Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.88/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2006

  Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Şedinţa a început la ora 16,08.

Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Deschid lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi, 29 mai, 2006. Ca de obicei, apelul meu la liderii grupurilor parlamentare, să asigure o prezenţă decentă la dezbateri.

Rămânând pe loc, acord 10 minute liderilor grupurilor parlamentare.

Iertaţi-mă, sunt încunoştinţat acum de Secretariatul tehnic, că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a solicitat o pauză, până la 16,30, având în vedere discuţii în grupul parlamentar pe marginea, probabil, a dezbaterilor de astăzi.

Colegial este să le acordăm această amânare.

Ne întâlnim la ora 16,30.

 
     

(Pauză între orele 16,10 - 16,36)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Reluăm şi continuăm şedinţa de plen.

Rog să fim informaţi dacă la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a terminat şedinţa de grup.

Din partea Grupului liberal, vă rog să ne informaţi.

Îl rog pe domnul director Popescu să ne informeze de situaţia de la Grupul Liberal.

Nu putem, totuşi, începe dezbaterile fără un grup parlamentar întreg.

Stimaţi colegi, ni se comunică de la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal că se solicită o amânare a şedinţei până la ora 17,00. (Rumoare şi vociferări din partea stângă a sălii.)

Eu regret această situaţie, dar nu cred că este normal ca să continuăm lucrările şi dezbaterile în plen fără un întreg grup parlamentar care este reprezentat aici.

Biroul permanent va analiza această situaţie şi va lua măsurile corespunzătoare, dar blocarea lucrărilor în plen este categorică.

Suspendăm până la ora 17,00. Aşa aş proceda pentru orice grup parlamentar.

 
     

(Şedinţa a fost suspendată la ora 16,40 şi a fost reluată la ora 17,15)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi, vă rog să luaţi loc în bănci pentru a putea continua dezbaterile în plenul Camerei Deputaţilor.

Vreau să vă încunoştinţez că întârzierea în dezbaterile de astăzi a fost cauzată de necesitatea unui grup parlamentar - acela al Partidului Naţional Liberal - de a dezbate problemele grupului său parlamentar.

În calitate de preşedinte de şedinţă, mulţumesc colegilor din celelalte grupuri parlamentare pentru înţelegerea pe care au avut-o faţă de problemele acestui grup, fără de care evident nu puteam să ducem dezbateri echilibrate.

Sper că şi membrii Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal mulţumesc colegilor lor pentru acelaşi motiv.

Înainte de a trece la ordinea de zi de astăzi, aşa cum a fost aprobată, domnule deputat Valeriu Tabără, dacă aveţi vreo obiecţie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fac un apel la dumneavoastră pentru un proiect de lege, care se găseşte pe poziţia nr.9, a ordinii de zi, de a fi adusă cât mai în faţă, pentru a putea fi discutat astăzi, având în vedere că mâine, fiind şi iniţiator, am o întâlnire, care nu poate fi amânată, cu o delegaţie de fermieri francezi, la Timişoara, şi vă solicit ca să putem discuta acest proiect de lege astăzi.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Înainte de a se intra în dezbateri, fiecare grup parlamentar poate să aducă obiecţiuni cu privire la ordinea de zi.

Vreau să vă arăt că această propunere legislativă, de reînfiinţare a unei comune, îşi împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final pe data de 4 iunie. În aceste condiţii, apreciez intervenţia domnului vicelider al grupului parlamentar cu privire la ordinea de zi.

Dacă sunt obiecţii cu privire la trecerea acestui proiect de lege pe locul nr.4 în ordinea de zi, să fie discutat primul?

Vreo obiecţie? Nu.

Adoptat prin consens.

Ţin să vă informez că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 283; sunt absenţi formal 48, din care 35 de deputaţi participă la alte acţiuni parlamentare.

În conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni 29, marţi 30 şi miercuri 31 mai; programul de lucru pentru perioada 29 mai - 3 iunie; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 29 mai - 2 iunie de comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare al Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial, Partea I.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri privind constituireaîn cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a unei subcomisii de anchetă parlamentară privind modul în care au fost aplicate şi respectate măsurile de prevenire şi combatere a gripei aviare pe teritoriul României.  

La pct.2 al ordinii de zi avem constituirea în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a unei subcomisii de anchetă parlamentară privind modul în care au fost aplicate şi respectate măsurile de prevenire şi combatere a gripei aviare pe teritoriul României.

Domnule preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice?

Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice?

Din Biroul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, vă rog referiţi Camerei care este situaţia constituirii acestei subcomisii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Sigur că este o problemă de mare interes, dar procesele de discutare a legilor din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice nu ne-a permis, încă, să luăm o hotărâre şi să formăm această subcomisie.

Urmează ca, în această săptămână, la întâlnirea din comisie să formăm această subcomisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule vicepreşedinte,

Vă solicit, însă, o precizare: dumneavoastră aveaţi de îndeplinit o hotărâre luată prin vot de către plenul Camerei Deputaţilor. Este corect?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Am înţeles, domnule preşedinte, însă, din păcate, v-am spus care a fost cauza pentru care nu s-a putut constitui această subcomisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Haideţi să încercăm să lămurim lucrurile, cum s-au desfăşurat în Comisia permanentă pentru agricultură.

Grupul parlamentar al P.S.D. a solicitat înfiinţarea acestei subcomisii. Totuşi, prin vot majoritar, s-a stabilit ca astăzi, la solicitarea celor aflaţi în Coaliţia guvernamentală, la orele 17,00, domnul ministru Flutur să vină în faţa Camerei şi să ne explice ce se întâmplă în ţară cu virusul gripei aviare.

Probabil că după ce au promis că va veni domnul ministru şi după ce au realizat că se poate întâmplă ca dânsul aici să fie luat la întrebări, ştiu eu, urma o dezbatere politică, s-a ajuns în situaţia în care discutăm, acum, după o săptămână, că nu avem subcomisie, şi este adevărat ce spunea domnul vicepreşedinte Tabără: la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice nu s-a făcut acest lucru.

Deci, aceasta este realitatea şi voiam să informez plenul Camerei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule deputat.

Dau cuvântul câte unui reprezentant din fiecare grup parlamentar pentru această problemă, dacă doresc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu cred că trebuie să dăm dovadă de seriozitate şi consecvenţă. A promova, eu ştiu, o situaţie alambicată, suntem sau nu suntem, uite popa, nu e popa, nu e vorba de mine!, e corect că lucrurile nu merg bine.

Dacă mi-aduc bine aminte, domnule preşedinte, unde aţi fost şi dumneavoastră prezent, la Biroul permanent de miercurea trecută s-a stabilit foarte clar că trebuie înfiinţată această subcomisie în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, cu precizarea expresă a domnului preşedinte Bogdan Olteanu că va lua legătura cu preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice să întocmească formalităţile necesare pentru ca astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, să putem să înfiinţăm această comisie.

Nu ştiu de ce nu s-au făcut aceste documente şi aceste proceduri. Eu cred că este o lipsă de seriozitate şi, indiferent din ce parte suntem, noi trebuie să fim consecvenţi şi trebuie să facem lucrurile să fie bine pentru toată lumea, pentru că altminteri dăm naştere discuţiilor din partea Opoziţiei, justificate bineînţeles aceste discuţii, că noi nu ne asumăm răspunderile pe care le luăm în Biroul permanent.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat independent, da? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă informez că în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice de marţi, 23 mai, s-a hotărât trimiterea unei adrese către Biroul permanent, prin care să fie chemat domnul ministru Flutur, astăzi, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, urmând ca, în funcţie de ceea ce ne va spune aici, mâine, adică în şedinţa din 30 mai, a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice să se ia decizia de înfiinţare sau nu a subcomisiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat Ponta, dar din partea Grupului dumneavoastră s-a vorbit pe această problemă.

 
     

Domnul Victor Viorel Ponta:

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Numai pe procedură.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Deci, domnule Ponta, dacă aveţi o problemă de procedură, atât.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Viorel Ponta:

Am, domnule preşedinte. Domnul Munteanu a luat cuvântul în calitate de secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Sunt convins că dumneavoastră veţi da posibilitatea şi Grupului social-democrat să-şi prezinte poziţia faţă de această problemă aflată pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu, domnule deputat. Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a luat cuvântul domnul deputat Tabără, atunci când am invitat preşedintele sau biroul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Viorel Ponta:

Îmi pare rău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul deputat Munteanu a vorbit din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi aceste lucruri preşedintele de şedinţă le stabileşte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Viorel Ponta:

Domnule preşedinte,

Eu cred că trebuie să luaţi stenograma să vedeţi că domnul Munteanu v-a spus că a vorbit în calitate de secretar.

Sigur, nimeni nu greşeşte aici, şi nu pretind că dumneavoastră veţi greşi vreodată, ca preşedinte de şedinţă. Dar, sunt convins, încă o dată, că nu veţi lua dreptul unui grup, Grupul social-democrat, să-şi susţină punctul de vedere asupra acestei probleme aflate la ordinea de zi.

Dacă dumneavoastră doriţi să vorbească întâi Grupul parlamentar al P.R.M., n-avem nimic împotrivă, dar, în nici un caz, nu ne puteţi limita acest drept.

Vă mulţumesc.

Dacă nu, aş dori chiar acum să expun punctul de vedere al grupului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat, poziţia mea nu-mi permite să discut în contradictoriu cu dumneavoastră. Am stabilit această ordine. Dacă sunteţi nemulţumit de deciziile mele, vă rog să vă adresaţi Biroului permanent.

Doamna deputat Mona Muscă, numai pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sunt două lucruri diferite: prezenţa domnului ministru Flutur aici este de dorit, şi este o chestiune. Hotărârea pe care a luat-o însă Camera Deputaţilor nu poate să fie sub hotărârea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Noi, aici, am votat cu toţii că vom face o subcomisie. Drept urmare, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să facem această subcomisie. Cum şi ce va face pe urmă comisia, în funcţie de această hotărâre, este cu totul altceva. Prezenţa domnului ministru Flutur aici este iarăşi o altă chestiune.

Drept urmare, domnule preşedinte, vă rog frumos să votăm comisia, instituirea comisiei respective, şi pe urmă putem discuta şi problemele celelalte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îngăduiţi ca să întrerup pentru un moment dezbaterile şi să salut, în calitate de preşedinte de şedinţă şi în numele Camerei Deputaţilor, întrunită în plen astăzi, pe Excelenţa Sa, domnul Nayef Al-Fayez, prim-vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul Regatului Haşemit al Iordaniei.

Bine aţi venit, domnule preşedinte! (Aplauze îndelungate.)

Domnul deputat Dragoş Dumitriu, v-aţi înscris la cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După intervenţia antevorbitoarei mele, am impresia că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal este format de fapt din două grupuri cu direcţii distincte, pentru că, în ceea ce priveşte lucrările din comisie, trebuie spus că au existat două motive pentru care s-a apelat la această formulă: audierea domnului ministru Flutur în plen, astăzi.

Primul motiv a fost unul tehnic, şi anume că, până la sfârşitul săptămânii, nu puteau fi obţinute datele exacte de la laboratoarele din Anglia. Deci am fi ascultat o simplă declaraţie politică, fără ca noi să avem nişte date exacte.

A doua problemă a fost o chestiune de eleganţă, să zicem, din partea unui partener de Coaliţie, şi anume mă refer la domnul Kelemen Attila, care, din păcate, nu este prezent aici ca să-şi susţină punctul de vedere, anume domnul Kelemen Attila a fost rugat de domnul Bogdan Olteanu, din câte ne-aţi spus, să apeleze la această audiere a domnului ministru Flutur.

Deci, faptul că acum doamna deputat, care a vorbit înaintea mea, spune că nu era obligatorie prezenţa domnului ministru, şi asta contravine celor cerute, sigur, în culise de domnul Bogdan Olteanu.

Deci, aş vrea să se facă totuşi o lămurire, o limpezire în această privinţă, a poziţiei politice a Coaliţiei, pentru că este o chestiune foarte importantă. Cel puţin aceasta este părerea noastră.

Eu, în comisie, am cerut, de altfel, să evităm declaraţiile politice, drept pentru care am solicitat audierea, în cadrul comisiei, a domnului ministru Flutur, dar cu uşile închise.

Chestiunea aceasta este prevăzută în regulamentul de funcţionare a comisiei dar, în condiţiile în care noi facem această audiere cu presa de faţă, vom avea parte numai şi numai de declaraţii politice.

Or, noi, P.R.M.-ul, cel puţin, tratăm această problemă, a gripei aviare, ca o chestiune serioasă, nu ca un fond pe care să apărem toţi, cu tot felul de trâmbiţe politice şi să ne mai câştigăm electoratul, aşa, pe ultima sută de metri.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, cred că s-a luat cuvântul din partea tuturor grupurilor parlamentare pentru această problemă.

A vorbit doamna deputat Mona Muscă pentru această problemă; din partea Grupul parlamentar al P.S.D. s-a luat cuvântul; din partea Grupul parlamentar al U.D.M.R.?

Stimaţi colegi, situaţia este următoarea: independent de cât am discuta noi, avem următorii parametri: hotărârea plenului Camerei Deputaţilor a fost de constituire a unei subcomisii de anchetă în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Conform hotărârii Biroului permanent, care s-a supus plenului, pentru astăzi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice trebuia să ne înfăţişeze, conform Regulamentului, modul în care a constituit această comisie.

Nu avem nici un act din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Explicaţii nu pot să existe în faţa plenului, ci numai constatarea acestei situaţii, că această comisie a refuzat să îndeplinească hotărârea plenului şi a Biroului permanent.

În aceste condiţii, deduc Biroului permanent această parte a stenogramei, pentru a hotărî în privinţa atitudinii Biroului Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, menţinându-se obligativitatea constituirii acestei comisii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule vicepreşedinte, poftiţi, pe probleme de procedură numai.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Numai de procedură, domnule preşedinte. Noi ne-am referit la al doilea vot, or, m-am uitat în regulament, să văd dacă există o ierarhie a deciziilor pe care trebuie să le punem în aplicare, în funcţie de momentul în care s-a dat votul.

Căci, vă aduc aminte, primul vot dat de Cameră a fost un vot de înfiinţare a unei comisii de anchetă a Camerei, care nu a fost pusă în practică. După aceea, a venit un vot al Camerei, care a spus: "Comisia va înfiinţa o subcomisie", care n-a fost înfiinţată.

Ori revenim şi discutăm primul vot şi discutăm Comisia de anchetă, ori luăm o pauză de 20 de minute şi merge comisia şi-şi face treaba. Noi nu putem, ca şi plen, să ne derogăm acum, să spunem: "Să vedem ce face Biroul permanent!" Eu fac parte din Biroul permanent, ce o să facem? O să-i sancţionăm prin ridicare în picioare pe colegii noştri din biroul comisiei? Nu avem nici un instrument!

Este evident, Comisia pentru agricultură nu şi-a făcut datoria, deci, părerea mea este să ne întoarcem la primul vot dat de Parlament, vot prin care am hotărât înfiinţarea unei comisii de anchetă privind anchetarea gripei aviare şi facem comisia acum, în sală, este foarte simplu. Altfel, o să trimitem la Comisia pentru agricultură, Comisia pentru agricultură o să-l invite pe domnul Flutur, după aceea, pe domnul Nicolăescu, după aceea, pe doamna nu ştiu care şi o să stăm încă 6 luni de zile, până o să ajungem la 200 de focare de infecţie, că 120 nu ne ajung.

Nu putem să ne facem noi, plenul Camerei, că nu s-a întâmplat nimic. Ba, s-a întâmplat! Decizia suverană a plenului Camerei a fost dată de o parte. Propun să ne întoarcem la prima decizie luată prin vot în această sală, de înfiinţare a unei comisii de anchetă. (Aplauze ale Opoziţiei.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru că aţi subliniat justeţea soluţiei pe care am luat-o, reîntoarcerea la prima decizie, tot Biroul permanent o va hotărî. Deci, această problemă va fi în dezbaterea Biroului permanent de miercuri.

Vă rog, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În completarea celor spuse de domnul vicepreşedinte Miron Mitrea, ţin să vă reamintesc că suntem acum în următoarea fază, în legătură cu ce s-a votat în plenul Camerei, fie că avem o comisie de anchetă, fie că vom constitui o subcomisie de anchetă, sintagmă care nu este prevăzută în Regulamentului Camerei, aşa încât, nu putem să vorbim de o subcomisie de anchetă, deci, tot o comisie de anchetă, probabil, de o factură ceva mai restrânsă.

Domnule preşedinte,

Suntem acum în subordinea prevederilor alin. 2 al art. 72. Din acest moment, componenţa comisiei şi biroul acesteia se stabilesc la propunerea Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare, respectându-se configuraţia politică. Noi avem obiectivele acestei comisii, sunt stabilite din momentul când s-a votat comisia, nu mai avem nimic de comentat la capitolul obiective. Componenţa comisiei, să se retragă acest Comitet al Liderilor, să stabilească componenţa comisiei, conducerea comisiei, respectându-se configuraţia politică, şi să încheiem acest capitol.

Nu este de competenţa Biroului permanent.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mulţumesc, am luat act.

Vă rog, domnule, tot pe probleme de procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Biroul permanent nu poate infirma o hotărâre a Camerei Deputaţilor, deci nu este o instanţă superioară plenului, care este suveran.

De asemenea, la comisiile de anchetă trimiterea se face la art. 72 alin. 2 şi nu la 71, unde se vorbeşte de comisiile care pornesc la iniţiativa unei comisii obişnuite. Deci, nici măcar nu se poate pune problema unei subcomisii la Comisia pentru agricultură, dacă nu sunt îndeplinite prevederile art. 71, care cer ca această comisie să solicite ca o subcomisie să facă ancheta. Aici, vă reamintesc că este plenul, care a solicitat să se facă ancheta. Iar plenul, când a hotărât acest lucru, Comisia pentru anchetă este o comisie specială, care are funcţionarea reglementată de art. 72 alin. 2.

Deci, solicitarea domnului preşedinte al Comisiei de regulament este corectă, dacă avem de discutat sau de aşteptat, aşteptăm ca liderii de grup să nominalizeze persoanele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Şi domnul Brânzan are cuvântul, pe regulament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Brînzan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Problema de procedură pe care şi eu vreau să o ridic este faptul că ceea ce s-a discutat până acum, problema care ar trebui rezolvată de către o aşa-zisă "comisie de anchetă", subocomisie de la Comisia pentru agricultură, practic, excede în mod evident competenţa unei asemenea comisii. Fiindcă noi nu discutăm doar despre gripa aviară şi despre problema bolii la găini, discutăm despre faptul că nişte medici veterinari, în frunte cu ministrul sănătăţii, care nici măcar medic veterinar nu este, oameni care se pare că nici diferenţa între o curcă şi o găină nu o ştiu, şi-au permis să instituie carantină asupra oamenilor, fiindcă era o găină bolnavă, domnule preşedinte! (Aplauze ale Opoziţiei.)

Asta, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii, în frunte cu distinsul ministru Nicolăescu, dormea şi nu spunea nimic! Niciodată în România nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi în nici o ţară din lume, vă garantez, domnule preşedinte! Nici măcar în Africa nu s-a mai întâmplat ca, fiindcă o găină este bolnavă, să se instituie carantină la oameni!

De aceea, eu nu cred că o subcomisie de anchetă a Comisiei pentru agricultură poate să răspundă la întrebarea de ce s-a instituit carantina la oamenii sănătoşi. Inclusiv în scrisoarea purtătorului de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se spune foarte clar: e inadmisibil să bagi în carantină oameni, când sunt găinile bolnave!

Din acest motiv, domnule preşedinte, cred că este nevoie de o comisie serioasă, care, într-adevăr, să facă o anchetă serioasă, fiindcă aici s-a greşit grav.

Mulţumesc. (Aplauze ale Opoziţiei.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat, dar vreau să subliniez că aceste probleme au fost depăşite deja prin votul plenului. S-a ajuns într-o altă fază, iar această fază a fost votul plenului, care a respins o comisie specială de anchetă, conform art. 72 alin. 2 (avem un vot, deja, de respingere), şi s-a ajuns la soluţia adoptată tot de plen, constituirea unei subcomisii de anchetă, în cadrul Comisiei pentru agricultură, adică, realizarea unei anchete prin Comisia pentru agricultură.

Sunt multe inadvertenţe aici. Amintirile domnului vicepreşedinte Miron Mitrea nu coincid în totalitate cu amintirile mele, ceea ce mă plasează într-o poziţie avantajoasă, totuşi.

De asemenea, relatările şi problemele ridicate de unii dintre colegii noştri - chiar şi problemele de regulament, care sunt foarte interesante - nu-şi pot găsi o soluţie într-o dezbatere aici, în plen.

Eu, ca preşedinte de şedinţă, nu am voie să-mi exprim vreo opinie, decât în calitate de deputat, şi nu o fac, ci să constat numai că acest punct la ordinea de zi nu poate să fie finalizat astăzi, datorită inacţiunii Comisiei pentru agricultură, punct. Inacţiunea unei comisii este de competenţa Biroului permanent, căruia i-am dedus spre cenzură această situaţie.

Vă mulţumesc, încheiem dezbaterile la acest punct.

 
     

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

Pe procedură, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu vă mai dau cuvântul pentru acest punct, am încheiat dezbaterile. (Domnul Victor-Viorel Ponta insistă.) Orice altă procedură doriţi, domnule Ponta, dar pe acest punct, nu!

 
     

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

Pentru altceva!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Pe acest punct nu, domnule deputat!

 
     

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

Pentru următorul, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi faceţi o listă de subiecte pe care îmi daţi dumneavoastră voie să iau cuvântul astă-seară. Serios, nu o să vorbesc de protocol, deci, lăsaţi-mă să vorbesc.

Şi să vă spun un singur lucru, acum două săptămâni, am votat să instituim o comisie. Acum o săptămână, a căzut la vot acea comisie. Şi noi am cerut o comisie de anchetă, ca să nu se mai tergiverseze lucrurile.

Ne spunea domnul Ghişe aici că nu e gripă aviară în Braşov şi noi îl credeam pe dânsul. Între timp, domnul preşedinte Băsescu a aflat că e gripă aviară şi au aflat şi membrii Guvernului. Şi am spus că, dacă o trimitem la Comisia pentru agricultură, tergiversăm.

Iată, astăzi, asta s-a dorit, să nu avem comisie nici astăzi.

Şi nu înţeleg de ce dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, pur şi simplu, îi ajutaţi pe colegii noştri liberali să mai ascundă sub preş gripa aviară! Vă rog să ne lăsaţi să anchetăm şi să spunem oamenilor ceea ce se întâmplă cu gripa aviară!

Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PSD.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Referirile dumneavoastră la calitatea mea de preşedinte de şedinţă şi acţiunile pe care le fac nu pot să le comentez. Dar nu cred că, în ceea ce am hotărât acum, există vreo tendinţă de a estompa vreo inacţiune, de care cineva se face culpabil, şi Biroul permanent trebuie să-l tragă la răspundere.

Domnilor deputat,

Cu această hotărâre am încheiat, pentru că nu putem rezolva nimic acum, în plen, acest lucru. (Vociferări, proteste ale deputaţilor din PSD. Mai mulţi dintre ei îşi manifestă intenţia de a lua cuvântul pe probleme de procedură. Domnul deputat Ioan Ghişe solicită, de asemenea, să ia cuvântul.)

Nu vă mai dau cuvântul pentru acest punct de vedere. (Proteste, vociferări.)

 
     

Domnul Ioan Ghişe:

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Drept la replică, da, aveţi dreptul, conform regulamentului. Vi s-a rostit numele, domnule deputat? Da.

Voci din PSD:

Jos comunismul! Jos turnătorii!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Precizarea este următoarea, la şedinţa precedentă am menţionat faptul că... (Vociferările şi protestele deputaţilor PSD continuă.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat.

Aş dori să păstraţi liniştea, suntem totuşi în plenul Camerei Deputaţilor! (Vociferări.) Dacă dumneavoastră doriţi să vă manifestaţi în acest mod, suspend şedinţa şi vă las câmp liber de manifestare.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ghişe:

Precizarea mea este că la şedinţa când am vorbit despre faptul că unul dintre colegii de la PSD a spus că patronii unora dintre firmele de la care a plecat virusul, răspândindu-se în ţară, ar fi liberali, atunci, am precizat că nu sunt liberali, sunt de la alte partide, dintre care unul de la PSD. Aceasta este precizarea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, v-aţi limitat la dreptul la replică.

(Către domnul deputat Eugen Bejinariu, care solicită să ia cuvântul.) Care e problema, aveţi un drept la replică, domnule?

 
     

Domnul Eugen Bejinariu (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Probleme de procedură nu mai dau, peste această hotărâre, îmi pare rău! (Vociferări, proteste ale deputaţilor PSD.)

 
     

Domnul Eugen Bejinariu (din sală):

Sunt deputat independent, am şi eu dreptul să intervin!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat, să luaţi loc!

 
     

Domnul Eugen Bejinariu (din sală):

De o jumătate de oră stau cu mâna sus!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

S-a hotărât într-un anume mod, am ascultat pe toată lumea! Orice altă problemă vă rog să o deduceţi Biroului permanent!

 
     

Domnul Eugen Bejinariu (din sală):

Domnule preşedinte, pe mine nu m-aţi ascultat, nu mi-aţi dat voie să vorbesc! (Protestele Opoziţiei continuă.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale privind modificarea componenţei numerice şi nominale a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Trecem la pct. 3 de pe ordinea de zi, este vorba de modificarea componenţei numerice şi nominale a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Cu privire la acest pct. 3, potrivit hotărârii Biroului permanent şi Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare, vă supun atenţiei următoarele modificări în componenţa numerică şi nominală a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Majorarea limitei maxime a numărului membrilor Comisiei juridice de la 26 la 28.

Sunt obiecţiuni? Da. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu o să mai vorbesc de gripa aviară şi nici de colegii de la Braşov, o să încerc să-mi informez colegii despre o discuţie din Biroul permanent referitoare la acest punct.

Componenţa iniţială a Comisiei juridice - sigur, o comisie extrem de importantă a Camerei -, stabilită conform algortimului iniţial, care, în mod normal, ar trebui să rămână valabil până la sfârşitul legislaturii, a fost de 25 de membri: 13 de la Putere şi 12 din Opoziţie. Din păcate, din fericire, nu ştiu, 2 dintre colegii noştri din Opoziţie au preferat să fie la Putere (ceea ce, sigur, e avantajul dânşilor), mă refer la domnul Dobre şi la domnul Călian, în aşa fel încât raportul de forţe s-a transformat în 15 la 10.

Acum, noi aprobăm încă un deputat de la Putere - UDMR, şi un deputat din Opoziţie: 16 la 11.

Voci din Opoziţie:

Ruşine!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Nu e vorba de ruşine sau de neruşine, e treaba domnului Dobre şi a domnului Călian, ce opţiuni politice îşi schimbă pe parcursul unei legislaturi.

Încercam doar să vă spun că încălcăm un principiu de bază, şi anume, al proporţiei între Putere şi Opoziţie, rezultată din votul popular, votul electoratului, din 2004. Acum, va fi 16 la 11. Şi cred că, în Comisia juridică, uneori, votul nu a fost numai tehnic, a fost şi politic, în unele situaţii, şi această disproporţie faţă de un vot popular este o eroare.

Vă mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul.

În continuare, cred că ar fi bine să avem o comisie de anchetă în cazul gripei aviare. Mulţumesc. (Râsete, aplauze ale deputaţilor PSD.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule deputat. Un minut replica, domnule deputat Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Drept la replică, pentru că mi s-a rostit numele. Indiferent din ce partid politic fac parte, reprezint tot electoratul. Şi, spre deosebire de alte persoane, la care nu le pomenesc numele, pentru a nu veni cu un drept la replică, eu sunt prezent în comisie, iar ceilalţi sunt prezenţi doar pe hârtie. Mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din Majoritate.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act, domnule deputat.

Deci, dacă sunt obiecţii cu privire la majorarea numărului membrilor? Da, domnule deputat, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Constat cu surpriză că se umblă la configuraţia politică şi este un precedent extrem de periculos. Această Comisia juridică, ca şi celelalte Comisii juridice, au statuat de la înfiinţarea configuraţia politică sub care se realizează şi componenţele respective.

Aceste componenţe se realizează în prezenţa, acum, a acestui Comitet al Liderilor, care ne-a preluat din dreptul Camerei o serie întreagă de prerogative. Şi aici, nu avem, domnule preşedinte, şi vă rugăm, dacă se poate să se înţeleagă că aceasta este o problemă care trebuie discutată foarte serios, nu avem votul Majorităţii în ceea ce priveşte încălcarea configuraţiei politice. Configuraţia politică este un drept dat, constituţional, care nu se votează nici în plenul Camerei, nici în Comitetul Liderilor şi nici în Biroul permanent. Dacă nu se respectă configuraţia politică, nu se modifică componenţa numerică a nici unei comisii.

Vă rugăm să reveniţi asupra acestui aspect, pentru că, repet, intrăm într-o zonă extrem de periculoasă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Personal, apreciez foarte mult intervenţia dumneavoastră, întrucât se bazează pe o idee fundamentală a regulamentelor noastre, şi anume, respectarea configuraţiei politice iniţiale, care reprezintă, de fapt, respectarea voinţei electoratului. Însă v-aş ruga, pe această idee, valoroasă şi cuprinsă în regulament, să ne explicaţi de ce se schimbă configuraţia politică a Camerei şi a comisiei care a fost alcătuită, prin majorarea numărului membrilor de la 26 la 28?

Vă rog, dacă pe această idee aveţi obiecţii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fiecare grup parlamentar are dreptul să facă propuneri de introducere într-o comisie a unor membri sau să-şi retragă sau să nu mai recunoască capacitatea, fie politică, fie de apartenenţă, a unor membri pe care i-a avut (e vorba şi de acei membri care s-au retras dintr-un anumit grup parlamentar). În acest context, s-a dezechilibrat configuraţia politică, chiar din voinţa acelui grup parlamentar, nu are importanţă ce mai aducem în plus la această configuraţie.

Aceşti parlamentari, care acum au statut de independenţi, se vor regăsi în comisiile respective la solicitarea lor şi la aprobarea Camerei, după ce se realizează configuraţia politică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc pentru explicaţii.

Domnul deputat Mitrea a cerut mai întâi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte,

Aici avem un pachet de decizii, dacă era vorba doar de creşterea de la 26 la 28, sigur, nimeni nu ar fi putut să explice şi nici nu era uşor de explicat cum această creştere cu 2 locuri a colegilor din Comisia juridică dezechilibrează, că nu dezechilibrează nimic. Dar, dacă ne uităm la următoarea decizie, vine un reprezentant de la PRM - cu care nu avem absolut nimic împotrivă, reprezintă Opoziţia - şi unul de la UDMR - care, nici cu dânsul, nu avem absolut nimic împotrivă, ca persoană, dar care reprezintă Puterea.

Există aici un fals pe care nu putem să-l acceptăm! Sunt colegi deputaţi... şi sunt absolut de acord cu ce a spus domnul Călian, dânsul reprezintă acelaşi electorat care l-a votat. Da, dar domnia sa, după ce a devenit independent, a trecut de la un grup politic la alt grup politic şi activează conform deciziei pe care a luat-o, în sală şi a locului pe care văd că îl ocupă în sală. Şi nu mă refer la domnul Călian, pe care îl respect, mă refer la toţi colegii care au părăsit un grup (şi este dreptul lor constituţional să facă acest lucru şi nu-l comentez, nici că-i bine, nici că-i rău), dar sunt colegi care sunt "independenţi" în ghilimele, în sensul că activează în anumite grupuri parlamentare (şi noi ni-i asumăm pe cei care au venit la PSD), şi sunt alţii, care nu activează în grupuri parlamentare şi stau în spatele sălii.

Şi atunci, prin aceste manevre, absolut neintenţionate, fără rea-intenţie, o comisie, cum este Comisia juridică - şi asta spunea Victor Ponta - duce 2 membri care erau în Opoziţie la Putere, şi s-a dezechilibrat raportul de forţe iniţial din comisie. Lucru care este inacceptabil!

Nu am nimic împotrivă şi nu am avut niciodată, ca cei doi colegi, care au trecut de la noi şi de la PRM la Putere, să rămână în Comisia juridică, dar atunci trebuie să se dea Opoziţie dreptul (că şi-l foloseşte sau nu, este alt lucru) de a numi şi ea un număr de colegi în Comisia juridică sau o altă comisie, astfel încât să-şi păstreze echilibrul de forţe: 13 la 12 este una, iar 16 la 11 este altceva! Nu există un asemenea raport între Opoziţie şi Putere sau Putere şi Opoziţie iniţial în Cameră! De aceea suntem împotrivă şi spunem că se schimbă raportul.

Şi eu vă propun să retrimitem problema la Comitetul Liderilor şi la Biroul permanent, să discutăm această chestiune din această perspectivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act de propunerea dumneavoastră formală.

Vă rog, domnule deputat Nicolicea. Imediat, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Teoretic, introducând un coleg de la Putere - respectiv, UDMR - cu un coleg de la Opoziţie, s-ar păstra raportul. Dacă numărul ar fi şi mai mare, să zicem, 10 colegi de la PRM şi 10 de la UDMR, s-ar păstra raportul. Dar PSD-ul ar ajunge la un procentaj mai mic, exact ca şi în majorările de capital în care anumite procente nu mai există.

Deci, în momentul de faţă, PSD-ul reprezintă 25%, cam aşa ceva, 6 din 24, evident, că sub proporţia pe care a avut-o la alegeri, iar prin creşterea respectivă ne duceţi aproape de 20%, mai faceţi o creştere, că poate ajungem la 10% în Comisia juridică.

Eu vă propun dumneavoastră să uzaţi de calitatea de preşedinte pe care o aveţi şi de autoritatea pe care aţi folosit-o la punctul anterior, să întrerupeţi această discuţie şi să trimiteţi la cei competenţi să rezolve problema, respectiv, la liderii de grup.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Sergiu Andon, preşedintele Comisiei juridice.

Şi, dacă îmi permiteţi să vă atrag atenţia, este ora 18 fără 4 minute, va trebui să supunem la vot şi aceste propuneri.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc.

Subscriu propunerii de trimitere pentru reexaminare a problemei Comitetului Liderilor de Grup şi Biroului permanent, cu un argument în plus. Pe noi, la comisie, ne interesează, dar nu în primul, ci în al doilea rând, şi configuraţia politică, despre care ar trebui să ne amintim şi faptul că ea s-a modificat mai demult în Comisia juridică, inclusiv prin faptul că adevărata creştere nu-i de la 26 la 28, ci de 25, deja, la 28. Dar nu asta e problema.

Semnalez pe această cale Comitetului Liderilor de Grup că se creează posibilitatea unei noi disfuncţii a comisiei, prin creşterea numărului şi, implicit, realizarea mai dificilă a cvorumului. Noi suntem flataţi de acest interes pe care îl stârneşte comisia, de dorinţa atâtor colegi de a face parte din ea, dar se ştie că înseamnă un program foarte încărcat, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o rigoare, poate, sporită, i-aş zice, în ceea ce priveşte respectarea regulamentului şi a cvorumului.

În prezent, resursele de reprezentare a grupurilor nu sunt suficient folosite, prin faptul că nu întotdeauna se asigură prezenţa, fie şi prin substituenţi, de către toate grupurile. Dacă mai creşte şi numărul, creşte cvorumul care trebuie întrunit şi s-ar putea să ajungem la impedimente de funcţionare a comisiei.

Rugămintea mea şi apelul către toţi liderii de grup este ca, în primul rând, să asigure prezenţa la lucrările comisiei, indiferent de efectivul acesteia şi, cu atât mai mult, dacă se măreşte.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, nu voi mai da cuvântul pentru procedură, pentru că atunci nu mai pot pune la vot...

(Domnul deputat Mihai Tudose solicită să ia cuvântul pe o problemă de procedură.) Dacă doriţi să nu mai supun la vot hotărârea de retrimitere, vă rog să luaţi cuvântul, să obstrucţionaţi supunerea la vot! Cu acest risc, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Încerc să vă obstrucţionez pe dumneavoastră, să nu mergeţi pe aceeaşi idee cu două cântare. Este vorba tot despre o comisie, este vorba tot de a o modifica, completa, numi: la primul punct pe ordinea de zi, la aviară, aţi folosit amintirile dumneavoastră, care v-au îndemnat ca să nu supuneţi nimic la vot, ci, doar pe baza amintirilor să o retrimiteţi la Biroul permanent; acum, când avem o problemă similară, vreţi să supuneţi la vot. Dacă asta o supuneţi la vot, supuneţi şi găina la vot! Nu şi a doua găinărie! (Rumoare, vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră, domnule deputat.

Suntem în faza în care se solicită retrimiterea către Comitetul Liderilor şi Biroul permanent a acestei hotărâri, pentru a fi reanalizată în raport de algoritmul real, existent la data constituirii Camerei Deputaţilor.

Plenul este suveran.

Vă rog, domnule deputat Nicolicea? A câta oară doriţi să mă întrerupeţi?

 
     

Domnul Eugen Nicolicea (din sală):

Drept la replică, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Daţi-mi voie să nu vă permit să mă întrerupeţi! Vă mulţumesc. (Proteste, vociferări.)

Plenul este suveran în hotărârea sa. Este ora 18,00, în aceste condiţii, se va supune la vot în şedinţa de mâine. (Rumoare.)

Prima parte a dezbaterilor noastre s-a încheiat.

(Pauză între orele 18,00-18,05.)

 
  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului:  

(Şedinţa este condusă în continuare de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Bună seara, stimaţi colegi.

Deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări.

 
Video in format Flash/IOS   Ionica Constanţa Popescu

Primul răspuns, doamnei deputat Ionica Popescu, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, interpelare referitoare la memoriul domnului Constantin Stoica.

Răspunde, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul secretar de stat Mircea Alexandru. Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă,

Stimată doamnă deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor să dispună analizarea şi întreprinderea demersurilor legale ce se impun în vederea soluţionării cazului doamnei Stoica Liliana Maria care, în zilele de 30 şi 31 noiembrie 2003, ar fi fost ameninţată telefonic şi, respectiv, agresată fizic şi ameninţată de către persoane necunoscute în legătură cu activitatea desfăşurată de soţul acesteia, în calitate de preşedinte al sindicatului Speranţa, din Orăştie, vă comunicăm următoarele:

În anul 2003, domnul Stoica Constantin Nicolae era preşedintele sindicatului Speranţa - Orăştie, din cadrul Uzinei mecanice din localitate, sindicat ce avea un număr de 230 de membri.

În cursul aceluiaşi an, în sindicatul respectiv s-au înscris circa 100 de angajaţi ai Societăţii Comerciale Sogeco SRL - Orăştie, context în care, între conducerea societăţii şi liderul sindical s-a creat un litigiu cu privire la accesul în incintă şi la punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru desfăşurarea activităţii sindicale. Atât conducerea societăţii comerciale, cât şi liderul sindical au introdus în justiţie mai multe acţiuni, unele, încă, nefinalizate. În prezent, la SC Sogeco SRL, sindicatul are trei membri.

Pe fondul acestui litigiu, la data de 30.10.2003, în jurul orei 11,00, domnul Stoica Constantin Nicolae a depus o reclamaţie scrisă la Poliţia municipiului Orăştie, prin care sesiza că, în aceeaşi dimineaţă, soţia domniei sale, Stoica Liliana, a primit un telefon de ameninţare pe postul fix de la domiciliu, de la un bărbat necunoscut, care i-a cerut să-l determine pe soţul dumneaei să renunţe la formarea sindicatului în cadrul Societăţii Sogeco SRL, ameninţând-o că le va da foc la casă şi îi va omorî.

Reclamantul a solicitat măsuri pentru identificarea persoanei care a transmis mesajul de ameninţare. Lucrarea a fost înregistrată sub numărul 280250/31.10.2003. Înainte de a depune reclamaţia, în jurul orei 9,15, în aceeaşi zi, petentul a sesizat şi conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie.

Poliţia, în colaborare cu petentul, a întreprins imediat măsuri pentru identificarea făptuitorului, între care şi aceea de a-i propune petentului să achiziţioneze un telefon cu identificarea apelantului. În aceeaşi zi, domnul Stoica Constantin Nicolae s-a deplasat cu un poliţist la sediul Romtelecom Orăştie, de unde şi-a şi achiziţionat un astfel de aparat.

În dimineaţa următoare, respectiv pe 31.10, la orele 9,20, domnul Stoica Constantin Nicolae a sesizat telefonic Poliţia municipiului Orăştie cu privire la faptul că soţia domniei sale, fiind singură la domiciliu, a fost atacată de doi indivizi mascaţi cu cagule, îmbrăcaţi în combinezoane de culoare neagră, care au legat-o şi au ameninţat-o, precizând că ameninţările vin din partea conducerii aceleiaşi firme. Reclamaţia a fost, şi aceasta, înregistrată în evidenţele lucrărilor penale la Poliţia municipiului Orăştie.

Pe 25.11.2003, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, fapte prevăzute de art. 189 şi respectiv 193. Cercetările au fost coordonate de către conducerea Inspectoratului de Poliţie şi de un colectiv format din lucrători de la serviciul de investigaţii criminale.

Menţionăm că dintre persoanele care au fost prezente, în perioada critică, în apropierea locuinţei părţii vătămate nici una nu a confirmat prezenţa unor persoane suspecte şi nici nu a putut să furnizeze date care să susţină acuzaţia.

De asemenea, s-au efectuat verificări pentru depistarea unor eventuale numere de telefon de pe care s-au adresat ameninţările la care făceau referire soţii Stoica, rezultatul fiind negativ iar la examinarea medico-legală a doamnei Stoica, nu s-au evidenţiat semne de violenţă.

Dosarul este şi în atenţia Parchetului, în perioada ianuarie - august 2005, aflându-se, efectiv, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Cercetările în cauză sunt continuare conform competenţelor, de către Poliţia municipiului Orăştie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, dosarul fiind analizat împreună cu conducerea acestui parchet şi stabilindu-se activităţi specifice în vederea lămuririi împrejurărilor exacte ale comiterii faptei şi identificării autorilor.

Dosarul este înregistrat la Poliţia Orăştie cu numărul 131761, fiind în atenţia conducerii inspectoratului, cum am mai arătat.

În cursul cercetărilor, la data de 20 februarie 2004, domnul Stoica Constantin a reclamat iarăşi că, în ziua respectivă, a primit cinci telefoane, apeluri, pe telefonul mobil şi pe cel fix, de la serviciu, convorbirile telefonice constând în ameninţări la adresa sa. Prin intermediul Romtelecom-ului, a fost identificată cartela telefonică cu care s-au efectuat apelurile respective şi s-a stabilit că aceasta a fost folosită pentru convorbiri cu persoane din anturajul familiei atât înainte (cea din luna decembrie 2002), cât şi ulterior, în convorbiri obişnuite, să zicem, cu caracter familial către telefonul mobil al reclamantului sau al unor rude apropiate.

Menţionăm că cercetările sunt îngreunate, în acest caz, şi datorită dificultăţilor reclamantului de a explica situaţia expusă precum şi datorită absenţei unor elemente materiale care să probeze existenţa faptelor reclamante.

Vă mulţumim.

Cu deosebită stimă, ministrul de interne.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Doamna deputat, dacă sunteţi mulţumită de răspuns? Da? Este în regulă. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Valeriu Tabără, Grupul parlamentar al PD, referitoare la strategia ministerului şi măsurile împotriva dezastrelor.

Din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale răspunde domnul secretar de stat Dănuţ Apetrei.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

La interpelarea domnului deputat Valeriu Tabără vă comunicăm următoarele, stimate domnule deputat.

Sectorul de îmbunătăţiri funciare este un sector important în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi are un rol complex în domeniul economic, social şi de protecţie a mediului.

Sursele bugetare alocate şi lucrările realizate. În perioada 1991-2006, au fost alocate, pentru sectorul de îmbunătăţiri funciare, volume de investiţii totalizând 70 de milioane dolari americani, reprezentând circa 3 - 4 % din necesar.

Se desprinde concluzia subfinanţării acestui sector atât în domeniul investiţiilor, cât şi al activităţilor de întreţinere şi reparaţii, unde fondurile alocate nu au depăşit 25 % din necesar. Neasigurarea, la nivelul necesarului, a fondului pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii, a făcut ca starea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, inclusiv a celei de apărare împotriva inundaţiilor, să deterioreze continuu.

Fondurile de investiţii au fost alocate, în principal, pentru continuarea obiectivelor de îmbunătăţiri funciare aprobate înainte de 1990, în special a celor de irigaţii.

La evoluţia numărului de salariaţi, vă putem spune că una din consecinţele subfinanţării, cu un impact social puternic, dar şi odată cu aplicarea Legii 138/2004, evoluţia numărului de salariaţi este într-o scădere continuă, de la 22.000 în 1994, la 4.800 în 2006.

Vizavi de liniile directoare ale strategiei ministerului, vă putem spune următoarele: se doreşte încurajarea şi stimularea constituirii de noi organizaţii de îmbunătăţiri funciare; se delimitează, în cadrul amenajărilor de irigaţii zonele viabile economic în cadrul cărora se poate asigura dezvoltarea durabilă a unei agriculturi comerciale specifice; se elaborează un program de implementare a măsurilor de valorificare a infrastructurii de irigaţii din zonele şi/sau amenajările care nu s-au dovedit viabile din punct de vedere economic şi se elaborează şi, totodată, implementează un program de investiţii cu privire la reabilitarea unor lucrări de infrastructură, la amenajarea cu lucrări de îmbunătăţiri funciare a unor noi suprafeţe de teren; se ameliorează prin lucrări de îmbunătăţiri şi unele terenuri degradate.

Vizavi de strategia ministerului de refacere a digurilor de la Dunăre pe termen scurt, se prevăd următoarele aspecte: refacerea incintelor îndiguite cu destinaţia avută înainte de inundaţie prin închiderea breşelor; se reconsideră asigurările de calcul în vederea reproiectării acestor diguri; se realizează unele secţiuni specifice, practic deversoare cu stăvilare; se realizează linii de apărare suplimentare, practic, acele diguri inelare; se reactualizează planurile de apărare împotriva inundaţiilor la incintele de la Dunăre; se promovează un studiu de reabilitare, modernizare şi reecologizarea amenajărilor din cadrul incintei îndiguite a Luncii Dunării ca urmare a schimbărilor drastice de climă şi hidro de pe cursul acestui fluviu.

Analizeze economice, sociale şi valorile de mediu vor fi realiste şi trebuie să permită ministerului alegerea celei mai bune strategii în acest domeniu care, în prezent, face obiectul a numeroase controverse de la soluţii radicale de renunţare la linia de apărare la Dunăre, până la soluţii complementare din punct de vedere tehnic şi de renaturare a Luncii Dunării, practic, acel coridor verde de care se vorbeşte mereu.

Anexat, veţi primi, domnule deputat, situaţia investiţiilor în perioada 1991-2006, obiective de apărare împotriva inundaţiilor şi de prevenire a alunecărilor de teren prin programul SAPARD şi evoluţia numărului de salariaţi din Sectorul de îmbunătăţiri funciare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Valeriu Tabără. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Doamna preşedintă,

Domnilor colegi, atâţia câţi suntem în sală,

Vreau să vă spun că acest punctul de vedere pe care am să-l exprim acum nu se referă la domnul secretar de stat Apetrei. Vă mărturisesc, aşa cum i-am spus şi domniei sale, mă aşteptam ca aici să vină domnul secretar de stat care răspunde de sectorul producţie şi de aceste strategii şi, de ce nu, poate chiar un material care să aducă, etapizat, tot ceea ce s-a făcut în sectorul acesta al îmbunătăţirilor funciare.

Spun acest lucru pentru că, deşi trecem dintr-un dezastru în altul, ne trezim, de fiecare dată, descoperiţi pe strategii care nu au obiective şi, mai ales, termene foarte precise şi, în acelaşi timp, sursele financiare.

Spun acest lucru pentru că toate restructurările care s-au făcut după 1996 în sistemul de îmbunătăţiri funciare au avut drept obiectiv reducerea personalului şi reducerea fondurilor care s-au alocat pentru ceea ce înseamnă reconstruirea, întreţinerea şi, respectiv, punerea în sistem de funcţionare a sistemelor de îmbunătăţiri funciare. Şi iată ceea ce s-a întâmplat şi anul trecut şi ceea ce s-a întâmplat şi anul acesta.

Interpelarea mea nu se vrea un atac la minister ci se vrea o atenţionare a Guvernului României actual în ceea ce priveşte importanţa acestui sector şi, în acelaşi timp, este o ţintă spre cei care fac diverse strategii pentru Dunăre.

Dunărea a fost gândită în ceea ce înseamnă amenajarea ei şi, mai ales, protecţia împotriva inundaţiilor, de mari minţi ale acestei ţări şi nu de ieri, de alaltăieri şi nu de 50-60 de ani, ci de peste 100 de ani; ceea ce s-a construit acolo este într-o corelare directă cu ceea ce are Ungaria, cu ceea ce are Austria şi, respectiv, Germania, în preajma marilor râuri şi în preajma Dunării.

Eu atrag atenţia că acest sector este, poate, mai important decât multe altele din zona rurală şi care ar trebui să fie abordat nu numai de Ministerul Agriculturii, ci de Guvern. Poate chiar într-un sector foarte special, cu o comisie specială, cu oameni de ştiinţă, cu oameni care au lucrat în sistem şi pe care, mai devreme sau mai târziu, vom fi obligaţi să-i reabilităm.

De aceea am făcut această interpelare.

Mărturisesc că aşteptam, într-adevăr, o responsabilitate din partea nu a domnului ministru, repet, care se ocupă de un cu totul alt sector în Ministerul Agriculturii, ci din partea domnului ministru Flutur şi, respectiv, a domnului secretar de stat Lazin.

Nu este prima dată când nu se răspunde pe linia pe care o au ca responsabilitate în minister şi, din acest punctul de vedere, eu îmi declar o anume nemulţumire faţă de relaţia directă între problematica pe care o ridicăm şi răspunsurile pe care le primim.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Sper ca aceste lucruri se vor transmite ministrului pentru relaţia cu Parlamentul.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Chiper

Tot din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, respectiv domnul secretar de stat Dănuţ Apetrei oferă răspuns la interpelarea domnului deputat Gheorghe Chiper, Grupul parlamentar al PSD, referitor la politizarea administraţiei şi de promovare în funcţii publice a incompetenţei generate de nepotism, clientelism şi impostură.

Aveţi răspunsul la această interpelare? Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Apetrei:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

La interpelarea formulată de dumneavoastră, domnule deputat Chiper, vă comunicăm următoarele.

Concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante s-a organizat şi desfăşurat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură în baza Avizului nr. 7601, dat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu respectarea prevederilor legale din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană şi pe baza HG 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

Menţionăm faptul că proba scrisă a concursului s-a desfăşurat sub formă de text grilă, fapt ce a facilitat comunicarea dintre candidaţi în legătură cu variantele corecte.

Având în vedere acest aspect, comisia a decis ca interviul să fie extrem de riguros pentru a se putea selecta, într-adevăr, cele mai pregătite persoane în domeniu.

Referitor la modul în care a fost evaluată pregătirea fiecărui candidat în parte, la proba de interviu, menţionăm că din comisia de concurs, fac parte, aşa cum prevede HG 1209/2003, membrii care întrunesc următoarele condiţii: sunt funcţionari publici care deţin o funcţie publică echivalentă cu funcţiile publice pentru care se organizează concursul, au cunoştinţele necesare evaluării probelor de concurs, au experienţă în evaluarea cunoştinţelor şi aptitudinilor candidaţilor, specifice fiind procesul de recrutare a acestor cunoştinţe iar unul dintre membri este reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public.

Având în vedere art. 3, lit. f, din HG 1209/2003, principiul transparenţei în domeniul organizării şi dezvoltării carierei funcţionarilor publici, este principiul potrivit căruia instituţia publică are obligaţia de a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitoare la cariera respectivă. Aşa cum prevede procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor vacante, conform art. 11, alin. 6 din HG 1209/2003, după începerea comunicării subiectelor, este interzis accesul în sala de concurs a altor persoane în afara membrilor comisiei de concurs, precum şi a persoanelor care asigură secretariatul comisiei, respectiv supravegherea desfăşurării probei.

În ceea ce priveşte desfăşurarea concursului la Euroregiunea Timişoara, unde a participat şi sucursala Arad, menţionăm faptul că din comisia de concurs au făcut parte funcţionari publici cu experienţă în organizarea concursurilor, un motiv în plus pentru susţinerea, în cele mai riguroase condiţii, a concursului pentru ocuparea acestor funcţii publice vacante la agenţia respectivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Gheorghe Chiper, înţeleg că vreţi să interveniţi. Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Chiper:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Domnule secretar de stat,

Domnilor colegi,

Am solicitat răspuns scris pentru interpelarea respectivă dar mă bucură în măsură mai mare faptul că primesc un răspuns oral care-mi dă posibilitatea să-mi exprim insatisfacţia pentru răspunsul primit. Motivele pentru această insatisfacţie se referă la modul în care a fost conceput răspunsul şi care se referă la probleme teoretice asupra modului de organizare a unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice şi, faţă de ceea ce se întâmplă concret, este o distanţă mare. Pentru că am primit foarte multe sesizări de la candidaţi care au participat la acest concurs şi care au reclamat faptul că nu s-a derulat în mod legal, în mod corespunzător.

Nu vreau să contest profesionalismul membrilor comisiei dar asta nu exclude, sub nici o formă, acţionarea comisiei în baza unei comenzi politice, ceea ce este reclamat de cei care au participat la concurs. Sigur că de la început vreau să spun că ponderea probei scrise în întreaga notă a concursului nu a fost stabilită de la bun început şi s-a ajuns în situaţii când proba scrisă a fost anulată în totalitate, rezultatele fiind foarte bune, de către interviul care s-a ţinut de către comisie cu candidatul respectiv fără să mai fie altcineva de faţă.

Cunosc valoarea oamenilor care au venit şi au reclamat modul în care s-a derulat concursul şi apreciez că sunt oameni de valoare, care puteau să facă faţă sarcinilor care revin în cadrul acestei Agenţii de Plăţi.

Cel mai mare neajuns care ne paşte este nerealizarea sarcinilor pe care le are această Agenţie de Plăţi, ceea ce va avea repercusiuni asupra integrării României, a realizării criteriilor de aderare a României în Uniunea Europeană la termen, respectiv la 1 ianuarie 2007 şi, în această situaţie, sigur că ministerul îşi asumă o mare răspundere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă doriţi să interveniţi, domnule secretar de stat? Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna deputat Graţiela Iordache, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, interpelare referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999, amendată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2000, privind Fondul Naţional de Solidaritate. Răspunsul trebuie primit din partea Ministerului Finanţelor Publice. Reprezentantul acestui minister nu este prezent în sală, înţeleg că este la Senat, unde se discută abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei de vară.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte răspunsul domnului deputat Mircea Costache, Grupul parlamentar al PRM, interpelare referitoare la privatizarea sectorului energetic. Tot din partea Ministerului Finanţelor Publice trebuia să primiţi răspuns, domnul secretar de stat Cătălin Doică fiind la Senat pentru problema de care v-am spus mai devreme.

Cele două răspunsuri trebuie programate în şedinţa următoare.

Din partea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, doamna ministru Sulfina Barbu trebuia să răspundă oral la interpelarea doamnei deputat Gabriela Nedelcu, Grupul parlamentar al PSD, interpelare referitoare la strategia naţională de management a inundaţiilor. Înţeleg că doamna ministru a oferit răspunsul în scris doamnei deputat, doamna deputat fiind de acord cu această procedură.

Şi, în sfârşit, este prezent în sală domnul secretar de stat Anton Niculescu de la Ministerul Afacerilor Externe. Trebuia să dea un răspuns la interpelarea domnului deputat Petre Popeangă, Grupul parlamentar al PRM, interpelare referitoare la problema Mării Negre. Domnul deputat nefiind în sală, vă rog, domnule secretar de stat, să oferiţi răspunsul în scris domnului deputat. Şi vă mulţumesc mult pentru prezenţă.

Şi, în finalul acestei şedinţe, domnul deputat Moisoiu, Grupul parlamentar al PRM, vrea să aibă o scurtă intervenţie. Înţeleg că pe procedură.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Da, mulţumesc frumos, doamna preşedintă.

Vreau să mă refer la faptul că, din păcate, sunt o serie întreagă de ministere care nu respectă înţelegerea, respectiv Regulamentul Camerei Deputaţilor. Mă refer aici la Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv domnul ministru Blaga care trebuia să-mi dea răspuns la două interpelări susţinute în data de 9 martie şi, de asemenea, la domnul ministru Dobre, de la Ministerul Transporturilor, care, de asemenea, de la data de 9 martie îmi este dator cu un răspuns.

Pentru că nu este prima oară când se întâmplă asemenea lucruri, aş ruga Biroul permanent să se sesizeze şi să ia măsurile în consecinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Aşa se va întâmpla, domnule deputat. Oricum, dumneavoastră trebuia să primiţi răspunsul fie scris, fie oral la interpelarea dumneavoastră.

Ştiţi foarte bine că interpelările se înscriu în ordinea prezentării într-un registru special şi fiecare membru al Guvernului are obligaţia să dea răspuns în termen de maxim două săptămâni, conform Regulamentului nostru.

Din păcate, avem şi noi o vină, Camera Deputaţilor, pentru că aici se înregistrează un număr extrem de mare de interpelări, foarte multe interpelări din partea câte unui parlamentar şi, probabil, acest lucru determină şi îngreunarea primirii de răspunsuri.

Oricum, solicitarea dumneavoastră o vom transmite Biroului permanent, respectiv ministrului cu relaţia cu Parlamentul.

Şi mai este o problemă, ştiţi foarte bine că, din noianul acesta de interpelări, fiecare lider de grup parlamentar alege câte o interpelare de grup iar dacă timpul permite, se dă răspunsul şi la a doua interpelare din cadrul acelui grup parlamentar.

La interpelarea dumneavoastră către Ministerul Administraţiei şi Internelor, referitor la memoriul domnul Dancea Rodin Remus din Braşov, liderul de grup parlamentar nu a selectat răspuns la interpelarea dumneavoastră, dar înţeleg că mai aveţi câteva răspunsuri de primit în afară de acesta. Deci problema rămâne.

 
     

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Trebuia să mi-l dea în scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

În scris. Sigur că da, domnule deputat.

Cu aceasta încheiem şedinţa.

Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie, o seară bună tuturor.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,35.