Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9.20.

Şedinţa este condusă de domnul senator Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Victor Ponta, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să vă ocupaţi locurile, stimaţi colegi.

Stimaţi colegi, preşedintele României, domnul Traian Băsescu. (Aplauze; Se intonează Imnul Naţional al României.)

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Onoraţi invitaţi,

Îngăduiţi-mi să declar deschisă şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

La şedinţa solemnă a Parlamentului participă preşedintele României, domnul Traian Băsescu, primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor principale ale statului, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reprezentanţii lor, preşedinţii acestor instituţii.

De asemenea, ambasadori şi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, acreditaţi la Bucureşti, mass-media şi alţi invitaţi.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi invitaţi,

Omagiem astăzi cea mai importantă zi a naţiunii noastre, Ziua Înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Sunt 88 de ani de când s-a scris o grăitoare pagină de istorie pentru demnitatea şi unitatea neamului românesc.

Măreţia acestui eveniment istoric constă în semnificaţia profundă a desăvârşirii unităţii naţionale ca faptă istorică a întregii naţiuni române.

În acelaşi timp, rămâne de neşters în memoria neamului însufleţitorul avânt naţional pentru unitatea şi înaltul patriotism al fruntaşilor vremii. Este o sărbătoare a întregirii, deopotrivă sufleteşti şi teritoriale. Să evocăm acest moment strălucit al istoriei noastre naţionale din perspectiva marilor prefaceri democratice care se desfăşurau în Europa acelor vremuri.

Personalităţile române se angajau în acel an, 1918, cu aceeaşi înaltă conştiinţă, cu aceeaşi demnitate şi hotărâre ca şi înalte spirite occidentale în reconstruirea unei Europe unite a naţiunilor şi culturilor.

Această vocaţie europeană ne aduce cu gândul în actualitate, la succesul proiectului Europei unite în cadrul căreia România identifică garanţii temeinice pentru păstrarea şi consolidarea unităţii sale naţionale.

Cred cu tărie că Europa viitorului va fi una a naţiunilor, a păcii şi stabilităţii pe continentul nostru.

În acest moment aniversar, ne aflăm în pragul unui alt eveniment fundamental pentru istoria României, care conferă sens în actualitate acestor strălucite fapte de istorie pe care le evocăm: aderarea României la Uniunea Europeană, care va fi anunţată la 1 ianuarie 2007, ne oferă marea şansă de a da continuitate într-un nou context, contemporan, unei istorii naţionale marcate de fapte de glorie a unor mari personalităţi politice vizionare, dar şi de determinare a unui popor animat de idealuri înalte, un popor a cărei vocaţie constructivă a constituit întotdeauna o pecete identitară.

Închei privind cu încredere şi speranţă la România europeană, la ceea ce poporul român va fi capabil să înfăptuiască în concertul naţiunilor europene, spre gloria nepieritoare a înaintaşilor săi şi a idealurilor ce ne unesc.

Mulţi ani fericiţi Poporului Român în unitate şi prosperitate!

Vă mulţumesc. (aplauze)

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi invitaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să invit la cuvânt pe domnul Traian Băsescu, preşedintele României. (aplauze)

Domnul Traian Băsescu - preşedintele României:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la şedinţa solemnă a Parlamentului României.

Onoraţi membri ai Parlamentului României,

Distinşi invitaţi,

Dragi compatrioţi,

Sărbătorim astăzi ultima zi naţională în afara Uniunii Europene.

Începând cu anul viitor, Ziua Naţională, la 1 Decembrie, şi Ziua Europei, la 9 mai, vor sta împreună în calendarul oficial al sărbătorilor românilor.

Celebrăm 88 de ani de la cel mai important eveniment pe care l-a trăit naţiunea română în sec.XX, naşterea României Mari. Toate personalităţile politice şi intelectuale din societate au luptat pentru acest ideal urmărit consecvent timp de secole.

În aceste momente de sărbătoare este de datoria noastră să elogiem amintirea şi jertfele acelora care au slujit cu devotament aspiraţia de a-i uni pe toţi românii într-un stat indivizibil şi capabil să-şi protejeze fiii.

România Mare s-a clădit pe temeiul sacrificiilor interne, dar şi cu sprijinul unor puteri europene, situate de partea dreptăţii istorice.

Prin Marea Unire, naţiunea română şi-a dovedit vocaţia europeană. Prin momentul 1 ianuarie 2007 naţiunea română va deveni parte egală a marelui proiect politic, datorită căruia pacea, democraţia şi prosperitatea i-au fost garantate Europei după cel de al doilea război mondial.

1 Decembrie este sărbătoarea tuturor românilor. Ziua de 1 Decembrie reprezintă baza morală a mândriei de a fi român!

Într-o logică mai largă, 1 ianuarie 2007 ne va întări sentimentul apartenenţei europene şi de aici mândria că am reuşit să revenim definitiv în comunitatea democraţiilor dezvoltate.

Sper ca în noul context european şi prin afirmarea unei noi mentalităţi privind raporturile internaţionale, românii din Basarabia şi Bucovina să-şi păstreze tezaurul primit de la înaintaşi, adică limba, cultura, identitatea şi obiceiurile. Aceste valori pot constitui baza reunirii noastre în marea familie europeană.

România însumează cetăţenii şi instituţiile acestei ţări. De aceea, relaţia de parteneriat dintre instituţii şi cetăţeni este esenţială pentru viitorul României.

Armata română este, cu siguranţă, unul din pilonii pe care s-a construit Marea Unire. Jertfa românilor din primul război mondial nu a rămas nerăsplătită. Astăzi, armata este una din instituţiile purtătoare de tradiţii româneşti în lume.

Contribuţia militarilor noştri pe teatrele de operaţiuni din afara frontierelor reprezintă unul din cele mai convingătoare argumente ale prezenţei româneşti în comunitatea euro-atlantică.

Interesul naţional a fost mereu urmărit de armata română prin forţă, pregătire şi patriotism. Le datorăm recunoştinţă tuturor soldaţilor români din trecut, precum şi celor care apără interesele ţării în lume astăzi.

Existenţa şi evoluţia unei naţiuni atârnă de factori foarte diferiţi, dar nimic durabil nu se poate ridica fără dragostea sinceră faţă de propriul neam.

Această forţă, alături de încrederea în Dumnezeu, în puterea unităţii a menţinut poporul român laolaltă.

Este datoria noastră să cultivăm legătura fiecărui român cu neamul în care s-a născut. Nici un popor nu reuşeşte să reziste în istorie, dacă această legătură nu este puternică.

Avantajele integrării, proiectele şi direcţiile în care se va angaja România, depind întru totul de fiecare cetăţean, de fiecare familie, de fiecare comunitate, de fiecare instituţie.

Statutul de membru al Uniunii Europene este o oportunitate unică pentru dezvoltarea ţării în demnitate, echilibru social, respect faţă de mediu şi respect faţă de buna vecinătate.

Depinde doar de noi să transformăm într-un succes istoric statutul de membru al Uniunii Europene.

Le doresc tuturor românilor sănătate, belşug, înţelegere, aplecare către problemele comunităţii şi suflet generos faţă de cei aflaţi în dificultate.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla pe pământ! (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Invit la cuvânt pe domnul Călin Popescu Tăriceanu, primul-ministru al României.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu - Primul-ministru al României:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Dragi români,

Sărbătorim astăzi Ziua Naţională, Ziua Marii Uniri de la 1918, cu încrederea şi bucuria de a marca în curând o nouă pagină de istorie. Pentru fiecare dintre noi Marea Unire are în acest an un nou temei în Carta naţiunii noastre prin apropierea aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

Chiar dacă nu comparăm cele două momente cu rigoarea istoricilor, cel puţin să înţelegem mai bine cât de mari sunt aceste înfăptuiri pentru destinul nostru naţional şi cât de valoroase sunt eforturile românilor atunci când sunt puse împreună.

Celebrăm în această lună împlinirea a două proiecte naţionale pentru care românii au luptat cu dăruire şi temei. Ele au măreţie, pentru că nici unul nu este monopolul cuiva şi fiecare dintre ele este victoria întregii societăţi.

Dacă ziua de 1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină mai puternică, mai respectată, ziua de 1 ianuarie 2007 va face ca România să devină mai prosperă, cu oameni care se bucură de libertate, de noile şanse de a progresa prin deschidere, prin meritele sistemului democratic.

1 Decembrie le-a adus românilor demnitate şi îndeplinirea idealului naţional. Vrem ca 1 ianuarie 2007 să redea pe deplin României demnitatea ştirbită în perioada comunistă, prosperitatea pe care ne-o dorim alături de toţi europenii şi să consacre definitiv România pe harta Europei democratice.

Istoria a demonstrat că 1 Decembrie 1918 a deschis drumul către o perioadă de modernizare accelerată şi armonioasă a ţării. Data de 1 ianuarie 2007 va consfinţi a doua modernizare a României ca stat bazat pe o democraţie liberal, şi o economie de piaţă şi un sistem cuplat la ritmul Europei, capabil să ducă România spre prosperitate, capabil să aducă prosperitatea în casa fiecăruia dintre cetăţenii noştri, odată cu apropierea de standardele europene.

Pentru toate aceste motive, îmi doresc să trăim această zi cu bucurie, cu speranţă şi în unitate.

Îmi doresc să fim toţi liberi de complexele, de umbrele trecutului şi regretele ce mai vin uneori din istoria noastră tumultoasă.

Ca prim-ministru îmi doresc să învingem cât mai rapid ceea ce ne separă încă de nivelul de viaţă din Vestul Europei, să învingem definitiv sărăcia sau lipsurile din casele oamenilor.

Îmi doresc să învingem urmele de neîncredere sau şovăiala faţă de meritele infinite ale libertăţii şi acţiunii democratice.

Idealul Marii Uniri a fost posibil prin legământul solidar al tuturor românilor, dar şi prin viziunea şi măreţia celor care au condus la acea vreme energiile naţionale, încrezători în modernitatea democratică a ţării unite.

Acum, la începutul european al României, avem datoria de a nu pregeta să păstrăm cu vigoare şi cu aceeaşi neclintită încredere destinul democratic unitar şi european al construcţiei noastre naţionale.

Se spune că oamenii mari au de rezolvat probleme grele. La fel spunem şi noi; un popor mare îşi împlineşte proiectele naţionale învingând vicisitudinile istoriei.

Pe 1 Decembrie 1918, românii au dovedit că pot fi invidiaţi pentru puterea, curajul şi energia de a-şi împlini idealurile. Pe 1 ianuarie 2007 sunt convins că vom aduce o nouă dovadă în acest sens.

Suntem astăzi împreună prin solidaritate şi ne dorim să împlinim prin muncă şi dârzenie, prin creativitate şi inspiraţie, proiectul nostru naţional; modernitatea europeană prosperă a României! Acesta este mesajul de încredere pe care Guvernul îl aduce în faţa românilor la acest moment aniversar.

Dar, mai mult decât orice, avem o imensă încredere în potenţialul nostru românesc.

Ca prim-ministru am încredere în imensa bogăţie intelectuală şi în ambiţia românilor de a face lucrurile aşa cum trebuie, cu minte şi cu temei.

Suntem astăzi împreună, prin gândurile noastre bune, şi cu fraţii şi surorile de dincolo de graniţă, cu cei care păstrează cu sfinţenie spiritul românesc în familiile lor, în comunităţile în care trăiesc, în fiecare loc în care muncesc sau învaţă.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Dincolo de toate cuvântările pe care le rostim astăzi, se află măreţia unei întregi istorii care s-a scris sau care se va scrie, precum şi toate lecţiile ei, pe care ar trebui să le ştim.

Poate şi de aceea astăzi, mai mult decât la alte sărbători naţionale, avem entuziasmul de a cuprinde în fiecare gest, în fiecare speranţă neclintita idee a modernităţii europene a României.

Doresc să transmit în încheiere tuturor cetăţenilor noştri şi românilor de pretutindeni cele mai bune urări. (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Invit la cuvânt pe domnul senator Puiu Haşotti, liderul Grupului parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr - PNL-PD din Senatul României. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Senatului.

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte al Senatului,

Distinşi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Ziua Naţională a României are în acest an - dincolo de solemnitatea şi încărcătura emoţională absolut fireşti pentru asemenea moment din viaţa naţiunii noastre - o semnificaţie care nu se poate sustrage atenţiei nimănui.

Am în vedere evident faptul că, 1 Decembrie 2006, este ultima oară când celebrăm Ziua Naţională în afara Uniunii Europene, construcţie continentală în care vom deveni membrii cu drepturi depline peste exact o lună.

Este, aşadar, un alt fel de moment istoric pe care îl trăim acum şi el trebuie să ne îndemne la o profundă reflecţie, atât asupra împrejurărilor naţionale şi internaţionale nelipsite câtuşi de puţin de tragism şi sacrificii personale şi colective în care s-a născut, la 1 Decembrie 1918, Statul Naţional Unitar Român, cât şi asupra responsabilităţilor, iarăşi personale şi colective, care revin României după 1 ianuarie 2007 de a contribui cu toată determinarea şi seriozitatea, alături de celelalte 26 de state membre, la împlinirea scopurilor nobile ale Uniunii Europene.

Sper din tot sufletul ca toţi concetăţenii noştri să se pătrundă de credinţa că de la începutul anului viitor, intrând în marea familie europeană, România nu este la un capăt de drum, ci, dimpotrivă, abia din acel moment ţara şi naţiunea trebuie să-şi dea măsura marilor capacităţi de care dispun şi care, cu necesitate, sunt de aşteptat a fi puse în beneficiul unei Europe unite, democratice şi prospere.

Numai aşa putem aştepta ca binele să ni se întoarcă şi încă înzecit. Altfel spus, românii au nevoie să se pătrundă de adevărul incontestabil că fără a-şi abandona specificul şi tradiţiile, concertul european la care vor fi parte integrantă de la 1 ianuarie 2007 nu va fi armonios fără propria lor partitură, cu condiţia ca aceasta să fie interpretată după un set de reguli şi valori care, în altă parte, acea parte spre care năzuim şi care, acceptându-ne, ne-a oferit o şansă pe care, sub nici o formă nu avem dreptul de a nu o valorifica, şi-au dovedit viabilitatea.

Doamnelor şi domnilor,

Marea faptă de istorie a românilor de la 1 Decembrie 1918 este un capitol din istoria noastră naţională binecunoscut în detaliile şi articulaţiile sale generale, cel puţin la nivelul cercetării istoriografice de specialitate.

Este adevărat, şi o spun cu nedisimulat regret, că se constată în ultima vreme - din pricini asupra cărora nu insist acum, dar nu au cum să ne lase pe nimeni dintre noi indiferenţi şi la care, pentru sănătatea conştiinţei naţionale, sunt chemate autorităţile publice de toate categoriile a le găsi antidotul - la nivelul publicului larg, la tineri mai cu seamă, dacă nu o cunoaştere destul de confuză a evenimentului cu adevărat măreţ de acum 88 de ani, atunci măcar o dureroasă ignorare.

Repet, în faţa acestei situaţii nu putem sta cu mâinile încrucişate. Ştiu prea bine că trecutul nu poate fi un substitut pentru grijile şi nevoile, nici puţine şi nici uşoare, ale prezentului.

A fost o vreme în România, o vreme de care ne amintim cu oroare, când ideologia oficială a statului comunist pervertise într-o asemenea măsură istoria naţională, încât o transformase într-un sufocant mijloc de propagandă pus, exclusiv, în folosul partidului unic şi, mai ales, a celui aflat în fruntea sa.

Probabil, din această saţietate, ale cărei reziduuri nu au dispărut nici după aproape 17 ani, să vină o oarecare dar pregnantă rejectare a lecţiilor istoriei pe care o constatăm cu îngrijorare în România zilelor noastre. Hotărât, pentru a combate o asemenea involuţie, instituţiile şi structurile statului nostru sunt chemate a interveni fără întârziere. Contextul european în care ne vom mişca de la 1 ianuarie 2007, nu numai că nu ne dispensează de a reflecta la aceasta, dar o spun în deplină cunoştinţă de cauză, chiar ne îndreptăţeşte să punem în valoare specificul nostru istoric, proiectat pe fundalul liniilor definitorii ale istoriei europene şi universale.

Din această perspectivă, e suficient să potenţăm la aşteptările contemporane exemplul marelui nostru istoric Nicolae Iorga, printre altele unul dintre părinţii spirituali ai făuririi României Mari pe care o celebrăm astăzi, acel Iorga pentru care niciodată în opera sa fără cuprindere, istoria românilor nu a fost înţeleasă, interpretată şi înfăţişată decât în concert european.

Doamnelor şi domnilor,

Gândurile expuse aici, în faţa Domniilor-Voastre, de Ziua Naţională a României s-au dorit - chiar dacă nu foarte explicit - un omagiu sincer din partea mea, dar şi a PNL - partid ai cărui mari corifei de acum aproape 9 decenii au fost profund şi total părtaşi la opera politică de formare a statului naţional unitar român - s-au dorit un omagiu sincer pentru toate generaţiile de români care şi-au pus sufletul şi viaţa pe altarul interesului naţional.

Cred că, venind acum, cu mintea, la zilele noastre, şi, totodată, la pragul istoric pe care îl vom trece peste o lună, cea mai nimerită formă de recunoştinţă a noastră, a celor de azi, faţă de românii care au făcut posibil evenimentul încununat la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918, este să fim cetăţeni loiali şi determinaţi ai României şi ai Uniunii Europene, uniune în care, peste ani, paşnic şi democratic, am convingerea că visul românilor de a se vedea din nou reuniţi în unul şi acelaşi stat naţional îşi va găsi împlinirea.

La mulţi ani tuturor cetăţenilor României, oriunde s-ar afla!

La mulţi ani, România! (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Invit la cuvânt pe domnul senator Mircea Geoană, preşedinte Partidului Social Democrat. (aplauze)

Domnul Mircea Geoană:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Domnilor preşedinţi ai forurilor legiuitoare ale ţării,

Dragi colegi,

Dragi români,

Este, într-adevăr, ultimul 1 Decembrie înainte de un pas istoric pentru România. Este, într-adevăr, încununarea unor eforturi de 16 ani de zile pe care întreaga clasă politică românească, adeseori hulită, adeseori învrăjbită, dar unită într-un ţel care, iată, peste câteva săptămâni va deveni realitate: întoarcerea naţiunii române în familia Europei democratice, întoarcerea naţiunii române în leagănul de civilizaţie de care aparţinem şi la care am visat de secole şi de generaţii neîntrerupte de români.

Este un proiect în care întreaga clasă politică şi întreaga societate românească s-a implicat. Dar trebuie să spunem că diferenţa între clasa politică românească de astăzi şi clasa politică românească din vremea lui 1 Decembrie 1918 este că atunci clasa politică românească avea un proiect de societate.

Oamenii politici şi oamenii simpli care au făcut Marea Unire au visat nu numai la România Mare, ci au visat şi la o Românie mândră, demnă, solidară, au visat nu numai la un proiect politic, dar au visat şi la un proiect de reformă profundă a societăţii româneşti.

Dacă 16 ani de zile, cu bune şi cu rele, cu ceartă, cu vrajbă, am reuşit să ducem România înapoi în Occident, începând cu 1 ianuarie 2007 - dragi colegi şi dragi reprezentanţi ai poporului român sub această cupolă a Parlamentului României - trebuie să recunoaştem că încă nu am reuşi să producem un proiect de societate, un proiect care să ne unească şi să ne anime energiile tuturor românilor în această Românie europeană.

Intrăm în Europa divizaţi. Intrăm în Europa cu mai multe certuri interne pe lucruri mici, pe lucruri mici, pentru că oricât de importantă ar fi funcţia unuia sau altuia, România are nevoie de un proiect. România are nevoie de un proiect similar cu proiectul pe care românii patrioţi şi vizionari dintre războaie l-au avut pentru naţiunea noastră.

Nu trebuie să uităm că intrăm în Europa nu numai cu cartea de identitate - şi este un lucru bun - ci intrăm şi cu regiuni ale ţării care sunt cele mai sărace din Europa. Nord-Estul României, Moldova românească, este cea mai săracă regiune din Europa 27. Pentru aceasta trebuie să ne unim, să depăşim decalajele care ne separă de Europa.

Intrăm în Europa fără un proiect clar de ce fel de model de societate şi ce fel de model de capitalism dorim să avem. O Europă întreagă discută despre o Europă socială, iar noi încă discutăm de o formă primitivă, despre lucruri mărunte şi lucruri neînsemnate.

Cei care au făcut Marea Unire, în urmă cu 88 de ani, au avut un vis şi o ambiţie pentru naţiunea română. Noi, cei care suntem, astăzi, în poziţii de decizie, cei care reprezentăm naţiunea română în Parlament şi în funcţiile şi demnităţile statului, avem obligaţia, în acest moment, să ne unim. Să ne unim într-un proiect naţional, să ne unim într-un proiect în care să spunem Europei ce vrem de la Europa, să ne unim într-un proiect în care să influenţăm deciziile europene, să ne unim într-un proiect în care românii să nu fie mândri doar de Ziua Naţională, când ne punem cu toţii, cu mândrie, cocarda tricoloră, să fie mândri în fiecare zi de faptul că sunt cetăţeni europeni şi români nu doar cu numele, ci sunt şi în modul în care trăiesc, în modul în care simt, în modul în care se raportează la istoria patriei şi la istoria naţiunii europene.

Intrăm în Europa fără să ştim exact ce fel de proiect politic european sprijinim. Nu ştim, încă, dacă dorim, într-adevăr, o Europă supranaţională sau dorim o Europă a naţiunilor. Nu ştim, încă, cum să ne apărăm interesele în interiorul Europei. Sunt probleme fundamentale şi fac apel, de la această înaltă tribună a Parlamentului ţării, pentru a ne uni într-un mare proiect de modernizare accelerată.

Nu ştiu dacă este a doua modernizare a României, noi am calculat că sunt vreo patru. Nu contează. Haideţi ca 1 ianuarie să nu fie doar o zi pe care o vom sărbători, aşa cum este firesc, cu bucurie, cu şampanie, poate, cu ceva pus pe masă pentru cei mai săraci!

Fac un apel, de la această tribună, ca dincolo de lucrurile care ne separă, dincolo de lucrurile care, uneori, ne învrăjbesc, să strângem rândurile, pentru că românii aşteaptă de la noi şi Europa aşteaptă de la România, o ţară demnă, o ţară mândră şi o ţară care, într-adevăr, ştie să-i respecte pe ceilalţi, dar ştie să se facă respectată de către ceilalţi.

Acesta este visul pe care înaintaşii noştri ni l-au lăsat. Aceasta este obligaţia pe care înaintaşii noştri ne-au lăsat-o. Aceasta este misiunea pe care actuala clasă politică şi actualele generaţii de români o avem, cu toţii, o obligaţie faţă de ţara aceasta.

Şi cum spunea şi domnul Haşotti - şi nu pot decât să aplaud ceea ce a spus - visul nostru, proiectul nostru nu se va încheia decât atunci când toţi românii se vor reuni în aceeaşi ogradă, în aceeaşi Europă şi visul nostru nu se va împlini decât atunci când tinerii acestei ţări vor găsi acasă un loc de muncă decent şi nu vor fi forţaţi să emigreze în cele patru zări, de la Chişinău până la Los Angeles, de la Madrid sau Castillon până sus, în nordul Moldovei româneşti.

În acest Parlament, adeseori, confruntaţi de dezbateri sterile şi, uneori, de accente politicianiste, astăzi, de 1 Decembrie, astăzi, în prag de Românie europeană, salut pe toţi cei care au, dincolo de competiţia politică, sentimentul de obligaţie naţională.

Avem cu toţii, dragi colegi, aşa cum suntem, mai buni sau mai răi, mai de stânga sau mai de dreapta, indiferent de partid politic, indiferent de etnia din care facem parte, obligaţia să facem ca România europeană să reuşească.

Avem obligaţia să construim un proiect de societate care să facă din naţiunea română acea naţiune la care au visat înaintaşii noştri. Avem obligaţia să facem ca toţi românii să fie mândri de faptul că poartă paşaportul sau steagul tricolor românesc. Acesta trebuie să fie legământul faţă de ţară şi fac încă o dată un apel şi deschid, în numele partidului nostru, o punte de dialog cu toate forţele politice, cu toţi cei care doresc ca împreună să construim această ţară şi să facem, în cinci ani de zile, o ţară care să depăşească Ungaria sau Slovacia, ca nivel de trai. Putem să facem, în 10 ani de zile, din România, o nouă Spanie a Europei centrale. Depindem de noi şi dacă vom elimina acest microb al neîncrederii în forţele noastre, dacă vom elimina acest mit al meşterului Manole, prin care, la fiecare guvernare, dărâmăm tot ce a fost construit bun înainte.

Dragi prieteni, dragi români, dragi români din ţară şi de peste tot, e un Întâi Decembrie special, este un Întâi Decembrie care sper să nu însemne doar câteva discursuri mai bune sau mai rele, sub cupola Parlamentului, este un început de drum nou pentru România şi, astăzi, clasa politică românească are o obligaţie fenomenală faţă de copiii, de tinerii, de vârstnicii şi de istoria acestei mândre şi puternice naţiuni pe care o reprezentăm. Să nu-i dezamăgim. Avem nevoie de un proiect şi avem nevoie ca în acest proiect european, să ne strângem forţele, să ne batem pentru politică, să ne batem pentru câştigarea în alegeri, dar să ne unim pentru ceea ce este cu adevărat important pentru români: o Românie demnă, o Românie mândră, o Românie prosperă şi o Românie încrezătoare în forţele acestei naţiuni cu calităţi, cu defecte, dar care reprezintă o mare contribuţie la familia europeană la care ne unim.

Fac, în acest moment, o urare celor care, poate, au sperat că Europa şi integrarea europeană vor aduce prosperitate şi belşug şi să nu uităm că în multe ţări care au intrat în Europa valuri de populism şi de xenofobie încă pot exista.

Avem obligaţia să dăm României o politică coerentă şi o politică de progres social şi modernizare accelerată şi tuturor celor care doresc să ni se alăture în acest nou mare proiect naţional le spunem "Bine aţi venit!" Pe cei care nu cred în acest mare proiect naţional să sperăm că îi vom convinge.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, Românie europeană! La mulţi ani Românie naţională! Şi "La mulţi ani!"tuturor celor care sunt adevăraţii patrioţi ai acestei naţiuni, cele 21 de milioane de români şi încă câteva milioane, care, încă, nu sunt sub cupola României mari.

La mulţi ani, România!

Vă mulţumesc pentru acea zi festivă şi mulţumesc tuturor parlamentarilor care au venit să sărbătorească, împreună cu naţiunea română, acest moment de sărbătoare.

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc, domnule senator.

Îl invit la cuvânt pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnule preşedinte al României,

Onorată asistenţă,

Stimaţi compatrioţi,

Ne-am adunat din nou sub cupola Parlamentului, pentru a omagia Ziua Naţională a României.

Recent, cu prilejul zilei mele de naştere, am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din viaţa mea de colecţionar: ceasul din bronz aurit, fabricat în 1820, anul în care s-a născut Alexandru Ioan Cuza, ceas care i-a aparţinut lui Mihail Kogălniceanu. Îmi face plăcere să vi-l arăt şi dumneavoastră. Este o piesă rară de patrimoniu naţional.

Acest ceas i-a arătat ora exactă marelui bărbat de stat, la 1840, la 1848, la 1859 şi la 1877, evenimente care au pregătit anul de foc 1918.

În această noapte, o micuţă garnitură de tren va pleca din Gara de Nord către Alba Iulia. Abia dacă putem umple două vagoane cu circa 40 de parlamentari şi consilieri, în exclusivitate, de la Partidul România Mare.

Fireşte, mi se poate spune că reprezentanţii altor partide vor veni acolo cu alte mijloace, ori sunt chiar din zonă, ceea ce este adevărat. Dar eu îmi aduc aminte ce emulaţie a fost în 1993, când sărbătoream jubileul a 75 de ani de la unire. Atunci a plecat din Gara Băneasa un tren arhiplin, cu sute de parlamentari, consilieri, membri ai organizaţiilor de femei şi de tineret ale tuturor partidelor parlamentare.

Întrebat de cineva de ce a luat în picioare drumurile începutului acelei ierni geroase, rabinul Moses Rosen a răspuns: "Ce, vrei să zică Vadim că nu sunt patriot?"

Oare ce s-a întâmplat între timp? De ce s-a atrofiat într-atâta sentimentul naţional? De unde au apărut toţi acei apostoli ai minciunii şi intoxicării, care falsifică manualele de istorie, îi pângăresc şi îi insultă pe corifeii neamului românesc, în frunte cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, dar săvârşesc blasfemii strigătoare la cer şi împotriva domnului nostru Isus Cristos?

Cât de puternică e otrava vaccinului Sörös, care i-a transformat în fiare pe unii, reuniţi, ca păduchii de salcâm, în autointitulata societate civilă, încât şi-ar vinde şi părinţii din groapă, făcându-i fascişti pe unioniştii de pe ambele maluri ale Prutului, calculând în bani cât ne-ar costa unirea cu Basarabia şi acuzându-i de extremism pe cei care avertizează că Transilvania e în pericol?

Vedeţi, noi ne punem în piept cocarda tricoloră, în vreme ce în unele zone din Ardeal tricolorul este azvârlit în noroi. Cum e posibilă fărădelegea asta?

În numai 13 ani, o maree neagră a cuprins o mare parte a mass-media, mai ales posturile de televiziune, unde îşi dau cu părerea despre probleme grave tot felul de impostori şi analfabeţi fără nici un fel de pregătire, fără simţul răspunderii, dar cu o mistuitoare foame de bani - şi sunt bani negri, în marea lor majoritate - şi sete de popularitate.

Am văzut halul de degradare în care aceşti troglodiţi au adus societatea românească şi ne-au otrăvit izvoarele sufletului, urmărind fazele aşa-zisului program-concurs "Mari români". O ruşine şi o mizerie! Între primii 100 de mari români nu figurează Tudor Vladimirescu, care a avut moarte de martir, dar se află nişte bişniţari ori personajul inexistent şi grotesc, Bulă.

Şi atunci, ce sărbătorim noi la 1 decembrie, din moment ce s-a ajuns într-o situaţie aberantă, iar nişte echipe de zgomot atacă tot ce e românesc, demitizează şi profanează?

Cine, în lume, îşi mai face singur ţara praf şi unde, în lume, se mai vând pe nimic bogăţiile ţării, aşa cum se întâmplă la noi?

Poate că ar fi bine ca, pe lângă o zi naţională, să avem şi o zi raţională, adică de reflecţie şi de meditaţie asupra destinului nostru, ca neam şi ca ţară!

În Franţa nu îndrăzneşte nimeni să-şi bată joc de Ioana D'Arc. Nici în Italia nu-l urechează nimeni pe Garibaldi. Să nu mai vorbim de America, unde chipurile părinţilor naţiunii, în frunte cu Washington, sunt sculptate în roca eternă a munţilor!

Vă mărturisesc că acest discurs l-am scris aseară, la lumina unei lumânări. De ce? Fiindcă ieri, timp de 10 ore, Electrica S.A. a stins lumina în cartierul Cotroceni, ţinând zeci de mii de oameni în beznă şi frig, ca în Evul mediu, situaţie care se repetă din ce în ce mai des, în toate aşezările ţării. Şi nu numai curentul electric se opreşte, ci sunt oprite şi apa, şi gazele. Şi atunci, repet, ce sărbătorim noi, azi? Intrarea ţării în sfera rapace a mafiei? Aderarea la Uniunea Europeană cu lampa de gaz sau cu opaiţul în mână? Jefuirea şi înstrăinarea tuturor bogăţiilor ţării, de la petrol şi gaze, până la electricitate, oţel, aluminiu, ciment şi alte produse strategice, dar şi aur, argint, bănci, pământ arabil, păduri, munţi, hoteluri, staţiuni, litoralul Mării Negre?

Dar nu răspunde nimeni, pentru numele lui Dumnezeu, pentru această catastrofă naţională? De 17 ani, noi sărbătorim repunerea în drepturi a simbolurilor noastre naţionale, iar gangsterii îşi văd de treabă, făcând averi colosale şi înfometând populaţia.

La anul se vor împlini 100 de ani de când mămăliga a făcut explozie. Doamne fereşte să avem parte de un bis, de o recidivă!

Datoria vieţii noastre, cum spunea Vasile Pârvan, este să ne gândim bine de tot în ce ţară vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Nu, cumva, România, ţară de dor, să devină ţară de drog!

În mod paradoxal, parcă niciodată n-a fost mai bine şi mai rău ca acum.

Partidul România Mare are dreptul moral de a aduce omagiul său generaţiei de aur a unirii. Noi nu vom trăda niciodată acele idealuri, sintetizate chiar în denumirea noastră - România Mare.

În încheiere, daţi-mi voie să citesc un pamflet istoric, pe care l-am tipărit în urmă cu exact 23 de ani, în decembrie 1983, în această carte, "Saturnalii", care, după câteva luni, avea să fie retrasă din librării şi biblioteci şi dată la topit, inclusiv datorită acestei poezii, care i-a ars pe unii cu fierul roşu, dar e valabilă şi astăzi. Şi mă refer la cei care batjocoresc ţara, în nici un caz la stimaţii colegi, care sunt aici şi sunt fraţii şi surorile noastre. Asta, dacă tot vorbim de curaj, de dizidenţă şi de rezistenţă. Eu cred că mi-am câştigat dreptul de a spune adevărul până la capăt, în orice moment istoric. Mie nu-mi place festivismul de paradă. Ţara reală arată cu totul altfel.

Fiecare apelează la uneltele lui. Eu sunt scriitor şi istoric.

Titlul: "Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară". Repet, decembrie 1983.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cornel Ştefan Bardan, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat.

Domnul Cornel Ştefan Bardan:

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Onoraţi colegi,

Adăugăm acum încă un an în buchetul aniversar al României, prăznuind, astfel, 88 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, adevărat templu al religiei naţiunii române.

Alba Iulia nu este doar inima ţării, ci capitala celor două uniri, cea a bravului Mihai Viteazul şi cea definitivă, Marea Unire din 1918, sub regele Ferdinand I Întregitorul.

Marea Unire din 1918 a fost şi va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia acestui moment constă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu a fost opera niciunui om politic, a niciunui Guvern, a niciunui partid. Marea Unire de la Alba Iulia a fost reuşita istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, a unităţii noastre, care s-a dovedit, în acea zi, mai puternică decât orice Guvern sau partid.

Nu o victorie militară a stat la temelia României mari, ci actul de voinţă al naţiunii române, care şi-a creat, după secole de zbateri, statul naţional mult dorit.

An de an, la 1 decembrie, tărâmul albaiulian devine un loc al bucuriei serbărilor unirii, adunând în cetate mii de români de pretutindeni, dornici să se bucure de această zi sacră a neamului românesc.

De aceea, stimaţi colegi, vă invit respectuos să veniţi şi în acest an în cetatea unirii, la Alba Iulia, în Ardeal, să ne lepădăm de mantia politică şi să ne prindem în hora unirii, acolo unde ea s-a săvârşit, în urmă cu 88 de ani.

Înainte de Marea Unire, în februarie 1918, marele Mihail Sadoveanu zugrăvea prin cuvânt o frescă zguduitoare a istoriei pământului sfinţit din abundenţă cu jertfele strămoşilor, pe care îmi permit să v-o reamintesc.

"Ţara părinţilor mei, tristă şi sfântă ţară a durerilor şi a mormintelor, a încercărilor crude şi a nădejdilor neîmplinite, în plaiurile tale au bântuit necontenit vijeliile, râurile tale s-au înroşit de sânge, gorunii codrilor tăi şi ierburile câmpiilor tale îşi împletesc rădăcinile cu osemintele generaţiilor alinate.

Ţara tragediilor, ţara morţilor, cum tremură sufletul nostru în faţa priveliştilor tale!"

Dragi colegi,

La 1 decembrie 1918, idealul suprem s-a împlinit, iar românii şi-au cucerit identitatea de-a pururi. Iată de ce trebuie să fim cu toţii, acum, de 1 decembrie, la Alba Iulia, să ne cinstim înaintaşii, să ne omagiem martirii, iar din sacrificiile trecutului, să învăţăm să construim viitorul, pentru o Românie Europeană.

Veniţi la Alba Iulia!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, naţiune română! (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Becsek-Garda Dezsö-Kálmán, din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

Evenimentele de la 1 decembrie 1918 au însemnat un nou cadru politic pentru populaţia maghiară din Transilvania.

Maghiarii din România au sperat în respectarea hotărârilor de la Alba Iulia. Populaţia maghiară a crezut în principiile fundamentale adoptate în inima Transilvaniei, cum ar fi deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare sau că fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, promisiuni care au fost făcute, dar care nu au fost niciodată aplicate.

În realitate, însă, evenimentele celor 88 de ani, referitoare la politica naţională a Guvernelor româneşti reprezintă un şir de discriminări în direcţia tuturor comunităţilor etnice din România.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Nu este adevărat! Nu minţi de 1 decembrie! Nu minţi în Parlamentul României!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Politica de deznaţionalizare au resimţit-o, în special, comunitatea maghiară şi germană.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Mincinosule! Sunteţi în Guvern!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Reformele agrare din 1921 şi cea din 1945 au avut ca scop distrugerea bazei materiale funciare individuale şi colective a comunităţilor maghiare.

Politica de deznaţionalizare s-a afirmat atât pe plan cultural, cât şi în domeniul educaţiei publice.

Legea Angelescu, crearea aşa-numitelor zone culturale în Ardeal au contribuit la dezmembrarea sistemului de învăţământ în limba maghiară.

Nu pot afirma că nu fost perioade când s-a încercat satisfacerea doleanţelor legitime ale comunităţii maghiare din România. În general, însă, a existat şi există o neîncredere faţă de organismele politice ale minorităţilor din ţara noastră.

Unul dintre dezideratele minorităţii maghiare, în cei 88 de ani, a fost problema autonomiei. În rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în articolul II s-a prevăzut - citez: "Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea constituantei aleasă pe baza votului universal."

Mai mult...

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

E împotriva Constituţiei, domnule preşedinte!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Mai mult, la semnarea păcii...

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Le dăm o autonomie, de nu pot s-o ducă! Vine să ne atace de 1 decembrie?!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga, stimaţi colegi... Stimaţi colegi, vă rog foarte mult, să-l ascultăm.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Să vorbească de Dictatul de la Viena! Ce autonomie ne-au dat ei atunci? Terminaţi cu provocările voastre murdare!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Mai mult, chiar, la semnarea păcii de la Trianon...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, vă rog, puţină linişte!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

... de lângă Paris, România a recunoscut dreptul minorităţii maghiare la autonomie.

În anul 1952, comunitatea maghiară a obţinut dreptul de a se organiza teritorial-administrativ într-o zonă autonomă, în secuime.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Da, de la Stalin!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Oficialităţile comuniste s-au folosit, însă, de situaţia creată de înfrângerea revoluţiei maghiare din anul 1956 şi au desfiinţat, treptat, Regiunea Autonomă Maghiară.

Din anul 2005, iniţiativa legislativă privind Legea minorităţilor este tergiversată timp de aproape doi ani, în Parlamentul României, pe motiv că nu se vrea susţinerea politică a autonomiei culturale a minorităţilor din România. (Proteste, vociferări în sală.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, suntem la Ziua Naţională a României. Puteţi face, separat, o declaraţie politică... (Aplauze puternice.)

Vă rog foarte mult să încheiaţi discursul. Când vom discuta aceste proiecte de lege aveţi dreptul să luaţi cuvântul.

Repet, suntem la Ziua Naţională a României.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Nu la ziua Ungariei!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Pot să continui?

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu. Dacă e pe acelaşi ton, nu. Vă rog să încheiaţi şi referiţi-vă la Ziua Naţională.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Nu de faţă cu preşedintele ţării! Te rog foarte mult! (Vociferări în sală.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, să-l ascultăm pe domnul deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

După evenimentele din 1989, noi, reprezentanţii comunităţii maghiare, am făcut toate demersurile, în vederea reînfiinţării Universităţii Bolyai din Cluj. Iniţiativele noastre...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule deputat, vă repet încă o dată...

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Bine, am înţeles.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

... suntem la Ziua Naţională a României şi vă rog să vă referiţi la ea. Dacă doriţi, bineînţeles.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Noi, reprezentanţii comunităţii maghiare din România dorim să sărbătorim împreună cu poporul român această aniversare... (Aplauze.) ".. dar cerem ca cele promise la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, cu 88 de ani în urmă, să fie respectate.

Din sală: Huooooo! Niciodată!

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Fluierături, proteste, vociferări.)

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Trebuia să-l lăsaţi să spună tot, să vedem de ce e în stare.

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Vorba lui Petre Roman: "S-au demascat! S-au demascat!"

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, vă rog, puţină linişte.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Popa, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Domnilor reprezentanţi ai forurilor legiuitoare,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 martie 1918, Basarabia, lacrima neamului românesc, revenea la patria-mamă. La 28 noiembrie 1918, este rândul Bucovinei să adune la coroana de oţel a României diamant din coroana lui Ştefan cel Mare, după nimeritul cuvânt al lui Mihail Eminescu, pentru ca, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, devenită capitală de suflet a neamului românesc, să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române.

"Desăvârşirea statului naţional unitar prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el. Vom şti să-l luăm şi mai ales să-l merităm", spunea marele Nicolae Titulescu, cu trei ani înainte de marea unire de la Alba Iulia.

"În această zi", scria Nicolae Iorga, "a sosit un ceas pe care-l aşteptăm de veacuri, pentru că am trăit întreaga noastră viaţă naţională pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre".

Sfârşitul războiului era aproape. Europa era în flăcări, Transilvania şi Banatul nu rămân izolate de frământările revoluţionare. Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Banat, întrunit la Oradea Mare, în 12 octombrie 1918, prin condeiul lui Vasile Goldiş, arăta că nu mai recunoaşte Parlamentului şi Guvernului din Budapesta dreptul să reprezinte naţiunea română.

Această concluzie firească a fost înaintată Parlamentului ungar de Alexandru Vaida-Voevod. Tot atunci, sunt puse bazele Consiliului Naţional Român Central, organism ce va conduce până la capăt lupta naţională a românilor pentru dezrobire şi unitate statală. Consiliul Naţional Român Central face cunoscută convocarea Adunării Naţionale la Alba Iulia şi dispune ca în 12 zile să facă alegeri de deputaţi.

Alegerea oraşului Alba Iulia, ca loc de desfăşurare a Marii Adunări Naţionale, nu a fost întâmplătoare. El amintea de originea latină a poporului român, de cel mai înfloritor oraş al Daciei romane, de primul pas spre marea unire a lui Mihai Viteazul la 1600, de martiriul lui Horea şi Cloşca, de detenţia lui Avram Iancu, figuri legendare ale istoriei neamului nostru.

Punctul cel mai emoţionant al Adunării a fost cuvântarea măiastră a lui Vasile Goldiş, care a înfăţişat temeiurile istorice ale acestei hotărâri epocale. Din fiecare frază a clasicului discurs se resimte ritmul grăbit al vremii, pornirea năvalnică a sufletelor doritoare să vâslească spre limanul mântuirii şi libertăţii neamului.

Bătrânul George Pop de Băseşti, la vârsta de 83 de ani, a avut fericirea să prezideze Adunarea Naţională de la Alba Iulia, rostind la sfârşitul ei cuvintele biblice ale dreptului Simeon. "Acum, slobozeşte Stăpâne pe robul tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea neamului românesc".

Astfel, Transilvania lui Gheorghe Lazăr, Andrei Şaguna, Simeon Bărnuţiu, George Bariţiu şi a lui Avram Iancu, împreună cu Banatul lui Eftimie Murgu, veneau să încoroneze prin însufleţita hotărâre de la Alba Iulia cu răsplata dreptăţii nemuritoare, luptele şi suferinţele de veacuri ale unei naţiuni maturizate, în stare să înfrunte în o mie de ani o mie de primejdii, fără a-şi pierde nădejdea într-o viitoare izbăvire.

La 14 decembrie 1918, a fost înaintată hotărârea de la Alba Iulia regelui Ferdinand şi primului-ministru I.C.Brătianu. În cuvântul de răspuns, regele a spus: "Azi, ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a unui şir întreg de generaţii de apostoli ai idealului naţional şi simţită de sângele ostaşilor care au luptat şi murit pentru unire. Făurirea României Mari. România dodoloaţă. A fost expresia voinţei întregului popor. 1918 constituie începutul unei epoci în procesul devenirii istorice a naţiunii române, o etapă nouă care a permis acumulări de substanţă în toate domeniile, a înmănunchiat într-un singur tot resursele şi energia unei naţiuni prea mult încercate, dar neîngenuncheate. Este momentul acum să ne amintim cu pioşenie şi cinstire de făuritorii marii uniri, iar locul unde putem face acest lucru cel mai bine este Alba Iulia.

Vă invit, aşadar, pe toţi să mergem în cetatea Marii Uniri, să renunţăm pentru o zi la patimi politice şi dezbinare, să ne reculegem şi să ne reamintim că numai uniţi vom putea fi mai puternici.

În furtunoasa revoluţie de la 1848, când soarta Transilvaniei, acest leagăn al românismului, se afla într-o grea cumpănă, pe Câmpia Libertăţii din Blaj a răsunat celebra chemare: "Noi vrem să ne unim cu ţara".

Acum, vă lansăm îndemnul de suflet - Haideţi cu toţii la Alba Iulia să ne sărbătorim ţara, haideţi cu toţii, cei care vă simţiţi fii adevăraţi ai patriei române, pentru că aşa trebuie să fim şi să rămânem, dacă vrem să fim credibili, în faţă înfăptuitorilor unirii şi a poporului român.

Vă chemăm la Alba Iulia pentru că ea este cu adevărat marea capitală a românilor de pretutindeni, pentru că Alba Iulia se identifică mereu cu problematica noastră, ca o nesfârşită chemare şi iubire.

Doar aşa Dumnezeu ne va binecuvânta, România şi românii. Această binecuvântare se află pretutindeni, ca nume şi prenume a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

La Mulţi Ani Românie, la Mulţi Ani tuturor românilor de pretutindeni.

Vă mulţumesc. (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Ultima luare de cuvânt, domnul deputat Amet Aledin, din partea grupurilor parlamentare ale minorităţilor naţionale din Parlamentul României.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Amet Aledin:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Domnilor miniştri,

Stimaţi invitaţi,

Memoria colectivă a unei naţiuni reţine din propria istorie datele semnificative. Memoria colectivă a unei naţiuni oferă trecutului şansa de a fi permanent evidenţiat, abordarea corectă, dincolo de patimă, însemnând adevărata credinţă. Pentru poporul român, 1 Decembrie 1918 reprezintă un reper fundamental, după această dată având loc transformări deosebite în plan social, economic, politic, demografic, teritorial, precum şi în cel al mentalităţilor. Acest act istoric s-a desfăşurat ca o continuare nefragmentată a unei alte înfăptuiri din acelaşi an. Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România.

Esenţa celor trei importante momente se află în proclamaţiile emise. În acest sens, se specifică într-un context mult mai amplu, la 27 martie, stil nou 1918, stil vechi 9 aprilie, - "în numele poporului Basarabiei, sfatul ţării declară: Republica Democratică Moldova, Basarabia, se uneşte cu mama ei România. La 15 noiembrie stil vechi, 28 noiembrie stil nou, 1918, Congresul general al Bucovinei, în numele suveranităţii naţionale, hotărăşte: unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Golacin şi Nistru, cu Regatul României. Şi la 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie stil nou, 1918, Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România.

Populaţia ţării a sporit într-un mod considerabil, de la 7.771.341 locuitori, în anul 1914, la 14.669.841 locuitori, în anul 1919. A avut loc şi o creştere semnificativă a teritoriului, de la 137.000 km pătraţi, la 295.049 km pătraţi. În acest cadru firesc, a sporit şi numărul membrilor unor comunităţi etnice. Acestea, ca şi celelalte deja existente în vechiul regat vor sprijini eforturile de consolidare a statului român, eforturi necesare după primul război mondial.

Constituţia adoptată în anul 1923, cu un caracter nepărtinitor, democratic, va însemna în acest sens, încheierea unei prime etape. Ca un exemplu, poate fi redat art.5. "Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi".

La rândul lor, minorităţile etnice considerau şi, desigur, consideră România ca o ţară unde îşi puteau îndeplini şi îşi pot îndeplini toate idealurile, legislaţia autohtonă permiţându-le să-şi promoveze propriile tradiţii.

Anul 1918 înseamnă şi din punct de vedere economic un nou reper, oferind condiţiile redimensionării tuturor activităţilor productive. Desigur, se poate vorbi şi despre multiplele dificultăţi, în mod special de ordin administrativ, întâmpinate în primii ani de după Marea Unire, dar aceste aspecte sunt inerente într-o astfel de configuraţie teritorială ce presupune şi un efort mai mare.

Istoria reprezintă capitolul primordial din existenţa unei naţiuni. Naţiunea este respectată dacă, la rândul ei, îşi respectă valorile şi respectă valorile altora. Numai astfel poate fi plămădit sentimentul de înţelegere.

În numele comunităţii tătare, precum şi în numele Grupului parlamentar al minorităţilor, vă asigur, cetăţeni ai României, de gândul nostru bun.

La mulţi ani, stimată ţară, la mulţi ani România! (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Stimate colege, stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Stimaţi invitaţi,

Mâine, este o zi mare pentru români. Ziua naţională. Mâine, la Bucureşti, Alba Iulia, municipiile reşedinţă de judeţ, municipii, oraşe, comune, vor avea loc manifestări consacrate acestei măreţe zile.

Ca în fiecare an, toţi senatorii şi deputaţii vor fi prezenţi la aceste manifestări. Să trăim cu speranţa, cu încrederea că România europeană va însemna, printr-o muncă serioasă, prosperitate, dezvoltare şi să dea Domnul, cât mai curând, să nu mai vorbim de oameni cu probleme, oameni care nu-şi pot asigura cele necesare unui trai decent. Depinde mult şi de noi. Să fim uniţi, să dăm această încredere populaţiei, dar şi populaţia trebuie să vadă toate aceste progrese de la an la an.

Cu aceste gânduri, stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să închid şedinţa solemnă de astăzi, să mulţumesc invitaţilor noştri şi, bineînţeles, să nu uitaţi că, după şedinţa solemnă, urmează să continuăm activitatea noastră pentru aprobarea bugetului pe 2007.

Vă mulţumesc foarte mult. (aplauze)

Şedinţa se încheie la ora 10.35.