Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnii Puskas Valentin Zoltan, secretar al Senatului, şi Eserghep Gelil, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 468 de senatori şi deputaţi, şi-au anunţat prezenţa un număr de 371 de colegi, iar 97 sunt absenţi. Deci, suntem în cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor.

Aveţi în mapele dumneavoastră ordinea de zi care v-a fost propusă de Birourile permanente reunite.

Vă consult dacă sunt obiecţiuni la ordinea de zi. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi, cu cele două puncte.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, ordinea de zi a fost votată.

Intrăm în primul punct al ordinii de zi, şi anume la declaraţia pe care (o aveţi în mape) o va prezenta domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu cu privire la "Evoluţiile înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană. Continuarea acţiunilor interne în vederea aderării efective la 1 ianuarie 2007".

Vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul domnului prim-ministru, pentru prezentarea declaraţiei.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt onorat să prezint astăzi în faţa Parlamentului evoluţiile pe care ţara noastră le-a înregistrat pentru aderarea la Uniunea Europeană şi reperele drumului de parcurs pentru atingerea cu succes a obiectivului de integrare la 1 ianuarie 2007.

Această prezentare are loc la o zi după publicarea Raportului de monitorizare al Comisiei Europene. Înainte de toate, să ne reamintim că ne întâlnim într-o zi specială. Exact cu un an în urmă - pe 17 mai 2005 - Parlamentul României a ratificat în unanimitate Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Vă propun să ţinem dezbaterea de astăzi sub semnul acestei aniversări. Nu din festivism, ci pentru că, aşa cum am spus şi atunci, în faţa plenului celor două Camere, prin ratificare, am făcut cu toţii o promisiune de onoare: şi anume, să fim europeni. Iar această promisiune ne condiţionează astăzi iniţiativele şi demersurile.

Principiul după care acţionez ca prim-ministru este că o promisiune se respectă. Raportul Comisiei Europene confirmă că atât eu, cât şi Guvernul pe care îl conduc respectăm acest principiu. Am dovedit că România îşi ţine promisiunile şi angajamentele europene.

A venit timpul să avem o dezbatere în termeni europeni, despre drumul parcurs până acum şi ce urmează de aici încolo. Vă propun ca dezbaterea să depăşească disputele de orgolii, disputele politice, şi să abordăm cu onestitate viitorul României. Jean Monnet, unul din părinţii fondatori ai Uniunii Europene, ar fi spus "Să facem Europa, înseamnă să facem pace". Noi, oamenii politici din România, am transformat integrarea europeană într-o temă de consens naţional.

Aşa cum am mai arătat, şi de la această tribună, integrarea europeană nu este doar apanajul Guvernului sau al administraţiei. Integrarea europeană este un proces la care am contribuit cu toţii după 1990: Putere şi Opoziţie. Şi aici, sigur că doresc să profit de ocazie pentru a sublinia meritele tuturor celor care au condus România din 1990 încoace, fie că astăzi suntem la putere, fie că sunteţi în opoziţie. (Aplauze.)

Dar, fără îndoială, contribuţia a fost mult mai largă, nu numai partidele politice, dar societatea civilă, mass-media şi, în final, toţi cetăţenii României au avut o contribuţie care s-a dovedit esenţială. Depinde în continuare de fiecare dintre noi dacă acest proces se accelerează sau se încetineşte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Raportul de monitorizare prezentat ieri de Comisia Europeană este un adevărat indicator al modernizării României. Este obiectiv şi profesionist. Şi, mai ales, este exigent. România a fost supusă unei monitorizări mult mai stricte decât cele 10 state candidate care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Exigenţa sporită dă însă valoare şi mai mare aprecierilor formulate de Comisie. Cu toată rigoarea, acesta este cel mai bun Raport prezentat vreodată de Comisia Europeană despre România. Ca prim-ministru al acestei ţări, am motive, ca de altfel fiecare cetăţean român, să fiu mândru că ţara noastră este apreciată.

Pe scurt, Raportul recunoaşte progresele uriaşe făcute de România în ultimele şapte luni şi menţionează explicit data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Cum s-a reuşit acest lucru? Ne-am onorat promisiunile, am muncit din greu şi în echipă, am ţinut mereu direcţia corectă spre obiectivul strategic al României, am ignorat chestiunile artificiale şi care nu coincideau cu interesul naţional. Am să dau câteva exemple de progrese. De la Raportul de monitorizare din octombrie 2005 şi până acum, am dezamorsat ultimele două clauze de salvgardare, care ar fi putut duce la amânarea aderării cu un an: cea pe combaterea corupţiei şi, a doua, de securizare a frontierei.

Pentru prima oară, corupţia nu mai figurează printre domeniile de îngrijorare serioasă din partea Comisiei. Raportul certifică faptul că am creat structuri solide, care să combată acest fenomen. Magistraţii sunt independenţi, iar investigaţiile au început inclusiv în cazul unor persoane cu funcţii publice.

Corupţia nu poate fi combătută eficient fără o justiţie independentă şi profesionistă. Comisia Europeană confirmă că reforma justiţiei a continuat, "consolidându-se imparţialitatea sistemului judiciar".

Pentru Guvernul pe care îl conduc, reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei sunt ireversibile. Am încredere şi în dumneavoastră, reprezentanţi ai Parlamentului, că veţi susţine în continuare această reformă. Faptul că nu mai avem steag roşu pe corupţie şi pe justiţie nu înseamnă că trebuie să reducem motoarele. Ar fi o enormă greşeală.

Ca prim-ministru, vă solicit de la această tribună să votaţi actele necesare continuării reformei judiciare şi combaterii corupţiei. Ştiţi câteva din punctele care sunt deja menţionate în raport şi care astăzi, în discuţia cu conducerile celor două camere ale Parlamentului, deja au fost deja menţionate. Am să mă refer aici la Legea finanţării partidelor politice şi, sigur, într-o etapă viitoare, cea referitoare la instituţia menită să controleze şi să verifice declaraţiile de avere.

De asemenea, solicit instituţiilor cu prerogative în aceste domenii să îşi îndeplinească atribuţiile legale. Nu au absolut nici o scuză ca să nu îşi facă datoria!

Stimaţi colegi,

M-am oprit mai în detaliu asupra chestiunilor legate de Capitolul Justiţie şi Afaceri Interne, pentru că au un rol cheie în consolidarea statului de drept. Dar am înregistrat progrese notabile şi în alte domenii. Am să citez câteva din ele: achiziţii publice, prevenirea şi controlul poluării industriale, lupta împotriva contrafacerii şi a pirateriei; concurenţă (pentru prima oară Comisia menţionează că legislaţia ajutorului de stat este pusă în practică în mod corespunzător); agricultură (crearea posturilor de inspecţie la frontieră, identificarea şi înregistrarea animalelor, controlul bolilor la animale, etc.); creşterea capacităţii de gestionare a fondurilor comunitare, este un alt domeniu în care s-au înregistrat progrese.

Dacă în octombrie 2005, România avea 14 steaguri roşii, sunt acum 4, adică stăm mai bine chiar decât unele din cele 10 state care au aderat în 2004.

Dincolo de argumentul cantitativ, rămâne unul calitativ: cele 4 steaguri roşii nu marchează probleme de sistem, cum ar fi fost, de exemplu, absenţa unor reforme sau lipsa voinţei politice de a aplica anumite standarde europene. Ele se referă strict la chestiuni punctuale, cu caracter tehnic, care sunt în curs de rezolvare, în procesul de aplicare a standardelor europene. Am să le menţionez în continuare:

Agenţiile de plăţi către fermieri şi operatori în cadrul politicii agricole comune trebuie să devină pe deplin funcţionale. Cele două Agenţii de Plăţi, doresc să vă informez că au fost create, iar în acest moment au o capacitate administrativă considerabilă. De exemplu, la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi sunt deja angajate şi pregătite peste 3.600 de persoane, din cele peste 5.000 care vor încadra agenţia în final.

Un alt element este legat de punerea în aplicare a unui sistem integrat de administrare şi control în agricultură. Pentru operaţionalizarea acestui sistem a fost finalizată fotogrametrierea terenurilor agricole, iar 40% din date au fost procesate digital. Procesul continuă şi vom urmări cu rigoare realizarea lui în cele mai bune condiţii până la finele acestui an.

Alinierea completă a mecanismului de procesare şi tratare a deşeurilor animale la cerinţele comunitare, este un al treilea element. Până în acest moment, au fost adoptate strategia şi cadrul legal pentru organizarea şi desfăşurarea neutralizării deşeurilor de origine animală şi au fost desemnate prin licitaţie companiile care să efectueze acest serviciu. În ansamblu, doresc să subliniez că agricultura a intrat într-o reformă radicală, care îi va permite să se transforme dintr-o agricultură de subzistenţă, într-una modernă.

Al patrulea element la care doresc să mă refer este implementarea sistemelor informatice ce vor asigura interoperabilitatea sistemelor de colectare a t.v.a. şi a accizelor cu cele de pe piaţa internă a Uniunii Europene. În acest domeniu, procedurile au fost deja lansate şi sunt în curs de desfăşurare, suntem în calendar. Sistemul va intra în testare de la 1 iulie anul acesta, aşa cum este prevăzut în negocierile cu Comisia Europeană. El va fi pe deplin funcţional la sfârşitul anului.

De asemenea, Comisia Europeană a recunoscut progresele remarcabile în domeniul reformei justiţiei şi ne-a cerut ca pe baza acestor progrese deja realizate şi recunoscute să consolidăm eficienţa sistemului judiciar şi să continuăm eforturile pentru combaterea corupţiei.

Vă asigur că problemele semnalate vor fi eliminate în timp util. România a arătat că este capabilă să adere la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, pe baza eforturilor pe care le-am demonstrat până acum. O spun cu aceeaşi determinare cu care am promis anul trecut în Parlament că România va face toate progresele necesare pentru a elimina clauzele de salvgardare şi va recupera întârzierile. Ne-am ţinut de acea promisiune şi la fel vom proceda şi acum.

Vreau să clarific această condiţionare pusă de Comisia Europeană. În nici un caz nu este vorba de o nouă clauză de salvgardare, ci de o preocupare a Comisiei ca România să nu încetinească ritmul aplicării măsurilor de reformă după ce se anunţă data aderării. Au existat precedente în trecut, inclusiv printre cele 10 state care au aderat în 2004, şi care au determinat Comisia să-şi ia această măsură de precauţie. Spuneam ieri, probabil că proverbul românesc "După ce te-ai fript cu ciorbă, sufli şi în iaurt" a fost extrem de valabil şi, din păcate, a trebuit să suportăm consecinţele. Dacă în Europa, contextul general politic ar fi fost unul mai puţin pesimist legat de extinderea europeană, atunci probabil că şi aceste precauţii nu ar fi existat.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Raportul Comisiei Europene radiografiază fidel procesul de integrare europeană a României în acest moment. Este o Românie în plină transformare faţă de cea de acum un an şi jumătate. Ne-am recâştigat credibilitatea în faţa partenerilor europeni. Am recuperat o bună parte din decalajele faţă de celelalte state europene. Am creat premisele pentru a ne dezvolta în continuare.

Raportul punctează rolul de motor al reformelor pentru integrare pe care l-a jucat Guvernul în toată această perioadă. Sunt dator să o spun în faţa dumneavoastră, pentru că Parlamentul m-a învestit în funcţia de prim-ministru şi a mandatat prin votul său Guvernul să transforme România într-un stat membru al Uniunii Europene în 2007. Totuşi, nu am fi putut realiza nimic din aceste lucruri fără susţinerea şi eforturile dumneavoastră, ale parlamentarilor, ale administraţiei centrale şi locale şi ale societăţii civile.

Nu am ajuns la capătul drumului! Raportul din 16 mai al Comisiei reprezintă doar încheierea unei etape: am trecut o probă foarte importantă în procesul pregătirilor pentru aderare, astfel încât să intrăm în Uniunea Europeană în 2007. Dar proiectul integrării, după cum bine ştiţi, nu se va încheia pe 1 ianuarie 2007. De acum, vom începe o nouă etapă. Este o etapă de maturitate din mai multe puncte de vedere, pe care vreau să le detaliez în continuare.

Înainte de toate, va fi un test de maturitate pentru România să continue reformele începute şi asimilarea standardelor europene.

Ar fi o greşeală să considerăm aceste angajamente ca pe nişte condiţionări externe, impuse de Bruxelles, pe care să nu le mai bifăm. Iluzia că "merge şi aşa" - ştiţi celebra vorbă românească - nu are ce căuta în procesul de integrare. Altfel, nu vom putea fi niciodată asemenea Franţei, Germaniei, Marii Britanii sau altor ţări membre ale Uniunii Europene. Reformele făcute pentru integrare sunt de fapt reformele de care avem nevoie, avem nevoie de aceste reforme pentru modernizarea României şi, aşa cum spuneam înainte, nu numai pentru că ar fi numai cerute de partenerii noştri europeni.

Este vital pentru noi ca români să respectăm drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; să avem o justiţie independentă şi eficientă. Este în interesul nostru naţional să limităm corupţia, astfel încât aceasta să fie doar excepţie şi nu regula, pentru a putea avea un adevărat stat de drept.

Dacă îndeplinim cu stricteţe criteriile unei economii de piaţă funcţionale, vom ieşi din sărăcie şi vom crea bunăstare pentru fiecare cetăţean român.

În al doilea rând, nu trebuie să ne amăgim că pe 1 ianuarie 2007 toate problemele se vor rezolva. Cine îşi imaginează că România se va transforma, peste noapte, precum Cenuşăreasa, în prinţesă, evident se înşeală. Vom mai avea de lucru până să funcţionăm complet după procedurile europene, iar nivelul de trai să atingă media din ţările occidentale.

Am remarcat şi eu, ca şi dumneavoastră, probabil, că dezbaterea publică gravitează în jurul datei de 1 ianuarie 2007. Aşa cum am arătat, pentru Cabinet această dată ţine de o etapă de parcurs. Guvernul vede dincolo de această zi şi a luat din timp măsurile necesare pentru ca România să-şi continue dezvoltarea cu fluenţă după aderare.

Am acţionat pe două paliere. Concomitent cu măsurile pentru integrare, am demarat reforme ample în domenii cheie pentru viaţa de zi cu zi a românilor. Am făcut reforma fiscală, prin introducerea cotei unice de 16% şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Aceasta a generat noi locuri de muncă, venituri în creştere şi investiţii mai mari.

Anul trecut, România a beneficiat de peste 5,2 miliarde de euro investiţii străine. Dincolo de bani, este de notat cultura organizaţională pe care investitorii străini o aduc în România şi care este tot un factor de modernizare a economiei româneşti.

Am demarat reforma sectorului agricol, pentru a transforma agricultura de subzistenţă, caracteristică din păcate pentru România, într-o agricultură modernă, sursă de bunăstare.

Am declanşat o reformă profundă în sistemul sanitar, care va pune serviciile medicale la dispoziţia contribuabilului.

Am început reforma educaţiei, care va contribui la formarea noii generaţii conform valorilor europene.

Desigur, toate aceste reforme nu se vor finaliza până la 1 ianuarie 2007 şi vor continua şi după aceea. Dar, până atunci ele îşi vor fi produs primele efecte, apropiind standardele de viaţă ale românilor de cele europene, şi vor da direcţii de dezvoltare internă după 2007.

Cetăţenii români resimt foarte puternic diferenţele faţă de statele europene, când este vorba în special de condiţiile de trai. Pentru Guvernul român, creşterea nivelului de trai a reprezentat o prioritate majoră. Dar am acţionat cu responsabilitate, tocmai pentru că am privit în perspectivă şi nu ne-am blocat la data de 1 ianuarie 2007. De aceea, am urmărit o creştere sănătoasă a veniturilor, susţinută de economie, cu păstrarea tuturor echilibrelor macro-economice. Am preferat să încurajăm investiţiile şi dezvoltarea pieţei muncii, pentru a crea mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite.

Salariul mediu brut a crescut în anul 2005 la 9,6 milioane lei, de la 8,1 milioane lei. Este o creştere de aproximativ 20% în primul an de guvernare, în condiţiile în care ne-am angajat prin programul de guvernare aprobat de Parlament la o creştere cu 60% până în 2008.

Am recalculat pensiile în anul 2005, finalizând procesul cu un an mai devreme decât ne-am angajat iniţial. În acest fel, peste 1,6 milioane de pensionari au beneficiat de o creştere a veniturilor. Pensiile din sistemul asigurărilor sociale de stat şi ale agricultorilor au crescut, în anul 2006, în termeni reali, cu 15,3 % faţă de decembrie 2004.

În programul de guvernare ne-am angajat ca pensiile să crească, în termen real, după cum ştiţi, cu 30 % până la finele anului 2008.

Pensiile vor continua să crească şi în acest an şi, după cum ştiţi, Guvernul a luat decizia să devanseze cu trei luni creşterea valorii punctului de pensie, programată iniţial pentru anul 2007.

Pe lângă aceste reforme şi măsuri asumate prin programul de guvernare, mai există un palier pe care am acţionat cu prioritate, pentru a trasa direcţii clare de dezvoltare după 1 ianuarie 2007. Este vorba de absorbţia fondurilor comunitare.

România va beneficia, în perioada 2007-2013, de fonduri structurale şi de coeziune în valoare de peste 29 de miliarde de euro. După estimările mai recente, probabil că fondurile vor ajunge undeva spre 32, 33 de miliarde de euro. Aceşti bani reprezintă o oportunitate uriaşă de dezvoltare pentru România.

Guvernul a construit instituţiile care să gestioneze şi să monitorizeze utilizarea acestor fonduri. Am început să angajăm şi să profesionalizăm personalul aferent.

Şi eu, ca şi dumneavoastră, sunt preocupat ca fondurile comunitare să fie utilizate eficient şi acţionez în acest sens. Ar fi, însă, o capcană să credem că accesarea fondurilor europene ţine exclusiv de Guvern.

Este necesar ca iniţiativa pentru elaborarea proiectelor şi gestionarea fondurilor să se manifeste, în primul rând, la nivel local şi nu numai la nivel central. Administraţia locală cunoaşte cel mai bine nevoile cetăţenilor şi poate să deruleze proiecte care să răspundă acestor nevoi.

Proiectele pentru modernizarea şi dezvoltarea urbană şi rurală trebuie să concentreze energiile pe direcţiile esenţiale, şi anume: dezvoltarea utilităţilor publice, îmbunătăţirea mediului de afaceri în comunităţile locale pentru atragerea de investiţii, pentru creşterea nivelului de trai şi a condiţiilor de viaţă.

Doresc să vă anunţ pe această cale - şi profit de acest prilej - că am decis să organizez o reuniune consultativă, la care să participe reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare, ai Administraţiei locale, ai societăţii civile, cu participarea partenerilor sociali, sindicate, patronate, mediu academic, pentru a ajunge la un consens asupra direcţiilor strategice de utilizare a fondurilor structurale şi de coeziune.

Am pregătit un set de propuneri pentru asigurarea unei rate ridicate de absorbţie după aderare, pe care le voi supune dezbaterii publice şi invit, ca atare, toate formaţiunile politice să dea curs acestei propuneri şi să ne reunim pentru a găsi cele mai bune şi eficiente soluţii în folosul cetăţenilor noştri.

Ştim foarte bine rolul pe care-l joacă administraţiile locale şi, având în vedere că la nivelul administraţiilor locale majorităţile sunt constituite fie pe baza Coaliţiei guvernamentale, fie pe baza partidelor care astăzi sunt în opoziţie, mi se pare esenţial ca Administraţia locală să fie cuplată la acest efort, ţinând cont că partea sau procentul important din aceste fonduri va fi în beneficiul lor.

Aceste fonduri, evident, ne vor ajuta să asigurăm un ritm susţinut în procesul de modernizare şi de integrare europeană.

Pe lângă reformele interne, va trebui să dovedim că ne integrăm, că putem să aplicăm politicile comune europene, ca oricare alt stat membru.

Sunt convins că România va părăsi periferia Europei, dar are datoria să demonstreze că poate să funcţioneze în interiorul sistemului. Avantajul este că, în interiorul Uniunii Europene, procesul de modernizare se va accelera iar decalajele vor putea fi recuperate rapid. Pentru ca procesul de modernizare să continue în acelaşi ritm ca şi până acum, avem nevoie de mai mult decât voinţă politică şi de capacitate profesională.

Fac apel la responsabilitatea politică, atât la nivelul Puterii, cât şi al opoziţiei, pentru a ne concentra pe îndeplinirea măsurilor necesare integrării cu succes a României în Uniunea Europeană.

Suntem într-un moment istoric pentru România, în care nu este nici timp şi nici loc pentru jocuri de culise.

Este esenţial ca pregătirea pentru aderare şi pentru integrare să continue într-un climat de stabilitate politică internă, de stabilitate socială, în care acţiunile Guvernului să fie sprijinite de Parlament, de toate forţele politice, de societatea civilă.

Stimaţi colegi,

în al doilea rând, spun că intrăm într-o etapă de maturizare pentru că am încredere în rolul pe care România îl poate juca în construcţia viitorului european.

Convingerea mea este că noi, românii, vom avea un cuvânt greu de spus în modelarea Uniunii Europene. Am ieşit prea recent din temniţa totalitară ca să uităm ce înseamnă o viaţă lipsită de libertate şi în sărăcie. Preţuim libertatea şi prosperitatea la valoarea lor reală iar aceasta ne face să valorizăm diferit proiectul european, să avem încredere în şansele pe care Uniunea Europeană le oferă cetăţenilor săi. Avem o motivaţie uriaşă să ne aducem contribuţia pentru ca Uniunea Europeană să iasă din această perioadă de reflecţie prelungită după eşecurile referendumurilor privind tratatul constituţional din Franţa şi Olanda şi să se relanseze, cu succes, proiectul european. Vreau ca România să-şi aducă o contribuţie importantă în această privinţă.

Vreau să vă readuc aminte că, în declaraţia sa din 9 mai 1950, Robert Schuman spunea: "Europa nu va fi făcută toată dintr-o dată sau conform unui plan unic. Va fi construită din realizări concrete, care vor crea, mai întâi, o solidaritate de factori." Şi probabil că astăzi suntem, evident, într-o astfel de situaţie. Într-o Europă frământată de semne de întrebare, vorbele lui Robert Schuman sunt mai valabile ca niciodată.

Din perspectiva României, aderarea la Uniunea Europeană şi sprijinul uriaş pe care ţările membre şi Uniunea ni le-au dat reprezintă ceea ce Schuman a denumit "o realizare concretă, care creează o solidaritate de factori".

România, doresc să afirm, va acţiona cu energie, cu loialitate şi cu solidaritate în interiorul Uniunii Europene.

Avem oameni capabili care să susţină şi să lupte pentru valorile europene. M-am întâlnit la Bruxelles, de exemplu, cu tineri bursieri sau absolvenţi români care pot să se implice în construcţia viitorului Europei. Avem lideri care să promoveze politicile europene. sunt oameni proaspeţi la minte şi gata de treabă. Este tânăra generaţie care contribuie, deja, la înnoirea structurilor de stat şi care s-a afirmat în societatea civilă.

O dovadă concretă în acest sens este contribuţia pe care România o aduce, deja, la dezvoltarea regiunii sud-est europene, în conformitate cu politica Uniunii Europene.

Doresc să vă reamintesc că, pe 6 mai, Bucureştiul a găzduit summit-ul regional care a validat lărgirea C.E.F.T.A şi transformarea sa într-un acord de liber schimb în sud-estul Europei. A fost o iniţiativă a Guvernului României, care a fost pusă în practică cu sprijinul Pactului de stabilitate şi care permite îndeplinirea unor obiective concrete de politică externă ale Uniunii Europene. Conectăm astfel întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, la ritmurile şi regulile Uniunii Europene.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

în această nouă etapă care începe acum, trebuie să ne regândim pe noi înşine pentru a stabili ce fel de societate vom fi în interiorul spaţiului comunitar.

Standardele europene ne modelează viitorul din exterior. Sistemul de valori, în funcţie de care alegem să ne trăim viaţa de zi cu zi, evident, ne va modela viitorul din interior, din interiorul României.

Marea provocare pentru România este să-şi construiască un sistem de valori autentic europene.

Comunismul ne-a distrus elitele şi ne-a subminat valorile.

De 16 ani, societatea românească este în căutarea unor repere.

Proiectul european ne oferă un sprijin în acest sens. Dar, dacă nu ne asumăm valorile fundamentale, care stau la temelia Europei unite, nu avem nici o şansă să evoluăm în cadrul sistemului. Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă şi de situaţia socială, îşi doreşte să aibă o şansă şi să-şi îndeplinească dorinţele, să-şi împlinească viaţa.

A venit momentul ca societatea românească să ofere această şansă românilor la ei acasă.

Vă propun să înlocuim luarea în derâdere cu recunoaşterea valorii fiecărui om. Respectul pentru individ nu trebuie să se limiteze doar la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Fiecare român are o valoare şi are calităţile lui. Avem nevoie să învăţăm să le recunoaştem şi să le cultivăm, pentru ca fiecare român să se poată împlini în România şi să contribuie, astfel, la dezvoltarea societăţii româneşti. Nu suntem toţi la fel şi nici nu trebuie să fim. Avem, însă, oameni de valoare care reuşesc să se impună când ajung printre străini. De ce să nu o facă şi aici, în definitiv? Depinde acest lucru numai de noi.

Tot un fapt de maturizare este şi învăţarea solidarităţii şi a spiritului civic. O mână întinsă unui om la nevoie şi încrederea în semeni reprezintă antidotul pentru dezbinarea atât de periculoasă. Avem o datorie către semenii noştri, la fel cum şi ei au faţă de noi.

Aud adesea oameni care călătoresc în Europa vorbind cu apreciere despre modul în care este respectată legea şi despre efectele pozitive ale acestui comportament. De ce ne place acest lucru la ei şi de ce să nu-l facem posibil şi la noi? Şi aş dori să fac o paranteză, pentru că de foarte multe ori am fost întrebat şi lumea ştiu că se preocupă de posibilele consecinţe negative ale aderării la Uniunea Europeană.

Este timpul şi momentul să spunem foarte clar: nu vor fi consecinţe negative de pe urma aderării la Uniunea Europeană, nu vor fi elemente caracteristice, sistemice. Am discutat cu omologii mei din ţările care au aderat în 2004 la Uniunea Europeană şi nici unul din ei nu a putut să-mi spună ceva caracteristic negativ care s-a întâmplat în propria lor ţară. Dar, dacă vreun cetăţean de rând mă va întreba, într-o zi, ce mă aştept eu, după momentul aderării, am să-i spun foarte clar un lucru foarte serios şi foarte grav. Românii vor trebui să înţeleagă că legea trebuie respectată, şi nu trebuie ocolită.

Acesta este unul din lucrurile fundamentale care, dacă vreţi, într-un sens reprezintă o anumită constrângere pentru noi toţi, cetăţeni simpli sau lideri politici. Legea va trebui respectată şi aplicată.

Din păcate, prea des gândim respectul pentru lege şi pentru reguli în termeni de coerciţie, iar mecanismul de apărare care se declanşează automat este acela de a păcăli legea.

Avem nevoie să transformăm respectul pentru lege într-o valoare fundamentală pentru relaţiile dintre cetăţeni. Atunci, şi la noi va fi la fel de ordine ca în orice altă ţară europeană iar energia pe care o risipim căutând portiţe pe lângă lege, ar putea să fie investită mult mai profitabil.

Sigur că exemplele pot continua, dar am intra într-o dezbatere mult prea generoasă.

Totuşi, nu aş putea să închei fără să mă refer la libera iniţiativă. Nu o fac doar pentru că sunt un liberal iar pentru noi, liberalii, ştiţi foarte bine, aceasta este o valoare fundamentală şi cred că trebuie să devină o valoare fundamentală pentru toţi românii, o fac pentru că spiritul de iniţiativă este soluţia prin care fiecare dintre noi îşi poate construi viaţa pe care şi-o doreşte aşa cum şi-o doreşte.

O Românie europeană oferă oamenilor oportunităţi multiple, oportunităţi de studiu, de carieră, de dezvoltare pe baza fondurilor europene.

Trebuie să avem iniţiativa să pornim la drum şi, mai ales, să ducem lucrurile până la capăt.

Un singur lucru nu oferă România europeană. O cartelă care să lege destinele cetăţenilor de un stat paternalist. Şi este foarte bine că este aşa. Trebuie să-i convingem pe concetăţeni ce beneficii şi ce posibilităţi au în Uniunea Europeană.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vreau să mulţumesc miniştrilor şi în faţa dumneavoastră, aşa cum am făcut-o şi în şedinţă de cabinet, pentru munca lor susţinută.

Nu am considerat niciodată că un ministru este responsabil doar pentru un anumit domeniu. Am văzut Guvernul ca pe o echipă în care unul este pentru toţi şi toţi pentru unul.

Îmi aduc aminte de înţelegerea pe care miniştrii au arătat-o când s-au împărţit fondurile necesare integrării, cedând fiecare câte ceva la un anumit moment pentru alte domenii care erau prioritare.

România nu putea să recupereze întârzierile dacă Guvernul ar fi acţionat izolat. Dumneavoastră, parlamentarii, aţi contribuit la aceste progrese prin susţinerea pe care aţi acordat-o legislaţiei comunitare şi vă mulţumesc, în mod deosebit, tuturor. O contribuţie specială, pe care o apreciez şi o aduc de asemenea şi euro-observatorii din Parlamentul European. Ştim aceste lucruri şi recunoaştem inclusiv ce au făcut guvernele anterioare pentru succesul integrării şi nu cred că are rost să alimentăm o competiţie între partide pentru ceea ce unii ar putea numi Trofeul european.

În egală măsură, mulţumesc tuturor instituţiilor statului care s-au implicat în acest efort, precum şi societăţii civile, care ne-a ajutat să ţinem drumul drept spre Europa, prin monitorizarea permanentă şi prin propunerile făcute.

Deasupra tuturor sunt, însă, cetăţenii români. Pentru ei facem toate aceste eforturi. Ne-au dat mandatul să-i ducem în Uniunea Europeană şi vreau să le mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordă şi-i asigurăm că ne onorăm acest mandat.

Stimaţi colegi,

tocmai faţă de concetăţenii noştri avem datoria să supunem atenţiei publice un proiect de viziune pentru România după aderarea la Uniunea Europeană.

Este momentul, acum, să ne gândim ce vom face după 1 ianuarie 2007.

Guvernul pe care-l conduc a pregătit un model de dezvoltare a României ca stat membru al Uniunii Europene. Planul naţional de dezvoltare este construit pe două direcţii strategice şi complementare.

Dezvoltăm accelerat infrastructura, fie ea de transport, de mediu, de energie pentru a crea condiţiile materiale ale bunăstării. Infrastructura dezvoltată, după cum ştiţi, atrage investiţii, contribuie la expansiunea afacerilor, asigură accesul mai uşor la resurse şi servicii, deci creează locuri de muncă şi îmbunătăţeşte standardele de viaţă.

A doua direcţie strategică este investiţia în oameni. În conformitate cu Agenda Lisabona, ne-am propus creşterea finanţării pentru educaţie, formare profesională, cercetare, sănătate publică.

Chiar dacă în acest an ne-am concentrat prioritar pentru integrare şi am alocat resurse sporite, am făcut, în acelaşi timp, acelaşi lucru şi pentru educaţie şi cercetare. Această politică va continua şi în anii următori.

Acest model de dezvoltare va permite României să-şi fructifice şansa unică dată de integrarea europeană, şi anume aceea de a deveni un succes în zonă. O ţară demnă, respectată, care să joace în Europa un rol pe măsura potenţialului său.

Se pare însă că, din păcate, ne-am obişnuit să gândim mic. Că suntem săraci, slabi, subdezvoltaţi şi că nu ne bagă nimeni în seamă decât atunci când are vreun interes. Sunt doar, din păcate, după părerea mea, stereotipuri negative de gândire, pe care le avem despre noi înşine şi despre ceilalţi şi care pun frână oricărei iniţiative ambiţioase şi vizionare. Propunerea mea este ca România să iasă din aceste clişee meschine.

De aceea, am să vă rog să acordaţi o clipă de atenţie unui lucru pe care mi l-am adus aminte reflectând la ceea ce ar putea să însemne viitorul României.

Acum câteva zile, am luat din bibliotecă o carte pe care am citit-o în tinereţe şi care se referă la perioada prin care a trecut de Gaulle în perioada în care a străbătut lunga perioadă de deşert.

În memoriile de război ale lui de Gaulle există un pasaj foarte interesant şi care este de referinţă şi se numeşte: "O anumită idee despre Franţa". Permiteţi-mi să dau citire acestui paragraf, care este foarte interesant şi poate instructiv pentru noi toţi. Ce spunea de Gaulle: "Toată viaţa mea mi-am făcut o anumită idee despre Franţa. O anumită idee dată de sentimente, cât şi de raţiune. Ceea ce ţine în mine de latura afectivă îşi imaginează, în mod natural, Franţa ca pe o prinţesă din poveşti sau ca pe Maica Domnului din frescele bisericilor, hărăzită unui destin eminent şi excepţional. Am, din instinct, impresia că Providenţa a creat-o pentru succese deosebite sau pentru nefericiri exemplare. Dacă se ajunge, însă, ca mediocritatea să marcheze, totuşi, faptele şi gesturile sale, ale Franţei, mă încearcă senzaţia unei anomalii absurde, imputabilă greşelilor francezilor, şi nicidecum geniului patriei. Dar, de asemenea, latura pozitivă a spiritului meu, mă convinge că Franţa nu mai este ea însăşi decât atunci când stă în primul rând, că numai marile proiecte sunt susceptibile să compenseze fermenţii dispersiei pe care poporul îi poartă în el însuşi, că ţara noastră, aşa cum este printre celelalte, trebuie să se uite în sus şi să se ţină dreaptă."

Este un mesaj foarte interesant, pe care cred că noi am putea să-l luăm foarte în serios şi să reflectăm la destinele României.

Ce ne-ar împiedica ca, pentru România, să avem o viziune similară? O viziune pe măsura capacităţii oamenilor care alcătuiesc această ţară? Cred că, cu toţii merităm acest lucru.

Vă propun, aşadar, să reflectăm la această temă şi să încercăm să desenăm o altă strategie de viitor, o altă viziune pentru România decât cea care a fost caracteristică până acum.

Din această perspectivă, cred că avem nevoie şi noi, ca români, de două lucruri: de proiecte de anvergură şi de recrearea unor elite, unor elite autentice. A venit momentul ca societatea românească să-şi reconstruiască elitele, pornind de la criterii solide: respectul pentru semeni, pentru lege, pentru muncă, pentru onestitate, pentru valorile autentice.

Cu elite academice, culturale, tehnico-ştiinţifice, politice, rurale în prima linie a societăţii proiectul României moderne va câştiga dinamism şi va deveni realitate.

Acum câteva zile, cineva mă întreba: există oare şi elite rurale? Da, există elite rurale. În România ţăranii care aveau o anumită avere reprezentau în sate elita rurală. Profesorii, învăţătorii, preoţii, notarul ş.a.m.d. reprezintă elitele rurale care pot să dea o anumită direcţie pentru satul românesc şi cred că avem nevoie de astfel de elite în diferite zone, în aşa fel încât România să aibă anumite elemente care s-o tragă înainte.

Cred că a venit momentul să ne punem energiile la un loc pentru a transpune în viaţă proiecte naţionale care să ne unească.

Prea des şi românii s-au risipit în dezbinare. Dezbinarea ne face să jucăm, de obicei, jocuri mărunte. Ne ţine, din păcate, prea mult timp în culise.

Vreau ca România să iasă la lumină şi să arate ce poate. Este ceea ce vă propun şi sunt convins că veţi înţelege care este esenţa acestui mesaj.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc, domnule prim-ministru.

Stimaţi colegi,

Urmează dezbateri.

Birourile permanente, întrunite în şedinţa de ieri, 16 mai, au hotărât să vă propună următorii timpi pentru dezbaterea noastră de astăzi.

Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat au la dispoziţie 30 de minute; Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat au la dispoziţie tot 30 de minute; Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare 16 minute; Grupurile parlamentare ale UDMR 11 minute; Grupurile parlamentare ale Partidului Conservator 10 minute; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale 6 minute şi deputaţii şi senatorii fără apartenenţă la grupuri parlamentare 7 minute.

Dacă sunt obiecţiuni la această propunere a Birourilor permanente? Nu sunt. O supun aprobării dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Trecem la dezbateri, stimaţi colegi.

Invit la microfon pe domnul senator Teodor Meleşcanu, din partea Grupului parlamentar al PNL-PD al Senatului. Aveţi cuvântul, domnule Meleşcanu.

Urmează domnul senator Mircea Geoană.

Aveţi cuvântul.

Domnul Teodor Meleşcanu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor,

Nu am intenţia să fac o nouă lectură a raportului de monitorizare al Comisiei Europene şi a realizărilor pe care le înregistrează România.

Primul-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat că acest raport este cea mai bună evaluare pe care a avut-o vreodată România din partea Comisiei Europene pe drumul spre aderare.

Este, incontestabil, un succes pentru un obiectiv strategic naţional pe care Partidul Naţional Liberal şi l-a asumat, dar care este un rezultat al efortului comun al Alianţei PNL-PD, al Coaliţiei de guvernare, la care şi-au adus contribuţia şi Parlamentul - Putere şi opoziţie, societatea civilă sau mass-media dar, în primul rând, fiecare dintre cetăţenii ţării.

În opinia noastră, aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, este pe deplin realizabilă.

Toate motivele de activare a clauzelor de salvgardare au fost îndepărtate, cu condiţia ca România să continue, în acelaşi ritm, eforturile de combatere a corupţiei şi de securizare a frontierelor şi să rezolve cele patru probleme tehnice, marcate cu steguleţe roşii.

Doamnelor şi domnilor,

aş dori să depăşim, însă, implicaţiile evaluării Comisiei Europene privind progresele României şi Bulgariei şi decizia de aderare la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Eu cred că este important să susţinem eforturile, acum, de reformare a societăţii româneşti pentru a realiza un deziderat important pentru ţara noastră şi pentru noi toţi, mă refer la modernizarea României. Acest efort nu se poate concretiza şi nu poate fi eficient decât în contextul stabilităţii politice, al coeziunii şi convergenţei tuturor forţelor politice, pe temele esenţiale şi serioase de dezvoltare a României.

Este motivul pentru care consider că trebuie să ne gândim, chiar de astăzi, la o strategie post aderare, o strategie concretă, solidă şi credibilă, care să conţină politicile naţionale ale României în primii ani de după aderare.

Integrarea României în Uniunea Europeană nu se încheie odată cu primirea noastră ca membru în această instituţie. Aderarea este doar un pas esenţial în acest proces.

Trebuie să învăţăm din lecţiile şi experienţele celorlalte ţări care au aderat la Uniunea Europeană, în special după Maastricht, atunci când gradul de sofisticare al Uniunii a crescut, pentru că nu ne este indiferent locul pe care ţara noastă îl va ocupa în Uniunea Europeană, pentru că avem interesul de a ne asuma un rol pe măsura investiţiilor pe care le-am făcut în acest proces.

Consider că acesta trebuie să fie mesajul politic al dezbaterii noastre de astăzi, indicarea foarte clară a voinţei noastre la nivelul Parlamentului de a canaliza toate energiile şi inventivitatea într-o competiţie pentru a reuşi în cadrul Uniunii Europene.

Atât maturitatea clasei politice, cât şi credibilitatea sa în ochii populaţiei ţării noastre pot fi probate mai ales prin competiţia dintre noi în a găsi cele mai ingenioase soluţii pentru modernizarea României şi recuperarea decalajelor faţă de statele occidentale mai dezvoltate din Uniunea Europeană. Dar românii aşteaptă, mai ales din partea noastră, un program concret de consolidare a bunăstării, de îmbunătăţire a standardului de viaţă, de construire a unui viitor pentru fiecare aici, la noi în ţară.

Aceasta cere, subliniez încă o dată, stabilitate politică şi un sprijin cât mai larg pentru realizarea unor obiective fundamentale ale României.

Aderarea noastră nu este un scop în sine, ci un instrument politic foarte important pentru a face din România o ţară capitalistă, democratică şi prosperă.

Doamnelor şi domnilor,

Uniunea Europeană se află, desigur, într-un moment delicat ce ţine de durerile de creştere şi de adaptare la competiţia globală. De la 1 ianuarie 2007, România, sunt convins, va deveni al şaptelea membru cu greutate specifică din acest club de elită. Dorim să participăm şi la viitorul şi la construirea viitorului Uniunii Europene ca un jucător în echipă, care aduce o valoare adăugată importantă la efortul conjugat al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Nu ne este indiferent, vă spuneam, nici locul nostru în Uniunea Europeană, dar trebuie să fim conştienţi că până la urmă acest loc va fi determinat de eforturile noastre şi de seriozitatea acţiunilor noastre în procesul de reformă. De aceea, consider că accelerarea reformelor este absolut indispensabilă pentru a face faţă cât mai repede competiţiei europene şi extraeuropene şi pentru a legitima poziţia pe care o revendicăm, poziţia care noi considerăm că ne revine, de drept, între statele europene.

Miza bătăliei politice din Parlament în perioada următoare ar trebui să o reprezinte, în opinia noastră, competiţia dintre noi în găsirea celor mai bune soluţii în cadrul strategiei de post-aderare. Aceasta este opinia noastră, mecanismul care va garanta utilizarea cât mai eficientă a viitoarei poziţii de membru al Uniunii Europene, pentru realizarea dezideratelor noastre, pentru viitorul României şi al cetăţenilor săi.

Vreau să vă asigur că veţi găsi în PNL şi în reprezentanţii săi în Parlament un partener deschis, loial şi responsabil pentru atingerea acestui obiectiv naţional fundamental, de integrare a României în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Mircea Geoană, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, urmează domnul senator Corneliu Vadim Tudor.

Aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Geoană:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi şi colege,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Suntem astăzi în Parlamentul României pentru a dezbate mesajul şi concluziile raportului Comisiei europene.

Raportul în sine reprezintă, într-adevăr, o radiografie obiectivă a realităţii româneşti, dar concluzia politică a raportului este, din păcate, o decizie de amânare a verdictului final pentru la toamnă şi dacă, într-adevăr, ar fi fost să fie cel mai bun raport pe care l-a avut România din partea Comisiei europene, atunci raportul de ieri ar fi trebuit să fie ultimul raport pe care România ar fi trebuit să-l mai aibă din partea Comisiei europene.

În fiecare an, raportul anului respectiv trebuie să fie, în mod necesar, mai bun ca cel precedent, dar miza pe care Guvernul şi preşedintele România şi le-au asumat în mod explicit a fost că în luna mai vom primi, din partea Europei, un da clar, că 1 ianuarie este necondiţionat data integrării. Din acest punct de vedere nu pot să ascund dezamăgirea personală şi dezamăgirea noastră, ca partid de opoziţie, că acest lucru nu a fost posibil.

Cred că acest moment trebuie privit cu luciditate şi cred că, pe bună dreptate, cei din Executiv care au înregistrat progrese trebuie lăudaţi, dar cei din Executiv care nu au avut steguleţe roşii şi astăzi le au, iar cei din Executiv care au avut steguleţe galbene şi anul trecut şi le au şi acum, trebuie judecaţi şi un simţ de responsabilitate politică trebuie să planeze şi asupra acţiunii Executivului român.

De ce Europa a decis să amâne politic momentul pentru luna octombrie?

În primul rând pentru că există, în continuare, o neîncredere în ireversibilitatea proceselor de reformă din România.

În al doilea rând, un lucru pe care îl ştim cu toţii, această instabilitate cronică, pe care politica românească o are de la alegerile din 2004. Cum să-ţi dea un răspuns clar Europa acum, când în România de fapt avem patru guverne paralele, un Guvern al PD-ului care şi-a prezentat, cred eu timpuriu şi puţin frivol, rezultatele înainte de raportul de ţară, un Guvern PNL, unul UDMR şi unul conservator.

Şi cum să fie stabilitate politică în România când avem două guverne din umbră, unul al PSD-ului şi unul la Cotroceni, un guvern cu 6 guverne este greu de imaginat şi Europa, evident, a preferat să ne mai ţină sub presiune şi cu instrumente de tortură specifice până în luna octombrie.

În al treilea rând, este clar că avem cu toţii o obligaţie să facem ca măcar în luna octombrie să nu ratăm momentul aderării. Riscul amânării aderării României după 1 ianuarie 2007 este încă prezent şi este o obligaţie comună a tuturor oamenilor responsabili, şi a opoziţiei şi a puterii, de a nu rata măcar momentul din octombrie.

Eu apreciez faptul că domnul prim-ministru a avut cuvinte de apreciere pentru fostele guvernări, dar mi-aduc aminte cu regret că la discuţia în aceeaşi sală a Parlamentului României după raportul Comisiei europene din toamna trecută, când PSD-ul a propus exact ceea ce domnul senator Meleşcanu spunea acum câteva minute, un pact pentru Europa, când am propus de trei ori de la această tribună un minim de acord politic pe problemele fundamentale de pre şi post aderare, răspunsul pe care Guvernul l-a avut a fost unul de refuz şi de ....

O voce din sală:

Care Guvern?

Domnul Mircea Geoană:

Guvernul actual... şi de demonizare a opoziţiei.

Nu avem în acest moment, de cumpănă pentru România, să ne schimbăm poziţia. De aceea, pentru ceea ce trebuie făcut până în luna octombrie, dacă va exista din partea Guvernului un program clar, pe baza observaţiilor făcute de Comisia europeană, Partidul Social Democrat este dispus să acorde sprijin, în Parlamentul României, pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Şi, în orice caz, partidul nostru, şi l-am rugat pe Vasile Puşcaş, fostul negociator şef, împreună cu colegii mei, să pregătească un program legislativ tocmai pentru a putea să răspundem criticilor pe care Comisia europeană le-a avut.

Aş vrea să subliniez şi faptul că mai sunt elemente de preocupare din raportul de ţară. Comisarul Olli Rehn a vorbit, în prezentarea de la Strasbourg, de ieri, de mecanisme de protecţie şi de clauze de salvgardare sectoriale. Acest lucru înseamnă că pe lângă obligaţiile pe care le avem pentru luna octombrie există un risc semnificativ ca pe zone de exporturi româneşti, mecanismul de protecţie înseamnă posibilitatea Europei de a bloca temporar exporturi româneşti pe piaţa unică europeană. Şi pe sume de bani, de fonduri structurale şi de coeziune, să existe o sistare a acestor fonduri, clauzele de salvgardare sectoriale pot să coste mulţi bani economia ţării şi pe cetăţenii României.

Dacă Guvernul PSD în situaţii similare, în timpul guvernării noastre a avut de făcut deja un faimos "to do list", o listă de obligaţii necesare, domnule prim-ministru, Guvern dumneavoastră are de îndeplinit, şi vă asigur de sprijinul nostru sincer, un "must do list", o listă obligatorie de acţiuni fără de care mi-e teamă că vom avea surprize şi în toamnă, un lucru pe care nu ni-l dorim şi un lucru la care suntem dispuşi să contribuim, să-l depăşim cu bine.

Aţi vorbit şi dumneavoastră şi a vorbit şi domnul senator Meleşcanu despre faza post-aderare şi vreau să vă spun că într-un document pe care l-am lăsat în numele Partidului Social Democrat la o consultare politică la Cotroceni, am prezentat o schiţă de acord politic pentru faza post-aderare şi am făcut o copie şi pentru celelalte partide parlamentare şi pentru domnul Tăriceanu ca lider al Partidului Naţional Liberal, şi vreau să vă spun că suntem foarte preocupaţi de faptul că în zona de competitivitate economică, în cunoscuta Agenda Lisabona, în acest moment, din 252 de criterii de competitivitate, România îndeplineşte numai unul, unul din 252, iar acel criteriu pe care-l îndeplinim este criteriul de emisii care este datorat scăderii industriei şi a dezindustrializării pe care România a suportat-o în ultimii 15 ani de zile.

Suntem o ţară care ne integrăm cu o infrastructură mizerabilă şi îmi pare rău că într-un an şi jumătate de guvernare nu am reuşit sau nu aţi reuşit să mergeţi dincolo de cifra zero de kilometri de autostradă. Suntem ţara cea mai prost pregătită pentru absorbţia de fonduri comunitare.

Ştiţi cât absoarbe Ungaria sau Polonia din fondurile structurale şi de coeziune, la doi ani după aderare? Polonia 26 şi Ungaria 28. Şi eu vă spun, cu nivelul de pregătire al Administraţiei publice şi cu nebunia din politica românească, vom fi condamnaţi să tragem, probabil, între 10 şi 15%, şi România să devină un contributor net la bugetul european, pentru că contribuţia la bugetul european a României a crescut de la 800 de milioane de euro pe an, aşa cum am încheiat noi negocierile, la aproape 1,2 miliarde de euro pe an. Nu ne putem permite dacă vrem să devenim acea Românie demnă, acea Românie încrezătoare, acea Românie prosperă, de care vorbea premierul Tăriceanu, şi pe care ne-o dorim cu toţii, să devenim contributori net la bugetul european.

Suntem ţara care nu am ajuns încă la un acord politic pentru planul naţional de dezvoltare şi pentru infrastructurile acestei ţări.

Domnule prim-ministru, v-am transmis în urmă cu un an de zile oferta PSD-ului şi a expertizei noastre, pentru că ştim deja care sunt sumele de bani alocaţi României, până în anul 2013. Se vor succeda în mod firesc un număr de guverne la guvernare. Guvernele vin şi pleacă, este jocul democratic. Ce ne împiedică să avem o discuţie serioasă pentru a vedea ca să nu se mai întâmple ce se întâmplă acum când vine un nou Guvern, se întrerup toate programele de investiţii şi de infrastructură, este un lucru nesănătos pentru România. Suntem ţara care avem cel mai slab factor de intensitate energetică, suntem ţara care importăm cel mai scump gazele naturale, suntem ţara care producem cel mai scump energia electrică, suntem ţara care plătim cele mai scumpe facturi la utilităţi, cu salarii şi cu pensii care ştiţi cât de mici sunt.

Suntem preocupaţi de faptul că vom avea nu numai un risc de amânare a aderării, dar un risc de ratare a startului, a debutului României în Europa este la fel de tangibil, este la fel de real.

Vorbeaţi de faptul că România ar trebui să se transforme din cenuşăreasă în prinţesă şi bineînţeles că nu se poate întâmpla acest lucru peste noapte, dar vreau să vă spun că un ritm de creştere economică de numai 4% pe an, în condiţiile în care ritmul Europei Centrale este în medie de 5%, România va mai aştepta încă 20 de ani să eliminăm sărăcia din ţară, şi cu un ritm de creştere de 4% pe an România va fi condamnată să ajungă la media Uniunii Europene, ca nivel de prosperitate, în 30 de ani de acum încolo. Şi nu mai vreau ca Silviu Brucan să aibă dreptate: 20 plus 30 sunt 50 de ani, jumătate de secol e prea mult pentru România. Haideţi măcar să facem din România o domnişoară cochetă în primii ani de după aderare şi într-o femeie puternică şi încrezătoare în 10 ani de după integrare. Acesta este scopul şi aceasta trebuie să fie miza reală a dezbaterii noastre. (În sală discuţii, rumoare).

Ştiam că partea feministă va stârni rumoare în sală.

Ceea ce vreau să vă mai spun este legat de faptul că vorbim cu toţii de stabilitate politică şi ea este necesară.

Domnul prim-ministru vorbea de generalul De Gaulle, un mare om de stat, un mare francez şi un om care a avut nu numai o viziune despre Franţa şi despre Europa, dar a şi inventat Constituţia celei de-a V-a Republici Franceze din care s-a inspirat şi România, şi acest model constituţional, pe care generalul De Gaulle l-a inventat, tot domnia sa, tot generalul De Gaulle spunea că: "În Republica pe care am creat-o preşedintele este cel care conduce zona executivă iar primii miniştri sunt siguranţe în panoul electric; atunci când se încinge instalaţia trebuie să sară siguranţa". Şi acest lucru trebuie clarificat în anii următori, care este raportul real între cele două centre de putere executivă.

Aţi vorbit şi despre libera iniţiativă, domnule prim-ministru.

Da, este o valoare importantă, este o valoare a capitalismului, este o valoare a democraţiei, este o valoare respectată în toată lumea, dar atunci când vorbim despre integrarea în Europa vorbim şi de integrarea în modelul social-european. Românii au aşteptare şi de solidaritate şi de prosperitate.

Şi, faceţi o confuzie gravă, şi v-o spun ca social-democrat, între insinuarea că statul paternalist ar trebui să fie înlocuit cu un stat minimal în economie. România are nevoie de un stat puternic, de un stat eficace, de un stat transparent, de un stat capabil să împingă şi politici sociale, dar să şi reglementeze mediul economic care în România este departe de a fi acel teren perfect şi ideal pe care teoriile liberale uneori îl susţin.

Aţi vorbit foarte frumos şi nu pot să nu susţin dorinţa dumneavoastră de a vedea elite româneşti realizându-se în ţara lor şi vorbeaţi frumos despre elitele de la ţară, din satul românesc. Dar ce elite de la ţară mai putem aştepta în următorii ani când numai 2% dintre studenţii români vin din mediul rural? Ce elite putem să aşteptăm când decalajele de dezvoltare în România se accentuează?

De aceea, a gândi mare, a gândi generos înseamnă să includem în modelul nostru de societate şi o valoare fundamentală. Modelul social-european face parte din modelul european pe care şi guvernele de dreapta, din Europa, îl respectă şi îl promovează.

M-am întâlnit mai devreme, aşa cum au făcut-o şi alţi colegi din Parlamentul României, cu preşedintele Comisiei europene şi cu comisarul pentru extindere. Ştiţi bine că domnul Barroso a fost prim-ministru în Portugalia şi a fost şi în opoziţie, a fost şi la putere. Şi sfatul pe care domnia sa ni l-a dat a fost ca în tot ce înseamnă proiect european să existe un consens naţional, dar în tot ceea ce înseamnă dezbatere politică şi democratică nu ne poate cere nimeni, în această perioadă, ca problemele reale ale României să nu fie dezbătute.

Suntem dispuşi să acordăm tot sprijinul parlamentar pentru îndeplinirea condiţiilor din raportul de ţară, dar ne rezervăm dreptul, ca opoziţie democratică în această ţară, să spunem lucrurilor pe nume, pe zona socială, şi nu cred că este normal ca în spatele unui consens politic obligatoriu pentru a reuşi aderarea la 1 ianuarie 2007, să solicităm opoziţiei să nu-şi exercite dreptul democratic de a critica Guvernul acolo unde există zone largi care nu sunt acoperite de raportul de ţară.

Sperăm ca măcar în ceasul al 13-lea, domnule prim-ministru, să putem să trecem de la declaraţii la fapte politice. Repet, este a treia şi ultima oară când ca preşedinte al Partidului Social Democrat mai facem o ofertă de colaborare pe zona europeană. Am făcut-o de două ori, la modul cel mai sincer, şi am fost trataţi cu ostilitate şi cu vehemenţă.

Dar suntem buni creştini şi avem un interes comun pentru interesul acestei ţări. Facem şi această ofertă ca până în octombrie să putem să rezolvăm împreună aceste probleme şi sper ca măcar de această dată să înţelegeţi că este nevoie de discuţie reală şi că demonizarea opoziţiei este o soluţie contraproductivă. Suntem un partid mult prea responsabil pentru ceea ce are nevoie România ca să nu răspundem provocării acestei perioade, dar avem şi obligaţia să spunem lucrurilor clar pe nume: în România se trăieşte încă prost şi, din păcate, avem o structură de putere şi o majoritate politică precară şi pe cale de destrămare.

Să avem înţelepciunea să împărţim lucrurile obligatorii pentru integrare de lucrurile obligatorii pentru ca România să o ducă mai bine.

Vă mulţumesc foarte mult (Aplauze din partea PSD).

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor din partea Grupurilor parlamentare ale PRM. Urmează domnul senator Cristian Rădulescu.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Aţi spus Corneliu Vadim Tudor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Corneliu Vadim Tudor şi urmează domnul Cristian Rădulescu.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Doamnelor şi domnilor,

Strasbourgul este orăşelul acela alsacian unde cândva, de mult, într-o noapte de inspiraţie divină, un tânăr căpitan francez scria versurile şi muzica înălţătorului marş de luptă Marseieza, devenit mai târziu Imnul naţional al Franţei:

"Haideţi copii ai patriei,

Ziua gloriei a sosit!"

Dar ea, această glorie se construieşte greu şi indiferent cât de mult ai lupta pentru a purta hlamida de purpură a gloriei, ca să dobori zidurile cetăţii Ierihon, cu vibraţiile trâmbiţelor, este nevoie, în primul rând, şi de ajutorul lui Dumnezeu.

Din păcate, de ceva vreme încoace, Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi, românii. În Biblie sunt personaje cărora dumnezeu le primeşte rugăciunea şi jertfa, dar sunt şi altele cărora nu le primeşte nimic, ignorându-le.

În secolul XX, noi, românii, am trăit două experienţe istorice contradictorii. Dumnezeu ne-a primit jertfa din primul război mondial, de 800 de mii de morţi şi ne-a ajutat să recuperăm teritoriile furate de alţii şi să făurim România Mare, deşi totul părea pierdut la un moment dat. În al doilea război mondial, tatăl ceresc nu ne-a mai primit sacrificiul şi, deşi i-am dat mai multe jertfe şi ofrande decât în primul război, ne-a pedepsit, cum numai el ştie să o facă, judecându-ne aspru şi făcând să simţim mânia sa până astăzi şi geografic şi istoric. Ce se întâmplase între timp? Prin ce l-am mâniat pe Dumnezeu? Răspunsul îl ştiu cei din generaţiile mai vechi ca şi cercetătorii acelor vremuri. Timp de două decenii, între 1920 şi 1940, a fost un dezmăţ nemaivăzut în România. S-au degradat moravurile, s-a furat, s-a minţit, s-a ucis. Pe scurt, s-au făcut multe urâciuni înaintea domnului.

Sigur, de la depărtare, odată cu trecerea timpului, se vede altfel, ies în relief realizările, cum este, de pildă, înfiinţarea acum 70 de ani a Muzeului Satului. Fondul problemei constă însă în faptul că aveam un muzeu al satului pitoresc şi minunat, dar aveam un sat real într-o mizerie îngrozitoare.

Anii au trecut, românii au dovedit încă o dată că au o slabă memorie a răului. Cei care au făcut averi colosale în acele vremuri prin jaf sau prin împrumuturi bancare, pe care nu le-au rambursat niciodată, fiindcă a venit războiul şi s-a schimbat regimul politic, s-au reîntors recent în ţară ca fantome, ori prin nepoţi sau prin rude colaterale, la a 7-a spiţă, şi revendică munţi întregi, adică relieful României, palate care n-au fost niciodată ale lor, uzine care la origine fuseseră doar nişte ateliere prăpădite. România a devenit o pradă la discreţia tuturor şmecherilor, aventurierilor şi escrocilor care ne asurzesc cu placa hodorogită a unor şabloane de genul "proprietatea e sfântă" şi "restitutio in integrum".

Dacă proprietatea e sfântă, mama lui Iisus Hristos ce mai este, stimaţi colegi?

O, sfântă mare neruşinare! Ce a ajuns ţara asta? o victimă a celui mai feroce egoism. În toate sectoarele s-a instaurat câte o mafie rapace care şi-a creat şi sisteme de protecţie, printre care şi posturi de radio, de televiziune, agenţii de presă. N-ai voie să te apropii de ei. Concomitent, o echipă de zgomote, bine dresată şi remunerată, care ţipă în numele unei autorităţi false, încearcă să şteargă cu buretele intoleranţei o bună parte din istoria modernă a ţării şi să pună la stâlpul infamiei un popor întreg, culpabilizat, acuzat că n-a fost vigilent atunci când Winston Churchil i-a trasat lui Stalin, la Yalta, pe un şerveţel de hârtie, cu un creion albastru, noua şi criminala configuraţie a Europei de Est.

Alţii au vocaţie economică şi finanţistă şi încearcă să explice tot ceea ce ni se întâmplă prin prisma unor fenomene, cauzalităţi şi serii logice de această natură.

Portativul meu are însă o altă cheie, cea istorică. România se află în plină criză a destinului ei istoric. Primul-ministru a vorbit despre ideea pe care o avea generalul Charles de Gaulle în legătură cu Franţa. Eu aş aminti aici de Emil Cioran al nostru, care într-o carte de tinereţe, scrisă în România, afirma: "Visez la o Românie cu destinul Franţei şi cu populaţia Chinei", încă un deziderat care, bineînţeles, nu se va împlini niciodată. Noi, românii, am fost siliţi cu pistolul la tâmplă să construim ceea ce era imposibil de construit, utopia comunismului, sămânţă de import adusă în ţară pe tancurile sovietice, iar acum suntem siliţi, cu alte ameninţări, să facem drumul înapoi, în sens invers.

Cu alte ţări răsăritene se întâmplă cam acelaşi lucru, iar bruma lor de avans faţă de noi se datorează unui spor de seriozitate şi de pragmatism pe fondul dorinţei occidentului de a le ajuta mai mult, iar aici religia romano-catolică joacă un rol major.

În paranteză fie spus, exact supărarea vaticanului ne trebuia nouă acum, prin periclitarea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, clădire de patrimoniu naţional, unde poate nu se ştie, dar Eminescu suferind, obişnuia să vină şi să se roage, iar regele Ferdinand, cel unificator de ţară, se spovedea, săptămână de săptămână, la arhiepiscopul romano-catolic al Bucureştilor, Reimund Netzhamer.

Ce Dumnezeu, nu le spune nimeni de la Primăria şi Prefectura Capitalei să nu se lege la cap fără să-i doară? Dar ce să ne mai mirăm că se întâmplă ce se întâmplă, când la ambele ceremonii din Bucureşti, prilejuite şi de Ziua Europei, printre altele, la 9 mai, au lipsit şi primarul general şi prefectul Capitalei. Credeţi că oficialii occidentali acreditaţi la Bucureşti n-au observat absenţa acestor două importante notabilităţi? Le-am observat noi şi le-au observat şi aceşti oameni. "Poţi să faci o ciorbă de peşte dintr-un acvariu, dar n-ai să poţi niciodată un acvariu dintr-o ciorbă de peşte", spunea un gânditor polonez, Adam Michnik, referindu-se chiar la trecerile bruşte de la capitalism la socialism şi înapoi, la capitalism, iar Ernest Hemingwy scria că "mai rea decât războiul şi trădarea e laşitatea de care dau dovadă democraţiile burgheze, fiindcă nici ele nu sunt perfecte. Hai să nu ne închinăm la ele ca la sfintele moaşte!"

În fine, un ultim citat pe tema asta din gândirea regizorului americat Stanley Kubryk: "Marile naţiuni s-au purtat întotdeauna ca nişte gangsteri, iar naţiunile mici ca nişte prostituate".

Eu unul cred că naţiunea română e foarte demnă. Atâta doar că a început să-şi cam piardă busola suferind de ceea ce se poate numi o anomalie magnetică. Acum ne aflăm în situaţia asta. Cale de întoarcere nu există. Trebuie să mergem înainte, dar mai trebuie să pricepem că terenul pe care călcăm e minat. Într-un timp fulgerător, practic în câţiva ani, de la nivelarea socialistă s-a trecut la o sălbatică polarizare a societăţii româneşti, care constă în existenţa câtorva zeci de mii de oameni bogaţi şi în viaţa dramatică a 20 de milioane de supravieţuitori, de năpăstuiţi ai sorţii. averi care în occident se fac pe parcursul câtorva generaţii, în România s-au realizat peste noapte. Sunt oare toţi aceşti protagonişti ai topurilor din Revista Capital nişte genii în domeniul economic, ori au făcut invenţii fenomenale care să justifice sutele de milioane de euro pe care le-au agonisit în mod atât de rapid şi enigmatic?

De pildă, prin ce miracol a izbutit un fost sportiv, protejat de toate regimurile, personaj care la începutul anului 1990 avea o avere modestă, de numai 12 milioane de mărci germane, să revină în România ca o pasăre de pradă şi cu nişte simple revere şi stopuri la fileu, garnisite cu câteva fente de corp şi invocarea enervantă a relaţiilor sale pe plan extern, să depăşească în numai 15 ani, suma de un miliard de euro?

De ce nu le dă el reţeta asta uluitoare şi celorlalţi români? Foarte simplu: pentru că personajul a făcut mormanele astea de bani jefuindu-i pe concetăţenii săi, iar astfel de peşteri ale comorilor mai au şi alţii. Şi dacă-i întrebi cum s-au îmbogăţit şi, de fapt, cu ce se ocupă în afara unor speculaţii şi mişcări ale hârtiilor, te acuză că eşte extremist şi nefrecventabil. Eu, unul, ca scriitor şi istoric, nu am auzit cuvântul ăsta. Dar, fireşte, le dau acum o veste bună adversarilor mei: am descoperit că nu sunt perfect. Iată că nu sunt frecventabil.

Un înţelept evreu din secolul al XIX-lea, Ciribi Moise, zicea: " Sunt unii oameni care, când intră în Ţara Românească, sărută bariera, fiindcă vin cu fracuri fără coadă, cizme fără tălpi, pălării sparte şi, peste şase ani, se fac bancheri şi proprietari". Aşa că nu-i de mirare că peste vechea mizerie a societăţii româneşti s-a aşezat un nou strat de mizerie, mai rezistent şi mai deprimant. Cel puţin satul românesc este la nivelul Evului Mediu. Cuvântul, în sine, vine din latinescul fosatum, adică şanţ, şanţ de încercuire şi de apărare, de obicei umplut cu apă.

Iată că, după 1900 de ani, satul nostru a redevenit un şanţ, chiar înconjurat, la modul propriu, de ape. Mitul eternei reîntoarceri, de care vorbea Mircea Eliade, nu-i aşa?!

Starea jalnică a satelor şi a târgurilor de provincie a ieşit la iveală cu prilejul nefast al valurilor succesive de inundaţii. Am văzut cu toţii - şi a văzut şi străinătatea - case de bălegar şi de paiantă, grajduri dărăpănate, garduri de nuiele, burduşite cu coceni, closete în fundul curţii, toate luate de ape ca un decor de butaforie pentru un film ieftin. Acolo locuiau oameni, semeni ai noştri, cu vietăţi cu tot, care se zbăteau să scape de nenorocire şi să-şi salveze viaţa.

Această parte a societăţii româneşti, stimate domnule prim-ministru şi stimaţi domni prim-miniştri care aţi fost la Putere până acum, nu are cum să intre în clubul select al Uniunii Europene! Numai Brâncuşi a reuşit o performanţă de genul acesta, dar el avea geniu. Invitat la o recepţie simandicoasă, unde participa o bună parte din aristocraţia Franţei, fostul elev al lui August Rodin, dar şi viitor părinte al sculpturii moderne, s-a prezentat la palatul respectiv înveşmântat într-o pânză de sac, ca ultimul cerşetor, şi, deşi a arătat invitaţia în regulă, majordomul nu l-a lăsat să intre. Atunci, Brâncuşi a râs, s-a întors pe călcâie, şi-a chemat prietenii, care-l aşteptau în noapte, şi s-a dus la cel mai luxos restaurant din oraşul-lumină. Pe drum, şi-a scos şi pânza de sac de pe el. Dedesubt, avea un frac impecabil, cu papion de catifea şi cămaşă albă ca zăpada. Din păcate, milioane şi milioane de români nu au aşa ceva pe sub zdrenţele cu care umblă. Iar ei, deşi s-ar putea să primească invitaţie la recepţia de gală a Uniunii Europene, nu vor fi primiţi înăuntru.

Cineva, totuşi, a intrat în Europa. A intrat oligarhia, cuvânt care, în greaca veche, înseamnă puterea celor puţini. Au intrat cei din topul Revistei Capital şi ceilalţi bogătaşi, care şi-au depus mari sume de bani în băncile occidentale. Deschid o paranteză: n-am nimic împotriva oamenilor bogaţi şi nici împotriva tuturor celor din Revista Capital, sau din altă publicaţie, "Banii noştri", cu o condiţie: să-şi facă averile pe căi cinstite şi să probeze provenienţa lor. Au intrat şi traficanţii de copii şi de carne vie, de droguri şi de arme, protejaţi şi storşi de profituri de către unele căpetenii ale poliţiei vămilor şi serviciilor secrete, dar şi din diferite partide politice. Ei trăiesc bine, chiar foarte bine. Ei n-au probleme de conştiinţă. Pe ei nu-i deranjează nimeni, nici măcar cu o întrebare, darămite cu anchetă, fiindcă-ţi astupă gura imediat cu "drepturile omului"! Păi, unde ne trezim aici?! Ei sunt protipendada, ei s-au grupat rapid într-o castă a lor, îşi căsătoresc odraselele numai în interitorul acestei caste, precum făceau, nu demult, liderii comunişti din ţările estice. În fine, au învăţat pantomima unor clişee democratice, ba chiar şi jocul de glezne al actelor filantropice, neapărat televizate, al spectacolelor de caritate, al teledoanelor.

Din cauza acestor indivizi fără scrupule, din cauza copiilor de bani gata, care sfidează o populaţie disperată, cu bolizii, cu limuzinele decapotabile şi cu orgiile lor, din cauza imoralităţii deşănţate care se revarsă pe micile ecrane, din cauza risipirii banilor publici pe o literatură pornografică şi chiar pe filme care ridică în slăvi o monstruozitate ca incestul. Ei, bine, din cauza sacrilegiilor săvârşite, împotriva Bibliei şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de nişte aşa-zişi formatori de opinie, Dumnezeu nu mai primeşte jertfa noastră, a românilor. Iar ceea ce s-a întâmplat ieri la Strasbourg este încă o dovadă. Eşecul de ieri - fiindcă este un eşec - seamănă cu eşecul din iulie 1997. Iar această comparaţie mi-a fost sugerată de titlul apărut într-un ziar de dimineaţă: "Vizită de consolare. Barroso şi Rehn, la Bucureşti şi Sofia".

Cine a mai făcut, oare, o astfel de vizită de consolare, după refuzul de a primi România în NATO, deşi sacrificiile fuseseră imense, printre ele figurând şi semnarea unui aberant Tratat cu Ucraina? Bill Clinton. Da, el venise la Bucureşti pentru a ne bate pe umăr şi a ne consola. Aceasta este forma politicoasă a Occidentului de a-ţi da de înţeles că nu are nici timp, nici chef de tine. Romancierul englez Iris Murdoch are o vorbă de spirit pe tema asta: tot ce consolează e fals. Amânarea până la toamnă a deciziei de a fi acceptaţi în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 seamănă cu o corigenţă perfectă. Acum, în mai, la Şcoala Centrală s-au încheiat mediile, ceva mai devreme, desigur, având în vedere că în iunie lumea va fi preocupată de Campionatul mondial de fotbal, obiectiv ratat şi acesta de noi, românii. Iar la disciplina numită "aderare", elevele România şi Bulgaria au primit nota 4. Asta-i realitatea, indiferent cum încearcă unii să o cosmetizeze şi să prezinte un insucces drept un triumf.

Ştiţi că unele publicaţii au o poştă a redacţiei destinată celor care bat la porţile literaturii, iar acolo, în final, se găseşte o mică rubrică: "Deocamdată, nu". O manieră elegantă de a li se spune solicitanţilor că mai trebuie să lucreze, să persevereze, să citească mai mult decât scriu etc. Păstrând proporţiile, cam aşa am păţit şi noi.

Fireşte, domnule prim-ministru şi stimaţi colegi, că vom intra în Uniunea Europeană, iar noi, cei de la P.R.M., credem că asta se va întâmpla, conform aşteptărilor şi calendarului de aderare, chiar la 1 ianuarie 2007. Şi vă vorbeşte cel care a scris efectiv, cu mâna lui, Scrisoarea de la Snagov, din 1995, căreia, ulterior, aveau să-i aducă şi alţii, ce-i drept, unele ameliorări. Atunci a început marşul nostru către Uniunea Europeană.

Aşadar, de primit ne vor primi, indiferent de numărul de steguleţe. În treacăt fie spus, dacă pe lângă steguleţele roşii şi galbene, mai erau şi nişte steguleţe albastre, am fi avut un motiv de bucurie: tricolorul nostru ar fi devenit, în sfârşit, un reper european.

Un analist economic scria: "ne daţi economia, vă dăm aderarea".

Din moment ce circa 75% din economia românească a încăput pe mâna străinilor, unii dintre ei chiar punând monopol pe domenii strategice, pe produse importante, cum este cimentul de pildă, treaba este ca şi rezolvată. De pildă, ziarele de azi scriu că, de când este la austrieci, PETROM şi-a triplat profitul pe trimestrul I al acestui an, câştigul net fiind de aproape 250 de milioane de euro. De ce trebuia să dăm noi cea mai importantă bogăţie a ţării austriecilor? Eu am studiat Istoria la Viena, am fost acolo, îi preţuiesc, îi iubesc, m-au ajutat mult în formarea mea. Dar, ce tradiţie are Austria în exploatarea petrolului? Ce sonde are Austria? Are sonde de bere, dar nu sonde de ţiţei. Deci, PETROM şi-a triplat profitul pe trimestrul I al acestui an, câştigul net fiind de aproape 250 de milioane de euro; un sfert de miliard de euro. E inutil să mai spun ce s-ar fi făcut cu banii ăştia dacă rămâneau în ţară. Dar nu Guvernul Tăriceanu este de vină pentru asta, ţin să fiu corect până la capăt. Asta-i o altă problemă, pe care trebuie s-o abordăm odată frontal: jaful din privatizare.

Aşadar, suntem ca şi intraţi în Europa. Dacă acesta era preţul pe care trebuia să-l plătim, da, ne-am achitat datoria, l-am plătit. Dar nu e totul să intri formal şi procedural în Europa. Mult mai important este să intri în mentalitatea, în logica, în modul de viaţă al Europei. Până una, alta, noi, românii, n-am ieşit definitiv din placenta fanariotă. Avem o dedublare a personalităţii care izvorăşte din bizantinismul lui Procopius din Cezareea şi pe care a descris-o atât de bine Marin Preda în romanul Moromeţii. Trece omul pe uliţă, sau pe stradă, îţi dă "Bună ziua!", tu îi răspunzi, dar, în şoaptă, îl înjuri.

În toiul inundaţiilor de la Dunăre, un post de televiziune a prezentat o scenă incredibilă. În timp ce jandarmii se luptau cu furia apelor, riscându-şi viaţa, efectiv, bărbaţii apţi de muncă dintr-o comună beau şi chefuiau de mama focului. "Ce faceţi aici?", i-a întrebat reporterul. "Păzim cârciuma", a răspuns unul mai cu moţ, probabil purtătorul lor de cuvânt. "Şi cu inundaţiile, cum rămâne?", a insistat omul de la televiziune. "Aaa, păi, inundaţiile sunt la proşti, nu la noi!", a găsit răspunsul cel mai potrivit acelaşi speaker. În alt loc, o babă i-a furat telemobilul unui jandarm care tocmai îşi primejduia viaţa ca să-i pună la adăpost bruma de agoniseală. Anul trecut, unii care aveau bărci le cereau celor izolaţi pe grinduri câte 100 de euro ca să le salveze viaţa. Exemplele pot continua. Ele nu reprezintă o caracteristică, desigur. Sunt izolate, dar creează o stare de spirit şi de nervozitate destul de proastă.

Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că a venit timpul să ne privim mai atent în oglindă, să ne analizăm pe noi înşine ca popor, să evităm nenorocirea ca din popor să devenim populaţie. Tare mi-e teamă că fibra noastră biologică se degradează. Am început să ne obişnuim cu neobişnuitul. Aud că TVR încearcă să lanseze un megasondaj de opinie pe tema "Care e cea mai mare personalitate din istoria României?" Mă tem că pe locul întâi o să iasă ciobanul din Mioriţa, cu fatalismul său poetic, într-adevăr, dar funerar.

Poetul naţional Mihai Eminescu scria ceva, valabil şi astăzi: " De oameni de caracter are nevoie statul, nu de deştepţi cu o morală îndoielnică, fiindcă ei propagă relaţii de vicleşug şi brutalitate".

Doamnelor şi domnilor,

Ca om de presă, nu pot face abstracţie tocmai de presă.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga să încheiaţi, domnule senator.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Voi încheia, dar vreau să vă informez, cu tot respectul, că am promise 5-6 minute de la Grupurile parlamentare ale P.S.D.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Aţi consumat şi 6 minute de la P.S.D.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Mai îmi daţi două, domnule preşedinte Mircea Geoană? Da. Îmi mai dă. (Râsete)

Minute la ei ca la Banu Ghica! Da. (Râsete)

Nuu, n-aveţi de ce să vă temeţi, pentru că vedeţi bine că nu atac frontal nişte oameni şi nişte guverne, dar sunt nişte adevăruri în legătură cu care, stimate domnule preşedinte Nicolae Văcăroiu, v-aş sfătui să luaţi câteva notiţe. Vă vor fi folositoare în cariera dumneavoastră politică! (Râsete)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Voi studia un an de zile discursul dumneavoastră.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bun. Ca om de presă, nu pot face abstracţie tocmai de presă, deşi, după cum spunea Richard Nixon, "presa este a patra putere în stat, pe care nu a ales-o nimeni". Uite, că s-a ales singură, tot aşa cum Napoleon a luat Coroana din mâna Papei şi şi-a pus-o pe cap. În ziarele de dimineaţă întâlnim şi alte titluri şi subtitluri, care ar trebui să le dea guvernanţilor de gândit, ca de pildă: "Milogii Europei"; " Vor fi destui care se vor împăuna zilele acestea pentru performanţa nu ştiu căror steguleţe galbene"; "Ne îmbătăm cu apă rece"; "Să fim serioşi, n-avem ce căuta în Europa!" sau: "eu mă sinucid în direct, dacă în România s-a stârpit măcar 1% din corupţie", a declarat un cunoscut analist politic. Sau ambasadorul S.U.A., Taubman: "la închisoare cu oficialii corupţi!" Treaba asta cu închisoarea mi-a plăcut cel mai mult şi mă bucur că ambasadorul american împărtăşeşte, în sfârşit, politica justiţiară a Partidului România Mare. Mai bine mai târziu decât niciodată!

De altfel, în curând, voi prezenta publicului şi presei proiectul unui important edificiu pe care l-am conceput eu şi l-a pus pe hârtie colega noastră de Parlament, arhitecta Anca Petrescu, care a contribuit şi la edificarea Casei Poporului, în care ne aflăm acum, şi anume "puşcăria mafioţilor", care va fi o închisoare de maximă siguranţă, cu 5 etaje şi o capacitate de 2.000 de locuri. Ţin să avertizez, totuşi, că acolo nu poate să intre orice găinar, ci numai mafioţii autentici, cu acte în regulă, care, prin mijloace pedagogice specifice, vor coopera cu noi în procesul de confiscare a averilor frauduloase pe care le-au făcut.

De altfel, noi, cei de la P.R.M., lucrăm acum şi la un proiect legislativ intitulat "Legea antimafie", fiindcă asta este o altă chestiune reproşată de Comisia Europeană. Lupta împotriva corupţiei nu dă roade. Avem de-a face cu un fel de telejustiţie, de ochii lumii şi ai străinătăţii. Situaţia nu mai poate continua. Totul are o limită.

Stimaţi guvernanţi, fiţi realişti! Aceasta nu e o zi de sărbătoare, ci una de reflecţie şi de meditaţie! Într-o carte de-a mea de aforisme apărută, ce-i drept, pe vremea altei guvernări, mă întrebam ce este un elefant. Iar răspunsul era: un elefant este un şoarece desenat de Guvern. Fiindcă guvernele au tendinţa să-şi supraevalueze realizările. P.R.M. nu este pentru statul paternalist, dar nici dizolvarea funcţiilor statului nu este o soluţie. Europa ne-a mai făcut un duş rece, de parcă n-aveam noi, şi aşa, destulă apă. În vremea asta, nişte paraziţi de o agresivitate sinistră deturnează atenţia populaţiei de la priorităţile reale şi fabrică ţinte false, plătind nişte poliţe şi încercând să-şi elimine adversarii politici.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator ...

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Da, bine ...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator, fac apel la dumneavoastră să încheiaţi!

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bine. Voi formula o concluzie. La mine se termină timpul, asta este situaţia.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog foarte mult.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Eu v-am mai spus-o, mă văd nevoit să repet. Dacă nu eram eu, nu eraţi acolo, ca să mă întrerupeţi pe mine, dar asta este situaţia! (Râsete)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule preşedinte, vă rog foarte mult să încheiaţi.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bine, bine, vom încheia acum.

Aşa că îi sfătuiesc pe hoţii care se bucură că la 1 ianuarie 2007 România va intra în Casa comună a Europei, că acela va fi de fapt sfârşitul carierei lor de gangsteri, având în vedere că şi ei vor intra, undeva, tot într-un imobil, şi anume în acest Sing Sing românesc, care se cheamă "puşcăria mafioţilor".

P.R.M. face un apel la realizarea unei adevărate solidarităţi naţionale, despre care s-a mai vorbit, atât pentru îndeplinirea obligaţiilor formulate de Uniunea Europeană, ca să putem beneficia de un Raport de ţară pozitiv în octombrie 2006, cât şi pentru a nu ne face de râs odată intraţi în Europa. Străinii nu te respectă decât dacă-i învingi. Haideţi să-i învingem cu armele lor, prin muncă, seriozitate, proiecte şi strategii clare pentru începutul mileniului III. Atât de dificil, dar şi de fascinant! N-o facem pentru noi, ci pentru înaintaşii şi pentru urmaşii noştri. Haideţi să transpunem în viaţă formula celebră a lui Tache Ionescu, rostită în Parlament, în anul 1915: politica instinctului naţional.

Cu Dumnezeu, înainte!

(Aplauze în Grupurile parlamentare ale P.S.D. şi ale P.R.M.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul senator Cristian Rădulescu, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat; domnul deputat, scuzaţi-mă.

Urmează domnul senator Marko Bela.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rădulescu:

Cum spunea cineva, domnule preşedinte, nimeni nu este perfect.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi din Executiv şi Legislativ,

Aş vrea să contrazic de la început pesimismul care caracterizează unele declaraţii ale unor lideri politici, referitoare la faptul că vizita făcută de înalţi demnitari europeni astăzi, în ţara noastră şi în Bulgaria, ar fi o vizită de consolare. Împreună cu o parte dintre dumneavoastră, dintre liderii politici, am fost, în urmă cu câteva ore, într-o întâlnire mai restrânsă cu domnii Rehn şi Barroso şi ştim că aceasta este o vizită proiectată a fi - şi aşa a şi ieşit - de comunicare şi de încurajare. Mai mult decât atât, mi-aş permite să citez din ceea ce, în acel cerc mai restrâns, au spus cei doi demnitari: domnul Rehn a spus că, de câte ori vine în România, remarcă progresele care se fac de la o vizită la alta, iar domnul Barroso şi-a început alocuţiunea spunând, nici mai mult, nici mai puţin, că aduce felicitări părţii române pentru tot ceea ce s-a făcut până acum - şi era foarte clar vorba de acele lucruri care fac obiectul raportului care a fost prezentat ieri la Strasbourg.

Din punctul nostru de vedere, este un raport corect, care subliniază progresele făcute - şi spune foarte clar că sunt foarte multe, chiar strălucite progrese făcute; pe de altă parte, subliniază acele neîmpliniri, care se constituie în locuri unde noi mai avem câte ceva de făcut. Şi vedem în aceasta o abordare responsabilă şi matură a părţii europene care se adresează nouă, românilor, tot ca unor cetăţeni colaboratori responsabili şi maturi şi corecţi, care trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt şi să vedem ce avem de făcut şi de acum mai departe.

Am spus acolo că, datorită faptului că aceleaşi texte au fost interpretate de către partide diferite, în feluri diferite, am o singură rugăminte şi la domnul Barroso şi la domnul Rehn - aceea că, atunci când vor ieşi, să sublinieze încă o dată faptul că raportul prezentat a fost un raport pozitiv şi că ceea ce mai rămâne de făcut este să mergem înainte, cu aceeaşi viteză şi, bineînţeles, în aceeaşi direcţie. Lucru pe care dânşii l-au şi făcut.

Şi, acum, vedem din nou că se reiterează nişte poziţii pesimiste, depresive, ca să le zic aşa şi să nu spun de fapt cum sunt ele, lucruri care contravin, la urma urmei, unui interes naţional. Fiindcă ne tragem voinţa politică, ne tragem seva curajului nostru de a întreprinde ceva în această ţară, din ceea ce vrea populaţia. Românii sunt în continuare cei mai determinaţi, dintre toate naţiile europene, pentru proiectul comun de construcţie europeană. Doi din trei, în acest moment, vor integrarea României în Uniunea Europeană foarte tare, iar noi începem după aceea să dăm unor rapoarte pozitive nişte interpretări extrem de pesimiste. Este o rea-voinţă evidentă, căreia nu-i subscriu. Este nevoie de un efort naţional din partea tuturora, iar unii spun că vor face acest efort şi, în realitate, cer demisia Guvernului, Guvern care a făcut atât de multe, lucruri subliniate în acel raport european.

Nu vrem mângâieri pe creştet, ca nişte copii răzgâiaţi, din partea structurilor europene, ci vrem un parteneriat matur şi responsabil. Nu vrem să ni se dea, înainte de a se termina anul şcolar, bicicleta din vitrină, care ne-a fost promisă. Mai avem încă de învăţat şi mai avem încă de muncit până la acel moment. Şi acel moment va veni.

Sunt reprezentantul unui partid ai cărui miniştri au făcut foarte mult pentru a îndeplini criteriile de aderare. Şi, cu toate acestea, pot să vă spun că în momentul de faţă nu simţim, eu, personal, şi colegii mei, nici un fel de frustrare, fiindcă data referitoare la integrarea efectivă, la aderarea efectivă nu a fost scrisă acolo, în raport. Ştim care sunt limitele pe care un astfel de raport care se referă la două ţări şi care a ieşit într-un anumit context, într-un anumit echilibru de forţă european, deci limitele pe care un astfel de raport le poate avea. Şi ştim, ca şi oameni maturi politic să citim în fiecare virgulă şi în fiecare inflexiune. Dar, populaţia acestei ţări nu are nevoie să fie dezamăgită, tocmai în acest moment în care şi ei şi noi trebuie să facem în continuare eforturi pentru aderare.

Simt nevoia să spun, încă o dată, fără a fi festivist, că meritul îi aparţine în cea mai mare parte echipei guvernamentale, o echipă bună, pe care o sprijinim, care a muncit enorm, pentru ca criteriile să fie îndeplinite. Este vorba de zeci de capitole şi este vorba de sute de măsuri care au fost bifate în această perioadă. Şi sunt mulţumit că am coleg pe Blaga, pe Macovei, pe Boagiu, pe Sulfina Barbu şi vorbesc doar de cei care sunt colegii mei şi au sprijinul Partidului Democrat. Au făcut foarte multe pentru iniţiativă legislativă, pentru restructurare, pentru armonizare şi, din păcate, mai au foarte mult de făcut pentru implementare. Fiindcă steguleţele roşii şi galbene pe care încă le avem în momentul de faţă, sunt pe procesualitate, pe implementare, şi nu pe iniţiativă legislativă. Deci, voinţa există din partea lor şi din partea Coaliţiei la guvernare. Trebuie să-i sprijinim în continuare pentru acest efort deosebit de dur.

Nu putem să ne gândim doar la orizontul lui 1 ianuarie 2007. Cred că o abordare matură din partea noastră ne obligă să ne gândim care este proiectul european al României, care va fi vocea României şi care va fi discursul României, în ansamblu, în concertul european. Nu se termină lucrurile la 1 ianuarie 2007. Este doar un nou început şi pretenţiile vor fi şi mai mari după momentul acela. Ce rol vom juca în Europa? Aceasta este o abordare matură, şi nu să aşteptăm acum premii şi ciocolată.

Partidul Democrat va sprijini, în continuare, prin toţi parlamentarii săi, prin toţi oamenii săi din Executiv şi din administraţia locală, acest efort care ne aşteaptă în continuare.

Vă mulţumesc.

(Aplauze în Grupurile parlamentare ale P.D. şi ale P.N.L.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Invit la microfon pe domnul senator Marko Bela, din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi urmează doamna deputat Daniela Popa.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Markó Béla:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Într-adevăr, momentul actual este important. Sunt de acord cu cei care sunt mulţumiţi de concluziile Comisiei Europene, anunţate ieri. Oricine poate constata că raportul apreciază progresul făcut şi că acest Guvern a reuşit performanţa de a stinge, din cele 14 steguleţe roşii, deja 10, rămânând numai patru.

Nu cred că, măsurând lucrurile în mod raţional, am fi putut spera ceva mai mult. Sunt naivi cei care cred că, cu 7 luni înainte de ianuarie 2007, cineva ne oferă certitudinea şi ne lasă să nu mai facem eforturile maximale, pentru a ne apropia cât mai mult, încă înainte de aderare, de valorile europene. Este în interesul Uniunii Europene să depunem în continuare aceste eforturi şi este, la fel, şi în interesul României.

Deci, în loc de declaraţii puţin festiviste, de pe partea guvernamentală, sau, dimpotrivă, exprimrea unor frustrări din partea Opoziţiei, şi anume că strugurii sunt acri, eu aş propune să încercăm să formulăm şi noi concluziile noastre.

În primul rând, trebuie să înţelegem că atingerea dezideratului intrării în Uniunea Europeană este meritul întregii societăţi, şi nu al unui Guvern, al unui partid, sau al unor persoane. Este meritul clasei politice care, în pofida tuturor defecţiunilor, a reuşit să ducă mai departe acest proces. Inclusiv euroscepticii au avut o contribuţie, fiindcă ne-a ajutat şi critica, după părerea mea. Este meritul diferitelor guverne, trebuie să recunoaştem acest lucru, cu toate că nu în aceeaşi măsură şi nu cu aceleaşi rezultate. Dar, înainte de toate, totuşi, este meritul cetăţeanului de rând care a răbdat şi a sperat în aceşti ani şi încă mai aşteaptă şi speră că-i va fi mai bine cât mai curând.

Aş vrea să cred că, împreună cu alţii, este şi meritul maghiarilor din România, meritul tuturor minorităţilor, că am parcurs acest drum. De ce? Se putea şi altfel? Da, se putea. Şi, de aceea, sunt iresponsabili cei care contestă rolul şi rostul dialogului între majoritate şi minoritate, între români şi maghiari.

Astăzi, avem un alt fel de relaţie între România şi Ungaria, dar şi între românii şi maghiarii din ţara noastră decât acum 10 sau 15 ani.

Ieri, m-a întrebat cineva, destul de iritat, de ce cred că U.D.M.R. a avut o contribuţie esenţială la accelerarea integrării noastre? Aş fi vrut să-l întreb şi eu: cum ar fi fost dacă nu optam, în fiecare moment, pentru dialog, pentru colaborare, pentru un efort solidar cu scopul relansării ţării şi, totodată, şi cu scopul schimbării esenţiale a relaţiilor interetnice?

Am optat, în loc de tensiuni, pentru dialog, aşa cum aţi optat şi dumneavoastră sau cei mai mulţi dintre dumneavoastră, în loc de conflicte, pentru colaborare, şi nu am acceptat nici un moment ca scopurile noastre specifice să fie contrapuse dezideratului comun, integrarea. Contribuţia noastră, sunt convins, a contat foarte mult atunci când NATO sau Uniunea Europeană a luat deciziile potrivite privind România şi sper să continuăm tot aşa. Dar, repet, nu numai noi, ci şi dumneavoastră trebuie să vă puneţi întrebarea, oare care a fost rolul Uniunii Democrate Maghiare în acest proces. Oare, care este mesajul cel mai adecvat către societate, către minorităţi în privinţa Legii minorităţilor despre care, de altfel, se face vorbire şi în raport şi adoptarea căreia înainte de octombrie, de altfel, pe lângă legea finanţării partidelor politice şi o lege privind integritatea morală a demnitarilor, a fost solicitată şi astăzi în întâlnirea cu liderii grupurilor parlamentare de către comisarul pentru extindere. Eu am răspunsul meu, dar nu voi putea să răspund în locul dumneavoastră.

La urma urmei, cu toţii ne referim, de foarte multe ori, la criteriile impuse de Uniunea Europeană, dar nu trebuie să uităm că acestea sunt, de fapt, numai mijloace pentru a crea aici, în interior, o situaţie mai bună tuturor: copiilor abandonaţi sau pensionarilor, tinerilor sau bătrânilor, comunităţilor locale sau minorităţilor naţionale. Un lucru este cert. UDMR s-a angajat să contribuie la realizarea aderării, atât prin asigurarea stabilităţii politice, cât şi prin pregătirea şi priceperea specialiştilor noştri în toate domeniile şi vrem să acţionăm şi mai departe pentru aceste deziderate comune.

Totodată, mai putem formula şi alte concluzii importante. Noi ne mândrim acum că am depăşit Bulgaria în ceea ce priveşte gradul de pregătire. Dar cu puţin timp în urmă a fost invers. Ceea ce demonstrează că niciodată nu avem voie să spunem că lucrurile sunt ireversibile, nu avem voie să credem că zarurile sunt aruncate. Nu. Dacă ne certăm, dacă speculăm fel de fel de scenarii politicianiste, dacă suprapunem interesele de partid sau de grup, intereselor comune, atunci în continuare avem un risc al amânării. Acest lucru reiese clar din concluziile Uniunii Europene.

Uniunea Maghiară din România este şi va fi partener şi în viitor cu cei care vor stabilitate politică, vor o democraţie parlamentară, o justiţie independentă, o economie de piaţă funcţională, vor drepturi egale pentru toate comunităţile naţionale, vor bunăstare pentru toţi cetăţenii, vor o reformă europeană. Şi în mod firesc ne vom împotrivi de fiecare dată când vom vedea că cineva încearcă să acţioneze împotriva acestor interese comune.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe doamna deputat Daniela Popa din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator şi urmează la cuvânt domnul deputat Sandu Gabriel.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnilor preşedinţi şi domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Raportul de monitorizare prezentat de Comisia Europeană ieri, 16 mai 2006, recunoaşte progresele făcute de România şi menţionează data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea la Uniune. Nu mai avem steguleţe roşii în domenii care puteau activa clauza de salvgardare: combaterea corupţiei şi securizarea frontierei. Din cele 14 steguleţe roşii din octombrie 2005, România are acum doar patru. Acestea au caracter tehnic şi pot fi rezolvate.

În 2005 ne situam în urma Bulgariei, iar acum, după 7 luni, raportul referitor la România este mult mai bun. Mesajul dat de oficialii europeni este acela că reformele trebuie continuate în ritm susţinut.

Aşa cum spune aşi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, Uniunea îşi respectă angajamentul, menţinerea datei de 1 ianuarie 2007, dacă reformele se continuă. Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, declara ieri în plenul Parlamentului European că dacă în ultimii 2 ani nu s-au înregistrat semnale negative prevăzute de Comisia Europeană pentru ultimul val din 2004, putem spera că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu România şi Bulgaria. Transformările din cele două ţări sunt un succes şi au creat o zonă de dinamism economic şi stabilitate în sud-estul Europei, atât de necesar Uniunii. Acesta este un motiv în plus ca ţările Uniunii care n-au ratificat până acum Tratatul de Aderare să-l ratifice în cel mai scurt timp.

Poettering, liderul popularilor europeni, a susţinut ideea că Uniunea nu mai trebuie să dea lecţii, ci să aprecieze drumul greu străbătut de România şi Bulgaria după 45 de ani de comunism. Evoluţiile acestor ţări reprezintă o parte a succesului european, acesta determinând creşterea încrederii în Uniunea Europeană.

Schultz, liderul socialiştilor europeni, a militat pentru discuţii ferme cu guvernele celor două ţări, stabilindu-se clar criteriile ce trebuie îndeplinite.

Wattson, liderul liberalilor din Parlamentul European, a remarcat că atât România, cât şi Bulgaria nu trebuie evaluate mai riguros decât celelalte ţări care au aderat în ultimul val.

Eşuarea aderării la 1 ianuarie 2007 ar fi un eşec şi al Uniunii. Uniunea nu trebuie să piardă din vedere faptul că extinderea înseamnă crearea de noi locuri de muncă, îmbogăţirea culturii, România şi Bulgaria reprezentând pentru uniune adăugare de valoare.

Felicităm Guvernul pentru performanţă, dar trebuie să fim cu toţii conştienţi că integrarea în uniune nu este strict realizarea Guvernului. Cu toţii am participat la acest complex proces, întreaga populaţie a României a suportat şi va mai suporta costurile integrării.

Aspiraţia României de a se integra în Uniunea Europeană este expresia firească a identităţii de idealuri, valori şi principii, a vocaţiei noastre de ţară democrată, profund ancorată prin tradiţii, cultură şi civilizaţie în spaţiul unic european.

Cu toţii am fost şi suntem de acord că dacă normalizarea României s-ar face numai prin voinţa Uniunii Europene, chiar depăşind dificultăţile economice, România ar căpăta pentru totdeauna un deficit de personalitate politică, şi România trebuie să se integreze cu demnitate în Europa. România face eforturi mari, paşi uriaşi pe drumul integrării şi paşii îi face pe drumul bun, pe drumul corect.

Firesc, pe orice drum sunt reguli şi condiţii de parcurs care trebuie respectate. Şi România are capacitatea şi voinţa politică necesară să le respecte, astfel încât data de 1 ianuarie 2007 să fie data aderării noastre la Uniune.

Acest raport, precum şi raportul evaluator din toamnă nu vor fi ultimele examene pentru România.

Noi, membrii ai Partidului Conservator, considerăm că este de datoria oamenilor politici de a prezenta românilor oportunităţile şi constrângerile aderării noastre la marea familie europeană.

În plus, partidele politice trebuie să fie mai puţin interesate de disputele inter şi intrapartinice şi să ţină cont de nevoile populaţiei, conlucrând cu ea în procesele de luare a deciziilor.

Astfel, în procesul de extindere apar diferite probleme pe care Uniunea trebuie să le soluţioneze, iar populaţia României trebuie să le cunoască. Este vorba de instrumente politice neadecvate, este vorba de concurenţa care influenţează disparităţile regionale după lărgirea Uniunii, fondurile structurale fiind insuficiente, conducând chiar la apariţia unor crize sociale regionale, diferenţa evidentă dintre ţările care s-au integrat în primul val, faţă de cele ce se integrează în valul II, III sau IV, din cauza unui management defectuos privind procesul de integrare, şi nu în ultimul rând, politica agricolă impusă prin acquis-ul comunitar noilor ţări integrate a condus pentru aceasta la creşterea preţurilor la consumatori, afectând în mod real categoriile sociale sărace.

Dar care pot fi în principal costurile pentru România?

În primul rând este vorba de costuri de implementare a normelor şi politicilor europene. Implementarea acquis-ului comunitar, costuri generate de crearea sau modificarea cadrului instituţional, costuri de formare a resurselor umane, costuri legate de asumarea obiectivelor comunitare de politică economică.

În al doilea rând, costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor definite de normele şi politicile europene. Este vorba de modernizarea infrastructurii de transport, standarde de muncă şi protecţie socială, protecţia consumatorilor, standarde de calitate, standarde de mediu.

Tot în această categorie se includ şi costurile derivate din procesele de liberalizare a circulaţiei mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Cea mai mare parte a acestor costuri afectează competitivitatea firmelor româneşti.

În al treilea rând, costurile legate de asumarea statutului de membru al Uniunii Europene se vor materializa după aderarea la Uniune şi includ contribuţiile la bugetul comunitar şi participarea la instituţiile europene. Şi, nu în ultimul rând, costuri legate de modernizarea economiei româneşti, care sunt legate direct de modernizarea capacităţilor productive, de creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor româneşti, pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din Uniunea Europeană.

Dar ce înseamnă pentru România oportunitatea integrării în Uniunea Europeană? Înseamnă, în primul rând, să folosim sprijinul Uniunii pentru a avea propria stabilitate financiară prin redistribuţia de fonduri comunitare către regiunile mai puţin dezvoltate, către o dezvoltare durabilă în Europa.

În al doilea rând, înseamnă să beneficiem nu numai de finanţările nerambursabile puse la dispoziţie pentru dezvoltare, dar şi de securitatea şi puterea conferite pe termen lung de statul de membru.

Şi în al treilea rând, înseamnă să participăm în mod activ la politicile comunitare care au ca principal scop bunăstarea cetăţeanului, să beneficiem de oportunităţile oferite de piaţa internă şi de apartenenţa la una dintre cele trei mai puteri economice la nivel mondial.

România va beneficia de...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga să încheiaţi, doamnă deputat, aţi depăşit deja cele 3 minute.

Doamna Daniela Popa:

Va beneficia de posibilitatea de a participa în cadrul Uniunii la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-şi promoveze şi să-şi apere mai bine interesele.

Stimaţi colegi,

După 50 de ani de izolare, România a considerat că a venit timpul să redevină o ţară europeană, să adopte spiritul european, punerea în practică a acestor deziderate fiind posibilă numai prin aderarea la Uniune.

Întrebarea care s-a ridicat şi pare a aştepta şi în prezent un răspuns a fost cât de pregătite sunt România şi Uniunea să facă faţă exigenţelor unui proces de extindere. Un răspuns a fost dat ieri în Parlamentul European la Strasbourg. Urmează, firesc, un nou răspuns al României în îndeplinirea criteriilor de aderare, criterii care vor stabili rutele pe care se va înscrie România în cursa pentru eficienţă, competitivitate, dezvoltare şi stabilitate.

Partidul Conservator îşi doreşte enorm integrarea la timp în Uniunea Europeană. Pentru acest deziderat am intrat la guvernare, asigurând astfel stabilitatea politică a ţării, criteriu îndeplinit de România.

Vă mulţumesc. (Aplauze sporadice.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Invit la microfon pe domnul deputat Sandu Gabriel din partea grupurilor parlamentare ale PNL şi urmează domnul deputat Mihai Tănăsescu.

Domnul Gabriel Sandu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

În România a început a se munci. Doresc să încep prin a felicita Guvernul, Parlamentul, Societatea Civilă şi toate celelalte instituţii implicate pentru cel mai bun raport al comisiei europene primit de România până acum. Şi nu o fac întâmplător. O fac pentru că aceasta este o mare reuşită în lungul proces al integrării. România a reuşit ca în doar 7 luni să rezolve marea majoritate a problemelor ridicate de Comisia Uniunii Europene, cele 4 steguleţe roşii rămase a fi de rezolvat fiind de ordin strict tehnic. Integrarea în Uniunea Europeană este un proces continuu, etatizat şi trebuie perceput ca atare. Raportul de ieri a fost încă un test contra cronometru pe care România l-a trecut cu brio.

În mod sigur, Guvernul condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu va realiza integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Nu cred că este deloc întâmplător faptul că Partidul Naţional Liberal a guvernat în cele mai impoortante momente ale istoriei României: 1866 - elaborarea primei Constituţii moderne a României; 1877 - câştigarea independenţei de stat; 1918 - Marea Unire; 1923 - modernizarea şi reformarea României printr-o nouă Constituţie.

Nu trebuie să uităm cum arătau rapoartele comisiei europene din anul 2004. Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a ales să joace totul pe cartea performanţei, renunţând la metodele populiste cu care am fost obişnuiţi mult prea mult timp. Guvernul a avut voinţa şi susţinerea politică dublată de competenţa necesară pentru a accelera evoluţia României în numai 18 luni de guvernare.

Miniştrii liberali au fost în linia întâi, făcându-şi temele pentru integrare. Cred în capacitatea şi în maturitatea clasei politice de astăzi de a trece peste interese politice sau de orice altă natură şi de a face din România prioritatea zero a agendei lor de lucru.

Am convingerea că, în viitor, rolul Parlamentului va creşte foarte mult, datorită faptului că această instituţie este unicul garant al unei democraţii autentice în societatea modernă europeană spre care tindem. Faptul că în ultimele 7 luni, 10 din cele 14 probleme marcate cu steguleţ roşu, semnalate de Comisia Uniunii Europene, au fost eliminate, se datorează cabinetului de miniştri ai coaliţiei de guvernare.

Guvernul nu s-a temut dă adopte măsuri dure, dar necesare pentru ca România să se întoarcă la drumul spre integrare de la care se abătuse foarte mult. Au fost adoptate o serie de măsuri pur liberale care au produs o adevărată revoluţie. Reformele au început cu introducerea cotei unice de impozitare de 16% care a scos la lumină 100 de mii de locuri de muncă şi a atras investiţii străine de peste 5,2 miliarde de euro.

PNL, Alianţa D.A. şi Coaliţia de guvernare realizează cu toată seriozitatea ca acum mai mult ca oricând continuarea reformelor şi eforturile susţinute vor fi componentele care vor asigura rezolvarea tuturor problemelor şi vor asigura aderarea la 1 ianuarie 2007. 16 mai 2006 va avea considerarea şi aprecierea pe care le merită cu adevărat, atunci când România va fi egală oricărui stat european şi mai ales când România va reveni în familia europeană, acolo unde este locul. Ne-au trebuit 17 ani să înţelegem adevăratul sens pe care democraţia trebuie să-l aibă pentru români şi România. Adevărata provocare va începe la 1 ianuarie 2007.

România a pierdut 60 de ani pentru a ajunge din nou în Europa, de care nu ar fi trebuit despărţită niciodată. Am convingerea că termenul de încă 5 luni nu este un semnal dat pentru amânare, ci este un semnal pentru a continua reformele în acelaşi ritm. Astăzi este momentul când România are nevoie mai mult ca oricând de efortul concentrat al societăţii civile, al Guvernului României, dar mai ales al Parlamentului României.

Stimaţi colegi,

Astăzi nu mai are importanţă în ce parte a acestei săli ne aflăm. Obiectivul nostru, al tuturor, este integrarea europeană.

Vă urez succes şi vă mulţumesc.(Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul deputat Mihai Tănăsescu din partea grupurilor Partidului Social Democrat, şi urmează ultima luare de cuvânt, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Este, într-adevăr, un moment foarte important acest raport din 16 mai pentru România, un raport care vine şi pune bazele unui proces lung pe care România l-a început cu 11 ani în urmă, atunci când şi-a depus scrisorile pentru a deveni un membru al Uniunii Europene.

Mai avem puţin şi sper că 1 ianuarie 2007 să fie o dată care va fi statuată ca acea dată în care România va fi membru al Uniunii Europene.

Dar pentru a ajunge la acest lucru, sunt foarte multe lucruri de făcut. Spuneau mulţi colegi, inclusiv premierul ţării, că trebuie să continuăm reformele, că trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce va urma în perioada următoare şi sunt absolut de acord că acest lucru trebuie să fie un punct ţintă pentru toţi, atât membri ai Parlamentului, cât şi membri ai Executivului.

Raportul prezentat are unele steguleţe roşii care, sigur, nu ar fi trebuit să apară, ele sunt, sunt steguleţe care, probabil, urmează să fie remediate, şi am această convingere, dar dacă citim atent raportul prezentat o să vedem că nu sunt foarte multe steguleţe pe nişe probleme care România începe să aibă probleme din ce în ce mai mari, iar dacă nu sunt tratate la timp şi nu sunt luate măsuri acum, ele pot deveni nişte lucruri foarte negative în perioada anilor următori, când probabil Cabinetul Tăriceanu nu va mai fi în funcţiune.

Este foarte clar că un element foarte important, şi subliniat în raportul de ţară, este cel legat de stabilitatea economică. Acest lucru, cred eu, este o valenţă absolut esenţială pentru ca România să poată să înainteze şi să-şi manifeste forţa pentru a deveni o economie nu numai competitivă care, din păcate, în anul 2005 a pierdut foarte mult, dar cred eu şi o economie cu o productivitate ridicată care, de asemenea, din păcate, anul trecut a pierdut foarte mult din ritmul de creştere.

Avem încă o încetinire a creşterii economice şi Comisia Europeană subliniază acest lucru. Eu cred că toate forţele şi toate elementele de politică şi strategie trebuie să fie şi să vină în întâmpinarea acestei remarci şi cred că perioada anilor următori România are nevoie într-adevăr de o creştere economică mult mai robustă, mult mai susţinută şi poate, într-adevăr, să revină la o creştere economică în care investiţiile, în care problemele legate de industrie şi aşa mai departe, vor deveni elemente primordiale şi elemente de fond în creşterea economică.

Avem şi, din păcate, ne confruntăm în aceste zile şi în această perioadă de timp cu deficite externe foarte mari. Se adânceşte această prăpastie din ce în ce mai mare, ea a fost în 2005 foarte adânc făcută în politica economică, în 2006 prevede, de asemenea, creşteri mari de deficite externe, iar în 2007, când România va fi membru al Uniunii Europene acestea vor creşte şi mai mult.

Eu cred că aici trebuie văzută o viziune şi, din păcate, nu o avem până în prezent, a actualului Guvern, vizavi de cum trebuie combătută această problemă cu care România se confruntă şi cum România şi Guvernul vine în întâmpinarea politicii Băncii Naţionale pentru a reuşi să combată acest deficit de concurent. Mai mult, şi sper ca în perioada următoare să existe o colaborare şi o coroborare mai puternică a politicilor guvernamentale cu cele ale băncii centrale pentru a ţinti un obiectiv absolut important pentru România, şi anume acela ca procesul de dezinflaţie să fie un proces care într-adevăr să aibă un ritm accelerat şi un ritm care să conducă într-adevăr România spre atingerea acestui element de convergenţă nominală cât mai rapid.

Din păcate, şi ieri guvernatorul Băncii Naţionale critica politica guvernamentală vizavi de măsuri care au fost luate în ceea ce priveşte creşterea inflaţiei şi cred eu că acest tip de comportament guvernamental care vine în paralel cu o politică a Băncii Naţionale nu ar mai trebui să aibă loc în perioada următoare. Să nu uităm că Banca Naţională sterilizează foarte mulţi bani şi raportul de ţară o spune, iar această sterilizare nu face decât să ducă la pierderi din ce în ce mai mari ale Băncii Centrale, pierderi care, sigur, în momentul de faţă nu constituie un pericol, dar dacă ele vor continua în mod cert vor duce la un nou puseu inflaţionist în România.

Spune raportul de ţară că reforma fiscală a avut un impact puternic prociclic şi a cauzat o pierdere de venituri de cel puţin 1% din p.i.b. Sunt de fapt cuvintele raportului pe care l-am primit ieri. Este reforma fiscală a lui 16%, nu vreau să intru în amănunte, dar această concluzie a Comisiei Europene vizavi de faptul că această reformă fiscală a avut un impact negativ trebuie, cred eu, să dea de gândit actualilor guvernanţi şi cred în acelaşi timp că soluţiile care vor fi probabil discutate mâine în şedinţa de Guvern privind Codul fiscal, vor veni să răspundă acestor critici şi acestor lucruri cu care România se confruntă de un an şi jumătate.

Sunt alunecări care au avut loc în domeniile politicii de subvenţii, de transferuri care de asemenea au avut un impact negativ în produsul intern brut, anul trecut acesta fiind de peste 1%.

Dar ceea ce este mai îngrijorător, cred eu, este faptul că acum 6 luni de zile cu multă plăcere îl ascultam pe primul ministru, atunci când a venit în faţa noastră să ne prezinte bugetul anului 2006, domnia-sa sublinia foarte clar, că bugetul anului 2006 trebuie să fie un buget cu un deficit foarte mic, propunea şi Parlamentul a aprobat 0,5% din p.i.b. pentru ca bugetul să devină o pârghie foarte importantă a procesului de dezinflaţie. Şi vedem că, numai după câteva luni de zile, acest deficit începe să crească, şi nu numai că începe să crească, el aproape dublându-se prin noua rectificare care a fost făcută, dar prin elaborarea actelor normative de după 1 ianuarie 2006, şi nebugetate, acest deficit al bugetului are o tendinţă crescătoare îngrijorătoare.

Şi, vreau să vă informez, stimaţi colegi, că numai în această perioadă de 5 luni şi jumătate actele normative emise de Guvern aduc un plus de deficit de peste 1%; 1,2% din p.i.b.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat, vă rog să încheiaţi.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Am să închei, vă mulţumesc foarte mult, spunând doar că toate aceste probleme cu care România se confruntă şi probleme care sunt specificate în acest raport trebuie să reprezinte, cred eu, un element de gândire suplimentară şi nu în ultimul rând de măsuri pentru reglementarea lor pe termen mediu şi lung.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Invit la microfon pe domnul deputat Varujan Pambuccian din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Un japonez, al cărui nume n-am să-l dau pentru că sigur n-o să fie reţinut corect în stenogramă şi care a inventat karatele, spunea că în timpul luptei trebuie să te consideri mort. Ca să nu te bucuri şi ca să nu te întristezi de ce ţi se întâmplă.

Cred că aşa trebuie să privim raportul de ţară şi trebuie să-l privim cu toate aspectele lui bune şi rele. Aspectele bune nu trebuie să ne bucure, aspectele rele nu trebuie să ne întristeze, trebuie doar să ne facă să le corectăm cu luciditate. Şi cred că ceea ce contează cel mai mult în lunile care urmează este tocmai această luciditate.

Astăzi la întâlnirea cu preşedintele Barroso a fost dat un mesaj foarte clar şi explicit, în care ni se cerea stabilitate politică. Şi asta face parte din luciditate. Tot astăzi, în întâlnirea cu preşedintele Barroso, ni s-a dat un mesaj foarte clar de continuare a anumitor reforme, chiar dacă ele acum nu mai nici un steguleţ de nici o culoare şi continuarea lor, fără a ne bucura că nu mai au acele steguleţe, este iarăşi o dovadă de luciditate.

Pentru minorităţilor naţionale din România, integrarea în Uniunea Europeană, evident, are un rol fundamental pentru că, şi reafirm lucrul acesta, l-am spus de foarte multe ori de la cest microfon, pentru noi, evoluţiile în sensul democratizării vieţii din România, în sensul creşterii economice, sunt garanţi ai posibilităţii noastre de a evolua normal ca cetăţeni ai ţării, dar şi ca cetăţeni de o altă etnice decât cea majoritară.

Din luciditate face parte şi o autoevaluare pe care va trebui s-o facem corect şi rapid. Cum ne integrăm în Uniunea Europeană? Se discută foarte mult despre dată. Eu cred cu tărie că data va fi 1 ianuarie 2007, dar că lucrul acesta nu este atât de important. Îi acordăm mult mai multă importantă decât trebuie, ceea ce este cu adevărat important este cum o să arătăm în interiorul Uniunii? Şi cred că e foarte târziu, dar în aceste luni, lucrul acesta trebuie să ne frământe.

Temele legislative sunt făcute.

Mai sunt câteva chestiuni care ţin de acţiuni administrative şi am credinţa că vor fi făcute. Problema este cum vom arăta acolo. Pentru că, iată, în ultimii ani, faţa pe care o avem este cea de muncitori cu un nivel foarte scăzut de calificare. Asta este faţa pe care o avem în Uniunea Europeană.

Se spunea, există vorba cu "instalatorul polonez". Şi noi suntem "instalatorul polonez". Or, important este să ne dorim să nu rămânem aşa. Important să ne dorim să arătăm o altă faţă. Şi pentru asta cred că în aceste luni, după ce ne-am făcut temele legislative, ar trebui să începem dezbaterile cu ce facem cu noi. Ce facem cu sistemul nostru de învăţământ? Pentru ce pregătim copiii? În ce ne specializăm? Cum vrem să devenim cetăţeni europeni? Ce fel de energii vrem să folosim? Ce fel de industrii vrem să construim?

Lucrurile acestea le-am amânat de 16 ani. Tot timpul am avut ţinte. Am avut o ţintă care a fost atinsă cu aderarea la NATO, ne-a asigurat securitatea naţională. Acum vom avea a doua ţintă. O vom atinge şi pe aceasta, care ne va asigura un parcurs democratic firesc şi o oarecare dezvoltare economică.

Dar cred că după 16 ani, cel mai important lucru l-am amânat în fiecare an şi nu am reuşit să-l discutăm niciodată. Ce devenim noi ca naţiune?

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am încheiat dezbaterile. O să-l invit pe domnul prim-ministru Tăriceanu să ia ultimul cuvântul, eventual pe concluzii legate de rezultatul acestor dezbateri.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnul Constantin Anton Călin Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Nu doresc să vă mai reţin mult pentru că suntem după o lungă dezbatere. Mulţumesc tuturor celor care au luat cuvântul, subliniind lucrurile pe care le-aţi considerat importante.

Mă simt obligat însă să revin asupra unei chestiuni pe care am menţionat-o în luarea mea de cuvânt anterioară şi care probabil din cauza neatenţiei nu a fost observată. În special am să-l rog pe domnul senator Geoană, pentru că am văzut că a făcut referire, probabil din neatenţie nu a observat ceea ce am propus. Am spus că doresc şi vă propun ca săptămâna viitoare să facem o largă dezbatere, o reuniune care să nu se limiteze numai la atât, ci ulterior să facem un pas mai departe, să constituim o echipă de lucru care să contureze direcţiile strategice pe care mergem în utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune.

Cu alte cuvinte, cred că trebuie să ne punem în mod acut problema ce facem dincolo de 2007, ce facem dincolo de un ciclu electoral. Cred că este interesul nostru, al tuturor să ne aducem contribuţia.

Sigur că Guvernul va veni cu un set de propuneri, dar nu cred că acest set va fi unul exhaustiv. De aceea, contribuţia partidelor politice reprezentate în Parlament, prin liderii politici sau prin experţi, partenerii sociali, societatea civilă, mass-media este foarte utilă.

Cred că trebuie să convenim asupra câtorva direcţii importante şi, aşa cum spuneam, ţine foarte mult şi de capacitatea administraţiei locale măsura în care vom reuşi să absorbim fondurile cât mai bine.

Ţinând cont că la nivelul administraţiei locale avem fie conduceri din partea actualei majorităţi, fie conduceri din partea Opoziţiei, mi se pare extrem de util să participe la această discuţie asociaţiile primarilor de municipii din România, asociaţiile preşedinţilor de consilii judeţene, pentru că în mâna lor va sta o bună parte din aceste fonduri pe care trebuie să le utilizeze în mod eficient.

Guvernul sigur că are datoria să ajute acest proces, are datoria să pregătească proiectele mari de infrastructură şi în această perspectivă doresc să subliniez disponibilitatea pe care o avem pentru ca acest pariu pe care România îl face cu ea însăşi să fie unul cât mai reuşit şi în beneficiul cetăţenilor noştri.

Vă mulţumesc foarte mult pentru luările de cuvânt şi pentru aprecierile pe care le-aţi făcut, pozitive sau mai puţin pozitive, toate sunt utile. Sunt convins că încă o dată avem capacitatea de a ne îndeplini angajamentele pe care ni le-am luat.

Steguleţele roşii care sunt astăzi semnalate nu reprezintă o dificultate majoră. Guvernul are capacitatea să asigure rezolvarea acestor probleme dintre care multe dintre ele sunt deja anclanşate.

Spuneam de Agenţia de plăţi şi intervenţii că este 70% operaţională, restul lucrurilor... am făcut, de asemenea, referiri de detaliu şi nu vreau să revin asupra lor. Deci, puteţi avea convingerea că o dată aceste lucruri fiind rezolvate, dar şi prin continuarea eforturilor în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, să fim într-adevăr pregătiţi, aşa cum îşi doresc partenerii noştri europeni, şi să reuşim o aderare de succes.

După aderare, rămâne integrarea propriu-zisă, la care cu toţii va trebui să fim parte.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Mulţumesc domnului prim-ministru, miniştrilor prezenţi.

Stimaţi colegi,

Am încheiat primul punct.

La pct.2 avem această problemă a numirii unui consilier de conturi, vicepreşedinte al Curţii de Conturi; după algoritm, revine Partidului România Mare. Avem raport favorabil din partea Comisiilor pentru buget-finanţe.

Consult Partidul România Mare, din păcate n-avem cvorum. Votul este secret pe buletine şi există riscul ca operaţiunea să nu se ducă la bun sfârşit. Şi v-aş propune, dar dumneavoastră apreciaţi, chiar cred că după strigarea catalogului, la ora asta, sunt greu de adunat cei 235 de deputaţi şi senatori.

Vă rog.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Eleganţei dumneavoastră nu i se poate răspunde decât cu eleganţă. Cu toţii suntem conştienţi că nu avem cvorum. Aşa că vă solicit amânarea la proxima şedinţă. Aşa e corect.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat Bolcaş.

Stimaţi colegi, închidem şedinţa noastră de astăzi, însă domnul preşedinte Bogdan Olteanu vrea să spună câteva cuvinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dat fiind că şedinţa de Camere reunite s-a prelungit, vă propun să reluăm, la ora 15, lucrările de plen. Pe ordinea de zi, primul proiect...(vociferări) Pe primul punct pe ordinea de zi, conform deciziei Biroului permanent, avem Codul de procedură penală.

Rămâne ora 15,30.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,30.