Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Începem prima parte a lucrărilor noastre, cea dedicată declaraţiilor politice.

Îl invit pe domnul Cornel Popa, din partea Grupului parlamentar al P.N.L.

Domnul Cornel Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică o adresez domnului ministru Gheorghe Dobre.

Domnule ministru Gheorghe Dobre,

Imediat după preluarea mandatului, politica dumneavoastră a fost nu de a anunţa ce va face Ministerul Transporturilor, ci doar de a anunţa ce nu va mai face această instituţie, făcând astfel tot posibilul pentru a opri o serie de proiecte de infrastructură de transport importante pentru România între care şi autostrada Braşov-Borş. Aţi irosit mai bine de un an din timpul nostru, al tuturor, negociind condiţiile acestui proiect, cu speranţa că acesta se va opri, la sfârşitul acestui an, neaducând practic nici un beneficiu, dar generând costuri semnificative datorate penalităţilor, conservării sau neconservării lucrărilor şi în special întârzierea accesului la această autostradă a milioane de români.

Ca ministru al transporturilor, ar trebui să fiţi conştient de costul imens pe care-l suportă România pentru fiecare zi de întârziere a unui astfel de proiect. În mod evident, nu sunteţi.

Aţi transformat Ministerul Transporturilor într-un stat poliţienesc în care singura modalitate de discuţie cu secretarii de stat şi directorii generali, o constituie ameninţările şi datul cu pumnul în masă.

Aţi impus un adevărat embargou informaţional asupra ministerului, pedepsind aspru pe cei care au îndrăznit să dezvăluie "neoficial" altor instituţii publice, informaţii despre stadiul proiectelor de infrastructură, proiecte finanţate însă nu din banii personali ai dumneavoastră, ci din banii noştri, ai tuturor.

Aţi încurajat în acest minister indolenţa, laşitatea, amânarea la infinit a deciziilor şi lipsa asumării unei responsabilităţi asupra deciziilor, mod de lucru ce generează întârzieri extraordinare în construcţia unei infrastructuri moderne de transport în România.

Cei care vor să facă cu adevărat treabă în minister, să schimbe lucrurile în mai bine nu sunt agreaţi de dumneavoastră. deşi consensul politic privind continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania, există de mai multe luni de zile, funcţionarii din subordinea dumneavoastră, precum şi cei din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu au reuşit să facă demersurile necesare pentru realizarea plăţilor restante şi avansului către BECHTEL, iar lucrarea este în continuare în impas. Şi astfel continuăm să pierdem zile, săptămâni lungi şi probabil ani. Şi astfel, datorită dumneavoastră, românilor le este refuzat dreptul de a merge pe autostrăzi în România.

V-am solicitat prin întrebarea nr.1354 A/5.IV.2006, intervenţia pentru remedierea infrastructurii rutiere din judeţul Bihor, aflată de mulţi ani într-o stare jalnică, nu v-aţi făcut timp nici să-mi daţi un răspuns în termen legal, nici să vă implicaţi în rezolvarea acestor probleme cronice pentru judeţul pe care îl reprezint.

V-am solicitat prin aceeaşi întrebare să deblocaţi demararea lucrărilor la Drumul Oradea-Deva, ce trebuia finalizată conform legii, până la mijlocul anului 2006. Drept răspuns, aflăm că dumneavoastră intenţionaţi să amânaţi licitaţia, ceea ce ar îndepărta termenul de execuţie cu încă vreo doi ani, de parcă cei doi ani care au trecut degeaba sub mandatul dumneavoastră, nu ar fi fost de ajuns pentru bihoreni.

O altă "măreaţă" realizare a dumneavoastră este anularea planului de electrificare a tronsonului de cale ferată Oradea-Cluj, ceea ce mă face să cred că ori nu ştiţi, ori nu vă pasă că Bihorul este una din principalele căi de legătură a ţării cu Uniunea Europeană şi unul din principalii contribuabili la bugetul României. Haina de ministru este mult prea mare pentru dumneavoastră.

În calitate de iniţiator al autostrăzii Transilvania, nu-mi rămâne decât să vă cer să vă daţi demisia de onoare şi să lăsaţi să vină în locul dumneavoastră cineva care să dorească cu adevărat ca infrastructura de transport din România să devină altceva decât este acum.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Viorel Pupeză.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Politica ministrului Nicolăescu, genocid naţional."

Guvernarea "departe de adevăr" a adus sistemul sanitar în cea mai gravă criză pe care a înregistrat-o în ultimii ani. Subfinanţarea sistemului, alocarea unor sume din fondul asigurărilor şi utilizarea acestora pentru alte destinaţii, metodologii complicate şi nejustificate economic şi social în relaţiile cu furnizorii de servicii medicale şi cu casele judeţene de asigurări sunt doar câteva din cauzele care au condus la această situaţie fără precedent.

Considerăm că protestul medicilor reprezintă cea mai ruşinoasă pată pe obrazul unui guvern care minte atunci când spune că se preocupă de soarta oamenilor. Cerem demiterea ministrului sănătăţii, nu doar ca o dovadă de înţelegerea crizei din sistemul sanitar, dar ca şi pe o necesitate pentru a împiedica continuarea acestui dezastru.

Cine nu ştie să aibă grijă de sănătatea propriului popor nu merită să-l guverneze. Cerem protecţie socială efectivă pentru accesul întregii populaţii la tratamentul medicamentos ambulatoriu şi garantarea accesului real al populaţiei la îngrijirile medicale spitaliceşti.

Pentru a fi bine înţeleşi, reamintim domnului ministru prevederile art.34 din Constituţia României, care spune: "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. 2. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. 3. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiei medicale şi activităţii paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei, se stabilesc potrivit legii".

În fapt, goana după medicamente compensate sau gratuite a devenit un sport naţional. La fiecare început de lună, bolnavii aleargă de la o farmacie la alta să cumpere medicamente. Până unde va merge umilirea cetăţeanului român?

Deşi dreptul de sănătate este garantat de Constituţie, asiguraţii nu reuşesc în fiecare lună să-şi procure medicamentele prescrise de medici deoarece farmaciile au fonduri limitate. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că deşi plătesc asigurări de sănătate, nu toţi beneficiază de medicamente şi servicii medicale gratuite.

Iar semnale din ce în ce mai pronunţate vin chiar de la corpul medical. Bolnavii sunt nevoiţi să străbată zeci de kilometri până la farmaciile unde, culmea, descoperă că plafonul a fost depăşit încă din primele zile ale lunii pentru medicamentele compensate.

Situaţia se repetă şi pentru bolnavii cronici, casele de asigurări de sănătate găsind soluţia de a economisi banii prin negocierea adaosului comercial, astfel că farmaciile care distribuie medicamente pentru cele 11 grupe de boli cronice s-au redus considerabil.

Acum, se constată că pachetul de legi pentru reforma în sănătate conţine mai multe prevederi aberante. Acest pachet de legi pune în pericol accesul populaţiei la îngrijirea medicală competentă, elimină accesul comunităţilor locale la luarea deciziilor privind propria sănătate, subordonează sistemul sanitar faţă de factorul politic şi centralizează din nou sistemul de decizie din sănătate, subordonând toate spitalele faţă de ministrul sănătăţii. Mai mult, incompatibilităţile din legea spitalelor vor deprofesionaliza conducerea unităţilor sanitare.

Reforma din sistem va aduce privatizări şi vânzări ale spitalelor, taxe hoteliere în unităţile sanitare şi coplata obligatorie pentru asiguraţii care vor servicii medicale.

După evaluarea lor, spitalele vor fi reorganizate sau închise, dacă unităţile se dovedesc nerentabile, iar imobilele acestora vor fi cedate întreprinzătorilor particulari.

În spitalele din ţară, absenţa banilor şi teama directorilor de acumula datorii au creat o criză fără precedent de medicamente şi materiale sanitare. Cazul este emblematic pentru implementarea reformei domnului Nicolăescu, pentru ca odată cu aplicarea acestuia, bolnavii care stau mai mult de o zi în spital vor fi obligaţi să plătească taxe hoteliere.

Totodată, pentru fiecare prezentare la medicul specialist, pentru fiecare internare în spital, precum şi pentru analizele medicale se va percepe coplata pentru cei care deja plătesc la fondul de sănătate.

Singurele servicii medicale gratuite pentru asiguraţi vor rămâne cele introduse în pachetul minim pe care domnul Nicolăescu l-a anunţat de-abia pentru sfârşitul lunii iunie anul curent.

Acesta este reflectarea reformei în sistemul sanitar. Sistemul sanitar a fost umilit de domnul Nicolăescu prin decizia de aseară, de neîncredere în specialiştii români privind asistenţa medicală acordată domnului preşedinte Traian Băsescu.

De aceea, credem încă o dată şi cerem demiterea domnului ministru al sănătăţii, Nicolăescu.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

De la P.D., domnul Constantin Traian Igaş. Nu este. Nu e nimeni de la P.D. Aşa mi s-a părut şi mie, dar cine ştie, să nu fie pe undeva. Mai facem o pauză.

De la P.R.M., domnul Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Autorităţile de reglementare în continuă hibernare"

Creşterile de preţuri şi tarife, de pe parcursul anului 2006, simultan cu iminenta majorare a unor taxe şi impozite, lucruri care agasează profund populaţia ţării, aflată în marea ei majoritate într-o cruntă sărăcie, evidenţiază, în acest moment, mai puternic decât oricând, necesitatea de a se păstra controlul asupra unor pârghii care determină atât dezvoltarea macroeconomică a ţării, cât şi a standardului de viaţă al cetăţeanului român.

Nu sunt adeptul economiei socialiste rigide, care a adus şi bune şi rele în această ţară, dar trebuie să recunoaştem că este nevoie de un anumit control compatibil cu valoarea, principiile, regulile economiei de piaţă funcţionale. Iar acest lucru este întâlnit şi în Uniunea Europeană, adică în ţările cu economie de piaţă consolidată.

Românul când vede că anumite procese şi fenomene sar peste limita răbdării şi acceptării, iar taxele, impozitele şi preţurile sunt la loc de cinste, se întreabă cu năduf, şi trebuie să recunoaştem că este o întrebare plină de sens, oare ce fac autorităţile care sunt constituite tocmai în ideea de a monitoriza şi menţine necesarele echilibre macroeconomice şi, în consecinţă, parametrii standardului de viaţă al românilor.

Multă vreme, în perioada postdecembristă, principala vină pentru anomaliile existente în România erau puse pe seama vidului legislativ. Dar, începând cu un deceniu în urmă, toate puterile din stat, implicate în acest proces, au pus umărul la cauza nobilă şi au demarat un accelerat proces de legiferare a unor instituţii publice, destule ca număr, care să facă parte din sistemul factorilor de decizie în domeniul reglementărilor, începând cu cele din zona concurenţei şi protecţia consumatorilor şi terminând cu cele din zona comunicaţiilor, gazelor naturale, energiei, transporturilor, etc.

Deşi a trecut un deceniu de la instituirea acestor reglementări, activitatea acestor instituţii nu a făcut obiectul nici unei analize serioase a Guvernului, nici măcar a comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Urmarea este foarte uşor de ghicit: s-au perpetuat tot felul de practici care au adus tuturor evidente prejudicii. Sigur, nu toate instituţiile au practicat această politică, dar majoritatea lor s-au complăcut într-o somnolenţă şi apatie notorie, multe dintre măsurile promovate nefiind nici explicate, nici măcar prezentate pe uşa din faţă publicului larg.

S-au petrecut prea multe în privinţa autorităţilor privind reglementarea preţurilor şi serviciilor, pentru ca cetăţeanul de rând să nu le atribuie un statut special, şi anume cel de incontrolabil, din afara societăţii normale autohtone. S-ar putea să aibă dreptate, dacă ne aducem aminte că multă vreme guvernanţii au considerat un zvon creşterea preţului la gazele naturale, zvon care a devenit adevărat pentru ca aderarea la UE presupune şi alinierea la tarifele europene; un zvon scumpirea energiei electrice, chiar dacă Dunărea şi celelalte râuri au avut debitele necesare pentru a produce energie în limite acceptabile; un zvon privind energia termică şi ridicarea subvenţiilor pentru acest serviciu. Toate aceste zvonuri au determinat neîncrederea românilor, pentru că în primul rând s-au dovedit reale şi pentru că în al doilea rând autorităţile desemnate să asigure un cadru legal acestor zvonuri, au confirmat mai devreme sau mai târziu realitatea lor. Rezultatul este reprezentat de banii în plus pe care toţi membrii societăţii româneşti trebuie să-i plătească pentru a reuşi să acopere creşterile lunare sau trimestriale. Nu e de mirare, deci, înmulţirea protestelor celor care sunt direct implicaţi în această tornadă a majorărilor şi scumpirilor autohtone.

Instituţiile de specialitate care s-au creat conform acestor angajamente au un caracter autonom, doar pe hârtie. Aşa cum autonomă este si finanţarea lor, din venituri extrabugetare obţinute din tarifele pentru acordarea de licenţe şi autorizaţii şi din contribuţiile operatorilor integraţi sistemului. Realitatea arată însă cu totul altfel, autonomia acestor autorităţi fiind ciuntită de înlocuirea factorului economic şi legal cu factorul politic, în special cu cel al alternanţei la putere. Exemplul cel mai concludent este determinat de faptul că deşi actele normative prevăd foarte clar că preţurile şi tarifele din domeniile reglementate se stabilesc pe baza costurilor fundamentate, adică justificate economic, politicul intervenind de cele mai multe ori, indiferent de culoare, impun anumite decizii, contradictorii atât cu realitatea zilnică, cât şi cu cerinţele aderării europene. Iar dacă la toate acestea adăugăm şi autonomia prost înţeleasă, adică a "statului în stat", reprezentată prin avantajele financiare atribuite, avem atât imaginea, cât şi activitatea acestor instituţii create spre binele cetăţeanului, dar şi al ţării.

Ca urmare, este necesară o evaluare realistă a autorităţilor de reglementare, indiferent de domeniile în care acţionează, pentru ca ele să stabilească adevăratul lor rol, precum şi oportunităţile de care pot beneficia, dar în acelaşi timp le pot acorda, pentru a-şi îndeplini rolul lor în perioada de preaderare şi aderare la UE. Dar pentru acest lucru este nevoie de o analiză completă şi realistă a datelor şi realităţilor economice, sociale din România, iar neluarea lor în seamă ar avea efecte grave atât asupra evoluţiei economiei, cât şi a populaţiei ţării. Lucruri care nu sunt dorite, nici de putere nici de opoziţie, acum în preajma raportului de ţară, care reprezintă un factor determinat în aderarea României la UE. Iar noi ne dorim mai mult sau mai puţin această aderare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Becsek-Garda Dezsö, Grupul parlamentar al UDMR.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După schimbările de la sfârşitul lunii decembrie a anului 1989 am sperat în demontarea barierelor ideologice bazate pe un naţionalism excesiv între istoricii români şi maghiari din România. Deşi exista o dorinţă reală din ambele părţi spre un dialog real în acest sens, datorită intervenţiei politicului în interpretarea evenimentelor istorice, nu s-a ajuns la o reconciliere între istoricii români şi maghiari.

După introducerea manualelor alternative şi în România s-a renunţat la controlul etatist, caracteristic societăţilor totalitare de tip răsăritean. Momentul de cotitură îl reprezentă elaborarea programelor de Istoria românilor, prin care au fost consultaţi un grup de istorici reputaţi, cum ar fi academicianul Dan Berindei şi membrii corespondenţi ai Academiei Române: Şerban Papacostea, Camil Mureşan şi Pompiliu Teodor.

În cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a fost elaborat, sub coordonarea lui Sorin Mitu, manualul care avea ca referenţi pe renumiţii istorici şi profesori universitari Nicolae Bocşan, Teodor Pompiliu şi Vasile Vesa, manual prin care s-a încercat sintetizarea noilor realizări ale cercetărilor din domeniul istoriei. Mai concret, politicianismul era înlocuit cu profesionalismul, diversiunea şi demagogia cu date şi cunoştinţe bazate pe documente.

Deschiderea cea mai largă a istoriografiei româneşti o reprezintă organizarea conferinţei internaţionale de către domnul profesor Doru Radoslav dedicată aniversării a 600 de ani de când Clujul a devenit oraş liber regal.

La Conferinţa organizată în zilele de 23-25 noiembrie 2005, au participat cei mai de seamă istorici români, germani şi maghiari, care prin lucrările lor ştiinţifice privind istoria Clujului şi a Transilvaniei au contribuit la cunoaşterea reală a trecutului comun. La organizare s-a avut în vedere atât auditoriul, cât şi etnia cercetătorului.

Astfel, eu mi-am pregătit lucrarea în limba română, însă am susţinut-o în limba maghiară atât datorită profesorilor universitari din Debrecen şi Budapesta, cât şi datorită prezenţei unanime a studenţilor de la secţia maghiară a Facultăţii de istorie.

Din păcate, domnul Doru Radoslav, care este şef de catedră la istoria medievală a facultăţii din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul Bibliotecii Universitare a Municipiului Cluj, nu prea a fost ajutat de către edilii aşezării de pe Someş. Nu a primit sprijin financiar şi moral din partea autorităţilor locale din Cluj.

Viceprimarul din partea UDMR-ului, domnul Boros Janos, deşi a promis sprijin financiar, însă era de negăsit când promisiunile trebuiau să fie puse în aplicare. Nici domnul Emil Boc, primarul general al Clujului, nu a oferit nici un sprijin organizatorilor.

Istoricul clujean s-a zbătut pentru obţinerea sponsorizărilor, faţă de care sărbătorirea acestui eveniment ar fi fost de nerealizat. Însă în organizarea acestei conferinţe internaţionale de istorie trebuie să remarc calitatea lucrărilor prezentate şi prezenţa celor mai importanţi erudiţi din spaţiul central-est european. prin organizarea acestei conferinţe de istorie se creează bazele unei gândiri ştiinţifice privind trecutul nostru comun în Transilvania.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

De la P.C. văd că nu e nimeni încă.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Amet Aledin. Aveţi microfonul, domnule deputat.

Domnul Amet Aledin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România ştie să-şi omagieze personalităţile. Organizând manifestări dedicate oamenilor remarcabili din cadrul comunităţii noastre, uniunea îşi probează rolul de promotor al culturii şi civilizaţiei etniei tătare din România.

În această ordine de idei, la Constanţa, în Aula Bibliotecii judeţene "I.N.Roman", s-a desfăşurat, în perioada 5-7 mai a.c., un simpozion de reală valoare, având ca scop evidenţierea operelor lui Mehmet Niyazi şi Negip Hagi Fazâl, poeţi, gazetari şi, în primul rând, patrioţi, luptători pentru cauza unei Românii democratice, precum şi pentru cauza tătarilor crimeeni.

Acţiunea s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi importante din România, Turcia, Crimeea (Ucraina), având loc ca o continuare firească a altor manifestări de acest gen, lucrările susţinute suscitând interesul participanţilor.

Cei doi patrioţi şi oameni de cultură au fost comemoraţi religios în localităţile Tătaru, Medgidia şi Constanţa, aşezări în care s-au născut şi în care au creat.

Mehmet Niyazi, prin scrierile sale, a surprins, într-o limbă tătară armonioasă, satul dobrogean, cu tot ceea ce înseamnă el: viaţa cotidiană, munca câmpului, tradiţiile prilejuite de nuntă, naştere, înmormântare. Poeziile patriotice pot fi înscrise în genul clasic, sensibile şi, în acelaşi timp, realiste.

Negip Hagi Fazâl a fost ucis în beciurile securităţii, la scurt timp după instaurarea regimului comunist, pentru simplul motiv că a ajutat oamenii, rămânând, în conştiinţa mai multor generaţii, ca un model de demnitate.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea deputaţilor independenţi, doamna deputat Leonida Lari.

Doamna Leonida Iorga Lari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Credeam că, odată condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop în decembrie 1989, am scăpat, în sfârşit, de imperiul sovietic. Dar, iată că, sub ochii noştri trişti, fostul imperiu se reface rapid la loc, atât că are alt nume: Imperiul Rus.

Dar ceea ce e mai curios în această situaţie, de interes internaţional, e jocul politic al doamnei cancelar al Germaniei, Angela Merkel. Da, înţeleg, e absolut firesc faptul ca un spion KGB la nemţi să cunoască limba germană, iar o femeie din fosta RDG să cunoască limba rusă şi să vorbească ambii, într-o limbă şi alta, foarte amical.

De altfel, şi eu cunosc limba rusă, aş putea spune, la modul perfect, căci am tradus din Puşkin, Lermontov, Esenin, Bloc, Ahmatova etc. însă, această iubire a mea pentru literatura rusă nu înseamnă că îmi place şi imperialismul rusesc!

Conform Bibliei, nici un neam nu trebuie să-şi permită luxul de a cotropi teritorii străine. Or, ruşii şi-au permis acest lux, răpindu-ne Basarabia şi Bucovina, prin pactul comunisto-nazist Ribbentrop-Molotov. Şi vânduţii autohtoni i-au ajutat pe cotropitorii străini cu brio să-şi desăvârşească opera deloc idilică, ci monstruoasă.

Aşa se face că am pierdut două şanse istorice de reunificare a României. Şi să nu uităm că strigă sângele românilor până la ceruri, căci au murit milioane de români din 1940 pînă în 1953, apoi au murit mii de români în inegalul război transnistrean româno-rus din 1992.

Dar care au fost acele şanse istorice: declararea independenţei Republicii Moldova vizavi de Imperiul Sovietic, iar nu faţă de România, cât şi a puciului de la Moscova, când ruşilor nu le păsa ce se întâmplă în alte părţi. pălălăia focul chiar cetatea lor.

Recent, doamna cancelar Merkel se întâlneşte la Kremlin cu tovarăşul Putin. Mai bine aş zice Putină, căci strămoşii lui au fost din suita lui Dimitrie Cantemir, prieten cu Petru I la Sankt-Petersburg, după năvala turcilor (Ziarul moscovit "Argumentî i factî").

Această suavă cochetărie politică între doamna Angela şi domnul Vladimir, pentru mine, cel puţin, dacă nu şi pentru alţii, e un pic ciudată, ca să nu spun deranjantă. Deja vuieşte presa, deja tună televizorul despre această amiciţie.

În cazul dat, pe mine mă interesează mai puţin Putin, pentru că ştim foarte bine duhul imperialist al ruşilor, unde pun ei cizma, cu greu se mai duc. Mă interesează, însă, de ce doamna cancelar Merkel, atât de feminină, se pare, a uitat de RDG şi de zidul Berlinului şi pune interesele economice ale ţării sale mai presus de datoriile de onoare pe care le are Germania faţă de naţiunile cotropite de Rusia în urma pactului sovieto-german.

Întrebarea mea e foarte simplă: cam unde poate duce această prietenie Merkel-Putin. Germania s-a reunit, România încă nu. Basarabia şi Bucovina, deocamdată, nu o interesează. Iar aceste părţi de ţară sunt paralizate, pur şi simplu, de Moscova şi Kiev.

În urma războiului din Transnistria au rămas răni nevindecate, au rămas pe drumuri copii fără părinţi, cărora numai foştii combatanţi din conflictul transnistrean le mai poartă de grijă.

Cred că o femeie care naşte copii, iubeşte toţi copiii acestei lumi. Bănuiesc, şi doamna Cancelar îi iubeşte. Germania e una din ţările care alături de Rusia în 1939 ne-a lipsit de pământurile străvechi, Basarabia şi Bucvina. Ar fi cazul, acum, să ne ajute ca, la fel cum a căzut zidul Berlinului, să cadă odată şi odată şi sârma de la Prut!

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Grupul parlamentar PSD, doamna Monalisa Găleteanu, aveţi microfonul.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Din cauza nepăsării autorităţilor, Doljul riscă să devină o zonă lacustră".

Stimaţi colegi,

O evaluare sumară a dezastrului produs de revărsarea apelor Dunării în sudul judeţului Dolj, indică faptul că cel puţin 16 localităţi doljene au fost afectate de inundaţii, 8.178 de persoane au fost evacuate, 276 case au fost distruse, 663 avariate grav, iar 2014 gospodării au fost inundate, existând pericolul prăbuşirii şi altor case şi anexe.

Peste 21.370 hectare de teren (agricol, păduri şi fâneţe) se află sub ape, iar zeci de drumuri comunale, cinci drumuri judeţene şi unul naţional sunt acoperite de ape ori au fost distruse de inundaţii. Tabloul sinistru, în mod sigur va fi marcat de alte date suplimentare care vor apărea în urma analizei finale.

Pentru a scăpa de furia apelor, majoritatea persoanelor sinistrate s-au refugiat la rude sau la apropiaţii din localităţile învecinate, însă cei mai puţin norocoşi au fot nevoiţi să se refugieze pe dealurile din împrejurimi, unde au fost cazaţi în taberele organizate de armată şi jandarmerie, în cadrul cărora condiţiile de viaţă create s-au dovedit a fi dezastruoase cu timpul.

Astfel, pe fondul disfuncţiilor grave apărute în ritmicitatea asigurării asistenţei medicale, a regulilor elementare de igienă, aprovizionării şi distribuirii produselor agroalimentare, precum şi în instituirea unor norme minimale de ordine privind convieţuirea socială într-o astfel de comunitate, au apărut riscuri majore privind starea de sănătate a sinistraţilor, subalimentarea unor membri ai comunităţii, furturi de ajutoare, stări de disperare greu de surmontat pe termen nedefinit.

Oamenii sunt egali în faţa apei şi la fel rămân şi după ce nenorocirea i-a lovit, dar în taberele din Rast sinistraţii s-au împărţit în adevărate clase sociale: bogaţii cu bogaţii, săracii cu săracii. Unii stau în corturile armatei, alţii şi-au improvizat corturi din nylon, la "periferie". Unii au rând în faţă la ajutoare, ceilalţi nu mai apucă nimic.

Toate aceste dezastre umane şi materiale puteau fi evitate sau substanţial diminuate, dacă reprezentanţii autorizaţi ai structurilor centrale şi locale abilitate de lege în aceste domenii erau preocupaţi pentru cunoaşterea şi prevenirea în timp util a efectelor previzibile, prin depăşirea cotelor de inundaţii ale Dunării, şi dacă, în perioada inundaţiilor, s-ar fi manifestat o reală competenţă, o conlucrare şi cooperare eficientă şi oportună între aceştia!, imperative ignorate, însă, cu desăvârşire, ce să mai zicem de declaraţiile primului-ministru Tăriceanu, care s-a erijat în specialistul nr.1 în dirijarea apelor Dunării, şi care indica populaţiei, fie de la bordul elicopterului, fie de pe scările Palatului Victoria, să nu fie îngrijorată, întrucât situaţia se află sub control. Am constatat că aşa-zisul control, clamat în mod repetat, a avut darul să inducă în eroare nu numai populaţia din localităţile riverane Dunării, dar şi autorităţile locale.

Ca urmare, s-a procedat fără o fundamentare ştiinţifică, în mod pripit sau prea târziu, în unele cazuri pentru înlăturarea unor părţi din digurile de protecţie sau privind neperforarea acestora în anumite zone, situaţia conducând la dezastrele cunoscute deja, chiar şi peste hotare, iar apa infiltrată peste sau prin breşele din dig refuză cu încăpăţânare să revină la cursul normal.

Ideea lansată de guvernanţii Alianţei D.A., conform căreia zonele inundate să rămână în starea actuală şi să fie transformate în lunci sau bălţi naturale a accentuat disperarea sinistraţilor, care-şi văd terenurile agricole şi gospodăriile proprii pierdute definitiv, în loc să fie amenajate în scopuri utile din punct de vedere ecologic şi economic.

Speranţele oamenilor, însă, sunt spulberate de neputinţa guvernanţilor, fiind acreditată tot mai des convingerea că se urmăreşte cu încăpăţânare transformarea zonei de Sud a judeţului Dolj într-o lacustră, cu consecinţe negative, ce decurg din această inconştienţă ridicată la nivel de performanţă. Oamenii, deocamdată, sunt năuciţi de nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Dar ce se va întâmplă, domnilor guvernanţi, când se vor dezmetici?

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Ghişe, de la P.N.L.

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimate doamne,

Stimaţi domni, colegi deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice este: "Pentru o Românie democrată mai bună şi mai dreaptă".

Prezenta declaraţie politică defineşte ce vrem şi ce vom face. Scopul gândirii şi acţiunii noastre este să oferim ţării o mişcare politică democratică, legalistă, altruistă şi progresistă.

Vom respecta Constituţia şi legile ţării şi vom acţiona în concordanţă cu valorile europene ale lumii civilizate şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Vom propune ţării un model constituţional şi de organizare administrativă, care să dea şansă ca energiile creatoare de valori sociale, politice şi culturale să se manifeste liber şi legal.

Vom preciza principiile şi valorile fundamentale în care credem şi pe care le vom urma în acţiunea noastră.

Vom lucra pentru a atrage şi implica în politică oameni integri şi de caracter, elite morale şi profesionale, care să se dăruiască pentru mai binele tuturor cetăţenilor români.

Vom încerca prin activitatea noastră politică să dăm ţării valoare morală, muncă creatoare, credinţă, speranţă şi spirit pozitiv.

Vom acţiona în spaţiul public, pentru a contribui la dezvoltarea unei Românii mai drepte şi mai bune, care să ofere şanse de afirmare fiecărui cetăţean.

Vom acţiona pentru concordanţă între vorbe şi fapte.

Ne oferim să lucrăm în mod cinstit, generos şi altruist pentru binele public.

În politică, vom servi în mod onest interesul general, pentru că vrem să dăm, şi nu să luăm.

Împărtăşim morala creştină şi valorile liberalismului politic şi economic.

Vrem să lucrăm împreună cu toţi cei care respectă pacea, legea, democraţia şi statul de drept, pentru o Românie democrată, mai bună şi mai dreaptă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Redactată la Braşov, în 8 mai 2006, autor, Ioan Ghişe, deputat de Braşov.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Vreme trece, vreme vine".

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

U.D.M.R.-ul nu mai are.

P.C.-ul n-a venit.

Minorităţile, domnul deputat Miron Ignat nu este.

Ne întoarcem la P.S.D., domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Registrul Comerţului, între interese şi dispute".

Statutul Camerelor de Comerţ şi Industrie rămâne incert, chiar dacă proiectul de lege a fost deja votat de către Senat şi analizat de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor la sfârşitul anului 2005.

Dacă este să ţinem seama de semnalele şi de avertizările din mass-media, se pare că va mai trece ceva timp până la găsirea soluţiei definitive, dat fiind interesul financiar deosebit al acestui domeniu pentru diversele grupuri de interese.

După cum se ştie, o parte dintre parlamentarii Puterii, dar şi mulţii alţii - P.S.D. şi P.R.M. - au susţinut propunerea ministrului Monica Macovei ca Oficiul Registrului Comerţului să rămână în subordinea Ministerului Justiţiei.

Principalul argument ţine de faptul că, în majoritatea ţărilor europene şi nu numai, această instituţie de interes naţional se află în subordinea unui minister. În Europa, în 11 ţări, în subordinea Ministerului Justiţiei; în 16 ţări, în cea a Ministerului Economiei sau al Finanţelor, şi doar în două cazuri (în Italia şi Olanda), în subordinea Administraţiei Locale.

Dar, se pare că românilor le place să experimenteze pe cont propriu, chiar dacă rezultate pozitive au fost deja evidenţiate în atâtea alte ţări.

De asemenea, trebuie avute în vedere respectarea prevederilor Comunităţii Europene, cât şi a acquis-ului comunitar, care implică armonizarea legislaţiei dintre dreptul european şi cel naţional, inclusiv implementarea măsurilor stabilite de comun acord.

La capitolul "Avantaje" se înscriu, în primul rând, progresele semnificative înregistrate în domeniu organizatoric şi al prestării de servicii, progrese ce ar fi anulate prin schimbarea actualului regim juridic şi care ar afecta, în mod considerabil, mediul de afaceri din ţara noastră.

Subordonarea Registrului Comerţului faţă de Camera de Comerţ ar însemna: reintroducerea practicilor de jecmănire a cetăţenilor, prin tarifele exagerate practicate, pentru acte şi certificate de tot felul; aplicarea de taxe diferenţiate de la un judeţ la altul, stabilite în mod arbitrar şi discreţionar; utilizarea sumelor uriaşe provenite din încasări în folosul clanurilor locale şi, în consecinţă, apariţia unor noi cazuri de corupţie, prin deturnare de fonduri, aşa cum s-a întâmplat înainte de 2002.

Dacă, în situaţia de acum, banii rezultaţi în urma serviciilor prestate se duc la bugetul ţării, aproximativ 16 - 20 milioane euro anual, în varianta liberală ei se vor regăsi în buzunarul celor care deţin puterea în cadrul Camerelor de Comerţ din teritoriu.

Ar mai fi de adăugat: avantajele care ţin de aplicarea unitară a normelor metodologice şi a taxelor percepute; gestionarea eficientă şi raţională a fondurilor publice; asigurarea unui nivel omogen al dotărilor pe plan naţional; informarea în timp util şi înregistrarea rapidă a datelor la oficiile de pe lângă tribunale.

În calitatea mea de parlamentar susţin rămânerea Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei şi consider că o instituţie publică, constituţional vorbind, nu poate trece la ONG. Trebuie să înţeleagă acest lucru şi cei care încearcă să treacă prin Parlament acest proiect de lege, în varianta scoaterii de sub tutela Ministerului Justiţiei, printr-o şedinţă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, la care ministrul Macovei nu va putea să ia parte.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnul deputat.

De la P.N.L., domnii deputaţi Vasile Pruteanu, Mihăiţă Calimente, Mircea Ciopraga.

Domnule deputat, aveţi cuvântul!

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Raport asupra celei de-a 27-a Reuniuni a Comisiei pe probleme Legale şi Politice a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră".

Stimaţi colegi,

Continui prin declaraţia de azi seria de informări asupra participării delegaţiei parlamentare române a APCEMN, la reuniunile din sesiunea de primăvară ale celor trei comisii de specialitate ale acestei adunări, respectiv Comisia Economică, Comercială, Tehnologică şi de Mediu, Comisia pe probleme legale şi politice, şi Comisia pentru probleme culturale, educaţionale şi sociale.

Seria acestor întâlniri de lucru s-a încheiat cu Reuniunea pe probleme Legale şi Politice, desfăşurată la Atena, în perioada 3-4 mai, şi care a avut ca principal subiect de dezbatere "Rolul Societăţii Civile în consolidarea procesului de cooperare economică la Marea Neagră".

În acest sens, au fost prezentate şi supuse adoptării de către membrii delegaţiilor naţionale documentele de bază ale reuniunii, respectiv Raportul asupra funcţiei şi activităţii actuale a societăţii civile în ţările din regiunea Mării Negre, precum şi Recomandarea cu privire la măsurile pe care parlamentele şi guvernele ţărilor membre ar trebui să le adopte în scopul încurajării şi consolidării implicării organizaţiilor civice locale şi internaţionale pentru dezvoltarea democratică şi economică a regiunii Mării Negre.

Astfel, au fost subliniate progresele înregistrate de către unele state din regiune în ceea ce priveşte colaborarea dintre autorităţi şi societatea civilă, cât şi contribuţia acesteia din urmă la consolidarea valorilor democratice, a prosperităţii şi stabilităţii.

Un rol deosebit a fost atribuit activităţii societăţii civile din ţările din regiunea Mării Negre în ceea ce priveşte contribuţia la soluţionarea conflictelor interetnice locale şi a promovării încrederii şi toleranţei.

În urma apariţiei unor discordanţe între textele redactate de către delegaţiile Armeniei şi Azerbaidjanului cu privire la conţinutul şi forma finală a recomandării, delegaţia română, alături de colegii din Republica Moldova şi Grecia, s-au implicat în elaborarea unei poziţii de compromis, fapt care a dus la adoptarea documentului final în unanimitate.

Folosind ocazia dezbaterii recomandării mai sus-menţionate, delegaţiile Georgiei şi Republicii Moldova au făcut un apel susţinut către delegaţia Rusiei de a face demersuri pentru deblocarea pieţelor pentru importul de vin şi apă minerală, apreciind că motivele pentru care au fost sistate exporturile acestor produse din Georgia şi Republica Moldova către Rusia sunt pur obiective.

Din acest episod se poate observa că schimburile economice din zona Mării Negre constituie principalele preocupări ale delegaţiilor naţionale, chiar dacă acestea sunt delegaţii politice, precum şi faptul că reuniunile APCEMN constituie un cadru de detensionare a relaţiilor dintre statele membre.

Tot în cadrul Reuniunii de la Atena, delegaţia română a reuşit să introducă pe agenda de lucru a Adunării Generale din vară a APCEMN, două importante propuneri de amendamente la actualul regulament al organizaţiei.

În primul rând, este vorba de propunerea de sincronizare a mandatelor de conducere ale APCEMN şi OCEMN în exercitarea succesivă a acestor mandate de către aceeaşi ţară membră.

Cea de-a doua propunere, înaintată de către delegaţia română la Reuniunea de la Atena, a susţinut necesitatea introducerii pe agenda întâlnirilor APCEMN a Întâlnirii anuale a preşedinţilor de parlamente ale ţărilor membre, APCEMN fiind printre singurele organizaţii parlamentare europene lipsită de un astfel de nivel al reuniunilor în procesul de cooperare parlamentară.

În concluzie, îmi exprim convingerea că prin menţinerea unei activităţi susţinute, prin mijloacele specifice diplomaţiei parlamentare, delegaţia română la APCEMN poate contribui efectiv semnificativ pentru ca România să devină unul dintre principalii actori ai politicii regionale la Marea Neagră.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Grupul parlamentar al P.R.M., domnul Ilie Merce.

Domnul Ilie Merce:

Declaraţia mea politică se intitulează "Legea lustraţiei - o elocventă dovadă a aberaţiilor extremiste ale Partidului Naţional Liberal".

Proiectul de Lege a lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu întruneşte cerinţele de fond ale unei legi, fiind esenţialmente un act politic care violează prevederi constituţionale fundamentale şi, deopotrivă, contravine flagrant Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Toate cele cinci documente de drept internaţional constituie Charta fundamentală a drepturilor omului şi au prioritate faţă de reglementările naţionale.

Proiectul de lege nu conţine nici o dispoziţie care să satisfacă exigenţele condiţionării constituţionale. Dimpotrivă, proiectul de lege este vădit şi premeditat confuz, ambiguu, deci imperfect juridic, cu numeroase aspecte de neconstituţionalitate şi sancţionabile conform normelor şi standardelor europene; generează o nouă "vânătoare de vrăjitoare"; readuce în actualitate lustraţia antonesciană, epurările staliniste şi impune în spaţiul public un limbaj violent specific extremismului, din care citez: "Legea Lustraţiei trebuie să scoată pe tuşă haitele de profitori şi stâlpi ai regimului comunist". Acest limbaj este un limbaj al urii, menit a învrăjbi şi dezbina.

În premieră, în România, la 2 septembrie 1944, un asemenea limbaj a fost introdus în spaţiul public de către ziaristul ţărănist în "Dreptatea", prin vocea lui Oscar Lemnaru, care în articolul inaugural al epurărilor promitea: "Prin faţa acestui reflector - mă refer la ziarul Libertatea - vor trece rău-făcătorii, ca la Poliţie; vom scotoci toate ascunzişurile, vom cotrobăi prin toate hrubele întunecate în care zac uneltele de lucru ale unei generaţii de imbecili şi le vom aşeza în locul de onoare - Muzeul - acuzator al momentului de azi".

Tonul răzbunător al "Dreptăţii" a fost preluat imediat de România Liberă şi Scânteia. "Victimele" Dreptăţii de atunci au fost: Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu, George Georgescu, directorul Filarmonicii, precum şi alte personalităţi notabile înfierate de ideologi ai mişcării legionare.

Proiectul de Lege a lustraţiei se bazează pe o inadmisibilă prezumţie de vinovăţie colectivă, aplicate extensiv cu încălcarea principiilor netroactivităţii legii: dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Trebuie să observăm că, în raport cu neconcordanţele dintre dispoziţiile legale interne şi jurisprudenţa CEDO, obligaţia Justiţiei României este de a aplica jurisprudenţa Curţii Europene.

Sigur că declaraţia mea este mult mai vastă şi mai documentată, dar timpul nu-mi permite să o citesc integral. De aceea, mă voi rezuma şi voi încheia cu ultima frază, adresând rugămintea domniilor voastre, că această lege o consider absolut o iniţiativă anticonstituţională, antieuropeană, ilegală şi profund imorală. Nu merită atenţia necesară pentru a fi dezbătută. Ea trebuie respinsă din start.

(În continuare este consemnată a doua parte a declaraţiei politice depuse la secretariatul de şedinţă.)

În speţă, nu pot fi invocate şi luate în consideraţie dispoziţiile art.53 al Constituţiei României, care prevăd că "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz (...) pentru apărarea ordinii, sănătăţii ori a moralei publice", invocate de iniţiatori deoarece:

1. Legea ar urma să creeze neconcordanţe cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prin introducerea în dreptul naţional a unor dispoziţii mai puţin favorabile şi, în acelaşi timp, de discriminare pe motive ideologice, de natură a crea o categorie de noi persecutaţi politic, îndreptăţiţi să solicite protecţie internaţională.

2. Adoptarea legii - la 16 ani de la abolirea regimului politic totalitar - ar urma să introducă norme punitive exagerat excesive, depăşindu-le pe cele ale legii penale, potrivit căreia cele mai grave infracţiuni - exceptând crimele împotriva păcii şi umanităţii - se prescriu după 15 ani de la săvârşire.

3. Măsurile punitive pe care legea ar urma să le impună, constând în suspendarea unor drepturi şi libertăţi politice şi civile fundamentale (dreptul de a fi ales, dreptul la muncă, libera dezvoltare a personalităţii umane - valoare constituţională supremă) nu vor fi consecinţa unor fapte determinate, a unor vinovăţii şi responsabilităţi pentru acestea, ci simpla apartenenţă la un sistem social-politic ori la o categorie socio-profesională în condiţiile în care România, înainte de 1990, nu a fost supusă interdicţiilor internaţionale - asemenea Africii de Sud - dar unde o lege a lustraţiei nu a fost adoptată.

Regimul politic comunist din România a fost recunoscut şi pe deplin legitimat pe plan internaţional, el fiind impus de forţe exterioare voinţei naţionale.

Obiectiv şi moral, cine trebuie să răspundă pentru extinderea dominaţiei fostei Uniuni Sovietice, de la Nistru până la Elba? În tot acest spaţiu, în cele şase ţări, nu mai trebuiau create structuri de putere autohtone?

Problema, pusă în mod corect, nu este aceea de a fi făcut parte din structurile de putere, ci faptele individuale ale fiecăruia determinate de calitatea avută.

4. Potrivit tezei a doua, alin.2, art.53 din Constituţie, "măsura (de limitare a drepturilor) trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o să fie aplicată, în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii".

5. Legea omite, impardonabil, că acei care ar urma să fie îndepărtaţi din funcţiile în prezent deţinute, nu şi-au ascuns trecutul, ei şi faptele lor căpătând aprecierea publică cuvenită, aceştia fiind de un deceniu şi jumătate cetăţeni cu drepturi depline ai noii Românii, în care calitate şi-au adus, într-o măsură mai mare sau mai mică, partea de contribuţie la ceea ce societatea românească este în prezent. Or, nu ceea ce priveşte progresele înregistrate de România - acestea sunt apreciate şi recunoscute de organismele Uniunii Europene - şi nu poate exista nici o motivaţie de genul că lustraţia este cerută de Uniunea Europeană sau că ar exista o clauză de salvgardare: condamnarea comunismului.

Dimpotrivă, Uniunea Europeană îşi foloseşte foarte bine în Parlament, după cum spune domnul Emil Hurezeanu - foştii troţk-işti şi mao-işti din anii '60 - '70.

6. Legea a fost ignorată, atât de către iniţiatori, cât şi de către Senat, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu.

Există, deja, hotărâri împotriva Lituaniei (care a făcut parte din fosta URSS, ceea ce nu este cazul României), prin care CEDO se îndoieşte de necesitatea, într-o societate democratică, a discutării - după 15 ani de la căderea comunismului - a unor vinovăţii individuale şi, eventual, astfel de vinovăţii individuale să nu mai bareze accesul la funcţii publice.

În cel puţin patru ţări (Bulgaria, Germania, Republica Cehă şi Polonia) s-a concluzionat, fie de către CEDO, fie de către Organizaţia Internaţională a Muncii sau propriile Curţi Constituţionale, că legi similare adoptate se impun a fi abrogate sau, în cel mai rău caz, modificate, apreciindu-se că s-ar putea recurge la îndepărtarea din instituţiile publice doar a acelor persoane cu privire la care se poate proba că au participat nemijlocit la "suprimarea drepturilor omului".

În Bulgaria, legea a fost declarată neconstituţională; în Cehia, a fost abrogată de Legea funcţiei publice, iar în Germania şi Polonia s-a recomandat abrogarea, menţionându-se că, după trecerea unei asemenea perioade de timp, persoanele în cauză nu pot face obiectul unor discriminări dacă nu există probe că au întreprins acţiuni de forţă ori duşmănoase noului regim democratic.

Pe cale de consecinţă, proiectul de lege în loc să rezolve, numai bine că va crea probleme în raport cu Uniunea Europeană, deoarece nu vor fi puţini cei care invocând generozitatea legii în ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate şi confuziile în ceea ce priveşte responsabilităţile individuale, chestiunile de constituţionalitate şi de contradicţie cu normele europene, vor obţine hotărâri judecătoreşti favorabile de la CEDO, ceea ce în principiu va însemna că în, România, Charta fundamentală a drepturilor omului a fost încălcată şi, deci, principiul "lustraţiei", aşa cum se preconizează a fi legiferat, nu poate funcţiona.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că "lustraţia" este un termen străin limbii naţionale, care nu şi-a găsit locul în dicţionar, ceea ce explică în cel mai evident mod că nu prezintă nici un interes pentru vorbitorii limbii române, motiv pentru care reprezentanţi marcanţi ai Coloanei a V-a se străduiesc să-l introducă, drept expresie a aceleiaşi continue lupte de clasă.

Vă rog să observaţi că experienţa unor state membre ale Uniunii Europene sau a unor state candidate la aderare, relevă faptul că soluţii legislative relativ asemănătoare s-au dovedit irelevante şi au condus la dezbinare socială, fiind date uitării sau au făcut obiectul unor reclamaţii adresate forumurilor internaţionale, iar statele respective au fost puse în situaţia de a furniza explicaţii, solicitându-li-se abrogarea reglementărilor în cauză.

Găsesc cel puţin surprinzător faptul că în Senat au fost trecute cu vederea şi, chiar mai mult, ignorate numeroasele şi consistentele obiecţii pe care Guvernul, sub semnătura primului- ministru, le-a exprimat cu privire la proiectul legii, conform "Punctului de vedere" nr.2782 din 08.11.2005, respectiv observaţiile de fond care privesc:

1. neconcordanţa cu jurisprudenţa CEDO, care arată că "previzibilitatea unei norme, mai ales când aceasta impune restricţii, nu a fost respectată atunci când restricţia vine ca urmare a unor fapte din trecut, când persoana în cauză nu putea, în mod rezonabil, să prevadă faptul că acţiunile sale pot avea consecinţe negative în viitor";
2. neconcordanţa şi armonizarea cu obligaţiile asumate de statul român prin convenţii internaţionale, în special din perspectiva discriminării în angajarea sau exercitarea unei profesii, bazată pe o opţiune politică (Convenţiile OIM nr.111 şi nr.112, Carta socială europeană revizuită);
3. absenţa procedurilor clare şi limitativ prevăzute pentru a se putea evita eventualele abuzuri în aprecierea pericolului pentru care anumite categorii de persoane reprezentative pentru regimul totalitarist român reprezintă, în prezent, un pericol pentru statul de drept şi democraţie, în măsura care să impună eliminarea lor din funcţiile deţinute ori blocarea accesului la funcţiile prevăzute de proiectul de lege.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Considerând înţeleaptă şi ilustrativă decizia Parlamentului din 1997 de a nu adopta o astfel de lege şi, având în vedere pertinenţa argumentelor împotriva adoptării, în prezent, a unei astfel de legi, propun respingerea acestei iniţiative legislative, anticonstituţională, antieuropeană ilegală şi profund imorală.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Nu este nimeni.

Minorităţile naţionale, domnul Miron Ignat nu este.

Ne întoarcem la P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţia mea politică se intitulează "Să nu ne considerăm cu sacii în căruţă".

Guvernanţii nu mai răbdare. De când oficialii europeni au lăsat să se înţeleagă că raportul de ţară al Comisiei Europene va consfinţi aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, relaţiile din rândul coaliţiei de la Putere s-au deteriorat vizibil.

În ultimele săptămâni, reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental s-au atacat cu o pasiune de care nu-i credeam în stare. De la acuzele reciproce potrivit cărora unii votează taman invers, faţă de cum au promis anterior, la legile propuse de ceilalţi, până la pamfletele la care se râde în gura mare de colegii de Alianţă, guvernanţii ţin să arate că au ajuns într-o situaţie fără ieşire.

Din păcate, toate acestea întâmplări ar fi comice dacă nu ar fi în realitate foarte triste. Priviţi ce se întâmplă peste tot în ţară. Inundaţiile fac ravagii în continuare în sudul ţării; agricultura se află într-o stare deplorabilă, lucrările de primăvară fiind mult în întârziere; zeci de mii de români sunt umiliţi de către Ministerul Sănătăţii doar pentru că vor să-şi achiziţioneze medicamentele de care au neapărată nevoie; simulările din învăţământ scot la iveală un dezinteres total faţă de carte al elevilor etc. etc.

Toate aceste scandaluri şi ratări ale guvernanţilor de azi pun în pericol eforturile făcute de România, din 1990 încoace, pentru a intra în lumea civilizată.

Da, este adevărat, căsătoria dintre PNL şi PD a fost o greşeală. Dar divorţul este contraindicat în acest moment, chiar dacă s-a ajuns la păruială între partenerii de Alianţă.

Aveţi puţintică răbdare, domnilor! Raportul Comisiei Europene va fi făcut public abia pe 16 mai. Nu vă consideraţi cu sacii în căruţă. Mai este multă treabă de făcut.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Grupul parlamentar al P.N.L.-ului, dacă mai este cineva dintre cei înscrişi pe listă? Nu este nimeni încă.

La P.D. nu este nimeni. La P.R.M. am terminat, ca şi la U.D.M.R.

Domnul Petru Călian, de la Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi are drept titlu: "Ziua Europei şi Ziua Independenţei Naţionale".

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către ceea ce este azi Uniunea Europeană, către ceea ce va fi pe viitor, prin aderarea celorlalte state europene. A fi european, afirma la un moment dat Jonathan Scheele, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene, la Conferinţa AIESEC, din 27 aprilie 2005, e o stare firească, pe care nu simţi nevoia să o defineşti. A fi european înseamnă a împărtăşi valori europene.

"Unită în diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosită pentru prima dată în 2000 şi a fost pentru prima dată menţionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004. Semnificaţia devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile, conlucrând pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate, şi că numeroasele culturi, tradiţii şi limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru Uniune.

În ziua de 9 mai, la Paris, ministrul de externe al Franţei Robert Schuman a citit presei internaţionale o declaraţie, prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune, ca "primă fundaţie concretă a unei federaţii europene".

Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi, în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune - ca bază a puterii lor militare - în scopul evitării izbucnirii unui nou război.

În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei.

Pe de altă parte, dincolo de valorile europene pe care le împărtăşim, sărbătorind ziua de 9 mai, tot în această zi sărbătorim şi Ziua Independenţei Naţionale. Nu se contrapune o sărbătoare naţională uneia care transcende graniţele naţiunilor europene. Reprezintă o altă celebrare a valorilor pe care Uniunea le respectă: libertate, independenţă, democraţie, pace.

A durat foarte mult până să ajungem aici, va mai dura încă destul timp până să putem afirma că ne-am însuşit pe deplin valorile europene, cel puţin în ceea ce priveşte democraţia şi nivelul de trai al cetăţenilor. Pe moment, putem doar rememora sacrificiile umane şi eroismul celor care au făcut posibil ca noi să ajungem mâine să sărbătorim Ziua Europei ca pe o zi naţională.

Până atunci, însă, până când valorile, tradiţiile şi sărbătorile româneşti vor face parte oficial din patrimoniul cultural al Europei lărgite, nu ne rămâne decât să visăm că, la fel cum noi am înglobat valorile Europei, la fel, Europa va accepta să-şi îmbogăţească trecutul şi cu ziua de 9 mai, ca zi a Independenţei României.

Stimaţi colegi,

Şi o ultimă precizare, tot azi, a încetat din viaţă ultimul supravieţuitor de pe vasul Titanic, în vârstă de 99 de ani. Aşa că este încă un prilej prin care să marcăm ceea ce istoria nu va uita niciodată: tragedia de pe vasul Titanic.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Miron Ignat n-a venit. Ne întoarcem la PSD, domnul Dumitru Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Taxa".

Degeaba acuzăm actuala guvernare că nu are grijă de cetăţenii acestei ţări, că nu este preocupată de nivelul lor de trai, de starea de sănătate, de mediul în care trăiesc etc. Dimpotrivă, tot ceea ce ar dăuna acestor obiective sociale de maxim interes pentru victorieni este taxat, astfel încât diferitele tipuri de agresiuni asupra oamenilor să aibă efect minim.

Sub forma taxei pe viciu se ascunde taxa pe fum, fie el şi tabagic, trimiţându-ne la celebrul fumărit din epoca fanariotă. Se ascunde, de asemenea, taxa pe aburi, fie ei şi alcoolici.

Inventivi şi necruţători, finanţiştii domnului Vlădescu vor aplica, de la 1 ianuarie, taxa pe praf, pentru a-i învăţa minte pe proprietarii de balastiere, să nu mai atenteze la alveolele pulmonare ale contribuabililor. Majorarea taxelor pe nisip şi pietriş va duce inevitabil la creşterea preţului caselor, care, în soluţii constructive clasice, conţin 25-30% astfel de materiale (beton). Observaţi aşadar că nici castele de nisip nu ne mai putem permite, sub politicile fiscale "relaxate" ale Guvernului Tăriceanu.

Taxa pe apa de ploaie este de mult o realitate, iar taxa pentru locurile de veci te lasă fără grai. Un alt element al cadrului natural, pământul, este şi el supus, prin grija aceloraşi gânditori, taxelor şi impozitelor, asigurându-se astfel un echilibru între componentele primare ale mediului generatoare de venituri.

Un act normativ elaborat şi adoptat de Guvern, în procedură de urgenţă, ar putea institui, în contextul actualelor politici economice, o taxă reală şi originală, taxa pentru praful de pe un anumit instrument de percuţie.

Apa, fumul, aburul, praful nu mai sunt de mult ale noastre, ci au devenit capitole ale p.i.b.-ului, iar cerberii finanţelor caută cu înfrigurare şi alte soluţii, uitând că taxatorii vor fi taxaţi, la rândul lor, sperăm, cât mai curând.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea PNL-ului mai există vreun coleg parlamentar? Nu este.

La PRM s-a terminat lista...

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Mai sunt eu, domnule preşedinte, Anca Petrescu, m-aţi uitat.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

A, este doamna Anca Petrescu. Haideţi, doamna Petrescu.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Declaraţia mea politică este intitulată: "Comportamentul secretarului general adjunct al Camerei Deputaţilor Mihai Unghianu faţă de deputaţii care se opun actelor sale abuzive".

De nenumărate ori, am atras atenţia, cerând şi demisia, asupra modului prin care secretarul general adjunct gestionează bugetul Camerei Deputaţilor. Am prezentat în mai multe rânduri Biroului permanent investiţiile făcute arbitrar de către acesta din banul public.

Numai în ultimele 6 luni sunt trei investiţii în clădirea Palatului Parlamentului, total nepotrivite, în care s-au investit miliarde. Şi este vorba despre: studioul tv, în corpul B₁ etajul 3; spaţiul din subsolul corpului C₅ şi clubul parlamentarilor.

Sesizez, de asemenea, că secretarul general adjunct nu a fost reales de către actualul plen al Camerei Deputaţilor şi, mai mult, activitatea sa n-a fost analizată, la cererea insistentă a presei, care a sesizat de nenumărate ori carenţele acestei activităţi.

Recent, mai exact pe data de 4 mai 2006, am trăit un eveniment în incinta acestei instituţii care este Parlamentul României care pare incredibil. Aflându-mă împreună cu domnul deputat al Partidului Democrat, Valentin Iliescu, în corpul B₁ etajul 3, am vrut să vizionăm împreună spaţiul în care o sală mare şi luminoasă este folosită şi s-au investit în ea 5 miliarde, pentru a se face un studio de televiziune, un fel de "casă în casă", o investiţie care este aleasă în mod arbitrar şi total neadecvată.

Domnul Mihai Unghianu, ştiind că eu adusesem argumente în scris la Biroul permanent pentru a fundamenta o destinaţie adecvată spaţiului, şi anume, clubul parlamentarilor, a dat dispoziţie ca acest spaţiu să nu fie deschis, atâta timp cât eu mă aflu în faţa uşii, aşteptând ca cineva să vină cu cheia.

Iată faptele, pe care le-am şi prezentat în scris domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor:

La data de 4 mai, aflându-mă în biroul domnului director Tudorel Chiriac, direcţia de investiţii a Camerei Deputaţilor, a apărut domnul deputat Valentin Iliescu, care l-a rugat să deschidă sala în care se sistaseră lucrările de studio tv şi în care urma să fie amenajat clubul parlamentarilor - este vorba de corpul B₁ etajul 3 cota 3150 -, deoarece dorea să prezinte Biroului permanent punctul de vedere, ca membru fondator al clubului în chestiunea acestui spaţiu. Pentru că eu cunoşteam bine acest subiect, despre care întocmisem nenumărate memorii la Biroul permanent, am pornit împreună spre etajul 3, fiind necesare şi unele explicaţii din partea mea.

Ne-am deplasat în grup către etajul 3 corpul B₁, timp în care domnul director Tudorel Chiriac l-a contactat pe domnul director Manole Araiman, de la serviciul administrativ, care avea cheia, spunându-i că doi deputaţi, domnul Iliescu şi cu mine, urcăm la etajul 3 şi îl rugăm să ne deschidă spaţiul, pentru a-l viziona. Nu a apărut nimeni cu cheia. Am aşteptat o jumătate de oră în faţa uşii închise, după care am telefonat domnului director general al direcţiei tehnice Constantin Durleci, care, la nenumăratele noastre apeluri, nu a răspuns.

Am revenit telefonic, pentru a-l contacta pe domnul director Araiman, care ne-a informat faptul că trebuie să mai aşteptăm, pentru că persoana care avea cheia se află undeva, în parcul clădirii.

După ce am aşteptat aproape o oră în faţa uşii, domnul director Chiriac a fost sunat de secretarul general adjunct Mihai Unghianu, care i-a cerut să părăsească zona şi să-mi comunice mie să plec imediat, altfel nu-i deschide uşa domnului deputat Valentin Iliescu. Era un abuz incredibil din partea secretarului general adjunct.

Situaţia devenise gravă, mi-am dat seama că pierdusem timp în faţa uşii şi, că de fapt, această aşteptare se datora refuzului secretarului general adjunct de a-i permite domnului deputat Iliescu accesul, împreună cu mine, în sala în care începuseră lucrările de amenajare pentru studioul tv, care, din cauza intervenţiilor mele la Biroul permanent, se sistaseră.

Dorind să pun capăt acestei situaţii penibile, doi deputaţi să fie la cheremul capriciilor domnului Mihai Unghianu, l-am sunat pe acesta, încercând să-l conving să vină şi să le permită subalternilor săi să ne deschidă uşa. Mi-a răspuns cu injurii, cu cuvinte grosolane ca, apoi, în câteva minute, să apară personal, pentru a ne comunica faptul că, atâta timp cât eu mă aflam acolo, el nu va deschide uşa, iar eu să binevoiesc să părăsesc imediat zona. Am replicat că această atitudine nu va rezolva problema de fond, şi anume, frauda de a face investiţii greşite, moment în care a devenit şi mai agresiv şi mai violent în limbaj.

Între timp, a apărut domnul director Araiman, marcat de momentul la care asista, cu cheia, precipitându-se să deschidă uşa. Plin de furie, domnul Unghianu l-a împiedicat să deschidă sala şi adresându-i-se domnului deputat Iliescu i-a explicat că numai dânsului îi va permite intrarea în spaţiu şi numai după plecarea mea. Domnul deputat nu a acceptat acest lucru, părăsind împreună cu mine locul, după aproape două ore, în care s-a produs incidentul, fără posibilitatea de a pătrunde în încăperile pentru care ne deplasasem.

Episodul ne-a marcat profund, atât pe domnul deputat, care a asistat la toată această scenă, cât, mai ales, pe mine, care am fost ţinta comportamentului deviat al secretarului general adjunct. Aceasta, de fapt, nu-şi putea reţine furia, deoarece am generat prin intervenţiile mele pertinente oprirea unei investiţii inutile şi stupide în acel spaţiu, generatoare de cheltuieli nejustificate.

Domnul Mihai Unghianu, care este secretarul general adjunct, nu este la prima abatere de acest fel. La data de 14 aprilie, secretarul general Gabriela Ionescu a condus o şedinţă cu factorii implicaţi în pregătirea clădirii pentru summit-ul francofoniei, invitându-mă şi pe mine la această şedinţă (eu fiind şi membră a Grupului de prietenie francez-român).

În momentul în care Mihai Unghianu m-a văzut intrând, a părăsit sala, ameninţând-o pe doamna secretar general Ionescu Georgeta că nu va colabora cu dânsa, dacă eu sunt de faţă, fapt care a determinat-o să-mi ceară scuze şi să mă roage să plec. Nu am vrut să escaladez conflictul în acel episod. Dar remarc gravitatea faptei, a şantajului, a ameninţărilor, procedură pe care o foloseşte în mod curent, atât faţă de superiori, cât şi faţă de subalterni.

Ca arhitect al acestei clădiri, am responsabilitatea, conform legii, până la finalizarea ei, aceasta nu a dispărut odată cu alegerea mea ca deputat. Baza de date tehnice şi funcţionale pe care o deţin facilitează cele mai potrivite şi economice soluţii. Am o experienţă acumulată în cei 30 de ani de meserie şi de-a lungul executării acestei clădiri, pe care o cunosc în detaliu, şi, deci, sunt un permanent pericol pentru orice fraudare a investiţiilor.

Episodul pe care l-am relatat este o recidivă la altele, provocate de manifestările agresive ale domnului secretar general adjunct. Comportamentul lui nu trebuie, însă, lăsat nesancţionat. Este inadmisibil ca în clădirea Palatului Parlamentului să se petreacă o astfel de scenă.

Ca urmare, trebuie să fie luate măsuri pentru ca domnul secretarul general adjunct Unghianu să intre într-un cadru de legalitate şi să se manifeste civilizat într-o incintă publică, cum este Palatul Parlamentului.

Am cerut şi cer în continuare demisia secretarului general adjunct, pentru abuz în serviciu.

Cer, de asemenea, demisia şi directorilor Dan Durleci şi Manole Araiman, care au refuzat să ne deschidă spaţiul.

În acţiunile sale abuzive, totuşi, secretarul general adjunct se sprijină pe anumite persoane, chiar şi din Biroul permanent, care au anumite interese. Dar interesele Camerei Deputaţilor sunt deasupra intereselor individuale.

Manifestarea necivilizată şi abuzivă a secretarului general adjunct trebuie analizată foarte atent. Trebuie sancţionată şi instigarea la insubordonare a subalternilor săi.

În ceea ce priveşte bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a evita situaţii ca cele precedente şi decizii arbitrare, activitatea investiţională a Camerei Deputaţilor, în care se gestionează banul public, ar trebui să rămână în competenţa secretarului general sau, eventual, a secretarului general adjunct Sfăcăreanu, ale căror C.V. îi recomandă în acest sens.

Ca urmare a ameninţărilor dure venite din partea domnului Mihai Unghianu, care s-a manifestat agresiv şi necontrolat, cu un comportament deviat faţă de mine, consider că în momentul de faţă am nevoie de protecţie atât eu, cât şi familia mea.

Aş mai vrea să fac o mică completare. Comportamentul domnului Mihai Unghianu, agresiunile, ameninţările şi abuzurile vizavi de mine, ca proiectantă a Palatului Parlamentului, au început încă din anul 2003, când am depus la PNA dosarul "Fraudă la E₄", referitor la investiţia şi distrugerile din corpul E₄ făcute pentru Muzeul de artă contemporană, care s-a finalizat cu mutilarea faţadei şi volumului acestei construcţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

În continuare, la PC nu este nimeni. Ne întoarcem la PSD, domnul Vasile Soporan.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O să prezint declaraţia politică intitulată: "Ce trebuie făcut într-o guvernare de dreapta pentru rezolvarea problemelor sociale".

În perioada de tranziţie, cu precădere în cadrul guvernărilor de dreapta, resursele statului se diminuează prin următoarele modalităţi: reducerea activităţilor industriale productive; aducerea agriculturii în incapacitatea de a deveni competitivă; micşorarea resurselor aflate în directa gestiune a statului; adoptarea unei politici fiscale care nu vine în sprijinul celor mulţi. Toate aceste lucruri au diminuat capacitatea statului de a dezvolta programe de investiţii în domeniul infrastructurii, de construire a locuinţelor sociale şi de a dezvolta programe sociale, care să micşoreze efectul creşterii costului coşului zilnic.

Prin urmare, cel puţin într-o guvernare de dreapta, singura posibilitate de a rezolva necesităţile curente ale populaţiei este aceea de a avea o politică salarială corectă.

Până în momentul de faţă, în perioada de tranziţie, nu a apărut, ca şi acum, necesitatea construirii unei locuinţe şi a rezolvării problemelor sociale, în momentul în care numărul angajaţilor raportat la populaţie este cel mai scăzut din Europa. Astfel: la o populaţie de 21.659.000 de locuitori, în România există 4.565.000 de angajaţi, cu un raport de 22%; în Bulgaria, la o populaţia de 7. 761.000 de locuitori, există 2.190.000 de angajaţi, cu un raport de 28%; iar în Ungaria, la o populaţie de 10.098.000 de locuitori, există 3.902.000 de angajaţi, cu un raport de 39%.

Presiunea apărută în ultima perioadă, odată cu trecerea timpului, se explică prin faptul că se diminuează beneficiile inerţiei sistemului social anterior, în care bugetul de familie era degrevat de o serie de cheltuieli, care aparţineau statutului. S-a construit mult în perioada anterioară (unii spun că prea mult), au existat, cel puţin în perioada de vârf, numeroase programe sociale, care s-au diminuat sau chiar au fost eliminate. Locuinţa era realizată din resursele statului, programele sociale beneficiau de resurse naţionale, retribuţia şi bugetul familiei nu erau afectate de aceste cheltuieli.

În momentul de faţă, toate aceste cheltuieli trebuie suportate din bugetul familiei. Ponderea importantă a veniturilor din bugetul familiei este adusă de retribuţiile salariale şi mai puţin sub aspectul unei distribuţii uniforme, de veniturile specifice mecanismelor economiei de piaţă.

Având în vedere acest lucru şi contribuţia importantă a retribuţiilor salariale în rezolvarea problemelor sociale, vă îndemn, stimaţi guvernanţi, să definiţi o nouă politică salarială, care să conducă la salarii decente şi acoperitoare. Presiunea devine din ce în ce mai mare.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea Grupului PNL mai există cineva? Nu.

PD? Nu.

De la PC? Nu. Domnul Ignat nu a venit.

De la PSD, dacă mai sunt colegi? Nu.

Suplimentar, vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat de la PRM, în afara listei, ţinând seama de faptul că oricum mai avem 10 minute.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "Aceşti bolnavi care ne conduc".

Ultimele 24 de ore mi-au adus aminte de o carte cu un titlu extrem de sugestiv: "Aceşti bolnavi care ne conduc", dar şi de faptul că soarta vrea să ne dea, din când în când, câte o filă înainte sau înapoi.

De ziua partidului Comunist Român, doi lideri marcanţi, cu sănătoase origini comuniste, au "aniversat" într-un mod ciudat această zi istorică. Primul a fost Traian Băsescu, probabil ultimul preşedinte pe care Revoluţia l-a prins ca membru al PCR. E bolnav şi trebuie operat. Ştiam asta, era vizibil. Poate vreun specialist occidental îşi dă seama că trebuie operat şi de reflexe... În fine, îi doresc multă sănătate. Atâta cât se poate.

Mai gravă mi se pare ieşirea la rampă a altui pacient, comunist de marcă şi el - Theodor Stolojan. După cum le stă bine pacienţilor, domnia sa ne-a dat sfaturi cum anume trebuie rezolvate problemele ţării. De data acesta, cam ar trebui să-i dăm dreptate, pentru că este vorba de fostul client al unui sanatoriu de boli nervoase... şi, cu asemenea oameni, ştiţi bine, nu e bine să te pui.

Marius Tucă, gazda care a primit personajul în cauză, şi-a amintit cât de bine aluneca Theodor Stolojan pe pârtie. Şi eu mi-am amintit de un alt sport - şi de iarnă, şi de vară - pe care-l practica acesta - SLALOMUL. Slalomul printre escrocherii de tip IIRUC-MEGAPOWER sau baza BTT Herăstrău. Slalom printre fuga de răspundere - plecarea de la guvernare fără a da raport asupra a ceea ce a lăsat în urmă sau plecarea din fruntea PNL, ca urmare a unei afecţiuni rămase până în ziua de astăzi necunoscută.

Nu au trecut decât câteva zile de când am votat un proiect de lege privind rambursarea de către statul român a unor datorii făcute de nişte firme private din România în baza unor garanţii guvernamentale. Acelaşi Theodor Stolojan, pe atunci prim-ministru, pusese Guvernul să garanteze pentru o afacere a unor şmecheri din Craiova. Oare ce interes a avut fostul premier? La vremea aceea, probabil, unul social-democrat.

Pe pârtia de la Predeal se înalţă, într-o totală sfidare a normelor de amplasare a construcţiilor în staţiunile de schi, un hotel. Hotel "Premier". Primăria Predealului nu avea nici un fel de normă, nici un fel de lege prin care să-l împroprietărească pe Theodor Stolojan, decât poate aceea că primului ministru i se cuvine orice.

Theodor Stolojan este departe de a fi ceea ce pare. Adică, departe de omul serios, sec, anglo-saxon. Mi-o spun asta prea multele sale decizii ciudate, dar şi flerul meu de ziarist şi om politic, care nu poate avea încredere într-un migrator şi mercenar politic. Un mercenar al unor cauze pe care le simte câştigătoare şi pe care le apără cu parşivenia sa patetică. "Recunosc valoarea oriunde s-ar afla!" În realitate, el recunoaşte valoarea banului sau a susţinerii politice.

Omul acesta nu are ideal - nu a avut un ideal social-democrat, pentru că a părăsit şi a trădat curentul din care a făcut parte şi care l-a propulsat pe scena politică; nu şi-a recunoscut nici idealul comunist, deşi făcuse parte din partid, ba chiar îşi folosise din plin capul, dar şi coatele, pentru a avansa, într-o poziţie, în curând, lustrabilă; în fine, nu are în nici un caz vreun ideal liberal, pentru că cere desfiinţarea PNL, prin scoaterea lui din Internaţionala Liberală şi afilierea la un curent al oportunismului, materializat astăzi în aşa-zisul "Pol Popular".

Într-o singură privinţă nu minte Stolojan - Guvernarea Tăriceanu este slabă. Dar oare actualul premier nu cumva a trebuit să guverneze cu echipa pregătită şi lăsată moştenire de Stolojan? Nu era normal ca, dacă observa vreo deviaţie de la linia politică, fostul premier, în calitate de consilier prezidenţial pe probleme de economie, să ia atitudine imediat? Fie public, fie în faţa preşedintelui. Nici pomeneală!

În realitate, Stolojan a fost plătit din banii românilor pentru a fi o armă de şantaj. A lui Traian Băsescu sau, pe viitor, a altuia, care va fi mai tare sau va plăti mai bine... Şi automat îmi vine în minte Gigi Becali! Ce frumos le-ar sta împreună...

Un premier slab, corupt, bolnav, internat la sanatoriul de boli nervoase... Oare ce şi-ar dori mai mult românii care l-au votat pe veşnicul client de la Golden Blitz?

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

De la Grupul parlamentar PSD, dacă mai sunt colegi cu material pregătit? Da, domnule Sârb, vă rog, aveţi microfonul.

Domnul Gheorghe Sârb:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este un: "Apel pentru soluţii de nodernizare/reabilitare a infrastructurii rutiere de transport din judeţul Bihor".

Doresc să vă supun atenţiei o situaţie dificilă pentru comunitatea pe care o reprezint, dar şi pentru cei care tranzitează această zonă. Este vorba despre infrastructura rutieră de transport, una dintre cele mai grave probleme ale judeţului Bihor.

Din păcate, nu recomand conducătorilor auto să îşi supună automobilele la aceste trasee bihorene dificile, specifice unor adevărate "zone de război". Şi asta, în condiţiile în care există puncte de trecere vamală spre Europa de Vest, adevărate "cărţi de vizită" ale României la intrarea sau la ieşirea din ţară.

Stimaţi colegi,

De ce se perpetuează această situaţie? Ce anume lipseşte zonei Bihorului pentru a intra în graţiile actualei guvernări? Concret, de ce nu sunt fonduri disponibile şi pentru infrastructura rutieră a judeţului Bihor?

Consider că nu este posibil ca un judeţ important pentru contribuţia sa la bugetul naţional să rămână în afara algoritmului de distribuire a fondurilor guvernamentale pentru amenajarea şi reabilitarea drumurilor.

Doresc să îmi exprim nemulţumirea faţă de situaţia dezastruoasă a drumului naţional care face legătura dintre Oradea şi Deva. Mai mult decât atât, pentru tronsonul Oradea-Deva, domnul ministru Gheorghe Dobre nici măcar nu a organizat licitaţia, deşi lucrările erau prevăzute să înceapă încă din 2005.

Vă semnalez faptul că şi drumul naţional Oradea-Satu Mare, aflat în aceeaşi situaţie jalnică, este de asemenea lăsat deoparte.

Pe baza căror argumente sau criterii sunt bihorenii nedreptăţiţi?

Recent, aflat într-o vizită la Oradea, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu, declara: "Guvernul nu are probleme cu resursele financiare, există bani suficienţi pentru toată infrastructura de drumuri din ţară". Deci, la Guvern există bani suficienţi pentru întreaga infrastructură rutieră bihoreană şi nu numai. Dar de ce repararea drumurilor din Bihor nu a fost iniţiată?

În cadrul vizitei mai sus-menţionate, din punctul de vedere al domnului Bogdan Olteanu, starea deplorabilă a drumurilor, cel puţin la nivelul Bihorului, se datorează structurilor de conducere ale judeţului Bihor.

Permiteţi-mi, domnule preşedinte, să remarc faptul că şi cei din administraţia locală a judeţului Bihor se plâng, la rândul lor, de lipsa de implicare şi de susţinere din partea Guvernului pentru modernizarea/reabilitarea drumurilor. Mai mult decât atât, dânşii declară că fondurile disponibile abia ajung pentru proiectele Sapard şi reabilitarea reţelei de apă.

Astfel, problema rămâne nerezolvată. Dacă administraţia guvernamentală nu va colabora cu cea locală, ne vom învârti într-un cerc vicios, din care cetăţenii vor reieşi în mod contant perdanţi. Iar acest lucru nu e normal. Doar sunt reprezentanţi ai coaliţiei şi la nivel local.

Dacă administraţia locală trebuie să încerce identificarea unor soluţii alternative disponibile cu resurse proprii pentru tronsoane limitate, Guvernul trebuie să îşi asume rezolvarea acestei situaţii. Această stare de fapt nu poate fi continuă. De pe vremea romanilor, drumurile reprezintă cea mai bună şi eficientă infrastructură pentru dezvoltarea economică.

Şi de acest lucru avem nevoie în Bihor: infrastructură rutieră adecvată pentru stimularea comerţului local, regional, naţional şi, implicit, european, datorită amplasării la graniţa cu Uniunea Europeană. Iar fonduri se pare că există, e nevoie doar să le alocăm corespunzător situaţiei reale de pe teren.

Iniţiez pe această cale un apel pentru toţi colegii şi susţinătorii judeţului Bihor, pentru a manifesta interes şi susţinere în vederea rezolvării situaţiei deplorabile a drumurilor din Bihor. Mai ales că pe majoritatea drumurilor s-au format adevărate cratere, care pun în pericol siguranţa circulaţiei, bunurile şi viaţa cetăţenilor din această zonă sau aflaţi în tranzit.

Ne-am săturat să fim lăsaţi deoparte! Nu vrem să intrăm în Uniunea Europeană prin gropi şi plombe artificiale! Dacă alte judeţe şi regiuni au fost favorizate constant, noi am avut răbdare, dar acesta nu a fost răsplătită.

Domnilor guvernanţi, judeţul Bihor este în România. Nu uitaţi!

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt colegi în sală care doresc să ia cuvântul? Nu.

Cu acesta, am încheiat. Ne revedem la ora 10,30.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "9 Mai - Ziua Europei în România"

Probabil că titlul declaraţiei mele politice v-ar putea face să vă gândiţi la un text care conţine aprecieri faţă de ziua Europei, care se sărbătoreşte azi, sau poate că ar fi vorba despre cine ştie ce manifestări festiviste cu această ocazie. V-aş spune atunci că vă înşelaţi!

Nu, domnilor colegi, nu este vorba despre aşa ceva! Este vorba despre o zi de 9 mai care va veni şi va trece peste o ţară, România, care speră să fie martora ultimului 9 mai ca stat candidat, în perspectiva posibilei integrări a ţării în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Aşadar, e o zi "normală" de 9 mai. În diverse instituţii se organizează diferite manifestări dedicate Zilei Europei. Pe stradă însă e altceva! 15.000 de membri ai majorităţii confederaţiilor sindicale manifestează pentru drepturile lor salariale, pentru o viaţă mai bună. O viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor, dar şi pentru pensionarii care le sunt părinţi. Probabil că şi aceştia li se vor alătura, pentru că deja suntem în data de 9 ale lunii şi plafonul de medicamente compensate şi gratuite s-a epuizat de zile bune, aşa că nu mai sunt cozi în faţa farmaciilor. De altfel, ministrul Nicolăescu i-a şi asigurat pe toţi că medicamentele se vor ieftini, dar nu ştie exact cu cât şi când anume, însă "îi va anunţa la momentul potrivit". Sinistraţii cărora apele le-au luat agoniseala de-o viaţă trec şi ei prin ziua de 9 mai. Desigur, adăpostiţi în corturi, în timp ce câţiva dintre copii lor îşi iau inima în dinţi şi merg kilometri întregi, până la şcoala din satul vecin, care le e de altfel cât se poate de familiară, pentru că e la fel de dărăpănată ca şi vechea lor şcoală. Dar poate nu plouă, mai ştii? Pentru că va fi destul de trist dacă plouă. Ce ar însemna să se întâmple asta tocmai azi, 9 mai, cel puţin în Bucureşti, unde asfaltările de anul trecut sunt proaspăt decopertate, pentru a fi "consolidate" drumurile Capitalei? Ar fi într-adevăr dramatic să vedem mii de sindicalişti, amestecaţi cu pensionari mărşăluind în ploaie, prin noroiul străzilor decopertate, în zgomot de claxoane şi pichamere, către sediul Guvernului, unde reprezentanţii Puterii ciocnesc cupele de şampanie în cinstea Zilei Europei!

Nu-i aşa că e frumos de 9 mai, domnilor guvernanţi? Europa, venim!

P.S. Nu credeţi că a venit vremea să fim europeni adevăraţi, să intrăm în Uniune cu fruntea sus, într-o ţară civilizată, care-şi tratează cetăţenii cu respectul cuvenit, domnilor de la putere?

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Bătrânii - bătaia de joc a alianţei Dezastru şi Amar".

Cândva se spunea: "Cine nu are bătrâni va trebui să şi-i cumpere", semn al profundului respect pentru înţelepciunea care vine o dată cu bătrâneţea. Din păcate, actuala guvernare portocalie nu dă doi bani pe această străveche vorbă românească şi-şi bate joc în cel mai barbar stil de mamele, taţii, bunicii şi bunicile noastre.

După ce i-au minţit cu neruşinare că le vor mări amărâtele de pensii, politicienii Alianţei "Dezastru şi Amar" îi umilesc acum pe pensionari, forţându-i să stea la cozi imense pentru medicamentele necesare supravieţuirii.

Ministrul contabil dovedeşte, pe zi ce trece, că nu are nici în clin, nici în mânecă cu domeniul pe care-l păstoreşte - Sănătatea. Ministrul bâlbâit şi la propriu şi la figurat este acum, probabil, cel mai ocărât personaj de pe scena politică actuală, care vomite gafe după gafe. Sistemul sanitar este la pământ, bolnavii sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamentaţia, lista de medicamente compensate şi gratuite devine din ce în ce mai anemică. Zilnic mai dispare câte un medicament de strictă necesitate din această listă.

La Vâlcea, la fiecare început de lună, sute de oameni trăiesc calvarul cozilor interminabile pentru eliberarea medicamentelor necesare, fără a şti însă dacă acestea se găsesc la farmacia respectivă sau dacă nu se epuizează până ajung ei la ghişeu. Cozi ca în vremurile de altă dată, oameni sculaţi de la miezul nopţii, ţipete şi multă disperare. Sunt oameni care străbat zeci de kilometri pentru a intra în posesia unor medicamente ce le pot alina suferinţa.

În acţiunile mele în teritoriu am întâlnit persoane în vârstă, venite tocmai de la Bălceşti, Perişani, Malaia, Tetoiu, bolnavi care au bătut în lung şi-n lat judeţul, fără a-şi putea procura medicamentele. Cele mai multe dintre acestea sunt cardiace, pentru care medicamentele prescrise de medic sunt vitale. Lor li se adaugă oameni cu alte afecţiuni, tot atât de grave, copii care aşteaptă ore întregi la coadă pentru părinţi şi bunici.

Lunar, în judeţul Vâlcea, sute de pacienţi rămân fără medicamente şi plâng pe la uşile farmaciilor. Lor nu le mai rămâne decât speranţa într-o minune.

Demnitarii din acest domeniu sunt de-a dreptul cinici când afirmă că nu pensionarii constituie segmentul de populaţie care interesează cel mai mult ministerul care se cheamă al sănătăţii şi familiei. Adică, atunci când au fost salariaţi şi-au plătit necontenit obligaţiile faţă de asigurările de sănătate şi reuşeau să nu se îmbolnăvească, reprezentau un segment de populaţie care-i interesa pe guvernanţi, iar acum nu.

Barbară gândire!

Când spitalele nu mai au bani să cumpere medicamente, iar farmaciile nu mai sunt în stare să onoreze reţetele compensate, pentru că nici casele de sănătate nu-şi mai plătesc datoriile, e clar că se apropie falimentul acestui domeniu vital pentru orice societate din lumea aceasta.

De asemenea, este din ce în ce mai evidentă neputinţa actualei puteri politice de a mai gestiona sistemul sanitar.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Zilele trecute, întreaga mass-medie a anunţat, la unison, semnarea unei înţelegeri de cooperare parlamentară între PSD şi PRM. Iniţial am considerat cu toţii că este vorba despre un zvon, despre încă o idee aruncată "în eter" de tribunul Corneliu Vadim Tudor.

La doar câteva ore de la apariţia respectivei ştiri, Mircea Geoană a confirmat existenţa unor negocieri extrem de avansate cu PRM în vederea semnării unui protocol de colaborare parlamentară.

În faţa acestei realităţi, mulţi membri ai societăţii civile au fost uimiţi de această colaborare între un partid care se revendică a fi unul european, democratic, şi un partid ca PRM-ul, considerat de opinia publică internă şi internaţională, dar şi de instituţiile europene, ca fiind unul naţionalist, o frână în calea aderării României la Uniunea Europeană.

Personal, în momentul anunţului, gândul m-a dus la celebrul şi de tristă amintire "patrulater roşu" din perioada 1992-1996.

Realizarea unei astfel de înţelegeri arată disperarea PSD-ului, în condiţiile în care sondajele indică o cădere liberă a fostului partid de guvernământ. Nu cu mult timp în urmă, liderii PSD afirmau cu tărie că "o eventuală colaborare cu PRM este şi va fi exclusă, indiferent de situaţia politică a ţării".

Era la acel moment o atitudine responsabilă a unui partid politic care se mândrea cu o guvernare în care cuvântul de ordine era "integrarea europeană". La acel moment, izolarea politică a PRM, partid care aduce prejudicii imense imaginii României, era un fapt concret.

Astăzi, prin această acţiune, PSD deschide cutia Pandorei şi face o alianţă cu PRM în vederea salvării sale în sondaje.

Atitudinea PSD însă nu surprinde, fostul partid de guvernământ arătându-şi adevărata faţă, sacrificând orice idee de corectitudine şi consecvenţă în vederea satisfacerii propriului interes.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică intitulată "La mulţi ani, U.E.!"

Ziua de 9 mai are pentru noi românii o importanţă deosebită, asta pentru faptul ca din punct de vedere istoric sărbătorim Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Asupra Fascismului, iar din punct de vedere european aniversăm Ziua Uniunii Europene.

Aceste sărbători au un numitor comun: Libertatea!

Ziua Uniunii Europene, numită şi "Ziua Schuman'' după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a fost baza creării actualei Uniuni Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică.

Uniunea Europeană şi-a propus să-şi creeze o lume a oamenilor, sa fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască «cooperarea paşnică dintre statele europene» cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent.

La 26 februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la Nisa. Miniştrii de externe ai statelor U.E au hotărât astfel reforma instituţiilor europene şi extinderea Uniunii, prin admiterea a 12 noi state membre.

România depune eforturi pentru integrarea la 1 ianuarie 2007, astfel încât sublinierea liderilor europeni - că lărgirea U.E. nu poate fi completată până când România şi Bulgaria nu vor fi integrate - să devină realitate.

Această intenţie este în sensul creării unui spaţiu al conştiinţei şi identităţii europene, unde noul continent, într-o conotaţie ideală, să fie locul în care să se respecte libertatea şi identitatea popoarelor care-l formează, pentru că: «locuitorii săi, veniţi în valuri succesive de la începuturile umanităţii, au dezvoltat aici în mod progresiv valorile care stau la baza umanismului: egalitatea oamenilor, libertatea, respectarea naţiunii» aşa cum se afirmă în Preambulul Constituţiei Europene, unde, de asemenea "caracterul democratic şi transparent al vieţii politice să acţioneze în favoarea păcii, justiţiei şi solidarităţii în lume".

Aceste principii trebuie să stea la baza doctrinelor noastre, pentru ca partidele din care facem parte să poată construi cu discernământ o lume nouă, complexă şi neagresivă, în care timpul să ne dăruiască 1000 de ani de pace, pentru ca astfel spirala Turnului Babel să se reînfăşoare într-un "punct de fugă" sacru, prin care Dumnezeu să poată privi, pentru a ne dărui o lume nouă.

La mulţi ani, U.E.!

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

În luna mai a acestui an se împlinesc 140 de ani de la urcarea pe tronul României a Principelui Carol I de Hohenzollern, 125 de ani de la proclamarea Regatului României şi 100 de ani de la organizarea Expoziţiei Generale din 1906, evenimente de o importanţă covârşitoare pentru renaşterea modernă a naţiunii noastre.

Pentru a readuce în conştiinţa publică aceste imagini de referinţă ale istoriei neamului, Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, a organizat la Muzeul Naţional de Istorie a României expoziţia "România în timpul lui Carol I".

Expoziţia, ce va fi inaugurată în ziua de 10 mai, va cuprinde peste 500 de lucrări de artă plastică şi decorativă, numismatică, medalistică, fotografii, piese de vestimentaţie şi documente însemnate.

Guvernul României va mai sublinia importanţa acestui eveniment pentru România, cât şi importanţa pe care Regele Carol I a avut-o în dezvoltarea României, prin publicarea unui amplu catalog, care cuprinde studii din care generaţiile tinere pot afla mai multe informaţii despre personalitatea Regelui Carol I şi despre realizările acestuia.

10 mai, ziua monarhiei în România, este şi va rămâne ziua în care românii aniversează îndelungata domnie a lui Carol I, de aproape jumătate de secol - 48 de ani -, domnie care a corespuns uneia dintre cele mai prospere perioade din istoria României, epoca modernizării ei pe toate planurile.

Astfel, fie şi numai pentru o scurtă reamintire a realizărilor acelei perioade, nu pot să nu evoc realizările în plan politic, economico-social şi cultural. În această perioadă:

• în plan politic, România şi-a câştigat independenţa, a fost introdus sistemul democratic al rotativei guvernamentale şi a fost proclamat Regatul Român;
• în plan economico-social, a fost introdus un nou sistem monetar şi a fost bătută monedă naţională, a fost construită reţeaua naţională de căi ferate, a fost modernizată reţeaua portuară, a fost modernizat serviciului poştal, toate aceste fiind doar câteva din realizările acestei perioade;
• în plan cultural, a fost înfiinţată Societatea Academică, transformată în 1879 în Academia Română, au fost construite edificii culturale de prim rang, a fost încurajat stilul neoromânesc în arhitectură, au fost înfiinţate societăţi şi fundaţii culturale.

Apreciez implicarea Guvernului în organizarea de evenimente comemorative şi eforturile pe care acesta le depune pentru păstrarea vie a acestor valori naţionale şi consider că România are nevoie să-şi amintească de perioadele în care a fost condusă de lideri care, prin măsurile şi politicile adoptate, au îndreptat ţara noastră spre progres şi dezvoltare.

Nu pot încheia fără a aminti că astăzi România sărbătoreşte pentru ultimul an Ziua Europei cu statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

Doamna Cornelia Ardelean:

Astăzi sărbătorim, sperăm pentru ultima dată, Ziua Europei în afara Uniunii Europene. Faptul că începem să simţim şi să sărbătorim împreună cu toţi europenii este fără îndoială un lucru pozitiv. Pentru clasa politică însă, Ziua Europei trebuie să fie în primul rând un moment de reflexie, şi abia apoi un motiv de sărbătoare. Un moment de reflexie cu privire la modul în care suntem pregătiţi să intrăm pe piaţa concurenţială a Uniunii Europene.

Integrarea europeană a fost una dintre puţinele teme supuse dezbaterii publice care nu a stârnit discuţii aprinse - clasa politică, mass-media, opinia publică s-au exprimat masiv în favoarea accederii la UE. Văzut ca un fel de "tărâm al făgăduinţei", spaţiul european a fost stabilit ca un scop de necontestat. Poate tocmai acesta este motivul pentru care nu au fost discutate suficient implicaţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, nu au fost identificate cu suficientă acurateţe punctele slabe ale societăţii româneşti, la impactul cu o comunitate mult mai dezvoltată. Şi, în consecinţă, aceste sectoare nu au fost pregătite să facă faţă noului context.

Factorii de decizie au arătat în mică măsură posibilele consecinţe cu urmări negative ale intrării pe o piaţă concurenţială puternică, aşa cum este cea europeană. Experienţa ţărilor est-europene care au aderat la UE arată că micii întreprinzători pot fi sever afectaţi de noile reglementări la care trebuie să facă faţă, şi mulţi dintre ei ajung în pragul falimentului. De asemenea, agricultorii au avut serioase probleme în a face faţă concurenţei. Desigur, dificultăţile de acest gen au un impact social semnificativ, afectând atât micii întreprinzători, cât şi pe angajaţii acestora.

De aceea, consider că în timpul, sperăm scurt, rămas până la momentul integrării, se impune acordarea unei atenţii sporite sprijinirii şi pregătirii pentru integrare a acestor sectoare. Partidul Conservator a propus deja un set complex de măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, printre care se află şi scutirea de la impozitare a venitului reinvestit. Numai dând putere economică acestor afaceri, acestea vor putea să se ridice la nivelul cerut în spaţiul european. De asemenea, se impune sprijinirea producătorilor agricoli, care se ştie foarte bine că se confruntă cu numeroase probleme. Una dintre măsurile pe care le-am propus în acest sens este ca taxa pentru utilajele agricole să fie plătită doar pentru perioada în care acestea sunt folosite.

Astăzi, de ziua Europei, doresc să le urez "La mulţi ani !" tuturor europenilor şi aşteptăm cu nerăbdare ca anul viitor să sărbătorim în calitate de membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Domnul Corneliu Momanu:

Declaraţie politică având ca subiect importanţa valorilor europene.

Acum 56 de ani, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, făcea o declaraţie publică prin care solicita statelor dezvoltate ale continentului "să pună bazele concrete ale unei federaţii europene". Celebra Declaraţie Schuman a devenit astfel actul de naştere al Europei Unite.

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă doar integrarea într-un sistem politic şi economic, ci în primul rând asumarea unor valori. Despre aceste valori aş dori să vorbesc astăzi, valori care sunt, de fapt, coloana vertebrală a acestei construcţii politico-economice care se numeşte Uniunea Europeană.

În Uniune, dezbaterea asupra valorilor europene este în plină desfăşurare. În România, această dezbatere se face prea puţin sau deloc, iar atunci când se face, nu prea reuşim să depăşim şablonul festivist.

Am încredere în oamenii acestei ţări şi mai ales am încredere în tineri, care vor îmbrăţişa fără rezerve ceea ce denumim "valori europene". Cred, de asemenea, că dacă anii de comunism ne-au mutilat valoric, democraţia şi integrarea în UE ne vor vindeca. Chiar dacă pentru asta vor trebui, poate, să treacă generaţii.

În acest tablou general, îmbrăţişarea valorilor europene în procesul de guvernare este esenţială. Iar noi, oamenii politici, suntem cei care suntem responsabili de reuşita acestui proces.

Ca deputat, reprezint în Parlamentul României interesele cetăţenilor judeţului Vrancea. Este încă proaspătă în memoria acestora amintirea unui panou care, la intrarea în judeţ, îi anunţa triumfalist că locuiesc într-o "provincie europeana". Se ştie, deşi nu toţi doresc să o recunoască, ce "valori" promova fosta administraţie PSD atunci când se autoproclama "europeană".

Din astfel de lecţii trebuie să învăţăm.

Nu este suficient să cântărim integrarea României în Uniunea Europeană doar în avantaje şi dezavantaje economice. Dacă aderarea la UE ne-ar ajuta să depăşim proastele metehne căpătate fie pe filiere istorice, fie geografice, tot ar fi un imens câştig pentru oamenii acestei ţări.

Domnul Mihai Cristian Adomniţei:

Declaraţie politică intitulată "Problemele sociale ale şcolii ieşene".

În luna martie a acestui an, comunitatea ieşeana a fost consternată de relatările ample şi repetate ale presei locale, care prezenta un adevărat scandal sexual la nivelul unuia din «liceele bune», scandal ai cărui protagonişti au fost elevi de clasa a noua. Şocante au fost comentariile postate pe paginile electronice ale ziarelor, comentarii ale unor elevi de clasa a noua sau chiar a şaptea, care relatau experienţe personale de aceeaşi factura, în cadrul şcolilor în care învăţau. A devenit destul de clar că incidentul relatat nu este un caz izolat.

În acelaşi context, apar informaţii despre traficul şi consumul de droguri în şcoală şi în cercurile de prieteni ale elevilor.

La finalul aceleiaşi luni, presa relatează cazul şocant al unui băieţel de numai zece ani, premiant la şcoală, care se sinucide din cauza dorului de mama sa, care lucra în străinătate.

Organizaţia «Salvaţi Copiii - România» publică rezultatele unei cercetări pe grupuri de copii şi tineri din mediul urban şi rural, grupe de vârstă care acoperă populaţia şcolară, şi care ne relevă faptul că există copii de 16 ani dependenţi de tutun, cofeină, droguri uşoare, ca mai târziu să avem de a face cu droguri de sinteză, iar o data cu bacalaureatul. tinerii absolvă la"şcoala vieţii" cele mai nocive şi mai distrugătoare "lecţii".

Organizaţia «Alternative Sociale» - Iaşi, încercând să dea un răspuns la probleme pe care le sesizăm cu toţii în cadrul şcolilor, a efectuat un studiu în rândul elevilor din municipiul Iaşi şi din comuna Răducăneni cu privire la impactul pe care îl are plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Prin amabilitatea domnului Cătălin Luca, psiholog, pot să vă prezint şi dumneavoastră câteva cifre semnificative: 96,2%, respectiv 96,3% dintre cei intervievaţi ţin legătura cu părinţii lor doar telefonic, iar cele mai frecvente probleme şcolare care apar sunt absenţele nemotivate (chiar abandon şcolar), rezultatele slabe la învăţătură, indisciplina, problemele cu colegii, marginalizare. Cel mai afectat este primul născut, în sarcina căruia cad în aceste condiţii responsabilităţi de creştere şi educare a fraţilor mai mici şi care ajunge să-şi neglijeze şcoala şi formarea personală (53,1%, respectiv 50,0% din cazuri).

Realitatea societăţii româneşti, în continuă schimbare, lipsa de coordonate valorice şi morale, servicii sociale slab pregătite şi dezorganizate, ne aduc în situaţia de a face faţă cât de curând unor generaţii de tineri care nu-şi mai găsesc locul şi rolul în comunitate, pentru care, ca societate, vom avea de suportat costuri de inserţie socială şi recuperare foarte mari. Educaţia şcolară trebuie să fie rezultatul unui parteneriat şcoală - societate - familie. În cazul în care una din aceste trei componente înregistrează deficienţe, rezultatul va fi viciat, iar viaţa tânărului care iese de pe băncile şcolii se poate compromite. Paradoxul este că indiferent ce calcule am face, vinovatul vom fi «noi», indiferent că acest «noi» înseamnă societate, familie sau şcoală.

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

Partidul Naţional Liberal a adoptat vineri, 5 mai 2006, o rezoluţie, la Delegaţia Permanentă de la Timişoara, prin care îşi propune dotarea gratuit cu calculatoare, imprimante şi softul necesar funcţionării acestora cabinetele tuturor medicilor de familie.

Medicina de familie, privită încă de unii ca o Cenuşăreasă a sistemului sanitar din România, trebuie încurajată să devină performantă, de buna funcţionare a acesteia depinzând în mare măsură o mai eficientă îngrijire a stării de sănătate a oamenilor şi reducerea costurilor din spitale.

Computerele şi tehnica de calcul îi vor ajuta pe medicii de familie să îşi cunoască mai bine pacienţii, să îi trateze mai eficient, să permită urmărirea stării de sănătate, a tratamentelor recomandate pacienţilor, dar şi evoluţia bolilor de care aceştia suferă. Pe baza acestor informaţii se va putea eficientiza, din punct de vedere economic, sistemul sanitar, vor putea fi redirecţionate fonduri spre zonele sensibile, vor fi ajustate programele naţionale de sănătate, în funcţie de incidenţa reală a bolilor şi de numărul de bolnavi, medicii vor putea să gestioneze plafonul ce la va fi alocat pentru medicamentele gratuite şi compensate.

Pentru Partidul Naţional Liberal, reforma sistemului de sănătate din România reprezintă o prioritate majoră, PNL asumându-şi chiar şi costurile de imagine pe care le presupun măsurile de reformă radicale şi curajoase. În cadrul reformei sistemului sanitar, sprijinirea medicinei primare, adică a medicinei de familie, reprezintă un obiectiv esenţial, un obiectiv sine qua non pentru reuşita reformei.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "Un protest sindical cu conotaţii politice".

Peste exact o săptămână, se va da publicităţii Raportul de ţară pentru România. Semnalele pe care le-am primit până în prezent ne dau certitudinea că Raportul va fi unul favorabil. Cu toate acestea, pe diferite canale, mai mult sau mai puţin subterane, se încearcă din răsputeri o compromitere a actului de guvernare, chiar în aceste momente decisive pentru integrare. Miza este enormă. De ce să fie Guvernul Tăriceanu, şi nu un alt executiv cel care va parafa trecerea pragului Uniunii Europene? De ce trebuie să consemneze istoria aşa ceva? Recent am citit o declaraţie în care se spunea că PSD este cel care, "a băgat România în NATO" şi în UE.

Deci, cuvântul de ordine este foarte clar: nu actualul Cabinet trebuie să fie cel ce va face pasul spre UE. Şi pentru compromiterea acestui Cabinet se face totul. Opoziţia (în treacăt fie spus, nu ştiu cum vor explica liderii PSD intenţia de a încheia un protocol de colaborare cu o formaţiune politică pe care în ultimii ani au etichetat-o ca fiind extremistă) pregăteşte o moţiune de cenzură, iar centrala sindicală CNSRL-Frăţia pregăteşte, chiar de Ziua Europei, o manifestare de protest mamut. Oficialii europeni ne-au solicitat stabilitate politică. Ne-au solicitat-o expres, prin emisarii veniţi la Bucureşti, dar şi prin luări de poziţie la Bruxelles sau Strasbourg. Guvernul a promis-o. Ce imagine vor avea despre stabilitatea politică din România oficialii europeni, atunci când vor vedea o manifestare sindicală de proporţii şi o iminentă moţiune de cenzură pe teme economice? Cu siguranţă una negativă.

Din păcate, oficialii europeni nu ştiu că mega-protestul sindical anunţat este unul de natură politică. Pentru că CNSRL-Frăţia este aliatul politic al PSD. Citez dintr-o stenogramă mai veche a Camerei Deputaţilor: "La sfârşitul lunii octombrie 2003, domnul Adrian Năstase, în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, şi domnul Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România "FRĂŢIA" au semnat un acord de colaborare şi parteneriat..." PSD-ul a ajutat această centrală sindicală, unii dintre liderii de sindicat devenind inclusiv parlamentari. Acum, CNSRL-Frăţia se revanşează.

Nu intenţionez să colorez în roz realitatea de zi cu zi. Mai sunt numeroase probleme sociale de rezolvat. Dar în nici un caz nu se poate vorbi de rea-voinţă din partea Guvernului, şi nici măcar de neputinţă. Am să dau un singur exemplu: în luna decembrie 2004, ultima lună de guvernare a PSD, salariul mediu net pe economie era de 687 RON. În decembrie 2005, salariul mediu net pe economie a ajuns la 845 RON. Deci este vorba de o creştere cu 158 RON.

În decembrie 2001, la un an de guvernare a PSD, creşterea salarială faţă de ultimele cifre ale mult hulitei (de către social-democraţi) guvernări CDR, a fost de doar 74 RON. De altfel, pe întreg parcursul guvernării PSD, nu s-a înregistrat o diferenţă similară celei dintre lunile decembrie 2004 şi decembrie 2005. Actuala guvernare a promis înainte de alegeri un salariu de 320-350 EURO pentru anul 2008.Iată că actuala guvernare este aproape de depăşirea planului.

Am prezentat această statistică pentru că, în ultimă instanţă, orice revendicare sindicală pleacă de la nivelul salariilor. Este adevărat, puterea de cumpărare a populaţiei nu a crescut conform aşteptărilor, dar de acest lucru nu poate fi considerat vinovat numai actualul guvern. Este adevărat, nu s-a finalizat în totalitate problema pensiilor, dar într-o proporţie covârşitoare, pensiile mici, cele ale cetăţenilor care au ieşit la pensie cu mulţi ani în urmă, au crescut. Mai sunt cozi la farmacii, dar, în momentul în care se va respecta ad litteram noua legislaţie din domeniul medical, vor dispărea şi aceste cozi. Şi atunci, de ce mai este nevoie de o astfel de agitaţie sindicală majoră? Nu cred că mai trebuie demonstrate conotaţiile politice ale protestului organizat de CNSRL-Frăţia; conotaţii politice cu posibile efecte negative pe traseul integrării.

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică privind construcţia de case pentru sinistraţi prin redirecţionarea unor sume de la Loteria Naţională.

Jocurile de noroc constituie monopol de stat şi această opţiune este asumată de toate guvernele statelor civilizate, care păstrează astfel controlul asupra ofertei de jocuri de noroc, dar şi asupra destinaţiei fondurilor obţinute din jocuri de noroc, care trebuie să fie utilizate preponderant pentru finanţarea unor obiective ori nevoi sociale.

Loteria Română a fost înfiinţată acum 100 de ani, în scopul de a asigura finanţarea unui fond destinat asistenţei sanitare a săracilor. Ulterior, obiectivele finanţate din veniturile obţinute de Loteria Română s-au diversificat, mergând de la finanţarea necesară pentru acoperirea unor nevoi sociale, determinate de sărăcie, război, calamităţi etc. până la asigurarea fondurilor necesare edificării unor importante aşezăminte culturale - precum Ateneul Român -, spitale, instituţii de învăţământ şi altele asemenea.

Alegerea obiectivului către care sunt dirijate fondurile obţinute de Loteria Română - şi către care ar trebui să fie dirijate toate veniturile obţinute din jocuri de noroc - este determinată de imperativul de a se răspunde unei/unor nevoi reale, care necesită stringent fonduri suplimentare.

În prezent, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2005, profitul Loteriei Române merge în proporţie covârşitoare către finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi săli de sport, precum şi pentru construcţia Arenei Sportive Polivalente şi Sălii Naţionale Sportive Polivalente.

Nu consideră Guvernul României că ar fi benefic pentru întreaga societate - inclusiv pentru cei care participă la jocurile de noroc organizate de Loteria Română - ca profitul obţinut să fie direcţionat pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru familiile care acum stau sub cerul liber şi sunt expuse îmbolnăvirilor?

Nu consideră Guvernul României că ar trebui să ia măsuri urgente ca aceste fonduri, aferente exerciţiului financiar al anului 2005, să fie alocate prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă înspre obiectivele care sunt urgent de rezolvat acum, oferind astfel sprijin real familiilor sinistrate?

Admitem cu toţii că este o situaţie de criză care trebuie tratată ca atare, mii de oameni fiind acum fără un acoperiş deasupra capului. Copii, bătrâni, familii întregi riscă să se şi îmbolnăvească din cauza condiţiilor în care trăiesc de câteva săptămâni.

De aceea, Partidul Conservator susţine propunerea preşedintelui Loteriei Naţionale, doamna Liliana Ghervasuc, referitoare la redirecţionarea a 60% din profitul net al instituţiei către construcţia de case pentru sinistraţi, şi facem un apel la partenerii noştri de guvernare şi la colegii din Parlament să ni se alăture în acest demers. Este o situaţie pe care nu o putem ignora şi sper ca Guvernul să fie de acord cu propunerea aceasta.

Domnul Aurel Olarean:

"În haosul din învăţământul naţional, olimpicii suceveni ne fac cinste"

În plină efervescenţă politică şi socială, când cetăţenii României sunt preocupaţi prioritar de grija zilei de mâine, şi mai puţin de fapte care nu îi afectează în mod direct şi imediat, mulţi dintre noi au trecut fără să-i dea importanţa cuvenită, pe lângă un element important din desfăşurarea sistemului educaţional: testele naţionale de capacitate şi pentru bacalaureat. Pentru cei care nu ştiu, mă văd obligat să spun că rezultatele au fost catastrofale şi au dovedit din plin nivelul extrem de scăzut al sistemului educaţional preuniversitar. Îngrijorător este şi faptul că rezultatele din acest an nu sunt un exemplu singular, ci se repetă sistematic de câţiva ani, deci putem spune că fenomenul a devenit cronic.

Privind această imagine cenuşie şi lipsită de perspectivă a învăţământului preuniversitar, am găsit, însă, în ultimele zile, şi o rază de soare venită dinspre ţinutul pe care îl reprezint aici, în faţa dumneavoastră: Suceava. Concret: 146 elevi suceveni m-au făcut să fiu mândru că sunt deputat de Suceava; aceşti copii sunt olimpici naţionali cu rezultate deosebite.

Un judeţ cu o populaţie preponderent rurală a reuşit să devanseze la olimpiadele naţionale judeţe cu tradiţie în domeniu, să obţină 22 de premii întâi, printre care şi o medalie de aur la matematică şi un premiu întâi absolut la franceză, precum şi numeroase premii doi şi trei. În total, în acest an elevii suceveni au adus, spre mândria noastă, 146 de premii, cu trei mai mult faţă de anul trecut.

Le mulţumim acestor copii pentru că ei ne-au redat speranţa în viitorul învăţământului şi voi interveni personal la forurile de conducere din administraţia locală, pentru a fi recompensaţi pe măsura rezultatelor lor.

Domnul Nini Săpunaru:

Săptămâna care a trecut a consemnat pentru viaţa politică românească o nouă atitudine a Opoziţiei.

Astfel, am fost cu toţii martori la discursurile unor lideri ai opoziţiei în care ameninţau cu depunerea unei moţiuni de cenzură.

Depunerea unei moţiuni de cenzură este o procedură constituţională normală şi un drept pe care opoziţia îl are la dispoziţie.

Aspectul cu care nu putem fi de acord este, însă, modul în care a fost prezentată intenţia Opoziţiei, ca o ameninţare care nu îşi avea rostul sub nici o formă pe scena politică a unei Românii viitoare ţară membră a Uniunii Europene.

Ameninţând Guvernul cu o moţiune de cenzură, Opoziţia nu face nici un serviciu nici populaţiei şi nici procesului de integrare europeană.

Orice ţară care a avut de îndeplinit un obiectiv major sau a realizat o creştere economică importantă a beneficiat de un sistem politic coerent şi de stabilitate guvernamentală. Guvernul Tăriceanu nu are de ce să fie ameninţat. Mandatul său, acordat de Parlament, este unul de patru ani şi atâta vreme cât există o susţinere parlamentară, acest mandat trebuie dus la capăt.

Ameninţările Opoziţiei sunt cu atât mai ipocrite cu cât actuala Opoziţie este alcătuită din partide care până în 2004 au fost la guvernare şi au avut posibilitatea să soluţioneze problemele pe care astăzi le reclamă.

În încheiere, aş dori să fac un apel la liderii Opoziţiei, să înceteze cu ameninţările şi proliferarea discursului politicianist şi să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor majore ale ţării.

Domnul Claudiu Adrian Pop:

"Agricultura, în faţa unui colaps total"

Starea agriculturii este similară cu cea a drumurilor. Pentru aprecierea ei nu trebuie date şi informaţii ale instituţiilor de specialitate, deoarece o vedem cu ochiul liber şi o simţim pe propriile buzunare. Este nevoie de un singur cuvânt pentru a cuantifica prezentul şi perspectiva agriculturii, dezastru.

Suntem la o dată calendaristică care, în mod normal, ar trebui să marcheze finalul unei campanii agricole de primăvară, dar care, de fapt, nici măcar nu a început.

Desigur, sunt cauze obiective care au făcut imposibilă desfăşurarea lucrărilor agricole. Se pare că Dumnezeu ne pedepseşte din nou. La o asemenea guvernare, asemenea vremuri. Rămâi de-a dreptul stupefiat în faţa minciunii şi mediocrităţii primului-ministru şi a ministrului agriculturii care declară, cu nonşalanţă, că suntem pregătiţi pentru aderarea României la UE începând cu 1 ianuarie 2007.

Nimic mai fals şi mai neadevărat. Ne dorim aderarea la UE la termenul stabilit, dar asta nu înseamnă că suntem şi pregătiţi pe deplin pentru acest lucru.

Ce a adus nou guvernarea portocalie pentru agricultură?

În primul rând, Programul "Fermierul" sau "Cacealmaua Flutur", care s-a dovedit a fi inoportun, inadecvat şi inoperant, cu toate că se dublează plafonul maxim de creditare din 3 în 3 luni.

În al doilea rând, un sistem aberant, inconsecvent şi ineficient de susţinere financiară a agriculturii.

Hotărârea Guvernului nr.1853/2005 înjumătăţeşte beneficiarii subvenţiilor pentru zootehnie, prin condiţiile aberante impuse crescătorilor de animale, care nu au legătură cu modul de exploatare a efectivelor.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2006 reglementează subvenţiile pentru un număr foarte redus de culturi agricole, care ocupă suprafeţe infime din arabilul României, impunându-se două condiţii ce vizează realitatea şi respectarea tehnologiilor de cultură (sămânţă certificată şi asigurarea culturilor).

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2006 dovedeşte inconsecvenţa ministrului agriculturii. Astfel, se acordă sprijin financiar pentru achiziţionarea de motorină pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor agricole care nu beneficiază de subvenţii conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2006, fără a se pune condiţii de respectare a tehnologiilor de cultură şi de asigurare a culturilor agricole. Care va să zică, pentru suprafeţe mari se acceptă orice condiţii de înfiinţare a culturilor agricole.

Cine şi ce să mai înţeleagă dintr-o asemenea gândire alambicată? În plus, în teritoriu s-au creat structuri noi, prin intermediul cărora ar trebui să se deruleze sprijinul bugetar acordat producătorilor agricoli.

Astfel, în baza algoritmului politic (care a coborât până la nivel de referent) au fost angajaţi mii de fani portocalii, în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), de la fizicieni, informaticieni până la ingineri agronomi, specialişti noi sau reşapaţi de pe vremea CDR-ului.

Cert este că nici specialiştii APIA (vechi şi noi) şi nici producătorii agricoli nu ştiu când primesc bonuri valorice şi când primesc bani, unde începe şi unde se sfârşeşte firul birocratic al derulării susţinerii agriculturii.

În tot răul există şi un bine, în mintea portocaliilor. Haosul din structurile instituţiilor subordonate Ministerului Agriculturii este mascat, într-o oarecare măsură, de faptul că în agricultură nu se lucrează. Dar interesant lucru: eurospecialiştii APIA sunt plătiţi. Poate ne spune domnul Flutur pentru ce?!

Anul agricol 2006 este compromis.

Agricultura a intrat în colaps total.

Ne aşteaptă importuri masive de produse alimentare, timp în care terenurile arabile ale României sunt în paragină.

Un euroconsilier din cadrul Ministerului Integrării Europene îşi făcea, într-o emisiune televizată, probleme privind faptul că de la 1 ianuarie 2007 în România 3 milioane ha de teren arabil (din cele 10 milioane ha) vor intra în conservare. Nici o problemă. După modul în care domnul Flutur gestionează problemele agriculturii, va fi o mare problemă să se lucreze 3 milioane de ha de teren arabil.

Starea de colaps a agriculturii României, în mod normal şi firesc, ar impune ca Fluturul din fruntea ministerului de resort să zboare.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Ziua de 9 Mai nu este Ziua Independenţei de Stat a României"

În declaraţia politică de săptămâna trecută am criticat faptul că PSD a încercat resuscitarea în scopuri populist-electorale a unei sărbători străine de România şi care a fost ridicată la mare cinste de regimul comunist.

Citind ieri o ştire ROMPRES, am remarcat următorul pasaj: "Primăria Sectorului 2 sărbătoreşte marţi, printr-o serie de activităţi menite să aducă în centrul atenţiei importanţa şi aprecierea pe care poporul român trebuie să o acorde istoriei, Ziua de 9 Mai, Ziua Independenţei de Stat a României..."

Am stat şi m-am mirat. Cum este posibil, la 16 ani de la căderea comunismului, ca o autoritate a statului - în cazul de faţă primăria sectorului 2 Bucureşti - să continue o mistificare impusă de Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraş şi continuată cu brio de Ceauşescu şi acoliţii săi, şi anume considerarea şi celebrarea zilei de 9 mai ca zi a Independenţei de Stat a României. În presa post-decembristă, în numeroase simpozioane organizate de reprezentanţi ai societăţii civile şi în toate tomurile istorice, s-a restabilit deja adevărul: Independenţa de Stat a României a fost decisă de Parlamentul României în data de 10 Mai 1877. Să nu fi ajuns aceste informaţii şi la această primărie de sector din Capitală? Este greu de presupus. Ştiu că primarul Neculai Onţanu a plecat din PSD, dar se pare că şi-a păstrat aceeaşi orientare politică.

Printre acţiunile preconizate de Primăria sectorului 2 cu prilejul Zilei de 9 Mai se numără şi organizarea expoziţiei "Nicolae Titulescu şi Europa", iar la Centrul Cultural "Mihai Eminescu" din Parcul Naţional va avea loc vernisajul unei expoziţii cu obiecte personale, documente ale diplomatului şi ale familiei sale, personalitatea sa fiind reliefată de nepoţii acestuia. Personal mi se pare o impietate să alături numele lui Nicolae Titulescu de ziua de 9 Mai, în contextul continuării unei sărbători comuniste.

Ştiu că 9 Mai este, la nivel european, considerată ca fiind o sărbătoare, Ziua Europei. Totuşi acest aspect nu trebuie să conducă spre o continuare a mistificării istoriei României. Din acest unghi, nu sunt de acord nici cu intenţia MApN, care sărbătoreşte pe 9 Mai şi Ziua Europei şi Ziua Independenţei de Stat. Din păcate şi aici se pare că mai sunt în funcţie politrucii din perioada antedecembristă. Stau şi mă întreb, de ce nu s-a sărbătorit ieri şi ziua de 8 Mai. Oricum, se mai putea, pentru că Legea lustraţiei încă nu a intrat în vigoare.

P.S. Repet ceea ce am afirmat săptămâna trecută: Zilei de 10 Mai - adevărata zi a Independenţei de Stat - trebuie să îi acordăm atenţie şi chiar să o reintroducem în circuitul sărbătorilor naţionale.

Domnul Dumitru Avram:

Declaraţie politică intitulată "Corupţia ar putea amâna aderarea României la UE".

Pe 16 mai, Comisia Europeană va prezenta acel mult-aşteptat Raport de ţară, care ar putea recomanda amânarea cu un an a aderării României şi Bulgariei, programată pentru 1 ianuarie 2007. O spune cunoscutul săptămânal american "Newsweek". "Juriul încă deliberează", declară comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, făcând suspansul şi mai greu se suportat. Tratamentul aplicat României şi Bulgariei va transmite un semnal de descurajare sau de speranţă pentru ţări precum Croaţia ori Turcia, aflate pe lista de aşteptare. Serbia a pierdut orice speranţă, după ce a refuzat să-l livreze, la termen - până la 1 mai a.c. - pe controversatul general Ratko Mladici. Dacă Bulgaria a devenit un studiu de caz - cu 156 de asasinate la comandă în ultimii 5 ani, multe dintre ele în spaţiu public -, în schimb, România nu a reuşit să o scoată la liman cu aceeaşi apăsătoare corupţie. Ultimul sondaj Eurobarometru arată că 60% dintre germani sunt împotriva extinderii UE, inclusiv a primirii României şi Bulgariei. Cum s-a ajuns, totuşi, la această corupţie devastatoare, care ne pune într-o contradicţie ireconciliabilă cu noi înşine? Legea care stă la baza privatizării a dat mână liberă partidelor aflate la Putere să negustorească, după bunul plac şi în avantajul fiecăruia dintre ele, obiectivele economice scoase la licitaţie. Se doreşte o lege mult mai simplă, în baza căreia cele 120 de societăţi cu capital majoritar sau parţial de stat, care au rămas de privatizat, să poată fi "măritate" cât mai repede. Parcă n-ar fi fost îndeajuns de dezastruos jaful din ultimul deceniu, realizat prin intermediul privatizării! Se cer acum noi premise legale pentru accelerarea ei. Legea privatizării trebuia concepută de la bun început ca un act normativ menit să apere interesele statului, ale societăţii româneşti, nu pe cele ale mafioţilor. Cu siguranţă că, într-o altă formulă de organizare, A.V.A.S.-ul n-ar mai fi putut să facă din privatizare o sursă de câştiguri uriaşe. Din păcate, nu-i vorba despre inexistenţa unui act normativ care să asigure transparenţa în domeniul privatizării şi care să înlăture escrocheriile, ci de lipsa unei întregi legislaţii economico-financiare menită să apere interesul naţional, ca şi de inexistenţa unui control riguros, care să descurajeze din faşă tentativele mafiei de a se înfrupta, fără nici un drept, din avuţia statului. Acestui impediment i se adaugă unul şi mai grav - lipsa unei Justiţii capabile să pună mafia cu botul pe labe. Şi în această privinţă ne aflăm încă în epoca haosului. Ba am putea spune că Justiţia cochetează şi ea cu noii corupţi, într-un bâlci juridic la care întreaga societate asistă cu dezgust. Din miile de şarlatani proeminenţi, care au pus economia naţională pe butuci, n-au fost condamnaţi decât 3-4 indivizi. De ani buni, corupţi de mare calibru, acei rechini cunoscuţi şi peste hotare, bătătoresc poteca spre Parchet, ca într-o promenadă cotidiană prin parc, dar dosarele lor, încărcate de atâta criminalitate economică, rămân tot timpul ferecate. Mereu amânări, de fiecare dată se fixează noi termene. Instanţele superioare infirmă deciziile tribunalelor, Parchetul General şi DNA se dovedesc ori neputincioase, ori tamponate politic. Toate aceste tergiversări, întreaga mascaradă televizată, cu zornăit de cătuşe, nu urmăresc, probabil, decât trecerea timpului şi prescrierea faptelor de corupţie. Oriunde te poartă paşii, oriunde te suceşti, te ciocneşti de omniprezenta şi omnipotenta mafie: mafia petrolului, a gazelor şi lignitului, mafia terenurilor agricole şi pădurilor, mafia caselor, a drumurilor, a pieţelor şi a porturilor, telefoniei şi poştei, mafia tutunului şi a alcoolului. Este evident că nu prea sunt credibile pentru oficialii de la Bruxelles asigurările date de Guvernul Tăriceanu, referitoare la pedepsirea marilor rechini şi la diminuarea corupţiei. În această lună vom mai vedea, aşadar, şi stadiul corupţiei, şi modul în care au fost recepţionate promisiunile Bucureştilor. Sigur este că flagelul corupţiei a devenit o boală naţională incurabilă, căreia partidele politice care s-au perindat la guvernare în 15 ani n-au putut sau mai degrabă nu au vrut să-i găsească leac. Şi totuşi, ţara dispune de forţe politice sănătoase, capabile să pună capăt acestui cancer politic şi social, care este corupţia.

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Ziua Europei este şi pentru noi, românii, un prilej de manifestare a solidarităţii noastre la valorile moderne, democrate ale marii familii reunite sub deviza "Unitate în Diversitate". Prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate.

Ziua Europei este un prilej de a ne manifesta speranţa că ne vom integra în această familie şi că vom beneficia de o viaţă civilizată şi decentă, de un trai mai bun.

Cum văd românii acest viitor care sperăm să fie cât mai apropiat nu este foarte clar, dar cu siguranţă fiecare dintre noi ne imaginăm că vom scăpa de multe poveri şi angoase care ne apasă în prezent.

În această zi, guvernanţii, oamenii politici, indiferent de culoare, ar trebui să realizeze că cel mai important lucru pe care ar trebui să-l facă ar fi contactul şi dialogul cu oamenii, apropierea faţă de ei, ca adevăraţi promotori ai valorilor europene.

Un lucru trebuie să fie clar şi pentru cei care conduc, dar şi pentru toţi cetăţenii României: identitatea europeană presupune schimbarea mentalităţii fiecăruia, a modului de a acţiona şi a ne comporta. A fi european nu înseamnă numai un mod de viaţă mai bun, condiţii moderne de informare şi comunicare, locuri de muncă mai bine plătite şi servicii de calitate, ci şi respectul faţă de lege, faţă de comunitatea în care trăim. Ele nu vin de la sine, ci cu efortul conjugat al fiecărui român, cu mobilizarea întregii societăţi.

Stabilitate politică şi economică, siguranţă, solidaritate - aceasta este Uniunea Europeană, ai cărei membri vom deveni, în 2007. De noi toţi depinde acest lucru!

Domnul Gheorghe Chiper:

"Programe clientelare, rezultate dijmuite"

În aceste zile, presa scrisă şi audiovizuală din Arad acordă, în mod repetat, ca un laitmotiv, spaţii de emisie şi informaţii ample despre începerea sau reluarea lucrărilor de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă într-o serie de oraşe şi comune ale judeţului. În fapt, este vorba de ştiri de larg interes cetăţenesc, cu însemnate efecte pe plan edilitar, dacă obiectivele n-ar fi prea tardive, prea de multe ori anunţate şi prea îndelung amânată începerea lor, în condiţiile în care o foarte mare parte din localităţile judeţului suferă de lipsa apei sau de necesitatea reabilitării instalaţiilor existente, a unui mare număr de conducte şi artere de alimentare cu apă, realizate cu ani în urmă şi neîntreţinute sau fără a se realiza un echilibru între resurse şi consum.

Aşadar, nu lucrările în sine fac obiectul prezentei declaraţii politice, ci modul în care, puse să gestioneze programele derulate în acest domeniu, autorităţile judeţene alocă fondurile pentru lucrări şi stabilesc priorităţile în materializarea lor. Concret, în toate cele opt comune unde încep (sau sunt reluate) lucrări, primarii aparţin Alianţei D.A., acestea fiind de fapt singurele investiţii care vor fi demarate în actualul mandat; pentru că, trebuie să spun cu regret, în alte momente, cu alte prilejuri nu s-a reuşit promovarea altor lucrări, din lipsă de interes, din nepăsare, sau chiar rea-voinţă, să nu aibă şi alţii parte de astfel de investiţii. Nu exagerez spunând aceasta; se ştie că judeţul Arad este mult rămas în urmă (dacă nu chiar ultimul) în ce priveşte accesarea unor fonduri SAPARD pe infrastructură. Investiţii noi din alte fonduri nu s-au pregătit, rezultatele fiind incomparabil mai mici, mai ales faţă de realizările din perioadele anterioare, când s-au executat lucrări ample de alimentare cu apă la sate, din fondurile de la buget (ex.: Hălmăgel - Hălmagiu - Vârfurile; Igneşti; Dezna; Buteni - Bârsa; Şiria; Ghioroc - Covăsânţ; Beliu - Archiş - Cărand - Groşeni etc.).

Avem, deci, de-a face cu programe de ordin clientelar, şi ele insuficiente, care nu au cum să creeze un echilibru în dezvoltarea şi modernizarea localităţilor judeţului. Avem, pe de altă parte, rezultate dijmuite, datorită inconsecvenţei şi slabei preocupări pentru obţinerea fondurilor şi pentru accesarea unor proiecte europene în acest sens.

Există, fapt şi mai grav, o orientare părtinitoare în repartizarea lor pe unităţi administrativ-teritoriale, în favorizarea sistematică a unora, pe criteriul apartenenţei la un anumit sistem politic, şi, în aceeaşi măsură, pentru "blocarea" celor care sunt din Opoziţie, în speţă din PSD. Şi aceasta nu se întâmplă doar la capitolul investiţii, fiind notoriu faptul că, recent, Consiliul judeţean - majoritar PNL-PD - a redistribuit mai multe miliarde lei (vechi) de la întreţinerea drumurilor judeţene către un singur drum comunal (care aparţine unui primar liberal).

Cred că este un preţ prea mare pentru o asemenea ".. Alianţă!

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Ce vrem, de fapt, de la Europa?"

De ani buni încoace, toată lumea vorbeşte despre integrare europeană. Se scriu cărţi, articole, se fac cursuri universitare. Ce mai, la cât de dezbătut este subiectul, am putea crede că România este mai mult decât pregătită să adere la Uniunea Europeană. Nu mă refer aici la factorii economici şi politici, ci la simpla înţelegere a avantajelor sau a obligaţiilor care decurg din această aderare, dar cel mai important în ce fel de entitate ne integrăm.

Mă tem însă că acest subiect este tratat cu o superficialitate care, pe termen lung, s-ar putea să ne coste. Vreau să propun următoarea temă de reflecţie: Este aderarea României la Uniunea Europeană un scop în sine sau este doar începutul unui proces de modernizare?

Ce vrem noi, de fapt, de la Uniunea Europeană ? Dacă îşi imaginează cineva că după ianuarie 2007 vor creşte banii în copaci se înşeală amarnic. Uniunea Europeană ne va ajuta, dar ea nu poate să ne ducă în spate. Dacă vrem să ajungem din urmă aceste state bogate, trebuie, în primul rând, să le înţelegem şi să le asimilăm valorile. La noi, se urlă în tramvaie, câinii îşi fac treburile pe stradă, este plin de cerşetori, gunoaie cât să îngropi un oraş în ele, alarme de maşini care urlă în mijlocul nopţii şi multe altele. Majoritatea dintre dumneavoastră au vizitat, cel puţin o dată, Uniunea Europeană. Aţi văzut asemenea peisaje acolo? Nu! Noi încă nu am înţeles că libertatea fiecăruia dintre noi este absolută doar atâta timp cât nu încalcă libertatea altuia. Sigur, sunt liber să îmi montez o alarmă performantă pentru a-mi proteja maşina, dar şi vecinul meu este liber să doarmă noaptea. La fel, sunt liber să îmi plimb câinele pe stradă, dar ceilalţi nu ar trebui să fie nevoiţi să suporte mizeria făcută de acesta. Fiecare dintre aceste probleme luată în parte este minoră, dar împreună dau spaţiului public un aer irespirabil. Democraţia liberală înseamnă libertate, dar o libertate împletită cu responsabilitatea faţă de libertatea celuilalt. Iată un principiu simplu, pe care poporul român încă nu l-a înţeles.

Apoi, munca este încă o problemă în România, şi asta datorită unei nesincronizări istorice. Societăţile occidentale au fost construite prin muncă şi de aceea sunt unde sunt. Noi, în schimb, am privit capitalismul ca pe un sistem de îmbogăţire rapidă. Politicienii au furat ca la drumul mare, "întreprinzătorii" au dat tunuri spectaculoase, şi mulţi dintre cetăţenii ţării aşteaptă mai degrabă să câştige la loto decât să muncească şi să gândească. Societăţile capitaliste nu cresc şi nu supravieţuiesc decât prin muncă. Admirăm maşinile occidentului, calculatoarele, casele, super-marketurile şi vacanţele în locaţii exotice, dar trebuie să înţelegem că toată această bogăţie a fost acumulată prin munca a generaţii întregi. Dictatura comunistă a suspendat România într-un vid al istoriei şi ne-a desincronizat cu cel puţin 50 de ani faţă de Vestul Europei. Nu-i putem ajunge peste noapte. Demagogi au fost aceia care la începutul anilor '90 le-au promis românilor că se poate. Demagogi sunt aceia care le promit chiar şi astăzi. Timpul istoriei este mai îndelungat decât al oamenilor.

Trebuie să privim aderarea la Uniunea Europeană ca pe un nou început, dar unul pe care nu avem voie să îl mai ratăm, cum am făcut-o în 1990. Şi revin aici la ideea mea, că educaţia ar trebui să fie obiectivul numărul I al României în următorii 20 de ani. Trebuie să educăm cetăţeni responsabili, care să înţeleagă valorile Europei Occidentale şi să le asimileze. Organismul viu al societăţii româneşti şi mentalităţile trebuie reformate. Altfel, degeaba adoptăm acquis-ul comunitar. Europa ne va ajuta, vom primi bani şi sprijin. Trebuie să îi folosim aşa cum se cuvine, şi nu să îi aruncăm pe geam. Europa aşteaptă să aibă în România un partener puternic şi de încredere, nu un veşnic cerşetor al fondurilor europene înghiţite de tot felul de găuri negre ale economiei.

După cum bine ştiţi, Uniunea Europeană se află în impas. De la respingerea Constituţiei la manifestaţiile din Franţa, de la motorul deja gripat al economiei la o piaţă liberă care nu este tocmai liberă, de la influenţele socialiste care s-au dovedit falimentare la terorismul internaţional Europa se confruntă cu o serie de probleme care, nerezolvate, îi vor aduce sfârşitul. Românii trebuie să înţeleagă aceste fenomene şi să nu-şi imagineze că Uniunea Europeană este un paradis terestru. România, o dată membră a Uniunii Europene, trebuie să participe şi ea la soluţionarea acestor probleme, nu să fie mereu o remorcă. Marii oameni politici au rămas în cărţile de istorie pentru că au avut idealuri şi viziune. Şi noi trebuie să fim ca ei. Idealul este o Europă paşnică, unită şi prosperă. Viziunea este aceea care ne arată cum trebuie să dăm o mână de ajutor acestui proiect, nu să-i punem o frână.

Avem oare o viziune?

Doamna Anca Constantinescu:

Declaraţie politică intitulată "Ziua de 9 mai - istorie şi simbol".

Aşa cum se ştie, sfârşitul celui de-al doilea război mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată în două mari blocuri - Est şi Vest. În acest context, apare un puternic curent îndreptat către o politică internaţională care să fie capabilă să oprească o a treia conflagraţie mondială şi să consolideze Europa din punct de vedere economic.

Într-un moment complicat din primăvara anului 1950, şi anume începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franţei, îi este încredinţată de către omologii săi din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă - crearea unui plan care să ducă la integrarea Germaniei Federale în concertul european. Pentru a găsi o soluţie, Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut încă marelui public, dar cu o experienţă excepţională, acumulată în urma unei îndelungate cariere internaţionale - Jean Monnet care, fără a fi avut vreodată un mandat politic, deţinea reputaţia de a fi pragmatic şi preocupat de găsirea celor mai eficiente soluţii.

În opinia lui Jean Monnet era iluzorie încercarea de a crea dintr-o dată un edificiu instituţional complet supranaţional, fără a întâmpina o rezistenţă puternică din partea statelor recent ieşite din război, motiv pentru care proiectul propus de el, şi care este cunoscut sub numele de Declaraţia sau Planul lui Schuman, abordează problema construcţiei europene. Metoda propusă de Jean Monnet, şi anume calea comunitară de integrare, acordă prioritate integrării sectoriale şi celei economice, în detrimentul celei globale şi, respectiv, politice.

Originalitatea ideii lui Monnet consta în unirea oamenilor şi a naţiunilor, prin propunerea unui obiectiv comun, în care să îşi găsească sau să îşi regăsească interesele. Monnet a fot considerat nu un erou, ci un om al marilor începuturi. Şi, într-adevăr, totul a început în acea zi de mai când a fost realizată prima iniţiativa în direcţia creării a ceea ce astăzi poartă numele de "Uniune Europeană" " La summit-ul liderilor europeni organizat la Milano în 1986 s-a decis aniversarea zilei de 9 mai ca zi a Europei.

Comparând Europa de astăzi cu aceea care era acum mai bine de 50 de ani, nu trebuie să fii geniu, şi nici francez, aşa cum a afirmat secretarul de stat Madeleine Albright, pentru a constata faptul că UE reprezintă un succes postbelic politic deosebit, fiind, însă, în acelaşi timp, un proces în continuă evoluţie.

Astăzi, limita inovaţiei lui Monnet este depăşită - există un sistem de integrare care funcţionează, deoarece a fost realizată trecerea de la simpla uniune economică la uniunea politică.

Celebrarea Zilei Europei reprezintă pentru România un simbol pentru vocaţia europeană a ţării noastre şi pentru apropierea sa imediată de statutul de membru al Uniunii Europene. Modelul european arată lumii întregi că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă, în măsura în care se bazează pe valori şi obiective comune. Trebuie să avem conştiinţa ideii care a însoţit permanent demersul lui Monnet, aceea că Uniunea Europeană nu coalizează state, ci uneşte oameni!

Domnul Constantin Traian Igaş:

"9 mai, o zi importantă pentru România!"

Ne pregătim astăzi de un moment foarte important în istoria noastră postdecembristă: aderarea României în structurile europene, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Pe data de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei aduce la cunoştinţa populaţiei semnarea unei declaraţii care solicita unor ţări europene până atunci rivale să-şi unească producţiile de oţel şi cărbune. Un rol important în crearea sistemului european de integrare l-a avut însă şi Jean Monnet, cel care este considerat unul dintre părinţii fondatori ai Europei. După cum bine ştiţi, situaţia materială a Europei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a fost una dezastruoasă, frământată de puternice crize politice şi împărţită practic în două părţi: blocul de Est şi blocul de Vest.

Principala problemă din Europa acelor vremuri era aceea de a se evita greşelile trecutului, de a învăţa din acestea şi de a încerca elaborarea unui plan care să conducă spre o pace durabilă între naţiuni care până în urmă cu nu foarte mult timp fuseseră în conflict. S-a hotărât atunci acordarea unei şanse Germaniei Federale în concertul european. Nu putem să trecem atât de uşor peste acest lucru de o importanţă remarcabilă. Această şansă a fost acordată după ce această ţară, sau mai bine zis oamenii aflaţi la conducerea ei, au adus atât de multă durere în întreaga Europă. E cazul ca din acest exemplu să învăţăm câte ceva.

Originalitatea ideii lui Monnet consta în unirea oamenilor şi a naţiunilor prin propunerea unui obiectiv comun, în care să se regăsească, să îşi vadă interesele, să uite diferenţele sau divergenţele. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economică a lumii, un edificiu ridicat treptat, a cărui activitate a evoluat în timp.

Datorită acestor evenimente, pe data de 9 mai a început a se sărbători ziua Europei. A unei Europe unite. Totul a început în acea zi de mai când a fost realizată prima iniţiativă în direcţia creării a ceea ce astăzi poartă numele de Uniunea Europeană. Aceasta reprezintă un succes postbelic politic deosebit de important, fiind, în acelaşi timp, un proces în continuă evoluţie.

Dacă la început statele care au pus bazele acestei Uniuni au fost doar şase (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania, Italia), uşile acesteia n-au fost niciodată închise, oricare dintre ţările Europei având libertatea de a decide dacă vrea sau nu să se alăture acestui plan ambiţios, desigur, doar după îndeplinirea şi respectarea anumitor condiţii.

România are în aceste zile şansa de a-şi hotărî soarta: se alătură sau nu acestei mari familii europene. Dorinţa însă nu este de ajuns. România are de îndeplinit multe condiţii. România are de dus la îndeplinire angajamente la care s-a angajat, dar a pierdut prea mulţi ani în care puteau fi făcute o mulţime de lucruri. N-au fost făcute în perioada P.S.D.-istă, şi acest lucru nu ne-a făcut decât să pierdem câteva şanse, să pierdem încrederea celorlalte state deja părţi ale Uniunii. Din 2004 am avut mult de lucru pentru ca această încredere să fie redobândită. A fost nevoie de extrem de multă muncă, hotărâre şi dorinţă, pentru ca astăzi să putem spune că suntem foarte aproape de aderare. Şi România, la fel ca toate celelalte state membre, trebuie să subscrie însă valorilor ei fundamentale de pace şi solidaritate. Aceste valori îşi găsesc expresia prin dezvoltarea economică şi socială, cu dimensiuni regionale şi de mediu, care reprezintă garanţiile unui standard decent de trai pentru toţi cetăţenii.

Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă mai mult decât o soluţie economică pe termen lung. Este o modalitate de a depăşi dispute vechi şi înrădăcinate, şi de aceea aş dori să-mi permiteţi să afirm că 9 mai este pentru toţi europenii o zi a victoriei. Franţa şi Germania, duşmani de moarte după cel de-al doilea război mondial, au trecut peste toate aceste divergenţe, dând dovada unei mentalităţi politice mature, punând mai presus de orice rivalitate prosperitatea comună, în condiţiile în care bunăstarea este un factor extrem de important în dinamica reconcilierii.

Cu toţii ne dorim aderarea. Trebuie însă să fim conştienţi că aceasta va aduce cu ea schimbări importante în viaţa noastră. Ni se va impune respectarea unor condiţii, între care aş dori să menţionez pe cele mai importante: să respectăm principiile care stau la baza Uniunii, respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi statul de drept.

Rapoartele prezentate în ultimii ani cu privire la ţara noastră ne pun astăzi într-o lumină favorizantă. Urmează însă, cât de curând, cel de pe urmă raport şi cel mai important. Este absolut obligatoriu să ne menţinem locul, să muncim în continuare, pentru că drumurile pe care am apucat par a fi bune şi apreciate.

Sper din toată inima ca la 1 ianuarie 2007, România să se poată alătura celorlalte 25 de state membre ale Uniunii, să devină membru al acestei Uniuni cu drepturi depline. Nu trebuie însă să uităm că orice drept presupune şi obligaţii. Sperăm ca ţara noastră să-şi poată îndeplini apoi şi obligaţiile pe care le va avea faţă de Uniunea Europeană.

"La mulţi ani, unei Europe Unite!"

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

Intervenţie intitulată "Ziua Europei".

Semnificaţia zilei de 9 Mai a evoluat spectaculos, o dată cu mentalitatea timpurilor pe care le trăim. Din Ziua Victoriei împotriva Germaniei fasciste a devenit Ziua Europei, ziua concordiei şi colaborării popoarelor bătrânului continent. Transformare firească, dacă ne gândim că data la care s-a sfârşit cea mai sângeroasă conflagraţie mondială a marcat începutul unei perioade de stabilitate politică, de conlucrare economică şi culturală fără precedent.

9 Mai a fost o lecţie aspră de istorie, pentru învingători şi învinşi. Ea a marcat falimentul definitiv al politicii de forţă, al prejudecăţilor rasiale, al militarismului agresiv. Europenii au înţeles că pacea şi colaborarea internaţională, în spiritul respectului faţă de om şi valorile umane, reprezintă singura cale realistă a omenirii spre propriul ei viitor.

Desigur, 9 Mai este reperul istoric cel mai potrivit pentru a marca Ziua Europei. Uniunea Europeană a devenit într-adevăr o structură statală continentală, dar una democratică, la care statele au aderat printr-un act liber consimţit. Iată că nu visul dement al fascismului, nu tancurile şi tunurile hitleriste sau staliniste au unificat Europa, ci voinţa necondiţionată a europenilor, în spiritul egalităţii în drepturi şi respectării identităţilor naţionale. Practic, în Uniunea Europeană se regăsesc astăzi şi conlucrează armonios aproape toate statele beligerante ale ultimului război mondial.

România şi-a exprimat fără echivoc intenţia de aderare la Uniunea Europeană imediat după răsturnarea regimului comunist. Dar integrarea patriei noastre a fost privită multă vreme cu neîncredere, datorită politicii cripto-comuniste promovate de stânga românească. Dar dirijismul centralizat, imixtiunea politicului în justiţie, manipularea grosolană a maselor, privatizările frauduloase şi corupţia la nivel înalt - toate acestea au ridicat obstacole mari în calea integrării.

Schimbarea de orientare produsă după alegerile din 2004 a arătat clar Europei că ţara noastră îndeplineşte condiţiile de aderare. Guvernarea D.A. a demonstrat că integrarea României nu este o favoare sau concesie pe care Europa o face românilor, ci dreptul legitim al acestora, câştigat printr-un lung şi dureros proces de restructurare, monitorizat cu exigenţă de Comisia Europeană.

Din poziţia mea de euro-observator am remarcat, atât la Bruxelles, cât şi la Strasbourg, o schimbare radicală de atitudine a politicienilor europeni faţă de noi. Ei văd deja în România un membru al Uniunii. Dacă lucrurile vor evolua pe această linie, 1 Ianuarie 2007 va consfinţi oficial intrarea României în Uniunea Europeană. Iar ziua de 9 Mai va întregi, alături de 1 Decembrie şi 24 Ianuarie, triada sărbătorilor istorice fundamentale ale României.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Declaraţie politică intitulată "Europa şi România".

Acum 56 de ani, trei oameni au reuşit să pună bazele a ceea ce înseamnă astăzi Uniunea Europeană şi să ofere, astfel, unui continent măcinat de războaie pace, stabilitate şi prosperitate, prin reunirea acestora într-un ideal european fundamentat pe valori şi obiective comune.

La acest ideal au aderat state, şi prin acestea, oameni, care au aspirat la statutul de «cetăţean al Europei». Astăzi, având mai puţin de un an până la integrare, întrebarea pe care ne-o punem din ce în ce mai des este «ce înseamnă sa fii cu adevărat european?». Este nevoie să aşteptăm o semnătura pentru a ne simţi europeni sau facem deja parte dintr-o Europă Unită?

Uniunea Europeană nu poate fi definită doar de o piaţă comună, de drepturi politice şi sociale comune, nici doar de oportunitatea de a achiziţiona aceleaşi bunuri, la acelaşi preţ, cu aceeaşi monedă. Semnificaţia cuvântului «european» are la bază mult mai multe sensuri, derivate ale ideii care a însoţit permanent demersul lui Jean Monnet: «Noi nu coalizăm state, ci unim oameni».

Tradiţia şi istoria care ne leagă de celelalte state au produs idealuri şi valori care au fost diseminate nu doar pe continentul european, ci în întreaga lume, creând, dincolo de dimensiunile care au modelat aspectul politic al Uniunii Europene, o Europă - simbol al fundamentului cultural. Europa Unită nu ar fi putut exista în lipsa dezvoltării şi îmbrăţişării unor meridiane culturale şi sociale care să îi permită să câştige nu doar portofelele cetăţenilor, ci şi inimile lor.

Lumea de astăzi, într-o continuă şi rapidă evoluţie, are nevoie de Europa. Într-un fel, Uniunea Europeană a devenit, pentru cetăţenii ei, echivalentă cuvântului «acasă». Siguranţa unei democraţii puternice, însă mai ales multitudinea oportunităţilor oferite au fost înglobate în semnificaţia Europei. Şi îndrăznesc să spun că şi semnificaţia Europei a fost înglobată în semnificaţia României ca şi stat european. Ziua de 9 Mai, prin rezonanţa pe care o are pentru fiecare dintre noi, ne face conştienţi de caracteristica noastră de cetăţeni ai Europei Unite. Şi, de aceea, fiecare dintre noi se poate simţi «acasă» în Uniunea Europeană, îmbrăţişând valorile europene, ca o reîntoarcere la ceea ce înseamnă cu adevărat a fi parte a Europei.

Euro, steagul, imnul, motto-ul «Unitate în diversitate» sunt simboluri ale Uniunii Europene. Însă cel mai important simbol rămâne însemnătatea valorilor acesteia, reflectate în statutul pe care cetăţeanul European îl capătă prin prisma aderării la aceste idealuri, la aceste modele.

A fi european nu se rezumă la a ne integra în Uniunea Europeană, ci mai ales în a ne simţi europeni, în a avea certitudinea că Europa nu doar ne vrea, ci ne simte la rândul ei ca fiind cetăţeni europeni. Până la urmă, a adera la Uniunea Europeană nu a semnificat o aderare doar la Uniunea Europeană, ci a însemnat mai presus de toate o aderare la valorile pe care aceasta le urmează. Şi a ne integra în U.E. înseamnă a ne integra idealului european care ne face mândri că aparţinem aceluiaşi continent, aceleiaşi culturi şi aceloraşi valori.

Domnul Marius Rogin:

"Ziua Europei şi importanţa ei pentru România"

Ziua de 9 mai 1950 reprezintă în istoria noastră europeană, primul pas care a dus către formarea a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. În această zi, la Paris, ministrul de externe al Franţei, domnul Robert Schuman a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania, dar şi alte ţări europene, să-şi unească producţiile de cărbune şi oţel, punând astfel bazele primei fundaţii concrete a unei federaţii europene. Nu pot să trec mai departe fără a aminti aici numele unei alte figuri importante în acest scenariu: cea a lui Jean Monnet, cel căruia i-a fost trasată ca sarcină elaborarea unui plan care să conducă spre o îmbunătăţire a relaţiilor între Franţa şi Germania, până la acea vreme duşmani declaraţi datorită evenimentelor din cel de-al doilea război mondial.

Dacă la început numărul ţărilor care au pus bazele acestei Uniuni, a fost de doar şase, odată cu trecerea timpului acest număr a crescut, în prezent el ridicându-se la nu mai puţin de 25 de state. Aceasta este o dovadă a faptului că organismul creat n-a fost unul ermetic, închis, ci din contră a dat posibilitatea şi altora de a accede în structurile ei. Această şansă a fost acordată şi României. Sperăm ca ea să nu fie ratată şi la 1 ianuarie 2007 să devenim cel de-al 26-lea stat ce se alătură Uniunii. Pentru aceasta însă România mai are de lucru, aşa cum a avut din iarna anului 2004, când s-a angajat pe drumul integrării. Drumul n-a fost deloc unul uşor, cu atât mai mult cu cât fostele guvernări n-au reuşit să facă ceea ce se dorea de Uniune, astfel încât ne-am ales cu o grămadă de lucruri ce trebuiau făcute până atunci, n-au fost îndeplinite, nerămânându-ne altceva decât să adunăm cioburile sparte în nu mai puţin de 15 ani de guvernare ce a lăsat mult de dorit.

Candidaţii la aderare, implicit şi noi, trebuie să fim conştienţi şi să nu pierdem nici o secundă din vedere criteriile pe care trebuie să le îndeplinim: o economie de piaţă funcţională, capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii, adoptarea acquis-ului comunitar, care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative, adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii, cu alte cuvinte, integrarea politică, economică şi monetară.

Nu trebuie să ne aşteptăm la nici un fel de tratament preferenţial, fiecare candidat fiind apreciat în funcţie de realizările făcute şi pe baza aceloraşi criterii. Trebuie să privim extinderea ca pe un proces general şi care să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. Cu toate acestea însă, extinderea este un proces progresiv, având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară, care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit, în funcţie de nivelul de pregătire al fiecărei ţări candidate şi în funcţie de propriul ritm.

România a făcut recuperări importante în multe sectoare de activitate. Lucrul acesta n-a trecut neobservat. Ţările care acum sunt membre ale acestei Uniuni au observat aceste recuperări şi în acelaşi timp realizări şi tocmai datorită lor, România este astăzi privită cu alţi ochi, unii mai încrezători care ne dau speranţe pentru 1 ianuarie 2007. Acest lucru nu înseamnă că ne-am atins toate obiectivele. Mai sunt încă domenii unde mai e mult de lucru.

În domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, de exemplu, scopul politicilor comunitare este cel de păstrare şi extindere a zonelor de libertate, securitate şi justiţie. În cel al politicii externe, România trebuie să garanteze că politicile ei naţionale sunt conforme cu poziţiile comune adoptate de celelalte state membre, precum şi să apere aceste poziţii comune în cadrul forurilor internaţionale. România trebuie să se asigure că tratatele bilaterale pe care le-a încheiat cu terţe ţări, nu sunt în dezacord cu legislaţia comunitară.

Din păcate pentru noi, anul 1950 n-a adus acel început pe care l-a reprezentat pentru ţările care au pus bazele Uniunii. Pentru noi n-a fost decât începutul comunismului. Al acelui comunism care ne-a subjugat aproape jumătate de secol. Amintirile sunt încă proaspete şi nu cred că vor putea fi uitate. În anii '60, occidentalii au avut timp să se împace cu trecutul, să-şi înţeleagă greşelile, să le sancţioneze, pentru ca apoi să ierte şi să meargă mai departe. Colaborarea pentru prosperitatea comună a înlocuit o ranchiună istorică, fiindcă bunăstarea este un factor extrem de important în dinamica reconcilierii.

Îmi doresc ca în anul 2007, România să poată sărbători ziua de 9 mai, ziua Europei, nu doar din poziţia unui stat care tânjeşte după aderare, ci din cea a unui membru al unei Uniunii Europene, în care să se poată alinia alături de toţi ceilalţi membri cu cinste.

La mulţi ani Europei unite!

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Un Guvern luat de valul neputinţei"

Faptul că românii preferă să stea la cozi la medicamente cu toate asigurările făcute de ministrul contabil cum că sunt suficiente fonduri alocate pentru toată lumea, arată mai clar decât orice alt barometru câtă neîncredere inspiră vorbele ministrului.

Cu toate sondajele de opinie care încă vă creditează cu procente, ar trebui să vedeţi realitatea care domneşte în ţară. O realitate care vă e mai mult decât nefavorabilă şi, rând pe rând, segmente întregi de populaţie sunt tot mai nemulţumite de prestaţia jalnică din educaţie, sănătate, mediu sau justiţie.

În ţară domneşte un haos şi o neîncredere făţişă faţă de orice semnal venit din zona politicului. Nu aţi făcut nimic pentru tinerii care v-au acordat un vot revoluţionar aşteptând să vadă fapte şi măsuri prin care să-i motivaţi să devină profesionişti şi să muncească în România. Achiziţionarea unei case sau măcar răsplătirea muncii printr-un salariu decent sunt vise utopice care vorbesc despre neputinţa Guvernului în a găsi soluţii.

Unde sunt salariile duble promise medicilor şi profesorilor în campania electorală? Râia şi păduchii stau mărturie a grijii pe care aţi avut-o faţă de cei peste 15.000 de sinistraţi, iar toată această nepăsare vă va costa enorm şi pe termen lung. Aţi dus o politică fiscală falimentară şi iresponsabilă, fundamentată pe principiul cotei unice de impozitare care a creat numeroase discrepanţe sociale ce afectează grav întreaga economie.

Nici nu mai cred într-o mobilizare a unui Guvern care a ajuns să conducă din cu totul alte motive decât grija pentru oameni. Valul neputinţei v-a dus tot mai departe de România, pe care aţi abandonat-o mânaţi de alte interese decât responsabilitate pentru creşterea economică sau a nivelului de trai.

Nu pot decât să mă alătur milioanelor de români care zilnic îngroaşă rândul celor dezamăgiţi de o Alianţă gârbovită şi tot mai neputincioasă.

Doamna Dan Constantin Mocănescu Coloros:

Semnificaţia zilei de 10 mai pentru existenţa statului român.

Mâine, 10 mai 2006, se vor împlini 140 de ani de la înscăunarea, în 1866, pe tronul României, a tânărului principe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, şi, totodată, 125 de ani de când România devenea Regat, în 1881.

La începutul secolului al XIX-lea, ţările române - Ţara Românească şi Moldova -se aflau sub suzeranitatea otomană şi protectoratul Rusiei.

Regulamentele organice, elaborate în 1834 la Bucureşti şi Iaşi, sub egida puterii protectoare - Rusia - şi cu acceptul relativ al puterii suzerane - Poarta Otomană - recunoşteau de facto unitatea etnică, lingvistică, culturală şi politică a românilor munteni şi moldoveni.

Unirea celor două Principate s-a înfăptuit prin alegerea la 5 ianuarie şi, respectiv, 24 ianuarie 1859 ca principe domnitor, în ambele ţări române, a lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru a deveni un stat suveran, România trebuia să îndeplinească două condiţii: să-şi câştige independenţa şi să devină o monarhie constituţională, asemeni caselor domnitoare europene, într-o Europă ale cărei state erau, în cea mai mare parte, monarhii. Acestea au fost direcţiile principale ale politicii româneşti din perioada 1866-1881.

La începutul secolului al XIX-lea, ţările române - Ţara Românească şi Moldova - se aflau sub suzeranitatea otomană şi protectoratul Rusiei.

Regulamentele organice, elaborate în 1834 la Bucureşti şi Iaşi, sub egida puterii protectoare, Rusia, şi cu acceptul relativ al puterii suzerane, Poarta Otomană, recunoşteau de facto unitatea etnică, lingvistică, culturală şi politică a românilor munteni şi moldoveni.

Unirea celor două Principate s-a înfăptuit prin alegerea la 5 ianuarie şi, respectiv, 24 ianuarie 1859 ca principe domnitor, în ambele ţări române, a lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru a deveni un stat suveran, România trebuia să îndeplinească două condiţii: să-şi câştige independenţa şi să devină o monarhie constituţională, asemenea caselor domnitoare europene, într-o Europă ale cărei state erau, în cea mai mare parte, monarhii. Acestea au fost direcţiile principale ale politicii româneşti din perioada 1866-1881.

În 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, este adus la tron Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, provenind dintr-o veche familie nobiliară germană. România devenea astfel, prin persoana principelui Carol I, aliată de facto a celei mai puternice monarhii din Europa.

Anul 1877 a marcat în mod crucial destinul naţiunilor din Europa de est. Profitând de izbucnirea, în perioada anului 1877, a ostilităţilor ruso-turce, Parlamentul României, în ziua de 9 mai 1877, a proclamat independenţa ţării faţă de Poartă. O zi mai târziu, conform prerogativelor sale constituţionale, principele Carol I a ratificat declaraţia de independenţă. România devenea astfel un stat independent, de sine stătător, egal cu celelalte state europene.

Acest statut va fi recunoscut de jure de către reprezentanţii marilor puteri, întruniţi la Congresul de pace din 1 iunie - 1 iulie 1878, care avut loc la Berlin.

După ce majoritatea statelor lumii au recunoscut independenţa, în ziua de 14 martie 1881, Parlamentul vota ridicarea României la rangul de Regat. Dând aceeaşi înaltă semnificaţie atât cuceririi independenţei, cât şi proclamării Regatului, principele Carol I a fost încoronat rege în ziua de 10 mai 1881, când se împlineau patru ani de la ratificarea actului de independenţă a ţării. Astfel, ziua de 10 mai va căpăta o dublă semnificaţie: cea a independenţei de stat şi a Regatului, realizându-se, în mod simbolic, unitatea indestructibilă între statul român suveran şi forma sa de guvernământ - monarhia constituţională. Acestea sunt premisele pentru care data de 10 mai devine ziua aniversării actului de formare a statului naţional român, România, definit atunci ca teritoriu cuprins între Arcul carpatic, Prut, Marea Neagră şi Dunăre.

Evident că acest teritoriu nu cuprindea toate regiunile româneşti. Încă o vreme, până la sfârşitul primului război mondial, românii transilvăneni şi bucovineni vor rămâne supuşi ai imperiului austro-ungar, iar basarabenii sub stăpânirea ţarului. Cu toate acestea, românii de pretutindeni aveau acum un stat la care se puteau raporta şi către care-şi îndreptau aspiraţiile naţionale: Regatul României.

În 1918, în toate cele trei declaraţii elaborate de românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, se specifica dorinţa şi hotărârea de a se uni cu Regatul României, proclamat în martie-mai 1881 şi sărbătorit în ziua de 10 mai - ziua Regatului.

Regimul comunist instaurat pe deplin după abdicarea forţată a Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947 a deformat intenţionat semnificaţia zilei de 10 mai. După 1947, ziua naţională a României devenea 23 august 1944, dată istorică a cărei semnificaţie a fost falsificată la rândul ei. Aparatul de propagandă şi cultură al CC al PCR a stabilit, printre "sărbătorile legale", ziua independenţei data de 9 mai 1877 când, într-adevăr, Parlamentul României elaborase documentul-declaraţie care definea noile relaţii cu Turcia.

Foarte mulţi ani (1950-1977), în comemorările din mass-media comunistă nu se pomenea nimic de contribuţia politică a principelui Carol I. Se punea mai ales accentul pe evoluţia militară a evenimentelor şi a colaborării "frăţeşti" dintre ostaşii ruşi şi români.

Începând cu aşa-zisa "liberalizare" din anii 1960-1970 s-a încercat o redare a evenimentelor cât mai aproape de adevărul istoric. Cu toate acestea, caracterul de sărbătoare naţională, în adevăratul sens al cuvântului, nu a fost acceptat până în 1990, iar ziua de 23 august a rămas ziua naţională a Republicii Socialiste România.

După Revoluţia din decembrie 1989, ziua de 10 mai a fost din nou ocolită. În 1990, CPUN a adoptat ca zi naţională data de 1 Decembrie 1918, dată la care Adunarea Naţională de la Alba Iulia a aprobat Rezoluţia prin care Transilvania se unea cu Regatul României.

Fără a reduce cu nimic importanţa istorică a unor zile, precum 24 ianuarie 1859 sau 1 Decembrie 1918, trebuie menţionat că 10 mai, cu semnificaţii multiple, reprezintă o zi cu adevărat de sărbătoare naţională.

Iată câteva argumente importante, atât din punct de vedere juridic, cât şi istoric, pentru declararea zilei de 10 mai ca o zi de sărbătoare a românilor şi nu numai ca o zi a independenţei. Ceea ce Partidul Popular Creştin Democrat (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), prin deputaţii săi în Parlamentul României, va susţine printr-o propunere legislativă.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Flagelul muncii la negru"

Aşa cum am afirmat şi în presa constănţeană, săptămâna trecută, trebuie respectate de către angajatori, în primul rând, dreptul la muncă dar şi dreptul la încheierea unor contracte legale de muncă, deoarece în acest moment munca fără forme legale a devenit un flagel de proporţii şi nu numai în judeţul Constanţa ci în întreaga ţară.

Fiecare inspectorat local, la recomandarea ITM Constanţa are obligaţia cel puţin o zi pe săptămână să realizeze campanii pentru depistarea unităţilor economice ce se fac vinovate de nerespectarea legislaţiei muncii.

Prin munca fără forme legale, patronii încearcă să se sustragă de la plata contribuţiilor cuvenite în mod legal bugetului asigurărilor sociale de stat, iar persoanele afectate au serioase dezavantaje sociale şi economice (dreptul de a fi plătite corespunzător muncilor depuse; dreptul la concediul de odihnă; dreptul la vechime în muncă; dreptul la asigurări sociale şi de sănătate).

Pentru a combate acest lucru, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a desfăşurat numeroase controale la toate tipurile de angajatori din judeţul Constanţa.

Cele mai întâlnite aspecte ale muncii la negru sunt:

Situaţia în care între angajator şi angajat se realizează un contract verbal sau tacit în urma căruia angajatul prestează munca în lipsa unui contract individual de muncă, lipsindu-se de drepturile care decurg dintr-un astfel de contract, cât şi de drepturile obţinute prin plata contribuţiilor prevăzute de lege - în această situaţie fiind găsite peste 40 de agenţi economici în anul 2005 şi 9 în primul trimestru al anului 2006;

Situaţia în care angajatul crede că lucrează în baza unui contract individual de muncă, deoarece a semnat un astfel de act în faţa angajatorului, dar nici actul şi nici cartea de muncă nu au fost depuse de către acesta la ITM Constanţa, rămânând în posesia angajatorului - în acestă situaţie fiind 26 de agenţi economici în anul 2005 şi 8 în anul 2006, până acum;

Situaţia în care agenţii economici având o activitate cu fluctuaţii mari de personal, au considerat că pentru aşa numitele "perioade de probă" au dreptul să folosească personal fără forme legale de angajare - 25 de agenţi economici în anul 2005 şi 6 în primul trimestru 2006;

Angajatorul şi angajatul încalcă prevederile legale din ignoranţă - 25 de angajatori în anul 2005 şi 7 în primul trimestru 2006;

Cele mai întâlnite probleme sunt acelea referitoare la lipsa formelor legale de angajare dar şi lipsa acestora în perioada de probă.

Domeniile cele mai afectate de acest flagel, la nivelul judeţului Constanţa sunt:

• construcţii - domeniu în care în data de 04.05.2006 a fost efectuată o campanie pentru depistarea muncii fără forme legale în 23 de asemenea societăţi având un număr total de 256 de angajaţi, depistându-se un număr de 14 persoane fără forme legale de angajare, caz în care au fost aplicate sancţiuni prin amenzi contravenţionale în valoare totală de 275.000.000 lei;
• aria prestărilor de servicii - spalătorii auto, agenţii imobiliare, societăţi specializate de pază etc;
• domeniul morărit - panificaţie;
• agricultură - mai ales în perioada campaniilor de însămânţat şi recoltare.

Un caz aparte îl reprezintă platforma portuară unde au fost întreprinse 3 campanii de depistare a agenţilor economici care utilizează munca la negru, în cursul cărora au fost găsite 45 de persoane care munceau fără a avea încheiat contract individual de muncă, iar societăţile comerciale aflate în această situaţie au fost sancţionate contravenţional, urmând la în data de 09.06.2006 să aibă loc o nouă întâlnire între reprezentanţii ITM Constanţa şi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare pentru a soluţiona doleanţele acestora pentru că în programul de guvernare aspectele legate de soluţionarea conflictelor de muncă şi intrarea în legalitate atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor reprezintă o prioritate absolută.

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică: "Maramureşul - din nou uitat prin sertare ministeriale".

Am spus-o de mai multe ori şi o repet: am acceptat să candidez şi să vin în Parlamentul României convins că pot şi trebuie să fac ceva pentru oamenii care au votat Partidul Naţional Liberal şi Alianţa "D.A."

Sigur că de cele mai multe ori dorinţele sunt mai mari decât posibilităţile, dar dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât vezi că o posibilitate întrezărită nu poate fi îndeplinită fiindcă nu există interes pentru ea. Sau aceasta rămâne în spatele altor priorităţi.

Poate că Maramureşul este departe de Bucureşti, iar sumele de bani care necesită investiţii depind de deciziile de la Bucureşti, dar atunci când factori responsabili repetă că printre priorităţile Guvernului se numără şi ceea ce vreau eu să spun în continuare şi vezi că nu este aşa, dezamăgirea e şi mai mare.

Mă refer aici, concret, la infrastructura rutieră, de care Maramureşul suferă foarte mult, mai exact, la drumul Vaja-Baia Mare, analizat şi agreat de şedinţa comună a Guvernelor României şi Ungariei.

Deşi s-a spus atunci că acest drum, care trebuie să lege zona de nord-vest de marile coridoare europene, este o prioritate pentru Guvernul României, iar Consiliul judeţean Maramureş, prin preşedintele său, a repetat-o de mai multe ori, am asistat la recenta rectificare de buget care dezavantajează din nou Maramureşul. Chiar dacă cea mai mare parte din sumele alocate de Guvern a fost repartizată Ministerului Transporturilor, pentru efectuarea unor investiţii în infrastructură, am constatat cu amărăciune că drumul Vaja-Baia Mare nu se regăseşte printre investiţiile finanţate.

Ce putem să spunem electoratului din Maramureş despre o listă care cuprinde drumuri din sudul şi centrul ţării, zona de nord fiind din nou lăsată pe dinafară?

Cum putem să convingem oamenii că şi ei se află pe lista de priorităţi a Guvernului şi a Ministerului Transporturilor.

De aceea, vin şi întreb: ce contraargumente putem aduce la comentariile care se fac, cum că Ministerul Transporturilor şi ministrul de resort nu sunt interesaţi de această zonă?

Ce să spunem electoratului, care şi-a pus încredere în noi şi a sperat că Alianţa "DA" va privi cu mai multă responsabilitate şi această zonă, lăsată în uitare de cei care au fost înaintea Alianţei la guvernare?

Aceste răspunsuri le aştept şi doresc să le transmit maramureşenilor.

Domnul Petru Movilă:

Declaraţie politică: "P.D. şi ziua Europei".

Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei - zi devenită deja tradiţie în România.

Data de 9 mai a fost aleasă ca "Zi a Europei", de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei Unite a fost Declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei (vechi inamic al ţării sale), dar şi altor state, să contribuie la realizarea unei solidarităţi "de facto" şi să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Lua, astfel, sfârşit o lungă istorie de confruntări sângeroase şi se inaugura o nouă etapă în evoluţia continentului nostru, bazată nu pe forţă şi violenţă, ci pe cooperare economică şi armonizare legislativă.

Se ştie că cea mai mare tragedie din istoria Europei a fost cel de-al doilea război mondial, când peste 50 milioane de oameni au murit. Acesta a fost şi punctul de cotitură în abordarea problemelor bătrânului continent, în construirea unui proiect politic fără precedent în istoria lui.

Ideea, în esenţă, a fost simplă: dacă din conflicte pierdem cu toţii, n-ar fi mai bine să câştigăm toţi, prin instituirea unui nou tip de relaţii între naţiunile Europei?

Şi, astfel, astăzi ne aflăm în faţa unei Europe Unite, care este unul din marii autori ai lumii noastre. Este clar de mai multă vreme că România nu are alt drum decât cel care duce spre Uniunea Europeană.

Încă de la înfiinţarea sa, P.D. a fost un partid proeuropean. Această poziţie a noastră nu a fost rezultatul unei reacţii de respingere a unui trecut în care România a suferit mult de pe urma diferitelor imperii balcanice sau a unor vecini care trăgeau mereu cu ochiul la pământul nostru; dovada este că P.D. militează permanent pentru relaţii mai bune cu foştii noştri adversari.

Poziţia noastră proeuropeană se datorează unei analize atente şi responsabile a contextului în care ne aflăm, a realităţilor politice, economice şi chiar morale în care se află România de azi.

Această analiză ne-a arătat clar că avem un singur drum - spre Europa Unită - iar P.D. a dovedit în toţi aceşti ani şi mai ales de când se află la guvernare, că vrea şi poate să ducă ţara pe acest drum.

De aceea, ne bucurăm azi de Ziua Europei, pe care trebuie să o cinstim cum se cuvine, pentru că astfel cinstim pacea, solidaritatea, prosperitatea şi toate valorile pozitive pe care Europa le-a cucerit în urma unui lung şir de experienţe tragice.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Umorul nu dăunează sănătăţii. Dimpotrivă..."

Doresc să depun următoarea declaraţie politică, prin prisma faptului că o întâmplare banală a devenit cap de afiş al acestui început de săptămână, fără a se face anumite precizări necesare şi utile.

Fiind eu însumi prezent la întâlnirea Delegaţiei Permanente a PNL care a stabilit unele aspecte importante legate de evoluţia politică a ţării şi unele măsuri legislative, consider că sunt îndreptăţit să prezint care a fost starea de fapt a momentului în care s-a citit deja celebrul pamflet al poetului Mircea Dinescu.

Probabil ne-am obişnuit cu toţii la întâlnirile conducerii partidelor din care facem parte cu o atmosferă formală. Cred că nu este o piatră de moară că un umorist de talia lui Mircea Dinescu a reuşit, preţ de câteva minute, să ne distragă din atmosfera discuţiilor specifice momentului politic actual. Faptul că acest episod scurt a fost mediatizat excesiv nu semnifică faptul că a fost singurul subiect care s-a discutat de către conducerea centrală a PNL. Mai mult, faptul că premierul Tăriceanu s-a amuzat pe seama unui pamflet politic nu trebuie interpretat ca o dovadă a lipsei de seriozitate.

Să fim cinstiţi, umorul, stimaţi colegi, este apanajul oamenilor inteligenţi, indiferent că vorbim de cei care îl creează sau de cei care îl apreciază. Şi mă refer, bineînţeles, la umorul de calitate, validat de timp şi de profunzime. A încerca să fim mai catolici decât Papa într-o asemenea situaţie mă face să cred că discursul practicat de presă şi de către unii oameni politici s-a desprins total de realitate şi se reportează la nişte amănunte care nu au legătură cu agenda cetăţeanului.

Mai mult decât atât, nu pot să îmi explic reacţiile total deplasate şi orgolioase ale colegilor de Alianţă, care au simţit din nou, instinctiv, să ia apărarea preşedintelui apolitic Traian Băsescu. Îmi exprim speranţa că un preşedinte care tolerează şi înţelege umorul gen Becali a ştiut să aprecieze şi un umor, e drept, mult mai elevat şi mai profund, al unui om care a militat de-a lungul întregii vieţi pentru libertatea de exprimare datorită căreia noi, liberalii, şi PD am câştigat alegerile.

Prin urmare, ar fi un gest de bun simţ a încheia cu acest subiect pueril, pentru că în România anului 2006 nu cred că ne mai poate lua cineva un lucru pe care nici măcar comuniştii nu au reuşit să îl aplaneze: spiritul ironic!

Domnul Ioan Dumitru Puchianu:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Privatizarea institutelor de cercetare, falimentarea gândirii ştiinţifice din învăţământul românesc".

Corelarea învăţământului superior cu activitatea de cercetare ştiinţifică a constituit şi constituie, în toată lumea, o cerinţă necesară în procesul de pregătire a viitorilor specialişti, cu precădere în domeniul tehnic. Printr-o corelare armonioasă a celor două activităţi, - didactică şi de cercetare ştiinţifică -, instituţiile de învăţământ superior din ţara noastră au pregătit, decenii la rând, specialişti cu temeinice cunoştinţe de specialitate şi cu o largă aplicabilitate practică. Institutele de învăţământ superior nu dispun încă, din păcate, de o bază materială tehnică foarte bogată, aşa că, până când laboratoarele multifuncţionale didactice şi de cercetare, aşa cum există în majoritatea universităţilor din lume, vor deveni o realitate şi în România, activitatea de cercetare ştiinţifică se desfăşoară, preponderent, în laboratoarele institutelor de cercetare.

În această conjunctură, devine de neînţeles politica Guvernului care, prin intermediul AVAS, a trecut la un proces masiv de privatizare a tuturor acestor institute de cercetare. Statistica ne arată că 92% din institutele de cercetare vândute până în prezent au fost distruse, ceea ce echivalează, în final, cu distrugerea cercetării româneşti. Acest proces de privatizare nu a urmărit continuarea procesului de cercetare, ci falimentarea institutelor, factorul determinant fiind valoarea terenului şi a mijloacelor fixe care au fost apoi valorificate speculativ. În prezent, în România mai există numai 19 institute de cercetare şi acestea urmând a fi privatizate de AVAS. Odată finalizat acest proces, vom putea spune "liniştiţi" că cercetarea ştiinţifică românească a dispărut în totalitate.

Ar fi păcat şi în totală neconcordanţă cu prevederile capitolului privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, negociat de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, ca şi aceste ultime 19 institute de cercetare rămase neprivatizate să aibă aceeaşi soartă.

Guvernul României ar fi putut - şi încă mai poate - să salveze ce a mai rămas din cercetarea ştiinţifică, fie prin finanţarea cercetării din surse bugetare, fie prin metoda cea mai simplă - trecerea acestor institute în proprietatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care să le integreze în structurile sale de învăţământ superior. În perspectivă, beneficiile ar fi mult mai mari şi importante pentru nivelul învăţământului tehnic superior, decât sumele obţinute prin vânzarea directă de către AVAS.

Dar, ca întotdeauna, se pare că Guvernul preferă soluţia cea mai simplă şi de moment, fără să analizeze implicaţiile viitoare asupra învăţământului superior românesc, iar, peste câţiva ani, va fi pus în situaţia de a aloca de la buget sume considerabile pentru retehnologizarea laboratoarelor de practică universitară. Acum este ultimul moment când se mai poate salva ceva din moştenirea ştiinţifică românească şi a păstra acele minţi strălucite care au înnobilat cercetarea românească, în patrimoniul gândirii naţionale, fără a-i obliga pe aceşti iluştrii specialişti să ia calea altor universităţi din ţări, unde sunt apreciaţi la valoarea lor reală.

Domnul Gabriel Sandu:

"Importanţa micşorării contribuţiilor la fondurile publice sociale cu 8% din 2007"

Introducerea cotei unice de impozitare, ca primă măsură liberală de relaxare fiscală, a fost un succes de netăgăduit. Nu numai că această măsură a scos la lumină sute de mii de locuri de muncă din zona neagră a economiei, dar a şi acţionat ca un veritabil magnet pentru investitori.

Conform Programului de guvernare, Guvernul s-a angajat să micşoreze contribuţiile la fondurile publice sociale cu 10 procente, de la 49,5% la 39,5%. În prima fază, aceste contribuţii au scăzut cu un procent de 2%. A venit vremea să dăm încă un semn agenţilor economici şi să diminuăm actualul procent de 47,5% la 39,5%.

Consider, însă, că acest prim pas foarte important către reducerea fiscalităţii şi stimularea economiei a fost şi trebuie să fie doar un început.

Cel mai important factor în asigurarea succesului unei astfel de măsuri este capacitatea Guvernului, capacitate pe care Guvernul Tăriceanu o are, fără îndoială, de a gestiona eficient fondurile sociale colectate, transformând aceste costuri în câştiguri de productivitate şi competitivitate.

Chiar dacă există ţări dezvoltate care cheltuiesc foarte mult pentru protecţie socială, tendinţa este de a reconsidera aceste cheltuieli, pentru că, de exemplu, în ţările din nordul Europei, s-a constatat că persoanele aflate în şomaj nu mai sunt stimulate să se reangajeze, din cauza veniturilor îndestulătoare pe care aceste state le acordă şomerilor.

Un alt exemplu celebru este Franţa care, deşi dispune de unul dintre cele mai sofisticate sisteme de asigurări sociale din lume, se află în prezent, în pragul unui colaps de proporţii.

Această reducere va avea, în mod sigur, următoarele principale efecte: flexibilizarea pieţei muncii; creşterea puterii de absorbţie a economiei româneşti în termeni de investiţii interne şi investiţii străine directe; stimularea economiei şi consumului; stimularea muncii şi stoparea fluxului forţei de muncă înalt calificate spre exterior.

Guvernul a făcut eforturi considerabile în direcţia îmbunătăţirii disciplinei financiare, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu alte cuvinte fiscalizarea economiei ascunse, care este estimată la circa 17% din produsul intern brut.

Potenţialul acestor soluţii este uriaş, din cauza că, indiferent de deficitul bugetar creat pe termen scurt, aceste sume se vor recupera din scoaterea la lumină a aproximativ 400.000-450.000 din forţa de muncă în mod direct, urmând ca restul de deficit să fie acoperit din efectele indirecte ale creşterii venitului disponibil al populaţiei şi agenţilor economici.

În cel mai rău caz, deficitul generat de această măsură ar putea fi acoperit într-o primă fază din împrumuturi externe care, în mod sigur, vor fi plătite foarte rapid.

După cum s-a constatat şi în cazul introducerii cotei unice de 16%, surplusul de venituri reale, în mână, nu va avea efecte inflaţioniste generate de creşterea consumului, ci efecte în creşterea economiilor.

Nu în ultimul rând, companiile vor fi stimulate să acorde salarii mai mari, stopând astfel exodul forţei de muncă înalt calificate din România către ţările Europei de vest. Deja am început să resimţim efectele emigrării masive şi consider că stimularea în special a tinerilor de a rămâne în România este de o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea României.

În concluzie, deşi în aparenţă micşorarea bruscă a contribuţiilor la fondurile publice sociale cu restul de 8% până la nivelul de 39,5%, poate avea ca efect un deficit bugetar, în mod sigur efectele acestei măsuri vor acţiona ca un factor decisiv de creştere economică pe termen mediu şi lung.

Domnul Ioan Aurel Rus:

De la internaţionalismul proletar la internaţionalismul capitalist

Dacă trădarea conducătorilor ar fi fost o virtute, probabil că noi, românii, am fi fost cei mai virtuoşi oameni din lume. Câteva repere sunt semnificative: Decebal, demn, se sinucide datorită trădării, domnitori iubiţi de popor ca Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Viteaz, C. Brâncoveanu, T. Vladimirescu şi alţii cad victime ale trădării boierilor închinaţi străinilor sau străinilor înşişi. Domnul Cuza nu-şi pierde viaţa datorită trădării monstruoasei coaliţii liberalo-conservatoare (care probabil s-a temut de mânia poporului, care l-a adorat pe Prinţul Unirii), dar îl alungă din ţară în favoarea unui necunoscut, sub pretextul unei politici externe europene, şi nu a intereselor de clasă, grup sau partid. Fostul Mareşal Ion Antonescu este şi el trădat de un urmaş al celui preferat la 1866, în locul lui Cuza, fostul rege Mihai I, aliat cu politicieni înclinaţi spre orice soluţie, numai să-şi păstreze poziţiile sociale şi economice. Toţi aceştia la un loc aliaţi cu agenţi ai Cominternului, care, deşi autodizolvat, funcţiona în continuare.

Mulţi politicieni şi chiar istorici, din motive lesne de înţeles, eludează cu bună ştiinţă unele adevăruri, perorând şi filozofând pe seama celor întâmplate la 23 august 1944, bazându-se pe zicala: mulţi aud şi văd, puţini pricep. Dar realitatea este una: "ţara a fost dată la cheie" pe mâna Armatei Roşii şi nu prin ocupare forţată, cum mulţi încearcă să acrediteze ideea şi ceea ce este mai tragic, cu acceptul, mai bine zis, sub presiunea americanilor şi englezilor.

Cum era de aşteptat, odată cu Armata Sovietică, au venit în ţară şi cominterniştii, comuniştii mai mulţi sau mai puţini (de fapt, mai puţini) români şi au trecut la comunizarea ţării ocupând cele mai înalte funcţii în administraţie şi politică, la început, apoi în toate domeniile. Sătui de comunism, după un timp, în care au făcut ce au vrut cu ţara şi poporul român, au părăsit-o. Unii au rămas educându-şi copii într-un mod straniu, pentru concepţiile pe care le-au promovat, spre "fericirea" românilor: comunismul şi internaţionalismul proletar.

După cum se ştie că nimic nu este imuabil în lumea asta, nici veşnic, în decembrie 1989 a căzut şi comunismul instaurat de cominternişti (comunism, care practic nu a existat decât ca o idee, un ideal utopic). Cine l-a răsturnat? Cine au fost executanţii? La ordin, nimeni altcineva decât urmaşii cominterniştilor aliaţi cu urmaşii altor comunişti, care au preluat funcţiile şi puterea înaintaşilor. Curiozitatea mare, paradoxul, dacă vreţi, este că nici nu ştiau bine la ce se înhămau. Ceauşescu trebuia să cadă, iar ce va urma, Dumnezeu cu mila, nu prea ştiau.

Ca să lămurim despre ce este vorba, să amintim că în ziua de 22 decembrie 1989, când toată lumea exulta după fuga soţilor Ceauşescu, domnul Ion Iliescu, în faţa unui popor la TV, probabil că şi la radio, ţinea să ne asigure că: " a fost, este şi va fi comunist, că tiranul Ceauşescu a întinat valorile comunismului etc.", promiţând o viaţă demnă, decentă, fără lipsuri şi câte altele. Că astăzi totul este exact pe dos, este o cu totul altă problemă. Vorba unei zicale populare: " zisul nu-i totuna cu făcutul".

Am început cu Ion Iliescu pentru că este fiu de cominternist, el însuşi comunist de marcă, crescut şi educat ca atare. Nu este nici o crimă, aşa a fost, dar sunt convins că domnia sa a fost un mare păcălit, care totuşi datorită abilităţii politice şi spatelui asigurat, a sărit peste hopul gafei cu declaraţiile despre comunism şi poziţia faţă de acesta, ca nu peste mult timp să "schimbe macazul". Să fie foarte clar, vorba unui fost prim-ministru, că nu a ştiut încotro era împinsă România la data respectivă, că nu era în temă cu ce avea să se întâmple. Rămân doar la această remarcă desprinsă din logica declaraţiilor făcute, coroborate cu cele ulterioare şi poziţia politică ce a urmat.

Un alt fiu de cominternist este domnul Petre Roman, beneficiar a tot ce era mai bun în regimul comunist: o viaţă îndestulată, lipsită de griji şi de nevoia de a munci, o juneţe de profil occidental, studii în occident etc. Contrar celor mai elementare norme de etică, dacă nu comunistă, barem socialistă, vorbind la modul teoretic, vine şi domnia sa în fruntea ţării, şi nu în orice funcţie, ci în cea de prim-ministru. Din această înaltă poziţie, vorba ardeleanului, a "îmbucurat" poporul român cu o serie de teorii cu valenţe "axiomatice" cum ar fi: necesitatea absolută a unei economii de piaţă cu şomaj (fără el nu s-ar putea), foamete, mizerie, industrie şi agricultură aşa-zis performante, nu mormane de fiare vechi. Parcă nu ar fi ştiut că la data respectivă România era o ţară fără datorii, ba chiar cu excedente, din care emanaţii şi îmbogăţiţii aşa-zisei revoluţii s-au înfruptat.

Azi, la aproape 17 ani de la degringolada din decembrie 1989, nu avem industrie, nici agricultură, iar economia şi comerţul au încăput pe mâna hoţilor, a căpuşelor şi tot felul de aventurieri străini, care nu au venit în România să investească, ci să stoarcă tot ce se poate. Un mic şi nevinovat exemplu al involuţiei României: importăm până şi ace de gămălie, noi nici pe astea nu le mai putem face, apropo de industrie şi morcovi, ceapă şi altele, apropo de agricultură. Ceva mai grăitor decât sărăcia şi mizeria în care se zbate cea mai mare parte a poporului şi parvenirea şi îmbuibarea unui număr foarte mic, dintre cetăţenii României, ce poate fi?

Revenind la persoana vizată ne întrebăm cum de a ajuns în postura de mare revoluţionar şi inchizitor al comunismului? Răspunsul este uşor de dedus, dar faptul de a condamna cu un exclusivism ieşit din comun a tot ce "l-a făcut om", că a trăit bine şi s-a lăfăit, în timp ce alţii munceau pe rupte ca să trăiască. În timp ce învăţa la şcoli înalte, departe de ţară, alţii, de seama lui, ziua munceau şi noaptea învăţau, ca să ajungă, în final, la concluzia că totul a fost zadarnic.

Chiar dacă este vorba de urmaşi de cominternişti, nu se poate trece cu vederea laborioasa lor activitate în folosul comunismului, a demascării duşmanului de clasă din perioada comunizării, dar şi misterioasa (misterioasă, fie vorba) activitate în slujba capitalismului, de demolare a comunismului. Unora ca Silviu Brucan, pentru care orice regim politic ar fi existat în România, tot o vacă bună de muls ar fi fost. Ce forţe or fi fost cele care i-au adus şi propulsat în fruntea ţării şi politicii româneşti? Este o întrebare retorică, deoarece şi cei cu patru clase primare sau cursul de alfabetizare de prin anii '50 au dezlegat enigma. Trebuie să ai un mare tupeu să faci ceea ce a făcut domnia sa şi unul şi mai mare ca să dai sfaturi poporului şi să te erijezi într-un fel de Mafalda. Ar fi cazul să înţeleagă că cei pe care i-a minţit, odată când le îndoctrina comunismul, de oamenii acestei amărâte ţări este vorba, nu îi mai înghit "gogoşile" îndulcite în doctrina unei drepte incisive, trecută printr-o filozofie de sorginte americană.

Un alt urmaş de cominternist este, pe numele său de împrumut, Vladimir Tismăneanu. Este greu să înţelegi cum pot avea loc asemenea modificări genetice, prin ce experienţe se poate ajunge la asemenea performanţe de-a dreptul aberante. Numai despre olteni se zice că au reuşit să realizeze un asemenea imposibil, prin împerecherea ştiucii cu cioara, ca să facă pasărea icre negre. Nu probabil, ci sigur pentru că pe unde a umblat, după ce a fugit din edificiul creat în România (despre comunism este vorba) şi cu contribuţia majoră a părinţilor săi, i-au fost implantaţi nişte stimulatori sau stimulenţi, cine ştie deosebit de eficienţi, care l-au transformat într-un "patriot desăvârşit", cu o "dragoste nebună" pentru România şi poporul român.

Pentru că este un caz mai deosebit, o să-i dăm mai mare atenţie din cel puţin două motive: i-am citit "marea operă" despre bolşevizarea României zisă şi "stalinism pentru eternitate", în viziune proprie şi a intrigat stilul de minimalizare a faptelor şi acţiunilor unor comunişti, începând cu crearea PCR, în cea mai mare parte, străini de poporul român, şi bagatelizarea acţiunilor şi atitudinilor unor comunişti, care au încercat să facă ceva pentru ţară, aşa-zişii comunişti naţionalişti. Ca un fel de "Cănuţă om sucit", nu-i convine nimic, le suceşte, le învârteşte, ca să iasă cum vrea el. Ce mai?, se vede şcoala "Europei libere", care în toată perioada războiului rece a fost centrul de propagandă înaintat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), care de pe la sfârşitul deceniului VII şi începutul celui următor din secolul şi mileniul trecut pregătea ceea ce avea să se întâmple în Europa Centrală şi de Est şi fosta Uniune Sovietică. Ca să închei cu această pseudo-analiză pe care o face V. Tismăneanu, în lucrarea amintită, fără nici o valoare istorică din cauza falsificării şi compromiterii noţiunii de istorie, am să arăt că îşi permite să falsifice grosolan realitatea.

Una din afirmaţiile aberante, dar cu un scop bine determinat, acela de adâncire a disensiunilor create între români (indiferent de etnie) după decembrie 1989, era aceea că foştilor membri PCR li se calcula pensia de bătrâneţe după vechimea în partid. Concret: la cap 7, nota 13 de la pag. 345 afirma: "Pensiile se calculau pe baza vechimii în partid. Cu cât cineva intrase mai devreme în partid, cu atât pensia era mai mare". Mai mare neruşinare nici că se putea. El spune ceva, dar nu totul. Nu spune că este vorba de o indemnizaţie de ilegalist (ceva cam în stilul pseudorevoluţionarilor de azi) şi nu de pensia propriu-zisă. Aşa ceva au avut părinţii săi, probabil, şi alţii ca ei, dar nu cei care au intrat în partid după 1944. Poate că organele competente ar trebui sesizate pentru răspândirea de ştiri false, de intoxicare a populaţiei, de a crea stări conflictuale în rândul acesteia, cu scopul slăbirii siguranţei naţionale.

În definitiv, de unde atâta "grijă" faţă de România, de unde a "şters-o englezeşte", cum se spune în popor? Expert în diversiuni, minciuni, deturnări ale realităţii, pentru a-şi acoperi multe din invectivele şi aberaţiile abordate ca adevăruri indiscutabile introduce, ca semn de mare principialitate, şi unele adevăruri de netăgăduit şi greu de ascuns. Astfel, la pagina 313, aşa ca un fapt nesemnificativ ne destăinuie: "Elita partidului nu provenea din rândurile clasei muncitoare româneşti dinaintea războiului, după unire." Asta ştiam şi noi, dar întrebarea care se pune este de ce nu a întocmit o lucrare obiectivă, care să reliefeze adevărul şi nu concepţii politice sau de altă natură ale autorului, care au fost însuşite în mod subiectiv? Fiecare are dreptul la opinia sa, dar într-o lucrare ce se vrea obiectivă, conformă realităţii, de factură istorică, nu au ce căuta alegaţiile.

Un astfel de om metamorfozat, după cum arătam mai sus, este adus la CNSAS ca să definitiveze ceea ce a început cu mulţi ani în urmă. De falsificarea Istoriei României şi dezbinarea românilor după decembrie 1989 este vorba. Cât de adevărate sunt vorbele lui Patrick Stewart cum că "Învingătorii scriu întotdeauna istoria în favoarea lor". Domnul V. Tismăneanu este numai un pion pe tabla de şah a învingătorilor, ştim acest lucru. şi mai ştim un mare adevăr din filozofia populară, acela că minciuna are picioare scurte, iar adevărul va ieşi la suprafaţă ca uleiul deasupra apei.

Cu toate aceste speranţe de viitor, în ceea ce priveşte adevărul, nu putem să nu conchidem că urmaşii celor ce ne-au comunizat, în urmă cu peste cinci decenii, ne dau astăzi lecţii de morală, ne pun la stâlpul infamiei şi ne fac răspunzători pentru ce au făcut alţii. Cert este un lucru: cei dintâi ne-au adus internaţionalismul proletar, iar cei de azi ne înhamă la internaţionalismul capitalist. Cam acelaşi drac: românii au rămas tot slugi în ţara lor.

În fond, ce am realizat în tot acest timp, de la comuniştii de ieri la fii şi nepoţii lor de azi? Am ajuns la legea lustraţiei, o făcătură ce încalcă drepturile omului, mult trâmbiţate înainte de 1989 şi cu prea puţină acoperire în prezent şi indubitabila lege a lustrageriei, ceea ce înseamnă trecerea de la lingerea şi lustruirea cizmelor ruseşti la aceeaşi operă, dar acum a dosurilor americanilor.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Impresionistul Claude Monet şi impresionantul Jean Monnet, conservatori ai valorilor europene"

Răsăritul de soare a lui Claude Monet a constituit începutul unui curent denumit în pictură impresionism în anul 1874.

În următorul secol, în 1950, la începutul lunii mai, un alt Monnet, dar având prenumele Jean, va impresiona lumea cu un nou curent denumit de el integrare.

El este dacă nu părintele Europei, cel puţin primus inter pares dintre părinţii Europei contemporane, summitul liderilor europeni organizat la Milano în 1986 propunând aniversarea zilei 9 mai ca "Zi a Europei".

La jumătatea lunii mai, în preajma aderării la UE, noi, conservatorii, ne aniversam ziua, istoria ilustră a înaintaşilor noştri, avându-şi începutul în perioada impresionismului, fiind cu adevărat impresionantă prin valorile uman-spirituale pe care le-a dat culturii româneşti.

Eminescu, Maiorescu împreună cu întreaga elită a conservatorilor în peregrinările la studii în Europa şi prin discursurile la mari universităţi europene făceau primii paşi ai integrării culturale româneşti la valorile spiritualităţii europene.

Apropierea şi unirea oamenilor se face aşadar, în primul rând, prin cultura şi abia apoi economic, acest fapt fiind confirmat de toate marile valori româneşti care nu au avut nevoie de paşaport european pentru a se integra în familia spiritualităţii continentului nostru.

Am putea spunea că din punct de vedere cultural, suntem aproape integraţi în Europa, cu menţiunea că avem obligaţia morală să ne conservăm şi să ne promovăm valorile.

Cu speranţa că "răsăritul de soare" european nu va rămâne doar o impresie pentru români, închei citându-l pe Jean Monnet care, în urmă cu exact 56 de ani, spunea impresionant: "Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!"

Domnul Ion Luchian:

Săptămâna trecută, Parlamentul României a aprobat o lege cu implicaţii sociale şi economice foarte importante pentru ţara noastră, este vorba de legea pensiilor private opţionale.

În condiţiile în care în România sunt în acest moment 6 milioane de pensionari, iar numărul celor care cotizează la fondul de pensii este de numai 4,5 milioane, valoarea pensiilor este foarte scăzută. Or, soluţia pentru scoaterea sistemului din criză nu poate fi decât posibilitatea înfiinţării unor fonduri private de pensii.

Conform acestei legi aprobate de parlament, statul acordă salariaţilor care vor dori să se asigure în sistemul privat opţional un "bonus" de până la 400 de euro pe an, împărţit astfel: o deducere de 15% din impozitul pe venit plătit de salariat, dar nu mai mult de 200 de euro pe an, şi aceeaşi sumă dedusă din impozitul pe profit al firmei la care lucrează, tocmai pentru a se stimula activitatea acestor fonduri private de pensii.

De asemenea, Comisia pentru supravegherea pensiilor private urmează să emită în detaliu normele care vor guverna înfiinţarea şi gestionarea fondurilor private de pensii, aşa încât această gestionare să fie cât mai corectă şi transparentă. Mă refer aici la elaborarea criteriilor de autorizare a firmelor ce vor administra fonduri private de pensii, modul de supraveghere zilnică şi lunară a evoluţiei fondurilor, modul în care vor putea fi investiţi banii contribuabililor, sistemul de calcul al valorii punctului de cont, modul de calcul al rentabilităţii investiţiei şi alte norme.

De asemenea, legea prevede şi alte măsuri de constrângere, în ceea ce priveşte posibilităţile de investiţii ale acestor fonduri, tocmai pentru a se asigura rentabilitatea acestora, precum şi modul în care Comisia de supraveghere poate retrage licenţa unei firme care administrează un fond privat. Ideea de bază în acest caz, este aceea că firma poate da faliment, dar fondul de pensii nu; în cazul în care firmei care administrează fondul îi este retrasă licenţa, contribuabilii îşi vor putea muta banii în alt fond privat.

Eu consider că această lege reprezintă un instrument social şi economic absolut esenţial pentru România în perspectiva aderării noastre la Uniunea Europeană peste doar câteva luni.

Domnul Ion Stan:

"Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă raportul de activitate pe 2005 Parlamentului României"

Raportul de activitate al Consiliului pe anul 2005 este un document inacceptabil, care are un singur mare merit, acela de a se constitui în dovada supremă a pericolului major în care se află democraţia în România.

Această dovadă este autentică şi poartă semnătura celui mai credibil factor - consilierul prezidenţial şi şef al Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Acest raport vine şi ne arată cum o clică militaristă şi-a subordonat, prin intermediul unei instituţii anacronice, de sorginte răsăriteană Guvernul României.

Personajele cheie ale acestui organism au avut şi au, la rândul lor, fără excepţie, antecedente dintre cele mai interesante prin poziţiile ocupate în istoria confruntării bipolare din perioada războiului rece. Aceasta ar putea fi una dintre principalele cauze ale ofensei pe care mostra de raport o aduce Parlamentului României, care riscă, la rândul său, dacă nu-l va respinge, să se ataşeze drept remorcă la un sistem politic care se anunţă ca o ameninţare majoră la adresa Constituţiei şi a democraţiei.

Raportorul are obligaţia stabilită prin lege ca, anual, să dea seama Parlamentului de activitatea pe care a desfăşurat-o. Activitate care trebuie să acopere o paletă de competenţe şi atribuţii cu geneza în art. 119 al Constituţiei şi detaliate în propria lege de organizare şi funcţionare.

Problemele cardinale ale acestui "raport" sunt două:

• prima, că instituţia raportoare ignoră legea, de vreme ce una prevede aceasta că trebuie să facă şi de cu totul altceva rezultă că s-a ocupat;
• a doua problemă este aceea că legea instituţiei raportoare este desuetă, fiind una dintre reminiscenţele cazone ilustrative pentru imobilismul şi spiritul revolut care sufocă sistemul securităţii naţionale a României.

Dar, chiar şi aşa, legea fiind în vigoare şi exprimând, implicit, voinţa noastră, a Parlamentului, de a continua să ne situăm sub imperiul ei, trebuie întocmai respectată, fiindcă nimeni nu este mai presus de lege. Cu o singură excepţie: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Cel mai grav apare faptul că tot mai mult Guvernul este obstrucţionat în îndeplinirea prerogativelor sale de către instituţia pe cât de fantomatică, pe atât de reală şi ameninţătoare, care se cheamă C.S.A.T.

Să analizăm, aşadar, cu ce trebuia să se ocupe în concret autoritatea publică responsabilă constituţional pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc: apărarea ţării, securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii informaţionale şi la apărarea colectivă, precum şi la acţiunile de menţinere sau restabilire a păcii şi ce se prezintă în fapt în paginile Raportului transmis Parlamentului României.

În concepţia semnatarului raportului, Constituţia şi legile au cerut C.S.A.T.-ului să se ocupe, în ordinea de prioritate menţionată chiar de primul alineat al documentului, de:

Urmărirea consolidării instituţiilor statului de drept;

Afirmarea identităţii naţionale;

Prezenţa activă a României pe arena internaţională;

Garantarea drepturilor şi libertăţilor democratice fundamentale;

Asigurarea bunăstării, siguranţei şi protecţiei cetăţenilor.

Să fim lucizi, raţionali şi să judecăm obiectiv. Ce au toate cele de mai sus menţionate în raport cu competenţele şi atribuţiile C.S.A.T.-ului?

Nimic comun cu organizarea şi coordonarea unitară a domeniului securităţii naţionale.

Dimpotrivă, dacă obiectivele respective au constituit scopul efectiv al activităţii C.S.A.T.-ului, atunci înseamnă că suntem în prezenţa unei structuri paralele, parazit al Guvernului căruia ori îi ia oxigenul, ori îi sustrage meritele.

Să mergem mai departe. Din cel de-al cincilea alineat din prima pagină a raportului, rezultă "expresis verbis" că, prin activitatea sa, Consiliul a coordonat de fapt altceva decât l-a învestit Constituţia şi anume, citez:

1. "coordonarea eforturilor pentru realizarea consensului naţional cu privire la interesele de securitate ale României" (Nota bene: Acesta este un obiectiv politic şi o acţiune politică, deci o chestiune a partidelor în care putea, eventual, să-şi exercite rolul de mediator Parlamentul şi Preşedintele României, dar nu Consiliul.)
2. "aprofundarea reformei în justiţie" (Nota bene: Nu este nici o eroare, aşa scrie negru pe alb! Interesant este însă că "Strategia de reformă a sistemului judiciar 2005-2007", document al Ministerului Justiţiei din 26 martie 2005, nu a trecut niciodată pe la C.S.A.T.!)
3. "consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legii" (Nota bene: Un atribut evident din competenţa Guvernului şi a puterii judecătoreşti.)
4. "prevenirea şi combaterea corupţiei" (Nota bene: După ştiinţa noastră şi potrivit celor publicate în Monitorul Oficial al României, "Strategia Naţională Anticorupţie" nu a trecut pe la C.S.A.T., fiind adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 231 din 30 martie 2005, care a omis abrogarea strategiei similare, adoptată de guvernul anterior prin hotărârea nr. 1944 din 10 noiembrie 2004 şi care vizează acelaşi interval de timp, 2005-2007. Asta da coordonare!)

Cu ce s-au mai ocupat distinşii membri ai selectului club denumit "Consiliu"?

Conform alineatului 6, pagina 1:

Au "analizat şi dezbătut teme" care au avut ca scop (ţineţi-vă bine!):

• "asigurarea mecanismelor de dezvoltare competitivă şi funcţională a economiei româneşti";
• "îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei " (Nota bene: Cel puţin acum avem o explicaţie a sărăciei naţionale!)
• "asigurarea măsurilor pentru protejarea resurselor naturale şi a mediului înconjurător" substituire în îndatoririle Guvernului);
• "sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării " (substituire în îndatoririle Ministerului Afacerilor Externe).

Mai aflăm, pe această cale, că onor Departamentul Securităţii Naţionale se află, din anul 2005, la originea evaluării, revizuirii şi elaborării noii legislaţii a domeniului şi instituţiilor din sistemul de securitate, proiecte care, după cum se ştie, au apucat-o pe un drum greşit, generând un gratuit, dar mare şi păgubos scandal naţional, care a decredibilizat în opinia publică instituţii cheie ale statului român.

Incompetenţă şi prostie sau rea-voinţă şi premeditare?

Avem şi o anexă a hotărârilor adoptate de Consiliu. Am fost interesaţi să o parcurgem şi mare ne-a fost surpriza să constatăm că nimic, dar absolut nimic din toate cele anterioare, citate chiar din prima pagină a raportului, nu au vreo reflectare ori susţinere în cel puţin o hotărâre din cele aproape 200, câte au fost adoptate în anul 2005.

Numărul hotărârilor adoptate ridică şi el o nouă problemă.

În anul 2005, Consiliul a lucrat "prin corespondenţă" sau la "fără frecvenţă", fiindcă au avut loc doar vreo două-trei şedinţe, din care una s-a consumat cu o singură hotărâre, cea privind Comunitatea Naţională de Informaţii.

În această situaţie, nu este firesc să ne întrebăm când, în ce condiţii şi pe ce temei consensual au fost adoptate celelalte hotărâri şi ce fel de hotărâri ar putea fi acelea care pur şi simplu reproduc titlurile documentelor înscrise pe ordinea de zi, aprobându-le pe bandă rulantă?

Minunile înfăptuite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu s-au epuizat. Nu mă pot abţine să nu reproduc citatul care urmează, nu de alta, dar pentru a înţelege şi noi, membrii Parlamentului, aleşi de popor prin vot direct, egal, universal şi secret, cine deţine "de facto" puterea în România.

Aşadar, cu materialul clientului, cum se exprimă adesea un distins domn senator, citez din raportul C.S.A.T., pag. 3, alin.( 5):

"Acest proces a presupus iniţierea şi demararea unor măsuri unitare care să asigure perfecţionarea mecanismelor politice - prezidenţial, guvernamental şi (atenţie!) parlamentar de proiectare, implementare, supervizare şi evaluare a politicii de securitate şi opinare, adoptarea cadrului legal (...)" etc. etc. ...

Aşadar, avem şi explicaţia de ce a funcţionat Parlamentul, în 2005, aşa cum a funcţionat. Ştim acum şi care au fost rosturile consilierilor prezidenţiali care au coordonat, la un moment dat, nişte colective "struţo-cămilă", din care au făcut parte şi distinşii membri ai unor importante comisii parlamentare.

Nu cred că mai este cazul să continui cu exemple, fiindcă întreg raportul este o dovadă a activităţii unei instituţii care, sub o infantilă şi nesănătoasă oblăduire, s-a transformat într-un factor de insecuritate şi un pericol major pentru chintesenţa securităţii naţionale - libertatea, democraţia şi ordinea constituţională.

Întreg raportul este o construcţie eterogenă, lipsită de unitate logică şi coerenţă conceptuală.

Nu este lipsit de importanţă nici modul în care presa, chiar dacă selectivă în abordări, reflectă cum C.S.A.T. a derogat de la atribuţiile sale, reţinând că acesta a organizat şi coordonat unitar activităţile din domeniul de competenţă prin:

• stabilirea persoanelor care au drept de a ordona sau de a aproba executarea focului de avertisment în spaţiul aerian al României;
• restructurarea comandamentelor Jandarmeriei;
• aprobarea cifrei recruţilor;
• predarea dosarelor Securităţii la C.N.S.A.S.;
• suplimentarea efectivelor S.I.E.;
• predarea la arhivele naţionale a documentelor Tratatului de la Varşovia şi ale C.A.E.R.-ului;
• modificarea de trei ori a regulamentelor reţelelor telefonice din administrarea S.T.S.-ului;
• cooperarea cu Azerbaidjanul pe linia învăţământului militar;
• aprobarea negocierii de acorduri militare şi tehnico-militare cu Marocul, Algeria şi Egiptul (nişte ţări exotice, pe unde, în anii '80, generalul Stănculescu şi emisari speciali ai Departamentului Securităţii Statului se simţeau "acasă");
• nu mai puţin de 14 (patrusprezece) modificări şi completări în anexele Hotărârii C.S.A.T. nr. 0186/2004 (Halal previziune! Nu ni se spune despre ce este vorba şi, pe cale de consecinţă, nu este cazul să aprobăm raportul de activitate, în lipsa informaţiilor necesare. Este de suspectat că tot atâtea mişcări greşite au fost repuse în "legalitate". Mai întâi se face şi apoi se adoptă norma!)

Nu am regăsit, nici în raport şi nici în anexă, referiri care să ateste îndeplinirea funcţiilor vitale ale C.S.A.T., expres prevăzute de lege, cum sunt:

1. evaluarea stării de securitate naţională;
2. stabilirea direcţiilor de activitate şi aprobarea măsurilor generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;
3. stabilirea modalităţilor de valorificare a informaţiilor referitoare la securitatea naţională;
4. analiza de rapoarte şi informări referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţională;
5. execuţia cotelor bugetare destinate cheltuielilor operative pentru siguranţa naţională.

"Quod erat demonstrandum!"

Clubul celor care comunică între ei prin monologuri a lucrat nu numai în afara legii, dar şi peste lege.

O dovadă irefutabilă a acestui fapt este şi situaţia tragi-comică a Strategiei de Securitate Naţională a României, elaborată, asumată şi pusă în spaţiul public, fără ca documentul să aibă vreo determinare constituţională sau în vreo altă lege.

Consilierii şi experţii eminamente cazoni, care populează Secretariatul Consiliului, nu au ştiut că, din momentul în care Constituţia României (revizuită în 2003) stipulează, în art. 65, lit. "f", că "Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, aprobă strategia naţională de apărare a ţării", orice alte dispoziţii contrare sunt şi rămân abrogate.

De asemenea, în "laboriosul" proces de reevaluare a legislaţiei domeniului, Departamentul Securităţii Naţionale nu a avut perspicacitatea juridică necesară de a observa, în textul art. 4 al Legii nr. 473 din 4 noiembrie 2004, că strategiei prevăzute de Constituţie, definită de lege "Strategia naţională de apărare a României", câteva alineate mai jos, când i se stabileşte conţinutul, se prevede: "definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate, identificarea potenţialelor riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, direcţiile de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României".

Deci "strategie de apărare" cu conţinut de "strategie de securitate". Este foarte trist, dar este adevărat. Întreg sistemul securităţii naţionale este prins într-un conflict constituţional şi o nebuloasă legislativă.

Pachetul legislativ al securităţii naţionale dat publicităţii pare a conţine mai multe şi grave erori conceptuale cu implicaţii practice imprevizibile decât variantele anterioare secretizate. Ne este evident acum că aceste noi derapaje nu pot fi decât rodul experţilor din laboratoarele secrete ale C.S.A.T.

Faţă şi numai de aceste aspecte, dar mai sunt şi multe altele, propun:

1. Respingerea raportului de activitate pe anul 2005 al C.S.A.T.;
2. Adoptarea, în procedură de urgenţă, a unei noi legi de organizare şi funcţionare a C.S.A.T.;
3. Modificarea şi completarea, în procedură de urgenţă, a Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării;
4. Interpretarea de către Curtea Constituţională a înţelesului sintagmei "Strategia naţională de apărare a ţării" prevăzute de art. 65 lit. "f" din Constituţie, în raport cu "Strategia naţională de apărare a României", prevăzută de Legea nr. 473/004 şi "Strategia de Securitate Naţională", prevăzută de Legea nr. 415/2002, astfel încât să fie posibilă adoptarea Strategiei de Securitate Naţională a României, până la revizuirea Constituţiei în vigoare.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Declaraţie politică: "Zece motive pentru care cer demiterea prefectului de Dolj"

La sfârşitul săptămânii trecute, i-am cerut demisia prefectului de Dolj, fapt care l-a făcut să aibă o reacţie destul de dură la adresa mea şi să-mi adreseze cuvinte nu tocmai măgulitoare. Printre altele, mi-a reproşat că-mi dau cu părerea despre lucruri la care nu mă pricep şi că nu sunt specialistă în inundaţii. Nici n-am pretins vreodată că aş fi. Şi oricum nu era el cel mai îndreptăţit să mă pună la punct, având în vedere că e specialist doar în vinuri şi, probabil, singura tangenţă pe care o are cu apa e când face şpriţ.

De ce am solicitat demisia d-lui Nicolae Giugea, prefect al celui mai calamitat judeţ al României? Din cel puţin 10 motive:

1. Pentru că în calitatea sa de preşedinte al Comitetul pentru situaţii de urgenţă nu a convocat niciodată primarii din judeţul Dolj pe probleme de prognoză şi pentru că nu a verificat dacă există o strategie, diferenţiată de la localitate la localitate, iar fiecare primar a acţionat la aceste inundaţii aşa cum l-a tăiat pe el capul.
2. Pentru că n-a avut loc nici o şedinţă a comitetului pe care îl conduce, în formulă completă, şi pentru că nu s-au luat măsuri, din timp, de supraînălţare şi consolidare a digurilor de pe teritoriul judeţului, deşi se ştia de cel puţin o lună că România se va confrunta cu inundaţii fără precedent, fapt recunoscut şi de Sulfina Barbu. Prefectul Doljului a acţionat lăutăreşte, lucru perfect normal dacă ne gândim că specialiştii în vinuri sunt mai apropiaţi de lăutari decât de specialiştii în îndiguiri.
3. Pentru că nu este prima oară când inundaţiile îl surprind pe picior greşit. Data trecută, când a fost inundată localitatea Mischii, se afla în concediu la Sovata şi raporta de acolo, telefonic, superiorilor de la Bucureşti, despre dezastru. În acea perioadă s-a ascuns acest lucru de opinia publică, deşi oricine suna la prefectură să ceară informaţii sau (aşa cum s-a întâmplat) sinistraţii să ceară apă de băut pentru că cisterna cu apă putea fi trimisă de armată doar cu adresă de la prefect, putea să constate că nu e prezent decât ofiţerul de serviciu în sâmbăta şi duminica din săptămâna dezastrului.
4. Acum am constatat că şi dacă e prezent în prefectură, tot ca şi cum n-ar fi este. Fiindcă nu s-a deplasat în foarte multe dintre localităţile care puteau fi salvate de inundaţii, deşi cetăţenii au reclamat prezenţa sa în zonă. A preferat să stea la Rast şi Bistreţ, unde era de altfel toată presa, şi nu s-a deplasat până luni, 1 mai, în localităţile Cîrna, Plosca, Săpata, Măceşu de Jos, Nedeea. În aceste localităţi, apa pătrundea printr-o breşă din digul de la Bistreţ şi nu mai avea pe unde să se întoarcă înapoi în Dunăre. A fost nevoie de intervenţii la cel mai înalt nivel şi de raportări făcute de specialişti independenţi de cei ai autorităţilor locale, ca să se ajungă la soluţia de a se face o breşă în digul Dunării.
5. Pentru că din cauza incompetenţei sale şi a necomunicării la timp a debitelor din Dunăre şi din incinta satelor inundate, s-a întârziat breşarea digului Dunării şi au fost inundate satele Cîrna şi Plosca, fapt care a dus la pierderea a sute de case şi la rămânerea pe drumuri a mii de oameni. Deşi se luase decizia de spargere a digului încă de duminică noaptea, după ce au aflat de situaţie ministrul Gheorghe Flutur şi Traian Băsescu (cărora le mulţumesc pe această cale!), breşele au fost gata abia miercuri seara. Potrivit estimărilor mai multor specialişti, pentru salvarea satelor Cîrna şi Plosca, digul ar fi trebuit spart chiar de sâmbătă.
6. Pentru că nu a existat o comunicare bună între factorii de decizie şi aceştia s-au mişcat cu viteza melcului. După ce duminică noaptea s-a luat decizia de spargere a digului, luni la ora 12,30 nu apăruse echipa de cadastru pentru a efectua măsurătorile, iar echipa de genişti nu primise adresa de intervenţie până la ora 16,30. Faxul de la Ministerul Mediului, trimis din greşeală la Gighera, la primărie, n-a fost recuperat decât câteva ore mai târziu deşi între Gighera şi Măceşu de Jos, de exemplu, unde era aşteptat, sunt doar câţiva km şi ar fi putut ajunge şi dacă ar fi venit cineva cu el pe jos.
7. Pentru că echipa de genişti a fost prost informată, prin adresa oficială, că digul are o lăţime de 25 de metri şi nu de 15, fapt care a făcut ca militarii să vină cu o cantitate de explozibil mai mică decât cea necesară, şi nici marţi digul nu a fost breşat pe lungimea de 200 de metri, cât ar fi fost necesar.
8. Pentru că în loc să mulţumească deputaţilor PRM care au făcut zeci de intervenţii la guvern pentru impulsionarea activităţilor de salvare, primul ordin pe care l-a dat jandarmilor a fost să îi împiedice pe aceştia să mai pătrundă în zona digului, pentru a observa cum se desfăşoară lucrările de breşare, şi pentru că i-a ameninţat că-şi vor pierde slujbele pe mulţi angajaţi ai ANIF sau de la Ape Jiu care ne-au chemat în ajutor şi care ne-au pus la dispoziţie cotele apelor, pe care noi le-am comunicat, mai departe, autorităţilor de la Bucureşti. Modalitatea de ascundere a gunoiului sub preş a devenit politică locală în Dolj.
9. Pentru că nu a organizat taberele de sinistraţi, lucru care a putu fi observat şi de dl. ministru Gheorghe Flutur, cu ocazia vizitei în Dolj. Sinistraţii din Măceşu de Jos, retraşi în câmp, nu au primit apă, corturi şi alimente, fiind lăsaţi în voia sorţii.
10. Pentru că abia după breşarea digului Dunării de la Nedeea a apărut în zonă, cu presa după el, ca un adevărat "salvatore della patria", iar cu câteva zile înainte nici nu concepea să vină în satele care, repet, puteau fi salvate dacă se intervenea la timp. În faţa presei şi-a asumat toate meritele şi nu a uitat să mă taxeze că nu mi-am udat ghetuţele la inundaţii şi că am venit la spartul târgului, fapt care i-a deranjat pe localnicii care ştiau ce eforturi depusesem pentru ei şi cât timp am stat în zonă. Există o vorbă la români: "nu mă face pe mine ca pe tine!". Prefectul de Dolj ar trebui să ştie de ce am folosit-o aici. Acestea sunt o parte din motivele, pe care spaţiul limitat de timp îmi permite să le dezvălui, în favoarea demersului meu. Dacă guvernul va decide să nu ia măsuri împotriva prefectului Nicolae Giugea nu ne mai rămâne decât să ne rugăm la Dumnezeu ca o altă catastrofă să nu se mai abată asupra Doljului. Ne ajunge catastrofa Giugea care a inundat, prin incompetenţa sa, două sate în totalitate, Cîrna şi Plosca, iar alte două parţial, Săpata şi Măceşu de Jos!

Fac apel la primul ministru să dispună o anchetă în zona Doljului pentru a verifica datele furnizate de mine, iar dacă ceea ce am relatat e adevărat (şi este!) să ia măsurile care se impun, fiindcă cetăţenii Doljului merită ceva mai mult decât un şef de judeţ incompetent.

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică: "Consecinţele noului val de inundaţii au drept cauză incapacitatea guvernului de a gestiona sistemul naţional de apărare împotriva dezastrelor"

Incompetenţa de înalt nivel guvernamental, lipsa analizelor şi concluziilor privind evenimentele similare anterioare, cumulate cu o total lipsă de coordonare, incoerenţă şi haos în decizii au făcut ca şi inundaţiile catastrofale din primăvara acestui an să găsească administraţia şi populaţia nepregătite.

Organismele guvernamentale de specialitate nu au manifestat nici cel mai elementar spirit practic de previziune, astfel încât peste 18.000 de cetăţeni îşi trăiesc o dramă nu numai anunţată, dar şi programată de o administraţie iresponsabilă.

Nu există o strategie şi nu există programe de acţiune, din timp elaborate, astfel încânt consecinţele dramatice ale dezastrelor naturale să poată fi prevenite, controlate şi diminuate, nu în ultimul rând, prin dotarea adecvată a prefecturilor, consiliilor judeţene şi a primăriilor, precum şi prin pregătirea populaţiei şi a teritoriului.

Deciziile strategice, bazate pe cunoaşterea stării infrastructurilor critice, care să conducă la angajarea unui efort naţional de refacere a barajelor, digurilor de apărare şi lacurilor de acumulare au lipsit. Cei plătiţi din banul public să gândească au preferat să facă proaste exerciţii de comunicare, căzând nu numai în propriul ridicol, dar şi ofensând zecile de mii de oameni a căror agoniseală de o viaţă s-a dus pe apele unei guvernări de o ignoranţă criminală.

Ministerul Mediului şi-a bătut joc de populaţie cu "Biblia autorităţilor locale", aruncând, practic, cu vorbele în vânt, aşa cum au fost irosiţi şi banii.

Concret, pentru lucrările de apărare sunt necesare 650 de milioane de euro, în timp ce în 2005, s-au cheltuit 1,5 milioane de euro pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, adică 0,2 % din P.I.B.

Cum s-au înlăturat însă aceste consecinţe, dacă sinistraţilor de anul trecut, în continuare fără adăpost, li se adaugă noii sinistraţi? În afară de demagogie şi propagandă, Guvernul Tăriceanu nu a concretizat mare lucru, a cheltuit nemăsurat, dar şi fără rezultat.

Bilanţul inundaţiilor din 2006, fără a fi încheiat, este înfricoşător. Nici perspectivele anilor care urmează nu se anunţă mai bune, iar Guvernul Tăriceanu ne spune că abia prin 2013 vom avea hărţile de risc - care trebuiau elaborate în 2004 - şi doar de prin 2009 s-ar putea mişca ceva.

Este ori o minciună interesată ori o declaraţie iresponsabilă, o demenţă care să acopere viitoare mari malversaţiuni financiare.

Declaraţia - făcută în luna februarie a.c. de ministrul mediului - potrivit căreia există o strategie de apărare şi declaraţia de la sfârşitul lunii aprilie, cum că abia cel mai devreme din 2009 România va dispune de o strategie reală este dovada mai mult decât elocventă a faptului că orice afirmaţie guvernamentală trebuie luată sub beneficiu de inventar.

Nu este însă mai puţin adevărat că atunci când Guvernul Tăriceanu spune că abia din 2009 România va dispune de strategia reală împotriva inundaţiilor, în fapt îşi asumă propria incompetenţă şi plasează responsabilităţile unei viitoare guvernări.

Toate măsurile luate pentru apărarea vieţii şi bunurilor cetăţenilor au stat sub semnul improvizaţiilor dictate de venale interese economice şi politice.

Proprietăţile unor cetăţeni privilegiaţi par a fi fost mai presus decât viaţa şi bunurile miilor de năpăstuiţi ca urmare a unor decizii abuzive, ale căror consecinţe dezastruoase vor trebui cuantificate penal şi pecuniar.

Colectarea şi distribuirea ajutoarelor s-au desfăşurat haotic, fiind create nenumărate posibilităţi ca unii să poată profita de nenorocirile altora.

Nimic nu este organizat. Acele locuri în care a fost adunată populaţia sinistrată - impropriu denumite tabere - nu au intrat sub administrarea competentă a unei formaţiuni de apărare civilă, ca şi cum "Crucea Roşie Română" nu ar mai exista.

Prestaţiile formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale s-au situat în aceeaşi notă de improvizaţie, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a străduit să nu fie total depăşit de situaţie.

În timp ce între 14 şi 16.000 de persoane sunt evacuate, iar sute de case s-au prăbuşit, miniştrii fac vizite de lucru cu iz electoral.

Pe tot acest fundal de nenorocire şi haos, politicieni de mizerabilă factură s-au întrecut în jocuri de imagine.

În unele localităţi calamitate, oamenii îşi stăpânesc cu greu revolta. Şi pe bună dreptate.

Este nevoie şi de mobilizarea efortului naţional pentru ajutarea populaţiei sinistrate.

Colecta publică pentru asemenea nevoi în cazuri de calamităţi sau dezastre nu este reglementată de lege, iar un control transparent asupra gestionării ajutoarelor nu este, în consecinţă, posibil.

Este în obligaţia Guvernului, poate şi a Parlamentului de a reglementa regimul donaţiilor de această natură pentru a se preveni criminalitatea organizată pe seama ajutoarelor umanitare. Nu-i o problemă eminamente românească, dar unii speculează tocmai asemenea împrejurări, scontând pe ineficienţa şi bâjbâiala autorităţilor.

Destructurarea vechiului - dar mai eficientului - sistem de apărare civilă nu a condus, din păcate, la înfiinţarea unui organism cu atribuţii complete în apărarea împotriva dezastrelor.

Au proliferat, în mod păgubos pentru banul public, tot felul de comandamente şi centre operative de coordonare care se calcă pe picioare între ele.

La fel de incoerent lucrează şi ministerele, într-o direcţie cele "democrate" şi într-o cu totul altă direcţie cele "liberale".

Ecologiştii noştri de mucava parcă au intrat în pământ. S-au afirmat niţel prin politică, şi-au tras câteva O.N.G.-uri profitabile, s-au ascuns prin partidele de la putere şi din opoziţie, iar în astfel de momente dramatice, când ar trebui să-şi afirme competenţa şi altruismul, constatăm că sunt marii absenţi.

Lungimea Dunării pe teritoriul României este de peste 1000 de kilometri. O "Administraţie a Dunării" este mai mult decât necesară. Este nevoie de cercetări multisectoriale care să ofere soluţii ştiinţifice la toate problemele care ţin de îngrijirea şi valorificarea acestei resurse de apă, care să ne aducă binefaceri în loc de nenorociri.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Cârpeală sau reformă?"

Inundaţiile care tocmai s-au abătut din nou asupra României cred că sunt un punct excelent de plecare pentru discutarea unor chestiuni de substanţă. Una dintre ele este următoarea: care este rolul statului?

Cert este că statul nu este şi nu poate fi un fel de mamă şi tată pentru cetăţeni. Statul comunist a vrut o asemenea grozăvie şi de "măreţele" sale realizări ne-am convins cu toţii pe pielea noastră. Inundaţiile nu sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele românilor, cum au nesimţirea să susţină acei paranoici care au citit greşit toate cărţile, nici nu au venit la comanda specială a Guvernului. Guvernul a greşit doar în măsura în care nu a administrat corect digurile şi nu a luat toate măsurile necesare pentru evitarea unor asemenea catastrofe.

Inundaţiile sunt rezultatul ploilor excesive, un fenomen destul de des întâlnit în natură. Atunci, dacă nimeni nu este vinovat, cine ar trebui să suporte pagubele produse de acestea? Acolo unde nu au fost luate toate măsurile necesare din partea statului sau acolo unde inundaţiile puteau fi prevenite printr-o administrare eficientă a situaţiei, statul trebuie să plătească până la ultimul bănuţ.

Dar acolo unde nu se pune această problemă, reconstrucţia trebuie făcută de cei păgubiţi. Bine, veţi spune, dar oamenii aceia nu plătesc impozite statului? Ba da, dar ele sunt destinate infrastructurii, poliţiei, administraţiei, justiţiei etc.

Nu este de datoria statului să construiască case. El trebuie să gestioneze catastrofa, să evacueze oamenii, să le asigure cazare, mâncare, apă şi asistenţă medicală. Mai mult decât atât trebuie să reconstruiască imediat infrastructura pe care inundaţiile au distrus-o.

Digurile şi barajele, îmi pare rău să o spun, sunt mai importante pe termen lung de casele distruse, mai ales în cazul României care nu este suficient de bogată pentru a putea plăti pentru amândouă. Degeaba reconstruim case dacă în fiecare an le lăsăm pradă inundaţiilor. Sunt bani aruncaţi degeaba.

Apoi, sistemele de asigurare nu au apărut de ieri, de azi. Şi să nu îmi spuneţi că oamenii aceia nu îşi permit să plătească 30-50 de euro pe an pentru a-şi asigura casele. Asta ar fi o minciună enormă. Trăim într-adevăr într-o ţară destul de săracă, dar să nu comparăm România cu Somalia.

Într-adevăr, unii dintre ei ar renunţa cu greu la acei bani, dar cred că ar trebui să se gândească mai bine când vine vorba de agoniseala lor de o viaţă. Siguri fiind că statul îi va despăgubi, nu vor contracta niciodată o asemenea asigurare. Mai mult, guvernanţii ar trebui să înţeleagă şi să le explice asemenea lucruri.

Atâta vreme cât statul român va cârpi în loc de a reforma, nimic nu se va schimba. Atâţia ani de zile, contribuabilii români au plătit mii de miliarde pentru subvenţionarea unor industrii falimentare. Cu aceşti bani trebuia să construim autostrăzi, căi ferate, telecomunicaţii şi infrastructură.

Astăzi, am fi fost mult mai bogaţi. Acele companii oricum au falimentat sau au fost vândute pentru sume de nimic. În loc să le dăm oamenilor subvenţii pentru întreţinere mai bine investeam acei bani în retehnologizarea termoficării şi astăzi nu am mai fi avut probleme.

Decât să construim economate mai bine am fi construit azile decente pentru bătrânii noştri. Banii aruncaţi pe fereastră produc deficite bugetare care la rândul lor produc inflaţie. Statul român trebuie să înceteze să le mai ia oamenilor vrabia din mână pentru a le oferi cioara de pe gard. Asta este, domnilor, calea reformelor şi a însănătoşirii unei ţări. Asta au făcut Germania de Vest, Coreea de Sud, Japonia sau Hong Kong şi în câteva decenii au ajuns prospere şi bogate.

Rolul adevăraţilor oameni politici este de a naviga împotriva curentului când acest lucru este necesar chiar dacă prin asta îşi semnează moartea politică. Cu pomeni electorale sau cu mici şi bere nu se construiesc naţiuni, aşa cum greşit cred onorabilii domni din P.S.D.

În final, vreau să vă atrag atenţia că mereu vorbim despre economie şi politică uitând de fapt că este vorba despre ştiinţa economică şi politică. Aceste ştiinţe au legi, reguli şi principii care aplicate şi respectate aduc rezultatele scontate.

Aceste ştiinţe presupun competenţă şi profesionalism, calităţi pe care nepotismul românesc le-a anulat. Cred că este vremea să aplecăm urechea la adevăraţii profesionişti ai acestor ştiinţe şi din când în când să-i mai ascultăm şi pe ei. Cred că este vremea să ne riscăm popularitatea electorală pentru a aduce reale beneficii românilor. E vremea să nu ne mai ascundem în spatele degetului şi să propunem soluţii reale, nu cârpeli de ultima clipă.

Doamna Manuela Mitrea:

"Guvernanţii sunt insensibili la sindromul nefropatiei endemice balcanice!"

Nefropatia Endemică Balcanică este o boală care face în fiecare an sute de victime, multe dintre acestea aflându-se în judeţul Mehedinţi.

În cele mai multe cazuri, persoanele afectate de maladie ajung la medic prea târziu, fiind diagnosticate cu avansate forme de cancer. Supravieţuirea lor devine doar o luptă surdă cu inevitabilul.

Aşa cum este cunoscut şi de specialişti, Nefropatia Endemică Balcanică (NEB) este o boală de rinichi fatală, ireversibilă, limitată geografic la câteva regiuni rurale din Peninsula Balcanică. Cu o etiologie necunoscută, evoluţia bolii este lentă şi ajunge să se manifeste clinic după vârsta de 40 -50 de ani. Maladia se manifestă prin insuficienţă renală cronică decompensată. Rinichii îşi pierd capacitatea de a elimina substanţele toxice din organism, provocând grave tulburări de funcţionare a tuturor organelor. Vârsta persoanelor afectate de NEB este de 30-50 de ani, boala predominând în rândul populaţiei feminine.

Primul sat din România în care a fost depistat NEB-ul este localitatea Ergheviţa din judeţul Mehedinţi. Primele cazuri au fost studiate în 1964, iar boala a fost depistată în 19 comune ce cuprind 110 sate.

Se pare că focare posibile s-ar afla situate în apropierea Municipiului Drobeta Turnu-Severin: la Ergheviţa, Izvorul Aneştilor, Hinova, Bistriţa şi în apropierea oraşelor Strehaia şi Vânju Mare.

Câteva mii de persoane au murit de această boală enigmatică, iar în momentul de faţă specialiştii apreciază că numai în România, în zona de sud-vest, aproximativ 20 de mii de persoane sunt în stadiul preclinic.

Autorităţile din Serbia şi Bulgaria au luat măsuri pentru salvarea populaţiei predispuse a fi contaminate de sindromul Nefropatiei Endemice Balcanice.

Situaţia locuitorilor mehedinţeni a fost în atenţia parlamentarilor şi în trecut, însă factorii de decizie n-au luat nici o măsură care să rezolve situaţia.

Dacă autorităţile din Serbia şi Bulgaria au hotărât strămutarea locuitorilor afectaţi de cumplita maladie, guvernanţii români au rămas imuni la aceleaşi probleme cu care se confruntă o parte din populaţia din Mehedinţi şi judeţele limitrofe.

Ştiaţi, domnilor guvernanţi, că apa pe care o consumă zilnic cei din Ergheviţa nu spală? Spuma de la detergent sau săpun se adună, se face ca brânza şi nu curăţă, iar hainele rămân murdare? Dar cel mai trist lucru este faptul că, în prezent, localitatea mai numără abia 200 de locuitori. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în alte părţi ale judeţului Mehedinţi!

Ca parlamentar mă întreb, oare câţi mehedinţeni mai trebuie să moară pentru ca guvernul României să devină conştient de problemele grave cu care se confruntă cetăţenii din acest colţ de ţară?

Domnul Marius Iriza:

Până nu demult, finanţarea spitalelor se stabilea ţinându-se cont în proporţie de 75 la sută de bugetul istoric al spitalului şi doar 25 la sută de indicatorii de eficienţă realizaţi. De acum, spitalele vor primi finanţare, potrivit normelor de aplicare a contractului cadru, în funcţie de indicele de eficacitate. De asemenea, la calcularea fondurilor ce vor fi alocate unităţilor sanitare va fi luat în seamă şi indicatorul de complexitate a cazurilor rezolvate.

Spitalele mici, mai slab dotate şi care nu beneficiază de aparatură modernă, sunt nevoite să trimită pacienţii la unităţile sanitare performante, de unde rezultă un indice de complexitate a cazurilor rezolvate foarte scăzut. Aceasta înseamnă că pe viitor, ele vor avea un buget şi mai scăzut decât cel de care beneficiază acum, şi ştim cu toţii că banii sunt de fiecare dată insuficienţi.

Această măsură, care la o primă vedere pare benefică sistemului sanitar, ar putea afecta grav spitalele mici care nu vor avea bani nici pentru a-şi menţine în funcţiune aparatele medicale din dotare, unele dintre ele fiind puse şi acum in situaţia de a lăsa nefolosită aparatură performantă, întrucât costurile de întreţinere ale acestora depăşesc bugetul spitalelor. De asemenea, viitorul acestor spitale este sumbru, deoarece datorită fondurilor mici de care vor beneficia pe viitor, acestea nu au nici o perspectivă de dezvoltare.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Cultura prostului-gust"

mă uit la tinerii noştri şi mă întreb dacă vor fi mai buni decât am fost noi.

Logica istoriei îmi spune că da.

Aruncând însă o privire asupra lor, îmi apar în minte câteva semne de întrebare.

Spuneam într-o declaraţie politică anterioară că foarte important pentru un stat este să îşi educe tinerii. Nu m-am răzgândit.

Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este că şcolile şi universităţile nu sunt singurele focare de educaţie. Cultura o regăsim cel mai adesea în spaţiul public. Cu regret trebuie să o spun, spaţiul public românesc este plin de gunoaie care mai devreme sau mai târziu vor putrezi şi vor împrăştia un miros pestilenţial. Manele, telenovele, crime, istorii de doi bani, filme cu Rambo, talk-show-uri anoste cu personaje inculte şi situate probabil dincolo de limita legalităţii, staruri făcute din nimic şi politicieni care nu stăpânesc bine nici măcar limba română, acesta este, în mare parte, peisajul cultural al spaţiului public românesc.

Pe stradă, urlete şi înjurături, prost-gust şi lipsă de simţ estetic. Totul stă sub zodia kitsch-ului. Acest peisaj mi-ar stârni mai degrabă râsul dacă nu aş înţelege cât de mult îi afectează pe tinerii noştri. Nu sunt absurd. Nu vreau să răsune Bach pe toate străzile României şi în loc de reclame la Bergenbier să lipim afişe cu Immanuel Kant.

Nu vreau nici Tarkovski în fiecare seară şi nici statui de-ale lui Michelangelo la fiecare colţ al Bucureştiului sau în fiecare oraş. Tot ce îmi doresc este bun-simţ şi cumpătare. Şi mai mult decât atât, îmi doresc ca în spaţiul public tinerii să regăsească modele demne de urmat. Şi nu mă refer la aceia pentru care valorile supreme sunt X5-ul, mobilul ultimul tip şi ghiulul de aur.

Modelele pentru tineri nu pot fi recrutate nici din clasa politică, pentru că asupra ei apasă două păcate grele. Primul ţine de relicvele comuniste, al doilea de realitatea faptului că în ultimii 16 ani clasa politică românească a implementat reforme cu viteza melcului hăituit.

Vă spun sincer, 16 ani de post-comunism au făcut la fel de mult rău României ca şi cei 45 de ani de comunism pentru simplul motiv că nu au reparat mai nimic. Kitsch-ul de sorginte occidentală (lucrurile de valoare am impresia că nu ştim să le importăm) cu care este acum îmbrăcat centrul Bucureştiului, de exemplu, nu este reprezentativ pentru o Românie săracă şi părăginită. Cum le putem oferi tinerilor modele demne de urmat? Cum îi selectăm pe aceşti oameni? Răspunsul este simplu. Tinerii îşi aleg singuri modelele pe care vor să le urmeze. Dar atâta timp cât spaţiul public românesc este inundat de prostie şi prost-gust mă îndoiesc că vor putea să selecteze ceva bun.

Ce ar putea să facă un deputat pentru a repara acest neajuns? Ar trebui să vorbească despre el şi să propună soluţii. Fiecare dintre dumneavoastră reprezintă câte un judeţ al ţării. Fiecare dintre dumneavoastră are datoria de a se îngrijora de tineretul acestei ţări. Fiecare dintre dumneavoastră poate iniţia acţiuni culturale şi poate încerca să ofere o alternativă. Dar, dacă sunteţi unul dintre aceia care vorbesc ca-n grajd şi cred că maşinile luxoase şi costumele de firmă sunt de ajuns pentru a putea fi cu adevărat uman, atunci v-aş ruga să nu mai poluaţi spaţiul public cu prezenţa dumneavoastră toxică, asta până când se va putea iniţia o lege a lustraţiei culturale, care să trimită în umbră pe acei care, fiind inculţi, nu pot călca prin zonele bănuite a fi bolnave de cultură.

Ceva cam ca la fumători: ieşiţi afară, domnilor care doriţi să fumaţi incultura! Să nu credeţi că mă împotrivesc luxului. Nu pot decât să-i respect pe cei care şi-au construit averi muncind. Dar sunt unii care le-au furat cu neruşinare. Cărţi nu au mai văzut de pe vremea când îl studiau pe Lenin. Pe la teatru nu merg că-i fură somnul. Dacă-i întrebi de Cézanne sau de Monet se jură că nu au văzut la Mall magazinele astea.

Şi-atunci mă-ntreb, la ce bun că au maşini frumoase? Îmi doresc ca tinerii de astăzi să dăruiască României viitorii bărbaţi de stat care să-şi poată ţine capul sus în marile capitale ale lumii, nu din neruşinare, ci conştienţi de propria lor valoare. Aşa cum o făceau odinioară, arhitecţii statului român modern pe care unii îl batjocoresc de vreo 60 de ani încoace.

Domnul Mircea Costache:

"Vremuri tulburi"

De la un timp, Dumnezeu pare să le dea românilor cu precădere numai zile de confuzie şi negură. Puhoaiele şi alunecările de teren înghit într-o clipă aşezări seculare, pornindu-i pe locuitori în bejenia începuturilor.

De-atâtea păcate şi lipsă de chibzuinţă nici pământul nu ne mai rabdă. Ni se întâmplă numai lucruri anapoda, iar noi orbecăim fără să dăm cuvenitele semne de înţelegere a cauzelor şi de îndreptare a erorilor.

Dacă te scoli dimineaţă cu gândul la furat, la jaf şi la atitudini potrivnice firii, nu poţi să te bucuri la infinit de bunătatea fără de margini a Creatorului tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

Dacă îl alegi primar tocmai pe cel mai lacom şi perfid, dacă te laşi cumpărat pe nimic, dacă îţi vinzi bogăţiile cu care te-a binecuvântat Cel de Sus cu o inconştienţă criminală, nu ai cum să te aştepţi la mai bine. Morbul declinului, al disoluţiei şi al autodistrugerii pare să se fi instalat definitiv în jurul Carpaţilor. Poate de aceea destinul potrivnic ne scoate în cale, parcă în bătaie de joc, odată cu multele nenorociri, potop de sărbători ca nişte sudalme pe obrazul tăbăcit de curgerea timpului din care unii n-au înţeles nimic. Nu ştii ce să sărbătoreşti mai întâi în aceleaşi zile de 8, 9 şi 10 mai, de pildă : ziua în care a luat fiinţă mult hulitul Partid Comunist, Ziua Independenţei de Stat, Ziua Eroilor Neamului, Ziua Europei sau ziua regelui fonfăit şi a progeniturilor sale străine de Neam şi Ţară ?

Ne încearcă Atotputernicul în fel şi chip, doar-doar vom înţelege ceva. Unii ţopăie prin pieţele marilor oraşe de Ziua Europei, aşteptând să ne pierdem cu veselie suveranitatea intrând în UE, în timp ce alţii, în aceeaşi zi de 9 Mai, pun jerbe de flori la căpătâiul eroilor de la Griviţa, Plevna ori Smârdan, care au zidit cu jertfele lor Sfânta Independenţă de Stat a României. Care Românie nu mai ştie dacă este Republică ori Monarhie, din moment ce plăteşte bietul valah biruri şi pentru unii şi pentru alţii, iar de apărat nu îl mai apără nimeni. Petrec sinistraţii sărbătorile în corturi, iar conducătorii îi asigură că situaţia lor e bună, e sub control. Aiurea, care control ? Poporul se află azi sub un singur control, acela al Mafiei care îi suge vlaga şi-l chinuie ca pe Christos. Cât de actuale sunt iarăşi stihurile Eminescului: "Tot Fanarul, toţi iloţii/Se împinseră aicea şi formează patrioţii!" Aşa stând lucrurile, eu, îndărătnicul la jaf şi necredinţă, ce să mai fac? Să mă alătur buimacilor care nu mai pot de dragul moliilor monarhice, europeniştilor de paradă, găinarilor economiei de junglă sau obidiţilor din mlaştinile Dunării?

Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru iertarea grelelor noastre păcate şi să pun nevăzut o floare înlăcrimată pe mormântul feciorilor care nu s-au mai întors la casele părinţilor, care zac acum sub ape.

Slavă eroilor Neamului meu obidit şi celor care le mai cinstesc memoria în aceste vremuri de mocirlă şi ocară!

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Comportamente inacceptabile, după meciul de fotbal din divizia A Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti; miting al revoluţionarilor, în faţa sediului central al Partidului Social Democrat; imposibilitatea, declarată de către medici, de a efectua o operaţie laparoscopică de hernie de disc în România...

Iată doar câteva dintre "subiectele" fierbinţi ale unei Românii care aşteaptă cu sufletul la gură decizia Comisiei Europene şi a Parlamentului European privind data aderării la Uniunea Europeană. Peste 8 zile, la Strasbourg, dezbătând raportul şi propunerile Comisiei Europene, parlamentarii europeni vor decide asupra viitorului a mai mult de 30 de milioane de viitori cetăţeni ai Uniunii. Odată cu decizia pe care o va lua Parlamentul European, ar fi de dorit ca statele care, sper!, vor obţine acceptul de a adera, începând cu data de 1 ianuarie 2007, să accelereze efortul privind compatibilizarea lor cu sistemul în care se vor integra! Fiecare instituţie a statului cu rol şi responsabilitate în asigurarea cadrului necesar compatibilizării amintite, trebuie să-şi ia în serios rolul şi să depună efortul necesar pentru a-şi îndeplini sarcinile, în baza responsabilităţilor pe care le au. Asemeni altor instituţii, Parlamentul are de luat decizii importante privind transformarea în legi a proiectelor legislative de pe agenda integrării. Mai mult ca niciodată, este nevoie de maturitate, seriozitate şi multă determinare, pentru a asigura un flux legislativ eficient, care să asigure preluarea acquis-ului comunitar restant. Consider că şi cu această ocazie vom putea pune mai presus de interese meschine, politicianiste, interesul cetăţeanului pe care-l reprezentăm, astfel încât agenda Parlamentului să fie pusă, integral, în slujba interesului general privind satisfacerea criteriilor de aderare în ceea ce priveşte cadrul legislativ. Eu vreau, pentru că ştiu că putem, să fim primiţi pe merit în Uniunea Europeană, nu din milă, compasiune sau din motive geopolitice. Decât să stăm la mâna altora, mai bine să facem ce depinde de noi pentru a ne hotărî singuri soarta.

Domnul Miron Ignat:

"9 Mai - Ziua victoriei asupra fascismului"

Stimate doamne, stimaţi domni,

Ziua de 9 Mai este o dată cu multiple semnificaţii: Ziua Independenţei României, Ziua victoriei asupra fascismului, Ziua Europei.

9 mai 1877 este ziua când a avut loc proclamarea oficială a independenţei depline a ţării. Parlamentul român a fost întrunit în acest scop, în sesiune extraordinară, pentru a da curs aspiraţiilor întregului popor. În acea zi istorică, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, într-un memorabil discurs, a declarat: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Se afirma, astfel, năzuinţa statornică a poporului român de a trăi liber şi independent, de a-şi hotărî el însuşi calea pe care să o urmeze în viitor.

9 mai 1945 reprezintă o altă dată de o importanţă deosebită în istoriografia mondială şi, bineînţeles, în istoria României, şi anume sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi victoria împotriva fascismului. În această zi, regimul totalitar al lui Adolf Hitler îşi recunoştea înfrângerea în faţa puterilor antifasciste, aliate sub acelaşi stindard, cel al luptei pentru libertate şi pentru democraţie.

Nu în ultimul rând, data de 9 mai 1950 are o semnificaţie fundamentală pentru construcţia Europei moderne, pentru ceea ce reprezintă, astăzi, Uniunea Europeană, cu toate împlinirile şi neîmplinirile, proiectele şi temerile mai vechi, ori mai noi. Marele vizionar al construcţiei europene unite, Robert Schuman, rostea atunci celebra "Declaraţie" pentru unirea ţărilor din Europa şi punea bazele unui edificiu politic menit să asigure pacea durabilă şi prosperitatea naţiunilor libere de pe continentul european.

Ultimele două evenimente prezentate sunt strâns legate unul de celălalt. Naşterea Uniunii Europene de azi a urmat ca un proces firesc victoriei asupra fascismului. Acest eveniment istoric şi-a pus amprenta nu numai asupra continentului nostru, ci a avut un efect mondial. Astfel s-au creat premise pentru o puternică dezvoltare economică şi tehnologică a naţiunilor, s-a instituit libera exprimare a opiniilor, s-a pus accentul pe respectarea drepturilor omului, într-un cuvânt, democraţie. Ţara noastră vine din urmă cu o puternică dorinţă de a se ralia celorlalte state. Datoria noastră este să veghem şi să înlesnim acest proces de realizare a unui viitor mai bun pentru patria noastră.

Societatea de astăzi se bucură de moştenirea acestui grandios moment istoric. România a adus o contribuţie deosebită la această victorie asupra teroarei fascismului.

Se cuvine să exprimăm recunoştinţa noastră faţă de acei eroi, cunoscuţi şi necunoscuţi, care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial atât în campaniile de Est, cât şi în cele de Vest.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

«Un mare pericol:"normalizarea anormalităţii"»

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

De câte ori nu am auzit vorbindu-se despre pesimismul nostru proverbial? De câte ori nu am asistat la discuţii care făceau referire la fatalismul nostru mioritic? De câte ori nu ne-am plâns singuri de milă, pe motiv că "n-am avut noroc", că "mai mult de atât nu s-a putut face" sau "aşa a fost să fie"?

Este un adevăr de necontestat că nimeni, pe lumea aceasta, nu se poate lipsi de speranţă. Dar speranţa folosită pe post de anestezic, de drog, pentru a anula problemele, îngrijorările şi frica, nu este o soluţie. Este, de asemenea, adevărat, că "speranţa moare ultima". Dar a folosi această zicală pentru a ne consola şi a "normaliza" orice "anormalitate", devine motiv de îngrijorare.

Este trist că aproape nu ne mai surprinde că, după atâţia ani de când a fost teoretizată "democraţia originală", libertatea poate arăta şi altfel.

Îmi vine greu să cred că ne-am obişnuit cu lehamitea şi că indiferenţa a devenit sport naţional.

Cu responsabilitate, preşedintele P.D., domnul Emil Boc, vorbea zilele trecute despre priorităţile din acest moment ale ţării: sinistraţii, medicamentele compensate, pensiile şi integrarea României în Uniunea Europeană.

Soarta sinistraţilor reprezintă o prioritate pentru autorităţile locale, la fel ca şi prevenirea efectelor inundaţiilor. Dar ar fi bine ca aceia pe care foarte des îi auzim spunând "Ce să ne mai facem?" să încerce să îşi ia soarta în propriile mâini.

Cele 6 milioane de pensionari actuali din România sunt rezultatul analfabetismului economic al celor care ar fi trebuit să cheltuiască eficient banii din buget, dar care, în dorinţa de a reforma cu orice preţ sistemul, au trimis la pensie oameni apţi încă de muncă. La fel, prioritatea din acest moment din domeniul sănătăţii este asigurarea medicamentelor compensate.

Este adevărat că, atunci când România se va integra în structurile Uniunii Europene, acest fapt se va întâmpla şi prin contribuţia miniştrilor democraţi din cabinetul actual. Dar în rezolvarea acestor priorităţi, ar trebui ca împreună cu autorităţile să ne implicăm cu toţii şi noi, românii.

Preşedintele ţării vrea consultarea poporului în problemele de interes naţional. Însă, pentru acest lucru, este bine ca noi, toţi cetăţenii, să avem curajul să recunoaştem şi să îndreptăm tot ceea ce merge rău în viaţa noastră, dar mai ales să avem grijă ca tot ceea ce s-a întâmplat negativ în istoria noastră să nu se mai repete!

Să nu fim părtaşi la încercările unora de a "normaliza anormalitatea"!

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu am obiceiul să mă amestec şi să comentez deciziile altor partide politice, atunci când acestea vizează unele aspecte ale activităţii lor. Când însă unele hotărâri pot atrage un deficit de imagine pentru România, mă simt obligat să iau poziţie.

La sfârşitul săptămânii trecute am aflat ştirea cum că principalul partid de opoziţie, PSD, a anunţat oficializarea relaţiei de colaborare cu PRM. Toată lumea ştie că PRM este o formaţiune politică neagreată în cercurile democratice din străinătate. Nu este PRM singurul partid aflat în această situaţie. Să ne aducem aminte cu ce ochi era privită Franţa în momentul în care ultranaţionalistul Le Pen s-a calificat în finala pentru preşedinţie. De asemenea, nu trebuie uitat câte bobârnace a încasat Austria pentru faptul că aici gruparea condusă de Heider, a ajuns la guvernare, partid similar celui contestat în Franţa. Ne place sau nu şi PRM este perceput în Europa ca făcând parte din familia grupărilor mai sus amintite. Din acest motiv, consider că oficializarea "concubinajului" (cum plastic s-a exprimat presa) PSD - PRM aduce prejudicii de imagine vieţii politice româneşti exact în perioada în care ne aflăm în anticamera Uniunii Europene. Aceasta pentru că PSD, prin vocea liderilor săi (încă) se consideră primul partid al ţării şi doreşte să revină la guvernare.

Pe de altă parte, decizia anunţată vineri de domnul Mircea Geoană confirmă (pentru a nu ştiu câta oară), că PSD este un partid care a ridicat demogogia la rang de politică.

Să nu uităm că la alegerile prezidenţiale din 2000, maşina de propagandă a PSD ţipa împotriva pericolului care l-ar fi reprezentat pentru România situaţia în care C. V. Tudor l-ar fi învins pe Ion Iliescu. Să nu uităm că în mai multe rânduri în perioada 2001 - 2004, şi nu numai, liderii PSD au clamat în public faptul că PSD este un partid extremist. Ei bine, iată că acum PSD colaborează oficial cu un partid pe care l-a etichetat ca fiind extremist.

Domnul Mircea Geoană a afirmat, tot săptămâna trecută, când a fost gazda preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen -după nu ştiu al câtelea episod al declarării reformării partidului că "acum PSD are şansa de a demonstra că este un partid serios, care merită încrederea românilor". Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen, chiar l-a crezut şi a adus numai laude "noii echipe a PSD". Numai că iată, "noua echipă a PSD" revine la practicile PDSR din perioada 1992-1995 - vă aduceţi aminte de extrem de criticatul Patrulater Roşu (PDSR, PRM, PSM, PUNR) - care au menţinut în izolare România, şi după ce rănile mineriadelor începuseră să se cicatrizeze.

Domnul Petre Popeangă:

"Posibile efecte ale integrării României în Uniunea Europeană"

Integrarea în Uniunea Europeană este un proces complex care, prin implicaţiile deosebite de natură politică, economică, socială şi chiar culturală a afectat, mai mult sau mai puţin, toate cele zece state integrate în anul 2004.

Este cert că nici următoarele nu vor fi ferite de astfel de consecinţe, am spus-o şi voi continua să o spun: integrarea în Uniunea Europeana este benefică unei ţări în măsura în care guvernanţii acesteia, şi nu numai, vor înţelege să-si adapteze întregul sistem naţional la cel unional. Măsurile pe care aceştia vor fi obligaţi a le dispune sunt, uneori, deosebit de dure, dureroase chiar, deoarece au drept consecinţă înlocuirea unor sisteme cu altele noi ale căror efecte nu par, întotdeauna, a fi şi benefice pe termen mediu şi scurt.

In aceste condiţii, populaţia trebuie informată asupra acestor posibile efecte atât cât acestea pot fi anticipate sau estimate, pornind de la experienţa altor state, pentru a şti cât mai exact la ce se poate aştepta.

Consider că numai prezentarea posibilelor efecte benefice ale integrării în Uniunea Europeana fără a menţiona eforturile din toate domeniile-economic, social, politic, chiar al tradiţiilor şi cutumelor la care întreaga populaţie va fi, uneori, constrânsă, este o eroare politică impardonabilă care, mai devreme sau mai târziu, va fi taxată de către electorat.

În ceea ce mă priveşte, ca şi până acum, voi prezenta aspectele legate de integrarea României în structurile europene de o manieră cât mai reală, fără accente patetice a ceea ce urmează să ni se întâmple, dar nici fals euforice a binelui care o să ne copleşească în urma "miliardelor de euro" pe care Uniunea se grăbeşte să ni le pună la dispoziţie. Îndrăznesc să afirm că cel care gândeşte numai că Uniunea şi, mai ales, contribuabilul european ar accepta să renunţe la o parte din sumele colectate în favoarea noilor state, fără a avea convingerea că acest efort îi va fi, mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta benefic, se află încă în zona crepusculară a politicii. Aşa cum am mai spus, este necesar ca populaţia să fie, din timp, pregătită şi pentru ceea ce e mai dificil de suportat, ca urmare a schimbării unor sisteme, aşa cum stabilesc prevederile acquis-ului comunitar.

Recenta criză a gazului este numai un avertisment a ceea ce se poate întâmpla unei ţări ca România, dependentă de unele resurse energetice limitate. In perspectiva aderării la Uniunea Europeană, o astfel de problemă ar trebui abordată cu foarte mare atenţie, cu atât mai mult cu cât integrarea nu o poate rezolva, cunoscut fiind faptul că Uniunea Europeană se confruntă, ea însăşi, cu anumite dificultăţi determinate de insuficienţa resurselor energetice.

Insă, spre deosebire de guvernanţii noştri, structurile europene au făcut din problema asigurării necesarului de energie una dintre problemele importante ale politicii economice pe termen scurt şi mediu. Una dintre realizările importante ale acestei politici o constituie Raportul întocmit de către Comisia Europeană, adresat Parlamentului şi Consiliului Europei, intitulat "Strategia europeană de asigurare a aprovizionării energetice" care analizează perspectiva energetică pe următorii 20- 30 de ani şi pune în evidenţă atât dificultăţile structurale în aprovizionarea cu energie ale Uniunii Europene, cât şi pe cele de natură geopolitică, socială şi de mediu ale acesteia, în special faţă de angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto.

Extinderea Uniunii Europene, se arată în Raport, nu modifică această situaţie, în sensul că problema asigurării necesarului de resurse energetice nu se rezolvă prin admiterea de noi state, din contră, o potentează cu noi valenţe, având în vedere că oferta comunitară de energie acoperă doar jumătate din necesar.

Pe de altă parte, pornind de la faptul că 4/5 din necesarul de energie este format din combustibili "fosili" (petrol, cărbune şi gaz natural) iar 2/3 din acest necesar este importat (numai gazul natural importat din Rusia, de către Uniune, reprezintă 20% din consumul total al acesteia), necesitatea unei strategii în domeniul siguranţei aprovizionării cu energie apare mai mult decât evidentă.

De altfel, în contextul celor menţionate în raportul sus amintit, problema necesităţii siguranţei energetice şi a surselor alternative a fost prezentată şi de Cancelarul Wolfgang Schussel, cu ocazia preluării de către Austria a preşedinţiei Uniunii Europene. Problema asigurării surselor energetice este una care, cu siguranţă, va crea câteva efecte şi în România, poate şi numai datorită faptului că autorităţile româneşti nu vor mai avea libertatea de a negocia importurile la orice preţ, aşa cum s-a întâmplat, recent, cu gazul importat din Federaţia Rusă.

Nu ştiu dacă guvernul actual sau cele care l-au precedat la putere au elaborat o asemenea strategie. Ceea ce ştiu, însă, este faptul că se închid minele de cărbuni, unele dintre acestea, încă active, şi că se importă gaze naturale la preţuri de două-trei ori mai mari decât cele ale pieţei şi pe care nu le mai plăteşte nici un alt beneficiar. Mai ştiu că pentru închiderea minelor a fost contractat un împrumut în sumă de 120 milioane de dolari, din care ar fi trebuit să se realizeze şi programele de reconversie profesională pentru minerii disponibilizaţi.

Ce s-a realizat din toate aceste programe? Nimic, în afară de închiderea minelor şi disponibilizarea minerilor cărora, cu excepţia câtorva salarii repede consumate de consumul familial zilnic, nu li se asigură nici o altă perspectivă. Citeam, zilele trecute, că în luna februarie, alţi 500 de mineri din judeţul Gorj urmează a fi disponibilizaţi. In curând, lipsa locurilor de muncă din aceasta zonă foarte săracă şi indolenţa guvernanţilor în a găsi alternative profesionale, vor face ca şi aceştia să se adauge masei tot mai importante a şomerilor proveniţi din minerit.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

Atunci, la Paris, ministrul de externe francez, Robert Schuman, prezenta o declaraţie în care îndemna Franţa, Germania şi celelalte state europene să-şi pună laolaltă producţia de oţel şi cărbune pentru a crea "prima fundaţie concretă a unei federaţii europene".

În 1985, la Summitul de la Milano, liderii europeni au hotărât să sărbătorească ziua de 9 Mai drept Ziua Europei.

În 1986, drept imn al Uniunii Europene a fost aleasă Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, după ce în 1972, Consiliul Europei făcea aceeaşi alegere. Steagul uniunii este format din 12 stele aurii, dispuse circular, pe un fond albastru, reprezentând uniunea popoarelor Europei. Numărul de stele de pe steag este fix, 12 fiind simbolul perfecţiunii şi al unităţii.

Astăzi, ziua de 9 Mai a devenit un simbol al Europei, alături de moneda unică, euro, de steagul şi imnul Uniunii Europene. În această zi, chiar şi în ţările candidate la aderare se organizează festivităţi. Astfel, cu ocazia Zilei Uniunii Europene, duminică, 7 mai, Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor a găzduit Festivalul interjudeţean de coregrafie, muzică şi artă plastică Generaţia Mileniului III.

În acelaşi context, astăzi la ora 11.00, la Centrul Cultural al MAI, va avea loc simpozionul cu tema «Tripla semnificaţie a zilei de 9 mai în istoria României (Ziua Independenţei, Ziua Victoriei şi Ziua Uniunii Europene)".

Noi ne străduim în continuare să devenim competitivi, astfel încât sublinierea liderilor europeni - că lărgirea Uniunii Europene nu poate fi completă până când România şi Bulgaria nu vor fi integrate - să devină realitate.

La mulţi ani Europa!

Domnul Relu Fenechiu:

"Parlamentul trebuie să cinstească data de 10 Mai"

Doresc să readuc în atenţia Parlamentului o zi care este pe cale să fie uitată în istoria României, ziua de 10 mai. Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comunişti, ignorată de către autorităţile române de după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării noastre:

1. Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen soseşte în Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului;
2. Pe 10 Mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul dezbătuse problema, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. După cum ştiţi, comuniştii, după 1947, au încercat să înlăture orice urmă şi realizare a monarhiei din istoria ţării, "mutând" sărbătorirea independenţei pe 9 mai.
3. Şi, în fine, pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar România a fost ridicată la rangul de Regat.

Iată deci, mâine se împlinesc 140 de ani de când România a pornit pe drumul modernizării şi 125 de când a fost ridicată la rangul de Regat.

După cum se vede, această zi de 10 Mai reprezintă o zi istorică nu numai pentru România şi Casa Regală, dar şi pentru Parlamentul României. Pentru că, nu trebuie uitat, atât în 1866, 1877 şi 1881, votul din Parlament a fost cel care a contribuit la cele trei evenimente majore. De aceea, propun, ca începând de anul viitor - poate pentru acest an, dar timpul foarte scurt, agenda extrem de încărcată şi starea de aşteptare a verdictului Raportului de Ţară nu vor permite - acestei zile să i se acorde, cel puţin în Parlamentul României, cinstirea care i se cuvine. Dacă datele de 1 şi 2 Mai - două sărbători care nu au nici o legătură cu România şi cu activitatea parlamentară, nici atât - sunt sărbătorite într-un fel şi de Parlament, prin acordarea de zile libere, este mai mult decât normal ca data de 10 Mai să fie sărbătorită. Nu prin nemuncă, ci printr-o sesiune omagială a Parlamentului. Nu trebuie să continuăm ceea ce au făcut comuniştii şi să marginalizăm această sărbătoare şi să contemplăm pasivi celebrarea ei de către o mână de ONG-uri.

De asemenea, celebrarea la nivel parlamentar a datei de 10 Mai nu estompează cu nimic sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, ziua naţională a României. Nu trebuie, sub nici o formă, să ne uităm tradiţiile.

Consider că, prin această declaraţie politică, deschid un drum şi aduc o contribuţie modestă la cinstirea unei date istorice. De asemenea, doresc ca această declaraţie politică să constituie un apel pentru toţi colegii parlamentari pentru a repune în drepturi o mare sărbătoare a românilor.

Nu în ultimă instanţă, ca deputat liberal, mă mândresc cu faptul că un reprezentant al PNL, Ion C. Brătianu, în fapt unul dintre membri fondatori ai partidului şi unul dintre cei mai străluciţi lideri ai acestuia a avut un rol covârşitor în evenimentul de la 10 Mai 1866. De asemenea, un rol major l-a jucat şi în evenimentele de la 10 Mai 1877 şi 10 mai 1881 care l-au găsit pe Ion C. Brătianu în postura de prim-ministru.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Stimaţi colegi,

În urmă cu mai bine de jumătate de secol, în anul 1950, la Paris avea loc un eveniment de o importanţă majoră pentru ceea ce înseamnă acum Uniunea Europeană. Într-un moment dificil al istoriei postbelice, şi anume începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, ministrul afacerilor externe francez de la acea vreme, i-a fost încredinţată de către omologii săi din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european. În acest sens, el accepta fără rezerve propunerea unei persoane necunoscute marelui public la acea vreme, Jean Monnet, propunere ce viza crearea unei Europe unite prin plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune, independente, în cadrul unei organizaţii deschise participării si altor state europene.

Se declanşa astfel un proces cu totul nou in relaţiile internaţionale - de exercitare în comun a suveranităţii, în anumite domenii. Europa devenea continentul care construia prima regiune economică a lumii.

Decizia ca 9 mai să fie sărbatorită drept Ziua Europei a fost luată în timpul summit-ului liderilor Uniunii Europene de la Milano din 1985, devenind totodată un simbol european.

Pentru noi, românii, 9 mai 2006 are o semnificaţie dublă. Sărbătorim împreună cu toţi europenii Ziua Europei Unite si, totodată, o facem pentru ultima dată din afara marii familii europene.

Însă, nu trebuie sa omitem faptul că, anul acesta, România şi Bulgaria au avut la Bruxelles, la celebrarea Zilei Europei, un sat separat cu trei pavilioane, restaurante în aer liber şi o scenă.

Acum, când suntem atât de aproape de momentul integrării, nu putem să ne simţim altfel decât europeni. La mulţi ani România, La mulţi ani Europa!

Va mulţumesc.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Un domeniu sensibil, precum cel al adopţiilor internaţionale, revine în atenţia forurilor de la Strasbourg şi Bruxelles. Dacă în urmă cu câţiva ani, la presiunile PE, România a înăsprit legea privind adopţiile, acum ni se cere mai multă indulgenţă şi flexibilitate în acest domeniu.

Interesant este că toate aceste valuri în legislativul european s-au pornit în preajma Raportului de ţară din mai şi cu o zi înainte ca Olli Rehn să răspundă în plenul european întrebărilor referitoare la stadiul pregătirilor de aderare ale României şi Bulgariei. Exercitarea unor asemenea presiuni asupra României, fără o fundamentare riguroasă a problemei, o consider drept o încercare palidă a unor elemente izolate pentru a obţine din partea ţării noastre acum, pe ultima sută de metri, mai multe concesii faţă de o problemă delicată cum este cea a adopţiilor.

Campania de lobby pentru schimbarea legii actuale ce limitează drastic adopţiile internaţionale, vine oarecum surprinzător din partea europarlamentarilor francezi care susţin un număr de dosare mult inferior numărului susţinut de spanioli, lideri mondiali în domeniu. Din păcate, pe fondul unor prezentări deformate, de-a lungul anilor, a situaţiei copiilor abandonaţi din ţara noastră, există voci care continuă să fie sub impresia că România este prea săracă să aibă grijă de aceşti copii. Această impresie a fost alimentată de un recent Raport al UNICEF România, care arată în mod tendenţios şi incorect că anual 9000 de copii sunt abandonaţi în ţara noastră. De acest raport s-a folosit un congresman american, Jeb Bradley, care a vizitat Parlamentul European, acuzând România că nu deblochează cele aproximativ 200 de dosare de adopţie depuse de familii din SUA. Vreau să amintesc celor care mai trăiesc cu falsa impresie că soarta copiilor abandonaţi în România este deplorabilă, că în ultimii ani foarte multe resurse au fost investite în acest domeniu, eforturile fiind lăudate de oficialii europeni în urma numeroaselor monitorizări la care ţara noastră a fost supusă.

Cei mai buni avocaţi ai României în Parlamentul European au fost două doamne. Prima, o mai veche cunoştinţă a României, baroneasa Emma Nicholson, care a declarat că e inoportună acum discutarea adopţiilor internaţionale în cazul ţării noastre, arătând că francezii au 200 000 de copii care nu trăiesc împreună cu părinţii lor, iar americanii au peste 650 000 de copii în aceeaşi situaţie.

A doua persoană a fost o suedeză, Ulrika Jerre, doctor în ştiinţe politice al Universităţii Lund, care a demontat punct cu punct Raportul prezentat de UNICEF România, arătând că în această cercetare statistică, făcută pe 14 judeţe şi 2 sectoare din Bucureşti, fără a arăta care sunt aceste judeţe şi fără a preciza că există diferenţe de dezvoltare între judeţe, au fost număraţi copii de 2 ori, redefinindu-se tendenţios noţiunea de copil abandonat.

Faţă de această nouă lovitură, atitudinea pe care am adoptat-o noi, ca reprezentanţi ai României prezenţi la discuţii, a fost una fermă şi coerentă. Am pregătit o serie de materiale, pe care le-am pus la dispoziţia celor de acolo, încercând să le explicăm, de această dată, cu date statistice concrete şi corecte, situaţia reală din România, pe acest subiect. Legea privind adopţiile este o lege europeană, pentru care am fost felicitaţi chiar de oficiali europeni, o lege ce trebuie implementată, noi având datoria clară de a îmbunătăţi serviciile din acest delicat domeniu. Pe de altă parte, problema nu se poate rezolva prin presiuni puse în cârca României, mai cu seamă acum când ţara noastră a intrat în linie dreaptă privind aderarea.

În ceea ce mă priveşte, acţiunea iniţiată de europarlamentarii francezi nu reprezintă decât o încercare a acestora de a acumula capital electoral. S-a dovedit, încă o dată, aici la Bruxelles, cum o informaţie greşită sosită din ţară e folosită împotriva României.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Declaraţie politică: "9 MAI"

În urmă cu mai bine de jumătate de secol, în ziua de 9 mai 1950, Robert Schuman prezenta presei o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare ale Europei să creeze "prima fundaţie concretă a unei federaţii europene". Uniunea Europeană de azi reprezintă un succes postbelic deosebit şi, în acelaşi timp, un proces în continuă evoluţie, care urmăreşte să realizeze construcţia unei Europe ce respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor ce o compun.

Având ca punct de plecare ideea de bază a demersului lui Jean Monnet, "Noi nu coalizăm state, ci unim oameni", modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori şi obiective comune.

Consiliul European de la Milano a ales în 1985 data de 9 mai ca Zi a Europei, prilej cu care se organizează, în fiecare an, acţiuni ce au ca scop să apropie Uniunea Europeană de cetăţenii ei, dar şi pe cetăţenii Uniunii între ei.

Semnificaţiile Zilei Europei pentru români şi România sunt deosebit de complexe, având în vedere că, începând cu anul 2007 şi noi vom face parte din marea familie europeană.

Pentru România, apartenenţa la Uniunea Europeană trebuie să însemne mai ales:

• posibilitatea atragerii de investiţii străine, echilibrat, la nivelul tuturor judeţelor României, astfel încât să fie create cât mai multe locuri de muncă şi să scadă şomajul;
• modernizarea statului românesc;
• pregătirea populaţiei pentru a reacţiona în caz de calamităţi naturale;
• reconstrucţia infrastructurii, în special a celei inter-comunale;
• cercetare şi inovare ca model de recuperare a decalajului între ţările Uniunii Europene şi România;
• creşterea reală a nivelului de trai;
• o guvernare profesionistă, cu oameni care să-şi respecte electoratul şi să încerce a evita conflictele.

De acum înainte, fiecare zi contează pentru români, în special pentru cei 6 milioane de pensionari, care îşi duc viaţa de pe o zi pe alta, şi care au pierdut orice speranţă într-o viaţa mai bună, într-un trai mai decent.

Fiecare zi contează pentru sutele de mii de români afectaţi de calamităţile naturale fără precedent care au lovit în ultima vreme ţara noastră. O zi în care apele îţi iau tot ce ai construit într-o viaţă, sau alunecările de teren îţi înghit agoniseala, trebuie să găsească un guvern care să reacţioneze rapid şi eficient, fără a încerca să găsească vinovaţi acolo unde natura şi Dumnezeu sunt cei care răspund!

Din momentul în care apartenenţa României la marea familie europeană va fi confirmată oficial, guvernul României nu va trebui să se remarce prin scandaluri, în special pentru cei ce se găsesc temporar în situaţii critice. Fiecare zi contează pentru un om care trebuie să înfrunte pe lângă boală şi nefuncţionalitatea sistemului sanitar românesc, reformat într-atât încât pare să lipsească cu desăvârşire.

După aderare, România va avea nevoie de:

Un guvern care să fie capabil să-şi respecte promisiunile dar mai ales proprii cetăţeni!

Un guvern alături de oameni, nu împotriva lor!

O echipă şi nu o gaşcă!

Un conducător şi nu un "războinic"!

Social - democraţie şi nu populism ieftin!

Domnul Vasile Mocanu:

"Parlamentul, atacat din trei direcţii"

Am atras de mai multe ori atenţia că, de un an şi jumătate, rolul Forului legislativ al României este desconsiderat. Din 2004, Parlamentul s-a transformat dintr-un for de dezbateri într-o maşină de vot, la mâna actualei Puteri. Când parlamentarii tac, democraţia este în pericol. Eu nu voi tace însă.

Asistăm la un atac concertat şi concentrat asupra Parlamentului României, din trei direcţii. Au fost, mai întâi, "sfaturile" Preşedinţiei (remarcaţi ghilimelele), care a ţinut morţiş să ne arate cum să votăm, cum să ne purtăm şi cum să facem sluj în faţa Puterii.

Au venit, mai apoi, atacurile din partea Guvernului. Deşi, în campania electorală, guvernanţii promiteau solemn că vor reduce drastic numărul ordonanţelor de urgenţă, timp de un şi jumătate, senatorii şi deputaţii au fost efectiv bombardaţi cu astfel de ordonanţe. Lipsa dezbaterilor pe marginea unor proiecte importante de acte normative a condus la promovarea unor legi care au început deja să-şi producă efectele negative la nivelul întregii societăţii. Priviţi ce se întâmplă în sănătate, unde românii au ajuns cobaii unor experimente extrem de periculoase.

Din păcate, recentul incident petrecut la Senat, unde o "nepoată" a votat în locul unei "mătuşi" a Puterii, ne-a arătat că situaţia este mult mai gravă decât credeam. Nu numai Preşedinţia şi Guvernul fac eforturi pentru a slăbi poziţia Parlamentului, ci chiar şi parlamentarii Puterii participă la acest joc de prost gust.

Nu mai avem nevoie de Parlament? Probabil, unii aşa au început să creadă. Eu însă spun că trebuie să ne întoarcem la menirea pentru care am fost investiţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Pruteanu:

Stimaţi colegi,

Ministerul Economiei şi Comerţului va primi, prin rectificarea bugetului de stat pe anul 2006, suma de 50 de milioane RON pentru cofinanţarea "Programului Naţional pentru reducerea costurilor cu energia pentru populaţie prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile pentru anul 2006."

Aceşti bani vor fi utilizaţi pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică. Accesarea fondurilor se obţine în baza unor proiecte, a căror eligibilitate se stabileşte de către Agenţia Româna pentru Conservarea Energiei. (ARCE).

Până în prezent, ARCE a primit 98 de proiecte aplicabile programului de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică.

Beneficiarii acestor proiecte sunt 45 de primării din 29 de judeţe, iar cofinanţarea de la bugetul de stat se ridică la 50 de milioane RON - 30% din valoarea proiectelor pentru anul 2006.

Reabilitarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică este foarte importantă întrucât ea va compensa, total sau parţial, efectele eliminării subvenţiilor la energie termică şi ale creşterii preţului la produse petroliere.

De asemenea, programul va conduce la reducerea emisiilor de CO2 generate de utilizarea surselor locale de încălzire.

Strategia Naţională în domeniul eficienţei energetice prevede un program de reabilitarea a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică structurat pe doua perioade: 2004 - 2006 şi 2007 - 2015.

Vă mulţumesc.

(Pauză între orele 10,00 - 10,35.)

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 249, sunt absenţi 82, din care 27 participă la alte acţiuni parlamentare.

În ordinea de zi urmează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Iniţiatorul are cuvântul.

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere prevederile titlului 11 din Legea 247/2005, privitoare la renta viageră agricolă, şi anume începând din luna martie a anului 2006, Agenţia Domeniilor Statului trebuie să înceapă plata rentei viagere celor care beneficiază de aceasta, precum şi faptul că, în urma retrocedărilor funciare, rolul principal al Agenţiei Domeniilor Statului de administrator al terenurilor agricole proprietate de stat va fi mult diminuat în favoarea noilor activităţi de distribuire a rentei viagere agricole şi de realizare a politicii statului în domeniul comasării terenurilor, se impune modificarea şi completarea Legii 268/2001.

Faţă de cele prezentate, pentru interpretarea unitară a prevederilor legale, se consideră necesară reglementarea, în mod expres, a scutirii de la plata taxei judiciare de timbru a Agenţiei Domeniilor Statului pentru acţiunile formulate potrivit legii iar în conformitate cu prevederile legale, conducerea Agenţiei Domeniilor Statului este asigurată de un consiliu de administraţie format din nouă membri, unul dintre aceştia fiind desemnat să îndeplinească funcţia de preşedinte.

Preşedintele Consiliului de Administraţie este şi director general al Agenţiei Domeniilor Statului.

Astfel, conducerea instituţiei este asigurată de către Consiliul de Administraţie, organ cu putere de decizie în ceea ce priveşte activitatea agenţiei şi a preşedintelui consiliului de administraţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia raportoare are cuvântul.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Ordonanţa are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, intervenţii legislative determinate de intrarea în vigoare, în luna martie 2006, a prevederilor Titlului 11, Renta viageră agricolă, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, dată de la care Agenţia Domeniilor Statului trebuie să înceapă plata rentei viagere agricole celor care beneficiază de aceasta.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţii agricole şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 24 de voturi pentru şi un vot împotrivă în şedinţa din 20 aprilie 2006.

Proiectul de lege, potrivit art. 75, alin. 1 şi 3 din Constituţia României, republicată, şi al art. 92, alin. 9, punctul 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor, comisia propune admiterea cu modificări şi completări a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Vă propun cinci minute pentru dezbateri.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, vrea cineva să ia cuvântul?

Domnul Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În anul 2001 a fost adoptată Legea 268, una din cele mai importante legi în domeniu, cu impact deosebit în clarificarea proprietăţii în agricultură şi cu un impact deosebit în reforma pentru agricultură.

Importanţa acestei legi, încă din 2001 ştiam că ea va fi modificată în nenumărate rânduri odată cu păşirea în perioada de tranziţie a agriculturii. L nr. 268 este pentru prima dată când vine şi clarifică privatizarea fostelor întreprinderi agricole de stat şi, de asemenea, clarifică pentru prima dată în România administratorul din Agenţia Domeniilor Statului a terenurilor aparţinând statului în domeniul privat şi în domeniul public.

Ordonanţa 4/2006, Grupul parlamentar al PSD din Comisia pentru agricultură a votat pentru această ordonanţă, dat fiind faptul că modificările intervenite în această perioadă sunt necesare pentru integrarea agriculturii româneşti în Uniunea Europeană.

Transformările care au apărut în privinţa recuperării datoriilor din redevenţa neplătită a întreprinderilor agricole de stat prin aplicarea Legii 247 a rentei viagere, şi aici aş avea un singur lucru de precizat: trebuie urmărit din partea guvernanţilor, din partea Ministerului Agriculturii, exact cum se aplică această lege în teritoriu.

Noi suntem de acord cu această lege, dar aplicarea ei şi modul cum intervin diferiţi oameni şi mafioţi, aş putea să le spun, ai pământului, care doresc să ia pământul de la cetăţeni cu preţuri sub preţul pieţei pentru ca oamenii să rămână fără pământ.

Suntem de acord cu prevederile legale pentru gruparea acestor suprafeţe de teren pentru a fi concesionate fermelor şi gospodăriilor producătorilor agricoli.

De aceea, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor va vota pentru ca Ordonanţa nr. 4/2006 să fie transformată în Legea pentru modificarea Legii 268.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Şi eu mă asociez la ceea ce spunea colegul Mocanu înaintea mea, legat de importanţa Agenţiei Domeniilor Statului şi, în primul rând, faptul că modificarea legii care reglementează activitatea Agenţiei este în modificare este normală prin evoluţia situaţiei din agricultură.

Mă gândesc, însă, cu aproape 13 ani în urmă, atunci când apăruse un astfel de proiect de lege în Camera Deputaţilor, iniţiativă parlamentară, ce s-ar fi întâmplat dacă atunci domeniile statului ar fi ajuns într-o gestiune unitară şi atunci ar fi început formarea acelor exploataţii agricole sau transformarea celor care erau în exploataţii viabile, de competiţie europeană. Nu s-a reuşit atunci, nu s-a înţeles suficient. Iată că acum putem să le legiferăm şi să putem aşeza această activitate pe un făgaş normal.

În Comisia pentru agricultură eu am avut anumite reţineri, sper să nu fie întemeiate şi să fie rezolvate prin această lege, şi anume competenţele legate de fermele familiale, de formarea acestor ferme familiale, cărora Agenţia Domeniilor Statului trebuie să le asigure suprafeţele de teren necesare. Şi eu cred că, dacă în urmă cu câţiva ani, ne-am fi uitat la modelul sloven, nu am fi ajuns într-o zonă speculativă cu terenuri din proprietatea publică şi proprietatea statului.

Ne-am uitat mai mult la noi sau la anumite grupuri de interese care încearcă şi acum să gestioneze, într-un anumit fel, şi să-şi însuşească acest domeniu.

Eu cred că trebuie să vedem în sensul în care acest domeniu funciar pe care-l deţine statul în domeniul public şi privat al statului să fie adus, într-adevăr, în zona de exploatabilitate şi de competiţie agricolă şi eu cred că aici este problema numărul unu şi rolul Agenţiei Domeniilor Statului care, până la urmă, poate că va ajunge până acolo încât să formeze ferme şi fermele să fie arendate cu toate dotările necesare, mai ales că există, la această dată, elemente tinere şi susceptibile de a prelua astfel de exploataţii.

Eu îmi reîntorc votul din comisie şi susţin acest proiect de lege care, în viitor, poate fi îmbunătăţit dar, în acelaşi timp, poate contribui din plin la o activitate mai bună a Agenţiei.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Alţi colegi care doresc să intervină din partea grupurilor parlamentare? Nu avem.

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Lucrăm pe raportul comisiei.

Numărul curent 1 din raport, titlul legii. Comisia ne propune adoptarea titlului legii nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate.

Articolul unic al legii, numărul curent 2. Aceeaşi situaţie. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei. Numărul curent 3, numărul curent 4. Comisia, pentru cele două numere, ne propune adoptarea soluţiei iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate.

Numărul curent 5, comisia ne propune reformulare. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă?

Îmi cer scuze. Am să propun ca să votăm deschis, cu mâna ridicată ca să scurtăm timpul de vot, acolo unde nu sunt probleme în dispută.

Deci revin, al punctul nr. 5 nu sunt intervenţii. Comisia ne propune o nouă formulare.

Voturi pentru, vă rog? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri? Nu avem.

Numărul curent 6, comisia ne propune formularea iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptat în unanimitate.

Numărul curent 7, comisia ne propune soluţia Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru soluţia Senatului? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

Numărul curent 8, comisia ne propune varianta Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Adoptat în unanimitate.

Numărul curent 9, comisia ne propune varianta Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru, vă rog. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Numărul curent 10, numărul curent 11, comisia ne propune varianta iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Adoptate în unanimitate.

Am adoptat proiectul de lege pe articole.

Legea are caracter ordinar, o supun votului dumneavoastră.

Cine este de acord cu proiectul de lege? Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Urmează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2006, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/1998, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului european din România.

Acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Are cuvânt iniţiatorul.

Domnul Adrian Ciocânea (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Traducerea acquis-ul comunitar este una dintre obligaţiile asumate de fiecare stat candidat la aderarea pentru Uniunea Europeană.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi în urma îndeplinirii acestei obligaţii, limba română va deveni şi limbă oficială a Uniunii. În lipsa traducerii acquis-ul comunitar şi în lipsa publicării acestuia, nu se pot produce efecte juridice, adică persoanele fizice şi juridice din România nu se pot prevala de prevederile acquis-ul comunitar.

În prezent, această obligaţie o are Ministerul Integrării Europene iar instituţia care face traducerile este Institutul European din România.

Faptul că, în prezent, România trebuie să trimită Comisiei Europene şi Parlamentului un număr de 5000 de pagini lunar, ne-a făcut să reevaluăm necesitatea de a mări numărul de posturi de traducători de la 61 la 85 şi, de asemenea, în condiţiile în care avem nevoie să menţinem pe posturi experţi cu o foarte mare calificare, jurişti-lingvişti, adică cu două calificări cel puţin, am solicitat să mărim în cuantum de 50 % salariul de bază pentru a justifica astfel şi a putea să păstrăm aceşti experţi, justificând deci această chestiune prin o activitate de interes naţional, ceea ce se poate şi observa.

Având în vedere această situaţie, cu consecinţe deosebit de importante, solicităm aprobarea acestei ordonanţe.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Comisia raportoare are cuvântul.

Domnul Ştefan Glăvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 30 martie 2006.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare pe de o parte suplimentarea numărului de posturi existent la Institutul European din România pentru a se putea realiza la timp traducerea în limba română a acquis-ul comunitar şi a legislaţiei române în limbile de lucru ale Uniunii Europene iar, pe de altă parte, priveşte acordarea unor sporuri la salariile de bază pentru unele categorii de personal.

Urgenţa reglementării este determinată de obligaţia asumată de România pentru traducerea acquis-ul comunitar în vederea producerii efectelor juridice şi pentru formarea funcţionarilor publici în domeniul utilizării fondurilor structurale.

Proiectul de lege a primit avize favorabile, fără amendamente, de la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi, de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, proiectul de lege conform avizului nr.89.

La dezbaterea proiectului de lege au participat ca invitaţi reprezentanţi ai Institutului European, ai Ministerului Integrării şi ai Ministerului Afacerilor Externe.

Ca urmare a examinării proiectului de lege amintit, în şedinţa din 20 aprilie a.c., Comisia pentru politică externă a hotărât să adopte în unanimitate un raport de admitere fără amendamente a proiectului de lege amintit spre a fi dezbătut şi adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în forma adoptată de Senat.

Prin conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi, potrivit art. 75 din Constituţie, republicată, şi art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, urmează a fi adoptat în condiţiile de vot ale art. 76 din Constituţia revizuită de Camera Deputaţilor care este şi Cameră decizională.

Comisia propune pentru dezbateri generale trei minute, iar pentru intervenţiile individuale un minut.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Fiind un raport de admitere...

Domnul Vasile Puşcaş (din sală):

Da.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu v-am văzut, domnule deputat. Aveţi cuvântul. Domnul deputat Puşcaş.

Domnul Vasile Puşcaş:

Îmi cer scuze, domnule preşedinte că sunt aşa, de statură mică şi sunt greu...

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cereţi scuze secretarilor, domnule deputat.

Domnul Vasile Puşcaş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

În general, ştiu că există o reţinere atunci când este vorba de instituţiile publice, de mărire a salariilor.

Aş dori să vă spun doar următoarea chestiune. Institutul European este printre foarte puţinele instituţii publice care are expertiză, în momentul de faţă, în ceea ce priveşte analiza, strategizarea şi politicile în domeniul integrării europene şi în domeniul european. Fapt pentru care vreau să vă rog să consideraţi că nu numai traducătorii, ceea ce sunt o categorie specială în rândul slujbaşilor sau funcţionarilor în procesul de integrare, dar şi ceilalţi experţi merită să aibă o încadrare mult mai bună pentru că este nevoie nu numai să-i păstrăm pe aceşti experţi dar, mai ales, aceştia să poată să adune, în jurul lor, şi chiar la Institutul European şi alţii.

De aceea, vă rog să susţineţi acest proiect.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă, din partea altui grup parlamentar, vrea vreun coleg să ia cuvântul? Nu.

Raportul comisiei ne propune adoptarea fără amendamente a proiectului de lege. Dacă există intervenţii? Nu.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră, datorită faptului că avem de-a face cu un proiect de lege ordinar, adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Iniţiatorul, domnul Victor Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Revenim la dezbaterea pe articole deoarece colegii noştri deputaţi nu au fost de acord cu propunerea de respingere formulată de comisie şi le mulţumesc pentru acest vot iniţial. Încerc, încă o dată, să-i conving şi pe cei pe care nu am reuşit să-i conving data trecută, că acest proiect de lege priveşte o necesitate legislativă bazată pe dispoziţiile atât ale Curţii Constituţionale, pe obligaţiile pe care ni le-am asumat în Capitolul 24, şi pe Recomandarea 12 a Grupului European Anticorupţie (GRECO).

Mai explic o dată. Conform Legii răspunderii ministeriale, un ministru în funcţie, spre deosebire de dumneavoastră sau de orice alt om din această ţară, nu poate fi trimis în judecată decât dacă o comisie de la Cotroceni, din jurul preşedintelui României, este de acord cu acest lucru.

În 2004, ne-am luat obligaţia să modificăm această lege din 1999 şi de a-i trata pe miniştri la fel ca pe ceilalţi demnitari şi ca pe ceilalţi oameni din această ţară. Cu acest lucru a fost de acord şi societatea civilă şi unele persoane din conducerea asociaţiilor neguvernamentale, doamna Renatte Weber şi doamna Monica Macovei, atunci, în 2004, spuneau că este foarte bine să renunţăm la acest privilegiu.

În 2005, noul ministru, doamna Macovei, a venit cu o propunere care ne-a uimit pe toţi. A spus că doar pentru foştii miniştri să nu mai fie nevoie de acord de la Cotroceni, dar pentru actualii miniştri să păstrăm acest lucru. Sigur, schimbările dânsei nu mai sunt atât de greu de înţeles ca până acum, dar vreau să explic colegilor că dacă vrem să intrăm într-o logică europeană, dacă vrem să avem un caracter nediscriminatoriu, atât foştii miniştri, cât şi actualii miniştri trebuie să răspundă penal pentru fapte comise în timpul exercitării mandatului ca orice cetăţean din această ţară.

Nu înţeleg de ce miniştrii actuali trebuie să treacă pe la preşedintele ţării, fie că se numeşte Traian Băsescu sau oricine altcineva, ca să poată fi traşi la răspundere penală.

Din acest motiv vă rog să votaţi această lege care nu are legătură nici cu social-democraţia nici cu liberalismul sau cu doctrina populară, mă rog, ci are legătură cu un tratament egal pentru toţi cetăţenii din această ţară şi are legătură cu nişte puteri pe care preşedintele României, probabil, nici nu le vrea.

Am făcut parte din comisia care funcţiona în vremea preşedintelui Ion Iliescu, l-am audiat atunci pe domnul Traian Băsescu care spunea că este o greşeală să avem o asemenea comisie şi că dânsul vrea să fie cercetat de procurori, să răspundă în faţa justiţiei fără a mai trece pe la Cotroceni. Acum este domnul Băsescu la Cotroceni şi cred că nu şi-a schimbat opinia, cred că nu face ca doamna Macovei să-şi schimbe opinia în funcţie de poziţia în care se află.

De aceea, îi rog atât pe colegii de la PD să respecte dorinţa de atunci a domnului Traian Băsescu, cât şi pe colegii mei să susţină în continuare acest lucru şi să înţelegem că un ministru, dacă se consideră sau este acuzat de o faptă penală, trebuie să răspundă în faţa legii ca oricare dintre deputaţi, dintre senatori sau dintre cetăţenii acestei ţări.

Nu cred că în măsura în care un ministru trebuie să răspundă penal trebuie să aşteptăm să se refacă preşedintele ţării ca să semneze că este de acord cu acest lucru şi cred că nici preşedintele nu vrea acest lucru.

Îmi pare rău, înţeleg că, deşi ne-am dori cu toţii ca raportul din acest an al Comisiei Europene să fie foarte bun, înţeleg că rămâne, în continuare, o mare problemă pe justiţie şi mi-aş dori să corectăm noi ceea ce un ministru nu este în stare să facă din motive personale, pe care nu le mai comentez.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dezbaterile au avut loc, raportul de respingere a fost supus Camerei şi a fost respins. Conform art. 104 din Regulament intrăm la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Neexistând însă amendamente admise sau respinse, am să supun direct votului dumneavoastră fiecare articol din proiectul de lege, după care, marţi, la şedinţa privind voturile finale se va supune legea votului dumneavoastră.

Am să vă rog, ţinând seama de această situaţie, să votăm cu cartelele.

Vă rog să vă înregistraţi prezenţa. Se trece, conform art. 104 din Regulament, discutarea legii pe articole, scrie foarte clar. Raportul a fost respins o dată. Şi proiectul următor al legii este la fel.

Supun votului dumneavoastră art. I din proiectul de lege. Vă rog votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 136 de deputaţi prezenţi; 55 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă, 2 abţineri; 1 deputat nu a votat.)

Da, vă mulţumesc. Textul art. I a fost respins.

Art. 1, vă rog să vă înregistraţi prezenţa şi să votaţi.

57 de voturi pentru, 80 de voturi împotrivă, 0 abţineri, respins.

Art. 3, vă rog să vă înregistraţi prezenţa şi să votaţi.

54 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, 1 abţinere, respins.

Art. 4, vă rog votaţi.

56 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă, 1 abţinere, respins.

Art. 5, vă rog votaţi.

56 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă, 2 abţineri, respins.

Nr. crt. 6, vă rog votaţi.

55 pentru, 77 împotrivă şi 4 abţineri, respins.

7. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 81 împotrivă şi 6 abţineri, respins.

8. Vă rog, votaţi.

54 pentru, 83 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

9. Vă rog, votaţi.

54 pentru, 72 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art.10. Vă rog, votaţi.

57 pentru, 79 împotrivă şi 4 abţineri, respins.

11. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 85 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

12. Vă rog, votaţi.

57 pentru, 83 împotrivă şi 4 abţineri, respins.

13. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 79 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

14. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 85 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

15. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 87 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. II. Vă rog, votaţi.

59 pentru, 87 împotrivă şi 4 abţineri, articol respins.

Am votat proiectul de lege pe articole, îl trimitem la votul final de astăzi.

Iniţiatorul doreşte să explice votul.

Domnul Ponta, aveţi cuvântul.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

În numele grupului, domnule preşedinte, aş dori să explic de ce am votat pentru, dar nemaireluând argumentele prezentate anterior. Am încercat să prezint nişte argumente constituţionale, juridice, de legislaţie europeană şi până la urmă am încercat, sigur, şi de bun simţ, să aducem un ministru la nivelul unui deputat, unui senator, unui cetăţean de rând.

I-am rugat, de asemenea, pe colegii mei să nu voteze pe considerente politice pentru că în cazul de faţă nu era o lege cu încărcătură politică, ci strict juridică.

I-am văzut pe cei doi lideri actuali, şi le pronunţ numele pentru că probabil vor dori să aibă drept la replică, pe domnul Tabără şi pe domnul Uioreanu, ridicând sau lăsând mâna în jos şi mi-aş dori foarte tare, pentru că n-am avut ocazia în timpul dezbaterilor să le aud punctul de vedere, de ce sunt împotrivă. Le mai spun o dată numele, domnul Tabără şi domnul Uioreanu, poate-mi explicaţi şi mie şi colegilor dumneavoastră de ce le-aţi cerut să voteze împotrivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Domnul Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Vă mărturisesc că aş fi ieşit la cuvânt şi dacă nu mă provoca domnul Ponta şi vreau să-i spun domnului Ponta că la agricultură se lucrează extrem de serios atunci când cei de sus lucrează bine. Şi vreau să-i spun domnului Ponta că a fost şi dânsul în zona aceasta ministerială şi a avut suficient timp pentru a rezolva această problemă. Aş vrea să îi spun că votul pe care l-am dat şi pe care l-am dat împreună cu grupul parlamentar, nu se datorează fostei mele calităţi de ministru, au fost..., sunt deja 10 ani de când nu mai sunt şi n-am trecut prin nici un fel de probleme, nici nu cred, dacă ar fi vreo problemă, că m-aş adresa preşedintelui sau aş cere preşedintelui să mă apere, m-aş apăra singur.

Dar, domnule coleg, domnule deputat, să ştiţi că problema reformei în justiţie nu este numai a doamnei ministru Macovei, este a noastră, a tuturor, şi dacă reforma în justiţie nu merge încă aşa cum trebuie ni se datorează şi nouă, şi cunoaşteţi foarte bine modul cum s-au votat unele legi şi iniţiative de mare importanţă, mai mari chiar decât cea pe care aţi propus-o dumneavoastră astăzi. Şi, dacă vreţi, votul negativ vi se datorează într-o oarecare măsură şi se datorează modului cum dumneavoastră vă susţineţi aceste acte, îndreptate, de fapt, împotriva unui singur om, şi acela este ministrul justiţiei.

Dumneavoastră când susţineţi un act şi un proiect de lege, susţineţi-l pe conţinutul lui, nu-l aruncaţi în braţele altora sau să vi-l salveze alţii, salvaţi-vi-l singuri şi salvaţi-vă singuri.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Următoarea propunere legislativă este cea privind producerea şi comercializarea făinii, pâinii şi produselor de panificaţie.

Este în aceeaşi situaţie ca şi proiectul de lege anterior.

A fost respins raportul de respingere.

Trebuie să trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Dacă iniţiatorul doreşte să mai ia cuvântul.

Vă rog, domnul Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aţi precizat foarte bine, şi în acest caz revenim la dezbaterea pe articole, dar nu doresc să reiau din expunerea de motive toate argumentele care au statuat necesitatea unei astfel de legi.

Vreau să subliniez totuşi faptul că la baza elaborării acestui act normativ au stat şi legi de profil din Italia, Portugalia, Germania.

Relev acest aspect deoarece s-a afirmat, în punctul de vedere al Guvernului, că în spaţiul Uniunii Europene nu există astfel de reglementări.

După un model, însă, patentat la Senat, nu ar fi surprinzătoare apariţia unui proiect de lege cu acelaşi conţinut, de data aceasta pe filieră guvernamentală, şi fac această afirmaţie întrucât sunt semnale în acest sens, utilizând o sintagmă consacrată. În rest, sunt convins de utilitatea acestei legi şi eu vreau să cred că şi dumneavoastră, prin votul pe care îl veţi da, veţi susţine iniţiativa legislativă pe care o dezbatem a doua oară.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Titlul legii. Vă rog, votaţi.

60 pentru, 67 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 1. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 82 împotrivă şi nici o abţinere, respins.

Art. 2. Vă rog, votaţi.

59 pentru, 80 împotrivă şi nici o abţinere, respins.

Art. 3. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 82 împotrivă şi nici o abţinere, respins.

Art. 4. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 83 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 5. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 89 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 6. Vă rog, votaţi.

47 pentru, 88 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 7. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 85 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 8. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 91 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 9. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 92 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 10. Vă rog, votaţi.

51 pentru, 95 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 11. Vă rog, votaţi.

52 de voturi pentru, 92 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 12. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 91 împotrivă şi nici o abţinere, respins.

Art. 13. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 93 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. 14. Vă rog, votaţi.

57 pentru, 94 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 15. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 93 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 16. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 95 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 17. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 90 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 18. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 91 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 19. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 96 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 20. Vă rog, votaţi.

56 pentru, 97 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 21. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 85 împotrivă şi nici o abţinere, respins.

Art. 22. Vă rog, votaţi.

53 pentru, 89 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. 23. Vă rog, votaţi.

57 pentru, 91 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. 24. Vă rog, votaţi.

55 pentru, 87 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 25. Vă rog, votaţi.

61 pentru, 89 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 26. Vă rog, votaţi.

59 pentru, 91 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. 27. Vă rog, votaţi.

54 pentru, 89 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 28. Vă rog, votaţi.

61 pentru, 92 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 29. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 86 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Art. 30. Vă rog, votaţi.

59 pentru, 88 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 31. Vă rog, votaţi.

65 pentru, 91 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 32. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 90 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 33. Vă rog, votaţi.

61 pentru, 97 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 34. Vă rog, votaţi.

59 pentru, 93 împotrivă şi o abţinere, respins.

Art. 35. Vă rog, votaţi.

58 pentru, 89 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 36. Vă rog, votaţi.

60 pentru, 93 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 37. Vă rog, votaţi.

64 pentru, 91 împotrivă şi 2 abţineri, respins.

Art. 38. Vă rog, votaţi.

60 pentru, 91 împotrivă şi 3 abţineri, respins.

Anexa la proiectul de lege. Vă rog, votaţi.

64 pentru, 96 împotrivă şi 3 abţineri. Anexa respinsă.

Proiectul de lege a fost votat pe articole.

Caracter organic.

Rămasă pentru şedinţa de vot final.

Trecem la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr. 15/1994.

Suntem în aceeaşi situaţie.

Raportul de respingere a fost respins, urmează dezbaterea pe articole, potrivit art.104 alin. 3.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Domnul Munteanu, aveţi microfonul.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că, vă spun sincer, îmi este greu să revin la microfon şi să susţin această iniţiativă legislativă în calitate de iniţiator.

Faptul că proiectul de lege a fost respins la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor de trei ori mă face să cred că nu s-a ţinut cont de avizul favorabil dat de către toţi cei 25 de parlamentari ai Comisiei pentru agricultură, nu s-a ţinut cont de faptul că doar cu 12 voturi împotrivă plenul Senatului a votat acest proiect de lege, nu ştiu ce gândiţi dumneavoastră atunci când legi bune şi absolut necesare, din punctul meu de vedere, sunt respinse doar pentru că iniţiatorii sunt din opoziţie.

Sincer vă spun că sunt nedumerit şi revoltat de acest lucru.

Stimaţi colegi, sunt sigur că astăzi suprafeţe foarte mari de teren sunt nelucrate în România şi pentru că nu există această reglementare între arendaşi şi arendatori, sau între arendatori şi arendaşi.

Ştiu, de asemenea, că sunt zeci de mii de procese pe rolul instanţelor de judecată, alte zeci de mii de nemulţumiri, tocmai din lipsa acestui contract-cadru la Legea arendei.

De aceea, aş vrea să vă rog să votaţi pe articole acest proiect de lege, precizând încă un lucru: această iniţiativă legislativă nu implică cu nici un leu bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii?

Da. Mai sunt. Domnul Liviu Timar are cuvântul.

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Ca şi domnul coleg Munteanu, vin şi eu să întăresc necesitatea adoptării acestui act normativ. De ce? Sunt unul care vin din producţie, să spun aşa, şi în activitatea mea m-am întâlnit cu foarte multe contracte de arendă, făcute de diferiţi arendaşi, semnate de diferiţi arendatori.

Când s-a făcut acest model de contract, s-a ţinut cont tocmai de acest lucru, fiindcă foarte mulţi arendatori nu au pregătirea necesară să înţeleagă întotdeauna ceea ce trebuie să prevadă un contract de arendă. Acest contract de arendă vine în întâmpinarea acestor oameni, de a-i ajuta pe cei care semnează aceste contracte de arendă, de a fi atenţi la ceea ce semnează.

Faptul că nu implică nici un ban de la buget, cred că în această sală, în această zi, putem adopta acest act normativ, care este absolut necesar. Cred că toţi colegii mei, indiferent din ce partid sunt, care au lucrat în producţie, ştiu exact ceea ce spun.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Eu nu fac altceva decât să repet ceea ce am mai spus de la acest microfon.

Cred că nu este atât de important cine semnează această iniţiativă legislativă, cât conţinutul ei. Şi, din punct de vedere juridic, legea este făcută corect şi, mai ales, este cea care transpalizează, să spunem aşa, contractul de arendă, făcându-l mai accesibil între cele două părţi. Şi trebuie să recunoaştem că, de-a lungul anilor, de la apariţia Legii arendei, foarte multe probleme au ieşit tocmai din netransparenţa lui.

Proiectul de lege nu face altceva decât să aducă acest contract de arendă la o vizibilitate mai mare şi la o înţelegere mai mare a părţilor care fac acest contract.

Acesta este motivul pentru care Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota această lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Sergiu Andon.

Domnul Sergiu Andon:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Reglementarea propusă este, într-adevăr, necesară într-o ţară în care, în multe alte domenii, s-au constatat abuzuri de drept, activităţi speculative, profitarea de ignoranţă şi aşa mai departe.

Nu mai ştiu exact care a fost votul meu în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, dar îmi amintesc ... A fost pentru, mă asigură domnul Munteanu, pentru că, într-adevăr, s-a conlucrat cu iniţiatorul, ne convinsese de utilitatea ei. Reţinerea colegilor mei era mai mult de natura de a nu încălca principiul libertăţii contractuale, sens în care era gata să avem şi un amendament.

În sfârşit, ca să conchid, - şi vorbesc acum în numele colegilor din Grupul parlamentar al Partidului Conservator -, ca ultimă reflecţie, concluzia noastră este că legea merită votată şi vom vota pentru.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am 9 declaraţii politice făcute în plenul Camerei Deputaţilor, pe tema "cum este folosit Parlamentul, ca anexă, de către Guvernul actual".

Dacă şi această propunere legislativă nu trece prin Parlament, care are o activitate extraordinar de mare, vreau să vă spun un singur lucru: câte primării sunt în Ţara Românească, atâtea modele de contracte de arendă se află pe masa fiecărui primar pentru avizare. Nu sunt lucrate peste un milion şi jumătate de hectare în Ţara Românească, din care, o mare parte, din această vină, din această lipsă de reglementare a actului normativ pe care-l avem pe masă, care trebuie adoptat, fiindcă facem pentru agricultură un lucru deosebit de important.

Eu mulţumesc domnului deputat Tabără şi, la fel, şi celorlalte grupuri parlamentare care, înaintea mea, au dovedit o gândire extraordinar de pragmatică şi de normală pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

Vă mulţumim pentru acest lucru şi Grupul parlamentar al P.S.D., desigur că susţine cu tărie această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Dumitriu, Grupul parlamentar al P.R.M.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că între noi şi P.S.D. există actualmente un Protocol de colaborare parlamentară, însă, nu mă pot abţine să nu întreb: de ce această lege nu a fost promovată mai demult, pe când exista o majoritate parlamentară care avea probabil mai demult dorinţa pe care şi-o exprimă abia astăzi? Există, în acelaşi timp, şi această Lege nr.16/1994, care se foloseşte la ora actuală şi care, din păcate, creează foarte multe probleme în diferite locuri, tocmai pentru că ea ar trebui completată totuşi cu prevederile introduse astăzi prin această lege-cadru a arendei.

Aşa încât eu revin la propunerea pe care am mai făcut-o şi în alte dăţi. Ca treburile să meargă, hai să dăm această lege care are, sigur, imperfecţiuni, dar care poate fi îmbunătăţită pe parcurs. Trebuie, totuşi, creat un cadru, pentru ca să nu mai existe tot felul de instanţe ad-hoc şi care creează tot felul de probleme în fiecare zonă a ţării.

Deci, sigur, cumva noi, P.R.M., ar trebui să fim solomonici. Au dreptate şi cei de la Guvern, care spun că nu este o lege întru totul bună, au dreptate şi cei de la P.S.D., care vin cu nişte propuneri foarte bune prin această lege.

Deci, Grupul parlamentar al P.R.M., conform protocolului, va susţine această lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc. Domnule Uioreanu, aveţi cuvântul.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Independent de Protocolul P.S.D.-P.R.M., noi susţinem această modificare legislativă. O considerăm de bun augur. Credem că orice simplificare duce la derularea mai fluidă a actului.

Deci, încă o dată, Partidul Naţional Liberal susţine acest proiect.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Dacă toată lumea îl susţine, permiteţi-mi să dau cuvântul ultimului vorbitor, pentru că, după aceea, nu mai putem să-l susţinem în vot. Îl susţinem numai în vorbe.

Vă rog.

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

U.D.M.R. nu susţine acest proiect de lege, din următoarele motive: în primul rând, este libertatea contractuală. Codul civil, care este în vigoare din 1850, prevede condiţiile obligatorii minime pentru valabilitatea unui contract. De asemenea, art.969 din Codul civil prevede că convenţiile făcute cu respectarea legii sunt respectate şi este putere de lege între părţi.

Mi se pare inoportun ca să intervenim noi, legiuitorul, şi să obligăm părţile să semneze doar un model de contract. Deci, legea deja prevede care sunt condiţiile minime pentru valabilitatea unui contract.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă rog frumos, domnule deputat, să coborâţi. Nu v-a văzut secretarul, v-a văzut acum, vă dau cuvântul.

Domnule deputat, vreţi să luaţi cuvântul? Vă rog foarte mult. Este foarte simplu, nu trebuie să vă certaţi cu secretarul. Nu v-a văzut. V-am văzut eu, aveţi cuvântul.

Domnul Petre Ungureanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cu multă plăcere.

Domnul Petre Ungureanu:

Mă înscrisesem la cuvânt înainte de a se hotărî că este ultimul cuvânt, dar făceam o critică prietenească secretarilor care nu observă aceste balete ale noastre.

Voiam să spun, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Sigur, nu vorbesc în numele comisiei, dar mă simt dator să apăr comisia, pentru că aici, iniţiatorii, cu avânt revoluţionar, ne-au înfierat.

Vreau să spun că mă pricep la agricultură exact atât cât se pricep dumnealor, iniţiatorii, la legi. Noi nu am spus că legea nu este bună. Am spus doar că, din punct de vedere juridic, aşa cum a spus colegul de la U.D.M.R., tot jurist, iată că juriştii ştiu de ce, ne-am opus acestui proiect, pentru că încalcă principiile de bază ale contractelor civile, încalcă principiile de bază ale Codului civil. Există nişte reguli de bază; mă rog, unii spun "pacta sunt servanta", alţii zic "969 Cod civil", alţii spun tot felul de reguli. Sigur că, jurişti fiind, nu ne-am putut lăsa induşi de avântul pentru succesul socialist al agriculturii şi, să spunem, să introducem în contractul de arendă reguli care ar impieta asupra libertăţii contractuale.

De aceea, nu trebuie să ne certaţi că nu ne pricepem la agricultură. Nu trebuie să ne certaţi că, chipurile, eu, jurist fiind şi liberal, sunt împotriva curentului care spune ... mă rog, colegul meu a spus că "noi îl vom susţine", "voi vedea cum votez". Dar nu pot să trec peste ideea că introducem în lege şi în contract obligaţii care exced acestora. Uitaţi-vă la punctul de vedere al Guvernului. Uneori, nu ne convine. Dar, uitaţi-vă că acolo am spus nişte lucruri foarte corect. Contractul acesta de arendă limitează, numai la terenuri, posibilitatea de arendare, nu şi la celelalte mijloace. Or, în Legea nr.16 sunt ... Deci, limităm, încercăm să facem un bine, făcând rău.

De altfel, să ştiţi că nu este nici o poziţie politică. A fost un coleg de-al nostru, liberal, care a venit şi ne-a consultat, pe mine şi pe alţii de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. La fel, a vrut să introducă acest contract şi i-am spus că nu, din aceleaşi motive. Deci, nu are nici o culoare politică votul nostru. Am explicat, doar, din punct de vedere juridic, de ce nu este corect.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Călian.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă bucur că funcţionează foarte bine protocoalele, se nasc noi alianţe ... Aşa este normal într-o democraţie autentică, aşa cum se pare că este şi în România.

La subiect: există reglementări legale în privinţa arendării. Nu ştiu cât de mult acest proiect de lege va rezolva problema efectiv în domeniul agriculturii, din acest punct de vedere.

Practic, aşa cum am dezbătut pe fond în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi acest proiect de lege apare, cum spunea şi colegul Ungureanu, un model de contract impus, cu bunele şi cu relele lui. Nu ştiu dacă trebuie să impunem un asemenea contract, însă, dacă totuşi există un punct de vedere comun şi dinspre Putere, şi dinspre Alianţă, şi Grupul parlamentar al Partidului Conservator va vota acest proiect de lege. Însă, repet, reglementări în acest sens, din punct de vedere juridic, existau şi există.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, conform art.104 din regulament.

Articolul unic.

Vă rog, votaţi. 121 de voturi pentru, 25 împotrivă, 8 abţineri - adoptat.

Pct.1. Vă rog, votaţi. 132 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, 11 abţineri, adoptat.

Pct.2. Vă rog, votaţi. 133 de voturi pentru, 22 de voturi împotrivă, 10 abţineri, adoptat.

Pct.3 - Anexa.

Vă rog, votaţi. 129 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, 11 abţineri.

Există o greşeală tehnică, pe care domnul preşedinte ne-o va prezenta şi pe care o facem corecţie, cum este şi firesc.

Domnul Sergiu Andon:

Vă mulţumesc.

La pct.3, formularea corectă este: "anexa introdusă la prezenta lege are următorul cuprins", în loc de "după art.26 se introduce o anexă nouă cu ...", pentru că nu se introduce după art.26, ci la sfârşitul legii.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Sigur, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Proiectul de lege a fost votat pe articole.

Trece la votul final.

14. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.14/2003, Legea partidelor politice.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia are raport de respingere. Dacă doreşte să ia cuvântul? Nu.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere.

Cine este pentru respingerea proiectului de lege? Vă rog, votaţi. Vă rog, nu merge sistemul.

Vă rog, în acest moment, vă rog, votaţi. 124 de voturi pentru, 37 împotrivă.

O trimitem la votul final, neexistând discuţii.

Deci, trimitem la votul final proiectul de lege.

Vrea un coleg de-al nostru să facă o mică observaţie, vă rog să-i permiteţi.

Domnul Relu Fenechiu:

Stimaţi colegi din Opoziţie,

Vreau să vă rog să vă uitaţi cu atenţie la cartelele cu care votaţi. Unul dintre dumneavoastră foloseşte o cartelă pe care scrie Relu Fenechiu şi am consultat staff-ul tehnic acum. Deci, pe acea cartelă se votează şi, sigur, este din această parte a sălii (arată spre partea stângă a sălii), pentru că acolo au fost voturi cu "nu". Rugămintea mea este să aduceţi la conducerea Camerei, să aduceţi acea cartelă, pentru că este o ilegalitate aceasta.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Vă rog să-i predaţi colegului Fenechiu cartela. Dacă nu o găsiţi, poate nepoata doamnei senator ştie ce-i cu cartela. Poate avem şi noi vreo nepoată în sală.

Aţi găsit, domnule Fenechiu, cartela? Domnule Fenechiu, v-aţi găsit cartela? V-aţi găsit-o? (Domnul deputat Relu Fenechiu infirmă.)

Stimaţi colegi, haideţi să-i dăm domnului Fenechiu cartela, vă rog frumos!

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Pe procedură, domnule preşedinte.

Având în vedere neînţelegerile din Alianţă din ultima vreme, eu consider că acolo ar trebui căutată cartela, şi nu acuzată Opoziţia, pentru această dispariţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Sigur, era şi mai puţin probabil ca să ajungă din stânga în dreapta, sau din dreapta în stânga, dar probabil că şi-o găseşte.

Bun. Trecem la următoarea propunere legislativă.

15. Propunerea legislativă privind completarea Hotărârii Guvernului nr.884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale.

Domnul deputat Ponta, procedură.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întrebarea este dacă-i bine să discutăm despre un proiect de lege privind completarea unei hotărâri de Guvern. Mă gândesc dacă-i bine şi mă gândesc că acum poate înţelegeţi de ce l-am rugat pe domnul Uioreanu, care conduce votul Partidului Naţional Liberal, să explice şi anterior anumite voturi. Pentru că, în momentul în care, ca deputat, - înţeleg că sunteţi şi jurist, domnule Uioreanu, -, faceţi o propunere legislativă, o lege care să modifice o hotărâre de Guvern, atunci pot să înţeleg cum conduceţi dumneavoastră votul P.N.L.-ului.

Vă reamintesc că o hotărâre de Guvern se modifică prin hotărâri de Guvern, domnule Uioreanu, şi o lege - prin lege! Dacă noi, un Parlament, votăm un lucru care se învaţă în anul I la Drept constituţional, la Facultatea de Drept, avem o mare problemă. Deci, sincer să fiu, v-aş ruga să ne scoateţi din această situaţie ridicolă, - sigur, şi pentru iniţiator, dar cred că pentru tot Parlamentul -, să încercăm să discutăm un proiect legislativ care modifică o hotărâre de Guvern. Dacă nu, poate nu mai conduceţi dumneavoastră votul P.N.L.-ului. Am reuşi să avem succese ceva mai mari.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul la această propunere legislativă? Nu.

Comisia, dacă doreşte? Există raport de respingere. Nu.

Comisia, vă rog.

Domnul Ovidiu Brînzan:

Comisia susţine respingerea, din aceleaşi argumente: de formă, fiindcă, într-adevăr, este în afara oricărei tehnici legislative, şi de fond, fiindcă lucrurile sunt preluate într-o ordonanţă de Guvern, care acum se discută la comisie.

Deci, susţinem respingerea.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Grupurile parlamentare, dacă doresc să intervină? Nu.

La votul final.

16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor prevederi privind funcţia publică.

Raport de respingere.

Iniţiatorul, dacă doreşte să intervină? Doriţi să interveniţi, sunteţi iniţiator? Perfect.

Comisia, vă rog, luaţi cuvântul; raport de respingere.

Domnul Traian Constantin Igaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Propunerea legislativă a fost analizată, în fond, în şedinţa din 26 aprilie 2006.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Propunerea legislativă este de competenţa Camerei Deputaţilor, iar comisia propune respingerea acestei iniţiative.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, există intervenţii? Nu.

Proiectul de lege merge la votul final.

Ultimul proiect de lege în şedinţa de astăzi:

17. Propunerea legislativă privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării.

Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul?

Reamintesc că este, din nou, un proiect de lege cu raport de respingere.

Domnul senator Creţu. Aveţi microfonul.

Domnul Ovidiu Teodor Creţu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege l-am iniţiat mai mulţi senatori, de la partide diferite, atunci când discutam în Senat Ordonanţa de urgenţă nr.43/2005, care modifica Ordonanţa de urgenţă nr.119/2001 referitoare la unele facilităţi acordate SIDEX Galaţi. La acea dată, am solicitat autorităţii să ne prezinte contractul de privatizare a SIDEX Galaţi, pentru a vedea ce s-a acordat. Am fost trataţi cu refuz. Adică, nu ni s-a pus la dispoziţie, cu toate că în Constituţie se prevede foarte clar obligaţia de a se pune la dispoziţia parlamentarilor - a senatorilor şi deputaţilor - orice document.

Din acest motiv, am propus această lege, această iniţiativă legislativă, pentru ca instituţia fundamentală a statului, Parlamentul, - Camera Deputaţilor, respectiv Senatul -, să aibă, într-adevăr, acces, să existe obligaţia explicită de a pune la dispoziţia noastră, a dumneavoastră, orice document solicitat. Şi, sigur, în consecinţă, vă solicit să aprobaţi această lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Deci, domnul senator a susţinut proiectul de lege.

Comisia, dacă susţine soluţia de respingere? Înţeleg că da.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, există intervenţie? Vă rog.

Domnul deputat Dumitriu. După aceea, domnul Iordache.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al P.R.M. susţine acest proiect de lege, chiar dacă el are ca iniţiatori şi membri din arcul guvernamental. De prea multe ori suntem întrebaţi, în teritoriu, şi de către presă ce ştim despre o privatizare sau alta, despre un contract sau altul, iar noi nu putem să răspundem, pentru că există tot felul de cauze, pe care nu le putem cunoaşte. Or, este absolut ridicol. Până la urmă, este vorba de privatizarea unor averi ale statului, ale poporului. Cum este posibil ca tocmai noi, reprezentanţii poporului, să nu avem acces la aceste contracte, prin care averea a fost vândută şi împărţită?

Deci, repet: noi susţinem acest proiect de lege, cu tot ceea ce cuprinde el, ceea ce au vizat iniţiatorii.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Iordache. Aveţi microfonul.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al P.S.D. susţine acest proiect legislativ. Să nu uităm că primul raport a fost un raport favorabil, dar, datorită intervenţiei reprezentantului Guvernului, a fost retrimis la comisie. De ce, - mă întreb şi întreb retoric sala şi colegii -, de ce i-e frică Guvernului să prezinte Parlamentului actele care vizează privatizările? Oare, în spatele acestor privatizări, nu sunt clauze pe care noi nu trebuie să le cunoaştem?

Grupul parlamentar al P.S.D. susţine, în continuare, şi sper că, prin votul plenului, acest proiect de lege să fie adoptat.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alţi colegi, vă rog?

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că situaţia este chiar curioasă. Faptul că iniţiativa este adoptată de Senat, avem un prim raport de aprobare a iniţiativei legislative şi apoi unul de respingere, cred că este un lucru curios şi cred că ar fi trebuit să fie explicat de cineva. Pentru că, până la urmă, suntem în faţa unei iniţiative care nu înseamnă altceva decât transparenţă în procesul de privatizare. Poate că era nevoie ca un astfel de act legislativ, care să întărească prevederile Constituţiei, până la urmă, să-l fi avut în urmă cu vreo 14-15 ani. Poate că, în felul acesta, eram scutiţi de o serie de întâmplări extrem de neplăcute. Şi aş da un simplu exemplu: este vorba de cunoscutul caz din mandatul trecut, când contractul de privatizare al lui RAFO Oneşti a fost refuzat a fi văzut de către parlamentari. Am fost unul dintre puţinii care am văzut acest contract şi pot să afirm cu siguranţă că tot ceea ce s-a întâmplat, ce se întâmplă şi ce se va mai întâmpla la RAFO Oneşti se datorează nu a ceea ce s-a întâmplat după 2003, ci exact ce s-a întâmplat la momentul privatizării.

Deci, pe cale de consecinţă, Partidul Conservator susţine iniţiativa legislativă.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Popescu, preşedintele comisiei.

Domnul Dan Ioan Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Poate că n-aş fi luat cuvântul, dar, în ultimele zile, constat, din nou, o serie de atacuri legate de procesul de privatizare a PETROM-ului, din partea unor actuali parlamentari, care n-au avut ocazia să citească acest contract de privatizare.

Eu aş vrea să precizez în plenul Camerei Deputaţilor că, deşi nu exista acest proiect de lege, cu care eu sunt total de acord, la Ministerul Economiei s-a practicat această transparenţă vizavi de membrii comisiilor care dezbat în cadrul comisiilor contractele de privatizare. Deci, la vremea respectivă, toţi membrii comisiilor economice din Cameră şi din Senat au fost invitaţi la Ministerul Economiei cu contractul de privatizare pe masă, cu toţi consultanţii la dispoziţie, faptul că unii nu au avut cunoştinţele limbă engleză necesare pentru a parcurge acest contact este cu totul şi cu totul altă problemă.

Mi se pare corect ca parlamentarii să aibă dreptul să vadă aceste contracte de privatizare, dar ele trebuie să rămână cu caracterul confidenţial, pentru că de multe ori facem confuzie între caracterul confidenţial şi caracterul secret, deci acest caracter se fixează prin contractul care este supus dezbaterii.

Deci, repet, sunt pentru această transparenţă a privatizării, mai ales în cazul unor societăţi mari de interes naţional care vor trece după aceea prin dezbatere în cadrul Parlamentului.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu mulţumesc.

Domnule Márton Árpád-Francisc, aveţi cuvântul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu cred că poate e bună această lege, să ştim, să aflăm ce e cu privatizarea, să fie clar, să nu fie discuţii prin presă, ici colo. O vom vota, poate există nişte îndoieli şi vă pun o întrebare. Mai ales, celora care au sesizat Curtea Constituţională, când am votat statutul nostru şi ne-am dat un drept de a pune întrebări direct anumitor organe, pe care Curtea Constituţională a găsit-o neconstituţională şi am ras-o din statutul nostru. Această prevedere nu cade sub incidenţa aceleiaşi îndoieli, dar spun pentru cei care au atacat acel articol din statul nostru la Curtea Constituţională.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Domnul Călian.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să insist puţin mai mult asupra primului raport care a fost un raport favorabil. Atunci s-au lămurit toate aspectele, s-a eliminat şi grija unor colegi din guvern, care cred că vor trebui să vină tirurile cu documente care să le aducă la comisia parlamentară care solicită acest gen de documente? Nu. Nu este vorba în primul rând de documentele în original şi de copii contrasemnate de conducerea societăţii respective, mai mult de atât se pot solicita doar anumite documente şi nu întreaga cantitate. Deci griji din acest punct de vedere nu are sens să ne facem.

Mai mult de atât, documentele privatizării nu au un caracter secret şi nimeni nu poate să îngrădească dreptul legitim pentru a fi verificate sau pentru a fi întocmit un punct de vedere. Mai ales, din partea unei comisii parlamentare. Am votat pentru şi atunci, în comisie, pentru un raport favorabil, voi rămâne consecvent şi cu siguranţă că votul va fi tot favorabil.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din start, voi spune că suntem de acord cu acest proiect, dar aş adresa o întrebare domnului preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să vedem care au fost motivele care au stat la baza schimbării raportului. Dacă primul raport a fost unul de adoptare, de ce acum avem raport de respingere? Dar, dacă Guvernul a venit cu această iniţiativă, să ni se explice exact. Guvernul nu doreşte acest lucru. Şi este bine să ştie şi electoratul ce vrea Guvernul şi ce nu vrea Guvernul.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat.

Domnul Petre Ungureanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, nu este poziţia Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, nu sunt abilitat s-o prezint, însă vreau să explic totuşi din punct de vedere juridic, cel de-al doilea, dacă era nevoie să explic, cel de-al doilea raport al nostru, atunci când am spus nu acestei propuneri legislative şi de ce. De ce am zis nu, din punct de vedere strict juridic, pot să explic. Din punct de vedere politic, din punct de vedere al parlamentarului, eu cred că toţi cei care au susţinut aici necesitatea introducerii sau admiterii acestui proiect de lege au dreptate. Numai că trebuie să îmbinăm utilul cu plăcutul. Dintr-un avânt pe care astăzi îl avem, s-ar putea să creăm probleme serioase de credibilitate.

Eu vă spun că în momentul în care o entitate, sigur, n-am avut funcţii administrative, am fost toată viaţa avocat, nu ştiu ce se întâmplă în spatele uşilor capitonate, dar îmi închipui că o unitate sau o entitate care reprezintă statul, la un moment dat, îşi asumă şi anumite responsabilităţi.

În condiţiile în care se semnează un contract de privatizare, iar partea cealaltă, contractantul cere ca anumite clauze să fie secrete, să fie confidenţiale, sigur, în anumite limite şi tu faci invers, şi obligi ca aceste lucruri să devină publice, s-a pierdut orice urmă de credibilitate şi de înţelegere pentru statul, pentru entitatea care dezvăluie aceste lucruri.

De aceea, eu cred că noi trebuie să fim foarte serioşi, să fim foarte precişi, atunci când alegem sau numim oamenii în funcţiile care vor duce după aceea la încheierea unor contracte care au rezonanţă naţională şi pot afecta economia naţională, cum spun iniţiatorii. Bun. În multe dintre direcţii, au dreptate, dar repet, a dezvălui clauze contractuale pentru care statul s-a angajat sau ministerul sau direcţia s-a angajat cu cealaltă parte să fie confidenţiale, eu cred că deja depăşeşte orice urmă de înţelegere.

Din punct de vedere strict juridic, acesta este motivul pentru care noi, la Comisia juridică, prin votul majoritar, am cerut respingerea. Mai departe, este sigur voinţă politică, dar trebuie să avem totuşi şi raţiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul, ultima intervenţie, domnul preşedinte Andon, după care închidem şedinţa, partea a doua a şedinţei noastre.

Domnul Sergiu Andon:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vorbesc în numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Nu cunosc motivele pentru care comisia a dat aviz negativ.

Din păcate, n-am participat, dar membrii Grupului parlamentar al Partidului Conservator susţin proiectul de lege şi credem că şi politic şi juridic şi moral este o lege binevenită.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Încheiem aici partea a doua a şedinţei noastre. Cu 12 minute întârziere, trecem la partea a treia şi ultima a şedinţei în plen - voturi finale.

Mulţumesc staff-ului tehnic.

1. Primul proiect pe ordinea de zi privind voturile finale - Propunerea legislativă pentru declararea comunei Stoina oraş. Lege organică.

Prima Cameră sesizată - Camera Deputaţilor.

Comisia a propus respingerea. Deci, supun votului dumneavoastră respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Votaţi pentru, vă rog. Vă rog să votaţi, mă iertaţi. 188 de voturi pentru, 25 împotrivă, 4 abţineri, s-a adoptat raportul de respingere al comisiei.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 219 deputaţi prezenţi, 188 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă, 4 abţineri; 2 deputaţi nu au votat.)

2. Al doilea proiect, Propunerea legislativă privind asigurarea stagiului de practică universitară, lege organică. Prima Cameră sesizată. Comisia propune respingere.

Vă rog să votaţi. 118 voturi pentru, 89 împotrivă, 8 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă, fiind lege organică.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 220 de deputaţi prezenţi, 118 de voturi pentru, 89 de voturi împotrivă, 8 abţineri; 5 deputaţi nu au votat.)

3. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Poieni-Solca, judeţul Suceava, prin reorganizarea oraşului Solca. Lege organică.

Comisia propune respingerea. Supun votului dumneavoastră raportul comisiei.

Vă rog să votaţi. 208 voturi pentru, 9 împotrivă, 2 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. De fapt, propunerea de respingere a propunerii legislative a fost adoptată.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 219 deputaţi prezenţi, 208 voturi pentru, 9 voturi împotrivă, 2 abţineri).

4. Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Legea învăţământului nr.84/1995.

Lege organică.

Vă rog, votaţi. Voturi pentru - 88, împotrivă, 130, abţineri - 2. Propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 220 deputaţi prezenţi; 88 de voturi pentru, 130 de voturi împotrivă, 2 abţineri).

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2006 privind trecerea Muzeului Naţional "George Enescu" din Bucureşti în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Lege ordinară.

Camera Deputaţilor - Cameră decizională.

Vă rog să votaţi: 213 voturi pentru, 5 împotrivă, 2 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat.

(Conform afişajului, sunt prezenţi 221 deputaţi prezenţi, 213 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, 2 abţineri; un deputat nu a votat).

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Lege ordinară. Camera Deputaţilor - Cameră decizională.

Vă rog votaţi: 219 voturi pentru, 4 împotrivă, o abţinere. Proiectul de lege a fost adoptat.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 227 deputaţi prezenţi, 219 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, o abţinere; 3 deputaţi nu au votat).

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD.

Lege ordinară. Cameră decizională -Camera Deputaţilor.

Vă rog, votaţi: 217 voturi pentru, 3 împotrivă, 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 225 de deputaţi prezenţi; 217 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 3 abţineri; 2 deputaţi nu au votat).

8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Lege organică. Comisia a propus respingerea. Am trecut astăzi în procedură.

Supun votului dumneavoastră adoptarea proiectului de lege, conform art.104 din regulament.

Vă rog să votaţi. Adoptarea, aşa spune art. 104 alin.5 din regulamentul nostru. 100 de voturi pentru, 121 împotrivă, 5 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 227 de deputaţi prezenţi; 100 de voturi pentru, 121 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un deputat nu a votat).

Domnul Victor Ponta vrea să explice votul.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi pare rău că nu am reuşit să conving încă 20 de colegi, căci era un lucru absolut normal şi constituţional şi de bun simţ, ca miniştrii să fie trataţi ca dumneavoastră şi ca oamenii de rând. Îmi pare de asemenea rău că nu am reuşit să obţin o explicaţie de la deputaţii Puterii, de ce au votat împotrivă, domnul Tabără nu mi-a răspuns ce problemă avea cu legea şi de ce nu vrea ca miniştrii să răspundă penal.

Domnul Uioreanu, îmi pare rău, dacă am fost prea dur cu dânsul la acea hotărâre de guvern. Sper ca în continuare un vot pe o modificare legislativă, în sens european, şi, până la urmă, de bun simţ, de acum încolo, să nu se mai dea pe criterii strict politice şi colegii mei să înţeleagă mai bine data viitoare că nu era vorba, până la urmă, de o acţiune politică, ci de un lucru absolut normal, ca miniştrii să fie ca oamenii obişnuiţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

9. Propunerea legislativă privind producerea şi comercializarea făinii, pâinii şi produselor de panificaţie.

Lege organică.

Supun votului dumneavoastră adoptarea propunerii legislative.

Vă rog votaţi: 94 voturi pentru, 129 voturi împotrivă, 3 abţineri. Respins.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 226 de deputaţi prezenţi; 94 de voturi pentru, 129 de voturi împotrivă, 3 abţineri.)

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr.16/1994.

Lege organică.

Supun votului dumneavoastră adoptarea proiectului de lege. Vă rog, votaţi: 201 voturi pentru, 21 voturi împotrivă, 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 228 de deputaţi prezenţi; 201 voturi pentru, 21 voturi împotrivă, 3 deputaţi nu au votat).

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.14/2003, Legea partidelor politice.

Supun votului dumneavoastră respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi: 207 pentru, 14 împotrivă, propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 225 de deputaţi prezenţi; 207 voturi pentru, 14 voturi împotrivă; 4 deputaţi nu au votat).

12. Supun votului dumneavoastră Propunerea Legislativă privind completarea Hotărârii Guvernului nr.884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale.

Lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei. Vă rog votaţi: 216 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 5 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 227 de deputaţi prezenţi; 216 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 5 abţineri).

13. Propunerea Legislativă pentru modificarea şi completarea unor prevederi privind funcţia publică.

Lege organică. Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere al comisiei.

Vă rog votaţi: 218 voturi pentru, 7 împotrivă. Propunerea legislativă a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 226 de deputaţi prezenţi; 218 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă; un deputat nu a votat).

14. Propunerea legislativă privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării.

Lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere al comisiei. Vă rog să votaţi: 111 voturi pentru, 105 voturi împotrivă, 4 abţineri. Propunerea a fost respinsă.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 226 de deputaţi prezenţi; 111 voturi pentru, 105 voturi împotrivă, 4 abţineri; 5 deputaţi nu au votat).

Stimaţi colegi, am epuizat ordinea de zi de astăzi, vă urez o după amiază activă în comisii.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,25.