Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 19, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 19, 2009 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 19, 2009
|
Şedinţa a început la ora 9,27. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului, şi, în a doua parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor, şi Gheorghe David, secretar al Senatului. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Domnilor deputaţi şi senatori, Deschidem şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi vă anunţ că din totalul de 471 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa până în acest moment 293 de colegi, iar 178 sunt încă absenţi. Cvorumul de lucru legal este îndeplinit. La ordinea de zi avem continuarea dezbaterilor pe articole a Proiectului Legii bugetului de stat pe 2009, începând cu poziţia 218 anexa 2, volumul A, amendamentul 726. Aici am rămas azi-noapte, de fapt, azi-dimineaţă, la ora 1. Da, vă rog. Poftiţi, domnule senator Câmpanu. Aveţi alt amendament? Atunci reveniţi pe 726 mai târziu. Aveţi alt amendament? Ca să economisim din timp. Da? Vă rog atunci, spuneţi numai care este. |
|||
|
|
Deci, la 726 revenim mai târziu? |
|||
|
|
Susţineţi dumneavoastră amendamentul 726? |
|||
|
|
Da. |
|||
|
|
Vă rog frumos. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte Stimaţi colegi, Anexa nr.3/23/02, art.23 "Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor". Se propune alocarea sumei de 800 mii lei pentru amenajarea teritoriului împotriva calamităţilor naturale în comuna Ungureni, judeţul Botoşani. Proiectul de amenajare a teritoriului împotriva calamităţilor naturale are ca obiectiv diminuarea riscurilor în cazul producerii acestora şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă. În cele mai multe situaţii, efectele calamităţilor naturale sunt rezultatul apariţiei inundaţiilor în această zonă, motiv pentru care vă propun suplimentarea bugetului alocat pe acest punct cu suma cerută. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, amendamentul de la poziţia 726. Cine este pentru? 49 de voturi pentru. Contra, vă rog? 210 voturi contra. Cine se a abţine, vă rog? O voce din sală: Nu aveţi secretari! |
|||
|
|
Avem şi secretari, avem şi preşedinte. Sigur, suntem la jumătate, dar ne completăm imediat. Amendament respins. La 727. Procedură. Vă rog, domnule deputat, vă rog să vă şi prezentaţi. Îmi cer scuze. |
|||
|
|
Horia Cristian. Domnule preşedinte, Vă rog să consemnaţi că nu aveţi secretar şi, de asemenea... |
|||
|
|
Am secretar, nu am secretari. |
|||
|
|
Nu aveţi secretari, deci jumătate din sală nu puteţi s-o număraţi. |
|||
|
|
Am completat eu şi am numărat eu, dacă-mi permiteţi, până vine şi al doilea secretar. |
|||
|
|
În mod sigur, în sală nu este numărul care l-aţi numărat dumneavoastră. |
|||
|
|
Mergem mai departe, totuşi. Colegii sunt pe hol şi vor intra în sala de şedinţe. La amendamentul 727 dacă sunt intervenţii. Nu. Mulţumesc. La 812. Vă rog. Domnule deputat Horia Cristian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Bună dimineaţa! Amendamentul se referă la poziţia 727 anexa E, amendamente respinse ale Grupului parlamentar al P.N.L. Ministerul Mediului, Anexa 3/23/21, Capitolul 5001, Grupa 51, art.02 alin.(14) "Programe multianuale de mediu şi gospodărirea apelor". În sală nu se află mai mult de 85 de parlamentari. |
|||
|
|
Vin, vin acum. Intră în sală, domnule deputat. Vă rog. |
|||
|
|
Ca să nu greşiţi la numărare, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Continuaţi, vă rog frumos. |
|||
|
|
Se propune alocarea din bugetul Ministerului Mediului a sumei de 150.000 de lei pentru demararea lucrărilor de închidere platformă gunoi şi amenajarea platformei după noile cerinţe din binecunoscuta comună Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa. Conform normelor în vigoare, există obligativitatea ca această lucrare să fie executată. Vă rugăm să susţineţi acest amendament. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Horia Cristian. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 727. Cine este pentru? Domnule secretar, vă rog număraţi. 51 de voturi. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi. 205. Abţineri dacă sunt. Nu sunt. Vă mulţumesc. Amendamentul a fost respins. Amendamentul 812 dacă se susţine. Vă rog, domnule senator Câmpanu, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Suntem în aceeaşi situaţie de aseară. Dumneavoastră aveţi un raport, eu am alt raport. Eu am amendamentul nr.729 respins de Comisia de administraţie şi de mediu, la "Programe multianuale de mediu şi gospodărirea apelor". |
|||
|
|
Domnule senator, eu mă ghidez după amendamentele respinse de către comisiile reunite. Sigur că avem cred că documente separate, dar pe CD-ul acela trebuia să aveţi şi amendamentele Comisiilor reunite de buget-finanţe. Vă rog, prezentaţi-vă amendamentul. Vă rog frumos. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul 729. "Se propune alocarea sumei de 25 mii lei pentru modernizarea şi amenajarea spaţiilor verzi dintre blocurile localităţii Truşeşti, comuna Truşeşti, judeţul Botoşani." Lipsa spaţiilor verzi influenţează atât aspectul peisagistic, cât mai ales sănătatea oamenilor din acest oraş, ştiut fiind faptul că parcurile sunt adevărate oaze de sănătate. De asemenea, pe lângă îmbunătăţirea calităţii mediului, parcurile mai au şi rol de reducere a zgomotului prin estomparea poluării fonice, o importantă sursă de stres pentru locuitorii comunei, care în prezent nu beneficiază de un astfel de parc. Sursa de finanţare: fondul de rezervă al Guvernului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 729, raportul comisiilor de specialitate. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Contra, vă rog. 206 voturi contra. Mulţumesc doamna deputat. Abţineri dacă sunt. Nu. Amendamentul a căzut. Poz.812. Aveţi alt amendament? Vă rog frumos. Haideţi, domnule senator, susţineţi amendamentul. Cred că e o confuzie, dar până la urma urmei e bine să vă lăsăm să vă susţineţi amendamentele. |
|||
|
|
Amendamentul 730, Anexa nr.3/23/21, Capitolul 5001, grupa 51, art.02 alin.(14) "Programe multianuale de mediu şi gospodărirea apelor". Se propune alocarea sumei de 1000 de mii lei pentru modernizarea parcului comunal şi amenajarea locurilor de joacă pentru copiii din comuna Suharău, judeţul Botoşani. Surse de finanţare: fondul de rezervă al Guvernului. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 730 din amendamentele comisiilor de specialitate. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 51 de voturi pentru. Contra? Vă rog. Vă rog să votaţi. 202 voturi contra. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule senator, mai există vreo eroare materială? Vă rog. Indicaţi-mi din raportul dumneavoastră amendamentul. 731. am înţeles. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Amendamentul 731, Anexa nr.3/23/21 Capitolul 5001, Grupa 51, art.2 alin.(14). Se propune alocarea sumei de 400 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea parcului comunal, comuna Călăraşi, judeţul Botoşani. Domnule preşedinte, Dacă-mi permiteţi, mai am un amendament. |
|||
|
|
Vă rog, prezentaţi şi amendamentul şi le supunem pe amândouă atunci votului. |
|||
|
|
La această anexă, amendamentul 733. Se propune alocarea sumei de 500 de mii de lei pentru construcţia unui parc în satul Slobozia, comuna Cordăreni, judeţul Botoşani. Motivaţia acestui amendament este cea prezentată anterior la celelalte amendamente. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră cele două amendamente, 731 şi 733, din raportul comisiilor de specialitate. Cine este pentru? Vă rog. 52 de voturi. Mulţumesc, domnule deputat. A intrat domnul deputat. Contra, vă rog? Mai avem doi colegi care se prezintă la lucru. 204 voturi contra. Abţineri? Amendamentele au căzut. Vă rog. La poziţia 812 din raportul comisiei. |
|||
|
Domnul Anghel Stanciu (din bancă): Eu mă abţin! |
||||
|
|
Îmi cer scuze, domnule profesor, vă contabilizez. Deci, încă o dată, repet, la cele două amendamente, 52 de voturi pentru, 204 voturi contra şi o abţinere a domnului profesor Stanciu. Vă mulţumesc. Pe procedură. Vă rog, domnule deputat Horia Cristian. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rugăm să ne spuneţi şi nouă care este cvorumul în dimineaţa aceasta. |
|||
|
|
Cvorumul este de 236 de deputaţi şi senatori. |
|||
|
|
236. În sală sunt 107 persoane. |
|||
|
|
Lăsaţi la aprecierea secretarului de la prezidiu, vă rog, acest lucru. Sigur, colegii se prezintă imediat în număr mult mai mare de 236 la şedinţa noastră. Vă mulţumesc. Poziţia 812, dacă se susţine. Nu. Poz.813, nu. 814, nu. Poziţia 877. Nu. 180. Da. Scuzaţi-mă. 879, da? Domnule deputat Horia Cristian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor miniştri, Domnule prim-ministru, Domnule ministru al finanţelor, Poziţia 879, Volumul E, Ministerul Mediului, Anexa nr. 3/23/02, Capitolul 5001, grupa 51, art.02, alin.(14) "Programe multianuale de mediu şi gospodărirea apelor". Se propune alocarea sumei de 250 de mii de lei din suma prevăzută pentru finanţarea obiectivului amenajare parc, teren sport, comuna Crucea, judeţul Constanţa. Finanţarea obiectivului este esenţială pentru dezvoltarea comunităţii locale. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament, vă rog. 52 de voturi pentru. Voturi contra, vă rog. 207 voturi contra. Abţineri, dacă sunt. Domnul profesor, mă uit către dumneavoastră, nu vă abţineţi. Ba da. O abţinere. Mulţumesc frumos. Amendamentul a căzut. Poz.880. Vă rog, domnule deputat Horia Cristian, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Constat în continuare, că nu aveţi secretari, domnule preşedinte. Anexa 880, volumul E, amendamente respinse ale Grupului parlamentar al PNL Ministerul Mediului, Anexa nr.3/23/02, Capitolul 5001, Grupa 51, art.02 alin.(14) - "Programe multianuale de mediu şi gospodărirea apelor". Se propune alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "îmbunătăţirea calităţii mediului, prin amenajarea de spaţii verzi la comuna Crucea, judeţul Constanţa." Finanţarea obiectivului este esenţială pentru dezvoltarea comunităţii locale respective. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul dumneavoastră de la poziţia 880. Cine este pentru? 53 de voturi pentru. Contra, vă rog? 207 voturi contra. Abţineri dacă sunt. O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Vă rog, domnule deputat Nicolăescu. Procedură. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Ţin să vă atrag atenţia că încălcaţi Regulamentul în mod repetat şi vă citesc art.17, cvorum de şedinţă. Vă citesc art.18 şi chiar vi-l citesc, poate nu l-aţi citit dumneavoastră: "Lucrările şedinţelor comune sunt conduse alternativ de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului...", şi acum vă interesează în mod deosebit, "...asistaţi de doi secretari, câte unul de la fiecare Cameră." În momentul de faţă, dumneavoastră nu conduceţi şedinţa cu doi secretari. În consecinţă, această şedinţă se conduce neregulamentar. Vă mai adaug că încălcaţi şi art.88: "Prezenţa la şedinţele comune ale deputaţilor şi senatorilor membri ai Guvernului este obligatorie". Ministrul finanţelor nu este în sală. În consecinţă, este imperios necesar ca dumneavoastră să respectaţi regulamentul şi să suspendaţi şedinţa până când aceasta poate să se desfăşoare în condiţii regulamentare. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Jumătate din solicitările dumneavoastră s-au îndeplinit, avem doi secretari de şedinţă. În privinţa reprezentanţilor Guvernului, este prezent domnul secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, sosesc imediat şi miniştri. Continuăm. Pe procedură, da? |
|||
|
|
Pe procedură. Între timp când vorbea domnul Nicolăescu n-a văzut că avem un secretar. Dar ăla nu-i corect, secretarul. Trebuie să fie de la PNL. Deci, domnule Nicolăescu, vă rog tare mult să intraţi în regulament şi să trimiteţi un secretar din partea Opoziţiei, dacă sunteţi opozant. |
|||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Nu e treaba mea! |
||||
|
|
Cum nu-i treaba dumneavoastră? Păi, atunci, nu reclamaţi! |
|||
|
|
Nu dialogaţi cu sala, vă rog frumos, domnule deputat. Deci, am îndeplinit această condiţie cerută de către domnul deputat Nicolăescu. Continuăm lucrările noastre. Suntem la amendamentul 883. Dacă se susţine. Nu. Mulţumesc. Poz.888. Nu. 896. Nu se susţine. 897, 898, 899, 900, 901, 902, 903, 923, 925, 940, 951. Vă rog, domnule deputat Horia Cristian. Specificaţi la ce număr curent, da? Vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Anexa E, amendamente respinse ale Grupului parlamentar al P.N.L. nr.940, Ministerul Mediului, Anexa nr.3/33/02, Capitolul 5001, Grupa 51, art.2 alin.(14). Judeţul Bacău. Se prevede alocarea sumei de 250 de mii lei, în vederea construirii obiectivului "parc de agrement sat Iteşti, judeţul Bacău" Sursa de finanţare: bugetul Administraţiei Prezidenţiale. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament? 55 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt. Nu. Amendamentul a căzut. Poz.951 dacă se susţine. Nu. 959? La ce poziţie, domnule deputat? Specificaţi, vă rog, poziţia. Da? Haideţi, susţineţi amendamentul. Vă rog frumos. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Volumul E, amendamente respinse ale Grupului parlamentar PNL, poziţia 951, Anexa nr.3/33/02, Capitolul 5001, Grupa 51, art.02 alin.(14). Se propune alocarea pentru judeţul Bacău în vederea realizării obiectivului "amenajare parc de joacă, grădiniţa Luizi Călugara din comuna Luizi Călugara, cu suma de 25 de mii de lei". Conform solicitării colegului Tabără, sursa de finanţare este Ministerul Turismului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 951. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Contra, vă rog. 205 voturi contra. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri Vă mulţumesc. Poz.959. Vă rog, domnule deputat Horia Cristian. Poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Volumul E, amendamente respinse ale Grupului PNL, poziţia 959, Ministerul Mediului, Anexa nr.3/23/02, Capitolul 5001, Grupa 51, art.02 alin.(14). Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Bacău, pentru obiectivul "regularizarea râului Tazlău, în satul Tarata", în sumă de un milion de lei. Sursa de finanţare: bugetul Ministerului Turismului, tichete de vacanţă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră... Vă rog, nu reacţionaţi la obiecţiunile din sală. (Domnul deputat Marius Spânu doreşte să intervină) Un moment, suntem la vot. Cine este pentru acest amendament? Vă rog. Vă mulţumesc. 52 de voturi pentru. Contra? 206 voturi contra. Abţineri dacă sunt. O abţinere. Amendamentul a căzut. Pe procedură. Vă rog să vă prezentaţi, domnule deputat. Vă rog. |
|||
|
|
Bună dimineaţa, dragi colegi. Marius Spânu, deputat PD-L de Iaşi. Aş ruga onor colegii de la PNL ca atunci când susţin amendamentele propuse de dumnealor să dea citire corectă, domnule preşedinte, acestor amendamente, pentru că induc în eroare colegii care nu au... sau nu reuşesc destul de repede să ajungă la poziţia respectivă, indicând surse de finanţare care nu sunt înscrise în amendament. Până acum, toate amendamentele dumnealor au avut sursă de finanţare care s-a citit în ultimele momente, doar bugetul Administraţiei Prezidenţiale. Aşa încât îi rog să-şi asume responsabilitatea celor scrise în amendamentele pe care le avem pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Tot pe procedură, da? Domnul Relu Fenechiu. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, bună dimineaţa! O să avem astăzi încă o zi grea din activitatea noastră, a Camerei Deputaţilor. Dar, domnule preşedinte, am o rugăminte şi, stimaţi colegi de la PD-L, şi PSD, dar de la PD am văzut acum, haideţi să nu mai ne pierdem timpul cu lucruri sterile, am înţeles că e folosit cuvântul şi nu e... Să nu ne mai pierdem timpul cu lucruri sterile. Cei care sunt de mai mult timp în Parlament să-i înveţe pe noii noştri colegi care sunt procedurile, care sunt cutumele, să-i înveţe că sursele de finanţare pot fi schimbate în condiţiile în care s-a întâmplat ca datorită multor amendamente aprobate în timpul şedinţelor de plen să se epuizeze o anumită sursă. Eu înţeleg că aprobându-ne multe amendamente la Partidul Naţional Liberal, sursa Administraţiei Prezidenţiale s-a epuizat. Aşa că de acum o să apelăm la o altă sursă bugetară, fondul de la dispoziţia Guvernului. Haideţi să trecem la ordinea de zi, pentru că e păcat, mai avem de susţinut aproape 3000 de amendamente. Cred că nu terminăm nici săptămâna viitoare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Tocmai. Da. s-a reţinut, domnule deputat. Vă mulţumesc. Domnul deputat Mihăiţă Calimente, tot pe procedură, da? Vă rog, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt de acord cu ceea ce a propus colegul nostru de la Partidul Democrat, în sensul în care trebuie să respectăm şi procedurile şi să fim şi foarte riguroşi în ceea ce facem. În aceste condiţii, în afară de sursa de finanţare, eu cer colegilor mei să prezinte şi numele iniţiatorilor amendamentelor, precum şi motivaţia cu care comisia a respins aceste amendamente, tocmai pentru a fi riguroşi şi a respecta întru totul regula şi litera Regulamentului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Anghel Stanciu, tot pe procedură. Vă aşteptăm, domnule profesor. Aveţi microfonul, domnule profesor. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Domnule ministru Pogea, O să-mi permiteţi, pe o chestiune de procedură, să fac două scurte comentarii. Se referă la faptul că un distins coleg, şi îi pronunţ numele, nu i-l pomenesc, că se face la 40 de zile pomenirea, domnul Relu Fenechiu a spus aici că cei mai învechiţi să-i înveţe pe cei tineri. Dragi colegi, Domnule preşedinte, Când se mai solicită procedură, aş ruga să indicaţi distinşilor noştri colegi să ne nominalizeze articolul şi alineatul şi regulamentul la care face referire. Asta este prima chestiune. A doua chestiune la care vreau să fac referinţă, pentru că o distinsă colegă mi-a făcut un cadou o carte, văzând că tot vin cu cărţile aici, vreau să-i mulţumesc. Şi deschizând-o întâmplător, este vorba de vorbele de duh ale lui Winston Churchill, şi deschizând-o întâmplător, am dat întâmplător peste următoarea cugetare: "Nu îndrăznesc să vă spun cum să cugetaţi. "E la articolul 90, alineatul prostie". Ar fi o mare reformă în politică dacă înţelepciunea ar putea fi făcută să se răspândească la fel de uşor ca prostia", a spus Churchill. Cugetaţi! Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule profesor, pentru aceste sfaturi. Sigur, vom ţine cont de ele. Poz. 965 dacă se susţine. Nu. 985. Nu. 991. Nu. 995. Nu. 1030. Vă rog, domnule deputat Relu Fenechiu. Poftiţi la microfon. Hotărâţi-vă! Domnul Relu Fenechiu. A fost primul. Vă rog, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt deputatul Relu Fenechiu din judeţul Iaşi, Colegiul Tomeşti. Vă mulţumesc. Dacă doriţi vă stau la dispoziţie şi cu alte detalii. Avem tot timpul de pe lume. Amendamentul de pa poziţia 1030, Ministerul Mediului. E vorba de suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Iaşi, pentru obiectivul "construire stăvilar pe râul Jijia, în comuna Victoria, cu suma de 2900 mii ron". Este necesară această investiţie pentru evitarea inundării localităţii şi limitarea pagubelor. Stimaţi colegi, O să vă citesc autorii amendamentului: e vorba de, o să vă dezamăgesc, grupurile parlamentare reunite ale Partidului Naţional Liberal. De data aceasta o să-mi permit să nu vi-i citesc pe toţi. Timpul nu ne permite, v-am mai spus, avem foarte multe amendamente. Aş vrea totuşi să vă spun: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a propus respingerea amendamentului, întrucât alineatul "Programe multianuale de mediu şi gospodărire a apelor" cuprinde sumele aferente Ordonanţei de Guvern nr.40/2006 pentru aprobarea programelor multianuale de finanţare al programelor de mediu şi gospodărire a apelor. Asta înţeleg eu că ar trebui să însemne că există sursele pentru această lucrare, înţeleg eu că ar trebui să însemne că Guvernul îşi asumă nevoia de a se finaliza acest stăvilar. Vreau să vă amintiţi cu toţii că la inundaţiile din 2007 mii de săteni din comuna Victoria şi comunele învecinate au fost evacuaţi datorită faptului că acest stăvilar era la dimensiuni reduse, apa riscând să treacă peste el şi să inunde multe sate, motiv pentru care, având în vedere totuşi că există finanţarea, eu v-aş propune să trecem peste raportul Comisiei pentru buget-finanţe, şi să aprobăm acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, amendamentul de la poziţia 1.030. Cine este pentru? 54 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 206 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt, vă rog? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poziţia 1.031, dacă se susţine? Domnul deputat Relu Fenechiu, vă rog, poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Trec direct la amendament: este vorba tot de o suplimentare a unei sume pentru judeţul Iaşi, pentru obiectivul "Parc", din satul Leţcani, din comuna Leţcani, cu suma de 750.000 lei. Este important acest parc, pentru că în comuna Leţcani este nevoie de asigurarea de spaţii verzi, comuna Leţcani fiind o comună limitrofă municipiului Iaşi, într-o zonă destul de poluată. V-am mai spus care este chestiunea legată de viitorul nostru, al tuturor, motiv pentru care vă rog, încă o dată, insistent să fiţi de acord cu votarea acestui amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 1.031. Cine este pentru? 53 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 207 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Amendamentul a căzut. Ultimul amendament de la această anexă, nr.1.161. Domnule deputat Gabor, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Eu n-am putut să urmăresc, după poziţiile pe care dumneavoastră le citiţi acolo... |
|||
|
|
Regret, poate altădată. Am trecut peste... |
|||
|
|
Din volumul C, la poziţia 713, Ministerul Mediului, Anexa nr.3/23/02 Capitolul 5001, Grupa 51, art.02 alin. (47), eu am un amendament referitor la finanţarea reconstrucţiei ecologice a rezervaţiei naturale Dumbrava Vadului, comuna Şercaia. Este vorba de renumita Poiană a Narciselor, de lângă satul Vad, comuna Şercaia. Este o poiană unică în Europa, prin frumuseţea ei, prin faptul că în luna mai acolo este un covor alb de narcise. Poate mulţi dintre dumneavoastră aţi vizitat această Poiană a Narciselor. Dacă n-aţi făcut-o, în primăvara acestui an, de Sfinţii Constantin şi Elena, vă invit acolo. |
|||
|
|
Vă mulţumim, domnule deputat. |
|||
|
|
Cred eu că suma de 58.000 Ron nu este prea mare pentru a fi folosită la reconstrucţia ecologică a acestei poieni de care se bucură foarte mulţi români din întreaga ţară. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Încă o dată poziţia, domnule deputat, vă rog: 713, am înţeles, da? |
|||
|
|
Nr.crt.713 la Ministerul Mediului, Anexa nr.3/23/02. |
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 55 de voturi pentru. Contra, vă rog? 204 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Amendamentul a căzut. Amendamentul de la 1.161, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Am încheiat dezbaterile pe amendamentele respinse. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/23 Ministerul Mediului. Nu avem amendamente admise. Supun atunci votului dumneavoastră anexa, aşa cum ne-a fost prezentată în proiect. Cine este pentru? Contra, vă rog? Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Cu 204 voturi pentru, 60 de voturi contra şi o singură abţinere, Anexa nr.3/23 a fost aprobată. Trecem mai departe, la Anexa nr.3/24 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Avem amendamente admise la poziţiile nr.13 şi 14 din amendamentele admise. Supun votului dumneavoastră... Vă rog, este vreo problemă? Vă rog. Domnul preşedinte al comisiei, domnule senator Ariton, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vrem să facem o corectură: este o eroare materială la Anexa nr.3/24, deci din nr.crt.13, completăm cu "Şoseaua de centură a municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, 491 mii lei." |
|||
|
|
Încă o dată: 413.000 lei, da? |
|||
|
|
Vă mai citesc odată: o completare la amendamentul nr.13, pe lângă cele nominalizate: "Şoseaua de centură a municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, 491 mii lei." |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun atunci votul amendamentul admis de la nr.crt.13 cu această modificare. Cine este pentru? Împotrivă? un vot împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Cu 259 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost aprobat. La poziţia 14 din amendamentele admise, tot la Anexa nr.3/24 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, supun votului dumneavoastră amendamentul acesta admis. Cine este pentru, vă rog? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt nici abţineri. Cu 261 de voturi pentru, şi acest amendament a fost aprobat. Intrăm pe amendamentele respinse, la poziţia nr.219 din volumul A. Există un amendament. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. La poziţia 220, se susţine? Nu. La poziţia 221, se susţine? Nu. La poziţia 222, se susţine? Nu. La poziţia 223, se susţine? Nu. La poziţia 224, se susţine? Nu. La poziţia 225, se susţine? Nu. La poziţia 226, se susţine? Nu. La poziţia 227, se susţine? Nu. La poziţia 228, se susţine? Nu. La poziţia 229, se susţine? Nu. La poziţia 230, se susţine? Nu. La poziţia 231, se susţine? Nu. La poziţia 232, se susţine? Nu. La poziţia 233, se susţine? Nu. La poziţia 234, se susţine? Nu. La poziţia 235, se susţine? Nu. La poziţia 236, se susţine? Nu. La poziţia 237, se susţine? Nu. La poziţia 238, se susţine? Nu. La poziţia 239, se susţine? Domnul deputat Pieptea Cornel, din partea Partidului Naţional Liberal. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Bună ziua! Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Amendamentul propus: suplimentarea sumei bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la Programul 24 pentru metrou Bucureşti, etapa a 3-a, alocarea sumei de 30.000 lei pentru extindere reţea metrou - Magistrala 5 - Universitate - Drumul Taberei. Înainte de a trece la motivaţie, daţi-mi voie să expun câteva consideraţii: dimineaţa, oamenii pierd o oră din viaţă numai ca să ajungă la serviciu; seara, la fel; dacă eşti pieton sau dacă eşti şofer nu contează, ai aceleaşi dificultăţi; stai în trafic şi nimeni nu-ţi poate da înapoi timpul care trece. Proiectul are finanţare de la Banca Europeană de Dezvoltare, în valoare de 700 milioane de euro. În timpul acesta, cetăţenii pierd zilnic ore din viaţă stând în trafic. Argumentele pentru această investiţie în Drumul Taberei sunt de prisos. Eu spun răspicat că imediat după alegeri mă voi bate ca lucrurile la acest metrou să înceapă. Va fi prioritatea mea, ca în cartierul unde am locuit să existe încă un mijloc de transport. Am prezentat iniţial ce este. |
|||
|
|
Domnule deputat, vă rog, nu dialogaţi cu sala. Deci, pe scurt, să nu întindem discuţia, vă rog frumos. |
|||
|
|
Voi face orice îmi stă în putere ca locuitorii din Drumul Taberei să se bucure de facilităţile metroului. Stimaţi colegi, Textul pe care vi l-am prezentat este pe site-ul unuia dintre miniştrii Cabinetului Boc. Suma alocată în bugetul Cabinetului Boc pentru magistrala Drumul Taberei - Universitate este de zece ori mai mică decât cea prevăzută în bugetul realizat de liberali, aceasta în condiţiile în care lucrarea reprezintă o prioritate a unuia dintre miniştri, a ministrului al cărui buget a crescut de opt ori. |
|||
|
|
Limitaţi-vă intervenţia, vă rog frumos. |
|||
|
|
OK., o să mă limitez. Motivaţia respingerii amendamentului: prin vot, membrii celor două comisii au considerat că adoptarea acestui amendament nu se justifică, iniţiatorii neprecizând sustenabilitatea acestuia. Aşa cum v-am prezentat şi mai devreme, unul dintre miniştri Cabinetului Boc susţine că există finanţare. Totodată, pe site-ul Ministerului Transporturilor, se specifică că această lucrare este una de prioritate. Vă solicit, având în vedere cele prezentate, un punct de vedere al Guvernului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului plenului amendamentul dumneavoastră. Cine este pentru amendamentul de la poziţia 239, vă rog? 62 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 209 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poziţia 240, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poziţia 241, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poziţia 242, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poziţia 243, dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. Poziţia 244, dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. Poziţia 245, dacă se susţine? Domnule senator Popa Cornel, aveţi microfonul, vă rog. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. La 245, se propune, la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, suplimentarea sumei alocate Programului de creştere a capacităţii aeroportuare şi a siguranţei transportului aerian pentru obiectivul "extindere şi modernizare suprafeţe de mişcare la Aeroportul Oradea", cu suma de 176.371,9 mii lei. Sursă de finanţare: bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 245 din amendamente respinse. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 72 voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Poziţia 246, nu se susţine? Vă rog, domnule deputat Victor Paul Dobre, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. După cum vă este cunoscut, a doua mare aglomerare urbană a ţării o reprezintă zona Galaţi - Brăila, cu peste 700 mii de locuitori. Există un studiu de fezabilitate aprobat pentru Drum Expres - Galaţi - Brăila. Există o hotărâre de Guvern prin care sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi, de aceea, propunem suplimentarea pentru acest an a bugetului Ministerului Transportului şi Infrastructurii cu 100.000 mii lei, pentru demararea lucrărilor propriu-zise de execuţie a acestei căi de acces extrem de importante, pentru dezvoltarea acestei zone foarte populate a ţării. Sper ca şi colegii mei, deputaţii de Galaţi şi Brăila să mă sprijine, chiar de la Coaliţie. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 246. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 78 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. Domnule profesor Tabără, mai aveţi o mână, aşa. 209 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poziţia 247, dacă se susţine? Doamna deputat Diana Tuşa. Doamna deputat, aveţi onoarea să fiţi la microfon. Vă rog, susţineţi-vă amendamentul. |
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Amendamentul pe care l-am propus completează, practic, amendamentul susţinut de colegul meu înainte, şi este vorba de finanţarea drumului Brăila - Slobozia - Drajna, Anexa nr.3, poziţia 24 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Aşa cum a spus şi colegul meu, aglomerarea urbană formată din municipiile Brăila şi Galaţi este cunoscută ca cea de a doua aglomerare urbană după Bucureşti. Date fiind aceste condiţii, este imperios necesar ca accesul în acea zonă, şi mai ales spre Tulcea, să se facă în condiţii de deplină siguranţă. Dacă celălalt proiect are deja un studiu de fezabilitate pentru care s-au dat bani, este deja adoptată o hotărâre de guvern, acest proiect pe care vi-l propun prin acest amendament este în fază incipientă. Asta nu înseamnă că este mai puţin important. De aceea, fac şi eu apel la colegii mei, şi din Brăila, şi din Galaţi, de a susţine acest proiect. Mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 247. Cine este pentru, vă rog? 78 de voturi pentru. Contra? 207 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Vă rog, domnule deputat Nicolăescu, procedură. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Vă anunţ oficial, domnule preşedinte, că din jumate în jumate de oră vă aduc aminte că avem nişte articole pe care nu le respectaţi: art.22, art. 23, art.88 din Regulament. Şi mai fac o precizare: domnul deputat Anghel Stanciu ne-a comunicat că a cerut dreptul la cuvânt, pe procedură, conform art.90. Art.90 există în Regulamentul dânsului, pentru că Regulamentul comun se termină la art.89. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă puteţi să mă atenţionaţi mai rar, ar fi bine. Încet, încet venim pe cele solicitate de dumneavoastră. Da, da, revenim la normalitate. Poz.248, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.249, dacă se susţine? Nu. Poz.250, dacă se susţine? Domnul deputat Horia Cristian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Amendamentul de la poziţia 250 - Ministerul Transporturilor - Anexa nr.3/24/01 Capitolul 8401: se propune suplimentarea sumei prevăzută la poziţia 42 pentru obiectivul "Pasaj denivelat DN59A km.4+150", cu suma de 9 milioane de lei. Ca să înţelegeţi despre ce este vorba, este vorba despre pasajul denivelat, cunoscut sub numele de Podul de la Calea Şagului, care este susţinut de domnul senator Robu, de domnul senator Gheorghe David, de mine şi domnul deputat Claudiu Ţaga, precum şi de Grupurile parlamentare reunite ale Partidului Naţional Liberal. Sper că toţi colegii, senatori şi deputaţi de Timiş, vor fi alături de mine şi vor susţine acest amendament. De asemenea, şi domnii deputaţi şi senatori de Caraş-Severin, întrucât acest pod este esenţial pentru drumul în cauză, care face legătura cu judeţul Caraş-Severin şi cu Republica Serbia. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 250. Cine este pentru? 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 205 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poziţia 251 se susţine? Da, domnul deputat Horia Cristian, vă rog, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Poziţia 251 se referă la centura ocolitoare de Nord-Est a oraşului Timişoara. Vă rog să observaţi că în bugetul Ministerului Transporturilor este prevăzută suma de 300 milioane de lei pentru construirea autostrăzii Arad - Timişoara. În schimb, nu este prevăzută nicio sumă pentru terminarea acestei centuri care a fost începută şi nu a fost finalizată, din cauza falimentului celui care a executat lucrarea. Această lucrare este finanţată 75% printr-un împrumut efectuat cu Banca Japoneză de Investiţii şi 25% din bugetul de stat. Ca atare, este esenţial să finalizăm această centură, pentru a asigura traficul către zona de Sud a ţării, respectiv pe DN6, în condiţiile în care se construieşte această autostradă Arad - Timişoara. Deşi finalizarea ei este prevăzută pentru anul 2012, considerăm că este extrem de importantă terminarea acestei centuri. De asemenea, rog colegii parlamentari de Timiş, colegii parlamentari de Caraş-Severin şi colegii parlamentari de Arad să mă susţină în acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 251. Cine este pentru? 82 voturi pentru. Împotrivă? 203 voturi împotrivă, cu votul domnului deputat Motreanu. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Tabără, vă rog. |
|||
|
|
Îmi permit să dau o explicaţie a votului. Şi fac acest lucru nu pentru că nu sunt deosebit de interesat de ceea ce înseamnă centura şi structura rutieră din judeţul Timiş, dar ceea ce mă îngrijorează într-un anumit fel este faptul că, după doi ani de zile de demersuri mari făcute în legislatura trecută, acolo, în loc să se îmbunătăţească proiectul respectiv, s-a îngreunat foarte mult, şi ştim cu toţii, şi ştim şi din cauza cui. Eu aştept, însă, şi aşteptăm cu multă nerăbdare, colegii de la Timiş şi toţi cei care sunt interesaţi de acest mare obiectiv care este centura Timişoarei, să se facă o analiză foarte clară a ceea ce a însemnat investiţia, a ceea ce a însemnat falimentul şi calitatea lucrărilor de acolo. În acelaşi timp, eu vă asigur, şi am încredere, după discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru Berceanu, că acest obiectiv va fi continuat, refăcut, şi sunt convins că se va încadra în termenul care este programat. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Încă o dată, nu vă mai dau cuvântul pe explicaţia votului. Ieri am deraiat de la şedinţa noastră tocmai pentru că am intrat în această procedură. Vă rog, domnul deputat Nicolăescu. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Vă mulţumesc că mi-aţi ghicit gândurile, că voiam să vă atenţionez că iar încălcaţi Regulamentul. Nu există nicio prevedere regulamentară în care să se explice votul la votarea articolelor. |
|||
|
|
Mulţumesc. Aveţi dreptate. Aşa voi proceda. Poziţia 252 se susţine? Domnul deputat Horia Cristian, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Poziţia 252 se referă la drumul DN 6 între Timişoara şi Lugoj. Vreau să-i mulţumesc domnului deputat Valeriu Tabără pentru intervenţia sa şi, de asemenea, vreau să remarcaţi că în proiectele Ministerului Transporturilor există construirea Autostrăzii Timişoara-Arad şi continuarea lucrărilor la DN 6 pe porţiunea Lugoj-Turnu-Severin. Ca atare, aceste două investiţii sunt absolut inutile, atât timp cât centura Timişoarei şi DN 6 între Timişoara şi Lugoj rămân nefinalizate. Acest proiect este, de asemenea, finanţat în 75% printr-un împrumut de la Banca Japoneză şi 25% ar trebui să fie finanţat de la bugetul de stat. Din păcate, între priorităţile Ministerului Transporturilor nu se regăseşte această lucrare şi, mai mult decât atât, nici nu există fişa acestui obiectiv. Ca atare, vă rog să aprobaţi suma de 10 milioane de lei, pentru finalizarea acestor lucrări, care sunt terminate în proporţie de 48%. Rog colegii din Timiş să mă susţină în acest demers. Rog colegii din Arad să mă susţină în acest demers şi rog colegii din Caraş-Severin să susţină acest demers. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.252. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Contra, vă rog? 201 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.253 şi 254, da? Domnule ministru, aveţi cuvântul. Domnul ministru Mihai Voicu. |
|||
|
|
Amendamentul de la poz.253. Dacă ieri nu am reuşit cu Aeroportul din Iaşi, hai, să vedem dacă reuşim cu Aeroportul din Craiova, pentru că suma pe care o propunem este foarte mică - 22 milioane de lei - pentru modernizarea Aeroportului din Craiova. În motivarea respingerii amendamentului de către comisiile de buget-finanţe se spune că Aeroportul din Craiova este un aeroport de interes local. Odată cu venirea Companiei Ford la Craiova, Aeroportul de la Craiova a încetat să fie un aeroport de interes local şi cred că dacă o companie privată investeşte 670 de milioane de euro în Craiova, statul român poate investi 5 milioane de euro în aeroport şi sper ca acest amendament să fie aprobat, cu atât mai mult cu cât ministrul transporturilor, care nu trebuie să facă decât o redistribuire în cadrul ministerului, pentru a finanţa ceea ce se propune în acest amendament, este senator de Craiova. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul nr.253. Cine este pentru? 84 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? Vă rog să votaţi. 202 voturi. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Poz.254, domnule ministru Voicu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc şi mulţumesc şi de la microfon parlamentarilor doljeni de la toate partidele care au susţinut amendamentul. Mă bazez pe solidaritatea lor şi la următorul amendament, mai ales că suma este şi mai mică decât cea de la amendamentul precedent - doar 2 milioane lei pentru finanţarea drumului ocolitor pentru sudul Craiovei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.254. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Tot 85 de voturi. Împotrivă, vă rog? 206. Abţineri, dacă sunt? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.255. Domnul deputat Victor Paul Dobre. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de o solicitare pentru o bretea a drumului naţional DN 26, pentru că undeva, în zona limitrofă Galaţiului, există posibilitatea ca într-o perioadă nu prea îndelungată să fie secţionat, datorită unor fenomene ce ţin de calitatea solului. S-a făcut o bretea a acestui drum, pentru a asigura în continuare funcţionarea, o bretea, însă, care necesită în momentul de faţă asfaltarea a circa 1,5 kilometri, pentru care solicităm 200.000 lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.255. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.256, dacă se susţine? Poz.257? Domnul deputat Mihai Donţu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vin în faţa dumneavoastră pentru a susţine acest amendament cu referire la Drumul Judeţean nr.104 Şercaia-Hoghizi din judeţul Braşov. Practic, este vorba de o bretea de legătură între DN 1 şi DN 13, respectiv de drumul care merge la Făgăraş şi respectiv drumul care merge la Târgu-Mureş. Drumul se află într-o stare avansată de degradare. Pe acest drum se află şi Combinatul de ciment de la Hoghizi. Este traficat de camioane agabaritice, iar infrastructura, substructura practică a drumului nu permite acest trafic. De aceea, practic, trebuie refăcut întregul sistem de drum şi trebuie realizat ocolitor la cele patru comune prin care trece acesta. De aceea, propunem alocarea, de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la Capitolul 8401, alocarea sumei de 8 milioane de lei, sumă prevăzută pentru realizarea sumelor de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Menţionez că, deşi este drum judeţean şi în mod normal trebuie să se ocupe de el consiliul judeţean, este în faza finală de clasare în drum naţional şi-i lipseşte doar acordul Ministerului Justiţiei. Se pare că va fi obţinut în această lună. De aceea, rugămintea mea este, având în vedere starea drumului, ca să votaţi acest amendament şi să-i scutiţi pe acei oameni de acolo de un calvar fără de margini şi de o situaţie în care casele şi vieţile lor sunt puse în pericol. Am încrederea că parlamentarii de Braşov, dar şi ceilalţi vor vota acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Cu mare siguranţă, domnule deputat. Vă mulţumim frumos pentru expunere. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.257. Cine este pentru? 79 de voturi pentru. Contra? 207 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.258. Dacă se susţine? Nu. Poz.259. Da? Vă rog. Domnul deputat Mircea Irimescu, da? Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Se propune la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la Capitolul 5001 Grupa 51 art.02 alin.(13), dezvoltarea infrastructurii rutiere, poz.35 Suceava, construcţie şosea de centură ocolitoare a municipiului Rădăuţi. Se solicită suma de 2.000 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.259. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 205 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Abţineri nu sunt. Amendamentul a căzut. La poz.260. Da, domnule deputat. Domnul deputat Antal István. Vă rog, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Este vorba de Capitolul 5001 Titlul 40 art.04 - Subvenţii pentru susţinerea transportului public de călători. Practic, noi propunem dublarea sumei care s-a prevăzut la acest capitol, respectiv de la 678.382 lei la 1.217.485 lei. Suma propusă este la nivelul anului 2008, practic, care a fost la rândul ei insuficientă pentru a acoperi aceste cheltuieli şi sursa menţionată de noi este redistribuirea în cadrul bugetului Ministerului Transporturilor, de la alte capitole. Desigur, alte capitole care, la rândul lor, sunt tot cu bani mai puţini, dar credem că nu va trebui să venim cu foarte multe explicaţii, având în vedere faptul că în ţările Uniunii Europene biletul de călător este subvenţionat peste tot. În unele state se ajunge la 70% din costul biletului, în aşa fel ca transportul public să fie susţinut şi credem că toţi deputaţii din fiecare judeţ au un interes deosebit prin votarea acestui amendament de a veni în sprijinul tuturor cetăţenilor care accesează transportul public de călători pe c.f.r. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Sigur, este o problemă generală. Vă mulţumim. Amendamentul de la poz.260. Cine este pentru? 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 204. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.261, dacă se susţine? Da? Domnul deputat Mihai Aurel Donţu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Revin cu un amendament tot referitor la o localitate din colegiul meu. Este vorba de municipiul Codlea şi face referire la realizarea ocolitorii acestui municipiu. În prezent, există studiu de fezabilitate, iar suma propusă prin amendament, respectiv 7 milioane lei, este necesară pentru realizarea proiectului tehnic şi începerea exproprierilor pentru realizarea acestei ocolitori. Menţionez că municipiul Codlea este traversat de DN 1 între Braşov şi Făgăraş, iar realizarea acestei ocolitori ar descongestiona traficul din centrul istoric şi din întreaga localitate. Suma este 7 milioane, precum am spus, iar sursa de finanţare este fondul de rezervă al Guvernului. Vă rog să votaţi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Amendament la poz.261, amendament respins. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 79 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.262. Dacă se susţine? Nu. Poz.263. Dacă se susţine? Nu. Poz.264. Nu se susţine. Vă mulţumesc. Poz.265. Nu se susţine. Vă mulţumesc. Poz.266. Nu se susţine. Vă mulţumesc. Poz.267. Nu se susţine. Poz.268. Nu se susţine. Poz.269. Da. Domnul deputat Relu Fenechiu. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Amendamentul de la poz.269 este un amendament prin care propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu suma de 40 mii mii lei, 40 de milioane lei noi, pentru obiectivul varianta de ocolire a municipiului Iaşi, etapa I, Varianta Sud. Domnule secretar de stat Anton, vă urez bun-venit în Camera Deputaţilor. Stimaţi colegi, Din 1990 până astăzi, în România s-a împământenit un obicei prost - acela de a începe multe obiective sau de a da nişte bani la unele obiective, fără să aibă nimeni în vedere că un obiectiv început şi neterminat este un obiectiv care îngroapă sume uriaşe de bani degeaba. Şoseaua de centură a Iaşului, dincolo de faptul că este un obiectiv extraordinar de important, dacă dumneavoastră puteţi să concepeţi orice maşină de tonaj greu, în momentul ăsta, care merge între sudul judeţului şi nordul judeţului prin Iaşi, trece prin centrul oraşului. Nu ştiu în câte oraşe mari se mai întâmplă acest lucru. Este un obiectiv care a început şi, dincolo de toate, trebuie terminat cât mai repede. Anul acesta... mulţumesc Guvernului pe această cale. Guvernul Boc a alocat 40 de milioane de lei noi. Este bine, dar este mult prea puţin faţă de capacitatea constructorului sau a constructorilor pentru finalizarea acestui obiectiv. Motiv pentru care, domnule ministru, aş dori să analizaţi posibilitatea redistrubuirii în cadrul Ministerului Transporturilor a sumelor alocate, aşa încât pentru obiectivele începute, în care există posibilitatea de a se lucra mai mult, să se poată aloca aceşti bani şi să încercăm să alocăm mai puţini bani pentru obiective care nu sunt începute, obiective pe care le-am văzut în proiectele dumneavoastră, care nu au nici măcar studiul de prefezabilitate. Acum trebuie să fim corecţi şi mai ales să înţelegem situaţia de fapt. Sunt parlamentar PNL, sunt în opoziţie, ştiu că este greu să obţin finanţare de la acest Guvern, motiv pentru care aş dori, nici măcar să nu mai supunem la vot acest amendament. Am profitat de faptul că sunt autorul acestui amendament, pentru a expune nevoia acestei alocări. Ştiu că există acest amendament trei puncte mai încolo, susţinut şi de colegi de la PSD şi o să vă rog să-mi permiteţi şi să ne permiteţi şi nouă, liberalilor, să susţinem împreună amendamentul făcut de un coleg de la PSD, poate, având în vedere PSD-ul este acum într-o alianţă de guvernare, să aibă mai multe şanse acela. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.269. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 207. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Poz.270. Se susţine? Domnul senator Popa Cornel. Vă rog. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La amendamentul nr.245, se pare că nu am găsit înţelegere prin votul dumneavoastră. Tot pentru Aeroportul Oradea, propunem următorul amendament: se propune introducerea la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unui obiectiv proiect nou, la Capitolul 6401, obiectiv proiect nou Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii - construirea terminal pasageri la Aeroportul Oradea, în valoare de 183.842 mii lei. Şi aş vrea să vă sensibilizez, spunând că la această oră majoritatea pasagerilor care vin sau pleacă internaţional în Oradea şi pleacă dinspre Oradea, fac naveta la Budapesta, pentru a lua avionul de acolo. Or, de asemenea, un obiectiv turistic important, Băile Felix şi nu numai, de asemenea este obturat din această cauză şi v-aş ruga să fiţi atenţi la votul dumneavoastră legat de cererea noastră vizavi de această sumă. De asemenea, rog pe bunul meu prieten, domnul ministru Anton Marin, să fie atent la aceste obiective pe care noi le cerem pentru Oradea şi pentru zona de nord-vest. Eu îl sensibilizez spunând că la această oră, la 60 km de noi, la Debreţin, ungurii dezvoltă un aeroport internaţional şi Aeroportul Oradea este sortit pieirii dacă ministerul de resort nu se va apleca atent asupra investiţiilor în infrastructura acestui aeroport. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.270. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 81 de voturi. Contra? 205. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.271. Dacă se susţine? Vă rog, domnule ministru Nicolăescu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de amendamentul de la poz.271. Se referă la introducerea în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la Capitolul 6401 poz.28 judeţul Mureş, un nou obiectiv de investiţii care are în vedere extinderea platformelor şi căii de rulare la Aeroportul Transilvania-Târgu-Mureş cu 48 de milioane lei. De asemenea, amendamentul are în vedere şi instalarea de echipamente de balizaj, reorganizarea fluxurilor aerogării la acest aeroport cu 1.281.000 lei. Este necesar ca acest aeroport să fie adus la standarde internaţionale, fiind deja aeroport internaţional şi fiind un aeroport care deja şi-a căpătat un nume pe piaţa internă şi internaţională şi care are ca scop punerea în valoare a Mureşului şi a judeţelor limitrofe. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.271. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 204 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.272. Dacă se susţine? Da. Domnul deputat Antal István. Poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Am un amendament la Anexa nr.4/29, Capitolul 6401, obiectiv proiect nou, unde propun introducerea unui obiectiv nou de investiţii, şi anume construirea drumului ocolitor Brădeşti-Băile Seiche, ocolirea municipiul Odorheiul Secuiesc la DN 3A şi vă informez că există hotărârea consiliului judeţean de transfer al drumului judeţean la Agenţia Naţională a Drumurilor în vederea emiterii unei hotărâri de Guvern, în aşa fel ca în 2009 acest proiect care are studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi tot ce doriţi, să fie atacat. Este vorba de o porţiune de 5,3 km, prin care am reuşit să scoatem transportul greu din municipiu, având în vedere faptul că, anual, practic, o porţiune de peste 5 km de drum naţional DN 3 care traversează centrul oraşului, să fie remediat, pentru că transportul greu care trece prin această porţiune distruge tot. Aş dori să vă atrag atenţia că acest amendament a fost aprobat de comisia de specialitate. Am aici documentul cu amendamente admise şi mă surprinde faptul că s-a trecut aici că prin vot membrii celor două comisii au considerat ca lucrarea acestui amendament nu se justifică, iniţiatorii neprecizând sustenabilitatea acestuia. Este vorba ... |
|||
|
|
Domnule deputat, vă rog să încheiaţi expunerea dumneavoastră. |
|||
|
|
... de un drum ocolitor şi cred că, după vizita domnului Preşedinte în secuime, o să avem o susţinere vizavi de aceste proiecte pe care le supunem atenţiei delegaţiei ministeriale care mâine, la orele 12,00, după câte ştiu, va avea o discuţie cu conducerea judeţului şi vom prezenta şi acolo aceste proiecte, sperând că a mai rămas ceva din bugetul Administraţiei Prezidenţiale şi o să-l şi întreb pe domnul Toader, pentru că dânsul am înţeles că ţine evidenţa cu aceste propuneri, dacă mai este ceva, să primim o mână de ajutor. Ca atare, vă rog să-mi acordaţi votul dumneavoastră pentru acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.272. Cine este pentru? 82 de voturi pentru. Contra, vă rog? 203. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.273. Dacă se susţine? Domnul deputat Antal István. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La această poziţie, la Anexa nr.3/24/29 Capitolul 6401, am propus un obiectiv nou şi este vorba tot de un drum de ocolire a oraşului Cristuru Secuiesc pe un traseu prelungit al Drumului Naţional 13, prin Cristur-Feleac - îmi cer scuze, s-a trecut greşit acolo "Făget" - şi Mureni, în judeţul Mureş, cu ieşire pe DN la 3 km de Vânători. Cei care cunosc această zonă ştiu că există o intersecţie la 90 de grade la mijlocul comunei Vânători, deosebit de periculoasă. La fel, toţi dintre cei care trec pe acolo cunosc că există un pod, un monument istoric, practic, pe Râul Târnava, construit în 1896 şi în 1896 autorităţile din judeţ au fost informate de către firma austriacă, care l-a construit atunci, de 100 de ani, că podul nu mai prezintă garanţie, ca atare, va trebui să fie reconstruit. În sfârşit, a început o... nu reconstruire, ci să facă un ponton, acolo, pe lângă acest pod. Dar, dacă am reuşi să cuprindem anul acesta cel puţin pentru studiu şi pentru proiectare, o sumă mică, ca să reuşim să facem toate demersurile necesare şi în 2010 am începe aceste lucrări, în 2 ani de zile am ajunge ca să scurtăm acest traseu cu 10 km de ieşire de la Drumul Naţional 13.C pe Drumul Naţional 1. Totodată, am crea posibilitatea înfiinţării în zona Mureni, unde există şi o gară c.f.r. şi mai multe linii, care nu mai sunt utilizate, unui centru logistic în vederea stimulării transportului mixt şi un centru logistic şi pentru depozitele venite de pe autostrada care este în construcţie şi o să treacă la câţiva kilometri de această porţiune, în aşa fel ca să debarasăm drumurile judeţene de transportul greu, cu utilaje de peste 50 de tone, având în vedere faptul că, actualmente, este o situaţie îngrijorătoare. Şi, la fel, sper ca delegaţia trimisă de domnul preşedinte în zonă mâine va agrea această poziţie, de altfel prezentată şi domnului ministru Berceanu în comisia de specialitate cu răspunsul pozitiv. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||
|
|
Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 273. Cine este pentru? 81 de voturi. Contra? Vă rog să votaţi. 205. Abţineri dacă sunt? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. La nr. crt. 274, vă rog, domnule deputat să vă şi prezentaţi; aveţi microfonul. Domnule senator, scuzaţi-mă! |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Mă numesc Gyerkó László, sunt senator de Harghita. Noi avem o propunere în vederea majorării bugetului Ministerului Transporturilor la Capitolul 8401, cod 24840105 de la suma de 133.455 la 1.500.000 lei. Este vorba despre demararea lucrărilor la DN 12, care străbate judeţele Covasna şi Harghita. Licitaţiile au fost finalizate anul trecut şi avem toate posibilităţile să demarăm lucrările la începutul anului curent. Noi considerăm că suma de 5% din totalul cheltuielilor prevăzute pentru anul 2009 nu permite demararea acestor lucrări. Finalizarea acestui tronson ar permite ca investitorii să vină mai uşor în această zonă centrală a ţării. Am convingerea că şi colegii deputaţi de la PSD vor susţine acest amendament. Mulţumesc frumos. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 274. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Contra? Vă rog. 204 de voturi. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Pct.275, dacă se susţine? Vă rog, domnule deputat Lakatos Petru, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate doamne, Stimaţi domni, Amendamentul se referă la Anexa nr.3/24/29 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Un ministru al transporturilor între '96 şi 2000 a spus că România n-are nevoie de autostrăzi, a devenit preşedintele ţării. Domnul Berceanu acum vrea să-i ia locul şi spune că nu avem nevoie de drumuri expres. Noi propunem reintroducerea fişei de investiţii la Capitolul 8401 Transporturi, cod 24840105200810 drum expres Oradea-Arad, de fapt este vorba de drumul expres care leagă Baia-Mare - Satu-Mare - Oradea şi Arad de importanţă excepţională, mai ales dacă privim perspectiva intrării în zona Schengen, pentru că, pe graniţa de vest a ţării, acest drum expres ar crea posibilităţi foarte mari în toate cele cinci judeţe. Comisia, interesant, propune respingerea amendamentului întrucât nu se specifică sursa de finanţare. Am aici documentul în original. Am menţionat sursa: Credite guvernamentale. Şi mai completez cu alte două surse. Facilitatea Schengen, la care s-a referit domnul ministru de finanţe Pogea, în cursul dezbaterilor de ieri, ar fi o posibilitate. A doua posibilitate ne-o dă ziarul "Gândul", care spune că toţi parlamentarii Puterii au primit câte 60 de mii de euro. Din cele cinci judeţe, înmulţind numărul parlamentarilor cu cei 60 de mii de euro, deja efortul bugetar se reduce cu 80 %. Eu solicit, la ora actuală, vot apel nominal, în aşa fel ca să vedem din cele cinci judeţe cine este de acord cu această problemă şi cine nu. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Sigur, s-ar putea să aveţi o surpriză pe chestiunea aceasta, dar să vedem. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 275. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 87 de voturi pentru. Contra? Vă rog. 201 de voturi contra. Abţineri dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.276, dacă se susţine? Domnule profesor, vă aşteptăm cu drag. Poftiţi, susţineţi-vă amendamentul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Domnule ministru Pogea, Am două amendamente: 276 şi 277. Venind spre dumneavoastră, domnule preşedinte, şi văzând că mă întâmpinaţi aşa de frumos, mi-au venit în minte cuvintele aceluiaşi distins Churchill, care, fiind avertizat că de Gaulle este oleacă orgolios, precum cocoşul galic, spune: "Pentru a obţine ceva, trebuie să vă purtaţi frumos cu dânsul". La care Churchill a zis: "Da, am să-l pup pe toţi patru obraji." Eu acum nu îndrăznesc să vă fac această ofertă, dar poate totuşi veţi aproba, pentru că suntem la Putere, unul din cele două amendamente, aşa că încep cu primul. (Vociferări.) Domnule preşedinte, cei care au fost la sănătate şi nu mai sunt, vă rog să fie trataţi cu prioritate. |
|||
|
|
Vă rog, domnule profesor, nu dialogaţi cu sala. |
|||
|
|
Nu, cu bolnavii dialoghez. (Amuzament.) Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Capitolul 8401, cod 24840105 (şi vă spun că nu-i număr de telefon) obiectiv Reabilitarea drumurilor naţionale cu suma de 17.500 mii lei pentru reabilitarea DN-urilor care străbat municipiul Iaşi. Stimaţi colegi, orice drum începe şi se termină. Dar mai şi trece sau intră prin localităţi. Noi, prin municipiul Iaşi, avem două drumuri naţionale: DN 24 şi DN 28. Vă asigurăm că ele ies din municipiu în altă stare decât intră, dar nu din cauza noastră, ci din cauza celor care s-au perindat pe la Ministerul Transporturilor şi celor care s-au perindat pe la Primăria Iaşi, că tot timpul, primarii n-au fost de aceeaşi culoare politică cu miniştrii transporturilor. Şi atunci, găurile nu le-au astupat, ca să vadă cetăţeanul că primarul nu le astupă. Dar primarul a fost vigilent, pentru că dacă astupa găurile cu banii municipalităţii, în loc să meargă pe DN, mergea la DNA, că era deturnare de fonduri. Şi atunci, noi vă spunem acum şi-i transmitem în mod serios domnului Berceanu, care, zic unii, că şi dânsul ar avea legătură cu DN, să nu ajungă la DNA şi să ne astupe găurile cu 3.500 mii lei pentru DN 24 şi 14.000 mii pentru DN 28. Şi, domnule preşedinte, vă rog respectuos să le supuneţi la vot, dar nu cu acelaşi rezultat cu care le-aţi supus pe-ale colegilor liberali. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule profesor. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 276. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 90 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog. 198 de voturi. Abţineri, dacă sunt? Două abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule profesor, amendamentul 277, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Evident că vă privesc cu alţi ochi acum. Nu îndrăznesc să vă spun că văd prost, că am dioptrii şi e o justificare. Dar, dacă pe acela l-aţi picat, pe acesta vă rog să-l treceţi, pentru că, dacă la centura ocolitoare a Tecuciului, care nu apare nominalizat la amendamente acceptate la pct. 13 şi s-a justificat aici de către domnul preşedinte de comisie că a fost o eroare materială, eu vă spun că aici este o eroare umană şi trebuie să-l puneţi la art. 13. Şi cei care au făcut eroarea asta umană, să o corecteze. Şi cum. Domnule preşedinte, a fost un distins moldovean, pe care-l chema Iorga şi spunea că nu merită să trăiască cel care n-a trecut prin Iaşi. Dar, mă întreb eu acum, merită să trăiască cel care, nu că nu trece pe DN, dar nici nu-l ocoleşte pe centură? Şi v-aş spune că facem centuri la toate oraşele la care avem miniştri. La astea la care nu avem miniştri, nu facem centuri. Nu ştiu de ce, dar s-ar putea să ocolim şi noi Guvernul, cu votul. Şi, de aceea, cred că a face o linie de centură din oraşul culturii, din capitala culturală a ţării şi nu a distruge monumente, că una este să treci cu basculanta pe lângă Casa Dosoftei, pe lângă bojdeuca din Ţicău - eu cred că ar fi unii care ar trece şi peste Teiul lui Eminescu - şi una este să permiţi acestor monumente să subziste şi să le înveţe şi nepoţii dumneavoastră de la PD-L, că la dumneavoastră este domnul Pogea. Şi avem, domnule ministru Pogea, şi un monument etern acolo, Combinatul metalurgic, poate băgăm bani în el, să-l relansăm. Eu cred că ar trebui, distinşi colegi din Moldova, să faceţi front comun şi, prin votul nostru, să demonstrăm ataşamentul nostru faţă de cetatea culturală a Moldovei şi de protecţia monumentelor sale şi să votăm chiar dacă nu trece, dar să-i facem pe cei care fac erori materiale să ştie că săvârşesc, nevotând, o eroare umană. Şi noi nu facem această eroare. Vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră anticipat şi favorabil. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dau cuvântul domnului ministru Adomniţei şi după aceea domnului deputat Vasile Mocanu. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, Domnule prim-ministru, Doamnă ministru, Doamnelor şi domnilor secretari de stat, Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să încep cu o chestiune de procedură. La iniţiatori, şi în cazul de faţă, era scrisă şi Comisia pentru industrii şi servicii; în alte dăţi scrie Grupurile parlamentare ale PSD sau ale PNL. Când spunem grupurile parlamentare, orice coleg al nostru poate să vină să susţină, nu doar liderul de grup şi atunci şi la comisii, oricare ar fi ele, un coleg de la acele comisii poate să vină şi să susţină mai ales... |
|||
|
|
Îmi cer scuze, domnule deputat, tocmai de aceea v-am invitat la microfon acum. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Da, dar am început cu o chestiune de procedură, pe care oricum trebuia să mi-o oferiţi, domnule preşedinte. Acum intru pe ceea ce vroiam să vă spun aferent celor două amendamente făcute. Vreau să vă spun că preţ de patru ani de zile în municipiul Iaşi erau atârnate nişte bannere, pe care domnul primar (primar PSD), cu sinceritate, spunea: "DN 24 şi DN 28 aparţin Guvernului şi nu Primăriei Iaşi." Deşi întregul trafic al municipiului Iaşi se desfăşoară pe cele două drumuri. Dar, ca să ajung la ultimul amendament propus de domnul deputat Stanciu, vreau să vă spun că, poate nu întâmplarea, cât adevărul a făcut ca amendamentele făcute de liberali, cu un preţ de 40 de milioane de ron să fie extraordinar de apropiat de amendamentul făcut de PSD, care cere 36 de milioane ron - suplimentarea bugetului pentru şoseaua de centură. Evident, nu vă imaginaţi că în şedinţele mele de doctorand cu maestrul conducător de doctorat Stanciu ne împărţeam sumele pe autostradă, ci reala nevoie a municipiului Iaşi de a avea şosea de centură - autostrada oricum n-o s-o faceţi. Dar, vreau să închei, spunându-vă: astăzi, în municipiul Iaşi, şoseaua de centură nu există şi tot traficul greu (şi imaginaţi-vă un accident cu un TIR care transportă azotat de amoniu) se desfăşoară prin oraş, prin cea mai circulată şi dens populată secţiune a oraşului, care este Gara Iaşi. Cei care aţi mers prin Iaşi şi care veniţi în octombrie la sărbătoarea Sfintei Parascheva şi mergeţi pe pista bombardată a aeroportului sau veniţi cu maşina, pe acolo veniţi. Imaginaţi-vă că şi dumneavoastră suferiţi direct din această cauză. Prin urmare, nu putem decât să susţinem - şi nu într-un mod politicianist, ci real - nevoia municipiului Iaşi, condus de un primar PSD şi cu un şef de consiliu judeţean PSD de a-i aproba banii suplimentari - şi nu sunt foarte mulţi - la dimensiunea bugetului pe care-l conduceţi, banii pentru a avea şoseaua de centură, într-o sumă care poate fi cheltuită realist şi corect, fără DNA, anul acesta. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru şi îmi cer încă o dată scuze. Tocmai de aceea v-am lăsat să vorbiţi mai mult, ca pentru două amendamente. Domnul deputat Vasile Mocanu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Dragi colegi, Desigur că ne aflăm în faţa unui amendament deosebit de important pentru judeţul Iaşi, pentru municipiul Iaşi. În primul rând vreau să vă spun că sunt iniţiator la cele două amendamente susţinute şi motivate aici de către domnul academician Stanciu şi eu vin în faţa dumneavoastră cu rugămintea de a vota acest amendament, fiindcă Iaşiul, oraşul Iaşi, nu mai suportă traficul zilelor noastre de astăzi. Nu se mai poate circula. Blocurile crapă, la gară nu poţi să mai ajungi, este o aglomeraţie extraordinară. Avem rugămintea, deci acest obiectiv este cuprins în bugetul de stat pe acest an, dar vrem suplimentarea pentru a ne încadra în termenii prevăzuţi în fişa de investiţii. Eu vă mulţumesc foarte mult şi aştept votul dumneavoastră. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||
|
|
Şi în acelaşi timp invit şi parlamentarii PD-L să susţină şi să ne susţină. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 277, vă rog. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 91 de voturi pentru. Contra, vă rog? 197 de voturi. Abţineri? Cinci abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Pe procedură, da. Domnule deputat Nicolăescu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Am întârziat cu zece minute, ce-i drept. Vă reamintesc, art. 22 referitor la cvorumul, îl încălcaţi; art. 88 referitor la prezenţa ministrului în sală, îl încălcaţi şi vă citesc ce obligaţii aveţi la art. 23: "Preşedintele sau vicepreşedintele care îl înlocuieşte şi care conduce dezbaterile veghează la respectarea Regulamentului." Ceea ce nu faceţi, domnule preşedinte de şedinţă. Şi vă atenţionăm că o să vă reclamăm la Biroul permanent pentru conducerea eronată şi ilegală a acestei şedinţe. |
|||
|
|
Domnule ministru Eugen Nicolăescu, "..Pentru menţinerea ordinii în sala de şedinţe, dacă mai iese domnul ministru cu asemenea probleme la microfon, rog chestorii să ia măsuri. Poz. 278 dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. Poz. 279? Nu. Poz. 280? Nu. Poz. 281? Poftiţi, domnule deputat, vă rog să vă şi prezentaţi. Îmi cer scuze. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Bună ziua! Adrian Solomon. Sunt ales de electoratul din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui. Amendamentul meu se referă la Anexa nr.3/24/29 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Propun la Capitolul 8401 subcapitolul 03, la reabilitarea DN 24, de care am aflat mai devreme că trece şi prin municipiul Iaşi, să se completeze cu: "şoseaua ocolitoare a municipiului Bârlad" în valoare de 172.500 mii lei. Este vorba, după cum am văzut, şi din proiectul de buget, de o estimare pe patru ani de zile, aşa că această sumă nu cred că trebuie să sperie în acest an pe cei din Ministerul Transporturilor. De asemenea, pentru a ajunge la Iaşi, să blochezi traficul, trebuie să treci pe acelaşi DN 24 prin municipiul Bârlad, cu aceleaşi camioane grele şi un recensământ făcut de Compania Naţională de Autostrăzi şi drumuri, anul trecut, dădea ca cifră certă prin municipiul Bârlad 3100 de autovehicule peste 7,5 tone. Acestea tranzitează oraşul de la nord la sud şi invers, zilnic, pe două bulevarde, care sunt prin mijlocul unor cartiere de blocuri; blocul se află doar la cinci metri de aceste bulevarde. Vă daţi seama ce înseamnă... |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, cred că aţi fost destul de convingător. Haideţi să trecem la vot. |
|||
|
|
Nu cred că au trecut cinci minute, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Vă rog frumos. |
|||
|
|
Eu cred că, în România, încă minutul are un minut, nu are mai puţin. |
|||
|
|
A trecut minutul, vă rog încheiaţi intervenţia. |
|||
|
|
Această investiţie are indicatorii tehnico-economici însuşiţi de Guvern prin Hotărârea nr.1340/31.10.2007 şi pentru asta îi mulţumesc domnului deputat PNL Dan Marian, numai că trebuie să continuăm acest demers. Şi, dacă ne uităm la respingerea amendamentului, se spune din partea comisiei că responsabilitatea stabilirii priorităţilor în realizarea obiectivelor de investiţii şi repartizarea fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii al ministerului revine ordonatorului principal de credite. Întrucât domnul ministru Berceanu nu se află în sală, îl rog pe domnul secretar de stat să ne transmită şi nouă care sunt priorităţile acestui minister, atâta timp cât cetăţenii din Odorhei, din Iaşi, din Bârlad nu sunt în atenţia... |
|||
|
|
Domnule deputat, vă atenţionez, aţi depăşit deja de două ori timpul alocat pentru intervenţie. |
|||
|
|
Alţii au vorbit ieri câte o jumătate de oră. Puţin respect şi pentru cei care n-au vorbit şi au ridicat mâna. |
|||
|
|
Sunteţi în categoria celor care au vorbit o jumătate de oră. Vă rog frumos încheiaţi. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, O să închei imediat. |
|||
|
|
Vă rog. |
|||
|
|
Deci, dacă cetăţenii din aceste oraşe (şi mai sunt destule proiecte de şosele de centură în aceste amendamente) nu sunt printre priorităţile Guvernului şi ale ministrului transporturilor, să ne explice şi nouă de ce nu sunt. Pentru că eu sunt convins că, în patru ani de zile, nu se vor mai face nici măcar 5 metri sau 5 kilometri de autostradă, iar aceşti cetăţeni din oraşe vor fi în permanenţă zguduiţi la propriu de transportatori care depăşesc cu mult limita legală pe osie în transporturile lor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Vi s-a pronunţat numele? Poftiţi, un minut, vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Susţin amendamentul colegului de la Partidul Social Democrat, domnul deputat Solomon, prin aceea că motivaţia prezentată de dumnealui este întru totul reală şi adevărată. Este nevoie a se construi o şosea de centură ocolitoare a municipiului Bârlad. Şi vreau să precizeze aici faptul că, timp de doi ani de zile, m-am bătut pentru a fi aprobată această şosea de centură, iar atâta timp cât Ministerul Transporturilor a fost condus de un ministru al Partidului Democrat, nici gând nu a avut să aprobe un astfel de obiectiv. Când Partidul Naţional Liberal a preluat Ministerul Transporturilor şi împreună cu domnul deputat actual Solomon şi cu domnul primar al municipiului Bârlad ne-am bătut pentru a fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi precizarea o fac şi eu, prin Hotărârea de Guvern nr. 1340/31.10.2007. Este imperios necesar să aprobăm construcţia acestei şosele de centură a municipiului Bârlad. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc şi solicit şi eu punctul de vedere al Ministerului Transporturilor sau dacă nu, al domnului prim-ministru Boc. Boc 2, da. |
|||
|
|
Am reţinut. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz. 281. Cine este pentru? 80 de voturi pentru. Contra? Vă rog. 210 de voturi contra. Abţineri? Trei abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz. 282, dacă se susţine? Vă rog, domnule deputat Solomon, aveţi cuvântul; într-un minut, vă rog frumos. Pe procedură? |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Am solicitat punctul de vedere al domnului secretar de stat astăzi. Dacă nu, îl chemăm luni, la o interpelare. |
|||
|
|
Da, vă rog frumos. Chiar aţi indicat locul şi momentul în care trebuie să-l chemaţi pe domnul secretar de stat. Revenim la ordinea de zi, Anexa nr. 3/24, poz. 282. Vă rog, domnule deputat, vă rog să vă prezentaţi, îmi cer scuze. |
|||
|
|
Cornel Pieptea, deputat PNL, Bucureşti. Amendamentul de la poz. 282 propune suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la Capitolul 84 01 Transporturi, cod 24.84.01.07.1004 cu suma de 22.754 mii lei a valorii propuse pentru a fi finanţate în cursul anului 2009 pentru categoria de investiţii Magistrala IV Metrou Gara de Nord - Laromet. Amendamentul este necesar întrucât finalizarea lucrărilor la Magistrala IV de metrou reprezintă o prioritate pentru cetăţenii zonei de nord a Bucureştiului, această investiţie fiind unul din proiectele începute în 1989 şi nefinalizate încă. Guvernul Tăriceanu şi-a propus finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor, în acest sens fiind propusă o eşalonare a valorii rămase de finanţat, astfel încât anul 2010 să fie anul în care magistrala să fie dată în folosinţă. Aş vrea să trec la motivaţia respingerii. |
|||
|
|
Vă rog mult, repede, pentru că v-aţi epuizat timpul. |
|||
|
|
Tocmai de aceea. Sursa de finanţare nu poate fi avută în vedere deoarece fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în proiectul bugetului de stat pe anul 2009, este limitat. Cred că, având sprijinul tuturor deputaţilor şi senatorilor aleşi în Bucureşti, şi cu sprijinul dumneavoastră, al tuturor celor aflaţi în sală, acest proiect va fi trecut astăzi. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.282. Cine este pentru? 79 voturi pentru. Contra, vă rog? 210. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.283. Suntem iar la un grup de amendamente, un calup. Domnule senator Frâncu, aveţi cuvântul. Spuneţi şi poziţia, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Emilian-Valentin Frâncu: Da, mulţumesc. Este vorba despre Anexa nr.3/24, poz.1193. În amendamentul pe care îl prezint este vorba despre DN 72, ce străbate Ţara Loviştei. Este un drum foarte important pentru nordul judeţului Vâlcea şi cred că este unul din puţinele drumuri naţionale neasfaltate. Se propune suplimentarea sumei pentru Ministerul Transporturilor cu suma de 5.000 mii lei pentru asfaltarea DN 7D, pe porţiunile Grebleşti-Boişoara 3 km şi Câineni-Perişani, în localitatea Titeşti, tot 3 km, pentru ambele porţiuni, cu suma de 2.500 mii lei. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul din vol.E de la nr.1193. Cine este pentru? 70 voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 219 voturi contra. Abţineri, vă rog? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.1196, dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. 1197? Nu. 1198? Nu. 1202? Nu. 1203? Nu. 1204? Nu. 1205? Nu. 1206? Domnule deputat Gabor, aveţi o intervenţie la 1206? Vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, eu am înregistrat amendament la acest capitol. Este înregistrat sub nr.120 în 10 februarie 2009. O să vi-l prezint. Nu se discută acest amendament în comisie sau pur şi simplu s-a omis a fi trecut la amendamente respinse. |
|||
|
|
Vă rog, susţineţi amendamentul. |
|||
|
|
De aceea, eu vă rog să-mi permiteţi să-l susţin, urmând să-l supuneţi şi votului. Am solicitat pentru judeţul Braşov o suplimentare a sumei prevăzute pentru acest judeţ pentru o variantă ocolitoare a municipiului Făgăraş, cu suma de 27 mil. roni şi, de asemenea, pentru reabilitarea DN 1, Bulevardul Unirii, municipiul Făgăraş, suma de 14 mil. roni. Care este justificarea solicitării acestor sume? Ocolitoarea municipiului Făgăraş a fost începută încă pe vremea lui Ceauşescu. A rămas în această stare până la sfârşitul mandatului Cabinetului Tăriceanu, când fostul ministru al transporturilor a început procedurile pentru a se executa lucrările la această ocolitoare. Ele sunt începute. A fost făcut studiul de fezabilitate, s-au făcut procedurile pentru licitaţia tehnică şi urmează să primească finanţarea. Fără ca în buget să se prevadă această sumă pentru finanţarea executării lucrărilor la ocolitoarea Făgăraş, nu se vor putea executa lucrări în acest an, şi este absolut necesar, pentru că tot traficul greu este prin municipiul Făgăraş, prin centrul istoric, aşa încât acest DN 1 care străbate Făgăraşul este şi el deteriorat. De aceea, este al doilea amendament pentru 14 mil. roni pentru reabilitarea DN 1, care aparţine tot Guvernului. Eu vă rog să binevoiţi a da un vot favorabil pentru obţinerea acestor sume. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Sunt multe probleme în oraşele ţării, adică multe oraşe sunt în această situaţie. Supun votului dumneavoastră atunci amendamentele prezentate de domnul deputat Gabor. Cine este pentru? 82 voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Am încheiat amendamentele respinse la Anexa nr.3/24, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Am aprobat amendamentele din anexa cu amendamente admise. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/24. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 212 voturi pentru. Contra, vă rog? 71 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nicio abţinere. Anexa nr.3/24 a fost aprobată. Am rugămintea să fiţi de acord ca Anexa nr.3/25.01, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării să o discutăm după ce trecem peste celelalte anexe. E o anexă mai dificilă. Am înţeles că mai există nişte discuţii pe undeva, pe afară, şi atunci avem şi rezultatul acestor discuţii. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Cu 5 voturi împotrivă, o abţinere şi 251 de voturi pentru, această propunere a fost aprobată. Trecem, deci, la Anexa nr.3/26, Ministerul Sănătăţii. Iar s-a făcut ora la care mă atenţionaţi. Vă rog, domnule deputat Nicolăescu. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, deşi dumneavoastră nu respectaţi Regulamentul, eu mai am până la 11,45, ca să fie o jumătate de oră de la ultima intervenţie. Aş dori să spun că aţi schimbat ordinea de dezbateri, în sensul că aţi sărit peste anexa Ministerului Educaţiei. Nu suntem încă pregătiţi pentru următoarea anexă; ne pregătisem pentru aceasta. În consecinţă, vă solicităm o pauză de consultări. |
|||
|
|
Pauză de consultări, 5 minute, vă rog. În sală! Nu părăsiţi sala, pentru că fac apelul sonor imediat. |
|||
|
- după pauză - |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Cele 5 minute au trecut. Pauza s-a încheiat, vă rog să luaţi loc în sală pentru a putea continua lucrările. Suntem la Anexa nr.3/26, Ministerul Sănătăţii. La Anexa nr.3/26, în anexa cu amendamentele admise, există un amendament la poz.21. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.21. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Cu 210 voturi pentru, 57 voturi împotrivă, nicio abţinere, amendamentul a fost aprobat. Domnule preşedinte al Comisiei de buget, finanţe, Ştefan Viorel, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Aş vrea să sesizez faptul că la poz.21 s-a strecurat o eroare materială. Suma corectă este 7010 mii lei, în loc 6730 mii lei. Mulţumesc. |
|||
|
|
Cred că sunteţi de acord. Amendamentul a fost aprobat cu această corectură. Supun votului dumneavoastră atunci din nou amendamentul de la Anexa nr.3/26 cu această corectură. Cine este pentru, vă rog? Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 260 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere, amendamentul de la poz.21 din amendamente admise a fost votat. Trecem la amendamente respinse, la Ministerul Sănătăţii. Dar, înainte de acest lucru, permiteţi-mi să îmi cer scuze faţă de domnul fost ministru al sănătăţii Eugen Nicolăescu pentru o afirmaţie pe care am făcut-o în urmă cu puţin timp. Îmi cer scuze, domnule ministru! Vă mulţumesc. (Aplauze din partea deputaţilor Grupului parlamentar al PNL.) Anexa 3/26/01, Ministerul Sănătăţii, poz.368. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. 369? Nu. Mulţumesc. 370? Nu. Mulţumesc. 371? Nu. Mulţumesc. 372? Nu. Mulţumesc. 373? Nu. Mulţumesc. 374? Nu. Mulţumesc. 375? Nu. Mulţumesc. 376? Nu. Mulţumesc. 377? Nu. Mulţumesc. 378? Nu. Mulţumesc. 379? Nu. Mulţumesc. 380? Nu. Mulţumesc. 381? Nu. Mulţumesc. 382? Nu. Mulţumesc. 383? Vă mulţumesc. 384? Nu. 385? Nu. 386? Nu. 387? Nu. 388? Nu. 389? Nu. 390? Nu. 391? Nu. 392? Domnul ministru Mihai Voicu. |
|||
|
|
Cu mult sub un minut. Este vorba de un amendament pentru suma de 420 de mii de lei pentru Centrul SMURD de la comuna Pleniţa, judeţul Dolj. Ţin să menţionez că această comună este acoperită în calitate de parlamentar de 2 parlamentari PSD şi mă gândesc că, dacă domnului deputat Claudiu Manda, Doamne fereşte, i se face rău la Cetate, este bine să existe un centru medical la Pleniţa. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.392. Cine este pentru? 75 voturi pentru. Contra, vă rog? 205. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt. Poz.393? Nu, mulţumesc. 394? Nu, mulţumesc. 395? Nu, mulţumesc. 396? Nu, mulţumesc. 397? Poftiţi. Domnule deputat Erdei, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Amendamentul nostru se referă la Anexa nr.3/26/29, Ministerul Sănătăţii, şi propunem suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii la Capitolul 6601 "Sănătate", a obiectivului de investiţii 26.66.01.02.07, "Spital judeţean de urgenţă Oradea", cu suma de 1000 de lei. Motivaţia. Amendamentul a fost admis de Comisia pentru sănătate publică din Senat şi Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor. Suma este necesară finalizării etapei prevăzute pentru anul 2009, deci pentru anul în curs. Sursa de finanţare se regăseşte la Anexa nr.3/01, Administraţia Prezidenţială. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, inclusiv pentru indicarea sursei. Propun să votăm. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 74 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 206. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.398. Domnule deputat Palăr, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Anexa nr.3/26/29, Ministerul Sănătăţii. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii la Capitolul 6601 "Sănătate", pentru finalizarea obiectivului "Spital municipal Bacău" cu suma de 36.000 lei. Prezentul amendament a trecut de comisiile de sănătate din Cameră şi Senat. În Comisiile reunite de buget, finanţe a fost susţinut. Parţial s-a acceptat să se dea o sumă şi am să fac aici un mic istoric. De la 36.000 roni s-a ajuns la un moment dat la 20 mld. lei vechi, de la 20 mld. lei vechi la 10 mld. lei vechi, de la 10 mld. lei vechi la 5 mld. lei vechi. În final, am cerut 1 mld. De la 1 mld. aş fi acceptat şi 1 leu. Se pare că Spitalul municipal Bacău nu are susţinere politică, dar eu cred că, după ce această perioadă de tensiune politică va trece, şi colegii mei parlamentari de Bacău vor susţine construcţia acestui spital, deoarece probabil va fi primul spital construit în România după revoluţia din 1989. Cu sau fără aceste piedici, acest spital se va construi. Băcăuanii vor avea un spital municipal, pentru că nu au avut niciodată, dar regretul meu, pe care îl împărtăşesc în faţa dumneavoastră, este că politizăm câteodată prea mult. Vă mulţumesc frumos. Aştept susţinere din partea dumneavoastră, deşi, o spun cu sinceritate, nu cred că se va întâmpla acest lucru. Vă mulţumesc frumos. |
|||
|
|
Domnule deputat, categoric o să aibă Bacăul spital municipal. Nicio problemă. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.398. Cine este pentru? 72 voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri, dacă sunt? Nu avem abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.399. Dacă se susţine? Nu, mulţumesc. Poz.400, dacă se susţine? Nu, mulţumesc. 401, dacă se susţine? Nu, mulţumesc. 402? Vă mulţumesc. 403? Doamna deputat Cristina Dobre. Aveţi microfonul, vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Îmi pare rău că sunteţi atât de puţini în sală, dar o să încerc să fac apel la conştiinţa dumneavoastră şi o să vă întreb care este bunul nostru cel mai de preţ. Cu siguranţă v-aţi pus întrebarea aceasta de multe ori şi aţi găsit răspunsul doar atunci când aţi fost bolnavi. Sănătatea! Am venit în faţa dumneavoastră cu un amendament care priveşte nu neapărat o anumită categorie sau un anumit loc, ci pe noi toţi. Este vorba de proiectul de investiţii - Anexa nr.3/26/29 Ministerul Sănătăţii -, se propune alocarea sumei de 280.000 de lei la Cap.66.01, sănătate, pentru construirea Spitalului municipal Vatra Dornei. Este vorba de un studiu de fezabilitate pentru acest proiect. Sursa de finanţare este Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Sper că veţi susţine acest proiect şi mă uit în sală să-i găsesc pe colegii mei doctori, pe sprijinul cărora mă bazez. Mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Uitaţi-vă bine, o să fie mulţi care vor vota. Voturi pentru acest amendament? 70 voturi pentru. Contra, vă rog? 210. Abţineri? 3 abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.404. Dacă se susţine? Nu. Poftiţi, doamnă deputat Cristina Dobre. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Sper că de data aceasta o să am mai mult succes. Este vorba de Anexa nr.3/26/29, Ministerul Sănătăţii. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii la Capitolul 6601, "Sănătate", cu suma de 20.000 mii lei pentru realizarea studiului de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare a Institutului de boli cardiovasculare din judeţul Iaşi. Ţin să vă atrag atenţia că iniţiatorul acestui amendament este domnul deputat Petrică Movilă. Nu-l văd în sală, dar sper să mă bazez pe ajutorul colegilor domniei sale. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumim. Urmărim iniţiatorul îl rugăm să vină în sală. Până atunci, dăm un vot pe poz.404, amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament? 71 voturi pentru. Contra, vă rog? 209. Abţineri, dacă sunt? 4 abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.405. Domnule deputat Relu Fenechiu, poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Fac acest amendament doar pentru a trage un semnal de alarmă, pentru că este un lucru important. Nu este prezent în sală ministrul sănătăţii, dar este un proiect început, care este foarte important a fi finalizat. E vorba de construirea a 8 spitale regionale de urgenţă în România. Este un proiect care am văzut că este bugetat de actualul Guvern cu suma de 30 mld. lei. Vreau, domnule preşedinte, stimaţi colegi, să precizez că această sumă este practic nesemnificativă pentru valoarea acestui spital. Din această sumă nu pot fi finanţate nici măcar cheltuielile pentru proiectare. Din acest motiv, eu am propus mărirea sumei cu 120 mil. de lei noi, prin redistribuirea fondurilor aflate la Ministerul Sănătăţii. Chiar dacă nu se vor găsi acum fondurile pentru finanţarea acestui spital, solicit Ministerului Sănătăţii să ia în calcul posibilitatea obţinerii altor finanţări, pentru ca acest spital să se construiască. Ar fi primul spital construit în România după 1990. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.405. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 76 voturi pentru. Contra, vă rog? 205 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.406. Dacă se susţine? Vă rog. Domnule ministru, încă o dată îmi cer scuze pentru afirmaţia făcută. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Vă mulţumesc pentru eleganţa dumneavoastră şi consider că putem să continuăm. Înainte să vorbesc despre acest amendament, pentru că v-am anunţat că la fără un sfert (şi am depăşit un pic, dar nu am vrut să întrerup lucrările şedinţei) o să vă reamintesc că nu se respectă Regulamentul, art.22, 23 şi 88. Fac menţiunea că pentru art.88 ar fi trebuit, în acest moment, să fie în sală ministrul sănătăţii. Mă întorc la amendamentul 406. Din fericire, în comisiile reunite de buget, finanţe, o anume sumă din cea propusă în acest amendament s-a obţinut. În consecinţă, aş dori să renunţ la amendament şi se preia la "amendament admis" suma care a fost acordată în cadrul Comisiilor de buget, finanţe. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Să înţeleg că aţi renunţat, domnule ministru? Da. Vă mulţumesc mult. Trecem mai departe atunci. La poz.407, dacă sunt intervenţii? Nu, mulţumesc. 408? Nu. 409? Nu. 410? Nu. 411? Nu. 412? Nu. 413? Nu. 414? Nu. 415? Nu. 416. Poftiţi, domnule deputat Gheorghe Dragomir. Aveţi cuvântul. Să-mi specificaţi la care amendament din Volumul E. Vă rog frumos. |
|||
|
|
1552 din Volumul E, Anexa nr.3/26. |
|||
|
|
Încă o dată, până la 1552, restul amendamentelor nu se susţin! Atunci, lăsaţi-mă pe mine. Poz.1543, dacă se susţine? Vă rog. Horia Cristian. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule ministru al sănătăţii, Domnule prim-ministru, Onoraţi colegi, Acest amendament se referă la finanţarea de la bugetul Ministerului Sănătăţii a finalizării Spitalului municipal Timişoara. Acest spital a fost început în 1994 şi el nu a fost finalizat nici până în ziua de astăzi. Clădirea este în roşu. Structura are pereţi, ferestrele şi uşile se află depozitate în subsol şi clădirea este în conservare, aşa cum figurează şi în bugetul Ministerului Sănătăţii. Rog parlamentarii de Timiş, împreună cu colegii din Arad şi Caraş-Severin să susţină acest proiect şi să aprobe finanţarea acestei lucrări. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Un vot pentru amendamentul de la poz.1543 din Volumul E. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 201 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.1544. Vă rog, domnule deputat Victor Paul Dobre, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La Ministerul Sănătăţii la Anexa nr.3/26/02, Capitolul 5001, Grupa 51, art. 02 alin.(12), propunem alocarea sumei de 50 000 mii lei pentru obiectivul de investiţii la Spitalul de urgenţă judeţean Galaţi. Ţin să menţionez că indicatorii tehnico-economici sunt aprobaţi, există proiect, Consiliul judeţean Galaţi a pus la dispoziţie terenul pentru construcţie şi o aglomeraţie urbană, cum sunt Galaţi şi Brăila, chiar are nevoie de încă o unitate sanitară la standardele cele mai bune. Vă mulţumesc şi vă rog să-l votaţi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.1544 din volumul E, Mapa profesională PNL. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 210. Abţineri? Amendamentul a căzut. Poz.1545. Vă rog, domnule ministru Nicolăescu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Este, într-adevăr, vorba de amendamentul 1545 din mapa profesională a PNL, Anexa nr.3/26/29. Este vorba de viitorul spital judeţean de urgenţă din Călăraşi, aprobat în Hotărârea de Guvern nr. 1008 din 2007, propunem să se suplimenteze suma alocată iniţial, de 10 mii de lei, până la 85 de mii de lei, având în vedere că, din discuţiile cu constructorul, sunt toate condiţiile realizate ca aceşti bani să poată fi utilizaţi în anul 2009. Cred că este un lucru important să înceapă această construcţie a unui spital judeţean modern de urgenţă, într-o zonă în care avem un mare deficit de servicii medicale de urgenţă de înaltă calitate. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.1545 din Volumul E cu amendamente respinse. Cine este pentru? 77 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.1546, dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. Poz.1552, dacă se susţine? Domnule deputat Gheorghe Dragomir, PNL Constanţa, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Este la poz.1552 acest amendament. Ministerul Sănătăţii Capitolul 5001, Grupa 51. Amendamentul propune alocarea din suma prevăzută de 8 milioane lei pentru finanţarea obiectivului "Construcţie - centrul de sănătate - 60 de paturi pentru oraşul Năvodari, judeţul Constanţa". Aici vreau să fac o remarcă şi am să vă rog să fiţi atenţi şi am să-l rog chiar pe domnul ministru al finanţelor să mă asculte, dacă se poate, sau de la sănătate, dacă este cineva. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Sigur, amendamentul a fost respins la comisie. La comisie a fost prezent doar domnul ministru secretar de stat Gherghina de la Ministerul Finanţelor. Este o sumă mare, da, pentru realizarea acestui centru de sănătate, a unui minispital, mă rog, de 60 de paturi suma de 8 milioane, într-adevăr, este suma, probabil, care ar însemna construcţia întregului spital, pentru că, în oraşul Năvodari, oraş, de altfel, cu primar PSD, oraş de 35 de mii de locuitori, nu are nici un fel de unitate spitalicească în această localitate, nici în zonă, pentru că şi în cazul în care se apelează la un spital din Municipiul Constanţa pe timp de vară, atunci când sezonul este în toi, ştiţi foarte bine că nu se poate circula pe ruta Năvodari - Constanţa, pentru că Staţiunea Mamaia blochează în totalitate căile de acces. De asemenea, şi ruta cealaltă, Tulcea - Constanţa, nu mai poate fi folosită pe timpul sezonului. Şi, în cazul în care apar situaţii de urgenţă, o ambulanţă nu are cum traversa toată această zonă, doar în câteva ore. Un elicopter SMURD probabil că poate fi găsit cu mare greutate pentru atâtea cazuri pe care le avem pe timpul sezonului estival. Să nu uităm că în acea zonă, în afară de faptul că este un oraş de 35 de mii de locuitori, există şi Combinatul Petrochimic de la Midia. De asemenea, localităţile din nordul judeţului care însumează peste 20 de mii de locuitori... |
|||
|
|
Vă rog scurtaţi. Vă rog frumos, dacă se poate! |
|||
|
|
Sigur, vreau să spun toate aceste lucruri pentru că n-am avut ocazie la comisie, pentru că n-a fost nimeni să mă asculte, şi vreau să îi conving pe domnul ministru al finanţelor şi pe domnul ministru secretar de stat de la sănătate să accepte o sumă cât de mică, indiferent cât, numai să înceapă construcţia acelui spital. Este mare nevoie, pentru că într-un oraş de peste 35 de mii de locuitori nu este posibil să nu există unitate medicală. Deci, trebuie începută. Consiliul local a alocat terenuri şi vine cu toate facilităţile pentru acest spital, de aceea, fac apel către colegi, deci suma poate să fie de deschidere a finanţării. Acceptul este dat de Ministerul Sănătăţii la sfârşitul anului trecut, când consiliul local a iniţiat construirea acestui spital şi a pus terenul la dispoziţie şi infrastructura. De aceea, vă rog, domnule ministru, fiţi de acord cu o sumă modică, numai să începem acest spital. Vă rog din suflet. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cred că s-a reţinut această problemă. Se analizează şi o să primiţi un răspuns, dacă faceţi, sigur, o interpelare pe această problemă. Deocamdată, trecem mai departe. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.1552. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? Vă rog să votaţi. 201 voturi. Abţineri, dacă sunt? Două abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.1553 dacă se susţine. Nu. Vă mulţumesc. Am încheiat şi amendamentele la Anexa nr.3/26. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/26 cu amendamentul admis de la poz.21 din Anexa nr.1. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Contra? Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Deci, cu 201 voturi pentru, 76 de voturi contra şi o abţinere, Anexa Ministerului Sănătăţii, Anexa nr.3/26 a fost votată. Mergem mai departe. Anexa nr.3/27/01, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. La amendamente admise, vă rog, domnule preşedinte. O observaţie din partea comisiei. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să sesizez din nou o eroare materială, cifra corectă de la amendamentul de la poz.22 este 56 182 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Supun atunci votului dumneavoastră amendamentul de la poz.22 cu această corectură, făcută de către domnul preşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, domnul deputat Ştefan Viorel. Cine este pentru amendamentul de la poz.22? Vă rog să votaţi. Contra, vă rog? 3 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? 2 abţineri. Deci, cu 271 de voturi pentru, 3 voturi contra şi 2 abţineri, amendamentul admis de la poz.22 a fost votat. Amendamentul de la poz.23, tot pe Anexa nr.3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, anexă nouă. Supun votului dumneavoastră acest amendament admis de către comisiile reunite. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Contra? Nu sunt voturi contra. Abţineri? Nici abţineri. Deci, cu 276 de voturi, nici un vot contra, nici o abţinere şi amendamentul de la poz.23 a fost votat. Trecem la Anexa nr.2, amendamente respinse. Unde? Poftiţi, domnule ministru, poftiţi la microfon. Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Marian Florian Săniuţă: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Marian Săniuţă, deputat de Prahova. Respectuos, am să vă rog să-mi permiteţi să vă rog pentru îndreptarea unei erori materiale în Anexa nr.3/27/02, eu am ridicat mâna şi de aceea, încă o dată, îmi cer scuze. S-a întâmplat la poz.559, dintr-o eroare acolo, titulatura corectă, am să vă rog să-mi permiteţi, domnule preşedinte, stimaţi colegi, şi domnule Gherghina, să o trecem corect. Se numeşte "Parohia Sfinţii Arhangheli şi Cuvioasa Parascheva, sat Găgeni, comuna Păuleşti". Nu schimbă cu nimic fondul problemei, ci doar denumirea corectă a acestei poziţii. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, dar am rugămintea să reveniţi când ajungem la amendamentul respins de la poz.559 ca să nu ne scape. Admis? Da, nu ştiu, avem aşa de multe amendamente admise, domnule preşedinte al comisiei, vă rog să ne lămuriţi. Legat de... de fapt, e vorba de denumirea unei parohii. Domnule deputat e vorba de o denumire, da? |
|||
|
Domnul Marian Florian Săniuţă: Da, da. |
||||
|
|
Deci, valoric nu se schimbă nimic, da? Absolut nimic. |
|||
|
Domnul Marian Florian Săniuţă: Se corectează după stenogramă, domnule preşedinte. |
||||
|
|
După stenogramă se corectează. Îmi cer scuze că v-am deranjat şi aţi venit până la tribună. Trecem deci, la Anexa nr.3/27/01 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, poz.417 din amendamentele respinse, dacă se susţine? Nu. Vă mulţumesc. Poz.418. Nu. Vă mulţumesc. Poz.419. Nu. Vă mulţumesc. Poz.420. Nu. Vă mulţumesc. Poz. 421. Nu. Vă mulţumesc. Poz.422. Nu. Vă mulţumesc. Poz.423. Nu. Vă mulţumesc. Poz.424. Nu. Vă mulţumesc. Poz.425. Nu. Vă mulţumesc. Poz.426. Nu. Vă mulţumesc. Poz.427. Nu. Vă mulţumesc. Poz.428. Nu. Vă mulţumesc. Poz.429. Nu. Vă mulţumesc. Poz.430. Nu. Vă mulţumesc. Poz.431. Nu. Vă mulţumesc. Poz. 432. Nu. Vă mulţumesc. Poz. 433. Nu. Vă mulţumesc. Poz.434. Nu. Vă mulţumesc. Poz.435. Nu. Vă mulţumesc. Poz.436. Nu. Vă mulţumesc. Poz.437. Nu. Vă mulţumesc. Poz.438. Nu. Vă mulţumesc. Poz.439. Nu. Vă mulţumesc. Poz.440. Nu. Vă mulţumesc. Poz.441. Nu. Vă mulţumesc. Poz.442. Nu. Vă mulţumesc. Poz.443. Nu. Vă mulţumesc. Poz.444. Nu. Vă mulţumesc. Poz.445. Nu. Vă mulţumesc. Poz.446. Nu. Vă mulţumesc. Poz.447. Nu. Vă mulţumesc. Poz.448. Nu. Vă mulţumesc. Poz.449. Nu. Vă mulţumesc. Poz.450. Nu. Vă mulţumesc. Poz.451. Nu. Vă mulţumesc. Poz.452. Nu. Vă mulţumesc. Poz.453. Nu. Vă mulţumesc. Poz.454. Nu. Vă mulţumesc. Poz.455. Nu. Vă mulţumesc. Poz.456. Nu. Vă mulţumesc. Poz.457. Nu. Vă mulţumesc. Poz.458. Nu. Vă mulţumesc. Poz.459. Nu. Vă mulţumesc. Poz.460. Nu. Vă mulţumesc. Poz.461. Nu. Vă mulţumesc. Poz.462. Nu. Vă mulţumesc. Poz.463. Nu. Vă mulţumesc. Poz.464. Nu. Vă mulţumesc. Poz.465. Nu. Vă mulţumesc. Poz.466. Nu. Vă mulţumesc. Poz.467. Nu. Vă mulţumesc. Poz.468. Nu. Vă mulţumesc. Poz.469. Nu. Vă mulţumesc. Poz.470. Nu. Vă mulţumesc. Poz.471. Nu. Vă mulţumesc. Poz.472. Nu. Vă mulţumesc. Poz.473. Nu. Vă mulţumesc. Poz. 474. Nu. Vă mulţumesc. Poz.475. Nu. Vă mulţumesc. Poz.476. Nu. Vă mulţumesc. Poz.477. Nu. Vă mulţumesc. Poz.478. Nu. Vă mulţumesc. Poz.479. Nu. Vă mulţumesc. Poz.480. Nu. Vă mulţumesc. Poz.481. Nu. Vă mulţumesc. Poz.482. Nu. Vă mulţumesc. Poz.483. Nu. Vă mulţumesc. Poz.484. Nu. Vă mulţumesc. Poz.485. Nu. Vă mulţumesc. Poz.486. Nu. Vă mulţumesc. Poz.487. Nu. Vă mulţumesc. Poz.488. Nu. Vă mulţumesc. Poz.489. Nu. Vă mulţumesc. Poz.490. Nu. Vă mulţumesc. Poz.491. Nu. Vă mulţumesc. Poz.492. Nu. Vă mulţumesc. Poz.493. Nu. Vă mulţumesc. Poz.494. Nu. Vă mulţumesc. Poz.495. Nu. Vă mulţumesc. Poz.496. Nu. Vă mulţumesc. Poz.497. Nu. Vă mulţumesc. Poz.498. Nu. Vă mulţumesc. Poz.499. Nu. Vă mulţumesc. Poz.500. Nu. Vă mulţumesc. Poz.501. Nu. Vă mulţumesc. Poz.502. Nu. Vă mulţumesc. Poz.503. Nu. Vă mulţumesc. Poz.504. Nu. Vă mulţumesc. Poz.505. Nu. Vă mulţumesc. Poz.506. Nu. Vă mulţumesc. Poz.507. Nu. Vă mulţumesc. Poz.508. Nu. Vă mulţumesc. Poz.509. Nu. Vă mulţumesc. Poz.510. Nu. Vă mulţumesc. Poz.511. Nu. Vă mulţumesc. Poz.512. Nu. Vă mulţumesc. Poz.513. Nu. Vă mulţumesc. Poz.514. Nu. Vă mulţumesc. Poz.515. Nu. Vă mulţumesc. Poz.516. Nu. Vă mulţumesc. Poz.517. Nu. Vă mulţumesc. Poz.518. Nu. Vă mulţumesc. Poz.519. Nu. Vă mulţumesc. Poz.520. Nu. Vă mulţumesc. Poz.521. Nu. Vă mulţumesc. Poz.522. Nu. Vă mulţumesc. Poz.523. Nu. Vă mulţumesc. Poz.524. Nu. Vă mulţumesc. Poz.525. Nu. Vă mulţumesc. Poz.526. Nu. Vă mulţumesc. Poz.527. Nu. Vă mulţumesc.Poz.528. Nu. Vă mulţumesc. Poz.529. Domnul deputat Lakatos. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la documentul "Sinteza politicilor finanţate prin proiectul de buget", la Capitolul 6501, "Susţinerea cultelor pentru construcţia şi reabilitarea de lăcaşuri de cult, precum şi pentru realizarea de acţiuni sociale, educaţionale şi caritabile", cu suma de 30 de mii de lei, de la 49 605 lei la 79 656 mii lei. Sursa de finanţare cu suma respectivă: se diminuează bugetul Ministerului Turismului la Capitolul "Programul de dezvoltare a produselor turistice". |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.529, amendament respins de către comisiile reunite. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt. Amendament respins. Poz.530. Domnule deputat Erdei, poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Amendamentul nostru se referă la Anexa nr.3/27, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, la documentul "Sinteza politicilor finanţate prin proiectul de buget", la Capitolul 6701 - "Promovarea, protejarea şi punerea în valoare a creaţiei contemporane şi a diversităţii culturale", Programul Festivalul naţional de teatru, cu suma de 1100 mii de lei, deci de la 1000 mii lei la 2100 mii lei. Amendamentul a fost admis în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Senatului şi a Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. Necesitatea suplimentării se datorează cheltuielilor care apar cu ocazia organizării festivalului, care nu pot fi acoperite din sursele prevăzute în proiectul de lege. Indicăm ca sursă de finanţare diminuarea bugetului Ministerului Turismului la Capitolul 8701 - "Programul de dezvoltare a produselor turistice". Vă mulţumesc mult. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.530. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 75 de voturi pentru. Contra, vă rog? 205. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Potz.531. Dacă se susţine? Domnule deputat Lakatos, vă rog. Aveţi microfonul. |
|||
|
|
Da, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, şi, mai ales, dacă domnul Toader e iubitor de teatru, şi o să ridice mâna, poate o să avem sorţi de izbândă. Amendamentul priveşte Anexa nr.3/27 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la documentul "Sinteza politicilor finanţate prin proiectul de buget" la Capitolul 6701 - "Promovarea, protejarea şi punerea în valoare a creaţiei contemporane şi a diversităţii culturale", Programul Festivalului Internaţional de Teatru, Teatrul naţional "Radu Stanca". Propunem majorarea cu 1300 mii lei, de la 1000 mii lei, cât e prevăzut acum, la 2300 mii lei, având în vedere că bugetul actual nu face faţă. Rugăm pe domnul Toader să fie de acord, să ridice mâna, îi place teatrul şi pe toţi colegii să fiţi de acord cu această propunere care, de fapt, este o redistribuire. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră, stimaţi colegi, amendamentul de la poz.531 din amendamentele respinse. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 75 de voturi. Contra, vă rog? 203 de voturi contra. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.532. Dacă se susţine, vă rog? Domnule deputat Erdei, aveţi microfonul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Amendamentul se referă la Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi propunem suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la documentul "Sinteza politicilor finanţate prin proiectul de buget" la Capitolul 6701, şi anume susţinerea instituţiilor subordonate, Programul - direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, cu suma de 1500 mii lei, adică de la 19 500 mii lei la 21 000 mii lei. Ca sursă de finanţare indicăm diminuarea, cu suma respectivă de 1500 mii lei, bugetului Ministerului Turismului la Capitolul 8701 - Programul de dezvoltare a produselor turistice. Amendamentul a fost admis în Comisia de culturi, arte, mijloace de informare în masă a Senatului şi de Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.532. Cine este pentru? 76 de voturi pentru. Contra? Vă rog să votaţi. 202 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nici o abţinere. Amendamentul a căzut. Poz. 533. Nu. Nu se susţine. Poz.534. Nu se susţine.Poz.535. Nu se susţine. Poz.536. Nu se susţine.Poz.537. Mulţumesc. Nu se susţine. Poz.538. Nu se susţine. Poz.539. Nu se susţine. Poz.540. Nu se susţine. Poz.541. Nu se susţine. Poz.542. Nu. Vă mulţumesc. Poz.543. Nu se susţine. Poz.544. Nu se susţine. Poz.545. Nu se susţine. Poz.546. Nu se susţine. Poz.547. Nu se susţine. Poz.548. Nu se susţine. Poz.549. Nu se susţine. Poz.550. Nu. Poz.551. Nu Poz.552. Nu se susţine. Poz.553. Nu se susţine. Poz.554. Nu. Poz. 555. Nu. Poz.556. Nu. Poz.557. A, scuzaţi, vă rog. Da. Domnule deputat Lakatos, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să susţin acest amendament pentru că este primul amendament care priveşte colegiul meu în care am fost ales deputat, că până acum toate amendamentele au fost generale, pentru interesul ţării sau cel puţin al Ardealului. Acesta este un amendament care este la Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, suma exorbitantă este de 230 mii lei şi propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la Capitolul 5001, alin.5118, transferul de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale şi pe unităţi de cultură, cu suma de 230 de mii lei. Dacă sunteţi de acord, vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Să vedem, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, amendamentul de la poz.557 din amendamente respinse. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 77 de voturi pentru. Contra, vă rog? 203. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.558. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.559. Nu. Vă mulţumesc. Poz.560. Nu. Vă mulţumesc. Poz.561 Nu se susţine.Poz.562. Nu se susţine. Poz.563. Nu se susţine. Poz.564. Nu se susţine. Poz.565. Nu se susţine. Poz. 566. Nu se susţine. Poz.567, nu se susţine, poz.568, nu se susţine, poz.569, nu se susţine, poz.570, nu se susţine, poz.571, nu se susţine, poz.572, nu se susţine, poz.573, nu se susţine, poz.574, nu, poz.575, nu, poz.576, nu, poz.577, nu, poz.578, nu, poz.579, nu, poz.580, nu, poz.581, nu, poz.582, nu, poz.583, nu, poz.584, nu, poz.585, nu, poz.586, nu, poz.587, nu, poz.588, nu, poz.589, nu, poz.590, nu, poz.591, nu, poz.592, nu, poz.593, nu, poz.594, nu, poz.595, nu, poz.596, nu, poz.597, nu, poz.598, nu, poz.599, nu, poz.600, nu, poz.601, nu, poz.602, nu, poz.603, nu, poz.604, nu, poz.605, nu, poz.606, nu, poz.607, nu. Mai zgomotos, domnule senator, vă rog. La ce amendament? Poftiţi la microfon. (Consultări cu domnul senator Valentin Emilian Frâncu.) Bine, atunci, revin pe bandă. Poz.604, nu, poz.605, nu, poz.606, nu, poz.607, nu, poz.608, nu, poz.609, nu, poz.610, nu, poz.611, nu, poz.612, nu, poz.613, nu, poz.614, nu, poz.615, nu, poz.616, nu, poz.617, nu, poz.618, nu, poz.619, nu. A! La 619, da? Poftiţi, domnule deputat Mircea Irimescu. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Amendamentul se referă la un eveniment cultural care se va desfăşura în acest an. Am în vedere împlinirea a 650 de ani de la înfiinţarea statului medieval Moldova. Acest eveniment a avut un rol de prim rang în istoria românilor şi este necesară promovarea lui în rândul tuturor cetăţenilor. În Republica Moldova s-a iniţiat un amplu program pentru marcarea acestui eveniment. În nordul Bucovinei, în regiunea Cernăuţi-Ucraina, comunitatea românească aşteaptă marcarea acestui eveniment pentru contracararea iniţiativelor denigratoare la adresa lor a autorităţilor de stat care le contestă autohtonia. Consider că este necesară iniţierea unor acţiuni dedicate acestei aniversări, cu sprijin financiar de specialitate şi de prestigiu din partea Guvernului României, prin Ministerul Culturii. În realizarea evenimentului, pe lângă instituţii locale, este necesar să participe şi instituţii ale statului cărora să li se alăture, în primul rând, Complexul muzeal Bucovina din Suceava şi Institutul Bucovina din Rădăuţi al Academiei Române, cu ale căror conduceri s-a discutat şi care şi-au dat acordul de participare, precum şi alte instituţii regionale. Manifestările cred că este bine să se desfăşoare în locurile istorice ale înfiinţării statului medieval Moldova, respectiv, la Suceava, Rădăuţi, Siret, Baia. Acţiuni preconizate: avem în vedere editarea unui volum de studii ştiinţifice privind istoria Moldovei din anii de început ai statalităţii sale, organizarea unui simpozion naţional de istorie dedicat acestui eveniment cu participarea unor specialişti de la Chişinău şi Cernăuţi, organizarea unui spectacol de teatru profesionist din ţară cu piesa "Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea, care să se joace pe scena Teatrului Naţional din Cernăuţi, organizarea unei expoziţii muzeale şi serbări populare, editarea de diplome şi medalii dedicate evenimentului. Pentru aceasta, şi vă rog să sprijiniţi iniţiativa, vă cerem 200 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 619, amendamente respinse. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog. 201 voturi contra. Abţineri, dacă sunt. O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.620, nu se susţine, poz.621, nu, poz.622, nu, poz.623, nu, poz.624, nu, poz.625, nu, poz.626, nu, poz.627, nu, poz.628, nu, poz.629, nu, poz.630, nu, poz.631, nu, poz.632, nu, poz.633, nu, poz.634, nu, poz.635, nu, poz.636, nu, poz.637, nu. Poz.637. domnul ministru Mihai Voicu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Amendamentul de la punctul 637 cuprinde mai multe localităţi, nu le-am separat pentru a nu vă ocupa foarte mult timp. Este vorba de sprijin pentru reabilitarea unor cămine culturale dintr-o serie de comune din judeţul Dolj, Bistreţ, Ciubega Seaca de Pădure şi Cernăteşti. Sumele sunt absolut modeste şi solicit sprijinul dumneavoastră pentru aprobarea acestui amendament. Mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 637 de la amendamente respinse. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru, domnule ministru. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi. 202 voturi contra. Abţineri dacă sunt. O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.638, nu. Poz.639, nu. Poz.640, nu. Poz.641. Vă rog, domnule deputat Dan Motreanu, aveţi cuvântul, vă rog. Haideţi să vedem ce facem. |
|||
|
|
Da, să vedem ce facem. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prin amendamentul de la poziţia 641, propunem ca la bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, să se aloce o sumă de 700 mii de lei pentru obiectivul "extindere şi modernizare Casa de cultură, localitatea Lehliu-Gară". De asemenea, propunem ca o altă sumă de 1071 de mii lei pentru obiectivul "consolidare şi renovare cămin cultural din judeţul Călăraşi, comuna Ulm". Menţionez că acest amendament a fost admis de Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 641, amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament? 81 de voturi pentru. Contra, vă rog. 201 voturi contra. Abţineri, dacă sunt. O abţinere. Amendamentul a căzut. Poz.642. Domnul senator Liviu Câmpanu. Aveţi cuvântul, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt convins că aţi observat că am renunţat la susţinerea în plen a 114 amendamente referitoare la necesităţi bugetare pentru bisericile din judeţul Botoşani, din cele patru parohii. Revin la amendamentul 642, Anexa nr.3/27/23, cu propunerea de suplimentare a bugetului Ministerului Culturii la acest punct cu 3500 mii lei pentru construcţia căminului cultural din satul Băluşeni, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani. Sursa: fond de rezervă la dispoziţia Guvernului. Iar acest amendament a fost aprobat de ambele Comisii pentru cultură ale Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi, amendamentul de la poziţia 642, Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Amendament respins de către comisiile reunite. Cine este pentru acest amendament. Vă rog să votaţi. 77 de voturi pentru. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi, stimaţi colegi. 207. Abţineri? Două abţineri. Amendament respins. Poz.643, dacă se susţine. Domnul senator Liviu Câmpanu. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Dacă o să-mi permiteţi să susţin amendamentele de la 643 până la 653, ca să nu mă mai chemaţi la microfon de fiecare dată. Vă propun la amendamentul 643, suplimentarea cu 2500 mii lei pentru construcţia căminului cultural Suharău, comuna Suhărău, judeţul Botoşani. Sursă: fondul de rezervă pus la dispoziţia Guvernului. De asemenea, acest amendament a fost acceptat de ambele comisii de cultură ale Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun atunci votului plenului amendamentele de la poziţiile 643, 644. |
|||
|
Păi nu le-am prezentat. |
||||
|
|
Bine. Atunci, amendamentul de la poziţia 643. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 72 de voturi pentru. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi. 210. Abţineri dacă sunt. Fără nici o abţinere, amendamentul a căzut. Poz.644. Vă rog, domnule senator Liviu Câmpanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Amendamentul 644. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Anexa nr.3/27/23, cu suma de 2700 mii lei, pentru construcţia căminului cultural Şendriceni, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani. Sursa de finanţare: Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. De asemenea, acest amendament este susţinut de ambele Comisii de cultură din Cameră şi din Senat. Amendamentul 645. Suplimentarea acestei sume cu 1200 mii lei pentru construcţia căminului cultural comuna Coşula, judeţul Botoşani. Aceeaşi sursă de finanţare, aceeaşi susţinere. Amendamentul 646. Suplimentarea cu suma de 1000 mii lei pentru reabilitarea căminelor culturale din localităţile Horlăceni, Pădureni, Cobala, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani. Aceleaşi surse de finanţare. Amendament susţinut de ambele comisii. Amendamentul 647. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 890 mii lei pentru reabilitarea căminelor culturale din localităţile Păltiniş, Horodiştea, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. Sursă de finanţare: fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Autori: Comisiile de cultură ale Parlamentului şi senatorul Câmpanu Liviu. Amendamentul 648. Suplimentarea bugetului cu suma de 1450 mii lei, pentru reabilitarea căminelor culturale din satele Rediu, Miorcani, comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. Amendamentul 649. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 12.000 lei, pentru construirea căminului cultural Unţeni, comuna Unţeni, judeţul Botoşani. Amendamentul 650. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu 1000 mii lei pentru reabilitarea căminului cultural din Mănăstireni şi Burleşti, comuna Unţeni, judeţul Botoşani. Amendamentul 651. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 200 mii lei, pentru reabilitarea căminului cultural din localitatea Zahoreni, judeţul Botoşani. Amendamentul 653. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 1000 mii lei, pentru reabilitarea căminului cultural Ungureni, comuna Ungureni, judeţul Botoşani. Şi, în fine, amendamentul 653. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 50 de mii lei, pentru reabilitarea căminului cultural Epureni, sat Epureni, comuna Ungureni, judeţul Botoşani. Surse de finanţare: fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Aceste amendamente au fost aprobate de Comisiile de cultură din ambele Camere ale Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator, pentru înţelegere şi pentru modul în care aţi prezentat aceste amendamente. Supun votului dumneavoastră atunci, în bloc, amendamentele de la poziţiile 644, 645, 646, 647, 648, 649, 650, 651, 652, 653. Cine este pentru aprobarea acestor amendamente? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 78 de voturi pentru. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi. 202 voturi contra. Abţineri? Nu există abţineri. Amendamente respinse. Poz.654. Dacă susţine cineva amendamentul. Nu. Mulţumesc. Poz.655. Domnul senator Frâncu, aveţi cuvântul. Poftiţi la micron. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Amendamentul pe care-l propun se referă la Programul căminul cultural, dezvoltare durabilă pentru construcţia, extinderea şi/sau reabilitarea căminelor culturale. Şi pentru judeţul Vâlcea, propun să se mărească bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, pentru fiecare din următoarele obiective: "construcţie cămin cultural în satul Zgubea, comuna Roşiile, cu suma de 150 mii lei; finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Casei de cultură din Brezoi, cu suma de 1000 mii lei. Aici este mare nevoie de fonduri pentru a putea în sfârşit să se încheie această construcţie care deja trenează de ani buni; reabilitare cămin cultural, sat Tetoiu, comuna Tetoiu, cu suma de 600 mii lei; extindere şi modernizare cămin cultural Titeşti, cu suma de 200 mii lei; reabilitare cămin cultural comuna Sineşti, cu suma de 200 mii lei; reabilitare cămin cultural comuna Perişani-Centru, 100 mii lei; şi, în sfârşit, reabilitare cămin cultural Bărbăteşti, Gheorghe Bobei, cu 100 mii lei. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziţia 655. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 77 de voturi pentru. Contra, vă rog. 203 voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.656, nu se susţine. Mulţumesc. Poz.657, nu se susţine. Poz.658, nu. Poz.659, nu. Poz.660, nu. Poz.661, nu. Poz.662, nu. Poz.663, nu. Poz.664, nu. Poz.665, nu. Poz.666, nu. Poz.667, nu. Poz.668, nu. Poz.669, nu. Poz.670, nu. Poz.671, nu. Poz.672, nu. Poz.673, nu. Poz.674, nu. Poz.675, nu. Poz.676, nu. Poz.677, nu. Poz.678, nu. domnul deputat Gabor. A! Scuzaţi-mă! Poz.678, nu. Poz.679. Are cuvântul domnul deputat Gabor. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propun suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr.3/27/29 pentru judeţul Braşov, poziţia 8, Capitolul 6701, "Cultură, recreere, religie", pentru catedrala Făgăraş, cu suma de un milion RON, iar pentru reabilitarea Casei municipale de cultură Făgăraş, cu suma de 4 milioane RON. O scurtă motivaţie: catedrala Făgăraş este în construcţie, este o catedrală foarte mare, identică cu cea care s-a construit în Oradea. Suntem în faza de a termina turlele şi a pune acoperişul. Este absolută nevoie de această sumă pentru finalizarea lucrării, pentru ca să se poată începe oficierea slujbelor în ea. Iar casa de cultură a municipiului Făgăraş nu mai vorbesc câtă nevoie are de această sumă de 4 milioane ron pentru a fi reabilitată. Sper într-un vot pozitiv. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 72 de voturi pentru. Contra, vă rog. Vă rog să votaţi. 205. Abţineri dacă sunt. Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Poz.680, nu. Poz.681, nu. Poz.682, nu. Poz.683, nu. Poz.684, nu. Poz.685, nu. Poz.686, nu. Poz.687, nu. Poz.688, nu. Poz.689, nu. Poz.690, nu. Poz.691, nu. Poz.692, nu. Poz.693, nu. Poz.694, nu. Poz.695, nu. Poz.696, nu. Poz.697, nu. Poz.698, nu. Poz.699, nu. Poz.700, nu. Poz.701, nu. Poz.702, nu. Poz.702. Domnule deputat, poftiţi. |
|||
|
|
Deputatul Pavel Horj de Maramureş. Domnule preşedinte, Venind aici, venind spre microfon, mi-am adus aminte de un citat celebru "Voi cei ajunşi aici, lăsaţi orice speranţă!" Aş dori să dau citire amendamentului: se propune suplimentarea sumei prevăzute Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu suma de 11 mii lei pentru următoarele obiective: cofinanţarea proiectului de reabilitare a căminelor culturale din comunele Copalnic-Mănăştur, Cerneşti, Poienile Izei, Valea Chioarului, Coaş, Sălsig din judeţul Maramureş, precum şi reabilitarea casei de cultură din oraşele Vişeul de Sus, Borşa şi Seini din judeţul Maramureş. Stimaţi colegi parlamentari, Lucrul pe care doresc să vi-l spun şi care consider eu vă va înmuia inimile este că în toate aceste case de cultură sunt prevăzute şi biblioteci. Pentru ca şi copiii din aceste comune să-l poată cunoaşte pe Dante Alighieri, am să vă rog respectuos să votaţi. De asemenea, contez mult şi pe domnul vicepreşedinte Oltean care, chiar dacă nu mă cunoaşte, geografic, îl simt foarte aproape. Sper că mă veţi susţine în acest demers. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat Horj. Domnule deputat, spuneţi-mi ce poziţie, pentru că suntem la mapa profesională. |
|||
|
|
Este 1945, Anexa nr.3/27/23. |
|||
|
|
Mulţumesc. Deci, să înţeleg că până la amendamentul cu nr.1945 nu se mai susţin restul amendamentelor. Supun acest amendament votului dumneavoastră. Cine este pentru? 75, cu domnul deputat Oltean. Contra? Vă mulţumesc. 211 voturi. Abţineri? Nu sunt. Acest amendament 1945 a căzut. Poz.1946. Păi, haideţi, ordonaţi-vă cumva intervenţiile, că eu am aici nişte numere. Vă rog frumos. Da. Vă rog. |
|||
|
|
Am să fiu foarte scurt, domnule preşedinte. Nici nu ştiam ordinea cu care a început colegul. Între 1920 şi 1943, sunt amendamentele mele pe care nu le mai susţin, pentru că o parte dintre obiective se regăsesc la amendamente admise, e adevărat, cu alte sume, drept pentru care n-am să le mai susţin. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Atunci, din calupul acesta de amendamente care se mai susţin. Vă rog, frumos, da? Mai susţineţi ceva, domnule deputat Dragomir? Nu. Permiteţi-i atunci colegului dumneavoastră, vă rog. Domnule deputat Viorel Palaşcă, spuneţi-mi la ce poziţie? |
|||
|
|
La poz.1592. Sunt mai multe amendamente, o să le susţin pe toate, pentru operativitate. |
|||
|
|
Vă rog. Numai să spuneţi de la ce poziţie la ce poziţie. |
|||
|
|
De la 1592 la 1597. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional doresc să supun atenţiei dumneavoastră anumite amendamente, prin alocarea unor sume pentru următoarele obiective: extindere cămin cultural Bala, comuna Bala, judeţul Mehedinţi, suma de 1000 mii lei; pentru reabilitare cămin cultural comuna Bălăciţa, satul Dobra, judeţul Mehedinţi, suma de 300 mii lei; pentru reabilitare cămin cultural Severineşti, comuna Căzăneşti, judeţul Mehedinţi, suma de 300 mii lei; pentru Casa de cultură oraş Striehaia, judeţul Mehedinţi, suma de 3000 mii lei pentru reabilitarea Casei de cultură din oraşul Strehaia; pentru obiectivul reabilitare cămin cultural comuna Voloiaş, judeţul Mehedinţi, suma de 250 mii lei şi pentru construire cămin cultural comuna Dubova, judeţul Mehedinţi, suma de 800 mii lei. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentele 1592, 1593, 1594, 1595, 1596 şi 1597 din amendamente respinse, mapa profesională, Volumul E, Partidul Naţional Liberal. Cine este pentru aceste amendamente? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 71 de voturi pentru. Contra, vă rog. 210. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Amendamentele au fost respinse. Am rugămintea, la acest punct 702, mai există intervenţii. Da, domnule ministru Adomniţei, aveţi cuvântul. Domnule deputat, poftiţi. Numai să indicaţi poziţia din amendamente. Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Da. Domnule preşedinte, am observat că sunteţi foarte scrupulos. Vă voi spune. La Anexa nr.3/27/23, poziţiile din Volumul E sunt: 1598 şi respectiv, de la 1638 până la 1646. Sunt toate obiective în construcţie sau la început, cămine culturale în satele care sunt capitală de comună, toate acestea neavând vreo altă oportunitate pentru a oferi cetăţenilor lor petrecerea timpului liber. De aceea, înregistrăm o criminalitate crescută la sate, pentru că tinerii, în absenţa altor forme de educaţie nonformală, nu au ce să facă. Mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Supun atunci votului dumneavoastră amendamentul 1598, împreună cu amendamentul 1638, 1639, 1640, 1641, 1642, 1643, 1644, 1645 şi 1646. Vă rog, exprimaţi-vă votul în legătură cu aceste amendamente. Cine este pentru aceste amendamente? 75 de voturi pentru. Contra, vă rog. 205 voturi contra. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Amendamentele au căzut. Domnul senator Frâncu, vă rog. Tot aşa, dacă e posibil la tot calupul. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Renunţ la cinci amendamente aici. Unul singur o să-l citesc. 1558. Este vorba despre alocarea sumei de 250 mii lei, pentru reabilitarea Căminului cultural din comuna Alunul, judeţul Vâlcea. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 74 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Nu mai avem, înţeleg, amendamente la această poziţie. Domnul deputat Popa Octavian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, La poziţia nr.1568 este vorba de alocarea sumei, deci creşterea, un transfer între ministere, de la Ministerul Turismului la Ministerul Culturii, cu 3.000 mii de Ron pentru construcţia unui cămin cultural în comuna Valea Teiului, judeţul Tulcea. Vreau să menţionez, suplimentar, faţă de argumentaţiile anterioare, faptul că respectiva comună este o comună nou înfiinţată, foarte izolată de celelalte localităţi. Cele mai apropiate se află la peste 12 km, în condiţii greu de acces. Este, de asemenea, o comună foarte săracă, ai cărei copii, poate, nu văd până la vârsta de 17 - 18 ani, o localitate din mediul urban. De aceea, mai ales în această localitate, este necesar un asemenea cămin cultural. Argumentul pentru respingerea amendamentului nu se susţine, întrucât în această localitate nu avem ce repara, deoarece nu a existat, niciodată, niciun fel de edificiu de cultură. De aceea, vă rog, să supuneţi la vot amendamentul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.1.568 din Volumul N - mapa PNL. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 75 de voturi pentru. Contra? 207 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Nu mai avem la poziţia nr.702 din amendamente respinse. Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Poziţia nr.703 nu se susţine. Supun votului dumneavoastră atunci Anexa nr.3/27. Domnule senator Frâncu, iar aţi mers în spatele sălii şi mă uitam aici. Aici este grosul Partidului Naţional Liberal, doar nu vreţi să fugiţi din partid. Staţi aici, mai aproape că veniţi la microfon şi vă este mai uşor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Este vorba despre poziţia 241, unde se solicită pentru judeţul Vâlcea suplimentări pentru realizarea unor reinvestiţii deosebit de importante. La construcţia bisericii şi chiliilor de la Mănăstirea Boia, comuna Câineni, suma de 100 mii lei; reabilitarea Centrului eparhial din Municipiul Râmnicu-Vâlcea suma de 1.000 mii lei; construcţia Bisericii "Sf.Andrei" din Municipiul Râmnicu-Vâlcea, suma de 200 mii lei; Centrul social "Sfânta Maria din Băile Govora", 1.000 mii lei. Menţionez că aici sunt 100 de locuri, deci 100 de oameni pot să fie cazaţi în 50 de camere şi sunt 300 de locuri la cantina socială. Reabilitarea chiliilor şi pictură paraclis - Mănăstirea Arnota, comuna Costeşti, unde este înmormântat Matei Basarab, cu suma de 500 mii lei; construcţie Biserică Mănăstirea într-un lemn, comuna Frânceşti, cu suma de 500 mii lei; construcţie corp chilii Mănăstirea Surpatele, comuna Frânceşti, cu suma de 500 mii lei; reabilitarea complexului mănăstiresc Mamo, comuna Lungeşti, cu suma de 500 mii lei; construcţie Biserică - Parohia Covreşti, Oraşul Horezu, cu suma de 200 mii lei; construcţie Biserică Parohia Stupărei, comuna Mihăeşti, cu suma de 200 mii lei; construcţie Biserică Parohia Mădărăştii de jos - cu suma de 200 mii lei; construcţie Biserică Parohia "Colonia Nuci", comuna Mihăieşti, cu suma de 200 mii lei. Şi, în final, două rugăminţi de suflet, unde, poate, doar pentru acestea se poate aloca o sumă care să le pună în valoare. Este vorba de pictura bisericii din Parohia Proieni, oraşul Brezoi, cu suma de 100 mii lei. Aici, Mihai Viteazul s-a cununat cu doamna Stanca, şi este păcat ca această bijuterie să nu fie pusă în valoare. Deci, se lucrează la pictura exterioară şi este nevoie, măcar, de 1 miliard de lei vechi. Iar la Urşani, oraşul Horezu, locul unde este înmormântat I.G.Duca, şi reamintesc că se împlinesc 75 de ani de la moarte, se solicită suma de 400 mii lei, tot aşa, pentru pictură exterioară biserică. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament susţinut de domnul senator Frâncu. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Contra, vă rog? 208 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul Horea Uioreanu. Domnule deputat, vă duceam dorul. |
|||
|
|
Din multitudinea de amendamente de la acest capitol, am să vă reţin atenţia cu doar două: cea de la poziţia nr.279, Anexa nr.3/27/29 - Ministerul Culturii. Scuze, 280, nu 279. Deci, la 280 este vorba de reabilitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Cluj - Centrul Eparhial - cu 300.000 lei; iar a doua este cea de la poziţia 307, la aceeaşi anexă. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Nicula din localitatea Gherla, cu 300.000 lei. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.280 din volumul E. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 203 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Amendamentul nr.307. Cine este pentru? 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? De data asta mai mult, 205 voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Mai avem intervenţii? Domnul senator Frâncu? Nu. Atunci luăm o pauză până la ora 14,00. La ora 14,01 am început şedinţa în plen, în continuare. Vă doresc poftă bună, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi. |
|||
|
Şedinţa s-a reluat la ora 14,15. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Am rugămintea să vă ocupaţi locurile în sală, pentru a putea să începem din nou lucrările la dezbaterea amendamentelor pe Legea Bugetului de Stat pe 2009. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Reluăm şedinţa noastră. Pe procedură doriţi? Vă rog, domnule deputat Horea Uioreanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Studiind materialele raportului Comisiei pentru buget-finanţe şi la Cap. "Amendamente admise", la lista-anexă la Ministerul Culturii, Secţiunea Culte, deci biserici, la poziţia nr.239 - Parohia Adormirea Maicii Domnului - sat Hinţeşti - Dealul Vii, comuna Moşoaia, în dreptul rubricii "judeţ", scrie judeţul Cluj. Este o greşeală şi solicit să fie corectată. Această parohie, mă rog, nu este din judeţul Cluj, ci este din judeţul Argeş. M-am interesat. Era o greşeală în raport şi ar fi bine ca să nu se ajungă la Monitorul Oficial cu această greşeală. Deci, corectura să se facă cu judeţul Argeş, nu judeţul Cluj. Poziţia, încă o dată, repet, este 239, anexa cu biserici de la raportul Comisiei pentru buget-finanţe, rubrica "admise". Mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, S-a reţinut şi în stenogramă. Şi domnul preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe are o intervenţie. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am o rugăminte: această listă cu biserici, cu şcoli, cu cămine culturale urmează a fi ajustată conform denumirilor din nomenclatorul pe care-l regăsim la ministere. Nu va pleca la Monitorul Oficial cu nicio greşeală de acest tip. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă la poziţia nr.703 ".. La ce poziţie, domnule senator Frâncu? Haideţi la microfon şi spuneţi. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. De la poziţia nr.703, poziţia 367, deci la pct.703, poziţia nr.367 este un amendament pe care doresc să-l susţin în sprijinul unei localităţi, zic eu, cu rezonanţă istorică deosebită, comuna Perişani din Ţara Loviştei, locul unde a avut loc, aşa cum spun istoricii, Bătălia de la Posada. Solicit suma de 200 mii lei pentru construcţia Bisericii Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena din această parohie, ca un simbol pentru cinstirea eroilor care s-au jertfit atunci pentru noi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun, deci, votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, amendamentul nr.367 din Volumul D, la Anexa nr.3/27. Cine este pentru? 79 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 170 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Amendamentul a căzut. Tot la poziţia nr.703, domnule senator Frâncu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: voi citi două amendamente succesiv şi voi cere, după aceea, votul dumneavoastră. în localitatea Sineşti, poziţia nr.368, urmează 369, deci, în satul Lăzăreşti se doreşte construirea unei biserici. Solicităm suma de 200 mii lei pentru construcţia acestui lăcaş de cult. |
|||
|
|
Şi celălalt amendament? |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Şi 369: este vorba despre localitatea Bărbăteşti, satul Mârleşti, cu hramul "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", din judeţul Vâlcea. Se solicită suma de 200 mii lei pentru reabilitarea acestei biserici. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră atunci amendamentele nr.368 şi 369 printr-un singur vot. Cine este pentru? 79 voturi pentru. Împotrivă? 182 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Amendamentele au fost respinse. Mai există, tot la poziţia 703, domnule senator Frâncu, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Este vorba despre poziţia 371. Considerând faptul că este, într-un fel, inacceptabil ca volumul investiţiilor în domeniul ridicării lăcaşelor de cult să se reducă cu peste 81% şi, cum se ştie că judeţul Vâlcea are foarte multe mănăstiri, biserici, schituri, am solicitat creşterea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 10.000 mii lei pentru locaşele de cult din judeţul Vâlcea. Ar fi un gest de reparaţie morală, pentru că, din păcate, în judeţul Vâlcea s-au primit relativ puţine fonduri pentru reabilitarea unor monumente istorice şi locaşuri de cult de mare valoare, începând cu Cozia, Hurez, Mănăstirea dintr-un lemn, Arnota ş.a.m.d. |
|||
|
|
Domnule senator, poziţia nr.371 aţi spus, da? Vă mulţumesc. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 192 de voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nicio abţinere. Amendamentul a căzut. Mai aveţi? Doamna deputat Gavrilescu, poftiţi la microfon. Vă rog să-mi spuneţi poziţia amendamentului. |
|||
|
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: Domnule preşedinte, Din Anexa nr.2 D, nr.crt.131: se propune pentru suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Prahova, pentru obiectivul construcţie biserică, Parohia Bordenii Mici, 300 mii lei. Mai am şi nr.132: se propune suplimentarea sumei prevăzute tot pentru judeţul Prahova, pentru obiectivul restaurare, conservare şi pictura bisericii din Parohia Cocorăştii Mislii. Este o biserică din 1862. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun atunci votului dumneavoastră amendamentele împreună. Cine este pentru aceste amendamente, vă rog? 80 de voturi pentru. Contra, vă rog? 195 de voturi contra. Abţineri, dacă sunt? Nicio abţinere. Amendamentele au căzut. Dacă la poziţia 703 se susţine? Doamna deputat Pocora Cristina, vă rog, vă aşteptăm la microfon. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Mulţumesc, domnule preşedinte. Din Anexa D, poziţia nr.25, vreau să vă spun că noi susţinem proiectul cu turismul ecumenic, sau cel puţin eu. De aceea, am hotărât să includ pe harta turismului ecumenic din România şi judeţul Ialomiţa. Primul amendament, nr.25, de pe Anexa D, se referă la alocarea sumei de 60.000 lei pentru demararea unor lucrări de restaurări la Biserica Sfântu Dumitru Slobozia din judeţul Ialomiţa. De fapt, înseamnă realizarea unor picturi. Dacă tot promovăm turismul ecumenic, haideţi să facem bisericile să arate bine, în aşa fel încât oamenii să merite să-şi dea tichetele de vacanţă pentru a merge să viziteze aceste lăcaşe de cult. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da, o soluţie bună. Doamna ministru, vă mulţumim. Supun votului dumneavoastră atunci poziţia nr.25 din Volumul D al amendamentelor respinse. Cine este pentru? 82 de voturi pentru. Împotrivă? 197 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Mai sunt amendamente la poziţia nr.703? Domnul Horia Uioreanu. Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia amendamente respinse, poziţia 281, la Anexa nr.3/27/23 Capitolul 6701 "Cultură - recreere - Ministerul Culturii", există un amendament în care propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701: "reabilitare Arhiepiscopia Ortodoxă Română Cluj, Catedrala Mitropolitană". Este vorba de 1.000 mii lei. Ce se întâmplă? Este o clădire, pot să spun, istorică, deosebit de reprezentativă în centrul Clujului. Arhiepiscopia şi Mitropolia nu deţin fonduri suficiente pentru a reabilita, în totalitate, nu deţine sume suficiente pentru a duce această lucrare până la capăt. Lăcaşul de cult este în stare de degradare. Repet, se află în centrul Clujului. Din păcate, autorităţile locale, în ultimii patru ani, de când domnul Boc este la primărie, nu s-a aplecat niciodată asupra lăcaşurilor de cult din cadrul municipiului. Şi atunci susţin, şi sper să am susţinerea, că această lucrare reprezentativă a acestui lăcaş de cult să obţină votul dumneavoastră şi să obţină aceşti bani. |
|||
|
|
Să sperăm, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia nr.281. Cine este pentru? 83 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 201 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Vă rog, domnule deputat, Taloş Mirel, da? Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Anexa nr.2 D, la 133 - propun suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 1.500.000 pentru continuarea, de fapt finalizarea lucrărilor la Biserica Sfânta Vineri, municipiul Zalău. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru acest amendament, 133? Vă rog să votaţi. 84 de voturi pentru. Împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Amendamentul a căzut. Domnule senator Oprea Mario, cu mare onoare, poftiţi la microfon, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. De asemenea, din cadrul aceleiaşi anexe, la nr.139, dorim să propunem suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 200.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Greceşti, Sfântu Ioan Botezătorul din comuna Valea Stanciului, în judeţul Dolj. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.139 din volumul D. Cine este pentru? 84 de voturi pentru. Împotrivă? 205 împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Mai sunt colegi? Doamna Cristina Pocora, da? Aveţi cuvântul, doamna ministru. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, fac un apel şi la parlamentarii de Ialomiţa, care se află aici, în faţa mea, amendamentul de la poziţia nr.26, Anexa D, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 120.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construcţie şi pictură la Biserica Sfântu Gheorghe Slobozia, judeţul Ialomiţa. Anii trecuţi au fost alocaţi bani pentru aceste biserici. Această biserică, în speţă, se află la cota zero. De aceea, vă rog să susţineţi acest amendament şi să continuăm lucrările, pentru că altfel banii care s-au alocat au fost aruncaţi degeaba. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da, doamna ministru, să vedem dacă colegii vor fi de acord. La amendamentul nr.26 din Volumul D, cine este pentru? Vă rog să votaţi. 84 de voturi pentru. Împotrivă? 207 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Vă rog, domnul deputat Stroe, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia 153, prin care se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 1.000.000 pentru finalizarea lucrărilor la Centrul pastoral misionar "Renaşterea" din Craiova. Vreau să vă motivez că în anii precedenţi s-au alocat fonduri pentru reabilitarea acestui centru, dar sunt necesare, în continuare, fonduri pentru finalizarea lucrărilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 153 din Volumul D. Cine este pentru? 84 de voturi pentru. Împotrivă? 208 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Horia Uioreanu. Urmează domnul Viorel Palaşcă. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia nr.282, la amendamente respinse, am un amendament. La Anexa nr.3/27/23 Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie" - este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Cuvioasa Parascheva, aflată în protopopiatul Cluj 2, suma care se propune spre aprobare pentru această finalizare a lucrărilor este de 100.000 lei. Vreau să vă spun că greutăţile pe care le întâmpină cei din parohie, pentru că este o parohie mai săracă, greutăţile sunt foarte mari şi, practic, cred că ar fi bine, prin aprobarea acestui amendament al meu, şi banii pe care îi vor primi vor fi foarte folositori şi ei ne vor mulţumi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.282. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Împotrivă? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul Viorel Palaşcă. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate doamne, Stimaţi domni, La pct.23 din Anexa nr.2.D se propune alocarea din suma prevăzută Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 400 mii lei pentru finanţarea obiectivului "construcţie Biserica Severineşti, comuna Căzăneşti, judeţul Mehedinţi". Sigur, această lucrare este începută şi credem că şi prin sprijinul Guvernului ar trebui finalizată. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 23. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Împotrivă? 211 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Tuşa. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|||
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Este vorba de amendamentul 237. Se propune suplimentarea sumelor alocate la Capitolul 6701 - cultură, recreere şi religie -, pentru următoarele obiective de investiţii: Parohia Ortodoxă Sf.Apostol Andrei, municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu suma de 200 mii lei; Parohia Ortodoxă Sf.Spiridon Nou, municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu suma de 200 mii lei; Parohia Ortodoxă Sfinţii Mucenici Brâncoveni, municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu suma de 100 mii lei; Parohia Ortodoxă Sfânta Treime, municipiul Brăila, judeţul Brăila, în sumă de 100 mii lei; Parohia Ortodoxă Sf.Dimitrie cel Nou, Parohia Sf.Trei Ierarhi - ambele cu suma de 100 mii lei; Parohia Ortodoxă Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cu suma de 50 mii lei; Parohia Ortodoxă Cuvioasa Parascheva, cu suma de 500 mii lei; Parohia Adormirea Maicii Domnului, cu suma de 100 mii lei; Parohia Ortodoxă Naşterea Maicii Domnului, cu suma de 100 mii lei; Parohia Acoperământul Maicii Domnului, Catedrala Mitropoliei de Rit Vechi, cu suma de 400 mii lei; Parohia Înălţarea Domnului, cu suma de 350 mii lei; Parohia Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gabril, din comuna Romanu, judeţul Brăila, cu suma de 15 mii lei; Parohia Chiţcani, judeţul Brăila, cu suma de 400 mii lei; Parohia Galbenu, din satul Zamfireşti, judeţul Brăila, cu suma de 250 mii lei; Parohia Berteştii de Jos, judeţul Brăila, cu suma de 500 mii lei; Parohia Gradiştea, comuna Gradiştea, judeţul Brăila, cu suma de 300 mii lei; Parohia Tichileşti, judeţul Brăila, cu suma de 150 mii lei; Parohia Siliştea, comuna Siliştea, judeţul Brăila, cu suma de 220 mii lei; Parohia Scărlăteşti, comuna Cireşu, judeţul Brăila, cu suma de 50 mii lei; Parohia Scorţaru Nou, Sfânta Maria Mare, judeţul Brăila, cu suma de 350 mii lei. După cum vedeţi, în judeţul Brăila sunt foarte multe biserici începute şi neterminate. Tocmai acesta este şi motivul pentru care am depus acest amendament şi acesta este şi motivul pentru care vă cer sprijinul în adoptarea lui. Vă mulţumesc mult. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat Diana Tuşa. Supun votului dumneavoastră amendamentul 37 din amendamente respinse. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 225. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Mario Ovidiu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Distinşi colegi, La nr.154, în cadrul aceleiaşi anexe, dorim să vă propunem suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor la Aşezământul pastoral social "Naşterea Maicii Domnului" în Craiova, judeţul Dolj. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator Oprea. Supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut de domnul senator. Cine este pentru? 85 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 221 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Vă rog. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Supun atenţiei dumneavoastră două puncte - 284 şi 285. Ele se referă la sume pentru reabilitarea Parohiei Pogorârea Sfântului Duh, din Cartierul Grigorescu, din judeţul Cluj, din municipiul Cluj-Napoca, şi, de asemenea, la Parohia Zorilor, municipiul Cluj-Napoca, câte 100 mii lei la fiecare, evident, starea este degradată a bisericilor şi în mare parte ele trebuie reconstruite. Sursa de finanţare este fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentele 284, 285. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Împotrivă? 219. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentele au căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Se pare că nu sunteţi de acord cu turismul ecumenic. Sper ca măcar situaţia de criză să vă convingă. Românilor nu le-a mai rămas decât mersul la biserică şi poate că ar trebui să arătăm puţină consideraţie pentru acest lucru. Vă rog să susţineţi amendamentul de pe poz.27 din Anexa D, şi anume, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200 mii lei pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru Biserica Slobozia Nouă 2, Slobozia, judeţul Ialomiţa. De asemenea, ca şi biserica despre care v-am vorbit puţin mai înainte, şi această biserică se află la cota zero. Efortul bugetar nu este atât de mare. De aceea, stimaţi colegi, vă rog să susţineţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.27. Cine este pentru? 76 de voturi pentru. Împotrivă? 220 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule ministru Adomniţei, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnilor preşedinţi, Doamnă ministru, Doamnelor şi domnilor secretari de stat, La pct.244 din Volumul D, propunem alocarea din suma prevăzută la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie", a sumei de 200 de mii lei lei noi, pentru reabilitarea Bisericii din satul Satu Mare, comuna Crucea, vreau să vă spun că această biserică a ars, din judeţul Suceava. Această biserică a ars exact între sărbătorile din anul 2008, astfel încât locuitorii acestui sat, bucovineni de nădejde, după cum îi ştiţi, nu au un lăcaş de cult unde să-şi poată desfăşura activităţile religioase. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Adomniţei. Cine este pentru? 75 de voturi pentru. Împotrivă? 221 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Vă rog. Domnul deputat Stroe. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nr.155, Anexa nr.3/07/02 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59, prin care se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor Centrului Pastoral Educaţional pentru Copii "Aripi de lumină", Craiova, judeţul Dolj. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 155, amendament respins. Cine este pentru? 74 de voturi pentru. Împotrivă? 220 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Se mai susţin amendamente? Da. Domnul senator Mario Oprea. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La nr.156, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor la Parohia Sadova din judeţul Dolj, în cadrul aceleiaşi anexe. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poz.156. Cine este pentru amendament? 74 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 209. Abţineri? Fără nicio abţinere. Amendamentul a căzut. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vasile Nedelcu, senator. Vă supun atenţiei dumneavoastră Anexa nr.3/27/2 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional -, Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10. Propun alocarea sumei de 350 mii lei, sumă prevăzută pentru finanţarea obiectivului "Finalizare construcţie biserică Parohia Sfântul Tasie, Protoeria Călăraşi". Este necesară această construcţie, pentru că se află în derulare de mai mulţi ani de zile şi este o necesitate pentru cetăţenii din municipiul Călăraşi, având în vedere şi resursele reduse pentru această parohie. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator. Cine este pentru? 76 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Abţineri nu sunt. Amendamentul a căzut. Mai aveţi amendamente? Da? Poftiţi, domnule senator. Încă o dată, spuneţi-mi numele, vă rog. |
|||
|
Vasile Nedelcu. |
||||
|
|
Domnul Vasile Nedelcu. Scuzaţi-mă. Aveţi cuvântul, domnule Nedelcu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei la Anexa nr.3/27/02 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional -, Capitolul 5001, şi vă supun spre aprobare alocarea sumei de 250 mii lei, sumă prevăzută pentru finanţarea obiectivului "Pictură Parohia Naşterea Sfântului Ioan, Protoeria Călăraşi". Este necesară această investiţie, pentru că biserica se află într-o stare degradată şi este necesară restaurarea şi conservarea lăcaşului de cult şi sprijinirea obiectivului de investiţii de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator. Cine este pentru? 79. Împotrivă? 206. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Vă rog, pe rând. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Voi încerca să o scurtez - poziţia nr.288 şi 289. La ambele se cer 100 de mii. Este vorba de reconstrucţie şi consolidare Sfântul Apostol Matei, Protopopiatul Cluj 2. Şi, de asemenea, Parohia Sfântul Arhanghel Mihail, acelaşi protopopiat. Evident, sper ca şi colegii din judeţul Cluj să sprijine aceste biserici. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Marius Nicoară. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Împotrivă? 205 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Vă mulţumesc. Domnul deputat Dan Marian. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă reţin atenţia cu un amendament ce se regăseşte la poz.184 şi care face trimitere la Anexa nr.3/27/02 a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Este vorba despre alocarea sumei de 500 mii lei pentru construirea unei biserici noi în Parohia Dodeşti, comuna Dodeşti, judeţul Vaslui. Există surse de finanţare la acest capitol. Vă dau şi datele: Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10, art.12. În situaţia în care se constată că este insuficientă această sursă de finanţare, vă mai propun una şi ea se regăseşte la Ministerul Turismului, la art.02 alin. (21), la transferul de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism. Şi există o sumă generoasă aici. Este vorba despre 302.573 mii lei. Contez pe sprijinul dumneavoastră. Vă mulţumesc mult. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun atunci atenţiei dumneavoastră amendamentul de la poz.184. Cine este pentru? 77 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 206 voturi. Abţineri, dacă sunt? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora, cu mare plăcere, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa D, poz.28, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200 mii lei pentru continuarea lucrărilor de construcţie pentru Biserica Traian 2, Slobozia, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 28. Cine este pentru? 75 de voturi pentru. Împotrivă? 208 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară. Vă rog. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Anexa nr.3/27/23, poz.293. Este vorba despre introducerea unui nou obiectiv la Capitolul 6701 - finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Mănăştur, Protopopiatul Cluj 2, 100 mii lei. Toţi clujenii ştiu că această parohie are nevoie de aceşti bani, are nevoie ca de aer de aceşti bani, pentru că acolo s-au demarat lucrări şi ele acum stagnează. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Marius Nicoară. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 75 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi. 207. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Taloş. Da, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Anexa 2.D, pct.136. Anul trecut s-a înfiinţat o episcopie nouă, Episcopia Sălajului. Propun suma de 100 mii lei pentru demararea construirii unui sediu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.136. Cine este pentru? 77 de voturi. Împotrivă? 205. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Stroe. Vă rog. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Amendamentul nr.157 din Anexa D. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor Aşezământului bisericesc social pentru copiii orfani "Nicodim cel Sfinţit" din judeţul Dolj. Şi o scurtă paranteză: aş vrea să retrag trei amendamente, trei puncte: nr.158, nr.240, iar din Anexa nr.3/35 - Ministerul Economiei - nr.720, în anexă - nr.1.667. Ele se referă la ... |
|||
|
|
... la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional ... |
|||
|
|
Bun. Atunci, am să le retrag pe primele două menţionate - nr.158 şi nr.240, pentru că ele se referă la un obiectiv deja finanţat şi cuprins prin aprobare în anexa ... |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc mult. Domnul senator Câmpanu. Vă duceam lipsa. Aţi fost undeva plecat, cred, prin zăpadă. Aveţi cuvântul. (Rumoare, vociferări.) Şi-a retras amendamentul. Poftiţi? A susţinut unul? Scuzaţi-mă. Atunci, supun votului dumneavoastră amendamentul nr.157, a fost, da? Domnule deputat Stroe? 157, da? Supun amendamentul 157 votului dumneavoastră. Cine este pentru? 79 de voturi pentru. Împotrivă? 209. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Şi aţi retras nr.158 şi 240, da? Vă mulţumesc. Domnule senator Liviu Câmpanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La volumul D, amendamente respinse, poz.362. Vă propun suplimentarea sumelor alocate pentru Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în ceea ce priveşte susţinerea cultelor, la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie", pe mai multe obiective. Astfel, 500 mii lei pentru continuarea construcţiei Bisericii Înălţarea Domnului, comuna Suharău, judeţul Botoşani; 35 mii lei pentru reabilitarea unităţii de cult religios Biserica Ortodoxă Româneşti, comuna Româneşti, judeţul Botoşani; 2.800 mii lei pentru reparaţii capitale ale bisericilor din toată comuna Manoleasa, judeţul Botoşani; 400 mii lei pentru restaurarea şi consolidarea Monumentului Istoric Ştefanian al Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani; 1.657 mii lei pentru construirea unei biserici noi, Izvorul Tămăduirii, ce aparţine Parohiei Naşterea Maicii Domnului, localitatea Trestiana, judeţul Botoşani; 675 mii lei pentru construirea unei biserici noi ce va aparţine de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, oraş Dorohoi, judeţul Botoşani; 2.137 mii lei pentru construirea unei biserici noi ce va aparţine de Parohia Învierea Domnului, oraş Dorohoi, judeţul Botoşani; 500 mii lei pentru construirea unei biserici noi ce va aparţine de Parohia Sfinţii Arhangheli, Satul Nou, oraş Dorohoi, judeţul Botoşani; 450 mii lei pentru construirea unei biserici noi ce va aparţine de Parohia Sfântul Ilie, oraş Dorohoi, judeţul Botoşani; 693 mii lei pentru construirea unei biserici noi ce va aparţine de Parohia Adormirea Maicii Domnului, comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani; 300 mii lei pentru construirea unei noi biserici ce va aparţine Parohiei Dersca 2, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, comuna Dersca, judeţul Botoşani; 750 mii lei pentru construirea unei noi biserici ce va aparţine de Parohia Stânca, judeţul Botoşani; 500 mii lei pentru executarea lucrărilor de pictură în Biserica Nouă din Parohia Sfântul Ioan, comuna Bucecea, judeţul Botoşani; 189 mii lei pentru restaurarea Bisericii-monument istoric Parohia Adormirea Maicii Domnului Dimacheni, judeţul Botoşani; 100 mii lei pentru executarea reparaţiilor capitale ale bisericii, Parohia Sfântul Dumitru, oraş Dorohoi, judeţul Botoşani; 50 mii lei pentru reparaţia generală a lăcaşului de cult al Parohiei Cuvioasa Parascheva, comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani; 50 mii lei pentru renovarea lăcaşului de cult al Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, judeţul Botoşani; 15 mii lei pentru reabilitarea Casei de Adunare a Cultului Creştin după Evanghelie de ziua a 7-a, comuna Româneşti, judeţul Botoşani; 5.344 mii lei pentru construirea imobilului de locuire şi a Centrului social Sfântul Ioan Botezătorul ce aparţine de Mănăstirea Gorovei, comuna Văculeşti, judeţul Botoşani; 410 mii lei pentru construirea Bisericii ce aparţine Căminului de bătrâni Leorda, judeţul Botoşani; 130 mii lei pentru construcţia unei case parohiale în cadrul Parohiei Sfântul Nicolae, comuna Bucecea, judeţul Botoşani; 100 mii lei pentru construcţia unei case sociale a Parohiei Sfinţii Împăraţi, comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani; 250 mii lei pentru construcţia unei case sociale a Parohiei Hilişeu-Cloşca, judeţul Botoşani; 250 mii lei pentru construcţia unei case sociale a Parohiei Sfântul Nicolae, comuna Leurda, judeţul Botoşani. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, amendamentul 362. Cine este pentru? 73 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Aş vrea să remarc, pentru stenogramă şi pentru cetăţenii din Ialomiţa că până acum nu i-am văzut pe parlamentarii de Ialomiţa susţinând amendamentele care vin tocmai în sprijinul lor. Anexa D, poz.29. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 100 mii lei pentru continuarea lucrărilor de construcţie pentru Biserica Ivăneşti, Slobozia, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.29. Cine este pentru? 73 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 210. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul senator Cezar Măgureanu. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnul Cezar-Mircea Măgureanu: Bună ziua! Mă refer la poz.24, Anexa nr.3/27. Propun majorarea sumei prevăzute la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, la Capitolul 6701, "cultură, recreere şi religie", suma de 400 mii lei, pentru următoarele obiective: executarea unor lucrări de reabilitare a trei biserici în comuna Bolintin Deal, judeţul Giurgiu - 300 mii lei, şi executarea tot de lucrări de reabilitare, la biserica din satul Poenari, comuna Ulmi, judeţul Giurgiu - 100 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 24. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 74 de voturi. Împotrivă, vă rog? 209. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Nedelcu. Poftiţi. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei pct.201, Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, şi solicit aprobarea sumei de 250 mii lei, sumă prevăzută pentru finanţarea obiectivului "reparaţii exterioare şi restaurare pictură Catedrala Sfântul Nicolae Protoeria Călăraşi". Este vorba despre un monument istoric şi v-aş ruga să aveţi în vedere acest lucru. De asemenea, mulţumesc parlamentarilor călărăşeni că au fost alături de mine la celelalte amendamente şi sper ca şi în continuare să fie la fel. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul propus de domnul senator Nedelcu. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Împotrivă? 207. Dacă sunt abţineri? Nu. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am să citesc trei poziţii, pentru că suma este aceeaşi, 293, 294 şi 295. Este vorba de Parohia Tuturor Sfinţilor, este vorba de finalizarea lucrărilor la biserica în construcţie Mănăstirea Floreşti, judeţul Cluj, şi Parohia Sfânta Treime. Toate au nevoie de investiţii, pentru că sunt în curs de execuţie şi, aşa cum ştim, acum, mai ales în acest anotimp, au acoperişul degradat, au nevoie urgentă de reparaţii. Sper ca şi parlamentarii din judeţul Cluj să demonstreze că sunt parlamentari ai acestui judeţ şi să fie aproape de aceste biserici cu votul lor, indiferent de formaţiunea politică din care fac parte. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră un calup de trei amendamente: 293, 294, 295. Cine este pentru aceste amendamente? 78 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 206. Abţineri? Nu avem. Amendamentele au căzut. Domnul deputat Gabor. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poz. 277 din Anexa nr. 2D, Anexa nr.3/27/02 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10 - "Alte cheltuieli", art. 12 - susţinerea cultelor. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propun alocarea sumei de 500 mii lei din suma prevăzută pentru continuarea lucrărilor de construcţie la Biserica ortodoxă Rupea Gară, oraşul Rupea, judeţul Braşov. Este o biserică cu oameni nevoiaşi, care are nevoie de ajutorul nostru pentru a-şi continua lucrările de construcţie. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 277, prezentat de domnul deputat Gabor. Cine este pentru? 76 de voturi pentru. Împotrivă? 208. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Domnul senator Vasile Nedelcu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun spre aprobare amendamentul de la poz. 202, Anexa nr.3/27/2 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi vă solicit aprobarea sumei de 350 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului construcţie biserică Parohia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Protoieria Călăraşi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Vasile Nedelcu. Cine este pentru? Mulţumesc. 76 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Mario Oprea, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Amendamentul pe care vi-l propusesem rândul trecut se referea la o parohie din localitatea Sadova. Localitatea Sadova, din judeţul Dolj, este în colegiul domnului preşedinte Mircea Geoană; nu v-am informat, pentru că n-am vrut să vă influenţez votul. Acum mă voi referi la numărul 159, care propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 2 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la Aşezământul Buna Vestire, Colegiul Naţional de Fete, din comuna Grădinari, judeţul Olt. Este o eroare, nu este judeţul Dolj, este judeţul Olt, dar asta nu ne împiedică să-l susţinem. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Mario Oprea, de la poz.159. Cine este pentru? 72 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 212. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Alte amendamente? Doamna deputat Diana Tuşa, o aşteptăm cu plăcere la microfon. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mă bucur să aud asta, domnule preşedinte. Mulţumesc mult. Amendamentul pentru care vă cer astăzi susţinerea este situat la poz. 141, Anexa nr. 3/27/02. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 200 de mii de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Adomirea Maicii Domnului Minţeşti, Dealul Vii, comuna Moşoaia, judeţul Argeş. Având în vedere starea deplorabilă în care se află biserica, aceşti bani sunt necesari pentru reabilitarea ei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat Diana Tuşa. Cine este pentru? 77 de voturi. Împotrivă? 205. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnul ministru Adomniţei, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor secretari de stat şi directori, Dragi colegi, Poz.377 - alocarea din suma prevăzută la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la Capitolul 6701, Cultură, recreere şi religie, a sumei de 500 de mii de lei pentru reabilitarea Bisericii Pojorâta II, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, comuna Pojorâta, judeţul Suceava. Sper ca măcar cei care se cheamă Ioan să voteze acest amendament. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Avem multe biserici cu hramul acesta. Deci poz.377, amendament respins de comisii. Cine este pentru? 75 de voturi pentru. Împotrivă? 207. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Mihai Voicu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pe o chestiune de procedură. Lipsa de interes pentru lăcaşele de cult a descompletat în mod evident prezenţa din sală. Regulament nu trebuie să fie un lucru de care să ne speriem şi pe care să-l ţinem încuiat precum Hannibal Lechter, aşa că acţionarea pentru prezenţă e un mic pas înainte. Dacă nu, poate mai târziu un apel nominal va înviora prezenţa în sală. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru, am dat deja drumul la apelul sonor. Continuăm lucrările. Domnul deputat Virgil Pop. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba de poz.298, Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie" la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, unde solicităm reabilitarea Parohiei Înălţarea Sfintei Cruci, Protopopiatul Cluj, în sumă de 100 de mii de lei. Aceste sume sunt necesare reabilitării sau finalizării lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare de degradare. Avem şi sursa de finanţare, care este de la fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Poz.298, amendamente respinse. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora, cu aceeaşi plăcere. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, domnule preşedinte, dar aş avea rugămintea, dacă se poate şi nu este pauză, să-i rugaţi pe colegi să se aşeze, pentru că nu arată a sală de şedinţă, sala noastră. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Rog colegii să ia loc, să poftească la locurile lor în bănci. Domnul vicepreşedinte Oltean, vă rog, haideţi lângă mine, aici; vă rog frumos. Şi ceilalţi colegi luaţi loc în bănci. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Anexa nr. 2D, amendamentul 30, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 125 de mii de lei, pentru continuarea lucrărilor de reparaţii la Biserica Ioan Ghica, Slobozia, judeţul Ialomiţa. Vreau să vă spun că această biserică se află într-o stare de degradare foarte avansată, este păcat de ea, este un edificiu foarte frumos. Vă invit chiar să treceţi prin Slobozia, să intraţi în această biserică. Vă invit, de asemenea, să votaţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. Amendamentul 30, amendamente respinse. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 72 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senatori Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei pct.207, Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi vă solicit suplimentarea cu suma de 150 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii capitale biserică şi casă parohială Parohia Boşneagu, din Protoieria Călăraşi. O biserică foarte veche, de la 1880, care are absolută nevoie de bani pentru reparaţii capitale. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 207 din amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament? 73 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 210. Abţineri? Nu avem abţineri, amendamentul a căzut. Mai sunt? Domnul deputat Stroe, aveţi cuvântul, vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poz.140, domnul deputat Ştirbu m-a rugat să-i susţin amendamentul de la tribuna Parlamentului, pentru că dânsul nu poate fi prezent alături de noi. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 100 de mii de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Cilieni, comuna Cilieni, judeţul Olt. Suma este necesară reabilitării, având în vedere starea de degradare în care se află această biserică. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Stroe. Cine este pentru? 72 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Virgil Pop, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba de poz.299, Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701 "Cultură, recreere şi religie" de la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, unde solicităm reabilitarea Parohiei Schimbarea la Faţă, Protopopiatul Cluj II, unde este necesară suma de 100 de mii de lei. Aceste sume sunt necesare reabilitării sau finalizării lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare avansată de degradare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 299, amendamente respinse. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Împotrivă? 207. Abţineri? Două abţineri. Mulţumesc, amendamentul a căzut. Domnul senator Mario Oprea; aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este un amendament care se referă la o localitate ce nu este din colegiul domnului preşedinte Mircea Geoană, este din judeţul Olt. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 509 532 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Mănăstirea Giuvărăşti din comuna Giuvăreşti. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins, prezentat de domnul senator Mario Oprea. Cine este pentru? 73 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 206. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi microfonul. Aveţi cuvântul, scuzaţi-mă. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Dacă bisericile nu sunt agreate în programul de turism ecumenic, eu sper ca măcar mănăstirile să fie. Avem în Ialomiţa o mănăstire. Tocmai de aceea, la Anexa D, pct. 31 se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 150 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Mănăstirea Crăşani, Slobozia, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la nr. 31. Cine este pentru acest amendament? 74 de voturi. Împotrivă? 205. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendament respins. Mai aveţi? Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Poz.300 şi 301 se referă la reabilitarea Parohiei Sfântul Apostol Andrei, Protopopiatul Cluj II, 100 de mii de lei şi reabilitarea Parohiei Sfântul Ilie, Protopopiatul Cluj II, 100 de mii de lei. Sursele sunt cele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Este vorba de reabilitarea acestor biserici care se află în reconstrucţie şi au mare nevoie de aceşti bani. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentele 300 şi 301. Cine votează pentru aceste amendamente? 77 de voturi pentru. Împotrivă? 201 voturi. Abţineri, dacă sunt? Amendamentele au căzut. Domnul Petru Călian, da? Pe procedură sau o explicaţie? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte pentru amabilitate. În calitate de parlamentar de Cluj, vreau să specific faptul că nu sunt împotriva amendamentelor depuse de colegii mei, însă nu există prevederi bugetare concrete. Per ansamblu, şi bisericile din judeţul Cluj vor fi sprijinite, însă cu acoperire bugetară clară, astfel încât acele parohii să intre în posesia acestor sume. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun spre aprobare poz.208, Anexa nr.3/27/2 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi vă solicit suplimentarea cu suma de 50 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii exterioare biserică Parohia Ceacu, din Protoieria Călăraşi. Este o biserică într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care necesită reparaţii urgente. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 208, amendament respins. Cine este pentru? 77 de voturi pentru. Împotrivă? 202 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnul deputat Stroe, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poz.142, Anexa nr.3/27/02 prin care se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 200 de mii de lei, necesară pentru demararea lucrărilor de reabilitare de la Parohia Peretu, Cuvioasa Paraschiva, Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 72 de voturi pentru. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş dori să răspund că am indicat întotdeauna sursele de finanţare. Ele au fost indicate inclusiv la comisii. Pentru a merge mai repede, mă duc cu amendamentul 302, 303 şi 304. Primul se referă la reabilitarea Bisericii din Spitalul TBC, al doilea se referă la reabilitarea Parohiei din Feleac, iar al treilea se referă la reabilitarea bisericilor Cuvioasa Paraschiva şi Sfântul Mina, toate sunt cu 100 de mii de lei. Sunt biserici care, iată, merg şi pe partea sufletească a celor suferinzi. Mă refer, în primul rând, la Spitalul TBC şi la cel din Feleac. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Deci un calup tot de trei amendamente. Cine este pentru aceste amendamente, pentru aprobarea acestor amendamente? Mulţumesc. 77 de voturi. Împotrivă? 207. Abţineri? Nu sunt abţineri. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Anexa 2D, amendamentul 32, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 150 de mii de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Bora, Slobozia, judeţul Ialomiţa. Aş vrea să precizez că acest cartier Bora, din Slobozia, este un cartier foarte sărac şi oamenii din acest cartier au ca ultimă speranţă, văzând alocările bugetare pe care le-aţi făcut pentru judeţul Ialomiţa şi în speţă pentru Slobozia, au mare speranţă că veţi acorda aceste fonduri pentru biserica din Cartierul Bora. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Amendamentul 32, amendamente respinse. Cine este pentru? 75 de voturi. Împotrivă? 209. Abţineri? Nu sunt abţineri Amendamentul a căzut. Vă rog, domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei poz.210, Anexa nr.3/27/2 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi vă solicit suplimentarea cu suma de 200 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii capitale şi pictură Parohia Ciocăneşti - Mărgineni, Protoieria Călăraşi. Există sursa de finanţare, biserica se află într-o stare avansată de degradare. Este o zonă săracă şi fără surse de finanţare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 210. Cine este pentru? 76 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 211 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri Amendamentul a căzut. Domnul deputat Gerea Andrei, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Bună ziua, domnilor preşedinţi! Mi-era dor de dumneavoastră. Doar ca pentru a se înregistra, n-aş vrea să credeţi că am uitat. Suntem cu ochii pe dumneavoastră, considerăm că în sală nu este cvorumul legal de lucru. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Rog domnii secretari să facă o numărătoare. Până atunci continuăm lucrările. Domnul senator Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am să mă duc cu amendamentele 305, 306 şi 307. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Biserica Gherla III, Sfântul Ioan Botezătorul, localitatea Gherla. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Nicula, precum şi de finalizarea lucrărilor la Biserica din Lujerdiu, localitatea Gherla. Este greşit, Lujerdiu este un sat care nu aparţine de Gherla; în fine, am înţeles că aceste corecturi se vor face. Doresc să atrag atenţia atât parlamentarilor de Cluj, cât şi tuturor parlamentarilor, mai ales celor din cadrul Partidului Democrat, că, în cadrul turismului ecumenic, într-adevăr Mănăstirea Nicula este un obiectiv turistic deosebit şi necesită o sumă de 300 de mii de lei. Avem sursele de finanţare indicate. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentele 305, 306, 307. Cine este pentru? 77 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 211. Abţineri? Nu sunt abţineri Domnul deputat Dan Mihai. Aveţi cuvântul, domnule deputat, vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc. La poz.185, dar înainte de toate aş dori să precizez că noi, liberalii, ne dorim adoptarea cât mai grabnică a Legii bugetului, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să uităm nevoile locuitorilor din comunităţile locale, care ne-au trimis în Parlamentul României şi faţă de care am făcut promisiuni nu numai în campania electorală, dar de fiecare dată când am stat de vorbă cu aceştia. Prin urmare, mă simt obligat să susţin acest amendament cu privire la alocarea sumei de 300 mii lei pentru modernizare Biserica Sfântul Neculai Vultureşti, com. Vultureşti, jud. Vaslui. Este vorba despre o trimitere la Anexa nr.3/27/02 a Ministerului Culturii. Există sursă de finanţare la Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10, art.12 şi, de asemenea, eu mai precizez încă o dată şi o altă sursă de finanţare, în cazul în care aceasta nu este îndestulătoare, este vorba despre Ministerul Turismului, unde există la transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism şi în special, probabil, în turismul ecumenic suma de 302.573 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 185, amendamente respinse. Cine este pentru? 78 voturi pentru. Împotrivă? 210. Abţineri? O singură abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a fost respins. Domnul Horea Uioreanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi. La poz.322 din Lista de amendamente respinse, Anexa nr.3/27/23, Cap.6701, cultură, recreere şi religie, avem un amendament şi se referă la reabilitare pictură la Mănăstirea Salva din jud. Bistriţa-Năsăud. Este vorba de 100 de mii de lei. Aici, sigur că sper şi în ajutorul deputaţilor de Bistriţa-Năsăud, în special al domnului preşedinte de şedinţă Ioan Oltean, care cunoaşte foarte bine situaţia măicuţelor de acolo şi sperăm să obţinem sprijinul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Horea Uioreanu. Cine este pentru? 81 de voturi. Împotrivă? 208. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte, văd că o mare parte dintre colegii noştri au plecat, probabil că se grăbesc spre casă. De asemenea, vă rog respectuos să-l invitaţi pentru că, până la urmă, cetăţenii pe care îi reprezentăm merită respectul cuvenit, să-l invitaţi pe ministrul de finanţe în sală şi cred că ar fi fost foarte bine dacă ar participa la această dezbatere şi ministrul culturii şi cultelor. Din câte ştiu, şi la Comisia de cultură s-a lăsat foarte mult aşteptat. |
|||
|
|
Este prezent domnul secretar de stat Lemeni de la Culte. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Cu tot respectul şi este foarte bine că se află domnul Lemeni, dar cred că ar fi meritat atenţia şi a ministrului culturii şi cultelor. |
|||
|
|
Cred că aveţi dreptate. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Amendamentul 33 de pe Anexa 2 E, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 150 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Ograda, Slobozia, jud. Ialomiţa. Vreau să menţionez că toate aceste amendamente pe care le am şi pe care le voi susţine provin din partea Episcopiei Călăraşilor şi Sloboziei şi vreau să spun că episcopul şi preoţii parohi din aceste biserici chiar aşteaptă ca dumneavoastră să vă aplecaţi o clipă asupra nevoilor acestor lăcaşe de cult. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat Cristina Pocora. Cine este pentru? 78 voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Vasile Nedelcu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor preşedinţi de şedinţă, Stimaţi colegi, Aş dori să vă prezint 3 amendamente, pentru că sunt din aceeaşi parohie, din aceeaşi protoierie şi nu vreau să vă reţin prea mult atenţia. Este vorba de poz.211 Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 200 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Tencuieli exterioare şi pictură Parohia Cuneşti, Protoieria Călăraşi". De asemenea, pct.212, Anexa nr.3/27/2, se propune suplimentarea cu suma de 200 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Restaurare biserică şi construire sală socială", absolut necesară pentru cetăţenii din această comunitate. E vorba de Parohia Călăraşii Vechi, Protoieria Călăraşi şi, de asemenea, poz.213, Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 100 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Reparaţii exterioare şi reparaţie capitală Casă parohială, Parohia Coslogeni, Protoieria Călăraşi". Trebuie să vă amintesc faptul că cetăţenii care ne-au trimis în Parlament aşteaptă de la noi foarte multe şi sunt obligat să spun de aici, de la această tribună, că trebuie să-mi susţin toate amendamentele pe care le-am solicitat. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. |
|||
|
Procedură. |
||||
|
|
Voiam chiar acum să chem un secretar din sală, până vine secretarul dumneavoastră înapoi. Domnule secretar Pardău, înlocuiţi-l puţin pe Mihai Voicu. Mulţumesc pentru intenţie, domnule Uioreanu. Am văzut că aţi pus ochii pe acest scaun. Continuăm. Domnule deputat Stroe, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Nr.143, Anexa nr.3/27/02, prin care se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 100 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Drăgăneştii de Sus, Sfinţii Mihail şi Gavril, Drăgăneşti Olt, jud. Olt. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Scuzaţi-mă. Sigur, supun votului dumneavoastră prima dată amendamentele domnului senator Vasile Nedelcu de la poz.211, 212, 213. Cine este pentru? 77 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? O abţinere. Amendamentele au căzut. Acum supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Stroe. Cine este pentru? Mulţumesc. 76. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa II D, poz.34. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 75 mii lei pentru demararea unor lucrări de restaurări la Biserica Mircea cel Bătrân, Slobozia, jud. Ialomiţa. Este vorba despre restaurarea picturilor, care s-au degradat foarte tare şi vă solicit sprijinul pentru acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat Cristina Pocora. Cine este pentru? 81. Împotrivă? 207. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Horea Uioreanu. Pe amendament, da? Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Păcat că domnul preşedinte de şedinţă Oltean nu este prezent. Am un amendament tot pentru jud. Bistriţa-Năsăud şi sunt convins că, dacă dânsul ar fi fost aici, voturile ar fi arătat cu totul şi cu totul altfel. |
|||
|
|
Este prezent prin spirit. |
|||
|
|
La poz.309, Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere, religie", Ministerul Cultelor şi Patrimoniului Naţional, avem un amendament, prin care se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie", fişele obiectivelor de investiţii. Amendamentul sună: "Finalizarea lucrărilor de construcţie la Biserica Beclean II, biserică ortodoxă din jud. Bistriţa-Năsăud". Suma propusă este 100 mii lei. Situaţia de aici a credincioşilor, având în vedere că trenează, din lipsă de fonduri, terminarea acestui locaş de cult creează mari probleme şi eu sper că Parlamentul va fi sensibilizat prin amendamentul pe care l-am făcut. De aceea cred că aveam nevoie de prezenţa domnului Oltean aici şi v-aş ruga să supuneţi la vot şi sper că va trece acest amendament. Sursa de finanţare, bineînţeles, care se indică pentru că, normal, orice amendament trebuie să aibă şi sursa de finanţare, este fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Deci, este o sursă bogată şi bănuim că Guvernul, în cazul în care amendamentul va trece, va finanţa acest obiectiv. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 309. Cine este pentru? 80 de voturi. 81 de voturi, domnul Oltean. Împotrivă, vă rog? 206. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul senator Vasile Nedelcu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei poz.215 Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10. Propun suplimentarea cu suma de 150 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Reparaţii capitale biserică şi reparaţii casă parohială, Parohia Dorobanţu, Protoieria Călăraşi". Este o comunitate săracă şi are absolută nevoie de finanţare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Nedelcu. Cine este pentru? 78 voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 209. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Irimescu. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
La poz.137 Anexa nr.3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor, Patrimoniului Naţional. În municipiul Rădăuţi, în decurs de mai bine de 10 ani, Mănăstirea Bogdan Vodă a început şi a ajuns în stadiul final de a termina un aşezământ intitulat oficial Aşezământul Sfântul Leonte de la Rădăuţi, cu scopul de a organiza acolo un orfelinat pentru copii. Dată fiind această problemă socială deosebită a orfelinatului şi a efortului foarte mare de peste 100 miliarde lei cheltuiţi până acum de această mănăstire, complexul se compune dintr-un grup de peste 10 construcţii tip vilă, cu o situaţie deosebită de a caza orfani şi de a fi îngrijiţi în această unitate monahală, vă solicit ajutorul şi suma de 500 mii de lei sau cât se poate pentru a finaliza această lucrare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul cu nr.137. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 77 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, Prezentul buget şi Guvernul Boc amână majorarea punctului de pensie. Eu vă propun să nu amânăm, totuşi, alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor, Patrimoniului Naţional a sumei de 200 mii lei pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru Biserica Nicolăeşti Slobozia, jud. Ialomiţa. Haideţi să nu ne amintim de biserici doar în campania electorală, când mergem şi discutăm cu oamenii şi cu preoţii, haideţi să facem ceva concret şi acum, pentru că acum putem. Vă rog să acordaţi votul acestui amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da, vă mulţumesc doamnă deputat. Sfatul este, sigur, de reţinut. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru acest amendament, prezentat de doamna deputat Cristina Pocora? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. 78 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 209. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, poftiţi, aveţi cuvântul. Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am văzut că sunt o serie de comentarii potrivit cărora cei de la PNL care susţin amendamentele, încearcă să tragă de timp. Mi se pare regretabil acest lucru. Doresc să vă spun un lucru. Fiecare amendament vizează un obiectiv: din domeniul educaţiei, din domeniul culturii, din domeniul infrastructurii, de care comunităţile locale au nevoie. Vreau, totodată, să vă amintesc că suntem primul Parlament ales prin vot uninominal. Aşadar, obligaţiile noastre faţă de alegătorii din colegiu, indiferent de culoarea politică, sunt clare în acest sens şi avem obligaţia să susţinem aceste amendamente, pentru că ele sunt în favoarea oamenilor, indiferent de ce partid au votat. În aceste condiţii, permiteţi-mi să-i înmânez doamnei ministru Andronescu un dosar cu imaginile care ilustrează toate aceste obiective care sunt cuprinse în amendamentele pe care le susţinem. Şi vreau să dăm un exemplar şi preşedinţilor celor două Comisii de buget, finanţe de la Cameră şi Senat şi liderilor de grup. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
|
Da, vă mulţumesc. Doamna deputat Aura Vasile. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Cred că nu se putea face mai bine un bilanţ al guvernării domnului prim-ministru Tăriceanu. (Aplauze.) În acest moment, socotind că aproape nici nu s-a predat gestiunea de la Guvernul Tăriceanu la Guvernul Boc, prin dosarele pe care ni le prezintă, a luat-o puţin înaintea celor care fac auditul, pentru a-şi prezenta singur nerealizările din Guvernul domniei sale. Partidul meu a atenţionat în nenumărate rânduri de problemele care sunt în cadrul învăţământului din România. Noi nu suntem vinovaţi de guvernarea celor 4 ani. Toate imaginile la care făcea referire domnul Tăriceanu nu fac decât să ilustreze ceea ce ministerul pe care îl coordona a realizat. De asemenea, suntem de acord şi recunoaştem dreptul fiecărui parlamentar de a reprezenta interesele cetăţenilor din colegiul pe care îl reprezintă. De aceea, nu suntem nervoşi, domnule Tăriceanu, nu suntem nerăbdători, nu am împiedicat pe nimeni să susţină amendamentele. Dacă nu aţi fost în sală, probabil nu aţi urmărit toată activitatea Parlamentului în ultimele 2 zile pe acest proiect important pentru România, vă informez că noi am respins restricţionarea luării la cuvânt şi am spus că fiecare parlamentar are dreptul să vorbească cât doreşte pentru a-şi susţine amendamentele. De aceea, mă declar din nou surprinsă că dumneavoastră aţi venit la acest microfon pentru a anunţa auditul guvernării dumneavoastră înainte de a fi încheiat. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da, vă mulţumesc, doamnă deputat. Dau cuvântul şi domnului deputat Petru Călian. |
|||
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Drept la replică! |
||||
|
|
Imediat vă dau cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Tăriceanu, ca să mai aveţi un drept la replică, vă urez un bun venit, pentru că aţi cam lipsit de la buget. Se vede că nu vă pricepeţi, iar prin ceea ce dumneavoastră ne-aţi prezentat ca să vadă ţara, practic, ne-aţi pus la dispoziţie Cartea neagră a Guvernării PNL. Aici sunt eşecurile dumneavoastră. Nu trebuia să ni le prezentaţi, pentru că noi şi o ţară întreagă le cunoaşte. Vă mulţumesc şi le mai prezentăm şi noi încă o dată ţării, ca să vedeţi unde se află deficitul de 5,2%. Aici! Felicitări! |
|||
|
|
Da, mulţumesc, domnule deputat. Drept la replică, domnul prim-ministru Călin Popescu- Tăriceanu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Nu cred că cineva poate să aibă pretenţia să fi guvernat perfect. Dar am să vă dau un singur exemplu. În anii 2005-2008, pentru învăţământul din România, pentru infrastructura de învăţământ au fost alocate nu mai puţin de 10,4 miliarde euro. Şi aceste rezultate se văd. Mapa pe care v-am înmânat-o nu face decât să arate obiectivele pe care le mai avem de făcut în continuare pentru că, din păcate, în perioada când dumneavoastră aţi guvernat, s-a făcut extrem de puţin în România. Şi sigur că recunosc că Guvernul pe care l-am condus nu a putut să-şi permită să promită ceea ce dumneavoastră aţi făcut cu nonşalanţă, 50% majorare de salarii pentru profesorii din România. M-aş fi aşteptat ca a doua zi după ce veniţi la guvernare să puneţi în aplicare promisiunile electorale. Nu aţi făcut-o nici până astăzi şi lucrul acesta vă va costa. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.) |
|||
|
|
Totuşi, suntem la dezbaterea bugetului. Doamna deputat Aura Vasile. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Socotind că domnul deputat Tăriceanu a spus suma pe care a avut-o de cheltuit pentru învăţământ, socotind că acum, când s-a construit bugetul, iar parlamentarii au avut acces la cifre şi am constatat că foarte multe facturi din aceste obiective reparate nu sunt plătite din ianuarie 2008, cred că orice altă discuţie este de prisos. Ca să spui de la acest microfon ce sumă ai cheltuit şi să te prezinţi cu acest catalog al nerealizărilor, cred că există o problemă. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Mircea Toader. (Preia mapa de la doamna Aurelia Vasile) Luaţi materialele, da, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule Tăriceanu, nu am primit-o, o folosim în comun şi voiam să vă spun că n-am văzut în acest material niciuna din şcolile în care eu sunt deputat în colegiul respectiv. Probabil că nu este interesant pentru dumneavoastră, dar în acelaşi timp vreau să vă spun că, tot referitor la acest colegiu în care am candidat eu, în octombrie, printr-o hotărâre de Guvern aţi alocat o serie de fonduri către comunităţile locale. În colegiul meu, domnule Tăriceanu, nu a venit niciun leu. În colegiul de deasupra colegiului meu, unde a candidat colegul meu, domnul Dobre, au venit foarte mulţi bani. Dacă aveţi o replică, vă rog să-mi spuneţi. |
|||
|
|
Domnul Adomniţei şi dau cuvântul după aceea doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Ultimul vorbitor din partea parlamentară, domnul ministru Adomniţei. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnule preşedinte, Stimată doamnă ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să vă spun că mi-a plăcut foarte mult schimbul de material între PSD şi PD aici, în văzul tuturor. Dar vreau să vă spun un lucru şi mă retrag, nu înainte de a-i face o promisiune liderului de grup PD-L. Ceea ce voiam să vă spun: sunt convins că o parte din voi aţi auzit atunci când am avut moţiunile pe educaţie, în septembrie. În perioada 2000-2004 au avut loc 274 de lucrări, în valoare de 37 milioane roni. În perioada 2005-2008, au avut loc aproape 26 mii de lucrări, în valoare de 4,5 miliarde roni. Aceasta este dimensiunea. Ceea ce aveţi dumneavoastră acolo, pentru o mai aprofundată lecturare, reprezintă lucrurile care au rămas de făcut şi închei prin a-i promite liderului de grup PD-L, aceasta este o invitaţie cu termen deschis: când doriţi dumneavoastră, mă voi alătura dumneavoastră într-o excursie în colegiul dumneavoastră, la invitaţia, repet, pe care o veţi face şi hotărâţi ziua, şi să vedem în fiecare comună din colegiul dumneavoastră ce s-a făcut în ultimii 4 ani şi ce ar mai fi fost de făcut. Şi atunci de-abia, domnule deputat, vă voi da la final şi suma cheltuită în şcolile din colegiul dumneavoastră în perioada 2004-2008 care, vă asigur, nu e zero, pentru că nu există comună în această ţară care să nu fi beneficiat de sprijinul Guvernului Tăriceanu. |
|||
|
|
Da, vă mulţumesc. Vă rog, un moment, domnule Dobre, imediat vă dau cuvântul. Vă rog frumos. Doamna ministru Ecaterina Andronescu. Vă rog. Aveţi cuvântul, doamnă ministru. |
|||
|
|
Domnilor preşedinţi de şedinţă, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Am venit la microfon nu pentru a dezvolta o stare conflictuală, de care Parlamentul României şi noi astăzi nu avem nevoie. Am venit la microfon pentru că, evident, sunt sensibilizată de cele peste 800 de amendamente care s-au depus, în majoritate de la opoziţie, trebuie să recunoaştem acest lucru, pe domeniul învăţământului. Cum am interpretat eu acest lucru? Că şcoala are încă foarte multe probleme şi că aceste amendamente trebuie să ne pună pe noi să lucrăm împreună pentru a le rezolva. Şi acest lucru este foarte important. (Aplauze.) În acelaşi timp, cred că trebuie să gospodărim mai bine resursele pe care le-am avut pentru că, dacă se pot face reproşuri că nu s-au rezolvat problemele, cu resursele care au fost, este că, după părerea mea, puteau să fie mai bine gospodărite. Eu vă asigur de toată deschiderea pe care ministerul o are de a încerca să rezolve, în limita resurselor de care dispunem, urgenţele pe care şcoala românească le are. Şi cred şi sper ca dumneavoastră, care aţi scris aceste amendamente, să fiţi împreună cu cei care şi-au asumat responsabilitatea pentru ca, într-adevăr, la sfârşitul anului bugetar, să tragem o linie şi să avem ce aduna. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna ministru. Pentru un minut, domnul deputat Victor Paul Dobre. Am înţeles, drept la replică, da? |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, şi permiteţi-mi ca, în numele Grupului parlamentar al PNL, să apreciez intervenţia doamnei ministru a învăţământului. Intervenţie corectă. Nu ştiu de ce sunteţi nervoşi, noi suntem aici ca să construim bugetul ţării, ceea ce v-am prezentat sunt lucruri necesare într-o comunitate sau alta, lucruri care trebuie făcute. Nu am avut pretenţia că am rezolvat toate problemele, nici dumneavoastră nu puteţi avea această pretenţie. În legătură cu intervenţia colegului meu, domnul Mircea Toader. În colegiul domniei sale sunt 4 comune, şi în Municipiul Tecuci, probabil, că a făcut campanie noaptea, pentru că ziua putea să vadă şcolile care s-au reconstruit aproape în totalitate. (Aplauze.) În ceea ce priveşte colegiul meu, am alocat între altele 3 miliarde în comuna Cerţeşti în octombrie pentru că venea iarna, trebuia realizată încălzirea şi acolo primarul şi viceprimarul sunt membri PD, dar n-am ţinut cont de aşa ceva, iar colegul meu domnul Mircea Toader cred că e ultimul dintre noi toţi, am lucrat împreună la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cred că am realizat multe, nu ştiu de ce e atât de agresiv astăzi. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat, Mircea Toader, un minut. |
|||
|
|
Deci am lucrat frumos la minister, n-am contestat asta, iar ceea ce s-a realizat în şcolile din colegiul meu au fost chiar în perioada când am lucrat împreună. Referitor la ceea ce am spus la Tecuci, şi aici chiar fac un apel la fostul prim-ministru domnul Tăriceanu, când a cântărit cu două mâini, atunci când în nordul ţării a acordat pentru sinistraţi şi cheltuielile de manoperă, tecucenii au primit numai materiale şi au întrebat de ce se cântăreşte cu două mâini şi acesta a fost şi motivul pentru care am solicitat atunci când s-au alocat în luna noiembrie din fondul de rezervă o serie de sume necesare pentru sinistraţi, să fie utilizate pentru Tecuci. Şi am spus că a fost cântărit cu două cântare diferite. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Pe procedură, pe amendament, domnule Gerea. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
În primul rând, aş vrea să vă spun că eu sunt unul dintre aceia care circulă prin ţară, prin România, îmi place foarte mult să merg în vacanţe, în România, chiar şi fără biletele de turism ale doamnei Udrea, şi, spre deosebire de alţi colegi de-ai mei care sunt foarte bine bronzaţi acum în această sesiune de iarnă, chiar într-adevăr, să ştiţi că îmi place să-mi vizitez ţara şi anul trecut, undeva în Dobrogea, într-un sat, într-o comună undeva între Negru Vodă şi Băneasa, să ştiţi că chiar am fost impresionat. Era un sat într-adevăr amărât. Se vedea. Case dărăpănate, probleme destul de multe. |
|||
|
|
Domnule deputat, vă rog frumos... |
|||
|
|
Imediat. Vă rog, iar începem. Ştiţi că... nu ştiţi, nu ştiu cum vă face dumneavoastră plăcere să mă întrerupeţi. Vă rog frumos. |
|||
|
|
Haideţi, că suntem la dezbaterea Legii bugetului de stat. Dumneavoastră ne povestiţi cu totul altceva. |
|||
|
|
Stimate domn, mai devreme se spunea că ne-aţi lăsat să vorbim. Într-adevăr, se vede. |
|||
|
|
Aveţi un minut. Încă o dată, un minut. |
|||
|
|
Într-un minut termin. Nu vă mai enervaţi, nu vă face bine. Serios. Deci, să ştiţi că, din acel sat amărât, de departe se vedea o casă care arăta impecabil. Şi m-am întrebat oare ce o fi acolo Să ştiţi că acolo era o şcoală. Era singura clădire din tot satul acela care arăta impecabil. Aceea era o şcoală. Şi vă invit să vă duceţi, dacă nu vă este ruşine să umblaţi prin România, să mergeţi s-o vizitaţi. În altă ordine de idei, dacă veneam cu toate realizările Guvernului Tăriceanu în domeniul învăţământului, probabil că nu am fi avut loc aici cu dosarele să vi le arătăm. Aşa că am preferat să vă arătăm ceea ce vă dorim să faceţi dacă veţi fi în stare. Dar, nu cred că veţi fi în stare. |
|||
|
|
Haideţi să vedem, domnule deputat... |
|||
|
|
Şi un singur lucru mai am de spus, stimată doamnă Aura Vasile, aţi spus mai devreme că nu ne-aţi împiedicat să ne susţinem amendamentele. Vă atrag atenţia şi vă arăt. În prima zi nu am putut să susţin aceste amendamente pentru că nu am fost lăsat de către preşedintele de şedinţă. |
|||
|
|
Da, aveţi perfectă dreptate, şi îmi cer scuze pentru acest lucru, dar... Doamna Aura Vasile. |
|||
|
|
Mulţumesc. Vreau, pentru stenogramă, să se reţină că niciunul din cei care au condus şedinţele Camerei Deputaţilor, din cei doi preşedinţi de şedinţă, nu a împiedicat pe nici un parlamentar, indiferent din ce grup parlamentar, să-şi susţină amendamentele, chiar cu foarte multe explicaţii. Pot să aduc aminte că s-a permis chiar şi explicarea votului. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Nu mai dau cuvântul la nimeni. Doamna ministru Ecaterina Andronescu, pentru o scurtă intervenţie. |
|||
|
|
Aş vrea să mă adresez cu tot respectul domnului deputat de la PNL care a avut o abordare, în sensul în care toate problemele de educaţie le-ar fi rezolvat Guvernul Tăriceanu. N-am fi avut astăzi peste 800 de amendamente. N-am fi avut astăzi, stimate domnule deputat, şcoli în care nici dumneavoastră nu v-ar veni să intraţi. N-aş vrea să spun aici ce s-a făcut pe guvernarea pe care dumneavoastră aţi continuat-o şi care au fost proiectele pe care dumneavoastră le-aţi continuat cu banii care au rămas de la noi. Deci, nu cred că acesta este sensul şedinţei de astăzi. Eu cred că şedinţa de astăzi, şi ceea ce am spus eu de la acest microfon, este că ţara are nevoie de un buget, că sistemul de educaţie are nevoie de resursele care trebuie să fie votate cât mai repede cu putinţă, să trimitem aceşti bani în şcoli, în aşa fel încât începutul de an şcolar, într-adevăr, să găsească şcolile în haina curată, normal, pentru orice şcoală şi pentru orice început de an. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Ultimul vorbitor, domnul Frunzulică, Partidul Social Democrat. Domnule deputat, vă rog. Scurt, 30 de secunde aveţi, după care trecem înapoi la dezbaterea Legii bugetului de stat pentru anul 2009. |
|||
|
|
Domnul Doru Claudian Frunzulică: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt la primul meu mandat de parlamentar în Parlamentul României. Nu pot să cred că adoptăm asemenea stil, când vorbim de bugetul României. Acest ping-pong care nu se mai termină, când instituţiile statului aşteaptă aprobarea bugetului. Nu s-au făcut plăţi, pentru că nu aprobăm bugetul. Şi, întreb Guvernul Tăriceanu, dacă aveţi peste 3000 de amendamente care însumate sunt 30,6 miliarde de euro, când bugetul României este tot de 53 de miliarde, nu credeţi că este un populism ieftin şi dăm un exemplu extrem de prost poporului român care urmăreşte aceste dezbateri în Parlamentul României? Cum este posibil să extindeţi această discuţie fără sens la nesfârşit? |
|||
|
|
Gata, domnule deputat. Mulţumim frumos. |
|||
|
|
Domnul Doru Claudian Frunzulică: În final, dar nu în ultimul rând, vă rog, haideţi să adoptăm un alt stil de a discuta în Parlamentul României. Ne mirăm de ce Parlamentul are o imagine proastă? Cea mai importantă instituţie a României, cel mai important for legislativ al României, şi noi abordăm un asemenea stil cel mai important lucru, bugetul naţional al României. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumim frumos. Domnule Uioreanu, trecem înapoi la dezbaterea bugetului. Aţi avut posibilitatea... Staţi că vă dau la amendamente... vă dau posibilitatea. Nu, încă o dată, văd că am intrat într-un alt domeniu venit cu problema educaţiei. Suntem încă la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, la pct.17.3 din amendamentele respins. Dacă sunt amendamente de susţinut? Domnul deputat Horia Uioreanu, de la Cluj, Gherla. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi. Da, într-adevăr, e vorba de stil. Aveţi dreptate. Nici un amendament al Opoziţiei, ştiţi, deşi aceste amendamente pleacă din nevoile cetăţenilor, n-a fost admis. PNL nu face blat cu problemele cetăţenilor şi nici cu localităţile din România. Aceasta este problema. Şi pe lângă asta, de ce am făcut atâtea amendamente, pentru că nu avem încredere în programul dumneavoastră de guvernare, care nici măcar nu există. |
|||
|
|
La amendament, domnule deputat. |
|||
|
|
Şi acum să trecem la problemă. La poz. 310, domnule coleg. Îmi pare rău, când era domnul Băsescu vă dădeaţi peste coate să-i întindeţi paharul, domnule coleg. Haideţi să-mi întindeţi şi mie paharul. Haideţi, vă rog frumos. Vă mulţumesc. (Vociferări în sala de şedinţe. Domnul deputat Marius Rogin vine şi pune apă în pahar vorbitorului.) Mulţumesc, domnule colegi, mulţumesc. Asta da, prietenie! Aştept şi un vot din partea dumneavoastră. Mulţumesc. La poz.310, Anexa nr.3/27/23, avem o iniţiativă, este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan Evanghelistul. Ea ţine de Protopopiatul Cluj, Protopopiatul nr.2 din Cluj. Suma care se cere a fi alocată, este vorba de 100 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 310. Cine este pentru? 75 de voturi. Cine este împotrivă? 211. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Dan Marian, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poz.186. În campania electorală am fost în această comună Bălteni despre care voi face vorbire în amendament şi locuitorii de acolo m-au rugat insistent să le promit că dacă voi ajunge deputat voi susţine continuarea investiţiei la biserica din sat. Şi mi-am dat cuvântul că-i voi susţine în demersurile lor. În acelaşi timp a trecut pe acolo şi un candidat din partea Partidului Social Democrat şi, fără să-l întrebe nimeni nimic, le-a promis 15 milioane de lei la ha subvenţie. Eu încerc să mă ţin de cuvânt, interesant ar fi de văzut dacă şi Partidul Social Democrat se va ţine de cuvânt, acum, mai ales că se află la guvernare. |
|||
|
|
Vă rog amendamentul! |
|||
|
|
Vă propune, alocarea sumei de 500 mii lei pentru finalizarea construcţiei Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din comuna Bălteni, judeţul Vaslui. Surse de finanţare există atât la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cât şi la Ministerul Turismului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.186, amendament respins. Cine este pentru acest amendament? 74. Împotrivă? 212. Abţineri? O abţinere. Mulţumim. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimate coleg, spuneţi că nu sunt bani. Vă dau o indicaţie unde-i găsiţi. De exemplu la Ministerul Muncii ca capitolul "Reclamă şi protocol" găsiţi un buget pe 2009 majorat de 1500 de ori mai mare decât pe 2008. Şi acum să trec la amendament... |
|||
|
|
Doamna deputat, vă rog... către sală, către plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă rog, lăsaţi problema cu colegul, o discutaţi pe coridor. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Nu era doar o simplă lămurire. |
|||
|
|
E în regulă. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D poz.36 se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200 mii lei pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru Biserica Fundata - Slobozia, judeţul Ialomiţa. Vreau să menţionez că această biserică este ridicată până la cota 0 şi este păcat să se oprească lucrările aici. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 36 din volumul amendamentelor respinse PNL. Cine este pentru? 76 de voturi. Împotrivă? 210. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendament respins. Domnul deputat Horea Uioreanu. Poftiţi, aveţi cuvântul? Nu v-am văzut de mult, poftiţi, aveţi cuvântul. Adică nu v-am auzit. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, că mi-aţi dat cuvântul. La poz.311 amendamente respinse, avem un obiectiv de investiţie în municipiul Cluj-Napoca. Este vorba de reabilitare biserica Sfântul Nicolae care aparţine Protopopiatului Cluj II şi este vorba de 100 de mii de lei. Aici, având în vedere că enoriaşii care frecventează această biserică sunt în vârstă şi având în vedere că Guvernul dumneavoastră a tăiat pensiile şi creşterea salariilor, cred că este nevoie de un ajutor din partea statului pentru a susţine această lucrare. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poz.311. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 78 de voturi. Împotrivă, vă rog? 208. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnule senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei două poziţii, 216 şi 217, pentru că sunt din aceeaşi comună. E vorba de Anexa nr.3/27/2. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 50 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului: "Reparaţii Biserică Parohia Dragalina, Protoieria Călăraşi" şi, de asemenea, la 217 se propune suplimentarea cu suma de 80 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului: "Reparaţii Biserică - Parohia Drajna", Protoieria Călăraşi. Sursa de finanţare există, atât la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cât şi la Ministerul Turismului, pentru că aceste biserici sunt în apropierea Autostrăzii Bucureşti-Constanţa, este foarte aproape de intersecţia Drajna şi ar putea să fie folosite şi pentru turismul ecumenic. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator. Amendamentele domnului Vasile Nedelcu - 216 şi 217. Cine este pentru? Voturi pentru, vă rog. 77. Voturi împotrivă? 209. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendamentele au căzut. Domnul deputat Stroe, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia 144 Anexa nr.3/27/02. Cu siguranţă, comunitatea din Coteanca, judeţul Olt, dar mai ales enoriaşii Bisericii Adormirea Maicii Domnului se vor bucura dacă amendamentul pe care vi-l propunem pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 100 de mii de lei pentru lucrările de reabilitare ar fi şi adoptat. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 144, amendamente respinse. Cine este pentru? 77. Împotriva amendamentului? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Domnule senator Marius Nicoară, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba de amendamentul 312 care se referă la finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Corneşti, trecut greşit localitatea Turda în documente. E vorba de comuna Tureni. Sigur că e vorba, de asemenea, de Anexa nr.3/27/23 şi de o sumă de 100 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Cine este pentru acest amendament, 312? 78 de voturi. Împotrivă? 207. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnule senator Frâncu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Valentin Emilian Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Deci poz.99. Este vorba despre creşterea cu 1500 de mii lei pentru bugetele parohiilor din judeţul Vâlcea şi enumăr 4: construcţie biserica parohia Ioneşti I şi II - 300 mii lei, construcţie biserică la Spitalul Drăgăşani - 400 mii lei; 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor la Seminarul Teologic Râmnicu Vâlcea şi 300 mii lei pentru Parohia Băbeni, 400.000 lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru acest amendament? 75. Împotrivă? Vă rog, să votaţi. 208 voturi. Abţineri? Domnul Prigoană - o abţinere. Am înţeles. Amendamentul a căzut. Domnule senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Amendamentul 313 care se referă la finalizarea lucrărilor de construcţii la Parohia Clişeni este în document trecută Turda, nu aparţine de Turda, aparţine de comuna Mociu. E vorba de o sumă de 100 de mii de lei, sursa de finanţare este fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul Marius Nicoară. Cine este pentru? 76 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 207. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnul Virgil Pop, da? Domnule deputat, poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba despre amendamentul de la poz.323, Anexa 3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie", la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi patrimoniului naţional, unde solicităm suma de 100 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Mihai Vodă. Avem şi sursa de finanţare care este de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Virgil Pop. Cine este pentru? 81 de voturi. Împotrivă? 204. Abţineri? O abţinere. Mai aveţi, da? Domnul Vasile Nedelcu. Domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei amendamentul de la poz.225 Anexa nr.3/27/2 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001 şi vă propun suplimentarea cu suma de 300 de mii lei pentru finanţarea obiectivului finalizare, "Construcţie biserică Parohia Radu Negru Protoieria Călăraşi". Este vorba de un sat care a fost dezafectat în anul 1974, ca urmare a unor inundaţii sau e vorba de creşterea apei freatice. După 1990 a fost reînfiinţat şi bineînţeles că concetăţenii mei din acea localitate au absolută nevoie şi de o biserică. Mizez şi pe parlamentarii călăreşeni. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul senator Nedelcu. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă rog să votaţi. 76 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog. 206. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul Virgil Pop, da? Aveţi cuvântul. Domnul deputat Virgil Pop. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba de amendamentul de la poz.314, Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie", unde solicităm suma de 100 de m ii de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Luncani, localitatea Câmpia Turzii. Considerăm că sursa de finanţare poate să fie din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru acest amendament. Poz.314. Vă rog să votaţi? 77 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? Vă rog să votaţi. 205. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule senator Marius Nicoară, mă uitam că sunteţi de serviciu, cam toţi din zona Clujului. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Da, aşa este domnule preşedinte. Mulţumim pentru cuvântul acordat. Stimaţi colegi, Aici, la acest vot, mă bazez foarte mult şi pe colegii mei de la celelalte partide, pentru că este vorba de Mănăstire Ruşca Transilvană, cei care suntem din zonă ştim. Este chiar şi o zonă turistică, pentru cei care nu ştiu, este pe malul sau în apropierea lacului de acumulare de la Beliş, Fântânele. Deci pentru Mănăstirea Ruşca Transilvană, este amendamentul 324, suma este 100 mii de lei. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Deci amendamentul 324. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 78 de voturi. 79, scuzaţi-mă. 80 de voturi cu clujenii de aici. 81 voturi pentru, scuzaţi-mă, domnule deputat. Împotrivă, vă rog? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Horia Uioreanu. Nu vă dor picioarele? Trebuia să pună nişte scaune aici, numai vă ridicaţi şi mergeaţi la microfon. |
|||
|
|
Da, de când am auzit că doamna Aura mi-a spus că pot vorbi oricât, totuşi, eu restrâng la un minut. |
|||
|
|
Da. Mulţumesc foarte mult. Să vă spunem noi de aici, bine? |
|||
|
|
Bun. La poz. 316, ca să nu pierdem timpul, Anexa nr.3/27/23, Capitol 6701 - "Cultură, recreere şi religie" - avem un amendament şi el se referă la un obiectiv din localitate Huedin. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Protopopiatul Huedin. Este vorba de o capelă, de fapt, suma pe care noi o propunem este 100 de milioane de lei. Enoriaşii de aici nu sunt în stare să ducă până la capăt această construcţie, ei nu au încredere în creşterea minusculă de salarii şi de pensii de la 1 aprilie. 1 aprilie sugestiv spus, deci rugămintea mea ar fi să susţineţi acest amendament. Cred că dacă tot ne referim la 1 aprilie şi acea dată fatidică, cred că ar fi bine ca la această dată, 1 aprilie, să fie ziua Guvernului Boc II. |
|||
|
|
O să reţinem această propunere. Vedem. Amendamentul 316. Cine este pentru acest amendament? Vă rog. 75 de voturi pentru. Vedeţi că au căzut voturile dacă faceţi astfel de afirmaţii. Cine este împotriva acestui amendament? 209. Uite cum creşte. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, mulţumesc. Stimaţi colegi, Mă bazez foarte mult şi pe deputatul din zona Dejului. Eu sunt senator şi de Dej. Este vorba de amendamentul 315, "finalizare lucrări de construcţii la Parohia Dej 3". Şi e vorba de o sumă de 100 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Cred c-o să aveţi susţinere şi de acolo de unde aţi solicitat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 79 de voturi pentru. Contra? 208. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul ministru Nicolăescu, procedură. Numai să nu mă certaţi, vă rog frumos. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Nu-mi permit să vă cert pe dumneavoastră, vă imaginaţi. Dar mă uitam că este ceasul 16,30 şi vă anunţ din nou, oficial, că din jumătate în jumătate de oră, o să vă aduc aminte că sunt nişte prevederi regulamentare care trebuie respectate. În acest moment nu se respectă modul normal de desfăşurare a lucrărilor şedinţei comune, pentru că nu este cvorum, şi vă solicit să verificaţi cvorumul, conform art.22 şi, în acelaşi timp, conform art.23 şi art.88, nu avem în sală ministrul responsabil pentru cultură. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă anunţ că mă uit la art.22, "Preşedintele şedinţei comune va decide dacă acest lucru este necesar." Nu este necesar. Da, eu decid. Privitor la menţinerea ordinii în sala de şedinţă, este, să ştiţi, o armonie nemaipomenită. Da, este în regulă. În legătură cu 88-ul, uite, avem membrii Guvernului de faţă aici. Sigur, nu e ministrul culturii. Dar s-au mai întâmplat asemenea lucruri şi pe perioada când eraţi dumneavoastră ministru. Mulţumesc. Domnul secretar de stat Lemeni este aici şi discutăm tocmai de alocări de bani pentru biserici. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poziţia 38. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a sumei de 16 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Sfânta Treime din Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat Cristina Pocora. Cine este pentru? 78 voturi pentru. Împotrivă? 209. Abţineri dacă sunt. Nu. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sper să nu ne închidem iarăşi pe 79 de voturi, pentru că am să cer şi votul domnului senator şi profesor de-al meu, domnul Soporan, pentru că la poziţia 318 e vorba de finalizarea lucrărilor de construcţii la Parohia Câmpia Turzii IV. Şi voi citi şi amendamentul 317 care se referă la finalizarea lucrărilor de construcţii la Parohia Gherla I. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 81 de voturi. Împotrivă? 205. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei amendamentul de la poziţia 234, Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Este vorba de suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 60 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "vopsire exterior şi clopot" pentru Parohia din comuna Unirea, Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Este vorba de un primar PSD, un prieten de-al meu, şi m-a rugat în mod deosebit să susţin acest amendament. De asemenea, locuitorii din această localitate, din această comunitate sunt săraci şi au absolută nevoie de această finanţare. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 234. Cine este pentru? 77 de voturi. Împotrivă, vă rog. Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? Abţineri nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnul Horea Uioreanu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Discutăm de cele sfinte şi cred că am putea să avem mai multă atenţie şi să nu fim sarcastici, domnul Buda. La poziţia 326, Anexa nr.3/27/23, se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţie la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie". Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la mănăstirea Bichigiu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Suma care se cere spre finalizare este 100.000 lei. Aici am să îl rog şi pe domnul preşedinte de şedinţă Oltean să mă susţină, că ştiu că e aproape de cele sfinte. Mulţumesc. |
|||
|
|
Cred că a auzit domnul vicepreşedinte ce aţi spus. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Horea Uioreanu, 326. E bine? Da. Cine este pentru? 79 de voturi, cu domnul deputat Oltean. Împotrivă, vă rog. 208. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poziţia 39. se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de - atenţie! - 8 mii lei, pentru dotarea cu obiecte de cult a Bisericii Feteşti-Gară II, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa. Obiectivele aflate în patrimoniu sunt vechi şi uzate şi este păcat să vină turiştii cu bilete de turism de la doamna Udrea şi să nu poată să beneficieze de serviciile unei biserici atât de frumoase. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Este vorba de două indemnizaţii de parlamentar, sigur. Poziţia 39, amendamentul 39 respins de comisii. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să vă exprimaţi votul. 78 de voturi pentru Contra, vă rog. 209. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Stroe, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că pct.147 poate beneficia de o mai mare atenţie din partea noastră, având în vedere că se referă la unul dintre cele mai importante lăcaşe de cult din România. Este vorba de Sfânta Mănăstire Tismana. Amendamentul de la poziţia 147 propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 1 milion de lei, pentru finalizarea lucrărilor la Centrul Pastoral Misionar Academia Tismana, Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun amendamentul votului dumneavoastră. Cine este pentru? 78. Împotrivă? 207. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Domnul Horea Uioreanu, din nou. V-am pronunţat numele, şi la noapte vă visez! Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi. Din nou este vorba de un obiectiv din judeţul Bistriţa-Năsăud. Dacă mă întrebaţi de ce susţin obiective din Bistriţa-Năsăud, pentru că Episcopia de Cluj are în parohie şi Bistriţa-Năsăud. Sigur, aici, cer de la bun început, înainte de a enunţa amendamentul, ajutorul şi sprijinul colegului nostru bistriţean de fel şi de loc, mai puţin de loc, că de loc e din altă zonă, domnul Oltean. E vorba de poziţia 327, Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere, religie", Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie". Fişele obiectivelor de investiţii. obiectivul este finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Dobric din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi suma care se propune este de 100 de mii lei. Motivaţia este aceeaşi: enoriaşii, oamenii dimprejur nu au încredere în mărirea de salarii şi de pensii de la 1 aprilie. Sursa de finanţare, propunem să fie Secretariatul General al Guvernului. Mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat. Cine este pentru? 80 de voturi. Împotrivă? 206. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte, Nu profitaţi de lipsa noastră de vigilenţă uneori. Să ştiţi că suntem foarte atenţi. Pe poziţia 40 din anexa 2 D, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a sumei de 15 mii lei, pentru dotarea cu sistem termic a Bisericii Sfântu Ilie din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa. Cred că ştiţi, sau cei care nu ştiţi, vă pot spune că în Bărăgan, vara este foarte cald şi iarna este foarte frig. E păcat ca oamenii să vină în aceste momente să îngheţe în biserică. Aveţi milă de ei, măcar acest lucru puteţi să-l daţi, nu sunt decât 15 mii lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 40 din amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament? Aţi recuperat un vot şi de la PSD 80 de voturi. Împotrivă? 205. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendament respins. Domnul deputat Dan Motreanu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Vă propun amendamentul aflat la poziţia 235, Anexa nr.3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Prin acest amendament, propunem suplimentarea cu suma de 100 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "reparaţii capitale biserică, Parohia Vărăşti, Protoieria Călăraşi". Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumim, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 232. Cine este pentru? 79 de voturi. Împotrivă? 206. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de amendamentul de la poziţia 221 Anexa nr.3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Vă solicit suplimentarea cu suma de 200 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "construire sală socială şi cantină în Parohia Modelu, Protoieria Călăraşi", este absolută nevoie de această cantină pentru cei nevoiaşi din această localitate, pentru că sunt oameni cu probleme, oameni fără posibilităţi materiale şi din această cauză este absolută nevoie. Vă mulţumesc. Şi mizez şi pe parlamentarii de la celelalte partide din judeţul Călăraşi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Amendamentul 221, amendament respins. Cine este pentru adoptarea acestui amendament? 76 de voturi. Împotrivă, vă rog, votaţi. 201 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule deputat Horea Uioreanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
La poziţia 329 avem un amendament, este amendament tot la Anexa nr.3/27/23, Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie". Şi este vorba de reabilitarea picturii de la mănăstirea Nuşeni din judeţul Bistriţa-Năsăud. Din nou, împreună cu colegul Oltean şi în speranţa că dânsul va capacita şi Grupul parlamentar al PD, care nu prea este dus la biserică, să susţină acest amendament. Suma care se propune este 100 de mii de lei. Cei din zonă care susţin construcţia bisericii nu mai au posibilităţi materiale, însă ei vor vedea, într-adevăr, minciunile electorale din toamnă ale acestui Guvern le vor vedea la 1 aprilie, vă spun eu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Uioreanu. Cine este pentru? 78. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 203. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poziţia 41. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, din nou, a sumei de 8000 lei, poate de data asta v-aţi răzgândit văzând ce mică este, pentru dotarea cu obiecte de cult pentru Biserica Feteştii Noi din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Amendamentul 41. Cine este pentru? 78 de voturi. Împotrivă, vă rog. 205. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Ionuţ Stroe. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Revin cu o propunere de suplimentare a bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, la poziţia 149 în anexă, tot către Mănăstirea Tismana, suma de un milion de lei pentru finalizarea lucrărilor la Centrul pastoral educaţional pentru copii şi tineret "Sfânta Tatiana" de la Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Stroe. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 80 de voturi. Împotrivă, vă rog. 201 voturi. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei şi spre aprobare amendamentul de la poziţia 197, Anexa nr.3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Propun suplimentarea sumei de 400 de mii de lei, sumă prevăzută pentru finanţarea obiectivului "construcţie acoperiş, tencuieli exterioare şi pictură" la Parohia Sfântul Nifon din Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Este o biserică în construcţie de mai multă vreme şi bineînţeles că banii sunt absolut necesari pentru terminarea acestei construcţii. Banii sunt la Ministerul Culturii şi Ministerul Turismului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului amendamentul 197. Cine este pentru acest amendament. Mulţumesc. 75 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 208. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, E vorba de amendamentul 328. Şi aici aş dori să atrag atenţia asupra unei chestiuni, nu este vorba de Gherla, este vorba de zona Geaca-Ţaga şi discutăm despre reabilitarea bisericii din Parohia Sucutard. Suma nu este mare, este o zonă de interes turistic pe care şi consiliul judeţean Cluj îl va dezvolta. Cred că dacă vom avea o biserică bine pusă la punct acolo, vom putea sprijini şi dezvoltarea turismului ecumenic. Evident, cred că sursa de finanţare, cea iniţială, Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului poate fi luat acum şi de la Ministerul Turismului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 328, amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament? 76. Împotrivă? 203. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poziţia 42. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 20 mii lei, pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru Centrul de zi, Parohia Feteşti, oraş Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat Cristina Pocora. Cine este pentru? 78 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori. 201 voturi. Abţineri? Nu există abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul deputat Virgil Pop. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 319, aceeaşi Anexă nr.3/27/23, Capitolul 6701. Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701, "Cultură, recreere şi religie". Fişele obiectivului de investiţii din judeţul Cluj sunt: finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Câmpia Turzii din judeţul Cluj, în sumă de 100 de mii de lei. Aceste sume sunt necesare reabilitării lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare de degradare, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 319 din amendamente respinse. Cine este pentru adoptarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 73. Împotrivă? 202. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Nu mai sunt amendamente? Domnule senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Rămânând în aceeaşi notă în care Clujul încearcă să sprijine turismul ecumenic şi mănăstirile, ştim foarte bine, sunt o reală atracţie în acest gen de turism. Art.335 şi 336, amendamentele respective, şi discutăm despre Mănăstirea Cristorel, 100 de mii de lei, precum şi de Mănăstirea Băişoara, tot 100 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră cele două amendamente, 335 şi 336. Cine este pentru? 80 de voturi. Împotrivă? 201. Abţineri? Nu sunt abţineri? Amendamentele au căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ţinând cont că ceea ce discutăm noi acum, aici, este şi de domeniul turismului, pe lângă ministrul culturii şi cultelor, cred că ar fi fost foarte bine ca la această dezbatere să participe şi doamna ministru a turismului, doamna Elena Udrea, pentru că poate că dumneaei ar fi găsit în bugetul ministerului bani şi pentru bisericile pe care noi le susţinem şi chiar vrem să o susţinem. |
|||
|
|
La amendament, vă rog frumos. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Revin la amendament. Nu era o aluzie, era chiar o propunere concretă şi constructivă, că poate e mai darnică. |
|||
|
|
Pentru bugetul anului viitor o s-o chemăm şi pe doamna ministru Elena Udrea. Deocamdată, amendamentul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poate vine mai curând la o moţiune! Poziţia 43. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 20 mii lei pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru capelă, este vorba de o capelă mortuară, Parohia Borcea I, Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 43, amendamente respinse. Cine este pentru adoptarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. Domnule ministru Ponta, nu-i perturbaţi, că-s obosiţi! 77 de voturi pentru. Împotrivă? 202 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Mai sunt amendamente? Domnul senator Vasile Nedelcu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei dumneavoastră pct.218, Anexa nr.3/27/2 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Şi propun suplimentarea cu suma de 50 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "tencuieli exterioare şi reparaţii acoperiş Parohia Floroaica, Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor." Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 218 din volumul Amendamente respinse ale Partidului Naţional Liberal. Cine este pentru adoptarea acestui amendament? 78 de voturi. Împotrivă, vă rog. 201 voturi. Dacă sunt abţineri. O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnul ministru pentru relaţia cu Parlamentul îmi distrăgea atenţia. La Anexa 2D, poziţia 44, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a sumei de 19 mii lei pentru demararea lucrărilor de construcţie pentru clopotniţă, Parohia Borcea II, Feteşti, judeţul Ialomiţa. Este vorba de faptul că această biserică nu are o clopotniţă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Poziţia 44 din amendamente respinse. Am rugămintea, domnilor senatori şi deputaţi, să votăm. Cine este pentru acest amendament? 77. Împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnule deputat Virgil Pop, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 333, Anexa nr.3/27/23 se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie". Fişele obiectivelor de investiţii din judeţul Cluj sunt finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Aiton din Colegiul Turda, în sumă de 100.000 lei. Aceste sume sunt necesare reabilitării şi finalizării lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult, acestea fiind în stare de degradare, sursa de finanţare fiind fondul de rezervă bugetar la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 333, amendament respins de către comisie. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 77 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 202 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Vă rog, domnule ministru Nicolăescu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă anunţ că este ora 17,00. Conform art.22, vă rog să verificaţi cvorumul. După ceea ce vedem în sală, suntem foarte puţini şi departe de a avea cvorum de şedinţă. În continuare, art.88 nu este respectat şi, de asemenea, în baza art.23 ar fi trebuit să aveţi grijă să fie cvorum în sală. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Am grijă, domnule deputat şi fost ministru. Am dat drumul la apelul sonor şi imediat sala se va umple de deputaţi şi senatori. Vă mulţumesc. Continuăm lucrările. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa nr.2, poziţia 45, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 49.170 lei pentru dotarea Parohiei Făcăieni - Feteşti, judeţul Ialomiţa. Aş vrea să spun că obiectele aflate în patrimoniu sunt vechi şi uzate. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Amendamentul nr.45, respins de comisii. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 72 de voturi pentru. Împotrivă? 205 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnule Daniel Motreanu, dacă mai aveţi ceva din zona Călăraşilor? Vedeţi că şi pe la Orăştie, pe acolo, şi pe la Alba mai sunt lucruri de făcut. Am înţeles. |
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Am să mă refer la amendamentul de la poziţia 220, anexa 3/27/02 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Prin acest amendament, propunem suplimentarea cu suma de 50.000 lei pentru finanţarea obiectivului "reparaţii casă parohială, Parohia Gălăţui, Protoieria Călăraşi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.220, amendament respins de comisie. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 78 de voturi pentru. 79 de voturi pentru, scuzaţi-mă. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. 206 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Domnul senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei trei amendamente de la poziţiile 226, 227 şi 228, daţi-mi voie să le citesc pe toate. Deci, poziţia 226, da? Este vorba de anexa nr.3 27/2 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59, titlul 10 alte cheltuieli, art.12. "susţinerea cultelor". Propun suplimentarea cu suma de 30.000 lei - vedeţi, o nimica toată! - pentru finanţarea obiectivului renovare, Parohia Rosetti 1 - Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Este o comunitate mai săracă şi un primar pesedist, şi aş vrea ca toţi parlamentarii PSD să voteze acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentele 226, 227, 228 printr-un singur vot. Cine este pentru aprobarea acestor amendamente? Doriţi să mai interveniţi? |
|||
|
|
La 227 propunem suplimentarea cu suma de 30.000 lei pentru finanţarea obiectivului "reparaţii curente Parohia Rosetti 2". Şi la 228 se propune suplimentarea tot cu suma de 30.000 pentru finanţarea obiectivului "reparaţii curente Parohia Rosetti 3", Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Le am şi eu în faţă. Un vot pentru cele trei amendamente. Cine este pentru aprobarea acestor amendamente? 75 de voturi pentru. Împotrivă? 204 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Oricum, amendamentele au fost respinse. Vă rog, doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poziţia nr.46 din Anexa nr.2 D, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 11.000 lei pentru finisarea şi dotarea Parohiei Movila - Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Verificăm, numai să nu mă păcăliţi, ca să veniţi cu un amendament de două ori. |
|||
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Nu vă păcălesc. |
||||
|
|
Bine, bine. Am găsit, scuzaţi-mă! Poz.46, da, cu asta aţi venit. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia nr.46. Cine este pentru? 75 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, vă rog să votaţi. 205 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă rog, domnule senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cred că, în fine, a venit momentul să votăm împreună o sumă de 100.000 lei pentru reabilitarea Mănăstirii Ciucea - localitatea Huedin. Este vorba de amendamentul 337. Aici este castelul unui om, un predecesor al nostru, om de mare cultură, şi anume Octavian Goga, unde are şi mormântul, a fost pentru cei care poate nu-şi mai amintesc exact, poet, politician şi prim-ministru al României, şi alături de acest 337 doresc să discutăm şi despre amendamentul 338, pentru a obţine o parte din bunăvoinţa colegilor de PSD. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Soporul de Câmpie, încă 100.000 lei. Deci, 337 şi 338. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator, deci două amendamente. Supun votului dumneavoastră amendamentele 337 şi 338, amendamente respinse. Cine este pentru aprobarea acestor amendamente? 78 de voturi pentru. Vă mulţumesc. Împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentele sunt respinse. Domnul Vasile Nedelcu, da? Vă rog, domnule ministru Mihai Voicu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mărturisesc, nu cunosc toţi parlamentarii, deputaţii şi senatorii deopotrivă, însă m-am uitat cu mare atenţie pe lista grupurilor parlamentare PD-L şi PSD, şi nu am găsit niciun parlamentar care să se numească Şiva. Pentru că, numai dacă aţi votat cu şase mâini, ar putea fi 205 voturi împotriva amendamentelor. Mulţumesc. |
|||
|
|
Dacă vă uitaţi bine, avem un senator Şova. Domnul deputat Gerea, vă rog. |
|||
|
|
Domnilor preşedinţi, Ştiţi foarte bine că periodic pe televiziunile ţării mai apar, aşa, poveşti, instantanee din Parlament. Şi, după cum vedeţi, sunt foarte multe camere de luat vederi, care au şi capacitatea de a înregistra sonor. Ei, vă daţi seama că, odată cu imaginea din Cameră, din aulă de aici, sunteţi şi dumneavoastră auzit, aşa cum am înregistrat şi eu pe telefonul mobil numărătoarea pe care o faceţi cu sala goală. Este penibil. Şi, până la urmă, este problema dumneavoastră modul cum conduceţi, dar vă expuneţi într-un mod absolut inutil. Eu zic, haideţi, să facem o pauză. Luaţi dumneavoastră o pauză, n-aş vrea s-o propun eu. Sau să facem un apel nominal, că este cel care aduce lumea în sală. Mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Apel nominal, domnul secretar Mihai Voicu, Camera Deputaţilor. A, nu, scuzaţi-mă, a fost ieri. Astăzi începem cu Senatul. Domnule secretar Gheorghe David, vă rog, apel nominal. |
|||
|
|
Apel nominal pentru Senat. - Albert Álmos - absent Reiau pentru cei care nu au fost prezenţi în sală: Albert Almos - absent Andrei Florin Mircea - absent Antonescu George Crin Laurenţiu - absent Badea Viorel - prezent Banias Mircea - prezent |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar. Trebuie să aveţi trei, patru colegi pe care să-i bifaţi. Suntem în cvorum. Reluăm şedinţa. Vă mulţumesc. Dacă la poziţia nr.703 mai sunt amendamente? Da. Domnul senator Vasile Nedelcu. Vă rog să ne indicaţi şi poziţia din volumul amendamente respinse. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de poziţia nr.229, Anexa nr.3/27/2 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10 - "alte cheltuieli", la art.12, susţinerea cultelor. Se propune suplimentarea cu suma de 100.000 lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii curente la Parohia Sat Noieni, Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia nr.229. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 87 de voturi pentru. Împotrivă? 212 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. Dacă se mai susţine "..? Domnul deputat Pop Virgil, aveţi cuvântul. Poziţia din amendamentele respinse. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia nr.320, Anexa nr.3/27/23 Capitolul 6701, se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie", unde solicităm 100.000 lei pentru reabilitare pictură în Parohia Mihai Viteazul. Aceste sume sunt necesare reabilitării şi finalizării lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare de degradare. Avem şi sursa de finanţare: fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.320, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 87 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 215 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Domnul Ionel Palăr. Aveţi cuvântul, domnule deputat. Poziţia amendamentului, vă rog. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia nr.252, Anexa nr.3/27/02 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, grupa 59 - Titlul 10 - "Alte cheltuieli", art.12, susţinerea cultelor. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Cultelor, Culturii şi Patrimoniului Naţional a sumei de 2.500 mii lei pentru lucrări de construcţie la aşezământul Voievodul Ştefan cel Mare - sat Hârja, comuna Oituz, judeţul Bacău. Ca motivare a acestui amendament, aşezământul Sf.Voievod Ştefan cel Mare a fost fondat în anul 2004, pentru ajutorarea bătrânilor. Datorită numărului mare de persoane singure sau aflate în suferinţă, Parohia Sf. Gheorghe a iniţiat proiectul de ridicare a unui nou imobil ce va oferi peste 84 de locuri de cazare destinate bătrânilor. Chiar dacă nu este în colegiul meu, susţin acest amendament, şi i-aş ruga şi pe colegii din Bacău să susţină acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Amendamentul 252, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 85 de voturi pentru. Împotrivă? 215 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnule deputat Dan Marian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am să susţin două amendamente: prin urmare, v-aş ruga, dacă depăşesc timpul, să-mi acordaţi unul corespunzător. |
|||
|
|
Da, două minute pentru două amendamente. |
|||
|
|
Poziţia nr.187 şi poziţia nr.188. Este vorba despre aceeaşi comună, Ibăneşti, judeţul Vaslui. Este vorba despre două proiecte: unul pentru alocarea sumei de 270.000 lei pentru renovarea Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din satul Puţul Olarului, iar cel de-al doilea proiect se propune alocarea sumei de 190.000 lei pentru renovarea Bisericii Sfântul Nicolae din satul Ibăneşti. Ca motivaţie, vreau să vă spun că, în timpul campaniei electorale, şi nu numai, am fost în această comună, am stat de vorbă cu cetăţenii care m-au rugat să susţin un astfel de proiect. Le-am promis că, dacă voi fi ales deputat, voi face acest lucru şi, prin urmare, încerc să mă ţin de promisiune. În acelaşi timp, vreau să vă mai aduc aminte un lucru. Chiar în campania electorală, şi chiar în momentul când mă aflam în această comună, a apărut un domn candidat de la P.D., care le-a promis în acelaşi timp mărirea alocaţiei de stat pentru copii la 100 lei pe lună. Eu cred că merită să susţinem astfel de amendamente. Este în interesul locuitorilor şi cred că şi cei din Partidul Democrat-Liberal mă vor susţine, mai ales pentru că, în campania electorală, cineva de la acest partid promitea alocaţie de stat pentru copii la 200 lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Două amendamente - 187, 188. Voturi pentru aprobarea acestor amendamente? 85 de voturi. Împotrivă, vă rog? 216. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, Vă propun amendamentul de pe poz.47 din Anexa 2D. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 5 mii lei pentru finisarea interioarelor Parohiei Pietroiu, Feteşti, judeţul Ialomiţa. Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că toate aceste amendamente pe care noi le susţinem sunt promisiunile noastre electorale în faţa cetăţenilor. Ar fi bine ca şi dumneavoastră să vă aplecaţi asupra a ceea ce aţi promis în campanie şi să susţineţi aceste amendamente. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumim pentru sfat. Amendamentul susţinut de doamna Cristina Pocora. Voturi pentru? 86. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. 215. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. Domnul deputat Horea Uioreanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
La poz.337 din amendamente respinse, amendament la Anexa nr.3/27/23 Capitolul 6791, "Cultură, recreere şi religie", se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţie. Este vorba de... |
|||
|
|
Nu vă supăraţi, acest amendament, 337, a fost susţinut de către domnul Virgil Pop. Încă o dată, vă rog frumos controlaţi... La mine este bifat ... |
|||
|
|
Înseamnă că este greşeală ... |
|||
|
|
Amendamentul 337 ... (Rumoare, vociferări.) |
|||
|
|
Nu. Vă rog, două secunde! Dacă a fost, bine; dacă nu, nu. Dar eu ştiu că nu a fost ... |
|||
|
|
Vă rog frumos! Haideţi că ... |
|||
|
|
Şi era propunerea... este vorba de Mânăstirea Ciucea, unde este locul unde-şi are castelul cunoscutul şi marele nostru poet şi fost ministru, Octavian Goga ... |
|||
|
|
A fost susţinut de Marius Nicoară; de domnul senator Marius Nicoară. |
|||
|
|
Bine. Deci, am vrut să vă spun că susţineam şi eu acest amendament. |
|||
|
|
Am înţeles. Probabil că eraţi pe afară, pe undeva. Aţi lipsit puţin din sală. Vă rog. Dacă mai aveţi amendamente, vă rog? Tot dumneavoastră. Tot domnul Horea Uioreanu. |
|||
|
|
Dacă nici numele lui Octavian Goga nu vă sensibilizează, nu mă mir. Şi spunea cineva că unde religie nu e şi credinţă, nimic nu e. Şi se pare că în câteva grupuri parlamentare ... şi nici nu avem de unde să ne aşteptăm ..., nu e nimic. |
|||
|
|
La amendament! |
|||
|
|
La poz.339. Anexa 3/27/23. Este vora de un amendament în care se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţie la Capitolul 6701. Este vorba de reabilitarea picturii la Mănăstirea Parva, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi aici din nou voi cere ajutorul prietenului meu şi vecin de judeţ, domnul preşedinte de şedinţă Ioan Oltean. Este vorba de 100 mii lei, o sumă care propun să fie alocată acestei lucrări de pictură, pentru reabilitarea picturii la această mânăstire. Şi este vorba de o sumă modică. Gândiţi-vă că ea reprezintă 10 tichete de călătorie eliberate de doamna Udrea. Deci, asta este rugămintea mea: aprobaţi 10 tichete de călătorie ale doamnei Udrea pentru Mănăstirea Parva. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
O să ţinem cont de propunerea dumneavoastră. Până una, alta, vă rog să votăm amendamentul nr.339, amendament respins. Cine este pentru acest amendament? 83 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 218. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2.D, poz.48. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 7 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Platoneşti-Feteşti, judeţul Ialomiţa. La Platoneşti, subliniez, este chiar un primar PD-L Colegii de la PD-L, poate doriţi să faceţi ceva pentru cetăţenii din această comună. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumim pentru această informaţie. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins. Cine este pentru aprobarea amendamentului de la poz.48? 85 de voturi. Împotrivă, vă rog? 216. Abţineri? Nu există abţineri. Amendamentul a căzut. De procedură? Vă rog. Vă rog să vă spuneţi numele, pentru stenogramă, nu vă supăraţi. |
|||
|
|
Leşe Doru, deputat de Maramureş, Partidul Democrat-Liberal. Având în vedere faptul că de 3 zile dezbatem Legea bugetului de stat, poate că ar fi bine să facem un mic centralizator la ce am muncit până acum. În primle 656 de amendamente ale Partidului Naţional Liberal, au fost solicitate 28 miliarde de euro, adică 50% din bugetul pe anul 2009. Total amendamente respinse sunt 5.016. Dacă alocăm fiecăruia 5 minute, cu susţinere şi până să vină la tribună, ar trebui să lucrăm timp de 8 ore pe zi, 52 de zile în această perioadă. Aş ruga Birourile permanente ale celor două Camere reunite să aibă în vedere acest aspect pentru stabilirea programului de lucru. Iar pentru viitoarele amendamente... vă rog frumos, la amendamentul despus de Partidul Naţional Liberal, unde ies 40 de mii de euro pe metru liniar de trotuar, pentru extinderea unei biblioteci într-un sat, 1 miliard de euro, şi pentru covor asfaltic pe un drum comuna, unde ies 465.116,269 de euro pe metru liniar, vă rog frumos, sunt preţurile de pe piaţă de ultimă oră. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. La amendament, da? Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule Horea Uioreanu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ce am înţeles eu din discursul domnului coleg, al cărui nume nu l-am reţinut, dar probabil data viitoare. |
|||
|
|
Leşe Doru se numeşte. |
|||
|
|
Am reţinut că dânsul nu mai are răbdare şi că obiectivele pe care Partidul Naţional Liberal şi deputaţii liberali le propun nu contează pentru dânsul. Nu contează nevoile cetăţenilor din judeţe, nu contează nimic. Îi repet domnului coleg şi întregului Grup parlamentar al PD-L. Noi am venit aici cu susţinerea electoratului, iar pentru electorat contează cum îi rezolvi problemele. Aceste amendamente pe care Partidul Naţional Liberal le face şi sunt în ajutorul cetăţenilor. Dacă pe dumneavoastră nu vă interesează, asta e problema dumneavoastră. Iar legat de subiectul cu calculul cu metrul liniar, că l-a mai repetat acum o zi, sau două, vreau să-i spun că nu am avuzit niciun calcul despre bordurile lui Videanu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Uioreanu. Revenim pe..., avem o problemă. Da? Avem Legea bugetului de stat. Vă rog. Domnul Bot. Provocam iarăşi o... Un minut, vă rog. Aveţi cuvântul. Domnul Bot Octavian. |
|||
|
|
Mărturisesc că, după numărul mare de poziţii pe care Partidul Naţional Liberal ni le aduce în discuţie, lectura cea mai potrivită ar fi Kama Sutra. Dar eu fac apel la un moment de reflecţie şi de procedură. Am să citez dintr-o altă carte, din opera politică a lui Mihai Eminescu, un mare admirator al liberalilor de odinioară şi nu vorbesc cu păcat. Nu văd nicio legătură între Partidul Naţional Liberal de astăzi şi Partidul Naţional Liberal de atunci. Iată ce spunea Mihai Eminescu: "Nu sunteţi un partid politic, ci o societate de exploatare. Nu cu principiile voastre avem a lupta, ci cu apetiturile voastre. Pentru a arunca praf în ochii lumii, sunteţi în stare, cu aceeaşi lipsă de caracter, să votaţi azi o lege ultraliberală, mâine, una ultraconservatoare, fără a pricepe nici pe una, nici pe alta. Din cauza asta, nu sunteţi democraţi, ci demagogi". Reflectaţi! (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cristina Pocora! Drept la replică? Sau tot de procedură? |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Pe procedură, domnule preşedinte. Să ştiţi că avem şi noi cărţi, dar nu asta vreau să spun. Stimate coleg, Cred că ar trebui să începeţi prin a vă cere scuze. Eu înţeleg că vă lasă nervii, dar limbajul şi ceea ce dumneavoastră spuneţi aici nu este tocmai potrivit pentru instituţia Parlamentului. Şi cred că ar trebui să cereţi scuze începând cu Guvernul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări.) Gata! A fost destul! Nu vă dau cuvântul! Vă rog, gata! Revenim pe Proiectul bugetului de stat pe 2009. Mai târziu, domnule senator. Dacă mai sunt amendamente? Doamna deputat, cu amendamentele trebuia să veniţi. Vă rog frumos. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poz.49. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 57 mii lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reperaţii şi restaurări la Parohia Stelnica Veteşti, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poz.49. Cine este pentru aprobarea amendamentului? 87 de voturi. Cine este împotrivă? 214. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Mai sunt amendamente? Da. Domnul Vasile Nedelcu. Vă aşteptăm cu drag. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, în mod deosebit pentru felul cum m-aţi prezentat. Vreau să vă supun atenţiei pct.214 Anexa nr.3/27/2 - Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001, Grupa 59 Titlul 10- "Alte cheltuieli", de la art.12, susţinerea cultelor. Este vorba de suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu suma de 100 mii lei pentru finanţarea obiectului "Construire sală socială în comuna Cuza Vodă, Protoieria Călăraşi". Vreau să vă spun că în această comună s-au întors foarte mulţi tineri din Spania, din Italia şi este absolută nevoie pentru construirea acestei săli sociale în această localitate. Vă mulţumesc pentru sprijin. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.214, amendament respins. Cine este pentru aprobarea amendamentului? 85 de voturi pentru. Împotrivă? 217. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba de amendamentul nr.341 care se referă la finalizarea lucrărilor de construcţii la Complexul Capelă, Biserică Greco-Catolică din Cluj-Napoca, Str.Moţilor nr.26, acolo unde se află şi Primăria Municipiului Cluj. Este vorba de 300 mii lei. Este o capelă care trebuie reconstruită. Aşa cum bine ştiţi, din păcate, cultul greco-catolic a rămas fără multe din biserici. Cred că ar fi o reparaţie morală să-i sprijinim şi să le acordăm această sumă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.341, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 90 de voturi. Împotrivă? 211. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnul ministru Pogea. Să-i permitem să ia cuvântul. Vă rog, domnule ministru. Poftiţi la microfon. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe Pogea: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vreau să adresez o rugăminte, dacă este posibil, colegilor din Partidul Democrat Liberal, PSD, UDMR şi colegilor de la Partidul Naţional Liberal. Şi v-aş ruga să luaţi spusele mele, fără să consideraţi că vreau să o aduc vreo ofensă acestui for. Aţi observat că am stat şi stau împreună cu colegii mei, de trei zile, pentru dezbaterea acestui buget şi, dacă este cazul, o să stăm încă o săptămână. Veţi vedea că eu voi fi prezent, în semn de responsabilitate pentru bugetul acestei naţiuni. Este a treia mea intervenţie, prin care am spus foarte deschis, de la această tribună, că cele 10 miliarde de euro care sunt alocate investiţiilor au destinaţii fără culoare politică. Singura destinaţie sunt cetăţenii României, mediul privat, fie că sunt oameni de afaceri care au capital autohton, fie străin. Am spus că politica de dezvoltare regională care ţinteşte drumurile, podurile, şcolile, infrastructura, Cancelaria primului-ministru, şi nu numai, şi Secretariatul General al Guvernului, ele sunt făcute şi trebuie să le concentrăm pentru că, dacă apelăm la această procedură, eu, în calitate de ministru al finanţelor, vă spun public, în acest Parlament, că efectul va fi efectul unei găleţi de apă care se toarnă pe o plajă de nisip. Multe dintre amendamentele pe care dumneavoastră le-aţi spus, eu cu mare atenţie le-am urmărit, s-au dublat; multe dintre ele nu le pot accepta, ca ministru al finanţelor, pentru că nu au treabă cu realitatea, şi am să vă dau un exemplu: cereţi un amendament care poate să facă parte din politica de dezvoltare regională şi de coeziune a ministrului Blaga, sau din educaţie, şi am să vă citesc ce amendament propuneţi dumneavoastră, solicitând Parlamentului naţiunii să fie de acord cu el şi cetăţenilor României să fie de acord să plătească aceşti bani. Spre exemplu, stimaţi cetăţeni ai României, următorul amendament spune aşa: se propune alocarea sumei de 3,6 miliarde de lei în vederea extinderii bibliotecii în satul Hanu Conachi, comuna Fundeni, judeţul Galaţi. În ştiinţa mea, 3,6 miliarde lei, la un curs mediu de 3,6827, înseamnă aproape 1 miliard de euro. Dumneavoastră mă credeţi că eu voi fi un ministru ... Stimate domn, eu citesc materialul clientului. Da? (Aplauze în Grupul parlamentar al PD-L.) Dacă nu-s indicii măcar ce poziţie aveţi, înseamnă că aveţi o problemă. Vă mai citesc încă unul. (Rumoare, vociferări.) |
|||
|
Domnul Horea-Dorin Uioreanu (din sală): La ce poziţie? |
||||
|
|
Domnul Gheorghe Pogea: Rugămintea mea este următoarea, şi o spun cu toată seriozitatea: doresc să fiu un ministru al finanţelor publice, şi vă spun cu toată deschiderea, pentru că am lucrat şi am fost într-o coaliţie împreună, că vă invit să aduceţi proiecte, la fel cum aduc toate celelalte formaţiuni politice care, cu siguranţă, la întoarcerea acasă, vor presa pe primari, pe oameni, pentru că sunt bani mai mulţi decât putem cheltui. Bine, am să vă dau un răspuns. Stimaţi colegi liberali, în anul 2007 şi 2008, poate Guvernul pe care l-aţi condus nu v-a dat bani, dar aţi avut alocaţi de la Uniunea Europeană 3 miliarde 125 milioane de euro, repet: 3 miliarde 125 milioane de euro; dacă vreţi, vă spun pe ani, iar absorbţia pe care aţi făcut-o sub guvernarea dumneavoastră s-a ridicat la 176 milioane. Mă întreb, dacă vă iubiţi atât de mult electoratul, de ce nu aţi făcut efortul necesar să absorbiţi aceşti ani în anii care s-au scurs şi stăm de 3 zile în Parlament, să prezentaţi proiecte, care de fapt sunt cuprinse în Programul de guvernare, le recunoaşteţi, dar, doar dintr-un joc politic, doriţi să faceţi acest lucru? În calitatea mea de ministru al finanţelor publice, vă spun: am să vă susţin toate proiectele care se încadrează în politicile publice pe care le prezentaţi, şi spun public acest lucru, iar cât priveşte întinderea dezbaterilor acestui proiect de buget, dacă doriţi să fie terminat de Paşte, ministrul finanţelor publice va sta în Parlament cu dumneavoastră, dar vă asigur că nu se va da niciun leu, atât timp cât acestea nu sunt fundamentate corect. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Un minut; un minut vă rog, domnule deputat Gerea Andrei. |
|||
|
|
Nu vă supăraţi, domnul ministru a vorbit destul de mult. Deci, domnul ministru a vorbit destul de mult şi nu ştiu dacă reuşesc să mai sintetizez într-un minut, dar vă rog să mă lăsaţi să termin ce am de spus. Odată, domnul ministru a făcut acum o afirmaţie cu privire la cele 176 de milioane de euro pe care le-a folosit România de la Uniunea Europeană. Nu mai departe de alaltăieri, s-a dat un comunicat de presă, a fost o conferinţă de presă la Comisia Europeană, în care s-a evidenţiat faptul că România este un beneficiar net al fondurilor europene încă de la aderare, şi anume de la 1 ianuarie 2007. Numai în anul 2007, România are un plus de aproape 600 de milioane de euro. Nu s-a dat mai departe cifra pentru 2008, dar s-a spus că şi pe 2008 România este un beneficiar net. Sigur, această afirmaţie, cu cei 176 de milioane, seamănă un pic cu cei 5 km de autostradă Bechtel. Sigur, nu se mai pun la socoteală restul de drumuri şi aşa mai departe, care s-au făcut în timpul guvernării Tăriceanu. În ceea ce priveşte marea descoperire din lista de amendamente, domnule ministru, ne iertaţi, probabil că este o greşeală acolo, în loc de lei vechi, aţi înţeles lei noi, dar vă atragem atenţia că în cele 400 şi ceva de CD-uri care s-au distribuit de către onor Camera Deputaţilor şi Senatul cu proiectul de buget al dumneavoastră, sunt nenumărate mai multe greşeli. Amendamentele noastre, ale celor de la PNL, nu se regăsesc acolo. Astfel, ar trebui să suspendăm lucrările, pentru că nu erau amendamentele unor colegi, pentru că pe site-ul Camerei scrie ceva, iar pe CD-ul distribuit de comisiile dumneavoastră scrie altceva. Aşa că, vă rog frumos, nu vă mai ascundeţi în spatele unei greşeli de redactare. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. O mică replică din partea domnului ministru. Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe Pogea: Stimaţi colegi, În primul rând, dacă dumneavoastră vă permiteţi să spuneţi orice, eu, în calitate de ministru al finanţelor, nu-mi permit. Dumneavoastră faceţi o confuzie când spuneţi că România este beneficiar net, şi vă afirm că este beneficiar net, numai că trebuie să faceţi o precizare: alocările europene sunt 3 miliarde 125 de mii pe instrumentele structurale şi fondurile de coeziune; sumele care au fost puse la dispoziţia României şi parte din ele se regăsesc în trezorerie, fac ca să fim beneficiar net, numai că pentru România este important câţi bani tragi din trezorerie, iar dumneavoastră, în 2 ani, aţi tras 176 de milioane, dintre care 100 de milioane pe programul Jeremy. Când l-am calculat cât reprezintă din produsul intern brut, este ceva peste zero. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. De procedură, da? Vă rog. Domnul deputat Dan Marian. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule ministru Pogea, cu tot respectul cuvenit funcţiei dumneavoastră, vreau să vă precizez faptul că, în mod curent, din păcate, în Camera Deputaţilor se întâmplă să existe greşeli de redactare pe amendamentele propuse. Tocmai de aceea suntem for legislativ, pentru că, atunci când dezbatem un anumit amendament, un anumit articol, o anumită lege, să aducem şi corecturile materiale de rigoare. Dar, spre deosebire de şeful dumneavoastră de partid, domnul Emil Boc, care a promis că, încă din prima zi când va ajung la guvernare, va anula taxa auto, şi nu s-a întâmplat!, noi ne ţinem de cuvânt vizavi de cetăţenii care ne-au trimis în Parlament, să le respectăm interesele. |
|||
|
|
Tocmai de aceea, haideţi să dezbatem Legea bugetului de stat. |
|||
|
|
Tocmai de aceea, vreau să vă readuc aminte faptul că şeful de partid al social-democraţilor, domnul Geoană, a promis, de asemenea, că din prima zi când va ajunge la guvernare... (Rumoare, vociferări.) va aloca 25 de mii de euro cash pentru toţi românii care se întorc acasă din străinătate. |
|||
|
|
Revenim pe Proiectul Legii bugetului de stat! |
|||
|
|
Tocmai de aceea aduc în dezbaterea Parlamentului României amendamentele, pentru a respecta angajamentele luate în faţa cetăţenilor. Domnule ministru Pogea, o să vă înmânez o parte din promisiunile electorale neonorate de către dumneavoastră, prin Programul de guvernare şi prin Legea bugetului. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Pe amendament, domnul Marius Nicoară. Domnule senator, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnule ministru, Mă refer la amendamentul nr.342, care se referă la Biserica Greco-Catolică Buna Vestire din Cluj, pe Str.Călan, fără număr, 150 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie. Biserica este ridicată şi, în cazul în care nu ajutăm, riscăm ca ea să fie degradată de intemperii. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul nr.342. Voturi pentru acest amendament, vă rog? Vă rog să votaţi. 81 de voturi pentru. Contra? 215. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Dacă mai sunt? Da. Domnule deputat Horea Uioreanu, aveţi cuvântul. Să nu-mi mai spuneţi de un amendament care a mai fost citit. |
|||
|
|
Nu, să staţi liniştit. Eu am vrut să sensibilizez. |
|||
|
|
Am înţeles, aţi vrut să ne trageţi în capcană. Vă rog. |
|||
|
|
Amendamentul la care mă refer este la poz. 330 - s-a mai spus? Nu - şi este amendament la Anexa nr.3/27/23. Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţie la Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie" şi este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Ilva Mare din judeţul Bistriţa-Năsăud. Din nou, îl rog pe colegul Olteanu, dar, din păcate nu-l văd, să mă susţină - a venit. Cred că dânsul simte când vin cu amendamente la care trebuie să mă susţină. Da, este vorba de 100 de mii de lei, deci din nou, dacă puteţi să rupeţi de la bugetul doamnei Udrea zece bonuri de călătorie sau tichete, cum se numesc, de vacanţă. |
|||
|
|
Amendamentul de la poz. 330, amendament respins de către comisii. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 82 de voturi. 83 cu domnul Oltean, scuzaţi-mă. Împotrivă? Vă rog. 214. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Alte amendamente? Domnul senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnilor miniştri, Este vorba de amendamentul la poz. 204, Anexa nr. 3/27/2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Capitolul 5001. Se propune suplimentarea cu suma de 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului construcţie biserică, Parohia Cuvioasa Parascheva, Protoieria Călăraşi. Este o construcţie nouă, într-un cartier care nu are biserică şi v-aş ruga să susţineţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Amendamentul 204, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog. 81 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 212. Abţineri? Nimic. Vă mulţumesc. A fost respins. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poz. 50. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200 de mii de lei pentru demararea lucrărilor de construcţii pentru Biserica capelă spital Feteşti, judeţul Ialomiţa. Vreau să spun că s-au alocat deja în anii precedenţi bani. Construcţia de află la cota 0 şi este nevoie de această sumă pentru finalizarea lucrărilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Amendamentul 50, amendament respins. Cine este pentru acest amendament? 82 de voturi. Împotrivă? Vă rog. Vă rog să votaţi. 214. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul respins. Alte amendamente? Da, domnul deputat Horea Uioreanu. |
|||
|
|
Cu riscul de a strica şedinţa de partid de la PD în plin plen al Camerei Deputaţilor, dacă domnul preşedinte ar putea face un pic de ordine, că am înţeles că nu-i interesează problemele cetăţenilor, dar măcar un pic de respect faţă de noi. |
|||
|
|
Da. Vă rog, stimaţi colegi, luaţi loc în bănci. |
|||
|
|
Şi până dânşii se repliază la locuri, o să vă povestesc câte fonduri europene a atras Primăria Cluj-Napoca sub parohia domnului Boc. |
|||
|
|
Nu-mi povestiţi, vă rog. La amendament, vă rog. |
|||
|
|
35 de mii de euro, când făcea o gălăgie cu o gură cât o casă. Să trăiţi bine! Un program pentru rromi... (I se închide microfonul.) |
|||
|
|
Amendamentul, vă rog. |
|||
|
|
Am făcut această pauză până când colegii de la PD-L ar fi terminat şedinţa. |
|||
|
|
Vă rog, amendamentul. |
|||
|
|
La poz. 350 este amendamentul meu şi se referă la Anexa nr. 3/27/23, Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie"; când aud de recreere, întotdeauna mă gândesc la bonurile de călătorie ale doamnei Udrea. |
|||
|
|
La subiect, vă rog. Nu ne interesează ce gândiţi dumneavoastră. Haideţi. |
|||
|
|
Nu, dar începem să echivalăm, fiind criză, ştiţi, începe trocul. |
|||
|
|
Domnule deputat, nu vă enervaţi. |
|||
|
|
Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii la Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie" şi este vorba de reabilitarea bisericii ortodoxe din Băiţa, care este cartier al municipiului Gherla. Suma pe care noi o propunem este de 40 de mii de lei. Mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Un moment, să facem votul pe amendamentul şi vă dau cuvântul pe procedură. Voturi pentru amendamentul de la pct. 350. Cine este pentru? 80 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 214. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Pe procedură, domnul Petru Călian. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să ştiu, pe procedură, dacă am trecut la faza de declaraţii politice. Pentru că antevorbitorul meu făcea referire la fondurile atrase de către o instituţie dintr-un municipiu. Dacă tot suntem la acest capitol şi dacă în acel municipiu şi în acel judeţ, PNL este în cădere liberă şi a falimentat, să ne spună şi despre fondurile atrase de către fosta conducere a Consiliului Judeţean. Întâmplător, fostul preşedinte este în sală, dacă doreşte, n-are decât să o facă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna Anca Boagiu, tot pe procedură, vă rog. Doamna Anca Boagiu pe procedură şi vă dau dumneavoastră cuvântul după aceea. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, De câteva zile, urmăresc pe toate posturile de televiziune cum unii colegi, prezenţi în această sală, invocă faptul că nu ajung la microfoane. Eu ştiu că astăzi este joi, nu este nici zi de declaraţii politice, nici zi de întrebări, nici zi de interpelări, nici zi de făcut mişto de la tribuna Parlamentului. Aşa că fac apel la colegii, care au un apetit către această zonă, să se comporte la fel de civilizat cum spun că se comportă cu multă grijă vizavi de electoratul care i-a ales. Vă cer, domnule preşedinte, să respectaţi întru totul Regulamentul şedinţelor reunite, pentru că intervenţiile vizează sesiuni care au loc în Camera Deputaţilor, nu în Camere reunite, în ziua de marţi. Astăzi este joi şi probabil vom continua. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
|
O să încerc să respect procedurile. Drept la replică? Vă rog, domnul deputat Gerea Andrei, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc. Sper că, până acum, am reuşit să ne încadrăm astăzi în obiectul muncii, dacă putem spune aşa. Pe de altă parte, sigur că atâta timp cât suntem invitaţi la discuţii, noi trebuie să dăm replica şi nu putem să nu remarcăm că doamna Boagiu a văzut dezbaterile Parlamentului la televizor. Noi le-am văzut de aici, din interior. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la amendamente. Mai sunt amendamente? Domnul Marius Nicoară, vă rog. Sau drept la replică? Haideţi cu amendament, domnule senator, vă rog. Mulţumesc. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu îi dau dreptate doamnei Boagiu, ar trebui să muncim poate un pic mai mult, dar nu ştiu cine a început cu Eminescu pe aici şi, pe de altă parte, foarte scurt, pentru că eu doresc, într-adevăr, să revin la amendamente, doresc să spun că, la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, pe care l-am condus din 2004 până în 2008, am reuşit să atragem fonduri de aproape o jumătate de miliard, consiliul judeţean şi instituţiile subordonate. |
|||
|
|
Amendamentul, vă rog. |
|||
|
|
Mergând mai departe, 340 şi voi susţine şi amendamentul 346, pentru a nu exista confuzii, pentru că în material se vorbeşte despre o catedrală greco-catolică şi apoi încă o dată despre acelaşi lucru, ar putea unii să creadă. În amendamentul 340 se face vorbire despre actuala catedrală, care este, de fapt, fosta catedrală greco-catolică retrocedată, dar într-o stare jalnică şi care trebuie refăcută, iar la amendamentul 346 se face vorbire despre noua catedrală care se construieşte. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, pentru sprijin şi pentru dreapta gândire pe care o să o avem atunci când ştim că aceste biserici sunt necesare pentru a recrea echilibrul în zonă. Mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentele 340, 346, respinse de comisii. Cine este pentru aprobarea acestor amendamente? Vă rog, votaţi. 82 de voturi. Împotrivă? Vă rog. 215. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Doamna deputat Cristina Pocora, insistentă. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Perseverentă. |
||||
|
|
Perseverentă, da, scuzaţi-mă. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa nr. 2D poz. 51, se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10 mii lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Alexeni, Urziceni, judeţul Ialomiţa, având în vedere starea de degradare în care se află biserica. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat. Amendamentul poz. 51, amendamente respinse. Cine pentru aprobarea acestui amendament? 80 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog. 216. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a căzut. Nu mai sunt amendamente. Vă rog, anunţaţi-vă. Vă rog, domnul deputat Virgil Pop. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poz. 331 amendamente respinse, Anexa nr.3/27/23. Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii în Capitolul 6701 "Cultură, recreere şi religie", care cuprinde finalizarea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Petreşti din judeţul Cluj şi solicităm o sumă de 100 de mii de lei, care sunt necesari pentru finalizarea şi reabilitarea lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare de degradare, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Ce poziţie, domnule deputat? Scuzaţi-mă. |
|||
|
|
Poz.331, Anexa nr.3/27/23. |
|||
|
|
Poz.331, mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul 331, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 80 de voturi. Împotrivă? 219. Abţineri? Nu avem. Amendament respins. Vă rog, domnul deputat Dan Marian, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba despre amendamentul de la poz. 189, unde se propune alocarea sumei de 968 de mii de lei pentru Biserica Sfânta Maria din satul Fundătura, comuna Arsura, judeţul Vaslui, cu trimitere la Anexa nr.3/27/02 a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Precizez faptul că există sursă de finanţare la Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul 10, art. 12 şi suplimentar mai precizez o sursă de finanţare, este vorba despre Ministerul Turismului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 189. Cine este pentru? 81 de voturi. Împotrivă? 217. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnul senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă refer la amendamentul 344, care are ca obiect finalizarea lucrării de construcţie la Biserica greco-catolică Sfântul Anton din Dej III, strada Aurora nr. 10. E o sumă mică, 50 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Marius Nicoară. Cine este pentru? 82 de voturi pentru. Împotrivă? 217. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa nr. 2D, poz. 52. Se propune alocarea, din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a sumei de 100 de mii de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Borăneşti, Urziceni, zona judeţului Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Vot pentru acest amendament. Cine este pentru? 81 de voturi. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul respins. Domnul deputat Horea Uioreanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Poziţia este 349 la amendamente respinse. Amendament la Anexa nr. 3/27/23, Capitolul 6701. Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la biserica greco-catolică din Dăbâca, judeţul Cluj. Lucrarea este în curs de terminare şi ar mai fi vorba de o sumă care este cuprinsă în amendament, de 60 de mii de lei. Mulţumesc.
|
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Amendamentul 349. Voturi pentru amendament? Vă rog. 80. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 211. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Domnul Vasile Nedelcu. Domnule senator, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei poz. 203, Anexa nr. 3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. E vorba de suplimentarea cu suma de 150 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii exterioare şi dotări pentru Parohia Sfânta Treime din Protoieria Călăraşi. Biserica, trebuie să vă spun, că este într-o stare avansată de degradare pe exterior şi necesită reparaţii absolut. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poz. 203. Cine este pentru aprobarea amendamentului? 81 de voturi. Împotrivă? 211. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul respins. Doamna deputat Cristina Pocora. Hai s-o lăsăm să vorbească, te rog frumos, pe doamna deputat. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2D, poz. 53 se referă la un obiectiv care a primit o finanţare substanţială în anii trecuţi din partea Guvernului Tăriceanu. Mai este nevoie de foarte puţin, aşa că sper să aibă susţinerea dumneavoastră şi se referă la alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 400 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Parohiei Catedrala Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 53. Cine este pentru acest amendament? 80 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog, votaţi. 211. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul respins. Pe procedură, da? Domnul deputat Uioreanu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Având în vedere că Grupurile parlamentare ale PSD şi PD stau şi se consultă, eu zic să statuăm această problemă, dar pe mine mă distrează faptul că se consultă văd că şi cu staff-urile tehnice, mă rog, nu ştiu care este problema. PNL-ul cere pauză de consultări zece minute. |
|||
|
|
Trei minute, domnule. Trei minute şi în sală; dacă am ieşit, restabilim greu cvorumul. În sală. Consultaţi-vă între dumneavoastră. Cu cine vreţi să vă consultaţi pe afară? Consultări cu cine? În grup, da? Vă rog, domnule deputat. |
|||
|
|
Deci, dacă nu-mi daţi cele zece minute, o să cer pauză de consultări din cinci în cinci minute. |
|||
|
|
N-o să vă dau, pentru că aveţi dreptul, în fiecare şedinţă, o singură dată. Vă rog frumos. Deci aveţi trei minute pauză, să vă consultaţi în sală. |
|||
|
|
Deci, dacă dumneavoastră v-aţi obişnuit să încălcaţi regulamentul, măcar dacă l-aţi cunoaşte. Nu cunoaşteţi regulamentul, nu pot să am dreptul doar la o singură pauză de consultări. |
|||
|
|
Domnule deputat, eu vă acord o pauză de trei minute, consultare în sală. |
|||
|
- după pauză - |
||||
|
|
Vă rog să luaţi loc. Reluăm şedinţa plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbateri privind Legea bugetului de stat pe 2009. Dacă la poz. 703 din amendamente respinse mai există solicitări? Doamna deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa nr. 2D, poz. 55. Domnule preşedinte, a început şedinţa? |
|||
|
|
Am început şedinţa, da. Rog colegii să ia loc în bănci. Am rugămintea, luaţi loc. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Luaţi loc. Vă rog, spuneţi-vă amendamentul, doamna deputat. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Deci poz. 55. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 20 de mii de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Ciocârlia, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Amendamentul 55, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să votaţi. 78 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Da, domnul senator Vasile Nedelcu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sper ca măcar de data aceasta să vă trezesc interesul. E vorba de o sumă foarte mică, este vorba de 30 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii curente Parohia Smârdan, Protoieria Călăraşi. Se găseşte amendamentul la poz. 230, Anexa nr.3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Cine este pentru aprobarea amendamentului de la poz. 230? 75 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 212. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Domnul senator Marius Nicoară, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă refer la amendamentul 347 şi cer sprijinul şi colegilor senatori şi deputaţi de la Partidul Democrat, pentru că este vorba de comuna Chinteni, din apropierea Clujului, una din cele mai mari comune, care are în obiectiv aici, în cadrul acestui amendament, finalizarea lucrărilor de construcţie la Complex capelă Sfântul Nicolae din comuna Chinteni. Suma, stimaţi colegi şi din PNL şi din PSD, este mică, 50 de mii de lei, dar această comună, una din cele mai mari din judeţul Cluj, are mare nevoie să reuşească să finalizeze această capelă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Poz. 347, amendament respins de comisii. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 76 de voturi pentru. Împotrivă? 212. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a căzut. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz. 59 din Anexa nr. 2D. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10 mii lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Drăgoeşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Poz. 59, amendament respins de comisii. Cine este pentru aprobarea amendamentului? Vă rog să votaţi. 78 de voturi. Împotrivă? 212 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnul senator Vasile Nedelcu. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este vorba de amendamentul respins la poz. 209, Anexa nr. 3/27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. E vorba de suplimentarea cu suma de 300 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii capitale şi restaurare, Parohia Ciocăneşti Sârbi, Protoieria Călăraşi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Vot pentru amendamentul de la 209. Cine este pentru? 78 de voturi pentru. Împotrivă? 212 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul respins. Alte solicitări, da? Domnul deputat Virgil Pop, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, De la amendamente respinse poz. 334, Anexa nr. 3/27/23, se propune introducerea unui nou obiectiv de investiţii în Capitolul 6701 - "Cultură, recreere şi religie", unde solicităm suma de 100 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la Parohia Turda Băi, din Colegiul nr. 8 Turda, iar în motivarea folosirii acestei sume sunt următoarele argumente. Este necesară suma pentru reabilitarea şi finalizarea lucrărilor de construcţii la lăcaşurile de cult din judeţ, acestea fiind în stare avansată de degradare. Sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Poz. 334. Vot pentru? 75 de voturi. Împotrivă? 214 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Domnule senator Marius Nicoară, văd că aşteptaţi. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Amendamentul 348, în care se propune finalizarea lucrărilor de construcţii la Biserica din Crăeşti, comuna Petreştii de Jos, sumă 40.000, o sumă modică. Sper ca măcar această sumă mică să reuşească să treacă. Constat cu regret, nici un amendament în favoarea cetăţenilor din judeţul Cluj nu a fost aprobat până acum de Parlamentul României. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Poz.348, amendament respins. Cine este pentru aprobarea amendamentului? 75 de voturi. Împotrivă, vă rog? Vă rog să votaţi. 212 voturi. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei amendamentul de la poz.222, Anexa nr.3/27.2, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Este vorba de o sumă modică, suplimentarea cu suma de 30.000 de lei pentru finanţarea obiectivului "Vopsire exterior Parohia Modelul, Protoieria Călăraşi". Este o biserică veche, se află într-o stare avansată de degradare. Vă indic şi sursa de finanţare. E vorba de fondurile la dispoziţia Guvernului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Poz.222, amendament respins. Voturi pentru amendament, vă rog? 74. Împotrivă? 215. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendament respins. Doamna deputat Cristina Pocora. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte, Dacă sunteţi de acord, aş vrea să susţin un calup de amendamente, dacă sunteţi de acord. (Aplauze.) Cât entuziasm în sală! Sunt de-a dreptul încântată. Vă mulţumesc. Anexa 2 D, poz.60. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 30.000 lei pentru demararea unor construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Dridu, Movila, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.61. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Dridu, Snagov, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.62. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Fierbinţii de Sus, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.63. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Fierbinţii de Jos, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.64. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 25.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Fierbinţi-Târg, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.65. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări pentru Parohia Frumuşica, Panduri, Urziceni, jud. Ialomiţa. Poz.66. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 150.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Gârbovi, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Poz.67. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Gârbovi II, Urziceni, jud. Ialomiţa. Poz.68. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 22.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Grecii de Jos, Urziceni, jud. Ialomiţa. Domnule preşedinte, cred că colegii nu mă mai pot urmări. |
|||
|
|
Vă ascultăm cu mare plăcere. Vă rog, la ce poziţie sunteţi? |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2 D, poz.69. Sper să votaţi acest amendament, dacă tot vă stârneşte râsul, stimaţi colegi. Haideţi să lăsăm băşcălia şi să devenim serioşi şi să ne gândim la ceea ce aşteaptă cei de acasă, din colegiu, să rezolvăm, da? Şi lăsaţi glumele proaste de-o parte. |
|||
|
|
Aveţi perfectă dreptate, doamnă deputat. Nu vă supăraţi. Continuaţi, vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Daţi-mi voie să continui. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 15.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Grândaş, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Deocamdată atât. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Deci, poz.60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, amendamente respinse de comisiile reunite. Un vot pe aceste amendamente. Cine este pentru aceste amendamente, vă rog? 72 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 210. Abţineri? 3 abţineri. Vă mulţumesc. Domnul senator Marius Nicoară. Vă rog, trecem pe poziţiile 300, 300 şi..., da? |
|||
|
|
Aşa este. Poziţiile Clujului. Poz.345. Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcţie la Biserica Sfântul Iosif din oraşul Gherla, Piaţa Libertăţii 10-11. O sumă de 100 milioane de lei. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Poz.345, amendament respins de comisii. Votul dumneavoastră. Cine este pentru acest amendament, vă rog? 78. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendament respins. Domnul senator Vasile Nedelcu. Mai puteţi, domnule senator? Haideţi. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. E vorba de amendamentul respins la poz.235, Anexa nr.3/ 27/02, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 100.000 de lei pentru finanţarea obiectivului "Reparaţii capitale biserică, Parohia Vărăşti", Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. 235. Vot pe amendament. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 73 de voturi. Împotrivă, vă rog? 213. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. Domnul senator Marius Nicoară. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Voiam să spun că trăiesc cu un imens regret că la acest capitol nici unul din amendamentele pe care le-am propus pentru judeţul Cluj, în favoarea credincioşilor din judeţul Cluj, nu a trecut. Spun asta pentru că am ultimul amendament, o veste bună pentru unii nerăbdători, amendamentul 343, care se referă la finalizarea lucrărilor de construcţie la Biserica Înălţarea Sfintei Cruci de pe Str. Principală din Cluj. Avem, de altfel, o sumă nu foarte mare, 100.000 de lei şi, iată, Crucea Sfântă se înalţă, dar am impresia că de astă dată nu deasupra bisericilor din judeţul Cluj. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator şi vă mulţumim pentru efortul pe care l-aţi făcut. Amendamentul 343. Cine este pentru? 79. Împotrivă, vă rog? 212 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. Doamnă deputat Cristina Pocora, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă propun, totuşi, domnule preşedinte, să citesc, să dăm votul şi apoi să citesc, ca să nu mă plimb de o mie de ori. (Rumoare.) Trebuie să arătăm respect pentru cetăţenii pe care cel puţin eu, una, zic că-i reprezint. Nu ştiu dumneavoastră... |
|||
|
|
N-am înţeles ce metodă mi-aţi propus. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Anexa 2 D, poz.70. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 70.000 lei pentru dotarea Parohiei Grindu cu sistem termic, din Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Vot pe amendamentul de la poz.70. Cine este pentru? 78 de voturi. Împotrivă, vă rog? 215. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Mă surprinde. Tocmai al meu coleg care este din acest colegiu a votat împotrivă. (Râsete.) "Care este", da, văd că aţi recunoscut dintre colegii dumneavoastră de coaliţie... Poz.71. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 20.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Hagieşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Poz.71, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 76 voturi pentru. Împotrivă? 217. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.72. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 1.200 lei, pentru demararea unor lucrări de construcţii la Parohia Jilavele, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||
|
Domnul Gheorghe Pogea (din banca Guvernului): Sunt amendamente făcute de două ori, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Nu ale mele, domnule ministru. |
|||
|
|
Poziţia 72 nu a fost bifată. Cerem vot, da? Cine este pentru acest amendament? 75 de voturi. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu. Amendament respins. Vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.73. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 3.000 lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare la Parohia Lilieci, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Stimaţi colegi parlamentari de Ialomiţa, aţi mai auzit acest amendament? (Consultări.) |
|||
|
|
Vot pe amendamentul 73. Cine este pentru? 76. Împotrivă? 215. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.74. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Malu, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vot pe amendamentul 74. Cine este pentru acest amendament? 76 voturi. Împotrivă? 214. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.75. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 20.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Malu Vechi, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Poz.75. Voturi pentru? 74. Împotrivă? 216. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Poftiţi. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.76. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 65.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Manasia II, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Poz.76. Vot pentru amendament? 75. Împotrivă, vă rog? 214. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.77. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Moldoveni, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vot pe amendamentul 77. Cine este pentru? 78 de voturi. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.78. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 12.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Moldoviţa... |
|||
|
|
Moviliţa! |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Moviliţa, îmi cer scuze. Deci, mă urmăriţi. ".. Moviliţa Veche, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă urmărim de mult. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Mă bucur. |
|||
|
|
Voturi pentru? 74. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a căzut. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.79. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 2.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Moviliţa Nouă, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Pentru aprobarea amendamentului? 74. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. A căzut amendamentul. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.80. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 30.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Pătrimea, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament. Cine este pentru? 76. Împotrivă, vă rog? 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.81. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 70.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Pelinul, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Voturi pentru acest amendament, vă rog? 75. Împotrivă? 214. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.82. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de doar 2.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Pupezeni, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Voturi pentru acest amendament, vă rog? 78. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu avem. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz. 83. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 5.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Răsimgea, Urziceni... |
|||
|
Domnul Tinel Gheorghe (din sală): Răsimnicea! |
||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: ...Răsimnicea, mulţumesc, domnule deputat. Sper să şi votaţi acest amendament, pentru că este din colegiul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Nu dialogaţi cu sala, vă rog frumos, doamnă deputat. Voturi pentru acest amendament? 77. Împotrivă? 212. Abţineri? Vă rog, luaţi loc în sală. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte de şedinţă, vă rog să respectaţi ordinea în sală. |
|||
|
|
Avem grijă şi de dumneavoastră. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc. Aş vrea să remarc pentru stenogramă că domnul deputat Tinel, deputat al Colegiului Urziceni, nu a susţinut acest amendament, deşi cetăţenii din colegiul domniei sale aşteptau acest lucru. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Nu fiţi pârâcioasă. Au văzut oamenii, că se şi transmite. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Sunt absolut sigură. |
|||
|
|
Vă rog frumos, treceţi la amendamente. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Domnule preşedinte de şedinţă, vă rog frumos să vorbiţi într-un limbaj corespunzător. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Îmi cer scuze. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.84. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 85.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Roşiori, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament, vă rog? 78. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.85. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 30.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Sărindaru, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Voturi pentru amendamentul de la poziţia 85? Cine este pentru? 74 de voturi. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.86. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 700.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii la Parohia Sfânta Treime, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament respins? Pentru aprobarea amendamentului, vă rog. 76. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Mulţumesc. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.87. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 100.000 pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Sfântul Nicolae, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament, poz.87, voturi pentru aprobarea amendamentului, vă rog? 78. Împotrivă? 214. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.88. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 30.000 de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Sineşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Vot pentru amendamentul de la poz.88. Cine este pentru aprobarea amendamentului? 74. Împotrivă? 212. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.89. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Sinteşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Voturi pentru amendamentul 89. Cine este pentru? 76. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.89. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional ".. |
|||
|
|
Poz.89 aţi spus-o. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Pardon! 90. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 25.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Slătioarele, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament, vă rog? 72 de voturi. Împotrivă? 214. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.91. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 10.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Biserica Speteni, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vot pentru amendamentul 91. Cine este pentru? 72 de voturi. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.92. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 7.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare, Parohia Stroieşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Vot pentru amendamentul 92. Cine este pentru aprobarea amendamentului, vă rog? 74 de voturi. Împotrivă? 210. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. Vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.93. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 100.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Parohia Uleşti, Urziceni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament, poz.93. Cine este pentru? 76. Împotrivă? Votaţi, vă rog. 212 voturi. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.94. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 50.000 de lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Parohia Ungureni, Urziceni, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Voturi pentru amendamentul 94. Cine este pentru? 78. Împotrivă, vă rog? 212 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.95. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 200.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril, Movila, judeţul Ialomiţa. |
|||
|
|
Voturi pentru amendamentul 95. Cine este pentru? 77 voturi. Împotrivă? 213. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.96. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 700.000 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Biserica Ierarh Spiridon, Ţăndărei, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Voturi pentru amendamentul 96? Cine este pentru? 78 de voturi. Împotrivă? 214. Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: De la mine nu se văd chiar 214 dar, probabil, pentru că sunt cu două trepte mai jos. |
|||
|
|
Aveţi încredere în mine. Văd mai bine de aici. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Dacă spuneţi dumneavoastră, domnule preşedinte... Poz.97. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 300.000 lei pentru demararea unor lucrări de reabilitare la Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Hagieni, judeţul Ialomiţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Voturi pentru acest amendament, vă rog? 78. Voturi împotrivă, vă rog? Votaţi, că doamna deputat se uită la dumneavoastră. 210. Abţineri? Nu avem. Amendament respins. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Poz.98. Se propune alocarea din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sumei de 43.100 lei pentru demararea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări la Biserica Sfântul Nicolae, Făcăeni, judeţul Ialomiţa. Acesta este ultimul amendament pe care îl am la capitolul biserici şi aş vrea să subliniez încă o dată că plenul celor două Camere în mare parte nu a fost atent la ceea ce am spus aici, la argumentaţie, şi faptul că nu sunt cu sufletul şi cu raţiunea alături de cei care i-au ales. |
|||
|
|
Doamna deputat, n-am dat votul, nu ne criticaţi, s-ar putea să treacă amendamentul acesta. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Doamne ajută! |
|||
|
|
Cine este pentru acest amendament de la poz.98? Din păcate, 75 de voturi. |
|||
|
|
Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Eram sigură, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Împotrivă? 212 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc mult. Nu mai sunt amendamente. La poz.703. Poftiţi? Procedură. Domnul deputat Tinel, vă rog, prima dată. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Îmi cer scuze, stimaţi colegi, n-aş fi vrut să iau cuvântul. Am rezistat cu stoicism la prima parte a intervenţiei domnişoarei Cristina Pocora. Am crezut că e o greşeală, am zis, domnule între Feteşti şi Fierbinţi sunt vreo 120 de km. Pe urmă m-am gândit că totuşi, prin redistribuire, 7% a luat şi din zona aceea, dar nu am înţeles cum de au apărut nişte localităţi: Gârbovi, Alexeni care n-au nici o legătură nici cu colegiul dânsei, nici cu colegiul Urziceni, de unde ar fi putut să ia prin redistribuire. E un gen de a face politică. Înşirăm..., n-a lămurit toată lista cu parohiile din judeţul Ialomiţa, mai sunt care n-au primit şi o rog respectuos să se întoarcă să-şi susţină toată lista. Mulţumesc. |
|||
|
|
Drept la replică. Un minut, doamna deputat, vă rog. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Aş vrea să spun că am participat împreună la aceeaşi întâlnire cu episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, unde ne-a cerut ca, împreună, toţi parlamentarii PNL, PD-L, PSD să susţinem aceste amendamente pentru judeţul Ialomiţa şi judeţul Călăraşi. Se pare că receptivitatea au găsit-o la PNL, după câte vedeţi şi colegii mei de la Călăraşi au depus o serie de amendamente şi vreau să vă asigur, chiar dacă nu sunt în colegiul meu, Partidul Naţional Liberal a obţinut un scor important în judeţul Ialomiţa şi vă asigur că se va consolida acolo, domnule deputat. (Aplauze.) Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Şi eu vă mulţumesc. Un moment, domnule ministru, voiaţi să interveniţi? Da, vă rog. Scuzaţi-mă, domnule senator. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe Pogea: Domnule preşedinte, Eu fac din nou apel ca să nu ducem în derizoriu dezbaterea bugetului public. Indiferent de dimensiunea şi jocul politic, eu cred că populaţia României va sancţiona pe cei care împing lucrurile mai mult decât este necesar. Este a treia zi de dezbatere. Prima dată s-a spus că este greşeală. Eu propun, şi Ministerul Finanţelor Publice susţine, ca să ne dăm seama de seriozitatea amendamentelor, spre exemplu, la poz.663 Anexa nr.3/15/02 că discutăm de bani publici, se propune alocarea sumei în valoare de 1350 de lei, adică 313 euro, pentru realizarea unui strat asfaltic pe drumurile DCP2 şi DCP3 din comuna Cuza Vodă, judeţul Galaţi. Depun: deputat Daniel Chiţoiu, Gheorghe Dragomir, Horea Uioreanu. Vă rog să le daţi 395 de euro pentru acest lucru, să-l aprobaţi. (Aplauze.) |
|||
|
|
Domnilor colegi, continuăm dezbaterile. Dacă mai avem amendamente la... domnul deputat Nicolăescu, pe procedură? Este ora 19. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule vicepreşedinte, Aţi înţeles, este ora 19, vă dau ora exactă, şi la ora exactă constatăm în că Parlament nu este numărul necesar de deputaţi şi senatori care să poată să aibă dreptul legal să voteze bugetul. Vă mai spun încă un lucru. Eu am rămas foarte neplăcut impresionat. Am vrut să vă spun un cuvânt mai tare, dar nu vreau să mă inspir de la domnul Pogea. Am rămas foarte neplăcut impresionat să văd că un ministru vine şi trage de urechi Parlamentul. Mie mi se pare că este o chestiune care nu poate fi acceptată. Şi-l rog pe domnul ministru să-şi ceară scuze, că nu are acest drept. (Aplauze.) Dacă domnul ministru vrea să fie ministru, ştie că a fost învestit cu votul Parlamentului şi că asupra dumnealui există control parlamentar. Dacă un parlamentar greşeşte sau staff-ul tehnic greşeşte, dumnealui trebuie să atenţioneze, nu să tragă de urechi Parlamentul. Îl rog să-şi ceară scuze, şi pe dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă, să verificaţi cvorumul. |
|||
|
|
Haideţi, domnule ministru, vă ascult. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe Pogea: Domnule deputat, eu ştiu să-mi cer scuze. Dar eu ştiu că sunt învestit de Parlament ca să dăm naţiunii române în cel mai scurt timp un buget. Iar modul cum sunt prezentate aceste amendamente de către dumneavoastră, nu cred că reflectă seriozitate şi dorinţa dumneavoastră de a finaliza în timp util bugetul naţiunii române. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru. Pe procedură? Poftiţi, domnule senator Cinteză. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc. Aş vrea să atrag atenţia colegilor de la PNL că în clipa în care, în Parlamentul României, se face băşcălie, aşa cum este modalitatea domniilor lor de prezentare, în clipa în care se prezintă amendamente care ţin de o istorie de un secol a României, pe care dumnealor propun s-o rezolvăm într-o singură zi, băşcălia trebuie să fie amendată, pentru că ea este soră cu lipsa de educaţie, şi în Parlamentul României aşa ceva nu poate fi tolerat! (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Un minut, domnul deputat Gerea. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, Suntem şi noi de acord că în Parlamentul României nu trebuie să se facă băşcălie. Nu ştiu de cât timp este domnul senator Cinteză la sau a participat la lucrările Parlamentului, dar, domnule senator, nu vi se pare că este băşcălie faptul că în sală sunt vreo 150-170 de oameni şi de la pupitru se numără vreo 240? E o întrebare pe care v-o adresez personal, domnule senator Cinteză. Asta nu vi se pare că e băşcălie? Nu vi se pare că este neseriozitate să facem acest lucru 3 zile la rând şi să fim urecheaţi de faptul că există o greşeală materială într-un amendament? Asta nu este băşcălie? Nu este băşcălie faptul că nici un amendament al Opoziţiei nu a fost aprobat? Şi nu pentru lucruri de doi lei, nu pentru excursii sau tichete de vacanţă, ci pentru necesităţi ale unui judeţ pe care îl reprezentaţi şi dumneavoastră în Parlament. (Aplauze.) |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Reluăm discuţia la Legea bugetului. Mai sunt amendamente? Domnul senator Vasile Nedelcu. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă propun şi eu un calup de 7 amendamente şi doresc votarea separată pe fiecare. Dacă sunteţi de acord? |
|||
|
|
Vă rog. |
|||
|
|
Da. Este vorba de amendamentul respins la poz.191 Anexa nr.3/27/02 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în care se propune suplimentarea sumei de 350 de mii lei prevăzută pentru finanţarea obiectivului "tencuieli exterioare şi pictură Parohia Sfinţii Apostoli Protoieria Călăraşi". Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 72. Împotrivă, vă rog. 210. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. |
|||
|
|
Poz.192. |
|||
|
|
Un moment. |
|||
|
|
Anexa nr.3/27/02. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Propun alocarea sumei de 350 de mii de lei din suma prevăzută pentru finanţarea obiectivului tencuieli exterioare şi pictură Parohia Adormirea Maicii Domnului, Protoieria Călăraşi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. |
|||
|
|
Vot pentru amendament, vă rog. Cine este pentru? 72 de voturi. Împotrivă? 208. Abţineri? Nu sunt. |
|||
|
|
Poz. 193. |
|||
|
|
O fi pe procedură, dar am spus că-l las ca să îşi expună calupul de amendamente. Vă rog frumos, după aceia... (Către domnul senator Mircea Cinteză.) Domnule senator, acceptaţi, e o problemă de procedură, da? (Către domnul senator Vasile Nedelcu.) Vă rog, poftiţi, domnule senator Mircea Cinteză. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Cutumele Parlamentului cer ca după fiecare intervenţie, cel care vine să ia loc în bancă şi apoi să vină din nou. Dacă domniile lor ne tratează în acest fel, îl rugăm şi pe domnia sa şi pe doamna deputat Pocora şi pe toţi ceilalţi să meargă înapoi în bancă şi apoi să revină după fiecare amendament. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
|
Domnule senator, nu facem altceva decât antrenament şi o să avem probleme după aceea. Vă rog, domnule deputat Gerea Andrei. |
|||
|
|
Domnule senator, Voiam să vă mai spun două lucruri şi mi-aţi dat ocazia acum. Vă mulţumesc. Nu numai cutumele, dar şi bunul-simţ ne îndeamnă ca, de exemplu, după o campanie electorală să ne dăm jos mash-urile de pe blocuri. Dar dacă dumneavoastră consideraţi că singura modalitate de a fi văzut de electoratul din Piteşti este de a rămâne acolo atârnat pe bloc, mă rog, sigur, puteţi s-o faceţi. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă rog, domnule... Haideţi să lăsăm pe domnul... bine, domnul deputat Eugen Nicolăescu. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Încep amendamentele de la judeţul Călăraşi. Este vorba de poz.210 şi propunem suplimentarea cu suma de 200 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului reparaţii capitale şi pictură la Parohia Ciocăneşti Mărgineni, Protoieria Călăraşi. Este mai mult decât necesar acest lucru. Este cerut acest lucru de către cetăţenii din această parohie şi eu cred că trebuie să avem grijă de aceşti oameni şi trebuie să le respectăm dorinţa. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul 210. Cine este pentru? 76. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 208 voturi. Abţineri? Da, domnul Nini Săpunaru, amendament respins. Vă rog, domnule Vasile Nedelcu. Domnule senator, haideţi. Facem antrenament. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. E vorba de amendamentul de la poz.193, Anexa nr.3/27/02 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în care se propune alocarea sumei de 350 de mii de lei din suma prevăzută pentru finanţarea obiectivului reparaţii exterioare şi reparaţii capitale casă parohială, Parohia Sfântul Ioan, Protoieria Călăraşi din municipiul Călăraşi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă rog. Vot pe acest amendament. Cine este pentru? 76 voturi. Împotrivă? 210. Abţineri? Nici o abţinere. Mai sunt amendamente? Vă rog. Doar permiteţi-mi o singură intervenţie de sus de la tribună. Domnule ministru Nicolăescu, amendamentul 210 l-aţi susţinut de două ori. |
|||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Nu e adevărat, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Da, în sfârşit, bun. Probabil nu dumneavoastră, dar grupul dumneavoastră. Dumneavoastră, doar o singură dată, bine. Atunci o să fim cu ochii pe chestia asta. Dacă nu vă puneam şi ceream fiecare amendament în ordine, sigur, sunt 402 amendamente pe care le-aţi depus la această anexă, dar am zis că totuşi poate... da. Data viitoare, peste un an. Aveţi cuvântul, domnule senator. Vă rog. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este vorba de amendamentul de la poz.194, Anexa nr.3/27/02 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin care se propune alocarea sumei de 150 de mii de lei din suma prevăzută pentru finanţarea obiectivului modificare acoperiş şi vopsire exterioară, de la Parohia Sfinţii Împăraţi, Protoieria Călăraşi, judeţul Călăraşi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.194. Cine este pentru? 70 de voturi. Împotrivă? 204. Abţineri? Nu sunt. Amendament respins. Procedură? Vă rog, domnule deputat Doru Oprişcan, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ceea ce a remarcat domnul preşedinte la ultima intervenţie a domnului deputat Nicolăescu s-a repetat şi la poz.350, susţinută de două ori, Biserica din Feteşti ridicată la cota zero, şi încă în 3 situaţii, n-am reţinut numărul. Şi acum, vreau să-mi cer scuze pentru ce o să zic. Eu atâta nesimţire faţă de jumătatea din partea dreaptă a sălii în ultimele 3 zile nu-mi imaginam că poate să existe undeva. A veni cu tot felul de amendamente, ba că sunt greşit redactate, ba că aceleaşi observaţii au fost în comisii, când într-un loc se spunea 300 de mii, şi în rubrica următoare erau 300.000 de mii de lei, 300 de milioane sau 300 de mii nu este acelaşi lucru. Acelaşi lucru a apărut şi în aceste materiale, n u daţi vina nici pe CD-uri, nici pe materialele pregătite de Camera Deputaţilor. Acestea sunt amendamentele înaintate de grupul dumneavoastră. Singurele momente în care aţi vrut să spuneţi ceva interesant de la această tribună le-aţi dat şi pe alea peste cap. Codul civil al lui Napoleon n-a fost nici în 1864, nici în 1684! În 1864 era mort, în 1684 nu era născut. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Pe procedură, da? Domnul Mihăiţă Calimente. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog frumos să îi aduceţi la cunoştinţă stimatului nostru coleg că în regulamentul pe care îl avem se subliniază că cei care iau cuvântul nu pot adresa cuvinte jignitoare auditoriului căruia i se adresează. Asta în primul rând. În al doilea rând, dacă cumva v-au lăsat nervii, nu este problema noastră. În sensul în care putem să ne susţinem toate amendamentele, respectând litera regulamentului, şi vă aduc la cunoştinţă că putem citi şi motivaţia pentru care a fost respins, nu numai articolul respectiv, conţinutul lui şi, de asemenea, şi pe iniţiatorii amendamentului respectiv. Oricum, la fiecare amendament este scris Grupul parlamentar al PNL Camera Deputaţilor şi Senat, vă vom citi de fiecare dată numele grupului parlamentar de la Cameră şi Senat, aşa cum spune Regulamentul. Referitor la Codul lui Napoleon, a fost promulgat în 1802, în timpul consulatului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mergem mai departe. Domnule deputat, vă rog. Nu. Dacă nu-i pe procedură nu vă dau cuvântul. Nu. Haideţi să mergem mai departe. Domnule deputat Gabor, vă rog. 30 de secunde, dar să ştiţi că după 30 de secunde vă întrerup... |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iată că se dovedeşte astăzi că nerespectarea procedurilor duce la asemenea neînţelegeri. Timpul foarte scurt, mai scurt decât cel regulamentar, care s-a acordat pentru depunerea amendamentelor, timpul foarte scurt care a trecut de la comunicarea proiectului de buget şi până la discutarea lui în sală face să se întâmple asemenea lucruri. Dacă noi vom respecta procedurile, este ceea ce am spus în prima zi de dezbateri. Dacă noi vom respecta procedurile, ne vom putea înţelege. Dacă nu, uite la ce se ajunge! Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Aveţi dreptate. Trecem pe amendament, tot pe 703. Poftiţi, domnule deputat Adomniţei, pe procedură. Da. Un minut. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte. E de înţeles dacă unii colegi ai noştri, poate datorită faptului că nu au fost familiarizaţi cu procedurile din Parlament, să cedze psihic până la urmă, să nu mai aibă răbdare. o parte dintre dumneavoastră, care aveţi mai multe mandate, acesta nu este primul, vă amintiţi foarte bine momentele din 2005 şi din alţi ani. Sunt doar trist să văd la un deputat PD-L aroganţa pe care românii o mai vedeau în perioada 2000-2004, dar închei, aşa cum este corect, domnule deputat şi dragă coleg, vă aştept să veniţi la această tribună şi vă solicit sa vă prezentaţi scuze colegilor dumneavoastră deputaţi care nu sunt nici mai presus, nici mai prejos în drepturi decât dumneavoastră şi nu v-au jignit. Aşa este corect şi aşa se face de fiecare dată când cineva, nemaiputând să facă faţă presiunii, calcă pe lângă. Vă aştept, domnule coleg, să veniţi să adresaţi scuzele dumneavoastră, celor pe care i-aţi jignit gratis. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Nu mai dau cuvântul pe procedură, trecem la... Da, pe procedură, că vă întrerup, da? Aveţi un minut, vă rog. |
|||
|
|
Vreau să răspund distinsului meu coleg, pentru că este din acelaşi judeţ cu mine şi am văzut că de trei zile votează împotriva amendamentelor pentru judeţul Mureş... |
|||
|
|
Pe procedură, domnule Ciprian Dobre. Domnule deputat, vă rog frumos. |
|||
|
|
Domnul Criprian Minodor Dobre: Domnule preşedinte, vă rog frumos să nu strigaţi, se poate? |
|||
|
|
Încă o dată, pe procedură. Domnule, vorbesc mai tare, atâta tot, ca să mă auziţi şi să mă audă şi cei din fundul sălii, da? Vă rog. |
|||
|
|
De unde să vă audă? |
|||
|
|
Cei din capătul sălii, poftim, corectez, da? |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să aduc la cunoştinţă că dacă unul dintre cei care s-au adresat, din această aulă, pe care eu o consider cea mai importantă, nu ştie că România a adoptat la 1864 Codul civil care defineşte abuzul de drept, pentru prima dată în România, poate s-o înveţe acum. Domnule deputat, pe de altă parte, cred că la nici 3 luni de zile de la alegerea dumneavoastră ca deputat, ca om care exercitaţi suveranitatea acestei ţări, vreau să vă spun că m-am simţit jignit de ignoranţa, de neştiinţa dumneavoastră. Dar cred că oricum, restul colegilor din această sală ştiu că pe vreme lui Cuza, la 1864 era un guvern liberal care făurea România modernă, oferea acestei ţări un cod civil, un cod penal, un cod de procedură penală şi unul de procedură civilă. Vreau să vedem care va fi contribuţia dumneavoastră, avem ocazia săptămâna viitoare, aţi spus că intră şi codul penal, şi de procedură penală, şi civil şi cel de procedură civilă, să vedem ce contribuţii vom avea noi. Această generaţie care se adresează cu cuvântul "nesimţire" celor din partea dreaptă a sălii, pentru că dumneavoastră sunteţi în partea dreaptă, domnilor colegi. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||
|
|
Vă invit să cereţi scuze şi o aştept, eventual, şi la Tg.Mureş s-o faceţi, domnule coleg, pentru că eu vă consier colegul meu. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru înţelegere. |
|||
|
|
Revenim la poziţia 703. Vă rog. Revenim. Nu mai dau cuvântul. Nu. Dacă nu vrea să-şi ceară scuze, nu-şi cere scuze, domnule. Da. Gata! Poziţia 703, dacă mai sunt amendmanete, dacă nu... Poftiţi. Domnul Vasile Nedelcu. Domnul senator Vasile Nedelcu. Nu vă mai dau cuvântul, domnule. Da. Am dat un minut drept la replică. Da. Lăsaţi-l pe domnul deputat. Vă rog eu, domnule. |
|||
|
|
Eu cred că aşa am şi început. Mi-am cerut întâi scuze şi după aceea am spus ce am avut de spus. Mi-am cerut scuze pentru ceea ce voi spune. |
|||
|
|
Aşa este, domnule. |
|||
|
|
Uitaţi-vă în stenogramă. |
|||
|
|
Aşa este, domnule. |
|||
|
|
Şi, tot în stenogramă, domnule Dobre, uitaţi-vă că vă puneaţi semnul întrebării ieri despre Napoleon, 1864 sau 1684. Luaţi stenograma şi după aceea veniţi să filozofaţi de la tribuna Parlamentului. |
|||
|
|
Da. Bun. Domnul senator, nu v-am dat cuvântul. Vă rog, nu. Prima dată, domnul deputat Ciprian Dobre, pentru că i s-a pronunţat numele. Un minut vă rog. |
|||
|
|
Domnilor colegi, Într-adevăr, eu pot să recunosc că am pronunţat şi 1684, dar prima dată am zis 1864, şi dacă vreţi să verificaţi, o faceţi dumneavoastră. Cred însă un singur lucru. Că, într-adevăr, e nevoie de o pauză ca să se mai răcoreacă puţin creierele înfierbântate ale unora, evident. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Procedură, vă rog. Domnul senator Liviu Câmpanu, un minut. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, Îmi pare rău că suntem puşi în situaţia când trebuie să ascultăm că din Parlamentul României se face băşcălie. Din păcate, acest comportament al dumneavoastră ne arată clar că băşcălia vine din zona dumneavoastră. Eu vreau să vă spun un lucru. Ce a făcut domnul deputat? ne-a arătat nimic altceva decât că ne-a jignit, ne-a jignit voit şi cu capacitate de discernământ, adică a venit şi şi-a cerut scuze că va da în noi, că ne va jigni. Nu cred că este corect, şi eu personal cred că de la această tribună a Parlamentului în aceste 3 zile de dezbateri am avut un comportament decent şi am făcut tot ce a depins de mine să nu supăr pe absolut nimeni şi să-mi fac treaba de parlamentar, motiv pentru care nu ştiu care sunt supărările domnului deputat. Eu îl rog, pentru că m-am simţit insultat, îl rog pe domnul deputat să vină să-şi ceară scuze personal. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. A fost. Probabil că n-aţi observat. Reluăm discuţia pe amendamente. Poftiţi, domnul Vasile Nedelcu. Domnule senator, vă rog. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, sper să fie ultimul amendament pe care vi-l voi prezenta, pentru că o să renunţ la 3 dintre ele. E vorba de poziţia 198, Anexa nr.3/27/02 în care se propune alocarea sumei de 100 mii de lei din suma prevăzută pentru finanţarea obiectivului amenajare sală socială şi dotări biserică, e vorba de Parohia Mircea Vodă din Protoieria Călăraşi. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul 198. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog, votaţi. 76 de voturi. Împotrivă? Vă rog. 210. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Supun atunci votului dumneavoastră Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu specificarea că avem două amendamente admise care vor opera în această anexă. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru această anexă? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu 210 voturi pentru, 72 de voturi împotrivă, nicio abţinere, Anexa nr.3/27 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a fost aprobată. Suspendăm şedinţa pentru zece minute şi invit membrii Birourilor permanente şi liderii de grup să mergem în sala de şedinţe a Biroului permanent de la Camera Deputaţilor. Reluăm şedinţa la orele 8 fără 20. |
|||
|
- dupa pauză - |
||||
|
|
Domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sală. Stimaţi colegi, ocupaţi-vă locurile în sală. La propunerea Birourilor permanente reunite, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Comitetul liderilor a aprobat ca programul de lucru să continue şi în zilele de 20 februarie, ziua de mâine, vineri, între orele 9 şi 24, cu o oră de pauză între orele 13 şi 14, la fel şi în ziua de 21 februarie, sâmbătă, orele 9-24, tot cu aceeaşi oră de pauză, şi duminică, 22 februarie, tot cu acea oră de pauză, cu specificarea că dacă cele două acte normative sunt aprobate mai devreme, sigur, atunci vom face şi acele deplasări în teritoriu pe care le facem la fiecare săptămână. Procedură? Da. Aveţi cuvântul, domnule deputat Eugen Nicolăescu. Şi după aceea domnul deputat Marton Arpad. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Având în vedere că votăm programul de lucru pentru următoarele trei zile, zile importante pentru buget, şi vrem într-adevăr să dezbatem bugetul până la capăt, aşa cum este normal, v-aş ruga ca să avem garanţia că votul este corect, să verificaţi cvorumul. Evident, prin apel nominal. |
|||
|
|
Da. Vă rog. Tot pe procedură. Vă rog, domnule deputat Marton Arpad. |
|||
|
|
Domnilor vicepreşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Tot acele prevederi din Regulamentul celor două Camere, mai ales din Camera Deputaţilor, pe care le-aţi invocat când aţi decis să supuneţi votului plenului şi trebuie să supuneţi votului plenului această modificare de program, prevăd că dacă există dintre liderii grupurilor parlamentare care n-au fost de acord cu o propunere, pot să spună acest lucru înainte de vot. Punctul meu de vedere este că, în acest caz, cel puţin s-a forţat, dar cred că chiar s-a încălcat Regulamentul celor două Camere şi inclusiv Regulamentul Camerei Deputaţilor, la care s-a făcut trimitere. Deci, votul pe care-l daţi pentru programul de mâine, poimâine şi duminică va fi ilegal. Am fi putut să-l facem luni, cu o mică forţare a Regulamentului, ieri. Astăzi, nu ne mai permite Regulamentul. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Suntem în cvorum de lucru. Îmi comunică secretarii. (Vociferări din partea Opoziţiei.) Supun votului dumneavoastră atunci... Conform art.22, preşedintele şedinţei comune va decide dacă acest lucru este necesar. E vorba de întrunirea cvorumului, suntem în cvorum de lucru. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, programul aşa cum l-am enunţat: lucru de la 9 la 24 în zilele de vineri, 20 februarie, sâmbătă, 21 februarie, şi duminică 22 februarie, cu pauza de masă de o oră, între orele 13 şi 14. Vă rog, prin ridicare de mâini să votăm. Vă rog, cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Trei voturi împotrivă. Mulţumesc. Cu 259 de voturi pentru şi 3 voturi împotrivă, programul de lucru pentru sfârşitul acesta de săptămână a fost... Abţineri, dacă sunt abţineri, vă rog. O abţinere. Şi o abţinere. Deci: 259 voturi pentru, 3 împotrivă şi o abţinere, programul de lucru a fost aprobat. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Puterii.) Vă rog, domnule deputat Eugen Nicolăescu. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aţi văzut că grupurile parlamentare ale PNL au votat pentru acest program, dar vă readuc aminte că s-a votat fără cvorum legal de şedinţă. Şi, în consecinţă, solicităm înregistrarea electronică a votului din punctul de vedere al camerelor de luat vederi, ca să putem să dovedim că aţi făcut o ilegalitate. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem mai departe. Suntem la Anexa nr.3/28, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. La amendamente admise. Nu avem amendamente admise. Avem în schimb un amendament respins la poziţia 704. Dacă se susţine. Nu. Mulţumesc. Anexa, în întregime, atunci. Vă rog să ne exprimăm prin vot. Cine este pentru anexa 3/28. Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri dacă sunt. Cu 210 voturi pentru, 51 de voturi împotrivă şi o abţinere, Anexa nr.3/28 Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a fost aprobată. Poz.705. Anexa nr.3/29, Ministerul Public. Nu avem amendamente aprobate. La poziţia 705 din amendamente respinse. Dacă se susţine amendamentul. Mulţumesc. Propun atunci aprobarea Anexei nr.3/29, Ministerul Public. Cine este pentru, vă rog? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă dacă sunt. Nu sunt abţineri. Cu 212 voturi pentru, 52 de voturi împotrivă, nici o abţinere, Anexa nr.3/29 Ministerul Public s-a aprobat. La Anexa nr.3/35/29, Ministerul Economiei. Anexa nr.3/30, Agenţia Naţională de Integritate. Nu avem amendamente admise. Nu avem nici amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/30. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri dacă sunt? 212 voturi pentru, 57 de voturi împotrivă, nici o abţinere, Anexa nr.3/30 Agenţia Naţională de Integritate a fost votată. Anexa nr.3/31, Serviciul Român de Informaţii. Nu avem amendamente admise, n-avem nici amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră anexa 3/31. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. 212 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 56 de voturi. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. 212 voturi pentru, 56 împotrivă, nicio abţinere. Anexa nr.3/32, Serviciul de Informaţii Externe. Nu avem amendamente admise, nu avem amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/32, Serviciul de Informaţii Externe. Cine este pentru? 214 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 58 de voturi împotrivă. Abţineri dacă sunt. Anexa este aprobată cu 214 voturi pentru, 58 voturi împotrivă, nicio abţinere. Anexa nr.3/33, Serviciul de Protecţie şi Pază. Avem un amendament respins la poziţia 706. Dacă se susţine. Nu. Mulţumesc. Supun atunci votului dumneavoastră Anexa nr.3/33, Serviciul de Protecţie şi Pază. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 215 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 58 de voturi. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Anexă votată. Anexa nr.3/34, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Nu avem amendamente admise şi nici amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/34, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Cine este pentru? 215 voturi pentru Împotrivă, vă rog. 60 voturi împotrivă. Abţineri dacă sunt. Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Adoptat. Anexa 3/35, Ministerul Economiei. Amendamente admise nu avem. Amendamente respinse. Poziţia 707 dacă se susţine. Vă rog. Da. vă rog, domnule deputat Marton Arpad, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnilor vicepreşedinţi, La această poziţie este un amendament respins al grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat ale UDMR-ului, care sună aşa: "Staţia de tratare a apelor deversate în emisar, provenite din iazul de decantare Feldioara, se propune o mărire cu 5422 mii lei pentru a termina această lucrare." În caz contrar, se sistează întreaga activitate de exploatare şi prelucrare a uraniului din România, cu consecinţe grave asupra programului energetic nuclear naţional. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 707 din amendamente respinse. Cine este pentru acest amendament respins? 62 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 213 voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Pe procedură, da? Aveţi cuvântul, domnule deputat Toader. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Cred că n-aţi fost atent. Avem un amendament aprobat la Anexa nr.3/35 Ministerul Economiei şi Finanţelor, la poziţia 27. (Parlamentarii din Opoziţie afirmă că s-a votat deja.) Nu s-a votat nimic. Suntem încă la anexe şi am dreptul să atrag atenţia. |
|||
|
|
Dar cred că este o eroare din partea dumneavoastră. E vorba de acţiuni generale la Ministerul Economiei şi Finanţelor. Reluăm amendamentele respinse de la poziţia 708. Dacă se susţine. Nu. Mulţumesc. Poz. 709? A! Scuzaţi-mă! 708, revenim. Domnul deputat Lakatos Petru. Aveţi cuvântul, vă rog. |
|||
|
|
Domnilor preşedinţi de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, La Anexa nr.3/35/29, Ministerul Economiei, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, la fişa de investiţii, obiectivul "Proiectul de investiţii şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor", cod 35820103, cu suma de 3 milioane 300 mii lei, de la 28 de milioane 200 de mii lei, la 31 de milioane 500 de mii lei. Motivaţia: suma solicitată este necesară pentru preluarea la stocul de siguranţă şi consum al producţiei de uraniu planificate. Neasigurarea finanţării conduce la imposibilitatea procesării minereului extras care nu poate fi depozitat fără consecinţe asupra mediului. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, amendamentul respins de comisiile reunite, la poziţia 708. Cine este pentru acest amendament, vă rog. 65 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? Vă rog să votaţi. 215 voturi. Abţineri dacă sunt. O abţinere. Vă mulţumesc. Amendament respins. La poziţia 709 din amendamente respinse. Domnul deputat Ionel Palăr. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul amendament face parte din Anexa nr.3/35, Ministerul Economiei. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu suma de 300 mii lei pentru judeţul Bacău, în vederea finalizării extinderii cu gaze naturale în comuna Hemeiuş, judeţul Bacău. Această comună este o comună limitrofă oraşului Bacău. În această localitate se află probabil cel mai mare parc tehnologic din Moldova şi ar fi foarte bine dacă v-aş putea sensibiliza pentru a susţine acest obiectiv care este sustenabil din punct de vedere al posibilităţii de finanţare. Este absolut necesar pentru această localitate şi este făcut cu toată seriozitatea. Vă mulţumesc frumos. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, amendamentul de la poziţia 709, amendament respins de comisiile reunite. Cine este pentru acest amendament? 66 de voturi pentru. Contra, vă rog. 215 voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Poz.710. Vă rog, domnule Palăr. Aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este ultimul amendament la acest capitol. La fel, prezentul amendament face parte din Anexa nr.3/35 Ministerul Economiei. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, cu modesta sumă de 3200 mii lei, pentru judeţul Bacău, pentru obiectivul "Alimentare cu gaze naturale în satul Răcăciuni", în faza de proiectare şi obţinerea vizei şi autorizaţiei, comuna Răcăciuni. Supun atenţiei dumneavoastră spre aprobare acest amendament. Vă mulţumesc anticipat. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 710. Cine este pentru? Vă rog. 64 de voturi pentru. Voturi împotriva amendamentului? 212 voturi. Abţineri? Nu sunt abţineri. Mulţumesc. Amendament respins. Poziţia 711. Domnule deputat Gabor, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 711, propun spre adoptare acest amendament prin care solicit suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu suma de 3 milioane roni la judeţul Braşov, pentru obiectivul "Reţea de distribuire gaz metan, comuna Lisa". O comună frumoasă, la poalele munţilor Făgăraş, din care peste 60% din forţa de muncă e în Italia şi în Spania. Aceşti oameni, am spus, trimit bani, zeci de milioane de euro au trimis în cei 18 ani de când lucrează în străinătate. Cred că banii încasaţi de statul român, sub diverse forme, merită să se întoarcă în această comună a marelui Octavian Paler. Cine l-a citit, cred că-i va acorda votul pentru acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.711, amendament respins. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 65 de voturi. Împotrivă? 214 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Poz.712. Domnule deputat Mihai Voicu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 712 din raport se referă la sistemul de distribuţie al energiei termice în sistem centralizat pentru Municipiul Calafat. Acoperă 40% din populaţia municipiului. Este vorba de o uzină termică supradimensionată, construită în timpul regimului comunist, pentru o platformă industrială foarte mare, care nu mai există. amendamentul pe care-l propun este alocarea unei sume de 7 milioane de lei pentru demararea construcţiei unei noi uzine tehnice. Şi, îi comunic domnului ministru de finanţe că astfel îi propun să facă o economie, pentru că funcţionarea actualei centrale termice aduce pierderi până la 100 miliarde de lei vechi, în fiecare an. Deci, alocarea unei sume pentru construcţia unei noi uzine termice ar face economii importante la bugetul de stat. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Amendamentul de la poziţia nr.712. Cine este pentru aprobarea acestui amendament? 64 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 214 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.713. Vă rog domnule deputat Mihai Voicu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. Tot pentru distribuţia de energie termică, de data asta în localitatea Caraula. Este vorba de o sumă mult mai mică, localitatea fiind mai mică, de 500.000 lei. Aş fi vrut să am şi votul domnului deputat Claudiu Manda, care este deputat de Caraula. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 713. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 66 de voturi pentru. Împotrivă? 212 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul a căzut. Poz.714. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.715. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.716. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.717. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.718. Da, doamna deputat Gavrilescu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: La poziţia nr.718 din Anexa nr.3/35 - Ministerul Economiei, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu suma de 700.000 lei pentru obiectivul "extindere reţea de gaze în satele Sarca, Bordenii Mari şi Bordenii Mici, comuna Scorţeni, judeţul Prahova. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat Gavrilescu. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 718. Cine este pentru? 65 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 214 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Amendamentul de la poziţia nr.719. Domnul deputat Dan Bordeianu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Anexa nr.3/35 - Ministerul Economiei. Se propune suplimentarea sumelor alocate în Ministerul Economiei cu suma de 3.460 lei pentru judeţul Vaslui, în vederea realizării următoarelor obiective de investiţii: aducţiunea de gaz metan, comuna Deleni, cu suma de 500.000 lei; alimentarea cu gaz metan în satul Muntenii de Sus, comuna Muntenii de Sus, cu suma de 2.960 mii lei. Sursa de finanţare: bugetul Administraţiei prezidenţiale. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia nr.719 din amendamentele respinse de comisiile reunite. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 65 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 214 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a trecut. Poz.720. Amendamentul 1.035 - nu se susţine. 1.177 - nu se susţine; 1.964 - nu se susţine; 1.965 - nu se susţine; 1.966 - nu se susţine; 1.967 - nu se susţine; 1.968 - nu se susţine; 1.969 - nu se susţine; Poziţia 721. Scuzaţi-mă, am terminat cu acest ordonator de credite. Este vorba de Ministerul Economiei, Anexa nr.3/35. Supun votului dumneavoastră anexa nr.3/35. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 210 voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 51 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt abţineri. Anexa a fost votată. Anexa nr.3/36 - Ministerul Tineretului şi Sportului. Avem un amendament admis la poziţia nr.24, dintre amendamentele admise de către comisiile reunite. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 24. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 212 voturi pentru. Împotrivă? 51 de voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a fost adoptat. La poziţia nr.721 din amendamente respinse, dacă se susţine? Nu se susţine. Mulţumesc. Poz.722. Nu se susţine. Poz.723. Nu se susţine. Poz.724. Nu se susţine. Poz.725. Nu se susţine. Poz.726. Nu se susţine. Poz.727. Nu se susţine. Poz.728. Nu se susţine. Poz.729. Nu se susţine. Poz.730. Nu se susţine. Poz.731. Nu se susţine. Poz.732. Nu se susţine. Poz.733. Da, scuzaţi-mă, domnule ministru, vă rog. La 733, da? Volumul E, poziţiile 1.304. La care, 1.304 sau 1.306, domnule ministru? |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnule preşedinte, Mulţumesc. Poziţia 1.306. |
|||
|
|
Mulţumesc. La 1.306, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: La Ministerul Tineretului şi Sportului, Anexa nr.3/36 - Capitolul 5000 - Titlul 51, se propune alocarea sumei de 500.000 lei pentru obiectivul de investiţie: Casa de cultură a studenţilor - Universitatea Ştefan cel Mare - municipiul Suceava, judeţul Suceava. V-am spus, ieri sau alaltăieri, că la Suceava singura sursă de dezvoltare a acelui oraş o reprezintă universitatea, care astăzi are 12.000 de studenţi. În municipiul Suceava nu există casă de cultură a studenţilor, aşa cum nu există sală de sport pentru universitate şi trebuie făcută. Fac apel la colegii PDL, primarul din municipiului Suceava este din partidul domniilor lor; la fel şi preşedintele Consiliului judeţean Suceava. Nu este un amendament făcut de dragul de a fi făcut, sau pentru a vă consuma timpul. Este un lucru absolut fundamental pentru studenţii şi tinerii din municipiul Suceava. Suma nu este mare - 500.000 lei - şi este necesară pentru terminarea proiectului tehnic la acest obiectiv. Mă gândesc că poate doamna deputat Sanda Ardelean, care este şi prorector al Universităţii din Suceava, va susţine acest amendament în măsura în care va dori sau este în sală. Mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul 1.306 din Volumul E. Cine este pentru acest amendament, vă rog? 56 de voturi pentru. Împotrivă, vă rog? 214 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Mulţumesc. Amendamentul a fost respins. Votăm Anexa nr.3/36/26 - Ministerul Tineretului şi Sportului. Cine este pentru, vă rog? Vă rog să votaţi. 214 voturi pentru. Contra? 54 de voturi contra. Abţineri? Nu avem. Anexa a fost votată. Anexa nr.3/37 - Academia Română. Nu avem amendamente, nici admise, nici respinse. Supun votului dumneavoastră anexa 3/37. Cine este pentru? Împotrivă? 4 voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? Cu 270 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi nicio abţinere, anexa 3/37 a trecut. Anexa nr.3/38 - Autoritatea naţională sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. Avem un amendament admis la poziţia nr.25. Supun votului dumneavoastră poziţia nr.25 din amendamente admise. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri, dacă sunt? O abţinere. Cu 265 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o singură abţinere, acest amendament a fost admis. Poz.734 - amendamente respinse. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Anexa nr.3/38 - cu amendamentul admis votat. Vă rog, cine este pentru această anexă, 3/38? Vă rog să votaţi. Împotrivă? Abţineri, dacă sunt? Cu 214 voturi pentru, 54 de voturi împotrivă şi 2 abţineri, Anexa nr.3/38 a fost votată. Anexa nr.3/39 - Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din Decembrie 1989. Nu avem amendamente admise; nu avem amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră anexa, aşa cum ne-a fost prezentată. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Împotrivă? Abţineri, dacă sunt? Cu 262 voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi o abţinere s-a votat Anexa nr.3/39. Anexa nr.3/40 - Oficiul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor. Nu avem amendamente admise; nu avem amendamente respinse. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/40. Cine este pentru? Împotrivă, vă rog? Abţineri? Cu 255 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi nicio abţinere, Anexa nr.3/40 a fost votată. Anexa nr.3/41 - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Nu avem amendamente nici admise, nici respinse. Anexa nr.3/41 - cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri, dacă sunt? Cu 261 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi o abţinere, Anexa nr.3/41 a fost votată. Anexa 3/42 - Consiliul naţional pentru combaterea discriminării. Amendamente respinse. la poz.735, vă rog, doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi microfonul şi cuvântul de fapt. |
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am să mă refer la art.735 - 736 şi 737. Este vorba despre majorarea la Capitolul "deplasări", atât interne, cât şi externe, pentru Consiliul naţional pentru combaterea discriminării la nivelul anului 2008. De ce am formulat aceste amendamente? Pentru că, în momentul de faţă, această instituţie există doar ca să cheltuiască banii, însă prin activitatea sa nu poate să-şi ducă la îndeplinire obiectivele. Banii sunt insuficienţi pentru deplasări în teritoriu, unde ar trebui să meargă să facă anchete şi să vadă dacă, într-adevăr, au fost acolo acte de discriminare sau nu. În momentul de faţă, s-au micşorat aceste capitole. Vă dau exemplu la deplasări externe: nu poate să meargă decât de două ori la Bruxelles, este o instituţie care trebuie să fie prezentă, ceea ce înseamnă reprezentarea la nivel european, însă s-au majorat investiţiile la mobilier, la protocol şi reprezentare. Vă propun următorul lucru: fie adoptăm aceste amendamente şi suntem de acord cu majorarea la nivelului anului, cel puţin a anului 2008, fie hotărâm că, în anul 2009, Consiliul naţional pentru combaterea discriminării îşi îngheaţă activitatea, pentru că banii pe care-i cheltuieşte în acest an, îi cheltuieşte de prisos. Şi atunci mai bine să hotărâm să-i folosim în altă parte. Stimaţi colegi, haideţi să nu susţinem existenţa unei instituţii degeaba. Haideţi să armonizăm obiectivele sale cu ceea ce este şi ar trebui să fie trecut în obiective. De aceea, vă rog, pentru a avea o instituţie funcţională, care este în subordinea Parlamentului, vă anunţ, să votăm amendamentele de la poziţiile 735 - 737. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, doamna colegă. Vot pentru? 56 de voturi pentru. Împotrivă? 210 voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri? Amendamentele au fost respinse. Supun votului dumneavoastră anexa în ansamblul ei. Cine este pentru, vă rog? 214 voturi pentru. Voturi împotrivă? 54 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Anexa a fost adoptată cu o largă majoritate de voturi. Anexa nr.3/43/02 - Agenţia naţională de presă - AGERPRES. Nu avem amendamente nici admise, nici respinse. Cine este pentru anexă în forma aceasta? Mulţumesc. Cine este împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? Anexa a fost votată cu o largă majoritate. Anexa nr3, poziţia 44/02 - Institutul Cultural Român. Nu avem amendamente admise; avem numai amendamente respinse. poziţia 737, dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.738 - nu. Poz.739 - nu. Vot pentru anexă. Cine este pentru? Mulţumesc. Avem 214 voturi pentru. Contra? Voturi împotrivă? 52 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Anexa a fost votată. Anexa nr.3 poziţia 45 - Societatea Română de Radiodifuziune. Nu avem amendamente admise, nici respinse. Supun votului dumneavoastră anexa. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? O abţinere. Cu o abţinere, anexa a fost adoptată. Anexa nr.3 poziţia 46/02 - Societatea Română de televiziune. Nu avem amendamente admise. Doar amendamente respinse. Poziţia 740 - Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Poz.741. Nu se susţine. Atunci, supun votului dumneavoastră anexa în forma care s-a prezentat şi în raportul comisiei. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu 14 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 234 de voturi pentru, anexa a fost adoptată. Anexa nr.3 - poziţia 47/02, Consiliul superior al magistraturii. Nu avem amendamente, nici admise, nici respinse. Votul dumneavoastră pentru această anexă. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Anexa a fost adoptată. Anexa nr.3, poziţia 48 - Autoritatea electorală permanentă. Nu avem amendamente nici admise, nici respinse. Votul dumneavoastră pentru această anexă. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Deci, cu o majoritate covârşitoare, anexa a fost adoptată. Anexa nr.3/49/02 Agenţia naţională pentru resurse minerale. Avem doar un amendament respins la poziţia nr.742. Dacă se susţine? Nu. Mulţumesc. Votul pe anexa aceasta. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 214 voturi pentru, 32 împotrivă, o abţinere, anexa a fost adoptată. Anexa nr.3, poziţia 50/02 - Autoritatea naţională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. Nu aveau amendamente. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă, mi se comunică. Abţinere? Anexa a fost adoptată. Poziţia de la Anexa nr.3/51/02 - Consiliul economic şi social. Nu avem amendamente. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Anexa a fost adoptată. Anexa nr.3 - 3/52 - Autoritatea pentru valorificarea activelor statului. Avem un amendament admis, la poziţia 26 din raport. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost admis. Supun votului dumneavoastră anexa cu amendamentul admis. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Cu un vot împotrivă, Anexa nr.3 - poziţia 52/02 a fost admisă. Anexa nr.3 - poziţia 53/02 - Academia oamenilor de ştiinţă din România. Nu avem amendamente, nici admise, nici respinse. Supun votului dumneavoastră această anexă, în ansamblul ei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu avem. Cu un vot împotrivă, anexa 3/53/02 a fost admisă. La Anexa nr.3/54/02 - Ministerul Turismului. Nu avem amendamente admise. Avem, în schimb, amendamente respinse. La poziţia 743. Dacă se susţine? Domnul ministru Adomniţei. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte. Spre surprinderea dumneavoastră, autorii acestui amendament propun suplimentarea bugetului, şi aşa incredibil de mărit, al Ministerului Turismului, la Anexa nr.3/54, cu suma de 500.000 lei pentru amenajarea zonei de agrement Suceava. Menţionez că cei care au făcut acest amendament l-au făcut în speranţa de a-şi recâştiga banii pe care i-au plătit ţăranilor din comuna Voroneţ, atunci când aceştia au cărat cu căruţele lor zăpadă pentru vizita doamnei Elena Udrea în această zonă. |
|||
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de către domnul ministru. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 215 voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. |
|||
|
|
Vă rog să fiţi atenţi când se citeşte amendamentul, şi pentru colegii noştri liberali, dacă nu este iniţiator. Orest Onofrei este de la noi, iar domnul Sanda Maria Ardeleanu, ştiu că nu este domnul ministru. |
|||
|
|
Dacă face parte din comisia care este iniţiator, daţi-mi voie să am alt punct de vedere. |
|||
|
|
Comisia pentru industrii şi servicii este o comisie din care fac şi eu parte şi nu este domnul ministru. |
|||
|
|
Domnule Adomniţei, vă rog! |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnule lider de grup, aveţi dreptate în jumătatea care vă convine dumneavoastră. Dacă aţi fi citit până la capăt iniţiatorii, într-adevăr, aţi fi văzut. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii a Senatului şi apoi Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei, din care, cu onor, fac parte, domnule deputat. Ca şi dumneavoastră, dar se vede că aţi mai lipsit de pe la comisie şi nu ştiţi că suntem colegi. |
|||
|
|
Domnule ministru, vă rugăm să vă limitaţi. Poz.744, Se susţine? 745? 746? Da. Vă rog să vă prezentaţi. |
|||
|
|
Cristian Burlacu, deputat PNL Prahova. La poz.746, Anexa nr.3/54/02, Ministerul Turismului, se propune la bugetul Ministerului Turismului, la Anexa nr.3/54/02, Capitolul 5001, Grupa 59, art.2 alin. (21), transferul de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism, alocarea sumei de 84 mii mii lei, pentru proiectul "dezvoltarea zonei turistice, Sinaia, perla Carpaţilor, oraş Sinaia, judeţ Prahova". La motivaţia respingerii, surprinzător, ni se spune că într-adevăr, s-a alocat o sumă foarte mare, 302.573 mii lei, şi ni se spune că Ministerul Turismului îşi va rezerva dreptul să iniţieze programe şi obiective după bunul plac. Am s-o solicit pe doamna ministru Udrea, prin reprezentanţii de faţă, să ne explice cum a gândit programele respective şi să ne dea chiar câteva exemplificări. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 54 de voturi pentru. Împotrivă? 212 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem nicio abţinere. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Poz.747. Vă rog, domnule deputat. domnul deputat Cristian Burlacu. Vă rog. |
|||
|
|
De asemenea, se propune la poz.747, la bugetul Ministerului Turismului, Capitolul 5001, Grupa 59, art.2 alin. (21), transferul de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism, alocarea sumei de 6 mii mii lei, pentru plată rată leasing aferentă achiziţionării echipamentului telegondolei realizată în prezent pe traseul Sinaia Cota 998-Cota 1400, oraş Sinaia, judeţ Prahova. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră şi acest amendament. Cine este pentru? 54 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi, doamnelor şi domnilor colegi. 214 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins. Este ora 21,00. Amendamentul nr.748, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Înainte de asta, cu regret vreau să vă anunţ că am depăşit ora 21,00. Nu am putut să vă anunţ la timp. Nu am vrut să deranjez colegii, dar, în acelaşi timp, vă atenţionez că iarăşi nu respectaţi art.22, iarăşi nu avem cvorum în sală, iarăşi nu respectaţi art.88, pentru că nu avem ministru în sală şi, mai departe, trec la amendamentul nr.748, aşa cum am discutat, şi, prin acest amendament, doresc o suplimentare prin transfer la bugetul local al municipiului Călăraşi, a unei sume importante, de 1.800 mii de lei, pentru finanţarea obiectivului "dezvoltare turistică Braţ Borcea-Călăraşi". Este deosebit de important să se realizeze acest obiectiv turistic, pentru că oraşul, după cum multă lume ştie, nu are o dezvoltare economică foarte importantă, iar turismul poate fi cu adevărat un viitor bun pentru acest oraş. În acelaşi timp, vă informez că autoritatea locală, în speţă, primăria şi consiliul local au făcut eforturi mari să prindă bani în buget, dar nu fac faţă din punct de vedere al cheltuielilor şi au nevoie şi de sprijin de la bugetul statului. Cred că un asemenea amendament este important pentru această comunitate, de circa 74 de mii de cetăţeni. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Votul colegilor va demonstra cât de important este acest amendament. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 55 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 212 voturi împotrivă. Dacă avem abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Poz.749? Poz.750? Nu se susţin cele două poziţii. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/54/26 - Ministerul Turismului. Cine este pentru această anexă? 215 voturi pentru. Voturi împotrivă? 55 de voturi împotrivă. Dacă avem abţineri? O abţinere. Cu o abţinere, 55 de voturi contra şi 215 voturi pentru, anexa privind Ministerul Turismului a fost adoptată. Anexa nr.3/55/65 - Ministerul Finanţelor Publice, acţiuni generale. Da, vă rog. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Acest amendament se referă la suplimentarea fondurilor alocate Aeroportului Iaşi. După cum aţi văzut şi dumneavoastră, în zilele trecute a fost o intensă dezbatere ... |
|||
|
|
Domnule coleg, la procedură! |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Da, domnule preşedinte, la procedură mă refer! ...în care parlamentarii PSD şi PNL care au avut amendamente pe Aeroport le-au susţinut şi aproape că au convins plenul. Astăzi, acest al treilea amendament pe acest subiect este propus de parlamentarii PD-L, pe care aş dori să-i văd susţinând cu aceeaşi ardoare acest subiect. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule coleg. La poz.27 din raportul cu amendamente admise, avem un amendament pentru care comisia s-a pronunţat favorabil. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Amendamentele admise. Cine este împotrivă? Cine se abţine? O abţinere. Cu o abţinere, acest amendament a fost admis. La poz.751, avem un amendament respins. Dacă se susţine acest amendament? Dacă nu se susţine, atunci, supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/65, privind Ministerul Finanţelor Publice, acţiuni generale, în ansamblul ei. Cine este pentru? 212 voturi pentru. Împotrivă? 55 de voturi împotrivă. Dacă avem abţineri? Nu avem abţineri. Cu o majoritate de voturi, această anexă a fost admisă. Ne întoarcem la Anexa nr.3/25, cea care vizează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Domnule ministru, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Întrucât acum ne întoarceţi la Anexa cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, după ce dimineaţă ne-aţi dus la altă anexă, daţi-ne, vă rugăm frumos, o pauză de 10 minute, să putem să ne aşezăm foarte multele amendamente pe care le avem la acest ordonator principal de credite. |
|||
|
|
Da. Aveţi o pauză de 5 minute, domnilor colegi, pentru a vă pregăti materialele. Vă rog. |
|||
|
- după pauză - |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală, pentru a putea relua lucrările pe dezbaterea Bugetului. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vă rugăm să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă! Doamnelor şi domnilor colegi, Continuăm dezbaterile pe marginea Legii bugetului de stat. Suntem la Anexa nr.3/25/01 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Domnul Calimente, pe procedură. Vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Cu toată oboseala, cu toată dedublarea vederii dumneavoastră, vă rog să constataţi că la această oră nu mai suntem în cvorum. Cred că nu avem nevoie nici de numărare, nici de renumărare. Dacă în sală sunt mai mult de 120 de persoane, eu le mănânc pe celelalte pe care le găsiţi dumneavoastră în plus! (Râsete.) |
|||
|
|
O să vă stea în gât, domnule deputat, vă spun eu, multe. |
|||
|
|
Nu poate să-mi stea în gât cât pot eu să mănânc. (Râsete.) |
|||
|
|
OK! E-n regulă. Am luat act de constatarea dumneavoastră. Doamnelor şi domnilor colegi, daţi-mi voie să o invit pe doamna ministru la pupitrul Camerei Deputaţilor, pentru a face o scurtă prezentare a bugetului pentru una dintre cele mai importante instituţii ale noastre, cea care este Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. |
|||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Este o onoare pentru mine că pot să mă adresez dumneavoastră la începutul dezbaterii capitolului de educaţie. Sigur, cred că orice ministru îşi doreşte cât mai mulţi bani pentru domeniul pe care-l gestionează şi cu atât mai mult în cazul educaţiei, unde nevoile sunt mari şi aşteptările, de asemenea, deopotrivă. Aş vrea, încă o dată să-mi permiteţi să vă mulţumesc tuturor celor care s-au aplecat asupra problemelor şcolii şi au scris amendamente, amendamente asupra cărora s-au exprimat atât comisiile reunite de învăţământ, cât şi comisiile reunite de buget-finanţe. Celor două comisii reunite aş vrea, de asemenea, să-mi permiteţi să le adresez mulţumiri pentru modul în care au tratat toate problemele de învăţământ şi mai ales pentru modul în care au căutat şi au identificat soluţii care să aducă mai multe resurse financiare şcolii. În acelaşi timp, aş vrea să-mi permiteţi, referindu-mă la amendamentele cele mai numeroase, era şi firesc să fie aşa, pentru că, într-adevăr, domnule preşedinte, şcoala este nu o instituţie importantă, cred că este cea mai importantă instituţie dintr-o societate şi este firesc să o purtăm şi în minte şi în gândul nostru, pentru că fiecare dintre noi datorăm şcolii mult din ceea ce suntem astăzi. În legătură cu amendamentele, aş vrea, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, să-mi permiteţi să expun care sunt obiectivele în ordinea importanţei lor, şi importanţa lor este generată, fără îndoială, de urgenţa lor. În primul rând, cele 9 mii de şcoli care nu au aviz sanitar sunt primele care intră în vizorul ministerului şi care aşteaptă să fie bugetul aprobat pentru a avea resursele necesare şi pentru a permite deschiderea noului an şcolar într-o formulă care să le aducă în stare de normalitate, şi anume aceea de a avea aviz sanitar. Al doilea obiectiv la fel de important, îl reprezintă grădiniţele. Există în foarte multe dintre localităţile ţării o mare nevoie de locuri în grădiniţe. De aceea, construcţia de grădiniţe noi este unul dintre obiectivele importante pe care îl vom aborda de la debutul aplicării noii legi a bugetului şi până la deschiderea noului an şcolar. În acelaşi timp, în construcţie se afă 160 de campusuri pe care trebuie să le terminăm; să le terminăm, pentru că ele reprezintă spaţii şcolare aşteptate de comunităţi, de care elevii au nevoie şi în care cred că va fi o şcoală de calitate mai bună. Studenţii aşteaptă cămine şi spaţii de învăţământ de la noi. De aceea, căminele de studenţi şi spaţiile pentru învăţământul superior, pentru zona aceasta, a sistemului de învăţământ, reprezintă obiective cu importanţă mare. Reabilitarea şcolilor în ordinea urgenţei procesului de reabilitare va reprezenta, de asemenea, un obiectiv major pentru capitolul de investiţii. Avem în vedere capitolul care este destinat investiţiilor din bugetul educaţiei, dar deja am demarat şi aş vrea să ştiţi acest lucru, discuţii cu Banca Mondială, cu Banca Europeană de Investiţii, pentru a atrage resurse financiare suplimentare care să acopere nevoile atât de mari ale şcolii. Având în vedere numărul mare de amendamente, aş îndrăzni, domnule fost prim-ministru, să mă adresez dumneavoastră, în calitate de lider al grupului parlamentarilor liberali, să acceptaţi că acestea sunt urgenţele şi, indiferent cine s-ar afla într-un moment sau altul la pupitrul ministerului pe acest scaun, care nu este deloc confortabil, nu ar putea să stabilească alte urgenţe. Vă mărturisesc de la acest microfon că ministerul analizează cu foarte mare responsabilitate şi exigenţă toate problemele, amendamentele pe care dumneavoastră le-aţi făcut şi, în baza urgenţelor, aşa cum le-am expus în faţa dumneavoastră, vor fi luate în consideraţie, finanţate şi finalizate pe cât posibil până la debutul noului an şcolar. Mulţumindu-vă încă o dată pentru aplecarea pe care aţi avut-o pentru problemele şcolii, aş vrea să vă rog să-mi permiteţi să vă propun să fiţi de acord cu o corectură într-unul dintre articolele bugetului nostru. Este vorba, în cadrul aceleiaşi sume, de o redistribuire, este vorba de Anexa nr.3/25/29, la Capitolul 65.01, o redistribuire între proiectele de investiţie ale Universităţii Bucureşti. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) Ministerul este al Educaţiei şi al Cercetării. Cercetarea este, fără îndoială, un domeniu extrem de important. Practic, nu numai pentru că ea este un domeniu vizat de strategia Lisabona şi România nu poate să nu fie atentă la toate criteriile şi la tot ce rezultă din strategia Lisabona. Este un domeniu pe care ni-l dorim într-o continuă ascensiune. Încă o dată vreau să adresez mulţumiri comisiilor reunite de buget finanţe, care m-au ajutat să găsesc soluţia în aşa fel, încât şi bugetul cercetării de anul acesta să aibă un plus faţă de execuţia bugetară de anul trecut şi, cu siguranţă, pentru cercetare, aşa cum există deja angajamentul public atât al ministrului de finanţe, cât şi al premierului, cercetarea va beneficia de noi resurse financiare, cu ajutorul cărora să dezvoltăm proiectele importante cu care România să se integreze în spaţiul european al cercetării ştiinţifice şi al învăţământului superior. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna ministru. Sper ca prezenţa şi intervenţia dumneavoastră să fi de natură a dinamiza actvitatea noastră de dezbatere şi de adoptare a acestui capitol extrem de important din Legea bugetului şi, în acelaşi timp, de a-i sensibiliza pe autorii sutelor de amendamente la anexa pusă în discuţie, pentru a manifesta înţelegerea necesară în vederea finalizării adoptării, în condiţii optime, a Legii bugetului. Domnul ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Precizez: a fost şi ministru, a fost şi prim-ministru. Deci, nu am greşit cu formula cu care m-am adresat. |
|||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnule preşedinte, Permiteţi-mi să fac o scurtă intervenţie şi să salut în primul rând prezenţa doamnei ministru Andronescu, din păcate, unul dintre puţinii miniştri care a înţeles că trebuie să onoreze Parlamentul şi dezbaterea la buget cu prezenţa domniei sale. (Aplauze.) În al doilea rând, vreau să vă spun că recunosc întotdeauna în doamna ministru o persoană foarte dedicată, foarte preocupată de problemele educaţiei, ale învăţământului şi, fără îndoială, ale cercetării, pentru că domnia sa conduce una dintre cele mai prestigioase, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ tehnic din România, Institutul Politehnic, Universitatea Politehnică din Bucureşti. Doamna ministru, vă pot asigura că şi eu şi colegii mei vă vom da întregul sprijin pentru ca obiectivele pe care vi le-aţi propus ca prioritare în mandatul domniei voastre, să poată să fie atinse. Nu pot, însă, decât să-mi exprim nişte îndoieli, având în vedere bugetul pentru educaţie, care este în diminuare faţă de bugetul de anul trecut; bugetul cercetării, de asemenea. Şi şi eu, ca şi dumneavoastră, am convingerea că România trebuie să investească în cercetare, pentru a deveni o ţară competitivă la nivel european. Numai investind în viitor, în activităţile cu valoare adăugată mare, vom putea să recuperăm decalajele care ne separă de celelalte ţări europene. Este convingerea mea fermă şi nu o dată am susţinut că România are potenţial, nu pentru cercetare, acesta este un truism, are potenţialul să devină a şaptea putere economică a Europei. Şi, de aceea, trebuie să investim în educaţie, în educaţie de calitate, performantă şi într-o cercetare care să permită României să atingă nivelele de avangardă, cel puţin pe câteva sectoare în care ea va dovedi că are această capacitate şi ştim că o are de astăzi. Aşadar, vă asigur de întregul nostru sprijin şi vă urez şi mult succes în mandatul pe care-l aveţi la conducerea unui minister greu, complicat şi cu numeroase probleme. (Aplauze.) |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule prim-ministru. Şi, acum, să trecem la treabă. Vă propun, la poz.15, avem un amendament admis de către comisie. Cine este pentru acest amendament? vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Cu o abţinere, amendamentul acesta a fost adoptat. La poz.16, pag.12 din acelaşi raport cu amendamente admise, avem un alt amendament admis. Cine este pentru acest amendament? vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? În unanimitate, şi acest articol a fost adoptat. Poz.17, aceeaşi pagină 12, avem, de asemenea, un alt amendament admis. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate, a fost adoptată şi această poziţie 17. La poz.18, alt amendament admis. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Dacă avem voturi împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Nu avem nici abţineri. În unanimitate, poz.18 din raport a fost adoptată. Poz.19. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă este cineva împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri? Nu avem. În unanimitate, adoptată şi poz.19. În fine, poz.20. Cine este de acord? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? În unanimitate, poz.20 din raportul cu amendamente admise a fost adoptată. În ce priveşte amendamentele respinse, doamnelor şi domnilor colegi, primul amendament respins se află la poz.284 din raportul cu amendamente respinse. Dacă se susţine acest amendament? nu se susţine. Poz.285? 286? 287? 288? 289? 290? 291? 292? 293? 294? 295? 296? 297? Nu se susţin aceste poziţii. 298? 299? Poz.300? Nu se susţine. Poz.301? Nu se susţine. Poz.302? Nu avem susţinători. Poz.303? 304? 305? 306? 307? 308? 309? Poz.310; 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322. La poz. 322, preşedintele comisiei. Deci la poz. 322 din raport, doamna ministru a explicat că s-a făcut o defalcare şi solicită susţinerea, deci aprobarea acestui amendament, în formula în care este propus în raport. Cine pentru acest amendament? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Nu avem. Poz. 322 a fost adoptată în unanimitate. Poz. 323, nu avem susţinători. Poz.324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 331. Da, vă rog, domnule senator, numai puţin. Poz. 331, domnule senator, da? |
|||
|
|
Da, 331. Sunt senatorul Robu Nicolae de la PNL. Este vorba despre un amendament care propune suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării la Anexa nr. 3/25, Capitolul 5301, "Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare", cu suma de 2844 milioane lei. Sursa este Fondul de rezervă al Guvernului. Acest amendament are menirea de a aduce bugetul cercetării la peste 0,5 % din p.i.b. ".. Vă rog să-mi permite-ţi, stimate coleg... |
|||
|
|
Domnilor colegi, Vă rog să-l lăsaţi pe domnul senator să-şi susţină amendamentul. Domnule senator, vă rog să fiţi cât se poate de concis. |
|||
|
|
Amendamentul îşi propune să o ajute pe doamna ministru să lucreze cu un buget pentru cercetare de peste 0,5% din p.i.b., aşa cum a fost în Legea bugetului pe 2008. Vreau să vă spun că, în acest fel, rezonăm şi cu Strategia Lisabona şi cu angajamentele luate de România la aderarea la Uniunea Europeană şi cu Pactul naţional pentru educaţie şi cu Programul de guvernare, care prevede ca până în 2010 sau care prevăd, toate acestea, ca până în 2010, cercetarea să beneficieze de 1% din p.i.b. de la stat şi de încă 2% din p.i.b. din mediul privat. |
|||
|
|
Vă rog să fiţi mai concis, domnule senator. |
|||
|
|
O să închei, domnule preşedinte, dar am fost întrerupt. Am vrut să retrag acest amendament, pentru că, în comisie, noi am convenit să asigurăm printr-un amendament comun o creştere cu 620 de milioane lei a acestui capitol de buget, "Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare", însă, s-a produs o confuzie. Comisia pentru buget, finanţe a asigurat o suplimentare, pe care eu o salut, cu 620 de milioane de lei dar care sunt sub formă de credite de angajament pentru Programul creşterea competitivităţii economice prin cercetare, dezvoltare, inovare. Or, noi am vrut să asigurăm ca "Cercetarea fundamentală şi cercetarea-dezvoltarea", cum sunt intitulate sau cum este acest capitol intitulat, să aibă atâta cât a fost execuţia bugetară în 2008. Prin urmare, eu îmi dau seama că e prea mult cât am propus eu, să trecem de 0,5% din p.i.b., însă vreau să vă evidenţiez că, aşa cum este bugetul în momentul de faţă, cercetarea beneficiază de 0,2 % din p.i.b. - fix calculat şi se poate demonstra oricând. Cu o suplimentare, să-i zicem, de 600 de milioane de lei, şi nu aşa mare cum am propus eu, ajungem la ceea ce, în unanimitate, Comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au vrut să susţină în această şedinţă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule profesor, domnule senator. Domnilor colegi, Aţi ascultat motivaţia. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Avem 61 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 192 de voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri? O abţinere. Insuficiente voturile pentru putea fi considerat adoptat. Poz. 332 dacă o susţine cineva? Nu se susţine. Poz.333, 334, 335, 336, 337, 338, 339, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 346, 347, 348, 349, 350, 351, 352, 353, 354, 355, 356, 357, 358, 359, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 366. Îndată, "aveţi puţintică răbdare", să ne dumirim un pic cu volumele, că aţi făcut amendamente foarte multe. Amendamente de la Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat şi din Camera Deputaţilor. |
|||
|
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu (de la tribună): Poziţia 18. |
|||
|
|
Numai puţin, doamna colegă, vă rog "să aveţi puţintică răbdare", vă invităm noi la micron. Abia aşteptăm. Vă rog să vă ocupaţi locurile în bancă. La acest volum, Anexa nr. 2B, poz. 1 se susţine? Nu se susţine. Poz. 2 din acesta se susţine? Nu se susţine. Poz. 3? Nu. Poz. 4? Nu. Poz. 5? Nu. Poz. 6? Nu. Poz. 7? Poz. 8? Poz. 9? Poz. 10? Poz. 11? Poz. 12? Poz. 13? Poz. 14? Poz. 15? Poz. 16? Poz. 17? Poz. 18? Doamna deputat Graţiela Gavrilescu, vedeţi că v-a venit rândul? Vă rog să vă încadraţi într-un minut, să vă susţineţi amendamentul |
|||
|
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnă ministru, Vă supun spre aprobare două amendamente care am constat că se suprapun cu primele dumneavoastră obiective, şi mă voi referi la Anexa nr.3/25/02, Capitolul 51 alin. (01) pentru judeţul Prahova, suplimentarea sumei pentru obiectivul "construire grădiniţă în satele Lunca Prahovei şi Satul Banului, comuna Măgureni, cu suma 180 de mii de lei". Vreau să vă spun că sunt patru sate în comuna Măgureni şi nu există decât o singură grădiniţă şi aceea vai de mama ei. Iar pentru numărul curent 19, tot pentru suplimentarea sumei prevăzute la judeţul Prahova, reabilitarea şcoală clasele I-VIII Cocorăştii Mislii sat şi grădiniţă cu program normal tot din Cocorăştii Mislii sat, comuna Cocorăştii Mislii, cu suma de 600 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Doamnelor şi domnilor colegi, Aţi auzit motivaţia, supun atenţiei dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 195 de voturi împotrivă. Abţineri? Dacă avem abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Deci votul l-am dat şi pentru poz. 18 şi pentru poz. 19. Poz. 20, poz. 21? Se susţine? Nu. Poz.22? Poz. 23? Poz. 24? Poz. 25? Poz. 26? Poz. 27? Poz. 28? Poz. 29? Poz. 30? Poz. 31? Poz. 32? Poz. 33? Poz. 34? Poz. 35? Poz. 36? Poz. 37? Poz. 38? Poz. 39? Poz. 40? Poz. 41? Poz.41, vă rog domnule ministru. La poz.41, da? |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Poz.42, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Poz.42, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Aş fi avut întâi o chestiune de procedură şi să vă spun la procedură că, la cuvintele frumoase adresate de domnul premier Călin Popescu-Tăriceanu la adresa doamnei ministru Andronescu, pe care şi eu le andorsez, au aplaudat doar colegii liberali şi cei de la PSD. Grupul PD-L nu a aplaudat cu nici măcar un coleg. |
|||
|
|
N-aveaţi cum să vedeţi, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Acum, la poz. 42, înainte de a o prezenta, aş vrea să spun doar un singur lucru, că sunt solidar cu doamna ministru Andronescu în eforturile ei de a creşte bugetul educaţiei, buget care mi se pare total nesustenabil acum, şi faptul că mai mult de jumătate din bugetul educaţiei este constituit din venituri proprii, mă face să cred că veniturile bugetului educaţiei pe anul acesta sunt aproape iluzorii, cel puţin această parte din venituri proprii. Prin urmare, mă aştept la un sprijin mult mai consistent din partea Guvernului la adresa doamnei ministru, pe care o aştept cu drag şi cu tot sprijinul la dezbaterea în Parlament a pachetului de legi ale educaţiei. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi apreciez eleganţa dumneavoastră în acest moment. |
|||
|
|
Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Poz.42, judeţul Iaşi. Se propune suma de 550 de mii de lei pentru obiectivul "construire grădiniţă cu trei săli de clasă în comuna Costuleni, sat Cozia, judeţul Iaşi". Mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, domnule ministru. Domnilor colegi, Votul dumneavoastră pentru acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 191 de voturi împotrivă. Dacă avem abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poz. 43? Nu se susţine. Poz. 44? Poz. 45? Poz. 46? Poz. 47 48? 49? 50? 51? 52? 53? 54? 55? 56? 57? 58? 59? 60? 61? 62? 63? 64? 65? 66? 67? 68? 69? 70? 71? 72? 73? 74? 75? 76? Poz. 77? 78? 79? 80? 81? 82? 83? 84? 85? 86? 87? 88? 89? 90? 91? 92? 93? 94? 95? 96? 97? 98? 99? 100? 101? 102? 103? 104? 105? 106? 107? 108? 109? La poz.109, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Poz. 109, Anexa nr.3/25/2 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art. 02 alin. (15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 1000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare la şcolile din satele Cotorca, Siliştea şi Văcăreasca, comuna Glodeanu-Siliştea, judeţul Buzău. Mulţumesc. |
|||
|
|
Domnule deputat, la ce poziţie aţi...? |
|||
|
Poz.109. |
||||
|
|
La 109 avem altceva, domnule senator. Domnule deputat, deci vă rog să urmăriţi, la poz. 109, avem un alt amendament. Probabil este într-un alt volum. Deci mergem mai departe. Poz. 109 nu se susţine. Poz. 110? 111? 112? 113? Poz. 114? 115? 116? 117? 118? 119? 120? 121? 122? 123? 124? 125? 126? 127? 128? 129? 130? M-aţi indus în eroare, domnule senator. Nu, Nini Săpunaru. Poz.131? 132? 133? 134? 135? 136? 137? 138? 139? 140? 141? 142? 143? 144? 145? 146? 147? 148? 149? 150? Doamnelor şi domnilor colegi, Cei care ne urmăriţi, bănuiesc că sunteţi şi atenţi. Dacă de la poz. 150... Din sală: Din zece în zece. |
|||
|
|
OK! Haideţi să mergem, ca să nu tulburăm apele. Poz.151? 152? 153? 154? 155? 156? 157? 158? 159? 160? 161? 162? 163? 164? 165? 166? 167? 168? 169? 170? 171? 172? 173? 174? 175? 176? 177? 178? 179? 180? 181? 182? 183? 184? 185? 186? 187? 188? 189? 190? 191? 192? 193? 194? 195? 196? 197? 198? 199? 200? 201? 202? 203? 204? 205? Urmează, doamnelor şi domnilor colegi, partea a II-a din acelaşi volum 2B, numerotate poziţiile de la 1 la 612. O să vă rog să mă urmăriţi cu foarte multă atenţie şi în continuare. Poz. 1, se susţine? Nu. Poz. 2? Poz. 3? Poz. 4? Poz. 5? Poz. 6? Poz. 7? Poz. 8? Poz. 9? 10? 11? 12? 13? 14? 15? 16? 17? 18? 19? 20? 21? 22? 23? 24? 25? 26? 27? 28? 29? 30? 31? 32? 33? 34? 35? 36? 37? 38? 39? 40? 41? 42? 43? 44? 45? 46? 47? 48? 49? 50? 51? 52? 53? 54? 55? 56? 57? 58? 59? 60? 61? 62? 63? 64? 65? 66? 67? 68? 69? 70? 71? 72? 73? 74? 75? 76? 77? 78? 79? 80? 81? 82? 83? 84? 85? 86? 87? 88? 89? 90? 91? 92? 93? 94? 95? 96? 97? 98? 99? 100? 101? 102? 103? 104? 105? 106? 107? 108? 109? 110? 111? 112? 113? 114? 115? 116? 117? 118? 119? 120? 121? 122? 123? 124? 125? 126? 127? 128? 129? 130? 131? 132? 133? 134? 135? 136? 137? 138? 139? 140? 141? 142? 143? 144? 145? 146? 147? 148? 149? 150? 151? 152? 153? 154? 155? 156? 157? 158? 159? 160? 161? 162? 163? 164? 165? 166? 167? 168? 169? 170? 171? 172? 173? 174? 175? 176? 177? 178? 179? 180? 181? 182? 183? 184? 185? 186? Mi se comunică... Deci la acest volum, dacă între poz. 185 şi 250 are cineva vreo intervenţie? Nu. Atunci sărim la 250. Să vă dea Dumnezeu sănătate! Deci poz.250 o dată, 251? 252? Ne strici ritmul, domnule Săpunaru. |
|||
|
|
Era avântul prea mare. Poz. 253 Anexa 3, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art. 2 alin. (15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 265 de mii de lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare a şcolii şi grădiniţei Motnău, comuna Dumitreşti, judeţul Vrancea. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule Săpunaru. Voturi pentru acest amendament, doamnelor şi domnilor. Cine este pentru? Domnule Săpunaru, vă votaţi? Aşa! 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 191 de voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poz.252, domnul Săpunaru. |
|||
|
Poz.254. |
||||
|
|
Poz.254? 253? |
|||
|
|
Da. A fost 253. L-am citit adineauri. |
|||
|
|
Poz.254. Vă rog. |
|||
|
|
Poz.254. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, Art.2 alin.(15). Se propune alocarea sumei de 433.000 de lei pentru demararea lucrărilor de construcţii, Şcoala Găloieşti nr.1, com. Dumitreşti, jud. Vrancea. Pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a elevilor din localitatea menţionată, se impune construirea unei noi clădiri pentru şcoală. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Cine este pentru acest amendament? 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 190 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poz.255. Citiţi-le pe toate, domnule Săpunaru. |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, Art.02 alin.(15). Se propune alocarea sumei de 182.000 de lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare la şcoală şi grădiniţă, Găloieşti II, com. Dumitreşti, jud. Vrancea. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Voturi pentru acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 190 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poz.256. Domnule deputat Săpunaru, vi-l susţineţi? Vă rog. |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, Art.2 alin.(15). Se propune alocarea sumei de 550.000 de lei pentru demararea lucrărilor de construcţie la Grădiniţa Găloieşti, comuna Dumitreşti, jud. Vrancea. Pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a preşcolarilor din localitatea menţionată, se impune construirea unei noi clădiri pentru grădiniţă. Vă readucem aminte, comuna Dumitreşti este o comună foarte mare, cu 14 sate ca întindere, de 7.000 de locuitori. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule Săpunaru. Cine este pentru acest amendament? 52 voturi pentru. Voturi împotrivă? 190 de voturi împotrivă. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar. Poz.257. Domnul Săpunaru. |
|||
|
|
Tot Ministerul Educaţiei, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15). Se propune alocarea sumei de 722.710 lei pentru demararea lucrărilor de construire şcoală cu o sală de clasă şi grădiniţă cu o sală de grupă în sat Cerbu, comuna Jitea, judeţul Vrancea, pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a preşcolarilor şi şcolarilor din localitatea menţionată. Vă reamintim că această comună se află la o distanţă de 60 km de drumul european, pe un drum foarte greu circulabil. Nu au unde să ţină copiii. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule Săpunaru. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi, domnilor colegi. 52 voturi pentru. Voturi împotrivă? 189 de voturi împotrivă. Următorul amendament, poz.258. |
|||
|
|
Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital al unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 587.090 lei pentru demararea lucrărilor de construire şcoală cu o sală de clasă şi grădiniţă cu o sală de grupă, sat Măgura, comuna Jitea, judeţul Vrancea. V-am explicat, satul Măgura este un sat de munte, este azvârlit pe un deal, pe un munte. Este foarte greu circulabil. Este neapărat necesar să înfiinţăm o asemenea şcoală în acest sat. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 voturi pentru. Voturi împotrivă? 190 de voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins. Poz.259. Domnul deputat Nini Săpunaru. |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital al unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 2.821.600 lei pentru demararea lucrărilor de construcţie grădiniţă cu program prelungit, comuna Moviliţa, judeţul Vrancea. Pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a preşcolarilor din această localitate menţionată se impune construirea unei noi clădiri pentru grădiniţă cu program prelungit. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Votul pentru acest amendament, stimaţi colegi. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. 190 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Următoarea poziţie, 260. Domnul deputat Nini Săpunaru. |
|||
|
|
Tot Ministerul Educaţiei, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 61.167 lei pentru demararea lucrărilor de modernizare grupuri sanitare la Şcoala generală nr.1 şi Şcoala generală nr.2, comuna Moviliţa, judeţul Vrancea. Nu vă explic cât de necesară ar fi construirea acestor grupuri sanitare pentru copii. Vă rugăm să aprobaţi. |
|||
|
|
Da, am să supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Mulţumesc. 51 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 190 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule deputat Săpunaru, vă rog, stânga împrejur! Vă rog să veniţi la microfon. Este o sugestie: poate vă susţineţi toate amendamentele. |
|||
|
|
Conform Regulamentului, nu puteţi să-mi propuneţi aşa ceva, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||
|
|
Era o sugestie, domnule deputat. |
|||
|
|
Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 343.240 lei pentru demararea lucrărilor de construire şcoală cu clasele I-IV, sat Titila, comuna Andreiaşu de Jos, judeţul Vrancea. Pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a şcolarilor din localitatea menţionată se impune începerea acestei construcţii. Vă reamintesc, comună de munte, 80 km de Focşani. E, într-adevăr, o problemă socială. Vă rog să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 44 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 195 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Poz.262. Domnule Săpunaru, vă rog. |
|||
|
Domnul Mihăiţă Calimente (din sală): 44+195. Nu este cvorum! |
||||
|
|
Cvorumul e 236, domnule coleg! |
|||
|
|
Domnule preşedinte, chiar vă anunţ că nu este cvorum. Nu sunt în sală mai mult de 130 de persoane. |
|||
|
|
Dumneavoastră vă rog să prezentaţi amendamentul, domnule deputat. |
|||
|
|
Am înţeles, Poz.262, dar să ştiţi că mai am 30. După ce le termin, mă apuc şi număr. Poz.262. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 479.090 lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Şcolii cu clase I-IV, sat Răchitaşu, comuna Andreiaşu de Jos, judeţul Vrancea. Reabilitarea clădirii se impune pentru că aceasta se găseşte într-o stare avansată de uzură. Vă rugăm foarte mult să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul Calimente, eraţi pornit spre microfon şi nu puteam să vă opresc... |
|||
|
|
Domnule preşedinte, acum aproximativ un minut aţi constatat prin numărare că nu este cvorum. Cred că, în această situaţie - şi ne putem uita în stenogramă, să vedem ceea ce aţi spus - este momentul ori să faceţi apelul nominal, ori să încheiaţi această şedinţă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Domnule coleg, am spus că au fost 44 de voturi pentru, 195 împotrivă. Total 239 de voturi. Cvorumul de şedinţă este de 236. (Aplauze.) Sigur, eu mă văd obligat să vă citesc şi art.52 din Regulamentul şedinţelor comune, în care se precizează că: "Amendamentele şi articolele sunt adoptate dacă întrunesc majoritatea de voturi a deputaţilor şi senatorilor prezenţi la lucrările şedinţei comune". Domnul Uioreanu. |
|||
|
|
Da, aveţi dreptate. Articolul pe care l-aţi citat este aşa cum spuneţi dumneavoastră, dar cu condiţia să existe cvorum. Eu zic să nu mai conduceţi în păcat această şedinţă, să constataţi că nu este cvorum şi să vă respectaţi rolul de preşedinte, să respectaţi Regulamentele, să închideţi această şedinţă. Vă mai amintesc că cei care trebuie să ţină cvorumul sunt cei de la putere. Nu sunteţi în stare să ţineţi cvorumul. Nici măcar atâta. Închidem şedinţa, ne întâlnim dimineaţă şi continuăm. |
|||
|
|
Domnilor colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Nini Săpunaru. Cine este pentru acest amendament? Voturi pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 195 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Poz.263. Domnule Săpunaru? Nu susţine. Poz.264? 265? Da, iertaţi-mă. Vă rog. |
|||
|
|
Poz.263, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 513.371 lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a şcolii cu clasele I-VIII, Bahnele, comuna Vintileasca, judeţul Vrancea. Şcoala se află într-o fază avansată. Mai are nevoie de aceşti bani pentru a fi terminată. Este imperios necesar, altfel se degradează. Au reuşit doar să o acopere. Nu au putut să facă tencuielile. Am impresia că lucrează în continuare pe sobe; nu au putut să termine nici centrala. Credem că este neapărată nevoie să aprobaţi acest amendament. Vă mulţumim frumos. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 43 voturi pentru. Cine este împotrivă? Voturi împotrivă, domnilor colegi? 196 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul nu a fost admis. Domnul secretar. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Eu, în calitate de secretar, trebuie să număr voturile şi prezenţa în sală pentru o jumătate de sală. Vă informez că în jumătatea de sală de care răspund sunt 54 de parlamentari. Rugaţi-l şi pe celălalt secretar să facă acelaşi lucru pentru cealaltă jumătate de sală. Mulţumesc. |
|||
|
|
Doamna Aura Vasile. Vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, O să revin să explic colegilor mei de la Partidul Naţional Liberal că, în condiţiile art.52 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, de altfel, aşa cum şi dumneavoastră aţi susţinut, la dezbateri generale se iau aprobările cu majoritatea de voturi a deputaţilor şi senatorilor prezenţi la lucrările şedinţelor comune. Ceea ce dânşii invocă, invocă pentru presă, invocă ca şi scuză a felului în care se comportă în această şedinţă. Deci, vă rugăm să continuaţi şedinţa. |
|||
|
|
Da, doamna colegă, o să continui şedinţa dispunând apel nominal la Camera Deputaţilor. Îl rog pe domnul secretar să citească catalogul. |
|||
|
|
Vă mulţumesc. - Adomniţei Cristian Mihai - prezent Era domnul secretar în faţa dumneavoastră. De aceea nu v-am văzut. Am pus "prezent". - Bădălan Eugen - prezent |
|||
|
|
Domnule preşedinte al Comisiei juridice şi domnule Uioreanu, nu văd o treime de sală din cauza dumneavoastră. - Buta Sorin Gheorghe - absent Îmi cer scuze dacă nu văd semnul dumneavoastră de ridicare de mână, din cauza aglomeraţiei din faţă. Dacă puteţi şi spune tare, e perfect. - Munteanu Ioan - prezent Domnule preşedinte, trebuie să faceţi apelul şi la Senat, că la Cameră nu e cvorum. |
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să ocupaţi locurile, să continuăm lucrările. Vă rog tare mult, domnilor. Domnul Adrian Gurzău, deputaţii de Cluj, sunt rugaţi să ocupe locurile în bănci. Domnule preşedinte Tudose, vă rog să ocupaţi locurile în bănci. Acolo e foarte bine. Domnilor, continuăm lucrările. Procedură? Domnul deputat Gerea. Vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Iată că am mai făcut un apel nominal, nu că vrem să blocăm sau să întârziem lucrările. Doamna Aura Vasile s-a referit înainte de a face apelul nominal la faptul că nu este necesar cvorumul. Dacă este aşa, şi tind s-o cred pe dânsa, pentru că are mai multă experienţă decât mine în Camera Deputaţilor, dar dacă este aşa, haideţi ca atunci când, evident, în mod evident, sala este goală şi nu sunt 236 cel puţin, să spunem atâţia câţi sunt. 150. Şi după aceea vedem dacă trebuia sau nu să fie cvorum. Dar nu are rost, o dată că vă expuneţi şi dumneavoastră şi, a doua oară, chiar ne facem de tot râsul în faţa ţării, pentru că imaginile le văd toţi oamenii care se uită la televizor. Nu e nicio problemă, deci dacă sunt 150 de oameni în sală, haideţi să spunem că sunt 150. Nu vreau să mai facem discuţii privitoare la cvorum, ci doar la numărătoarea care se face la fiecare vot. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Am reţinut, domnule deputat. Poz.264 se susţine? Vă rog, domnule Săpunaru, unde eraţi? |
|||
|
|
Da. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.15 - "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 263.200,24 lei pentru finalizarea lucrărilor de construire grădiniţă satul Batnele, comuna Vintileasca, judeţul Vrancea. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Votul dumneavoastră. Cine este pentru acest amendament? Da. Băncile liberale s-au umplut. 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. (Aplauze.) Dacă sunt abţineri? Nu avem. Amendamentul a căzut. Poz.265 se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|||
|
|
Poziţia 265, domnule deputat, mens sana in corpore sano... Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51 art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 384 mii lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare grădiniţă cu program prelungit, satul Feteşti, comuna Vânători, judeţul Vrancea, Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii didactice a preşcolarilor încadraţi în unitatea de învăţământ menţionată, se impune reabilitarea. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Domnilor colegi, Poziţia pusă în discuţie. Voturi pentru, domnilor colegi? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 206 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poz.266. Se susţine? Haideţi, domnule Săpunaru. Rămâneţi în faţă aici, aproape de noi. |
|||
|
|
Poz.266, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), se propune alocarea sumei de 545 de mii lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare grădiniţă cu program prelungit sat Jurăşti, comuna Vânători, judeţul Vrancea. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament? Cine este pentru? 44 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Poz.267. Se susţine? |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 638 de mii de lei pentru demararea lucrărilor de reabilitare, Şcoala clasele I-VII şi grădiniţă, sat Niceştii Noi, comuna Vânători, judeţul Vrancea. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Muţumesc, domnule deputat. Voturi pentru. 46 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 203 voturi. Amendamentul n-a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admis. Domnule Săpunaru, vă rog să poftiţi la microfon, să vă susţineţi amendamentul de la poz.268. |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), se propune alocarea sumei de 4161 de mii de lei pentru reabilitare şcoli, oraş Mărăşeşti şi, vedeţi, le-am făcut pe toate, n-am mai făcut fiecare separat: Şcoala nr.2, Şcoala nr.3, Şcoala Pădureni, Şcoala Haret, Şcoala Călimăneşti, Liceul industrial Mărăşeşti, oraş Mărăşeşti, judeţul Vrancea. Din cauza deteriorării condiţiilor de învăţământ, clădirile sunt improprii, fiind necesare reabilitarea şi modernizarea clădirilor. Vă mulţumesc. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admis. Următoarea poziţie, 269, domnule Săpăunaru, vă rog. |
|||
|
|
Da. Poz.269, se propune alocarea sumei de 900 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la Şcoala Lespezi, comuna Homogea, judeţul Vrancea, pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a elevilor încadraţi în unitatea de învăţământ menţionată, se impune reabilitarea şcolii, aceasta găsindu-se într-o stare avansată de uzură şi neasigurând elevilor condiţii optime de igienă şi de spaţiu. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Voturi pentru? Domnule Fenechiu, votaţi? 44 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 201 de voturi. Mulţumesc. Anexa nr.3, poz.270. Se susţine? |
|||
|
|
Se propune alocarea sumei de 880 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la şcoala Sam, comuna Comocea, judeţul Vrancea pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor didactice. Şcoala este în construcţie. Vă rugăm să aprobaţi acest amendament. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului plenului reunit acest amendament. Cine este pentru? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins. Poz.271. Domnul deputat Nini Săpunaru, deputat de Vrancea. |
|||
|
|
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15), "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune alocarea sumei de 772 de mii de lei pentru demararea lucrărilor de construcţie - şcoală cu o sală de clasă şi grădiniţă cu o sală de grupă, sat Jitia de Jos, comuna Jitia, judeţul Vrancea. Şi acesta este ultimul meu amendament, vă rog să-l aprobaţi. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Votul pentru acest amendament. Cine este pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poz.272. Poz.273. Poz.274. Poz.275. Poz.276. Poz.277. Poz.278. Vă rog, domnule deputat. |
|||
|
|
Se propune suplimentarea sumelor alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru următoarele obiective de investiţii: lucrări de modernizare, Şcoala Grădiştea de Jos, suma de 75 mii de lei; lucrare de execuţie, Şcoala de arte şi meserii, corp C5, sat Berteştii de Jos, comuna Berteştii de Jos, suma de 400 mii lei; construcţie şcoală cu clasele I-IV, satul Lacul Sărat, comuna Chiscani suma de 1300 de mii de lei; reabiltare şcoală cu clasele I-VIII, două corpuri, şcoala veche şi şcoala nouă, comuna Cireşu, suma de 2000 de mii de lei; reabilitare Şcoala generală cu clasele I-VIII, satul Cotul Lung, comuna Siliştea, cu suma de 150 de mii lei; reabilitare Şcoala generală cu clasele I-VIII comuna Tichileşti, judeţul Brăila cu suma 418 mii de lei. (Vociferări în sala de şedinţe.) Domnule preşedinte, pot să continui? |
|||
|
|
Domnilor colegi, vă rog. Vă rog. |
|||
|
|
Reabilitare Şcoala generală clasele I-VIII, comuna Tichileşti cu suma de 418 mii lei; reabilitare Şcoala generală cu clasele I-IV satul Gurgueţi, comuna Scorţaru Nou cu suma de 250 mii de lei; reabilitare Şcoala generală, clasele I-IV sat Chichineţul, comuna Ciochiile, cu suma de 400 de mii de lei; lucrări de amenajare şi aducţiune apă, Şcoala generală nr.9, municipiul Brăila cu suma de 200 de mii de lei. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule coleg. Votul dumneavoastră pentru acest amendament? Cine este pentru? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Poz.279. Poz.280. Poz.281. Poz.282. Poz.283. Poz.284. Poz.285. Poz.286. Poz.287. Poz.288. Poz.289. Poz.290. Poz.291. Poz.292. Poz.293. Poz.294. Poz.295. Poz.296. Poz.297 Poz.298. Poz.299. Poz.300. Poz.301. Domnule ministru Mihai Voicu, la poz.301. |
|||
|
|
Pentru economisirea timpului dumneavoastră sunt mai multe unităţi de învăţământ pentru acelaşi amendament şi o să încerc să le înghesui pe toate într-un minut. Este vorba de alocarea unor sume pentru obiective de învăţământ din judeţul Dolj din localităţile Bistreţ, Cerăt, Galicea Mare, Izvoare, Caraula, Georgiţa, Ciupercenii Noi, Saca de Pădure şi Cernăteşti. Sper că sunt sume foarte mici la fiecare şcoală şi sper să am măcar voturile deputaţilor şi senatorilor din judeţul Dolj. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru acest amendament, doamnelor şi domnilor colegi? 57 de voturi pentru. 59 de voturi. Voturi împotrivă? 195 de voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Poz.302. Poz.303. Poz.304. Poz.305. Domnul Dumitrică. Vă rog să vă susţineţi amendamentul. |
|||
|
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Supun atenţiei dumneavoastră poz.305 din Anexa nr.3/25/02, Capitolul 51, art.1 alin.(15). Se propune alocarea unor sume pentru investiţii de reabilitare pentru următoarele obiective: reabilitare Liceul teoretic Anastasescu - Roşiorii de Vede, 200 mii lei; reabilitare Liceul economic Roşiorii de Vede, 200 mii lei; reabilitare Şcoală generală nr.6, Roşiorii de Vede, 2000 lei; reabilitare Şcoală generală nr.2 Roşiorii de Vede 200 mii lei; reabilitare Şcoală generală nr.3 Roşiorii de Vede, 200mii lei; reabilitare Şcoală generală nr.5, Roşiorii de vede, 200 mii lei. Consider că sunt necesare aceste investiţii pentru a ajuta tinerii să studieze într-un mediu adecvat, cu grupuri sanitare adecvate, aşa cum ar fi normal într-o Românie a anului 2009, care este membră în Uniunea Europeană. (Amuzament.) Mulţumesc mult. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Dumitrică. Vă rog să votaţi pentru acest amendament. 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 197 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul nu a fost admis. Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să vă pregătiţi, urmează campionul campionilor la amendamente, domnul senator Liviu Câmpanu. (Aplauze.) Este şi în ţinută nouă, are şi cravată roşie... De la 306 la 604. Domnule senator, bine aţi venit la noi. Poz.306. |
|||
|
|
Bună seama, stimaţi colegi. Poz.306 amendamente respinse, Anexa nr.3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 6501, Grupa 51, art.2 alin.(15) "Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar". Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma 163,51 mii lei pentru reabilitarea faţadei cu izolare termică şi a finisajelor interioare la Şcoala cu clasele I-VIII, Dumeni, sat Dumeni, comuna George Enescu, judeţul Botoşani. Comună condusă de primar şi viceprimar PD-L. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Vot pentru? 44 voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule senator, 30 de secunde pentru prezentare ori 300 de amendamente înseamnă 2 ore şi jumătate. Cred că este suficient pentru dumneavoastră. Vă rog. |
|||
|
|
Amendamentul 307. Anexa nr.3/25/02 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Se propune... Din sală: Nu mai citiţi totul... |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule coleg, nu voi mai repeta acest lucru, însă am uitat să motivez amendamentele şi o voi face... (Vociferări în sala de şedinţe.) |
|||
|
|
Vă rog să nu provocaţi, să nu tulburaţi autorul amendamentului Domnule senator, vă rog. |
|||
|
|
Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi inovării, cu suma de 235 mii lei pentru reabilitarea acoperişului şi a faţadei exterioare cu izolare termică şi a finisajelor interioare la şcoala cu clasele I-VIII Dumeni III, sat Dumeni, comuna George Enescu, judeţul Botoşani. Sursa de finanţare: diminuarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale în limitele prevăzute pe anul 2008. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 203 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poziţia 308, domnule senator. |
|||
|
|
Amendamentul 308. se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu suma de 321 de mii lei, pentru executarea lucrărilor de utilităţi la Şcoala cu clasele I-IV, sat Arborea, comuna George Enescu, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru, domnilor colegi? Domnule prim-ministru Tăriceanu, domnule Fenechiu, voturi pentru. 48 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poziţia 309. |
|||
|
|
Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 409,677 mii lei pentru realizarea lucrărilor de reabilitare la şcoala generală cu clasele I-IV, sat Răuseni, comuna Răuseni, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 48 de voturi pentru. Împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Poziţia 310. |
|||
|
|
Amendamentul 310. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 250 mii lei pentru "reabilitare şi consolidare şcoală cu clasele I-IV, sat Pogorăşti, comuna Răuseni, judeţul Botoşani". |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 48 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? Avem? Nu avem abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi considerat admis. Domnule senator, poziţia 311. |
|||
|
|
Amendamentul 311. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 2000 mii lei pentru încălzirea centrală în şcolile din satele Doina, Rediu, Stolniceni şi Pogorăşti, comuna Răuseni, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. |
|||
|
|
Amendamentul 312. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 640 mii lei pentru "reabilitare şcoală cu clasele I-VIII, Dimitrie Pompeiu, comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani". |
|||
|
|
Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Domnule senator Câmpanu, vă rugăm să vă ocupaţi locul în sală, ca să număr voturile. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 313. Se susţine? Mulţumesc, domnule senator. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, M-am dus în bancă, pentru că acolo am fost trimis de domnul preşedinte, nu cu intenţia de a trage de timp. Amendamentul 313. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 800 mii lei, pentru "reabilitare termică şi utilităţi Şcoala de arte şi meserii Smârdan, Corp A, comuna Suharău, judeţul Botoşani". |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul nu a fost admis. Poziţia 314, domnule senator. Vă rugăm să poftiţi să vă susţineţi amendamentul. |
|||
|
|
Amendamentul 314. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 800 mii lei pentru reabilitare şi utilităţi şcoala Oroftiana nr.1, comuna Suharău, judeţul Botoşani. Sunt convins că acest amendament va fi susţinut şi de domnul ministru de finanţe. |
|||
|
|
Am şi eu aceeaşi convingere. Voturi pentru? 44 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul nu a fost admis. Poziţia 315. Domnule senator, vă rog să poftiţi la microfon. |
|||
|
|
Amendamentul 315 din Volumul 2 B. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 1400 mii lei, pentru extinderea şi reabilitarea şcolii cu clasele V-VIII, sat Româneşti, comuna Româneşti, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul nu a fost admis. Domnilor colegi, vă rog nu tulburaţi numărătoarea. Domnule senator, amendamentul de la poziţia 316. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, Amendamentul 316. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 70 de mii lei pentru dotarea cu centrală termică a şcolii cu clasele I-IV, sat Româneşti, comuna Româneşti, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru? Cine este pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 317. Domnule senator. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog frumos să-mi permiteţi să salut şi singurul parlamentar de Botoşani din sală, domnul senator Humelnicu vreau să-i mulţumesc că este prezent la lucrări. Amendamentul nr.317 vă propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 600 mii lei pentru reabilitare termică a două şcoli din comuna Todireni, prin dotarea acestora cu centrale termice cu combustibil solid. Amendamentul este făcut pentru comuna Todireni, judeţul Botoşani. |
|||
|
|
Mulţumesc. Voturi pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul nu a fost admis. Poziţia 318. Domnule senator, vă rog să vă prezentaţi amendamentul. |
|||
|
|
Stimaţi colegi, Vă propun susţinerea amendamentului 318, care prevede suplimentarea sumei prevăzute pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu suma de 1000 mii lei pentru "reabilitare şcoli cu geamuri şi uşi termopan şi izolaţie termică în localităţile Bugla, Burleşti, Mănăstireni, comuna Onţeni, judeţul Botoşani". |
|||
|
|
Mulţumesc. Voturi pentru? Cine este pentru? 45 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Procedură. Vă rog, domnule deputat Dumitrescu Cristian, procedură. |
|||
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Suntem într-o situaţie specială pe care noi am prevăzut-o şi am analizat-o la Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor şi în şedinţa comună a celor două comisii. Deci, este vorba despre un număr de 298 exact, cifra exactă, mi-a scăpat, mă scuzaţi, domnule... eu sunt un parlamentar mai vechi şi nu pot să reţin... |
|||
|
|
Vă rog să nu dialogaţi cu sale, domnule deputat. |
|||
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Am analizat aceste amendamente. Amendamentele sunt făcute de un singur autor, respectul meu pentru domnul senator Câmpanu, ele au o singură destinaţie, se adresează, aşa cum aţi văzut foarte bine din titlul capitolului respectiv, Ministerului Învăţământului, şi toate aceste amendamente au o singură sursă de finanţare. Este vorba despre resursa financiară a Administraţiei Prezidenţiale. în opinia mea şi din experienţa parlamentară pe care o am, nu mică, nu zic importantă, dar nu mică, este vorba despre un amendament care poate fi tratat ca un singur amendament, cu poziţiile respective, cu sursa de finanţare unică pentru suplimentarea bugetului Ministerului Învăţământului şi un singur autor. Deci, poate fi tratat ca un singur amendament, considerând că toate amendamentele respective, cele 200 şi câte au mai rămas, 70, obiectivele rămân în discuţie, fiind vorba de acelaşi autor, fiind vorba de aceeaşi sursă de finanţare, putem să dăm un singur vot şi să rezolvăm problema şi să finanţăm... e adevărat că e o mică problemă, dar asta cred că o să putem s-o rezolvăm foarte simplu. E o mică problemă, că dacă însumăm sumele solicitate, fac de vreo patru ori bugetul Administraţiei Prezidenţiale. Dar nu e asta o problemă, pentru că principial vorbind, domnia sa are dreptul. Şi pentru că principial vorbind are dreptul, atunci putem să supunem amendamentele acestea la un singur vot. Dacă trece, îl felicităm pe domnul senator Câmpanu, îi acordăm, prin domnul ministru, aceste sume de bani şi am rezolvat problema, da? Vă propun să procedaţi ca atare. |
|||
|
|
Eu înainte vreau să vă întreb dacă la comisie aţi procedat la fel. |
|||
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Noi am votat amendament cu amendament, pentru simplul motiv că am găsit o modalitate de a nu susţine, adică nu am venit de fiecare dată să reamintim amendamentul, ar fi fost relativ mai uşor. Domnia sa n-a fost în comisie să fie prezent, şi atunci, am enumerat aceste amendamente şi am spus, se susţin, nu se susţin şi, ca atare, se treceau prin vot cu susţinere sau nesusţinere. |
|||
|
|
Ar fi trebuie să apară... vă cer scuze că intervin, să apară ca un singur amendament. Din păcate, aici nu apare ca un singur amendament, şi din punctul meu de vedere lucrurile nu pot fi tratate aşa cum propuneţi dumneavoastră. Domnule preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Subscriu la cele spuse de colegul nostru, domnul Cristian Dumitrescu, şi mai mult decât atât, aş vrea să spun că toate aceste amendamente de fapt nu au sursă. Vă reamintesc că bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost votat. Deci, din acel moment nu mai poate fi indicată poziţia respectivă ca sursă pentru amendamente. Ca atare, nu pot fi luate în dezbatere. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea deputaţilor şi senatorilor aflaţi la Putere. Vociferări din partea Opoziţiei.) |
|||
|
|
Domnul Relu Fenechiu. Aţi venit odihnit. |
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu vroiam să intervin, dar intervenţia de mai înainte a domnului deputat m-a convins şi, repet, chiar dacă o să vă uimesc, vreau să vă spun că s-ar putea să fim de acord cu propunerea dumneavoastră. O singură rugăminte însă am, de fapt, o condiţie ca să fim de acord. Noi suntem de acord să susţinem toate amendamentele o dată, cu condiţia ca dumneavoastră să votaţi înainte că sunteţi de acord cu ele. Vă mulţumim. |
|||
|
|
Procedură. |
|||
|
|
Dragi colegi, Şi eu sunt în asentimentul cred că pentru prima şi ultima dată în acest mandat, cu deputatul Relu Fenechiu, colegul meu de Iaşi, care a venit proaspăt şi odihnit, şi poate ar trebui într-adevăr să-i aprobăm amendamentele dinainte. Şi am să vă dau un exemplu pe care domnul onorabil doctor Câmpanu, senatorul de Botoşani, îl va susţine, cerând o sumă pentru o reabilitare termică a unei şcoli... |
|||
|
|
Domnule coleg, pe procedură. |
|||
|
|
Pe procedură. ...de un miliard de lei. 250 de milioane de euro ca să reabilităm termic o şcoală, cu sursă de finanţare, bugetul Administraţiei Prezidenţiale. |
|||
|
|
Domnule coleg, mulţumesc. Domnul senator Câmpanu. |
|||
|
|
Pe procedură. Aş vrea să-i răspund în primul rând domnului preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe. Nu avem buget votat pentru Administraţia Prezidenţială, pentru că nu am dat vot final pe buget. Un alt răspuns pe care vreau să-l dau colegului care a intervenit adineauri este referitor la faptul că ceea ce a făcut dumnealui se numeşte sofism, iar eu cred că nu e locul să fie cineva purtător de sofisme prin Camera Deputaţilor sau prin Senatul României. Motiv pentru care vreau să vă spun câteva lucruri. Am hotărât să susţin aceste amendamente, pentru că aceste amendamente sunt, dacă vreţi, absolutele necesităţi ale locuitorilor din judeţul Botoşani. Am muncit la aceste amendamente, iar abordarea mea politică faţă de cei care m-au ales este alta decât cea pe care o aveţi dumneavoastră, care vedeţi lucrurile din mijlocul Bucureştiului şi vă întâlniţi cu cei care v-au ales o dată la patru ani de zile. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Doamnelor şi domnilor colegi, Dacă-mi îngăduiţi. Procedură. Vă rog, domnule ministru. Vă rog să fiţi foarte scurt. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamna ministru, Doamnelor şi domnilor secretari de stat, Vreau să fiu nu numai scurt, cât şi constructiv. Sunt surprins de luarea de poziţie a excelenţei sale, domnul preşedinte al Comisiei pentru educaţie, mai ales pentru faptul că domnia sa este poate unul dintre cei mai longevivi parlamentari. Şi fac apel la această experienţă extraordinară de parlamentar pentru a îngădui şi colegilor care poate sunt primul la primul mandat sau la al doilea, cum este cazul domnului senator Câmpanu sau al meu, să ne susţinem, aşa cum este şi regulamentar, amendamentele la care cu siguranţă am muncit. Vreau să închei prin a vă spune că îl contrazic pe colegul meu, domnul Relu Fenechiu, care v-a spus că ar fi de acord să votăm toate la pachet, dacă aţi fi şi dumneavoastră de acord cu ele, amândouă procedurile sunt complet în afara regulamentului. Mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc. Domnilor colegi, Domnule preşedinte, Vă rog să ocupaţi locul din bancă. Doamnelor şi domnilor colegi, Am ascultat poziţia domnului preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, am ascultat poziţia domnului preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe şi constatăm că avem un singur autor, avem amendamente care se referă la o singură anexă şi avem o singură sursă de finanţare. Există, în acelaşi timp, propunerea, coroborând aceste date, ca toate aceste amendamente să fie supuse unui singur vot. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? (Vociferări din partea Opoziţiei, deputaţii şi senatorii s-au ridicat în picioare şi protestează, cerând să intervină pe procedură.) 207 voturi pentru. Împotrivă? Voturi împotrivă? Abţineri? Constatăm că distinşii noştri colegi liberali se abţin de la vot, amendamentul a fost admis. Domnule senator, pe procedură, vă rog. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că nu este corect ca dumneavoastră să hotărâţi în ce mod pot prezenta un amendament, în condiţiile în care obiectivele... |
|||
|
|
Domnilor colegi, vă rog să-i daţi voie domnului senator să-şi expună punctul de vedere. Mulţumesc. Domnule senator, vă oferim posibilitatea de a prezenta amendamentele toate, de a face o prezentare scurtă. Da. procedură. Domnul deputat Gerea. Procedură. |
|||
|
|
În continuare aţi ales calea aceasta de a conduce abuziv şedinţa. Bineînţeles, în aplauzele majorităţii, care se simte extraordinar de puternică, e bine, suntem la putere, dar nu mai... deja subtilităţi cum ar fi democraţia şi respectul faţă de instituţie, faţă de democraţie, probabil că este deja ora prea târzie să mai abordăm astfel de subiecte. Aşa că ne vom rezuma un pic la un subiect mai simplu şi poate mai uşor de înţeles pentru dumneavoastră şi anume, e adevărat, are dânsul aici o anumită sursă de finanţare, probabil că trebuia să facă o variaţie, putea să mai propună şi Administraţia Prezidenţială. Dar, să nu uitaţi că sunt - absolut - obiective cu totul şi cu totul diferite. Nici măcar, să spunem, un obiectiv dintr-un sat şi să iei satul acela de la un capăt la altul, de la o uliţă la alta, şi să începem să votăm pe legi, n-aveţi cum să solicitaţi un singur vot pe atâtea obiective diferite. Deci, n-aveţi cum. Nu le puteţi pune la grămadă. Ştiţi foarte bine şi atenţie foarte mare. Pe o astfel de procedură ".. |
|||
|
|
Domnule deputat... |
|||
|
|
Lăsaţi-mă un pic să termen., deci, pe o astfel de procedură, inclusiv acest vot va fi foarte uşor de contestat la Curtea Constituţională. Ştiţi foarte bine ce înseamnă acest lucru, ştiţi foarte bine că o eventuală aprobare, şi presupun că nu se va putea trece cu vederea un astfel de abuz la Curtea Constituţională, va duce la neadoptarea bugetului şi, iarăşi pe mâna dumneavoastră, aşa cum aţi făcut în ultimele trei zile, veţi pierde şi veţi... |
|||
|
|
Vă rog să finalizaţi intervenţia, domnule deputat. |
|||
|
|
...duce dezbaterile mult peste ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Deci, domnule preşedinte, considerăm că faceţi un abuz, încă o dată vă specific. Pe de altă parte, votul pe care l-aţi efectuat, iarăşi numărătoarea pe care aţi făcut-o în această seară nu a ţinut cont de realitate. Iarăşi este evident că în sală nici pe departe nu sunt cei pe care i-aţi menţionat dumneavoastră. Iarăşi vă solicităm să faceţi apel nominal, pentru că dacă faceţi cumva apel nominal, posibil să mai vină oamenii în sală. Dacă nu, probabil că se duc în altă parte. Deci, domnule preşedinte... |
|||
|
|
Vă rog să vă încheiaţi intervenţia. |
|||
|
|
Domnule preşedinte, nu am terminat, vă rog frumos să mă iertaţi, vă asumaţi o mare răspundere... din păcate, sunteţi personajul principal şi vedeta acestui cor de aplauze. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.) Dar, din păcate, încă o dată, oameni buni... |
|||
|
|
Domnilor colegi, vă rog să nu tulburaţi liniştea în sală. |
|||
|
|
...păcat că vă pierdeţi răbdarea şi păcat că vă manifestaţi aşa când este vorba totuşi de respectul asupra acestei instituţii. Mai sunt trei zile de lucru. Ştiţi foarte bine, v-am promis şi ne-am ţinut de cuvânt. |
|||
|
|
Domnule deputat... |
|||
|
|
Am încercat să ne susţinem amendamentele... |
|||
|
|
Aţi solicitat cuvântul pe procedură. |
|||
|
|
Vă rog frumos să mă lăsaţi, că este procedură şi... |
|||
|
|
Pe procedură, domnule deputat. |
|||
|
|
Şi vorbim de un lucru foarte important. |
|||
|
|
Pe procedură, vă rog frumos, domnule deputat. |
|||
|
|
Nu mai am mult. Imediat am să termin. Vă rog frumos. Deci, ne-am susţinut amendamentele, nu cred că puteţi să ne reproşaţi ceva asupra modului în care le-am susţinut. Aţi votat astăzi un program pe trei zile, foarte bine. În trei zile aţi terminat, s-a votat, aţi plecat acasă. Dar nu vă bateţi joc de această instituţie. apelez la bunul dumneavoastră simţ. Nu vă bucuraţi că sunteţi mulţi, nu vă bucuraţi că sunteţi tari, pentru că vă bateţi joc de o instituţie pentru care aţi luptat. Am susţinut împreună votul uninominal... |
|||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat... |
|||
|
|
... Am susţinut împreună un Parlament mai curat, nu se poate aşa! |
|||
|
|
Nu mă puneţi în situaţia să vă întrerup microfonul. |
|||
|
|
Este păcat că vă bateţi joc inclusiv de dumneavoastră. |
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult pentru intervenţie, domnule deputat. Doamnelor şi domnilor colegi, Supun votului dumneavoastră amendamentele domnului senator Câmpanu de la poziţia 319 la poziţia 604. Cine este pentru respingerea amendamentelor?.(Vociferări puternice din partea Opoziţiei.) 204 voturi pentru respingerea acestor amendamente. (Vociferări puternice din partea Opoziţiei. Deputaţii şi senatorii s-au ridicat în picioare.) Vă rog să luaţi loc. Rog chestorii să intervină şi să menţină ordinea în sală. Suntem în procedură de vot, domnule deputat. Cine este... |
|||
|
|
Nu este, nu recunoaştem, aceasta nu este procedură de vot, domnule preşedinte. Nu este procedură de vot! Nu recunoaştem votul care s-a dat! (I s-a închis microfonul.) |
|||
|
|
Vă rog să poftiţi în sală, domnilor deputaţi. Domnilor colegi, vă rog să vă ocupaţi locul în sală. Pe procedură am să vă dau cuvântul când se termină procedura de vot. Vă rog să ocupaţi loc în sală. Vă rog să ocupaţi loc în sală. Domnilor colegi, vă rog să ocupaţi loc în sală. Voturi pentru amendamentele de la poziţia 319 la poziţia 604. Abţineri? Cu 204 voturi pentru şi o abţinere, amendamentele au fost respinse. (Aplauze din partea Puterii. Vociferări puternice din partea Opoziţie,i ai cărei reprezentanţi cer în continuare să ia cuvântul pe procedură.) Domnule deputat, pe procedură, vă rog. |
|||
|
|
Deci, nu recunoaştem votul care s-a dat, nu am putut să ne susţinem amendamentele. Trebuie să ne daţi cuvântul pe procedură de fiecare dată când solicităm acest lucru, ştiţi foarte bine că aşa este regulamentar. N-aveţi dreptul să ne luaţi acest drept de a ne susţine amendamentele. Deci, domnule preşedinte, încă o dată, noi ne vom pune, cum să spun, toate forţele şi vom lupta în slujba acestei democraţii, care pe dumneavoastră văd că nu vă mai interesează. Domnule preşedinte, Nici nu veţi reuşi să ne scoateţi din sală aşa uşor şi vă atragem încă o dată atenţia că vă expuneţi şi dumneavoastră, şi partidul pe care-l reprezentaţi şi vom contesta modul în care şi dumneavoastră aţi desfăşurat preşedinţia acestei şedinţe. Vă atrag atenţia că am filmat de nenumărate ori ceea ce s-a întâmplat în sală şi oricum vom solicita şi înregistrările video şi vom depune contestaţie la Biroul permanent al Camerei şi sunt convins că n-o să vă bucuraţi. păcat pentru experienţa pe care dumneavoastră o aveţi ca parlamentar. Şi, domnule preşedinte, îl salutăm şi pe ".. aţi venit şi dumneavoastră, da, e bine. Domnule preşedinte, Noi vă solicităm să ne întoarcem la un climat normal de lucru, să revenim la poziţia, la amendamentele pe care colegul nostru, domnul Liviu Câmpanu, le avea de susţinut, să vă regândiţi atitudinea şi, dacă doriţi, putem continua. Dacă nu, vom rămâne blocaţi într-o jenă uriaşă. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Domnul ministru Adomniţei, tot pe procedură, vă rog. (Vociferări.) Domnilor colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în bancă. Am să vă dau cuvântul pe procedură, dar vă rog să vă ocupaţi locurile în bancă. Domnule ministru, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Aştept să faceţi dumneavoastră ordine sau să chemaţi chestorii să facă ordine, domnule preşedinte. |
|||
|
|
Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte. Lăsând la o parte orice fel de nuanţă de glumă, faptul că nu mai aveţi răbdare să ascultaţi, vreau să-l pun pe seama oboselii şi a dorinţei de a da ţării un buget cât mai rapid şi nu pe seama dorinţei de a obstrucţiona în cel mai grosolan mod democraţia în România. Poate nu ştiţi, ne aflăm în cel mai înalt for al exprimării democraţiei în România. Opoziţia are oportunitatea şi, conform Regulamentului, are tot dreptul să-şi susţină fiecare amendament în parte, iar dumneavoastră - pentru că sunteţi majoritatea - aveţi posibilitatea să le respingeţi, asumându-vă prin vot acest lucru. În niciun caz prin a pune pumnul în gură, nu Partidului Naţional Liberal, cât democraţiei. Este un precedent ce se întâmplă acum, care nu a mai avut loc, cred, niciodată în plenul Camerei şi al Senatului reunit. Vă rog frumos, să ne revenim, să vă calmaţi, să aveţi răbdare, indiferent cât de mulţi nervi vă costă acest lucru. |
|||
|
|
Vă rog să vă finalizaţi intervenţia, domnule deputat. |
|||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Este inclusiv pentru dumneavoastră ceea ce spun, domnule preşedinte, indiferent de cât de mult vă costă acest lucru, şi să vă exercitaţi corect dreptul pe care îl aveţi, ca majoritate, să respingeţi amendamentele în care nu credeţi. Dar, în niciun caz să nu înlăturaţi democraţia pentru care au plătit românii cu sângele lor în Decembrie 1989. |
|||
|
|
Domnule deputat, Declaraţiile politice sunt marţea, de la ora 8,30 la 10,00. Pe procedură, dacă mai are cineva? |
|||
|
|
Vă mulţumesc pentru generozitate. Despre procedură: fiecare dintre amendamentele care trebuiau prezentate se refereau la câte o localitate diferită. Nu este admisibil să le tratăm pe toate, punându-le în aceeaşi oală a indiferenţei majorităţii. Fiecare dintre amendamentele care trebuiau prezentate, trebuiau tratate unitar şi văzut dacă, într-adevăr, unele dintre ele pot fi sau nu pot fi satisfăcute. În momentul în care aţi pus un picior deasupra şi aţi aplatizat absolut toate priorităţile pe care colegii noştri le prezentau în seara asta în faţa dumneavoastră, nu arătaţi decât dezinteres, nu arătaţi decât superioritate şi acest lucru nu poate fi un exemplu bun pentru niciunul dintre cetăţenii noştri. Mulţumesc. |
|||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Eu cred că putem închide subiectul. Domnul senator Câmpanu, pe procedură? Da, vă rog. Dacă aveţi o declaraţie politică, vă recomand s-o faceţi marţea, de la ora 8,30 - 10,00. Pe procedură, domnule senator Câmpanu, aveţi cuvântul. |
|||
|
|
Voiam să mulţumesc colegilor mei din Parlament pentru susţinerea acordată în finanţarea acestor amendamente. Însă, nu pot accepta sprijinul lor, pentru că acest vot a fost dat ilegal. Motiv pentru care, vă aduc aminte - aşa a vrut Dumnezeu, aşa s-a întâmplat, în fiecare seară din această săptămână eu am fost cel care a încheiat ziua de lucru. Aduceţi-vă aminte că marţi seară aţi dat, tot aşa, în bloc, un vot împotriva unui raport de respingere a amendamentelor mele. Şi, conform stenogramei apărute, prin acel vot, dumneavoastră nu aţi făcut altceva decât să îmi aprobaţi 50 de amendamente pentru Ministerul Dezvoltării Regionale. Vă mulţumesc foarte mult încă o dată. |
|||
|
|
Mulţumesc. (Vociferări.) Doamnelor şi domnilor colegi, Dată fiind starea de fapt şi de drept, consider că noaptea poate fi un sfetnic bun, şi pentru unii, şi pentru alţii. Suspend lucrările. Ne revedem mâine dimineaţă la ora 9,00. |
|||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 23,40. |
|||
![]() |



