Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi!

Daţi-mi voie să deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 31 martie, anul de graţie 2009.

Astăzi începem cu opoziţia şi am să-l rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pe domnul Eugen Nicolăescu. Nu este.

Atunci îl rugăm pe domnul Kelemen Atilla, din partea Grupului parlamentar al UDMR să-şi prezinte declaraţia politică şi se pregăteşte domnul Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Kelemen Atilla Béla-Ladislau:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Stafia trecutului apropiat reapare la Târgu Mureş".

Secretarul de stat nou numit în funcţie la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Oana Badea, are responsabilitatea derivată din funcţia domniei sale să răspundă de problemele învăţământului cu limba de predare a minorităţilor.

Prin funcţia câştigată în noul Guvern, în competenţele postului îi revine sarcina de a veghea asupra respectării prevederilor Constituţiei, Legii învăţământului şi a aplicării tuturor convenţiilor internaţionale semnate şi adoptate şi de România.

Nu vrem să detaliem amănunţit că documentele sus-menţionate garantează dreptul la învăţământul în limba maternă şi existenţa instituţională a şcolilor cu limba de predare în exclusivitate în limbile materne. Exemplele sunt multiple, atât în diferite ţări europene, precum şi la noi în ţară. De aceea, este cel puţin aberant ca însăşi persoana responsabilă pentru învăţământul în limbile minorităţilor, prin declaraţii pripite şi nechibzuite, provoacă revenirea unor practici care credem că nu au ce căuta într-o ţară democratică, sub o guvernare care declarativ respectă valorile statului de drept în conceptul european.

Punerea în discuţie sub semnul întrebării a existenţei şcolilor multiseculare "Bolyai Farkas" şi "Papiu Ilarian" - la care limba de predare este cea maghiară la Bolyai şi română la Papiu - este nu numai periculoasă, dar şi foarte contraproductivă, reînviind stafia învrăjbirii şi neînţelegerii între comunităţile etnice din Târgu Mureş.

Nu putem crede că această atitudine face parte din politica Guvernului Boc.

Doamnă secretar de stat, să nu creăm probleme unde acestea nu există.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal este invitat să prezinte declaraţia politică şi se pregăteşte domnul Liviu-Bogdan Ciucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează o problemă legată de problematica gazelor, anume de Traseul Nabucco, deşi a fost cât pe ce să rămânem fără el şi el fără noi.

Adunaţi la Bruxelles, aşa cum o fac în fiecare primăvară şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au aşezat pe masă dosare grele. Energetica a fost şi rămâne printre ele, cu atât mai mult în contextul crizei mondiale, care te ţine în realitate: şi dacă ştii ce trebuie făcut, este obligatoriu să te întrebi mai întâi dacă ai şi cu ce. Cu ce bani?

Echipa noastră deplasată recent la Uniunea Europeană a cuprins nume grele: şeful statului, al Guvernului, al diplomaţiei, al finanţelor. toată floarea cea vestită!

S-au întâmplat mai multe la Bruxelles. Au avut loc şi reuniuni de partid ale grupurilor parlamentare ce compun forul legislativ comunitar. Evident, premierul a mers la grupul majoritar popular, căruia partidul aflat la guvernare îi este arondat. Pentru reuniunea socialiştilor, a mers acolo şi liderul PSD. O concentrare a elitelor noastre la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.

Ca niciodată, i-am auzit vorbind cu satisfacţie de câte s-au întâmplat acolo şi de cum ne-a mers nouă, prin reprezentanţii noştri. Am reţinut că UE a decis să ofere Fondului Monetar Internaţional o sumă importantă - 70 miliarde de euro - pentru ca instituţia mondială să poată răspunde solicitărilor de împrumut în aceste vremuri de criză, când nu numai noi avem nevoie de bani.

Aş întârzia însă în legătură cu proiectul Nabucco. Cât pe ce, ziceam, era să rămânem în off-side. Sunt ceva ani de când Comunitatea Europeană se frământă să găsească drumul către independenţa energetică. Dependenţa de o singură sursă de alimentare, oricât de îndestulătoare este la un moment dat, se poate dovedi falimentară în primul moment de criză provocată din te miri ce. Cazul Rusia-Ucraina este edificator.

Sunt două căi în stare să conducă la soluţii. În primul rând, să recurgi la ceea ce poţi administra singur şi nu mai depinzi şi de alţii. Este vorba de recursul la resurse regenerabile, pe cât posibil ecologice. Energia atomică rămâne o barcă de salvare pentru cine o are. Capătă o însemnătate neobişnuită energia eoliană. Capătă paşaport tot mai căutat energia solară, atât timp neglijată ca potenţial energetic.

Dar cât există, gazul natural are căutare. Cu o condiţie: să-l şi ai. Întâmplarea face ca atât gazul natural, cât şi ţiţeiul să fie situate în teritorii cu anumite specificităţi. Sunt la mare distanţă şi comportă complicaţii de preluare, transport şi siguranţă. Dacă toţi am locui prin Asia Centrală ar mai merge, dar Europa, cu noi cu tot, se află aici, iar între noi se află un dealer mofturos: Rusia. Ar mai putea apărea, când nu te aştepţi, un altul: Ucraina.

O aşteptare cu acoperire o reprezintă traseele alternative pentru aducerea gazelor naturale spre noi. Există mai multe variante, dar pentru noi rămâne ceea ce ne priveşte: proiectul Nabucco. Acest Făt-Frumos aşteptat cu sufletul la gură să tranziteze şi teritoriul românesc ar urma să măsoare peste 3.000 km, va costa circa 8 miliarde de euro şi se va construi între 2010 - 2013. Cunoaştem şi forma aşezată în capul mesei: OMV, nume prezent deja pe toate drumurile noastre. Mai era de trecut un examen: Uniunea Europeană să-l treacă pe lista de priorităţi. Ceea ce s-a întâmplat de curând la Bruxelles. Dar n-a lipsit mult ca el să fie dizolvat într-o rubrică neclară şi uşor de ignorat, cu vremea poate chiar ameninţat cu dispariţia.

Este meritul ministrului român de externe de a-şi fi avertizat colegii, şefii diplomaţiilor din statele comunitare că România va bloca consensul asupra documentului pregătit pentru aprobare de către şefii de stat şi de guvern dacă proiectul Nabucco nu revine, cu identitate deja precizată, în documentul de la Bruxelles. Demersul salutar a avut succes.

Aşa că Nabucco îşi pregăteşte momentul când, venind din Turcia, traversând Bulgaria, va intra pe pământ românesc la Bechet, va urca spre Petroşani, va coti spre Arad, de unde îşi continuă mersul spre Budapesta şi Viena.

Ceea ce nu înseamnă că greul s-a terminat. Privesc din imediata apropiere sau de la distanţă. Există celebrul "South Stream" pus la cale de administraţia Federaţiei Ruse, cu concursul altor state. Este momentul cel mai tăios pentru Nabucco. Din 2007, se lucrează la proiectul "Blue Stream", care să aducă gaz (tot rusesc) pe sub Marea Neagră spre Turcia şi de aici în Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria. Kievul a lansat şi el o rachetă albă - chiar aşa se numeşte proiectul, "White Stream" - cu gândul de a aduce în Ucraina gazul georgian şi de aici cui doreşte. Despre "North Stream" care, oricum, nu ne priveşte, ştim că a fost pus la cale în mare secret de cei doi parteneri, Rusia şi Germania.

Cum se vede, România apare pe un singur traseu din cele enumerate: Nabucco. Motiv de satisfacţie şi de speranţă în zile mai bune.

Mulţumesc mult.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi, vă reamintesc că durata unei intervenţii nu poate depăşi 3 minute. Vă rog să vă încadraţi în acest timp. Sunt foarte mulţi deputaţi înscrişi pentru a-şi susţine declaraţiile politice şi aş dori cât mai mulţi dintre aceştia să aibă posibilitatea să şi le citească.

Nu-l văd pe Liviu-Bogdan Ciucă. Îl rog pe domnul Vasile Mocanu, dacă este pregătit, şi pe domnul Marius Neculai să se pregătească pentru următoarea intervenţie.

Domnule Mocanu, mă bucur să vă revăd. Vă doresc succes în susţinerea în continuare a declaraţiilor politice.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă o să veniţi săptămânal aici, o să mă vedeţi.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Cine plăteşte?".

Patru milioane de lei! Atât au cheltuit spitalele ieşene în 2008 pe asistenţa medicală acordată victimelor unor agresiuni şi accidente rutiere. Este doctorul aici, poate să mă contrazică.

Potrivit legislaţiei în vigoare, spitalizarea pacienţilor este suportată din vina celor care s-au produs accidentele. Dar aceşti bani se recuperează extrem de greu. Uneori, niciodată.

Conform legilor, spitalul internează victima imediat după producerea accidentului ori agresiunii şi prestează serviciile medicale necesare. Aceste măsuri terapeutice se facturează separat pentru a primi respectivele fonduri de la Casa judeţeană de asigurări de sănătate. După primirea banilor, spitalul deschide dosar de recuperare a banilor în instanţă de la cel care se face vinovat de producerea accidentului sau agresiunii. În momentul în care există o sentinţă definitivă, spitalul solicită plata serviciilor medicale.

Toate bune şi frumoase, dar când executorul se prezintă la uşa celui vinovat pentru a recupera datoriile, fie este întâmpinat cu topoarele, fie descoperă că agresorul este în penitenciar ori sărac lipit pământului. În acest mod, în fiecare an spitalele ieşene pierd milioane de lei. Sau, cu alte cuvinte, an de an, românii cumsecade sunt obligaţi să suporte cheltuielile provocate de indivizi certaţi cu legea, de cuţitari interlopi ori de şoferi inconştienţi.

În alte ţări, în genul acesta de cazuri, legea este mai aspră, iar banii se recuperează mai repede. Astfel, costurile de spitalizare a victimei unui accident rutier sunt suportate de asigurarea medicală a celui care a provocat accidentul. De asemenea, tot în alte ţări, executorul judecătoresc nu se joacă, ci se duce la vinovat şi ia tot, chiar dacă acesta rămâne fără nimic.

Poate că şi în România ar trebui regândită legislaţia referitoare la astfel de cazuri. Nu de alta, dar poate că, în acest fel, unii români dedaţi exceselor se vor gândi de două ori înainte de a încălca legea.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Marius Neculai să îşi susţină declaraţia politică şi pe domnul Koto Iosif să se pregătească pentru a-şi prezenta şi domnia sa declaraţia politică.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Marius Neculai:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Agricultura între resurse şi nepricepere".

Stimaţi colegi,

Evoc în faţa dumneavoastră o mare personalitate a agriculturii româneşti. O fac, desigur, cu mândrie pentru că arhitectul agriculturii moderne din România, Ion Ionescu de la Brad, s-a născut pe meleagurile mele. Ion Isăcescu, pe numele său adevărat, a văzut lumina zilei în anul 1818 la Roman, în judeţul Neamţ.

Marele său merit este acela de a fi cercetat cu obiectivitate şi rigoare ştiinţifică agricultura românească a acelor vremi şi de a fi configurat satul românesc pe baze ştiinţifice.

El este primul cercetător care s-a ocupat de studiul solurilor în România, care a introdus metoda monografică în studiile agricole. Astăzi, când în loturile mici ale fermelor de subzistenţă se practică o agricultură după ureche, mă opresc să întreb: unde este floarea academică românească din agronomie? Unde sunt studiile şi soluţiile propuse pentru o nouă configurare a satului românesc?

Unii visează refacerea marilor exploataţii, alţii solicită subvenţii de la buget pentru subzistenţa proprie. Le-aş recomanda, întâi de toate, să studieze biografia marelui profesor şi practician pe care l-am evocat. Acesta nu s-a mulţumit să stea la catedră, a colindat ţinuturile şi a evaluat situaţia în complexitatea sa. El a fost precursor al sociologiei, prin monografiile satului românesc şi prin centrarea pe probleme.

De asta avem nevoie şi noi astăzi. Nu cred că mă poate contrazice cineva când afirm că agricultura este resursă majoră şi poate deveni o nestemată a economiei româneşti. Dar trebuie găsite măsuri specifice fiecărei zone. Acelaşi program de susţinere a agriculturii nu se poate aplica bănăţenilor sau oierilor din Făgăraş ori bătrânilor posesori ai unui petic de teren arabil în Podişul Moldovei. Nu au aceeaşi tradiţie de a-şi valorifica potenţialul, nu au aceeaşi putere economică, unii nu înţeleg rostul asocierii sau apartenenţa la o breaslă. Când saşii au adus noţiunea de breaslă în Ardeal, dincoace de munţi aşezările erau încă pustiite de tătari şi apoi de turci. Decalajul de secole se cunoaşte în atitudinea faţă de pământ, faţă de muncă şi în educaţie.

Aceste realităţi trebuie privite în faţă. Trebuie găsite cauzele şi nu efectele. Dacă-i dai unui fermier serios o pensie de 300 de ron, cred că îl subestimezi. Lui trebuie să-i facilitezi participarea la târguri şi expoziţii de produse tradiţionale româneşti. În rest, ştie ce are de făcut.

Dacă oamenilor obişnuiţi să trăiască foarte modest le dai certitudinea unui ajutor social, ei se vor mulţumi cu acesta şi vor dormi până la 10,00, când se deschide bufetul. Acest personaj îşi creşte şi nepoţii din pensia de 3 milioane. e drept că nu prea o să dea pe la şcoală, că-i departe, e noroiul pe drum cât roata carului şi copilul n-are cizme. Va face oare acel bătrân vreun proiect pentru fonduri europene? El nu ştie carte, copiii sunt plecaţi la muncă în străinătate şi nepoţii aşteaptă să facă 16 ani să fugă şi ei din sat. Acolo, primăria trebuie să fie ajutată să aducă gradul de civilizaţie măcar la nivelul minim din Uniunea Europeană.

l-am invocat pe Ion Ionescu de la Brad, pentru că el nu a fost un predicator din amvon, el a fost omul faptelor, a încercat pe moşia de la Brad, de la care şi-a luat numele, să facă un experiment agricol şi social în acelaşi timp. Acea moşie a funcţionat ca un centru de plasament şi ca o şcoală de agricultură în acelaşi timp.

Vreau să subliniez şi eu că educaţia este o axă prioritară pentru rezolvarea problemei satului. Şcoala trebuie să fie un focar de civilizaţie. Copiii trebuie să deprindă acolo şi ce înseamnă limba maternă şi aritmetica, dar mai cu seamă trebuie să vadă pe viu beneficiile apei curente şi canalizării, a calculatoarelor şi a porţilor deschise de informatică şi telecomunicaţii. Şi mai trebuie să fie pregătiţi în meserii care să-i apropie de cultivarea pământului şi creşterea animalelor, în forma lor modernă, profitabilă şi adaptată la posibilităţile tinerilor, viitorilor fermieri. Ei trebuie să fie dezvăţaţi de proastele obiceiuri, de violenţa în familie, de alcoolism prematur, trebuie să fie introduşi în circuite de schimburi de experienţă, de care beneficiază numai liceele din oraşe, trebuie scoşi în lume şi apoi încurajaţi să se întoarcă acasă, stimulaţi mai mult decât oricare alţii, căci altfel îmbătrânirea populaţiei de la sate va deveni ireversibilă.

Iată cum dezvoltarea agriculturii trece prin responsabilizarea şcolii româneşti la toate nivelurile şi prin implicarea sectorului cercetării, în mod real şi productiv, pe obiective concrete şi măsurabile.

De aceea, susţin că şcoala în mediul rural trebuie susţinută cu prioritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimate coleg.

Îl invit pe domnul Kötö Iosif să-şi prezinte declaraţia şi, de asemenea, îl rog pe domnul Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a-şi susţine domnia sa declaraţia.

Domnule coleg, vă rog.

Domnul Kötö Iosif:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Situaţia cetăţenilor români din diasporă preocupă Guvernul, din păcate, numai în situaţii mediatizate, care aduc un beneficiu de imagine României în ce priveşte grija faţă de cetăţeanul român din afara graniţelor.

Focalizarea atenţiei Ministerului de Afaceri Externe al Guvernului României pentru soluţionarea problemelor legate de eliberarea actelor valabile de călătorie, a certificatelor de căsătorie şi de naştere a copiilor este conjuncturală şi apare numai în situaţii de criză. Exemplul cel mai recent este legat de evacuarea cetăţenilor români din Fâşia Gaza.

Deşi o bună parte din aceşti cetăţeni se aflau pe teritoriul palestinian de peste 10 ani, nu aveau documentele reînnoite, deoarece consulatul din cadrul Ambasadei României din Tel Aviv nu are capacitatea de a soluţiona şi problemele cetăţenilor români aflaţi în teritoriile palestiniene. Deşi numărul este de aprox. 1000 de persoane, Ministerul Afacerilor Externe nu s-a preocupat nici până la această dată de găsirea unei soluţii.

Cer domnului ministru Cristian Diaconescu ca, în cel mai scurt timp, să întreprindă demersurile necesare pentru deschiderea reprezentanţei României la Ramallah, aşa cum au toate statele membre ale Uniunii Europene.

Plasarea reprezentanţei la Ramallah va facilita accesul cetăţenilor români din Cisiordania şi Gaza pentru a-şi soluţiona în timp util documentele şi mai ales pentru a menţine o legătură permanentă cu reprezentanţa României.

Insist pe această problemă deoarece în România avem deja o comunitate numeroasă de familii mixte româno-palestiniene, care ar putea comunica cu familia rămasă în teritoriu.

O altă problemă specifică pentru cetăţenii români cu drept de vot din această zonă este legată de încălcarea Constituţiei cu privire la dreptul fiecărui cetăţean de a vota. În teritoriile palestiniene, nu s-au organizat secţii de votare, deşi au drept de vot circa 600 de cetăţeni, în majoritate femei.

Deoarece suntem într-un an electoral, fac apel la Guvernul României să nu uite de aceşti cetăţeni şi să organizeze secţia de votare la Ramallah, la sediul reprezentanţei UE, aşa cum au făcut şi celelalte state membre de-a lungul timpului, până au deschis propriile reprezentanţe. Este o soluţie pe care MAE va trebui să o ia în calcul pentru a nu se încălca un drept legitim al cetăţeanului, consfinţit în legea fundamentală a ţării.

Consider că Guvernul României trebuie să se implice în acordarea de asistenţă familiilor repatriate din zona Orientului Mijlociu, prin instituţiile abilitate în acest sens. Multe familii mixte au probleme cu găsirea unui loc de muncă, cu echivalarea studiilor şi înscrierea copiilor la şcoală sau în instituţiile de învăţământ superior. Este necesar să se acorde mai multă atenţie din partea organelor administraţiei locale acestor familii care se află de multe ori în dificultate.

Şi, în încheiere, permiteţi să spun pentru ce am prezentat această problemă.

Domnul Ioan Oltean:

Foarte pe scurt, domnule coleg, pentru că aţi depăşit cu mult timpul alocat.

Domnul Kötö Iosif:

Prezenta declaraţie am făcut-o în calitate de deputat în Colegiul 4 din Circumscripţia 43, în baza semnalelor primite din partea comunităţilor româneşti din zonă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Domnilor colegi, avem 80 de deputaţi înscrişi la declaraţii politice. Vă rog frumos să respectaţi timpul alocat.

Îl rog acum pe domnul deputat Cătălin Cherecheş să susţină declaraţia şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Cărare, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am intitulat declaraţia mea politică de azi "De ce se opun sindicatele descentralizării învăţământului?"

Descentralizarea nu este un scop în sine, iar descentralizarea învăţământului se înscrie în strategia naţională şi are menirea creării unui sistem de învăţământ organizat, administrat şi finanţat, conform rigorilor europene, în ceea ce priveşte asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ, accesului liber, egal şi deplin al tuturor copiilor şi tinerilor la actul educaţional, adecvarea ofertei educaţionale la interesele şi nevoile beneficiarilor direcţi şi indirecţi.

Din perspectiva dezvoltării durabile şi a globalizării educaţiei, pentru a crea premisele necesare asigurării calităţii în educaţie şi a utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un demers dinamic, ce presupune implicarea, responsabilizarea, pe de o parte, precum şi gândire strategică şi control, pe de altă parte. Sau aşa ar trebui să fie, întrucât protestele sindicatelor din învăţământ arată altceva. Altfel, nu se explică intenţia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ de a înainta o scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu, prin care să-i ceară organizarea, în urma unui decret prezidenţial, a unui referendum naţional, spre a se vedea dacă profesorii, elevii sau părinţii doresc descentralizarea învăţământului.

Se ştie că, din 18 martie, o comisie interministerială din care fac parte reprezentanţii celor două ministere care doresc a fi descentralizate, alături de Asociaţia comunelor din România, Asociaţia oraşelor din România, precum şi cea a municipiilor şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România discută despre descentralizarea sistemului de învăţământ, iar dascălii nu sunt de acord.

Ei nu sunt de acord ca şcoala să fie condusă de un manager numit de primar, la propunerea consiliului local, motivând că nu în toate localităţile există o colaborare bună între cele două părţi. Nu sunt de acord nici cu ideea că managerul nu trebuie să fie neapărat cadru didactic. Dascălii contestă şi punctul unde este specificat că de activitatea didactică nu se va ocupa numai consiliul de administraţie, ci doar cel profesoral. Nu acceptă nici ideea că membrii Comisiei interministeriale solicită chiar şi modificarea Legii învăţământului, pentru schimbarea destinaţiei patrimoniului unităţilor de învăţământ, acolo unde se desfiinţează şcoli.

Este adusă în discuţie strategia privind învăţământul, semnată la Cotroceni în noiembrie 2008, împreună cu cele trei confederaţii din educaţie, contrazisă, spun ei, în multe puncte de descentralizarea propusă de Ministerul Educaţiei.

Aşa stând lucrurile, îmi permit să întreb: cine are dreptate? Fiindcă descentralizarea nu trebuie să producă dezechilibre şi distorsiuni în sistemul de învăţământ, ci trebuie să asigure repartizarea clară, echilibrată şi bine delimitată a puterii de decizie între organismele şi instituţiile reprezentative ale comunităţilor locale şi regionale, pe de o parte, şi cele de la nivel naţional, pe de alta.

Eficienţa descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educaţie, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenţi în societate, pe baza competenţelor profesionale dobândite şi în funcţie de piaţa forţei de muncă la nivel local, naţional şi internaţional.

De ce se tem profesorii că, prin descentralizare şi implicit autonomia şcolilor, să nu îşi piardă siguranţa asupra locului de muncă? De ce se asociază procesul descentralizării cu nepotismele şi favoritismele de tot felul şi nu cu creşterea performanţelor şcolare, cu legarea învăţământului de practică, de economia reală?

Sunt întrebări care aşteaptă răspuns, deoarece, se pare, părţile n-au înţeles faptul că, într-un sistem descentralizat, profesorul este cel care trebuie să decidă. În plus, resursele de care dispune acesta nu sunt cele intelectuale, iar informaţia pe care o deţine trebuie să îl facă un profesor de calitate, iar evaluatorul ar trebui să fie în primul rând produsul său, adică elevul.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Viorel Cărare şi pe doamna deputat Sonia Drăghici să se pregătească.

Domnul Viorel Cărare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să-mi continuu expunerea poziţiei mele faţă de criza economică. În declaraţia precedentă, am făcut apel la coeziune. Astăzi aş dori să fac apel la înţelepciune.

Vă prezint o problemă de aritmetică simplă, nu vă speriaţi. Dau şi rezultatele, aşa încât vă rog să-mi acordaţi un pic de atenţie.

Luăm cifra rotundă de 5 milioane de români care au muncit în România anului 2008 legal. Luăm salariul mediu pe economie de 1400 ron şi calculăm. Pe baza acestor contribuabili, angajaţi şi angajatori, bugetul de stat a încasat impozit de circa 3 miliarde euro, iar bugetele fondurilor speciale şi asigurărilor sociale în jur de 10 miliarde. Atât ar fi trebuit să colecteze ANAF. Cât a colectat? Asta-i altă poveste.

Revenind la problemă, altceva aş dori să vă demonstrez. Admitem prima ipoteză. Salariile vor suporta anul acesta o creştere egală cu rata inflaţiei. Să simplificăm calculul şi să considerăm această rată de 10%. Şi veniturile la buget ar trebui să crească cu 10%. Vă sună cunoscut? Seamănă cu calculul domnului Vosganian, când a crescut pensiile?

Admitem a doua ipoteză: şomajul va creşte cu 10%. Pierdem, prin urmare, 10% din încasări. Dar dacă 90% din oamenii rămaşi în câmpul muncii vor câştiga cu 10% mai mult, vom realiza 99% din bugetul propus. Ce să ne mai punem pentru 1%?

Rezultă concluzia: bugetul nu va fi afectat. E la îndemâna noastră să creştem salariile bugetarilor. Hai s-o facem şi să plecăm în vacanţă. Evităm greve, scandaluri, dăm bine în faţa electoratului. Oare aceasta să fie intervenţia salvatoare a statului în economie?

Deci, să nu reducem personalul bugetar, dar să-i cerem eficienţă în colectarea taxelor şi impozitelor existente şi pe a celor noi pe care le coacem noi. Ca să acoperim acel 1% care ne lipseşte sau, mă rog, cât ne mai lipseşte. Să batem mârţoaga, stimaţi decidenţi.

A doua concluzie este următoarea: şomajul va creşte numai în sectorul privat. Că doar acesta trebuie eficientizat, epurat, confruntat cu piaţa. Dacă bugetarii şi cu cei din sectorul productiv sunt la paritate, rezultă că în sectorul public zero la sută creştere şomaj înseamnă 20% creştere şomaj în sectorul privat. Aceasta va duce la o creştere a productivităţii muncii cu 20%.

Ce frumos sună! Încep să cred că această criză este o adevărată binefacere.

Dar, domnilor socialişti cu etichetă de social-democraţi şi alte etichete, care cereţi protecţie socială pentru angajaţi, treziţi-vă odată! Cei care au nevoie de protecţie acum sunt angajatorii. Ei ştiu cât costă să creezi un loc de muncă, să şcolarizezi, să specializezi şi să fidelizezi un angajat. Ei ştiu că presiunea pe consum a dus la scăderea volumului producţiei cu 80%. Chiar dacă dau afară 20%, vor rămâne 80% care vor produce 80%, deci zero creştere a productivităţii.

Ei simt fiecare procent în plus la taxe ca pe un pumnal răsucit în bugetul lor de austeritate. Ei sunt cei care au luat măsuri de eficientizare de la prima ameninţare. Cât vreţi să-i mai împovăraţi? Pentru cine trebuie să reziste armata de funcţionari?

Eu propun una din două: ori susţinem producţia şi serviciile viabile pe termen lung din economia românească, ori naţionalizaţi, fraţilor, întreprinderile, ca să scurtaţi agonia. Pentru că, în condiţiile în care creştem taxele în loc să relaxăm fiscalitatea, peste un an vom avea atâtea falimente câte nu v-aţi imaginat. Şi, după ani de procese în care nu câştigă decât judecătorii şi executorii, plătiţi, bineînţeles, tot de la buget, statul va căpăta fantomele întreprinderilor pe care nu vreţi să le susţineţi astăzi.

Această parabolă are rostul de a vă atrage foarte insistent atenţia: dacă greşim acum paşii, tentaţi fiind să-i ascultăm pe cei care ţipă mai tare sau care fac lobby mai asiduu, vom plăti enorm pe termen lung. Riscăm să ne întoarcem în situaţia din 1989, dar fără tolba plină de speranţe într-o nouă ordine economică şi socială. Depinde numai de noi, cei aleşi să decidă.

Investiţiile statului sunt colacul de salvare. dar dacă nu udăm pomul care face roade, ci copacul mort? eu vă chem la o dezbatere pe tema domeniilor celor mai viabile pe termen lung în România şi apoi să decidem pe cine ajutăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit pe doamna Sonia Drăghici să-şi susţină declaraţia şi-l rog pe domnul deputat Mircea Grosaru, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, să se pregătească.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Despre securitatea cetăţenilor în mediul virtual".

Noile tehnologii media ne oferă posibilitatea să comunicăm virtual, să avem legături sociale la mari distanţe, să facem plăţi on-line sau să vizităm muzee celebre etc. Cu alte cuvinte, să culegem informaţii doar cu ajutorul unei conexiuni la internet.

Internetul pune la dispoziţia utilizatorilor câteva categorii majore de servicii: World Wide Web, Electronic Mail, Usenet, Internet Relay Chat, distribuite printr-o multitudine de reţele locale şi regionale, publice sau private.

Cu toate că internetul devine parte componentă din activitatea noastră cotidiană, după estimărilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), criminalitatea informatică produce anual daune de 100 miliarde de dolari, iar în România între două şi patru milioane de dolari.

Într-un an de criză financiară mondială şi în România fraudele on-line sunt tot mai des întâlnite, ţara noastră având un prost renume de placă turnantă a criminalităţii informatice. Lista infracţiunilor informatice se diversifică: licitaţii online false, furt de identitate, clonare de carduri de credit. În ultimele luni au fost semnalate atacuri de tip phishing împotriva unor bănci, mii de români sunt asaltaţi cu mesaje electronice prin care li se solicită informaţii confidenţiale, ba mai mult, există linkuri care duc la o clonă a site-ului unei bănci, o pagină fantomă. Nu se ştie câţi români au ajuns să fie păcăliţi şi să descopere că li s-au golit conturile.

Ce putem noi face pentru protecţia cetăţenilor în mediul virtual? În vorbă fie spus, nu putem face nici pentru protecţia lor reală în mediul real! Pericolele care se găsesc în acest mediu sunt diverse, de la pornografie cu minori, înşelăciune, furt de identitate, până la fraude bancare. Care ar fi soluţia? Limitarea accesului la unele site-uri, practică cunoscută în ţări precum China, Uzbekistan sau Belarus ar fi o soluţie? Există o întreagă literatură şi dezbateri la nivel înalt cu privire la "libertatea" pe care o oferă internetul sau dacă statul ar trebui să limiteze anumite informaţii, deşi dacă s-ar interveni în acest mediu virtual cu scopul protejării publicului, ar exista voci ce ar vorbi de cenzură.

Arestarea infractorilor "virtuali" este foarte mult îngreunată de faptul că reţelele transfrontaliere sunt foarte bine organizate, deşi în România există un cadru legislativ corespunzător şi au loc acţiuni ample ale poliţei.

Atacuri de tip phishing ori de fals informatic sunt foarte greu de depistat şi de pedepsit, ceea ce mă face să susţin necesitatea unui program de educare a populaţiei în ceea ce priveşte securitatea on-line a cetăţeanului. Instituirea unei strategii la scară europeană nu mai este un simplu deziderat, ci a devenit o necesitate imperioasă.

Comisia Europeană propune definirea unei politici comune pentru a combate acest flagel, cu ameliorarea şi facilitarea coordonării şi cooperării dintre unităţile de combatere a criminalităţii informatice, celelalte autorităţi competente şi experţii Uniunii Europene. Apreciez aceasta poziţie şi susţin cu fermitate elaborarea unui cadru politic coerent la nivel european, care să conducă la un Drept al Internetului sau o lege a Cyberspace-ului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna colegă, vă mulţumim şi noi.

Îl invit pe domnul Mircea Grosaru să-şi prezinte declaraţia politică şi-l rog pe domnul deputat Georgică Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Relansarea economică - politică de partid".

Anul 1989 a fost şi el un an de referinţă pentru România, precum anul 1945 pentru alţii mai în vârstă, când însă drumul a fost invers: de la economia de piaţă, liberă şi de la proprietatea privată s-a trecut la economia centralizată, socialistă şi comunistă, în care toate au devenit bunuri ale întregului popor, de fapt, a unui număr foarte restrâns de persoane, ce făceau parte dintr-un singur partid, prost gândit, dar bine organizat.

Din manualul de istorie, ne amintim faptul că perioada numită şi "epocă de aur" care tindea mai departe la cea de platină sau diamant, a fost precedată de criza economică din 1929-1933, caracterizată prin lipsa banilor, a locurilor de muncă şi sărăcia în care trăiau la acea vreme oamenii.

Cum ştim că istoria se repetă, ne întrebăm: Ce va fi după criză?

Nu ştim încă nici ce înseamnă criza, însă, tot mai des la radio sau televiziune auzim că: noua criză va dura 5-6 ani, nu sunt lichidităţi, multe întreprinderi vor reduce personalul sau vor da faliment, va creşte şomajul, vor exista circa 1.000.000 de oameni fără locuri de muncă şi va trebui să consumăm produse autohtone.

O primă reacţie a oamenilor, după tot ceea ce văd sau aud, ar fi comparaţia cu trecutul, când toţi aveau câte un loc de muncă, câte o locuinţă la bloc, câte un salariu fix, câte o butelie sau o Dacia 1300 şi fiecăruia i se repartiza un loc de muncă pe viaţă după terminarea studiilor, câte un televizor color şi se vorbea despre un acelaşi erou în toate cărţile şi manualele de istorie, literatură, muzică, fizică, chimie sau geografie.

Ambele situaţii sunt triste şi de neconceput pentru o ţară precum România, care din motive economice apelează acum, după intrarea în Uniunea Europeană la Fondul Monetar Internaţional pentru a putea garanta că, prin proiecte şi programe bine gândite de conducători ai destinelor din ţara noastră, într-o scurtă perioadă de timp, vom depăşi ceea ce doar se prefigurează.

În aceste conjuncturi însă, partidele gândesc strategii care să le aducă voturi, pentru a putea reveni la guvernare sau rămâne acolo unde sunt cât mai multă vreme, iar lumea deja cunoaşte motivele.

Pentru că relansarea economică şi tot ce se face la ora actuală, se face prin politica partidelor şi nu altfel, pentru că partidul este cel care gândeşte pentru toţi ceilalţi cărora nu le ajung banii de pensie sau de medicamente, nu-şi pot plăti ratele la bănci, nu pot susţine copiii la şcoală sau în facultăţile în care în prezent diplomele curg una după alta fără încetare.

Şi vedem că nimeni nu poate interveni cu nimic, în numele celor mai mulţi, dependenţi parcă din ce în ce mai mult de partide şi de oameni din partid.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Georgică Dumitru, vă rog să vă prezentaţi declaraţia politică, şi se pregăteşte doamna Farcas Anna-Lili, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Georgică Dumitru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "Nevoia de revigorare a industriei de apărare".

Doamnelor şi domnilor,

Încep această declaraţie politică prin a afirma că industria de apărare din România poate fi unul din acele motoare de care avem nevoie pentru a putea face faţă mai uşor provocărilor (în primul rând financiare) la care suntem supuşi în ultima vreme.

Reprezint un colegiu uninominal pe care dacă cineva ar dori să-l definească din punct de vedere economic ar putea spune în câteva cuvinte: Colegiul 5 (Moreni) Dâmboviţa este unul ce trăieşte din industria petrolieră şi din industria de apărare. Dar, astăzi o asemenea formulare este una nefericită. Pentru că oamenii colegiului pe care-l reprezint trăiesc o adevărată dramă: prăbuşirea industriei de apărare. Cu toate implicaţiile: şomaj, putere de cumpărare scăzută, nivel de trai scăzut, ş.a.m.d. Dacă la începutul anilor '90 rata de ocupare a forţei de muncă depăşea 70% (din care mai mult de jumătate în industria de apărare), astăzi, din păcate, abia dacă mai putem vorbi de câteva sute de oameni angajaţi în domeniu.

Drama acestei situaţii nu rezidă doar în drama oamenilor şi a familiilor lor, ci şi în situaţia economiei naţionale, aportul industriei de apărare la bugetul naţional fiind astăzi de-a dreptul nesemnificativ. Nu vorbesc despre situaţia (sunt convins că o cunoaşteţi foarte bine) unor întreprinderi care, odinioară, reprezentau mândria economiei româneşti (Întreprinderea Metalurgică Mija sau Automecanica Moreni), ci vreau să atrag atenţia asupra anormalităţii lipsei (astăzi!) acestor unităţi din peisajul economic românesc. Ceea ce s-a încercat , şi mă refer aici la înfiinţarea parcurilor industriale, a fost, indiscutabil, o soluţie, dar insuficientă. Nu ştiu dacă putem vorbi, la nivelul întregii economii româneşti, de câteva asemenea parcuri industriale, ce pot fi date ca exemplu de reuşită. Industria de apărare din zona Moreni a însemnat la un moment dat peste 30 000 de angajaţi. Astăzi, în parcurile industriale abia dacă mai muncesc câteva sute.

Doamnelor şi domnilor,

Eu cred că soluţia este în altă parte: la nivelul producţiei adevărate, la nivelul plus valorii create. Este foarte greu de crezut că aceste întreprinderi nu pot prinde comenzi de lucru din piaţa naţională sau mondială. Pentru că industria de apărare nu înseamnă în mod exclusiv producţie de armament. Este nevoie de orientarea acestei industrii şi către consumul civil, prin recuperarea logisticii şi a tehnicii existente, şi, pe cât mai este posibil, a resursei umane. Vorbesc despre o relansare reală a industriei de apărare. Nici o guvernare nu a vorbit serios despre acest subiect. Nici o guvernare nu i-a acordat atenţia cuvenită. Însă astăzi trebuie să gândim programe de relansare a acestei industrii: prin sprijinirea guvernamentală şi parlamentară a unor comenzi importante, prin lărgirea pieţei de desfacere, prin atragerea de noi parteneri şi păstrarea celor tradiţionali.

Subliniez, fără sprijin guvernamental totul rămâne un simplu proiecte, mort, asemenea multor altora, înainte de a se naşte. Nu ne putem permite aşa ceva. Relansarea industriei de apărare implică şi relansarea industriilor pe orizontală, a serviciilor conexe şi poate duce, în ultimă instanţă, la soluţionarea unui moment de criză.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vorbesc despre relansarea industriei de apărare (în Colegiul 5 Moreni - Dâmboviţa), în special, şi în România (în general), nu ca despre o proiecţie, nu ca despre un plan, ci ca despre o necesitate. Şi, totodată, ca despre o soluţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O rog pe doamna deputat Farkas, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să-şi prezinte declaraţia, şi pe domnul Mircea- Nicu Toader, din partea Grupului parlamentar al PD-L, să se pregătească.

Doamna deputat, aveţi microfonul.

Doamna Farkas Anna-Lili:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are următorul titlu "Descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar, aflat în pauză mare".

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la unele aspecte ale sistemului de învăţământ preuniversitar care constituie, din păcate, şi unitatea de măsură a calităţii actului de guvernare a ultimilor 20 de ani: incapacitatea unei descentralizări reale a sectorului public.

Fără a vă prezenta istoria procesului de descentralizare a sistemului de învăţământ, vă reamintesc că la sfârşitul lunii decembrie 2005, Guvernul Tăriceanu a aprobat prin memorandum strategia de descentralizare a învăţământului preuniversitar. La acel moment, descentralizarea s-a pilotat în 50 de unităţi de învăţământ din cele 8 judeţe pilot. Conform calendarului avut în vedere atunci, perioada 2005-2006 a prezentat etapa administrativă a acestui proces în care s-au înfiinţat consiliile de administraţie ce urmau a selecta şi angaja directorul de şcoală. Intenţia ca fost ca următorii doi ani, 2007-2008, să constituie etapa iniţială a procesului, iar descentralizarea experimentată în cele 50 de şcoli selectate să fie aplicată în toate şcolile din judeţele pilot, urmând să se extindă la nivel naţional în etapa finală 2009-2010.

Problema de fond, în prezent, este că aplicarea în judeţele pilot a prevederilor privind descentralizarea nu a fost monitorizată suficient, iar conducerea ministerului nu a fost interesată nici de un raport de evaluare şi nici de extinderea acestor prevederi în toate unităţile de învăţământ din ţară, aşa cum prevedeau legile adoptate în 2004.

Un exemplu concret este sistemul de salarizare unitară a directorilor de şcoală care ar fi trebuit să intre în vigoare în ianuarie 2008, dar care se lasă aşteptat şi în prezent.

Fără a cunoaşte experienţa acestor 3 ani trecuţi de la implementarea strategiei de descentralizare, fără concluziile acestui efort, obiectul de bază al acestuia pare a fi aruncat în derizoriu şi într-o vizibilă pauză mare. Mai mult decât atât, noul proiect al strategiei de descentralizare a învăţământului, elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării conţine prevederi ambigue şi contradictorii care bulversează sistemul în forma sa actuală. În acest sens, mă alătur punctului de vedere al sindicaliştilor din învăţământ, şi anume, doresc să atrag atenţia asupra riscului major al politizării funcţiilor de director şi director adjunct. Nu vreau să par a fi de rea credinţă, dar consider că nu se urmăreşte nimic altceva decât ceea ce s-a urmărit în cazul modificării aduse Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Actualul guvern a decis o descentralizare puternică, dar prin asemenea decizii şi reglementări întăreşte, de fapt, structura centralizată şi dependentă de deciziile sale politice.

Solicit pe această cale actualului ministru, doamnei Ecaterina Andronescu, o aplicare serioasă asupra strategiei de descentralizare, o analiză şi un raport care să conţină experienţa celor 3 ani de pilotare a unităţilor de învăţământ din cele 8 judeţe şi nu în ultimul rând, o regândire a noii strategii pentru a asigura continuitatea şi eficienţa procesului început.

Consider că sistemul educaţional nu poate fi sacrificat pe altarul schimbărilor de guvern şi nici nu poate fi suspendat pe timpul pauzelor mari, consecinţă de multe ori a dezinteresului şi incoerenţei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna colegă.

Îl invit pe domnul Mircea Toader să ia cuvântul şi-l rog pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PSD, să se pregătească.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este un truism că România este parte a crizei economice financiare mondiale. Eforturile depuse de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, Guvernul României condus de primul ministru Emil Boc şi guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu se află în prima linie a luptei împotriva efectelor crizei în ţara noastră.

Păstrarea locurilor de muncă, protejarea celor cu venituri mici, relansarea economiei într-un program ambiţios de investiţii publice, creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, în special, prin reducerea termenelor de accesare şi a birocraţiei, modificarea Codului fiscal, prin eliminarea a cel puţin 100 de taxe, trimiterea în Parlament spre dezbatere a celor 4 coduri, o disciplinare a execuţiilor bugetare şi o mai bună activitate în colectarea taxelor şi impozitelor, neimpozitarea profitului reinvestit reprezintă doar o prezentare succintă a deciziilor luate de actualul guvern pentru diminuarea efectelor crizei.

Decizia politică a partidelor aflate la guvernare, PD-L şi PSD, de a accesa un împrumut girat de FMI ca o măsură financiară suplimentară de asigurare a stabilităţii economice româneşti demonstrează o atitudine responsabilă faţă de situaţia actuală prin care trece economia românească.

La acest efort un rol important îl au autorităţile locale. astfel, prin efectul politicii de descentralizare, joacă un rol din ce în ce mai important, reflectat în nivelul de trai şi satisfacţia cetăţenilor, rolul autorităţilor locale. Prin gestiunea bugetelor locale şi a sumelor repartizate de la bugetul central autorităţile locale sunt conectate direct la efortul actual de depăşire a crizei.

Din cauza situaţiei excepţionale în care se află România, prin această declaraţie politică, solicit primului-ministru să iniţieze prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, constituirea de comitete judeţene anticriză. Aceste comitete trebuie să aibă în componenţă prefectul, preşedintele consiliului judeţean, primarii de municipii, liderii principalelor sindicate, reprezentanţii patronatelor, ai structurilor asociative la nivel judeţean, reprezentantul administraţiei financiare, managerii principalilor agenţi economici din punct de vedere al numărului de salariaţi şi al valorii contribuţiei la bugetele locale şi centrale.

Aceste comitete vor emite puncte de vedere având un rol consultativ. Comitetele judeţene anticriză trebuie să întocmească planuri judeţene anticriză care să conducă la întocmirea unui plan naţional anticriză. Comitetele judeţene anticriză vor avea un secretariat pus la dispoziţia instituţiei prefecturii.

Factorii de decizie locali trebuie să aibă obligaţia de a contribui activ la efortul autorităţilor centrale pentru depăşirea situaţiei de criză. Nu este normal ca atâta timp cât autorităţile locale, prin descentralizare, capătă o putere de decizie foarte mare asupra unor zone de impact social, acestea să nu-şi asume şi atitudini şi decizii concrete, în spiritul eforturilor depuse de autorităţile centrale.

În timp ce la centru, politica tăierii de costuri creează tensiuni sociale, la nivel local trebuie asumată aceeaşi atitudine pentru politicile austere impuse de guvern. Lipsa unui sincronism de atitudine responsabilă centru-local poate contribui la percepţii greşite ale populaţiei faţă de eforturile guvernului în aplicarea măsurilor anticriză. Este obligatorie însumarea eforturilor autorităţilor centrale şi locale pentru implementarea fără distorsiuni a măsurilor anticriză. Criza nu este a preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului boc sau a Băncii Naţionale, ci a întregii Românii şi a fiecărui factor de decizie local care trebuie să-şi asume responsabilităţi complementare.

Acest comitet de criză a fost solicitat de parlamentarii Partidului Democrat Liberal din judeţul Galaţi şi transmis mai departe tuturor factorilor politici la nivel local şi prin intermediul mass-mediei, având un ecou deosebit.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit pe domnul Tudor Ciuhodaru să ia cuvântul şi-l rog pe domnul deputat Amet Aledin să se pregătească pentru a interveni.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se cheamă "Domnul Lăzărescu va ajunge la spital prin lege."

Regizorul Cristi Puiu a stat într-un colţ de spital şi a observat. Lăzărescu nu este o invenţie, ci doar sinteza unei realităţi extreme a sistemului medical românesc, plimbarea pacienţilor între spitale, în căutarea unei specialităţi sau a unui mijloc de explorare salvator.

Aţi văzut ieri cât de importante sunt secundele atunci când e vorba de viaţa unui om. Nu pot să cred că mai există cineva care să pună alte interese mai presus de viaţă.

Pe întâi aprilie împlinesc 13 ani de când lucrez în unitatea de primire a urgenţelor a primului spital de urgenţă din viaţa ieşenilor. Şi nu pot trece cu vederea cei peste 10 mii de pacienţi plimbaţi între spitalele Iaşiului.

Am lansat parteneriatul pentru stoparea fenomenului Lăzărescu. Acest lucru a început la Iaşi, prin finalizarea spitalului clinic de urgenţă din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital, în cel mai nou şi modern spital, un spital monobloc în care se vor regăsi toate specialităţile necesare rezolvării pacientului traumatizat.

Lăzărescu va ajunge la spital prin lege. Prin legea pe care am iniţiat-o alături de preşedintele Senatului şi parlamentarii de Iaşi, ce prevede finalizarea Spitalului de urgenţă din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital, chiar dacă este criză, cu sprijinul autorităţilor locale şi a Ministerului Sănătăţii. Sperăm că în mai puţin de un an.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Amet Aledin şi se pregăteşte domnul deputat

Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Amet Aledin:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pentru protejarea limbii tătare".

Cel mai important reper, când este vorba de identitatea unei naţiuni, îl reprezintă cu siguranţă limba maternă.

Comunitatea tătară din România a dezvoltat, mai ales în perioada interbelică, o reţea de şcoli bine pusă la punct. Existau, în cele mai multe localităţi ale actualelor judeţe Constanţa şi Tulcea, unităţi de învăţământ în care se preda şi limba tătară.

Este faimoasă fosta Şcoală tătară, numeroase personalităţi ale etniei noastre frecventând cursurile acesteia. Din păcate, odată cu instaurarea regimului comunist, treptat, au fost desfiinţate toate aceste şcoli, începând o perioadă ingrată în ceea ce priveşte însuşirea limbii materne într-o formă instituţională.

A continuat să existe, până în anul 1974, o secţie de tătară în cadrul Universităţii Bucureşti. Chiar dacă necesar, învăţământul superior de specialitate nu era, firesc, destinat unui număr mare de cursanţi.

După anul 1990, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a promovat, la nivel oficial, limba turcă. Începând cu anul şcolar 2008-2009, în unele unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, au fost începute cursurile opţionale de limba tătară.

Pentru perioada următoare, ne-am propus să aducem modificări la Carta Limbilor Minoritare şi Regionale, în aşa fel încât limba tătară să beneficieze de protecţia enunţată în partea a III-a.

S-au organizat până acum, în acest sens, reuniuni ştiinţifice şi s-au constituit grupuri de lucru. Se poate afirma că este nevoie de măsuri, pentru ca anumite discipline, precum istoria minorităţilor naţionale, dar şi cultura acestora să fie promovate într-o măsură mai mare. De asemenea, pregătirea cadrelor didactice de specialitate trebuie să fie o prioritate.

Aşadar, susţinem protejarea limbii tătare, prin trecerea de la protecţia specificată în partea a II-a la protecţia specificată în partea a III-a.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al PSD. Nu-l văd, dacă nu este domnul Apostolache, domnul Costică Macaleţi.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi prezenta verbal, în sinteză, o declaraţie politică, urmând ca două să le depun şi în scris.

Titlul declaraţiei de astăzi este "Descentralizarea - o prioritate pentru România".

Vă voi prezenta în cele ce urmează o problemă care, în ultimul timp, nu a fost supusă atenţiei publice în mod suficient. Este vorba despre o problemă care vizează responsabilizarea autorităţilor publice locale, altfel spus, descentralizarea.

O cerinţă majoră a reformei româneşti pe drumul integrării României în Uniunea Europeană a fost şi rămâne eficientizarea şi modernizarea administraţiei publice locale. Încă de la ratificarea Cartei Europene de autoguvernare locală, în anul 1998, România şi-a luat angajamentul în faţa Uniunii Europene să dezvolte o guvernare locală eficientă şi un sistem administrativ bazat pe descentralizare.

Pe parcursul derulării procesului de descentralizare în România au apărut o serie de probleme şi neajunsuri cum ar fi: instabilitatea cadrului legislativ; lipsa transparenţei şi predictibilităţii transferurilor de la bugetul statului pentru echilibrarea bugetelor locale dar şi a transferurilor interadministrative; nedefinirea clară a responsabilităţii transferate autorităţilor locale; atribuirea de responsabilităţi fără alocarea resurselor adecvate; transferul de responsabilităţi fără a se acorda şi competenţa. Desigur, niciun drum nu va fi lipsit de obstacole, dar sunt de părere că orice obstacol poate fi depăşit eficient prin solidaritate şi voinţă.

Ţin să reamintesc auditoriului faptul că Partidul Democrat Liberal a lansat Programul de descentralizare încă de la începutul mandatului trecut. În anul 2004, domnul Vasile Blaga, în calitatea sa de ministru al internelor şi reformei administrative, a promovat legea-cadru a descentralizării în România, Legea nr. 195/2006, prin care au fost stabilite atât principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul descentralizării, cât şi regulile după care se continuă descentralizarea.

Acum, avem resursele şi posibilitatea de a face ce trebuie în mod responsabil. Cu majoritatea în Parlament şi un Guvern susţinut, toate obstacolele de care vorbeam mai devreme vor dispărea în scurt timp. Măsurile şi termenele prezentate în şedinţa de guvern din 7 martie, cu privire la pachetul de legi ale descentralizării, arată că Partidul Democrat Liberal îşi asumă şi va realiza acest obiectiv prioritar pentru modernizarea României.

De asemenea, în şedinţa din 4 martie anul curent, Guvernul Boc a stabilit că proiectele de acte normative privind descentralizarea în educaţie, în sănătate şi în agricultură se vor adopta în termen de 60 de zile, arătând voinţa clară a actualului Guvern. Continuarea procesului într-un ritm mult mai susţinut ca până acum şi într-o formă mult mai corectă şi realistă este condiţia cea mai importantă pentru reuşita deplină a reformei în administraţia publică din România.

Stimaţi colegi,

Descentralizarea, atât administrativă, cât şi financiară, trebuie să permită aleşilor locali să rezolve problemele cetăţenilor care i-au ales, să acorde acestora puterea şi resursele necesare. Cum finanţarea responsabilităţilor este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost şi este o componentă majoră a acestui proces.

În opinia mea, reţinerea unei cote mai mari din impozitul pe venit pentru autorităţile locale ar fi un început bun. De asemenea, gestionarea problemelor locale, legate de sănătate, educaţie şi administraţie, este o etapă firească în mersul lucrurilor, ceea ce ne aduce la următorul punct.

Descentralizarea va da putere autorităţilor locale, dar va şi spori răspunderea aleşilor locali pentru deciziile pe care le iau şi pentru modul în care le vor pune în practică. Nu trebuie uitat faptul că acest proces implică şi responsabilităţi foarte mari.

În final, consider că descentralizarea trebuie aplicată rapid, corect şi cu efecte vizibile în funcţionarea administraţiei româneşti, astfel încât cetăţenii să beneficieze de cele mai bune servicii publice, la cele mai reduse costuri posibile.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc, durata unei intervenţii, maximum 3 minute.

Urmează la cuvânt domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Dacă de la Partidul Democrat Liberal e cineva prezent? Nu avem, atunci mergem mai departe şi-l rugăm să se pregătească pe domnul deputat Stelică Iacob Strugaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule Apostolache, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În anul 2007, am adresat o întrebare Ministerului Mediului în legătură cu poluarea localităţii Valea Călugărească, judeţul Prahova.

Prin răspunsul dat la această întrebare, ministerul a confirmat faptul că în această localitate, mai exact în satul Arva, fenomenul de poluare este prezent, acest fenomen fiind generat de antrenarea de către vânt a pulberilor de cenuşă de pirită.

Conform răspunsului ministerului, cenuşa de pirită a rezultat din activitatea fostului combinat chimic Romfosfochim SA, haldele de cenuşă rezultate fiind în prezent în proprietatea unei firme private care le-a cumpărat în anul 2000 de la SC Romfosfochim SA.

Având la bază aceste informaţii am organizat în mandatul trecut o vizită în localitatea Valea Călugărească a Comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor şi a reprezentanţilor Ministerului Mediului, precum şi o dezbatere publică care să fundamenteze deciziile viitoare ale autorităţilor competente şi să clarifice anumite aspecte privitoare la firma deţinătoare a haldelor de pirită.

În urma acestor demersuri, firma care deţine haldele de pirită a depus la Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului Prahova un plan de ecologizare a zonei, care, după cum se constată şi astăzi, a rămas doar pe hârtie. S-a invocat apariţia unui litigiu în legătură cu terenul aflat sub haldele de pirită, situaţie care ar fi blocat punerea în aplicare a măsurilor asumate prin planul de ecologizare.

În ciuda acestei situaţii litigioase, consider că fenomenul de poluare trebuie stopat. De aceea, solicit intervenţia imediată a autorităţilor competente în domeniu şi mă refer la Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, autoritatea locală aleasă, în vederea stopării fenomenului de poluare din zonă şi a oferirii posibilităţii locuitorilor din Valea Călugărească de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Strugaru Iacob să-şi susţină declaraţia. Şi pe domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a interveni.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Acordul cu FMI şi adoptarea monedei unice europene".

Stimaţi colegi,

s-au împlinit mai bine de doi ani de zile de când România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Multe dintre beneficiile apartenenţei noastre la această mare familie au început deja să-şi arate roadele, dar mai avem încă multe piedici care persistă în calea adâncirii integrării noastre.

Dintre toate acestea, consider că cel mai important şi mai urgent obiectiv pe care România trebuie să-l îndeplinească în perioada imediat următoare este adoptarea monedei unice europene.

Ştim cu toţii că ne aflăm în plină criză economico-financiară şi că exigenţa criteriilor de convergenţă economică este foarte greu de îndeplinit în aceste condiţii, însă aceasta nu ne poate împiedica să abdicăm de la termenul stabilit de Banca Naţională a României pentru 2014. astăzi, când acordul cu FMI a intrat în linie dreaptă, putem spune cu mai multă certitudine că inflaţia şi deficitul bugetar se vor apropia mai rapid de cerinţele de la Maastricht, chiar spre anul 2011.

Adoptarea monedei unice europene de către România ar avea drept primă consecinţă vizibilă dispariţia riscurilor curente de schimb valutar ale leului în relaţia cu euro.

Introducerea euro face mai uşoară comparaţia între preţurile bunurilor, serviciilor şi muncii la nivel continental, antrenând apropierea acestora. Transparenţa şi siguranţa tranzacţiilor, lipsite de comisioane şi de risc valutar, vor duce la creşterea concurenţei între agenţii economici, cu efecte benefice pentru consumatorii români.

Cetăţenii români îşi vor putea folosi economiile lichide sau aflate în conturi din ţară sau străinătate, pentru a investi pe orice piaţă europeană, fără riscuri valutare.

Pe de altă parte, moneda unică europeană, reprezentând un simbol al stabilităţii şi siguranţei economice, va impulsiona investiţiile străine directe. Efectul general, de lungă durată, al introducerii monedei unice este creşterea interdependenţei între statele membre U.E., a bunăstării şi eficienţei economice.

Stimaţi colegi,

Vă propun să acordăm tot sprijinul nostru programelor de macrostabilizare a economiei româneşti, care să ne poată permite să beneficiem de toate avantajele apartenenţei la cel mai avansat proiect integraţionist din lume.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule coleg.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat... de la liberali nu avem pe nimeni.

Vă rog, daţi citire declaraţiei politice.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei: "Parteneri sau adversari pentru România".

De la aceeaşi tribună declaram că "Parteneriatul pentru România" s-a născut din analiza rezultatelor alegerilor parlamentare ale căror cifre obţinute de către PD-L şi PSD sunt aproape identice, dar şi din necesitatea depăşirii crizei globale care afectează România cu costuri cât mai mici pentru populaţie.

De asemenea, afirmam că funcţionarea acestui parteneriat depinde, printre alţi factori, şi de solidaritatea guvernamentală şi izolarea grupurilor de interese.

Constat, din păcate, că solidaritatea guvernamentală nu funcţionează, iar despre izolarea grupurilor de interese nici vorbă dacă luăm în considerare (şi trebuie să le luăm) ultimele evenimente petrecute în cadrul MAI.

Arestarea preventivă şi punerea sub acuzare a şefului DGIPI, Cornel Şerban, precum şi a şefului DGA, Petre Pitcovici, şi asocierea lor la săvârşirea unor acte grave de corupţie împreună cu fostul rector al Universităţii de Agronomie, Ion Alecu, în favoarea omului de afaceri Puiu Popoviciu, demonstrează lipsa de comunicare între structurile statului, nefuncţionarea solidarităţii guvernamentale, dar şi interesul unor grupuri de a dinamita Parteneriatul pentru România prin compromiterea structurilor din unul din cele mai importante ministere ale Guvernului României, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Dacă ar fi funcţionat solidaritatea guvernamentală, Cornel Şerban nu ar fi fost promovat în funcţia de şef al DGIPI, întrucât îmi este greu să cred că primul-ministru, domnul Emil Boc, nu a fost informat de faptul că acesta se afla în vizorul DNA. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru se naşte următoarea întrebare: DNA avea sau nu obligaţia de a informa prim-ministrul şi a încerca blocarea promovării la conducerea DGIPI a unui ofiţer superior suspectat de acte de corupţie?

Dacă domnul prim-ministru Emil Boc a cunoscut acest lucru, se nasc mai multe întrebări: de ce ministrul Dan Nica nu a fost pus în cunoştinţă cu acţiunile ce vizează urmărirea viitorului şef al DGIPI?; cine a avut interesul ca un ofiţer superior suspectat de acte de corupţie să fie numit în funcţia DGIPI?; de ce a fost menţinut în fruntea DGA comisarul Petre Pitcovici?

Eu cred că ministrul de interne Dan Nica a fost pus în faţa faptelor întâmplate, fără a cunoaşte despre ce este vorba în dosarul ofiţerului superior Cornel Şerban, şi nici despre activitatea ofiţerului superior Petre Pitcovici, altfel, după cum îl cunosc, nu ar fi acceptat nici menţinerea ofiţerului Petre Pitcovici în fruntea DGA, şi nici promovarea ofiţerului superior Cornel Şerban în fruntea DGIPI.

Mai cred că arestarea celor trei, Cornel Şerban, Petre Pitcovici şi Puiu Popoviciu, are un substrat politic mai puternic decât cel profesional, iar argumentele în favoarea acestei afirmaţii sunt subţirimea probelor înaintate judecătorilor Curţii de Apel, fapt ce a determinat eliberarea celor trei. Nu au vrut sau nu au putut să-i înfunde procurorii DNA pe cei trei?

Ce s-a urmărit cu această acţiune eşuată până la urmă? acţiune de imagine a DNA? Compromiterea structurilor DGIPI şi DGA? Pregătirea naşterii unei noi structuri în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi desfiinţarea celor existente? Compromiterea ministrului Dan Nica?

Personal, cred în onestitatea ministrului Dan Nica şi mai cred în existenţa unor grupuri de interese care încearcă folosind toate mijloacele oprirea acţiunilor de asanare a structurilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În acelaşi timp, dacă avem în vedere că anul acesta au loc două evenimente politice foarte importante, alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale, nu exclud ca cineva să folosească astfel de acţiuni pentru o poziţionare cât mai bună până la declanşarea acestor evenimente.

De aceea, este absolut necesar ca cei care au declanşat acţiunea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor să răspundă prin finalizarea anchetei la multitudinile de întrebări pe care şi le pun milioane de cetăţeni, legat de ceea ce s-a întâmplat ieri, ce se întâmplă azi şi tot ce se întâmplă mâine cu structurile care sunt chemate să lupte împotriva grupurilor de interese care paralizează activitatea economică şi politică a României.

Este obligaţia ce decurge din profesionalismul de care trebuie să dea dovadă DNA şi celelalte structuri şi cred că a sosit momentul finalizării unor acţiuni care până acum au rămas la stadiul de imagine.

Închei întrebându-mă: parteneri pentru România sau adversari pentru România?

Răspunsul trebuie să-l dea rezultatele acţiunilor structurilor chemate să vegheze pentru România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi-l rog pe domnul Iuliu Nosa, deputat din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Valeriu Tabără:

Declaraţia mea politică de astăzi, 31 martie 2009, s-ar putea intitula "Cine repară abuzurile făcute în unităţile de cercetări agricole din România?" Nu am să fac asta, dar am să prezint parte dintr-o scrisoare disperată pe care doamna dr. ing. Adela Bărbulescu, director al SCDP Băneasa, a adresat-o, în data de 1 martie 2007, mai multor responsabili din instituţiile statului: Dan Motreanu, ministru al agriculturii, secretarului de stat în acelaşi minister, Varujan Vosganian, ministrul finanţelor, şi academician Cristian Mera, preşedintele ASAS.

Scrisoarea sună cam aşa: "Subscrisa, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, instituţie publică cu sediul în Bucureşti, Bd. I.I. de la Brad nr. 4, sector 1, solicită ca, în regim de urgenţă şi cu prioritate, în calitatea de ministru al agriculturii, în coordonarea căruia se află staţiunea noastră, pentru rezolvarea situaţiei deosebite în care se găseşte staţiunea.

Personalul firmei SC Florom Prodimpex SRL, în data de 28.02.2007, a ocupat abuziv imobilul Moara Domnească, domeniul public al statului, Baza de cercetare şi dezvoltare pentru pomicultură a SCDP Băneasa, aflată în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.

Prin prezenta, precizăm că SC Florom Prodimpex SRL a preluat o creanţă istorică a SCDP Băneasa, rezultată dintr-un împrumut comercial al acesteia la BANCOOP, bancă în faliment. La data cesionării, anul 2005, creanţa avea o valoare finală de 1,4 miliarde lei vechi, pe care creditoarea a achiziţionat-o de la lichidatorul băncii cu 5,6 miliarde lei vechi.

De la această dată, întreaga SCDP Băneasa a fost instrumentată diversionist în instanţă, prin numeroase dosare, atât la instanţele din Bucureşti cât şi la Judecătoria Buftea. Dacă Tribunalul Bucureşti i-a respins SC Florom Prodimpex SRL executarea bunurilor domeniului public, Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită a bunurilor domeniului public de la Baza de cercetare-dezvoltare Moara Domnească.

Deşi SCDP Băneasa, prin avocatul său, a adus dovezi că Baza de cercetare Moara Domnească este domeniu public al statului, evidenţiat în HG nr.517/1999 - terenuri şi mijloacele fixe, în HG nr.1705/2006, cu număr de inventar de la Ministerul Finanţelor, Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită a acesteia, iar executorul judecătoresc Dobranici Crenguţa, care nici nu avea competenţa necesară, a trecut la executarea silită.

Executorul judecătoresc a scos la licitaţie, conform procesului-verbal din 17.01.2007, bunurile domeniului public de la Moara Domnească, pe care i le-a adjudecat firmei SC Florom Prodimpex SRL, la un preţ calculat după modalităţi cunoscute numai de dumneaei.

Reprezentanţii SCDP Băneasa nu au participat la această "scenografie" în care era în joc domeniul public al statului român. Ştiindu-se cu probleme de legalitate, reprezentanţii SC Florom Prodimpex SRL, în jurul orei 13 din data de 28.02.2007 au descins la sediul Bazei de la Moara Domnească şi au preluat în forţă unitatea, au tăiat lacătele şi gardurile, au forţat uşile de la intrarea în birouri, au forţat fişetele cu documentele SCDP Băneasa, le-au încărcat în saci, pe care i-au legat cu scotch, nepermiţând şefului de fermă şi gestionarului să se atingă de acestea. Au dat personalul fermei afară din clădire, ameninţându-i că dacă nu încheie contracte de angajare cu firma respectivă, nu li se va mai permite accesul în incinta fermei. În acelaşi timp, juristul Ghica Dorel i-a ameninţat pe cei de faţă că următoarea locaţie spre care se îndreaptă este sediul SCDP Băneasa, urmat de celelalte ferme. Din câte se vede, juristul nu se referea numai la bunuri, ci la fondul funciar destinat cercetării.

Trebuie ştiut că această situaţie a fost posibilă la Moara Domnească şi la alte staţiuni pomicole, datorită faptului că lipsesc hotărârile de Guvern pentru unităţile de cercetare agricolă, ale căror aprobare se tergiversează din 1990 încoace, chiar dacă în anul 2002 s-a aprobat Legea nr.290 de organizare şi funcţionare a unităţilor de cercetare, în care se stipula intervalul de timp în care aceste HG-uri trebuiau elaborate, aprobate şi publicate de către Guvernul României. Datorită acestui fapt, unităţile de cercetare-dezvoltare nu au putut funcţiona normal pe obiectul lor de activitate. Lipsa hotărârilor de Guvern a făcut ca unităţile de cercetare-dezvoltare să nu mai poată participa la competiţii pentru proiecte şi programe de cercetare, din care se realizau sursele financiare. Nu s-au putut obţine credite şi nu s-au putut face operaţiuni bancare normale.

De acest statut incert au profitat vânătorii de imobiliare, încercând să obţină, pe diferite căi obscure, inclusiv prin hotărâri judecătoreşti discutabile, precum cea de la judecătoria Buftea, bunuri imobiliare (clădiri şi mai ales suprafeţe de teren cu amplasament atractiv, pe care ulterior să le valorifice pe mulţi bani).

Neelaborarea, în conformitate cu prevederile legale, a hotărârilor de Guvern, a determinat o situaţie critică în întreg sistemul de cercetare agricolă. Neapariţia hotărârilor de Guvern pentru unităţile de cercetare, are mai multe cauze:

• nu au fost semnate şi au fost blocate de unele servicii ale ADS - cei mai vinovaţi de situaţie (au aprobat cu prea multă lejeritate ca suprafeţe proprietatea statului român, aflate în folosinţa unităţilor de cercetare să fie trecute în posesia unor persoane mai mult sau mai puţin îndreptăţite, asta în contextul în care ADS dispunea de suprafeţe însemnate de terenuri proprietate privată a statului;
• MAPDR, care nu a făcut prea mult efort să rezolve problema hotărârilor de guvern şi, în general, problemele unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură;
• Guvernul României, care nu a aprobat hotărâri de guvern pentru mai multe staţiuni, mai ales din domeniul pomicol, la timpul potrivit având aprobarea sine die - până când unităţile de cercetare au ajuns aproape de faliment sau vânătorii de imobiliare şi-au atins scopul;
• Ministerul Finanţelor care, în calitate de gestionar al proprietăţii publice a statului român, nu a făcut nici cel mai mic gest pentru a apăra patrimoniul public al statului, aflat în folosinţa unor unităţi publice de mare interes naţional, care independent de ele, au fost aduse în situaţia de a fi executate de samsarii de afaceri imobiliare.

În cazul expus mai sus, prin intervenţia brutală şi abuzivă a firmei SC Florom Prodimpex SRL, întregul personal a fost bulversat, iar activitatea de cercetare şi de producţie a fost întreruptă.

În urma acestei acţiuni hrăpăreţe asupra unităţilor de cercetare din mai multe părţi s-a pierdut pepiniera pomicolă de bază a SC Băneasa, care cuprindea circa 90% din soiurile şi selecţiile destinate cercetării care au făcut obiectul proiectului sectorial nr. 334, cu o valoare de 15 miliarde lei vechi. Proiectul a fost câştigat prin licitaţie în anul 2006, având ca beneficiar principal MAPDR şi statul român.

Acţiunea SC Florom Prodimpex SRL a pus în pericol nu numai baza de cercetare Moara Domnească şi securitatea materialului biologic de o extraordinară valoare, ci şi secretele de serviciu ale activităţii SCDP Băneasa.

Deşi s-au făcut demersurile de sprijin către instituţiile statului, nu s-a luat nicio măsură. Din contră, pe toată durata anilor 2007 şi 2008, SCDP Băneasa a fost pusă sub o presiune extraordinară din partea unor aşa-zişi beneficiari ai dreptului de prioritate asupra unor terenuri aşezate aiurea în ţară - dar transferate nicăieri altundeva decât în perimetrul SCDP Băneasa, unde, în mai multe rânduri, în nopţile dintre vineri şi sâmbătă sau sâmbătă spre duminică, au fost tăiaţi sute de pomi care aparţineau colecţiei naţionale de soiuri de piersic, cais ş.a.

De fiecare dată, organele în drept au fost sesizate, nimeni nu a luat nicio măsură care nu să pedepsească, dar măcar să stopeze distrugerea unui patrimoniu cu valoare publică, aflat pe o suprafaţă de teren proprietate publică a statului român, în folosinţa unei unităţi publice de cercetare SCDP Băneasa - de la un colţ de Bucureşti.

Scrisoarea din al cărui conţinut am preluat o parte, sesizează un caz tipic de abuz care, din păcate, nu este singular. Scrisoarea mai sesizează ceva extrem de negativ: inerţia autorităţilor şi neimplicarea lor în rezolvarea situaţiei exemplificate.

Scrisoarea care face obiectul prezentei declaraţii nu este singurul demers în cauză. Sunt mai multe, inclusiv în cazul agresiunii asupra tenurilor de la CDA Băneasa, căreia i s-a luat abuziv teren şi i s-a distrus o mare parte a unui patrimoniu pomicol de mare valoare.

Mă întreb şi vă întreb, stimaţi colegi, cine şi când va rezolva, va pedepsi şi va recupera imensele pagube produse patrimoniului public de cei amintiţi mai sus.

Care sunt instituţiile statului român care trebuie să rezolve aceste distrugeri de patrimoniu public ?

Sunt întrebările puse nu de un deputat, chiar dacă astăzi am această calitate, ci de un cetăţean conştient de valoarea pierderilor de patrimoniu public şi teribil de îngrijorat de neputinţa, reaua-voinţă sau, mai grav, complicitatea instituţiilor statului cu răufăcătorii şi distrugătorii acestui patrimoniu.

(Declaraţie politică consemnată in extenso, conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să vă apropiaţi de sfârşit.

Mulţumesc, domnule deputat. La fix...

Rog pe domnul deputat Iuliu Nosa de la PSD Nu este. Domnul Aurel Vlădoiu. Nu este.

Domnul Victor Surdu, atunci.

Domnule deputat, vă rog să vă susţineţi declaraţia. Şi-l rog pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În ultimele săptămâni de zile, un interes deosebit pentru opinia publică din România o reprezintă Codurile. Acelaşi interes a fost manifestat şi de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi de către Episcopia Romanului şi vă rog să-mi permiteţi să intitulez declaraţia de astăzi "Biserica ortodoxă română în apărarea instituţiilor statului".

Biserica ortodoxă română, ca instituţie ce apără valorile morale în societate, nu este şi nu poate fi niciodată de acord cu adoptarea unor acte normative care afectează demnitatea şi identitatea omului, ca şi creaţie a lui Dumnezeu.

În Colegiul Ştefan cel Mare am avut mai multe întâlniri cu preoţii ortodocşi şi catolici din zona Romanului şi Târgu Neamţ, care şi-au manifestat îngrijorarea faţă de noile propuneri de dezincriminare a faptelor, conform prevederilor proiectelor codurilor penal şi civil.

Poziţia bisericii culminează cu scrisoarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pe care am primit-o recent şi care poartă semnătura Înalt Preasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi care stă la baza acestei declaraţii politice.

În aceste vremuri tulburi, în care probleme sociale tot mai numeroase frământă întreaga societate, a considera că făcând parte din sfera normalului fapte precum prostituţia şi incestul înseamnă a fi făcuţi martori la degradarea demnităţii umane, trasându-se astfel coordonatele unei noi civilizaţii în contrast evident cu modelul tradiţional creştin.

Ne miră poziţia acelor instituţii ale statului român care consideră incestul ca fiind un caz de patologie socială şi nu o faptă penală, iar prostituţia, ca o faptă ce poate fi combătută doar prin sancţiuni de ordin administrativ.

Dacă luăm în considerare şi faptul că odată cu adoptarea noului Cod penal va fi adoptat şi noul Cod civil care prevede că divorţurile vor putea fi pronunţate mult mai uşor, iar logodnicii ar putea avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele căsătorite, putem afirma că preconizatele reglementări din noile coduri sunt un atac nu numai la valorile morale ale creştinismului, ci la valorile societăţii umane în ansamblul ei, societate care are la baza existenţei sale instituţia familiei.

De aceea, cu deosebit respect, mă raliez şi eu Hotărârii Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preoţilor, monarhilor şi credincioşilor din Moldova, inclusiv din Colegiul 6 Ştefan cel Mare, care m-a trimis în Parlament şi adresăm rugămintea Parlamentului să luăm atitudine şi să respingem cu toată fermitatea noile propuneri de dezincriminare a faptelor de incest şi prostituţie din noul Cod penal şi de dezvoltare a căsătoriei din noul Cod civil, atunci când acestea vor intra pe ordinea de zi a forului legiuitor.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-şi prezinte declaraţia politică.

Domnul Corneliu Olar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Dacă-ţi cunoşti istoria neamului, te cunoşti pe tine însuţi!"

Aş dori, dacă-mi este permis, să insist puţin asupra unor aspecte care, cel puţin personal, mă frapează în ceea ce priveşte modul de abordare al prezentării istoriei (cu precădere istoria românilor) în cadrul manualelor de istorie.

Mai întâi aş zăbovi puţin la manualele de clasa a IV-a şi clasa a VIII-a "Istoria românilor", aşa cum sunt ele concepute pe baza programei şcolare şi editate în cadrul mai multor edituri aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi inovării.

Din start menţionez, nu intenţionez să manifest vreo atitudine de analiză critică asupra programei şcolare, însă încerc să emit o părere personală în ceea ce priveşte modul de abordare ambiguu al unor momente pe care le consider esenţiale şi reprezentative atât în plan naţional cât şi european.

Un astfel de pilon istoric central în istoria naţională cu puternic ecou european şi impact covârşitor asupra mentalului colectiv românesc medieval şi modern îl constituie Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785) care apare prezentată la modul cel mai superficial şi lacunar în cele trei manuale de clasa a VIII-a, la secţiunea "Studiu de caz", iar în manualul de clasa a IV-a nu mai apare de câţiva ani buni, chiar dacă momentul de anvergură naţională şi europeană colosală a pregătit şi prefaţat unul din cele mai însemnate şi de referinţă evenimente din istoria universală: Marea Revoluţie Franceză (1789-1795).

Nu vreau să fiu acuzat de spirit local excesiv în ceea ce priveşte evaluarea obiectivă a evenimentelor cardinale din istoria naţională, însă consider că este de-a dreptul ridicol să transformi un astfel de eveniment cu rezonanţă teribilă în conştiinţa transilvănenilor (în special) şi a întregului popor român (la modul general) care a zugrăvit prin amploarea, participarea, cauzalitatea şi urmările sale imaginea de sine a raporturilor şi structurilor sociale ale unei întregi epoci, cea feudală contribuind în chip esenţial la transformarea structurilor acesteia retrograde într-un decupaj care vine mai degrabă să puncteze existenţial un eveniment decât să îl expliciteze la adevărata sa amploare şi impact.

Se cuvine, cu alte cuvinte, o revizuire a modului de tratare a unei astfel de teme (cea a conflictelor şi solidarităţii sociale medievale) cu o mai mare insistenţă, deoarece a marcat o adevărată "punte de trecere" de la feudalism la modernitate, atât în spirit românesc, cât şi în cel european prin implicaţiile sale.

O alta care consider că merită o atenţie sporită în ceea ce priveşte prezentarea sa în manualele de istorie o constituie "Rolul Şcolii Ardelene în renaşterea conştiinţei naţionale". Aici este vorba despre implicarea energică a unei întregi pleiade a Şcolii Ardelene în susţinerea şi promovarea drepturilor naţionale româneşti şi, implicit, în elaborarea şi edificarea conceptului de "naţiune", în înţelesul său modern.

În aceeaşi ordine de idei, dar oarecum privind şi în sens invers lucrurile, pare hilar spaţiul acordat perioadei post-decembriste, în condiţiile în care un copil de 14-15 ani nu are percepţia şi discernământul politic şi civic al unui adult pentru a-şi însuşi şi discerne date amănunţite de istorie recentă, încă neelucidată temeinic pentru a fi prezentată atât de amplu ca în manual (mă refer la întreg capitolul 12, începând cu instaurarea regimului comunist în România şi până la Constituţia din 1991, inclusiv), tratat mult prea amănunţit pentru vârsta şi nevoile şcolare ale unui elev de clasa a VIII-a.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă domnul deputat Aurel Vlădoiu este cumva sau domnul deputat Filip Georgescu. Nu sunt.

Domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este cumva? Nu este.

Domnul Daniel Oajdea? Nu este.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Câtă indisciplină din partea Partidului Democrat Liberal?!

Domnul Ioan Oltean:

Da, e cam aceeaşi şi pe dincolo, la dumneavoastră a fost chiar mai, mai sesizabilă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Daţi-mi voie să dau citire acelor colegi care au depus în scris declaraţiile politice.

Partidul Democrat Liberal, domnii deputaţi: Stroian Toader, Bogdan Cantaragiu, Dumitru Pardău, Ionescu George, Chircu Doiniţa- Mariana, Cosmin Mihai Popescu, Constantin Severus Militaru, Răzvan Şerban-Mustea, Ioan Oltean, Mircia Giurgiu, Florian Daniel Geantă, Alecu Valeriu, Dan-Radu Zătreanu, Petru Movilă, Daniel Buda, Axenie Carmen, Silviu Prigoană, Ioan Nelu-Botiş.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi: Florian Popa, Oana Niculescu-Mizil, Ioan Stan, Cornel Itu, Ion Stan, Valeriu Ştefan Zgonea, Culiţă Tărâţă, Costică Macaleţi şi Liviu-Bogdan Ciucă. Şi, pe ultima sută, domnul deputat Iuliu Nosa.

De la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost omis domnul deputat Mihai Stroe, care o depune acum.

De la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi: Viorel Palaşcă, Gigel-Sorinel Ştirbu, Horea Uioreanu, Paul Victor Dobre, Gheorghe Coroamă, Cristian Burlacu, Bogdan Radu Ţîmpău, Titi Holban, Viorel Buda, Cristian Adomniţei, Virgil Pop, Graţiela Gavrilescu, Marin Almăjanu, Neculai Rebenciuc, Dan Bordeianu, Cornel Pieptea, Cristian Buican, Gheorghe Dragomir şi Gheorghe-Eugen Nicolăescu.

de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale au depus în scris, domnii deputaţi Miron Ignat şi Niculae Mircovici.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Statistic: 21 de deputaţi au dat citire astăzi declaraţiilor politice, iar 49 le-au depus în scris.

Cu aceastea, declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi. Ne revedem la ora 10, pentru a participa la şedinţa privind dezbaterile actelor normative aflate pe ordinea de zi.

O zi bună, stimaţi colegi!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Să fie lumină! pledoarie pentru electrificarea tuturor locuinţelor din judeţul Botoşani"

Declaraţia mea politică de azi vine ca o pledoarie pentru a sensibiliza autorităţile să sprijine electrificarea inclusiv în cele mai îndepărtate zone ale judeţului Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament.

Conform rapoartelor specialiştilor, în prezent avem aproape 1.500 de gospodării din Botoşani care nu sunt racordate încă la energia electrică, acestea fiind situate în localităţi izolate, la distanţe mari de centrele comunale şi dispersate pe tot teritoriul judeţului. În absolut toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale există cel puţin un astfel de caz în care mai mulţi locuitori încă se mai folosesc, pentru iluminatul casei, de lampă sau de lumânare.

Potrivit unei statistici făcute la nivelul judeţului, peste 100 de locuinţe din localităţile rurale şi urbane sunt în această situaţie - Coşula, Bucecea, Săveni, Darabani şi chiar Botoşani. O hotărâre de Guvern permite racordarea sau extinderea sistemului electric tuturor locuinţelor care în mileniul trei încă nu beneficiază de iluminatul modern. Mai exact, este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.328 din martie 2007, care vine nu numai în sprijinul localităţilor complet neelectrificate de a beneficia de finalizarea instalării sau extinderea reţelelor de electrificare, dar, printr-o prevedere, permite şi asigurarea electricităţii în localităţile izolate, prin folosirea de grupuri de generatoare independente. Acolo unde existau câteva locuinţe complet izolate, pentru că racordarea la energie electrică ar implica costuri importante, se poate apela şi la varianta unor generatoare.

În teorie, totul pare accesibil. Din păcate, în practică, există informaţii oficiale potrivit cărora singurul proiect de electrificare depus la Consiliul Judeţean Botoşani vine de la autorităţile din oraşul Flămânzi, unde se arată că 63 de persoane au nevoie de racordarea la energie electrică, adică 14 gospodării şi trei agenţi economici din satul Prisăcani, cătunul Balta Roşie, aflat la o distanţă de 4,5 kilometri de Prisăcani şi zece kilometri de Flămânzi. În curs de depunere se mai află câteva proiecte, de la Dorohoi, Copălău şi Vlădeni.

Comparativ cu numărul total de locuinţe care trebuie electrificate, interesul administraţiilor locale de a uşura traiul populaţiei botoşănene este însă redus. Ceea ce nu poate decât să ne mâhnească şi să ne îngrijoreze deoarece este păcat că avem un program care se derulează cu fonduri guvernamentale şi care urmăreşte alimentarea cu curent electric şi a locuinţelor izolate, acolo unde operatorul, din motive economice, nu putea să-şi asume realizarea unei investiţii, însă autorităţile locale nu par interesate sau stimulate să încurajeze să participe la redactarea de proiecte şi să le înainteze organelor abilitate. Astfel, consiliul judeţean are rolul de a primi proiecte, de a le verifica şi evalua şi a trasa o listă de priorităţi pe care să o transmită la nivel central.

Iată de ce fac un apel la autorităţile locale şi judeţene să-şi intensifice eforturile de redactare şi susţinere a proiectelor ce privesc electrificarea, astfel încât măcar să avem copii care să-şi facă lecţiile la lumina electrică, şi nu la lumânare.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Abuzul de putere - noua lege supremă în România"

Nicio săptămână fără încălcarea legii, nicio săptămână fără încălcarea Constituţiei, pentru bunăstarea noastră şi a partidelor noastre!

Acesta pare sa fie sloganul sub care guvernează actuala coaliţie aflată la putere. Abuzul de putere este la ordinea zilei. Cu puţin timp în urmă, nu înţelegeam cum este posibilă o alianţă la guvernare între două partide care azi se declară ca având ideologii diametral opuse. Ei bine, am înţeles!

Nu e vorba aici de niciun fel de convingeri politice sau programe de guvernare comune. Cele două partide care şi-au aliat forţele în a duce România spre haos, au un singur crez comun: guvernare prin abuzul de putere, pentru a-şi ţine, e adevărat, parţial, promisiunile din campania electorală... adică "Ei cu Ei şi doar pentru Ei."

Cea mai recentă decizie luată de actualul guvern reuşeşte să arunce la coşul de gunoi al istoriei o politică echilibrată, implementată pe durata a 4 ani de eforturi guvernamentale privind transparentizarea şi profesionalizarea activităţii funcţionarilor publici din România, o politică declarată în urmă cu patru ani criteriu politic de aderare la Uniunea Europeană, ea reprezentând un principiu fundamental de funcţionare a democraţiei şi a slujirii interesului public.

Prin modificarea Legii funcţionarilor publici, se doreşte de fapt politizarea administraţiei publice şi anularea progreselor României din ultimii patru ani pe linia profesionalizării funcţiei publice, aşa cum au fost ele apreciate de către Uniunea Europeană.

Modalitatea netransparentă şi frauduloasă de a trece această lege prin Parlament constituie sfârşitul profesionalizării funcţionarilor publici în favoarea unor marionete politice, angajate pe baza carnetelor de partid - noii specialişti ai PD-L - PSD. Faţă de modificarea adusă Legii funcţionarilor publici, mă întreb, firesc, câţi dintre noii prefecţi şi subprefecţi numiţi de noua putere fac parte din corpul funcţionarilor publici şi câţi provin din rândul slujitorilor celor două partide aflate la guvernare.

Deja, actuala majoritate ne-a obişnuit cu încălcări flagrante ale Regulamentului de funcţionare a Camerei Deputaţilor, aducând astfel o gravă atingere democraţiei şi principiilor statului de drept. În doar trei luni de preso-guvernare au reuşit să transforme Parlamentul dintr-un for de dezbatere politică într-un tablou de comandă ale cărui butoane sunt direct conectate la Cotroceni.

În calitate de deputat PNL şi, mai ales, de om cu respect pentru principiile democratice şi ale statului de drept, nu pot accepta să intru în acest joc periculos care transformă actul politic într-o banală scenă de teatru. De aceea, împreună cu colegii mei parlamentari, am decis să înaintăm săptămâna trecută o contestaţie la Curtea Constituţională privind textele constituţionale încălcate prin adoptarea acestei legi şi pentru care solicităm poziţia Curţii Constituţionale, sperând că se va pune capăt siluirii legii fundamentale a României.

Aşteptăm cu interes decizia Curţii Constituţionale, decizie de o importanţă capitală în funcţionarea statului de drept pentru că doar prin acest act se poate stopa un abuz şi, în egală măsură, se poate frâna politizarea administraţiei publice.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

Temă: "Propuneri de modificare a Legii nr.19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale"

În România, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită în condiţiile Legii nr.19/17.03.2000. Deşi unul dintre principiile după care se organizează şi funcţionează sistemul public de pensii este principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveste drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, la ora actuală consider că există inechităţi prin acordarea de pensii privilegiate. În acest sens propun să se elaboreze o nouă lege a pensiilor cu o metodologie unică de calcul a acesteia.

De asemenea, propun o creştere graduală a pensiilor şi stoparea creşterii pensiilor foarte mari. În acest fel se va evita o dezechilibrare a sistemului public de pensii şi se va respecta principiul contributivităţii conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Conform principiului solidarităţii sociale, prin care participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale, propun ca în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat să se ţină cont de necesităţile şi cerinţele pensionarilor, respectiv de coşul minim de consum.

Domnul Cristian Ion Burlacu:

Guvernul Boc a anunţat zilele trecute una dintre primele sale "realizări" cu impact major asupra cetăţenilor: România va avea peste 800.000 de şomeri. Desigur, impactul este unul negativ şi dureros, dar de care nu par a fi conştienţi ocupanţii Palatului Victoria.

Ceea ce este şi mai grav este tocmai faptul că mulţi dintre şomeri, dintre persoanele afectate provin din societăţi comerciale ce au aparţinut cândva statului şi care au fost obiectul unor privatizări defectuoase, făcute în grabă şi fără profesionalism în perioada de dinainte de 2004. În acele vremuri, actualii guvernanţi, atunci grupaţi în alte formule de guvernare, au efectuat privatizări grabnice, fără a condiţiona această procedură de îndeplinirea unor criterii de performanţă.

Un exemplu revelator pentru judeţul Prahova este situaţia Hidrojet Breaza care se află acum în pragul închiderii, lăsând pe drumuri sute de angajaţi. Dacă ne amintim că, spre exemplu, în anul 1999, societatea a obţinut un profit net de 3,282 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 134,9 miliarde de lei, nu putem considera această societate drept una falimentară.

Atunci când este întrebat despre planul de măsuri anticriză, domnul Boc şi colegii dumnealui din Guvern răspund, invocând legea bugetului pe anul 2009. Or, acesta nu este suficient. Ne întrebăm când va considera necesar actualul Guvern să prezinte un set de măsuri cu adevărat economice, cu implicaţii directe, în sens pozitiv, asupra agenţilor economici şi, implicit, asupra destinelor cetăţenilor.

Doamna Carmen Axenie:

"Creşterea natalităţii"

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalităţii au determinat creşterea numărului de naşteri timp de trei ani. Dar cât de eficiente sunt pe termen lung? La patru ani de la crearea indemnizaţiei pentru creşterea copilului putem trage primele concluzii.

În februarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.9 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificată prin ordonanţa de urgenţă nr.23/10 aprilie 2003, care uniformiza suma primită de femeile salariate pentru creşterea copilului. Astfel, dacă până în anul 2003, cuantumul era de 85% din media veniturilor lunare ale mamei în ultimele 12 luni, începând cu 2004, aceasta reprezenta 85% din salariul brut pe economie. Conform acestei ordonanţe, durata concediului de creştere a copilului este de 24 de luni, iar valoarea indemnizaţiei lunare, de 800 ron.

În perioada 2003-2005, numărul naşterilor a crescut. Marea majoritate a acestor naşteri a fost înregistrată în rândul femeilor salariate din oraşe. În 2004, pentru prima dată în istoria demografică a României, numărul de născuţi din oraşe l-a depăşit pe cel al născuţilor de la sate. Această tendinţă se păstrează şi în prezent.

În 2003, când indemnizaţia era proporţională cu venitul mamei, creşterea numărului de născuţi a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale şi superioare. Din 2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creşterile s-au înregistrat în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale şi profesionale. Explicaţia ar putea fi că indemnizaţia este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest nivel de studii.

Camera Deputaţilor a aprobat la 15 octombrie 2008 Propunerea legislativă care prevede acordarea unei indemnizaţii de 85% din media veniturilor pe 12 luni ale proaspetelor mame, suma minimă fiind stabilită la 600 de lei pentru concediul de maternitate.

În şedinţa desfăşurată în penultima zi a anului 2008, actualul guvern plafonează indemnizaţia pentru creşterea copilului la 4000 lei. Potrivit noii decizii, indemnizaţia pentru creşterea copilului are, începând cu 1 ianuarie 2009, o valoare cuprinsă între 600 lei şi 4000 lei. Astfel, mămicile nu vor mai primi mai mult de 4000 lei, echivalentul a trei salarii medii pe economie.

Consider că informaţiile despre caracteristicile sociale ale femeilor care au beneficiat şi beneficiază de concediul şi de indemnizaţia de creştere a copilului sunt insuficiente pentru a permite o analiză care să ghideze măsurile viitoare. Nu există informaţii centralizate despre numărul salariatelor care beneficiază de această ordonanţă. Nu se ştie câţi copii au, ce ocupaţie au şi din ce sectoare de activitate provin. Nu se cunosc condiţiile în care locuiesc, cum vor asigura îngrijirea copilului după cele 24 de luni de concediu şi dacă mai vor să aibă un copil.

Ultimele două aspecte sunt cu atât mai relevante cu cât există femei din rândul celor care au salariul mai mic decât indemnizaţia care, fiind la primul copil, au hotărât să îl aibă şi pe al doilea în aceleaşi condiţii financiare. Această "planificare" asigură familiei, timp de patru ani, un sprijin financiar constant şi consistent în comparaţie cu cel anterior.

Ce se va întâmpla însă după terminarea concediului, când aceste femei vor trebui să se întoarcă în câmpul muncii, la un salariu mai mic decât indemnizaţia? Deteriorarea condiţiilor de viaţă prin revenirea la un venit net scăzut, diminuat atât prin întoarcerea la un salariu mic, cât şi prin apariţia copilului, va pune familiile în faţa unor dificultăţi financiare care nu pot fi ignorate. Riscăm să ne confruntăm cu o creştere a numărului de copii plasaţi în instituţii de protecţie a copiilor, daţi spre adopţie sau chiar abandonaţi.

Astfel de consecinţe, care au apărut atât de repede, dar care erau previzibile, arată, încă o dată, că o măsură economică trebuie susţinută de facilităţi sociale şi de un cadru legislativ care să aibă în vedere şi ce nevoi are familia la finele celor doi ani de indemnizaţie. Măsurile exclusiv economice nu au efect pe termen lung şi acest lucru este dovedit şi de faptul că din 2005 numărul nou-născuţilor a început să scadă, deşi facilităţile au rămas în vigoare.

Domnul Petru Călian:

"Introducerea noului Cod fiscal este imperios necesară"

Constatăm cu regret că, la nivel naţional, peste 80% din societăţile din România declară pierderi duble faţă de profit în situaţia în care întreaga populaţie a planetei este afectată de criza economică.

În România suntem abia la începutul crizei, urmând ca ce este mai rău să vină în perioada următoare când deja marile economii capitaliste se vor îndrepta "poate" spre redresare.

Pe termen lung, lipsa colectării impozitelor la bugetul de stat şi încercarea continuă a societăţilor comerciale de a evita plătirea corectă a impozitelor pe profit va duce la accentuarea efectelor crizei, ducând economia României spre dezastru.

Prin introducerea noului cod fiscal creăm un cadru legal pentru măsurile anticriză şi astfel putem ajuta economia şi pe micii întreprinzători facilitând condiţii de încurajare pentru declararea corectă a veniturilor şi nu încurajând economia la negru prin fiscalitate excesivă şi birocraţie inutilă. Acest sistem forfetar urmăreşte prevenirea unor situaţii critice ce pot duce România la pierderi substanţiale. Este notabilă, în acest sens, intenţia Ministerului Finanţelor Publice de a modifica Codul fiscal.

Stabilitatea legislativă fiscală este un punct forte al fiecărui stat, pentru că oferă investitorilor posibilitatea de a realiza planul de afaceri pe termen lung şi programe investiţionale. Se observă că strategia spre care înclină finanţele se axează, în principal, pe lărgirea bazei de impozitare şi tratamentul egal al tuturor categoriilor de contribuabili şi spre majorarea t.v.a.-ului sau a cotei unice. Tendinţa şi strategia Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor este clară - absolut toate veniturile realizate de o persoana fizică, indiferent de natura lor, urmează a fi supuse impozitării cu aceeaşi cotă.

Principalele modificări ale noii propuneri de Cod fiscal faţă de cea din noiembrie 2005 vizează în special băncile. Astfel, în cazul non-rezidenţilor, vor fi scutite de plata impozitului veniturile obţinute în România din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente de la bănci şi alte instituţii de credit.

Cea mai importantă modificare adusă de viitorul Cod fiscal va fi impozitarea cu 2% a veniturilor obţinute din vânzarea imobilelor.

Se pare că Ministerul Finanţelor propune aceasta variantă de impozitare propusă în noiembrie. Când valoarea nu se poate stabili altfel se ia în calcul valoarea rezultată din expertizele utilizate de către camerele notarilor publici.

De asemenea, teama de impozitul pe profit a întreprinzătorilor a determinat şi creşterea rulajelor în economia subterană, mijloace prin care se evită fiscul.

Fiecare i.m.m. care munceşte poate să plătească un anumit profit la stat. Astfel, dăm posibilitatea ca majoritatea i.m.m.-uri să aibă acelaşi tratament pentru că unii plătesc taxe şi impozite, iar alţii nu.

Este necesară creşterea veniturilor în economie, explicând că baza de impozitare trebuie să fie una capitalizată, adică puţin de la mai mulţi.

Odată cu introducerea impozitului forfetar se va reduce considerabil motivaţia pentru evaziune fiscală în cazul micilor întreprinzători, cel puţin din punctul de vedere al impozitului pe profit. Deci este cert că veniturile statului vor creşte substanţial. Pe de altă parte, măsura este benefică şi pentru întreprinzători. Aceştia nu vor mai trebui să stea tot timpul cu ochii pe deconturi pentru a reduce valoarea profitului.

Încurajând această iniţiativă, România se poate îndrepta cu paşi siguri spre o economie transparentă.

Domnul Petru Călian:

"Dezorientarea Republicii Moldova"

În ultima săptămână s-au produs o serie de întâmplări la graniţa României cu Republica Moldova. Peste 200 de persoane au fost, pe diverse argumente, blocate în exercitarea dreptului la libera circulaţie în Republica Moldova.

Au fost întorşi din drum: delegaţii cu statut oficial, reprezentând structuri judeţene, precum Iaşi şi Vaslui, cu care avem un angajament de cooperare şi dialog; organizaţii nonguvernamentale, grupuri artistice, militari şi cetăţeni, cărora sub o formă sau alta li s-a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca o explicaţie a ceea ce se întâmplă putem pune toate aceste comportamente pe seama alegerilor din 5 aprilie din Republica Moldova şi frica autorităţilor moldovene ca nu cumva să existe infiltrări din România menite să influenţeze votul.

Mi se pare normal să primim o explicaţie oficială asupra celor întâmplate în ultimele zile, ţinând cont că acest tratament aplicat cetăţenilor români este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreşte să adere. Prin aceste evenimente s-au încălcat o serie de principii de ocrotire a drepturilor fundamentate ale omului, nerespectând normele şi principiile europene.

Cu toate acestea, România a fost şi va fi un susţinător al parcursului european în ceea ce priveşte Republica Moldova, în prezent fiind în curs de negociere un nou cadru juridic între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, susţinut de România, pentru încheierea unui acord de asociere care să conţină o zonă de comerţ liber şi un regim fără vize pentru cetăţenii moldoveni.

Îmi exprim speranţa că vor înceta problemele din ultimele zile şi vom reveni la cursul normal al relaţiilor bilaterale dintre cele două state, inclusiv în ceea ce priveşte libera circulaţie a cetăţenilor de o parte şi de alta a frontierei.

Domnul Dan Bordeianu:

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage şi eu un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se întâmplă cu codurile penal şi civil, dar şi cu codurile de procedură penală şi civilă.

Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu vocea sa de la Guvern, Emil Boc, au minţit în legătură cu constrângerile europene la care România ar fi fost supusă în ceea ce priveşte adoptarea codurilor. Au minţit şi au fost prinşi cu minciuna. Uniunea Europeană nu a cerut sub nici o formă adoptarea unor acte normative vitale pentru societatea românească, în mare viteză şi fără respectarea niciunei proceduri parlamentare sau de consultare publică.

Nu sunt eu primul care sesizează aceste încălcări grosolane ale tuturor procedurilor parlamentare în adoptarea acestor coduri. Mai mult, reprezentanţii puterii ameninţă că în cazul în care Parlamentul nu va dezbate proiectele codurilor în termenul prevăzut (de altfel unul extrem de mic pentru importanţa legilor în cauză), Guvernul îşi va asuma răspunderea pe aceste coduri, ceea ce va conduce la adoptarea lor fără dezbateri parlamentare.

Din punctul meu de vedere, asumarea răspunderii ar fi un act total neconstituţional. Adoptarea codurilor prin asumarea răspunderii, la grămadă este o găselniţă politică. personal consider că proiectele trebuiesc dezbătute cu celeritate, dar şi cu atenţie. Prin faptul că proiectele de coduri vin toate odată în dezbaterea Parlamentului avem de a face cu o sfidare a cetăţeanului, care nu este consultat cu privire la prevederile noilor coduri înainte de dezbaterea parlamentară. Codurile trebuie adoptate rapid, dar în condiţiile consultării societăţii civile, comunităţii profesionale, a mediului academic, întrucât ele reprezintă stâlpii de susţinere ai reformei în justiţie.

În aceste condiţii, fac un apel la reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental să dea dovadă de responsabilitate în acest caz şi să susţină dezbaterea codurilor în Parlament, dând astfel posibilitatea societăţii civile să se implice în adoptarea acestor atât de importante legi.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"De ce acordul cu FMI nu este patul lui Procust, ci singura şansă de a evita recesiunea"

România, condusă de performantul Guvern al liberalului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a crezut în ultimă perioadă a stăpânirii lor samavolnice că se află la adăpost de efectele importante ale crizei economice. România s-a aflat în situaţia unui înotător care simte că mareea este mai puternică decât în mod normal, dar nu a prea conştientizat că pe mare este furtună. Aşa că, în loc să-şi ia măsuri de prevedere, s-a avântat şi mai mult în larg. Guvernul Tăriceanu, chiar când se anunţa o perioadă de criză economică, a preferat să se împrumute, să întreprindă cheltuieli bugetare nejustificate de vreo raţiune economică sau socială. Iată ce ne-a adus la împrumutul cu FMI - incapacitatea Guvernului liberal de a pune deoparte bani albi pentru zile negre. În perioade de prosperitate, mai faci şi economii pentru perioade mai dificile.

Exerciţiul bugetar de anul trecut a arătat nu numai că nu au existat aceşti bani albi puşi deoparte, ci că s-au cheltuit şi bani pe care nu-i aveam, mai ales pe ultimele două luni ale anului, când s-a cheltuit suplimentar cam cât se cheltuiseră în primele zece, fără efecte majore în economie.

Aş aduce aici aminte că leul a pierdut faţă de euro, în ultimele trei luni ale anului trecut, mai bine de 15%, fără ca Guvernul să ajute în vreun fel la stabilizarea cursului valutar. Or, în această situaţie, ne vedem obligaţi să alegem între a înfrunta furtuna pe forţe proprii slăbite sau cu un colac de salvare la dispoziţia noastră oricând. Am preferat varianta mai sigură şi mai aducătoare de beneficii pentru noi, adică un împrumut extern pe două paliere: unul de la FMI, bani de care, practic, nu dispune decât BNR, şi unul care merge direct la buget, la Ministerul de Finanţe, din partea diverselor organisme economice de la nivelul Uniunii Europene, cu rolul de a ne ajuta la acţiunea directă asupra economiei.

Împrumutul de la FMI, atât de discutat şi cauzatoriu de valuri de cerneală otrăvită, a fost singura variantă acceptată de Uniunea Europeană. În virtutea relaţiilor dificile pe care ţara noastră le-a avut cu Fondul, era de înţeles reacţia relativ ostilă a sindicatelor şi ale unei părţi a media. Dar, aşa cum am tot spus, statutul ţării noastre s-a schimbat, iar felul în care Fondul discută cu o ţară membră a UE este mult mai relaxat şi cordial decât cu o ţară aspirantă, cu deficienţe politice şi economice majore.

De unde reprezentanţii Guvernului, dar şi preşedintele Băsescu, se aşteptau la discuţii dificile, am ajuns la momentul în care FMI chiar îşi asumă răspunderea de a rezolva problema creditării. Nu cred că e puţin lucru că FMI a obţinut acordul tuturor băncilor importante cu filiale în România, dar cu centrii de decizie în alte ţări, să accepte menţinerea în ţară a banilor puşi la dispoziţia filialelor româneşti de către BNR. Pentru a demonta odată pentru totdeauna argumentul scepticilor economici, dar şi al adversarilor politici, să fie clar că toţi banii care vor intra în România vor rămâne în România.

Pe partea socială, condiţiile FMI nu au fost dure, aşa cum se aşteptau bocitorii de serviciu. Nu numai că vom păstra toate măsurile sociale pe care am promis că le luăm, pensia minimă garantată de 300 de lei sau prelungirea perioadei de şomaj, dar vom încerca, pe cât posibil, de a mări salariile celor cu venituri mici din sistemul bugetar. Vorbim de oameni cu salarii de 6-7 milioane de lei vechi.

Pe de altă parte, însă, avem în vedere un sistem de echitate şi solidaritate socială, nu de asistenţă socială gratuită. De aceea, salariile bugetarilor, mai ales din zona funcţionarilor publici, vor fi îngheţate. Vorbim aici de oameni care au venituri destul de mari şi cărora dacă li s-ar oferi măriri salariale egale în procent cu cele ale celor cu salarii mici, atunci ar creşte dezechilibrul. Una este să măreşti cu 10% salariul unui tânăr profesor care câştigă 7 milioane şi alta să măreşti cu 10% salariul unui înalt funcţionar public care câştigă 50 de milioane. Ecartul dintre cei doi ar creşte cu 430 de lei în favoarea celui de-al doilea. Or, cred că asta nu ar mai fi echitate socială. Aşa stau lucrurile şi cu sporurile salariale, de multe ori nedrept acordate, cu scopul de a mânca din "brânza statului". E greu de imaginat de ce, să spunem, un funcţionar public care lucrează la ghişeu poate beneficia de spor de confidenţialitate.

A doua parte a împrumutului extern luat de România, cam o treime din suma totală vehiculată, va merge spre bugetul de stat. Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, spunea că anul trecut au existat investiţii private de 20 de miliarde de euro în România, iar anul ăsta se aşteaptă la investiţii doar 4,6 miliarde de euro. E clar, din punctul nostru de vedere, că statul trebuie să-şi asume, în măsura în care se doreşte evitarea recesiunii, rolul de a compensa cumva acest deficit de investiţii. De aceea, toţi banii care vor veni din alte surse decât FMI vor fi direcţionaţi spre lucrările de infrastructură.

Iată, dacă vreţi, o scurtă radiografie a efectelor posibile ale acestui împrumut extern şi de ce nu trebuie să ne temem că vom fi scurtaţi de cap ca aceia ademeniţi de Procust, cu falsă ospitalitate, în casa sa. De altfel, singura noastră condiţie este să reducem cheltuielile nenecesare, acel deficit bugetar tot timpul pomenit.

Nu este varianta perfectă, dar este cea mai bună dintre variantele posibile. Şi, cu puţin noroc, aşa cum a spus şi guvernatorul BNR, ne putem aştepta chiar la creştere economică anul acesta.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"5 ani de la aderarea României la NATO"

Pentru România, aderarea la NATO a însemnat de la început declanşarea unui proces complex în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României şi i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Privind retrospectiv, putem spune că pe parcursul anilor de după revoluţia din decembrie 1989 se pot observa mai multe linii de continuitate atât impuse, cât şi asumate, direcţii care sunt, de fapt, jaloane pe calea reformei.

Coerenţa, consecvenţa şi eficienţa pe toate planurile, au făcut ca România să se prezinte la Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002, ca un candidat puternic, care a îndeplinit standardele euroatlantice stabilite, care acţionează deja nu doar ca un partener, ci ca un membru cu drepturi depline al Alianţei. în acest fel, a fost posibil ca la această reuniune, factorul politic de conducere al Alianţei să adreseze României invitaţia de a adera la Pactul Nord-Atlantic.

În cei cinci ani de când a aderat la NATO, România a atras investiţii străine în valoare totală de 28,1 miliarde euro, adică o medie de 5,6 miliarde euro pe an. Media anuală este de opt ori mai mare faţă de perioada 1991-2002, adică înainte de intrarea în organizaţie. atunci, România a atras în total 8,5 miliarde euro, adică o medie de 708 milioane euro pe an.

Analiştii spun că aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană a constituit un argument serios pentru atragerea investitorilor străini. Apartenenţa la NATO, cumulată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a reprezentat un catalizator pentru investiţiile străine directe, aceste evenimente fiind ca o garanţie foarte puternică pentru investitori. Calitatea de membru NATO şi UE reprezintă un factor de stabilitate din punct de vedere geostrategic, care conferă un sentiment puternic de siguranţă pentru investitorii străini.

Preocupările României ca stat membru al NATO au vizat consolidarea Alianţei şi a rolului său de proiectare a securităţii în afara spaţiului euro-atlantic, reuşita misiunilor NATO din Afganistan şi Irak, amplificarea parteneriatului NATO cu UE şi întărirea relaţiei transatlantice.Alianţa Nord-Atlantică va rămâne, alături de Uniunea Europeană, unul dintre principalii piloni ai politicii externe şi de securitate a României. Obiectivul strategic prioritar este configurarea liniilor de acţiune pentru profilul consolidat al României în NATO, în condiţiile în care România poate să se prezinte cu un inventar de calităţi care să o distingă în Europa şi în Alianţă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul public de sănătate"

Sistemul public de sănătate prezintă, în forma actuală, multiple disfuncţionalităţi, dar principala problemă o reprezintă resursele insuficiente alocate de stat, deoarece cele 4,5% procente din p.i.b. alocate sănătăţii sunt insuficiente şi nu contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului medical pentru cei 22 de milioane de beneficiari. Pe acest fond, datorită în principal salarizării necorespunzătoare, a crescut cererea medicilor şi asistentelor de a pleca la muncă în străinătate. Zilnic se depun dosare pentru medici şi asistente medicale care pleacă la muncă în vest. Aceştia preferă să lucreze în străinătate, unde condiţiile sunt mult mai bune decât în spitalele de stat atât din punctul de vedere al dotărilor, cât şi al salarizării, dar şi prin poziţia socială pe care o dobândesc acolo.

Unele cadre cu studii medii preferă să lucreze în străinătate în îngrijiri la domiciliu decât să stea în ţară. Dacă, în România, medicul este privit ca un simplu funcţionar, în străinătate el are cu totul alt statut, poziţia socială fiindu-i recunoscută. Şi spitalele din Galaţi se confruntă cu o criză de cadre medicale cu studii superioare şi medii, după ce multe cadre specializate au plecat la muncă în străinătate. Cum să lucreze în sistemul nostru sanitar o asistentă principală cu studii superioare de lungă durată unde câştigă 700 lei, la care se adaugă sporurile şi gărzile, în vreme ce în străinătate câştigă 1.500 euro?

Nici farmaciştii nu rămân să lucreze în ţară. Aproape 300 de farmacişti au cerut certificate de la Colegiul Farmaciştilor pentru a pleca la muncă în străinătate deoarece nu reuşesc să-şi găsească de lucru în mediul urban. Astfel, sistemul sanitar se poate rezuma la farmaciştii independenţi în lupta pentru supravieţuirea afacerii, medicii nemulţumiţi de condiţiile şi salariile pentru munca prestată şi care iau calea străinătăţii, asistente medicale pe cale de dispariţie din aceleaşi motive. Preocuparea ministerului de a construi spitale noi, de a le reabilita pe cele existente, de a le dota şi echipa la standarde europene este lăudabilă, dar acestea nu pot funcţiona fără medici, asistente medicale şi farmacişti. Credem că legislaţia ar trebui schimbată astfel încât să găsim soluţii complementare de a atrage fonduri private care să le suplimenteze pe cele publice, care să asigure condiţii corespunzătoare de muncă şi salarizare pentru medici şi asistente medicale.

Domnul Cornel Pieptea:

Lipsa măsurilor concrete din programul de guvernare al echipei domnului Boc se reflectă şi în calitatea conducerii de la Ministerul Transporturilor. În spatele unor cuvinte precum "eficientizare" sau "plan de restructurare", acţiunile reprezentanţilor Ministerului Transporturilor vor conduce la desfiinţarea Căilor Ferate Române.

Ministrul Berceanu a anunţat concedierea a peste 12.000 de oameni, angajaţi la Căile Ferate Române (Infrastructură, Marfă şi Călători). Domnia sa invocă acest plan de restructurare ca fiind singura soluţie pentru eficientizarea activităţii societăţii naţionale de căi ferate. Mai mult decât atât, acest plan se înscrie în strategia guvernului Boc de reducere a fondurilor pentru salarii. Aceste argumente denotă un singur lucru: laşitate şi incompetenţă.

De ce prin restructurare, dumneavoastră, domnule ministru şi guvernul din care faceţi parte, înţelegeţi doar concedieri?

Vreau să vă asigur personal că restructurarea nu este nicidecum sinonimă cu concedierea. Restructurarea căii ferate înseamnă, ca în orice context de altfel, aşezarea pe baze noi a societăţilor comerciale. cu alte cuvinte, înseamnă ca dumneavoastră să fiţi în stare să concepeţi un plan de măsuri prin care să stimulaţi investiţiile în infrastructură şi să folosiţi, în acest fel, acei oameni bine pregătiţi şi cu experienţă pe care dumneavoastră doriţi să îi daţi afară acum.

Restructurarea CFR poate însemna reconsiderarea cuantumului taxei de utilizare a infrastructurii, înseamnă găsirea unor soluţii de finanţare pentru achitarea datoriei faţă de ELECTRICA SA, înseamnă reducerea cheltuielilor prin management performant, prin dezvoltarea transportului intermodal, prin închirierea către operatorii privaţi a liniilor neinteroperabile etc.

Restructurarea CFR trebuie să urmărească asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru transportul feroviar şi dezvoltarea acestuia. În condiţiile subfinanţării sistemice promovată de actualul guvern prin Legea bugetului de stat pe anul 2009, dumneavoastră vedeţi ca singură soluţie concedierea a peste 12.000 de oameni. S-ar putea să ne trezim că o să ne cadă trenurile de pe şine şi nu o să înţelegeţi de ce.

Domnule Berceanu, principala grijă pe care trebuie să o aveţi dumneavoastră este cum să modernizaţi cei 10.821 km de cale ferată.

Vă solicit să nu aplicaţi şi în transportul feroviar strategia pe care aţi aplicat-o în cazul construcţiei de autostrăzi.

Acestea ar trebui să fie grijile dumneavoastră, nicidecum concedierea a 12.000 de oameni.

Domnul Gheorghe Coroamă:

"Jupâni peste împărţirea banilor la judeţ"

Judeţul Suceava a avut parte în ultimul timp de veşti bune. Dar asta numai în aparenţă. Spun acest lucru pentru că am aflat de mesajul triumfalist al domnului Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, prin care făcea public anunţul de repartizare a 27 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Flutur a precizat că va distribui sumele către bugetele primăriilor în funcţie de necesarul de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor, dar şi de banii primiţi anul trecut de către administraţiile locale prin hotărâri de guvern.

această ultimă afirmaţie a domniei sale m-a îngrijorat. Şi nu fără temei, căci şeful administraţiei judeţene a precizat faptul că acele localităţi care au primit mai mulţi bani decât altele, prin hotărâri de guvern, s-ar putea să nu aibă o nevoie atât de mare de fonduri pentru echilibrarea bugetelor.

Cu alte cuvinte, criteriul de împărţire a banilor va fi unul politic, pentru care domnul Flutur a găsit deja justificări.

În condiţiile în care, la momentul dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2009, au fost respinse toate amendamentele liberalilor, care vizau continuarea unor proiecte importante pentru multe dintre localităţile judeţului, mă întreb unde se vor duce banii în cauză. Iar răspunsul pot să îl imaginez: către primăriile PD-L, în principal, şi PSD în secundar, dar cu certitudine către mulţumirea clientelei politice.

Acesta este motivul pentru care voi monitoriza cu atenţie alocările de fonduri şi voi sesiza în continuare necesitatea de a continua şi finaliza proiecte deja începute. Poate că ar trebui să reamintim, din când în când, autorităţilor responsabile că nu culoarea politică este cea care trebuie să primeze în alocarea de fonduri în plan judeţean.

Domnul Florian Popa:

"Propuneri de modificare a politicii de pregătire a specialiştilor în sistemul naţional de sănătate"

Rezidenţiatul, organizat în prezent prin selecţionarea cadrelor printr-un concurs naţional, bazat în principal pe răspunsul la teste dintr-o tematică şi o bibliografie învechită şi puţin adaptată la nivelul actual al cunoaşterii medicale, ar trebui regândit cel puţin pe două paliere de interes.

Primul ar trebui să răspundă necesităţii imperioase a creşterii calităţii şi competenţelor specialistului din sănătate. Al doilea palier de gândire ar trebui îndreptat spre stabilitatea în teritoriu a specialiştilor medicali, răspunzând unui deziderat constituţional major care asigură asistenţa medicală întregii populaţii.

Dacă tematica şi bibliografia în baza cărora se desfăşoară concursul ar putea fi uşor modificată de universităţile de medicină din ţară, modul de desfăşurare a concursului ar necesita schimbări de acte normative.

Concursul, în opţiunea mea, ar trebui descentralizat, în realitate centrat pe regiunile istorice ale ţării, cu licenţiaţi din şcolile medicale din zonele organizatoare, evident nu exclusiv, poate chiar pe un chestionar care să răspundă nevoilor medicale ale zonei şi specificului ei de patologie.

Eu consider că proba scrisă nu este suficientă în orientarea profesională a viitorului specialist. Cred că, în completarea textului scris, candidaţii ar trebui intervievaţi în zona profesională în care ar dori să se formeze, pentru a putea fi mai bine orientaţi în funcţie de abilităţile, talentul şi înclinarea lor profesională, de comisii de specialişti abilitaţi care să răspundă necesităţii de creştere valorică a viitorilor profesionişti medicali.

În finalul concursului de selecţie zonal, în ordinea valorică a evaluării, rezidenţii şi-ar putea alege şcolile de medicină din arealul geografic pentru care au optat, pentru pregătirea teoretică şi practică ulterioară, aceasta asigurând stabilitatea lor şi angajând comunitatea pe care o vor deservi la păstrarea şi îmbogăţirea capitalului uman profesionist de care are nevoie.

În final, aş mai avea o observaţie de făcut privind perioada de pregătire a specialistului. În prezent, în concordanţă cu procesul de la Bologna, licenţiaţii în medicină generală, medicină dentară şi farmacie au un program de învăţământ întins pe 5 şi 6 ani de şcoală.

După această perioadă, pregătirea prin rezidenţiat pentru a deveni specialişti cuprinde o perioadă de 3 până la 7 ani, în funcţie de specialitate. O socoteală simplă ne face să observăm că cel mai tânăr specialist în medicină, spre exemplu în medicină de familie, ajunge să profeseze, în condiţii norocoase, la 27 de ani, iar un altul, neurochirurg, spre exemplificare, la vârsta de 31 de ani.

După părerea mea, perioada este mult prea lungă, scurtarea ei s-ar impune în pregătirea profesională actuală modernă. Condensarea timpului de parcurgere a curriculelor profesionale ar fi benefică atât pentru specialişti, cât şi pentru familia şi societatea care-i ajută.

Aceasta desigur că nu ar presupune obligativitatea medicului rezident de a promova examenul de specialist la sfârşitul perioadei oficiale de rezidenţiat, condiţia lui de rezident putând fi acceptată şi după aceea, până la însuşirea cunoştinţelor necesare unui bun specialist, situaţie acceptată în unele state europene cu standarde ridicate în medicină.

Domnul Daniel Buda:

"Agresiunea statului prieten"

Evoluţiile istorice, identitatea culturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului şi istoria comună îndelungată impun relaţii privilegiate între România şi Republica Moldova. Dorinţa firească de unificare a românilor din ambele ţări este rezultatul unui proces istoric îndelungat şi complex.

De-a lungul timpului, relaţiile dintre România şi Republica Moldova au avut o evoluţie controversată, de la emoţie şi entuziasm la tensiune şi acuze publice. Relaţiile statului român cu românii din Republica Moldova au la bază două repere fundamentale: a) Constituţia României (art.7), care consfinţeşte grija statului român pentru românii din afara frontierelor ţării; b) documentele internaţionale privind obligaţia statelor de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale şi drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv păstrarea legăturilor acestora cu cetăţenii ţărilor de care sunt legaţi etnic, cultural şi religios, chiar mai mult decât atât, în cazul Republicii Moldova vorbim de o majoritate covârşitoare românească.

Prin statutul său de stat european, România are în vedere aplicarea politicii Uniunii Europene privind libera circulaţie a persoanelor, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Roma (1957), care stabileşte "eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor si capitalului" şi statuează faptul că "în scopul aplicării prezentului Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate".

Contrar acestor principii, ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când un grup de cetăţeni români, printre care artişti, delegaţii oficiale ale consiliilor judeţene, au fost împiedicaţi întru-un mod abuziv să treacă graniţa cu Republica Moldova reprezintă, pe de o parte, încălcarea legislaţiei privind libera circulaţie a persoanelor, abaterea de la standardele unui stat civilizat, iar, pe de altă parte, lipsă de respect pentru statul vecin.

Fără explicaţii şi într-un mod nedemn de un stat care aspiră să treacă pragul Uniunii Europene, reprezentanţii puterii comuniste de la Chişinău au refuzat în mod vehement să asculte motivul pentru care unii dintre conaţionalii noştri au dorit să treacă frontiera în Republica Moldova. Indiferent că a fost vorba de participarea la manifestările legate de aniversarea a 91 de ani de la unirea României cu Basarabia, susţinerea unor concerte în baza unor contracte plătite anticipat, participarea la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru sau, pur şi simplu, vizitarea rudelor şi prietenilor de peste Prut, modul prin care aceştia au fost forţaţi să facă cale întoarsă reprezintă încă un pas înapoi în demersurile Republicii Moldova de a se alinia la standardele europene.

Asemenea acţiuni sunt inadmisibile şi ar putea aduce prejudicii serioase în demersul de aderare a Republicii Moldova la structurile Uniunii Europene în condiţiile în care acest stat nu acordă nici cea mai mică atenţie valorilor fundamentale ale spaţiului comunitar, libera circulaţie a persoanelor fiind unul dintre principiile esenţiale pe baza căruia Uniunea Europeană funcţionează. Îmi exprim îngrijorarea că astfel de evenimente s-ar putea repeta şi că acest gest este o provocare din partea autorităţilor comuniste menit să ducă la instaurarea unui climat de insecuritate în zonă.

Poziţia neîntârziată a reprezentanţilor diplomatici ai României a determinat reacţii neaşteptate din partea oficialilor moldoveni, care au tăcut în mod nejustificat. Care ar putea fi oare motivaţia acestei tăceri inexplicabile? Totuşi, o minimă reacţie din partea statului vecin s-ar cuveni întrucât cele două state se află pe poziţii de egalitate, şi nu de subordonare. Mai mult decât atât, nu o dată reprezentanţii autorităţilor din România şi-au manifestat în mod public sprijinul pentru susţinerea Republicii Moldova de aderare la structurile Uniunii Europene.

Astfel de incidente mă determină să-mi pun întrebarea: oare merită statul vecin o asemenea susţinere? Răspunsul, fără nici o îndoială, este pozitiv, în ciuda acestor gesturi neprieteneşti, dar fraţii noştri de la est de Prut trebuie să conştientizeze faptul că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un proces complex şi dificil nu doar din punct de vedere economic, ci şi din perspectiva asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obligaţii care trebuie transpuse în practică de lideri politici civilizaţi, responsabili şi care cred cu adevărat în democraţie.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Cui îi este frică de alegerile prezidenţiale?"

Săptămâna trecută, ministrul democrat liberal al transporturilor, Radu Berceanu, a avansat ipoteza organizării alegerilor prezidenţiale concomitent cu alegerile europarlamentare. Deşi se pare că Radu Berceanu nu avea girul partidului din care face parte pentru a lansa o astfel de ipoteză, fumigena alegerilor prezidenţiale anticipate nu este deloc străină de preşedintele ţării, Traian Băsescu, dar nici de liderii PD-L, care nu recunosc paternitatea acestei propuneri.

Preşedintele acestei ţări se regăseşte, cu opt luni înaintea alegerilor prezidenţiale, în cădere liberă în topul încrederii românilor, devenind din ce în ce mai vulnerabil din punct de vedere politic. "Visul său", guvernul PSD-PD-L, s-a transformat într-un coşmar, pentru că măsurile anticriză ale guvernanţilor s-au dovedit a fi nişte stângăcii, care se răsfrâng invariabil şi asupra imaginii "naşului" coaliţiei.

Politica de conflict adoptată de preşedintele Băsescu pe tot parcursul mandatului său se dovedeşte a fi o piatră de moară pentru acesta, în condiţiile în care poporul cere, în aceste vremuri de criză, pâine, şi nu circ. Şi, ca toate acestea să nu fie de ajuns, Băsescu se regăseşte cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale la termen în faţa unui contracandidat redutabil, în persoana preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care deţine toate calităţile necesare pentru a-l înfrânge pe Traian Băsescu în cursa pentru preşedinţie.

De cealaltă parte, partidul prezidenţial PD-L se confruntă cu mari probleme de imagine, determinate în mare măsură de ineficienţa gestionării crizei economice. Rămaşi fără numele "Băsescu" pe lista de la europarlamentare, liderii democrat-liberali încearcă acum cu disperare, prin devansarea alegerilor prezidenţiale, săltarea partidului în opţiunile electorale, prin agăţarea listei PD-L de acelaşi nume care le-a marcat întreaga carieră politică.

De ce, însă, nici liderii PD-L şi nici preşedintele ţării nu îşi asumă această propunere? Răspunsul e unul simplu şi este definitoriu pentru modul PD-L de a face politică: pentru ca alegerile prezidenţiale să aibă loc pe 7 iunie, preşedintele ar trebui să abandoneze România în aceste vremuri tulburi, recte să îşi prezinte demisia pentru a-şi salva propria-i piele. Or, conştient de efectele nefaste pe care acest gest egoist le-ar putea genera şi având în spate nehotărârea antologică privind o eventuală demisie, preşedintele Băsescu a ales să arunce piatra în apă, prin vocea lui Radu Berceanu, lăsând coaliţia PSD-PD-L să se chinuiască să o scoată, spălându-se, astfel, pe mâini de această eventuală suprapunere de scrutin.

Observăm astfel, pentru a nu ştiu câta oară, că atât preşedintele Băsescu, cât şi liderii PD-L sfidează cu o seninătate greu de imaginat întreaga ţară cu acţiunile lor "nevinovate" care poartă, de fapt, stigmatul interesului propriu. Pentru că, prin aceste mişcări de culise, pe care nimeni nu şi le asumă, preşedintele Traian Băsescu şi liderii PD-L ne demonstrează încă o dată (de parcă ar mai fi nevoie) că nu responsabilitatea financiară, dezvoltarea economiei româneşti sau bunăstarea cetăţenilor îi mână în luptă, ci lăcomia pentru putere. Din aceste motive vă spun, domnilor, că puteţi lăsa comedia ieftină deoparte. ştim cu toţii că vă este frică de alegerile prezidenţiale, fie ele la termen sau nu, pentru că de prea multă vreme aţi uitat de români, muncind mereu doar cu interesul propriu în gând.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Politica la vârf: manipulări grosolane şi minciuni penibile"

Preşedintele României, Traian Băsescu, în perpetua campanie electorală în care se află din momentul preluării mandatului, susţine frecvent teza reformei clasei politice. Numai că această reformă trebuie să înceapă de la vârf. Cu alte cuvinte, cu domnia sa. Pentru că dacă stăm şi privim retrospectiv, Traian Băsescu este unul dintre politicienii care apelează constant la metode care nu au nimic în comun cu ideea modernă de a face politică.

Principalele evenimente de săptămâna trecută - dintre care unul aflat în derulare - reprezintă o confirmare mai mult decât clară a modului în care nu trebuie făcută politica. Povestea este simplă şi deja arhicunoscută. Un cadru al unui serviciu secret din MIRA este anchetat de DNA, iar în piesele aflate la dosar există referiri la anumite relaţii dintre preşedintele Traian Băsescu şi un potent om de afaceri aflat şi el sub ancheta DNA. Imediat ce respectiva informaţie apare în presă, consilierul prezidenţial Valeriu Turcan iese pe o televiziune şi susţine fără echivoc că " Domnul Traian Băsescu nu s-a întâlnit niciodată de când e preşedinte cu domnul Puiu Popoviciu" (omul de afaceri anchetat de DNA). După replica verbală, acelaşi consilier prezidenţia remite presei un comunicat în care arată că "Preşedintele României, Traian Băsescu, nu a fost niciodată la sediul companiei omului de afaceri invocat (...). Fostul primar general Traian Basescu sau Primăria Capitalei nu au avut nicio legatură cu (...)În acest context, preşedintele României respinge orice încercare de a fi asociat cu acte ilegale". După aceste replici oficiale, mai urmează o ieşire televizată a preşedintelui Traian Băsescu, în care, cu o mină de om distrus, şeful statului îşi exprimă dezamăgirea vizavi de faptul că un cadru al unui serviciu secret îi asociază numele într-un context cu iz penal.

Surpriză însă. Memoria peliculei nu iartă şi ni-l prezintă pe Traian Băsescu, în anul de graţie 2005, alături de respectivul om de afaceri cu care "nu s-a întâlnit niciodată", la recepţia lansării unui ziar.

O primă concluzie. S-a minţit pe faţă. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă toată această poveste s-ar fi întâmplat în Marea Britanie, Germania sau într-un alt stat în care democraţia şi civilizaţia sunt la ele acasă. În secunda doi, oficialul prins cu minciuna ar fi demisionat. Iar politicianul "apărat" prin comunicate şi autoapărat prin dramoleta propriei ieşiri televizate i-ar fi copiat gestul. Sau, în cel mai rău caz ar fi prezentat scuze publice şi nu s-ar mai fi gândit să atace un nou mandat. Ce s-a întâmplat la Bucureşti? A demisionat cumva Valeriu Turcan? Nici vorbă. A demisionat sau şi-a cerut scuze publice Traian Băsescu? Nici atât. Ce pretenţii mai putem avea de la politicienii aflaţi sub acest nivel, dacă chiar de la nivelul administraţiei prezidenţiale se minte fără a clipi din ochi? Cum să se reformeze politicianul de rând, când însuşi primul politician al ţării încurajează minciuna şi o utilizează pentru justificări pe care, cel puţin până la acest moment, nu i le-a cerut nimeni. Scandalul este pe prima pagină şi în această săptămână. Aştept de la domnul Valeriu Turcan un gest de onoare, iar de la preşedintele Traian Băsescu scuze publice prezentate cetăţenilor români. Ar fi un pas mic pe drumul promis al reformei clasei politice.

P.S. Analistul politic Cristian Pârvulescu dă o interpretare interesantă scandalului aflat la ordinea zilei: "scandalul se suprapune perfect peste criza economică. Se întâmplă ca în 1998-1999, când România era intr-o situaţie dificilă şi a apărut cazul Ţigareta II. Pâine si circ". Subscriu la această teză.

Domnul Virgil Pop:

«Am revenit în "epoca" indicaţiilor preţioase»

Pe 22 decembrie 1989 ne-am despărţit de regimul comunist şi de cel care a condus România timp de 24 de ani. Am crezut că această epocă nu se va mai întoarce. Se pare însă că m-am înşelat. De mai bine de doi ani de zile, actualul şef al statului, preşedintele Traian Băsescu îi calcă apăsat pe urme la capitolul indicaţii preţioase. Traian Băsescu a dat indicaţii judecătorilor, a dat indicaţii procurorilor, a dat indicaţii bancherilor, a dat indicaţii drumarilor şi enumerarea ar putea continua.

Recent, şeful statului, prezent la un bilanţ al Consiliului Superior al Magistraturii, a dat o indicaţie preţioasă, greu de calificat. poate fi vorba de o totală necunoaştere a domeniului, nu este nici o nenorocire, ţinând cont de formaţiunea sa profesională, dar, totuşi, ştiu că există cel puţin un consilier pe probleme juridice în aparatul de la Cotroceni, sau, în caz contrar, de un îndemn spre revenirea la practici staliniste în justiţie. Concret, domnul preşedinte Traian Băsescu a cerut ca în cadrul proceselor, judecătorii să fie pe aceeaşi "lungime de undă" cu procurorii. Să ne înţelegem, este o chestiune elementară, procurorul nu are cum să fie "pe aceeaşi lungime de undă" cu judecătorul.

Toată lumea ştie că într-un proces penal, procurorul are rolul de acuzator şi este oponentul avocatului care îl apără pe cel aflat în boxă sau la bară. Iar rolul judecătorului este să ţină linia dreaptă, să cumpănească între rechizitoriul procurorului şi pledoaria avocatului. Dacă ar ţine cont de indicaţia şefului statului, automat judecătorul ar trebui să preia ad litteram rechizitoriul şi să-l condamne direct pe inculpat. Adică, aşa cum se întâmpla în anii '50 şi mult timp după aceea: ce propunea procurorul era "literă de lege" pentru judecător, iar condamnarea era "garantată" 100%. Asta vrea domnul Traian Băsescu? Ceea ce este însă grav, "indicaţia" preşedintelui a trecut neobservată de presă şi de societatea civilă. Oare de ce?

În urmă cu două zile, duminică, 29 martie, fiind invitat la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", preşedintele Traian Băsescu a demonstrat că se pricepe şi la diversificata activitate a acestei categorii profesionale şi, evident, a dat indicaţiile de rigoare. Mai mult, domnia sa a dat şi direcţia prin care să se reducă cheltuielile: îngheţarea salariilor sau pierderea locurilor de muncă pentru 5% dintre funcţionarii publici. Nu ştiam că în fişa postului există şi atribuţia de a direcţiona activitatea funcţionarilor publici. Ştiu însă că, în fişa postului, una din atribuţiile esenţiale se referă la probleme ce ţin de interesele României în plan extern. Nu l-am auzit însă pe domnul preşedinte Băsescu, în zilnicele sale apariţii mascat electorale, intens mediatizate, să fi luat poziţie faţă de refuzul grănicerilor moldoveni de a permite accesul câtorva sute de români în Republica Moldova.

PS: Am găsit totuşi şi un domeniu în care Traian Băsescu nu dă indicaţii preţioase: fotbalul. Întrebat dacă antrenorul naţionalei, Victor Piţurcă, trebuie să demisioneze după prestaţia şi eşecul din meciul cu Serbia, şeful statului a răspuns: "nu este treaba mea". Aştept să mai aud astfel de răspunsuri de la domnia sa.

Domnul Constantin Severus Militaru:

Declaraţia politică de astăzi este un apel pentru deblocarea urgentă a negocierilor dintre partenerii de guvernare la nivel local.

Niciunul din colegii parlamentari, ca de altfel nici un alt român, nu mă va contrazice când spun că alianţa încheiată la finele anului trecut între PD-L şi PSD pentru a guverna ţara a avut şi continuă să aibă la bază exclusiv bunele intenţii ale celor două formaţiuni politice în ceea ce priveşte viitorul României.

Cu toate acestea, încă de la începutul anului, toată mass media relata despre impasul în care s-au aflat negocierile dintre organizaţii judeţene ale celor două partide, la nivelul a mai multe judeţe - Gorj, Arad, Braşov, Teleorman, Olt, Timiş, Dâmboviţa, Maramureş. Neînţelegerile majore, făcute publice de către liderii locali, se refereau la împărţirea funcţiilor de conducere atât pentru serviciile deconcentrate, cât şi pentru marile unităţi economice. Pe lângă funcţii, tot subiect de dispută a devenit şi modalitatea de redistribuire de către Guvern a sumelor necheltuite de autorităţile locale în anul precedent, condiţionată de existenţa unor proiecte aflate în derulare deja, sau majoritatea în consiliile judeţene şi primării. Dacă unele din probleme şi-au găsit rezolvare, altele continuă să întreţină controversele în ceea ce priveşte opiniile politice din judeţe.

Cea mai gravă situaţie de blocare a negocierilor dintre organizaţiile locale ale alianţei rămâne în judeţul Gorj, fiindcă aici starea de criză a debutat la mijlocul lunii ianuarie, odată cu numirea conducerilor la cele trei mari unităţi energetice din judeţ şi încă nu dă semne de ameliorare. Vă semnalez cu această ocazie că disputele politice locale blochează bunul mers al economiei instituţiilor care formează mărul discordiei, iar starea de incertitudine influenţează şi activitatea acestora: şefii se aşteaptă să fie schimbaţi şi nu iau decizii importante sau pe termen lung, iar personalul din posturile de execuţie aşteaptă numirea noilor şefi.

Se ştie că liderii PSD Gorj menţin blocajul în negocierile cu organizaţia judeţeană a PD-L, în ciuda faptului că a fost dovedită existenţa unui protocol cu privire la împărţirea posturilor de conducere la nivelul judeţului, semnat între ambele părţi încă din luna ianuarie. Şi, de asemenea, împotriva voinţei celor mai mulţi dintre membrii organizaţiei judeţene, care s-au pronunţat pentru reluarea discuţiilor şi a funcţionării parteneriatului de guvernare în Gorj. Amintesc declaraţia primarului oraşului Motru conform căreia "în tabăra social democraţilor numărul nemulţumiţilor creşte cu fiecare zi în care echipele de negociere nu se aşează la masa dialogului". Social democraţi marcanţi, precum senatorul Toni Mihail Greblă, foştii subprefecţi Marius Vlaicu şi Eugen Vâlceanu, Elvira Şarapatin şi Vasile Râbu, au solicitat în repetate rânduri reluarea negocierilor între cele două partide în interesul judeţului şi al sectorului energetic, care nu serveşte doar Gorjului, ci întregii ţări.

Afirm cu certitudine că situaţia creată în Gorj nu face niciun bine alianţei de guvernare: " Interesele miniere bat pe cele de partid!", titrau de curând emisiunile de ştiri, făcând referire şi la aspectele tragico-comice induse de conflictul dintre organizaţiile politice locale, dar şi la "încrengătura de interese miniere" care alimentează conflictul şi pun în pericol siguranţa energetică.

Cu toţii trebuie să realizăm că guvernarea nu asigură doar drepturi, ci mai ales obligaţii faţă de soarta ţării şi a tuturor românilor. De aceea, fac apel la persoanele responsabile cu gestionarea bunului mers al alianţei de guvernare pentru a interveni urgent în deblocarea negocierilor dintre partenerii de coaliţie la nivel local, oprind în acest fel discreditarea credibilităţii alianţei, care ameninţă, cel puţin în Gorj, îndeplinirea obiectivelor guvernării asumate prin Parteneriatul pentru România.

Domnul Valeriu Alecu:

"Necesitatea acordului cu FMI"

Acordul stand-by încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional este o măsură necesară şi asiguratorie pentru statul român în această perioadă de criză economică.

Guvernul condus de premierul Emil Boc a înţeles dificultăţile care ar fi putut să apară şi în economia din România în contextul unei agravări a situaţiei economice internaţionale, în sensul unor presiuni la plată atât din punct de vedere al lichidităţilor disponibile, cât şi datorita unei posibile devalorizări a leului faţă de euro.

Acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional asigură un climat economic stabil pe piaţa românească şi, cu certitudine, va stabiliza cursul de schimb leu/euro.

În condiţiile asigurării finanţării prin împrumutul României de la Fondul Monetar Internaţional şi a celorlalte finanţări de la Uniunea Europeană şi BERD, economia noastră nu va înregistra o cădere greu de suportat, ci va depăşi perioada de criză financiară în condiţiile unui deficit bugetar mic.

Măsurile pe care guvernul condus de premierul Emil Boc le poate lua acum, având asigurate finanţările prin acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional şi celelalte organisme financiare europene, vor putea rezolva atât problemele sociale prin protejarea cetăţenilor cu venituri reduse, cât şi relansarea investiţiilor în infrastructura şi crearea unor noi locuri de muncă.

Toate aceste măsuri ce sunt luate de guvernul Boc vor proteja fiecare cetăţean de efectele crizei economice şi vor pune bazele unei relansări economice odată cu depăşirea efectelor crizei pe plan internaţional.

România poate depăşi criza şi poate spera într-o relansare economică rapidă, obiective clare şi asumate de guvernul Boc.

Dacă în unele ţări europene ca Ungaria, Estonia, Letonia şi Cehia, situaţia economică dificilă a dus la demisia premierilor sau căderea guvernelor respective, în România, premierul Emil Boc a sesizat corect dimensiunile crizei economice şi, prin încheierea acordului stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, a evitat ca şi România să traverseze perioade de insecuritate politică.

Contextul economico-financiar actual impune evaluări corecte ale fiecărei perioade şi luarea măsurilor necesare cu rapiditate. Aceste priorităţi nu pot fi îndeplinite decât în situaţia unui sprijin politic şi parlamentar majoritar, aşa cum are guvernul condus de Emil Boc.

Dovada acestui sprijin politic şi parlamentar majoritar este şi negocierea într-o perioadă scurtă şi asumarea acordului stand-by cu Fondul Monetar Internaţional în condiţii decente şi de transparenţă totală pentru cetăţenii României.

Odată asigurată finanţarea economiei chiar şi în eventualitatea unor pusee de criză în zona economică europeană, guvernul Boc se va concentra în luarea măsurilor de protecţie socială şi de relansare a investiţiilor în infrastructură.

În calitate de deputat, membru al grupului parlamentar al PD-L, vă asigur că voi acorda toată atenţia derulării, în interesul cetăţenilor, a acordului stand-by cu Fondul Monetar Internaţional.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Ce facem cu mediul înconjurător"

În ultimii 50 de ani, elementele de bază ale vieţii - aer, apă şi pământ - au suferit creşteri ale nivelurilor de poluare fără a se ţine seama de efectul potenţial devastator pentru generaţiile următoare.

Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor dintre unele elemente naturale - sol, aer, apă, climă, biosferă - şi efectele produse prin activitatea umană.

Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. în prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Îngrijorarea pentru starea mediului şi a componentelor sale este tot mai mare şi omenirea a devenit conştientă de imensele pericole care ameninţă condiţiile de viaţă pe planetă şi însuşi viitorul speciei umane.

Protecţia mediului nu este numai responsabilitatea organizaţiilor ecologice, care fac eforturi mari să oprească un dezastru ecologic, ci a noastră, a fiecărui individ în parte. Trebuie să ştim că există o strânsă legătură între educaţie şi mediu. educaţia este importantă pentru a conştientiza şi înţelege importanţa protejării mediului.

Trebuie să conştientizăm cu toţii că ce avem sau primim totodată de la natură ne obligă la responsabilitate. Daunele produse mediului nu pot fi plătite în bani, ci prin respectul şi recunoştinţa noastră pentru ocrotire şi îngrijire. Acest respect faţă de natură înseamnă, până la urmă, respect faţă de ordinea lumii şi reprezintă un principiu etic cu valoare universală.

Domnilor colegi,

Viitorul planetei stă în mâinile noastre! Numai împreună putem să avem o planetă curată şi o viaţă sănătoasă. Nu trebuie uitat niciodată că omul nu poate supravieţui fără natură, dar natura poate exista şi fără prezenţa omului.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Pensiile şi pensionarii din România"

Politicile sociale defectuoase implementate în România înainte de anul 1996, dar şi după aceea, au fost ghidate de un principiu evident greşit, şi anume că ar fi mai bine să avem pensionari decât să avem şomeri. S-a ajuns astfel la situaţia anormală în care vârsta medie reală a pensionarilor din România să ajungă la 52 de ani pentru femei şi 54 de ani pentru bărbaţi.

În România, toate aceste aspecte se produc în contextul în care trendul demografic este într-un profund declin, iar bugetul asigurărilor sociale din România tinde către o rată de dependenţă pensionari/salariaţi nesustenabilă. Pentru acest motiv se vorbeşte astăzi, şi pe bună dreptate, de posibilitatea colapsului economic al acestui buget. Ce vom face? Vom creşte din nou nivelul contribuţiilor? Vom arunca iarăşi o parte a bun-platnicilor în economia subterană? Personal, am convingerea că nu asta este soluţia. Majoritatea ţărilor europene, care au trecut şi trec prin asemenea presiuni, au înţeles şi acţionat, cu multă eficienţă şi rapiditate, prin mărirea vârstei de pensionare şi corelarea cuantumului pensiei primite de la bugetul asigurările de stat cu nivelul contribuţiei individuale, fără excepţii, fără privilegii, fără legi speciale.

Doamnelor şi domnilor,

De ani buni de zile se caută soluţii, explicaţii şi se fac propuneri, însă nici până acum nu s-a ajuns la "tăierea răului de la rădăcină." De fiecare dată când se apropie un moment electoral, cuantumul punctului de pensie este modificat din raţiuni politice şi niciodată nu se ţine cont de oportunitatea unor astfel de modificări. Să vă aduc aminte că majorarea din 2007 a fost imediat sancţionată de creşterea preţurilor şi de inflaţie, astfel încât pensionarii nu au beneficiat nicidecum de o creştere reală.

În consecinţă, vă propun ca, prin toate demersurile pe care le va genera actuala compoziţie politică a Parlamentului României, să stimulăm munca, prelungirea vârstei active a populaţiei apte de muncă şi un echilibru şi echitate mult mai mare între contribuţiile individuale şi cuantumul pensiei. Cea mai mare parte a pensionarilor din România sunt prejudiciaţi tocmai de batjocorirea acestor principii şi continuă să fie frustraţi pentru că cea mai mare parte a bugetului de pensii se duce către românii "speciali".

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Echitate pentru serviciile de sănătate"

Starea de sănătate a populaţiei continuă să fie nesatisfăcătoare, în ciuda sumelor constant crescute folosite în sistem şi a unor încercări de organizare a acestuia pe baze contractuale care să permită creşterea calităţii actului medical şi a eficienţei cheltuirii fondurilor.

Sumele colectate în Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, precum şi alocările bugetare pentru sănătate, ca de altfel cheltuielile totale efectuate în România pentru sănătatea fiecărui locuitor, deşi au crescut, ne plasează în continuare pe unul dintre ultimele locuri din UE.

Problemele din sistem au determinat neîncrederea şi nemulţumirea populaţiei faţă de acesta şi faţă de personalul medical, din cauza calităţii scăzute a serviciilor medicale, lipsei siguranţei actului medical, lipsei de comunicare cu personalul medical, condiţionării actului medical.

Viziunea acestei guvernări este de a obţine şi de a menţine o stare cât mai bună de sănătate a populaţiei, respectând principiul echităţii în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate, în condiţiile asigurării nevoilor de diagnostic şi tratament la nivel calitativ european, fără discriminări legate de mediul de rezidenţă şi statut social.

Comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, a declarat că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, deoarece doreşte să reconstruiască sistemul de sănătate, să descentralizeze, să dea mai multă autoritate autorităţilor locale, să reorganizeze spitalele pentru a oferi cele mai bune servicii populaţiei României.

Gradul mare de nemulţumire şi neîncredere al românilor în sistemul de sănătate s-a accentuat în ultimii ani, iar acest guvern nu doreşte decât să menţină o stare cât mai bună de sănătate a populaţiei, prin creşterea speranţei de viaţă, prin accesul tuturor la serviciile de sănătate, prin strategii eficiente de sprijinire a medicilor, prin dotări performante, prin personal calificat şi nu în ultimul rând se doreşte o reformă în acest domeniu, pentru că numai un act medical de calitate superioară conduce la ameliorarea sănătăţii românilor, la performanţă şi atingerea standardelor europene.

Domnul Silviu Vasile Prigoană:

"Televiziunea publică, un buget enorm pentru atât de puţin"

În plină criză economică, continuă să existe instituţii care nu au nicio teamă de efectele nefavorabile ale crizei economice, de şomaj sau restrângerea activităţii. Când spun asta mă gândesc la Televiziunea Română, cea mai neperformantă şi din ce în ce cea mai neobiectivă televiziune din România. Este şi normal să se întâmple aşa ceva atâta timp cât această instituţie continuă să aibă trei surse distincte de finanţare, care mai de care ilegală: alocaţia bugetară, taxa TV şi, culmea, şi publicitatea.

În aceste condiţii, cu bugete din ce în ce mai mari, Televiziunea Română deschide aproape anual noi posturi de televiziune, naţionale sau regionale, care nu-şi justifică nici oportunitatea şi nici transmisiile satelitare plătite pe bani grei din buzunarul contribuabilului.

Să mai spun că, în afară de posturile TVR1 şi TVR2, celelalte canale, TVR Cultural, TVR3, TVR Info, TVR Hd, sunt restricţionate de plata cablului TV, că sunt accesibile doar aşa? S-a întrebat cineva câţi utilizatori de cablu sau antene de satelit sunt în România şi câţi utilizează antena TV? Stimaţi colegi, pentru aceştia din urmă, şi sunt destul de numeroşi, TVR încalcă flagrant legea. Ei plătesc abonament, plătesc indirect prin taxe şi impozite alocaţia bugetară, plătesc prin preţul plătit reclama TV, şi, cu toate acestea, nu beneficiază de "marile" posturi inutile de televiziune.

Să vă mai spun că posturile locale plătesc bani grei pentru transmisiuni prin satelit? Oare pentru ce aşa un efort bugetar dacă e vorba de posturi locale?

Stimaţi colegi,

Propun ca televiziunea naţională să se limiteze la două, cel mult trei posturi de televiziune naţionale finanţate exclusiv din bugetul de stat. Propun eliminarea dublei finanţări dintr-un singur buzunar amărât, şi anume cel al cetăţeanului, iar campaniile de publicitate să fie restricţionate doar la campanii privind strategiile publice naţionale.

Vă rog să mă susţineţi ca ceea ce se numeşte post public de televiziune să înceteze a mai fi un SRL care plăteşte lefuri grase şi prestează servicii de cea mai proastă calitate.

Domnul Mihai Stroe:

,,Învăţământul preuniversitar - infrastructura nu-i totul!"

Trebuie să recunoaştem că, în ultimii ani, infrastructura necesară desfăşurării activităţilor didactice din învăţământul preuniversitar a suferit ameliorări semnificative. Am putea spune că şi în mediul rural, cu mici excepţii, spaţiile destinate educaţiei elevilor noştri tind să se apropie de o relativă normalitate.

De asemenea, programele sociale, programul de dotări al laboratoarelor, al cabinetelor de informatică, al sălilor de sport, achiziţionarea şi dotarea cu microbuze şcolare pentru transportul elevilor, achiziţia de carte şcolară, de mobilier şcolar ne determină să afirmăm că avem unde sa facem educaţie şi, de asemenea, avem în mare parte şi cu ce.

Rămân câteva probleme, şi anume: cu cine, ce vrem să facem şi mai ales cum facem educaţie. Altfel spus, este nevoie de o reformă sistemică şi curriculară pe de o parte, care sa fie coerentă şi cu o viziune pe termen mediu şi lung, iar pe de altă parte este nevoie să ne gândim la pregătirea cadrelor didactice, aş spune chiar că este nevoie de o reformă în domeniul resurselor umane, dat fiind responsabilitatea majoră a celor care se vor ocupa de educaţia copiilor, profesioniştii sau specialiştii de mâine din România sau din Uniunea Europeană.

În privinţa cadrelor didactice atât salariile profund neatractive generate de subfinanţarea sistemului de educaţie ani la rând, cât şi politica de salarizare neconformă cu realităţile sociale au determinat generaţii de absolvenţi de învăţământ superior să se îndrepte către alte domenii de activitate mult mai atractive din punct de vedere financiar.

Am ajuns să ne confruntăm cu situaţii delicate atunci când la începutul fiecărui an şcolar facem încadrarea cu personal didactic, acoperind posturile vacante cu pensionari, în cazurile fericite, sau cu necalificaţi. Metodologiile de încadrare, titularizările greoaie, concursurile repetate an de an, repartiţia în şedinţe publice, după criterii nefericit alese, nu fac decât să bulverseze sistemul şi constatăm, după etapele de încadrare din toamna fiecărui an, că am încadrat navetişti, cu tot ce decurge din asta, sau persoane care de multe ori nu ar trebui să se ocupe de educaţie. Toate acestea ne determină să spunem că este nevoie atât de o reforma sistemică, cât şi de o reformă a resurselor umane, care, coroborată cu descentralizarea, ar putea sa rezolve în viitor problema.

Totodată, sistemul trebuie evaluat corect si diagnosticat aşa cum este, pentru a şti unde suntem. Numai în acest fel putem să gândim la o reformă sistemică şi curriculară pe termen mediu şi lung.

Schimbările succesive de planuri de învăţământ, inconsecvenţa unor reforme nu au făcut decât să bulverseze sistemul. Tradiţionalismul sistemului poate fi un argument, dar, din păcate, prea multe sunt cazurile în care el devine un contraargument. Planurile cadru de învăţământ, încărcarea programelor şcolare cu elemente neesenţiale scopului, numărul mare de ore pentru elevi, abordarea didactică, şi lista ar putea continua, nu fac decât să amplifice eşecul şcolar.

Stimaţi colegi, trebuie să conştientizăm că sistemul de educaţie se adresează copiilor de azi, care mâine, când vor fi terminat liceul, fie el de orice natură, vor dori să studieze în una din universităţile aparţinând spaţiului Uniunii Europene sau să concureze pe piaţa muncii acestor state, fiind nevoie de reforme urgente şi de substanţă.

Doamnelor şi domnilor, prea multă vreme în România post-comunistă s-au tot făcut teste de reformă asupra copiilor noştri. Responsabilitatea faţă de viitorul României şi al tinerilor trebuie să călăuzească activitatea parlamentară în următorii patru ani.

Domnul Toader Stroian:

"O dezvoltare sănătoasă a economiei României"

Cu ceva ani în urmă, vocile experţilor în probleme economice şi de dezvoltare reclamau, în pofida cifrelor extaziante ale statisticii naţionale, că deşi în România se înregistrează creşteri însemnate ale produsului intern brut, ele nu sunt rodul unei dezvoltări economice foarte sănătoase. Argumentele acestora se bazau pe faptul că principalele producătoare de valoare adăugată, la nivelul economiei româneşti, erau în fapt cele mai vulnerabile sectoare economice: construcţiile, agricultura sau industria textilelor. Au existat în decursul anilor agenţii, departamente, secretariate de stat şi tot felul de instituţii menite a concepe o strategie de dezvoltare sănătoasă şi competitivă a economiei româneşti.

Mă întreb şi vă întreb, care a fost rezultatul acestor demersuri? La o simplă privire, vă spun că nici unul! Într-o economie mondială măcinată de volatilitatea fluxurilor de investiţii şi de lupta competitivităţii economice a produselor, România pare a fi rămas în afara jocului comercial. Şi atunci, ne punem întrebări de ce avem un deficit comercial în creştere? Pentru simplu motiv că resursele naturale, care furnizau baza exportului românesc, nu mai sunt astăzi din abundenţă. Pentru că România nu este capabilă să furnizeze astăzi pe piaţa europeană şi mondială produse competitive, inovative, cu mare valoare adăugată şi care să beneficieze de suportul indirect al statului român.

Continuăm, prin politicile economice statale, să stimulăm dezvoltarea aceloraşi sectoare neproductive, neconcurenţiale şi ineficiente ca până în 1989. Aş putea spune că mare lucru nu s-a schimbat de atunci şi până acum. Încă mai există voci care spun că România trebuie să fie o ţară "eminamente agricolă". Ştiu domniile lor cât reprezintă, la nivelul ţărilor dezvoltate, ponderea agriculturii în totalul produsului intern brut? Nu mai mult de 5-7% dragi pseudoanalişti.

Stimaţi colegi,

Pentru a construi un climat economic cu adevărat sănătos, va trebui să definim foarte clar şi foarte repede, pe termene medii şi lungi, acele domenii în care economia românească poate fi într-adevăr competitivă. Spre acele domenii trebuie să se orienteze resursele statului român. Apoi, cucerirea pieţelor interne şi mai ales externe presupune o competiţie continuă, în care cel care este capabil să aducă noutate, inovaţie va reuşi să se menţină. Aşadar, inovaţia, tehnologia de ultimă generaţie şi sistemul informaţional vor trebui să constitue o a doua verigă de stimulare a competitivităţii produselor româneşti. Soluţii există, majoritate politică există, mai rămâne să ne dorim şi acţiune în acest sens. Pe sprijinul meu, vă rog să contaţi.

Domnul Marin Almăjanu:

"România intră în şomaj"

"Numărul şomerilor se va apropia de cifra de 1.000.000 în anul 2009", ne anunţă oficialii Ministerului Muncii "realmente preocupaţi" de viitorul nostru.

De asemenea, ni se aduce la cunoştinţă faptul că cei mai mulţi şomeri vor proveni din construcţii, din industria constructoare de autovehicule de transport rutier, din industria extractivă, de la fabricile de maşini, utilaje şi echipamente şi din domeniul textilelor.

Aflăm cu stupoare că rata şomajului este de aproximativ 100.000 de şomeri la 3 luni, dar lucrurile se pot complica şi mai tare deoarece se estimează creşterea alarmantă a numărului acestora datorită românilor rămaşi fără locuri de muncă în Spania şi Italia, români care se pot reîntoarce în ţară până la sfârşitul anului. Cifra este absolut impresionantă: peste 300.000.

Ne aşteaptă previziuni sumbre, am putea concluziona.

Îi întreb pe actualii guvernanţi, care au avut la învestire un întreg program de promisiuni uitat a doua zi şi care şi-au asumat conducerea acestei ţări, angajându-se în acelaşi timp pentru redresarea economică rapidă, unde este planul guvernului pentru stoparea acestui fenomen alarmant al şomajului galopant, care-i îngrozeşte pe majoritatea românilor?

Domnule Boc,

aţi declarat în aceste zile că: "acesta este efortul principal pe care-l facem: să încercăm menţinerea locurilor de muncă pentru oameni, iar dacă este posibil să creăm noi locuri de muncă. De aceea, mesajul meu este că Guvernul face tot ce-i stă în putinţă să menţină locurile de muncă existente, şi acolo unde este posibil, să creeze altele noi."

Dacă cifra de 900.000 de şomeri este una "optimistă", cum declară cei din Ministerul Muncii, pentru că aceasta ar putea creşte de încă două ori numai în acest an, vă întreb, domnule prim-ministru Boc, când veţi avea capacitatea de a le reda românilor liniştea zilei de mâine, prin asumarea cât mai rapidă a unui plan real anticriză pe care îl tot aşteptăm de trei luni?

Când veţi lua acele măsuri necesare pentru stimularea angajării, pentru reconversia profesională, pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru crearea de noi locuri de muncă?

România a pierdut trei luni fără ca dumneavoastră să vă gândiţi la ce li se poate întâmpla românilor dacă rămâneţi impasibili!

Oare mai avem vreo şansă ca acest guvern să devină responsabil, activ şi eficient, astfel încât să limiteze creşterea numărului de şomeri şi să menţină în activitate cea mai mare parte a economiei româneşti, sau vom fi cu toţii şomeri la sfârşitul celor patru ani de guvernare psd-istă - pd-l-istă?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Declaraţie politică intitulată "Tichetele de vacanţă ale doamnei ministru Udrea - misiune îndeplinită de Guvernul Boc."

Proiectul de lege privind acordarea tichetelor de vacanţă a fost adoptat de Senatul României şi deja suntem anunţaţi că acesta poate deveni operaţional în două săptămâni, deoarece ministrul de finanţe se dă peste cap, astfel încât procedeul de acreditare a emitenţilor de tichete să fie finalizat în regim de urgenţă.

Propus, adoptat, acreditare rapidă şi tipărire la minut! Unde aţi mai întâlnit atâta eficienţă la alt guvern? Când doamna ministru Udrea vrea, Guvernul Boc şi marea coaliţie parlamentară se execută!

Iată, ni s-a demonstrat acum că niciun alt proiect nu a fost mai important ca acesta, dacă graba adoptării, dar şi punerea lui în aplicare au avut parte de toată atenţia şi susţinerea celor două mari partide guvernamentale.

Să înţelegem, oare, prin acest lucru, că planul anticriză al grăbitului Guvern Boc constă doar în proiectele doamnei Udrea, "trâmbiţate" intens şi apoi puse în aplicare în ritm alert, chiar dacă acestea sunt controversate şi, mai ales, nu sunt în asentimentul mediului de afaceri, şi aşa destul de greu încercat în această perioadă?

Să înţelegem, oare, că domnul prim-ministru Boc nu are în plan alte măsuri care să vină în ajutorul i.m.m.-urilor şi a celorlalte firme, disperate şi aşa că nu se întâmplă nimic care să le schimbe în bine activitatea îndreptată acum cu paşi repezi spre faliment, şi atunci, singura speranţă rămâne doamna ministru, care vine şi îi salvează cu dărnicia acestor importante tichete, aducătoare de profit eventual doar pentru emitenţi?

Deci, putem sta liniştiţi din acest moment! Turismul românesc a fost salvat, am fost deja anunţaţi că se estimează în acest an o creştere a turismului intern cu 8 procente, iar românii vor avea parte de cele mai fericite vacanţe autohtone impuse cu deosebită preocupare de doamna ministru în funcţie...

Cea mai mare mulţumire va fi oferită angajaţilor, care nu trebuie să mai viseze la vacanţe exotice, că doar e criză şi, atunci, vor putea beneficia, prin bunăvoinţa doamnei ministru, de tichete de vacanţă care sunt scutite de plata impozitului pe venit şi a impozitelor sociale aferente, dar în schimb nu vor mai avea parte de prima de vacanţă sau de bilete de odihnă în cursul anului fiscal. Păi de ce ar alege altceva? Locaţiile de vacanţă le va stabili Ministerul Turismului... De ce să se mai încurce oamenii cu atât de multe destinaţii, e prea complicat...

Dar pot fi liniştiţi şi angajatorii: ei nu vor acorda angajaţilor aceste tichete decât dacă au avut profit sau venit în anul fiscal anterior! Deci nicio problemă pentru aceştia, totul e aşa cum li s-a promis: dacă aveau alte planuri de reinvestire a profitului sau de creştere a productivităţii trebuie să mai aştepte patru ani, până ce, următorul ministru al turismului, se va mai gândi şi la ei...

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Cazierul guvernării".

La prima vedere, termenul de cazier al guvernării poate ridica semne de întrebare. Totuşi, demersul mai multor o.n.g.-uri, şi anume Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia "Pro Democraţia" şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, mi se pare unul de bun-simţ şi răspundere jurnalistică, într-o societate democratică.

Rolul societăţii civile trebuie să devină mult mai important decât este azi în România anului 2009. Scopul domnului Mircea Toma este acela de a propune să se expună public informaţii relevante cu privire la calitatea miniştrilor, a secretarilor de stat, a preşedinţilor de agenţii ori autorităţi, adică a tuturor celor care ocupă poziţii asimilabile ministrului sau secretarului de stat. Se doreşte punerea la dispoziţia presei şi a publicului a unui loc în care să găsească, într-o formă concentrată, acele informaţii care ar putea permite unui guvern responsabil să se cureţe de mizerie, iar alegătorilor o resursă utilă atunci când se apropie momentul consultării electorale.

Platforma este gândită ca un suport pentru informaţii care se vor acumula pe parcursul celor patru ani de guvernare. Criteriile ce vor fi folosite în selectarea informaţiilor sunt aceleaşi cu cele utilizate în programul "Candidaţilor pătaţi": colaborarea cu Securitatea/structuri ale dictaturii comuniste; migraţia politică (mai mult de două transferuri); suspiciunea de acte de corupţie - conflict de interese - şi averi a căror dimensiune este greu de justificat.

Până aici, nimic greşit. Poate acest demers va face lumină în viaţa politică românească. Dar dacă se va transforma într-o vânătoare de vrăjitoare de dragul spectaculosului, atunci este sortit eşecului.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Declaraţie politică intitulată "Regăsirea solidarităţii naţionale - o condiţie absolut necesară pentru combaterea crizei".

Cei mai mulţi cetăţeni se întreabă, firesc, ce aduce în viaţa lor acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Oamenii sunt preocupaţi de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniştea socială este în creştere.

În pofida situaţiei economice dificile şi a temerilor multor români, am reuşit să obţinem condiţii optime pentru România în relaţia cu FMI. Partidul Social Democrat a reuşit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populaţiei cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul!

Una dintre condiţiile principale ale PSD, în dezbaterile privind împrumutul extern, a fost ca pensiile şi salariile să nu fie îngheţate.

Am obţinut menţinerea ţintei de 45% din salariul mediu brut pe economie pentru punctul de pensie, iar după ce atingem acest nivel, pensiile vor fi indexate în funcţie de inflaţie. Luna următoare creştem punctul de pensie până la 718 lei şi introducem pensia minimă garantată de 300 de lei, care va fi majorată la 350 de lei în luna octombrie.

Şi pentru salariile mici am obţinut o indexare în funcţie de rata inflaţiei, iar sporurile vor putea ajunge la 30% din salariu. Acestea sunt măsuri de protecţie a puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri mici, din Învăţământ, Sănătate, administraţie publică, pentru că nu putem să nedreptăţim milioane de oameni din cauza unor categorii care câştigă excesiv de pe urma sporurilor.

În clipa de faţă, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt îngrijorătoare. Peste 800.000 de români îşi vor pierde locurile de muncă în cursul acestui an. Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forţei de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar acordul cu FMI reprezintă un început de recâştigare a încrederii în economia românească.

Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investiţiile publice au nivelul şi coerenţa necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiţii strategice care vizează infrastructura şi dezvoltarea rurală.

Totodată, trebuie să existe transparenţă în deciziile Guvernului şi foarte multă deschidere faţă de partenerii sociali, pentru identificarea soluţiilor corecte la masa negocierilor.

Regăsirea solidarităţii naţionale este o condiţie absolut necesară pentru a combate criza, pentru a reduce efectele acesteia.

Traversăm o perioadă dificilă, de criză reală, suntem preocupaţi de reducerea costurilor sociale, suntem obligaţi să ne împrumutăm de la FMI, le spunem românilor că trebuie să strângem cureaua, iar unii colegi din guvern se duc în campanie electorală prin nu ştiu ce comune ale patriei şi promit bazine olimpice, blocuri şi autostrăzi, fără nici o reţinere!

În vreme ce miniştrii PSD negociază cu sindicatele şi caută soluţii pentru a nu lăsa categoriile vulnerabile să devină victime ale crizei economice, unii politicieni aruncă petarde mediatice, precum devansarea alegerilor prezidenţiale! Sunt convins că toţi cei peste 800.000 de potenţiali şomeri ai României nu au altă prioritate decât devansarea alegerilor şi nu mai dorm noaptea de această grijă!

Stimaţi colegi,

cred că este momentul să ne vindecăm de iluzii şi să înţelegem exact sensul cuvântului responsabilitate.

Trebuie să înfiinţăm, în cel mai scurt timp, Consiliul pentru Relansarea Economică, sub auspiciile Parlamentului, care să coordoneze elaborarea şi aplicarea programului românesc anticriză şi de relansare economică.

Trebuie să depăşim retorica dezbinării şi să găsim soluţii eficiente şi echitabile pentru a depăşi criza. Aceasta este responsabilitatea întregii clase politice!

Domnul Viorel Palaşcă:

Declaraţie politică intitulată "Politizarea administraţiei - prioritate pentru guvernul Boc".

Cu câteva zile în urmă, maşina de vot a marii coaliţii PD-L - PSD ne-a demonstrat încă odată că priorităţile sale nu constau în măsuri sau legi adoptate în beneficiul cetăţeanului şi a bunului mers al instituţiilor statului, ci doar în anularea în totalitate a reformei administraţiei publice locale şi îngrădirea drepturilor angajaţilor, prin politizarea funcţiilor ocupate de aceştia.

Adică, pentru acest guvern se ridică acum la rang de lege înlocuirea profesioniştilor din administraţia publică, cu oamenii care-şi vor garanta "profesionalismul" prin carnetul de partid - roşu sau portocaliu - deţinut.

Prin adoptarea Legii de modificare a Statutului funcţionarilor publici, parlamentarii psd-işti şi pd-l-işti au recurs la încălcarea a cinci articole din Constituţie şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Stilul batjocoritor abordat de conducerea Camerei Deputaţilor în momentul dezbaterii proiectului de lege respectiv nu face decât să transforme Parlamentul într-o instituţie lipsită de transparenţă, în care procedurile parlamentare nu mai au nicio semnificaţie democratică, fiind utilizate doar practici incalificabile, ce devin foarte periculoase şi fără precedent în istoria parlamentară europeană.

Acest fapt nu reprezintă decât o nouă etapă a paşilor înapoi, prin care ni se demonstrează că dumnealor, psd-işti şi pd-l-işti, au votat cu bună ştiinţă sfârşitul garanţiei că ocuparea unei funcţii publice se poate face pe criterii profesionale.

Astfel, dreptul la muncă, precum şi alegerea ocupaţiei în mod liber, garantate şi interpretate în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a tratatelor internaţionale la care România este parte, inclusiv a directivelor Uniunii Europene, nu au nicio valoare în faţa intereselor de partid promovate de către PSD şi PD-L prin această lege abuzivă.

Şi putem menţiona aici un singur exemplu, care asigură statuarea funcţiilor politice în administraţie, şi anume, prin modificarea statutului funcţionarilor publici s-au desfiinţat aproape 1000 de posturi de directori executivi şi directori generali executivi care ocupă funcţii publice şi care nu erau până în prezent legaţi într-un fel de vreo ingerinţă a politicului.

Oare profesionalismul acestor oameni nu contează şi, mai ales, delimitarea lor evidentă de zona politică?

Din păcate, constatăm că nu este nimic mai important pentru guvernul Boc decât aducerea în sistem a unor oameni care să garanteze prin carnetul de partid aplicarea politicilor sale în fiecare colţ al ţării, indiferent dacă acest lucru anulează toate progresele făcute de România în ultimii patru ani în sectorul administraţiei publice!

Asistăm, astfel, la decimarea structurilor administraţiei publice, printr-o politizare excesivă a tuturor instituţiilor statului, impusă prin metode discriminatorii, ridicate acum la rang de lege, de către cel mai demagog guvern pe care România l-a avut vreodată, guvern ale cărui interese aberante de partid sunt mai presus de orice!

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Alro Slatina - între criza economică şi dezinteresul guvernamental"

Una dintre cele mai profitabile societăţi comerciale din România, Alro Slatina, nu a fost scutită de consecinţele recesiunii economice şi se confruntă cu o situaţie tensionată. Soarta companiei şi a angajaţilor celui mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est este zdruncinată, în contextul crizei internaţionale, care a dus la o scădere a preţului aluminiului şi la reducerea cererii pe piaţă.

Săptămâna trecută, sindicatele au protestat împotriva planului conducerii societăţii de a demara concedieri colective, prin reducerea cu până la 400 a numărului total de angajaţi ai societăţii.

În calitate de deputat de Olt consider că această problemă este una de natură să intereseze direct actualul guvern. La Alro Slatina, majoritatea muncitorilor sunt unici întreţinători de familie. Intrarea lor în şomaj riscă să arunce în sărăcie familii întregi şi să aibă consecinţe negative din punct de vedere economic pentru un număr mare de persoane active la nivelul judeţului Olt care, chiar dacă nu sunt angajaţi ai Alro Slatina, desfăşoară activităţi care depind de evoluţia companiei.

În acest sens, consider necesar ca societatea Alro Slatina să beneficieze de un set de măsuri de ajutorare pe plan economic, aşa cum au fost ele discutate pentru alte societăţi comerciale considerate strategice pentru economia românească, cum ar fi sectorul auto.

Am văzut cum guvernele altor state membre ale Uniunii Europene au aprobat deja linii de finanţare şi scheme de ajutor de stat pentru marile companii aflate în dificultate datorită crizei economice. Scopul acestor măsuri este acela de a ajuta aceste companii să supravieţuiască perioadei de criză, reducând astfel din vulnerabilitatea pe care o manifestă angajaţii în faţa valurilor de şomaj care se anunţă.

Pachete similare de măsuri s-au anunţat şi la noi, fără a fi însă aplicate deja, cu toate că vorbim aici de măsuri care trebuie luate cu maximă rapiditate, dacă într-adevăr se doreşte ca acestea să aibă un efect pozitiv. Se discută de câteva luni şi la noi despre acordarea de garanţii de stat, acordarea de ajutoare de stat şi elaborarea unor scheme noi de ajutor de stat pentru întreprinderile şi domeniile strategice ale economiei româneşti.

Importanţa pe care Alro Slatina o are la nivelul economiei româneşti şi europene, prin faptul că este, în prezent, cel mai mare producător de aluminiu din zona Europei Centrale şi de Est, precum şi numărul mare de persoane care depind de activitatea acestei companii, sunt argumente de natură să susţină decizia prin care compania să fie considerată de importanţă strategică.

Consider că o decizie în acest sens trebuie analizată şi aprobată fără întârziere, astfel încât societatea Alro Slatina să poată supravieţui perioadei de criză economică, fără să arunce în şomaj sute de muncitori care şi-au legat destinele şi viaţa familiilor lor de supravieţuirea acestei companii. Pe lângă responsabilitatea economică, cei îndreptăţiţi trebuie să îşi asume şi responsabilitatea morală faţă de aceşti oameni.

Domnul Victor Paul Dobre:

"Şomajul încotro?"

Partidul Naţional Liberal a încercat în nenumărate rânduri să atragă atenţia asupra acestei probleme naţionale, şi anume şomajul, sesizând faptul că actualul Guvern vine cu o politică greşită referitoare la contribuţiile pentru şomaj.

Încă de la dezbaterea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 în Parlament, am atras atenţia, împreună cu colegii mei liberali asupra faptului că, în ceea ce priveşte construcţia bugetului, s-a plecat de la o premisă prea optimistă privind rata şomajului, Guvernul Boc mergând pe o medie lunară de şomeri în plată de 124800, cifră care a fost depăşită cu mult în lunile ianuarie şi februarie.

De asemenea, toate semnalele care au venit atât de la patronate, cât şi de la sindicate, au susţinut afirmaţiile făcute de Partidul Naţional Liberal referitoare la prognoza bugetară eronată, faţă de venituri, dar şi de cheltuieli. Aceste realităţi puteau să determine Guvernul Boc să reconsidere proiecţiile bugetare pentru anul 2009 în ceea ce priveşte şomajul chiar în timpul dezbaterilor la buget, deoarece era absolut evident că numărul şomerilor va creşte.

Rata de şomaj prevăzută în bugetul asigurărilor de stat pe anul 2009, de 5,3%, a fost realizată încă din luna februarie.

Acum, domul ministru Sârbu vine şi declară că şomajul va urca cu mult peste 8%, adică ne întoarcem la nivelul anului 2003, şi cere o majorare a bugetului ministerului pe care îl conduce cu 500 de milioane de lei, bani care ar trebui folosiţi pentru plata ajutorului de şomaj şi a pensiilor sociale.

Dar, domnilor, ce se întâmplă cu politicile active pe piaţa muncii? Acestea sunt inexistente!

În loc să facă ceva în acest sens, Guvernul încurajează şomajul şi prin acordarea plăţilor compensatorii, prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj şi scutirea de impozite şi contribuţii pentru şomajul tehnic.

Persoana care şi-a pierdut locul de muncătrebuie încurajată să se reintegreze cât mai repede pe piaţa muncii pentru că, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, costurile cu plata şomajului sunt mai mari decât cele generate de programe pentru reintegrarea şomerilor.

Mai mult, aceste programe trebuie susţinute de elaborarea unor măsuri de sprijin pentru agenţii economici, urmând modelul altor state europene ce se confruntă cu situaţia de criză.

Stimaţi guvernanţi,

Poate este momentul să vă treziţi la realitate şi să veniţi cu nişte politici active pe piaţa muncii, pentru că acestă problemă nu poate fi rezolvată decât prin adoptarea unor măsuri constructive, pentru limitarea efectelor crizei economice şi crearea de noi locuri de muncă.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Declaraţie politică intitulată "Criza din sănătate, provocată de minciună şi demagogie".

De câteva zile asistăm la o criză care tot creşte în sistemul de sănătate, la o criză născută din minciuna şi demagogia cu care ministrul sănătăţii Ion Bazac a tratat medicii de familie.

Acesta a ştiut şi ştie că a acceptat un buget al CNAS fără nici o raţiune, un buget care dă bani unde nu este nevoie şi taie acolo unde banii ar putea dezvolta servicii de prevenţie, profilaxie.

Cu toate că ministrul susţinuse în Parlament un buget neghiob şi lipsit de respect faţă de cetăţean, a încercat să-i păcălească pe reprezentanţii medicilor de familie semnând cu aceştia un proces-verbal care promitea soluţionarea gravelor aspecte sesizate.

Medicii de familie, de bună-credinţă, obişnuiţi cu dialoguri cinstite şi corecte cu vechea conducere a ministerului sănătăţii, au semnat actul şi au aşteptat îndeplinirea celor convenite cu ministrul sănătăţii, iar pe site-ul MS se găseşte o declaraţie de liniştire a acestei bresle profesionale, din partea ministrului.

Între timp, fără nici o consultare serioasă, fără a se ţine cont de cele semnate, de cele convenite, de promisiunile făcute medicilor de familie, ministrul a promovat hotărârea de guvern privind aprobarea contractului cadru pe anul 2009.

Medicii au fost puşi în faţa faptului împlinit, adică li s-au introdus în contract alte prevederi decât cele convenite, alte norme decât cele promise, alte obligaţii decât cele pe care ei le pot profesa legal.

Atenţie, medicii de familie sunt efectiv puşi în situaţia de a presta servicii medicale pentru care nu au competenţă profesională şi sunt cazuri sigure de malpraxis.

Evident că şi-au dat seama că au fost păcăliţi şi au reacţionat, strângându-se într-o adunare a disperării, a consternării, a protestelor faţă de modul iraţional, necinstit şi mârşav, faţă de modul de lucru al unui ministru care deja este implicat în situaţii în care se dovedeşte că nu respectă legea, că apelează la şmecherii pentru a-şi rezolva problemele pe la consuli, servicii secrete etc.

Încerc să dovedesc că medicii sunt cei care suportă lipsurile majore din sistem, dar ei îşi fac datoria, consultă şi sfătuiesc pacienţii, prescriu reţete, urmăresc bolnavii, fac vaccinări şi mai fac o mulţime de alte servicii medicale.

Lor nu li se respectă drepturile, ci dimpotrivă li se ştirbesc, iar obligaţiile le cresc pentru că aşa vrea un ministru care nu ştie ce se întâmplă în cabinetele acestor medici şi cum supravieţuiesc acestea.

În mandatul meu de ministru, cu toate riscurile asumate, am promovat dialogul, am constituit comisia ministerului de medicină de familie din acei medici aleşi de colegii lor, tocmai pentru a impune reguli democratice, singurele care pot impune valoarea şi respectul.

Cred că a venit momentul ca actualul ministru al sănătăţii să-si ceară iertare medicilor pentru inducerea acestora în eroare, pentru manipularea ordinară la care i-a supus, pentru stilul pompieristic practicat în rezolvarea unor probleme de fond, pentru absenţa unor politici publice asumate şi prin care să se vadă care sunt priorităţile şi cum se pot soluţiona.

Voi încerca să sprijin lupta corectă, sinceră, adevărată, necesară a medicilor de familie pentru binele cetăţenilor, fiindcă este evident că tratarea normală a medicilor de familie, inclusiv financiar, se va regăsi în activitatea medicilor de familie în relaţia cu pacienţii.

Indiferent de ce voi fi acuzat, pentru că actuala guvernare se luptă cu stafiile vechii guvernări, fiind incapabilă să propună ceva concret, coerent şi eficient, consider că demersul este deasupra interesului de partid, de grup sau de orice altceva, urmărind interesul general al pacienţilor servit de medici, în general, de medicii de familie, în special.

Slujirea pacienţilor şi a medicilor este mai presus de orice şi merită ca tot mai mulţi oameni să se implice şi să contribuie la schimbări majore în sistemul de sănătate românesc.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică intitulată "Drepturi numai pentru unii. Alţii?"

Activitatea SC Hidroconstrucţia SA (fostul Trust de Construcţii Hidroenergetice) este axată pe executarea de lucrări în subteran. E vorba de galerii, puţuri, caverne etc. destinate hidrocentralelor. Procesul tehnologic este similar cu cel din industria extractivă prin natura activităţii de subteran. Salariaţii au meseriile de miner, artificier, dulgher subteran, mecanic subteran etc. Se lucrează în diferite roci, în exact aceleaşi condiţii ca şi în minerit, cu menţiunea că uneori galeriile sunt de secţiuni mai mici, ceea ce pune mai multe probleme tehnologice. Schematic, procesul ciclic începe cu trasarea şi forarea găurilor (în frontul aflat, evident, în subteran), amplasarea explozibilului, puşcarea, aerarea frontului, copturire, încărcarea materialului rezultat cu încărcătoare de mină în vagoneţi de mină, evacuarea acestuia cu locomotive de mină, executarea de sprijiniri de diferite tipuri, în funcţie de duritatea şi starea rocii, baterea de ancore. Betonarea se face cu ajutorul unor care de betonare de diferite secţiuni, betonul fiind transportat în subteran cu ajutorul unor vagoneţi speciali, având în vedere că lungimea unor galerii depăşeşte 15 km. Toate aceste activităţi, plus cele conexe, pe care nu le mai detaliem, se execută în subteran, cu infiltraţii de apă, condiţii precare de iluminat, aeraj şi microclimat, pericol de surpări, de expunere la gaze - galerii în execuţie au fost clasificate ca mine grizutoase.

Condiţiile în care se lucrează au făcut ca aceste activităţi să fie încadrate în grupa I de muncă în legislaţia anterioară anului 1990, apoi încadrarea în grupa I a fost confirmată prin Ordinul nr.50 din 1990 (poziţia 1 din anexa nr.1): "Activitatea desfăşurată în subteran - la construcţii de tunele, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane; la exploatările din cariere prin tunele şi galerii;"

În Legea nr. 19/ 2000 la art. 20 (1) se prevede: "În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă." Atragem atenţia că se face referire la un tip de unităţi, şi nu la o activitate sau meserie, aşa cum se prevede la celelalte alineate şi articole din lege şi cum considerăm normal! În aplicarea acestui articol, Casa Naţională de Pensii a susţinut că deoarece Hidroconstrucţia nu este "unitate minieră", personalul care lucrează în subteran nu poate fi încadrat în condiţii speciale.

Considerăm că este un caz grav de discriminare şi inechitate, deoarece nu sunt avute în vedere condiţiile efective în care lucrează aceşti oameni, ci denumirea unei unităţi! Menţionăm că la demersurile noastre privind acest fapt, de la Ministerul Muncii, a fost chiar sugerată modificarea denumirii societăţii comerciale!

La numeroasele demersuri făcute pe toate căile s-a promis o rezolvare printr-un act care să completeze Legea nr.19. În anul 2005, CNPAS emite Avizul nr.42/06.05.2005 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, obţinut conform prevederilor HG nr. 1025/2003 prin care se avizează încadrarea activităţii desfăşurată în subteran la construcţii hidrotehnice de tuneluri de galerii, precum şi de centrale electrice subterane din cadrul Hidroconstrucţia, în condiţii speciale. Ulterior, în 2006, apare Legea nr. 226 prin care se încadrează în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară un număr de activităţi prevăzute în Anexa nr.1, printre care, la pct.3) se regăseşte şi activitatea SC Hidroconstrucţia SA. Dar la art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege se prevede că pentru a beneficia de pensie, asiguraţii trebuie să realizeze un stagiu minim de cotizare de cel puţin 25 de ani, şi nu de 20 de ani, aşa cum prevede Legea nr.19/2000, pentru cei care lucrează în condiţii similare (subteran). Practic acum există condiţii speciale şi condiţii şi mai speciale pentru mineri! Acest fapt a dus la tensiuni deosebite şi la probleme foarte mari pentru unii dintre salariaţii noştri, mai ales că legislaţia nu se aplică coerent şi unitar de la un judeţ la altul.

Demersurile SC Hidroconstrucţia SA privind rezolvarea acestei situaţii discriminatorii grave au ajuns, firesc, şi la Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale. De aici s-a primit un răspuns prin Adresa cu nr. 4593/21.08.2008, răspuns pe care reprezentanţii SC Hidroconstrucţia SA îl consideră nesatisfăcător, din următoarele motive: în adresă se face - din nou - referire la denumirea, tipul unităţii, încadrarea activităţii în codul CAEN (!) şi nu, aşa cum este normal, la condiţiile concrete ale locurilor de muncă respective. Nu putem crede că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea condiţiilor de pensionare denumirea, tipul sau obiectul de bază de activitate al unităţii din care provine salariatul, şi nu condiţiile efective în care lucrează acesta, gradul de risc şi periculozitate, complexitatea activităţilor desfăşurate de acesta! Considerăm că în pofida declaraţilor de afirmare a echităţii sociale şi a egalităţii de şanse nu reuşim să facem înţeles aspectul că la condiţii similare de muncă se cuvin condiţii similare de pensionare!

Principiul egalităţii, legiferat în art. 2 lit. b) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, la care se adaugă şi faptul că activitatea în subteran are un specific aparte, condiţiile de muncă şi tehnologia fiind aceleaşi ca şi la locurile de muncă de la escavarea unei galerii de mină sau a unei galerii de hidrocentrală, faptul că formularea "unităţi miniere" din art.20 alin.(1) lit.a) a Legii nr.19/2000 este interpretat limitativ, discriminând astfel un număr mare de angajaţi ai altor unităţi care lucrează în condiţii similare, precum şi faptul că efectiv condiţiile de muncă trebuie să determine dreptul la pensie, şi nu tipul sau denumirea unităţii la care este angajat asiguratul.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Declaraţie politică având tema "Medicii de familie, sclavi pe moşia statului?"

Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr.1714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009 a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului.

Medicii de familie, reuniţi în şedinţă extraordinară, au decis, însă, sâmbătă, în unanimitate, să nu semneze contractul-cadru pe 2009, deoarece acesta nu include şi propunerilor lor, aşa cum ar fi fost normal.

Cu alte cuvinte, de miercuri, 1 aprilie - şi nu e păcăleală!, pacienţii vor trebui să plătească atât consultaţiile, cât şi analizele şi medicamentele.

Eu nu sunt medic, dar, ca mulţi dintre dumneavoastră, îi port acestei profesii cel mai adânc respect!

Mi se pare inadmisibil ca, în numele "presiunii suplimentare pe Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate", invocată de domnul ministru Bazac, Guvernul să facă abstracţie de doleanţele justificate ale medicilor de familie!

Mi se pare inadmisibil ca, în numele aceleiaşi presiuni, Guvernul de birocraţi să "rezolve", doar... din condei, desigur, problema asistenţei medicale de urgenţă, impunându-le medicilor de familie să lucreze în centrele de permanenţă, pentru a asigura continuarea activităţii din aceste unităţi, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale!

Aceasta, în condiţiile în care, potrivit declaraţiei doamnei Doina Mihăilă, Preşedintele Patronatului Naţional al Medicilor de Familie, decizia a fost luată fără ca medicii să fi fost măcar anunţaţi şi fără a se ţine cont de faptul că dumnealor nu sunt medici de urgenţă, aceasta fiind o specialitate diferită, cu atribuţii distincte.

Mă întreb ce se va întâmpla în situaţia în care un medic de familie va fi acuzat de malpraxis în timpul prestării serviciilor de urgenţă! Va readuce la viaţă domnul Bazac victima? Va plăti domnul Bazac daunele?...

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate a Camerei, dar şi ca simplu cetăţean, nu pot asista pasivă la experimentele şi umilinţele la care sunt supuşi medicii în România!

Nu pot fi părtaşă nici la procesul de discreditare continuă a acestei meserii, la îndepărtarea medicului de la rostul său istoric, prin fel de fel de găselniţe birocratice şi contabiliceşti, în numele unei aşa-zise transparenţe!

Medicul român trebuie să rămână un reper al profesionalismului şi moralităţii, nu să devină un sclav pe moşia statului, administrată de bazaci de conjunctură!

Domnul Titi Holban:

Volumul construcţiilor din România a înregistrat o creştere de 26% în 2008, până la suma de 14,3 miliarde euro. Cu toate acestea, în trimestrul întâi al anului 2009 personalul din sectorul de construcţii s-a redus, prin trimiterea în şomaj a circa 20.000 de angajaţi, şi protecţia socială temporară, prin Casa Socială a Constructorilor, a circa 21.500 de angajaţi.

Această situaţie din sectorul construcţiilor este din ce în ce mai dificilă, şi asta şi din cauza faptului că Guvernul Boc nu plăteşte datoriile din 2008, numărul firmelor aflate în imposibilitate de a-şi mai continua activitatea crescând semnificativ.

Din acest motiv, Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) intenţionează să acţioneze în instanţă Guvernul pentru neplata creanţelor din 2008, situaţie care a adus 30-35% din firmele din construcţii în pericol să intre în faliment, din cauza lipsei finanţării.

Statul are datorii de circa două miliarde euro către firmele de prestări servicii, din care aproximativ 1,2-1,3 miliarde euro către companiile de construcţii, aceste sume trebuind a fi plătite firmelor de construcţii până la data de 15 martie.

De asemenea, birocraţia excesivă a făcut ca o serie de măsuri să fie blocate între instituţii, ceea ce nu face altceva decât să accelereze falimentul în acest sector.

Fac astfel apel către Guvernul României, să respecte promisiunile publice şi obligaţiile contractuale asumate, astfel încât activitatea acestui sector important să nu mai fie înfrânată, şi din cauza lipsei de finanţare să ajungem la un număr de salariaţi disponibilizaţi de 70.000-75.000, aşa cum se preconizează!

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Poliţiei române"

Pe data de 25 martie 2009 a fost sărbătorită "Ziua Poliţiei române". Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Ziua de 25 martie este o dublă sărbătoare, constituind o apropiere între poliţişti şi populaţie, prin solidificarea încrederii în curajul civic al colaborării în folosul cetăţenilor.

De 187 de ani, Poliţia română este în slujba cetăţeanului şi ziua acesteia reprezintă o sărbătoare de suflet, un moment de bucurie şi mândrie.

De-a lungul anilor, Poliţia română a parcurs paşi însemnaţi şi esenţiali în procesul de modernizare, astfel încât să reprezinte un exemplu de onestitate, moralitate şi sprijin pentru fiecare cetăţean.

Această instituţie este o structură statală importantă, cu forţe de protecţie care, alături de celelalte instituţii similare, are datoria de a acţiona cu promptitudine la aşteptările oamenilor, de a preveni populaţia în caz de pericol şi de ocrotire a acesteia.

Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al îndatoririlor în faţa societăţii. Obiectivele şi misiunile specifice ale poliţiei sunt de apărare a valorilor şi intereselor fundamentale ale statului şi cetăţenilor României, necesitatea unor capacităţi sporite, reale de a răspunde noilor riscuri şi ameninţări de pe plan global şi regional.

Am convingerea că în continuare Poliţia română îşi va exercita cu profesionalism meseria şi îşi va îndeplini menirea de apărare a cetăţenilor.

Cu ocazia aceste zile, doresc să transmit salutul meu călduros şi aprecierea faţă de dăruirea şi responsabilitatea pe care o asumă Poliţia română în faţa cetăţenilor.

Domnul Niculae Mircovici:

Declaraţie politică intitulată "Să oprim bălăcăreala la adresa armatei române".

Printr-o coincidenţă nefericită, astăzi, când se aniversează cinci ani de la primirea României în Alianţa politico-militară a Atlanticului de Nord, ne simţim obligaţi să prezentăm în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică cu titlul de mai sus.

Acest demers este determinat de conţinutul recentei Analize a stării structurii Ministerului Apărării Naţionale, prezentată de ministru în 24 martie 2009, analiză la care a participat şi preşedintele României, prilej cu care s-a afirmat, alături de multe nerealizări şi greutăţi, că numai în anul 2008, peste 1600 de cadre şi militari angajaţi pe bază de contract au părăsit armata prin demisie, precum şi de demersul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, care pentru prima dată de la înfiinţarea ei, în 1925, se adresează conducerii ţării şi mass-mediei printr-o acţiune oficială de protest.

Asistăm astăzi la o campanie denigratoare de umilire a armatei, a cadrelor militare active, în rezervă şi în retragere, precum şi a pensionarilor militari.

Prin această campanie "ofensivă antiarmată" promovată la diferite niveluri de analiză şi informare, se încearcă inducerea în imaginea publică a unor neadevăruri, a unor invective, acuze şi inepţii prin care suntem etichetaţi şi asimilaţi cu tagma "jefuitorilor de buget", a celor cu "salarii şi pensii de lux", cu noii aristocraţi ai societăţii româneşti.

Toate cadrele militare active, în rezervă şi retragere, precum şi pensionarii militari sunt consternaţi de această atitudine nejustificată de ponegrire şi blamare cu o dovedită şi profundă lipsă de discernământ.

Ca deputat în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi fost militar activ, general în rezervă al Armatei române, mă simt dezamăgit de atitudinea unor guvernanţi, politicieni, "analişti" şi "formatori" de opinie, de adoptare a poziţiei de eludare a identificării caracteristicilor carierei militare, prestată din fragedă tinereţe (14 ani) sub rigorile asumate şi impuse în acelaşi timp prin jurământul de credinţă faţă de ţară şi neamul românesc, de regulamente militare şi ordinele ministrului Apărării Naţionale.

În aceste condiţii, sunt nevoit să amintesc, chiar şi sumar, că afirmarea în cariera militară are la bază studii liceale, de educaţie militară generală şi de specialitate, de educaţie civică şi patriotică, începând cu liceul militar, şcoala militară, academia de înalte studii militare, cursuri postacademice, postuniversitare, a unor facultăţi şi instituţii civile.

În rândul cadrelor militare există numeroşi profesori universitari, cercetători, ingineri, medici, diplomaţi, analişti politici, membri ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă, autori de carte şi formatori de opinie etc.

Este bine-cunoscut că în statele occidentale, această categorie de cetăţeni în care s-a investit şi care au dobândit o înaltă pregătire profesională şi dovedesc probitate morală şi civică, o bogată experienţă la ieşirea din sistem sunt folosiţi în special în administraţia de stat, cu rezultate benefice societăţii.

Este adevărat că şi în societatea românească sunt atrase multe cadre în rezervă şi în retragere care, folosite în domeniile administraţiei publice, siguranţei naţionale şi serviciilor descentralizate, obţin rezultate notabile.

În contextul sus-menţionat, trebuie să reamintim că serviciul militar a fost frecvent marcat de reale privaţiuni unice şi specifice, suportate fără crâcnire de către cadrele militare, astăzi active sau în rezervă şi retragere, astfel:

• timp de muncă nenormat, fără a recupera prin plată sau timp liber timpul lucrat suplimentar;
• serviciul operativ pe mare, în aer şi pe uscat, ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile de anotimp şi stare a vremii;
• mutări în cel puţin 5 - 10 garnizoane şi numeroase detaşări pentru misiuni şi prestaţii în economia naţională, afectându-se indirect şi afirmarea profesională a soţiilor, - ca urmare traiul în multe familii ale militarilor sau pensionarilor militari a fost şi este asigurat de o singură solda sau pensie;
• interdicţia construirii sau achiziţionării unei locuinţe înainte de 1990 sau a angajării unor "joburi" pentru întregirea bugetului familial în prezent;
• interzicerea de a se organiza în sindicate sau alte structuri asociative pentru a-şi manifesta nemulţumirile, inclusiv prin ieşirea în stradă.

La toate acestea pot fi adăugate şi condiţiile speciale impuse de folosirea armatei, ca unică forţă de muncă ieftină şi chiar de cele mai multe ori gratuită, la lucrările în economia naţională. Avem în vedere participarea la construirea canalelor Dunăre - Marea Neagră, Dunăre - Bucureşti, metroului Bucureşti, Casei Poporului, Transfăgărăşanului, irigaţii, magistralele de cale ferată, noduri hidrotehnice, zeci de mii de locuinţe, regularizarea cursurilor de apă, electrificarea magistralelor de cale ferată, amenajarea turistică a litoralului românesc, la înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, la strângerea recoltei, împăduriri, desecări, în minerit etc.

De asemenea, nu poate fi eludată sau falsificată niciodată participarea şi jertfa Armatei Române în Revoluţia din Decembrie 1989. Armata, din primele momente, a aderat cu trup şi suflet la idealurile acesteia, având în final numeroşi morţi şi răniţi, a facilitat instaurarea statului de drept în România şi statornicirea democraţiei în ţară, - fără a cere sau a se bucura de avantaje de ordin material sau de altă natură, în schimb s-a ales cu blamul public.

În această ultimă perioadă, Armata română a suportat şi rigorile impuse de numeroasele reduceri şi restructurări, de peste 2/3, sub "masca" impunerii acestor măsuri de către NATO în perioada premergătoare şi postaderare la Alianţă.

Având în vedere că în Statutul NATO se stipulează la art.5 că ţările membre, asigurând nivelul de interoperabilitate al forţelor, pot să-şi configureze dimensiunea şi performanţele armatelor naţionale fără nici o restricţie din partea Tratatului de Alianţă, susţinem cu tărie că a fost săvârşit un brutal abuz asupra armatei, acesteia reducându-i-se efectivele de la peste 350 de mii la aproximativ 75 de mii de militari la toate categoriile şi specialităţile militare.

Pe fondul situaţiei create şi al aplicării unei concepţii insuficient justificată, în ultimii ani au fost disponibilizate cadre militare cu vârste între 35 - 47 ani, cu pensii anticipate, inconsistente, care nu le permit o viaţă decentă în familie şi societate, în condiţiile în care nu le-a permis nici realizarea profesională.

În spiritul adevărului pe care-l reclamăm, menţionăm că o pensie militară integrală s-a obţinut în urma unei activităţi de 35 - 45 de ani în serviciul armatei, fiind acordată diferenţiat pe categorii de grade, funcţii, specialităţi şi condiţii speciale de muncă, acestea situându-se în limitele:

• 125 - 250 euro pentru maiştri militari şi subofiţeri;
• 250 - 300 euro pentru ofiţeri cu grade inferioare;
• 350 - 550 euro pentru ofiţeri cu grade superioare.

La acestea pot fi adăugate pensiile de invaliditate datorită unor îmbolnăviri sau răniri în teatrele de acţiuni militare şi condiţii speciale de muncă, care nu depăşesc 125 euro.

Valoarea acestor pensii, comparativ cu cele ale pensionarilor din armatele celorlalte ţări NATO, cu acelaşi nivel de competenţă profesională, de specialitate şi de stat major, care asigură nivelul de interoperabilitate cerut în acţiuni comune, este mult diminuată.

Astfel, un militar din armatele din Belgia, Polonia, Cehia, pentru a aminti doar ţări cu care ne putem compara, este onorat la pensie lunar, în medie cu:

• 600 euro - pentru subofiţeri;
• 2300 euro - pentru ofiţeri;
• 3500 euro - pentru generali şi amirali.

În spiritul demnităţii şi corectitudinii civice, apreciem că aspectele semnalate de Guvern trebuie analizate separat, diferenţiat pe categorii socio-profesionale, iar dacă în armată sunt identificate situaţii de genul celor reclamate, suntem de acord să se aplice corectivele generale şi specifice propuse.

Faţă de aspectele sus-menţionate, în concluzie, în numele militarilor activi, ai membrilor ANCMRR apreciez că se impune şi cer în regim de urgenţă retractarea acuzelor faţă de cadrele militare active, în rezervă şi retragere, precum şi a pensionarilor militari proveniţi din Ministerul Apărării Naţionale, acceptarea particularităţilor serviciului militar şi disocierea totală a acestora de celelalte segmente sociale de pensionari acuzaţi public, pe drept sau pe nedrept.

Consider necesară o înţelegere superioară a condiţiilor particulare din armată, care impun reglementări speciale referitoare la condiţiile de muncă, de salarizare şi pensionare existente, asigurându-se în acelaşi timp şi o atractivitate faţă de "hulita" carieră militară în prezent.

In Mesajul adresat de ANCMRR Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului şi mass-mediei româneşti se arată că «Suntem hotărâţi să menţinem "starea de alertă" şi în spiritul crezului nostru - deviza "Patrie, Onoare, Demnitate" să continuăm lupta, apelând la judecata instanţelor naţionale şi europene pentru asigurarea drepturilor consfinţite prin Constituţia României şi dobândite prin lege.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne călăuzească în continuare paşii spre biruinţă!»

Doamna Oana Tohme Ştefănescu Niculescu-Mizil:

Declaraţie politică intitulată «"Problema" românească din Italia»

"Un român în vârstă de 37 de ani a fost bătut cu sălbăticie de patru persoane, după care a fost abandonat în stradă." Episodul a avut loc ieri-noapte la Parè di Conegliano (localitate din nord-estul Italiei). Cetăţeanul român a suferit leziuni iremediabile la ochi şi mai mult ca sigur va rămâne cu handicap pentru toată viaţa. Astfel de cazuri, în care românii stabiliţi în peninsulă sunt victime ale italienilor, nu sunt rare.

Românii din Italia sunt, în continuare, ostracizaţi, atât de autorităţile italiene şi presă, cât şi de către cetăţenii italieni. În ciuda demersurilor făcute de către Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, şi de parlamentari români, la nivel interparlamentar, cu omologii italieni, starea de fapt ostilă a cetăţenilor români aflaţi în Italia continuă, iar situaţia concetăţenilor noştri este departe de a fi rezolvată.

În urma vizitei delegaţiei parlamentare române în Italia - delegaţia formată din tinerii parlamentari: deputat Oana Niculescu-Mizil, membru în Comisia pentru politică externă, deputat Nicolae Bănicioiu, chestor în Camera Deputaţilor, deputat Cristian Rizea, vicepreşedinte în Departamentul Pentru Energie, şi deputat Cristina Dumitrache, membru în Comisia pentru politică externă - "problema" românească din Italia capătă valenţele "problemei" românilor din Italia.

Obiectivele acestei vizite au fost:

• stabilirea contactelor cu asociaţiile şi comunităţile româneşti din Italia (Roma şi Milano);
• stabilirea unui strâns dialog cu omologii parlamentari şi cu oficialităţile locale;
• solidaritatea parlamentarilor români cu românii care traiesc şi muncesc în Italia;
• conştientizarea autorităţilor din Italia de rolul socio-economic şi responsabilităţile pe care autorităţile italiene le au în a respecta drepturile tuturor cetăţenilor europeni, indiferent de naţionalitate;
• observarea problematicii integrării comunităţii româneşti în Italia (inclusiv problema rromă).

În urma întâlnirii avute cu parlamentarii italieni, cu oficialităţile locale din Roma şi Milano, cu reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din cele două localităţi, precum şi din dialogul avut în tabăra de romi Candoni din capitala italiană dar, mai ales, cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Romane din Roma şi Milano, am identificat mai multe probleme generale de care suferă comunitatea românească din Italia. Acestea sunt:

• fragmentarea comunităţii româneşti în foarte multe asociaţii (lipsa unităţii româneşti şi haosul organizatoric al românilor din Italia);
• lipsa reprezentanţilor românilor din Italia (a comunităţii româneşti) în mecanismul politic italian;
• insuficienta activitate a europarlamentarilor români (nu sunt vizibili la nivel socio-politic italian) prin acţiuni şi programe;
• percepţia în Italia (societatea civilă, mass-media şi oficialităţile italiene) a cetăţenilor de naţionalitate română ca imigranţi, nu ca şi cetăţeni europeni;
• folosirea de informaţii neverificate de către media italiană în mediatizarea infracţionalităţii româneşti în peninsulă;
• încercarea de limitare a liberei circulaţii a românilor în spaţiul italian;
• brandul de ţară depăşit şi nereprezentativ pentru români;
• lipsa de activităţi culturale care să promoveze în sens pozitiv imaginea valorilor poporului român şi implicit ale cetăţenilor români în Italia, dar şi lipsa mediatizării româneşti a celor existente;
• lipsa unei bune comunicări între membrii comunităţii româneşti şi oficialii români din peninsulă, în vederea rezolvării problemelor sociale ale românilor (certificate de naştere, reglementarea problemelor de asigurări de sănătate etc.).
• lipsa unei bune comunicări interparlamentare româno-italiene;
• folosirea comunităţii româneşti ca masă de manevră electorală de către politicienii italieni.

Desigur că rezolvarea unor asemenea probleme necesită o implicare activă atât a parlamentarilor români şi a oficialităţilor româneşti, cât şi ale omologilor italieni, o atentă monitorizare a media italiană, o activare a media româneşti dar, mai ales, o totală schimbare de mentalitate a italienilor, dar şi a românilor.

Iată de ce, stimaţi colegi parlamentari, consider că este necesar să fie tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte problema românilor din Italia, o problemă care ne priveşte pe noi toţi!

Domnul Petru Movilă:

"O şcoală mult prea îndepărtată"

Sute de copii din judeţul Iaşi fac zilnic, în medie, peste 10 kilometri pe jos pentru a învăţa carte. Probabil acesta o fi unul dintre motivele pentru care actuala conducere a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării a decis ca numărul orelor de sport din curricula şcolară să fie micşorat. De vreme ce elevii din mediul rural fac marş în fiecare dimineaţă, ce nevoie mai au copiii din România de educaţie fizică?

În ciuda programului de dotare a şcolilor din mediul rural cu microbuze, cele mai multe unităţi şcolare din judeţul Iaşi nu beneficiază de aceste mijloace de transport. Situaţia este şi mai gravă pentru că primele microbuze, cele acordate între 2001-2004, sunt deja depăşite, ele fiind fie mai mereu în reparaţii, fie deja casate. De asemenea, în alte comune, microbuzele care, în mod normal, nu pot transporta decât 16-18 elevi, sunt în mod iresponsabil burduşite cu copii. Cum şi starea drumurilor comunale rămâne jalnică, riscul producerii unor accidente grave este extrem de mare.

Sigur că unele consilii judeţene, cum şi la Iaşi se întâmplă, nu au ca prioritate aceste probleme fundamentale pentru o comunitate locală: şcoala şi drumurile.

De ce ne mai mirăm atunci că rata abandonului şcolar în mediul rural este cea mai mare din Europa?

În ultimii ani, Ministerul Educaţiei nu a venit cu soluţii la toate aceste probleme. S-a discutat despre înfiinţarea unor campusuri şcolare care să deservească mai multe comune. S-a discutat despre cămine în care elevii din mediul rural să fie cazaţi, în condiţii decente, de-a lungul unei întregi săptămâni. S-a discutat despre dotarea în ritm de urgenţă cu microbuze a tuturor şcolilor din România. S-a tot discutat... dar nu s-a făcut mai nimic!

Din păcate, în România şcoala se îndepărtează tot mai mult... de Europa. Şi asta nu se discută, chiar se întâmplă.

Domnul Neculai Rebenciuc:

Declaraţie politică intitulată "Punctului de pensie de 45% i s-a pus punct. O altă promisiune ratată".

Pensionarii au ieşit în stradă săptămâna trecută, pichetând sediul Guvernului şi sediile prefecturilor din întreaga ţară.

Cum era de aşteptat, intrând în rutina imuabilă şi zdrobitoare a încălcării şi călcării în picioare a promisiunilor, în baza cărora Coaliţia PD-L - PSD+PC şi-a asigurat şi legitimat conducerea ţării, nici ei nu au fost "iertaţi" sau măcar trecuţi cu vederea. Ei, marea masă a alegătorilor disciplinaţi.

Ce mai contează că "atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediul brut pe economie a punctului de pensie" este inclusă în Programul de guvernare şi că, potrivit legii, la 1 ianuarie 2009 punctul de pensie trebuia să atingă această valoare? Ce mai contează că nici prevederile Legii nr.250/2007 privind majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut nu vor mai fi luate în considerare începând din aprilie? Suntem în criză, în "epicentrul" crizei, avem înţelegere cu FMI-ul... şi acest lucru scuză totul. Inclusiv faptul că punctul de pensie va deveni 42,2% din aprilie. Asta în condiţiile în care sunt mii de popriri pe pensii, iar mulţi pensionari continuă să se împrumute la Casele de Ajutor ale Pensionarilor pentru a putea supravieţui.

Trei luni de guvernare stânga-dreapta, trei puncte de pensie tăiate. O nimica toată. "Generaţia de sacrificiu" trebuie să înţeleagă, să ierte, să uite... să treacă cu vederea, nu de alta, dar vin iarăşi alegerile şi este din nou timp, nu-i aşa, de... promisiuni!

Domnul Iuliu Nosa:

Declaraţia mea politică poartă titlul "După ce reguli joacă Traian Băsescu?".

în ultimele zile, am ascultat mai multe declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele continuă să creeze scandal, chiar şi acolo unde nu este. Nu mai departe de duminică, la o întâlnire cu sindicatele funcţionarilor publici, nu a făcut decât să critice activitatea acestor oameni afirmând că, "pe ansamblu, în ceea ce priveşte funcţionarii, nu avem o problemă de cantitate, ci de calitate. Când mă refer la calitate vizez rezultatul activităţii corpului funcţionarilor în general". Tot zilele trecute a criticat vehement activitatea poliţiştilor de la DGIPI şi, mai grav, în acelaşi timp a luat apărarea unui cetăţean cercetat penal. În acelaşi context, de ani buni critică activitatea judecătorilor, dar şi a dascălilor şi a medicilor.

Într-un stat de drept, în care conform Constituţiei României, preşedintele trebuie să aibă rolul de mediator între puterile statului, a arunca cu noroi tocmai în oamenii care reprezintă aceste puteri mi se pare absurd şi, mai ales, neconstituţional.

Este foarte grav că am ajuns în situaţia să afirmăm că ne-am obişnuit cu starea de tensiune creată frecvent de preşedintele Traian Băsescu. Ne-am obişnuit cu scandalul mediatic creat de domnia sa şi nu mai facem nimic pentru a scăpa de acest scandal. Şi, ca şi cum nu ar fi destul, în aceste zile, Traian Băsescu mai este implicat şi în scandalul legat de achiziţionarea unei case de către fiica sa. Ce poate să mai creadă omul de rând în momentul în care cel care în urmă cu câţiva ani şi-a câştigat mandatul de preşedinte cu declaraţii sforăitoare cum că el este cel care va stârpi corupţia de la nivel înalt din România este asociat cu tot felul de nume şi acţiuni cotroversate?

Încet, încet, lumea îşi dă seama că Traian Băsescu nu a avut şi nu va avea niciodată rol de mediator între puterile statului. Şi cum ar putea să fie, atâta timp cât aruncă cu noroi în funcţionarii publici, poliţişti, judecători, dascăli, medici şi parlamentari, apoi face declaraţii în care ia apărarea unor persoane controversate pentru ca, în cele din urmă, asupra sa să planeze suspiciuni privind legături cu oamenii pe care i-a apărat?

Nu doresc să fiu nici avocatul celor pe care preşedintele îi critică şi nici acuzatorul celor cărora le ia apărarea, dar acum, când ţara trece printr-o criză economică fără precedent, nu avem nevoie şi de o criză instituţională, determinată de un preşedinte autointitulat jucător. Oare după ale cui reguli joacă? Prea multe întrebări retorice. Dar în cele din urmă vom găsi răspunsurile.

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Declaraţie politică referitoare la taxa auto.

De la 1 ianuarie 2007 şi până acum, taxa auto a cunoscut nu mai puţin de şapte variante. Dacă statul dă dovadă de inventivitate atunci când vrea să-i jumulească pe cetăţeni, măcar s-o facă într-un mod cât mai corect şi pentru binele public.

Taxa auto, rebotezată taxă pe poluare, a fost instituită în esenţă ca fiecare contribuabil să plătească pentru poluarea produsă de maşina sa.

Logic, fiecare ar trebui să scoată din buzunar o sumă direct proporţională cu poluarea pe care o produce maşina sa.

Deci, dacă suntem de acord că acesta trebuie să fie principiul care să stea la baza taxei auto, atunci suntem nevoiţi să admitem că taxa pe poluare nu trebuie să aibă legătură cu mărimea motorului. O maşină care circulă rar, chiar dacă are o capacitate mare a motorului, poate polua mult mai puţin faţă de o maşină cu un motor mic, dar care zilnic parcurge zeci sau chiar sute de kilometri. Capacitatea motorului poate fi oricât de mare. Este simplu: dacă nu circuli, atunci maşina nu poluează.

Actuală formă a taxei pe poluare permite paradoxul ca, pentru automobilele de 2-3 ani vechime, să se plătească mult mai mult decât pentru cele cu motor de aceiaşi capacitate cilindrică, dar cu 10-12 ani vechime. Nimeni nu poate estima exact câţi km sau câţi ani va circula o maşină, şi totuşi, nu se prevede restituirea taxei de poluare pentru un autoturism distrus complet într-un eveniment rutier (care, evident, nu mai poate polua). Actualul text de lege permite chiar cumpărarea cu doar câteva sute de euro a unor epave din afară şi introducerea lor în programul "rabla". Cu alte cuvinte, statul poate ajunge în situaţia de a-i finanţa pe cei care scapă occidentul de rable ca să le aducă în România, unde pot primi câte o mie de euro de maşină.

O taxă auto mare pentru un autoturism nou, justificată prin poluare, este bizară şi contraproductivă. Aşa, numai înnoirea parcului auto nu se stimulează... Dacă tot se doreşte o taxă direct proporţională cu poluarea, cea mai potrivită soluţie este ca aceasta să se regăsească la pompele de alimentare. Taxa pe poluare ar trebui să aibă o anumită pondere - desigur, stabilită de specialişti - din preţul fiecărui litru de combustibil. Fiecare ar plăti direct proporţional cu poluarea produsă, cetăţenii nu ar mai fi plimbaţi pe la ghişee şi nu vor mai fi nevoiţi să scoată deodată sume mari din buzunar.

Păstrarea taxei pe poluare în forma actuală arată lipsă de profesionalism din partea iniţiatorului, dar şi o totală lipsă de respect faţă de contribuabil.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică intitulată "Alimentele, aurul generaţiilor viitoare"

Criza financiară mondială conduce la creşterea preţurilor alimentelor de bază. Preţurile la mâncare au crescut foarte mult la nivel mondial, declanşând proteste în mai multe state. Aşadar, următoarea criză ar putea fi criza alimentelor, potrivit declaraţiilor oficialităţilor FMI, cât şi a Preşedintelui ţării.

Scopul declaraţiei mele politice este de a determina o dezbatere publică care să inducă pe cale de consecinţă o strategie durabilă, având în vedere faptul că toate aceste grave probleme cu care se confruntă umanitatea au, în fapt, un numitor comun, şi anume foametea. Acest flagel umanitar care se răspândeşte şi lasă urme adânci, începe deja să producă repercusiuni.

Putem ajunge, aşa cum mulţi au declarat, la un război al resurselor? Este important ca acţiunile noastre să urmeze cursul raţional, prin creşterea eficienţei utilizării resurselor. De cele mai multe ori ne concentrăm atenţia pe costurile imediate şi le omitem sau le considerăm lipsite de importanţă pe cele pe termen lung, de care depinde atât securitatea noastră alimentară, cât şi a generaţiilor viitoare.

Spre exemplu, este important ca gradul de folosire a rezervelor de apă alternativă, apa reziduală tratată, să crească. Creşterea nivelului apelor poate provoca inundarea multor zone locuite, implicit, migraţii masive ale populaţiei. Ce se va întâmpla cu speciile de plante şi animale care vor dispărea?!

În urma unui raport al Borlanug Global Rust Initiative, parteneră a FAO (Food and Agriculture Organization) din cadrul ONU, recoltele de grâu din întreaga lume pot fi ameninţate de o nouă epidemie, "rugina grâului". Epidemia s-a răspândit în toată Africa de Est şi a ajuns deja în Orientul Mijlociu şi în Asia de Sud. Sporii acestei celule originare Ug99 pot fi transportaţi de vânt pe toate continentele, urmând să provoace importante reduceri de randament şi ameninţând securitatea alimentară.

De asemenea, schimbarea climatică care a început deja să-şi pună pecetea va conduce la secete tot mai severe şi mai frecvente. În acest sens, nu trebuie să aşteptăm o criză a apei sau perioade lungi de secetă pentru a aplica planuri de management de eliminare a riscului, concentrate pe zone cu risc ridicat.

O altă problemă majoră este faptul că multe terenuri rămân necultivate. Un rol important îi revine statului, care trebuie să finanţeze producţia în ferme. Foarte mulţi fermieri sunt atât de săraci încât nu îşi pot permite să cumpere seminţe bune, să fertilizeze pământul sau să irige terenurile agricole. În aceste condiţii, este mult mai ieftin să cumperi din afară, pentru că livrarea este instantanee. Ca şi fermier, trebuie să investeşti atât în înfiinţarea culturii, cât şi în întreg lanţul de la producţie până la livrare. Dar ce se va întâmpla cu agricultura românească, cu terenurile care nu vor fi cultivate? Ca un paradox, câştigă cel care prelucrează şi face comerţ, şi nu cel care produce şi care are cheltuielile cele mai mari.

Prin punerea în valoare pe piaţa europeană a imensului potenţial agricol, fiind a doua ţară în UE cu un asemenea potenţial agricol, România poate să beneficieze de o creştere economică durabilă. Acest lucru poate fi determinat şi de accesarea de către agricultori a cât mai multe fonduri structurale, care contribuie substanţial la valorificarea oportunităţilor integrării şi minimalizarea costurilor reale de modernizare, crescând randamentele la hectar, prin folosirea echipamentelor moderne şi a tehnologiilor de calitate.

In plus, este importantă şi acţiunea investitorilor în terenurile agricole, care reuşesc să comaseze suprafeţe mai mari şi să practice o agricultură modernă şi performantă. Dar, pentru toate acestea, este importantă atât intervenţia statului, prin măsuri de natură fiscală şi acordarea subvenţiilor, cât şi programele susţinute de către Uniunea Europeană. Fără subvenţii, terenurile vor rămâne nefertilizate şi necultivate. În cadrul Uniunii Europene este important să ne susţinem cauza, şi aceasta printr-un proiect de dezvoltare a sectorului agricol.

Într-adevăr, UE nu poate modifica guvernarea inadecvată din unele ţări ale lumii, dar poate influenţa reglementarea la nivel mondial, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau al acordurilor bilaterale cu anumite ţări sau regiuni. Totodată, este important şi rolul europarlamentarului român. România trebuie să-şi construiască o poziţie substanţială în acest domeniu, având în vedere faptul că agricultura reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare interne, generând 12% din p.i.b., iar 30% din populaţia activă lucrează în agricultură, din păcate cei mai mulţi în ferme de semi-subzistenţă, fără legătură cu piaţa. Aşa cum a susţinut şi Preşedintele ţării, avem nevoie de o agricultură şi de o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei.

Totodată, un element important în agricultura românească este reprezentat de aşa-numitele plante energetice. Prin Politica Agricolă Comună, Uniunea Europeană susţine cultivarea plantelor energetice prin scutiri de taxe şi obligativitatea pentru combustibilii vânduţi să conţină un procent de biocumbustibili, biocombustibilii fiind astfel unul dintre "elementele cheie" ale politicii energetice. Dar trebuie să analizăm în ce măsură acest obiectiv ambiţios în privinţa producţiei de hidrocarburi este responsabil, sau care sunt dezavantajeze unor astfel de culturi! Într-adevăr, foarte mulţi agricultori sunt tentaţi să cultive aceste recolte datorită preţului mai ridicat la vânzare şi scutirii de la anumite taxe. Dar ce se întâmplă cu producţia noastră de cereale dacă renunţăm la ea, în favoarea culturilor energetice? Cultivarea acestor plante va reduce dramatic culturile agricole, una din consecinţe fiind creşterea preţului cerealelor pentru consumul uman pe plan mondial. În plus, vom ajunge să importăm cereale? Este bine-cunoscut faptul că, pe terenurile pe care se cultivă plantele energetice, cu timpul, terenul devine neroditor.

Aşadar, un consum iraţional de alimente, cât şi lipsa unei strategii durabile pot avea consecinţe grave atât politice, cât şi în materie de securitate internaţională.

Domnul Dumitru Pardău:

Declaraţie politică având ca temă drepturile veteranilor.

Citind Legea nr.303 din 2007, care modifică Legea nr.44 din 1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, observăm în art. 16 litera e) că veteranii de război sunt scutiţi "de la plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de impozitul corespunzător pentru terenurile arabile în suprafaţă de până la 5 ha."

Suntem convinşi că voinţa legiuitorului a fost să scutească veteranii de la plata impozitului pentru toate terenurile cu destinaţie agricolă. Conform Legii nr.18 din 1991, Legea fondului funciar, terenurile cu destinaţie agricolă includ: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei, duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea - , cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole" etc.

Considerăm că această lege (nr.303/2007) nu a dorit să facă diferenţieri între veteranii şi văduvele proprietari de terenuri arabile şi cei proprietari de păşuni, fâneţe sau terenuri forestiere, avantatajându-i pe primii.

În judeţul Suceava, zonă majoritar muntoasă şi de deal, există puţine terenuri arabile, dar există 12.165 de veterani şi văduve de război care plătesc impozit pe terenurile pe care le deţin. Aceştia se simt nedreptăţiţi de legea română, care îi scuteşte de la plata impozitului doar pe cei care locuiesc în zone agricole productive. Şi au dreptate!

Este vorba de o discriminare pe motiv de relief, daca cineva şi-a imaginat aşa ceva posibil!

De aceea, considerăm ca art. 16 lit. e) din Legea nr.303/2007 necesită a fi modificat de urgenţă, pentru a elimina inechităţile create de acesta.

Domnul Răzvan Şerban-Mustea:

Declaraţie politică intitulată "Cui i-e frică de Sever Voinescu?"

În cele ce urmează aş vrea să comentez un fapt petrecut săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor, şi anume respingerea, de către majoritatea parlamentarilor prezenţi, a propunerii venite din partea PD-L pentru funcţia de secretar al acestui for legislativ. Înainte de toate, nu pot să nu remarc, mai ales pentru cei de-acasă - cetăţenii României care ne-au trimis în Parlament pentru o Românie mai bună şi care sunt mai puţin obişnuiţi cu procedurile parlamentare - că acest scrutin trebuia să reprezinte o simplă formalitate, întrucât respectivul post de secretar era deja alocat grupului parlamentar al PD-L, fiind ocupat până în acel moment de colegul nostru Cezar Preda, care, în urma numirii la şefia Comisiei de control a Serviciului Român de Informaţii, a fost nevoit să demisioneze. Aşadar, nu se punea în niciun caz problema ocupării acestui post devenit vacant de către un parlamentar membru al unei alte formaţiuni politice, respectiva propunere rămânând exclusiv la latitudinea Partidului Democrat Liberal.

Acestea sunt motivele pentru care mă întreb de ce, în ciuda oricărei explicaţii logice, colegii parlamentari au decis să refuze această propunere. Reprezintă Sever Voinescu un pericol pentru vreo persoană sau vreun grup de persoane a căror interese gravitează în jurul Parlamentului României? Şi dacă da, cui i-e frică de Sever Voinescu?

Am dorit să fac o paralelă cu Edward Albee, autorul celebrei opere "Cui i-e frică de Virginia Wolf?", pentru că, aşa cum în România zilelor noastre apar peste noapte tot felul de "figuri politice" care se erijează în "îngeri ai dreptăţii" şi îşi prezintă "proiectele politice de o înaltă moralitate" pe la fiecare colţ de stradă, aşa se întâmpla în New York-ul anilor '50 - '60, când subsolurile, mansardele, trotuarele din faţa magazinelor şi chiar şi bisericile găzduiau independenţi care se expuneau în încercarea de a fi validaţi artistic. Acest text, celebru la momentul apariţiei lui pentru demitizarea ideii de familie şi de succes, ne vorbeşte azi în mod zguduitor despre refugiul în iluzie şi frica de adevăr.

În mod similar, colegul nostru Sever Voinescu, un tânăr politician erudit, venit în politica românească doar la "presiunile" propriei sale conştiinţe, un idealist dornic de schimbare, loial unei gândiri doctrinare, şi nu conjuncturale, a avut "îndrăzneala" de a demitiza, prin ieşirile sale publice şi prin articolele din presa scrisă, imaginea imaculată a politicianului român doritor de dreptate, ideea costumului scrobit şi a gulerelor albe ale omului curat şi dornic să schimbe în bine viaţa celor care l-au ales, sub care se ascunde "foamea" de îmbogăţire pe căi ilegale, ipocrizia şi făţărnicia unuia pentru care politica nu reprezintă decât o formă facilă de a cunoaşte gustul dulce al succesului în viaţă şi societate.

Nu îl respect pe Sever Voinescu pentru că este colegul meu de partid, nici pentru că este prietenul meu, ci îl respect pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, îl respect pentru ideile nobile în care încă mai crede, îl respect pentru încăpăţânarea de a dori să demaşte adevărul din spatele unei clase politice caracterizată prin jocuri de culise şi fariseism. Lăsând deoparte apartenenţa noastră politică sau credinţa în anumite elemente doctrinare, cred cu tărie că putem învăţa de la el o filozofie de viaţă, cea a omului loial până la capăt unor principii care îl definesc. Pentru mine, acest om este un învingător, un tip de personaj pe care îmi doream de mult să îl întâlnesc, este tipul de caracter pentru care mi-am dorit să intru în politică şi alături de care să mă bat, până la capăt, pentru o Românie mai bună.

În timp ce lecturam scrierile colegului meu, mi-am dat seama de ce clasa politică se simte incompatibilă cu un astfel de caracter, de ce îl respinge cu atâta tărie, sub masca exerciţiului democratic al votului. Iată câteva dintre ideile sale: «Cum mai poţi veni în faţa oamenilor, să vorbeşti despre ceea ce România are nevoie, adică despre "schimbare", "reformă", "prosperitate", "programe de viitor", "anticorupţie", "onestitate", când sute de politicieni au călcat în picioare aceste cuvinte prin faptele lor? Cum mai poţi să spui că reprezinţi "o gândire nouă", că "eu sunt altfel", că "eu nu sunt nici corupt, nici prost, nici leneş", când toţi corupţii, proştii şi leneşii au spus vreme de atâţia ani acelaşi lucru?... Nici mie nu-mi plac politicienii aceştia, ineficienţi şi gureşi. Îi înţeleg perfect pe toţi aceia care nu mai vor să aibă de-a face cu ei şi care se dezinteresează de politică.»

Nu vreau ca demersul meu să fie interpretat ca o critică adusă deputaţilor români, mulţi dintre dânşii persoane onorabile, pe care îi respect, măcar şi pentru faptul că au ajuns în Parlament în urma unui vot uninominal, confruntându-se în mod direct cu electoratul dumnealor. Mă întreb totuşi, de ce, în România anului 2009, când libertatea de exprimare este absolută şi, mai mult decât atât, protejată de legea imunităţii parlamentare, niciun coleg deputat nu a avut tăria să iasă la tribună şi să spună: "Nu te votez, domnule Voinescu, pentru că nu-mi plac ideile dumitale, nu-mi place faptul că porţi ochelari sau că barba ta aduce cu cea a lui Andrei Pleşu"? De ce ne ascundem în spatele unui vot secret, şi nu avem tăria să ne adresăm unor oameni în mod public, să combatem cu argumente logice anumite idei sau poziţii?

Dat fiind faptul că mulţi dintre parlamentarii români sunt tineri şi, probabil, la fel de dornici de schimbare ca şi noi, îndrăznesc să fac un apel la dânşii. Nu un apel la unanimitate, pentru că, aşa cum spunea Churchill, "unitatea nu înseamnă întotdeauna unanimitate", ci un apel la curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a critica, atunci când consideră că e cazul, un apel de a fi uniţi în încercarea noastră de a schimba imaginea parlamentarului român, de a arăta oamenilor că noua clasă politică este, într-adevăr, diferită. Pentru că, atunci când lumea ne nemulţumeşte, ne creăm singuri fericirea, prin faptele noastre.

În încheiere, am totuşi o nelămurire, care mă chinuieşte şi care, în mintea mea, nu îşi găseşte nicicum un răspuns: "Până la urmă, cui i-e frică de Sever Voinescu?"

Doamna Adriana Diana Tuşa:

Declaraţie politicăintitulată "Guvernul Boc desăvârşeşte instalarea clientelei politice în prefecturi".

Politica partidelor aflate la guvernare de a a-şi implementa propria clientelă politică la nivelul instituţiilor administraţiei publice locale şi centrale ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să reprezinte amplul proces de reformă al administraţiei. Mai mult decât atât, modul în care au fost schimbaţi o serie de prefecţi şi subprefecţi reprezintă o lovitură deosebit de grea, pe care Guvernul Boc a dat-o reformei administraţiei iniţiate de guvernarea liberală, guvernare care a dorit să depolitizeze instituţia prefectului, prin acordarea acestora a statutului de înalţi funcţionari publici.

După cum putem observa, s-a recurs la principiul mobilităţii, de altfel prevăzut în Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, astfel încât să existe posibilitatea de a-şi numi prefecţi şi subprefecţi după bunul plac, şi anume pe aceia care servesc intereselor coaliţiei guvernamentale.

Un caz identic s-a petrecut şi la Brăila, unde ne aflăm în situaţia de a avea ca şi subprefect pe Domnul Florin Cârligea, "fost" membru PD-L şi fost consilier municipal, funcţie din care şi-a dat demisia după ce, în calitate de deputat PNL de Brăila, am supus atenţiei publice, precum şi instituţiilor abilitate, o situaţie de incompatibilitate a domniei sale care, prin firma la care este acţionar, vindea combustibil unei direcţii din cadrul Primăriei Brăila. Trebuie menţionat, de asemenea, faptul că situaţia de incompatibilitate a domniei sale dura de mai bine de 8 luni, încălcând grav prevederile Legii nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, în prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În aceste condiţii, nu îmi rămâne decât să mă gândesc la faptul că în cazul consilierului local încălcarea legii a fost recompensată de premierul Boc cu numirea într-o funcţie ce are ca scop principal tocmai verificarea legalităţii. Cu alte cuvinte, cel care trebuie să supravegheze şi să controleze legalitatea actelor autorităţilor locale este cel care încalcă el însuşi, cu bună ştiinţă, legea.

După cum e lesne de observat, actualul Guvern nu face decât să răspundă comenzilor de partid, ignorând importanţa probităţii profesionale şi morale de care ar trebui să facă dovada reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Nu trebuie să omitem faptul că instituţia prefectului ar trebui să fie garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. De asemenea, guvernul României ar trebui să sprijine reforma în administraţie şi pregătirea unui corp de profesionişti în domeniul administraţiei publice, deziderat imposibil atât timp cât nu există responsabilitate în actul de guvernare.

Din păcate, deşi nu îmi face plăcere să spun acest lucru, Guvernul Boc a reuşit performanţa de a da înapoi cu cel puţin 4 ani reforma în administraţia publică, anihilând practic procesul de depolitizare al acesteia.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Antiromânismul de la Chişinău"

Stimaţi colegi, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, am văzut cum autorităţile Republicii Moldova au reuşit să înfrâneze dreptul cetăţenilor români la libera circulaţie în statele europene, mai ales că Republica Moldova îşi doreşte să facă parte din marea familie europeană, dar nu respectă nici cele mai de bază principii europene.

Tratamentul aplicat de autorităţile moldovene cetăţenilor români este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreşte să adere şi cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizaţii internaţionale din care ambele state fac parte.

Abuzurile la adresa cetăţenilor români au început de marţi, dar reacţia MAE din România a venit foarte târziu. Această atitudine de lipsă de fermitate a autorităţilor româneşti dăunează foarte grav pentru că poate încuraja din partea autorităţilor de la Chişinău şi alte abuzuri împotriva cetăţenilor români, mai ales dacă e să luăm în calcul şi relaţiile diplomatice destul de tensionate cu vecinii noştri.

Săptămâna trecută am văzut cum doi cetăţeni români au fost expulzaţi de pe teritoriul moldovenesc şi altora li s-a impus interdicţia de a intra în ţara vecină la manifestările prilejuite de împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Acest fapt nu poate reprezenta decât un semnal antiromânesc dat de autorităţile de la Chişinău. Victimele sunt cetăţenii români, dar, din păcate, reacţia autorităţilor româneşti este una foarte slabă şi târzie.

Asistăm la o nouă reacţie necorespunzătoare a autorităţilor româneşti, în lanţul scandalurilor din ultimele 3 luni, care indică slăbirea unor instituţii fundamentale ale statului: Ministerul de Interne, Ministerul Apărării şi acum, Ministerul Afacerilor Externe.

De ce ne mirăm? Dacă e să ne gândim bine, lipsa unei reacţii rapide şi ferme se înscrie în caracteristicile guvernării Boc, care îşi dovedeşte pe zi ce trece incompetenţa şi lipsa de iniţiativă şi de demnitate.

"Subliniem că regimul de călătorii al cetăţenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Respectarea strictă a Acordului de către autorităţile de la Chişinău este absolut necesară, în vederea îndeplinirii obiectivului asumat de acestea şi sprijinit ferm de România, privind viitoarea liberalizare a regimului de vize între UE şi Republica Moldova", se arată în comunicat.

MAE subliniază că România, ca stat membru UE, îşi construieşte relaţia cu ţările vecine, inclusiv cu Republica Moldova, respectând întru totul normele şi principiile europene.

Atitudinea ostilă la adresa cetăţenilor români poate fi explicată de faptul că Rusia doreşte păstrarea în sfera sa de influenţă a statelor din fosta Uniune Sovietică, mai ales a Republicii Moldova, ţară aflată la graniţa UE.

Domnul George Ionescu:

"5 ani de la aderarea României la NATO"

La întâlnirea la vârf de la Praga din 2002, şapte ţări, printre care şi România, au fost invitate spre a începe negocierile de aderare la NATO. Doi ani mai târziu, ţara noastră a devenit membru cu drepturi depline a alianţei politico-militare stabilite în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Începând cu anul 2005, "Ziua NATO în România" se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Pentru România, aderarea la NATO a constituit îndeplinirea unui obiectiv major urmărit de întreaga clasă politică şi opinia publică. Intrarea în NATO a reprezentat pentru România obţinerea celor mai solide garanţii de securitate din istoria sa, garanţia securităţii şi stabilităţii democratice, cu implicaţii pe termen lung pentru prosperitatea ţării, prestigiu şi credibilitate pe plan internaţional, dar şi o confirmare a participării directe la procesul de luare a deciziilor politice majore în planul securităţii euro-atlantice.

Aderarea la NATO a marcat o schimbare fundamentală a statutului european şi internaţional al României. Aderarea a însemnat o validare a succesului procesului de transformare democratică profundă, în planul respectării valorilor şi principiilor euro-atlantice şi de modernizare a societăţii româneşti din punct de vedere politic, militar, economic, social.

Prin intrarea în NATO, România a obţinut un plus de credibilitate pe plan internaţional, care s-a reflectat asupra tuturor obiectivelor de politică externă, inclusiv asupra procesului de aderare la UE. Aderarea la NATO a arătat că România este o ţară democratică, sigură, stabilă şi predictibilă din punct de vedere politic şi economic.

România are o importanţă geo-strategică deosebită, dată fiind vecinătatea Balcanilor, precum şi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii la Marea Neagră. Responsabilităţile regionale ale României au crescut astfel în importanţă şi intensitate prin dezvoltarea diplomaţiei apărării, participarea la operaţiunile aliate şi asistenţa de securitate oferită statelor partenere.

Pentru prima dată în istorie, România a organizat acum un an un eveniment istoric: un summit al Alianţei Nord-Atlantice. Reuniunea a constituit una din cele mai importante acţiuni de politică externă pentru România, o recunoaştere a rolului activ jucat de România în cadrul Alianţei.

"Prin integrarea în structurile Alianţei Nord-Atlantice, România va beneficia de umbrela de securitate şi de apărare pe care o oferă alianţa, prin articolul 5 din Tratatul de la Washington - cea mai solidă garanţie de securitate de care poate beneficia un stat în actuala perioadă istorică", declara într-un interviu acordat Rompres în 2004 la Bruxelles, ambasadorul României la NATO , Bogdan Mazuru.

Domnul Culiţă Tărâţă:

După prefacerile structurale din veacul trecut, mai mult sau mai puţin benefice, în timpul cărora s-a aflat când sub bagheta marii proprietăţi moşiereşti, când sub zodia micii şi neputincioasei gospodării ţărăneşti, pentru ca mai apoi să treacă prin zguduitoarea aventură colhoznică de tip stalinist, agricultura românească s-a reîntors la stadiul ei de subzistenţă din perioada interbelică.

Ideea cooperativizării agriculturii nu este una de sorginte exclusiv comunistă. Cooperatismul, ca soluţie salvatoare a lumii agrare, s-a născut cu mult înaintea apariţiei colhozurilor sovietice, cooperative agricole existând în SUA de mai bine de o sută de ani, în timp ce altele apărute în perioada de după cel de-al doilea război mondial se dovedesc deosebit de viabile într-o serie de ţări ca Israel, China şi fostele state socialiste.

La noi, încă de pe la 1900, mari personalităţi politice, precum şi remarcabili economişti şi cărturari de vază ca: Spiru Haret, Constantin Stere, I.G.Duca, Constantin Rădulescu Motru, Mihai Ralea, dar mai cu seamă Ion Mihalache, unul din doctrinarii şi susţinătorii fervenţi ai statului ţărănesc şi democraţiei rurale, forma sa embrionară de organizare, considerau că doar mişcarea cooperatistă, care să se implice în toată structura organică a economiei agrare, este în măsură să ducă la valorificarea optimă, cantitativă şi calitativă a producţiei rurale.

În modul în care a realizat cooperativizarea agriculturii în ţara noastră, prin teroare şi dictat, regimul totalitarist n-a ţinut seama de faptul că individualismul atât de pronunţat al săteanului izvorăşte din dragostea lui sfântă pentru glia pe care a moştenit-o din tată-n fiu, de mai bine de un mileniu, dar şi din ideea, deloc preconcepută, că pe lângă maşini şi unelte, producţia agricolă depinde şi de virtuţile sufleteşti ale ţăranului.

Dincolo de abuzurile grave care au stat la baza cooperativizării forţate, dincolo de încercările nefaste de a transforma proprietatea privată asupra pământului, într-una a întregului popor şi de modul aberant de retribuire a muncii în c.a.p.-uri, cooperativizarea a însemnat un mare pas înainte pe calea făuririi marii gospodării rurale şi a modernizării agriculturii româneşti pe care, din păcate, n-am ştiut să-l valorificăm.

Căzuţi pradă promisiunilor demagogice ale unor şarlatani care urmăreau destrămarea cooperativelor agricole, ţăranii au pornit, în multe sate, ca în 1907, cu toporul şi furca să distrugă magazii, grajduri, saivane, ferme de păsări, ateliere şi sistemele de irigaţii, încercând să apuce fiecare vreo fărâmă din imensul dezastru.

Partea leului - terenuri, maşini, animale, păsări şi alte bunuri, a încăput însă pe mâna mafioţilor, mulţi dintre ei transformându-se astăzi în noii moşieri şi ciocoi ai ţării.

Destrămarea cooperativelor agricole, asociate cu politica de nepăsare a guvernelor care s-au perindat la cârma ţării după 1990, constituie cauza esenţială a degradării agriculturii noastre. După datele ministerului de resort, rezultă că marea proprietate cooperatistă s-a fărâmiţat în peste 3,9 milioane de parcele, multe sub un hectar, fiind arate cu plugul, întreţinute cu sapa şi recoltate cu secera şi coasa ca în urmă cu sute de ani.

Fenomenul fărâmiţării suprafeţei arabile a ţării repetă aidoma starea de fapt intervenită după reforma agrară din anii 1918-1921 despre care marele economist Virgil Madgearu, unul din liderii marcanţi ai PNŢ spunea: "Exproprierea a fost compromisă prin împroprietărirea la ţăruş", care ne-a dus la distribuirea în masă a unui număr de peste 3,2 milioane parcele, multe dintre ele neeconomice, făcând imposibilă orice organizare raţională a gospodăriilor ţărăneşti.

Iată-ne, astăzi, în aceeaşi situaţie. Anul trecut, din cele 846.340 de exploataţii agricole, doar 182.800 atingeau pragul de unitate economică europeană, în timp ce în Slovenia ponderea este de 81,6%, în Cehia de 65,8%, în Estonia de 54,6%, iar în Polonia de 47,2%.

Lipsa acută de bani i-a determinat pe mulţi ţărani să nu-şi mai lucreze pământul, astfel că în 2008 nu mai puţin de 3,5 milioane de hectare au rămas nearate şi neînsămânţate. Pentru milioane de ţărani, care trăiesc la limita sărăciei, proprietatea asupra pământului a devenit o grea povară.

Mulţi săteni spun că în timpul cooperativelor agricole activitatea era mult mai bine organizată, lumea muncea întreaga suprafaţă de teren şi avea recolte asigurate.

În nenumărate sate, ţăranii cer reînfiinţarea cooperativelor agricole. Din păcate, ministerul de resort nu sprijină niciunul din tipurile de asociere a fermierilor, dar se laudă că salvează economia cu o agricultură pusă pe butuci.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă, în acelaşi timp, că implicarea în organizarea asociaţiilor de fermieri ar echivala cu a pune mitraliera la tâmpla ţăranilor. Dimpotrivă, neimplicarea mai marilor agriculturii echivalează cu fuga de răspundere. Sprijinul pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să-l ofere, în mod prioritar, fermierilor, ar însemna debirocratizarea tuturor procedurilor greoaie, care-i obligă pe ţărani să alerge după atâtea şi atâtea sute de hârtii, ca să se poată reuni în asociaţii. Pe de altă parte, statul trebuie să ofere asociaţiilor de fermieri facilităţi fiscale, un t.v.a. redus, scutire de impozite pe o perioadă de minimum trei ani, precum şi sprijin în valorificarea surplusului de produse.

Premierul Boc preconizează să scoată economia din impasul grav în care se află, mizând pe agricultură. Este un proiect dificil, care necesită fonduri şi o totală implicare, dar este singura premisă reală în baza căreia România poate să iasă în picioare din actuala criză globală.

Domnul Ion Stan:

"Atentatul la fundamentele statului de drept prin dereglementarea juridică a protecţiei Constituţiei - expresie a crizei ca doctrină politică".

Partea a III-a din ciclul declaraţiilor politice "Criza ca doctrină politică a aleşilor poporului român" are ca temă mult controversata chestiune a proiectelor de Cod penal şi civil, cu perechea lor, Codurile de procedură în materie penală şi civilă.

Avem o lege de tehnică legislativă, avem un Consiliu Legislativ, institute de studii şi cercetări juridice, iar bibliotecile facultăţilor de ştiinţe juridice sunt doldora de tratate despre facerea legilor. Toate acestea pălesc în faţa musculaturii politice a obedientului ministru al justiţiei, care şi-a dat materia cenuşie ofrandă zeilor din nu ştim care Olimp (vorba vine că nu ştim), admiţând să judece cu capetele altora, ameţite de scandalurile politice cu care ţin primele pagini ale ziarelor.

Din documentaţia trimisă Parlamentului pentru adoptarea Codurilor în discuţie nu rezultă să se fi efectuat studiile prealabile de legislaţie comparată, pentru a ne putea raporta la sistemele legislative dominante în Uniunea Europeană. Aceasta şi pentru simplul fapt că legislaţia penală şi civilă a României are - în liniile sale esenţiale - puternice influenţe din Codurile similare ale Franţei, Belgiei şi Italiei, din perioada bunelor relaţii ale lui Alexandru Ioan Cuza cu împăratul Franţei, Napoleon al III-lea.

În locul unor soluţii legislative bazate pe cunoaşterea şi previziunea efectelor - elemente dominante în procesul stabilirii concepţiei legii şi a soluţiilor preconizate, s-a recurs la plagiate prost traduse, unele texte fiind neinteligibile. Aceasta este o gravă ofensă la adresa Parlamentului şi mostră de crasă incompetenţă şi iresponsabilitate a celor care au procedat la învestirea Camerei cu examinarea şi adoptarea unor ciorne.

Nu rezultă să se fi respectat cerinţa obligatorie de tehnică, dar şi de politică legislativă care, cel puţin în cazul Codurilor, obligă la elaborarea prealabilă a tezelor viitoarelor legi fundamentale şi, după adoptarea acestora, să se instituie comisii naţionale de redactare a proiectelor, sub coordonare parlamentară.

Prin impunerea spre adoptare, în regim de urgenţă, prin asumarea răspunderii, a unor legi fundamentale, pe cât de importante, pe atât de controversate şi prost redactate, Guvernul nu asigură primatul interesului public, astfel ca legea să fie expresia voinţei puterii legiuitoare, care este şi organul reprezentativ suprem al poporului român (Constituţia României art.61).

Dimpotrivă, din prevederile proiectelor de Coduri transpar interese partizane ale grupurilor infracţionale specializate în corupţia politică instituţionalizată, care doresc dacă nu dezincriminarea unor fapte, atunci neapărat reducerea limitelor pedepselor şi, implicit, a termenelor de prescripţie a răspunderii pentru infracţiunile săvârşite.

Alte prevederi par a dori favorizarea infracţiunilor din sfera vieţii sexuale, a atentatelor la pudoare, ceea ce denotă nu numai soluţii juridice potrivnice moralei creştine, culturii naţionale şi bunului simţ, ci şi încurajarea comportamentelor antisociale, ca factori de risc la adresa sănătăţii biologice şi psihice a naţiunii.

O influenţă covârşitoare rezultă că au exercitat asupra elaborării proiectelor de Coduri în materie penală şi procedural penală anumite segmente socio-profesioanale implicate în aplicarea legii, care doresc să substituie prevenirea prin informaţii de avertizare şi politici criminologice, ceea ce presupune mai multă inteligenţă şi acţiuni discrete, cu provocarea persoanelor predispuse să comită infracţiuni pe "teren din timp pregătit", astfel încât să fie permisă - chipurile sub control - comiterea de infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.

Alte aberaţii juridice expun datele personale - obţinute prin tehnici speciale de investigare - unor grave neglijenţe, fără să existe vreo cale prin care părţile susceptibil a fi lezate ori Autoritatea Naţională pentru Controlul Procesării Datelor Personale să se asigure că nu se încalcă regimul datelor cu acest caracter.

Nerezolvarea juridică, prin lege specială a regimului interceptării comunicaţiilor, determină ca prevederile Codului de procedură penală referitoare la acest aspect să stea sub semnul unor improvizaţii nu atât stânjenitoare, cât mai ales periculoase pentru libertăţile individuale. Mâna lungă a unui serviciu secret încearcă să strecoare inabil nişte referiri confuze la o autoritate naţională competentă în materia interceptărilor, vizând în fapt legitimarea confuziei existente. Cu ce scop, în al cui interes? Al celor care alimentează beneficiari privilegiaţi ori presa cu transcripturi de interceptări, chiar şi din întruniri ale partidelor politice?

Nu pot să nu surprindă acele prevederi ale Codului de procedură penală care în alte ţări sunt norme tehnice ale poliţiştilor. Cine coboară Codul de procedură penală la nivelul instrucţiunii de serviciu a poliţistului, fie el şi sub acoperire, trebuie să stea tare rău cu sistemul de valori al ierarhiei actelor normative. Codul de procedură penală va trebui să guverneze norme tehnice de aplicare şi proceduri metodologice de execuţie, dar aceasta ţine de asumarea competenţelor Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Ministerului Administraţiei şi Internelor, şefilor poliţiilor de tot felul, directorilor serviciilor de informaţii, unde şi dacă este cazul.

Aşadar, în chestiunea proiectelor Codurilor menţionate sunt de observat câteva lucruri de o gravitate specială, care îndreptăţesc să cerem ministrului justiţiei să ne explice motivele nerespectării principiilor fundamentale de tehnică legislativă, după cum urmează:

1. Documentarea prealabilă pentru evidenţierea necesităţilor de reglementare;
2. Studiile de legislaţie comparată privind soluţiile adoptate în practica altor state pentru necesităţi de reglementare similară;
3. Stabilirea concepţiei legii pentru fiecare proiect în parte;
4. Prezentarea comparativă a textelor în vigoare ale Codurilor în vigoare cu noile propuneri de reglementare şi a motivaţiei soluţiilor de reglementare adoptate;
5. Studiile de impact ale noilor legi asupra prevederilor Constituţiei în vigoare şi a sistemului juridic în ansamblul său;
6. Redactarea Codurilor în absenţa tezelor viitoarelor legi;
7. Inexistenţa ori secretul păstrat asupra comisiilor naţionale de redactare a Codurilor;
8. Argumentarea urgenţei adoptării Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului, în condiţiile în care se estimează că tot nu vor putea fi aplicate mai devreme de 2-3 ani;
9. Superficialitatea şi lipsa de argumentaţie pertinentă a expunerilor de motive;
10. Corectitudinea gestului Preşedintelui României de a se sugera public Guvernului să-şi asume răspunderea pentru adoptarea unor proiecte atât de neavenite şi de mult contestate.

Concluzia majoră care se impune din contestarea publică a proiectelor de legi menţionate este evidentă: orice intenţie sau tentativă de a forţa adoptarea Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului denotă sfidarea Parlamentului şi se constituie într-un atentat la adresa Constituţiei.

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică: "Intoxicările mass-media ale Departamentului Naţional Anticorupţie - vector al crizei ca doctrină a aleşilor poporului român".

În cel de-al patrulea episod al declaraţiilor politice consacrate crizei ca doctrină a aleşilor poporului român, vrem, nu vrem, trebuie să abordăm cea mai recentă diversiune mediatică a Turcanului din Cotroceni, regizată pe un scenariu dictat de la înalt nivel cerberului legalităţii, atletului luptei anticorupţie, păzitorului integrităţii aleşilor naţiunii şi, peste toate, suprema gardă pretoriană a celui mai iubit dintre români. Ca să nu încapă vreo confuzie în privinţa instituţiei "statului de drept", colecţionară a atâtor atribuţii - calităţi, o vom numi: Departamentul Naţional Anticorupţie.

Vrem, nu vrem, apar noi dovezi că Departamentul Naţional Anticorupţie este terenul de antrenament al ţuluşilor, doanelor, nastasiilor şi al altor argaţi ai morarului de vieţi şi destine politice, ori ale oamenilor de afaceri al căror nonconformism ameninţă "omul suprem", ca să cităm dintr-un clasic încă în viaţă. Unul care ştie bine ce a lăsat în urma sa în laboratoarele politicii secrete din Bulevardul Geniului, şi prin serviciile secrete pe care a încercat să le "îmblânzească", împreună cu alţi dresori, între care şi o sosie a Anei Pauker, în travesti de şef al Departamentului Constituţional - Legislativ, de unde a fost epurată politic, dovedindu-se cu loialitatea divizată.

Departamentul Naţional Anticorupţie are o performanţă indubitabilă, în afirmarea sa ca entitate, dar şi a unora dintre anchetatorii săi, ca personaje demne de Antologia Blestemului Justiţiei Române.

Săptămâna ce a trecut, am fost, din nou, martorii unui abuz incalificabil din partea DNA Transcripturi ale interceptărilor ce-i aparţin au fost dirijate pe trasee politice şi în presă, cu scopul de a încarcera, fără niciun temei serios, patru cetăţeni români. Fac abstracţie de calitatea lor şi de faptele ce li se impută. Interesează scopul şi metoda folosită. Interesează mizele scandalului provocat şi, ca român, nu-mi convine că până şi un oficios al Cotrocenilor să titreze, pe prima pagină, în prima zi a săptămânii, când toată lumea se acomodează cu munca citind ziarele, că preşedintele ţării mele "şi-a prins gâtul în laţul doi şi un sfert". Acceptam orice altceva, numai asta nu. Tocmai în laţul unui membru al dragei sale Comunităţi de Informaţii, croită pentru gâturile altora?

Când, cu ani în urmă, am declarat public că dezordinea premeditat provocată şi întreţinută în ceea ce priveşte dereglementarea regimului interceptărilor este un atentat la adresa libertăţilor persoanei, şi am iniţiat un proiect de lege menit să pună capăt dezordinii "paravan al abuzurilor", am fost acuzaţi de toate relele pământului.

Iată cum astăzi încăpăţânarea sabotorilor politici ai iniţiativei legislative, respinse doar de prejudecata că propunerea vine din grupul parlamentar social-democrat, îşi arată efectele de bumerang.

Aş vrea, domnule preşedinte Traian Băsescu, să ne indicaţi o ţară de pe planeta Pământ, în care autorităţi legitime ale statului preiau în transcrierea interceptărilor numele şefului statului şi-l terfelesc în mocirla scandalurilor politice ale partidelor şi sponsorilor lor; cu ce sunt mai vinovaţi cei care şi-au dat cu presupusul, fără să ştie că sunt ascultaţi, decât cei care au transcris aserţiunile respective şi au făcut uz de ele în acte de instrucţie judiciară, fără să le verifice în prealabil?

De ce o tentativă de "a încerca marea cu degetul" a fost transformată într-o provocare? De ce o provocare mizerabilă a unui şi mai mizerabil Departament al Corupţiei Legalităţii a trebuit să determine, prin intoxicarea mass-media, şi un război al comunicatelor oficiale absurde, pe deasupra şi mincinoase, din moment ce aţi simţit nevoia să reveniţi personal asupra lor, domnule preşedinte?!

Acarii Păun din serviciile secrete sunt uneori necesari. Dar când raţionalitatea existenţei lor este demonstrabilă, se găsesc destui patrioţi gata să se sacrifice. voluntari, nu siliţi de Inchiziţia Sistemului Judiciar din România.

Chestiunea transferului de proprietate a terenurilor fermelor experimentale ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară a ţinut multă vreme paginile ziarelor. Ancheta a fost temporizată şi dosarele ferecate în magaziile morarului de vieţi şi destine de la DNA.

Scandalul politic, fiindcă aici este un mare scandal de corupţie politică, este repus pe tapet taman în contextul nevoii de a perpetua criza generată de dorinţa deloc inspirată a social-democraţilor de a solicita portofoliul internelor.

Acum, că tot sunt românii agresaţi informaţional cu acest nou scandal, fiţi bărbat de stat, nu numai tată de fete, domnule preşedinte, şi gestionaţi criza provocată până la capăt. Lăsaţi liber bisturiul legii să extirpe tumoarea.

Aţi deschis Cutia Pandorei într-un caz care poate aduce după el, în lumina legii şi a dreptăţii, şi adevăruri de care s-ar putea să vă fie teamă.

Învingeţi-vă teama, domnule preşedinte, căci numai prin propriul sacrificiu veţi rămâne în istoria acestui neam!

Domnul Ioan Stan:

Mai acum câteva zile, dispreţuitor cum încă îl mai ştim, domnul Tăriceanu declara că încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional ar certifica incompetenţa guvernării actuale. Sigur că patetica declaraţie venea de la înălţimea deficitului bugetar lăsat nouă moştenire.

Este, de asemenea, adevărat că toată lumea are o opinie despre Fondul Monetar Internaţional - televiziuni, economişti, ziarişti, politicieni. Dacă în spatele preocupării, mai mult sau mai puţin mediatizate a unora dintre aceştia, ar sta cu adevărat interesul pentru soarta şi viitorul românilor, mai treacă-meargă! Dar, când singura legătură a unora dintre aceşti emiţători de păreri cu criza, care pe alţii chiar ne strânge în spate, sunt migrenele provocate de transformarea în roni a sutelor de mii de euro aflaţi în conturi, parcă nu-ţi prea vine să rabzi a-i împroşca cu etichetări veninoase.

Sigur că n-a căzut bine nimănui să-l audă pe preşedintele ţării afirmând, la interval de cca 30 de zile, ba că avem bani, ba că nu avem bani suficienţi pentru suportarea crizei şi susţinerea programului de guvernare.

Sigur că nu ne-a entuziasmat modul în care a trebuit să aflăm din ziare că, la adăpostul majorităţii asigurate de alianţa pe care noi chiar o onorăm, s-a omis să ni se ceară părerea înainte de demararea unor demersuri atât de importante ca cel al unui acord financiar de mare anvergură.

Ne-am afirmat nedezminţit convingerea că este obligatoriu să avem conturat cu acurateţe planului nostru, al celor care ne-am aliat pentru România, trecând peste tot ceea ce ne separa, pentru depăşirea efectelor crizei.

Numai dacă urmare a unui program guvernamental anticriză se va demonstra necesitatea unui atare demers, credem că el trebuie făcut. Nu oricum! Nu în orice condiţii! Ci în aşa fel încât cel care ne împrumută să aibă, pe de o parte, garanţia unei bune investiţii, iar noi, pe de altă parte, să folosim banii acolo unde cei care vor returna datoria au mai multă nevoie. La fel de important ni se pare să cunoaştem foarte clar la ce preţ şi cu ce costuri vor fi folosiţi banii, ca să nu mai vorbim de condiţiile rambursării unui astfel de împrumut.

Este în practica social-democrată să ne cântărim şi faptele şi vorbele nu din dorinţa respectării restrictive a unor principii, ci din respect pentru cei pe care îi reprezentăm. Niciodată nu am respins un demers numai de dragul unei poziţii singulare. Categoric nu o facem nici acum. La fel de categoric dorim însă a ne face perfect înţeleşi de toţi cei care vor cu adevărat să ne înţeleagă poziţia.

Acesta este motivul elaborării unui plan social democrat anticriză. Acesta este motivul precizării ferme a condiţiilor în care vom accepta să girăm cu votul nostru un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional.

Altfel, banii aceştia vor servi, în fapt, unei campanii electorale a cărei declanşare oficială, orice ar crede cel ce se doreşte singurul ei beneficiar, nu s-a declarat încă.

Cu alte cuvinte şi îndrăznind să-mi amintesc în faţa dumneavoastră de un articol citit săptămâna trecută, nu vrem să ajungem în situaţia celui care, dorind să organizeze o nuntă care să "rupă gura târgului", a împrumutat o sumă atât de mare de bani, încât a fost nevoit să gireze împrumutul cu toată averea lui. Nunta s-a făcut, darul a ieşit, dar banii n-au fost returnaţi, căci organizatorul de nunţi a ţinut-o într-o petrecere personală până când a rămas falit.

Aşa încât, nu pentru nuntă şi chiolhan prezidenţial-electoral am putea fi de acord cu un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, care nici nuntaş nu ne vine la masă şi nici daruri nu s-a îngrămădit vreodată să ne facă.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

"Investiţia Renault de la Titu, judeţul Dâmboviţa, atrage dezvoltarea şi investiţii conexe."

Marţi, 24 martie 2009, a avut loc în colegiul în care am fost ales un eveniment important pentru dezvoltarea întregii zone de sud a judeţului Dâmboviţa. Este vorba de semnarea contractului pentru modernizarea drumurilor judeţene DJ 701, DJ 401A şi DJ 711A pe traseul Dobra - Cornăţelu - Braniştea - Titu - Sălcuţa - Odobeşti - Odobeşti - Corbii Mari, un proiect ce are în vedere nu numai îmbunătăţirea infrastructurii de transport sau facilitarea legăturii interjudeţene între Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu, dar şi crearea de locuri de muncă, respectiv - şi acest lucru vreau să fie subliniat - sprijinirea investiţiei de la Titu, ce aparţine Grupului Renault.

Ştiu că pentru întreaga reţea de drumuri naţionale care necesită reparaţii şi modernizări, un tronson de câţiva kilometri este mai nimic, însă pentru colegiul în care am fost ales deputat şi pentru oraşul Titu, acest lucru este mai mult decât o gură de oxigen binevenită în condiţii de criză. De ce spun acest lucru? pentru că acest tronson de drum va facilita şi va uşura legătura oraşului şi îndeosebi a Centrului de Testare Renault cu Autostrada A1, fiind în acelaşi timp o cale mult mai bună de acces a renumiţilor agricultori din sudul Dâmboviţei la pieţele din Bucureşti sau Piteşti.

Investiţia în tronsonul de drum Dobra - Cornăţelu - Braniştea - Titu - Sălcuţa - Odobeşti - Odobeşti - Corbii Mari (sau Drumul Sudului, aşa cum i se mai spune) reprezintă şi o dovadă clară a preocupării Guvernului Boc pentru investiţiile majore ce încă mai au loc în România, chiar dacă ţara este în plină criză. Acest drum va fi o legătură ce va permite celor de la Renault să-şi ducă la bun sfârşit investiţia pentru care primarul oraşului Titu, domnul Ilie Dinu, se luptă încă din 2004.

Vreau în acest context să vă spun câteva cuvinte şi despre investiţia care a salvat Titu şi care oferă acum oraşului perspective ce în trecut erau doar speranţe. Renault a pus la Titu, într-o fostă bază militară, la data de 18 septembrie 2008, piatra de temelie pentru ceea ce va deveni Renault Technologie Roumanie, centrul de testare al companiei, care trebuie să fie operaţional până la finele acestui an. Centrul va avea nouă piste diferite, cu o lungime totală de 30 de km, care vor include un inel de viteză, piste deformate pentru testarea suspensiilor şi piste cu apă. Pe o suprafaţă construită de 80 000 mp, vor funcţiona 100 de bancuri de încercare. În plus, vor exista laboratoare care vor analiza materialele şi subansamblele produse în reţeaua Renault. Valoarea investiţiei era, potrivit primelor estimări, de aproximativ 450 de milioane de euro.

Ca o concluzie, investiţia celor de la Renault în Titu este - parafrazându-l pe preşedintele Traian Băsescu - "un mare succes". Asta cu atât mai mult cu cât investiţiile grupului francez în România se ridică la 1,4 miliarde de euro şi se preconizează că vor ajunge la 2,2 miliarde până în 2010.

Domnul Cornel Itu:

"Soluţii pentru dezvoltarea turistică, oportunităţi balneare şi creştere economică"

Declaraţia mea politică de astăzi vine să susţină cererea formulată în documentele întocmite de către Serviciul SPID al Primăriei Dej, judeţul Cluj, adresate Ministerului Economiei şi Comerţului la data de 20 martie 2009.

Primăria Dej solicită sprijinul în găsirea unei soluţii legale, prin care o suprafaţă de 38.000 mp din perimetrul de exploatare al minelor vechi din Ocna-Dej şi un teren de 8.750 mp din domeniul public al statului român şi administrat de Societatea Naţională a Sării SA să fie transmise cu titlu gratuit în domeniul public al municipiului Dej şi administrat de Consiliul Local al municipiului Dej.

Scopul acestui demers este de a se amenaja o zonă turistică, balneară şi de agrement, ţinând cont de condiţiile naturale propice, de exemplu: mine de sare, lacuri şi bălţi cu apă clorosodică, nămoluri vegeto-minerale cu caracter terapeutic, care pot fi exploatate în scop balnear, zona deluroasă, accesibilă din oraş de pe drumul european E 576.

Climatul temperat-continental cu nuanţe moderate, cantităţi de precipitaţii nu prea mari şi dinamică redusă, precum şi bioclimatul relaxant sunt argumente în favoarea utilizării elementelor meteorologice pentru aero-helio şi hidroterapie o perioadă destul de mare din an. Astfel, factorii terapeutici naturali, lacurile de apă salină şi nămol constituie un potenţial balneoterapeutic pentru zona vizată.

Argumentez suportul meu demersurilor întreprinse de organele locale în obţinerea terenurilor mai sus menţionate şi exploatarea lor conform proiectelor propuse şi ca o ofertă reală de creştere economică, de creare de locuri de muncă (există forţă de muncă atât calificată, cât şi necalificată), de revigorare a economiilor conexe ca: restaurante, hoteluri, comerţ local, medicină recuperatorie.

În condiţiile în care în municipiul Dej nu sunt spaţii suficiente pentru a desfăşura activităţi de turism şi tratament balnear, consider oportună adoptarea unei hotărâri de Guvern privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţelor menţionate mai sus în domeniul public al municipiului Dej şi administrat de Consiliul Local al municipiului Dej.

Toate acestea se înscriu în cadrul în care s-a redeschis după 2005 discuţia despre descentralizare, conştienţi fiind că descentralizarea foloseşte cetăţeanului şi comunităţii, că orice control administrativ asupra administraţiei publice locale asigură respectarea legalităţii şi a principiilor constituţionale.

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

"Doamna ministru Ecaterina Andronescu abrambureşte din nou învăţământul."

"Fiecare copil pe care-l instruim, este un om pe care-l câştigăm". Victor Hugo

Adoptarea de măsuri care să eficientizeze educaţia şi instruirea copiilor şi tinerilor nu poate constitui pentru nimeni un demers facil. În domeniul învăţământului, actualizarea aspectelor procedurale, dublată de îmbunătăţirea permanentă a rezultatelor obţinute, reprezintă o exigenţă permanentă, problematica de abordat fiind însă deosebit de complexă. Schimbările care să producă rezultate benefice sunt, sau ar trebui să fie, rezultatul unei analize atente care să includă o serie de factori: reiterarea coerentă a avantajelor şi dezavantajelor oricărui demers, consultări cu reprezentanţii tuturor părţilor implicate şi preluarea opiniilor acestora (elevi, părinţi, profesori, sindicate profesorale, organisme specializate), respectarea normelor şi a îndrumărilor emise de Uniunea Europeană, studierea modelelor oferite de marile democraţii europene.

Din aceste considerente introductive se desprinde o concluzie categorică: Ordinul nr.3310 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nu răspunde niciuneia din cerinţele arătate, cerinţe care nu pot face obiectul vreunei controverse. Ordinul în cauză este pripit, aproape abuziv, include măsuri drastice, cele mai multe fiind insuficient explicate şi aproape deloc argumentate, ignoră cu desăvârşire atât poziţia părţilor implicate, cît şi poziţia oficială a Uniunii Europene.

Elementul cel mai controversat şi mai dezbătut al acestui ordin îl constituie reducerea orelor de educaţie fizică din programa obligatorie la doar o singură oră pe săptămână. Am studiat atent tot ce a apărut în media cu privire la acest subiect, am citit şi ascultat păreri ale jurnaliştilor, ale profesorilor, ale părinţilor, ale marilor sportivi şi niciunul din punctele de vedere exprimate nu este favorabil acestei măsuri.

În schimb, toate informaţiile pe această temă, exceptând cele care reiau poziţia ministerului, formează o amplă şi solidă pledoarie împotriva acestui demers, compusă din argumente de bun simţ, evidente şi imposibil de contestat: sedentarismul accentuat al elevilor, numărul în creştere al cazurilor de obezitate în rândul copiilor şi tinerilor, beneficiile de o importanţă capitală pe care activitatea fizică le are asupra sănătăţii, poziţia Uniunii Europene care prin normele sale recomandă minim trei ore de educaţie fizică pe săptămână, efectele în plan psihologic ale orelor obligatorii şi astfel certe de educaţie fizică (dezvoltarea spiritului competitiv, îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi memorare, veritabil liant social pe care îl constituie această activitate).

Ca răspuns la valul de critici, doamna ministru repetă obsesiv faptul că vor fi două ore de sport incluse în activitatea extracurriculară, fără să ia în considerare faptul că cel mai probabil prezenţa elevilor va fi scăzută şi chiar contrar, acest aspect prezentând dezavantajul de a-i obliga pe elevi la o deplasare suplimentară (absolut indezirabilă, mai ales în condiţiile traficului din Bucureşti), care măreşte artificial timpul alocat activităţii şcolare care, de fapt, se va reduce în favoarea timpului liber. Reglementarea, organizarea şi finanţarea concretă al acestor "ore de sport din activitatea extracurriculară" vor fi realizate riguros într-un viitor utopic.

Domnul Cristian Buican:

"Educaţia fizică şi şcoala"

Mă adresez dumneavoastră cu o problemă de interes general la care instituţia Parlamentului, ca primă structură democratică a acestui stat, trebuie să dezbată şi să intervină: educaţia copiilor noştri. Discuţiile despre acest subiect ar fi trebuit să fie promovate de către noi, parlamentarii, pentru că noi suntem cei care iniţiază proiecte de legi, având în spate interesele cetăţenilor. Mai mult, buna reprezentare în mass-media a acestui subiect şi reacţia cetăţenilor României ne obligă la impunerea unei dezbateri publice pe baza acestui subiect, unul important din punct de vedere al educaţiei din România.

Reducerea numărului de ore de sport din sistemul educaţional, precum şi înlocuirea profesorilor specializaţi cu învăţătorul la materii precum sportul, religia sau limbile străine din sistemul primar de învăţământ va duce cu siguranţă la o scădere a eficienţei sistemului românesc de învăţământ, iar imaginea acestuia, după cum bine ştiţi, este destul de proastă. Ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, este, de fapt, o modificare a Statutului personalului didactic în sensul predării educaţiei fizice de către învăţător, nu de către profesor.

Mai mult, în programul de guvernare al actualului Guvern aprobat de Parlament, la capitolul 10, se menţionează necesitarea existenţei în trunchiul comun din planurile cadru (Planurile de învăţământ) pentru clasele I-XII a unui număr de trei ore de educaţie fizică. Păstrarea numărului de ore ale acestei materii mai are ca motivaţie şi prevederile Hotărârii de Guvern nr.884/2001, Regulamentul de punere în aplicare a Legii educaţiei fizice şi sportului, precum şi scopul declarat al introducerii educaţiei fizice în sistemul de învăţământ: "Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative".

Precizările Raportului prezentat în Parlamentul European de către europarlamentarul Pal Schmitt, noiembrie 2007 (raport adoptat de către europarlamentari cu majoritate de voturi), care stipulează "obligativitatea introducerii a cel puţin trei ori de sport pe săptămână în programele educaţionale, în ciclul primar şi secundar...", este un alt document care ne obligă la păstrarea numărului de ore de educaţie fizică.

Mă adresez dumneavoastră atât în calitate de deputat, cât mai ales în cea de profesor, anii petrecuţi în sistemul de învăţământ oferindu-mi experienţa necesară care să mă facă să pledez în favoarea dezbaterii publice pe marginea acestui subiect. Personal, condamn iniţiativa Ministerului Educaţiei, precum şi a ministrului PSD Ecaterina Andronescu de a reduce numărul orelor de sport, considerând sportul un obiect de studiu sănătos, care trebuie menţinut în actualul plan de învăţământ.

Vă anunţ pe această cale că în decursul săptămânii trecute am depus o întrebare legată de acest subiect Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar acum mă adresez dumneavoastră în speranţa unei poziţii unitare a Parlamentului României, într-o problematică de nivel naţional. De asemenea, consider că apartenenţa politică nu ar trebui să conteze într-o astfel de dezbatere, argumentele pertinente fiind cele care vor prima.

Aş vrea să închei această mică alocuţiune prin a vă aminti că sănătatea şi educaţia sunt două dintre cele mai importante domenii atât pe plan personal, cât şi global, iar reducerea eficienţei în aceste două domenii va duce România dintr-o ţară prosperă în curs de dezvoltare, înapoi în anii tulburi ai tranziţiei.

După pauză, şedinţa este condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa şi vă rog să-mi permiteţi să vă informez că din totalul de 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 191, sunt absenţi 143, din care 49 participă la acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise.

Primul proiect, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92 din 2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public.

Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Domnul Radu Stancu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere că în procesul de reformă al administraţiei publice s-a identificat necesitatea utilizării unei resurse umane capabile să acţioneze ca şi agent al schimbării prin competenţele şi abilităţile dezvoltare în concordanţă cu nevoile administraţiei publice, în practică, s-a observat o serie de disfuncţionalităţi care apar la gestionarea acestui corp, legat atât de modalitatea de definire a funcţiei, cât şi de mecanismele prevăzute iniţial prin cadrul normativ aprobat pentru organizarea şi dezvoltarea carierei managerilor publici.

Ordonanţa de urgenţă nr.92/2008 are ca obiect de reglementare adoptarea unui cadru normativ îmbunătăţit privind Statutul managerului public în vederea eliminării unor disfuncţionalităţi legate atât de modalitatea de definire a funcţiei, cât şi a mecanismelor prevăzute iniţial în cadrul normativ aprobat pentru organizarea şi dezvoltarea carierei managerilor publici.

Principalele modificări aduse cadrului normativ incident materiei de referinţă, prin Ordonanţa de urgenţă nr.92 din 2008, ce urmăresc dezvoltarea unui sistem coerent al managerilor publici bazat pe merit şi performanţă care să atragă şi să reţină în sistem persoane cu abilităţile şi potenţialul necesar pentru a sprijini întărirea capacităţii administraţiei publice şi a procesului de reformă în administraţia publică din România vizează următoarele aspecte: recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru programele de formare specializată destinată viitorilor manageri publici, formarea participanţilor la programele de formare specializată, repartizarea absolvenţilor pe programe de formare specializată destinată viitorilor manageri publici, dezvoltarea carierei, salarizarea.

Având în vedere cele precizate, doamna preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă adresez rugămintea să adoptaţi proiectul de lege, cu modificările şi completările aduse de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Domnul Ionel Palăr:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Membrii Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 3 februarie 2009 şi au întocmit raportul iniţial al proiectului de lege, prin care au supus plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public, cu amendamentele admise.

În şedinţa din 17 martie 2009, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a hotărât retrimiterea proiectului de lege comisiei noastre, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a reluat dezbaterile la proiectul de lege sus-menţionat în şedinţa din 24 martie 2009.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

La lucrările comisiei, a participat în calitate de invitat, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul Radu Stancu, secretar de stat.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 29 octombrie 2008.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Supunem spre adoptare prezentul proiect de lege, făcând specificaţia că face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare sunt intervenţii? Nu sunt.

Vă rog să propuneţi, din partea comisiei, timpul alocat dezbaterii pe articole.

Domnul Ionel Palăr:

Timpul propus este de trei minute.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă rog să votaţi în legătură cu această propunere.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot. Votul este deschis.

S-a încheiat votul: 81 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

Intrăm în discutarea amendamentelor.

La pct.1, titlul: "Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.3 la pct.10, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.11. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.12. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.13. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.14. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.15. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.16. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.17 la pct.19, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.20. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.21 la pct.23, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.24. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.25 până la pct.35, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.36. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.37 la pct.40, dacă sunt, de asemenea, observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.41. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.42 la pct.50, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.51. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru vot final.

Aşa cum ştiţi, votul final de astăzi va avea loc după şedinţa comună a Parlamentului.

Punctul 15. Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Domnul Ionel Palăr:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 3 februarie 2009, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.6 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: analizând raportul iniţial transmis către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu Adresa nr.26/2.211 din 27 noiembrie 2008, s-a constatat că Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a devenit Proiect de modificare a Legii nr.33/1994, şi că prin amendamentele comisiei, art.6, pentru care a fost iniţiată propunerea legislativă, a revenit la forma iniţială.

Prin urmare, a dispărut obiectul pentru care a fost iniţiat proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 18 februarie 2008.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Precizăm faptul că face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale?

Vă rog, aveţi cuvântul din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Korodi.

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am vrut să precizăm din partea UDMR-ului, un lucru foarte important, la dezbaterea acestui proiect de lege s-a avut în considerare, prin amendamentele noastre, şi o simplificare şi o aducere mai aproape a deciziilor de expropriere pentru utilitate publică către autorităţile locale.

Motivul pentru care, în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, până la urmă s-a votat respingerea acestei propuneri de proiect de lege era că ministerul de resort a promis că va veni cu un act normativ coerent.

Ceea ce noi am cerut, şi vreau să repet: dorim ca actul normativ care se va referi la exproprieri pentru utilitate publică, acesta să cuprindă nu numai elemente centralizate la nivel de Guvern şi Consiliu Judeţean, dar să se vină şi cu nivele de decizie prin care consiliile locale pot să ia această decizie. La ora actuală se observă că majoritatea cazurilor de expropriere sunt blocate din cauza procedurilor foarte greoaie.

Am vrut să precizez lucrul acesta pentru că eu cred că şi prin semnalul de alarmă tras de la Parlament putem să sensibilizăm ministerul ca să vină într-un timp rezonabil, şi nu într-un an de zile, cu acest nou act normativ.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Este corect că, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a făcut raport de respingere, deoarece există deja o ordonanţă dată la sfârşitul anului trecut prin care domeniul de utilitate publică şi exproprierea în acest sens este mult largă.

Cum a spus şi domnul Korodi, şi eu sunt de acord. Va trebui să gândim o modalitate în care tot ceea ce înseamnă utilitate publică, sigur, nu chiar la nivelul fiecărei comune, că poate să ducă într-o situaţie destul de delicată, dar cred că administraţiile locale sunt competente să poată să decidă ce anume reprezintă utilitate publi- că şi ce înseamnă expropriere în interes public, eliminând astfel, de multe ori, tendinţa sau chiar efectele unor aranjamente de culise privind exproprierile.

Deci, suntem pentru a respinge acest proiect de lege şi, sigur, odată cu ordonanţa de faţă vor dispărea şi toate modificările.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă mai există şi alte intervenţii? Nu mai sunt.

Prin urmare, proiectul de lege rămâne la şedinţa de vot final.

Punctul 16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2008 privind unele măsuri financiare.

Procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Domnul Gheorghe Marin (secretar de stat. Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă vine să facă o redistribuire a fondurilor în interiorul bugetului ministerului, pentru a acoperi nişte cheltuieli care au fost făcute în 2007 şi care trebuiau plătite, în continuare, în 2008.

Noi suntem de acord cu raportul suplimentar întocmit de către Comisia pentru industrii şi servicii, aşa cum a fost el cerut încă dintr-o altă şedinţă a Camerei Deputaţilor, adică suntem de acord cu forma ordonanţei de urgenţă, aşa cum a fost prezentată de iniţiator.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Iancu.

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Pentru o informare corectă a plenului, am să reiau evoluţia acestui act normativ, respectiv Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu acest act normativ.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

De asemenea, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil.

Proiectul de lege a fost supus dezbaterii în cadrul comisiei, în şedinţa din 11 martie 2009, obţinând un raport de adoptare, cu propunere de adoptare în forma prezentată de Senat.

Însă, în şedinţa din 23 martie, plenul Camerei Deputaţilor a dispus reexaminarea şi depunerea unui nou raport de comisie, drept pentru care comisia, reluând actul normativ în dezbatere, în urma analizei, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2008 privind unele măsuri financiare, cu amendamentele admise de comisie.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii? Dacă nu sunt, domnule preşedinte, vă rog să propuneţi şi timpul alocat dezbaterii pe articole.

Domnul Iulian Iancu:

Fiind la a doua dezbatere, trei minute cu un minut.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să votaţi această propunere. Votul este deschis.

S-a încheiat votul: 76 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi trei abţineri.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

La pct.1, titlul legii: "Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2008 privind unele măsuri financiare". Este nemodificat de comisie.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole.

Proiectul de lege rămâne pentru vot final.

Punctul 17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar.

Procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Domnul Radu Stancu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Analiza prevederilor legale referitoare la cazierul judiciar a relevat necesitatea actualizării cadrului normativ existent în acest domeniu, pentru a fi în concordanţă cu Decizia nr.2005/876/21 noiembrie 2005 a Consiliului "Justiţie, Afaceri Interne", privind schimbul de informaţii extrase din cazierul judiciar.

Totodată, având în vedere faptul că prin Legea nr.278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, s-a instituit posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau interesul, ori în numele acesteia, fiind necesară organizarea unei evidenţe de cazier judiciar, similară celei organizate pentru persoanele fizice.

Pentru realizarea obiectivelor precizate mai sus, a fost emisă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar.

Având în vedere cele precizate, doamna preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă adresez rugămintea să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, cu amendamentele propuse de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Comisiei juridice, vă rog.

Doamna Carmen Axenie:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această iniţiativă legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat, de asemenea, favorabil, cu un amendament favorabil.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil.

Obiectul de reglementare a fost prezentat.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cu unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, cu amendamentele admise.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Pentru dezbateri propunem trei minute.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Dacă nu sunt, vă rog să vă exprimaţi prin vot opinia cu privire la propunerea făcută de comisie.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul: 93 voturi pentru, nicio abţinere şi niciun vot împotrivă.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

La pct.1 - "Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar".

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.3 la pct.5, observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.6. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.7 la pct.10, Observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.11. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.12 la pct.17, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.18. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.19. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.20 şi 21, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.22 la pct.28 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.29. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.30. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.31. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.32. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.33. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.34. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.35. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.36. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.37. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.38. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.39. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Am epuizat discutarea pe articole.

Urmează, la punctul 18, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare, în cadrul procesului de reformă şi operaţionalizare.

Procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Domnul Cristian-Anton Irimie (secretat de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008, care se află în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor, privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, se transferă acestora, începând cu data de 1.01.2009 competenţele legate de activitatea mediatorilor sanitari, asistenţilor comunitari de la Autoritatea de Sănătate Publică, respectiv finanţarea, recrutarea, instruirea şi evaluarea activităţii acestora.

Totodată, se transferă competenţele legate de asistenţa medicală şcolară şi de medicină dentară acordată în învăţământ, inclusiv finanţarea acestora.

Întrucât, în prezent, autorităţile locale nu au în structura lor direcţii specializate care să poată prelua acest personal şi să-i asigure finanţarea, Guvernul a emis Ordonanţa Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare în cadrul acestui proces.

Drepturile salariale ale acestora se asigură din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii.

În cadrul dezbaterilor, Senatul a adoptat un amendament care reglementează plata drepturilor salariale pentru semestrul I. al anului 2009 şi include în categoria personalului beneficiar al ordonanţei şi personalul finanţat de la bugetul de stat din cadrul unităţilor sanitare cu paturi, a căror asistenţă medicală se transferă autorităţilor administraţiei publice locale.

Având în vedere faptul că la data de 1.04. expiră termenul legal în baza căruia se acordă drepturile salariale ale personalului sus-menţionat, fiind vorba de peste 7.000 de persoane în această situaţie, vă adresez respectuos rugăminte de a vota proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

În conformitate cu prevederea art.95 din Regulamentul Camerei, comisia a fost sesizată cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului, am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci avizul favorabil al Comisiei juridice, precum şi al Comisiei pentru sănătate şi familie.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009, în vederea asigurării plăţii drepturilor salariale aferente lunii decembrie şi trimestrului I. al anului 2008, pentru categoriile de personal care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală comunitară, stabilindu-se ca sumele respective să fie asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Din aceste categorii fac parte: mediatorii sanitari rromi şi personalul medico-sanitar încadrat în unităţi sanitare publice care furnizează servicii medicale de specialitate pentru unităţile de învăţământ şi în folosul comunităţilor locale.

Datorită faptului că bugetul de stat pe 2009 nu era aprobat în ianuarie 2009, nu exista cadrul legal pentru plata drepturilor salariale pentru aceste categorii de personal.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi din 19.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate voturi.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenţii din partea Grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este un lucru lăudabil că, prin Ordonanţa Guvernului nr.2/2009, a Guvernului Boc, se asigură şi o descentralizare financiară în mod real. Pentru că, şi noi, la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, am discutat anumite acte normative care prevedeau descentralizarea administrativă, dar nu era prevăzută finanţarea.

Deci, această ordonanţă se poate aplica. Nu este vorba de o îngreunare a activităţii administraţiei locale; este vorba de o descentralizare pe care ne-o dorim cu toţii, dar o descentralizare administrativă, cu o descentralizare reală din punct de vedere financiar.

Grupul parlamentar al PD-L este de acord cu acest act normativ.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atunci când am ridicat mâna să iau cuvântul, mă gândisem că ar trebui să felicit guvernul pentru această ordonanţă.

Dar, după ce a luat cuvântul colegul meu înainte, îmi dau seama că dumnealui nu prea ştie despre ce este vorba.

Sigur, avem aici mai multe aspecte.

Primul se referă la faptul că vechiul guvern, Guvernul liberal, a început descentralizarea, transferând plata acestor servicii la autorităţile locale.

Deci, stimate coleg, mai du-te un pic în spate, ca să vezi cum a evoluat legislaţia, şi după aceea stăm de vorbă.

Doi: a fost nevoie, într-adevăr, de această ordonanţă de urgenţă, pentru că nu era bugetul aprobat cu 1 ianuarie 2009, şi ca atare plăţile trebuiau făcute în alte condiţii.

Varianta adoptată de Senat cred că este cea mai bună, pentru că deja se vorbeşte de descentralizare, dar nu se face nimic.

În consecinţă, a menţine şi semestrul I. în prevederile acestei ordonanţe este o speranţă că autorităţile locale în următoarele trei luni de zile vor putea să facă ceea ce nu au făcut în primele trei luni din acest an.

De fapt, eu doream să spun că este necesară această ordonanţă. Am susţinut-o şi în Biroul permanent al Camerei, ca să fie introdusă rapid, cu o procedură de urgenţă, dar în acelaşi timp şi o atenţionare a Guvernului, să ia măsurile necesare, ca descentralizarea să fie efectivă, iar autorităţile locale să fie pregătite să aplice un asemenea act normativ.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt.

Proiectul rămâne pentru vot final.

Punctul 19. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2 din 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Dacă, din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, îi dau cuvântul reprezentantei Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Doamna Carmen Axenie:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2 din 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu unele observaţii şi propuneri.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Guvernul, prin punctul de vedere transmis, nu susţine adoptarea acestei iniţiative.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr.305 din 26 februarie 2009, a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu anumite observaţii şi propuneri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2 din 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară aprobată prin Legea nr.156 din 2002, în scopul stabilirii unor măsuri pentru rezolvarea blocajului creat în activitatea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor aflate pe rol şi care implică realizarea de expertize tehnice.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat această iniţiativă legislativă, împreună cu Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, trimis cu adresa nr.PL-x 629 din 4 septembrie 2006.

De asemenea, au hotărât să reţină Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, respectiv prin adresa PL-x nr.530 din 2006, ca fiind iniţiativă de bază, urmând ca, pentru cealaltă iniţiativă legislativă, să se facă raport de respingere.

Membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, propunerea legislativă, cu amendamentele admise. Singurul amendament respins este redat în Anexa nr.2 din prezentul raport.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Pentru dezbatere, propunem 3 minute.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, sunt intervenţii? Dacă nu sunt, vă supun atenţiei dumneavoastră şi vă rog să votaţi propunerea făcută de comisie, cu privire la timpul alocat dezbaterii pe articole.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul: 102 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.

Începem cu titlul legii: Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Dacă la pct.2 sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.5. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.6. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.7. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.8. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.9. De asemenea, nu sunt observaţii. Adoptat.

Pct.10. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Pct.11. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Pct.12. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Pct.13. Adoptat.

Pct.14. Adoptat.

Pct.15. Adoptat.

Pct.16. Adoptat.

Pct.17. Adoptat.

La art.30 există un amendament respins. Dacă doreşte cineva să-l susţină? Nu sunt solicitări.

La pct.18. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.19. Adoptat.

Pct.20. Adoptat.

Pct.21. Adoptat.

Pct.22. Adoptat.

Pct.23. Adoptat.

Pct.24, de asemenea, adoptat.

Pct.25. Adoptat.

Proiectul rămâne rămâne pentru votul final.

Şi tot la punctul 19, Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi?

Le-aţi prezentat pe amândouă. Este în regulă.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt intervenţii.

Comisia propune respingerea.

Rămâne pentru votul final.

Punctul 20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7 din 2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic? Vă rog.

Domnul Ionel Palăr:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare.

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de luni, 2 martie 2009, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006, cu amendamentele admise şi respinse, care sunt redate în anexle la prezentul raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Precizăm faptul că prezentul proiect de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 29 octombrie 2008 şi face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog să propuneţi şi un timp alocat dezbaterii.

Domnul Ionel Palăr:

Trei minute.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, sunt intervenţii? Nu sunt.

Vă rog să votaţi propunerea făcută de comisi. Votul este deschis. 104 voturi pentru, două împotrivă şi nicio abţinere.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

La pct.1 - titlul legii: Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.5. La pct.5? Vă rog.

Domnul Niculae Mircovici:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Observaţia mea este de natura neînţelegerii sensului amendamentului de abrogare a alin. (4) şi alin. (5) din art.17.

Ca deputat în Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, niciodată nu voi ajunge să propun sau să susţin secretar general sau secretar general adjunct ai Camerei Deputaţilor. Dar mi se pare că textul art.17, aşa cum este el în prezent, în sensul că în cazul în care se pune problema schimbării secretarului general sau secretarului general adjunct, pe motive neimputabile lor, mi se pare un text de bun-simţ şi el este cel care a marcat, practic, activitatea tuturor guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, din 1989 şi până în momentul de faţă. Inclusiv actualul Guvern al domnului premier Emil Boc a stabilit ca regulă în marea majoritat a cazurilor, la schimbarea prefecţilor sau a subprefecţilor, pe considerente politice, numirea acestora ca inspectori guvernamentali, ca înalţi funcţionari publici, pentru că apare o normalitate, ca un om care este numit pe un criteriu politic, în momentul în care se schimbă culoarea politică a Guvernului să fie schimbat. Dar este anormal ca un om cu statutul de înalt funcţionar public, în momentul în care se produce o astfel de situaţie, să fie chimbat din funcţie pe motive neimputabile, fără a se ţine cont de pregătirea lui şi fără a i se asigura în statul român un statut corespunzător pregătirii şi muncii desfăşurate.

Deci, eu apreciez că art.17, în forma lui actuală, la alin. (4) şi 5 este cel care conferă starea de normalitate într-o democraţie, iar amendamentul de scoatere, de abrogare a acestor alineate - 4 şi 5 - este neconfortabil pentru noi, ca for legiuitor.

Mai mult decât atât, argumentarea privind faptul că eliminarea alineatelor 4 şi 5 ar elimina discriminările faţă de ceilalţi funcţionari publici parlamentari, mi se pare lipsit de consistenţă, pentru că în nicio prefectură, inclusiv în Camera Deputaţilor, nu se leagă nimeni de acel funcţionar public care este slujbaşul mărunt şi care, indiferent de culoarea politică şi de schimbarea prefectului, rămâne mai departe şi-şi face treaba, pe când cei care sunt prevăzuţi în alin.(4) din această lege, respectiv secretarul general şi secretarii generali adjuncţi, sunt evident oameni numiţi pe criterii politice şi cred că ar trebui să rămână această formă de protecţie firească.

Deci, eu propun fie respingerea amendamentului de la alin. (4) şi (5), fie retrimiterea la comisie a acestui proiect, pentru a se analiza cu consistenţă, în ideea politică pe care o are actualul Guvern faţă de cei care au acest statut în administraţiile publice locale şi acelaşi statut să se aplice şi înalţilor funcţionari publici parlamentari pe care noi îi avem în directă responsabilitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Vă rog să votaţi în legătură cu propunerea făcută de domnul deputat, de retrimitere la comisie.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul. 33 de voturi pentru propunerea domnului deputat, 65 împotrivă şi 10 abţineri.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă, la pct.6, sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.7. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.8. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.9. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.10. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.11. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.12 are şi un amendament respins. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.13. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.14. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.15. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.16. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.17. De asemenea, nu sunt observaţii, adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Punctul 21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.26 din Legea nr.346 din 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii? Domnul Iancu.

Domnul Iulian Iancu:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege este din aceeaşi categorie a proiectelor analizate şi dezbătute de noi în comisie şi în plen şi care au fost returnate spre dezbatere la comisie. Practic, comisia a fost sesizată spre dezbaterea în fond cu acest proiect, proiect care a fost respins de către Senat. De asemenea, Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor a avizat favorabil propunerea legislativă.

În fond, despre ce este vorba, stimaţi colegi? Se majorează procentul fondurilor din produsul intern brut care se alocă anual prin Legea bugetului întreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea finanţării programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de la 0,2 la 0,4%.

Potrivit expunerii de motive, sursa de finanţare a acestei majorări va fi formată din bugetul alocat Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

În şedinţa din 17 martie, plenul a hotărât retrimiterea propunerii la comisia sesizată în fond. Comisia a analizat, în data de 25 martie, proiectul şi a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise de comisie, având ca termen de aplicare 1 ianuarie 2011.

Propun ca termen de dezbateri generale 3 minute şi un minut pe articole.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al P.D.-L.

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Vreau să exprim şi opinia din partea membrilor Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Avizul din partea comisiei la care fac referire este unul negativ, deoarece nu există, la ora actuală, prevederi bugetare. Au fost luate o serie de măsuri care să stimuleze şi să promoveze întreprinderile mici şi mijlocii, însă o măsură suplimentară care vine sub formă de proiect de anul trecut, măsură care nu a fost inclusă în Legea bugetului de stat pe anul 2009, cred că este foarte greu s-o punem în aplicare, atât timp cât nu oferim şi soluţia bugetară.

În consecinţă, v-aş propune să supuneţi la vot retrimiterea la comisii a acestui proiect de lege, astfel încât, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, să vedem dacă găsim aceste resurse. În caz contrar, cred eu că ar trebui să respingem acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, din partea ...

Vă rog. Vă rog, domnule deputat. Mă scuzaţi.

Domnul Lakatos Petru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Şi-i mulţumesc doamnei deputat Aura Vasile.

Sic transit gloria mundi, se poate spune citind acest proiect de lege, sau această iniţiativă, ca să ştie toată lumea despre ce este vorba. Anul trecut, distinşii colegi, dintre care-i enumăr pe domnul senator Vasile Blaga, domnul senator Berceanu, doamna deputat pe vremea respectivă, Iordache, domnul deputat Cezar Preda şi aş putea spune şi pe ceilalţi, au făcut această iniţiativă.

La vremea respectivă, Guvernul Tăriceanu nu a fost de acord. Noi am aşteptat ca să vină proiectul de lege în Cameră, ca să ne putem spune punctul de vedere. Acum, revine comisia şi dă o soluţie care se găseşte în acest raport sub forma amendamentelor admise.

La primele puncte, sunt total de acord şi, ţinând cont de următoarele evoluţii pe plan economic, fondurile acelea care au fost luate, împrumutul acela care a fost luat, care ar trebui folosit pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, o parte din cele 20 de miliarde vine tocmai în acest scop. Deci eu sunt de acord cu retrimiterea la comisie, ca să putem discuta, pentru că motivaţia aceasta, execuţia bugetară pe anul 2009 a fost aprobată anterior, iar bugetul pe 2010, în condiţiile actuale de criză nu poate fi preconizat, nu se susţine din două motive: 1. Şi aşa se va umbla la buget şi urmează o rectificare bugetară, iar dacă noi nu suntem demagogi şi vrem într-adevăr să sprijinim întreprinderile mici şi mijlocii, avem posibilitatea ca să dăm 0,4% din p.i.b., pentru că, într-adevăr, este necesar, deci putem rezolva şi pentru 2009, ca să nu mai vorbim de 2010. 2. Singura soluţie de ieşire din criză, ieşire onorabilă din criză, că altminteri putem ieşi noi oricum cu împrumutul acordat, numai că, pentru a dezvolta începând cu 2010, că în 2009, probabil tot pe minus o să încheiem, dar singura premisă care ne dă posibilitatea ca din 2010 să evoluăm este sprijinirea economiei. Şi, din acest motiv, vă rog să retrimiteţi la comisie, în aşa fel ca să putem aplica cea mai justă soluţie în acest caz.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator va vota împotriva trimiterii la comisie. Noi ne-am aplecat cu multă atenţie asupra temei acestei iniţiative legislative în condiţiile în care execuţia bugetară pe anul 2009 a fost deja aprobată, iar pentru bugetul pe 2010, în condiţiile actualei crize nu se pot face prognozări. De aceea, proiectul de lege spune că prevederile alin.(1) la art.26 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011.

Este, poate, şi noi am dori, la fel ca şi reprezentantul UDMR, să putem să dăm aceste consideraţii începând cu 1 ianuarie 2010, dar, spun încă o dată, că condiţiile actuale de criză nu ştim ce surprize vor aduce şi nu ştim ce prognozări vor fi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

O mică rectificare, doamna preşedinte.

Domnul Călian a vorbit în numele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, unde acolo a avut raport de respingere şi corect, fiindcă erau prevederi pentru bugetul din acest an, neexistând finanţare, era normal să se opună. Atât timp cât în Comisia pentru industrii şi servicii există un amendament pentru aplicarea din 2011, în aceste condiţii, discutând şi cu colegul meu, Călian, revine asupra solicitării sale, iar Grupul parlamentar al PD-L susţine în continuare raportul comisiei.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Oricum, această solicitare este şi din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Prin urmare, vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Domnule deputat, vreţi să vă retrageţi şi dumneavoastră această propunere?

Domnul Lakatos Petru:

Dacă coaliţia guvernamentală dă înapoi, atunci este şi normal că propunerea mea, probabil că nu ar avea niciun efect. Dar, atunci, o să propunem la pct.4, când discutăm o altă soluţie, care ajunge tot acolo.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Atunci, vă invit să vă exprimaţi prin vot asupra propunerii comisiei pentru timpul alocat dezbaterii pe articole.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul. 105 voturi pentru, 10 împotrivă şi 3 abţineri.

Titlul legii: Lege pentru modificarea şi completarea art.26 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Dacă la pct.1 sunt observaţii? Nu sunt.

La pct.2? Observaţii? Nu sunt.

La pct.3. Observaţii? Nu sunt.

La pct.4.

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Exact am ajuns la punctul unde putem găsi o soluţie de compromis. Nu cer eliminarea punctului respectiv, ci doar aplicarea de la 2010, pentru că este suficient timp ca măcar de anul viitor să acordăm 0,4% din p.i.b. şi, prin această soluţie, şi coaliţia guvernamentală poate să demonstreze, într-adevăr, că este pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, iar Guvernul va avea posibilitatea să se pregătească până atunci şi în proiectul de buget să găsim materializat acest lucru.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din păcate, domnule deputat, nu puteţi să mai depuneţi amendamente în plen. Trebuia s-o faceţi în comisie şi numai pentru tehnică de redactare amendamentele sunt supuse la vot în plen.

La pct.5. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Punctul 22. Proiectul de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.562 din 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu sunt solicitări pentru susţinere.

Din partea comisiei sesizate în fond, îi dau cuvântul domnului preşedinte Costică Canacheu.

Domnul Costică Canacheu:

Bună ziua!

Completarea art.2 din Legea nr.562/2004 are drept scop reglementarea posibilităţii ca persoanle transferate între instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să cumpere locuinţele de serviciu pe care le ocupau în baza unor contracte de închiriere legale la data intrării în vigoare a respectivei legi - nr.562.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Am dezbătut acest proiect de lege conform regulamentului. Au fost prezenţi 22 de deputaţi din 24.

În urma dezbaterilor, în şedinţa din 25 martie 2009, membrii comisiei, cu 21 de voturi pentru şi o abţinere, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea, cu modificări, a Proiectului de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.562.

Amendamentele admise şi cele respinse de comisie sunt redate în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule preşedinte, timpul pentru dezbaterea pe articole?

Domnul Costică Canacheu:

Timpul propus - 5 minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru amendamente.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă există intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra propunerii comisiei.

Votul este deschis.

108 voturi pentru, 5 împotrivă şi două abţineri.

Propunerea a fost adoptată.

La pct.1, titlul legii - Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.2. dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.3, art.1, este un amendament respins. Dacă doreşte cineva să-l susţină? Nu.

Dacă la pct. 3 sunt alte observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct. 4, de asemenea, este un amendament respins. Dacă doreşte cineva să-l susţină? Nu. Dacă sunt şi alte observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Punctul 23. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 357/25.25.05.2007.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu.

Comisia propune respingerea.

Dacă, în cadrul dezbaterilor generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Atunci, rămâne pentru votul final.

Punctul 24. Propunerea legislativă privind interzicerea utilizării E-urilor nocive sănătăţii în pâine şi produse de panificaţie, carne şi produse din carne, dulciuri, băuturi răcoritoare şi alcoolice.

Iniţiatorul dacă doreşte s-i susţină? Nu.

Din partea comisiei se propune, de asemenea, respingerea.

Dacă, în cadrul dezbaterilor generale, sunt intervenţii? Nu sunt.

Atunci, rămâne pentru votul final.

Punctul 25. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia propune respingerea.

În cadrul dezbaterilor generale nu sunt solicitări pentru intervenţii.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Punctul 26. Propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului II¹ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia propune respingerea.

Dacă sunt solicitări de intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Punctul 27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Anexei 4.1 la Titlul VII " Accize şi alte taxe speciale" din Ordonanţa de urgenţă nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia propune, de asemenea, respingerea.

În cadrul dezbaterilor generale nu sunt intervenţii?

Proiectul rămâne pentru votul final.

Punctul 28. Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr.110 din 21/12/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină? Nu.

Comisia propune respingerea.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii? Nu sunt.

Prin urmare, rămâne pentru votul final.

Punctul 29. Proiectul de Lege pentru abrogarea art.214¹-214³ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei, propunerea comisiei este de respingere.

La dezbateri generale nu sunt intervenţii.

Prin urmare, rămâne pentru votul final.

Punctul 30. Proiectul de Lege pentru abrogarea Capitolului II¹ al Titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină? Nu.

Comisia propune respingerea.

La dezbateri generale nu sunt solicitări de intervenţii.

Proiectul rămâne la votul final.

Punctul 31. Propunerea legislativă privind instituirea celei de-a 13-a pensii.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia propune respingerea.

La dezbateri generale nu sunt intervenţii.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

În acest fel am epuizat ordinea de zi. Facem o pauză până la ora 12,00, când ne întâlnim pentru secţiunea solemnă a Parlamentului României.

Partea a doua a şedinţei a început la ora 14,00.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă propun să începem votul final.

Vă rog să luaţi loc şi să pregătiţi cartelele de vot.

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Să punem un pic soneria.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Începem votul.

La primul punct: Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru industrii şi servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi a altor acte normative conexe.

Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

O să repetăm votul, într-adevăr.

Deci votăm primul punct, votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 92 de voturi pentru, 26 împotrivă şi o abţinere.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Nu avem cvorum, să anunţaţi oficial!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte,

Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră pe votul electronic, nu avem cvorum de şedinţă pentru vot final.

Ori acceptaţi o întâlnire a liderilor de grup, să vedem dacă avem sau nu avem cvorum, ori, dacă nu, putem să amânăm şedinţa de vot final pe săptămâna viitoare.

Vă rog să decideţi dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi dau cuvântul şi doamnei Aura Vasile, apoi domnului Márton Árpád.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Vă propun o pauză de trei minute, pentru ca liderii de grup să se poată întâlni într-una din marginile pupitrului, pentru a putea să vă facem o propunere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă rog, liderii de grup să ... Domnule Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Există o prevedere regulamentară, conform căreia persoana care conduce şedinţa plenului, la şedinţele de vot final, dacă constată că nu există cvorumul necesar, închide şedinţa respectivă şi arată ora şi ziua când ne întâlnim din nou.

De obicei se spune că majoritatea trebuie să asigure cvorumul. Noi, din 22 suntem prezenţi 16 în momentul actual; deci, cu două treimi, dacă ar avea fiecare grup parlamentar, am avea un cvorum lesne de realizat.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Márton Árpád, vă invit la întâlnirea liderilor de grup tocmai pentru a discuta despre data şi ora viitoarei întâlniri.

Cu acordul liderilor de grup, votul final este amânat pentru săptămâna viitoare.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,05.