Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 7, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.89/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 7, 2007 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 7, 2007
|
Şedinţa a început la ora 9,35. Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Mihai Ungheanu, vicepreşedinte al Senatului, şi Gheorghe Albu, secretar al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamnelor şi domnilor parlamentari, Deschidem şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi, joi, 7 iunie 2007. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vă anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 283, iar 181 sunt absenţi. În conformitate cu art.21 alineat ultim din Regulamentul şedinţelor comune, pe baza acestor informări vă anunţ că este întrunit cvorumul legal de lucru. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi, vă rog? Nu sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Supun la vot proiectul ordinii de zi întocmit de către birourile permanente. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Cine se abţine? Fără voturi împotrivă, cu trei abţineri, proiectul ordinii de zi a fost adoptat, ca ordine de zi a şedinţei. În ceea ce priveşte programul de lucru, vă propun ca acest program de lucru să fie fixat până la epuizarea subiectelor ordinii de zi. Dacă sunt discuţii? Nu. Vă rog să votaţi programul de lucru. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Dacă se abţine cineva? Programul de lucru a fost adoptat, cu unanimitatea celor prezenţi. |
||||
|
|
|
La primul punct, avem modificarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale. Grupul parlamentar al Partidului Conservator din Senat propune desemnarea domnului senator Terinte Radu, în calitate de membru supleant, în componenţa nominală a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale, în locul domnului senator Gheorghe Constantin. Dacă există obiecţii? Nu. Vă rog să votaţi. Vot deschis prin ridicare de mâini. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Propunere adoptată cu unanimitatea celor prezenţi. |
|
||
|
|
|
La pct.2: Modificarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară N.A.T.O. Grupul parlamentar al Partidului Conservator din Senat propune desemnarea doamnei senator Stănoiu Mihaela Rodica în calitate de membru supleant în componenţa nominală a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea parlamentară a N.A.T.O., în locul domnului senator Stoica Ilie. Obiecţii? Nu. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Unanimitatea celor prezenţi. Punct adoptat. |
|
||
|
|
|
Pct.3. Modificarea componenţei nominale a Comisiei comune parlamentare de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor, precum şi la prelungirea termenului de depunere a raportului acestei comisii. Grupul parlamentar al P.S.D. din Camera Deputaţilor propune desemnarea domnului deputat Valeriu Ştefan Zgonea în calitate de membru al acestei comisii, în locul domnului deputat Teodor Niţulescu. Obiecţii? Nu. Cine este pentru adoptarea acestei propuneri? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă? Niciun vot împotrivă. Abţineri? Nu. Cu unanimitatea celor prezenţi, pct.3 a fost adoptat. La acelaşi punct, Comisia comună parlamentară de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor solicită prelungirea termenului de depunere a raportului său, până la data de 3 septembrie 2007. Este vorba de modificarea unei hotărâri adoptate. Dacă există obiecţii? Nu. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu există voturi împotrivă. Abţineri? Nu există abţineri. S-a adoptat şi această prelungire de termen. |
|
||
|
|
|
La pct.4: Modificarea componenţei nominale a Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României.
Cu privire la aceste propuneri, vizând o comisie unică, dacă aveţi obiecţii? Vă rog, domnule deputat, în calitate de lider al Grupului parlamentar P.D., să faceţi precizarea necesară. |
|
||
|
|
Stimaţi colegi, Printre propunerile făcute în serie, era şi una care datează mai de demult. Era vorba de înlocuirea doamnei Anca Boagiu cu domnul William Brînză. Retragem, deocamdată, această propunere şi vă rog să votaţi toate celelalte care au fost propuse, rămânând ca această chestiune să o reluăm noi mai târziu. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Am luat act de obiecţia dumneavoastră. Din propunerea Grupului parlamentar al P.D. este exclusă numirea domnului deputat Brînză William Gabriel. Cu această precizare, dacă sunt alte obiecţii? Nu. Vă mulţumesc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu există voturi împotrivă. Abţineri? Nu există abţineri. Unanimitatea celor prezenţi adoptă modificarea componenţei nominale a Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României. |
||||
|
|
|
La pct.5 al ordinii de zi este înscrisă prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de 119 deputaţi şi senatori. Vă rog, domnule senator Funar, dacă este o problemă de procedură? |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Pe procedură, permiteţi-mi, înainte de a se trece la acest punct de pe ordinea de zi, să vă aduc la cunoştinţă faptul că, dintre cei 119 semnatari care apar în varianta a treia pentru susţinerea acestei moţiuni de cenzură, 21 - respectiv 9 senatori şi 12 deputaţi - au fie semnăturile scanate, fie semnăturile falsificate. Constatând acest lucru, după ce am văzut semnăturile originale şi scanate pe Anexele nr.1, 2, 3 la moţiune, în ziua de 1 iunie m-am adresat procurorului general al României cu un denunţ penal. În afară de acest lucru, m-am adresat preşedinţilor celor două Camere şi am solicitat să verifice pentru câţiva dintre senatori şi deputaţi care a fost situaţia lor în privinţa prezenţei în ţară, sau în Europa, sau pe alte continente, în zilele când s-au depus moţiunile. La Senat, am solicitat să se verifice situaţia prezenţei, respectiv a scanării semnăturilor, pentru următorii colegi: Berceanu Radu Mircea, Cazacu Cornelia, Pereş Alexandru, Petre Maria, Popa Dan Gabriel, Popa Nicolae Vlad, Popescu Ionel, Talpeş Ioan şi Flutur Gheorghe. Aşa cum cunoaşteţi, în cazul domnului senator Flutur Gheorghe, a apărut de două ori, în prima variantă de depunere a moţiunii, de două ori numele dânsului şi prenumele şi semnăturile. Domnia sa a recunoscut că una dintre semnături a fost scanată. De asemenea, doamna deputat Raluca Turcan, public, a declarat că a fost scanată una dintre semnăturile domnului senator Flutur. Am primit ieri răspunsul parţial din partea Biroului Senatului, semnat de către secretarul general Constantin Dan Vasiliu, care confirmă că în perioada când s-au strâns aceste semnături, domnul senator Ioan Talpeş a fost plecat în străinătate în interes personal, în perioada 21-31 mai 2007, în cerere nefiind specificată ţara. Iar referitor la domnul senator Radu Berceanu, se precizează că a fost plecat în Franţa în perioada 30 mai - 3 iunie. Deci, nu cred că avea mâna atât de lungă să semneze de la Paris. În ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, am constatat că, fie nu au fost în ţară, fie au fost scandate semnăturile următorilor deputaţi: Anastase Roberta Alma, Iacob Ridzi Monica Maria, Marinescu Marian Jean, Coşea Dumitru Mircea, Cristian Boureanu, Sandu Gabriel, Paveliu Marian Sorin, Buzatu Horaţiu Dan, Ujeniuc Dragoş, Ştirbeţ Cornel, Stoica Ioan şi Pruteanu Vasile. În această situaţie, nu se întruneşte numărul minim de semnături, de 116, prevăzute de către Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune. De asemenea, ţin să vă amintesc, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, că în seara zilei de 31 mai, într-o conferinţă de presă, preşedinţii P.D., domnul Emil Boc şi Adriean Videanu, au considerat că a fost săvârşită o greşeală pe care şi-o asumă secretariatul P.D. Nu este vorba, în opinia mea, de nicio greşeală, nicio eroare de procedură, ci o practică pe care a folosit-o P.D. şi P.L.D. şi la referendumul din 19 mai, când s-a furat ca în codru, cu turismul electoral. În realitate, au fost falsificate semnăturile multor parlamentari care apar pe tabelele anexate la moţiune. Ca atare, în opinia mea, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, nu numai că nu sunt respectare prevederile Constituţiei şi ale Regulamentului şedinţelor comune, faptele sunt de natură penală. Este vorba de fals, uz de fals, de înşelăciune. S-a încercat să fie înşelaţi şi preşedinţii Senatului şi Camerei, şi birourile permanente şi se încearcă şi înşelarea plenului Parlamentului, ceea ce cred că nu se va reuşi. Vă solicit, domnule preşedinte, aşa cum vă ştiu şi cum sunteţi apreciat şi în ţară şi în străinătate, ca un om drept şi apărător al legii şi al prevederilor Constituţiei, să acţionaţi pentru respectarea cu fermitate a acestora. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule senator, v-aş ruga să concretizaţi propunerea dumneavoastră. Ce facem cu această moţiune, care este înscrisă pe ordinea de zi şi trebuia citită, în condiţiile situaţiilor invocate de dumneavoastră? Pentru că aici suveran nu este preşedintele, ci plenul. Deci, o propunere, vă rog. |
||||
|
|
Eu v-aş propune, ţinând seama de faptul că semnatarii şi cei scanaţi în anexele la moţiune au intrat în Parlament pe listele "D.A." - "Dreptate şi Adevăr" -, trebuie întâi aflat adevărul. Şi în acest sens cred că ar trebui să ne adresăm procurorului general şi să-i solicităm să urgenteze răspunsul la sesizarea şi denunţul penal pe care l-am depus în 1 iunie şi apoi să se facă dreptate. Nu poate fi citită în Parlament şi dezbătută o moţiune care se bazează pe fals, pe uz de fals, pe înşelăciune. Aceasta este opinia mea. Dacă, dintre cei pe care i-am nominalizat, sunt unii care se consideră că i-am nedreptăţit, îmi cer de pe acum scuze. Iar dacă consideră că am greşit eu, îi rog să vină la microfon şi să spună că nu este adevărat că le-au fost scanate sau falsificate semnăturile, iar pe reprezentanţii presei îi rog să-i verifice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule senator. Din partea grupurilor parlamentare, câte un singur reprezentant, pe aceste obiecţiuni, la ordinea de zi. (Rumoare, vociferări) Vă rog. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte, procedură! |
|||||
|
Drept la replică! |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Drept la replică este altceva. Primează dreptul la replică. Aveţi cuvântul. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte, mai uitaţi-vă şi în partea asta a sălii! Procedură! |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să luaţi loc. Este un drept la replică, în conformitate cu art.27 din Regulamentul şedinţelor comune, într-o chestiune personală. Vă rog, domnule senator. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnul senator Funar şi în şedinţa Biroului permanent al Senatului a venit cu această problemă, cu această propunere, cerând Biroului permanent al Senatului să facă investigaţii, dacă am fost în străinătate, când am plecat, când ne-am întors. Documentele cu care am plecat şi cu care ne-am întors stau oricum la dispoziţie. Am fost în misiuni oficiale ale Senatului, la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, alţi colegi au fost în alte deplasări care iarăşi sunt foarte clar delimitate în timp. Dumnealui, însă, porneşte de la presupunerea că s-au strâns semnăturile atunci când crede dânsul, sau când ar vrea dânsul să creadă, ca perioada de strângere a semnăturilor să coincidă cu perioada în care a descoperit dânsul că unul sau altul a fost în străinătate. I-am spus la Biroul permanent: 1. că nu are dreptul să facă investigaţii referitoare la alţi colegi senatori; poate să le facă particular, dar nu cred că are domnul senator Funar vreun drept să ştie unde am fost noi, când am plecat, când am venit, când am semnat şi aşa mai departe. I-am spus domnului senator, în cadrul Biroului permanent, că am semnat cu mâna mea proprie la grup, cu vreo 10 martori, şi că acea semnătură este cât se poate de corectă şi de clară. Dacă-mi aduc aminte, cred că am semnat luni şi am plecat în străinătate miercuri. Dar, domnul senator vrea să facă tot acest balet şi, atunci, pentru că este a doua încercare, la prima am fost cât se poate de reţinut, am să-i spun şi eu că impresia mea este că inteligenţa dumnealui este ori falsificată, ori scanată şi că aceste lucruri ar trebui să le pună cu mai multă grijă, pentru că nu cred că putem să facem din Senat şi Camera Deputaţilor un loc în care fiecare să-şi etaleze tot felul de ghiduşii. Eu cred că regulamentul spune foarte clar că înainte de citirea moţiunii preşedintele de şedinţă întreabă dacă, dintre cei care sunt semnatari ai moţiunii, este cineva care-şi retrage semnătura, în sensul că nu mai are dorinţa să susţină moţiunea, şi cu asta toate investigaţiile pe care vrea domnul Funar să le facă pot să continue pe acolo, pe la Parchet sau pe unde crede dumnealui că trebuie să ducă aceste lucruri. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vreau să vă reamintesc, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, că ne aflăm în procedura prevăzută de art.8 alin. (4) al Regulamentului şedinţelor comune privind o cerere de modificare a ordinii de zi, prin cererea de scoatere de pe ordinea de zi a acestui punct. În aceste condiţii ... Voci din sală: S-a supus la vot ordinea de zi. Ordinea de zi s-a votat! |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: ... este o cerere de modificare a ordinii de zi. (Rumoare, vociferări) În cazul în care există opinii contrare ... Vă rog. Voi da cuvântul câte unui reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar, sau numai pe chestiuni personale, de procedură. Dacă mai doreşte cineva să mai ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare, vă rog. Drept la replică. Poftiţi. |
||||
|
|
Cunoscându-l de câtva timp de domnul senator Funar, mi-am dat seama că cunoştinţele sale în materie de drept - şi mai ales de drept penal - sunt vagi. A pronunţat numele meu. De aceea sunt obligat să fac o declaraţie. Denunţătorul, de data aceasta, Gheorghe Funar trebuie să ştie că în dreptul penal există şi infracţiunea de denunţ calomnios. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte, vă rog, procedură! |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă. Domnule deputat, întâmplător, eu dau cuvântul astăzi. Deci, rugămintea mea este, dacă mai există vreun drept la replică, cu caracter personal? Da? Vă rog. Să le epuizăm pe acestea. |
||||
|
|
În primul rând şi în primul rând, pentru că s-a invocat că semnătura mea ar fi falsă, scanată, sau nu mai ştiu cum şi mi s-a pronunţat numele, mă simt obligat să spun că este semnătura mea, că mi-o recunosc. Ba, mai mult, sunt o pleiadă de alţi colegi cărora eu le-am pus în faţă hârtia şi au semnat-o de faţă cu mine, aşa că declaraţia este hazardată. Dar vreau să atrag atenţia asupra următorului lucru. Ne aflăm în faţa unei situaţii, unui precedent interesant. În opinia mea, de exemplu, Grupul parlamentar al Partidului Liberal Democrat, care avea tot dreptul să fie înfiinţat, a fost neînfiinţat printr-un abuz, care este o faptă penală. Noi trebuie să ne hotărâm dacă ducem ceea ce facem în Parlamentul României la Parchet, sau dacă ne luăm sarcina de a rezolva aceste probleme procedurale în această Cameră? Dacă domnul senator Funar consideră că trebuie duse la Parchet, foarte bine, dar, în aceste condiţii, cred că şi noi avem obligaţia să ne adresăm Parchetului pentru acest abuz şi, totodată, fiecare ne putem minuna de la acest microfon de tot felul de alte minunăţii. De exemplu, eu pot să mă întreb dacă domnul Funar este cu adevărat un personaj real, sau este venit de pe altă planetă? Pentru că pe mine nu m-a convins că este un personaj real. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, v-am ascultat, dar sunt dator să vă atrag atenţia că nu a fost o intervenţie cu caracter personal. Vă rog să nu abuzaţi de litera Regulamentului. Dacă s-au epuizat drepturile la replică, cu privire la această problemă, grupurile parlamentare? Vă rog. Domnul Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al P.D. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte, vă rog! Procedura este prioritară! |
|||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Respectând ceea ce spune din bănci, protestând, domnul Marcu Tudor, procedura este prioritară, într-adevăr. Din moment ce în Constituţie şi în Regulament, sunt prevăzute anumite termene pentru citirea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, iar noi am stabilit că astăzi trebuie să o citim - am şi votat acest lucru -, va trebui, cât de repede, să trecem la acest moment. În termen de 5 zile, se prevede, trebuie să aibă loc prima lectură a moţiunii. Ea a fost depusă luni şi, atunci, noi am stabilit ziua de astăzi, după 3 zile, pentru a o citi. Ar fi existat posibilitatea, dacă doreaţi altă dată, să o puneţi, de exemplu, sâmbătă, tot în termenul de 5 zile. Dar ea a fost propusă astăzi şi a fost votată astăzi. Deci, nu mai putem reveni după votul Camerelor, asupra acestei propuneri. Referitor la ceea ce a spus domnul Funar, dânsul a primit răspunsuri lămuritoare atât din partea Biroului Senatului, unde a trimis acea adresă pe care a mai citit-o o dată aici, făcându-şi, ca de obicei, jocul de scenă, cât şi din partea Biroului Camerei Deputaţilor. Şi lucrurile, în această privinţă, sunt foarte simple. Atitudinea dânsului mi-ar aduce aminte de o zicală populară legată de cineva care aruncă o piatră. Dar, ca să fiu ceva mai elegant, o să spun că-mi aduce aminte şi de un citat din Murphy, care se referea la consecvenţă, şi care spune că "Încăpăţânarea este acea formă de consecvenţă pe care toţi ceilalţi o dezaprobă". Eu cred că în acest moment nu putem să facem altceva decât să trecem la prevederile regulamentului. Moţiunea are nevoie de reafirmarea susţinerii semnatarilor şi, în acest moment, dumneavoastră trebuie să ne comunicaţi dacă au fost exprimate formal către birourile reunite intenţii de retragere, de nesusţinre a moţiunii, sau să puneţi încă o dată întrebarea şi, cum se spune la biserică, dacă cineva are ceva de zis acum, să zică, dacă nu, să tacă pentru totdeauna. Haideţi să trecem la procedură! |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Discutăm numai această problemă de procedură, cu câte un reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar. Vă rog. Din partea altor grupuri parlamentare? Din partea Grupurilor parlamentare ale P.N.L. Ca să vă dau şi o explicaţie, s-a ridicat din partea liderilor unor grupuri parlamentare o problemă de procedură care vizează dezbaterea ordinii de zi. În aceste condiţii, cred că este normal să epuizăm discuţiile pe baza acestei cereri făcute. Dacă vor interveni alte probleme de procedură, le vom lua ulterior. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de o problemă de procedură; fac această solicitare în calitate de vicelider al senatorilor liberali. Dat fiind faptul că am primit un set foarte interesant de informaţii despre această moţiune, vă rugăm să fiţi de acord cu acordarea unei pauze pentru consultări între liderii de grup. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: În aceste condiţii, sunt obligat să dau o pauză de consultări de un sfert de oră pentru liderii grupurilor parlamentare, pe care-i invit la sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; până la 10,15. Rog liderii grupurilor parlamentare ca, după consfătuiri, să invite colegii în sală. După pauză. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Dacă putem relua lucrările ca urmare a consultărilor cu privire la această propunere procedurală. Dacă doreşte vreun reprezentant al unui grup parlamentar să ia cuvântul? În numele grupului? |
||||
|
Domnul Ioan Ghişe (din sală): Nu, în numele meu. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu. Să epuizăm această problemă de procedură mai întâi şi pe urmă reluăm orice altă problemă. Sigur că da. Deci cu privire la această problemă de procedură, invocată de domnul senator Funar, în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare, dacă mai doreşte să ia cineva cuvântul? Nu. Domnule senator Funar, ca urmare a dezbaterilor între liderii grupurilor parlamentare, dacă mai aveţi de adăugat ceva? Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu cunosc hotărârea pe care au adoptat-o, în final, liderii grupurilor parlamentare, dar permiteţi-mi, pentru că am ajuns la microfon, să dau un scurt drept la replică, eu nefiind jurist, unui jurist şi avocat, domnului senator Vlad Popa. Permiteţi-mi să îi recomand din Constituţia României art. 72 cu privire la imunitatea parlamentară; îi sugerez că citească cu atenţie şi să încerce să înţeleagă alin. (1) şi (2). Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule senator. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră propunerea domnului senator Funar de amânare a citirii şi dezbaterii moţiunii de cenzură până la verificarea de către Parchetul General, care a fost sesizat. (Vociferări şi proteste din partea Grupurilor parlamentare ale PD.) V-aş ruga frumos să vă exprimaţi la microfon dacă, cu privire la acest lucru, aveţi ceva de spus. Vă rog, domnule deputat Rădulescu. |
||||
|
Doamna Paula Maria Ivănescu (din sală): Chiar vă bateţi joc? |
|||||
|
|
Doamna senator, la microfon, vă rugăm. Domnule preşedinte, Am mai exprimat poziţia noastră, care este strict pe Regulament, referitor la această propunere pe care o faceţi plenului Camerelor reunite. Pe de o parte, există un temei constituţional referitor la termenul în care trebuie citită, în primă lectură, moţiunea de cenzură depusă, pe de altă parte a existat o şedinţă a Birourilor reunite, care a fixat pentru astăzi citirea, pe de altă parte a existat, deja, un vot al celor două Camere, care a fost dat pe această temă şi nu mai putem reveni. Dacă dumneavoastră consideraţi aceste temeiuri pe care le-am citat neîndestulătoare faţă de o propunere care vine din partea domnului Funar, încep să cred în partizanat de partid. Nu se mai poate supune la vot o astfel de propunere. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Întreaga filozofie a Regulamentului şedinţelor reunite menţionează că plenul este suveran în a hotărî chiar asupra ordinii de zi şi a desfăşurării acestei ordinii de zi. Voci din sală: Am hotărât! |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: În aceste condiţii, orice propunere de procedură, care vizează dezbaterea lucrărilor noastre, o supun votului plenului. Este şi în spiritul Regulamentului. Vă rog să vă exprimaţi acordul sau dezacordul cu această propunere prin vot şi plenul hotărăşte suveran. Cu privire la această propunere, mai sunt dezbateri? Am întrebat. Nu. Domnule Marcu, vă rog. Care-i problema? |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ca să dovedim imparţialitate totală, aş reveni puţin la ceea ce a spus domnul Cristian Rădulescu, pe care-l apreciez foarte mult, ca fiind un om echilibrat şi cu grijă la ce vorbeşte, dar, uneori, îl combat, pentru că aşa este civilizat şi nu cu jigniri şi cu insulte, cum necivilizat, primitiv, barbar se prezintă, în faţa Parlamentului, unii dintre colegii noştri. Nu le dau numele, pentru că simt şi ei că sunt barbari. Eu nu jignesc, că vorbesc la general. Domnul Cristian Rădulescu a spus că sunteţi partizan când faceţi o propunere pe care n-o puteţi eluda, a unuia dintre noi. Abia atunci aţi fi partinic, când aţi eluda-o, aţi neglija-o. Eu vă spun că sunteţi partinic invers. Că sunteţi în favoarea PD-ului, pentru că, în momentul în care am cerut, de nenumărate ori să iau cuvântul, dumneavoastră nu mi-aţi dat cuvântul, insistând să ia neapărat membrul PD-ului cuvântul. Invitându-l chiar să ia cuvântul, cu toate că nu dorea, ca fiind din grupul parlamentar. Nu scrie nicăieri în procedură, nici în regulamentele noastre, de fapt aici, că eu trebuie să invit toate grupurile parlamentare pe un moment de procedură. Poate eu aveam o procedură cu totul alta, nu aceea la care se refereau toţi cei care au vorbit din cadrul grupurilor parlamentare. Dumneavoastră, domnule Bolcaş, nu aveaţi dreptul să nu-mi daţi cuvântul prioritar şi înaintea domnului Cristian Rădulescu, chiar. Deci, eu, noi doi, paralel, vă acuzăm că faceţi partizanat, eu în favoarea PD-ului şi dânşii în favoarea P.R.M.-ului. Ca să trecem puţin peste acest moment, vreau să vă spun de ce am vrut să iau cuvântul. Eu, domnilor, mă simt jignit de către unii dintre colegii noştri. Şi pentru că vreau să fie ultima oară, deoarece altfel acţionez în justiţie - aşa, ca să tremure puţin şi domnul Berceanu - pe cel care mă mai jigneşte. Am dreptul s-o fac. Eu nu jignesc pe nimeni. Nici domnul Funar n-a jignit pe nimeni şi nici nu jigneşte niciodată. Este mult prea civilizat, chiar dacă vă place sau nu ce spune domnia sa, dar spune echilibrat, cu grijă la ce vorbeşte, fără să aducă insulte. Vă place sau nu, puteţi replica în acelaşi mod, deoarece de aceea suntem puşi aici, să dăm replică cu vorba şi nu cu pumnul sau cu picioarele, cum dau acei barbari care insultă aici, chipurile, în drept de replică. Ce a vrut domnia sa să spună, am vrut şi eu să spun în procedura înaintea tuturor. Domnule Berceanu, niciodată nu-mi veţi putea dumneavoastră interzice mie să mă interesez despre dumneavoastră. Ba mă interesez foarte mult şi-mi pare rău că n-am făcut-o mai mult. Cum adică să nu mă interesez? Păi eu vă spun un exemplu de infracţiune pură pe care o trăim în fiecare zi în Parlament. O bună parte dintre colegii noştri sunt infractori şi iată de ce. Ei figurează că sunt prezenţi aici, iau salariul de aici, cu semnătură în fals, în schimb îi vedem pe la Craiova sau la Slatina la televizor. De ce atunci nu trebuie să fiu şi eu suspicios, când, stând în străinătate, cineva îmi prezintă semnătura aici? Poate este de bună credinţă acela. A dat, aşa cum scrie în Regulament, o cerere aprobată de Biroul permanent sau nu mai ştiu cum se face, recunosc că n-am recitit acest articol, şi cu acea cerere vine la comisii şi votează în locul celui lipsă sau, pur şi simplu, deleagă pe cineva să-i pună semnătura cu aprobarea Biroului permanent şi având hârtia în faţă. Altă modalitate eu nu cunosc. Nici prin fax; nu există aşa ceva. Faxul se poate contraface. Îl fac eu aici, în Bucureşti, spunând că vine de la Bruxelles. Deci daţi-ne voie să fim suspicioşi asupra semnăturilor celor zece sau câţi sunt. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să încheiaţi. |
||||
|
|
Imediat, domnule preşedinte. Vă rog să mă lăsaţi să termin, deoarece este un moment important. Eu acuz pe unii dintre noi de infracţiune, de încălcarea legii în mod penal şi, dacă vrea domnul Berceanu, îi aduc şi domniei sale semnături făcute când nu era în Senat, pentru că a prezentat mereu ca fiind prezent şi nu era acolo. Ştiu precis unele zile. Nu le-am nominalizat, dar vă rog să mă credeţi că se poate face asta uşor. Deci, domnule Berceanu, daţi-mi voie să fiu suspicios asupra activităţii unora dintre noi, din moment ce noi, permanent, trăim - unii dintre noi - în infracţiune. Şi nu mă feresc s-o spun; am spus-o şi ieri la televizor. De ce, adică, eu vin aici permanent şi dumneavoastră, domnule Rădulescu şi Barbu şi toţi ceilalţi care suntem prezenţi de bună credinţă în permanenţă şi să suportăm pe unii care stau toată ziua pe la televizor, dau impresia că susţin interesele poporului, dar ei sunt infractori. Au semnătura aici, pe care iau salariul. La un vot uninominal, cel care merge prin pieţe toată ziua şi nu vine în Parlament şi n-a venit şase luni, zice: Eu, mă cunoaşteţi, că sunt..., vă susţin interesele. Iar altul, care munceşte ca un nebun... |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este a doua oară când vă rog să încheiaţi, domnule deputat. |
||||
|
|
... nu poate să-şi susţină interesele pentru care a fost votat, de fapt, să vină aici. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, vă rog să încheiaţi. |
||||
|
|
Am încetat, gata. Vă concluzionez. Este de datoria noastră ca să lăsăm timp pentru cercetare la o sesizare făcută de unul dintre noi sau de un grup dintre noi şi susţinută în plenul Camerei, domnilor care ziceţi că nu avem voie, şi până nu se elucidează această acuză foarte gravă, de infracţiune, caz penal, noi nu avem dreptul să dezbatem această moţiune. Acuz pe domnul secretar care a ieşit la televizor şi a spus ca să nu se supere cumva cei care au semnat, nu putem s-o lăsăm aşa, în vânt, până răspunde Procuratura. Ba să se supere, domnilor, pentru că ei au umblat cu semnăturile astea, după câte aflăm noi, unele dintre cele cel puţin suspicioase, dacă nu direct acuzabile de fraudă. Să se supere bine merci. Dar noi, în plen, şi pentru cei care ne-au votat, nu avem dreptul să ne prevalăm de faptul că este bine să nu se supere unii care au fraudat ceva în concepţia noastră şi noi toţi ceilalţi să le dăm satisfacţie. Ca atare, supun, domnule preşedinte, exact ce aţi şi spus, la vot propunerea să amânăm această dezbatere, de care nu ne leagă niciun termen în mod deosebit, dacă este făcută cu rea credinţă. Dacă era făcută cu bună credinţă, acesta este al doilea punct, şi nu era impusă de către o anumită persoană din ţara asta, eu n-aveam nimic, o discutam cu mare bucurie. Adică ce am eu cu oamenii din P.D., ce am eu cu oamenii din P.N.L.? Dar ea este impusă peste voinţa dumneavoastră şi noi, de aceea... |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să încheiaţi, domnule deputat. |
||||
|
|
...nu suntem de acord cu ea, mai ales că are vicii de procedură. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, domnul deputat Ghişe pentru o problemă de procedură. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Am în faţă un denunţ penal depus în data de 5 iunie la procurorul general al României. Conform art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia din preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Noi suntem în faţa unui conflict instituţional între autorităţi, pentru că există o iniţiativă parlamentară, de moţiune de cenzură, iniţiativă care este suspicionată, în acest moment, că ar fi realizată într-un mod nelegal, prin fals. Aşadar, vă rog să luaţi act de propunerea ca preşedintele Camerei Deputaţilor să sesizeze Curtea Constituţională şi, după ce avem o decizie, într-un termen cât se poate de scurt, să continuăm dezbaterea asupra acestei moţiuni de cenzură, care, în clipa de faţă, putem crede că este bazată pe un fals în acte publice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Întrucât este vorba de sesizarea preşedintelui Camerei ca autoritate, dispun ca această parte din stenogramă să fie înaintată preşedintelui Camerei Deputaţilor. Supun la vot propunerea domnului Funar de amânare a dezbaterilor acestei moţiuni până la finalizarea cercetărilor penale în cauza pe care domnia sa a depus-o la Parchetul General. Cine este pentru această propunere? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. (Proteste în sală.) Iertaţi-mă, votaţi din nou, vă rog. Colegii secretari nu au finalizat. Cine este împotrivă? Nimeni nu este împotrivă. Câţi se abţin? (Vociferări.) Orice fel de cerere de procedură să face de liderii grupurilor parlamentare la microfon, după epuizarea timpului de vot. Vă rog! Rezultatele votului sunt 45 cu votul meu, pe care-l exprim ultimul, 46 pentru; niciun vot împotrivă; 15 abţineri. Aceasta însemnează că o mare parte din cei prezenţi nu şi-au exercitat dreptul la vot. Vă rog, domnule deputat, pe procedură, privind consemnarea rezultatelor votului. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, După cum era de aşteptat, o asemenea propunere nu a trecut, dar eu vreau să protestez faţă de faptul că inovăm încă o dată, în Parlamentul României şi încă într-una din ocaziile cele mai importante permise vreodată de democraţie, şi văd că, în ultimul timp, inovăm în sensul cel mai negativ posibil. Dacă ar fi să dăm curs celor pe care le-aţi promovat dumneavoastră aici, nici un guvern n-ar mai pleca niciodată, fiindcă nici o moţiune de cenzură n-ar mai reuşi niciodată. Fiindcă, oricând, adusă în plen, ar putea fi amânată sine die de votarea unor astfel de propuneri, pe care dumneavoastră le-aţi permis. Protestăm, încă o dată, împotriva unei astfel de proceduri. De aceea nu am participat la acest vot. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, domnul deputat Călian. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi act de faptul că am refuzat să votez această propunere, considerând-o total neconstituţională şi rămân cu un gust amar, pentru că, deşi procentajul de credibilitate a Parlamentului este scăzut, astăzi mai coboară câteva procente. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog. Deci ne aflăm în prezenţa hotărârii plenului de amânare a citirii şi dezbaterii acestei moţiuni, până la soluţionarea ... (Vociferări şi proteste din partea Grupurilor P.D.) Voci din sală: La care cvorum îl raportaţi? |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Niciunul dintre liderii grupurilor parlamentare nu a invocat cvorumul. La cvorumul pe care l-am anunţat la începutul şedinţei şi care n-a fost contestat până acum de către niciun lider al grupurilor parlamentare, care au vorbit despre orice altceva. Am invitat, în repetate rânduri, pe cei care au probleme de procedură să poftească la microfon. Vociferările din sală rezolvă problemele numai la meciuri. Domnul deputat Rădulescu. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Din păcate, lucrurile degenerează cum eu nu am mai văzut niciodată. Sunt nişte încălcări nu numai de Regulament, şi de Constituţie absolut incredibile. Nu cred că vă place să mă vedeţi a cincea oară la microfon protestând apăsat împotriva acestor încălcări; cred că, pur şi simplu, din acest moment încolo, ne place să batjocorim democraţia, Constituţia şi instituţia Parlamentului. Cineva zicea că nu se poate cădea mai jos de atât, unde suntem noi, Parlamentul, în momentul de faţă. Se poate cădea foarte jos şi noi, în momentul acesta, ne străduim să ducem Parlamentul la limita minimă a credibilităţii sale. Votul care a fost dat este foarte clar. Totul se raportează la cvorumul pe care l-aţi anunţat la început. Este o propunere care, oricum, trece peste tot, peste Regulament, peste Constituţie şi pe care aţi acceptat s-o supuneţi la vot şi care a întrunit doar 44 de voturi. Deci departe de acel minim necesar din cvorumul care a fost anunţat la început. Vă rog să revenim. Vă rog încă o dată, ca şi coleg şi parlamentar, să revenim la limitele de decenţă ale vieţii democratice. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat şi stimaţi colegi, Probabil că m-aţi înţeles greşit. Propunerea a fost adoptată prin votul a 46 pentru, 15 abţineri, ceea ce nu reprezintă jumătate plus unu, necesar pentru a fi pus în aplicare. (Vociferări din partea dreaptă a sălii.) Nu înţeleg nemulţumirea dumneavoastră şi, cu atât mai mult, nu înţeleg cuvintele grele ale domnului deputat Rădulescu. Vă rog, domnule. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Onoraţi colegi, Sigur că am putea să discutăm cum să ne exprimăm acum la un vot care nu a întrunit numărul suficient pentru a deveni valid. Asta este simplu. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc pentru formularea corectă. |
||||
|
|
Eu revin la ceea ce am discutat între lideri. Am ajuns la concluzia că sigur, ca şi mecanism deseori criticat, şi Parlamentul are carenţe, are greşeli, nu este un mecanism perfect. Dar nu trebuie să punem acest lucru ca afiş şi să defilăm cu el. Totuşi, eu cred că moţiunea de cenzură este un act politic important. Aşa am ajuns la concluzia că, de fapt, semnatarii, dacă nu-şi retrag semnăturile acum, înseamnă că vom considera că sunt valabile. Deci, domnule preşedinte de şedinţă, întrebaţi încă o dată dacă este cineva care-şi retrage semnătura. Dacă cel care, presupunem, nu recunoaşte semnătura pentru că nu a dat-o el, şi-ar retrage semnătura, atunci scădeţi-l din numărul celor care au semnat. Aceasta a fost concluzia liderilor. Şi dacă rămâne un număr suficient de 116 senatori şi deputaţi care recunosc semnătura drept semnătura lor, atunci vă rog să daţi ocazia să se dea citire acestui text. Aceasta este soluţia propusă de lideri. Voci din partea Grupului parlamentar al PRM: Cu condiţia să fie în sală! |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Sigur că în condiţiile în care trecem la procedura normală de citire, aceasta va fi prima întrebare. Alte probleme de procedură? Vă rog, domnule deputat Tudor, aveţi două minute, conform ceasului. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Votul poate fi dat cu mai puţin de jumătate din necesarul de 50% din totalul parlamentarilor (hai că am făcut o frază, că m-am băgat în ceaţă), deci numai din cei prezenţi. Spuneţi dumneavoastră că nu a contestat nimeni votul, dar el este contestat chiar prin numărul celor prezenţi, reieşit din votare: atâţia pentru, atâţia împotrivă, atâţia contra. Eu vă solicit să intraţi în legalitate şi să constataţi prezenţa, fără să mai fie solicitată de cineva anume, pentru că ea a reieşit din vot şi nimeni nu poate contesta acest lucru şi nici nu este interzis să luaţi în considerare aşa ceva, din cei care au votat. Ca atare, din cei prezenţi, pot să fie şi cinci, că aşa ne-aţi invocat mereu, că putem da preşedintele jos cu cinci voturi. Aşa putem şi aici. Câţi suntem prezenţi, atâţia avem dreptul la vot. Dacă unii s-au abţinut sau n-au votat, înseamnă că sunt împotrivă. Problema este că noi am trecut prin numărul celor adunate toate, plus, minus şi abţineri, peste numărul necesar. Ca atare, votul este valid şi, dacă cineva îl contestă, n-aveţi decât să număraţi încă o dată prezenţa şi să treceţi la vot din nou, dacă vom accepta toţi procedura aceasta. Deci este perfect valabil. Dar, de altfel, eu vă spun ceva. Domnule Rădulescu, nu vă mai bateţi aşa de tare. Vedeţi că a căzut în derizoriu toată această tevatură cu moţiunea dumneavoastră, din moment ce nimeni nu-i prezent. Numai dumneavoastră sunteţi prezent şi susţineţi. Plus eu, care vă susţin cauza. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Regret că o formulare nefericită a dat prilej la atâtea dezbateri. Este normal că jumătate plus unu din numărul celor prezenţi nu a fost întrunit, aşa că propunerea nu poate să fie considerată adoptată. Continuăm, în aceste condiţii... Vă rog, domnule Funar. (Vociferări.) Procedura primează. Vă rog |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Onorat prezidiu, Doamnelor şi domnilor senatori, atât de puţini cât sunteţi în sala Parlamentului, noi desfăşurându-ne lucrările cu încălcarea Regulamentului, neexistând cvorum, foarte bine a pus domnul preşedinte de şedinţă, domnul deputat şi vicepreşedinte, domnul Bolcaş, problema retragerii semnăturilor de către cei care au semnat. Dar apare o problemă absurdă. Xeroxul nu poate fi nici întrebat şi nici nu poate retrage semnăturile. Permiteţi-mi, domnule preşedinte, să vă fac cunoscut numele celor ale căror semnături au fost scanate şi care nu pot fi retrase de xerox. Este vorba de Cristian Boureanu, Sandu Gabriel, Paveliu Marian Sorin, Buzatu Horaţiu Dan, Ujeniuc Dragoş, Ştirbeţ Cornel, Stoica Ioan, al lui Pruteanu Vasile, cuiva i-a tremurat rău mâna când l-a semnat, dar o să afle Parchetul, Berceanu Radu Mircea, Cazacu Cornelia, Pereş Alexandru, Popa Dan Gabriel, Popa Nicolae Vlad, Popescu Ionel. Aceste semnături au fost scanate, nu pot fi retrase, domnule preşedinte, de către xerox. S-a încărcat Regulamentul de către iniţiatori şi vă rog să constataţi, domnule preşedinte, că nu avem cvorum în sală. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Putem trece la procedura de citire a moţiunii sau mai sunt şi alte intervenţii? Vă rog. Conform frazei sacramentale, vă adresez întrebarea, vă rog, domnule deputat, numai pe probleme de procedură aveţi două minute. |
||||
|
|
Cred că puteţi avea răbdarea să mă ascultaţi un minut. Eu l-aş ruga pe domnul preşedinte, înainte de a purcede mai departe, să constate că nu avem cvorum şi să citească şi catalogul. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, faceţi cererea aceasta în calitate de lider al grupului parlamentar. În aceste condiţii, conform art. 22 din Regulament sunt obligat să trec la verificarea cvorumului. Îi rog pe cei doi domni secretari să citească. Vă rog, începem cu Camera Deputaţilor. Este cererea unui lider. Conform aceluiaşi articol din Regulament, dacă nu este întrunit cvorumul, şedinţa se suspendă şi voi fixa data altei şedinţe. |
||||
|
|
Începem cu lista deputaţilor. - Adomnicăi Mirela Elena - Absentă |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, o clipă, domnule secretar. Rog pe reprezentanţii presei să treacă la locurile fixate. Rog personalul de ordine să asigure acest lucru imediat. |
||||
|
|
Continuăm, domnule preşedinte? |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să continuaţi. |
||||
|
|
- Dan Iosif - Absent |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mai întrerup o dată, rog liderii grupurilor parlamentare să poftească pentru o scurtă consfătuire. Vă rog. |
||||
|
|
Pot să continui, domnule preşedinte? |
||||
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Consultăm liderii grupurilor parlamentare, având în vedere că citirea moţiunii este un act formal care nu necesită dezbateri şi vot. Vă rog să luaţi loc, întrerupem citirea catalogului şi verificarea cvorumului. Dacă există cineva dintre cei prezenţi care înţelege să-şi retragă semnătura de pe această moţiune? Vă rog să se pronunţe. Toţi cei prezenţi îşi menţin semnăturile şi responsabilitatea pentru aceste semnături. În aceste condiţii, vă rog să începeţi citirea moţiunii de cenzură. |
|
||
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi membri ai Guvernului, Stimaţi colegi, Guvernul Tăriceanu II se confruntă cu un grav deficit democratic, ca urmare a precarei sale susţineri parlamentare şi mai ales populare, demonstrată de rezultatele recentului referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, Guvernul Tăriceanu II se confruntă cu un deficit de credibilitate pe plan extern, fapt nepermis în acest moment în care România trebuie să îşi mobilizeze toate resursele pentru a fructifica beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană în folosul cetăţenilor. Nu în ultimul rând, Guvernul Tăriceanu II se confruntă cu un deficit la fel de grav de competenţă, fiind în mod evident cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România şi reprezentând prin aceasta un pericol pentru interesele României. Actul de guvernare s-a degradat semnificativ în ultimele două luni, fiind evident că Guvernul Tăriceanu II trage România înapoi, în loc să o ajute să progreseze pe drumul european pe care a pornit. Este imperios necesar în acest moment să realizăm o demarcaţie fără echivoc a liniei frontului: cine este la putere şi cine este în opoziţie. În actuala situaţie, Guvernul este susţinut de numai 20% din Parlament, în timp ce 80% se revendică a face parte din opoziţie? În ce ţară din lume opoziţia este de patru ori mai puternică decât guvernul? Această situaţie nu poate să continue. Un guvern de 20% poate asigura o misiune punctuală, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu o administrare eficientă a ţării pentru un termen de doi ani. Cu atât mai puţin va fi capabil să facă acest lucru un guvern care îşi stabileşte singur ca obiectiv "să rămână la putere până când va fi dat jos". Având în vedere aceste considerente, în vederea demiterii guvernului condus de domnul Călin Popescu-Tăriceanu, Partidul Democrat iniţiază prezenta Moţiune de cenzură cu tema"Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!" Potrivit prevederilor articolului 2 din Constituţia României, "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum". Ignorarea voinţei exprimate de poporul român cu ocazia referendumului din 19 mai ar însemna nesocotirea acestui important principiu constituţional, care reprezintă unul dintre fundamentele statului democratic. La referendumul din 19 mai, vocea cetăţenilor a fost fermă şi clară: guvernul condus de domnul Călin Popescu-Tăriceanu trebuie să plece. Rămânerea în funcţie a acestui guvern este o dovadă de dispreţ faţă de voinţa cetăţenilor şi riscă să accentueze şi mai mult prăpastia, deja inadmisibilă într-o democraţie europeană, dintre corpul electoral şi puterea politică. Un guvern care a pus într-un grav pericol interesele României pentru a da prioritate unor reglări de conturi - menite să îi garanteze păstrarea puterii - este un guvern iresponsabil, căruia Parlamentul are datoria să îi retragă chiar astăzi mandatul acordat. Rezultatele referendumului înseamnă mai mult decât o confirmare în funcţie a Preşedintelui. Votul din 19 mai are semnificaţia mai profundă a unei alegeri între două proiecte politice: cel al preşedintelui Traian Băsescu şi cel al grupurilor din jurul primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Nu suntem singurii care susţinem acest lucru. A spus-o chiar domnul Tăriceanu: "Miza acestui referendum este mult mai mare decât cea a schimbării unui singur om. Miza acestui referendum o constituie viitorul României în Uniunea Europeană", iar cetăţenii au ales viitorul pentru care s-a angajat să lupte preşedintele Traian Băsescu, având ca elemente principale continuarea reformei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei, reforma clasei politice prin votul uninominal. Opţiunea populară a fost tranşantă în favoarea preşedintelui, în favoarea programului prezentat de domnia sa şi, în acelaşi timp, o sancţiune dură la adresa Guvernului care avea datoria morală de a-şi prezenta demisia în faţa acestui eşec electoral. Domnul Tăriceanu a apreciat că "voturile care vor fi pentru demitere trebuie să constituie un semnal serios şi (preşedintele) va trebui să le ia în considerare la modul foarte serios". Nu vedem de ce nu se aplică aceeaşi unitate de măsură şi în sens invers, astfel încât domnul Tăriceanu să ia foarte în serios cele 6.059.315 de voturi împotriva demiterii exprimate de cetăţenii României. Primul-ministru a arătat că "îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul de la referendum"; singura formă pe care o poate îmbrăca această asumare a răspunderii este părăsirea funcţiei. Cu aceeaşi ocazie, domnul Tăriceanu a afirmat, într-un mod incalificabil, că "Trebuie să luăm pulsul românilor, să aflăm care este dorinţa lor reală. Fac un apel la clasa politică să ne întoarcem la nevoile oamenilor". Ce caută o astfel de declaraţie în gura unui om politic, deţinătorul uneia dintre cele mai înalte funcţii în stat, care tocmai a ieşit înfrânt dintr-o competiţie electorală? Voinţa poporului a fost deja exprimată, iar consecinţa, în ceea ce îl priveşte pe domnul Tăriceanu şi guvernul condus de domnia sa, poate fi una singură. Guvernul Tăriceanu II a constituit catalizatorul procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi a referendumului organizat pentru demiterea domniei sale. Fără implicarea pătimaşă şi profund revanşardă a Guvernului şi a miniştrilor liberali, acest demers nu ar fi trecut de stadiul de exerciţiu de imagine, făcând parte dintr-o strategie electorală. Chiar amânarea alegerilor pentru Parlamentul European a constituit un gest de încurajare a demersului de demitere a preşedintelui. Implicarea activă şi zgomotoasă a guvernului condus de domnul Tăriceanu, cu toate armele pe care le presupune deţinerea puterii politice, a transformat însă această iniţiativă parlamentară într-un război împotriva preşedintelui, care a dobândit adesea accente nedemocratice şi a fost împins într-un mod inconştient către limitele extreme ale statului de drept. Considerăm condamnabile fapte cum sunt cele prezentate în continuare:
Cel mai grav aspect al implicării Guvernului Tăriceanu II în referendumul pentru demiterea preşedintelui îl constituie însă motivul acestei acţiuni: interesul meschin şi politicianist al domnului Tăriceanu de a rămâne la putere cu orice preţ şi de a îndepărta un actor politic pe care îl consideră incomod. Domnul Tăriceanu nu se află la primul abuz pe care îl comite de dragul menţinerii la putere. Un alt exemplu relevant este amânarea nejustificată a alegerilor pentru Parlamentul European, importante în contextul în care prioritatea numărul unu a României trebuie să fie integrarea europeană. Fireşte, aceste reproşuri ar putea fi privite ca mărunte, având în vedere faptul că obiectul lor este un politician care are obiceiul de a solicita, prin bileţele, intervenţii la Parchet în folosul prietenului său Dinu Patriciu şi de a-l convoca pe ministrul justiţiei la întâlniri cu acelaşi prieten în încercarea de a găsi soluţii pentru problemele penale ale acestuia. Domnul Tăriceanu a spus o dată: "Sunt unii politicieni care au visuri mici pentru România şi visuri mari pentru ei". Prin atitudinea domniei sale şi a guvernului pe care îl conduce cu ocazia referendumului din 19 mai şi a modului lipsit de demnitate în care a acţionat după înfrângerea suferită, domnul Tăriceanu demonstrează că este, el însuşi, un astfel de politician. Tot domnul Tăriceanu spunea, citând probabil din Brătienii pe care îi place să îi invoce, dar nu şi să îi imite, că "un liberal nu alege ca ţara să meargă împiedicat". Dar cum merge România de astăzi, domnule prim-ministru? Deteriorarea gravă a actului de guvernare, în ultimele două luni, nu poate fi în nici un caz trecută cu vederea. "Avem o guvernare liberală de excepţie, un guvern performant. Este cea mai eficientă guvernare pe care a avut-o România vreodată, cel mai bun guvern. România a avut guvernări liberale în perioada interbelică, performante, lansate de celebra familie de politicieni Brătianu. Dar are o guvernare liberală acum, în 2007, guvernare mult mai performantă decât atunci". Aşa vede Partidul Naţional Liberal Guvernul Tăriceanu II şi nu ezită să o spună, prin vocea domnului deputat Relu Fenechiu, "naşul" a o treime din acest guvern. Aceasta este realitatea? Noi spunem că nu! De fapt, Guvernul Tăriceanu II este cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România. Cum altfel poate fi calificat acest guvern, care a reuşit, în nici măcar două luni de la învestitură, să facă numai paşi înapoi în ceea ce priveşte reformele care au reuşit să aducă România în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007? În cel mai important moment pe care l-a traversat în ultimii o sută de ani, România este condusă de un guvern incompetent, lipsit de credibilitate şi, în acelaşi timp, dispus să sacrifice interesele naţionale în folosul celor personale. Guvernul Tăriceanu II a realizat într-adevăr o performanţă: cea de a se umple de ridicol, în numai o lună de la învestitură, prin acţiunile sale care denotă unele perfidie politică, altele amatorism, iar altele amândouă. În discursul său în faţa Parlamentului, cu ocazia restructurării Guvernului, domnul prim-ministru Tăriceanu afirma că doreşte să continue reforma justiţiei, pentru a consolida instrumentele împotriva corupţiei şi pentru a ajunge la un act de justiţie de factură europeană. Domnul ministru Tudor Chiuariu a înţeles să pună în practică acest angajament având ca primă iniţiativă majoră, în calitate de ministru al justiţiei, revocarea şefului Secţiei a II-a din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul Doru Ţuluş, care avea în lucru dosarele de corupţie ale mai multor politicieni. Acest gest, fără precedent de imixtiune politică în actul de justiţie, a determinat îngrijorare la nivelul Comisiei Europene, care a arătat că este important ca lupta anticorupţie să nu fie obstrucţionată, să nu apară ingerinţe prin schimbări, revocări sau numiri. Cererea ministrului Chiuariu a determinat de asemenea proteste din partea mai multor organizaţii ale magistraţilor, care au calificat iniţiativa ca fiind "discreţionară, alarmantă şi inacceptabilă". Demersul ministrului justiţiei demonstrează foarte clar un fapt: că scopul suspendării preşedintelui a fost acela de a permite schimbarea din funcţie a unor procurori implicaţi în combaterea corupţiei la nivel înalt. Felicităm magistraţii pentru modul în care au înţeles să îşi apere independenţa - atât de greu câştigată - dar nu putem să nu ne punem întrebarea: ne vom confrunta cu demiteri din funcţie de fiecare dată când Guvernul Tăriceanu II va avea un dosar de corupţie de îngropat? Asta înţelege Guvernul Tăriceanu II prin justiţie de factură europeană? Demersul ministrului justiţiei demonstrează foarte clar un fapt: că scopul suspendării preşedintelui a fost şi acela de a permite schimbarea din funcţie a unor procurori implicaţi în combaterea corupţiei la nivel înalt. Domnul Chiuariu s-a remarcat şi prin schimbările în lanţ ale unor funcţionari publici din Ministerul Justiţiei, în locul cărora a adus persoane a căror singură calitate este aceea că provin din judeţul Iaşi, ca şi domnia sa, şi aparţin probabil aceloraşi cercuri de influenţă locale. Acelaşi ministru al justiţiei, acuzat că foloseşte fără drept titlul universitar de lector, a decis să ducă până la capăt munca sa de distrugere a credibilităţii României prin iniţierea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii privind Agenţia Naţională de Integritate, chiar în ziua în care aceasta intra în vigoare. Ministrul Chiuariu a venit cu propuneri de modificare a regulilor după care funcţionează agenţia pe care, cu două săptămâni în urmă, o califica drept "un instrument eficient, prin puterile de investigare, de sancţionare care i-au fost acordate şi prin garantarea independenţei ei", cu toate că aceasta a fost înfiinţată în altă formă decât cea convenită cu oficialii de la Bruxelles. Ce să mai înţeleagă Comisia Europeană din această atitudine? Aceste acţiuni au adus România la un pas de activare a clauzei de salvgardare în domeniul justiţiei. Avertismentul din partea vicepreşedintelui Comisiei Europene, domnul Frattini, şi a comisarului pentru extindere, domnul Rehn, a venit deja. Guvernul a reuşit, în nici măcar două luni, să determine Comisia Europeană să ia în considerare la modul cel mai serios adoptarea acestei măsuri cu consecinţe extrem de grave pentru interesele cetăţenilor români, care vor fi astfel lipsiţi de o bună parte din avantajele statutului de cetăţeni europeni şi ale apartenenţei la Uniunea Europeană. "România riscă să ajungă la periferia Europei, dacă Traian Băsescu rămâne preşedinte", a spus primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, într-un moment de exaltare anti-prezidenţială. Noi spunem altfel: România cu siguranţă va ajunge la periferia Europei, dacă domnul Tăriceanu rămâne prim-ministru pentru că, iată, deja a pornit pe acest drum. Despre lipsă de experienţă, dublată de asumarea inconştientă a unor poziţii complet deplasate, vorbim şi în cazul domnului ministru de externe Adrian Cioroianu, care a reuşit să scandalizeze opinia publică din Republica Moldova anunţând că se opune retragerii militarilor ruşi din Transnistria. Să nu uităm că prejudiciile provocate într-o singură lună în plan extern necesită ani de zile de diplomaţie coerentă pentru a fi reparate! Faptul că Guvernul ignoră priorităţi fundamentale la nivel european şi chiar mondial este demonstrat şi de tergiversarea elaborării unei strategii în domeniul energetic, neglijându-se faptul că securitatea energetică este o componentă a securităţii naţionale. Ministerele de resort, reunite acum în Ministerul Economiei şi Finanţelor, nu au fost capabile ca, în doi ani de zile, să elaboreze o strategie coerentă în acest domeniu. Şi în prezent ne aflăm, în această privinţă, tot în stadiul unui proiect rudimentar, care nu formulează nici un fel de orientări strategice. Consecinţe deosebit de grave vor avea şi întârzierile nepermise din domeniul agriculturii, iar gravitatea acestora este sporită de faptul că vor afecta în special cetăţenii săraci din mediul rural, cei care ar trebui să beneficieze de o atenţie specială din partea autorităţilor, şi nu să fie ignoraţi de către acestea. Astfel, în acest an, peste 100 de milioane de euro din fondurile SAPARD vor fi pierdute, ca urmare a neîndeplinirii unor formalităţi procedurale. La fel de îngrijorător este faptul că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro pentru acest an - nu a fost încă finalizat şi va fi transmis spre aprobare la Bruxelles cel mai devreme la începutul lunii iulie, fapt care poate avea consecinţe financiare şi sociale dezastruoase. De asemenea, potenţialele probleme în acreditarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură vor conduce la o absorbţie redusă de fonduri în domeniile cele mai stringente pentru ţara noastră, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea zonelor defavorizate. Nu în ultimul rând, incompentenţa ministrului agriculturii este din plin demonstrată de faptul că domnia sa a aflat despre seceta care afectează grav zece judeţe ale ţării numai după ce preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre acest lucru, la Iaşi. Nu este suficient să fii un ministru prost, trebuie să fii şi desprins de realitate şi nepăsător pentru a ignora o astfel de realitate, care va avea ca efecte importuri masive de cereale, scumpiri ale produselor agro-alimentare şi scăderea competititivităţii agriculturii româneşti pe piaţa Uniunii Europene. Într-adevăr, după cum recunoaşte, domnul Remeş "nu se pricepe la agricultură", care "e un domeniu de o vastitate teribilă". În acelaşi timp, incompetenţa domnului Remeş demonstrează că domnia sa nu s-a bazat "pe meseriaşi", aşa cum anunţa cu ocazia audierii în comisiile parlamentare. Moralist, domnul Remeş îi linişteşte însă pe agricultorii care nu îşi vor primi subvenţiile sau care îşi văd culturile compromise: "Celui care are i se va mai da şi celui care nu are i se ia!". Problemele grave cu care se confruntă domeniul sănătăţii continuă, cu toate că sănătatea a beneficiat, în 2007, de cel mai mare buget de până acum, 4 % din PIB, dublu faţă de bugetul în 2004. De asemenea, bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este cu o treime mai mare decât în 2006. Ce se întâmplă cu aceşti bani şi cum se explică faptul că dezastrul din spitale a rămas acelaşi, că bolnavii de cancer au ieşit să protesteze în stradă şi că bolnavii stau încă la cozi interminabile în faţa farmaciilor este o întrebare care necesită un răspuns urgent din partea domnului ministru Eugen Nicolăescu, dar şi a şefului său de guvern şi de partid, domnul Tăriceanu. Lista faptelor iresponsabile ale Guvernului Tăriceanu II poate continua cu acţiunile domnului ministru al transporturilor, Ludovic Orban. În puţinele momente libere pe care i le-a lăsat implicarea sa activă în campania pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, domnul Orban a găsit timpul necesar pentru a schimba din funcţie unsprezece directori şi peste 100 de membri ai consiliilor de administraţie din subordinea Ministerului Transporturilor. "Fiind din zona liberală, sunt oameni cu o viziune liberală", a recunoscut cinic domnul Orban caracterul politic al acestor epurări fără precedent. Domnul Chiuariu nu este nici pe departe singurul personaj al acestui guvern care, pentru a folosi un eufemism, mai are multe de învăţat până să îşi asume o funcţie de o asemenea responsabilitate. Nu putem să uităm modul grotesc în care domnul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, a reuşit să iasă în evidenţă, în faţa unui grup de şcolari de clasa a 5-a, pe care încerca să îi convingă că drapelul Uniunii Europene are 15 stele, şi nu 12, cum ar putea fi tentat să creadă un cetăţean de rând, care nu este nici ministru al educaţiei şi nici nu are competenţe importante în relaţia României cu Uniunea Europeană. Nu putem să nu remarcăm şi faptul că domnul Adomniţei se află la primul său contact cu sistemul de învăţământ după încheierea studiilor. Nici la nivelul secretarilor de stat situaţia nu este mai fericită, având în vedere că de învăţământul preuniversitar se ocupă preşedinta organizaţiei de femei a PNL Vâlcea, care nu îndeplineşte nici măcar condiţiile pentru a ocupa o funcţie de director de şcoală. Într-adevăr, aşa cum o spune şi domnul Adomniţei, "educaţia este mai presus de orice doctrină". La fel de ridicol ca domnul ministru al educaţiei, domnul ministru al reformei administrative, Cristian David, a trăit până să ocupe această înaltă funcţie cu convingerea profundă că România are 40 de judeţe, şi nicidecum 42. Un alt membru al guvernului, domnul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş, are cel puţin decenţa de a recunoaşte public că nu se pricepe la agricultură, fiind desemnat pe criterii exclusiv politice. Aceste câteva fapte fac ca Guvernul Tăriceanu II să-şi merite cu prisosinţă numele de "guvern de 1 aprilie", cu care l-a gratulat mass-media. Asemenea "perle" ar fi comice, dacă nu ar fi tragice prin consecinţele grave pe care prezenţa unor persoane lipsite de o minimă competenţă la conducerea unor ministere importante le va avea asupra intereselor cetăţenilor români. Acesta este guvernul de 20% al României, rezultat al unei evidente crize de cadre, dovedită de desemnarea cel puţin neinspirată a unor miniştri. O altă dovadă a acestei crize este faptul că a fost nevoie, în disperare de cauză, de reactivarea unor foşti miniştri ţărănişti şi a unor foşti consilieri ai preşedintelui Emil Constantinescu pentru acoperirea posturilor guvernamentale. De parcă nu ar fi fost suficient, domnul vicepremier Marko Bela a anunţat că intenţionează să renunţe la funcţie. În acest fel, Guvernul, în loc să reprezinte o locomotivă naţională, a devenit o banală gară de tranzit. Cu acest guvern la conducerea treburilor publice, orice cetăţean conştient îşi pune astăzi întrebarea: încotro merge România? Cu siguranţă, nu în direcţia cea bună. De aceea, avem datoria, ca parlamentari, să încercăm să reparăm răul făcut, să recuperăm timpul pierdut şi să reaşezăm lucrurile pe făgaşul lor normal. România are nevoie acum de un guvern stabili, profesionist, cu o majoritate parlamentară asumată în mod transparent. Partidele politice trebuie să decidă: fie îşi asumă guvernarea, fie acceptă organizarea alegerilor anticipate. Decizia este în acest moment numai a Parlamentului. Indiferent pentru ce soluţii se va opta în continuare, pentru ieşirea din criza actuală România are nevoie de aprobarea acestei moţiuni de cenzură, pentru a pune capăt mandatului acordat Guvernului Tăriceanu II. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, pentru atenţie. (Aplauze din partea deputaţilor aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat) |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim, domnule deputat. Mai sunt alte probleme, înainte de a trece la punctul următor de pe ordinea de zi? Nu. Având în vedere că punctul următor de pe ordinea de zi presupune vot secret, amânăm acest punct de pe ordinea de zi, neavând cvorum. În aceste condiţii, şedinţa de astăzi este epuizată, programul de lucru terminat. Declar lucrările închise. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11,20. |
||||
![]() |



