Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.199/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2005

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 88 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34/25.10.2005.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşdinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Eserghep Gelil şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Vă anunţ că din totalul de 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 234. Sunt absenţi 97, din care 40 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă rog să luaţi loc în bănci şi am să vă rog să facem prezenţa electronic, să vedem...ştiu că sunt unii colegi care nu au cartelele la ei, totuşi să vedem care va fi rezultatul însumării electronice. Eu v-am mai anunţat prezenţa la lucrări şi s-o comparăm şi cu ce ne spun biţii electronici.

Da, vă rog să luaţi loc în bănci.

Am o rugăminte, domnule deputat Bădălău... Am o rugăminte la chestori, am stabilit că nu se pot lua interviuri în sală. Rog chestorii să meargă şi să pună în aplicare deciziile pe care le-am luat.

(Din sală i se răspunde că nu este domnul deputat Bădălău cel căruia i se ia interviul)

Am o rugăminte la reporterii de la televiziuni. Am stabilit că în sală nu intră decât reporterii, deci cameramanii, iertaţi-mă, şi fotoreporterii. Interviurile se pot lua numai în afara acestei săli. Cu atât mai mult am o rugăminte la colegii parlamentari care cunosc hotărârile noastre şi care ar trebui să nu mai accepte să dea declaraţii în aceste condiţii neregulamentare în sală.

Rog să rămână în sală numai cameramanii şi fotoreporterii.

Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci, să vedem care este prezenţa în sală. Vă rog să apăsaţi pe tasta 1 ca să vedem prezenţa. Vă rog să afişaţi prezenţa. Da. Vă mulţumesc. 113 colegi care au cartelele la ei.

Mai încercăm încă o dată. Au mai venit între timp câţiva colegi. Vă rog foarte mult să introduceţi cartela în aparatul de vot. Aveţi o zebră pe bancă, să nu vă muşte! Aveţi o zebră! Să nu muşte! (Se referă la doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu care şi-a lăsat pe bancă o haină imitaţie de blană)

Mai încercăm o dată, da? Să mai vedem o dată câţi sunt în sală cu cartelă. Vă rog să apăsaţi pe tasta 1. Tehnologia se perfecţionează. Da. 157; 159; 160. Pentru că sunt două categorii de evaluare, în stânga este prezenţa, în dreapta sunt cei care şi-au introdus cartela în aparat, dar nu au apăsat pe tasta 1 din comoditate. Şi diferenţa este între cei leneşi şi cei disciplinaţi, harnici.

Vă mulţumesc foarte mult.

Haideţi să intrăm în ordinea de zi. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.88 din Regulament, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni, 12, marţi, 13, joi, 15 decembrie; programul de lucru pentru perioada 12-17 decembrie; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente şi lista rapoartelor depuse în perioada 6-12 decembrie, de comisiile permanente sesizate în fond.

La punctul 1 din ordinea de zi, v-am anunţat informarea privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor potrivit prevederilor art.88 din Regulamentul Camerei.

Această informare a fost făcută în conformitate cu prevederile din Regulament şi pentru a asigura o situaţie tranzitorie până la momentul 1 februarie.

La punctul 2 al ordinii de zi a fost înscris Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea împrejurărilor ce au dus la moartea unui număr mare de copii în timpul epidemiei de rujeolă de la sfârşitul anului 2005. Urmează ca liderii grupurilor parlamentare să propună numărul membrilor, componenţa nominală a comisiei şi a biroului acesteia, după care proiectul de hotărâre se va supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei.

 
Video in format Flash/IOS Anunţarea depunerii unei moţiuni simple cu tema: Copiii din România mor de rujeolă datorită Guvernului iresponsabil.  

În continuare, vom lua în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi.

Vă rog, domnule deputat Brînzan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Brînzan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În corelare cu punctul pe care l-aţi enunţat anterior pe ordinea de zi, deputaţii din Grupurile P.S.D. şi România Mare prezentate în anexă la prezenta moţiune, în temeiul art.112 din Constituţia României, modificată prin legea de revizuire a Constituţiei şi în temeiul art.149, 153 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema "Copiii din România mor de rujeolă datorită guvernului iresponsabil."

Vă rugăm, domnule preşedinte, să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurilor pentru dezbaterea acestei moţiuni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Urmează să decidem momentul dezbaterii şi, bineînţeles, trimiterea la...

Vă rog, domnule deputat. Vreţi să semnaţi moţiunea?!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Nu, domnule preşedinte, nu vreau să semnez, dar o oarecare contribuţie vreau să aduc şi, cu toate că nu este de râs subiectul, îmi fac datoria colegială să vă spun că, în spiritul limbii române, este "din cauza guvernului iresponsabil", nu "datorită".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aici s-au făcut două anunţuri care, într-o şedinţă, una după alta încă nu s-a întâmplat. Deci s-a propus o comisie de anchetă pentru anchetarea unei anumite situaţii sau anumitor fapte şi, totodată, s-a anunţat şi o moţiune cu aceeaşi temă.

Deci, ori va exista o comisie care va depune un raport pe care îl vom dezbate şi atunci se vor lua deciziile de rigoare, ori, dacă s-a depus o moţiune, se va dezbate aceeaşi temă fără ca această comisie să-şi aducă aportul, deci înainte ca această comisie să-şi spună punctul de vedere.

Ca atare, cred că dacă, într-adevăr, s-a depus această moţiune, nu mai are rost să mai avem şi o comisie pe aceeaşi temă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog. Domnul deputat Brînzan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Brînzan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la sugestia ca cele două demersuri, comisia de anchetă şi moţiunea simplă să fie cumulate, îi răspund colegului meu că nu este cazul întrucât moţiunea simplă pe care o prezentăm şi pe care dorim s-o dezbatem de urgenţă trage un semnal de alarmă într-o situaţia catastrofală în care sistemul sanitar românesc neîndeplinindu-şi datoriile fundamentale, adică de vaccinare a copiilor, ne-a adus în această situaţie de epidemie masivă care se extinde şi din cauza căreia au murit copiii.

Acestea este motivul pentru care propunem şi dorim să discutăm o moţiune simplă.

Cauzele care au dus la această situaţie, cauzele care sunt de o gravitate extremă nu pot să rămână nedesluşite, iar cei care răspund trebuie să-şi primească pedeapsa pentru indolenţă şi incompetenţă. De aceea, Parlamentul României are obligaţia să facă această comisie de anchetă, să caute vinovaţii, să ni-i aducă la cunoştinţă, iar vinovaţii să-şi primească pedeapsa.

Deci, stimate coleg, al doilea demers va fi, dar va dura mai mult, comisia de anchetă, care trebuie să stabilească vinovăţiile.

În ceea ce priveşte sugestia colegului nostru Crin Antonescu, trebuie să admit că a fost o operă de grup, au lucrat ambele grupuri. Probabil că în momentul în care s-au reunit cele două materiale, s-ar putea ca formularea să nu fi fost cea mai fericită, drept care accept şi cred că ar fi bine să folosim sugestia dumneavoastră, "din cauza guvernării iresponsabile a Guvernului Tăriceanu".

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Domnilor, dar am o rugăminte: să nu facem o discuţie inutilă, pentru că nimeni nu poate cenzura dreptul unor colegi de a iniţia nişte proceduri. Care va fi finalitatea lor, sigur, e cu totul altceva. Dar demersurile au fost regulamentare, noi nu avem posibilitatea decât în final să ne pronunţăm asupra lor când discutăm pe fond.

Deocamdată, nu facem decât să acceptăm că aceste proceduri sunt desfăşurate în mod regulamentar. Deci, v-aş ruga să nu discutăm pe fond.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Aveţi dreptate, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, o problemă de ordin tehnic. În partea stângă a sălii nu funcţionează deloc sonorizarea, fapt pentru care nu ne putem desfăşura corespunzător activitatea. Vă rog, dacă puteţi să dispuneţi luarea unor măsuri în acest sens. Nu se aude nimic în partea aceea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da. Vă mulţumesc.

Rog serviciile tehnice să verifice această chestiune şi să rezolve rapid problema semnalată de Grupul P.R.M.

Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Oancea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Oancea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În art.711 al noului Regulament, la Cap. "Comisii de anchetă ale Camerei Deputaţilor", alin.1, se prevede următoarele: "În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun, Camera Deputaţilor (subliniez Camera Deputaţilor) poate hotărî iniţierea unei anchete parlamentare."

Alin.2. "Ancheta poate fi realizată de o comisie permanentă, în condiţiile art.70 sau de o comisie de anchetă parlamentară înfiinţată în acest scop".

Or, daţi-mi voie să spun că eu nu am cunoştinţă ca Camera Deputaţilor să fi hotărât acest lucru în condiţiile art.71 alin.1.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Dar am să vă rog să citiţi şi art.72. Art.72 arată că "la cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare, Camera Deputaţilor va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă..."

Da, evident. Dar noi, deocamdată, nu am făcut decât să introducem pe ordinea de zi solicitarea pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă. Această decizie a Camerei însă nu se va putea lua decât în momentul în care se va veni cu un proiect de hotărâre. Şi, în acel moment, pe această bază, am hotărât la Biroul Permanent ca liderii grupurilor să discute, pe baza art.71, dacă nu mă înşel, am hotărât şi componenţa şi numărul de membri în comisie şi conducerea şi repartizarea posturilor de conducere în cadrul unei eventuale comisii. Dar decizia se va lua, bineînţeles, de către Cameră.

Da, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Oancea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Revin la problema respectivă. Deci, cred că etapele pe care trebuie să le parcurgem sunt invers, prima dată trebuie să hotărască Camera Deputaţilor iniţierea acestei comisii de anchetă şi după ce am aprobat, după aceea vine şi votarea comisiei, deci a membrilor comisiei. Pentru că, dacă nu se aprobă, se întâlnesc degeaba toţi membrii grupurilor parlamentare. Cred că aşa ar fi normal. Se hotărăşte de către Camera Deputaţilor la cererea unui număr de deputaţi, se stabileşte acest lucru, se votează, comisia este compusă din atâţia membri şi aşa mai departe, iar după aceea fiecare grup parlamentar îşi propune oamenii în această comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Nu este aşa, pentru că ar trebui, în aceste condiţii, Camera să se pronunţe în legătură cu oportunitatea examinării unei teme. Până la urmă, ceea ce-i dă substanţă, hotărârea comisiei vizează de fapt proiectul de hotărâre. Proiectul de hotărâre este cel care declanşează de fapt ancheta respectivă, nişte chestiuni foarte clare.

Iar aici noi nu am făcut, la acest moment, decât să înregistrăm acest demers pornit de colegii noştri într-un mod regulamentar, urmează ca liderii grupurilor să stabilească condiţiile instituţionale, regulamentare prin care acest proiect de hotărâre va putea fi adus pentru discuţie, nu pentru concluzii, fiindcă până la urmă se întâmplă exact ceea ce spuneaţi dumneavoastră, Camera se va pronunţa, dar va exista o chestiune foarte concretă. Ea nu se poate pronunţa înainte să se ştie câţi oameni vor fi în comisie, cum va fi organizată comisia, ce obiective va avea. Or, toate aceste lucruri vor veni pentru considerare şi atunci se va hotărî dacă da sau nu se va iniţia acea anchetă. Dar la acest moment noi nu facem decât să înregistrăm pe ordinea de zi acest demers al unor colegi, urmând ca decizia s-o luăm ulterior, după ce se vor fi consultat liderii grupurilor.

Iar în ceea ce priveşte suprapunerea celor două chestiuni, acestea sunt lucruri teoretice, nu ştim dacă comisia se va face sau nu se va face, dacă moţiunea va trece sau nu va trece, oricum sunt demersuri regulamentare, fiecare dintre ele îşi va urma cursul şi în funcţie de evoluţia respectivă, dacă vor apare implicaţii, sigur că vom decide tot împreună. Dar, moţiunea simplă nu poate decât să exprime un punct de vedere în legătură cu o anumită problemă de politică internă şi, de asemenea, comisia, dacă va descoperi anumite elemente suplimentare, teoretic, va putea să le transmită fie la Guvern, fie la instituţii abilitate ale statului.

Stimaţi colegi,

Urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă (rămas pentru votul final).  

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.

Rog comisia să ne... sau mai întâi iniţiatorul. S-a schimbat puţin procedura. Cine este iniţiatorul?

(Preşedintele comisiei, domnul deputat Stelian Duţu explică că are un raport suplimentar de prezentat)

Bine. Vă rog să ne spuneţi în ce moment ne aflăm cu dezbaterea.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian Duţu:

Raport suplimentar asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.

Ca urmare a deciziei plenului Camerei Deputaţilor din data de 7 noiembrie 2005, proiectul de lege a fost retrimis comisiei în vederea reexaminării şi a întocmirii unui raport suplimentar.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul suplimentar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi din totalul de 19. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

În urma dezbaterilor din şedinţa din 7 decembrie, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, la art.19, doamna deputat Vălean are un amendament care nu a fost acceptat de comisie, dar doreşte să-l susţină.

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Adina Ioana Vălean:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Modificarea art.19 al Legii 130 privind inspecţia muncii a suscitat, după cum ştiţi, numeroase dezbateri în plen şi totodată şi în comisie. Ultima retrimitere la comisie a proiectului de lege a fost făcută în deplin acord al grupurilor parlamentare pentru a modifica ceea ce ni s-a părut inacceptabil, şi anume prevederea de la alin.2, conform căruia "se pedepseşte cu închisoarea sau amendă penală refuzul repetat al unei persoane de a permite accesul inspectorilor de muncă în oricare din spaţiile unităţii".

Deşi reprezentanţii Partidului Social Democrat şi ai Partidului Democrat din Comisia de muncă şi-au schimbat surprinzător punctul de vedere, Grupul parlamentar P.N.L. susţine în continuare amendarea acestei prevederi, în sensul următor: la alin.2 al art.19, "refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate potrivit legii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000 la 30.000 lei."

Câteva din argumentele pentru care considerăm necesară amendarea acestui alineat sunt:

În primul rând, nepermiterea accesului inspectorilor de muncă în unitate nu înseamnă că au fost încălcate prevederi de legislaţie a muncii, decât dacă aplicăm prezumţia de vinovăţie. În consecinţă, sancţiunea nu trebuie să fie, în opinia noastră, la fel de aspră ca în cazurile dovedite repetat de încălcare a legislaţiei muncii.

În al doilea rând, considerăm că nu este modern şi european să trimitem oameni la închisoare sau să le facem dosar penal pentru o astfel de încălcare prezumtivă a legislaţiei. De altfel, reprezentanţii ministerului, în cadrul comisiei, nu au putut indica o practică europeană în acest sens.

În al treilea rând, în opinia noastră, o astfel de încadrare a faptei nu rezolvă problema muncii la negru, ci favorizează negocierea "comisionului", atâta vreme cât încadrarea acestei fapte se lasă la latitudinea inspectorilor muncii. Încadrarea pe Codul muncii implică amendă contravenţională, iar încadrarea pe Legea nr.130 implică dosar penal.

Nu în ultimul rând, încadrarea faptei ca infracţiune ar reprezenta, conform normelor juridice, prezumţia de pericol social, ceea ce ni se pare exagerat pentru această faptă.

Închei, afirmând că liberalii dorim cu tărie ca piaţa muncii să se dezvolte în sens modern şi european, dorim ca încălcări ale legislaţiei muncii să fie aspru sancţionate, dorim ca fenomenul muncii la negru să fie redus substanţial, dorim ca inspectorii muncii să-şi îndeplinească atribuţiile în condiţii de legalitate, dar nu dorim ca aceste lucruri să se realizeze prin metode abuzive, specifice unui stat poliţienesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Punctul de vedere al domnului deputat Marian Sârbu şi punctul de vedere al comisiei. Să vedem de ce doriţi un stat poliţienesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Am doar o singură precizare, în raport de declaraţia colegei noastre, doamna deputat Vălean, în legătură cu afirmaţia dumneaei referitoare la schimbări surprinzătoare.

Vreau să reamintesc plenului că toate grupurile parlamentare, data trecută, acum aproape o lună, când am discutat acest proiect de lege, am hotărât să retrimitem la comisie întreg art.19, tocmai pentru a fi reevaluat în întregime, în legătură cu toate alineatele care fac parte din acest articol.

De aceea, orice tip de modificare nu are nici un fel de conotaţie surprinzătoare şi a fost discutată în cadrul comisiei, în faţa celor prezenţi, de către toţi membrii prezenţi din partea fiecărui grup parlamentar.

De aceea, am vrut să fac această precizare, că eventualele modificări ale art.19, faţă de varianta iniţială, sau faţă de amendamentele iniţiale, au fost avute în vedere chiar de plenul Camerei Deputaţilor, atunci când a retrimis legea la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Adina Ioana Vălean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ţin să menţionez că afirmaţia mea în legătură cu surpriza vizavi de poziţia reprezentanţilor Partidului Social Democrat, se bazează pe următoarea faptă: Partidul Social Democrat are un amendament depus la comisie exact în sensul amendamentului meu - primul lucru; iar, în al doilea rând, cele spuse de mine astăzi de la tribună au fost menţionate în şedinţa de plen în care s-a discutat acest articol, chiar de domnul ministru Marian Sârbu. În acest sens am făcut afirmaţia că schimbarea de poziţie a fost surprinzătoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Am impresia că au loc negocieri secrete între cele două partide.

Vă rog, domnule deputat Valentin Iliescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu este nimic surprinzător în decizia luată de membrii comisiei. Probabil că, dacă doamna deputat ar fi venit puţin mai devreme la acea şedinţă, ar fi văzut că toate grupurile parlamentare, inclusiv colegii de la P.N.L., au votat forma cuprinsă în raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei. Domnul preşedinte Duţu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Prezentul proiect de act normativ a fost trimis de trei ori la comisie, în vederea reanalizării, în vederea unei analize profunde în ceea ce priveşte regimul sancţionator de la art.19. La ultima şedinţă de comisie toţi membrii comisiei au votat varianta iniţială. De altfel, la propunerea domnului deputat Marian Sârbu. Nu este nici o surpriză, pentru că nu s-a dat nici un fel de mandat pentru nimeni şi nu a fost nici o negociere între grupurile parlamentare şi între membrii comisiei care reprezintă partidele ce sunt reprezentate în Parlament. Motivul a fost că trebuie să se descurajeze practicile pe care iniţiatorul le-a prezentat de fiecare dată atunci când am discutat respectivul proiect de act normativ la comisie şi cred că au fost destul de persuasive atunci când ne-au prezentat cazuistica respectivă şi nu trebuie să lăsăm la mâna unor anumiţi patroni, la îndemnul lor şi la graţiile acestora tratamentele care sunt şi respectivele cadre juridice care sunt reglementate de art.19.

De altfel, stimata doamnă deputat are un singur amendament la alin.2, din câte ştiu eu, la art.19. Au mai fost amendamente la art.19 şi la alin.1 şi la alin.3, dar ceilalţi iniţiatori, prin faptul că s-a propus din start un vot pentru varianta iniţială a Guvernului, am considerat că şi-au retras amendamentele. Şi cred că numai prin vot plenul poate să stabilească care este varianta ce urmează să fie adoptată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Înainte de a ne pronunţa asupra textelor din raportul suplimentar, va trebui să ne pronunţăm în legătură cu amendamentul colegei noastre, doamna Vălean. Şi vreau să precizez faptul că acest amendament a fost respins de către comisie, dar urmează ca plenul să se pronunţe asupra sa. Aceasta este soluţia regulamentară.

De aceea, supun votului dumneavoastră amendamentul colegei. Veţi ţine seama, fără îndoială, de argumentele care au fost aduse şi de economia întregului articol şi a proiectului de lege.

Cine este pentru amendamentul susţinut de către doamna deputat Vălean? Vă rog să număraţi. După aceea, numărăm şi electronic. 50 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi voturile împotrivă. Vă rog să ridicaţi mâna cei care sunteţi împotrivă, ca să puteţi fi număraţi. Vă rog să număraţi. 28 de voturi împotrivă.

Abţineri? 54 de abţineri.

Deci, rezultatul votului: 50 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 54 de abţineri.

Amendamentul nu a fost aprobat.

O voce din sală:

Să votăm şi electronic!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Haideţi să încercăm şi electronic, să vedem ce se întâmplă.

Facem exerciţii. Deci, rezultatul votului este cel pe care l-am anunţat, dar este corect, aşa ne-am angajat, să facem exerciţii până când învăţăm să lucrăm cu aparatele acestea.

Vă rog să introduceţi cartelele în aparat.

Începem votul. Vă rog să apăsaţi pe tasta 1 pentru prezenţă.

Acum începem votul. Vă rog să vă hotărâţi dacă votaţi pentru, împotrivă sau vă abţineţi.

Vă rog să votaţi.

Rezultatul: n-a trecut nici aici.

Dar sunt foarte curios cum reuşesc cei care vorbesc la telefonul mobil să şi voteze în acelaşi timp? Este un sistem de vot, probabil, telefonic.

Deci, am încheiat rezultatul votului: 66 de voturi pentru, 18 împotrivă, 56 de abţineri.

Deci, nu a trecut nici electronic.

Ne întoarcem acum la soluţiile pe care ni le prezintă colegii de la comisie.

Supun votului, ca formulă alternativă, propunerile de la pct.2 din raportul comisiei. Pct.9 devine pct.10, nemodificat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Vă rog să număraţi abţinerile; o abţinere, iar aici?

Vă rog să repetăm votul.

Vă rog foarte mult să fiţi atenţi!

Deocamdată, să ne înţelegem. Sunt colegi care nu au cartela cu ei şi nu putem să-i obligăm să voteze.

Deci, încă o dată. Cine este pentru formula propusă de către comisie? Vă rog să număraţi. 104 voturi pentru. Vă mulţumesc.

Împotrivă? 42 de voturi împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

Propunerea comisiei a fost aprobată.

Aş vrea să nu uităm să examinăm propunerea comisiei, de amendare de la pct.1 din raport.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la pct.3.

Dacă sunt obiecţii faţă de propunerile comisiei de la pct.3? Nu sunt obiecţii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.4 din raport.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.6, referitor la art.II.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.7, referitor la art.III, cu o modificare propusă de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.8, referitor la art.IV.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este o lege organică şi urmează ca votul final să-l dăm mâine, la momentul rezervat voturilor finale.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptareaProiectului de Lege privind ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale, la Bucureşti la 5 octombrie 2004.  

Proiectul de Lege privind ratificarea actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Domnul Florin Bejan, secretar de stat. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Bejan (secretar de stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă supun atenţiei Legea privind ratificarea actelor adoptate la Congresul U.P.U. din 15 septembrie - 5 octombrie 2004, la Bucureşti, semnate la 5 noiembrie 2004.

Uniunea Poştală Universală este o organizaţie internaţională înfiinţată în 1874, România fiind membru fondator şi parte semnatară a tuturor actelor uniunii.

Ca organizaţie specializată a O.N.U., Uniunea Poştală Universală este principalul forum de cooperare între administraţiile poştale, având misiunea de a dezvolta comunicarea în plan socio-cultural, dar şi comercial şi furnizarea serviciului poştal universal.

U.P.U. îşi desfăşoară activitatea sub conducerea congresului, care se reuneşte o dată la 5 ani şi decide modificarea actelor uniunii, precum şi strategia de urmat în dezvoltarea schimburilor poştale internaţionale.

În cadrul celui de al 23-lea Congres, care a avut loc la Bucureşti, în România, în baza deplinelor puteri acordate Guvernului României, România a semnat pe data de 5.X.2004 actele adoptate de congres, conform art.26 din Constituţia U.P.U., sub rezerva ratificării şi aprobării lor ulterioare de către autorităţile legislative naţionale.

În scopul obţinerii acestor aprobări şi al comunicărilor în relaţiile poştale externe şi pentru asigurarea continuităţii schimburilor poştale internaţionale ale României, conform actelor adoptate şi modificate de către U.P.U., ce urmează a intra în vigoare la 1 ianuarie 2006, supunem atenţiei dumneavoastră aceste modificări în cadrul proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul comisiei.

Vă rog, domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a analizat în mod favorabil acest proiect de lege, după ce a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru politică externă, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi, la fel, Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege, iar comisia noastră a avizat în forma prezentată de iniţiator.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Fiind procedură de urgenţă, propunem 5 minute pentru dezbateri generale şi câte un minut pentru colegii care au vreo propunere în mod special la acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii, mai întâi.

Dacă sunt observaţii? Nu.

Titlul legii este aprobat.

Art.1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Art.1 este aprobat.

Art.2. Dacă sunt observaţii? Nu.

Art.2 este aprobat.

Art.3. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Art.3 este aprobat.

Art.4. Sunt obiecţii? Nu.

Articolul este aprobat.

Art.5. Dacă sunt obiecţii? Nu.

Articolul este aprobat.

Art.6. Dacă sunt obiecţii? Nu.

Articolul este aprobat.

Art.7. Dacă sunt obiecţii? Nu.

Art.7 este aprobat.

Este o lege ordinară.

Supun votului dumneavoastră acest proiect de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Comisia Comunităţilor Europene, în numele Comunităţii Europene, care modifică Acordul Anual de Finanţare 2004, semnat la Bruxelles, şi, respectiv la Bucureşti la 7 iulie 2005.  

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Comisia Comunităţilor Europene, în numele Comunităţii Europene, care modifică Acordul anual de finanţare 2004, semnat la Bruxelles, respectiv la Bucureşti, la 7 iulie 2005; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, domnul Dănuţ Apetrei, secretar de stat.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

În conformitate cu prevederile art.2 pct.2 din Acordul multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, care s-a semnat la Bruxelles, în anul 2001, angajamentele financiare ale Unităţii Europene vizavi de Programul SAPARD şi vizavi de România, precum şi perioada de valabilitate a acestor fonduri sunt stabilite prin acordurile de finanţare anuale, pe scurt, A.F.A.

La data de 7 iulie 2005, a fost semnat Acordul dintre România şi Comisia Comunităţilor Europene, care ratifică A.F.A. 2004.

Potrivit prevederilor acestui acord, contribuţia financiară a Comunităţii pentru anul 2004 a fost de 157.640.000 euro, iar în subsidiar, s-a specificat faptul că se va mări această contribuţie cu 1.050.000 euro, ajungând la 158.690.000 euro.

Întrucât alocarea suplimentară de fonduri alocate României pentru anul 2004 se va realiza din bugetul Comisiei Europene aferent anului 2004 şi având în vedere că procedurile de la nivelul Comisiei permit angajarea acestor fonduri până la sfârşitul anului 2005, se doreşte ratificarea acestui Acord dintre România şi Comisia Comunităţilor Europene într-un regim de urgenţă.

Vă mulţumesc foarte frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei.

Aveţi cuvântul, domnule vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.89 şi art.109 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere pe fond în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Comisia Comunităţii Europene în numele Comunităţii Europene, care modifică Acordul anual de finanţare 2004, semnat la Bruxelles şi respectiv la Bucureşti, la 7 iulie 2005.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi Memorandumul Guvernului României.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între România şi Comisia Comunităţilor Europene în numele Comunităţii Europene care modifică Acordul anual de finanţare 2004, semnat la Bruxelles şi respectiv la Bucureşti, la 7 iulie 2005.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat, în unanimitate, în şedinţa din 7 decembrie 2005.

În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Senatului.

Fiind în procedură de urgenţă, comisia propune 5 minute de dezbateri şi două minute pe articole.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Mai întâi, titlul legii.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Titlul legii este aprobat.

Articolul unic.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Articolul unic este aprobat.

Este vorba de o lege ordinară.

Supun votului dumneavoastră textul de lege, proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române.  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr.73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Suntem în procedură de urgenţă.

Rog membrii comisiei să ne prezinte raportul comisiei.

Mai întâi iniţiatorul, da?

Vă rog. Domnul secretar de stat Attila Korodi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Attila Korodi (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Supun atenţiei Ordonanţa de urgenţă nr.73 din 29 iulie 2005, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Reorganizarea, prin ordonanţa de urgenţă, a Administraţiei Naţionale "Apele Române" în instituţie publică este necesară pentru următoarele considerente: necesitatea întăririi cadrului administrativ şi instituţional pentru aplicarea directivelor europene în domeniul apei şi raportarea situaţiei către Comisia Europeană; în acest sens, este necesară preluarea tuturor prevederilor de natură instituţională prevăzute de Legea apelor nr.107, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.310/2004; preluarea dispoziţiilor relevante ale Legii nr.310/2004 şi stabilirea condiţiilor în care Administraţia Naţională "Apele Române" va aplica prevederile legate de stabilirea districtelor de bazin hidrografic; stabilirea unui nou sistem de contribuţii, plăţi bonificate şi penalităţi, specific gospodăririi apelor, care se aplică tuturor utilizatorilor şi care are drept obiectiv gestionarea durabilă a resurselor de apă, în scopul atingerii stării bune a apelor; alinierea Statutului juridic al Administraţiei Naţionale "Apele Române" la cerinţele Directivei nr.2000, ca urmare a nominalizării acesteia ca instituţie de implementare a directivelor europene; alocarea optimă a resurselor de apă pentru satisfacerea intereselor tuturor folosinţelor şi în primul rând a necesităţii populaţiei.

Faţă de cele prezentate a fost elaborat Proiectul de Lege anexat în vederea aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române pe care o supunem Parlamentului spre aprobare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române.

La întocmirea raportului s-au avut în vederea avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Prin proiect se stabileşte funcţionarea noii instituţii pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, atribuţiile principale, asigurarea conducerii de către un consiliu de administraţie şi un director general, precum şi preluarea personalului şi patrimoniului de la fosta regie autonomă.

Având în vedere cele prezentate, precum şi importanţa acestui proiect de lege, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea acestuia.

Proiectul de Lege face parte din categoria legilor ordinare. El a fost aprobat în şedinţa din 22 septembrie 2005. Potrivit art. 75 din Constituţia României, proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Propuneri pentru dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

Propun 10 minute, cu 2 minute pe articol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Supun votului aceste propuneri.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu dorim să blocăm ordonanţa de urgenţă, cu atât mai mult cu cât cu textul ordonanţei suntem întru totul de acord.

Problemele apar atunci când este vorba de anexa 1 la această ordonanţă şi ţin să menţionez că trei deputaţi de Prahova, subsemnatul, domnul deputat Marian Săniuţă şi domnul deputat Adrian Semcu, avem o iniţiativă legislativă prin care dorim să modificăm anexa la această ordonanţă în concordanţă cu Legea apelor şi cu directiva Consiliului Europei nr. 2000.

Spun acest lucru pentru că la pct. 8 din această anexă, în care se stabilesc denumirea şi sediile unităţilor aflate în subordinea Administraţiei Naţionale Apele Române, se stabileşte o direcţie a apelor Buzău-Ialomiţa organizată la nivelul districtului de bazin Buzău-Ialomiţa cu sediul în Buzău şi aşa mai departe. Problema este că nu există nici un fel de bazin Buzău-Ialomiţa, există un bazin care este Ialomiţa, independent, care constituie el singur o unitate după care se poate organiza Direcţia Apelor şi există râul Buzău care se varsă în Siret, deci care face parte din alt Bazin.

Ca urmare, acest mod de organizare numai în cazul Direcţiei Apelor Buzău-Ialomiţa este eronat şi nu concordă în primul rând cu Legea apelor care recunoaşte bazinul hidrografic ca unitate naturală şi fundamentală pentru formarea, utilizarea şi protecţia apelor.

Aşa cum spuneam, pentru că nu vrem să blocăm ordonanţa, noi ne vom abţine la votul acestei ordonanţe şi ne vom derula în continuare iniţiativa pe care o avem şi care acum se află în Senat şi urmează a veni în Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Îl rog pe domnul Ponta sau pe domnul Albu să vină pentru a continua lucrările ca secretari.

Colegul nostru nu se simţea foarte bine şi din cauza asta a trebuit să se retragă.

Tot pentru dezbaterile generale, vă rog, domnule deputat, să veniţi să luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul parlamentar al PRM va susţine Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2005 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române şi vom cere reprezentanţilor acestei instituţii să aplice spiritul de competenţă pentru funcţiile de conducere pentru că s-a dovedit, în acest an, criza apelor din România a demonstrat că atunci când criteriul politic a dominat şi cei care au fost schimbaţi pe acest criteriu, deşi profesionişti, nu au mai reuşit să gestioneze criza, inundaţiile au adus catastrofele la limite atât de mari tocmai datorită factorului politic.

Trebuie să recunoaşteţi, domnilor care astăzi conduceţi Apele Române, că Timişul nu a inundat de dragul inundaţiilor, ci din cauza incompetenţei celor care au condus bazinul Timiş. Să nu mai vorbim de Siret care şi-a arătat nefastele lucrări tocmai datorită incompetenţei şi tocmai aplicării factorului politic în toate sferele sociale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Am înţeles că mai sunt intervenţii la dezbateri generale.

Nu mai sunt intervenţii.

Stimaţi colegi,

Avem o mică dificultate, nu cred că pentru următoarele 20 de minute o să găsim un secretar de şedinţă şi atunci vă propun să ne oprim aici, după dezbaterea generală, şi să reluăm mâine dimineaţă la dezbaterile pe articole.

La orele 18,00 reîncepem activitatea cu secţiunea rezervată întrebărilor şi interpelărilor.

Vă mulţumesc.

Să nu vă uitaţi cartelele în aparat!

 
     

(Şedinţa s-a întrerupt la ora 17,38.)

 
  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi altor membri ai Guvernului de către deputaţii:  

(Lucrările au fost reluate la ora 18,05. În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Continuăm dezbaterile cu şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Din partea domnului deputat Ioan Aurel Rus, PRM, o interpelare adresată ministrului sănătăţii. din partea Ministerului Sănătăţii este cineva prezent?

Domnule deputat, amânăm.

Vă rog să luaţi act în stenograma şedinţei că Ministerul Sănătăţii şi-a încălcat obligaţia prevăzută de art. 165 alin. 2 din Regulament, neprezentând pe nimeni pentru a răspunde la interpelări.

Aceeaşi situaţie pentru Ministerul Sănătăţii, domnul deputat PSD, Cătălin Obuf Buhăianu.

Aceeaşi situaţie Ministerul Sănătăţii, Ioan Munteanu, PSD, interpelare adresată...

 
     

Domnul Ioan Munteanu:

Noi, deputaţii, suntem prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sunteţi prezenţi, dar având în vedere încălcarea obligaţiilor ministrului sănătăţii de a se prezenta personal sau printr-un secretar de stat, eu vă propun amânarea cu o săptămână a acestor răspunsuri, urmând ca Biroul Permanent să atragă atenţia cu privire la această situaţie.

Ion Călin, PSD, aceeaşi situaţie.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Merce

Domnul deputat Ilie Merce, PRM, vă rog, domnule deputat, interpelare pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor care are reprezentant.

Vă rog, domnul deputat, pe scurt.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Eu am trimis această interpelare ministrului administraţiei şi internelor. Ea vizează un fapt petrecut recent în judeţul Covasna unde prefectul judeţului, aparţinând UDMR, a reorganizat Comisia judeţeană pentru analiza proiectelor stemelor localităţilor judeţului, fiind eliminaţi toţi românii din componenţa acestei comisii.

Au rămas, în consecinţă, în comisie doar cetăţeni de etnie maghiară care au avizat deja 16 steme pentru localităţile judeţului. Stemele judeţului au un caracter revizionist, indicând apartenenţa judeţului Covasna la Ungaria, fiind eliminat orice simbol românesc din aceste steme. Din păcate, cu toate caracteristicile menţionate mai sus, au fost aprobate de către Guvern stemele comunelor Arcuş, Zăbala şi Chichiş.

Îl rog pe domnul ministru, l-am rugat de fapt, să ne răspundă cum apreciază activitatea ce se desfăşoară în domeniul administraţiei publice mai ales la nivelul judeţelor Covasna şi Harghita şi ce măsuri va lua în cazul prefectului judeţului Covasna pentru a impune respectarea strictă a legilor pe întreg teritoriul naţional.

Aştept răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul secretar de stat, răspunsul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care solicitaţi reorganizarea Comisiei pentru analizarea proiectelor stemelor localităţilor din judeţul Covasna, vă comunicăm următoarele:

Potrivit dispoziţiilor hotărârii Guvernului nr. 25/2003 privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, elaborarea proiectelor stemelor se face cu respectarea strictă a normelor ştiinţei şi artei heraldice pe baza metodologiei stabilite de Comisia naţională de heraldică, genealogie şi sigilografie a Academiei Române.

Acelaşi act normativ prevede şi faptul că proiectul stemei poate fi realizat în cel mult trei variante care se supun dezbaterii şi consultării cetăţenilor în vederea stabilirii celei mai reprezentative variante, urmând ca stabilirea variantei finale să se facă de către Consiliul judeţean sau Consiliul local care va adopta în acest sens o hotărâre.

După însuşirea de către Consiliul respectiv, proiectul stemei se trimite unei comisii judeţene, special constituite, prin ordin al prefectului, în vederea analizării conţinutului acesteia. Această comisie este singura autoritate abilitată să analizeze proiectele de stemă însuşite de Consiliul judeţean sau Consiliul local, iar în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, să restituie propunerea de stemă primarului sau preşedintelui Consiliului judeţean, după caz, cu precizarea motivelor neacceptării şi cu propuneri concrete de elemente care să asigure realizarea unui proiect corespunzător din punct de vedere heraldic şi istoric, urmând ca proiectul refăcut să fie supus Consiliului judeţean sau Consiliului local, spre o nouă însuşire.

Menţionăm că şi propunerile de stemă analizate de comisiile judeţene se înaintează spre avizare însoţite de un memoriu justificativ sub semnătura prefectului şi a preşedintelui Consiliului judeţean birourilor zonale ale Comisiei naţionale, respectiv Biroului zonal Bucureşti în cazul judeţului Covasna. Deci, pentru judeţul Covasna autoritatea este Biroul zonal Bucureşti, iar în cazul avizării favorabile, stemele se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

În prezent, am prezentat aceste date pentru a sublinia faptul că propunerea de stemă trebuie avizată de Comisia naţională. Contrar celor prezentate în textul interpelării, Comisia judeţeană analizează propunerile de stemă, avizarea acestora nefiind de competenţa sa conform legii.

Instituţia prefectului judeţului Covasna a precizat faptul că prin Ordinul 60/2005, Comisia judeţeană Covasna, care analizează proiectele de stemă, a fost reorganizată pe data de 4 februarie 2005, fiind compusă din 5 membri, din care 3 de naţionalitate maghiară şi 2 de naţionalitate română.

De asemenea, aceeaşi instituţie a precizat şi faptul că din judeţul Covasna au fost transmise Biroului zonal Bucureşti al Comisiei naţionale de heraldică, genealogie şi sigilografie un număr de 16 documentaţii privind aprobarea stemelor unor unităţi administrativ-teritoriale, iar până în prezent au fost aprobate, pentru unităţi administrativ-teritoriale din Covasna, urmând procedura stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 25/2003 un număr de 5 proiecte de stemă pentru care s-au întocmit proiectele de hotărâre a Guvernului avizate în prealabil de Comisia naţională de heraldică.

Astfel, în anul 2004 au fost aprobate stemele pentru comunele Bodoc, prin Hotărârea Guvernului nr. 989/2004, Chichiş prin Hotărârea Guvernului 2056/2004 şi Sânzieni prin Hotărârea Guvernului nr. 1758/2004, iar în anul 2005 au fost aprobate stemele comunelor Arcuş şi Zăbala prin aceeaşi Hotărâre de Guvern nr. 1183.

În concluzie, din cele prezentate se poate observa că nu sunt identificate elemente care să contravină dispoziţiilor legale ce reglementează activitatea de avizare şi aprobare a stemelor unor unităţi administrativ-teritoriale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat Merce, aveţi două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Merce:

Mulţumesc domnului secretar de stat, însă vreau să precizez că răspunsul la interpelarea mea nu mă satisface. Am date certe că toţi românii au fost eliminaţi din această comisie de avizare a stemelor localităţilor din judeţul Covasna. Aş vrea să se înţeleagă în acelaşi timp că PRM nu are absolut nimic cu UDMR-ul, dar avem ce avem, şi nu numai noi, avem ceva în legătură cu pretenţiile exagerate ale acestei organizaţii, nu-i zic partid, pentru că nu e înregistrată la tribunal, care sapă de mai multă vreme la rădăcinile statului unitar naţional român, încurajată fiind şi de către organele abilitate din această ţară, inclusiv de Guvernul României.

Îmi pare rău că se tratează cu atâta indiferenţă nişte fapte vizibile care tind treptat să meargă spre îndeplinirea dezideratului acestei organizaţii de enclavizare, de autonomizare a României, ceea ce nu trebuie şi nu putem să permitem.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă domnul secretar de stat doreşte, aveţi două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Fac precizarea că nici o stemă a nici unei localităţi, fie dintr-un judeţ, Covasna sau Harghita, sau din Ialomiţa sau din altă parte, nu se adoptă la nivelul Consiliului local. Legea nu permite şi nu este posibil acest lucru întrucât toate aceste steme se avizează de o comisie zonală şi fac precizarea că, pentru Covasna, această comisie zonală este Bucureşti şi stema nu poate fi adoptată până când nu este aprobată prin Hotărâre de Guvern, din Guvern făcând parte toate ministerele pe care le ştim cu toţii şi care pot, deci care au calitatea de avizator pentru asemenea hotărâre: Ministerul Culturii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi aşa mai departe. Deci nu este posibil ca o comună să-şi facă stemă de capul ei.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Aurel Rus

Dacă-mi permiteţi să reiau lista.

Domnul ministru Eugen Nicolăescu s-a prezentat pentru a susţine răspunsurile. Dacă mai este în sală domnul deputat Ioan Aurel Rus, interpelarea adresată Ministerului Sănătăţii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea era adresată domnului ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi viza suplimentarea parcului auto la Serviciul de ambulanţă din judeţul Bistriţa-Năsăud, precum şi deblocarea unor posturi pentru a veni în sprijinul acestui serviciu care să poată acoperi întreaga suprafaţă a judeţului şi, în timp util, să poată întinde o mână de ajutor celor care solicită.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnule deputat,

Am să vă înmânez şi un text scris, răspuns la interpelarea dumneavoastră. Vreau să vă comunic că în acest an, după cum se cunoaşte, a existat un act normativ care a limitat cheltuielile şi încadrările de personal. Prin excepţie de la aceste prevederi, ordonatorii principali de credite puteau aproba ocuparea posturilor vacante numai pentru posturile unice ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice.

În contextul prevederilor legale sus-menţionate, ministrul sănătăţii putea aproba pentru unităţile sanitare din judeţul Bistriţa-Năsăud organizarea concursurilor numai pentru posturile unice ale căror atribuţii nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice.

Întrucât acest lucru nu s-a putut face pentru că nu erau posturi unice la Serviciul de Ambulanţă, conducerea ministerului a înaintat o notă Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii tocmai pentru înnoirea parcului auto la nivelul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Municipiului Bucureşti însă, din păcate, această notă a fost respinsă de comisie.

Cu toate acestea vă comunic că ministerul are în vedere pentru anul viitor realizarea unui program naţional pentru asistenţă medicală de urgenţă în care să fie inclusă şi o parte din finanţarea pentru înnoirea parcului auto la nivelul serviciilor de ambulanţă judeţene.

În afara textului scris vă mai comunic că în proiectul de lege privind sistemul integrat naţional de urgenţă prevedem în mod expres dotarea serviciilor de ambulanţă de la nivelul tuturor judeţelor la cel mai înalt nivel pe parcursul a doi ani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnule deputat, regulamentul vă îngăduie două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da, domnule ministru, eu am înţeles că ăsta este programul dumneavoastră de guvernare, dar mă refeream la judeţul Bistriţa Năsăud care are o situaţie aparte pentru că staţia de salvare din oraşul Năsăud stă în chirie, iar proprietarul care revendică imobilul creează o situaţie aparte, iar maşinile care asigură transportul bolnavilor sunt într-un stadiu de uzură avansată.

Aţi dotat în acest an cinci servicii ambulante cu 5 autosanitare speciale care sunt insuficiente însă pentru suprafaţa judeţului. V-aş ruga, dacă puteţi, la o ultimă rectificare acum, să mai încercaţi să întindeţi o mână de ajutor judeţului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Dacă domnul ministru mai are de comentat?

 
     

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Nu, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu.

Domnul deputat PSD Cătălin Obuf Buhăianu, dacă este prezent? A fost, ştiu.

Domnul deputat Ioan Munteanu, dacă este prezent? Nu.

Domnul deputat Ion Călin, P.S.D., dacă este prezent.

Domnule ministru datorită acestei discordanţe temporare am amânat răspunsurile la aceste trei interpelări pentru săptămâna viitoare.

Vă rog să se noteze în stenogramă că retrag observaţia făcută pentru lipsa ministrului sănătăţii şi-l aşteptăm săptămâna viitoare.

 
     

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Cu toată stima.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul deputat independent Mircia Giurgiu, interpelare pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea se referă la ceea ce se întâmplă în acest moment la SC Somvetra Gherla SA, jud. Cluj.

Cu toate că din luna februarie am atras atenţia, iată că această firmă s-a închis, nu ştim motivele şi care sunt cauzele ascunse.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră cu privire la privatizarea SC Somvetra SA vă comunicăm următoarele:

Activitatea SC Somvetra SA Gherla este sistată în prezent din cauza acumulării unor datorii de peste 250 miliarde lei vechi faţă de bugetul consolidat al statului şi faţă de furnizorii de utilităţi. Printre elementele care au condus la starea actuală a societăţii în discuţie se numără managementul defectuos şi lipsa de comunicare dintre patronat şi sindicat, precum şi nerespectarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare dintre autoritatea pentru valorificarea activelor statului şi SC Feromat SA Bucureşti.

Având în vedere situaţia salariaţilor SC Somvetra SA, pe plan local au fost luate măsuri pentru reîncadrarea acestora în muncă prin preluarea de către Primăria municipiului Gherla a salariaţilor care au acceptat prestarea de servicii comunitare sau, după caz, pentru trecerea în şomaj.

Instituţia prefectului judeţului Cluj a organizat întâlniri succesive de mediere a conflictului de muncă, la acestea participând prefectul, subprefectul, un reprezentant al SC Feromat SA, acţionar majoritar, administratorul unic al operatorului economic în discuţie şi liderii de sindicat.

În urma acestor întâlniri a fost semnat un protocol care avea ca obiective stingerea conflictului de muncă, preluarea activităţii societăţii şi evitarea unor acţiuni extreme ale salariaţilor, însă situaţia financiară precară şi desfăşurarea în continuare a unui management defectuos au condus la nerespectarea protocolului respectiv.

De asemenea, instituţia prefectului judeţului Cluj a efectuat demersurile necesare către AVAS, astfel încât să se realizeze evaluarea modului de respectare a legislaţiei în vigoare în momentul încheierii între AVAS şi SC Feromat SA Bucureşti, a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, nr. 85/13.12.2004, precum şi a modului de respectare a clauzelor contractului menţionat, inclusiv pentru perioada post-privatizare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă doriţi să comentaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Într-adevăr, în acest moment, unitatea este închisă, dar dacă s-ar fi ţinut cont de avertizările noastre şi de faptul că acţionarul majoritar nu a respectat contractul şi angajamentele pe care şi le-a asumat nu s-ar fi ajuns la această situaţie şi s-ar fi reuşit ca această societate să funcţioneze. Există 650 de salariaţi la un oraş de 19 mii de locuitori, aproape fiecare familie are pe cineva acolo şi s-a ajuns ca aceştia, în acest moment, să nu aibă nici o sursă de venit.

Fabrica a fost închisă datorită faptului că acţionarul majoritar în acest an nu a plătit utilităţile, s-au acumulat peste 20 de miliarde datorii la Distrigaz fără ca AVAS să mişte un deget, cu toate că a fost atenţionat şi, din această cauză, noi credem că s-a urmărit închiderea societăţii, nu ştim din ce motive, fiindcă nu au dorit să se prezinte la faţa locului şi să verifice modul de îndeplinire a angajamentelor de către acţionarul majoritar şi, aşa cum se vede acum, această neimplicare a autorităţii pentru valorificarea activelor statului a dus la închiderea uneia dintre cele mai mari societăţi din judeţul Cluj, care realiza export peste 95% şi avea posibilitatea să se redreseze.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul secretar de stat, dacă doriţi să comentaţi?

 
     

Domnul Mircea Alexandru:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu, vă mulţumesc.

Domnul deputat Mircia Giurgiu, o interpelare adresată ministrului finanţelor publice.

Există cineva de la minister să răspundă? Da. Vă mulţumesc.

Poftiţi, domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Această interpelare se referă la descentralizarea serviciilor şi a instituţiilor, dar mai ales la colectarea taxelor şi impozitelor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar de stat, să răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat,

În cadrul planului de măsuri prioritare pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană la capitolul II - Criterii economice, una din măsurile prevăzute a fost îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare.

Printre acţiunile de îndeplinire a acestei măsuri, s-a înscris şi reorganizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, din punct de vedere al criteriilor de selecţie, precum şi a arondării teritoriale a acestora.

Pentru realizarea acestei acţiuni, a fost elaborat Ordinul ministrului finanţelor, nr.343/2005 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, act care reglementează în principal următoarele aspecte: includerea în categoria marilor contribuabili a contribuabililor care îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute în Anexa la actul normativ mai sus-invocat, respectiv contribuabilii a căror cifră de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2003, este mai mare sau egală cu 500 de miliarde lei vechi, 50 milioane ron, precum şi contribuabilii monitorizaţi de Fondul Monetar Internaţional, Banca Naţională a României, societăţi bancare, societăţi de asigurări, societăţi de investiţii financiare şi societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, tip cazino.

De asemenea, în ordinul ministrului finanţelor se mai prevede încadrarea în categoria marilor contribuabili a persoanelor juridice care au fost administrate de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, şi care nu îndeplinesc criteriile de selecţie mai sus menţionate, precum şi preluarea de la 1 aprilie 2005 a marilor contribuabili cu sediul social în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, nominalizaţi în anexele la ordinul invocat, spre administrare, de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi a marilor contribuabili aflaţi în administrarea direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, unde acestea îşi au sediul social, cuprinşi în Anexa nr.2 la ordinul amintit, în două etape, respectiv la 1 iulie 2005 şi 1 octombrie 2005.

De asemenea, se mai prevede şi periodicitatea actualizării listei marilor contribuabili după criteriile menţionate anterior.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat, aveţi două minute pentru a comenta răspunsul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Mulţumesc, domnule secretar de stat,

Totuşi, rămâne întrebarea ce vor face localităţile mici, în care existau societăţi mari, de exemplu în judeţul Cluj sunt câteva: Câmpia Turzii cu "Industria Sârmei" şi altele, la Dej, Someşul Dej, care vor rămâne fără principala sursă de venit atâta vreme cât toate veniturile se vor colecta centralizat.

Aceasta era de fapt întrebarea şi vă rog să mă lămuriţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule ministru, dacă puteţi să răspundeţi la această întrebare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică:

O să încerc, domnule preşedinte.

Deci, am înţeles întrebarea dumneavoastră.

Răspunsul este că mutarea marilor contribuabili din administrarea direcţiilor de administrare a marilor contribuabili judeţene către Direcţia de administrare a marilor contribuabili Bucureşti, are ca şi obiectiv o mai bună administrare a acestora, şi corelativ urcarea în administrare la direcţiile judeţene a unui număr important de contribuabili medii, cu care se doreşte să se facă acelaşi program de administrare specială, care s-a făcut în perioada 2002 - 2005, cu actualii mari contribuabili care au fost mutaţi la Bucureşti.

Noi estimăm că din mai buna administrare a contribuabililor mijlocii, care vor urca într-un fel de administrare specială la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, vor rezulta fonduri suficient de mari pentru acoperirea cheltuielilor locale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS   Mirela Elena Adomnicăi

Doamna deputat Mirela Adomnicăi este prezentă?

Vă rog, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul interpelării îl reprezintă fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene şi planul naţional de dezvoltare 2007 - 2013, plan care împreună cu programele operaţionale trebuiau finalizate şi aprobate de către Guvernul României, în luna decembrie a.c.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică:

Domnule preşedinte,

Doamna deputat,

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană şi accesului la fondurile structurale şi de coeziune, Ministerul Finanţelor Publice coordonează elaborarea planului naţional de dezvoltare pe perioada 2007 - 2013, document care se fundamentează prin strategiile sectoriale de dezvoltare şi prin strategia naţională de dezvoltare regională, realizându-se astfel o programare multianuală a dezvoltării economice şi sociale a României, similare celei realizate astăzi de statele membre ale Uniunii Europene.

Conform calendarului de lucru convenit cu Comisia Europeană, la Cap. 21 "Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale", va fi finalizat şi supus aprobării Guvernului la sfârşitul lunii decembrie a acestui an.

Menţionăm totodată că planul naţional de dezvoltare este un document de planificare strategică şi programare financiară multianuală, în care nu sunt incluse proiecte de investiţii.

Elaborarea programelor operaţionale pentru implementarea, cu sprijinul fondurilor structurale şi de coeziune, a priorităţilor planului naţional de dezvoltare este coordonată, de asemenea, de Ministerul Finanţelor Publice, care colaborează cu instituţiile având atribuţii de autorităţi de management sau organisme intermediare. Calendarul iniţial prevedea, într-adevăr, luna decembrie ca termen de elaborare a programelor operaţionale.

În urma discuţiilor purtate recent cu Comisia Europeană şi având în vedere nefinalizarea la nivelul Uniunii Europene a regulamentelor de management al fondurilor structurale şi de coeziune, s-a stabilit de comun acord ca programele operaţionale să fie transmise Comisiei Europene, cel târziu în luna martie a anului viitor.

Din punct de vedere financiar, asistenţa acordată prin programele operaţionale presupune o cofinanţare naţională obligatorie, asigurată din surse bugetare, împrumuturi externe şi surse private. Se lucrează în prezent, atât la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, cât şi în celelalte instituţii implicate la estimarea necesarului de cofinanţare pe fiecare program operaţional şi pe ansamblul acestora, precum şi la repartizarea acestei cofinanţări pe diverse surse anterior menţionate.

Între beneficiarii majori ai acestor fonduri se vor număra şi autorităţile locale. Importanţa acestor investiţii pentru comunităţile locale este de la sine înţeleasă şi cunoscând posibilităţile limitate de cofinanţare ale multor autorităţi, Ministerul Finanţelor Publice încearcă să preia, în contul bugetului de stat, o pondere cât mai ridicată a cofinanţării publice şi să reducă astfel efortul local de cofinanţare.

Totuşi, este foarte important ca autorităţile locale să fie pregătite să acceseze aceste fonduri prin proiecte viabile, formulate conform măsurilor şi acţiunilor din programele operaţionale.

Pentru a veni în sprijinul acestora, Ministerul Finanţelor Publice a organizat o serie de campanii de informare privind planul naţional de dezvoltare şi fondurile structurale în toate cele 8 regiuni de dezvoltare, în perioada iulie - decembrie a acestui an.

Campania s-a desfăşurat sub forma unor seminare susţinute de reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai autorităţilor de management pentru programele naţionale, la care au participat peste 1.000 de potenţiali beneficiari ai fondurilor structurale, reprezentanţi ai instituţiilor locale, ai ONG-urilor, ai mediului de afaceri, persoane din institute de cercetare, din universităţi, precum şi o însemnată parte a presei locale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat, dacă doriţi să comentaţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Aş vrea să fac un singur comentariu, şi anume că acele proiecte care trebuie pregătite de către autorităţile locale presupun nişte cheltuieli. Iar acele cheltuieli trebuie prevăzute în bugetul pe 2006. În acest sens, nu am primit un răspuns concret.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat nu mai aveţi nici o intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Magheru

Domnul deputat Paul Magheru, pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Există reprezentantul ministerului? Da.

Domnule deputat Paul Magheru, poftiţi, vă rog!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Eram pregătit pentru răspunsul la interpelarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Într-adevăr, am avut şi o interpelare pentru Ministerul Apărării Naţionale. Am avut mai multe, două interpelări, şi ultima în legătură cu Ministerul Apărării Naţionale, solicitasem, în urma unor audienţe pe care le-am avut la biroul meu parlamentar, suplimentarea personalului care lucrează la o arhivă specială a unei unităţi militare de la Piteşti, în vederea pregătirii documentaţiilor pentru a se stabili din timp drepturile legale pe care le au cei îndreptăţiţi prin lege să primească aceste drepturi.

Din păcate, timpul este atât de mare, încât se aşteaptă prea mult la soluţionarea unor chestiuni absolut legitime.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ioan (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

La interpelarea pe care aţi adresat-o, veţi primi şi răspunsul scris din partea Ministerului Apărării Naţionale.

Acum vă pot spune următoarele: Ministerul Apărării Naţionale eliberează adeverinţele necesare recalculării pensiilor din sistemul public de pensii, provenite din sistemul asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu prevederile legislaţiei recente în domeniu.

Cu toate eforturile pe care le face instituţia militară, procesul de elaborare a adeverinţelor necesare recalculării pensiilor, care fac obiectul acestor reglementări, se derulează cu dificultate din următoarele motive: pentru perioadele de timp mai îndepărtate, cum este perioada dintre 1939 şi 1955 nu mai sunt statele de plată, pentru că s-a depăşit termenul prevăzut pentru păstrarea lor.

O altă situaţie: deşi unele documente se găsesc în fondul arhivistic, ele nu conţin toate elementele cerute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public.

O altă situaţie: începând din 1950 şi până în prima jumătate a anului 1960, multe unităţi militare au fost salarizate prin arondare la alte unităţi, fără legătură funcţională sau ierarhică, fără să se fi întocmit un documentar cu acest obiect, astfel că, în cele mai multe cazuri, este imposibilă identificarea salariilor personalului civil din aceste unităţi.

Cu toate acestea, menţionăm că arhivele militare, în prezent, îşi desfăşoară activitatea cu personal suplimentar faţă de organigramă. Am suplimentat numărul de oameni care lucrează la arhivele militare de la Piteşti.

Pentru a veni în sprijinul petenţilor, prin ordin al ministrului Apărării Naţionale s-a dispus ca şi unităţile militare, în calitate de foşti angajatori, sau eşaloanele superioare ale acestora, să dea curs acestor cereri. Şi, mai mult, să se adreseze în nume propriu arhivelor militare, respectiv Unităţii Militare 02405 - Piteşti, pentru soluţionarea cât mai operativă.

Precizăm că certificatele eliberate de Arhivele militare nu sunt echivalente cu adeverinţele în forma cerută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.

Aceste documente trebuie interpretate de specialişti cu cunoştinţe în domeniul financiar-contabil şi de personal. În acest sens, la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naţionale, există preocuparea ca să numim categorii de personal cu pregătire corespunzătoare să desfăşoare această activitate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Dacă există vreun comentariu?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Aş vrea doar să vă spun că înţeleg dificultăţile prin care treceţi, inclusiv lipsa de personal, chiar dacă uşor s-a majorat.

Aştept răspunsul scris, ca să-l pot transmite petenţilor şi, în acelaşi timp, categoric este de obligaţia şi de onoarea ministerului pe care-l reprezentaţi ca să se facă cât mai mult şi cât mai repede în ajutorul celor îndreptăţiţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnilor deputaţi.

În conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, interpelările se înscriu în ordinea de zi, în ordinea depunerii lor.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Dumitru Zamfirescu

Domnul secretar de stat Attila Korodi ne-a semnalat o situaţie deosebită: domnia sa trebuie să fie prezent şi la Senat pentru a da răspunsuri.

În aceste condiţii, cu acordul colegilor domniei sale din banca ministerială, şi cu acordul dumneavoastră, îl rog pe domnul deputat Dan Zamfirescu să-şi susţină interpelarea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Dumitru Zamfirescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În esenţă, este vorba despre situaţia din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, acolo unde digul de protecţie al comunei respective a fost distrus în proporţie de două treimi pe o distanţă de 600 metri, anul acesta, datorită nivelului foarte mare al braţului Borcea. Ca urmare, dacă situaţia se va perpetua şi nu se vor lua măsuri în consecinţă pentru refacerea digului, există pericolul ca la următoarele fenomene meteorologice mai deosebite, cu precipitaţii abundente, digul să fie efectiv spulberat, şi peste 400 de familii numărând 2.000 de oameni, să fie luate de apă.

Asta este şi rog să mi se dea răspuns scris, ca să pot să arăt şi eu la cetăţenii din comună dacă se iau sau nu se iau măsuri în acest sens.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Attila Korodi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele: România a semnat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Acordul de împrumut pentru finanţarea proiectului de diminuare a riscului în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, Agenţia de implementare pentru componenta C2 a proiectului din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, prin Administraţia Naţională "Apele Române".

Sub componenta C-2 a proiectului "Protecţia malurilor fluviului Dunării", ea finanţează reabilitarea construcţiilor existente de apărare împotriva inundaţiilor, de-a lungul fluviului Dunărea, în trei zone: braţul Borcea - zona Bentu, braţul Borcea - zona Borduşani, braţul Borcea - zona Făcăeni. Pentru obiectivele componentei C-2, aflată în administraţia Agenţiei Naţionale de îmbunătăţiri funciare, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a fost încheiat cu Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor un protocol de predare-primire a obiectivelor menţionate.

În vederea primirii documentelor tehnice, respectiv studii de fezabilitate pentru toate cele trei obiective şi proiecte tehnice, pentru două dintre acestea a fost realizată. Pentru cele două obiective pentru care a fost întocmit proiectul tehnic, este în curs de finalizare actualizarea acestora, în timp ce pentru al treilea a fost lansată invitaţia pentru examinarea interesului pentru servicii de proiectare, conform procedurii Băncii Mondiale.

Pe baza proiectelor tehnice întocmite şi a documentelor de licitaţie, va fi lansată o licitaţie pentru execuţia lucrărilor pentru cele trei obiective, în conformitate cu prevederile Legii nr.389/2004 şi cu respectarea ghidurilor de achiziţie pentru împrumut IPRD şi credite IPA, lucrările urmând a se realiza până la încheierea proiectului 2009, în funcţie de complexitatea lucrărilor şi fondurilor acordate pentru cofinanţarea proiectului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, dacă doriţi să comentaţi răspunsul? Sigur, numai dacă doriţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Dumitru Zamfirescu:

Sigur, domnule preşedinte, vă mulţumesc. Mă aşteptam la un răspuns mai concret, în sensul că voiam să ştiu exact când demarează lucrările pentru refacerea digului la acest obiectiv. Deci, în mod concret, când încep lucrările?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă sunteţi în măsură, domnule secretar de stat, să precizaţi. Dacă nu, în cadrul răspunsului scris solicitat.

Veţi primi în cadrul răspunsului scris solicitat şi această completare.

Să continuăm lista de interpelări, astfel cum ne-a fost prezentată: domnul deputat Cătălin Obuf Buhăianu, dacă este prezent? Dacă nu, prin aplicarea principiului juridic al echipolenţei, aplicăm art.156 alin.2, care se referă la întrebări: nu se răspunde la interpelările la care deputatul nu este prezent, urmând a primi răspunsul scris.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Domnul deputat Ştefan Baban, vă rog. O interpelare adresată ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.

Există din partea ministerului un reprezentant? Da.

Vă rog, domnule deputat, poftiţi. Interpelarea dumneavoastră este simplă: "Unde sunt banii domnului ministru?"

Problema: despre ce bani este vorba?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

N-am să citesc toată interpelarea pentru a reduce timpul de expunere.

Doresc să cunosc rezultatele controlului privind încheierea contractului dintre Bechtel şi partea română şi îmbunătăţirile aduse contractului, atât pentru partea română, cât şi pentru partea americană în urma renegocierii.

Şi, bineînţeles, aştept răspuns, să aflu şi când reîncep lucrările şi când se vor termina.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului):

În ceea ce priveşte contractul cu Bechtel, în urma analizării contractuale s-au constatat o serie de probleme, atât referitoare la respectarea legislaţiei române în vigoare, cât şi o serie de probleme de ordin comercial. Şi s-a decis amendarea contractului, renegocierea contractului cu firma Bechtel.

Însă, lucrările la autostradă, după renegocierea contractului, se vor încadra în graficul prevăzut şi sunt prevăzute a fi finalizate la sfârşitul anului 2012.

Pentru anul 2006, este programată şi finalizarea sectorului Feteşti-Cernavodă; şi tot pentru 2006 sunt programate şi lucrări la sectoarele de autostradă de ocolire Sibiu, ocolire Piteşti, sectorul Drajna-Feteşti, sectoare pentru care ministerul depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în 2006.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat, aveţi două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Răspunsul este cam subţire, vizavi de ce am întrebat eu. De asta, voi dori un răspuns scris şi foarte concret.

A doua chestiune: mi se pare cam îndepărtat termenul de 2012; dar dacă mă gândeam, că dacă reuşim s-o aducem mai către 2008, 2009, această autostradă, poate ne gândeam şi la o autostradă care să meargă spre Moldova, pentru a face legătura cu fraţii noştri de peste Prut.

Vă mulţumesc oricum.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Desigur, răspunsul scris la interpelări reprezintă numai o cutumă, şi nu un text de regulament, dar de multe ori este foarte necesar.

Domnul deputat Viorel Pupeză, P.S.D., este prezent? Nu. Va primi răspuns scris.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Purceld

Domnul deputat Mircea Purceld: o interpelare adresată Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Vă rog, domnule deputat, s-o susţineţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

N-aş vrea să vă răpesc timpul cu lecturarea întregii interpelări. Îi dau doar titlul şi subliniez câteva idei principale.

Am început să spun, că urmare a numeroaselor sesizări primite la Cabinetul meu parlamentar, cât şi ocazia întâlnirilor cu locuitorii comunelor Uivar şi Foeni, am constatat că există nereguli în legătură cu modul în care se desfăşoară acţiunea de reconstrucţie a caselor dărâmate de inundaţiile care au avut loc în lunile aprilie şi mai în judeţul Timiş.

În calitate de reprezentant al acestui judeţ în Camera Deputaţilor, doresc să ştiu, şi asta este prima idee pe care am lansat-o: care este programul concret de reconstrucţie, respectiv graficele cuprinse în contractele încheiate de către A.N.L. cu firmele de construcţie care au fost agreate.

În continuare, interpelarea mea vizează încă patru puncte. Vreau să vă spun şi v-aş ruga să se reţină că am primit un răspuns scris de la ministerul de resort. În răspunsul primit se face vorbire doar de ultimul punct, care vorbeşte despre cele 146 de case din satul Ionel, comuna Uivar care, într-adevăr, ministerul poate să se laude cu ele că au fost realizate.

Este singurul fapt pozitiv. Eu am fost în finalul acestei săptămâni din nou în zonă; am în faţă scrisoarea ministerului; am confruntat realitatea din zonă cu cele scrise aici şi vreau să vă spun că nu corespunde, în afară de acest punct 4, nu corespunde nici o idee din răspunsul ministerului.

Aş vrea ca domnul ministru, dacă are informaţiile necesare, să se refere în special la aceste grafice, pentru că situaţia este exasperată, situaţia locuitorilor din comuna, în special a celor din comuna Foeni este exasperată. Din cele 261 de case care trebuiau să fie gata, până la data de astăzi s-au predat 117; în diferenţă, oamenii stau în diferite improvizaţii, mai stau în corturi.

Apoi, sigur că discuţia se poate extinde şi pe subiectul calităţii. În localitatea Ionel, din cele 46 de case predate, la 18 case le-au fost desprinse acoperişurile acum două săptămâni în urmă, datorită unei furtuni locale care a avut loc.

În Foeni lucrează la ora asta, de exemplu, 6 firme. Eu am cerut un program complet pentru reconstrucţia acestei zone. Ministerul se laudă cu acest lucru. Informează opinia publică, informează presa, informează televiziunea, pe toate căile de contact pe care le poate avea ministerul cu media şi cu populaţia, nu face altceva decât să sublinieze realizările extraordinare pe care le are la ora asta judeţul Timiş.

Eu vreau să vă spun că judeţul Timiş a fost primul judeţ afectat de inundaţii. Aici inundaţia a avut loc înainte de Paşti cu două săptămâni, şi nici astăzi oamenii nu s-au mutat încă în casele promise.

Repet, nu fac vorbire despre calitate, pentru că s-ar putea să facă obiectul unei alte discuţii mai importante decât cea din seara asta. Calitatea este sub orice critică. S-au aşezat pe aceste case acoperişuri de tablă fără izolaţie; casele de lemn sunt deja mucegăite; instalaţiile sanitare nu sunt realizate aşa cum s-a înscris în contractele dintre executant şi A.N.L.

Deci, eu spun că situaţia este scăpată complet din mână. Şi cred că pentru această discuţie trebuie un cadrul mult mai amplu decât o simplă interpelare a unui deputat de Timiş.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, ministru delegat pentru Lucrări Publice):

Voi încerca să mă refer direct la obiectul interpelărilor.

La primul punct, referitor la încheierea şi suspendarea contractului cu firma Rotary, în legătură cu firma S.C."Rotary-Construcţii" S.A., Bucureşti, care a avut un contract cu Agenţia Naţională de Locuinţe pentru 33 de case, în satul Otelec, comuna Uivar, având în vedere că societatea mai sus-menţionată nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, terminând doar 8 locuinţe, conform graficelor de execuţie, A.N.L.-ul a reziliat contractul de execuţie; continuarea lucrărilor la celelalte 25 de locuinţe a fost realizată de S.C. "American-Romanian Co." S.R.L.; cele 25 de locuinţe au fost finalizate şi recepţionate în data de 31.10., în prezent fiind locuite de proprietari.

În legătură cu a doua întrebare, legată de firma "Dorela Dumitrescu" S.R.L., această societate, conform contractului, s-a angajat să reconstruiască 49 de locuinţe în comuna Foeni. Din acest număr, s-au pus în funcţiune până în prezent 16, alte 4 având termen de finalizare începutul acestei luni.

Deoarece firma "Dorela Dumitrescu" nu a respectat prevederile contractuale, diferenţa de 29 de locuinţe nefinalizate a fost preluate de o altă firmă, "Xenia" S.R.L.; mai multe firme: Xenia, 7 case; S.C. "Paluni" 15 case; S.C. "Solaris" 7 case, care urmează să fie finalizate până în 15.12.

În legătură cu locuinţele din localitatea Foeni, ele sunt reconstruite prin acţiuni de sponsorizare sau acţiuni finanţate de donori. În consecinţă, managementul acestor lucrări nu este făcut de minister, fiindcă nu este vorba de bani publici.

Referitor la solicitarea Primăriei Foeni, de expertizare tehnică a 74 de locuinţe, de asemenea, nu au fost efectuate plăţi din fondurile publice. Evaluările au fost făcute de Inspectoratul de construcţii al judeţului Timiş, urmând ca locuinţele în cauză să fie reexpertizate de o comisie neutră, conform legii.

În legătură cu execuţia de S.C. Contrasimex Vest a 146 de locuinţe în satul Ionel, nu s-au înregistrat întârzieri în derularea lucrărilor de reconstrucţie. Până în 21.11, au fost puse în funcţie 96 de locuinţe, iar la începutul lunii s-au finalizat şi lucrările la celelalte 50 de locuinţe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă aveţi vreun comentariu? Regulamentul vă permite 2 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Mulţumesc.

Vă asigur, domnule ministru, de întreaga mea simpatie şi de întreaga mea consideraţie, însă astă-seară noi doi am vorbit în paralel. Eu am vorbit despre un subiect, dumneavoastră aţi vorbit despre alt subiect.

Dumneavoastră aţi vorbit despre ce este mai uşor şi ce se poate vorbi din activitatea legată de acest capitol, dar primul capitol al interpelării mele se numea aşa: "Doresc să ştiu care este programul concret de reconstrucţie, respectiv, graficele cuprinse în contractele încheiate de către A.N.L., cu firmele de construcţii?" Ţineţi în secret aceste grafice, nu le-aţi adus. Am răspunsul dumneavoastră, repet, este amabil, este diplomatic, dar nu este un răspuns la obiect.

Deci, programul concret de reconstrucţie a acestor sate, a acestor case este extrem de încurcat. Vineri şi sâmbătă am fost în zonă, am bătut toate aceste localităţi, am stat de vorbă cu oamenii, am stat de vorbă cu consilierii locali. Bineînţeles, nu am avut acces la un primar de acolo, care n-a avut vreme să stea de vorbă cu un biet deputat, dar asta nu m-a oprit pe mine să nu culeg informaţii corecte de la consilierii locali şi de la oamenii din sate, din comune.

Sunteţi în mare întârziere! Repet, situaţia este disperată. Şi cred că ar trebui o analiză concretă. Îmi permit să vă dau şi un sfat, dar nu se practică în asemenea situaţii, eu cred că ar trebui să convocaţi la Timişoara toţi deputaţii şi senatorii de Timiş, indiferent de culoarea politică sau de partidul din care provin, să facem o discuţie acolo, să vedem ce soluţii găsim pentru oamenii aceştia.

Peste o zi, două, poate să înceapă să ningă şi trebuie să li se găsească şi lor un culcuş. Încă, sunt oameni care stau în corturi, sunt oameni care au semnat de recepţie pentru acele imobile, case, despre care dumneavoastră spuneţi că le-aţi predat, dar nu se pot muta în ele.

Vă rog să mă credeţi, sunt de cea mai bună intenţie, de aceea sunt prezent aici. Şi cred că, dacă gândiţi bine, veţi apela la soluţia mea: să facem o discuţie cu toţi parlamentarii de Timiş, cu domnul ministru Borbely (care, nu ştiu de ce, mă evită, dar mă evită în mod sistematic) pentru discutarea acestui subiect, să găsim o soluţie. Că am traversat o plajă, de la Paşti până la Crăciun, şi n-am rezolvat problema. Peste o săptămână e Crăciunul!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat, daţi-mi voie să apreciez iniţiativa dumneavoastră, dar să nu uităm raporturile între Parlament şi Guvern. Deputaţii de Timiş pot chema acolo un ministru.

Dacă aveţi ceva de comentat, domnule secretar de stat?

 
     

Domnul Septimiu Buzaşu (din lojă):

Domnul secretar de stat Andreica, responsabil, va fi mâine şi poimâine în judeţul Timiş, pentru a rezolva ultimele probleme.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, la noi se obişnuieşte să se răspundă de la tribună.

 
     

Domnul Septimiu Buzaşu (din lojă):

Era un răspuns neoficial.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Neoficial discutăm cu plăcere după şedinţă, suntem în cadrul lucrărilor plenului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Domnul secretar de stat Andreica, direct responsabil de programul de construcţie a locuinţelor din Timiş va fi mâine şi poimâine în judeţul Timiş, pentru perfectarea ultimelor amănunte în legătură cu recepţia caselor finalizate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Mircea Purceld, tot o interpelare adresată Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, faţă de revendicarea pistelor de decolare ale Aeroportului Timişoara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Mulţumesc.

Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a aflat că terenurile pe care se află atât clădirile administrative cât şi pistele de decolare şi aterizare sunt revendicate de către diverse persoane fizice.

Împotriva tuturor normelor juridice, Primăria Ghiroda s-a intabulat cu 101 ha teren, primite în administrare, şi 40 ha teren, primite în proprietate.

Am solicitat domnului ministru să precizeze ce măsuri a luat Ministerul Transporturilor, ştiut fiind faptul că după desfiinţarea bazei militare o parte din terenurile şi clădirile acesteia trebuiau preluate de la Ministerul Apărării Naţionale, iar în situaţia dată, aceste terenuri au fost preluate de către Primăria comunei Gătaia.

Am cerut două probleme punctuale: dacă conducerea ministerului are cunoştinţă de faptul că Prefectura Timiş nu a acţionat în contenciosul administrativ în termenul legal acţiunea abuzivă a Primăriei Giarmata, de a se intabula cu terenurile pe care, în acest moment, se află fosta bază militară şi Aeroportul Internaţional Timişoara, ce măsuri va lua în acest sens?

Şi a doua problemă, dacă Ministerul Transporturilor are cunoştinţă de existenţa pe rolul instanţelor de judecată a unui litigiu pentru rectificarea cărţii funciare, deoarece o parte din terenurile comunei Giarmata au fost trecute la comuna Ghiroda, prin preluarea administrativă de către aceasta a satului Giarmata Vii, conform Legii nr. 2/1968 privind organizarea teritoriului administrativ.

De asemenea, am rugat ministerul să precizeze ce măsuri va lua, ca acest aeroport internaţional să-şi poată desfăşura activitatea în continuare, nestingherit de noii proprietari ilegali de terenuri, fiind vorba şi de un alt element principal, anume, acela al siguranţei naţionale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Am dorit să am şi un răspuns scris, pe care doream să-l folosesc în interesul Aeroportului Timişoara, dar nu l-am primit, la ora aceasta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar de stat, să răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Pentru toate răspunsurile orale, urmează să primiţi şi răspunsul scris, dacă nu l-aţi primit până acum.

Ministerul Transporturilor a întreprins demersuri în vederea soluţionării problemelor referitoare la suprafeţele de teren ale Aeroportului Giarmata. Mai mult, s-a încercat promovarea unui proiect de act normativ care să reglementeze această situaţie.

În ceea ce priveşte litigiile, menţionăm că pe rolul Tribunalului Timiş s-a aflat Dosarul 8.646/2005 referitor la cererea în contencios administrativ a judeţului Timiş împotriva hotărârii Consiliul local al comunei Giarmata. Atât ministerul cât şi Societatea Naţională a Aeroportului Internaţional Timişoara "Traian Vuia" au făcut cereri de intervenţie, ministerul în interes propriu, iar aeroportul în interesul prefecturii. Instanţa a respins cererile de intervenţie.

Precizez că ministerul va declara recurs în termenul prevăzut de lege împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş.

De asemenea, vă facem cunoscut că pe rolul Judecătoriei Timişoara se află litigiul dintre Societatea Naţională a Aeroportului Internaţional Timişoara "Traian Vuia" şi Consiliul local al comunei Giarmata împotriva Încheierii nr. 77/12/2005 a Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară, prin care a fost înscris în mod abuziv în cartea funciară dreptul de administrare asupra terenurilor în litigiu. Litigiul a fost suspendat până la soluţionarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Timiş.

Având în vedere că dosarul aflat mai sus a fost soluţionat, urmează ca dosarul de la Judecătoria Timişoara să fie repus pe rol, Ministerul Transporturilor intenţionând să facă cerere de intervenţie şi în acest dosar.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă doriţi să comentaţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Sigur că este un punct delicat. Am dorit să ştiu dacă ministerul, respectiv, Guvernul a luat atitudine faţă de faptul că Prefectura Timiş nu a acţionat în contencios în termenul legal. De ce a aşteptat prefectul judeţului Timiş ieşirea din termenul legal pentru a ataca această hotărâre a unui consiliu local în contencios?

Am vrut să fiu şi eu informat, ca deputat de Timiş, de ce se acceptă asemenea..., eu aş vrea să o numesc aici indolenţă, dar, sigur, aş putea să trec şi în partea cealaltă, să o numesc... N-o numesc nicicum, acum... E vorba de un trafic de terenuri aici, se face un trafic de pământ extraordinar în Banat. Pentru mine, situaţia este limpede, dar se pare că pentru Ministerul Transporturilor şi Construcţiilor, situaţia nu este atât de limpede.

Deci, eu doresc să primesc acest răspuns scris, urmând să comentăm în continuare cu conducerea ministerului situaţia creată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat, dacă mai aveţi ceva de adăugat?

 
     

Domnul Septimiu Buzaşu:

Am reţinut observaţia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Desigur, pentru răspunsul scris.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian

Domnul deputat Călian, pentru Ministerul Transporturilor şi Construcţiilor, verificarea respectării contractelor privind lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale DN 1 şi DN 17. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să fac precizarea că această interpelare am prezentat-o şi am susţinut-o atunci când am depus-o, fapt pentru care nu am să mai repet sau să mai citesc toată interpelarea.

Într-adevăr, interpelarea mea se referă la problema contractelor şi în special a respectării contractelor pentru firmele care execută lucrări pe DN 1 şi DN 17. De ce solicit acest lucru? Pentru că acolo nu se respectă cu siguranţă calitatea, din nici un punct de vedere.

Aş dori, totodată, ca domnul secretar de stat să se şi prezinte, pentru că nu-l cunosc.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aş vrea să fac precizarea că în conformitate cu regulamentul, în momentul prezentării interpelărilor, ele nu se dezvoltă, ci se arată numai obiectul lor. Ne-aţi văduvit de o dezvoltare mai amplă, domnule deputat.

Vă rog, domnule secretar de stat să răspundeţi. Dacă îmi permiteţi, este vorba despre domnul secretar de stat Septimiu Buzaşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Am avut plăcerea să vă mai răspund la câteva întrebări şi interpelări înainte.

Referitor la reabilitarea drumului DN 1C şi DN 17, limită de judeţ Cluj, în lungime de 31 de km, constructor Efklidis, stadiul fizic este 1,69%. Iar referitor la reabilitarea drumului DN 17, limită de judeţ Cluj-Bistriţa Năsăud, în lungime de 52,4 km, constructor Firma Proodeftiki, stadiul fizic este 1,03%.

Deci, constructorii nu au respectat prevederile contractuale şi nici programele de lucrări actualizate, nu au realizat lucrările programate, ritmul de execuţie fiind foarte scăzut. Probleme legate de lipsa echipamentelor pe şantier, a materialelor au condus la întârzieri în organizarea lucrărilor şi începerea lucrărilor conform graficului iniţial.

În consecinţă, beneficiarul a transmis constructorilor, în data de 8.11.2005, în conformitate cu clauzele contractuale, adresa prin care au fost notificaţi în privinţa eşecului de a-şi îndeplini sarcinile, cât şi asupra rezilierii contractelor, notificări echivalente cu un preaviz de 14 zile. În ceea ce priveşte firma Efklidis, printr-o adresă, îşi ia angajamentul că va finaliza lucrările în termenul contractual, nu va cere extensii de timp şi nici costuri suplimentare legate de accelerarea lucrărilor. Totodată, a prezentat şi un grafic de lucrări reactualizat, care prevede accelerarea lucrărilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, vă rog să comentaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimate domnule secretar de stat,

Într-o mare măsură, răspunsul mă mulţumeşte. Constat din ceea ce dumneavoastră aţi relatat că s-a făcut o greşeală, în momentul în care s-a organizat licitaţia şi în momentul în care au fost desemnate firmele câştigătoare. De ce? Constat acum că acele firme nu au dotări corespunzătoare în vederea executării unor lucrări de o asemenea amploare.

Acest lucru trebuia să fie cunoscut, prin solicitarea unor documente suplimentare din partea firmelor respective, astfel încât să nu ne trezim cu asemenea surprize. Şi, totodată, să nu întâmpinăm greutăţi, în vederea termenului de execuţie a lucrărilor contractate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mulţumesc.

Domnule secretar de stat, dacă doriţi să comentaţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Nu cunosc istoricul atribuirii acestor contracte, însă cunosc un fapt pe care aş dori să vi-l relatez. Toate firmele greceşti de construcţii care lucrează în ţara noastră au avut probleme financiare după Olimpiada de la Atena, când foarte multe dintre ele au intrat în incapacitate de plată şi nu au putut să-şi susţină financiar lucrările pe care le aveau la contractele în România.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul deputat Mircea Costache, pentru Ministerul Justiţiei.

Există cineva de la Ministerul Justiţiei, care să răspundă? Da.

Vă rog, domnule deputat, să susţineţi interpelarea dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din numeroasele cazuri prin care cetăţenii ne sesizează la biroul parlamentar sau la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, în cadrul căreia îmi desfăşor activitatea, în ultima vreme, sunt tot mai multe semnale ale unor abuzuri şi încălcări ale legii în privinţa arestărilor, a reţinerilor, a cercetării şi chiar a judecării unor persoane.

Un caz de încălcare a drepturilor omului mi-a fost semnalat de doamna Vătafu Livia din Buzău, arestată împreună cu alţi colegi de la Serviciul paşapoarte Buzău. Ne-a învederat faptul că s-au comis ilegalităţi, atât în ordonanţa de reţinere, în rechizitoriu s-au comis falsuri, în perioada de reţinere a fost supravegheată video de bărbaţi, inclusiv la toaletă, şi supusă unor alte umilinţe. Fapt pentru care a solicitat audienţă la Ministerul Justiţiei, audienţă care i-a fost refuzată.

Atunci, soţul a încercat să se adreseze cu o contestaţie Parchetului Buzău, contestaţie care i-a fost şi acestuia refuzată.

Nemaigăsind altă cale, am recurs la procedura interpelării parlamentare.

Aştept răspunsul, după care voi interveni cu comentarii, întrucât el a fost detaliat şi înaintat în scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Doamnă secretar de stat Katalin Kibedi, vă rog să poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Katalin Barbara Kibedi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Tranşarea problemei independenţei justiţiei, atât legislativ, cât şi prin modalitatea în care se aplică în practică dispoziţiile legale în vigoare, a fost şi rămâne în continuare o problemă sensibilă. De aceea, orice atitudine din partea Ministerului Justiţiei în raport cu modalitatea în care sunt instrumentate dosarele, fie ele penale, fie de natură civilă, presupune şi foarte multă prudenţă, pentru a nu se trage concluzia greşită că ministrul justiţiei s-ar interfera în activitatea care se doreşte a fi independentă, din partea judecătorilor şi procurorilor.

De aceea, în răspunsul nostru, considerăm suficient de detaliat, în scris, am făcut trimitere la toate dispoziţiile legale în vigoare, care tranşează competenţele, ceea ce poate să facă la ora actuală ministrul justiţiei în raport cu prevederile Legii nr. 304/2004, care vizează organizarea judecătorească şi este şi singura lege organică care are o prevedere expresă în ce priveşte ministrul justiţiei, în raporturile doar cu procurorii, dar în ce priveşte raporturile cu instanţa, ele sunt absolut independente.

Însă, în ceea ce priveşte conduita oricărui procuror şi judecător, modalitatea în care aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, fiind obligatoriu ca o legislaţie să prevadă cine are competenţă să o cenzureze, Legea nr. 317/2004 a conferit această competenţă Consiliului Superior al Magistraturii. Aşa încât, aşa cum am şi menţionat în ultimul alineat la răspuns, interpelarea dumneavoastră a fost comunicată Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit competenţelor care îi revin, este obligat să trimită din corpul de inspecţie, pentru a face o verificare prealabilă şi a vedea dacă în cauză se impune declanşarea vreunei proceduri disciplinare împotriva persoanei care eventual nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.

În ce priveşte, însă, soluţiile care se dau, ele oricum nu pot fi cenzurate nici de Consiliul Superior al Magistraturii, ele îşi urmează calea firească. Deci, o hotărâre prin care s-a dispus arestarea preventivă, a fost condamnată o persoană, este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Şi, în acest sens, am dori să îndrumaţi persoanele care v-au adresat plângerile - şi, de altfel, aţi ataşat şi articolele din ziar, pe care le-am parcurs - să apeleze la această cale legală.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt oarecum surprins, trebuie să recunosc, de răspunsul primit, pentru că s-a insistat foarte mult pe independenţa justiţiei. Or, eu nu am venit cu un caz cu referire la soluţii pronunţate de instanţă.

Interferenţa politicului sau a altor factori în actul de justiţie înseamnă încălcarea într-adevăr a independenţei justiţiei, iar noi nu ne-am adresat şi n-am vorbit şi n-am făcut referire deloc, în nici un caz, la imixtiuni în actul de justiţie, la faptul că ministerul ar trebuit să se amestece în legătură cu soluţiile date de instanţe. Era vorba de încălcarea flagrantă a unor drepturi elementare ale omului în timpul reţinerii, cercetării şi judecării unor persoane. Era vorba de supraveghere video făcută de către bărbaţi unei femei şi când merge la toaletă, era vorba de falsuri în rechizitoriu, falsuri în ordonanţa de reţinere, era vorba de comportamentul, de atitudinea oamenilor care profesează dreptul, care practică justiţia. Era vorba nu de soluţii, nu de afectarea independenţei justiţiei.

Deci, îmi pare rău că doamna ministru a insistat pe o chestiune care nu s-a pus şi care nu a existat în textul interpelării. Pe noi ne interesează relaţia dintre Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii privind comportamentul oamenilor care trebuie să practice justiţia la cotele şi la performanţele cerute de momentul în care ne aflăm.

Eu voi suplini lipsurile din răspunsul primit prin audierea la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a domnului Dan Lupaşcu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în ziua de miercuri, săptămâna aceasta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vreau să vă spun că problema pe care aţi ridicat-o este destul de sensibilă şi din punctul de vedere al legislaţiei şi al regulamentului şi atât interpelarea dumneavoastră cât şi răspunsul au oferit soluţiile legale. Conform art. 156 lit. c), nu se primesc întrebări sau interpelări care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor sau care pot afecta soluţionarea unor cauze.

În aceste condiţii, soluţia din răspuns, de trimitere la Consiliul Superior al Magistraturii, este corectă. În aceeaşi măsură şi numai în măsura în care îşi găseşte reflexia în audierile pe care le veţi face dumneavoastră la Comisia de abuzuri.

Vă mulţumesc.

Iertaţi-mi acest mic comentariu.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Purceld

Domnule deputat Mircea Purceld, vă invit să lămurim în primul rând o eventuală suprapunere. Aţi adresat şi v-a răspuns domnul secretar de stat Septimiu Buzaşu o interpelare privind lucrările de reparaţia la Şoseaua Timiş-Lugoj DN 6, sigur, pe care aţi dezvoltat-o. Pe ordinea de zi mai figurează o interpelare adresată ministrului delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, referitor la nereguli în legătură cu modul în care se desfăşoară acţiunea de reconstrucţie a caselor. Vă rog să vă referiţi la una dintre cele două.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Purceld:

Acţiunea de reconstrucţie a caselor a fost bifată, problema Aeroportului Internaţional a fost bifată. Prima, de fapt, este o restanţă de acum două săptămâni.

Iar la punctul curent, avem lucrările de reparare a Şoselei Timişoara-Lugoj, cu o lungime de 50 de km, care au intrat în al cincilea an de viaţă. Am dorit să ştiu punctul de vedere al Ministerului Construcţiilor şi Transporturilor, dată fiind durata mare de timp de când se lucrează pe aceşti 50 de km. De 5 ani de zile se lucrează pe 50 de km.

Sunt extrem de multe lucrări şi puncte neterminate pe acest traseu. Au avut loc extrem de multe accidente rutiere, unele dintre acestea soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

Ţinând seama de faptul că este, de fapt, singura şosea care leagă Timişoara de Lugoj, este şoseaua internaţională, am solicitat să se precizeze data la care vor fi gata aceste lucrări.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Contractul pentru lucrări s-a semnat în data de 28 octombrie 2002, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost data în 8 ianuarie 2003. Termenul contractual de finalizare este prevăzut pentru anul 2006.

Însă contractul a pornit cu stângul, cu probleme legate de achiziţiile de terenuri, care au făcut imposibilă obţinerea autorizaţiei de construcţie în termenul prevăzut de contract. Din această cauză, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat cu întârziere.

De asemenea, datorită creşterii traficului, în special, a traficului greu, a fost necesară refacerea sistemului rutier pe circa jumătate din lungimea totală a contractului, cu implicaţii directe asupra duratei de execuţie. În prezent, se lucrează cu toate resursele disponibile şi se fac eforturi pentru accelerarea ritmului de execuţie şi încadrarea în termenul contractual.

În legătură cu deschiderea mai multor fronturi, în conformitate cu prevederile contractuale, constructorul trebuie să întocmească programe de lucrări, care sunt aprobate de către consultant, programe în baza cărora constructorul poate să deschidă mai multe fronturi de lucru, bineînţeles cu obligaţia respectării condiţiilor de siguranţă a circulaţiei. Aceste fronturi de lucru trebuie să respecte condiţiile impuse de planul de management al traficului, care este aprobat de Inspectoratul General al Poliţiei, Direcţia regională de drumuri şi poduri Timişoara şi Serviciul de siguranţă a circulaţiei din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, dacă aveţi un comentariu?

 
     

Domnul Mircea Purceld (din sală):

Mulţumesc, nu am nici un comentariu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian

Domnul deputat Petru Călian, pentru ministrul delegat pentru lucrările publice şi amenajarea teritoriului, problematica microcentralelor de apartament.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Această interpelare am adresat-o mai multor ministere deoarece, într-adevăr, deja microcentralele de apartament constituie o problemă, datorită numărului mare de microcentrale care sunt instalate în foarte multe apartamente din România.

Cred eu că, din momentul în care această problematică se amplifică, pe zi ce trece, pentru că foarte mulţi cetăţeni nu se mai pot alimenta cu încălzire şi apă caldă, cu agent termic, mai precis, de la centralele mari, rămase încă de pe vremea lui Ceauşescu, cred eu că trebuie luate măsuri suplimentare, astfel încât să nu întâmpinăm surprize neplăcute pentru că, şi aşa, apar deja surprize neaşteptate datorită nerespectării tehnologiei şi, totodată, a unor parametri tehnici.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, aş vrea să lămuresc o neconcordanţă în lista de răspunsuri. Dumneavoastră aţi adresat aceeaşi interpelare şi Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei? Sau aţi adresat-o numai ministrului delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului? Vă rog să răspundeţi la microfon pentru înregistrare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum am mai spus, această interpelare a fost adresată mai multor ministere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule secretar de stat, răspundeţi pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica:

Pentru domnul deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, dar în numele ministrului delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, desigur, pentru stenogramă doar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Andreica:

Aşa este.

Alegerea unui sistem de încălzire centralizat sau individual, cu centrale termice de apartament, este opţiunea cetăţeanului, în condiţiile respectării actelor normative în vigoare. Nu susţinem montarea coşurilor de fum care nu respectă prevederile actelor normative, periclitând sănătatea oamenilor.

Referitor la propunerile dumneavoastră de îmbunătăţire a legislaţiei specifice, vă precizăm următoarele.

În ceea ce priveşte domeniul de utilizare, autorităţile de reglementare în domeniu au prevăzut, în actele normative, ca, în cazul schimbării sistemului centralizat de încălzire cu centrale de apartament, evacuarea gazelor de ardere să se facă, obligatoriu, deasupra aticului.

Actele normative care prevăd cele menţionate mai sus sunt: Ordonanţa Guvernului nr. 73/2002 şi Ordinul MLPAT nr. 50/N/30.06.2000.

Ministerul Transporturilor este autoritate de reglementare. De urmărirea modului cum se aplică prevederile actelor normative sunt responsabile autorităţile de inspecţie şi control, în cazul în speţă Inspectoratul de stat în construcţii şi Agenţia de Protecţie a Mediului.

Referitor la montarea unei centrale de apartament supradimensionate, aceasta poate conduce la o funcţionare cu randamente scăzute şi, implicit, cu consumuri crescute de gaze naturale şi emisii mari de bioxid de carbon.

Repartizarea consumurilor aferente spaţiilor comune dintr-un condominiu este reglementată prin Ordinul nr. 233/2004 pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, emis de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Publice şi Gospodărire Comunală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

O să rog, dacă este prezentă, doamna secretar de stat, Maria Muga să răspundă la aceeaşi interpelare. Sau din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Cătălin Dănilă, secretar de stat la Ministerul Muncii.

Voi răspunde, sigur, pe componenta caracteristică ministerului nostru, referitoare la tema microcentralelor de apartament.

Din punctul nostru de vedere, cea mai importantă dintre măsurile de protecţie socială a populaţiei, în sezonul rece, este reprezentată de acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, în scopul degrevării bugetelor de familie de efortul plăţilor cheltuielilor crescute, necesare în această perioadă pentru întreţinerea locuinţei.

Până în anul 2003, acordarea acestor ajutoare a fost realizată în baza mai multor acte normative, introducându-se treptat, ca beneficiar, familiile care utilizează pentru încălzire energie termică, apoi gaze naturale şi lemne, cărbuni şi, în cele din urmă, combustibil petrolier.

În anul 2003, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice s-a realizat reglementarea unică a acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.

Unele deficienţe în aplicarea acestui act normativ şi necesitatea remedierii acestora au condus la modificări, ultima fiind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, modificări care au avut ca scop simplificarea procedurilor de solicitare a ajutorului şi garantarea acordării acestuia prin asigurarea plăţii din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în cazul încălzirii cu energie termică furnizată în sistem centralizat şi gaze naturale.

Prin acest act normativ au fost reglementate, în principal, preluarea de către Ministerul Muncii, prin serviciile sale deconcentrate, respectiv Direcţiile pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială a întregii activităţi de acordare a ajutoarelor prin: pe de o parte, tipărirea şi transmiterea către populaţie a formularelor tipizare, de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinţei, pe baza cererilor şi a declaraţiilor pe proprie răspundere, asigurarea tipăririi, emiterii bonurilor valorice, transmiterea acestora beneficiarilor, respectiv stabilirea drepturilor de plată la ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru persoane singure care îndeplinesc condiţiile de acordare, să primească de la început bonuri valorile pentru toate lunile sezonului rece.

De asemenea, au fost introduse bonurile valorice ca formă simplificată de plată a ajutoarelor. Bonurile sunt documente cu regim special, prevăzute cu elemente de securizare, sunt tipărite în două culori distincte, în funcţie de tipul de încălzire utilizat. Menţinerea acordării din bugetele locale a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pentru familiile şi persoanele singure care utilizează lemne, cărbuni şi combustibil petrolier au fost stabilite prin condiţiile în care este acordat venitul minim garantat, respectiv Legea nr. 416/2001.

Din monitorizarea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, începând cu anul 2002, au rezultat următoarele situaţii. Pentru energie termică este un număr de circa 520 de mii de beneficiari, sumele plătite în miliarde de lei vechi de data aceasta 1.745; pentru gaze naturale sunt circa 519 mii de beneficiari, sumele plătite sunt 1,221 miliarde de lei vechi. Aceste două ajutoare sunt acordate din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, respectiv pentru lemne, cărbuni, combustibil petrolier, este vorba despre 389 de mii de beneficiari, sumele plătite - 690 de miliarde de lei vechi şi sunt din bugetele locale.

Pentru sezonul rece, noiembrie 2005 - martie 2006, au fost aduse îmbunătăţiri în procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în sensul că sunt actualizate limitele de venituri medii nete lunare pe membru de familie şi a cuantumurilor ajutorului. Potrivit HG nr. 776/2005, limitele de venituri nete lunare pe membru de familie au fost majorate cu 11,8 %, reprezentând indicele de creştere a veniturilor salariale prognozat pentru perioada respectivă, comparativ cu perioada anului trecut. Cuantumurile ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energia termică furnizată în sistem centralizat au fost majorate cu 20 %, în corelare cu creşterea nivelului preţului naţional de referinţă la Gcal. Cuantumurile ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale se majorează cu 34,7 % pentru lunile noiembrie-decembrie 2005, şi cu încă 10 % pentru ianuarie-martie 2006, tot aşa, în corelaţie cu creşterile prognozate. Cuantumurile ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibil petrolier se majorează cu 11,7 %, aceeaşi creştere a nivelului preţului la această categorie de combustibil prognozată de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada sezonului rece următor.

În procedura de acordare au survenit unele modificări, în sensul că Ministerul Muncii a convenit cu Autoritatea Naţională de Reglementare a Gazelor Naturale, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor de Gospodărie Comunală ca furnizorii de energie termică şi gaze naturale să vină în sprijinul său prin transmiterea, la potenţialii beneficiari, a formularelor tipizate de cerere şi de declaraţie pe propria răspundere, preluarea cererilor completate şi transmiterea acestora la Direcţiile teritoriale de muncă, respectiv transmiterea la beneficiar a deciziei de acordare şi a bonurilor valorice personalizate.

Nu aş intra în foarte multe amănunte. Sunt în continuare cifre, respectiv cuantumuri, beneficiari. Dacă-mi permite domnul deputat, i le voi înmâna personal.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, v-am şi limitat timpul de vorbire, dar n-aţi observat. Au trecut cinci minute.

Vă rog, domnule deputat, dacă doriţi.

Având în vedere că răspundeţi la două ministere, timpul cumulat este de patru minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă voi rezuma la un minut.

Sigur că pe acest segment am primit un răspuns la modul general, dar vreau să fac doar o singură precizare. Ajutoarele băneşti care se acordă în vederea sprijinirii celor care folosesc gaze naturale, în special, sunt total insuficiente. La un apartament normal, microcentralele sunt între 25-50 kW putere. Consumul lor, cuantificat în bani se ajunge în medie, lunar, la circa 6-7 milioane de lei vechi.

Ţinând cont şi de majorările care urmează să aibă loc în ianuarie, mă refer aici la majorările la gaze naturale, credem noi că, din acest motiv, foarte mulţi români care se încălzesc folosind microcentrale de apartament vor fi nevoiţi să sisteze încălzirea pentru că nu vor mai avea posibilităţi financiare de a plăti contravaloarea gazului natural.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Lucian Matei, PSD, nu este prezent - titlul: "Câte case s-au construit din cele promise?". Vă rog să treceţi această poziţie în ziua răspunsurilor la întrebări.

Domnii deputaţi Cătălin Obuf Buhăianu, Ioan Munteanu şi Emil Radu Moldovan, care au adresat interpelări ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, au primit răspunsuri scrise.

Domnul deputat Cătălin Obuf Buhăianu, interpelare pentru Ministerul Economiei şi Comerţului, nu este prezent. Va primi răspuns scris.

Doamna deputat Manuela Mitrea, PSD, tot Ministerul Economiei şi Comerţului, nu este prezentă. Va primi răspuns scris.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără

Domnul deputat Valeriu Tabără, vă rog, Ministerul Economiei şi Comerţului. Domnul secretar de stat Nicolae Buzdun este prezent? Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Eu am comunicat conţinutul interpelării. Aceasta se referă la probleme legate de importul şi exportul de produse agro-alimentare, produse care distorsionează puternic piaţa internă a produselor agro-alimentare dar, în acelaşi timp, dau lovituri mortale producţiei interne.

Aş vrea să vă spun că, cu o mică excepţie, în perioada 1995, mai precis 1 iulie 1995 şi până în 1997, producţia agricolă românească a fost extrem de slab protejată, lăsându-se la mâna celor care, de ani de zile, speculează pe piaţa românească şi aduc mari prejudicii agriculturii.

În acelaşi timp, aş vrea să remarc aici că investiţiile mari, în cea mai mare parte de la buget, anul trecut peste 1,2 miliarde de dolari, nu se regăsesc în eficienţa acestui sector şi, după părerea mea, cauza este tocmai în aceste importuri care se fac, de cele mai multe ori, nejustificat.

Acesta este motivul şi obiectul interpelării, la care se adaugă, sigur, sistemul de taxe vamale pe care-l practică ţările vecine, ţări care au intrat recent în Uniunea Europeană.

Aştept răspuns. De fapt, m-am adresat să fie şi oral şi scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Buzdun (subsecretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului):

Bună seara, domnule preşedinte,

Domnule deputat,

În ceea ce priveşte taxele vamale la import pentru produsele agricole, raportul anual al Uniunii Europene pentru România, aferent anului 2004, apreciază la Capitolul 26, "Relaţii externe", că nivelul aplicat al acestora este mai mare în România, comparativ cu Uniunea Europeană.

Astfel, conform acestui raport, în anul 2004, media taxelor vamale pentru produsele agricole a fost de 29,5 pentru România, în timp ce în Uniunea Europeană a fost de 16,2.

Conform ultimului raport al Secretariatului OMC privind examinarea politicii comerciale a României în anul 2005, media taxelor vamale aplicată în ţara noastră pentru importul de produse agricole este de 27,9, ce ne situează în continuare, peste nivelul existent în Uniunea Europeană.

Efectuarea unei comparaţii la nivelul taxelor vamale este relevantă exclusiv în raport cu Uniunea Europeană, în contextul obiectivului prioritar de integrare europeană. Este cunoscut faptul că, în conformitate cu acordul de asociere a României la Uniunea Europeană, pentru realizarea unei zone de comerţ liber între părţi în domeniul agriculturii s-au convenit concesii reciproce, atât pentru exporturile româneşti în Comunitate, cât şi pentru importurile în România.

În raportul recent al Secretariatului ONC privind România, interpretarea acestei situaţii este că includerea unui număr relativ redus de produse agricole în acorduri de liber schimb ale României întârzie expunerea la concurenţă.

Nivelul taxelor vamale la produsele agricole menţionate este conform cu Ordonanţa de urgenţă nr. 94/10.11.2004 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor în tariful vamal de import al României şi al taxelor vamale aferente acestora.

România, imediat după anul 1990, a devenit o ţară net importatoare de produse agricole. Aceasta este şi una din consecinţele întârzierii punerii în aplicare, după anul 1990, a reformelor necesare, reforme revigoratoare prin programul actualului Guvern.

Mai am câteva observaţii pe care aş vrea să le transmit domnului deputat. Împreună cu Ministerul Agriculturii, vreau să vă informez că negociem permanent cu Uniunea Europeană privind nivelul taxelor vamale. Avem permanent contact atât cu procesatorii, cât şi cu producătorii direcţi. Din păcate, ceea ce aş putea să vă spun, că ultimul raport care a venit de la Uniunea Europeană este total nefavorabil creşterii taxelor vamale pentru 2006. Unul din punctele de vedere atât al Uniunii Europene, cât şi al misiunii noastre economice la Bruxelles, fiind acela că se încalcă, printre multe altele, principiul de standstill, care exprimă nivelul la care se poate ajunge cu taxele vamale în raport cu anii precedenţi. Deci, eventualii exportatori nu acceptă o majorare faţă de anii precedenţi.

Sigur că se pot lua în calcul clauzele de salvgardare sau clauzele de anti-dumping dar, aşa după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, acestea necesită un raport şi o analiză îndelungată care, nu credem că în acest moment, se impune, având în vedere că totuşi, producţia noastră agricolă, şi mai ales cea animală, este în creştere.

În ceea ce priveşte ultimele informaţii pe care pot să vi le dau, foarte rapid, împreună cu domnul ministru Flutur, de la agricultură, sperăm să omogenizăm taxele vamale la produsele din porc care, până în prezent, exceptând carcasa de porc era de 45 %, restul, la subproduse carne porc... deci tot ceea ce venea tranşat de acolo, ştiţi bine că avea taxe vamale zero. Prin solicitarea Ministerului Agriculturii de a unifica aceste taxe, le putem duce la 20 % dar, repet, toate acestea astăzi ne-au parvenit şi am şi transmis solicitarea noastră Uniunii de la Bruxelles.

În ceea ce priveşte carnea de pui, suntem la un nivel de 45 %. Raportat la nivelul mediu pe Uniunea Europeană, nivelul mediu acolo este de 25, 45, 50 % la produsele din pui, cu menţiunea pe care vreau s-o fac, că eventuala creştere a taxelor vamale s-ar manifesta, în principal, numai la pulpele din pui SUA, care ar afecta atât raporturile noastre cu Statele Unite, cât şi raporturile cu Uniunea Europeană şi cu OMC.

Aş dori să vă expun tot ceea ce am de spus, chiar dacă nu a fost menţionat în scrisoarea pe care v-am transmis-o, şi anume, la nivelul OMC-ului, România, aşa cum bine ştiţi, a aderat în 1994, prin Acordul de la Marakesh, prin care ne-am angajat să respectăm taxele vamale şi să lucrăm pe taxele vamale ad valorem, şi nu taxe vamale specifice, din păcate - vă pot spune aceste lucru.

În al doilea rând, mai este un impediment care ne afectează în relaţiile de negociere cu Uniunea Europeană, dar şi cu celelalte ţări, este acordul ASAL pe care l-am semnat cu Banca Mondială în 1997, acord care prevede că media tuturor taxelor vamale nu poate depăşi, la produsele agricole, 22 %, maximum nivelului pentru anumite produse agricole sensibile, cum ar fi carnea de porc sau carnea de pasăre, mergând până la 45 % ceea ce, în cazul de faţă, ne şi încadrăm.

Repet, din semnalele pe care le-am primit de la Bruxelles, o eventuală renegociere sau o măsură unilaterală, că putem s-o facem şi pe aceasta, ar pune în pericol aderarea României la Uniunea Europeană şi ar afecta raportul de ţară pe care urmează să-l primim în 2006.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat, dacă aveţi un comentariu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Am un comentariu. Sper, după discuţia pe care am avut-o personal cu domnul secretar de stat, să primesc mai multe date în scris, referitor inclusiv la cantităţile importate, respectiv în 2004, 2005, pentru că problema se pune aici, în aceşti doi ani. Anul trecut, dacă nu mă înşel eu, din evaluările pe care le-am făcut, s-au investit pe agricultură circa 1,2 - 1,4 miliarde de dolari. În acest an, probabil că se va ajunge per total la peste 1 miliard de dolari iar, din păcate, sistemul agrar românesc nu funcţionează.

Întrebarea mea nu a fost referitoare la relaţiile noastre cu Uniunea Europeană, ştiut fiind că există, la această dată, probleme între Uniunea Europeană şi alţi mari producători, cum sunt Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi alte câteva state şi care, probabil, au fost şi discutate la 10 decembrie, cu ocazia Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Hong-Kong.

Pe mine mă interesează însă relaţiile noastre cu ţările vecine. Şi, mă refer aici, de pildă, la importul de grâu. Avem date şi poate că misiunea noastră economică sau ataşatul economic de la Ambasada noastră din Ungaria, respectiv din Polonia, ne-ar putea oferi mai multe date, este normal, pe căile specifice, privind subvenţiile pe care le fac vecinii noştri pentru produsele pe care le exportă către România, având balanţe efectiv negative cu aproape toate ţările care fac sau au făcut parte din Grupul de la Vishegrad. Aici este marea problemă. Şi, mai ales, opoziţia pe care, şi repet, într-un mod speculativ o fac cei care importă aceste produse, cu consecinţe dezastruoase faţă de toate programele pe care noi dorim să le aplicăm la nivelul agriculturii româneşti. Poate că în discuţiile cu Uniunea Europeană ar trebui să se aducă în negocieri faptul că fonduri europene pot să nu-şi aibă nici un efect, aşa cum nu le-au avut nici de la Banca Mondială, în condiţiile în care piaţa românească va fi invadată de produse. Din acest punct de vedere, întreaga dezvoltare rurală românească este pusă în discuţie.

Mulţumesc.

Eu apreciez răspunsul şi sunt convins că el va fi completat cu ceea ce am trimis scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat Tabără.

Domnul deputat Mihai Dumitriu, pentru Ministerul Educaţie şi Cercetării, lipseşte.

Doriţi să comentaţi? Vă rog, domnule secretar de stat, iertaţi-mă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Buzdun:

Aş dori să-i mulţumesc domnului deputat Tabără şi sunt convins că vom avea o bună colaborare şi în prezenţa domului ministru Flutur, cu care sperăm să avem o analiză care să mişte puţin, într-adevăr, agricultura, din situaţia în care se găseşte. Dar aş vrea să remarc totuşi, şi domnul deputat trebuie să ştie chestiunea acesta, că situaţia actuală a agriculturii româneşti nu se datorează situaţiei prezente din România. În câteva luni de zile nu se pot face reformele care trebuiau să se facă în 15 ani. Totuşi, îi mai readuc aminte, în calitate de fost ministru al agriculturii, că de fiecare dată când am sistat taxele vamale la import sau le-am redus, pe piaţă efectul a fost invers. Producătorii noştri interni, din păcate, n-au înţeles, şi au majorat cu 40-50 % preţurile la principalele produse alimentare. Mă refer la carcasa de porc, la pui dar şi la alte produse.

Deci, problema este pe undeva la mijloc şi trebuie neapărat, într-adevăr, analizată şi rezolvată, atât pentru noi, dar şi ţinând cont de acordurile internaţionale pe care le avem.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul Mihai Dumitriu, pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, lipseşte, va primi răspuns scris.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Magheru

Domnul deputat Paul Magheru, pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Domnule secretar de stat Miron Dumitru, sunteţi prezent.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Am primit şi răspunsul scris. Foarte pe scurt vă voi spune doar că interpelarea mea îşi face efectele, alături de o ordonanţă de urgenţă pe care o acuzam şi care şi ea îşi face efectul. Numai că ordonanţa de urgenţă la care mă refer, nr. 75/2005, din păcate, a fost neconstituţională, a fost făcută în pripă şi a pus în mare dificultate întregul proces de evaluare şi de acreditare a instituţiilor de învăţământ superior.

Din păcate, nu s-a ţinut cont pe traseul dezbaterilor parlamentare, de propunerile făcute de Comisia pentru învăţământ. La Senat, pur şi simplu, a fost respinsă. S-a invocat că datorită absenteismului - mi se pare că au fost 59 de voturi, în loc de 64 necesare. Eu nu credeam că ea nu va fi promulgată, deci trebuia să apară o lege de respingere a ordonanţei de urgenţă. Nu a apărut această lege de respingere pentru că, între timp, nefiind promulgată, ea a fost trimisă din nou în Parlamentul României.

Deci se află din nou în dezbatere şi mi-aş permite, la recomandările pe care le-am făcut atunci, să intervin asupra uneia, pe care o consider foarte importantă. O lege atât de importantă ca asigurarea calităţii educaţiei nu are voie să fie emanaţia unui singur om sau ieşită dintr-un cabinet ministerial. Pentru promovarea ei, receptivi la recomandările europene, răspunzători de evoluţia integratoare a învăţământului românesc se impune ceea ce nu s-a făcut în cazul ordonanţei: o dezbatere rapidă şi, din păcate, acum din nou nu va beneficia de o perioadă necesară acestor dezbateri. O dezbatere activă, eficientă, cu toţi factorii de răspundere din învăţământul superior, cu Consiliul Naţional al Rectorilor, Comunităţile academice, studenţi, beneficiari ai educaţiei, parteneri sociali. Să nu cumva să ne pomenim cu o nouă ordonanţă de urgenţă, care să procedeze cum a procedat cealaltă. Adică să se grăbească într-o materie foarte importantă, gingaşă şi cât se poate de importantă pentru destinul învăţământului românesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Miron (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Vreau să reiterez faptul că noi am împărtăşit multă vreme şi în repetate rânduri puncte de vedere convergente la Ministerul Educaţiei şi am beneficiat de sprijinul dat de fiecare dată de domnul deputat Magheru, care este şi prorector al universităţii.

Vreau, însă, să fac unele precizări. Unele dintre aserţiunile înscrise în interpelare ne ridică mingea la fileu, astfel încât să ne poziţionăm adecvat şi cavaleresc cu privire la ele.

Este indiscutabil faptul că adoptarea unui cadru reglementar cu privire la asigurarea calităţii în învăţământ este o precondiţie esenţială pentru realizarea unui învăţământ bazat pe excelenţă, care se înscrie pe coordonatele spaţiului european al învăţământului superior, care au fost trasate în cadrul a ceea ce se numeşte procesul Bologna.

Crearea fundamentelor legale, metodologice şi instrumentale ale calităţii autentice reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea libertăţii de circulaţie intraeuropeană şi internaţională pentru absolvenţii diferitelor cicluri de învăţământ din România.

S-a întârziat mult, domnule deputat, prea mult şi nu mai este timp.

De aceea, cred că nu este prea corectă aserţiunea în pripă, făcută în grabă, fără nu ştiu mai ce. Nu vreau să intru în polemică, dar nu mai avem timp. Intrarea în Uniunea Europeană trebuie să ne găsească cu certificate de autenticitate pentru absolvenţii învăţământului nostru, astfel încât să nu condamnăm produsele actului educaţional la, să zicem, regionalism şi localism, la - ştiu eu - izolare.

Pornind de la aceste fundamente, ministerul a elaborat, supus dezbaterii, în maniera în care s-a considerat atunci la Ministerul Educaţiei, la acel moment, îl asigur că în planul consultării prealabile şi adecvate a celorlalţi, s-a mai îmbunătăţit şi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării percepţia, şi dumneavoastră ştiţi, şi noi vă asigurăm de acest lucru.

A promovat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 pe care o consider în continuare un cadru reglementar modern şi care se află în conformitate cu bunele practici europene, în acest domeniu. Ştim cu toţii că proiectul de ordonanţă de urgenţă a avut fundamentele pentru urgenţă, dat fiind faptul că trebuia să întâmpinăm un nou an universitar, un nou ciclu reglementat pe coordonatele Bologna cu acest act şi el a intrat în arhitectura legislativului pe care dumneavoastră o cunoaşteţi şi pentru care vă mulţumim în ce priveşte contribuţia.

Actul normativ a fost conceput a fi de natura să capete girul naturii legilor organice, în momentul în care va deveni lege, de aceea cred că e un pic exagerată aserţiunea neconstituţională şi nu agreez nici afirmaţia că a bulversat întregul proces de evaluare şi acreditare a instituţiilor de învăţământ superior, pentru că n-a prea avut timp să facă acest lucru, deocamdată, deci, timpul scurs. Dar anumite zone de transluciditate, cu toată obiectivitatea, vă spunem că s-au produs, datorită rupturilor care au apărut între activitatea Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, care a fost, să zicem, prin reglementarea ordonanţei, stopat la un moment dat şi neintrării în activitate a Agenţiei pentru Asigurarea Calităţii.

În ordonanţă s-a prevăzut tratarea într-o manieră integrată a activităţilor de evaluare şi acreditare, împreună cu cele de certificare a calităţii, această abordare integrativă menită fiind să nuanţeze şi chiar să atenueze, ceea ce sunt convins că şi dumneavoastră agreaţi, aspectele negative care s-au înregistrat şi în activitatea CNEAA, eu nu critic activitatea CNEAA, dar nu există organisme perfecte, Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare a făcut multe lucruri bune, a lăsat şi multe lucruri neterminate, a corespuns unei etape, nu mai corespunde altei etape, aceasta este dinamica procesului.

Vă reamintesc faptul că ordonanţa de urgenţă a intrat în procedură de analiză şi de votare în Camerele legislativului, am petrecut multe ore chiar împreună, au fost momente în care 12 ore ministrul educaţiei şi secretarii săi de stat au fost la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, au luat notă de amendamente, le-au sprijinit. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că nu Ministerul Educaţiei şi Cercetării este cel care acceptă sau respinge amendamentele, ci plenul Camerei Deputaţilor.

Vă reamintim, de asemenea, disponibilitatea şi receptivitatea pentru dialog pe parcursul acestei dezbateri, o păstrăm în continuare, mâine la orele 14 am înţeles că ne întâlnim la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor pentru reluarea procesului.

Cele două hotărâri de guvern invocate de dumneavoastră în interpelarea 1957 şi 1958, prin care se aprobau regulamentele de organizare şi funcţionare ale celor două agenţii prevăzute, ARACIS şi ARACIP, au fost mult amânate pentru că am aşteptat şi am sperat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu toată seriozitatea şi sinceritatea că procesul legislativ de la Camera Deputaţilor, ca prima cameră avizatoare sesizată, şi de la Senat, ca şi Cameră decizională se va încheia şi noi vom elabora hotărârile de guvern prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fi promovate nu mai târziu de 90 de zile de la data adoptării ordonanţei, în conformitate cu legea. N-a fost să fie aşa şi atunci am fi intrat în ilegalitate neîndeplinind obligaţia de a promova prin hotărâre de guvern ce spunea ordonanţa.

Amendamentele făcute în cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost analizate, din raţiuni independente de voinţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi de putinţa lui de a influenţa, procesul s-a prelungit şi a avut finalul pe care îl cunoaşteţi dumneavoastră. Eu nu zic, n-aş despica firul în patru aici, fiind şi foarte târziu, nu zic că a fost respinsă, ci n-a fost aprobată, datorită elementelor de dinamică şi de aritmetică, ştiu eu, a cvorumului.

Practic, nu s-a publicat un produs final în Monitorul Oficial, fiind trimisă spre analiză, spre promulgare la preşedintele României, a fost retrimisă spre analizare, reanalizare, preluând întreg ciclul, să zicem, legislativ, de tehnică legislativă.

În aceste condiţii, vreau să cred şi aşa am înţeles, noi am înaintat şi Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul o solicitare pentru a ne decripta stadiul în care ne aflăm, răspunsul este că ordonanţa de urgenţă, până când se încheie ciclul electoral, se promulgă rezultatul final, noul rezultat final şi se publică în Monitorul Oficial, este în vigoare şi produce efecte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule secretar de stat, vă rog să încheiaţi, timpul regulamentar a expirat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Dumitru:

Vă mulţumesc.

Ca atare, cred că închei prin a spune că apreciem în continuare contribuţia pe care domnul deputat Magheru o aduce la well-being-ul învăţământului nostru, vă asigurăm în numele ministrului educaţiei care semnează răspunsul, vă asigurăm că toate actele normative pe care le vom iniţia în continuare, inclusiv o nouă versiune, dacă va fi cazul, vor fi supuse unei dezbateri publice la care să fie antrenate toate instituţiile, chiar şi criteriile, ca să nu depăşesc interpelarea, criteriile acelea minimale vor fi supuse reanalizării.

Împărtăşim şi noi opinia domnului deputat că dezbaterea proiectelor de acte normative cu toţi actorii comunităţii universitare este în măsură să conducă la elaborarea unui cadru reglementar, modern, eficace şi benefic pentru toţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, aveţi două minute până la expirarea timpului şedinţei noastre de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Vă mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc pentru răspunsul dezvoltat la interpelarea mea, vă asigur ca şi altă dată, că în ce mă priveşte, cel puţin, niciodată nu am făcut o interpelare obligatoriu împotriva puterii sau împotriva ministerului, ci întotdeauna în interesul învăţământului. Motiv pentru care, astăzi am participat la o subcomisie de lucru, nu am eu căderea să vă invit, printre altele am avut şi iniţiativa să fiţi invitat pentru că vă ocupaţi de învăţământul superior, mâine la orele 14, aţi amintit şi dumneavoastră, pentru că în lipsă de timp, experienţa dumneavoastră, experienţa celor din minister categoric poate duce la îmbunătăţirea unei legi, o considerăm noi, acum ea probabil chiar dacă va fi ordonanţă de urgenţă, dar oricum, mă bucur ca aţi sesizat şi noi dorim acelaşi lucru, să conlucrăm pentru o foarte bună lege a asigurării calităţii învăţământului superior.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul deputat Mircea Costache aveţi o interpelare adresată Ministerului Economiei şi Comerţului referitor la negocierea preţului gazelor.

Vă rog să ne precizaţi dacă sunteţi mulţumit numai cu răspunsul scris?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu voi fi mulţumit şi cu răspunsul scris, dar este o indelicateţe să nu mi se aducă la cunoştinţă din timp dacă un reprezentant al ministerului se prezintă să dea sau nu un răspuns, ca să ştim dacă mai rămânem sau nu în sală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nedelicateţea se rezolvă în felul următor. Dacă dumneavoastră nu aţi primit răspuns scris, aşa cum se menţionează aici, se amână cu o săptămână. Invitaţi pe reprezentantul Ministerului Economiei şi Comerţului să fie prezent lunea viitoare în şedinţă. De aceea am solicitat precizarea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Eu vă mulţumesc. Bună seara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Există o serie de interpelări la care s-a solicitat amânarea sau pentru care s-a solicitat răspuns scris. Pentru cele la care s-a solicitat amânarea, care nu se poate acorda decât pentru motive întemeiate, reprogramare pe lista de interpelări, săptămâna viitoare. Nu, conform regulamentului, nu pot să amân decât cu o săptămână. Deci săptămâna viitoare.

În ceea ce priveşte solicitările prin care s-a transmis răspuns scris, în condiţiile în care domnii deputaţi sunt mulţumiţi cu acest răspuns, rămân ca atare, dacă doresc şi insistă, să se adreseze Biroului permanent.

Vă mulţumesc pentru participare, încheiem lucrările şedinţei de astăzi.

Bună seara!

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 20.03.