aplicăm legea în România... Vă mulţumesc totuşi pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Şi aştept un răspuns care să ne arate şi activitatea I.T.M.-ului, domnule secretar de stat. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

E în regulă, mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Aurel Vlădoiu

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, domnule secretar de stat, maxim 3 minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulţumesc.

Răspunsul la interpelarea adresată de domnul deputat Aurel Vlădoiu e referitor la inexistenţa unui cămin de bătrâni în judeţul Vâlcea.

Administrarea şi finanţarea căminelor pentru persoane vârstnice revine autorităţilor locale pe raza cărora se află aşezământul respectiv sau autorităţilor judeţene. Din bugetul de stat se pot cofinanţa cheltuielile de investiţii şi reparaţii pentru unităţile de asistenţă socială din zonele defavorizate şi alte cheltuieli stabilite prin legile bugetare anuale.

Deoarece în bugetul anului 2005 nu a fost prevăzută nici o sumă alocată unor lucrări cu această destinaţie, se pot identifica alte surse de finanţare, la care Consiliul local al comunei Milcoiu din judeţul Vâlcea, în proprietatea căruia se află clădirile ce au nevoie de lucrări de reabilitare în vederea înfiinţării unui cămin pentru vârstnici poate apela.

Şi avem Fondul Naţional de Solidaritate, înfiinţat prin Ordonanţa nr. 118/1999 aprobată prin Legea nr. 366/2001. Pentru a accesa acest tip de finanţare, este nevoie de întocmirea unei documentaţii, care cuprinde: notă de fundamentare, memoriu justificativ, deviz estimativ, investigaţii sociale de colectivitate. Direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie a judeţului Vâlcea colaborează cu solicitantul, în vederea întocmirii corecte şi complete a documentaţiei şi o înaintează ministerului pentru analiză şi promovarea unui proiect de hotărâre a Guvernului.

O altă modalitate este accesarea unor finanţări din fonduri externe. Pentru aceasta este nevoie de elaborarea unui proiect de reabilitare a clădirilor menţionate, cu scopul înfiinţării unui cămin pentru persoane vârstnice. Acest proiect este posibil să obţină finanţare, în cadrul unui program negociat în prezent cu reprezentanţii Băncii Mondiale, destinat reabilitării şi construcţiei de noi aşezăminte pentru persoane vârstnice.

În acest sens, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a transmis, la începutul lunii aprilie 2005, o adresă prin care se solicită consiliului judeţean să faciliteze realizarea de către Direcţia de asistenţă socială şi protecţie a copilului a unei evaluări a nevoilor de reabilitare a căminelor existente şi a propunerilor de noi construcţii de către Direcţia de asistenţă socială şi protecţie a copilului. Datele colectate de minister vor constitui baza discuţiilor privind finanţările posibile în cadrul programului susţinut de Banca Mondială.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat? Nu este obligatoriu să interveniţi, numai dacă doriţi.

 
     

Domnul Aurel Vlădoiu:

O secundă, numai.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

O informaţie suplimentară, sigur, sau un comentariu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vlădoiu:

Da, sunt mulţumit în mare parte de răspunsul dat de domnul secretar de stat. Vreau să îl informez că, din 2004, am preluat, fiind prefect, aceste blocuri de la Administraţia Domeniilor Statului la consiliul local al comunei Milcoiu. Comuna Milcoiu nu poate să asigure cofinanţarea, întrucât este o comună săracă şi nu au fonduri. În decembrie 2004, s-a aprobat o sumă de 7 miliarde de lei de la Guvernul României, dar au fost refuzaţi de către consiliul judeţean, întrucât au spus că nu mai pot să-i cheltuiască, pentru că era timpul foarte scurt, şi pentru licitaţii, şi s-a refuzat suma de bani.

Deci, există toată documentaţia la Ministerul Muncii, numai trebuie să găsim, zicem noi, soluţii şi să finanţăm acest cămin. Pentru că ei stau într-o mănăstire şi pot să fie scoşi în stradă din zi în zi, stau numai prin bunăvoinţa Episcopului de Vâlcea. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc pentru intervenţie, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnule deputat Mircia Giurgiu, doriţi să se dezvolte răspunsul sau numai în scris?

     

Domnul Mircia Giurgiu:

Nu ştiu cât e de lung.

 
     

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Nu este prea lung.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă rog, domnule secretar de stat, răspunsul pentru domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Răspunsul pentru domnul deputat Mircia Giurgiu, referitor la memoriul Asociaţiei foştilor soldaţi de la detaşamentele de muncă forţată din România, voi fi foarte scurt.

Legea nr. 309/2002, act normativ cu caracter reparatoriu, se referă la acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii în perioada 1950-1961, şi anume: o indemnizaţie lunară neimpozabilă pentru fiecare lună de stagiu militar efectuată în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii; asistenţă medicală şi medicamente în mod gratuit, atât în tratament ambulatoriu, cât şi în timpul spitalizării; scutirea de plata taxei de abonament la radio şi televizor. Soţia celui decedat, din categoria celor care au efectuat stagiul militar la D.G.S.M., beneficiază de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din indemnizaţia ce s-ar cuveni soţului decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Nivelul indemnizaţiilor acordate în baza Legii nr. 309/2002 se indexează anual prin hotărârea Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui preţului de consum.

Având în vedere că plata drepturilor stabilite de acest act normativ nu se face din bugetul asigurărilor sociale, urmează ca împreună cu instituţiile centrale implicate să se analizeze oportunitatea acordării de noi facilităţi, în funcţie de resursele financiare ce pot fi puse la dispoziţie în acest scop, precum şi de obiectivele asumate de Guvern prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Este vorba despre acele persoane care au fost trimise forţat la muncă în timpul stagiului militar, au lucrat câte 3 ani în mine, la construcţia de căi ferate şi au dus-o foarte greu. Şi, pentru aceasta, vă rog, dacă se poate să căutaţi să rezolvaţi solicitările lor. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Urmează răspunsurile din partea Ministerului Economiei şi Comerţului.

Domnul deputat Petru Călian? Nu este în sală şi solicităm să se transmită răspunsul în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul deputat Mircea Costache este prezent în sală.

     

Domnul Costache Mircea (din sală):

Am o rugăminte, din cele două interpelări, numai cea referitoare la Sidex să se dezvolte şi pe cealaltă să o primesc în scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Deci, strategia economică a producţiei de bunuri materiale pe termen scurt şi mediu va primi răspuns în scris, urmează răspunsul la interpelarea privind situaţia postprivatizare a Sidex Galaţi.

Domnul secretar de stat Cornel Chiriac, din partea Ministerului Economiei şi Comerţului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Chiriac:

E foarte bine aşa, pentru că răspunsul la prima este dezvoltat, este deja pe vreo 5 pagini, o să-l primiţi în scris, e clar.

Procesul de privatizare al Combinatului Siderurgic Sidex Galaţi a fost integral coordonat de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea postprivatizare a perioadei incluse în contractul de privatizare semnat cu reprezentanţii Grupului L.N.M. ISPAT.

Ministerul Economiei şi Comerţului, ca instituţie autoare şi coordonatoare a programului de restructurare a siderurgiei româneşti, a propus şi insistat în cadrul negocierilor de privatizare ca investitorul L.N.M. Holding ISPAT să-şi asume prin contract un plafon investiţional suficient de ridicat, pentru a se asigura viabilitate financiar-economică a combinatului la nivelul criteriilor europene într-un interval de timp cât mai redus. Acest lucru, completat de unele măsuri organizatorice şi manageriale proprii Grupului L.N.M. Holding, au condus la rentabilizarea combinatului siderurgic, începând cu anul 2003.

În ceea ce priveşte activitatea comercială de la Sidex, aceasta este circumscrisă strategiei de marketing a Grupului Mittal Steel, primul mare producător mondial de oţel şi cu vastă experienţă pe piaţa mondială a oţelului.

În contextul eforturilor generale privind procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, Ministerul Economiei şi Comerţului acţionează potrivit prerogativelor sale, în sensul unei practici comerciale corecte de piaţă liberă pentru toţi operatorii comerciali din industrie. În acest sens, în cadrul întâlnirilor periodice cu reprezentanţii Mittal Steel Galaţi, sunt analizate aspectele principale privind derularea procesului de restructurare-viabilizare, inclusiv modul în care se derulează livrările combinatului pe piaţa internă şi export. Piaţa românească a oţelului este o piaţă liberă, fără restricţii şi concurenţială, datorită eliminării complete a taxelor vamale încă din anul 2002, la importurile din statele Uniunii Europene, CEFTA şi alte state cu care există acorduri comerciale bilaterale.

Din constatările rezultate în baza analizelor efectuate, Mittal Steel Galaţi practică preţuri pentru export apropiate de cotaţia pieţei zonale, iar pe piaţa internă preţuri comparabile cu preţurile produselor echivalente importate din ţările cu care România are acorduri multi sau bilaterale. De menţionat că spaţiul comercial sud-est european, în care se găseşte şi Combinatul siderurgic de la Galaţi, este influenţat negativ de preţurile produselor siderurgice provenite din ţările exsovietice, total deformate de subvenţiile acordate producătorilor.

Şi în continuare Ministerul Economiei şi Comerţului îşi propune să acorde o atenţie deosebită şi să intervină, după caz, cu măsuri specifice, în urmărirea şi monitorizarea activităţii comerciale a operatorilor economici din industrie şi alinierea conduitei acestora la disciplina de piaţă liberă europeană. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

În parte, răspunsul a atins una dintre problemele puse de noi în interpelare, şi anume, a comportamentului discreţionar şi abuziv al S.C. Mittal Steel S.A., cum i se spune acum, fostă ISPAT Sidex, fostă Combinatul siderurgic Galaţi, dar nu s-a spus, corect şi concret , de ce totuşi statul român nu reuşeşte să protejeze societăţile comerciale dependente de produsele Mittal Steel şi care sunt obligate să cumpere cu 620 de dolari tona de tablă groasă în România, în timp ce Mittal Steel vinde cu 500 de dolari tona de tablă groasă, acelaşi produs, în China? Mi se pare că nu găsim echivalent în alte state, în Polonia, în Cehia, în cele care s-au desprins din acelaşi sistem şi care au procedat la privatizări ale unor combinate de acelaşi profil, în care partenerul străin, cel care a preluat combinatul, să practice preţuri discreţionare, să pună în inferioritate consumatorii de pe piaţa internă, iar statul respectiv să nu găsească metode de protejare a industriei proprii.

Eu am zis acolo, aşa, mai afectiv, că muncitorii care au suportat până în 1989 privaţiuni pentru a construi combinatul, mai suportă acum privaţiuni şi groaza pierderii locului de muncă, pentru că fac faţă cu greutate dificultăţilor de aprovizionare cu materie primă de la Mittal Steel, fostă ISPAT, fostă Combinatul siderurgic Galaţi.

Răspunsurile învăluitoare sunt bune, ne aflăm în sfera politicii, putem servi la ore târzii "politică şi delicatese", dar realităţile sunt mult mai dure. Întâlnirile noastre cu managerii unor societăţi comerciale ne pun în faţa acestor realităţi, care aşteaptă răspunsuri mai concrete. Mulţumesc, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, dacă doriţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Chiriac:

Eu pot să vă spun că noi avem acord de liber schimb cu 31 de state, se poate cumpăra sub preţul lui Mittal Steel, dacă putem să-i facem concurenţă, putem interveni foarte puţin în ceea ce priveşte preţul lui Mittal Steel, dar, din comparaţiile pe care le-am făcut, să ştiţi că preţul de pe piaţa românească este corect, este în acord, este sub preţul pe care îl găsim pe piaţa europeană. N-am reuşit să găsim produse sub preţul lui Sidex.

Noi am dori să găsim lucrul acesta şi să introducem concurenţa la nivelul Sidex. Sidex, este adevărat, este jucător unic pe piaţa românească, poate să-şi permită, dar nu l-am găsit în defect încă, în ceea ce priveşte preţul comunitar.

 
     

Domnul Costache Mircea (din sală):

Să nu aibă comportament de monopol! Să luăm în calcul şi facilităţile pe care le are, fiscal şi nu numai!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Chiriac:

Ştim ce a avut, nu aparţine actualului Guvern, cu părere de rău.

 
     

Domnul Costache Mircea (din sală):

Nu aparţine actualului Guvern, dar aparţine României!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

E în regulă. Mulţumesc mult de tot, domnule secretar de stat.

Astăzi, din cele 42 de interpelări, la 3 s-a cerut amânarea răspunsurilor, 39 s-au soluţionat, într-o şedinţă maraton care a depăşit ora 20,30. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Vă rog să luaţi act de protestul meu, în legătură cu următorul aspect: afară a fost anunţat că primesc răspuns în seara asta şi pentru asta am şi stat, de la Ministerul Finanţelor, şi dumneavoastră, după două ore aţi anunţat că cere amânarea. Să scrie afară această chestiune! Şi eu îmi gestionez timpul cum cred eu de cuviinţă, să nu-mi facă cineva mie programare!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Este în regulă.

Vă mulţumesc, închidem şedinţa, o seară bună.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 20,33.