Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 9, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.27/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 9, 2009 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 9, 2009
|
Şedinţa a început la ora 16,10. Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Popa Cornel, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte domnul Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul de 471 deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 379, iar 92 sunt absenţi. Cvorumul legal de lucru este astfel îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au adoptat Proiectul ordinii de zi şi Proiectul programului de lucru pentru şedinţa de astăzi, în forma în care v-au fost deja distribuite. Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Dacă nu sunt observaţii vă supun la vot. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observaţii? Dacă nu sunt, vă supun aprobării. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
La primul punct al ordinii de zi, avem Mesajul Preşedintelui României. Înainte de asta, aş vrea să salut şi prezenţa corpului diplomatic. Îl invit la tribună pe domnul Traian Băsescu, Preşedintele României. (Aplauze.) |
|
||
|
|
Domnul Traian Băsescu: Domnule preşedinte al Senatului României, Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Doamnelor şi domnilor, Mă bucur să mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, a primului Parlament ales uninominal prin votul cetăţenilor români din ţară şi din diasporă. Alegerea dumneavoastră este rezultatul reformei sistemului electoral, o reformă importantă pentru societatea românească. Suntem la doar trei luni de la alegerile parlamentare. În acord cu textul constituţional, m-am implicat în procesul de construcţie politică a unei majorităţi parlamentare. Motivul principal al implicării mele, dincolo de obligaţia constituţională, l-a reprezentat dorinţa de a fi consecvent cu ideea că democraţia presupune o coaliţie transparentă. Astăzi, România are un guvern susţinut de o largă majoritate parlamentară. Este, de fapt, nu doar o majoritate de guvernare, dar este o majoritate pentru reformă. Acesta este sensul în care eu înţeleg actuala coaliţie, care beneficiază de 70% din voturile Parlamentului. O largă majoritate transparentă este tipul de aritmetică parlamentară ideal pentru a face faţă unei situaţii dificile, de excepţie, cum este cea pe care o traversăm, criza financiară şi economică profundă la nivel global. Avem o coaliţie care reuneşte partide cu orientări ideologice diferite, care poate găsi soluţii pentru cei afectaţi de criză, o coaliţie care poate găsi soluţii atât pentru întreprinderi, cât şi pentru angajaţi. Nu este o contradicţie între a sprijini societăţile comerciale şi a-i proteja pe cei vulnerabili. Interdependenţa între patronat şi angajaţi este mai evidentă ca niciodată în vremuri de criză. Această majoritate poate fi marea şansă a României pentru a trece peste vremurile de criză nu numai cu costuri cât mai mici, dar şi cu costuri împărţite echitabil. România are nevoie de o creştere substanţială a eficienţei economice şi administrative. În condiţiile crizei, avem nevoie, însă, şi de mai multă solidaritate, pentru că suntem inegali în faţa crizei, iar efortul nostru de solidaritate trebuie să-i ţintească pe cei care sunt cei mai expuşi efectelor crizei. În concluzie, această coaliţie puternic majoritară în Parlament trebuie să fie orientată spre diminuarea efectelor crizei economice, spre eficienţă şi dialog cu cetăţeanul şi, în egală măsură, trebuie să fie o coaliţie pentru modernizarea României. O majoritate pentru modernizarea statului poate transforma criza într-o oportunitate pentru România. Această coaliţie trebuie să fie orientată, în special, spre reforme structurale curajoase, profunde şi, mai ales, demarate cât mai repede şi conduse în mod ordonat, ţinând seama de o coerenţă a secvenţialităţii reformelor care, de multe ori, ne-a lipsit. Doamnelor şi domnilor, România este o ţară care înregistrează un mare decalaj economico-social faţă de media europeană. În plus, România nu şi-a definitivat reformele specifice tranziţiei la economia de piaţă şi pe cele ale preaderării la Uniunea Europeană. Din această cauză nu am înregistrat un salt major în eficienţă şi în caracterul democratic al tuturor instituţiilor statului român. Numai dacă îşi asumă acest obiectiv al reformelor, care reprezintă o nevoie obiectivă şi urgentă a României, această majoritate îşi face datoria constituţională de a reprezenta cetăţeanul şi, ca urmare, dă dovadă de responsabilitate faţă de destinele imediate şi de viitor ale României. Criza economică este în egală măsură un risc, dar şi o şansă. Cuvântul de ordine este deci reforma statului. Sub imperativul responsabilităţii pot fi reunite toate competenţele, toate energiile de care dispunem, indiferent de culoarea politică. Dacă reforma statului nu este declanşată şi dusă până la capăt, atunci nicio atât de largă majoritate parlamentară şi niciun guvern generat de o astfel de majoritate nu îşi justifică existenţa în faţa cetăţenilor. Declararea de către Guvern a unui program accelerat de reformare a statului, program bine susţinut şi, dacă este nevoie, îmbunătăţit de Parlament sau de majoritatea parlamentară, poate fi şansa României de a ieşi modernizată şi implicit mai puternică din criza economică globală. O Românie modernizată în perioada de criză economică va fi capabilă să-şi reia creşterea economică accelerată imediat după ce efectele crizei globale vor fi depăşite. Sunt partizanul accentuării atitudinii proactive şi de control a Parlamentului. Convingerea mea este că Parlamentul trebuie să devină un factor mai activ de asigurare a coerenţei şi stabilităţii politicilor guvernamentale. Mesajul meu aduce în atenţia Parlamentului şi a întregii ţări nevoia de acţiuni coerente şi urgente pentru reformare, care să asigure modernizarea statului şi prin care să se elimine riscul a două crize majore: este vorba despre o criză de încredere şi despre o criză de reprezentativitate. Numai în măsura în care vom şti să răspundem corect acestor riscuri, România poate deveni mai eficientă şi mai democratică. Le voi analiza pe rând. Criza de încredere este evidentă când avem în vedere starea justiţiei, domeniu care s-a confruntat cu numeroase blocaje politice în ultimii ani. Deşi s-au înregistrat progrese importante, după doi ani de la aderarea României ni se cere în continuare, să depunem eforturi pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga. Deşi toate partidele şi-au declarat unanim sprijinul pentru reforma justiţiei, la consultările pe care le-am avut în august, anul trecut, deciziile ulterioare ale clasei politice nu au confirmat în totalitate aceste angajamente. Criza de încredere în justiţie este rezultatul direct al experienţei pe care oamenii de rând o trăiesc în fiecare zi şi este o experienţă care creează sentimentul inegalităţii în faţa justiţiei. În afară de zona marii corupţii, eficienţa actului de justiţie trebuie să se vadă în cazurile de zi cu zi. Eliberarea unor persoane suspectate de infracţiuni grave, care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, nu face decât să erodeze încrederea oamenilor în dreptatea magistraţilor. Termenele lungi de judecată descurajează cetăţenii să se adreseze instanţelor şi-i încurajează să-şi facă singuri dreptate. Avem obligaţia ca, prin noile coduri, să corectăm aceste realităţi. În domeniul justiţiei este vorba de un efort susţinut din partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi, şi mă refer aici, în mod special, la Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii şi Agenţia Naţională de Integritate. Avem de îndeplinit cerinţele din cele patru obiective de referinţă din ultimul raport de ţară, după cum urmează: Unu. Asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii Consiliului Superior al Magistraturii: adoptarea noilor coduri, de procedură civilă şi penală, precum şi raportarea şi monitorizarea impactului acestora. Pentru că în clasa politică este o dezbatere pe tema codurilor, vreau să ştiţi că angajamentul României a fost ca aceste coduri, penal şi civil, procedură penală şi civilă, să fie adoptate în Parlament până la 1 ianuarie 2009, deci 31 decembrie 2008. Termenul este depăşit şi de aceea s-a ajuns la soluţia unor angajări de răspundere. Consolidarea Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât aceasta să fie competentă, să verifice averea, incompatibilităţile şi potenţialele conflicte de interese, precum şi să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza căror să se poată aplica sancţiuni disuasive. Este al doilea obiectiv al raportului. Al treilea obiectiv este constituirea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt. Şi, în sfârşit, al patrulea obiectiv, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală. Am pledat în toate mesajele mele publice pentru ca aceste obiective să fie îndeplinite. Voturile din Senat şi din Camera Deputaţilor pentru cazuri de presupusă corupţie sunt şi un semnal pentru autorităţile judiciare din România că imixtiunea politicului nu mai poate fi o scuză pentru lipsa rezultatelor în zona combaterii corupţiei la nivel înalt. Acum este rândul magistraţilor să arate respect faţă de aplicarea legii, dar şi un înalt profesionalism. Criza de încredere este şi rezultatul atitudinii dominante de la nivelul Parlamentului şi Guvernului din anul 2008, în ceea ce priveşte abordarea cheltuielilor economice. România se află astăzi în faţa efectelor crizei economice globale, după doi ani de lipsă de prudenţă bugetară, pe un fond de creştere economică puternică. Nu a fost folosită: şansa intrării în Uniunea Europeană în contextul internaţional favorabil pentru a realiza reformele. Lipsa de reforme din ultimii doi ani o plăteşte populaţia acum. Acesta este motivul pentru care, în condiţiile deteriorării situaţiei economice, România nu poate lua măsurile de stimulare pe care le ia majoritatea partenerilor noştri din Uniunea Europeană. Noi nu putem creşte cheltuielile publice, atât cât ar trebui, şi nici nu putem crea condiţii pentru reducerea rapidă a ratelor dobânzilor. România plăteşte şi costul politizării şi nereformării administraţiei publice. În ultimii ani, sectorul public a crescut excesiv şi a devenit o povară. Din cele aproximativ 300 de mii de locuri de muncă, create în ultimii 4 ani, mai mult de jumătate, 160 de mii, sunt în sectorul public. Veniturile salariale din sectorul public au crescut de la aproximativ 5% din p.i.b., în 2004, la 8% din p.i.b., în 2008. În cifre absolute, creşterea este şi mai impresionantă, aproape 5 miliarde de euro pe an plătiţi în plus pentru salariile din sectorul public. În ciuda creşterii economice puternice şi a reducerii sărăciei, cheltuielile sociale, pensii, asistenţă socială, fără a lua în calcul sănătatea sau educaţia, au crescut şi ele ajungând la 10,5% din p.i.b. în anul 2008. Numărul persoanelor asistate de stat sub diferite forme a crescut până la 11 milioane în anul 2008. Trebuie remarcat faptul că în loc ca Guvernul să ajute la construirea unei societăţi cu o clasă de mijloc din ce în ce mai numeroasă, mai bogată şi mai independentă, în perioada ultimilor ani a crescut dependenţa faţă de stat. Economia României a rezistat cu greu acestor abuzuri. Deficitul bugetar a crescut an de an, ajungând în 2008 la cifra record de 5,3% din p.i.b. Cu alte cuvinte, o datorie publică suplimentară de peste 6 miliarde de euro doar anul trecut. Mai mult, cu atitudine greu de etichetat, înaintea şi în timpul campaniei electorale de anul trecut, au fost risipite 3 miliarde de euro din Fondul Naţional de Dezvoltare, bani proveniţi, în principal, din privatizarea Băncii Comerciale Române. Acesta este rezultatul propagandei triumfaliste a guvernării netransparente, a unei proaste guvernări pe care românii trebuie să-l plătească acum. Moneda naţională s-a depreciat în ultimul an şi jumătate cu aproape 40%, ceea ce afectează cele 500 de mii de familii cu credite mari în valută, iar Banca Naţională a României a fost obligată să menţină dobânzile la un nivel foarte ridicat şi să înăsprească condiţiile de acces la credite. Pe scurt, creditele pentru sectorul privat au fost mai puţine şi mai scumpe din cauza risipei din sectorul de stat. Dacă vom continua pe acest drum, nu vom îndeplini condiţiile care să ne permită adoptarea monedei euro în contextul în care moneda unică europeană şi-a dovedit utilitatea în actuala criză economică. Criza de încredere din alte domenii strategice, cum sunt educaţia şi sănătatea, ca şi cea din domeniul justiţiei, nu este simplul rezultat al unor percepţii, ci este rezultatul experienţei concrete pe care o au cetăţenii. Un exemplu este situaţia din sistemul de sănătate, unde, în ciuda unei creşteri a fondurilor în ultimii ani, calitatea actului medical şi continuitatea îngrijirilor sunt probleme permanente. Iar acestora li se adaugă prestaţia unui personal medical din ce în ce mai lipsit de motivaţie profesională şi mai redus numeric. Sistemul nostru de sănătate rămâne astfel unul dintre cele mai neperformante din Europa, fiind caracterizat prin lipsa de transparenţă în alocarea fondurilor şi ineficienţă în utilizarea resurselor. Atrag atenţia asupra faptului că există riscul major ca sistemul sanitar nereformat să consume bugetul înainte de sfârşitul acestui an. În acest caz, actuala guvernare se va afla în postura extrem de dificilă de a fi nevoită să identifice surse suplimentare de finanţare ce vor conduce inevitabil la creşterea deficitelor în a doua jumătate a anului 2009. În momentul formării noului Guvern, am găsit o atitudine favorabilă din partea ministrului sănătăţii faţă de ideea că, în termen scurt, să fie finalizată şi pusă în dezbatere publică strategia de reformare care necesită întrunirea unui consens politic. Adoptarea acestuia va trebui să fie apoi urmată de un pachet legislativ coerent, absolut necesar ameliorării situaţiei din sistemul sanitar. În consecinţă, solicit Guvernului, ministrului sănătăţii, elaborarea, în regim de urgenţă, a strategiei de reformare a sistemului sanitar şi, ulterior, a pachetului legislativ. Ambele trebuie finalizate şi adoptate cât mai urgent, chiar înainte de termenul celor 6 luni. În domeniul educaţiei, indiferent de durata şi de intensitatea crizei economice, există premise favorabile pentru creşterea nivelului de performanţă. Există o strategie elaborată de experţi din comisia condusă de profesorul Mircea Miclea, există sprijinul bazei sociale, adică al sindicatelor care au fost de acord cu măsurile de modernizare a sistemului şi domeniul a primit finanţarea promisă iniţial, de 6% din p.i.b. Actuala majoritate parlamentară, actualul guvern au obligaţia declanşării imediate a unor reforme profunde în sistemul de educaţie, singura soluţie pentru creşterea performanţelor acestuia şi, implicit, a asigurării pregătirii tinerilor la nivelul la care să poată face faţă nevoilor economiei româneşti. Reforma administraţiei publice cere voinţă politică din partea celor două partide care formează actuala majoritate. Se poate constata că majoritate nu înseamnă, din păcate, întotdeauna şi voinţă politică. Prea adesea în România, aparatul administrativ a fost croit după dimensiunile clientelelor politice. Principiile eficienţei şi nu cel al politizării trebuie să fie ale aceluia care să ghideze orice reformă a administraţiei. O administraţie suplă, flexibilă, debirocratizată şi competentă este o administraţie eficientă. Noi nu avem un deficit de persoane în administraţie, dimpotrivă, avem un excedent care trebuie urgent eliminat, pentru a nu mai fi o povară pentru contribuabili. Dacă avem un deficit în administraţia centrală şi locală, acesta este de persoane competente. Le lipsesc regulile clare şi transparenţa, nu cadourile pentru clienţii politici. Afirmaţiile mele sunt în mod egal valabile pentru administraţia centrală, dar şi pentru administraţia locală. Avem nevoie urgent de o lege a salarizării în sectorul bugetar, care să elimine abuzurile, privilegiile, discreţionarul şi inechitatea. Actuala majoritate are ca obiectiv neîntârziat să propună această nouă grilă de salarizare care să consacre o corespondenţă între ierarhia valorilor şi ierarhia retribuţiilor. Deciziile politice pe care le adoptăm pentru a trece cât mai bine prin actualele dificultăţi trebuie să plece de la premisa că soluţiile adoptate vor avea consecinţe pe termen mediu şi lung. Consider că din această perioadă de dificultăţi economice trebuie să ieşim nu numai cât mai rapid, ci şi mai puternici, ca efect al unor reforme structurale consistente, ca efect al unei corecte gestionări a resurselor financiare pe care le avem la dispoziţie în această perioadă. Stimaţi parlamentari, Doamnelor şi domnilor, Evoluţia economică în condiţii de criză economică globală, este problema critică a guvernării peste tot în lume. Evaluările internaţionale spun că această criză economică mondială se va adânci. Dacă această problemă nu este rezolvată, atunci, în mod sigur, se vor agrava şi problemele sociale şi problemele politice. În faţa provocărilor crizei, România are avantajul de a beneficia de climatul de responsabilitate şi solidaritate al Uniunii Europeane. În ultimele 6 luni, am participat la toate reuniunile Consiliului European dedicate crizei economice. În toate reuniunile a fost subliniat sentimentul de încredere în capacitatea Europei unite de a reduce semnificativ costurile crizei. De la tribuna Parlamentului României doresc să readuc în discuţie o serie de principii şi acţiuni care se constituie în garanţii pentru diminuarea efectelor crizei economice globale în România. În primul rând, chiar dacă Uniunea Europeană are instrumente de solidaritate, destinate ajutorului unor state aflate în dificultate, totuşi, efortul propriu al fiecărei ţări este determinant pentru depăşirea crizei. În România, a depăşi criza înseamnă a munci mai mult şi mai bine, cu productivitate şi eficienţă mai mare. Ne ştim prea bine lipsurile, salariile au crescut ani de zile mai repede decât productivitatea muncii. Ieşim din această criză numai dacă inversăm această tendinţă. Iar soluţiile din acest punct de vedere sunt, pe de o parte, o anvelopă salarială pentru societăţile şi regiile statului, iar, pe de altă parte, restrângerea cheltuielilor materiale şi a cheltuielilor salariale în instituţiile bugetare ale administraţiei centrale şi locale. Nu în ultimul rând, planificarea cheltuielilor bugetare pentru următorii 3 ani este necesară. În al doilea rând, România nu susţine protecţionismul şi se pronunţă împotriva fragmentării pieţei interne europene. România sprijină concurenţa şi libera circulaţie, precum şi rolul Comisiei Europene de garant al tratatelor Uniunii. De altfel, parte din întreprinderile noastre suferă tocmai pentru că s-au redus pieţe externe şi, în consecinţă, s-au redus comenzile. Pe de altă parte, România a sprijinit industria auto fără a încălca principiile pieţei interne europene şi ale concurenţei. În concluzie, solicit Guvernului şi partenerilor sociali să propună numai soluţii care au la bază respectarea regulilor pieţei interne şi a legislaţiei europene. În al treilea rând, susţinem reinstaurarea unor condiţii de finanţare normală a economiei şi a circuitului creditelor dinspre sectorul financiar spre economia reală, în condiţiile în care statul îmbunătăţeşte reglementarea şi supravegherea instituţiilor financiare. România s-a pronunţat pentru evitarea situaţiilor în care deciziile într-un stat membru al Uniunii Europene ar putea avea impact negativ asupra băncilor din statele membre. Am susţinut, de asemenea, că sprijinirea băncilor mamă nu trebuie să presupună restricţii pentru filialele din alte state membre. Totodată, chiar dacă în România nu există un pericol eminent al unei crize financiar-bancare a apărut o contracţie a creditului şi un aparent deficit de lichiditate. Am purtat discuţii cu bancherii legat de îmbunătăţirea condiţiilor creditării. În acest scop, este necesară mai întâi flexibilizarea condiţiilor de creditare de către bănci. Acestea trebuie să înţeleagă mai bine diversitatea situaţiilor pe care le au cetăţenii şi întreprinderile mici şi mijlocii. Este adevărat faptul că o bancă ce lucrează cu i.m.m.-uri trebuie să gestioneze un număr mai mare de contracte de credit, cu valori unitare mai mici. Aşa trăiesc însă foarte multe bănci din Uniunea Europeană. La noi, multe bănci preferă un număr mic de contracte, dar cu valori unitare mari. Iar foarte multe contracte sunt cu întreprinderi de stat. Consider că Guvernul, Banca Naţională şi sistemul bancar trebuie să acorde atenţie acestui aspect. În al patrulea rând, este necesar să acordăm atenţie specială celor mai vulnerabili. Criza economică actuală va avea în mod sigur efecte diferenţiate asupra diferitelor categorii sociale. Solidaritatea socială însă este în pericol dacă tratăm uniform impactul efectelor crizei economice. Din păcate, actualele politici sociale nu ţintesc suficient de riguros grupurile aflate în nevoie. Avem nevoie de o identificare mai precisă a celor care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului. Trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru a evita riscul marginalizării sau excluziunii sociale a acestora. A-i ajuta pe cei vulnerabili nu este o prioritate temporară, ci şi un obiectiv pe termen lung care să redefinească în mod echitabil fundamentul solidarităţii sociale din România. Trebuie să dăm prioritate acelor măsuri active care să încurajeze munca şi efortul individului, şi nu măsurilor care împovărează o categorie în defavoarea alteia sau sufocă sectorul privat, aflat oricum în dificultate. În al cincilea rând, susţin respectarea regulilor Uniunii Economice şi Monetare, utilizare chibzuită şi echilibrată a flexibilizării Pactului de Stabilitate şi Creştere în condiţii de criză, precum şi nevoia de politici publice responsabile şi coerente pentru asigurarea macrostabilităţii şi a sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor publice. Aici aş face o menţiune, Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost flexibilizat prin decizia Consiliului European. Dar asta nu înseamnă că cineva poate să-şi propună sau că noi ne putem propune să trecem dincolo de limitele de flexibilizare fixate de Consiliul European. În al şaselea rând, utilizarea resurselor financiare disponibile. Aici se află cu certitudine una din cheile creşterii economice în anul 2009. În afara sumelor pentru investiţii alocate din veniturile bugetului de stat, România dispune de finanţări pe termen lung neutilizate, repet, neutilizate, şi angajate deja de câţiva ani cu Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială, Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 3,55, repet, 3,55 miliarde de euro. La parte din aceste credite am început deja să plătim comisioane de neutilizare în valoare de milioane de euro anual. Pe de altă parte, fondurile structurale nerambursabile alocate României de către Uniunea Europeană pentru anul 2007, 2008 şi 2009, şi neutilizate până la începutul acestei luni, se ridică la 5,5 miliarde euro, repet, 5,5 miliarde euro, la dispoziţie. Un total de 9 miliarde euro din care, dacă am reuşi în acest an să utilizăm 3-4 miliarde, am putea spune că ne-am făcut datoria faţă de români generând dezvoltare, o minimă creştere economică şi creând locuri de muncă. Permiteţi-mi să fac o paranteză. Avem un aparat birocratic uriaş, a cărui performanţă este cea despre care v-am vorbit acum: 9 miliarde de euro la dispoziţia României neutilizate. Este inadmisibil şi asta arată ineficienţa profundă a acestui aparat constituit probabil în primul rând pe criterii clientelare, şi nu pe criteriul competenţei. În timp ce zeci de mii de oameni îşi pierd locurile de muncă, bugetarii sunt în procese pentru acordarea de sporuri din ani anteriori, dar şi pentru viitor. Nu este un caz izolat justiţia. Funcţionari din Ministerul Muncii şi-au obţinut retroactiv sporuri în sume uriaşe. Controlori ai Curţii de Conturi care controlează utilizarea creditelor externe au obţinut de curând în instanţă dreptul de a li se da 75% la salariu şi foarte multe astfel de exemple. Practic, Guvernul şi Parlamentul nu mai controlează bugetul statului şi salarizarea. O altă putere, din afara puterii legislative, din afara puterii executive, decide bugetul statului. În al şaptelea rând, putem ajuta sectorul de afaceri şi în special întreprinderile mici şi mijlocii prin reducerea birocraţiei. Statul român percepe peste 200 de taxe şi impozite, multe dintre ele aducând venituri puţine statului, dar implicând multe costuri atât pentru administraţia publică, cât şi pentru contribuabili. În plus, România şi-a asumat alături de partenerii europeni obiectivul de a reduce cu 20% costurile administrative impuse întreprinderilor mici şi mijlocii. Este o decizie la care noi am participat în Consiliul European din decembrie. Îndemn Guvernul să se aplece cu urgenţă asupra acestor oportunităţi de a oferi un ajutor rapid mediului de afaceri şi de a reduce costurile administraţiei publice, prin simplificarea sistemului de taxe şi impozite. O bună ocazie ar fi apropiata modificare a Codului fiscal. Măsurile de modernizare a statului prin aplicarea reformelor structurale, concentrarea asistenţei sociale către categoriile sociale cu adevărat vulnerabile sau vulnerabilizate de criza economică, utilizarea eficientă şi rapidă a resurselor financiare contractate şi a fondurilor structurale europene, aplicarea unui regim de austeritate în cheltuirea banilor publici în instituţiile centrale şi locale ale administraţiei, implementarea eficientă a programelor guvernamentale de creare de noi locuri de muncă, accelerarea reformelor din justiţie, sănătate şi educaţie sunt elemente de natură a creşte credibilitatea clasei politice şi a instituţiilor statului. În acelaşi timp, acţiunea eficientă a Guvernului şi a Parlamentului va fi de natură a da populaţiei încredere în clasa politică şi în instituţiile statului, dar şi o garanţie că actuala clasă politică poate diminua efectele crizei globale asupra românilor. Mai mult, acţiunea eficientă a Guvernului este de natură a restabili credibilitatea, credibilitatea României pe plan internaţional. Astăzi, mai mult ca oricând, este pusă sub semnul întrebării capacitatea României de a aplica politici publice prin care se asigură îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro în 2014. Criza economică globală nu trebuie să fie un pretext pentru ca România să renunţe la obiectivul de adoptare a euro în 2014. În acelaşi timp, avem nevoie de o abordare prudentă din punct de vedere al finanţării deficitului de cont curent, dar şi al finanţării a parte din datoria privată. Şi aici aş vrea să nu rămână dubii. În acest an, România are de făcut plăţi externe, statul român, în valoare de 1,6 miliarde. Deci, o datorie externă foarte mică pe care aţi aprobat-o prin votul dat bugetului a fi plătită în timp util. Marea problemă a României, prin efectele sale, o reprezintă datoria sectorului privat care, anul acesta, are o datorie de 24 de miliarde de euro. Dacă din punct de vedere al bugetului de stat nu avem nicio problemă să ne finanţăm datoria externă şi deficitul bugetului de stat, avem însă a ne gândi cum finanţăm deficitul de cont curent şi cum intervenim la momentul la care, eventual, sectorul privat nu va putea să-şi ramburseze creditele angajate. Şi, atenţie, nu sunt credite cu care s-au dus în vacanţă. Sunt credite cu care au făcut investiţii în România. Iar stoparea finanţării, intrarea lor în default, nu înseamnă nimic altceva decât încetarea funcţionării lor, creşterea şomajului, reducerea producţiei în România. Deci, aş relua: în acelaşi timp, avem nevoie şi de o abordare prudentă din punct de vedere al finanţării deficitului de cont curent, dar şi al finanţării a parte din datoria privată. Cea mai mare provocare a actualei crize este dificultatea de a prezice evoluţia ei. Foarte posibil, în perioada următoare, instituţiile de evaluare a economiei globale vor corecta negativ previziunile evoluţiilor economice mondiale şi din spaţiul Uniunii Europene pentru anul 2009. În aceste condiţii, România are nevoie de o centură de siguranţă care înseamnă un împrumut extern. Şi aici aveţi nevoie de o explicaţie pentru a nu fi în dificultate sau a nu părea neinformaţi. Uniunea Europeană a pus la dispoziţia statelor membre intrate în ultimii ani, deci, a celor 12, suma de 30 miliarde de euro în doi ani, 2009 şi 2010. În momentul de faţă, România poate accesa bani de la Uniunea Europeană, dar condiţia pe care Uniunea Europeană o pune - să fie în parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional. Este condiţie, şi nu vis. Uniunea Europeană nu are instrumentele de control a utilizării banilor şi a evaluării situaţiei macroeconomice. Dacă dorim să accesăm fonduri puse la dispoziţia noilor membri de Uniunea Europeană, trebuie s-o facem în parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional. Repet: noi nu avem nevoie de credite pentru susţinerea bugetului sau pentru susţinerea obligaţiilor de plată ale statului român. Repet acest lucru. Avem însă un deficit de cont curent şi o datorie a sectorului privat, care trebuie achitată anul acesta, de 24 de miliarde. Un asemenea împrumut, acea centură de siguranţă ne va face mai rezistenţi la o posibilă deteriorare rapidă a economiei globale şi, implicit, a economiei naţionale, pe care nu o putem anticipa în acest moment. Dacă România nu va răspunde adecvat tuturor acestor provocări, există riscul să ne confruntăm şi cu o criză de reprezentativitate care ar pune în pericol însuşi caracterul democratic al sistemului nostru politic. Semnele crizei de reprezentativitate pot fi identificate la două niveluri: cel al măsurii în care deciziile politice sunt luate în numele interesului naţiunii române şi cel al păstrării contactului dintre alegător şi ales. Caracterul transparent al actualei majorităţi constituie un cert progres faţă de situaţia în care Guvernul era susţinut de o majoritate netransparentă. Nu este însă suficient ca o majoritate să deţină două treimi din Parlament pentru a fi asigurat caracterul reprezentativ, democratic, al unei guvernări. O majoritate parlamentară şi guvernamentală, indiferent cât de mare este, nu rămâne cu adevărat reprezentativă decât dacă depăşeşte logica interesului de partid şi acţionează exclusiv în sensul interesului cetăţenilor care au ales-o. Un risc major este cel al invocării pretextului că anul 2009 este un an electoral, pentru a nu face sau pentru a întârzia reformele structurale. Avem alegeri europarlamentare în iunie şi alegeri prezidenţiale spre sfârşitul anului. În ultimii doi ani, au avut loc mai multe scrutinuri şi, din păcate, partidele politice au subordonat buna guvernare obiectivelor electorale. S-au sacrificat planificarea bugetară şi echilibrele macroeconomice doar pentru a întreţine iluzia bunăstării. Banul public a devenit buget de campanie electorală, şi acum vedem cu ce costuri pentru întreaga societate. Să nu repetăm aceste greşeli, să le spunem românilor deschis că, în actualul context economic, e nevoie de reforme şi de austeritate bugetară. Nimeni nu trebuie să se amăgească sau să îi amăgească pe alţii că putem şi fără măsuri de austeritate. Sunt convins că românii au înţeles că promisiunile din campanie nu pot fi îndeplinite imediat în actualul context şi că o politică bugetară nesăbuită poate fi seducătoare pe termen scurt, dar garantat dezastruoasă pe termen mediu şi lung. (Rumoare în partea stângă a sălii, din partea parlamentarilor PNL.) România este parte a unei economii globale pe care nu o putem controla, dar acest lucru nu poate fi o scuză pentru erorile din trecut şi, mai ales, nu este o scuză pentru a face acum greşeli. Acum, cel mai mare pericol vine de la absenţa reformelor şi de la tentativele de a specula politic actualele dificultăţi. Aşa cum ştim toţi, în acest an se vor desfăşura alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Ca Preşedinte al României, nu mă voi lăsa atras în niciun joc politicianist, indiferent de preţul politic. Obiectivul meu este comunicarea şi realizarea unui parteneriat cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu Banca Naţională a României şi cu Asociaţia Băncilor Comerciale din România, cu societatea civilă, cu sindicatele, pe de o parte, pentru a reforma şi moderniza statul, iar pe de altă parte, pentru diminuarea efectelor crizei economice. Repet apelul meu către toate categoriile, către toate sindicatele care au nemulţumiri, care au revendicări de multe ori justificate: să aibă în vedere realitatea actualului context intern şi internaţional. Să nu cerem ceea ce ştim că nu se poate da. A fi responsabil înseamnă a fi solidar cu viitorul României. Din actuala criză economică globală putem ieşi cu o administraţie modernizată şi cu un nivel rezonabil al datoriilor statului, astfel încât să putem valorifica imediat reluarea creşterii economice atunci când criza globală va fi depăşită. În egală măsură, dacă nu vom adopta măsuri accelerate pentru reluarea reformelor structurale, dacă nu vom accelera descentralizarea şi creşterea autonomiei comunităţilor locale, dacă nu vom înţelege obligativitatea corelării veniturilor cu productivitatea, dacă vom continua să ne amăgim că putem trăi acceptabil din bani împrumutaţi, nu vom face nimic altceva decât să ne condamnăm la accentuarea diferenţelor economice şi sociale dintre ţările dezvoltate şi România. Din acest motiv, avem mai mult ca oricând nevoie de solidaritate între deciziile de austeritate pe care Guvernul le poate lua şi acceptarea acestora de către societate. Cred că este obligaţia fiecăruia dintre noi să explicăm în colegiile noastre, în ieşirile publice din media, nevoia de austeritate, dar şi de solidaritate între români în această perioadă. Iar pentru a avea certitudinea că societatea românească înţelege acest apel, întreaga clasă politică trebuie să dea exemplul responsabilităţii, exemplul eliminării risipei, al încurajării competenţei. Dacă nu dăm acest exemplu, vom fi sancţionaţi atât de electorat, cât şi de istorie. În încheiere, aş spune, criza economică poate fi mai adâncă şi mai lungă decât apreciem acum. De aceea, aş sintetiza - reforma statului, plus austeritate, plus solidaritate, egal şansă pentru România. Vă mulţumesc. (Aplauze puternice.) |
||||
|
|
Îi mulţumesc domnului Preşedinte Traian Băsescu pentru mesajul dumnealui. Am epuizat în acest fel primul punct al ordinii de zi. |
||||
|
|
|
Intrăm în punctul doi al ordinii de zi, unde avem Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Proiectul de hotărâre a fost distribuit tuturor senatorilor şi deputaţilor. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. La propunerea grupurilor parlamentare, vă propun cinci minute pauză. |
|
||
|
- După pauză - |
|||||
|
|
O să reluăm lucrările noastre. Invit pe secretari să ia loc la prezidiu. Aşa cum spuneam, la punctul 2 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Proiectul de hotărâre a fost distribuit tuturor senatorilor şi deputaţilor. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. Înţeleg că nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Începem dezbaterea pe articole. O să vă rog să luaţi loc în sală. Vă ascult punctele de vedere în legătură cu titlul: "Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă". Dacă există observaţii. Dacă nu, adoptat. La art.1, sunt observaţii? Nu. Adoptat. La art.2, sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.3. Sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.4. Sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.5. Sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.6. Sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.7. Sunt observaţii? Nu. Adoptat. Art.8. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art.9. Nu sunt observaţii. Adoptat. Domnul Márton Árpád-Francisc. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Sunt cu mâna ridicată din momentul în care aţi anunţat art.9, pentru că aici este o problemă constituţională, chiar. Pentru că această comisie a fost înfiinţată din cauză că se va dezbate, e adevărat, în procedură de urgenţă, un pachet de legi de o complexitate oarecare, pentru care, pentru o complexitate mare, în Constituţia României, în prima Cameră, pentru aprobarea tacită, se propune un interval de timp de 60 de zile. Or, aici, acest termen a fost dat de parcă am avea un interval de 45 de zile, care nu mi se pare corect faţă de cele patru coduri. Deci, avem o propunere de "30 aprilie". |
||||
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc ne propune ca raportul să fie depus până la 30 aprilie, o propunere absolut normală. Dacă grupurile sunt de acord, am să vă supun aprobării această propunere. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Se modifică termenul de la 15 aprilie la 30 aprilie. Dacă nu mai există alte observaţii, vă supun proiectul de hotărâre votului dumneavoastră, proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Există modificări şi la componenţa acestei comisii şi am să-i rog pe liderii grupurilor parlamentare ca fiecare să-şi prezinte membrii acestei comisii speciale. Încep cu domnul Mircea Toader. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Şi pentru stenogramă am să comunic numele tuturor membrilor comisiei din partea Partidului Democrat Liberal: domnul Andronache Gabriel, deputat, domnul Buda Daniel, deputat, domnul Urban Iulian, senator, domnul Ruşeţ Ion, senator, domnul Boldea Mihail, deputat, domnul Ştirbeţ Cornel, deputat, domnul Humelnicu Augustin, senator, domnul Andrei Florin Mircea, senator. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Aura Vasile. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Am să dau citire propunerilor grupului meu, Partidul Social Democrat+Partidul Conservator: Ciucă Liviu Bogdan, Şova Dan Coman, Chelaru Ioan, Ţuţuianu Adrian, Ponta Victor-Viorel, Andon Sergiu, Iordache Florin, Greblă Toni. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Nicolăescu, din partea PNL. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Grupurile parlamentare ale PNL propun pe următorii deputaţi să facă parte din această comisie, şi anume: Alina Gorghiu, Gheorghe Gabor, Tudor Chiuariu, Ciprian Dobre, Ioan Timiş, toţi având calitatea de deputaţi. |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Grupurile parlamentare ale UDMR îi propun pe domnul Cseke Attila-Zoltan, senator, pe subsemnatul, adică Márton Árpád-Francisc, deputat, şi Máté András-Levente, deputat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Ovidiu Ganţ. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale o desemnează pe doamna deputat Liana Dumitrescu. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Am să supun votului dumneavoastră componenţa prezentată de liderii grupurilor. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? 2 abţineri. Cu 2 abţineri, proiectul de hotărâre a trecut, în ansamblul său, inclusiv componenţa nominală a acestei comisii. |
||||
|
|
|
Trecem la punctul 3 de pe ordinea de zi, modificări în componenţa nominală a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989. Se propune desemnarea domnului deputat Mircovici Niculae, în calitate de membru al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, ca urmare a cedării unui loc de membru al acestei comisii de către Grupul parlamentar al PSD + PC. Există obiecţii? Nu există. De asemenea, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, se propune încetarea calităţii de membru al acestei comisii a domnului deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Vă supun aprobării dumneavoastră aceste propuneri. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. Cu unanimitate de voturi propunerile au fost aprobate. |
|
||
|
|
|
Urmează punctul 4 al ordinii de zi - constituirea delegaţiilor Parlamentului României la organizaţiile parlamentare europene şi internaţionale. Vă prezentăm componenţa fiecărei delegaţii rezultată în urma negocierii dintre liderii grupurilor parlamentare şi a propunerilor nominale. Vă rog, domnule Haşotti. Înţeleg că aveţi o intervenţie pe procedură? (Consultări. ) Nu mai există intervenţia. Deci, spuneam că vă prezentăm componenţa nominală a fiecărei delegaţii, rezultată în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare şi a propunerilor nominale făcute de fiecare grup parlamentar. Începem cu delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Titulari: Preda Cezar-Florin, Anghel Florin Serghei, Călian Petru, Badea Viorel Riceard, Năstase Adrian, Tudose Mihai, Corlăţean Titus, Fenechiu Relu, Robu Nicolae şi Frunda György. Există şi o listă de supleanţi. Permiteţi-mi să v-o citesc şi pe aceasta: Stavrositu Maria, Blaga Iosif Veniamin, Stoica Mihaela, Igaş Traian Constantin, Moldovan Carmen Ileana, Panţîru Tudor, Mang Ioan, Săftoiu Adriana, Stroe Ionuţ Marian şi Kelemen Atilla Béla-Ladislau. Dacă aveţi obiecţii? Dacă nu sunt obiecţii, vă supun votului componenţa acestei delegaţii. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc mult. Vă prezint propunerile pentru delegaţia Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană - Dimensiunea Parlamentară. Titulari: Turcan Raluca, Pintilie Vasile, Itu Cornel, Găină Mihăiţă, Ştirbu Gigel-Sorinel, Borbely Laszlo şi Vainer Aurel. Supleanţi: Spînu Teodor-Marius, Secăşan Iosif, Drăghici Sonia Maria, Teodorescu Horia, Constantinescu Florin, Edler András György şi Merka Adrian Miroslav. Dacă există obiecţii cu privire la membrii delegaţiei? Nu sunt. Vă supun votului. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi aceste propuneri au fost agreate de dumneavoastră. Vă prezint propunerile la delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Membrii titulari: Rădulescu Cristian, Movilă Petru, Nassar Rodica, Doina Silistru, Puiu Haşotti, David Cristian şi Ignat Miron. Membrii supleanţi: Gelu Vişan, Traian Constantin Igaş, Luminiţa Iordache, Crăciun Avram, Dorin Horea Uioreanu, Graţiela Gavrilescu şi Buciuta Ştefan. Dacă există obiecţii cu privire la propunerile făcute? Nu sunt. Vă supun votului. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Trecem la propuneri pentru delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale. Vă citesc propunerile pentru membrii titulari: Cristian Boureanu, Constantin Dascălu, Cornel Ştirbeţ, Marius Mircea Banias, Angel Tîlvăr, Florin Pâslaru, Radu Cătălin Mardare, Mihăiţă Calimente, Tiberiu Aurelian Prodan şi Edler András György. Membrii supleanţi: Mihaela Ioana Şandru, Constantin Chirilă, Costică Canacheu, Marian Rasaliu, Adrian Solomon, Florina-Ruxandra Jipa, Gheorghe Marcu, Dan Ilie Morega, Rebenciuc Neculai şi Pál Árpád. Dacă există observaţii cu privire la membrii acestei delegaţii? Nu sunt. Vă supun aprobării. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi propunerile au fost agreate. Propunerile pentru delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Membrii titulari: Sever Voinescu, William Brînză, Mihai Stănişoară, Gabriel Vlase, Ion Mocioalcă, Doru Claudian Frunzulică, Miron Tudor Mitrea, Theodor Meleşcanu, Adrian Scutaru şi Olosz Gergely. Membrii supleanţi: Eugen Bădălan, Mircea Lubanovici, Dorin Păran, Cristian Rizea, Georgian Pop, Mircea Silvestru Lup, Constantin Şerban Valeca, Ovidiu Mario Oprea, Tudor Chiuariu şi Ştefan Beres. Dacă există observaţii pe marginea acestor propuneri? Nu sunt. Vă supun aprobării. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. Unanimitate de voturi. Propuneri privind constituirea delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană. Propunerile sunt: Sulfina Barbu, Lucreţia Roşca şi Liviu Câmpanu. Dacă sunt observaţii în legătură cu aceste propuneri? Nu sunt. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Din nou unanimitate. Propuneri pentru delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei: Ştefan Drăgulescu, Dănuţ Prunea, Andrei Dominic Gerea. Dacă există observaţii? Nu sunt. Vă supun votului aceste propuneri. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc mult. Propuneri pentru delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei: Vasile Gherasim, Sanda- Maria Ardeleanu, Georgică Severin, Ion Burnei, Bogdan Niculescu-Duvăz, Doina Burcău, Ioan Chelaru şi Ciprian Dobre. Dacă există observaţii? Nu sunt. Vă supun votului. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi propunerile au fost agreate. Propuneri privind delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre: Marius Rogin, Zanfir Iorguş, Constantin Dumitru, Martin Eduard Stelian, Alexandru Mazăre, Gheorghe Dragomir, Antal Istvan. Dacă există observaţii la aceste propuneri? Nu sunt. Vă supun votului. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi şi aceste propuneri au fost agreate. Am încheiat în acest fel şi punctul 4 al ordinii de zi. |
|
||
|
|
|
La punctul 5 al ordinii de zi - aprobarea componenţei Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Daţi-mi voie să vă prezint componenţa Comitetului Director şi conducerea GRUI-ului, potrivit propunerilor liderilor grupurilor parlamentare: Arion Viorel, Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu, Dumitru Pardău, Valeriu Tabără, Mircia Giurgiu, Carmen Axenie, Mihaela Popa, în funcţia de vicepreşedinte; Iulian Rasaliu, Alexandru Mocanu, Ioan Munteanu, în funcţia de preşedinte; Ioan Stan, Florian Popa, Moldovan Emil Radu, în funcţia de vicepreşedinte; Mocanu Vasile, Ion Vasile, trezorier; Nicula Vasile Cosmin, Ioan Chelaru, Donţu Mihai Aurel, Palăr Ionel, secretar; Mărcuţianu Ovidius, Frâncu Emilian Valentin, Pető Csilla-Mária, Károly Kerekes, Tiberiu Günthner, secretar, şi Oana Manolescu. Dacă există observaţii în legătură cu aceste propuneri? Dacă nu sunt, vă supun aprobării dumneavoastră. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi a fost aprobată componenţa Comitetului Director şi a conducerii GRUI. |
|
||
|
|
|
În mod normal, următorul punct al ordinii de zi ar fi constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie. Vă propun, pentru că încă se lucrează la centralizarea tehnică a acestor propuneri, să dezbatem ultimul punct al ordinii de zi: depunerea jurământului de către un membru al Comisiei comune permanente de control SRI şi un membru al Comisiei speciale de control SIE, aleşi în această calitate în şedinţa comună din 11 februarie 2009. Fiecare senator sau deputat va primi textul jurământului, îl va rosti de la tribună cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie, după care îl semnează şi îl încredinţează preşedintelui de şedinţă. Îl invit la tribună pe domnul senator Cristian David pentru depunerea jurământului. Se pregăteşte domnul deputat Mihăiţă Calimente. |
|
||
|
|
Domnul Cristian David: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, David Cristian, membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, "Jur să păstrez secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia. Jur pe propria răspundere că nu am făcut parte din structurile fostei Securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului Român de Informaţii sau ale altor servicii secrete de informaţii." (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de şedinţă.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi vă doresc succes. Urmează domnul Mihăiţă Calimente. |
||||
|
|
Domnul Mihăiţă Calimente: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Calimente Mihăiţă, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, "Jur să apăr interesele României şi să respect Constituţia şi legile ţării. Jur că atât pe timpul mandatului cât şi după încetarea acestuia, voi păstra secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor considerate ca atare de lege de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor. Jur pe propria răspundere că nu am colaborat cu structurile fostei Securităţi şi nu fac parte din cadrele Serviciului de Informaţii Externe sau ale altor servicii secrete de informaţii." (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de şedinţă.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi vă doresc succes. |
||||
|
|
|
Revenim la punctul 6 al ordinii de zi, constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie. Înţeleg că este o solicitare de pauză din partea grupurilor parlamentare pentru 15 minute, înainte de a intra în discuţiile de la acest punct. Vom reveni. |
|
||
|
- După pauză - |
|||||
|
|
Vă propun să revenim la lucrările noastre. Urmează punctul 6 al ordinii de zi, constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie. Îi dau cuvântul domnului Puiu Haşotti, care solicita o intervenţie încă dinaintea pauzei. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Regret că domnule preşedinte Mircea Geoană nu a fost de acord ca să nu avem plen astăzi la Senat, aşa cum am propus în Biroul permanent. De ce am intervenit, stimaţi colegi? Sigur, intervin mai mult pentru stenogramă. Sunteţi foarte preocupaţi de discursul electoral al "foarte înţeleptului" nostru preşedinte şi, probabil, analizaţi cu multă atenţie banalităţile pe care le-a spus aici în Parlament. Dar, asta este treaba fiecăruia dintre noi. Intervin pe procedură, stimaţi colegi, pentru că la împărţirea grupurilor parlamentare, mă refer la conducerile grupurilor (preşedinte, vicepreşedinte şi secretar) - grupuri de prietenie, mulţumesc! - nu s-a procedat nici conform algoritmului, şi nici conform cutumei. Pentru informarea dumneavoastră s-a procedat în felul următor: au fost 87, parcă, de grupuri de prietenie. Cele două partide care, când se iubesc, când se ceartă, au considerat să aleagă 73% din această sumă, fără niciun fel de negociere, adică atât cât reprezintă în Parlament, şi să vină să dea Opoziţiei, pretinzând că acesta este şi algoritmul şi negocierea, ceea ce a rămas. Eu nu vreau să spun că sunt grupuri mai importante sau mai puţin importante. Vreau să spun doar atât, că nu s-a respectat algoritmul, maniera după care se repartizează conducerile grupurilor de prietenie şi nici cutuma parlamentară, motiv pentru care parlamentarii liberali nu vor participa la aceste grupuri de prietenie, nici la funcţiile de conducere, nici ca simpli membri. Deci, ideea de a lăsa vacante aceste locuri, că poate cândva le vom ocupa, este o idee falsă. Vă rugăm pe dumneavoastră să ocupaţi aceste posturi, să luaţi şi funcţiile de conducere al acestor grupuri parlamentare, pentru că noi, liberali, nu vom participa la aceste grupuri, apreciind că s-a încălcat grav, şi este un precedent foarte periculos, atât cutuma, cât şi algoritmul şi regulamentul. Prin urmare, luaţi act de cele spuse şi vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt şi alte intervenţii pe procedură? Nu mai sunt. Atunci vă supun aprobării hotărârea privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie. Domnul Haşotti, aveţi cuvântul. Voce din sală: Grupuri de duşmănie. |
||||
|
|
Domnule deputat, ironia este apanajul omului inteligent. Dumneavoastră n-aţi fost ironic. Doamna preşedinte, Vă rog să constataţi că nu există cvorum şi, în calitatea pe care o am, solicit verificarea acestuia. Mulţumesc. |
||||
|
|
Secretarii au verificat şi mă înştiinţează că există cvorum, drept pentru care vă supun aprobării Hotărârea privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie. Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articol unic: "Se aprobă constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie în componenţa nominală prevăzută în anexa care face parte integrantă din această hotărâre". Componenţa nominală a fost rezultatul discuţiilor avute între liderii de grup şi face parte din prezenta hotărâre. Dacă există observaţii pe marginea acestui proiect de hotărâre? Dacă nu există, cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi a fost adoptat acest proiect de hotărâre. Vă mulţumesc. S-a epuizat şi ordinea de zi. Vă mulţumesc şi vă doresc o seară bună. |
||||
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 18,20. |
||||
![]() |



