Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.50/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2008

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Gelil Eserghep, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

V-aş ruga să vă ocupaţi locurile şi să-mi permiteţi să declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 329 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 182, absenţi fiind 147, din care 66 participă la alte acţiuni parlamentare.

Daţi-mi voie să-mi îndeplinesc obligaţia regulamentară de început de a vă informa, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei, cu privire la documentele care v-au fost distribuite în casetele dumneavoastră.

În primul rând, ordinea de zi pentru ziua de luni şi ziua de marţi, 12 şi 13 mai, programul de lucru pentru perioada 12-17 mai 2008, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente, lista rapoartelor depuse în perioada 5-12 mai 2008 de comisiile permanente. De asemenea, sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

Stimaţi colegi,

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea Declaraţiei Camerei Deputaţilor cu privire la aniversarea a 60 de ani de existenţă a Statului Israel (adoptată).  

După cum ştiţi, recent Statul Israel a sărbătorit 60 de ani de la întemeiere şi v-aş propune ca noi, Camera Deputaţilor, să adoptăm o declaraţie cu privire la acest eveniment şi îmi face plăcere să vă anunţ că această declaraţie o vom face în prezenţa domnului ambasador David Oren, prezent în sală alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu, şi vă rugăm să-l salutaţi pe distinsul nostru oaspete. (Aplauze. Domnii deputaţii se ridică în picioare.)

Este evident că aplauzele dumneavoastră constituie deja o dovadă de prietenie faţă de Statul Israel şi îi dau curaj domnului deputat Vlase Petru Gabriel, în numele Grupului de prietenie, să vă prezinte textul Declaraţiei pe care o să v-o supun în final votului dumneavoastră.

Aveţi cuvântul, domnule Vlase.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Excelenţă,

Cu 60 de ani în urmă, la 14 mai 1948, s-a dat citire Proclamaţiei de independenţă a Statului Israel, spre bucuria poporului evreu multimilenar, aflat timp de 2000 de ani în răspândire în lume.

Aniversarea zilei de naştere a Statului Israel este întotdeauna un prilej de sărbătoare, de bilanţ, dar şi de prospectare de noi orizonturi.

Proclamarea independenţei Statului Israel a avut loc după trei ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial, răspunzând unor visuri milenare, nevoii de vindecare a suferinţelor de nedescris a evreilor din Europa, îndurate în timpul prigoanei fasciste, dar şi ca rezultat al luptei intense a evreilor de pretutindeni pentru renaşterea vechiului lor stat iudeu.

Camera Deputaţilor a Parlamentului României felicită Statul Israel cu prilejul celei de-a 60-a sa aniversări.

Împreună cu cetăţenii Israelului, celebrăm acest important şi fericit eveniment aniversar, apreciind realizările poporului israelian înlăuntrul statului lor modern, cu performante realizări în domeniul economic, social şi politic.

Ne exprimăm satisfacţia pentru contribuţia deosebită adusă în acest sens de evreii din România care au emigrat în Israel.

De la înfiinţarea sa şi până în prezent Statul Israel se dovedeşte un promotor al democraţiei autentice, în care separarea puterilor şi rolul major al Parlamentului funcţionează cu adevărat.

După cum se cunoaşte, în Camera Deputaţilor din Parlamentul României minorităţile naţionale sunt bine reprezentate, iar deputaţii care le reprezintă sunt apreciaţi pentru implicarea lor în procesul complex de elaborare şi adoptare a legilor ţării noastre.

Existenţa Statului Israel nu a fost una lineară, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile cu vecinii. Nu puţine au fost confruntările militare şi acţiunile teroriste soldate cu numeroase victime omeneşti.

România a recunoscut diplomatic Statul Israel foarte curând după înfiinţarea sa.

Implicit sărbătorim astăzi şi 60 de ani de relaţii bilaterale neîntrerupte dintre România şi Israel.

Este firesc să ne mândrim cu faptul că România a promovat o relaţie unică şi specială cu Statul Israel, bazată pe un trecut şi valori comune, recunoscute prin diversitatea şi varietatea lor.

Pe plan parlamentar, în timp s-au închegat tot mai mult relaţii de cunoaştere reciprocă şi de colaborare, promovate în mod special de Grupul de prietenie România-Israel, care reuneşte un număr important de deputaţi şi senatori din Parlamentul României.

Camera Deputaţilor îşi exprimă convingerea că şi în viitor se vor iniţia şi realiza noi contacte şi schimburi de informaţii şi experienţă între cele două Parlamente, iar relaţiile de ansamblu dintre România şi Israel vor evolua pe linie ascendentă spre binele reciproc, pentru dezvoltarea economică, socială şi politică a României şi a Statului Israel.

Vă mulţumesc (Aplauze).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Pe marginea acestei declaraţii şi-au manifestat dorinţa să intervină domnul deputat Vainer, din partea Grupului minorităţilor naţionale şi unul din liderii Comunităţii evreieşti din România, şi domnul deputat Amarie, din Grupul de prietenie româno-israelian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Vainer.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Excelenţa Voastră, Ambasadorul Statului Israel în România, domnule David Oren,

Stimaţi colegi deputaţi şi deputate,

Îmi revine plăcutul moment în a evoca în câteva cuvinte Statul Israel care împlineşte, e drept, 60 de ani de existenţă.

Evident, ca fiu al României, fidel ţării noastre materne, unde ne-am născut, am crescut şi ne-am dezvoltat, suntem în acelaşi timp fideli patriei noastre ancestrale, Israel. De aceea, nu pot decât să vă spun că, în numele populaţiei evreieşti din România, ne exprimăm satisfacţia deosebită pentru celebrarea acestei aniversări în plenul Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea de către Camera Deputaţilor a Declaraţiei pe care am ascultat-o înainte.

Îngăduiţi-mi să fac două mici comentarii. Ceea ce este, după opinia mea, semnificativ în existenţa Statului Israel, din punctul nostru de vedere, al unui stat democrat, trebuie să spunem că de la înfiinţare şi până acum, cu toate vicisitudinile prin care s-a trecut, s-au respectat principiile democraţiei autentice.

Kneseth-ul, Parlamentul israelian, funcţionează aşa cum este astăzi de la înfiinţare şi până în prezent. Acolo îşi găsesc locul 12 deputaţi arabi, care au avut şi au dreptul să folosească drept limbă de comunicare inclusiv limba arabă.

În ce priveşte drepturile celorlalţi cetăţeni, ele sunt deplin recunoscute şi asigurate.

În al doilea rând, aş dori să vă spun că a fost o existenţă pe viaţă şi de luptă, numeroase confruntări la care a avut să facă faţă Statul Israel le-a făcut faţă; de multe ori a câştigat bătălii foarte importante. Dar cred că acum cea mai importantă bătălie este bătălia pentru pace, pentru înţelegere cu popoarele vecine.

Am fost, împreună cu alţi colegi din Camera Deputaţilor, nu demult într-o misiune de pace în patru ţări, în Iordania, Palestina, Israel şi Egipt, şi am constatat că părţile, să spunem, în conflict astăzi, israelienii şi palestinienii, doresc în modul cel mai sincer să lucreze pentru pace.

Daţi-mi voie să fac apel la membrii Parlamentului României să sprijine aceste acţiuni pentru pace, pentru înţelegere între popoarele din zonă şi, de ce nu, între popoarele lumii.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Amarie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Amarie:

Domnule preşedinte,

Excelenţa Voastră, domnule ambasador,

Stimaţi colegi,

Se împlinesc anul acesta, la 14 mai, şase decenii de când David Ben Gurion, "Puiul de leu", rostea solemn în faţa tuturor factorilor responsabili şi în auzul a milioane de evrei ce ascultau radioul Declaraţia de fondare a noului stat Medinat Israel în Ţara Sfântă.

Declaraţia şi fapta s-au bazat pe Rezoluţia Adunării Generale a ONU de la 29 noiembrie 1947, care admitea crearea unui stat evreu independent în Palestina, aflată atunci sub protectorat.

Îndărătul acestei creaţii politico-statale se aflau însă 3000 de ani de istorie, una dintre cele mai zbuciumate şi frumoase, şi un popor care a dat lumii Cartea fundamentală, fără de care existenţa civilizaţiei euro-atlantice n-ar fi de conceput.

Poate că niciun alt popor nu a ilustrat mai bine în decursul timpului că existenţa sa se afirmă, şi nu se discută, că dreptul fundamental la statalitate are la bază dreptul istoric, naţional şi cultural şi că o comunitate, fie ea cât de mică sau mare, dacă nu ajunge în evoluţia firească să creeze şi să consolideze fiinţa statului, este pulverizată în istorie.

Dacă în evoluţia lor istorică comunităţile umane parcurg etape într-o ascensiune organizatorică, ajungându-se la ultima formă identitară - naţiunea, pentru poporul evreu timpii de evoluţie spre ultima formă sunt cu totul alţii.

Definiţi de iudaism, "o identitate vie" după Gersham Sholem, având conştiinţa poporului ales, motivaţi de o factură psihică proprie numai lor, evreii ajung înaintea altor popoare la o conştiinţă naţională şi privesc încrezători timp de peste 2000 de ani la patria pierdută ca la pământul făgăduinţei, indiferent unde s-au aflat.

Această încredere de nezdruncinat în misiunea pe care Dumnezeu o are cu El determină poporul evreu să lupte şi să depăşească obstacole inimaginabile pentru alţii şi să ajungă la "soluţia problemei evreieşti ca singura soluţie", cum avea să-i scrie Theodor Herze la 1885 Cancelarului Otto von Bismark, şi anume crearea unui stat în Palestina.

Naziştii au avut însă o altă soluţie, "soluţia finală". Şi a fost Holocaust.

După 1945, devenise clar faptul că problema statalităţii evreieşti trebuia rezolvată. Dar, spunea Ben Gurion în 1947, "Să nu ne punem prea mari speranţe în alţii. Avem de făcut faţă încă unor grele încercări înainte de a fi împlinit idealul nostru".

Şi câtă dreptate a avut! Imediat, la 24 de ore după proclamarea statului, armatele regulate ale Egiptului, Iordaniei, Siriei, Libanului şi Irakului au invadat ţara. Au urmat încă cinci războaie pe care armata Israelului le-a câştigat şi statul există astăzi.

Remarcabil este faptul că deşi a trebuit să facă faţă unei agresiuni aproape continue şi astăzi încă "nu e pace sub măslini", Israelul nu s-a închis în sine, nu a devenit un stat militarist, deşi toţi tinerii, fără deosebire de sex, fac armata. Nu este un stat care să ameninţe vecinii sau să fie un pericol pentru pacea lumii. Nu, Israelul este o ţară deschisă, o democraţie autentică, singura insulă democratică din Orientul Apropiat, o ţară care oferă tuturor celor ce o vizitează ospitalitate, prietenie, solidaritate şi încredere. Israelul este o ţară prosperă, veselă, deosebit de ingenioasă şi harnică, o naţiune pe care te poţi baza, tocmai pentru că a suferit mai mult decât alţii. Pentru că întotdeauna a fost Eretz Israel există azi Medinat Israel.

Când ne vom concilia cu propria noastră istorie, vom merge la "zidul plângerii", rugându-ne pentru sufletele celor ale căror chipuri sunt în Purgatoriul de la Zad Vashem, mulţi dintre ei şi din pământul nostru românesc.

Şi dacă azi Israelul ne dă nouă, creştinilor din România, sentimentul de acasă, e pentru că în România s-au succedat generaţii după generaţii de oameni de ştiinţă, litere, arte, ingineri, medici, învăţători şi rabini care au îmbogăţit patrimoniul naţional românesc şi ai căror urmaşi, prin actul lor de Alia, contribuie la dezvoltarea şi consolidarea independenţei Israelului.

După cum aprecia preşedintele Shimon Peres, "Evreii români s-au integrat foarte bine în societatea israeliană şi contribuţia lor la dezvoltarea Israelului, ponderea lor în viaţa culturală, ştiinţifică, economică israeliană este din ce în ce mai mare". Lumea se află după 11 septembrie 2001 în faţa unei mari provocări, să facă faţă terorismului şi extremismului.

"Sunt puse sub semnul întrebării nu numai valorile Israelului - declara doamna ministru de externe Tzipi Livni -, ci ale lumii întregi, nu numai pacea în Orientul Mijlociu, ci în întreaga lume".

Dacă reuşim să stabilim şi să întărim această înţelegere în cadrul comunităţii internaţionale, vom vedea că va exista dorinţa de a se lua o poziţie - nu în beneficiul Israelului, ci în beneficiul comunităţii internaţionale şi al lumii libere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să vă exprimaţi acordul faţă de această declaraţie printr-un vot deschis.

Supun votului dumneavoastră declaraţia Camerei Deputaţilor cu privire la aniversarea a 60 de ani de existenţă a Statului Israel.

Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a adoptat această declaraţie a Camerei Deputaţilor.

Să-l rugăm pe domnul ambasador, Excelenţa Sa domnul David Oren, să transmită statului care l-a acreditat această declaraţie, să-i urăm şi dânsului "La mulţi ani!" şi să-l invităm cu prilejul celei de-a 100-a aniversări aici, în Camera Deputaţilor, ca să adoptăm o nouă Declaraţie. (Aplauze)

Daţi-mi voie, stimaţi colegi, după acest intermezzo aniversar, să intrăm în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea Raportului privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul II al anului 2007.  

Pe locul 3 figurează, cum bine ştiţi, Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul II al anului 2007.

Dau cuvântul preşedintelui acestei comisii, domnului deputat Mohora.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Mohora:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă rog să fiţi de acord să nu prezint nici măcar în sinteză raportul pe care dumneavoastră l-aţi primit la casete încă de săptămâna trecută şi bănuiesc că cei dintre dumneavoastră care au avut timp l-aţi şi parcurs.

Aş vrea să ridic în faţa plenului Camerei trei probleme care poate că unele dintre ele răzbat şi din conţinutul raportului şi ar trebui întărite, altele probabil că sunt, să spun, o chintesenţă care ar trebui să se citească mai degrabă printre rânduri.

Prima problemă pe care vreau să o ridic în faţa dumneavoastră este că, în ceea ce ne priveşte, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii parcă de la un an la altul întâmpină mai multe dificultăţi. Unele dintre ele le constataţi şi dumneavoastră, pentru că ne trimiteţi, în calitate de deputaţi, petiţii preluate de la cetăţeni, şi nu suntem în măsură să răspundem în termenele legale de multe ori şi nici cu acurateţea necesară, datorită indolenţei unor funcţionari publici care populează diferite zone ale autorităţilor publice centrale şi locale şi care nu înţeleg că dreptul de petiţionare este un drept fundamental al cetăţenilor României, care este prevăzut în Constituţie.

Iată de ce, constatând această chestiune şi constatând faptul că Ordonanţa nr.27 din 2000, care reglementează acest drept de petiţionare pentru cetăţeni, nu cuprinde acţiuni de sancţiune a funcţionarilor publici care nu respectă termenele legale şi obligaţiile care le revin pentru aplicarea Constituţiei, noi, în cadrul comisiei, am elaborat deja un text de modificare a ordonanţei pe care, după ce îl vom discuta în prima şedinţă a comisiei, evident, nu în numele comisiei, ci în numele deputaţilor care doresc să îl semneze, dar pe baza experienţei pe care am dobândit-o în comisie, îl vom înainta plenului, în speranţa că dumneavoastră veţi manifesta sensibilitatea necesară pentru a modifica această ordonanţă în spiritul celor pe care eu le-am prezentat înainte.

Pentru că, dacă unui demers al Parlamentului, o instituţie a statului nu-i răspunde, ne imaginăm şi ne apucă groaza ce se întâmplă cu demersul direct al cetăţeanului pe care el îl face faţă de o instituţie publică.

A doua problemă pe care vreau să o ridic în faţa dumneavoastră este legată de raporturile noastre cu justiţia din care, de asemenea, se pot trage învăţăminte interesante.

Sigur că noi în activitatea pe care am desfăşurat-o am avut în vedere să respectăm cu foarte multă acuitate principiul separaţiei puterilor în stat şi să solicităm, în limita strictă a competenţelor pe care Regulamentul Camerei Deputaţilor ni le conferă, instituţiilor statului care administrează actul de justiţie acele răspunsuri la întrebări pe care şi nouă ni le pun cetăţenii.

Şi aş vrea să relev în faţa dumneavoastră următorul aspect, pe care nu-l soluţionăm acum, dar trebuie să-l priviţi ca pe un semnal de alarmă. În ultimii doi ani am făcut o situaţie şi am constatat că la toate semnalele noastre cu privire la încălcări ale regulilor de procedură de către unele instanţe de judecată sau de anchetă ni s-a răspuns invariabil că nu se confirmă şi s-a invocat principiul separaţiei puterilor în stat pentru a ni se spune că nici nu avem ce alte lucruri să solicităm din partea instituţiilor respective. Şi mă refer în principal aici la Consiliul Superior al Magistraturii care, aşa cum ştim, prin lege aprobată în Parlament, are atribuţii şi are o inspecţie judiciară care trebuie să lucreze tocmai pentru a corecta acele elemente de malpraxis în actul de administrare a justiţiei.

Este de datoria noastră să atragem atenţia Parlamentului, sigur, nu propunem noi reforma justiţiei, dar este clar că atâta vreme cât aici se practică, să spun aşa, acţiunea sau atitudinea lui Pillat din Pont în interiorul justiţiei, este nevoie, stimaţi colegi, de o receptivitate în perspectivă şi reacţiune mai mare pentru a reforma cu adevărat justiţia.

În sfârşit, a treia problemă este legată de o anchetă mult dezbătută pe parcursul a vreo trei săptămâni în plenul Camerei, pe care noi am făcut-o cu privire la retrocedarea Castelului Bran şi, aşa cum ştiţi, acea anchetă a fost finalizată cu un vot în plenul Camerei Deputaţilor. După ştiinţa noastră, singura comisie de anchetă care s-a finalizat printr-un vot şi nişte măsuri.

Din momentul în care noi am informat plenul Camerei şi raportul a fost aprobat, rolul comisiei desigur a încetat, pentru că Regulamentul Camerei Deputaţilor, la art.78 alin.(3), precizează că Biroul permanent are obligaţia ca în termen de 30 de zile să informeze plenul Camerei în legătură cu punctele de vedere pe care le-au exprimat, în urma studierii raportului şi a hotărârii Camerei, acele instituţii ale statului care au fost sesizate în legătură cu această speţă sau cu altele.

În ceea ce ne priveşte, noi am sesizat atunci, prin hotărârea Camerei, Curtea Constituţională, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Guvernul României.

Au trecut, stimaţi colegi, şase luni de zile, nu 30 de zile, aşa cum scrie Regulamentul, şi trebuie să spun, să exprim aici, nu nemulţumirea mea personală, dar şi a mea, ci nemulţumirea membrilor comisiei pe care o reprezint că nici până în prezent plenul Camerei nu a audiat o informare în legătură cu modul în care s-a finalizat această anchetă. Noi nu considerăm că această anchetă este finalizată până când nu vom audia din partea Biroului permanent această informare, care este obligaţia sa, şi nu a noastră, regulamentară.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţia dumneavoastră şi, dacă aveţi întrebări, vă stau la dispoziţie pentru răspunsuri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Are cuvântul domnul Merce, care vorbeşte în numele Grupului parlamentar al PRM-ului şi ca membru al Comisiei pentru cercetare a abuzurilor.

Poftiţi domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Merce:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Într-o declaraţie politică pe care am făcut-o cu aproximativ doi ani în urmă, am afirmat printre altele că Parlamentul României a ajuns canalul deversor al societăţii. Toate neîmplinirile, toate necazurile sunt datorate acestei instituţii a statului, lucru care nu este adevărat.

De ce am ajuns aici? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem toţi. Niciodată Parlamentul României, în faţa tuturor acuzelor la care am fost supuşi, nu a luat atitudine, nu a avut reacţie. Nu înţeleg, de ce? Parlamentul României este prima instituţie a statului, care face legi. E prima şi cea mai importantă instituţie care trebuie să controleze modul în care aceste legi se aplică şi le respectă.

Parlamentul României are regulamente, da? Se conduce după legi, după Constituţie. Are şi regulamente proprii. Nu ne îngrijim nici de respectarea acestor regulamente.

Şi cazul în speţă e foarte edificator, cu Castelul Bran. Nu este posibil ca nişte instituţii ale statului să nu răspundă în termen constituţional la nişte cerinţe ale Parlamentului.

Atunci, ne punem întrebarea: ce păzim noi? Ce păzesc instituţiile statului, în condiţiile în care organele subordonate Parlamentului nu răspund cerinţelor şi solicitărilor Parlamentului?

De aceea, nu vreau să mai mă lungesc, dar vreau să atrag încă o dată atenţia că Parlamentul României nu-şi exercită în mod constituţional atribuţiile ce-i revin şi vreau să aduc o critică aici şi conducerii Camerei Deputaţilor, pentru că aici suntem şi depinde şi de noi modul în care suntem respectaţi de către cei care trebuie să ne respecte. Dar, ca să fii respectat, trebuie să-i respecţi şi pe alţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Poftiţi! Din partea Grupului minorităţilor naţionale şi, de asemenea, membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De 12 ani mă lupt împotriva mafiei lemnului, împotriva mafiei retrocedărilor.

Anchetele noastre parlamentare, controalele efectuate împreună cu instituţiile de control ale statului, cum era Departamentul de control al Guvernului, echipele de control ale Ministerului Agriculturii, Garda Financiară, Garda de Mediu, în urma acestor controale întotdeauna am identificat pe infractori, cât şi infracţiunile. Însă aceste infracţiuni deosebit de grave au fost muşamalizate de către organele abilitate ale statului.

Privind activitatea comisiei noastre în semestrul II din 2007, am colaborat deosebit de fructuos cu Autoritatea pentru Retrocedarea Proprietăţilor. Am descoperit cazuri deosebit de grave.

Şi aş vrea să mulţumesc conducerii comisiei noastre, cât şi conducerii Parlamentului pentru susţinerea acestei lupte împotriva mafiei. Această luptă a parlamentarilor pentru cinste, împotriva infractorilor este foarte necesară pentru că este în joc chiar imaginea instituţiei noastre. Noi luptăm pentru interesele poporului şi, de fapt, această luptă a noastră nu este luată în seamă şi, totuşi, ar trebui să folosim mai mult această armă a luptei împotriva corupţiei ca instituţia noastră să aibă o imagine mai pozitivă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul?

Poftiţi. Domnul Dumitriu, în numele Partidului Conservator, după domnul Garda Dezideriu, care a vorbit în numele U.D.M.R.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte Mohora,

Îmi reafirm stima pe care o am pentru dumneavoastră şi, de asemenea, felicit din nou Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru abuzuri că îşi face datoria în integralitatea ei.

Problema ridicată de domnul deputat Merce este foarte importantă. Cea legată de singura anchetă care s-a finalizat cu o hotărâre a Parlamentului. Singura anchetă a cărei hotărâre finală a fost votată în marea majoritate de către parlamentari şi rezultatul zero.

Nu trebuie să ne mirăm, pentru că asta este direcţia în care se doreşte a se merge. Un Parlament docil, un Parlament format din oameni care să intre, pe cât posibil, dând bani, un Parlament format din oameni care să răspundă unor comenzi, fie pentru că au interesul, fie pentru că au suficiente dosare, astfel încât să fie ţinuţi de nişte păpuşari. Sigur, toate astea sub acoperirea acestui vot nominal care, evident, nu va fi decât o altă poveste politică.

În aceste condiţii, evident că această reprezentare a cetăţeanului în Parlament sau a problemelor sale este numai o iluzie. Evident că instituţii cum sunt Avocatul Poporului sau comisiile de cercetare a petiţiilor, nu mai vorbesc de abuzuri şi corupţie, că aici deja intrăm în Fraţii Grimm, sigur că legat de toate aceste comisii de multe ori ne întrebăm oare ce rost mai au. Ce rost poate să mai aibă, atâta timp cât o hotărâre cu caracter de lege nu este pusă în aplicare de guvern. Nu este luată în seamă nici măcar, aşa cum spunea domnul deputat Merce, de instituţia aflată în subordinea Parlamentului.

Aşa încât, stimate domnule preşedinte Mohora, vă felicit încă o dată pentru activitate, pentru raportul dumneavoastră precis ca de obicei, însă, daţi-mi voie să mă îndoiesc că până la urmă cetăţenii ar putea aprecia favorabil şi raportul şi felicitările mele sincere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Daţi-mi voie, dacă nu mai doriţi dumneavoastră, să am şi eu o mică intervenţie. (Domnul preşedinte de şedinţă coboară la tribună).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să am o scurtă intervenţie, nu în calitate de fost preşedinte al comisiei sau în calitate de membru al acestei comisii, ci în calitate de deputat şi de vicepreşedinte al Camerei. Din păcate, stimaţi colegi, ne purtăm oarecum duplicitar faţă de această comisie.

Pe de o parte, avem în vedere că este principalul aparat, principalul organism permanent prin care Parlamentul îşi exercită atributul său important de control parlamentar şi de receptor al opiniilor, al năzuinţelor, al criticilor cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Foarte mulţi dintre dumneavoastră apelaţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor pentru a aduce în faţa acestei comisii scrisori pe care le primiţi şi pe care unii, din credinţa că această comisie poate mai mult decât ei, alţii din dorinţa de a scăpa pur şi simplu de acea scrisoare, o trimit comisiei.

Pe de altă parte, această comisie este considerată un fel de cenuşăreasă. Şi în privinţa celor pe care grupurile parlamentare îi trimit în comisii, nu vreau să scad în nici un caz din calităţile şi valoarea actualilor componenţi, dar vorbesc de cum se apreciază în principiu la constituirea comisiilor.

Pe de altă parte, atunci când trebuie să fim solidari cu membrii acestei comisii, cu comisia pentru a-i creşte credibilitatea, pentru a-i creşte fermitatea, nu ne prea implicăm. Dimpotrivă, îi lăsăm în pace, şi dumneavoastră fiecare, şi noi, conducerea Camerei Deputaţilor.

De aceea, cuvântul meu s-ar vrea şi o reflecţie pentru partidele politice despre felul cum trebuie să acţioneze în viitor, cu privire la rolul pe care îl destinează acestei comisii, dar şi pentru dumneavoastră, pentru felul cum trataţi această comisie.

Aş vrea, de aceea, în calitate de vicepreşedinte, să apreciez activitatea acestei comisii, faptul că s-au înhămat la o adevărată corvoadă, fără a beneficia măcar de mulţumirile mediatice de care se bucură deputaţii din celelalte comisii şi să îi laud şi pentru felul cum, în mod solidar, acolo, în comisie, ştiu să depăşească apartenenţa la un grup politică şi lucrează pentru ca această comisie să devină nu mai vizibilă, ci mai eficientă.

Repet ceea ce au spus alţi doi antevorbitori, e singura comisie care a terminat o anchetă şi care a determinat aprobarea acestei anchete printr-o hotărâre.

Aş ruga şefii grupurilor parlamentare, apropo de ce a spus domnul preşedinte Mohora, comisia a pregătit un Proiect de modificare a actualului cadru legislativ cu privire la rezolvarea petiţiilor cetăţenilor.

Haideţi să avem puterea şi sinceritatea să recunoaştem că toate autorităţile publice, în special cele din zona executivului, care au nişte sarcini foarte atrăgătoare din punct de vedere al cetăţeanului naiv, naiv că zice, uite şi la ministerul cutare, peste tot mă pot duce şi să găsesc o uşă deschisă unde să-mi spun păsul, unde să mă plâng. Când se duce la acel compartiment, la acel om, la acel funcţionar pus în slujba lui găseşte uşa închisă sau, în orice caz, inima ferecată.

De aceea, proiectul acesta pe care l-a pregătit comisia vine să îmbunătăţească cât de cât această activitate destinată oamenilor şi grijilor lor şi v-aş ruga să-l primiţi şi să-l trataţi cu toată solicitudinea pentru ca în actuala legislatură, cadrul legislativ cu privire la rezolvarea plângerilor şi petiţiilor să fie completat şi îmbunătăţit în mod corespunzător.

Vă mulţumesc foarte mult. (Domnul preşedinte de şedinţă se reîntoarce la prezidiu).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

În continuarea ordinii de zi, avem la pct.4, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007.

Suntem în prezenţa unei legi ordinare. Noi, Camera Deputaţilor, suntem prima Cameră sesizată. Dau cuvântul iniţiatorului.

Da, staţi mai întâi că există o problemă de procedură.

Poftiţi, domnule deputat. Domnul deputat Ifrim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, trebuia să o ridic puţin mai înainte, însă, îmi permit acum, este un lucru foarte precar faptul că în ordinea de zi nu există comisii. Nici săptămâna trecută, nici săptămâna aceasta.

Eu vreau să vă spun că nu ne putem desfăşura activitatea, avem lucruri foarte importante la comisii, în acelaşi timp, conform regulamentului, este obligatoriu să fie comisie în fiecare săptămână şi aş ruga Biroul permanent să analizeze această situaţie, deoarece nu este de mirare că Parlamentul este discreditat şi ceea ce spuneau antevorbitorii mei prin faptul că se petrec asemenea lucruri, stăm cu legile şi ne uităm la ele, pentru că nu avem comisii, cel puţin marţea după masa ar trebui să fie comisii şi vă rugăm să analizaţi acest lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat şi vă mulţumesc şi pentru sinceritatea cu care aţi recunoscut să trebuia să luaţi cuvântul ceva mai devreme. Rog pentru stenogramă să se plaseze discuţia aceasta după punctul 3, pentru a asigura continuitatea înregistrărilor.

Da. Mai există o intervenţie de procedură?

Vă rog, domnule deputat Gabor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să dau o sugestie stimatului nostru coleg, domnul academician doctor Ifrim, pe care îl stimez în mod deosebit. Cred că şi Comisia de sănătate ar putea să ia exemplul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care a solicitat Biroului permanent să poată să lucreze în timp ce se desfăşoară lucrările plenului. Şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi lucrează. Acum lucrează. Va lucra şi mâine dimineaţă, de dimineaţă de la ora 9 şi acest lucru îl pot face şi alte comisii permanente. Important este ca preşedinţii comisiilor să dorească să-şi adune membrii şi să-i pună la lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţii legate de programul de lucru.  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Sunt obligat ca membru al Biroului permanent să confirm ce spuneţi dumneavoastră, în sensul că două din comisiile permanente au solicitat Biroului permanent program de lucru, dar asta nu înlătură, într-un fel, şi observaţia distinsului nostru coleg. Programul de lucru a fost fixat şi în funcţie de evenimentele politice pe care le parcurgem, dar şi în funcţie de solicitările comisiilor.

Mai doriţi şi dumneavoastră să interveniţi pe aceeaşi temă, domnule Dumitriu? Dar, fără...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte, intrăm în zona ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Observaţii la adresa colegilor dumneavoastră, care...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Păi, scuzaţi-mă, dar deja am intrat în zona absurdului. Păi, dacă toate comisiile ar lucra în paralel cu plenul, cine ar mai veni în plen? Hai să fim serioşi, deci nu putem să nu avem... domnul profesor Ifrim, sigur că avea dreptate, îmi pare rău că trebuie să spun asta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Haideţi să încheiem acest moment procedural care nici măcar nu s-a desfăşurat în timpul afectat acestor intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007 (rămas pentru votul final).  

La pct.4, am anunţat deja, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor.

E vorba de o lege ordinară.

Camera Deputaţilor e prima Cameră sesizată.

Dau cuvântul domnului secretar de stat pentru a prezenta pe scurt conţinutul acestui proiect. Şi să se pregătească Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru a prezenta raportul comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative):

Mulţumesc domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, acord ce cuprinde prevederi referitoare la: modalitatea de readmisie a cetăţenilor celor două părţi contractante, la documentele prin care se poate dovedi sau prezuma cetăţenia, excepţii de la obligaţia de readmisie a străinilor, modalitatea efectuării tranzitului pe teritoriul uneia din părţi, termenele în care părţile trebuie să formuleze şi să răspundă la cererile de readmisie, suportarea cheltuielilor aferente, precum şi dispoziţii referitoare la intrarea în vigoare, perioada de valabilitate, suspendarea sau denunţarea acordului.

Pentru aceste considerente, vă adresăm rugămintea să adoptaţi proiectul de lege pentru aprobarea acordului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Gabor va prezenta raportul comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege cu observaţii şi propuneri.

Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au avizat, de asemenea, favorabil proiectul de lege.

Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, acord ce cuprinde prevederi referitor la modalitatea de readmitere a cetăţenilor celor două părţi contractante, la documentele prin care se poate dovedi sau prezuma cetăţenia, excepţii de la obligaţia de readmisie a străinilor, modalitatea efectuării tranzitului pe teritoriul uneia dintre părţi, termenele la care părţile trebuie să formuleze şi să răspundă la cererile de readmisie, suportarea cheltuielilor aferente, precum şi dispoziţiile referitoare la intrarea în vigoare pe perioada de valabilitate, suspendarea sau denunţarea acordului.

În urma dezbaterilor, în şedinţele din 18 martie 2008, respectiv 15 aprilie 2008, membrii comisiilor, cu unanimitate de voturi au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

În aceste condiţii, vă rog să constataţi că potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din moment ce raportul comisiei nu a cuprins amendamente admise sau respinse, urmează să supunem proiectul votului dumneavoastră final şi acest lucru se va întâmpla mâine la ora 12.

Poftiţi? Domnule Dumitriu, v-aş ruga să nu perturbaţi lucrările şedinţei, eu am întrebat dacă doreşte cineva să intervină şi nu v-am văzut, m-am uitat expres la dumneavoastră, ştiindu-vă atenţia şi interesul. Deci, vă rog să nu vorbiţi din bancă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă de completare a Legii nr. 47 (r1) din 18/05/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

La pct.5, Propunerea legislativă de completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

V-aş ruga să observaţi că nu am reuşit să dezbatem în timp raportul de respingere al acestui proiect şi, cum termenul constituţional a fost depăşit, urmează să constatăm că propunerea a fost adoptată potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie.

La pct.6, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006. Vă rog să vă reamintiţi că au avut loc dezbaterile şi s-a decis atunci să se continue lucrările pe marginea acestui proiect marţi, deci mâine.

Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe anul 2007 (retrimis comisiei).  

Pct.7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe 2007.

Suntem în procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au un raport comun pe care îl va prezenta domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul Iulian Iancu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor art.95, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia economică, într-un raport comun, au fost sesizate pentru dezbatere şi avizare, în fond, cu proiectul de lege menţionat.

Ordonanţa nr.133/2007 a fost emisă pentru aprobarea plăţii sumelor restante de 21.373 de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor executate în anul 2006 pentru reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Bucureşti Câmpina, evitându-se plata unor penalizări de către Compania Naţională Căi Ferate C.F.R. S.A., precum şi blocajul financiar al societăţii de construcţii care nu a executat lucrările pe sectorul feroviar respectiv.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au propus plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, poftiţi la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O foarte scurtă intervenţie pentru o corectură, o eroare materială în exprimarea domnului preşedinte Iancu. Este vorba de raportul comun al comisiilor de industrii şi servicii şi de buget finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi nu al Comisiei economice, cum a prezentat dumnealui.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Aura Vasile din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, Grupului parlamentar al PSD nu va vota acest proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei, pentru că n-o să fim niciodată de acord ca printr-o lege, deci printr-o ordonanţă, să plătim o firmă. Deci, faptul că s-a făcut Ordonanţa nr.133 care să plătească unei firme de construcţii suma de 21.373 mii lei, cred că seamănă cu altceva decât cu sarcina pe care noi o avem, în condiţiile în care ministrul finanţelor are alte pârghii pentru a face aceste reglementări.

Justificările care sunt făcute în expunerea de motive, că această sumă reprezintă t.v.a.-ul care trebuie plătit firmei constructoare pentru anul 2006, că CFR-ul nu şi-a încasat sumele şi că nu şi-a făcut plăţile, că această treabă trebuie rezolvată de Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care, ca justificare, va creşte suma prin penalităţile şi majorările de întârziere, cred că sunt nişte lucruri pe care, eu, una, împreună cu colegii mei, n-o să le credem niciodată.

Este clar că este un interes de grup, este clar că se maschează o plată către o firmă constructoare, prin această justificare aproape incredibilă că, vezi Doamne, dacă nu se face o rectificare a bugetului de Ministerul Finanţelor, creşte suma prin penalizări şi majorări. Stăm şi ne întrebăm acum dacă CFR-ul s-a gândit că prin neplata altor servicii de care a beneficiat i se majorează obligaţiile cu penalizări.

Am dezbătut în plenul Camerei o altă ordonanţă de urgenţă, atunci când se solicita majorarea plăţilor tichetelor de călătorie, când Comisia pentru industrii şi servicii a explicat şi a adus în faţa dumneavoastră argumente justificate prin care s-a arătat că felul în care achiziţiile şi felul în care se drămuiesc banii în aceste companii nu este cel mai justificat.

Deci, cred eu, Camera Deputaţilor nu ar trebui să voteze un proiect de lege prin care noi să ne angajăm că Guvernul României plăteşte o sumă, t.v.a.-ul unei firme constructoare, unei firme de construcţii. Mă scuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva dintre deputaţi să ia cuvântul?

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, iniţiatorul acestui proiect de lege şi al ordonanţei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

După cum ştiţi, acest contract a fost finalizat, lucrările au fost finalizate şi înainte de a crede orice, plata se va face pe baza unor facturi care pot să fie verificate. Neplata acestor facturi va conduce, evident, la plata unor penalizări şi majorări de întârziere care sunt costuri pe care nu am fi dispuşi să le plătim. Deci, este obligatoriu să plătim, este singura formă legală prin care putem efectua acele plăţi care nu s-au făcut în anul 2006, până la finele anului 2006 şi aceste plăţi se vor face prin redistribuire din bugetul Ministerului Transporturilor pe 2008. Facturile se pot pune la dispoziţia oricui şi pot să fie verificate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule secretar de stat, v-aş ruga să vă prezentaţi pentru stenogramă, ca să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Septimiu Bazaşu, secretar de stat, responsabil cu calea ferată şi rutierul "

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă din partea comisiilor mai doreşte cineva să intervină?

Doriţi? Da. Domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Da. Pentru o lămurire adusă tuturor colegilor, ordonanţa precizează că în partea care îi revine României ca responsabilitate în acest contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii figurează contribuţia cu fonduri a părţii române constând în contravaloarea taxelor şi impozitelor percepute pe teritoriul ţării t.v.a., taxe vamale, precum şi a altor costuri locale de aceeaşi natură care nu se pot plăti din creditul extern.

La sfârşitul anului 2006, când s-au finalizat lucrările, s-a înregistrat o sumă restantă la plată, constând în t.v.a. în valoare de 21.373 lei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Doamna Aura Vasile mai doreşte să intervină.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

De acord cu ce spune domnul Iulian Iancu, preşedintele comisiei, care, teoretic, a dezbătut şi a susţinut, dacă vreţi, acelaşi punct de vedere ca al meu în cadrul comisiei, dar acum vorbeşte din punct de vedere al preşedintelui de comisie. Trebuie să fac următoarea remarcă, într-adevăr, modernizarea tronsonului de drum Bucureşti - Braşov s-a făcut printr-un împrumut, dar angajamentele părţii române nu erau către SNCFR, ci către bugetul de stat, care să permită construirea de fonduri prin SNCFR. Deci, în acest moment se modifică, dacă vreţi, sensul bugetului şi al bugetului rămas la dispoziţia ministrului finanţelor, prin faptul că nici căile ferate nu pot să-şi onoreze această activitate.

Din expunerea de motive pe care Guvernul a prezentat-o plenului, teoretic sunt prezentate, dar ele sunt împănate de maniera în care să conducă la faptul ca noi să credem că este o obligativitate. Nu este o obligativitate, nu a fost singura firmă în care a lucrat la acest tronson, sunt şi alţi constructori şi alţi parteneri care au lucrat la această activitate şi, pentru ele nu s-a făcut o ordonanţă de urgenţă şi nu s-a solicitat o lege de aprobare a acesteia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Nemaifiind intervenţii, urmează să...

Poftiţi, domnule Canacheu. (Vociferări)

Lămuriţi de la tribună, v-aş ruga, nu în timpul mersului, că vă epuizaţi eforturile inutil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem aici părţile implicate. Dacă sunt asemenea situaţii. Dacă mai sunt alte firme care n-au primit acel t.v.a. înapoi, este vorba de un acord internaţional, păi, dacă mai sunt asemenea firme şi dacă avem această ordonanţă numai pentru o singură firmă, e clar că avem o problemă. Dacă nu e aşa, înseamnă că nu avem o problemă. Avem cea mai mare problemă în schimb, aceea că statul în loc să fie model în piaţă, ce face? Plăteşte după doi ani companiile.

Este descalificant pentru stat ca operator economic, ca principal operator economic. Este descalificant să vorbim acum de o lucrare recepţionată la care facem acum plata. Mă rog, t.v.a.-ul. Ce suntem? Ce fel de stat e ăsta? Ce fel de operator economic este acesta?

Dacă mai sunt asemenea situaţii, să primim răspunsul de la domnul secretar de stat. Dacă nu mai sunt asemenea situaţii, să fim un stat onorabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul secretar de stat doreşte să răspundă acestor întrebări care nu sunt retorice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Nu mai există altă societate pe acest contract care să fie în această situaţie. Contractul este încheiat între Compania Naţională de Căi Ferate şi constructor, este adevărat, însă, în anul 2006, Compania Naţională de Căi Ferate nu a reuşit din venituri proprii să plătească sumele pe care ar fi trebuit să le plătească.

În consecinţă, se va face un transfer de la bugetul de stat pentru a plăti aceste sume, pentru că Compania Naţională de Căi Ferate este o companie cu capital integral de stat.

Nu există alte firme care să fie în aceeaşi situaţie pe acest contract. Este doar această firmă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Nu era mai bine dacă aţi fi clarificat aceste nelămuriri în timpul dezbaterilor din comisie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Sigur că da, domnule preşedinte. Noi acum încercăm să aducem lămuriri colegilor din sală, care, firesc, se simt îndreptăţiţi să aibă toate răspunsurile legate de această ordonanţă.

Aş vrea însă să fac o menţiune care cred că va fi suficient de explicită pentru toţi colegii noştri care probabil acum se întreabă de ce a fost nevoie de ordonanţă, în al doilea rând, de ce vorbim de ordonanţă pentru plata unui t.v.a. la o companie.

Răspunsul îl găsim în explicaţia Guvernului atunci când a iniţiat ordonanţa, care Guvern spune în felul următor: "Inexistenţa surselor proprii ale Companiei Naţionale, precum şi situaţia ei economică, financiară deosebit de critică a companiei, cauzată de plăţile restante ale taxei de utilizare a infrastructurii."

Stimaţi colegi, accidentul care a fost zilele trecute şi care a omorât o fetiţă îşi are, iată, resursa în această explicaţie a Guvernului, iar Guvernul a ajuns să dea o ordonanţă ca să plătească t.v.a.-ul la o companie pentru că, atunci când a construit bugetul companiei, a lăsat descoperită compania cu 500 de miliarde de lei vechi. Deci, a construit un buget în roşu la finele anului trecut. Compania n-a putut să fie alimentată cu sumele necesare pentru taxa de utilizare a infrastructurii, a ajuns să aibă restanţe la nivelul a 220 de milioane de euro, plăţi către furnizarea de energie electrică şi a ajuns să nu-şi poată face şi acoperi lucrările curente de infrastructură.

Iată de ce se desprind şine şi omoară copiii în trenurile noastre, de ce trenurile noastre au întârzieri de câte opt ore, nouă ore, de la Bucureşti la Constanţa. Iată care este de fapt explicaţia din spatele a ceea ce vedem afişat în ceea ce se spune că "dorim să facem plata unei restanţe, a unui t.v.a."

Aceasta este explicaţia şi o regăsim în situaţia extrem de gravă pe care o înregistrează astăzi Compania SNCFR, Compania Feroviară Română, companie care acum ar avea nevoie de cele mari investiţii pentru a transfera parte din transportul pe transportul feroviar. Or, chiar în acest moment, când datorită transportului rutier suntem blocaţi în trafic, avem poluare excesivă şi avem consum suplimentar de combustibil. Pe feroviari nu putem, pentru că se desprind şinele şi pentru că în momentul de faţă compania se confruntă în continuare cu o situaţie gravă în ce priveşte capacitatea ei de plată.

Acesta este adevărul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mai sunt încă două intervenţii. Domnul deputat Gabor. Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Gabor:

Stimaţi colegi,

Cred că este necesar a se da încă un răspuns. Ce ministru a construit acest buget şi când? Şi după ce vom avea răspunsul vom fi mai lămuriţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Lakatos. Şi apoi domnul Bivolaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Bineînţeles că suntem politicieni şi sunt dezbateri politice, dar în situaţii tehnice, mai ales atunci când e vorba de nişte lucruri absolut clare, când e vorba de suportarea taxei pe valoarea adăugată care... ştiţi foarte bine, construcţia bugetului este una din principalele surse de alimentarea bugetului. Şi, practic, e vorba de o societate cu capital integral de stat.

În situaţia în care există un contract, şi eu acest lucru aş vrea să evidenţiez, putem întreba cine a fost ministru de finanţe, cine a fost ministrul transporturilor, multe întrebări putem să punem, dar n-are nici un rost să ne punem aceste întrebări pentru că ştim. Ştim că a fost Berceanu. Mă rog...Dar lucrul important care este? În momentul în care avem o finanţare externă şi se ştie foarte clar, sunt stipulate în toate documentele internaţionale, în toate situaţiile în care sunt acceptate fonduri europene, că taxele, impozitele aferente nu se pot finanţa din aceste surse.

Or, dacă o societate cu capital de stat nu reuşeşte să plătească taxa şi vine Guvernul cu o ordonanţă de urgenţă care, între noi să fie vorba, bănuiesc că şi-a făcut deja şi efectele de când a apărut, atunci celelalte discuţii sunt, iertaţi-mă, mai mult cu scop electoral. Or, aş propune ca în situaţiile în care e vorba de contracte de înţelegeri internaţionale, să fim mai, nu îngăduitori, dar mai realişti un pic şi să lăsăm campania electorală pe planul doi sau trei.

Mulţumesc.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Este vorba de managementul care îl administrează compania.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Aşa este, dar asta nu schimbă managementul. Putem să facem să criticăm managementul, dar să fim de acord cu ordonanţa.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Anca Constantinescu a solicitat cuvântul şi apoi domnul Antal.

Fiţi cavaler, domnule Antal.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Anca Constantinescu:

Stimaţi colegi,

Banii CFR-ului sunt la domnul Nicolaiciuc, de pe vremea domnului Mitrea, care nu l-au găsit nici în ziua de azi pe domnul Nicolaiciuc, nici banii n-au venit înapoi. Deci de-aia n-are CFR-ul bani astăzi. Eu n-am înţeles, acea firmă este într-adevăr o firmă de construcţii, a făcut lucrarea în 2006 sau în 2007? Deci, dacă a executat-o în 2007 şi a fost într-adevăr o lucrare de construcţie, atunci în 2007 pentru lucrări de construcţii nu s-a plătit t.v.a., deci nu înţeleg, atunci dacă avem o factură din 2006 a mai avut şi anul ăsta să mai prevadă încă o dată în bugetul din 2008 acea sumă.

Deci, ori CFR-ul a uitat cu desăvârşire să plătească banii, ori de-abia în 2007 au ajuns la o înţelegere, li s-a făcut într-adevăr procesul-verbal de terminare a lucrării şi atunci trebuia refăcută din nou factura, se anula cea din 2006, o făcea în 2007 şi atunci nu mai trebuia să plătească nişte nici t.v.a.-ul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Antal Istvan.

Aş ruga pe preşedintele comisiei şi pe reprezentantul Guvernului să se sfătuiască dacă n-ar fi bine să continuaţi discuţiile acestea cu atâtea întrebări la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Această problemă a fost dezbătută în Comisia pentru industrii şi servicii şi s-a adoptat un raport. Eu sunt...

 
     

Domnul Ioan Bivolaru (din bancă):

Când vreau să vorbesc şi eu, toţi "bulumacii" vor să vorbească.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc pentru...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Criticele erau adresate tribunei, domnule Antal.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Nu este vorba de dumneavoastră, domnule Antal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal Istvan:

Noi purtăm o discuţie şi în comisie şi acum. Eu am venit să susţin pe domnul coleg Preda şi pe domnul preşedinte Iancu aici. Domnul Iancu ne-a explicat foarte clar în ce stadiu se află actualmente CFR-ul şi ce probleme avem cu infrastructura. Dar uite acum că s-a executat o lucrare, în sfârşit, şi cei care utilizează trenul de la Braşov la Bucureşti, totuşi, ar trebui să constate că în ultimul an s-a schimbat parcă ceva. Gările de la Bucureşti către Ploieşti arată altfel, deci s-a executat o lucrare. Şi dacă dorim să ne respectăm şi să ne respectăm şi Guvernul şi nişte obligaţii, obligaţiile internaţionale, cum v-a explicat şi domnul Lakatos, atunci cred că trebuie să fim corecţi şi să aprobăm această ordonanţă. Pentru că eu n-aş dori, după cele spuse de domnul preşedinte Iancu, ca să ajungem în situaţia să blocăm lucrările pe mai departe pentru că lucrările se continuă, ştiţi, de la Bucureşti-Braşov, Braşov-Sighişoara şi aşa mai departe. Pentru că este vorba de un tronson care va fi reabilitat în aşa fel ca să avem nişte condiţii pe infrastructura noastră feroviară la fel ca în Europa.

Şi n-am fi corecţi până la capăt dacă într-un asemenea moment am dori noi să blocăm această activitate şi să nu mai găsim firme poate, pe mai încolo, cine să vină şi să ne facă o lucrare aşa cum se solicită în acel proiect. Eu respectuos vă rog să trecem de acest impact şi să aprobăm această ordonanţă pentru că am trecut de această fază deja. Şi dacă cineva are ceva cu unii foşti directori de pe acolo, are la îndemână alte posibilităţi şi să facă reclamaţii sau să fi făcut atunci, dar acum nu e momentul cred să blocăm o activitate care a început cât de cât să ne dea un răspuns mai pozitiv la întrebările noastre care au fost puse ani de zile când am văzut că nu se reabilitează aşa cum ar trebui această infrastructură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Se înscriseseră şi n-am apucat încă să le dau cuvântul domnului Bivolaru, domnului Dragoş Dumitriu, pe procedură, şi domnului Mihei. Şi domnul Arpad Marton.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chiar nu înţeleg ce rost are aici domnul Nicolaiciuc şi dacă ar fi să extind întrebarea, ce aveţi cu domnul Băsescu?!

Există bani. Nu rezultă că banii au fost subtilizaţi. Chiar în art.2 se spune că banii respectivi îi va plăti Ministerul Transporturilor. Nu a venit Ministerul Transporturilor să reclame că nu are banii.

Problema este alta şi acest semn mare de întrebare care ar trebui să ni-l punem şi care pe undeva rezultă din textul art.2 de la această ordonanţă, este că iarăşi ni se forţează mâna să aprobăm nişte lucruri care, efectiv, n-au nici un fel de trimitere nu numai la logică, dar în primul rând la reglementările în vigoare. Nu se ocupă Parlamentul de restituirile de t.v.a. S-au făcut atâtea escrocherii în România cu restituirile de t.v.a.-uri care au fost mai mult decât oneroase şi e vorba de miliarde în discuţie şi se împotmoleşte aici cu SNCFR-ul la 6 milioane de euro. Mi se pare că lucrul respectiv are o cu totul altă faţă care e în substratul acestei discuţii. Ni se spune şi ni se cere în art.2 să aprobăm o rectificare de buget, şi anume să rectificăm bugetul, prin redistribuire, al Ministerului Transporturilor pe 2007. Asta ni se cere acum.

Consider că este total neavenită o astfel de prevedere. În cadrul comisiei, eu n-am fost de acord cu o astfel de trimitere spre aprobare şi pe undeva de maculare o dată în plus a imaginii Parlamentului, care este pus să voteze şi să cureţe toate mizeriile de sub toate preşurile. Nu putem în această şedinţă, nici în altă şedinţă următoare, să aprobăm modificarea bugetului prin redistribuirea la bugetul Ministerului Transporturilor pe 2007. Este un lucru care s-a "fumat".

În consecinţă, ăsta este fondul problemei şi nu altul. Guvernul are suficiente pârghii ca să-şi rezolve o problemă de restituire de t.v.a., lucru care legea în sine prevede suficiente pârghii, în consecinţă nici nu trebuie să fie întrebat Parlamentul. Şi haideţi să nu mai plângem pe umărul unei presupuse probleme când de fapt aici ni se forţează mâna pentru o scăpare care înseamnă management defectuos la nivelul Guvernului, la nivelul Ministerului Transporturilor şi doresc acum să cureţe această mizerie printr-o aprobare a Parlamentului. Să şi-o rezolve singuri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dragoş Dumitriu, am înţeles că are o problemă de procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte, n-o să fac pe placul celor care au chef de discuţie astăzi şi o să cer, în calitate de vicelider al Grupului Conservator, să sistaţi discuţiile la această lege, să o trimiteţi spre vot şi fac un apel totodată către presă, pentru că efectiv acum...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Să vă înregistreze intervenţia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

...facem un fel de articole de scandal prin toate declaraţiile noastre, să verifice dacă nu cumva în spatele acestei firme pentru care se cere restituirea de t.v.a. se află un important nume politic. Şi atunci vom vedea de ce se face atâta caz şi se dă o lege pentru o simplă restituire de t.v.a.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, domnule coleg. Eu n-am înţeles unde s-o restituim. Aţi cerut sistarea discuţiilor şi restituirea la vot. La votul comisiei sau unde?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Scuzaţi-mă. Ori eu am greşit, ori n-aţi auzit dumneavoastră bine. Am cerut trimiterea la vot. La votul final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supunerea la vot.

Domnul Mihei şi apoi domnul Marton Arpad. Şi după aceea, supun votului sistarea discuţiilor pentru că cele două intervenţii le-am anunţat deja.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este regretabil că astăzi am avut mai mult o dezbatere politică decât una tehnică, de a soluţiona până la urmă o situaţie financiară destul de complicată datorită celor care de foarte, foarte multe ori, şi cu foarte mulţi ani în urmă, n-au reuşit să aducă CFR-ul, SNCFR-ul, acele companii din această structură a Ministerului Transporturilor pe o linie de plutire. Ştim că multe dintre ele sunt încă subvenţionate de către stat.

Îmi pare rău că această dispută politică nu a fost, până la urmă, tranşată la nivelul comisiei şi lucruri care ar fi putut să fie atunci clarificate, încercăm să le clarificăm acum.

Tot de la această tribună, de fiecare dată, noi spunem că dorim să introducem o disciplină financiară, vrem să ajutăm firmele private, iar prin atitudinea noastră, nu facem altceva decât nu SNCFR-ul sau CFR-ul să-l încurcăm, ci să încurcăm o firmă care a fost de bună credinţă, care a efectuat pentru statul român lucrări de infrastructură şi care, în momentul în care a tăiat factură, conform Codului fiscal, la fiecare 25 ale lunii următoare, trebuie să plătească acest t.v.a. bugetului de stat. Deci, această firmă a fost până la urmă prejudiciată de această sumă, pentru că din banii care i-a încasat, din propriul său profit, a trebuit să plătească t.v.a.-ul, iar acum stă de aproape doi ani de zile ca să poată să-şi primească acest t.v.a. înapoi. Cred că este de datoria noastră să soluţionăm acest lucru şi să dăm un semnal acestor întreprinzători privaţi că statul întotdeauna îşi respectă obligaţiile şi că ar trebui să fie într-adevăr un exemplu în această disciplină financiară.

De aceea, Grupul Partidul Naţional Liberal, ca şi în Comisia de industrii şi servicii, a susţinut această iniţiativă a Guvernului şi va vota favorabil pentru adoptarea raportului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Mai este înscris domnul Marton Arpad. Şi urmează să răspundă domnul preşedinte Iancu.

Supun votului dumneavoastră ca după aceste două intervenţii discuţiile să fie sistate şi să trimitem legea la votul final.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt. Două voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Deci, discuţiile au fost sistate.

Urmează ca, după domnul Marton, să mai ia cuvântul domnul Iulian Iancu şi apoi vom trece la dezbaterea pe articole.

Aveţi cuvântul, domnule Marton.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

N-aş fi intervenit dacă de la acest microfon nu aş fi auzit nişte intervenţii şi am ridicat mâna la prima intervenţie de această natură, din care rezultă că sunt deputaţi, nu mulţi, dar sunt unii care intervin în anumite probleme, dezbat tare şi nici măcar nu cunosc despre ceea ce vorbesc. Adică, ni se pune întrebarea: oare când a fost făcută lucrarea?

Păi, stimaţi colegi, în textul venit de la Senat se spune clar: "...aferente lucrărilor executate până la data de 31decembrie". Deci, problema este clară. În data de 31 decembrie 2006, se cunoaşte cine era ministru. Da? Dar nu s-a spus, deci, se cunoaşte. Era domnul Berceanu. A fost unul din actele bune realizate de domnia sa, acest tronson. Cine a călătorit pe tren pe acest tronson ştie când a fost finalizată această lucrare. Eu am călătorit acolo, ştiu că a fost finalizat în 2006. Deci, a fost unul din puţinele lucruri bune care s-au realizat.

Doi. Se vorbeşte de la acest microfon despre restituire de t.v.a., despre lăsarea t.v.a.-ului şi alte asemenea lucruri. Nici vorbă! Cineva a făcut o comandă. Şi spune art.1: "Se aprobă plata sumelor restante". Deci, s-a angajat să plătească ceva. C-o fi statul român sau altcineva, nu a fost iertat de plata t.v.a.-ului, nu i-a fost restituit t.v.a.-ul prin această ordonanţă, ci se plăteşte acel t.v.a. care n-a fost plătit până atunci de cel care a comandat lucrarea.

Trei. Tot pe textul venit de la Senat, vorbeşte ministerul despre bugetul aprobat Ministerului Transportului pe anul 2008. Aşa scrie în textul venit de la Senat. Vă rog, citiţi raportul, pe urmă veniţi la acest microfon şi dezbateţi. Nici o problemă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Iancu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Intervenţiile aproape toate au fost corecte. Realitatea este una singură: incapacitatea de plată şi situaţia financiară dramatică a companiei a determinat, iată, elaborarea unei ordonanţe de urgenţă. Deci, noi ce facem acum? Este a doua oară când Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă, reglementează acţiuni care sunt de resortul managementului companiilor.

Anul trecut, ne-a promovat datorită managementului dezastruos, o ordonanţă prin care au solicitat majorarea cu 50% a preţului biletelor la călători, deci au transferat toată această neperformanţă managerială pe seama călătorilor. Cu toate discuţiile noastre şi toate argumentele pe care le-am adus în comisie, solicitându-le o metodologie de stabilire a preţului biletelor la călători. Cu toate acestea, majorările s-au operat şi la un nivel mai mare decât era prevăzut în ordonanţă, de patru ori, consecutiv, în cursul anului trecut.

Acum, avem la rând o ordonanţă tot din 2006 care este într-un fel imperativă. Este vorba de un contract, este vorba despre o obligaţie şi e transferată iarăşi pe seama Parlamentului. Dar motivaţia este şocantă. Adică, ni se spune că de la Ministerul Finanţelor nu li s-au onorat celor de la Ministerul Transporturilor, respectiv Companiei, ratele de plată de la bugetul de stat aferente taxei de utilizare a infrastructurii. Şi pentru că Ministerul Finanţelor nu şi-a făcut datoria, o va reglementa Parlamentul, prin comisie. Pentru că Guvernul s-a trezit în faţa unui imperativ, respectiv că vom plăti penalităţi, şi atunci, hai să scoatem ordonanţă.

Iată pentru ce se emit ordonanţe: pentru reglementări legate de managementul curent al activităţii. Or, suntem în faţa unui fapt împlinit care, însă, are două resorturi clare: management dezastruos şi o situaţie dramatică la nivelul ministerelor din cadrul acestui cabinet.

Aceasta este realitatea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea pe articole şi începem cu textul legii.

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei.

La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat.

La textul articolului unic al proiectului de lege, pct.2 din ordonanţă dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat.

Titlul ordonanţei de urgenţă...

Domnul Bivolaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Am să fac trimitere la ultima observaţie a colegului Arpad care, sigur, viza redistribuirea din bugetul aprobat pentru Ministerul Transporturilor pe 2008. Deci, ordonanţa, mă rog, cum a venit cu modificări de la Senat, se referă la măsuri financiare pe anul 2008. Cred că sunteţi de acord colega, da? Nu sunteţi de acord. Dumneavoastră aţi susţinut aici că art.2 se referă la redistribuirea din bugetul aprobat Ministerului Transporturilor pe 2008.

Deci, asta înseamnă, cel puţin pentru mine, o măsură financiară pe anul 2008. În textul articolului unic se referă la măsuri financiare pe anul 2007.

Din punctul acesta de vedere, textul articolului unic nu mai corespunde cu conţinutul art.1 şi al art.2 din această ordonanţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marton.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimaţi colegi,

Îmi pare rău, când se aprobă o ordonanţă, se aprobă sau se respinge o ordonanţă cu titlul pe care l-a avut atunci când a fost emis. Sau se modifică, sau se completează. Deci, se trece titlul iniţial, se spune "se modifică" sau "se completează". Or, în textul iniţial, este vorba de Ordonanţa de urgenţă privind aprobarea unor măsuri financiare pe 2007. Şi în textul iniţial, în art.2 se vorbeşte despre modificarea bugetului aprobat Ministerului Transporturilor pe anul 2007. În textul aprobat din ordonanţă se vorbeşte despre o sumă din 2007. Deci, titlul ordonanţei care trebuie să îl preluăm, în acel moment, era corect.

Senatul a considerat şi a modificat ordonanţa prin faptul de a trimite această modificare la bugetul de stat pe 2008. Deci, modificarea a venit de la Senat. Dar textul, titlul iniţial trebuie să rămână mai departe. Singura modificare faţă de titlul iniţial, pentru că Senatul a modificat titlul în felul următor: "...cu următoarele modificări şi completări:", a adăugat un alin.(3) care nu mai e aplicabil. Da? A fost eliminat în comisie, aşa că comisia a corectat doar atât, în titlu, că a şters "şi completări". Deci, totul mi se pare corect. Putem să spunem aprobarea Ordonanţei pe 2008, dar nu a existat o astfel de ordonanţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Ca să fie clar, şi în textul Senatului, şi în textul amendat de către comisie se vorbeşte despre măsurile financiare pe anul 2007.

Poftiţi, domnule deputat.

Eu v-am spus ce scrie la pct.2 din raportul dumneavoastră. Deocamdată, suntem la titlu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Eu nu neg rigoarea colegului, pentru că are o experienţă deosebită în Parlament, dar câteodată are şi derapaje. În cazul respectiv, derapajul constă în faptul că noi suntem obligaţi să aprobăm aceste texte, şi totdeauna trebuie să existe concordanţă totală dintre titlul şi conţinutul acestei reglementări.

Deci, în consecinţă, nu există niciun fel de concordanţă. Titlul spune una, textul spune alta, pentru că acest Senat şi-a permis să nu modifice titlul şi s-a contrazis, aplicând acea modificare la art.2.

Rămâne valabil. înseamnă că modificarea acestui buget al Ministerului Transportului trebuie s-o facem pe 2007, şi nu pe 2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Puşcă, v-aş ruga să interveniţi, la cererea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mie mi se pare că se discută prea mult în privinţa titlului, pentru că titlul spune: "Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe anul 2007". Deci, ceea ce urmează după "aprobarea" este titlul actului pe care noi îl aprobăm prin lege. Deci, de la "ordonanţa de urgenţă", până la "2007", face parte din titlul acelei ordonanţe.

În situaţia în care noi am schimba şi am spune - deci, am terminat cu măsuri financiare pe anul 2008 - cu siguranţă, am aprobat prin lege o ordonanţă care nu există. În Monitorul Oficial ea a fost publicată cu anul 2007.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule secretar de stat,

V-aş ruga să ne lămuriţi totuşi inadvertenţa aceasta care s-a ridicat. Deci, ordonanţa vizează măsuri financiare pe anul 2007. Şi, pe urmă, când veniţi cu textul, spuneţi că măsurile acestea le luaţi din bugetul pe 2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Când facem referire la o ordonanţă, titlul ordonanţei trebuie să rămână aşa cum a fost, iar în cuprinsul articolului măsurile financiare se referă la anul 2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu, nu! Mai citiţi o dată: măsurile financiare se referă la 2007. Şi, pe urmă, în art.2, spuneţi că suma respectivă va fi asigurată prin redistribuire din bugetul pe 2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Da, este corect.

Este o chestie de tehnică legislativă, îmi pare rău! Este o chestie de specialitate, dar este clar. Vorbim de o ordonanţă din 2007, pe care o aprobăm acum, şi va avea efecte pentru bugetul din 2008. Este o chestiune extrem de tehnică, dar tehnică legislativă, nu ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Bivolaru.

Urmează apoi domnul deputat Lakatos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Procedura la care am făcut trimitere şi am rugat să-mi daţi cuvântul rezidă din exact ce a spus domnul secretar de stat mai înainte, şi anume: textul titlului ordonanţei trebuie să rămână aşa cum este.

Ţinem să vă informăm, domnule secretar de stat, şi titlurile ordonanţelor, avem toţi dreptul să-l modificăm, şi totdeauna modificarea se face în concordanţă cu conţinutul ordonanţei sau ceea ce mai rămâne din ordonanţă. Aceasta este o prerogativă a Parlamentului. Deci nu stă în picioare o astfel de afirmaţie: textul titlului trebuie să rămână aşa cum este, pentru că este o problemă de tehnică legislativă.

Nu are nicio legătură. Singura legătură este să existe concordanţă între conţinutul titlului şi conţinutul ordonanţei. Şi această concordanţă este compromisă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Lakatos.

Din partea Comisiei pentru buget-finanţe nu mai este nimeni aici?

Vă rog să vă exprimaţi şi din punct de vedere al Comisiei pentru buget-finanţe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte,

Chiar acesta lucru voiam să fac.

Situaţia este relativ simplă: ordonanţa din noiembrie 2007, dacă şi-a făcut efectul şi sumele respective au fost folosite, Guvernul - prin ordonanţă - a modificat bugetul, ce-i drept e drept, prin redistribuire, iar noi, conform uzanţei, aprobăm de fapt o rectificare bugetară, pe undeva, pentru că este modificarea de la un capitol la altul.

Dacă plata aceasta s-a făcut în cursul anului 2007, şi aici domnul secretar de stat poate să ne spună, atunci şi titlul textului iniţial şi textul ordonanţei sunt corecte şi în concordanţă.

Dacă plata nu s-a făcut şi se doreşte a se face în contul bugetului pe 2008, şi de aceea a făcut modificarea Senatul la pct.5, vizând art.2, şi a cerut redistribuire din bugetul aprobat pentru Ministerului Transporturilor pe anul 2008, atunci din punctul de vedere al bugetului situaţia tot este clară, iar din punctul de vedere al tehnicii legislative, aici să-şi spună punctul de vedere juriştii, care se pricep mai bine decât mine.

Dar, esenţa este că vorbim de o rectificare bugetară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu cred că este vorba de tehnică legislativă, ci de rigoare financiară.

Şi, nu cred că este vorba de rectificarea bugetului aici.

Dar, doreşte să intervină secretarul de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Septimiu Buzaşu:

Ordonanţa nu şi-a făcut efectele. Deci nu s-a întâmplat nimic. Abia acum, prin aprobarea ei prin lege, îşi va produce efectele pe bugetul pe 2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte,

Eu v-am mai rugat să vă consultaţi cu domnul secretar de stat şi să ne propuneţi o soluţie care să fie acceptată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Depăşim în această secundă acest obstacol, domnule preşedinte.

Corect este ca în titlu să apară anul 2008, pentru că neproducându-şi efecte, măsura financiară se ia în anul 2008. Deci, pe anul 2008.

Este corectă propunerea domnului deputat Bivolaru.

(Domnul preşedinte Iulian Iancu, domnul deputat Lakatos Petru şi domnul secretar de stat Septimiu Buzaşu se consultă la masa prezidiului cu domnul Valer Dorneanu).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Iniţiatorul şi cele două comisii vă propun, ca modalitate de a ieşi din acest impas, modificarea şi a titlului legii, şi a conţinutului art.2, în sensul ca ambele să se refere la măsuri financiare pe anul 2007 şi 2008.

Am reţinut bine, domnule Lakatos? Bun.

În situaţia aceasta, daţi-mi voie să apelez la prerogativele care-mi revin, de a vă propune restituirea propunerii la comisie, pentru a se pune de acord titlul cu conţinutul acesteia şi, mai ales, iniţiatorul cu comisia.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

S-a restituit la comisie.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Noi am votat împotriva restituirii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, cu 6 voturi împotrivă.

Termen?

Întreb comisia, care este termenul.

Puteţi până mâine?

 
     

Domnul Ioan Bivolaru:

Nu, 3 săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu puteţi până mâine.

Termen: 15 iunie pentru comisie, pentru a face raport suplimentar.

Domnule deputat, s-a terminat. Am uitat doar să închid lucrările. Soluţia a fost luată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costică Canacheu:

Pentru stenogramă: să primim pentru următoarea noastră şedinţă răspunsul de ce nu s-a executat ordonanţa în 2007, o ordonanţă de urgenţă. De ce nu s-a executat în 2007 şi care este răspunsul la această chestiune? O ordonanţă de urgenţă! De ce nu s-a executat în 2007? Avem aici ministerul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Am o rugăminte: dacă vreţi să faceţi o declaraţie politică pe tema asta, aveţi cuvântul.

Secretarul de stat a ascultat ...

Domnule Canacheu,

Este prezent secretarul de stat şi o să vă ofere răspunsul.

Daţi-mi voie să declar închise lucrările primei părţi a şedinţei de astăzi.

Deci, termenul pentru comisie este: 16 iunie, 15 fiind o zi de duminică.

Urmează partea a doua, destinată răspunsurilor la interpelări şi întrebări.

 
  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului:  

- după pauză -

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

După cum am anunţat, trecem la partea a doua a şedinţei de astăzi, parte consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Sunt prezenţi pentru a oferi răspunsuri: domnii Ervin Zoltan, Anton Nicolescu, doamna Gabriella Pasztor şi domnul Andras Istvan, ca şi doamna Denisa Pătraşcu.

Pentru domnul deputat Eugen Bejinariu, este? Nu este prezent. În condiţiile acestea, urmează să primească răspuns scris de la Ministerul Sănătăţii Publice.

Pentru domnul deputat Nicolae Păun, este? Nu este prezent. În condiţiile acestea, potrivit Regulamentului, va primi răspuns scris de la Ministerul Sănătăţii.

Acelaşi răspuns îl va primi, din nou, domnul deputat Eugen Bejinariu de la Ministerul Afacerilor Externe.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Magheru

Pentru domnul Paul Magheru, este prezent? Domnul Paul Magheru este prezent şi urmează să primească un răspuns de la doamna Gabriella Pasztor.

Aveţi cuvântul, doamna secretar de stat.

Răspunsul vizează necesitatea reorganizării Consiliului Naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriella Pasztor (secretar de stat, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului):

Domnule preşedinte,

Prezint răspunsul adresat domnului deputat Paul Magheru, ca urmare a interpelării formulate de domnia sa şi înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin adresa Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul: "Vă aducem la cunoştinţă că propunerea dumneavoastră privind reorganizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare, şi respectiv a CNAT, în vederea perfecţionării activităţii acesteia, va fi avută în vedere la următoarea analiză a structurii Consiliului Naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Magheru,

Aveţi dreptul la un comentariu, potrivit Regulamentului, la acest răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mulţumesc doamnei secretar de stat Pasztor, pentru răspunsul pe care mi l-a transmis din partea ministerului.

Am observat că ministerul a fost foarte receptiv la interpelarea noastră. De altfel, am spus-o şi atunci şi o spun şi acum: de regulă, interpelările noastre vin obligatoriu în interesul învăţământului. Aşa am procedat şi cu acest organism, în subordinea ministerului, având în vedere că s-au făcut câteva greşeli, aş zice eu, în sensul că implementarea programelor de masterat şi de doctorat au fost devansate cu doi, respectiv cinci ani de zile, faţă de termenul normal, încât s-au comis câteva erori, câteva lucruri care nu sunt întocmai la punct.

Eu am nădejdea, de altfel am vorbit şi cu domnul secretar de stat, că va ţine cont de observaţiile noastre, de faptul că urmărim şi monitorizăm şi este un exemplu de bună colaborare între Parlament şi Executiv.

Eu vă mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Mai este nevoie de vreo precizare, doamna secretar de stat? Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Este prezentă pentru a oferi un răspuns domnului deputat Ioan Ţundrea, doamna Denisa Pătraşcu, de la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Domnul deputat Ţundrea este prezent? Nu este.

V-aş ruga să-i comunicaţi în scris răspunsul, doamna secretar de stat.

Vă mulţumesc pentru prezenţă.

Pentru domnul deputat Mircea Costache, care este prezent, ar trebui să răspundă domnul Andras Istvan Demeter, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor, care până la această oră nu a venit. Se amână.

Rog să transmiteţi Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, domnului Andras Istvan, să comunice în scris răspunsul pentru domnul deputat Mircea Costache.

Mai erau înscrişi, pentru a primi răspunsuri, domnii Aledin Amet, Valeriu Tabără şi Petre Străchinaru, toţi trei, de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, dar domnul Cătălin Doică nu s-a prezentat.

Amânăm oferirea răspunsurilor pentru şedinţa următoare, care va fi stabilită de Biroul permanent.

Cu aceasta, declar închisă partea a doua a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Lucrările în plen se reiau mâine, la ora 10,00, cu intervenţii politice.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,15.