Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnii Gavrilă Vasilescu, secretar al Senatului, şi Victor Viorel Ponta, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule preşedinte al României, Traian Băsescu,

Domnilor miniştri,

Domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să vă anunţ că din totalul de 468 senatori şi deputaţi şi-au înregistrat prezenţa un număr de 387, sunt absenţi 81 de colegi, deci suntem în cvorumul legal de lucru.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat ordinea de zi şi proiectul de program de lucru pentru şedinţa noastră comună pe care-l aveţi în mapele dumneavoastră.

Vă consult dacă aveţi observaţii la ordinea de zi.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Ordinea de zi a fost votată în unanimitate.

Programul de lucru, până la epuizarea ordinii de zi.

Sunt obiecţiuni?

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Programul de lucru a fost adoptat în unanimitate de către Parlamentul României.

Stimaţi colegi,

La primul punct al ordinii de zi avem mesajul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană.

După cum cunoaşteţi, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţie, preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

Vă rog să-mi permiteţi, stimaţi colegi, să invit la tribună pe preşedintele României, domnul Traian Băsescu, pentru a prezenta acest mesaj cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană.

Domnule preşedinte, vă rog. (Aplauze.)

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulţumesc.

Aş vrea să vă mulţumesc, în primul rând, dumneavoastră, domnilor preşedinţi ai celor două Camere, membrilor Parlamentului României, pentru onoarea pe care mi-au făcut-o permiţându-mi să mă adresez celui mai înalt for politic al României, Parlamentului, ocazionat de dorinţa de a prezenta câteva realităţi ale României, acum, cu câteva luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Cetăţeni ai României,

Obiectivul comun al Uniunii este să primească ca membri România şi Bulgaria, în ianuarie 2007, dacă sunt pregătite.

Având ca bază raportul de monitorizare al Comisiei, din mai 2006, Consiliul European confirmă această poziţie. Am început prin a cita din Decizia Consiliului European din 15 - 16 iunie de la Bruxelles.

Ca şef al statului am avut şi am cele mai multe ocazii să constat, în cadrul întâlnirilor cu preşedinţi de state europene, cu înalţi responsabili ai Uniunii Europene, că cel mai important lucru în cursa ţărilor aflate în curs de aderare la Uniune este nu atât momentul intrării în uniune, cât pregătirea noilor cetăţeni europeni pentru a trăi în Europa extinsă.

De ani de zile vorbim despre intrarea României în Europa. Vorbim despre capacitatea sau incapacitatea noastră de a parcurge un drum, de a înainta spre o cultură şi un spaţiu care, deşi nu ne-au fost niciodată străine, au părut mereu că se află foarte departe.

Am dobândit chiar un complex faţă de o structură instituţională, Uniunea Europeană, care ne aşteaptă să venim, iar noi ne-am impus să ne străduim să facem eforturi, să ne ambiţionăm, ca să ajungem la o uşă ce trebuie deschisă.

Doamnelor şi domnilor,

Vă anunţ că, mulţumită acestor eforturi incontestabile pe care românii le-au făcut împreună în toţi aceşti ani, ni s-a pregătit ceva mult mai serios. Europa şi europenii intră în ţara noastră prin legi de o mare complexitate, prin disciplină, seriozitate şi o formidabilă capacitate de performanţă economică. În Uniune, cândva, ţara noastră va deveni o ţară bogată şi prosperă, cu cetăţeni bogaţi şi prosperi. Cât de aproape este acest cândva depinde de noi toţi, de clasa politică, dar şi de fiecare din cei 22 de milioane de cetăţeni, de cât de mult ne vom angaja în a valorifica avantajul de a fi într-un spaţiu al prosperităţii şi libertăţii şi care creează fiecăruia condiţii să-şi aşeze viaţa aşa cum şi-o doreşte, în funcţie de cât munceşte, de cât se pregăteşte, de cât de mult îşi doreşte să trăiască în prosperitate.

Spiritul european, modul de a gândi şi regulile europene vor fi prezente peste tot în viaţa României, la fiecare pas şi în fiecare zi. Începând cu ianuarie 2007, depinde de fiecare dintre noi, de noi toţi la un loc, de cât de rapid vom reuşi să trăim şi să gândim în spirit european.

Recent, am început să înţelegem că dacă intrarea în Uniune a fost, în primul rând, o problemă a Guvernului şi a clasei politice, integrarea este o problemă a noastră, a fiecăruia din cei 22 de milioane de români, pentru că nici un Guvern nu poate produce schimbările în mentalitatea şi atitudinea fiecăruia dacă noi refuzăm să ne integrăm în noile realităţi, iar realitatea Uniunii Europene poate fi enunţată într-un singur cuvânt - performanţă, performanţa instituţiilor statului, performanţă economică şi socială, performanţă în cultură, performanţă în inovare şi cercetare, performanţă în educaţie şi sănătate, performanţă individuală, performanţa grupurilor de oameni.

Comparativ, în timp, la nivel global, avantajele extinderii Europei instituţionale şi administrative reprezintă cea mai spectaculoasă evoluţie a lumii occidentale în ultimii 200 de ani, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi şansa ca Europa să se afle pe puntea de comandă a proceselor sociale şi economice ale lumii globalizate.

Intrăm într-o Europă cu cetăţeni care par să fi obosit să susţină procesul de extindere, o Europă care anul trecut a fost nevoită să constate eşecul Tratatului constituţional în două din cele mai importante state ale Uniunii Europene. Intrăm într-o Europă care acum încearcă să-şi definească propriile frontiere prin găsirea unui răspuns la întrebarea "Până unde Uniunea Europeană?". Intrăm într-o Europă care trebuie să-şi reconsidere propriile instituţii, devenite tot mai ineficiente şi mai costisitoare pe măsură ce se extinde către UE 27. Intrăm într-o Europă conştientă că trebuie făcute investiţii tot mai mari în cercetare şi educaţie şi, în egală măsură, în creşterea capacităţii de a-şi garanta propria securitate. Şi mi-aş permite să spun că intrăm într-o Europă care trebuie să-şi pună foarte serios întrebări cu privire la găsirea unei relaţii optime între productivitatea muncii, pe de o parte, şi capacitatea de a genera prosperitate şi protecţie socială, pe de altă parte.

Aş spune că intrăm într-o Europă care beneficiază de uriaşa forţă politică, economică şi socială a statelor care o compun şi care are acum nevoie să-şi construiască rapid propria relansare. Cu certitudine, politicienii europeni au şi voinţa şi experienţa, dar şi inteligenţa găsirii soluţiilor de relansare a Europei unite a celor 27. Cu siguranţă, Europa unită va depăşi impasul actual, relansându-se în drumul către garantarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor ei.

Vă invit să spunem lucrurilor pe nume şi în ceea ce priveşte realităţile noastre de astăzi, acum, când ne aflăm la doar câteva luni distanţă de momentul intrării în Uniune.

Doamnelor şi domnilor,

În faţa unei Europe care acum îşi analizează realităţile şi-şi proiectează viitorul, parte din statele membre îşi pun în mod legitim întrebarea dacă România va fi o povară pentru Europa unită. Iar la această întrebare, nici o ţară a Uniunii Europene nu va putea da un răspuns. Singurii care pot răspunde credibil suntem noi, românii.

Vă invit, stimaţi parlamentari, dragi cetăţeni, să constatăm împreună cele mai importante elemente asupra cărora va trebui să îndreptăm eforturile noastre pentru ca România să nu fie o povară pentru Europa.

Sunt elemente cărora trebuie să le acordăm întreaga atenţie pentru a beneficia de principalul scop al extinderii, adică bunăstarea cetăţenilor români. În cele din urmă, binele românilor este chiar miza intrării noastre în Uniunea Europeană.

Aş începe cu o apreciere specifică modului de evaluare al Comisiei Europene pentru o ţară candidată cum încă este România. Avem în total, în raportul din mai 2006, nu mai puţin de 43 de steguleţe galbene şi 4 steguleţe roşii, acoperind parţial sau total 19 din cele 31 de capitole ale Tratatului de aderare.

Dacă precizăm că printre capitolele cărora le sunt rezervate steguleţele galbene şi roşii sunt vizate cele privind agricultura, politica socială, politica de dezvoltare regională, mediul înconjurător, justiţia, controlul financiar sau libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, constatăm că, în puncte cheie ale vieţii economice şi sociale, România se înscrie într-o zonă a mediocrităţii. Şi aici aş vrea să fiu foarte clar: discutăm despre capitole care în luna octombrie din 2005 erau marcate cu roşu iar în martie 2006, prin efortul unora dintre miniştri, au devenit galbene. Acest progres remarcat de către Comisia Europeană nu schimbă însă realitatea.

În 2005 şi 2006 am fost într-un consistent efort de a ajunge să îndeplinim la nivel minimal standardele uniunii şi totuşi nu putem să nu constatăm că tot acest efort abia a fost în măsură să ne scoată din poziţia de ţară cu instituţii sub standard şi să ne aducă la stadiul de ţară cu instituţii care funcţionează la un standard minim cerut de Uniunea Europeană.

Întrebarea fundamentală este dacă aceste instituţii, aşa cum funcţionează ele acum, vor crea românilor cadrul necesar să-şi valorifice şansele create prin intrarea, la 1 ianuarie 2007, în Uniunea Europeană.

Cu siguranţă, nici cetăţenii, nici societăţile comerciale, nici societatea civilă şi nici partenerii noştri europeni nu pot fi mulţumiţi de mediocritatea funcţională a instituţiilor statului român.

Este în interesul nostru ca în lunile care au mai rămas până la intrarea în Uniune să facem ca instituţiile statului român să funcţioneze la parametrii de performanţă ridicaţi, în aşa fel încât România şi românii să poată beneficia de avantajele şi facilităţile create de intrarea în Uniunea Europeană.

Aş spune că bătălia reală nu se dă cu steguleţele, ci cu realităţile României, cu nevoia de performanţă a instituţiilor statului român. Dacă vom ajunge la o bună performanţă a instituţiilor statului, cu certitudine îi vom putea servi, în primul rând, pe români. Vom fi, în acelaşi timp, o ţară care contribuie la dinamizarea Uniunii prin propriile ei performanţe. Scoaterea din mediocritatea funcţională a instituţiilor statului poate fi răspunsul corect al României la întrebarea pe care astăzi mulţi europeni şi-o pun cu privire la România, şi reprezintă reacţia corectă a establishment-ului politic românesc la aşteptările cetăţenilor români.

Din acest motiv, poziţia unor politicieni de a nu restructura Guvernul, agenţiile guvernamentale şi alte instituţii ale statului român, este cel puţin greu de înţeles, mai ales atunci când blocajul este susţinut în numele intrării în Uniune.

Evident, este doar o abordare politicianistă făcută în slujba unor grupuri politice şi nu în slujba românilor. Refuzul restructurării şi simplificării celor mai importante instituţii ale statului este cu atât mai greu de înţeles cu cât unele din principalele reproşuri ale rapoartelor de evaluare sunt legate de birocraţie şi capacitatea administrativă redusă a instituţiilor statului român.

Cea mai mare provocare pentru România în următoarele luni este declanşarea imediată a procesului de modernizare a instituţiilor statului şi creşterea capacităţii sale administrative.

România se confruntă cu mari deficienţe privind capacitatea de a administra eficient resurse publice, de a planifica strategic şi de a corela şi implementa politici şi programe multianuale. În mod deosebit acest aspect afectează eforturile de integrare europeană şi de creştere a competitivităţii.

Trebuie avută în vedere o raţionalizare instituţională pornind de la regândirea de ansamblu a rolului, responsabilităţilor şi numărului de instituţii, mai ales la nivel central. Există multe paralelisme, iar unele activităţi trebuie externalizate nefiind specifice funcţiei publice.

Trebuie asigurată dezvoltarea resurselor umane, mobilitatea instituţională a funcţionarilor şi un sistem de măsurare a performanţei funcţionarilor publici.

Este nevoie, de asemenea, de revederea sistemului de salarizare, pentru a asigura un mai mare grad de uniformitate între instituţii, procese care trebuie dublate şi de toleranţă zero faţă de corupţia funcţionarilor publici.

În fine, este necesară o îmbunătăţire substanţială în managementul bugetar, vizând: capacitatea de elaborare de previziuni şi prognoze şi fixare de priorităţi; planificarea şi programarea multianuală şi obţinerea de rezultate; capacitatea de a elabora, conduce, monitoriza şi evalua proiecte; transparenţa; sistemul de audit intern.

Acum este momentul în care, în mod conştient, putem alege între efortul minim, care înseamnă menţinerea în mediocritate, sau efortul maxim, care înseamnă vitalizarea şi eficientizarea instituţiilor româneşti care pot garanta performanţa. Şi când mă refer la nevoia de performanţă a instituţiilor statului român, mă refer la Guvern, ministere, administraţie locală, agenţii guvernamentale, servicii descentralizate, justiţie, Preşedinţie, Parlament. Avem intervalul de timp de acum şi până în decembrie, în care, principala noastră preocupare trebuie să fie profunda reformare a instituţiilor executive ale statului şi scoaterea din mediocritate a sectoarelor marcate cu galben şi roşu în raportul de evaluare al comisiei.

Doar aşa România intră în Uniune, cu perspectiva certă a performanţei în favoarea propriilor ei cetăţeni, dar şi cu perspectiva unei ţări performante, în ansamblul ţărilor Uniunii Europene.

Angajamentul ferm din campania electorală privind modernizarea instituţiilor şi a sistemului politic intern nu a fost făcut de dragul oficialilor de la Bruxelles, ci, în primul rând, pentru beneficiul naţiunii române.

Stimaţi parlamentari,

Dragi cetăţeni,

Avem experienţa anilor trecuţi, în care România s-a dovedit incapabilă să cheltuiască rapid şi cu maximă eficienţă sumele nerambursabile alocate prin diverse programe de preaderare, ca de exemplu PHARE, ISPA, SAPARD, unde importante sume de bani au fost cheltuite cu întârziere, din lipsa capacităţii administrative a instituţiilor româneşti, a birocraţiei, a capacităţii de a crea programe viabile, după standarde europene.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, avem o altă perspectivă: alocarea, pentru perioada 2007-2013, a 31 miliarde euro, sumă nerambursabilă, destinată infrastructurii de transport, dezvoltării regionale a resurselor umane, creşterii nivelului de competitivitate al economiei, dezvoltării rurale sau plăţilor directe către producătorii agricoli, către fermieri sau măsurilor de piaţă destinate industriei alimentare. Toate acestea înseamnă pregătirea capacităţii noastre de a valorifica sumele alocate din bugetul Uniunii Europene pentru dezvoltarea României în ansamblu şi pentru creşterea bunăstării românilor. Avem obligaţia să pregătim instituţiile româneşti să fie capabile să absoarbă fondurile destinate României.

Orice analiză arată că, dacă vom avea capacitatea de absorbţie, cele 31 de miliarde pot reprezenta doar o bază de dezvoltare, şi nu o alocare suficientă pentru modernizarea, în ansamblu, a României.

De aceea, îmi permit să propun Guvernului şi Parlamentului o abordare îndrăzneaţă, şi anume ca, simultan cu utilizarea pe proiecte a sumei de 31 miliarde euro acordaţi de Uniunea Europeană, România să angajeze încă 30 miliarde euro din credite externe, în aşa fel încât să dubleze capacitatea de efort financiar destinată preponderent dezvoltării infrastructurii de transporturi, prin lansarea imediată a unor programe de dezvoltare a infrastructurilor naţionale, a infrastructurilor din mediul rural, a protecţiei mediului şi a continuării investiţiei în Centrala Nucleară de la Cernavodă. O astfel de abordare este posibilă, pentru că nivelul de îndatorare al României este scăzut, în raport cu standardele Uniunii, iar programarea unei dezvoltări susţinute cu peste 60 miliarde euro în termen de 7-8 ani ne-ar permite ca, în jurul anului 2015, să putem spune că România a devenit o ţară modernă şi atractivă, în care românii vor avea condiţiile unei vieţi decente.

Totodată, Guvernul are datoria să producă o strategie fiscală, bazată pe proiecţia necesarului de resurse, ţinând cont de sumele necesare acoperirii contribuţiei naţionale la sumele alocate de Uniunea Europeană şi de procentele din produsul intern brut alocate în viitor diverselor sectoare bugetare - în special pentru sănătate, educaţie, pensii, ajutoare sociale, armată. De asemenea, trebuia stabilit necesarul pentru investiţii în infrastructură şi în ce măsură acestea pot fi finanţate din împrumuturi. Absenţa acestei strategii fiscale împiedică o planificare adecvată în sectoarele bugetare şi creează incertitudine şi nemulţumiri în sectorul privat. Este absolut necesar ca, în cel mai scurt timp, Executivul să lanseze în dezbatere publică strategia fiscală pentru următorii ani.

Doamnelor şi domnilor,

Educaţia şi cercetarea reprezintă un capitol cheie al şanselor noastre prezente şi viitoare.

Mi-aş permite să prezint o realitate care, probabil, va fi contestată, dar trebuie să recunoaştem că aici suntem.

Continuăm să utilizăm metode expozitive, tradiţionale, în loc să ne îndreptăm tot mai mult către metodele moderne de educaţie, prin implicarea elevului, a studentului în propria educaţie.

Există mari neconcordanţe între obiectivele sistemului naţional de educaţie şi obiectivele elevului, dintre finalităţile exprimate ale educaţiei şi cerinţele pe piaţa forţei de muncă. Centrarea excesivă a curriculumului învăţat pe asimilare şi reproducerea cunoştinţelor, în defavoarea unui curriculum centrat pe formare şi competenţe, este, de asemenea, una din marile racile ale învăţământului nostru actual.

Mari dificultăţi în angajarea de cadre didactice specializate pe materiile necesare a fi predate la diverse paliere ale sistemului de educaţie, reprezintă o altă problemă a sistemului românesc de educaţie actual; părăsirea timpurie a studiilor, lipsa de motivare pentru participarea la examenele naţionale de către elevii provenind din familiile cu venituri foarte mici sau din medii dezavantajate, în mod deosebit mediul rural şi populaţia de etnie rromă.

Rata de abandon şcolar este de 1,5% - una dintre cele mai ridicate din Europa. 80% din cei care abandonează şcoala sunt de etnie rromă.

Sistemul de învăţământ în mediul rural este caracterizat de câteva elemente, şi anume: ponderea cea mai ridicată a personalului necalificat - 86,6% din cadrele didactice din mediul rural nu au calificarea cerută de exercitarea postului. În mediul rural, aproximativ jumătate din populaţia şcolară în vârstă de 14 ani nu deţine diplomă de capacitate sau nu promovează testarea naţională. Discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural tind să se adâncească.

Bugetul pentru educaţie continuă să fie construit pe capitole şi articole, nu pe programe şi priorităţi, în funcţie de noile realităţi, în funcţie de cererea şi oferta internă şi oferta europeană de pe piaţa muncii.

Planurile de învăţământ sunt încărcate cu 12-14 discipline pe fiecare nivel de studiu şi o încărcătură orară excesivă de 30-32 de ore pe săptămână.

Date fiind realităţile de mai sus, se impune ca în atenţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării să fie aşezate câteva priorităţi ce se pot constitui în acţiuni imediate, destinate a stopa declinul calităţii educaţiei noastre, şi anume:

asigurarea calităţii - prin activarea celor două agenţii responsabile de calitatea în învăţământul superior, ca şi în învăţământul mediu;

descentralizarea controlului şcolilor şi implicarea administraţiei locale, a părinţilor, a elevilor în stabilirea orelor opţionale, în acord cu nevoile locale;

Informatizarea învăţământului rural este singura şansă dată tinerilor din mediul rural de a ţine contactul, pasul cu elevii şi studenţii din mediul urban;

Reforma curriculei este un efort major care trebuie făcut pentru toate palierele sistemului de educaţie românesc, de la şcoala elementară până la universitate, în aşa fel încât absolvenţii şcolilor medii şi ai universităţilor să fie oameni cu şansa de a se încadra în câmpul muncii.

Nu mai puţin importantă este reforma educaţiei timpurii sau reformarea sistemului de cercetare.

La toate evaluările internaţionale, România se situează în ultima treime din 30-40 de ţări evaluate. Şi încă un adevăr neplăcut, în baza evaluărilor internaţinale, România nu are nici o instituţie de învăţământ superior în primele 500 de instituţii de învăţământ superior al lumii.

Cu siguranţă, deprecierea continuă a calităţii învăţământului românesc este justificată în primul rând de subfinanţarea cronică din ultimii 15 ani, care a dus inclusiv la o degradare a infrastructurii şcolare.

Nu vreau să acuz întregul corp profesoral, dar trebuie să spunem că sunt tot mai multe cazurile în care deciziile luate în sistemul de educaţie, atât la nivelul politicilor, cât şi la nivelul fiecărei şcoli, se iau fără să se ţină cont în primul rând de interesul elevilor şi studenţilor.

De asemenea, cred că profesorii trebuie să aplice aceeaşi exigenţă în pregătirea lor profesională pe care o cer, pe bună dreptate, elevilor.

Nu vom da şanse tinerei generaţii până nu vom avea decenţa, dar şi voinţa, să plecăm de la interesele elevului şi să reprofilăm corpul profesoral, în acord cu nevoile de integrare pe piaţa muncii a tânărului absolvent, fie că este vorba de absolventul de liceu sau de cursuri universitare.

În acelaşi timp, este evident că un învăţământ cu profesori ale căror salarii nu le permit un trai decent nu poate fi un învăţământ care să stimuleze ataşamentul cadrelor didactice faţă de sistemul din care fac parte.

Din aceste motive, este greu de înţeles reticenţa Guvernului în a aloca pentru acest an 5% din produsul intern brut, cu tendinţa de a se ajunge la 6% pentru educaţie şi cercetare în 2006.

Trebuie să înţelegem că a nu finanţa educaţia şi cercetarea înseamnă a condamna România. Clasa politică de astăzi, Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia au obligaţia să nu sfideze viitorul României prin nefinanţarea corespunzătoare a educaţiei şi cercetării.

Doamnelor şi domnilor,

Nu putem vorbi despre o forţă de muncă educată şi creativă, fără a discuta despre sănătate - un domeniu extrem de important care, de ani de zile, este într-o criză căreia trebuie să-i găsim soluţii pe termen lung.

Analiza stării de sănătate evidenţiază creşterea constantă a bolilor cronice. În anul 2005, cauzele de deces sunt datorate, în principal, bolilor cardio-vasculare, ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator. Toate acestea fac ca speranţa de viaţă în România, în condiţii de sănătate, să fie de doar 63 ani, adică cu 7 ani mai puţin pentru bărbaţi şi cu circa 10 pentru femei, în raport cu media europeană.

Cauza acestei realităţi este în primul rând legată de ineficienţa sistemului de sănătate, generată şi de neacoperirea integrală a nevoilor de finanţare. Consecinţa ineficienţei sistemului de sănătate este accesul limitat al populaţiei la serviciile medicale, o calitate discutabilă a actului medical şi, nu în ultimul rând, creşterea morbidităţii şi mortalităţii.

Reforma sănătăţii este, în momentul de faţă, alături de reforma din educaţie şi cea din justiţie, cea mai necesară reformă din societatea românească. O reformă care trebuie să aibă ca ţintă accesul garantat la îngrijirile medicale, o reformă care trebuie să facă din actul medical un act de calitate superioară, o reformă care să elimine crizele de medicamente şi materiale sanitare, sau, alt fel spus, o reformă care trebuie să înlăture cea mai mare teamă a românilor - teama de a fi bolnavi.

Când vorbim despre sănătate, ne-am obişnuit să spunem, aproape în mod reflex, subfinanţare. Şi, totuşi, dacă în 1998, sistemul de sănătate beneficia de circa 850 milioane euro, prin bugetul anului acesta, fondurile alocate sănătăţii se apropie de 4 miliarde euro. Este evident că, deşi a beneficiat de cea mai mare creştere în privinţa finanţării, situaţia în sistemul sanitar, în loc să fie mai bună, este din ce în ce mai rea. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD)

Medicina preventivă este complet dezorganizată.

Medicina primară, de familie, este subfinanţată. Sistemul ambulatoriu este subfinanţat şi ineficient.

Sistemul de îngrijire la domiciliu şi recuperare este, practic, absent.

Sistemul de ambulanţă este subfinanţat şi echipat necorespunzător.

Spitalele sunt suprafinanţate, în raport cu celelalte componente, dar lipsite de performanţă managerială şi control.

În aceste condiţii, reforma în sistemul sanitar trebuie centrată pe: ameliorarea managementului spitalelor, reconstrucţia sistemului de prevenţie şi de ambulanţă, creşterea finanţării medicinei de familie şi ambulatorie, finanţarea îngrijirii la domiciliu.

Analizând pachetul legislativ promovat prin asumarea răspunderii Guvernului îmi permit să observ că singurul capitol cu adevărat util a fost cel legat de reforma spitalelor. În rest, cele circa 860 de articole ale legii ating doar tangenţial problematica reală a sistemului de sănătate. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi Grupului parlamentar al P.R.M.)

Practic, 80% din prevederile pachetului legislativ au puţină legătură cu schimbările aşteptate şi necesare în sistemul de sănătate (aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi Grupului parlamentar al P.R.M.), constituindu-se într-un balast legislativ care necesită elaborarea altor 80 de acte normative, pentru a nu bloca sistemul. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi Grupului parlamentar al P.R.M.)

Domnilor parlamentari, aş vrea să mă înţelegeţi, sunt Preşedintele românilor şi am obligaţia să fiu corect cu românii, în primul rând. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi Grupului parlamentar al P.R.M.) Nu am venit să am poziţii partizane faţă de o susţinere sau alta. În acelaşi timp, este extrem de important faptul că reforma declanşată vizează spitalele. În această zonă se cheltuiesc peste 70% din resurse. Paşi importanţi, ca: profesionalizarea managementului spitalului, introducerea contractului de management pentru managerii şi şefii de secţie, reglementarea conflictelor de interese şi a compatibilităţilor sunt parte a reformei declanşate, constituindu-se în elemente de reformă a spitalelor de natură să orienteze corect cheltuielile şi să diminueze fraudele. Din păcate, modul defectuos de aplicare a Legii spitalelor afectează credibilitatea reformei. Nu mai puţin important mi se pare faptul că măsuri de reformă stringente în sănătate, cum sunt ameliorarea condiţiilor în unităţile de psihiatrie, combaterea abandonului în maternităţi sunt neglijate, deşi fac parte din setul de observaţii al Comisiei Europene cu privire la sistemul de sănătate.

Importante probleme ale sistemului de sănătate sunt neglijate datorită blocajului administrativ la nivelul Ministerului Sănătăţii şi aş enumera câteva dintre acestea:

probleme legate de medicamentele compensate, prin aceea că lista actuală, pe de o parte, depăşeşte capacitatea de susţinere financiară, iar, pe de altă parte, consacră medicamente nejustificat introduse pe această listă, dar care sunt reflexul unor interese nelegitime, ce gravitează în jurul sistemului de sănătate. Nu este admisibil ca dreptul unui bolnav de a primi medicamente compensate să nu mai fie respectat, dacă a avut ghinionul să se îmbolnăvească în ultima săptămână a lunii.

După 18 luni de guvernare, Ministerul Sănătăţii nu a reuşit să organizeze licitaţiile naţionale anuale pentru programele naţionale, eludând legea şi sprijinind astfel interesele celor care au câştigat licitaţiile în 2003 (aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. şi Grupului parlamentar al P.R.M.), perpetuând interesele cândva reclamate de actuala Putere.

Programul de diabet zaharat este la fel de defectuos organizat, perpetuând interesele aceloraşi firme care au câştigat licitaţiile cu 3-4 ani în urmă.

Măsurile promovate de un Guvern declarat de centru-dreapta sunt mai de stânga decât cele promovate de P.S.D. În timp ce Guvernul P.S.D. a iniţiat privatizarea, externalizarea serviciilor medicale, actualul Minister al Sănătăţii a blocat acest proces. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D.)

Sistemul de sănătate trebuie să fie bine administrat, disciplina financiară trebuie respectată, dar prioritatea sistemului trebuie să fie interesul pacientului. Nu este echitabil ca serviciile de care beneficiază un bolnav să varieze major de la un judeţ la altul şi între mediul rural şi cel urban. Trebuie să acţionăm urgent pentru a corecta această situaţie nedreaptă.

În concluzie, schimbarea în sistemul de sănătate a debutat sub auspicii promiţătoare, dar a fost curând sufocată de mulţimea de reglementări puţin relevantă pentru reformă.

Avem nevoie urgentă de credibilizarea acţiunii de reformare a sistemului de sănătate, credibilizare care nu poate veni din altă parte decât din îmbunătăţirea imediată a actului medical şi a asistenţei medicale.

Doamnelor şi domnilor,

Intrăm în Uniunea Europeană cu un potenţial de dezvoltare al agriculturii, cum puţine ţări au. (Rumoare) Agricultura noastră actuală este însă una dintre cele mai rămase în urmă, afectând competitivitatea României, în general. Să ştiţi că agricultura nu funcţionează din 2004, din decembrie. (Rumoare)

Intrăm în Uniunea Europeană cu peste 30% din populaţie ocupată în agricultură, în timp ce alţii au 2-6% din populaţie ocupată în agricultură. Intrăm în Uniunea Europeană cu aproape jumătate din populaţia ţării locuind în mediul rural. Mai mult de trei sferturi din locuinţele de la sat nu beneficiază de apă curentă, de canalizare. În plus, practicăm o agricultură de subzistenţă.

Agricultura şi dezvoltarea rurală sunt elemente strategice fundamentale de dezvoltare a satului românesc. Dacă modernizarea infrastructurii rurale constă în pregătirea de proiecte şi abordări preponderent tehnice, relativ uşor de rezolvat, în colaborare cu administraţia locală şi agenţiile de dezvoltare regională, eficientizarea agriculturii este un proces mult mai complex.

De aceea, cred că se impun o serie de măsuri urgente pentru a pregăti capacitatea de absorbţie a fermierilor, a ţăranilor, pentru a beneficia de susţinerea financiară disponibilă începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

De o importanţă deosebită pentru punerea în valoare a potenţialului nostru agricol este crearea unei industrii alimentare adaptată la nevoia valorificării producţiei agricole, chiar în mediul rural.

Trebuie, aşadar, concentrat un efort imens pentru pregătirea personalului din administraţia locală din mediul rural, din agenţiile Ministerului Agriculturii, din asociaţiile profesionale, a fermierului, a întreprinzătorului din mediul rural, pentru a fi pregătiţi să absoarbă, să valorifice şansa de a avea la dispoziţie peste 4,5 milioane euro, în scopul propriei dezvoltări. Cel puţin la fel de importantă este punerea în valoare a potenţialului turistic din mediul rural, prin crearea unei strategii de dezvoltare a agroturismului sau a micii industrii de valorificare a resurselor pădurii.

Aici, în zona agriculturii şi a mediului rural este una din cheile evoluţiei pozitive a României în ansamblul ei. Eforturile Guvernului pentru pregătirea capacităţii de absorbţie a fondurilor puse la dispoziţia agriculturii, silviculturii şi a mediului rural, trebuie să fie maxime. Eventuala incapacitate de absorbţie a fondurilor destinate agriculturii înseamnă condamnarea deliberată la sărăcie şi înapoiere a celei mai năpăstuite categorii de populaţie, populaţia din mediul rural, iar responsabilitatea ne va aparţine nouă, tuturor, inclusiv Executivului.

Doamnelor şi domnilor,

Consolidarea democraţiei înseamnă, în primul rând, o justiţie egală pentru toţi. Prin lege, magistraţilor le este garantată o independenţă totală, iar garantul independenţei justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii.

Independenţa magistraţilor trebuie să fie folosită pentru soluţiile legale, imparţiale şi unitare. Nimeni, nici românii, nici europenii nu pot accepta independenţa care ascunde incompetenţă şi eventual corupţie. Justiţia trebuie să devină acel sistem public căruia românii şi în mod egal cetăţenii europeni i se adresează cu încredere. De aceea, CSM trebuie să stabilească standarde de exigenţă profesională pentru magistraţi, să verifice calitatea actului de justiţie şi să-i sancţioneze pe magistraţii care greşesc.

Încrederea populaţiei în justiţie este încă scăzută. Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi instituţiile din sistemul judiciar primesc mii de plângeri în legătură cu funcţionarea proastă a justiţiei, mersul proceselor şi inechitatea soluţiilor. Nivelul scăzut de încredere a populaţiei în justiţie e cauzat de lungimea şi tergiversarea proceselor, de modul în care oamenii sunt trataţi de serviciile administrative ale instanţelor, de suspiciuni determinate fie de lipsa de imparţialitate, fie de lipsa de profesionalism a unor magistraţi.

Este esenţială intervenţia fermă şi constantă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru pregătirea profesională şi sancţionarea magistraţilor care greşesc. Asistăm cu toţii la "bâlbâieli" ale justiţiei şi nu vedem nici un responsabil. Frecvenţa deciziilor contrarii nu este semnul independenţei, ci al lipsei de profesionalism ori de integritate.

Magistraţii nu sunt deasupra altor categorii profesionale. Câteodată au tentaţia de a se izola de societate ("noi suntem altfel") şi de a se imuniza în faţa răspunderii pentru greşeli, invocând independenţa justiţiei. Magistraţii trebuie să-şi facă curat în propria curte. Justiţia este un serviciu public şi faptul că este lăsată să se autoguverneze în mare măsură, prin Consiliul Superior al Magistraturii, nu înseamnă că celelalte puteri ale statului trebuie să rămână indiferente la lipsa de performanţă a justiţiei şi la nemulţumirile populaţiei.

Până la urmă, statul este răspunzător în faţa poporului pentru cum funcţionează sistemul de justiţie, iar dacă statul şi-a transferat o mare parte din atribuţii către Consiliul Superior al Magistraturii, asta nu înseamnă că trebuie să rămână indiferent la ce se întâmplă în Justiţie. Justiţia se plânge de lipsa de autoritate, dar o justiţie care nu se preocupă să-şi asigure integritatea şi profesionalismul magistraţilor va fi întotdeauna lipsită de autoritate şi privită cu neîncredere.

Sunt încă magistraţi corupţi. Recent au fost trimişi în judecată un judecător şi un procuror pentru luare de mită, desigur vinovăţia lor va fi stabilită de instanţele de judecată, de colegii lor. Sunt convins că acesta este doar un început. Corpul cinstit al magistraţilor trebuie să continue acest proces.

În raport cu volumul de activitate, se impune ocuparea imediată a posturilor vacante de procurori şi de judecători. Pregătirea şi evaluarea celor care sunt astăzi în funcţii este, de asemenea, extrem de importantă pentru calitatea actului de justiţie. Este inadmisibil ca un judecător specializat în drept penal sau un procuror să ia la examenul de promovare la o instanţă superioară nota 1 sau 2 la drept penal sau procedură penală. Aşa s-a întâmplat la examenul recent de promovare, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Corupţia afectează grav statul de drept prin faptul că permite celor cu bani să se plaseze deasupra legii, neagă protecţia legii pentru cei fără bani şi costă foarte mulţi bani publici.

În ultimele luni am auzit multe voci care se întreabă dacă statul, instituţiile statului sunt pe cale să câştige lupta pe care o duc împotriva corupţiei, dacă în acest război puterea actuală arată un angajament real sau totul este doar un fel de a vopsi gardul pe dinafară pentru auzul celor care ne monitorizează de la Bruxelles.

Sunt conştient că pentru mulţi oameni din România, care se confruntă zilnic cu tratamente şi oportunităţi inegale, poate părea că nu s-a făcut mare lucru. Statisticile nu îl conving pe românul simplu care ştie că trebuie să dea bani la ghişeu, la doctor, la judecătorie, la administraţie sau pe unde are de rezolvat probleme. La aceasta, răspunsul meu este că într-adevăr mai avem multe de făcut. Dar am început. Astăzi Parchetul anchetează deopotrivă oameni din partidele aflate la guvernare, ca şi din cele din Opoziţie. Acesta e un pas înainte.

Prin activitatea lor, DNA şi DICOT încep să-şi justifice existenţa şi atributul de direcţii ale Parchetului General, specializate în lupta împotriva corupţiei şi a luptei împotriva crimei organizate şi terorismului. Este necesar ca DNA şi DICOT să funcţioneze la capacitate maximă, cu cât mai mulţi procurori pregătiţi să facă faţă ritmului de lucru şi exigenţelor profesionale, astfel încât corupţia la nivel înalt, crima organizată şi terorismul să primească riposta cuvenită într-un stat puternic, un stat european, un stat ale cărei instituţii sunt capabile să apere interesul public.

Cer procurorilor care cercetează fapte de corupţie şi judecătorilor care le judecă ca prin profesionalismul, imparţialitatea, fermitatea şi înţelepciunea lor să redea românilor demnitatea şi respectul faţă de lege şi faţă de instituţiile statului.

Justiţia este acea putere a statului care are misiunea ca prin acţiunea ei să garanteze clădirea unei societăţi în care şansele sunt egale pentru toţi, în care nimeni să nu fie deasupra legii. Funcţionarea promptă şi corectă a justiţiei este aceea care garantează fiecărei societăţi, fiecărui român posibilitatea de a-şi valorifica şansa apartenenţei la Uniunea Europeană.

În acest context, aş vrea să spun câteva cuvinte despre proiectul agenţiei de integritate care ar trebui să verifice averile demnitarilor şi posibilitatea lor de a se îmbogăţi de pe urma funcţiei. Este un proiect care a trezit multe controverse. Necesitatea acestui proiect o văd în convingerea a 80% din români că oamenii politici sunt deasupra legii, ca şi în faptul că în istoria noastră aproape niciodată cei mari şi tari nu au fost vreodată sancţionaţi de justiţie.

Ne revine nouă să facem dovadă contrarie. Guvernul actual s-a angajat acum un an faţă de Uniunea Europeană, atunci când tratatul de aderare nu era încă semnat, că această agenţie va fi înfiinţată în anul 2006. Întârzierea acestui angajament nu mai are justificare.

În acelaşi sens, este binevenită şi modificarea regulilor de finanţare a partidelor politice care trebuie să-şi creeze sisteme transparente de finanţare şi să elimine suspiciunile legate de "cumpărarea" funcţiilor publice prin susţinerea ocultă a partidelor.

Trebuie eliminată suspiciunea că principala preocupare a demnitarilor este aceea de a susţine interese personale sau de grup, folosindu-se de demnitatea ocupată. Exemplele care au alimentat această neîncredere sunt multe, reale, publice, dar mai ales constante. Clasa politică trebuie să opteze clar şi ireversibil pentru propria sa reformare. Trebuie să se transforme din una suspectată, echivocă, arogantă şi nu de puţine ori duplicitară în una integră, eficientă, preocupată de interesele populaţiei şi mai ales responsabilă.

Doamnelor şi domnilor,

Alături de avantajele pe care le presupune integrarea în Uniunea Europeană există cel puţin într-o primă fază o serie de costuri pe care la fel ca şi celelalte state membre ni le vom asuma. Este important însă ca opinia publică din România să ştie la ce trebuie să se aştepte. Avem nevoie de extinderea campaniei de informare publică, de dezbateri şi consultări, pentru ca fiecare român să ştie care sunt oportunităţile pe care i le deschide integrarea în Uniune, dar şi care sunt costurile pe care el sau firma în care lucrează vor trebui să le plătească.

Doamnelor şi domnilor,

O altă situaţie care necesită îmbunătăţiri imediate, dar şi constante este legată de protecţia minorităţilor.

În Europa trăiesc între 7 şi 9 milioane de etnici rromi, dintre care între 1 şi 2 milioane trăiesc în România. Discriminarea şi violenţa au fost o realitate de câteva secole în România, în relaţia cu etnia rromă. Legile antidiscriminare au fost mult îmbunătăţite în ultimul timp, dar atitudinea antirromi persistă. Guvernul trebuie să arate că adoptarea noii Legi privind ura rasială şi crearea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au avut efecte practice consistente.

Doamnelor şi domnilor,

Democraţia adevărată conduce la prosperitate şi bunăstare. Trebuie să construim o democraţie performantă, competitivă care în timp să recupereze decalajele faţă de media Uniunii Europene şi să ofere tuturor cetăţenilor săi şanse egale şi un nivel de trai decent. Pentru a recupera aceste decalaje România are nevoie de un ritm mediu anual de creştere economică mai mare de 6% pe o perioadă lungă de timp şi politici coerente de dezvoltare durabilă. Şi anul acesta, prin creşterea cu 6,9% pe primul trimestru, se consolidează evaluarea că ne vom afla în al şaselea an consecutiv de creştere economică peste media europeană.

Menţinerea unui ritm ridicat de creştere economică pe termen lung este posibilă numai dacă vom asigura un mediu economic stabil, predictibil, dacă inflaţia, dobânda, deficitul extern, datoria publică şi deficitul fiscal vor fi ţinute sub control. Un alt dacă este legat de firmele româneşti care trebuie să-şi crească consistent productivitatea şi competitivitatea produselor şi serviciilor, în primul rând pe piaţa Uniunii Europene.

Inflaţia încă relativ ridicată pune România într-o situaţie dezavantajoasă faţă de alte ţări cu care se află în competiţie pe piaţa globalizată a Europei.

România trebuie, deci, să-şi coordoneze mai bine politicile, astfel încât efortul pentru reducerea inflaţiei să se sprijine mai puţin pe aprecierea leului, aşa cum s-a întâmplat în 2005, şi mai mult pe îmbunătăţirea performanţelor economice, fapt ce va contribui şi la controlul deficitului extern. Ansamblul politicilor publice trebuie să susţină orientarea spre productivitate şi competitivitate.

România poate deveni competitivă numai dacă va valorifica la maxim toate resursele noastre de inteligenţă, de creativitate şi de abilităţi. În România, rata şomajului tinde să afecteze din ce în ce mai mult tinerii în vârstă de 18-24 de ani cu nivel redus de educaţie, în timp ce dintre absolvenţii cu studii superioare, circa 20% sunt de asemenea şomeri.

Totodată, se estimează ca aproape jumătate din totalul locurilor de muncă ce se vor crea în România şi în Uniunea Europeană până în anul 2010 vor fi pentru cei cu studii superioare.

Doamnelor şi domnilor,

Creşterea competitivităţii şi a performanţei economice se realizează doar în timp. Astăzi România înregistrează încă un nivel semnificativ de sărăcie, chiar dacă Banca Mondială estimează că rata sărăciei a scăzut de la 18,8 din numărul populaţiei în 2004 la 14,5% la finele primului trimestru al anului 2005.

Combaterea sărăciei se realizează cel mai bine prin dezvoltare economică şi şanse egale. Vom continua însă să-i ajutăm pe aceia dintre noi care au nevoie de sprijin. Ajutorul statului este cu atât mai eficient cu cât se adresează doar celor care sunt în dificultate şi nu întregii populaţii, dacă are o durată rezonabilă în timp şi mai ales dacă are un nivel la limita la care să stimuleze interesul celui asistat pentru a se reintegra în câmpul muncii. Sărăcia se manifestă cel mai des în mediul rural, în viaţa de zi cu zi a pensionarilor, precum şi în unele oraşe, mai ales în cele mici, monoindustriale în care industria respectivă este în declin.

Trebuie să îmbunătăţim şi situaţia pensionarilor, dar sunt conştient că pentru mulţi dintre ei va fi prea puţin în comparaţie cu dificultăţile vieţii. Trebuie, de aceea, să avem grijă ca viitorii pensionari să aibă parte de un tratament mai bun, introducerea sistemelor private de pensii fiind o soluţie în acest sens.

Stimaţi cetăţeni,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, România revine definitiv în lumea occidentală, acolo de unde am fost smulşi, fără voia noastră, acum mai bine de 60 de ani.

Dacă intrarea în NATO a însemnat pentru România aşezarea unei puternice ancore de securitate, intrarea în Uniunea Europeană înseamnă aşezarea ancorei prosperităţii. Depinde acum de noi, de cetăţenii României, cât de solidari vom fi cu obiectivele noastre, cu şansele noastre, cu viitorul nostru şi, dacă îmi este permis, cu visele noastre.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice şi îndelungate.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, în numele celor doi preşedinţi, a Biroului permanent, a colegilor mei senatori şi deputaţi.

Ampla dumneavoastră expunere, privită din partea Preşedintelui României, cu privire la starea naţiunii române de astăzi, o critică serioasă la adresa modului în care funcţionează instituţiile statului, sunt convins că va constitui obiect de analiză din partea grupurilor politice reprezentate în Parlament, din partea colegilor noştri preşedinţi de instituţii fundamentale ale statului şi vă informez, domnule preşedinte, că a participat la această primă parte a şedinţei preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului. Îmi cer scuze dacă am scăpat pe cineva, sunt...

Voci din sală:

SRI...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

SRI-ul, SIE cu noi în permanenţă, deci nu se pune problema... (Aplauze)

Deci, domnule preşedinte,

Domnul Traian Băsescu:

Sunt cu noi tot timpul ... cu urechea...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Aşa.

Deci, domnule preşedinte, sigur că suntem conştienţi de faptul că avem încă enorm de multe lucruri de rezolvat.

Avem astăzi, putem spune, o legislaţie modernă şi pot să informez aici, în plenul celor două Camere, apropo de mersul nostru şi sprijinul direct în plan legislativ privind integrarea în Uniunea Europeană, în portofoliul celor două Camere se află astăzi circa 20, numai 20 de proiecte de legi care privesc integrarea, toate se află în faze avansate, fie în Camera Deputaţilor, fie în Senat şi, de asemenea, că şi colegii mei senatori şi deputaţi sunt angajaţi direct pentru a realiza în timp util întregul program legislativ, astfel încât să nu existe nici un impediment din acest punct de vedere în ceea ce priveşte condiţiile de aderare a noastră, a României la Uniunea Europeană. Este un prim punct.

De asemenea, domnule preşedinte, cred că s-a desprins din expunerea dumneavoastră o concluzie. Că Parlamentul trebuie să-şi îndeplinească şi celelalte funcţii prevăzute de Constituţie şi în primul rând aceea de control asupra executivului. Unde, din păcate, nu am acţionat cu forţa cu care ar fi fost necesar. Desigur, că sunt multe lucruri de spus...(Aplauze)

Important este, domnule preşedinte, că tot acest inventar de probleme trebuie să-l avem permanent în atenţia noastră şi sunt convins că cetăţenii României aşteaptă de la noi să facem tot ce este posibil pentru o viaţă mai bună şi cât mai repede posibil, pentru locuri de muncă, pentru soluţionarea problemelor tinerilor, pentru soluţionarea situaţiei grele a pensionarilor, sănătate, învăţământ, cultură şi aşa mai departe.

Vă mulţumesc încă o dată, domnule preşedinte, în numele colegilor mei parlamentari. (Aplauze puternice.)

Domnul Traian Băsescu:

Aş mai avea ceva de spus, cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să luaţi loc, numai două minute.

Stimaţi colegi, aveţi o ordine de zi ceva mai încărcată.

Vă rog.

Domnul Traian Băsescu:

Domnilor senatori şi deputaţi,

Ştiu că nu este uzual, dar având pile la fostul vecin, mi-a permis să revin la microfon. Aş vrea să vă spun câteva cuvine de data aceasta cu sentimentul că am făcut ce trebuia să fac în faţa celui mai important forum politic al ţării. Am exprimat un punct de vedere de care Parlamentul poate să ţină sau poate să nu ţină cont, dar noi avem o realitate asupra căreia insist în câteva cuvinte. Instituţiile noastre nu au performanţa necesară să creeze atâta bunăstare câtă ne dă posibilitatea apartenenţa la Uniunea Europeană să avem. Aici este marea problemă pe care o avem acum.

Sunt foarte mulţi dintre dumneavoastră familiari cu evaluările asupra instituţiilor româneşti. Aţi văzut cât de galben este raportul de evaluare, raportul de ţară. Sigur, putem spune: o putem face mai târziu, după ce intrăm în Uniunea Europeană. Realitatea este că orice zi întârziere în creşterea eficienţei instituţiilor statului român după 1 ianuarie 2007 înseamnă amânări de utilizare de fonduri.

Or, apelul meu către dumneavoastră, dincolo de obligaţia de a viza câteva sectoare extrem de importante a căror perspectivă trebuie s-o rezolvăm până la intrarea în Uniunea Europeană, adică educaţie şi sănătate, trebuie să ştim ce avem de făcut în aceste două sectoare şi trebuie să nu ne creeze probleme de evoluţie viitoare.

Dar reformarea instituţiilor este o necesitate acută. Flexibilizarea lor, capacitatea lor de a spune da şi nu rapid, capacitatea lor de a mişca proiecte, capacitatea lor de a lua decizii sunt nişte necesităţi fundamentale pentru noi.

Aş vrea să vă mai spun ca să nu fie nici speculaţii, nici alte analize politice că am vizat sectoare de care se loveşte fiecare cetăţean, sigur că puteam să discutăm despre activitatea Ministerului Informaţiilor, despre IT, puteam să discutăm, pentru că e un subiect extrem de important, dar dacă în celelalte primim bani de la Uniunea Europeană, avem câteva probleme care sunt în sarcina noastră exclusivă: educaţia fundamentală pentru viitorul României şi sănătatea, fundamentală şi pentru ziua de azi şi pentru ziua de mâine. Ele nu s-au vrut un blam la guvern, dar s-au vrut în primul rând o atenţionare severă, serioasă că aici atât guvernul, de ce nu, şi preşedinţia şi comisiile de specialitate trebuie să punem umărul în limpezimea lucrurilor şi aducerea lor la un standard acceptabil.

Eu vă mulţumesc mult, mă uit cu nostalgie la sala în care am petrecut vreo 8 ani, vă ştiu...

Voci din Grupului parlamentar al PRM:

Vă aşteptăm aici!

Domnul Traian Băsescu:

Ştiu că mă aşteptaţi, dar peste 9 ani ne vedem... (Aplauze din sală.) (Amuzament.)

Bine. Vă mulţumesc mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat şi vă asigur de tot respectul meu pentru instituţia Parlamentului.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc. Vă rog, nu vă ţin mult, 10 minute. Dacă reuşim, vom parcurge repede ordinea de zi.

Stimaţi colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sală.

Doamna Boagiu, doamna ministru îmi creaţi probleme...

Stimaţi colegi, nu îmi creaţi probleme, vă rog foarte mult... Vă rog să ocupaţi locurile, stimaţi colegi. Mai avem două puncte pe ordinea de zi.

Stimaţi colegi,

Biroul permanent, în baza notei făcute de cele două comisii de buget finanţe din cele două Camere, a aprobat şi voi supun votului dumneavoastră o hotărâre privind prelungirea mandatului preşedintelui Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, doamna Gabriela Victoria Anghelache şi doamna Elena Agolopol, membră a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, deci comisar, până la data 1 octombrie 2006.

Supun votului dumneavoastră acest proiect de hotărâre cu articol unic la solicitarea celor două comisii. domnul Bolcaş, nu iertaţi nimic, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îmi pare foarte rău, stimaţi colegi, dar nu vom putea vota o hotărâre nelegală şi neconstituţională. Vă rog să constataţi că, în conformitate cu Legea nr.52/1994, mandatul care a expirat la termenul de 5 ani va rămâne în funcţie până la numirea succesorilor. Deci este vorba de o prorogare legală a acestui mandat.

A venit isteaţa Ordonanţă de urgenţă nr.25/2002 care, modificând articolul, înlătură această prorogare legală spunând categoric "mandatul este de cinci ani".

Întrebarea, care nu este retorică: în ce bază legală poate Parlamentul să emită o hotărâre de prelungire a mandatului? Ni se răspunde, şi poate este justificat, unde legea nu interzice, este permis.

Vă rog să mă iertaţi, legea interzice de două ori. Interdicţia este prevăzută în acest text care vorbeşte numai de un mandat de cinci ani, fixând un termen expres, şi interdicţia este din interpretarea sistemică a celor două texte, ordonanţa de urgenţă a Guvernului înlăturând orice formă de prorogare a termenului de expirare a mandatului. Acesta a fost motivul modificării textului de lege.

În aceste condiţii, nu vom vota pentru nici un considerent o hotărâre care să fie neconstituţională, chiar dată de către Camerele reunite.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, din partea celorlalte grupuri. Doriţi să luaţi cuvântul? Nu.

Stimaţi colegi, s-a ridicat o problemă. Este adevărat că în Birourile permanente s-a votat cu majoritate. Am avut două abţineri, domnul Bolcaş şi domnul senator Puşcaş, şi un vot împotrivă, domnul senator Funar.

Problema este de fond. La solicitarea şi a grupurilor parlamentare şi a celor două Comisii de buget-finanţe, s-a ajuns la concluzia că este necesară, până la găsirea unor formule şi soluţii, din analiza la nivelul liderilor de grup, ca pe perioada acestei vacanţe o prelungire a activităţii cu cele două luni de zile. Practic, iulie, august, trei luni de zile. Aceasta a fost motivaţia.

Dacă ceilalţi colegi doresc să-şi spună punctul de vedere.

Domnul Vosganian.

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule preşedinte,

Legislaţia privind piaţa de capital şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, într-adevăr, prevedea imposibilitatea prelungirii exercitării mandatului. Ulterior, însă, această prevedere nu mai face parte din lege şi pe principiul că ce nu este interzis, poate fi solicitat, noi am mers pe această idee, repet, în clipa de faţă, această interdicţie de prelungirea mandatului nu există, drept care socotim această solicitare avizată de cele două Comisii de buget-finanţe perfect legală.

Mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Aţi auzit două puncte de vedere. Mai sunt luări de cuvânt? Ştiţi că se pune problema şi invers: dacă n-ajungem la o formulă, ce se întâmplă în această perioadă? Nu putem lăsa o instituţie fără conducere.

Vă rog. Domnule Bolcaş, mai doriţi să interveniţi? Vă rog.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Pentru ca întrebarea dumneavoastră să nu rămână retorică, legea organică a CNVM-ului prevede că în cazul în care preşedintele nu este disponibil, lucrările să fie conduse de unul dintre vicepreşedinţii care mai sunt în funcţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

E de acord, dar este disponibil.

Vă mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Dacă nu mai sunt intervenţii, supun votului dumneavoastră acest articol unic.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Larga majoritate.

Voturi împotrivă? 33 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu două abţineri şi cu marea majoritate, s-a aprobat.

Stimaţi colegi, mai avem punctul următor pe ordinea de zi. Vă informăm că în urma demisiei domnului deputat Ştefan Valeriu Zgonea din funcţia de observator la Parlamentul European, cu acceptul preşedintelui Parlamentului European, vă supunem votului dumneavoastră înlocuirea domniei sale cu domnul deputat Dan Mihalache, propus de către Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor.

Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Vă mulţumesc.

Închidem şedinţa noastră de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,15.