Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor Viorel Ponta şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Astăzi, începem cu reprezentanţii Puterii. Grupul parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe. Parcă era mai devreme în sală. A ieşit.

Domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Cine se teme de legea lustraţiei?"

România este una dintre puţinele ţări ale Europei de Est care nu au adoptat încă o lege a lustraţiei, iar acest lucru a avut consecinţe vizibile asupra etapelor de dezvoltare în perioada de tranziţie.

Adoptarea acestei legi de către Parlamentul României reprezintă un moment important în istoria României, este un semn al maturităţii clasei politice, un pas important în procesul desprinderii de trecut şi în acelaşi timp, un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa de-a lungul întregii perioade comuniste, inclusiv a celor ce au murit în revoluţia din 1989.

O astfel de lege este necesară pentru a clarifica o situaţie care nu poate fi amânată la nesfârşit. Tergiversările sunt apanajul celor care se simt ameninţaţi, a celor care ţin mai mult la funcţie decât la interesul naţional. Prin forma prezentată, se urmăreşte o sancţiune morală pentru cei care au beneficiat de privilegii şi au deţinut şi au pus în practică politica partidului comunist. Persoanele vizate de această lege trebuie să se retragă din funcţiile de decizie pe care le deţin, dând posibilitatea formării unei noi clase de politicieni care nu au fost influenţaţi în modul lor de a gândi de perioada comunismului.

O altă motivaţie a necesităţii aplicării acestei legi este aceea că persoanele care mai sunt încă ancorate în vechea mentalitate comunistă şi care deţin funcţii importante, fac tot posibilul ca ororile comuniste să nu fie cunoscute de noile generaţii. Exemplul cel mai concludent este dat de responsabilii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării care răspund de conţinutul manualelor de istorie din clasele a opta şi douăsprezecea unde această perioadă neagră de aproximativ 50 de ani este tratată foarte pe scurt şi superficial, fără a face cunoscute ororile acestei perioade.

Dacă nici preşedintele ţării nu are cunoştinţă de ceea ce a reprezentat comunismul pentru România, nu ştie de suferinţele a mii de români, nu cunoaşte nimic despre vieţile pierdute la canal, Gherla şi Sighetul Marmaţiei şi are nevoie de o comisie de specialişti care să lămurească acest lucru, noi trebuie să avem curajul de a spune copiilor noştri întregul adevăr, iar şcoala trebuie să contribuie la acest proces de cunoaştere acum şi nu peste un număr de ani nedefinit, ţinând cont că deja au trecut 16 ani de la înlăturarea comunismului în România, nu numai a dictaturii familiei Ceauşescu.

Consider că forma proiectului de lege care a fost aprobat de Senat, poate fi îmbunătăţită prin amendamentele pe care le vor face membrii comisiilor de specialitate şi deputaţii sau cu propunerile venite din partea societăţii civile, în urma dezbaterilor publice ce vor avea loc în perioada următoare. Va trebui să regândim nivelul administrativ până la care va avea efect legea, deoarece în forma actuală se opreşte la nivelul municipiilor, va trebui să analizăm foarte bine vârsta la care unii tineri au fost cooptaţi în organele centrale ale U.T.C.-ului. Trebuie analizat şi decis momentul când legea va intra în vigoare.

Trebuie analizate cu multă atenţie aceste aspecte şi multe altele pentru a nu produce dificultăţi şi probleme în actul de guvernare şi în modul de administrare a ţării. Închei prin a afirma că această lege este necesară pentru a se înţelege că dreptatea şi adevărul, oricât de târziu, triumfă, iar cei vinovaţi trebuie să suporte consecinţele în faţa naţiunii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ioan Munteanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Confirmare".

Discursul rostit de către domnul preşedinte Traian Băsescu în faţa Parlamentului României a confirmat unele dintre opiniile pe care le-am exprimat în ultima vreme, legate de situaţia gravă din domeniul sănătăţii şi din cel al învăţământului.

Preşedintele Băsescu şi-a mărturisit nedumerirea faţă de reticenţa unor politicieni în ceea ce priveşte restructurarea Guvernului, poziţie "cel puţin greu de înţeles", în condiţiile în care acest blocaj este explicat prin cerinţele impuse de către Uniunea Europeană. În acest context, Domnul Preşedinte a apreciat că răspunsul corect la întrebările pe care europenii şi le pun în privinţa capacităţii României de a deveni membră a Uniunii Europene este unul singur: "scoaterea din mediocritate a instituţiilor statului". El a precizat că, atunci când vorbeşte de nevoia de performanţă a instituţiilor statului, se referă la Guvernul României, la ministere, agenţii guvernamentale, administraţie locală, servicii descentralizate, Justiţie, Preşedinţie, Parlament.

La vremea când mi-am spus părerea despre neregulile din sănătate şi din învăţământ, mi s-a reproşat - mie, dar şi altor social-democraţi (a se vedea reacţiile după moţiunea vizând reforma din sănătate) că este uşor să critici atunci când eşti în opoziţie. Iată, însă, că exact aceleaşi idei le exprimă acum preşedintele Traian Băsescu, nemulţumit că "angajamentul ferm din campania electorală privind modernizarea instituţiilor şi a sistemului politic intern" a rămas simplă promisiune, fără minimă acoperire.

Deşi nu a rostit nume - nici nu era nevoie - principalele domenii vizate erau exact cele conduse de către democratul Hărdău şi liberalul Nicolăescu, la care făcusem şi eu referire în câteva rânduri. Şi poate nu m-aş fi oprit la aceste două sectoare importante dacă n-aş fi fost şocat de gafele ce se ţin lanţ în conţinutul aşa-ziselor reforme pe care cei doi le coordonează, de luările de poziţie tupeiste, de limbajul prea colorat şi obraznic, nepotrivit pentru un demnitar, dar şi de numeroasele plângeri şi sesizări primite de la cetăţenii din Neamţ, în cadrul programului de audienţe. Nu înţeleg de ce aceşti miniştri consideră că a face reformă înseamnă să demolezi tot ceea ce-au făcut cei dinaintea ta şi să promovezi măsuri care din start sunt sortite eşecului. E drept că nici guvernarea PSD nu a reuşit să rezolve problemele mari, dar lucruri grave şi absurde ca în acest an şi jumătate de conducere portocalie nu s-au putut măcar imagina.

Ca om şi ca politician din mandatul ce a început în anul 2004, venit la Bucureşti cu gândul de a fi util oamenilor care au crezut în mine, sunt extrem de dezamăgit de antireforma din aceste domenii. Chiar dacă mă aflu în opoziţie, m-aş fi bucurat ca oamenii să fie sănătoşi, ca şcoala să fie şcoală, profesorii - profesori (chiar dacă mă repet) şi să nu fiu nevoit să iau cuvântul pentru a critica.

Iată de ce ar fi fost mai bine să nu am dreptate şi domnul preşedinte să fi fost mai mulţumit de activitatea la care m-am referit.

Nu voi relua criticile domnului Băsescu doar pentru a repeta lucruri deja spuse, ci voi adăuga doar faptul că ele sunt juste şi cu siguranţă i-au fost aduse la cunoştinţă de către specialiştii din sistem.

Şi, pe bună dreptate, aprecierea sa că respingerea restructurării Guvernului reprezintă "o abordare politicianistă" este concluzia logică a eşecurilor constatate şi care l-au determinat să susţină acest discurs. Cât despre implicarea şi seriozitatea miniştrilor din Guvernul Tăriceanu, e suficient să spun că din cei 23 au fost prezenţi doar 11, ceilalţi 12, în frunte cu premierul, având, probabil, treburi mai importante decât întâlnirea cu Băsescu. Sigur vom asista în zilele următoare la frământări mari în Alianţă.

În concluzie, cred că miniştrii de la învăţământ şi sănătate trebuie, aşa cum sugera preşedintele Băsescu să ne lase, să plece.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Garda Dezideriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Consiliul Naţional Secuiesc, în ziua de 18 iunie 2006, a organizat o mare adunare în comuna Ditrău, judeţul Harghita. Cei prezenţi la această manifestare au susţinut autonomia teritorială a Ţinutului secuiesc.

Eu înţeleg că opinia publică românească nu este de acord cu ideile pronunţate de Consiliul Naţional Secuiesc. Trebuie să afirm însă că marea parte a populaţiei româneşti este dezinformată despre dezideratele populaţiei maghiare din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Era însă o adunare paşnică, autorizată de către autorităţi.

Spaima autorităţilor faţă de această manifestare o reprezenta faptul că au fost aduse companii de jandarmi din întreaga ţară pentru menţinerea ordinii. Aceşti reprezentanţi ai ordinii publice, însă, nu şi-au putut stăpâni ura lor faţă de populaţia maghiară din municipiul Gheorgheni.

În noaptea zilei de 17 spre 18 iunie 2006, în jurul orelor 1,00, în discoteca aflată în clădirea casei de cultură a oraşului harghitean, au provocat un conflict etnic. La început, au dat ordin să se înceteze cu muzica maghiară şi au dat ordin să se cânte melodiile impuse de ei. Când însă au fost întrebaţi despre cauza comportamentului agresiv, au început să bată, în mod bestial, pe cei aflaţi în discotecă. Numărul răniţilor era atât de mare încât maşinile salvării erau incapabile să transporte pe cei bătuţi la spitalul orăşenesc.

Stimate domnule ministru Vasile Blaga,

Am aflat că se încearcă muşamalizarea acestei agresiuni împotriva populaţiei locale de către subalternii dumneavoastră. Eu, totuşi, solicit o anchetă imparţială privind atitudinea celor 25 de ofiţeri şi subofiţeri de jandarmi care erau autorii acestor atrocităţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Coma, punctul final al sistemului sanitar".

Efectele negative ale genialei reforme din sistemul sanitar românesc, implementată prin noul pachet legislativ intrat în vigoare la finele lunii mai nu au întârziat să apară: revolta familiei medicale, care este decimată atât prin pensionări forţate, dar şi prin instituirea unei noi perioade de interimat la conducerea spitalelor, ca urmare a înlocuirii actualilor directori cu manageri agreaţi de domnul ministru. Şi agrearea nu se datorează profundelor calităţi profesionale şi manageriale ale acestora, cât partidului din care fac parte, precum şi slugărniciei de care dau dovadă.

Pensionarea silită a medicilor la 57, respectiv 62 de ani a fost considerată, în opinia economistului Nicolăescu, de bun augur, atât pentru cei care au ajuns la aceste vârste, cât şi pentru personalul medical tânăr care există pe piaţa forţei de muncă în România. Ceea ce a uitat domnul ministru să ţină seama la aplicarea fenomenalei sale reforme, este că pentru a ajunge un medic specialist, după 6 ani de facultate, mai urmează şi un rezidenţiat care mai mănâncă cel puţin 5 ani din vechimea minimă necesară pentru pensionare. Domnul Nicolăescu ar fi trebuit să ştie până în acest moment că după terminarea facultăţii, medicii, spre deosebire de ceilalţi specialişti, mai au de învăţat. Totodată, dacă doreşte să introducă şi să aplice o reformă europeană în sistemul sanitar, ar fi trebuit să ştie că şi în UE, vârsta minimă de pensionare este 65 de ani, iar mărinimia pachetului legislativ care menţionează că vârsta de pensionare se poate prelungi până la 70 de ani, pe lângă faptul că este ambiguă, creează şi premisele de corupţie, dând dreptul ministrului Sănătăţii să dea avizul de prelungire pentru continuarea activităţii medicale după nişte criterii anormale, în care politicul deţine ponderea principală.

Nici din punct de vedere constituţional, aceste pensionări şi schimbări din funcţie ale directorilor de spitale nu sunt corecte. Dar, deşi Alianţa încă de la instalare a jurat că va respecta Constituţia şi legile ţării, până acum nu a demonstrat decât că le respectă încălcându-le.

Schimbarea directorilor de spitale cu manageri, în special economişti, este o altă greşeală de percepţie a activităţii medicale de către domnul Nicolăescu. Un spital nu este o fabrică în care să spui că, dacă nu ai ce să le oferi oamenilor de lucru îi poţi trimite acasă, pentru că oricum până la sfârşitul lunii vor realiza ceea ce au de făcut. Spitalul poate fi comparat cu organismul uman: de exemplu, dacă inima nu pompează sânge, corpul nu va supravieţui; dacă aşa-zisul manager specialist nu va cunoaşte şi rezolva problemele medicale, nu va fi decât un scrib care va semna documente şi care mai mult încurcă activitatea, putând duce chiar şi la sucombarea spitalului. Dacă în alte domenii de activitate, mai ales instituţii publice, au putut fi numiţi oameni din exterior, care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu activitatea lor şi care şi acum, după un an, nu ştiu ce se întâmplă acolo, sistemul sanitar din România nu-şi poate permite şi alte experimente.

Experimente pe care domnul ministru le continuă: chiar zilele trecute propunea nişte tarife şi servicii foarte dubioase pentru asiguraţii care-şi doresc prea mult după opinia sa, dar care de fapt solicită servicii medicale decente, aşa cum se întâmplă de exemplu în Polonia, Ungaria etc. Faptul că ţi se pune un diagnostic de care depinde viaţa ta, iar tu ca pacient mai ceri şi o altă părere a unui alt specialist, este taxabil, în condiţiile în care ani de-a rândul ai cotizat la asigurările de sănătate şi nu ai beneficiat de nici o facilitate până în momentul în care soliciţi acest serviciu suplimentar.

Domnule ministru, înţeleg foamea dumneavoastră de bani şi faptul că sănătatea este un sac de bani fără fund, pentru că dacă ar fi altfel, aţi fi dorit să vă identificaţi sumele ce vi se cuvin din contribuţii şi nu le-aţi fi lăsat la un loc cu toate celelalte, ca să nu aveţi nici un control asupra lor, dar ca să le puteţi cheltui fără a răspunde pentru ele. Reforma în sistemul sanitar ar fi trebuit să înceapă cu identificarea contribuabililor corecţi, a celor care eludează legea şi nu plătesc cu ani buni şi apoi cu pensionarea medicilor, pentru a plăti poliţe adversarilor politici.

Domnule ministru, în ce constă reforma dumneavoastră în sistemul sanitar, în afară de interimate, destituiri şi pensionări? Calitatea actului medical nu s-a îmbunătăţit, sistemul sanitar este tot în colaps, medicamentele tot cu cozi se obţin. Măcar ştiţi câţi dintre cei ce trebuie să suporte ura şi răzbunarea dumneavoastră sunt buni contribuabili şi care sunt serviciile de care beneficiază până când veţi hotărî să plătească şi statul la rând la medicamente?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează "Construind fără autorizaţie, demolăm turismul!"

Stimaţi colegi,

Fac astăzi un apel către domnul preşedinte Traian Băsescu, constănţean, cunoscător şi iubitor al litoralului românesc, un fervent susţinător al dialogului cu societatea civilă să nu promulge legea care ar institui Ordonanţa 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă şi să trimită legea înapoi în Parlament, să ceară celor responsabili o strategie coerentă, astfel încât deciziile să nu fie haotice, să nu fie necesar să schimbăm legile în foarte scurt timp şi pentru a salva, măcar în ultimul moment, turismul litoral de la dezastru.

Îl invit pe domnul Băsescu să viziteze plajele precum Cuza cu ocaua, cu ordonanţa şi anexa în mână, să vadă dacă măcar spiritul legii ar fi respectat (şi nu e!) şi mai presus de asta, cum vede şi percepe turistul, om oarecare, bogat sau sărac, român sau străin ceea ce se întâmplă. Mă ofer să îi fiu ghid, nu pe plaje special aranjate, pentru că se ştie că vin autorităţi înalte, ci pe întregul litoral, pentru a vedea ce anume vede omul de rând.

Voi începe printr-o scurtă analiză a acestei foarte controversate Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

În primul rând, faptul că încă discutăm această ordonanţă care reglementează utilizarea şi activităţile desfăşurate pe plajă şi care precizează că sezonul începe în mai, la mijlocul lui iunie, ne arată cum ştim să ne urmărim interesele. Şi mă refer la interesul de a face turismul litoral să meargă cu adevărat. Însă, modificările aduse în ultimul moment ordonanţei, respectiv cu o zi înainte de a fi supusă votului în Camera Deputaţilor, şi mai ales controversata modificare care permite chiriaşilor să amplaseze pe plajă construcţii şi dotări fără autorizaţie de construcţie parcă te fac să crezi că aceste întârzieri au fost anume pentru a se ajunge la asta. În orice caz, această disperare de a construi fără autorizaţie, dacă va fi legiferată, va crea un precedent cel puţin ciudat. Suntem în plin sezon, se va construi oricum cu turiştii de faţă.

Vreau să vă subliniez câteva aspecte legate de această modificare: se subestimează dreptul fundamental al comunităţii locale şi al societăţii civile, în general, de implicare în procesul decizional privind zona costieră, excluzându-se etapa dezbaterii publice a investiţiilor realizate în zona costieră; dreptul hotelierilor de a le rezerva clienţilor lor o privelişte şi o plajă plăcută, amenajată la nivelul de clasificare al hotelului este încălcat încă de când au fost desconsideraţi - fără ca ei (cei mai în măsură să exprime o părere sau soluţii) să fie consultaţi, iar acum, este pur şi simplu călcat în picioare, chiriaşii plajelor având dreptul să facă absolut ce vor.

Se creează un cadru periculos pentru demararea unor construcţii abuzive, pe care ulterior sunt curios cine şi cum le va mai descâlci.

Oricine dintre cei care au închiriat plaja, va face după propriul gust şi după propriile idei şi finanţe diverse construcţii care vor transforma plajele într-un adevărat bâlci.

Îşi asumă doamna ministru (şi eventual parlamentarii de Constanţa care au votat pentru această ordonanţă) răspunderea că acei chiriaşi nu vor construi decât ce le este permis prin ordonanţă? Şi nu vi se pare că exprimarea "dotări pentru agrement specific plajei" este destul de evazivă, permiţând interpretări care ulterior vor crea controverse?

Vă citesc articolul 3, punctul 2: "Operatorii plajelor cu destinaţie turistică au obligaţia ca la începerea sezonului turistic să amenajeze plaja cu destinaţie turistică şi să asigure serviciile turistice necesare, în conformitate cu reglementările în vigoare." Punctul acesta a rămas nemodificat la ultima intervenţie, ceea ce, în spiritul legii, dat fiind că sezonul turistic a început la 1 mai, îi pune automat în culpă pe operatori, plajele nefiind amenajate, iar serviciile turistice nefiind asigurate. Punctul 3 al articolului 3 spune "Administraţia Naţională Apele Române, prin Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, realizează lucrările de amenajare a plajelor până la începerea sezonului turistic." Ceea ce evident nu a fost îndeplinit, dat fiind faptul că nici acum acest lucru nu este vizibil pe întreg litoralul. În consecinţă, conform articolului 8, atât operatorii, cât şi DADL sunt pasibili de amenda prevăzută imediat ce această ordonanţă este legiferată. Dacă va fi legiferată, sper ca "persoanele anume desemnate" după cum e descris în articolul 8, punctul 2 să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute.

De asemenea, operatorii de plaje au obligaţia (art. 5) "să întreţină şi să igienizeze zilnic suprafaţa de plajă închiriată" - lucru care de 1 lună şi jumătate este în discuţia tuturor şi încă nu este rezolvat pe toate plajele, bine, pe de o parte şi pentru că DADL nu şi-a făcut treaba înainte de începerea sezonului, dar de 50 de zile... zilnic, dacă şi-ar fi îndeplinit această sarcină operatorii... am fi avut nisipul cel mai curat şi fin.

Dacă ajungem la criteriile minime pentru utilizarea plajelor în scop turistic, din anexa la ordonanţă, despre care nu se precizează însă clar alte detalii, tragem concluzia că mai nici o plajă nu îndeplineşte criteriile, astfel: calitatea nisipului - nisipul să nu conţină obiecte periculoase - în multe zone de plajă sunt cioburi, bucăţi şi aşchii de lemne sau metale de la fostele construcţii, care nu vor dispărea până când operatorii sau cei responsabili nu vor face ceea ce trebuie (zilnic, conform ordonanţei); zona de îmbăiere să nu prezinte vegetaţie acvatică sau alte corpuri plutitoare - ce pot să spun? ". plaja la momentul acesta are ea însăşi zone pline de alge în putrefacţie, cât despre apă ce să mai vorbim "..

Suprafaţa minimă de plajă asigurată pentru o persoană - 8 metri pătraţi - dacă vă uitaţi la felul în care sunt aşezate şezlongurile în unele părţi, în fuga după cât mai mulţi bani, nu este lăsat nici 1 m - 2 pentru o persoană.

Tot aici sunt descrise şi condiţiile pe care construcţiile fără avizare ar trebui să le îndeplinească. Sunt sceptic că vor fi construite aşa cum este descris acolo.

Iar ultima idee a doamnei ministru chiar că depăşeşte graniţele imaginarului. Proiect pilot cu camere video pentru supravegherea plajelor ... transmise prin Internet ... V-ar plăcea să vă vedeţi la televizor pentru că staţi liniştiţi sau "neliniştiţi" pe plajă? Deja această idee se înscrie la categoria "no comment".

I-aş sugera doamnei ministru să facă un proiect pilot de supraveghere cu camere video a barajelor cu pericol de inundare sau după cum anunţă Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării într-un raport, că poluarea cu hidrocarburi a Dunării a atins cote alarmante, să ia măsuri pentru a evita aceste lucruri şi pentru că Dunărea se scurge la noi în mare, pentru a evita să devenim un canal colector al Europei, şi să lase turismul în seama celor care au idee de modul în care acesta poate fi făcut să se dezvolte.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În judeţul Constanţa trebuie dezvoltată industria uşoară".

Judeţul Constanţa este, din punct de vedere economic, extrem de important, cu o reală capacitate de a se dezvolta constant. Beneficiind de o aşezare geografică favorabilă, cu o deschidere directă către marile porturi, zona respectivă poate căpăta, printr-o strategie bine structurată, un rol primordial. Atragerea investitorilor, mai ales în domeniul industriei uşoare, ar constitui, în acest sens, un prim pas, după modelul din Banat şi Transilvania, deja înfăptuit. Prezenţa unor astfel de fabrici în judeţul Constanţa, ar însemna, fără îndoială, un câştig dublu, de el putând beneficia atât locuitorii, dar şi potenţialii investitori. Infrastructura judeţului, chiar dacă mai necesită dezvoltări, este una vizibilă, existând principalele căi de comunicaţii: aeroport internaţional, porturi, gări, canal de legătură între Dunăre şi Marea Neagră, viitoarea autostradă.

Această dorinţă poate fi concretizată doar prin oferirea unor condiţii prielnice investiţiilor masive. Autorităţile locale ar trebui, însă, să fie mai receptive, pentru că o îmbinare a turismului local cu o orientare către un sector atât de important, cum este cel al industriei uşoare, nu poate fi decât benefică şi în interesul locuitorilor judeţului.

Procedându-se astfel, ar putea progresa oraşe tradiţionale, cu un potenţial uman semnificativ, precum Hârşova, Medgidia, care, din păcate, în ultimii ani, au stagnat în procesul de dezvoltare economică.

Aşadar, crearea posibilităţilor unor astfel de investiţii în judeţul Constanţa este foarte necesară, cu consecinţe faste.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Mihai Apostolache.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi doresc să abordez un subiect privitor la campionii mondiali universitari, şi anume la faptul că aceşti sportivi de performanţă nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Din discuţiile purtate cu aceştia a rezultat nemulţumirea că în timp ce toţi ceilalţi campioni mondiali primesc renta viageră, campionii mondiali universitari nu sunt beneficiarii acestei rente viagere.

Aceştia sunt sportivi de elită, totuşi, care au renunţat din planul de pregătire şi competiţional la competiţiile pe obiectiv, campionate europene, campionate mondiale şi, în special, grandpriuri, unde ştim cu toţii că primeau prime, bonusuri de stat care depăşesc primele Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi consider că se impune ca atât Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cât şi Agenţia pentru Sport să analizeze cu toată seriozitatea problema campionilor mondiali universitari, pentru că nu trebuie să uităm faptul că marii campioni ai lumii provin din universităţi şi că ei trebuie încurajaţi şi sprijiniţi, astfel încât performanţa să meargă mai departe.

Acesta este motivul pentru care astăzi cer Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi Agenţiei pentru Sport să acorde acestor campioni mondiali universitari drepturile cuvenite, şi anume, renta viageră care se acordă tuturor campionilor mondiali, bineînţeles în funcţie de nivelul performanţelor obţinute.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mi-am pus recent o întrebare pe care şi-o pun foarte mulţi români: "Ambiguităţi sau complicităţi?".

Primirea în Uniunea Europeană a unei ţări putred de corupte, în care averile s-au făcut prin jefuirea patrimoniului public, prin distrugerea economiei şi sărăcirea populaţiei, prin hoţii şi tâlhării de proporţii inimaginabile, nemaiîntâlnite şi nemaiîntâmplate, la aceste cote, nicăieri în lume, este, orice s-ar spune, un gest suspect.

În naivitatea lor bonomă, mai sunt oameni simpli dispuşi să creadă că stăpânii lumii nu au altă grijă decât să facă binele planetar lucrând în folosul altora. Adică, nu poate magnatul cutare ori puternicul cutărică, din străinătate, să doarmă, să mănânce, să călătorească, să benchetuiască, să huzurească, până nu ne face nouă bine. Cum se scoală dis-de-dimineaţă, marele boss nu are timp nici să se spele pe dinţi până nu face un bine României. Există însă şi cetăţeni instruiţi, înzestraţi cu simţ civic autentic, pentru care facerea de bine, prin acceptarea integrării noastre în clubul select al bătrânului continent, este decodificată diferit. A da mereu note de trecere, a încuraja şi a premia elevul care minte, fură, bate, chiuleşte, copiază, sparge geamuri, vinde creta şi tabla - mai nou calculatorul să facă bani de biliard şi de discotecă este un gest suspect de complicitate.

Suspiciunea de complicitate la jefuirea României pare pe deplin întemeiată. Ea se bazează pe notele bune acordate elevului problemă al Europei, guvernărilor mafiote, justiţiei de paradă mediatică, preşedinţiei golăneşti, oligarhiei apatride şi rapace, de către comisarii europeni. Dacă România e aplaudată şi premiată pentru că şi-a distrus economia, pentru că şi-a jefuit întreg sistemul bancar, pentru că şi-a înstrăinat pe nimic preţioasele zăcăminte de petrol şi gaze, de aur şi uraniu, producţia de ciment, de oţel, de aluminiu, de autocamioane, tractoare şi maşini agricole, atunci au dreptate acei români, nu puţini, care se îndoiesc de seriozitatea construcţiei europene. Ideea europeană este, fără doar şi poate, una valoroasă, dar cei ce au pus-o în operă au degradat-o în timp, îndreptând-o spre faliment. Mărturie stă respingerea prin vot a Proiectului de Tratat Constituţional în Franţa şi Olanda, după care s-au sistat scrutinurile. Altminteri, e de presupus că lista ţărilor care au eşuat în încercarea de a aproba Legea fundamentală a Uniunii ar fi fost mai mare. Dar nemulţumirile altora nu coincid de loc cu acelea ale românilor.

Noi ne întrebăm cum de este curtată şi apropriată de ţările civilizate o ţară ca a noastră în care se falsifică grosolan alegerile, în care satele nu au apă şi lumină, iar pe marile şosele nu există un telefon ori o toaletă publică.

Ajungând membri ai Uniunii, cu palate ţigăneşti, cu vilele din furat, cu o ţară devastată de corupţie, cu alegeri furate, cu televiziuni mafiote, cu instituţii maneliste, suspiciunea că edificiul european s-a degradat, iar aderarea noastră e doar perdeaua de fum care ascunde marele jaf naţional post-decembrist nu va mai fi o simplă prezumţie, ci atestarea unui crud adevăr.

Până una-alta, populaţia rabdă şi înghite în sec, cu ochii pe secundarul ceasului aderării. După care, marii strategi ai păcălirii perpetue a electoratului vor striga ca din gură de şarpe: "Înapoi la popor !". Adică, hai, la alegeri handicapate, să ne aleagă aburiţii tot pe noi, mafioţii, care am tâlhărit ţara la înţelegere şi cu rândul.

Da, dar dacă se vor trezi cumva din amorţeală goii şi flămânzii şi se vor revolta la urne mai tare ca în 2000?! Ei, dacă se va întâmpla una ca asta, Direcţia Naţională, toţi membrii şi simpatizanţii PRM, forţele sănătoase ale naţiunii vom deveni adevăraţii reformatori ai ţării noastre.

La bună vedere în U.E. şi, după aceea, în România Mare, liberă, demnă şi prosperă, sub o guvernare patriotică, dinamică şi eficientă!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Clinicile de medicină a muncii - în moarte clinică?".

Aşa cum se ştie, sistemul sanitar românesc se pare că se află în pragul falimentului. Lipsa de organizare şi de finanţare din sănătate conduc, încet dar sigur, spre colaps. În ciuda promisiunilor ministrului sănătăţii, fondurile pentru medicamentele compensate nu ajung, iar cozile la farmacii, la începutul fiecărei luni, se întind pe sute de metri.

În această situaţie şi, în plus, există o problemă deosebită cu care se confruntă clinicile de medicină a muncii din ţară, eu am pregătit un material mai amplu, eventual o să spun că la sfârşitul anului trecut a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr.171/2005, care suspenda finanţarea de la bugetul de stat a clinicilor de medicină a muncii, şi aceasta era trecută la Ministerul Muncii, de la Ministerul Sănătăţii.

Cu toate că a fost aprobată prin Legea nr.346, această ordonanţa de urgenţă, din păcate, cu toate că reglementează clar cine trebuie să finanţeze clinicile de medicină a muncii, încă nu se pune în aplicare.

Solicit celor doi miniştri, al sănătăţii şi al muncii, solidarităţii sociale şi familiei, să pună cât mai urgent în aplicare legea, atât ordonanţa aprobată prin lege, şi să finanţeze clinicile de medicină a muncii, altfel riscăm să rămână fără finanţare pacienţii, bolnavii care s-au îmbolnăvit la locul de muncă, să nu mai poată să fie trataţi.

Clinica de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj se confruntă cu o problemă extrem de gravă, dar care există la nivelul întregii ţări. Şi anume - lipsa fondurilor, atât pentru salariile angajaţilor, cât şi pentru buna funcţionare a instituţiei. Prin OUG nr. 171/2005 se suspendă finanţarea de la bugetul de stat a Clinicii de Medicina Muncii din Cluj. Astfel, până la 31.12.2005, serviciile medicale acordate în clinici şi secţii de boli profesionale sau în sistem ambulatoriu, prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor, persoanelor care suferă de boli profesionale au fost finanţate de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi, începând cu 1 ianuarie 2006, potrivit OUG nr. 171/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002, serviciile medicale acordate în clinici şi secţii de boli profesionale sau în sistem ambulatoriu, prin cabinetele de medicina muncii, aflate în structura spitalelor, persoanelor care suferă de boli profesionale se asigură din Fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale, gestionat de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale. Pe hârtie, pentru evitarea disfuncţionalităţilor în finanţarea activităţii acestor unităţi şi servicii, Ministerul Sănătăţii a propus ca soluţie temporară ca plata drepturilor de personal pentru salariaţii secţiilor de boli profesionale şi cabinetelor de medicina muncii, în luna ianuarie 2006, să fie efectuată din sumele aflate la dispoziţia spitalului, având în vedere că secţiile şi cabinetele respective sunt structuri fără personalitate juridică, urmând ca plăţile efectuate să fie reconstituite ulterior, la nivelul spitalului, pe baza contractelor încheiate între Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale cu furnizorii de servicii medicale.

Pentru legiferarea şi generalizarea acestei propuneri, în vederea soluţionării modalităţilor de efectuare a plăţilor şi decontării lor, între bugetul asigurărilor sociale de stat, în care este inclus şi Fondul Naţional pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale şi bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii au transmis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de la Camera Deputaţilor solicitarea de amendare a OUG nr. 171/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002.

În ciuda tuturor acestor asigurări, la Clinica de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj nu se întâmplă nimic pozitiv, situaţia fiind, în continuare, din ce în ce mai sumbră. Şi întreb: până când sistemul sanitar românesc va fi la acelaşi nivel cu cel al ţărilor lumii a treia, mai ales că ţara noastră speră să devină membră a Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Informaţi-i pe ţărani".

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, a dat o fugă până în judeţul Iaşi. Reprezentantul Guvernului a vizitat câteva comune, s-a întreţinut cu localnicii şi a lăudat marile realizări ale Cabinetului Tăriceanu.

Domnul Gheorghe Flutur a avut numai cuvinte frumoase despre programul "Fermierul", despre care a spus - ca să citez o expresie celebră a guvernanţilor - că "duduie". În viziunea şefului Agriculturii viaţa la ţară este tot mai roz, e adevărat, cu câteva nelipsite şi nevinovate pete portocalii, pe la colţuri.

Din păcate, încă o dată, domnul Flutur a trecut sub tăcere marile probleme cu care se confruntă şi se va confrunta, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, agricultura românească.

Ministrul agriculturii era obligat să le spună fermierilor ieşeni şi tuturor fermierilor din România ce îi aşteaptă după 1 ianuarie 2007, când - o sperăm cu toţii - ne vom întoarce în Europa. Nepregătiţi de autorităţi, ţăranii români pot pierde competiţia integrării încă de la început.

De luni de zile, fermierii din Polonia, Ungaria, Cehia ne atrag atenţia că dacă, într-un an de zile maximum de la aderare, ţăranii români nu se vor adapta regulilor Uniunii Europene, vor ieşi de pe piaţă.

Concurenţa şi noul sistem de subvenţii din agricultură vor aduce zile grele celor nepregătiţi. Vor exista pierderi mari - din cauza variaţiei preţurilor - la carne, lapte şi anumite cereale. Pentru a contracara aceste efecte negative şi pentru a supravieţui, fermierii români vor trebui să-şi protejeze propriile pieţe şi chiar să cucerească altele.

Un sfat necesar, domnilor guvernanţi: informaţi-i pe ţărani ori de câte ori discutaţi despre agricultură! În caz contrar, s-ar putea ca 45% din populaţia României să rămână în afara Europei.

Vă mulţumesc!

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Mulţumesc, Vadim!".

Aceasta este calea pe care am ales-o pentru a-i spune "Mulţumesc!" domnului Corneliu Vadim Tudor, pentru vina de a fi creat, în urmă cu 15 ani, un partid pentru "un popor frumos, care s-a născut creştin şi, după porunca Domnului, a crescut şi s-a înmulţit, plăsmuind bijuterii de artă şi civilizaţie care entuziasmează o planetă întreagă", căruia i s-a spus "Partidul România Mare". Pentru că a dat posibilitatea copilului unor învăţători simpli, dar cu multă dragoste de ţară, care i-au vopsit sufletul şi inima în roşu, galben şi albastru, să acceadă în Parlamentul României şi să aibă parte de un sentimentul suprem: mândria de a fi român.

Am să mă refer la trei momente din viaţa mea.

Ianuarie 1990, atunci când copii români care învăţau la Liceul "Bolyai Farkas" din Târgu-Mureş au fost daţi afară de către şovinii unguri, care doreau separarea şcolară ca un prim pas spre federalizarea statului unitar român - prin crearea unei noi Regiuni Autonome Maghiare, ceea ce m-a determinat să mă înscriu în rândurile nobilei uniuni a românilor, "Uniunea Vatra Românească";

Februarie 1990, atunci când în faţa celor trei adjuncţi ai ministrului învăţământului, elevii din Târgu-Mureş au demonstrat împotriva separatismului şcolar, purtând o lozincă mare pe care scria atât: "Noi suntem de naţionalitate copii!"

28 noiembrie 1991, întâmplător ziua de naştere a domnului senator dr. Corneliu Vadim Tudor, ziua în care la Târgu-Mureş s-a înfiinţat Partidul România Mare, şi m-am înscris în P.R.M.

Sunt momente care mi-au marcat decisiv şi frumos viaţa, în care am jurat ca din toate puterile mele să veghez şi să apăr limba şi unitatea statală română.

De aceea, astăzi, ca membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, una din cele trei comisii care participă la dezbaterea Propunerii legislative privind Statutul minorităţilor naţionale, doresc să prezint modul în care deputaţii români ai altor partide, mă refer la cei democraţi şi cei liberali, înţeleg să susţină pretenţiile şi interesele u.d.m.r. - iştilor de a nu învăţa limba română, de a se oficializa cunoaşterea limbii maghiare pentru ocuparea unor posturi, în aşa definitul de ei "Ţinut Secuiesc" - adică judeţele Harghita, Covasna şi parţial Mureş, şi în fapt străvechi pământ românesc.

În acest fel, se continuă "epurarea etnică" declanşată în 1990, când peste 4.000 de români au fost forţaţi să părăsească zona, fapt consemnat în vestitul Raport Harghita-Covasna, dezbătut în Parlament în 1992.

Desigur, s-ar putea sugera, conform unui proverb, "Sătulul nu îl crede pe cel flămând", că de vină sunt cei care nu cunosc problematica Ardealului, dar ... ce te faci dacă cei care votează într-o veselie alături de U.D.M.R. sunt tocmai ardeleni clujeni, sălăjeni, bihoreni sau bistriţeni -, demagogi şi ahtiaţi de băi de imagine? Doamne, cât adevăr este în parabola biblică despre securea care nu a putut tăia pădurea până nu a avut coadă ...

Şi modul în care se evită orice responsabilitate, fiindcă conform unei maxime citită cu puţin timp în urmă în revista "România Mare": "Crimele colective nu angajează pe nimeni".

Câtă deosebire între noi, p.r.m-iştii, care avem posibilitatea de a fi noi înşine, de a vota după cum ne dictează propria conştiinţă, şi liberalii sau democraţii care nu au dreptul la un pic de demnitate şi sunt obligaţi să facă sluj la comanda U.D.M.R.!

Doresc, totodată să fac cunoscut faptul că lucrările comisiilor în care se dezbate Propunerea legislativă privind Statutul minorităţilor naţionale se încearcă să se desfăşoare chiar şi fără a fi asigurat cvorumul necesar, în condiţiile în care preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu - nepot al tovarăşei secretare a Comitetului Central al defunctului P.C.R., prezent ca înlocuitor la lucrări, încurajează comiterea neregulilor, faptul că se caută ca Istoria României şi Geografia României să nu se mai studieze în limba română, se promovează învăţământ separat la toate nivelurile, cât şi recunoaşterea şi garantarea autonomiei culturale - ca prim pas către autonomia teritorială (cu alte cuvinte, federalizarea României)!

Prea uşor se uită că pentru a fi buni europeni, trebuie să fim în primul rând buni români!

Iar pentru aceasta, slujirea interesului naţional, conform jurământului depus de noi toţi parlamentarii, "Prima dintre virtuţi este devotamentul faţă de Patrie"!

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Marian Sorin Paveliu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimaţi colegi,

Am ţinut ca astăzi să semnalez public o opinie personală privind una din soluţiile viabile ale crizelor financiare permanente care zguduie în mod cronic sistemul sanitar.

Mulţi dintre colegii mei ştiu că sunt susţinătorul şi promotorul unei legi a asigurărilor voluntare de sănătate. Această lege a fost inclusă în pachetul privind reforma sănătăţii.

Elementul esenţial al acestei legi este, însă, reprezentat de deductibilitatea acestor asigurări, fără de care legea nu are conţinut.

În săptămâna viitoare vom lua în discuţie Codul fiscal care, în forma actuală, nu prevede această deductibilitate. Există multiple justificări pentru această formă.

Îmi fac datoria de conştiinţă să marchez punctul meu de vedere în această problemă, punct de vedere care este divergent faţă de cel al Guvernului, şi să atrag atenţia că unui cazan aflat sub o permanentă presiune trebuie să-i creezi un ventil de siguranţă.

Un astfel de ventil este reprezentat de asigurările voluntare de sănătate, şi deoarece ştiu şi cred în viabilitatea acestui ventil de siguranţă, îmi fac o datorie de conştiinţă de a atrage un semnal de alarmă, ultimul, înainte de a pune definitiv cruce acestui sistem complementar de îngrijire a sănătăţii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Sergiu Andon.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Sergiu Andon:

Doamna preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această declaraţie politică are două teme: "1. Combaterea criminalităţii prin lege; 2. Salvarea justiţiei prin remanierea Guvernului".

Consider orice introducere de prisos. Nu numai întreaga societate românească, ci întregul continent aşteaptă de la România paşi concludenţi în direcţia unei bune funcţionări a justiţiei şi a întăririi ordinii de drept.

Aceşti paşi depind de două mari direcţii de acţiune:

1. Schimbarea mentalităţilor
2. Reformă instituţională autentică

Sunt direcţii care nu pot fi urmate decât prin conlucrarea coerentă, conform unui program lucid, bine conturat, a tuturor factorilor puterii: Parlament, Preşedinţia României, Guvern, autoritatea judecătorească.

Din păcate, conlucrarea nu numai că nu s-a realizat, dar s-a instaurat opusul ei. Elementul de discordie, de discordie naţională putem spune, îl reprezintă exact veriga cheie a transformărilor necesare: Ministerul Justiţiei.

Meritele şi păcatele acestuia se cunosc. Este posibil ca Partidul Conservator să reia analiza lor într-o moţiune simplă sau de cenzură, în funcţie de poziţia politică în care ne vom afla în viitorul apropiat.

Deocamdată, timpul ne presează, în sensul că se încheie sesiunea Parlamentului şi suntem pe cale să subscriem tacit la un nou şi mare pas greşit în domeniul justiţiei.

Nemulţumirile în acest domeniu subzistă, şi ele sunt justificate. Numai că diagnosticul este greşit. Şi este greşit pentru că o parte dintre factorii politici mizează, în continuare, în mod greşit, pe cartea Macovei.

Doamna ministru Monica Macovei are meritul incontestabil de a fi sfărâmat o crustă de mentalităţi nefaste pentru ordinea de drept, încimentate în jurul ideilor de infailibilitate şi neputinţă.

Spargerea acestei cruste reprezintă un mare succes, justifică aprecierile elogioase ale responsabililor europeni, dar atât. Sub aspectul reformării instituţiilor din justiţie, sub aspect constructiv nu s-a întreprins nimic coerent.

Ceea ce s-a întreprins a fost haotic, distructiv, animat de răzbunări şi lupte personale, ori de dorinţa formării şi întreţinerii unei false aureole de haiduc al dreptăţii.

Reforma Macovei a început prin demonizarea întregului corp al magistraţilor, a justiţiei ca sistem, ceea ce nu numai că este greşit, ci este catastrofal. Subminarea încrederii în justiţie ca sistem a produs consecinţe negative în conştiinţa populaţiei, care vor dura ani şi ani de zile, reprezentând un pericol pentru însăşi siguranţa naţională.

La un moment dat, mi s-a părut că domnul preşedinte al României s-a distanţat de această strategie periculoasă. Aseară, însă, în mesajul rostit de la tribuna Parlamentului, a fost din nou vizibilă nefasta influenţă Macovei. Aceasta se manifestă în cel mai nepotrivit moment.

Lupta împotriva criminalităţii, îmbunătăţirea actului de justiţie au nevoie, înainte de orice, de legi. Legea este materia primă de bază a justiţiei.

N-am să reiau numeroasele exemple de proastă activitate a laboratorului legislativ pilot, care ar trebui să fie Ministerul Justiţiei. Acest minister excelează fie în proiecte întârziate şi proaste, impuse Parlamentului în condiţii de ultimatum, fie într-o atitudine de delăsare şi transfer tacit al competenţelor spre alte ministere, cum a fost cazul pachetului de legi privind proprietatea.

Cel mai scandalos caz este, însă, acela al legii fundamentale pentru lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii, în general, Codul penal.

Revizuirea Codului penal a constituit un obiectiv important al integrării, cu steguleţ roşu. Ei, bine, România s-a achitat de această sarcină, încă din anul 2004. Parlamentul a adoptat noul Cod penal; preşedintele l-a promulgat; textul a fost publicat în Monitorul Oficial al României; s-a dat răgaz un an de zile pentru intrarea lui în vigoare.

Răgazul era necesar pentru buna cunoaştere de către populaţie, pentru aprofundarea de către specialişti, pentru conturarea prin doctrină a unei practici cât mai unitare şi pentru schimbarea treptată a practicii judiciare.

Termenul de un an s-a împlinit, dar Guvernul a amânat cu încă un an şi câteva luni intrarea în vigoare. A fost un semnal cât se poate de prost, un factor de derută, de bulversare a sistemului, pregătit în ansamblul său, de la studenţii în drept, la magistraţii supremi, să aplice noul Cod.

Motivul stupefiant al acestei întârzieri s-a văzut recent, când ministrul justiţiei, în loc să impulsioneze intrarea în vigoare a Codului penal, eventual să-l îmbunătăţească, să completeze legislaţia cu un nou Cod de procedură penală, a venit cu cârpeli făcute pe legislaţia din 1968, pe legislaţia ceauşistă.

Analizând explicaţiile acestui comportament straniu, distructiv, constatăm că blocarea aplicării noului Cod penal se asociază cu dezinformarea gravă a Guvernului, iar prin Guvern, a întregului sistem instituţional, a populaţiei şi a factorilor europeni.

Vom da două exemple de o gravitate extremă: în expunerea de motive la Proiectul de Lege pentru modificarea Codului penal din 1968, recent dezbătut în Parlament (PL24/2006) se consemna ca justificare pentru a motiva această bizară întoarcere la legislaţia ceauşistă: "Pentru prima dată în legislaţia românească este consacrată instituţia răspunderii penale a persoanei juridice".

Este un grav neadevăr.

În Codul penal nou, adoptat şi promulgat, care aşteaptă de doi ani să între în vigoare, Titlul II Cap.VI şi Titlul III Cap.II şi V reglementează exact răspunderea penală a persoanei juridice.

Al doilea exemplu. În materia confiscării speciale se evocă nevoia de: "acoperire a lacunelor în reglementarea în vigoare" prin prevederea de a se confisca şi alte bunuri aparţinând altei persoane decât infractorul, care a cunoscut scopul ilicit al folosirii acelor bunuri.

Este, evident, o reglementare de cea mai mare importanţă în lupta împotriva marii corupţii. Numai că, şi această reglementare există ad litteram în Codul penal, art.136 alin.1 lit.b), a cărui intrare în vigoare se întârzie în mod deliberat.

S-ar putea susţine că primul-ministru al României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, care a iscălit expunerea de motive, a fost pus în situaţia de a comite un fals de proporţii.

De asemenea, doamna ministru Macovei, ministrul justiţiei, era susceptibilă de a fi comis infracţiunea de comunicare de informaţii false, de natură să aducă atingere relaţiilor internaţionale ale României, prevăzută de art.168¹, teza finală din Codul penal.

Am spus "era", deoarece doamna ministru, prin actualizarea forţată a Codului penal vechi şi prin nepunerea în vigoare a Codului penal nou, a reuşit să dezincrimineze exact această infracţiune.

Nu ne preocupă, însă, răspunderea penală în situaţiile arătate, ci blocarea luptei împotriva marii corupţii, a criminalităţii în general, prin lipsirea justiţiei de principalul ei instrument, Legea penală, armă care există, dar este ţinută la rastel. Între timp, populaţia este instigată să facă vânătoare de vrăjitoare printre magistraţi.

În faţa unor asemenea "soluţii", mai mult decât "imorale", soluţii antiţară şi infracţionale, cerem primului-ministru al României, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, să deblocheze reforma în justiţie, prin înlocuirea ministrului de resort, cu un ministru onest şi sincer, indiferent ce partid îl susţine.

De asemenea, îi cerem să nu mai întreprindă nimic din ce ar putea să amâne din nou legea penală necesară, pe care ţara o are.

Dacă aceste măsuri nu vor fi luate, voi propune Partidului Conservator ieşirea de la guvernare şi introducerea unei moţiuni de cenzură.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Monalisa Găleteanu.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Mulţumesc mult, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

În această dimineaţă declaraţia mea politică se intitulează: «Actuala putere, "bântuită" de spectrul alegerilor anticipate».

Fiecare cetăţean al României se trezeşte zilnic cu dezamăgirea că ceea ce se întâmplă în ţară nu este un coşmar care se sfârşeşte o dată cu ivirea zorilor, ci este unul real, în care haosul, dezastrul, sărăcia şi umilinţa poporului sunt la ele acasă.

Trăim într-o Românie care nu mai aparţine românilor, şi care este la cheremul unor guvernanţi derutaţi, depăşiţi de situaţie, care nu îşi recunosc incapacitatea de a conduce ţara.

Partidul Social Democrat nu poate să stea deoparte şi să privească cum deznădejdea şi dezamăgirea poporului cresc, cum ţara se duce de râpă, cum speranţa cetăţenilor într-o viaţă mai bună se năruie, cu fiecare zi care trece. Astfel, ca partid de opoziţie preocupat în permanenţă de problemele românilor, Partidul Social Democrat ia atitudine, canalizându-şi toată forţa către înfăptuirea schimbării reale în bine, în sensul îmbunătăţirii vieţii de zi cu zi a românilor. Nu este vorba nicidecum de un exerciţiu de imagine al P.S.D., ci de înfăptuirea răspunderilor asumate faţă de electorat.

În acest sens, Partidul Social Democrat a tras nenumărate semnale de alarmă cu privire la incapacitatea actualei puteri, nu numai de a-şi duce la îndeplinire promisiunile făcute românilor în campania electorală, dar şi de a soluţiona corect şi prompt problemele apărute pe parcursul guvernării.

Se pare că de incompetenţa actualului Guvern sunt conştienţi şi o parte dintre membrii acestuia, fapt dovedit cu ocazia înaintării de către P.S.D. a moţiunii simple cu privire la reforma din domeniul sănătăţii. Chiar dacă rezultatul voturilor a fost împotriva reformei reale, faptul că votul a fost foarte strâns a dovedit boala gravă de care suferă sistemul în sănătate.

Nici în învăţământ lucrurile nu stau mai bine, haosul existent în acest domeniu afectând deopotrivă cadrele didactice şi elevii.

Aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, este încă pusă sub semnul întrebării, din cauza proastei gestionări a situaţiilor de criză de care actuala Putere a dat dovadă, dar şi de faptul că aceasta nu a fost capabilă să răspundă cerinţelor impuse de Uniunea Europeană. România are, cu certitudine, un loc de drept în Uniunea Europeană, dar acesta nu trebuie plătit cu preţul umilinţei şi al degradării unităţii naţionale.

Considerăm că este imperios necesară înlocuirea actualilor guvernanţi, acest lucru fiind posibil numai prin organizarea de alegeri anticipate.

Ca atare, PSD îşi asumă responsabilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură prin care să sancţioneze dur toate greşelile săvârşite de actuala putere.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mircea Puşcă. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă.

Doamnelor, domnilor,

Declaraţia politică de astăzi, pe care o voi susţine în faţa dumneavoastră, are ca titlu: Când ceea ce a votat poporul, exercitându-şi suveranitatea, nu poate fi obţinut din cauza celui pe care l-au votat cetăţenii, exercitându-şi dreptul de a alege. Şi are ca moto: "Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!"

Sunt, oare, valori ale societăţii româneşti: respectul cuvântului dat, respectul "serviciului public" faţă de cetăţean, respectarea drepturilor consacrate de Constituţie? Poate teoretic! În practică, "lucrurile" stau de prea multe ori altfel.

Este cuvântul dat mai greu, dacă este sub formă de jurământ, cu mâna pe Constituţie şi, după caz, pe Biblie? Mulţi vor spune că da, sau că, mă rog, ar trebui să-i dea o "greutate" mai mare. Eu spun simplu: respectul faţă de cuvântul dat, ca şi puterea jurământului nu sunt decât expresia valorii omului! Dau un citat: "Valoarea unui om stă în cuvântul său!" Este un citat drag mie, care cuprinde multitudinea sensurilor relaţiei umane, care poate duce la încredere, respect, preţuire etc. Altfel spus, fiecare om valorează exact cât valorează cuvântul său! Cu atât mai mult când este vorba de jurământ! Mai ales în cazul celor pentru care refuzul de a-l depune atrage sancţiunea pierderii demnităţii sau, după caz, a calităţii de funcţionar public.

Administraţia, acest "serviciu public" plătit din taxe şi impozite, este concepută pentru a servi interesele cetăţeanului. Funcţionarii publici, ca de altfel şi demnitarii, îşi desfăşoară activitatea în limitele mandatului, mandat pus în serviciul cetăţeanului. Nu, nu cred că sunt "cuvinte mari", sunt doar teze consacrate în Constituţie şi legi. În fapt, nimic n-ar împiedeca să fie chiar aşa. Poate doar incompetenţa, lipsa de cultură civică sau, sper că nu, reaua credinţă, reaua voinţă, tentaţia de a deveni (un mic) dictator, superficialitatea şi lipsa de seriozitate, în înţelesul grav al acesteia.

În ceea ce priveşte respectarea drepturilor consacrate de Constituţie, datoria este a tuturora. Fiecare cetăţean este liber să-şi exercite drepturile, doar în măsura în care este lăsat sau ajutat s-o facă. Că obstrucţia poate fi "opera" altui "simplu cetăţean" sau a unuia învestit cu putere (demnitar sau funcţionar public), efectul este acelaşi, chiar dacă gravitatea faptei celei din urmă este mai mare. Cu siguranţă mai mare, pentru că demnitarul sau funcţionarul public are în plus şi atributele autorităţii de stat. Adică, mai pe înţelesul tuturor: are şi pâinea, şi cuţitul. Atunci când autoritatea de stat nu respectă drepturile cetăţenilor, putem vorbi despre dictatură, autoritarism, stat de "drepţi!", dar despre stat de drept, democraţie, suveranitatea poporului, cu siguranţă nu.

Şi acum, cu scuzele de rigoare pentru lunga introducere, să intru în subiect. De câteva zile bune încerc, fără succes, să-mi exercit un drept banal, acela de a solicita şi primi un extras de pe propriul meu certificat de naştere. Cu alte cuvinte, doresc să am un document care să cuprindă unele dintre acele informaţii care, de-a lungul vieţii mele, au fost consemnate în Registrul Stării Civile. Nici măcar nu le-am cerut pe toate. Faptul că art. 31 din Constituţie sau Legea 544/2001 îmi dau acest drept îi "lasă rece" pe (i)responsabilii din cadrul primăriei Cluj-Napoca. Argumentele mele nu l-au impresionat nici chiar pe domnul primar Emil Boc, care, chiar dacă a recunoscut că nu-i normal să mi se refuze eliberarea actului solicitat, s-a dovedit a fi neputincios în a-mi asigura respectarea unui drept constituţional, drept consacrat şi prin amintita Lege 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Cei avizaţi ştiu că Legea 544/2001 asigură dreptul invocat, prin art. 2, lit. b) care califică toate actele elaborate de o instituţie publică în categoria largă a informaţiilor de interes public, chiar dacă acelaşi articol, la lit. c), acordă unora dintre acestea atributul de "informaţii cu caracter personal", ferindu-le, atunci când este cazul, prin ceea ce prevede art. 12, alin. 1, lit. d), de "indiscreţia" altor cetăţeni. Pentru cei neavizaţi, trebuie spus că art. 12, alin. 1, lit. d) prevede că "se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile cu privire la date personale".

Consider că refuzul de a-mi fi eliberat extrasul de pe certificatul de naştere este un abuz incalificabil, atâta vreme cât este vorba de informaţii care sunt despre mine. Motivaţia şefului de serviciu, din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Consiliul Municipal Cluj-Napoca, prin care-mi este refuzată solicitarea este stupefiantă: "prin art. 12 alin. 1 lit. d) din Legea 544/2001 se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile cu privire la datele personale şi ca atare invocarea prevederilor Legii 544/2001 nu este posibilă în situaţia solicitării unor documente de stare civilă". Calificam argumentaţia refuzului ca fiind stupefiantă pentru că prevederea amintită nu poate fi interpretată ca fiind "normă de conduită". Aceasta din simplu motiv că legea stabileşte reguli ale relaţiilor cetăţeanului cu terţii (instituţii publice sau alţi cetăţeni) şi nu reguli de comportament ale persoanelor cu ele însele. Nu cred că domnului primar îi sunt străine raţiunile invocatei exceptări, anume de a asigura cetăţenilor un alt drept consacrat în Constituţie: acela privind viaţa intimă, familială şi privată. Încercarea de a mă proteja de propria-mi imixtiune în propria-mi intimitate, pe lângă absurdul situaţiei, denotă şi mari carenţe în a înţelege valorile şi principiile sistemului democratic. Cu atât mai mult cu cât accesul meu la propriile mele "date personale" nu restrânge drepturile sau libertăţile altor cetăţeni, nu aduce prejudicii nimănui şi nici măcar nu se încadrează între excepţiile prevăzute la art. 31 din Constituţie, neputând aduce prejudicii: "măsurilor de protecţie a tinerilor sau securităţii naţionale".

Dacă vor fi fiind curioşi care să-mi pună întrebarea ce aş fi făcut eu în locul domnului primar, în situaţia în care m-aş fi confruntat cu un asemenea caz, în care un şef de serviciu ar fi împiedicat un cetăţean să-şi exercite drepturile, le pot răspunde sincer: l-aş fi dat afară. Nu, nu pe cetăţean. Pe şeful de serviciu. Şi aş fi făcut-o cu temei legal, pentru că şeful de serviciu şi-a încălcat jurământul privind respectarea Constituţiei şi, prin abuz, a împiedicat exerciţiul unui drept constituţional. Prin solidarizare cu subalternul său, domnul primar devine, el însuşi, sperjur. Trist, trist de tot, pentru: "cel mai bun produs politic de după 1989", cum îl caracteriza domnul Traian Băsescu, Preşedintele României. Dar a greşi este omenesc, spuneau strămoşii noştri latini, iar greşeala domnului preşedinte trebuie iertată. Nu şi greşeala domnului primar Emil Boc. Dacă greşeala domnului preşedinte este una de apreciere, fără consecinţe (altele decât cele de a stimula creşterea de încredere în favoarea celui "lăudat"), cea a domnului primar este o încălcare a "cuvântului dat", anume de a respecta Constituţia. Cu alte cuvinte, prima situaţie este o chestiune de apreciere, aş putea spune "de gust" (care nu se discută, conform a ceea ce ne învăţau deja amintiţii strămoşi ai noştri), dar a doua este o chestiune care dă măsura valorii individului: valoarea cuvântului său ori, mă rog, a jurământului.

Urmare a acestei triste experienţe îmi pun o întrebare, poate retorică: dacă dreptul elementar de a şti ce anume "notează" autorităţile publice despre şi în legătură cu propria ta persoană este negat, cum îţi sunt respectate celelalte drepturi? Şi atunci, noi, "oamenii politici", să ne mai mirăm că încrederea în noi scade, că Parlamentul este văzut ca fiind "o adunătură" de neserioşi, că administraţia locală este percepută ca fiind mai mult ostilă decât un partener de sprijin şi că cetăţeanul sfârşeşte prin a obosi în demersul său de a-şi "afla" dreptatea? Păi să nu ne mirăm. Sau, mă rog, dacă o facem, să avem decenţa de a constata că de multe ori singurii vinovaţi suntem noi, cei care înşelăm aşteptările cetăţeanului decent, de a fi respectat el şi de a-i fi respectate drepturile consacrate în Constituţie, aşa cum i-au fost propuse şi aşa cum le-a validat prin votul său suveran.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai Dumitriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumim frumos, doamna preşedintă.

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică se intitulează "Învăţământul românesc şi guvernarea de dreapta în anul 2006".

În campania electorală din 2004, Alianţa D.A., PNL-PD, a fluturat prin faţa oamenilor şcolii un program de guvernare, care, prin măsurile propuse, a lăsat impresia că în învăţământ va curge numai lapte şi miere.

Scrisoarea personalizată pusă în cutiuţele poştale a sute de mii de cadre didactice, în timpul campaniei electorale, glăsuia: "Stimate domnule profesor, m-am gândit bine ce responsabilităţi îmi asum prin candidatura mea la Preşedinţia României. Trebuie să fac România să funcţioneze, să devină performantă (câtă minciună şi cinism). Însă, nici o ţară nu poate progresa dacă educaţia şi învăţământul nu sunt considerate, şi în fapte, nu numai în vorbe, prioritate naţională. Eu doresc să înfăptuiesc acest lucru. Vă asigur că niciodată Educaţia nu va fi "cenuşăreasa" bugetelor de stat. Cu sinceritate, Traian Băsescu".

Acum, la 500 de zile de Guvernare Portocalie, constatăm că Alianţa PNL-PD nu îşi poate ţine promisiunile. A minţit cu neruşinare întregul corp profesoral.

Cadrele didactice au fost jignite de repetate ori, desconsiderate, descalificate în faţa elevilor şi a părinţilor de actuala Putere PNL-PD, de preşedintele ţării, domnul Băsescu, de premierul portocaliu, Tăriceanu, prin etichetarea lor ca fiind "evazionişti" şi "lipitori ai bugetului", de ministrul învăţământului, PD-istul Hărdău, că "au creierele prăfuite", îndemnând părinţii sa bată cu pumnul în masă pentru a le trezi din beţie.

Realitatea este cât se poate de tristă. Alianţa PNL-PD a promis dublarea salariilor cadrelor didactice şi nu reuşesc să o pună în aplicare. Majoritatea profesorilor au crezut şi au votat cu Alianţa Portocalie. Băsescu a obţinut poziţia cea mai înaltă în stat numai cu ajutorul intelectualilor.

Profesorii, învăţătorii şi educatoarele au fost manipulaţi de promisiuni deşarte, de o guvernare de dreapta, de un preşedinte care are ca principală grijă conservarea imaginii PD-ului.

Când actualii guvernanţi erau în opoziţie, au fost de acord şi au susţinut frenetic ca, prin lege, învăţământului să-i fie alocat 5% din p.i.b. în 2006 şi în 2007, 6% din PIB.

Prevederile bugetare pentru învăţământ pe 2006 reprezintă 88% din bugetul pe 2005 alocat de guvernarea PSD şi 3,78% din p.i.b. Iată o dovadă că actuala Coaliţie nu era şi nu este pregătită să conducă ţara şi nici să gestioneze realist şi profesionist problemele învăţământului românesc. Actualii guvernanţi, prin cota unică de impozitare a veniturilor de 16%, au adus prejudicii grave politicilor şi programelor de finanţare a învăţământului.

În negocierile din noiembrie 2005, Guvernul a oferit 5% din p.i.b. pentru educaţie doar pe hârtie. În realitate, aceşti bani nu există. Suma promisă de 1,1 miliarde euro pentru infrastructura şcolară a fost o minciună, deoarece până la ora actuală s-a alocat doar 100 milioane euro reprezentând partea de finanţare a României în programele finanţate de Banca Mondială, programe puse în practică de guvernarea PSD.

Actualele conduceri ale structurilor din învăţământ nu sunt capabile să gestioneze programele începute în timpul guvernării PSD: investiţiile noi au fost îngheţate; rechizitele şcolare reduse; achiziţiile de calculatoare reduse; sumele pentru mobilier şcolar reduse la jumătate; dotarea cu microbuze şcolare sistată; numărul de calculatoare din reţelele pentru şcolile gimnaziale reduse de la 15 la 10, fiind redus şi numărul de şcoli care le vor primi.

Protecţia şi educaţia copiilor nu reprezintă pentru actualii guvernanţi portocalii PNL-PD o prioritate. Este o prioritate politizarea cu performanţe maxime a învăţământului de la cea mai înaltă funcţie până la femeia de serviciu şi portar?

Sunt consternat să văd că legile nu sunt respectate, că se guvernează fără profesionalism, cu foarte multe bâlbâieli, că tragediile sunt tratate cu triumfalism, că nu există ordine şi disciplină, respect pentru corpul profesoral.

Violenţa în şcoli, în ultimii 2 ani, a luat o amploare deosebită, manifestându-se prin agresiuni fizice între elevi, între elevi şi profesori, între părinţi şi profesori (cazul de la Şcoala Ion Creangă - Târgu Frumos).

Este incalificabil şi inadmisibil ca subiectele de la testele naţionale să ajungă la persoane neautorizate, demonstrând o lipsă totală de responsabilitate în organizarea examenelor naţionale.

Toate cele de mai sus demonstrează, încă o dată, incompetenţa şi neprofesionalismul guvernanţilor Alianţei Portocalii PNL-PD, aroganţa şi dispreţul total faţă de cei care le-au dat voturile, faţă de cei care trudesc la catedră pentru nişte salarii de mizerie.

Când totul s-a politizat, când funcţiile cu responsabilităţi din învăţământ au fost ocupate de membrii activi ai PNL-PD, dar, din nefericire, nu sunt profesionişti, concluzionez că învăţământul românesc a regresat în cele 500 de zile de guvernare portocalie.

Mai mult, prin acţiunile întreprinse se distruge şi ce este mai bun, sufletul şi speranţa copiilor, viitorul ţării.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Consiliul CNSAS - judecători cu musca pe căciulă"

Principalul eveniment de pe scena politică de săptămâna trecută (şi care va continua să ţină capul de afiş al scandalurilor politice până la soluţionarea, într-un fel sau altul, a problemei şi poate că încă mult timp după aceea) a fost decizia CNSAS privind solicitarea preşedintelui Dan Voiculescu de verificare a propriului dosar de securitate. Speculaţiile pe această temă au fost multiple, astfel încât nici un cotidian nu s-a abţinut să publice articole incendiare, dar neobiective, având în vedere faptul că decizia CNSAS nu a fost dată publicităţii în mod oficial. Senzaţionalul se vinde întotdeauna mai bine decât adevărul obiectiv şi crud.

Aşadar, alimentate de declaraţii în coadă de peşte ale unor membri din CNSAS, presa a vehiculat tot felul de informaţii relativ la substanţa deciziei Consiliului, rezultatul fiind că opinia publică nici nu are nevoie de o declaraţie oficială pe această temă, luând de bune speculaţiile media.

Nu vreau să cad în aceeaşi capcană, de aceea nu mă voi referi şi nici nu voi comenta, în vreun fel, decizia CNSAS cu privire la faptul că domnul Dan Voiculescu a făcut sau nu poliţie politică pe vremea comunismului.

Ceea ce mi se pare ciudat, dacă nu chiar supărător de intrigant, este faptul că nu ştiu ca vreun membru al CNSAS să-şi fi făcut public propriul dosar. Mi se pare incredibil să judeci activitatea trecută a unui om şi să o condamni, indiferent de apartenenţa politică a respectivului, de implicarea acestuia în viaţa socială şi de vizibilitatea de care el se bucură în presă, în momentul în care asupra ta, ca membru al CNSAS, planează aceeaşi îndoială pe care eşti chemat să o clarifici, respectiv a apartenenţei sau nu la breasla turnătorilor securişti. Drept pentru care, solicit în mod imperios ca toţi membrii CNSAS să dea publicităţii propriul dosar de securitate, înainte de a judeca şi de a emite alte decizii.

CNSAS trebuie să prezinte raportul de activitate pentru perioada 2002-2005. Mă întreb cum este posibil ca un Consiliu cu o asemenea răspundere, care a provocat sau a fost subiectul unor scandaluri de o importanţă covârşitoare pentru scena politică, să prezinte un raport în 2006, pentru o perioadă de trei ani şi care s-a încheiat anul trecut? Respectiv 2002-2005. Să înţeleg că raportul pentru anul în curs va fi prezentat în 2008? Sau mai târziu? De ce, mă întreb, rigoarea, cu care se laudă acest Consiliu că analizează fiecare dosar în parte, nu se aplică şi îndeplinirii propriilor sarcini? De ce anumite persoane din Consiliu dau declaraţii presei, făcând loc la speculaţii, după ce au lipsit la marea majoritate a şedinţelor CNSAS?

Pentru cine nu a intuit încă, mă refer la domnul Mircea Dinescu, ilustrul absent din CNSAS, care, cu declaraţia sa în doi peri, a dat frâu liber speculaţiilor referitoare la sensul deciziei CNSAS în privinţa solicitării domnului Dan Voiculescu de verificare a propriului dosar de securitate.

Cred că sunt în asentimentul tuturor cetăţenilor de bine din ţara asta şi care nu cad pradă cu uşurinţă capcanelor demagogice când afirm că vreau să văd dosarele de securitate ale unor membrilor CNSAS, să mă conving că nu sunt nişte judecători cu musca pe căciulă; afirm că vreau să văd un raport anual de activitate al acestui Consiliu, că vreau ca absenţii de la şedinţele consiliului să returneze banii primiţi, că vreau să văd rigoarea cu care se analizează dosarele vizate, vreau să văd o activitate corespunzătoare a CNSAS. În caz contrar, acest consiliu cade în derizoriu şi ajunge să fie exact ce a speculat presa: un organism de îndepărtare a persoanelor incomode de pe scena politică sau un alt instrument aflat la îndemâna celui care ne conduce.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile-Filip Soporan.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile-Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică intitulată: Cât valorează diagnosticul fără terapie?

Preşedintele Băsescu a făcut o amplă analiză asupra stării naţiunii la 500 de zile de la instaurarea Guvernului de dreapta, al cărui artizan principal a fost chiar domnia sa.

Raportul prezentat în faţa Parlamentului a scos în evidenţă deficienţe pentru patru domenii: agricultură, justiţie, educaţie şi sănătate, abordarea făcându-se prin prisma integrării României în structurile Uniunii Europene.

În acest moment foarte important, când mobilizarea guvernanţilor ar trebui să fie exemplară, asistăm, cu nelinişte şi părere de rău, la reapariţia formelor specifice perioadei de tristă amintire 1977-2000, unde guvernarea CDR-UDMR-PD a impus conflictualizarea relaţiilor din interiorul Puterii şi a legalizat complotul şi defăimarea constantă a partenerilor, consideraţi a fi în război permanent între ei şi ei împotriva altora.

Se neglijează modul în care funcţionează instituţiile statului, modul în care acestea asigură conlucrarea, buna realizare a obiectivelor propuse şi, ceea ce a uitat să amintească preşedintele în discursul său, realizarea creşterii economiei. Acest ultim obiectiv poate să asigure resurse reale şi adevărate pentru educaţie şi sănătate, pentru rezolvarea problemelor sociale şi a celor legate de dezvoltarea infrastructurii.

Care este situaţia economică şi financiară a României după 500 de zile de guvernare ineficientă şi lipsită de perspectivă? Dacă creşterea economică în anul 2004 a fost de 8 %, în anul 2005, aceasta a ajuns la 4 %. Veniturile bugetare au fost în anul 2005 cu peste un miliard de euro mai mici decât cele din 2004, prin adoptarea cotei unice de impozitare, cu toate că am asistat la o politică guvernamentală de majorare de preţuri, taxe, tarife şi accize. Inflaţia anuală s-a menţinut la 9 %, cu mult peste nivelul stabilit în programul guvernamental portocaliu.

Lucrările mari de infrastructură au lipsit în anul 2005 şi sunt, în continuare, incerte pentru anul 2006. Practic, cheltuielile pentru calamităţile care au afectat drumurile în anul 2005 (271.499 mii lei) au fost mai mari decât cheltuielile pentru reparaţii curente (51.827 mii lei) şi decât cheltuielile pentru investiţii (96.318 mii lei). Situaţia propusă pentru 2006, în acelaşi domeniu, rămâne neschimbată ca structură, dar cu o creştere semnificativă la capitolul calamităţi (388.310 mii lei).

Ce dovedeşte acest lucru? În primul rând, lipsa unor programe, în al doilea rând, alocarea unor sume foarte mari în activităţi în care controlul folosirii resurselor financiare este mai greu de făcut, poate spre binele clientelei politice şi nu spre binele României.

Un domeniu în care actualul Guvern a demonstrat neputinţă, la care preşedintele României nu a făcut referire, este cel legat de protecţia mediului, în general, şi de managementul deşeurilor, în particular.

Poluarea industrială, pentru activităţile care au mai rămas, este încă la nivelul anilor 1990, graficul de investiţii pentru ameliorarea funcţionării instalaţiilor tehnologice nu este realizat, existând o ameninţare clară de închidere a unor obiective industriale şi de eliminare corespunzătoare a locurilor de muncă. Acest lucru se traduce printr-un cartonaş roşu, care este nu numai al Uniunii Europene ci şi al dezvoltării economice.

Cum putem, stimaţi guvernanţi, să rezolvăm problemele României fără dezvoltare economică? Aveţi o reţetă specială, în curs de brevetare, în care pot fi neglijate concluziile Raportului Comisiei Europene din octombrie 2005 şi ale Raportului de monitorizare din mai 2006?

După raportul preşedintelui Băsescu, aşteptăm un raport în detaliu al primului ministru Călin Popescu-Tăriceanu, în care radiografia-diagnostic cu parafă prezidenţială să fie urmată de un tratament pentru o situaţie de urgenţă. Poate să ofere premierul acest lucru? Mai este posibilă o conlucrare pentru scoaterea din mediocritate a României în procesul de îndeplinire a standardelor integrării în structurile Uniunii Europene, între diagnostician, în cazul nostru preşedintele, şi terapeutul momentului, reprezentat de premier?

Cine şi cum poate să declanşeze restructurarea şi declanşarea procesului de modernizare a instituţiilor statului? Cine gândeşte, cu adevărat, în momentul de faţă, strategia fiscală de care are nevoie România pentru dezvoltarea ei şi pentru asigurarea contribuţiei la bugetul Uniunii Europene şi a cofinanţărilor la care este parte?

Cine mai poate gândi şi pune în operă o nouă strategie în domeniul sănătăţii publice, după ce întregul sistem este în criză? Poate actualul ministru al sănătăţii purtării vorbelor să rezolve problemele din sistem?

Cum poate un ministru agitat, care are plăcerea prezentării mesajelor şoc şi nu a rezolvării problemelor complexe şi grave, să aducă agricultura şi dezvoltarea rurală la nivelul cerinţelor impuse de Uniunea Europeană?

Cum pot să apară marile programe de dezvoltare a infrastructurii, dacă proiectele lipsesc şi finanţările nu se pot constitui?

Poate actualul ministru Berceanu are o baghetă magică şi un suflu constructiv demn de cele mai bune spectacole, în care apariţia şi dispariţia sunt elementele unui joc unde iluzia optică are un rol important.

Aceste întrebări aşteaptă răspunsuri din partea unui Guvern capabil, disciplinat şi ancorat cu adevărat nu în jocul politic, ci în bătălia pentru integrarea în structurile Uniunii Europene.

Această bătălie se dă contra cronometru în lunile care urmează. Sunt necesare clarificări între preşedinte şi premier, între premier şi liderii partidelor din coaliţie. Puteţi să le faceţi, trebuie să daţi un răspuns şi să porniţi motoarele care stau în aşteptare începând cu ianuarie 2005, pentru a nu periclita realizarea obiectivului major, acela al integrării, puteţi să continuaţi diagnosticul preşedintelui Băsescu cu o terapie corespunzătoare, stimaţi guvernanţi.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nu încheiem această parte a şedinţei noastre de astăzi fără să vă anunţ că o parte dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PSD: Manuela Mitrea, Ioan Stan, Dumitru Bentu, Aurel Gubandru, Gheorghe Chiper, Mihaela Adriana Rusu, Vasile Puşcaş, Emil Radu Moldovan, Aurel Vlădoiu şi Victor Sanda.

De la Grupul parlamentar al PNL au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi: Rareş Mănescu, Emil Strungă, Valeriu Gheorghe şi Claudius Mihail Zaharia.

Din partea Grupului parlamentar al PD domnii deputaţi: Daniel Buda, Ionela Bruchental Pop, Marius Rogin, Traian Constantin Igaş, Aurel Olărean, Roberta Anastase, Horia Văsioiu, Gabriel Bîrsan.

Din partea Grupului parlamentar al PNL în plus domnul deputat Gheorghe Gabor.

Din partea Grupului parlamentar al PRM domnii deputaţi Ilie Merce, Cristian Stănescu şi Daniela Buruiană Aprodu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator Daniela Popa.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Vă mulţumesc pentru prezenţă.

Închidem această primă parte a şedinţei noastre de astăzi.

(Următoarele declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Aurel Olărean:

Declaraţie politică: "Biserica şi Guvernul - inconciliabili când este vorba despre averi".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În săptămâna care a trecut, pe lângă mişcările sindicale din învăţământ, puţin a lipsit să nu asistăm la o premieră în domeniul protestelor de strada: pichetarea Guvernului de către Biserică. Spun Biserică cu literă mare pentru că, în acest caz, este vorba de biserică ca o entitate şi, mai ales, mă refer direct la una dintre instituţiile statului în care românii au mare încredere. Nu vreau sa fiu subiectiv şi să folosesc clasamentul făcut de un partid sau altul, dar un fapt este sigur: toate sondajele indică clar că Biserica se află pe unul dintre primele locuri în top-ul credibilităţii la români. Deci o putere din umbră pe care toate guvernele au ignorat-o tacit, fără să ţină cont de forţa imensă pe care această instituţie o poate avea în a influenţa populaţia, mai ales în mediul rural. Din fericire, până acum, Biserica a stat retrasă şi a evitat să se implice public în problemele de guvernare.

Iată că a sosit însă momentul în care, considerând că este nedreptăţită şi furată de actualul Guvern, Biserica s-a hotărât să iasă la atac. Şi a ales calea cea mai directă: să picheteze sediul Guvernului. Motivul? Este simplu: Ministerul Agriculturii refuză să retrocedeze Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor o suprafaţă de 193.000 hectare de pădure. Iată că din nou Guvernul, reprezentat în acest caz de domnul ministru Gheorghe Flutur, reuşeşte să tulbure apele implicând în conflict una dintre puţinele instituţii ale statului care, până în prezent, nu avusese revendicări sociale sau economice. Este vorba de acelaşi ministru Flutur care, din ignoranţă şi nepricepere, a creat isteria gripei aviare sau a pierdut, din lipsă de proiecte, fondurile europene destinate modernizării agriculturii.

Nu sunt cel în măsură să decid de partea cui este adevărul, dar un fapt este grav: dacă Biserica îşi adună enoriaşii în faţa Guvernului înseamnă că până şi bruma de pace sufletească pe care o mai avea acest popor s-a risipit. Numai tactul şi puterea de convingere a ÎPS Pimen, arhiepiscop de Suceava şi Rădăuţi, a făcut ca acest conflict să fie amânat. Nu stins, ci amânat pentru că sunt sigur că Biserica a vrut acum să tragă numai un semnal de alarmă asupra abuzului săvârşit contra sa, dar nu cred că va renunţa aşa uşor la luptă.

În calitate de deputat de Suceava îl voi contacta pe ÎPS Pimen şi, în măsura în care domnia sa va fi dispus, îi voi lansa o invitaţie să vină personal în faţa Parlamentului şi să susţină punctul de vedere al Bisericii. Atunci poate că şi Ministerul Agriculturii va înţelege gravitatea faptului.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Comentarii privind summit-ul de vară al Consiliului Europei"

Consiliul European s-a reunit în cadrul summit-ului de vară, în perioada 15-16 iunie la Bruxelles, având ca temă centrală viitorul Europei şi implicit aderarea României şi Bulgariei la UE.

În rezoluţie se precizează că, până la 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria trebuie să îşi îndeplinească angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare. De asemenea, documentul reafirmă că obiectivul comun al UE este integrarea României şi Bulgariei, prin intrarea celor două tari, încheindu-se al cincilea val de extindere. România nu mai are nici un capitol care să ducă la activarea clauzei de salvgardare. În acelaşi timp, dacă la anumite capitole, ţara noastră va rămâne la un nivel minim de dezvoltare care nu corespunde standardelor comunitare, pot fi acţionate clauze de salvgardare sectoriale, ceea ce ar fi dureros, pentru că acest lucru presupune nealocarea fondurilor. În privinţa României, în concluziile summit-ului se arată că "este obiectivul comun al Uniunii să primească Bulgaria şi România în ianuarie 2007 ca membre ale Uniunii, dacă sunt pregatite. Consiliul a recomandat şi statelor membre să urgenteze ratificarea aderării României. Consiliul European din decembrie a.c. va fi dezbătut viitorul extinderii Uniunii, urmând să se analizeze foarte clar nu doar posibilităţile de lărgire, ci şi capacitatea de absorbţie Comisia trebuie să pregatească un raport referitor la capacitatea de absorbţie a Uniunii pentru această dezbatere, care să aibă în vedere şi percepţiile cetăţenilor şi nevoia de a explica extinderea opiniei publice din UE.

Cu referire la piaţa unică, atribut definitoriu al Uniunii Europene, Consiliul apreciază iniţiativa Comisiei de evaluare a eficienţei acesteia şi încurajează prezentarea unui raport interimar înaintea Consiliului din martie, în viziunea liderilor Uniunii Europene, priorităţile trebuie să fie politica industrială, cunoaşterea şi inovaţia, siguranţa alimentară şi protecţia consumatorului.

În ceea ce priveşte politica energetică, domeniu în care România are deja în pregătire proiecte importante, precum Nabucco, Consiliul recomandă continuarea elaborării şi implementării unei politici energetice externe. De asemenea, piaţa internă în domeniul energiei trebuie extinsă şi la vecinii Uniunii Europene, iar politica europeană de vecinătate trebuie să fie un mecanism şi pentru atingerea obiectivelor politicii energetice a Uniunii Europene.

Un alt subiect extrem de important pentru viitorul Uniunii Europene a fost cel al transparenţei activităţilor Uniunii, astfel încât cetăţenii să poată avea acces la lucrările Consiliului. În aceasta direcţie, a fost adoptată "Politica Generală privind Transparenţa", document care să permită Uniunii Europene să devină mai democratică, mai transparentă, mai eficientă, în beneficiul cetăţenilor.

În chestiunea Tratatului Constitutional, Consiliul European recomandă ca necesară, după acest an de reflecţie, mutarea atenţiei către transmiterea de rezultate concrete şi implementarea de proiecte.

Consiliul propune o abordare duală: în primul rând, utilizarea posibilităţilor oferite de tratatele în vigoare pentru a oferi cetăţenilor rezultatele pe care aceştia le asteapăa; în al doilea rând, Preşedinţia va prezenta un raport Consiliului European în primul semestru din 2007, pe baza consultărilor extensive cu statele membre.

Acest raport va include o evaluare a discuţiilor actuale, dar va explora şi posibilele dezvoltări viitoare. De asemenea, pe 25 martie 2007, liderii UE vor adopta o declaraţie politică care să statueze valorile şi ambiţiile europene şi care să confirme angajamentul lor comun pentru îndeplinirea acestora.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Zilele acestea o nouă problemă cu care ţara noastră se confruntă înainte de aderarea la Uniunea Europeană a ieşit în evidenţă într-un moment extrem de delicat: interesul pe care angajaţii instituţiilor publice şi-l dau în îndeplinirea sarcinilor pe care le presupune demnitatea pe care o deţin.

Ne-a fost dat să vedem cum într-o instituţie publică centrală, Ministerul Educaţiei, o persoană neautorizată a reuşit să obţină, fără a premedita cu atenţie şi fără a folosi un plan elaborat, un set de documente cu un serios caracter secret - variantele de subiecte pentru examenul de bacalaureat.

Este o palmă puternică aplicată angajaţilor din instituţiile publice şi o dovadă de necontestat că în administraţia publică locală şi centrală performanţele şi calitatea serviciilor sunt la un nivel sub cel impus de Uniunea Europeană.

Pentru a combate acest fenomen şi pentru a îndrepta starea actuală, susţin cu tărie acţiunile drastice de sancţionare a celor care, prin funcţia pe care o deţin, trebuie să se asigure de coordonarea activităţii instituţiilor publice. Chiar dacă reforma administraţiei publice este în plin proces de realizare, reformă care promite să crească stabilitatea funcţionarilor publici şi recompensarea acestora la un nivel salarial care să asigure o protecţie financiară rezonabilă celor care asigură serviciile publice pentru care fiecare român plăteşte taxe, consider că este foarte important ca cei care sunt la conducerea instituţiilor publice să nu se adăpostească în spatele prerogativelor pe care le au şi să răspundă pentru toate nerealizările acţiunilor lor.

Subliniez, conducătorul instituţiei publice trebuie să înveţe să-şi asume întreaga responsabilitate pentru toate acţiunile celor pe care îi coordonează. Mentalitatea din administraţia publică românească trebuie să se schimbe - din una comunistă, în care munca la stat se caracteriza prin "timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim", în una contemporană, conformă statelor care au căpătat un renume prin calitatea serviciilor pe care le prestează către contractant, cetăţeanul.

Această schimbare de mentalitate nu se poate face decât cu măsuri-exemplu de sancţionare a celor care nu respectă instituţia în care lucrează şi nu-şi iau în serios atribuţiile pe care le au.

Şi pentru că, în acest moment, principalele funcţii de conducere din administraţie sunt ocupate de persoane numite pe criterii politice, consider că este foarte important ca partidele să îşi intensifice şi să crească gradul de complexitate al criteriilor de selecţie a celor ce ocupă aceste funcţii. Asta cel puţin până când prin reforma în administraţia publică majoritatea acestor funcţii nu vor fi ocupate prin concursuri de către funcţionari publici de carieră, cu experienţă în activitatea din instituţiile publice.

Cu toate că sunt convins că doamna Paloma Petrescu nu este cea care a greşit pentru faptul că portarul nu legitimează pe cei care intră într-o instituţie publică centrală, pentru faptul că secretara sau funcţionarul public au înmânat un set de documente secrete unei persoane fără a cere un act de identitate, trebuie ca prin măsura premierului de a o demite să înţelegem faptul că, în instituţiile publice din România, conducerea politică a acestora trebuie să fie mult mai vigilentă şi mult mai implicată în coordonarea directă a actului administrativ.

Concluzia care se impune în acest caz este următoarea: cu o administraţie care persistă în erori la toate nivelurile, încrederea cetăţenilor şi a statelor membre ale Uniunii Europene în instituţiile publice din România nu poate decât să scadă, iar pentru a combate acest fenomen este nevoie de măsuri ferme, care să revigoreze sistemul administrativ.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Pensionarii gălăţeni - aşteptări şi nemulţumiri"

Mâine 21 iunie 2006, pensionarii gălăţeni vor ieşi din nou în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de actualul sistem de pensii şi de ceea ce decurge din acest lucru, adică sărăcie şi cozile din farmacii. Aceşti oameni au ajuns în pragul disperării, nemaiputând supravieţui în astfel de condiţii socio-economice, create prin proasta gestionare a intereselor lor de către cei care-i reprezintă şi de indolenţa guvernelor ce s-au perindat de-a lungul timpului pe scena politică românească.

Situaţia în care se află pensionarii gălăţeni este una foarte dificilă, ea regăsindu-se şi la scară naţională, asta după ce o viaţă întreagă, cât au fost activi, au cotizat la sistemul public de pensii, iar când să primească ceea ce li se cuvine de la stat, acesta îi umileşte cu pensii foarte mici care nici la nivelul existenţei minime necesare nu se situează.

Ţinerea acestei categorii de oameni în pragul sărăciei afectează credibilitatea şi respectul pe care statul român îl are faţă de cetăţenii săi. Trebuie găsită neapărat o formulă care să permită scoaterea pensionarilor din mizeria socială în care se află, prin politici de protecţie socială menite să ducă la majorarea pensiilor, ori prin subvenţionarea de către stat a cheltuielilor bătrânilor cu pensii mici, pentru facturile la energia electrică, la gaze şi la întreţinere. Toate deciziile de recalculare şi recorelare a pensiilor luate de guvernele de după 1989, indiferent de partidele care le-au alcătuit, nu au reuşit să aducă echitatea dorită între pensionari. Guvernele de până acum nu au reuşit să clarifice această problemă într-o manieră clară, de-a lungul timpului luându-se numeroase măsuri, legislaţia fiind modificată până la punctul în care a bulversat pur şi simplu funcţionarii de la casele de pensii.

Este nevoie ca legislaţia în vigoare să reevalueze toate pensiile, în sensul aducerii veniturilor la acelaşi nivel pentru pensionarii care au avut aceeaşi încadrare în muncă şi aceeaşi perioadă de contribuţie, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi. Astfel, după stabilirea cuantumului pensiei în lei se trece la calcularea acestuia în euro. Valoarea rezultată este valabilă pentru toţi pensionarii care înregistrează aceleaşi condiţii de muncă şi perioade egale de contribuţie la sistemul public de pensii, indiferent de anul ieşirii la pensie. Datorită faptului că pensia este stabilită în euro, rezolvăm şi problema pe care Guvernul o întâmpină periodic, aceea a indexărilor şi majorărilor în funcţie de inflaţie.

O altă măsură se referă la reducerea numărului de pensionari pe caz de boală şi a celor care se pensionează anticipat. Până în anul 1995, în România se înregistrau circa 150.000 de pensionari pe caz de boală, după acest an numărul lor ajungând la peste un milion.

Pentru stoparea tendinţei de creştere şi în cazul pensionării anticipate, propunem menţinerea cuantumului pensiei obţinute înaintea vârstei de pensionare şi după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Având convingerea că toate aceste măsuri ar înlătura o serie de inegalităţi şi nedreptăţi în sistemul public de pensii şi că ar contribui la îmbunătăţirea situaţiei pensionarilor din România, Partidul Conservator va iniţia o propunere legislativă de modificare şi completare a legislaţiei în vigoare. În acest context, facem un apel la colegii noştri din Executiv şi din Parlament să ne sprijine în eforturile noastre de a veni cu soluţii la dificultăţile pe care le întâmpină pensionarii din România.

Domnul Constantin Tămagă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Eu cred că veşnicia s-a născut la sat" spunea, cu deplină îndreptăţire, cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, marele poet şi filosof Lucian Blaga. Într-adevăr, satul nostru este păstrătorul celui mai autentic grai românesc, al portului, datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti. Străduindu-ne să conservăm satul, cu tot ce are el mai caracteristic pentru viaţa noastră spirituală, nu putem să rămânem tributari, cu orice preţ şi pentru totdeauna, şi a acelor neajunsuri străvechi, care nu ne-au ridicat, ci, dimpotrivă, ne-au coborât în ochii lumii civilizate. Mai cu seamă în condiţiile în care ţara noastră se pregăteşte pentru integrarea în Uniunea Europeană.

În acest context major cred că se înscrie şi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea "Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural". În cele 98 de articole ale sale, proiectul noii legi îşi propune să reglementeze protecţia mediului, obiectiv de interes public major, accidentele ecologice survenite în urma poluării mediului înconjurător, dar şi efectele directe şi indirecte sinergice, cumulative, principale şi secundare ale acesteia asupra sănătăţii oamenilor.

În conformitate cu normele stabilite de Uniunea Europeană, noul act normativ stabileşte măsurile care se impun pentru înlăturarea poluării acelor aşezări rurale aflate în preajma oraşelor industriale, stipulează regimul folosirii îngrăşămintelor chimice şi al produselor chimice destinare protecţiei plantelor, regimul deşeurilor, care invadează, deopotrivă, şi satele, dar şi folosirea resurselor naturale ale mediului în activitatea economică şi, în acelaşi timp, pledează pentru elaborarea unei strategii naţionale legate de schimbările climatice şi pentru protecţia aşezărilor umane împotriva acestora. Totodată, legea aflată în dezbatere fixează atribuţiile şi răspunderile ce revin autorităţilor din cadrul administraţiei publice locale şi centrale pentru aplicarea prevederilor sale, precum şi sancţiunile ce se impun în cazul ignorării sau nerespectării acestui act normativ.

Fără îndoială, noile măsuri urmăresc să determine în spaţiul rural un salt pe cât de uriaş, pe atât de necesar. România nu poate să intre în Uniunea Europeană în condiţiile în care, 70% din satele sale, în care trăieşte jumătate din populaţia sa, nu are apă potabilă în casă şi nici canalizare, când multe şcoli stau să se prăbuşească, roase de vreme, când dispensarele medicale, acolo unde există, se prezintă sub orice critică din punct de vedere al dotării, ca să nu mai vorbim de lipsa acută de medici în mediul rural. Bibliotecile săteşti aproape că au dispărut iar multe cămine culturale au fost transformate în discoteci. Circa 30% din populaţia ţării lucrează într-o agricultură de subzistenţă, când în ţările occidentale doar 2-6% din populaţie este angajată în producţia agricolă. Date fiind aceste realităţi şi cerinţele pe care UE le pune în faţa noastră, considerăm de datoria noastră să atragem atenţia iniţiatorilor acestui act normativ, că el trebuie să aibă în vedere, în mod prioritar, problemele capitale de care depinde viitorul satului românesc.

În primul rând, legea trebuie să pună accentul principal pe reorganizarea fundamentală a agriculturii, bazată pe ferme mari, realizate pe seama societăţilor rurale pe acţiuni şi nu prin reînvierea latifundiilor, asigurându-se, astfel, condiţiile necesare pentru organizarea pe principii moderne a producţiei agricole.

În al doilea rând, trăind într-o vreme în care calvarul inundaţiilor face parte din canoanele vieţii noastre, nu mai putem să ne rezumăm la a ne plânge dramele, ci trebuie să le prevenim, prin colmatarea albiilor unor râuri şi pârâuri, prin înălţarea, din vreme, a unor diguri, nu împinşi de la spate de furia apelor, prin dotarea primăriilor rurale cu motopompe şi ambarcaţiuni şi prin interzicerea amplasării unor case în zone inundabile. De asemenea, trebuie preîntâmpinate şi stopate alunecările de teren prin împăduriri şi alte lucrări de consolidare.

Legea trebuie să prevadă măsuri ferme pentru prevenirea gripei aviare, obligându-i pe ţărani să-şi crească păsările în spaţii închise, nu pe uliţă, instituind norme severe pentru asistenţă veterinară permanentă, şi nu ocazională. De altfel, UE impune numeroase modele de dezvoltare a vieţii şi activităţii în spaţiul rural, de la tăierea animalelor în abatoare specializate la recoltarea şi conservarea laptelui în condiţii de maximă igienă. Desigur, orice lege este perfectibilă, dar e bine s-o croim de la bun început cât mai aproape de cerinţele societăţii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Tânăra generaţie şi Europa"

Tânăra generaţie, împreună cu vasta şi complexa gamă a problemelor cu care se confruntă, constituie o preocupare permanentă la nivel comunitar. În ciuda situaţiilor foarte diferite, tinerii împărtăşesc valori, ambiţii, dar şi dificultăţi asemănătoare. Tinerii europeni au multe lucruri interesante de spus, ei fiind primii afectaţi de ulterioarele evoluţii din domeniul economic, social şi politic. Dezechilibrele demografice, mondializarea, diversitatea culturilor, reprezintă doar câteva probleme care îi implică direct. Ei sunt cei chemaţi să stabilească noi forme ale relaţiilor sociale, noi maniere de exprimare a solidarităţii, să experimenteze diferenţele şi să iasă îmbogăţiţi spiritual din aceste experienţe.

Tinerii fac dovada unei accentuate capacităţi de adaptare la un context economic, social şi politic foarte complex. Responsabilii politici naţionali şi europeni sunt chemaţi să faciliteze această adaptare, transformându-i pe tineri în actori direct implicaţi în societate, folosind la maximum potenţialul lor. Dezbaterea privind viitorul Europei este în curs. Extinderea preconizată va deschide noi perspective, dar vor apărea şi noi probleme de rezolvat.

Viaţa politică europeană a scos în evidenţă importanţa construcţiei europene împreună cu şi pentru europeni. Consultările angajate, reflecţiile privind guvernarea europeană trebuie să-i implice pe toţi actorii scenei politice. Proiectul privind construcţia europeană are nevoie şi de entuziasmul şi de adeziunea tinerilor la ansamblul valorilor pe care se fondează. Tinerii au subliniat permanent că vor să participe la construcţia Europei, la dezbaterile referitoare la un viitor care îi priveşte direct.

Tineretul trebuie privit ca o forţă în construcţia europeană şi nu ca o problemă în plus de gestionat. Pentru aceasta trebuie să i se faciliteze exprimarea ideilor şi posibilitatea confruntării cu cele ale altor factori implicaţi. Într-un Raport al Comisiei Europene, prezentat în martie 2005 şi intitulat "Tineretul, o datorie de viitor", se subliniază întrepătrunderea tot mai accentuată a diferitelor status-uri sociale. Cu cât societatea oferă mai puţine garanţii - de siguranţă a locului de muncă, asigurări sociale, etc. - cu atât caracterul neliniar al parcursului individual este mai evident.

Tinerii europeni promovează, în general, democraţia, dar manifestă uneori neîncredere în anumite structuri instituţionale. Autorităţile publice trebuie să reducă şi, dacă se poate, să anuleze distanţa care separă voinţa de participare a tinerilor la viaţa publică de structurile existente în societate.

Pentru tineri, Europa este un spaţiu în care obiectivul este promovarea respectului valorilor fundamentale, spaţiul în care ei trăiesc, studiază şi lucrează. Instituţiile care gestioanează acest spaţiu li se par, în anumite cazuri, departe de realitatea cotidiană. Continuarea proiectului comunitar, perspectiva extinderii UE depind, în mod neechivoc, de adeziunea şi implicarea tinerilor.

Tinerii europeni trăiesc în societăţi deschise influenţelor culturale şi economice exterioare. Ei contestă anumite consecinţe ale mondializării şi îşi exprimă îndoielile cu privire la anumite instituţii internaţionale. Aceste raporturi, mai mult sau mai puţin tensionate, sunt dovada unei stări de spirit ce nu trebuie ignorată.

Tinerii doresc aplicarea unor politici adecvate necesităţilor şi aşteptărilor lor. Opinia lor este că, uneori, acţiunile întreprinse la nivel local, regional, naţional sau european nu sunt suficient de adaptate necesităţilor, manifestându-se şi unele decalaje faţă de preocupările lor cotidiene. În scopul remedierii acestei situaţii, ei militează pentru o reînnoire a practicilor şi solicită o atenţie sporită în procesul de elaborare a politicilor, de orice natura ar fi acestea.

Domnul Cristian Alexandru Boureanu:

Declaraţie politică: "Funcţionarea optimă a instituţiilor statului şi mobilizarea politică, forţele motrice ale integrării la termen"

Integrarea României în Uniunea Europeană reprezintă, înainte de toate, o echivalare a nivelurilor de competenţă a instituţiilor care deservesc cetăţenii, astfel încât să fie înlăturate discrepanţele între modul de acţiune al acestora la nivelul UE şi modul de acţiune al aceloraşi instituţii la nivelul României.

Consider că integrarea României la termen reprezintă un deziderat major care ar putea fi atins prin optimizarea funcţionării instituţiilor statului, optimizare care ar putea fi făcută prin implementarea corectă a acquis-ului comunitar sau chiar prin preluarea modelelor de organigrame pe care instituţiile statelor UE le deţin.

O acţiune conexă optimizării funcţionării instituţiilor o reprezintă mobilizarea clasei politice româneşti. Politicienii români trebuie să-şi asume responsabilitatea ce rezidă în faptul că aderarea la termenul de 1 ianuarie 2007 depinde direct de propriile lor acţiuni.

În acest context, se poate afirma că tema centrală a Consiliului European (Bruxelles, 15-16 iunie 2006), referitoare la Constituţia Europeană, a fost însoţită, din punctul meu de vedere, de o altă temă, deosebit de importantă şi de interes imediat pentru România.

Astfel, dacă şefii de state şi de guverne nu au reuşit să identifice o soluţie la criza constituţională, mulţumindu-se cu o formulare care să se refere doar la adoptarea unor măsuri până în 2008, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ce priveşte termenul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Concret, liderii statelor UE au apreciat că aderarea României ar trebui să se producă la termen, dacă România îşi va îndeplini angajamentele asumate. Aspectul pozitiv al acestei recomandări constă în faptul că, spre deosebire de ultimul raport de monitorizare al Comisiei Europene, referirea la data aderării este una explicită.

În condiţiile în care Consiliul European reliefează sprijinul politic pentru aderarea la termen a României, consider că îndeplinirea obligaţiilor asumate depinde, în exclusivitate, de noi, de români.

Ca tânăr politician liberal, îmi asum categoric responsabilitatea şi obligaţia, în acelaşi timp, de a duce la bun sfârşit procesul dificil al integrării europene. Consider însă că primul pas în acest sens constă în optimizarea funcţionării instituţiilor statului şi într-o mobilizare rapidă a clasei politice româneşti.

Domnul Cristian Stănescu:

"Autonomia ungurească pe criterii etnice se dezumfla ca un balon de săpun"

Săptămâna trecută a fost una plină de evenimente interesante. Voi spicui câteva dintre acestea în declaraţia politică pe care o susţin azi.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Ditrău, în judeţul Harghita, a avut loc o nouă provocare ungurească la adresa integrităţii teritoriale a României. Spre marea dezamăgire a conducerii Consiliului Naţional al Secuilor, acţiunea, ce se dorea de mare răsunet, a fost doar un balon de săpun care s-a dezumflat, demonstrându-se încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că populaţia nu vrea autonomie pe criterii etnice.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, mai precis sâmbătă, 17 iunie, a fost sărbătorit jubileul a 15 ani de la înfiinţarea Partidului România Mare. Au luat parte la această magnifică manifestare peste 4500 de membri ai partidului, din toate colţurile ţării. Patriotismul a fost la el acasă, sărbătorit cu fast şi bun gust.

Care este legătura dintre cele două evenimente? Simplu: din 1991, de când a fost înfiinţat Partidul România Mare, degeaba s-au agitat şi au încercat capii unor organizaţii ungureşti sau secuieşti să rupă din graniţele României. N-au reuşit. PRM a fost mereu la datorie, nepermiţând nimănui să se joace cu integritatea teritorială a statului român.

Adunaţi pe un stadion, vreo mie de secui, ameţiţi de mirosul de fasole cu cârnaţi şi de aburii palincii, au cerut, încă o dată, autonomia ţinutului secuiesc, stabilind ei că e cazul ca în numele unui milion şi jumătate de cetăţeni români de etnie maghiară, să pornească discuţiile cu autorităţile statului pentru a obţine autonomia mult visată.

E adevărat, cam atât le-a mai rămas celor care doresc autonomie pe criterii etnice: să o viseze! Realitatea este crudă: cât timp Partidul România Mare va exista, şi cu siguranţă va exista mulţi ani de acum în înainte, aceasta nu se va întâmpla!

Crede cineva că a fost uitat Mihăilă Cofariu, medaliat cu aur de către preşedintele PRM pentru felul cum a înţeles să apere interesul naţional în anul 1990, pentru ca acum să permitem câtorva secui, adunaţi pe un stadion să declare, sus şi tare, autonima unui ţinut aşa-zis secuiesc în inima României?

Alt eveniment mediatizat este cel în care liderul PC, senatorul Dan Voiculescu, a fost dovedit de către CNSAS ca fost colaborator al Securităţii. Problema se pune dacă această instituţie a început să-şi facă datoria, sau demască, la comandă, un individ care doreşte să acceadă la o demnitate înaltă a statului, aceea de vice-prim-ministru al Guvernului. "Soluţia imorală" adusă la guvernare de jocurile politice de culise de după alegerile din 2004, se dovedeşte imorală până la capăt, preşedintele PC nerecunoscând până acum că a colaborat cu fosta securitate. Evident, acum suntem ameninţaţi cu ieşirea PC-ului de la guvernare. Ceea ce înseamnă alegeri anticipate.

Dacă ne mai luăm şi după declaraţiile ministrului administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, nu mai este mult şi acestea chiar vor avea loc. Le aşteptăm cu un interes deosebit.

Cu siguranţă, în felul acesta se va îndeplini promisiunea făcută sâmbătă de către domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor, că Partidul România Mare, cel mai curat şi justiţiar partid din România, o să ajungă la guvernare!

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică: "Reformarea clasei politice începe cu asumarea responsabilităţilor"

Se vorbeşte foarte mult, acum când ne aflăm în anticamera Uniunii Europene, de reformarea clasei politice româneşti. Procesul este unul complex şi se derulează în timp şi cere adoptarea unor acte normative, cum ar fi legislaţia electorală cu sistem de vot uninominal, legea finanţării partidelor politice etc. În permanenţă însă există o componentă a acestui proces şi care nu este determinată de adoptarea vreunei legi. Este vorba de responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă omul politic. Această responsabilitate este cu atât mai mare cu cât un om politic deţine o anumită funcţie în anumite ierarhii, sau, în general funcţii care implică răspundere. Întotdeauna, indiferent de domeniu, omul politic care deţine o funcţie de răspundere este cel care trebuie să-şi asume răspunderea pentru activitatea pe care o coordonează. Chiar atunci când greşeşte un subordonat, răspunderea trebuie să fie asumată de cel care conduce, pentru că subordonatul este doar un executant al proiectelor celui care se află la butoane. Istoria a consemnat că bătălia de la Waterloo a fost pierdută de Napoleon şi nu de mareşalul Grouchy care nu a mai ajuns pe câmpul de luptă cu un important corp de armată, sau de mareşalul Ney care a efectuat o serie de manevre greşite atunci când francezii se aflau în avantaj clar.

Principiul asumării responsabilităţii factorilor de decizie trebuie să fie o lege nescrisă pentru clasa politică românească. Din păcate, această "lege" nu se "aplică". România este cunoscută - nu numai la nivelul clasei politice - ca fiind ţara în care demisia reprezintă o raritate. Personal, nu cunosc situaţii în care persoane care să fi greşit să-şi fi dat demisia. În timpul guvernării PSD, presa a semnalat numeroase acte de corupţie şi activităţi neperformante, dar nu au existat demisii, iar acum multe fapte au ieşit la lumină. Au fost, pe ici, pe colo, mai mult de ochii organismelor europene câte o demitere - amintesc doar cazul Puwak - dar numai atât. Nici la nivelul actualei guvernări nu s-au înregistrat demisii, ca o formă de autosancţiune, deşi în anumite situaţii se impunea. Am să dau doar un singur exemplu când demiterea a operat în locul demisiei. Anul trecut, fiul unui subprefect liberal, mi se pare în judeţul Vrancea, a condus fără a avea dreptul maşina instituţiei, a accidentat-o, dar subprefectul nu a catadicsit să demisioneze, fiind necesar ca premierul Tăriceanu să îl elibereze din funcţie.

Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de un eveniment fără precedent petrecut în "curtea" Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Nu intenţionez să intru în amănunte pentru că până la această oră a fost întors pe toate feţele de către presă. Alte aspecte sunt de menţionat: este extrem de grav ceea ce s-a întâmplat. Este extrem de grav faptul că prima reacţie a unui secretar de stat - Paloma Petrescu în cazul de faţă - a fost de a acuza de faptă penală redactorii ziarului Adevărul, care, la urma urmei nu au făcut decât să-şi îndeplinească rolul de informare şi de câine de pază al democraţiei. Mă întreb, dacă în locul redactorilor de la cotidianul mai sus amintit erau inspectori de la cine ştie ce corp de control aflaţi în misiune de a verifica vigilenţa celor de la Ministerul Învăţământului îi acuza şi pe ei doamna secretar de stat de vreo faptă penală?

Spre surprinderea mea, şi a întregii opinii publice, domnul ministru Mihail Hârdău în loc să-şi asume răspunderea pentru foarte gravele erori ale subordonaţilor săi - erori care grevează enorm imaginea ministerului învăţământului şi chiar a învăţământului românesc - şi să-şi dea demisia, îl acuză pe premierul Tăriceanu că a "îndrăznit", fără să-i ceară voie, să decidă demiterea secretarului de stat Paloma Petrescu. Cu astfel de atitudini, nu vom avea niciodată o clasă politică reformată.

PS Am aflat cu stupoare că duminică, într-o conferinţă de presă, domnul ministru Hârdău ar fi declarat că tot ce s-a întâmplat sâmbătă, a fost o acţiune regizată - de la Palatul Victoria - împotriva sa. Nu pot să fac decât un singur comentariu: nu am ştiut până acum două zile că ziariştii de la Adevărul sînt de fapt simbriaşii premierului Tăriceanu şi că sunt folosiţi ca vârfuri de lance pentru desfiinţarea unor colegi din Executiv. Trecând într-un registru serios, atrag atenţia oricui susţine o astfel de aberaţie, pentru a-şi acoperi propria nonperformanţă, că atât premierul, cât şi Guvernul în ansamblu nu prea sunt deloc lăudaţi în paginile respectivului ziar.

Domnul Daniel Buda:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Despre Guvern, numai de bine!"

Remanierea şi restructurarea Guvernului se tot chinuie de câteva săptămâni, devenind aproape un subiect demonetizat. După cum spunea Montesquieu "Tot ce este excesiv, devine insignifiant!", tot astfel eterna temă a restructurării şi remanierii riscă să cadă în derizoriu. Dacă nu cumva asta se şi urmăreşte! În fond, dacă este să ne aducem bine aminte, anul trecut pe vremea asta se tot vorbea de demisia lui Tăriceanu din postul de vicepremier şi iată că astăzi subiectul este unul diluat şi nu mai sensibilizează pe nimeni.

Această discuţie îndelungată pune în evidenţă lipsa de voinţă politică a unora dintre partenerii din Coaliţia guvernamentală. Când e vorba de reducerea propriilor scaune, nici unul dintre partenerii de guvernare nu s-au prea avântat. Dimpotrivă, UDMR-ul şi-a făcut cunoscute pretenţiile, şi anume ca greutatea sa în Guvern să fie rezervată. PC-ul nu numai că nu a arătat disponibilitate pentru a lăsa de la sine ci, dimpotrivă, a aruncat în talerul Guvernului pe însuşi greul partidului. PNL, prin vocea lui Bogdan Olteanu, a arătat cu degetul spre remaniabilii PD.

Singurul partid care a trecut de la declaraţii la fapte a fost Partidul Democrat. Acest partid a vorbit despre necesitatea reducerii portofoliilor din Executiv şi despre înlocuirea unor miniştri care ar fi putut avea o activitate mai bună, sau cel puţin mai vizibilă. Zis şi făcut, Gheorghe Pogea a demisionat din postul de vicepremier, iar PD a precizat că nu va face o altă nominalizare în locul lui.

Venerabilul Gheorghe Dobre, care s-a luptat din greu cu prăvălirile de stânci şi cu renegocierea contractelor încheiate de guvernarea PSD, a plătit cu funcţia lipsa de comunicare şi de fermitate dovedită uneori în situaţiile limită. Am fost dintre puţinii parlamentari PD care a avut o relaţie fără menajamente cu fostul ministru al transporturilor: am fost primul deputat care i-a adresat o interpelare (în legătură cu rovinieta), am fost deputatul care nu l-a slăbit cu întrebări şi interpelări în problema Autostrăzii Transilvania. Am făcut toate acestea trecând peste culoarea de partid şi având în vedere doar interesele circumscripţiei pe care o reprezint în Parlamentul României. Poate şi datorită poziţiilor mele intransigente, proiectul autostrăzii continuă. Şi fostul ministru Dobre şi-a avut partea sa de contribuţie la continuarea acestui proiect. În fond, renegocierea a condus la punerea contractului cu Bechtel în acord cu legislaţia românească, iar proiectul are acum finanţarea menită a asigura un ritm susţinut al lucrărilor. Am convingerea că noul ministru, Radu Berceanu, a acces în funcţie conştientizand importanţa acestei autostrăzi pentru Cluj şi pentru Ardeal.

Din păcate, exemplul dat de PD nu a fost urmat de ceilalţi parteneri de guvernare. Dimpotrivă, există voci care consideră gestul PD ca regretabil. Nimeni altul decât Premierul Tăriceanu a exclamat cu reproş că PD şi-a "marcat punctele", precizând că orice schimbare a Guvernului trebuie să aibă loc după raportul de ţară din septembrie al Comisiei Europene. Cu restructurarea mai la toamnă, a spus el. Mai mult, Premierul a precizat că discuţiile privind reconfigurarea Guvernului în plin efort de îndeplinire a angajamentelor UE este o gravă eroare. Dar tocmai aici e problema: reconfigurarea Guvernului se face, nu se tot discută. Alibiul Premierului îmi aduce aminte de treaba aceea cu schimbatul cailor. Numai că, din păcate, după cum arată situaţia, caii au început să rămână de căruţă.

Premierul trage însă de timp ca la fotbal, pentru că tot suntem în zilele Campionatului mondial. Tăriceanu ştie că o restructurare cu reducere de portofolii este în măsură să-i nemulţumească pe partenerii săi pitici din Guvern, adică pe UDMR şi PC, pe care Premierul contează ştiind că cele două partide nu au voit şi nu vor în niciun chip alegeri anticipate. După cum nu a vrut nici el. "Un Guvern pentru postul meu !", pare a fi dictonul după care se ghidează Tăriceanu, fapt care aminteşte de regele care şi-ar fi dat regatul pentru un cal. Aşa se explică de ce Tăriceanu nu s-a arătat surprins de nominalizarea lui Dan Voiculescu în locul demisionarului Copos. Aşa se explică de ce Tăriceanu şi PNL susţin Legea statutului minorităţilor în forma dorită de UDMR.

Numai că aceste calcule ale Premierului s-ar putea să-i fie infirmate de realităţile politice. Bunăoară, ce se va întâmpla dacă e adevărat că Dom' Profesor a fost găsit "cu musca pe căciulă" de CNSAS? Ce se va întîmpla dacă statutul minorităţilor nu va trece în forma dorită de UDMR?

Dincolo de problemele venite dinspre aceşti parteneri, Tăriceanu mai are probleme şi în propriul partid, astfel încât o remaniere sau o restructurare ar fi de natură să bage zânzanie şi mai mare în PNL. Gura Stolojan-ului adevăr grăieşte !

Problema de fond rămâne însă scadenţa din septembrie. Pentru raportul favorabil al Comisiei, nici un sacrificiu politic nu este prea mare. Dacă, Doamne fereşte, nu va fi bine, Premierul a anunţat că îşi va da demisia. Intrebarea este: cui va folosi această demisie?

Doamna Daniela Popa:

"Declaraţie politică privind vârsta de pensionare a medicilor"

Articolul 16 al Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, stabilea condiţiile de pensionare ale medicilor. Acestea aveau un caracter de excepţie faţă de prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Astfel, medicii se puteau pensiona pentru limita de vârstă la împlinirea vârstei de 60 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii.

În data de 11.03.2005 am înregistrat la Senat, pentru dezbatere, cu nr.B82, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România (L136/20.04.2005 la Senat şi PLx nr. 202/25.05.2005 la Camera Deputaţilor). Aceasta a primit votul favorabil al Parlamentului, devenind Legea nr.221/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 624/2005. Potrivit prevederilor ei, vârsta de pensionare a medicilor era de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar pentru doctorii în medicină era stabilită la 70 de ani.

Din păcate, recenta Lege nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a abrogat prevederile Legii 306/2004 şi, pe cale de consecinţă, şi pe cele ale Legii 221/2005.

Considerăm că sistemul public de sănătate are de pierdut prin această măsură şi că ar fi fost mult mai potrivită menţinerea vârstei de pensionare pentru medici la 65 de ani, respectiv 70 de ani pentru medicii ce deţin titlul de doctor. Trebuie să admitem faptul că la aceste vârste, medicii ajung la un nivel de cunoştinţe şi la o experienţă care nu pot fi ignorate.

De asemeni, trebuie să ţinem cont de reglementările în materie ale Uniunii Europene care urmăresc respectarea principiilor de egalizare a vârstelor de pensionare între sexe şi creşterea graduală a vârstei de pensionare. În acest context, reamintim că în cadrul negocierilor tehnice cu privire la Capitolul II de negociere "Libera circulaţie a persoanelor", desfăşurate la Bruxelles la 6 octombrie 2003, s-a atras atenţia părţii române asupra necesităţii înlăturării prevederilor discriminatorii care stabilesc vârste distincte de pensionare pentru bărbaţi şi femei.

Pentru corectarea situaţiei create de abrogarea Legii nr. 221/2005, am înregistrat la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care se stabileşte vârsta de pensionare a medicilor la 65 de ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Pentru medicii care doresc pensionarea mai devreme aceştia o pot face dacă sunt îndeplinite condiţiile din legislaţia asigurărilor sociale de stat.

Facem un apel la Guvern şi la colegii noştri din Parlament de a susţine propunerea noastră, convinşi fiind de faptul că cetăţenii români au nevoie în continuare de expertizele medicilor noştri de valoare.

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care jaful s-a instalat de-a binelea în pădurile noastre şi, în mod implicit, şi în celelalte componente ale ecosistemului forestier (braconaj în domeniul vânătorii, recoltarea ilegală a fructelor de pădure şi pescuitul ilegal în apele de munte), o lege bine structurată a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului este mai mult decât necesară. Spun aceasta gândindu-mă că, o dată cu despăduririle masive intervenite în ultimii 15-16 ani, fondul cinegetic s-a depopulat simţitor, fie prin migrarea animalelor spre zone împădurite, dar nu în puţine cazuri inaccesibile nu numai vânătorilor, dar şi silvicultorilor, fie căzând îngenunchiate sub focul puştilor cu lunetă, al capcanelor clandestine sau, pur şi simplu, stingându-se din lipsa unor condiţii naturale propice.

Se ştie că animalele sălbatice sunt legate de aria de răspândire a unei anumite specii, arii care le asigură sursa de hrană, dar şi condiţiile de conservare şi de înmulţire. Specialiştii afirmă că, potrivit lanţurilor trofice complexe care se stabilesc, într-un moment sau altul, între diversele populaţii aparţinând biocenozei forestiere, la 100 hectare de pădure trăiesc 1-2 cervicide, la 1000 hectare un lup, un râs şi mai mulţi mistreţi, în timp ce ursul este destul de scump la vedere. În multe ţări occidentale lupul, ca şi ursul, au dispărut şi au devenit rarităţi. Noi avem, încă, un bogat fond cinegetic, dar asta nu ne dă dreptul să-l distrugem. Dimpotrivă, statul trebuie să stabilească, prin acte normative, structura numerică a populaţiilor de animale, pe fiecare specie în parte, şi aşi vrea să cred că noua lege nu va omite o asemenea prevedere capitală.

Legea dezbătută în Camera Deputaţilor stabileşte principalele atribuţii ale celor care administrează şi gestionează fondul cinegetic, criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor de vînătoare scoase la licitaţie, precum şi sarcinile în privinţa metodologiei şi reglementărilor referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii, stabileşte taxele de vânătoare, sprijină programul colaborărilor internaţionale în domeniul cinegetic. Legea-i obligă pe gestionari să asigure paza faunei de interes cinegetic, cu cel puţin un paznic pe fiecare fond de vânătoare, lucru care mi se pare greu, dacă nu imposibil de realizat, gândindu-mă că cei care practică braconajul atacă, de obicei, în grup şi sunt înarmaţi. Se preconizează, de asemenea, măsuri în direcţia majorării efectivelor, crearea de complexe de vânătoare şi crescătorii. Mai puţin explicite apar prevederile legate de sporirea producţiei în domeniul economiei vânatului.

Viitorul act normativ, care îşi propune să instituie raporturi noi pentru protecţia fondului cinegetic şi a vânătorii, cât şi a factorilor de mediu, prin responsabilizarea mai accentuată a celor ce gestionează fauna pădurilor, îmi stârneşte, însă, şi o nedumerire. În textul legii, sintagma "drept de proprietate" a fost înlocuită cu sintagma "drept de preempţiune". Deşi "dreptul de preempţiune" este definit de codul civil, cred, totuşi, că această modificare legislativă ar putea da naştere unor dispute deloc minore între proprietarii particulari de păduri şi gestionarii fondurilor cinegetice şi asta în condiţiile în care articolul 4 al viitorului act normativ spune că "nimeni nu are dreptul de a vâna pe proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţie de vânătoare". Dar, poate, însăşi autorizaţia în sine va constitui punctul nevralgic.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Florin Iordache:

"Discurs apoteotic al preşedintelui Băsescu în Parlament"

Prezenţa Preşedintelui Băsescu, ieri, în Parlament i-a mai adus câteva puncte importante în ochii electoratului. Pe tot parcursul discursului, nu a făcut altceva decât să critice actuala guvernare (căci de opoziţie deja s-a săturat şi nu prea mai este la modă), venind cu propuneri sigure şi eficiente pentru îmbunătăţirea întregului sistem public. Întrebarea care se pune aici este de a şti de ce vine cu aceste metode eficiente abia după un an şi jumătate de guvernare. Până acum nu a sesizat că actuala guvernare scârţie din toate ţâţânile? Răspunsul este retoric şi cred că îl ştim cu toţii. Dacă ar fi ieşit în faţa electoratului cu un asemenea discurs acum un an, nu ar mai fi putut veni acum în faţa oamenilor cu acest discurs impunător şi emoţionant până la lacrimi.

Este interesant cum domnul Preşedinte este în stare să îşi critice şi colegii de partid numai pentru a da bine în faţa electoratului şi a ieşi un luptător, cu sabia scoasă, în faţa lui. În lungul discurs politic (căci nu se poate vorbi despre un alt gen de discurs), domnul Băsescu a criticat aproape toate domeniile importante, plecând de la sănătate, continuând cu învăţământul, agricultura şi culminând cu justiţia. Nu i-a scăpat nimic!

Ca orice discurs care trebuia să aibă un efect lacrimogen, a scos la rampă pensionarii şi drepturile lor. Nu a omis să precizeze pensiile mici pe care le au şi care de-abia le ajung de la o lună la alta. Dar, domnul Preşedinte nu a cunoscut acest aspect atunci când a fost de acord cu reforma în domeniul sănătăţii? Nu a anticipat faptul că pensionarii bolnavi îşi vor petrece bătrâneţea la cozile de la farmacii aşteptând medicamentele compensate care să le prelungească viaţa de la o lună la alta? A criticat vehement şi cu destul de multă aroganţă, dublată de o ironie şireată, cele 860 de articole ale legii privind reforma în sănătate, pe motivul că 80% din lege are puţine legături cu ceea ce ar fi trebuit să însemne reformă în domeniul sănătăţii. Dar când s-a promulgat legea nu erau aceleaşi texte? Bineînţeles că toate rămân întrebări fără răspuns....

În domeniul învăţământului a aruncat pisica în ograda Guvernului, pe care l-a făcut răspunzător pentru alocarea unui procent de doar 5% din buget acestui domeniu. Oare în Alianţă nu se discută aceste probleme? Sau avem două instituţii distincte - Preşedinţia şi Guvernul - care nu comunică, nu conlucrează şi care au principal scop scufundarea celeilalte? Absenţa primului- ministru spune multe despre "bunul mers" al Alianţei, dar electoratul este încă orbit de masca domnului Băsescu, care face totul pentru a fi decorat cu premiul pentru cel mai bun actor al scenei politice şi nu numai.

Domnul Preşedinte a vorbit despre mediocritatea funcţională a instituţiilor, susţinând că doreşte flexibilizarea lor. Dar.....toate numai critici la adresa celorlalţi. Cum rămâne cu faptul că totuşi România are un conducător peste tot, chiar şi peste instituţiile Guvernului şi Parlamentului? Şi cum ar trebui să răspundă Preşedintele pentru că tolerează prostul mers al lucrurilor? Cred că ar trebui să piardă încrederea cetăţenilor, însă avem un preşedinte care, pentru a câştiga teren ar putea să verse şi căteva lacrimi numai pentru a ieşi din nou în postura de victimă a unui sistem condus de oameni nepotriviţi la locuri potrivite.

Pentru a conchide, vreau să semnalez faptul că afirmaţia domnului Preşedinte conform căreia măsurile luate de Guvern sunt mai degrabă ale unui partid de stânga, denotă clara insiguranţă şi mai ales dorinţa de a arunca vina pe cei care nu mai sunt implicaţi de mult în jocul puterii.

Poate că ar trebui să ne fie ruşine atunci când greşim faţă de electorat, chiar şi nevoit, dar să joci un dublu rol permanent astfel încât să te transformi mereu în victima sistemului, este de departe o culpă majoră care deja a trecut în sfera conştiinţei... dacă la persoanele vizate se mai poate vorbi de aşa ceva......

Domnul Gabriel Sandu:

"Bucureşti nu înseamnă România"

Chiar dacă obiectivul fiecărui politician, indiferent de partid, este, cel putin la nivel declarativ, integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, realitatea este că modul de acţiune pe care fiecare îl vede potrivit pentru realizarea acestui obiectiv este foarte diferit de al celuilalt.

Mă tem că cea mai mare nerealizare pe care o trăim în acest moment, este faptul că în lipsa unei linii de acţiune comune şi coerente, nu vom reuşi decât să ne neutralizăm unul pe celălalt.

In al doilea rând, mă tem că Bucureştiul a ajuns să fie mult prea departe de cetăţean. Ne pierdem în dispute politice, facem declaraţii publice împotriva celorlalţi şi criticăm cât putem în stânga şi în dreapta. Oferim foarte mult circ şi mult prea puţină pâine.

Rezultatul este că cetăţeanul s-a imunizat la orice mesaj din partea clasei politice, de orice natură ar fi acesta.

Nu este oare paradoxal faptul că la momentul integrării ni se vor oferi bani iar noi nu vom fi în stare să îi cheltuim?

Mă întreb dacă măcar în cele 6 luni care au mai rămas până la 1 ianuarie 2007 vom fi în stare să ne scuturăm un pic de mult prea puţin importantele dispute politice şi să asigurăm măcar calmul politic necesar asigurării unei integrări fără probleme?

Nu este pentru prima oară când fac un apel la solidaritate în cadrul clasei politice. Totuşi nu am încetat să cred că măcar o dată vom putea acţiona cu adevărat în interesul celor care ne-au ales.

Trebuie să realizăm că Bucureştiul a ajuns să fie mult prea departe de România şi că avem nevoie să ne întoarcem iarăşi către cetăţean.

Domnul George Adrian Scutaru:

Declaraţie politică. "Magna Cum Incompetentiae"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Întâmplările petrecute acum câteva zile în curtea Ministerului Educaţiei au venit să probeze, încă o dată, nivelul de incompetenţă al celor care, prin funcţiile deţinute şi prin deciziile luate, modelează destinele a mii de tineri, an de an.

Dacă analizăm activitatea acestui minister, prin prisma celui care îl conduce, ministrul Mihail Hărdău, cel mai evidente par a fi întârzierile la întocmirea proiectelor pentru care au fost alocate 100 milioane euro, sumă care va fi suplimentată cu 300-400 de milioane euro, în lunile care urmează. Nu putem să nu ne întrebăm, retoric, cum se va descurca acest minister cu sumele de mai sus, în condiţiile în care au fost dificultăţi la cheltuirea primei tranşe? Probabil că şi atunci, ministrul va acuza lipsa de susţinere politică pentru a-şi acoperi incompetenţa.

Nici până în ziua de azi, ministrul Mihail Hărdău nu a prezentat nici un program naţional de achiziţii sau de construcţii de imobile cu destinaţie şcolară, mai cu seamă cu cât există numeroase situaţii în care clădiri de grădiniţe sau şcoli au fost deja supuse retrocedării. Ce soluţii prezintă acest ministru în faţa unor astfel de situaţii, când părinţii şi copiii nu ştiu ce să facă şi încotro s-o apuce? Răspunsul la aceste probleme va fi, probabil, lipsa de susţinere politică.

La toate aceste chestiuni punctuale s-a mai adăugat una, care îi provoacă domnului Hărdău un puternic disconfort. Dulcea tihnă a ministrului a fost tulburată de o echipă de reporteri obraznici care a îndrăznit să demaşte debandadă instalată comod, pe coridoarele ministerului. În faţa evidenţei şi lipsit de argumente şi soluţii, ministrul se autovictimizează din nou, declarând că Premierul l-a transformat într-o ţintă personală.

Se pare că era nevoie de o criză pentru a se pune în discuţie demisia acestui ministru care, de la preluarea frâielor Ministerului Educaţiei nu a făcut nimic concret pentru învăţământul românesc. Lamentările sale politice şi lipsa de acţiune traduc, de fapt, incapacitatea lui Mihail Hărdău de a rezolva problemele cu care confruntă un minister cu miză pe termen foarte lung. Ironia însă rezidă tocmai în faptul că această susţinere politică, a cărei lipsă o reclamă ministrul Hărdău cu atât patos, i-ar trebui retrasă şi, într-un ultim gest de onoare, Mihail Hărdău ar trebui să-şi dea demisia. S-a dovedit că Ministerul funcţionează după legile proprii şi în absenţa domniei sale. Căci inactivitatea înseamnă, pragmatic, absenţă.

Iar păstrarea lui Mihail Hărdău în fruntea Ministerului Educaţiei nu aduce deservicii de imagine doar Partidului Democrat, ci şi Alianţei D.A., ai cărei votanţi au girat cu încrederea lor şi acest minister.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Recalcularea pensiilor nu exclude indexarea lor generală şi periodică"

În deplasările noastre în teritoriu ni se prezintă tot mai frecvent - şi mai apăsător - problema indexării pensiilor. Mai exact, ni se solicită să facem tot posibilul ca în Parlament să ne folosim de toate prerogativele care ni le conferă demnitatea de ales al cetăţenilor, pentru a veni în sprijinul celor mai nevoiaşi dintre ei - pensionarii -, pentru a asigura indexarea pensiilor pe măsura şi în ritmul creşterilor de preţuri şi tarife.

Tot mai mult ni se cere, de asemenea, să intervenim pentru schimbarea metodologiei de majorare periodică a pensiilor, în sensul aplicării creşterilor procentuale preconizate şi la cei care, în urma recalculării din anul trecut, au obţinut un punctaj mai mic, excluzându-i de la indexarea generală, care se aplică la valoarea punctului de pensie, şi nu la cuantumul anterior al acesteia.

Desigur, problema s-a mai ridicat în foarte multe situaţii, pentru că există foarte multe astfel de cazuri de persoane afectate de această excepţie metodologică. Răspunsul oficialilor Guvernului, ai ministerului de resort a fost însă întotdeauna invariabil: indexarea se aplică la valoarea punctului de pensie, ceea ce asigură în timp o uniformizare a nivelului de pensii şi a modului de determinare a lor pentru aceleaşi categorii de salariaţi, cu aceleaşi condiţii de muncă pe perioada activităţii şi acelaşi stagiu de cotizare. Cu alte cuvinte, cei care au ieşit la pensie până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor să fie "ţinuţi" pe loc până când se va face o egalizare valorică cu ceilalţi care prezintă condiţii şi drepturi similare de pensionare.

Trebuie să spun că, din punct de vedere principial, această măsură este corectă şi, într-un fel, reparatorie. Cred însă că ea poate fi rezolvată, într-un mod mai practic şi mai benefic pentru mulţi pensionari, dacă indexarea se face pentru toţi, astfel încât pentru cei excluşi de la această majorare din cauza punctajului mai mic obţinut după recalculare să primească cel puţin echivalentul valoric al inflaţiei raportate, iar celorlalţi să li se asigure procente de majorare mai mari, astfel încât să poată fi recuperate inclusiv sumele de care au fost privaţi în comparaţie cu colegii lor care au ieşit din activitate în anii 1999-2000 şi trim.I 2001.

Cei care, pe seama vechiului sistem de calcul, au beneficiat de o pensie nefiresc de mare (în situaţia că au avut cinci ani din ultimii zece câştiguri foarte mari) pot fi excluşi de la această majorare a pensiilor. În general, însă, indexarea trebuie aplicată tuturor, în proporţii diferite, dar astfel încât să se acopere cel puţin scumpirile înregistrate în coşul zilnic de consum.

Domnul Ioan Stan:

"Revenirea Registrului Comerţului la camerele de comerţ teritoriale"

Trecerea administrării şi funcţionării Registrului Comerţului în competenţa camerelor de comerţ şi industrie din fiecare unitate administrativ-teritorială este, în accepţia mea, un act de dreptate şi chiar, fără intenţia de a leza unele sensibilităţi, un act de justiţie.

Legiferând această reaşezare pe poziţii fireşti, facem un demers care va situa România, şi din acest punct de vedere, în rândul statelor europene care practică sisteme de gestionare ale acestei activităţi.

Fac această afirmaţie, pentru că motivaţia Ministerului Justiţiei privind trecerea Registrului Comerţului în gestiunea sa ar fi fost cerută în anul 2002 de Uniunea Europeană, pentru eliminarea înscrisurilor fictive de firme şi pentru că gestionarea cu personal calificat a problemelor specifice este o invenţie.

Registrul Comerţului a funcţionat până în anul 2002 pe cheltuiala camerelor de comerţ. Ba, a mai funcţionat în acelaşi mod şi o bună bucată de vreme după 2002. Şi în prezent, în filialele teritoriale ale camerelor judeţene lucrează funcţionari ai Registrului Comerţului, în condiţiile în care acestea nu participă în nici un mod la cheltuielile presupuse de această activitate. M-am informat şi am aflat că s-a acceptat acest sistem de lucru numai din dorinţa manifestată permanent de camerele de comerţ de a veni în întâmpinarea solicitărilor agenţilor economici în modul cel mai rapid cu putinţă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte unităţile teritoriale ale Registrului Comerţului, odată cu despărţirea de camere, în anul 2002, acestea şi-au închiriat spaţii, au cumpărat aparatură, şi-au mărit numărul de angajaţi şi au încasat salarii de la bugetul statului.

Au făcut toate acestea mărind taxele pentru serviciile prestate şi iniţiind noi şi noi proceduri obligatorii pentru agenţii economici, toate contra taxă. Sigur că descriu situaţia din judeţul Suceava, pe care o cunosc în amănunt, dar am convingerea că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în celelalte judeţe.

Dorinţa de a veni cu adevărat în sprijinul agenţilor economici şi certitudinea că o instituţie de competenţa şi reprezentarea camerelor de comerţ poate să facă acest lucru la nivelul de calitate presupus de un stat european membru al Uniunii Europene, mă determină să cred că am făcut ceea ce trebuia votând revenirea Registrului Comerţului la camerele de comerţ teritoriale.

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Blasfemia".

Fapt consacrat, Banatul nu prieşte vizitelor "de lucru" efectuate de actualii guvernanţi - târâţi de neputinţă dau frâu liber raporturilor reale dintre gând şi vorbe. Aşa a procedat premierul Tăriceanu în timpul inundaţiilor din 2005, când vorbea ironic despre hotelurile pe care ar fi trebuit să le construiască pentru năpăstuiţii din Foieni (a rezolvat problema mult mai prozaic - containere).

La fel de ţâfnos a apărut în faţa timişorenilor şi ministrul sănătăţii, domnul Nicolăescu. Cei de pe Bega l-au primit cu huiduieli, fluierături şi originale "urări" de bun venit în mijlocul harnicului colectiv din cadrul spitalului judeţean.

Şi cum ar fi putut să se întâmple altfel, când neştiinţa ridicată la rang de reformă girează degringolada acestui sensibil sistem: legi năucitoare, modificate prin ordin de ministru, coliziunea lor cu acte normative emise de alte ministere (vezi Legea descentralizării - autor M.A.I.), numirea aiuritoare a unor aşa-zişi debutanţi, nevalidaţi de concursurile de competenţă manageri, rezidenţi cu carnet de partid (P.D.), furnizori de consumabile aflaţi în conflict de interese cu spitalul respectiv şi - culmea deciziei novatoare! - numirea la un spital din Moldova a unui manager calificat în gestionarea restaurantelor!

Adăugăm pensionarea forţată a mii de cadre medicale cu experienţă, continuarea calvarului medicamentelor compensate nocturn, crizele de lipotimie declanşate la "cozile lui Nicolăescu" şi apariţia gesturilor disperării - autoincendierea. Peste toate blasfemia - "Ce vreţi să fac eu? Nu puteţi să-mi cereţi să fac minuni, pentru că nu sunt Dumnezeu. Aş vrea să fiu, dar nu sunt".

Se spune că, atunci când vrea să te piardă, Dumnezeu îţi ia minţile. Nu este cazul ministrului Nicolăescu.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Rolului unui partid de opoziţie"

Rolul unui partid de Opoziţie conform regulilor democraţiei parlamentare este acela de a de a oferi o alternativa reală la guvernare, electoratului rămânându-i dreptul suveran de a decide la viitoarele alegeri cui să-i acorde încrederea sa.

Conform proiectului Statutului partidului de opoziţie care, de altfel, vă aparţine, domnilor deputaţi PSD, se specifică următoarele:

1. Opoziţia este un factor instituţional şi un element esenţial al democraţiei parlamentare;
2. Opoziţia are rolul formal de a exprima în mod oficializat şi într-un cadru special instituţionalizat şi organizat critica de ansamblu şi punctuală a programului de guvernare;
3. Opoziţia constituie, prin esenţa sa, o alternativă politică la majoritatea parlamentară;
4. Atât majoritatea parlamentară şi guvernamentală aflată la putere, cât şi Opoziţia trebuie să aibă în vedere că spiritul concilierii, al dialogului şi compromisului este mult mai productiv şi de preferat atitudinilor autoritariste bazate pe puterea votului.

Vreau să mă refer numai la litera d) - spiritul concilierii şi al dialogului fiind inexistent în cazul dumneavoastră azi.

Doriţi denigrarea Guvernului Tăriceanu prin orice mijloace, şi numiţi acest guvern incompetent şi arogant.

Uitaţi, domnilor deputaţi PSD, că termenul de arogant a devenit sinonim unui reprezentant al partidului dumneavoastră iar incompetenţa este un cuvânt mult prea familiar dumneavoastră.

Ţinta actualei moţiuni de cenzură o constituie fără îndoială blocarea aderării României la data de 1 ianuarie 2007, prin căderea Guvernului şi provocarea alegerilor anticipate, termen care în timpul Guvernării PSD 2000-2004 era oricum nerealizabil, tocmai datorită incompetenţei şi aroganţei Guvernului Năstase.

Domnul Gheorghe Gabor:

Combinatul chimic Făgăraş a fost o mare unitate a industriei chimice româneşti. Aici îşi aveau locul de muncă peste 12.000 de oameni. Pe porţile lui ieşeau zilnic mii de tone de produse chimice necesare altor uzine sau agriculturii româneşti.

După 1989 combinatul s-a transformat în societate comercială, luând denumirea de S.C.Nitramonia S.A. Făgăraş.

Fostul FSN l-a îndepărtat din funcţie pe omul care a creat un combinat chimic modern şi, în locul lui, a adus o echipă sub conducerea căreia a început declinul. Apoi, PDSR-ul şi toate guvernările care au urmat au schimbat conducerea societăţii făgărăşene cu oamenii lor, astfel că lucrurile au mers din ce în ce mai rău la respectiva societate. Fiecare schimbare a însemnat un nou dezastru economic, noi furturi de materiale şi tăieri de instalaţii, acestea fiind transformate în fier vechi vândut pe nimic, deşi era oţel inoxidabil denumit V2A.

Sub fiecare nouă conducere s-au produs disponibilizări.

Guvernarea trecută, prin fostul ministru Muşetescu, a privatizat societatea Nitramonia vânzând-o turcului Fatih Kesser, cel care ruinase anterior o altă societate din portofoliul APAPS, respectiv Colorom Codlea. Apoi, Nitramonia a fost preluată de firma lui Valeriu Simirică, denumită S&T oil Equipment and Machinery Ltd. şi CHEMTRANS GMBh (Austria), care au achitat pentru pachetul de 79,05% din acţiuni suma de 800.000 USD. La această sumă trebuiau adăugaţi alţi 20 de milioane de dolari SUA, din care 7 milioane numai pentru mediu. Angajamentul nu a fost respectat, dar s-a trecut la dezmembrarea instalaţiilor din combinat, acestea fiind vândute la fier vechi, deşi cea mai mare parte a materialului o reprezenta oţelul inoxidabil (V2A), o adevărată mină de aur.

Este adevărat că acţiunea de tăiere a fierului vechi, a instalaţiilor a început cu mult înaintea privatizării. Dar după privatizare a fost angajată pentru tăierea instalaţiilor de pe platforma chimică o firmă de apartament, tocmai din Constanţa, numită Lacosin SRL, cu un capital social de două milioane lei. Probabil că oţelul inoxidabil trebuia să ia drumul mării, spre alte zări. Au mai fost angajate şi alte asemenea firme din Gorj sau Arad.

Noii proprietari au divizat Nitramonia în 8 societăţi comerciale, 7 din acestea au preluat numai activele, iar societatea-mamă, Nitramonia, a rămas doar cu datoriile. Aceasta a fost marea inginerie făcută de noii patroni.

Cum Nitramonia nu avea numai active de dezmembrat, ci mai avea şi stadion, ştrand, bază sportivă, bloc de locuinţe, grădiniţă, seră, pe circa 8 hectare, un club, iar la munte un frumos hotel, cu o prosperă păstrăvărie, acestea au fost date sau vândute pe înţelegeri de culise producându-se, în acest fel, un jaf de proporţii inimaginabile.

Totuşi, s-a făcut şi un lucru bun: a fost rechemat să lucreze fostul director general al Combinatului Chimic, ing. Şuteu Theodor. Sub conducerea acestuia, Combinatul a început să dea semne de viaţă, se părea că va ieşi din comă, deoarece producea din nou şi chiar exporta. Astfel, în anul 2004 Nitramonia a produs 3.820 tone de îngrăşăminte, din care 3.450 de tone au fost livrate la export. Din producţia totală, 3.700 tone reprezentau azotatul de amoniu, substanţă care şi-a dovedit calităţile de dinamită în incidentul de la Mihăileşti. Preţul pentru o tonă a fost de 8.300.000 lei, aceasta înseamnă că pentru cantitatea produsă Nitramonia a obţinut peste 30,7 miliarde lei, respectiv peste un milion de dolari, şi aceasta numai din producţia de azotat de amoniu, iar Simirică a plătit pentru 79,05% din întreaga Nitramonie preţul de 800.000 USD. Bună afacere!!!

Dar trezirea din comă a Nitramoniei încurca afacerea cu fierul vechi, aşa că s-a renunţat la serviciile fostului director general şi s-a continuat tăierea instalaţiilor.

Pentru aceste motive, AVAS-ul a anulat contractul de privatizare şi a decis instituirea administraţiei speciale pentru Nitramonia.

Cum societatea nu mai poate produce, datorită faptului că instalaţiile au fost tăiate în bună măsură, salariaţii nu mai pot fi plătiţi decât din valorificarea fierului vechi. Salariile acestora nu sunt plătite de câteva luni, astfel că la Făgăraş avem o adevărată bombă socială.

Există însă şi pericolul exploziei unei adevărate bombe: S.C. Electrica S.A. va întrerupe furnizarea energiei electrice pentru neplata acesteia, ceea ce poate duce la imposibilitatea menţinerii amoniacului din instalaţii la o temperatură de minus 33 grade Celsius, astfel că acesta îşi poate schimba starea de agregare iar eliminarea lui în atmosferă poate produce o adevărată catastrofă, curenţii de aer ducând gazul letal la distanţe de zeci de km.

În calitate de deputat PNL de Braşov, cu domiciliul în Făgăraş, solicit AVAS să ia măsuri urgente pentru rezolvarea situaţiei.

Domnul Aurel Gubandru:

În fiecare an, în perioada 10-14 iunie se organizează târgul de vară "Drăgaica", o manifestare emblematică pentru Buzău.

Misterioasă ca figură mitologică, dar şi fascinantă ca patroană a bâlciului care-i poartă numele, "Drăgaica" reprezintă un punct de reper foarte important în istoria de ieri şi de azi a Buzăului.

"Drăgaica" este, fără îndoială, una din cele mai fascinante sărbători populare româneşti, şi conotaţiile ei mitologice trimit la rădăcini milenare, cu mult înainte de creştinism, venind de la greci şi chiar mai departe.

Târgul "Drăgaica" este o creaţie a locuitorilor de la curbura Carpaţilor, exprimând sărbătoarea întru cinstirea roadelor de peste an şi necesitatea alcătuirii unei forme de comerţ primar, prin schimburi în natură.

"Drăgaica" a fost prezentă şi atestată ca atare, de-a lungul vremii, în Muntenia, în Dobrogea, în sudul şi centrul Moldovei, în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina (cu numele de Sânziana).

În jurul anului 1500 se înfiinţează reşedinţa episcopală, conducând la o dezvoltare a localităţii Buzău, care începe să joace un rol tot mai important în realizarea schimburilor comerciale între diferiţi negustori din târgurile de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.

În secolele XIV-XV, târgul se organiza în împrejurimile Penteleului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Târgul "Drăgaica" este mutat la marginea Buzăului, la Bănceşti, sat aparţinând comunei Simileasca. Conducătorul acelor vremuri, Alexandru Ipsilanti, l-a încredinţat, printr-un hrisov domnesc, la data de 26 august 1778, Episcopiei, care obţine cu această ocazie şi vama târgului.

La 17 iunie 1797, Alexandru Ipsilanti decide ca vornicul Constantin Ghica să se ocupe de îngrijirea târgului. Un element de noutate îl constituie cedarea veniturilor obţinute în urma activităţilor de administrare "Casei copiilor orfani", decizie stabilită în 1799.

Tot în acelaşi an, istoria tumultuoasă a târgului buzoian mai întoarce o filă. Divanul emitea o carte de judecată prin care Episcopia era obligată să se ocupe din nou de buna desfăşurare a "Drăgăicii".

Evenimentele social-politice şi militare din acea perioadă îi determină pe negustori să mute târgul la Nişcov, pentru a-şi proteja puţinele mărfuri ce au scăpat de prada turcilor. Astfel, între anii 1806-1812, "Drăgaica" va funcţiona la Valea Teancului, lângă Nişcov.

După ce viaţa în oraş revine la o stare de normalitate, negustorii solicită domnitorului "facerea târgului iar la Buzău, unde în vechime a fost un obor de vite, de zacharele, de cherestele...". În ianuarie 1813 s-a luat decizia de a se muta târgul din nou la Buzău, hotărâre care a fost pusă în aplicare abia în 1818, din cauza epidemiei de ciumă.

Următorii ani nu sunt tocmai grozavi pentru "Drăgaică", care-şi pierde din potenţialul economic şi din semnificaţia tradiţională.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Buzăul cunoaşte o intensă activitate comercială. În anul 1864, Mihail Kogălniceanu aprobă înfiinţarea "unui târg în urbe, altul decât cel care funcţiona la Plaiuri".

În anul 1971 autorităţile locale şi judeţene hotărăsc mutarea târgului "Drăgaica" de la vechiul obor, pe fostul amplasament, în cartierul Poşta, la intrarea pe platforma industrială a municipiului.

Cu mult fast, inaugurarea târgului din 1971 a reprezentat o manifestare cu puternice valenţe folclorice.

Pe parcursul identificării sale, "Drăgaica" cunoaşte o nouă etapă de transformare, după 1990, când apar "actorii" economiei de piaţă.

De asemenea, segmentul agrementului s-a diversificat, fiind în prezent o atracţie principală a "Drăgăicii".

Comediile se învârt, magazinele şi restaurantele vând, aici nimic nu e ca valul, totul e un val, oamenii vin, se duc şi iarăşi vin cu el, fiindcă vine 24 iunie, ziua cu gongul care bate de atâta amar de ani închiderea. "Drăgaica" se adaptează, se modernizează cu o uşurinţă uimitoare, fiecare ediţie e cea mai frumoasă, aceasta e şi cea mai urbană, dar totul până la gongul tradiţional.

Domnul Victor Sanda:

«Să oprim joaca "de-a ministrul finanţelor" »

Iresponsabilitatea politică, în combinaţie cu impertinenţa şi tupeul, reprezintă un amestec periculos, chiar catastrofal pentru întreaga societate, atunci când se regăseşte în acţiunile şi atitudinea publică a unor persoane cu funcţii cheie în guvernarea unei ţări.

Pe această linie comportamentală se înscriu câţiva miniştri ai cabinetului Tăriceanu, tocmai pentru a-şi ascunde incompetenţa în domeniul pe care-l gestionează, evident, prost şi cu urmări nefaste pentru populaţie.

Am văzut cu toţii cum ministrul Nicolăescu, încălcând legile cu seninătatea şi tupeul unui om nebun, a decapitat conducerile a sute de spitale, bulversînd întreg sistemul de sănătate. Şi nimeni nu l-a tras la răspundere.

Am asistat, de asemenea, la decimarea necontrolată a aviculturii româneşti de către ministrul agriculturii, care a reuşit să aducă o ţară întreagă în pragul isteriei. Şi nimeni nu l-a tras la răspundere.

Şi exemplele nu se opresc aici, căci iresponsabilitatea, impertinenţa şi tupeul sunt molipsitoare în cabinetul Tăriceanu.

Recent, ministrul finanţelor publice a bătut recordul, cu o declaraţie şocantă, putem spune, făcută pe un post de televiziune, la prezentarea noului Cod fiscal. Permiteţi-mi să citez: "Abia aştept să nu mai fiu ministru şi să devin întreprinzător, în condiţiile actualului sistem fiscal din România".

Afirmaţia sa este cât se poate de gravă, pentru că ea denotă nu numai o crasă iresponsabilitate politică din partea ministrului finanţelor publice, cel care a fost girat să conducă nu un SRL, ci economia ţării. Declaraţia sa mai relevă şi tupeul şi suficienţa omului Sebastian Vlădescu.

Cu alte cuvinte, ministrul Vlădescu ne transmite, ironic, că nu îl interesează câtuşi de puţin criticile aduse noului Cod fiscal, considerat de majoritatea celor vizaţi, dar şi de specialişti, un proiect antieconomic, care va conduce ţara către un nou colaps financiar, asemenea perioadei 1997-2000. Argumentele domniei sale nu ţin de practicile şi previziunile economice, ci de calităţile sale de investitor, beneficiar al sistemului fiscal Vlădescu, ce-i va aduce bunăstarea.

Oare primul finanţist al ţării pune bazele unui sistem fiscal pentru o economie sănătoasă, solidă, sau pentru a-şi testa capacităţile de întreprinzător? Oare cât ne va mai costa şi joaca domnului ministru Vlădescu?

Părerea mea este că n-ar trebui să mai aşteptăm să vedem efectele devastatoare, aşa cum s-a întâmplat în sănătate, când l-am lăsat pe ministrul Nicolăescu să se joace de-a reforma. Sau în cazul gripei aviare, când l-am lăsat pe ministrul Flutur să se joace de-a gestionarul crizei pe care singur a creat-o.

Cred că a venit vremea să oprim, de data aceasta la timpul potrivit, joaca "de-a ministrul finanţelor" a domnului Sebastian Vlădescu.

Consecinţele asupra economiei româneşti nu vor putea fi reparate peste noapte, ci peste ani de chin şi de lipsuri ale populaţiei.

În acest context, fac un apel la dumneavoastră, stimaţi colegi, pentru a nu susţine propunerea de lege privind noul Cod fiscal promovat de ministrul "jucător".

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Intoxicarea cu portocaliu"

S-au prefăcut că sunt fraţi până au trecut puntea, pardon... au câştigat alegerile.

Ne-au fluturat aşa zisa lor alianţă drept slogan electoral, ca mai apoi să ne demonstreze, pas cu pas, că totul a fost praf aruncat în ochii electoratului.

Mă întreb dacă se mai salută acum la şedinţele comune sau îşi aruncă doar ironii mascate, de parcă aceasta ar fi agenda populaţiei, să afle care din partidele din coaliţie are limbajul mai colorat sau cine e de partea lui Băsescu şi cine nu.

Lăsaţi impresia că nu vă preocupă altceva decât propriile interese, tocmai acum, când Europa e cu ochii pe noi şi contabilizează fiecare mişcare.

Uite remanierea..., nu e remanierea, de parcă ne-am întors în anii grădiniţei, când joaca de-a v-aţi ascunselea părea un joc inofensiv. Dureros e faptul că vă jucaţi cu populaţia, tot mai sătulă de mizeriile servite progresiv zi după zi. Ce trebuia să fie eficientizarea Guvernului s-a transformat în lovituri sub centură şi aruncarea vinei neîmplinirilor în ograda celuilalt.

Nu ne interesează care partid din coaliţie este mai vinovat, din moment ce toţi au contribuit la declinul şi distrugerea sistematică a României. Cu fiecare zi care trece, conflictele par tot mai mari. Existenţa suspiciunilor ce planează asupra liderilor Executivului, un prim-ministru ce pare depăşit de situaţia din propriul partid, ca să nu vorbim de situaţia din ţară şi de un preşedinte care practică ca hobby aruncarea cu săgeţi în proprii oameni, formează ce se numeşte astăzi debandada de dreapta din fruntea României.

Aceleaşi personaje sinistre au creat un blocaj administrativ şi decizional ce adânceşte şi mai mult prăpastia dintre ei şi cetăţeni. Nu ne bucură faptul că relaţiile dintre partenerii de coaliţie sunt iremediabil distruse. Ţara trebuia guvernată iar dacă oamenii v-au ales în fruntea ei trebuia să daţi dovadă de un minim de bun simţ şi, în locul orgoliilor, să fiţi gata să alegeţi interesul cetăţenilor, dincolo de interesul meschin care caracterizează fiecare zi sub steagul portocaliu.

Oare în cazul unor noi alegeri veţi poza din nou în familia unită care plânge soarta ţăranului român nedreptăţit, veţi trimite iar scrisori dascălilor, prin care le veţi promite majorări spectaculoase de salarii, veţi profita iar de buna-credinţă a pensionarilor, veţi promite din nou lapte şi miere pe străzile României?

Cu ce curaj veţi apărea în faţa populaţiei pe care aţi ignorat-o cu atâta cinism?

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Discursul preşedintelui Traian Băsescu"

Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat ieri, pentru prima dată, Camerelor reunite ale Parlamentului cu un discurs pe tema integrării România în Uniunea Europeană. Spre surprinderea mea, premierul Tăriceanu a lipsit de la discursul adresat de preşedinte în faţa Parlamentului României. Tăriceanu nu a fost prezent în plen pentru că ar fi primit critici la adresa Guvernului pe care îl conduce. Motivul ar fi fost lipsa invitaţiei de la Cotroceni, dar în calitate de deputat nu ar fi avut motive pentru a nu fi prezent.

Nu m-a surprins faptul că miniştrii liberali, fideli premierului, au lipsit de lângă preşedintele Traian Băsescu. Dacă ministrul Flutur nu ar fi fost în spatele preşedintelui se putea considera că PNL nu mai este la guvernare. Lipsa premierului demonstrează, încă o dată, conflictul dintre preşedintele României şi premierul Tăriceanu. Ministrul sănătăţii, Nicolăescu, probabil că nu se mai consideră şeful sănătăţii, acesta ocupând locul în bancă, în calitate de deputat.

Băsescu a sancţionat ieri dur capitolele educaţie, sănătate, justiţie, agricultură. Prin moţiunile depuse de PSD s-au adus critici dure la adresa educaţiei, a sănătăţii, a agriculturii din România. Din păcate, Puterea nu a luat în serios această problemă. Preşedintele Băsescu a remarcat că situaţia din aceste domenii este drastică. Haosul există atât în educaţie, sănătate, cât şi în justiţie. Nu mergem mai departe decât la incidentul de neglijenţă asupra sustragerii subiectelor destinate admiterii de capacitate a absolvenţilor claselor a VIII-a.

În sănătate, preşedintele a remarcat că situaţia este drastică, demonstrându-se că 80% din pachetul de legi al lui Nicolăescu sunt nefuncţionale. Să nu uităm că, la momentul discutării pachetului de legi în sănătate, voci din PSD au criticat aceste legi, dar PSD-ului i s-a băgat pumnul în gură, prin asumarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de legi "al lui Nicolăescu".

Şi în ceea ce priveşte justiţia Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra legilor din justiţie, fără discutarea lor în Parlamentul României.

În agricultură, preşedintele a amintit starea deplorabilă în care trăiesc şi muncesc aceştia, lipsa capacităţii de absorbţie a fondurilor destinate acestui sector.

Cu alte cuvinte, preşedintele Traian Băsescu a făcut praf Guvernul condus de Tăriceanu. Putem spune că preşedintele a depus ieri o "moţiune de cenzură" împotriva actualului Executiv.

Domnul Emil Strungă:

Recentele propuneri şi dezbateri publice referitoare la cererea de restructurare a Guvernului, venite din partea unor colegi de Alianţă, sunt de natură să abată atenţia de la temele prioritare ale societăţii româneşti. În primul rând, astfel de discuţii ar trebui purtate în spatele uşilor închise, până îşi găsesc finalitatea, şi nu în spaţiul public. Mai mult decât atât, subiectul ar trebui amânat cel puţin până când facem pasul decisiv în ce priveşte aderarea României la UE.

Sunt de acord că actuala structură a Guvernului, moştenită de la fosta putere, este stufoasă, birocratică, inflexibilă şi parţial ineficientă. Sunt de acord, de asemenea, că asupra acestor aspecte negative trebuie acţionat cu hotărâre.

Consider însă că ar fi o gravă eroare să operăm acum asupra structurii Guvernului, când suntem în plin efort de îndeplinire a angajamentelor asumate în perspectiva raportului de ţară. Până la toamnă, când raportul va fi dat publicităţii, toate ministerele şi agenţiile guvernamentale au de lucru, fără rezerve sau pauze, în sensul pregătirii aderării. Prelungirea discuţiilor referitoare la restructurare generează perturbaţii şi dezechilibre majore şi, în acest context, reprezintă un act de iresponsabilitate. Cu totul altele sunt aşteptările opiniei publice şi ale celor care decid aderarea noastră la UE.

Măcar în aceste momente cruciale ar fi cazul să lăsăm deoparte interesele partinice mărunte şi mentalităţile politicianiste.

Actualul Guvern, în structura şi componenţa lui, reprezintă singurul instrument de care dispunem în vederea atingerii obiectivelor strategice ale ţării. Abia după ce aceste obiective vor fi realizate putem face loc discuţiilor pe tema restructurării, până atunci, să ne suflecăm mânecile şi să îndeplinim obiectivul important al programului de guvernare.

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

"Şi... aici sunt banii dumneavoastră!"

În România orice minune ţine trei zile!

Luaţi cu grijile gripei aviare ne-am şters din memorie, de parcă nici n-ar fi fost vreodată, precedentele griji ale inundaţiilor.

Şi, uite aşa, devenind mult mai important să căutăm şi să numărăm găini moarte, să monitorizăm păsări migratoare şi să ne isterizăm cu toţii la proliferarea focarelor, am cam uitat de miile de gospodării luate de ape, de familii rămase fără adăpost, de culturile agricole compromise şi, nu în ultimul rând, de vinovaţii - rămaşi încă nedescoperiţi - de multe dintre toate aceste pagube.

Iată de ce mă simt obligat să vă amintesc.

România a cheltuit foarte mulţi bani pentru realizarea de diguri şi amenajări hidrotehnice cu scop de protejare a zonelor inundabile.

An de an s-au cheltuit alţi bani pentru întreţinerea acestor lucrări.

Ne poate spune cineva, astăzi, cum s-au cheltuit aceşti bani, dacă respectivele lucrări au cedat la prima viitură mai serioasă?

Şi ştie cineva şi cum s-a cheltuit banul public ulterior inundaţiilor, pentru reabilitarea infrastructurii afectate?

Care sunt firmele care au beneficiat de fonduri, după ce criterii au fost alese, la ce preţuri s-au negociat lucrările şi dacă au fost prevăzute clauze privind garanţii?

Sunt întrebări pe care le pun că ... şi aici sunt banii dumneavoastră!

Domnul Mihăiţă Calimente:

Săptămâna recent încheiată a lămurit, sperăm noi pentru totdeauna, aşa numita "problemă a avioanelor CIA care ar fi aterizat în România şi existenţa unor închisori puse la dispoziţia aceluiaşi CIA". Având în vedere importanţa deosebită a subiectului pentru ceea ce înseamnă imaginea şi credibilitatea României, Parlamentul României a decis constituirea unei comisii speciale de anchetă.

Zilele trecute, comisia respectivă şi-a prezentat concluziile anchetei. Astfel, raportul arată că există date clare ce atestă că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că în România nu există închisori sau prizonieri suspecţi de terorism.

În cadrul activităţii depuse, Comisia parlamentară a investigat peste 3000 de zboruri, documente şi date ale operaţiunilor aeriene de pe teritoriul românesc. Au fost avute în vedere cu precădere aeroporturile militare din Timişoara, Constanţa, Bucureşti, Tulcea şi Feteşti.

Atât preşedintele comisiei, Norica Nicolai, cât şi vicepreşedintele George Maior (PSD) au negat afirmaţiile speculate în presa străină şi cele prezentate în cursul săptămânii trecute de parlamentarul elveţian Dick Marty.

Reprezentanţii tuturor partidelor politice care compun comisia parlamentară au exprimat că din cele două zboruri amintite în raportul lui Dick Marty, N313P din 25 ianuarie 2004 şi N313P din 22 septembrie 2003, despre care acesta susţinea că ar fi transportat deţinuţi, "nu au coborât şi nu au urcat pasageri".

Acestea fiind spuse, consider acest subiect ca fiind închis şi îl încadrez în categoria încercărilor nereuşite de discreditare a României.

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Scumpirile de vară, prima de vacanţă a guvernanţilor pentru români"

Guvernul continuă valul scumpirilor aberante. De la 1 iulie, democraţii şi liberalii vor oferi noi surprize milioanelor de români. Energia electrică, motorina, benzina, gazele naturale, apa rece, apa caldă, transporturile, pâinea, alimentele vor fi mai scumpe. Din ce în ce mai scumpe.

Va urma o vară cumplită pentru populaţie şi una de relaxare pentru guvernanţii şi demnitarii portocalii, care-şi vor petrece concediile de odihnă pe plajele româneşti sau în străinătate, în dispreţ total faţă de cei care cu greu mai pot face faţă facturilor la utilităţi.

E sezonul examenelor de bacalaureat şi de admitere la facultăţi. Alte taxe pentru familiile care doresc să-şi vadă copiii cu studii. Toamna îi va găsi fără rezerve pe cei care trebuie să-şi pregătească copiii de şcoală.

Cămările vor rămâne goale, deoarece bani pentru conserve şi murături nu vor mai fi. Dar ce-i interesează pe cei care servesc masa la Golden Blitz-uri? Ce-i interesează pe cei care sunt din ce în ce mai bogaţi, pe măsură ce populaţia este din ce în ce mai săracă? Ce-i interesează pe cei care cheltuiesc sume imense pentru a lansa atacuri de presă împotriva aliaţilor lor, orbiţi de bătălia pentru ciolan, de lupta furibundă pentru comisioane şi peşcheşuri, de orgolii nemotivate? România este acum o ţară supusă jefuirii sistematice a populaţiei, care a ajuns prizoniera unui Guvern incompetent şi a unui preşedinte dictator. În timp ce demnitarii partidelor din Alianţă se bat pentru posturi de miniştri, mii de români se zbat pentru a pune o pâine pe masă. Locurile de muncă se împuţinează, puterea de cumpărare scade şi doar banii trimişi acasă de cei care muncesc peste hotare mai susţin o economie bolnavă.

Propaganda actualei puteri nu mai poate minţi pe nimeni!

Români, fiţi pregătiţi pentru tot ce-i mai rău!

Guvernul Tăriceanu vă pregăteşte noi surprize neplăcute, care vă vor demonstra că acum un an o duceaţi încă mai bine. Peste un an, mulţi dintre români vor fi aduşi în pragul unei sărăcii severe de aceste politici imorale şi inadmisibile, de decizii luate cu premeditare împotriva unei populaţii îmbătrânite şi îmbolnăvite înainte de vreme!

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Colivia PSD în derivă: păsările-şi mută cuibul!"

Nu putem trece peste încă un moment memorabil din istoria post-2004 a PSD fără a-i acorda atenţia de rigoare şi fără a-l interpreta aşa cum se cuvine. Mă refer la proaspăta rebranduire a Partidului Social Democrat. Pentru început, se impun câteva precizări de natură tehnică.

Prin cuvântul "strategie", în contextul jocului politic, se înţelege o programare bine gândită, scrisă, de obicei, care cuprinde diverse elemente de comunicare prin care sunt planificate acţiuni oportune contextului social actual şi sunt evaluate urmările acestora. O strategie politică, pe lângă complexitatea şi raţionalitatea cu care trebuie elaborată, are ca scop final victoria şi trebuie să cuprindă riscuri minime de eşec. De la seriozitatea cu care este elaborată şi urmată strategia politică a unui partid se poate deduce cu uşurinţă strategia sa guvernamentală, adică cât de serios şi riguros va lucra partidul respectiv în momentul în care va ajunge la putere. Este simplu, vorbim de coerenţă în discurs, seriozitate şi hotărâre.

PSD a arătat, în cei patru ani de guvernare, că, în materie de comunicare, cea mai bună strategie este cea a pumnului în gură. Se vede cel mai bine acum, când mai descoperim, pe zi ce trece, câte o mare ţeapă financiară semnată în spatele uşilor bine închise. (A se vedea autostrada Transilvania şi cazul fregatelor). Cât a stat la guvernare, toată lumea a fost de acord că PSD este un partid echilibrat, european şi matur. Nimic mai greşit!

În mod normal, un partid nu este un detergent pentru care vânzarea este determinată, în mare parte, de imaginea unei reclame de un minut. Pentru o formaţiune politică, imaginea trebuie să fie o extensie a profunzimii mesajului pe care îl transmite societăţii. Acest deziderat se îndeplineşte cu oameni de calitate, cu ceva muncă şi respectând unele principii.

Date fiind aceste lucruri, ce pot eu spune despre desele încercări de rebranduire a PSD, dintre care cea mai nouă şi uimitoare este cea care aduce pe sigla partidului un soi de păsări greu de distins... Cine îşi ia zborul, încotro se duce şi de ce se duce? Nişte întrebări pe care electoratul, printr-un hohot de râs, şi le pune... Eu mă întreb, de asemenea, unde este acel PSD unit, care vorbeşte pe o voce unitară? Unde sunt toate acele proiecte pe care le trâmbiţează la fiecare conferinţă de presă săptămânală?

Observ cu stupoare că PSD a devenit o colivie părăsită de păsări. Probabil strategia de marketing a unui detergent este mai lucrată decât toate aceste schimbări - de culoare, siglă, mesaj, lideri - ale PSD, de la o săptămână la alta. Observ că PSD intră în tot soiul de jocuri de imagine, care mai de care mai prăpăstioase, provocând o coborâre în derizoriu a mesajului politic. A adapta astăzi o strategie a lui Vasile Dâncu şi mâine o idee năzărită peste noapte a lui Bogdan Teodorescu este, fără îndoială, o sinucidere din punct de vedere politic. A face din PSD un partid de "finuţi" precum Geoană, într-o zi, pentru ca a doua zi purtătorul de vorbe să fie Marian Vanghelie, este o altă catastrofă politică. Această incoerenţă nu demonstrează decât că PSD nu mai există ca entitate politică bine delimitată şi definită în spaţiul politicii româneşti. A devenit o adunătură de păsări care fac gălăgie. Şi atât.

Domnul Ilie Merce:

PRM cere deblocarea procesului de redobândire a cetăţeniei române pentru românii care au rămas fără dreptul de a fi cetăţean român!

Una din consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov a fost pierderea cetăţeniei române de către locuitorii din regiunile răpite de URSS - Basarabia şi Bucovina de Nord. După 1989, foarte mulţi români din aceste regiuni au cerut redobândirea cetăţeniei. Problema a ajuns în Parlamentul de la Bucureşti şi, prin Legea nr. 21 din 1 martie 1991 - Legea cetăţeniei române - au fost create anumite facilităţi pentru foştii cetăţeni români care îşi pierduseră această calitate. Procedura de redobândire a cetăţeniei, însă, este foarte greoaie, din care cauză doar 2,2 % dintre cetăţenii româno-basarabeni din Republica Moldova şi Ucraina au reuşit să redevină cetăţeni români.

În acest moment sunt nesoluţionate 28.500 dosare. În ritmul de lucru din perioada 2002-2005, câte 400 dosare pe an, ar fi nevoie de 70 de ani pentru rezolvarea celor nesoluţionate.

De remarcat faptul că însuşi un document al Uniunii Europene - Convenţia europeană privind cetăţenia - cere rezolvarea cu celeritate a unor asemenea cazuri. Art. 9: "Fiecare stat parte va facilita redobândirea cetăţeniei de către foştii cetăţeni". Art. 10: "Solicitările vor fi prelucrate într-o perioadă rezonabilă de timp".

România are o datorie istorică faţă de foştii ei cetăţeni şi orice piedică în faţa aspiraţiei lor de a redeveni cetăţeni ai ţării pe care ei o cred a fi încă a lor este o ofensă la adresa întregii naţiuni române.

La 14 iunie 2005, domnul preşedinte Traian Băsescu a declarat în faţa studenţilor din Bucureşti: "Deblocarea procesului de acordare a cetăţeniei române...vă asigur că este unul din obiectivele noastre să găsim o formulă de continuare a procesului de acordare a cetăţeniei române pentru românii care locuiesc în Republica Moldova. Avem în vedere acest lucru şi sper să reuşim să-l dezlegăm în perioada imediat următoare şi accelerarea acestui proces". La 16 iunie 2005, doamna ministru Monica Macovei scria petiţionarilor: "Ministerul Justiţiei analizează posibilitatea simplificării acestei proceduri".

La 17 februarie 2006, domnul ministru Mihai Răzvan Ungureanu declara: "MAE va solicita Ministerului Justiţiei modificarea legislaţiei de acordare a cetăţeniei române, astfel încât românii din Basarabia să primească mai repede această calitate".

Cu toate aceste promisiuni, pe 21 februarie 2006, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a respins o iniţiativă legislativă care viza îmbunătăţirea procesului de acordare a cetăţeniei pentru românii din Basarabia şi Bucovina de Nord.

De asemenea, la 25 aprilie 2006, în numele Ministerului Justiţiei, doamna secretar de stat Katalin Barbara Kibedi, respingea orice propunere de accelerare a procesului de redare a cetăţeniei române, accelerare cerută de mai multe organizaţii neguvernamentale din Basarabia, nordul Bucovinei şi România.

Aşadar, se opun unei reparaţii istorice normale PNL, prin persoana preşedintelui său, şi UDMR. Nu ne miră gestul UDMR-ului. Ne surprinde, însă, trădarea interesului românesc de către un partid ce se numeşte şi "Naţional" - PNL-ul. Înaintaşii actualei conduceri liberale au făurit România Mare, aducându-i în graniţele normale ale ţării pe românii basarabeni şi bucovineni, acordându-le cetăţenia română. Domnul Tăriceanu şi actualul PNL interzic unor români să devină cetăţeni ai României. Istoria îi va taxa aşa după cum merită!

Domnul Ion Luchian:

Proiectul legislativ iniţiat de UDMR referitor la un statut al minorităţilor din România a stârnit numeroase pasiuni "naţionaliste" în rândul multor politicieni români.

Pe de-o parte, UDMR, ca iniţiator al proiectului, susţine necesitatea acestuia din perspectiva respectării drepturilor minorităţilor, ca parte esenţială a unui stat de drept ce doreşte integrarea în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, cei care se opun total sau parţial acestui proiect scot în evidenţă problemele de ambiguitate şi de încălcare a unor norme juridice pe care acest proiect le ridică.

De exemplu, aşa cum a remarcat şi Comisia de la Veneţia (ce îndeplineşte un rol consultativ pentru Consiliul Europei în problematici constituţionale şi care s-a pronunţat asupra acestui proiect încă de anul trecut) această iniţiativă introduce un nou model de autonomie culturală a minorităţilor, care poate reprezenta o formă folositoare pentru întărirea participării acestor minorităţi la viaţa publică, însă atrage atenţia asupra faptului că noţiunea de autonomie culturală, fiind o noutate în România, ea ar trebui definită foarte precis, lucru care nu se întâmplă în actualul proiect.

De asemenea, proiectul de lege prevede o serie de cazuri în care numirea conducătorilor unei instituţii culturale, de educaţie sau de presă trebuie să aibă obligatoriu consimţământul noilor consilii ale autonomiei culturale, ce urmează a fi înfiinţate conform proiectului, fapt ce ar intra în conflict cu legile şi principiile de competiţie şi competenţă care trebuie să guverneze numirea într-un asemenea post vacant.

De asemenea, Comisia de la Veneţia recomanda simplificarea condiţiilor pentru înregistrarea acelor aşa-numite organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât să fie respectat principiul libertăţii de asociere, prevăzut şi de actuala noastră Constituţie, urmând a se renunţa astfel la forma restrictivă pe care o propunea iniţiatorul, care ar avantaja numai organizaţiile mai mari ale minorităţilor.

Însă dincolo de toate aceste ambiguităţi şi inadvertenţe ale proiectului, care trebuie clarificate de legiuitori, este evident faptul că o lege care urmează să asigure o protecţie mai mare şi un cadru mai larg de exprimare publică tuturor minorităţilor naţionale reprezintă un lucru pozitiv pentru România, nu numai din perspectiva integrării sale europene, ci mai ales din perspectiva evoluţiei sale democratice, căci, aşa cum remarca un mare gânditor politic italian, "Democraţia este domnie a majorităţii, cu drepturi ale minorităţii".

Aşa încât, în acest context, toate discursurile "inflamate" ale unor oameni politici pe tema statutului minorităţilor, în opinia mea nu reprezintă decât nişte încercări ipocrite şi populiste de câştigare a unui cât de mic capital electoral.

Domnul Ionel Palăr:

Declaraţie politică intitulată "Despre principii şi aplicări de principiu"

La ultima şedinţă din cadrul Comisiei pentru agricultură, delegatul Executivului a prezentat un proiect de lege care, dacă ar fi fost adoptat acum câţiva ani, ar fi putut opri jaful de proporţii prin care a trecut şi prin care încă trece România.

În câteva cuvinte, acest proiect de act normativ vizează suspendarea serviciului public cu specific silvic, pentru a reduce presiunea exercitată asupra pădurilor, întrucât prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice se realizează, de fapt, tăierea abuzivă a pădurilor.

Principiul care guvernează Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei este restitutio în integrum, principiu care, de altfel, nu a stat la baza adoptării Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi nici a Legii nr. 1/2000.

Regiunea Valea Trotuşului, din judeţul Bacău, este un exemplu clar de lege dreaptă aplicată strâmb. Au fost semnalate numeroase situaţii în care au fost împroprietărite cu terenuri forestiere persoane care nu aveau dreptul. În situaţii similare sunt persoane care au primit proprietăţi forestiere pe alt amplasament decât cel pe care au avut proprietatea anterior anului 1948. Rezultatul este terifiant: întreaga Vale a Trotuşului este complet distrusă, după defrişările succesive.

Acest proiect de lege ar fi fost şi mai util în urmă cu câţiva ani şi ar fi reuşit, atunci, să împiedice defrişările haotice care s-au făcut pe tot teritoriul României. Din păcate însă, acum nu mai putem decât să sperăm că legea va fi aplicată, că responsabilii acestui dezastru naţional vor fi demascaţi şi că pădurile ţării, atâtea câte au mai rămas, vor rămâne în picioare.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Sistemul sanitar public românesc în perioada postdecembristă s-a confruntat şi încă se mai confruntă cu repetate şi acute crize, care afectează în mod direct cetăţeanul, care cu toate că plăteşte lunar contribuţiile obligatorii către Casa de Asigurări de Sănătate, beneficiază de lipsa medicamentelor, a tratamentului corespunzător, a igienei primare din spitale, a perceperii unor "comisioane" pentru bunavoinţă a celor care prin jurământului lui Hipocrate ar trebui să-şi ofere necondiţionat serviciile cetăţeanului.

Acest sistem sanitar, aflat într-o perpetuă convalescenţă, are nevoie fără doar şi poate de o asanare, de o reformă gândită şi pusă în aplicare de către persoanele specializate în domeniu, şi nu de decizii politice de moment, luate subiectiv, cu scop propagandistic şi în ideea de a-ţi asocia imaginea, numele cu o reformă absolut necesară într-un domeniu vital şi de interes naţional.

Un exemplu concludent al modului artificial în care această reformă a fost gândită şi se doreşte a fi implementată este conferit de către judeţul Bihor, prin situaţia creată la nivelul Spitalului clinic de boli infecţioase Oradea, care se doreşte a fi transformat dintr-o unitate sanitară de sine stătătoare într-o secţie a Spitalului judeţean Oradea.

Avându-se în vedere impactul şi consecinţele unei asemenea comasări s-ar fi impus de exemplu şi consultarea specialiştilor de la Centrul de Medicină Preventivă Bihor, Instititul Naţional de Sănătate Publică, Comisia Naţională de Boli Infecţioase, cei care vor trebui să aplice măsurile prevăzute de reforma în sistemul sanitar, situaţie care nu face decât să sublinieze cele mai sus menţionate şi să reflecte lipsa profesionalismului, cu care este tratată această reformă la cel mai înalt nivel.

Scopul declarat a fost acela de reducere a numărului de unităţi spitaliceşti din judeţul Bihor şi eficientizarea economică, prin scăderea cheltuielilor materiale şi de personal, or, acest lucru nu se justifică atâta timp cât Spitalul clinic de boli infecţioase este cea mai mică unitate sanitară cu paturi din municipiul Oradea, cu cheltuieli considerabil mai mici decât celelalte unităţi sanitare, bugetul anual al acesteia fiind de 3 milioane RON, reprezentând 2,5% din bugetul CAS Bihor.

Pe de altă parte, amplasarea unor secţii de boli infecţioase în incinta unui spital cu alt profil impune respectarea unor norme epidemiologice stricte, care constau în realizarea unor circuite funcţionale complet separate de restul specialităţilor, începând cu căile de acces în spital, săli de aşteptare, servicii de primire (separate pe categorii de boli infecţioase-boli eruptive, alte boli cu transmitere aerogenă, boli digestive, hepatite), la care se adaugă căi de acces în secţie separate, cu scări şi lifturi, de asemenea, pe profile, spaţii de cazare diferenţiate pe boli, cu grupuri sanitare aferente folosite numai de bolnavii cu boala infecţioasă respectivă, căi de îndepărtare a deşeurilor contaminate total separate. Spaţiile anexe, cum ar fi oficiile şi depozitarea deşeurilor menajere cu potenţial infecţios, vestiarele pentru personal, circuitele pentru lenjerie curată şi lenjerie contaminată nu se pot înfiinţa la Spitalul judeţean.

Actualul spital judeţean are o structură prevăzută din construcţie bine definită şi nepregătită pentru preluarea patologiei de boli infecţioase, costurile necesare restructurării acestuia fiind de nerealizat, putând fi de preferat o construcţie nouă, structurată ca atare. De altfel, Spitalul judeţean nu este nici până în prezent autorizat sanitar pentru funcţionare cu patologie neinfecţioasă şi totodată este cel mai mare consumator de resurse sanitare al judeţului Bihor, anual raportând datorii la bugetul de stat de peste 100 de miliarde lei.

Modificarea locaţiei Spitalului clinic de boli infecţioase Oradea este un act de mare responsabilitate, care necesită analiza temeinică, pe baze ştiinţifice, cu consultarea tuturor factorilor de specialitate, a consecinţelor imediate şi pe termen lung, pentru a nu conduce la situaţii de risc epidemiologic, fără beneficii notabile pentru populaţie şi cu costuri ulterioare mai mari decât economicitatea vizibilă la o analiză primară.

În contextul în care bolile infecţioase reprezintă o problemă de securitate naţională şi regională, mai ales din momentul alarmelor epidemiologice privind gripa aviară şi pandemia de gripă umană, consider ca fiind inoportună transformarea Spitalului de boli infecţioase într-o secţie a Spitalului Judeţean, trebuind să primeze interesul cetăţeanului de a beneficia de cele mai optime condiţii şi îngrijiri medicale, în detrimentul unor decizii fundamentate pe interese clientelare.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Declaraţie politică intitulată: «"Aici sunt banii dumneavoastră", tot mai aproape de adevăr»

Pe vremea când era Ministrul Transporturilor, preşedintele Băsescu a fost moaşa unei invenţii lingvistice care a intrat în istoria limbii române: "Aici sunt banii dumneavoastră".

Mediatizarea cugetării anteprezidenţiale a fost pe măsură, tot românul uzând de celebrele vorbe. De la vârsta grădiniţei şi până la nivelul masteratului, de pe centura politică şi până pe portativ...

Câţi dintre români au văzut adevărul din subteranele acestor cuvinte, prevăzând un viitor sumbru?!

Câţi dintre români s-au gândit că ajungem să înotăm prin craterele din asfalt, să facem slalomuri printre capcanele de pe şoselele ţării pentru a ne căuta banii atât de des invocaţi?

"Aici sunt banii dumneavoastră!"... De trei ori adevărat...

Adevărat... pentru că taxele pentru drum nu lipsesc de pe grila anuală de încasat de statul român, pe care cu toţii îl reprezentăm.

Adevărat... pentru că sunt necesari bani serioşi pentru reparaţiile vehiculelor, reparaţii impuse într-o mare măsură şi de starea deplorabilă a părţii carosabile...

Prea adevărat şi pe măsură de periculos este că licitaţiile pentru reabilitarea, întreţinerea sau amenajarea drumurilor reprezintă unul dintre domeniile cel mai greu de controlat din punct de vedere economic sau al evaziunii financiare. Banii necesari unui asemenea tip de lucrări vin ori direct de la Guvern, ori de la Consiliile Judeţene şi primării. Se folosesc împrumuturi nerambursabile, prin programe finanţate de Uniunea Europeană, sau emisiuni de obligaţiuni.

Teoretic, robinetul curge, însă produsul finit - partea carosabilă de calitate - lipseşte cu desăvârşire.

Motivaţiile nu pot fi foarte multe. Ori lucrările sunt de o calitate îndoielnică, şi atunci comisia de licitaţie nu şi-a făcut pe de-a întregul datoria, selectând firme lipsite de profesionalism. Ori banii preconizaţi pentru tronsoanele propuse au fost defectuos administraţi, şi atunci tot autorităţile statului, pe care cu toţi îl reprezentăm, ar trebui să aibă un cuvânt cu greutate de spus. Cuvânt care să pună lucrurile la punct şi care să atragă după sine conştientizarea, responsabilizarea următoarelor intervenţii la starea drumurilor.

Judeţul Hunedoara, pe care îl reprezint în Parlamentul României, nu stă nici el pe roze la acest capitol.

Guvernul României nu pare prea hotărât în stabilirea planurilor pentru infrastructura rutieră a judeţului.

După ce construcţia autostrăzii pe Culoarul IV european (care trece prin Deva şi Orăştie) a fost declarată o prioritate, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) a propus reabilitarea drumurilor deja existente pe viitorul tronson al autostrăzii şi pe ramificaţia prin Petroşani a acesteia. Conform unui comunicat al MTCT din 30 martie, investiţia se ridică la aproape 542 milioane de euro şi o lungime de 232 kilometri, pe raza judeţelor Hunedoara, Gorj, Arad şi Bihor. Lucrările pe tronsonul Haţeg - Baru ar fi trebuit să fi fost finalizate la sfârşitul anului trecut, dar MTCT a continuat să aloce fonduri şi pentru anul în curs. Valoarea iniţială a contractului era de 12,1 milioane de euro, dar în 2006 investiţia a fost suplimentată până la aproximativ 16 milioane de euro.

Organele mass-media din judeţ avertizează asupra credibilităţii celor două firme de profil care prestează în această zonă.

Există discrepanţe vizibile şi la investiţiile pe diferite tronsoane ale DN 66 şi DN 7. Pe tronsoanele Baru - Haţeg, în lungime de 25,9 kilometri, şi Haţeg-Simeria, în lungime de 30,6 kilometri, MTCT a alocat 15,746 milioane de euro şi respectiv 16,823 milioane de euro; adică 0,608 milioane de euro pe kilometru şi respectiv 0,55 milioane de euro pe kilometru. Primul tronson străbate terenuri accidentate, iar cel de-al doilea tronson este cel mai degradat drum naţional din judeţ. În schimb, pentru tronsonul Deva - Oradea, unde carosabilul este încă de o calitate superioară, MTCT nu a stat prea mult pe gânduri. Investiţia se ridică la 181 milioane de euro pentru o lungime de 76 de kilometri. Adică, 2,38 milioane de euro pe kilometru.

Administraţiile locale intenţionează, pe de altă parte, să acceseze fonduri care să acopere cheltuielile pentru lucrările de reabilitare. Fonduri suportate, treptat, tot de către comunitatea locală. Astfel de aspecte se află atât în strategia de dezvoltare a municipiului Petroşani, cât şi a oraşului Petrila.

Fac apel respectuos la organele statului, să aibă în atenţie şi circuitul banilor destinaţi unor astfel de lucrări şi în egală măsură finalitatea lor, fiindcă nu e indicat să intrăm în Europa călare.

Perioada asfaltării şi pavoazării anumitor zone numai când venea convoiul cu oficialităţile ar fi trebuit de mult să fie închisă în cufărul cu amintiri.

Suntem în anul 2006 şi avem pretenţia că trăim într-un stat democrat. Civilizaţia trebuie să-şi impună parametrii normali, pe care orice om cu simţ civic - fie el simplu cetăţean sau persoană cu putere decizională - e imperios necesar să şi-i însuşească.

Fiindcă altfel... o să trăiţi bine, căci aici sunt banii dumneavoastră!

Domnul Iulian Gabriel Bîrsan:

Am consultat DEX-ul pentru a avea o definiţie cât mai exactă a cuvintelor "refugia" şi "refugiat". Compilând definiţiile a rezultat: "a se retrage dintr-un teritoriu ocupat, a fugi din faţa unui pericol căutând sprijin, ocrotire la cineva sau undeva, spre a se pune la adăpost".

Cu siguranţă aceste cuvinte ne duc cu gândul la stările conflictuale care de-a lungul istoriei au creat premisele necesităţii unei puneri la adăpost din faţa duşmanului.

Conştienţi sau nu suntem şi azi martorii unor evenimente violente între oameni cu religii diferite, concepţii de viaţă adverse sau interese economice şi geopolitice aflate în antiteză. Încruntăm puţin din sprâncene sau avem o uşoară tresărire la auzul unor ştiri legate de oameni aflaţi în suferinţă.

Primul gând care urmează e că fiind la o oarecare distanţă de ţara noastră, sigur, dar absolut sigur, nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva. Aş spune că e omenesc sentimentul. La o analiză mai profundă însă chiar ar trebui să fim îngrijoraţi pentru nenorocirile care li se întâmplă unor semeni ai noştri, indiferent unde în lume.

Am cunoscut un bătrân armean care a trăit câteva luni, minor fiind, împreună cu mama lui, adăpostiţi într-o peşteră. Ceilalţi 17 membri ai familiei fuseseră ucişi. La câteva zeci de ani de la acele evenimente inima lui continuă să plângă zilnic.

Am avut colegi de facultate ale căror povestiri de acasă includeau crime de o atrocitate ieşită din comun. Puţini considerau că se puteau găsi şi alte soluţii, mai paşnice, pentru evitarea lor.

Am discutat mult timp cu o doamnă ce avea marcate pe mână însemnele trecerii printr-un lagăr al morţii. Am învăţat de la dânsa înţelepciunea şi echilibrul în luarea unei decizii, dar mai ales nepăsarea în faţa morţii, considerând viaţa ca o victorie în lupta cu răul.

Cel mai mult însă m-a pus pe gânduri nepăsarea noastră, a românilor faţă de români. Dincolo de dramele trăite de alte seminţii din lumea largă, noi, românii, am reuşit să fim necruţători cu ai noştri. Cu fraţii, cu părinţii, cu tovarăşii de joacă, cu prietenii noştri. Asta în numele unei doctrine politice de import, care a dus la distrugerea şi negarea trecutului, cu bunele şi relele lui.

Aşa au ajuns mulţi români refugiaţi în propria ţară, foarte mulţi plătind cu viaţa pentru vina de a fi fost mai harnici şi mai muncitori decât alţii. Satele deportaţilor din Bărăgan, aproape pustii azi, rămân o rană deschisă pentru cei care simt româneşte.

Şi poate cel mai mult ar trebui să ne pună pe gânduri faptul că după '89 mulţi am uitat de istoria nu foarte îndepărtată a ţării, am nesocotit faptul că toţi suntem trecători prin viaţă, am negat nevoia de viitor a românilor aici, la ei acasă. A rezultat un exod continuu al românilor care, paradoxal, s-au refugiat în ţări străine, care le-au oferit "sprijin" şi "ocrotire".

Ar trebui să fim mai responsabili faţă de concetăţenii noştri, mai îngrijoraţi de viitorul tinerilor români, pentru a nu ne trezi singuri şi fără un sprijin la bătrâneţe, refugiaţi în neputinţă.

Am putea începe chiar de azi. O să ne doară poate. Niciodată nu e însă prea târziu pentru a-ţi iubi ţara cu adevărat.

Domnul Horia Văsioiu:

Declaraţie politică intitulată "Reforma în Justiţie trebuie să continue"

Pe 16 mai, când în Parlamentul European a fost prezentat raportul de ţară, oficialii europeni au vorbit, la capitolul justiţie şi anticorupţie, despre "continuarea progreselor deja înregistrate" şi consolidarea lor, atestând astfel faptul că în România reforma a avut un succes ce trebuie continuat. Mai mult, comisarul pentru extindere, Olli Rehn, a declarat: "Dacă ne uităm la progresele României în ultimele 14 luni, vom vedea o reformă aproape completă a sistemului judiciar în combaterea corupţiei şi a crimei organizate".

În acest context, consider de o importanţă vitală întărirea sprijinului pe care putem să-l acordăm doamnei ministru Macovei în continuarea reformării justiţiei. Un exemplu în acest sens a fost votul dat în Cameră Codului penal şi Codului de procedură penală.

Chiar dacă au fost discuţii dure, chiar dacă s-au făcut mici compromisuri, prin adoptarea unor amendamente, am dovedit că, prin seriozitate şi responsabilitate, putem pune şi noi umărul la aşezarea justiţiei pe un făgaş normal. De reforma în justiţie depind atât de multe lucruri încât consider că aceia care încearcă să obstrucţioneze acest proces încalcă grosolan mandatul încredinţat de alegători şi, practic, nu mai au ce căuta în Parlament.

Mai este mult de muncă în acest domeniu, iar raportul prezentat de Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi observaţiile făcute de ministrul justiţiei pe marginea acestuia dovedesc acest lucru.

Avem nevoie, la nivelul instanţelor, dar şi al Consiliului Superior al Magistraturii, de valori morale şi manageriale la standarde mai ridicate. Sunt unele instanţe ce cu greu reuşesc să-şi motiveze sentinţele, iar controlul asupra judecătorilor şi procurorilor lasă de dorit. Nu mai vorbim de competenţă şi o întreagă reţea de nepotisme şi complicităţi, ce impietează asupra calităţii actului de justiţie. Ne-am săturat cu toţii de oamenii obişnuiţi care bat pragurile birourilor parlamentare, nemulţumiţi de modul în care justiţia le-a rezolvat problemele. După cum ne-am săturat de abundenţa de vicii de procedură ce apar, cel mai ades, în cazul actelor de mare corupţie.

În lumina celor declarate, consider că un pas important în reformarea justiţiei şi asanarea vieţii publice şi politice este adoptarea cât mai grabnică a reglementărilor privind Agenţia Naţională de Integritate. Acest lucru ar dovedi că România ar mai rezolva o problemă majoră de ordin legislativ şi instituţional.

Cine se teme de Agenţia Naţională de Integritate se teme de o administraţie publică şi de o viaţă politică mai curată, pentru că, aşa cum arată şi opinia societăţii civile, citez: "Priorităţile României sunt creşterea integrităţii publice prin prevenirea şi combaterea corupţiei, combaterea conflictelor de interese, consolidarea liberei concurenţe şi creşterea transparenţei".

Doamna Leonida Lari Iorga:

În Basarabia anului 2006 a început iarăşi vânătoarea copiilor care se consideră, pe drept, români. E vorba de evenimentele de la liceul româno-francez, pe care acoliţii lui Vladimir Voronin l-au preschimbat peste noapte în moldo-francez. Pesemne, Vladimir Voronin a uitat ori se face a uita anul 1989, pe când era ministru de interne şi s-a grăbit să dea dispoziţii pentru a fi arestaţi câţiva tineri care cântau cântece patriotice. De asemenea, nu-şi mai aduce aminte revolta populaţiei (peste 300.000 de oameni în faţa ministerului) care cereau eliberarea tinerilor şi faptul că intelectualii au salvat situaţia intervenind pentru evitarea unei vărsări de sânge.

Privim cu toţii lupta inegală între regimul comunist de la Chişinău şi nişte copii şi ne dăm seama că degeaba se vrea Voronin în UE, când mentalitatea KGB-istă şi atitudinea sa sunt un ecou al politicii ruseşti care ne-a împărţit ţara în state şi etnii diferite.

Dar care-i vina bieţilor români basarabeni şi bucovineni că au fost rupţi de la trupul Ţării mamă? Oricare dintre români putea nimeri în această ingrată stare de om fără de ţară, de ce nu suntem receptivi la durerile semenilor noştri? Am vorbit de atâtea ori despre românii părăsiţi din teritoriile ocupate, în urma pactului comunisto-nazist şi despre problemele lor, încât aş putea publica vreo trei volume. Dar autorităţile din Ţara-mamă, în loc să-şi ajute fraţii apăsaţi de jugul străin, dimpotrivă, le ştirbesc drepturile:

• nu li se acordă cetăţenia română pe care o au din moşi strămoşi, e acceptată formula celor două etnii - moldovenească şi română;
• nu e condamnat regimul comunist care ne-a decapitat ţara;
• nu se alocă spaţiu în mijloacele mass-media românităţii ultragiate din afara actualelor hotare ale României;
• nu se acordă ajutoarele necesare pentru menţinerea identităţii naţionale;
• nu se colaborează cu liderii mişcării de Eliberare şi Reunificare, cu societatea civilă, ci cu reprezentanţii regimului comunist în frunte cu Vl. Voronin;
• sunt discreditaţi în fel şi chip intelectualii basarabeni şi bucovineni care au făcut istorie naţională, nu s-au îmbuibat pe suferinţele altora;
• sunt discriminaţi pe toate căile românii basarabeni şi bucovineni în Ţara-mamă, dar cel mai trist e că li se aplică aceleaşi măsuri şi denumiri atât agenţilor străini cât şi luptătorilor pentru cauza naţională;
• nici unul din guvernele post-decembriste din România nu a elaborat un program naţional de apropiere a teritoriilor înstrăinate, pe domenii: economie, cultură, sănătate, justiţie etc.
• nu se mai spune nimic la Camera Deputaţilor de Legea Lustraţiei care ar aşeza cât de cât figurile pe tabla de şah a istoriei, să se facă măcar un pic de dreptate pământească şi pentru cei suferinzi şi acum, din cauza unei mentalităţi haine, diabolice.

Să ne imaginăm pentru o clipă că în locul românilor chinuiţi din zonele ocupate, semiocupate şi diaspora, sunteţi voi, românii din Ţară. Cum aţi proceda, aţi vorbi altfel de cum vorbesc eu, venită din Imperiul Răului ? Uneori, auzindu-i vorbind pe unii despre chestiuni minore care nu angajează la nimic sau chiar batjocorindu-i pe românii fără de ţară (nu din voia lor) îmi zic: acesta să fie rezultatul luptei noastre pentru eliberare şi reunificare ? Oare cât îi va răbda Dumnezeu pe fanfaronii care s-au împăunat cu durerile noastre şi fac declaraţii demagogice, trecând cu vederea că atunci când noi luptam cu hidra imperială în anii de foc 1989-1990, ei cam şedeau în tufari.

Se impune tot mai mult o altă abordare a problemei teritoriilor rupte de la trupul Ţării.

Dacă tot vorbim de drepturile omului, apoi de ce o parte a unei naţiuni are dreptul la o viaţă civilizată, iar cealaltă parte, dincolo de Prut, nu are dreptul nici măcar la libertate, limbă, istorie, pe care le-a recăpătat în 1989? Dar prin lucrătura spionilor, agenţilor străini din Republica Moldova şi din România, în decurs de 16 ani, toate victoriile s-au prefăcut în pierderi, românii basarabeni fiind lipsiţi de sprijinul Ţării-mamă în opţiunile lor pentru reunificare.

Destinul ne-a oferit şanse de reîntregire, dar au fost neglijate din cauza altor interese decât cel naţional. Cât timp şi câtă apă va mai trebui să curgă pe Prut, ca să înţelegem că o naţiune e puternică prin unitate naţională?

Doamna Manuela Mitrea:

"Să nu ne batem joc de fondurile de preaderare!"

Străvechiul proverb "La omul sărac nici boii nu trag" are o tristă aplicare în judeţul Mehedinţi.

În condiţiile în care numărul şi valoarea proiectelor finanţate din fonduri europene, în acest judeţ, sunt mici, nici cele care există nu sunt duse la bun sfârşit.

Un trist exemplu este şi proiectul "Dezvoltarea zonei Iloviţa - Bahna - Cireşu - Marga".

Acest proiect, finanţat cu fonduri PHARE şi la care Consiliul Judeţean Mehedinţi este cofinanţator, în valoare de 5,5 milioane de euro - a fost scos la licitaţie internaţională, organizată de către Ministerul Integrării Europene.

Contractul de executare a lucrărilor a fost câştigat de firma SC Balafas SA din Grecia, ce ulterior a devenit SC Balafas Atenaiki SA, cu sediul în Bucureşti, la un preţ de 4,5 milioane de euro. Termenul stabilit pentru începerea modernizării drumului era stabilit la data de 31 decembrie 2004. Autorităţile mehedinţene au aşteptat trei luni de zile ca grecii să depună scrisoarea de garanţie, lucrările începând abia în vara anului 2005.

Peste câteva zile, la 24 iunie 2006 lucrările de modernizare la cei 18 km ai DJ 607 C ar fi trebuit să fie terminate iar drumul să fie dat în folosinţă. Erau de executat lucrări de asfaltare, de aşezat gabioane pe lateralele drumului, apărări de mal şi ziduri de sprijin.

În prezent, drumul se află într-o situaţie jalnică, iar reprezentanţii firmei JVC Balafas-Atenaiki Techniki S.A., împreună cu o parte dintre muncitori, au plecat fără a da explicaţii. Până acum, firma a executat 14% din lucrări şi a încasat banii pe 10%, aşteptând parcă să treacă termenul de 24 iunie.

Numeroasele scrisori de îngrijorare ale Consiliului Judeţean Mehedinţi către Ministerul Integrării Europene şi Delegaţia Comisiei Europene nu au dus la îmbunătăţirea situaţiei, iar DJ 607 C rămâne mai departe impracticabil.

Din informaţiile ce le deţin, aceasta nu este o situaţie unică, o excepţie nefericită, de aceea vă spun, domnilor guvernanţi, că nu ne putem permite ca fondurile de preaderare să rămână nefolosite sau să ne batem joc de ele!

România vrea să se intre în Uniunea Europeană începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi va intra, dar cum?

Domnul Marius Iriza:

Este bine ştiut faptul că populaţia României se află într-un permanent regres, natalitatea a scăzut cu peste 30 % în ultimii 40 de ani, îmbătrânirea demografică atinge cote periculoase, iar consecinţele acestei situaţii dramatice sunt din ce în ce mai vizibile. Potrivit estimărilor, în anul 2050, România nu va depăşi 16 milioane de locuitori. Experienţa altor ţări, Franţa, de exemplu, ne-ar putea ajuta să conştientizăm că pentru a depăşi această stare de fapt, pe lângă o economie sănătoasă, ar trebui ca fiecare cuplu să aducă pe lume doi copii, în condiţiile în care este nevoie de a susţine familia în întregul ei prin stimulente financiare, servicii şi facilităţi.

Există numeroase probleme cauzate de aplicarea Ordonanţei de urgenţă nr.148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Plecând de la premisa că numai cine nu munceşte, nu greşeşte, trebuie semnalate erorile care apar în aplicarea ei, dar şi câteva articole ce se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă precizată mai sus şi care contrazic, până la urmă, spiritul în care a fost gândită.

Potrivit art.1 alin (1) al acestei ordonanţe, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 RON şi concediu pentru creşterea copilului până la doi ani, sau în cazul copilului cu handicap până la 3 ani.

Aparent, totul pare în ordine, însă ce se întâmplă, de exemplu, când părintele rămâne fără serviciu pentru o scurtă perioadă de timp, fără a fi vina lui ?

O situaţie ciudată se produce atunci când, în urma unei naşteri, vin pe lume, în acelaşi timp, doi sau mai mulţi copii (gemeni, tripleţi etc). Art.6 alin. (3) subliniază, e drept, faptul că durata concediului "se prelungeşte corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept", iar alin.(4) din acelaşi articol 6, îl completează: "În cazurile prevăzute de art.3 se acordă o singură indemnizaţie, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă". Altfel spus, în viziunea legiuitorului, faptul că o femeie dă naştere, odată, la doi sau mai mulţi copii, nu înseamnă nimic.

Chiar dacă am accepta că această indemnizaţie este oferită unuia dintre părinţi în vederea creşterii copilului, trebuie spus faptul că aceşti bani sunt folosiţi în cele mai multe cazuri pentru nevoile de zi cu zi ale noului născut, iar cheltuielile pentru întreţinerea a doi sau mai mulţi copii sunt infinit mai mari decât cele pentru un singur copil.

O altă parte " interesantă" a acestei legi o constituie art. 6 alin (1), care prevede: "concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute de art.1, respectiv art.2, se cuvin pentru fiecare din primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii", adică, în cazul în care se întâmplă ca o mamă să nască de două ori la rând gemeni, ca să nu vorbim de tripleţi, ce trece peste cifra trei nu există. Până la urmă, trebuie gândită o soluţie de bun simţ, prin care statul să-şi asume responsabilitatea ocrotirii cetăţenilor săi.

Pare incredibil că într-o ţară ce se confruntă cu o scădere dramatică a natalităţii, cum este România, să vii să afirmi că este prioritară realizarea obiectivelor înscrise în Programul de guvernare, prin care să asiguri o îmbunătăţire a echilibrului social-economic al familiei sau stimularea creşterii natalităţii, dar, în acelaşi timp, să limitezi, în fond, drepturile cetăţenilor români garantate prin Constituţie!!

Domnul Marius Rogin:

"Să nu uităm de victimele fascismului!"

22 iunie a devenit pentru noi un moment deosebit, care ne aduce însă în memorie momente mai puţin plăcute din istoria mondială: ziua în care ar trebui să comemorăm, să păstrăm un moment de reculegere pentru toţi cei care au căzut victime ale fascismului.

Ziua comemorării victimelor fascismului este consemnată în lume în memoria martirilor căzuţi în timpul răscoalei din ghetoul din Varşovia, în 1945. Atunci, de forţele armatei germane au fost exterminaţi 56 de mii de oameni. Cel de-al doilea Război Mondial rămâne cea mai pustietoare conflagraţie mondială pe care a cunoscut-o omenirea. Ea rămâne mereu în memoria nu doar a celor care au suferit războiul, dar şi a urmaşilor lor. Nimeni nu mai cunoaşte exact numărul evreilor care au căzut victime acestui flagel ce se cheamă fascism. Cifrele pe care le auzim sunt oricum îngrozitoare. Numai în ghetoul din Chişinău, în perioada 1941-1944, au fost exterminaţi 14 000 de evrei. Însă cifrele sunt cu mult, cu mult peste această cifră. Cei trecuţi prin calvarul ghetourilor şi al lagărelor de concentrare, dar şi urmaşii acestora şi noi toţi vom păstra veşnic în inimi memoria celor peste 6 milioane de evrei exterminaţi de regimul nazist în anii celui de-al doilea Război Mondial.

Mă întreb şi acum care a fost fapta pentru care s-au făcut vinovaţi aceşti peste 6 milioane de oameni? Pentru ce au plătit ei? Nu vreau să merg mai departe în a analiza cauzele pentru care ei au fost condamnaţi. Aş vrea doar să-mi permiteţi să vă citez câteva cuvinte doar, din mărturiile unui copil de 6 ani, evreu şi el. Numele lui este Lev Bakal, născut însă în România. Cuvintele lui dau glas unei drame.

"Peste 10 000 de evrei din oraşul Brican, între care şi eu, am fost duşi într-un ghetou din centrul Ucrainei. Doar unul din şase au supravieţuit. Singurele surse de apă erau ploile şi roua de dimineaţă. Flămânzi şi desculţi, mulţi dintre deţinuţi nu erau siguri că mai apucă ziua de mâine. A urmat drumul, cu picioarele goale prin ploaie şi noroi, când a rămâne în urma coloanei însemna a rămâne în ghearele morţii. Mi-amintesc de bunica, atât de bolnavă încât nu mai putea umbla şi care a fost executată pe marginea drumului, pentru că nu putea ţine pasul cu restul coloanei. Îmi amintesc cum un ofiţer SS a scos un copil din coloană şi l-a aruncat la câini, care l-au rupt în bucăţi în câteva secunde. Un alt tânăr închis peste noapte într-o celulă a murit devorat de şobolani: scheletul său a fost găsit, de dimineaţă, curăţat de muşchi şi de ligamente. Nu voi uita niciodată căruţa care venea în urma mea şi arma nazistului îndreptată către mine. Încă văd caii cum refuză să mă calce în picioare, mai blânzi decât fascistul care îi mâna".

Nu vreau să merg mai departe pentru că faptele pe care le-am aflat studiind aceste momente, sunt mult prea greu de conştientizat pentru orice fiinţă umană, oricât de puternică ar vrea să pară. Îmi vin însă în minte câteva cuvinte pe care vreau să le spun cu glas tare: "Cine are urechi de auzit, să audă".

Această dată trebuie să fie pentru întreaga omenire un prilej de conştientizare a consecinţelor rasismului şi fascismului.

Se cuvine ca în această zi de 22 iunie, să ne descoperim capetele, să le plecăm şi să rostim câteva cuvinte pentru toate aceste victime care au plătit cu viaţa din vina unui singur om, pentru pacea şi odihna lor.

Dumnezeu să-i odihnească!

Domnul Mihai Sandu Capră:

PSD-ul se pregăteste de atac! "La luptă,vitejii mei!"

Preluând parcă din atitudinea războinică a celui mai de seamă luptător român al momentului, Gigi Becali, "principalul" conducător al social-democraţilor, liderul Mircea Geoană a sunat mobilizarea generală în vederea unor eventuale alegeri anticipate. Astfel, cu mic, cu mare, baronii PSD au răspuns prezent chemării vârfului de lance al partidului.

Principalul scop al acestei întâlniri a fost, se pare, comercializarea de tricouri, şepci şi pixuri cu însemnele PSD către liderii locali ai partidului, în vederea strângerii de fonduri pentru campania electorală ce va să vină în viitorul apropiat, bineînţeles, conform "surselor" PSD.

Având aproape profesori iscusiţi precum Marian Vanghelie, cel obişnuit cu diverse tehnici promoţionale gen: "Trei la 10 mii!, Ia tricou' neamule!!" şi alte astfel de modalităţi de comunicare şi atragere a clientelei potenţiale, Mircea Geoană a încercat o interpretare diplomatică a celor învăţate, însă fără succes.

Păi cum să cumpere Marian Vanghelie tricouri la preţul de 5,65 euro, echivalentul în moneda naţională, bineînţeles, când el le ia din en-gross "Europa" cu doar 2 euro şi dacă se mai tocmeşte puţin cred că le "scoate" la 1,5 euro.

Astfel, după cum au mers lucrurile la această întâlnire, nu mare ne-ar fi mirarea să asistăm la alegeri anticipate în sânul PSD, pentru că, invocând la rându-ne "sursele", reacţia pesediştilor din teritoriu nu a fost cea scontată.

Să aşteptăm să vedem ce ne pregăteşte, sau mai bine zis, ce îi rezervă domnului Geoană viitorul!

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

România nu mai este târg de copii!

În ultima perioadă, România a devenit ţinta unei presiuni severe care se face mai ales din partea unor organizaţii internaţionale de profil cu privire la reluarea adopţiilor internaţionale. În acelaşi timp, Oficiul Român pentru Adopţii, singurul organism al statului cu atribuţii în ceea ce priveşte adopţiile, anunţă că nu au mai primit nici un fel de informaţii cu privire la aproape 1300 de copii care au fost daţi spre adopţie unor familii din străinătate în perioada 1997 - 2005. Acestea sunt faptele.

Şi dacă e vorba despre fapte, ar mai trebui adăugate câteva: de la începutul anului 2005, România are o legislaţie a adopţiilor care, pentru prima dată, respectă şi spiritul şi litera convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile copiilor pe care România le-a semnat încă din anii 1990 sau 1994 (dar pe care nu le-a respectat până anul trecut): Convenţia ONU cu privire la drepturile copiilor, Convenţia de la Haga privind Protecţia Copilului şi Cooperarea în Materia Adopţiei Internaţionale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Iar prevederile noului cadru legislativ au fost apreciate pozitiv de către observatorii internaţionali care consideră că România asigură astfel o protecţie adecvată pentru minori, la nivelul statelor europene şi chiar superioară unora dintre acestea.

Nu vreau să intru în detaliile acestui cadru legislativ. E suficient doar să spun că, începând cu anul 2005, adopţia internaţională a devenit, aşa cum era şi normal, o excepţie, ultima variantă care este luată în considerare atunci când este vorba de destinul unui copil, opţiune este luată în calcul doar atunci când absolut toate variantele de reintegrare în familie sau de adopţie internă au fost epuizate. Şi este foarte bine că este aşa. Pentru că în acest fel trebuie privite adopţiile internaţionale: ca o excepţie, nu ca o regulă. Şi doar ca o ultimă variantă pentru a asigura respectarea, înainte de toate, a drepturilor copiilor. Înainte chiar de respectarea dorinţelor adulţilor, indiferent de interesele acestora în această problemă şi indiferent de intenţiile lor generoase faţă de destinul unor copii.

Faptul că nu mai ştim nimic despre aproape 1300 de copii care au fost daţi spre adopţie internaţională în perioada 1997 - 2005 ar trebui să ne îngrozească. Cifra este monstruos de mare! Vreau să vă gândiţi ce înseamnă 1300 de copii dispăruţi: înseamnă aproape o şcoală întreagă, înseamnă toţi copiii dintr-un sector al unui oraş cu o populaţie medie! Iar ideea în sine este la fel de inacceptabilă: pentru un stat democrat şi european aşa cum se doreşte a fi România, pentru un stat a cărui principală raţiune de a exista este de a-şi proteja cetăţenii, dispariţia chiar şi a unui singur copil ar trebui să fie o problemă de primă importanţă.

Avem acum ocazia de a stopa acest lucru! Avem toate pârghiile legale interne cât şi cadrul legal internaţional care ne obligă să nu mai permitem dispariţia nici unui copil din România.

Vă reţin atenţia cu acest subiect dintr-un motiv extrem de clar: presiunile internaţionale exercitate asupra noastră, a parlamentarilor în primul rând, cu privire la modificarea legislaţiei actuale în sensul relaxării procedurilor de adopţie internaţională sunt destul de evidente, mai ales în acest an. Cea mai recentă dovadă a acestei presiuni este scrisoarea semnată de aproape 30 de organizaţii neguvernamentale care se ocupă de adopţiile internaţionale şi care a apărut recent în Financial Times. Şi aceste presiuni probabil vor continua.

De aceea, trebuie să răspundem acestor presiuni şi să facem, la rândul nostru, un lobby pentru respectarea drepturilor copiilor din România, aşa cum sunt acestea reglementate prin legislaţia noastră actuală. Trebuie să ne susţinem punctul de vedere în orice ocazie, fie că este vorba de dezbaterile interne fie că este vorba de întâlniri pe care le avem cu politicieni din străinătate. Avem datoria de a susţine un mesaj clar: România nu mai este un târg de copii! Şi să recunoaştem cu toţii: susţinerea acestui mesaj ar trebui să vină din partea fiecăruia dintre dumneavoastră. Drepturile copiilor noştri nu trebuie să depindă de o doctrină sau culoare politică!

Singura poziţie pe care o putem adopta faţă de aceste reacţii de presiune externă este de a face publice rezultatele pe care le avem în ceea ce priveşte respectarea drepturilor copiilor. Iar legislaţia pe care o avem în acest domeniu este un astfel de punct forte în susţinerea punctului nostru de vedere în favoarea păstrării poziţiei actuale a României în ceea ce priveşte problema adopţiilor.

În activitatea pe care o am ca euro-observator în Parlamentul European, mă confrunt frecvent cu această problemă. De câtva timp, o importantă parte din activitatea mea este orientată spre informarea cât mai completă a parlamentarilor europeni asupra situaţiei reale a copiilor în România care, deşi nu se ridică încă la nivelul ţărilor occidentale, este totuşi departe de imaginea catastrofică care se doreşte impusă în rândul parlamentarilor europeni.

Atât eu cât şi colegii mei euro-observatori în Parlamentul European ducem de mai mult timp o campanie de informare cu aproape fiecare europarlamentar în parte, cu privire la necesitatea de a respecta poziţia actuală a României în ceea ce priveşte adopţiile internaţionale. Ne folosim de orice prilej pentru a le transmite informări sau rapoarte direct de la sursă cu privire la situaţia reală a copiilor din România care, începe deja să fie un lucru recunoscut, se îmbunătăţeşte în fiecare an. Şi avem nevoie de orice sprijin din partea dvs. în acest sens.

Stimaţi colegi,

În străinătate, adoptarea unui copil costă peste 8.000 de dolari. Cei peste 1300 de copii despre care statul român nu mai ştie nimic în acest moment, a însemnat o afacere de peste un milion şi jumătate de dolari. Iar pentru noi a însemnat o pată ruşinoasă pe care şi acum încercăm să o mai ştergem!

Acestea sunt faptele triste ale trecutului. Pentru prezent, ne rămâne în primul rând obligaţia de a face tot posibilul pentru a afla informaţii despre fiecare dintre cei 1300 de copii români care fost daţi spre adopţie şi de a ne asigura că sunt bine, alături de familiile lor adoptive. Iar pentru viitor avem de luptat pentru a păstra ceea ce am câştigat cu abia un an în urmă: respectarea drepturilor copiilor noştri!

Aşa că avem un anunţ de făcut: începând cu anul 2005, România nu mai este târg de copii! Şi noi, parlamentarii Partidului Democrat, alături de dumneavoastră sper vom avea grijă în continuare ca acest lucru să fie cunoscut şi înţeles de întreaga Europă şi de întreaga lume!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

În 2002, trecerea Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei era taxată ca neconstituţională de către PD

După votarea, joia trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, a articolelor Proiectului de Lege privind Camerele de Comerţ şi Industrie, citesc cu surprindere declaraţii bulversante ale partenerilor din Alianţă despre acest vot şi despre textul legii în sine. Ca de exemplu consideraţia domnului deputat PD, Augustin Zegrean, despre trecerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la camerele de comerţ: "Această preluare a Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei se face cu încălcarea Constituţiei. Dacă va fi votată marţi, la votul final, în această formă, cu trecerea Registrului Comerţului la camera de comerţ, vom sesiza Curtea Constituţională", a spus deputatul.

Este adevărat că a fi consecvent în zilele noastre este un lucru din ce în ce mai rar şi să nu îţi schimbi opiniile, adică una să spui când eşti în Opoziţie, şi alta când eşti la o guvernare, este dificil. Nu mă pot abţine să nu vă readuc aminte poziţia actualului preşedinte PD, dl Emil Boc, din anul 2002 despre trecerea Registrului Comerţului de la Camera de Comerţ la Ministerul Justiţiei, aşa cum reiese din stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2002, la dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul Comerţului: "Nu avem întrunite condiţiile constituţionale pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă, nu avem acea situaţie excepţională cerută de Constituţie şi, potrivit practicii Curţii Constituţionale, acel interes public major aflat într-un pericol iremediabil, nu vedem ce pericol, ce interes public a pus într-un pericol iremediabil de a fost nevoie să trecem Registrul Comerţului, de pe o zi pe alta, la Ministerul Justiţiei, iar, pe de altă parte, vrem să atragem atenţia asupra acestei practici nocive că foarte multe autorităţi relativ autonome, independente, sunt trecute sub controlul statului; ne referim la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care a trecut la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, ne referim la Registrul Comerţului care trece la Ministerul Justiţiei, am văzut că APAPS-ul vrea să se reînfiinţeze sub forma unui Comitet de Stat al Planificării, deci, această practică nocivă de a trece sub controlul statului cât mai multe autorităţi independente sau autonome, în cazul APAPS-ului, firmele private să intre sub controlul acesta, repet, ar trebui să punem o piedică şi să spunem nu."

Ceea ce mă miră este de ce în anul 2002, reprezentanţii PD-ului considerau neconstituţională luarea Registrului de către minister de la Camerele de Comerţ, că era o măsură ilegală "de pură esenţă comunistă", iar acum ameninţă cu sesizarea la Curtea Constituţională proiectul de lege care prevede trecerea înapoi a Registrului la Camere. Mai ales că acest lucru este prevăzut clar în platforma de guvernare a Alianţei D.A.

Un alt fapt grav întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute a fost intoxicarea redacţiilor din presa centrală cu un e-mail în care se sugera fraudarea votului electronic la articolul care prevedea trecerea Registului Comerţului la Camerele de Comerţ şi că în timpul votului, transmisiunea tv online cu circuit închis ar fi fost întreruptă, fiind introdusă ulterior o înregistrare cu rezultatul "dorit" al votului, prefabricată anterior. Nu ştiu cine este autorul acestei intoxicări, dar faptele prezentate sunt nereale, deoarece numeroşi martori care urmăreau live pe internet desfăşurarea şedinţei Camerei Deputaţilor nu au sesizat nici o întrerupere a acesteia.

Acestea fiind faptele, la atitudinea celor care consideră că autorii proiectului de lege ar urmări interese personale, să tragă singuri concluziile. Un lucru este cert: este regretabil că avem în acest an, când ne aflăm în anticamera UE, colegi cu opţiuni etatiste. S-a văzut şi la votarea ordonanţei care reglementa privatizarea Loteriei Naţionale.

Domnul Relu Fenechiu:

"Ultimele eforturi ale PSD de a compromite imaginea României"

De vineri seara, la Bruxelles se vorbeşte de Uniunea Europeană cu 27 de membri. "Ne declarăm mulţumiţi de discuţiile şi concluziile Consiliului European..." a declarat premierul Tăriceanu după terminarea summit-ul UE de la Bruxelles, unde, printre altele, s-a reafirmat că în cazul României nu mai poate fi activată clauza generală de salvgardare.

În timp ce oficiali ai statelor din Uniunea Europeană au făcut aprecieri corecte şi mai mult decât încurajatoare la adresa României, la adresa activităţii autorităţilor, a Guvernului, în ţară, lideri ai Partidului Social Democrat, partid care era foarte aproape să compromită aderarea prin modul în care a condus România între 2001 şi 2004, nu a avut altceva mai bun de făcut decât să anunţe opiniei publice că actualul Executiv este în agonie şi că în câteva zile - sub o săptămână - va cădea. Este de-a dreptul jenant pentru imaginea clasei politice din România, ca exact în ziua în care guvernanţii primeau la Bruxelles aprecieri pozitive, în ţară, principala forţă de opoziţie să anunţe iminenta cădere a guvernului. Mai mult, unii liderii ai PSD şi-au exprimat chiar disponibilitatea de a participa la guvernare, în colaborare cu PD.

Astfel de declaraţii pur şi simplu ne fac de râs în faţa Europei. Ce ar putea crede cei care trebuie să ne monitorizeze? Că în România nu este deloc stabilitate politică - o cerinţă expresă a oficialilor europeni pentru perioada de dinainte de aderare; că în România se doreşte formarea unei coaliţii cu un partid care nu a fost deloc performant pe traseul integrării - unele voci europene au arătat deschis că unii dintre membri fostei guvernări au făcut tot posibilul pentru ca obiectivul aderării să fie cât mai îndepărtat. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că pe la anumite posturi TV, anumiţi autointitulaţi analişti politici îşi bazează comentariile de parcă ar fi luat notiţe în laboratoarele PSD, vom ajunge efectiv să fim consideraţi neserioşi de către oficialii Uniunii Europene. Şi sunt convins că nu o astfel de Românie vor ei să fie primită în Uniunea Europeană. Nu o Românie care în loc de solidaritate politică pe principalul obiectiv, se prezintă ca fiind confruntată cu o permanentă activitate de campanie electorală. Ieftină şi demagogică.

Şi pentru că tot m-am referit la PSD, din presa de sâmbătă am aflat că liderilor acestui partid le este dor de vechiul cadrist Octav Cozmâncă. Le reamintesc colegilor din PSD că mai pot apela şi la vechiul director al Scânteii, Silviu Brucan şi că încă se mai află în viaţă şi fosta mână dreaptă a lui Dej, Gheorghe Apostol. De altfel, noul simbol al PSD, "zborul cocorilor" face trimitere la o coproducţie româno-sovietică. Visul de aur al PSD.

Doamna Roberta Alma Anastase:

"Oportunitatea aderării României la data de 1 ianuarie 2007"

În data de 14 iunie 2006, deputaţii europeni au adoptat o rezoluţie privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Membrii Parlamentului European au subliniat necesitatea ca Guvernul României să conştientizeze că următoarele luni sunt decisive pentru păstrarea termenului şi să acţioneze în consecinţă, în scopul producerii unor rezultate care să întâlnească cerinţele impuse în acest context.

Parlamentul European recunoaşte progresele pe care România le-a înregistrat în ultimele luni.

Este esenţial de subliniat că România trebuie să lupte în continuare în vederea consolidării prezentelor reforme în cadrul sistemului judiciar, pentru întărirea transparenţei, eficienţei şi imparţialităţii justiţiei, şi, astfel, rezultatele vor fi în continuare concrete în lupta împotriva corupţiei.

Consiliul European din 15-16 iunie a confirmat decizia de aderare la data de 1 ianuarie 2007. În cadrul Raportului de ţară din mai 2006, România a primit patru steguleţe roşii, indicând problemele grave asupra cărora trebuie să se concentreze în următoarea perioadă.

De asemenea, România a primit, în raportul Comisiei, steguleţe galbene care acoperă 19 din cele 31 de capitole de negociere, steguleţe care relevă necesitatea unor eforturi susţinute şi coerente pentru modernizarea României.

Integrarea României în UE nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru bunăstarea românilor. Pentru atingerea acestui deziderat, în primul rând instituţiile statului trebuie să se reformeze, administraţia centrală şi locală să se restructureze având drept unic criteriu performanţa. Dezvoltarea României va depinde, în următorii ani, de capacitatea noastră instituţională de a absorbi fondurile comunitare. Asta înseamnă dezvoltarea infrastructurii în transporturi, modernizarea infrastructurii în educaţie, protecţia mediului, crearea de noi locuri de muncă, investiţii în sănătate. De fapt, înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor.

În acest moment, instituţiile europene - Comisia, Parlamentul şi Consiliul - s-au pronunţat pentru aderarea României la 1 ianuarie 2007 cu o condiţie, aceea ca restanţele identificate să fie recuperate. Depinde de noi ca această oportunitate să însemne o Românie modernă, o ţară europeană performantă.

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Câţi salvatori de vieţi omeneşti mai are România?"

Săptămâna trecută s-a sărbătorit, într-un anonimat aproape total, ziua mondială a donatorului de sânge. N-ar fi trebuit să treacă în acest fel. Periodic, spitalele din întreaga ţară se confruntă cu o scădere a rezervelor de sânge. În acele momente de criză, ajungem să ne întrebăm: de ce scade numărul donatorilor de sânge?

Acelaşi lucru l-am făcut şi eu. Mi-am pus această întrebare încă de anul trecut, când aceeaşi criză a fost semnalată în mass-media locală arădeană. Am hotărât însă să depăşesc această nepăsare, care devine din ce în ce mai prezentă între noi şi să fac un lucru firesc pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l facem.

Este foarte adevărat însă că multitudinea problemelor de zi cu zi care ne înconjoară, ne fac să ne gândim în primul rând la binele nostru şi mai puţin la cel al semenilor noştri. Cei care trec însă de această nepăsare sunt cei care merită toată stima noastră.

M-am întrebat însă de multe ori, înainte de a deveni un donator, ce-i determină pe semenii mei să doneze sânge. Răspunsul pe care mi-ar fi plăcut să-l primesc ar fi sunat aşa: simţul şi responsabilitatea civică, grija pentru binele aproapelui meu. Atunci însă când am trecut pragul Centrului de Recoltare a Sângelui din Arad, realitatea care m-a lovit a fost cam departe de răspunsurile mele. Din păcate însă, societatea noastră este una în care simţul civic sau grija faţă de aproapele nostru sunt două dintre lucrurile care au cam dispărut de pe lista priorităţilor noastre. Am constatat că cei care fac acest gest nobil, aparţin cu prioritate unei categorii sociale mai delicate. Iarăşi trebuie să spun că, din păcate, oamenii care vin să doneze sunt oameni nevoiaşi, de cele mai multe ori, oameni a căror viaţă este cu mult mai grea decât a noastră. Omul sărac este cel care vine împins de nevoile de acasă, ştiind că la plecarea din centrul de recoltare va avea în buzunar bonul de 300 000 de lei (ROL), doamnelor şi domnilor, va avea două zile libere de la servici şi o reducere de 50% pe lună pentru mijloacele de transport în comun. Din păcate, doamnelor şi domnilor, aceasta este realitatea. Una crudă, pe care, deşi ne este ruşine, trebuie să o recunoaştem.

Donarea de sânge rămâne însă un act umanitar faţă de semeni, este un gest nobil de ajutor al omului aflat în suferinţă. Oricine poate avea nevoie, într-un anumit moment al vieţii sale, de o transfuzie de sânge ca urmare a unor accidente sau a unor boli soldate cu pierderi masive de sânge. De cele mai multe ori, donarea de sânge nu poate fi înlocuită de nici un fel de tratament, având un maximum de eficienţă.

Medicina transfuzională este una dintre cele mai importante componente ale sănătăţii publice. Mii de români au nevoie, în fiecare an, de transfuzii de sânge. Îmi place să-i numesc pe cei care donează sânge: salvatori de vieţi omeneşti. Nouă însă ne revine şi o altă obligaţie: aceea de a trezi în cei mai tineri nouă, această responsabilitate, de a deveni la rândul lor nişte donatori. Avem nevoie şi de sprijinul şcolii, unde se pot face multe la acest capitol. Va fi din ce în ce mai greu, pentru că tinerele generaţii au cu totul şi cu totul alte "griji" în aceste vremuri şi mai puţin pe cea a grijii faţă de salvarea unei vieţi.

Vă îndemn pe fiecare dintre dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, să fim noi cei care să nu mai rămânem nepăsători. Eu unul am trecut deja la treabă. Haideţi să facem acest gest nobil pentru cei mai puţin sănătoşi decât noi. Haideţi să devenim şi un altfel de exemplu pentru cei tineri. Câţi dintre dumneavoastră aţi donat sânge măcar o dată în viaţă? Am dat viaţă din viaţa mea de trei ori până acum şi vă asigur că nu mă voi opri aici. Sunt sigur că gestul meu va fi urmat şi de alţii.

Domnul Valeriu Gheorghe:

De curând a fost făcut un pas deosebit de important pentru procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, şi anume, ratificarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană de către Senatul olandez. Acest lucru este cu atât mai important cu cât Olanda este unul dintre statele cele mai severe în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar Tratatul a fost ratificat cu o largă majoritate: 71 voturi pentru şi numai 4 împotrivă.

Olanda devine astfel a 18-a ţară, din cele 25 de membre ale Uniunii Europene, care ratifică Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Decizia legislativului olandez transmite un puternic semnal politic de susţinere a aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, cu doar câteva zile înainte de Consiliul European de vară, la care este aşteptată reconfirmarea faptului că România se află pe drumul cel bun pentru realizarea obiectivului aderării la data stabilită.

Având în vedere faptul că Olanda este unul dintre statele fondatoare a Uniunii Europene, acest vot poate influenţa cele 7 state membre ale Uniunii Europene, care încă nu au ratificat acest act, să grăbească procedura de ratificare. Votul reprezintă, în acelaşi timp, o recunoaştere a progreselor României şi o încurajare pentru continuarea eforturilor în perioada rămasă până la aderare.

Se cuvine să amintim, în acest context, susţinerea activă acordată României pe întreg parcursul procedurii de ratificare, precum şi sprijinul obiectiv şi constructiv, în vederea finalizării cu succes a procesului de aderare la Uniune, conform calendarului stabilit. Pentru a demonstra că acest sprijin a dat roadele aşteptate trebuie să menţinem acelaşi ritm intens al pregătirii în vederea remedierii în cel mai scurt timp a tuturor aspectelor restante.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

"Iată că România trăieşte încă un moment de bucurie după victoria dobândită în Senatul olandez"

Aşa cum bine ştim cu toţii, Senatul olandez a ratificat în data de 14 iunie a.c., cu o largă majoritate (71 voturi pentru şi numai 4 împotrivă) Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei.

Apreciem la justa valoare acest puternic semnal politic transmis de Senatul olandez înainte de summit-ul Consiliului European de vară, cu atât mai mult cu cât Olanda este stat fondator al Uniunii Europene şi unul dintre cei mai exigenţi parteneri europeni ai României.

Olanda este cel de-al 18-lea stat care ratifică Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, rămânând astfel doar un număr de şapte ţări care să ratifice în viitorul apropiat tratatul.

Votul senatorilor olandezi reconfirmă obiectivul comun al aderării României la Uniune la 1 ianuarie 2007. În acelaşi timp, acest vot încurajează autorităţile române să continue cu aceeaşi responsabilitate şi seriozitate pregătirea internă de aderare, astfel încât România să fie pe deplin pregătită să devină membru al Uniunii la data stabilită.

De aceea, în următoarele luni, până la data aderării, instituţiile competente din România vor acţiona pentru a îndeplini în totalitate angajamentele asumate în procesul de aderare şi vor continua progresele la toate capitolele de acquis.

Domnul Ioan Hoban:

"Maramureşul are nevoie de sprijin pentru lucrările de infrastructură"

Este îndeobşte cunoscut faptul că satele suferă din cauza infrastructurii precare, care le îndepărtează mult de standardele spre care se îndreaptă România. Lipsesc alimentările cu apă, canalizarea, drumurile, serviciile care ar putea atrage spre zona rurală mulţi turişti.

Şi ca şi când n-ar fi suficiente obstacole în afirmarea satului românesc, spaţiu care conservă cel mai bine tradiţiile, schimbările climatice şi precipitaţiile abundente din ultima perioadă contribuie şi ele la degradarea şi distrugerea infrastructurii.

Coşmarul inundaţiilor de anul trecut nu s-a sfârşit. Recent, natura a urmat acelaşi curs: ploi torenţiale, inundaţii, alunecări de teren şi în judeţul Maramureş, zonă pe care eu o reprezint în Parlamentul României. Aici au avut loc alunecări de teren în bazinele hidrografice ale Izei, Botizei, Ruscovei, care au blocat circulaţia rutieră şi au distrus două drumuri judeţene, între comunele Şieu şi Botiza, precum şi între Poienile Izei şi Şieu.

Pe drumul judeţean 171 (Şieu şi Botiza) au avut loc patru alunecări de teren, iar pe DJ 171B (Şieu şi Poienile Izei) - 8 alunecări de teren. Inundaţiile au produs pagube importante: 200 de gospodării afectate, case distruse sau în pericol de a se dărâma, peste 400 de hectare de teren inundate, 170 ha de fâneţe.

Referindu-mă la infrastructură, au fost afectate o jumătate de kilometru de reţea electrică, 3,5 km de reţea de apă potabilă, două diguri şi 56 lucrări de apărare de mal, 49 de poduri, 52 de podeţe, 23 de punţi.

Am prezentat aceste date pentru a arăta că aceste localităţi trebuie sprijinite pentru refacerea infrastructurii, şi aşa precară, şi diminuarea pagubelor produse.

Mă alătur şi eu demersului făcut de unul dintre subprefecţii judeţului Maramureş către Ministerul Transporturilor, solicitând sprijin şi experţi în alunecările de teren cu care se confruntă această zonă.

Amenajarea cursurilor de apă, lucrările de îndiguiri, soluţii pentru stoparea alunecărilor de teren, multe şi din cauza despăduririlor care au avut loc, trebuie să se înscrie printre priorităţile ministerelor de resort. Astfel, pericolul inundaţiilor şi al alunecărilor de teren se va menţine.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Nu vă bateţi joc de ţară!"

La începutul lunii ianuarie 2005, majoritatea parlamentarilor PSD, economişti de profesie, nu contabili portocalii, aşa cum promovează actuala conjunctură de la guvernare, atrăgeau atenţia atunci asupra faptului că avantajele salariale aparente îşi vor pierde orice relevanţă dacă, din lipsă de resurse bugetare, se pune în pericol buna funcţionare a serviciilor sociale, se trimite o lovitură sub centură întreprinderilor mici şi mijlocii, se renunţă la reducerea cotei de contribuţii la asigurări sociale, se amputează resursele financiare necesare refacerii şi modernizării infrastructurii sau cele necesare restructurării şi modernizării administraţiei publice locale şi toate acestea pe fondul deteriorării iminente a echilibrelor macroeconomice, ceea ce va crea dificultăţi suplimentare în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Din păcate, acest semnal de alarmă a rămas fără ecou.

La scurt timp după acel moment, misiunea Fondului Monetar Internaţional, sosită la Bucureşti pentru a evalua politicile macroeconomice ale Guvernului proaspăt instalat, manifesta o poziţie fermă, somând România să renunţe la cota unică şi să continue politicile prudente implementate în anii anteriori.

Neclintiţi, fermi pe poziţie, cu dezinvoltura, nonşalanţa şi agresivitatea caracteristice doar celor care niciodată în viaţă nu au fost măcinaţi de vreo îndoială, liderii noii Puteri, răspunzând doar presiunilor exercitate de cei care le-au finanţat campaniile electorale, au sacrificat acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi au continuat să aplice cota unică, creând premisele derapajelor macroeconomice înregistrate ulterior.

Încercările disperate de a estompa efectele nefaste asupra constituirii resurselor bugetare au condus la adoptarea mai târziu a unor măsuri ce au adus la disperare pe românii cu venituri medii şi mici:

• impozitul pe dobânzile la depozitele bancare a crescut, într-o primă etapă, de 10 ori, ulterior, de 16 ori;
• impozitul pe terenul agricol a crescut de 44 de ori, de la 11.000 de lei vechi, la 440.000 de lei vechi;
• impozitul pe activitatea microîntreprinderilor s-a dublat;
• s-au introdus accize pentru consumul de curent electric într-o manieră nesăbuită, disonantă cu reglementările şi practicile din ţările europene;
• preţurile la utilităţi şi produse energetice au crescut într-un ritm superior celui programat;
• graficul de aliniere a nivelului accizelor la directivele europene a fost devansat cu 15 luni, conducând la o creştere a acestora cu 13,5% mai mare decât nivelul negociat.

Şi lista ar putea continua.

În legătură cu faptul că nivelul accizelor la produsele petroliere a crescut, în mod nejustificat, în aprilie 2005, cu circa 50 de euro pe tonă peste angajamentul european, se mai impune o precizare: criza petrolului a făcut ca, dimpotrivă, unele ţări membre ale Uniunii Europene să adopte, în regim excepţional, de salvgardare a economiilor naţionale, reduceri de fiscalitate în legătură cu produsele energetice.

Doar 9% dintre salariaţii din România - circa 350.000 de persoane - au reuşit să amortizeze şocul provocat de aceste măsuri, pentru că aceştia, realizând venituri mari şi foarte mari, au beneficiat din aplicarea cotei unice de avantaje financiare de peste 5.000.000 de lei vechi, iar uneori chiar de peste 150.000.000 de lei vechi.

Cum suportă 91% dintre salariaţi, cărora cota unică le-a adus avantaje de câteva sute sau chiar câteva zeci de mii de lei vechi?

Cum suportă pensionarii, bătrânii, bolnavii, şomerii consecinţele acestor măsuri necugetate?

Sunt întrebări la care primim răspuns ori de câte ori avem curajul să ne întâlnim cu cetăţenii şi nu suntem onoraţi de aceste răspunsuri, nici unul dintre noi, stimate colege şi stimaţi colegi, şi nici reprezentanţii Executivului nu sunt onoraţi, la fel cum nu ne onorează nici mesajele primite de la reprezentanţii mediului de afaceri.

Punându-şi mari speranţe într-o guvernare orientată după sloganul Prin noi înşine!, întreprinzătorii români constată, acum, că au fost păcăliţi, că, de fapt, părerea lor nu contează, iar soarta lor nu interesează pe nimeni.

Într-un sistem caracterizat prin incoerenţă, instabilitate, impredictibilitate, într-o economie cu cele mai mari preţuri la utilităţi şi cea mai mică productivitate a muncii, orice iniţiativă, fie chiar şi una genială, nu se poate materializa decât într-un eşec. Dacă nu puteţi sprijini mediul de afaceri, stimaţi guvernanţi, măcar nu-l încurcaţi. Oamenii de afaceri au cerut o strategie de reducere a dependenţei energetice a României şi au primit, la schimb, un circ mediatic, cu actori, persoane importante din industria petrolului şi a energiei.

Anul 2005, anul speranţelor legate de miraculoasele efecte ale cotei unice, s-a încheiat. Suntem la jumătatea anului 2006. Fac un apel la raţiune şi responsabilitate, propunându-vă o succintă analiză comparată între starea economiei româneşti în anul 2004 şi anii 2005 şi 2006.

Sfârşitul anului 2004 şi începutul anului 2005 găseşte economia românească cu motoarele în funcţiune, e adevărat, uşor supraîncălzite, după o perioadă de creştere economică de 4 ani, cu o medie anuală de 6%. Nivelul maxim a fost atins în anul 2004, când România a înregistrat cea mai importantă creştere economică dintre ţările Central şi Est Europene, cu un ritm anual de 8,3%, o creştere a productivităţii muncii de 11,5% şi un spor al producţiei industriale de 5,3%.

Ritmul de creştere economică se situa la limita suportabilităţii, fără a pune în pericol ţinta de inflaţie şi deficitul extern programat. Rata inflaţiei a coborât, în cursul anului 2004, de la 14,1% la 9,3%, deci 4,8 puncte procentuale. Deficitul de cont curent se situa, la sfârşitul anului, la nivel de 8,6% din p.ib., adică 5,1 miliarde euro, fiind finanţat din investiţiile străine directe realizate, cu un grad de acoperire de 104%.

În aceste condiţii, se impunea, mai mult ca oricând, continuarea politicilor prudente, menite să prevină derapaje majore în păstrarea echilibrelor macroeconomice.

Din păcate, introducerea cotei unice ca punct de plecare într-o aşa-zisă "revoluţie fiscală", s-a dovedit a fi cauza principală a degradării stării economice din România, în tot cursul anului 2005. Ritmul de creştere economică a scăzut sub 4%, pe fondul unei creşteri a productivităţii muncii de doar 5%, realizându-se o producţie industrială cu doar 2% mai mare decât cea înregistrată în anul precedent.

Ţinta de inflaţie de 7%, ajustată ulterior la 7,5%, a fost compromisă, realizându-se o rată anuală de inflaţie de 8,6%, cu doar 0,7 puncte procentuale mai mică decât în anul anterior, cu o medie lunară, practic, egală cu cea realizată în anul 2004.

Deficitul de cont curent a crescut cu 33% faţă de anul anterior, de la 5,1 miliarde euro, la 6,8 miliarde euro, adică la un nivel de 9,4% din produsul intern brut, fiind finanţat -este foarte important de făcut şi această precizare - din investiţii străine directe doar în proporţie de 90%.

Ca urmare a deteriorării situaţiei economice din ramurile productive a scăzut numărul locurilor de muncă în acest domeniu. Ştiu, stimaţi colegi, o să-mi spuneţi că, în cursul anului 2005, s-au creat circa 103.000 locuri de muncă, numai că o analiză mai atentă ne arată faptul că peste 80% dintre aceste locuri de muncă le regăsim în domeniul comerţului, sunt locuri de muncă create în super, hiper market-uri, unde sunt comercializate, într-o proporţie covârşitoare, mărfuri din import şi care absorb, în mare parte, miliardele de euro aduse în ţară de românii plecaţi la muncă în străinătate.

Acesta este tabloul dureros al evoluţiei stării economice a României, ca urmare a introducerii cotei unice. Situaţia este cunoscută şi apreciată ca atare atât la Washington, cât şi la Bruxelles, dar numai prin ferestrele Palatului Victoria lucrurile se văd altfel.

Acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional este întrerupt, fără şanse reale de a se relua, atâta timp cât Guvernul de la Bucureşti nu îşi revizuieşte comportamentul fiscal.

Uniunea Europeană, prin comisarul pentru politici economice şi financiare, ne atenţionează de o manieră fără echivoc atât asupra politicii fiscale nepotrivite unei ţări care îşi doreşte integrarea la 1 ianuarie 2007, cât şi asupra nivelului mare al inflaţiei şi al deficitelor externe, incompatibile cu criteriile europene.

Raportul din luna mai conţine atenţionări concrete în legătură cu aceste aspecte. Este bine să nu uităm că Uniunea Europeană ne-a alocat, deja, resurse bugetare pentru anii 2007-2013, iar noi încă nu ştim cum vom realiza veniturile bugetare proprii care trebuie să atingă un nivel minim de 35% din p.i.b.

Conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru 2006 veniturile se situează la circa 30% din p.i.b. iar proiecţia pentru anii 2008-2009 ne indică un nivel de 29,4% din p.i.b.

Readucerea parametrilor macroeconomici ai României în limita standardelor europene, presupune o schimbare radicală a comportamentului guvernamental, prin adoptarea unei politici prudente în domeniul fiscal şi accelerarea reformelor structurale.

Creşterea competitivităţii economiei româneşti, bazată pe o productivitate a muncii comparabilă cu cea din Uniunea Europeană, dublată de o politică fiscală proprie spaţiului european, adică una construită pe principiul impozitării progresive, reprezintă condiţii minime pentru ca visul european să devină realitate la 1 ianuarie 2007.

Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi urmărit.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind politica discriminatorie promovată de către prevederile referitoare la vârsta de pensionare ale Legii 95/2006.

Doresc să aduc în atenţia Dvs. o problemă de o gravitate deosebită, aceea a măsurii introduse prin Legea 95/ 2006, de a reduce vârsta de pensionare de la 65 de ani (în cazul bărbaţilor) aşa cum era prevăzut în Legea 306/ 2004, la 62 şi respectiv 57 de ani (în cazul femeilor).

Actuala prevedere contravine practicilor existente în Uniunea Europeană, care prevăd vârsta de pensionare de 65 de ani, fără discriminare între femei şi bărbaţi.

În judeţul Cluj, există, conform statisticilor, cca. 126 de medici care se găsesc în situaţia de a fi pensionaţi în condiţiile arbitrare şi discutabile enumerate mai sus, iar la nivelul ţării, conform datelor anunţate de către Colegiul Medicilor din România, numărul medicilor forţaţi la pensionare s-ar ridica la 2000.

Să încercăm, stimaţi colegi, să ne imaginăm ce ar însemna pentru sistemul de sănătate o asemenea plecare masivă şi intempestivă de medici; şi aici mă gândesc nu numai la numărul cadrelor medicale, ci în primul rând la expertiza pe care o oferă acest grup vizat de măsura pensionării forţate.

Actuala măsură, susţinută cu atâta fervoare de ministrul sănătăţii, ar putea fi comparată cu o adevărată "exterminare" a medicilor, pe care nici măcar sistemul totalitar nu a încercat-o; ar mai rămâne să se decidă "gulagul" acestor persoane. Şi asta pentru simplul motiv că noi, cei care putem să corectăm asemenea măsuri, stăm pasivi sau ne dăm acordul tacit, transformându-ne noi înşine în promotori cu sau fără voie ai unei asemenea aberaţii legislative.

Am promovat, alături de doi colegi deputaţi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea art. 385 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care propunem ca medicii să-şi poată continua activitatea medicală până la vârsta de 65 de ani, atât femeile cât şi bărbaţii, cu excepţia doctorilor în medicină, care pot rămâne în activitate până la vârsta de 70 de ani, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Din motive care mie personal îmi scapă, nu s-a acceptat procedura de urgenţă propusă de iniţiatori, ceea ce ne face să credem că s-a preferat ca proiectul sa fie pus la sertar.

Doresc să vă reamintesc că, poate unii dintre Dvs. sunteţi de profesie medici, şi ştiţi, efortul financiar pe care statul, pe de o parte, îl face în pregătirea unui medic specialist, acesta ajungând practic să fie la maturitatea profesională undeva la 40 de ani (cu toate gradele profesionale); considerăm, deci, că este neeconomic să investeşti atâta în formarea unui medic şi apoi, printr-o eroare de moment să renunţi la experienţa unor profesionişti, obţinută fără îndoială, odată cu trecerea anilor.

Nu doresc să mai aduc în discuţie aspecte legate de moralitatea unei prevederi de natura celei puse în discuţie; ceea ce vreau însă să vă semnalez este adevărata "vânătoare de vrăjitoare" care a fost declanşată la nivelul judeţelor din ţară, faţă de categoria vizată de prevederile art. 385 din Legea 95/ 2006; astfel prin metode care ar face-o invidioasă până şi pe sinistra Ana Pauker, medicii sunt somaţi şi forţaţi să-şi ceară pensionarea, astfel să se poată raporta, precum în vremurile bolşevismului, că realitatea din teren arată că toată lumea este mulţumită de lege şi practic nu mai există obiectul unor modificări la lege. Este cel puţin îngrijorător că asemenea practici îşi găsesc locul într-o societate care aspiră să intre în şase luni în Uniunea Europeană.

Dincolo de dezbateri care ar putea găsi adepţi, probabil, într-o tabără şi în cealaltă, vă solicităm cu toată responsabilitatea să introducem, în procedura de urgenţă, propunerea legislativă în forma proiectului de lege "Lege pentru modificarea art. 385 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii".

Şi, în final, aş mai face o singură precizare: să nu uităm că până la urmă toţi ajungem, mai repede sau mai târziu, să fim pacienţi şi dacă nu avem grijă ca sistemul public de sănătate să fie unul performant şi solid, riscăm să avem o populaţie care va avea o stare de sănătate tot mai precară, iar vina va trebui să şi-o asume şi cei care astăzi ar putea să corecteze, dar nu vor, prin votul şi încrederea cu care au fost investiţi, arbitrarul unor măsuri ca cea adusă astăzi în atenţia Dvs.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

De ce în România nu se pot organiza concursuri?

De ce examenele elevilor, managerilor, magistraţilor, şoferilor, secretarelor se desfăşoară în România, de fiecare dată însoţite de scandalul aferent?

De la cele mai mărunte posturi în sate şi comune uitate de lume şi până la poziţii importante în stat, tot ce se obţine în România, în urma unor concursuri are iz de politică la cel mai înalt nivel, culpe ministeriale, păcate originare.

Nu se poate organiza nici un concurs în România în care să nu se conteste bibliografia, notarea, subiectele, împărţirea în săli, notele obţinute. Fiecare concurs la noi în ţară dă naştere la procese pe rolul instanţei de judecată.

Ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Învăţământului este cu atât mai grav cu cât oameni maturi, cu autoritate şi prestanţă trebuie să iasă în faţa a mii de copii de 13, 14 ani, să se disculpe, să se piardă în explicaţii penibile cum că Tăriceanu îl vizează pe ministrul învăţământului şi de aceea subiectele lor de examen pot fi ridicate de oricine în loc să fie securizate.

Domnule ministru al învăţământului, responsabilitatea formatorilor de şcoală este în primul rând de a-i învăţa pe copii ce înseamnă onestitatea, fair-play-ul, de a le induce o ierarhie de valori corectă, pentru ca, altfel, vom creşte generaţii care vor şti doar să paseze responsabilitatea de la unul la celălalt şi să se ascundă după ştampile şi semnături.

Simularea examenului de capacitate a avut loc cu luni în urmă şi i-a vizat doar pe elevi. Să înţelegem că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Învăţământului a vizat «simularea» examenului de capacitate a celor din staff-ul Ministerului Învăţământului?!

Elevii ştiu că, dacă vor obţine notă mică la examenul de capacitate, nu vor putea să se înscrie la liceul pe care îl vizează, ceea ce le poate marca viitorul profesional/social.

Întrebarea mea retorică este: angajaţii Ministerului Învăţământului care nu au putut demonstra «capacitatea» de a organiza un concurs naţional, ce sancţiune vor primi?

Domnul Mircea Ciopraga:

„Ce vrea de fapt domnul Stolojan de la PNL?”

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi are drept scop lămurirea, în primul rând pentru opinia publică, a criticilor lansate de domnul Theodor Stolojan faţă de actuala conducere a PNL, critici în raport cu care Partidul Naţional Liberal şi-a asumat deja o poziţie oficială clară de dezaprobare.

Intenţionez să previn astfel continuarea dezinformării publice generate de mesajele de rea-credinţă formulate de fostul preşedinte al PNL, mesaje care au generat o percepţie deformată a populaţiei faţă de acest caz.

Astfel, cu privire la acuzaţia constantă a domnului Theodor Stolojan potrivit căreia actuala conducere a PNL, în frunte cu domnul Tăriceanu, s-ar face vinovată de respingerea fuziunii cu Partidul Democrat, este de reamintit pentru domnul Stolojan şi pentru opinia publică faptul că PNL a dat dovadă de deschidere faţă de fuziunea cu PD, prin acceptarea dezbaterii asupra acestui proiect în cadrul filialelor sale de partid şi a forurilor de conducere. Este iarăşi de reamintit faptul că decizia de a nu realiza, pentru moment, fuziunea cu Partidul Democrat, a fost asumată în mod democratic, prin vot, de către majoritatea membrilor Delegaţiei Permanente a PNL din luna februarie a acestui an. PNL a făcut atunci cunoscute pe larg argumentele acestei decizii.

În concluzie, blamarea domnului Tăriceanu de către Theodor Stolojan si cei câţiva susţinători ai dumnealui, pentru decizia aşa-zis unilaterală şi eronată ca PNL să nu fuzioneze cu PD, este în totală neconcordanţă cu realitatea obiectivă şi, prin urmare, nu poate fi apreciată decât ca un act de rea -credinţă.

La fel, ca rău intenţionată este de apreciat o altă acuzaţie constantă a domnului Stolojan potrivit căreia domnul Tăriceanu se face responsabil de consecinţele grave ale neacceptării declanşării alegerilor anticipate. Decizia de a nu declanşa alegeri anticipate în anul 2005 a fost însă asumată de majoritatea membrilor coaliţiei de guvernare, implicit de către PNL, iar rezultatele pozitive ale Raportului de monitorizare au demonstrat clar că eficienţa guvernării nu a fost afectată de neiniţierea acestui demers electoral.

Amândouă acuzaţiile legate de problema fuziunii şi a alegerilor anticipate se suprapun însă izbitor, prin conţinut şi ca priorităţi politice, cu preocupările domnului preşedinte Traian Băsescu. Îmi exprim convingerea că acest fapt pune în mod profund la îndoială obiectivitatea d-lui Stolojan şi interesul real de a ajuta PNL, în condiţiile în care PNL nu-i împărtăşeşte aceste preocupări.

În ceea ce priveşte criticile domnului Stolojan legate de actuala manieră de conducere a PNL, în special în ceea ce priveşte modul de luare a deciziilor la nivelul conducerii centrale, reamintesc domnului Stolojan că prevederea din Statutul PNL potrivit căreia Congresul PNL are ca atribuţii alegerea în bloc, la propunerea preşedintelui partidului, a membrilor Biroului Permanent Central, a fost introdusă în Statutul PNL sub conducerea domnului Stolojan. Prin urmare, domnul Stolojan nu are onestitatea să-şi asume o practică de „management politic” al PNL pe care el însuşi a iniţiat-o.

Faptul că acuzaţiile domnului Stolojan nu sunt împărtăşite de majoritatea membrilor PNL a fost confirmat în plus de către vizitele pe care acesta le-a întreprins deja în teritoriu la filialele PNL. Şi în acest caz domnul Stolojan s-a dovedit o voce critică solitară. Niciuna dintre filialele vizitate nu şi-a exprimat oficial sau în vreun alt fel acordul faţă de criticile domniei sale.

"Buna credinţă" a domnului Stolojan este iarăşi trădată de faptul că domnia sa, în ciuda unei înverşunate atitudini de contestare a actualei conduceri a PNL şi a calităţii actului de guvernare, nu a făcut niciodată cunoscute până acum soluţiile-alternativă. În plus, nu a manifestat disponibilitate pentru a-şi confrunta aceste critici în cadrul unui dialog deschis cu cei vizaţi. Reamintesc în acest sens refuzul domnului Stolojan de a răspunde invitaţiei la dialog care i-a fost adresată de către PNL Bucureşti, filială al cărei membru este.

Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu doreşte sincer ca relaţiile Alianţei PNL-PD să funcţioneze cât mai bine, consider că domnia sa ar trebui să ia cât mai serios în calcul avantajele înlocuirii domnului Theodor Stolojan din funcţia de consilier prezidenţial, întrucât din această poziţie domnul Stolojan a atras suspiciuni de rea credinţă şi obedienţă faţă de interesele domnului Traian Băsescu în detrimentul partidelor din Alianţă şi a bunei funcţionări a guvernării.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a întrerupt la ora 10,00.

Lucrările au fost reluate la ora 10,25.

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor-Viorel Ponta şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală.

Vă rog, liderii de grup să-şi invite colegii.

Rog pe domnii deputaţi să ia loc pe scaune, şi nu pe marginea lor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul de 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 223. Sunt absenţi 108 din care 37 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa din ziua de marţi, 20 iunie 2006.

La primul punct, propunerea legislativă pentru modificarea alin. 1 al art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Legea are caracter organic. Avem raport de respingere din partea Comisiei juridice. Raportul de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Propunerea de respingere nu a fost adoptată. Ca atare, potrivit art. 104 alin. 3, urmează dezbaterea legii pe articole după care, la final, se va supune votului dumneavoastră propunerea de aprobare a legii.

Dacă mai există scurte intervenţii pe fond?

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină?

Domnul senator, dacă doriţi să interveniţi. O scurtă intervenţie pe fond.

Domnul Frunda György:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamna ministru,

Doamnelor deputate şi domnilor deputaţi,

Distinsă Cameră a deputaţilor,

Vreau să vă mulţumesc pentru votul de ieri, care ne dă posibilitatea de a discuta pe fond proiectul meu, iniţiativa mea privind numirea procurorului general al republicii şi a locţiitorilor săi de către Preşedintele republicii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce ar asigura o independenţă efectivă a procurorilor în activitatea pe care o desfăşoară, în primul rând, în activitatea lor anticorupţie.

Ieri am decantat din dezbaterile de aici probleme de constituţionalitate ale proiectului meu de lege, unii colegi făcând trimitere la art. 132 din Constituţie, spunând că propunerea venită de la Consiliul Superior al Magistraturii nu ar fi constituţională întrucât art. 132 alin. 1 prevede că: "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".

Vreau să discutăm acest prim incident constituţional. Eu cred că excepţia ridicată nu are sorţi de izbândă pentru că articolul la care a făcut referire colegul meu Zegrean se referă la desfăşurarea activităţii tuturor procurorilor, nu la numirea procurorului general al republicii şi a adjuncţilor săi care, din punctul meu de vedere, trebuie să urmeze aceeaşi soartă ca şi a judecătorilor.

Vă rog să vedeţi, stimate doamne deputate şi domni deputaţi, că puterea judecătorească este reglementată de capitolul VI al Constituţiei, "Autoritatea judecătorească", unde Secţiunea 1 se referă la "instanţele judecătoreşti", iar secţiunea a 2-a la "Ministerul Public".

Din moment ce Constituţia nu face o distincţie între cele două instituţii: puterea judecătorească şi Ministerul Public, din moment ce este acceptat de Constituţie şi de practica constituţională din România faptul că şi judecătorii şi procurorii fac parte din corpul magistraţilor, nu există motiv constituţional pentru ca unii să fie propuşi spre a fi numiţi de către Consiliul Superior al Magistraturii, aşa cum se prevede în art. 125 din Constituţie, iar procurorii să fie propuşi spre numire de către ministrul justiţiei.

Vreau să vă spun, distinsă Cameră, că problema este de principiu. Cred că marea majoritate a celor care suntem în această sală dorim lupta împotriva corupţiei. Cred că diferenţa este în ceea ce priveşte instrumentele cu care lupta împotriva corupţiei poate fi eficientă. Cred că este clar pentru toată lumea că putem asigura o eficientizare a luptei împotriva corupţiei doar dacă cei care trebuie să ducă această luptă sunt independenţi din punct de vedere politic.

Sunt împotriva amestecului politicului în activitatea juridicului.

Noi, politicul, trebuie să intervenim în activitatea juridicului exclusiv în adoptarea legilor, modificarea acestora, în funcţie de semnalele pe care le avem din activitatea judecătorească, trebuie să modificăm acele articole unde eficienţa justiţiei nu este corespunzătoare. Or, ştim cu toţii că în ultimii ani de zile nu o dată s-a întâmplat ca judecători, procurori, să primească telefoane de la oameni politici din Guvern, de la putere, de la opoziţie, încercând influenţarea deciziei acestora. Şi dacă suntem oneşti cu noi înşine trebuie să recunoaştem că de multe ori telefoanele venite de la Preşedintele republicii, de la prim-ministru, de la miniştri, de la senatori şi deputaţi au influenţat decizia procurorului, au influenţa decizia judecătorului. Cum putem să hotărâm ca decizia acestora să fie liberă, pe baza legii şi a propriei convingeri? Printr-un simplu element: să eliminăm posibilitatea ca politicul să intervină în numirea judecătorilor şi a procurorilor.

Dacă am făcut acest lucru în cazul judecătorilor, şi se pare că justiţia începe să mişte, n-am făcut-o în cazul procurorilor, care şi acum sunt numiţi la propunerea ministrului justiţiei.

Nu vreau, ca să fie foarte clar, să schimb procurorul general sau pe locţiitorii acestuia sau pe şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie acum. Propunerea mea ar viza numirea noilor procurori, din mandatul următor. Deci toţi cei care sunt acum în funcţie îşi duc mandatul până la capăt, iar următorii: procurorul general şi locţiitorii acestora, ar fi numiţi, ar fi propuşi spre numire de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Ieri, doamna secretar de stat care a reprezentat Ministerul Justiţiei ...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator, o să vă rog, dacă se poate, mai sintetic.

Domnul Frunda Gyorgy:

Da.

Aş dori să răspund la acest aspect ridicat, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

A invocat practica unor ţări din Uniunea Europeană şi a făcut-o corect şi cu bună-credinţă. Într-adevăr, avem ţări unde procurorii generali sunt numiţi de către preşedintele ţării respective, la propunerea ministrului justiţiei. Aceasta este o situaţie punctuală în anumite ţări, nu este generală, dar vreau să vă spun că acolo unde există Consilii Superioare ale magistraturii sau instituţii similare acestora, de obicei, de regulă propunerile le fac aceste instituţii.

Cu speranţa că am încercat să răspund obiecţiunilor ridicate ieri, în special celor privind procedurile constituţionale, v-aş ruga să discutăm articol cu articol propunerea mea, în speranţa că veţi reuşi şi mă veţi susţine în votarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Sigur că o să vă dau cuvântul, dar mai întâi din partea iniţiatorului şi a comisiei.

Din partea Guvernului, mă iertaţi, şi a comisiei.

Doamna ministru.

Doamna Monica Luisa Macovei (ministrul justiţiei):

Este vorba, în această propunere legislativă, de modificarea procedurii de numire şi revocare nu a tuturor procurorilor, pentru că asta nu este în mâinile ministrului justiţiei, ci a Consiliului Superior al Magistraturii, ci a procurorului general, adjuncţilor, procurorul şef DICOT şi D.N.A., deci cei cu funcţii de conducere care au şi obligaţii de management şi eficienţă.

Sunt 10 luni de când operează această modificare legislativă şi realitatea a demonstrat că a fost una bună şi este viabilă.

Procedurile prin care am cerut revocarea unor procurori şefi sau am propus numirea altora au fost transparente, aşa cum n-au fost niciodată până acum. Am argumentat întotdeauna de ce "x" trebuie revocat sau "y" ar trebui numit şi, prin urmare, cerinţa transparenţei şi a argumentului, cea mai importantă în astfel de propuneri de numire şi revocare, a fost îndeplinită.

Nu mai spun că şi comisia europeană, în toate rapoartele pe care le-a făcut după această modificare legislativă, o laudă, spune că, în fine, am introdus principiul eficienţei şi al responsabilităţii. De aceea, mi se pare foarte ciudată această propunere a domnului senator Frunda şi aş mai spune la început că ea, de altfel, şi încalcă înţelegerea politică care a avut loc în Senat atunci când, după retrimiterea de către preşedinte pentru reexaminare a Ordonanţei D.N.A., a avut loc o discuţie pe acest subiect, ceea ce toată lumea a decis atunci să facă - grupe de lucru cu reprezentanţi ai tuturor partidelor, cu experţi şi mare dezbatere publică de cum să fie în România. N-am văzut nici grup de lucru, nici mare dezbatere publică, ci direct o iniţiativă legislativă, repet, fără ca asta să corespundă la ceea ce s-a decis în Senat.

În ceea ce priveşte constituţionalitatea n-am să insist foarte mult. S-a invocat, atunci când această prevedere a fost adoptată anul trecut prin asumarea răspunderii, între alte motive de neconstituţionalitate a fost invocat şi acesta, şi Curtea Constituţională l-a respins, prin urmare nu are rost să mai prelungim acest subiect. Dar aş mai face o simplă constatare: că există o diferenţă între judecători şi procurori. Pentru judecători nu scrie în Constituţie că sunt sub autoritatea ministrului justiţiei, firesc, foarte bine, pentru procurori scrie.

Aş vrea să insist asupra aceea ce mi se pare cel mai important: motivele pentru care sunt numiţi sau revocaţi aceşti procurori la nivel de conducere sunt numai pentru eficienţă, nu pentru că au făcut într-un dosar într-un fel sau în altul, ci pentru că nu şi-au folosit bine banii, pentru că nu şi-au repartizat bine procurorii, deci chestiuni de eficienţă şi de management.

Vă reamintesc că Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici un fel de astfel de competenţă prin Constituţie şi nici nu poate să aibă pentru că Consiliul Superior al Magistraturii nu răspunde instituţional în faţa nimănui şi nu răspunde nici prin membrii săi personali, individuali, care votează secret. Or, fără un lanţ al răspunderii nu putem discuta de garanţii de eficienţă. Un ministru răspunde. Dacă un ministru a greşit, a revocat sau a pus pe unul care nu-şi face treaba, îl daţi jos; în continuare, toţi miniştrii care or să fie ai justiţiei. La fel şi cu nivelul conducerii Parchetului. cât să stai dacă vezi că trece un an sau 6 luni sau un an jumate şi merge prost treaba, până la urmă statul - inclusiv dumneavoastră - şi Guvernul au responsabilitatea luptei cu criminalitatea.

Reamintesc experienţa pe care am avut-o. Reamintesc că Consiliul Superior al Magistraturii a ascultat raportul P.N.A în martie 2005 şi nu a făcut nimic, un P.N.A. care era total lipsit de eficienţă. Toate rapoartele ne-au spus, asta dacă n-am văzut noi pe plan intern.

Deci, repet, fără un lanţ al responsabilităţii nu putem discuta de o eficienţă. Nu există independenţă fără eficienţă, există numai o dictatură, a binelui, a răului, a cui se nimereşte.

Tocmai de asta, acesta este lanţul de responsabilitate: procuror general, ministru. Au greşit, au luat decizii greşite pe eficienţa instituţiei, pleacă, îl demiteţi.

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog şi pe dumneavoastră să sintetizaţi, doamna ministru.

Doamna Monica Luisa Macovei:

Da.

Mă reîntorc la ceea ce se întâmplă de 10 luni, de când se aplică aceste prevederi legale. Nu aţi auzit de nici o intervenţie politică, n-aţi auzit nici un procuror plângându-se că s-a intervenit politic.

Dacă telefoanele mai sună nu sună din cauza acestei prevederi legale. Repet, această prevedere legală e menită numai să asigure eficienţa.

Sunt sigură că eu, cel puţin, încerc să fac asta şi viitorii miniştri ai justiţiei vor fi responsabili, dar dacă vor greşi vor fi demişi. Asta e diferenţa între un ministru de justiţie şi un Consiliu Superior al Magistraturii.

Am să vă spun ţările în care e mult mai mult decât la noi, adică Parchetul este subordonat direct Guvernului, ministru de justiţie sau prim-ministru: Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia, Franţa, Cehia, Estonia, Slovenia. Deci n-am venit cu nimic nou, dimpotrivă, la noi procurorii sunt mult mai independenţi decât în aceste ţări, dar când vorbim de independenţa procurorilor insist foarte mult pe acest lucru, vorbim de independenţa pe caz. Nu există independenţă să nu-ţi faci treaba, să nu foloseşti bine banii, să nu-ţi împarţi procurorii cum trebuie. Independenţă pe caz, iar asta o au în totalitate prin lege.

Şi, în final aş vrea să vă citesc, dacă doriţi vă dau şi aceste bucăţi, să vă citesc din raportul de monitorizare pe corupţie din martie 2006: "Numirea procurorilor în poziţii sensibile, la propunerea ministrului justiţiei, are importantul avantaj al punerii responsabilităţii pentru asemenea nominalizări în mâinile unei singure autorităţi, care este obligată să justifice public astfel de decizii şi poate fi ţinută responsabilă. O astfel de transparenţă ar lipsi dacă propunerile de numire ar veni din partea Consiliul Superior al Magistraturii". Acesta este expertul belgian pe corupţie, martie 2006.

Comisarul Frattini, tot în martie 2006, spune: "D.N.A. lucrează foarte bine şi e foarte important să se evite schimbarea regulilor precum revocarea sau numirea procurorilor".

Şi, în fine, raportul din mai 2006, prin care am văzut cu toţii că nu mai avem steguleţul roşu pe corupţie: " În Senat au existat încercări de schimbare a procedurilor de numire şi revocare a procurorilor cu funcţii de conducere". E vorba de propunerea doamnei Stănoiu. "Aceasta ar fi subminat responsabilitatea sistemului şi ar fi scăzut capacitatea operaţională a D.N.A." Se referă la D.N.A. pentru că ei evaluează D.N.A.

Nu cred că mai există alte argumente. Sunt argumente de Constituţie, de drept, de practică, de drept comparat şi iată tot ce ne spune comisia. Nu cred că vrem să adoptăm o decizie împotriva acestor tuturor şi, repet, cu riscul ca steguleţul galben de azi să nu rămână aşa.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Bolcaş.

Poftiţi?

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aş dori să pun şi eu o întrebare doamnei ministru.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar mai erau două înscrieri, vă dau cuvântul după aceea şi sigur că doamna ministru va răspunde.

Doriţi să interveniţi primul?

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Numai o întrebare.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă are numai o întrebare, să vorbească dânsul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Marton, întrebare. Poftiţi.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă ministru,

V-am ascultat cu mare atenţie.

Am o întrebare, ca să înţelegem şi noi cum votăm.

Un distins coleg de-al nostru de mai multe ori a spus că dumneavoastră, înainte de a fi ministru al justiţiei, când reprezentaţi un alt segment care lupta pentru drepturile omului, aţi avut punctul de vedere că aceste funcţii trebuie să fie numite la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Care a fost atunci argumentaţia dumneavoastră şi ce s-a schimbat principial în această viziune, de aţi ajuns la această explicaţie?

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă doriţi să răspundeţi acum, sau la sfârşit, la toate chestiunile care se ridică.

Doamna Monica Luisa Macovei:

La sfârşit.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai bine la sfârşit, la toate chestiunile care se ridică, aş spune.

Domnul deputat Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Am vorbit şi ieri la dezbateri generale şi mie nu-mi place să mă repet.

Evident, susţin acest proiect de lege dar s-au pus în discuţie două probleme care au fost tratate cu o nepermisă superficialitate. Este vorba de argumente care susţin teza numirii propunerii procurorilor de către ministrul justiţiei.

S-au adus argumente, citat Franco Frattini, citat nu ştiu ce comisie şi aşa mai departe. Consider că sunt oameni deosebit de respectabili dar şi ei reflectă numai în măsura în care primesc o informaţie care, de data aceasta, a fost unilaterală.

Dezinformarea domniilor lor se datorează punerii în valoare numai a unor considerente pragmatice, în dispreţul unor considerente constituţionale.

Şi aici vreau să ajung la ceea ce a fost, de fapt, cheia dezbaterii, nu ce spun diverse oficialităţi europene despre activitatea doamnei ministru Macovei.

Mă interesează dacă este un text constituţional sau nu. Şi s-a invocat aici art. 132 din Constituţia României, alin. 1, care pune activitatea procurorilor sub autoritatea ministrului justiţiei.

Se realizează o confuzie voită şi se induce o eroare pentru a se ajunge la soluţia propusă, ca procurorii să fie propuşi de ministrul justiţiei. Desfăşurarea activităţii sub autoritate nu înseamnă numire.

În al doilea rând, este o confuzie între autoritate şi independenţă, care sunt două noţiuni constituţionale diferite.

Şi, în al treilea rând, pentru că nu-mi place să vorbesc mult şi lucrurile aici sunt extraordinar de simple, textul constituţional prevăzut de art. 134 alin. 1 este următorul, e Constituţia României, nu-mi place să citez după ureche: "Consiliul Superior al Magistraturii propune preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor (...)" Constituţional este ca numai Consiliul Superior al Magistraturii să propună numirea în funcţie a procurorilor. Ceea ce se face acum este total neconstituţional.

Spunea doamna ministru "adăugând nepermis la lege", expresie consacrată, dar, "adăugând nepermis la Constituţie", că această Constituţie nu vorbeşte despre cei cu funcţiile de conducere la care se referă acest text de modificare, ca şi textul iniţial ce se tinde a fi modificat.

Vă rog să mă iertaţi, dar se referă expres la aceştia. Pentru că art.134 face o excepţie, dar una singură: cu excepţia celor stagiari. Dacă s-ar fi referit la o excepţie care priveşte soarta celor cu funcţii de conducere, Constituţia ar fi prevăzut expres acest lucru.

Textul - şi numai acest text al proiectului de lege - este constituţional. Şi, de aceea, vom vota pentru el.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Manta. S-a mai înscris domnul deputat Ponta la cuvânt. Mai există şi alte înscrieri la cuvânt? Domnul deputat Nati Meir, după care închidem lista luărilor de cuvânt.

Va interveni la sfârşit doamna ministru, care va răspunde chestiunilor ridicate şi trecem la vot.

Vă rog, domnule deputat Manta.

Domnul Pantelimon Manta:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o problemă destul de delicată, nu numai din punctul de vedere al textelor legale incidente în materie, dar şi ca stare de oportunitate şi, de ce nu, ca să zic aşa, stare politică actuală şi de perspectivă, poate şi a ţării, nu numai a justiţiei.

Argumentele prezentate de domnul deputat Bolcaş sunt indubitabile şi ele demonstrează că propunerea legislativă este judicioasă şi raţională, pentru că îşi are argumentaţie în primul rând în textele constituţionale incidente în materie.

Şi noi credem că numirea procurorilor de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, este menită să asigure o mai mare independenţă a activităţii procurorilor. Eu sunt convins că, dacă, de pildă, astăzi ministru al justiţiei ar fi oricine altcineva, am convingerea fermă că doamna Macovei ar pleda pentru ca aceştia să fie numiţi de Preşedinte, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că numai acest organism - şi prin prisma textelor constituţionale incidente în materie, dar şi prin starea de fapt, şi când spun acest lucru mă refer la starea politică - poate să fie garantul acestei independenţe a procurorilor.

De aceea, şi cu aceasta închei, chiar dacă, cu o parte din argumentele prezentate de doamna ministru al justiţiei, sunt de acord şi chiar dacă am convingerea fermă că numirile - şi acest lucru este recunoscut - au fost făcute bine gândit, au fost oportune şi sunt convins că n-au fost argumente politice să determine aceste numiri, aşadar, în ciuda acestor argumente, cred că soluţia raţională şi judicioasă este cea din proiectul legislativ, pentru că doamna ministru poate să fie astăzi pe funcţie, poate să vină mâine altcineva, care să abuzeze şi să tranşeze în mod subiectiv rezolvarea acestei probleme.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Nati Meir.

Domnul Nati Meir:

Stimaţi colegi,

Eu vreau să vorbesc o chestiune de procedură. Astăzi, la ora 12,00, este înmormântarea domnului cântăreţ Gică Petrescu şi cred că trebuie să ţinem un moment de reculegere.

Vă rog foarte mult să ţineţi un moment de reculegere. (Se ţine un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat, şi vă chem la ordine, atrăgându-vă atenţia că, atunci când veţi mai avea chestiuni în afara ordinii de zi, trebuie întâi să mă anunţaţi pe mine şi să-mi cereţi permisiunea de a interveni.

Vă rog să nu se mai întâmple.

Domnul Nati Meir (din sală):

Am crezut că faceţi dumneavoastră acest lucru, de azi-dimineaţă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Meir, vă rog foarte mult să păstraţi cuviinţa în sală.

Respectul faţă de o persoană decedată, absolut onorabilă, nu are legătură cu încălcarea procedurilor parlamentare.

Domnul deputat Victor Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc colegului nostru, domnul Nati Meir, că a intervenit în aceste dezbateri. M-am gândit că domnul Nati Meir o să ceară un minut de reculegere pentru independenţa justiţiei. Şi, atunci, sigur, eraţi chiar la obiect. ((Râsete; câteva aplauze) Dacă nu, o să-l cer eu, după ce doamna Macovei îşi va ocupa funcţia de la Bruxelles şi o să spun, în primul rând, că mulţumesc colegilor din toate grupurile parlamentare, pentru votul dat ieri, de respingere a propunerii de respingere. Îi înţeleg pe colegii democraţi care, asta e, ar fi vrut să voteze şi cu noi, dar nu au avut ce să facă.

Vreau să vă rog pe toţi să înţelegeţi că acum vorbim de independenţa justiţiei, că apreiciez enorm opiniile doamnei Monica Macovei din vremea în care conducea o organizaţie neguvernamentală. Apreciez faptul că domnia sa a fost de acord cu modificarea legii în 2004; apreciez faptul că am reuşit să închidem Cap.XXIV - "Justiţie şi afaceri interne", tocmai pentru că am adoptat o prevedere prin care ministrul justiţiei, un om politic, nu mai avea un cuvânt decisiv de spus în numirea procurorilor-şefi, a procurorului general şi a celorlalţi procurori. Cred sincer că miniştrii vin şi pleacă - unii în Senat, alţii la Bruxelles, sau pe unde or mai pleca. În schimb, o justiţie independentă tot nu reuşim să avem, atât timp cât un ministru politic încearcă, de fiecare dată, chiar şi când înainte să fie ministru spunea altceva, să-şi subordoneze procurorii.

De aceea avem dosare prost făcute, pentru că sunt făcute la presiunea unui ministru care spune: ori faci dosarul cum îţi spun eu, ori, dacă nu, te schimb din funcţie. Mi-aş dori foarte mult ca, în Parlamentul României, imaginea de luptător anticorupţie a doamnei Macovei să nu mai fie pătată de fiecare dată de referirile la domnul Frattini; domnul Frattini, avocatul unui om foarte serios, domnul Silvio Berlusconi.

Aş vrea să cred că şi astăzi şi, sigur, şi colegii liberali, dincolo de colegii conservatori şi maghiari, vor înţelege că, de data aceasta, poate ordinul politic poate fi, într-un fel sau altul, încălcat, pentru a reuşi să avem o justiţie independentă şi o justiţie ceva mai serioasă şi mai de lungă durată decât un ministru orgolios.

Vă mulţumesc şi sper să votăm astăzi această lege. (Aplauze în Grupul parlamentar al PSD)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Îmi pare rău, am anunţat că am închis lista de intervenţii. De aceea, o să vă rog să vă manifestaţi prin vot.

Doamna ministru. Vă rog.

Doamna Monica Luisa Macovei:

Punctual, la problemele ridicate: din păcate, art.134 alin.1 din Constituţie, la care s-a referit domnul deputat Bolcaş şi care prevede că Preşedintele României numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii, dacă ne interesează acest argument constituţional, ştim cu toţii că se referă la numirea în funcţia de judecător şi procuror, prima dată în profesie. Când intri în profesia de judecător şi procuror, te numeşte Preşedintele ţării, la propunerea C.S.M. Nu am schimbat nimic aici. Aceste text este, în continuare, în lege.

Mai departe, vorbim de cariera lor. Şi numirea în funcţie de conducere, sau promovarea de la tribunal la judecătorie, sau de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel la Parchetul General. Astea nu mai au nici o legătură cu textul constituţional şi domnul Bolcaş ştie foarte bine asta. Aşa, o să zicem că trebuie să numească Preşedintele orice procuror care pleacă de la Parchetul de pe lângă Văleni la Parchetul Prahova şi nu se întâmplă aşa.

Deci, repet: Constituţia se referă la cine dă ordinul de numire pentru prima oară când intră în profesie.

Vă reamintesc că, atunci când am discutat raportul pe starea justiţiei, cam toţi reprezentanţii, ai tuturor partidelor, s-au plâns de justiţie. Şi încă nu merge bine şi ştim cu toţii asta.

Aş vrea să insist pe un argument la care n-am primit nici un contraargument. Aici, vorbim nu de independenţă. Independenţa este totală. Vorbim de eficienţă. Dacă daţi răspunderea pentru eficienţă la o instituţie care nu răspunde, n-o să aveţi niciodată un sistem eficient. Chiar nu credeţi că 90%, 99% din statele Europei, care au plasat Parchetul spre Guvern, tocmai pentru a-i realiza eficienţa, nu ştiu ce fac? Au greşit? Şi noi facem ceva bun?! De ce a trebuit să facem C.S.M.-ul? Chiar vreţi să spun eu, de ce a trebuit să-l facem? Pentru că nu am avut un ministru care să facă proceduri transparente. Că, altfel, nu ne bătea nimeni la cap ca să schimbăm legea. (Rumoare, vociferări) Păi, ăsta-i adevărul!

În ceea ce priveşte atitudinea mea anterioară. Dacă o să vă uitaţi, în toţi anii în care am fost în societatea civilă, am susţinut, întotdeauna, că cele două categorii trebuie separate: judecătorii - separat, putere judecătorească; procurorii - în Executiv, cum e în toată lumea, dar, evident, cu independenţa pe ceea ce fac - pe dosare. Spania, care are C.S.M., are numai pentru judecători, nu pentru procurori.

Deci, asta a fost poziţia mea. În 2004, când nici nu eram în ţară, dar, în fine, când s-au făcut aceste legi şi s-au mărit puterile C.S.M., toată lumea era disperată, să se ia puterile de la ministru şi să se dea în altă parte. Pentru că, repet: dacă vă uitaţi în rapoartele de ţară, o să vedeţi că sunt criticate numirile făcute de foştii miniştri, total netransparent.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dacă iniţiatorul doreşte să vorbească ...

Doamna Monica Luisa Macovei:

Iertaţi-mă. OK! Nu vă place comisarul Frattini. V-am citat din raportul din mai, al Comisiei Europene, care nu este făcut de comisarul Frattini, în care ni se spune clar că este periculoasă această schimbare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

În încheiere, va avea cuvântul iniţiatorul. Nu este drept la replică.

Domnul Frunda György:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să răspund la unele dintre obiecţiunile doamnei ministru.

Eficienţă. Doamna ministru, eficienţa unei instituţii - sau, în special, a procurorilor, pentru că despre ei vorbim - nu depinde de faptul că ei sunt propuşi pentru numire de către ministrul justiţiei, sau de către C.S.M. Eficienţa depinde de mijloacele pe care le asigură procedura penală. Or, doamnelor şi domnilor colegi, noi putem spune multe acum despre procedurile penale. Dar faptul că procurorii nu ar avea mijloace suficiente, de la interceptarea convorbirilor telefonice, până la arestare, nu putem să spunem: Procuratura României nu este neeficientă, pentru că procurorii-şefi sunt numiţi la propunerea ministrului justiţiei; nu sunt neeficienţi pentru că nu au instrumente juridice suficiente, ci pentru că nu există voinţă!

Doamna ministru, toamna trecută spuneaţi dumneavoastră că, până în primăvara acestui an, vor fi 7-8 dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti, în care urmărirea penală a fost demarată, şi, într-adevăr, nu avem 8-9, dar 4-5 avem, de foşti şi prezenţi miniştri, de foşti şi prezenţi deputaţi şi senatori. Or, dacă avem în faţa instanţelor de judecată demnitari de înaltă răspundere, putem susţine, cu corectitudine, că nu avem eficienţă şi nu avem mijloacele necesare de trimitere a lor în faţa justiţiei, sau nu?

Eu cred că tocmai acest lucru dovedeşte că există mijloace eficiente ale Parchetului de a întocmi rechizitorii oneste şi corecte, care trebuie să aibă ca finalitate aflarea adevărului, şi nu inculparea nedreaptă. Avem mijloace eficiente, pentru ca omul să fie trimis în faţa instanţei de judecată, de obicei, în stare de libertate, iar instanţa să stabilească dacă este nevoie de arestarea lui şi de o pedeapsă privativă de libertate, iar această eficientizare a muncii, dacă vreţi să ajungem acolo, este asigurată de faptul că, într-adevăr, ministrul justiţiei nu poate să-i şantajeze prin revocarea lor din funcţie, dacă rechizitoriul nu este aşa cum vrea ministrul.

În ceea ce priveşte sistemul parchetelor şi al procuraturii, doamna ministru. În Europa, - pentru că vrem să intrăm în Uniunea Europeană, nu în Statele Unite ale Americii -, în Europa avem două sisteme mari; există şi mixaj al acestora: un sistem, în care parchetele sunt supuse guvernelor - şi acolo aveţi dreptate -, şi un alt sistem, în care parchetele, procuraturile nu sunt supuse ministerelor, ci sunt, fie supuse puterii judecătoreşti, fie Parlamentului.

Vreau să vă informez că, în unele ţări, ca Ungaria, de exemplu, procurorul general al Republicii Ungare este numit de către Parlament, tocmai pentru ca să existe posibilitatea ca şi Puterea, şi Opoziţia, să-şi propună oamenii şi să existe un control parlamentar asupra activităţii acestuia, să nu fie politica Guvernului. Deci, vorbesc de sisteme ...

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să sintetizaţi.

Domnul Frunda György:

O să sintetizez, domnule preşedinte, dar cred că este obligaţia mea şi dreptul colegilor ca să ştie adevărul despre diferitele sisteme, ci să nu fie o pledoarie pro domo, doar dintr-o singură parte.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, vă rog foarte mult să ajungeţi la concluzii. Aveţi doar un cuvânt în încheiere. V-aţi prezentat proiectul de două ori, deja. Este ultimul cuvânt pe care-l aveţi ca iniţiator. Nu mai continuăm cu dezbateri. Trecem la vot.

Domnul Frunda György:

Vă mulţumesc.

Foarte punctual, atunci, în ordinea de zi. Vreau să vă spun absolut onest, domnule preşedinte, că doamna ministru a fost la comisia noastră în mandatul trecut, ca preşedinte al APADOR-CH, şi, la discuţia pe care am avut-o, - şi am zece colegi din diferitele partide -, când am întrebat-o care este poziţia dânsei, a spus, expresis verbis, că este normal ca procurorii să fie numiţi de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Şi vă rog să mă credeţi, ceea ce este important: miniştrii, senatorii şi deputaţii venim şi plecăm. Legile rămân. Şi, în funcţie de cum veţi vota astăzi, să nu ne spuneţi, peste doi-trei ani, că am greşit, pentru că un procuror poate să comită un abuz, fără să existe cenzura Consiliului Superior al Magistraturii.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Am încheiat dezbaterile. Trecem la vot. Conform art.104 alin.3, vom vota pe articole acum, iar la votul final, voi supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare a legii.

Dacă, în ce priveşte titlul, există obiecţii, sau observaţii? Nu există. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 113 voturi pentru, 59 voturi împotrivă, 3 abţineri.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 105 voturi pentru, 72 de voturi împotrivă, 3 abţineri.

La sesiunea de vot final, voi supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare a legii.

Trecem la punctul următor.

Proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare, în cursul procedului penal.

Legea are caracter organic, a fost respinsă de Senat, ca urmare a neîntrunirii numărului de voturi; raport de adoptare şi raport suplimentar de adoptare de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; este prioritate legislativă de integrare.

Iniţiatorul, dacă doreşte să intervină?

Doamna secretar de stat Kibedi.

Doamna Kibedi Barbara Katalin:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinsă Cameră,

Având în vedere că este o lege vastă, vă voi reţine atenţia doar cu câteva aspecte care sunt neapărat necesar de reţinut: de ce a fost necesară elaborarea acestei legi pentru executarea pedepselor.

În primul rând, că trebuie să răspundem regulilor standard minime - atât celor adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite, cât şi regulilor europene stabilite prin Recomandarea Consiliului de Miniştri.

În al doilea rând, s-a ţinut seama nu numai de aceste acte normative, le-am putea numi, dar şi de deciziile pe care le-a dat CEDO în materia drepturilor fundamentale ale omului - şi veţi regăsi, în cadrul acestei legi, noutăţi pe care nu le-am avut în Legea de executare a pedepselor, veche, şi care cam de multă vreme trebuia modificată.

Această lege, fiind foarte vastă, este împărţită pe patru titluri şi nu vă voi mai reţine atenţia pentru a face referire la acestea. Nu am decât o rugăminte respectuoasă, dat fiind faptul că, prin parcurgerea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, am remarcat câteva erori care sunt, evident, de natură materială şi anume, ca la prezentarea pe articole, unde vă veţi da dumneavoastră votul, să putem face corecturile necesare. Iar, ceea ce este neapărat necesar de corectat este articolul de la "dispoziţiile finale" privind data intrării în vigoare a acestei legi. Ea nu este imputabilă nici iniţiatorului şi nici Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, dat fiind faptul că modificările care au intervenit privind actualul Cod penal în vigoare, este clar că cele două legi nu pot intra în vigoare decât concomitent. Şi, atunci, raportat la modul în care a fost formulată data intrării în vigoare, aşa cum a fost adoptat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, întrucât Codul penal a fost votat în sensul modificat de către dumneavoastră mult ulterior, va fi necesară această corectură, respectiv să avem ca dispoziţie finală data intrării în vigoare a prezentei legi cea care va fi data intrării în vigoare a Codului penal, modificat.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei? Domnul deputat Ştirbeţ.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată în fond cu dezbaterea acestui proiect de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat, de asemenea, favorabil acest proiect.

Obiectul de reglementare constă în reformarea profundă a legislaţiei privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Proiectul de lege stabileşte norme cu valoare de principiu, cum sunt cele referitoare la legalitatea executării pedepselor, numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

Un element de noutate îl constituie introducerea instituţiei judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, căruia îi revine competenţa de a supraveghea şi controla asigurarea legalităţii în executarea pedepselor, dar şi a măsurilor preventive privative de libertate.

Proiectul cuprinde şi dispoziţii referitoare la organizarea administrativă a executării acestor pedepse, regimul de executare a pedepselor, condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, cum sunt: munca prestată de persoanele condamnate pe perioada detenţiei, activităţi educative, culturale, terapeutice şi altele.

Dintre elementele de noutate în legislaţia românească, propuse prin proiectul de lege, se menţionează interzicerea transferării în penitenciare şi respectiv în alte penitenciare decât cele pentru minori şi tineri, pe o perioadă mai mare de 5 zile, a minorilor aflaţi în executarea unor măsuri educative, sau pedepse privative de libertate, măsură care urmăreşte, pe de o parte, să împiedice introducerea minorilor într-un mediu care poate afecta procesul de recuperare socială a acestora, iar, pe de altă parte, să asigure continuitatea procesului educativ al minorilor implicaţi în activităţi de instruire şcolară, ori calificare profesională.

În urma examinării proiectului de lege, în raport de amendamentele formulate, s-a întocmit prezentul raport, pe care-l supunem dezbaterii plenului Camerei, cu amendamentele admise şi respinse care vor fi analizate.

În raport de obiectul şi conţinutul lui, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale?

Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am intervenit, pentru ca să nu se treacă la o adoptare pur formală a unei legi care nu poate să dăinuiască decât câteva luni, până la intrarea sa în vigoare.

Semnalez din nou haosul care există în legislaţia penală a României. Semnalez că acest haos se repercutează şi se reflectă şi în această Lege de executare a pedepselor. Pentru că, dacă avem un Cod penal a cărui intrare în vigoare a fost amânată, care face o împărţire, o anume împărţire, o europeană împărţire şi o tradiţional-românească împărţire a infracţiunilor - în crime şi delicte - asupra regimului execuţional, o atare clasificare trebuie să-şi găsească locul.

În condiţiile în care adoptăm o Lege de executare a pedepselor care nu ţine seamă de o asemenea clasificare ce trebuie să intre în vigoare la 1 septembrie - şi până acum nu avem nici un semnal că nu se va întâmpla astfel -, votăm degeaba.

Este foarte interesant cum, prin aceste ambiguităţi, eu spun voite, Ministerul Justiţiei, în calitate de iniţiator, a creat un haos în legislaţia penală, unde principiile aplicării legii mai blânde şi principiile care guvernează în general succesiunea în timp a legilor sunt de maximă importanţă.

Deocamdată, mergem din haos, într-un haos şi mai mare.

De aceea, vă spun, adoptarea sa la acest moment reprezintă un pericol.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai există alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai există.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe raport. Amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Dacă, de la pct.1 la pct.10, există observaţii sau comentarii? Nu există. Vă mulţumesc. Adoptat.

De la pct.11 la pct.20? Adoptat.

De la pct.21 la pct.30, în varianta comisiei?

Da. Domnul deputat Băeşu. Aţi cerut cuvântul. La ce punct, vă rog?

Domnul George Băeşu:

La pct.24. V-aţi grăbit dumneavoastră.

Domnul Bogdan Olteanu:

Pct.24. O să rog secretarii de şedinţă să fie un pic atenţi, ca să nu avem probleme. Vă rog.

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu o să vin în faţa dumneavoastră cu o rugăminte, ca la acest pct.24, de fapt, este art.18 alin.2, avem nevoie de înţelegere din partea dumneavoastră, pentru a reformula acest text, pentru că el este şi incorect, nu pe fond, dar lasă foarte multe lucruri neclarificate şi sper că sunt în asentimentul colegilor mei, fie să ne îngăduiţi să reformulăm, în timpul şedinţei de astăzi, fie să ni-l daţi înapoi, la comisie, numai acest punct, pentru a-l reformula.

Supun aprobării dumneavoastră oricare dintre formule, pe care o consideraţi potrivită.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Comisia?

Doamna secretar de stat, vă rog.

Doamna Kibedi Barbara Katalin:

Corectura este simplă, pentru că, practic, s-a folosit o altă formulă cu trecerea persoanelor condamnate dintr-un regim în altul şi, atunci, practic, ar trebui să sune textul aşa: "regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege" şi am renunţat la sintagma "persoanele condamnate având posibilitatea ...", unde, lipsind un verb, sigur că fraza nu era terminată.

Deci, în sensul acesta, dacă s-a reţinut, este corect.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Domnul deputat? Vă rog, domnule deputat.

Domnul George Băeşu:

Da, sunt de acord cu propunerea, numai că, în viziunea mea, ar trebui să folosim pluralul şi să spunem "sistemele" progresiv şi regresiv, pentru că nu este un singur sistem; este un sistem progresiv şi un sistem regresiv.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Am înţeles. Există obiecţii sau comentarii la această reformulare? Nu există. Însuşit.

Atunci între art.21 şi 30 mai există alte obiecţii sau observaţii? Adoptat.

Între 31 şi 40? Vă rog doamna secretar de stat?

Doamna Katalin Barbara Kibedi:

La art.32 în mod evident s-a strecurat o eroare materială în loc de "muncă forţată" este vorba de "muncă prestată". Constituţia României nici nu îngăduie "munca forţată", deci doar atâta este corectura în loc de "muncă forţată", "muncă prestată".

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc. Comisia? De acord? Obiecţii? Observaţii? Nu sunt.

Da, domnul deputat Băeşu, vă rog.

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mai avem o problemă şi aici vă recunosc faptul, eu nu am fost prezent la şedinţa comisiei, dar, parcurgând textul, am constatat că e o inadvertenţă chiar gravă. Vorbesc despre poziţia 38, ceea ce înseamnă art.31 din lege, alin.6. Alin. 6 ne spune că "sumele stabilite şi avansate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în condiţiile produse la alin.5", iar la alin.5 vorbim de cu totul şi cu totul altceva. Vorbim de perioade şi nu de sume.

În aceste condiţii, e nevoie neapărat ca noi, membrii comisiei, să ne uităm încă o dată şi să venim exact cu identificarea articolului pe care voiam să-l modificăm.

Domnul Bogdan Olteanu:

doamna secretar de stat, vă rog dacă doriţi să interveniţi?

Doamna Katalin Barbara Kibedi:

La alin.6, trimiterea este la art. 62 alin.1 lit.a) şi nu art. 61, iar la ultimul alineat, trimiterea este nu la art. 62 alin.3, ci art.63 alin "3. Acestea două şi atunci trimiterile sunt corecte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

De acord? Bine. Vă mulţumesc.

Atunci, până la art.40, adoptat.

De la art. 41 la 50? Adoptat.

De la art.51 la 60? Adoptat.

De la art.61 la 70? Adoptat.

De la art.71 la 80? Adoptat.

Vă rog, domnule... păi, nimeni nu-şi poate invoca propria turpitudine a grupului, domnule deputat, îmi pare rău. La ce punct, domnule Băeşu?

Domnul George Băeşu:

La pct.69, unde vorbim despre regimul de prestare a muncii la art.60 alin.2, e vorba de administraţia penitenciarului care poate încheia contracte de prestări de servicii cu agenţii economici persoane fizice sau persoane juridice.

Potrivit ordonanţei 17 din 2005 nu mai avem de-a face cu agenţii economici, ci au operatorii economici şi solicit şi această amendare a textului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, dacă nu există obiecţii la comisie? Iniţiatorul? Nu există alte obiecţii. Observaţii? Ne însuşim această observaţie pertinentă.

Până la art.70? Alte observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la art.71 la 80? Nu sunt obiecţii, observaţii? Adoptat.

Art.81 la 90? Nu sunt. Mulţumesc. bună ziua, domnule Stanciu.

De la art.91 la 98. Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

Proiectul de Lege privind finanţele publice locale.

Legea are caracter organic. Adoptată de Senat. Raport comun de adoptare de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Prioritate legislativă de integrare. Procedură de urgenţă.

Rog iniţiatorul să ia cuvântul pe scurt.

Domnul iniţiator Liviu Radu.

Domnul Liviu Radu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin această lege încercăm să întărim autonomia locală a autorităţilor locale şi judeţene introducând câteva principii noi, reguli noi, un nou sistem de transfer al sumelor de echilibrare bugetară, un capitol nou privind insolvenţa şi insolvabilitatea autorităţilor locale, de asemenea sancţiuni clare în cazul nerespectării regulilor stabilite prin această lege.

Scopul principal al legii este să ofere mai multă predictibilitate şi previzibilitate în funcţionarea autorităţilor locale printr-un mecanism clar şi transparent de transferuri bugetare care să asigure de la bun început funcţionarea autorităţilor locale. Am pornit în construcţia acestei legi pe un drum dificil, pornind de la ideea de a nu modifica deocamdată repartiţia, procentajele care se repartizează diferitelor autorităţi locale. Sper să votaţi această lege care a fost negociată îndelung, împreună cu toate grupurile parlamentare şi cu asociaţiile aleşilor locali.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Comisia?

Domnul preşedinte Tănăsescu.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să prezint raportul comun al celor două comisii, Comisia pentru buget-finanţe, pe de o parte, şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pe de altă parte, asupra proiectului de Lege privind finanţele publice locale.

Vreau să vă informez că prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului juridic privind finanţele publice locale, propunându-se în acelaşi timp abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 45 din 2003 privind finanţele publice locale care a fost aprobată în anul 2004 prin Legea nr.108.

Principalele propuneri cuprinse în proiectul de lege sunt următoarele: introducerea şi definirea unor concepte, termeni şi expresii noi în scopul aplicării unitare şi fără interpretări de către instituţiile implicate în sistemul bugetar, introducerea şi definirea în textul proiectului de lege a 4 principii bugetare noi, respectiv principiul autonomiei locale financiare, principiul consultării, principiul proporţionalităţii şi principiul solidarităţii.

Apoi, proiectul de act normativ prevede reglementarea modului în care fondurile destinate echilibrării bugetelor locale vor fi repartizate direct de către direcţiile judeţene ale finanţelor publice, excluderea de la repartizarea fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale a localităţilor care nu au un venit mediu pe cap de locuitor, mai mare decât media judeţeană, creşterea cu 5% a gradului de îndatorare a autorităţilor publice locale pentru obţinerea de resurse financiare suplimentare, respectiv de la 20 la 25%, reglementarea insolvabilităţii unităţilor administrativ teritoriale, introducerea unor dispoziţii care dau posibilitatea primarului de a verifica modul în care se cheltuiesc banii publici.

Proiectul de Lege face parte din categoria legilor organice.

Vreau să vă informez, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, că la lucrările comisiei au participat 48 de deputaţi din cele două comisii, dintr-un total de 55, iar raportul comisiilor a fost adoptat cu majoritate de voturi.

În timpul discuţiilor şi sigur există prezentat în anexă, s-a făcut o serie de amendamente, undele admise, altele respinse, şi acestea sunt prezentate în anexă.

Plecând de la cele spus, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă supunem dezbaterii proiectul de Lege privind finanţele publice locale.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă vreţi să propuneţi şi un timp de dezbatere, fiind procedură de urgenţă?

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

V-aş propune un minut, cred eu, cu 20 de minute, având în vedere că este un proiect de lege destul de important şi destul de tematic.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Există obiecţii sau comentarii la această propunere de timpi? Nu există, ne însuşim propunerile. Există dezbateri generale?

Domnul deputat Lakatos din partea Grupul parlamentar al UDMR?

Da.

Domnul Petru Lakatos:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin adoptarea acelor amendamente, despre care domnul preşedinte Tănăsescu a vorbit, de către comisiile reunite, proiectul de lege stabileşte un relativ echilibru între controlul centralizat efectuat de ministerul Finanţelor prin Direcţiile finanţelor publice judeţene şi o marjă mai largă de acţiune pentru consiliile judeţene care primesc sarcini şi competenţe în plus. Cum ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, din fiecare judeţ ei primesc sarcini în plus în ceea ce priveşte protecţia socială a copiilor şi a persoanelor cu handicap, serviciul public de evidenţa persoanelor, învăţământul special, finanţarea culturii şi altele. Necazul este că nu primesc totdeauna sursele, fondurile necesare finanţării acestor activităţi.

V-aş da un exemplu din judeţul Bihor. Pe anul 2006 din cele 450 de miliarde destinate pentru protecţia socială a copiilor şi a persoanelor cu handicap, doar 260 de miliarde s-au primit de la guvern, în condiţiile în care, spre deosebire de consiliile locale, municipii mai ales, la nivelul judeţului, veniturile proprii reprezintă doar 3,3% din totalul veniturilor judeţului. Astfel, se impun o serie de amendamente care au fost însuşite de către comisiile reunite, dintre care cea mai importantă este majorarea de la 15-20% a sumelor care se repartizează prin Hotărârea Consiliului judeţean pentru programele de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură, în primul rând. Se asigură astfel resursele necesare cofinanţării unor acţiuni în domeniul infrastructurii care este o condiţie sine qua non pentru a putea atrage fondurile, pentru a putea accesa la fondurile Uniunii Europene. De aceea, vă rog pe dumneavoastră să votaţi proiectul de lege cu amendamentele admise de comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Tudor, vă rog, din partea Grupului parlamentar al P.C.

Alte intervenţii? Da.

Domnul Constantin Tudor:

Domnule preşedinte, mulţumesc frumos.

Stimaţi colegi,

Şi în comisiile reunite şi în plen, apreciez că acest proiect de lege este un pas înainte faţă de Ordonanţa Guvernului nr. 45 din 2003 pentru cel puţin 3 motive.

În primul rând, coroborându-se cu prevederile legii-cadru a descentralizării se face precizarea în mod expres că statul nu poate descentraliza către autorităţile bugetelor locale servicii publice, fără asigurarea prealabilă a fondurilor financiare.

Deci este o prevedere legală de care foarte multe consilii locale şi foarte mulţi primari aveau nevoie.

Al doilea aspect, deosebit de important, este acela că repartizarea fondurilor sumei defalcate şi cotei defalcate nu se mai face în mod aleatoriu şi, probabil, cu ingerinţe politice de la nivelul consiliului judeţean sau consiliilor judeţene, ci aceste defalcări vin după o formulă cu 3 elemente importante şi mulţumesc colegilor din comisiile reunite că au acceptat să rămână în continuare şi acea prevedere privind numărul locuitorilor împreună cu intravilanul localităţilor respective care avantajează localităţi mari din câmpia română. Deci, sumele sunt, după criterii foarte, foarte exacte.

Şi, al treilea lucru, de asemenea important, avem cu adevărat o autonomie financiar locală. Fără această autonomie financiară nu mai putem să vorbim despre o reală autonomie administrativă. Din aceste trei considerent, cel puţin, Grupul parlamentar al Partidului Conservator susţine adoptarea proiectului de lege, aşa cum este el prezentat în raportul comun al celor două comisii.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Mircea Duşa din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Baza administraţiei este întotdeauna administraţia locală, pentru că tot ceea ce se hotărăşte la nivel central până la urmă se transpune în administraţia locală.

Dacă Legea nr.215 este practic legea privind organizarea şi funcţionarea administraţiei locale, practic constituţia administraţiei locale, cea mai importantă lege după Legea nr.215 este Legea privind finanţele publice locale.

Noi vorbim tot timpul de descentralizare, de deconcentrare, de autonomie locală, dar autonomia locală fără bani nu se poate realiza şi întotdeauna când administraţia locală vorbeşte de autonomie locală, vorbeşte în primul rând de autonomia financiară. Or, pentru a exista autonomie financiară trebuie să existe şi cadru legal pentru a crea resursele necesare finanţării administraţiei locale şi a serviciilor publice care sunt suportate din bugetele locale.

Această lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45 este o lege care vine să clarifice unele concepte privind finanţele publice locale, o lege care să realizeze mai multe obiective pe care administraţia locală, în primul rând vorbesc de consiliile locale şi apoi de consiliile judeţene, au dorit-o din totdeauna: aceea ca banii care se realizează pe plan local să rămână pe plan local. sigur că trebuie să existe şi acel principiu al solidarităţii pentru că banii trebuie să se redistribuie şi în alte localităţi şi la nivel naţional pentru anumite zone în funcţie de necesităţile acestora, dar, în principiu, banii care se realizează la nivel local şi, în primul rând, veniturile proprii să rămână acolo.

De asemenea, trebuie să existe un principiu corect de redistribuire a banilor de la bugetul de stat, pentru ca fiecare unitate administrativ teritorială să aibă posibilitatea să-şi finanţeze cheltuielile curente, să-şi finanţeze serviciile la nivelul unei localităţi şi sigur să aloce sume şi pentru dezvoltare, pentru cheltuieli de capital.

Toate legile care au guvernat finanţele publice locale începând din 90 încoace au făcut un pas în faţă în vederea descentralizării şi asigurării autonomiei financiare locale. Şi acest proiect de lege care modifică prevederile legii, a Ordonanţei nr.45, face acest lucru şi credem că formulele care au fost acceptate de către cele două comisii privind mai ales repartizarea banilor de la buget pentru echilibrarea bugetelor locale sunt formule mai echitabile, având în vedere că se au în vedere cele trei elemente: suprafaţa localităţilor, numărul de locuitori şi capacitatea financiară a fiecărei localităţi. Sigur că aici trebuie să fac eu o paranteză: nici o lege nu este perfectă, nici o lege nu reuşeşte să asigure acele principii şi criterii ca, într-adevăr, această repartizare să fie echitabilă.

Din simulările care s-au făcut la Ministerul Finanţelor Publice şi de către organele reprezentative ale administraţiei locale, respectiv asociaţia consiliilor judeţene, federaţia municipiilor, asociaţia oraşelor şi cea a comunelor din România, aceste formule care sunt prevăzute în lege afectează puţin repartizarea bugetelor tot la cei mai necăjiţi la nivelul comunelor. Şi poate că trebuie să găsim, totuşi, o formulă mai corectă, probabil că chiar în acest act normativ sau având în vedere rezultatele care se vor obţine după aplicarea acestei legi pe care noi o vom adopta să corectăm aceste criterii ca, într-adevăr, administraţia locală să se bucure de criterii corecte de repartizarea banilor şi nu de criterii politice sau de influenţe ale celor care au majoritatea într-un consiliu judeţean în primul rând la un moment dat.

Această lege corectează aspectele legate de criteriile de repartizare a banilor, de procentele de repartizare a banilor. s-a avut în vedere ca prin mărirea procentului la 25% privind gradul de îndatorare a administraţiei locale să se creeze posibilitatea ca administraţia locală să poată împrumuta sume mai mari de bani pentru dezvoltare.

De asemenea, s-a mărit acel procent care rămâne la dispoziţia consiliilor judeţene pentru echivalarea bugetelor locale...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog să sintetizaţi!

Domnul Mircea Duşa:

...dar cu o condiţie, aceea de a finanţa numai proiecte în infrastructură, pentru a nu finanţa proiecte de gen "Festivalul zmeului" sau "usturoiului" sau alte asemenea proiecte.

De aceea, având în vedere că acest proiect de lege aduce unele corecţii privind repartizarea banilor şi corectitudinea repartizării lor, vom vota acest proiect de lege cu anumite corecturi la unele din articolele proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Există alte intervenţii la dezbateri generale? Da. Vă rog, îmi cer scuze, nu văd până acolo, dar vă invit.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bineînţeles că dorim şi noi să felicităm iniţiatorii pentru acest proiect de lege, ştim şi noi foarte bine cât de importantă este finanţarea consiliilor locale şi administraţiei publice locale. Totodată, bineînţeles, pe baza discuţiilor în comisie am înţeles şi noi necesitatea acestor amendamente pe care le-au propus colegii din partea UDMR-ului şi doresc să vă amintesc că şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţional va susţine acest proiect de lege, bineînţeles, cu amendamentele propuse şi admise de comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Nu mai există intervenţii?

Domnule deputat Oltean, vă rog.

Mai există alte intervenţii din partea grupurilor?

Domnul deputat Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Astăzi, Camera Deputaţilor este sesizată cu dezbaterea unui act normativ extrem de important, un act normativ care vine să completeze setul de acte normative ce vizează o adevărată reformă în domeniul administraţiei publice locale, reformă demarată în administraţia publică locală. Transformările care au avut loc în ultimul timp în economia ţării, transferă multe responsabilităţi de la nivel central la nivel local.

Necesitatea creşterii autonomiei locale, precum şi necesitatea abordării într-o manieră mai transparentă a domeniilor administraţiei publice a determinat modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45 şi punerea acesteia de acord cu noile realităţi din România.

Este pentru prima dată când printr-un asemenea act normativ se realizează o autonomie locală extrem de evidentă. Prin actul normativ de astăzi ce va fi adoptat aici în mod sigur actul politic va fi mai puţin important în repartizarea către comunităţile locale a banului public. Prin actul normativ de astăzi ce va fi adoptat se va diminua în mod simţitor rolul consiliului judeţean, iar comunităţile locale vor putea să beneficieze de bani de la bugetul centralizat al statului, fără o implicare politică majoră, cum se întâmplă acum.

Actul normativ care astăzi se adoptă, mai are un merit extrem de important, şi anume că el compatibilizează legislaţia din domeniu cu legislaţia comunităţii europene. Multe din principiile comunitare se regăsesc astăzi în acest act normativ. Aş enumera aici principiul transparenţei şi publicităţii procesului bugetar, principiul unităţii monetare, principiul specialităţii, principiul echilibrului, principii noi, care pentru prima dată se regăsesc în acest act normativ. Toate acestea vin şi creează, zic eu, o opinie pozitivă în sensul adoptării acestui act normativ. partidul Democrat va vota fără nici un fel de reţinere actul normativ aşa cum este el cuprins în raportul prezentat de către cele două comisii abilitate pentru dezbaterea în fond.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Liberal, domnul deputat Ioan Ghişe.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

În legătură cu proiectul de lege supus atenţiei noastre doresc să fac următoarele precizări. După 1989 s-a demonstrat, în mod repetat, că funcţie de structura de putere la nivel guvernamental către comunităţile locale şi judeţene, fondurile s-au distribuit pe criterii politice şi clientelare. Menţionez că doar între-o perioadă de 2 ani de zile, între 2001 şi 2003, s-au transferat printr-un număr de 18 acte normative responsabilităţi de finanţare către comunităţile locale fără să se asigure, aşa cum prin legea-cadru a administraţiei locale, Legea nr.215 din 2001, se menţiona anume echilibrul dintre responsabilităţile de finanţare şi transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale.

Astfel de situaţii lipsite de principialitate au făcut la nivelul comunităţilor judeţene şi locale să se manifeste multe disfuncţii în ceea ce priveşte asigurarea cu servicii publice către cetăţeni.

Proiectul de lege supus nouă atenţiei acum vine să operaţionalizeze în mod special câteva principii esenţiale pentru administraţia locală. Este vorba întâi de toate de principiul descentralizării şi al subsidiarităţii în privinţa asigurării cu fonduri necesare prin efectul legii şi nu prin voinţa politică de la nivel naţional sau judeţean.

Proiectul de lege merită votat, în opinia noastră, pentru că el vine să ofere un instrument financiar esenţial pentru îndeplinirea a ceea ce spunem de multe ori foarte frumos: autonomia locală, administrativă şi financiară.

Partidul Naţional Liberal, prin grupul său de deputaţi, va susţine adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterile pe articole, vă atrag atenţia că există şi un număr de 6 amendamente respinse. Rog pe iniţiatori să le susţină, dacă doresc.

În ce priveşte raportul cu amendamente admise de la pct.1 la 10 dacă există obiecţii sau observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.11 la 20? Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.21 la 30. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.31 la 40, dacă sunt obiecţii sau observaţii?

Vă rog, doamna deputat Graţiela Iordache.

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu sunt foarte sigură dacă la pct.40 ar fi inclus şi art. 32, pentru că...

Domnul Bogdan Olteanu:

Suntem la art.32, alin.1 unde aveţi amendamentul.

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Drept pentru care vreau să-mi susţin amendamentul de la art. 32, amendament care are în vedere mărirea cotei puse la dispoziţia consiliilor judeţene, motivaţia fiind o reală autonomie financiară, fără de care nu poate exista o autonomie administrativ locală.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Comisia? Comisia păstrează punctul de vedere. Dacă nu mai există alte intervenţii, supun votului dumneavoastră amendamentul doamnei deputat Graţiela Iordache care presupune o creştere a cotelor ce revin consiliilor judeţene.

Vă rog să votaţi. Da. Vă mulţumesc. S-a respins.

Dacă la art. 32 mai sunt alte amendamente care se susţin? întreb dacă alte amendamente respinse de la art.32 se mai susţin? Nu. La art.32 întreb deocamdată. Nu sunt.

Trecem mai departe la art.33 care este punctul 41 din raport.

Domnul deputat Săpunaru, aţi cerut cuvântul la art.33. Da. Şi dumneavoastră. Imediat.

Domnul Nini Săpunaru:

Art.33, lit.3...

Domnul Bogdan Olteanu:

De alin.3 vorbiţi.

Domnul Nini Săpunaru:

Da, da, alin.3. Deci, art.33, alin.3, în proiectul de lege era cuprinsă o defalcare de 25%. Propunem ca această defalcare către consiliile judeţene să fie de 27%.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles. Comisia? De acord.

Dacă există alte observaţii, comentarii. Nu există alte observaţii, comentarii.

Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul propus de domnul deputat Nini Săpunaru la alin.3 al art.33.

Vă rog să votaţi.

Da. Vă mulţumesc. S-a adoptat cu 147 de voturi pentru.

Doamna deputat Graţiela Iordache. Vă rog.

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Domnule preşedinte,

Exista o logică pentru care amendamentul meu, amendamentul făcut de mine era înaintea amendamentului făcut de colegul, domnul Săpunaru, pentru că din punctul de vedere al conţinutului, are acelaşi conţinut, numai viziunea asupra cotei era diferită. Amendamentul meu presupunea o cotă de 40% şi nu o cotă de 27%.

Având în vedere votul exprimat anterior şi faptul că aţi supus la vot întâi acel articol, îmi retrag amendamentul, pentru că nu-şi mai are locul şi sensul.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Am luat act de retragere.

De la art.41 la 50, în aceste condiţii, dacă mai există observaţii sau comentarii. Nu mai există. Adoptat.

De la art.51 la 60. Adoptat.

Art.61-70. Adoptat. vă rog frumos, domnule deputat. O să vă rog să menţionaţi şi punctul. 75. Vă rog frumos.

Domnul Ştefan Cornel Bardan:

Da, este vorba de pct.75, în speţă, art.63 alin.4. Am avut un amendament. Este vorba de creşterea gradului de îndatorare la 30%.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vorbiţi mai tare dacă se poate.

Domnul Ştefan Cornel Bardan:

Da. Este vorba la art.63 alin.4, am avut un amendament respins în comisie. Este vorba de creşterea gradului de îndatorare a administraţiilor locale de la 25%, propus în Senat, la 30%.

Ştim cu toţii că bugetele administraţiilor locale sunt destul de mici. Sursele pentru finanţarea unei infrastructuri în special sau posibile surse sunt aceste împrumuturi de pe piaţa bancară, băncile acceptă aceste împrumuturi făcute de administraţiile locale, pentru că ştim cu toţii că bugetul este cel mai bun garant. Şi atunci venim în ajutorul administraţiei locale de a putea investi în infrastructură, de a lua aceste credite sau chiar de a emite obligaţiuni municipale.

În aceste condiţii, ştim că toate aceste împrumuturi ar putea duce la dezvoltarea locală şi la investiţii care de fapt, în final, ar ajuta cetăţeanul prin ceea ce se face în comunitate.

Nu putem motiva, eu ştiu, chestiuni de genul că primarii ar lua împrumuturi mai mari şi nu ar fi bine. Nu ar fi bine să ia împrumuturi pentru că ştim că peste tot în lume se lucrează pe credite bancare în administraţiile locale.

În aceste condiţii, eu vă rog să votaţi acest amendament. Deci, repet, este vorba de art.63 alin.4, cu creşterea gradului de îndatorare la 30%.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Comisia.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din discuţiile purtate cu membrii birourilor celor două comisii, putem să acceptăm o corectură a acestui amendament, în următorul sens, şi anume: să rămână de principiu grad de îndatorare 25%, aşa cum a propus iniţiatorul şi comisia a aprobat, dar pentru oraşele mari cu peste 250.000 de locuitori care suportă un grad de îndatorare mai mare, acestea să poată, să poată, repet, să ajungă la un grad de maxim 30%, dar cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Deci să creăm flexibilitatea pentru marile municipii: Braşov, Iaşi, Timişoara, care au susţinere financiară şi au, sigur, proiecte, să poată să aibă un grad de îndatorare mai mare.

Vreau să menţionez faptul că, din discuţiile purtate cu iniţiatorul, respectiv, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor agreează o asemenea modificare a acestei propuneri.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna deputat Iordache, mai întâi, că era înscrisă la cuvânt, şi după aceea, domnul deputat Lakatos, pe această chestiune, a gradului de îndatorare.

Domnul Petru Lakatos:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere...

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, vorbiţi întâi dumneavoastră şi după aceea, doamna Iordache.

Domnul Petru Lakatos:

...că acelaşi amendament am avut şi eu şi a fost respins în comisie, dacă acum se ajunge la această soluţie, la acest compromis care se propune, atunci aş ruga ca să fiţi de acord cu municipii care au un număr de locuitori de peste 200.000, nu 250.000, pentru că sunt foarte multe municipii care intră în categoria aceasta, peste 200.000.

Domnul Bogdan Olteanu:

200.000 s-a spus, dacă am auzit eu bine. La mine a ajuns 200.000 să ştiţi.

Doamna Iordache.

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă grăbesc ca să fiu sigură că ajung să vorbesc la microfon, că altfel...

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar vorbiţi şi mai în microfon, ca să vă auzim mai bine, vă rog. Rog domnii din comisii să vorbească un pic mai încet, ca să putem s-o auzim şi pe oratoare.

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Doar deputat, nu orator, n-am pretenţii de orator, domnule preşedinte.

Două observaţii, una ţine de procedură: ceea ce încercăm noi să facem acum este o modificare de fond a unui articol care nu a fost depus în această formă în comisie, un lucru care din câte ştiu eu nu este posibil în plenul Camerei. Tocmai de aceea se şi ajunge la discuţii, "mai dă tu jupâne, mai lasă stăpâne".

Aş dori în acelaşi timp să susţin amendamentul pe care l-am depus în comisie, amendament care mi-a fost respins, amendament având acelaşi conţinut cu o altă valoare a gradului de îndatorare, şi anume până la 40%.

Deci, la ora actuală, există o propunere cu 30% făcută de colegul meu şi 40% făcută de noi.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles. Vă mulţumesc, doamna deputat.

Desigur că vom respecta regulamentul. În măsura însă în care există un consens la nivelul plenului că se poate face acea formulare, atunci o s-o facem aici din considerente de eficienţă.

Dacă şi comisia e de acord cu elaborarea unei distincţii între oraşele cu peste 200.000 şi oraşele sub 200.000 şi există şi la nivelul grupurilor un acord în acest sens, atunci voi supune pe rând cele două amendamente.

Domnule deputat Marton, doriţi să interveniţi? Nu vă aud. Nu există consens pe separarea între sub 200.000 şi peste 200.000, înţeleg că colegul dumneavoastră a propus.

În cazul acesta, am două variante: fie supun la vot textele pe care le am, fie le trimit la comisie şi vă atrag atenţia că, fiind de integrare europeană, o facem în sesiunea extraordinară, dacă n-o terminăm până atunci.

Vă rog, domnule deputat Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

La nivelul Grupului parlamentar UDMR nu există o astfel de înţelegere.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bine. Atunci, dacă nu există o înţelegere, vă propun... domnilor preşedinţi de comisii? Domnule Tănăsescu, domnule Fenechiu? Domnilor preşedinţi de comisii?!

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu (din banca comisiei):

De acord cu 30%.

Domnul Bogdan Olteanu:

În cazul acesta, avem două amendamente pe care le voi supune la vot în ordinea în care au fost formulate, 30% şi 40%, fără nici un fel de diferenţiere. Suntem în litera regulamentului.

Vă supun mai întâi la vot amendamentul de ridicare a pragului la 30%.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 180 deputaţi prezenţi; 162 voturi pentru, 11 voturi împotrivă, o abţinere)

Da. Vă mulţumesc. Cu 162 de voturi pentru s-a adoptat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de modificare a pragului de îndatorare la 40%.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 181 deputaţi prezenţi; 20 voturi pentru, 153 voturi împotrivă, 5 abţineri)

Vă mulţumesc. S-a respins cu 153 de voturi împotrivă.

Trecem mai departe. Dacă până la pct.80 mai există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu mai există. Adoptat.

Pct.81-90. Adoptat. Pct.91-100. Nu sunt. Adoptate.

Pct.101-105. Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

Rog să aveţi grijă să introduceţi amendamentele admise.

La pct.6 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia.

Propunerea legislativă pentru modificarea anexei la Legea nr.630/2002, Legea cinematografiei.

Avem raport comun de la Comisia de cultură. Adoptarea proiectului de lege, respingerea propunerii legislative. Raport suplimentar.

De asemenea, adoptarea proiectului de lege, respingerea propunerii legislative. Proiectul este în Cameră decizională la Camera Deputaţilor. Lege ordinară. Prioritate legislativă de integrare. Dezbaterile generale s-au desfăşurat şi s-au finalizat. S-a realizat un raport suplimentar.

Vă propun să trecem direct la dezbaterea pe articole.

Procedură. Doamna deputat Olguţa Vasilescu.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Având în vedere că avem de-a face cu un alt raport, cred că putem să discutăm şi alte dezbateri generale. Pentru că de data trecută şi până astăzi, noi, Grupul P.R.M., cel puţin, ne-am schimbat poziţia.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Aveţi cuvântul la dezbateri generale dacă doriţi.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că printre lucruri foarte bune cerute de Uniunea Europeană s-a ascuns şi un "tun imobiliar" în acest proiect de lege. Cine nu crede poate să privească cu atenţie anexele şi să vadă cele 350 de cinematografe.

Cine doreşte, de asemenea, să vadă şi ce fel de cinematografe se vând, o să constate că aproape toate sunt în centrele localităţilor şi că terenul de sub aceste cinematografe valorează câteva milioane de euro.

Sigur, se poate spune acum că statul român va vinde aceste cinematografe cu destinaţie precisă şi cel care le va cumpăra, cumpărătorul, va avea obligaţia să le păstreze cu destinaţia de cinematograf. Dar, statul va face un contract cu un cumpărător care va fi obligat să respecte acest contract. Dar dacă acest cumpărător, la rândul lui, va vinde altcuiva, acel cumpărător nu va mai fi obligat să păstreze destinaţia de cinematograf.

Vă atrag foarte serios atenţia că aici se ascunde un mare jaf. Este vorba de cinematografe aflate în centrele localităţilor pentru care pe multe dintre ele s-a arvunit, s-a bătut palma ca să le transforme în mall-uri.

Mai mult decât atât, domnul ministru Iorgulescu, din câte am fost informată de la colegii mei din comisie, chiar s-a dat de gol în timpul dezbaterilor, spunând faptul că există deja o reţea cu care a negociat ca să fie preluate aceste cinematografe. Ceea ce mi se pare cam prea mult, mai ales că vine de la un ministru care mai are ceva în spate, şi anume că a transformat casa marelui compozitor şi muzicolog român George Enescu în cârciumă. Este o mare ruşine şi numai pentru acest lucru ar trebui să solicităm demisia acestui ministru care a permis aşa ceva. O casă donată, un palat donat de familia marelui compozitor ca să fie transformat în muzeu şi absolut toţi oamenii care doresc să viziteze casa unde a locuit marele compozitor să fie transformat acum în cârciumă?! Şi numai pentru asta şi trebuie cerută demisia acestui ministru.

Ca să nu mai vorbim de "tunul imobiliar" pe care se pregăteşte acum pe ultima sută de metri să-l tragă cu aceste cinematografe.

Vreau să vă spun, stimaţi colegi, şi domnule preşedinte, că P.R.M.-ul şi-a schimbat poziţia, nu va vota sub nici o formă acest proiect de lege şi aş ruga toţi colegii din Parlamentul României să nu-l voteze, pentru că este mare păcat dacă facem aşa ceva.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale.

Doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, sunt uimită că facem a doua oară dezbateri generale. O dată ce dezbaterile generale au avut loc, nu cred că mai era cazul să revenim, dar dacă aşa este modelul, mergem mai departe şi noi în acelaşi ritm şi în aceeaşi schemă.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă spun câteva lucruri care ţin, într-adevăr, de dezbaterile generale. În primul rând că acest proiect de lege, aşa cum este el, a fost negociat cu toţi cei care vor beneficia de pe urma acestui proiect de lege, respectiv, indiferent de opţiunea politică a celor care sunt destinatarii proiectului de lege, dezbaterea a avut loc pe fiecare articol în parte, pe fiecare alineat în parte. Ca urmare a acestei dezbateri publice pe acest proiect de lege au semnat cea mai mare parte a destinatarilor, indiferent, repet, de culoarea politică.

Doi. De ce a fost nevoie de reveniri asupra legii cinematografiei? În primul rând, pentru că a fost necesară armonizarea cu recomandările Uniunii Europene. De altfel, proiectul de lege, aşa cum este el, a fost negociat cu Comisia europeană. Drept urmare, intră în partea aceea de legislaţie armonizată cu legislaţia europeană.

Trei. A fost necesar să revenim asupra legii cinematografiei pentru că vă aduc aminte celor care au făcut parte din Comisia de cultură, inclusiv vorbitorii de astăzi că noi, atunci când eram în Opoziţie, am fost revoltaţi de faptul că sălile de cinematograf rămân în continuare în posesia statului.

Ce se întâmplă dacă rămân în posesia statului? Uitaţi-vă pe Calea Griviţei cu cinematograful de acolo. A rămas o carcasă în care cresc la ora actuală pomi.

Drept urmare, dacă vrem cu adevărat să sprijinim aşa cum ne cere Uniunea Europeană diversitatea culturală şi respectiv şi cinematografia, avem obligaţia să sprijinim în egală măsură producţia, exploatarea şi difuzarea. Nu poţi să difuzezi film în România dacă nu ai săli de cinematograf.

La ora actuală, sălile de cinematograf sunt rarisime. Drept urmare, privatizarea sălilor de cinematograf se va face cu un caiet de sarcini foarte precis, fără să aibă voie să vândă şi cu obligaţia de a le aduce la standarde europene într-un termen limită. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, sălile de cinematograf revin statului care le reprivatizează cu oameni mai serioşi.

Drept urmare, nu există nici un fel de problemă în legătură cu privatizarea sălilor de cinematograf. Cine vorbeşte de tunuri pe tema asta ori nu are suficientă informaţie, ori dacă o are, înseamnă că nu e de bună credinţă.

Drept urmare, repet, caietul de sarcini va fi în aşa fel făcut încât să nu lase nici-un fel de posibilitate de joc nimănui, nici celui care cumpără, nici celui care privatizează.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, vă rog să sintetizaţi.

Doamna Monica Octavia Muscă:

A patra chestiune. Acolo unde există situaţii ca în Timişoara, unde nu există sală pentru filarmonică...

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, vă rog să sintetizaţi, au trecut cele cinci minute.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, pentru că până la urmă e bine ca lumea să înţeleagă dacă vrem să votăm în cunoştinţă de cauză, nu?

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, am înţeles că nu erau necesare dezbateri generale.

Doamna Monica Octavia Muscă:

cred că aţi înţeles greşit... acolo unde are nevoie comunitatea locală de sală şi de cinematograf şi de spectacole, ele revin comunităţilor locale care se angajează ca şi cei care le cumpără să le aducă la standarde europene şi să le folosească comunitatea locală.

Cred că o mai bună şi o mai judicioasă organizare a distribuţiei filmului în România nu se poate.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Procedură? Aveţi cuvântul pe procedură?!

Vă rog să luaţi cuvântul pe procedură de la microfon.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Şi procedură şi trec la replică, domnule preşedinte. Procedura în primul rând...

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar nu v-a rostit numele.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

...că vreau să ştiu şi eu când Uniunea Europeană ne-a impus să ne vindem cinematografele...

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu e pe procedură.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Trebuie să vedem şi noi...

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunteţi pe fond, doamna deputat. Vă rog să treceţi pe procedură.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Păi, asta e procedura. Vreau să mi se arate şi mie actul respectiv, când a negociat România ceva cu Uniunea Europeană care să se constituie ca o obligaţie a noastră să ne vindem cinematografele. Asta una.

A doua chestiune, ca drept la replică, pentru că am fost vizată...

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar nu vi s-a rostit numele.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

...fără îndoială de doamna Mona Muscă, de incoruptibila doamnă Mona Muscă...(Doamna deputat Mona Octavia Muscă cere drept la replică)

Domnul Bogdan Olteanu:

Până acum a zis numai de bine, aşa că doamna Mona Muscă n-are drept la replică, dar vă rog foarte mult să nu vorbiţi pe drept la replică, întrucât nu vi s-a rostit numele.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

...care spune că au fost negocieri între partide politice sau cam aşa ceva, că toată lumea a acceptat aceste chestiuni. Cu noi n-a negociat nimeni, doamna Muscă, şi nici nu ne-am pretat la asemenea tip de negocieri. Orice mi-aţi spune dumneavoastră, aici se ascunde un tun imobiliar. Este vorba de 350 de cinematografe care sunt în centrele localităţilor şi care valorează milioane de euro.

Vorbiţi aici despre un caiet de sarcini. Păi haideţi să vă spun eu ce este cu acest caiet de sarcini.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat. Vă rog frumos să vorbiţi pe procedură, aţi avut cuvântul pe fond, nu vi-l mai dau o dată pe fond. Deci, nu puteţi vorbi despre caietul de sarcini, cu toată simpatia pe care v-o port.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Nu vorbesc pe fond, domnule preşedinte. Acum dau un drept la replică.

Domnul Bogdan Olteanu:

N-aveţi drept la replică pentru că nu v-a rostit numele.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Pentru că s-a spus că eu n-aş şti despre ce vorbesc. Credeţi-mă că ştiu foarte bine despre ce vorbesc. (Vociferări din partea deputaţilor aflaţi la Putere)

Stimaţi colegi, puteţi să veniţi să mă combateţi de aici, nu din sală.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să nu faceţi dialog cu sala.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Nu fac dialog cu sala, domnule preşedinte. (Domnul preşedinte Bogdan Olteanu foloseşte clopoţelul pentru a stabili ordinea în sală)

Domnul Bogdan Olteanu:

Rog sala să-i permită doamnei deputat să-şi finalizeze procedura. O rog pe doamna deputat să nu facă dialog cu sala. Vă rog. (Vociferări în partea dreaptă a sălii)

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Revenind la acest caiet de sarcini, domnule preşedinte...

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, vă rog...

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vreau să întreb şi eu: la ce preţ de inventar se vând aceste cinematografe? Pentru că dacă statul constată şi, într-adevăr, cinematografele sunt într-o stare deplorabilă, şi ele ar trebui să fie refăcute dacă se mai justifică să se ţină în continuare să fie cinematografe. Dacă se justifică, atunci statul să le refacă şi dacă vrea neapărat să le vândă, să le vândă pe un alt preţ de inventar, nu aşa cum se discută acum. Pentru că toate vor fi subevaluate şi toate vor fi vândute pentru terenuri, nu pentru cinematografe.

V-am explicat mai devreme cum este gândită această combinaţie, pentru că eu pot să oblig pe cel cu care am contract ca stat ca el să nu vândă mai departe şi să le transforme...

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, vă rog foarte mult să finalizaţi această intervenţie pe procedură care a depăşit şi procedura şi minutul de procedură.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Eu pot ca stat să am un contract cu o anumită persoană. Persoana respectivă este obligată ca aceste cinematografe să le păstreze cu destinaţia pe care au avut-o înainte de cinematografe. Dar această persoană poate să vândă altei persoane care poate să facă absolut ce vrea cu ele. (Deputaţii aflaţi la Putere îi strigă că nu este adevărat)

Ba este foarte adevărat!

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

O a doua chestiune, domnule preşedinte. Vă rog să-mi permiteţi să vorbesc şi mai ales să-mi asiguraţi ordinea în sală.

După cum aţi observat, când doamna Mona Muscă...

Domnul Bogdan Olteanu:

Cum bine ştiţi, întotdeauna v-aţi bucurat de o mare popularitate.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Da, din partea aceea (se referă la partea dreaptă a sălii), sunt convinsă că da.

Aşadar, statul român dacă vrea să vândă aceste cinematografe să o facă la un alt preţ de inventar. Să nu se dea la o singură reţea, să se vândă toate cele 350 de cinematografe la o singură reţea pentru că atunci este clar că preţul va fi subevaluat. Şi de aici nu va pierde decât statul român, domnilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

S-au mai înscris pe procedură domnul deputat Florea, domnul deputat Marton şi după aceea doamna deputat Muscă. (Doamna deputat doreşte să intervină)Vă rog frumos, mai sunt doi colegi înscrişi şi vă dau după aceea cuvântul.

Drept la replică doriţi? Dar v-a lăudat. A zis că sunteţi incoruptibilă!

Doamna Monica Octavia Muscă:

În primul rând, că nu a fost vorba de o negociere politică, eu nu am spus aşa ceva. Am vorbit despre o negociere cu destinatarii acestei legi, (vociferări şi aplauze din partea deputaţilor P.R.M.) ceea ce înseamnă că e cu cei care se folosesc de lege, cărora le este destinată legea. Aşa se face negocierea, nu cu partidele politice. Legile nu sunt destinate partidelor politice, sunt destinate cetăţenilor, nu partidelor politice. Da?

Al doilea lucru. Pentru prima dată în România este definită cultura cinematografică ca industrie culturală de interes naţional. Ceea ce înseamnă şi voinţă politică, atât a ministerului, cât şi a Guvernului.

În situaţia în care e vorba de o industrie culturală, negocierea s-a făcut cu Uniunea Europeană prin intermediul Consiliului Concurenţei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, nu e drept la replică ce vorbiţi acum. Vă rog să finalizaţi.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Drept urmare, revin şi vă spun următorul lucru: dacă dumneavoastră nu doriţi privatizarea cinematografelor, nu e nici o problemă. Puteţi să n-o votaţi. Noi mergem mai departe. (Vociferări)

Doamna Lia Olguţa Vasilescu (din bancă):

Vă faceţi de râs, doamna Muscă!

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Constat că la legea cinematografiei ne comportăm cu toţii ca la film. Este o dezbatere extrem de plăcută.

Domnul deputat Florea şi domnul deputat Marton. Şi rog foarte mult ca să asigurăm liniştea în sală pentru a putea audia intervenţiile atât de importante.

Domnul Damian Florea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Salut revenirea la normalitate a Parlamentului României. Constat în ultimele zile că se poartă discuţii despre proiecte de legi pe fond, sunt opinii contra şi opinii pro.

Aceste opinii vin de la parlamentari care cunosc în parte situaţia şi de la alţi parlamentari sau de la alţi colegi care nu cunosc foarte bine situaţia.

Poate unele dintre ele fac mai mult rău acestor proiecte de lege şi vreau să spun aici că astăzi s-a discutat despre acest proiect de lege al cinematografiei şi cred că cei care au vrut să-l apere au făcut mai mult rău.

Aş vrea să ştiu şi eu care au fost discuţiile cu beneficiarii acestei legi, cine sunt beneficiarii acestei legi, să nu mi se răspundă că sunt spectatorii de cinema şi aş vrea să mai spun că, într-adevăr, Uniunea Europeană, mă gândesc Europa cinematografică, nu cred că ne impune nouă să vindem cinematografele acum, în viitor sau ne ceartă de ce nu le-am vândut.

Dacă se spunea cumva că America, Statele Unite, ne îndreaptă sau ne îndrumă în acest domeniu, cred că aş fi fost de acord, ei fiind industria mondială de profil.

Deci, rog pe cei care mai intervin, bineînţeles, îi rog cu respect, să intervină să ajute acest proiect nu să-l încurce, pentru că cei care, repet, l-au apărat au vorbit aici despre un caiet de sarcini care eu cred că nu există cuprins în interiorul şi corpul legii, au spus ceva care se va întâmpla în viitor că există un caiet de sarcini care va fi foarte strict, foarte dur. Dacă el există cuprins în lege şi, repet, nu ştiu dacă există, ar trebui dacă nu există să fie cuprins. Şi asta înseamnă o altă procedură.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Arpad Marton, după care, nemaiexistând alte intervenţii, în încheiere, va vorbi din partea iniţiatorului domnul secretar de stat Ioan Onisei.

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Tocmai asta am dorit să propun. Această lege vorbeşte în mare despre altceva. Are într-adevăr şi câteva articole care vizează acest segment.

În mare, vă spun încă o dată, legea vorbeşte, deci cea mai mare parte a legii vorbeşte despre altceva.

Să începem dezbaterea pe articole, evident în legătură cu articolele respective, care vizează acest domeniu, respectiv la anexa în care sunt cuprinse, putând să se reia această dezbatere punctuală, dar legea - încă o dată vă spun - în marea ei parte vorbeşte despre altceva.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

În încheiere, domnul secretar de stat Ioan Onisei.

Domnul Ioan Onisei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-adevăr, aşa cum sublinia domnul deputat Marton Arpad, practic aceasta este o lege de sistem, este o lege care credem că va duce la dezvoltarea industriei cinematografice româneşti, şi în legătură cu posibila privatizare a unor societăţi sau regii ce se află sub autoritatea Ministerului Culturii, ordonanţa conţine numai două articole: 66 şi 67.

Dintr-o nefericită lipsă de înţelegere a unei dezbateri care a avut loc la Comisia pentru cultură, mijloace de informare în masă, într-un cotidian, altminteri de circulaţie, a apărut la un moment dat un articol cu acest titlu : "Tun imobiliar în materia privatizării cinematografelor". Citez din memorie, deci aproximez.

Se vorbeşte mult despre acest lucru şi îngăduiţi-mi să vă spun, se vorbeşte fără să se cunoască realitatea. Aşa cum aţi remarcat în anexa la ordonanţă, sunt un număr de 315 cinematografe, care potrivit ordonanţei se află în proprietatea publică privată a statului şi în administrarea Regiei RADEF - "România Film", regie care are ca principal obiect de activitate difuzarea de film românesc, atât cât mai este, difuzarea de film în general.

Să vă spun care este situaţia pe care, cu un cuvânt pe care eu, cel puţin, nu-l îndrăgesc, "am moştenit-o". Situaţia este următoarea: în acest moment, din cele 315 cinematografe, repet, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF-"România Film", doar 35 funcţionează ca atare; 199 au fost moştenite "ca închiriate cu o altă destinaţie". 69 sunt închiriate cu destinaţia film.

Dacă veţi avea bunăvoinţa, şi sunt convins că o veţi avea, veţi observa că ordonanţa, printre altele, îşi propune să încurajeze şi difuzarea de film românesc. Şi, în acest sens, ea conţine dispoziţii, inclusiv facilităţi fiscale pentru difuzorii de film.

Ne-am propus, aşadar, ca printr-o strategie care în fiecare caz în parte va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, să încercăm să privatizăm inclusiv sălile şi grădinile de cinema.

Doamna deputat Mona Muscă a vorbit aici de negocieri cu cei interesaţi şi probabil s-a născut un echivoc din felul în care domnia sa s-a exprimat. Doamna deputat se referea la faptul că această ordonanţă a fost scrisă împreună cu regizori, cu scenarişti, cu oameni de film. A fost un efort extraordinar. Am scris-o împreună cu ei, am dezbătut-o împreună cu ei în mai multe rânduri şi doamnele şi domnii deputaţi din Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor au putut să vadă la dezbaterile generale din comisie, că indiferent de generaţie, mari regizori de film, fie Sergiu Nicolaescu, fie tinerii care acum, iată, iau premii internaţionale, susţin cu toată convingerea prevederile acestei ordonanţe.

Revenind, art.67 din Ordonanţa nr.39 este în strictă conformitate cu două legi-cadru în materia privatizării: este vorba de Ordonanţa Guvernului nr.88/2002 şi de Legea nr.137/2003 pentru accelerarea privatizării, este în strictă concordanţă cu strategia Guvernului de privatizare şi cu tendinţele în plan european.

Imaginaţi-vă, vă rog, că nu o să putem să difuzăm film românesc, şi banii care vor fi colectaţi în fondul cinematografic, potrivit acestei ordonanţe, vor fi din ce în ce mai mulţi, având la dispoziţie numai 35 de săli care funcţionează.

Din păcate, sunt şi confuzii terminologice, sunt şi confuzii de ordin juridic, şi confuzii de ordin economic. Nimeni nu o să vândă nimic la preţ de inventar. Nu mai există de mult aşa ceva în procesul de privatizare. Totul se face prin expertiză, şi experţii sunt aleşi, selectaţi potrivit legii. La valoarea de piaţă totul va fi concurenţial, transparent şi, în primul rând, privatizarea va avea ca scop relansarea activităţii în cinematografe, redarea acestor imobile cu destinaţia de cinematografe, şi prin intermediul acestora, încurajarea inclusiv a difuzării filmului românesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Trecem la dezbaterea pe articole, domnule deputat. După cum v-am anunţat mai devreme, s-a încheiat dezbaterea generală, cu intervenţia domnului secretar de stat.

Aceea este o propunere de procedură, domnule deputat.

Domnul Mircea Costache:

Având în vedere cele spuse de domnul ministru Onisei, conform căruia sunt multe inadvertenţe şi confuzii juridice şi terminologice, solicit înapoierea la comisie pentru clarificarea situaţiei pe ansamblu, unde mai putem veni şi cu argumente solide, că cea mai bună orientare este spre administraţia locală, şi nu spre cei cu care a negociat doamna Mona Muscă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

La această propunere, dacă doriţi să interveniţi, domnule Onisei?

Dar eu o supun la vot.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte,

O mică precizare: când m-am referit la confuzii, nu m-am referit, în nici un caz, la posibile confuzii în cuprinsul Ordonanţei nr.39 şi în legea pe care dumneavoastră o dezbateţi astăzi. M-am referit la confuzii în ceea ce - şi-mi pare rău că trebuie s-o spun - în ceea ce a însemnat dezbaterea aceasta generală, reluată şi relansată, după părerea mea, pe o pistă total greşită şi lipsită de bunăvoinţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte Turcan, doriţi să interveniţi?

Doamna Raluca Turcan:

Doamnelor şi domnilor,

Vă mărturisesc că sunt puţin surprinsă de ce se întâmplă astăzi aici, mai ales de constatarea că sunt foarte mulţi colegi care citesc presa, dar nu citesc legile care sunt supuse dezbaterii parlamentare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, suntem pe procedură.

Doamna Raluca Turcan:

Această lege a fost în Parlament, a fost retrimisă la comisie, pentru a se corecta anumite portiţe care ar fi existat în textul legii, pentru a o interpreta pe aceasta în sensul unor persoane.

Eu sunt cuprinsă de părere de rău că sunt persoane care nu au citit raportul suplimentar, realizat de Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, şi în care acele probleme au fost remediate tocmai prin includerea unor criterii foarte clare prin care se face privatizarea.

De asemenea, doamnelor şi domnilor, sunt mulţi dintre dumneavoastră care sunt parlamentari de mult timp în acest Parlament al României.

Câte proiecte de lege aţi elaborat dumneavoastră şi care cuprindeau caiet de sarcini pentru privatizare. Cu toţii cunoaştem principiile economiei de piaţă şi acolo vrem să ajungem. Vrem să intrăm în Uniunea Europeană, cu o economie de piaţă.

Cum poţi să stimulezi producţia cinematografică dacă nu ai unde s-o vinzi?

Şi unde s-o vinzi, dacă toate cinematografele sunt în paragină. Pentru că asta înseamnă dominaţia statului în cinematografie, în cinematografe. Vă rog foarte mult să analizaţi cu înţelepciune toate problemele care sunt expuse astăzi aici, să vedeţi că legea în sine se referă la stimularea cinematografiei şi a creaţiei româneşti. Există doar două articole care se referă la privatizarea cinematografelor, demers şi principiu esenţial în economia de piaţă, şi să nu blocăm o lege de o importanţă extraordinară pentru acest domeniu şi pentru regizori - uitaţi-vă ce regizori de renume avem şi în ce condiţii îşi vând ei filmele! Că există doar un singur cinematograf mare, de fapt o singură reţea de cinematografe mari, care vinde filmele româneşti. Nu este normal acest lucru.

De asemenea, vă rog încă o dată să citiţi raportul suplimentar şi să vedeţi că comisia, per ansamblul ei, şi-a făcut datoria faţă de dumneavoastră şi faţă de cei care sunt vizaţi de această lege, şi că am inclus, într-adevăr, nişte cerinţe pentru ca această privatizare să nu se facă în mod abuziv.

Vă rog foarte mult să susţinem acest demers.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Urmează să supun votului propunerea de retrimitere la comisie.

Dacă doriţi să interveniţi pe această temă, înţeleg că doamna deputat Turcan este împotriva retrimiterii la comisie.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Exact pe această temă, domnule preşedinte, şi vreau să vă dau şi un argument: am depus mai multe amendamente la comisia pentru cultură. Am solicitat, inclusiv telefonic, să fiu chemată să mi le susţin în cadrul comisiei, lucru care nu s-a întâmplat.

Consider, de aceea, că este un argument suficient de bun ca să se reîntoarcă la comisie, şi să putem să eliminăm acele două articole care se referă la privatizarea cinematografelor. Pentru că ştim şi noi cum este cu caietul de sarcini, dar ştim că deja sunt în lucru caietele de sarcini, pentru că cineva şi-a închipuit că cineva şi-a închipuit că acest proiect de lege va trece fără probleme.

Şi ca să dau o replică totuşi, pentru că cineva îşi închipuie că noi suntem proşti, pentru că am descoperit acest tun imobiliar, iar ei îşi închipuie că erau suficient de deştepţi încât să-l ascundă şi să nu îl vadă nimeni, vreau să-i transmit domnului secretar de stat Ioan Onisei, cu toată condescendenţa, pentru că îl simpatizez, că m-aş fi aşteptat la altceva de la domnia sa. M-aş fi aşteptat ca în nici un caz să nu susţină acest tun imobiliar.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc.

Propunerea de retrimitere a fost respinsă cu 119, 98 şi o abţinere.

(Conform afişajului, se înregistrează 222 deputaţi prezenţi; 98 voturi pentru; 119 voturi împotrivă; o abţinere; 4 deputaţi nu au votat.)

Dat fiind că este un proiect de integrare europeană, înainte de a intra în dezbaterea pe articole, propun liderilor de grupuri să fie de acord să dezbatem până la final acest proiect, ca să putem să-l introducem la votul final.

Am acordul, înţeleg, al tuturor liderilor, mai puţin al liderului Grupului parlamentar al P.R.M.

Deci, în majoritate s-a decis. Vă mulţumesc.

Intrăm pe raportul cu amendamente admise. Vă rog să interveniţi acolo unde sunt amendamente respinse pe care le susţineţi.

De la pct.1 la pct.5 sunt observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptate.

De la pct.6 la pct.10?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Este vorba despre pct.5, la art.13 lit.b) este vorba despre o eroare materială, deci teza a doua de la lit.b), se spune acolo: "acestea sunt obligate să transmită Centrului naţional". Este o eroare materială.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, eu la pct.5 am art.1, în tabelul meu, dacă nu vă supăraţi.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Eu am raportul nou.

Domnul Bogdan Olteanu:

Şi eu am raportul nou.

Deci, discutăm pe raportul comisiei.

De la pct.6 la pct.10. obiecţii, observaţii? Nu sunt.

Adoptate.

De la pct.11 la pct.20, şi la 20 este art.13 - domnul deputat, cu eroarea materială.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Deci, este o eroare materială. Noi în comisie am stabilit că agenţii economici sunt cei care trebuie să transmită la Centru Naţional al Cinematografiei lista de contracte, şi atunci textul acesta conţine această eroare materială şi spune "acestea sunt obligate", şi s-ar înţelege televiziunile.

Domnul Bogdan Olteanu:

Aceştia.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Da. Rog să dispară punct-virgulă, şi vine: "care sunt obligaţi", şi atunci este foarte clar la cine se face trimitere din text. Deci, "care sunt obligaţi", agenţii economici.

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul înţeleg că este de acord.

Domnul deputat Străchinaru, la acest punct?

Pe această chestiune înţeleg că nu sunt obiecţii sau observaţii? Se însuşeşte.

Domnul deputat Străchinaru, tot la punctul acesta.

Domnul Petre Străchinaru:

La acelaşi punct, la lit.g) noi am căzut de acord asupra sintagmei "sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic", şi nu "sălilor şi grădinilor cinematografice", ceea ce este şi mai corect.

Domnul Bogdan Olteanu:

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Se însuşeşte. Vă mulţumesc.

De la pct.21 până la pct.30. obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.31 la pct.40. obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.41 la pct.50. obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.51 la pct.60. obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.61 la pct.70. obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.71 la pct.80. obiecţii, observaţii, comentarii?

Da, domnul deputat Frâncu, domnul deputat Toro şi doamna deputat Vasilescu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Deci, aici înţeleg că este art.62 alin.3, este iarăşi o eroare materială. Se face trimitere - spune aşa - "pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor alin.2", şi este vorba despre alin.1, care se referă la impozitul pe profit, şi nu taxe vamale. Acolo trebuie adăugat, deci, "alin.1 şi art.77¹", pentru că se face aplicarea dispoziţiilor acestor două puncte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, de acord. Guvernul este de acord, înţeleg, şi comisia.

Obiecţii, observaţii? Nu sunt.

Domnul deputat Toro, vă rog.

Mai este doamna Vasilescu şi mai este şi domnul Onisei, tot la acest calup. Deci, pe rând.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Toro Tiberiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să mă refer la punctele 78 şi 79, respectiv articolele nr.66 şi 67, articole care în dezbaterea generală reluată au fost notate ca şi acelea care sunt mărul discordiei în această dezbatere.

Într-adevăr, eu personal acum câteva luni am avut o întrebare către domnul ministru, în legătură cu un caz concret al unui cinematograf din Timişoara, care a fost construit de oraş, de municipalitate, şi practic a fost naţionalizat şi trecut în proprietatea statului prin această regie autonomă a filmului.

Atunci am primit un răspuns din partea domnului ministru, prin vocea domnului secretar de stat, că într-adevăr se va face dreptate cu ocazia acestui proiect.

Eu constat că, probabil, şi în acest caz, dar şi în alte cazuri nu s-a făcut această dreptate. Bănuiesc că nu este un caz singular acest caz din Timişoara. În această formulare din art.66 şi 67 se vorbeşte doar despre privatizare, care în sine este un lucru pozitiv. Într-adevăr, are nevoie de capital cinematografia română ca să funcţioneze, dar sunt unele cazuri care se pot rezolva pur şi simplu prin trecerea din proprietatea statului în proprietatea, domeniul public al muncipalităţilor, al consiliilor locale respective, ceea ce nu rezultă din aceste două articole.

Din acest motiv, eu aş propune, domnule preşedinte, ca să retrimitem numai aceste două articole către comisie, şi în procedură de urgenţă, în această săptămână se întruneşte această comisie şi să dea un verdict pentru joi. Şi joi am putea tocmai să găsim acea soluţie de compromis, care ar permite şi privatizarea acestor instituţii, respectiv ar permite schimbarea proprietăţii, prin redobândirea unor proprietăţi justificate de către consiliile locale.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc. Domnule deputat, tocmai pentru aceste articole s-a mai trimis o dată la comisie, deci a fost supus dezbaterii din nou.

Doamna Vasilescu, tot la aceste articole doriţi să intervenţi?

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Da, la aceste articole, domnule preşedinte, dar voiam să vă spun că nu pentru aceste articole s-a retrimis la comisie. Eu am cerut atunci pentru total altceva, însă, sunt de acord cu antevorbitorul meu, într-adevăr, haideţi să lăsăm totuşi o portiţă. Dacă sunt pregătite consiliile locale să preia aceste cinematografe, să investească în ele şi să le lase tot cinematografe, de ce să ne grăbim să le vindem, când pot să rămână în continuare în proprietatea statului?

Ideea aceasta ar fi: să se reîntoarcă la comisie, nu ne grăbeşte nimeni. Haideţi să facem o lege bună, să facem o lege deasupra căreia să nu planeze nici un fel de suspiciuni, şi atunci cred că toată lumea ar fi mulţumită.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc.

Domnul secretar de stat Onisei.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Întâi de toate, cu scuzele de rigoare, la pct.33, respectiv art.60 este o eroare materială, este o construcţie verbală neclară şi aş vrea - cu îngăduinţa dumneavoastră - să reiau textul şi să-i dau o formă inteligibilă. Dacă-mi îngăduiţi, reiau cu ghilimelele de rigoare "exploatanţii de săli şi grădini de cinematograf care asigură minimum 5% ".." şi curge textul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da.

Domnul Ioan Onisei:

În legătură cu cazul Timişoara, aşa cum ...

Domnul Bogdan Olteanu:

Staţi o secundă! Există obiecţii, observaţii la punctul acesta? Nu există.

S-a însuşit. Mulţumesc.

Treceţi acum la art.67.

Domnul Ioan Onisei:

În legătură cu art.66 şi 67, cu cazul Timişoara şi cu ideea generală de posibilitate a trecerii către colectivităţile locale a unor cinematografe trebuie să precizez câteva lucruri: întâi de toate, în legătură cu Timişoara, aşa cum l-am informat pe domnul deputat, răspunzându-i la o interpelare, cinematograful Patria din Timişoara a fost trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a Consiliului local municipal, şi el îşi va avea ca destinaţie - sală pentru Filarmonica din Timişoara, una dintre instituţiile publice de cultură de mare importanţă şi anvergură, care nu are sediu.

Pornind, însă, de la acest caz, să-mi îngăduiţi să precizez câteva aspecte pe care le consider importante: primul - până acum trei ani de zile, prin hotărâri de Guvern succesive, care priveau câte un caz în parte, circa 54 de cinematografe au fost trecute din proprietatea publică - pe vremea aceea erau consacrate în proprietatea publică, potrivit Legii nr.630 a cinematografiei, Legea Nicolaescu, au fost trecute aşadar din proprietatea publică a statului, în proprietate publică locală, şi trebuie să vă spun că numai 5 dintre acestea mai funcţionează cu destinaţia de cinematograf. Şi de ce acest lucru? Şi de ce nevoia de a avea lista completă a cinematografelor în anexa la această lege, şi consacrarea lor ca în proprietatea privată a statului.

Pentru simplul motiv că, potrivit Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, un bun proprietate publică sau privată a statului poate fi trecut, prin hotărâre de Guvern, în domeniul public-local, cu acceptul Consiliului local, dar ceea ce e foarte important să ne amintim, este că ulterior Consiliul local, prin simplă hotărâre poate trece acel bun din proprietate publică a comunităţii locale în proprietate privată, şi acel bun poate să ia orice destinaţie, alta decât cea de cinematograf.

În legătură cu art.66, remarcaţi vă rog că el nu face decât să treacă în revistă care sunt societăţile şi regiile aflate sub autoritatea Ministerului Culturii şi despre a căror privatizare facem vorbire în art.67.

Art.67 se referă la privatizarea acestor societăţi, inclusiv a cinematografelor care sunt pendinte doar de o regie din cele 5 unităţi economice specializate în domeniu şi aflate sub autoritatea Ministerului Culturii.

Trebuie să vă spun, stimaţi parlamentari, că aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiu, noi puteam să nu avem asemenea dispoziţii în cuprinsul acestei legi.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule secretar de stat, vă rog să sintetizaţi.

Domnul Ioan Onisei:

Da. Pentru că legile-cadru ne dau posibilitatea să ducem mai departe acest proces.

Am făcut-o pentru coerenţă, am făcut-o pentru corectitudine, am făcut-o pentru transparenţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Mircea Stănescu.

Îmi cer scuze, era domnul deputat Marton Arpad, şi după aceea dumneavoastră, domnule Stănescu. Îmi cer scuze!

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În cazul acestor două articole, există într-adevăr o problemă procedurală. Colegii din Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă îşi aduc aminte că eu am avut un amendament care nu mai apare în acest raport, nici ca amendament admis, nici ca amendament respins.

Despre ce amendament este vorba? Există o perioadă în care în fond se vor aplica anumite prevederi tocmai legate de trecerea dintr-o proprietate în alta, respectiv modul de privatizare, de 45 de zile.

Am propus un alineat prin care să zicem că în această perioadă de 45 zile, prin hotărâre de Guvern anumite cinematografe pot fi trecute în proprietatea publică a Consiliilor locale.

Acest amendament nu o să-l regăsiţi nici la amendamente respinse, nici la amendamente admise. Cred că nici unul dintre colegii noştri nu va nega că a existat un amendament în acest sens.

Este adevărat că în momentul în care s-a ajuns la acest articol, eu nu am mai fost în sala de şedinţe, pentru că am avut alte obligaţii. Se pare că nu s-a dat un vot pe marginea acestui amendament.

Ca atare, solicit retrimiterea în comisie pentru soluţionarea acestei probleme a votului pe acest amendament, şi într-adevăr săptămâna viitoare putem să votăm. Deci, numai aceste două articole, pentru ori a include în raport, ca să putem vota acest amendament, ori a tranşa prin vot acest amendament.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Spre bucuria generală retrimit art.66 şi 67 la comisie, spre a se lămuri situaţia cu amendamentele. Nu vă mai dau cuvântul acum, discutăm când vine înapoi.

Bănuiesc că la 66 şi 67 doreaţi să vorbiţi. Discuţia nu mai are obiect întrucât am trimis aceste articole la comisie.

Dacă, în continuare - vă rog, doamna preşedintă, ce termen propuneţi?

Doamna Raluca Turcan:

Vom discuta astăzi, la comisie, şi probabil că va intra pe ordinea de zi de săptămână viitoare. Dar, am o rugăminte, domnule preşedinte şi dragi colegi, toate persoanele care au ridicat astăzi unele probleme să vină la Comisia pentru cultură, pentru că dorea cineva să ia cuvântul pe aceste amendamente şi nu a fost niciodată la dezbaterile pe acest proiect de lege.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să anunţaţi şi termenul pe care-l propuneţi.

Doamna Raluca Turcan:

Până lunea viitoare. O săptămână.

Domnul Bogdan Olteanu:

Luni raportul, da? Bine, mulţumesc.

Procedură? La ce, că decizia este a mea?

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vroiam doar să-i spun doamnei preşedinte că n-am fost invitaţi până acum la comisie, din cauza aceasta n-am venit.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Se retrimit la comisie articolele 66 şi 67, care sunt punctele 78 şi 79 din raport.

Termen de depunere a raportului, luni.

Dacă, de la 80 la 90, există observaţii, comentarii? Nu există. Adoptate.

Dacă de la 91 la 99, există observaţii, comentarii? Nu există. Adoptate.

Drept la replică? Dar nu vi s-a rostit numele, îmi pare rău. Nu aveţi drept la replică, nu vi s-a rostit numele.

În aceste condiţii, am finalizat dezbaterea pe articole, cu excepţia celor două articole pe care le vom discuta luni.

Am încheiat dezbaterile pe proiecte de lege.

Rog liderii de grup să invite colegii în sală pentru a trece la votul final.

Vă invit să luaţi loc în sală pentru a trece la sesiunea de vot final.

Rog să nu mai stea în băncile parlamentarilor consilieri sau experţi, aşa încât să nu fie discuţii legate de utilizarea cartelelor.

Trecem la sesiunea de vot final. Avem zece puncte.

La punctul 1, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2006 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 262 de deputaţi prezenţi; 133 de voturi pentru, 113 de voturi împotrivă, 7 abţineri; 9 deputaţi nu au votat.)

Vă mulţumesc.

Proiectul a fost adoptat.

2. Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.

Explicarea votului, domnul Stanciu. Vă rog să ne explicaţi votul. Domnule Stanciu, nu vă grăbiţi.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Domnule ministru Nicolăescu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/09.02.2006 pentru suspendarea Legii privind statutul funcţionarului parlamentar constituie, după părerea noastră, un regretabil accident în viaţa politică a României, un grav atac la ordinea constituţională, o sabotare a eforturilor de integrare europeană.

Argumentele sunt următoarele.

Unu. Raportul de ţară al Comisiei Europene din 2003, 2004, 2005 a solicitat expres elaborarea şi adoptarea acestei legi privind statutul funcţionarului public parlamentar. Contrar acestei cerinţe, Guvernul, în neînţelepciunea sa, în loc să impulsioneze aplicarea acestei legi, a dat o ordonanţă de suspendare a unei legi organice.

Doi. Toate statele Uniunii Europene au un astfel de statut. Guvernul României, care trebuie să susţină eforturile de integrare ale României în 2007, dă cu flit - scuzaţi cuvântul, dar este la modă printre guvernanţi...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, au expirat cele două minute, vă rog să concluzionaţi.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, vă atrag atenţia în mod special, în calitatea mea de parlamentar, că noi, prin dumneavoastră şi Guvernul dumneavoastră, nu respectăm Parlamentul. L-am concediat!

Şi închei, spunându-vă şi vă cer şi vă acord dreptul la replică: Când un Parlament dă o lege, practic în unanimitate, când preşedintele o promulgă, cum îşi permite Guvernul, care nu este autoritate legiuitoare, să o suspende?

Unde vreţi să ajungem, domnule preşedinte?

Trebuie, domnule preşedinte, să dăm Guvernului ceea ce i se cuvine. Dacă el concediază Parlamentul, să concediem Guvernul. Şi moţiunea de cenzură va demonstra acest lucru. Nu ne putem permite să intrăm cu bocancii în viaţa parlamentară.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nu voi folosi dreptul la replică.

Trecem la proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România. Legea are un caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Procedură? Procedură, dar suntem la vot final. Poate procedură de vot.

Domnul Augustin Zegrean:

Da.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Când am dezbătut în fond această lege am spus şi continui să susţin că suntem în prezenţa unei legi cu caracter organic şi aşa trebuie pusă la vot această lege.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Augustin Zegrean:

Deci dacă va fi votată cu votul pentru lege obişnuită, lege ordinară, vom face o greşeală.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Puteţi să fiţi sigur că vom consemna numărul de voturi pe care această lege le obţine şi oricine consideră că a fost votată în condiţii de neconstituţionalitate va putea să sesizeze acest lucru. Deocamdată avem un raport al comisiei care prevede că legea are caracter ordinar şi noi nu avem calitatea de a-l schimba.

Supun votului dumneavoastră proiectul de la punctul 2, Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 258 de deputaţi prezenţi; 137 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă, 11 abţineri; 11 deputaţi nu au votat.)

Da, vă mulţumesc.

Legea a întrunit 137 de voturi pentru, 99 împotrivă şi 11 abţineri.

Conform raportului Comisiei juridice are caracter ordinar, drept care, la nivelul Camerei Deputaţilor, legea este adoptată. (Aplauze.)

La punctul 3 avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2006 pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr.334/2002.

Nu vă aud, domnule deputat.

Rog secretarii de şedinţă să mă informeze când se cere explicarea votului, ca să nu fiu pus în situaţia delicată de a trece mai departe.

Vă rog foarte mult, domnule Pambuccian să explicaţi votul.

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă spun că, în pofida unei victorii pe care am obţinut-o la această lege, cu mutarea Registrului Comerţului la Camerele de Comerţ, grupul nostru parlamentar a votat împotriva legii în ansamblu, datorită faptului că amendamentele propuse de colegul nostru, Aurel Vainer, şi care erau, evident, clare şi judicioase din punctul nostru de vedere, în ceea ce priveşte felul în care va fi condusă Camera de Comerţ a României, nu au trecut.

Acesta este motivul pe care, considerând că legea conţine foarte multe lucruri pozitive, grupul nostru parlamentar a votat împotrivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Da, domnul deputat... la explicarea votului, presupun. Vă rog.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Trebuie să-mi explic votul întrucât proiectul de lege este depus de nişte colegi de-ai mei liberali şi eu mă consider un om de echipă, dar, în acest caz, n-am putut să fiu de acord cu colegii mei din două motive.

Primul. Pentru că în spatele meu există câteva mii de oameni de afaceri mici şi mijlocii care mi-au cerut să fac totul ca această lege să nu treacă în această formă.

Şi al doilea punct este următorul: am făcut o cerere la Consiliul Legislativ şi am întrebat dacă această lege este ordinară sau organică. Mi s-a răspuns cert, am hârtia în faţă, că este o lege care are caracter organic. Şi aş vrea să precizez un singur lucru, că Legea nr.505/2003 care a aprobat Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 prin care Registrul Comerţului a fost trecut de la camerele de comerţ şi industrie la Ministerul Justiţiei a fost adoptată sub regim de lege organică.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aveţi deschisă calea contestării la Curte.

Nu mai există ale solicitări de explicare a votului? Nu. Mulţumesc.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2006 pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr.334/2002.

Legea are caracter ordinar. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Da, vă mulţumesc. S-a adoptat.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 248 de deputaţi prezenţi; 241 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, nici o abţinere; 3 deputaţi nu au votat.)

4. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei la Legea bibliotecilor nr.334/2002, republicată.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă rog să votaţi.

Da, vă mulţumesc. S-a adoptat.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 254 de deputaţi prezenţi; 244 de voturi pentru, 5 de voturi împotrivă, 3 abţineri; 2 deputaţi nu au votat.)

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 257 de deputaţi prezenţi; 249 de voturi pentru, 2 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un deputat nu a votat.)

Da, s-a adoptat. Mulţumesc.

Propunerea legislativă pentru... Explicarea votului, domnul deputat Călian. Îmi cer scuze.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de iniţiator vreau să mulţumesc colegilor pentru acest vot.

În sfârşit, prin această lege vom face ordin în Consiliile de administraţie şi vom economisi mai bine banul public.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nu mai există alte solicitări? Nu mai există, mulţumesc.

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Da, vă mulţumesc.

Legea a fost adoptată.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 258 deputaţi prezenţi; 156 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă, 2 abţineri; un deputat nu a votat.)

7. Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 alin. 1 lit. b) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Vă rog să votaţi.

Da, propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi. Se va dezbate pe articole.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 257 de deputaţi prezenţi; 144 de voturi pentru, 110 de voturi împotrivă, 2 abţineri; un deputat nu a votat.)

Punctul 8. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. 1 al art. 54 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată.

Domnul deputat Victor Ponta are o procedură legată de vot, de votul final.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să ştiţi cu toţii, şi opinia publică, că în votarea acestei legi a apărut o situaţie cred că unică în istoria democraţiei de 16 ani în România.

Ieri am votat cu toţii respingerea respingerii.

După acest vot, colegii noştri de la Putere au fost sunaţi de către Institutul pentru Politici Publice, acel institut, ştiţi, care ne spune nouă ce trebuie să facem, şi au fost întrebaţi de ce votează împotriva doamnei ministru Macovei. De ce vor ca şefii parchetelor să fie numiţi la propunerea CSM, şi nu a ministrului.

Astăzi de dimineaţă, în plen, toate grupurile parlamentare, cu excepţia Grupului PD, sigur că da, dar minorităţi, UDMR, toţi ceilalţi colegi ai noştri au votat la votul pe articole pentru această lege, pentru independenţa justiţiei.

La ieşire, ministrul justiţiei a anunţat presa că aţi votat astfel pentru că DNA-ul a început să ancheteze parlamentari şi de aceea aţi votat altfel.

Vă rog frumos să dovedim încă o dată că acest tip de şantaj la vot nu mai funcţionează la 16 după Revoluţie şi să asigurăm, prin acest vot, independenţa justiţiei.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Regret să constat că n-aţi intervenit pe procedură, ci pe fond.

Suntem la votul final, la punctul 8. Reamintesc, legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată.

Domnul Canacheu, tot pe procedura de vot. Vă rog

Domnul Costică Canacheu :

Domnule preşedinte,

Pe procedură. Doresc să vă solicit dumneavoastră şi Camerei, dacă este cazul, să nu se reţină în stenogramă ceea ce a spus domnul deputat. (Aplauze, râsete şi vociferări în toată sala.)

Cred că ar fi un semn de respect pentru Cameră. Cred că ar fi un semn de respect.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

În orice caz, îi faceţi un mare serviciu domnului Ponta, în aceste condiţii.

Trecem la vot. Suntem la punctul 8. Întrucât au fost dezbateri prea lungi, reiau.

Propunerea legislativă pentru modificarea alin. 1 al art. 54 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

Da. Vă mulţumesc.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 258 deputaţi prezenţi; 151 voturi pentru, 91 voturi contra, 10 abţineri; 6 deputaţi nu au votat.)

Legea a întrunit 151 de voturi pentru. Insuficient pentru a fi adoptată, ca atare pleacă respinsă la Senat.

Pentru explicarea votului, domnul deputat Ponta, domnul deputat Marton.

Domnul Marton, poftiţi.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimaţi colegi,

Statul de drept înseamnă legi care se aplică indiferent de cine este ministru.

Astăzi, doamna ministru ne-a spus că, pe vremea respectivă, acea prevedere legală nu a fost bună pentru că altcineva era ministru decât domnia sa. Asta ne-a spus, de la acest microfon.

Acum, ea fiind ministru, totul va merge bine, şi dacă mâine va vi altcineva ministru, eventual dumneavoastră nu veţi mai putea schimba această lege, atunci cum veţi sta în faţa ţării, în faţa poporului care v-a ales.

Stimaţi colegi, votul acesta dat împotriva acestei legi este un vot de acord cu acest principiu: să avem legi în funcţie de cine este ministru. Dacă este ministrul nostru este bine, dacă nu este ministrul nostru nu mai este bine! Este un vot împotriva statului de drept.

Vă mulţumesc. (Toată sala aplaudă).

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Buda, explicarea votului.

Domnul Daniel Buda:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Partidul Democrat a votat de această manieră pentru că, în momentul de faţă, avem o instituţie care lucrează.

Dacă unora dintre colegii noştri care suntem în Coaliţie întâmplător nu le convine că unele instituţii încep să funcţioneze, este problema lor.

Dar nu putem, domnule preşedinte, pentru că noi, românii, ne-am obişnuit să ne plângem, când unele instituţii nu funcţionează, că nu funcţionează, iar atunci când aceste instituţii încep să funcţioneze, încercăm să le destabilizăm, pentru că aşa ne place nouă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ponta ceruse explicarea votului. Staţi, că suntem la explicarea votului. Împotriva domnului Ponta? Aveţi cuvântul pe procedură, domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnule preşedinte,

V-aş recomanda procedural să rugaţi colegii din arcul guvernamental să îşi spele rufele în familie, adică în şedinţele de coordonare şi conducere, dacă ele mai au loc, şi nu în plenul Parlamentului şi nu în legătură cu o situaţie care este realmente de plâns astăzi pentru statul de drept. Pentru că dacă vă imaginaţi că persoane există care rezolvă probleme pe care legile nu sunt în stare să le rezolve, care instituţiile nu sunt în stare să le rezolve, dar Providenţa aduce persoane care rezolvă, nu mai avem mult până la persoana providenţială care poate să conducă tot, fără să mai aibă nevoie nici de Parlamentul şi, eventual, chiar nici de Guvern, decât de un guvern eventual de executanţi.

Am trăit asta, unii chiar ne-am răsculat împotriva unei asemenea situaţii. Unii. Alţii uită azi.

Vă mulţumesc. (Aplauze).

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doriţi să interveniţi pe procedură, domnule Nicolicea? Dar, vă rog foarte mult să interveniţi, dacă doriţi, pe procedură, dar nu pe explicarea votului, întrucât pe explicarea votului s-a înscris deja, din partea grupului dumneavoastră, domnul deputat Victor Ponta.

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

Insist pe o chestiune de procedură, şi anume amendamentele admise la comisie să aibă acelaşi regim ca şi articolul. Adică faptul că nu a primit voturile dar nu se poate ca nişte amendamente care au acelaşi număr de voturi ca şi articolul respectiv să nu fie prezentate nici ca admise, nici ca respinse, fiind admise, să aibă acelaşi regim.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vor avea, fără îndoială, acelaşi regim ca şi textul legii.

Tot pe procedură, domnule Bolcaş? Nu.

Bun. Domnul Ponta, aveţi cuvântul.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vreau să mulţumesc celor 151 de colegi care au votat această lege. Înseamnă că nu le este frică de dosarele doamnei Macovei şi, dacă în România, cu 150 de voturi pentru şi cu 90 împotrivă, o lege prin care vrem independenţa justiţiei nu are nici un efect, înseamnă că este o democraţie în care vă rog să trăiţi dumneavoastră cu doamna Macovei.

Mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD).

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vreau să vă spun că Grupul parlamentar al Partidului România Mare a votat, fără nici un fel de rezerve, o lege iniţiată de senatorul UDMR György Funda, pentru că este o lege bună şi exprimă respect pentru Constituţia României. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PRM şi PSD.)

Regret votul celor care, din cauze de pragmatism guvernamental, au votat împotriva Constituţiei ţării.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM).

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vreau să atrag atenţia secretariatului că orice fel de solicitări din partea liderilor de grupuri privitoare la înmânarea unor liste de vot trebuie onorate imediat. Listele de vot sunt publice. Nu trebuie cerută autorizaţia nimănui pentru a da listele. Vă rog să le daţi de îndată ce vi se solicită.

Doamna deputat Raluca Turcan.

Doamna Raluca Turcan:

Aş dori doar o simplă precizare să fac.

Îmi cer scuze, am votat greşit. Opţiunea mea este alta. Pur şi simplu am butonat greşit.

Îmi exprim votul împotriva proiectului domnului Frunda. (Râsete şi aplauze).

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Dacă nu mai există şi alte dorinţe de explicare a votului?

Domnul Nicolicea, doriţi să vă explicaţi votul?

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

Vă rog să judecaţi şi să procedaţi cu aceeaşi unitate de măsură. Eu chiar nu aveam de gând să explic votul, pentru că se ştie de ce am votat aşa, dar dumneavoastră mi-aţi interzis să fac explicaţia votului pentru că din partea grupului ar fi un singur reprezentant.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar de la Grupul liberal nu vorbise nimeni.

Domnul Eugen Nicolicea:

Constat, acum, că dumneavoastră daţi curs explicării voturilor individuale şi vă rog să ne credeţi că nu avem timp pentru aşa ceva.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Am luat notă, dar din partea Grupului liberal nu mai vorbise nimeni. (Rumoare în sală).

În ciuda rumorilor stârnite de acest proiect, sper să putem trece mai departe.

Nu putem să trecem mai departe, a solicitat cuvânt pe procedură domnul deputat Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Ho! Poate vă place ce zic.

Dacă în numele Grupului parlamentar al PNL doamna Turcan a spus că a votat greşit, să înţelegem că cele 90 de voturi la care s-a raliat şi Grupul parlamentar al PNL sunt votate greşit? Vă rog, atunci, să refaceţi votul, domnule preşedinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din păcate nu aveţi calitatea de lider de grup, aşa că nu puteţi să contestaţi acurateţea votului electronic.

Trecem mai departe, la punctul 9. Proiectul de lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Legea are caracter organic. Prioritate legislativă de integrare. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi.

Vă mulţumesc. S-a adoptat cu 215 voturi pentru.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 242 de deputaţi prezenţi; 215 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă, o abţinere; un deputat nu a votat.)

Proiectul de lege privind finanţele publice locale.

Legea are caracter organic. Prioritate legislativă de integrare. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi.

Vă mulţumesc.

Legea a întrunit 239 de voturi pentru şi a fost adoptată.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 243 deputaţi prezenţi, 239 voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri; un deputat nu a votat.)

Am încheiat sesiunea de vot final.

Declar închise lucrările.

Ne vedem joi dimineaţă, la 8,30.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,05.