Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 31, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.42/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 31, 2009 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 31, 2009
|
Şedinţa a început la ora 12,10. Lucrările au fost conduse de domnul senator Mircea Dan Geoană, preşedintele Senatului, şi de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna senator Doina Silistru, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor. Se intonează Imnul de stat al României. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte al României, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor ambasadori şi membri ai Corpului Diplomatic, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, consacrată aniversării NATO şi totodată marcării a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. După cum vă este cunoscut, la 4 aprilie, Alianţa Nord- Atlantică sărbătoreşte 60 de ani de existenţă. Evenimentul va fi marcat printr-un summit aniversar, care se va desfăşura la Strasbourg şi Kehl, în Franţa şi Germania, între 3 şi 4 aprilie 2009. Birourile permanente ale celor două Camere au hotărât organizarea unei şedinţe solemne a Parlamentului României, dedicată aniversării acestui eveniment. Au fost invitaţi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, primul-ministru, domnul Emil Boc, foştii preşedinţi ai României, domnul Ion Iliescu şi domnul Emil Constantinescu, precum şi foştii prim-miniştri, foştii miniştri de externe, foştii miniştri ai apărării, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi ai cultelor religioase din România, personalităţi ale vieţii politice şi sociale. De asemenea, au fost invitaţi - şi le mulţumim pentru prezenţa în plenul Parlamentului României - ambasadorii statelor membre NATO şi ambasadorii ţărilor partenere NATO, acreditaţi la Bucureşti. După prezentarea alocuţiunilor, Parlamentul României va adopta o declaraţie cu privire la aniversarea acestui important eveniment pentru România şi pentru comunitatea euroatlantică. În deschiderea şedinţei noastre solemne, îl invit la tribună pe domnul Traian Băsescu, Preşedintele României. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Traian Băsescu - Preşedintele României: Domnule preşedinte al Senatului României, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimaţi membri ai Parlamentului României, Doamnelor şi domnilor, Sunt onorat să mă adresez Domniilor Voastre în acest moment în care sărbătorim 60 de ani de existenţă a NATO, precum şi cinci ani de la momentul în care România a devenit membru de jure al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Ziua de astăzi este o bună ocazie pentru a ne reaminti însemnătatea aderării României la NATO, dar şi rolul pe care ni l-am asumat şi pe care înţelegem să îl ducem la îndeplinire cu responsabilitate. Astăzi, Alianţa Nord-Atlantică reprezintă principalul garant al securităţii României. Apartenenţa la NATO înseamnă pentru România mai mult decât asigurarea unei umbrele de securitate, având, în acelaşi timp, şi o puternică componentă simbolistică. Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a marcat o etapă importantă a reintegrării progresive a ţării noastre, după 1989, în familia democraţiilor euroatlantice, a însemnat un proces care a avut ca finalitate integrarea în Uniunea Europeană. Obiectivul aderării la NATO a dat coerenţă şi direcţie administraţiei centrale şi clasei politice româneşti. Într-o vreme când confuzia politică era încă mare şi ne confruntam cu o severă criză economică, deschiderea uşii NATO a contribuit la depăşirea unui moment dificil pentru România. Odată cu semnarea Parteneriatului pentru Pace, în 1994 a început drumul aderării, care a fost accelerat după 1997 datorită realizării primei alternanţe democratice la putere din România. După alegerile din 2000, România şi-a continuat parcursul integrării, astfel încât putem spune că meritele aderării României la NATO pot fi împărţite egal de partidele politice care au guvernat România. De altfel, România a câştigat un plus de respect pentru că partidele politice nu au politizat raportarea ţării noastre faţă de această organizaţie. Fie că a fost vorba de susţinerea solidară a obiectivului integrării în NATO, fie că este acum vorba de respectarea angajamentelor luate odată cu integrarea efectivă în structurile Alianţei, toate formaţiunile politice parlamentare au privit prezenţa României printre statele NATO ca fiind un obiectiv care ţine de interesul naţional. Putem găsi explicaţia acestei atitudini solidare în ataşamentul României faţă de o organizaţie care încurajează progresul democraţiei în lume, după ce am fost în secolul trecut victima celor două regimuri totalitare: nazismul şi comunismul. Dacă anul acesta se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea NATO, trebuie să ne reamintim că tot în acest an se împlinesc 70 de ani de la semnarea pactului dintre cele două totalitarisme, Tratatul Ribbentrop-Molotov, pe care istoria l-a condamnat de mult, dar ale cărui consecinţe nu au fost toate depăşite. Experienţa noastră istorică ne învaţă aşadar unde să identificăm interesul naţional în materie de securitate, în materie de aliaţi şi în ceea ce priveşte ameninţările potenţiale. Doamnelor şi domnilor, Acum mai bine de un deceniu a fost iniţiat procesul de extindere a NATO, pornind de la o concepţie politică vizionară, şi anume că securitatea statelor aliate se susţine cel mai uşor în momentul în care statelor din vecinătate le sunt sprijinite aspiraţiile pentru valorile fundamentale ale comunităţii euroatlantice. Succesul tranziţiei ţărilor central şi est-europene se datorează, în mare măsură, îndeplinirii criteriilor de aderare la NATO. Aproape că devine imposibil să concepem cum ar arăta în prezent centrul şi estul Europei fără extinderea Alianţei. O dimensiune importantă care defineşte profilul României ca aliat este cea de ţară aflată la frontiera comunităţii euroatlantice. Este o postură din care dorim să construim punţi de cooperare către statele din proximitatea noastră, conştienţi fiind că securitatea Europei este strâns legată de consolidarea democraţiei şi a stabilităţii în regiunile adiacente NATO şi Uniunii Europene. România se numără printre acele ţări în care sprijinul populaţiei faţă de NATO s-a situat întotdeauna la cote înalte. Efortul poporului român de a proba că România este un participant activ la politica NATO este apreciat la nivelul Alianţei. Aş dori să mulţumesc cu această ocazie tuturor cetăţenilor români care au acceptat sacrificiile necesare contribuind în mod decisiv la aderarea României la NATO. Devenind membri NATO, ne-am angajat să fim mai mult decât consumatori de securitate, ne-am angajat să devenim un furnizor net de securitate. Cu cei 148 de militari care sprijină misiunea NATO din Kosovo şi cu cei 899 de participanţi la misiunea din Afganistan, putem afirma că România contribuie substanţial la efortul comun al Alianţei. Participarea în aceste teatre de operaţiuni a implicat costuri semnificative pentru România, atât financiare, cât şi, mult mai important, costuri umane. Aş vrea să profit de acest prilej pentru a onora încă o dată militarii români care participă la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România şi să cinstesc memoria celor care şi-au dat viaţa sau au fost răniţi în teatrele de operaţii în cadrul misiunilor desfăşurate sub egida NATO, Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi al misiunilor de tip coaliţie, cum avem în Irak. Doamnelor şi domnilor, În această perioadă, ţara noastră a avut şansa să joace un rol important în adaptarea Alianţei la noile realităţi. Am acţionat în permanenţă pentru promovarea de către România a profilului unui aliat european, susţinător al unei Alianţe solide, capabile să contracareze provocări globale, cu rol fundamental în asigurarea securităţii euroatlantice, bazate pe o relaţie transatlantică puternică şi un parteneriat consolidat cu Uniunea Europeană. Anul trecut România a avut onoarea de a organiza cel mai mare eveniment din istoria Alianţei, la doar patru ani după ce a devenit membru NATO. Aceasta este o dovadă incontestabilă a contribuţiei pe care ţara noastră o are la succesul organizaţiei, cât şi a aprecierii de care se bucură în rândul aliaţilor. Acest Summit NATO a fixat Bucureştiul pe harta lumii transatlantice şi în conştiinţa opiniei publice internaţionale, prin vizibilitatea proiectată asupra României. Summitul NATO de la Bucureşti a marcat un moment deosebit de important în ceea ce priveşte trasarea unei viziuni strategice asupra modului în care Alianţa va continua să îşi îndeplinească scopul pentru care a fost creată acum 60 de ani, şi anume asigurarea securităţii statelor care o compun. Materializarea acestei viziuni implică transformarea Alianţei, incluzând aici atât extinderea spaţiului democraţiei şi stabilităţii, prin acceptarea de noi membri, cât şi îmbunătăţirea capacităţilor operaţionale, pentru a face faţă cu succes misiunilor militare. Summitul care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, găzduit de Franţa şi Germania, va ilustra, inclusiv prin simbolismul locaţiei, vocaţia NATO de reunificare a Europei. România va continua şi de data aceasta să acţioneze pentru promovarea energică a unei politici active în cadrul Alianţei pentru realizarea păcii şi îndeplinirea obiectivelor NATO. În acelaşi timp, România va duce o politică de susţinere a interesului naţional în interiorul Alianţei. Nu este doar în interesul României să existe o zonă de pace şi de linişte la frontiera de sud-vest, dar este şi în interesul NATO şi al Uniunii Europene ca zona Balcanilor de Vest să fie o zonă care se îndreaptă spre democraţie. Totodată, faptul că NATO se va reuni anul acesta în oraşul-gazdă a Consiliului Europei este relevant pentru filozofia Alianţei, în care securitatea se fundamentează pe valorile democratice. Din această perspectivă, este important ca apropiatul Summit de la Strasbourg-Kehl să consolideze rolul Alianţei în sprijinirea proceselor de transformare democratică şi integrare în spaţiul euroatlantic. NATO nu reprezintă doar o alianţă militară, ci şi cadrul care susţine comunitatea transatlantică de valori. Resursele şi viziunea aliaţilor de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului de Nord oferă şansa ca NATO să reprezinte, pe scena regională şi pe cea globală, o forţă indispensabilă pentru crearea unei lumi mai bune, stabile şi sigure. Doamnelor şi domnilor, Aniversăm zilele acestea şaizeci de ani de la înfiinţarea unei alianţe fundamentate pe principiul solidarităţii şi pe un set de valori comune. Prin prestaţia sa în cadrul NATO, România s-a afirmat ca un aliat european cu vocaţie transatlantică. Este un profil pe care dorim să-l consolidăm, prin contribuţia activă, inclusiv din cadrul Uniunii Europene, la întărirea relaţiei transatlantice şi a cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană. România are obligaţia să manifeste fermitate pentru menţinerea obiectivului general reflectat de Declaraţia de la Bucureşti, axat pe indivizibilitatea securităţii Alianţei, solidaritatea colectivă şi asigurarea unei "arhitecturi cuprinzătoare" pentru un posibil sistem NATO antirachetă, interconectat cu cel american, care să acopere şi să protejeze "întregul teritoriu Aliat". În domeniul securităţii energetice, sprijinim de asemenea o abordare orientată spre rezultate, care să dea un nou impuls dialogului şi iniţiativelor pe această linie, conform deciziilor Summitului de la Bucureşti. Susţinem promovarea subiectului atât în planul dialogului politico-strategic, cât şi în sensul dezvoltării opţiunilor concrete de asigurare a securităţii infrastructurii energetice critice şi pentru extinderea rolului NATO spre asigurarea securităţii resurselor energetice. România îşi va continua politica de a fi un membru activ al NATO şi vă asigur că ţara noastră îşi va respecta toate angajamentele asumate, atât în interiorul Alianţei, cât şi în relaţiile bilaterale, că vom continua să contribuim la întărirea securităţii statelor membre NATO şi a statelor Uniunii Europene. Nu aş dori să închei înainte de a îmi exprima încă o dată recunoştinţa faţă de toţi acei soldaţi români care, prin profesionalismul şi competenţa cu care îşi îndeplinesc misiunile, fac cinste României. Este important ca noi, reprezentanţii statului român, să le dăm siguranţa că le putem oferi resursele necesare pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile. Secolul XXI stă sub semnul persistenţei unora dintre ameninţările tradiţionale dublate de noi ameninţări la adresa securităţii aliate. Rachetele balistice, atacurile informaţionale sau întreruperea fluxului resurselor energetice sunt preocupări ale agendei actuale a Alianţei. Ne este clar că toate aceste probleme nu pot fi rezolvate de niciun stat de unul singur. Iată de ce NATO devine o structură de cooperare pentru securitate colectivă, mai necesară ca niciodată. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim domnului preşedinte Traian Băsescu. Daţi-mi voie ca în numele Senatului, în calitatea de preşedinte al Senatului, să adresez plenului reunit o alocuţiune. Domnule preşedinte al României, Domnule prim-ministru, Domnilor foşti preşedinţi ai României, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Stimaţi membri ai Corpului Diplomatic din zona euroatlantică, prezentă şi extinsă, acreditaţi la Bucureşti, Înalt Preasfinţiile Voastre, Domnilor generali, Aniversăm anul acesta 60 de ani de la naşterea Alianţei Nord-Atlantice şi 20 de ani de la căderea comunismului. Cele două evenimente sunt legate. La momentul în care partenerii vestici puneau bazele celei mai puternice alianţe de securitate colectivă din toate timpurile, România se afla de partea cealaltă a Cortinei de Fier şi avea să urmeze o cale a izolării internaţionale. Acum cinci ani, când aliaţii reuniţi la Praga anunţau primirea ţării noastre în NATO, România se întorcea, în sfârşit, în sânul familiei occidentale căreia nu încetase să simtă, să creadă, să spere că îi aparţine. De aceea NATO înseamnă mai mult pentru România decât garanţii de securitate, stabilitate şi modernizare a forţelor armate. Mai mult decât orice altă ţară, România, prin aderarea sa la NATO, a marcat o reparaţie istorică, îndelung aşteptată, care a mobilizat energiile şi adeziunea unei întregi naţiuni. Drumul parcurs până la dobândirea statutului de membru a dus la consolidarea statului de drept, la avansarea democraţiei, la reforme interne importante şi a pregătit pasul următor, natural şi inevitabil, al aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Acest proces a închis drumul de secole al revenirii României la matca democraţiilor occidentale şi de recâştigare a identităţii şi sensului demnităţii naţionale. Drumul nu a fost unul uşor. Îndeplinirea acestor criterii de aderare a necesitat eforturi semnificative, atât din partea clasei politice, cât şi a populaţiei României. Acest obiectiv a avut şi momente de deziluzii, care au trebuit, într-adevăr, să fie depăşite atunci când, la summitul de la Washington, România a fost refuzată într-o primă etapă şi am perseverat, pentru că am crezut şi credem în forţa libertăţii, în forţa democraţiei şi în forţa destinului nostru euroatlantic. Daţi-mi voie ca în numele nostru, al parlamentarilor României, să adresăm mulţumirile noastre şefilor de stat şi de guverne, celor care ieri şi astăzi şi, fără îndoială, şi mâine asigură o adevărată ştafetă a interesului naţional, şi vreau, în numele nostru, să-i aplaudăm pe cei care au pus bazele acestui moment important, foştii lideri ai României, actualii lideri ai României şi, fără îndoială, viitorii lideri ai României. (Aplauze.) Din toate aceste motive, România înţelege apartenenţa noastră la NATO ca pe o chestiune de identitate naţională, drept parte integrantă a felului în care suntem percepuţi şi dorim să fim percepuţi de către restul planetei. Nu ne-am mulţumit doar cu statutul de membru şi nu considerăm simpla aderare la NATO ca un premiu pentru bună purtare sau o garanţie absolută cu privire la evoluţiile şi destinul ţării noastre. Da, am participat la acţiuni NATO sau sub egida ONU, sau sub alte steaguri ale OSCE-ului, sau în relaţii bilaterale. Doresc să aduc şi eu un omagiu militarilor noştri, fără de care acest moment nu ar fi fost posibil. Nu numai militarii noştri, dar şi familiile lor au avut, de multe ori, de suferit şi, într-adevăr, chiar în condiţii de criză va trebui să găsim resursele materiale, financiare şi de respect faţă de bărbaţii şi femeile în uniformă care apără drapelul românesc, drapelul Alianţei, drapelul Europei acolo unde cu cinste îşi fac datoria. În memoria celor care au murit la datorie, apărând interesul naţional românesc, prestigiul şi influenţa României în lume, vă propun să avem un moment de reculegere. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Într-adevăr, Summitul NATO de la Bucureşti a reprezentat un moment de recunoaştere a faptului că ţara noastră reprezintă un aliat important, a reprezentat un moment important în definirea unei adevărate agende ambiţioase a comunităţii euroatlantice şi, în premieră, s-a vorbit despre eventualitatea unei structuri de securitate colectivă la nivel global. Faptul că la Bucureşti au fost prezenţi nu doar liderii Alianţei sau liderii celor care aspiră să devină membrii Alianţei, dar şi lideri din toate colţurile planetei, interesaţi într-un răspuns comun, puternic, credibil şi care să descurajeze forţele răului care încă există şi se adună în acest moment la nivel mondial, reprezintă pentru noi un punct obligatoriu, pe care trebuie să-l apărăm în continuare. În câteva zile, liderii României vor fi prezenţi la summitul franco-german aniversar şi, aşa cum s-a decis şi la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, mandatul cu care pleacă delegaţia noastră este unul care poate părea simplu în enunţ, dar complicat în conţinut - niciun pas înapoi de la deciziile Summitului de la Bucureşti, porţile Alianţei şi uşile Alianţei rămân deschise pentru orice democraţie care se califică şi care răspunde criteriilor de aderare la NATO. Există, în acest moment, o dificultate strategică semnificativă, o criză financiară şi economică care suge energia liderilor comunităţii euroatlantice de la temele de ieri la temele de azi şi de mâine. Mandatul pe care şi Parlamentul României îl încredinţează conducerii României la acest summit este de a apăra ceea ce s-a obţinut la Bucureşti şi de a încerca, în limita posibilului, să mergem mai departe. Niciun pas înapoi de la deciziile pe care la Bucureşti liderii Alianţei le-au adoptat şi acesta vă propun să fie mandatul cu care conducerea ţării să ne reprezinte la acest important summit aniversar. Spun acest lucru pentru că suntem într-o zonă în care trebuie să recunoaştem că şi în NATO, şi în Uniunea Europeană influenţa României are încă de suferit. În ultima perioadă, din motive care ţin şi de politică internă, şi de vrajbă prelungită, şi de ani electorali succesivi, influenţa noastră relativă în Europa şi chiar şi în Alianţă nu mai este acolo unde am sperat că am fi putut să o menţinem şi să o dezvoltăm. Vă dau un exemplu cu privire la un stat din Europa Centrală, cu care în mod natural ne comparăm, Polonia. Polonia are, astăzi, în cursa pentru secretarul general al NATO un candidat, România nu are. Polonia, o ţară cu care ne comparăm în Europa Centrală, are un candidat cu şanse la preşedinţia Parlamentului European. România încă nu are. De aceea fac un apel, în acest moment aniversar, să strângem rândurile cu toţii, toate formaţiunile politice, toate familiile politice, toţi liderii cu experienţă, actuali, foşti şi cei care sunt în aşteptare, pentru a putea, într-adevăr, să clădim o influenţă românească autentică, pentru că nimic nu este pe veci dat şi nicio garanţie de securitate nu este absolută. România are nevoie de un lung ciclu de pace şi stabilitate şi Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană sunt garanţii care trebuie să fie întărite prin influenţa noastră în aceste structuri esenţiale pentru destinul României, pentru pacea şi stabilitatea în Europa şi în lume. Da, vom fi chemaţi în continuare să avem un aport pe măsura taliei şi influenţei ţării noastre în operaţiuni militare. Vom fi chemaţi să venim probabil cu trupe suplimentare în Afganistan, dar cred că, în acest an, va trebui să spunem că prezenţa noastră în Irak şi-a consumat utilitatea politică şi strategică din momentul în care am decis. Statele Unite au decis să se replieze din Irak. Cred că 2009 trebuie să reprezinte şi pentru România momentul încetării misiunii noastre în Irak şi al dirijării resurselor noastre militare către teatre de operaţiuni care să fie cu adevărat semnificative şi utile interesului naţional şi comunităţii euroatlantice din care facem parte. De aceea, în acest moment aniversar, sunt absolut convins că micile sau mai marile certuri sau vrajbe interne vor putea să fie depăşite într-un moment dificil pentru ţară, într-un moment de redefinire a Alianţei şi într-un moment în care şi Europa îşi caută drumul într-o competiţie globală care devine tot mai acerbă. Dacă până acum câteva luni consideram cu toţii că secolul XXI va fi un secol al comunităţii euroatlantice bazate pe valorile democraţiei occidentale, ale culturii şi istoriei zonei noastre, criza financiară a readus în discuţie o competiţie la nivel global, în care unii încep să spună că declinul spaţiului euroatlantic va fi mai accelerat decât credeam şi că zona asiatică va fi cea care va deveni forţa economică strategică şi poate chiar şi militară a secolului XXI. Facem parte din Europa, facem parte din comunitatea euroatlantică şi acest pariu ca zona noastră să rămână zona de influenţă mondială şi în secolul XXI reprezintă şi pentru România o garanţie a unei dezvoltări economice, sociale şi de climat de securitate, pe care le datorăm generaţiilor de români, într-o naţiune care a fost prea des sfâşiată de lupta între imperii. La graniţa între est şi vest avem nevoie de un lung ciclu de pace şi stabilitate. La mulţi ani, NATO! La mulţi ani României în NATO! Să sperăm cu toţii că vom avea o ţară influentă, respectată şi demnă în acest concert de naţiuni democratice occidentale. Vă mulţumesc şi adresez încă o dată salutul meu celor care au contribuit direct sau indirect la acest moment aniversar al României, al tuturor partidelor şi al tuturor românilor. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) În continuare, o invit pe doamna Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, să adreseze cuvântul său acestei adunări. Doamna preşedinte, vă rog! (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnule preşedinte al României, Distinşi invitaţi, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Dragi colegi parlamentari, Marcăm astăzi, prin această sesiune solemnă, cinci ani de la accederea României în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, precum şi şase decenii de existenţă a Alianţei. Sunt două aniversări de o importanţă majoră pentru România, precum şi pentru comunitatea euroatlantică, iar antevorbitorii mei au punctat multe dintre motive. După sfârşitul regimului comunist, ţara noastră a pornit pe un drum firesc spre normalitate, iar obţinerea statutului de membru NATO a fost unul din reperele logice ale acestui demers. Procesul de aderare a României la NATO a început încă din 1994 şi a reprezentat un proiect la care a contribuit întreaga clasă politică. Toate partidele reprezentate în Parlamentul de atunci au susţinut fără echivoc aderarea noastră la NATO. Putem spune că integrarea României în Alianţă a reprezentat dezideratul unei întregi generaţii politice şi a fost un punct de reper esenţial în tranziţia României. Mai mult decât în alte ţări, acest parcurs a reunit majoritatea din rândul societăţii româneşti, căpătând dimensiunile unui veritabil proiect naţional. Astăzi, la cinci ani de la acest eveniment, ne găsim într-o ipostază diferită de cea din 2004. În perioada relativ scurtă trecută de la integrarea în Alianţă, România a acţionat ca un membru responsabil al NATO, dovedind că are şi capacitatea, şi voinţa de a fi un exportator de securitate. Am răspuns solidar nevoilor comune ale aliaţilor şi, în paralel, am contribuit la agenda Alianţei, introducând propriile noastre preocupări strategice. De la nevoia de a întări securitatea energetică a Europei la implicarea noastră în dezvoltarea regiunii extinse a Mării Negre, un spaţiu cu promovări complexe, dar, în acelaşi timp, indisolubil legate, la interesul pentru promovarea valorilor democraţiei şi a stabilităţii în acest spaţiu, România a găsit în NATO un canal de promovare a proiectelor sale, adăugând, în acelaşi timp, şi o nouă dimensiune Alianţei. Mai mult decât atât, de la integrarea în NATO, România a fost o voce coerentă în dezbaterile relevante pentru toţi membrii organizaţiei. Am dovedit o vocaţie euroatlantică atunci când am susţinut un parteneriat transatlantic relevant şi robust, atunci când ne-am implicat fără ezitare în misiunile internaţionale, atunci când am acţionat ca susţinători fermi ai dreptului internaţional şi atunci când am reafirmat importanţa cooperării Alianţei cu organisme internaţionale şi regionale care împărtăşesc şi promovează aceleaşi valori. Relevant pentru regiunea din care facem parte, am pus la dispoziţia Alianţei expertiza noastră în acest spaţiu şi am creat, în Europa de Sud-Est şi la Marea Neagră, un Centru de promovare a valorilor şi viziunilor NATO. Doamnelor şi domnilor, Integrarea în NATO nu reprezintă doar capătul unui drum sau, să-i spunem, sfârşitul de succes al unei etape bine parcurse, ci vorbim despre un nou început. În contextul actual, nevoile securităţii euroatlantice au fost redefinite radical. Alături de aliaţii noştri, am răspuns acestor cerinţe prin participările la misiunile NATO "out of area", în Afganistan şi în Irak. Siguranţa României se leagă, aşa cum ştim foarte bine, de cea a aliaţilor noştri şi, în doar cinci ani, noi am onorat deja această obligaţie, constant şi ferm, în mai multe teatre de operaţiuni. Militarii noştri au probat această solidaritate în diferite părţi ale lumii în sprijinul unor cauze care au devenit şi ale României. Acum a venit momentul să ne îndreptăm privirea spre viitor. Este datoria noastră, ca membri cu drepturi depline, ca parteneri în această Alianţă, să contribuim la conturarea unui viitor pentru NATO, care să-i păstreze relevanţa, utilitatea şi să permită menţinerea principiilor fundamentale. România, împreună cu aliaţii săi, trebuie să construiască o instituţie flexibilă, care să se bazeze pe o împărţire echitabilă a responsabilităţilor între partenerii europeni şi americani, complementară cu celelalte aranjamente de securitate regională şi globală, dar păstrând o forţă care să-i permită să apere interesele membrilor săi atunci când aceste interese sunt ameninţate. Realizarea acestor deziderate este posibilă, iar statele membre sunt angajate pe deplin în acest demers. Mai mult, istoria de 60 de ani a Alianţei, pe care o sărbătorim astăzi, şi capacitatea sa de a face faţă unor schimbări, le-aş spune tectonice, pe scena politică internaţională îmi dau convingerea că şi pe viitor NATO va rămâne relevant, actual şi de neînlocuit pentru membrii săi. Fondată acum şase decenii ca o comunitate de apărare în faţa ameninţării totalitare, NATO a dovedit în timp că beneficiază şi de un alt liant care ţine de valorile comune ale membrilor săi. Identitatea comună a acestora este cimentată de principiile democraţiei, libertăţii individuale, supremaţiei legii şi soluţionării pe cale paşnică a conflictelor. Acest liant fundamental a permis NATO să evolueze, să se adapteze în timp şi să depăşească rolul de simplă alianţă militară. Doamnelor şi domnilor, Spuneam la început că integrarea în NATO constituie unul din reperele logice în drumul parcurs de România către normalitate. Ne-am adunat astăzi aici atât pentru a celebra un eveniment, cât şi pentru a marca progresul deja făcut. Pentru mine, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, acest progres este bine simbolizat şi de succesiunea evenimentelor la care Palatul Parlamentului - iată, locul unde noi astăzi ne aflăm - a fost martor. Gândit ca un proiect simbol al sistemului totalitar, Palatul Parlamentului este astăzi sediul celei mai importante instituţii a democraţiei româneşti. Acum mai puţin de un an, această clădire a găzduit cel mai mare summit NATO din istorie, iar astăzi sărbătorim şase decenii de existenţă a acestei organizaţii, dar şi cinci ani de când România este parte a acestei Alianţe. Nu-mi pot imagina un răspuns mai bun dat sistemului totalitar. De aceea, importanţa acestui moment depăşeşte barierele unei simple aniversări. Prin această sesiune solemnă marcăm cinci ani de la începutul unei noi etape în istoria României, etapă făcută posibilă de admiterea ţării noastre în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim doamnei preşedinte Roberta Anastase. În continuare, îl invit la cuvânt pe domnul Emil Boc, primul-ministru al Guvernului României. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Emil Boc - prim-ministrul Guvernului României: Domnule preşedinte al României, Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Distinşi invitaţi, Doamnelor şi domnilor miniştri, Onorat Corp Diplomatic, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vreau, în primul rând, să vă mulţumesc, în numele Guvernului, pentru invitaţia adresată de a fi alături de dumneavoastră la acest moment aniversar. România face parte din cea mai puternică şi legitimă Alianţă de securitate a planetei. România beneficiază astăzi de cele mai importante garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată în istoria ei. Acest lucru este un merit, pe de o parte, al clasei politice, un merit, pe de altă parte, al poporului român, un fapt incontestabil care trebuie urmat în continuare. Această lecţie trebuie urmată şi de actuala generaţie de politicieni, dar şi de viitoarele generaţii, ca fiind un bun câştigat, şi anume că, indiferent de disputele interne pe care le putem avea pe diverse subiecte, atunci când este vorba de securitatea naţională a României, atunci când este vorba de securitatea acestei ţări, România are o voce unică atât în Parlamentul de la Bucureşti, cât şi în Alianţa Nord-Atlantică. De aceea, salut această sesiune solemnă şi ideea organizării ei ca un element de continuitate a ceea ce este bun şi foarte bun în această ţară în materie de securitate. Sărbătorim cinci ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Sărbătorim, în acelaşi timp, 60 de ani de existenţă a celei mai credibile şi puternice Alianţe de securitate din lume. Faptul că la Bucureşti, anul trecut, a fost organizat summitul NATO este o dovadă a faptului că România are deja locul recunoscut în această structură. Pentru aceasta avem nevoie în continuare să fim loiali şi credibili acestei Alianţe. Credibilitatea se câştigă cu greu, după cum bine ştim, în asemenea structuri, dar România a demonstrat, în scurtul ei parcurs de cinci ani, că poate fi un partener credibil al acestei Alianţe care, pe de o parte, este un factor de stabilitate în lume, pe de altă parte, este un factor de consolidare a democraţiilor acolo unde Alianţa NATO este prezentă şi, nu în ultimul rând, este un factor care contribuie la prosperitatea ţărilor care fac parte din această Alianţă. Admiterea în NATO şi statutul României de membru înseamnă, bineînţeles, asigurarea garanţiei de securitate supremă pentru statul român. Principiul apărării colective, sintetizat de art. 5 al Tratatului Alianţei, rămâne în continuare cea mai importantă funcţie a NATO. Statutul de membru NATO a avut şi are o valoare simbolică incontestabilă. Suntem parte responsabilă a familiei democratice a Europei, a zonei de valori euroatlantice. România în NATO înseamnă securitate şi, aşa cum am spus, credibilitate. România în NATO a deschis calea spre fructificarea celor două direcţii esenţiale pentru viitorul nostru: dezvoltare prin integrarea în Uniunea Europeană şi siguranţă prin apartenenţă la NATO. Cei cinci ani de apartenenţă la NATO au oferit României ocazia de a demonstra că este un stat membru de încredere al Alianţei, care a contribuit la efortul colectiv de asigurare a securităţii şi stabilităţii în zona euroatlantică, în Balcani şi până la munţii Hindu Kush în Afganistan. Devenind membru NATO acum cinci ani, România a câştigat enorm atât în plan civil, cât şi militar. Profesionalismul administrativ şi reechiparea tehnologică au transformat armata română într-un organism modern. Angajamentul soldaţilor români în teatrele de luptă sau de menţinere a păcii din afara ţării a adus experienţă şi a impus un nivel de rigoare model pentru instituţiile României. Performanţa forţelor noastre dislocate în teatrele de operaţii este recunoscută şi apreciată de toţi aliaţii, de înalţi oficiali ai Alianţei şi, în egală măsură, de populaţia din zonele în care militarii noştri sunt prezenţi. Alianţa NATO este un aparat militar care a pacificat istoria. Bilanţul NATO spune tot: NATO a produs 60 de ani de pace în Europa, a fost scutul sub care a crescut prosperitatea Occidentului şi garantează acum liniştea şi dezvoltarea Răsăritului. După 60 de ani, ştim că NATO este o garanţie de securitate, stabilitate şi democratizare. Doamnelor şi domnilor, Politica de securitate şi de apărare a democraţiilor constituţionale contemporane este axată pe o serie de principii şi valori precum cooperarea, caracterul proactiv al diverselor iniţiative în domeniu şi pe formarea de alianţe. La cinci ani de când suntem stat membru NATO, politica noastră de securitate şi apărare este fundamentată, în totalitate, pe principiile apărării colective, dialogului şi abordării proactive în domeniul securităţii. Programul de guvernare 2009-2013 menţionează o serie de direcţii de acţiune în domeniul securităţii naţionale, care vizează dezvoltarea de către România a unui profil consolidat pe dimensiunea cooperării cu aliaţii, precum şi cu statele din regiune în vederea extinderii stabilităţii la graniţa de est a NATO şi Uniunii Europene. Participarea la NATO ne obligă la o conduită responsabilă în ceea ce priveşte deciziile prin politica de securitate şi apărare. Contribuţia actuală în Afganistan, situată la un nivel considerabil, conform aprecierilor aliaţilor alături de care ne aflăm în acest teatru de operaţii, este un exemplu al modului onorabil în care ne respectăm angajamentele asumate odată deveniţi membri. În acelaşi timp, nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că, numai ca urmare a valurilor de extindere din ultimii 20 de ani, NATO s-a transformat fundamental. Actualul mediu strategic de securitate, în continuă schimbare, pune Alianţa în faţa unor presiuni majore de transformare, pentru că, să nu uităm, NATO are în continuare acelaşi rol: să acţioneze ca o umbrelă eficientă de securitate pentru toţi membrii săi şi să-şi dezvolte capacităţile de apărare de o manieră credibilă. Prin urmare, supusă tensiunilor de adaptare atât din interior, cât şi din exterior, Alianţa NATO, în care am devenit membri acum cinci ani, se află într-o dinamică şi într-o transformare politică şi militară continuă. România, ca unul dintre cele mai noi state care au intrat în acest club, trebuie să sprijine acest proces, derulând concomitent propriul proces de transformare şi de reformă a forţelor armate şi a sectorului de apărare şi securitate. Participarea cu trupe la misiunea NATO din Afganistan şi implicarea în demersurile interne ale Alianţei de adaptare şi transformare, precum elaborarea unui nou concept strategic ce va defini rolul NATO în acest secol, sprijinirea discuţiilor pe teme de interes pentru securitatea naţională, cum ar fi securitatea energetică, apărarea antirachetă sau neproliferarea, sunt direcţii de acţiune pe care statul român le are în atenţie pentru a valorifica la maximum dividendele câştigate în urma aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Iar eforturile noastre, evident, nu au rămas fără ecouri. A trecut numai un an de la reuniunea şefilor de state şi de guverne ale NATO organizată la Bucureşti, care a marcat nu numai un eveniment deosebit de amplu, dar şi momentul unor decizii majore pentru istoria Alianţei şi pentru istoria recentă a României ca parte a acestei Alianţe de state democratice. Alianţa NATO a decis atunci să continue extinderea reţelei de securitate, care să aducă siguranţă în Est, în Europa de Est şi, în acest sens, Croaţia şi Albania au primit invitaţia de a adera la Alianţă, iar Georgiei şi Ucrainei li s-a deschis perspectiva aderării. Pentru România, NATO a însemnat primul semnal de deschidere către Vest şi un catalizator puternic al reformelor şi democratizării. Încă de la intrarea în NATO, România a fost unul dintre avocaţii constanţi ai extinderii Alianţei, cu tot ceea ce înseamnă valorile ei. Iată, prin urmare, că numai la cinci ani de exercitare a calităţii de membru cu drepturi depline în cea mai cuprinzătoare Alianţă politico-militară de state democratice, România este parte din istoria securităţii mondiale. Sub umbrela NATO, militarii români contribuie la reconstrucţia instituţională şi la stabilizarea Afganistanului, militarii români sunt în continuare prezenţi acolo unde Alianţa şi ţara le cer, aproape de teritoriul naţional, în Balcani, dar şi departe de teritoriul naţional. Succesul participării noastre la NATO este încă la început, deciziile luate anul trecut fiind deja parte a acestei Alianţe. Succesul NATO însă continuă. O dovadă vie în acest sens este continuarea procesului de extindere a acestei organizaţii atât cu cele două state din Balcani, cât şi într-o perspectivă de viitor, sperăm noi, cu statele din vecinătatea noastră estică. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim domnului prim-ministru. În continuare urmează intervenţiile reprezentanţilor grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar va avea la dispoziţie maximum 10 minute pentru prezentarea alocuţiunii. Îl invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PD-L, pe domnul deputat Sever Voinescu. Domnule deputat, vă rog. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnule preşedinte al României, Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor ambasadori, Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor invitaţi, Pe data de 4 aprilie Alianţa Nord-Atlantică împlineşte 60 de ani. Într-o lume ca cea de astăzi, în care alianţele apar şi dispar rapid, părând a fi făcute pentru unică folosinţă, aceasta este cu adevărat o performanţă istorică. Se cuvin felicitări şi mulţumiri tuturor celor care, pe parcursul acestor şase decenii, au contribuit la construirea şi dezvoltarea NATO. Ei sunt mulţi şi, o spun cu mândrie, de cinci ani încoace, printre ei se află şi mulţi români. Toţi aceşti oameni, de la simpli soldaţi la mari şefi de stat, de la simpli membri ai staffului internaţional la remarcabili secretari generali ai Organizaţiei, au construit, prin eforturile lor, Alianţa care a apărat valorile fundamentale ale libertăţii pe care s-a clădit comunitatea euroatlantică. Munca lor este magnifică şi această muncă o celebrăm noi astăzi aici. Primul secretar general al NATO, lordul Hastings Ismay, spunea la începutul anilor '50 că scopul Organizaţiei este acela de a construi o arhitectură de securitate pentru Europa, în care America să rămână înăuntru şi Uniunea Sovietică în afară. Vorba lordului Ismay, un clişeu astăzi pentru experţi, a surprins, cu geniul britanic pentru formule laconice, pragmatice şi memorabile, rostul NATO la începutul existenţei sale. Astăzi, vorbele sale sună, desigur, vetust, dat fiind că lumea s-a schimbat atât de mult de-atunci încoace. Ele mai sunt citate doar pentru a arăta că NATO şi-a împlinit, într-un fel, rostul. Însă vorbele lordului spun ceva şi despre prezentul şi viitorul acestei Alianţe. Dacă la înfiinţarea ei Alianţa Nord-Atlantică avea un scop care putea fi enunţat atât de simplu şi de clar într-o singură propoziţie, astăzi lucrurile nu mai stau aşa. NATO trece, de aproape 20 de ani, prin operaţiunea dificilă de a-şi redefini rolul. La începutul anilor '90, când Uniunea Sovietică a pierdut competiţia strategică şi a dispărut, pur şi simplu, de pe harta lumii, iar Germania se transformase radical dintr-un pericol la adresa securităţii continentului într-unul dintre cele mai importante elemente de stabilitate şi unitate ale Europei, multe voci susţineau că NATO nu mai are niciun rost. Chiar şi cei care încă mai credeau în destinul NATO erau convinşi că securitatea Europei nu mai poate fi serios periclitată de nimic şi pledau pentru ieşirea NATO din spaţiul geopolitic căruia îi fusese iniţial destinată. "Go out of area or go out of business!" suna un slogan care făcea carieră în acea vreme în mediile transatlantice. Dar unde să se ducă NATO în afara Europei? Cum şi de ce? Paradoxal, salvarea Alianţei a venit de la foştii inamici. La începutul anilor '90, liderii politici ai celor mai importante ţări ale Alianţei au aflat uimiţi că foştii membri ai Pactului de la Varşovia vor să devină membri NATO. Dacă Vestul se întreba la ce ar mai fi bun NATO, Estul spunea răspicat: "Avem nevoie de NATO." Purtaţi de entuziasmul lor prooccidental şi condiţionaţi de traumele lor recente, est-europenii au dat un nou sens Organizaţiei: extinderea. În acel moment mulţi experţi occidentali priveau extinderea NATO spre Est ca pe un fel de încununare formală a victoriei împotriva sovieticilor şi ca pe un fel de premiu moral acordat ţărilor care au rezistat comunismului păstrând nealterat visul interior al libertăţii, democraţiei şi prosperităţii capitaliste. Dar nu peste mult timp a venit dezastrul destrămării Iugoslaviei. Deşi Europa avansa uluitor de rapid pe calea integrării, dimensiunea ei militar-strategică era inexistentă. Comunitatea democraţiilor nu a avut un alt mijloc de intervenţie în Iugoslavia în afara NATO. Felul în care Federaţia Iugoslavă s-a pulverizat dovedea că securitatea Europei nu este o treabă terminată o dată pentru totdeauna şi că NATO rămâne principalul instrument de acţiune. Extinderea Alianţei a continuat, consacrând succesul acestui aranjament de securitate colectivă. NATO şi-a rafinat în ultimii 15 ani mecanismele de exprimare politică. Nu în ultimul rând, NATO a înţeles că trebuie să se pregătească pentru a răspunde unui nou tip de ameninţări. A urmat apoi cea mai serioasă diviziune atlantică postbelică: războiul din Irak. Diferenţele de viziune ale diferiţilor membri NATO s-au acutizat. Au existat chiar momente în care deciziile în interiorul acestei Alianţe, care lucrează după principiul consensului, păreau imposibil de luat. Totuşi niciun membru al Alianţei nu a pus vreodată în discuţie existenţa şi viitorul ei. Interesant pentru destinul acestei Alianţe este că simultan cu acele momente de clivaj ameninţător, NATO îşi asuma una dintre cele mai importante decizii din istoria sa. În august 2003, NATO şi-a asumat conducerea forţei internaţionale în Afganistan, angajându-se astfel în prima operaţiune militară a Alianţei în afara spaţiului căruia îi fusese destinat. Acum, după atâţia ani, NATO se află în plin război în Afganistan, iar miza acestui război este capitală. Războiul din Afganistan trebuie câştigat şi nu am nicio îndoială că îl vom câştiga. Trebuie doar să înţelegem bine noi toţi, membri ai acestei Alianţe, că această victorie va fi obţinută dacă şi numai dacă noi toţi vom contribui serios la ea. După ce a fost creată, acum 60 de ani, mai ales pentru a putea opri o eventuală invazie terestră a sovieticilor spre inima Europei, NATO este capabilă astăzi să răspundă unei lumi în schimbare, intervenind imediat în caz de catastrofe naturale, în caz de războaie civile sau crize umanitare. NATO cea de astăzi luptă cu fundamentalismul islamic şi patrulează oceanele lumii împotriva piraţilor. NATO cea de astăzi participă la reformarea şi democratizarea armatelor multor ţări ale lumii. NATO cea de astăzi este capabilă să practice un dialog politic profund şi sofisticat cu orice partener, fie el stat ori organizaţie internaţională. Aşadar, NATO intră în al şaptelea deceniu de viaţă, făcând faţă unor provocări multiple, dar, dincolo de toate acestea, rolul NATO în 2009 este acela de a păstra coeziunea transatlantică în condiţiile unei Europe tot mai unite şi mai integrate. Visez că NATO este embrionul viitoarei integrări transatlantice, pentru că nu este departe momentul care ne va aduce aproape, tot mai aproape de noi, democraţiile de pe cele două maluri ale Atlanticului. În această lume tot mai periculoasă, democraţiile spaţiului euroamerican nu vor putea supravieţui decât împreună, iar NATO este primul loc al acestei unităţi. Astăzi, NATO este o organizaţie matură şi responsabilă. Această maturitate este produsul consecvenţei cu care Alianţa a servit valorile libertăţii, iar numele acestei eficienţe este art. 5 din Tratat. Orice misiuni va mai avea de îndeplinit de-acum înainte, oricât de mult se va schimba expresia sa politică, oricâte transformări va suferi discursul ei politic, NATO va avea viaţă lungă şi va duce mai departe succesul dacă va rămâne loială valorilor sale şi dacă va rămâne unită prin forţa extraordinară a art. 5. Doamnelor şi domnilor, Printr-o fericită coincidenţă, pe 2 aprilie se vor împlini cinci ani de când România a devenit membră NATO. Este pentru noi un prilej de reală mândrie, mai întâi, deoarece cauza aderării la NATO a fost prima cauză care a stârnit sprijinul unanim al societăţii civile şi al clasei politice de la noi, după 1990. Lecţia aderării la NATO este cu adevărat istorică pentru noi, mai ales din această perspectivă. Marile realizări ale naţiunii se realizează numai cu efort naţional. NATO a fost primul impuls serios pentru democratizarea României, pentru instaurarea statului de drept şi pentru modernizare. De aceea, se cuvine să fim recunoscători Alianţei. În al doilea rând, avem de ce să fim mândri pentru felul în care reacţionăm în această Alianţă. Am fost consecvenţi şi am fost serioşi. De aceea suntem acum o ţară cu adevărat sigură. România nu are dubii cu privire la viitorul Alianţei. Ştim că aparţinem unei Alianţe cu trecut glorios şi cu viitor cert, ştim că Alianţa din care facem parte este o Alianţă a Binelui. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim domnului deputat. În continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei politice PSD+PC, domnul deputat Adrian Năstase. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Stimaţi invitaţi, Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor, Cu exact cinci ani în urmă, în calitate de prim-ministru, veneam în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, înaintea votului care avea să aprobe aderarea României la NATO, cu următorul mesaj: "Actul istoric pe care Parlamentul este chemat să-l consfinţească este noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate atât de meritată pentru armata română. Este un moment pe care l-am aşteptat de mult timp cu toţii, o împlinire la care au contribuit toate forţele politice, toate guvernările de după 1989, întreaga societate românească." Acceptând invitaţia de a adera la NATO, România exprima o opţiune definitivă, care rupea complet şirul compromisurilor şi angajamentelor de circumstanţă din istoria noastră. Aniversarea a cinci ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul unui mesaj care să marcheze importanţa evenimentului. Atribuirea statutului de aliat a însemnat intrarea în cea mai fastă perioadă din istoria modernă a statului nostru. Am avut privilegiul să conduc Guvernul României atunci când acest deziderat fundamental pentru interesul naţional a fost realizat şi pot spune astăzi că, dacă reuşitele şi importanţa trecutului ar trebui lăsate pe seama istoricilor, învăţămintele oferite de acest trecut ne interesează pe noi, cei învestiţi cu puterea de a modela viitorul politic al ţării noastre. Doamnelor şi domnilor, Integrarea în NATO a fost un model de conlucrare politică la care trebuie reflectat. Acest succes al nostru, al tuturor, a avut o cauză fundamentală. În procesul integrării euroatlantice, oamenii politici români au asigurat continuitate şi coerenţă, indiferent de schimbările succesive. Ministere importante, preşedinţi, prim-miniştri aparţinând unor partide diverse au pus umărul la acest proiect. Într-o epocă marcată pe scena noastră politică de adversităţi exagerate şi inutile, merită să medităm la acest lucru şi merită să înţelegem că eventuale eşecuri din prezent se datorează, mai ales, lipsei unui obiectiv strategic major care să mobilizeze şi să ofere direcţii. Calitatea de membru NATO a însemnat, în primul rând, garantarea securităţii naţionale şi intrarea cu drepturi depline în rândurile celei mai puternice Alianţe politico-militare din istorie. Peste 80% dintre români au susţinut procesul de integrare, la care Guvernul PSD din perioada 2001-2004 a contribuit esenţial, printr-un efort susţinut, politic, diplomatic şi militar. Guvernarea pe care am condus-o ca prim-ministru a coincis, de altfel, cu singura perioadă de la căderea comunismului în care Armata Română, cea mai populară instituţie de stat, a primit un buget de 2,38% din PIB, potrivit angajamentului nostru faţă de NATO. Astfel, a fost posibilă, printr-o voinţă politică asumată şi o responsabilitate naţională dovedită, ridicarea drapelului României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Mă uit, cu oarecare tristeţe acum, la bilanţul Armatei şi la bugetul alocat acesteia în ultimii patru ani. Semnarea şi depunerea documentelor de ratificare din partea României a Tratatului de la Washington a fost pentru mine, dar cred că şi pentru toţi românii, un important gest cu valenţe istorice. În 2004, când am mers la Casa Albă pentru a depune oficial aceste documente, priveam viitorul României cu speranţă. La ceremonia organizată atunci în faţa Casei Albe, spuneam, într-un fel, pentru ţara mea: "Războiul rece, într-adevăr, s-a terminat. Pentru multe generaţii din România, această zi are o semnificaţie istorică." Doamnelor şi domnilor, Cei cinci ani parcurşi de la aderarea României la NATO au demonstrat atât beneficiile pentru România ale situării sub umbrela de securitate a Alianţei, cât şi valoarea adăugată, certă, pe care ţara noastră a adus-o NATO. România este astăzi unul dintre contribuitorii importanţi la operaţiunile militare desfăşurate de Alianţă în Afganistan şi Kosovo şi are o contribuţie de substanţă la proiectarea politicilor aliate în Balcanii de Vest şi în regiunea extinsă a Mării Negre, arii geografice aflate în imediata apropiere, imediata vecinătate a NATO, esenţiale pentru securitatea spaţiului euroatlantic. Prestigiul dobândit de România în rândul aliaţilor săi a fost ilustrat prin găzduirea de către Bucureşti, în urmă cu un an, a celui mai mare summit din istoria NATO prin numărul de participanţi şi formatele reuniunilor. Este un motiv de mândrie pentru noi toţi asocierea numelui capitalei României cu un summit care a adoptat decizii vizionare pentru viitorul securităţii spaţiului euroatlantic. Peste câteva zile summitul prin care NATO va aniversa 60 de ani de la constituirea sa va avea loc şi nu sunt foarte mulţi aceia care, în urmă cu 20 de ani, şi-ar fi închipuit că la cea de-a 60 aniversare a sa NATO va include România sau alte state foste comuniste printre membrii săi. Sunt însă mult mai numeroşi aceia care au considerat, la momentul prăbuşirii comunismului în Europa, că NATO şi-a pierdut scopul existenţei sale. Iată că Alianţa Nord-Atlantică, prin procesul de reformă profundă pe care l-a traversat şi îl traversează în continuare, nu numai că şi-a păstrat, dar şi-a consolidat şi relevanţa pe scena internaţională. Funcţia de apărare colectivă definită prin art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord rămâne esenţa NATO. La aceasta s-au adăugat şi se adaugă preocupări noi, adaptate evoluţiei mediului internaţional de securitate. Ca parte a comunităţii de valori şi de acţiune reprezentată de Alianţa Nord-Atlantică, România îşi va aduce, în continuare, o contribuţie semnificativă la dezvoltarea politicilor aliate şi, sunt convins, parlamentarii români vor sprijini acest mod de abordare. Încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a fost şi consecinţa integrării în NATO, pe lângă îndeplinirea unor obiective clare precum economia funcţională de piaţă, democraţie consolidată şi deschiderea către investiţii private occidentale masive. Dar, înainte de toate, eforturile cele mai importante au fost realizate de cei 22 de milioane de români. Partea mea şi a Guvernului pe care l-am condus a fost doar decizia fermă de aplicare a voinţei populare majoritare. Aniversarea a cinci ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul să mă bucur împreună cu dumneavoastră de acele împliniri şi sper că acea perioadă politică, economică şi socială fastă, stabilă şi prosperă se va întoarce curând. Spre deosebire de momentul pe care îl celebrăm astăzi noi, clasa politică pare că nu reuşeşte încă să se pună de acord asupra unui proiect care să ne unească din nou, care să înglobeze nu numai întregul spectru politic, dar şi întregul spectru popular. Lipsa unei iniţiative unificatoare ne aduce, astăzi, într-un moment de cumpănă, dar, din fericire, democraţia ne oferă ca de fiecare dată încă o şansă. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Adrian Năstase. În continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul senator George Crin Laurenţiu Antonescu. Domnule senator, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Domnule preşedinte al României, Domnule preşedinte Ion Iliescu, Domnule preşedinte Emil Constantinescu, Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru al României, Domnule prim-ministru Petre Roman, Domnule prim-ministru Victor Ciorbea, Domnule prim-ministru Adrian Năstase. Din sală: Domnule Nicolae Văcăroiu! |
||||
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Excelenţele Voastre, Distinşi invitaţi, Dragi colegi, Astăzi este un moment jubiliar. Celebrăm o durată scurtă, doar cinci ani, dar cred, celebrăm intrarea şi aşezarea într-o pagină importantă şi de lungă durată a istorie noastre. Odată cu intrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi ulterior cu intrarea în Uniunea Europeană, România - cred că suntem la unison în a spune asta - şi-a găsit un rost, şi-a găsit una din puţinele certitudini, şi-a găsit una din puţinele surse de speranţă. Într-un asemenea moment, celebrând o asemenea pagină a istoriei, se cade să ne bucurăm şi se cade să vorbim limba recunoştinţei. Înainte de toate, cred că este bine să închinăm un gând de recunoştinţă faţă de compatrioţii noştri, faţă de români, care, spre deosebire de alte ţări cu veche apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, au mers întotdeauna într-o majoritate copleşitoare în această idee, în această direcţie şi ne-au făcut pe noi toţi să ne simţim în acest demers cu adevărat reprezentanţii lor. În al doilea rând, să avem un gând de recunoştinţă faţă de instituţia fundamentală, în statul nostru şi în istoria noastră, a Armatei Române, faţă de cei care încă o dată au fost în prima linie a interesului naţional, să fim alături de familiile care şi-au pierdut membri în diferite teatre de operaţiuni în urma obligaţiilor pe care noi le-am avut, le avem şi le vom avea şi de care ne vom achita în cadrul Alianţei Nord- Atlantice. În fine, cred că trebuie să ne felicităm şi să ne gândim cu bucurie şi recunoştinţă că este, poate, unul şi singurul mare obiectiv de politică naţională în care clasa politică românească a reuşit să găsească un consens şi în care clasa politică românească a reuşit să exprime pe deplin, fără rest, aspiraţia naţională. În acest sens i-am salutat la început şi pe foştii preşedinţi ai României şi pe foştii prim-miniştri ai României la fel cum îi salut pe miniştrii de externe, pe miniştrii apărării, diplomaţii români, conducătorii armatei române, toţi cei care au lucrat consecvent, coerent şi în continuitate la acest proiect. Am privilegiul şi onoarea de a reprezenta un partid, Partidul Naţional Liberal, care a făcut în multe rânduri istorie pentru România şi care, între altele, de la bun început, din 1990, a susţinut energic şi consecvent necesitatea ca România să devină membru al Alianţei Nord- Atlantice. În această calitate însă spun încă o dată că trebuie să ne bucurăm împreună, că trebuie să înţelegem succesul atât cât l-am obţinut, ca pe ceva ce nu se numără în voturi, ci, poate, rămâne scris în paginile de istorie care nu se citesc la alegeri, ci se citesc peste timp. Sunt partide politice şi personalităţi politice care au avut pierderi electorale şi salut înălţimea politică cu care şi-au asumat acest lucru, sunt partide politice şi personalităţi politice care s-au apropiat mai târziu de această idee, dar care, odată convinşi de ea, au lucrat împreună cu ceilalţi. Tuturor partidelor parlamentare de azi şi de ieri care au susţinut acest obiectiv de politică externă al României doresc, în calitate de reprezentant al celui mai vechi şi mai prestigios partid politic românesc, să le mulţumesc. Cred că, din această celebrare, trebuie să gândim pentru viitor un lucru, că sunt destule sincope şi multe direcţii în care avem de făcut mai mult. Nu este un moment festiv momentul potrivit pentru a discuta nici de finanţarea armatei, a pregătirii, a înzestrării, nici de faptul că vocea noastră ca membru al NATO trebuie să fie una mai energică, mai puternică, nici de faptul că o mult mai mare parte din energiile noastre ca oameni politici, ca partide politice trebuie să fie dedicate acestui demers cu adevărat naţional. Este momentul doar să salutăm această lucrare împreună şi să arătăm că, într-adevăr, ceea ce deosebeşte partidele şi oamenii politici care rămân în istorie de cei care trec este capacitatea de a uni naţiunea în jurul unor mari obiective care nu pot, niciodată, purta numele unui singur partid sau al unui singur om. Încă o dată, aşa cum s-a mai spus, felicitări tuturor şi la mulţi ani României în marea familie a libertăţii! Nu în ultimul rând, un gând de recunoştinţă partenerilor noştri de pe ambele maluri ale oceanului care au înţeles că România trebuie să revină acolo unde îi este locul, în familia libertăţii, în coaliţia în care România îşi poate da partea sa de putere, partea sa de încredere, partea sa de loialitate şi de imaginaţie. Să dea Dumnezeu ca în istoria acestor ani să fie cât mai multe reuşite aşa cum este aceea a intrării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi a serviciului nostru în slujba libertăţii în această Alianţă! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc domnului senator Antonescu. Vreau să salut şi prezenţa domnului Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru. (Aplauze.) La balcon, sunt trei foşti miniştri cu poziţii-cheie în diversele guverne care au contribuit la aderarea României la NATO, domnul Gheorghe Tinca, domnul Lazăr Comănescu, domnul Constantin Dudu Ionescu. Vă salutăm cu tot respectul şi vă mulţumim pentru contribuţia dumneavoastră! (Aplauze.) Permiteţi-mi să vă informez că domnul preşedinte al României are activităţi importante pe agenda sa şi vă rog să permiteţi domnului preşedinte Traian Băsescu să meargă la aceste activităţi. Vă mulţumim, domnule preşedinte. (Aplauze.) (Domnul preşedinte al României părăseşte sala de şedinţe.) Noi vom continua lista vorbitorilor noştri. Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, domnul senator Verestóy Attila. Domnule senator, vă rog. Nu o interpretaţi ca pe un gest politic. |
||||
|
|
Aveam însă ocazia să îi spun şi domnului preşedinte, dar cred că încă se aude, pentru că este o sonorizare foarte bună. Domnilor preşedinţi, Domnilor prim-miniştri, foşti, actuali şi cei care nu au fost enumeraţi, şi viitori care sunt în sală - sunt convins de aceasta, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Onoraţi invitaţi, Mulţi dintre cei care ne-am adunat sub această cupolă splendidă a Parlamentului suntem conştienţi că am avut şansa de a avea un rol, mai mult sau mai puţin important, în crearea condiţiilor pentru ca România să poată să devină membru cu drepturi depline în Alianţa Nord-Atlantică, pentru că acest proces a început de mult. Începe chiar din decembrie 1989 şi mulţi actori sunt prezenţi. Pentru început permiteţi-mi să evoc o amintire. Eram la începutul anilor '90, când una din primele delegaţii parlamentare a făcut o vizită la Bruxelles, încă este în sală prietenul senator Sergiu Nicolaescu, care a condus această delegaţie. Distinşii oficiali de la NATO se interesau de la fiecare grup politic cum sunt văzute acele procese pe care noi le facem, în care noi suntem deja actori importanţi. Atunci, într-o alocuţiune, am avut ocazia să spun cum că, din punctul nostru de vedere, din punctul de vedere al comunităţii maghiare din România, pe care o reprezint ca membru al UDMR-ului, făcând parte din acea delegaţie, aderarea la NATO nu este un scop în sine, ci este şi un instrument eficient, credem noi, s-a dovedit a fi adevărat, pentru ca democraţia şi democratizarea ţării să fie ireversibile pentru a urgenta procesul de transformare al României dintr-un stat cu toate sechelele moştenite de la comunism într-un stat de drept unde comunitatea naţională maghiară să poată contribui la stabilitatea atât de importantă în această parte a Europei. Această teză a fost subliniată şi a fost recepţionată de toţi cei care au analizat situaţia României în anii care au urmat. Noi suntem conştienţi că a fost important să dăm un răspuns pozitiv la acele întrebări celor care se temeau că în această parte a Europei conflictele interetnice vor putea sau ar fi putut deveni dominante. Cu siguranţă că suntem toţi de acord că după războiul rece era foarte important ca ţara noastră să facă parte dintr-o alianţă care protejează statele, care asumă şi care garantează menţinerea cadrului necesar pentru organizarea şi funcţionarea democratică a instituţiilor publice şi economice din ţările membre. Deci putem spune că Alianţa Nord- Atlantică se bazează, într-adevăr, pe democraţie, libertate şi securitate. UDMR doreşte să promoveze în continuare o politică conformă cu principiile şi valorile asumate de toate statele aliate, inclusiv de noi. Pentru noi este important ca prin NATO să se realizeze atât de importanta legătură între democraţiile din Europa şi America. Considerăm că un principiu asumat, o valoare comună este solidaritatea pe care o înţelegem nu numai între state şi ne obligă, de fapt, ca acest principiu să fie respectat în interiorul ţărilor membre. În acest sens, noi credem că solidaritatea dintre majoritate şi comunităţile minoritare este un principiu asumat de către toate statele membre NATO, este o chezăşie a creării valorii comune pentru a împlini, întradevăr, acel deziderat să devenim în continuare un furnizor de securitate, şi nu un consumator al ei. Suntem, cred, o generaţie fericită, pentru că numai din trei în trei sau din patru în patru generaţii ne este dat să făurim, într-adevăr, o eră nouă pentru ţara noastră. Eu cred că toţi cei care sunt prezenţi şi sunt parte din aşa-zisa mult hulită elită politică vom contribui şi vom lucra în continuare ca tot ceea ce spunem să devină realitate şi să devină într-adevăr o bază pentru ca toţi cetăţenii pe care îi reprezentăm să aibă în siguranţă un trai mai bun. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim domnului senator. În continuare, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Niculae Mircovici. Domnule deputat, vă rog. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi ai corpurilor legiuitoare, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Domnule ministru al apărării naţionale, Distinşi invitaţi, Dragi colegi, Sfârşitul Războiului Rece a dat spaţiului euroatlantic şi proximităţii sale imediate posibilitatea unor configuraţii geopolitice şi geostrategice noi, posibilitatea edificării unei arhitecturi mai ample şi mai stabile de securitate. Dispariţia bipolarităţii a deschis o nouă perspectivă fostelor state comuniste de a-şi moderniza structurile de securitate şi apărare şi de a aspira la statutul de membru al NATO. Progresele realizate, pe linia consolidării democraţiei şi statului de drept, precum şi transferul de putere ca urmare a alegerilor parlamentare din 1996 şi 2000 şi alegerilor prezidenţiale, realizate în mod democratic, au constituit o dovadă în plus a maturităţii clasei politice şi, totodată, a nivelului de participare a opiniei publice la procesul democratic. Această dimensiune a fost fericit completată de progresele realizate în rezolvarea în spirit european a problemei minorităţilor etnice, monedă forte cu valoare adăugată, consistentă, la patrimoniul politicii de civilizaţie euroatlantică, deschizătoare de drumuri pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană. Totodată, aderarea României la NATO oferea ţării noastre, pe de o parte, posibilitatea de a promova modele efective de cooperare cu statele vecine, constituind un model credibil pentru statele în tranziţie din regiune, iar pe de altă parte, prin prisma ponderii sale regionale, datorată poziţiei geografice, a teritoriului, populaţiei, potenţialului său economic, politico-militar, sporirea la nivel politic militar a capacităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi asigura şi gestiona crizele în regiune. Este indubitabil că istoria militară a poporului român, reprezintă coloana vertebrală a istoriei naţionale. De aceea sunt onorat ca la acest moment aniversar să aduc omagiul meu modest contribuţiei decisive pe care Armata Română, cadrele ei au avut-o la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. După 1990 misiunile Armatei Române au cunoscut o evoluţie permanentă, marcată de momente semnificative şi perioade de transformări, multe dintre ele dureroase pentru armată, care în esenţă pot fi etapizate în trei momente semnificative: perioada 1990-1997, când misiunile erau structurate conform strategiei apărării multidirecţionale, care răspundea, teoretic, nevoilor de apărare, dar nu putea fi asigurată faptic, perioada 1997-2002 în care s-a intensificat procesul de consolidare a identităţii acesteia conform misiunilor şi situaţiilor posibile în care ne puteam găsi, pace, criză sau război, şi perioada 2002 până în prezent, cu punctul forte martie 2004 - aderarea la NATO, care a statuat ca obiective contribuţia la securitatea României în timp de pace, apărarea României şi a aliaţilor săi în caz de agresiune, promovarea securităţii regionale şi internaţionale, lupta împotriva terorismului, sprijinirea instituţiilor statului şi a autorităţilor locale în caz de urgenţe civile. Prin cele 2.675 de activităţi şi 169 de exerciţii la care Armata Română a participat în perioada 1994-2001, în cadrul Programului PWP program semnat pe vremea Guvernului Văcăroiu, ţara noastră a fost singura ţară parteneră care a desfăşurat întreaga gamă de exerciţii cerute de Alianţa Nord-Atlantică, implicând efective şi mijloace importante din toate categoriile de forţe ale armatei atât pe teritoriul naţional, cât şi peste hotare. Armata Română a fost şi este prezentă în momentul de faţă cu 1.601 militari în teatrele de operaţie din Irak, Afganistan şi în alte zone sub mandat NATO, UE sau ONU, asigurând crearea unui climat de siguranţă şi stabilitate, monitorizarea traficului, sprijinirea populaţiei civile, acordarea programului de asistenţă umanitară, participarea la refacerea infrastructurii, toate acesta, din păcate, cu jertfe omeneşti. Sunt onorante cuvintele adresate astăzi de şeful armatei, Preşedintele României, şi de ceilalţi vorbitori la adresa Armatei Române. Nu pot însă să trec cu vederea faptul că astăzi unele voci formatoare de opinie din mass-media şi, cu regret o spun, chiar din mediul politic proferează la diferite niveluri de analiză şi informare unele invective şi acuze nedrepte la adresa jefuitorilor de buget în uniformă militară sau în rezervă. Cu toate acestea însă nu putem să nu recunoaştem rolul hotărâtor pe care l-a avut şi îl are Armata Română în drumul parcurs fără steguleţe roşii sau galbene în onorarea promisiunilor faţă de aliaţii săi politici şi aliaţii actuali ai României. Poporul român, situează, însă, Armata alături de Biserică în topul de încredere binemeritat. Armata apără poporul, Dumnezeu să apere armata! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii care au părăsit sala să revină pentru pregătirea votului asupra Declaraţiei Parlamentului României cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă a NATO şi marcării a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică căreia domnul senator Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, îi va da citire. Domnule preşedinte Corlăţean, vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi da citire textului Declaraţiei Parlamentului României cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă a NATO şi marcarea a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. "Acum cinci ani, la 2 aprilie 2004, România a deschis un capitol nou şi decisiv în istoria sa. Aderarea oficială la Alianţa Nord-Atlantică, cea mai puternică şi de succes organizaţie de securitate colectivă din toate timpurile, a marcat împlinirea unuia dintre obiectivele majore ale politicii externe şi de securitate româneşti, dar şi un moment crucial al definirii locului nostru ca stat pe scena internaţională contemporană. După anii de izolare în spatele Cortinei de Fier, România revenea în familia euroatlantică de securitate şi valori. La şase decenii de la crearea sa, NATO continuă să joace un rol primordial în securitatea euroatlantică, precum şi de liant indispensabil între Europa şi America de Nord. Apartenenţa la NATO, alături de calitatea dobândită ulterior de membru al Uniunii Europene, furnizează României cadrul principial şi instrumentele esenţiale de abordare a politicii sale externe, conform valorilor la care am aderat şi în care credem. La nivel simbolic, armonizarea obiectivelor noastre cu cele ale aliaţilor noştri, în plan regional, european şi internaţional, consfinţeşte ieşirea României din logica acţiunii individuale şi a izolării şi trecerea la o abordare modernă a rolului său în lume. Beneficiile se fac simţite în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi: stabilitate, predictibilitate, solidaritate transatlantică şi garanţii solide de securitate. În acelaşi timp, acest statut ne oferă însă şansa şi capacităţile de a ne manifesta pe deplin ca stat generator de stabilitate şi securitate. Aderarea României la NATO a contribuit în mod esenţial la transformarea democratică, la consolidarea statului de drept, la progresul economic şi social din ţara noastră. În egală măsură însă acest proces a consolidat securitatea şi stabilitatea în spaţiul euroatlantic, în regiunea noastră şi chiar dincolo de aceasta. România nu a întârziat să se remarce şi până acum ca un membru activ, dinamic, flexibil şi creativ al Alianţei, printr-o participare consistentă şi cu rezultate larg apreciate alături de parteneri în toate operaţiunile şi în conturarea politicilor NATO. Ţara noastră şi-a câştigat astfel un profil strategic bine conturat, care valorizează poziţia geostrategică a României ca stat a cărui frontieră naţională coincide cu frontiera externă estică şi sudică a NATO. Am pledat cu consecvenţă pentru politica "uşilor deschise", pentru intensificarea legăturilor dintre NATO şi toate statele partenere. Am afirmat energic necesitatea continuării extinderii Alianţei în Balcanii de Vest şi regiunea extinsă a Mării Negre drept unica modalitate de a asigura, pe termen lung, apărarea colectivă şi stabilitatea pe continentul european, şi nu numai. În contextul procesului profund parcurs de NATO de adaptare a capacităţilor şi structurilor sale la noul context global de securitate, România s-a afirmat ca un aliat responsabil, generator de valoare adăugată, având drept obiectiv menţinerea relevanţei şi eficacităţii NATO ca pilon fundamental al securităţii euroatlantice la începutul secolului al XXI-lea. Desemnarea României ca ţară gazdă a Summitului NATO din 2008, cea mai mare reuniune la vârf de până acum din istoria Alianţei, a reprezentat o recunoaştere simbolică a relevanţei contribuţiei noastre. La cinci ani de la aderare, îi asigurăm astăzi din nou pe partenerii noştri din NATO de angajamentul nostru ferm în raport cu ţelurile, valorile şi sarcinile Alianţei. NATO se poate baza pe România acum şi în viitor! Exprimăm astăzi respectul nostru faţă de munca şi devotamentul exemplar al militarilor români în misiunile asumate, dar şi faţă de impresionanta investiţie de încredere a societăţii româneşti. Succesul pe care îl marcăm acum nu înseamnă însă doar confirmarea demnităţii noastre ca membri respectaţi ai familiei euroatlantice, ci şi oportunitatea unei energii înnoite pentru ca statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene să însemne noi beneficii pentru cetăţenii României. Ajunşi la deplină maturitate ca membri ai Alianţei, înţelegem să facem un obiectiv prioritar din valorificarea maximă a acestui statut printr-o contribuţie sporită la evoluţia NATO. Summitul de la Strasbourg-Kehl are potenţialul de a consolida rolul NATO de Alianţă de apărare colectivă, deschisă spre cooperări la nivel global, iar România îşi doreşte o Alianţă capabilă să se adapteze continuu şi eficient la noile ameninţări şi la contextul de securitate globală, menţinându-şi în acelaşi timp coeziunea şi capacitatea de acţiune flexibilă şi promptă în toate situaţiile. În acest sens, ne propunem să acţionăm pe mai departe. Considerăm că NATO trebuie să rămână, în primul rând, o alianţă de apărare colectivă, dar să aibă o abordare cuprinzătoare asupra securităţii şi să-şi diversifice instrumentele de protejare a securităţii membrilor săi prin parteneriate, prin continuarea politicii de extindere, prin sprijinirea capacităţilor de menţinere a păcii, ale altor organizaţii cu valori similare. Susţinem promovarea în continuare a unei politici active a NATO de atragere a statelor din Balcanii de Vest, prin valorificarea adecvată a oportunităţilor de cooperare şi dialog politic! Susţinem în continuare aspiraţiile Euroatlantice ale Georgiei şi Ucrainei în contextul în care acestea îşi vor demonstra capacitatea de a îndeplini criteriile impuse de NATO, manifestând un comportament responsabil şi predictibil în relaţiile internaţionale! Considerăm aniversarea din acest an a 60 de ani de existenţă a Alianţei drept un moment de cotitură, care să consolideze realizările de până acum, dar să constituie cu atât mai mult o oportunitate de reafirmare a valorilor care au dus la crearea NATO şi care fac din aceasta motorul progresului intern în statele care năzuiesc către asocierea la această distinsă comunitate de principii şi acţiune." Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumim domnului senator Corlăţean şi membrilor comisiilor reunite de politică externă ale celor două Camere pentru acest document important. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Supun votului dumneavoastră Declaraţia solemnă a Parlamentului României privitoare la aniversarea NATO şi marcarea a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi Declaraţia solemnă a Parlamentului României la acest moment aniversar a fost adoptată. Solicităm Ministerului Afacerilor Externe transmiterea acestei declaraţii către guvernele statelor membre ale Alianţei şi ale statelor aspirante la NATO şi, cu permisiunea dumneavoastră, împreună cu doamna preşedinte Anastase vom transmite acest document important preşedinţilor parlamentelor din spaţiul euroatlantic. Cu acestea, declarăm închisă şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată aniversării NATO şi marcării a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Atlantică. Mulţumim invitaţilor noştri şi celor care ne-au făcut onoarea să viziteze Parlamentul României în acest moment aniversar! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13.50. |
||||
![]() |



