Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.119/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2005

  Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. (retrimis Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi). Şedinţa a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Vă rog să anunţaţi colegii din grupuri să putem începe. Mai avem nevoie de un secretar. De asemenea, avem nevoie şi de preşedintele Comisiei pentru Regulament.

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei. Vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 172; sunt absenţi 139, din care 11 deputaţi participă la alte acţiuni parlamentare.

Continuăm dezbaterile generale la proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei.

Vă rog, domnule deputat Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa, domnilor colegi! Guvernarea este grea, nu?! De la 10,00, de la 10,00, da!!!

Ieri am rămas la un punct, domnule preşedinte, extrem de delicat, acela unde am auzit foarte multe poziţii de la jurişti eminenţi, inclusiv preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în care ideea de a ajunge cu un aviz din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru constituţionalitatea textelor este extrem de importantă în acest moment.

De aceea, vă rog frumos, domnule preşedinte, să supuneţi la vot această propunere de a retrimite la comisia de fond, pentru a lua avizul de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnule deputat Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Într-adevăr, ieri s-a dezbătut vreo oră şi jumătate această chestiune, plus multe altele, care într-adevăr dovedesc o bună cunoaştere a Regulamentului. Ceea ce nu s-a explicat, însă, relativ la această chestiune, este care este temeiul regulamentar al acestei trimiteri, fiindcă, sigur, putem fi de acord cu asimilarea hotărârii care să stea la baza adoptării Regulamentului, cu un proiect, cu o iniţiativă legislativă. Dar aceasta, în art.216, 217 de la sfârşitul Regulamentului, face trimitere la un număr de articole pe care, într-adevăr, putem să le aplicăm, dacă se potrivesc, la procedura de dezbatere a hotărârii. Acolo, însă, nu se prevede nimic legat de avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Aceasta este într-un cu totul alt articol, şi chiar am fi interesaţi să vedem care este sediul materiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnule deputat Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Noi am explicat ieri, şi din păcate sunt consternat. Colegii nu au înţeles. Începând de la articolul care prezintă rolul comisiilor permanente din Parlamentului României, coroborat cu art.68 şi cu 102, vă permite dumneavoastră să supuneţi la vot. Plenul este suveran; aşa a fost întotdeauna. Dacă nu luaţi dumneavoastră decizia s-o trimiteţi la comisia de fond, ca să ceară avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, atunci plenul poate să ia această decizie. Nu este prima Cameră sesizată. Suntem singura Cameră. Art.216 şi 217 chiar prevăd acest lucru. Art.216, între art.80 şi 144.

Dar distinsul meu coleg nu l-a înţeles foarte bine.

Deci, vă propun, domnule preşedinte, să sistaţi discuţiile, pentru că aveţi această competenţă, tot conform Regulamentului, să trecem la vot, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Îi mai dau cuvântul domnului deputat Marton Arpad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marton Arpad Francisc:

Nu am vrut să intervin, dar înainte de a trece la vot, au fost invocate, şi foarte corect, au fost invocate foarte multe articole, care, într-adevăr, nu sunt sediul acestei materii, pentru că art.216 vorbeşte astfel: "Camera Deputaţilor adoptă hotărâri potrivit procedurii prevăzute la art.80 - 144". tot ceea ce este înainte de art.80, deci inclusiv articolele pe care le-aţi invocat, nu intră sub incidenţa acestei prevederi.

Sediul materiei este în art.93, alin.2 şi alin.6. În alin.2 se spune clar: "Pentru propunerile legislative elaborate de o comisie parlamentară amendamentele se depun la acea comisie". Iar alin.6 spune, are o teză separată, într-o frază separată: "Numai în cazul în care consideră necesar comisia va solicita şi avizul unei alte comisii". Spune clar. Citiţi acest articol. Numai dacă comisia solicită ...

Evident, plenul este suveran. Se poate supune votului această trimitere la comisie. Se pune problema, dacă doriţi dumneavoastră, mai ales că nu a fost o astfel de decizie, şi în acest art.93 se vorbeşte clar despre comisii speciale, care sunt acele comisii care elaborează proiectele de legi, care sunt - conform acestui Regulament - de drept cele care dau raportul, şi nu mai sunt alte comisii, decât numai atunci dacă solicită această comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marton Arpad Francisc:

Sau doriţi ca pe anumite articole, unde găsiţi dumneavoastră că ar fi o problemă de constituţionalitate, să-i întrebaţi, dar oricum, conform acestei prevederi legale din art.93, discutăm despre aceste teme. Ceea ce este înainte de art.80 nu este.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule deputat, am înţeles.

Stimaţi colegi,

S-a făcut o solicitare şi vă rog să observaţi şi atribuţiile Comisiei juridice. De asemenea, vă rog să observaţi şi să reţineţi comentariile pe care le-a făcut domnul deputat Sergiu Andon, ieri. Aşa că, supun votului dumneavoastră această propunere.

Da, vă rog, domnule deputat Antonescu. Sigur, opresc, ca să luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu George Crin Antonescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cursul zilei de ieri a avut loc prima parte a discuţiilor de la procedură. Foarte mulţi dintre dumneavoastră, reprezentanţii opoziţiei, cât aţi dorit aţi luat cuvântul aici: o dată, de două ori, de trei ori, de cinci ori. V-aţi exprimat - după pofta inimii - ca să zic aşa, în legătură cu aceste aspecte privitoare la necesitatea consultării Comisiei juridice şi avizării de către aceasta, sau altele.

Din partea noastră, nu a existat nici măcar o intervenţie. Sigur că este treaba noastră, nu v-am cerut nici un aviz. Am remarcat doar faptul că, alţi putut discuta în deplină linişte, seninătate şi civilitate ceea ce aţi dorit dumneavoastră.

De asta, mi se pare destul de neplăcut ca astăzi, distinsul nostru coleg, domnul Zgonea, să vină şi să facă nişte comentarii privitor la: capacitatea altor colegi de a înţelege sau nu un articol sau altul. Sunt comentarii destul de nervoase; sunt comentarii, după părerea mea, prea puţin colegiale, pe care eu nu le înţeleg. Cât înţelege fiecare, atât înţelege. Dar convingerea aceasta, a dumneavoastră, numai pentru faptul că ţineţi în mână, ostentativ, cărticica asta cu Regulamentul - pe cale de a fi schimbat - că îl stăpâniţi în exclusivitate, mi se pare deplasată.

În al doilea rând, graba cu care astăzi aproape - colegul nostru a fost iritat de faptul că a mai intervenit şi domnul Rădulescu, înainte de a se supune la vot o chestiune, iar mi se pare deplasată, în raport cu răbdarea şi cu respectul cu care noi, ieri, şi probabil şi azi v-am ascultat şi vă vom asculta.

Vă rog, domnule preşedinte, să procedăm şi la un apel nominal, înainte de a se supune la vot această propunere sau alta. (Aplauze din partea dreaptă.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

În primul rând, vreau să observaţi că am dat cuvântul tuturor celor care au solicitat, şi aşa voi proceda şi în continuare. Faptul că vom lua sau nu o decizie, într-un sens sau într-altul, este o altă chestiune.

În ceea ce priveşte aspectele de procedură: urmează să discutăm dacă aici este o chestiune pe care putem să o vedem din punctul de vedere al Regulamentului, doar în ceea ce priveşte voturile finale verificarea cvorumului este necesară.

Aşa că, sigur, dumneavoastră veţi decide dacă trimitem sau nu. Vă rog să vă aduceţi aminte, domnul Sergiu Andon a acceptat că verificarea acestor texte cu valoare legislativă, cu valoare normativă, şi, de asemenea, pe problemele de constituţionalitate ar fi fost utilă. Dar dumneavoastră veţi decide.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Cererea de apel nominal nu poate fi acceptată la acest moment. (Rumoare şi vociferări din partea dreaptă.)

Vă rog să număraţi. 94 de voturi pentru.

Împotrivă?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Nu, nu aşa ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Aveţi dreptate, domnule Gheorghiof, nu vă enervaţi!

Vă rog să mai număraţi o dată voturi pentru şi voturi împotrivă.

Nici un fel de problemă, stimaţi colegi, putem să stăm să numărăm până la prânz. Vă rog să luaţi loc în bănci!

107 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi.

Luaţi loc în bănci, ca să se poată face numărarea în mod corect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Asta este bătaie de joc!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

96 de voturi împotrivă. (Aplauze furtunoase din partea stângă.)

Abţineri?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Albu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi daţi voie! Aici sunt 84 de voturi numărate de mine. (Vociferări, fluierături, ropote din partea stângă.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Aş vrea ca lucrurile să fie regulamentare şi de aceea aş vrea să existe siguranţa, într-adevăr, a numărului de voturi.

Din acest moment, însă, rog să nu mai între nimeni în sală sau să iasă din sală, ca să putem să constatăm. Altfel, sigur că nu vom mai putea să decidem.

Domnul deputat Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Votul este vot. Poate fi contestat unde vor ei. A fost vot. Au fost 2 secretari. ( vociferări, fluierături din partea dreaptă.)

Este ruşinos pentru dumneavoastră, ca parlamentari, să folosiţi asemenea cuvinte şi să aveţi asemenea exprimări pe care de obicei tot dumneavoastră şi colegii dumneavoastră care sunt lideri de grup şi pe care i-aţi ales, în ultimele săptămâni au cerut să fim decenţi în exprimare. Ceea ce vede Parlamentul şi ceea ce văd cetăţenii este acest comportament pe care dumneavoastră îl aveţi astăzi.

Şi noi am pierdut de foarte multe ori la vot. Asta e viaţa! Mergem înainte.

107 voturi sunt pentru. Sunteţi împotrivă. O trimitem la comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Am o rugăminte: vă rog să luaţi loc cu toţii în bănci. Şi îi rog, ca să nu existe nici un fel de semn de întrebare, îi rog pe cei doi secretari să verifice voturile pentru, în zona de stânga a sălii.

Deci, încă o dată, vă rog, chestorii, să nu mai permiteţi intrarea în sală. Toată lumea să ia loc în sală şi nu mai intră nimeni în sală din acest moment, în aşa fel încât să putem număra.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Am cerut de 5 minute cuvântul şi am aşteptat liniştit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Din acest moment numărăm voturile pentru, care au fost contestate.

Vă rog foarte mult, aş vrea, ca să nu existe nici un fel de problemă, să verificăm voturile pentru, care au fost contestate. Vă rog să luaţi loc în bănci.

Îi rog pe cei doi secretari să numere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Aştept cuvântul de 5 minute, domnule preşedinte, şi observaţi şi cred că apreciaţi pacienţa mea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Nu am înţeles, domnule Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Cred că apreciaţi pacienţa mea, şi ca să mă exprim la fel, aştept din partea dumneavoastră sapienţă, şi daţi-mi cuvântul pe care îl cer de 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

În numai 5 minute, domnule preşedinte, aţi greşit de nu mai puţin de patru ori. Am cerut cuvântul pe procedură, înainte de a se începe procedura de vot, şi nu mi l-aţi dat.

Colegul de la Liberali a cerut, de asemenea, vot nominal, pe care nu l-aţi dat, apel nominal.

După care, am cerut - din nou - cuvântul pe procedură, şi nu mi l-aţi dat. Şi se fac numai greşeli, nemaipunând la socoteală faptul că numărătoarea pe care am făcut-o şi eu din poziţia în care eram acolo, fără a avea dreptul, dar pe care v-o comunic informal, arăta că sunt mult mai puţini membri ai opoziţiei decât cei anunţaţi.

Deci, eu înţeleg să fim deposedaţi în acest joc de minge prin alunecare, dar nu prin "dare la gleznă". Haideţi să respectăm regulile jocului, totuşi. A număra altfel decât numărul de oameni care sunt în sală este totuşi mult deplasat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Rog să verificăm voturile pentru, care au fost contestate. Îi rog pe cei doi secretari să numere încă o dată.

Vă rog să ridicaţi mâna cei care au fost pentru. Este o verificare a voturilor pentru.

Număraţi fără colegul care a intrat acum în sală.

Treceţi în bancă, vă rog. Aveţi un secretar şi am rugat să verifice. Vă rog să luaţi loc. Domnule deputat Buda, calmaţi-vă! (Rumoare, vociferări, fluierături, ropote.)

Domnule Nicolicea, treceţi înapoi în bancă, la locul dumneavoastră.

Deci, 99 de voturi pentru.

Împotrivă? Au fost 95 voturi împotrivă.

Deci, cererea a fost admisă.

Vă mulţumesc foarte mult. Cererea a fost admisă şi urmează să trimitem la comisie.

Voturile împotrivă n-au fost contestate.

Voturile pentru au fost contestate şi le-am renumerotat.

Vă mulţumesc foarte mult.

Au fost contestate voturile pentru, şi le-am renumerotat, le-am verificat pe cele pentru.

Stimaţi colegi,

Eu cred că nu există nimic împotriva Comisiei juridice, care să verifice acest text, şi o va face. Am făcut-o, am reverificat numărul voturilor pentru.

Textul a fost trimis la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

În aceste condiţii, solicit Biroului permanent, la discuţia ... Biroul permanent va stabili procedura în continuare.

Solicit Biroului permanent să ne întâlnim peste un sfert de oră pentru a stabili procedura mai departe.

Vă mulţumesc.

Suspend şedinţa.

 
   

Şedinţa s-a suspendat la ora 9,15.