Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.59/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2005
|
Şedinţa a început la ora 16,00. Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domniiPetre Popeangă şi Gheorghe Albu, secretari. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi, Vă urez "Hristos a înviat!" şi la "La mulţi ani!" cu ocazia sfintelor sărbători de Paşte. Deschidem şedinţa de astăzi cu primul tronson al şedinţei, dedicat declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Din partea grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai Apostolache. Este prezent? Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Bună ziua! Stimaţi colegi, Pentru că este prima noastră întâlnire de după Paşti, voi începe prin a vă spune "Hristos a înviat!", cerându-vă, totodată, să mă ascultaţi cu sufletul deschis şi cu gânduri bune. Zilele trecute, Inspectoratul Judeţean Şcolar Prahova a rămas fără toţi cei trei inspectori şefi. Atât inspectorul şcolar general, Petre Năchilă, cât şi cei doi adjuncţi ai săi, Ştefan Jean şi Stelian Ene, au demisionat din funcţie, lăsând, astfel, loc liber unor numiri "interimare", atât de dorite de conducerea Alianţei "DA". Demisia este, aşa cum ştim cu toţii, un act de voinţă unilateral şi, în mod normal, comentarea unui astfel de gest nu ar trebui să îşi găsească locul acum şi aici. Totuşi, sunt câteva aspecte care mie mi-au dat mult de gândit şi cred că vă vor da şi dumneavoastră: toţi cei trei au grad didactic I., iar calităţile lor profesionale nu pot fi puse sub semnul îndoielii. Performanţele înregistrate de învăţământul prahovean în intervalul în care echipa lor s-a aflat la conducere nu sunt cu nimic mai prejos decât cele înregistrate anterior. Nu s-au descoperit - deşi s-au căutat cu lumânarea, vă rog să mă credeţi! - nici fraude, nici alte ilegalităţi care să justifice demiterea lor sau să îi determine să demisioneze pentru a ieşi din funcţii "basma curată". Nu! Este clar că Alianţa "DA" "a lucrat ştiinţific", prin metoda "picăturii chinezeşti", determinându-i pe aceşti oameni să plece "de bunăvoie", pentru a păstra aparenţa legalităţii în demersurile sale. Un argument care vă va răspândi orice dubiu este acela că inspectorul şcolar general Petre Năchilă şi-a depus demisia cu data de 18 iunie anul curent, pentru că şi-a dorit, ca orice dascăl care se respectă, pe de o parte, să îşi ducă mandatul până la sfârşitul anului şcolar, iar pe de alta, pentru a nu produce tulburări în procesul de învăţământ prin întoarcerea sa la catedra de matematică, doar cu o lună înainte de încheierea şcolii. Rezultatul? Demisia i-a fost acceptată... de a doua zi. Semn clar că pentru Alianţă nu numai că "scopul scuză mijloacele", ci şi "efectele asupra procesului de învăţământ nu mai contează"! Am fost acuzaţi că în anul 2000 am făcut schimbări pe criterii politice. Poate că s-a întâmplat şi asta! Probabil că au fost şi abuzuri. Dar, de atunci, pretindem că am făcut paşi importanţi spre Uniunea Europeană, că ne interesează respectarea legalităţii, că suntem preocupaţi de învăţământul românesc, că manifestăm respect pentru valori. Vorbe în vânt! Mă bucur pentru dumneavoastră că nu aveţi copii în clasa a XII-a, ai căror profesori de matematică să fie schimbaţi cu o lună înainte de bacalaureat şi de admiterea la facultate, aşa cum mă bucur pentru noi toţi că nu suntem nevoiţi să trăim umilinţa celor trei, a căror vină unică este, iată, că nu aparţin unuia dintre partidele aflate la putere! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Urmează domnul deputat Cătălin Micula, Grupul parlamentar al PNL. Este în sală? Dacă nu, domnul deputat Cornel Popa. Nici domnia sa nu este în sală. Domnul deputat Rareş Mănescu, acelaşi grup parlamentar. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dragoş Ujeniuc. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este binecunoscut faptul că una din condiţiile principale pentru finalizarea aderării României la Uniunea Europeană este aceea referitoare la reforma în justiţie. Şi drumul spre reformă a fost început în mod inspirat prin numirea în funcţia de ministru al justiţiei a unui reprezentant al societăţii civile. Cum era de aşteptat, acest ministru s-a angajat într-o luptă pe faţă cu mentalitatea magistraţilor, dominată în bună măsură - trebuie să recunoaştem - de rutină, suficienţă, platitudine şi aroganţa, iar uneori chiar de morbul corupţiei. Fără îndoială că principalul sprijin în această luptă trebuie să-l primească din partea C.S.M., care - potrivit Constituţiei - este garantul independenţei în justiţie, dar şi titularul tragerii la răspundere disciplinară a judecătorilor şi procurorilor. Dar iată că lucrurile nu se petrec conform aşteptărilor fireşti. Spun aceasta pentru că, deşi încălcarea legii este prezentă în numeroase cazuri, atât la instanţe, cât şi în Parchete, nu s-au înregistrat cazuri de judecată a celor aflaţi în defect, aceştia fiind astfel feriţi de orice deranj şi încurajaţi în practicarea defectuoasă a profesiei. Nu aş fi adus, poate, acest subiect în faţa Camerei Deputaţilor, dacă nu aş fi cunoscut un exemplu de dată recentă, care să-mi susţină punctul de vedere exprimat mai sus. Este vorba de un caz aflat în lucru la P.N.A., referitor la preşedinta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, împotriva căreia procurorul a început urmărirea penală pe data de 8 aprilie 2005. Nimic ieşit din comun în demersul procurorului, dacă acesta nu ar fi încălcat dispoziţiile art.3 pct.11 din statutul Consiliului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin lege, potrivit cărora urmărirea penală nu putea fi începută fără informarea prealabilă a Parlamentului României. Această informare s-a făcut însă abia pe data de 14 aprilie 2005, deci la 6 zile după începerea urmăririi penale. Încălcarea în sine nu are urmări grave în ceea ce priveşte mersul anchetei desfăşurate de procuror, numai că ea dovedeşte o dată în plus atitudinea indiferentă a unui magistrat faţă de respectarea legii. Ei bine, învinuita s-a adresat atât conducerii P.N.A., ministrului justiţiei, Parlamentului, cât şi C.S.M., reclamând nelegalitatea. Dacă Parlamentul României şi-a exprimat într-un fel dezacordul faţă de această situaţie, prin adresele trimise C.S.M. şi Parchetului Naţional Anticorupţie, nu există nici un semnal că s-ar fi demarat de către Consiliul Superior al Magistraturii tragerea la răspundere disciplinară a procurorului în cauză. Cu siguranţă, se vor găsi destui care vor spune că este un caz lipsit de importanţă, fără impact în actul de justiţie, şi că nu are nici o legătură cu reforma în justiţie. Dar, la fel de sigur, vă voi spune că şi acest caz nu face decât să configureze mentalitatea, care, iată, bântuie în continuare justiţia română. Şi asta în timp ce justiţia din ţările cu democraţie autentică acţionează sub dictonul cu putere de principiu "pereat mundus, fiat justitia!". Vreau să reamintesc membrilor Consiliului Superior al Magistraturii că reforma în justiţie nu poate fi înfăptuită doar de o singură persoană, şi că, dimpotrivă, responsabilitatea primă aparţine chiar acelui Consiliu. Este timpul ca cine trebuie să se trezească şi să treacă la treabă, pentru că, altfel, mimarea reformei în justiţie ne va îndepărta cu siguranţă de intrarea în Uniunea Europeană, iar consecinţele eşecului nu vor fi suportate doar de un ministru, ci de întreaga ţară. Să nu ajungem să înţelegem cumva din indiferenţa şi lentoarea manifestată de Consiliul Superior al Magistraturii până în prezent, că este vorba, de fapt, de un război al orgoliilor, absolut de neacceptat. Pentru că atunci ar trebui să ne gândim la un alt fel de garant al independenţei justiţiei decât cel actual, care s-ar dovedi în continuare total ineficient. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Mircea Stănescu, Grupul parlamentar al PD. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Declaraţie politică. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă reţin atenţia vizavi de un fenomen de mare corupţie, semnalat recent de presă, în mai multe cotidiene centrale. Este vorba de modul în care firma DELTACONS S.A. - Tulcea, condusă de un anume Alexandru Stroie, un protejat al fostei guvernări, a reuşit, prin manevre dubioase, să acapareze un număr extrem de mare de lucrări de construcţii hidrotehnice şi de altă natură, din fonduri bugetare şi europene, alocate pentru consolidarea malurilor Dunării şi scoaterea la suprafaţă a epavei navei Rostok, care blochează o parte a canalului navigabil Sulina. Printr-o asociaţie de tip PAS, prin care a preluat controlul firmei DELTACONS S.A. - Tulcea, fostă societate de stat, Alexandru Stroie a devenit în ultimii ani un abonat al licitaţiilor derulate în judeţul Tulcea de către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Deloc întâmplător, Alexandru Stroie este naşul de cununie al fetei fostului director al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Valerică Anghel, care a fost recent schimbat din funcţie. Pe marginea acestei legături de rudenie, Alexandru Stroie a câştigat într-un mod extrem de dubios licitaţia pentru scoaterea epavei Rostok, într-o manieră care demonstrează că acesta a ştiut suma maximă pe care Administraţia Fluvială a Dunării de Jos o avea alocată de la Banca Europeană de Investiţii pentru această operaţiune. Faptul dovedeşte că Stroie - DELTACONS a fost favorizat la licitaţie, astfel încât să încaseze maximum din cele 5 milioane de euro, alocate pentru scoaterea epavei. Beneficiind de această informaţie, Stroie - DELTACONS a ofertat la finele anului trecut suma de 4.990.000 euro - adică cu 1.000 de euro mai puţin decât suma maximă - şi a adjudecat licitaţia organizată de directorul căruia i-a cununat fata. Afacerea Rostok a fost "rostogolită"către Alexandru Stroie, în condiţiile în care firmele concurente au fost eliminate din competiţie, printre acestea şi o firmă germană specializată, care oferise o sumă cu 1,5 milioane de euro mai mică. Dovadă a neregulilor Contractului nr.104/4.10.2004 privind epava Rostok stă şi faptul că directoarea economică a Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Constanţa Gafencu, a declarat că a refuzat semnarea contractului, nedorind să fie părtaşă la afacere. Pe acelaşi calapod, Alexandru Stroie, un protejat al exponenţilor fostului partid de guvernământ, şi-a adjudecat în lanţ, începând din 2003, aproape toate licitaţiile pentru renovarea unor şcoli şi licee din judeţul şi municipiul Tulcea. În aceste cazuri, sumele maxime preconizate erau de circa 10 miliarde lei pe obiectiv, DELTACONS câştigând de fiecare dată, la "milimetru", oferind cu puţin sub pragul maxim - semn evident că era informat de organizatorii licitaţiilor asupra datelor neaccesibile celorlalţi competitori. Printre liderii locali ai PSD, care i-au stat alături lui Alexandru Stroieb s-a numărat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Trifon Belacurencu, acţionar într-o firmă cu directorul economic al DELTACONS, asociere care explică succesul la licitaţie al lui Alexandru Stroie. De mai multe luni a fost declanşat în Delta Dunării un proiect finanţat de Banca Europeană de Investiţii pentru lucrări de apărări de maluri, în valoare de zeci de milioane de euro. Una dintre condiţiile eliminatorii introdusă în caietele de sarcini a fost ca firmele participante la licitaţie să aibă o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro - exact cifra de afaceri a DELTACONS - sumă nerealistă, impusă de fosta conducere a AdministraţieiFluviale a Dunării de Jos în mod premeditat, pentru eliminarea concurenţei de la licitaţii. Lucrările finanţate de BEI nu pot demara, însă, în pofida dorinţei actualului director al Administraţiei, Mihai Ochialbescu, deoarece Judecătoria Galaţi a suspendat licitaţia până în luna iunie 2005, în urma unui proces intentat de o firmă italiană, care a reclamat fosta conducere de modul defectuos de organizare a licitaţiilor. Faţă de cele semnalate, solicit ministrului administraţiei şi internelor declanşarea urgentă a unor cercetări privind corectitudinea licitaţiilor enumerate şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Solicit, de asemenea, ministrului transporturilor să declanşeze imediat un control la nivelul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, şi să ne comunice gradul de corupţie a fostei conduceri şi al comisiilor de licitaţie care au favorizat firma DELTACONS. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar al PPRM. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Daţi-mi voie să spun şi eu un "Hristos a înviat!" la colegi şi "Lumină în suflet!". Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi "Radiografia unei lumi şi a unei luni ..." Luna aprilie este cea de a patra lună din caruselul actualei guvernări. Lună care nu s-a evidenţiat prin nici o faptă eroică a guvernării, nici măcar printr-o iniţiativă populistă, ci doar prin scumpiri, modificări de taxe şi impozite, nelinişti sociale atât ale salariaţilor, cât şi a pensionarilor etc. Să le luăm pe rând. Prima zi din lună a debutat cu majorările fulminante la utilităţile românilor: energia electrică, energia termică, gazele naturale, combinate cu creşterea accizelor la carburanţi, alcool, tutun şi alte produse. După ieşirea dintr-o iarnă capricioasă, românii s-au trezit la realitate de măsuri bine definite, ca să poată realiza şi ei o dată ce înseamnă "Să trăiţi bine!". Nici bine nu s-a liniştit tevatura preţurilor, că a început scandalul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Poate părerea pe care o voi exprima va fi ceva mai dură decât a celorlalţi colegi, dar consider că această meserie impune riscuri profesionale care pot fi surmontate, dar sunt şi riscuri profesionale care intenţionat sunt eludate, pentru a câştiga un punct de rating sau pentru a mai creşte audienţa postului. Într-o ţară în care nici măcar propria populaţie nu se află în siguranţă, pe baza căror promisiuni sau mai bine zis, pe ce criterii profesionale te hazardezi a ajunge în acel loc, deşi, din experienţele anterioare (atât militare, cât şi ale altor reprezentanţi mass-media) au fost destule informaţii care ridicau semne de întrebare referitoare la siguranţa deplasării, a mişcărilor în teritoriu sau a obţinerii informaţiilor dorite. Fiecare dintre noi suntem părinţi, fiecare avem copii, care fie nu ţin cont de sfaturile noastre, fie doresc cu orice preţ să devină celebri. Dar, totuşi, celebritatea nu presupune riscuri inutile, nu implică o ţară întreagă şi, mai rău, nu ţine cu sufletul la gură persoanele cele mai dragi. Ultimele zile din România au demonstrat unitatea poporului faţă de suferinţa semenilor. Dar, totodată, trebuie să înţelegem că o acţiune pornită fără multă gândire nu poate implica România în contextul geopolitic, nu poate obliga această ţară să rupă alianţe şi tratate de pe o zi pe alta. Participarea României cu trupe în Irak a fost hotărâtă chiar de cei care în acest moment solicită retragerea lor din această ţară. Nu mai poate fi nimic de comentat, decât simplul fapt că nu suntem parteneri serioşi de dialog: declarăm cu voce tare că suntem alături de alianţa internaţională împotriva Irakului, dar pe la spate sabotăm toate eforturile internaţionale, fapt care nu va rămâne fără urmări în cel mai scurt timp. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, aceeaşi lună a adus necazuri populaţiei din vestul ţării. Mii de oameni din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, au pierdut tot ce-au muncit o viaţă întreagă, în urma inundaţiilor catastrofale din luna aprilie. Ceea ce a deranjat pentru marea masă a populaţiei, a fost disproporţia în prezentarea în mass-media a acestor două nenorociri, în timp ce pentru jurnaliştii răpiţi, în număr de trei, posturile de televiziune au alocat minute bune de emisie, pentru tragedia sinistraţilor - 10-15 minute au fost de ajuns. La fel s-a întâmplat şi cu presa autohtonă: solicitarea primului-ministru de a sări în ajutorul celor bătuţi de soartă, mai ales în preajma Sfintelor Sărbători, este percepută, ca de obicei, de cei mulţi şi cu venituri limitate, care ştiu ce înseamnă suferinţa şi nevoia, dar care sunt conştienţi că sunt mult mai bogaţi decât cei care se află în necaz. În schimb, cei care au resurse financiare şi materiale importante, deschid mai greu baierele pungii, pentru că, aşa cum spune o vorbă din bătrâni, "cel sătul nu-l crede pe cel flămând". Poate că această nenorocire va trezi la realitate măcar acest guvern vis á vis de problemele cu care se confruntă această ţară atunci când se abate asupra ei o calamitate naturală: viscol, zăpadă abundentă, ploi torenţiale, inundaţii etc. Nu trebuie uitată nici atitudinea autorităţilor locale care, după câştigarea alegerilor, au instalat nepăsarea ca modalitate de lucru. Coroborate cu puţin interes, toate acestea poate ar fi limitat pagubele materiale şi suferinţa oamenilor din vestul ţării. Nu în ultimul rând, cel mai important eveniment al lunii aprilie anul curent l-a reprezentat la Luxembourg semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. Trecând peste gafele imense ale delegaţiei române, începând de la delegaţia numeroasă şi la discursul în limba română faţă de un auditoriu preponderent european, a preşedintelui ţării, România are deschisă calea pentru a face parte - din 2007 - din marea familie europeană. De azi înainte depinde numai de noi dacă facem faţă cerinţelor impuse de forul european, dacă dorim cu adevărat să facem parte din Europa sau dacă dorim să ratăm o ultimă şansă de a scăpa din chinga influenţei estice. Aşa cum marea majoritate a analiştilor politici economici au arătat, a venit vremea ca acest Guvern să treacă la treabă. Dacă timp de patru luni au avut probleme cu anticipatele, cu modificările Codului fiscal, cu declaraţiile acide referitoare la corupţie şi corupţi, cu câştigarea Primăriei Capitalei, a venit vremea când trebuie lăsate la o parte orgolii, declaraţii belicoase, lupte de culise, când trebuie unitate şi muncă extenuantă pentru a reuşi ca la 1 ianuarie 2007 România să facă parte din familia europeană. Pentru că dacă ratăm această şansă, nu vom mai putea da vina nici pe comunism, nici pe gradul de civilizaţie al populaţiei, nici pe opoziţie. Şi nu se ştie dacă românii vor mai fi dispuşi să accepte un nou eşec, care să-i trimită încă 5 -10 ani la roata suferinţelor şi a sacrificiilor pe care le-au îndurat de la revoluţie până în prezent. Este vremea, domnilor guvernanţi, să vă treziţi la viaţă, o dată cu primăvara aceasta, şi să vă apucaţi de muncă. În caz contrar, aprilie 2005 va fi în conştiinţa românilor ca data când am avut o şansă extraordinară de a scăpa de titulatura de ţară aspirantă la binefacerile civilizaţiei europene, şansă pe care am irosit-o din prea multă comoditate şi nepăsare. Şi nu cred că în acest caz urmaşii ne vor ierta... Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Nicolae Popa, Grupul parlamentar al PUR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Doamnelor şi domnilor colegi, Fenomenele naturale deosebite din luna aprilie anul curent, cele mai mari inundaţii din ultimii 40 de ani, în special în Banat, au distrus locuinţe, infrastructura şi au afectat suprafeţe mari de culturi agricole, mergând până la compromiterea totală a acestora, precum şi pierderi de animale ale producătorilor agricoli. Au fost afectate peste 103.711 ha., din care 50.630 de ha. însămânţate în toamna anului 2004 şi în primăvara anului 2005. Din total suprafaţă cultivată, de 50.630 de ha., a fost afectată în procent de 100% suprafaţa de 29.407 ha., din care asigurate - conform Legii nr.381/2002 - doar 12.330 ha. Având în vedere că marea majoritate a producătorilor agricoli sunt decapitalizaţi, neavând surse financiare pentru asigurarea culturilor agricole, precum şi faptul că termenul maxim de încheiere a contractelor de asigurare a culturilor agricole era de 15 decembrie pentru culturile înfiinţate în toamnă, şi de 31 mai pentru culturile însămânţate în primăvară, se impune modificarea Legii nr.381/2002, în sensul de a acorda despăgubiri şi producătorilor agricoli care nu au încheiat contracte de asigurare pentru culturile agricole afectate. Pe baza evaluării pagubelor produse, propunem, şi cred că sunteţi de acord, să acordăm ajutoare cu titlu gratuit gospodăriilor sinistrate, constând în seminţe, îngrăşăminte şi motorina necesară pentru reînfiinţarea culturilor distruse; pe lângă facilităţile existente, oferite de reglementările actuale în materie de asigurare a culturilor agricole şi a animalelor, trebuie gândit foarte serios un sistem mai amplu de asigurare a patrimoniului agricol, care să conţină şi măsuri de încurajare a producătorilor agricoli pentru utilizarea asigurărilor. În acest sens, trebuie să avem în vedere subvenţionarea semnificativă a costurilor asigurării, pe baza unui pachet care să acopere întreaga exploataţie agricolă, inclusiv locuinţa şi anexele gospodăreşti. Stimaţi colegi, Am fost în Banat cu ajutoare pentru sinistraţi, în Vinerea Mare. Deopotrivă, oameni şi primăvara, erau sub lacrima fierbinte a inundaţiilor. Cât vedeai cu ochii, o mare îşi deschisese astfel largul spre case şi grădini, spre uliţi şi zâmbetul copiilor, spre agoniseala de o viaţă a oamenilor. Mi-a apărut în faţa mea, în aceste momente, dintr-o dată, un om de mare omenie, un om cu "O" mare aş putea spune: este vorba de un investitor serios, domnul Claudiu Necşulescu, care s-a oferit să construiască o casă pentru unul din miile de sinistraţi, o casă la cheie, care să răsară printre cele aproape 4.500 de gospodării distruse. Şi atunci am făcut o socoteală simplă: dacă 4.000 de astfel de oameni - investitori, patroni - ar ridica câte o singură casă, deasupra zilei şi nopţii am reîntâlni lumina din oameni, acea urare nestrămutată "Hristos a înviat!". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Niculae Mircovici, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. "Hristos a înviat!" pentru colege şi colegi. Demersul meu se numeşte "Dezastru în Banat - acţiuni şi învăţăminte". Puternic mediatizată, pe bună dreptate, drama din zona de vest a României şi-a avut debutul în noaptea de 18 spre 19 aprilie, când apele învolburate ale râului Bârzava au depăşit cotele de inundaţie şi s-au revărsat asupra localităţilor Gătaia şi Sculea. Acţiunea promptă a structurilor implicate în Planul de Intervenţie la Dezastre şi în primul rând a armatei şi pompierilor a condus la evacuarea în condiţii deosebit de grele a persoanelor aflate în pericol şi evitarea de pierderi de vieţi omeneşti, deşi zona de şes - pe de o parte - şi încăpăţânarea localnicilor - pe de altă parte - care refuzau evacuarea, au constituit factori perturbatori. Începând cu ziua de 20 aprilie, cotele apelor râurilor din judeţul Timiş au crescut alarmant, îndeosebi în zona de câmpie, atât datorită viiturilor din zona de deal, cât şi ploilor continue, cu un debit de peste 20 l/mp. Forţele militare, puţine, câte au mai rămas, au intervenit în zona localităţilor Grăniceri şi Giera, unde digurile Timişului au fost depăşite la inundaţiile din 1968, şi prin consolidarea acestora cu aproximativ 12.000 saci de nisip au salvat digul şi, implicit, localităţile. Citez din scrisoarea adresată comandantului Batalionului 32 Infanterie "Mircea", de către primarul comunei Giera: "Fără sprijinul dumneavoastră, situaţia comunei Giera putea fi alta. Oamenii dumneavoastră, care au acţionat în comuna Giera, fac cinste unităţii pe care o comandaţi". Este important de reţinut că au acţionat între 30 şi 50 de militari de Ministerul Apărării Naţionale, aceiaşi care au acţionat şi la Gătaia, cu 24 de ore înainte, şi după aceea, aproape continuu, în toate celelalte localităţi, numărul lor sporind la 200, maximul existent în zonă şi în împrejurimi. În 21 spre 22 aprilie, concomitent cu inundarea unei părţi din zona de nord-est a judeţului, s-a rupt şi digul râului Timiş, în zona localităţilor Crai Nou şi Rudna, la sud-vestul judeţului, pe porţiuni de 120, respectiv 160 de metri. Din 24 aprilie, era evident că spărturile nu pot fi acoperite cu mijloacele judeţului, care sunt total depăşite ca posibilităţi. În seara zilei de 24 aprilie, împreună cu prefectul judeţului Timiş, comandantul garnizoanei şi comandantul Batalionului-regiment 32 "Mircea" am analizat pe hartă situaţia constatând că, în interiorul curbei de nivel de 80 metri înălţime, pe aproximativ 40.000 de ha. totul va fi inundat dacă nu se astupă spărturile şi ploaia continuă. Am sunat pe şeful statului major general, care şi-a oferit întreaga disponibilitate pentru toate mijloacele pe care le are armata română. Începând cu 25 aprilie au fost aduse bărci cu motor şi personal din unităţile militare din Satu-Mare şi Deva, parcuri de pontoane şi şalupe de la Alba-Iulia, fiind de asemenea pregătite şi alte mijloace specifice de la Craiova şi alte garnizoane. Din fericire, rămânând o escadrilă de elicoptere la Timişoara, aceasta a acţionat în toată perioada pentru cunoaşterea situaţiei, salvarea oamenilor şi a bunurilor, aprovizionarea zonelor izolate. Structurile specializate şi agenţii economici au acţionat pentru transportul a peste 4.000 mc. de piatră şi balast în zona spărturilor din dig, precum şi amenajarea de căi de acces spre acestea. Nivelul apei a crescut până în data de 29-30 aprilie, când s-a stabilizat. Au fost afectate 68 de localităţi, 11 fiind inundate aproape în totalitate, în unele zone adâncimea apei fiind de până la 6 metri. Inundaţii de asemenea amploare au mai avut loc în Banat în anul 1912. Câteva învăţăminte: democraţia, ca sistem politic, trebuie să se manifeste în lupta politică şi să se exprime prin alegeri şi nu în relaţiile interumane şi interinstituţionale, în situaţii de criză, de unde rezultă nevoia unui cadru legislativ ferm, pentru astfel de situaţii de urgenţă. Realizarea unor structuri viabile în situaţii de criză, cu o dotare eficientă, crearea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, prin unirea pompierilor militari cu protecţia civilă, fără o dotare corespunzătoare, s-a dovedit total ineficientă. Revederea noţiunii de mobilizare a structurilor militare, cele mai eficiente în astfel de situaţii, şi cuprinderea cu obligaţia întregului personal din societate care poate acţiona în situaţii de dezastre, în mod obligatoriu sub comandă unică. Regândirea sistemului de organizare militară a naţiunii, una fiind armata de profesionişti cu misiunile ei specifice şi obligaţiile în cadrul NATO şi alta o structură teritorială, de care are nevoie ţara în astfel de situaţii şi la care trebuie subsumat efortul uman şi material al populaţiei. Informarea de către mass-media cu tot ceea ce se petrece în astfel de momente, situaţie în care în mod evident vor apare şi elemente de senzaţional, dar şi folosirea disponibilităţilor fireşti pe care mass-media le are, pentru transmiterea de comunicate, măsuri luate de autorităţi şi structuri de specilitate, îndeosebi sanitare, alte informaţii necesare cetăţenilor din zonele calamitate. Existenţa în dotarea unui minister, oricare ar fi el, interne, apărare, mediu, a cel puţin două, trei elicoptere de mare gabarit, care să poată acoperi pe calea aerului spărturile din diguri sau evacuări de persoane şi bunuri. Ca deputat de Timiş, mulţumesc îndeosebi structurilor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale pentru eforturile supraomeneşti făcute, precum şi cetăţenilor României pentru gesturile de solidaritate, bunăvoinţă şi dorinţelor de ajutor. Din păcate, în Timiş, greul de abia acum începe. Cele 40.000 de hectare acoperite cu apă, care nu pot fi evacuate prin scurgere naturală, mâlul care va rămâne după retragerea apelor, numărul imposibil de evaluat de animale domestice şi sălbatice înecate, gunoaiele aduse de ape sau scoase la suprafaţă din localităţile inundate, infrastructura rutieră şi CFR distrusă sau colmatată, insectele care vor apare odată cu căldura, vor determina o staree la care va trebui să intervenim prin măsuri guvernamentale ferme, pentru a nu pierde oameni, după ce i-am salvat de ape. Ajutoarele de care au nevoie zonele calamitate înseamnă în primul rând bani. Aş vrea să sensibilizez Guvernul României, ca fondul de rezervă al acestuia, să fie generos cel puţin pe măsura în care toate guvernele de până acum au fost preocupate să colecteze de la Timiş cu japca şi să trimită înapoi, prin redistribuire cu ţârâita. Aş vrea să sensibilizez şi oamenii politici, agenţii economici, acei cetăţeni pe care Dumnezeu şi democraţia, alături de capacitatea lor şi economia de piaţă, i-au ajutat să se îmbogăţească, să înţeleagă drama acestui judeţ, care prin sângele din 1989 a descătuşat lupta pentru libertate. Sunt convins că nu trebuie să sensibilizez pe ctitorul Catedralei Mitropolitane a Timişoarei, Majestatea Sa Regele Mihai, capul oştirii române, până la abdicare forţată, care cu siguranţă va folosi din cele 30 de milioane de euro, pe care Parlamentul României i-a aprobat pentru bunurile confiscate de comunism, în direcţia ajutorării poporului care îi este atât de drag şi, implicit, a cetăţenilor Banatului, afectat de calamităţi. La gestul superb pe care militarii garnizoanei Timişoara l-au făcut alături de alţi cetăţeni, cedând primele de Paşti, subscriu, virând în contul sinistraţilor din Timiş suma pe care o vom stabili, toţi senatorii şi deputaţii de Timiş. Ziua de astăzi o rezolvă bănăţenii, poate şi ziua de mâine. Noi, cei rămaşi fără case şi recolte, la ziua de poimâine ne gândim, zi la care trebuie să se gândească Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul României. Aşa să-i ajute Dumnezeu! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al P.S.D. |
|
|||
|
|
Cristos a Înviat! Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Tema declaraţiei mele politice este "Politica de dezinformare în agricultură". Se ştie prea bine că televiziunea are un impact deosebit asupra cetăţenilor şi că majoritatea telespectatorilor iau de bune informaţiile, mai ales atunci când acestea îi interesează în mod direct. La puţin timp după ce a devenit ministru al agriculturii, domnul Gheorghe Flutur apare la televizor destul de des, când la Dan Diaconescu (OTV), când la Robert Turcescu (Realitatea), când la "Viaţa satului", pe TVR1. Ţinând seama de faptul că aceste emisiuni sunt urmărite, că oamenii sunt atenţi la noutăţile privind agricultura, că domnul ministru spune clar, pe nume lucrurilor, telespectatorii dau crezare celor auzite şi îşi fac diverse speranţe. Dar dincolo de aceste argumente, susţinute cu destul de multă convingere, cei care se pricep cât de cât la agricultură, constată multe exagerări, lucruri neadecvate, promisiuni ce nu pot fi aplicate, pe scurt o adevărată dezinformare a oamenilor de rând. Nu-ţi trebuie mare ştiinţă ca să observi că discursul domnului ministru este unul populist, fără conţinut, menit să mulţumească aspiraţiile (din punct de vedere teoretic şi nu practic) ale agricultorilor. Voi prezenta în această intervenţie câteva dintre observaţiile pe care mi-am permis să le fac, urmărind aceste emisiuni: despre retorcedarea totală: De câtva timp, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pregăteşte în secret, în spatele uşilor închise, un pachet de legi care vizează modificarea şi completarea legilor funciare existente. Dar, cum nu există secret garantat, am aflat despre ce este vorba. Iar, ca unul care am lucrat efectiv, timp de mai mulţi ani la aplicarea legilor fondului funciar, vă spun cu toată responsabilitatea, în deplină cunoaştere a situaţiei, că acest pachet de legi nu va aduce decât nedreptate, nemulţumiri şi abuzuri. Dacă în momentul actual sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti câteva zeci de mii de procese şi nu 1,6 milioane după cum declară domnul ministru Flutur, pentru a da greutate vorbelor sale, în urma aplicării acestor legi, se va ajunge şi chiar depăşi cifra deja susţinută de domnul ministru. Cea mai mare parte din aceste acţiuni au ca fond tulburările de punere în posesie şi succesiunea, iar cele privind retrocedarea sunt consecinţă a modului defectuos de aplicare a legilor de către comisiile locale, care poartă întreaga responsabilitate. Dar, cum poţi să vii după 15 ani de la începerea aplicării legilor fondului funciar şi când peste 95% dintre persoanele îndreptăţite au fost puse în posesie, şi, fără a evalua consecinţele, să spui cu seninătate că legea va ţine seama de vechiul amplasament. Oare ştie domnul ministru, oare ştiu cei care îi dau sfaturi domnului ministru-silvicultor că cea mai mare parte a titlurilor de proprietate au intrat în mod firesc în circuitul civil, că unele terenuri sunt deja la a cincea ori a şasea înstrăinare, că foarte multe din terenurile retrocedate sunt ocupate acum de clădiri noi? Desigur, ştim cu toţii care e realitatea, dar aşa se întâmplă când există obligaţii faţă de diverşi parteneri politici, economici ori simpli amici, legile pot fi modificate şi transformate. În ceea ce priveşte despăgubirile: Sunt întru totul de acord ca fiecare persoană nedreptăţită de lege să-şi primească terenul, ba chiar despăgubiri pentru toţi anii din urmă în care nu l-au deţinut. De asemenea, sunt de acord ca persoanele care nu-şi pot lucra terenul şi vor să-l cedeze pentru exploatare, să primească despăgubiri băneşti. Dar, mai întâi trebuie luate în considerare toate rezervele de teren de la nivelul comisiilor locale şi doar în condiţiile în care s-au epuizat toate soluţiile, să se apeleze la terenuri din domeniul privat al primăriilor sau al Agenţiei Domeniilor Statului. Dar, în nici un caz să nu se ocupe izlazurile comunale, aşa cum se propune în noul pachet de legi, iar staţiunile experimentale de cercetare agricolă să aibă propriile terenuri pentru producţie, căci nu există agricultură performantă în afara acestora. O viziune fantezistă are domnul ministru şi în ceea ce dânsul numeşte "accelerarea" proceselor aflate pe masa instanţelor de judecată. Se vorbeşte despre complete de judecată specializate, de experţi aleşi de către părţi, de renunţarea la apel. Să fim serioşi, domnule ministru, priviţi cu mai multă responsabilitate şi cu realism aceste promisiuni care sună bine în campania electorală şi nu în viaţa de toate zilele. Înainte de a face astfel de declaraţii ar fi bine să discutaţi şi cu ministrul justiţiei. În România în care trăieşte domnul ministru există, după cum spune dânsul, programe de finanţare de 10.000 de euro cu CEC-ul, iar prin programul "Fermierul" statul asigură 15.000 de euro. Vrem să vedem rezultatele concrete ale acestor programe care, deocamdată, sunt doar vorbe. Este foarte uşor a duce în eroare oamenii. Cât despre comasarea terenurilor, prin promisiunea de rentă viageră cu o valoare cuprinsă între 50 şi 100 de euro, se impune făcută precizarea că banii vin de la Uniunea Europeană, iar după 1 ianuarie 2007 doar cei care vor deţine suprafeţe mai mari de 1 ha vor primi subvenţie şi nu rentă viageră. Într-un hectar de teren arabil se acceptă minimum trei parcele, cu o medie de cel puţin 30 de ari. Atenţie, deci, la detalii, domnule ministru! Revine obsedant în intervenţiile domnului Gheorghe Flutur trimiterea la adresa Partidului Social Democrat a neîmplinirilor legate de subvenţionarea culturilor, de lipsa fondurilor pentru porumb, ovăz şi plante furajere. Trebuie să ştie toată lumea că aceşti bani au fost şi sunt în bugetul ministerului, iar domnul ministru a spus că ei vor fi folosiţi pentru alte strategii şi politici agricole. Ştiu ce spun, fără să greşesc: Guvernul Năstase a asigurat sumele necesare pentru anul 2005, de aceea e păcat să vedem politica Alianţei în preţul la porumb din toamna acestui an, în importurile din anul 2006, în distrugerea agriculturii ca urmare a unei asemenea gândiri. O altă dezinformare se referă la cartofii de sămânţă, pentru că domnul ministru vorbeşte de lipsa acestora. În realitate, pe data de 17 aprilie a.c., când domnul ministru vorbea la "Viaţa Satului", erau în stoc peste 17.000 tone de sămânţă de cartofi certificată. Din cauza politicii actualului guvern, aceşti cartofi au fost vânduţi la preţul de 2.000-3.000 lei/Kg, atât cât s-a vândut, când de fapt costul real era de 8.000-9.000 lei/Kg. Şi, iată că în toamnă probabil vom importa şi cartofi, chiar dacă nu era cazul. Acum, probabil, cele peste 17.000 tone cartofi sămânţă au ajuns în hrana animalelor sau, şi mai grav, aruncaţi în platformele de gunoi. Acestea fiind zise, mă întreb, domnule ministru, cui folosesc toate aceste speculaţii? Încercaţi să fiţi foarte ferm în spusele dumneavoastră, spunând că lucraţi 24 de ore pe zi, în emisiunea "Viaţa Satului" din 17 aprilie 2005, dar încrederea pe care o transmiteţi momentan telespectatorilor va dispărea în curând şi nu veţi mai fi credibil. Dacă îmi permiteţi, v-aş recomanda să lucraţi mai puţine ore din cele 24 ale unei zile, să vă desemnaţi consilieri competenţi care să nu vă propună pentru munca de fiecare zi opinii şi soluţii ca cele din emisiunile TV. Pentru conducerea acestui foarte greu minister este nevoie de pricepere şi înţelepciune. Mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Rog colegii parlamentari să se rezume la cele trei minute destinate fiecărei intervenţii. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.N.L. vă anunţ că domnii deputaţi Eugen Nicolăescu, Cătălin Micula, Cornel Popa, Emil Strungă, Rareş Mănescu, Mircea Ciopraga şi Dragoş Ujeniuc au depus intervenţiile în scris. Dragoş Ujeniuc, de asemenea? Nu. Poftiţi, domnule deputat Dragoş Ujeniuc. Dacă este în sală? Nu este în sală. A citit deja. Domnul deputat Cristian Buşoi? Este prezent? Domnul deputat Ovidiu Silaghi? Urmează domnul deputat Costache Mircea, Grupul parlamentar al P.P.R.M. Dacă este în sală? Dacă nu, domnul deputat Adrian Moisoiu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Cristos a Înviat! Intervenţia mea de astăzi este puţin inedită şi se va intitula "Felicitări Poliţiei Române!". De la acest microfon nu odată s-au adresat critici la adresa Poliţiei Române. Trebuia să vină o zi în care să fie altfel şi această zi a venit! La data de 29 decembrie 2004, în Gara de Nord, la coborâre din autobuzul 178 mi s-a furat din buzunar telefonul mobil. Astăzi, 3 mai, la 4 luni după eveniment... (Sună telefonul) Scuzaţi-mă! Iată dovada! ".. domnul subcomisar Radu Dorin de la Secţia 25 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti m-a căutat şi mi-a restituit telefonul mobil. Deoarece, după ştiinţa mea, este un eveniment rar şi în orice caz puţin mediatizat, doresc să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea cazului amintit. Vreau să cred că un suflu nou este în Poliţie şi, de ce nu, legile pe care le-am votat sau pe care le vom vota în continuare vor contribui la schimbarea mentalităţii şi că Poliţia va acapara de acum încolo şi o anumită doză de încredere a populaţiei. Fie ca Poliţia română să raporteze cât mai multe cazuri rezolvate, iar domnului subcomisar Radu Dorin, de la Secţia 25 Poliţie Bucureşti, să aibă cât mai multe succese. Exprim felicitări Poliţiei Române şi îi doresc succes! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Ioan Ţundrea, Grupul parlamentar P.U.R. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, permiteţi-mi să vă adresez şi eu Cristos a Înviat! Am o declaraţie politică adresată Parlamentului României, intitulată "Umanismul şi presa". Dragi colegi, Vă mărturisesc că aceste minunate sărbători au trecut pe lângă mine, marcat fiind de profunde tristeţi, cauzele fiindu-ne binecunoscute: inundaţiile din Banat şi răpirea celor trei ziarişti români. Am convingerea că fiecare cetăţean a simţit această tristeţe şi această confirmare am avut-o admirând extraordinara solidaritate a românilor manifestată în ambele cazuri. Acest umanism pe care l-am simţit cu toţii în aceste zile a renăscut în noi, datorită reporterilor din mass media, oameni de altfel obişnuiţi, plătiţi de cele mai multe ori cu salariul minim pe economie. Aceşti reporteri care până acum au plătit pentru puterea de a spune lucrurilor pe nume "doar" cu slujbele lor şi cu nenumărate procese, au devenit ei înşişi ţinte în aceste războaie absurde. L-am înţeles pe preşedintele Voiculescu doar parţial şi doar în calitate de tată, atunci când a afirmat că se predă în schimbul ziariştilor. Evident că, nefiind implicat în activităţi mass media, nu aveam cum să le înţeleg în totalitate, dânsul fiind atâţia ani alături de această lume extraordinară şi de multe ori inaccesibilă nouă, politicienilor. Astăzi, fiind ziua presei, aduc mulţumirile mele şi ale colegilor mei umanişti tuturor jurnaliştilor din ţară, pentru "umanismul" pe care l-au dovedit în aceşti ani şi mai ales în aceste ultime săptămâni. Cu speranţa că în cel mai scurt timp îi vom îmbrăţişa în Parlamentul României pe Marie Jeanne, Sorin şi Ovidiu, vă invit, dragi colegi, să ne rugăm în continuare pentru ca aceşti jurnalişti să ajungă teferi în ţară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Mircia Giurgiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Săptămâna patimilor în România" şi m-am referit în cuprinsul acestei declaraţii la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută: ultimatumul dat autorităţilor române cu privire la cei trei ziarişti, despre inundaţiile din Banat şi Săptămâna Mare a Paştilor. Despre toate acestea, pe larg, în cuprinsul declaraţiei pe care o să o depun la secretariat. Tuturor vă spun Cristos a Înviat! Mulţumesc. Textul declaraţiei depuse la secretariat: În România, Săptămâna Patimilor a primit o nouă semnificaţie. Ultimatumurile primite de autorităţile române din partea grupării musulmane care a luat ostatici trei ziarişti români, împreună cu un om de afaceri româno-americano-irakian, au avut darul de a ne pune pe jar. Revendicările au vizat, în principal, retragerea trupelor române din Irak, în prezent cerându-se şi suma de 30 milioane USD. România are obligaţia morală de a face tot ce e uman, moral şi legal pentru eliberarea celor patru. Şi parcă acest lucru nu ar fi fost de ajuns, în judeţele din vestul ţării, Învierea Domnului nu poate fi sărbătorită aşa cum se cuvine, din cauza inundaţiilor care afectează această zonă. Sute de gospodării se află sub ape, agoniseala de o viaţă a oamenilor este pierdută, culturile de pe sute de hectare sunt compromise, pagubele ridicându-se la câteva zeci de miliarde de lei. Potrivit datelor pe care le deţinem, inundaţiile din Banat sunt cele mai grave din ultimii 35 de ani. Până în prezent, bilanţul inundaţiilor arată astfel: un mort, peste 3.700 de persoane evacuate, peste 2.500 de case avariate, peste 40.000 de teren arabil afectat şi 145 de localităţi se află sub ape. Soarta a lovit crunt România în ultima lună. Luarea ostaticilor în Irak şi inundaţiile în Banat sunt suficiente motive pentru a ne întoarce, din nou, faţa către Dumnezeu. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Dumitru Bentu, Grupul parlamentar al P.S.D. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Bicicleta". Luni, 25 aprilie 2005, presa semnala un eveniment cu caracter de noutate absolută: "Un număr de 3.000 de biciclete Montaine Bike, achiziţionate de Poliţia Română vor putea fi văzute de azi în mediul rural. Un exemplar valorează 3.000.000 lei şi este dotat, printre altele, cu schimbător de viteze Shimano, geantă pentru acte, oglindă retrovizoare, sirenă şi - ţineţi-vă bine! - girofar". Am solicitat pe data de 23 martie 2005 Ministerului Administraţiei şi Internelor răspunsul la o întrebare ce avea ca subiect un slogan electoral al Alianţei D.A., mult trâmbiţat în campanie electorală: "Judeţul Vaslui, prioritate liberală!". Cu oarecare întârziere, pe 13.04.2005 am intrat în posesia lui. Laconic, rece, distant şi expeditiv. "Strategiile elaborate la nivelul ministerului vizează stabilirea coordonatelor principale de acţiune şi măsurile necesare a fi aplicate pentru realizarea obiectivelor. La nivel judeţean, aceste responsabilităţi revin serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice locale". Nimic concret, nimic palpabil. Aş fi fost mulţumit dacă cei îndrituiţi să o facă ar fi declasificat măcar informaţia privitoare la numărul de biciclete alocate judeţului Vaslui, din cele 3.000 achiziţionate de minister cu peste 9 miliarde de lei, de la o firmă din Petroşani, centru tradiţional de producţie a acestor mijloace de transport. Nu ne rămâne decât să intuim eficienţa acestora în urmărirea infractorilor, mai ales în mediul rural vasluian, acolo unde calitatea drumurilor, unghiul de pantă, nivelul precipitaţiilor şi oscilaţiile de temperatură coroborate cu devotamentul agenţilor vor contribui decisiv la diminuarea nivelului de infracţionalitate. Programul de dezvoltare economică şi socială a judeţului Vaslui a fost elaborat în concordanţă cu condiţiile socio-economice existente la nivelul judeţului şi potrivit aspiraţiilor locuitorilor. Principalele acţiuni urmează a se desfăşura în domeniile integrării europene, tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, cultură şi - vă rog să reţineţi - reformei administraţiei publice şi internelor. Nimic mai adevărat! De mult aspirau cetăţenii acestui judeţ să asiste la reforma pe bicicleta cu girofar! Epilog sau poate epitaf! Lucrătorii pedalieri, înainte de a se urca voiniceşte în şa, vor trimite gânduri de mulţumire către cel care saltă adolescentin, tot în şa, dar în şaua unui Suzuki, poate a unui Kawasaki sau Honda, sau poate Yamaha. "Bicicleta este cea mai potrivită pentru deplasarea pe distanţe mici", spunea doamna Florentina Ion, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române. Să fie, oare, o premoniţie pentru actualii guvernanţi? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Costache Mircea, Grupul parlamentar P.P.R.M. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru că, îndeobşte, sunt pierdut pentru gratuitate şi intervenţiile mele nu sporesc glicemia ascultătorilor, fiind în preajma sărbătorilor pascale, mă limitez la a vă spune doar Cristos a Înviat! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Ion Mocioalcă, Grupul parlamentar P.S.D. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Mă simt obligat, deşi teama a mai făcut obiectul unei declaraţii politice anterioare, să revin asupra inundaţiilor care au făcut prăpăd în judeţele Timiş şi Caraş-Severin. Sunt nevoit să mai remarc o dată superficialitatea abordării guvernamentale a acestui dezastru. În ciuda numeroaselor semnale de alarmă survenite din toate părţile, membrii Executivului continuă să aibă o reacţie anemică faţă de zonele afectate, motivând că nu s-au retras încă apele şi nu putem să începem reconstrucţia. În spatele acestor declaraţii, la care se adaugă cea iritată şi iritantă a premierului Tăriceanu, cum că "Ce vreţi, să vă fac hotel?!", se escamotează, de fapt, indecizia unor ministeriabili căzuţi din înălţimea turnului de fildeş spre realitatea dramatică din teren. Ministrul Flutur a trecut în zbor pe deasupra Caraş Severinului cu elicopterul şi s-a oprit pe la prefectură. Din elicopter nu poţi, însă, să-ţi dai seama de adevărata amploare a dezastrului. Este evident! Un alt membru al cabinetului, deşi titular la cultură, Mona Muscă, a fost în judeţ, dar s-a limitat la a vizita rapid un cartier aparţinător Reşiţei, unde a împărţit personal nişte bani, în majoritate unor familii de romi, cărora li s-au udat un pic covoarele. Premierul, nici măcar nu s-a mai obosit să vină din Timiş, care este vecin cu Caraş Severinul. Judeţele din vestul ţării au încă nevoie de ajutor. Nu este normal ca societatea civilă, biserica, să se mişte mai repede şi mai eficient decât organele statului, care sunt conduse de ministere şi de miniştri. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Bogdan Cantaragiu a depus intervenţia sa în scris. Domnul deputat Cristian Buşoi, Grupul parlamentar al P.N.L. Este în sală, domnul deputat? Nu. Domnul deputat Ovidiu Silaghi? Nu este în sală. Cu aceasta am epuizat lista deputaţilor înscrişi, pentru a prezenta intervenţii. La ora 17,00 reluăm lucrările în plen. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.) |
||||||
|
Doresc să vă reţin atenţia cu o problemă care aparent poate nu reprezintă acum o prioritate a dezbaterilor publice sau parlamentare, dar care din păcate afectează o mare parte dintre femeile din România, fiind cu adevărat un fenomen grav şi care trebuie să îşi găsească rezolvarea. România este ţara cu numărul cel mai mare de cazuri din Europa de cancer de col uterin. Numărul de cazuri din România este aproape dublu faţă de numărul de cazuri din Bulgaria, de exemplu, şi mult mai mare decât media ţărilor din Uniunea Europeană. În ţara noastră, cancerul de col este a doua cauză de îmbolnăvire şi mortalitate prin cancer la femei. Conform specialiştilor, mortalitatea în România pentru cancerul de col s-a dublat în ultimii 30 de ani, iar creşterea mortalităţii prin cancer de col a fost cu 50% mai mare decât creşterea mortalităţii generale prin cancer. Cel mai trist lucru este că această boală poate fi prevenită, spre deosebire de multe alte maladii. S-a demonstrat, de asemenea, că din punctul de vedere al costurilor, costul estimat necesar pentru prevenirea cancerului de col în populaţie poate fi şi de circa 26 de ori mai mic decât costul estimat pentru tratament şi îngrijiri paleative. Ştiu că bugetul sănătăţii în România este unul foarte mic, în condiţiile în care sistemul funcţionează cu circa 5 milioane de contribuabili şi 23 de milioane de beneficiari. Şi, în condiţiile în care medicamentele, aparatura medicală, dotările au aceleaşi costuri ca şi în Uniunea Europeană sau în SUA, ţări care investesc de 10-20 de ori mai mulţi bani decât noi pentru fiecare locuitor pentru sănătate. Ştiu, de asemenea, că în ultimii ani s-au făcut eforturi pentru a pune în aplicare o strategie de prevenţie a cancerului de col, având ca obiective îmbunătăţirea depistării precoce a acestei boli şi creşterea informării şi educaţiei populaţiei legat de acest subiect. Din păcate, aceste eforturi nu sunt de ajuns. În 2004 au fost efectuate 50.000 de teste, insuficiente faţă de numărul de potenţiale femei afectate de această boală, iar prevederile bugetare din 2005 acoperă circa 57.000 de teste. Stimaţi colegi, Demersul meu este acela de a trage un semnal de alarmă şi de a vă atrage atenţia asupra acestei probleme importante. Cred că prevenţia acestei boli trebuie să reprezinte o prioritate, datorită procentului îngrijorător de cazuri, cât şi faptului că aceste cazuri nefericite pot fi prevenite. De aceea, o să vă cer sprijinul, atunci când vom dezbate în Parlament rectificarea bugetului, dar şi bugetul pe 2006, să susţinem propunerea de a aloca mai mulţi bani pentru programul de prevenţie a cancerului de col în România. |
|
||||
|
Petrecerea Sfintelor Sărbători de Paşti este un prilej de bucurie pentru majoritatea persoanelor. Este un moment ce poate constitui un nou început pentru fiecare dintre noi, un prilej să fim mai buni şi să arătăm mai multă compasiune faţă de semenii noştri. Sentimentul supravieţuirii a fost, din păcate, unicul sentiment trăit de populaţia din judeţul Timiş. Aceştia, în loc să se bucure de sărbătorile pascale, au asistat neputincioşi, cu lacrimi în ochi şi cu sufletul sfâşiat de durere, la prăbuşirea efectivă a agoniselii lor de-o viaţă. Nu cred că există cuvinte care să redea situaţia în care se află aceste persoane, în schimb, există atât de multe fapte ce pot readuce speranţa în sufletul lor. În acest sens, acţiunile întreprinse de Consiliul judeţean Timiş merită a fi menţionate. Acesta a constituit, în vederea unei mai bune coordonări în activităţile derulate în această perioadă, un call center ce funcţionează prin intermediul unui număr verde (968), de sâmbătă 30.04.2005, începând cu ora 8,00 până la ora 22,00. La acest număr se poate apela pentru a se afla cât mai multe informaţii referitoare la localităţile, suprafeţele şi familiile afectate de inundaţii, situaţia sinistraţilor, conturile în care se pot depune bani, precum şi despre centrele de colectare a ajutoarelor şi materialelor de construcţii, atât de necesare în respectivele zone. O altă iniţiativă demnă de menţionat este campania "Adoptaţi câte o casă", lansată de administraţia judeţeană Timiş, care se adresează celor ce doresc să participe la reconstrucţia locuinţelor distruse de ape, în special firmelor de construcţii sau companiilor multinaţionale. Sunt nenumărate lucrurile care se pot întreprinde în astfel de situaţii şi orice fel de ajutor înseamnă o mână întinsă către cei care, în acest moment, au atâta nevoie de acest ajutor. |
|
||||
|
Pentru a putea duce la îndeplinire reforma în administraţia publică locală este necesar sprijinul cetăţenilor şi creşterea gradului de încredere în aceste instituţii. Pentru aceasta, este necesară construirea încrederii şi integrităţii în sistemul administraţiei locale, promovarea onestităţii ca o politică de bază, precum şi gestionarea problemelor comunităţii, cu moralitate şi profesionalism. Pe de altă parte, doctrina politică a Partidului Naţional Liberal este bazată pe un ansamblu de principii morale care urmăresc crearea unui sistem politic sănătos, modern, cu respectarea valorilor europene. Din acest motiv, consider că actuala situaţie din administraţia publică locală românească nu poate continua. Cred cu tărie într-o reformă a moralităţii şi integrităţii politice la acest nivel şi militez pentru adoptarea unui act normativ prin care să se impună un comportament etic pentru aleşii locali. Tocmai de aceea, în acest moment lucrez, împreună cu colegii mei liberali, la o propunere legislativă care probabil se va contura sub forma unui cod de conduită şi integritate morală pentru aleşii locali, urmând ca într-un termen cât scurt acesta să devină un instrument de lucru foarte important în administraţia locală. Hotărârea de a promova aceste norme de comportament face parte din politica generală a Partidului Naţional Liberal, care se înscrie în evoluţia europeană din acest domeniu. Codul de conduită şi integritate politică a aleşilor locali exprimă o serie de măsuri de natură să impună restricţii politicienilor, în scopul de a descuraja sau pedepsi acel comportament din timpul mandatului lor, care este considerat inacceptabil. În contextul general al reformei din administraţia publică şi orientării acesteia către cetăţean, este absolut necesară promovarea integrităţii şi onestităţii, prin adoptarea acestui cod de conduită, bazat pe modelul european, în scopul de a servi drept ghid în exercitarea atribuţiilor şi stabilirea unui climat sănătos şi eficient, în favoarea oamenilor. |
|
||||
|
Cu siguranţă, situaţia celor patru cetăţeni români deţinuţi în Irak a impresionat întreaga opinie publică din România şi nu numai. Suntem şi noi, cu toţii, solidari cu cei patru, şi aceasta indiferent dacă există sau nu vreo hotărâre a vreunui for legislativ sau a unei alte autorităţi. Cu toţii am dori să-i vedem sănătoşi acasă şi, poate nu mulţi dintre noi ar vrea ca în aceste momente să contribuie cum pot la întoarcerea lor. Am observat însă un fenomen îngrijorător: exploatarea politică a crizei celor patru compatrioţi ai noştri. Nu vreau să comentez aici şi acum ce declarau acum un an liderii PSD şi ce au declarat săptămâna trecută. Nu este o noutate. După momentul Praga, nici unul dintre fruntaşii PSD nu-şi mai amintea radicalismul declaraţiilor privind acţiunile NATO din Iugoslavia. Altceva m-a şocat, şi asta chiar în Vinerea Mare. Am citit într-un ziar central, mi se pare în Cotidianul, că în centrul Bucureştiului, mai precis exact în locul unde se adună cei care îşi manifestă solidaritatea cu cei patru tineri din Irak, anumite persoane strângeau două tipuri de semnături. De la persoane mai puţin avizate strângeau semnături pentru retragerea trupelor române din Irak, iar de la anumite personalităţi publice - de exemplu domnul Şerban Rădulescu Zoner, preşedintele Alianţei Civice - semnături de solidaritate cu ostaticii. Persoana care dirija strângerea semnăturilor se erija în expert sau consilier la una dintre comisiile Camerei Deputaţilor. În ziarul respectiv, conform unor declaraţii primite din partea preşedintelui Comisiei parlamentare pentru problemele revoluţionarilor, domnul Cuteanu, a reieşit că este vorba de un fost expert sau consilier căruia i-a încetat contractul de colaborare la comisie şi că se fac presiuni pentru reîncadrarea lui. Presiuni dinspre zona PD. Cu alte cuvinte, prin strângerea respectivelor semnături se încearcă acreditarea ideii că este vorba de o acţiune a fostului partid de guvernământ. Este înjositor să încerci să câştigi capital politic de pe urma unei nenorociri. Pe de altă parte, şi alte două aspecte mi se par grave. Există acte normative care prevăd fără echivoc în care din cazuri, listele de semnături provenite din zona societăţii civile sau de la populaţie pot avea o finalitate. În legislaţia României nu există vreo prevedere legală care să acorde putere de influenţare a semnăturilor civice în privinţa unor competenţe ce ţin strict de CSAT. Procedurile sunt clare. Ce decizie vine de la CSAT pe linie militară sau de siguranţă naţională, dacă primeşte acceptul Parlamentului, primeşte putere de lege. În acest caz, semnăturile privind retragerea trupelor din Irak, strânse şi de persoane dubioase, nu au nici o finalitate, dar, atenţie, pot contribui la uşurarea tacticii de negociere a grupării care-i deţine pe cei patru cetăţeni români. Pentru că de fapt, acest lucru urmăresc cei implicaţi în această afacere. Slăbirea coeziunii românilor în faţa acestui eveniment. Nu în ultimul rând, astfel de liste de semnături pot fi folosite şi în alte scopuri, mai mult sau mai puţin electorale. Să ne aducem aminte de numeroasele scandaluri înregistrate atunci când mulţi cetăţeni se trezeau că au semnat pentru un candidat pe care nu numai că nu-l doreau, dar nici nu-l cunoşteau. Exemple privind utilizarea unor liste cu semnături pot fi mai multe. Eu solicit de la acest microfon, să păstrăm decenţa în privinţa crizei irakiene şi să lăsăm autorităţile competente să-şi facă treaba. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "De la circ la logoree parlamentară". Constatăm că, din nefericire, scena politică parlamentară este prea adesea conturbată de false personalităţi propulsate în prim-plan ori de tupeul nemărginit care la defineşte, ori de valul de falsă popularitate revoluţionară care a scos la suprafaţă toate gunoaiele, fie pur şi simplu de indiferenţa electoratului şi partidelor în selectarea candidaţilor care ar trebui să constituie repere ale echilibrului şi bunului simţ. În consecinţă, componenta politică parlamentară este perturbată de gălăgia grotescă a unor asemenea "tribuni", făcuţi, dar nu născuţi, fie de indivizi pentru care cei şapte ani de acasă sunt o imensă gaură neagră, dar care clamează un "românism verde-camarad", fie rostitori de mahala joasă, pentru care limba nu este un instrument de comunicare şi de zidire mentală, ci ghioaga sau pumnul; lipsiţi de orice respect faţă de sine sau faţă de colegi, neavând nici trecut şi nici viitor, departe de a fi parlamentari, reprezintă produsul real şi palpabil a ceea ce cincizeci de ani de comunism au făcut din românul obişnuit. Toţi aceştia ne otrăvesc viaţa şi ne tulbură liniştea. Ca parlamentar începător, sunt surprins de conduita unora, din fericire puţini colegi, care s-au specializat în monopolizarea microfonului, chiar dacă nu au nimic de spus, în aruncarea în derizoriu a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a procedurilor parlamentare, dar mai ales a regulilor simplei politeţi; persoane certate definitiv cu simţul măsurii, care pentru jalnica imagine, cu orice preţ, sunt capabili să exploateze cele mai delicate crize şi cele mai dureroase drame umane, mergând până la a aduce atingere interesului şi siguranţei naţionale. În raport cu acest aspect grav, este de-a dreptul hilar amestecul între circăraie şi maimuţăreală, pe de o parte, şi logoreea ieftină, pe de altă parte, atingând limitele absurdului: pretind orice, chiar că deţin adevărul absolut sau piatra filozofală, când de fapt lasă în urmă speranţe deşarte şi haos. Rememoraţi, vă rog, stimaţi colegi, atmosfera care a dominat finalul lucrărilor şedinţei Camerelor reunite din ziua de miercuri, 27 aprilie 2005. Aceste constatări mă fac să mă adresez, cu toată seriozitatea, colegilor din toate grupurile parlamentare şi Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, făcând apel la eforturi concertate pentru instituirea unui climat de conduită parlamentară, benefic nu numai pentru imaginea în societate a instituţiei pe care o reprezentăm, cât şi pentru eficientizarea procesului deliberativ. Abia într-o astfel de atmosferă, oricare dintre noi ar fi îndreptăţit să îşi ia ca deviză celebra formulă a lui Winston Churchill: "Nu aveţi dreptate, dar în numele democraţiei, pentru dreptul dumneavoastră de a nu avea dreptate, eu sunt gata să mor". |
|
||||
|
În apropierea Sărbătorilor Pascale, fiecare dintre noi - simpli cetăţeni sau oameni politici - am vorbit despre ce înseamnă să fii mai bun, mai tolerant, mai aproape de spiritul sărbătorilor pe care tocmai le-am trăit. Iată că acum, în cea de-a treia zi de Paşte, vin în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce în atenţie o iniţiativă lăudabilă de a susţine singura reprezentare românească pe Muntele Athos. Este vorba de schitul românesc de acolo. Deşi toate ţările ortodoxe au mănăstiri, noi, românii, suntem singurii care suntem reprezentaţi acolo doar de un schit. Acest lăcaş de cult, care are rolul de ambasadă spirituală a României pe Muntele Athos, a funcţionat de-a lungul timpului datorită donaţiilor făcute de către domnitorii şi voievozii români. Acum schitul se află aproape de paragină şi nu are nici o posibilitate de a-şi asigura existenţa pentru anii ce vor veni. Tocmai de aceea, aduc în atenţie iniţiativa unor profesori ai Facultăţii de Construcţii din Bucureşti care, prin eforturi proprii, vor organiza o acţiune de prezentare a situaţiei reale în care se află Schitul Prodromu şi de strângere de fonduri şi materiale de construcţii pentru restaurarea acestuia. Întâlnirea, ce va avea loc la sediul Facultăţii de Construcţii din Bucureşti în data de 13 mai, începând cu ora 10,00, îşi propune să adune în jurul ideii oameni politici, reprezentanţi ai mass-media şi agenţi economici din domeniul construcţiilor. Prin donaţia acestora sperăm că va fi posibil să ajutăm la restaurarea singurei prezenţe româneşti de pe Muntele Athos. De aceea, vă invit ca alături de mine, să luăm parte la această lăudabilă acţiune, pentru a sensibiliza şi ajuta demersul de sprijinire a schitului românesc. Sperăm ca această generoasă iniţiativă să se bucure de sprijinul tuturor celor interesaţi ca secole de prezenţă spirituală românească pe Muntele Athos să nu dispară din cauza dezinteresului şi a nepăsării noastre. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor, pentru a evidenţia modul total anapoda în care fosta guvernare a ştiut să administreze banul public, şi unde poate duce o asemenea atitudine. Cu toţii suntem acum alături de familiile sinistrate din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, impresionaţi de necazul în care aceştia se află, şi ne întrebăm cum s-a putut întâmpla o asemenea catastrofă. Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să facem un efort minim şi să ne amintim că în urmă cu numai doi ani, o comisie a Uniunii Europene a avertizat autorităţile române că zona de vest a ţării este cea mai predispusă la situaţii de tipul celor întâmplate zilele acestea. La aceste avertizări, Guvernul PSD a reacţionat aşa cum îi era obiceiul, adică fără să facă o analiză prealabilă, fără a ţine seamă de modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi fără a lua măsuri eficiente. Guvernul Năstase cheltuie 1.400 de miliarde de lei în ultimii doi ani de zile pe lucrări care ar fi trebuit să preîntâmpine calamităţile. În zona Timiş, inginerii hidrotehnişti au iniţiat un proiect care a consumat 620 de miliarde de lei din bugetul ţării, la care s-au mai adăugat încă 280 de miliarde din aceeaşi sursă, proiect destinat tocmai evitării unor catastrofe de genul celor care s-au produs zilele acestea. În aceeaşi perioadă, judeţul Caraş-Severin a beneficiat de 500 de miliarde de lei, cu aceeaşi destinaţie. Care este rezultatul acestor investiţii majore făcute de Guvernul iresponsabil al PSD-ului? Cele două judeţe se află astăzi pe primele două locuri într-un trist clasament al durerii şi al nenorocirii a sute şi mii de familii. Cauzele dezastrului în cele două zone vin din faptul că au fost construite o serie de baraje din pământ, şi nu din beton, care au fost măturate de ape încă din primele momente ale producerii catastrofei. Mai mult decât atât, îndiguirile, care au costat 1.400 de miliarde de lei din banii contribuabililor, nu s-au făcut în punctele critice, unde s-ar fi putut produce viiturile, de multe ori fiind îndiguit malul opus al râurilor cu presupus potenţial de inundaţii. Potrivit specialiştilor, principala cauză a inundaţiilor este aceea a calculării greşite a cotelor maxime pe care le pot atinge râurile care au făcut obiectul lucrărilor de asigurare. Aşa cum arătam anterior, totalul sumelor cheltuite pentru îndiguirile râurilor din zonă a fost de 1.400 de miliarde de lei. Discutăm, în consecinţă, despre o sumă imensă care a dispărut, împreună cu agoniseala de o viaţă a sute şi mii de localnici. Aşa a ştiut Guvernul Năstase să asigure protecţia cetăţenilor, aşa a ştiut guvernarea psd-istă de tristă amintire să cheltuie banul public. Incompetenţa, indiferenţa, demagogia şi lipsa de respect faţă de cetăţeni a guvernării PSD, ingredientele de bază ale regimului Iliescu-Năstase, au creat şi poate, din păcate, vor mai crea dezastre sociale. Totodată, reprezentanţi ai PSD dau dovadă de crasă lipsă de moralitate, vorbind şi având păreri despre toate, dar neasumându-şi răspunderea pentru cheltuirea banului public în interesul clientelei politice, şi nu al cetăţeanului. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Starea fondului forestier Vrancea". Imaginile reflectate de fotografii şi filmări aeriene recente în pădurile din Vrancea, pot intra în categoria "fără comentarii", lăsându-i interzişi şi fără grai pe toţi cetăţenii de bine ai acestei ţări, şi, totodată, ne arată dezastrul ecologic produs de p.s.d.-işti prin trecerea lor pe la guvernare. Tăierile ilegale de arbori, mai ales din specii valoroase (brad, pin roşu, cireş sălbatic, stejar), suprafeţele forestiere tăiate şi neplantate sau neregenerate, partizii de exploatare necurăţaţi de resturile de exploatare sau tăierile de arbori nemarcaţi reprezintă câteva din abaterile grave de la lege, comise de personalul silvic al Direcţiei Silvice Focşani, sub directa îndrumare a baronului de Vrancea, Oprişan, care au condus la acest jaf de proporţii, transformat în dezastru ecologic în pădurile Vrancei. Au fost constatate tăieri nejustificate de masă lemnoasă, cu un volum cuprins între 40 mc şi 150 mc pentru fiecare canton în parte. Printr-un calcul simplu se poate constata că s-a tăiat şi furat lemn în avans pentru 3 ani. Înmulţiţi, stimaţi colegi, 582.000 mc cu 1,5 milioane/mc şi veţi avea valoarea reală a furtului. Aceste grave ilegalităţi nu pot fi lăsate nepedepsite, pentru că, altfel, în scurt timp vom rămâne nu numai fără pădure, ci şi fără aer. Situaţia din Vrancea nu este singulară în peisajul mafiei pădurilor din România, creată de P.S.D. în perioada celor patru ani de guvernare. Ar fi o chestiune de onoare pentru domnul Oprişan de a veni în faţa opiniei publice şi de a explica cum a fost posibil jaful din pădurile Vrancei, cu repercusiuni extrem de grave asupra mediului. |
|
||||
|
În data de 21.03.2005, domnul senator Aurel Ardelean, colegul meu de partid în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad, din care fac şi eu parte ca deputat, a adresat o declaraţie politică şi o interpelare Ministerului Afacerilor Externe, reprezentat de domnul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu, cu privire la situaţia patrimoniului Fundaţiei Gojdu din Budapesta. Pentru a cunoaşte bine situaţia, voi da citire răspunsului la interpelare: 1. La 4 noiembrie 1864, Emanuil Gojdu şi-a întocmit testamentul, prin care dispunea ca din cea mai mare parte a averii sale să se acorde burse tinerilor români ortodocşi din ţară. Din cele prezentate de domnul ministru Ungureanu rezultă că testamentul şi-a modificat finalitatea. De aceea, propun ca acest testament să fie respectat. Mai mult, pentru a demonstra că suntem un partid popular şi european, şi că respectăm şi dreptul minorităţilor, propun ca de aceste burse să se bucure şi tinerii merituoşi maghiari şi de alte naţionalităţi din România. 2. P.P.R.M. înţelege situaţia grea pe care o traversează învăţământul la toate nivelurile din România. Procentul din p.i.b. acordat pentru acest minister este insuficient. Cerem Ministerului Afacerilor Externe să iniţieze toate pârghiile legale pentru restituirea de către Banca Naţională a Ungariei, a sumei de peste 1 miliard dolari SUA, banii Fundaţiei "Gojdu". Această sumă ar rezolva imediat situaţia din învăţământul românesc şi mai ales s-ar găsi bani şi pentru plata lucrărilor contractate de Primăria Sectorului VII --Budapesta, faţă de firma ungaro - cipriotă Magyar Ingatlan KFT, şi astfel ar exista posibilitatea ca aceste imobile să fie retrocedate, aşa cum este drept, statului român şi nu administrate în comun de Ungaria şi România. Am retrocedat, din bun simţ, o serie de imobile părţii maghiare şi UDMR-ului, atât în Transilvania cât şi în alte părţi. Administrăm cumva în comun aceste spaţii eclesiastice sau laice? Nu. Atunci de unde această idee de a administra un bun al nostru, împreună cu alt partener? Este o jignire. Să corectăm această atitudine. 3. Fiindcă Ungaria a ratificat la 4 aprilie 1940 prin articolul XXI acordul de retrocedare imediată a întregului patrimoniu al Fundaţiei Gojdu şi, din păcate, nici azi nu l-a îndeplinit, cerem Guvernului României blocarea acţiunii "restituirea în întregime" pentru toate solicitările cuprinse în Protocolul P.S.D.-UDMR, folosind această acţiune ca instrument de presiune asupra Ungariei până în momentul în care Guvernul Ungariei va înţelege că legislaţia internaţională şi dreptul la proprietate trebuie respectate nu numai de către partea română. Ungaria şi UDMR au şi obligaţii, nu numai drepturi. Şi pentru dreptul nostru, al ţării, nu facem nici un compromis. |
|
||||
|
(În continuarea lucrărilor, doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost asistată de domnii Petre Popeangă şi Gheorghe Albu, secretari.) |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Continuăm şedinţa de astăzi, anunţându-vă că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 258, sunt absenţi 73, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 10 deputaţi. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: 1) Proiectul de Lege privind schimbarea denumirii satului Valea Izvorului, din componenţa Comunei Livezile, judeţul Mehedinţi, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 12 mai 2005. Cameră decizională: Senatul. 2) Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 508/2004 privind Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2005, iniţiată de domnii deputaţi Daniel Buda, Augustin Zegrean, membri ai Grupului parlamentar al P.D. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen de depunere a raportului: 12 mai 2005. Cameră decizională: Senatul. 3) Propunerea legislativă pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, iniţiată de domnul deputat Ioan Oltean, membru al Grupului parlamentar al P.D. şi domnul deputat Dan Ştefan Motreanu, membru al Grupului parlamentar al P.N.L. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 12 mai 2005. Cameră decizională: Senatul. |
|||||
|
|
|
Modificarea componenţei nominale a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor. Vă supun atenţiei şi aprobării aceste modificări: Grupurile parlamentare ale PNL, PD şi UDMR propun trecerea domnului deputat Mircea Grosaru de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic în calitatea de membru la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă rog, cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? O singură abţinere. Această modificare a componenţei nominale a comisiei a fost aprobată. |
|
|||
|
|
|
O intervenţie. Domnul deputat Florea Voinea. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Mă prezint astăzi în faţa dumneavoastră şi vă anunţ, cu regret, că după 10 ani de activitate susţinută, demisionez din calitatea mea de membru al Partidului Umanist, precum şi din grupul parlamentar al acestui partid. (Aplauze ale deputaţilor din Opoziţie.) Astfel, închei o etapă de muncă dedicată, loială, constructivă şi onestă. Am crezut în fiecre dintre acţiunile politice şi organizatorice întreprinse, precum şi în oamenii pentru care şi cu care am lucrat. Folosesc acest prilej pentru a le mulţumi, deopotrivă, celor care m-au sprijinit sau nu. In perioada următoare, voi continua să-mi desfăşor activitatea parlamentară ca deputat independent. Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din Opoziţie.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. Începem cu primul proiect de lege înscris pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Marian Eftimescu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Susţinem această lege, cu menţiunea că la Senat acestă lege a fost respinsă. Este o lege care a fost inţiată de domnul ministru Cristian Diaconescu. Noi am susţinut-o în faţa Comisiei juridice. Comisia juridică a Camerei a adus modificări substanţiale respectivului act normativ. O susţinem. Eventual, o să vă mai cer cuvântul, doamnă preşedintă, pentru unele aspecte punctuale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat acest proiect de lege. Au ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice. În urma dezbaterilor din comisie, vă propunem spre adoptare proiectul de lege, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa nr. 1. Vreau să vă precizez că acest proiect de lege a fost respins de Senat, ca primă Cameră sesizată, iar membrii Comisiei juridice, analizând acest proiect de lege, ţinând cont de amendamentele colegilor, dar şi de discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, vă propun spre dezbatere şi adoptare prezentul proiect de lege, în forma pe care o aveţi distribuită. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului de lege direct pe raport. La poz. 1 din raport - titlul legii, sunt observaţii? Nu. Se adoptă. La poz. 2 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptată. Poz. 3 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptată. Poz. 4 din raport, intervenţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 5 din raport, dacă sunt observaţii? Se adoptă. Poz. 6 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 7 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Se adoptă. Poz. 8 din raport, intervenţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 9 din raport, dacă sunt intervenţii? Nu. Se adoptă. Poz. 10 din raport? Nu sunt observaţii. Adoptată. Poz. 11 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 12 din raport, dosb? Nu sunt. Adoptată. Ppoz. 13 din raport? Nu sunt observaţii. Se adoptă. Poz. 14 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 15 din raport, dacă sunt intervenţii, observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 16 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 17 din raport, sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Se adoptă. Poz. 18 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 19 din raport, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 20, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 21, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 22, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Proiectul de lege, având caracter organic, va fi votat în şedinţa următoare. |
|||||
|
|
|
Urmează Propunerea legislativă pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Această propunere legislativă, conform prevederilor art. 108 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, va fi dezbătută în procedură de urgenţă. Şi urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestor propuneri legislative. Vă rog, din partea comisiei. |
|
|||
|
|
Comisia propune 5 minute pentru dezbateri şi câte 1 minut pentru fiecare vorbitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun această propunere aprobării dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Iniţiatorul are cuvântul. |
|||||
|
|
Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ceea ce am să vă transmit aici vă spun în cunoştinţă de cauză, deoarece cunosc foarte bine sistemul de învăţământ românesc. Prorogarea termenului prevăzut în art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată, reprezintă o necesitate pentru învăţământul profesional şi pentru rezolvarea situaţiei titularizării, mai bine zis prelungirea titularizării a peste 700 de cadre didactice de specialitate, maiştri instructori. Acest articol prevede că maiştrilor instructori titulari care nu au şcoală postliceală absolvită li se desface contractul de muncă cu 1 septembrie 2005. Legea nr. 128 privind Statutul personalului didactic, republicată, a apărut în 1997, iar prevederile art. 132 vizează maiştrii instructori cadre didactice titularizate în condiţii legale înainte de 1997. Deoarece doresc să vă aduc în atenţie că nici o lege nu poate avea aplicabilitate retroactivă decât dacă este reparatorie, dar, din păcate, această lege sancţionează retroactiv, fără a ţine cont de legislaţia care a guvernat învăţământ la timpul respectiv. Da, se poate spune că timpul afectat de 132 pentru completarea studiilor a fost suficient, dar sunt cadre didactice care au dus greul în învăţământul profesional şi de ucenici. menţinerea pe post a acestor maiştri instructori încă un an sau doi este în beneficiul învăţământul profesional şi nicidecum în detrimentul actului didactic, deoarece ei sunt acea categorie de cadre didactice care deţin cunoştinţe ştiinţifice, practice, pedagogice pentru a-i învăţa pe elevii de la şcolile de arte şi meserii deprinderi practice în însuşirea reală a unei meserii şi nu numai cunoştinţe teoretice. Chiar dacă Ministerul Educaţiei şi Cercetării propune altă soluţie, eu susţin în cunoştinţă de cauză că ei sunt cei care îi îndrumă pe elevi să devină adevăraţi meseriaşi, care să ştie tainele unei meserii, ce le va da posibilitatea să-şi găsească un loc de muncă. Acum, mai mult ca oricând se cere acest lucru. Trebuie să ţinem cont că merită să le mai acordăm o şansă, deoarece toţi au fost titularizaţi înainte de 1997 prin concurs naţional, susţinând probe practice şi teoretice. Toţi au grade didactice, definitivat, gradul II, gradul I, toţi au realizat cursuri de perfecţionare solicitate de lege. Au fost afectaţi de noua lege a pensionării, lege apărută recent. Din calculele lor, trebuia să se pensioneze cu 1 septembrie 2005, dar, datorită prelungirii vârstei de pensionare cu 3 ani, au ajuns în situaţia de a li se desface contractul de muncă cu 1-2 ani înaintea vârstei de pensionare la cerere. Oricum, cu 1 septembrie 2007, legislaţia privind învăţământul se va modifica, în vederea restructurării acestuia şi elaborării unui pachet de legi armonizate cu prevederile legislaţiei în domeniu din ţările Uniunii Europene, în conformitate cu acquis-ul comunitar. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă adresez rugămintea să vă deschideţi inima şi gândul bun şi să votaţi prorogarea termenului prevăzut la art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată, termen care se va prelungi până la 1 septembrie 2007. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Atunci, raportul comisiei, vă rog. |
|||||
|
|
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond cu Propunerea legislativă pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată. Propunerea a fost avizată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi de Consiliul Legislativ. Propunerea are ca obiect de reglementare prorogarea termenului menţionat, pentru a permite maiştrilor instructori titulari în învăţământ să-şi încheie studiile şi pregătirea prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. La lucrări au fost prezenţi 22 de deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei. La dezbaterea propunerii legislative a participat doamna Paloma Petrescu, secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În urma dezbaterii, comisia, cu 5 voturi pentru şi 17 voturi împotrivă, propune respingerea propunerii legislative, din următoarele motive: termenul stabilit de lege, de 8 ani, se consideră suficient pentru ca maiştrii instructori să-şi fi putut încheia pregătirea prevăzută la art. 132 din Legea nr. 128/1997; în actuala etapă de dezvoltare a învăţământului românesc se cere, în primul rând, calitate şi profesionalism. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Înţeleg că raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea aceastei iniţiative legislative. Legea, având caracter organic, votul se va acorda în şedinţa următoare. |
|||||
|
|
|
Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea lit. b) a alin. 3 al art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cineva cuvântul? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Stimaţi colegi, Sunt unul dintre iniţiatorii acestei propuneri legislative, care vizează o modificare în Legea nr. 128/1997 care priveşte Statutul personalului didactic. La art. 104 din legea menţionată, se face vorbire de posibilitatea ca pentru deplasările la locul de muncă a cadrelor didactice navetiste să se poată face decontarea cheltuielilor efectaute pe mijloace de transport în comun. Legea fiind incompletă, cu alte cuvinte, fiind discriminatorie pentru cadrele didactice, care, în raza unităţii de învăţământ unde funcţionează, au, după caz, mijloace de transport în comun sau nu au aceste mijloace de transport în comun, iniţiatorii propun modificarea prin care dreptul de a deconta cheltuieli vizând transportul la locul de serviciu (cu alte cuvinte, în unităţile de învăţământ) să se poată face pentru toate cadrele didactice care fac naveta, indiferent de existenţa sau nu în raza localităţii unde îşi desfăşoară activitatea a acestor mijloace de transport în comun, după modul în care se fac de regulă decontările pentru deplasări. Ţin să menţionez că în discuţiile din comisie au fost acceptate amendamentele, atât propuse de punctul de vedere al Guvernului înaintat comisiei, cât şi, discutând cele două propuneri legislative, s-au luat părţile acceptabile şi propuse din cele două şi raportul comisiei consfinţeşte această situaţie. În încheiere, solicit Parlamentului votul pozitiv pentru acest proiect legislativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, respectiv, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport? |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond cu propunerile legislative nr. 95/6.04 şi 104/18.04 privind modificarea şi completarea art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Propunerile legislative au fost avizate de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Consiliul Legislativ, precum şi de Guvernul României. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Pentru cele două propuneri legislative, care au acelaşi obiect de reglementare, s-a întocmit un singur raport. Propunerea legislativă nr. 104/19.04 a fost cuprinsă în Propunerea legislativă nr. 95/6.04, urmând, aşadar, prin consecinţă, să fie respinsă în plenul Camerei Deputaţilor (cea care a fost inclusă, menţionez). La lucrări au fost prezenţi 25 de deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în şedinţa din 20 aprilie, cu unanimitate de voturi. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Deci, în urma dezbaterii, comisia propune adoptarea propunerilor legislative, cu amendamentele prevăzute în raport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Doamna deputat Ecaterina Andronescu, din partea Grupului PSD. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Este vorba de o completare a Statutului personalului didactic, care vine să sprijine un segment important al învăţământului românesc, învăţământul rural. Cred că această propunere vine în sprijinul creşterii calităţii învăţământului rural, prin menţinerea personalului calificat şi, prin această formulă, de a-i asigura naveta, inclusiv cu autoturismul personal. De aceea, susţinem această iniţiativă, în formula în care ea a pornit din Comisia de învăţământ. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Pantelimon Manta, Grupul parlamentar al PUR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Eu cred că ar trebui să fim de acord cu această propunere legislativă a colegului Puşcă. Enorm de mulţi dascăli merg în teren în condiţii destul de vitrege şi cred că, dincolo de a repara, printr-un efort material nu foarte substanţial al entităţilor administrative locale, sub aspect material, legea în sine are darul să contribuie la sporirea eficienţei şi a preocupărilor celor ce lucrează în învăţământ şi, de ce nu, la creşterea calităţii celor care predau în mediul sătesc, pentru că, având posibilitatea să efectueze naveta şi cu maşina proprietate personală, cred că poate să-i determine să-şi continue activitatea şi în mediul sătesc, care, ştie toată lumea, este mai puţin dorit de foarte mulţi oameni de valoare. Şi, poate, într-un fel, va mai mări sau va mai micşora presiunea plecării unora din dascălii foarte buni în alte domenii de activitate. Cred că este o propunere judicioasă, raţională şi merită să o susţinem. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Marcu Tudor, Grupul parlamentar al PPRM. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Şi noi suntem de acord cu o asemenea propunere, chiar şi numai pentru faptul că, din nefericire, societatea românească răsplăteşte puţin şi nesemnificativ efortul oamenilor din învăţământ, această uriaş de importantă secvenţă a societăţii române. Nu sunt bine plătiţi, mai ales cei care mai sunt şi pe la mediul rural, sunt puţini, îi câştigi greu. Poate mai izbutim să mai reparăm puţin din nedreptatea pe care societatea a făcut-o până acum acestor oameni minunaţi. Şi de aceea am fost chiar şi cu legea anterioară de acord. Suntem, deci, fără rezerve, de acord cu această propunere. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Poftiţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota, evident, în favoarea acestui proiect de lege. Cu atât mai mult cu cât el vine şi în sprijinul unor comunităţi mici, izolate, care, din nefericire, caracterizează în multe situaţii comunităţile pe care le reprezentăm. Deci, vom vota în favoarea proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Dacă nu, trecem la dezbaaerea proiectului de lege direct pe raport. Poftiţi, din partea comisiei. |
|||||
|
|
Comisia este nevoită să solicite corectarea unei erori, în sensul că pe raportul difuzat domnilor deputaţi şi doamnelor deputate s-a omis titul legii şi articolul unic. Propun aşadar ca înaintea propuneri legislative să figureze: titlul legii - "Lege privind modificarea art. 104 alin. (3) şi (31) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic"; iar art. 1 propun să fie următorul: "Alin. (3) şi (31) ale art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 158/12 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare se modifică şi vor avea următorul cuprins:..." şi, în continuare, mergem pe textul iniţiatorilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. Supun atenţiei dumneavoastră titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Este adoptat. Articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 1 din raport, respectiv, modificarea art. 104, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Este adoptată. Proiectul de lege având caracter organic, votul îl vom da în următoarea şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Dacă inţiatorul doreşte să ia cuvântul? Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritorului şi echilibru ecologic? |
|
|||
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, În data de 18 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a retransmis la comisie această propunere legislativă, pentru a fi analizată. Ea se referă în principal la modificarea Legii nr. 215, în sensul reducerii numărului de consilieri, al acelei propuneri ca primarul să devină permanent preşedinte de şedinţă la consiliile locale şi, sigur, şi alte propuneri legate de funcţionarea administraţiei locale. Analizând acest proiect de lege, aşa cum, în primul raport, am propus respingerea iniţiativei, şi în raportul suplimentar propunem respingerea aceaste iniţiative legislative, având în vedere faptul că Legea nr. 215 este, în ghilimele spus, "Constituţia administraţiei locale", aceasta este a treia propunere de modificare, mai există alte trei propuneri legislative şi, aşa cum, şi în plenul Camerei, la dezbateri, s-a propus să amendăm întreaga lege şi să o aducem în zilele noastre, pentru că ea a fost adoptată în trecut şi nu mai corespunde activităţii actuale a administraţiei locale, comisia a mers pe această idee de respingere a acestor iniţiative legislative şi, în cursul acestei veri, să amendăm Legea nr. 215 de la primul articol până la ultimul. Prima Cameră sesizată este Camera Deputaţilor, Cameră decizională este Senatul. Şi în raportul suplimentar, de asemenea, am propus respingerea iniţiativei legislative. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea aceaste iniţiative legislative, iniţiativă legislativă care are un caracter organic. De aceea, şi votul îl vom da în viitoarea şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
Urmează proiectul de lege privind punerea în aplicare a unor sancţiuni internaţionale. Potrivit prevederilor art. 108 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Trebuie să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt pe articole şi pe dezbateri generale. Invit la microfon pe preşedintele Comisiei pentru politică externă, domnul deputat Ştefan Glăvan, să facă propunerile. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Propun ca pentru dezbaterea generală să acordăm cinci minute, iar pentru intervenţii individuale un minut. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Iniţiatorul? Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Naumescu: Bună seara. Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Valentin Naumescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Vă rog să-mi permiteţi să prezint succint motivele care au stat la baza elaborării prezentului proiect de lege. Pentru îndeplinirea obligaţiilor României, rezultate din Capitolul 27, Politica externă şi de securitate comună, al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, este necesară crearea cadrului normativ al aplicării în dreptul intern a sancţiunilor impuse statelor terţe sau persoanelor din state terţe, prin acţiuni comune sau poziţii comune ale Consiliului Uniunii Europene, precum şi al altor decizii cu caracter similar, adoptate în cadrul politicii externe şi de securitate comună. Proiectul de lege stabileşte modalitatea de punere în aplicare de către România a unor sancţiuni internaţionale instituite prin rezoluţii ale Consiliului de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptate în temeiul Cartei ONU şi destinate menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, precum şi a sancţiunilor internaţionale instituite prin acţiuni comune şi poziţii comune ale Consiliului Uniunii Europene. Organismul competent pentru aplicarea prevederilor acestei legi este un comitet interinstituţional, special constituit, alcătuit din reprezentanţi la nivel de secretari de stat ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Băncii Naţionale a României, Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, care va asigura şi serviciile de secretariat. Procedura de adoptare a planului de măsuri necesare punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale prevede că Ministerul Afacerilor Externe va înştiinţa toate instituţiile care fac parte din comitet despre adoptarea unuia dintre actele care fac obiectul legii, transmiţându-le copii ale acestora, după care Comitetul va dezbate propunerile instituţiilor membre şi va adopta, prin decizie, planul de măsuri. Având în vedere cele expuse, vă rog să susţineţi prezentul proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă, din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu sunt înscrieri la cuvânt. Dacă din partea comisiei? Domnul preşedinte, vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor a fost sesizată în fond, în vederea examinării şi întocmirii raportului, în procedură de urgenţă cu proiectul de lege privind punerea în aplicare a unor sancţiuni internaţionale. Proiectul de lege a primit avizul favorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în procedură de urgenţă. De asemenea, proiectul de lege a primit şi avizul favorabil al Consiliului legislativ, cu unele observaţii şi propuneri de care iniţiatorul a ţinut seama, care au fost operate în text. Proiectul de lege stabileşte modalitatea de punere în aplicare de către România a unor sancţiuni internaţionale instituite prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptate în baza Capitolului VII al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi destinate menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, precum şi a unor sancţiuni internaţionale sau măsuri restrictive ale Uniunii Europene, adoptate în cadrul politicii externe şi de securitate comune şi, de asemenea, modalitatea de punere în aplicare de către România a unor măsuri restrictive a unor organizaţii pentru securitate şi cooperare în Europa sau, după caz, prin decizii unilaterale ale statelor. fiind vorba de angajamente internaţionale la care România este parte sau pe care urmează să şi le asume, proiectul de lege constituie un act de acceptare şi asumare a acelor angajamente în contextul politic internaţional actual. Prin urmare, în unanimitate, plenul comisiei a propus plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma în care acesta a fost prezentat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar prima Cameră parlamentară sesizată, potrivit art. 75 din Constituţia României republicată, este Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 1, cu cele două alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 2, cu cele cinci alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 4, cu cele cinci alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 5 cu cele trei alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 6, care cuprinde două alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 7, cu şase alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 8. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 9, cu două alineate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege are caracter ordinar. Îl putem supune astăzi votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|||||
|
|
|
Urmează proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Ioan Andreica: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă numesc Ioan Andreica, sunt secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Venim în faţa dumneavoastră cu proiectul de lege privind modificarea Regulamentului de transport pe căile ferate din necesitatea de a crea un cadru juridic corespunzător evoluţiilor de pe piaţa de transport feroviar şi pentru a fi adaptat modificărilor legislative apărute până în prezent atât în ţară, cât şi în Europa. Vechiul Regulament de transport a fost aprobat în 1997 prin Ordonanţa Guvernului României nr. 41, când transportul pe calea ferată era monopol de stat şi, ca atare, el nu ţinea seama de noile schimbări apărute în domeniul transporturilor feroviare şi nici de prevederile directivelor Uniunii Europene. Apariţia în România a mai multor operatori români, peste 28 la această oră, operatori de stat şi privaţi atât pentru transportul de mărfuri, cât şi pentru transportul de călători şi apariţia concurenţei între aceştia, au impus modificarea Regulamentului de transport, care constituia o frână în dezvoltarea mediului concurenţial în transporturile feroviare. Regulamentul de transport pe căile ferate în România elimină prevederile din vechiul regulament aflate în contradicţie cu evoluţia pieţei feroviare de transport şi preia, pentru traficul intern, prevederi din Convenţia privind transporturile feroviare internaţionale, ratificate de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001 privind Protocolul din 3 iunie 1999. Actualul Regulament de transport pe căile ferate din România asigură condiţii egale pentru toţi operatorii feroviari şi pregăteşte piaţa de transport din România pentru momentul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, când va avea loc deschiderea accesului liber pe căile ferate române a operatorilor străini, precum şi accesul liber al operatorilor români pe piaţa europeană de transport. Mai fac precizarea că prezentul proiect de lege are în vedere şi reorganizarea operatorului comercial unic din 1998, în urma căruia nu au apărut alte acte normative care să reglementeze transportul pe căile ferate, respectiv separarea operatorilor de transport de infrastructură şi, aşa cum am amintit, apariţia altor operatori privaţi şi, respectiv, de stat. Comisia pentru industrii şi servicii a făcut o serie de amendamente la proiectul de lege cu care Ministerul Transporturilor şi Construcţiilor este de acord. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii, comisie sesizată în fond? Domnule deputat Bivolaru, poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Există un istoric în ceea ce priveşte Regulamentul de transport pe căile ferate. În 1997 a apărut Ordonanţa 41 privind acest regulament. Între timp, Ministerul Transporturilor a cerut, în mod sistematic, Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru industrii şi servicii să amâne dezbaterea şi încheierea raportului pentru aprobarea legii pe considerentul că se doreşte deschiderea pieţei în transportul de căi ferate, lucru pe care l-a subliniat mai înainte şi domnul secretar de stat, plus că este vorba şi de o aliniere în ceea ce priveşte prevederile legislative din piaţa europeană a transportului de căi ferate, cu prevederile din România. În consecinţă, a apărut această nouă Ordonanţă nr. 7/2005 şi, coroborând cele două proiecte de lege de aprobare a celor două ordonanţe, nr. 41/1997 şi nr. 7/2005, s-a întocmit un raport comun, preluând şi elementele pozitive din Ordonanţa nr.41/1997; au fost amendamente, s-a colaborat destul de bine cu Ministerul Transporturilor, amendamentele toate care s-au făcut au fost acceptate de comun acord şi, în acest sens, doamnă preşedinte, comisia vă propune acest proiect de aprobare a Ordonanţei nr. 7/2005 şi de abrogare a Ordonanţei nr. 41/1997. Vă rugăm să supuneţi aprobării. |
|||||
|
|
Da, mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Dacă nu sunt intervenţii trecem la dezbaterea proiectului de lege direct pe raport. Poz. 1 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 2 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 3 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 4 din raport. Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 5 din raport. Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 6 din raport. Este text nemodificat. Poz. 7 din raport. Este text nemodificat. Poz. 8 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 9 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 10 din raport. Text nemodificat. Poz. 11 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 12 din raport. Text nemodificat. Poz. 13 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 14 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 15 din raport. Textul nu este modificat. Poz. 16 din raport. Nu are modificări. Poz. 17 din raport. Text nemodificat. Poz. 18 din raport. Text nemodificat. Poz. 19 din raport. Text nemodificat. Poz. 20 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 21 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Text adoptat. Poz. 22 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 23 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 24 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 25 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Text adoptat. Poz. 26 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 27 din raport. Are textul nemodificat. Poz. 28 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 29 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Text adoptat. Poz. 30 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 31 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 32 din raport. Are textul nemodificat. Poz. 33 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 34 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 35 din raport. Text nemodificat. Poz. 36 din raport. Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 37 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 38 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 39 din raport. Text nemodificat. Poz. 40 din raport. Observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 41 din raport. Adoptat. Poz. 42 din raport. Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 43 din raport are textul nemodificat. Poz. 44 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 45 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 46 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 47 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 48 din raport. Poftiţi, domnule deputat Bivolaru. |
|||||
|
|
Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, La poziţia 48, în finalul poziţiei 48, la punctul 51, este o eroare şi trebuie corectată. Poziţia 51 trebuie să aibă următorul conţinut: "la art. 33, alin. 7 se abrogă", deoarece avem o ordonanţă de urgenţă care acum este în funcţiune şi acest aliniat trebuie abrogat, nu se poate elimina. |
|||||
|
|
Bun. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Poz. 48 din raport în noua formulă dacă mai sunt observaţii. Nu sunt. Se adoptă în noua formulă. Poz. 49 din raport. Text nemodificat. Poz. 50 din raport. Text nemodificat. Poz. 51 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 52 din raport. Are text nemodificat. La fel şi poz. 53 din raport. La fel şi poz. 54 din raport are text nemodificat. Poz. 55 din raport la fel, text nemodificat. Poz. 56 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 57 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 58 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 59 din raport. Are text nemodificat. Poz. 60 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 61 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 62 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 63 din raport. Observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 64 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 65 din raport. Text nemodificat. Poz. 66 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 67 din raport. Are textul nemodificat. Poz. 68 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 69 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 70 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 71 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 72 din raport. Are text nemodificat. La fel şi poz. 73 din raport. Poz. 74 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 75 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 76 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 77 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 78 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 79 din raport. Are textul nemodificat. Poz. 80 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 81 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 82 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 83 din raport. Nu sunt observaţii. Adoptat. Poz. 84 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 85 din raport. Are textul nemodificat. Poz. 86 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 87 din raport. Are text nemodificat. Poz. 88 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Se adoptă. Poz. 89 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 90 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Poz. 91 din raport. Text nemodificat. Poz. 92 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 93 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 94 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 95 din raport. Are textul nemodificat. La fel şi poz. 96, poz. 97. Poz. 98 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 99 din raport. Are textul nemodificat. La fel şi poz. 100 din raport. Poz. 101 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Anexa, respectiv poz. 102 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Se adoptă. Proiectul de lege, având un caracter ordinar, îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nimeni. Abţineri? Nimeni. În unanimitate proiectul de lege a fost adoptat. |
|||||
|
|
Motivarea votului. |
|||||
|
|
Da, poftiţi! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Partidul Popular România Mare a fost de acord cu acest proiect de lege care, iată, va deveni lege, considerând că astfel impulsionăm puţin eforturile celor care se ocupă cu bunul mers al transportului pe căile ferate. Există, astfel, posibilitatea de a menţine măcar, dacă nu de a ridica pe un nivel mai ridicat - să zic, dacă este bună formularea - aceste modalităţi de transport, în special pentru marfă. Tare mi-este teamă însă că nu vor putea beneficia prea mulţi de aceste înlesniri, pentru că au mai fost şi alte ţări în situaţia în care vom fi noi de acum în colo şi nu s-a făcut decât să se ridice preţul de cost al kilometrului parcurs. Sperăm totuşi că nu va rămâne numai un cadru legal şi de el vor beneficia cei care vor face astfel încât să scadă preţul de cost pe kilometrul parcurs, în special pentru marfă, dacă nu chiar şi pentru călători. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Ca o consecinţă a adoptării proiectului de lege anterior votat, vă supun votului dumneavoastră respingerea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nimeni Abţineri? Nimeni. Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost respins. Cu aceasta, v-am spus, ordinea de zi a fost epuizată. Vă reamintesc că mâine şi poimâine lucrăm în comisii. Închidem şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc pentru participare, o zi bună în continuare. |
|
|||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,12. |
|||||
![]() |



